Agricultura Ecologica
BIBLIOGRAFIE
Adăscăliței V., Euromarketing – fundamente, Ediția a-II-a revizuită și adăugită, Ed. Uranus, București, 2005
Adăscăliței V., Introducere în marketing relațional, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2007
Alberini A., [NUME_REDACTAT] from [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Washington DC, Resources for the Future, 1994
Allen J., Fuller D., Glaser M., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Network: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Journal of Macromarketing 16(1), 1996
Baker M., [NUME_REDACTAT] Book, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Institute of Marketing, [NUME_REDACTAT]., Oxford, 1994
Balaure V. (coord.), Marketing, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Uranus, București, 2002
Banerjee S., Gulas C., Iyer E., Shades of Green; A [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Journal of Advertising 24 (2), 1995
Botezatu C., [NUME_REDACTAT], America vrea sa otrăvească Europa, [NUME_REDACTAT], 4 iulie 2004
Brătucu G., Ispas A., Introducere în marketingul social, [NUME_REDACTAT], Brașov, 1999
Brown L., Larsen J., Roberts B., Politica ecologică a planetei, [NUME_REDACTAT], București, 2003
Brundtland H., [NUME_REDACTAT] Future, [NUME_REDACTAT] Press, Oxford, 1987
Carlson L., Grove S., Kangun N., A [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Claims: A [NUME_REDACTAT] Approach, Journal of Advertising, 2(3), 1993
[NUME_REDACTAT] (coordonator), Cercetări de marketing, [NUME_REDACTAT], București, 2002
Cătoiu I., Bălan C., Onete B., Popescu I., Vegheș C., Metode și tehnici utilizate în cercetările de marketing, Ed. Uranus, București, 1999
Chelcea S., Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, [NUME_REDACTAT], București, 2001
Clark C., [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2001
Coddington W., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], McGraw-Hill, 1993
Coleman C., [NUME_REDACTAT] to Publish CD-ROM Version, [NUME_REDACTAT] Journal, Feb 15, 1996
Commoner B., Cercul care se închide, [NUME_REDACTAT], București, 1980
Coyle J., Bardi E., Langley J., [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Sixth ed. St. Paul, MN:West, 1996
Danciu V., Marketing ecologic. Etica verde a producției și consumului, Ed. Economică, București, 2006
Davis J. B., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] of Takeback: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Learn from the [NUME_REDACTAT]’s Experience, [NUME_REDACTAT] Corp., Massachusetts, 1996
Diaconescu M., Diaconescu M., Eurostrategii în domeniul agro-alimentar, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2000
Ditz D., Ranganathan J., Banks D., [NUME_REDACTAT], in [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] Accounting, Baltimore, MD: [NUME_REDACTAT] Institute, 1995
Dumitrescu S., Gheorghiță V., Marin G., Puiu O., Economie mondială, Ed. Independența economică, Brăila, 1998
Duțu M., Dreptul mediului, Ed. Economică, București, 1996
Duțu M., Ecologie – filosofia naturală a vieții, Ed. Economică, București, 1999
Ehrlich P., [NUME_REDACTAT] of Nature, Simon & Schuster, [NUME_REDACTAT], 1986
Esty D., Winston A., Green to Hold: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] to Innovate, [NUME_REDACTAT], and [NUME_REDACTAT] Advantage, [NUME_REDACTAT] Press, oct., 2006
Fishbein B., “Germany, Garbage and [NUME_REDACTAT] Dot: Challenging the [NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT]: INFORM Inc., 1994
Fisk G., Marketing and the [NUME_REDACTAT], Harper & Row, [NUME_REDACTAT], 1974
Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori), Marketing: Dicționar explicativ, Ed. Economică, București, 2003
Fuller D., [NUME_REDACTAT]. Managerial – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], California, 1999
Gatenby D., Foo A., Design for X: Key to Competitive, Profitable products, AT&T [NUME_REDACTAT], May-June, 1990
Graedel T.A., Allenby B., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], NJ: [NUME_REDACTAT], 1995
Gupta U., [NUME_REDACTAT]’[NUME_REDACTAT]: Profits, [NUME_REDACTAT] Journal , Nov. 8, 1994
Halweil B., Mastny L., [NUME_REDACTAT] 2004 – [NUME_REDACTAT] Worldwatch asupra progreselor spre o societate durabilă, Ed. tehnică. Buc, 2004
Hawken P., [NUME_REDACTAT] of Commerce: A Declaration of Sustainability, HarperCollins, [NUME_REDACTAT], 1993
Henion K., Kinnear T., [NUME_REDACTAT], Columbus, Ohio, [NUME_REDACTAT] Association, 1976
Iana F., Anul acesta suprafața cultivată ecologic va depăși 100.000 de hectare, [NUME_REDACTAT], 14.feb.2005
[NUME_REDACTAT]., Bran F., Manole V., Iosif S., Stoian M., Ecomarketingul societăților comerciale, [NUME_REDACTAT] economică, București, 1999
Kaldjian P., [NUME_REDACTAT] through [NUME_REDACTAT], Innovation, Summer, 1990
Kaufman D., Franz C., Biosphere 2000: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], HarperCollins, [NUME_REDACTAT], 1993
Keolian G., Koch J., Menerey D., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], US EPA, Washington, Office of Research and Development, 1995
Keolian G., Menerey D., [NUME_REDACTAT] Guidance M., US EPA, Washington, Office of Research and Development, 1993
[NUME_REDACTAT]., Droit international de l’environnement, Pedone, Paris, 1989
[NUME_REDACTAT]., Managementul marketingului, [NUME_REDACTAT], București, 1999
[NUME_REDACTAT]., Saunders J., Armstrong G., Wong V., [NUME_REDACTAT], Ed. Teora, București, 1999
Krueger R., Casey M. A., [NUME_REDACTAT] – A [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Research – 3rd Edition, [NUME_REDACTAT] Inc., California, 2000
Kruszewska I. (ANPED), România – invadată de organismele modificate genetic. O amenințare pentru agricultura românească, Biodiversitate și aderarea la [NUME_REDACTAT] – Raport, mai, 2003
Lambin J. J., Le marketing strategique. Un perspective europeenne, Ediția a treia, EDISCIENCE International, 1996
Landler M., Suddenly, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 25 Feb.,1991
Lefter C. (coordonator), Marketing, Ed. Universității. “Transilvania”, Brașov, 2006
Lefter C., Cercetarea de marketing. Teorie și practică, [NUME_REDACTAT] Libris, Brașov, 2004
Lipton E., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] by [NUME_REDACTAT] City’s Trash, [NUME_REDACTAT] Times, 24 Mar., 2001
Lovelock J., Gaia, [NUME_REDACTAT] Press, Oxford, UK, 1979
[NUME_REDACTAT]., Protecția mediului, șansă de supraviețuire a întreprinderii, Ed. OID- ICM, 1996
Makower J., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], January, 1995
Malhotra N., [NUME_REDACTAT] – An applied Orientation, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Inc., [NUME_REDACTAT] River, [NUME_REDACTAT], 2004
Manolache O., Drept comunitar, Ed. All, București, 1995
Miron D. (coordonator), [NUME_REDACTAT] Europene, Ed. Luceafărul, București, 2002
Ottman J., [NUME_REDACTAT] Opportunity for Innovation, 2nd Edition, NTC [NUME_REDACTAT], 1998
Ottman J., [NUME_REDACTAT] Opportunity for Innovation, 3nd Edition, [NUME_REDACTAT] Publishing, 2004
Patriche D., Marketingul ecologic – o nouă paradigmă pentru societatea viitoare, Comerțul modern, nr.3/1992
Popescu I. C., Metode calitative utilizate în cercetările de marketing, Ed. Proexpert, București, 2000
Peattie K., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] UK Ltd., 1992
Peattie K., [NUME_REDACTAT] Management, Pitman, London, 1995
Pleș G., Bucureștiul, de trei ori mai poluat decât marile capitale europene, Gardianul, 7 Apr., 2004
Polonsky M., [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Journal, vol. 1, nov, 1994
Polonsky M., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]: Strategies, Practice, Theory and Research, NY, Haworth, 1995
Polonsky M., [NUME_REDACTAT] Strategies, Practice, Theory and Research, [NUME_REDACTAT] House, 2005
Radu M., Legumele ecologice produse în România ajung pe mesele nemților, elvețienilor și olandezilor, Adevărul, 14.feb.2005
Reuters J., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], July 7, 1996
Roll R., [NUME_REDACTAT] Policy in Perspective: [NUME_REDACTAT] register, [NUME_REDACTAT] Press, London, 1993
Rose M., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] to Task in “[NUME_REDACTAT]”, Wall street Journal, 19 Apr., 1996
Ross D., [NUME_REDACTAT] and Control, [NUME_REDACTAT], Chapman & Hall, 1996
Saphire D., Delivering the Goods: Benefits of [NUME_REDACTAT] Containers, [NUME_REDACTAT], INFORM Inc., 1994
Silver C., Rothman D., Toxics and Health: [NUME_REDACTAT] Long -[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Washington DC, [NUME_REDACTAT] Institute, 1995
Slocombe D.S., [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Bioscience, 1993
Ștefancu C., Agricultura ecologică avansează rapid prin terenurile patriei, [NUME_REDACTAT] Journal, 14 iulie 2006
Tietz B., [NUME_REDACTAT] des okologischen Marketing, Bonn, 1978
Treistman J., It’s [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], June, 2002
Vișan S., Angelescu A., Alpopi C., [NUME_REDACTAT]: poluare și protecție, Ed. a 2-a, Ed. Economică, 2000
Welford R., [NUME_REDACTAT] Management. System and Strategies, 2nd Edition, [NUME_REDACTAT] Ltd., London, 1999
Welford R., Gouldson A., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Pitman, London, 1993
White K., JCIs Orlando, Fla., [NUME_REDACTAT] Production to [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], March, 1997
White K., Footware with a Past’ Now a Thing of the Past, [NUME_REDACTAT], June 27, 1994
Whitney C., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] of Beaujolais, [NUME_REDACTAT] Times, November 17, 1995
Zikmund W., [NUME_REDACTAT] Research, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, 1994
Agricultura ecologică câștigă teren la nivel mondial, EU-RO Jurnal CCIB, 20 oct. 2006
http://www.agricultura-ecologica.ro
http://www.europeangreens.org
http://www.pronatura.ro
http://www.sbnet.ro
95..www.fao.org,FAOSTAT
96.www.mapam.ro
97.www.europa.eu.int
98.www.printempsbio.com
99.www.FIBL.com
100.www.fnae.ro
http://www.mcdonalds.com/corp/values/socialrespons/update/environment.html
Site-ul [NUME_REDACTAT] : http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/eticheta
Fruntes, C., “Marketing ecologic”, Ed. [NUME_REDACTAT], Brasov, 2009
Danciu, V. , “Marketing ecologic “, Ed. Economica, Bucuresti, 2006
INTRODUCERE
Agricultura ecologică este un sistem de producție care exclude utilizarea fertilizatorilor artificiali, a pesticidelor, hormonilor de creștere și aditivilor în hrana animalelor. Agricultura ecologică se bazează pe asolamentul culturilor, respectiv metode biologice de protecție a plantelor, care să mențină fertilitatea solului, să asigure plantele cu substanțe nutritive, să combată bolile, buruienele și dăunătorii. [NUME_REDACTAT], producția ecologică se definește prin obținerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de producție ecologică, care respectă standardele, ghidurile și caietele de sarcini naționale și sunt atestate de un organism de inspecție si certificare. Cererea de produse agricole ecologice fiind în creștere, se poate considera o nouă oportunitate pentru exportul agriculturii românesti. Romania, deși este cel mai mare producător din zonă, cu cea mai curată agricultură, din cauza imposibilității financiare pentru chimizare masivă, poate face față acestei provocări, dar nu poate exporta produsele agricole ecologice decât sub certificare straină, costisitoare și anevoioasă. Dezvoltarea tehnologiilor de cultură pentru agricultura alternativă, respectiv "agricultura ecologică" se impune tot mai mult prin performanțele socio – economice realizate. Acest lucru poate fi ușor de îndeplinit, printr-un management corespunzător al tuturor factorilor care contribuie la obținerea unor producții ridicate pe unitatea de suprafață și în final recunoașterea calității produselor finite, în acest caz, certificarea producției ca fiind ecologică.
Alimentele ecologice sunt produse diversificate, sănătoase, libere de boli și dăunători, lipsite de reziduuri nocive, cu un conținut echilibrat în substanțe bioactive și minerale. Sunt rezultate din tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Toate tehnologiile bioecologice au rolul de a pune la dispoziția consumatorului și industriei prelucrătoare produse naturale lipsite de reziduuri chimice și mai ales tehnologii menite să contribuie la salvgardarea ecosistemului agricol. Ele sunt obținute din ingrediente provenite din agricultura ecologică. Marele avantaj al alimentelor ecologice îl constituie absența pesticidelor. Două aspecte din viața de zi cu zi care demonstrează faptul că revenirea la o agricultură naturală, în care nu se utilizează chimicale, este prioritară, pe măsură ce consumatorii sunt tot mai exigenți. [NUME_REDACTAT] pune un accent deosebit pe obținerea produselor vegetale sau animale prin procedee ecologice și îi încurajează pe cei care doresc să practice o astfel de agricultură. Revenirea, însă, la aceste procedee nu este tocmai simplă, întrucât regulile sunt foarte stricte, astfel încât produsul final să fie într-adevăr complet natural, ecologic. Spre deosebire de agricultura convențională, intensivă, agricultura organică poate juca un rol important în reducerea gazelor cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea globală. Și asta pentru că în agricultura ecologică materiile prime provin în principal din fermă, iar animalele sunt ținute pe propriile pășuni bio, drept urmare arderile de combustibil fosil pentru transport sunt mult mai mici. În plus, prin interzicerea utilizării fertilizatorilor chimici a fost eliminată o sursă suplimentară de emisii de azot.
Emisiile de azot sunt diminuate în agricultura ecologică și datorită faptului că numărul animalelor de fermă este limitat, astfel încât mranița rezultată, bogată în azot, să nu devină poluantă.
Agricultura bio asigură și o emisie mult mai mică de metan, oxidarea acestuia fiind accelerată de microorganismele aerobe și a celor anaerobe din sol, protejate de acest sistem. Regulile și principiile agriculturii ecologice au devenit o constantă a vieții sociale și a politicilor agricole, care totuși aparțin viitorului. Agricultura eco nu ar putea hrăni lumea. Opinia este falsă pentru că agricultura intensivă, în vogă la nivel mondial, distruge solul și poluează, în timp ce cea bio protejează mediul înconjurător, dă produse mai sățioase și le aduce venituri mai mari fermierilor săraci. Integrarea protecției mediului în ansamblul activităților socio-economice, creșterea performanțelor economice și ecologice, precum și schimbarea modelelor de producție și de consum sunt susținute pe plan mondial printr-o serie de instrumente juridice, instituționale și financiare. Temerile privind mediul înconjurător, sănătatea persoanelor, a animalelor și ingineria genetică sunt factori la fel de importanți care susțin nișa de piață pentru produsele ecologice, care se dezvoltă mult mai rapid decât orice alt sector agricol sau al vânzărilor de produse alimentare cu amănuntul.
Am întâmpinat dificultăți în privința bibliografiei, tema fiind de abordare ceva mai recentă. Am prezentat tema atât din punct de vedere a importanței pentru stilul de viață al populației, cât și punctele de vedere critice. Capitolele lucrării se referă la definirea conceptelor de marketing și aliment ecologic, promovarea pe piață a alimentelor ecologice, oportunități și dificultăți, importanța agriculturii ecologice, importanța produselor ecologice .
[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], în Romania, în etapa de procesare se utilizeaza doar aditivi alimentari naturali, de origine animală sau vegetală, minerali sau anorganici. De asemenea, pentru a obține produse agricole ecologice, lipsite de substanțe chimice de sinteză, inainte de a putea fi folosite ca terenuri ecologice, terenurile agricole trebuie să urmeze un proces de reconversie pe durata a 2-3 ani, în care nu se utilizează substanțele de sinteză. Însa absența în totalitate a substanțelor chimice de sinteză și a poluanților este greu de realizat. Chiar si în ecosistemele indepărtate, precum ecosistemele arctice sau cele ale pădurilor ecuatoriale veșnic verzi, au fost găsite urme de metale grele, poluanți sau alte substanțe de sinteză provenite din activitățile economice desfățurate la mii de kilometri depărtare. Un alt aspect important este faptul că nu toți aditivii alimentari naturali sunt neapărat mai sănătoși. Până și acidul ascorbic sau cel citric, utilizați în cantități mari, pot provoca disconfort. Nici acidul acetic nu poate fi consumat în orice cantitate. La rândul său, talcul, un aditiv mineral natural, utilizat în cantități care depășesc limitele prevăzute de legile sanitare, este asociat cancerului gastric. Potrivit studiilor realizate de diverși cercetători, concentrațiile reziduurilor chimice din urina unor copii hrăniți cu alimente produse prin tehnici agricole convenționale sunt în general de nouă ori mai mari decât aceleași concentrații în cazul copiilor hrăniți cu alimente ecologice.
Agricultura ecologică se bazează pe respectarea unor reguli și principii de producție stricte, reglementate prin legislația din domeniu. Toate stadiile procesului de producție, inclusiv depozitarea, procesarea, ambalarea și etichetarea produselor este controlată de un organism de inspecție și certificare înființat în acest scop.
În perspectiva integrării în [NUME_REDACTAT], agricultura românească are un atu despre care s-a vorbit mai puțin până acum: posibilitățile reale de obținere a unor produse ecologice, foarte căutate pe piața europeană și nu numai. Într-o definiție ad-hoc, produsele ecologice sunt acele produse obținute fără utilizarea substanțelor chimice de sinteză, ca fertilizanți și amelioratori ai solului, pesticide, ingrediente pentru prepararea furajelor, ingrediente și auxiliari pentru prepararea alimentelor etc. Pe scurt, este vorba de produse sută la sută naturale, de aceea ele sunt și foarte căutate, chiar dacă în unele cazuri sunt mult mai scumpe.
[NUME_REDACTAT], agricultura ecologică, cel puțin la nivel conceptual, este un domeniu nou de interes și de activitate. Preocuparea pentru agricultura ecologică nu trebuie privită ca o modă deoarece experiența europeană dovedește că acest segment este o oportunitate deosebită de afaceri pentru întreprinzătorii care desfășoară activități în domeniul producției agroalimentare.
România reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, unul din punctele forte pe care tare noastră le deține îl constituie faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică.
Agricultura ecologică contribuie la sporirea interesului pentru spațiu rural prin creșterea activităților economice cu o importantă valoare adăugată și cu o mare intensitate a ocupării populației din mediul rural.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluție ascendentă, atât în sectorul vegetal cât și în sectorul animalier. În sectorul vegetal din România se obțin în condiții ecologice: cereale, oleaginoase și proteice, culturi furajere, legume, fructe (vișine, cireșe și mere), fructe de pădure. În sectorul zootehnic cresc după regulile și principiile agriculturii ecologice vacile pentru lapte, oile și găinile, de la care se obțin laptele și ouăle ecologice. Laptele ecologic este materie primă pentru brânza și cașcavalul ecologic.
Agricultura constituie, prin tradiție o ramură importantă a economiei românești, aceasta fiind susținută atât de ponderea populației ocupate în agricultură (aproximativ 37%), cât și de aportul la formarea produsului intern brut (aproximativ 16%).
În vederea dezvoltării sectorului de agricultură ecologică și pentru creșterea competitivității produselor ecologice și dirijarea lor către export se identifică următoarele priorități:
Crearea și reținerea unei valori adăugate cât mai mari pe componenta națională a lanțului valoric prin orientarea producției și vânzării atât pentru produsele primare, solicitate pe piața externă, cât și prioritar pentru produsele procesate;
Promovarea produselor ecologice românești la export și acoperirea nișelor de piață existente în domeniile specifice neacoperite, prin identificarea de noi piețe la export și consolidarea poziției pe piețele existente;
Iimplementarea legislației elaborate în sectorul agriculturii ecologice în vederea întăririi și consolidării sistemului de control prin măsuri suplimentare de monitorizare a organismelor de inspecție de către autoritatea competentă pentru creșterea calității produselor destinate exportului;
Crearea unui sistem de producție, procesare și desfacere a produselor ecologice menit a satisface cerințele pieței naționale și internaționale;
Promovarea produselor ecologice românești la export și acoperirea nișelor de piață existente în domeniile specifice neacoperite și prin dezvoltarea cercetării specifice în agricultura ecologică;
Perfecționarea profesională a participanților la filiera de agricultură ecologică: formatori, producători, procesatori, inspectori, experți din minister, importatori-exportatori;
Constituirea grupurilor de producători pentru extinderea pieței de producere și comercializare a produselor ecologice.
Obiectiv calitativ: plasarea agriculturii ecologice în centrul agriculturii românești ca un motor al dezvoltării durabile a mediului rural.
Realizarea obiectivelor de export este strâns legată de atingerea unor obiective (pe termen scurt, mediu și lung), care să ducă la creșterea competitivității sectorului agroalimentar ecologic românesc, în perioada de pre și post-aderare, dintre care:
Creșterea numărului de operatori din agricultura ecologică care primesc suport financiar din programele [NUME_REDACTAT];
Întărirea capacității ONG-urilor implicate în acest sector prin programe de dezvoltare a comerțului cu produse agroalimentare ecologice;
Creșterea numărului întreprinderilor orientate către exportul de produse agricole ecologice, inițiind și dezvoltând activități în zonele defavorizate;
CAPITOLUL I
MARKETINGUL ECOLOGIC , CONCEPT FUNDAMENTAL ÎN EVOLUȚIA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE
Preocupările crescânde privind starea mediului ambiant în ansamblul său, faptul că multe resurse epuizabile sunt exploatate într-un ritm care nu va putea fi menținut un timp îndelungat, faptul că este depășită capacitatea componentelor mediului de a absorbi efectele activității umane (sub forma deșeurilor), la care se adaugă nereușita în atingerea obiectivului creșterii calității vieții, privite ca un întreg, fac să se dezvolte pe baza politicilor ecologice, alături de managementul ecologic și, indisolubil legat de acesta, marketingul “verde”.
1.1. Conceptul de marketing ecologic
Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a ținut seama de faptul că anumite activității distrug mediul înconjurător. Activitățile economice, chiar și cele care sunt proiectate și realizate cu responsabilitate socială, vor genera, mai mult sau mai puțin, efecte negative asupra mediului, iar acest lucru va determina o presiune crescândă asupra tuturor tipurilor de organizații pentru a-și îmbunătății performanțele ecologice.
Este vorba de un concept relativ nou, pentru care se utilizează mai mulți termeni sinonimi: marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic, marketing durabil. Referitor la termenii utilizați în literatura de specialitate pentru a defini aproximativ același subiect, ei au variat de la un cercetător la altul și de la o perioadă la alta. Astfel, apar termenii de : «marketing ecologic» (ecological marketing, okologischen marketing) la Henion și Kinnear -1976 și la Tietz -1978, «marketing verde» (green marketing, environmental marketing) la Prothero – 1990, la Peattie și Charter – 1992, la Ottman – 1993, la Coddington – 1993, și la Polonsky – 1994, «eco-marketing» – la Schreiber și la Fuller – 1994, «marketing durabil» (sustainable marketing) la Sheth și Parvatiyar – 1995 și la Fuller – 1999.
În literatura de specialitate din România preponderent este utilizat termenul de marketing ecologic.
[NUME_REDACTAT], Schreiber îi stabilește drept sarcină ”optimizarea politicii de marketing a întreprinderii în relația sa cu ecologia, spre a se ajunge la efecte pozitive pe întregul sistem, fără a afecta preocupările de economicitate”. În SUA, Sheth și Parvatyar definesc marketingul durabil ca referindu-se la «căile și mijloacele pentru armonizarea factorilor economici și ecologici prin reinventarea produselor și a sistemelor de obținere a lor. »
Marketingului ecologic în cadrul amplului proces de specializare a marketingului este plasat în zona marketingului în domeniile non-profit, generic denumit marketing social. Marketingul ecologic poate fi considerat o ramură a marketingului social, el fiind un marketing “antrenat în efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor ambalaje reciclabile și biodegradabile, de oprire a degradării mediului înconjurător”.
Așa cum sublinia [NUME_REDACTAT] în lucrarea sa “[NUME_REDACTAT] of Commerce”, întrebarea la care trebuie găsit răspuns și care trebuie adresată, în primul rând corporațiilor, care domină planeta, este: cum să se dirijeze procesele de producție și consumul astfel încât să fie satisfăcute în continuare nevoile oamenilor și în același timp să se prevină degradarea mediului ambiant? Pentru aceasta este necesar să fie rezolvate responsabil trei probleme, ce pot fi reflectate în alte trei întrebări: ce este necesar? (se referă la materialele și resursele energetice ce vor fi luate din mediu), ce se va produce? (se referă la bunurile și serviciile ce vor rezulta), ce se irosește? (se referă la costurile ecologice (eco-costuri), ce pot fi definite ca totalitatea costurilor organizațiilor, consumatorilor, societății legate de deșeuri, poluarea și distrugerea sistemelor naturale, consecințe ale proceselor de producție și preluare a resurselor din mediu).
Realizarea de produse presupune preluarea resurselor necesare din mediu, presupune o serie de consumuri și deșeuri rezultate, este asociată atât cu satisfacția consumatorului, cât și cu deșeurile ce rezultă în urma consumului. Deci, sunt generate efecte asupra mediului, concretizate în degradarea calității acestuia. Aceasta presupune reinventarea sistemelor de producere și marketing al bunurilor, care să conducă la rezultate favorabile și din punctul de vedere al mediului.
Putem vorbi de marketing ecologic atât la nivel microeconomic, cît și la nivel macro, nu numai întreprinderile având de-a face cu probleme ecologice și ducând o politică în domeniul mediului. Și chiar ceea ce se desfășoară la nivelul întreprinderilor, în legătură cu mediul și poluarea, este direct influențat de politicile, mecanismele, instrumentele și reglementările naționale sau comunitare (în cadrul [NUME_REDACTAT]) de protecție a mediului.
Având în vedere obiectivele pe care și le propune, marketingul ecologic poate fi integrat conceptului mai larg de marketing societal, marketingul prin care se urmărește satisfacerea nevoilor consumatorilor, atingerea obiectivelor organizației și bunăstarea, în același timp. Implică preocuparea atât pentru problematica de mediu cât și pentru sănătatea consumatorilor. K. Peattie definește marketingul verde drept “procesul managerial responsabil de identificarea, anticiparea și satisfacerea cerințelor consumatorilor și societății, într-o manieră profitabilă și durabilă”, iar D. Fuller subliniează aceeași idee afirmând că: “marketingul durabil este procesul planificării, implementării și controlului dezvoltării, stabilirii prețului, promovării și distribuției produselor, într-un mod care să satisfacă următoarele trei cerințe: nevoile consumatorului să fie satisfăcute, scopurile organizației să fie atinse, procesul să fie compatibil cu ecosistemele”.
Trebuie sesizat, în acest context în care vorbim de marketingul ecologic ca o extensie a marketingului societal care îmbrățisează preocuparea crescândă a societății legată de mediul înconjurător, că în literatura de specialitate americană și engleză (Peattie și Charter, Fuller și Buttler, Ottman, Coddington) acesta este privit în primul rând în contextul marketingului societal.
Marketingul ecologic este un marketing al viitorului, așa cum spunea [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] explicativ de marketing sunt subliniate criteriile după care se conduce marketingul ecologic, și care vin să sublinieze ideea marketingului verde integrat marketingului societal:
“asigurarea pentru consumatori a oricărei satisfacții care contribuie la îmbunătățirea calității vieții, permanent, nelimitat;
oferirea în mod constant și permanent de produse și servicii ecologice performante din punctul de vedere al protecției mediului și sănătății, dar și al beneficiilor primare, imediate, care în acelați timp asigură o eficiență economică ridicată;
orientarea consumului spre acele produse și servicii care protejază atât generația actuală, cât și pe cele viitoare.”
Pentru realizarea compatibilității cu ecosistemele este necesară integrarea în procesele de luare a deciziilor de marketing a obiectivelor de prevenire a poluării (P2) și recuperare a resurselor (R2). Ele trebuie avute în vedere în această ordine, P2 presupunând o acțiune preventivă (producerea deșeurilor, risipa, poluarea sunt stopate încă de la început) cu implicații în reducerea eco-costurilor prezente și viitoare, iar R2 presupunând o acțiune de remediere (din deșeurile care nu pot fi evitate, să fie recuperate resurse, iar reziduurile care sunt eliminate în mediu să nu dăuneze ecosistemelor), care va genera o serie de costuri suplimentare.
Conceptul de marketing ecologic este relativ nou în cadrul largei discipline a marketingului. Se poate realiza o legătură între acest concept, care ne interesează în particular, și o altă ramură mai nouă în marketing și anume marketingul relațional. Acesta din urmă “implică crearea, menținerea și consolidarea relațiilor cu cumpărătorii și cu ceilalți parteneri de afaceri ai întreprinzătorului, cu un orizont de acțiune pe termen lung”. Putem privi marketingul ecologic din perspectiva marketingului relațional pe de o parte din direcția fidelizării consumatorilor, iar pe de alta parte din cea a consolidării relațiilor cu ceilalți parteneri.
Întărirea relațiilor cu consumatorii se realizează în marketingul verde prin considerente ecologice, oferirea unui aliment mai sănătos, a unui aparat electric cu consum redus de energie, a unui produs realizat cu consum redus de materie primă, în condițiile de deșeuri zero etc. Evident, pentru primele două exemple sarcina producătorului este mai simplă, beneficiile fiind percepute de consumator ca directe și foarte importante. În cel de-al treilea caz comunicarea are un rol esențial alături de modificarea concepției consumatorului în direcția preocupării față de mediu, beneficiul ecologic fiind perceput ca unul indirect, care ar putea să-l influențeze, pe termen lung.
Granițele de luare a deciziei depășesc, în marketingul ecologic, limitele canalului de marketing. Este urmărit produsul pe parcursul întregii sale vieți fizice, din stadiul de materie primă pânâ în consum și post consum. Organizația ce aplică marketingul ecologic va fi interesată de cum anume se desfășoară activitatea furnizorilor săi, spre exemplu din perspectiva atenției acordată problemelor de mediu. Ea îi va sprijini pe aceștia în realizarea unei activități compatibile cu ecosistemele, generând astfel relații mai bune, pe termen lung cu aceștia.
Revenind la o apreciere temporală legată de conceptul de marketing ecologic, trebuie spus că apariția sa coincide atât cu perioada apariției și dezvoltării conceptului de marketing social, cât și cu apariția marketingului societal. Deși marketingul verde a căpătat consistență, devenind proeminent în contexul teoriei și practicilor de marketing spre sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, problematica sa a fost pentru prima oară pusă în discuție mult mai devreme. Astfel, [NUME_REDACTAT] de Marketing a ținut primul seminar pe tema marketingului ecologic în 1975, iar rezultatul său s-a concretizat în prima carte pe această temă intitulată „Marketingul ecologic”, avându-i ca autori pe Henion și Kinnear și care a apărut un an mai târziu în 1976. În cadrul acestui prim seminar marketingul ecologic a fost definit ca „studiul aspectelor pozitive și negative ale activităților de marketing legate de poluare, criza energetică și epuizarea resurselor”. Această definiție poate fi considerată utilă ca punct de pornire, dar pentru a fi comprehensivă definirea marketingului verde trebuie să fie mai largă.
Ceva mai târziu [NUME_REDACTAT], în 1978, îl definește “drept marketing în corelație cu problemele fundamentale ale ecologiei pentru realizarea cerințelor ecologice și pentru întărirea conștiinței ecologice”.
Trebuie clar precizat că nici o definiție sau terminologie nu a fost în mod universal acceptată, iar această lipsă a punctelor de vedere asemănătoare constituie o mare parte a problemei legată de cum poate fi evaluat un aspect dacă toți cercetătorii au percepții diferite asupra a ceea ce studiează.
Peattie și Charter fac o clară distincție între definirile și optica din anii ’70 privind subiectul în discuție și conceptul mult mai clar și mai închegat al anilor ’90. Ei aduc în atenție modul diferit de raportare la problemele de mediu în cele două perioade. În timp ce în anii’70 preocuparea pentru problematica mediului însemna :
accentul asupra problemelor ecologice,
concentrarea pe problemele locale, pe efectele negative ale activității de afaceri asupra mediului înconjurător,
o elită intelectuală ca sursă a suportului,
campanii bazate pe prognoze ale creșterii exponențiele pentru a prevedea viitoarele probleme de mediu,
activitatea economică văzută ca sursă a problemelor cu care se confruntă mediul,
dorința unei creșteri cu rată zero,
în anii’90 ea se diferenția prin :
accentul asupra problemelor fundamentale din cadrul sistemelor social, economic, tehnologic, legal, natural,
concentrarea asupra problemelor globale și a relației dinamice între activitatea de afaceri și mediu,
o bază largă ca sursă a suportului,
campanii bazate pe evidențierea nivelelor curente ale degradări mediului natural,
activitatea economică văzută ca parte a soluției,
dorința unei creșteri durabile.
Acest concept al combinării preocupării față de mediu, care în mod tradițional presupune încurajarea conservării, cu marketingul, care urmărește stimularea și facilitarea consumului, poate apărea paradoxal, spune Peattie. În acest context, trebuie spus că durabilitatea drept cheie de boltă a filosofiei marketingului verde, durabilitatea care prin prisma consumului și producției presupune un standard al vieții în prezent care să nu fie atins pe cheltuiala și în defavoarea standardului de viață al generațiilor următoare, rezolvă acest aparent paradox.
Dacă reflectăm asupra acestei legături între conceptual de durabilitate și marketingul verde nu poate părea decât firesc cel mai recent termen utilizat pentru subiectul în discuție, și anume, acela de marketing durabil.
Atât definiția dată de Peattie, cât și cea a lui Fuller, prezentate anterior în cuprinsul acestui subcapitol, pun în evidență încă o idee interesantă și anume aceea a circumscrierii marketingului ecologic în tendința marketingul anilor’90, așa cum sintetiza Malcom McDonald, și anume aceea a accentului asupra managementul marketingului.
Dacă facem o paralelă între modul în care era definit marketingul ecologic de către AMA în 1976 și definiția dată de Fuller în 1999 apare foarte clară evoluția conceptului. Indiferent ce termeni s-ar folosi este clar că această ramură a marketingului a capătat consistență, iar dezvoltarea aplicării practice a fost însoțită de dezvoltări și clarificări conceptuale.
În concluzie, putem spune că, deși literatura de specialitate nu oferă o conjugare a punctelor de vedere înspre o opinie unanimă privind conținutul marketingului ecologic, iar terminologia utilizată este și ea una foarte diversă, se constată dezvoltarea și intensificarea preocupărilor în această direcție atât la nivel național, cât și internațional. Evident, acest lucru se produce în contextul creșterii importanței conservării și protejării mediului pentru o dezvoltare durabilă a întregii societăți.
1.2. Prevenirea poluării și recuperarea resurselor , obiective majore ale marketingului ecologic
Se poate ajunge la o asemenea concluzie pornindu-se de la managementul integrat al deșeurilor în care este stabilită o ierarhie a priorităților, și anume prevenirea poluării (prima prioritate), care înseamnă conservarea resurselor, eliminarea sau reducerea deșeurilor la sursă, recuperarea resurselor (a doua prioritate), care înseamnă recuperarea materialelor, energiei, produselor din fluxurile de deșeuri pentru o utilizare ulterioară, eliminarea finală (a treia prioritate), care presupune eliminarea reziduurilor în mediu.
Și în marketing se va menține această ordine a priorităților. În vederea reducerii poluării se includ practici ce reduc utilizarea de materiale, energie, apă sau alte resurse sau protejază resursele prin conservare sau utilizare mai eficientă. Esențială este eliminarea deșeurilor și a risipei din punctul de plecare, ce presupune soluții pe termen lung, în general. Prin prisma calității totale, deșeurile reprezintă un defect ce vizează calitatea produsului.
Principiul de bază al reducerii poluării este să se obțină mai mult din mai puțin, iar beneficiile sunt legate atât de input-uri cât și de output-uri. Aceasta înseamnă utilizarea de input-uri mai puține, pentru a produce și oferi aceleași beneficii, deci se reduc eco-costurile pe unitatea de beneficiu oferit consumatorilor. Pentru output-uri se generează economii prin reducerea cantității deșeurilor ce trebuie eliminate.
Prevenirea poluării se aplică atât în ceea ce privește produsele, realizarea de produse care să conducă la diminuarea deșeurilor înainte, în timpul și după consum, cât și în ceea ce privește procesele, însemnând reproiectarea proceselor și preocuparea privind impactul ecologic al celorlalte firme din cadrul canalelor de marketing.
Recuperarea resurselor are în vedere că orice produs se uzează sau se demodează, necesitând înlocuirea, că orice produs are nevoie de cel puțin un nivel minim de ambalare, iar transformarea resurselor în produse va genera deșeuri. Principiul urmărit în acest cadru este de a se obține mai mult din același lucru. Ideal ar fi să se desfășoare procese economice care să aibă ca rezultate secundare ”zero deșeuri, zero eliminări de reziduuri în mediu”. Acest lucru nu este posibil, practic deșeurile putând fi doar reduse cantitativ, iar caracteristicile lor putând fi modificate, dar nu pot fi în întregime eliminate la nivelul tehnologiilor actuale.
Altfel spus, recuperarea resurselor servește ca linia a doua a apărării în vederea minimizării impactului ecologic.
1.3. Principii fundamentale ale marketingului ecologic
În lucrările de specialitate se vorbește despre marketingul ecologic ca reprezentând o paradigmă, aceea care îmbrățișează ideea că sistemul producție-consum trebuie să funcționeze în același mod în care funcționează sistemele naturale, și anume circular. Aceasta atrage atenția asupre faptului că, sistemele de marketing ar trebui comparate cu sistemele naturale în care organismele, plantele consumă minerale, apă, lumină și produc reziduuri care devin hrană și combustibil pentru alt ciclu.
Sistemul marketingului ecologic operează în același mod: consumă resurse și generează deșeuri, asigură beneficii consumatorilor și organizațiilor, contribuie, în același timp, la menținerea și ameliorarea funcționării ecosistemelor.
[NUME_REDACTAT] surprinde cinci principii fundamentale, pe care ar trebui să se bazeze marketingul verde:
În primul rând, în luarea deciziilor de marketing ecosistemele și echilibrul ecologic trebuie considerați factori limită. Aceasta s-ar traduce într-un drept de “veto” al ecosistemelor, dacă ele ar fi considerate ca un al treilea partener în tranzacții. Conceperea unor strategii de marketing care să țină seama de impactul ecologic, evidențierea separată și plata tuturor eco-costurilor ar trebui să devină un fapt obișnuit, o procedură standard.
În al doilea rând, ciclul de viață al produsului ar trebui să reprezinte noul context în luarea deciziilor (are în vedere, în acest caz, durata de viață fizică – trecerea de la stadiul de materie primă până la consum, inclusiv ceea ce se petrece cu deșeurile rezultate din consum- și nu durata de piață a produsului), de care trebuie să se țină seama pentru a se răspunde cerințelor de protejare a mediului.
Impactul asupra ecosistemelor nu reprezintă o problemă a unei singure organizații sau a unui singur consumator, într-un anumit loc sau la un anumit moment. El este rezultatul a numeroase decizii intercorelate, a numeroase organizații și persoane. Pentru a descoperi cât de ecologic este un produs trebuie să se privească cât mai atent asupra efectelor ecologice de dinainte, din timpul și de după existența sa, aceasta însemnând evaluarea, analiza ciclului de viață (ACV).
ACV reprezintă “un proces prin care are loc evaluarea obiectivelor ecologice asociate unui produs, proces sau activitate, prin identificarea și cuantificarea resurselor materiale și energetice utilizate și eliminării de deșeuri în mediu, pentru a aprecia impactul acestora asupra mediului, a găsi și implementa măsuri de ameliorare a calității factorilor de mediu.” În prezent acest concept are acest înțeles larg, el nu mai este un simplu inventar al deșeurilor solide, lichide, gazoase care sunt generate în fiecare etapă a ciclului de viață, ci presupune și găsirea de soluții. ACV are trei obiective majore :
să realizeze o imagine cât mai completă asupra interacțiunilor dintre un produs, proces, o activitate și mediu;
să contribuie la înțelegerea consecințelor activității umane asupra mediului;
să furnizeze factorilor de decizie informații care să definească efectele asupra mediului și să găsească oportunități de ameliorare a calității ecosistemelor.
În al treilea rând, prevenirea poluării și recuperarea resurselor sunt necesare pentru realizarea unei dezvoltări durabile, și implementarea unor strategii care să le presupună ca obiective, și vor conduce la menținerea și ameliorarea funcționării ecosistemelor.
În al patrulea rând, se poate remarca un “efect de multiplicare”, ce există în orice mică îmbunătățire a calității mediului, orice efort depus în această direcție de către întreprinderi, consumatori, orice organizație (deci la nivel micro), și care se va reflecta într-un rezultat mult mai amplu la nivel macro. Practic câștigul pe ansamblu este mult mai mare. Această idee combate acea lipsă de eficiență, pe care în special consumatorii individuali o manifestă, atunci când este vorba de a face ceva pentru rezolvarea problemelor de mediu. Ei consideră că ceea ce pot face individual este insignifiant pentru întregul sistem, că este vorba de probleme globale, care necesită soluții globale, eludând de fapt a doua parte a sintagmei “gândește global, acționează local”. De fapt, fiecare mic efort îndreptat spre un mediu mai curat poate însemna un mare câștig pe ansamblu. Numai dacă luăm ca exemplu reciclarea materialelor, efortul individual pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere va putea genera colectarea unor cantitați suficiente de materiale omogene care să genereze o activitate de procesare eficientă.
În al cincilea rând, stabilirea unor obiective ecologice de către firme nu înseamnă că ele acționează altruist, compatibilitatea cu ecosistemele nu este un scop în sine, ea este realizată în condițiile în care satisfacerea nevoilor consumatorilor și obținerea profitului sunt atinse. Problema care se cere a fi rezolvată este aceea de a găsi căile și mijloacele prin care să fie oferite beneficiile dorite de consumatori, să fie maximizat profitul fără a lăsa o amprentă sesizabilă asupra mediului ambiant.
Creat pentru a fi compatibil cu mediul sau ecosistemele (CCE) este un concept ce a apărut mai întâi în domeniul proiectării proceselor industriale, legat de dezvoltarea ecologiei industriale, unde era definit prin preocuparea asupra constituirii setului de atribute ecologice ale produsului.
Dacă ne gândim din perspectiva marketingului, ne vom referi la mai mult decât la deciziile privind produsele, pentru că strategia de marketing se referă și la preț, distribuție și promovare. Deci, din acest punct de vedere va trebui să includem deciziile interdependențe privind toate elementele mixului de marketing și care influențează împreună resursele utilizate și deșeurile rezultate.
Tabelul 1.1. Rolul componentelor mixului de marketing în generarea deșeurilor
(Sursa: Fuller D., [NUME_REDACTAT], p. 89)
1.4. Resursele naturale, mediul înconjurător și creșterea economică
Criza ecologică pe care o traversează omenirea în prezent, agravată de izbucnirea crizei energetice și de materii prime în anii '70, a condus la sporirea gradului de conștientizare a societății în ceea ce privește pericolul exploatării neraționale a resurselor naturale. Acestea au jucat întotdeauna un rol esențial în dezvoltarea societății, dar gradul în care și-au exercitat influența a variat de la o perioada istorică la alta.
Din punct de vedere economic, resursele naturale se pot grupa în doua categorii principale. Prima este reprezentată de avuția naturală sub forma instrumentelor de lucru (minerale metalifere și nemetalifere, combustibili solizi, lichizi și gazoși, energie eoliană, energie hidraulică, energia aburului, energie electrică, energie nucleară etc.). Aceasta a polarizat interesul membrilor societății și a jucat un rol esențial încă de la începuturile civilizației. În ceea ce privește cea de-a doua categorie de avuție naturală, informația, aceasta a început să se bucure de o atenție crescândă numai pe măsura descoperirii modului său de utilizare, ajungând să capete o importanța determinantă pe treptele mai recente ale civilizației.
Deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul unor sisteme ecologice, pe parcursul anilor a început să se vorbească tot mai mult de ecodezvoltare ca fiind o relație complexă între dezvoltarea economică și mediul natural. Progresul tehnico-știintific a înregistrat asemenea performanțe încat, pentru realizarea obiectivelor sale esențiale, omul poate transforma substanțial mediul său natural.
Pe parcursul dezvoltării societății omenești, influențată fiind de izbucnirea crizei energetice si de materii prime, societatea a început să se preocupe de faptul că exploatarea neraționala a naturii și utilizarea acesteia fără discernământ poate avea, pe lângă efecte benefice asupra bunăstării pe ansamblu, consecințe nefaste asupra echilibrului ecologic.
În ultimele decenii, introducerea și răspândirea diferitelor procese entropice a dus la o reală criză a mediului, exprimată printr-un antagonism între societate și mediu văzute ca două sisteme, având legi și ritmuri proprii de dezvoltare.
Dimensiunea ecologica a creșterii economice și dezvoltării a fost conștientizată mai târziu din mai multe cauze, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
În primul rând, existența, o perioada îndelungată, a unei concepții false, mecaniciste, de atribuire a rolului exclusiv și determinant în evoluția avuției nationale unor factori cu acțiune cantitativă imediată (resursele financiare), neglijându-se ori minimizându-se influența calitativă de durată a condițiilor de mediu;
1.5. Politica ecologică ,expresia preocupării față de mediu a societății și a organizațiilor
Eforturile făcute odată cu conștientizarea faptului că este necesar a fi luată permanet în calcul, în orice activitate umană, în special în cele economice, compatibilitatea cu ecosistemele sunt reflectate în politica ecologică.
Această problematică poate fi abordată atât ca politică ecologică a statului cât și ca politică ecologică la nivelul firmelor, al organizațiilor.
Prin instrumentarul statal al politicii ecologice se are în vedere mecanismul de legi și decrete care trebuie să contribuie la stabilizarea efectelor negative ale unei politici pure de creștere economică. Politicile în domeniul mediului urmăresc o serie de obiective generale printre care: conservarea, protejarea și ameliorarea calității vieții, utilizarea rațională a resurselor, menținerea și îmbunătățirea stării de sănătatate a populației, identificarea și utilizarea unor forme neconvenționale de energie etc. De asemenea, aceste politici se bazează în prezent pe principii clar definite, precum “prevenirea este mai bună decât combaterea”, “poluatorul plătește pentru prejudiciul adus”, “combaterea poluării la nivelul sursei”. Din păcate, traducerea în fapt a politicilor de mediu întâmpină greutăți. În special din cauza aparatului birocratic și a duratei necesare pentru derularea procedurilor, întreprinderile profită și reușesc, mai ales pentru evitarea creșterii costurilor, să se sustragă restricțiilor legale privind protecția mediului. O altă dificultate constă și în condițiile diferite de piață care impun costuri ecologice diferite ca mărime în funcție de ramura industrială. Aici lipsesc baze identice de discuție, metode și conștiința de a realiza aceleași condiții concurențiale prin finanțarea unor măsuri de rezolvare a unor probleme ecologice naționale și transnaționale, cât și a unor măsuri preventive. Implementarea unor legi prin care să fie respectat “principiul preventiv“ nu asigură încă o concurență direcționată calitativ care să nu mai facă investițiile în măsurile ecologice să fie privite drept neeconomice, ci ele să fie luate în calcul la fel ca și alte valori (siguranța, condiții sociale).
La nivelul unei organizații, politica ecologică este fundamentul pe care aceasta ar trebui să-și bazeze întreaga activitate și toate interacțiunile, procesul de luare a deciziei și viitoarele politici. Aceasta a fost definită de [NUME_REDACTAT] de Standardizare, în 1994 drept: “ansamblul intențiilor și direcțiilor ecologice ale unei organizații cu privire la mediu”. Politica ecologică a unei organizații formează practic coloana vertebrală de care toate celelalte componente sunt legate (incluzându-se sistemele de management și marketing, auditul, evaluările și rapoartele). Dacă politica este slabă, prezintă fisuri, atunci toate sistemele de mediu vor fi slabe și departe de a funcționa eficient. Dezvoltarea unei politici ecologice reprezintă primul pas pe care trebuie să-l facă o organizație care urmărește să-și îmbunătățească performanțele ecologice și dorește să demonstreze că intenționează să ia serios în considerare problemele ecologice. Totuși, ea nu este ceva ce poate fi în mod rapid ajustat pe fondul politicilor existente, în scopul unor câștiguri imediate în domeniul relațiilor publice. Dacă politica de mediu este introdusă fără a se lua în considerare angajamentul față de problemele ecologice, timpul și resursele pe care le implică, va crea probleme mai mari decât cele pe care era presupus că le va soluționa. Adoptarea la nivelul firmei a unei asemenea politici trebuie să permită ca aceasta să fie evaluată și examinată din exterior, pe problemele de mediu. Dacă politica este proiectată superficial va eșua invariabil în fața examinării din exterior și nu va aduce nici un beneficiu, pe termen lung, pentru organizație.
Politica ecologică servește unui dublu scop în cadrul organizației. În primul rând, ea îndeplinește un rol pur funcțional și, în al doilea rând, contribuie la informarea mai bună. Din perspectiva funcțională, politica este un ghid pentru acțiunile viitoare. Ea trasează direcțiile organizației în problemele de mediu, parametrii și limitele între care se vor realiza activitățile acesteia. Cu privire la rolul informativ, scopul politicii ecologice este să comunice unei audiențe cât mai largi și mai variate angajamentul firmei față de mediu și protecția acestuia.
Nu există un model universal valabil al unei politici ecologice, care să poată fi aplicat tuturor sectoarelor economice. Specificul activitățiilor, priorităților și preocupărilor fiecarei firme fac necesare propriile lor politici, în ideea în care acestea, în final, vor fi transpuse în activitate practică. Există totuși câteve elemente cheie care se regăsesc în orice model care se vrea eficient și credibil. Astfel politica ecologică trebuie să asigure că:
este relevantă pentru activitățile, produsele, serviciile, efectele asupra mediului ce constituie preocuparea organizației;
este comunicată, implementată și menținută la toate nivelurile în cadrul organizației;
conduce la îmbunătățirea continuă a performanțelor de mediu;
este disponibilă pentru public;
furnizează pentru stabilire și publicare obiectivele ecologice;
stabilește clar și precis modul în care fiecare obiectiv va fi atins;
stabilește cum fiecare obiectiv ecologic va fi disponibil pentru public.
Angajamentul managerilor de la cel mai înalt nivel este fundamental pentru suCCEsul unei politici ecologice. Pentru a demonstra aceasta organizațiile au la dispoziție două strategii. Astfel, nivelul superior al conducerii poate permite dezvoltarea în detaliu a politicilor la nivel operațional și apoi să le ratifice. A doua variantă presupune ca nivelul de vârf al managementului să stabilească pe larg principiile directoare și apoi să le transmită pentru detaliere managerilor de la nivelurile operaționale.
Politica ecologică nu este o entitate separată și nu poate exista separat. Pentru ca ea să devină o realitate trebuie să fie încorporată la toate nivelurile organizației și să fie înțeleasă de toți cei implicați. Principiile politicii ecologice nu pot rămâne “noua jucărie a top- managerilor sau a managerilor pentru calitate”.
În dezvoltarea unei politicii ecologice la nivelul unei firme trebuie, bineînțeles, să se țină seama de misiunea organizației, principalele valori și credințe din cultura acesteia, cerințele acționarilor, liniile politicii generale. Organizația, prin politica ecologică, va adopta și va urmări să aplice principiile dezvoltării durabile, ceea ce înseamnă că se vor atinge scopurile prezente fără să se compromită posibilitatea de satisfacere a nevoilor viitoare; va adopta cele mai înalte standarde ecologice și va respecta reglementările în materie, indiferent dacă acționează pe plan local, național sau internațional; îsi va asuma responsabilitatea, din punct de vedere ecologic, pentru produsele și serviciile sale, pentru materiile prime utilizate, pentru eliminarea produselor după utilizare, pentru reducerea la minimum a consumurilor și deșeurilor și reutilizarea, reciclarea sau eliminarea acestora din urmă; va fi atentă la respectarea reglementărilor și îmbunătățirea performanțelor ecologice de către cei cu care, direct sau indirect, intră în contact în desfășurarea propriei activități; își va asuma răspunderea privind degradarea mediului și va suporta consecințele derivate de aici.
CAPITOLUL 2
PARTICULARITĂȚILE ȘI MECANISMELE DE FUNCȚIONARE A PIEȚEI AGRICOLE MONDIALE ȘI PRODUSELE ECOLOGICE-IMPERATIV AL UNEI DEZVOLTĂRI DURABILE A SOCIETĂȚII
2.1. Particularitățile și mecanismele de funcționare a pieței agricole mondiale
Piețele agricole în țările deschise schimburilor funcționează în condiții de concurență, reglementări specifice și intervenții diferite în sprijinul producătorilor agricoli și a consumatorilor, protecția la frontieră și respectarea acordurilor internaționale la care sunt parte.
Agricultura are particularități și dificultăți de adaptare la cerere datorită ofertei variabile și faptului că poate genera excedente sau penurie de produse de primă necesitate pentru populație. Pentru a asigura echilibrul piețelor, țările lumii au practicat politici intervenționiste și mecanisme de reglare diferite în timp și spațiu. în țările dezvoltate mecanismele de funcționare a piețelor au avut ca țintă protecția și stimularea concurenței interne, asigurarea echilibrelor piețelor interne și internaționale a produselor agricole.
În toate țările, statul și organismele publice, respectiv, instituțiile de reglare a piețelor, au avut și au un anumit rol în formarea și funcționarea acestora, ca și în restructurarea și modernizarea agriculturii. Dar, intervențiile pe piețele țărilor cu economie liberă se deosebesc fundamental de sistemul de intervenții practicat în țările cu economie de comandă în care statul a decis asupra mișcării schimburilor și a nivelului prețurilor interne.
Piața agricolă se caracterizează prin instabilitate, insecuritate a aprovizionărilor, incertitudinea vânzărilor, fluctuații de prețuri, mari dezechilibre cerere-ofertă între diferite zone geografice ale lumii și, respectiv, între țările în curs de dezvoltare și țările dezvoltate, niveluri de venituri diferite între țări și ca urmare acces diferit la piețe și asigurarea securității alimentare.
Cererea de produse agricole de primă necesitate este puțin elastică în raport cu prețurile pe termen scurt, întrucât creșterile demografice și modificările în modelele de consum alimentar nu sunt edificatoare decât pe termen lung. Cererea de produse agricole pe plan mondial este relativ stabilă dacă nu au loc creșteri semnificative ale veniturilor sau explozii demografice. Pe zone geografice, cu precădere în țările în curs de dezvoltare, cererea de alimente de bază variază cantitativ în funcție de creșterile demografice și calitativ în funcție de nivelul veniturilor. Evoluții calitative ale cererii sunt specifice mai ales țărilor dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca aceasta să fie adesea elastică în raport cu prețul, cum este cazul anumitor produse alimentare (fructe exotice, produse superior elaborate). Țările dezvoltate își asigură însă un nivel ridicat al autosuficienței alimentare la produsele de bază, în plan național și în cadrul [NUME_REDACTAT] pentru țările membre.
Expansiunea exporturilor agricole pentru menținerea și extinderea piețelor externe constituie o importantă componentă a politicilor agricole a țărilor dezvoltate, în special a SUA și [NUME_REDACTAT]. Stimularea cererii externe se realizează prin mijloace diferite: creșterea competitivității mărfurilor agricole pe piețele lumii, măsuri de reducere a prețurilor, vânzarea produselor în cadrul programelor de ajutor alimentar sau credite pe termen lung etc.
Oferta de produse agricole are un comportament specific. Cursul pieței mondiale este puternic influențat de fluctuațiile ofertei și de prețuri. Pe termen scurt, oferta este variabilă în funcție de factorii climatici și de nivelul stocurilor produselor stocabile. Oferta produselor perisabile este în general rigidă (fructe, legume) și se impune vânzarea rapidă. Pe termen lung oferta este în general stabilă, depinzând de dezvoltarea economică și de efectul politicilor agricole în țările dezvoltate.
Piața mondială a produselor agricole are un caracter rezidual, producția fiind destinată prioritar consumului intern, cu excepția unor culturi exotice și în anumite limite a unor produse agricole obținute de către marii exportatori mondiali.
După al 2-lea război mondial piața agricolă mondiala a cunoscut etape diferite în evoluția sa:
în deceniul '60 au avut loc puternice mutații în comerțul agricol, ca urmare
a aplicării unor politici comerciale care au stimulat creșterea exporturilor
către țările în curs de dezvoltare. Piața mondială era Insă puternic dezechilibrată datorită insuficienței ofertei și a nivelului scăZufă veniturilor.
Perioada crizei pieței agricole mondiale 1972-1975 – sa caracterizat prin puternice tensiuni și presiuni exercitate asuprâ prețurilor cerealelor și s-a instituit embargoul american asupra exporturilor de soia. Prețurile: agricole au devenit mai instabile, iar termenii schimburilor nete ale exporturilor s-au degradat.
perioada 1975-1983, corespunzătoare ieșirii-din criza pieței agricole mondiale, s-a caracterizat prin creșterea continuă a producției agricole în alte țări dezvoltate.
Perioada 1983-1988 este marcată de creșterea producției agricole mondiale și dezvoltarea comerțului internațional, ca urmare a presiunii excedentelor americane și ale [NUME_REDACTAT].
După 1990 urmează o abordare nouă a piețelor agricole, marcată de reforma radicală a PAC și de noua legisiație agricola americană. După 1998 s-a intensificat bătalia pentru liberalizarea ; comerțului agricol internațional.
în perioada 1998-2000 piața mondială a fost perturbată de criza financiara internațională care a încetinit creșterea cererii de alimente, mai ales în Asii de Sud-Est și Rusia; reducerea exporturilor spre aceste zone a accentuat scăderea prețurilor ia cereale; dezechilibrat; producțîe-consum au antrenat creșterea stocurilor de intervenție comunitare la cereale și came de bovine.
După anul 2000 este previzibilă redresarea producției și comerțului agricol
mondial,: creșterea cererii de produse agroalimentare în țările în curs de dezvoltare și o tendință de reducere a prețurilor mondiale.
Accelerarea procesului de globalizare va accentua internaționalizarea piețelor agricole, iar diversificarea zonelor în care există organizații internaționale pentru cooperare și integrare impune anumite comportamente piețelor agricole.
Viitorul pieței agricole mondiale va fi puternic marcat de liberalizarea comerțului. [NUME_REDACTAT] a Comerțului a impus un control privind acordurile comerciale regionale pentru a evita crearea de noi acorduri care să pericliteze deschiderea piețelor. Liberalizarea piețelor agricole se va desăvârși prin eliminarea controlului producției, a prețurilor instituționalizate și a subvențiilor. Aceste măsuri sunt însoțite în țările dezvoltate de creșterea competitivității agricole și de controlul riguros al calității și sănătății produselor alimentare.
2.2. Piața produselor biologice
Produsele biologice vor fi cele mai indicate pentru a satisface noile exigențe ale calității, de securitate și de respect față de natură.
Acest fenomen este deosebit de bine scos în evidență de tipul procesului de producție din agricultură, care elimină folosirea produselor chimice de sinteză.
În schimb, adepții agriculturii biologice aplică metode bazate pe reciclarea materiilor organice naturale și rotația culturilor în asolament.
Consumatorii produselor biologice își bazează opțiunea lor pe posibilitatea evitării riscurilor de îmbolnăvire, pe respectul față de mediul natural, pe regăsirea gusturilor pentru produsele naturale, etc.
Principalii furnizori ai produselor biologice provin în proporție de 60% din țările [NUME_REDACTAT] (Italia, Germania, Spania, etc.) iar 40 % din Africa și America de Sud.
Consumul produselor biologice este evident în Germania, Franța, Danemarca, Austria, Italia, ș.a., revenind o sumă de 16,1 Euro/persoană/an, similară cu cea realizată de cetățenii din [NUME_REDACTAT] ale Americii.
Adepții produselor biologice sunt în primul rând, pensionarii și cadrele cu studii superioare și medii, care împreună ocupă circa 2/3, cele mai mici ponderi realizându-le șomerii, artizanii și agricultorii.
În structura consumatorilor produselor biologice, aproape 50% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 ani nu cumpără niciodată produse biologice. În același timp, circa 60 % dintre adepții produselor biologice, apreciază drept normală plata unui preț mai ridicat cu 30 – 40% pentru această categorie de produse agroalimentare.
Import-exportul produselor biologice cuprinde : fructe, legume, cafea, tei, cacao, condimente, plante medicinale, ș.a.
Numărul cumpărătorilor produselor biologice din Franța a fost în creștere, de la 40 % din totalul menajelor (sept.2000), la 65 % (martie 2002) iar consumatorii care au cumpărat constant produse biologice au reprezentat 8 % din totalul menajelor (în 1983), 15 % (în 1992) și 25 % (în 2001), astfel că, în anul 2001, consumul total al produselor biologice ajunsese la un total de 2,3 miliarde Euro.
În anul 2002, în Franța, 48 % dintre consumatorii produselor biologice, achiziționau aceste produse din supermagazine, 33 % din hipermagazine și 19 % din magazinele specializate. Cu toate acestea, în anul 2000, cota de piață a produselor biologice a reprezentat numai 1,5 % din totalul produselor alimentare oferite de piața franceză.
Sunt prevăzute și substanțele permise și ingredientele de origine neagricolă sau aditivii alimentari (anexa 1).
Circuitul de distribuție a produselor biologice este orientat preponderent spre marile magazine (circa 77 %), aliniindu-se strategiei de distribuție a celorlalte produse alimentare, unde spre marile magazine se îndreaptă peste 86 % din totalul acestora.
Piața produselor biologice este exigentă și complexă în ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime, varietatea produselor biologice și a canalelor de distribuție.
Piața produselor biologice implică investiții importante în domenii de maximă importanță, cum ar fi : producția, comercializarea, logistica și marketingul.
Gama produselor biologice va ține cont de o serie de elemente esențiale, dintre care enumerăm :
• exigentă expertiză a certificării produselor biologice;
• nivelul măiestriei filierelor de aprovizionare;
• aplicarea marketingului pentru dezvoltarea mărcilor de produse biologice;
• o politică voluntară pentru noi circuite de distribuție, de licență și de internaționalizare.
2.2.1. Piața de gros
Piața de gros reprezintă un spațiu, unde se întâlnesc o multitudine de producători (ofertanți) și intermediari, în vederea realizării schimbului prin licitație publică.
Piața de gros este costituită prin concentrarea producătorilor (ofertanților), angrosiștilor, prestatorilor de servicii, într-o [NUME_REDACTAT] a Pieței de Gros, având capital privat sau mixt (public și privat), inclusiv capital extern.
Piața de gros este organizată pe principiul clasic al sistemului de comercializare:
PRODUCĂTORI – Centre de colectare – PIAȚA DE GROS –
Comerț en gros – Comerț en detail – CONSUMATORI
Sub raport constructiv, piața de gros cuprinde următoarele componente spațiale:
– 1-2 corpuri de clădire, care constituie zona principală a pieței, unde se realizează procesul de comercializare a produselor;
-clădiri anexe (depozit frigorific, sală pentru coacerea bananelor, stație de sortare, depozit uscat);
– clădirea administrației [NUME_REDACTAT] Piața de gros;
– spații de cazare;
– infrastructură diversă (oficiul bancar, atelier de reparații auto, restaurant, atelier de întreținere, grupuri sanitare), etc.
Obiectivele pieței de gros sunt următoarele:
• satisfacerea cererii de consum a populației din zonă cu produse agricole proaspete, prin organizarea unei piețe concurențiale;
• asigurarea unei oferte de produse agricole și agroalimentare de calitate pentru întrega durată a unui an, prin intermediul centrelor de colectare amplasate în zonele cheie de producție;
• realizarea unui punct de cumpărare unic și de mare transparență pentru cumpărătorii de produse agricole proaspete;
• constituirea asociațiilor de producători și a punctelor de colectare a produselor agricole proaspete, dotate corespunzător;
• constituirea [NUME_REDACTAT] Piața de gros;
• organizarea sistemului de aprovizionare a pieței de gros cu produse agricole proaspete;
• organizarea și funcționarea sistemului de transport al produselor agricole de la punctele de colectare la Piața de gros;
• asigurarea completă a ambalajelor corespunzătoare, sortarea, formarea loturilor, ambalarea, vânzarea de la piața de gros către detailiști, alți grosiști, alți cumpărători;
• operaționalizarea sistemului informațional al Pieței de gros și al prețurilor;
• îmbunătățirea distribuției globale a produselor agricole și agroalimentare.
Principalele categorii de utilizatori (chiriași) ai Pieței de gros sunt:
– operatorii din centrele de colectare (producătorii care își vând propriile produse și produsele achiziționate de la alți producători din zonă);
– alte categorii de furnizori de produse agricole proaspete (asociații, ferme agricole, importatori, etc.);
– negustorii grosiști (achiziționează produsele de la producători și importatori și le vând cumpărătorilor din oraș);
– cumpărătorii detailiști și instituționali (au depozite și standuri de vânzare în Piața de gros);
– operatorii din piețele deschise (deținute și conduse de municipalitate, ca puncte de vânzare en detail);
– importatorii/intermediarii;
– prestatorii de servicii (bănci, operatori de transport, specialiști în reparații auto, furnizori de materiale, etc.).
Pentru a asigura concurența, în condițiile Pieței de gros București, fiecărui utilizator i se poate închiria maxim 5% din totalul suprafeței de comercializare (circa 9600 m2).
Piața de gros București nu asigură depozitarea produselor pe termen lung, ci doar pentru câteva zile sau cel mult câteva săptămâni, fiind specializată pe vânzarea de produse proaspete (legume și fructe).
Activitățile principale ale [NUME_REDACTAT] Piața de gros sunt:
– să atragă utilizatorii (chiriașii) și să mențină spațiile închiriate la întreaga capacitate, încât să-și asigure recuperarea cheltuielilor și realizarea de profit;
– să încaseze taxele de chirie și comisioanele;
– să asigure o exploatare ușoară a pieței și să impună reglementări de funcționare a acesteia;
– să asigure serviciile esențiale utilizatorilor: energie electrică, energie termică, apă, telecomunicații etc.;
– să asigure curățenia zonelor comune și să nu polueze mediul înconjurător;
– să se preocupe permanent pentru îmbunătățirea distribuției și comercializării produselor agricole.
Centrele rurale de colectare sau punctele de achiziție a produselor agricole vor fi amplasate unitar în perimetrul zonei geografice în care operează Piața de gros.
[NUME_REDACTAT] de colectare a produselor agricole se desfășoară următoarele activități:
• colectarea produselor agricole de la asociațiile producătorilor agricoli și de la alți furnizori din zonă;
• sortarea produselor agricole pe clase de calitate;
• asigurarea ambalării produselor conform prevederilor din Caietul de sarcini;
• depozitarea temporară a produselor agricole;
• asigurarea necesarului de mijloace de transport;
• livrarea produselor agricole la Piața de gros;
• informarea producătorilor agricoli privind principalele elemente ale Pieței de gros, obținute prin sistemul informațional al Pieței de gros;
• asigurarea consultanței de specialitate pentru producătorii agricoli din zonă.
Pentru ca Piața de gros a produselor agricole și agroalimentare să răspundă cerințelor consumatorilor, sub raportul cerere/ofertă, piața trebuie să aparțină cumpărătorilor iar organizarea și funcționalitatea acesteia trebuie să se bazeze pe o disciplină legislativă clară și riguroasă.
În prezent, în România, evoluția piețelor agricole nu se corelează întocmai cu nevoile de consum ale populației, cu rolul pe care trebuie să-l îndeplinească piața în asigurarea unui echilibru dintre cerere și ofertă.
2.2.2. Capacitatea pieței
Capacitatea pieței reprezintă una dintre dimensiunile cantitative ale pieței produselor agricole și agroalimentare.
Capacitata pieței poate fi identificată cu mărimea globală a cererii de consum sau a ofertei de produse agricole și agroalimentare, dar și cu vânzările totale realizate într-o anumită perioadă de timp.
Capacitatea pieței exprimă cantitatea dintr-un anumit produs agricol sau agroalimentar care poate fi absorbită de piață.
Din cele prezentate, rezultă faptul că, prin utilizarea acestor criterii de evaluare a capacității pieței, indicatorii cantitativi vor fi diferiți.
Spre exemplu, într-un segment al pieței agrare sunt prezentate trei produse agroalimentare A, B și C:
• pentru produsul A, oferta este de 22000 unități convenționale, iar cererea de consum de 20000 unități convenționale;
• pentru produsul B, oferta este de 17000 unități convenționale, iar cererea de consum este tot de 17000 unități convenționale;
• pentru produsul C, oferta este de 18000 unități convenționale iar cererea de consum de 19000 unități convenționale.
Oferta totală a acestei game de produse va fi de 57000 unități convenționale, iar cererea de consum de 56000 unități convenționale.
Dacă volumul total al vânzărilor este de 54000 unități convenționale, atunci indicele de penetrație în consum (I.p.c.) va fi: I.p.c. = 54000/56000 * 100 = 96,4 %.
Diferența globală dintre cerere și ofertă este de 1000 unități convenționale, însă, la produsul A întâlnim ofertă fără cerere acoperită de 2000 unități convenționale, la produsul B, situația este de echilibru iar la produsul C, cererea depășește oferta cu 1000 unități convenționale.
Aprecierea capacității pieței se poate face și la un moment dat, când se poate stabili gradul de penetrație în consum al unui produs, ponderea consumatorilor care solicită un anumit produs etc.
Capacitatea pieței efective reprezintă dimensiunea cantitativă cea mai frecvent întâlnită, atât în cercetările de piață, cât și în analizele și evaluările activității de piață a firmelor.
Exprimând volumul tranzacțiilor (în termeni valorici sau cantitativi) realizate efectiv într-o anumită perioadă de timp, capacitatea efectivă a pieței poate avea o sferă de cuprindere diferită, în funcție de obiectivul-țintă al cercetării:
– piața firmei;
– piața unui produs;
– piața unei game de produse;
– aria pieței (a unei comune, a unui oraș, a unei provincii, a unei țări etc.).
Volumul tranzacțiilor poate lua forma vânzărilor/cumpărărilor de mărfuri, în cazul pieței interne sau a export-importului de mărfuri, în cazul pieței externe.
Piața produsului, ca de altfel și piața firmei agricole și/sau agroalimentare, poate fi evaluată și prin volumul total al vânzărilor.
Sigur că, acest indicator nu poate fi absolutizat, în sensul că, nu orice creștere a vânzării produselor unei firme poate genera și o sporire a capacității pieței acesteia.
Capacitatea pieței potențiale este un alt indicator utilizat în prospectarea pieței, care reprezintă, de cele mai multe ori, doar un punct de plecare.
Pentru evaluarea capacității pieței potențiale se utilizează mai mulți indicatori, dintre care menționăm :
– potențialul de absorbție al pieței;
– potențialul de export (utilizat pentru piețele în care oferta depășește cererea internă);
– numărul și structura nonconsumatorilor relativi etc.
Evaluarea capacității pieței potențiale după numărul de consumatori și frecvența cumpărărilor de mărfuri, după gradul de penetrare a unui produs pe piață și zona de influență a unei firme, etc., se bazează pe sondajul statistic.
Pentru elucidarea unor aspecte (gradul de penetrare în consum al unui produs, numărul de consumatori care au acceptat un anumit produs, intensitatea consumului, etc.) se poate utiliza ancheta la domiciliu.
Metoda este utilă, dar, în general costisitoare. În cazul determinării dimensiunilor pieței firmei agricole și/sau agroalimentare și a razei sale de acțiune, se utilizează metoda anchetei la magazin, pe un eșantion format din clienții fideli ai firmei.
Întrebările din chestionar se pot referi la următoarele:
– domiciliul cumpărătorilor;
– frecvența și modul de efectuare a cumpărăturilor;
– preferințele pentru un anumit magazin și un anumit produs, etc.
Pe baza acestor informații se pot stabili:
• aria comercială a firmelor și a fiecărui magazin;
• imaginea firmelor;
• ponderea clienților stabili în totalul cumpărătorilor etc.
Toate aspectele prezentate mai sus vor sta la baza elaborării strategiei de piață a firmelor agricole și/sau agroalimentare și în același timp, pentru fundamentarea și elaborarea programelor de marketing.
2.3. Segmentarea pieței turistice și agroturistice
Datorită heterogenității pieței, ca urmare a exigențelor tot mai mari ale consumatorilor și diferențierii accelerate a nevoilor acestora a apărut necesitatea segmentării pieței.
Pentru o firmă de turism și/sau agroturism este foarte important sa determine segmentul de clienți caruia i se adresează, deoarece este practic imposibil să satisfaci toți clienții cu același produs.
Segmentarea pieței reprezintă divizarea unei piețe pe subgrupuri de consumatori cu cerințe și preferințe specifice, similare sau apropiate care rprezintă o cerere suficient de mare pentru a justifica strategii de marketing distincte din partea firmei.
Pentru a identifica segmentele de consumatori ale unei firme de turism și/sau agroturism se pot folosi mai multe criterii de segmentare. Aceste criterii aparțin unei baze de segmentare. Ca baze de segmentare se pot folosi: baza demografică, baza geografică, baza psihologică, baza comportamentală.
Segmentarea pe baza unor criterii demografice se refereră la următoarele: vârstă, sex, rasă, naționalitate, venit, nivel de pregătire, religie, mărimea familiei.
Segmentarea pe baza unor criterii geografice vizează: clima, densitatea populației, mărimea regiunii, mărimea orașului.
Segmentarea pe bază de criterii psihologice are în vedere: clasa socială, personalitatea, stilul de viață.
Segmentare pe bază de criterii comportamentale va ține cont de: beneficiul utilizatorului, statutul utilizatorului, atitudinea față de produs.
În domeniul turismului o importanță deosebită o au criteriile psihologice, precum: stilul de viață, personalitatea turistului, comportamentul.
2.4. Poziționarea produselor pe piață
Poziționarea presupune o serie de activități prin care întreprinderea urmărește crearea și menținerea unei anumite imagini, a unei anumite concepții în mintea consumatorilor legat de serviciile pe care le oferă spre comercializare.
Clienții își formează o imagine asupra unui produs, indiferent că aceasta este pozitivă sau negativă, oamenii sunt foarte ușor influențabili și de aceea este foarte important pentru specialiștii de marketing să realizeze o poziționare cât mai bună a serviciilor pe piață.
În acest fel se încearcă influențarea în mod favorabil a percepției clienților asupra produsului în cauză.
În servicii, mai mult ca în domeniul bunurilor, imaginea creată despre serviciu este esențială în luarea deciziei de cumpărare.
Poziționarea unui produs se face nu de specialiștii de marketing, care urmăresc să influențeze imaginea cu privire la produs, ci de către clienți.
O firmă își poate poziționaprodusele sale folosind mai multe strategii: prin raportarea la o altă marcă concurențială sau prin evitarea concurenței.
Prima strategie se poate utiliza atunci când performanțele serviciului sunt mai mari, iar a doua strategie se poate aplica atunci când trăsăturile produselor nu se diferențiază foarte mult de ale concurenței, când marca are caracteristici unice importante pentru anumiți consumatori.
2.4.1. Instrumente utilizate pentru poziționarea pe piață
Hărțile de poziționare – sunt bazate pe atributele produselor.
Hărțile de percepție – sunt construite prin chestionarea unui eșantion de consumatori cu privire la modul de percepere a produselor și serviciilor, prin raportarea la două sau mai multe atribute ale acestora.
Avantajele utilizării acestui tip de hartă sunt:
Oferă posibilitatea selectării unei poziții mai bune în cadrul unei anumite piețe.
Evidențiază spațiile libere care oferă posibilitateafenomenului de repoziționare fie de introducere de noi tipuri de produse pe pozițiile neocupate.
Hărți ale preferinței – sunt definite în termenii atributelor pe care consumatorii le doresc cel mai mult, care asigură o satisfacție totală prin consumul produselor.
Hărți ale alegerii – se definesc în termenii atributelor care conduc la alegerea între anumite produse, mărci sau servicii concurente dintr-o categorie.
Hărți de poziționare bazate pe atitudinile consumatorilor – sunt asemănătoare cu cele pe bază de atribute, numai că cestea sunt înlocuite cu atitudini.
Pe baza acestor hărți de poziționare se stabilesc strategii de poziționare care utilizează asociații pentru a modifica percepția produselor de către utilizatori.
2.4.2. Tipologia pieței
Tipologia pieței cuprinde totalitatea metodelor și tehnicilor utilizate în analiza și ordonarea datelor privind o anumită colectivitate, în scopul de a încadra membrii colectivității respective în tipurile sale de bază.
Tipologia pieței se bazează pe gruparea fenomenele de piață în clase, în funcție de comportamentul consumatorilor și de elementele descriptive ale acestora, evidențiind factorii ce permit separarea acesteia pe tipuri.
Pentru încadrarea unei colectivități în tipurile sale de bază se utilizează metoda sondajului statistic.
Spre exemplu, dacă la lansarea unui produs nou pe piață, se dispune efectuarea unei anchete pe un microeșantion, folosind un chestionar cu mai multe criterii de apreciere (spre exemplu 3), subiecții pot fi încadrați în mai multe tipuri.
Se parcurg următoarele etape:
1. Se calculează distanța tipologică maximă dintre două elemente ale eșantionului, care exprimă numărul maxim de noncoincidențe posibile între răspunsurile a doi subiecți, în cazul când răspunsurile lor sunt diferite la fiecare întrebare, după relația următoare: D = 2n/N ;
2. Se determină pragul de exigență pe baza formulei: F = D/Nt;
3. Se calculează distanța tipologică între doi cumpărători (subiecți).
4. Se compară pragul de exigență F cu distanța tipologică Dp,q:
− dacă Dp,q ≤ F, cumpărătorii p și q sunt de același tip;
− dacă Dp,q > F, cumpărătorul “q” formează un tip separat față de cumpărătorul “p”.
5. Se analizează răspunsurile următorilor subiecți (cumpărători), repetându-se etapele 3 și 4:
Comparând distanța tipologică cu pragul de exigență, rezultă al treilea tip de cumpărători.
Informațiile obținute se pot utiliza pentru elaborarea strategiei de piață a firmei agricole și/sau agroalimentare, cât și pentru fundamentarea altor metode de prospectare a pieței agrare.
2.4.3. Gradul de concentrare a pieței
Gradul de concentrare a pieței agrare exprimă repartiția în spațiu a activităților de piață, cum ar fi : cererea, exportul, importul, oferta (în structură pe grupe de mărfuri), etc.
Pentru măsurarea concentrării teritoriale și de structură a pieței agrare se utilizează mai mulți indicatori, dintre care menționăm:
• repartizarea teritorială a vânzărilor;
• densitatea rețelei comerciale (numărul unităților de vânzare la 1000 km2 sau la 1000 locuitori);
• gradul de solicitare a rețelei comerciale;
• cota de piață a produsului în cadrul pieței globale interne sau în cadrul diferitelor piețe externe, etc.
Evaluarea gradului de concentrare a pieței agrare se poate realiza pe baza coeficientului de concentrare Gini-Struck.
Gradul de concentrare a unui produs în cadrul pieței se poate reprezenta și grafic, folosind curba de concentrare sau curba Lorentz (după numele statisticianului american M.O.Lorentz, care a utilizat-o pentru prima dată).
Curba de concentrare Lorentz se confundă cu linia perfectei egalități atunci când concentrarea pieței lipsește (repartizarea este uniformă pe piețele analizate). Cu cât crește gradul de concentrare a pieței, cu atât curba de concentrare Lorentz se îndepărtează de linia echirepartiției.
În cadrul procesului de evaluare a gradului de concentrare a unui produs pe piață, se poate utiliza și indicele de concentrare, care se determină în funcție de aria de concentrare a pieței, care reprezintă suprafața cuprinsă între curba de concentrare și linia de echire-partiție.
Indicele de concentrare are valori cuprinse între 0 și 1 și exprimă un grad mai înalt de concentrare cu cât valoarea se apropie de unitate.
2.4.4. Localizarea cererii de consum pe piață
Localizarea cererii de consum pe piață reflectă, în general, repartiția consumului într-un anumit teritoriu dat.
De regulă, cea mai mare parte a cererii de consum se satisface în localitățile de reședință ale consumatorilor.
Fenomenul migrării cererii de consum către alte localități se împletește intim cu cel al mobilității populației și poate fi :
• efect (navetiști, turiști sau persoane în delegație și în tranzit);
• cauză (deplasările populației cu scopul de a achiziționa anumite mărfuri, inclusiv a unor produse agricole sau agroalimentare).
Metropola sau orașul constituie principalul pol al atracției comerciale, fenomen care este întâlnit în literatura de specialitate sub denumirea de “gravitația comercială”.
Forța de atracție comercială a orașului depinde, în principal, de doi factori:
• mărimea orașului – centru comercial (numărul de locuitori);
• distanța până la orașul – centru comercial.
Atracția comercială presupune și mișcări ale cererii de consum între cartierele unui centru urban, cât și deplasări ale consumatorilor către anumite unități comerciale de prestigiu, situate în perimetrul orașului respectiv sau în apropierea acestuia.
În cadrul unei zone de atracție comercială, se pune problema cunoașterii raportului dintre forța de gravitație și cea de inerție teritorială.
Informațiile privind localizarea cererii de consum pot fi utilizate de către compartimentul de marketing al firmei agricole și/sau agroalimentare în vederea fundamentării și adoptării unor decizii care pot viza următoarele aspecte :
• amplasarea noilor obiective comerciale;
• stabilirea profilului adecvat al magazinelor;
• stabilirea sau abandonarea vechilor vaduri comerciale;
• crearea unor noi vaduri comerciale;
• distribuția zonală a ofertei de produse agricole și agroalimentare;
• urmărirea vânzărilor și a stocurilor de produse agricole și
agroalimentare;
• evaluarea distanței parcursă pentru efectuarea cumpărăturilor, a
preferințelor pentru un anumit magazin, a momentului efectuării
cumpărăturilor etc.;
• urmărirea gradului și a perioadei de aglomerație a magazinelor;
• urmărirea frecvenței vizitării diferitelor magazine;
• urmărirea frecvenței cumpărării diferitelor produse;
• urmărirea modalităților de asociere a mărfurilor cumpărate de către clienți etc.
2.5. Studiul pieței externe
Studiul pieței externe pentru import-exportul produselor agricole și agroalimentare trebuie să parcurgă mai multe etape.
Prima etapă este etapa de documentare și informare. Informațiile culese vizează, printre altele:
• potențialul economic;
• tendințele producției, a investițiilor și a acumulărilor;
• dezvoltarea agriculturii etc.
Etapa a doua se referă la studiul oportunităților oferite de piața externă și a analizei principalilor indicatori economici.
În această etapă, principalele aspecte studiate se referă la următoarele :
• politica în domeniul agriculturii;
• resursele naturale;
• producția agricolă;
• forța de muncă și salariile;
• veniturile populației și nivelul de trai;
• tarifele vamale, taxele și alte reglementări legate de import-export;
• posibilitățile de promovare a produselor;
• populația și caracteristicile acesteia etc.
A treia etapă are în vedere prospectarea (studierea) propriu-zisă a pieței externe, în cadrul căreia se urmăresc cinci obiective:
1. piața și produsele;
2. cumpărătorii și atitudinea lor față de produs;
3. producția și concurența;
4. canalele de distribuție și cadrul comercializării;
5. reclama și publicitatea.
Pentru a realiza o imagine cât mai fidelă asupra pieței externe, în cadrul fiecărui obiectiv se culeg informațiile strict necesare, cum ar fi:
• structura pieței;
• bugetele de familie;
• puterea de cumpărare a familiilor;
• obiceiurile de consum și de cumpărare;
• concurența locală și cea externă;
• regimul prețurilor;
• sistemul de publicitate și formele optime ale acestuia;
• metodele de comerț utilizate;
• rabaturile comerciale și comisioanele etc.
Etapa a patra este destinată stabilirii concluziilor privind piața externă studiată, în care se prezintă o apreciere de ansamblu a acesteia.
Etapa a cincea constituie punctul final al prospectării pieței externe.
În cadrul acestei etape se vor elaborara deciziile privind pătrunderea pe o anu- mită piață, în cadrul căreia se fixează principalele obiective pentru exportimportul produselor agricole și agroalimentare, cât și formele concrete de organizare a vânzărilor.
Pătrunderea unei firme pe o piață externă întâmpină mari dificultăți cauzate de prezența concurenței internaționale, care asigură posibilitatea cumpărătorilor de a-și alege produsele dintr-o gamă largă de sortimente, comparabile după calitate și preț.
Sintetic, studiul unui anumit segment al pieței externe se poate realiza prin întocmirea unei monografii care trebuie să cuprindă:
• țara și populația;
• condițiile de import – export și de desfacere;
• beneficiarii;
• concurența;
• canalele de marketing;
• rețeaua de valorificare;
• publicitatea;
• concluziile.
2.6. Metode de studiu a nevoilor de consum, a cererii de consum și a ofertei
Studiul nevoilor de consum pentru produsele agricole și agroalimentare se poate realiza folosind mai multe metode, dintre care enumerăm :
• statistica consumului;
• normele de consum;
• ancheta consumatorilor.
Statistica consumului are la bază analiza vânzărilor de produse agricole și agroalimentare și a bugetelor de familie.
Pentru a obține informații precise privind nevoile de consum se folosesc datele din bugetele de familie.
In acest fel, se pot stabili nevoile reale de consum pentru produsele agricole și agroalimentare fără a ține seama de gradul de solvabilitate, pe categorii ale populației în funcție de anumite criterii :
• după natura ocupației;
• după mediul de reședință;
• după nivelul veniturilor;
• după vârstă;
• după mărimea familiei;
• după tradiția locală;
Normele de consum evidențiază în mod direct nevoile de consum. Normele de consum exprimă cantitățile de produse recomandate care pot satisface diferite nevoi de consum ale consumatorilor.
Ancheta consumatorilor se utilizează pentru evaluarea nevoilor de consum, prin obținerea informațiilor în mod direct de la consumatori, pe baza unui chestionar scris sau printr-un interviu.
Studiul cererii de consum pentru produsele agricole și agroalimentare se poate realiza pe baza mai multor grupe de metode și anume:
• metode de analiză;
• metode de estimare indirectă;
• metode de studiere directă;
Dintre metodele de analiză, cele mai des utilizate sunt următoarele :
• analiza vânzărilor de mărfuri en detail;
• analiza mișcării stocurilor de mărfuri;
• analiza bugetelor de familie;
Prin analiza vânzării mărfurilor en detail se evaluează de fapt cererea de consum satisfăcută.
Unul dintre procedeele simple utilizate se referă la “ritmul mediu”, pe baza căruia se poate stabili evoluția în viitor a cererii de consum.
Se poate utiliza cu rezultate mai bune ajustarea sistematică a seriilor dinamice cu ajutorul unor funcții matematice.
De asemenea, se mai poate folosi și coeficientul de elasticitate a vânzărilor.
Mărimea coeficienților de elasticitate exprimă tendința cererii de consum în corelație cu evoluția vânzărilot și a prețurilor.
Analiza mișcării stocurilor de produse agricole și agroalimentare va putea scoate în evidență, în primul rând, evoluția cererii globale de mărfuri și pe grupe de produse iar în al doilea rând, tendințele de dezvoltare în viitor.
În comparație cu vânzările, stocurile prezintă avantajul că pot fi urmărite distinct : pe grupe de produse, pe sortimente, pe calități, pe furnizori, etc.
În acest fel, prin urmărirea stocurilor la anumite intervale de timp, se poate evalua cererea de consum satisfăcută, prin diferența dintre intrările de mărfuri într-o anumită perioadă și stocurile existente.
În analiza stocurilor se utilizează frecvent și inventarierea, care prezintă inconveni-entul că nu poate asigura operativitate în culegerea datelor.
De aceea, pentru a realiza acest deziderat în obținerea informațiilor, se poate ține o evidență specială a vânzărilor, pe grupele de produse și produsele care interesează, folosind documentele specifice de înregistrare a vânzărilor.
Bugetele de familie sunt mai avantajoase față de celelalte metode, prin aceea că oferă informații privind purtătorii cererii de consum. Prin bugetele de familie, cererea de consum este evidențiată prin mărimea cheltuielilor bănești efectuate într-o perioadă trecută, pentru achiziționarea unor bunuri și servicii, care de fapt, exprimă cererea de consum satisfăcută în perioada respectivă.
Metodele de estimare indirectă studiază cererea de consum ca efect al altor fenomene economice sau demografice.
Astfel, puterea de cumpărare a populației, evidențiază cererea de consum solvabilă care se manifestă pe piața agrară.
Cunoaștere fondului de cumpărare a populației va contribui la evaluarea cererii globale pentru produsele agricole și agroalimentare, dar și în profil teritorial (urban – rural) sau pe grupe de produse și produse.
Normele de consum (inclusiv bugetele normative de consum) se pot utiliza pentru determinarea cererii de consum pentru produsele agricole și agroalimentare.
Normele de consum (minime sau optime) pot evidenția tendința cererii de consum, de regulă, tendința rațională a acesteia.
Metodele de studiere directă au la bază informațiile culese direct de la purtătorii cererii de consum.
Pentru studiul direct al cererii de consum se pot utiliza două categorii de metode:
• metode de observare empirică;
• sondajul statistic;
Metodele de observare empirică a cererii de consum constau în înregistrarea directă a cantităților cumpărate în cadrul actului de vânzare-cumpărare.
Sondajul statistic, cunoscut și sub denumirea de “cercetare selectivă” constituie o metodă fundamentată științific și se bazează pe informațiile obținute de la un eșantion selecționat din cadrul unei colectivități.
În funcție de natura observației, unitatea de observare poate fi :
• familia;
• gospodăria;
• individul.
Ca procedeu, se poate utiliza ancheta, a cărei organizare trebuie să respecte o serie de condiții:
− stabilirea obiectivelor urmărite;
− precizarea arealului (ariei) anchetei;
− stabilirea perioadei de desfășurare a anchetei;
− stabilirea eșantionului;
− alegerea procedeului de obținere a informațiilor;
− elaborarea chestionarului și stabilirea volumului de informații;
− precizarea locului (a căilor) de obținere a informațiilor etc.
Mărimea eșantionului depinde de mai mulți factori, dintre care enumerăm:
• gradul de omogenitate a colectivității analizate;
• gradul de precizie a rezultatelor;
• nivelul probabilității garanției rezultatelor obținute.
În continuare se procedează la examinarea chestionarului.
Chestionarul trebuie să cuprindă un număr redus de întrebări, dar formularea întrebărilor trebuie să răspundă obiectivului și scopului urmărit.
În același timp, se va urmări testarea chestionarului în cadrul unei anchete pilot sau de probă.
Modalitatea de culegere a informațiilor poate fi diferită :
− pe stradă;
− în magazin;
− la domiciliul clientului;
− la o expoziție cu vânzare;
− la un târg național sau internațional, etc.
Ancheta se poate realiza pe baza unui interviu oral sau cu chestionar scris.
Pentru a putea formula concluzii semnificative, mărimea eșantionului se majorează cu ponderea nonrăspunsurilor.
Sondajul statistic poate îmbrăca mai multe forme și anume :
• ancheta ocazională;
• panelul de consumatori;
• panelul de magazine;
Ancheta ocazională reprezintă o metodă de studiu discontinuu, care se bazează pe eșantioane stabilite ad-hoc și care se utilizează mai ales în cazul deschiderii unor mari magazine sau a unor târguri și expoziții cu vânzare.
Panelul de consumatori reprezintă o metodă de studiu continuu a cererii de consum și se bazează pe informațiile culese de la un eșantion fix de consumatori, alcătuit dintr-un număr apreciabil de persoane sau familii și care vizează o arie teritorială mare (de obicei, la nivel național).
După obiectivul urmărit, se poate folosi un panel de consumatori general sau specializat.
Panelul de magazine face parte tot din grupa metodelor de studiu continuu a cererii de consum.
Informațiile se obțin de la un eșantion fix de magazine universale sau specializate, în concordanță cu obiectivul și scopul urmărit.
Toate aceste metode și procedee utilizate pentru studiul cererii de consum a produselor agricole și agroalimentare, stau la baza elaborării unor strategii privind evoluția și structura cererii de consum, penetrația produselor noi în consum, atitudinea consumatorilor etc.
Metodele și tehnicile de studiu a dinamicii și structurii ofertei de produse agricole și agroalimentare se bazează pe investigații de natură selectivă.
Studiul structurii ofertei de produse agricole și agroalimentare urmărește stabilirea proporțiilor deținute de componentele acesteia, în raport cu un anumit criteriu de structurare:
• conținutul material;
• caracteristicile merceologice;
• piața căreia i se adresează;
• segmentul de consumatori beneficiari ai ofertei;
• specificul formelor de manifestare a cererii (mărfuri de cerere curentă, periodică sau rară, mărfuri „problematice“ și „neproblematice“, mărfuri de marcă și mărfuri anonime).
Studiul dinamicii ofertei de produse agricole și agroalimentare trebuie să cuprindă o serie de parametri între care menționăm:
• cantitatea;
• calitatea;
• diversitatea sortimentală;
• indicele de înnoire a produselor, etc.
Analizată în dinamică, oferta poate spori atât ca volum, cât și sub aspect calitativ. În acest sens, este deosebit de importantă evidențierea evoluției cantitative a ofertei, cât și evoluția valorică a acesteia.
Creșterea calitativă a ofertei nu se limitează numai la modificări de ordin sortimental, ci include și îmbunătățirea indicilor de calitate a diferitelor grupe de produse și produse.
Trebuie menționat faptul că, nu întotdeauna analiza cu ajutorul indicelui de prețuri poate evidenția modificările de calitate, întrucât modificarea prețurilor nu urmează o tendință liniară față de schimbarea calității produselor.
Studiul dinamicii ofertei de produse agricole și agroalimentare se referă și la procesul de diversificare și înnoire sortimentală.
Aprecierea gradului de diversificare și de înnoire sortimentală a ofertei se realizează cu ajutorul a doi indicatori:
• ritmul anual de lărgire sortimentală;
• ritmul anual de înnoire sortimentală.
Gradul de înnoire sortimentală nu poate fi interpretat cumulativ (dacă ritmul anual de înnoire este de 11,1 %, nu înseamnă că în 9 ani se va înlocui tot sortimentul inițial).
2.7. Prețurile produselor agricole pe plan mondial
Prețurile produselor agricole s-au abordat, multă vreme, în mod diferit pe plan național și internațional. Deși în prezent se manifestă tendința de aliniere a prețurilor interne la prețurile mondiale, sub presiunea concurenței și a internaționalizării piețelor agricole, există mari diferențieri în ceea ce privește nivelul acestora ca urmare a politicilor unor țări de subvenționare a agriculturii.
Deși intervențiile au avut și mai au încă un anumit rol în menținerea unui nivel ridicat prețurilor produselor agricole, în special în [NUME_REDACTAT] și SUA, raporturile cerere-ofertă pe piața internă sunt determinante, iar în perspectiva liberalizării schimburilor agricole internaționale prețurile interne se vor alinia la evoluțiile prețurilor pieței mondiale.
Acest curs îl vor urma și țările în tranziție la economia de piață, ca și țările în curs de dezvoltare care nu au resurse de susținere a unor prețuri interne la un nivel ridicat.
Formarea prețurilor pe piața agricolă mondială este rezultatul jocului liber al cererii și ofertei, intervențiile organismelor internaționale asigură doar anumite reglementări și facilități în baza acordurilor la care țările lumii sunt parte.
Intervențiile asupra pieței mondiale sunt selective și temporare în caz de dezechilibre majore și pentru a preîntâmpina dezastre umanitare.
Prețurile produselor agricole au o serie de caracteristici: sunt fluctuante în funcție de nivelul ofertei, de perisabilitate, posibilități de stocaj, raritate, calitate, au tendințe de stabilizare, reducere, distorsiune în favoarea orașelor; pot crește sau
reduce veniturile producătorilor; pot reduce, stabiliza sau crește prețurile de consum; se pot apropria de prețurile inputurilor agricole sau se poate adânci foarfecă prețurilor; prețurile interne pot fi aliniate la prețurile internaționale de referință sau pot fi peste, sau sub nivelul acestora etc.
Deși cei doi mari competitori mondiali: SUA și [NUME_REDACTAT] și-au reformulat politicile de prețuri și fac în continuare eforturi de liberalizare, prețurile interne sunt mult peste prețurile pieței mondiale și până în anul 2006 reducerile de prețuri la poarta fermei nu vor fi semnificative.
[NUME_REDACTAT], de la crearea [NUME_REDACTAT] Comunitare, a practicat prețuri ridicate la produsele agricole de primă necesitate, mult peste prețurile mondiale. In urma unor măsuri de reforme succesive a PAC, prețurile agricole comunitare s-au menținut stabile la unele produse, în perioada 1995-1998, iar la altele s-au redus. Acest proces de reducere continuă în perspectivă.
După reforma radicală a PAC, din 1992, reducerile de venit pentru agricultori rezultate din reducerile de prețuri instituționale la produsele agricole au fost compensate prin sistemul de ajutoare directe (plăți compensatorii). Acestea însă nu acoperă decât parțial pierderile de venit ale agricultorilor.
În țările [NUME_REDACTAT] și de Est politicile prețurilor agricole au ca esență liberalizarea și alinierea la prețurile pieței mondiale. Aceste politici au permis eliminarea unor distorsiuni ale piețelor agricole, dar nu au reușit să le stabilizeze. Populația se confruntă încă cu o inflație ridicată, generată și de creșterea prețurilor la alimente.
Prețurile produselor agricole în țările în curs de dezvoltare sunt influențate de prețurile mondiale, dar se folosesc diferite mecanisme de intervenție. Așa, de exemplu, în Algeria, prețurile grâului au fost plafonate la nivelul celor existente în 1996 și sunt încurajați producătorii care realizează randamente ridicate. în Egipt, prețul de intervenție anunțat de guvern era în 1997 de 130$/t. în Maroc, în anul 1996, guvernul a liberalizat parțial sectorul cerealier, dar a fixat prețul pentru grâul moale la 289$/t, iar la orz la 139$/t. în Zimbawe, în 1997, prețul grâului a crescut cu 44,5% până la campania agricolă. în China, în 1996, guvernul a aplicat măsuri obligatorii pentru atragerea în producție a unor terenuri neutilizate și a introdus un sistem de prețuri garantate care apără interesele agricultorilor. în India, s-a fixat un preț minim garantat pentru recolta de grâu a anului 1997, de 116$/t, iar pentru stimularea producătorilor ca să-și vândă grâul cooperativelor li s-a oferit 133$/t.
În diferite țări, mari producătoare și exportatoare de cereale (cu excepția SUA și UE), politicile de prețuri s-au aliniat tot mai mult evoluțiilor pieței mondiale. Astfel, în Australia, agricultorii au solicitat plăți record din partea [NUME_REDACTAT] al Grâului. Grâul standard avea prețul de 99$/t, dar în iunie a ! ajuns la 104$/t și în februarie 1997 la 143$/t. în Canada, guvernul a eliminat încă din 1995 subvenția anuală pentru transportul feroviar al cerealelor pentru ca producătorii să rămână competitivi pe piețele de export. Dar exportatorilor de cereale li s-au acordat credite garantate de circa 780 mil.$. în 1997 a intrat în vigoare un nou program de comercializare a cerealelor, care a grupat diferite programe care se referă la comercializarea produselor agricole prin Oficiul pentru produse agricole.
2.8. Produsul ecologic – conceptualizare
Vom începe, bineînțeles, cu explicarea conceptului de produs ecologic. Un astfel de produs “posedă atribute ecologice, ce nu sunt altceva decât factori ce vor conduce la îmbunătățirea managementului deșeurilor create în mod deliberat prin deciziile referitoare la cum sunt fabricate produsele, din ce sunt făcute, cum funcționează, cât timp pot fi utilizate, cum sunt distribuite, cum sunt folosite si cum sunt eliminate cînd se încheie procesul de consum sau de utilizare. Aceste decizii operaționalizează strategiile de prevenire a poluării (P2) și recuperare a resurselor (R2) și, în acest mod, conduc la reducerea costurilor ecologice.” Ecoprodusul poate fi considerat “acel produs care răspunde cererii consumatorilor și, în același timp, armonizează interesele acestora pe termen scurt, mediu și lung” sau “acel produs sau serviciu ale cărui performanțe de mediu și societale, în general, sunt în mod semnificativ mai bune decât în cazul unui produs convențional.”
Totuși, pentru majoritatea produselor ecologice aceste interese pe termen scurt nu se văd, nu există sau nu pot fi sesizate. În cele mai multe cazuri atributele ecologice sunt intangibile, invizibile și prezintă o importanță secundară pentru consumatori. Ele nu reflectă principalul beneficiu, cel imediat, care constituie de fapt principalul motiv pentru care produsul este cumpărat. Mai degrabă, aceste caracteristici reflectă nevoile ecosistemelor pe termen lung și, în cele din urmă, generează creșterea calității vieții pentru consumatori. Pur și simplu, consumatorii nu cunosc sau chiar nu sunt interesați de aceste atribute ecologice, întrucât ele nu sunt prezente în forma produsului și nici nu le influențează funcționarea. O astfel de situație este și cea a aluminiului reciclat, spre exemplu, folosit pentru realizarea de noi ambalaje și care conduce la o economie de energie de 95%, dar acest lucru nu poate fi remarcat în noul produs ca un atribut cu importanță imediată pentru consumator. [NUME_REDACTAT] oferă informații privind economiile de energie și în cazul utilizării altor materiale reciclate:
Tabelul 2.1. Economii de energie obținute prin trecerea la folosirea materialelor reciclate în producerea unor materii prime
(Sursa: Halweil B., Mastny L., [NUME_REDACTAT] 2004)
În destul de puține cazuri atributele ecologice reprezintă trăsături majore ale produsului. Spre exemplu, produsele [NUME_REDACTAT] ale unei companii americane sunt realizate folosindu-se și componente din cauciuc reciclat; totuși beneficiul imediat pentru consumator, rezultat din cumpărarea pantofilor la fabricarea cărora s-a folosit cauciuc reciclat, este cel mult unul emoțional.
Este foarte dificil ca acest impact al atributelor ecologice asupra consumatorului, mai degrabă subtil, indirect, ce s-ar putea traduce într-o viitoare îmbunătățire a calității vieții, să fie înțeles și apreciat în momentul cumpărării. Putem spune că de aici este generată una dintre cele mai importante probleme de rezolvat în marketingul ecologic, și anume, nevoia de a educa piețele, consumatorii orientați spre obtinerea beneficiilor pe termen scurt, imediate, în legătură cu beneficiile pe termen lung ce sunt aduse de atributele ecologice ale produselor.
În funcție de natura lor, atributele ecologice pot fi clasificate în atribute specifice produsului și atribute specifice proceselor, ambele contribuind la ceea ce mai devreme numeam procesul de dematerializare. Atributele specifice proceselor reflectă caracteristicile managementului deșeurilor care provin direct din materiile prime utilizate și procesele desfășurate pentru fabricarea produselor și aducerea lor la consumator prin canalul de marketing. Fluxurile de deșeuri generate din procesele de producție, din activitățile angrosiștilor și detailiștilor sunt un exemplu în această direcție. Atributele specifice produsului se regăsesc în ceea ce este produsul, în caracteristicile intrinseci ale acestuia, sesizabile sau mai puțin sesizabile de către consumator. Ele sunt parte din ceea “ce este produsul” și din “ceea ce va fi și va face” în viitor. Tipurile și cantitățile de materiale utilizate, inclusiv ambalajele, durata fizică de viață a produsului, fluxurile de deșeuri ce rezultă din folosirea produsului de către consumator, cât de ușor se poate dezasambla în vederea reciclării etc. sunt tot atâtea exemple de caracteristici ecologice ce țin de produs.
Deci putem concluziona, pornind de la aceste două tipuri de atribute, că produse ecologice sunt și cele obținute ca urmare a utilizării eficiente a resurselor implicate în producerea lor, și produsele care permit într-o anumită proporție reciclarea, și cele care utilizează resurse sau materii prime disponibile în cantități mari în locul celor rare sau materii prime obținute prin reciclare, și, de asemenea, cele care generează fluxuri mai mici de deșeuri atât în urma realizări cât și a consumului.
Atunci când vorbim de produsul ecologic, includem în mod necesar și ambalajul precum și accesorile. Astfel, un produs convențional poate deveni ecologic ca urmare a unor caracteristici sau modificări ale ambalajului sau produselor secundare, care sunt absolut necesare sau facilitează utilizarea/consumul produsului principal. Reducerea materialelor folosite pentru ambalaje sau produse auxiliare este realizată cu succes de McDonalds, așa cum arată exemplul de mai jos.
Sunt produse ecologice atât cele care contribuie la îmbunătățirea calității mediului și care pot fi considerate “produse absolut verzi”, spre exemplu, echipamentele folosite pentru reducerea poluării industriale, cât și produsele care contribuie la reducerea daunelor actuale sau viitoare asupra mediului, care pot fi numite “produse relativ verzi”.
Referindu-ne, în continuare, la cea de-a treia definiție a produsului verde, menționată mai sus, trebuie făcute două precizări. În primul rând, conceptul de produs verde este văzut ca fiind relativ, întrucât pot exista “nuanțări” privind performanțele de mediu. Având în vedere acest caracter relativ, apare cu claritate necesitatea ca piețele acestor produse să fie îndeaproape controlate prin legistație și monitorizate de mass-media, grupuri de presiune și consumatori pentru a fi evitate abuzurile. În al doilea rând, este vorba de performanțe care trebuie să capete semnificație pentru acționarii companiilor care oferă pe piață aceste produse “verzi”, pentru întreaga societate, dar mai ales pentru consumatori, întrucât recunoscând caracteristicile ecologice ca importante ei vor cumpăra aceste produse, generând dezvoltarea piețelor acestor produse. Deci, formarea și dezvoltarea cererii pentru produse ecologice presupune conștientizarea consumatorilor printr-o permanentă comunicare între firmă și piață, astfel încât să aibă loc transformarea comportamentului obișnuit al consumatorului într-unul responsabil.
Dar se pune întrebarea, pentru a spune că un produs este ecologic trebuie să privim numai atributele produsului în cauză? Există specialiști care susțin că este necesar să existe o vedere mai largă în ceea ce privește calitatea ecologică a unui produs. Astfel, ar trebui să fie avut în vedere produsul total, în care se includ toate activitățile organizației care contribuie la obținerea produsului. Privind din acest punct de vedere, putem spune că un produs convențional poate deveni un produs “verde” fără a fi realizată nici un fel modificare caracteristicilor sale tangibile. Un produs poate deveni ecologic ca urmare a schimbărilor în cadrul activității producătorului, un exemplu putându-l constitui [NUME_REDACTAT].
2.9. Produsele ecologice alimentare
O categorie aparte de produse “verzi” pot fi considerate produsele ecologice alimentare, așa numitele produse organice sau biologice, în principal datorită interesului consumatorilor pentru acestea. Dacă un automobil a cărui durată de viață e expirat îl poate ajuta pe consumator să economisescă pentru o anumită perioadă de timp, dacă emisiile de gaze generate nu reprezintă un pericol imediat pentru proprietarul acestuia, dacă el percepe doar presiunea legislativă în al înlocui, dacă achiziționarea unui produs convențional nu lasă să se vadă că a fost realizat în condițiile unei tehnologii poluante, energo-intensive, spre exemplu, alta este percepția privind alimentele consumate. Amenințarea pe care o reprezintă consumul unor produse alimentare necorespunzătoare sau mai puțin sănătoase este și devine, pentru un număr din ce în ce mai mare de consumatori, de o importanță majoră, imediată. Deși ponderile produselor ecologice pe piețele alimentelor din țările europene sunt destul de reduse, pentru o anumită categorie de consumatori ele reprezintă o permanență în lista de cumpărături.
Tabelul 2.2. Ponderea produselor ecologice pe piețele alimentare, în câteva țări ale U.E., în anul 2013
(Sursa: www.naturaland.ro)
Graficul 2.1. Ponderea produselor ecologice pe piețele alimentare, din unele țări europene (2012)
Aceste produse sunt obținute din materii prime provenite din agricultura ecologică, în primul rând, și la eventruala lor prelucrare nu se folosesc substanțe de sinteză, în al doilea rând. Ele nu diferă nutrițional față de produsele obișnuite, dar calitatea, gustul și virtuțile lor naturale pot reprezenta motive de alegere. Mențiunea ecologic este opusă elementelor chimice sau sintetice. Folosirea pesticidelor este strict interzisă în cultivarea produselor bio, reziduurile pe suprafața plantelor sunt inexistente, este aplicat și principiul neutralizării produselor modificate genetic, îngrășămintele utilizate sunt naturale. Chiar dacă conținutul proteic este mai mare în cazul produselor convenționale, ca urmare a azotului din îngrășămintele chimice, el este de mai slabă calitate decât în cazul produselor ecologice, care sunt și mai bogate în aminoacizi esențiali, în vitamine și minerale. De asemenea, testele oarbe pentru lactate, legume, fructe au arătat clar că produsele ecologice sunt mai gustoase. Dacă produsul este doar unul care nu conține nici un fel de aditivi alimentari de sinteză, materiile prime provenind din agricultura convențională, el se va numi produs natural. Deci, deosebirea față de produsele convenționale o fac proveniența produsului sau a materiilor prime, pentru produsele prelucrate, și prezența sau absența substanțelor de sinteză, a aditivilor artificiali. [NUME_REDACTAT] există un cadru legislativ și instituțional strict prin care se verifică în principal modul de producție și producătorii. Pe etichetă se menționează produs ecologic numai dacă minimum 95% la sută dintre ingrediente provin din agricultura ecologică. Produsele sunt garantate printr-un caiet de sarcini omologat de instituțiile abilitate.
Și în Romania există o serie de produse ecologice alimentare, printre care cașcavalul “Dorna”, ouăle produse la ferma avicolă ecologică din Curțișoara, județul Olt, distribuite prin rețele de supermarketuri, certificate de un organism abilitat din Ungaria, pâinea integrală etc. O serie de produse ecologice românești, provenite din agricultura ecologică, sunt exportate.
CAPITOLUL 3
PREȚURILE “VERZI”– REFLECTARE A RESPONSABILITĂȚII PENTRU PROTEJAREA MEDIULUI ȘI NECESITATE A INFORMĂRII ȘI EDUCĂRII
În 1993, [NUME_REDACTAT] sublinia ideea potrivit căreia “consumatorilor li se oferă o informație incompletă pentru că mediul de afaceri nu suportă adevăratele costuri ale produsului vândut. Când vor primi informația corectă, nu numai despre prețuri ci și despre costuri, oamenii vor lua decizii inteligente și corecte care să îmbunătățească propria lor viață, dar și pe a celor din jurul lor ”
Această informație incompletă se referă la subestimarea sau excluderea eco-costurilor (costurile asociate protecției mediului) din structura costurilor unitare, ceea ce conduce la stabilirea unor prețuri nerealiste.
3.1. Prețurile stabilite pentru compatibilitatea cu mediul
Pornind de la rolul prețului ca element al mixului de marketing, de a oferi un indicator al valorii tranzacției și adițional de a reflecta termenii vânzării prin reduceri cantitative, bonificații etc, putem sesiza importanța lui în formarea unui comportament ecologic. Prin preț se realizează o ofertă a vânzătorului către cumpărător, pe care acesta o poate accepta sau respinge.
Prețul fiind, în general, un element foarte important în luarea deciziei de cumpărare, va influența și acceptarea sau refuzul produselor ecologice. “Pentru cei care consideră mecanismele pieței o cale spre durabilitate, includerea eco-costurilor în costurile produsului și, mai departe, în prețurile lor, este vitală. Altfel, creșterea consumului în condițiile în care costurile protecției mediului nu sunt reflectate în preț va genera continua degradare a ecosistemelor.”
În ce măsură o firmă are în vedere în politica sa considerații de natură ecologică se va reflecta în structura costurilor sale. Produsele ecologice, de cele mai multe ori, vor atrage costuri suplimentare generate de cheltuielile pentru conservarea și ameliorarea condițiilor de mediu (de exemplu, numai la nivelul firmelor din UE se cheltuiesc anual cca. 30 de miliarde de lire sterline pentru protecția mediului și siguranță).
Aceste cheltuieli se vor reflecta în costuri, prețul urmând să reflecte valoarea beneficiilor principale cerute de consumator, toate costurile implicate de marketingul clasic, toate acele costuri care vor conferi atributele ecologice (creșterea costurilor ca urmare a introducerii materiilor prime compatibile cu ecosistemele, investiții pentru ecologizarea proceselor și tehnologiilor (170 miliarde de dolari a fost numai suma necesară la nivelul SUA pentru eliminarea clorofluorocarburilor), costuri suplimentare cerute pentru alinierea la noile reglementări în materie de mediu (de exemplu, cheltuieli pentru introducerea convertoarelor catalitice, rezervele pentru costurile suplimentarea pentru depoluare, necesare în situațiile producerii unor dezastre ecologice, costurile asociate taxelor ecologice).
Totuși, există și o serie de economii legate de conferirea atributelor ecologice generate de reducerea cantităților de materii prime, materiale, energie necesare pentru obținerea produsului, de “dematerializarea” ambalării, trecerea la combustibili mai ieftini în realizarea transportului în cadrul firmei (de exemplu, folosirea benzinea fără plumb).
Prețurile pentru produsele verzi pot fi mai mari și ca urmare a unor premii sau compensații acordate producătorilor pentru eforturile lor ecologice. De exemplu, pentru fiecare litru de lapte organic preluat de statul englez de la fermieri se acordă un astfel de premiu. El se acordă în condițiile în care vacile sunt hrănite cu produse organice, furaje obținute fără folosirea îngrășămintelor chimice, fertilizanți, insecticide.
Deși, în general, sunt prețuri mai mari în cazul produselor ecologice, totuși acest fel de produse poate conduce la economii semnificative pe durata utilizării. ( de exemplu, becurile economice care, în afara faptului că au un consum net inferior de energie, au și o durată de viață mult mai lungă – de șapte ori mai mare decât a becurilor obișnuite).
În luarea deciziilor privind prețurile “verzi” se impun a fi avute în vedere trei aspecte esențiale: structura costurilor unitare, percepția consumatorului, produsele și prețurile concurenților
Costurile unitare joacă un rol esențial în stabilirea prețurilor: cuantifică costul unitar așteptat pe volum, stabilesc limita inferioară a prețului, reprezintă unul dintre cei doi factori implicați în determinarea profitului. Profitul fiind un criteriu major al desfășurării activității economice, stabilirea unor costuri nerealiste sau stabilirea lor incorectă (prin ne-efectuarea și neincluderea eco-costurilor), generează semnale false despre ceea ce este profitabil și ceea ce nu este.
De cele mai multe ori, prețurile produselor ecologice sunt mai ridicate, ca urmare a includerii cheltuielilor pentru protecția mediului. În acest context, [NUME_REDACTAT] face o precizare semnificativă, care schimbă punctul de vedere asupra problemei. El spune:”Ideea potrivit căreia produsele ecologice sunt într-un fel neobișnuit de scumpe este probabil o iluzie. Realitatea este că produsele “gri” (tradiționale, obișnuite) sunt în mod nereal mai ieftine. Costurile asociate degradării mediului în cazul produselor “gri”nu sunt reflectate în prețurile lor, astfel că mediul oferă oferă prectic o subvenție”. Prin urmare, problemele care trebuie luate în considerare și rezolvate sunt: identificarea numeroaselor surse ale eco costurilor, și dezvoltarea de modalități prin care acestea să fie alocate produselor responsabile pentru ele. Pentru soluționarea celei de-a doua probleme este necesară reflectarea specifică în contabilitate, înregistrarea lor separată și nu împreună cu celelalte cheltuieli, astfel încât să fie avute în vedere în luarea deciziilor privind produsele ce se vor realiza, tehnologiile și materialele ce se vor utiliza. Și mai mult, presiunea reglementărilor, a opiniei publice, angajamentele organizațiilor față de comunitate fac necersară această evidență distinctă, separată a eforturilor pentru protecția ecosistemelor.
Așa cum arăta [NUME_REDACTAT], “în final consumatorul va decide dacă prețul produsului este corect”. El consideră percepția valorii de către consumator drept cheia în stabilirea prețului. Acesteia îi revine rolul esențial și nu costurilor vânzătorului. Stabilirea prețului orientat către consumator înseamnă cunoașterea valorii pe care acesta o atribuie beneficiilor obținute prin consumarea sau utilizarea produsului.Valoarea percepută este dată de relația existență între percepția beneficiilor primare și secundare și sacrificiul monetar.
Consumatorii iau deci decizia de cumpărare în funcție de avantajele percepute. De regulă, beneficiile ecologice iau forma unor promisiuni intangibile referitoare la îmbunătățirea viitoare a calității vieții, ele sunt de obicei beneficii secundare, de care consumatorii nu se preocupă în mod special. Ele sunt apreciate favorabil dacă există, dar nu este vital să existe.
În plus, consumatorii pot să nici nu aibă cunoaștință despre atributele ecologice sau chiar să nu îi intereseze și atunci nu putem vorbi de nici un fel de asociere între valoarea percepută și percepția atributelor ecologice, iar numărul celor care ar plăti mai mult pentru produse ecologice este mic. Totuși, specialiștii sunt de acord că prin creșterea nivelului de educație, de cunoaștere a problemelor ecologice atributele ecologice sunt transformate în factori de luare a deciziei de cumpărare atunci când prețul și calitatea sunt percepute ca fiind egale pentru mai multe alternative.
Un alt element foarte important de luat în considerare atunci când se stabilesc prețurile sunt deciziile concurenților, prețurile și costurile acestora. Produsele ecologice și prețurile lor vor intra în competiție cu cele obișnuite, deci vor avea de-a face cu o concurență puternică. În condițiile unor produse similare percepute ca având aceeași calitate și același preț, atributele ecologice pot deveni elemente ce sunt luate în considerare în decizia de cumpărare, devenind un avantaj concurențial. Consumatorul poate să iși spună atunci că a făcut ceea ce trebuia alegând produsele ecologice, fără să plătească un preț mai mare și fără să facă rabat beneficiilor primare.
Dar și în funcție de prețul practicat de vânzător produsele ecologice pot intra în concurență, așa fiind de exemplu cazul supermarketurilor din [NUME_REDACTAT].
3.2. Prețul – element de sprijin al strategiilor de prevenire a poluării și recuperare a resurselor
Așa cum s-a precizat anterior, comunicarea și prețul vin să sprijine eforturile de prevenire a poluării și recuperare a resurselor din produse, ambalaje, procese de producție și de distribuție. În general, ele nu au o legătură directă cu generarea și eliminarea deșeurilor. Totuși, deciziile referitoare la preț reflectă eforturile de menținere și ameliorare a calității mediului făcute în producție și distribuție.
Obiectivele generale privind prețurile ”verzi” vizează integrarea cheltuielilor pentru protecția mediului în structura costurilor unitare astfel încât prețul să reflecte toate costurile asociate transformării resurselor în produse oferite spre consum.
Mecanismele pieței, fiind bazate pe preț, nu vor recunoaște importanța acestei probleme și vor favoriza ofertanții ce vin cu prețuri mai scăzute, ceea ce de multe ori înseamnă eliminarea nepermisă a unor cheltuieli. În general, piețele în prezent, nu recunosc deșeurile și distrugerile cauzate de producție.
Soluția ar fi reflectarea tuturor costurilor în preț, inclusiv a celor legate de protecția mediului. Altfel va fi posibil ca o firmă să vândă mai ieftin, dar eco-costurile vor fi translatate asupra altor produse sau a societății. Va trebui pusă problema echității ecologice a tranzacțiilor.
Pentru soluționarea acestei probleme – includerea tuturor eco-costurilor în costul și prețul produsului – este necesară identificarea, luarea în considerare și evidența distinctă a tuturor surselor costurilor ecologice. În teorie, soluția ideală ar însemna că producătorii vor vinde produse cu costuri complete, iar consumatorii dornici să le cumpere își vor asuma partea lor din “încărcătura ecologică”. De asemenea, aceștia din urmă vor sancționa produsele “grele” din punct de vedere al eco costurilor, întrucât acestea vot tinde să aibă costuri totale și, prin urmare prețuri totale mai mari, iar pe piață ele vor pierde în fața celor ce oferă aceleași beneficii, același nivel calitativ, dar au costuri mai mici pentru că sunt realizate în condițiile unei responsabilități mai mari față de mediu. Această situație reflectă principiul “poluatorul plătește”, pe care îl regăsim azi cel puțin în legislațiile țărilor dezvoltate dar nu numai ale lor (principiul respectiv existând azi și în legislația română).
Practic, însă, trebuie identificate toate sursele eco-costurilor pentru ca principiul enunțat mai sus să poată deveni operațional.
În primul rând, eco-costurile pot fi grupate în costuri interne, aflate sub controlul firmei în cauză, și costuri externe, controlate sau impuse de alți membri ai canalelor de marketing din cadrul ciclului vieții produsului, evidențiindu-se cinci surse principale: produsul, procesele, depoluarea în urma eliminărilor accidentale de substanțe periculoase, acțiuni în justiție legate de problemele ecologice, reglementări ale autorităților centrale sau locale. Toate acestea vor modifica structura costurilor unitare, iar circumstanțele vor transforma unele surse în surse de creștere a costurilor (de exemplu, costuri ale introducerii materiilor prime ecologice – hârtia reciclată are costuri cu 5-20% mai mari, ce se vor reduce, totuși ca urmare a creșterii cantităților cerute și a noilor tehnologii), iar altele în surse de reducere a costurilor (de exemplu, reduceri ca urmare a folosirii benzinei fără plumb în realizarea transportului mărfurilor).
Produsul va genera eco-costuri rezultate prin adăugarea intenționată de atribute ecologice, din schimbări în construcția produsului a consumului de energie (de exemplu, reproiectarea produsului pentru minimizarea consumului de materiale și energie), modificări ale materialelor și materiilor prime folosite (de exemplu, “dematerializarea“ ambalajelor, folosirea unor materiale reciclate). Se mai poate adăuga la preț o mică parte care se acordă unei organizații sau unei cauze ecologice, care crește costurile, dar care va însemna mult pentru imaginea firmei (de exemplu, Canon a donat 50 de cenți pentru fiecare cartuș recuperat în cadrul campaniei [NUME_REDACTAT], pentru [NUME_REDACTAT] Fund sau [NUME_REDACTAT]).
Modificările din cadrul proceselor de producție, unele schimbări ale capacităților de producție sau ale organizării și chiar ale managementului resurselor umane pot, de asemenea, influența costurile totale prin componenta eco-costuri. Schimbarea proceselor industriale și a celor de mișcare a produselor în canalele de marketing și a capacităților de producție, pentru a beneficia de avantajul tehnologiilor avansate de prevenire a poluării, generează cheltuieli care pot fi compensate de consumul redus de energie și reducerea costurilor de eliminare a deșeurilor, în viitor. Spre exemplu, programul “Plătește prevenirea poluării”, al companiei americane 3M, a generat economii de 500 de milioane de dolari, în perioada 1975 – 1989. Totodată, angajarea de personal sau colaborarea cu consultanți care să supervizeze și să implementeze programe ecologice va conduce la creșterea costurilor.
Operațiunile de remediere a situațiilor create în mediu ca urmare a accidentelor, deversărilor/eliminărilor accidentale de substanțe poluante, periculoase sau toxice, generează cheltuieli importante cu operațiunile efective, echipamentele necesare și cheltuieli administrative ridicate (de exemplu, în cazul [NUME_REDACTAT], numai pentru depoluare au fost cheltuiți 2,5 miliarde de dolari). La toate acestea se adaugă costurile asigurărilor împotriva unor astfel de accidente. Unor asemenea accidente li se pot asocia acțiuni în justiție ce pot genera costuri considerabile, neașteptate, rezultate din plata unor amenzi pentru comportament ilegal, iresposabil și nerespectarea normelor de mediu și daune pentru pierderi de resurse naturale și compensări (de exemplu, naufragiul [NUME_REDACTAT] a însemnat plata a 286,8 milioane de dolari daune pescarilor din Alaska)
Reglementările în vigoare pot să impună plata unor taxe care să genereze sau să conducă spre un comportament mai responsabil al companiilor. De exemplu, există taxe cerute în vederea eliminării curente a deșeurilor periculoase sau nu (taxa de 30% din valoarea ambalajelor care nu se recuperează în [NUME_REDACTAT]) sau pot fi taxe asociate monitorizării, inspecțiilor etc.
La nivelul [NUME_REDACTAT] putem vorbi de o restructurarea a taxelor în scopul de a demonstra adevărul ecologic. Multe țări au impus taxe pe produsele și activitățile distructive pentru mediu, reducând simultan contribuțiile pentru protecția socială și impozitele pe venit, ideea fiind, în primul rând, nu aceea de genera noi venituri ale statului, ci de a se realiza o deplasare a taxelor spre activitățile care afectează negativ calitatea mediului și o modificare a comportamentului atât a agenților economici cât și a publicului larg și a fiecărui individ. Această deplasare a taxelor a fost până în prezent relativ redusă, cca 3% din taxele colectate la nivel mondial. Se urmărește prin aceasta ca prețurile să reflecte pe deplin costurile și să producă mutațiile dorite în compotramentul individual sau colectiv, așa cum precizam și mai sus. Pentru unele țări membre ale [NUME_REDACTAT], taxele de mediu se ridică până la 5%-10% în totalul veniturilor din taxe.
Tabelul 3.1. Ponderea taxelor pentru protecția mediului în totalul veniturilor din taxe, în unele țări membre ale [NUME_REDACTAT]
-%-
(Sursa: EUROSTAT)
3.3. Aplicarea conceptului « creat pentru a fi compatibil cu mediul » în comunicarea promoțională
Rolul comunicării este acela de a genera o influență favorabilă asupra consumatorilor și altor categorii de destinatari ai mesajelor. Se urmărește facilitarea realizării schimbului produselor ecologice, ceea ce este echivalent cu orietarea piețelor spre alegerea favorabilă mediului. Acest scop se atinge prin intermediul mixului promoțional. Comunicarea ecologică adaugă scopul de a fi oferite informații privind compatibilitatea cu mediul, generate de deciziile legate de acele variabile ale mixului de marketing ce au o legătură directă cu generarea fluxurilor de deșeuri, deciziile referitoare la produs și distribuție, pentru a redirecționa deciziile de cumpărare spre produse compatibile cu mediul și nu spre cele cu impact ecologic negativ oferite de concurenți.
Curentul de opinie favorabil nu se formează ușor, în acest domeniu. Multe informații pot fi neclare, nesigure, se pot dovedi neadevărate, sau pot fi parțiale. Acest lucru a atras un anume scepticism în rândurile consumatorilor preocupați de problemele mediului. O anchetă realizată în 1991 punea în evidență că 40% din consumatorii “verzi” considerau că detailiștii ce oferă produse ecologice urmăresc în primul rând să profite de anumite oportunități de piață și nu să protejeze mediul, iar 90% erau sceptici în legătură cu campaniile promoționale pentru aceste produse. Acesta este un principal aspect pe care cei ce vor să facă promovare produselor ecologice trebuie să-l aibă în vedere, pentru creșterea eficienței.
Putem adăuga celor de mai sus importanța pe care în cadrul promovării o au relațiile publice, transmiterea de mesaje clare, pozitive privind responsabilitatea firmei atât consumatorilor, publicului larg, cât și angajațiilor si acționarilor. Se pune aici și problema modului în care se reușește gestionarea crizelor generate de evetualele accidente. Necesitatea dezvoltării unui departament competent în domeniul relațiilor publice în contextul în care vorbim de marketing ecologic, poate fi relevată prin exemplul negativ al lui Exxon în cazul accidentului Exxon – Valdez:
Revenind la problema poluării pe care o generează promovarea, trebuie spus că una dintre cele mai criticate activități, în ochii opiniei publice și a organizațiilor de mediu, este expedierea prin poștă a materialelor publicitare, întrucât mare parte a acestora ajung direct în coșurile de gunoi. Un raport care a fost larg mediatizat în [NUME_REDACTAT] la începutul anilor ’90 sugera că în medie, în fiecare an, în cutia poștală a fiecărui englez sunt expediați doi copaci. Acest lucru atrage cel puțin un mai mare interes pentru utilizarea hârtiei reciclate la realizarea materialelor expediate prin poștă, astfel încât să se reducă potențiala ostilitate a consumatorilor ecologici față de această practică.
La scepticismul consumatorilor, despre care aminteam mai sus, se adaugă faptul că atributele ecologice pozitive sunt în cea mai mare parte intangibile, invizibile și adesea greșit înțelese de consumatori, astfel încât comunicarea adevăratei substanțe a problemelor ecologice asociate produselor și proceselor prin care ele sunt obținute și ajung la consumator reprezintă o adevărată provocare pentru marketingul ecologic. Atributele ecologice pozitive nu reflectă beneficiul imediat care constituie principalul motiv pentru care este cumpărat produsul. Ele reflectă nevoile consumatorului pe termen lung ce pot fi exprimate sub forma unei creșteri viitoare a calitătii vieții, a asigurării stării de sănătate corespunzătoare, a bunăstării generale a societății.
Deci, dificultățile comunicării în marketingul ecologic sunt evidențiate de următoarele două considerații. Pe de o parte consecințele negative ale poluării și existentei deșeurilor asupra sănătății oamenilor, bunăstării și calității vieții sunt dificil de exprimat cantitativ și transformat în aspecte tangibile în mintea consumatorilor. Obținerea rezultatelor în termenii menținerii și ameliorării calității mediului se realizează într-un proces îndelungat, iar avantajele de care pot beneficia nu apar clare în mintea consumatorilor. Pe de altă parte, oamenii recunosc că “mediul nu mai este ceea ce a fost”. Încep să pună sub semnul întrebării performanțele ecologice ale produselor și companiilor, deci ce anume se folosește la obținerea bunurilor, care este impactul proceselor de producție asupra mediului, care sunt consecințele fundamentale ale generării și eliminării deșeurilor.
Comunicarea în marketingul ecologic urmărește oferirea de informații corecte, clare, din surse științifice, credibile. Dar nu se rezumă numai la atât, așa cum sublinia [NUME_REDACTAT], succesul comunicării ecologice nu rezultă simplu prin transmiterea de mesaje pozitive privind eco-performanțele, ci presupune implicarea într-un dialog, la care participă mai multe părți, privind marketingul si legătura lui cu mediul ambiant.
Comunicarea reprezintă, în acest context, un suport informațional pentru realizarea obiectivelor de prevenire a poluării și recuperare a resurselor ce rezultă din aplicarea CCE pentru produs și distribuție.
La nivel general, obiectivele comunicării ecologice vizează crearea si menținerea imaginii de responsabilitate ecologică care să conducă la cumpărarea produsului ecologic. Pentru o firmă de afaceri, aceasta trebuie să aibă în vedere constant următoarele două scopuri: educarea diferitelor categorii de destinatari ai mesajelor cu privire la problematica menținerii și ameliorării calității ecosistemelor, pe de o parte, crearea și menținerea credibilității ecologice a produsului și firmei din spatele acestuia.
Aceste obiective pun în lumină importanța comunicării ecologice. Putem preciza cel puțin două motive principale.
Subiectul “mediului” reprezintă o problemă nouă și complexă. Multe persoane ajunse la maturitate au crescut cu concepția potrivit căreia folosirea pe scară largă a produselor de unică folosință este echivalentă cu progresul, folosirea neîngrădită a resurselor este un drept de bază care vine odată cu dezvoltarea, iar managementul deșeurilor nu este altceva decât problema aruncării gunoiului. Mulți nu au avut acces la programele de educare în care să fie cuprinsă ecologia.
În al doilea rând, numeroși consumatori din țările dezvoltate nu înțeleg că eco-costurile asociate cu nivelele lor ridicate de consum pot avea și chiar au un impact negativ asupra ecosistemelor și tărilor mai puțin dezvoltate, nici presiunea asupra resurselor și ecosistemelor generată de explozia populației în acestea din urmă. Obiectivul de educare cu privire la problemele ecologice trebuie dublat de obiectivul aflării percepției curente și neîntelegerii acelorași probleme.
După ce opinia s-a format, credibilitatea oricărei surse de informații devine un factor cheie. Acest lucru este în mod special valabil în cazul problemelor ecologice deoarece aici nu există răspunsuri științifice de la care să se pornească, iar dezbaterile sunt deseori aprinse. În plus, activitățile de marketing din domeniul lucrativ au fost deseori acuzate că lasă de o parte obiectivele ecologice în scopul obținerii unor profituri mari, imediate pe cheltuiala consumatorului, fenomen numit “green washing”. Deci, credibilitatea informației atunci când vine din mediul de afaceri este foarte mică.
Problema educării consumatorilor și credibilitatea informațiilor furnizate apare ca necesară și complexă.
Dificilei misiuni pe care o are comunicarea în marketingul ecologic trebuie să îi fie adăugate câteva considerații. Formarea unui comportament al consumatorului care să țină seama de protecția mediului nu poate fi forțat prin legi și reglementări. Trebuie promovate niște modele care să fie acceptate ca urmare a propriei cunoașteri și convingeri a fiecărui consumator în parte.
3.4. Etichetele ecologice – formă specifică a comunicării cu cosumatorul
O mai mare siguranță privind adevărul afirmațiilor făcute în legătură cu produsele ecologice și impactul lor asupra mediului poate fi obținut prin dobândirea unor eco etichete. Programele de marcare ecologică s-au dezvoltat în ideea încurajării utilizării produselor compatibile cu mediul, considerându-se că este util să fie folosite simboluri care să faciliteze difențierea produselor “verzi ” de cele convenționale. Astfel de programe au fost dezvoltate de către organizații nonguvernamentale (de exemplu, Societatea suedeză pentru conservarea naturii și eco-etichetare, cea mai mare organizație non-guvernamenată de mediu, înființată în 1909, a dezvoltat un astfel de program, eticheta fiind cunoscută sub numele de “șoimul peregin”- ”alegerea bună pentru mediu”), cvasi-guvernamentale sau guvernamentale (de exemplu, Comitetul european pentru eco-etichetare, care este format din reprezentanți ai organizațiilor de mediu, ale consumatorilor și ai diferitelor sectoare economice, el acordă eco-eticheta europeană – “Floarea”, având sprijinul [NUME_REDACTAT] și tuturor țărilor membre ale [NUME_REDACTAT]). Aceste simboluri se aplică pe produse sau pe ambalaje sau se folosesc în comunicare, ca o dovadă a faptului că produsul întrunește anumite standarde sau criterii de mediu.
Folosirea unor asemenea etichete, dezvoltarea programelor de marcare, urmărește să conducă la câteva rezultate importante:
se realizează o informare obiectivă despre caracteristicile ecologice ale produsului produsului și credibilă, în același timp;
se crează un instrument pentru protecția consumatorului (se oferă o serie de informații de natură ecologică despre produs, dându-i-se posibilitatea să aleagă în cunoștință de cauză)
se ating obiectivele politicii de mediu (vor fi vândute mai multe produse ecologice prin îmbunătățirea imaginii acestora în ochii publicului, a consumatorilor).
Activitățile privind marcarea presupun fie programe de certificare voluntară fie specificarea unor mențiuni obligatorii.
Referitor programele privind mențiuni obligatorii, trebuie spus că o astfel de marcare poată să nu spună foarte mult despre modul în care produsul atinge anumite criterii ecologice de-a lungul întregului său ciclu de viață. Ca exemple, pot fi specificate mențiunile privind atenționarea despre conținutul în substanțe periculoase sau toxice (care prin definiție înseamnă un impact negativ) sau eticheta “energy guide” (administrată de EPA), ce conține date despre consumurile de energie și se aplică pentru o serie de produse care au un consum ridicat de enregie și pentru care există diferențieri între producători, cum ar fi mașini de spălat, cuptoare, frigidere, dar care poate să însemne un impact pozitiv, neutru sau negativ asupra mediului pentru produsul pe care este aplicată.Ele nu sunt legate de deciziile de marketing, atâta timp cât se dorește vânzarea legală a produsului.
Programele de marcare voluntară au devenit uzuale în practica economică a majorității țărilor dezvoltate. [NUME_REDACTAT] programul “Îngerul albastru” a demarat în 1977, prima marcare ecologică s-a făcut în 1978, iar în prezent sunt marcate peste 3600 de produse. În 1988 au fost inițiate astfel de programe în Japonia și Canada, iar în 1991 în Norvegia, Suedia, Finlanda, Autria, Portugalia, Franța. Din punct de vedere al formei, se poate recurge la diferite culori sau gradări (Canada), la un unic simbol (Europa), la tabele cu raportări ale performanțelor ecologice (Cardurile de raportare, în SUA). (Reprezentarea grafică a unor etichete ecologice folosite în țări europene este prezentată în anexă.)
La nivelul [NUME_REDACTAT] a fost lansată propria schemă comunitară, care prevede un lanț de etichetare bazat pe un semn distinctiv care să se păstreze pe tot procesul logistic al produsului, eco-eticheta europeană se aplică din 1992, pentru 21 de categorii de produse, practic pentru orice produse, exceptând alimentele, băuturile, produsele farmaceutice și echipamentele medicale. Față de celelalte etichete ecologice este adoptată o politică de coordonare și cooperare.
Acordarea licenței pentru “Floare” se face numai dacă produsul întrunește toate condițiile privind protecția mediului, pe tot parcursul ciclului de viață. Ea nu se acordă decât pentru produsele care pot să garanteze același nivel de eficiență în consum/utilizare ca produsele convenționale. [NUME_REDACTAT], s-a stabilit că deciziile subsecvente Regulamentului 1980/2000/EEC privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice să fie transpuse până în 2005 prin hotărâri ale guvernului, inclusiv criteriile specifice pentru etichetarea ecologică pentru 20 de grupe de produse.
Raportul AEM pe anul 2002, “Semnale de mediu” aprecia că „numărul de produse ce au primit eco-eticheta UE este redus și acordările până în prezent se concentrează pe puține grupe de produse și în puține state membre.”
Scopul general al oricărui program este de a furniza un indiciu asupra a ceea ce este bun și a ceea ce nu este bun pentru mediu. Indiferent de administratorul programului obținerea certificării se plătește (se plătesc toate cheltuielile generate de evaluarea impactului și performanțelor de mediu ale produsului și, de asemenea, se plătește o taxă anuală calculată în funcție de prețul produsului sau de suma estimată a volumului anual al vânzărilor). Din punct de vedere al marketingului motivația din spatele obținerii certificării este de a se influența favorabil comportamentul de cumpărare al consumatorului. Trebuie să se determine dacă marcarea ecologică are un impact favorabil asupra comportamentului de cumpărare și dacă programul de marcare este o sursă credibilă de informații.
3.5. Situația agriculturii ecologice în [NUME_REDACTAT] Europa, sectorul destinat agriculturii ecologice este in continua dezvoltare, înregistrând creșteri semnificative de la an la an. Situația pieței produselor ecologice în diferite țări europene se prezintă astfel:
[NUME_REDACTAT], valoarea pieței este de 3,8 miliarde EUR, prețurile sunt cu 30-100% mai mari decât pentru produsele obișnuite, iar cererea de produse ecologice este în creștere;
[NUME_REDACTAT], valoarea pieței în 2013 a fost de 2,5 miliarde EUR, producătorii neputând face față cererii crescânde de produse, astfel încât se importă cereale, lapte, carne și legume. [NUME_REDACTAT] a elaborat Programul multianual de dezvoltare a agriculturii prin care se vizează ocuparea poziției de principal furnizor european de alimente ecologice.
[NUME_REDACTAT] Britanie se constată creșterea volumului de vânzări de produse agroalimentare ecologice, în ultimii ani, cu peste 40%.
Piața europeana de produse agroalimentare ecologice înregistrează un ritm anual de creștere de 20-40% care raportat la ritmul de extensie al agriculturii ecologice menționat mai sus, indică o solicitare superioară față de oferta existentă.
Figura nr.3.1.
sursa: FIBL 2013
Germania are cea mai mare piață de desfacere a produselor ecologice, cu vânzări de aproximativ 2,5 miliarde euro (2,3 miliarde dolari SUA). În ceea ce privește consumul de produse organice pe cap de locuitor, Danemarca și Elveția conduc detașat.
Figura3.2.
Vânzările de produse ecologice pe cap de locuitor în câteva țări europene (2013)
Pe de o parte se află țările ce depind de exporturile de produse ecologice, cum ar fi Italia, iar pe de alta, țările ce depind de importurile de produse ecologice, cum ar fi [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Britanie se apreciază că producția internă va acoperi cererea, în timp ce cererea în Italia va crește.
[NUME_REDACTAT] Europeană suprafața destinată suprafețelor în agricultura ecologică crește anual cu aproape 1 milion de ha.
[NUME_REDACTAT] Britanie creșterea anuală a fost de 400%, ajungând Germania în ceea ce privește partea produselor ecologice din totalul pieței alimentare.
Suedia a înregistrat o creștere în suprafață de 111%
Din punct de vedere calitativ, creșterile înregistrate sunt și mai importante : Grecia (+163%), Portugalia (+62%), Franța (+35 %), Spania (+31%) și Italia (+22%) țări în care producția ecologică este reprezentată în special din fructe și legume
Agricultura ecologică s-a dezvoltat de asemenea în Ungaria (+15%), Irlanda (+13%) și Polinia (+10%).
[NUME_REDACTAT] producția ecologica a crescut cel mai puțin între 1999 și 2000 (8,6%) în vreme ce la nivel european ea este pe departe principalul debușeu pentru produsele ecologice și al treilea producător ca și pondere la nivelul UE. De menționat este faptul ca Germania practica agricultura ecologica din anii ’20.
Franța care în anii 80’ era liderul producției ecologice face mari eforturi pentru reconversie fiind obligată astăzi să importe multe produse ecologice.
Laptele ecologic reprezintă astăzi 25% din piața Danemarcei, 20% din cea a Elveției și 10% din cea a Austriei.
Practic aproape toate fabricile de lapte au fost nevoite să-și crească capacitățile lor de transformare cu scopul de a putea satisface cererea care pentru moment este satisfăcută în proporție de 30% din străinătate.
Magazinele dietetice în Germania au înregistrat o creștere a cifrei lor de afaceri cu 5% in 2005.
Supermarket-urile ecologice, in număr de peste 300 au o suprafață mai mare de 200 m2 fiecare au apărut în anul 2000 peste tot in [NUME_REDACTAT].
8 noi supermarket-uri bio au apărut in Londra in anul 2012 iar în Germania în același an numărul lor a crescut cu 10%.
Piața produselor ecologice în [NUME_REDACTAT] cuprinde practic toate producțiile agricole (pâine, vin, carne, lapte, ulei, pește etc.).
Prețul acestor produse este mai mare 25-30 % decât un produs convențional, dar pot foarte bine să ajungă la 400% din prețul unui produs convențional.
[NUME_REDACTAT], Carrefour prezintă o ofertă de 250 de produse ecologice cu 2-3% din cifra de afaceri.
[NUME_REDACTAT] Agriculturii și al Consumatorilor din Germania este ca suprafața cultivată în agricultura ecologică in anul 2013, să reprezinte 50 % din total suprafață agricolă. Acest obiectiv este susținut de 77 % dintre germani.
3.6.Situația agriculturii ecologice in [NUME_REDACTAT] România, agricultura ecologică, cel puțin la nivel conceptual, este un domeniu nou de interes și de activitate. Preocuparea pentru agricultura ecologică nu trebuie privită ca o modă deoarece experiența europeană dovedește că acest segment este o oportunitate deosebită de afaceri pentru întreprinzătorii care desfășoară activități în domeniul producției agroalimentare.
România reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, unul din punctele forte pe care tare noastră le deține îl constituie faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică.
Agricultura ecologică contribuie la sporirea interesului pentru spațiu rural prin creșterea activităților economice cu o importantă valoare adăugată și cu o mare intensitate a ocupării populației din mediul rural.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluție ascendentă, atât în sectorul vegetal cât și în sectorul animalier. În sectorul vegetal din România se obțin în condiții ecologice: cereale, oleaginoase și proteice, culturi furajere, legume, fructe (vișine, cireșe și mere), fructe de pădure. În sectorul zootehnic cresc după regulile și principiile agriculturii ecologice vacile pentru lapte, oile și găinile, de la care se obțin laptele și ouăle ecologice. Laptele ecologic este materie primă pentru brânza și cașcavalul ecologic.
Figura3.3.
Suprafața cultivată după modul de producție ecologic, va crește in anul 2014 la 170.000, conform estimărilor făcute de specialiștii in domeniu.
În anul 2013 suprafața totală, cultivată in sistem ecologic, a fost de 110.400 ha, ceea ce reprezintă o creștere de cca. 6 ori mai mare față de suprafața cultivată în anul 2010.
Din analiza suprafețelor cultivate cu principalele culturi în anul 2012, pășunile naturale și culturile furajere dețin o pondere ridicată de 42.300 ha (38%). O tendință de creștere se manifestă și la cereale (21 % ), precum și la plantele oleaginoase și proteice
Producția vegetala obținuta in anul 2013 a fost de 131.898 to, reprezentând o creștere de cca 10 ori mai mare fata de anul 2010.
In ceea ce privește produsele procesate cea mai însemnata creștere s-a obținut la miere(610 to), acest produs cunoscând o creștere de cca 61 ori mai mare fata de anul 2010.
3.7. Provocări actuale pentru o dezvoltare viitoare
România este însă în situația când predomină "piața producătorului", caracterizată printr-o cerere mult mai mare decât oferta, care, coroborată cu scăderea veniturilor reale ale consumatorilor, face dificilă discutarea marketingului produselor agricole realizate prin tehnologii ecologice.
Astfel se impune cercetarea fenomenului, a condițiilor de practicare, a cerințelor și posibilităților de extindere a agriculturii ecologice cu o profitabilitate cât mai ridicată.
Piața internă de produse ecologice este săraca in produse proaspete de legume si fructe, care sunt din ce in ce mai solicitate de consumatori.
Pe piața externă ajunge 90-95% din întreaga cantitate de produse ecologice. Piețele de desfacere a produselor ecologice consacrate sunt: piața olandeză, italiană, franceză, elvețiană, unde ajung preponderent mărfurile cu un grad mic de prelucrare, precum grâul, porumbul, floarea soarelui și soia, la care se mai adaugă mierea, laptele, carnea de porc și legumele. Piețele de desfacere a acestor produse sunt: piața olandeză, italiană, franceză, elvețiană și germană.
În topul celor mai bine vândute produse ecologice la export sunt produsele procesate din lapte de vaca si oaie, mierea de albine și uleiul, cu mare căutare în [NUME_REDACTAT] unde ajung, de regulă, prin firmele mari din România.
Anul trecut, în România, 100 de mii de hectare au fost cultivate cu produse ecologice.
În momentul de față, există peste 10.000 de producători și șase procesatori de produse ecologice. S-au realizat în total 48 de tone de telemea de oaie, 116 tone de șvaițer și 253 de tone de cașcaval.
S-a exportat aproximativ 70% din producția ecologică animalieră și vegetală, valoarea ei depășind 15 milioane de euro.
Dintre produsele importate menționam zahăr, cafea, lapte sau cremă de ciocolată în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
CAPITOLUL 4
PERSPECTIVA PRODUSELOR ECOLOGICE ÎN ROMÂNIA ȘI CERCETARE DE MARKETING
4.1. Produse ecologice în [NUME_REDACTAT] Romania, doar 0,8% din suprafata agricola este destinata produselor ecologice, Bulgaria, Malta si Polonia fiind singurele tari care stau mai prost decat romanii la acest capitol. La polul opus, Austria este pe primul loc, cu o pondere de 11%, urmata de Suedia – 9,9%, Letonia – 9,8%, Italia – 9%, Estonia – 8,8% si Cehia – 8,3%.
Produsele agricole netratate chimic obtinute în România sunt speculate de firme strãine din domeniu, în frunte cu cele unguresti, care le iau de aici pe preturi scazute pentru a le revinde cu un profit foarte bun pe pietele occidentale. Aces lucru se întâmplã pentru cã România nu mai are un sistem de certificare recunoscut asa cã sunt folosite mãrcile unor firme strãine pentru ca produsele agricole sã ajungã pe pietele unde sunt foarte cãutate.
De fapt, „România nici nu are un export de produse agricole biologice recunoscut” – spune [NUME_REDACTAT], directorul executiv al «Bioagrocrest», o societate care se ocupã cu formarea sistemelor de certificare pentru produsele agriculturii biologice. Desfiintarea fostului [NUME_REDACTAT] de Standardizare (IGS) a fãcut ca produsele noastre sã nu mai poatã ajunge pe pietele importante. IGS era recunoscut international, iar acum se incearca prin eforturi proprii sã se creeze un sistem care sã-l înlocuiascã.
Daca in vestul Europei si peste ocean, produsele bio au iscat o adevarata isterie printre consumatorii interesati de o viata sanatoasa si o alimentatie naturala, in Romania ne aflam abia la inceputul, un inceput timid, al miscarii bio. Magazinele dedicate exclusiv produselor organice se pot numara pe degete si functioneaza in special online, iar oferta e saracacioasa.
Preturile uriase sunt cele care descurajeaza instantaneu pe cei care ar dori sa manance mai sanatos. Ei sunt si asa putin pentru ca, la noi in tara, nu exista informatii suficiente, nu exista o cultura bio. Putinii care au auzit de asemenea produse isi imagineaza ca sunt rezervate exclusiv celor care nu duc grija zilei de maine.
Consumul de produse bio este foarte scazut, iar cei care apeleaza la acestea o fac doar din cand in cand, la ocazii speciale. De fapt, este imposibil sa adopti o dieta exclusiv organica. Cei care nu cred n-au decat sa incerce. Se estimeaza ca in urmatorii ani consumul de alimente si alte produse bio nu va creste foarte mult, iar pana cand va ajunge la nivelul celui din vest, va mai trece foarte multa vreme.
În sectorul vegetal din România se obțin în condiții ecologice: cereale, oleaginoase și proteice, culturi furajere, legume, fructe (vișine, cireșe și mere), fructe de pădure. În sectorul zootehnic cresc după regulile și principiile agriculturii ecologice vacile pentru lapte, oile și găinile, de la care se obțin laptele și ouăle ecologice. Laptele ecologic este materie primă pentru brânza și cașcavalul ecologic.
Procentul de 2% estimat de studiile recente cu privire la nivelul de informare asupra produselor ecologice nu pare prea încurajator. Românii nu știu că multe dintre produsele de pe piață au aditivi alimentari periculoși și în locul lor au ca alternativă produsele bio.
[NUME_REDACTAT] nu s-a format o tradiție în domeniul agriculturii ecologice, nu există suficiente surse de informare cu privire la calitatea produselor bio, producătorii preferă să pună pe piață produse ieftine, dar de o calitate mai slabă, nu găsim decât în foarte puține magazine standuri destinate produselor bio. Toate aceste motive sunt potrivnice succesului produselor ecologice. În plus, cei care deja le consumă știu că sunt cu 20-40% mai scumpe decât cele procesate.
Piața produselor bio ar putea avea un succes mai mare pe viitor. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să avem consumatori mai informați și comercianți mai dispuși să creeze rafturi speciale pentru produsele bio. România are suficiente resurse naturale și o biodiversitate bine reprezentată, care pot fi folosite pentru a extinde preocupările pentru producții ecologice. În acest mod, procentul atât de mic de 2% poate fi depășit, iar segmentul bio ar putea deveni o tradiție și la noi.
4.2. Atitudinea consumatorilor fată de produsele ecologice
Problema de mediu la care consumatorii sunt foarte sensibili este poluarea aerului. Aceasta este urmata de poluarea apei, reciclarea deseurilor toxice si nucleare si despaduririle.
Pentru a combate aceste probleme, 40% din consumatorii din intreaga lume au declarat ca au facut schimbari in comportamentul lor. Principalele produse in care "au devenit mai atenti"la ce cumpara sunt alimentele si automobilele.
Cât sunt dispuși consumatori să platească mai mult pentru produsele ecologice
Consumatorul trebuie să fie informat, educat, pregătit și instruit asupra modului în care poate aprecia și evalua produsele, printre care și cele ecologice. Educarea și informarea consumatorilor are scopul de a-i face capabili să aleagă cu discernământ și să-i conștientizeze de drepturile și responsabilitățile lor.
4.3. Atitudinea firmelor față de produsele ecologice
La sfarsitul anului trecut, TNS Global – companie specializata in studii de piata si analiza de business – a dat publicitatii cel mai recent studiu despre tendinta eco la nivel mondial. Acesta analizeaza atitudinea consumatorilor fata de masurile de protectie a mediului (ca reciclarea deseurilor sau achizitionare de produse ecologice) si modul in care imaginea de companie eco influenteaza comportamentul de cumparare al consumatorilor.
Studiul a fost realizat online, in 17 tari: Argentina, Australia, Brazilia, Corea, Franta, Germania, [NUME_REDACTAT], Italia, Japonia, Malaezia, [NUME_REDACTAT], Mexic, Rusia, Singapore, Spania, Thailanda si [NUME_REDACTAT].
Conform studiului, 24% din consumatorii din intreaga lume au declarat ca sunt influentati de imaginea de companie "verde" atunci cand achizitioneaza produse sau servicii. Daca brazilienii sau mexicanii au aratat in proportii mari – de 58%, respectiv 49% – ca tin cont de actiunile de protectia mediului derulate de companii, japonezii si germanii au fost cei mai detasati de acest subiect (13%, respectiv 12% dintre respondenti).
In tarile din Europa, imaginea de companie eco nu are o influenta foarte mare asupra consumatorilor. Italienii sunt cei mai sensibili la acest subiect, 33% dintre ei declarandu-se infuentati de preocuparile companiilor fata de problemele de mediu. Urmeaza apoi consumatorii din Spania (26%), Franta (25%) si [NUME_REDACTAT] (17%).
Europenii sunt cei mai sceptici cand vine vorba despre motivele pentru care companiile sprijina initiativele eco. 43% din ei considera ca actiunile private de protectia mediului sunt derulate pentru a creste vanzarile, in timp ce 40% cred ca acestea sunt strategii de imagine. Doar 7% considera ca firmele sunt cu adevarat interesate de protectia mediului.
La polul opus sunt japonezii. Acestia acorda companiilor "prezumtia de nevinovatie" si le considera interesate de protectia mediului (38%).
În opinia dvs. de ce sponsorizează firmele inițiativele eco?
Deoarece le pasă de mediul inconjurator
Deoarece vor să influenteze opinia publică a companiei
Pentru a vinde mai multe produse
La inițiativa guvernului
Consumatorii au realizat un top al companiilor "prietene cu mediul" în funcție de inițiativele lor ecologice.
4.4. Analiza și interpretarea datelor primare și secundare
4.4.1. Validarea eșantionului în raport cu principalele caracteristici ale populației cercetate
Întrebarea 14. Sexul dumneavoastră .
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] tabelul frecvențelor se poate constata că din totalul de 60 de respondenți, 25 de persoane au fost de sex feminin ( 41,7 %) și restul de 35 de persoane ( 58,3 %) au fost de sex masculin.
Întrebarea 13. În ce categorie de vârstă vă încadrați ?
15 – 25 ani
26 – 35 ani
36 – 45 ani
Peste 46 ani
[NUME_REDACTAT] tabelul de frecvențe se poate observa că din totalul de 60 de persoane, 10 persoane (16.7 %) au o varstă cuprinsă între 15 – 25 de ani, 23 de persoane (38.7 %) au o vârstă cuprinsă între 26 – 35 ani, 15 persoane (25 % ) au vârsta cuprină între 36 – 45 ani iar restul de 12 persoane ( 20 %) au vârsta peste 46 de ani.
Întrebarea 12. În ce interval se încadrează venitul mediu lunar per membru al familiei dumneavoastră ?
Sub 800 lei
800,1 – 1500 lei
1500,1 – 2500 lei
Peste 2500,1 lei
[NUME_REDACTAT] tabelul de frecvențe se poate constata că din cei 60 de respondenți, 18 persoane ( 30 %) au un venitde sub 800 de lei, 18 personae ( 30 %) au un venit cuprins între 800.1 și 1500 lei, 22 de persoane ( 36,7 %) au un venit cuprins între 1500.1 și 2500 lei iar restul de 2 personae (3.3 % ) au un venit de peste 2500.1 lei.
4.4.2. Analiza întrebărilor relevante
Întrebarea 1. Obișnuiți să folosiți produse ecologice alimentare?
Da (continuați cu întrebarea 2)
Nu (continuați cu întrebarea 12)
[NUME_REDACTAT] totalul de 60 de respondenți, putem observa că 38 dintre aceștia ( 63.3% ) consumă produse alimentare ecologice iar restul de 22 de persoane ( 36.7%) nu consumă produse ecologce.
Întrebarea 2. Care sunt motivele pentru care achiziționati produse alimentare ecologice?
Sunt sănătoase
Protejează mediul
Au gust mai bun
Sunt de calitate superioară
Altele. Care?
[NUME_REDACTAT] tabelul de contingență se poate observa că din cei 38 de respondenți care consumă produse ecologice, 32.9 % le consumă pentru că sunt sănatoase, 24.7 % le cosumă pentru că protejează mediul, 12.9 % le consumă pentru că au gust mai bun iar restul de 29.4 % le consumă pentru că sunt de calitate superioară.
Întrebarea 3. De unde obișnuiți să achiziționați produse alimentare ecologice?
Magazine universale
Magazine specializate
Târguri de specialitate
Altele. Care?
[NUME_REDACTAT] poate observa din tabelul de contingență că din totalul de 38 de persoane care consumă produse ecologice, 13 persoane ( 21.7%) achizitionează produsele ecologice din magazinele universale, 15 persoane ( 25% ) le achiziționează din magazinele specializate iar restul de 10 persoane ( 16.7 % ) le achiziționează din târgurile de specialitate.
Întrebarea 4. Care este suma pe care ați cheltuit-o în ultima lună pentru achiziționarea de produse alimentare ecologice?
Sub 40 lei
40,1 – 80 lei
80,1 – 120 lei
Peste 120,1 lei
[NUME_REDACTAT] totalul de 38 de respondenți care folosesc produse ecologice, 9 dintre aceștia (15%) au cheltuit în ultima lună sub 40 lei pe produse alimentare acologice,14 persoane (23.3%) au cheltuit între 40.1 – 80 de lei, 10 persoane (16.7%) au cheltuit între 80.1 – 120 de lei iar restul de 5 persoane (8.3%) au cheltuit în ultima lună peste 120 de lei.
Întrebarea 5. Ordonați următoarele categorii de produse alimentare ecologice în funcție de frecvența cu care le achiziționați. ( se acordă locul 1 produsului cumpărat cel mai des și locul 5 produsului cumparat cel mai rar sau deloc).
Produse lactate
Produse din carne
Produse de panificație și paste făinoase
[NUME_REDACTAT], fructe
[NUME_REDACTAT] observa din tabelul de contingență că cele 38 de persoane care folosesc produse ecologice, au repartizat produsele din carne pe locul 1 cu o medie de 4.05, fructele și legumele pe locul 2 cu o medie de 3.41, produsele lactate pe locul 3 cu o medie de 3.10, produsele de panificație și paste făinoase pe locul 4 cu o medie de 2.37 iar pe ultimul loc dulciurile cu o medie de 2.02.
Întrebarea 6. Acordați un număr de puncte următoarelor categorii de produse alimentare ecologice în funcție de calitatea acestora având în vedere că pentru aceleași categorii de produse ne-ecologice au fost acordate 100 de puncte (punctajele pot fii mai mari sau mai mici de 100).
[NUME_REDACTAT] punctelor acordate pentru produsele ecologice lactate este de 113.27 puncte.
Putem observa că la nivelul populației cercetate se poate garanta cu o probabilitate de 95 % că media punctelor pentru produsele lactate ecologice în funcție de caliatea acestora comparativ cu produsele lactate obișnuite, poate lua valori în intervalul [106.97 puncte; 119.55 puncte]. Eroarea de eșantionare este de ± 6.28 puncte, valoare care se scade și se adună la media eșantionului pentru obținerea intervalului de încredere.
Media punctelor acordate pentru produsele din carene ecologice este det 124.77 puncte.
Putem observa că la nivelul populației cercetate se poate garanta cu o probabilitate de 95 % că media punctelor pentru produsele din carne ecologice în funcție de caliatea acestora comparativ cu produsele din acrne obișnuite, poate lua valori în intervalul [116.77 puncte; 133.04 puncte]. Eroarea de eșantionare este de ± 8.27 puncte, valoare care se scade și se adună la media eșantionului pentru obținerea intervalului de încredere.
Media punctelor acordate pentru produsele dulciuri ecologice este de 112.60 puncte.
Putem observa că la nivelul populației cercetate se poate garanta cu o probabilitate de 95 % că media punctelor pentru produsele dulciri ecologice în funcție de caliatea acestora comparativ cu produsele dulciuri obișnuite, poate lua valori în intervalul [114.50 puncte; 130.70 puncte]. Eroarea de eșantionare este de ± 8.00 puncte, valoare care se scade și se adună la media eșantionului pentru obținerea intervalului de încredere.
Media punctelor acordate pentru produsele legume si fructe ecologice este de 133.63 puncte.
Putem observa că la nivelul populației cercetate se poate garanta cu o probabilitate de 95 % că media punctelor pentru produsele legume/ fructe ecologice în funcție de caliatea acestora comparativ cu produsele legume/ fructe obișnuite, poate lua valori în intervalul [133.63 puncte; 144.82 puncte]. Eroarea de eșantionare este de ± 11.19 puncte, valoare care se scade și se adună la media eșantionului pentru obținerea intervalului de încredere.
Întrebarea 7. Cu cât sunteți dispus să plătiți mai mult pentru un produs ecologic alimentar?%
[NUME_REDACTAT] procentelor pe care consumatorii sunt dispuși să o platească în plus pentru un produs ecologic este de 14.61 %.
Putem observa că la nivelul populației cercetate se poate garanta cu o probabilitate de 95 % că media procentelor în plus, la suma pe care sunt dispuși să o plătească consumatorii de produse ecologice, poate lua valori în intervalul [13.06 %; 16.15 %]. Eroarea de eșantionare este de ± 1.54 %, valoare care se scade și se adună la media eșantionului pentru obținerea intervalului de încredere.
Întrebarea 8. Ce importanță au pentru dumneavoastră următoarele atribute ale produselor alimentare ecologice, în decizia de aciziționare a acestora?
Ambalajul F important 5 4 3 2 1 Total neimportant
Aspectul produsului F important 5 4 3 2 1 Total neimportant
Prețul F important 5 4 3 2 1 Total neimportant
[NUME_REDACTAT] totalul de 38 de respondenți care folosesc produse alimentare ecologice, 11 dintre aceștia (18.3%) au considerat că amabalajul produselor este total neimportant în decizia de achiziționare a acestuia iar 8 persoane (13.3%) au considerat amabalajul ca fiind un element foarte important în decizia de achiziționare a produsului. Restul până la 38 au avut un răspuns oscilant.
[NUME_REDACTAT] totalul de 38 de respondenți care folosesc produse alimentare ecologice, 12 dintre aceștia (20%) au considerat că aspectul produsului este un element foarte important în decizia de achiziționare a acestuia iar restul până la 38 au avut un răspuns oscilant.
[NUME_REDACTAT] totalul de 38 de respondenți care folosesc produse alimentare ecologice, 18 dintre aceștia (30%) au considerat că prețul produsului este un atribut foarte important în decizia de achiziționare a acestuia. Niciunul nu a considerat prețul ca fiind un element total neimportant Restul până la 38 au avut un răspuns oscilant.
Întrebarea 9. Care sunt motivele pentru care nu achiziționați produse alimenatre ecologice ?
[NUME_REDACTAT]
Prețul mai ridicat
Altele. Care? ______
[NUME_REDACTAT] poate observa că din totalul de 60 de respondenți, 22 din ei au afirmat că nu consumă produse ecologice. Intrucât unii dintre aceștia au bifat toate cele trei variante de răspuns s-au înregistrat un număr de 39 de răspunsuri, care indică frecvențe foarte apropiate pentru fiecare dintre cele trei variante de răspuns. Astfel, cele mai multe răspunsuri au fost înregistrate pentru motivul de nesiguranță a cumpărării produselor ecologice ( 17 răspunsuri) respectiv 43.6 % din totalul răspunsurilor. Această variantă a fost indicată de 77.3 % din totalul respondenților la egalitate cu motivul de preț mai ridicat, în timp ce doar 5 răspunsuri au fost date sugerând calitatea ca un motiv de a nu achiziționa produse alimentare ecologice, respectiv 12.8 % din totalul răspunsurilor. Această variantă a fost indicată de 22.7 % din totalul respondenților.
Întrebarea 10. . Care este ocupația dumneavoastră?
Elev, student
[NUME_REDACTAT]
Șomer, casnic
[NUME_REDACTAT]
Din tabelul de frecvențe se poate observa că din totalul respondenților (60 persoane), 8 dintre aceștia (13.3%) sunt elevi/ stundenți, 22 de persoane ( 36.7 %) sunt salariați, 3 persoane (5% ) sunt antreprenori, 15 persoane (25%) sunt șomeri/ casnici iar restul de 12 persoane (20 % ) sunt pensionari.
Întrebarea 11. Care este ultimul nivel de educație studiat de dumneavoastră?
Școala generală
Școala profesională
[NUME_REDACTAT], master
[NUME_REDACTAT] tabelul de frecvențe se poate observa că din totalul de 60 de respondenți, unul singur (1.7%) are ca ultim nivel de educație studiat școala generală, 15 dintre aceștia (25 %) au ca ultim nivel de educație școala profesională, 33 dintre respondenți (55 % ) au ca ultim nivel de educație studiat liceul iar restul de 11 respondenți ( 18.3% ) au ca ultim nivel de educație facultatea/ master.
4.3. Tabele de contingență
Am ales să analizez persoanele care achiziționează produse alimenatre ecologice în funcție de ocupația acestora.
Din tabel se poate observa că cei care achiziționează produse ecologice sunt în mare parte salariați și casnici/șomeri iar din rândul celor care nu achiziționează produse alimentare ecologice sunt elevi/studenți și pensionari.
Am ales să analizez legătura dintre cei care achiziționează produse alimenatre ecologice și vârsta acestora.
Din tabel se poate observa că cei care utilizează produse alimentare ecologice sunt în mare măsură cu vârsta cuprinsă între 26 – 35 ani și 36 – 45 ani iar cei care nu obișuiesc să achiziționeze porduse alimenatre ecologice au vâstra cuprinsă între 15 – 25 ani dar și cei peste 46 de ani.
4.4. Profilul consumatorului de produse ecologice
Ati consumat vreodată produse ecologice?
a) DA b) NU
Ce intelegeti prin produs ecologic?
a) nu conține E-URI
b) este lipsit de reziduuri toxice
c) este natural
d) este etichetat si certificat
e) nu știu
Ce produse ecologice preferați?
a) lapte b) pâine c) miere d) fructe si legume e)băuturi f) altele
Cat de des consumați produse ecologice?
a ) 2-3 ori pe saptamana
b) 1 data/saptamana
c) 2-3 ori/luna
d) 1data/luna
e) foarte rar
După ce criterii alegeți aceste produse?
a) gust
b) aspect
c) prospețime
d) preț
e) informații cu privire la modul de obținere a acestor produse
6. Cum ați aflat de existenta acestor produse?
a) TV b) ziare c) radio d) altele
7. De unde procurați produsele ecologice?
a) supermarketuri b) magazine specializate c) magazine online d) altele
8. Din bugetul destinat produselor alimentare cat alocați achizitionarii de produse ecologice?
a) 0-5% b) 5-15% c) 15-25% d) 25-50% e) peste 50%
9. Ce v-a determinat sa cumparati aceste produse ecologice?
a) sfatul medicului
b) sfatul unui prieten
c) reclama
d) reglementari cu privire la obținerea unor astfel de produse
e) altele
10. Ati dori mai multe informații cu privire la aceste produse?
a) DA b) NU
11. Cine credeți ca ar trebui sa furnizeze aceste informații?
a) producătorii b) mass-media c) supermarketurile
d) organismele specilizate in domeniu
12. Ce probleme legate de achiziționarea produselor ecologice ați întâmpinat?
a) sunt scumpe
b) publicitate insuficienta
c) vânzătorii nu au cunostinte suficiente pentru prezentarea produselor
d) nu exista o piața organizata
e) altele
13. Ati remarcat pe produsele ecologice sigla „ae”?
a) DA b) NU
14. Va inspira încredere existenta acesteia?
a) DA b) NU
15. Care este gradul de mulțumire in urma consumării unor astfel de produse?
a) foarte mulțumit
b) mulțumit
c) parțial mulțumit
d) nemulțumit
e)total nemulțumit
[NUME_REDACTAT] urma administrarii chestionarului pe un eșantion de 100 de persoane (care au consumat cel puțin o data produse ecologice) cu vârsta cuprinsa intre 20-64 ani am desprins următoarele concluzii:
Grupul ținta al consumatorilor de produse ecologice îl reprezintă femeile in proporție de 68%, 50 dintre ele având studii superioare. Menționam faptul ca din cele 50 de consmatoare 34 au un venit intre 1500-3000 RON in timp ce 15 au venitul de peste 3000 RON. Media vârstei este cuprinsa intre 30-40 de ani.
37 dintre respondenti au un venit de peste 3000 RON iar 28 dintre consumatori au venitul situat intre 1500-3000. Observam ca la un nivel al venitului mai ridicat grija pentru calitatea alimentelor este direct proporțional cu acesta. Produsele nu sunt alese in pentru a fi consumate ca simplu aliment ci in primul rând sunt vizate avantajele suplimentare si distinctive in raport de sănătatea organismului.
Consumatorii intervievați cunosc in mare parte avantajele pe care produsele ecologice le oferă, rezultatele prezentându-se astfel:
37% din respondenti recunosc siguranța acestor produse prin aportul nutritiv adus in alimentația zilnica
Consumatorii sunt constienti ca prin compoziția produselor ecologice se respecta principiile alimentației sănătoase.
In ceea ce privește frecventa consumului, am observat ca majoritatea intervievaților (64%) optează pentru consumul de produse ecologice de 2-3 ori pe saptamana. Acest fapt conduce la ideea ca producătorii trebuie sa acționeze in direcția fidelizarii consumatorului de produse ecologice. In acest mod se pot vedea schimbările pozitive ce se manifesta prin introducerea in consumul zilnic a unui număr tot mai mare de produse eco.
Putem desprinde 3 categorii de consumatori de produse ecologice:
1. prima consumatori motivați ideologic si preocupați de problemele de mediu si protecția animalelor,
2. cei preocupați de sănătatea lor
3. consumatori „schimbători” influentati ușor de mass-media
In topul preferințelor de produse ecologice se afla mierea si băuturile ecologice.
In topul preferințelor pentru băuturile ecologice consumatorii optează pentru sucul ecologic. Pe locul următor in clasament situându-se laptele de soia.
Produsele ecologice sunt cel mai des ales după gust si prospețime
.
Majoritatea intervievaților au aflat de aceste produse prin intemediul televiziunii (41%) si a presei scrise (36%).
Procurarea produselor ecologice se face in mare parte (74%) din magazine specializate si mai puțin din supermarketuri (16%). In acest sens ar trebui încurajat promovarea la raft in supermarketuri/hipermarketuri întrucât in acest gen de centre comerciale exista un flux continuu de consumatori.
Motivația cumpărării unor astfel de produse este data in principal de recomandările prietenilor (31%) urmata de sugestia medicilor (26%), cunoscute fiind calitatile nutritive pe care aceste produse le poseda.
In ceea ce privește gradul de informare cu privire la aceste produse am observat ca 98% din intervievați consuma produse ecologice fara a ști insa in detaliu toate beneficiile acestora. De aici rezulta necesitatea unei informări in masa a consumatorilor.
Mass-media ar trebui sa fie principalul furnizor (52%) de informații cu privire la produsele ecologice, insa este de remarcat si faptul ca intervievații se asteapta la o implicare mai activa si din partea organismelor specializate (33%)
In achiziționarea produselor ecologice cel mai adesea a fost întâmpinata problema publicitatii insuficiente (46%) dar si a inexistentei unei piețe organizate (37%). De aici rezulta nevoia implicării fiecărui „actor” in cadrul acestui sector de piața. Este necesara demararea unor campanii de promovare dinamice având ca obiective:
fie motivarea actualilor consumatori in achiziționarea mai multor produse ecologice
fie atragerea de potențiali consumatori prin informarea beneficiilor oferite in urma consumului de produse eco.
Sigla „ae” este cunoscuta de aproape ¾ din cei chestionați, aceasta fiind si un mijloc de identificare al acestui tip de produse. 64% din intervievați au încredere in acest instrument de recunoaștere a produselor ecologice.
Acest lucru indica atenția sporita a consumatorului in privința citirii etichetei produsului.
O data ce se cunoaște aceasta sigla se elimina din start eventualele dubii referitoare la modul de obținere al acestui tip de produs. 64% din consumatori declarând ca aceasta sigla le inspira încredere.
Totodată se face si diferențierea intre produs natural si produs ecologic. De menționat este faptul ca orice produs ecologic este natural dar nu orice produs natural (tradițional) este ecologic. Explicația rezida din faptul ca in obținerea produselor tradiționale pot fi utilizate ingrasaminte chimice pe când in sistemul de producție ecologic este INTERZISA utilizarea oricărui tip de ingrasamant chimic.
Cea mai mare parte din consumatorii intervievați (73%) sunt foarte multumiti de aceste produse, observând schimbări semnificative ale stării de sănătate.
Rezultatele chestionarului releva faptul ca produsele ecologice au o imagine pozitiva in fata consumatorilor insa in momentul de fata nu sunt cunoscute toate beneficiile pe care acestea le au .
De asemenea este de menționat ca profilul consumatorului se aseamănă cu cel identificat la nivel european ceea ce ne indreptateste sa consideram oportun a aplica mijloace de promovare care s-au dovedit eficiente in spațiul comunitar.
Considerăm că în această direcție, pe lângă campaniile de promovare organizate la nivel general, se impune în primul rând ca atât producătorul cat si distribuitorul să perceapă importanța acțiunilor de promovare și să delimiteze bugete distincte în acest sens, astfel încât campaniile generale de promovare a conceptului de produs ecologic să fie urmate la scurt timp de campanii de promovare individuale, derulate de producători a unor produse care să vizeze dezvoltarea unor mărci, care prin specificul local și tradițional să se poată impune atât pe piața internă cât și pe cea externă. Aceasta investiție in imagine va atrage la rândul ei interesul distribuitorilor in implicarea activa in trasabilitatea produselor ecologice servind la intelegerea si punerea in practica a spuselor lui Hipocrat: „Alimentele voastre sa fie medicamentele voastre”
CONCLUZII ,PROPUNERI ȘI RECOMANDÃRI
In concluzie, noi consideram ca ar trebui ca fiecare om sa manance mai sanatos,sa consume mult mai multe produse ecologice,pentru ca sunt mult mai gustoase,neavand gustul artificial al produselor din supermarket. Beneficiile sunt deopotriva pentru sanatatea consumatorului dar si pentru mediul inconjurator care nu are de suferit in urma proceselor tehnologice.
Savoarea adevarata a smintinii fara conservanti, gustul unei rosii proaspete ar trebui sa ii faca pe oameni sa aleaga produsele naturale. Cand consumatorul alege produse ecologice nu este doar in avantajul lui, ci ar trebui sa fie constient ca in acelasi timp contribuie la protejarea mediului inconjurator. Formele de exploatare agricola ecologica nu polueaza natura, iar oamenii care traiesc intr-un mediu nepoluat sint mai sanatosi. In fiecare an in lume sint deversate mai mult de trei milioane de tone de pesticide, ceea ce nu se intimpla in cazul agriculturii ecologice.
Productivitatea obtinuta in culturile ecologice este mai mica, dar studiile arata ca randamentul este mai mare, deoarece producerea unei anumite cantitati de legume sau fructe cere mai putina energie si aport nutritiv.
Pe fondul preocupărilor crescânde față de mediu și ecologie la nivelul întregii societății, manifestate în acțiunile diferitelor tipuri de organizații, reflectare în cadrul instituțional creat, în bogata legislație în domeniu, în constituirea de organizații neguvernamentale cu vocație ecologică, este important de relevat care este atitudinea la nivelul populației.
Necesitatea acestui demers apare foarte clară, dacă ne gândim că societatea actuală este constituită din indivizi care alcătuiesc structurile ei, care pun în mișcare întreaga ei activitate. Poate cea mai importantă schimbare care să susțină protecția și conservarea mediului trebuie făcută la nivelul conștiinței individuale.
Consumatorul « verde »
Mai rapid sau mai lent, având în vedere diferite condiții locale, modificarea atitudinii și comportamentului populației în raport cu mediul se realizează în întreaga lume, în special acolo unde nivelul de dezvoltare o permite, întrucât o persoană pentru care problemele mediului au valoare este în primul rând informată și are mijloacele de a susține un comportament adecvat, de exemplu, produsele ecologice pot fi mai scumpe decât cele obișnuite.
Valorile ecologice capătă tot mai multă importanță, în mod pregnant, în societățile occidentale, ca urmare a maturizării primelor generații ce au devenit conștiente de necesitatea unei vieți sănătoase. Spre exemplu, la nivelul societății americane se apreciează că ponderea cea mai mare în structurile conducerii politice o vor avea acestea în 2015, deși exponenți ai acestor generații se află la conducere de la începutul anilor ’90. Totodată, noile generații sunt crescute în spiritul ecologic, fiind foarte receptive față de protecția mediului; tinerii americani plasează protecția mediului pe locul trei între 10 principale probleme la nivelul societății actuale, după SIDA și răpiri, în comparație cu adulții pentru care mai importante sunt starea economiei, criminalitatea și consumul de droguri. Mulți tineri au acces la ore speciale de pregătire în domeniu, ei influențând comportamentele în cadru familiilor ai căror membri sunt; părinții își modifică obiceiurile de cumpărare atunci când copiii lor spun că anumite produse sunt mai compatibile sau mai puțin compatibile cu mediul.
Eforturi în direcția educării sunt făcute în prezent și în România, spre exemplu, ecologia este o disciplină de studiu în școli la nivel mediu și gimnazial, fie obligatorie, fie opțională; există școli generale cu profil ecologic în diferite orașe, au fost create universități, facultății, colegii de profil pentru pregătirea de specialiști în domeniu.
Studiile arată că până la 75% din populația din țările dezvoltate, folosește, în mod obișnuit, criterii ecologice în luarea unor decizii de cumpărare. [NUME_REDACTAT] Britanie, spre exemplu, o cercetare realizată pe un eșantion de 2450 de persoane a arătat că 90% dintre englezi au avut în vedere considerente ecologice relativ la consumul propriu cel puțin o dată în ultimul an și sunt pregătiți să plătească un preț mai mare pentru produse ecologice.O firmă americană de cercetări în domeniu, [NUME_REDACTAT], arăta într-un raport pentru anul 2002 că aproximativ 50% dintre americani se considerau preocupați de problemele mediului și protecției mediului și un număr din ce în ce mai mare demonstrau conștiință ecologică prin comportamentul lor de cumpărare. Același raport ([NUME_REDACTAT] Gauge) sublinia că tot mai mulți consumatori:
– aleg produse ale companiilor care demonstrează responsabilitate față de mediu; – citesc etichetele produselor pentru a găsi informații ecologice;
– plătesc prețuri mai mari pentru produse compatibile cu mediul.
Preocupările ecologice ale populației sunt extrem de diverse ca intensitate și specificitate, mergând de la schimbări climatice globale până la zgomotul aparatelor electrocasnice. De asemenea, există numeroase diferențe provenite din deosebirile culturale. Spre exemplu, deși SUA este pe primul loc în multe domenii în ceea ce privește preocuparea pentru ameliorarea calității mediului, utilizarea automobilelor mari cu consumuri ridicate face parte din cultura americană. Cultura japoneză include respectul pentru copaci și simbolismul lor spiritual, ceea ce a condus la puternica protecție a pădurilor japoneze, dar, în contrast, consumatorii japonezi sunt atașați produselor din lemn, în mod tradițional, ceea ce face din Japonia cel mai mare importator de lemn din lume.
Se înregistrează schimbări în ceea ce privește poziția față de valorile materiale. Rezultatele unui studiu arată că:
-82% din populația americană consideră că cei mai mulți dintre ei consumă mai mult decât au nevoie, ceea ce sugerează că intuitiv populația realizează că stilul de viață actual nu este compatibil cu dezvoltarea durabilă;
-58% afirmă că s-ar realiza o mare diferență în sprijinirea ameliorării condițiilor de mediu prin educarea copiilor într-un spirit mai puțin materialist;
-mai mult 1/4 au spus că au realizat în ultimul timp schimbări în viața lor care au însemnat să câștige mai puțini bani, dar să aibă o viață mai echilibrată, să acorde mai mult timp familiei și prietenilor. Valori precum familia, responsabilitatea, comunitatea capătă tot mai multă semnificație.
Un număr mic, dar în creștere al populației, caută o viață mai simplă, urmărind reducerea stressului, îmbunătățirea vieții spirituale, protecția naturii, crearea unei siguranțe financiare prin evitarea cumpărării de produse care nu sunt necesare, cumpărarea de produse durabile, utilizarea de produse cu funcțiuni multiple, reducerea consumului.
Un studiu întreprins în 1995, tot la nivel american, arăta ca indivizii se simt vinovați, în special în ceea ce privește măsurile de protecție și conservare a mediului pe care le-ar putea întreprinde, dar nu o fac; 48% consideră că oamenii se concentrează prea mult pentru a obține ceea ce doresc acum și prea puțin la generațiile viitoare, 43% consideră că produsele pe care le cumpără sunt ambalate în exces, 40% consideră că viața pe care o ducem în prezent generează prea multe deșeuri. Ei sunt de părere că pot face puțin pentru remedierea unor situații globale grave, cum ar fi schimbările climatice sau subțierea stratului de ozon, dar se simt datori să acționeze pentru reducerea ambalajelor și conservarea apei. Principalul motiv pentru care au în vedere grija față de mediu este protecția sănătății oamenilor; în anul 2002, 78% considerau că există un risc crescut al îmbolnăvirilor datorită mediului poluat în care trăiesc. În timp ce jumătate afirmă că nu au realizat schimbările pe care consideră că ar trebui să le facă , mulți urmăresc să își însușească obiceiuri ecologice; 65% urmăresc să economisească energia electrică acasă, 51% returnează sticlele pentru a fi refolosite, 48% urmăresc reciclarea hârtiei, 26% cumpără produse făcute cu sau ambalate în materiale reciclabile.
Toate aceste modificări în stilul de viață și conștiința indivizilor nu sunt chiar ușor de realizat. Aceasta pentru că, subiectul “mediului” reprezintă o problemă relativ nouă și complexă. Multe dintre persoanele mature din societățile avansate au crescut cu concepția potrivit căreia:
folosirea pe scară largă a produselor de unică folosință este echivalentă cu progresul;
folosirea neîngrădită a resurselor este un drept de bază care vine odată cu bunăstarea;
managementul deșeurilor nu este altceva decât problema aruncării gunoiului.
Mulți nu au avut acces la programele de educație în care să fie cuprinse ecologia și științele naturii. Numeroși consumatori din țările dezvoltate nu înțeleg că eco-costurile asociate cu nivele lor ridicate de consum pot avea și chiar au un impact negativ asupra ecosistemelor din țările mai puțin dezvoltate și nici presiunea pe care explozia populației în aceste țări o are asupra resurselor și ecosistemelor.
BIBLIOGRAFIE
Adăscăliței V., Euromarketing – fundamente, Ediția a-II-a revizuită și adăugită, Ed. Uranus, București, 2005
Adăscăliței V., Introducere în marketing relațional, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2007
Alberini A., [NUME_REDACTAT] from [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Washington DC, Resources for the Future, 1994
Allen J., Fuller D., Glaser M., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Network: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Journal of Macromarketing 16(1), 1996
Baker M., [NUME_REDACTAT] Book, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Institute of Marketing, [NUME_REDACTAT]., Oxford, 1994
Balaure V. (coord.), Marketing, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Uranus, București, 2002
Banerjee S., Gulas C., Iyer E., Shades of Green; A [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Journal of Advertising 24 (2), 1995
Botezatu C., [NUME_REDACTAT], America vrea sa otrăvească Europa, [NUME_REDACTAT], 4 iulie 2004
Brătucu G., Ispas A., Introducere în marketingul social, [NUME_REDACTAT], Brașov, 1999
Brown L., Larsen J., Roberts B., Politica ecologică a planetei, [NUME_REDACTAT], București, 2003
Brundtland H., [NUME_REDACTAT] Future, [NUME_REDACTAT] Press, Oxford, 1987
Carlson L., Grove S., Kangun N., A [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Claims: A [NUME_REDACTAT] Approach, Journal of Advertising, 2(3), 1993
[NUME_REDACTAT] (coordonator), Cercetări de marketing, [NUME_REDACTAT], București, 2002
Cătoiu I., Bălan C., Onete B., Popescu I., Vegheș C., Metode și tehnici utilizate în cercetările de marketing, Ed. Uranus, București, 1999
Chelcea S., Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative, [NUME_REDACTAT], București, 2001
Clark C., [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2001
Coddington W., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], McGraw-Hill, 1993
Coleman C., [NUME_REDACTAT] to Publish CD-ROM Version, [NUME_REDACTAT] Journal, Feb 15, 1996
Commoner B., Cercul care se închide, [NUME_REDACTAT], București, 1980
Coyle J., Bardi E., Langley J., [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Sixth ed. St. Paul, MN:West, 1996
Danciu V., Marketing ecologic. Etica verde a producției și consumului, Ed. Economică, București, 2006
Davis J. B., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] of Takeback: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Learn from the [NUME_REDACTAT]’s Experience, [NUME_REDACTAT] Corp., Massachusetts, 1996
Diaconescu M., Diaconescu M., Eurostrategii în domeniul agro-alimentar, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2000
Ditz D., Ranganathan J., Banks D., [NUME_REDACTAT], in [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] Accounting, Baltimore, MD: [NUME_REDACTAT] Institute, 1995
Dumitrescu S., Gheorghiță V., Marin G., Puiu O., Economie mondială, Ed. Independența economică, Brăila, 1998
Duțu M., Dreptul mediului, Ed. Economică, București, 1996
Duțu M., Ecologie – filosofia naturală a vieții, Ed. Economică, București, 1999
Ehrlich P., [NUME_REDACTAT] of Nature, Simon & Schuster, [NUME_REDACTAT], 1986
Esty D., Winston A., Green to Hold: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] to Innovate, [NUME_REDACTAT], and [NUME_REDACTAT] Advantage, [NUME_REDACTAT] Press, oct., 2006
Fishbein B., “Germany, Garbage and [NUME_REDACTAT] Dot: Challenging the [NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT]: INFORM Inc., 1994
Fisk G., Marketing and the [NUME_REDACTAT], Harper & Row, [NUME_REDACTAT], 1974
Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori), Marketing: Dicționar explicativ, Ed. Economică, București, 2003
Fuller D., [NUME_REDACTAT]. Managerial – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], California, 1999
Gatenby D., Foo A., Design for X: Key to Competitive, Profitable products, AT&T [NUME_REDACTAT], May-June, 1990
Graedel T.A., Allenby B., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], NJ: [NUME_REDACTAT], 1995
Gupta U., [NUME_REDACTAT]’[NUME_REDACTAT]: Profits, [NUME_REDACTAT] Journal , Nov. 8, 1994
Halweil B., Mastny L., [NUME_REDACTAT] 2004 – [NUME_REDACTAT] Worldwatch asupra progreselor spre o societate durabilă, Ed. tehnică. Buc, 2004
Hawken P., [NUME_REDACTAT] of Commerce: A Declaration of Sustainability, HarperCollins, [NUME_REDACTAT], 1993
Henion K., Kinnear T., [NUME_REDACTAT], Columbus, Ohio, [NUME_REDACTAT] Association, 1976
Iana F., Anul acesta suprafața cultivată ecologic va depăși 100.000 de hectare, [NUME_REDACTAT], 14.feb.2005
[NUME_REDACTAT]., Bran F., Manole V., Iosif S., Stoian M., Ecomarketingul societăților comerciale, [NUME_REDACTAT] economică, București, 1999
Kaldjian P., [NUME_REDACTAT] through [NUME_REDACTAT], Innovation, Summer, 1990
Kaufman D., Franz C., Biosphere 2000: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], HarperCollins, [NUME_REDACTAT], 1993
Keolian G., Koch J., Menerey D., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], US EPA, Washington, Office of Research and Development, 1995
Keolian G., Menerey D., [NUME_REDACTAT] Guidance M., US EPA, Washington, Office of Research and Development, 1993
[NUME_REDACTAT]., Droit international de l’environnement, Pedone, Paris, 1989
[NUME_REDACTAT]., Managementul marketingului, [NUME_REDACTAT], București, 1999
[NUME_REDACTAT]., Saunders J., Armstrong G., Wong V., [NUME_REDACTAT], Ed. Teora, București, 1999
Krueger R., Casey M. A., [NUME_REDACTAT] – A [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Research – 3rd Edition, [NUME_REDACTAT] Inc., California, 2000
Kruszewska I. (ANPED), România – invadată de organismele modificate genetic. O amenințare pentru agricultura românească, Biodiversitate și aderarea la [NUME_REDACTAT] – Raport, mai, 2003
Lambin J. J., Le marketing strategique. Un perspective europeenne, Ediția a treia, EDISCIENCE International, 1996
Landler M., Suddenly, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 25 Feb.,1991
Lefter C. (coordonator), Marketing, Ed. Universității. “Transilvania”, Brașov, 2006
Lefter C., Cercetarea de marketing. Teorie și practică, [NUME_REDACTAT] Libris, Brașov, 2004
Lipton E., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] by [NUME_REDACTAT] City’s Trash, [NUME_REDACTAT] Times, 24 Mar., 2001
Lovelock J., Gaia, [NUME_REDACTAT] Press, Oxford, UK, 1979
[NUME_REDACTAT]., Protecția mediului, șansă de supraviețuire a întreprinderii, Ed. OID- ICM, 1996
Makower J., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], January, 1995
Malhotra N., [NUME_REDACTAT] – An applied Orientation, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Inc., [NUME_REDACTAT] River, [NUME_REDACTAT], 2004
Manolache O., Drept comunitar, Ed. All, București, 1995
Miron D. (coordonator), [NUME_REDACTAT] Europene, Ed. Luceafărul, București, 2002
Ottman J., [NUME_REDACTAT] Opportunity for Innovation, 2nd Edition, NTC [NUME_REDACTAT], 1998
Ottman J., [NUME_REDACTAT] Opportunity for Innovation, 3nd Edition, [NUME_REDACTAT] Publishing, 2004
Patriche D., Marketingul ecologic – o nouă paradigmă pentru societatea viitoare, Comerțul modern, nr.3/1992
Popescu I. C., Metode calitative utilizate în cercetările de marketing, Ed. Proexpert, București, 2000
Peattie K., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] UK Ltd., 1992
Peattie K., [NUME_REDACTAT] Management, Pitman, London, 1995
Pleș G., Bucureștiul, de trei ori mai poluat decât marile capitale europene, Gardianul, 7 Apr., 2004
Polonsky M., [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Journal, vol. 1, nov, 1994
Polonsky M., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]: Strategies, Practice, Theory and Research, NY, Haworth, 1995
Polonsky M., [NUME_REDACTAT] Strategies, Practice, Theory and Research, [NUME_REDACTAT] House, 2005
Radu M., Legumele ecologice produse în România ajung pe mesele nemților, elvețienilor și olandezilor, Adevărul, 14.feb.2005
Reuters J., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], July 7, 1996
Roll R., [NUME_REDACTAT] Policy in Perspective: [NUME_REDACTAT] register, [NUME_REDACTAT] Press, London, 1993
Rose M., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] to Task in “[NUME_REDACTAT]”, Wall street Journal, 19 Apr., 1996
Ross D., [NUME_REDACTAT] and Control, [NUME_REDACTAT], Chapman & Hall, 1996
Saphire D., Delivering the Goods: Benefits of [NUME_REDACTAT] Containers, [NUME_REDACTAT], INFORM Inc., 1994
Silver C., Rothman D., Toxics and Health: [NUME_REDACTAT] Long -[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Washington DC, [NUME_REDACTAT] Institute, 1995
Slocombe D.S., [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Bioscience, 1993
Ștefancu C., Agricultura ecologică avansează rapid prin terenurile patriei, [NUME_REDACTAT] Journal, 14 iulie 2006
Tietz B., [NUME_REDACTAT] des okologischen Marketing, Bonn, 1978
Treistman J., It’s [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], June, 2002
Vișan S., Angelescu A., Alpopi C., [NUME_REDACTAT]: poluare și protecție, Ed. a 2-a, Ed. Economică, 2000
Welford R., [NUME_REDACTAT] Management. System and Strategies, 2nd Edition, [NUME_REDACTAT] Ltd., London, 1999
Welford R., Gouldson A., [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Pitman, London, 1993
White K., JCIs Orlando, Fla., [NUME_REDACTAT] Production to [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], March, 1997
White K., Footware with a Past’ Now a Thing of the Past, [NUME_REDACTAT], June 27, 1994
Whitney C., [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] of Beaujolais, [NUME_REDACTAT] Times, November 17, 1995
Zikmund W., [NUME_REDACTAT] Research, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Press, 1994
Agricultura ecologică câștigă teren la nivel mondial, EU-RO Jurnal CCIB, 20 oct. 2006
http://www.agricultura-ecologica.ro
http://www.europeangreens.org
http://www.pronatura.ro
http://www.sbnet.ro
95..www.fao.org,FAOSTAT
96.www.mapam.ro
97.www.europa.eu.int
98.www.printempsbio.com
99.www.FIBL.com
100.www.fnae.ro
http://www.mcdonalds.com/corp/values/socialrespons/update/environment.html
Site-ul [NUME_REDACTAT] : http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/eticheta
Fruntes, C., “Marketing ecologic”, Ed. [NUME_REDACTAT], Brasov, 2009
Danciu, V. , “Marketing ecologic “, Ed. Economica, Bucuresti, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Agricultura Ecologica (ID: 1130)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.