Corelația Dintre Inflație ȘI Șomaj ÎN Romania ÎN Ultimii 10 Ani

LUCRARE DE LICENȚĂ

“CORELAȚIA DINTRE INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ ÎN ROMȂNIA ÎN ULTIMII 10 ANI”

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF.UNIV.DR. Moise -Țiței Adina

ABSOLVENT:

Vlad Ana-Maria

PROMOȚIA 2016

CUPRINS

Introducere

În ziua de astăzi, datele statistice reprezintă o sursă-cheie fără de care societățile democratice nu ar putea funcționa normal și prospera din punct de vedere economic. Aceste informații constituie o bază de care depinde fiecare țară pentru a-și seta obiectivele pe termen lung. Statisticile ne răspund la multe întrebări cu privință la lumea în care trăim și economia în care activăm. Desigur că pentru a putea analiza anumite date este nevoie de cunoștințe în domeniul economic, însă matematica și informatica, fiind științe exacte integrate în domeniul economic, ne arată date fixe care pot fi folosite de către variați subiecți, de la guvernul unui stat, agenții economici, sectorul educațional, până la jurnaliști și populația interesată pentru a folosi informațiile atât în munca pe care o practică, cât și pentru a lua decizii folositoare în viața de zi cu zi.

Scopul acestei lucrări este de a studia și analiza structura pieței forței de muncă ȋn Romȃnia, avȃnd o multitudine de particularități inflaționiste,prin intermediul legăturii dintre doi indicatori macroeconomici: inflație și șomaj.

Capitolul Icuprinde concepte teoretice cu privire la inflație și șomaj, modele și teorii referitoare la evoluția acestor doua fenomene ȋn decursul anilor, date cu privire la fluctuațiile întregistrate în ultimii 16 ani ȋn Romȃnia și clasificarea principalelor procese ale inflației, dar și categorii de șomaj la nivel national.

Capitolul al II-lea esteconcentrat pe corelația dintre inflație și șomaj, atât din punct de vedere conceptual, cât și practic. Conține date și informații cu privire la valorile înregistrate de acești indicatori în România ȋn ultimii 16 ani. Pe lângă această corelație, voi prezenta curba Phillips, atȃt pe termen scurt, cȃt și pe termen lung. Plecȃnd de la acest proces, o importanță deosebită o are spirala inflaționistă ȋn strȃnsă legătură cu productivitatea muncii si salariul sub diferite forme pe care le ȋmbracă.

Capitolul al III-lea conține o analiză econometrică a inflației în corelație cu șomajul în România. Am ales acești indicatori pentru a explica impactul lor asupra populației, fiind foarte importanți ȋn economia de piață, datorită efectelor și implicațiilor, care afectează societatea, atȃt pe plan economic, cȃt și pe plan social. Sursele de capital atrase sunt indispensabile pentru dezvoltarea unui stat, atât prin resursele financiare intrate în țară, dar mai ales pentru evoluția cunoștințelor și necesitatea unor viziuni noi, cât mai diverse.

CAP I: INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ

Concept și modele privind evoluția inflației

Istoria economică demonstrează că, în toate timpurile, bunăstarea unui popor a fost dată de nivelul ratei inflației și modul în care aceasta este prezentată.Inflația este un fenomen bine cunoscut ȋncă de la ȋnceputuri de către oameni sub diferite forme, ȋntr-o oarecare măsură a afectat viața oamenilor, cȃt și viața economică, socială și politică.

“Inflația, ca și bolile, apare din motive diverse. Anumite procese inflaționiste provin din partea cererii, altele, din partea ofertei. Dar o caracteristică esențială a inflațiilor moderne este că ele au o dinamică internă și că sunt greu de oprit după ce s-au declanșat.” (P.A.Samuelson).

Inflația reprezintă procesul ȋn care arată maximizarea prețurilor, fenomen ce duce la minimizarea puterii de cumpărare a unei unități monetare, fiind un dezechilibru structural monetaro-real. Există o dereglare gravă ȋntre mărimile economice reale și mărimile economice nominale, monetare. Funcția importantă a banilor este grav perturbată datorită măsurării valorilor bunurilor cu ajutorul prețurilor. Acest fenomen al inflației nu poate fi dominat ȋn totalitate, nici măcar ȋntr-o mare măsură, poate fi doar influențat, astfel ȋncȃt toți cei care anticipează corect evoluția acestuia au de cȃștigat, iar cei care nu anticipează rămȃn neplăcut surprinși de creșterea prețurilor.

Cu ajutorul mai multor indicatori putem măsura inflația. Dintre cei mai importanți sunt: indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC); indicele prețurilor de producție (IPP); indicele general al prețurilor (IGP); deflatorul PIB.

Evoluția prețurilor unui coș de produse specific pentru consumurile gospodărești se evaluează prin intermediul indicelui prețurilor bunurilor de consum (IPC).

Evoluția prețurilor în fazele anterioare cheltuielilor finale, mai exact, prețurile materiilor prime, ale produselor finite premergătoare a fi expuse pieței și a semifabricatelor se evaluează prin intermediul indicelui prețurilor de producție (IPP).

Evoluția tuturor prețurilor din economie, atât a prețurilor bunurilor cheltuite ȋn scopuri gospodărești, cât și a prețurilor bunurilor care intră în procesele de producție se evaluează prin intermediul indicelui general al prețurilor (IGP).

Modificarea nivelului mediu al prețurilor bunurilor și serviciilor cuprinse în produsul intern brut (PIB) este indicat de către deflatorul PIB, și se calculează astfel:

Deflatorul PIB = * 100

Organizarea diferită a bunurilor și serviciilor oferă o deosebire ȋntre indicele general al prețurilor (IGP) și deflatorul PIB. Dacă indicele general al prețurilor (IGP) se calculează astfel ȋncȃt se are ȋn vedere produsele importate, deflatorul PIB se calculează avȃnd ȋn vedere bunurilor și serviciilor fabricate în interiorul țării.

Clasificarea principalelor procese ale inflației

Tabelul 1.1. Clasificarea inflației

Sursa:

Deși inflația este cea dorită de fiecare stat în parte, ȋnsă există perioade economice de declin în care se înregistrează scădere economică, la fel cum a fost și cazul României în 2009 – 2010. Inflația nu trebuie înțeleasă ca fiind un proces liniar. Prin conținutul său, inflația înseamnă o evoluție pozitivă, ascendentă a economiilor naționale, a diferitelor sisteme internaționale și mondiale, pe termen scurt și mediu, dar care nu exclude oscilații conjuncturale, chiar și regrese economice temporale. Inflația evidențiază acea situație în care rezultatele macroeconomice au o tendință de scădere, menținându-se însă sub control o serie de corelații fundamentale de echilibru.

Principalul efect al inflației ȋl reprezintă reducerea puterii de cumpărare a monedei, fenomen ce afectează ȋn mod inegal și diferit agenții economici. Se elimină o parte din resurselor material concentrate prin devalorizarea banilor și, ȋn acest fel, putem garanta aplicarea unei rate diminuate a volumului din cadrul circuitului economic.

Se pune problema dacă inflația s-ar putea vreodată reduce fără a ȋntâmpina inconveniente majore cu privire la pierderii locurilor de muncă sau a scăderii producției atunci cȃnd o inflație s-ar demonstra sau ar continua să se demonstreze pe o perioadă ȋndelungată. O astfel de cercetare de analizare a inflației pleacă de la o supoziție , această presupunere se referă la: inflația este continuă (ȋn situațiile ȋn care nivelul potential este mai mic decȃt venitul său actual); inflația s-a ȋntins pentru o perioadă și oamenii se așteaptă ca ea să se mai ȋntindă.

Principalul obiectiv al echilibrării puterii de cumpărare pe care salariații și alte categorii de persoane cu venituri fixe l-au pierdut ȋl reprezintă indexarea salariilor, dar și a altor venituri, fiind o componentă importantă a politicii antiinflaționiste..

Indexarea reprezintă o metodă ce ȋngăduie creșterea veniturilor pentru a influența puterea de cumpărare a acestor venituri, dar ȋn funcție de creșterea prețurilor.

După procentul cu care sunt indexate veniturile distingem:

indexare totală (veniturile sunt indexate cu același procent cu care a crescut rata inflației);

indexarea parțială (veniturile sunt indexate cu un procent inferior față de rata inflației).

Ȋn concluzie, nu este neeapărat nevoie de menținereaacordăii de compensații fixe, în condițiile ȋn care economia specifică României și a evoluțieiprocesului inflaționist trebuie să treacă la indexarea curentă asalariilor. Gospodăriile își ȋmbunătățescsingure alocarea veniturilor pentruachiziționarea bunurilor și serviciilor necesare, fapt constituit pentru indexarea curentă a salariilor, ceea ce reprezintă unul dintre principalele motive.

Grafic 1.1. Inflația ȋn România în perioada 2000 – 2015

Sursa: Institutul Național de Statistică

Din graficul 1.1 se pot observa cele două mari fluctuații ale inflației. Prima a fost una pozitivă, fiind înregistrată în anul 2000 (45,7). Descreșterea din perioada 2000 – 2007 este caracterizată de următoarele aspecte:încetinirea ritmului de creștere a prețurilor administrate și evoluția constantă a prețurilor volatile;deprecierea monedei naționale;reducerea volumului producției și circulației mărfurilor, fapt ce a dus la scăderea puterii de cumpărare a banilor.

Spre deosebire de creșterea considerabilă întregistrată anterior, anul 2015 aduce o scădere impresionantă cu efecte importante asupra economiei României, de aici reieșind descreșterea întregistrată in această perioadă (-0,6), dar și dezechilibrele apărute în toate domeniile de activitate:

inflația prin salarii și prin costuri, astfel că orice maximizare a salariilor duce la maximizarea costurilor de producție, rezultȃnd, maximizarea prețurilor;

inflația prin cerere și ofertă presupune maximizarea cererii de bunuri și servicii mult mai accelerată decât maximizarea ofertei, provocȃnd maximizarea masei monetare;

apariția unui șomaj prelungit.

Teorii ale inflației formulate sub diferite modele

Teoriile privind creșterea economică au evoluat de-a lungul timpului, fiind influențate de relațiile economice existente în acea perioadă și de instrumentele de analiză economică disponibile. Modelele creșterii evidențiaza modul prin care activitatea prezentă o influențează pe cea viitoare și identifică sursele care pot conduce la o creștere continuă.

Tabel 1.2. Modele ale inflației

Sursa:

Concept și cauze ce influențează apariția șomajului

Ȋn literatura de specialitate, trebuie menționat că, la origine, noțiunea de șomaj este sinonimă cu aceea de “inactivitate”, ȋnainte de a face un rezumat al definițiilor date șomajului.

Șomajul reprezintă dezechilibru macroeconomic caracterizat de un excedent al ofertei față de cererea de forță de muncă, cu niveluri și sensuri de evoluție diferite de la o țară la alta – nu exclude deplin starea de ocupare totală a forței de muncă. Șomajul trebuie privit ca o stare de criză economică și socială actuală, nu ca o fatalitate, adică o situație din care nu se mai poate ieși.

Șomerii, a doua componentă a populației active, reprezintă persoanele din cadrul populației active disponibile, care doresc să lucreze și caută un loc de muncă remunerat; în cadrul șomerilor includem atât persoanele care și-au pierdut locul de muncă, cât și noii ofertanți de forță de muncă ce nu găsesc un loc în care să se angajeze. Șomerii sunt persoanele ȋn vȃrstă de 15 ani și peste, care în timpul acestei perioade de raportare îndeplinesc concomitent următoarele condiții:

șomerii care nu dețin un loc de muncă și nu execută activități ce aduc venituri;

șomerii care sunt în căutarea unui loc de muncă, folosind în ultimele 4 săptămâni metode diferite pentru a-l descoperi: înscrierea la Oficiul de forță de muncă și șomaj sau la agenții particulare de plasare, demersuri pentru a iniția o muncă pe cont propriu, tipărirea de publicații sau răspunsuri la anunțuri, apel la rude, prieteni, sindicate etc;

șomerii sunt dispuși să debuteze ȋn respectivul domeniu în următoarele 15 zile ȋn cazul ȋn care și-ar găsi un loc de muncă potrivit.

Sunt cuprinse, de altfel:

persoanele care nu au un loc de muncă, dispuse să muncească, dar care așteaptă să fie rechemate la muncă sau care au găsit un loc de muncă și urmează să debuteze ȋn domeniul activat la o dată ulterioară perioadei de referință;

persoanele care în mod normal fac parte din populația pasivă (cum ar fi elevii, studenții, pensionarii), dar care au afirmat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt dispuse să activeze lucrul respectiv.

Măsurarea șomajului este o problemăde estimare a proporțiilor, structurii, intensității și duratei lui – analiza este realizată de instituții specializate. În România măsurarea șomajului se asigură cu ajutorul Balanței forței de muncă sau al Anchetelor asupra forței de muncă. De asemenea măsurarea se face în expresie relativă, calculându-se rată șomajului (raportul procentualîntre numărul șomerilor și numărul total al populației active disponibile):

1.5. Categorii de șomaj ȋn Romȃnia

Șomajului este delimitat în șomaj voluntar și șomaj involuntar .

Șomajul voluntarreprezintă procesul când muncitorii resping toate oportunitățile si refuză toate ofertele de a se angaja pe anumite posturi sau ȋn anumite funcții, avȃnd ȋn vedere salariile deja existente pe piața muncii.

Șomajul involuntar reprezintă procesul când în economie sunt insuficiente posturi sau chiar un număr redus de locuri de muncă, la salariile existente pe piață. Rata naturală a șomajului conform unor explicații reprezintă procentul șomerilor care nu sunt angajați voluntar.

Ȋn funcție de cauzele pe care îl condiționează, ȋn mediul primului proces există următoarele categorii de șomaj:

șomaj ciclic (conjunctural), se repetă la perioade de timp mai ȋndelungate sau mai scurte, fiind provocat de crizele economice și situații neprielnice trecătoare;

șomaj structural, provocat de schimbarea organizării economiei pe ramuri, subramuri, activități făcȃnd excepție dezvoltarea nevoilor, criza energetică, revolta tehnico-științifică sau alți factori;

șomaj tehnologic, provocat de substituirea vechilor metode și tehnologii cu altele mai noi, ȋnsă, nu numai, a fost provocat și de centralizarea cȃtorva capitaluri și fragmente economice cu reducerea locurilor de muncă;

șomaj intermitent, rezultȃnd ȋn urma aplicării contractelor de angajare pentru o durată scurtă, datorită ȋndoielii ȋn privința numărului de unități economice;

șomaj de discontinuitate, este cauzat de întreruperi privind locul de muncă din motive de maternitate sau chiar familiale, afectȃnd ȋn mod direct femeile;

șomaj sezonier, este cauzat de întreruperi privind locul de muncă depinzȃnd de factori naturali, cum ar fi ȋn agricultură, construcții, lucrări publice.

șomaj fricțional, se referă la perioada utilă într-un mod evident pentru a descoperi un alt loc de muncă indiferent de activitate. Ȋntr-o oarecare măsura este cea mai răspândită formă de șomaj, chiar dacă ocuparea forței de muncă este deplină.

Un fost angajat parcurge un ciclu, din clipa ȋn care acesta devine șomer: Faza I – impactul; Faza II – ȋncrederea; Faza III – pesimismul; Faza IV – soarta. Acestea sunt etape ale unui „ciclu tradițional” solid ȋncătușate de stress-ul provocat de pierderea locului de muncă, confirmȃnd realitatea faptică.

Teorii ale șomajului și indicatori specifici

Tabel 1.3. Teorii sociologice cu privire la factorii provocatori ai șomajului

Sursa:

Indicatorii de context

Indicatorii cu privire la starea economică generală

Produsul intern brut (PIB) pe locuitor: reprezintă relația dintre Produsul Intern Brut (PIB) al unui an analizat și populația totală la data de 1 iulie a anului respectiv.

PIBL = PIB/P

unde : PIBL – Produsul Intern Brut pe locuitor; PIB – Produsul Intern Brut; P – populația totală

Rata anuală a inflației: măsoară creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent.

RI = Ip(t)/ Ip(t-1)

unde: RI – rata anuală a inflației; Ip(t) – indicele mediu al prețurilor dintr-un an t; Ip(t-1) – indicele mediu al prețurilor din anul precedent t-1

Ocuparea forței de muncă

Ponderea populației ocupate pe activități economice: reprezintă relația procentuală dintre populația ocupată pe activități ale economiei naționale.

= / *100

unde: – ponderea populației ocupate în activitatea economică i în totalul populației ocupate; – populația ocupată în activitatea i; – populația totală ocupată.

Rata șomajului Biroului Internațional al Muncii (BIM): reprezintă relația dintre numărul șomerilor caracterizați conform principiilor Biroului Internațional al Muncii (BIM) și populația activă totală, formulat procentual.

= / Pa*100

unde: – rata șomajului BIM; – numărul șomerilor BIM; Pa – populația activă

Rata șomajului înregistrat: reprezintă relația procentuală dintre numărul de șomeri înregistrați și populația activă civilă.

Rsi = Nsi / Pac *100 = Nsi / (Poc + Nsi) *100

unde: Rsi – rata șomajului înregistrat; Nsi – numărul șomerilor din evidențele agențiilor de ocupare a forței de muncă; Pac – populația activă civilă; Poc – populația ocupată civilă.

CAP II: CORELAȚIA DINTRE INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ ÎN ROMȂNIA

2.1. Caracteristici generale

În mod tradițional, se consideră că între inflație și șomaj există o corelație inversă, și anume măsurile antiinflaționiste generează șomaj, în timp ce creșterea ocupării poate genera o sporire relativă a cererii, deci inflație. Între aceste două fenomene există o strânsă legătură, astfel “probabil cea mai importantă relație macroeconomică este curba Phillips”, conform economistului George Akerlof, atunci când a primit Premiul Nobel pentru Economie în 2001. Curba Phillips reprezintă relația dintre inflație și șomaj pe termen scurt, dar și pe termen lung. Urmărind și cercetând ample serii de date privitoare la rata șomajului și la dinamica salariului nominal, Phillips a descoperit o relație inversă între ritmul salariului nominal și rata șomajului. Nivelul relativ al șomajului a fost mai mare când ritmul de creștere al salariului nominal a fost mai lent și invers, nivelul și dinamica depinzând de raportul dintre cererea și oferta de muncă.

Totuși, s-a constatat că această interdependență inversă dintre inflație și șomaj este valabilă doar pentru o perioada scurtă de timp. Apare astfel necesitatea de a analiza comparativ curba lui Phillips pe termen scurt cu curba lui Phillips pe termen lung, întocmită ulterior. Curba lui Phillips pe termen scurt se numește așa deoarece nu ia în considerație inflația inerțială (anticipațiile cu privire la nivelurile viitoare ale inflației) și pe perioada analizată nu se produc modificări în productivitatea muncii.

Pe termen lung, curba Phillips este independentă în raport cu rata inflației. Curba lui Phillips pe termen lung este constituită, de fapt, dintr-o serie de curbe Phillips pe termen scurt singura diferența dintre ele constȃnd în faptul că fiecare este trasată pe baza unei rate a inflației anticipate diferit. Astfel, pe termen lung, factorul determinant al inflației nu este creșterea salariilor, fapt ce generează inflația prin costuri, ci extinderea ofertei de monedă. Deci, pe termen scurt, creșterea salariilor provoacă creșterea ratei inflației, iar pe termen lung o creștere a ratei inflației conduce la o creștere a salariilor nominale.

E necesar de studiat curba lui Phillips în perioada scurtă și lungă de timp, deoarece pe baza ei se adoptă politica economică de reglementare a cererii globale, și astfel se ajunge la fundamentarea alegerii între inflație și șomaj, ale cărei condiții sunt date de curba ofertei globale. Guvernul va putea alege, deci, diverse combinații inflație-șomaj, astfel încȃt să ducă la bun sfârșit politică economică dorită.

Deci, constatăm că în general, curba lui Phillips și demonstrațiile privind interdependența inversă dintre inflație și șomaj este valabilă doar pentru perioada scurtă de timp, în perioada lungă de timp această relație nefiind, de fapt, conturată sub aspect macroeconomic.

Economistul britanic, de origine neo-zeelandeză, Alban William Phillips, cercetând o serie de fenomene și date statistice care cuprind perioada 1861-1957, a pus în evidență o relație inversă între rata inflației și rata șomajului, pe exemplul Marii Britanii. Această relației este cunoscută sub denumirea de curba Phillips.

Astfel când rata inflației crește, rata șomajului scade, deoarece sporirea prețurilor stimulează extinderea activității economice, creșterea ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. Invers, atunci când rata inflației scade, se înregistrează o creștere a ratei șomajului, agenții economici nefiind interesați în extinderea activității. De aici ar rezulta concluzia conform căreia lupta împotriva șomajului ar necesita, într-o anumită proporție, inflație. La rândul ei, combaterea accentuării fenomenului inflaționist ar presupune, într-o anumită măsură, șomaj, care atenuează posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor.

2.2. Curba Phillips pe termen scurt

Noțiunea „Curba Phillips pe termen scurt” prezintă o relație de tip cauzal între rata șomajului și inflație (rata nivelului general al prețurilor). Curba Phillips se numește „pe termen scurt”, pentru că:

nu ia în seamă inflația inerțială (așadaranticipațiile referitoare la nivelurile viitoare ale inflației);

  2.  ȋn decursul perioadei analizate nu au loc schimbări în productivitatea muncii.

Proveniența curbei Phillips pe termen scurt:

            – există o relație invers proporțională între rata șomajului și rata salariilor nominale (corelație negativă);

 – odată cu scăderea ratei salariilor nominale scade și salariul acceptabil, așadar crește rata șomajului.

Graficul 2.2. – Curba Phillips pe termen scurt

Sursa: Banca Națională Romȃnă

Câteva concluzii pot fi rezultate:

limitările ei sunt mult prea drastice: absența anticipațiilor rationale privind inflația și absența maximizării productivității muncii;

inflația este consecința maximizării salariilor nominale;

rata naturală a șomajului arată punctul în care se produce o dilemă: inflația și șomajul reprezintă costuri de oportunitate reciproce (minimizarea unuia se face cu prețul maximizării celuilalt);

forma convexă a curbei se demonstrează prin nevoia de a obține creșteri din ce în ce mai mari ale salariului nominal pentru a minimiza în mod constant rata șomajului.

2.3. Curba Phillips pe termen lung

În situația curbei Phillips pe termen lung au loc următoarele relatări ale presupunerilor anterioare:

            – salariile nominale sunt indexate ca urmare a inflației anterioare;

            – variabilele valorice sunt adaptate cu relatări privind inflația din perioada care urmează;

OBSERVAȚIA 1: Variația excedentului de forță de muncă nu va mai duce la variația salariului nominal, ci va conduce la variația salariului real.

OBSERVAȚIA 2: Rezultȃnd maximizarea salariului real, curba Phillips pe termen scurt se va duce spre dreapta.

      Ȋn schema de mai jos putem observa mecanismul formarii curbei Phillips pe termen lung presupunȃnd urmatorul proces economic:

Curba Phillips pe termen lung este independenta în relație cu rata inflatiei, astfel ȋncȃt, din punct de vedere grafic, ea va fi o dreapta paralela cu axa pe care se masoara rata inflatiei.

Acestă formă a curbei Phillips pe termen lung se va face:

            1. pe baza anticipatiilor pe care ofertanții de muncă le fac privind prețurile viitoare;

            2.  pe baza confruntării pe care ofertanții de muncă o fac între prețurile efectiv realizate și preturile anticipate.

Ȋn graficul de mai jos este reprezentată curba Phillips pe termen lung.

Graficul 2.3. – Curba Phillips pe termen lung

Sursa: Banca Națională Romȃnă

Modul de formare a curbei Phillips pe termen lung:

– la inflație nulă, curba Phillips pe termen scurt, trece prin punctul de rată naturală a șomajului;

– daca inflația este pozitivă, atunci șomajul scade până la Rs1, ca urmare a maximizării ocuparii în urma creșterii prețurilor;

– astfel ȋncȃt, noul nivel al inflației este considerat stabil, atunci ocuparea scade din nou pâna la Rns , deci avem curba Phillips pe termen scurt Ps1;

– dacă inflația nu este stabilă, atunci fenomenul se reia, ajungându-se la Ps3 , s.a.m.d.

Așadar, privind curba Phillips pe termen lung, factorul care determină inflația nu este costul salarial, ci creșterea masei monetare.

Demonstrȃnd, putem motiva că anticipațiile raționale privind inflația conduc, într-adevăr, pe termen lung, la inflexibilitatea curbei Phillips la nivelul ratei naturale a șomajului.

În urma celor analizate, ajungem la concluzia că între inflație și șomaj se conturează o relație evidentă doar pe termen scurt, iar curba inițială a lui Phillips nu descrie funcții teoretice care să facă corelația logică între cele două variabile implicate, ci doar constatarea unui fapt și reprezentarea lui plastică.

Dezvoltarea economică este un proces complex, în cadrul căruia echilibrul și dezechilibrul coexistă sub două forme și în măsură diferită de la o perioadă la alta și de la o țară la alta.

Printre fenomenele de dezechilibru care au tendința să se statornicească în majoritatea țărilor la dimensiuni mai ample sau mai restrînse și în forme mai mult sau mai puțin grave, inflația și șomajul sunt cele mai importante. Aceste două probleme sunt și mai pronunțate la nivelul instituțiilor care au puterea de a lua decizii în legătură cu acestea, cum ar fi guvernul sau ministerele, astfel aceste instituții, nu de puține ori trebuie să amelioreze una din aceste situații; din păcate, în nici un caz guvernul, care încearcă o politică de stabilizare, nu poate să acționeze asupra ambelor probleme, a inflației și a șomajului. Factorii decizionali trebuie să cȃntărească implicațiile unei decizii asupra unui fenomen, de exemplu, cu cât va crește rata șomajului, temporar, pentru a se reduce rata inflației cu un anumit procent și, respectiv, să aleagă dintre mai multe variante alternative pe cea mai puțin nocivă pentru populație.

Grafic 2.4. – Evoluția inflației și a șomajului în România în perioada 2000-2015

Sursa: Institutul Național de Statistică

Mai jos este redată părerea lui Milton Friedman despre relația între inflație și șomaj, în 1968.

Există mereu o balanță de compromis între inflație și șomaj, ea nu ramîne niciodată stabilă. Ea nu este ȋnclinată de inflație în sine, ci de un nivel al inflației neașteptat (de obicei ridicat). Opinia general răspîndită conform căreia există un compromis constant este o versiune sofisticată a confuziei între "ridicat" și "în creștere" pe care o recunoaștem cu toții în formele mai simple. O rată a inflației în creștere poate reduce numărul șomerilor, o inflație ridicată nu va reuși același lucru.

Dar cȃt de lungă credeți că este o perioada de timp "temporară"?… aproape aș putea cuteza să emit o părere personală, bazată pe unele examinări a probelor istorice, conform cărora efectele inițiale ale ratei de inflație ridicată și neașteptată durează între doi și cinci ani.

Astăzi, mai mult de 40 de ani, această afirmație încă însumează părerile mai multor economițti contemporani.

2.4. Spirala inflaționistă ȋn economie

Cea mai mare declanșare pe care o ȋntȃlnim ȋn economie este spirala prețuri-salarii. Aceastăspirală are loc atunci când maximizarea productivitățtii muncii nu este suficient de amplă cum este maximizarea salariilor, rezultat ce conduce la creșterea costurilor pentru producător, și astfel, firmele sunt duse în punctul de a-și schimba structura și cota producției și de a concedia angajații.

Prin urmare va avea loc o creștere a prețurilor și puterea de cumpărare a consumatorilor va scădea, iar salariații vor cere majorări salariale compensatorii peste rata inflației, dupa cum putem observa ȋn schema alăturată.

Un alt efect al spiralei inflaționiste este acela a minimizării cifrei de afaceri, drept consecință, numărul mai mic de angajați, operȃnd asupra producției și în ultimă fază asupra creșterii economice.

2.5. Productivitatea muncii și salariul

Conținutul și structura economiei naționale conduc la un anumit sistem de organizare caracterizat printr-un număr limitat de locuri de muncă. Prin crearea locurilor de muncă apar costuri din ce în ce mai ridicate, de aceea această practică trebuie să aibă la bază în primul rând o justificare economică, iar în plan secundar una de ordin social.

În România, în ultimii 10 ani, în cadrul sectorului public s-au creat numeroase locuri de muncă fără o bază economică legată de productivitate, ducând în prezent la imposibilitatea de a le susține financiar și având ca rezultat disponibilizări pentru a reveni la echilibrul dintre productivitatea muncii și numărul de angajați.

Într-un climat economic sănătos, creșterea salariilor ar trebui să urmeze ritmul productivității muncii, în caz contrar decalajul dintre ele ducând la inflație, depreciere a monedei, îndatorare și, implicit, scăderea nivelului de trai. Conform statisticilor Eurostat, în România, productivitatea muncii s-a dublat în comparație cu câștigurile populației care au crescut de aproape 5 ori, în termeni nominali. Odată ce aderarea la Uniunea Europeană a devenit certă, salariile au înregistrat un ritm de creștere vertiginos între 2005 și 2008, depășind productivitatea. Acest dezechilibru a fost cauzat, potrivit unei analize a FMI din 2008, de trei factori principali: recuperarea impusă de nivelul neobișnuit de mic al salariilor, caracteristicile instituționale ale pieței muncii, cum ar fi impozitarea, salariul minim, sindicalizarea, și condițiile de pe piața muncii. Tot aceste date arată că majorarea a fost mai puternică în sectorul public, influențând rata inflației și forțând mediul privat în direcția creșterilor de salarii. În anii premergători crizei financiare, politica salarială din sectorul public a fost foarte relaxată, iar potrivit unui studiu al Băncii Mondiale din 2009, în perioada 2004-2008, Guvernul României a aprobat creșteri ale salariilor de bază în medie cu 86%, echivalentul a de 3 ori rata inflației din acea perioadă, motivate prin dorința de a stabili o egalitate între sectorul public și cel privat. Totuși, la nivelul țărilor europene, nivelul de remunerare din administrația publică este stabilit la 60-80% din cel din mediul privat, în concordanță cu valoarea adăugată pe care o creează.

Creșterea productivității muncii în anumite sectoare private față de media generală conduce la o creștere justă a salariilor în acele domenii. În același timp, salariații altor ramuri revendică și ei o creștere egală cu a celorlalți, rezultând o majorare mai rapidă decât productivitatea, și implicit, o sporire a costurilor de producție, a prețurilor de vânzare și a ratei inflației. Prin urmare, salariații se vor manifesta în privința măririi salariului pentru a restabili puterea lor de cumpărare.

În România, deși salariile s-au majorat foarte mult, acest câștig nu s-a regăsit în eficiența angajaților, pentru că remunerarea lor nu s-a realizat în funcție de performanță. Datele statistice arată că angajații români sunt printre cei mai puțin eficienți din Europa, cu o productivitate a muncii de 47,2% din media Uniunii Europene, fiind depășiți doar de bulgari, în timp ce Luxemburg, spre exemplu, se situează la 169%. Mai mult chiar, recompensarea a fost foarte diferită chiar și pentru persoane angajate pe aceleași posturi și cu aceleași atribuții. Măsurarea productivității este dificilă în sistemul bugetar, atât la nivel general, cât și la nivel individual, abordarea fiind una mai degrabă socială în România, câștigurile dorindu-se a fi determinate de statut, de nivelul de studii și experiență, și nu de productivitatea efectivă. Desigur că trebuie să existe un salariu minim care să asigure un trai decent, însă în prim-plan trebuie să fie performanța individuală și nivelul existent de resurse. Chiar dacă sindicatele consideră că veniturile angajaților trebuie să se raporteze la mediul european, acest tip de comparații salariale sunt lipsite de fundament.

2.6. Salariul minim pe economie

Datorită inflației, angajații doresc salarii care să acopere rata acesteia și pentru aceasta apelează la ajutorul sindicatelor. Ca urmare, Guvernul mărește salariul minim, așa cum s-a întâmplat recent când acesta a fost majorat de la 975 lei la 1050 lei, peste posibilitățile multor patroni, fapt ce îi determină pe aceștia să renunțe la o parte din forța de muncă. Așadar, o maximizare a salariului minim nemotivată de productivitate influențează ȋntr-un mod negativ piața muncii. Cȃt timp angajatoriivor fi forțați, prin hotărȃre guvernamentală, să ofere salarii mai mari, fără ca deosebirea să se redescopere într-o producție pe măsură, există grave pericole ca o parte dintre angajați să rămȃnă fără locurile de muncă, iar pentru cei care doresc să se angajeze, să se micșorezearia de posibilități. Persoanele cu salariile cele mai mici vor fi cele mai afectate , mai exact acele persoane pe care Guvernul consideră că le oferă ajutor printr-un salariu minim crescut, și cele cu o calificare minimă sau chiar fără experiență, care, ȋn mod normal, ȋși găsesc mult mai greu un loc de muncă.

Cu o productivitate destul de redusă, fondul salarial pus la dispoziție la nivel național rămâne neschimbat, mai exact, constant. Așadar, aceeași sumă de bani se va reatribui la mai puțini angajați, din momentul ȋn care salariile minime vor crește, odată cu ele, vor crește și revendicările altor clase, ȋnsă implicit, și salariile angajaților. Din alt punct de vedere, există pericolul săȋși dorească angajatorii să-și recapete costurile de producție maximizate datorită salariilor mult mai mari, cu ajutorul prețurilor mai mari. Rezultatul obținut va fi o rată a inflației peste evaluări care se poate compara cu o reducere a puterii de cumpărare, care va topi banii obținuți peste măsură prin creșterea salarială.

Tabel 2.4. Analiza datelor statistice din România

Sursa: Institutul Național de Statistică

Datorită faptului că în anii ’90 au avut loc schimbări economice majore, rata inflației a atins cote de peste 100%, după anul 2000 constatându-se o tendință de echilibrare. Astfel, inflația a cunoscut o scădere continuă până în 2007, observându-se o diferență de peste 40 de procente. În perioada 2000-2007, ca și în cazul inflației, numărul șomerilor și implicit rata șomajului a scăzut de la an la an, deși în proporții mai reduse. Între anii 2008-2009, ratele celor două dezechilibre macroeconomice au ajuns la valori normale în comparație cu anii precedenți, urmărind în această perioadă modelul curbei Phillips. Începând cu anul 2009, criza economică și-a făcut simțită prezența și în România și prin urmare atât rata inflației, cât și cea a șomajului au înregistrat creșteri.

Având la bază cauze precum: șocurile induse de diferite politici economice contradictorii sau ambigue, starea de nesiguranță a mediului economic, fiscalitatea severă, piedicile din calea liberei inițiative, tergiversarea reformelor (așa cum s-a întâmplat în cazul Legii salarizării unice și a Codului Muncii), adoptarea de măsuri populiste, presiunea grupurilor sociale, inflația și șomajul influențează în mare măsură dezvoltarea României.

Cel mai mare cost este cel plătit de societatea românească prin scăderea resurselor de încredere reciprocă și cooperare. Prin polarizarea societății și redistribuția de avere pe care o generează inflația, s-a ajuns la o decădere a societății civile, clasele de mijloc pierzându-și locul și rolul de factor de echilibru, cu consecințe grave, precum corupția și degradarea instituțiilor sociale. Politica veniturilor existentă a avut o influență puternică asupra gradului de ocupare, rezultatul fiind șomajul în creștere care amenință echilibrul social.

Cu toate că în ultimii doi ani ambele fenomene au înregistrat creșteri substanțiale, în special datorită crizei economice, sondajele de ultimă oră arată că românilor le este mai teamă de inflație decât de șomaj. Această reacție este perfect justificată, având în vedere faptul că dacă șomajul îi afectează doar pe aceia care au un loc de muncă, inflația lovește întreaga populație, fără excepții.

Cu o inflație în octombrie 2010 față de octombrie 2009 de 7,88 la sută, veștile nu sunt îmbucurătoare, însă deși dramatică, situația nu este de nerezolvat. Ținând cont de faptul că în România cauzele inflației nu sunt monetare, ci structurale, bazate pe neconcordanța dintre venituri și productivitate, tocmai acesta este aspectul la care trebuie să se lucreze în vederea îmbunătățirii situației actuale.

În 2011, România ar putea înregistra un spor de 1,5% al produsului intern brut. Dar o creștere economică pozitivă devine posibilă numai în condițiile în care vor fi stimulate exporturile, iar investițiile care au la bază analize temenice – repornite. Este esențială găsirea unei relații optime între investiția de productivitate pe termen lung și investiția de capacitate pe termen scurt, iar acestea corelate cu o investiție în oameni, ca pregătire și formare profesională. Totodată, remunerarea forței de muncă în concordanță cu productivitatea sa este o condiție de o importanță crucială.

Astfel, cu o balanță externă echilibrată și cu un raport productivitate – venit echitabil, revenirea la un echilibru inflație-șomaj este posibilă, iar România ar putea spera chiar și la o creștere economică.

CAP III: MODELAREA ECONOMETRICĂ A RELAȚIEI DINTRE INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ LA NIVELUL ROMÂNIEI

Obiectul de studiu al econometriei este reprezentat de variația curentă și continuă în timp și spațiu a fenomenelor de tip stocastic din orice domeniu al vieții economico-sociale.

Un studiu econometric presupune existența prelabilă a unei teorii economice privind fenomenele și procesele cercetate, pe baza cărora se va construi modelul econometric. Culegerea informațiilor necesare studiului de față au fost prezentate în capitolul anterior. Toate datele au fost obținute din surse oficiale, mai exact de pe platformele online ale: Institutului Național de Statistică, Comisiei Europene, Băncii Naționale a României și a Băncii Mondiale. După culegerea acestora, datele au fost prelucrate pentru a fi aduse la o formă propice calculelor indicatorilor econometrici.

Modelul liniar unifactorial este cel mai simplu model econometric sau cea mai simplă schemă explicativă a dependenței dintre două variabile. Variabilele pe care le voi folosi sunt inflația și șomajul din ultimii 16 ani. Acest model liniar presupune ca între cele două variabile să existe o dependență după modelul unei ecuații de gradul întâi sau că între variabile există o relație de proporționalitate. În continuare se va afla acestă legătură.

În economie există situații în care un rezultat sau un fenomen poate fi explicat într-o proporție ridicată doar de influența unui singur factor. Acest factor apare în modelul econometric drept variabilă independentă, iar restul influențelor sunt preluate de variabila reziduală.

3.1. Modelul liniar unifactorial: estimarea parametrilor și testarea acestora

Cel mai elocvent indicator de măsurare a scăderii puterii de cumpărare este inflația. Din umătorul grafic se poate observa trendul descendent al inflației în toată perioada analizată (Grafic 3.1.). Scăderea cea mai spectaculoasă a acestui indicator macroeconomic a fost înregistrată între anii 2014 -2015, o perioadă în care și nivelul șomajului a sporit (Grafic 3.2.), avȃnd ȋn vedere că în perioada anilor 2000 – 2007, ca urmare a efectelor provocate de transformarile aparute in plan economic , nivelul ambelor variabile studiate au scăzut considerabil.

Grafic 3.5. Rata inflației ȋn perioada 2000– 2015

Sursa: Institutul Național de Statistică

Grafic 3.6. Rata șomajului ȋn perioada 2000 – 2015

Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

Tabel 3.5. Date statistice prelucrate cu ajutorul Eviews

Sursa: EViews 9.0

Cu ajutorul programului informatic Eviews am efectuat teste statistice asupra indicatorilor studiați care ne asigură o imagine mai corectă asupra evoluției acestora:

– valoarea medie a ratei inflației pentru intervalul 2000 -2015 este de 11,475 ; variația este cuprinsă între un maxim de 45,7 (întregistrat în anul 2000) și un minim de (-0,6) (măsurat la finalul anului 2015).Rata Inflației →= = 11,475 ;

– valoarea medie a ratei șomajului este de 6,68125, valoarea maximă fiind 10,5 (ȋnregistrată ȋn anul 2000), iar valoarea minimă este 4,1 (ȋnregistrată ȋn anul 2007).

Rata Șomajului → = = 6,68125 ;

– valorile testelor statistice efectuate permit să afirmăm că distribuția valorilor ratei inflației nu este una perfect simetrică ( testul Skewness ≠ 0), distribuția fiind una plată (Kurtosis = 4,779572 ), datele fiind asemănătoare și în cazul ratei șomajului.

Grafic 3.7. Corelograma RATA INFLAȚIEI – RATA ȘOMAJULUI

Sursa: Date prelucrate în Eviews

După prelucrarea datelor individuale, se poate construi un model econometric unifactorial de forma:

;

x = rata inflației (reprezintă variabila rezultativă, endogenă);

y = rata șomajului (reprezintă variabila factorială, exogenă; factorul considerat prin ipoteză de lucru cu influența cea mai puternică asupra variabilei x).

Din graficul 3.3. se poate observa că distribuția punctelor empirice(x,y) poate fi aproximată cu o dreaptă. Astfel, modelul devine unul liniar unifactorial: .

Această relație reprezintă o ipoteză contruită pe baza teoriei economice și presupune că fenomenul economic y (rata șomajului) este rezultatul acțiunii unui complex de factori, printre care fenomenul x (rata inflației) este factorul principal ce determină fenomenul y, restul factorilor fiind considerați neesențiali, cu acțiune întâmplătoare, ei fiind specificați în modelul econometric cu ajutorul variabilei aleatoare u.

Ca orice ipoteză teoretică, aceasta poate fi adevărată sau falsă (x este sau nu factorul hotărâtor al fenomenului y), iar validarea sau invalidarea unei astfel de ipoteze se face în urma unui experiment statistic.

Pentru a estima parametrii acestui model de regresie am utilizat Eviews, în cadrul căruia am definit ecuația ce are ca variabilă rezultativă rata șomajului (y), iar ca variabilă factorială rata inflației (x). Metoda de estimare definită în cadrul programului este metoda celor mai mici pătrate: M.C.M.M.P (least squares). Pe baza acestor elemente, cu ajutorul Eviews (tabel 3.2.) au fost obținute următoarele rezultate:

Tabelul 3.6. Teste statistice aplicate asupra indicatorilor deschiși ca funcție liniară

Sursa: Output Eviews

După calcularea valorilor estimatorilor parametrilor a și b, respectiv â si ɓ, variabila endogenă ŷ este: ŷ = 5,450403 +0,107263x.

In consecință, ecuația de regresie devine:

Rata Inflației = 5,450403 +0,107263 Rata Șomajului.

Parametrul b = 0,107263 are valoare pozitivă, deci se poate afirma că există o dependență directă între cauză și efect (x = variabila cauză; y= variabila efect), deci la o creștere cu o unitate monetară a ratei inflației îi va corespunde o majorare cu 0,107263 unități monetare a valorii ratei șomajului. În concluzie, se poate afirma că valorile anuale ale ratei inflației depind de nivelul ratei șomajului în România.

Valoarea coeficientului de corelație (“R-squared” în Tabelul 3.1) R = 0,619858 este mai apropiată de valoarea 1 decât de 0 și indică faptul că între valorile ratei inflației și cele ale ratei șomajului există o corelație liniară.

Tabel 3.7. Calculele indicatorilor prin intermediul Excel

Sursa: Date prelucrate în Excel

Pe baza calculelor din tabelul 3.3. putem afla și valoarea Coeficientului de corelație Pearson (r). Acesta ia valori între -1 și +1, indicând puterea și direcția asocierii liniare.

r= = = 0,7873

r (0,50; 0,80) =>legătură de intensitate medie;

Valorile F și Prob(F) testează semnficația generală a modelului de regresie. Mai exact, se testează “The null hypothesis”, adică ipoteza în care toți coeficienții de regresie sunt egali cu zero. F este valoarea raportului dintre suma medie de regresie a pătratelor împărțită la sume medie de eroare a pătratelor. Valoarea sa variază de la 0 la infinit.

Dеoarеcе F = 22,82830, iar Prob(F-statistic) еstе 0,000295 (valoarе mai mică dе 0,05), acеst modеl еstе valid.

Coeficientul estimat pentru rata șomajului este corect apreciat (acceptarea ipotezei nule) și are relevanță statistică, valoarea t-statistic (4,777897) este mult peste cea critică, iar eroarea standard înregistrează valori mici (0,022450).

Durbin Watson statistic este un test statistic care testează corelația de ordinul I a erorilor. Valorile acestui test variază între 0 și 4. Valoarea lui DW este 0,883535 și se incadrează între:

0 < d < d1

0 <0,883535< 1,10 => autocorelare pozitivă

3.2. Verificarea metodelor de fundamentare pentru metoda celor mai mici pătrate

Estimarea parametrilor modelului se face cu metoda celor mai mici pătrate (M.C.M.M.P). Utilizarea acestei metode pornește de la urmatoarea relație:

; t =

;

= valorile teoretice ale variabilei y obținute numai în funcție de valorile factorului esențial x și de valorile estimatorilor parametrilor a și b, respectiv și .

Metoda celor mai mici pătrate presupune maximizarea similitudinii, a gradului de asemănare a valorilor teoretice cu valorile reale, deci minimizarea erorilor. Cum erorile se pot produce într-un sens sau altul față de valorile reale, ea presupune minimizarea sumei pătratelor reziduurilor: S = = = → minim

Valorile si au fost prelucrate din output-ul Eviews. Cunoscand acești parametri, se pot calcula valorile teoretice (estimate) ale variabilei endogene cu ajutorul relației:

Valorile variabilei reziduale vor rezulta din urmatoarea relație:

În continuare voi calcula abaterile medii pătratice ale estimatorilor modelului. Varianțele estimatorilor a și b sau șisunt date de următoarele relații:

Varianța erorilor aleatoare esteși se estimează astfel:

= = 3,176

Abaterea medie pătratică a erorilor estimate este:

Estimațiile abaterilor medii pătratice ale estimatorilor parametrilor modelului sunt:

În urma acestor calcule, modelul econometric se poate scrie astfel:

Pentru a verifica dacă estimatorii obținuți cu ajutorul M.C.M.M.P sunt estimatori de maximă verosimilitate, trebuie să fie acceptate următoatele ipoteze:

Variabilele observate nu sunt afectate de erori de măsură. Această condiție se poate verifica cu regula celor trei sigma, regulă ce constă în verificarea următoarelor relații:

= = 11,475

=

Deoarece valorile acestor variabile apartin intervalelor si , ipoteza de mai sus poate fi acceptată fară rezerve.

b) Variabila aleatoare reziduală “u” este medie nulă M () = 0, iar dispersia ei este constantă și independentă de x ipoteza de homoscedasticitate, pe baza căreia se poate admite că legătura dintre x și y este este relativ stabilă.

Acceptatea ipotezei se poate face prin intermediul procedeului grafic, care constă în construirea corelogramei privind valorile variabilei factoriale x și ale variabilei reziduale .

Grafic 3.8. Corelograma Rata Inflației – Variabila reziduală

Sursa: Date prelucrate în Excel

Deoarece graficul prezintă o distribuție oscilantă, se poate accepta ipoteza că cele două variabile sunt independete și nu corelate.

c) Valorile variabilei reziduale ( sunt independente, respectiv nu există fenomenul de autocorelare.

Grafic 3.9. Corelograma Rata Șomajului – Variabila reziduală

Sursa: Date prelucrate prin intermediul Excel

În corelograma dintre valorile variabilei dependente ( și valorile variabilei reziduale () se poate observa că distribuția punctelor empirice este oscilantă, deci ipoteza de interdependență a erorilor este acceptată.

Testul Durbin–Watson constă în calcularea termenului empiric “d” și compararea mărimii rezultate cu două valori teoretice , si , în funcție de un prag de semnificație x, de numărul variabilelor exogene (k) și de valorile observate (n, ). Valoarea testului este preluată din output-ul Eviews (Durbin-Watson stat): .

0

autocorelare pozitivă.

Pentru a verifica ipoteza de normalitate a variabilei reziduale, voi aplica testul Student. Se știe că, dacă erorile urmează legea normală de medie zero și de abatere medie pătratică, atunci are loc relația: .

Lucrând cu un prag de semnificație de , din tabela distribuției Student , am preluat valoarea variabilei cu un număr de grade de libertate , , iar pentru un prag de semnificație , avem .

=

Grafic 3.10. Corelograma Rata Inflației valori ajustate – Variabila reziduală

Sursa: Date prelucrate prin intermediul Excel

Din graficul 3.6. se observă că valorile empirice ale variabilei reziduale se înscriu în banda construită cu un prag de semnificație α=0,05 (= ). Ca atare, ipoteza de normalitate a variabilei reziduale poate fi acceptată cu acest prag de semnificație.

Voi folosi în continuare Testul Student pentru a verifica semnificațiile estimatorilor. Pentru un prag se semnificație și în funcție de numărul gradelor de libertate se preia valoarea .

Pe baza calculelor se observa faptul ca ambii estimatori sunt semnificativ diferiti de zero, cu un prag de semnificatie .

Pentru a teste validitatea modelului voi folosi următorul tabel:

Tabel 3.8. Tabelu de analiză a variației (ANOVA)

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor calculate anterior

SSR = = 44,464

SSE este valoarea Sum squared resid din output-ul Eviews (Tabel 3.1)

SST = SSR + SSE

MS =

MSE = = 1,207

F = = = 36,838

Testul statistic folosit este Testul Fisher: = = 36,838 care urmează o distribuție . Dacă voi respinge și voi accepta , ceea ce înseamnă că modelul este valid statistic.

= = = 4,60

36,838 > 4,60

Ținând cond că relația este adevărată, poate fi acceptat , deci modelul este valid.

Concluzii

În finalul acestei lucrări denumită ”Corelația dintre inflație și șomaj ȋn Romȃnia ȋn ultimii 16 ani”, este necesară o recapitulare a celor mai importante puncte atinse pe parcursul celor trei capitole pentru a putea trage concluzii pertinente.

Obiectivul principal al primului capitol a fost acela de a fundamenta anumite concepte cu privire la inflație și șomaj, obiectiv realizat prin expunerea definițiilor existente atât în scrierile economiștilor clasici ca Paul Anthony Samuelson,Karl Brunner, Irving Fisher și John Maynard Keynes, cât și în studii realizate mai recent. Aportul personal asupra acestor definiții a constat în compararea și alăturarea lor prin pisma diferențelor. De asemenea, au fost menționați principalii indicatori economici care masoară rata inflației și rata șomajului, urmând să aleg doar unul reprezentativ pentru studiul de față.

Așadar, prima parte a capitolului al doilea dovedește legătura existentă între cei doi indicatori. Ca urmare, a fost necesară studierea îndeaproape și pentru aceeași perioadă de timp a evoluției forței de muncă. După analizarea graficelor, pot afirma că inflația are o evoluție complet diferită față de cea a șomajului, deci nu poate fi considerat ca fiind factorul de maximă influență.Toți agenții economici sunt interesați să-și atingă scopul: producătorii să-și maximizeze profitul, iar consumatorii să-și satisfacă necesitățile. Principiile fundamentale ale economiei scoate ȋn evidență faptul că o creștere a inflației, ne oferă o stare de nesiguranță si neplăcere, conducȃnd la creșterea generală a prețurilor și la scăderea puterii de cumpărare a banilor, dar impactul șomajului este mult mai mare, deoarece afectează populația activă vacantă prin neasigurarea locurilor de muncă. Chiar dacă salariul minim crește, Guvernul nu rezolvă ȋn realitate problema, ci determină un fenomen invers proportional ȋntre productivitatea muncii și nivelul de remunerare a salariaților, astfel ȋncȃt intervenția unor factori perturbatori determină apariția unui dezechilibru economic ȋntre cererea și oferta de pe diferite piețe.

Societatea acceptă ideea dezechilibrului de ansamblu asupra relației dintre inflație și șomaj, relație ilustrată și de Curba Phillips. Această curbă fiind un model economic, relatată de către economistul englez A.W. Phillips, care influențează puternic teoria contemporană a inflației, astfel ȋncȃt nivelul șomajului a fost mai mare atunci cȃnd ritmul de creștere a salariului nominal a fost lent și invers, nivelul șomajului a fost mai mic atunci cȃnd ritmul de creștere a salariului nominal a fost rapid.

Având la bază cauze precum: șocurile induse de diferite politici economice contradictorii sau ambigue, starea de nesiguranță a mediului economic, fiscalitatea severă, piedicile din calea liberei inițiative, tergiversarea reformelor (așa cum s-a întâmplat în cazul Legii salarizării unice și a Codului Muncii), adoptarea de măsuri populiste, presiunea grupurilor sociale, inflația și șomajul influențează în mare măsură dezvoltarea României.

În urma constatărilor, pot enunța astfel: dacă obiectivul va fi reducerea ratei inflației, atunci va fi o rată a șomajului mai ridicată, dacă obiectivul va fi reducerea ratei șomajului, atunci va trebui să acceptăm o rată a inflației mai mare.

Înainte de a concluziona, țin să menționez faptul că lucrarea de față nu este lipsită de limite științifice. Datele studiului au fost preluate din surse oficiale, însă veridicitatea lor nu poate fi lipsită de anumite erori. Presupunând că datele corelate sunt cât mai apropiate de realitate și ținând cont de celelalte limitări științifice prezente în lucrarea de față, concluziile finale obținute pe baza calculelor econometrice asupra valorilor înregistrate în perioada 2000 – 2015 sunt următoarele:

există o dependență directă între cauză (inflația) și efect (șomaj), deci la o creștere cu o unitate a inflației îi va corespunde o majorare cu 0,107263 unități a nivelului șomajului;

valorile anuale ale șomajului depind de nivelul inflației care se realizează în România;

legătura dintre cele două variabile este de intensitate medie;

relația dintre cei doi indicatori nu este de tip determinist, deoarece se ține cont și de influența celui de-al treilea factor aleator (care în cazul de față este reprezentat de ceilalți factori care influențează nivelul șomajului cum ar fi: forța de muncă,locurile de muncă ca urmare a disponibilizărilor, restructurărilor, falimentelor, insolvențelor,factorii informaționali și tehnologici, societatea, atȃt pe plan economic, cȃt și pe plan socialetc.)

În final, pot afirma că deși inflația are o influență mare asupra nivelului șomajului, evoluția acestuia depinde și de alți factori care nu au fost luați în considerare în lucrarea de față. Așadar, există o legătură medie între cei doi indicatori pentru perioada studiată, ȋnsă estimarea de față nu se aplică și pentru alte perioade de timp sau pentru o previziune în viitor.

Bibliografie

Cărți

Reviste și publicații online