Cooperativele de Credit – Traditie Si Prezent
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDIU: FINANȚE ȘI BĂNCI
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ ( IF )
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF.UNIV.DR. ZĂPODEANU DANIELA
ABSOLVENT
BARNOȘ VIOLETA
ORADEA
2016
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDIU: FINANȚE ȘI BĂNCI
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ ( IF )
COOPERATIVELE DE CREDIT – TRADIȚIE ȘI PREZENT
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF.UNIV.DR. ZĂPODEANU DANIELA
ABSOLVENT
BARNOȘ VIOLETA
ORADEA
2016
Introducere
Lucrare de față, intitulată ”Cooperativele de credit – tradiție și prezent” conține, pe de o parte, prezentarea generală a mișcării cooperatiste din România, și pe de altă parte o prezentare a activităților desfășurate de cooperativele de credit în prezent.
Motivația pentru care am ales această lucrare a fost determinată de dorința de a cunoaște cooperativele de credit datorită rolului pe care îl aveau în trecut, acceptând ca și clienți, persoane cu venituri relativ reduse, acordându-le credite în momentele oportune și ajutându-i să-și fructifice economiile personale, iar în prezent fiind o formă specifică a instituțiilor de credit.
Conținutul acestei lucrări este structurat în patru capitole și cuprinde aspecte privind tradiția românească în privința cooperativelor de credit; existența și funcționarea cooperativelor de credit în prezent; activitatea de creditare, în general, în cadrul unei bănci cooperatiste și creditarea persoanelor fizice în cadrul acestui tip de instituție de credit.
Pentru început, este prezentată tradiția românească în privința cooperativelor de credit prin prisma cauzelor care au existat la apariția lor, a evoluției mișcării cooperatiste din România, în general, dar și modelele mișcării cooperatiste, a căror trăsături au stat la baza dezvoltării acesteia.
În continuare, sunt prezentate cooperativele de credit în prezent din punct de vedere al funcționării lor în cadrul rețelei cooperatiste de credit Creditcoop, dar și din punct de vedere al preocupărilor actuale ale acestora, respectiv al activităților pe care le desfășoară.
Având în vedere faptul că principala activitate a cooperativelor de credit constă în acordarea de credite membrilor cooperatori, în al treilea capitol, este prezentată activitatea de creditare la Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei, care face parte din rețeaua Creditcoop, fiind afiliată Băncii Cooperatiste Centrale.
În final, în vederea susținerii aspectelor teoretice prezentate în lucrare, am abordat finanțarea persoanelor fizice prin intermediul creditului cooperatist, fiind prezentată o situație în care Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei a acordat un credit de consum pentru nevoi personale.
Capitolul 1. Tradiția românească în privința cooperativelor de credit
1.1.Cauzele apariției cooperativelor de credit în România
Pe teritoriul României, în mediul rural, formele de cooperare între membrii comunităților pot fi regăsite încă din cele mai vechi timpuri. Nevoile vieții rurale au dat naștere acestor forme de asociere și întrajutorare, precum obștile sătești, folosirea în devălmășie a imașului și a pădurii, munca de clacă între săteni, târla ciobănească și altele, care constituie dovezi incontestabile ale existenței spiritului de asociativitate și solidaritate la țăranii noștri.
În România, ideile cooperatiste pătrund în a doua jumătate a secolului al-XIX-lea sub influența evoluției social-economice care are loc în această perioadă. Această mișcare cooperatistă se datorează interesului de la acea vreme asupra dobândirii unor surse de capital, de protecție și de încurajare a întreprinderilor industriale, dar mai ales asupra dorinței de împroprietărire și emancipare a țărănimii. Acest interes a determinat înființarea unor reuniuni economice, în special a unor asociații economice locale (respectiv tovărășii, cooperative, însoțiri), constituite pentru a stimula progresul economic al comunităților prin atragerea, respectiv distribuirea de resurse economice materiale sau lichide.
Un alt factor important în apariția și dezvoltarea mișcării cooperatiste a fost puternica susținere și promovare a doctrinei cooperatiste de către personalitățile marcante ale societății românești al acelui secol, printre care se numără Costache Bălcescu, Ion Ionescu de la Brad, P.S. Aurelian, Dimitrie C. Butculescu. În concepția acestora, cooperația era percepută ca un element esențial de dezvoltare economică a României și de îmbunătățire a condițiilor de trai ale țărănimii și muncitorimii.
Vasile Dobrescu afirmă că organizarea și dezvoltarea cooperației este întrevăzută într-o perspectivă pragmatică, cu o finalitate concretă, aceea de a crea ”cetățui puternice și în contra sărăciei și pentru bunăstarea economică”.
Mișcarea cooperatistă, spune I. G. Duca, ”a izvorât din necesitățile însuși ale clasei noastre rurale și de aceea s-a impus cu această covârșitoare putere”.
Pentru a înțelege mai bine nevoile și trebuințele micilor producători, trebuie prezentată agricultura din acea perioadă, care ”constituia ramura economică de bază a țării”.
A. Cuzin scrie că ”agricultura, oricare ar fi părerile contrare, reprezintă baza întregii vieți economice a popoarelor, deoarece nu numai că ne furnizează produsele alimentare necesare traiului, dar ea ne procură și materiile prime pentru o serie importantă de industrii”.
Astfel, în perioada 1928-1932, venitul național provenea din agricultură în proporție de peste 50%, iar caracterul agrar al economiei românești rezultă și din structura populației, care în mediul rural era la un procent de aproximativ 83% din numărul total al locuitorilor.
În aceeași perioadă, populația activă din mediul rural este în proporție de 60,5%, pe când în mediul urban populația activă este în proporție de 50,2%, ceea ce dovedește că numărul celor care lucrau la sate era mai ridicat datorită faptului că la muncile agricole participau, pe o scară mai largă, atât femeile cât și copiii. De asemenea, 78,2% din populația României lucra în agricultură și numai 21,8% în alte domenii.
Această pondere considerabilă a populației active din mediul rural atestă un stadiu al slabei înzestrări tehnice a economiei, care se bazează în mare măsură pe munca manuală, ceea ce absoarbe în procesul de producție cea mai mare parte din populația tării.
Ioan Iacob susține că repartiția pământului în Ardeal este nedreaptă datorită faptului că agricultorii erau diferențiați și avantajați după naționalități, astfel românii nu beneficiau de pământul Ardealului în aceeași măsură cu ungurii, secuii și sașii. De asemenea și în celelalte provincii românești aflate sub dominație străină până în 1918, proprietatea funciară era mai mult în mâna unei clase privilegiate care avea ca reprezentanți mai mult străini decât români, iar proprietățile foarte mici nu ofereau pământ suficient pentru nevoile unei gospodării.
Structura proprietății funciare în România va suferi o schimbare fundamentală în urma aplicării Legii agrare din 1921, reparându-se astfel nedreptățile făcute anterior românilor din provinciile aflate sub dominație străină. Chiar dacă are loc această schimbare, agricultura a evoluat extensiv deoarece raportul dintre suprafețele destinate pășunilor și fânețelor și suprafețelor destinate altor culturi agricole, în special cerealelor a suferit o schimbare radicală, astfel terenul cultivabil a crescut an de an în detrimentul pășunilor și fânețelor naturale.
”Este de necontestat faptul că în urma împroprietăririlor făcute, soarta țărănimii a fost întrucâtva îmbunătățită. În pofida acestei evidențe, locuitorii de la sate au simțit imediat lipsa creditului necesar achitării impozitului funciar,” a ratelor pentru loturile luate în stăpânire, a terenurilor agricole luate în arendă, dar și pentru procurarea de bunuri de consum, de inventar agricol. Micul producător agricol avea o nevoie permanentă de bani, ”capitalul, cum spunea economistul Maurice Block, este nervul agriculturii și instrumentul esențial al tuturor îmbunătățirilor agricole”.
În România, nevoia de credit era acută datorită faptului că era o țară prin excelență agricolă. De altfel, țara noastră se situează printre primele țări europene care au căutat să-și rezolve problema creditului agricol, fapt relevat chiar cu ocazia lucrărilor Congresului Internațional Agricol, organizat la Paris în 1889, unde România a fost reprezentată de parlamentul Bunescu. Primul credit agricol organizat de stat a fost Creditul Funciar Rural, constituit prin legea din 9 martie 1873, după modelul ”Land-chaft”-urilor prusiene și a Creditului Funciar al Franței.
Pentru micul proprietar s-au înființat Casele Județene de Credit Agricol, care au funcționat din anul 1881 până în anul 1892 și care au dispus de mijloace financiare restrânse, creditele acordate ridicându-se la final la 20 milioane lei. Locul acestora a fost luat de Creditul Agricol, cu sucursale județene, dar atât Casele Județene de Credit Agricol, cât și Creditul Agricol nu erau avantajoase pentru țărani, dobânda nominală fiind în ambele cazuri de 10%, iar cea reală de 24%, termenele erau foarte scurte de 3 și, respectiv 9 luni, ceeea ce nu convenea micului producător deoarece nu avea timpul necesar să își valorifice recoltele spre a-și achita datoriile contractate.
Un alt dezavantaj al acestor prime instituții de credit reprezintă distanța mare dintre domiciliul debitorului și sediul creditorului, ceea ce a dus la scumpirea creditelor, acestea devenind neproductive. Insuficiența mijloacelor financiare deținute de către țărani a avut consecință faptul că sătenii au rămas tot la discreția cămătarilor. ”Camăta se practica fie ca împrumut direct bănesc, fie deghizată sub forma unui împrumut de diverse bunuri, fie prin intermediul învoielilor agricole, procentele ei ajungând sub toate formele percepute până la 520% pe an și chiar mai mult, în toate provinciile românești.”
Datorită faptului că țărănimea era lipsită de mașini și unelte perfecționate, de semințe de calitate superioară, sol de slabă productivitate, aceasta se afla în imposibilitatea de a obține producții mai bune , neputând practica o cultură mai rațională. Așadar, satele au rămas într-un stadiu de înapoiere în raport cu orașele, iar starea materială, sanitară, culturală, morală a populației rurale, în general nivelul ei de viață se situa cu mult sub standardele țărilor occidentale, deși România era considerată o țară exportatoare de produse agricole.
Pe baza celor menționate mai sus, se poate preciza că principala cauză este lipsa unui credit ieftin și pe termen lung necesar sătenilor. Remedierea situației se putea înfăptui doar printr-o schimbare radicală, iar soluția preconizată era înființarea de societăți cooperative în diferite domenii, acordând prioritate celor de credit, care să joace rolul unor puternice instituții de credit popular și să constituie baza mișcării cooperatiste.
Spre deosebire de Casele Județene de Credit Agricol, aceste cooperative trebuiau să îndeplinească următoarele condiții conform sistemelor clasice ale cooperației: ”să fie cât mai aproape de domiciliul debitorilor, să acorde credit ieftin și pe termen lung, pentru a contribui la rentabilitatea exploatărilor agricole, să dispună de fonduri financiare suficiente pentru ca debitorii să nu fie obligați a recurge la mai mulți creditori, care le-ar impune condiții oneroase și, în fine, creditul să fie îndeaproape supravegheat.”
Paul Emil Barbu precizează în lucrarea sa ”Din istoria cooperației de credit și consum din România”, temelia cooperației moderne a fost așezată în a doua jumătate a secolului XIX-lea când au fost concepute și s-au impus adevărate sisteme practice cooperatiste, dintre care trei și anume cele întemeiate de ”Societatea echitabililor pionieri din Rochdale” ( 1844 ), de Friederich Wilhelm Raiffeissen ( 1818-1888) în Anglia și de Hermann Schule – Delizsch ( 1808-1887 ) în Germania, acestea fiind cele mai importante și devenind clasice, deoarece au servit ca modele și au dominat întreaga mișcare cooperatistă europeană.
1.2.Modelele ”Schule-Delizsch” și ”Raiffeisen”
”Mișcarea cooperatistă românească s-a dezvoltat prin asimilarea principalelor trăsături ale modelelor cooperatiste ale vremii, ale lui Hermann Schulze – Delizsch, Friederich Wilhelm Raiffeisen, la care s-au adăugat formulele specifice și originale concepute de specialiștii români în strânsă concordanță cu sistemul economico-social al Transilvaniei și cu perspectivele de dezvoltare ale societății românești”.
Modelul Schule-Delizsch a apărut în anul 1849, în Germania, în orașul Delizsch, când Hermann Schulze înființează o ”Casă de ajutor pentru caz de boală și moarte”, aceasta nu era o organizație de binefacere, ci o asociație de întrajutorare în sprijinul celor care contribuiau cu donații.
În anul 1954, Friederich Wilhelm Raiffeisen înființează o casă de ajutor care ulterior este înlocuită cu o societate de credit.
Sistemele fundamentate de Raiffeissen și Schulze-Delizsch corespund, în special, organizării instiuțiilor de credit cooperatist, pe care le consideră insituții de credit personal, ambele pornind de la ideea ajutorului propriu.
Comparativ, caracteristicile celor două modele cooperatiste se pot prezenta în felul următor:
1.Cooperativa tip Raiffeissen are zona de activitate limitată la o arie administrativ – teritorială mai restrânsă ( un sat, o comună) și un număr mai puțin ridicat de asociați ( 600 – 3000), fapt pentru care acest tip de cooperative permite asociaților să se cunoască mai bine între ei, să se sprijine reciproc, nu numai în sfera activităților legate de asociație, ci și în viața de zi cu zi. De asemenea, în cooperativa Raiffeisen, nu numărul contează, ci calitatea morală aderenților la asociere, calitate pe care se pune un mare accent.
Spre deosebire de cooperativa Raiffeisen, cooperativa tip Schulze – Delizsch cuprinde un spațiu teritorial – administrativ mai întins, pentru a face o gamă de operațiuni cât mai diversificată. Astfel, se oferă modalitatea sporirii numărului de asociați, neținându-se seama de profilul lor moral și starea socială, ceea ce are drept consecință un capital propriu mai mare și o cifră de afaceri mai ridicată.
2.În cadrul cooperativei de tip Raiffeisen, nu se impune membrilor săi să cotizeze sau să verse părți sociale în vederea constituirii capitalului, decât numai cât e nevoie pentru a se conforma legii, stabilind părți sociale foarte reduse. Acest tip cooperatist presupune însă sprijinul statului.
În schimb, cooperativa concepută de Schule-Delizsch trebuie să se dezvolte pe principiul ajutorului propriu, fiind exclusă intervenția statului.
3. Beneficiul rezultat după plata dobânzilor la împrumuturi, la depunerile spre fructificare și la cotizațiile asociaților, în cazul cooperativei Raiffeisen, se varsă la fondul de rezervă și se întrebuințează pentru opere sociale, deci nu se împarte asociaților, pe când, cooperativa Schule-Delizsch împarte beneficiul asociaților, caz în care cooperativa își propune ca dividendul să fie cât mai substanțial.
4. În ambele tipuri de cooperative, baza financiară a cooperativelor este reprezentată de răspunderea solidară și nemărginită pe care și-o asumă membrii pentru obligațiile contractate de societate, pe principiul ”toți pentru unul și unul pentru toți”.
5. În sistemul Raiffeisen, datorită faptului că operațiunile bancare sunt de mică amploare, funcționarii administrativi nu sunt remunerați, cu excepția casierului – contabil, care primește un salariu fix, în raport cu munca pe care trebuie să o presteze.
În schimb, operațiunile în sistemul Schulze-Delizsch se execută conform normelor tehnice folosite de societățile comerciale obișnuite, membrii consiliului de administrație care au vreo însărcinare în asociație primind lefuri conform muncilor îndeplinite.
6. Asociația Raiffeissen nu cere membrilor nici un fel de taxe de înscriere, pe când cea de tip Schulze impune acest lucru.
7. În ceea ce privește sfera de activitate, sistemul Raiffeissen se adresează, în special, cooperației de credit, dar aceste asociații întreprind și activități economice, de aprovizionare și de desfacere a mărfurilor, pe când sistemul Schulze-Delizsch privește numai cooperația de credit și permite doar operațiuni de bancă propriu-zise.
8. Cooperativa Raiffeisen acordă împrumuturi pe termene mai lungi, 1-10 ani, în anumite împrejurări chiar și pentru o perioadă mai îndelungată, prevedere motivată prin nevoia de adaptare a creditului la cerințelor micilor producători agricoli.
Spre deosebire de cooperativa Raiffeisen, cooperativa Schulze-Delizsch împrumută numai pe termene scurte, de obicei de trei luni, fără a pretinde precizarea scopului pentru care se solicită creditul și fără a urmări modul lui de utilizare.
9. Băncile Raiffeisen urmăresc nu numai prosperarea economică, ci și pe cea morală și intelectuală a membrilor lor, iar cele de tip Schulze doar progresul economic al asociaților.
Din cele relatate mai sus, se poate observa că sistemul Raiffeissen este mai potrivit nevoilor populației din mediul rural, micului producător agricol, iar sistemul Schulze-Delitzsch are menirea de a sprijini meșteșugarii, patronii, negustorii, funcționarii, adică industria. Însă, în România, băncile populare s-au organizat atât după fiecare sistem în parte, cât și prin combinarea unor trăsături de la ambele sisteme, astfel rezultând sistemul mixt sau intermediar.
1.3.Evoluția mișcării cooperatiste din România
Cooperativele de credit din România au o tradiție de 165 de ani, astfel primele forme ale cooperației au apărut în anul 1851, când a luat ființă prima bancă populară din România, în ținutul Bistriței.
Începutul mișcării cooperatiste din România poate fi marcat de acțiunile întreprinse de către Ion Ionescu de la Brad, P.S. Aurelian, C. Dobrescu – Argeș, Dimitrie C.Butculescu, Spiru Haret.
În țara noastră, prin crearea cooperativelor de credit, s-a avut în vedere inițierea și dezvoltarea spiritului de economie, dar și crearea unor instituții de credit care să fructifice micile economii și să acorde credite ieftine populației cu posbilități materiale mai reduse.
În mediul rural, ”ideea cooperației moderne a fost introdusă și implementată de către Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), om politic, economist, agronom, statistician, care în 1860 înființează o asociație de credit, o casă de păstrare școlară și o bancă populară în satul Brad, județul Roman. Adept al modelului Schule-Delizsch, acesta vede cooperația ca singura modalitate de salvare a țărănimii din starea de înapoiere culturală și economică”.
În anul 1867, este înființată ”prima cooperativă de credit, și totodată, prima instituție financiară românească din Ardeal (după modelul Schulze-Delizsch), care poartă denumirea de ”Societatea de păstrare și împrumut”, de către Visarion Roman”.
P.S. Aurelian (1833-1909), om politic și economist, vede în casele de economii o etapă premergătoare și pregătitoare organizării creditului, drept urmare, în anul 1870, în București, a pus bazele Societății de economie și credit ”Economia”. Rezultatele bune ale acestei societăți au stimulat dezvoltarea altor asociații de acest tip, astfel în următorii ani s-au înființat aproape în toate orașele țării, dar și în câteva sate.
Însă, P.S Aurelian, a avut inițiativă și în ceea ce privește constituirea altor tipuri de societăți, deoarece în anul 1873, împreună cu I.Polizu, înființează prima cooperativă de consum, denumită ”Concordia”, care avea ca principal obiect de activitate aprovizionarea cu mărfuri a tuturor persoanelor interesate de achiziționarea acesteia.
Dimitrie C. Butculescu (1866-1907) a avut un rol important în mișcarea cooperatistă din țara noastră, în general și a meșteșugarilor în special. Acesta a urmărit mobilizarea meseriașilor și lucătorilor în organizații cu caracter economic deoarece el considera că meseriașii ca și o categorie socio-economică importantă, trebuie să fie ”independenți, stăpâni pe corpul, brațele și munca lor”, deoarece munca constituie unu dintre factorii cei mai puternici ai activității economice, care ”croiește omului o carieră nobilă și independentă”.
Prin urmare, în anul 1882 înființează Societatea cooperativă a constructorilor și meseriașilor români din București, pe diverse specialități, în scurt timp se înființează alte noi cooperative, în diferite orașe ale țării, ca filiale ale celei din București.
De asemenea, Spiru Haret ( 1851-1912 ), în calitatea sa de ministru de Instrucție Publică, susține organizarea băncilor populare, fiind sprijinit de învățătorii și preoții din mediul rural, fiind considerat ”ctitorul băncilor populare”.
În anul 1887, se înființează și alte case de economie și credit, precum: ”Albina” din Roșiorii de Vede, ”Economia” din Focșani, ”Societatea cooperativă” din Ploiești, care se vor reorganiza ulterior, conform Codului de Comerț.
Învățătorul C. Dobrescu-Argeș (1856-1903) s-a remarcat în evoluția mișcării cooperatiste prin crearea unor societăți de credit și de consum în mediul rural, deoarece înțelege rolul cooperației în viața populației. Așadar, în anul 1886 sprijină înființarea băncii populare ”Frăția” în Domnești-Muscel și a societății de consum ”Economatul” din Retevoiești, dar ambele asociații își încheie activitatea la doar patru ani după formare.
În perioada 1891-1905, apar mai multe societăți cooperative de credit, purtând și denumirea de ”bănci populare sătești” care confirmă existența mișcării cooperatiste în România, dovadă este existența a 1849 instituții de credit popular în anul 1905.
Înființarea numeroaselor case de economii și de credit, de-a lungul timpului, a avut ca principal scop rezolvarea nevoilor de credit a populației.
După promulgarea legii populare a băncilor populare, cooperația sub formă de bănci populare, obști de arendare, de împroprietărire a evoluat ascendent, în special pentru sate.
Evoluția pozitivă a băncilor populare se poate constata și din numărul acestora: în anul 1902 erau înregistrate 710 bănci populare, pe când în anul 1918 erau înregistrate 2965 bănci populare.
Pe lângă formele de asociere cooperatiste constituite pentru operațiuni de creditare, în mediul rural, au fost constituite și reuniuni și însoțiri cu scopul de a stimula activitatea de producție, valorificare și comercializare a materiilor prime oferite de economia satelor românești. Însă, datorită faptului că la orașe era o concurență mai mare între băncile comerciale, dezvoltarea mișcării cooperatiste în ceea ce privește mediul urban, nu a evoluat în același ritm cu cea din mediul rural.
În anul 1948, cooperativele de credit au fost nevoite să își înceteze activitatea, dar în 1954 s-au constituit cooperative de credit și economie, ca organizații cu caracter economic, cu personalitate juridică, care funcționau după statute proprii. Aceste cooperative au fost sprijinite de stat, prin Banca Agricolă, care era înființată recent și au făcut parte din sistemul cooperației de credit și consum CENTROCOOP.
În perioada dintre reînființarea cooperativelor de credit și anul 1989, activitățile desfășurate de acestea au suferit numeroase modificări, iar după anul 1990, cooperativele de credit și-au desfășurat activitatea în conformitate cu legislația specifică până în anul 1996, când a avut loc o diversificare a obiectului de activitate al cooperativelor de credit.
Existența cooperativelor de credit a reprezentat o bună oportunitate pentru populație, în special pentru populația din mediul rural, deoarece nevoia de credit era mare și existau puține bănci comerciale de stat.
1.4.Cadrul legislativ privind Băncile Populare-Cooperative de Credit
Dezvoltarea cooperației din România a avut mereu la bază acte normative, cunoscând mai multe etape:
”În perioada 1887-1903, cooperativele au funcționat pe baza Codului de Comerț, astfel la 10 mai 1887, apare ”Codicele de Comerciu” (Codul de Comerț – secțiunea a VII-a referitoare la ”Dispozițiile relative la societățile cooperative), care reglementează organizarea societăților cooperatiste.
Din anul 1903 până în anul 1923, funcționarea cooperativelor s-a făcut prin legi speciale care reglementau distinct activitatea de la sate sau orașe, astfel:
La 28 martie 1903 apare ”Legea asupra Băncilor Populare sătești și a Casei lor Centrale”;
La 20 decembrie 1909 este promulgată ”Legea pentru înființarea băncilor populare de meseriași și a cooperativelor de producție, consum, construcție și comerț”, prin care sunt reglementate avantajele acordate Băncilor Populare și Cooperativelor ce se înființau de meseriași și lucrători;
La 3 ianuarie 1919, se elaborează Decret-Lege privind înființarea Casei Centrale a Cooperației și Împroprietăririi Sătenilor, iar la 9 februarie 1919 apare Decret-Lege privind înființarea cooperativelor populare orășenești.”
Din 14 martie 1923, odată cu apariția Legii pentru Unificarea Cooperației, se produce unificarea reglementărilor, fără a se mai face separația între sate și orașe. Ulterior, au apărut:
”La 12 iulie 1928 apare Codul cooperației;
În 1935 apare Legea pentru organizarea cooperației (modificată ulterior), aceasta reprezentând cel mai complet act normativ în domeniu;
La 6 septembrie 1946 – ”Legea nr.707 pentru înființarea Academiei de Studii Cooperatiste”;
La 18 august 1947 – Legea nr. 299 pentru organizarea și transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale și a Academiei de Studii Cooperatiste în ”Academia de Studii Comerciale și Cooperatiste”;
La 2 aprilie 1949 – Decretul nr.133 privind organizarea și funcționarea cooperației în România;
În 8 februarie 1990 apare Decretul-Lege nr.67 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, stabilindu-se cadrul legal de activitate a Cooperației de consum și s-au abrogat actele normative elaborate înainte de decembrie 1989;
La 18 octombrie 1996 intră în vigoare ”Legea nr.109 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit”.
Așadar, prima lege a cooperației a fost ”Legea băncilor populare sătești și a Casei centrale”, din 28 martie 1903, lege care a guvernat mișcarea cooperativă, cu unele modificări și completări ulterioare, până în 12 iulie 1928, când apare ”Codul cooperației”.
Conform Codului de Comerț din 10 Mai 1887 (Secțiunea VII – Dispozițiuni relative la scoietățile cooperative), societățile cooperative se constituie prin act autentic, iar capitalul social va fi susceptibil de creștere prin vărsăminte treptate făcute de către asociați și de diminuare prin luarea înapoi, totală sau parțială, a mizelor vărsate.
În privința asociaților, Codul de Comerț prevede faptul că aceștia nu vor putea fi reprezentați la Adunarea Generală decât în cazul unei împiedicări prevăzute în actul constitutiv, excluderea acestora nu poate avea loc decât prin lege sau prin actul constitutiv și fiecare asociat are dreptul la un singur vot, independent de numărul acțiunilor ce le posedă.
”Legea Băncilor Populare sătești și a Casei lor Centrale din 29 martie 1903”, cu modificările ulterioare reglementează funcționarea Băncilor Populare din România, astfel conform acestei legi, societățile cooperative de credit de la sate numite ”Bănci populare sătești” sunt supuse tutoror dispozițiunilor cuprinse în Secțiunea VII din Codul Comercial.
În ceea ce privește Casa Centrală a Băncilor Populare sătești, în ”Legea Băncilor Populare sătești și a Casei lor Centrale din 29 martie 1903”, este precizat faptul că ”pentru a veni în ajutorul și a asigura supravegherea administrațiunii băncilor populare, obștilor de arendare, societăților cooperative de producție și consumație, precum și a oricărei instituțiuni de credit care ar avea sediul într-o comună rurală, Casa Centrală a băncilor populare și a cooperativelor sătești se desparte cu începerea de la 1 Aprilie 1906 de Creditul Agricol și constituie o direcție generală deosebită, funcționând ca persoană morală.”
Pentru a fi acceptate să lucreze cu Casa Centrală, băncile populare sătești trebuie să îndeplinească respecte condiții, precum:
”Banca populară să admită ca membri ai societății doar locuitorii din comuna de reședința a băncii sau cel mult și din o comună limitrofă;
Nu este admis ca membru un locuitor care ar mai fi membru într-o altă bancă populară sătească;
Băncile populare sătești nu vor putea acorda împrumuturi decât locuitorilor acelor comune din care se pot recruta și membrii lor;
Dobânda împrumuturilor acordate de băncile populare sătești trebuie să respecte limitele fixate de Consiliul de Administrație al Casei Centrale;
Fiecare bancă își va forma un capital de rezervă de cel puțin 10% din beneficiile sale, destinat a acoperi eventualele pierderi ale băncii.”
În anul 1909, potrivit ”Legii pentru înființarea băncilor populare de meseriași și a cooperativelor de producție”, muncitorii și meseriași români de la orașe, puteau, în localitatea în care își exercitau meseria, să înființeze bănci populare sau orice alte cooperative, cum ar fi de pildă: cooperative de producție, deconsum, de construcție, de comerț, de cumpărare în comun a uneltelor și materialelor prime, de înmagazinare și vânzare în comun și altele.”
În conformitate cu ”Decretul – Lege pentru înființarea Casei Centrale a Cooperației și împroprietării sătenilor din 3 ianuarie 1919”, se înființează o instituție autonomă care va purta numele ”Casa centrală a cooperației și împroprietării sătenilor”, cu următoarele atribuții:
”De a ajuta, supraveghea și controla băncile populare, cooperativele, obștile sătești, precum și federalele lor;
De a autoriza constituirea și funcționarea unor instituții;
De a acorda credit ipotecar proprietăților rurale până în 100 de hectare;
De a întocmi cadastrul moșiilor parcelate și parcelelor comasate;
De a înființa școlile necesare pentru pregătirea personalului instituției;
De a organiza asigurările sociale.”
Prin ”Decret-Lege privind înființarea cooperativelor populare orășenești din 9 februarie 1919” se autorizează constituirea unor cooperative populare orășenești pentru diferite scopuri, precum:
”Aprovizionarea, exclusiv pentru nevoile membrilor săi, de alimente și articole de primă necesitate și a le distribui membrilor;
Organizarea producției articolelor necesare membrilor săi;
Înlesnirea creditului populare urban.
De asemenea, în acest Decret-Lege sunt specificate și condițiile constituirii cooperativelor populare orășenești.”
În evoluția cooperativelor de credit din România, o importanță deosebită are ”Codul Cooperației din 12 iulie 1928” , care prevede întreaga activitate și reglementările acestora. Potrivit acestuia, ”societatea cooperativă este o societate cu capital variabil și cu număr nelimitat și variabil de asociați, având drept principal scop propășirea economică a membrilor ei componenți printr-o întreprindere comună”. De asemenea, societățile cooperative se vor putea constitui și vor putea funcționa doar în conformitate cu această lege.
Societatea cooperativă trebuie să aibă un număr de cel puțin 25 membri și, spre deosebire, de prevederile din Codul de Comerț din 10 Mai 1887, capitalul unei societăți nu are o limită maximă, părțile sociale vor fi egale, un asociat poate să aibă mai multe părți sociale, însă nu mai mult de 10% din întreg capitalul.
Art.10 din ”Codul Cooperației din 12 iulie 1928” face referire și la denumirea societății cooperative, astfel aceasta se compune dintr-un nume prin care să se deosebească de oricare altă cooperativă din aceeași comună, din cuvintele ”Societate cooperativă”, urmată de indicarea generică a obiectivului societății (Societate cooperativă de consum, de producțiune, de aprovizionare în comun, etc. ), iar societățile cooperative de credit se vor putea intitula în loc de ”Societatea cooperativă de credit” numai ”Banca Populară” și din specificarea comunei în care cooperativa își are sediul.
Începând cu anul 1948 creditul cooperatist a fost marcat de Decretul nr.197 din 13 august 1948 prin care întreprinderile bancare și institutele de credit de orice fel, cu capital particular sau de stat au fost dizolvate și au intrat în lichidare.
Activitatea cooperatistă de credit a fost organizată pe noi baze ca urmare a reglementărilor Decretului nr.133 din 2 aprilie 1949 privind organizarea cooperației și care prevedea că scopul cooperativelor este acela ”de înlesnire a aprovizionării asociaților, de valorificare a produselor acestora, de înlesnire a acordării creditului către asociați”. Reglementarea mai prevedea că în acest scop se pot constitui cooperative de consum, aprovizionare, cooperative de producție meșteșugărească, cooperative de producție agricolă și alte asociații.
Ulterior, a apărut Decretul nr.401 din anul 1961 prin care se prevedea că unitățile bancare cooperatiste aveau personalitate juridică și se conduceau după statutul model de organizare și funcționare și în conformitate cu hotărârile luate de adunările generale ale membrilor asociați. Activitatea cooperativelor de credit se desfășura pe baza principiului teritorialității, prin asocierea membrilor cooperatori din una sau mai multe comune, în funcție de distanța între localități și de necesitățile locale ale membrilor asociați.
Începând cu anul 1973, activitatea cooperativelor de credit a fost coordonată de Comisia Centrală a Cooperativelor de Credit, iar la nivel județean activitatea cooperativelor a fost subordonată caselor teritoriale.
După o perioadă lungă de timp, în care societățile cooperative evoluează și se modifică relativ puțin, în anul 1990 apare ”Decretul – Lege nr.67 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și credit” care prevede în art.1 ”Cooperativele de consum sunt organizații obștești, cu caracter economic, create la sate și orașe, în scopul de a satisface unele cerințe de ordin economic, social și cultural ale populației”, respectiv, ”Cooperativele de credit sunt organizații obștești cu caracter economic, create la orașe și sate, în scopul întrajutorării financiare a membrilor săi”.
Așadar, se observă o reorganizare a societăților de credit, astfel cooperativele de consum și credit se asociază în uniuni județene, iar acestea în Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum și de Credit.
Conform „Decretului – Lege nr.67/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și credit”, Art.5, cooperația de consum și de credit realizează activități privind:
”Comerțul cu amănuntul cu mărfurile necesare consumului personal, gospodăresc și productiv;
Alimentația publică și turismul, pe plan intern și extern;
Comerțul cu ridicata, prin bazele proprii, pentru aprovizionarea unităților sale, a micilor comercianți sau a altor unități solicitante;
Vânzarea către gospodăriile populației de mașini și unelte agricole, îngrășăminte, animale de producție, semințe și alte produse necesare gospodăriilor;
Exportul și importul, cooperări și schimburi de mărfuri cu organizații cooperatiste, întreprinderi sau firme din altă țară;
Proiectarea și executarea de investiții pentru dezvoltarea bazei materiale proprii, dar și pentru terți”.
În anul 1996, apare ”Legea nr. 109 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit”, în care este precizat faptul că, cooperativele de consum și cooperativele de credit se pot asocia astfel:
Această structură a cooperației de consum și de credit existând până 2001, când potrivit O.U.G. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit are lor o reorganizare a acestora
Capitolul II. Cooperativele de credit. Existență și funcționare
2.1.Sistemul bancar după 1990
Înainte de a prezenta sistemul bancar după 1990, trebuie specificat faptul că înainte, acesta era un sistem lipsit de eficiență și controlat de stat în care Banca Națională a României îndeplinea atât funcțiile unei bănci centrale, cât și ale unei bănci comerciale.
În sistemul bancar românesc existau patru bănci specializate: pentru investiții – Banca de Investiții (în prezent Banca Română pentru Dezvoltare); pentru comerț internațional – Banca Română de Comerț Exterior (redenumită Bancorex); pentru agricultură – Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (în prezent Raiffeisen Bank) și pentru economii – Casa de Economii și Consemnațiuni ( C.E.C.).
Datorită faptului că specializarea intensă a băncilor pe anumite operațiuni, a restrâns concurența și spiritul de inițiativă în atragerea resurselor și acordarea creditelor, restructurarea sistemului bancar dupa anul 1990, a avut un rol esențial în cadrul restructurării economiei naționale, astfel procesul de restructurare a debutat cu înființarea Băncii Comerciale Române (BCR), care a preluat funcția comercială a Băncii Naționale și transformarea fostelor bănci specializate în bănci comerciale.
Deci, după anul 1990, s-a introdus sistemul bancar cu două trepte, respectiv banca centrală reprezentată de Banca Națională a României și băncile comerciale. Procesul de restructurare și reorganizare a sistemului bancar românesc, a avut drept scop consolidarea acestuia și orientarea lui spre performanță.
Restructurarea sistemului bancar a avut la bază adoptarea unor legi bancare, respectiv Legea privind activitatea bancară și Legea privind statul Băncii Naționale, care au intrat în vigoare la 3 mai 1991 (modificate ulterior prin Legea 58/1998 privind activitatea bancară și Legea 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României).
Potrivit acestor legi, Banca Națională a României a căpătat autonomie față de puterea executivă, astfel are personalitate juridică, este ”unicul organ de emisiune monetară, asigură stabilitatea monetară, autorizează și supraveghează prudențial societățile bancare, este un organ consultativ în procesul de elaborare a actelor normative ale autorităților publice, care privesc direct politica monetară, activitatea bancară, regimul valutar și datoria publică”.
Băncile comerciale au permisiunea de a funcționa ca bănci ”universale”, au statut de societăți comerciale pe acțiuni și funcționează în baza Legiii nr.31/1990 privind societățile bancare și a Legii bancare nr.58/1998.
Chiar dacă băncile comerciale se puteau constitui cu aport parțial sau total de capital autohton, privat sau străin, procesul de privatizare a băncilor s-a dovedit a fi un proces lent, astfel acesta s-a declanșat în anul 1998, după ce în anul 1997 a fost adoptată Legea privind privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat.
În perioada următoare s-a constatat dezvoltarea sistemului bancar românesc prin intrarea unor noi bănci în sistem, unele fiind sucursale ale unor bănci străine, ceea ce a dus la creșterea concurenței și a generat o modernizare a băncilor de stat prin introducerea unor politici mai mult orientate spre clienți.
Așadar, evoluția sistemului bancar în ultimul deceniu al secolului al- XX-lea s-a caracterizat prin diversificarea activelor și a pasivelor bancare, dezvoltarea produselor și serviciilor bancare pentru a crește eficiența operațiunilor și pentru a satisface cerințele clienților.
La 31.12.2000, în componența sistemului bancar, în funcție de forma de proprietate, erau cuprinse 4 bănci cu capital integral sau majoritar de stat, 8 bănci cu capital integral sau majoritar privat autohton, 21 de bănci cu capital integral sau majoritar străin și 8 sucursale ale băncilor străine.
La 31.12.2014, în sistemul bancar românesc activează 2 bănci cu capital integral sau majoritar de stat, 3 bănci cu capital majoritar privat autohton, 25 bănci cu capital majoritar străin, 9 sucursale ale băncilor străine și o organizație cooperatistă de credit.
Din anul 2001, sistemul bancar românesc cuprinde și cooperativele de credit, care au fost nevoite să se reorganizeze prin afilierea la o Casă Centrală a Cooperativelor de Credit sau prin transformarea în bănci comerciale.
În prezent, în România, instituțiile de credit se pot constitui și pot funcționa ca:
”Bănci;
Organizații cooperatiste de credit;
Bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;
Bănci de credit ipotecar;
Instituții emitente de monedă electronică.”
Importanța restructurării sistemului bancar românesc se datorează faptului că între economie și bănci există o strânsă legătură, astfel, într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere a economiilor societății și de distribuire către cele mai eficiente investiții pentru economie.
2.2.Prezentarea generală a organizațiilor cooperatiste de credit
Începând cu anul 2000, odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, actualizată prin Ordonanța de Urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, s-a reglementat activitatea organizațiilor cooperatiste de credit. În principiu, această lege prevedea funcționarea organizațiilor de credit în cadrul unei rețele cooperatiste de credit.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr.97/2000, ”organizațiile cooperatiste de credit sunt persoane juridice române, ce se pot organiza și funcționa doar sub forma cooperativelor de credit și a casei centrale la care cooperativele sunt obligate să se afilieze.”
2.2.1.Cooperativele de credit
Potrivit art. 334 din Ordonanța de Urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ”cooperativa de credit este o instituție de credit constituită ca o asociație autonomă de persoane unite voluntar, în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural.”
De asemenea, ”cooperativele de credit se constituie prin asocierea liberă a persoanelor fizice, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naționalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenență politică, avere, condiție social, rasă sau sex.”
Cooperativele de credit prezintă o serie de particularități încă de la înființarea lor, prin care se deosebesc de băncile comerciale. O particularitate a cooperativelor de credit este reprezentată de faptul că au o rază teritorială proprie în care își desfășoară activitatea, drept urmare acestea nu pot concura între ele și principalul lor scop este într-ajutorarea membrilor.
Constituirea cooperativelor de credit se face pe baza actului constitutiv, ”cu un număr minim de membri cooperatori fondatori, stabilit prin actul constitutiv-cadru, care nu poate fi mai mic de 1.000. Actul constitutiv – cadru poate prevedea posibilitatea constituirii unei cooperative de credit cu număr minim 100 de membri cooperatori fondatori, cu condiția ca aceștia să subscrie și să verse un număr de cel puțin 1.000 de părți sociale, valoarea nominală a unei păți sociale este stabilită în actul constitutiv – cadru și nu poate fi mai mică de 10 lei”.
De asemenea, cooperativele de credit care se constituie trebuie să se afilieze la o casă centrală autorizată, iar autorizarea de către Banca Națională a României se face doar pe baza acordului de afiliere acordat de casa centrală.
Banca Națională a României influențează existența și funcționarea cooperativelor de credit, aceasta putând stabili un nivel minim al capitalului inițial pentru cooperativele de credit și poate retrage autorizația unei cooperative de credit la cererea fundamentată a casei centrale, sau în cazul în care constată că respectiva cooperativă se află în stare de insolvență, definită conform legislației în materia insolvenței instituțiilor de credit.
Potrivit legislației în vigoare, ”cooperativele de credit repartizează anual 25% din profitul contabil determinat după deducerea impozitului pe profit pentru cosntituirea unei rezerve de întrajutorare, destinată creării condițiilor necesare pentru reducerea costurilor operațiunilor desfășurate cu membrii cooperatori”.
Așadar, așa cum am precizat mai sus, cooperativele de credit sunt obligate să se afilieze la o casă centrală. În prezent, singura rețea cooperatistă de credit este rețeaua Creditcoop, care este formată din Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, cele 17 agenții ale acesteia și 41 bănci cooperatiste afiliate Băncii Centrale.
2.2.2.Banca Centrală Cooperatistă
În anul 2002, ”singura rețea cooperatistă de credit autorizată de Banca Națională a României fost rețeaua Creditcoop și totodată Casa Centrală Creditcoop devine membră a Fondului de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar, iar în 2003 aceasta devine membră a Asociației Române a Băncilor și a Asociației Europene a Băncilor Cooperatiste”.
Banca Națională a României asigură supravegherea atât a casei centrale, cât și a tuturor organizațiilor de credit afiliate.
În fapt, ”Banca Centrala Cooperatista Creditcoop este instituția de credit constituită prin asocierea de bănci cooperatiste, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a respectarii dispozițiilor legale si a reglementărilor aplicabile tuturor entităților afiliate.”
Pe de altă parte, Banca Centrală Cooperatistă are rolul de a supraveghea organizarea și funcționarea băncilor cooperatiste din rețea prin exercitarea controlul administrativ, tehnic și financiar.
Constituirea Casei Centrale se face pe baza actului constitutiv,”prin asocierea a minim 30 de cooperative fondatoare, care trebuie să subscrie și să verse la capitalul social al Casei Centrale minim 20% din capitalul social al fiecăreia, iar capitalul agregat al unei rețele cooperatiste nu trebuie să fie mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane de euro”.
Banca Centrală Cooperatistă are atribuții atât în privința desfășurării activităților proprii, care sunt similare cu cele ale unei bănci comerciale, dar ”creditele acordate persoanelor juridice – altele decât băncile cooperatiste afiliate – nu pot depăși 25% din activele acesteia, cât și la nivelul rețelei”, atribuții precum: ”reprezentarea intereselor economice, financiare și juridice ale băncilor cooperatiste afiliate; centralizarea și analiza bilanțurilor contabile ale acestora; garantarea obligațiilor băncilor cooperatiste afiliate; lichidarea băncilor cooperatiste afiliate; instruirea personalului și organizarea de acțiuni cu caracter social-cultural de interes comun; etc”.
După reorganizarea cooperativelor prin afilierea la o Casă Centrală, denumirea unei cooperative de credit este formată din sintagma ”cooperativă de credit” ori ”bancă cooperatistă” urmată de numele localității în care are sediul social, iar denumirea unei case centrale este formată din sintagma ”casă centrală” sau ”bancă centrală cooperatistă”.
2.3.Preocupări actuale ale băncilor cooperatiste
Cooperativele de credit sunt instituții de credit, care în baza autorizației lor, sunt limitate la desfășurarea următoarelor activități:
”Acceptarea de depozite de la membrii cooperatori, precum și de la persoane fizice, juridice sau alte enități fără personalitate juridică, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
Acordarea de credite membrilor cooperatori, precum și persoanelor juridice sau altor entități fără personalitate juridică, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
Derularea de credite, în numele și în contul statului, din surse puse la dispoziție pentru membrii cooperatori, precum și pentru persoane juridice și alte enități fără personalitate juridică, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
Emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și de credit;
Plăți și deconturi;
Transferul de fonduri;
Contractarea de împrumuturi intercooperatiste și de la bănci;
Consultanță privind activitățile desfășurate de organizațiile cooperatiste de credit;
Operațiuni de mandate, în conformitate cu reglementările emise de Banca Națională a României.”
Spre deosebire de alte instituții de credit, cooperativele de credit nu sunt autorizate să desfășoare activități, precum:
”Leasing financiar;
Participarea la emisiunea de valori mobiliare;
Administrarea de portofolii și consultanță legală a acestora;
Custodie și administrare de instrumente financiare;
Intermedierea pe piața interbancară;
Operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
Dobândirea de participați la capitalul altor entități.”
O altă deosebire de alte instituții de credit este faptul că băncile cooperatiste nu pot emite obligațiuni și finanțarea lor se face fie din împrumuturi intercooperatiste, fie de la alte instituții de credit.
Faptul că organizațiile cooperatiste de credit își adaptează și diversifică portofoliul de produse și servicii în mod continuu conduce la coroborarea intereselor instituției bancare cu nevoile, dorințele și așteptările clienților săi, acestea desfășurând operațiuni cu caracter financiar-bancar, dar și activități precum: ”încheierea de contracte de asigurare în numele și în contul unor societăți de asigurări; transfer de bani prin sistemul Western Union; încasarea contravalorii unor facturi; derularea unor contracte de creditare pentru asigurarea capitalului de lucru pentru beneficiarii de subvenții Apia”.
Așadar, dezvoltarea și adaptarea produselor și serviciilor oferite clienților reprezintă un obiectiv al organizațiilor cooperatiste de credit.
2.3.1.Creditul cooperatist
2.3.1.1.Definițiile și trăsăturile caracteristice creditului
Termenul de credit, abordat din punct de vedere semantic are mai multe înțelesuri, astfel încât este utilizat atât în activitatea comercială, financiară cât și în relațiile dintre oameni. Etimologic, termenul de credit provine din latină, de la ”creditum-creditare” și înseamnă ”a crede” sau ”a avea încredere”.
”Creditul reprezintă o relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde marfă pe datorie unei alte persoane fizice sau juridice (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie”.
Deoarece creditul este o expresie a unei relații de schimb, acesta constă în primirea unor resurse monetare imediate, în schimbul unei rambursări ulterioare, adică plata tranzacției nu are loc imediat, ci la o dată ulterioară.
Din punct de vedere juridic, ”creditul reprezintă o convenție între un debitor și un creditor”, iar din punct de vedere economic, ”creditul reprezintă relații social-economice de repartiție cu titlu rambursabil și cu plata unei dobânzi”.
Însă definirea creditului poate să reiasă și din funcțiile pe care acesta le are, adică din funcția de mobilizare a resurselor temporar libere în economie și de repartizare a acestora rezultă acordarea de împrumuturi prin bănci din fondurile constituite de agenții economici; funcția de control se manifestă pe tot parcursul creditării, începând cu acordarea, folosirea eficientă și până la rambursare și de emisiune, această funcție fiind în legătură cu mișcarea banilor în conturi (multiplicarea creditelor)”.
Maricica Stoica definește creditarea ca fiind ”funcția de bază a unei bănci, funcție care le conferă băncilor responsabilități majore privind promovarea unei economii bazate pe criteriul rentabilității și eficienței”, de asemenea contribuie la creșterea veniturilor realizate de către societățile bancare.
Având în vedere faptul că, creditul bancar reprezintă o sursă de finanțare semnificativă pentru entitățile economice și poate fi un factor al creșterii economice, acesta are o importanță deosebită în economie.
Așadar, prin credit are loc ”mobilizarea resurselor bănești disponibile la un moment dat în economie și distribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite sectoare sau domenii de activitate, care au nevoie de surse de finanțare”.
Pentru a evidenția trăsăturile creditului bancar, este necesară prezentarea următoarelor elemente incluse în relațiile de credit:
”Participanții la raportul de credit, respectiv creditorul și debitorul, denumiți în literatura de specialitate ”subiecte ale raportului de credit”;
Promisiunea de rambursare, care reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa la scadență, creditul contractat și dobânda acestuia;
Garantarea creditului, ce presupune constituirea unor garanții, prin a căror valorificare se pot obține sumele necesare rambursării creditului;
Dobânda sau prețul creditului pe care îl plătește debitorul pentru dreptul de a folosi capitalul împrumutat;
Consemnarea și transferabilitatea, prespune faptul că acordurile de credit pot fi consemnate printr-un înscris numit contract de credit, titlu de credit, sau nu pot fi consemnate, iar transferul se realizează prin cesiunea creanței direct între investitori sau între investitori și bănci.
Scadența creditului, care reprezintă termenul de rambursare stabilit prin contract, termen ce variază în funcție de particularitățile sectorului de activitate și de nivelul eficienței activității beneficiarului de credit.”
Deci, creditul constă în acordarea unui împrumut, pe o perioadă determinată de timp, de către o persoană fizică sau juridică unei alte persoane fizice sau juridice, cu un preț al creditului, numit dobândă.
2.3.1.2. Tipuri de credite în cooperația de credit
Organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop acordă credite membrilor cooperatori în conformitate cu legislația în vigoare și pe baza normelor proprii de creditare.
Potrivit legislației în vigoare, prin credit se înțelege ”orice angajament de punere la dispoziție sau acordarea unei sume de bani, ori prelungirea scadenței unei datorii, în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei resprective, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziționare a unui titlu, care încorporează o creanță ori a altui drept la încasarea unei sume de bani”.
Băncile cooperatiste din rețeaua Creditcoop ”acordă membrilor cooperatori credite exclusiv in lei, pe termen scurt și mediu în conformitate cu prevederile O.U.G. Nr.99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, aprobată si modificată prin Legea nr.227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza normelor proprii de creditare.”
Având în vedere faptul că acordarea de credite membrilor cooperatori este principala activitate a băncilor cooperatiste, creditele pot fi:
”Pentru persoane fizice:
Credite de consum;
Credite pentru investiții imobiliare;
Credite pentru refinanțare.
Pentru persoane juridice:
Credite pe termen scurt;
Credite pe termen mediu.”
Creditul de consum este o formă de credit acordat de băncile cooperatiste membrilor cooperatori pentru a-și susține nevoile curente sau pentru bunuri de folosință îndelungată.
Creditul de consum are ca participanți la raportul de credit, populația pe de o parte, băncile și comercianții pe de altă parte, fapt pentru care intră în sfera de activitate a băncilor, confundându-se cu creditul bancar și permite persoanelor fizice să intre în posesia bunurilor fără a deține bani efectivi, fie direct (contract de credit), fie indirect (prin intermediul cărților de credit).
Datorită faptului că, acest tip de credit duce la recuperarea rapidă a cheltuielilor de producție pentru reluarea imediată a procesului de producție, urmând creșterea cifrei de afaceri a firmei, el prezintă un interes deosebit pentru societăți. Astfel, apare inițiativa firmelor de a-și dezvolta propria rețea de creditare în privința vânzării propriilor produse.
Pe de altă parte, creditul de consum contribuie la creșterea nivelului de trai a populației, la stimularea progresului economic. De aici, se poate observa și importanța economico-socială a acestuia, motiv pentru care există o sferă largă de reglementări și control în privința acestuia.
Acest tip de credit, constă în general în acordarea unui avans minim sau a prezentării unor documentații privind capacitatea de plată a cumpărătorului, iar în caz de insolvabilitate, cumpărătorul este obligat să restituie bunul și se pun în aplicare clauzele contractuale.
Băncile cooperatiste acordă creditul de consum pentru satisfacerea nevoilor personale, a cărui destinație poate fi:
”Achiziția de bunuri;
Dezvoltarea producției agricole în gospodăriile proprii;
Comercializarea produselor obținute din producția agricolă în gospodăriile proprii;
Activități de turism și agroturism;
Pentru evenimente deosebite (vacanță, călătorii, căsătorie, botez, etc.);
Nevoi personale nenominalizate;
Tratamente medicale;
Deces.”
Așadar, creditul de consum este un tip de credit care se regăsește în oferta organizațiilor cooperatiste de credit, în scopul îndeplinirii nevoilor și satisfacerii cerințelor clienților.
Creditele pentru investițiii imobiliare acordate de către băncile cooperatiste persoanelor fizice, pot avea următoarele destinații:
”Cumpărarea unei construcții;
Realizarea unei construcții;
Reabilitarea, cosolidarea, modernizarea, extinderea unei construcții;
Menținerea dreptului de proprietate a unei construcții realizate;
Cumpărarea unui teren;
Viabilizarea unui teren;
Menținerea dreptului de proprietate asupra unui teren”.
Creditele pentru investiții imobiliare acordate de către organizațiile cooperatiste sunt pe o durată de minim 12 luni, deci acest tip de credit se acordă pe termen mediu și lung și este nevoie de constituirea unor garanții de minim 133% din valoarea creditului.
În cadrul băncilor cooperatiste, creditele de refinanțare acordate persoanelor fizice sunt destinate ”fie pentru acoperirea unui alt credit contractat anterior în condiții de creditare inferioare celui de refinanțare, fie pentru clienții care mai au de rambursat dintr-un credit angajat și doresc o sumă mai mare, din care să-și achite debitul și să rămână și cu o parte din creditul acordat.”
2.3.2.Produse de economisire
Pentru a satisface nevoile clienților săi, organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop, pun la dispoziția deponenților soluții cât mai avantajoase pentru depozitarea economiilor acestora, neținând cont de calitatea deponentului (membru cooperator, client persoană fizică sau entitate economică), în condițiile următoare:
”Depozitele se pot constitui: pe termene scurte de 1, 7, 15 zile sau pe termene standard 1, 3, 6, 9, 12, 18 și 24 luni;
Deponenții pot opta pentru constituirea de depozite: cu sau fără capitalizare, cu prelungire automată sau lichidare la scadență sau pentru certificate de depozit de valori nominale cuprinse între 100 lei și 10.000 lei;
Dobânda bonificată poate fi: plătită la scadență, plătită lunar, capitalizată la scadența depozitului, în funcție de tipul depozitului;
Suma minimă pentru constituirea unui depozit la termen este 30 lei pentru și 200 lei pentru alte entități economice;”
Având în vedere faptul că organizațiile cooperatiste de credit fac parte din sistemul bancar, depozitele constituite la acestea sunt garantate la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare.
Capitolul III. Activitatea de creditare la Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei
3.1.Scurtă prezentare a Băncii Cooperatiste ”Izvoru” Ștei
”La 17 decembrie 1957, în localitatea Buntești, județul Bihor, s-a decis înființarea Cooperativei de Credit ”Izvorul” , înscriindu-se în cooperativă un număr de 170 de membri, cu un fond social de 8.000 lei și o taxă de înscriere de 400 lei. Inițial, cooperativa a funcționat într-o încăpere de 2/2m, în localul primăriei din Buntești, după care, în anul 1973 își mută sediul la Ștei, unde îl are și în prezent.”
Banca cooperatistă ”Izvoru” Ștei este succesoarea Cooperativei de Credit Izvorul – Banca populară Ștei, de la care a preluat toate drepturile și obligațiile avute de aceasta până la reorganizare, ca urmare a dispozițiilor art.246 din O.U.G.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, cu modificările si completările ulterioare.
În prezent, Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei face parte din rețeaua Creditcoop, fiind afiliată Băncii Centrale Cooperatiste. Sediul social al Băncii Cooperatiste ”Izvoru”Ștei este în Ștei, strada Cuza Vodă, nr.2, județul Bihor.
Potrivit art.1., alin.1., din Actul Constitutiv al organizației cooperatiste de credit ”Banca cooperatistă Izvoru Ștei”, aceasta ”se organizează potrivit legii ca organizație cooperatistă de credit și funcționează în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată și modificată prin Legea 227/2007, cu modificările și completările ulterioare și a prezentului act constitutiv.”
Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei are o durată de funcționare nelimitată, iar activitatea principală a băncii se încadrează în codul CAEN 6419 – ”Alte activități de intermedieri monetare”.
Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei desfășoară activități în conformitate cu legislația în vigoare privind băncile cooperatiste din rețeaua Creditcoop și are o rază teritorială de operare proprie, care cuprinde spațiul administrativ-teritorial în care își desfășoară activitatea, pe acest teritoriu poate înființa unități operaționale – sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau puncte de lucru.
Potrivit art.14.alin.1, din Actul Constitutiv al organizației cooperatiste de credit ”Banca Cooperatistă Izvoru Ștei”, ”Banca Cooperatistă Izvoru Ștei, are capital social variabil, care la data de 30.09.2007 (ultima zi din luna anterioară în care adunarea generală a aprobat actul constitutiv modificat) este de 3.167.400 lei, format din 316.740 părți sociale a câte 10 lei fiecare, subscrise și vărsate de un număr de 11.354 membri cooperatori”.
3.2.Principii în activitatea de creditare a Băncii Cooperatiste ”Izvoru” Ștei
Operațiunile de creditare a clienților organizațiilor cooperatiste de credit reprezintă principala activitate a acestora, astfel desfășurarea activității de creditare are la bază ca principiu fundamental, principiul prudenței, dar și următoarele principii generale:
a) ”credibilitatea – este considerată suportul moral esențial al activității de creditare deoarece presupune ca instituția de credit să își cunoască solicitantul de credit pentru a-și forma convingerile cu privire la: angajamentele contractate de acesta de la alte instituții de credit; calitățile morale și profesionale ale acestuia, precum și la situația materială a solicitantului;
b) solvabilitatea – reprezintă un alt principiu general al activității de creditare prin faptul că determină capacitatea solicitantului de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contractul de credit referitoare la rambursarea la scadență a creditului acordat, respectiv la plata dobânzii aferente. Astfel, acordarea de credite are la bază identificarea cât mai exactă a capacității de plată a solicitantului, fiind principala sursă de plată a creditelor;
c) confidențialitatea – în conformitate cu prevederile legale în vigoare, organizațiile cooperatiste de credit vor păstra secretul bancar al operațiunilor efectuate de către clienții lor;
d) performanța financiară a clientului – este un principiu general în activitatea de creditare deoarece performanța financiară a clientului este necesară pentru minimizarea riscului de credit prin caracterizarea potențialului și echilibrului financiar al solicitantului de credit.”
3.3. Oferte și clienți
Conform prevederilor din Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului cu modificările și completările ulterioare, băncile cooperatiste pot acorda credite următoarelor categorii de clienți:
”Persoane fizice, care au calitatea de membri cooperatori – cu propritate;
Persoane fizice, altele decât cele menționate mai sus, care domiciliază, au reședința sau locul de muncă în raza teritorială de operare a băncilor cooperatiste, cu respectarea reglementărilor din rețeaua Creditcoop referitoare la acestea.”
Băncile cooperatiste pun la dispoziția clienților – persoane fizice mai multe categorii de credite astfel încât să satisfacă nevoile și cerințele fiecărui client în parte. Drept urmare, creditele acordate se încadrează în următoarele categorii:
1.Credit pentru investiții imobiliare – pentru a fi încadrat în această categorie, creditul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
”este garantat cu ipotecă imobiliară;
este acordat în scopul dobândirii ori menținerii drepturilor de proprietate asupra unui teren și/sau unei construcții, realizate ori care urmează să se realizeze, sau în scopul reabilitării, modernizării, consolidării ori extinderii unei construcții sau pentru viabilizarea unui teren”.
În situația în care creditul pentru investiții imobiliare are destinații precum: refinanțarea unui credit pentru investiții imobliare aflat în derulare la banca cooperatistă însăși sau preluarea unui credit pentru investiții imobiliare aflat în derulare la altă instituție de credit, creditul este acordat exclusiv în scopul rambursării creditului pentru investiții imobiliare, fiind garantat, de asemenea, cu ipotecă imobiliară.
2. Creditul de consum – reprezintă a doua categorie de credite acordate de către băncile cooperatiste și poate fi:
a) Credit de consum pentru nevoi personale, care poate fi acordat pentru următoarele destinații:
”nevoi personale nenominalizate ale solicitantului sau, după caz ale solicitantului si ale coplătitorilor acestuia;
dezvoltarea producției agricole in gospodăriile proprii;
comercializarea produselor obținute din producția agricolă în gospodăriile proprii;
pentru evenimente deosebite (vacanță, călătorii, căsătorie, botez, etc.);
refinanțarea unui credit de consum pentru nevoi personale aflat în derulare la organizația cooperatistă însăși ;
preluarea unui credit de consum pentru nevoi personale aflat in derulare la altă instituție de credit (identificarea acestei/acestor instituții de credit) ;
refinanțarea unui credit de consum pentru nevoi personale aflat în derulare la organizația cooperatistă însăși și preluarea unui credit de consum pentru nevoi personale aflat în derulare la altă instituție de credit (identificarea acestei/acestor instituții de credit)”.
b) Credit de consum pentru achiziționarea de bunuri, cum ar fi :
„autovehicule;
aparatură electronică și electrocasnic ;
mobilier;
alte obiecte de folosință îndelungată care nu fac obiectul creditelor pentru investiții imobiliare;
refinanțarea unui credit de consum pentru achiziționarea de bunuri aflat în derulare la organizația cooperatistă însăși;
preluarea unui credit de consum pentru achiziționarea de bunuri aflat în derulare la altă instituție de credit (identificarea acestei instituții de credit)”.
c)Creditul de consum cu destinație imobiliară – este creditul garantat cu garanții reale și/sau personale (excepție făcând creditul garantat numai cu ipotecă imobiliară) și care este acordat pentru una dintre următoarele destinații :
”Cumpărarea unei construcții ;
Realizarea unei construcții;
Reabilitarea, consolidarea, modernizarea, extinderea unei construcții;
Menținerea dreptului de proprietate a unei construcții realizate;
Cumpărarea unui teren;
Viabilizarea unui teren;
Menținerea dreptului de proprietate asupra unui teren ;
Refinanțarea unui credit pentru investiții imobiliare aflat în derulare la organizația cooperatista însăși;
Preluarea unui credit pentru investiții imobiliare aflat în derulare la altă instituție de credit – identificarea acestei institutii de credit ”.
Creditele acordate de către băncile cooperatiste prezintă anumite particularități, precum: creditele pentru investiții imobiliare se pot acorda pe termen scurt, mediu sau lung; creditele de consum pot fi acordate pe o perioadă de maxim 5 ani, excepție făcând creditele de consum cu destinație imobiliară, care pot fi acordate pe o perioadă mai mare de 5, în situația în care sunt îndeplinite condițiile cu privire la destinația creditului, avansul deținut de client și moneda de acordare a finanțării.
3.4. Condiții de creditare
Potrivit Regulamentului de funcționare și organizare al Băncii Cooperatiste ”Izvoru” Ștei, persoanele fizice – membri cooperatori beneficiază de credite, cu prioritate, față de persoanele fizice nemembri, în conformitate cu actul constitutiv al acesteia.
În vederea acordării de credite de către banca cooperatistă, solicitantul de credit trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale, dintre care: dovada obținerii unor venituri cu caracter de certitudine și permanență, considerate eligibile; solicitantul nu trebuie să figureze cu documente false și totodată trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani pentru a putea beneficia de credit.
De asemena, atât solicitantul, cât și coplătitorii trebuie să își dea acordul pentru consultarea bazei de date a Centralei Riscului de Credit și a Biroului de Credit la solicitarea organizației cooperatiste deoarece acordarea creditului se va face în funcție de rezultatele consultării bazelor de date.
În urma îndeplinirii condițiilor generale de creditare, banca cooperatistă va urmări clasificarea solicitanților – persoane fizice în categorii de risc de nerambursare.
Încadrarea și clasificarea solicitanților de credit în categoriile de risc de nerambursare se va realiza conform metodologiei prezentată în Anexa n.1, cu luarea în considerare a următoarelor caracteristici:
”natura veniturilor clientului;
valoarea veniturilor clientului/familiei;
situația locativă a clientului;
durata rezidenței la aceeași adresă a clientului;
vechimea în muncă a clientului;
starea civila a clientului;
vârsta clientului;
domeniul în care iși desfașoară activitatea clientul;
pregătirea profesională a clientului;
informații înscrise în bazele de date ale Centralei Riscului de Credit și ale Biroului de Credite.”
În conformitate cu metodologia prezentată în Anexa nr.1, încadrarea și clasificarea solicitanților de credite în clase de risc de nerambursare se realizează după următorul sistem de rating:
Clasa 1: risc scăzut – se atribuie solicitanților a căror punctaj obținut este peste 26 puncte inclusiv;
Clasa 2: risc mediu – se atribuie solicitanților a căror punctaj obținut este între 20 puncte inclusiv și 26 puncte exclusiv;
Clasa 3: risc ridicat – se atribuie solicitanților a căror punctaj obținut este de până la 20 puncte exclusiv.
Ulterior încadrării și clasificării solicitanților de credite în clase de risc de nerambursare, se consideră eligibili solicitanții de credit care sunt încadrați în clasa de risc ”mediu” sau ”scăzut”, acest pas fiind primul element necesar în luarea deciziei de acordare a creditului.
Utilizarea metodologiei prezentată în Anexa nr.1 creează premisa promovării unui proces adecvat de acordare și administrare a creditelor destinate persoanelor fizice, dând posibilitatea de a analiza capacitatea și disponibilitatea clientului de a-și rambursa datoriile la scadență. Evident fiind faptul că în procesul de acordare de credite, clientela țintă este reprezentată de clienții încadrați în clasa de risc ”scăzut”.
3.4.1.Categorii de venituri eligibile
În urma identificării clienților eligibili în funcție de clasele de risc din graficul de nerambursare, banca cooperatistă urmărește ca solicitanții de credite să realizeze venituri certe și cu caracter de permanență considerate eligibile. În vederea stabilirii capacității de plată a solicitantului, se vor putea lua în calcul și veniturile coplătitorilor.
În categoria veniturilor considerate eligibile se încadreaza următoarele tipuri de venituri:
”venituri din salarii și asimilate salariilor;
venituri din pensii;
venituri din indemnizații de asigurări sociale;
venituri din chirii;
venituri din activitatea agricolă si silvică;
venituri din dobânzi;
venituri din dividende;
venituri din profesii libere reglementate;
venituri din activități economice independente și autorizate;
venituri din contracte de management și administrare;
venituri din contracte pentru drepturi de autor;
venituri din comisioane încasate din vânzări”.
Veniturile din salarii și asimilate salariilor reprezintă o sursă certă și permanentă obținută de către solicitanții de credite în baza unui contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată sau a unui contract de muncă încheiat pe perioada determinată, caz în care perioada de creditare trebuie să fie mai mică decât perioada angajării.
În această categorie de venituri sunt incluse și dovedite prin adeverință de venit : venitul din salariul de bază, venitul din ore suplimentare, venituri din bonusuri/prime, venituri din tichete de masă, venituri din norma de hrană, venituri din diurne.
Veniturile din pensii constituie o sursă certă și permanentă, realizată de către solicitanții de credit, care pot fi dovedite prin cupon de pensie, decizie de pensionare, adeverință emisă de casele teritoriale de pensie, extras al contului în care se virează pensia.
Veniturile din chirii reprezintă sursa de rambursare obținută în baza contractelor de închiriere încheiate de către proprietarii de imobile, în calitate de locatori cu terțe persoane, care au calitatea de locatari (chiriași), contracte care au ca obiect de folosință temporară a unei suprafețe imobiliare în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Aceste venituri vor fi dovedite cu următoarele documente, care trebuie să fie înregistrate la administrația financiară: contractul de închiriere, declarația de venit global pentru anul anterior, respectiv cu actul de proprietate asupra imobilului care face obiectul contractului de închiriere.
Veniturile din activitatea agricolă și silvică reprezintă sursele obținute pe baza producției vegetală, animală, legumicolă, pomicolă, exploatare de masă lemnoasă, etc., dovedite cu documentele eliberate de primării sau de unitățile de preluare și prelucrare a produselor, asociații agricole, etc.
Veniturile din dividende reprezintă o altă categorie de venituri eligibile, concretizată în sursa de rambursare obținută de către acționarii societăților comerciale, plătite proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, conform hotărârii Adunării Generale a Asociaților.
Veniturile din profesii libere reglementate și venituri din activități economice independente și autorizate reprezintă o sursă certă și permanentă de rambursare obținută de Persoane Fizice Autorizate (notari, medici, avocați, experți contabili autorizați și alte persoane fizice cu activități independente autorizate), care își desfășoară activitatea în mod independent, potrivit legislației în vigoare.
Veniturile din contracte pentru drepturi de autor sunt obținute de către persoane care dețin drepturi de autor asupra unei opere științifice, artistice, lterare sau a altor opere de creație intelectuală, recunoscute și garantate conform prevederilor legale în vigoare.
3.4.2. Categorii de cheltuieli deductibile
Pentru a stabili capacitatea de plată a solicitantului de credit și a coplătitorului, este necesară determinarea venitului net lunar eligibil, care se calculează ca diferență între suma tuturor veniturile lunare eligibile și suma cheltuielilor lunare deductibile. Astfel, categoriile de cheltuieli deductibile pot fi cheltuielile de subzistență și angajamente lunare de plată, altele decât cele de natura creditului.
Cheltuileile de subzistență reprezintă costurile menite să asigure mijloacele necesare traiului, stabilite în scopul determinării venitului net lunar eligibil și diferențiate în funcție de mediul de rezidență, respectiv mediul urban și rural.
Potrivit Normei de creditare a Băncii Cooperatiste ”Izvoru” Ștei, ”valoarea minimă acceptat de organizația cooperatistă de credit pentru o persoană adultă din mediul urban este de 370 lei, iar din mediul rural este de 155 lei”, însă această valoare crește proporțional cu numărul de persoane aflate în întreținere, după cum urmează:
„pentru fiecare adult: în mediul urban – cu câte 331 lei, în mediul rural – cu câte 121 lei.
pentru fiecare copil: în mediul urban – cu câte 209 lei, în mediul rural – cu câte 88 lei.
Angajamentele de plată lunare, altele decât cele de natura creditului sunt: pensii alimentare, propriri, alte rețineri legale”.
Modalitatea de determinare a angajamentului de plată lunar aferent acordării și derularii creditului solicitat, indiferent de frecvența efectuării plații acestuia, este urmatoarea:
Orice alte costuri
Valoare credit acordat + Valoare dobânda totală calculată + decurgând din contractul
pe perioada creditarii de credit
Termenul de acordare exprimat in luni
La acordarea creditului, organizațiile cooperatiste trebuie să se asigure că pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul total de îndatorare a solicitantului se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia.
3.5. Garantarea creditelor
Instituția de credit solicită clientului împrumutat, garanții în vederea asigurării recuperării creditelor în situația în care acesta nu-și respectă obligațiile contractuale de rambursare a ratelor la data scadentă, de plată a dobânzilor și a celorlalte obligații rezultate din contract. Garanțiile pot fi garanții reale și garanții personale.
În cazul creditelor de consum, acordarea acestora este condiționată de prezentarea de către solicitant a unor garanții reale și/sau personale la nivelul a cel puțin 120% din valoarea creditului plus dobânda aferentă primului an de creditare, însă există excepții în care garantarea creditului are altă valoare, stabilită conform Normei privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste din rețeaua Creditcoop.
În ceea ce privește garantarea creditelor pentru investiții imobiliare, pentru solicitantul de credit care se încadrează în clasa de risc;
” ”scăzut”, valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare;
”mediu”, valoarea unui credit pentru investiții imobiliare nu poate depăși 75% din valoarea garanției ipotecare;
Creditele pentru investiții imobiliare vor fi garantate cu ipoteca imobiliară a cărei valoare nu poate fi mai mică de 133% din valoarea creditului.”
Garanțiile reale asigură îndeplinirea obligațiilor de plată din contractele de credit încheiate între organizația cooperatistă de credit și clienții săi. Acestea pot fi garanții reale imobiliare (ipotecă imobiliară) sau garanții reale mobiliare (ipotecă mobiliară).
Conform normelor interne de creditare ale organizațiilor cooperatiste de credit, nu pot fi luate drept garanții ipotecare: locuințele cumpărate de la stat și neachitate; imobilele cumpărate și achitate cu clauza de întreținere sau cu uzufruct viager, decât cu condiția ipotecării atât a imobilului, cât și a dreptului de uzufruct viager; terenurile aparținând domeniului public.
Garanțiile personale pot fi:
”garanți personali (ex.giranți, fidejusori) persoane fizice;
asigurarea riscului de neplată;
asigurarea împotriva altor riscuri (deces/invaliditate/șomaj, etc.);
garanția bancară (scrisoarea de garanție);
garanție emisă de fonduri de garantare.”
Giranții sunt persoanele fizice care se obligă față de creditor de a îndeplini ei înșiși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește. Garantul (girantul) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
”să fie persoană majoră, de cetățenie română, cu domiciliul în România;
să aiba capacitate deplina de exercitiu,
să faca dovada, că realizeaza venituri cu caracter de certitudine si permanență;
să garanteze obligația debitorului cu toate veniturile și averea mobilă si imobilă, prezente și viitoare, obținute din orice activitate.”
În ceea ce privește veniturile giranților, nu sunt acceptate ca și garanție cele care provin din: ajutoare sociale și indemnizații pentru persoanele cu handicap; ajutoarele de șomaj, ajutoarele sociale și indemnizații pentru creșterea copilului; pensii pentru veterani și revoluționari.
Capitolul IV. Creditarea persoanelor fizice la Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei
4.1. Prezentarea produselor de creditare ale Băncii Cooperatiste ”Izvoru” Ștei
Banca cooperatistă ”Izvoru” Ștei pune la dispoziția clienților o gamă largă de produse de creditare, în funcție de tipul de client și nevoile de finanțare ale acestuia. Creditele se disting prin destinația creditului, valoarea creditului, garanții, costuri aferente creditului, dar și alte trăsături.
Dintre produsele de creditare puse la dispoziția clienților de către banca cooperatistă, fac parte:
”Creditul ”Start” – acordat pentru nevoi personale sau preluarea unor credite de la alte instituții de credit;
Creditul ”Overdraft” – facilitate de credit sub formă de descoperire autorizată de cont (DAC) reutilizabilă (revolving), prin intermediul contului curent la care este atașată. DAC funcționează ca o linie de credit pentru persoane fizice;
Creditul ”Fidelitate” – credit de consum clienților care au mai beneficiat de credite de la organizația cooperatistă de credit;
Creditul ”Rustic” – credit de consum adresat clienților care obțin venituri din agricultură;
Creditul ”Senior” – credit de consum adresat clienților care au calitatea de pensionar;
Creditul ”Auto” – credit acordat pentru achiziționarea unui autovehicul;
Creditul ”Prima mașină” – credit acordat pentru achiziționarea unui autovehicul prin programul guvernamental ”Prima mașină”;
Creditul ”Imobiliar PF” – credit pentru investiții imobiliare adresat clienților persoane fizice;
Creditul ”Prima casă” – credit pentru investiții imobiliare acordat prin programul guvernamental ”Prima casă”;
Creditul ”Eveniment” – credit de consum adresat clienților persoane fizice pentru tratamente medicale, deces, studii și alte evenimente”.
Principalele tipuri de credite acordate persoanelor fizice din cadrul creditelor de consum sunt Creditul ”Start” și Creditul ”Rustic”. În cele ce urmează, vor fi prezentate principalele deosebiri și asemănări a celor mai acordate produse de creditare persoanelor fizice.
Sursa: Interpretare proprie pe baza ***Procedura de lucru privind produsele de creditare a organizațiilor cooperatiste de credit, Mai 2015
Pe baza celor prezentate, putem concluziona că principalele criterii în identificarea produsului bancar adecvat, reprezintă categoria de clienți eligibili și veniturile eligibile. Dacă în cazul creditului ”Start”, clienții eligibili sunt cei care nu au beneficiat de credite de la organizația cooperatistă de credit și care se încadrează în clasa de risc de nerambursare scăzut, în cazul creditului ”Rustic”, clienții eligibili sunt cei care domiciliază în mediul rural și/sau clienții care obțin venituri din agricultură, indiferent de mediul de rezidență. Însă, aceste produse de creditare se aseamănă din punct de vedere al perioadei de acordare creditului, garanțiilor, documentației solicitate și al fluxului de creditare.
Așadar, în baza celor menționate mai sus, organizațiile cooperatiste de credit pun la dispoziția clienților credite care să-i mențină pe aceștia, dar și credite care să atragă clienți noi, existând produse de creditare care să fie adecvate fiecărui client în parte, în funcție de nevoia acestuia.
4.2.Studiu privind acordarea unui credit ”Start” de către Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei
În vederea susținerii aspectelor teoretice prezentate în această lucrare, vor fi prezentate pe scurt principalele etape și documentele pentru solicitarea și contractarea unui credit de consum pentru nevoi personale de la Banca Cooperatistă ”Izvoru” Ștei.
Finanțarea persoanelor fizice prin intermediul creditului bancar presupune parcurgerea mai multor etape. Procesul de creditare începe de la primul contact al clientului cu salariatul desemnat de organizația cooperatistă pe linia activității de promovare și vânzare a produselor de credite.
În primul rând, în procesul de creditare, se pune problema identificării nevoii de finanțare a clientului. Identificarea nevoii de finanțare a clientului constă în existența unei discuții informative, ce se va axa pe obținerea de informații de natură calitativă: vârsta, stare civilă, studii, situație familială, situație profesională (loc de muncă, vechimea la ultimul loc de muncă, funcția deținută, etc.), venituri, posibilități de garantare. Practic, această etapă constă în identificarea nevoii de finanțare a clientului și în informarea acestuia cu privire la serviciile bancare oferite, în vederea identificării celui mai potrivit produs de creditare bancară.
Pe baza nevoii de finanțare a clientului, are loc identificarea produsului de creditare cel mai adecvat și care răspunde cel mai bine acesteia.
În cazul prezentat, produsul de creditare care răspunde cel mai bine nevoii de finanțarea a clientului este creditul ”Start”, deoarece solicitantul este client nou și se încadrează în gradul de risc ”scăzut” (prezentat în Anexa nr.1) și solicită un credit pentru nevoi personale.
Odată identificat produsul de creditare adecvat, se vor introduce datele comunicate de client în aplicația informatică, în vederea realizării unei evaluări inițiale a bonității, efectuând următoarele operațiuni:
Identificarea posibilei clase risc a clientului, în baza fișei indicatorilor de evaluare (Anexa nr.1 – fișa de risc):
Pe baza rezultatelor analizei indicatorilor din fișa de risc, riscul de nerambursare al clientului în situația prezentată este ”scăzut”.
Determinarea potențialului grad maxim de îndatorare:
Având în vedere următoarele aspecte în privința situației clientului: riscul de nerambursare este scăzut; clientul va beneficia de un credit de consum; garanția propusă este garanție personală; veniturile solicitantului sunt exclusiv de natură salarială; creditul are un termen de 5 ani cu dobândă fixă, potrivit Normei de creditare a persoanelor fizice, gradul maxim de îndatorare este de 60% din venitul net lunar eligibil.
Stabilirea preliminară a angajamentului total de plată lunară maxim admis (pe baza venitului net lunar declarat):
În cazul prezentat venitul net lunar este reprezentat de veniturile exclusiv de natură salarială, iar valoarea acestora este: 1360 lei + 1230 lei=2590 lei.
Cheltuielile deductibile sunt compuse doar din cheltuieli de subzistență, respectiv: 155 lei pentru cheltuieli de subzistență ale solicitantului, 121 lei cheltuieli de subzistență ale soției solicitantului și 88 lei cheltuieli de subzistență ale unui copil aflat în întreținere. Aceste valori ale cheltuielilor se aplică pentru solicitanții care au domiciliul în mediul rural și sunt prezentate conform Normei de creditare a băncii cooperatiste.
Așadar, valoarea totală a cheltuielilor deductibile este: 155 lei + 121 lei + 88 lei=364 lei
Pe baza venitului net lunar și a cheltuielilor deductibile, se calculează venitul net lunar eligibil, astfel: 2590 lei – 364 lei = 2226 lei.
Pentru a determina angajamentul total de plată lunar maxim admis, procentul gradului maxim de îndatorare se aplică venitului net lunar eligibil, astfel angajamentul total de plată maxim admis este 60% x 2226 lei=1335,6 lei
Dimensionarea valorii creditului accesibil și estimarea angajamentului lunar de plată aferent acestuia pe baza graficului de rambursare informativ:
Având în vedere faptul că, în acest caz, clientul solicită un credit în valoare de 20.000 lei pe o perioadă de 60 luni și produsul de creditare identificat ca fiind cel adecvat este ”Start”, în care, potrivit Normei de creditare a băncii cooperatiste, rata anuală a dobânzii fixe la data acordării creditului este de 7,40%, comisionul de analiză al dosarului de creditare a persoanelor fizice este 200 lei, comisionul de administrare al creditului este 25 lei/lună, angajamentul lunar de plată luat în calcul la determinarea bonității se calculează astfel:
Evaluarea preliminară a bonității solicitantului.
În fișa de evaluare a bonității (Anexa nr.5), este prezentat faptul că solicitantul de credit îndeplinește condițiile de bonitate, astfel angajamentul total de plată lunară este mai mic decât angajamentul total de plată lunară maxim admis ( 386,33 lei < 1335,6 lei ).
Pentru identificarea obligațiilor de plată aferente creditelor luate de la alte instituții de credit și determinarea angajamentului total de plată lunară maxim admis în baza venitului net lunar declarat, ofițerul de credit poate solicita încă din faza de discuții o verificare la Biroul de Credit pe baza Acordului de transmitere , prelucrare și consultare a informațiilor (Anexa nr.10) la S.C.Biroul de Credit S.A.
În situația prezentată, solicitantul este considerat un potențial client eligibil, drept urmare, i se prezintă etapele procedurale ce trebuie parcurse pentru acordarea creditului și i se înmânează lista documentelor și formularele necesare accesării creditului, un exemplar al proiectului de contract de credit, dacă este cazul sau dacă se solicită de către client, scadențar informativ, precum și formularul "Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" conform modelului din anexa nr. 11.
În contiuare, are loc informarea și consilierea clientului asupra documentelor necesare a fi prezentate în vederea trecerii la etapa următoare.
Astfel, solicitantul îi înmânează ofițerului de credite documentația necesară, care cuprinde:
Actul de identitate pentru solicitant, coplătitori și garanți (copie și original);
Documente care atestă capacitatea de a dispune de venituri certe, permanente și considerate eligibile: adeverință de venit (Anexa nr.3 .);
Acordul de consultare al solicitantului și al coplătitorilor la baza de date a Centralei Riscului de Credit și a Biroului de Credit (Anexa nr.9, Anexa nr.10 );
Documente justificative pentru destinația creditului – după caz.
Ofițerul de credite asistă clientul în completarea cererii de credit ( Anexa nr.2 ), preia documentele de la client și efectuează verificarea formală a documentației de credit pentru a constata dacă aceasta este completă și corectă.
În cererea de credit sunt specificate suma și tipul facilității pentru care a aplicat solicitantul, datele de identificare ale acestuia, informații cu privire la drepturile patrimoniale și obligațiile solicitantului (tipul locuinței, dacă este posesor autoturism, tipul creditelor pe care solicitantul le mai are), vârsta, studiile, funcția pe care o are în firma la care lucrează, precum și date cu privire la angajator. Cererea de credit va include declarația pe propria răspundere privind valoarea angajamentelor de plată (Anexa nr.4) ale solicitantului, coplătitorilor și garanților acestuia.
În cazul prezentat, clientul a solicitat un credit de nevoi personale în valoare de 20.000 lei pe o perioadă de 60 de luni.
Așadar, doar documentațiile complete vor fi acceptate, procesul de creditare continuându-se cu pașii prevăzuți mai jos.
La primirea și înregistrarea cererii de credit, ofițerul are obligația de a solicita verificarea bazelor de date a Centralei Riscului de Credit și a Biroului de Credit (caz în care verificarea nu s-a efectuat în faza de discuții) atât pentru solicitant, cât și coplătitori. Verificarea bazelor de date presupune obligativitatea existenței acordurilor de consultare oferit de solicitant și coplătitori, care pot fi întocmite la data primirii și înregistrării cererii de credit sau la o dată ulterioară celei în care s-a primit și înregistrat cererea de credit.
Procesul de creditare va continua, respectiv documentația de credit se va transmite pe circuit în vederea realizării activității de analiză și aprobare doar dacă la data depunerii cererii de credit, solicitantul sau coplătitorul nu figurează cu credite restante. Rezultatele consultării bazelor de date a Centralei Riscului de Credit și a Biroului de Credit se vor lista și anexa la dosarul de credit.
În acest caz, solicitantul și coplătitorul nu figurează cu credite restante în urma rezultatelor consultării bazelor de date a Centralei Riscului de Credit și a Biroului de Credit, deci documentația de credit este transmisă în vederea analizării și aprobării creditului.
După primirea cererii de credit și a celorlalte documente necesare analizării acordării creditului, ofițerul de credite are obligația de a elibera solicitantului de credit, un înscris datat, conform Anexei nr.12, care conține confirmarea creditorului că i s-au predat actele necesare analizării acordării creditului.
Următorul pas constă în verificarea documentației prin contactarea telefonică a angajatorului pentru a stabili dacă informațiile din adeverințele de venit corespund cu datele înscrise în documentele justificative, apoi introducerea datelor corespunzătoare cererii de finanțare a clientului și a documentelor prezentate de acesta în aplicația informatică.
Informațiile și documentația prezentată de către solicitant se dovedesc a fi corecte, de asemenea, și evaluarea inițială a bonității clientului se dovedește a fi corectă și adecvată.
Așadar, se iau în considerare informațiile rezultatele din evaluarea inițială a bonității clientului, rezultând o capacitate maximă de rambursare de 1335,6 lei (întrucât familia este compusă din 3 membri, cheltuielile de subzistență sunt în valoare de 364 lei).
În baza datelor financiare a clientului și a produsului de creditare acordat acestuia, rata anuală a dobânzii fixe la data acordării creditului este de 7,4%, dobânda anuală efectivă este de 9,1%, comisionul de administrare credit este de 25,00 lei/lună, comisionul de analiză dosar de creditare (după tipul de credit) este 200,00 lei, valoarea totală de plată lunar este de 386,33 lei/lună și valoarea totală de plată a creditului este 23.179,8 lei.
În urma pașilor prezentați mai sus, ofițerul de credite întocmește nota de prezentare a cererii de credit (Anexa nr.8), care însoțită de documente, o transmite analistului de credit sau consilierului juridic, urmând analiza riscului de credit, care reprezintă procesul prin care banca cooperatistă urmărește limitarea la maxim a expunerii organizației cooperatiste de credit la riscul de credit.
Analiza efectuată de consilierul juridic presupune verificarea documentației de credit prezentată de solicitant și a documentelor întocmite de către ofițerul de credite.
În acest sens, consilierul juridic efectuează următoarele verificări: ”dacă toate documentele au fost prezentate; dacă au fost completate toate câmpurile în cadrul documentelor prezentate; dacă există viza de conformitate cu originalul pe documentele, care necesitau a fi prezentate original; corelația dintre datele de identificare existente în actele de identitate și documentele din care rezultă veniturile; valabilitatea actelor de identitate; angajatorii care au emis adeverințele de venit existente la dosar; identificarea și verificarea garanțiilor prezentate; nota de prezentae întocmită de către ofițerul de credite”.
În baza verificărilor efectuate, consilierul juridic va emite opinia juridică (Anexa nr.14), document care se va lista și atașa la documentația de credit. În cazul prezentat se respectă prevederile legale, drept urmare consilierul juridic trimite documentația însoțită de opinia juridică analistului de credite, însă, în caz contrar consilierul juridic putea propune respingerea solicitării creditului, situație în care dosarul de credit se returnează ofițerului de credite.
În situația în care documentația de credit nu ar fi fost verificată de consilierul juridic, analistul de credite ar fi procedat inițial la verificarea documentației prezentată de solicitant și a documentelor întocmite de către ofițerul de credite.
În ceea ce privește analiza de fond, aceasta constă în verificarea și interpretarea unor indicatori calitativi și cantitativi pe baza datelor din documentația de credit sau introduse în aplicația informatică. Analistul de credite va parcurge următoarele etape:
”Verificarea venitului lunar eligibil pentru solicitant și coplătitori;
Verificarea venitului net lunar eligibil al solicitantului/coplătitorilor, indiferent de facilitatea de credit solicitată de client;
Verificarea încadrării clientului în nivelul maxim admis al gradului total de îndatorare;
Verificarea garanțiilor;
Întocmirea referatului privind îndeplinirea condițiilor de aprobare, astfel, în baza analizei efectuate, se întocmește referatul Anexa nr.6, care va conține opinia asupra îndeplinirii condițiilor de aprobare a creditului. ”
Ulterior, salariatul cu atribuții de administrare a riscurilor analizează informațiile cuprinse în nota de prezentare a cererii de credit întocmită de ofițerul de credite, în referatul privind îndeplinirea condițiilor de aprobare a creditului pentru clienții persoane fizice (Anexa nr.6) întocmit de analistul de credit și a celor prezentate în opinia juridică asupra documentației de credit. Apoi, întocmește opinia de risc (Anexa nr. 13) în funcție de analiza efectuată privind riscul de nerambursare a clientului.
După întocmirea opiniei de risc, salariatul cu atribuții de administrare a riscurilor înaintează întreaga documentație de credit șefului compartimentului credite. Pentru aprobarea/respingerea documentației de credit, șeful compartimentului de credit va transmite dosarul către factorii de decizie stabiliți în acest sens prin hotărârea Consiliului de Administrație al organizației cooperatiste. Aprobarea și acordarea creditelor reprezintă ultima etapă a procesului de creditare.
Așadar, în acest caz, creditul a fost aprobat și clientului i s-a înmânat spre semnare contractul de credit și graficul de rambursare. Clientul a ridicat suma în numerar de la caseria unității bancare, pentru a o utiliza în scopuri personale.
Concluzii
Din punctul meu de vedere, cooperativele de credit au avut o evoluție frumoasă în țara noastră deoarece, dacă la început au fost înființate, în special, pentru a sprijini, emancipa și împroprietării populația din mediul rural, suferind numeroase transformări și modernizări în evoluția lor, în prezent sunt instituții de credit bine organizate.
Instituțiile de credit au o importanță fundamentală în economie, prin faptul că acestea contribuie într-o mare măsură la stabilizarea economică, la atragerea spre fructificare a economiilor populației, dar și la dezvoltarea sectorului privat prin sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordare de credite.
Băncile cooperatiste sunt instituții de credit, care întregesc sistemul bancar românesc și reprezintă pentru acesta, în primul rând, tradiție și continuitate, având în vedere faptul că funcționează în România încă din 1851, când au luat ființă primele astfel de bănci. De asemenea, cooperativele și-au păstrat identitatea chiar dacă de la apariție până în prezent au funcționat sub diferite forme de organizare și cu mai multe denumiri.
Din anul 2001, când au fost nevoite să se reorganizeze prin afilierea la o Casă Centrală a Cooperativelor sau prin transformarea în bănci comerciale, cooperativele de credit au reglementări specifice care se regăsesc în reglementările după care funcționează băncile comerciale: cerințe prudențiale, administrare, supraveghere, rezervă obligatorie. În prezent, în România, există rețeaua cooperatistă Creditcoop care este formată din Banca Centrală Cooperatistă, agențiile acesteia și băncile cooperatiste afiliate la aceasta.
Băncile cooperatiste din rețeaua Creditcoop desfășoară activități similare celorlalte instituții de credit, însă principala activitate a acestora este acordarea de credite membrilor cooperatori – persoane fizice, motiv pentru care am prezentat un studiu privind acordarea unui credit persoanelor fizice.
În cazul prezentat în această lucrare, creditul a fost aprobat. Clientul a semnat contractul de credit pentru suma de 20.000 lei pe o perioadă de 60 luni. Din analiza creditului au rezultat următoarele:
Rata lunară a creditului este în valoare de 386,33 lei/lună;
Verificările efectuate la angajator au confirmat informațiile declarate și prezentate în documentele depuse la dosar;
Verificările în bazele de date ale Biroului de Credit și ale Centralei Riscului de Credit au reflectat un istoric foarte bun de creditare a clientului;
Au fost constituite garanțiile prevăzute de norma internă, respectiv garanții personale;
Suma aprobată clientului a fost ridicată de către acesta, în numerar de la caseria unității bancare, pentru a o utiliza în scopuri personale.
Pe baza studiului de caz prezentat, se poate concluziona faptul că scopul înființării cooperativelor de credit, se regăsește și în prezent în activitatea de creditare, adică sprijinirea populației cu venituri relativ reduse.
Așadar, cooperativele de credit au avut o evoluție ascendentă, iar dacă în trecut au fost constituite, în special, pentru a sprijini populația cu venituri reduse, în prezent oferă o gamă mai diversificată de produse și servicii în vederea satisfacerea nevoilor clienților, putând să concureze cu băncile comerciale.
Bibliografie
Cărți:
A.Cuzin, Cercetări economice, București, 1926
Academia Română, DEX, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998
Barbu Paul Emanoil, Din istoria cooperației de consum și credit din România, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1995
Botea Emil, Vârban Mircea, Băncile Populare-Cooperative de credit, Editura Gircom, 1999,
Dardac Nicolae, Vâșcu Teodora, Monedă-Credit I, Editura ASE, București, 2003
Dedu Vasile, Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București, 2008
Degău Ioan, Pagini din istoria BNR III.Băncile din Bihor, Casa de presă și Editura Anotimp Oradea în colaborare cu Editura Abaddaba, 2000
Dobrescu Vasile, Sistemul de credit românesc din Transilvania 1872-1918, Editura Universității ”Petru Maior”, Târgu Mureș, 1999
Haranguș Daniela, Băncile și managementul operațiunilor bancare, Editura Artpress, Timișoara, 2006
Heteș-Gavra Iosif, Activitatea și operațiunile instituțiilor de credit, Editura Mirton, Timișoara, 2009
Maricica Stoica, Management bancar, Editura Economica, București, 1999
Petrescu Claudia, Cooperativele din România: actori ai dezvoltării socio-economice, Editura Polirom, Iași, 2013
Zăpodenu Daniela, Monedă și credit. Instituții monetare și de credit, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2005
Legislație:
***Codul de Comerț din 10 mai 1887
*** Legea Băncilor populare sătești și a Casei lor Centrale din 29 martie 1903
***Decretul nr.133 din 2 aprilie 1949 privind organizarea cooperației
***Decret-Lege Nr. 67/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și credit, abrogată și înlocuită de Legea nr.109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit
***Legea nr.109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit înlocuită și abrogată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit
***Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit înlocuită și abrogată de Ordonanța de Urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
*** Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6.12.2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în M.O. nr. 1027 din 27.12.2006, aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 227 din 4.07.2007
Documente interne:
***Actul Constitutiv al organizației cooperatiste de credit ”Banca Cooperatistă Izvoru Ștei”
***Norma privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP, Mai 2015
***Procedura de lucru privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP, Mai 2015
Site-uri:
www.creditcoop.ro
www.bnr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cooperativele de Credit – Traditie Si Prezent (ID: 112946)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.