Cresterea Economica Si Datoria Publica. Analiza Comparativa Romania Germania

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………………………………………………..3

Stadiul Cunoasterii…………………………………………………………………………………………………………………..4

CAPITOLUL 1: Creșterea economică………………………………………………………………………………………..7

1.1 Noțiuni generale ………………………………………………………………………………………………………………..7

1.2 Principalii factori care influenteaza cresterea economica………………………………………………………..10

1.3 Cresterea economica in perioada 2005-2014…………………………………………………………………………13

CAPITOLUL 2: Datoria Publică……………………………………………………………………………………………….17

2.1 Noțiuni generale………………………………………………………………………………………………………………..17

2.2 Evoluția datoriei publice în perioada 2005-2014……………………………………………………………………19

2.3 Structura datoriei publice……………………………………………………………………………………………………22

CAPITOLUL 3: Corelația dintre creșterea economică și datoria publică……………………………………….26

3.1 Este nivelul ridicat al datoriei publice o piedică constantă pentru creșterea economică?…………….26

3.2 Studiu econometric privind relația dintre PIB și nivelul datoriei publice………………………………….34

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………………….37

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………………….38

INTRODUCERE

Creșterea economică reprezintă unul dintre cele mai importante obiective urmărit de statele lumii, iar efortul depus pentru îndeplinirea acestuia duce la stabilirea sau modificarea diferitelor politici economice practicate. O creștere constantă duce la progrese impresionante în timp atât la nivel de infrastrucutra, tehnologie, industrie cât și la un standard de viață mult îmbunătățit și un nivel al șomajului redus. Concomitent trebuie urmărit nivelul de îndatorare a unei țări și dacă există o relație între modificarea acestuia și creșterea economică precum și efectele datoriei publice asupra economiei.

Motivația realizării lucrării este dorința de a-mi imbogati cunostintele despre acest subiect pe care îl consider unul de mare interes în contextul economic actual, atât la nivel național cât și internațional. Obiectivul principal este o cunoaștere a modului în care creșterea economică și datoria publică influențează dezvoltarea unui stat, în special în urma evenimentelor recente în cazul Greciei. Printre obiectivele secundare se numără analizarea stării actuale în care se situează România, precum și nivelul acesteia comparativ cu Germania, una dintre marile puteri economice ale Europei și un posibil exemplu de urmat.

În alcătuirea lucrării am utilizat referințe din cărți precum și din articole de specialitate, având ca baze de date Science Direct, Jstor, NBER, etc. , iar pentru etapele de calcul și grafice am preluat date statistice de pe eurostat.eu, worldbank.org, sau mfinante.ro. Lucrarea este structurată în trei capitole, iar rezultatele obținute sunt în conformitate cu cele deja existente în literatura de specialitate.

În primele două capitole sunt analizate separat creșterea economică, respectiv datoria publică, iar în cel de-al treilea capitol am urmărit evidențierea unei corelații între cele două.

Stadiul Cunoasterii

Creșterea economică este adesea văzută ca fiind fructul unei politici economice bine implementata si in general este exprimata cantitativ, printr-o sporire a produsului intern brut. Insa aceasta abordare simplistă asupra creșterii economice este adesea criticata din cauza capacitatii limitate a unei simple sporiri a PIB-ului de a duce concret si la o imbunatatire a standardelor de viata. De aceea unii economisti sugerează o alta abordare, care pe langa creșterea economică cantitativa, ar trebui să puna accent si pe rolul capitalului uman in dezvoltarea economică prin măsuri cum ar fi Indicele Dezvoltării Umane , care include statistici, cum ar fi nivelul de educatie, standardele de alfabetizare și de îngrijire a sănătății etc.

Erik Hanusek afirma in lucrarea “Economic growth in developing countries: The role of human capital “ faptul ca punerea accentului pe capitalul uman ca motor principal al creșterii economice in cazul țărilor in curs de dezvoltare a condus la o atenție sporită asupra sistemului educațional.

In cadrul articolului sunt prezentate date din perioada 1991-2008 in care se arata ca rata de inscriere in invatamant a crescut in cazul tarilor in curs de dezvoltare de la 79,5% la 87% , ramanand relativ constanta in jur de 95% in cazul tarilor dezvoltate, iar speranta in ceea ce priveste perioada de scolarizare a crescut atat in cazul tarilor in curs de dezvoltare cat si in cazul tarilor dezvoltate cu 2 respectiv 1,7 puncte procentuale.

Aceste țări au făcut progrese considerabile in ceea ce privește reducerea discrepanțelor față de țările foarte dezvoltate, insă studii recente au subliniat ce impactul uman asuprea economiei crește atunci cand accentul este mutat pe calitatea sistemului de invățămant, unde diferențele dintre țări răman la un nivel foarte ridicat si greu de ameliorat. Fără îmbunătățirea calității educatței, țărilor în curs de dezvoltare le va fi dificil să obtină performanțe economice pe termen lung.

Deși ar părea evident faptul că țările dezvoltate dispun și de resursele necesare investirii in sectorul educațional, fapt ce ar conduce la o creștere economică mai prolifică, relatia dintre sumele alocate si rezultatele obtinute a dovedit că această concepție este in general neadevărată. Mai mult decât atât, o varietate de analize stabilizează aceste rezultate atunci când modelele estimate sunt pe o gamă diversificată de țari și perioade de timp, alternand factorii care ar putea afecta creșterea economică. Desigur, pentru a asigura o scolarizare de calitate, sunt necesare atat infrastructură cat și accesibilitate.

Principala motivatie pentru țările in curs de dezvoltare de a investi in capitalul uman este reprezentată de posibilitatea unei creșteri economice pe termen lung ce va duce și la o creștere a veniturilor in aceste țari și la o atenuare a sărăciei.

In articoul “,Human Capital, Economic Structure and Growth”, autorii au realizat un studiu cu intentia de a analiza impactul capitalului uman asupra cresterii economice in diferite sectoare economice (agricultura, industrie, financiar sau administratie publica) din diferite regiuni. În ceea ce privește recenta criză economică asupra economiilor regionale s-a vazut un impact limitat al capitalului uman, atat in timp de criză cat si in perioada de recuperare. În perioada de dinaintea crizei (2008) nu a fost observat nici un efect al capitalului uman asupra creșterii economice, precum și în perioada de recuperare (2010). În anul 2009 ,cel mai critic, s-a vazut un posibil efect pozitiv asuprea creșterii, însă doar în regiunile marilor orașe.

Autorii au concluzionat faptul ca, desi capitalul uman reprezinta o componenta importanta a economiei, ce a avut progrese evidente in ultimii ani, trebuie avute in vedere efectele negative ce pot fi cauzate de supra-educatia populatiei ce duce la grave probleme structurale pe piata muncii. Cei cu studii la un nivel mai ridicat ajung sa accepte salarii mai mici si sa ii inlocuiasca forta de munca educata la un nivel inferior, fapt ce duce la somaj.

In ceea ce priveste datoria publica aceasta este definita la modul general ca fiind totalitatea obligatiilor financiare ale unui stat in urma contractarii unor imprumuturi interne sau externe. Datoria publica are o istorie lungă, fiind in trecut de cele mai multe ori contractata pentru a finanța războiul și alte evenimente extraordinare. Insa in istoria recenta a datoriei publice aceasta a fost utilizata în scopuri pașnice, precum investițiile, finantarea sistemului de sanatate, a sistemelor de educație sau pentru organizarea unui sistem de securitate socială.

Sustenabilitatea politicilor fiscale și bugetare și, prin urmare sustenabilitatea datoriei publice este o problemă intens dezbătută, care are o importanță deosebită în procesul decizional public.. De la compararea și clasificarea în funcție de sustenabilitatea datoriei publice pana la monitorizarea cu atentie a riscurilor de tara aferente de catre investitori, datoria publică este unul dintre conceptele dezbatute foarte intens in economia actuala.

Atat la nivel European, odata cu introducerea monedei unice in Uniunea Europeana, cat si la nivel internațional, creșterea gradului de îndatorare a țărilor a generat ample dezbateri privind identificarea nivelului datoriei publice si a politicilor fiscale și bugetare ce pot asigura sustenabilitatea acesteia.

Conform cu Tratatul de la Maastricht și, ulterior, Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC), s-au stabilit criteriile de convergență nominală ce impun ca limita a deficitului de 3% din PIB, iar a gradului de indatorare de 60% din PIB. Potrivit acestor criterii, la nivelul Uniunii Economice si Monetare (UEM), limita in cazul deficitului a fost respectată doar în perioadele 1997-2002 și 2004-2008, iar nivelul datoriei publice in PIB s-a situat sub 60% doar în perioada 1990-1991. Ca urmare, considerand definirea sustenabilității datoriei publice pe baza criteriilor de convergență fiscală, se poate spune că doar in perioada scurta 1990-1991 se poate vorbi de o politică fiscală sustenabilă la nivelul țărilor membre ale UEM.

In lucrarea “The impact of high and growing government debt on economic growth “ , Cristina Checerita si Philipp Rother au investigat impactul datoriei guvernamentale asupra PIB-ului pe cap de locuitor in cazul a 12 tari din zona euro, pe o perioada de 40 de ani, incepand cu anul 1970 pana in 2010. Un impact pozitiv al unei datorii ridicate asupra economiei ar fi doar dacă aceasta ar fi fost contractata pentru a finanța investițiile publice productive, insa in majoritatea tarilor nu este cazul.

Cei doi autori au concluzionat ca exista un impact redus al datoriei publice asupra cresterii economice pana la un punct critic, dincolo de care aceasta produce efecte nocive pentru economie. Acest punct situeaza datoria publica ca pondere in PIB la aproximativ 90-100%. Luand in considerare si intervalul de incredere pentru rezultatele obtinute, acest punct de cotitura ar putea incepe chiar de la 70-80%, ceea ce sugereaza necesitatea unor politici ce privesc indatorarea si mai prudente, deoarece multe tari din zona euro au depasit acest prag,

In acelasi timp este evidentiat faptul ca nivelul ponderii datoriei si a deficitului sunt corelate negativ cu PIB-ul pe locuitor. Canalele prin care se dovedeste a avea impact datoria publica asupra ratei de crestere economica sunt economiile private, investitiile publice si ratele reale si nominale pe termen lung ale dobanzii. Rezultatele obtinute ofera argumente suplimentare pentru reducerea datoriei publice in perspectiva cresterii economice pe termen lung.

În urma unui studiu publicat în revista European Economic Review, autorii și-au propus să demonstreze că nivelul datoriei publice pe cap de locuitor are un impact negativ asupra eficienței politicilor fiscale aplicate și a efectelor acestora asupra creșterii economice. Abordarea a permis verificarea unor efecte care au fost deja prezise în literatura de specialitate, cum ar fi efectele non-liniare ale cheltuielilor productive asupra creșterii economice având în vedere povara fiscală, după cum arată Barro (1990), sau având în vedere rata de îndatorare. Pentru simulare a fost presupus următorul scenariu: un nivel al deficitului de 3% și o povară fiscală de 23%

Principalele concluzii obținute din modelul teoretic sunt verificate cu ajutorul unui model econometric care oferă dovezi ale validității ipotezei, mărimea ponderii datoriei în PIB fiind o variabilă relevanță în ceea ce privește efectele cheltuielilor publice asupra creșterii economice. O creștere a cheltuielilor publice productive cu 1% din PIB conduce la o creștere economică pe termen lung ce variază indirect în funcție de nivelul datoriei publice. Astfel are loc o sporire cu 0,36% ce scade până la 0,26% pentru valori ale gradului de îndatorare între 10% și 120%. Cu cât o țară este mai îndatorată cu atât efectele politicilor fiscale asupra creșterii economice scad.

În plus, s-a observat un efect suplimentar: productivitatea cheltuielilor guvernamentale depinde de nivelul ponderii datoriei în PIB. O creștere mare a datoriei publice duce la un risc ridicat și la o creștere a dobânzilor. Această creștere a ratelor dobânzii conduce la cheltuieli guvernamentale mai mari pentru rambursarea datoriei. Din acest motiv, un raport mai mare datorie-PIB corespunde unei productivități reduse a cheltuielilor guvernamentale și un impact redus asupra creșterii economice.

Capitolul 1: Creșterea economică

1.1 Noțiuni generale

Cel mai frecvent, creșterea economică este definită ca o sporire a producției și a consumului de bunuri și servicii dintr-o țară și este indicată prin creșterea produsului intern brut (PIB) într-o perioadă de timp, minimul fiind două trimestre consecutive. PIB-ul este definit că valoarea de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară într-un timp determinat

Creșterea economică literalmente se referă la o economie care devine mai mare, dar nu neapărat și mai performantă. Insă, pentru a obține creștere economică sustenabilă nu este de ajuns să se facă același lucru iar și iar, ci este nevoie de inovație, de “rețete” noi. Istoria ne-a arătat că pentru a evolua este nevoie de diferite idei și strategii, fiecare mai bună decât cele precedente, care să aibă mai puține efecte nedorite și să genereze o creștere economică mai eficientă.În ultimii ani, ideea de dezvoltare durabilă a adus în vizor factori adiționali cum ar fi procesele ecologice care trebuie să fie luate în considerare în dezvoltarea unei economii.

Cel mai simplu mod de a arăta creșterea economică este clasificarea tuturor bunurilor în două categorii de bază: bunuri de consum și de capital. Creșterea economică înseamnă expansiunea frontierei posibilităților de producție (FPP), ceea ce înseamnă că o economie și-a îmbunătățit capacitatea de producție.Cu cât FPP a unei țări este mai ridicată cu atât mai rapid va fi ritmul său de creștere economică.

Fig.. 1.1: Deplasare FPP spre dreapta

sursa:prelucrare economicsonline.co.uk

Ce duce la creștere?

Implementarea unei tehnologii noi

Investițiile în noi tehnologii duc la creștere deoarece noua tehnologie este în mod inevitabil, mai eficientă decât tehnologia veche. Rata de creștere rapidă a Chinei din ultimii ani se datorează în mare parte introducerii de noi tehnologii în procesele industriale.

Divizarea muncii pentru a permite specializarea

O diviziune a muncii se referă la modul în care procesul de producție este defalcat în etape și sarcini distincte, permițând forței de muncă să se specializeze pe o gamă restrânsă de activități.

Creșterea forței de muncă

Mărimea populației apte de muncă permite unei economii să își crească producția. Acest lucru poate fi realizat prin creșterea naturală, atunci când rata natalității este mai mare decât rata mortalității, sau prin imigrație, atunci când imigrația este mai mare de emigrația.

Descoperirea de noi resurse

Descoperirea de resurse-cheie, cum ar fi energia eoliană sau energia solară, îmbunătățesc inevitabil capacitatea de producție a unei economii precum și eficiența.

Fig. 1.2: Deplasare FPP spre stânga

sursa: prelucrare economicsonline.co.uk

O deplasare spre interior a FPP apare atunci când o economie a suferit o pierdere. Printre cauze se numără:

Epuizarea unor resurse

Dacă resursele neregenerabile cheie, cum ar fi petrolul, sunt epuizate, capacitatea de producție a unei economii poate fi redusă. Acest lucru se întâmplă mai rapid atunci când țările se specializează în producerea de bunuri din resurse neregenerabile.

Lipsa investițiilor

Un eșec de a investi în capitalul uman și real, pentru a compensa deprecierea va diminua potențialul unei economii. Capitalul real, cum ar fi mașini și echipamente se uzează în timp și astfel productivitatea scade. De asemenea, calitatea și productivitatea muncii depinde și de dobândirea de noi competențe și de pregătirea capitalului uman. Prin urmare, în cazul în care o economie nu investește în oameni și tehnologie FPP se va deplasa spre interior.

Eroziunea infrastructurii

Odată cu trecerea timpului sau prin apariția unui conflict militar are loc o degradare a infrastructurii.

Dezastre naturale

Dacă se produce un dezastru natural, precum cele din Japonia sau Haiti, economia va suferi un regres major iar o mare parte din resurse va fi utilizata pentru a reconstrui.

De ce într-o economie se înregistrează fluctuații pe termen scurt?

Răspunsul la această întrebare include două explicații:

1. Schimbările în ratele de creștere a producției pot reflecta modificările ratei de creștere a PIB-ului potențial. De exemplu, condiții meteorologice nefavorabile (o secetă prelungită) pot reduce producția într-o economie bazată pe agricultură, sau lipsa inovație tehnologice poate reduce rata de creștere a PIB într-o economie bazată pe industriile prelucrătoare.

2. Producția curentă nu este întotdeauna egală cu producția potențială. De exemplu, producția potențială poate crește într-un ritm normal, dar, din anumite motive, resursele de muncă și de capital din economie pot să nu fie pe deplin utilizate. Astfel încât producția efectivă este mai mică decât producția potențială; această situație este întâlnită în cazul recesiunii economice. Totodată, într-o economie resursele de capital și muncă pot fi utilizate peste nivelul normal, iar în această situație producția efectivă depășește producția potențială; această situație este întâlnită în cazul boom-ului economic.

Așadar creșterea economică pe termen lung se poate realiza în două moduri:

creștere economică extensivă; ce constă într-o creștere a cantității factorilor de producție utilizați (a numărului de lucrători, a nivelului de capital utilizat);

creșterea economică intensivă.ce constă într-o creștere calitativă a factorilor de producție , adică o îmbunătățire în ceea ce privește eficiența utilizării lor (a productivității acestora).

Descrierea creșterii economice se realizează cu ajutorul funcției de producție:

PIB = F(L, K)

Deci creșterea economică este determinată de calitatea (calificare, grad de cultură, starea de sănătate) și cantitatea factorului muncă existent într-o țară. Cantitatea factorului muncă duce la o creștere economică convenabilă numai în condițiile în care are loc și o creștere a stocului de capital. În cazul în care stocul de capital rămâne constant, este determinată o utilizare a factorilor de producție cu o eficiență redusă, ceea ce provoacă o scădere a productivității.

Dezvoltarea tehnologică, denumită în modelele economice consacrate factor rezidual, reprezintă în prezent unul dintre cei mai importanți factori ai creșterii economice, fiind o sursă importantă a creșterii productivității resurselor utilizate, determinând, deci, o creștere economică intensivă.

1.2 Principalii factori care influenteaza cresterea economica

Creșterea economică este determinată de factori precum:

Direcți

Creșterea populației

Economiștii au neglijat adesea impactul proceselor demografice fundamentale asupra creșterii economice.O creștere rapidă a populației poate crea dificultăți unei țări în a ridica standardele de viață și protejarea mediului, deoarece cu cât sunt mai mulți oameni, cu atât mai mare nevoia de hrană, asistență medicală, educație, case, terenuri, locuri de muncă și de energie. În plus, sporirea populației pune la încercare capacitatea unei țări de a-și gestiona resursele fiind necesară o distribuire între mai multe persoane, provocând o scădere a prodsului intern brut pe cap de locuitor cel puțin pe termen scurt.

Atât în cazul României cât și în cazul Germaniei, populația s-a diminuat în ultimii 10 ani, cu aproximativ 6,7% respectiv 2,1%, conform datelor eurostat. Efectul creșterii populației asupra creșterii PIB-ului pe cap de locuitor este întotdeauna liniar și negativ. Guvernele din țările în curs de dezvoltare adesea adoptă măsuri ce pot influența dinamica populației, pentru a stimula creșterea. China a oferit un exemplu clar în acest sens prin introducerea unor metode coercitive pentru a reduce fertilitatea de la aproximativ 5.8 la 2.2 nașteri la o femeie între 1970 și 1980.

Dezvoltarea capitalului uman

Un indicator important în acest sens este Indicele Dezvoltării Umane. IDU a fost introdus în 1990 și urmărește schimbările în timp. în nivelul de dezvoltare a țărilor. Valorile indicelui variază de la 0 (fără dezvoltare) la 1 (complet dezvoltat). O valoare între 0-0.49 înseamnă dezvoltare scăzuta, de la 0.5 la 0.69 înseamnă dezvoltare medie, de la 0.7 la 0.79 înseamnă dezvoltare mare, iar de la 0.8 în sus dezvoltare foarte mare.

Conform datelor publicate pe undp.org (United Nations Development Programme), Germania se află în categoria țărilor foarte dezvoltate, cu un IDU de 0,911, fiind pe locul 6 mondial, în vreme ce România este inclusă în rândul țărilor cu o dezvoltare mare, valoarea indicelui fiind de 0,785 ocupând poziția 54 în lume.

Nivelul de educatie

Este nevoie de o analiză succintă pentru a observa faptul că nivelul de educație diferă dramatic între țările în curs de dezvoltare și țările dezvoltate, cel puțin din punct de vedere al resurselor alocate. Deci este firesc să credem că o strategie productivă de dezvoltare ar fi de a îmbunătăți nivelul de școlarizare a populației.

Grafic 1.1-Ponderea cheltuielilor cu educatia in PIB

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

Conform datelor eurostat furnizate până în anul 2011, ponderea în PIB a cheltuielilor publice pentru educație în cazul României a fost de 3,07%, plasând astfel țara noastră printre codașele Europei. De cealaltă parte, Germania a efecutat cheltuieli în acest sens de 4,98% în PIB, ca valoare absolută, aceștia investind în educație de 28,3 ori mai mult. Cheltuielile cu educația pe cap de locuitor au fost de doar 249 de euro în România, spre deosebire de Germania unde nivelul acestora era de 1640 de euro.

Grafic 1.2 – Procentul persoanelor cu studii post liceale / superioare cu varsta intre 25-64 de ani

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

In cazul Romaniei, in perioada 2005-2014 numarul persoanelor cu varsta pana in 64 de ani care au cel putin studii post-liceale a variat in intervalul 66,7%-71,1%.Ultima valoare inregistrata fost de 68,8%, in scadere fata de anii anteriori, in vreme ce procentul se situeaza la 80,3% in cazul Germaniei.

Procentul persoanelor de peste 25 de ani cu studii superioare este de 13,5% in cazul Romaniei, fata de 24,9% in cazul Germaniei, insa se afla intr-o crestere continua in utimii 10 ani, diferenta fata de 2005 fiind de 3,8%.

Rata somajului

Rata șomajului este un factor principal când vine vorba de creșterea economică. Economistul Arthur Okun este cel care a abordat această problemă în anul 1960, ajungând la concluzia că între creșterea economică și rata șomajului există o relație pozitivă, fiind consacrată în economie drept legea lui Okun. Acesta a menționat că, din cauza creșterii productivității, PIB-ul real trebuie să evolueze la un nivel foarte apropiat de cel potențial, doar pentru a menține rata șomajului la un nivel constant. Pentru a reduce rata șomajului, economia trebuie să crească într-un ritm superior potențialului său.

Grafic 1.3 Rata somajului

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

În anul 2014, Germania a înregistrat una dintre cele mai reduse rate de șomaj din Europa, aceasta fiind de 5%,în continuă scădere față de anii anteriori, iar pentru România aceasta s-a situat la 6,8%. Daca in cazul Romaniei rata somajului nu a suferit schimbari majore, diferenta fata de 2005 fiind de 0,3%, Germania a inregistrat scaderi semnificative, somajul scazand in ultimii 10 ani cu peste 6%.

Inovatiile tehnologice

Progresele tehnologice, corelate cu îmbunătățirea calității și nivelului de educație sunt considerate a fi principalele cauze ale creșterii economice. De la locuri de muncă în viitor până la creșterea economică prin industrie, apărare, transport, agricultură, sănătate, toate sunt direct legate de progresul științific. În acest scop există deja programul Europa 2020, care fixează printre ținte investirea a 3% din PIB-ul Uniunii Europene în cercetare și dezvoltare/inovare, creșterea eficienței în utilizarea energiei sau folosirea sporită a resurselor regenerabile.

Indirecți

Activitatea guvernului

Activitatea institutiilor

Guvernele se angajează să îndeplinească obiective economice generale, cum ar fi stabilitatea prețurilor, o rată de ocupare a forței de muncă ridicată, precum și creșterea durabilă. Aceste obiective sunt realizate prin diferite politici monetare și fiscale și prin reglementarea instituțiilor financiare, comerciale. Alte obiective includ programe de infrastructură și servicii pentru populație, cum ar fi autostrăzi, parcuri, locuințe la prețuri accesibile,prevenirea criminalității, și educația minimă obligatorie.

1.3 Cresterea economica in perioada 2005-2014

Creșterea economică se exprimă prin ritmul de creștere a indicatorilor macroeconomici, a căror variație este corelată cu evoluția demografică.. Creșterea economică poate fi măsurată în termeni nominali, care includ inflația, sau în termeni reali, care sunt ajustati în funcție de inflație. Pentru a realiza o comparatie relevantă privind creșterea economică de la o țară la alta, majoritatea indicatorilor se raportează la numărul de locuitori, astfel fiind luate în considerare diferențele de populație între țări.Dintre acestia cel mai des utilizat indicator cantitativ este produsul intern brut ( PIB).

Pentru a obține date mai apropiate de realitatea economică Produsul Intern Brut este exprimat in termeni reali, prin ajustarea în funcție de rata inflației.

Tabel 1.1 Rata Inflatiei

-pct procentuale

Sursa: http://databank.worldbank.org/

Putem observa din tabel că rata inflației a avut fluctuații și valori mult mai ridicate în cazul României, ceea ce va duce și la o valoare mai mică a PIB-ului în termeni reali. Astfel s-au obtinut valorile de mai jos

Tabel 1.2 – Produsul Intern Brut

-miliarde euro

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

Un alt indicator important este PIB-ul pe locuitor. Acesta permite compararea eficienței diferitelor țări si se calculeaza dupa formula .

Tabel 1.3 : Populatie

-nr. locuitori

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat.

Tabel 1.4 – PIB/ locuitor

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

La sfârșitul anului 2014, România a înregistrat un PIB de 150 de miliarde de euro,o creștere cu 87% față de 2005, aproape dublu față de valoarea înregistrată la începutul perioadei analizate. De altfel, pe parcusul celor 10 ani a avut loc o singură inflexiune în evoluția acestuia, și anume în anul 2009 având loc o diminuare majoră cu aproximativ 15% față de anul precedent. Această schimbare de sens a fost cauzată de criza economică, iar urmările acesteia au fost resimțite și în anii următori. Chiar dacă PIB-ul și a reluat creșterea în 2010, acesta a ajuns la o valoare superioară celei de dinaintea crizei abia în anul 2013, iar ritmul de creștere a fost și el mai lent.

Similar, PIB-ul în Germania a avut parte de o descreștere în anul 2009,însă nu la fel de puternică fiind doar de aproximativ 4%. Spre deosebire de România, aceasta și-a revenit mai repede în urma șocului, depășind chiar din anul următor nivelul de dinaintea crizei.

Totodată pe parcusul celor 10 ani PIB-ul Germaniei a crescut cu doar 26,38% față de nivelul din 2005, spre deosebire de valoarea aproape dublă înregistrată în cazul României. Această diferență se datorează faptului că economia Germaniei este mai stabilă, față de cea a țării noastre care se află în categoria țărilor încă în curs de dezvoltare. Mai mult inflația în cazul României a avut în permanență un nivel mult mai ridicat față de cel al Germaniei, valoarea maximă din intervalul analizat fiind de 9,1% față de 2.8% în Germania. O rată a inflației ridicată a dus și la o creștere a PIB-ului în termeni reali mai lentă în cazul țării noastre.

Nivelul PIB-ului pe cap de locuitor a atins în anul 2014 valoare de 7520 de euro, valoare dublă față de începutul perioadei când indicatorul avea valoarea de 3752 de euro. PIB-ul pe cap de locuitor a avut o rată de creștere superioară ratei de creștere a PIB-ului, care în aceeași perioadă a crescut cu doar 87%, datorată faptului că populația s-a aflat în scădere continuă de-a lungul celor 10 ani, diferență dintre 2005 și 2014 fiind de aproximativ 1,5 mil de locuitori.

În cazul Germaniei PIB-ul pe cap de locuitor a înregistrat o creștere cu 29% pe parcursul deceniului, ajungând la aproape 36000 de euro/ locuitor, valoare de aproximativ 5 ori mai mare decât în cazul României. Spre deosebire de România, s-a înregistrat un rimt de creștere mai rapid în cazul indicatorului comparativ cu creșterea PIB-ului real, în ciuda faptului că, identic cu evoluția demografică a țării noastre, a avut loc o diminuare a numărului de locuitori cu 1,75 milioane de locuitori.

Grafic 1.4 Evolutia PIB/locuitor 2005-2014

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

Pentru a observa dacă a avut loc creștere economică sau recesiune, se calculează rata de creștere a PIB-ului, prin raportarea valorii din fiecare an la valoarea din anul precedent, obținându-se modificarea procentuală.

Tabel 1.5 Crestere Economica 2005-2014

-puncte procentuale

Sursa: http://databank.worldbank.org/

În timp chiar și o rată de creștere mică are efecte importante asupra economiei datorită creșterii exponențiale. Acest fapt este demonstrat matematic. Înlocuind în formula , unde r reprezintă creșterea procentuală , iar T numărul de ani în care se va dubla PIB-ul. Astfel o rată de creștere de 2% duce la dublarea PIB-ului în 35 de ani, în timp ce pentru o valoare de 3% acesta se va dubla în 23.44 ani. Această diferență aparent mică între ratele de creștere economică dintre două țări, menținută pe o perioadă îndelungată, poate duce în timp la diferențe semnificative între acestea.

Grafic 1.5 Crestere economica 2005-2014

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

Din graficul 1.2, observăm din nou efectele crizei economice din 2009, când ambele țări au înregistrat o evoluție în sens negativ a PIB. Șocul a fost mai puternic asupra României, care a trecut de la o rata de creștere de 8,5 %, cea mai ridicată din perioadă analizată, la o descreștere de 7,1%, o diferență de 15,6 puncte procentuale.

Germania se afla deja pe o pantă descendentă, ajungând treptat de la o creștere de 3,7% în anul 2006 la o diminuare cu 5.6% în urmă crizei. Deși premergător anului 2009, România a înregistrat o creștere economică mai puternică decât cea a Germaniei, ulterior aceasta și-a revenit mai lent, cele două țări ajungând la un nivel apropiat abia în anul 2012.

Capitolul 2: Datoria Publică

2.1 Notiuni generale

Datoria publică poate fi definita ca fiind totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, generate din împrumuturi contractate direct sau garantate de către guvern.

Astfel vom avea:

Datorie publică internă – acea parte din datoria publică reprezentata de totalitatea obligațiilor financiare ale statului provenite din împrumuturi de la persoane juridice sau fizice rezidente in acel stat.

Datorie publică externă – partea din datoria publică guvernamentală reprezentata de totalitatea obligațiilor financiare ale statului provenite din împrumuturi de la persoane juridice sau fizice nerezidente in statul respectiv.

In functie de durata de rambursare a imprumutului, datoria publica se poate clasifica astfel:

Pe termen scurt – durata de rambursare nu depășește 1 an;

Pe termen mediu – durata de rambursare este mai mare de 1 an, dar nu depășește 5 ani;

Pe termen lung – durata de rambursare depășește 5 ani;

Printre instrumentele datoriei publice sunt incluse urmatoarele:

a) titluri de stat emise pe piața internă sau externă;

b) împrumuturi de stat de la bănci, de la alte instituții de credit, persoane juridice nationale sau străine, în condiții rezultate în urma negocierilor;

c) împrumuturi de stat de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale sau de la alte organizații internaționale;

d) garanții de stat.

e) alte instrumente

Rambursarea datoriei publice reprezintă o obligație necondiționată și irevocabilă a statului de plată a capitalului, a dobânzilor și a altor costuri aferente împrumuturilor contractate sau garantate. Comisioanele, cheltuielile cu plata serviciilor legate de contractarea împrumuturilor, precum și cheltuielile aferente serviciilor prestate de agențiile de rating pentru evaluarea riscului de țară vor fi plătite din bugetul de stat.

Când este datoria publică benefică ?

Pe termen scurt, contractarea de împrumuturi reprezintă o modalitate bună pentru o țară de a obține fonduri necesare pentru a investi. Totodată permite investitorilor cumpătați să achiziționeze titluri de stat, acestea fiind garantate de către guvern și având teoretic riscuri aproape inexistente, statul neputând da faliment.

Când este gestionată în mod corespunzător, datoria publică poate conduce la o îmbunătățire în ceea ce privește standardul de trai al populației unei țări, deoarece permite efectuarea de investiții în infrastructură, educație, perfecționarea sistemului sanitar, formarea de locuri de muncă sau asigurarea pensiilor. Toate acestea stimulează cetățenii să cheltuie mai mult și să sporească consumul în loc să economisească constant, impulsionând astfel și creșterea economică.

Dar care pot fi efectele negative ?

De multe ori guvernele au tendința de a contracta împrumuturi prea mari, în special în perioadele electorale, beneficiile potențiale generând popularitate printre alegători. Drept urmare investitorii măsoară de obicei riscul prin compararea nivelului datoriei cu produsul intern brut. Ponderea datoriei publice în PIB este un indiciu cu privire la șansele ca un stat să își poată achita obligațiile. În general nu există motive de îngrijorare până când acest indicator nu atinge un punct critic, acesta fiind de aproximativ 90% pentru țările dezvoltate și de 70% pentru cele în curs de dezvoltare.

Când nivelul datoriei se apropie de punctul critic, investitorii încep să pretindă dobânzi mai mari corespunzătoare riscului majorat asumat. Dacă statul continuă pe aceeași pantă, atunci obligațiunile sale ar putea primi un rating S&P (Standard and Poor’s) mai mic, rating ce indică cât de probabil este ca un stat să își îndeplinească obligațiile de plată. Mai mult odată cu creșterea ratelor de dobândă, devine tot mai scump pentru o țară să-și refinanteze datoria existentă, fapt ce va duce în timp la o alocare a veniturilor mai mult către rambursarea împrumuturilor și mai puțin spre servicii guvernamentale de interes general precum infrastructură, sănătate, educație etc.

Pe termen lung, o datorie publică considerabilă acționează ca o frână asupra economiei. Ratele de dobândă cresc odata cu pierderea increderii de catre investitori in capacitatea statului de a nu intarzia cu platile, ceea ce duce și la o scumpire generala a serviciilor ce influențează expansiunea economică.

Când semnele ce averizeaza asupra unei creșteri periculoase a îndatorării sunt ignorate de liderii unei țări, se poate ajunge la o criză efectivă, precum în cazul recent al Greciei. În sensul evitării unui asemenea eveniment, guvernele trebuie să planifice cu atenție pentru a găsi acel nivel echilibrat al datoriei publice suficient de ridicat pentru a permite o stimulare a creșterii economice, dar suficient de redus pentru a menține ratele de dobândă la un nivel rezonabil.

2.2 Evoluția datoriei publice în perioada 2005-2014

Perioada luată în considerare este de 10 ani, respectiv 2005-2014, pentru a permite observarea eventualelor fluctuații apărute în timp. Indicatorul principal avut în vedere de către economiști când se urmărește analizarea evoluției datoriei publice este reprezentat de ponderea datoriei publice în PIB sau gradul de indatorare și se calculează după formula: .

Acest indicator face o comparație între ce datorează o țară și ce produce, și poate arăta capacitatea acesteia de a-și achita datoriile. Cu cât nivelul datoriei publice crește cu atât devine mai dificilă plata obligațiilor financiare. Un nivel foarte ridicat al acestui indicator poate duce la intrarea în incapacitate de plată, ceea ce ar provoca panică pe piețele interne și internaționale.

Economiștii nu au identificat o valoarea a acestui raport ca fiind ideală, concentrându-se însă pe menținerea datoriei publice la un nivel viabil pentru economie. Dacă o țară poate continua să ramburseze datoriile fără să apeleze la refinanțări și fără să afecteze creșterea economică, atunci nivelul datoriei publice este considerat stabil.

Conform tratatului de la Maastricht, este recomandat tarilor Uniunii Europene sa nu depaseasca limita maxima de 60% a gradului de indatorare.

În anul 2014 datoria publică a României a ajuns la 59,2 miliarde de euro , în creștere cu 5 milioane de euro față de anul precedent. Dacă analizăm tabelele următoare putem observa evoluția datoriei publice a României. Această a crescut semnificativ fata de anul inițial 2005, ajungand la o valoare de 4,77 ori mai mare.

Ritmul de crestere a crescut masiv incepand cu anul 2008. Daca pana la acel moment, datoria crescuse in cei 4 ani cu 41%, in urmatorii 4 s-a inregistrat o crestere de 260% pana in 2011. Cea mai mare variatie a avut loc intre anii 2008-2009 si 2009-2010, aproximativ 10 miliarde de euro in fiecare an.

Tabel 2.1 – Nivelul datoriei publice ( miliarde euro)

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

De cealaltă parte. Germania a ajuns la o datorie publică de 2170 miliarde de euro, de asemenea în creștere față de 2013, avand o evolutie stabila fata de Romania, fiind cu doar 41% mai ridicata decat in anul initial 2005. Pe parcursul celor 10 ani, datoria publica a crescut constant, singura diferenta fiind in anul 2013, cand s-a inregistrat o scadere minora de 0,5%. Asemenea Romaniei, variatia cea mai pregnanta a fost intre 2009 si 2010, avand o crestere de 289 de miliarde de euro.

In continuare vom raporta cuantumul datoriei publice ( tabel 2.1) la numarul de locuitori ai tarii (tabel 1.3), pentru a diminua diferentele cauzate de factori demografici si pentru a realiza o comparatie mai punctuala.

Tabel 2.2 – Datoria pe cap de locuitor

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

Conform rezultatelor obtinute, nivelul datoriei publice a Romaniei pe cap de locuitor in anul 2014 a fost de 2967 de euro, valoare ce plaseaza statul pe locul 117 mondial din acest punct de vedere. In 2013 valoarea indicatorului a fost de 2705 euro , iar daca ne uitam la primul an luat in calcul in analiza putem observa ca aceasta a fost de 579 de euro, de 5,12 ori mai mica fata de cea prezenta.

Nivelul datoriei pe cap de locuitor a fost de in 2014 de 26867 de euro, de asemenea in crestere fata de anul precedent, si cu 43% mai mare decat in anul 2005.

Pozitia Germaniei in context international s-a imbunatatit in anul 2014, fiind pe locul 165 in lume ca nivel al datoriei pe cap de locuitor.

Grafic 2.1. Evolutia datoriei publice pe cap de locuitor 2005-2014

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

Din graficul 2.1 observăm că în cazul ambelor țări, datoria publică pe cap de locuitor a crescut de la an la an fără excepție, însă cuantumul acesteia este mult superior în cazul Germaniei. Dacă în primul an din cei 10 analizați, nivelul datoriei/locuitor era de 32 de ori mai mare, discrepanța s-a mai redus în timp, ajungând în anul 2014 de 9 ori mai mare. Acest lucru se datorează și faptului că Germania are un grad de îndatorare peste cel al României.

Tabel 2.3-Ponderea datoriei publice in PIB

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

Grafic2.2 Evolutia ponderii datoriei publice in PIB – Romania/ Germania

Sursa: prelucrare date http://ec.europa.eu/eurostat

În anul 2005 ponderea datoriei publice în PIB era de 15,7% , de 2,5 ori mai mică decât cea din 2014 de 39,8%. Poziția României comparativ cu restul lumii s-a înrăutățit în 2014 în ceea ce privește ponderea datoriei publice în PIB, ajungând pe locul 85 în lume.

În cazul Germaniei, de-a lungul celor 10 ani ponderea datoriei publice în PIB a crescut cu doar 7.6 puncte procenttuale, fiind însă în continuare la un nivel destul de ridicat și ocupând locul 146 mondial. Se observă că deși în anul 2014 datoria publică a crescut ca valoare absolută, nivelul acesteia ca procent din PIB s-a diminuat. Acest lucru ne arată faptul că datoria publică a avut o rată de creștere inferioară creșterii economice.

*Mastricht

2.3 Structura datoriei publice

In functie de instrumentul financiar datoria publica este alcatuita din:

-numerar si depozite

-titluri de stat

-imprumuturi

Structurarea datoriei publice in functie de instrumentele financiare este prezentata in graficul 2.3.

Grafic 2.3 – Structura datoriei pe instrumente financiare

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

Per total în Uniunea Europeană, 80,5% din datoria publică este alcătuită din titluri de stat, 15,6% din împrumuturi și 3,9% din numerar și depozite. Pentru majoritatea țărilor europene, titluri de stat rămân cel mai utilizat instrument în contractarea datoriei.

În cazul României, titluri de stat reprezintă 69,5% din totalul datoriei publice, împrumuturile 27,9%, în vreme ce numerarul și depozitele au o pondere sub 3%. Datoria publică a Germaniei este structurată în mod similar, titlurile de stat fiind, de asemenea, componenta principală, cu o pondere de 72,7%, în vreme ce împrumuturile reprezintă 26,7%, restul de 0,6% fiind depozite și numerar.

Majoritatea împrumuturilor sunt pe termen mediu și lung, ponderea celor cu maturitate mai mică de un an fiind de 6,7% pentru România, respectiv 9,8% pentru Germania.

O alta defalcare a datoriei publice este in functie de titularul datoriei ( grafic 2.4 ).

Acestia pot fi:

– rezidenți non-financiari (societăți nefinanciare, gospodăriile populației și instituții non-profit)

– rezidenți financiari (societăți financiare)

– nerezidenți (restul lumii)

Grafic 2.4 – Structura datoriei publice in functie de titularul datoriei

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

În majoritatea statelor, ponderea datoriei către nerezidenți a fost semnificativă, însă a variat între 2,2% în Luxemburg șu 80,8% în Finlanda. Cea mai mare parte a datoriei Germaniei este inclusă în această categorie, cu o pondere de 56,8%. România se află la polul inferior, având a treia cea mai mică pondere, cu doar 23%.

Datoria către sectorul rezidenților financiari variază între un minim de 18% ( Finlanda) și un maxim de 97,8% (Luxemburg). În ceea ce privește România , datoria către sectorul financiar are ponderea cea mai mare, respectiv 74,4%, în vreme ce procentul se situează la 36,8% în cazul Germaniei.

Datoria către rezidenți non-financiari este componentă cu cea mai redusă pondere în datoria publică totală în majoritatea statelor, cu excepția Maltei, unde nivelul este de 36,2%. Pentru România și Germania pondere este de 3,6% respectiv 6,4%.

În ceea ce privește costul mediu cu datoria publică, acesta variază de la un stat la altul, și ne arată diferențele dintre țări în ceea ce privește condițiile ce trebuiesc îndeplinite de fiecare pentru accesarea piețelor financiare.Acest cost este exprimat ca procent din PIB si este prezentat in graficul 2.5.

Grafic 2.5- Costul datoriei publice ca procent din PIB

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat

Costul mediu cu datoria publică a variat între 1,27% în Estonia și 5.17% în Ungaria în 2014. Comparând datele din anul 2013 cu cele din 2014, s-au observat scăderi în 20 de țări. Observăm că, în ceea ce privește România, contractarea unei datorii este mai costisitoare, țara noastră aflându-se pe locul 6 dintre țările analizate.Dobânzile și comisioanele aferente datoriei publice reprezintă aproximativ 4,2% din PIB, spre deosebire de doar 2,1% în cazul Germaniei.

Un factor determinant în costul mai ridicat este dat de structura datoriei publice din punct de vedere al valutei. Cea mai mare parte din datoria Germaniei este contractată în monedă națională (euro) în vreme ce doar 43,8% din datoria României este în RON, restul fiind formată din valute precum dolarul american, euro, yen japonez sau chiar și dolarul canadian.

Problema principală cu acumularea datoriei în valută este obligația de a rambursa investitorii într-o valută asupra căreia guvernul nu are nici un control. Așadar, o țară a cărei datorii sunt denominate într-o monedă străină nu poate acoperi riscul de rată de schimb , fiind foarte expusă la evenimentele financiare externe.

Grafic 2.6 – Structura datoriei publice in functie de valuta

Sursa: mfinante.ro /Publicdebtreport

Țările cu economii în curs de dezvoltare experimentează în mod tradițional o cerere redusă pentru obligatiunle denominate în moneda lor națională. Acest lucru se datorează parțial instabilității asociate cu politică macroeconomică a economiilor emergente. Acestea de obicei suferă de inflație ridicată, un nivel scăzut de productivitate a muncii, cele mai mici rate de economisire la nivelul populației precum și de sisteme financiare sub-dezvoltate.

Acești factori pot acționa ca un element de descurajare a fluxurilor de capital străine. În plus, monedele economiilor emergente sunt în general mai puțin stabile decât cele ale economiilor dezvoltate. Astfel investitorii sunt descurajați să investească în curs de dezvoltare, nu numai din cauza riscului de schimb valutar, ci și din teamă de o guvernantă economică slabă în viitor ce ar putea duce la creșterea profilului de risc al țării în ceea ce privește datoria publică.

Investițiile în obligațiunile unui stat cu o economie emergentă sunt cuantificabil mai riscante decât investirea într-o economie dezvoltată. Acest lucru se reflectă în primul rând dobânzile cerute de investitori, care își asumă un risc mai mare, deoarece compoziția datoriei face astfel de economii mai sensibile și mai predispuse la intrarea în incapacitate de plată în cazul unei crize economice.

Totuși, emiterea datoriei în valută este o metodă de finanțare a investițiilor interne, care altfel nu ar fi posibilă dacă nivelul cererii interne pentru obligațiunile de stat ar fi foarte redus sau dacă economisirea internă este scăzută. Mai mult, guvernul este forțat să adopte politici mai bune pentru a se asigura că nivelul de risc suveran nu descurajează potențialii investitori.

Capitolul 3: Corelația dintre creșterea economică și datoria publică

3.1 Este nivelul ridicat al datoriei publice o piedică constantă pentru creșterea economică?

Un factor important în determinarea poziției economice a unei țări este printr-o raportare a datoriei publice la produsul intern brut (PIB) al țării. Această comparație este adesea interpretată ca ce nivel procentual din PIB ar fi necesar pentru a achita datoria publică. O pondere a datoriei publice în PIB scăzuta este de obicei un indicator al sănătății economice, în timp ce o datorie publică mare și deci o pondere semnificativă în PIB poate indica probleme financiare pentru o țară.

PIB-ul unei țări măsoară producția totală a tuturor bunurilor și serviciilor. În general, măsurat pe o bază anuală, PIB-ul poate fi calculat în diferite moduri acceptate în știința economică, dar indiferent de modalitatea de calcul, se vor returna rezultate aproximativ similare.

Datoria publică se referă la toate sumele de bani datorate de diferite ramuri ale guvernului în cadrul unei națiuni. Aceasta include datoria externă, precum și datoria către cetățeni prin diferite instrumente cum ar fi obligațiunile.

Este important de reținut că relația dintre datoria publică și PIB este una abstractă. Țările nu plătesc de fapt datoria publică pe an în funcție de raportul dintre datorii și PIB. Deoarece datoria publică este întotdeauna plătita de-a lungul unor perioade lungi de timp și poate chiar suferi majorări sau diminuări odată cu trecerea timpului, relația dintre datoria publică și PIB este folosită doar pentru a ilustra și ilumina situația financiară a unei națiuni la un anumit moment.

PIB și datoria publică sunt în mod constant introduse în discuție când vine vorba despre sănătatea economică a unei țări. O țară cu o datorie mai mare decât PIB-ul ar putea avea probleme financiare grave, asemenea unei persoane care are mai multe datorii decât venituri. Dacă la nivel individual, datoriile nerambursate pot crea conflicte cu creditorii sau pot crea dificultăți în obținerea de noi împrumuturi, o națiune aflată în probleme financiare poate cauza probleme mult mai grave, care pot avea un impact asupra economiilor din întreaga lume.

Dacă o țară intră în incapacitate de plată privind datoria publică atunci miliarde sau chiar trilioane de euro ar putea fi în joc. Guvernele nu vor mai fi în măsură să-și respecte obligațiile aferente datoriei interne, cum ar fi obligațiunile, în timp ce investitorii străini pot rămâne neplătiți pentru bunuri, servicii, sau împrumuturi din cauza țării în derivă.

Din acest motiv, au fost înființate diferite instituții de supraveghere interguvernamentale precum Fondul Monetar Internațional pentru a analiza și recunoaște posibilitatea de intrare în incapacitate de plată a unei națiuni și implicit pentru a ajuta la prevenirea apariției unor asemenea situații. Deși de multe ori controversate, aceste instituții încearcă să ajute țările să mențină niveulul datoriei publice și a ponderii acestea în PIB la valori cât mai mici, pentru a promova o economie sănătoasa, capabilă de a-și restitui toate datoriile.

Există însă un prag al nivelului ponderii datoriei publice în PIB care odată depășit să compromită dramatic perspectivele de creștere economică pe termen mediu său lung ?

Răspunsul la această întrebare este de o importanță critică, având în vedere nivelul ridicat al datoriei publice în majoritatea economiilor avansate, unde aceasta depășește 100% în medie (Grafic 3.1). Cu toate acestea, nu există în prezent nici un acord cu privire la un răspuns și este în continuare un subiect încins de dezbateri academice și politice.

Grafic 3.1: Ponderea medie a datoriei publice in PIB

Sursa: Reinhart și Rogoff (2010), “Growth in Time of Debt”

Unii autori spun că nivelurile ridicate ale datoriei sunt asociate cu efecte negative deosebit de mari asupra creșterii economice și, prin lucrările publicate, susțin că există un prag de 90 la sută din PIB, peste care ponderea datoriei poate fi asociată cu rezultate economice în mod clar mai reduse.

Din perspectiva opusă, cei care contestă ideea că există un prag dincolo de care datoriile guvernamentale reduc drastic creșterea economică, pun problema din alt punct de vedere și anume că o creștere slabă este cea care cauzează niveluri deosebit de ridicate ale datoriei. Astfel, în conformitate cu acest punct de vedere, prioritatea ar trebui să fie creșterea economică, mai degrabă decât reducerea datoriei și, prin urmare, este adecvată mult mai puțina austeritate fiscală pe termen scurt.

Una dintre cele mai influente analize pe această temă este “Growth în Time of Debt", a economiștilor Reinhart și Rogoff (2010) . Afirmația cheie a lucrării este că există un anumit prag al ponderii datoriei publice în PIB,care odată depășit produce efecte negative și devine o piedică pentru creșterea economică. Astfel, țările care au un nivel al datoriei de peste 90 % din PIB au o performanța de creștere mai mică decât altele.

Tabel 3.1- Creșterea economică medie in functie de nivelul datoriei publice

Sursa: Reinhart și Rogoff (2010), “Growth in Time of Debt”

Conform tabelului , creșterea economică medie înregistrată de țările a căror datorie publică depășește 90% atinge chiar un nivel negativ de -0,2%, spre deosebire de nivelul de 5,2% înregistrat de țările cu o pondere a datoriei publice în PIB mai mică de 30%. Observăm că odată cu creșterea nivelului de îndatorare, rata de creștere economică scade.

Aceștia au analizat și creșterea economică medie înregistrată pe intervale ale datoriei publice în funcție de nivelul de dezvoltare economică a țărilor, precum și mediană.

Grafic 3.2 – Creșterea economică medie economii in dezvoltare/avansate

Sursa: Reinhart și Rogoff (2010), “Growth in Time of Debt”

Dacă pentru intervalul 0-90% nu s-au înregistrat diferențe majore , odată cu depășirea nivelului de 90% rata de creștere economică scade semnificativ atât în cazul țărilor în curs de dezvoltare cât și în cazul țărilor dezvoltate, fiind mai vizibilă în cadrul economiilor avansate.

În mod similar, Cecchetti și alți autori (2011) au stabilit acest prag la 96 % din PIB, iar într-un studiu axat pe zona euro, Baum, Checherița și Rother (2013), de asemenea, constată că datoria publică, atunci când depășește 95%, are un efect negativ asupra creșterii economice.

În 2013 Thomas Herndon, Michael Ash și Robert Pollin, realizează un studiu critic pe baza datelor și rezultatelor obtiunte de Reinhart și Rogoff în 2010 susțin că aceștia, în urma unor erori de calcul, precum și prin exluderea unor date importante, au ajuns la o reprezentație inexactă a relației dintre datoria publică și creșterea PIB-ului.

Constatarea celor trei este că, atunci când se calculează în mod corespunzător, rata medie de creștere a PIB-ului real pentru țările care au un raport al datoriei publice la PIB de peste 90 % este de fapt de 2,2 %, nu -0,2 %, deci efectele nu sunt chiar atât de dramatice.

Grafic 3.3- Cresterea economica medie inregistrata pe invervale ale datoriei publice

Sursa: Thomas Herndon, Michael Ash, Robert Pollin, (2013), “Does High Public Debt Consistently Stifle Economic Growth? A Critique of Reinhart and Rogoff”

Astfel, conform studiului celor trei, creșterea economică medie scade de la 4,2% pentru țările cu o pondere a datoriei publice în PIB sub 30% până la 1,6% pentru cele a căror pondere depășește chiar 120%.

De asemenea aceștia arată faptul că relația dintre datoria publică și PIB diferă în funcție de intervalul de timp analizat.

Tabel 3.1 –Cresterea economica medie in functie de nivelul datoriei publice si perioada de timp

Sursa: Thomas Herndon, Michael Ash, Robert Pollin, (2013), “Does High Public Debt Consistently Stifle Economic Growth? A Critique of Reinhart and Rogoff”

Observăm că pentru un interval de timp de 60 de ani (1950-2009) s-au înregistrat rate de creștere economică mai mari decât în cazul în care au fost luate în calcul date pe un interval de timp de doar 10 ani (2000-2009). Astfel pentru un nivel al datoriei publice/PIB mai mic de 30% are loc o variație a creșterii economice medie înregistrate de la 4,1% la 2,7%, iar pentru cazul în care ponderea depășește 90%, creșterea medie înregistrată scade de la 2,1% la 1,7%..

Dacă pentru primele 3 intervale ale ponderii datoriei publice sunt diferențe semnificative în ceea ce privește crestrea economică, depășind 1% în fiecare caz, pentru intervalul >90% variația este mică de la o perioadă la alta , per total fiind de doar 0,4%.

Andrea Pescatori, Damiano Sandri și John Simon în lucrarea Debt and Growth: Îs There a Magic Threshold? (2014) afirmă că nu au găsit nici o dovadă concludentă cu privire la un anumit prag al datoriei publice în PIB mai sus de care perspectivele de creștere pe termen mediu și lung să fie compromise în mod dramatic.

Însă aceștia au descoperit că traiectoria datoriei poate fi la fel de importantă precum nivelul acesteia în înțelegerea perspectivelor de creștere economică în viitor, deoarece țările cu o datorie publică mare, dar în scădere, par să crească la fel de repede ca țările cu datorii mici. Totuși, s-a constatat că nivelurile ridicate ale datoriei sunt slab asociate cu o imprevizibilitate crescută a evoluției economice.

În graficul 3.4, este prezentată rata medie a creșterii economice în anul ulterior atingerii unui anumit prag al ponderii datoriei publice în PIB.

Grafic 3.4- Evolutia ratei de crestere economica in functie de nivelul datoriei publice atins (1an)

Sursa: Andrea Pescatori, Damiano Sandri,John Simon (2014), “Debt and Growth: Is There a Magic Threshold?”

În concordanță cu afirmațiile altor economiști, se observă că rata de creștere economic este una scăzută în anul următor celui în care datoria publică în PIB depășește 90%. Rata de creștere economică medie variază în jurul valorii de 2% pentru țările cu o pondere a datoriei sub 90%, și aproximativ -2% pentru țările care depășesc pragul de 90%.

Cu toate acestea, autorii lucrării atenționează că nu ar fi înțelept să se caute o relație de cauzalitate între datorii și creștere pe baza graficului, din cauza posibilității de cauzalitate inversă. O datorie mare poate fi rezultatul unei creșteri lente , dar în același timp, este posibil că nivelul datoriei publice de peste 90 la sută să fie cauzat de o variabilă omisă (ex: apariția unei crize economice/ războaie) care simultan crește datoria și reduce PIB. Mai mult, intervalul intercuartilic relevă că performanța de creștere pentru țările cu datorii peste pragul de 90% este destul de diversă, iar rezultatele sunt fragile.

Grafic 3.5- Evolutia ratei de crestere economica in functie de nivelul datoriei publice atins (1-15 ani)

Sursa: Andrea Pescatori, Damiano Sandri,John Simon (2014), “Debt and Growth: Is There a Magic Threshold?”

În graficul 3.5, este prezentată rata medie a creșterii economice de după depășirea unui anumit prag al datoriei publice, însă pe intervale de timp mai lungi. Dacă în anul imediat următor atingerii nivelului de 90% a ponderii datoriei publice în PIB, se observă o descreștere evidentă, pentru un orizont de timp mai larg, de la 5 ani în sus, rata de creștere economică se îmbunătățește considerabil.

Îmbunătățirea este deosebit de vizibilă pentru orizonturi de 10 și 15 ani. Foarte important, în timp ce datoria mai mare este încă asociată cu o creștere mai lentă, nu mai există un prag evident al ponderii datoriei în PIB mai sus de care se deteriorează brusc și compromițător creșterea economică

Până acum au fost considerate doar acele cazuri în care raportul datorie/PIB depășește un anumit prag. Dar ce se întâmplă în cazul țărilor cu o pondere a datoriei publice ridicată, dar aflată pe un trend descrescător ? Acest scenariu este analizat în cadrul aceluiași studiu din 2014.

Grafic 3.6 – Evolutia ratei de crestere economica in functie de trendul datoriei publice (1 an)

Sursa: Andrea Pescatori, Damiano Sandri,John Simon (2014), “Debt and Growth: Is There a Magic Threshold?”

Se observă că declinul brusc înregistrat după pragul de 90% în cazul orizontului de timp de 1 an nu mai este prezent în cazul țărilor care, deși au o datorie publică ridicată, aceasta se află pe un trend descrescător. De fapt, chiar și țările cu rațe de îndatorare de 130-140 %, dar aflate pe o traiectorie descendentă au înregistrat creștere.

Această observație sugerează că nivelul mare al datoriei în sine nu provoacă creșterea scăzută în aceste cazuri,ci că alți factori, asociați cu creșteri ale datoriei sunt mai puternic implicați.

Grafic 3.7-Evolutia ratei de crestere economica in functie de trendul datoriei publice (1-15 ani)

Sursa: Andrea Pescatori, Damiano Sandri,John Simon (2014), “Debt and Growth: Is There a Magic Threshold?”

Chiar și în cazul unui orizont de timp îndelungat (15 ani), traiectoria inițială a datoriei rămâne un factor important în evoluția ratei de creștere economică. Astfel, trendul datoriei pare a fi un factor important al creșterii ulterioare, consolidând ideea că doar nivelul datoriei, în lispa altor considerente, este un predictor inadecvat pentru creșterea economică viitoare.

3.2 Studiu econometric privind relația dintre PIB și nivelul datoriei publice

Foarte multe studii recente realizate de catre economisti au avut ca obiect identificare unei relatii intre cresterea economica si nivelul datoriei publice. Nu s-a ajuns la un acord universal asupra acestui fapt sau la un verdict final asupra acestei probleme.

Insa, in articolele studiate in realizarea lucrarii, am observat ca autorii au obtinut rezultate similare.In ciuda faptului ca au utilizat baze de date si s-au raportat la perioade de timp diferite,in ceea ce priveste nivelul maxim al ponderii datoriei publice in PIB deasupra caruia apar efecte care influenteaza negativ cresterea economica si o incetinesc, rezultatele au fost apropiate.

Cristina Checherita si Philipp Rother in 2010, Carmen Reinhart si Kenneth Rogoff in acelasi an, Thomas Herndon si Michael Ash in 2013 sau A. Pescatori, D. Sandri si J. Simon in 2014 sunt doar o parte dintre economistii care au concluzionat, in urma analizelor efectuate, ca acest prag al gradului de indatorare este situat in intervalul 90-100%, pana la acest prag datoria publica nefiind o variabila cu o influenta semnificativa asupra cresterii economice.

In continuare voi incerca implementarea unui model econometric pentru a vedea relația statistică între cele doua fenomene economice în studiu si pentru a compara rezultatele obtinute cu cele din literatura de specialitate.

Voi realiza o regresie multipla, variabila dependenta aleasa fiind PIB real pe locuitor, iar ca variabile independente ponderea datoriei publice in PIB, respectiv rata somajului. Am inclus si rata somajului deoarece, spre deosebire de cazul datoriei publice, unde exista dubii in privinta semnificatiei acesteia ca variabila influenta asupra cresterii economice, rata somajului este cu siguranta un factor cu o importanta consacrata si dovedita, modelul astfel obtinut fiind mai stabil.

Ne asteptam ca in urma analizei de regresie multipla parametrii modelului sa evidentieze o influenta la nivelul PIB-ului pe locuitor explicata in parte de cele doua variabile independente.Programul statistic utilizat este Eviews.

Modelul de regresie multipla este urmatorul:

Yi = Pib real pe locutior

Xi = rata somajului

Zi = ponderea datoriei publice in PIB

n= numarul de observatii

PIB-ul real pe locuitor este exprimat in euro, iar rata somajului si ponderea datoriei publice in PIB in procente, sursa datelor fiind http://ec.europa.eu/eurostat/data/database.

Seriile de date utilizate pentru estimarea modelui de regresie multiplă sunt formate din date pentru 18 tari din zona Europei, pe o perioada de 15 ani ( 1998-2013). Am ales aceasta perioada deoarece in celelalte studii intervalele de timp considerate erau foarte indelungate si nu erau foarte recente. Tarile analizate au fost alese deoarece pentru acestea exista omogenitate in ceea ce priveste datele furnizate, pentru a evita astfel posibile erori cauzate de lipsa informatiilor.

PIB-ul real pe locuitor este exprimat in euro, iar rata somajului si ponderea datoriei publice in PIB in procente, sursa datelor fiind http://ec.europa.eu/eurostat/data/database.

Estimarea parametrilor este realizate prin metoda celor mai mici patrate (OLS).

Tabel 3.

Sursa: prelucrare proprie date eurostat

In urma estimarii ( Tabel 3.) obtinem urmatoarea forma pentru ecuatia de regresie:

Y = 34346.47 – 1578,917×X + 43.57138×Z

Sau

PIB_LOC = 34346.47 – 1578,917×RATA_SOMAJ + 43.57138×PONDERE_DATORIE

Astfel, interpretand rezultatele avem ca o crestre a ratei somajului cu un punct procentual are un efect negativ asupra PIB-ului pe locuitor, determinand o diminuare a acestuia cu 1578,917 euro, in conditiile in care ceilalti parametrii raman constanti (caeteris paribus). Asa cum era de asteptat, intre cresterea economica si rata somajului avem o relatie inversa sau negativa.

In cazul datoriei publice obtinem o relatie pozitiva, coeficientul fiind unul pozitiv, insa mult mai mic. Deci o crestere a ponderii datoriei publice in PIB cu 1 punct procentual, va duce la o crestere a PIB-ului pe locutior cu 43,57138 euro, in conditii caeteris paribus.

Raportul de determinare (R-squared), respectiv raportul de determinare ajustat (Adjusted R-Squared) ne arata cat din variatia variabilei dependente, in cazul nostru PIB real/locuitor, este explicata de variabilele independente ( rata somajului si ponderea datoriei publice).

De obicei raportul de determinare ajustat este mai sigur, dar in modelul nostru, valorile celor doi indicatori sunt foarte apropiate. Asadar variatia pib-ului pe locuitor este explicata in proportie de 15.1% de variabilele independente.

Testarea semnificației parametrilor modelului.

H0: panta dreptei nu difera semnificativ de 0 ( variabila nu are o influenta semnificativa)

H1: panta dreptei difera semnificativ de 0 ( variabila are o influenta semnificativa)

Nivelul de incredere utilizat de obicei in analiza statistica este de 5%/10%.

Astfel, daca prob(t-stat) <0,05/0,1 respingem ipoteza nula (H0), iar daca prob(t-stat) > 0,05/0,1 acceptam ipoteza nula.

Probabilitatea pentru testul t-student aferent coeficientului variabilei independente X – rata somajului este 0, sub pragul de 0,05/0,10 deci se respinge ipoteza nula conform careia panta dreptei de regresie nu difera semnificativ de zero.

Asemenea si pentru termenul liber, probabiliatea testului t-student este 0, respingem ipoteza nula, deci este semnificativ diferit de 0.

In cazul coeficientului datoriei publice insa probabilitatea testului t-student este 0,1498, depasind astfel pragul semnificativ de 0,5/01. Acest lucru ne arata ca exista posibilitatea ca rezultatele in cazul acestui parametru sa fi fost generate aleatoriu.

In continuare verificam semnficatia modelului in ansamblu.

H0: modelul nu este valid

H1: modelul este valid

Daca prob(F-statistic) < 0,05 respingem ipoteza nula, deci modelul este valid, iar daca prob(F-statistic)>0,05 acceptam ipoteza nula, deci modelul nu este valid.

Avem Prob(F-statistic) =0 <0.05, deci respingem ipoteza nula si rezulta ca modelul este valid.

Se observa in urma regresiei efectuate ca pondera datoriei publice are un impact foarte mic asupra cresterii economice, spre deosebire de rata somajului. Mai mult probabilitatea testului t-student aferenta acestui parametru depaseste pragul de 10%, deci se posibil ca aceasta variabila independenta sa nu fie un factor de influenta semnificativ.

Tinand cont ca 16 dintre cele 18 tari analizate au avut in perioada 1998-2013 o pondere a datoriei publice in PIB sub nivelul de 90%, media fiind de 55,4% (doar Italia si Belgia depasind acest prag), rezultatul obtinut ar da dreptate afirmatiilor anterioare din literatura de specialitate, conform carora datoria publica nu este un factor de influenta daca se situeaza in intervalul 0-90%.

Asadar datoria publica nu are efecte negative asupra cresterii economice in cazul tarilor europene a caror grad de indatorare s-a mentinut sub 90% in intervalul de timp 1998-2013.

Concluzii

Bibliografie:

Andrea Pescatori, Damiano Sandri,John Simon, (2014): “Debt and Growth: Is There a Magic Threshold?”, IMF Working Paper No. 14/34

Baum Anja, Cristina Checherita-Westphal, P. Rother (2012): “Debt and growth: New evidence for the euro area,” Journal of International Money and Finance, 32, p.809–821.

Balázs Égert, (2012): “Public debt, economic growth and nonlinear effects: Myth or reality?”, Organisation for Economic Co-operation and Development, Economics Department Working Papers No. 993

Câmpeanu, Emilia, 2007: “Analiza sustenabilității datoriei publice în Uniunea Economică și Monetară”, Conferința Internațională “Politici financiare și monetare în Uniunea Europeană”, p. 43-51

Cristina Checherita, Philipp Rother, (2010): “The impact of high and growing government debt on economic growth”, Working Paper Series No 1237

Eric A. Hanushek ,(2013): ”Economic growth in developing countries: The role of human capital” , Economics of Education Review, volume 37, p. 204-212

Jan Čadila, Ludmila Petkovováa, Dagmar Blatná, (2014): “Human Capital, Economic Structure and Growth”, Procedia Economics and Finance 12p. 85 – 92

Reinhart M. Carmen, Rogoff S. Kenneth, (2010): “Growth in Time of Debt”, National Bureau of Economic Research, Working Paper no.15639

Thomas Herndon, Michael Ash, Robert Pollin, (2013): “Does High Public Debt Consistently Stifle Economic Growth? A Critique of Reinhart and Rogoff”, Political Economy Research Institute, University of Massachusetts Amherst, Workingpaper Series No. 322

Ugo Panizza Andrea F. Presbitero, (2013):”Public debt and economic growth in advanced economies: A survey”, Money & Finance Research Group, Working paper no.78

Vladimir K.Teles, Caio Cesar Mussolini, (2014): ”Public debt and the limits of fiscal policy to increase economic growth”, European Economic Review 66, p.1–15

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Publicdebtreportmarch2015.pdf

http://www.nber.org/

http://www.ssrn.com/en/

http://repec.org/

http://www.proquest.com/

http://www.sciencedirect.com/

http://www.jstor.org/

http://databank.worldbank.org/data/

http://ec.europa.eu/eurostat

http://www.mfinante.ro/

LEGEA nr.313 din 28 iunie 2004 privind datoria publica