Controlul Si Expertiza Alimentelor Ecologice, Halal Si Kosher Ceaehk

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

MASTER

Specializarea: Controlul și Expertiza Alimentelor Ecologice, Halal și Kosher – CEAEHK

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Conducător științific:

Șef de Lucrări, Doctor, Lucian ILIE

Absolvent:

Decebal – Ștefăniță Pădure

2016

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

MASTER

Specializarea: Controlul și Expertiza Alimentelor Ecologice, Halal și Kosher – CEAEHK

SCHEME VOLUNTARE PENTRU CERTIFICAREA CALITĂȚII ÎN SISTEM EUROPEAN

Conducător științific:

Șef de Lucrări, Doctor, Lucian ILIE

Absolvent:

Decebal – Ștefăniță Pădure

2016

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………..3

PARTEA TEORETICĂ

Capitolul 1. Certificarea calității

Definirea certificării…………………………………………………….…………..….5

Obiectivul certificării – focus către client……………………….…….…….…..……5

Tipuri de certificări……………………………………………………………………7

Capitolul 2. Sisteme funcționale pentru certificarea voluntară a calității produselor agroalimentare

Definiții și scurt istoric al certificării produselor agroalimentare.……..………………8

Situația actuală europeană în domeniul certificării produselor agroalimentare….……9

Situația națională a sistemelor de calitate a produselor agroalimentare..……….……10

Orientări pentru definirea unei scheme de calitate…..……………………….………12

CONTRIBUȚIA AUTORULUI

Capitolul 3. Definirea schemei de calitate pentru produse „din ferma mea”

Definirea lanțurilor scurte de aprovizionare alimentară……………………………..12

Ce este securitatea alimentară..……………………………………..…………..……xx

Principiile schemei de calitate produse „din ferma mea”……………………….……xx

Mecanismul de funcționare ……………………………………..………….….……xx

Capitolul 4. Definirea schemei de calitate „Produs de Post”

Postul în religia creștin-ortodoxă …………………….…………………………..….xx

Poziția bisericii ortodoxe române cu privire la posturile bisericești…………..….…xx

Principiile schemei de calitate produse „de Post”.…………….…..…………………xx

Mecanismul de funcționare …………………….……………………………………xx

CONCLUZII…………………………………….……………………………..…………xx

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………..……………………..xx

DECLARAȚIE…………………………………………………….……………………..xx

ANEXE……………………………………………………………….…………………..xx

INTRODUCERE

Producătorii europeni pot continua să ofere o gamă diversificată de produse de calitate numai dacă sunt răsplătiți în mod corespunzător pentru eforturile depuse. Aceasta presupune ca ei să aibă capacitatea de a informa cumpărătorii și consumatorii în privința caracteristicilor propriilor produse, în condiții de concurență loială. De asemenea, aceasta presupune ca producătorii să își poată identifica în mod corect produsele pe piață. Calitatea și diversitatea producției agroalimentare din Uniunea Europeană reprezintă unul dintre punctele forte ale acesteia, în ultimii ani acesta reprezentând un avantaj concurențial pentru producătorii din Uniune și contribuind în mod semnificativ la patrimoniul său cultural și gastronomic actual. Acest fapt se datorează competențelor și hotărârii agricultorilor și producătorilor din Uniune, care au păstrat vii tradițiile și, în același timp, au ținut seama de metodele și materialele de producție noi.

Studiul efectuat de Comisie în anul 2010 [Arete – Inventory of certification schemes for agricultural products and foodstuffs marketed in the EU Member States] constată o diversificare importantă a sistemelor de certificare voluntară a produselor agricole și alimentare. Inventarul întocmit pentru Comisie în anul 2010 enumeră 441 de scheme (inclusiv subschemele) diferite, 424 EU și 17 non-EU.

Fig. 0.1 Numărul de scheme după țara de origine

În acest context socio-economic european, în care calitatea certificată reprezintă un avantaj al fermierului și o solicitare a consumatorului, România nu a introdus în strategia națională de dezvoltare rurală măsurile europene privind Calitatea și Promovarea produselor agroalimentare.

Lucrarea de față își propune o analiză a situației europene și naționale privind sistemele de certificare voluntară a calității, pentru a propune în final introducerea în politica națională de dezvoltare rurală a mecanismelor și instrumentelor europene, adaptate producătorilor români si pieței naționale. Propunerile au ca obiectiv principal crearea de beneficii materiale pentru producători, cât și de creștere a gradului de încredere a consumatorilor în produsele agroalimentare românești.

Schemele facultative de calitate propuse, vor viza definirea mecanismului pentru atestarea/certificarea produselor rezultate ca urmare a unui proces de cooperare pe lanțul scurt de aprovizionare alimentar (LSAA), precum și o schemă pentru atestarea/certificarea produselor alimentare „de Post”, folosind un referențial de certificare in sistem tradițional-religios.

PARTEA TEORETICĂ

Capitolul 1. Certificarea calității

Definirea certificării

CERTIFICAREA reprezintă activitatea unei instituții sau organizații autorizate, independente, în vederea determinării, verificării și atestării scrise a conformității calității unei entități (produs, serviciu sau proces) prin confirmarea superiorității tuturor caracteristicilor acesteia în comparație cu un referențial prestabilit.

Criteriile generale pentru organismele de certificare a sistemului de calitate și pentru cele ce execută certificări de produse și servicii sunt prevăzute în normele Comunității Economice Europene EN 45012 și respectiv EN 45011. Aceste norme au fost adoptate în Romania sub numele de SR EN 45012 și respectiv SR EN 45011. Acest standard s-a transformat în anul 2012 în SR EN ISO/IEC 17065:2013, iar termenul care precizează finalizarea tranziției este de 3 ani de la data publicării standardului, respectiv la 15 septembrie 2015.

Conform definițiilor din domeniu, organismului de certificare trebuie să fie în primul rând neutru de interesele între agenții economici angajați în producerea și comercializarea produselor și serviciilor precum și de proiectarea și implementarea sistemului calității.

Putem spune că certificarea reprezintă procedura de atestare a conformității unui produs, a unui serviciu sau a unui sistem de management în raport cu un standard de referință.

Pe piață întâlnim două sisteme de certificare:

obligatorie care se referă la "domeniul reglementat": acest domeniu definește produsele/serviciile care cad sub incidența unor reglementări obligatorii cum ar fi reglementările naționale referitoare la protecția vieții, sănătății consumatorului, protecția muncii și a mediului înconjurător, directivele europene de armonizare privind "cerințele esențiale".

voluntară care se referă la "domeniul nereglementat", deci la produsele și/sau serviciile pentru care nu există reglementări obligatorii. Acest tip de certificare este utilizat de producători ca instrument pentru păstrarea piețelor de desfacere și pentru obținerea avantajelor competitive în raport cu concurența. Declararea voluntară sau facultativă face parte din politica de management a calității producătorului și are o puternica influență asupra comunicării către clientul final.

Obiectivul certificării – focus către client

Misiunea unei organizații care aspiră la un sistem de management al calității (SMC) este aceea de a identifica cât mai exact și de a satisface cât mai profitabil nevoile și dorințele clienților săi. Organizațiile trebuie să fie conștiente că supraviețuirea pe termen lung și scurt este posibilă prin adaptarea lor la cerințele clienților. Calitatea este o noțiune abstractă și se referă la ceea ce clientul dorește, și nu ceea ce instituția decide că este mai bine pentru acesta. Orientarea spre client, nu este însă o condiție suficientă a managementului calității, organizațiile având nevoie de strategii bine puse la punct pentru a satisface cerințele din ce în ce mai sofisticate ale clienților. Aplicarea principiului „focalizare către client” implică următoarele etape procedurale:

identificarea nevoilor și așteptărilor clienților cu privire la produse și servicii, caracteristicile acestora, preț, etc.;

comunicarea acestor nevoi și așteptări în întreaga organizație;

asigurarea unui echilibru între modul de abordare a nevoilor clienților și a celorlalte părți interesate (proprietari, personalul organizației, furnizori, comunitatea locală, societatea în general);

evaluarea satisfacției clienților pentru îmbunătățirea continuă a rezultatelor;

managementul relațiilor cu clienții.

Identificarea și satisfacerea cerințelor clienților trebuie să reprezinte punctul de plecare al tuturor activităților din organizație. Calitatea trebuie definită în raport cu cerințele clienților, cerințe determinate de nevoile, dorințele și așteptările lor. Cerințele clienților sunt transpuse în specificații, pe baza cărora sunt realizate produsele, cu anumite caracteristici de calitate.

Fig. 1.2.1. Calitatea produsului versus specificații

Pentru satisfacerea cerințelor clientului se impune îmbunătățirea calității în toate domeniile de activitate ale organizației, nu doar în cele implicate în realizarea produselor sau serviciilor. Numai atunci când toți angajații și toate compartimentele satisfac așteptările clientului, organizația va putea câștiga și menține încrederea acestuia.

Celebra imagine „tree swing” datând din anii 60 sugerează foarte bine diferența dintre produsul dorit de către client și produsul realizat într-un sistem „defect” din punct de vedere al comunicării.

Fig. 1.2.2. Produsul solicitat și produsul primit de client într-un sistem cu deficiențe de comunicare

Tipuri de certificări

de produs – atestă conformitatea produselor în raport cu reglementări, standarde sau specificații tehnice date ca referențial de certificare;

de sistem – atestă conformitatea sistemului calității dintr-o organizație în raport cu un referențial de sistem (ISO 9001, ISO 22000 etc.);

de persoană – atestă calificarea oamenilor într-un anumit domeniu conform cerințelor de certificare standardizate.

Capitolul 2.

Sisteme funcționale pentru certificarea voluntară a calității produselor agroalimentare

Definiții și scurt istoric al certificării produselor agroalimentare

Definiția produsului alimentar

Regulamentul (CE) 178/2002 al Parlamentului European și al Comisiei definește la Articolul 2 „produsele alimentare”. Acestea, în sensul regulamentului, înseamnă orice substanță sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parțial prelucrat sau neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni. „Produsele alimentare” includ băuturile, guma de mestecat și orice substanță, inclusiv apa, încorporată în mod intenționat în produse alimentare în timpul producerii, preparării sau tratării lor. Ele includ apa după punctul de conformitate, așa cum este definit la articolul 6 din Directiva 98/83/CE și fără a aduce atingere cerințelor Directivelor 80/778/CEE și 98/83/CE.

„Produsele alimentare” nu includ:

(a) hrana pentru animale;

(b) animalele vii, în afara cazurilor în care ele sunt pregătite pentru introducerea pe piață pentru consumul uman;

(c) plantele înainte de a fi recoltate;

(d) medicamentele în sensul specificat de Directivele 65/65/CEE (1) și 92/73/CEE (2) ale Consiliului;

(e) cosmeticele în sensul Directivei 76/768/CEE (3) a Consiliului;

(f) tutunul și produsele din tutun în sensul Directivei 89/622/CEE (4) a Consiliului;

(g) substanțele stupefiante sau psihotrope în sensul Convenției Unice asupra substanțelor stupefiante din 1961 și al Convenției Organizației Națiunilor Unite privind Substanțele Psihotrope din 1971;

(h) reziduurile și substanțele contaminante

Istoric al certificării

În urmă cu 6.000 de ani scrierea indiană dedicată medicinei și nutriției „Ayurved” spunea ”Ești ceea ce mănânci”. Încă de atunci, oamenii descoperiseră importanța hrănirii corecte și echilibrate, cu alimente sănătoase și de calitate, ca una dintre condițiile esențiale ale sănătății umane și ale duratei și calității vieții omului.

De-a lungul istoriei, mai toate religiile au formulat principiile de hrănire adecvată, în consens cu spațiul geografic pe care îl acopereau, cu specificul cultural al popoarelor respective, având însă ca numitor comun, pe lângă o conexiune mai strânsă cu divinitatea, obținerea de beneficii maxime pentru organismul uman. În această ideatică se încadrează sistemul de hrănire ,,KASHER”, propriu religiei mozaice, sistemul de alimentație ,,HALAL”, specific islamismului și chiar diferitele practici ale postului, specifice religiei creștine. Lor avea să li se alăture mai târziu alimentația ecologică, subsumată ideologiei ecologice, de refacere a echilibrului planetar, de reconexare a omului la natură, inclusiv prin alimentație.

Primele referențiale de certificare (atestare) pentru alimente le regăsim în scrierile religioase Coran și Tora. Aceste scrieri defineau în urma cu peste 2.500 de ani, criterii de selecție pentru alimentele care pot purta numele de HALAL și KASHER. Condițiile impuse erau atât pentru sistemul de producție cât și pentru produsul în sine.

Agricultura ecologică își are începuturile între anii 1920 – 1960, imediat după începerea procesului de industrializare a agriculturii [Papacostea, 1981 și Stoian, 2005] și declanșarea „revoluției verzi”, de către Rudolf STEINER în Germania, fondatorul conceptului de „agricultură biodinamică”, Sir Albert HOWARD în Anglia, pe ale cărui idei s-a fondat școala de „agricultură organică” , H. MŰLER în Elveția, autor al conceptului de agricultură „organo-biologică” și C. LEMAIRE și J. BOUCHER în Franța, fondatorii școlii de „agricultură biologică”.[Ion TONCEA, Enuță SIMION, Georgeta IONIȚĂ NIȚU, Daniela ALEXANDRESCU, Vladimir Adrian TONCEA – 2014]

Situația actuală europeană în domeniul certificării produselor agroalimentare

Uniunea Europeană, prin politicile practicate în domeniul calității produselor agricole a identificat și stabilit, la începutul anilor ’90, trei sisteme referitoare la denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate, la specialitățile tradiționale garantate și la agricultura ecologică.

De asemenea, standardele comerciale ale Uniunii, oferă un cadru legislativ potrivit pentru funcționarea corectă a pieței în condiții de concurență loială.

În sectorul privat s-a constatat în ultimul deceniu o creștere a numărului de sisteme de certificare motivul fiind respectarea standardelor de bază prin certificarea programelor de asigurare a calității, dar mai ales pentru că pot fi o garanție pentru consumatori că produsul certificat are caracteristici și proprietăți care oferă valoare adăugată.

Chiar din anul 2006, Comisia Europeană și-a propus reformarea sistemului referitor la indicațiile geografice și denumirile de origine protejate, prin modificarea regulamentului.

Astfel, în 2007 în cadrul conferinței „Certificarea calității alimentelor – valoare adăugată produselor agricole”, au fost prezentate toate tipurile de sisteme din domeniul calității. Un an mai târziu, ca rezultat al acestei reuniuni a fost elaborată Cartea verde privind calitatea produselor agricole. Cartea cuprinde peste 560 de răspunsuri detaliate ale părților interesate, aceste contribuții fiind luate în considerare la elaborarea Comunicării din 2009 privind politica în domeniul calității produselor agricole, prin care s-au stabilit următoarele obiective:

– îmbunătățirea comunicării între fermieri, cumpărători și consumatori în ceea ce privește calitățile produselor agricole;

– creșterea coerenței între instrumentele politicii Uniunii Europene în domeniul calității produselor agricole și

– reducerea complexității, în vederea facilitării utilizării și înțelegerii de către fermieri, producători și consumatori a diverselor sisteme și mențiuni de etichetare.

Cadrul legislativ european care reglementează sistemele de calitate europene este format din următoarele Regulamente:

• Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;

• Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91;

• Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului;

• Regulamentul (CE) nr. 555 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole în ceea ce privește programele de sprijin, comerțul cu țările terțe, potențialul de producție și privind controalele în sectorul vitivinicol;

Fig. 2.2.1.Fig. 2.2.1 Cele mai cunoscute scheme de calitate europene

• Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul;

• Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor;

• Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe;

• Regulamentul Delegat (UE) nr. 664/2014 al Comisiei din 18 decembrie 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la stabilirea simbolurilor Uniunii pentru denumirile de origine protejate, indicațiile geografice protejate și specialitățile tradiționale garantate și cu privire la anumite norme privind sursele, anumite norme procedurale și anumite norme tranzitorii suplimentare;

• Regulamentul Delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește condițiile de utilizare a mențiunii de calitate facultativa „produs montan”;

• Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 al Comisiei din 13 iunie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;

• Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului;

• Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 716/2013 al Comisiei din 25 iulie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase;

• REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1239/2014 AL COMISIEI din 19 noiembrie 2014 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 716/2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase;

• Regulamentul (UE) nr. 882/2004 – controale oficiale pentru verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor.

Fig. 2.2.2. Calitatea europeană a produselor agroalimentare

Situația națională a sistemelor de calitate a produselor agroalimentare

Legislația națională care reglementează schemele de calitate naționale cuprinde următoarele acte normative:

Ordinul nr. 724/2013 privind atestarea produselor tradiționale cu modificările și completările ulterioare;

Fig. 2.3.1. Logo „Produs Tradițional”

Ordinul nr. 394/2014 privind atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești.

Fig. 2.3.2. Logo „Rețeta Consacrată”

Orientări pentru definirea unei scheme de calitate

În ultimii ani, la nivelul Uniunii Europene, au fost elaborate documente privind cele mai bune practici pentru sistemele de certificare voluntară a produselor agricole și alimentare. Aceste orientări reprezintă un set de reguli pentru statele membre în vederea recunoașterii schemelor de calitate specifice fiecărui stat.

Asigurarea că s-au respectat caracteristicile comunicate în caietul de sarcini ale produsului sau ale metodei sau sistemului de producție se face conform Comunicării Comisiei (2010/C 341/04) prin sistemele de certificare voluntară a produselor agricole și alimentare.

Certificările acoperă o plajă largă de inițiative care funcționează la diferite stadii ale lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, fiind făcute înainte sau după părăsirea exploatației, pe întregul lanț de aprovizionare cu produse alimentare sau doar pe o componentă a acestuia, cu referințe la toate sectoarele sau doar la unele segmente de piață, etc.).

Schemele de certificare se clasifica in:

business-to-business, B2B – funcționează la nivel de întreprinderi, caz în care supermarketul sau întreprinderea de prelucrare este destinatarul informației finale;

business-to-consumer, B2C – funcționează la nivel de întreprinderi și consumatori.

Companiile pot utiliza logouri, deși cele mai multe (în special sistemele B2B) nu apelează la ele.

Sistemele de certificare utilizează adesea atestări furnizate de terțe părți, în timp ce anumite sisteme de pe piață funcționează pe baza unei etichete sau a unui logo (înregistrat ca marcă), fără a apela la un mecanism de certificare. Adeziunea la aceste sisteme se face fie prin autodeclarare, fie ca urmare a unui proces de selecție realizat de proprietarul sistemului. Folosirea certificării este cea mai indicată atunci când este vorba de operațiuni complexe, stabilite de obicei prin caiete de sarcini amănunțite și verificate periodic, iar autodeclararea este mai indicată în cazul unor caracteristici relativ simple (care privesc un singur aspect).

Beneficiarii sistemele de certificare sunt:

intermediarii din lanțul de aprovizionare cu produse alimentare, prin asigurarea standardelor și, deci, protejarea reputației și a intereselor în ceea ce privește responsabilitatea în privința declarațiilor referitoare la produs și a mențiunilor de pe etichetă;

producătorii prin lărgirea accesului pe piață, a cotei de piață și a marjelor produselor în cazul produselor certificate și, eventual, prin creșterea eficienței și reducerea costurilor de tranzacționare; precum și

consumatorii prin primirea de informații fiabile și de încredere privind atributele produsului și ale procesului.

Există și păreri ale părților interesate care susțin că sistemele de certificare pot aduce și dezavantaje:

pot constitui pericole pentru piața unică;

pot prezenta incertitudini privind transparența cerințelor sistemelor și credibilitatea mențiunilor, în special în cazul sistemelor care certifică respectarea cerințelor de bază;

folosesc comunicări care ar putea induce în eroare consumatorii;

generează costuri și sarcini administrative suplimentare pentru agricultori, mai ales în cazul în care trebuie să participe la mai multe sisteme pentru a satisface cererile cumpărătorilor;

există riscul scoaterii de pe piață a producătorilor care nu participă la principalele sisteme de certificare; precum și

au un impact asupra comerțului internațional, în special cu țările în curs de dezvoltare.

Ca răspuns al criticilor aduse, Comisia a menționat că problema confuziei consumatorilor între diferitele sisteme cu obiective asemănătoare este abordată în cadrul unor inițiative private care își propun să redacteze „coduri de bune practici” pentru organizațiile private care stabilesc standarde în principal în domeniul social și de mediu.

Capitolul 3. Definirea schemei de calitate pentru produse „din ferma mea”

Definirea lanțurilor scurte de aprovizionare alimentară

Conform Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 „lanț scurt de aprovizionare” înseamnă un lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători, procesatori și consumatori.

Lanțurile Scurte de Aprovizionare Alimentară (LSAA) fac parte dintr-un sistem alimentar alternativ și se definesc prin câteva trăsături esențiale:

produsele respectă condițiile specifice unui model alimentar alternativ (de exemplu o producție extensivă, artizanală, tradițională, ecologică, de manufactură, etc.);

capacitatea crescută de a oferi informații despre producător și produsul alimentar, trasabilitatea fiind doar o parte din această informație;

capacitatea de a asigura un preț echitabil (păstrarea valorii adăugate la producător și beneficii superioare pentru consumatori);

dimensiunea scurtă a lanțului: de la o relație directă la un număr cât mai redus de intermediari.

Fig. 3.1.1. Ilustrarea filosofiei P.A.C. 2014-2020

prin conceptul „de la Fermă la Furculiță”

Ce este securitatea alimentară

Securitatea alimentară înseamnă că toți oamenii în orice moment să aibă acces fizic și economic la cantități adecvate de alimente nutritive, în condiții de siguranță și cultural corespunzătoare, alimente care sunt produse într-un mod durabil din punct de vedere ecologic și social, iar oamenii sunt capabili să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la alegerile lor alimentare.

Securitatea alimentară mai înseamnă că persoanele care produc hrana sunt capabile să-și câștige salarii decente cu care să trăiască și să continue activitățile.

La baza securității alimentare este accesul la alimente sănătoase și nutritive pentru toți oamenii. Accesul la hrană este strâns legat de aprovizionarea cu alimente, astfel încât securitatea alimentară este dependentă de un sistem alimentar sănătos și durabil.

Sistemul alimentar include producția, prelucrarea, distribuția, comercializarea, achiziționarea și consumul de alimente.

Principiile schemei de calitate produse „din ferma mea”

Sintagma „din ferma mea” este reprezentativă pentru lanțurile scurte de aprovizionare alimentară (LSAA), expresia făcând parte din informația transmisă o dată cu produsul de către producător (fermier) direct consumatorului. În fapt, principala calitate a LSAA o reprezintă informația asociată produsului și oferită direct de către producător consumatorului, informație legată de caracteristicile superioare pe care le înglobează produsul comercializat.

Fig. 3.3.1. Ambalaj folosit pentru produse obținute pe LSAA

Mecanismul de funcționare

Mecanismul de funcționare al sistemului de atestare ar trebui sa fie unul simplu, bazat pe autodeclarare și înregistrare prin mijloace electronice.

Concret, un fermier singur sau în parteneriat cu o altă veriga a LSAA, de exemplu, însă fără a ne limita la acestea, producător/procesator, cooperative/grupuri de producători, instituții publice (școli, primării, unități administrativ teritoriale, unități militare, cantine), ONG-uri, pensiuni/ hoteluri și restaurante, magazine/ raioane specializate, firme de marketing/ promovare, solicită direcției de specialitate din Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR), în format electronic (email sau portal web) atestarea unui produs în sistem LSAA.

Direcția de specialitate din cadrul MADR va verifica dacă produsul îndeplinește cerințele unui sistem LSAA și va acorda imediat atestarea, urmând ca verificarea autodeclarării să fie făcută ulterior de către reprezentanții in teritoriu ai MADR, conform unei metodologii stabilite în acest sens.

Pe site-ul MADR se vor publica cerințele (structura/model) caietului de sarcini, accentul fiind pus pe definirea arealului geografic în care producătorii cooperează, precum și piața declarată de desfacere a produsului, fără a se face referințe la piața locală, ci doar la vânzarea produselor printr-un număr cât mai redus de intermediari.

Registrul produselor atestate LSAA va fi publicat/actualizat on-line pe site-ul MADR la secțiunea specifică, având atașat și caietul de sarcini aferent.

Dacă, în cazul unui control efectuat în teren, se constată nerespectarea condițiilor care au stat la baza atestării produsului prin autodeclarare, reprezentanții MADR vor proceda la retragerea atestării și la publicarea motivelor retragerii acesteia. Dacă un parteneriat înregistrează mai mult de trei retrageri de atestare, acesta nu va mai putea solicita atestarea niciunui produs în sistem LSAA.

Exemple din alte state europene:

In Ungaria………..

Capitolul 4. Definirea schemei de calitate „Produs de Post”

Postul în religia creștin-ortodoxă

În decursul anului creștinii ortodocșii își ghidează viața religioasă în funcție de anumite sărbători, considerate mai mici sau mai mari în funcție de importanța evenimentului pe care îl aduc spre retrăire și comemorare. În esență, aceste sărbători nu sunt altceva decât prilejuri pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu și sfinții, ca prefigurări și anticipări ale comuniunii depline spre care tindem, în Împărăția Cerurilor, la sfârșitul timpului. Ținând cont de această tensiune între așteptarea deplinului vieții „veacului ce va să fie” și pregustarea lui încă din această etapă a existenței, viața creștinului ortodox este jalonată, pe lângă sărbători și legat de acestea, de perioade sau zile singulare de post.

Postul, ca abținere totală sau parțială de la mâncăruri și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, dar și depărtarea cât mai mult față de păcate, este mijlocul cel mai potrivit, găsit de Biserică, pentru a exprima efemeritatea acestei vieți și așteptarea alteia, depline, în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Astfel, creștinii, prin postire, dau expresie statutului lor de pelerini în această viață, dar și stării de dependență față de Dumnezeu, de la Care sunt toate. Pe lângă acest caracter, de manifestare a așteptării unei întâlniri sau a unui eveniment important, postul mai are un rost curățitor, atât fizic cât și sufletesc, un rol de gestionare, prin înfrânare, a capacităților corpului și minții, dar și un rol cultic, de modalitate prin care ne manifestăm cinstirea față de Dumnezeu ori unul dintre sfinții Săi.

Ca vechime a practicii postirii se poate spune că postul există de când a apărut omul, majoritatea Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe văzând în interdicția edenică de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului o întemeiere, chiar de către Dumnezeu, a postului [Facere 2, 16-17]. Astfel, foloasele acestuia sunt exprimate în multe rânduri, atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile patristice, alături de numeroase exemple de postitori care au arătat prin viața lor avantajele unei vieți cumpătate, începând de la Mântuitorul Hristos, prorocii, apostolii și mulți sfinți următori ai acestora. În cartea lui Isus Sirah, din Biblie, găsim cuvintele: „Nu fii nesățios în nici o desfătare și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesaț mulți au pierit; iar cel înfrânat își va spori viața.” [Sirah 37, 32-34]. De asemenea, Cuviosul Teolipt al Filadelfiei, îndrumător spiritual al Sfântului Grigorie Palama, explică lucrarea postului în următorii termeni: „Ceea ce este podul pentru un loc povârnit și prăpăstios sau peste un râu care desparte suprafața văzută a pământului, aceasta face și postul între trup și duh […] aducând leacurile deprinderilor proprii, vindecă bolile și, destrămând împărțirea și lupta, împacă și unește părțile aflate în luptă. Căci printr-un regim de viață frugal și prin mâncare puțină el păstrează viața trupului, dar face trupul neîmprăștiat, ușor și bine încordat pentru luptele ascetice […]. Iar mintea o face trează și veghetoare ca una eliberată, din pricina gustării măsurate și simple din cele necesare, de somnul greu și imaginație”.

Pornind de la exemplele și cuvintele scripturistice și patristice cu privire la post, Biserica a căutat, încă din cele mai vechi timpuri, din perioada apostolică, să-și stabilească, conform nevoilor, anumite reglementări în ce privește practica postirii. Rânduielile stabilite în Biserică au avut și au menirea de a ajuta evlavia personală a credincioșilor astfel încât aceasta să nu fie fără o oarecare disciplină și uniformitate, ca, plecând de la o regulă generală, fiecare, cu sfatul duhovnicului, să aleagă postul care îi este cel mai folositor. Așa se face că, de la Sfinții Apostoli și până în prezent, s-au stabilit, în Biserica Ortodoxă, anumite canoane și îndrumări tipiconale cu privire la post, punându-se în discuție fie asprimea cu care să se țină, fie perioadele și modul manifestare în diferite situații ce pot apărea în cursul anului liturgic.

Din punct de vedere al asprimii lui, postul poate fi de mai multe feluri, dar, în primul rând, se poate face o împărțire în două categorii, așa cum găsim explicat la teologul ortodox pr. Alexander Schmemann: „Există, într-adevăr, două căi sau feluri de postire, înrădăcinate deopotrivă în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție și care corespund cu două nevoi sau stări distinctive al omului. Prima modalitate poate fi acea a unui post deplin, pentru că acesta constă în abținerea totală de la mâncare și băutură. Cea de-a doua modalitate poate fi definită ca un post de asceză, pentru că rezidă în principal în reținerea de la anumite mâncăruri și în reducerea substanțială a regimului alimentar”. Această distincție este esențială pentru înțelegerea anumitor prevederi canonice care, aparent, se contrazic. De exemplu, Canonul 66 Apostolic, reluat de Canonul 55 Trulan, interzice clericilor și mirenilor, deopotrivă, să postească în zilele de sâmbătă și duminică, în timp ce Canonul 56 Trulan, dezaprobă obiceiul unora de a mânca brânză și ouă în sâmbetele și duminicile Patruzecimii (Postului Paștilor), astfel întrerupând continuitatea postirii. De fapt, așa cum explică părintele Schmemann, cele două reguli canonice au în vedere două feluri diferite de post: Canonul 66 Apostolic se referă la ajunarea completă, pe când canonul 56 Trulan vorbește despre necesitatea continuității postului ascetic. „Postul deplin, prin însăși structura sa, este de scurtă durată și este de obicei limitat la o zi sau chiar la o anumită parte a zilei. De la începuturile creștinismului, acest post deplin a fost înțeles ca o stare de pregătire și așteptare – starea de meditație duhovnicească asupra a ceea ce va să vină. […] De exemplu, îl descoperim în ajunul Crăciunului și Bobotezei, dar mai presus de orice el este Postul Euharistic”. Acest fel de ajunare avea în Biserica primară o denumire preluată din limbajul militar: statio, care înseamnă un corp militar în stare de gardă, de mobilizare, sugerându-se încă o dată imaginea Bisericii luptătoare în așteptarea Mirelui Ceresc, Care vine, fie în Sfânta Euharistie, chiar în viața aceasta, fie deplin, în Ziua de Apoi. Așa se face că postul total încetează, odată sosită clipa Împărtășirii din Trupul și Sângele lui Hristos, și din acest motiv el este interzis în zilele de sâmbătă și duminică, zile euharistice.

De cealaltă parte, postul ascetic are un alt înțeles. El urmărește eliberarea omului de sub tirania propriilor impulsuri iraționale, de sub supremația cărnii, situație nefirească adusă de păcat. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de timp și stăruință, deoarece „întâietatea duhului” nu poate fi restabilită decât prin dezrădăcinarea treptată a vechilor obiceiuri nesănătoase pentru corp și pentru spirit. Acest fel de post cere, așadar, continuitate și perseverență și de aceea canoanele recomandă neîntreruperea postirii.

Având în vedere distincția generală făcută mai sus, o categorisire mai amănunțită a felurilor postului poate fi realizată. Astfel, ținând cont de asprimea sa, postul e de patru feluri:

a) Postul integral (total) sau ajunarea propriu-zisă, care constă în abținerea completă de la orice fel de mâncare și băutură pe un timp anumit (care, evident, nu poate fi prea lung); e postul ținut de Moise pe Sinai [Ieșire 24, 18], de Prorocul Ilie [III Regi 19, 8] și de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de ieșirea la propovăduire [Luca 4, 1-2]. Este vorba despre postul deplin despre care am vorbit mai înainte și care trebuie să preceadă, în mod invariabil, Taina Sfintei Euharistii, așa cum reiese din Canoanele 41 și 47 ale Sinodului de la Cartagina din anul 419;

b) Postul negru, aspru sau uscat (xirofagie), în care se îngăduie numai consumarea de hrană uscată sau în stare crudă: pâine, semințe, fructe și legume uscate ori crude. Este postul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul [Matei cap. 3; Marcu cap. 1], dar și de marii asceți și pustnici creștini;

c) Postul comun (obișnuit), în care se permite consumarea alimentelor gătite, de origine vegetală (implicit și uleiul), excluzându-se orice alimente de origine animală, numite în popor „de dulce” sau „de frupt” (carne, inclusiv cea de pește, grăsime animală, ouă, lapte și toate derivatele lui). Este postul practicat de majoritatea credincioșilor, în mod obișnuit;

d) Postul ușor, numit și dezlegare (grec. = κατάλυσις, slavo-rusă = razreașenie), în care se îngăduie consumarea peștelui (inclusiv așa numitele „fructe de mare”), a vinului, precum și a untdelemnului, în perioadele când e impus post aspru. Acest fel de dezlegări se dau pentru sărbătorile mai mari care cad în timpul zilelor de post, fiind reglementate cu amănuntul în cărțile ce cuprind rânduieli liturgico-tipiconale, cum ar fi „Ceaslovul Mare”, „Tipicul Mare”, „Triodul” ori mineiele.

Din punct de vedere al numărului celor care țin postul, se poate vorbi despre:

postul general (obștesc), ținut de întreaga Biserică;

local (regional), reglementat de conducerea Bisericii dintr-o anumită regiune pentru diferite motive (doliu, calamități etc.);

particular (personal), ținut de fiecare credincios în parte, după evlavia lui sau sfatul duhovnicului, în afara posturilor obștești.

De asemenea, ținând seama de durată, postul poate fi de o zi sau de mai multe zile.

Posturile de o singură zi sunt, în primul rând, în cursul săptămânii: miercurea și vinerea, așa cum găsim menționat în Canonul 15 al Sfântului Petru al Alexandriei (+311): „Nu ne va învinovăți cineva pe noi fiindcă ținem miercurea și vinerea, în care cu drept cuvânt ni s-a poruncit nouă după predanisire să ajunăm; de o parte miercurea, din cauza sfatului făcut de Iuda pentru vinderea Domnului; iar de altă parte vinerea, pentru că a pătimit El pentru noi; iar duminica o ținem zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea, întru care am primit să nu plecăm nici genunchii.” Pe lângă cele două zile, în unele rânduieli călugărești, mai este recomandată și ziua de luni, ca zi de post, după cum găsim în precizările de la sfârșitul „Ceaslovului Mare”. Ca mod de postire, se ține un post aspru.

Există, totuși, unele zile de miercuri și vineri exceptate de la post, indicate cu termenul de harți, și anume: în Săptămâna Luminată, în I-a săptămână de după Rusalii, în intervalul dintre Crăciun și Bobotează, miercuri și vineri din I-a săptămână a Triodului și cele din Săptămâna numită „a brânzei”. De asemenea, se suspendă postirea când cad praznice în cinstea Mântuitorului.

Alte zile singulare de post în cursul anului bisericesc sunt 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), chiar de ar cădea duminica; 5 ianuarie (Ajunul Botezului Domnului); 29 august (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul).

Posturile de mai multe zile sunt în număr de patru: a) Postul Crăciunului (15 noiembrie – 24 decembrie); b) Postul Paștilor (Păresimilor) (40 de zile + Săptămâna Patimilor); c) Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (de luni după „Duminica Tuturor Sfinților” până pe 29 iunie, inclusiv); și d) Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august) .

Înainte de a face o analiză mai amănunțită a alimentelor la care trebuie să se renunțe pentru a ține postul în bună rânduială, trebuie făcute anumite precizări esențiale în înțelegerea corectă a principiilor care ghidează fenomenul postirii în Biserica Ortodoxă. Dacă ar fi să ne luăm după colecțiile canonice, în Canoanele Apostolice, considerate a fi cele mai timpurii, înainte de a se face alte precizări cu privire la post, există două referiri ce reglementează tocmai modul în care cineva trebuie să se raporteze la lucrurile ce fac obiectul înfrânării. Este vorba despre Canoanele 51 și 53 Apostolice. Acesta este textul celui dintâi, al doilea fiind asemănător: „Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricine din catalogul (cinul) preoțesc, se ține departe (s-ar abține) de nuntă și de cărnuri și de vin, nu pentru înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate sunt foarte bune și că bărbat și femeie l-a făcut Dumnezeu pe om, ci hulind, ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească și să se îndrepteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea și laicul”.

Aceste canoane condamnă rigorismul neîntemeiat al unora care, contrar credinței ortodoxe, consideră necurate sau spurcate fie relațiile trupești dintre soț și soție, fie alimente precum carnea sau vinul. Este vorba aici de o presupusă spurcăciune proprie firii celor menționate, nu legată doar de reaua întrebuințare a acestora, credință ce implică, de fapt, intenționat sau neintenționat, o hulă adusă lui Dumnezeu, Care, ca Cel ce a creat toate acestea, ar fi sursă a răului reprezentat de aceste elemente. Este adevărat că în Vechiul Testament existau prescripții clare și amănunțite cu privire la diferite lucruri curate și necurate [Levitic 11, 2-31; Deuteronom 14, 3-21], dar la fel de adevărat este că, în Noul Testament, Mântuitorul Hristos a transferat noțiunile acestea, de „curat” și „necurat”, la adevăratul nivel la care ele se manifestă: cel sufletesc, prescripțiile veterotestamentare nefiind decât niște prefigurări pregătitoare pentru deplinele înțelesuri ale Legii Noi. Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură […] iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om, căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule [Matei 15, 11, 18-19]. Păstrarea acestei drepte înțelegeri a postului are o importanță capitală. Așa se face că reglementările canonice cu privire la falsele motive pentru înfrânare apar în mai multe rânduri, fiecare canon aducând oarecare precizări suplimentar [Canon 14 Ancira, Canon 2 Gangra, Canon 28, 47 și 86 Vasile cel Mare].

Având în vedere cele menționate mai sus, se poate concluziona ca întreruperea postului, prin consumarea, voluntar ori involuntar, de alimente socotite ca interzise, nu înseamnă o „spurcare”, așa cum frecvent se afirmă în popor. Cine consumă, spre exemplu, din nebăgare de seamă, ceva care conține ingrediente „de dulce”, nu trebuie să facă din asta un capăt de țară, socotind că degeaba ar fi ținut postul până la acel moment, ci să continue postirea, fiindcă scopul acesteia este înfrânarea și cumpătarea, nu evitarea cu orice preț a anumitor alimente. Postul nu este un scop în sine, ci doar un mijloc, un mijloc pentru ajungerea la deplina sănătate sufletească și trupească.

Ținând cont de regulile ce existau în Legea iudaică cu privire la alimentele curate și necurate, Sfinții Apostoli au ajuns la concluzia că acestea nu se cer a fi ținute și de creștini, fiind „un jug prea greu” (Fapte 15, 10) și nefolositor. Din această pricină, dintre toate așezămintele Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii doar patru, aducă ferirea de: 1) desfrânare; 2) cele jertfite idolilor; 3) mâncarea cărnurilor dobitoacelor sugrumate; și 4) sânge (Fapte 15, 20-29). La nivel canonic s-au preluat aceste prevederi, în două rânduri: Canonul 63 Ap. și Canonul 67 Trulan, motivul pentru care se păstrează, totuși, aceste interdicții fiind legat nu de caracterul rău sau spurcat din fire al vreunui element natural, ci de caracterul vătămător pe care unele lucruri îl pot avea, fie trupește, fie sufletește, așa cum explică Sfântul Vasile cel Mare în Canonul 86 al său .

Cu privire la alimentele la care trebuie să se renunțe în perioada postului comun, se poate spune că prevederile canonice nu pun accentul pe enumerarea cu precizie exhaustivă a tuturor alimentelor care pot face obiectul acestor rânduieli, iar aceasta tocmai pentru că lucrurile sunt oarecum clare. Principiul pe care se merge este redat foarte clar de Cuviosul Teolipt al Filadelfiei: „Început al postului numesc abținerea de la mâncărurile multe și grase, iar sfârșit al postului retezarea patimilor și căderilor, pentru care a și fost legiuit postul trupesc”, iar în alt loc: „Prima luptă a postului e renunțarea la mâncărurile scumpe și grase; ea descarcă pântecele de povara care vine din mulțimea mâncărurilor și ușurează trupul spre slujirea celor bune, iar privirea minții o păstrează curată, întrucât postul risipește printr-un regim ușor pâcla care vine din aburii mâncărurilor și o separă ca un întuneric de lumina lui” . Cu alte cuvinte, alimentele la care postul ne cere să renunțăm sunt cele grase și mai greu de digerat, dar și cele mai scumpe. De asemenea, ținând cont că postul are și un caracter de jertfă personală, se cere o renunțare la tendințele egoiste manifestate în obiceiurile culinare, cum ar fi alegerea pentru sine a celor mai bune și, eventual, scumpe alimente, de regulă în detrimentul milosteniei față de semeni, dar și dorința de a-ți întreține viața prin sacrificarea altor vieți, a diferitelor vietăți.

Prin urmare, postul comun pretinde o renunțare la alimentele de origine animală, precum și a celor derivate de la animale, cum ar fi ouăle, laptele, brânza, ori altele asemenea. Acest lucru este menționat, în felul următor, în Canonul 56 Trulan: „De asemenea, am aflat că în țara armenilor și în alte locuri unii mănâncă ouă și brânză în sâmbetele și duminicile sfintei Patruzecimi. I s-a părut și aceasta (sf. Sinod) ca Biserica lui Dumnezeu, cea din întreaga lume, să ție postul urmând unei singure rânduieli și să se înfrâneze (depărteze) și anume de orice fel de sugrumări, ca și de ouă și brânză care sunt rodul și facerile (produsele) celor de la care ne înfrânăm. Iar de n-ar păzi-o pe aceasta, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic să se afurisească.” .

Un statut mai aparte îl are carnea de pește, ținând cont că, la anumite sărbători mai importante, se dă dezlegare să se mănânce și așa ceva (a se vedea, de exemplu, Canon 5 al lui Nichifor Mărturisitorul). De regulă, aceste dezlegări sunt menționate în calendarele bisericești, fiind mai pe larg rânduite în Tipicul cel Mare ori în diversele pravile apărute de-a lungul timpului.

De asemenea, o problemă pe care o mai ridică unii este statutul pe care îl au așa-zisele „fructe de mare”, ținând cont că, în contextul globalizării tot mai accentuate, acestea devin accesibile și în zonele unde în mod natural nu se găsesc. Cu toate acestea, e vorba despre o falsă problemă, generată de numele înșelător sub care sunt cunoscute aceste alimente, dar și de o anumită practică, în spațiul grecesc, de a mânca aceste „fructe de mare” în toate, sau aproape toate, zilele de post. De fapt, nu e vorba de fructe, ci de vietăți acvatice, moluște ori crustacee, ceea ce le face să aibă același regim ca și peștele sau icrele.

Ținând cont de toate precizările de mai sus, cu privire la alimentele oprite în perioada de postire, se mai cade a se specifica și că renunțarea la acestea nu este suficientă, tocmai pentru că nu lipsa acestora este scopul postului, ci înfrânarea pornirilor pătimașe și ușurarea trupului de surplusul care îngreunează. Iată ce învață Sfântul Vasile cel Mare: „la masă trebuie să aducem ceea ce ne va scăpa de foame printr-o pregătire mai simplă. Aceasta o arată Însuși Domnul, săturând mulțimile obosite, ca să nu se istovească pe drum, precum este scris [Matei 15, 32]. […] Așadar, trebuie să alegem totdeauna cea ce se poate pregăti mai lesne, ca nu cumva, sub pretextul înfrânării, să alergăm după lucruri mai scumpe și mai costisitoare și să gătim bucatele cu fel de fel de condimente rare; ci să alegem ceea ce se poate găsi ușor în orice țară, ceea ce este ieftin și se poate pregăti ușor de către cei mulți; iar din cele aduse de departe să întrebuințăm numai ceea ce este absolut necesar pentru viață, cum este untdelemnul și altele asemenea, și ceea ce poate sluji la ușurarea suferinței bolnavilor; dar și aceasta numai dacă se poate procura fără multă frământare, fără gălăgie și fără multă alergătură”. Cu alte cuvinte, dacă se amestecă „nemâncarea cu neînfrânarea ca vinul cu apa”, nu facem decât să ne înșelăm pe noi înșine. Degeaba se renunță la unele lucruri, poate chiar cu acrivie, dacă nu se renunță, în primul rând, la lăcomie, la necumpătare, chiar și în ceea ce privește alimentele de post. De asemenea, mâncărurile fără ingrediente „de dulce”, dar făcute în așa fel încât să placă foarte mult, să ajungă, poate chiar să întreacă, din acest punct de vedere, pe cele care nu sunt „de post”, pot fi un impediment în calea câștigării cumpătării. „Nu e nici un folos din abținerea de la mâncăruri dacă patimile latră ca niște dulăi”, de aceea postul trebuie ținut în spiritul lui, în primul rând, și abia apoi, în litera lui, pentru a putea fi de folos și nu doar o luptă zadarnică.

Poziția bisericii ortodoxe române cu privire la posturile bisericești

Practica bisericească a postului stabilită de Sfintele Sinoade a fost respectată de Biserica Ortodoxă Română încă de la începuturile ei.

Regulile și disciplina postului, au fost făcute cunoscute credincioșilor de către Biserica Ortodoxă Română, acestea fiind recunoscute și respectate de catre ortodocși.

Postul își are originea în poruncile bisericești din epoca patristică, fiind incluse în canoane, în Marturisirile de Credință ale ei, în numeroase catehisme și marturisiri de credinta mai noi, în manuale de teologie, studii și articole ale teologilor români privitoare la post, îndrumări și predici scrise de duhovnici.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la post se poate rezuma în următoarele:

1. Postul este de origine și instituire divină, fiind practicat atât în Vechiul Testament, căit și în Noul Testament, însuși Mântuitorul Hristos, practicându-l și recomandându-l urmașilor Săi.

2. Postul are un înalt sens religios. El este un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfa benevolă din partea creștinului, o renunțare de bunavoie la ceea ce nu ne-a fost oprit, din dragoste și pentru cinstirea lui Dumnezeu, în scopul propriei noastre desăvârșiri morale. El este un exercițiu de înfrânare a poftelor și a patimilor, un mijloc de întărire a voinței și de practicare a virtuții, o formă a pocăinței și un mijloc de descătușare de tot ceea ce este potrivnic mântuirii noastre.

Reacomodarea rânduielilor bisericești privitoare la post

O dată cu trecerea timpului și schimbarea modului de viață al creștinilor, Biserica Ortodoxă Română a resimțit necesitatea reacomodării rânduielilor bisericești privitoare la post. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Română rămâne consecventă învățăturii riguroase, morale si disciplinare a Bisericii Răsăritului în ceea ce privește postul și tradiția acestuia, recunoscând sensul și importanța acestuia care are ascendență divină.

Biserica Ortodoxă consideră postul un mijoc de însănătoșire sufletească și trupească, un act de dăruire și de sacrificiu pentru cinstirea lui Dumnezeu, un mod de înfrângere a dorințelor trupești în scopul împlinirii morale a creștinilor și de obținere a mântuirii.

În conformitate cu învățătura Mântuitorului, cu părerea unanimă a Sfinților Părinți, ca și a unor renumiți teologi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, postul trupesc fără postul sufletesc nu-și împlinește deplin scopul lui. Așadar, trebuie respectat postul sufletesc, spiritual. Post nu e numai reținerea de la mâncare și băutură, ci acesta trebuie să fie îmbinat cu schimbarea felului de viață, care să asigure creștinului atmosfera spirituală necesară progresului său duhovnicesc.

Biserica noastră consideră că adevaratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc și post sufletesc în același timp. De aceea, nici atitudinea de desconsiderare ori chiar de dispreț față de postul trupesc, manifestată de unii pentru a se sustrage de la obligativitatea postului, ori pentru a scoate în evidența primatul spiritual al postului, nu poate fi aprobată. Acest fapt îl sublinia un teolog roman, afirmând că pentru creștinul umil care ar vrea să împlinească porunca postului, "nesocotirea sau disprețul față de postul trupesc constituie un fel de sminteală, căci postul trupesc este el însuși un act cu caracter spiritual: o încordare a voinței, o rezistare în fața poftei, o realizare a domniei spiritului".

În concepția ortodoxă, trupul și sufletul se află într-o unitate ființiala și morală ceea ce înseamnă că unul exercită asupra celuilalt influențe reciproce [Predici – IPS Bartolomeu Anania]. Dar, desigur, pentru a trezi și ridica astăzi interesul creștinilor față de postul total sau integral, este nevoie să se trezească dorința de desăvârșire în viața morală, deci de îmbunătațire duhovnicească.

Biserica Ortodoxă Romană a încuviințat propunerile făcute în privința regulilor postului, elaborate de către Comisia interortodoxă pregătitoare, în cadrul reuniunii de la de la Chambesy din anul 1971, propuneri care, desigur înseamnau o înlesnire a respectării disciplinei postului de către credincioși, dovedind o serioasă încercare de armonizare a acestei discipline la condițiile epocii moderne.

Deși aceste propuneri au fost consemnate de Biserica Ortodoxă Româna, ele nu trebuie privite ca fiind irevocabile, putând suporta o îmbunătățire continuă în dezbaterile ce au loc în cadrul Sfântului și Marelui Sinod.

Un lucru foarte important este ca această ”scădere” a disciplinei tradiționale a postului să ajute creștinii ortodocși să respecte postul și practica acestuia să devină un mod de viață într-o măsură mai mare în viitor.

Pentru ca aceste fapte să se materializeze, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe trebuie să țină cont și de zona geografică în care trăiesc credincioșii, mai cu seamă de condițiile climaterice. Atunci când au fost stabilite rânduielile postului, monahii au luat în considerare mai mult climatul mediteraneean, călduros și bogat în alimente de origine vegetală. Astăzi, sunt credincioși ortodocși care trăiesc în zone unde clima este aspră, iar cultivarea plantelor este uneori imposibilă, fiind nevoiți să consume carne și grăsimi pentru a face față temperaturilor scăzute. În acest caz disciplina postului nu poate fi unitară pentru toți credincioșii, iar reacomodarea trebuie să țină cont de aceste aspecte.

Un rol important în rezolvarea acestor probleme îl au duhovnicii, care ar trebui să aibă libertatea și autoritatea de aplicare a disciplinei postului de la caz la caz, ținând cont de condițiile de viată ale credincioșilor prin acordarea de dezlegări, stabilirea duratei postului, a alimentelor permise și nu în ultimul rând în privința stabilirii canoanelor atunci când disciplina postului nu este respectată.

Dacă se va ține cont de condițiile sociale, de muncă, geografice și climaterice, iar duhovnicii vor fi împuterniciți în interpretarea canoanelor și acordarea dezlegărilor, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va putea rezolva cu bine problema armonizării rânduielilor bisericești privitoare la post cu realitatea vremurilor moderne.

Astfel, se va putea ajunge la o mai mare apreciere, precum și la dorința de practicare a postului din partea credincioșilor ceea ce va contribui la evoluția vieții lor religios-morale, dar și la o creștere a autorității bisericești în sufletul și conștiința lor.

Principiile schemei de calitate produse „de Post”

Postul reprezintă reținerea totală sau parțiala de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Această reținere de la mâncăruri și băuturi trebuie însă însoțită și de reținerea de la gânduri, pofte, patimi și fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoțit de post sufletesc. Postul este de origine și instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile și la toate popoarele. După unii Sfinți Părinți ca: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și alții, el își are originea în rai, prin interzicerea data de Dumnezeu proto părinților noștri de a mânca din pomul oprit. [prof. dr. Ioan Zăgrean; pr. dr. Nicolae Necula; 2016]

Pornind de la poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), considerăm că schema de calitate facultativă poate să verifice respectarea aspectului tehnic al producției/procesării alimentelor, fără a putea interveni pe componenta spirituală a Postului creștin-ortodox.

Mecanismul de funcționare

Ca și în cazul LSAA, mecanismul de funcționare al sistemului de atestare ar trebui sa fie unul simplu, bazat pe autodeclarare și înregistrare prin mijloace electronice.

În cazul produselor de post, referențialul va aparține BOR și va fi promovat și coordonat de către aceasta. Însemnele distinctive aplicate pe produsele atestate/certificate vor aparține BOR și vor fi înregistrate la OSIM ca marcă și desen industrial.

Aplicanții pentru sistemul de certificare voluntara a calității produselor alimentare de Post vor introduce în programele HACCP proceduri care să vizeze controlul compoziției produselor, în așa fel încât, pe parcursul tuturor etapelor procesului tehnologic, produsul să nu fie „contaminat” cu materii prime/materiale auxiliare nepermise (de dulce) în alimentația celor care „postesc”.

Referențialul de certificare va cuprinde lista ingredientelor interzise la utilizare in produsele de post, precum și metodele de analiza folosite pentru verificarea conformității produselor.

Direcția de specialitate din cadrul MADR direct sau prin delegare către un organism specializat, va verifica dacă produsul îndeplinește cerințele referențialului de certificare și în cazul conformității produselor va acorda atestarea produsului de Post. Pe site-ul MADR se va publica referențialul de certificare și lista organismelor de inspecție și certificare agreate pentru inspecții în cazul delegării de competență.

Registrul produselor atestate de Post se va publica și actualiza on-line pe site-ul MADR la secțiunea specifică schemei de calitate.

Ca și în cazul atestărilor produselor obținute în sistem LSAA se va păstra transparența în comunicarea neregulilor către consumator prin intermediul site-ului de internet. 

Capitolul 5. Concluzii

Calitatea și diversitatea producției agricole, piscicole și de acvacultură din Uniune reprezintă unul dintre punctele forte ale acesteia, reprezentând un avantaj concurențial pentru producătorii din Uniune și contribuind în mod semnificativ la patrimoniul său cultural și gastronomic actual. Acest fapt se datorează competențelor și hotărârii agricultorilor și producătorilor din Uniune, care au păstrat vii tradițiile și, în același timp, au ținut seama de metodele și materialele de producție noi.

Cetățenii și consumatorii din Uniune solicită din ce în ce mai frecvent atât produse de calitate, cât și produse tradiționale, fiind preocupați, de asemenea, de menținerea diversității producției agricole în Uniune. Această situație generează o cerere de produse agricole sau alimentare cu anumite caracteristici identificabile, în special în ceea ce privește originea geografică a acestora. Producătorii pot continua să ofere o gamă diversificată de produse de calitate numai dacă sunt răsplătiți în mod corespunzător pentru eforturile depuse. Aceasta presupune ca ei să aibă capacitatea de a informa cumpărătorii și consumatorii în privința caracteristicilor propriilor produse, în condiții de concurență loială. De asemenea, aceasta presupune ca producătorii să își poată identifica în mod corect produsele pe piață.

Folosirea unor sisteme de calitate pentru producători prin care aceștia să fie recompensați pentru eforturile lor de a produce o gamă diversificată de produse de calitate poate fi benefică pentru economia rurală. Acest lucru este valabil în special în cazul zonelor defavorizate, în zonele montane și în regiunile ultra periferice, în care sectorul agricol constituie o parte importantă a economiei și în care costurile de producție sunt ridicate. Astfel, sistemele de calitate pot completa și contribui la politica de dezvoltare rurală, dar și la politicile de sprijin al pieței și al veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole comune (PAC). Acestea pot contribui în special în regiunile în care sectorul agricol are o pondere economică mai importantă și, mai ales, în regiunile defavorizate.

Fig. 5.1. Promovarea calității produselor alimentare, prioritatea PAC

Prioritățile politice Europa 2020, astfel cum sunt prezentate în Comunicarea Comisiei intitulată „Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”, includ obiectivul de a realiza o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare și obiectivul de a promova o economie cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, prin care să se asigure coeziunea socială și teritorială. Prin urmare, politica în domeniul calității produselor agricole ar trebui să ofere producătorilor instrumentele corespunzătoare de identificare și promovare a acelor produse ale lor care au caracteristici specifice, protejând în același timp producătorii respectivi împotriva practicilor neloiale.

Bibliografie

Arete – Inventory of certification schemes for agricultural products and foodstuffs marketed in the EU Member States, 2010;

Olaru I., Certificarea calității – Note de curs 2015 Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău;

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Comisiei;

RENAR Cod: P-07.6, Politica privind tranziția la SR EN ISO/CEI 17065:2013;

https://tehnologiidimitrieleonida.wikispaces.com/file/view/PRINCIP-CALITATII.pdf;

http://www.tamingdata.com/2010/07/08/the-project-management-tree-swing-cartoon-past-and-present/ ;

Comunicarea Comisiei – Orientările UE privind cele mai bune practici pentru sistemele de certificare voluntară a produselor agricole și alimentare (2010/C 341/04);

Regulamentul (UE) nr. 1305/2013;

Ordinul nr. 724/2013 privind atestarea produselor tradiționale cu modificările si completările ulterioare;

Ordinul nr. 394/2014 privind atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești;

Kneafsey M, Venn L., Schmutz U., Balázs B., Trencharl., Eyden-Wood T., Bos E., Sutton G., Blacket M. -Short Food Supply Chains and Local Food Systems in the EU –Report 2013

Cleopa I., Călăuză în credința ortodoxă, ediția a VI-a, Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2012;

Schmemann A., Postul cel Mare, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1995;

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, ed. IBMBOR, București, 2009;

Zăgrean I., Necula N., Postul și rolul lui în viața credincioșilor, 2016

http://www.crestinortodox.ro/;

http://www.horizon2020news.ro/enjoy-its-from-europe-peste-100-milioane-de-euro-pentru-promovarea-agriculturii-europene-in-2016;

Predici IPS Bartolomeu Anania – Unitatea ființiala și morală

http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/ips-bartolomeu-anania-unitatea-fiintiala-morala/08-unitatea-morala-ips-bartolomeu-anania-96401.html