Cresterea Competitivitatii Sectorului Agricol Romanesc

=== c1340806ff7d12cd7ade43bd13e8a125132a4c77_634754_1 ===

CUPRINS

Introducere––––––––––––––––––––––––––––––3

Capitolul 1. Competitivitatea – delimitări conceptuale–––––––––––––4

1.1. Aspecte introductive referitoare la competitivitatea economică––––––––4

1.2. Conceptul de avantaj absolut–––––––––––––––––––––-7

1.3. Avantaj comparative––––––––––––––––––––––––-9

Capitol 2. Studiu de caz: prezentarea Societății Comerciale S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L ––––––––––––––––––––––––––––––––––-15

2.1 Prezentarea generală a Societății Comerciale S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L 14

2.1.1. Date de identificare ––––––––––––––––––––––––15

2.1.2. Forma Juridică –––––––––––––––––––––––––-15

2.1.3. Scurt istoric ––––––––––––––––––––––––––-15

2.2. Analiza diagnostic a managementului practicat de SC –––––––––––16

2.2.1. Structura orgaizatorică și funcțională. Organigrama –––––––––––16

2.2.2. Structura de producție––––––––––––––––––––––- 17

2.3. Analiza diagnostic a potențialului tehnico-productiv –––––––––––-18

2.3.1.Nivelul de înzestrare tehnică ––––––––––––––––––––-18

2.3.2. Evoluția și structura activelor fixe ––––––––––––––––––18

2.4.Analiza diagnostic a utilizării forței de muncă ––––––––––––––19

2.4.1. Structura personalului pe categorii de vârstă ––––––––––––––19

2.4.Analiza diagnostic a utilizării forței de muncă ––––––––––––––19

2.4.1. Structura personalului pe categorii de vârstă ––––––––––––––19

2.4.2. Structura personalului pe categorii de pregătire profesională––––––––19

2.4.3. Structura personalului pe categorii de sex –––––––––––––––20

2.4.4 Politica de personal ––––––––––––––––––––––––20

2.4.5 Productivitatea muncii ––––––––––––––––––––––-20

2.5 Analiza diagnostic a rezultatelor din activitatea de producție ––––––––-21

2.5.1 Costul-prețul-profitul pentru principalele produse ––––––––––––21

2.6 Analiza diagnostic a potențialului financiar –––––––––––––––22

2.6.1 Analiza veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor––––––––––––– 22

2.6.2 Analiza patrimoniului –––––––––––––––––––––––24

2.6.3 Indicatori de solvabilitate și lichiditate ––––––––––––––––-25

2.6.4 Indicatori de echilibru financiar––––––––––––––––––– 25

2.6.5 Indicatori de rentabilitate –––––––––––––––––––––-26

2.7 Analiza diagnostic a pieței produselor agroalimentare–––––––––––-27

2.7.1 Nivelul de competitivitate pe piață a produsului–––––––––––––28

2.7.2 Piața și comercializarea––––––––––––––––––––––28

2.7.3 Analiza cererii și a ofertei pe piața internă–––––––––––––––28

2.8. Puncte forte și puncte slabe ale analizei diagnostic––––––––––––-29

Capitolul 3. Plan de afacere privind organizarea unei ferme de legume bio–––––30

3.1. Descrierea planului de afaceri ––––––––––––––––––––30

3.2. Caracteristicile de calitate ale legumelor și fructelor proaspete, conform citeriilor de calitate ale fermei ecologice –––––––––––––––––––––––––-34

3.3. Ambalarea și preambalarea legumelor și fructelor proaspete ––––––––-34

3.4. Analiza pieței de legume și fructe din perspectiva legumelor ecologice ––––38

Concluzii ––––––––––––––––––––––––––––––44

Bibliografie –––––––––––––––––––––––––––––-46

Introducere

Reformele structurale ale pregătirii de tranziție și aderării la UE au provocat schimbări majore în structura comerțului agroalimentar din România. S-a remarcat o evoluție fluctuantă a importurilor și exporturilor de legume și fructe între România și statele UE, fie în corelație cu variațiile ofertei agricole, deficiențele de performanță ale sectorului agro-alimentar care a provocat dezechilibre pe piața de export sau cu efectul schimbărilor politice asupra fluxurilor comerciale.

Integrarea recentă în piața unică aduce o atenție deosebită asupra posibilităților producătorilor competitivi de a atrage avantajele oferite de posibilitățile de acces sporite și de deschiderea către țările terțe. În acest context, ca urmarea a interesului tot mai mare pentru creșterea competitivității la nivelul companiilor cu specific agricol, s-a efectuat o analiză aprofundată a structurii organizaționala a unei companii care îndeplinește criteriile de competitivitate.

Lucrarea de față este un demers, deopotrivă empiric și teoretic și are la bază analiza competitivității din perspectiva unei companii care activează în domeniul agriculturii. Compania analizată are atât mijloace de producție competitive, cât și puncte de desfacere pentru legumele și produsele alimentare din producția proprie.

Demersul teoretic al lucrării de față începe cu un capitol intitulat ,,Competitivitatea – delimitări conceptuale”. Acest prim capitol are rolul de a prezenta cele mai relevante aspect referitoare la competitivitatea companiilor.

Capitolul 2 ai lucrării de față prezintă datele economice ale companiei pentru care s-a realizat studiul de caz, respectiv resursele umane și financiare ale companiei. Societatea comercializată este S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L.

Capitolul 1. Competitivitatea – delimitări conceptuale

1.1. Aspecte introductive referitoare la competitivitatea economică

Competitivitatea este în mod clar unul dintre cele mai frecvent utilizate concepte în politicile economice actuale, în cadrele și strategiile de politică regională sau națională, în afaceri, mai ales atunci când discută despre creștere sau convergență, atunci când strategiile sau analizele comparative sunt concepute.

Într-adevăr, există teorii diferite în ceea ce privește competitivitatea, diferite abordări ale factorilor de decizie și diferite obiective sunt proiectate, atât la nivel micro și macro. Depășind cu atenție politicile și literatura, se poate admite că competitivitatea este încă vagă, ambiguă etc.

Există încă multe întrebări deschise referitoare la definirea competitivității, a factorilor de competitivitate, a aplicabilității și a abordărilor practice pentru stimularea competitivității. Este competitivitatea doar o abilitate antreprenorială de a vinde sau ar putea fi o premisă a dezvoltării?

Conceptul de competitivitate a evoluat în istoria gândirii economice, cuprinzând diferite abordări, de la teoriile clasice ale mercantilismului, care au introdus noțiunea de rivalitate comercială între națiuni, în avantajul absolut al națiunilor, teoriile avantajelor competitive și comparative și până la neoclasic criticile privind competitivitatea internațională a țărilor.

Teoriile mai recente au dezvoltat conceptul de competitivitate regională, apropiindu-se de teoriile clasice mai aproape de economia aplicată a regiunilor. Comisia Europeană (CE) a adoptat obiectivele politicii de competitivitate regională, ca instrument principal de a induce creșterea economică, capacitatea de a exporta și performanța pe piața mondială.

Studiile lui Thissen și co. privind competitivitatea internațională a regiunilor a adus discuția privind competitivitatea la dimensiunea relațiilor dintre regiuni, afirmând că pentru a înțelege cine se află în concurență cu cine și pentru ce, nu este suficient să se privească doar la activele orașelor și dar, în plus, să construiască și să utilizeze un cadru analitic care să investigheze rețelele concurente de active ale regiunilor.

Comisia Europeană prevede un viitor comun pentru politicile de competitivitate și de coeziune, precizând că consolidarea competitivității regionale în întreaga Uniune și sprijinirea oamenilor pentru a-și îndeplini capacitățile vor stimula potențialul de creștere al economiei UE în ansamblu, în beneficiul comun al tuturor. Este competitivitatea regională, bazată pe o specializare inteligentă, cheia care va reuni economii eterogene în Europa?

În comparație cu alte instrumente globale care măsoară competitivitatea (Forumul Economic Mondial, 2005), UE pare să adere la o înțelegere mai complexă a competitivității internaționale, un concept care combină obiectivele diferitelor politici ale UE de stimulare a creșterii economice în rândul țărilor, cu un obiectiv strategic UE ca actor global. În cele din urmă, aceasta reprezintă o abordare stratificată a politicii de competitivitate, sub umbrela convergenței economiilor.

Competitivitatea internațională a economiilor și locul în atenția actuală

Competitivitatea internațională a fost de mult timp o preocupare majoră a gândirii economice și a primit o atenție sporită din partea oamenilor de știință, a factorilor de decizie politică, a întreprinderilor și a populației generale.

Din perspectivă teoretică, orice evaluare rapidă ar dezvălui o lipsă evidentă de consens în ceea ce privește sensul exact al competitivității. Competitivitatea, în special în ceea ce privește o economie întreagă, este greu de definit. Într-adevăr, competitivitatea, cum ar fi dragostea sau democrația, are de fapt mai multe sensuri. Originile teoretice ale conceptului de competitivitate pot fi urmărite în economia comerțului exterior și rolul său în bunăstarea economică națională și internațională. Dezbaterile teoretice mai recente măresc complexitatea conceptuală a competitivității țărilor cu abordările existente, variind de la o perspectivă exclusiv microeconomică la o perspectivă micro- și macroeconomică cuprinzătoare.

O asemenea diversitate conceptuală are și implicații practice. Într-un mediu economic tot mai globalizat, economiile se confruntă cu diverse riscuri și oportunități legate de competitivitate. Intensitatea și direcțiile fluxurilor de bunuri, servicii, forță de muncă și capitaluri între economiile deschise au crescut și au devenit mai instabile, cu rezultate pozitive pentru unele și negative pentru alte economii și națiuni.

Responsabilii politici naționali au acordat o atenție sporită diverselor clasificări ale competitivității internaționale și urmăresc să îmbunătățească politicile relevante ale țării în ceea ce privește câștigurile de competitivitate. La nivel global, organizațiile economice internaționale iau în considerare creșterea competitivității națiunilor ca o condiție prealabilă pentru stabilitatea și creșterea economiei globale și pentru integrarea mai profundă a economiilor în curs de dezvoltare în fluxurile economice internaționale.

Companiile și populația generală acordă o atenție deosebită comparației internaționale a competitivității națiunilor cu scopul de a identifica rapid oportunitățile de afaceri și de a înțelege mai bine statutul relativ al bunăstării națiunii lor, care, la rândul lor, îi ajută să-și modeleze așteptările față de politicile guvernelor.

Teoriile clasice și neoclasice privind comerțul internațional, cum ar fi mercantilismul, avantajul absolut și comparativ sau dotarea relativă cu factorii de producție, se bazează, în mod mai mult sau mai puțin explicit, pe conceptul de competitivitate între țări.

Potrivit lui Laura La Haye, mercantilismul a dominat gândirea și politicile economice occidentale din secolul al șaisprezecelea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a reprezentat dimensiunea economică a naționalismului, o ideologie care vizează consolidarea centrelor regionale de putere ale epocii feudale în bogate și puternice națiuni-state, cum ar fi Anglia, Franța sau Germania.

Supremația politică, militară și comercială au fost considerate surse de bunăstare critice și obiective legitime de politică. Bunăstarea, pe de altă parte, a fost percepută a fi limitată la nivel internațional de cantitatea totală de resurse de aur și argint disponibil la nivel global la un moment dat (adică mai degrabă fixă, cel puțin pe termen scurt). A urmat faptul că nu numai războaiele și confruntările politice au avut ca rezultat câștigători și perdanți, dar și comerțul internațional a fost considerat o sursă importantă de prosperitate națională într-un joc cu sumă zero jucat la nivel internațional.

Principalele obiective politice urmate în epoca mercantilistă din Europa de Vest au fost autosuficiența, intervenționismul și protecționismul. Procesul și rezultatele așteptate au inclus creșterea producției interne prin protejarea intereselor monopoliste și a cartelurilor împotriva concurenței interne și externe.

Creșterea producției interne urma să fie completată de un echilibru comercial pozitiv, realizat prin diferitele restricții aplicate importurilor și consumului intern, și protecția acordată producătorilor și exportatorilor de comerț, cum ar fi British East India Company.

Exportul de argint și de aur a fost, de asemenea, limitat pentru a crește resursele disponibile ale trezoreriei, ceea ce, adăugând la fluxurile monetare pozitive generate de balanța comerțului, ar putea duce, în cele din urmă, la o bunăstare națională mai bună. Ca un flux inițial de gândire mercantilistă, teoria bulionilor englezi a promovat practica protecționismului comercial, în vreme ce Colbertismul francez, varianta mai aplicată a mercantilismului, sa concentrat pe promovarea unei organizări și reglementări mai bune a producției interne.

Astfel, filozofia mercantilistă a introdus conceptul de rivalitate comercială între statele-națiuni europene într-un joc cu sumă zero la nivel internațional, creând semințele teoretice ale viitoarelor concepte de competitivitate a națiunilor. Deși instrumentele politicii protecționiste și-au pierdut parțial atractivitatea, exporturile încurajatoare și câștigurile de productivitate susținute de adepții gândirii mercantiliste sunt în continuare obiective viabile ale politicilor publice.

1.2. Conceptul de avantaj absolut

Adam Smith, în bogăția sa a națiunilor, s-a opus ideilor mercantiliste conform cărora restricțiile consecvente privind importul și eforturile susținute de creștere a exportului ar avea ca rezultat creșterea influxurilor de metale prețioase și, astfel, bunăstarea națională.

El a argumentat că este improbabil ca toate națiunile să devină mai bogate, urmând politicile comerciale protecționiste, deoarece exporturile unei națiuni reprezintă în mod necesar importurile celorlalte. Prin dezvoltarea conceptelor de avantaj absolut și de diviziune și specializare internațională a muncii, Smith a pledat pentru comerțul liber pe scena internațională.

După cum a observat Alan S. Blinder, înțelegerea lui Adam Smith despre raționamentul liberului comerț între națiuni a fost similară cu cea aplicată deciziilor de viață de zi cu zi ale indivizilor sau familiilor: Este maximul oricărui maestru prudent al unei familii, încercați să faceți acasă ceea ce îi va costa mai mult decât să cumpere. Dacă o țară străină poate să ne ofere o marfă mai ieftină decât noi înșine, o putem cumpăra mai bine cu ei, cu o parte din producția industriei noastre, angajată într-un mod în care avem unele avantaje.

În opinia lui Smith, avantajul absolut reprezintă capacitatea națiunii de a produce la costuri mai mici decât oricare altul și să vândă produsele rezultate la prețuri mai mici pe piața internațională. Principalele surse ale avantajului absolut al unei națiuni rezidă astfel în dotarea cu factori (adică avantajul natural) și / sau în tehnologia de producție utilizată.

Așa cum vine argumentul, comerțul internațional liber ar favoriza aprofundarea diviziunii muncii la nivel internațional, care, la rândul său, s-ar transforma în câștiguri de productivitate și avansare tehnologică, sporind în cele din urmă avantajul absolut al industriei națiunii. Comerțul liber, în opinia lui Smith, se va transforma într-un cerc virtuos care stimulează creșterea economică a tuturor națiunilor specializate în acele procese de producție în care națiunile prezintă avantaje absolute.

În ceea ce privește competitivitatea macroeconomică, teoria avantajului absolut al lui Smith afirmă pur și simplu că este o națiune cu condiția să dețină cel puțin un avantaj absolut într-un sector productiv. Teoria avantajului absolut, totuși, oferă doar o interpretare statică a unui singur declanșator al comerțului, și anume avantaje naturale preexistente.

Conceptele mai recente, cum ar fi avantajul competitiv, ca sursă de comerț și prosperitate, reflectă o viziune mai dinamică a actorilor și sectoarelor economice; astfel de avantaje competitive pot fi generate în mod continuu prin adoptarea rapidă a progreselor tehnologice, prin diferențierea sau personalizarea produselor sau prin furnizarea de servicii de creștere a valorii consumatorilor, prin realizarea rapidă a economiilor de scară în procesele de producție sau prin simplul beneficiind de o infrastructură locală mai bună , o forță de muncă cu costuri reduse și calificate sau un mediu de afaceri mai bun.

În plus, teoria avantajului absolut nu poate explica în întregime fluxurile comerciale internaționale moderne (adică în cadrul comerțului internațional sectorial, integrarea verticală sau comerțul dintre țări care nu prezintă avantaje absolute în nici unul dintre sectoarele lor productive etc).

În cele din urmă, deși Smith a pledat împotriva protecționismului comercial și în ciuda abordării sale laissez-faire, teoria sa privind comerțul internațional nu explică în mod clar cum se poate obține aprofundarea specializării internaționale fără intervenția guvernamentală.

1.3. Avantaj comparativ

Potrivit lui Donald J. Boudreaux, ,,…când a fost întrebat de matematicianul Stanislaw Ulam dacă ar putea numi o idee în economie, atât universal adevărată, cât și evidentă, exemplul economistului Paul Samuelson a fost principiul avantajului comparativ. Acest principiu a fost derivat de David Ricardo în cartea sa din 1817, Principiile Economiei Politice și Impozitare. Rezultatul lui Ricardo, care se păstrează astăzi, este că ceea ce contează nu este abilitatea absolută de producție, ci abilitatea de a produce o relație bună cu alta”.

Astfel, potrivit lui Robert Torrens diviziunea și specializarea nu se află în avantajele absolute, așa cum a prezis Smith, dar în avantajul relativ este înțeleas ca un cost de oportunitate mai mic. Țările se vor specializa în producția acelor bunuri care necesită costuri de oportunitate mai mici comparativ cu partenerii lor comerciali, adică se vor specializa în producția care prezintă avantaje comparative.

Cu alte cuvinte, măsura de eficiență a producției unei țări pentru un produs depinde de producția precedentă a tuturor celorlalte bunuri și servicii în comparație cu producția prelevată a tuturor celorlalte bunuri și servicii sacrificate de alte țări care produc sau pot produce același produs.

Într-un model simplu, cu două țări, două bunuri și un factor de producție (muncă), rezultă câteva consecințe teoretice:

1) dacă o țară are un avantaj comparativ pentru un bun, țara parteneră comercială trebuie să aibă un avantaj comparativ pentru cealaltă;

2) orice țară este competitivă la nivel internațional, atâta timp cât are un avantaj comparativ în cel puțin o industrie;

3) nicio țară nu poate pierde toate avantajele comparative dacă o altă țară adoptă mai rapid progrese tehnice;

4) nici o țară nu poate prezenta avantaje comparative în toate industriile, deși poate fi o adoptare mai rapidă a tehnologiilor.

Teoria avantajului comparativ are și implicații pentru dezvoltarea conceptului de competitivitate. Deoarece toate țările posedă cel puțin un avantaj comparativ, toate acestea sunt cel puțin competitive la nivel internațional cu privire la un singur produs. Critica suplimentară este similară cu aceea îndreptată spre teoria lui Smith a avantajului absolut:

1) modelul conceptual este static și nu explică existența avantajelor comparative între țările moderne industriale;

2) modelul teoretic nu este valabil pentru țările care prezintă aceleași costuri de oportunitate și mobilitatea factorilor crescuți și actuali și viitori, iar convergența tehnologică, societală etc. poate transforma această ipoteză în realitate;

3) modelul în sine nu demonstrează că specializarea internațională este realizabilă fără o influență externă (adică guvernamentală);

4) competitivitatea internațională nu depinde exclusiv de costurile de oportunitate.

Potrivit lui Mark Blaug, modelul de comerț internațional se bazează pe evoluțiile teoretice ale lui Smith și Ricardo despre rațiunea din spatele comerțului internațional: dotarea relativă cu factorii de producție, care determină specializarea internațională a țărilor în producția de bunuri care necesită factori de producție care sunt în mod natural mai abundenți.

Spre deosebire de modelul lui Ricardo, bazat pe productivitatea muncii, H-O introduce un factor suplimentar (capital); tehnologia este considerată uniformă, iar factorii de producție sunt imobiliari la nivel internațional. Diferențele în nivelurile de productivitate afișate de țări și, prin urmare, în competitivitatea internațională, provin din dotări diferite ale țărilor cu factori și tehnologii diferite (adică o combinație distinctă de factori de producție).

Modelul H-O nu epuizează posibile explicații cu privire la sursele de competitivitate internațională nu ține cont de caracteristici precum dimensiunea pieței interne, economiile de scară, diferențierea produselor, calitatea antreprenoriatului etc. Ca și modelele teoretice anterioare, modelul H-O adoptă aceeași abordare a explicării comerțului internațional pe baza avantajelor naturale pe termen lung.

Concluzia că avantajul competitiv nu este dependent de tehnologie este cel puțin discutabil. În plus, nu toate țările beneficiază în egală măsură de liberalizarea comerțului. Țările în curs de dezvoltare pot deveni victime ale capcanei de sărăcie, deoarece decalajul tehnologic între țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare se va adânci pe termen lung.

Progresele și clarificările teoretice ale modelului HO includ explicația paradoxului lui Leontief, conform căruia țările bine dotate cu capital pot, de fapt, să se specializeze în exportul de produse cu forță de muncă intensă datorită fie unei dotări relative cu o forță de muncă înalt calificată, fie specializarea în produse inovatoare pentru forța de muncă, așa cum a observat Vernon în ciclul său de viață al teoriei produsului.

Controverse teoretice contemporane privind competitivitatea internațională a țărilor

Controversele teoretice contemporane privind mediul internațional includ detractorii competitivității ca concept macroeconomic, precum și autori care susțin validitatea unui astfel de concept bazat pe abordări dinamice ale competitivității sau rivalității interstatale.

Paul R. Krugman a susținut că competitivitatea internațională a țărilor nu are sens ca un concept macroeconomic. Argumentele sale principale includ următoarele:

1) dintr-o perspectivă Ricardiană, toate țările posedă un avantaj comparativ;

2) statele nu pot intra în faliment, în timp ce companiile pot;

3) competitivitatea internațională a companiilor naționale poate afecta negativ competitivitatea internațională a altor companii naționale;

4) țările nu concurează economic în timp ce companiile fac acest lucru, deoarece sunt implicate în jocuri potențiale cu sumă zero;

5) comerțul global între țări este un joc pozitiv în care diferite ritmuri de dezvoltare economică ale țărilor favorizează dezvoltarea piețelor mondiale și toți partenerii economici din țările în curs de dezvoltare mai rapidă beneficiază de disponibilitatea unor produse mai bune și / sau mai ieftine și a unor condiții mai bune de comerț.

În opinia lui Krugman, factorii de decizie politică nu ar trebui să fie preocupați de creșterea bunăstării naționale și competitivitate, deoarece competitivitatea este un concept în esență microeconomic și comerțul internațional este un joc de peste zero.

Potrivit lui Horst Siebert, bunăstarea națională este, în principal, rezultatul unui comportament dinamic și competitiv al cel puțin trei niveluri de actori economici: companiile care concurează pe piețele internaționale de produse; teritorii (regiuni sau țări), care concurează pentru factorii de producție mobili; și factori de producție imobiliari (cum ar fi forța de muncă slab calificată) care concurează pentru nivelul veniturilor. Astfel, concurența între locații devine o sursă de competitivitate internațională, guvernele urmărind să-și mărească atractivitatea prin dotări adecvate de infrastructură sau politici climatice pentru afaceri.

Alte abordări dinamice ale bunăstării se reflectă în diferite definiții ale competitivității utilizate de organizațiile economice internaționale. Comisia Europeană consideră că competitivitatea este "o măsură a capacității unei economii de a crea produse și servicii valoroase productiv într-o lume globalizată, pentru a crește nivelul de trai și a asigura o ocupare ridicată a forței de muncă".

OCDE definește competitivitatea internațională a unei țări ca "gradul în care poate, în condiții de piață libere și echitabile, să producă bunuri și servicii care să îndeplinească testul piețelor internaționale, menținând și menținând simultan veniturile reale ale populației sale pe termen lung".

Forumul Economic Mondial definește competitivitatea ca "set de instituții, politici și factori care determină nivelul de productivitate al unei țări ". Nivelul real al productivității, la rândul său, determină nivelul de prosperitate pe care o poate atinge o economie și ritmul de creștere economică al țării respective.

Comerțul internațional poate deveni un joc de sume zero între două țări comerciale. Două țări dezvoltate în mod comparabil, care produc gama de produse asemănătoare, se pot concura pentru locuri de muncă și venituri, în loc să profite de avantajele lor comparative.

Astfel, în timp ce majoritatea economiștilor sunt de acord că comerțul liber este un joc sumativ aparte care creează bunăstarea, alți economiști susțin că un anumit grad de rivalitate între țări este inevitabil într-o economie mondială globalizată, ideea competitivității internaționale a națiunilor fiind asociată rivalității, competitivitatea nu este vorba despre o performanță absolută a unei țări, ci despre cât de bine funcționează în raport cu alte țări.

O abordare politică a competitivității UE

Deși a fost destul de frecvent utilizat în comunicările CE, conceptul de competitivitate nu pare să abordeze o înțelegere comună între țările UE și nu este acceptat în unanimitate la nivel instituțional.

Pentru a clarifica diferitele concepte de competitivitate în cadrul abordării UE, am analizat problema din trei perspective: instituționale, statistice și strategice.

În cadrul UE, competitivitatea este obiectivul umbrelă pentru diferite domenii de integrare și convergență a ceea ce, în general, poate fi numit sofisticare în afaceri. Sub umbrela competitivității, politicile care abordează piața internă, industria, cercetarea și inovarea, spațiul și IMM-urile sunt intersectate și urmează o viziune comună a creșterii.

Orientările strategice ale politicii de competitivitate sunt stabilite de Consiliul Competitivitate (COMPET), unul dintre cele zece consilii ale UE, iar reuniunile tehnice ale Consiliului sunt dedicate doar dezvoltării uneia dintre cele cinci politici distincte, la un moment dat. Consiliul nu dispune de un instrument cuprinzător de monitorizare a competitivității în general și de punerea în aplicare a tuturor politicilor conexe.

Având cele mai multe atribute ale comenzii și controlului pentru fiecare dintre politicile avute în vedere, distribuite între diferiți generali de direcții, institute de cercetare și diverse organisme de reglementare, chiar Comisia Europeană ar putea să nu respecte o abordare unitară a competitivității. Rezultatele politicii de competitivitate sunt disipate în câteva rapoarte diferite și necorelate care descriu fiecare domeniu pe bază cantitativă, dar nu reușesc să abordeze competitivitatea în ansamblu.

Luând fiecare politică separată, ele par să abordeze în mod coerent toate problemele întreprinderilor și mediului de afaceri din UE: accesul pe piață, antreprenoriatul, finanțele, costurile energiei, investițiile în inovare etc.

În schimb, nu este clar modul în care toate politicile abordează același obiectiv de competitivitate pentru care sunt proiectate. Aparent, analizele și politicile de competitivitate ale UE sunt orientate către sector și statele membre, în timp ce competitivitatea globală a UE în ansamblul său nu dispune de instrumentele de evaluare adecvate comparabile cu indicele competitivității globale și, prin urmare, acțiunile politice ar putea să nu fie suficient de adecvate pentru scop general declarat.

Ca răspuns la criză, CE a devenit recent mai conștientă de necesitatea intervenției în sectoarele industriale pentru a completa măsurile anterioare privind piața liberă și măsurile de politică orizontală care să le permită.

Acest lucru reflectă parțial recunoașterea redresării economice lente, a mediului de afaceri slab și a investițiilor reduse în inovare, care fac produsele și serviciile UE mai puțin competitive pe piața mondială. CE a elaborat o nouă politică industrială în trei etape, axată pe competitivitate și sustenabilitate. Subiectele care stabilesc renașterea industriei UE sunt congruente cu Agenda Europa 2020.

Investiția în inovare și tehnologie este principala politică care va permite factorilor de creștere. Noua politică industrială stabilește prioritățile de intervenție în sectoarele care au fost identificate ca fiind cele mai promițătoare pe piața mondială, precum producția avansată, tehnologiile cheie emergente, produsele bio, vehiculele și navele, clădirile durabile și rețelele inteligente.

Din alt punct de vedere, Uniunea inovării, o altă inițiativă a CE, este menită să facă din UE un interpret global în domeniul științei și cea mai avansată economie a cunoașterii. Domeniul de aplicare a competitivității este de a urmări excelența în știință și inovare, pentru a aborda schimbările structurale și provocările societale.

Capitol 2. Studiu de caz: prezentarea Societății Comerciale S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L

2.1 Prezentarea generală a Societății Comerciale S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L

2.1.1. Date de identificare

S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L. a fost înființată în anul 2008 în vederea deservirii populației din localitatea Tulcea cu produse alimentare, băuturi și tutun.

Data înființării: 22.10.2008.

Criza economică mondială i-a făcut pe experții economici să plaseze producția agricolă (ramura agricolă) printre principalele surse de venit ale unui stat. Chiar dacă agricultura și-a demonstrat importanța și în perioadele premergătoare economiei capitaliste, în prezent trendurile se schimbă, în principal datorită tendințelor și condițiilor impuse de globalizare.

Atât la nivel mondial, european, dar și național se dorește o îmbunătățiere a tehnologiei și o creștere a producției agricole, însă n ultima perioadă un rol extrem de important este ocupat de produsele eco.

Pentru piața din România, atunci când se vorbește despre ramura menționată mai sus, s-a preferat sintagma de „agricultură de subzistență” – sintagmă care este fie susținută, fie negată datorită faptului că deși agricultura acoperă mare parte din necesarul de hrană al țării, piața legumelor și fructelor este, fie insuficient acoperită prin intermediul producției interne, fie condițiile de prodcție nu corespund standerelor de calitate, fie nu sunt rentabile pentru producătorii autohtoni, datorită producătrilor europeni, care pot importa cu ușurință acest tip de bunuri.

Lucrarea de față își propune să analizeze potențialul pieței locale a unei comune din orașul Tulcea, prin referirea la un jucător economic ce își derulează activitatea de comercializare pe aria localității menționate, avându-i drept clienți pe localnicii orașului. În egală măsură, studiul de față evidențiază principalii comptitori ai societății, precum și o raportare la situația financiară a societății analizate, capacitatea de producție, distribuție și depozitare.

2.1.2. Forma Juridică

Firma este societate cu răspundere limitată, înregistrată la registrul comerțului cu 4711.

2.1.3. Scurt istoric

Firma este înființată de aproximativ opt ani, deservind localnicii din minicipiul Tulcea cu legume și fructe, respectiv cu alimente, detergenți și produse de consum casnic.

Structura și evoluția capitalului social Tabel nr.2.1

-lei-

Sursa: Departamentul contabil al firmei S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L.

Obiectul de activitate

Obiect activitate: Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băutură și tutun.

Principalele categorii de produse

Companie comercializează următoarele categorii de produse:

Legume

Fructe

Băuturi alcoolice

Țigări

Detergenți

Alte tipuri de produse

2.2. Analiza diagnostic a managementului practicat de SC

2.2.1. Structura orgaizatorică și funcțională. Organigrama

Structura organizatorică

Firma S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L. are în componența sa următoarea structură organizatorică:

Manager general

Director executiv

Departamentul de aprovizionare

Departamentul de distribuție

Departamentul contabil

Departamentul de Resurse Umane

Departamentul IT

Structura funcțională

Compania are un număr de 119 de angajați, din care:

40 de persoane în structura de conducere;

79 de persoane în structura de execuție.

Organigrama

Organigrama firmei S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L.

2.2.2. Structura de producție

Evoluția producției Tabel nr.2.2

Sursa: Departamentul contabil al companiei.

2.3. Analiza diagnostic a potențialului tehnico-productiv

2.3.1.Nivelul de înzestrare tehnică

Compania are:

un sediu social, proprietate proprie.

– 100 de laptopuri

– 30 de autoturisme

2.3.2. Evoluția și structura activelor fixe

Structura și evoluția activelor imobilizate Tabel nr.2.4

-lei-

Sursa:

Structura și evoluția activelor circulante Tabel nr.2.5

-lei-

Sursa:

2.4.Analiza diagnostic a utilizării forței de muncă

2.4.1. Structura personalului pe categorii de vârstă

2016 – 119 angajați

2015 – 50 angajați

2014 – 35 angajați

2013 – 30 angajați

2012 – 40 angajați

2.4.2. Structura personalului pe categorii de pregătire profesională

Observăm că angajații firmei studiate au în general vârsta tânără. Cele mai multe persoane având între 20-45 de ani. Acest lucru permite companiei să organizeze traininguri și să își formeze angajații în mod eficient.

Tabel nr.2.7

2.4.3. Structura personalului pe categorii de sex

Tabel nr.2.8

După cum observăm, firma studiată are mai multe femei angajati, iar acestea sunt angajate cu precădere în cadrul compartimentelor de aprovizionare și distribuție. Există angajate de gen feminin în fiecare compartiment al firmei.

În timp ce angajații de gen masculin sunt angajați cu precădere în compartimentul IT, compartimentul de distribuție și compartimentul de aprovizionare. În cadrul departamentului contabil un este angajat nicio persoană de gen masculin.

2.4.4 Politica de personal

Metode de motivare a persoanelor angajate :

Cerințe și etape în proiectarea unei structuri organizatorice eficiente

2.4.5 Productivitatea muncii

Evoluția productivității muncii Tabel nr.2.9

-lei/persoana-

2.5 Analiza diagnostic a rezultatelor din activitatea de producție

2.5.1 Costul-prețul-profitul pentru principalele produse

Raportul cost/preț/profit Tabel nr.2.10

Lei/sticlă

Situația costului mediu pe 1 kg roșii Tabel nr.2.11

Structura costului Tabel nr.2.12

-lei/litru-

2.6 Analiza diagnostic a potențialului financiar

2.6.1 Analiza veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor

Structura veniturilor și cheltuielilor pe anii Tabel nr.2.14

-lei-

Sursa: Calcule proprii.

Evoluția profitului Tabel nr.2.15

-lei-

Sursa: Calcule proprii

2.6.2 Analiza patrimoniului

Tabel nr.2.16

-lei-

Evoluția stocurilor pe perioada 2005-2007

2.6.3 Indicatori de solvabilitate și lichiditate

Evoluția indicatorilor de solvabilitate și lichiditate Tabel nr.2.17

2.6.4 Indicatori de echilibru financiar

Evoluția indicatorilor de echilibru financiar Tabel nr.2.18

-lei-

2.6.5 Indicatori de rentabilitate

Tabel nr.2.19

-lei-

Sursa: Calcule proprii.

2.7 Analiza diagnostic a pieței produselor agroalimentare

2.7.1 Nivelul de competitivitate pe piață a produsului.

Bariere de intrare în sector pentru noi producători

Producătorul are propria piață de desfacere, motiv pentru care nu se confruntă cu bariere de intrare în sector.

Legumele și fructele sunt alimente de origine vegetală de larg consum, cu rol important în alimentație datorită însușirilor senzoriale deosebite și elementelor nutritive prețioase pe care le conțin: glucide, enzime, acizi organici, vitamine și săruri minerale. O particularitate a legumelor și fructelor rezidă din faptul că majoritatea pot fi utilizate în alimentație în stare proaspătă ca atare, precum și în diferite preparate culinare sau sub formă conservată.

Legumele și fructele sunt produse vii, cu conținut ridicat de apă și deci perisabile, cu structură și textură specifice și cu o durată de păstrare variabilă, în general scurtă. Partea comestibilă a legumelor diferă de la o specie la alta și este reprezentată prin: bulbi, fructe, frunze, inflorescențe, muguri, rădăcini, tuberculi și tulpini.

Principalii competitori

Concurența firmei este constituită din firme care au același profil de activitate și care iși dispută aceeași categorie de clienți.

La nivelul localității Tulcea concurența este foarte slaba, magazinele de acest gen fiind putine și raspândite la distante relativ considerabile unul față de celălalt.

Din cauza faptului că produsele sunt la un preț mai scăzut în hipermagazinele din Tulcea, populația care dispune de autoturisme proprii preferă să își facă aprovizionarea cu produsele necesare o dată la 1-2 săptămâni din aceste hipermagazine. Prin urmare, concurențIi pot fi constituiți și aceste mari magazine:

– Carrefour

– Kaufland

– Lidl

– Penny

– Profi

– Winmarkt

sau alte magazine mai mici de unde populația localității în Tulcea se aprovizionează datorită prețurilor convenabile.

Principalele avantaje competitive

Compania este avantajată de faptul că este producător și de’ine o piață de desfacere, vânzând bunurile produse în cadrul magazinelor proprii, la prețuri avantajoase pentru clienți și rentabile penru companie.

2.7.2 Piața și comercializarea

Tendințe în domeniul consumului.

Consumul de legume și fruncte este în creștere, deoarece tot mai mulți locuitori ai municipiului Tulcea aleg să își cumpere produsele de origine vegetală și animală, chiar dacă în trecut era obiceiul e a le lua de la rudele de la țară.

Ca urmare a creșterii ratei de ocupare în muncă, respectiv ca urmare a migrației populației tinere, tot mai multe persoane aleg să cumpere legumele, fructele și carnea din supermarketuri.

2.7.3 Analiza cererii și a ofertei pe piața internă.

Definirea segmentelor de piață țintă.

Clienții firmei sunt constituiți din persoane fizice cu domiciliul în localitatea Tulcea, la care se adaugă, ocazional, persoane din localitațile învecinate sau persoanele care tranzitează localitatea.

Dat fiind faptul că este o localitate rurală iar firma este um magazin destul de mare, atât persoanele fizice, cât și cele juridice iși fac aprovizionarea de la acest magazin.

La sediul firmei sunt eliminate produsele de o calitate nesatisfăcătoare care au fost clasate corespunzător pentru a împiedica apariția unor probleme de orice natură în ceea ce privește calitatea produselor alimentare comercializate, iar clienții firmei să fie pe deplin satisfăcuți de calitatea produselor pe care le achiziționează.

Politica firmei urmărește satisfacerea următoarelor aspecte: comunicare, profesionalism, respect și responsabilitate astfel încât toți clienții firmei să fie mulțumiți..

2.8. Puncte forte și puncte slabe ale analizei diagnostic

Capitolul 3. Plan de afacere privind organizarea unei ferme de legume bio

3.1. Descrierea planului de afaceri

,,Ferma organică” se bazează pe principiile sănătoase de conservare a resurselor naturale, limitând amprenta de carbon, crescând, angajând și consumând alimentele produse și preparate local și făcând din lume un loc mai bun de trăit. Această perspectivă unică arată în mod clar calitatea produsele, îngrijirea grădinilor, prietenia naturală și ușurința proprietarilor săi.

Ferma organică va fi creeată pentru a satisface nevoile crescânde ale unei comunități care împărtășește aceleași opinii și este preocupată de ceea ce mănâncă și își hrănește copiii. Aceasta este o comunitate care este obosită de roșii "proaspete" cumpărate la magazinul local de bacanie. Când mai mult decât probabil, tomatele "proaspete" au fost culese în timp ce erau încă necoapte, transportate peste 3000 de mile pe parcursul mai multor zile / săptămâni și apoi "artificial" cu ajutorul etilenului, distrugând astfel practic toată valoarea sa nutritivă.

Scop

Scopul acestui plan de afaceri este de a oferi un plan pentru obiectivele pe termen scurt și pe termen lung. Planul de afaceri va fi utilizat ca un instrument pentru a măsura cât de bine funcționează ferma în viitor în comparație cu obiectivele inițiale și pentru a le menține ținta. Planul de afaceri este, de asemenea, un instrument pentru creditori, explicând nevoia de finanțare inițială, sursa și utilizarea fondurilor și capacitățile de rambursare a datoriilor.

Obiectivele de afaceri

Ferma organică are obiective simple: oferă legume sănătoase și delicioase de degustare, lăsând simultan o amprentă minimă de carbon. Pentru a realiza acest lucru, ferma planifică:

• să vândă producția de pe 3 hectare în primul an.

• În anul 2, Frema organică planifică să achiziționeze încă 9 hectare pentru un total de 12 hectare.

Declarația de misiune

Misiunea Fermei organice este de a crește cele mai bune fructe și legume de calitate pentru comunitatea locală. Ferma organică va utiliza numai metode naturale și durabile de cultivare, fără pesticide sau îngrășăminte. Mâncarea naturală și metodele naturale de producție lasă o amprentă mai redusă de carbon, îmbunătățind simultan sănătatea clienților săi și a comunității locale.

Durabilitatea fermei

1. Local

Pntru a supraviețui planeta, trebuie se bazează pe resursele locale. Cumpărarea de la fermierii locali susține economia locală

2. Viața durabilă

Reducerea dependenței de energie este mai bună pentru planetă și ne păstrează naturalețea resurselor.

3. Clienți satisfăcuți

Clienții fericiți asigură flucxul de clienți și cresc afacerea.

Mai jos sunt punctele cheie ale Fermei organnice:

• Alimentație mai sănătoasă – toate legumele vor fi s organice certificate. Legumele sunt fără pesticide și fără substanțe chimice și nu se folosesc conservanți.

• Sprijinirea economiei locale – statistic, va contrubui cu mai mult de 70% la aprovizionarea locală cu alimente.

• Oferta de selecții personalizate – Ferma organică se străduiește să fie principalul furnizor de legume eco, care sunt oferite în mod personalizat.

• Livrare la domiciliu. Ferma organică va stabili timpi de livrare săptămânal, care sunt convenabili pentru clienții săi. Acest lucru economisește timp și bani

făcând pe toată lumea fericită. În mod alternativ, clienții vor avea de asemenea posibilitatea de a lua direct la fermă legumele dorite.

În cazul unui surplus, Ferma ecologică va dona legumele orfelinatelor sau spitalelor. Toate surplusurile au fost vândute la piața agricolă locală.

Forma legală

Ferma Organică este o divizie în cadrul S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L.

Când proprietarii au anunțat că vor face o fermă organică, știrile au călătorit rapid și cererea pentru produsele lor a fost atât de mare încât au acoperit producția estimate pe un an. Pentru a îndeplini aceste cerințe și pentru a satisface oportunitatea de creștere, proprietarii caută un împrumut de exploatare de la APIA.

Facilitatea de credit va fi utilizată pentru a satisface nevoile de operare și de flux de numerar pentru sezonul de recoltare. Facilitatea de credit de 14.500 USD va fi asigurată printr-o primă garanție cu terenul. Terenul este evaluat la 30.000 de dolari și este în prezent deținut gratuit și clar de S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L.

Terenul este învecinat cu orașul Tulcea.

Locație și facilități

Ferma organică va fi situat în județul Tulcea.

Județul este de așteptat să continue să crească cu o rată similară ca cea de până în 2015.

.

Rezumatul planului

S.C. FRAHER RETAIL SRL S.R.L. conduce compania cu succes în ultimii cincisprezece ani. Recent, proprietarii au instalat o seră cu lămpi de încălzire pentru pornirea timpurie. Ei au investit, de asemenea, într-un camion (2005 Ford F150) pentru livrarea de legume către clienți. Cel mai recent au cumpărat un tractor și au împrumutat atașamentele vecinului lor, după cum este necesar pentru recoltare.

Anul trecut, ferma ecologică a îndeplinit cerințele stricte necesare pentru a se califica drept peoducător organic. Acest lucru le permite să comercializeze toate produsele ca fiind ecologice și poate aduce, de asemenea, marje mai mari atunci când produsul excedent este vândut în supermarketurile proprii sau restaurantelor.

Reprezentanții companiei au realizat că, deși consumatorii nu înțeleg toate cerințele asociate cu eticheta ecologică (cum ar fi controlul pesticidelor și îngrășămintele), consumatorul este confortabil cu eticheta

Toate livrările au fost stabilite înainte de recoltare și au fost plătite în avans. Acest lucru permite obținerea de fonduri și riscuri 0 de alterare a legumelor.

Produsele

Sezonul de creștere al legumelor va începe la începutul lunii mai și se va încheia în octombrie, cu obiectivul de 20 de săptămâni. Acțiunile vor cuprinde aproximativ 10-15 culturi diferite la fiecare 8 săptămâni de producție în sezon. Iată un exemplu de tipuri de produse pe tot parcursul sezonului:

Primăvară: Sfecla, broccoli, varză, morcovi, usturoi, ceapă verde, kale, salată (mai multe varietăți), ridichi, mazăre, spanac.

Vară: fasole, morcovi, castraveți, vinete, ceapă verde, praz, pepeni, ceapă, ardei dulci, squash de vară, roșii, dovlecei

Toamna: fasole, sfeclă, broccoli, conopidă, castraveți, chard, salată (mai multe soiuri), cartofi, ceapă roșie, cpanac,.

Toate legumele sunt plătite în avans.

Firma va utiliza un program de plantare detaliat, mai ales în sezonul de plantare de vară intensă. Ghidul detaliat începe cu plantațiile care tolerează cel mai bine vremea rece a primăverii și acestea sunt pornite în sera.

Vara, agricultorii vor planta multe roșii (care sunt foarte populare) și doar niște vinete care sunt mai puțin populare. Alte considerente detaliate în calendarul de plantare vor fi cantitatea de produs necesară. O modalitate de a planta mai mult este de a planta cantități mai mici mai des. Exemplele includ broccoli, morcovi și varză.

Proprietarii au aflat că plantarea acestor produse de două sau trei ori pe parcursul sezonului de vegetație produce mai multă recoltă, iar excedentul poate fi ușor vândut pe piața agricolă.

Comparație competitivă

Ferma ecologică nu are competitor, deoarece intenționeză sa vândă doar local, iar în zonă nu sunt ferme ecologice.

3.2. Caracteristicile de calitate ale legumelor și fructelor proaspete, conform citeriilor de calitate ale fermei ecologice

Legumele și fructele destinate consumului în stare proaspătă, cât și industrializării, trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici de calitate cum sunt:

forma

mărimea

culoarea și aspectul (cojii și miezului)

consistența pulpei

gustul

suculența pulpei

aroma

etc.

La aprecierea calității loturilor de legume și fructe se iau în considerare și următoarele caracteristici:

autenticitatea soiului

uniformitatea de soi

starea de prospețime

starea de sănătate și de curățenie

gradul de maturitate

defectele

etc.

În funcție de caracteristici legumele și fructele sunt încadrate pe clase de calitate:

extra

calitatea I

calitatea a II-a

3.3. Ambalarea și preambalarea legumelor și fructelor proaspete

Alegerea ambalajului și metodei de ambalare, trebuie să se facă în funcție de specie, partea comestibilă, gradul de perisabilitate, calitate, distanță de transport, modul de folosire (directă, imediată, păstrare temporară sau de durată ), industrializare, comercializare, etc. Cele mai utilizate ambalaje pentru legume și fructe proaspete sunt din lemn, material plastic, carton, hârtie și fibre liberiene, din care se confecționează lăzi, lădițe, cutii, coșuri, saci, pungi etc de diferite forme și dimensiuni. Produsul preambalat va fi marcat sau etichetat cu date caracteristice produsului:

denumirea produsului;

varietatea;

calitatea (conformă cu prevederile standard);

denumirea firmei care a condiționat și preambalat produsul și adresa ei;

data preambalării;

masa netă a conținutului;

originea ( proveniența) produsului.

Păstrarea legumelor și fructelor

În funcție de gradul de perisabilitate, legumele și fructele sunt păstrate pentru o perioadă de timp în depozite. Legumele și fructele foarte perisabile sunt dirijate direct la centrele de industrializare sau comercializare.

Calitatea produselor din legume și fructe în cadrul circuitului tehnico-economic

Asigurarea aprovizionării rețelei comerciale cu produse din legume și fructe necesită aplicarea unor metode de prelucrare sau formare care să împiedice alterarea și să mențină cât mai bine caracteristicile senzoriale și valoarea nutritivă.

Pentru a înlesni operațiunile tehnologice și a îmbunătății însușirile produselor finite, legumele și fructele trec printr-o serie de operațiuni de pregătire (recepție, depozitare, spălare, sortare, curățire, opărire, răcire, prăjire, etc. )

Recepția. Prelucrarea legumelor și fructelor se face obligatoriu prin recepția cantitativă și calitativă, fiind urmărite caracteristicile de calitate fizico-chimice și senzoriale, conform standardelor sau specificațiilor la contract.

Calitatea produselor din legume și fructe în cadrul circuitului tehnico-economic

Conserve legume

Conserve din fructe

Depozitarea este o operațiune de scurtă durată și absolut necesară în perioadele de vârf ale recoltării legumelor și fructelor. După recepție, legumele și fructele sunt depozitate sub șoproane, în magazii sau depozite, de unde sunt date în fabricație în ordinea sosirii sau prospețimii. Intrucât legumele și fructele suferă transformări calitative și pierderi în substanță uscată, este necesar a se acorda o atenție deosebită duratei și condițiilor de păstrare (temperatură 2….50 C și umiditate relativă a aerului de 85 – 90 % ), până la intrarea în fluxul tehnologic.

3.4. Analiza pieței de legume și fructe din perspectiva legumelor ecologice

Agenții economici prezenți pe piața legumelor și fructelor sunt producătorii agricoli, întreprinderile de industrie alimentară care dețin magazine proprii de desfacere, angrosiștii, detailiștii, speculanții din piețe. Un rol din ce în ce mai important revine marilor suprafețe de vânzare cu amănuntul, datorită modelului de cumpărare actual în care consumatorii din marile orașe preferă să-și facă cumpărăturile o singură dată pe săptămână la hypermarket, unde găsesc toate produsele într-un singur loc.

Detailiștii se află într-o poziție strategică de a cunoaște cererea, de aceea ei controlează activitatea întregii filiere, impunând prețurile și condițiile de vânzare producătorilor și importatorilor de produse agricole și alimentare, inclusiv legume și fructe.

Activitățile identificate în cadrul pieței de legume și fructe sunt: achiziționarea legumelor și fructelor proaspete de la producători sau importatori, și a celor procesate de la întreprinderile de industrie alimentară sau de la importatori, depozitarea acestora în condiții specifice de microclimat, sortarea, calibrarea, ambalarea, vânzarea către consumatorii finali individuali sau colectivi și cercetarea pieței de desfacere și a celei de aprovizionare în vede-rea identificării preferințelor consumatorilor și, respectiv, a celor mai bune posibilități de achiziționare a legumelor și fructelor.

Comerțul cu legume și fructe din România este, în prezent, dezorganizat și deficitar ca produse și pe sezoane; sectorul nu poate acoperi nevoile zilnice ale consumatorilor, în special în marile orașe. În vederea unei mai bune organizări a pieței legumelor și fructelor este nevoie de cunoașterea principalelor elemnete componente ale pieței: cererea, oferta, prețurile și consumul.

Cererea și oferta de legume și fructe

În condițiile economiei de piață cererea este cea care decide cât și ce să se producă și este determinată de modelele de alimentație ale populației și de necesarul fiziologic de consum (cerere potențială), în timp ce cererea efectivă este determinată de puterea de cumpărare a populației. Oferta de legume și fructe, ca volum și structură, trebuie să corespundă cererii lansată, în primul rând, de consumatorii autohtoni, exportul având caracter remanent (numai surplusul de produse putând fi exportat). De asemenea, oferta de legume și fructe provenită din țară este determinată de suprafața cultivată, producțiile medii la hectar (ca factor cantitativ) și de calitatea produselor care influențează prețul (factori calitativ).

În anul 2016, resursele de legume au crescut pe seama creșterii producției. Importul deține 10% din oferta totală pe piața legumelor în România, în anul 2017.

Cererea și oferta de legume și produse din legume

Sursa: Bilanțuri alimentare, 2017. Institutul Național de Statistică

Utilizarea principală a legumelor a fost disponibilul pentru consum, deținând o pondere de 99%. Cantitatea de 23667 tone de fructe exportată a reprezentat doar 0,6% din utilizări, în anul 2015, fiind în reducere față de anul 2014.

Balanța comercială a României la legume și produse din legume este deficitară, importul fiind cu 374393 tone mai mare decât exportul.

De menționat faptul că cererea este mai mare decât oferta din cauza autoconsumului. O parte din cererea de legume este acoperită de consumul din gospodăriile proprii, preponderent în mediul rural.

Cererea și oferta de fructe și produse din fructe

Sursa: Bilanțuri alimentare, 2016. Institutul Național de Statistică.

Ca și în cazul legumelor, cererea de fructe și produse din fructe este mai mare decât oferta acestora datorită autoconsumului. Populația, în special cea din mediul rural consumă fructele și preparatele din fructe din gospodăria proprie.

În concluzie, pe piața legumelor și fructelor producția internă nu acoperă cererea și consumul. Cauzele țin de specificul cererii și ofertei de produse agricole și de pierderile mari înregistrate în acest sector.

În ceea ce privește primul aspect, având în vedere că piața legumelor și fructelor se caracterizează prin sezonalitatea ofertei, pe de o parte, și continuitatea consumului, pe de altă parte, importurile completând oferta în extrasezon. Importurile de legume reprezintă 10% din oferta totală, iar importurile de fructe 23%. Importul de legume este de 17 ori mai mare decât exportul, România importând 398060 tone de legume și exportând doar 23667 tone.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, pierderile de legume au fost de 328197 tone, în anul 2017, adică 10% din producție. Pierderile de fructe au fost de 98612 tone, în același an, adică 4,1%. Pierderile de legume și fructe se înregistrează în câmp, la transport, datorită realizării acestuia cu mijloace de trasport neadaptate specificului acestor produse perisabile și pe drumuri în stare proastă și la depozitare, datorită inexistenței unor spații protejate, care să asigure condițiile de microclimat de care au nevoie aceste produse.

Distribuția și comercializarea legumelor și fructelor în cadrul fermei ecologice

Distribuția legumelor și fructelor, parte integrantă a comercializării produselor agricole, reprezintă o problemă deosebit de complexă. Factorii biologici, tehnici, tehnologici, organizatorici, economici care se interpun între producție și consum, se află în relație de interdependență. Acest drum de la producător la consumator, direct sau prin intermediul unor verigi comerciale, trebuie să fie cât mai scurt pentru ca legumele și fructele să sufere cât mai puține pierderi și deprecieri și să poată fi consumate cât mai proaspete.

Agenții economici care operează la nivelul comerciali-zării legumelor și fructelor sunt producătorii agricoli, întreprinderile de industrie alimentară care dețin magazine proprii de desfacere, angrosiștii, detailiștii, speculanții din piețe și operatorii specifici pieței de gros.

Pornind de la structura producției de legume și fructe pe forme de proprietate, în care preponderent este sectorul particular, luând în considerare criteriile de selectare a structurilor de producție (dimensionarea canalelor, volumul vânzărilor, costurile distribuției, viteza de deplasare a măr-furilor) se întâlnesc următoarele canale de distribuție:

– distribuția directă (producător – consumator) constituie forma de distribuție clasică practicată, în cea mai mare parte, de către producătorii particulari. Este varianta de distribuție care presupune transportul produselor în cantități mici cu mijloacele de transport ale producătorilor, în ambalaje inadecvate, ceea ce duce la ineficiența acestui gen de comerț. Această formă de distribuție, cunoscută și sub denumirea de „comerț la tarabă” este o formă dezorganizată de comerț, care este practicată în prezent de majoritatea producătorilor particulari, fiind considerată (de către cei care o practică) aducătoare de venituri imediate;

– distribuția prin canal scurt (producător – inter-mediar – consumator) este caracteristică magazi-nelor de desfacere cu amănuntul care preiau legume și fructe direct de la producători (sistem puțin întâlnit în România), cât și speculanților din piețe care cumpără legumele și fructele de la producători și se autonumesc „producători agricoli” pentru a nu intra în categoria comercianților și a fi obligați astfel să plătească taxe. De multe ori modul de stabilire a prețului pe piețele țărănești este dictat de reprezentanții acestui comerț ilegal, contribuindu-se, în acest fel, la creșterea artificială a prețurilor de vânzare. În condițiile acestui transfer de produse și capital financiar, are loc eliminarea producătorilor direcți de pe unele piețe în favoarea intermediarilor. Acest tip de comerț depășește uneori volumul tranzacțiilor directe producător-consumator. Acest lucru creează neajunsuri privind organizarea pieței, pregătirea profesională și managerială a produ-cătorilor, reprezentarea producătorilor de legume la negocierea prețurilor etc. Din aceste considerente se impune creare unor grupuri de producători care să reprezintele interesele acestora în relație cu detailiștii și consumatorii, având competențe în domeniul colectării producției de la producători și vânzării pe piață a legumelor și fructelor către consumatorii finali;

– distribuția prin canal lung (cu cel puțin doi intermediari) este practicată de marile societățile comerciale producătoare de legume și fructe și de asociațiile de producători a căror producție este preluată de către engrosiști sau de către unitățile de prelucrare a legumelor și fructelor.

– distribuția prin piețe de gros este considerată ca fiind caracterizată printr-un număr mare de intermediari (cel puțin trei intermediari), ceea ce dă naștere unui canal de distribuție lung, creat cu scopul de a aproviziona orașele de mărime medie și mare și fiind capabil să stabilească fluxuri regulate de legume și fructe, în condițiile unri concurențe libere. În România acest sistem de distribuție se desfășoară începând din anul 1998, când a fost înființată Piața de gros de legume, fructe și alte produse agricole perisabile din București. Înființa-rea sa a urmărit implementarea și dezvol-tarea unui sistem modern de distribuție și stimularea producției de legume, ca o premisă a integrării României în structurile comunitare.

Având în vedere caracterul perisabil al legumelor și fructelor, alegerea canalelor de distribuție devine o opțiune dificilă, care trebuie să pornească de la posibilitățile economice ale producătorilor, zona în care se află aceștia, rețeaua disponibilă de angrosiști sau de comercianți cu amănuntul.

Prețurile legumelor și fructelor în cadrul fermei ecologice

Prețul legumelor și fructelor exercită rolul de orientare și de reglare a cererii și ofertei, este format liber, prin negocieri între furnizori și beneficiari, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. Cererea de legume și fructe este relativ constantă în timpul anului, față de ofertă care este sezonieră. În sezon (lunile de vară și toamnă), prețul legumelor și fructelor este redus, iar în extrasezon (lunile de iarnă și primăvara timpuriu) prețul crește.

Concluzii

România are un potențial imens pentru practicarea unei culture organice, iar această practică nu este implementată de mulți jucători în piață, iar majoritatea fermelor organice sunt ferme de mici dimensiuni, care își exportă produsele recoltate.

Compania analizată beneficiază de avantajul de a avea o piață de desfacere, fiind deopotrivă retailer și agricultor, iar prin prisma acestui statut poate să stabilească obiceiuri de consum în rândul populației din România. Pe de altă parte, dacă compania alege să își exporte recolta, atunci compania poate beneficia de un adevărat avantaj pe piețele externe.

Avantajul competitiv al agribusiness-ului a generat un mare interes în literatura academică. Concret, competitivitatea agribusiness-ului mondial a contribuit la îngrijorarea între economiști și factorii de decizie privind necesitatea unui avantaj competitiv în sectorul agro-business al țărilor în curs de dezvoltare. Sectorul agricol joacă un rol important în dezvoltarea economiei oricărei națiuni, contribuind semnificativ la exporturile agricole, la oportunitățile de angajare și la extinderea bazei de producție a oricărei națiuni.

În timp ce sectorul este recunoscut ca un furnizor de sprijin major pentru mijloacele de trai pentru mulți oameni din țările în curs de dezvoltare, acesta se confruntă din ce în ce mai mult cu provocările concurențiale din cauza inovației tehnologice și a schimbărilor în economiile și climatul mondial. Este evident că sectorul agroalimentar trebuie să obțină un avantaj competitiv dacă este de a face față acestor provocări.

Prin urmare, este oportun să se acorde mai multă atenție surselor de avantaj competitiv din acest sector. Există două motive fundamentale care se concentrează mai mult pe sursele de avantaj competitiv; strategii competitive conceptualizate de Micheal Porter și apariția raportului de competitivitate de către organizații internaționale precum Uniunea Europeană, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Forumul Economic Mondial.

Mai mult, Economia Organizației Industriale a abordat sursa avantajului competitiv al unei singure firme, având forma structurii pieței, comportamentul firmelor și a beneficiilor sociale și costurile asociate structurii pieței.

Cu toate acestea, agricultura reprezintă principalul sprijin pentru mijloacele de trai în țările în curs de dezvoltare. Avantajul competitiv al acestui sector a devenit un domeniu interesant de studiu academic datorită tendințelor recente din sectorul alimentar și agrobusinessului mondial, în special mărimea și creșterea continuă a exporturilor agricole. Aceste fapte au dat atenție surselor de avantaj competitiv ale fermei agricole. Identificarea factorilor asociați cu avantajele competitive ale fermelor agricole va permite agricultorilor să sporească beneficiile economice ale produselor agricole și să facă acest model viabil din punct de vedere economic pentru a spori avantajul competitiv.

Bibliografie

Aiginger, K. (2006b), Competitiveness: From a Dangerous Obsession to a Welfare Creating Ability with Positive Externalities, Journal of Industry, Competition and Trade, vol. 6;

Aiginger, K. (2001), Specialization of European Manifacturing, Austrian Economic Quarterly, no. 2: 81-92;

Ban, I. M. (2009), Romania’s Trade Patterns before Admission to EU in January 2007, Studia Oeconomica, no. 54, issue 2: 72-89;

Ban, I. M. (2003), Noile coordonate ale conceptului de avantaj competitiv, în volumul simpozionului naţional: Tinerii economişti şi provocările viitorului, Ed. Sitech, Craiova;

Cârstea, G., ș.a. Analiza strategică a mediului concurenţial, București: Editura Economică, 2002;

Casnocha, Ben, Viaţa mea de început în afaceri, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010;

Deac, V. (coord), Management, București: Editura ASE, 2014;

Drucker, Peter, Despre profesia de manager, Editura Meteor Press, Bucureşti, 1998;

Fendel, R., Frenkel, M. (2005), The International Competitiveness of Germany and other European Economies: The Assessment of the Global Competitiveness Report, Intereconomics, January/February: 29-35.

Gallo, Carmino; Jobs, Steve, Secretele inovaţiei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011;

Kotter, John P., matsushita leadership, editura Publica, Bucureşti, 2008;

De Loecker, J. (2007), Do exports generate higher productivity? Evidence from Slovenia, Journal of International Economics, no. 73: 69-98.

Marinescu, C., Instituţii şi prosperitate. De la etică la eficienţă, Editura Economică, Bucureşti, 2003;

Peters, Thomas J., Robert H. Waterman Jr., În căutarea excelenţei, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2011;

Popa, I., Management strategic, București: Editura Economică, 2004;

Porter, Michael, The Competitive Advantage of Nation, The Free Press, New York, 1999;