Creativitate ȘI Performanță Profesională
CREATIVITATE ȘI PERFORMANȚĂ PROFESIONALĂ
CAPITOLUL 1. CADRU TEORETIC DE ABORDARE A TERMENULUI DE CREATIVITATE
1.1. Abordări generale privind definirea conceptului de creativitate
1.2. Etapele procesului creator
1.3. Niveluri ale creativității
1.4. Etapele procesului creator
1.5. Factorii creativității
1.6. Interrelația factorilor creativității
1.7. Teorii legate de evoluția creativității
CAPITOLUL 2. PERFORMANȚA PROFESIONALĂ
2.1. Delimitări conceptuale
2.2. Caracteristici ale conceptului de performanță profesională
2.3. Factorii care influențează performanța profesională
2.3.1 Implicarea în muncă
2.3.2 Supranincarcarea rolului
2.3.3 Suportul organizațional (perceput)
2.3.4 Auto-eficienta
2.3.5 Job crafting
CAPITOLUL 3. STUDIU PRIVIND RELAȚIA DINTRE CREATIVITATE ȘI PERFORMANȚA PROFESIONALĂ
3.1. Problema de cercetare
3.2. Obiectivele cercetării
3.3. Ipotezele cercetării
3.4. Metodologia cercetării
3.4.1. Instrumente de cercetare
3.4.1.2. Chestionarul privind evaluarea performanței profesionale
3.4.1.2. Chestionarul de atidutini creative – M. Roco și JM Jaspar
3.4.2. Lotul de cercetare
3.5. Rezultatele obținute și interpretarea lor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Lucrarea prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate pe tematica relației dintre atitudinile creative și performanța profesională.
Am ales să abordez această temă deoarece consider că atitudinile creative au un rol fundamental în ceea ce privește obținerea performanței profesionale.
Cunoașterea relației între creativitate și performanța profesională specifică locului de muncă poate îmbunătăți calitatea muncii prin depășirea sentimentului de rutină. Atât la nivelul individului, cât și în ceea ce privește colectivitatea în care acesta trăiește, se observă o creștere constantă a interesului pentru factorii care determină performanța în câmpul muncii.
Prin urmare, există interes pentru noi articole, cărți, workshop-uri sau training-uri care au ca scop eficientizarea și dezvoltarea metodelor care au ca scop îmbunătățirea performanțelor angajaților, dorința unei mai mari flexibilități care poate crea un sentiment mai mare de independență.
Scopul acestei lucrări este să reitereze importanța acestor aspecte prin prezentarea reperelor teoretice în domeniu, fundamentarea unor concepte de bază și aplicarea lor în studiul relației dintre procesul creativității și performanța profesională.
CAPITOLUL 1. CADRU TEORETIC DE ABORDARE A TERMENULUI DE CREATIVITATE
1.1. Abordări generale privind definirea conceptului de creativitate
Conceptul de creativitate a fost implementat de G.W. Allport, în 1938, în urma deducerii faptului că substratul psihic al creației este ireductibil la abilități și presupune o normă generală a personalității spre noutate, o anumită sistematizare a proceselor psihice în ansamblul de personalității.
Interesul față de studiul creativității a început, într-o oarecare măsură, în anii 50 ai secolului XX când au fost înființate câteva institute de cercetare în domeniul creativității (în primul rând cele americane). Dacă la început accentul era pus pe realizarea delimitărilor terminologice și pe detectarea sensurilor noi ale conceptului, treptat, amploarea cercetărilor teoretice și practice a crescut, iar accentul s-a deplasat spre alte aspecte ale creativității și anume: (Ionescu, apud. Muntean, 2009, p.77)
relevarea caracterului său complex, interdisciplinar și a dimensiunilor sale majore;
abordarea creativității ca dimensiune psihologică ce angajează întreaga personalitate;
aprofundarea funcțiilor și factorilor creativității;
studierea nivelurilor/treptelor și etapelor procesului creativ;
pregătirea celor care formează creatori.
Literatura de specialitate precizează faptul că, din punct de vedere istoric, studiul creativității a întâmpinat cel puțin șase obstacole majore, acestea fiind: (Sternberg, R., J., 2005)
la început, cercetarea creativității s-a desprins din tradiția misticismului și a spritualității, aparent indiferentă sau poate chiar contrară spiritului științific;
impresia creată de abordările pragmatice ale creativității, că studiul acesteia se desfășoară sub semnul comercializării care, deși îi asigură popularitate, o privează de fundamentarea teoretică psihologică și de validarea specifică experimentului psihologic;
atât din punct de vedere teoretic, cât și metodologic, studiile inițiale legate de creativitate s-au izolat de principalul curent al psihologiei științifice, transformând creativitatea într-un fenomen considerat marginal în raport cu preocupările centrale ale întregului domeniu al psihologiei;
dificultățile în definirea și stabilirea criteriilor creativității au ridicat probleme de metodologie a cercetării. Testele de creativitate de tip creion-hârtie au rezolvat unele dintre aceste probleme, dar au atras critici referitoare la trivializarea fenomenului;
abordările individuale au insinuat că fenomenul creativ este un proces de excepție al proceselor și structurilor existente și că, prin urmare, studierea separată a creativității nu a fost întotdeauna necesară. În realitate, astfel de abordări au presupus că fenomenul creativității este subordonat lor, fiind considerat un caz excepțional al fenomenelor supuse deja investigației;
abordările unidisciplinare înclinate să confunde un aspect parțial al creativității (de exemplu, procesele cognitive sau trăsăturile de personalitate caracteristice individului creativ) cu fenomenul în ansamblul său au avut, adesea, ca rezultat o viziune limitată asupra creativității.
N. Jurcău precizează faptul că ,,creativitatea vizează abilitatea de rezolvare a problemelor într-un mod original, competent și adaptativ” (Jurcău, apud. Neacșu, 2010, p. 51). Creativitatea are o sferă de cuprindere largă, semnificativă atât la nivel individual, cât și social, ce vizează o multitudine de domenii de activitate.
La nivel individual, de exemplu, creativitatea este utilă în rezolvarea problemelor întâmpinate de un individ în viața sa profesională sau cotidiană.
La nivel social, creativitatea poate genera descoperiri științifice, noi curente artistice, invenții și programe sociale inovatoare.
Relevanța economică a creativității e evidențiată prin faptul că noile produse ori servicii înseamnă noi locuri de muncă, iar pentru a rămâne competitivi indivizii, organizațiile și societatea sunt nevoite să-și adapteze resursele la cerințele activităților în perpetuă schimbare.
Termenul de creativitate, termen foarte general, a fost introdus în psihologia americană pentru a-l înlocui pe cel mai restrictiv, de talent. Atât creativitatea cât și talentul au ca notă comună originalitatea, dar talentul corespunde numai creativității de nivel superior, pe când termenul de creativitate include și creativitatea de nivel mediu și chiar inferior. Fără a nega eficiența talentului, marele avantaj pe care-l prezintă termenul de creativitate este că recunoaște existența în fiecare om a unui grad de creativitate ce poate fi dezvoltat și valorificat. Talentul a fost definit mai degrabă ca ,,o îmbinare a aptitudinilor generale cu cele speciale, în timp ce creativitatea este un produs al întregului sistem de personalitate, nu numai al nivelului aptitudinal” (Cosmovici, A., 1998, p.140).
Orice persoană dispune de un potențial creativ și fiecare dintre structurile psihice poate pune în evidență unul sau mai multe aspecte ale acestui proces.
Creativitatea se poate manifesta în orce domeniu al activității omenești:
în știință;
în artă;
tehnică;
în activitate de organizare și conducere;
în activitatea didactică;
în educație fizică și sport.
Creativitatea se manifestă totdeauna într-o activitate oarecare, dar rareori un om este creator în mai multe domenii de activitate. Un om poate fi creator într-un domeniu și rutinar sau convențional în altele. Persoanele creatoare manifestă o independență în gândire și acțiune, în domeniul în care lucrează.
Trăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea și originalitatea răspunsurilor, ideilor, soluțiilor, comportamentelor. Noutatea se referă la distanța în timp a unui produs față de cele precedente, în timp ce originalitatea se apreciază prin raritatea produsului.
În literatura de specialitate există o serie de modalități de a defini creativitatea. Astfel, se suține în general că „a fi creativ“ înseamnă „a crea ceva nou, original și adecvat realității“ (Roco, 2004, p. 17).
Roșca arată că reprezintă o „activitate său proces care duce la un produs caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate“, în sens restrâns. În sens mai larg al cuvântului, „creativitatea se referă și la găsirea de soluții, idei, probleme, metode etc. care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă“ (Roșca, 1981, p. 17).
„Creativitatea desemnează capacitatea de a realiza creații inovatoare (originale, ingenioase), dar și adecvate, utile, adaptate în funcție de cerințele sarcinii“ (Lubart, 1994, Ochse, 1990, Sternberg, 1988, Sternberg și Lubart, 1991, 1995, 1996, apud. Sternberg, 2005 p. 13).
În dicționarul de psihologie, Sillamy definește creativitatea ca și „dispoziție de a crea care există în stare potențială la orice individ și la toate vârstele“ (Sillamy, apud. Muntean, 2009, p. 77)
Conform Departamentuuil de Comerț și Industrie din Anglia (DTI, 2005), creativitatea poate fi definită că "producerea de noi idei care sunt corespunzătoare pentru scopurile unor afaceri particulare". Această definiție, orientată spre creativitatea economică, prezintă o preferință pentru termenul inovație și consideră creativitatea ca prima fază din procesul de inovare. Creativitatea are un rol în amplificarea tuturor aspectelor performanței în afaceri – de la proiectarea noilor produse și servicii până la introducerea lor în producție, marketingul și distribuția/livrarea acestora. Pe de altă parte, este un fapt curent să se asocieze creativitatea cu diferite sectoare cum sunt filmul, muzica, pictura sau designul. Activitățile creative care se bazează pe creativitate individuală, competențe și talent pot include publicitatea, filmul și video, arhitectură, muzica, pictura, artele de reprezentații, jocuri pe calculator, software, televiziune și radio, designul în modă etc („Creativity, Design and Business Performance”, DTI Economics Paper No. 15, November 2005).
A.L. Taylor (apud. Aniței, 2010, p.67) propune o distincție a creativității pe cinci niveluri:
creativitatea expresivă – presupune exprimarea liberă și spontană a persoanei, fără preocupări în legătură cu utilitatea sau valoarea exprimărilor. S întâlnește în cazul desenelor realizate de copiii mici. Acesta este un mijloc excelent de a cultiva pentru viitor aptitudinile lor creatoare;
creativitatea productivă – se manifestă atunci când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care-i permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei este foarte puțin exprimat. În acest caz vorbim de muncitorii calificați care pun în practică tehnici cunoscute și care nu presupun originalitate;
creativitatea inventivă – are rolul de a face posibile invențiile și îmbunătățirile diverselor produse, aparate, suficient de importante pentru a fi brevetate și difuzate în producție. Inventivitatea însă este specifică unei arii foarte restrânse de persoane, inventatorilor, adică acelora care reușesc să aducă ameliorări parțiale unui aparat, unei unelte, unei teorii controversate. De exemplu în Japonia se înregistrează anual peste 100.000 de brevete de invenții. Drept consecință, există un progres vizibil al producției;
creativitatea inovatoare permite modificări ale principiilor care stau la baza unor domenii, fiind specifică elitei. Este vorba de oamenii considerați „talentați“, care realizează opere a căror originalitate e remarcată cel puțin la nivel național;
creativitatea emergentă e specifică geniilor. Aceștia revoluționează un domeniu sau realizează opere de artă remarcabile. Ei deschid noi căi de abordare, așa cum a realizat Einstein în fizică.
Astfel, creativitatea se conturează ca fiind o formațiune psihică complexă, caracterizată printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate. Definitorii pentru creativitate sunt noutatea și originalitatea. Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, ducând la progrese în planul social.
Componenta principală a creativității este imaginația. Aceasta este văzută drept „aptitudinea de a ne reprezenta obiectele absente și de a combina imaginile“ (Sillamy, apud. Aniței, 2010, p.71). Ea realizează o fuziune a informațiilor în structuri noi, contopind, tranformând, unind idei, imagini, obiecte, fenomene, astfel ajungând la un produs cu totul nou. Între factorii imaginației creatoare, au fost subliniați și următorii: intuiția, ingeniozitatea, originalitatea.
Alături de aceasta, deosebit de importantă este motivația, dorința de a realiza ceva nou, deosebit, neobișnuit. Motivația creativă este foarte importantă din mai multe puncte de vedere: pe de o parte este supusă influențelor din exterior, ceea ce va influența și creativitatea, pe de altă parte, motivația intrinsecă are un rol principal, primordial în creație, ea având posibilitatea de a suplini anumite lipsuri, carențe, deficiențe ce privesc abilitățile în domeniu sau chiar abilitățile creative.
Mihaela Roco prezintă principalele calități ale creativității (Roco, 2004, p. 18):
productivitatea – vizează numărul mare de idei, soluții, lucrări de specialitate, produse materiale și nu numai, care rezultă că urmare a creativității indivizilor.
utilitatea – rezultatele muncii, activității trebuie să fie folositoare, să ajute în desfășurarea activității.
eficiența – privește în primul rând performanțele care se pot obține dacă ținem cont de rezultatele activității creatoare.
valoarea – ceea ce rezultă în urma unei activități creative trebuie să prezinte o anumită însemnătate, valoare, trebuie să fie recunoscută ca fiind importantă.
ingeniozitatea – metodele de rezolvare folosite să fie noi, originale, să presupună o soluție ce nu a mai fost folosită anterior.
noutatea – se referă la distanța în timp a lucrurilor, ideilor. Deși există multe produse noi, recente, acestea nu sunt neapărat originale, creative.
originalitatea – vizează trăsătura soluțiilor, produselor, rezultatelor activității caracterizată prin raritate, unicitate.
Cel care a inițiat măsurarea creativității sau abordarea ei psihometrică a fost J. P. Guilford, care a utilizat testul întrebuințărilor neobișnuite. Se cerea subiecților să enunțe cât mai multe întrebuințări neobișnuite ale unui obiect obișnuit.
Creativitatea și persoanele creative au fost studiate pe perioade îndelungate de timp, ținându-se cont și de domeniul în care activau. Astfel, Hayes (apud. Sternberg, 2005, p. 176) a studiat rolul unui factor pe care el l-a numit „pregătirea pentru producerea unor rezultate creative“. El a studiat evoluția carierei unor personalități din mai multe domenii care necesită o gândire creativă: compoziția muzicală, pictură și poezia. Concluzia la care a ajuns este că până și cele mai remarcabile persoane au nevoie de mulți ani de pregătire până să creeze operele care le-au făcut celebre.
Creativitatea solicită procese de combinare, de conversie, de imaginare și restructurare continuă a datelor, prin situarea celui care învață și situații problematice care necesită rezolvare. Avem învățare creativă atunci când persoana dobândește o experiență nouă prin propriile puteri, descoperind-o și exersând-o în cadre problematice divergențe.
Așadar, creativitatea presupune o combinație de însușiri care inter-relaționate, pot conduce la rezultatele scontate, fără a exista o garanția că acest lucru se va întâmpla.
Robert Sternberg (1985) a conceput un model teoretic cu privire la creativitate în cadrul căruia aduce în discuție șase elemente cheie:
abilitățile intelectuale
volumul de cunoștințe/ informații
stilul de gândire
personalitatea
motivația
mediul
Abilitățile intelectuale necesare creativității sunt de trei tipuri:
analitice – abilitatea de a recunoaște ideile personale care merită a fi explorate;
sintetice – abilitatea de a privi problemele în noi moduri pentru a scăpa de limitele gândirii convenționale;
practice – a ști cum să-i convingi pe ceilalți.
Cele trei abilități intelectuale sunt în egală măsură utile și necesare, nivelul ridicat al uneia în detrimentul celorlalte soldându-se cu efecte negative. Spre exemplu, abilitățile analitice superior dezvoltate în absența abilităților sintetice și practice conduc la un stil de gândire critic, necreativ. Abilitățile sintetice dezvoltate în absența celorlalte două abilități conduc la un stil de gândire în care ideile noi nu sunt supuse verificării pentru a le îmbunătăți sau a le face funcționale. Iar abilitățile practice dezvoltate în absența celorlalte abilități conduc la acceptarea socială a unor idei nu pentru că sunt bune, ci pentru că au fost bine „vândute”.
Pentru Gagne, creația constituie tipul superior de învățare, ultimul în ierarhia propusă de el, și constă în “combinarea a două sau mai multe reguli însușite anterior, pentru a produce o nouă capacitate ce poate fi demonstrată ca depinzând de o regulă “supraordonată”. Creația, deși relativ asemănătoare cu rezolvarea de probleme, o depășește însă pe aceasta. Ea presupune, “un salt calitativ, o combinare a ideilor din sisteme de cunoaștere mult diferite, o folosire îndrăzneață a analogiei ce depășește ceea ce se înțelege, de regulă prin generalizarea în interiorul unei clase de situații problematice” (Gagne, apud. Segal, 1983, p. 65 ).
În esență, creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor. Dar este una specială deoarece implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care răspunsurile populare sau convenționale nu funcționează. Creativitatea implică adaptabilitatea și flexibilitatea gândirii. Creativitatea și inteligența nu sunt contradictorii, ci sunt complementare (Landau, apud. Oprescu, 1983, p. 234).
1.2. Etapele procesului creator
Majoritatea specialiștilor (J. Rossman, J. Haefele, P. Popescu-Neveanu, 1971,' Al. Roșca, 1972, A. Crosby) consideră că există patru mari etape și anume: prepararea, incubația, iluminarea și verificarea.
Gradul de importanță a etapelor procesului creator diferă în funcție de domeniu. Toate etapele sunt strict necesare de parcurs, existând o pondere a acestora (Alpopi, apud. Muntean, 2009, p. 89).
Toate etapele sunt strict necesare de parcurs, existând totuși o pondere a acestora. Astfel, pentru domeniile științific și tehnic spre deosebire de alte sfere de activitate în care predispozițiile native au un rol mult mai însemnat decât în știință și tehnică, „prepararea" deține un loc de mare însemnătate.
Modul în care este analizată și formulată o problemă, natura materialului informațional acumulat, experiența profesională, familiaritatea cu un anumit domeniu, eforturile depuse înactivitatea de căutare a soluțiilor sunt aspecte ale etapei de pregătire care influențează în mod considerabil calitatea rezultatelor muncii în sfera tehnico-științifică.
A) Prepararea sau pregătirea. Este o etapă deosebit de complexă și uneori decisivă pentru reușita procesului creator.
Cuprinde următoarele subetape:
observația sau sesizarea problemei;
analiza și definirea problemei;
acumularea materialului informațional;
formularea de ipoteze preliminare, încercarea de restructurare a materialului, schițarea primelor soluții.
a) Subetapa observației constă în sesizarea problemei, adică a unei dificultăți, nevoi.
b) Analiza și definirea problemei, subetapă în care se formulează în termeni mai clari deficiența, nevoia sesizată în cadrul primei etape. Este o fază preponderent analitică. Există o serie de condiții necesare din partea persoanei de care depinde reușita activității în această subetapă:
capacitatea de separare a esențialului de neesențial (creația înseamnă alegere și discernământ);
selectarea informațiilor relevante pentru problema studiată;
gradul de cunoaștere a domeniului facilitează selectarea informației relevante în raport cu problema.
c) Strângerea materialului de lucru. După ce o problemă a fost clar definită are loc culegerea informațiilor necesare pentru rezolvarea ei. Cantitatea și natura materialului informațional au o importanță deosebită. Strângerea unor informații cât mai variate, relevante în raport cu problema, constituie un factor favorizant al creativității.
d) Subetapa operațională. După formularea problemei începe activitatea de căutare a soluției. Căutarea “mintală” este un moment cheie. Au loc operații de căutare îmbinate cu iluminări sporadice care conțin în germene viitoarea soluție. Căutarea se poate realiza în două moduri:
prin încercare și eroare – varierea la întâmplare a mai multor alternative;
prin elaborarea unui model de căutare a soluției.
B) Incubația. Incubația este etapa de așteptare în urma perioadei îndelungate de preparare. Este o etapă în care persoana este aparent pasivă și relaxată. Caracteristic acestei etape este revenirea în mod inconștient asupra problemei. Activitatea se desfășoară preponderent pre și inconștient. Interacțiuni între materialul stocat și informația actuală se produc în plan mintal, utilizându-se operații de combinare și sinteză asemănătoare cu cele conștiente, care se desfășoară însă cu o viteză mai mare decât acestea din urmă.
Mulți autori consideră creativitatea rezultatul acțiunii proceselor preconștiente, care prezintă un grad de libertate și flexibilitate mult mai ridicat decât procesele conștiente.
C) Iluminarea. Iluminarea este momentul central al creației. Este un moment de scurtă durată, unic și irepetabil. Inspirația se bazează pe etapele precedente de acumulare activă de informații și pregătire conștientă, prelucrare pre și inconștientă a datelor vechi și a celor noi.
Iluminarea se produce în stări mai puțin conștiente – de somn, de trezire, în general tocmai când persoana nu se așteaptă să găsească o soluție la o problemă, pentru care s-a frământat zile și poate nopți în șir la masa de lucru, fără să obțină însă ideea. Deja problema nu se mai afla în sfera preocupărilor active, conștiente ale persoanei.
Iluminarea este facilitată de următoarele condiții:
ambianță plăcută, intimă persoanei;
capacitate de transpoziție;
liniște, singurătate.
Mecanismele psihice cele mai frecvent utilizate în această fază a creației sunt:
asociațiile îndepărtate;
efectuarea de analogii între diferite domenii;
elaborarea de metafore.
Iluminarea este faza în care ideea, soluția la o problemă apare brusc, fără știrea sau intervenția persoanei.
D) Verificarea. Verificarea este o etapă foarte importantă pentru domeniul tehnico- științific. Pentru aceste domenii este un proces îndelungat, anevoios și foarte laborios.
Verificarea se desfășoară în trei mari faze:
de proiect, are loc desăvârșirea ideii și materializarea ei într-o soluție tehnică reală;
de execuție, materializarea fizică și aplicarea soluției tehnice în laborator;
de experimentare, în vederea confirmării sau infirmării validității soluției respective.
Verificarea este o etapă de elaborare, revizuire și cizelare a ideilor, soluțiilor, presupunând o gândire solidă. Persoanele înalt creatoare se caracterizează prin rezistență la eforturile mari pe care le presupune finalizarea și materializarea ideilor (Alpopi, apud. Muntean, 2009, p. 89).
1.3. Niveluri ale creativității
Termenul de creativitate este utilizat în relație cu trei aspecte. Creativitatea se evidențiază mai întâi în raport cu actul, procesul de creație, fenomen de extremă complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică, un mecanism, un aparat, fie o nouă teorema matematică. Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare. în fine, creativitatea se mai apreciază, în mod obiectiv, prin produsul activității – mai mult sau mai puțin deosebit, nou, original.
Aceasta originalitate se manifesta în diferite grade de noutate. Un școlar care izbutește să soluționeze în propriul efort, o problemă grea de matematică, dovedește oarecare creativitate. Dar ea nu se poate compara cu cea manifestată de un savant creator al unei teorii noi, recunoscute ca atare pe plan mondial. De aceea, A.L. Taylor propune să se distingă cinci niveluri de creativitate:
Creativitate expresivă, atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei, fără preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici. Se referă la trăsăturile psihice implicate în activitatea creatoare (spontaneitate, plasticitate, receptivitate, flexibilitate, asociativitate), calități care nu sunt încă bine structurate, relativ stabile. De asemenea, aceste trăsături sunt insuficiente pentru a contribui la obținerea unor rezultate, produse noi și valoroase.
Creativitate productivă, când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat. Este cazul unei țesătoare de covoare și a oricărui muncitor calificat – ei punând în practica tehnici cunoscute, originalitatea fiind minimă.
Creativitatea inventivă face posibile invențiile, îmbunătățirile aduse produselor, aparatelor, suficient de importante pentru a fi brevetate și difuzate în producție. Inventatorii sunt destul de numeroși. în Japonia, de pildă, se înregistrează în fiecare an peste 100.000 de invenții.
Creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalități de exprimare specifice talentelor. E caracteristica unei minorități, unei elite.
Creația emergență. Este nivelul cel mai înalt al creativității. “Un principiu total nou sau o ipoteză nouă apare la nivelul cel mai profund și mai abstract”. Este nivelul atins de marile și rarele genii.
În multe lucrări de specialitate ca și în vorbirea curentă întâlnim termenii: creativ și creator. Ei desemnează două aspecte diferite. Termenul „creativ" se referă la disponibilități, la resurse, la potențialități. Pentru evaluarea creativității potențiale se folosesc diferite categorii de probe.
Caracteristicile domeniului științific:
administrarea unui text descriptiv cu sarcina de a pune atâtea întrebări câte afirmații se fac în text;
elaborarea unei liste cu metodele, aparatele folosite în mod curent în rezolvarea problemelor de specialitate și indicarea modului în care ar putea fi ameliorate;
producerea cât mai multor soluții la o problemă profesională; indicarea unui număr cât mai mare de con- cepte, metode care au aceleași proprietăți.
În toate probele se impun limite de timp. Termenul „creator" se atribuie persoanelor care și-au obiectivat potențialul creativ în realizarea unoridei, soluții, tehnologii noi și originale. Criteriile de evaluare al creativității manifeste (a performanțelor creatoare), pentru domeniul științific sunt: numărul de lucrări (cărți, articole, comunicări); numărul de citări, numărul rapoartelor de cercetare (de exemplu protocoalele științifice), metoda juriului, format din experți în problemă care nu cunosc autorii lucrărilor și atribuie note pentru originalitate; apartenența la asociații științifice și profesionale, prestigiul informai al cercetătorului (renumele de care se bucură în rândul specialiștilor) ș.a.
Încercand sa depisteze factorii favorizanti ai creativitatii de grup, Roco M. (1977) constata ca in colectivul inalt creativ eterogenitatea rolurilor de grup constituie un factor favorabil creativitatii. 0 trasatura comuna a comportamentelor psihosociale ale membrilor este orientarea lor spre sarcinile profesionale si problemele generale ale grupului (Anucuta L.,Anucuta P., 2005)
Dupa domeniul in care se manifesta au fost diferentiate:
creativitatea stiintifica;
creativitatea tehnica;
creativitatea artistica
creativitatea sportiva etc.
Omul de stiinta ori artistul, indiferent de domeniul sau de activitate, este foarte adanc implicat emotional si ca personalitate in opera sa. Totodata, activitatea lui presupune o mare rezerva de cunoastere si experienta, o foarte puternica motivatie de a persista in efort si capacitatea de a asimila experienta, cunoastere.
Creativitatea artistica este caracterizata de prezenta aptitudinilor speciale, informatia cu care opereaza gandirea, cu deosebire gandirea divergenta . Este cunoscut faptul ca e necesar un timp indelungat de exersare pana se ajunge la realizarea unei opere valoroase sau a unei inventii.
1.4. Factorii creativității
În ce privește factorii creativității, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creație. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaștem, care favorizează imaginația, ele creând predispoziții de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuși e nevoie de intervenția mediului, a experienței pentru că ele să dea naștere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagerează chiar rolul muncii în creație. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, susținea că geniul este 99% transpirație și 1% inspirație. Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului său, invențiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit să încerce peste 3.000 de substanțe până să ajungă la cea mai rezistentă la tensiunea din becul elecric (atunci a fost găsit filamentul de cărbune). Dar teza lui Edison nu se aplică în cazul lui Mozart, capabil să scrie o sonată în câteva zile. De munca este nevoie, dar nu chiar în proporția preconizată de renumitul inventator.
Un al doilea factor care trebuie amintit îl constituie experinta, cunostiintele acumulate. Importantă nu este doar cantitatea, bogăția experienței, ci și varietatea ei. Multe descoperiri într-un domeniu au fost sugerate de soluțiile găsite în alta diciplina. Nu întâmplător se insistă în pedagogie asupra valorii culturii generale.
Se disting două feluri de experiențe:
experienta drecta, acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discuții personale cu specialiștii și
o experiență indirectă, obținută prin lectură de cărți ori audierea de expuneri. Prima formă are un mai puternic ecou psihic, ceea ce nu înseamnă că ar fi de neglijat cărțile,care ne pun în contact cu mari spirite ce strălucesc de-a lungul multor secole.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltării creativității, motivația și voința, amintite când ne-am referit la structura ei. Crestera dorinței, a interesului pentu creație, ca și a forței de a birui obstacole are, evident, un rol notabil în susținerea activității creatoare.
În ce privește rolul inteligenței, situația e mai puțin clară, deși e evident că în domeniul științei prezenta este de netăgăduit. În conformitate cu experiențele efectuate, relația dintre inteligență și creativitate e complexă. S-au aplicat, la un mare număr de subiecți, teste de inteligentă și creativitate. S-au obținut corelații semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a arătat ca printre subiecții cu note ridicate la inteligentă sunt unii având cote slabe la creativitate.
În schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligența cote cel puțin mijlocii, de unde concluzia necesitații sale pentru o creativitate superioară. Totodată reiese că în anumite tipuri de inteligentă (gândirea critică) nu e implicat și spiritul creativ.
În ultima analiză, societatea are o influienta deosebit de importantă pentru înflorirea spiritiului creativ într-un domeniu sau altul. În primul rând, intervin cerințele sociale. Strălucită epocă a Renașterii italiene, în domeniul picturii și sculpturii, se explică prin îmbogățirea negustorilor, atagand după sine cerința construirii de palate împodobite cu picturi și sculpturi, care a stimulat talentele existând totdeauna într-un popor; s-au creat scoli iluste permițând ridicare acestor arte pe cele mai înalte culmi. În secolul nostru, dimpotrivă, interesele societății s-au îndreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent.
Un alt factor determinat în stimulare creativiatii îl constituie gradul de dezvoltare a științei, tehnicii, artei. De pildă, forța aburului era cunoscutaa încă din antichitate.Existau jucării ce se mișcau datorită presiunii aburului. Apoi zeul Baai Moroen, divinizat în orientul mijlociu, era infetisat printr-o uriașă statuie de bronz. În zilele de sărbătoare se făcea un foc mare la baza acestei statui care începea să miște din mâini și să scoată un sunet înspăimântător. Preoții știau că focul încălzea puternic un recipient cu apa, și aburii apăsau pe niște clapete acționând mainele. Dar totul era un secret păzit cu strășnicie. În ce privește producția materială, ea era efectuată de sclavi și nu exista nici o preucupare de a le înlesni munca. La începutul secolului 18-lea, dezvoltându-se manufactură, a apărut și diviziunea muncii. Prin simplificarea operațiilor efectuate de un muncitor s-a putut contura ideea folosirii forței aburului pentru mișcarea unor mecanisme, executând mișcări simple rectilinii ori circulare. De asemenea, Einstein n-ar fi putut formula teoria sa asupra relativității dacă, în prealabil alți savanți n-ar fi efectuat o serie de experiențe al căror rezultat nu se putea explica prin legile mecanice cunoscute atunci.
Exista o puternică influenta directă exercisata de precedetori, de profesori: Socrate l-a influențat pe Platon, Hayden l-a influențat pe Beethoven. Chiar dacă ulterior elevul se îndepărtează de modelele inițiale, acestea au un rol deosebit în formarea tineretului.
Societatea poate avea și funcția de frână în dezvoltarea cunoașterii. Să ne amintim de persecuțiile Inchiziției și Italia sau de intoleranța stalinistă,, împiedicând progresul științelor sociale și biologice.
Așadar, creativitatea se evidențiază ca reprezentând o formațiune psihică complexă, definită printr-un sistem complex de sensuri precum (Delacroix, 1927, p. 38):
productivitate;
utilitate;
eficiență;
valoare;
ingeniozitate;
noutate;
originalitate.
Dimensiunile caracteristice pentru pentru procesul creativ sunt noutatea și originalitatea. Prin intermediul creativității este posibilă realizarea de produse reale sau pur mintale, ducând la dezvoltare atât în planul școlar, cât și în planul social.
1.5. Interrelația factorilor creativității
Modul de gândire științifică și capacitatea de investigație științifică constituie axe principale ale creativității științifice și tehnice.
Întreaga știință, indiferent de domeniu, există prin conceptele ei. Gh. Thomson, laureat al premiului Nobel pentru fizică, scrie în cartea sa Inspirație și descoperire că „acesteconcepte sunt idei care capătă o denumire. Ele determină întrebările pe care le punem și în felul acesta, implicit, răspunsurile pe care le putem obține. Ele sunt mai fundamentale decât teoriile enunțate în funcție de aceste concepte. „Momentele de creație în știință sunt marcatede faptul că un concept sau un grup de concepte pot ceda locul altui sistem de concepte sau altui concept. Un rol fundamental pentru elaborarea conceptelor îl are metoda științifică, carepresupune din partea cercetătorului „o atitudine de imparțialitate, hotărârea de a lua în considerare toate posibilitățile rezonabile, dorința de a depune orice eforturi pentru a fi exact, ori de câte ori acest lucru este necesar, renunțarea la idei preconcepute" (Gh. Thomson, p. 30—33).
Capacitatea de explorare științifică constituie o aptitudine specifică a creației. Ea presupune orientarea spre ceea ce este esențial, probabil, inactual (inexistent încă), dinamica și interacțiunea fenomenelor studiate.
Spiritul de observație științifică este o componentă esențială a creativității. Acesta se remarcă prin următoarele caracteristici: precizie, completitudine, caracter sistematic, cuantificare și control. Ca oricare dintre factorii creativității spiritul de observație este educabil.
Psihologul sovietic E. I. Regirer a pus în evidență vinele deprinderi profesionale ale omului de știință: studiu bibliografic selectiv, abilitatea de a găsi informația cea mai adecvată în raport cu problema studiată, perfecționarea continuă a tehnicilor și metodelor de investigare și prelucrare a datelor experimentale, preocuparea pentru formularea accesibilă a rezultatelor cercetării, căutarea și formularea problemelor, revizuirea ipotezelor și a tezelor cunoscute, îndoiala științifică, spiritul critic obiectiv.
Factorii intelectuali implicați în activitatea creatoare sunt foarte numeroși. Psihologul american J. P. Guilford (1967) a încercat să-i grupeze într-un „model tridimensional al intelectului". În figura nr. 1 se află schema cu acest model.
Date explicative pentru înțelegerea modelului tridimensional al intelectului
Cele trei dimensiuni ale intelectului sunt:
— operațiile (în număr de 5);
— conținuturile (în număr de 4);
produsele (în număr de 6).
Factorii intelectuali ai creativității potrivit modelul tridimensional propus de Guilford (apud. Roco, M., 2010, p. 35-38):
Inteligența constituie unul dintre factorii importanți ai creativității. Platon o definea ca fiind „capacitatea care permite spiritului uman să înțeleagă ordinea din * univers"; după Descartes, inteligența este „un mijloc de a-ți însuși o știință perfect raportată la o lume de lucruri"; Spearmen considera inteligența ca fiind „aptitudinea de a opera cu simboluri";Stern apreciază că inteligența reprezintă „capacitatea de a utiliza gândirea într-un anumit scop și în rezolvarea de probleme" — după el „neinteligent nu este numai acela care gândește prea puțin acolo unde o gândire bună ar putea duce la o soluție mai bună, dar și acela care gândește prea mult în probleme care nu solicită acest efort". M. Ralea definea inteligența ca o „funcție relațională, care presupune în primul rând discriminarea și apoi adaptare". Autorul uneia dintre cele mai cunoscute și utilizate baterii de teste pentru inteligență — Wechsler — o consideră ca fiind „capacitatea globală sau complexă a individului de a acționa într-un scop determinat, de a gândi rațional și de a avea raporturi utile cu mediul său" În rezumat, se poate aprecia că inteligența constituie un factor (aptitudine) general, comun tuturor operațiilor intelectuale. În acest caz cineva ar putea face remarca că și operația de memorare poate fi considerată ca operație a inteligenței (cf. modelului lui Guilford).Desigur că inteligența, în calitatea ei de aptitudine generală, se manifestă la nivelul tuturor operațiilor (vezi modelul lui Guilford), dar numai atunci când este prezentă și în ce măsură este prezentă. Revenind la exemplul cu memoria, o persoană poate reține date, informații într- un mod mecanic, fără a înțelege ceea ce memorează, dar poate să-și organizeze într-un anumit fel informația să o raporteze și integreze logic în sistemul de cunoștințe pe care le are. În cazul unei memorii mecanice nu putem vorbi de prezența inteligenței, deși ea, din punct de vedere teoretic este un factor comun tuturor operațiilor intelectuale. De aceea, inteligența raportată la modelul lui Guilford privește mai ales operațiile: cogniție., producție convergentă și elaborare. Inteligența desemnează capacitatea omului de a se adapta la situații noi, reprezentând abilitatea de a rezolva probleme. Rezultatele cercetărilor efectuate pe indivizi înalt creatori din domeniul științific și tehnic au relevat că aceștia au un cotient intelectual (nivel al inteligenței) peste medie. S-a constatat însă că peste o anumită valoare a cotientului intelectual (120) inteligența nu mai constituie un factor de predicție sigur al creației. In acest context trebuie făcută precizarea că legile care guvernează un domeniu științific sau tehnic nu coincid cu „logica creației" în aceste domenii. Logica domeniului tehnico — științific tinde spre simplificare, schematizarea lumii fenomenelor, în timp ce creația presupune tocmai luarea în considerare a complexității fenomenelor. Acceptarea complexității și dinamicii lumii reale presupune ieșirea „temporară" din spera logicii domeniului tehnico-științific. Logica formală, utilizată curent de intelect în anumite momente ale demersului creativ, are un rol extrem de redus (A. Moles). Un alt argument îl constituie faptul că, din punctul de vedere al logicii formale, raționamentulanalogic, comparativ cu celelalte două feluri (deductiv și inductiv), este considerat ca fiind o formă slabă de raționament. Și totuși, ideile care s-au aflat la baza marilor descoperiri științifice s-au datorat analogiilor.
Rezolvarea de probleme. O problemă constituie orice situație pentru care nu avem deja cunoscute (în minte) scheme, modalități de soluționare a ei. Rezolvarea de probleme se referă la adaptarea la situații noi. Orice proces de creație presupune și rezolvări de probleme, dar nu orice rezolvare de probleme înseamnă și creație. In general, în cazul rezolvării de probleme se ajunge la o soluție relativ nouă, dar la una singură. Creativitatea este o formațiune mai complexă decât procesul de rezolvare de probleme. În cazul rezolutivității (capacitatea de a rezolva probleme) de obicei, se operează preponderent algoritmic. S-a constatat că oamenii înalt creatori se deosebesc de cei slab creatori nu prin capacitatea de a rezolva probleme (relativ asemănătoare la cele două categorii de persoane), ci prin abilitatea de a căuta și formula probleme. Datorită acestui fapt se consideră că rezolvarea de probleme (Problem solving) estecaracteristică oamenilor inteligenți, în timp ce căutarea de probleme, „inventarea" lor (Problem finding), este proprie oamenilor înalt creativi. In cazul creativității se ajunge la producții divergente, iar la nivelul inteligenței se obțin producții convergente (modelul intelectului al lui Guilford). Tratând inteligența în termeni de „Rezolvare de probleme" și creativitatea în termeni de „Descoperire de probleme", noi consemnăm mai jos diferențele dintre ele, luând drept criterii modul de definire și obiectivul general. Persoanele înalt creative se deosebesc, în general, de cele slab creative în privința strategiilor de soluționare a problemelor. Astfel, persoanele creative acordă o atenție deosebită fazei de analiză a problemei consacrând mai mult timp înțelegerii cât mai bine aproblemei prin formularea de întrebări, căutarea unei informații suplimentare decât aceeacuprinsă în enunțul problemei. Indivizii slab creativi consumă mai mult timp sintetizăriiinformațiilor despre problemă și elaborării planului de rezolvare, aceasta deoarece problema nu este analizată foarte bine în vederea înțelegerii ei.
Imaginația. „Imaginația este un proces psihic secundar, solidar și analog cu gândirea, de operare cu imagini mentale, de combinare sau construcție imagistică purtând asupra realului, posibilului, viitorului și tinzând spre producerea noului în forma unor reconstituiri intuitive, a unor „tablouri" mentale, planuri iconice sau proiecte" (P. Popescu- Neveanu, 1978, p. 324). Alex. F. Osborn distinge forme creative și necreative ale imaginației. Formele necreative suntacelea care au un caracter necontrolat (cele mai comune fiind visele, reveria-visarea cu ochii deschiși). Există și forme necontrolate ale imaginației care au un caracter anormal: halucinațiile, mania grandorii, complexele de persecuție, mitomania. Formele creative ale imaginației sunt: imaginația anticipativă fără de care nu s-ar putea elabora ipotezele(prevederea mișcărilor viitoare la jocul de șah este posibilă datorită acestei forme a imaginației; expectativa creatoare, formă care intervine atunci când așteptăm realizarea unui lucru, idei și avem credința fermă că ele se pot realiza prefigurând ce ar trebui de făcut pentrurealizarea lucrurilor pe care le dorim (p. 25—31). După Osborn, imaginația „propriu-zis creatoare are două funcții: prima constă în a cerceta, în a merge la «vânătoare», a doua se referă la schimbarea a ceea ce am găsit" (p. 31). La Osborn imaginația creatoare apare sub denumirea de „imaginație constructivă". Renumitul psiholog american apreciază că imaginația constructivă reprezintă o potențialitate caracteristică fiecărui individ. Fiecare persoană o posedă în stare latentă ea putând fi actualizată, antrenată pe baza unor tehnici specifice. Creativitatea este identificată cu imaginația datorită concomitențelor afective și emoționale și datorită desfășurării spontane, relativ inconștiente a mecanismelor de creație. Încă din 1905, Th. Ribot arăta că imaginația creatoare este impulsionată și susținută de factorul afectiv, de tensiunile emoționale intense; indiferența, neutralitatea afectivă, motivația scăzută, insatisfacția sunt nonimaginative și deci nu pot fi creative. Tot. el scria că dacă în creația tehnică sau științifică emoțiile și trăirile afective dețin o funcție de „resort", motor al creației, în domeniul artistic ele pot deveni chiar materialul de construcție al imaginației creatoare, prin diferite procese de transformare și transfigurare ele sunt transpuse în momente creatoare autentice. După Th. Ribot, mecanismele primare ale creației nu posedă caracterul sistematic conștient, controlabil al operațiilor logic-cognitive, ci au un caracter spontan, necontrolabil, aleatoriu și chiar inconștient. Inconștientul nu este înțeles ca o forță obscură și incognoscibilă, imprimată de impulsuri sexuale și agresive, ca în teoriile psihanalitice și unele teorii neopsihanalitice, ci doar ca o libertate sau disponibilitate de orientare. Mecanismele primare ale creației înlătură temporar barierele și restricțiile pe care le imprimă gândirea conștientă prin obișnuință și deprinderi, prin experiențele îndelungate într-un domeniu (fixitatea funcțională, fixitatea metodei, setul). E. Holt (1962, cf. H. W. Willis) desemnează creativitatea ca fiind o gândire imaginativă de tip autist, cu acces la datele inconștientului, dar această fantezie este „asociată cu capacitatea de a converti procesele imaginative în produse creative autentic utile, valoroase social". Unii autori consideră creativitatea un fel de expansiune a conștiinței prin imaginație, o experiență imaginativă „transliminală" (H. Rugg) care se bazează pe depășirea temporară a granițelor conștientului, permițând accesul impulsurilor inconștiente în imaginație. Imaginația permite ieșirea dintr-un sistem cunoscut și descoperirea de noi relații. Datorită imaginației, se poate ieși de pe „autostrăzile gândirii" (sistemele de referință culturale, științifice, tehnice, sociale) care, prin natura lor, direcționează mintea omului pe căi deja trasate de concepții și practici existente. Părăsirea temporară a sistemului obișnuit de agândi, de a formula și rezolva probleme, facilitează descoperirea altor „drumuri" de a gândi. Însemnătatea imaginației pentru creația științifică și tehnică a fost diminuată până la ignorarea ei totală în favoarea primordialității gândirii abstracte, formelor riguros logice. „În postularea unor concepte fundamentale noi, raționamentul strict logic, care îi caracterizează de obicei pe matematicieni, este mai degrabă o frână, deoarece, el stăvilește forța imaginației" (P. L. Kapița, p. 167). S-au formulat chiar prejudecăți privind rolul nefavorabil al fanteziei în știință și tehnică. Aceste prejudecăți au fost în primul rând înlăturate de afirmațiile marilor personalități ale științei și tehnicii. Astfel, H. Poincare, A. Einstein, H. Selve, Gh. Thomson ș.a. au considerat imaginația ca factorul esențial al creației. Imaginația folosește atât pentru a descoperi lucruri noi, cât și pentru a e recunoaște pe cele existente („Nu este deloc un lucru ușor să depistezi banalitatea cu adevărat importantă" — Gh. Thomson). A. M. Prohorov, laureat al premiului Nobel pentru fizică, gândindu-se ce au comun marii savanți ai lumii scria: „Existența acestora nu se mărginește la datele realității imediate, ci se desfășoară într-o mare măsură prin trăirea implicită, prin intermediul fanteziei, a viitorului. Cu cât ai capacitatea de a te înălța prin puterea fanteziei peste datele pe care le strunești într-o experiență sau un studiu, cu atât ai șanse mai mari de a înscrie viitorul în datele prezentului" (cf. C. Roman, p. 182).
. Sensibilitatea la implicații constă în observarea și analizarea unei nevoi, cerințe și examinarea informației respective. Deoarece nevoia constituie sâmburele unei probleme,această abilitate este denumită sensibilitate la implicații și probleme. În modelul intelectului al lui Guilford apare ca evaluări semantice de implicații. Această abilitate nu constituie doar un simplu factor intelectual al creativității, ci reprezintă o dispoziție complexă a personalității întâlnită sub denumirea de „abilitatea de a recunoaște probleme acolo unde ceilalți nu le văd"(R. J. Shapiro). Persoanele creatoare descoperă în realitate anumite lacune, „pete albe", apoi apare tensiunea de căutare a unei soluții pentru îmbunătățirea situației. Orice descoperireștiințifică începe prin sesizarea unei situații problematice. Deosebirea între capacitatea de detectare a problemelor și sensibilitatea la implicații constă în aceea că persoana creatoare este atrasă de probleme care pentru alții rămân neobservate, fără ca ei să fie preocupați de anticiparea unor probleme, care există în prezent, doar în germene. Pentru depistarea acestei aptitudini și dispoziții intelective se utilizează următoarele feluri de teste: — formularea de ipoteze plecând de la prezentarea grafică a unor probleme, persoanele urmând să dea cât mai multe informații posibile în vederea testării ipotezelor respective; — testul greșelilor, subiecții trebuie să sesizeze cât mai multe greșeli în cadrul unei serii de soluții date pentru o anumită problemă; — testul deficiențelor, persoanele trebuie să descopere care sunt imperfecțiunile în funcționarea anumitor dispozitive tehnice prezentate.
Procesele asociative. Creativitatea presupune activitatea combinatorica – punerea în relație a unor elemente existente separat până la un moment dat. Activitatea creatoare implică operații de combinare și recombinare la toate nivelele psihice: perceptiv, intelectiv și de personalitate. Factorul asociativ înseamnă descoperirea structurii în experiență și punerea ei asupraexperienței. Nu orice fel de asociere este creativă. Asociațiile se pot realiza prin simplă corelație, prin contiguitate (elemente dispuse spațial unele lângă altele), prin contrast. Creativitatea se referă numai la abilitatea de a relaționa (asocia) concepte îndepărtate între ele. Oamenii slab creativi acceptă numai combinațiile și asociațiile firești, evidente și logice, respingându-le pe acelea aparent ilogice, care contrazic bunul simț. Pentru evaluarea și în același timp stimularea capacității de a relaționa elemente îndepărtate se folosesc următoarele tipuri de teste: — recombinarea unor idei familiare; — elaborarea de asociații îndepărtate; — găsirea unor aspecte comune și de legătură între cuvinte, obiecte, concepte aparent nelegate între ele. De exemplu, enumerarea proprietăților comune și a relațiilor care se pot stabili între cuvintele: carte, bară, ghindă.
Fluiditatea se referă la bogăția, ușurința, rapiditatea stabilirii de asociații, la debitul verbal, ideațional (de idei), expresional (de formele de expresii). În funcție de felul materialului cu care se operează există mai multe tipuri de fluiditate.
Flexibilitatea se referă la modificarea, restructurarea eficientă a mersului, gândirii în raport cu situațiile noi, la posibilitatea de a opera cu ușurință transferuri, de a renunța la vechile puncte de vedere și adoptarea altora noi, la schimbarea matricelor experiențiale și asistemelor de referință. Flexibilitatea se opune fixității funcționale. Orice obiect al experienței noastre a dobândit de-a lungul timpurilor însușiri care îl definesc, prin ele recunoaștem obiectul respectiv. În cazul situațiilor noi este necesar să facem abstracție de aceste însușiri definitorii și să luăm în considerație alte calități ale obiectelor, care sunt oarecum mascate de cele definitorii. Incapacitatea de a ignora, temporar, calitățile definitorii (cele mai frecvent întâlnite în experiența de zi cu zi) se raportează la fixitatea funcțională;
Originalitatea: producerea unor răspunsuri statistic rare în cadrul comunității în care au fost emise. În modelul matriceal al intelectului corespunde producției divergente de transformări semantice. Originalitatea nu este un factor pur intelectiv, ci constituie o dispoziție a întregii personalități. Ea este o dimensiune multifactorială. O persoană nu poate fi originală la toate testele. În general, se folosesc toate tipurile de teste de creativitate pentru aprecierea originalității, fiind luate în considerație răspunsurile unice. La testele consemnate pentru ceilalți factori ai creativității nai putem adăuga probele: elaborarea cât mai multor caricaturi, calambururi, ghicitori. Inteligența este abilitatea de a rezolva problemele adaptativ, corespunzător în mod adecvat cerințelor realității. Originalitatea desemnează capacitatea de a rezolva probleme nu numai adaptativ, dar mai ales neobișnuit și în cât mai multe feluri. Ingeniozitatea este originalitatea de metodă de rezolvare. Un om este desemnat ca fiind ingenios atunci când rezolvă problemele cu o eleganță neuzuală (neobișnuită), într-un mod abil și surprinzător.
Elaborarea: stabilirea pașilor detaliați în rezolvarea unei probleme, luarea în considerare a cât mai multor implicații și consecințe pe care le poate avea soluția la o problemă. În modelul intelectului corespunde producției divergente a implicațiilor semantice simbolice și figurale. Acest factor intervine mai ales în etapa de verificare a procesului creator presupunând anumite însușiri temperamentale și volitive (răbdare, perseverență, rezistență la monotonie, capacitatea de concentrare în direcția problemei).
1.6. Teorii legate de evoluția creativității
Societatea contemporana, comparativ cu cele anterioare, se caracterizeaza prin schimbări radicale care se petrec in conduita, la locul de munca sau in familie, in educație, in stiinta si tehnologie, in religie si aproape orice aspect al vieții noastre. Pe de alta parte, teama de nenorociri domina, de la cele care privesc persoana si familia acesteia pana la cele care se refera la supraviețuirea speciei umane (Mihaela Roco, 2001).
A trai intr-o asemenea lume presupune un inalt grad de adaptare si curaj care este legat in mare masura de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare, in interiorul propriei lui flinte, deoarece goliciunea interioara corespunde unei apatii exteriorare, incapacitati de a intelege realitatea si de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei, natura umana este creatoare. Omul se justifica pe sine in fata Creatorului nu numai prin ispasire, ci si prin creație (N. Berdiaev).
Creativitatea nu inseamna doar receptarea si consumul de nou, ci in primul rand creareanoului. Dupa C. Rogers (1961) adaptarea creativa naturala pare a fi singura posibilitate prin care omul poate tine pasul cu schimbarea caleidoscopica a lumii sale. In condițiile ratei actuale aprogresului stiintei, tehncii si culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativitatii, cu o cultura limitata nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confrunta. Daca oamenii nu vor realiza idei noi si originale in adaptarea lor la mediu, atunci popoarele lor nu ar mai fi competitive in plan internațional. De aceea, Ch Garfiel considera ca intr-un viitor nu prea indepartat eroi vor fi autorii celor mai indraznete si valoroase realizari in stiinta, tehnica si cultura. întrecerea dintre tari se va deplasa din planul militar in cel al creației uman
JP Guilford arata ca in sens larg, creativitatea are i vedere abilitatile pe care le intalnim la majoritatea oamenilor, fiindcă aceasta se refera de fapt la modul uni-generic in care se reunesc insusirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Pattern-ul trasaturilor de personalitate este propriu, specific fiecaruia dintre noi. Psihologul este interesat de felul in care personalitatea creatoare se manifesta in aptitudini, atitudini, calitati temperamentale.
Desi creativitatea este o nevoie sociala, care asigura supraviețuirea unui popor, totuși chiar si in societatile avansate din punct de vedere stiintific si tehnic se pot aduce numeroase criterii culturii si educării. C.Rogers prezintă urmatoarele critici:
în educație se tinde spre formarea unor oameni conformisti, cu stereotipii numeroase si marcante, considerandu-se ca este de preferat sa asigure o educație cat mai completa decât sa dezvolți o gândire originala si creativa;
distracțiile din timpul liber ale oamenilor au un caracter pasiv, sunt noncreative.
în domeniul stiintific sunt apreciați mai mult oamenii erudiți, conformisti. Cei creativi care formuleaza ipoteze noi, au idei originale si indraznete sunt oarecum tolerați;
în industrie, creația este rezervata catorva categorii de personal – managerului, șefului din departamentul de cercetare, in timp ce majoritatea oamenilor sunt frustrati de eforturi de originalitate si creativitate;
în familie si in viata personala creativitatea nu este bine vazuta. Astfel, prin imbracamintea noastra, mancarea pe care o consumam, cărțile pe care le citim sau care ne sunt recomandate, ideile pe care le susținem, remarcam prin toate acestea ca exista o puternica tendinta spre conformitate si stereotipie.
În evoluția acestui domeniu s-au dezvoltat mai multe curente de gândire sau teorii privind evoluția procesului creator. Cele mai multe dintre teorii sunt sistematizate în funcție de evoluțiile tehnice (concepția tehnică, teoria sociologică, teoria tehnicistă și teoria structuralistă), iar altele în raport cu influența factorilor psihologici (teoria asociaționistă, teoria configuraționistă, teoria comportamentală și teorii psiho-analitice) (Aniței, 2010, p. 112).
Teoria sociologică, promovată în perioada interbelică, are o puternică determinare socială, este previzibilă și orientabilă. Potrivit acestei teorii, accentul nu se mai pune pe individ, ci pe contactul socio-cultural, în sensul că un anumit nivel al acestuia, la o anumită presiune a cererii, invențiile sunt determinate, inevitabile.
Teoria tehnicistă pune accentul pe rolul structurilor tehnice existente în crearea noilor structuri. Ideea esențială constă în aceea că orice obiect tehnic nou este rezultatul unei evoluții interioare, care nu este obligatoriu o finalitate practică, ci urmează o logică tehnică.
Teoria structuralistă susține ideea înlănțuirii structurale a realizărilor tehnice succesive. Resortul creațiilor tehnice este dat de raporturile structuri-intenții.
Teoria asociaționistă susține că procesul creativ constă în găsirea unor combinații noi a elementelor asociative, integrate în combinațiile existente, valoarea creativă a produsului științific său tehnic, fiind proporțională cu distanța ce separă elementele respective.
Teoria configuraționistă după care creativitatea este incitată de o problemă nerezolvată, a cărei soluționare nu se face întâmplător sau nu se bazează pe cele învățate anterior, ci necesită intuiție.
Teoria comportamentală consideră că activitatea umană creativă implică stabilirea unor legături inedite, neuzuale între stimuli și răspunsuri.
Teoria trăsăturilor și factorilor se axează asupra trăsăturilor, aptitudinilor primare și factorilor aptitudinali ai gândirii creatoare.
Teoriile psiho-analitice au la bază concepția că procesul creativ are la origine elemente ale subconștientului.
În studiul elaborat pentru a se studia legătura dintre inteligență și creativitate, Guilford a arătat că existența unei „gândiri convergente“ duce la o singură soluție, în timp ce „gândirea divergentă“ va genera soluții multiple. Inteligența permite operarea cu abstracții și găsirea unei soluții corecte, însă ea nu este suficientă în lipsa unei capacități creative sau în cazul în care nivelul de creativitate este scăzut (Guilford, apud. Câmpean, 2005, p. 18).
Astfel, teoriile care tratează creativitatea prin prisma evoluției creațiilor tehnice sau pe plan psihologic, reprezintă abordări multilaterale. În multe dintre aceste teorii, problema continuității structurilor tehnice este prezentă, în sensul că vechile structuri oferă bază pentru manifestarea creativității.
În domeniul psihologiei, abordările creativității cuprind câteva orientări majore asupra explicării fenomenului complex al creativității.
Literatura de specialitate oferă a serie de clasificări a acestor factori, numindu-i fie blocaje, fie bariere în calea manifestării activismului și a dezvoltării creativității, factori ce țin de structura particulară a individului, factori culturali, de mediu, legați de grupul din care face parte etc.
CAPITOLUL 2. PERFORMANȚA PROFESIONALĂ
2.1. Delimitări conceptuale
Un aspect important al secolului XXI este reprezentat de diversitatea forței de muncă, prezența diferențelor bazate pe gen, rasă, etnie, putere. Succesul pe piața forței de muncă presupune o serie de aptitudini pentru a munci cu succes într-un mediu în care oamenii sunt de rase și etnii diferite, cu vârste diferite, din culturi diferite.
Din acest motiv, consider că individul trăiește și muncește într-o economie bazată pe învățare care este într-o continuă schimbare. Această situație poziționează „ învățarea” atât de către organizații cât și de indivizi.
Studiile de caz privind rolul procesului de manageriere asupra performanțelor angajaților elaborate printre alții și de Rosemary Stewart în Europa și Henry Mintzberg în SUA, au determinat modelul de activitate managerială al zilelor actuale ca o colecție de mici episoade fragmentate. Caracteristica dominantă a oricărui manager, de pe orice treaptă ierarhică poate fi rezumată la o multitudine de activități unde întreruperile sunt comune, în timp ce intervalele mai mari de timp ce ar trebui acordate activității de planificare și de gândire (reflectare) sunt mult mai rare (Tepper, Moss, Duffy, 2011, p. 21).
Un studiu particular ai cărui protagoniști sunt patru manageri din vârful piramidei ierarhice arata că 63% din timp este destinat activităților mărunte ce durează maxim 9 minute fiecare, în timp ce doar 5% este dedicat activităților ce durează mai mult de 1 oră. Totuși întrebarea este cum pot rezolva managerii problemele cu un program zilnic atât de fragmentat și aglomerat, iar studiile recente efectuate în vederea elucidării acestei probleme oferă câteva răspunsuri pe cât de instructive, pe atât de interesante (Ibidem, p. 22).
Performanța reprezintă un indicator important al personalității, și poate fi definită atât din prisma realizării obiectivelor conform standardelor de calitate și cantitate existente, cât și din prisma îndeplinirii unei sarcini sau a unei activități la nivel superior. Atitudinile fata de muncă în combinație cu nivelul aptitudinal al competentelor și cu cel motivațional conduc spre un anumit nivel de performanță (Avram, E., 2009, p. 192).
Performanța angajaților este produsul direct al efortului personalului, generat de abilitățile sale și de asumarea/atrubuirea angajamnetelor ce-i revin (Robbins, S. 2014, p. 13)
Performanța angajaților a fost considerată întotdeauna ca piatra de temelie pentru dezvoltarea eficienței și succesului unei organizații. Din acest motiv, în prezent există un interes total pentru manageri de resurse umane în ceea ce privește aspectele care permit nu numai măsurarea performanței angajaților, ci și îmbunătățirea acesteia.
2.2. Caracteristici ale conceptului de performanță profesională
De-a lungul anilor s-au făcut multe încercări pentru a schița un plan al acțiunilor manageriale, în acest sens au fost sugerate liste diverse și confuze cuprinzând funcțiile și rolurile managerilor.
Schimbările generate la momentul actual în diferite medii de lucru au determinat organizațiile să accelereze ritmul lor de muncă pentru a putea fi competitivi și de succes. Pentru a avea succes, organizațiile trebuie să gestioneze în mod corespunzător talentul său uman, luând în considerare procesele la care sunt supuși angajații din cadrul acestor instituții.
Așadar, consider că în ceea ce privește conducerea resurselor umane, la nivelul companiei o importanță deosebită trebuie să se acorde antrenării personalului, învățării și perfecționării acestuia. Un prim pas în motivarea angajaților îl reprezintă participarea acestora la unele programe de training, în urma cărora indivizii sunt familiarizați cu responsabilitățile posturilor pe care le ocupă, precum și cu modalitățile de îndeplinire cât mai eficientă a muncii lor.
Totodată, una dintre cele mai importante aspecte, în adaptarea la evoluția continuă a societății și implicit a organizațiilor, este de evaluarea performanței în muncă a angajaților (Ketokivi, Mantere, 2010, p. 329).
Așadar, consider că trăsăturile de personalitate îi pot oferi individului resurse care pot fi utilizate atât pentru îmbunătățirea performanțelor profesionale, cât și pentru creșterea calității vieții în toate celelalte domenii. Studiile de specialitate asupra interferenței muncii cu viața privată atrag atenția asupra unui aspect foarte important, și anume, asupra faptului că abilitățile și competențele sunt transferabile.
În acest sens, se observă o multitudine acțiuni sau comportamente care vieazază performanța angajaților și care sunt relevante pentru obiectivele organizației, și pot fi măsurate în funcție de abilitățile fiecărui individ și nivelul angajaților de contribuție la performanța companie.
Această performanță poate fi de succes sau nu, în funcție de un set de caracteristici care sunt adesea manifestate prin comportament. În acest sens, Robbins leagă performanță cu capacitatea de a coordona și organiza activități de modelare a comportamentelor persoanelor implicate în procesul de producție (Robbins, S. 2014, p. 45).
Între timp, Faria (1995) consideră performanța de la locul de muncă ca fiind rezultatul competențelor, îndatoriririlor și activităților angajaților și care depinde de un proces de mediere sau reglementare între angajat și companie.
În acest context, este important să se prevadă siguranța locului de muncă pentru lucrători și să se încerce să se ofere beneficiile cele mai adecvate, după caz, în funcție de poziția pe care o va ocupa fiecare angajat (Faria, 1995, apud. Preda, 2006, p. 79).
Totodată, performanța în afaceri este cel mai adesea asociată cu profitul (nu obligatoriu cu cel imediat, pe termen scurt) iar în organizațiile non-profit cu gradul de îndeplinire a obiectivelor organizației măsurat prin indicatori de produs (output) și de consecință (outcome) (Benett, 2000, p. 13).
2.3. Factorii care influențează performanța profesională
2.3.1 Implicarea în muncă
Implicarea în,muncă este adesea definită ca " o stare de spirit pozitivă și împlinităare față de muncă, care se caracterizează prin vigoare, dedicare și absorbție a individului (Xanthopoulou, Bakker, Demerouti, Schaufeli, 2009, p. 236)
Bakker consideră că implicarea în muncă se prezintă ca o dispoziție atitudinal – motivațională pozitivă de realizare/executare determinată de locul de muncă, caracterizată de vigoare, dedicare și absorbție. Pe scurt, angajații implicați în muncă au un nivel ridicat de energie și entuziasm și sunt foarte absorbiți de munca lor, asfel încât uneori timpul pare că zboară (Bakker, 2009, p. 51).
Vigoarea se definește prin niveluri ridicate de energie și de rezistență mentală în timpul procesului de lucru, dorința de a depune efort în munca sa, precum și de rezistenă chiar și în fața unor dificultăți. Astfel, angajații care demonstrează un grad ridicat de vigoare sunt motivați de munca lor și vor fi perseverenți chiar dacă întâmpină obstacole la locul de muncă.
Dedicarea se caracterizează printr-un nivel ridicat de implicare în muncă, angajatul prezentând o atiutudine de o importanță deosebită a muncii, entuziasm, inspirație, mândrie și provocare.
A treia dimensiune, absorbția, se caracterizează prin acțiunea de a fi pe deplin concentrat și absorbit de muncă, ceea ce semnifică că timpul trece repede dar, pe de altă
parte, apar uneori impedimente în ceea ce privește desprinderea față de locul de muncă (Schaufeli, Bakker, 2004, p. 32).
Așadar, implicarea în muncă este un termen unic, care descrie o stare pozitivă, de bine, de împlinire în raport cu munca, reprezentată de un nivel ridicat de energie și de identificare cu munca efectuată (Bakker, Leiter, 2010, p. 45).
Dar starea pozitivă de la locul de muncă poate releva, pe lângă partea care este reprezentată de starea de bine, caracterizată de implicarea în muncă, și o parte negativă, reprezentată de epuizarea profesională.
Implicarea în muncă este reprezentată de o stare mentală pozitivă, care îndeplinește și relaționează cu dimensiuni conexe caracterizate prin vigoare, dedicare și absorbție. Mai mult decât o stare specifică și de moment, implicarea în muncî se referă la o stare afectivă – cognitivă și mai persistentă și influentă, care nu este axată doar pe un obiect, eveniment, comportamentul individual sau particular (Bakker, Leiter, 2010, p. 186).
În esență, implicarea în muncă este modul în care angajații trăiesc munca lor: ca o stimulare și o experiență energică care motivează în oferirea timpului și efortului, ca o activitate semnificativă și de valoare și ca pe ceva interesant și incitant.
Studiile anterioare au arătat ca angajații sunt optimiști și auto-eficacienți, capabili să managerieze evenimentele care afectează lor viața (Xanthopoulou, Bakker, Demerouti, Schaufeli, 2009, p. 237).
2.3.2 Supranincarcarea rolului
Termenul de supraîncărcare poate fi studiat din două perspective: calitativ și cantitativ. Prin supraîncărcare cantitativă se înțele un volum mare de muncă, iar prin supraîncărcare calitativă se înțelege la dificultatea sarcinii. Cercetătorii French și Caplan au găsit o relație între supraîncărcarea cantitativă a muncii și consumul ridicat de tutun.
French și Caplan au afirmat că supraîncărcarea calitativă poate genera numulțumire profesională, tensiune, creșterea colesterolului etc. Supraîncărcarea rolului poate acțoina în două sensuri: primul este caracterizat de supraîncărcarea cantitativă, ce este redată de faptul că angajatul are un număr mare sarcini de rezolvat și puțin timp pentru a le rezolva; a doua formă de supraîncărcare este de natură calitativă și se formează atunci când angajații au percep că nu dețin abilitățile cerute, cunoștințe sau competențe pentru a putea rezolva sarcinile impuse de superiorii organizației în cadrul căreia este angajat (French, Caplan, 1973, apud.Shore și Barksadale, 1998, p. 41).
În cadrul literaturii de specilitate, rolurile sunt definite ca reprezentând acele așteptări comportamentale pe care superiorii le comunică angajaților la locul de muncă. Un set de roluri este format din toți ceilalți indivizi intitulați "role senders", care au espectanțe de la un anumit individ. Fiecare „role sender” transmite cerințe unice individului. Supervizorul poate decide data limită pentru anumite sarcini; angajații pot fi interesați de modalitățile de apreciere a performanței; aceștia pot avea anumit expectanțe. Diferitele așteptări pe care ceilalți le au de la o persoană centrală nu sunt întotdeauna compatibile (Chen, Stanley, Eden, 2001, p. 99).
Supraîncărcarea de rol reprezintă una cele mai frecvent identificate surse de stres în studiile realizate în ultimii ani și se formează atunci când există foarte multe așteptări de la un individ, sauexpectările sunt prea complicate sau dificile pentru a fi rezolvate de un singur angajat (Prieto, Salanova, Martinez, Schaufeli, 2008, p. 48).
Astfel, neconcordanța dintre ceea ce poate oferi un angajat organizației și cerințele mediului de muncă este o cauză fundamentală a stresului ocupațional.
Stresul ocupațional trebuie tratat din punct de vedere multidisciplinar, fiindcă acesta are consecințe atât din punct de vedere psihologic, cât și sociologic și fiziologic. Constrângerea în sine nu este percepută mereu că o situație negativă și poate genera oportunități motivaționale mari pentru angajații care dețin resursele pentru a finaliza și rezolva toate acyivitățile impuse. Astfel, cercetătorii în doemeniu au făcut diferența dintre eustres (stimulare benefică, asigură echilibrul psihologic și fizic, rezultate de antrenare și adaptare, activare de scurtă durată) și distres (solicitare intensă, îndelungată, supraîncărcare, consecințe de încordare, tensiune, activare de lungă durată, inducerea modificărilor fizio-patologice) (Demerouti, Bakker, 2011, p. 45).
2.3.3 Suportul organizațional (perceput)
Potrivit teoriei suportului organizațional, pentru a preciza nivelul de disponibilitate sau pregătirea pe care organizația prezintă pentru a răsplăti eforturile profesionale adiționale depuse de către angajați companiei și pentru a le îndeplini acestora anumite necesități socio-emoționale, angajații formează anumite percepții globale în ceea ce privește măsura în care compania la care sunt angajați apreciază contribuția lor și are în vedere starea lor de bine (Eisenberger, Huntington, Hutchison și Sowa, 1986; Shore și Shore, 1995,p. 39).
Teoria suportului organizațional susține faptul că sentimentul sprijinului organizațional înțeles este construit de dispoziția angajaților de a adăuga organizației însutiri umane (Eisenberger și colab., 1986, p. 81).
De cele mai multe ori, acțiunile pe care angajații organizației le întreprind sunt simțite ca reprezentând predictori ai intenției organizației ca și întreg, decât atribuite doar unor motive ale indivizilor care sunt angajați în cadrul companiei respective (Demerouti, Bakker, 2011, p. 42). Acest proces de simbolizare a organizației este sprijinită de răspunderea legală, morală și financiară pe care companie o are asupra acțiunilor și deciziilor anagajaților săi, de procedurile, normele și cultura organizațională care oferă continuitate și prescrie comportamentele rolurilor profesionale, dar și de puterea pe care agenții organizației o exercită asupra angajaților.
Așadar, prin intermediul acestei personificări a companiei, angajații evaluează tratamentul ca fiind propice sau nepropice ca un îndrumător al faptului că organizația le oferă sau nu sprijin (Levinson, 1965, p. 87).
O însușire importantă a suportului organizațional este aceea ca acesta să fie benevol (Cotterell, Eisenberger și Speicher, 1992, p. 18). Potrivit teoriilor schimbului social, resursele sau asistența primită din partea celorlalți sunt valorizate mai mult dacă acestea sunt produsul alegerii voluntare a persoanei care le oferă, separat de alte responsabilități sau impuneri, decât dacă această alegere nu este luată de cel care o face (Eisenberger și colab., 1986, p. 43). O astfel de asistență/ajutor este un indicator al aprecierii și valorizării celui care primește ajutorul de către individul care oferă acel ajutor (Aselage și Eisenberger, 2003; Cotterell, Eisenberger și Speicher, 1992; Eisenberger, Cotterell și Marvel, 1987; Gouldner, 1960, p. 44).
Așadar, toată aria de recompense organizaționale care conține salariul, bonusurile, promovările și contribuțiile pe care angajatul le are în cadrul organizației, ajută într-o mai mare măsură la formarea sentimentului de sprijin organizațional înțeles în momentele în care acestea sunt reprezentate de fapte benevole, și nu sunt redate produsul constrângerilor din exterior de tip legislativ al sindicatelor muncii sau legilor guvernamentale de sănătate și securitate în muncă (Eisenberger și colab., 1986, Shore și Shore, 1995, p. 65).
Se poate atesta ideea conform căreia sprijinul organizațional perceput este perceput și interiorizat ca reprezentând o certitudine a faptului că, atunci când angajatul va necesita asistență din partea organizației pentru a-și rezolva cu succes îndatoririle de lucru și pentru a organiza anumite circumstanțe stresante sau dificultăți, acea asistență îi va fi data.
Prin raportarea la efectele ale sprijinului organizațional perceput, studiile s-au axat atât asupra consecințelor atitudinale, cât și asupra comportamentale. Implicarea în munca este una dintre primele variabile puse în relația sprijinul organizațional, astfel, majoritatea studiilor din acest domeniu susțin ipoteză conform căreia niveluri ridicate ale sprijinului organizațional perceput generează niveluri ridicate ale implicării în muncă (Eisenberger și colab., 1986, p. 33).
Așadar, prin sprijin organizațional perceput se înțelege acel sistem de reglaj la nivel organizațional, atât în ceea ce privește dimensiunea comportamentală, cât și în ceea ce privește dimensiunea atitudinală. Întreaga influență pe care op exercită asupra ambelor dimensiuni ale interacțiunii persoană-angajatul și organizația-mediul de lucru, generează ca sprijinul organizațional perceput să fie o variabilă organizațională al cărei control să poată influența atât rezultatele muncii, cât și felul prin care aceste rezultate sunt realizate sau ce alte stiuații pot fi apărea în cadrul acestui proces (Schaufeli, Bakker, 2004, 39).
2.3.4 Auto-eficienta
Resursele personale sunt auto-aprecieri pozitive, flexibile, care se raportează la aprecierea individului asupra abilitățiilor sale de a domina și de a influența mediul personal în mod eficient (Bakker, 2009, p. 66).
Literatura de specilaitate a făcut apel al termenul de auto-eficiența în cadrul teoriei cognitiv-socială unde a fost definită ca reprezentând încrederea în capacitățile personale de a executa și manageria activitățile specifice pentru a obține rezultatele dorite (Bandura, 1997, p. 65).
Așadar, auto-eficacitatea este un termen introdus în literatura de specialitate de Albert Bandura în 1982 și reprezintă capacitatea autopercepută de a face față unor circumstanțe particulare.
Auto-eficienta (cunoscută precum și teoria cognitivă socială sau teoria învățării sociale) reprezintă convingerea unei persoane de a fi capabilă în executarea unei sarcine cu succes. (Ibidem, p. 66). Gândiți-vă despre auto-eficenta precum un mod de încredere în sine sau o sarcină specifica a versiunei stimei de sine (Bronkner, 1998, p. 93).
Auto-eficienta deține 3 dimensiuni: mărimea, nivelul de dificultate a unei sarcini pe care o persoană crede că poate atinge; rezistența, convingerea cu privire la mărime precum puternică sau slabă; și generalitatea, gradul în care așteptarea este generalizata dincolo de situație. Sentimentul de capacitate a unui angajat îi influențează percepția, motivația și performanță (Bandura, 1997, p. 67). Rareori tentam să ducem o sarcină la bun sfârșit atunci când ne așteptam să fie fără succes.
Auto-eficienta deține efecte puternice asupra studiului motivației și a performantei deoarece oamenii încearcă să întreprindă doar acele sarcini în cred că vor performa cu succes. Auto-eficienta influențează studiul și performanță în 3 moduri (Bandura, 1982, p. 123-125.):
Auto-eficienta influențează obiectivele pe care angajații și le aleg pentru ei înșiși. Angajații cu un livel scăzut de auto-eficienta au tendința de a stabili obiective relativ scăzute pentru ei înșiși. Invers, un individ cu un livel ridicat de auto-eficienta este predispus să stabilească obiective personale înalte. Cercetările indică faptul că oamenii nu numai învața, ci, de asemenea, performeaza la niveluri compatibile cu convingerile lor de auto-eficacitate.
Auto-eficienta influnteaza și efortul pe careoamenii îl exercita la locul de muncă. Angajații care dețin un cu un nivel rdicat de auto-eficienta în general muncesc din greu pentru a învăța cum să depășească noi obstacole, deoarece ei cred că eforturile depuse vor avea succes. Angajații cu un nivel de auto-eficienta scăzut pot exercita mai puțin efort atunci când învața sau îndeplinesc sarcini complexe, întrucât ei nu sunt siguri că efortul depus va duce la succes.
Auto-eficienta influențează persistenta cu care oamenii încearcă sarcini noi și dificile. Angajații cu un nivel ridicat de auto-eficacitate sunt încrezători că ei pot studia și performa o sarcină specifică. Astfel, ei sunt dispuși să persiste în eforturile lor chiar și atunci când problemele sunt prezente. Viceversa, angajații cu un nivel de auto-eficienta scăzut sunt neîncrezători în proprile abilitați de a studia sau a duce la capăt o sarcină sunt dispuși să renunțe când problema persista. Într-o examinare aprofundată a literaturii de specialitate cu privire la auto-eficienta, Albert Bandura și Edwin Locke (2003) au ajuns la concluzia că auto-eficienta reprezintă un factor determinant în performanța locului de muncă.
Auto-eficiența este un bun indicator al felului în care indivizii simt cât efort depun în activități și, de altfel, nivelul de rezistență în lupta cu obstacolele și cu dificultățile (Prieto, Salanova, Martinez, Schaufeli, 2008, p. 44). Astfel, auto-eficiența poate fi percepută ca un indicator puternic al implicării în muncă și al supraîncărcării rolului.
Cercetărorii Salanova, Llorens și Schaufeli au investigat relația de influență între auto-eficiență, eficiența și implicarea în muncă. Studiul atestă faptul că, dacă anagajații sau grupurile se simt eficienți atunci, pe termen scurt, acest fapt generează o stare de pozitivă în muncă iar, pe termen lung, va generea un nivel mai ridicat de implicare în muncă, influențând toate fațetele acesteia – vigoare, dedicare și absorbție (Salanova, Llorens și Schaufeli, 2011, p. 61).
2.3.5 Job crafting
Job crafting reprezintă un concept care se concentrează în mod explicit pe reproiectarea locului de muncă (Xanthopoulou, Bakker, Demerouti, Schaufeli, 2009, p. 239). Prin raportarea la job cragting, angajații modifica în mod independent aspectele locurilor lor de muncă pentru a îmbunătăți compatibilitatea dintre caracteristicile locului de muncă și proprile nevoi, abilitați, sau preferințe (Ibidem, p. 240), angajații pot iniția trei tipuri de schimbări în locurile lor de muncă. În primul rând, angajații pot pot alege sarciniile pe care ei trebuie să le îndeplinească la locul de muncă. De exemplu, un angajat ar putea cere să execute sarcini diferite la locul de munca care necesită noi competente deoarece simte ca acesta devine din ce în ce mai monoton. În al doilea rând, angajații pot craft relațiile interpersonale care să experimenteze atunci când performeaza în propria muncă.
Studiile anterioare au arătat că resursele muncii sunt asociate pozitiv cu implicarea în muncă. Resursele locurilor de muncă, cum ar fi feedback-ul, sprijinul social, precum și varietatea de calificare, se presupune să joace fie un rol motivațional extrinsec, deoarece acestea sunt esențiale în atingerea obiectivelor de lucru, fie un rol motivațional intrinsec, deoarece ele favorizează creșterea, studiul și dezoltarea angajatiilor. Resursele locurilor de munca îndeplinesc nevoile fundamentale ale omului, cum ar fi nevoia de autonomie, relaționare și competență. (Van den Broeck et al., 2008, p. 71).
CAPITOLUL 3. STUDIU PRIVIND RELAȚIA DINTRE CREATIVITATE ȘI PERFORMANȚA PROFESIONALĂ
3.1. Problema de cercetare
Cercetarea de față își propune să investigheze relația dintre creativitate și performanța profesională atât la persoanele care activează pe piața muncii într-un domeniu tehnic, cât și la cei care activează într-un domeniu economic.
3.2. Obiectivele cercetării
O1. Studiul atitudinilor creative la persoanele care activează pe piața muncii în domeniul tehnic/economic.
O2. Studiul performanței profesionale la persoanele care activează pe piața muncii în domeniul tehnic/economic.
O3. Studiul relației intre atitudinile creative si și performanța ptofesională la cele două categorii de persoane.
3.3. Ipotezele cercetarii:
Presupunem că:
I1. Persoanele are activează pe piața muncii în domeniul tehnic au un nivel mai ridicat al performanței profesionale decat cei are activează pe piața muncii în domeniul economic.
I2. Nivelul atitudinilor creative este asemanator la cele două categorii de persoane
I3. Între atitudinile creative (scorul global) și nivelul performanței profesionale, corelatiile sunt semnificative.
a) Variabile independente
– Domeniul de activare pe piața muncii, cu două modalități: tehnic si economic;
b) Variabile dependente
Performanța profesională, operaționalizată prin scorurile la Chestionarul privind determinarea nivelului de performanța profesională;
Atitudini creative, operaționalizate prin scorurile la Chestionarul de atidutini creative – M. Roco și JM Jaspard.
3.4. Metodologia utilizată
3.4.1 Descrierea lotului cercetării
Cercetarea propriu-zisă s-a realizat în anul 2016 pe un lot de 60 de subiecți cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, dintre care 30 sunt angajați activează pe piața muncii într-un domeniu tehnic și 30 de subiecți activează pe piața muncii într-un domeniu economic.
Eșantionul de subiecți a fost selectat astfel încât să existe omogenitate atât în ceea ce privește categoriile de vârstă, cât și domeniul de activare pe piața muncii.
3.4.2. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor
Cercetarea de față este una de tip cantitativ, bazată pe două chestionare ce măsoară performanța profesională și atitudinile creative.
Chestionarul reprezintă un instrument de cercetare cantitativă alcătuit dintr-un ansamblu de întrebări scrise, care determină răspunsuri ce urmează a fi interpretate.
Pentru colectarea datelor referitoare la modul în care se prezintă relația dintre performanța profesională și prezența atitudinilor creative la subiecții chestionați, au fost aplicate două instrumente și anume:
Chestionarul privind determinarea nivelului de performanța profesională;;
Chestionarul de atidutini creative – M. Roco și JM Jaspard
3.4.2.1. Chestionarul privind determinarea nivelului de performanța profesională;
Chestionarul are 23 deitemi și răspunsurile sunt grupate într-o scară Lichert, fiecărui răspuns îi corespunde un anumit număr de puncte de la 0 la 5 (Sunt de acord in totalitate=0, sunt de acord=1, câteodată sunt de acord,câteodată nu=3, nu sunt de acord=4, dezacord total=5).
Acești itemi vizează mai mulți factori carecorespund satisfacției profesională a angajatului astfel:
șapte itemi se referă la relația cu supervizorul, respectiv comunicarea ce ar trebui să existe între șef și subaltern, feedback și atitudinea în muncă;
trei itemi subliniază importanța lucrului în echipă, adică relații amicale ce se stabilesc între angajați,colaborarea dintre aceștia, focalizarea pe un obiectiv comun;
nouă itemi analizează aderarea la valorile companiei, se urmărește dacă există comunicare între șefi și subalterni, modul cum managerii își respectă angajații și clienții acestora;
trei itemi corespund factorilor de muncă care interferează cusatisfacția în muncă (recompense materiale, condiții de muncă);
doi itemi se referă la managementul participativ, respectiva la libertatea pe care o are angajatul de a-și desfășura activitatea în ritmul său.
Modul de notare și de interpretare a răspunsurilor:
Se adună punctele la cele 23 răspunsuri.
Semnificația sensului global este:
la 110: nivel foarte scăzut
120 – 150: nivel scazut
160-200: nivel mediu
210-230: nivel ridicat
3.4.2.2. Chestionarul de atidutini creative – M. Roco și JM Jaspard
Interpretarea răspunsurilor:
Testul are 50 de itemi și măsoară 16 atitudini creative: energie, concentrare, orientarea spre nou, argumentarea ideilor, independența, nonconformism, încredere în forțele proprii, valori morale, orientarea spre un viitor cât mai îndepărtat, finalizare, risc, preferință/atracție față de problemele dificile, diversitatea intereselor, valori spirituale, valori practice, scala de minciuni.
Itemii sunt sub forma unor afirmații, respondentul trebuind să aleagă un răspuns din 5 posibile (scala 1-5) ce corespunde cel mai mult persoanei lui, de la cu totul neadevărat până la cu totul adevărat.
Fiecare răspuns este notat cu puncte între 1 (întru totul neadevărat) și 5 (întru totul adevărat).
3.5. Rezultatele obținute și interpretarea lor
Graficul nr.1
Distrubuția procentuală totală în raport cu nivelul de performanță profesională a subiecților chestionați în urma aplicării
Chestionarului privind evaluarea performanței profesionale
Conform rezultatelor prezentate în cadrul graficului de mai sus, subiecții au înregistrat următoarele scoruri în ceea ce privește nivelul de performanță profesională:
1,6%, adică unul dintre subiecți din numărul total se situează la un nivel foarte scăzut în ceea ce privește nivelul performanței profesionale;
48,3%, adică 29 dintre subiecți din numărul total, se situează la un nivel scăzut al performanței profesionale;
31,6, adică 19 dintre subiecți din numărul total, se situează la un nivel mediu;
18,33%, adică 11 dintre subiecți din numărul total, au înregistrat scoruri reprezentative pentru un nivel înalt în ceea ce privește performanța profesională.
Graficul nr.2
Distrubuția procentuală a nivelului de performanță profesională a subiecților chestionați în funcție de domeniul de activare pe piața muncii
În urma aplicării Chestionarului privind evaluarea performanței profesionale, subiecții au înregistrat următoarele scoruri:
1,6% dintre subiecți, adică un singur subiect (domeniul economic), a înregistrat un scor care l-a plasat la un nivel foarte scăzut;
33% dintre subiecți, adică 20 dintre subiecții care aparțin domeniului economic, s-au încadrat la un nivel scăzut, în timp ce din cadrul domeniului tehnic, doar 15% (9 subiecți) au înregistrat scoruri scăzute;
22% (13 subiecți) dintre subiecți care aparțin domeniului tehnic au înregistrat scoruri care i-au plasat la un nivel mediu, comparativ cu cei din categoria doemniului economic care, doar un procentaj de 10% (6 subiecți), au înregistrat astfel de valori;
în ceea ce privește nivelul ridicat, cel mai mare procentaj al subiecților care au înregistrat un astfel de scor au fost acei subiecți care fac parte din domeniului tehnic, mai exact un procentaj de 13,3% dintr-un total de 18,5%.
Rezultatele prezentate mai sus conduc la confirmarea primei ipoteze formulate, ipoteză conform căreia „Persoanele are activează pe piața muncii în domeniul tehnic au un nivel mai ridicat al performanței profesionale decat cei are activează pe piața muncii în domeniul economic”.
Tabel nr. 1
Tabel nr. 2
Tabel nr. 3
Tabel nr. 4
Tabel nr. 5 : Rezultate obținute în urma aplicării
Chestionarului de atidutini creative
(Mihaela Roco si JM Jaspard)
Cuantificarea variantelor de răspuns s-a făcut cu note de la 1 la 5, care apoi au fost transformate în centile % prin raportarea notei obținute la valoarea maximă ce s-ar putea obține. Media artimetică a scorurilor (suma scorurilor împărțită la numărul total de cazuri, N). Media aritmetică a performanțelor la chestionar este indicele care caracterizează tendința centrală a valorilor obținute de aceste persoane.
Prin analiza datelor obținute, rezultatele înregistrate de subiecții din domeniul economic în comparație cu cei domeniul tehnic, stabilește existența unor diferențe semnificative pentru tipurile de atitudini creative, cu excepția a doi factori și anume valorile practice și factorul de concentrare, unde ambele scoruri sunt egale.
Dacă avem în vedere coeficientul de creativitate, observăm că domeniul tehnic dispun de o capacitate de orientarea spre un viitor cât mai îndepărtat, prezența valorilor spirituale, de orientare spre nou și de o diversitate a intereselor mult mai ridicată decât cei din domeniul economic.
Subiecții din domeniul tehnic consideră diversitatea intereselor ca atitudine de bază a creativității, ceea ce exprimă deschiderea acestora spre diferite domenii de cunoaștere și activitate, curiozitatea și receptivitatea acestora față de nou.
În ceea ce privește valorile atitudinii de risc, diferențele sunt nesemnificative.
Răspunsurile la itemii referitori la argumentarea ideilor evidențiază un scor relativ mare. Această situație confirmă potențialul intelectual al subiecților (capacitatea lor de a opera cu judecăți și raționamente), ce reprezintă un parametru care nu este identic cu creativitatea.
Independența ca atitudine creativă este prezentă la cea mai mare parte dintre subiecți (uman = 79; real = 77), caracterizată printr-un nivel ridicat al maturizării psihice și al autonomiei personale.
Nonconformismul, în schimb, apare la subiecții din domeniul tehnic cu un scor de 84, ceea ce poate explica manifestarea unei prudențe în abaterea de la norme, clișee sau în exprimarea personală, în comparație cu cei din domeniul economic care au înregistrat un scor de 79.
În ceea ce privește scorul înregistrat de subiecți la itemul privind încrederea în forțele proprii, reiese că subiecții domeniului tehnic au înregistrat un scor de 80, pe când cei din domeniul economic au înregistrat un scor de 78, ceea ce înseamnă că cei din domeniul tehnic, prin răspunsurile exprimate, dovedesc încredere în forțele proprii, însușire care constituie unul din factorii nonintelectuali importanți pentru activitatea creatoare.
Aplicația întreprinsă relevă la un număr considerabil de subiecți (42,11% domeniu tehnic și, respectiv 32,11% domeniu economic) tendința de a aprecia valorile spirituale și valorile practice ca atitudini importante ale creativității.
Pentru toți subiecții, scorurile cele mai mari se înregistrează la energie (tehnic = 86; reconomic = 84), iar cele mai mici la valorile practice si risc.
Răspunsurile la itemii care vizează energia ca atitudine creativă relevă un nivel relativ ridicat al acestei componente atât pentru subiecții care aparțin domeniului tehnic cât și pentru cei din domeniul economic.
În ceea ce privește scorul global înregistrat de către subiecții domeniului economic, acesta este egal cu 77, în comparație cu cei ce aparțin domeniului tehnic, care au înregistrat un scor de 84, ceea ce evidențiază o diferență semnificativă între scorurile obținute de subiecții din cele două categorii.
Rezultatele prezentate mai sus conduc la infirmarea celei de-a doua ipoteze, conform căreia „Nivelul atitudinilor creative este asemanator la cele două categorii de persoane.”
Graficul nr.3
Distrubuția procentuală a valorilor globale obținute la Chestionarul de atitudini creative în funcție de domeniul de activare pe piața muncii
Extrăgând datele pentru legătura dintre nivelul de performanță profesională și scorul global al atitudinilor creative, reies următoarele:
r = 0, 81;
existența unei corelații pozitive între cele două variabile, ceea ce înseamnă că un scor înalt al atitudinilor creative generează un scor înalt al performanței profesionale;
tăria corelației dintre cele două variabile este ridicată (r = 0,81)
pragul de semnificație (0,000) demonstrează că există corelații semnificative între scorul global al atitudinilor creative și performanța profesională → confirmarea celei de-a treia ipoteze;
proporția de varianță: r = 0, 65 → relația găsită este prezentă la 65% dintre subiecți.
CONCLUZII
Prelucrarea statistică s-a efectuat cu ajutorul programului SPSS. În obținerea datelor prezentate am folosit analiza corelativă pentru a investiga datele obținute și pentru verificarea ipotezelor formulate.
În scopul deteminării și analizării atât a nivelului de performanță profesională, cât și a scorurilor globale privind atitudinile creative, componente esențiale ale creativității, am aplicat două chestionare la 60 de subiecți cu vârsta între 25 și 50 de ani.
În urma aplicării Chestionarului privind evaluarea performanței profesionale, datele au arătat că subiecții care activează pe piața muncii în domeniul tehnic au înregistrat scoruri mult mai ridicate, comparativ cu cei cei are activează pe piața muncii în domeniul economic.
Prin calcularea corelației dintre variabila performanță profesională și variabila scor global al atitudinilor creative, datele au demonstrat că există corelații semnificative între cele două.
Relația dintre atitudinile creative și performanța profesională are o importanță mare deoarece aceasta reprezintă principala modalitate prin care o persoană poate pune în acord atât abilitățile sale cognitive (intelectuale) de tipul atenției, memoriei, rezolvării de probleme, luării deciziilor, etc, cat și scopurile sale sociale, scopuri dependente de o serie de abilități ca empatia, complianța la reguli, menținerea unor relații interpersonale satisfăcătoare. Astfel, în obținererea performanțe profesionale, creativitatea are un rol deosebit de important. Această relație dintre cele două procese îi permite individului să identifice și să creeze soluții și oportunități noi în scopuri benefice atât pentru el, cât și pentru ceilalți din jurul său.
De altfel, un nivel ridicat al creativității îmbunătățește eficiența relațiilor sociale ale individului. Cu cât nivelul creativității este mai crescut, persoana găsește modalități originale de rezolvare a problemelor, interconectând idei și colaborând bine cu echipa. O persoană al cărei nivel de creativitate este ridicat percepe foarte bine emoțiile sale și ale celorlalți și reușește să le gestioneze la fel de bine; rezolvarea problemelor de natura emoțională îi va solicita mai puțin efort; reușește să inițieze cu ușurință un dialog, este sociabila și deschisă. Informația de natura creativă și emoțională este de o importanță crucială și reprezintă forma primară de informație pe care o poate procesa omul.
Sugestii personale
Limitele cercetării:
Una dintre cele mai importante limite ale prezenței cercetări este legată de eșantionul utilizat. Aici se disting două aspecte: primul este legat de numărul redus de subiecți investigați (60 la mumpăr), al doilea aspect ține de reprezentativitate, deoarece toți subiecții au fost din cadrul a doar două companii , ceea ce înseamnă că nu s-au putut face generalizări pe o populație extinsă.
Mărirea numărului subiecților ar minimiza eventualul impact al erorilor ce pot afecta evaluarea.
De asemenea, limitele cercetării au mai fost determinate și de lipsa abordării relației dintre performanța profesională cu alte dimensiuni (de exemplu: stima de sine, inteligența emoțională, etc.) între care pot exista corelații semnificative.
Cercetarea ar putea fi continuată, pornind de la limitele sus menționate, la care se mai adaugă și altele precum rapotul dintre performanța profesională și:
satisfacție în muncă;
stresul profesional;
mediul organizațional.
Direcții noi de cercetare:
Investigarea altor caracteristici de ordin individual, precum stresul în câmpul muncii sau inteligența emoțională ar putea ajuta la identificarea unor predictori ai influenței dintre performanța profesională și anumiți predictori ai sarcinilor afective/cognitive, care să fie validați.
Evaluarea subiecților cu ajutorul unui instrument cu itemi cu răspuns de tip scală Likert care ar putea include și întrebări deschise. O consecință favorabilă a răspunsurilor libere ar fi identificarea altor dimensiuni importante și reprezentative perfromanței profesionale.
BIBLIOGRAFIE
Aniței, M., (2010), Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București
Asch S. E. (1952). "Social psychology". Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall
Bakker, A. B. (2009). Building engagement în the workplace. În R. J. Burke & C.L. Cooper (Eds.), The peak performing organization (p. 50-72). Oxon, UK: Routledge;
Bakker, A. B., & Leiter, M. P., (2010). Work Engagement A Handbook of essential theory and research, Psychology Press, 182-185
Bandura, A. (1982). Self-efficacy mechanism în human agency. American Psychologist, 37, 122-147.
Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New York, NY: Freeman
Brockner, J. (1988). Self-esteem at work. Lexington, MĂ: Lexington Books. Eden, D. (2003). Self-fulfilling prophecies în organizations. În J. Greenberg (Ed.), Organizațional behavior: The state of the science (2nd ed.) (pp. 91-122). Mahwah, NJ: Erlbaum.
Câmpean, E.A., (2005), Psihopedagogia creativității și a excelenței intelectuale, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureș
Chen, G., Stanley, G. M., & Eden, D. (2001). Validation of a new General Self-efficacy Scale. Organizațional Research Method, 4, 62-108;
Chughtai, A. A., & Buckley, F. (2008). Work Engagement and its Relationship with State and Trăit Trust: A Conceptual Analysis, Institute of Behavioral and Applied Management, 47-48;
Cotterell, N., Eisenberger, R., & Speicher, H. (1992). Inhibiting Effects of Reciprocation wariness on Interpersonal Relationships. Journal of Personality and Social Psychology, 62, 18–41.
Demerouti, E., & Bakker, A. B. (2011). The Job Demands–Resources model: Challenges for future research, SĂ Journal of Industrial Psychology/SĂ Tydskrif vir Bedryfsielkunde, 37, 1- 9;
Eisenberger, R., Huntington, R., Hutchison, S., & Sowa, D. (1986). Perceived organizațional support. Journal of Applied Psychology, 71, 87–107.
Eisenberger, R., Stinglhamber, F., Vandenberghe, C. Sucharski, I., & Rhoades, L. (2002). Perceived supervisor support: Contributions to perceived organizațional support and employee retention. Journal of Applied Psychology, 87, 565–573.
Hakanen, J.J., Peeters, M., Perhoniemi, R., (2011). Enrichment processes and gain spirals at work and at home: a three-year cross-lagged panel study. Journal of Occupational and Organizațional Psychology 84, 8–30.
Levinson, H. (1965). Reciprocation: The Relationship between Man and Organization. Administrative Science Quarterly, 9, 370–390.
Manolescu A. (2003). Managementul Resurselor Umane, Ediția a patra, București, Editura Economică
Moldoveanu, M., (2002), Mentalitatea creativă – perspectivă psihosociologică, Editura Coresi, București
Mitrofan, I., (2008), Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura Sper, București
Roco, M., (2004), Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași
Roșca, Al., (1981), Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București
Salanova, M., & Schaufeli, W.B. (2004). El engagement de los empleados: un reto emergente pară la dirección de los recursos humanos [Work engagement: An emerging challenge for Human Resources Management]. Trabajo y Salud Social, 261, 61-138
Schaufeli WB, Salanova M, González-Romá V, Bakker AB., (2002), The measurement of engagement and burnout: A two sample confirmatory factor analytic approach.J. Hapiness, Stud.
Schaufeli WB, Bakker AB., (2010), Defining and measuring work engagement: Bringing clarity to the concept. În: Bakker AB, Leiter MP, editores. Work engagement: A handbook of essential theory and research, New York Psychology Press
Shore, L. M., & Barksdale, K. (1998). Examining degree of balance and level of obligation în the employment relationship: A social exchange approach. Journal of Organizațional Behavior, 19, 17–56.
Sternberg, R.J., (1999), Handbook of Creativity, 1999, Cambridge University Press
Torrance, E.P. (1966). The Torrance Tests of Creative Thinking-Norms-Technical Manual Research Edition, Princeton NJ: Personnel Press
Sternberg, R.J., (2005), Manual de creativitate, Editura Polirom, Iași
Zlate, M. (2006). Tratat de psihologie organizational-managerială. Iași, Ed Polirom
ANEXA NR. 1
CHESTIONARUL PRIVIND EVALUAREA PERFORMANțEI PROFESIONALE
Stimate participant,
Sunteți invitat să participați la un proiect de cercetare în psihologiei organizaționale. Realizez un studiu legat de creativitate și performanța profesională de la locul de muncă.
Nici o informație legată de indentificare, cum ar fi numele dv. sau pozitia dvs. în cadrul companiei, nu va fi precizată sau inclusă în analizele încadreate în lucrare.. Toate răspunsurile sunt confidențiale. Analiza datelor se va face doar la nivelul loturilor de participanți, nu la nivel individual.
Rapoarte de cercetare bazate pe rezultatele acestui studiu pot fi publicate în revista de specialitate a facultății. De asemenea, pot fi folosite în scopuri educaționale sau prezentări profesionale. În orice caz, niciun participant nu va putea fi indentificat.
Este foarte important să răspundeți la toate întrebările, chiar dacă nu sunteți complet sigur(ă) în legătură cu anumite răspunsuri.
Participarea este voluntară și este dreptul dv. să vă retrageți în orice moment. Răspunsurile nu sunt corecte sau greșite.
Vă rog să citiți următoarele situații și să alegeți doar una din următoarele variante :
sunt de acord în totalitate;
sunt de acord;
câteodată sunt de acord, câteodată nu;
nu sunt de acord
dezacord total
1.Simt că îi pot spune supervizorului meu ceea ce cred.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
2.Supervizorul meu îmi spune ceea ce așteaptă de la mine.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
3. Există o problemă de favoritism în grupul meu de lucru.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
4. Supervizorul mă apreciază când îmi fac treaba bine.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
5. Supervizorul mă trateză cu respect și demnitate.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
6. Supervizorul mă informează despre lucrurile pe care trebuiesă le știu.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
7. Supervizorul îmi permite să-mi fac treaba fără a interveni.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
8. Supervizorul își spune părerea în legătură cu muncamea/performanța mea
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
9. Șeful supervizorului meu ne oferă sprijinul de care avemnevoie.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
10. Conducerea companiei ne informează despre lucrurile pecare ar trebui să le știu.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
11. Compania acordă atenție ideilor și sugestiilor persoanelor care au același nivel ca mine.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
12. Am încredere în imparțialitatea firmei.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
13. Simt că slujba mea este sigură dacă sunt un bun performer.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
14. Sunt mândru că lucrez în această companie.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
15. Acest loc de muncă îmi va aduce viitorul pe care mi-l doresc.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
16. Consider că cei din companie fac o treabă bună pentruclienții lor.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
17. În general, sunt mulțumit de locul de muncă pe care îl am.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
18. Sunt plătit corespunzător pentru genul de muncă pe care îl fac.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
19. Bonusurile și beneficiile acordate răspund celor mai multedintre nevoile mele imediate.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
20. Majoritatea colegilor cooperează pentru a îndeplini sarcinilede lucru.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
21. Există o colaborare între grupul meu și alte grupuri.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
22. În mediul meu de lucru, condițiile de confort suntsatisfăcătoare.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
23. Am destulă libertatea pentru a-mi face treaba bine.
□ sunt de acord în totalitate;
□ sunt de acord;
□ câteodată sunt de acord, câteodată nu;
□ nu sunt de acord;
□ dezacord total.
ANEXA NR. 2
CHESTIONAR DE ATITUDINI CREATIVE
(Mihaela Roco, Universitatea București, J.M. Jaspard – Universitatea Louvain – La Neuve, Belgia)
Instructaj:
Acest chestionar este un instrument validat pe populația din România, care măsoară atitudinile creative. Pentru fiecare întrebare vă rog să alegeți una dintre variantele de răspuns care corespunde cel mai mult persoanei Dvs.
1. Atunci când apreciez pe cineva țin cont, în primul rând, de calitățile lui morale. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
2. Viața mea cotidiană e plină de lucruri care mă interesează. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
3. De obicei fac față necazurilor mele fără să cer ajutor. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
4. Îmi place să fac proiecte precise care pregătesc viitorul pe termen lung. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
5. Doresc adesea că oamenii să fie mai îndrăzneți. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
6. Îmi place să ascult concerte simfonice *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
7. Întotdeauna spun adevărul. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
8. Prefer activitățile care au un caracter intelectual (studiul, dezbaterile, schimburile de idei, reflecția, jocuri ale minții etc.) *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
9. De obicei îmi place să termin ce am început. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
10. Mă simt repede descurajat în fața unei sarcini dificile. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
11. Îmi plac oamenii care au talentul de a-și organiza propriile idei. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
12. Reușesc să mobilizez toate energiile pentru realizarea unui scop. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
13. Îmi place să fac experiențe care ies din comun. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
14. Întotdeauna răspund imediat la o scrisoare. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
15. În opinia mea, valoarea estetică este cel puțin la fel de importantă că □ □ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
16. Mi se întâmpla adesea să caut să rezolv probleme care sunt lipsite de orice importantă pentru practică. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
17. Sunt gata să mă consider că având o personalitate puternică. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
18. Sunt atât de absorbit de ceea ce fac, încât nu văd ce se petrece în jurul meu. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
19. Mă simt încordat atunci când cred că mi se dezaproba conduită. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
20. Valoarea materială a obiectelor are, în opinia mea, o mare importanță. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
21. Nu întârzii niciodată la întâlniri. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
22. Nu-mi plac oamenii care renunță atunci când văd că au un lucru greu de făcut. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
23. Prefer să-mi asum responsabiltatile decât să le împart cu alții. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
24. De obicei îmi planific activitatea cu mult timp înainte. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
25. Azi sunt capabil să muncesc la fel ca în trecut. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
26. Sunt ușor dezorientat în fața unor sarcini noi sau a perspectivei unei schimbări. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
27. Îmi place să risc; găsesc o plăcere deosebită în a înfrunta pericolul. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
28. Când eram copil îmi ascultam întotdeauna părinții. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
29. Când mă hotărăsc să fac un lucru, iau întotdeauna în considerare beneficiul pe care pot să-l am de pe urmă acelui lucru. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
30. Sunt întotdeauna curios să învăț ceea ce este nou în diferite domenii. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
31. Cred că există anumite aspecte, probleme al căror mister trebuie respectat fără să cauți să le cunoști cu medote și instrumente științifice actuale. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
32. Sunt atras de problemele dificile. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
33. Mă străduiesc să realizez ideile până la capăt, chiar dacă trebuie să lupt pentru aceasta. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
34. "Pândesc" întotdeauna idei noi. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
35. Întotdeauna sunt foarte amabil cu toată lumea. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
36. Înainte de a acționa, verific întotdeauna că principiile morale să fie respectate. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
37. În general, sunt sigur de propria mea judecată. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
38. Cred că trebuie să îți adaptezi conduita la grupul din care faci parte. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
39. În general, îmi apar cu înverșunare opinia personală. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
40. Lucrurile simple mă plictisesc; prefer lucrurile și persoanele care dau posibilitatea manifestării inteligenței și le exersez / frecventez cu intensitate. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
41. Îmi place să mă destind cu o mare varietate de jocuri și activități. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
42. Nu las o problemă din mână până când nu o rezolv. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
43. În general, mă aștept să reușesc în ceea ce întreprind. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
44. Mă angajez singur în acțiuni a căror reușita nu este sigură. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
45. O muncă de creație personală poate să mă absoarbă în așa măsură încât să uit să fac ceva important. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
46. Îmi place să am o muncă care să mă solicite intelectual și să mă pună la încercare. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
47. De obicei, îmi păstrez cu fermitate convingerile. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
48. Nu mă deranjează să adopt un comportament diferit de cel al altora. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
49. Îmi este greu să mă supun conducerii unei alte persoane. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
50. Îmi place mult să visez la un viitor foarte îndepărtat. *
□ cu totul neadevărat
□ neadevărat
□ relativ adevărat
□ adevărat
□ cu totul adevărat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Creativitate ȘI Performanță Profesională (ID: 113088)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.