Contribuția României la Apropierea Europeană a Republicii Moldova După Aprilie 2009

=== 6d229c384259bccec2c7963b1b0876f0e4c71c88_304066_1 ===

Contribuția României la apropierea europeană a Republicii Moldova, după aprilie 2009

Basarabia, teritoriul dintre râurile Prut și Nistru, a fost, de la crearea statului medieval Moldova (sec. XIV), parte componentă a acestei țări. În 1812, acest areal a fost ocupat de Imperiul Țarist prin Tratatul de Pace de la București, semnat între Rusia și Imperiul Otoman. Turcia a cedat un teritoriu care nu-i aparținea, principatele române aflându-se sub dominația otomanilor, dar nu sub ocupația acestora. Moldova și Țara Românească nu au făcut nicicând parte din Imperiul Otoman. Basarabia a aparținut Rusiei până-n 1918 când, pe fondul revoluției bolșevice și a războiului civil care a urmat, a reușit să se unească cu România (27 martie/9 aprilie 1918). Unirea a primit recunoaștere pe plan internațional prin Protocolul de la Paris din 1920. Prin acest document Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia admiteau că drepturile României asupra Basarabiei sunt dincolo de orice îndoială.

În 1924 URSS, care a apărut pe harta politică a Europei în 1922, a creat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în stânga Nistrului. Prin această ficțiune autoritățile sovietice lăsau impresia că între teritoriile de pe cele două maluri ale Nistrului există legături organice rupte în mod brutal de către România prin ”acapararea” Basarabiei. RASS Moldovenească a devenit o armă de bază în rastelul propagandistic sovietic. Pactul Ribbentrop-Molotov semnat de Germania nazistă și Rusia sovietică la 23 august 1939 a oferit lui Stalin mână liberă pentru a rezolva chestiunea basarabeană după bunul plac. Drept urmare, în vara anului 1940, în urma a două note ultimative, Basarabia a fost cedată de către România Uniunii Sovietice, sub amenințarea folosirii forței de către partea sovietică. La 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a creat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care avea în componența sa teritorii din stânga și din dreapta Nistrului. Fiind o republică unională, teoretic, RSS Moldovenească avea dreptul de a se desprinde din componența URSS.

Acest drept, care în contextul erei staliniste era doar o ipoteză total nerealistă, a devenit temeiul proclamării independenței Republicii Moldova, la 27 august 1991, pe fondul destrămării Uniunii Sovietice. Pentru a împiedica unirea dintre Republica Moldova și România, Rusia a declanșat un război pe Nistru în 1992. Transnistria, teritoriul din stânga Nistrului aflat de drept în componența Republicii Moldova, a devenit o veritabilă piatră de moară atârnată de gâtul mișcării unioniste și nu numai. Conflictul înghețat din Transnistria a oferit Kremlinului instrumentul necesar pentru a menține Republica Moldova în sfera sa de influență sau măcar pentru a păstra o influență suficientă, care să permită Rusiei să ruineze visele euro-atlantice ale diriguitorilor de la Chișinău. Până-n prezent, în ciuda faptului că Rusia și-a luat nenumărate angajamente privind retragerea trupelor sale din Transnistria, aceste trupe nu numai că nu au fost retrase, dar au fost întărite cu efective noi și cu tehnică modernă.

Din 2001 până-n 2009 scena politică din republica Moldova a fost dominată de comuniștii lui Voronin. Acesta a tensionat în mod artificial relațiile cu România, fiind un suporter al facțiunii pro-ruse. La 5 aprilie 2009 s-au desfășurat alegeri parlamentare ordinare. Regimul autoritar al lui Vladimir Voronin a folosit toate mijloacele aflate la îndemână pentru a câștiga aceste alegeri. A fost modificat Codul Electoral astfel încât pragul electoral a fost mărit de la 5 la 6%, au fost interzise alianțele electorale, iar persoanele cu dublă cetățenie nu aveau dreptul să candideze pentru funcții de conducere. Evident, această ultimă măsură avea un vădit caracter antiromânesc, fiindcă mulți cetățeni ai Republicii Moldova dețineau și cetățenia română. Alegerile au fost câștigate de comuniști, însă presa a evidențiat abuzurile comise de către autoritățile comuniste, ceea ce a dus la declanșarea unor ample proteste la 7 aprilie 2009. Astfel, au fost declanșate alegeri anticipate la 29 iulie 2009, care au dus la diminuarea scorului electoral obținut de comuniști și a permis accederea la putere a Alianței Pentru Integrarea Europeană. În acest fel s-a deschis drumul Republicii Moldova către integrarea în UE.

Putem spune că un prim pas în această direcție a fost făcut în octombrie 2005, atunci când și-a început activitatea la Chișinău Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Această delegație are statut de misiune diplomatică, reprezentând UE în Republica Moldova. Rolul acestei delegații este: strângerea relațiilor comerciale și politice dintre cele două părți, monitorizarea implementării acordurilor bilaterale, explicarea publicului larg a politicilor comunitare, precum și sprijinirea autorităților Republicii Moldova prin programe de asistență.

Instrumentul de apropiere a republicilor ex-sovietice de UE a fost creat în 2009 la propunerea Suediei și Poloniei și a căpătat numele de Parteneriatul Estic. Acest acord de asociere a fost semnat de către Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus. La summit-ul de la Vilnius din 2013, UE a întrebat cele șase state dacă vor să semneze acorduri de asociere. Presiunile Kremlinului au făcut ca doar Georgia și Republica Moldova să semneze asemenea acorduri. De altfel, criza ucraineană își are originile în temerile Rusiei vizavi de veleitățile euroatlantice ale Ucrainei.

Din 2009 și până astăzi România a devenit cel mai important suporter al integrării Republicii Moldova în UE. De altfel, visul unionist a evoluat de la unirea directă la unirea prin apartenența la UE. Cu sprijinul direct al țării noastre, la 1 ianuarie 2010, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Comunității Energetice Europene. Tot în ianuarie 2010 a fost creat Grupul pentru Acțiune Europeană a Republicii Moldova (GAERM). Fapt extrem de relevant, această structură a fost creată la inițiativa Franței și României pentru promovarea intereselor Republicii Moldova în spațiul UE. Până la 11 martie 2013 grupul a organizat șapte ședințe de lucru. În cadrul celei de-a șaptea ședințe, desfășurată în data mai sus menționată, statele membre UE au reiterat interesul lor pentru o mai strânsă apropiere a Republicii Moldova de Europa Unită.

La summit-ul de la Vilnius, desfășurat în zilele de 28 și 29 noiembrie 2013, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE. La 29 noiembrie, președintele României, Traian Băsescu s-a aflat la Chișinău omagiind înscrierea celuilalt stat românesc pe cursul prosperității și stabilității, prin dorința de integrare în UE. Cu această ocazie, președintele României a subliniat că România a semnat un acord similar în 1993, iar integrarea s-a produs în 2007. Deci, drumul care trebuie parcurs pentru ca Republica Moldova să devină stat membru al acestui grup select este lung și sinuos, dar absolut necesar pentru modernizarea societății din stânga Prutului. Precizările președintelui român au venit în contextul euforiei cu care a fost primit acest acord, avertizând că rezultatele nu vor veni peste noapte și că ar fi bine ca euforia prezentului să nu devină deziluzia viitorului. În această cheie considerăm că trebuie interpretate declarațiile președintelui Băsescu.

Concomitent, Ucraina a refuzat să semneze un tratat similar, ceea ce a declanșat proteste ample la Kiev împotriva regimului Viktor Ianukovici. Înlăturarea de la putere de către protestele populare a declanșat o reacție deosebit de dură din partea Rusiei, Kremlinul văzând în extinderea NATO și a UE o amenințare directă la adresa sa. Oricum, posibila integrare euro-atlantică a Ucrainei ar fi fost un dezastru geopolitic pentru Rusia. Rușii au încercat toate armele diplomației clasice în cazul Ucrainei, dar fără succes. Astfel, în cele din urmă, încălcând în mod flagrant dreptul internațional și sfidând comunitatea internațională Rusia a anexat peninsula Crimeea. După care a declanșat un război civil în estul Ucrainei, vizând crearea unui conflict înghețat ca în Transnistria pentru a se asigura că năzuințele euro-atlantice ale Ucrainei se vor nărui. În acest context deosebit de tensionat, situația Republicii Moldova a trecut în plan secund, dar s-a și agravat în același timp.

Federația Rusă a adoptat sancțiuni economice contra Republicii Moldova. În Rusia lucrează numeroși cetățeni ai acestui stat, iar vinurile și fructele produse în Moldova sunt exportate cu succes în Rusia. Mizând pe acest fapt, Rusia a șicanat cu bună știință acest comerț pentru a arătat guvernanților de la Chișinău precum și populației unde duce politica așa-zis ”inconștientă” a politicienilor. În acest context extrem de dificil, România a solicitat Comisiei Europene ridicarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova. La 27 februarie 2014 Parlamentul European a decis eliminarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova. Votul parlamentar a fost confirmat de către Consiliul Uniunii Europene la 14 martie, iar pe 8 aprilie a apărut în Monitorul Oficial al UE.

Reacția autorităților române la aflarea votului din Parlament nu a întârziat să apară. Primul-ministru, Victor Ponta, a salutat cu căldură decizia ”istorică”, subliniind că România a militat cu consecvență pentru acest deznodământ. Totodată, domnia sa, remarca un fapt esențial: liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova va avea un impact economic pozitiv pentru statul de la est de Prut.

Nici reacția ministrului de externe, Titus Corlățean, nu s-a lăsat așteptată. Acesta a ținut să precizeze, ca și primul-ministru, că este o decizie pe care România a cerut-o cu insistență de multă vreme. Pe de altă parte, decizia apropie și mai mult Republica Moldova de UE, dar și de România, implicit. România va continua să susțină în mod deschis și insistent parcursul european al Republicii Moldova.

Începând cu 28 aprilie posesorii de pașaport biometric din Republica Moldova au putut circula fără opreliști în spațiul UE. Acest fapt a permis multora dintre ei să-și găsească de lucru, contribuind la îmbunătățirea situației economice a unui stat extrem de sărac.

O altă formă de ajutor pentru Republica Moldova din partea României a fost reprezentată de ușurarea acordării cetățeniei române pentru românii de dincolo de Prut. De fapt, procesul s-a referit la redobândirea cetățeniei române, fiindcă Basarabia a fost parte componentă a României până în 1944. Deci, e logic și normal ca cei care au avut cetățenia română ca și urmașii lor să o poată reprimi. În altă ordine de idei, este o reparație istorică având în vedere că Basarabia a fost smulsă în mod brutal din componența României de către URSS în 1940 și 1944.

Republica Moldova consumă aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Aceștia provin în mod exclusiv din Federația Rusă. Pe fondul deteriorării relației cu aceasta în contextul apropierii de UE a devenit evident că Moscova va folosi contra Chișinăului arma energetică, oprind exportul de gaze sau mărind prețul în mod artificial. Pentru a preîntâmpina această nedorită situație România a propus conectarea Republicii Moldova la rețeaua de distribuție a gazelor naturale din România prin construirea gazoductului Iași-Ungheni. Construcția acestuia a început la 27 august 2013, iar inaugurarea sa s-a produs la 27 august 2014. Gazoductul are o lungime totală de 27 de km și poate transporta circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaz. Astfel, s-a făcut un pas deosebit de important în direcția obținerii independenței energetice față de Rusia.

În mai 2015, printr-un memorandum semnat între guvernele de la Chișinău și București s-a decis prelungirea gazoductului spre Onești și, respectiv, Chișinău, precum și realizarea altor conexiuni. Se preconiza că investiția totală urma să se ridice la aproximativ 150 de milioane de euro, o parte din finanțare urmând să vină de la UE. Eliminând dependența energetică de Rusia, Republica Moldova căpăta o libertate de mișcare esențială, care i-ar permite să-și continue traiectul european.

La 27 iunie 2014 a fost semnat acordul de liberalizare a comerțului dintre UE și Republica Moldova. Numit Acord de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, acesta a fost ratificat de Parlamentul european în toamna anului 2014, contribuind decisiv la înlăturarea barierelor de orice fel din calea comerțului dintre UE și Republica Moldova.

În preambulul acordului se preciza, printre altele, că: ”Republica Moldova, fiind o țară europeană, are o istorie comună și împărtășește valori comune cu statele membre și se angajează să pună în aplicare și să promoveze aceste valori, care reprezintă o sursă de inspirație pentru alegerea europeană a Republicii Moldova.” Mai departe se reafirma dorința UE de a contribui la: ”…dezvoltarea politică și socio-economică a Republicii Moldova printr-o cooperare extinsă într-o gamă largă de domenii de interes comun, inclusiv în ceea ce privește buna guvernanță, libertatea, securitatea și justiția, integrarea comercială și cooperarea economică sporită, ocuparea forței de muncă și politica socială, gestiunea financiară, administrația publică și reforma funcției publice, participarea societății civile, consolidarea instituțiilor, reducerea sărăciei și dezvoltarea durabilă.”

Fapt cu o semnificație aparte, în preambul se mai specifica: ”…dorința UE de a sprijini eforturile internaționale menite să consolideze suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și de a contribui la reintegrarea țării…” În plus, se remarca: ”…importanța angajamentului Republicii Moldova față de o soluționare viabilă a conflictului transnistrean și a angajamentului UE de a sprijini reabilitarea postconflict a țării.” Ultima precizare capătă relevanță în contextul conflictului din Ucraina, fiindcă a reaprins temeri că Rusia ar putea declanșa un nou război pe Nistru pentru a deraia Republica Moldova de pe traseul european. Trebuie remarcat faptul că România a ratificat cu deosebită celeritate acest acord. La 14 iulie țara noastră a depus instrumentul de ratificare, ceea ce probează încă o dată, dacă mai era cazul, atașamentul diriguitorilor de la București pentru cauza integrării în UE a Republicii Moldova.

Între timp, din păcate, Republica Moldova s-a adâncit într-o criză politică profundă care amenință să deturneze țara de pe traseul pro-european. Pe scena politică din Moldova există, grosso modo, două facțiuni cea progresistă pro-europeană și cea pro-rusă. La 30 noiembrie 2014 s-au desfășurat alegeri parlamentare. Cinci formațiuni politice au reușit să treacă de pragul electoral. Este vorba despre: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Comuniștilor, Partidul Democrat și Partidul Liberal. Nici un partid nu a obținut un scor suficient de mare pentru a forma guvernul. Înainte de alegeri s-a produs ”incidentul Usatîi”. Contorversatul om de afaceri Renato Usatîi a înregistrat Partidul Patria, căruia i s-a interzis participarea la alegeri întrucât a primit finanțare externă. Usatîi este considerat un suporter al facțiunii pro-ruse. El s-a folosit de întreaga situație pentru a se martiriza și pentru a strânge capital politic.

În acest context apare ca din senin scandalul legat de ”furtul secolului”. Se pare că sistemul bancar din Republica Moldova a fost drenat de circa un miliard de dolari de către omul de afaceri Ilan Shor, cu sprijinul unor politicieni de marcă. Scandalul se bucură de o amplă mediatizare, ceea ce conduce la proteste. Noul cabinet condus de Iurie Leancă este respins de parlament, iar la conducerea guvernului accede Chiril Gaburici, care este forțat să demisioneze după patru luni deoarece asupra sa planau suspiciuni că diploma sa de bacalaureat ar fi falsă. În atari circumstanțe în fruntea executivului accede Valeriu Streleț, care a fost demis la 29 octombrie printr-o moțiune de cenzură.

De la demiterea lui Valeriu Streleț, în republica Moldova nu s-a reușit instalarea unui cabinet. Situația pare să conducă spre alegeri anticipate care ar putea aduce la putere facțiunea pro-rusă. Acest fapt ar putea anula toate realizările pro-europenilor din 2009 încoace. România a susținut masiv, atât moral cât și financiar, parcursul pro-european al Republicii Moldova, iar strădaniile sale s-ar putea dovedi inutile, ceea ce este frustrant și periculos pentru viitorul statului românesc din stânga Prutului.

Totuși, în pofida crizei politice prelungite de la Chișinău, România nu și-a pierdut încrederea că cele două state se vor uni în cadrul UE. Astfel, în mai 2015, Ministerul Afacerilor Externe de la București a publicat pe site-ul său documentul sugestiv intitulat ”Perspectiva europeană a Republicii Moldova”. Documentul în cauză remarcă faptul că după semnarea tratatului din 27 iunie 2014 s-a construit un nou cadru de cooperare între Republica Moldova și UE, care va duce la, sperăm, integrarea în piața comună. Se sublinia că acordul prevede o cooperare sectorială pe 28 de paliere. Pentru implementarea acordului a fost realizată Agenda de Asociere pentru intervalul 2014-2016.

Pe de altă parte, documentul se referă și la liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova. Decizia de liberalizare lasă la latitudinea statelor membre înăsprirea regimului în cazul în care se constată un flux prea ridicat de emigranți dintr-un anumit stat. În cazul Republicii Moldova nu au fost întâmpinate disfuncții. Dimpotrivă, UE tinde să considere cazul R. Moldova ca un exemplu de bune practici.

În continuare, documentul reiterează rolul central jucat de către Grupul pentru acțiune europeană a Republicii Moldova, care, după cum am văzut, a fost creat la inițiativa Franței și României. Acest grup a reușit să crească exponențial vizibilitatea Republicii Moldova pe agenda Uniunii Europene. La momentul redactării documentului, grupul a înregistrat zece întâlniri productive sub multe aspecte.

În încheiere se reafirma atașamentul ferm al României pentru cauza integrării europene a Republicii Moldova, care este o întreprindere firească, în acord cu năzuințele locuitorilor săi. Pentru împlinirea acestui deziderat, România a depus eforturi diplomatice, dar a oferit și asistență concretă.

Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, la 27 august 2015, primul ministru Victor Ponta s-a aflat la Chișinău unde s-a întâlnit cu omologul său, Valeriu Streleț. Șeful executivului român a declarat cât se poate de tranșant că România va rămâne cel mai mare avocat al integrării Republicii Moldova în UE. Cele două părți au profitat de moment pentru a prelungi acordul de ajutor economic nerambursabil pe care România îl acordă Republicii Moldova.

Momentul festiv a fost apreciat la justa sa valoare și de președintele României, Klaus Iohannis. El a transmis un mesaj care conține speranța că românii de pe ambele maluri ale Prutului se vor regăsi în spațiul Uniunii Europene. Domnia sa, a încurajat factorii de decizie de la Chișinău să continue reformele politice și economice, singurele capabile să apropie Republica Moldova de integrarea în UE. La fel ca primul ministru, președintele României a declarat tranșant că România este cel mai redutabil susținător al integrării europene a Republicii Moldova.

Vorbele au fost urmate de fapte concrete. La 14 noiembrie au fost semnate la Chișinău o serie de acorduri prin care România a oferit Republicii Moldova un sprijin suplimentar de 7 milioane de euro, banii fiind destinați, printre altele, reparării a zeci de grădinițe. Acordurile au fost semnate din partea română de ministrul de externe Bogdan Aurescu. Acesta a ținut să remarce că în anul 2015 România a devenit principalul partener economic al Republicii Moldova. Exporturile R. Moldova în România au crescut cu aproximativ 20%, ceea ce dovedește strânsele legături dintre cele două state.

Schimbarea de guvern de la București și accederea la Palatul Victoria a unui executiv condus de tehnocratul Dacian Cioloș nu au modificat conduita României față de vecinul de la răsărit. La 19 decembrie 2015, noul șef al guvernului s-a întâlnit cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Întâlnirea s-a axat pe discutarea intențiilor României de a sprijini în continuare aspirațiile pro-europene ale Republicii Moldova, din punct de vedere diplomatic, dar și financiar.

Însă în ciuda încurajărilor și sprijinului venit dinspre România ca și dinspre ceilalți parteneri europeni, criza politică de la Chișinău se adâncește. La 21 decembrie 2015, președintele Nicolae Timofti l-a nominalizat pentru funcția de prim-ministru pe Ion Sturza, care a mai ocupat această poziție în 1999. La 4 ianuarie 2016, ședința de validare a acestuia a eșuat din lipsă de cvorum. Toată situația pare să se îndrepte, după cum am mai precizat, spre alegeri anticipate, iar în acest caz facțiunea pro-rusă pare să aibă câștig de cauză, conform sondajelor. Dacă alegerile vor fi câștigate de pro-ruși, Republica Moldova se va întoarce în timp cu circa un deceniu, iar perspectivele europene ale acesteia se vor îndepărta substanțial. Este regretabil faptul că forțele pro-europene nu au reușit să treacă peste măruntele neînțelegeri de dragul idealului național al integrării europene. Lipsa de unitate între partidele pro-europene este principala piedică în calea depășirii acestei crize politice prelungite.