Coruptia Factor de Risc la Adresa Securitatii

C U P R I N S

INTRODUCERE

Ca fenomen social și ca ansamblu de acte antisociale, corupția este legată de evoluția și transformările pe care le cunoaște societatea umană.

Corupția reprezintă o modalitate de obținere a unor venituri și avantaje economice prin imixtiunea și intersectarea ilicită a sferei publice de către sfera privată. ,,Corupția este strâns legată de mecanismele economice, administrative și politice ale oricărei societăți, fiind un abuz de autoritate și de putere, o utilizare a funcției publice în interesul privat, prin încălcarea și violarea legilor de către diverse persoane prin intermediul mitei, fraudei, șantajului, înșelăciunii, traficului de influență, furtului, spălării de bani și altor acte sancționate de lege.”

Deși fenomenul corupției s-a intensificat și amplificat după 1990, el nu este caracteristic numai sistemului capitalist, fiind prezent și în sistemul socialist, dar a fost minimalizat sau ignorat de către factorii politici din acea vreme.

În prezent, alături de mica corupție, de la nivelul administrației publice, ce implică funcția publică într-o sursă secundară de venituri pentru o serie de persoane, la care cetățeanul este obligat să cotizeze sub diverse forme, s-a amplificat marea corupție de la nivelul factorilor economici, legislativi și executivi, constatându-se numeroase cazuri de abuzuri, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă, sustrageri din patrimoniul public, devalizarea întreprinderilor economice, transferuri ilegal de capital și bunuri, spălarea banilor, precum și forme de crimă organizată ori asociate acesteia.

Fiind o percepută ca o gravă problemă socială, prin cauzele, modalitățile de manifestare și consecințele sociale, necesitând modalități de soluționare care implică, în egală măsură, activitatea factorilor de control social, cât și intervenția opiniei publice, corupția a devenit obiectul principal al unor studii, anchete și cercetări criminologice sau sociologice realizate în țara noastră de către diferite instituții, organizații guvernamentale sau neguvernamentale, atât din România cât și din alte state.

Percepută în mod negativ de către români, corupția din țara noastră ridică multe semne de întrebare pentru experți ai organizațiilor și organismelor internaționale, printre care menționăm Uniunea Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Transparency Internațional, Freedom House, Gallup, care apreciază că nivelul corupției în România este extrem de ridicat.

Astfel, se folosește sintagma ,,corupție generalizată” deoarece au fost semnalate o serie de aspecte care afectează funcționarea justiției, mediul de afaceri, administrația publică, care au alterat grav încrederea populației în justiție și administrație, precum și încrederea investitorilor străini în mediul economic din România.

Corupția nu poate fi diminuată sau contacarată atât timp cât instituțiile direct implicate în această acțiune tolerează sau favorizează proliferarea faptelor de corupție.

Deoarece corupția este o componentă structurală a sistemului politic actual, combaterea ei se poate realiza în mod eficient doar prin utilizarea tuturor mijloacelor de care dispune societatea civilă.

Alegerea temei a fost motivată de faptul că după anul 1990 corupția din România a înregistrat o dinamică alarmantă, țara noastră confruntându-se cu riscuri și vulnerabilități interne generate de complexitatea deosebită a acestui fenomen.

Fenomenul corupției periclitează inclusiv securitatea națională, vector important al dezvoltării și modernizării structurii societății românești.

România s-a dovedit a fi un mediu propice de dezvoltare a corupției, unul dintre cele mai grave și periculoase fenomene care invadează și erodează structurile de bază ale societății, care pune în pericol stabilitatea instituțională și care are consecințe negative asupra nivelului de trai al marii majorități a românilor.

În România, urmare a corupției din primele etape ale tranziției, statul a pierdut în mare măsură controlul asupra multor ramuri ale economiei de importanță strategică primordială, inclusiv asupra unor mari întreprinderi din complexul militar-industrial.

Posibilitatea reală de distrugere a unui stat, ca urmare a corupției, crește prin subminarea temeliilor sale economice și sociale, ceea ce compromite atât politica internă,

cât și politica externă a statului corupt. Trebuie, de asemenea, luat în considerare și pericolul real de pierdere a independenței efective a țării, prejudiciate de marea corupție.

Pe lângă consecințele politice corupția distruge grav economia. Aceasta are loc în primul rând prin extinderea economiei subterane, care afectează grav pârghiile financiare de reglare a proceselor economice, blochează mecanismele concurențiale ale pieței, zădărnicește eforturile subiecților economici legali de a obține rezultatele optime. În cele din urmă scad indicii eficienței și eficacității economice și nivelul de trai al populației.

Un real și foarte mare pericol în ceea ce privește corupția rămâne percepția populației față de aceste fenomen cu care s-a obișnuit de-a lungul a peste 25 de ani, iar acum nu mai are încredere în lupta anticorupție.

Direcțiile de cercetare și documentare s-au axat pe definirea, tipologia și cauzele corupției, precum și pe evaluarea și formele de manifestare ale economiei subterane.

– PAGINĂ ALBĂ –

CAPITOLUL 1

CORUPȚIA- FLAGEL AL SOCIETĂȚII ACTUALE

Corupția reprezintă orice faptă prin care o persoană încearcă ori reușește să determine un funcționar, aflat în exercițiul atribuțiilor ca, în schimbul unor foloase materiale sau al altor avantaje necuvenite, să comită un act contrar legii ori îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze, în orice mod, persoanele implicate. Drept urmare, apare ca justificată lărgirea sferei faptelor incriminate în cadrul acestor categorii de infracțiuni‚ în strânsă legătură cu transparența activității economice și cu diversificarea formelor de manifestare a lor.

Definirea, formele și cauzele corupției

Definițiile date de sociologi, juriști criminologi sau lingviști definesc acest fenomen într-un mod evaziv, ambiguu sau reducționist. Cuvântul corupție provine din latinescul „coruptio-onis” sau din franțuzescul „corruption” – semnificația lui fiind aceeași: abatere de la morală, de la datorie, termen preluat ca atare și de Dicționarul explicativ al limbii române. 

Corupția ca fenomen a avut o interpretare distinctă de la o societate la alta, în funcție de moravurile și morala din societatea respectivă. Astfel, încă din antichitate Aristotel făcea distincție între constituțiile politice – care sunt „drepte” sau „juste” pentru că sunt în interesul comun și cele care sunt „greșite” sau sunt „perversiuni ale formei drepte” pentru că ilustrează doar interesul personal al conducătorului, corupția reprezentând o „derogare de la binele comun”.

Corupția este percepută de către publicul larg ca un abuz de putere sau de autoritate, aservirea funcției publice interesului privat prin mită, trafic de influență sau alte fapte de acest gen, prevăzute și sancționate de Codul penal sau alte legi speciale.

Conform prevederilor Convenției penale privind corupția acest fenomen „constituie o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății.”

Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, adoptată la 27 ianuarie 1999, definește corupția în cele două modalități de săvârșire:

– corupția activă – ,,promisiunea, oferirea sau darea, cu intenție, de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcționar, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abținerii de a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale.”

– corupția pasivă – ,,solicitarea ori primirea, cu intenție, de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abținerii de la a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale”.

Potrivit convenției, corupția privește atât sectorul public cât și pe cel privat, iar faptele de corupție pot fi săvârșite de funcționari publici naționali și străini, parlamentari naționali, străini sau ai adunărilor parlamentare internaționale, funcționari internaționali, precum și de persoane care reprezintă organizații internaționale.

Această convenție definește, într-o lumină nouă actele de corupție, făcând distincție între corupția pasivă și corupția activă, corupția din sfera publică și cea din sectorul privat și nominalizează persoanele care pot avea calitatea de subiect activ al faptelor de corupție. Elementul de noutate în domeniu îl reprezintă includerea în categoria subiecților activi ai actelor de corupție inclusiv a cetățenilor străini, funcționarilor internaționali, membrilor adunărilor parlamentare internaționale, judecătorilor și agenților curților internaționale.

Oricare din definițiile corupției le-am avea în vedere constatăm că acestea nu se referă la cauzele sociale sau la efectele corupției, ci mai degrabă acestea se referă la ilegalitățile sau abuzurile comise de anumiți indivizi.

Din această cauză, consider că, pentru o mai amplă definire a acestui fenomen, alături de elementele  clasice, ar rebui avute în vedere și implicațiile actelor de corupție asupra relațiilor economice, politice chiar și sociale care funcționează într-o anumită societate (corelarea corupției cu alte fenomene sau procese macroeconomice și sociale).
În conformitate cu prevederile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, Titlul V – Infracțiuni de corupție și de serviciu, Capitolul I – Infracțiuni de corupție, precum și ale Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările ulterioare, sunt considerate infracțiuni/forme de corupție următoarele fapte:

– darea-luarea de mită: implică două persoane, cea care promite sau dă un bun sau alt folos și cea care îl solicită sau primește pentru îndeplinirea licită sau ilicită a unui act care intră în atribuțiile de serviciu, neavând importanță cui aparține inițiativa actului de corupere;

– traficul de influență: privește un folos procurat celui care face promisiunea că va interveni pe lângă un agent public pentru a îndeplini sau nu un act ce intră în competența sa;

– primirea de cadouri: implică primirea unor foloase în timpul exercitării atribuțiilor, fără un scop neapărat de deturnare a modului de soluționare a dosarului, dar care poate favoriza crearea unor legături neetice;

– ungere: este vorba de foloase date agenților oficiali pentru a grăbi desfășurarea legală a unei proceduri sau pentru ca nu cumva partea adversă să intervină ea mai înainte;

– frauda: se referă la falsificarea de date sub forma falsului intelectual, falsului în înscrisuri, favorizarea infractorului;

– șantajul: presupune obținerea de foloase prin presiuni sau forță, aplicarea unor sancțiuni administrative sau demararea unui dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită;

– favoritismul: desemnează ajutorul dat celor apropiați (prieteni, asociați) pentru numirea în anumite posturi pe criterii ce țin de relații de amiciție și nu de competență. Din acest punct de vedere, cele mai vulnerabile decizii sunt cele de numire în posturi ce se ocupă fără examen sau unde probele orale/interviul sunt decisive;

– nepotismul: formă de favoritism constând în facilitarea angajării în sistem a soțului sau rudelor, în condiții ilegale;

– delapidare: privește deturnarea fondurilor publice;

– folosirea informațiilor confidențiale: se referă la utilizarea pentru sine sau prieteni a informațiilor cunoscute în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

– comision reciproc (kick-backs): o persoană face un favor ilegal unei alte persoane, iar aceasta din urmă procedează și ea la fel, ilegal, în favoarea primei persoane.

În funcție de modalitățile de săvârșire, există corupție activă și corupție pasivă.

Corupția activă reprezintă ,,promisiunea, oferirea sau darea, cu intenție, de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcționar, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abținerii de a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale.”

Corupția pasivă reprezintă „solicitarea ori primirea, cu intenție, de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abținerii de la a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale.”

Au fost identificate următoarele forme de corupție:

– corupția administrativă – privește activitatea administrației publice locale și centrale, autoritățile vamale, sănătatea și asistența socială, cultura și învățământul, instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, corupția în justiție, cu referire la autoritățile judecătorești: parchete și instanțe;

– corupția economică – în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură și în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum și în prelucrarea și comercializarea petrolului;

– corupția politică – legată în special de activitatea parlamentară și a partidelor politice: efectele negative ale imunității parlamentare, influențarea inițiativelor legislative, finanțare partidelor politice și a campaniilor electorale.

Deși cauzele corupției sunt extrem de multiple și diversificate, statistici în domeniu relevă faptul că sursele corupției sunt alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice și sociale deficitare, care sunt incapabile să atenueze, în anumite momente, dificultățile economice, conflictele și tensiunile sociale, crizele economice și inflația, sărăcia și șomajul, inegalitățile și inechitățile sociale care s-au diversificat în perioada tranziției. Întrucât numai o parte din aceste cauze au putut fi contracarate prin reforme sociale și economice, în societatea românească au sporit actele de corupție, acestea devenind un adevărat flagel care subminează puternic starea socială, economică, morală și politică, deși au fost întreprinse măsuri de înăsprire a sistemului de sancțiuni preventive și represive față de persoanele, grupurile sau organizațiile implicate în fapte de corupție.

Perioada pe care o parcurge societatea românească se caracterizează, între altele, și prin sporirea amploarei și intensității fenomenului de corupție, care tinde să devină extrem de difuz în majoritatea sectoarelor vieții sociale. Corupția este sensibil influențată de agravarea stării de „anomie” ce caracterizează societatea noastră, ceea ce a determinat dereglarea funcționalității normative și morale a unor instituții fundamentale ale statului, determinând scăderea eficienței legii și justiției, creșterea toleranței și permisivității față de diferitele manifestări și comportamente coruptive care au însoțit trecerea de la economia planificată la economia de piață.

Fenomenul corupției este agravat de generalizarea, în societatea românească, a unei stări de criză instituționalizată la toate nivelurile și în principalele sfere de activitate socială, care constă în slăbirea mecanismelor de control social și normativ, criza de autoritate și de credibilitate a unor instituții fundamentale ale statului, toleranța manifestată de factorii de decizie.

În analiza fenomenului de corupție, cel puțin două cauze se disting clar și se intercondiționează reciproc: pe de o parte dorința individului de a se îmbogăți rapid, fără efort, iar la unii prin orice fel de mijloace, iar pe de altă parte restricțiile de tot felul care creează penurie și acestea, la rândul lor, generează corupție.

Cauzele generale ale corupției depind de: factorii politici, mai ales de putere, de carențele instituționale și legislative, de politica fiscală și de mentalitățile și atitudinile membrilor societății.

Specialiștii în domeniu consideră că principalele cauze ale corupției sunt: lăcomia și dorința celor aflați la putere de îmbogățire rapidă, lipsa de interes a puterii, implicarea politicienilor în afaceri, neaplicarea legislației în domeniu, o legislație stufoasă, neclară și incompletă, mentalitățile învechite, absența sancțiunilor severe pentru actele de corupție, existența în structurile de conducere a unor persoane incompetente numite pe criterii politice, birocrația, salarizarea defectuoasă a funcționarilor publici, racilele moștenite din perioada comunistă, nivelul de trai scăzut, incompetența profesională, dorința de putere, absența unor instituții și mecanisme de control adecvate, precum și criza morală din România.

Abordarea fenomenului de corupție se poate realiza din perspectivă politică, economică și culturală, între acestea fiind de altfel o legătură indisolubilă.

1.2. Măsurarea fenomenului de corupție

Pentru a avea o bază realistă privind corupția, datele rezultate din cercetări se bazează pe observațiile directe privind volumul tranzacțiilor ilicite între corupt și corupător. În ultimii ani, în diferite țări, în afară de analiza statisticilor existente, au fost realizate de către organisme naționale și internaționale, anchete de opinie privind percepția corupției.

Specialiștii în domeniu ,,sunt de părere că deși aprecierile publicului sunt, în mare măsură, subiective și dependente de agenda mediatică, ele reprezintă, totuși, un indicator fezabil al gradului de răspândire al corupției în diferite domenii sau sectoare de activitate, un mijloc valid de evaluare a eficienței măsurilor de prevenire și combatere a acestui fenomen și, nu în ultimul rând o bază informațională solidă pe care pot și trebuie grefate strategiile anti-corupție.”

Pentru măsurarea fenomenului de corupție se folosesc:

Indicele de Percepție a Corupției;

Barometrul Global al Corupției;

Indicele Platitorilor de Mită;

Indicele BEEPS al Băncii Mondiale și BERD.

Indicele de Percepție a Corupției (IPC) construit de organizația Transparency International a fost lansat pentru prima dată în anul 1995 și este unul dintre cele mai cunoscute instrumente utilizate de această organizație. Este un indice compozit, care se bazează pe datele privind corupția din sondajele specializate efectuate de mai multe instituții independente de renume. El reflectă opinia oamenilor de afaceri și a analiștilor din întreaga lume, inclusiv a experților din țările evaluate. Sondajele folosite pentru elaborarea Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) pun întrebări legate de folosirea incorectă a funcției publice în beneficiu particular, punând accentul, de exemplu, pe luarea de mită de către oficiali pentru achiziții publice, delapidarea fondurilor publice sau întrebări care verifică puterea politicilor anticorupție, în acest fel determinând atât corupția politică, cât și cea administrativă. Indicele de Percepție a Corupției (IPC) variază pe o scală de la 0 la 10, în care 0 înseamnă foarte corupt, iar 10 – cel mai puțin corupt.

Transparency International solicită cel puțin trei surse pentru a include o țară în IPC. Modificarea zonei de acoperire a IPC poate fi determinată de faptul că o nouă sursă a fost inclusă, în timp ce alta poate fi eliminată.

Ca dezavantaje ale Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) putem aminti:

– acesta se referă doar la sectorul public, deși percepția publică a corupției se extinde și dincolo de acest sector;

– nu delimitează corupția administrativă de cea politică, deși adeseori, corupția politică determină corupția administrativă și invers.

Rezultatele IPC permit clasarea țărilor în funcție de gradul în care este percepută existența corupției în rândul oficialilor și politicienilor, permițând astfel organizației Transparency International să stabilească un indice. Totuși, punctajul obținut de o țară este un indicator mult mai important pentru nivelul de corupție perceput în acea țară, dat fiind că poziția unei țări în clasament se poate modifica din cauza faptului că noi state sunt incluse în indice, iar altele sunt excluse. Indicele de Percepție a Corupției este realizat anual de Transparency International și lansat concomitent de Secretariatul Internațional și de filialele naționale ale acesteia.

În anul 2014 rezultatele IPC clasifică România pe locul 69 din 174 de țări cu un scor de 43 de puncte.

Conform Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) lansat de Transparency International, dintre țările membre UE incluse în index, țările cu cel mai mic punctaj au fost Bulgaria, Italia, Grecia și România.

Barometrul Global al Corupției (BGC) constituie o nouă metodă elaborată de organizația Transparency International în colaborare cu Gallup Internațional, ca parte a sondajului Vocea Poporului. Ancheta a fost efectuată prima dată în anul 2003 pe baza unui chestionar cu trei întrebări administrat în 47 de țări de pe toate continentele. Barometrul Global al Corupției este un sondaj de opinie ce măsoară percepția publicului larg asupra corupției și experiențele oamenilor legate de acest fenomen. Barometrul colectează opiniile publicului asupra celor mai corupte elemente ale sectorului public, asupra acelor aspecte ale vieții (viața de familie, mediul de afaceri sau cel politic) cel mai afectate de corupție, precum și asupra acțiunilor întreprinse de guverne pentru a lupta împotriva corupției.

Prin intermediul acestui instrument, specialiștii organizației Transparency International urmăresc să cunoască percepția subiecților cu privire la marea și mica corupție, să identifice domeniile și instituțiile publice și private unde, conform opiniei celor intervievați, acest fenomen se manifestă în mod stringent și asupra cărora are impactul cel mai puternic și să surprindă atitudinea repondenților față de evoluția nivelului corupției în următorii ani. Pentru fiecare țară inclusă în cercetare a fost ales un eșantion reprezentativ pentru publicul larg. Respondenții sunt bărbați și femei cu vârste de peste 15 ani. Unele eșantioane sunt naționale, cercetătorii având grijă ca toate eșantioanele să corespundă caracteristicilor populațiilor naționale și mondiale.

Barometrul Global al Corupției pe anul 2010 pentru România stabilea că ,,Partidele și Parlamentul sunt instituțiile considerate cele mai corupte. Pe o scară de la 0 (cel mai puțin corupt) la 5 (cel mai corupt) acestea primesc 4,5. În afară de justiție, sector privat și presă, pentru celelalte instituții nivelul evaluat al corupției este semnificativ mai mare decât în anii trecuți, iar partidele politice, Parlamentul și justiția primesc un scor peste 4 pentru incidența corupției.”.

Barometrul Global al Corupției al Transparency International furnizează și date despre cât de dispuși și pregătiți sunt oamenii să acționeze pentru a opri corupția. Rezultatele sunt clare: corupția este o povară foarte reală, cu mai mult de unul din patru respondenți raportând că au dat mită în ultimul an. Când oamenii nu se află în poziția de a-și permite să plătească mita, ei pot să fie împiedicați să-și cumpere o casă, să înceapă o afacere sau să acceseze servicii de bază. Corupția poate, și de multe ori chiar și face asta, să ducă la încălcarea unor drepturi fundamentale. Oamenii plătesc nu doar direct costurile corupției, ci le este afectată și calitatea vieții de către forme mai puțin vizibile de corupție. Când grupuri puternice cumpără influență asupra deciziilor guvernului sau când fondurile publice sunt redirecționate în “cuferele” elitei politice, oamenii obișnuiți suferă. Atunci când există o convingere larg prevalentă și că cei puternici în special pot să scape basma curată, oamenii își pierd încrederea în cei cărora le-a fost încredințată puterea. După cum arată Barometrul Global al Corupției 2013, corupția este considerată a circula în fundațiile proceselor democratice și legale în multe țări, afectând încrederea publică în partidele politice, sectorul judiciar și poliție, printre alte instituții cheie.

Indicele Plătitorilor de Mită este un clasament a 30 de țări exportatoare în funcție de dispoziția firmelor lor de a da mită în afara granițelor naționale. Sondajul urmărește folosirea mitei de către companiile al căror cartier general se află într-una din cele 30 de țări mari exportatoare ale lumii (în termeni regionali sau globali). Se bazează pe două întrebări adresate unor persoane cu poziții executive din companii, care sunt chestionate cu privire la practicile firmelor străine din țara lor.

Indicele utilizează cercetarea Executive Opinion Survey (EOS) realizată de institutele partenere ale Forumului Economic Mondial. Acesta este reponsabil pentru coordonarea cercetării și controlul calității datelor, însă se bizuie pe o rețea de institute care realizează cercetarea la nivel local. Partenerii Forumului includ departamente economice ale universităților naționale, centre independente de cercetare și/sau organizații de afaceri. România nu a fost inclusă până în prezent în acest indice, neîndeplinind condiția de a fi lider în export regional sau mondial.

Indicele BEEPS al Băncii Mondiale și BERD (BEEPS) reprezintă sondajul asupra mediului de afaceri și performanțelor investiționale și este una din sursele pe care organizația Transparency International le ia în considerare pentru calculul Indicelui de Percepție a Corupției. BEEPS este un sondaj care se realizează cu participarea a peste 9.000 de firme din 22 de țări aflate în tranziție. Acest sondaj este unul de primă mână, nu un indicator compozit precum IPC, BERD și Banca Mondială punând la dispoziție chestionarul original și baza de date cu răspunsuri. Problema corupției este una dintre problemele chestionate de BERD și Banca Mondială, dar nu este principala preocupare a sondajului. Scopul BEEPS este acela de a semnala cele mai multe probleme cu care se confruntă mediul de afaceri din economiile în tranziție.

Impactul corupției asupra securității

Securitatea națională reprezintă starea în care trebuie să se găsească statul român pentru a putea să se dezvolte liber și să acționeze neîngrădit pentru promovarea intereselor fundamentale ale României. Securitatea națională se întemeiază, în primul rând, pe respectarea Constituției a legilor țării a căror justă aplicare exclude fenomenul corupției. Securitatea națională a României implică toate domeniile societății: economia, apărarea diplomația, administrația, ordinea publică, echilibrul social, educația și sănătatea. Corupția reprezintă o problemă importantă a societății românești actuale, care afectează cvasitotalitatea domeniilor sociale și în ultimă instanță îl afectează pe cetățean, de la ale cărui drepturi și interese fundamentale pornește însuși conceptul de securitate națională. Scopul securității naționale este legitimat inclusiv prin promovarea și apărarea intereselor fundamentale ale României, protejarea cetățenilor români, garantarea drepturilor fundamentale și a libertăților individuale ale acestora. Atingerea acestui scop este serios amenințată de intensificarea fenomenului corupției care periclitează îndeplinirea obiectivelor naționale și afectează în special funcționarea sistemului politico-instituțional, eficiența și continuitatea procesului de reformă economico-structurală, implementarea economiei de piață, extinderea și consolidarea relațiilor cu statele democratice occidentale și cu instituțiile economico-financiare paneuropene, integrarea deplină în structurile euroatlantice și perfecționarea componentei militare a securității naționale. Noțiunea de risc reprezintă posibilitatea de a ajunge într-o primejdie sau de a suporta o pagubă.

Corupția este complementaritară altor factori de risc la adresa securității naționale, constituind un element favorizant pentru amplificarea acestora, în timp ce fenomenul corupției este, la rândul său, alimentat de activitățile ce definesc factorii de risc respectivi. Asemenea factori de risc la adresa securității naționale, așa cum sunt definiți aceștia în doctrina de securitate a României, sunt următorii:

– prelungirea unor dificultăți interne de natură economică, financiară și socială, care afectează critic funcționarea societății românești;

– expansiunea rețelelor și activităților teroriste și a crimei organizate transnaționale (criminalitatea economico-financiară, traficul transfrontalier ilegal de persoane, de droguri, de materiale radioactive și strategice, de armament și muniții);

– proliferarea și diseminarea necontrolată a tehnologiilor și materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor și a altor mijloace letale neconvenționale.

Corupția reprezintă un factor de injustețe socială care întreține și amplifică sărăcia, afectând, în ultimă instanță dezvoltarea economică, aceasta fiind cea mai credibilă și temeinică sursă de securitate. Sumele de bani și foloasele care fac obiectul mitei sau altor infracțiuni de corupție sunt scoase din circuitul economic normal și capătă o destinație ocultă, reprezentând venituri ilicite. Toate aceste sume, care uneori ating valori considerabile, se adaugă sumelor folosite în mod legal pentru atingerea scopului în care a fost dată mita, astfel încât costul final al activității respective este amplificat în mod nejustificat cu un procent considerabil.Pe de altă parte, corupția reprezintă un factor de subminare a potențialului economic național favorizând dezvoltarea economiei subterane, iar amplificarea și generalizarea acestui fenomen constituie o cauză importantă a stării precare a componentelor economice ale securității naționale.
Dintre domeniile cele mai afectate amintim domeniul financiar-bancar și procesul de privatizare unde actele de corupție au alimentat activități infracționale complexe finalizate prin falimentul unor bănci sau privatizarea frauduloasă a unor obiective economice importante. Pe termen scurt și mediu diversele forme de manifestare a corupției ar putea avea următoarele consecințe negative la adresa securității naționale:

– pierderea credibilității României ca țară membră a UE și NATO, în special sub aspectul capacității de a utiliza deplin și efectiv fondurile Uniunii Europene și de a proteja interesele financiare ale Comunității împotriva fraudei și corupției; dezorganizarea sistemelor de conducere și de execuție și dereglarea mecanismelor administrative, juridice și economice;

– eșecul procesului de reformă, în special de natură economică și instituțională;
– sporirea costurilor sociale, scăderea accentuată a nivelului de trai și sărăcirea populației;

– scăderea moralului populației și erodarea încrederii în factorii de conducere, în justiție și administrație.

La unsprezece ani după aderarea la NATO, al opt ani după integrarea în Uniunea Europeană, constatăm că există anumite puncte de vulnerabilitate legate de consecințele corupției asupra unor activități:

– utilizarea deplină și corespunzătoare scopurilor pentru care au fost alocate a fondurilor europene;

– acordarea și utilizarea subvențiilor;

– activitățile desfășurate pe teritoriul României de către funcționari europeni;
– achizițiile de tehnică militară de proveniență autohtonă sau străină;
– programele de modernizare a tehnicii de luptă, în contextul realizării standardizării și interoperabilității;

– dezafectarea elementelor excedentare ale infrastructurii Ministerului Apărării Naționale, prin valorificare și transferul proprietății;

– modul de utilizare a resurselor financiare, materiale, tehnologice și științifice;
– implicarea societăților comerciale de profil în realizarea unor sarcini ale componentelor logisticii prin sistemul achizițiilor publice;

– participarea la efectuarea unor misiuni internaționale;

– protecția informațiilor clasificate de tip NATO și UE.

1.4 Mecanisme și strategii de combatere a corupției la nivel național
O strategie eficientă de acțiune împotriva corupției are la bază prioritatea activităților de prevenire față de cele de reprimare, deoarece acestea din urmă implică o contaminare preexistentă a mediului social precum și acțiuni complexe și îndelungate, cu costuri mari și rezultate incerte.
Cauza principală a corupției o reprezintă lipsa unui sistem de valori bine determinat și îndoctrinarea societății românești, timp de aproape 50 de ani, în mod barbar, cu ateismul materialist.

Odată cu prăbușirea sistemului social comunist, neexistând o limitare morală și etică, alta decât cea comunistă, nu a mai existat nimic care să împiedice oamenii aflați în posesia pârghiilor politice, economice, juridice și sociale să le folosească în interesul personal sau al cercului de prieteni apropiați.

Acest lucru a fost și este posibil și datorită faptului că morala nu poate fi impusă prin lege, pentru că un om care nu acceptă morala și etica nu va accepta nici legile care ar impune-o și le-ar eluda oricum.
In viața societății se manifestă o strânsă interdependență între subsistemele ce o alcătuiesc – politic, economic, social și moral. Ca urmare, în procesul de tranziție pe care îl parcurgem, criza din economia românească se întrepătrunde cu o puternică criză morală . De aceea, soluția ieșirii din acestă criză a societății românești o reprezintă întoarcerea la valorile morale sănătoase și promovarea lor în toate mediile sociale și prin toate mijloacele disponibile. În România, prima reformă ce trebuia făcută este, nu reforma politică și economică, ci reforma morală, prin promovarea unui sistem de valori sănătos cu un standard moral și etic înalt.

Apreciind în mod obiectiv și cu responsabilitate dimensiunile și consecințele deosebit de grave ale fenomenelor de corupție și infracționalitate economico-financiară, Guvernul și-a propus ca un obiectiv major lupta împotriva acestui flagel care afectează atât pe ansamblu, cât și în structură, toate domeniile economico-financiară ale vieții sociale.
In acest sens s-au luat măsuri de reorganizarea ministerelor și instituțiilor publice, urmărindu-se construirea și perfecționarea organismelor de control cu atribuții specifice în acest domeniu. De asemenea s-a realizat o colaborare și coordonare mai strânsă între toate organele de control, în vederea acționării în echipe complexe, evitării paralelismelor și a eficientizării acțiunilor.

Periodic, Guvernul a analizat rapoarte cu privire la strategia de combatere a fenomenelor de corupție, rezultatele activității organelor de control și a aprobat măsuri de ordin organizatoric și de perfecționare a cadrului legislativ specific.

Strategia anticorupție a statului român, care se întemeiază într-o bună măsură pe un studiu de diagnosticare realizat de Banca Mondială, constituie un exemplu de reunificare, sub o singură umbrelă, a unui program vast cu scopul de a include toate inițiativele anticorupție din ultimii ani: crearea unui cadru juridic prin înființarea unor noi organisme, aprobarea și punerea în practică a unor noi acte normative; consolidarea capacității instituțiilor existente și sporirea gradului de conștientizare a diferitelor grupuri sociale.

Această strategie a avut drept obiective fundamentale cercetarea și evaluarea fenomenului corupției, reforme structurale, instituționale și legislative, asigurarea transparenței în viața politică, cooperarea internațională și parteneriatele dintre instituțiile statului și societatea civilă.
Impactul negativ al corupției interne la nivelul societății dar și importanța pe care organismele și membrii Uniunii Europene o acordă luptei împotriva corupției și eradicării acestui fenomen, ca o condiție sine-qua-non a aderării României la această structură europeană au determinat înscrierea luptei împotriva  corupției printre obiectivele prioritare ale programelor de guvernare.
Angajamentele asumate de România vizează atât întreg spectrul de activități referitoare la prevenirea corupției, la crearea unei societăți care prețuiește integritatea și care funcționează pe baza unor standarde recunoscute de integritate, cât și  reprimarea comportamentelor deviante de la aceste standarde și norme. Realizarea activităților din aceste două domenii necesită consolidarea cooperării interne și internaționale în domeniul prevenirii și combaterii corupției – conturându-se astfel un al treilea domeniu de activitate.

Primul domeniu: prevenire, transparență, educație are drept obiective principale:

creșterea transparenței și integrității în administrația publică;

prevenirea corupției în mediul de afaceri;

campaniile de informare și măsuri educative.

Al doilea domeniu, combaterea corupției, vizează:

creșterea integrității și a rezistenței la corupție a sistemului judiciar;

educerea numărului de structuri cu atribuții în lupta împotriva corupției;

întărirea capacității instituționale a D.N.A.;

creșterea celerității în urmărirea penală și în procesul penal;

combaterea corupției prin mijloace administrative.

Cel de-al treilea domeniu prioritar, cooperarea internă și coordonare internațională, are ca obiective;

coordonarea și monitorizarea implementării Strategiei și a Planului de acțiune;

implementarea completă a tuturor instrumentelor anticorupție ale Uniunii Europene, O.N.U., Co.E. și O.E.C.D.

Activitatea de combatere a corupției poate fi realizată pe mai multe planuri::

umanitar, întrucât corupția conduce la abuzuri cu privire la drepturile omului;

democratic–corupția stă în calea democrației;

etic–corupția împiedică funcționarea integră a societății;

practice, corupția distorsionează sistemul de piață și privează societatea de beneficiile acestuia.

Măsurile de combatere a corupției întreprinse de O.N.G.-uri putem să le grupăm în patru mari categorii:

investigații;

relații cu statul;

relații cu societatea civilă;

colaborarea cu alte instituții.

Investigațiile presupun:

studierea fenomenului de corupție: geneza, formele principale, specificul;

efectuarea unor sondaje sociologice cu care să evalueze nivelul de corupție în țară din punct de vedere al cererii și ofertei;

studierea legăturilor dintre corupție și economia subterană.
Relațiile cu statul presupun:

asigurarea transparenței diferitelor sectoare ale vieții publice, inclusiv cea politică (ca de exemplu transparența finanțării partidelor politice);

monitorizarea independentă a procedurilor de privatizare a obiectivelor de importanță națională sau strategică;

expertiza proiectelor legislative; monitorizarea alegerilor;

elaborarea propunerilor referitoare la eficientizarea principiilor achizițiilor de stat exercitarea de presiuni asupra guvernului pentru a adopta programe eficiente de combatere a corupției.

Sunt, în continuare, de dorit măsuri legislative care să perfecționeze și să aprofundeze cadrul legal existent:

introducerea instituției agentului provocator;

posibilitatea instituirii unor structuri proprii de prevenire a corupției la nivelul regiilor autonome, societăților naționale și al unităților administrației publice centrale;

lărgirea, pentru instituțiile abilitate și pentru anumite categorii de persoane, a obligației de sesizare a faptelor de corupție, inclusiv a operațiunilor financiare, bancare, vamale sau de alt gen, care sunt suspecte;

crearea unor mecanisme care să sprijine activitatea și să asigure independența funcțională reală a instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea corupției;

monitorizarea generală informativ-operativă a fenomenului corupției, în vederea identificării zonelor expuse și a persoanelor suspecte de a fi săvârșit acte de corupție.

Relațiile cu societatea civilă presupun: asigurarea accesului publicului larg prin utilizarea surselor mass-media, la informația privind efectele generate de corupție, crearea unor  pagini de internet, destinate publicului larg, privitoare la corupție; elaborarea unor programe educative, orientate spre reducerea toleranței publice față de corupție; antrenarea jurnaliștilor în promovarea unui mod echilibrat de raportare a faptelor de corupție, promovarea unor  companii de educație publică, referitor la drepturile cetățenilor și obligațiile funcționarilor publici, editarea de publicații în domeniu (buletine informative, studii, rapoarte de cercetare).
Colaborarea cu alte instituții vizează: concilierea dialogului între societatea civilă, sectorul de stat și privat referitor la combaterea corupției; coordonarea eforturilor orgnizațiilor și instituțiilor de educație, mass-media și religioase în campania anticorupție; participarea la programe naționale și internaționale care încurajează adoptarea și aplicarea standardelor de integritate și etică a serviciului public; colaborarea cu instituții publice și private, cu organizații similare, naționale și internaționale, prin oferta de consultanță specializată și angajarea în programe de cooperare și parteneriat; efectuarea schimbului de informație cu alte țări referitor la experiența de combatere a corupției; cooperarea cu instituțiile religioase în cadrul activităților educative pentru dezvoltarea unei societăți morale și integre.
Calitatea guvernării este afectată într-un mod absolut negativ de corupție întrucât corupția frânează dezvoltarea economică, politică, democratică și socială a țării. Combaterea corupției este posibilă doar ca rezultat al unui echilibru de lungă durată între stat și societate.

– PAGINĂ ALBĂ –

CAPITOLUL 2, ECONOMIA SUBTERANĂ ȘI CRIMINALITAEA ORGANIZATĂ

FORMĂ DE MANIFESTARE A CORUPȚIEI

Economia subterană este privită, și se manifestă, ca un însoțitor permanent al economiei oficiale, pe care o substituie sau îi este complementară și-i influențează evoluția. Termeni precum: ,,economie subterană”; ,,economie paralelă”; ,,economie informală”; ,,economie neagră sau gri” sunt sunt deseori întâlniți , dar fără a avea un corespondent exact.

Studiile elaborate, confirmă existența unei expansiuni a economiei subterane în România, între anii 1996 și 1999, după care urmează o perioadă de restrângere, iar apoi o nouă creștere în perioada de declin a economiei începând cu anul 2008, ca urmare a crizei financiare și economice actuale.

Economia subterană reprezintă ansamblul activităților economice desfășurate organizat, cu încălcarea normelor sociale și ale legilor economice, având drept scop obținerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariția economiei subterane coincide cu apariția statului și impunerea unor reguli, norme și legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului.

Comerțul clandestin cu pietre prețioase și țesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activități rămase celebre până în epoca noastră; apoi comerțul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piața organizată în sistemul socialist și marile afaceri, precum traficul de armament, de carne vie, droguri, tutun, alcool, au însoțit economia subterană pe parcursul timpului, adaptându-se realității imediate din fiecare perioadă.

În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici foarte variate, respectiv: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri, traficul de arme, prostituția, dar și o serie de activități casnice care sunt aducătoare de venituri neînregistrate.

În ceea ce privește participanții la activitățile subterane, pot fi identificate două categorii de personae: cele care lucrează și obțin venituri exclusiv in economia subterană iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obțin venituri atât din surse legale, cât și din economia subterană.

2.1 Modalități de evaluare a economiei subterane

Perioadele de declin în activitatea economică oficială au determinat intensificarea activităților de fraudare a instituțiilor statului, de criminalitate economico-financiară și au obligat largi categorii sociale să recurgă, în calitate de ultim refugiu, la a desfășura activități în economia subterană. Câteodată, chiar cei care desfășurau legal o activitate sau alta au trecut în partea „ascunsă”.

Activitățile economice sunt activități legale și ilegale, activități fiscalizate și nefiscalizate, activități contabilizate și necontabilizate (neînregistrate statistic).

Activitățile ilegale, evazioniste și necontabilizate sunt producătoare de valoare adăugată, în această sferă intrând: producția și bunurile vândute și neînregistrate, producția și comerțul cu droguri, prostituția, pornografia, jocurile de noroc fără licență, contrabanda, furturile, producția și comerțul de produse culturale (filme pe orice suport, cărți, programe și jocuri pe calculator) fără a fi înregistrate etc. Aceste activități nu sunt incluse în conturile naționale dintr-o imposibilitate a colectării și/sau verificării datelor.

„Ascunderea” activităților din această zonă, datorită unor motive economice sau statistice reprezintă o trăsătură definitorie a unui sistem economic ce conține o puternică latură subterană. Ponderea acestor activități este însemnată, un raport al Comisiei Europene, înaintat Consiliului Uniunii estima că ,,ponderea economiei subterane românești a atins în 2011 aproape o treime (29,6%) din produsul intern brut autohton, ajungând la un total de 41 miliarde euro, fiind depășită doar de cea a Bulgariei.”

Conform unui studiu efectuat de firma de consultanta AT Kearney, economia subterana din Romania a reprezentat in 2013 circa 28,4% din PIB (circa 39,5 miliarde de euro), unul dintre cele mai mari nivele din Europa, Romania fiind depasita doar de Bulgaria, unde procentul este de 31% din PIB. In suma absoluta, cele 39,5 miliarde de euro sunt in crestere fata de 2012- cand dimensiunea economiei gri a fost de 38,3 miliarde euro- dar si fata de 2011 cand acelasi studiu indica un nivel al evaziunii de 38,8 mld. euro.

Conform studiului efectuat de AT Kearney, există 4 factori majori care influențează economia subterană și evoluția ei:

– munca la negru determină o gaură în colectarea contribuțiilor sociale și impozitelor pe venit. Tendința accentuată a acestui fenomen se observă în special în perioadele de recesiune.

– lipsa ,,constientizarii vinovăției”. O mentalitate conform careia economia subterană este considerată ca fiind o componentă normală a societății susține dezvoltarea acestui fenomen. O astfel de mentalitate este observată a fi în strânsă legatură cu neâncrederea oamenilor în instituțiile statului;

– risc scăzut de detectare. Cu cat șansele de a fi prins ieșind din zona economiei de suprafată și cu cât amenzile aplicate sunt mai mici, cu atat cresc șansele ca din ce în ce mai multe persoane vor considera că merită să iși asume riscul.

– plățile cash. Cu cât tranzacțiile cash ocupă o pondere mai mare din totalul tranzacțiilor, cu atât riscul de a se dezvolta economia subterană este mai semnificativă. Plațile non-cash prin intermediul instrumentelor bancare sunt detectabile, putându-se ajunge la sursa și beneficiarul plăților.

Acest aspect scoate în evidență necesitatea studierii economiei subterane, a evoluției acesteia, precum și a multiplelor sale implicații. Existența economiei subterane implică o distorsionare a indicatorilor macroeconomici, ceea ce face ca deciziile de politică economică să nu fie fundamentate pe o cunoaștere cât mai exactă a realității. Astfel, indicatori ca produsul intern brut, numărul șomerilor, nivelul de trai, productivitatea muncii, apar în statisticile oficiale la niveluri care nu reprezintă realitatea.

Ignorarea existenței economiei subterane are drept consecință o falsă percepție a realității, la nivelul decidenților, ale căror decizii de politică economică sunt fundamentate pe o serie de indicatori macroeconomici ce nu corespund realității și conduc la ineficiență și la crearea unor efecte perverse.

Încercările de definire ale economiei subterane constituie o preocupare de lungă durată pentru cercetarea economică. Conceptele formulate sunt aproape tot atât de diverse pe cât de variate sunt activitățile care pot fi incluse. Există peste 40 de termeni utilizați în literatura de specialitate economică, sociologică sau statistică. Taxonomia întreprinsă încearcă, fără a fi exhaustivă, să acopere mai multe criterii: criteriul schimbului, criteriul cunoașterii, criteriul reglementării, criteriul fiscalizării și criteriul muncii, iar sfera de cuprindere a economiei subterane rezultă din însumarea următoarelor componente: economie ocultată, economie neraportată, economie obturată, economie care încalcă normele, economie interzisă, economie sustrasă oficial (evazionistă), economie nefiscalizabilă și economie nedeclarată. Marea varietate a fenomenelor care se petrec în afara economiei oficiale, face ca literatura de specialitate să folosească un număr mare de concepte, circumscrise economiei subterane, care definesc procese si fenomene de natură similară dar care nu se suprapun sau nu se substituie în totalitate. Este evident că o definire exhaustivă a economiei subterane, în condițiile deosebit de complexe ale fenomenului, nu este ușor de formulat.

Economia subterană reprezintă ansamblul activităților economice desfășurate organizat, cu încălcarea normelor sociale și ale legilor economice, având drept scop obținerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariția economiei subterane coincide cu apariția statului și impunerea unor reguli, norme și legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului.

În literatura de specialitate se apreciază că o definiție cuprinzătoare este aceea conform căreia economia subterană reprezintă ansamblul activităților economice ce se realizează la limita legilor penale, sociale sau fiscale, sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor naționale. Definirea economiei subterane nu se poate face fără luarea în considerare a unor aspecte deosebit de variate care conduc la următoarea definire a economiei subterane: economia subterană cuprinde totalitatea activităților mărfare și nemărfare, neoficiale, legale si nelegale evazioniste, criminale, al căror produs financiar-monetar nu circulă prin sistemul bancar local și care este profitabilă pentru vânzător. Definiția propusă are avantajul de a lua în considerare dimensiunea mărfară si nemărfară, neoficială și nelegală, criminală, precum și dimensiunea monetară a activităților neînregistrate la un organism statal, fiscal sau statistic, a activităților producătoare de putere de cumpărare sau bogăție. Ea circumscrie relației duale dintre stat și piață, dintre autoritatea publică și cea economică, în care statul are interese economice implicite și explicite, interese politice și interese financiare. Aceste interese sunt perturbate de fața nevăzută a economiei. Dacă relația dintre stat și piață este una operațională și acțională, atunci această relație este de natură reglementativă si decizională. Economia subterană se constituie ca o sinteză limitativă, dinamică și evolutivă, din segmente distincte ce apar în cadrul relației duale: „stat-piață” și „autoritate publică-economie”.

Economia relevată și economia subterană dispun de canale de permeabilitate care, din perspectiva economiei subterane, sunt de intrare-ieșire și permit transferul unor activități din subteran în relevat și invers, ce explică modificarea în timp a nivelului economiei subterane. Aceste transferuri se realizează pe diferite câmpuri ale economiei subterane, afectând diferențiat dimensiunea economiei imponderabile

Evaluarea economiei subterane este o operațiune complexă, dificilă și de durată. De regulă, metodele de evaluare au în vedere calcularea ponderii pe care economia subterană o are în produsul intern brut prin exploatarea unor funcții în care variabilele exprimă componente ale economiei subterane, dar și ale economiei oficiale.

Metodele de evaluare sunt diferite la nivel microeconomic și macroeconomic și se bazează pe înregistrări contabile, fiscale, statistice sau sunt abordări econometrice. Abordările distincte se bazează pe comportamentul agenților economici care lasă indicii: indicii ce apar pe piața muncii, indicii ce rezultă din dinamica și structura agregatelor monetare, indicii ce apar din evoluția unor consumuri, indicii ce se desprind în urma unor controale fiscale, a evidențierii diferențelor dintre venituri și cheltuieli etc. Aceste indicii nu se referă neapărat la toată sfera economiei subterane sau la același aspect al economiei subterane, ceea ce înseamnă că metodele folosite nu sunt numai alternative posibile, dar se cer folosite și simultan. Prin folosirea unor modalități diferite de cuantificare există posibilitatea obținerii unei varietăți de rezultate, uneori cu o marjă substanțială de la o estimare la alta, chiar când este vorba de aceeași perioadă de referință.

Alegerea metodologiei de cercetare a unui fenomen economic complex, cum este economia subterană, trebuie să îndeplinească mai multe exigențe metodologice:

metoda de cercetare să acopere integral realitatea, fenomenul economic, în cazul nostru economia subterană și să evite unilateralitatea;

să se apeleze la forța abstracțiilor (indispensabile), dar să nu se îndepărteze de realitate, pentru că, în caz contrar, teoria nu o mai poate nici explica, și nici previziona;

să promoveze analiza (descompunerea) corectă a fenomenului pentru a cunoaște cauzele si factorii care-l determină;

în vederea identificării factorilor care determină economia subterană se cer promovate studii de caz, studii inter și multidisciplinare și organizarea procurării datelor necesare;

să se explice în profunzime (să se observe și să se calculeze) mecanismul de organizare și de funcționare a economiei subterane;

măsurarea economiei subterane nu se poate realiza fără utilizarea metodelor statistico-matematice de modelare a fenomenului ceea ce este utilă pentru formularea ipotezelor si pentru verificarea ipotezelor.

În cercetarea economiei subterane se folosesc mai multe metode, directe sau indirecte. În cadrul abordării directe, o primă metodă este „ancheta statistică” reprezentată de analiza unui panel de agenți economici de la care se colectează prin chestionare date referitoare la posibilitatea și înclinația acestora de a desfășura activități similare celor din economia subterană.

Metoda eșantionului de control (audit fiscal intensiv) sau metoda de măsurare a conformării față de taxe, se particularizează prin echivalarea deficitului fiscal cu dimensiunea economiei subterane, măsurându-se discrepanța dintre veniturile fiscale declarate și rezultatele controalelor efectuate. Această metodă este este utilizată în asociație, fie cu un sondaj pentru o anchetă de opinie, fie cu verificări fiscale aprofundate.

Metoda de înregistrare statistică de tip monografic, cu observatori implicați în rețelele sociale ale economiei subterane. Așa se poate evalua nivelul activității din economia subterană pe anumite sectoare specifice și tipuri de activități și clarifica aspecte calitative ale comportamentului specific al celor care participă la economia subterană.

Metodele indirecte sunt metode macroeconomice de cercetare și utilizează indicatori ce conțin informații (indicii) despre nivelul și evoluția economiei subterane. Un prim procedeu este reprezentat de metoda decalajelor între cheltuieli și venituri, care se bazează pe faptul că, de obicei, cheltuielile sunt mai greu de ascuns, decât veniturile. Decalajul dintre cheltuieli și venituri la nivel național, respectiv, diferența dintre produsul intern brut calculat prin metoda costurilor de producție și produsul intern brut măsurat prin metoda veniturilor, este utilizat pentru a determina mărimea economiei subterane.

Metoda cererii de lichidități (metoda monetară) se bazează pe faptul că numerarul reprezintă principala modalitate de plată în cadrul economiei subterane, iar fiecare unitate monetară produce aceeșsi cantitate de activitate atât în sectorul oficial cât și neoficial. Se consideră că există o legătură direct proporțională între economia subterană și cererea de lichidități.

Prin intermediul contabilității naționale se pot folosi mai multe modalități de evaluare a economiei subterane, între care:

– metoda ecarturilor, ce constă în măsurarea diferenței între venitul național produs și cheltuielile efectuate de agenții economici sau între venitul național în urma anchetelor fiscale și venitul național determinat prin evaluări oficiale. Diferența dintre consumul la scară națională și venitul național înscris în statisticile oficiale este o metodă de evaluare construită pe ipoteza după care în sistemul conturilor naționale, mărimea consumului ar trebui să fie egală cu mărimea venitului reprezentat de produsul intern brut și destinat consumului. „Reziduul neexplicat”, constituit de ecartul dintre cele două agregate, poate servi ca bază pentru estimarea mărimii economiei subterane;

– măsurarea economiei subterane în sens larg, adică producția legală de bunuri și servicii nedeclarată (frauda fiscală și munca la negru), la care se adaugă veniturile în natură disimulate (deturnarea echipamentelor din întreprinderi și sustragerea de bunuri și materiale) și producția de bunuri și servicii ilegale (droguri, prostituție, transferuri de bunuri, jocuri clandestine).

Această evaluare se realizează prin „metoda ratei monetare” ce conduce la concluzia unei dinamici deosebite a economiei subterane. La tendința de creștere a produsului intern brut se asociază tendința de reducere a ratei de creștere a economiei subterane. Nu toată perioada este la fel de favorabilă pentru evaziunea fiscală, activitățile criminale, piața neagră sau alte forme de activități ce se doresc ascunse. Se poate aprecia că, în funcție de contextul economic general, de politica fiscală, de politica monetară, de sistemul de reglementare și control, economia subterană este reprimată sau îngrădită și parcurge o evoluție care nu se suprapune perfect pe trendul activităților oficiale exprimate prin produsul intern brut.

Metoda Kaufmann are în vedere faptul că desfășurarea activităților economice, în general, implică „consum de energie”, și în special „consum de energie electrică”. Orice diferență dintre evoluția produsului intern brut oficial și cea a consumului de energie (energie electrică) semnifică modificări în ceea ce privește evoluția economiei subterane.

În legătură cu aceasta se poate spune că economia subterană din România este de tipul de economie subterană care se alimentează cu resurse din fraudarea economiei publice, de tip evazionist și de tip informal (specific economiilor de subzistență), cu un consum redus de capital și un consum mare de muncă slab creatoare de valoare adăugată, așa cum este ,,munca la negru”. În acest segment se creează și bunuri tranzacționabile pe piață (produse din tutun, morărit și panificație, produse din carne), se rulează și se vând mărfurile altora. O parte importantă a actorilor din economia subterană se mulțumesc cu venituri obținute din activități slab productive sau speculează sume dobândite prin metode ilicite.

2.2. Forme de manifestare a economiei subterane

Evaziunea fiscală și munca la negru – forme principale de manifestare a economiei subterane.

Evaziunea fiscală se conturează ca o componentă de cea mai mare importanță a economiei subterane. Evaziunea fiscală este un fenomen social care se manifestă ca răspuns al contribuabilului la acțiunea de constrângere pecuniară impusă acestuia de stat. Munca la negru, respectiv, munca fără forme legale reprezintă o altă formă de manifestare a economiei subterane. Este o muncă desfășurată în afara cadrului reglementat, nu este evidențiată scriptic, după cum nu este fiscalizată, protejată, asigurată sau asistată social.

Chiar dacă se consideră a fi fost obținut consimțământul general la suportarea unei sarcini fiscale, din toate timpurile cetățenii contribuabili s-au opus sarcinii fiscale de plată, prin mijloace legale sau mai puțin legale, încercând astfel să-și protejeze venitul personal.

Literatura de specialitate dă multiple interpretări conceptului de evaziune fiscală. Una dintre acestea definește „evaziunea fiscală” ca fiind „totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora, cei interesați sustrag, în totalitate sau în parte, materia lor impozabilă obligațiilor stabilite prin legile fiscale”.

Un alt sens al conceptului de evaziune fiscală apreciază că acest fenomen „desemnează ansamblul manifestărilor de fugă din fața impozitului”, în acest sens, existând evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, atunci când „cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plătește, fără ca obligația acestuia să fie transmisă asupra unui terț”.

„Evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligațiilor fiscale care le revin, în mod parțial sau total, utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase, în scopul ascunderii materiei impozabile.”

Evaziunea fiscală reprezintă, în ultimă instanță, neîndeplinirea, de către contribuabil, a obligațiilor fiscale. Este acceptată în general, ideea că o creștere a ratei impozitării provoacă migrarea unor activități economice din sectorul oficial spre cel subteran. Pentru a descrie comportamentul plătitorului de taxe și impozite pot fi invocate diverse motive: natura coercitivă a politicii fiscale, lipsa unei identificări a plătitorului de impozite cu autoritățile, aspecte referitoare la atitudinea față de risc si managementul ineficient practicat de autorități.

Pentru a descrie sintetic toate acestea, se poate formula o regulă: cu cât costul fiscal este mai mare, cu atât mai mare va fi dorința de a evita plata obligațiilor pentru fiecare dintre motivele menționate. Dacă se consideră că presiunea fiscală reprezintă o cauză importantă a economiei subterane, atunci trebuie luate în considerare si următoarele aspecte care au favorizat-o: intensitatea reglementărilor fiscale și modificarea lor frecventă, existența unui volum semnificativ de activități scutite de la plata impozitelor, mărimea parafiscalității, corupția, care găseste un teren propice în sfera de acțiune a economiei subterane, procesele complexe de formare a capitalului autohton și dorința de înavuțire.

Pe baza criteriului legalității, se folosesc doi termeni pentru desemnarea formelor evaziunii fiscale. În literatura anglo-saxonă se utilizează expresiile „tax avoidance” („evitarea plății impozitelor”), care este legală și se bazează pe reducerea taxelor plătite prin intermediul scutirilor de impozite, deducerilor sau stimulentelor aprobate de legile fiscale și „tax evasion”(„evaziunea fiscală”) care este mijlocul ilegal de a evita plata impozitelor pe venituri, fie prin neraportarea lor, fie prin diminuarea voită a venitului impozabil.

Delimitarea evaziunii fiscale licite de cea ilicită este necesară si utilă, pentru că dă posibilitatea, cel puțin teoretică, estimării mărimii fenomenului, și sensibilizarea factorilor de decizie în a căuta și stabili mijloacele adecvate de limitare și combatere a acestuia. În practică, însă, este foarte greu de delimitat evaziunea fiscală licită de cea frauduloasă, astfel că, între legal și ilegal nu există o ruptură ci, mai degrabă, o continuitate, încercările succesive de a profita de lacunele legii conducând contribuabilul de la legal la ilegal.

Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează o infracțiune la lege, o încălcare voită a legii fiscale în vigoare și se distinge de evaziunea fiscală licită, care reprezintă o utilizare abilă a posibilităților și alternativelor oferite de lege.

Dacă evaziunea fiscală licită este definită ca o reorganizare legală a unei afaceri astfel încât să se minimizeze obligația fiscală, frauda fiscală, reprezintă o reorganizare ilegală a unei afaceri, în acelasi scop.

În situația în care se disimulează obiectul impozabil, se subevaluează cuantumul materiei impozabile sau se folosesc alte mijloace de sustragere de la plata impozitului datorat, ne aflăm în domeniul evaziunii fiscale frauduloase sau fraudei fiscale. Cel mai adesea, aceasta se manifestă prin întocmirea de declarații false, ținerea de evidențe contabile duble, nereale, nedeclararea materiei impozabile, declararea unor venituri impozabile inferioare celor reale etc.

Domeniile predilecte ale evazioniștilor sunt cele în care nivelul fiscalității este ridicat, centrul de greutate în acest domeniu fiind reprezentat de sfera producției și comercializării alcoolului și carburanților.

În prezent domeniile cu risc fiscal ridicat sunt considerate a fi comerțul cu ridicata al produselor alimentare, băuturilor și tutunului, depozitare și activități auxiliare pentru transporturi, activități de intermediere în comerțul cu ridicata, comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii.

Contribuabilii care prezintă un grad mare de risc fiscal, conformare voluntară redusă sau inexistentă sunt cei care au derulat tranzacții cu contribuabili declarați inactivi, cei care desfășoară activități de producere, comercializare sau valorificare a cerealelor, desfăsoară activități de comercializare a legumelor și fructelor, de producere și comercializare a produselor din carne.

Indiferent de domeniul în care se manifestă frauda fiscală, sunt câteva tehnici, care se perfecționează continuu, prin intermediul cărora se ascunde nivelul veniturilor realizate, se diminuează fraudulos nivelul impozitelor. Aplicarea în practică a oricăreia dintre tehnicile frauduloase se realizează în forme complexe de asociere, urmărindu-se disimularea caracterului fraudulos al operațiunilor și crearea unor aparențe economice și juridice care motivează acțiunile respective și contracarează, de multe ori cu succes, operațiunile întreprinse de instituțiile statului pentru prevenirea și combaterea diverselor forme de economie subterană.

Munca la negru, reprezintă o altă formă de manifestare a economiei subterane. Este munca desfășurată în afara cadrului reglementat, nu este evidențiată scriptic în documentele contabile, nu este fiscalizată, asigurată sau asistată social.

Cauzele muncii la negru sunt în principal economice. Munca clandestină permite celui care o practică să-și obțină sau să-și crească resursele, celui care o utilizează să-și reducă cheltuielile, iar ambilor să-și reducă cheltuielile fiscale și sociale. Evaluarea forței de muncă ce operează la negru se bazează pe compararea dintre cererea și oferta de muncă utilizând datele din anchetele structurale anuale și anchetele în gospodării privind forța de muncă. Se consideră că în economia subterană este cuprinsă întreaga diferență dintre populația ocupată, estimată prin ancheta AMIGO și cea rezultată din balanța forței de muncă.

Munca la negru, în bună măsură, este o activitate de supraviețuire, o situație impusă și acceptată de o categorie de lucrători. Din perspectiva lucrătorului, experiența zilnică arată că economia care folosește munca neînregistrată și nefiscalizată este mai ales o economie de supraviețuire și este prezentă, mai ales, în zonele și localitățile sărace. În acest caz, o politică fiscală represivă nu are efecte semnificative. Politica represivă trebuie orientată spre angajator și alte componente ale economiei subterane. Munca neînregistrată și nefiscalizată se va reduce de la sine, odată cu creșterea economică, dar și printr-o reglementare precisă, flexibilă și nebirocratică a relațiilor de muncă și financiare pe care le implică.

Reducerile sau exceptările de impozite și taxe nu au un efect deosebit atât timp cât cea mai mare parte a activităților din zona gri sunt ocazionale și prost plătite, fiind prestate mai mult de persoane fizice decât persoane juridice. Scăderea impozitelor, în aceste condiții, are puține șanse de a determina oamenii să nu lucreze fără forme legale și să-și declare venitul obținut. Dat fiind caracterul temporar al locurilor de muncă din economia informală, este puțin probabil ca o impozitare mai mică să fie un stimulent puternic pentru ca angajatorii să-și declare oficial activitățile.

Activitățile criminale. Este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane și cuprinde: activitățile de producție, distribuție și consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale nucleare, furtul de automobile, prostituția, traficul de carne vie, corupția.

Faptele în sine presupun o încadrare strict juridică, dar analizându-se la nivel de fenomen, se constată că pericolul social recunoscut de societate este dublat de un pericol economic, la fel de grav, chiar dacă este mai puțin evident și studiat.

Activitățile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermediul unor știri de senzație dar în spatele acestor activități circulă sume uriașe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare.

O caracteristică de asemenea importantă, a activității criminale este caracterul organizat transfrontalier, putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan internațional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată. Scopul tuturor acestor acțiuni este, în mod evident, obținerea unor venituri importante și plasarea lor în economia oficială.

Motivele care stau la baza criminalității organizate pot fi uneori de natura politică, religioasă, dar, chiar și în aceste cazuri, este vorba de o interfață, crima organizată având în mod evident tendințe de suprapunere cu economia subterană dându-i acesteia un caracter organizat, preluând disponibilitățile financiare și oportunitățile create de alte activități componente.

În analiza celorlalte componente ale economiei subterane s-au întâlnit situații a căror încadrare în această structură este făcută întrucâtva la limită funcție de o anumită conjunctură, disfuncțiile pe care respectivele activități le pot genera economiei sunt minime iar posibilitățile de integrare în economia oficială sunt reale.

Spre deosebire de aceste situații, activitățile incluse în sfera criminalității sunt în mod evident distructive. Este suficient contactul cu formele de manifestare a economiei oficiale pentru a amplifica dezechilibre economice și pentru a genera cheltuieli uriașe în scopul combaterii fenomenului în sine sau a efectelor sale. În mod particular, se impune a fi menționată operațiunea de transfer a sumelor obținute ca urmare a activităților criminale în economia oficială, activitate cunoscută sub denumirea de spălare a banilor.

Istoria scurtă a acestui concept are ca origine creșterea fenomenului de trafic de droguri la nivel internațional și, în consecință, spălarea banilor este operațiunea ce urmărește plasarea sumelor astfel obținute în activități economice licite. În prezent, nevoia de spălare a produselor rezultate din infracțiuni, pentru a ascunde originea lor criminală, este legată de o gamă largă de activități criminale.

Acest fenomen de plasare în economia oficială a banilor proveniți din activitatea criminală a cuprins în jocul sau importante segmente ale sistemului financiar bancar internațional. Pericolul generat de această situație este major, chiar dacă datorită unor interese imediate se încearcă minimalizarea sa. Pătrunderea masivă a banilor negri în circuitele financiare oficiale poate permite reprezentanților criminalității organizate accesul la deciziile importante ce vizează funcționarea economiei mondiale.

Consecințele pătrunderii capitalului obținut din activități criminale în economia reală sunt similare efectelor devastatoare ale poluării pentru natură și pot avea efect ireversibil.

2.3 Crima organizată – vulnerabilitate a securității naționale

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile economico-sociale, a gândirii și a modului de viață. O doctrină retrogradă, de înăbușire a drepturilor și libertăților cetățenești se prăbușește și alta, opusă, își face loc pe vaste spații geografice, îndeosebi în Europa de Est dar și în Asia, Africa și America Latină. Era, deci, natural ca această schimbare să se repercuteze și asupra fenomenului infracțional, având în vedere că acesta constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori. Asistăm, astfel, la un fenomen al globalizării comerțului, al piețelor financiare, al protecției mediului înconjurător, al drepturilor omului etc. Această tendință a provocat două rezultate simultane: primul, dispariția limitelor dintre național, regional și internațional, lumea devenind aproape un stat; al doilea, întrepătrunderea problemelor politice, economice și sociale, până la punctul de a nu mai fi posibil să fie separate. În cadrul acestei tendințe, globalizarea s-a extins și în sfera criminalității. A apărut astfel crima organizată la nivel transnațional și transcontinental.

Această tipologie a infracționalității și-a îndreptat atenția spre anumite domenii, favorizate de climatul de globalizare, cum ar fi: traficul de stupefiante, traficul ilicit de arme, traficul de materiale nucleare, terorismul, prostituția, pedofilia, spălarea banilor, furtul și contrabanda de mașini scumpe, furtul și contrabanda cu obiecte de patrimoniu cultural, răpirea oamenilor de afaceri și vedetelor în scopul șantajului și extorcării de fonduri, corupția din companiile multinaționale, pervertirea responsabililor guvernamentali, pirateria camioanelor și a vaselor maritime, poluarea mediului și furtul de bani prin intermediul computerelor.

Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat aducând atingere siguranței publice, umbrind suveranitatea statelor și tulburând buna desfășurare a activității instituțiilor economice, politice și sociale. De la zi la zi, formele de manifestare ale crimei organizate s-au diversificat, acestea trecând de la domenii tradiționale, cum sunt jocurile de noroc, camăta și prostituția, la traficul internațional de automobile furate, furtul obiectelor de artă și arheologie, fraudă cu cărți de credit, comerț cu animale rare etc., ajungându-se la organizarea activității infracționale după modelul companiilor legale (sectoare de preluare, producție, transport, valorificare, protecție). În ultimii ani, ca urmare a conflictelor naționale, etnice și chiar interstatale, un mare număr de depozite militare a căzut sub controlul unor bande criminale fapt ce face ca traficul cu armament, substanțe toxice și radioactive să cunoască o dezvoltare fără precedent, fiind aproape scăpat de sub control.

Organizațiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping și înregistrarea unor pierderi fictive, operațiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcționari corupți. O situație de noutate, exploatată de crima organizată, este micșorarea ofertei mondiale de organe umane pentru transplant.

Ca urmare, s-a dezvoltat o piață neagră cu astfel de produse care exploatează sărăcia, îndeosebi în țările sub dezvoltate, iar progresele înregistrate în tehnicile de transplant a organelor prelevate sunt de natură a spori această activitate atât de sumbră. Sistemele electronice de comunicație neputând fi secretizate perfect, devin vulnerabile în fața acțiunilor criminale comise prin intermediul computerelor. Prejudiciul este enorm iar autorii au foarte mari șanse de a nu fi descoperiți. Fața văzută a profiturilor ilicite, realizată prin spălarea banilor, cunoaște mijloace din ce în ce mai sofisticate, iar sumele uriașe obținute sunt valorificate de cartelurile criminale pentru a ține sub control importante instituții financiar bancare ori instituții economico-sociale, creându-se de multe ori adevărate monopoluri prin înlăturarea concurenței.

Prin corupție, arma cea mai teribilă și perfidă, crima organizată urcă spre vârfurile societății, cuprinzând instituții vitale ale statului, sugrumând libertatea și independența acestuia, punând în pericol siguranța sa.
Indiferent de poziția din care este privită, globalizarea este însoțită și de extinderea la nivel mondial a crimei organizate, sub toate formele sale. O dată cu extinderea influenței organizațiilor criminale asistăm la înflorirea economiei acestora, ceea ce implică necesitatea reinvestirii profitului excedentar, de regulă, în ceea ce este definită uneori „economie speculativă”. Astfel de investiții sunt favorizate de „noile tehnologii care permit o viteză fără precedent a mișcării banilor”.

În contextul marilor prefaceri geo-politice, economice și sociale cu care se confruntă în prezent comunitatea internațională, crima organizată a căpătat noi valențe, extinzându-și aria de cuprindere și sfera de activitate la cote alarmante, motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii și în mod deosebit pentru cele ale căror economii se află în proces de tranziție, dată fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative și fragilitatea instituțiilor democratice din aceste țări. Structurile crimei organizate s-au dovedit a fi mult mai mobile decât cele ale economiei formale, exemplul țărilor din Europa Centrală și de Est fiind concludent în acest sens. în primii ani ai deceniului ’90, când abia se clarificau pozițiile politicienilor cu privire la privatizare, liberalizarea comerțului și încurajarea   investițiilor,   structurile   criminale   se   și   instalaseră   definitiv, împărățindu-și teritorii, însușindu-și resursele „fără stăpân” și, mai ales, căutând să acapareze puterea economică, dar și politică.

Dacă luăm exemplul României, care înainte de anul 1989 nu figura practic pe harta crimei organizate transnaționale, iar în țară nu existau structuri și organizații criminale propriu-zise, observăm că în mai puțin de un deceniu, a devenit „membru cu drepturi depline” în sistemul mondial al crimei. Dintr-o țară în care nu pătrundeau drogurile, România s-a instalat mai întâi ca teritoriu de tranzit pe două dintre principalele rute de transport către Europa Occidentală, iar ulterior a devenit și țară consumatoare de astfel de substanțe.

De asemenea, putem spune că aici s-au dezvoltat toate formele crimei organizate cunoscute în lume, de la trafic cu ființe umane până la șantaj, contrabandă, fraude financiare de proporții și alte activități ilegale.
Oponenții globalizării pot folosi acest exemplu ca argument împotriva extinderii relațiilor transfrontaliere, dacă nu privesc cu obiectivitate faptul că, în epoca socialistă, eficiența controlului exercitat de stat asupra manifestării fenomenului de crimă organizată, s-a realizat cu prețul izolării politice și economice a țării, lipsirea cetățenilor de drepturile democratice elementare, îngrădirea libertății de circulație a capitalurilor și persoanelor, în esență, eliminarea condițiilor de libertate și dezvoltare. Este obligația statului democratic de a răspunde provocării crimei organizate și, împreună cu comunitatea internațională, să participe la lichidarea acestui fenomen.
Prin activitatea lor, organizațiile criminale transnaționale amenință suveranitatea națională și autoritatea statelor, valorile democratice și instituțiile publice, economiile naționale, procesele de democratizare din țările eliberate de sub regimurile totalitare. Aceste organizații sunt flexibile, sofisticate, ușor adaptabile și acționează după strategia companiilor multinaționale, extinzându-și permanent alianțele și acordurile în scopul obținerii unui acces mai larg la “know-how”, la noile tehnologii și la mijloacele tehnice performante care să le asigure o cât mai bună protecție față de autorități.

Un teritoriu mai mare pentru crima organizată înseamnă automat și realizarea unor profituri mai mari pentru economia acesteia, și implicit posibilități mai mari în a “cumpăra” bunăvoința funcționarilor statului, ascunderea produsului ilicit și spălarea veniturilor. Alianțele între organizațiile criminale se realizează rapid, fără contracte, garanții sau înțelegeri scrise și parafate, iar lupta dură pe piața neagră duce la constituirea unor puternice concerne transnaționale, cu zone de influență bine stabilite. Extinderea crimei organizate la scară globală a creat necesitatea includerii în preocupările prioritare ale autorităților din întreaga lume, a studierii, cunoașterii și colaborării în organizarea unei reacții eficiente la aceasta.

De asemenea, crima organizată și globalizarea acesteia a devenit temă de studiu pentru oamenii de știință din domeniile economic, juridic și psiho-social, precum și subiect de presă cu „priză” permanentă la public.
România, ca și celelalte țări care au cunoscut un regim totalitar, cunoaște două perioade în evoluția fenomenului infracțional în sfera crimei organizate:
a) în regimul comunist exista un control aproape absolut în toate sferele economico-sociale, control exercitat îndeosebi pentru menținerea sistemului dictatorial, dar și pentru controlul permanent în interiorul țării, în tranzit, sau în exterior, al cetățenilor români. Astfel, prin sistemele informative și de supraveghere, se puteau identifica germenii creării unor structuri infracționale de anvergură și legislația deosebit de represivă putea stopa orice evoluție în acest sens. Totodată, principalele condiții favorabile dezvoltării crimei organizate lipseau: aproape imposibilitatea circulației transfrontaliere a cetățenilor, cu atât mai puțin a infractorilor și deci dificultatea importului de tehnici și tipologii criminale ori perfecționarea sau extinderea celor existente. Astfel, unele forme clasice ale crimei organizate, nu puteau pătrunde ori dezvolta (traficul și consumul de droguri, traficul de arme, carne vie, de autoturisme furate etc.).Acest lucru însă nu a făcut ca România să fie o zonă curată, fără infracțiuni și infractori. Dimpotrivă, infracțiuni deosebit de grave atingeau cote alarmante. De exemplu, rata criminalității privind infracțiunile de corupție în 1986, este superioară tuturor celorlalte infracțiuni. În al doilea rând, din cauza controlului extrem de scrupulos în sistemul financiar-bancar cât și limitarea la minimum a proprietății private, făcea imposibilă spălarea banilor murdari. Or, lipsind acest mecanism, profiturile mari nu puteau fi un scop al infracțiunilor, iar cotele de evoluție a crimei organizate erau minime. În al treilea rând, lipsa pluralismului politic nu facilita existența unor structuri ale criminalității gulerelor albe în sfera puterii politice aducătoare de fonduri ilicite uriașe, prin deturnări ori corupție, necesară accesului ori menținerii în structurile puterii. Cu ce preț nu au putut evolua structurile crimei organizate? Cu prețul îngrădirii de către statul totalitar a unor drepturi fundamentale, cum au fost dreptul la liberă circulație, dreptul prezumat de proprietate particulară, dreptul de asociere, dreptul la intimitate.

b) după 1989, pe lângă dobândirea tuturor drepturilor democratice de către cetățenii români, cât și cei străini, veniți în România, să se sfărâme și barierele existente ce împiedicau dezvoltarea crimei organizate. Astfel, o societate fragil democratică, cu instituții în formare sau reconstrucție din temelii, cu legislație în contratimp cu fenomenul social și infracțional, cu frământări electorale exasperant de lungi, nu a putut face față ritmului extrem de rapid al evoluției crimei organizate. Totodată au survenit schimbările în comportamentul oamenilor. Așa se face că pentru mulți indivizi și chiar categorii de persoane, autentica libertate câștigată a însemnat, în fapt, conturarea unor posibilități facile de săvârșire a unor infracțiuni, cu înalt grad de violență și cu moduri de operare deosebit de grave, și de îmbogățire rapidă prin comiterea de infracțiuni. Apar și se consolidează astfel caracteristicile crimei organizate: organizarea ierarhică a grupurilor, caracterul transfrontalier și racordarea la grupările criminale transnaționale, folosirea violenței, îndeosebi pentru reglarea unor conturi, practicarea corupției și a intimidării. Ca urmare, în România există în prezent crimă organizată, opinie formulată si acceptată atât în mediile politice și juridice, precum și în cele științifice și de specialitate.
În perioada 1990-2015, prin particularitățile faptelor infracționale comise și a fenomenelor ce au avut loc în societatea românească, se poate aprecia că evoluția crimei organizate s-a produs prin conturarea următoarelor direcții:

grupuri, manifestări și tipologii criminale cu specific autohton sau care s-au dezvoltat fără influențe exterioare;

grupuri, manifestări și tipologii criminale de origine externă ce s-au implantat și își desfășoară activitatea în spațiul național românesc;

grupuri criminale autohtone ce s-au racordat la activitatea unor vaste rețele criminale transnaționale.

Structurile de crimă organizată s-au putut forma ca urmare a existenței unor condiții economico-sociale interne, fără a fi fost necesar împrumutul ori racordarea la alte structuri criminale. Timide la început, oarecum favorizate de lipsa de cunoaștere dar și de reacție a autorităților, ele au evoluat treptat, creând serioase probleme atât în planul ordinii de drept intern, cât și imaginii țării în exterior.

Grupurile acționează de sine stătător, nefiind necesară dezvoltarea unor rețele vaste, fără o colaborare deosebită pe plan intern sau internațional.
Aceste tipologii ale crimei organizate sunt cunoscute cel mai frecvent sub forma:

criminalității „gulerelor albe”;

contrabanda și evaziunea fiscală;

camăta;

mafia autohtonă; 

„recuperatorii”;

Criminalitatea „gulerelor albe”. Dificultatea stabilirii barierei dintre infracțiunile comise în sistemul crimei organizate și cele cunoscute sub denumirea de criminalitatea “gulerelor albe” influențează în mod considerabil reacția socială împotriva acestor fenomene antisociale. Cert este că dominanta comportamentală a infractorilor români ce fac parte din categoria “gulerelor albe” este atitudinea de dispreț și de indiferență față de societatea civilă, față de proprietatea publică, față de lege, acțiunile lor constituind un “jaf” de mari proporții, cu consecințe nefaste asupra nivelului de trai al majorității populației. Criminalitatea “gulerelor albe” are ca particularitate faptul că  structura ierarhică este întocmită cu un sistem interrelațional flexibil și eficient, violența este aproape exclusă întrucât există metode mai simple și de catifea de înlăturare a unor persoane incomode, înfiltrarea sferelor decizionale nu este necesară deoarece infractorii înșiși se află în aceste sfere, ori dețin conexiunile necesare, pericolul social este cu mult mai mare cu cât afectează societatea în ansamblul său și se răsfrânge asupra nivelului de trai.
Manifestarea acestei forme de criminalitate are loc în cele mai multe situații sub “protecția” autorităților publice, (administrație centrală și locală, justiție, organisme de control și constatare, poliție, gardă financiară, curtea și camera de conturi, protecția consumatorului, inspecția sanitară), precum și a factorilor politici sau de decizie, inclusiv a parlamentarilor. Asemenea activități se produc în majoritatea sferelor economico-sociale, cum ar fi:

comerțul desfășurat prin vânzarea de produse contrafăcute infestate, depreciate, expirate, cu prejudicii mari sub aspectul protecției sănătății populației, dar și a evaziunii fiscale, societății comerciale ilegal constituite, titluri de credit fără acoperire, contrabandă;

mediul prin traficul reziduurilor, amplasamente imobiliare și edilitare cu nerespectarea legii, defrișări, excavări;

domeniul învățământului, sănătății, asigurărilor sociale, precum și majorările iraționale ale prețului produselor de bază, instituirile de impozite și taxe pentru menținerea unor sectoare nerentabile sau pentru acoperirea “găurilor negre” din sectorul industrial și financiar, jocuri piramidale, autorizări și avizări contrare legii, licitații contrafăcute, mită în instituțiile publice, justiție;

în industrie prin activitatea societăților “căpușă”, direcționarea fluxului de produse spre societăți private “recunoscătoare” de la firmele de stat ori achiziții de produse ce nu sunt necesare, ori slabe calitativ de la firme private, diminuarea artificială a valorii patrimoniului în vederea privatizării, creditarea cu produse și valori a firmelor particulare în condiții nelegale, facilități salariale, bonificații, diurne, premieri în scopul unor profituri uriașe, privatizări ilegale;

în domeniul financiar – bancar prin acordarea de credite fără acoperire, cu facilități nelegale, dobânzi preferențiale, reeșalonări repetate, nerecuperarea debitelor, acceptarea de garanții supraevaluate, cheltuieli costisitoare în imobile și mobile, sponsorizări costisitoare.
Contrabanda și evaziunea fiscală sunt tipologii ale crimei organizate, foarte bine dezvoltate în România. S-au identificat bande cu activități programate în timp, bine documentate și pregătite logistic, în care autorii își au roluri prestabilite, urmărind profituri uriașe și putere prin violență, fraudă și corupție.

Prin contrabandă și evaziune fiscală se întrețin și se dezvoltă economia subterană, fiind atrase în asemenea activități ilicite personalități politice, guvernanți, funcționari publici cu putere de decizie. Din practica organelor vamale și ale poliției rezultă că infracțiunile de contrabandă se săvârșesc în forma clasică, respectiv prin trecerea unor bunuri peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite prin lege.

Grupările de tip mafiot autohtone are la bază principiul rudeniei și legea tăcerii. În capul familiei se află șeful, ce conduce totul și are drepturi depline asupra celorlalți. Specificul relațiilor dintre șeful bandei și executanți nu este bazat numai pe profit ori teamă, ci și solidaritate și o admirație față de șef. În relațiile infracționale se folosește violența fără reținere, îndeosebi împotriva autorităților când sunt surprinși în flagrant. De asemenea, șantajul și corupția sunt folosite cu mare măiestrie și cu mult succes, fiind arma de bază împotriva reacției autorităților.

Între grupuri au loc frecvent răfuieli deosebit de violente în care se folosesc arme albe și arme de foc, generate îndeosebi de nerespectarea teritoriului de influență. De asemenea, aceste grupuri au legături transfrontaliere, îndeosebi în comiterea infracțiunilor de proxenetism și prostituție, trafic cu autoturisme furate, contrabandă.

După 1990 România, ca și alte țări din fostul bloc comunist, nu a fost ocolită de extinderea formelor de crimă organizată provenită din exterior. Aceste forme infracționale de import, ce nu urmăresc aderență la mediile infracționale autohtone, sunt rakeții și organizațiile infracționale ale imigranților.
Rakeții, în accepțiunea inițială, sunt grupări criminale specializate în obligarea patronilor prosperi, prin mijloace deosebit de violente ori amenințări grave, să accepte “protecția” împotriva altor bande de răufăcători sau infractori izolați, pretinzând în schimb, periodic, sume importante de bani. Acest mod de criminalitate a apărut în America în perioada în care lumea interlopă era dominată de celebrul Al Capone. În contextul criminalității din România anilor ’90, primele manifestări ale crimei organizate străine, pe teritoriul țării, au aparținut acestor grupuri originare din fostele state C.S.I.. Aceștia, înarmați cu arme de foc, au acționat împotriva conaționalilor aflați în România în interes de afaceri sau ca turiști. Acțiunile sunt puse la punct în țara de origine, în cele mai mici detalii și urmăresc jefuirea autoturismelor sau turiștilor din autocare în situația când nu plătesc taxa de protecție solicitată. Refuzul duce la violență, îndeosebi la revenirea în țara de origine. Fenomenul Racket s-a manifestat mai pregnant în 1992-1993, după care a scăzut din intensitate, ca urmare a eforturilor polițiilor naționale din România, Moldova, Ucraina și Ungaria.

Elementul chinezesc. După 1990, România a devenit un veritabil cap de pod pentru grupările criminale chineze, specializate în organizarea și desfășurarea de activități infracționale specifice crimei organizate, aspect rezultat din investigarea celor de cauzelor penale, în care acestea au fost implicate. Din analiza dosarelor rezultă că marea majoritate a chinezilor vin în România nu direct din China, ci din alte state europene (Rusia, Portugalia, Ungaria, Spania etc.) încercând să articuleze rețele infracționale chinezești. Aceștia declară oficial, la venire, scopuri licite, comerciale. Pentru a-și masca adevăratele preocupări și scopuri urmărite, înființează firme comerciale, iar după obținerea dreptului de ședere își retrag capitalurile depuse în bănci.

Profitând de lacunele legislației în vigoare, odată ajunși în România se preocupă de aducerea altor concetățeni, o parte din ei fiind complici și membrii ai grupurilor infracționale constituite, acțiune ce se realizează sub masca chemărilor oficiale, ca rude sau viitori angajați, la societăți reale sau fictive din diferite localități ale țării.

Instrumentarea faptelor penale în care sunt implicați cetățenii chinezi ridică probleme deosebite, ce izvorăsc din particularitățile modurilor de comitere folosite în săvârșirea faptelor, duritatea și ermetismul grupurilor, lipsa de cooperare a martorilor sau rudelor celor implicați. Totodată, aceștia își schimbă formal reședința ori actele de identitate, fizionomia lor asiatică favorizându-i, fiind dificilă identificarea ori stabilirea prezenței într-un loc sau altul.

România, prin poziția sa geografică și ca piață de desfacere cu o legislație permisivă, a intrat în atenția crimei organizate transnaționale aproape sub toate formele de manifestare ale acesteia. Folosind spațiul românesc și potențialul criminologic autohton, multe tipologii ale crimei organizate s-au articulat rapid, formând chiar un segment românesc destul de puternic.
Traficul și consumul de droguri reprezintă o primă și importantă articulare a crimei organizate în spațiul românesc.  Din analiza acestor cazuri se desprinde concluzia că România prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare a hașișului din Africa și a cocainei din America de sud spre statele membre ale Uniunii Europene, mai ales Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia și Spania, cât și faptul că numai o mică parte din drogurile care intră în România rămân în țară pentru consum. Țara noastră, datorită poziției geografice, a devenit o veritabila placă turnantă a rutei balcanice de traficare a drogurilor. Ruta balcanică este orientată pe două trasee principale, și an

prima rută: Turcia-Bulgaria-Rusia-Ungaria ume: (variantă Turcia-Albania-Rusia) ocolește România, dar oricând poate folosi spațiul românesc.

a doua rută: Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania (variante Turcia-Constanța-București, pe cale maritimă – Ungaria și România-Ucraina-Polonia-Germania).

Sub aspectul consumului de droguri în România, în prezent se încearcă formarea unei piețe, îndeosebi în mediul tineretului aflat în licee, centre universitare.. Dacă inițial se consumau droguri ușoare (ex: țigări cu marijuana), actualmente a crescut consumul drogurilor sintetice (pastile de amfetamină și MDMA) și a heroinei.

Migrația ilegală. Rețelele de traficanți descoperite s-au ocupat cu trecerea ilegală prin România a unor imigranți, de regulă din Sri Lanka, Pachistan, Iran și Bangladesch, racolați din țările lor de origine, iar apoi transportați pe ruta Singapore-Moscova-Chișinău-România. Participanții la filierele de trafic ale cetățenilor străini pe relația Est-Vest, încasează sume importante de bani care, nu în puține cazuri, sunt spălate prin intermediul unor firme și agenții particulare din țara noastră. Pentru a preîntâmpina expulzarea din țară, de către autoritățile române, a imigranților ilegali în România, aceștia sunt sfătuiți de către șefii de rețele și călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și celelalte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate. Imigrarea de persoane în Vest este o formă concretă de materializare a crimei organizate de inspirație rusă, cu ample tendințe de amplificare și facilitată de vulnerabilitatea frontierei de stat cu Republica Moldova, în special în Lunca Prutului.

Traficul cu armament, muniții, explozivi, substanțe radioactive și nucleare se desfășoară pe axa Est-Vest și a luat amploare în urma desființării fostei Uniuni Sovietice, pe fondul slăbirii excesive a mecanismelor de control într-o serie de domenii de activitate, inclusiv cel nuclear. În căutarea de cumpărători a unor astfel de produse, organizațiile criminale ruse au sprijinit constituirea, pe teritoriul României, a unor rețele de inițiere a afacerilor pentru cumpărători pe relația Germania, S.U.A., țările islamice, îndeosebi Iran și Libia. În același timp, unii cetățeni români, realizând ce câștiguri pot obține din tranzacțiile ilegale în acest domeniu, s-au integrat foarte repede în mediul comercianților de materiale strategice și substanțe radioactive, desfășurând activități infracționale în acest sens.
Traficul ilegal cu autoturisme furate cu extensie internațională a luat o amploare deosebită și vizează furtul autovehiculelor de lux din Occident ce sunt valorificate apoi pe diferite filiere. Acest fenomen a cuprins și România, unde grupuri organizate de infractori autohtoni s-au racordat rețelelor italiene, germane, poloneze, bulgare, ucrainene și din Republica Moldova. Se constată existența unei colaborări infracționale între diferite filiere de traficanți, materializată îndeosebi în valorificarea de mașini furate, acoperirea faptelor prin documente contrafăcute ori falsificate, transportul autovehiculelor furate pe diverse rute pentru beneficiari prestabiliți și chiar schimburi de asemenea autovehicule. Înlesnirile vamale privind introducerea și scoaterea din țară a diverselor bunuri au fost exploatate cu promptitudine de organizațiile criminale interesate, care au plasat România în ruta balcanică de tranzitare a autovehiculelor furate din Occident către Orient, folosind-o, totodată și ca o piață rentabilă de desfacere.

Traficul cu ființe umane. Pe fondul dezorganizării sociale, a șomajului și a lipsei de perspectivă profesională a multor tinere, îndeosebi minore, prostituția a renăscut nu numai în țară, dar s-a internaționalizat prin intermediul rețelelor de proxeneți, îndeosebi din Spania, Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Italia, Germania. Rețelele își au, de regulă, sediul în aceste țări, iar prin membrii lor racolează tinerele sub diverse forme (excursii, fotomodele, concursuri, angajări artistice), le scot legal sau ilegal din România, forțându-le, pe cele care nu vor, să practice prostituția.

2.4 Metode de combatere a crimei organizate la nivel național
În elaborarea strategiilor de prevenire și combatere a crimei organizate se foloses o serie de obiectivele specifice cum sunt:

reducerea vulnerabilității societății la infiltrarea organizațiilor criminale;

reducerea posibilităților de acumulare și folosire a profiturilor obținute din activități ilicite;

stabilirea, dezmembrarea și lichidarea organizațiilor criminale prin urmărirea și condamnarea acestora, confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni și a celor folosite în astfel de scopuri. O importanță deosebită în elaborarea strategiilor de combatere a fenomenului crimei organizate o au elementele obiective și subiective care, neluate în calcul, pot influența în mod negativ rezultatele obținute.

Ca elemente obiective se pot menționa:

nivelul resurselor disponibile;

calificarea și competența resurselor umane, în special a celor care își desfășoară activitatea în sistemul justiției penale și în serviciile de reprimare a crimei organizate.

Ca elemente subiective se au în vedere:

nivelul corupției și vulnerabilitatea față de acest fenomen;

legăturile de complicitate existente între grupările criminale organizate și anumite elemente ale sistemului politic, economic și administrativ.

Un rol  primordial  în  elaborarea strategiilor de  combatere  a  crimei organizate îl are identificarea celor mai eficiente metode ce vor fi folosite în scop preventiv și de combatere a acestui fenomen. Deși interdependente din punct de vedere al efectelor produse, metodele de prevenire și cele de reprimare a crimei organizate diferă între ele, în special ca mod de acțiune.
Metodele preventive presupun acțiuni defensive care vizează, diminuarea ariei de operare a organizațiilor criminale, în timp ce metodele de combatere implică măsuri ofensive, având drept scop slăbirea, dezmembrarea și lichidarea structurilor criminale.

Strategiile preventive pun accent pe următoarele obiective:

reducerea posibilității organizațiilor criminale de a desfășura activități infracționale;

reducerea vulnerabilității sectoarelor economice legale.
Strategiile care vizează reducerea posibilităților organizațiilor criminale de a desfășura activități compatibile cu crima organizată, integrează ca metode:

diminuarea cererii de bunuri și servicii ilicite;

recuperarea bunurilor și serviciilor monopolizate de către organizațiile criminale;

consolidarea valorilor moralității și ale legalității;

conștientizarea populației asupra pericolului pe care crima organizată îl reprezintă pentru societate.

Strategiile care urmăresc reducerea vulnerabilității economiei legale pun un accent deosebit pe transparența cât mai mare a sectoarelor” economico-financiare, întrucât organizațiile criminale sunt interesate să penetreze în economia legală pentru:

spălarea și investirea veniturilor ilicite;

asigurarea unei poziții respectabile în societate pentru membrii acestora;

exercitarea unui control mai riguros asupra ariei de acțiune în scopul obținerii de profituri maxime;

diminuarea, pe cât posibil, a riscurilor acțiunilor represive din partea autorităților statale.

Prin accentuarea transparenței în sectoarele economiei legale, se poate realiza o mai bună monitorizare a activităților ce se desfășoară în cadrul acestora, sporind posibilitățile de depistare a acțiunilor de penetrare din partea organizațiilor criminale, respectiv de prevenirea acestora.
Reducerea vulnerabilității economiei legale trebuie să se facă în mod echilibrat, prin mecanisme economico-financiare de reglare care să favorizeze concurența și să evite riscul ca organizațiile criminale să recurgă la violență ori la acte de corupție pentru a obține monopolul în anumite domenii.
Strategiile de prevenire a crimei organizate diferă, în anumite privințe, de cele de prevenire a criminalității. Potrivit raportului întocmit de Secretariatul General al Națiunilor Unite și prezentat la cel de-al VIII-lea Congres ținut la Havana în 1990, strategiile de prevenire a criminalității sunt categorisite în strategii directe și strategii indirecte. Strategiile directe cumulează, în special, categoria măsurilor preventive cu un pronunțat caracter practic-aplicativ ce urmăresc restrângerea posibilităților de comitere a faptelor infracționale. In categoria strategiilor și măsurilor preventive directe, se includ cele vizând:

reducerea potențialului de comitere a infracțiunilor;

protecția fizică împotriva furturilor;

marcarea obiectivelor de valoare pentru o identificare individuală;

patrularea preventivă stradală și zonală;

supravegherea transportului public;

asigurarea de către organele de politie a unor servicii de consultanță antiinfracțională;

desfășurarea de campanii publicitare antiinfracționale, cu implicarea mass-media etc.

Strategiile indirecte au ca finalitate, pe de-o parte, identificarea, structurarea și influențarea posibilităților societății pentru îmbunătățirea calității generale a vieții, iar, pe de altă parte, restrângerea câmpului de acțiune al criminalității. In categoria măsurilor ce pot face obiectul strategiilor indirecte intră:

promovarea de programe de măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ și al protecției sociale;

elaborarea unor programe de măsuri specifice, bine concepute și susținute material de stat sau organizate de poliție, împreună cu alte structuri din justiție, administrație sau de natură obștească, pentru ocuparea timpului liber al adolescenților într-un mod cât mai plăcut și util;

ridicarea standardului de viață al comunităților, pornindu-se de la premisa că sărăcia este o componentă esențială a cauzalității creșterii ratei infracționalității.
Desigur, paleta măsurilor ce fac obiectul strategiilor de prevenire a fenomenului infracțional este mult mai largă, aceasta variind de la o țară la alta, în funcție de nivelul de dezvoltare, gradul de educare al populației, rata criminalității. In cadrul procesului de armonizare cu legislația internațională a fost adoptata Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalității organizate, instituindu-se astfel cadrul juridic de reglementare principal, necesar pentru abordarea unitara a fenomenelor conexe si infracțiunilor din sfera criminalității organizate, de către diferitele instituții si structuri cu atribuții in domeniul prevenirii si combaterii acesteia.
La articolul 2 al legii menționate se oferă o definiție a grupului infracțional organizat, respectiv „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada si acționează in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii săi in cadrul grupului”.

– PAGINĂ ALBĂ –

STUDIU DE CAZ

CORUPȚIA ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Activitatea Direcțiai Naționale Anticorupție din ultima perioadă arată tot mai limpede, că principala sursă și resursă pentru corupție o reprezintă administrația publică, fie ea centrală sau locală.

Recentele anchete, de la Prahova, Constanța, Cluj, Timișoara, Iași, Piatra Neamț, Buzău, arată toate același lucru: contractele publice se derulează pe trasee prestabilite, cu câștigători cunoscuți și, ceea ce nimeni nu vrea să sublinieze, sumele de la care se pleacă la licitații sunt supraevaluate, tocmai pentru a exista posibilitatea returnării unor bani către cei care hotărăsc destinul respectivului contract.

Direcția Națională Anticorupție explică în felul acesta sursa îmbogățirii multor dintre politicienii de meserie, care au salarii mici, dar cheltuieli lunare de câteva ori mai mari.

Prezentul studiu de caz aparent minor, ca și cuantum al sumelor implicate, poate fi considerat un adevărat “modus operandi” privind corupția în administarția publică.

Personajele sunt mereu aceleași – un primar în timpul exercitării mandatului, doi foști primari, un om de afaceri aflat acum în arest pentru evaziune fiscală, mai mulți oameni politici de mâna a doua, funcționari publici, experți etc.

Cum începe procurorul expunerea cazului reprezintă introducerea perfectă în subiect: ,,În perioada 2007- 2008, învinuiții Popa Gheorghe, Prună Marcel și Ursache Radu Viorel, primii doi succedându-se în mandatul de primar al comunei Pipirig, județul Neamț, iar cel de-al treilea fiind până în luna 2008 primar al comnei Bălțătești, județul Neamț, toți având calitatea de ordonatori principali de credite, au fost determinați de învinuitul Crăciun Marius, administrator al SC Costiluc SRL Piatra Neamț să-și exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin atribuirea cu încălcarea prevederilor legale, de lucrări de pietruire a drumurilor comunale către SC Costiluc SRL și prin plata unor lucrări neefectuate ori prin plata unor costuri modificate unilateral de executant, față de cele prevăzute în studiul de fezabilitate și ofertă. Prin săvârșirea faptelor a fost cauzat un prejudiciu total de 723.325, 42 lei, din care 532.270, 42 lei în dauna bugetului local al comunei Pipirig și 191.055 lei în dauna bugetului local al comunei Bălțătești, județul Neamț, sume de bani de care a profitat SC Costiluc și învinuitul Marius Crăciun.

Producerea prejudiciului a fost înlesnită de învinuitul Trofin Gheorghe, în calitate de diriginte de șantier.”

Sub aceste fraze seci se ascunde, de fapt, o rețea și o rețetă de făcut bani. Fără a interveni cu comentarii decât acolo unde este neapărat necesar, să redem fragmente semnificative din rechizitoriu, care, dacă înlocuim doar nume de personaje, localități și firme, poate fi aplicat la multe alte situații.

Rechizitoriul care a fost prezentat instanței de judecată curge firesc în expunere și aproape nu mai are nevoie de explicații.

”Din declarațiile persoanelor audiate în cauză a rezultat că învinuitul Marius Crăciun s-a prezentat la cele două primării pretinzând că are susținere politică și, în virtutea acestui fapt, că asigură finanțarea din fonduri guvernamentale a lucrărilor…”

”Din declarațiile coroborate ale învinuiților rezultă că în ziua de 8.02.2007, învinuitul Crăciun Marius, însoțit de martorii Bucureșteanu Emilian și Bonteanu Iulia Brândușa, s-a prezentat la Primăria Comunei Pipirig, unde a inițiat cu învinuiții Popa Gheorghe, primar la acea dată și Buturaș Gheorghe, contabil șef, discuțiile în legătură cu încheierea unui contract de lucrări publice constând în pietruirea de drumuri comunale.

Învinuitul Crăciun Marius, susținut și de martorul Bucureșteanu Emilian, ce avea și funcția de secretar executiv în cadrul unui partid politic (PDL – nr. Actualmente, Emilian Bucureșteanu este președintele partidului Forța Civică, filiala Neamț) a impus încheierea contractului în mod direct cu SC Costiluc SRL, ca o condiție pentru obținerea finanțării, invocând relațiile sale la nivel decizional. Învinuitul Crăciun Marius a prezentat totodată forma deja redactată a contractului”.

”În cursul urmăririi penale, învinuiții Popa Gheorghe și Crăciun Marius au susținut că s-ar fi realizat procedura dialogului competitiv, prevăzut de art. 94, 95 din OUG nr. 34/2006, însă documentația nu s-a regăsit la Primăria Pipirig și, oricum, această procedură nu era aplicabilă în speță”.

Învinuitul Crăciun Marius a prezentat invitația de participare nr. 1423/4.12.2006 a primăriei Pipirig, semnată de învinuitul Popa Gheorghe și adresa nr. 600 din 22.01.2007 a Primăriei Pipirig, semnată de același învinuit în calitate de primar, prin care SC Costiluc SRL era înștiințată că a fost declarată câștigătoare pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări. În evidențele Primăriei, numerele de înregistrare menționate sunt atribuite însă altor înscrisuri, fără legătură cu cauza. În fapt, cele două adrese au fost preconstituite, învinuții urmărind (…) să acopere formal derularea unei proceduri de achiziție publică, însă (…) învinuiții au acționat în grabă pentru a asigura folosul injust învinuitului Marius Crăciun, astfel încât nu s-a preocupat de acoperirea scriptică a fraudei, cu atât mai mult cu cât între ei s-au ivit neînțelegeri”.

”Cu întocmirea întregii documentații a fost însărcinată martora Bonteanu Iulia Brândușa, reprezentanta SC BP Consult Project SRL (…). După cum se observă din cronologia actelor întocmite, acestea au fost redactate într-un interval scurt de timp. Astfel, odată ce H.G. nr. 1250/2007, a fost publicată în Monitorul Oficial, în perioada 14.11-19.11.2007, BP Consult Project SRL a depus studiul de fezabilitate și proiectul tehnic la Primărie.

Așa cum rezultă și din constatarea tehnico-științifică efectuată în cauză, listele cuprinzând cantitățile de lucrări întocmite de SC Costiluc SRL și vizate de dirigintele de șantier Trofin Gheorghe, care au stat la baza emiterii facturilor fiscale, au fost procesate pe calculator la data de 13.11.2007, deci înainte de executarea lucrărilor, care au început la data de 26.11.2007.

Totodată, din punct de vedere scriptic rezultă că lucrările s-au realizat în perioada 26.11- 5.12.2007, în zece zile în care, potrivit relațiilor comunicate de Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Regional Moldova, au predominat ninsorile, ploaia și lapovița.

SC Costiluc SRL nu a dispus de forța de muncă necesară pentru executarea lucrărilor facturate către Primăria Pipirig, din relațiile comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț rezultând că în perioada noiembrie – decembrie 2007 firma avea doi angajați: un contabil și un agent de vânzări. Firma executantă nu a prezentat situația utilajelor de care dispunea. De altfel, firma nu a prezentat nici un fel de material contabil din care să rezulte achiziția de materiale, deținerea/ închirierea de utilaje specifice”.

”Referitor la învinuitul Trofin Gheorghe se reține că în referatul său de diriginte de șantier, întocmit la 10.12.2007, a certificat că a admis la plată acele lucrări recepționate de comisia de recepție (…) fără a specifica aceste lucrări, deși recepția fusese efectuată în 5.12.2007. Având în vedere și împrejurarea că tot la data de 5.12.2007 a fost încheiat și contractul de prestări servicii cu dirigintele de șantier, împrejurare relatată de martorul Agapia Grigore în sensul că la data recepției nu a putut consulta o situație de lucrări, este reală, astfel încât recepția a fost formală”. Primarul Marcel Prună a ajuns să fie trimis în judecată pentru că a dispus plăți fără nicio justificare. Rechizitoriul procurorului demonstrează acest lucru și demontează apărarea primarului: ”Pe de altă parte, învinuitul Marcel Prună, ce l-a succedat pe învinuitul Popa Gheorghe în mandatul de primar, a invocat forma procesului verbal din 5.12.2007 ca fiind recepție finală, pentru a-și justifica plata diferenței de 292.259 lei din factura nr. 9802017 din 05.12.2007. Acesta a susținut că SC Costiluc SRL și-ar fi continuat lucrările sub mandatul său, însă fără a prezenta vreun înscris privind situația lucrărilor ori recepția acestora. Mai mult, așa cum s-a precizat anterior, la data de 30.09.2008, învinuitul Prună Marcel a dispus plata unei facturi de piatră spartă în valoare de 30.737,70 lei emisă de SC Costiluc SRL la data de 26.09.2008, pentru care există notă de recepție, dar nu rezultă din nici un înscris punerea sa în operă, pietruirea presupunând procese tehnologice ce constau în amenajarea acostamentului, așternutul straturilor, compactare, etc. și nu o simplă împrăștiere.

În declarațiile sale, învinuitul Prună Marcel a invocat fie că a efectuat plățile cunoscând că lucrările au fost terminate și plata era datorată executantului, fie că a fost supus unor presiuni și amenințări. (…)

Relevante din declarațiile învinuitului Buturaș Gheorghe sunt și aspectele privind modul în care învinuitul Crăciun Marius a impus în ziua de 5.12.2007 plata integrală a facturii lucrărilor, insultând pe învinuiți și telefonând ostentativ prefectului Mocanu Toader, în final obținând (…) plata parțială a facturii, în limita a 500.000 lei…”

La data de 5.12.2006, la Primăria Bălțătești, a fost înregistrată cu nr. 4773 nota justificativă întocmită de Maria Buraga, referent pentru achiziții publice în Primărie, prin care aceasta a propus ca soluție pentru realizarea obiectivului ”Reabilitare (pietruire) drumuri comunale având o lungime de aproximativ 20 km” derularea procedurii de achiziție publică a dialogului competitiv.

Rechizitoriul procurorului arată ce se afla în spatele acestei proceduri: ”Din declarațiile martorei Buraga Maria, referentul în specialitatea achizițiilor publice al primăriei Bălțătești, rezultă că firmele cărora le-au fost adresate invitațiile de participare i-au fost indicate de primarul Ursache Radu Viorel, cel care i-a solicitat și găsirea soluției pentru o procedură facilă pentru obiectiv. (…) Din declarațiile învinuitului Ursache Radu Viorel s-a reținut că oportunitatea obținerii finanțării și a realizării obiectivului de reabilitare a drumurilor a fost decisă pe baza discuțiilor avute cu Bucureșteanu Emilian și Bonteanu Iulia Brândușa, reprezentanții BP Consult Project și care făceau parte din aceeași formațiune politică cu învinuitul, la nivel județean.”

Evident, odată demarată procedura, au fost trimise invitațiile de participare către 3 firme. Acestea au fost SC Costiluc SRL, SC Terra Trans SRL Săvinești și SC Drupo Neamț SA Piatra Neamț. Comisia a deschis plicurile pe 15.01.2007 și a declarat câștigătoate oferta Costiluc SRL. Cum apare acest lucru în rechizitoriu:

”Referitor la participanții la procedură, s-a reținut din cercetări că SC Terra Trans SRL are ca asociat și administrator pe Crăciun Maria, cumnata învinuiților Crăciun Marius și Crăciun Andreea, ce administrează SC Costiluc SRL, iar SC Drupo Neamț SA era condusă la acea dată de directorul general Brumă Cezar Sorin, aflat în relații de prietenie cu învinuitul Crăciun Marius, potrivit declarației martorului Pustan Daniel Romeo, fost director tehnic la acea firmă. De altfel, în virtutea acestui fapt, între SC Costiluc SRL și SC Drupo Neamț SA s-au derulat mai multe raporturi comerciale ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză, întrucât s-a suspectat că au prejudiciat cea din urmă societate”.

 Afacerea nu putea ieși dacă nu ar fi fost și o găselniță cu aprovizionarea cu materiale. În centrul justificărilor – societatea Consiliului Județean Neamț, cunoscuta ”Drupo”. Morișca a mers unsă: ”Pentru a beneficia cât mai urgent de banii alocați lucrării, învinuitul Crăciun Marius a emis în numele SC Costiluc SRL factura fiscală nr. 9802021/25.01.2008, în valoare de 613.976,72 lei, reprezentând contravaloare materiale conform situației de plată din data de 14.01.2008.”

Potrivit acestei situații, s-ar fi livrat 3.180 mc balast și 2.240 mc de piatră spartă. Chiar dacă pe ordinul de plată s-a spus că materialul a fost recepționat, practic acestea nu au fost livrate fizic beneficiarului. Explicația: ”În cursul urmăririi penale s-a motivat de către învinuți că s-a impus achiziționarea materialelor anticipat pentru a se evita scumpirea lor ulterioară, iar pietrișul ar fi rămas în custodia SC Drupo Neamț SA, de unde a fost cumpărat de SC Costiluc SRL. (…) Așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică, din verificarea relațiilor comerciale dintre cele două firme a reieșit că SC Costiluc SRL a achiziționat în perioada 2007 – 2008 de la SC Drupo Neamț SA cantitatea totală de 717 mc de materiale din cei 8.043 mc ce rezultă din situația financiară a obiectivului că au fost folosiți pentru drumurile comunale din Bălțătești…”

O perioadă de timp, cauza a fost instrumentată și de DNA-ST Bacău și cercetările au fost extinse și împotriva directorului general de la Drupo Neamț, Sorin Cezar Brumă. Motivarea cercetării: suspiciunea că societatea Consiliului Județean a fost păgubită în relația cu Costiluc SRL. În primul rând, s-a luat în calcul suspiciunea că Drupo a livrat pietriș din balastiera Girov către firma privată, fără evidențierea contabilă corespunzătoare. Trebuie să recunoaștem că suspiciunea era întărită de participarea la licitație, pe post de ”mână moartă”, a celor de la Drupo, de prietenia dintre șefii celor două societăți și de faptul că buletinele de analiză și de verificare pentru drumul de la Bălțătești au fost realizate de laboratorul de analize de la Drupo. Nu în ultimul rând, procurorul a constatat ”existența unor contracte de asociere înregistrate cu număr fictiv între Drupo Neamț SA și SC Costiluc SRL, prin care cea din urmă folosea terenul primei firme, instalând stații de betoane în punctele de lucru din Girov și Roman”.

Firesc aproape, dacă ne gândim la perioada cercetărilor, Brumă a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că ”din probatoriul administrat nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea faptelor pentru care acesta a fost cercetat”. Mai mult decât atât, Sorin Cezar Brumă a fost avansat în posturi importante la nivel central, mai ales în zona investițiilor, unde posibilitatea încheierii și intermedierii de contracte era mult mai mare.

 Pagubele în legătură cu acest contract pot fi împărțite pe categorii. În primul rând, pe partea de proiectare, s-ar fi plătit nejustificat suma de 40.580 lei către SC BP Consult Project SRL, în condițiile în care studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și caietul de sarcini au fost executate de proiectant pentru o lungime de 11,9 km, dar au fost plătite pentru 20 de km. Pentru partea de executare a terasamentului, a stratului de fundare și a celui de bază, experții au mai putut constata o pagubă de 138.806 lei, pentru plata în avans a materialelor.

Ce nu au putut instrumenta cei de la DNA, la vremea aceea, reprezintă adevărata pagubă: materialele luate de la Drupo fără plată. De aici au rezultat sume mari de bani, care au putut fi folosite cum voiau mușchii decidenților.

Concluzie: Materialul de față demonstrează, cum spuneam la început, că banii se făceau pe baza unui circuit foarte bine pus la punct. La început, este folosită influența politică. Oamenii pe care i-ai ajutat în campanie te ajută și îți spun de unde vin banii pentru lucrări. Merg cu tine pe teren, fac presiuni și oferă soluții pentru primarii ascultători și dornici de un ban de-o friptură.

Lucrările propriu-zise se fac de mântuială, cu materiale luate de unde se poate, recepțiile la fel, iar onorabilitatea este asigurată din nou de stat, printr-o societate a administrației publice, condusă și subordonată celor pe care i-ai ajutat în campanie.

CONCLUZII

Pentru reducerea gradului de corupție cu care se confruntă în prezent România, se impune necesitatea asumării de către toate instituțiile și autoritățile publice a îndeplinirii obiectivelor stabilite în Strategia națională anticorupție pe perioada 2012 – 2015. Pentru combaterea corupției sunt necesar a fi asumate și respectate de către instituțiile și autoritățile publice toate principiile și valorile înscrise în strategia națională anticorupție. De mare importanță în lupta împotriva corupției este abordarea trihotomică: prevenire, educație și combatere.

Un rol important îl are cooperarea loială între instituții și stabilitatea în separarea puterilor, elemente importante care permit realizarea de progrese în chestiunile legate de reforma judiciară și implicit în lupta împotriva corupției.

Lupta împotriva corupției nu trebuie considerată un scop în sine, ci este chiar unul din mijloacele de reformare a sistemului. Toleranța la corupție trebuie să fie zero. Reacțiile contra ei trebuie să existe în primul rând din partea autorităților, cărora le revine atribuția funcțională de a genera instrumentele de prevenire și combatere, și apoi în rândul populației, care trebuie să realizeze consecințele dezastruoase ale acestui flagel.

În mod important însă, la nivel internațional oamenii chestionați în cadrul Barometrului Global al Corupției nu se văd ca victime ale corupției lipsite de putere. Ei cred că pot să fie o parte a soluției. În India, în 2011, milioane de oameni au mărșăluit să ceară stabilirea unei comisii independente anti-corupție; în Brazilia, o petiție a cetățenilor a dus la instituirea unei legi ce interzice politicienilor corupți să candideze pentru alegeri. Acțiunea cetățenilor poate duce la dezvăluirea actelor de corupție, sancționarea oficialilor corupți și presiune asupra guvernelor reticente să facă mai mult în lupta împotriva corupției. Barometrul Global al Corupției subliniază dorința presantă a cetățenilor de a fi implicați în stoparea corupției. Eforturile de a opri corupția au început serios la începutul anilor 1990, într-un timp când corupția era un secret rar discutat. Douăzeci de ani mai târziu, Barometrul Global al Corupției arată că oamenii recunosc foarte bine extinderea problemei și sunt gata să se confrunte ei înșiși cu problema.

Plecând de la studiul efectuat, putem trage o serie de concluzii privind corupția, valabile la nivel național, astfel:

Mita este larg răspândită. În general, mai mult de unul din patru oameni (27 %) raportează că au plătit mită în ultimele 12 luni atunci când au interacționat cu instituții și servicii publice cheie.

Instituțiile publice încredințate să protejeze oamenii sunt afectate de cele mai mari niveluri de mită. Între cele opt sectoare evaluate, poliția și sectorul judiciar sunt văzute ca fiind cele mai predispuse la mită. Aproximativ 31 % din oamenii care au avut contact cu poliția raportează că au dat mită. Pentru cei ce au interacționat cu sectorul judiciar, procentul este de 24 %.

Guvernul nu întreprinde măsuri pentru a trage la răspundere pe cei corupți. Majoritatea oamenilor cred că guvernul este ineficient în combaterea corupției și că corupția se înrăutățește.

Pilonii democratici ai societății sunt văzuți ca cei mai corupți. Partidele politice, forța motivatoare a democrațieir, sunt percepute a fi cea mai coruptă instituție.

Legăturile personale sunt folosite pentru a corupe administrația publică. Oamenii chestionați asupra corupției fac mai mult decât să plătească doar mită: aproape doi din trei oameni cred că legăturile și relațiile personale ajută lucrurile să se realizeze în administrația publică.

Grupările puternice sunt considerate a conduce acțiunile guvernului în locul binelui public. Mai mult de unul din doi oameni (55 %) cred că guvernul este în mare parte sau în totalitate condus de grupuri ce acționează în propriile lor interese în locul beneficiului cetățenilor.

Oamenii declară că sunt pregătiți să schimbe status quo-ul. Aproape 9 din 10 respondenți spun că ar acționa împotriva corupției. Majoritatea oamenilor au spus că ar fi dispuși să vorbească și să raporteze un incident de corupție. Două treimi din cei cărora li s-a cerut să dea mită spun că au refuzat.

In urma concluziilor rezultate, se pot formula o serie de opinii care se pot constitui ca puncte de plecare sau instrumente prin care se poate acționa pentru diminuarea acestui flagel al sociății actuale:

Este necesar ca integritatea și încrederea să devină principiile fundamentale ale instituțiilor și serviciilor publice. Guvernul trebuie să acționeze cu transparență și să își deschidă registrele și activitățile scrutinului public. Ar trebui să fie elaborate coduri de conduită care să fie respectate de către toți funcționarii publici. Guvernul ar trebui să insereze transparența în modul în care lucrează prin adoptarea și implementarea de legi comprehensive pentru accesul la informații. Ar trebui să fie adoptate și să pună în aplicare standarde pentru achiziții și managementul financiar public, consistente, în accord cu Articolul 9 al Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției și Principiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) cu privire la Creșterea Integrității în Achizițiile Publice. Guvernul trebuie să înființeze mecanisme și canale de responsabilitate care angrenează publicul în supraveghere. Oamenii ar trebui să refuze să dea mită, oriunde li se cere și oricând este posibil.

Guvernarea ar trebui sa se sprijine pe statul de drept, bazat pe Constitutie – ca norma superioară. Guvernul ar trebui să prioritizeze reformele anti-corupție în cadrul poliției, pe baza unei analize detaliate a problemelor fundamentale. Guvernul trebuie să asigure independența și imparțialitatea sectoarelor judiciare, trebuie să înființeze controale și bilanțuri adecvate pentru a se asigura că interesele private și grupurile de putere nu dictează acțiunile și politicile publice.

Instituirea unui mecanism prin care cei corupți să fie trași la răspundere. Instituțiile abilitate trebuie să prevenă, detectarea, investigeze, urmărească în instanță și pedepsirea actelor de corupție în mod efectiv, precum și recuperarea sumelor rezultate din acte de corupție. Oficialii publici aleși nu ar trebui să se bucure de imunitate când sunt acuzați de infracțiuni de corupție. Oamenii are trebui să utilizeze mecanismele existente de raportare pentru a-și ridica glasul împotriva corupției pe care o văd sau o suferă. Oamenii ar trebui să-și folosească vocea, votul și cheltuielile pentru a îi pedepsi pe cei corupți, ca de exemplu să voteze doar pentru candidați și partide curate sau să cumpere doar de la companii ce au sisteme puternice de integritate și practici de afaceri curate.

Curățarea proceselor democratice. Guvernul ar trebui să adopte și să implementeze legi pentru a face finanțarea partidelor transparentă, inclusiv cerințe pentru partidele politice, candidații politici și donatorii lor să-și facă publice donațiile. Parlamentul ar trebui să adopte coduri de conduită comprehensive pentru membri, inclusiv asistență în situații de conflict de interese și reguli de declarare a averilor, intereselor și veniturilor. Parlamentul ar trebui să introducă registre obligatorii de lobby-iști.

Oamenii ar trebui să aibă instrumente necesare și protecție pentru a lupta împotriva corupției. Guvernele ar trebui să adopte și să implementeze legi privind avertizorii de integritate. Aceste legi ar trebui să includă mecanisme potrivite de follow-up pentru a permite oamenilor să raporteze infracțiunile din sectoarele public și privat și să protejeze avertizorii de represalii. Guvernul ar trebui să să furnizeze oamenilor mecanisme eficiente de raportare a corupției, ar trebui să permită organizațiilor societății civile să funcționeze ca adevărați gardieni eficienți ai guvernului și să ajute oamenii să tragă la răspundere funcționarii publici.

Dezideratul luptei anticorupție poate fi atins doar atunci când acesta izvorăște dintr-o nevoie imperioasă internă a fiecărui cetățean, indiferent de funcția pe care o deține în cadrul societății, care a înțeles rolul fundamental pe care el însuși îl joacă: acela de a impune corectitudinea și respectarea regulilor de către toți cetățenii, devenind chiar el un pilon moral al societății democratice. Pentru aceasta avem nevoie de conștientizare, de pasiune, de vocație, de standarde cu adevărat importante de performanță, de dezvăluirea adevărului și de recunoașterea greșelilor, de autenticitate, de realitate asumată și schimbare, deci de reforma reală.

– PAGINĂ ALBĂ-

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

1. *** Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

2. *** Legea nr. 78 din 08 mai 2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 219 din 18 mai 2000.

3. *** Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal (actualizat 2014), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din din 12 noiembrie 2012.

4. *** Hotărâre Guvernului nr. 215 din 20 martie 2012 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2012 – 2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupție și a indicatorilor de evaluare, precum și a Planului național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție 2012 – 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 202 din 27 martie 2012.

Lucrări de autor:

5. Constantinescu, Emil, Adevărul despre România, Editura Universalia, București, 2004.

6. Corduneanu, Constantin, Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998.

7. Danciu, Dan; Dorinica, Ioan; Rădulescu, Sorin M. (coord.), Corupția în România – realitate și percepție socială, Editura Lumina Lex, București, 2005.

8. Drosu, Șaguna Dumitru; Tutungiu, Mihai, Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București, 1995.

9. Nicolae, Radu, Corupția și politicile anticorupție, Editura Polirom, Iași, 2010.

10. Prodan, Grigore Ioan; Sârbu, Sebastian, Corupția – flagelul societății moderne, Editura Edith Advertising, Ediția a II-a, București, 2006.

11. Stapenhurst, Rick; Kpundeh, Sahr J. (coord.), Corupția și combaterea ei – spre un model de construire a integrității naționale, Casa de editură Irecson, București, 2003.

12. Danileț, Cristi, Corupția și anticorupția în sistemul juridic, Editura Konrad Adenauer Stiftung, București, 2009

13. Nicolae, Radu, Corupția si politicile anticorupție, Editura Polirom, București, 2010;

14. Sarbu, Sebastian, Infracțiunile de corupție, Editura Niculescu, București, 2013.

Pagini internet accesate:

15. Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei, București, 1958.

16. http://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/indici/ipm/index.html.

17.http://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/indici/ipc/2012/CPI2012 _map%20and%20country%20results. pdf

18. http://www.tvrnews.ro/comisia-europeana-economia-subterana-a-romaniei-depasita-ca-dimensiune-doar-de-cea-a-bulgariei_17972.html.

19. http://mesagerulneamt.ro/2014/06/studiu-de-caz-privind-coruptia-in-administratia-publica/

20. Impact_of_corruption_on_growth_and_inequality_2014, disponibil pe http://www.transparency.org/whatwedo/answer/the_impact_of_corruption_on_growth_and_inequality

21. Studiu privind relaționarea dintre criminalitatea organizată și corupție, Direcția Generală Anticorupție, 2011, disponibil online pe www.mai-dga.ro/download.php

22. Coruptia în administratia publica locala, disponibilă online pe

http://www.fdsc.ro/ documente/26.pdf

23. https://andreivocila.wordpress.com/2010/09/21/vulnerabilitati-ale-securitatii-nationale-coruptia-si-crima-organizata-2/

24. http://www.referatele.com/referate/economie/online8/Economia-subterana–Economia-subterana-in-Romania-si-rolul-sistemului-fiscal-in-relevarea-si-distru.php

25. http://www.pna.ro/