Contractul de Factoring

CUPRINS

Contractul de factoring

Introducere…………….

Capitolul I

Importanța și interpretarea contractelor comerciale internaționale

I.1. Importanța contractelor comerciale internaționale………

I.1.1. Definiția și importanta contractelor comerciale internaționale. Poziția lor în cadrul instituției contractelor în dreptul roman…………

I.1.2. Temeiul juridic al analizei……………

I.2. Interpretarea contractelor comerciale internazionale………………..

I.2.1. Importanța interpretării contractelor comerciale internaționale………..

I.2.2. Interpretarea convențiilor internaționale și a reglementărilor uniforme privind contractele comerciale internaționale……………..

I.2.3. Interpretarea contractelor după intenția comună a părților……………

I.2.4. Principiul bunei credințe și al loialității comerciale. Reprimarea abuzului de drept în contractele comerciale internaționale…………

I.2.5. Interpretarea contractelor pe bază de obicei, echitate și lege…………..

I.2.6. Clauzele contractuale îndoielnice se interpretează ui sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce………….

I.2.7. Interpretarea potrivit naturii contractului……………

I.2.8. Interpretarea coordonată a clauzelor contractului…………….

I.2.9. Regula „in dubio pro reo (debitori)” și excepția în materia vânzării………………..

I.2.10. Interpretarea și adăugarea clauzelor omise…………….

Capitolul II…………….

Legea aplicată contractului internațional de factoring………………

II.1. Legea aplicabilă capacității partenerilor implicați în tehnica contractului internațional de factoring…………….

II.2. Legea aplicabilă fondului și efectelor contractului internațional de factoring…………….

II.3. Legea aplicabilă formei contractului internațional de factoring………..

II.4. Dreptul material uniform aplicabil contractului internațional de factoring………..

Capitolul III…………………………

Natura juridică a contractului de factoring……………..

III.1. Delimitarea contractului de facoring față de cesiunea de creanță…….

III.2. Deosebirea contractului de factoring față de subrogație………………

III.3. Specificul factoringului față de mandat………….

III.4. Delimitarea factoringului față de alte instituții juridice…….

III.4.1. Factoring-scont………

III.4.2. Factoring-asigurare………..

III.4.3. Factoring-forfetare………..

Capitolul IV…………………..

Contractul de factoring în dreptul românesc…………..

IV.1. Noțiune și reglementare legală…………….

IV.2. Drepturile și obligațiile părților………….

IV.3. Conflictul de legi cu privire la factoring……..

Concluzii………..

Bibliografie…………………

Capitolul I

Importanța și interpretarea contractelor comerciale internaționale

I.1. Importanța contractelor comerciale internaționale

I.1.1. Definiția și importanta contractelor comerciale internaționale. Poziția lor în cadrul instituției contractelor în dreptul român

Contractele constituie instituția centrală a dreptului comerțului internațional, ele fiind cel mai important instrument juridic de realizare a operațiunilor dc comerț exterior și cooperare economică internațională.

Contractele la care ne referim sunt principalul izvor al obligațiilor comerciale internaționale, cclclaltc izvoare (actele juridice unilaterale și faptele juridice) prezentând o importanță mult mai redusă.

Contractele comerciale internaționale constituie o formă a contractelor comerciale (care reprezintă, pentru ccle dintâi, genus proximus) și, ca atare, întocmai ca și acestea din urmă, au ca drept comun reglementările aplicabile contractelor civile în general, față do care se dcosebcsc însă prin anumite particularități, generate de natura lor comercială.

Contractele comcrcialc internaționale se disting, la rândul lor, față dc contractele comerciale (interne), prin anumite particularități (diferenția specifica), generate, mai ales, de caracterul lor dc internaționalitate.

Sintetizând particularitățile contractelor comerciale internaționale și având în vedere poziția lor în cadrul instituției contractelor în general, definim aceste contracte ca fiind acordurile de voință încheiate între două sau mai multe subiecte ale dreptului comerțului internațional, care îndeplinesc condițiile de comercialitate și internaționalitate și care au ca scop nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de comerț internațional.

Sub aspect terminologic, vom utiliza denumirea de „contracte comerciale internaționale”, fără ca prin aceasta să intrăm în contradicție cu rațiunile care au stat la baza denumirii disciplinei de care ne ocupăm, deoarece aceasta este concordantă cu caracterele fundamentale de comercialitate și internaționalitate – ale raporturilor juridice care fac obiectul de reglementare al acestor contracte și, în plus, ea este cel mai des utilizată în literatura de specialitate ante și post decembrie 1989.

I.1.2. Temeiul juridic al analizei

Convențiile internaționale și actele normative interne

Pc parcursul analizei ne vom concentra atenția asupra prevederilor cuprinse în convențiile internaționale la care România este parte, având în vedere aplicarea prioritară a acestora în raporturile de comerț internațional.

în lipsa acestor reglementări internaționale, vom analiza reglementările speciale privind contractele comerciale internaționale din dreptul român (aplicabil atunci când, în conformitate cu normele conflictuale incidente în speță, dreptul român constituie lex causae), făcând referiri la dreptul comun numai în măsura în care este necesar pentru a scoate în evidență configurația juridică proprie a acestor contracte.

Convențiile internaționale la care România nu este parte, precum și alte acte internaționale uniforme (legi model, reguli și uzanțe unificate, contracte model, clauze standard etc.) vor fi studiate mai ales în cazurile în care se reglementează domenii importante ale comerțului internațional, sunt aplicabile frecvent în practica participanților români Ia comerțul internaționale sau acoperă materii care nu sunt suficient acoperite în dreptul intern și pot constitui obiect a atenției legiuitorului național în vederea ratificării lor sau a adoptării unor norme interne similare.

Principiile UNIDROIT

O atenție deosebită în cadrul analizei vom acorda Principiilor contractelor comerciale internaționale, adoptate UNIDROIT, ediția 2004. Așa cum am arătat, aceste Principiile nu reprezintă o convenție internațională, ci constituie un sistem de reguli generale aplicabile contractelor comerciale internaționale, sintetizate de autorii lor deoarece sunt comune diferitelor sisteme de drept naționale și/sau au fost considerate ca fiind cel mai bine adaptate condițiilor specifice ale operațiunilor comerciale internaționale. Fiind facultative. Principiile se aplică în contractele comerciale internaționale numai atunci când părțile au făcut trimitere la ele în mod explicit (ele fiind astfel încorporate în contract prin mecanismul recepțiunii contractuale). Totodată, în cazul în care au aderat la Principii, părțile pot deroga ori modifica oricare dintre prevederile lor, cu excepția cazurilor în care în cuprinsul lor se prevede explicit altfel (art. 1.5).

I.2. Interpretarea contractelor comerciale internaționale

I.2.1. Importanța interpretării contractelor comerciale internaționale

Interpretarea, ca instituție juridică cuprinzând ansamblul de reguli pentru determinarea înțelesului exact și complet al conținutului (clauzelor) contractului, prezintă o deosebită importanță și în cadrul contractelor comerciale internaționale, deoarece constituie o operațiune indispensabilă în procesul executării acestor contracte, atât de către părțile contractante, cât și, în cazul ivirii unui litigiu între ele, pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau arbitrale în cauză.

În comerțul internațional – ca, de altfel, și în dreptul comercial intern și în dreptul comun interpretarea constituie o noțiune complexă, care poate privi atât contractul în ansamblul sau – caz în care ea se suprapune, de regulă, noțiunii de calificare a contractului – cât și anumite clauze ale acestuia (conținutul contractului).

Așa cum s-a remarcat în literatura de specialitate, interpretarea contractelor comerciale internaționale prezintă o dificultate sporită față de contractele interne, datorită, mai ales, existenței în cadrul acestora a clementului de extraneitate, care atrage incidența în cauză a două sau mai multe sisteme de drept – care, în numeroase cazuri, conțin reguli diferite de interpretare a contractului a faptului că, în nimici oase cazuri, aceste contracte sunt redactate într-o limbă străină, care ridică probleme specifice de interpretare a termenilor utilizați etc.

Interpretarea contractelor comerciale internaționale în dreptul român sc face atât după regulile generale cuprinse în Codul civil, care cunosc însă, în unele cazuri, aplicații specifice în dreptul comerțului internațional, cât și după reguli speciale, impuse de particularitățile raporturilor juridice care formează obiectul acestei materii juridice. Analizăm aceste reguli în secțiunea ce urmează.

I.2.2. Interpretarea convențiilor internaționale și a reglementărilor uniforme privind contractele comerciale internaționale

Convențiile internaționale și reglementările uniforme privind contractele comerciale internaționale conțin, în unele cazuri, reguli de interpretare a propriilor norme. Aceste reguli nu sc confundă cu cele privind interpretarea contractelor propriu-zise, dar de foarte multe ori sunt similare cu acestea și efectul lor se răsfrânge implicit asupra contractelor la care respectivele convenții și reglementări se referă.

Importanța interpretării textelor legale uniforme a fost remarcată și în documente ale UNCITRAL. Ne referim, mai ales, la lucrările Congresul UNCJTRAL din anul 1995, dedicat dreptului comercial uniform în secolul a XXI-lea.

Reguli de interpretare a propriilor norme sunt conținute, în primul rând, în Convenția de la Viena (1980), în art. 7.

De asemenea, dispoziții privind interpretarea prevederilor sale sunt inserate și în art. 3 din Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare („Regulile de la Hamburg”), adoptată la Hamburg la 31 martie 1978.

Principiile UNIDROIT prevăd, în art. 1.6., că pentru interpretare, trebuie avut în vedere caracterul internațional și scopurile lor, inclusiv nevoia de uniformitate în aplicarea acestora.

I.2.3. Interpretarea contractelor după intenția comună a părților

Regula conform căreia interpretarea contractelor sc face după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, prevăzută de art. 977 C. civ. român, care consacră principiul priorității voinței reale a părților contractante față de voința tor declarată, își găsește o largă aplicare la nivelul contractelor comerciale internaționale.

Această regulă este stabilită expres în art. 8 alin. 1 din Convenția de la Viena, (1980) și în Principiile UNIDROIT (art. 4.1 alin. 1 și art. 4.2 alin. I).

În cadrul contractelor comerciale internaționale, regula la care ne referim cunoaște cel puțin două aplicații specifice.

Astfel, dacă intenția comună a părților nu poate fi stabilita, manifestarea de voință trebuie interpretată după un critcriu obiectiv, prin raportare la o figură juridică abstractă, particularizată, de regulă, prin noțiunea de „persoană rezonabilă”. Conform acestui criteriu, actul de voință al uneia dintre părți va fi interpretat potrivit cu semnificația pe care i-ar fi acordat-o orice persoană rezonabilă din lumea afacerilor comerciale internaționale, având aceiași pregătire și aflată în aceeași situație ca cealaltă parte contractantă.

Acest aspect este consacrat în art. 8 alin. 2 din Convenția de la Viena (1980) și în Principiile UNIDROIT (art. 4.1 alin. 2 și art. 4.2 alin. 2).

În cazul în care intenția comună a părților nu se poate deduce suficient din termenii contractului, această intenție – precum și determinarea a ceea ce ar fi înțeles o „persoană rezonabilă”, aflată în aceeași situație – va trebui stabilită și dup inclusiv nevoia de uniformitate în aplicarea acestora.

I.2.3. Interpretarea contractelor după intenția comună a părților

Regula conform căreia interpretarea contractelor sc face după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, prevăzută de art. 977 C. civ. român, care consacră principiul priorității voinței reale a părților contractante față de voința tor declarată, își găsește o largă aplicare la nivelul contractelor comerciale internaționale.

Această regulă este stabilită expres în art. 8 alin. 1 din Convenția de la Viena, (1980) și în Principiile UNIDROIT (art. 4.1 alin. 1 și art. 4.2 alin. I).

În cadrul contractelor comerciale internaționale, regula la care ne referim cunoaște cel puțin două aplicații specifice.

Astfel, dacă intenția comună a părților nu poate fi stabilita, manifestarea de voință trebuie interpretată după un critcriu obiectiv, prin raportare la o figură juridică abstractă, particularizată, de regulă, prin noțiunea de „persoană rezonabilă”. Conform acestui criteriu, actul de voință al uneia dintre părți va fi interpretat potrivit cu semnificația pe care i-ar fi acordat-o orice persoană rezonabilă din lumea afacerilor comerciale internaționale, având aceiași pregătire și aflată în aceeași situație ca cealaltă parte contractantă.

Acest aspect este consacrat în art. 8 alin. 2 din Convenția de la Viena (1980) și în Principiile UNIDROIT (art. 4.1 alin. 2 și art. 4.2 alin. 2).

În cazul în care intenția comună a părților nu se poate deduce suficient din termenii contractului, această intenție – precum și determinarea a ceea ce ar fi înțeles o „persoană rezonabilă”, aflată în aceeași situație – va trebui stabilită și după criterii exterioare (extrinseci) contractului, generate, de regulă, de caracterul comercial și internațional al contractului. Aceste criterii pot fi subiective – ca, de pildă, atitudinea părților în timpul negocierilor pentru încheierea contractului, comportarea lor ulterioară încheierii contractului etc. dar și obiective, precum contextul comercial – internațional în care a fost încheiat contractul, domeniul de activitate comercială la care se referă, categoria profesională în care se încadrează părțile și, mai ales, uzanțele comerciale internaționale și obișnuințele stabilite între părți.

Prevederi în acest sens există în art. 8 alin. 2 din Convenția de la Viena (1980) și în Principiile UNIDROIT (art. 4.3).

I.2.4. Principiul bunei credințe și al loialității comerciale. Reprimarea abuzului de drept în contractele comerciale internaționale

Contractele se interpretează potrivit principiului bunei credințe. Acest principiu de drept comun, consacrat pentru executarea contractului de art. 970 alin. 1 C. civ., dar valabil inutatis inutandis și cât privește interpretarea conținutului contractului, cunoaște o aplicare constantă și în practica comercială internațională. Deoarece buna credință se prezumă, reaua credință trebuie dovedită cu orice mijloc de probă.

Principiul respectării bunei credințe în comerțul internațional este prevăzut și de Convenția de la Viena (1980), în art. 7 alin. 1.

La nivelul contractelor comerciale internaționale, principiul bunei credințe cunoaște unele aplicații specifice.

a) Astfel, în primul rând, acest principiu se coroborează cu cel al loialității comerciale.

Principiul loialității comerciale este stipulat, de regulă, de către părți care prevăd în contractele lor că acestea urmează a fi interpretate potrivit bunei credințe și loialității care trebuie să existe în relațiile comerciale internaționale. Loialitatea comercială se apreciază obiectiv (abstract), în funcție de comportamentul unui comerciant rezonabil, aflat în aceeași situație.

În unele cazuri, acest principiul este consacrat legislativ, alături principiului bunei credințe. O asemenea situație există, de pildă, în Codul Comercial Uniform al S.U.A. (art.2-103), care precizează că ,,buna credință în cazul unui comerciant înseamnă onestitate în atitudine („honestity in fact”) și respectarea unor norme comerciale rezonabile de loialitate profesională („f’air dealing in the tracic „).

Principiile UNIDROIT acordă o importanță deosebită principiului bunei credințe, pe care îl coroborează cu cel al loialității comerciale, în art. 1.7, care este inserat în chiar primul capitol a regulilor, dedicat principiilor generale ale contractelor comerciale internaționale. Principiul este conceput ca fiind imperativ, textul precizând că fiecare parte trebuie să acționeze conform bunei credințe și loialității. comerciale în comerțul internațional, iar părțile nu pot exclude sau limita această obligație.

Se remarcă faptul că Principiile folosesc formula „buna credință și loialitatea comercială în comerțul internațional” (“good faith and fair dealing in internațional trade”), cu precizarea acest concept nu trebuie aplicat conform standardelor adoptate în mod obișnuit în cadrul diferitelor sisteme juridice naționale. Cu alte cuvinte, aceste standarde interne pot fi luate în considerare doar în măsura în care se demonstrează că sunt acceptate în mod general în diferitele sisteme legale. O altă implicație a formulei folosite este aceea că buna credință trebuie interpretată în lumina condițiilor speciale ale comerțului internațional.

Corolarul firesc al aplicării principiului la care ne referim este cel al reprimării abuzului de drept în contractele comerciale internaționale. Principiile UN1DROIT definesc abuzul de drept ca fiind acea comportate răuvoitoare, care are loc mai ales atunci când una dintre părți exercită un drept doar pentru a prejudicia pe cealaltă parte sau în alt scop decât cel pentru care dreptul i-a fost acordai sau când exercitarea dreptului este disproporționată față de rezultatul avut în vedere inițial (a se vedea, comentariul la art. 1.7).

Reprimarea abuzului de drept se exprimă și prin sancționarea comportamentului inconsecvent al uneia dintre părți (“inconsistent behaviour”), în art. 1.8.

O aplicare specifică a principiului bunei credințe în cadrul contractelor comcrciale internaționale o constituie regula cooperării părților, la care ne vom referi mai jos.

I.2.5. Interpretarea contractelor pe bază de obicei, echitate și lege

Mai multe articole din Codul civil consacră principiul interpretării contractelor pe bază de obicei, echitate și lege. Acestea sunt art. 970 alin. 2 (Contractele „obligă nu numai la ccea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa”), art. 980 („Dispozițiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul”) și art. 981 („Clauzele obișnuite într-uu contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul”).

Acest principiu de interpretare este deopotrivă recunoscut și aplicat, în mod explicit sau implicit, în contractele comerciale internaționale și în practica arbitrala aferentă."

În comerțul internațional, „obiceiul” Ia care se referă Codul civil se exprimă prin uzanțele comerciale internaționale, care reprezintă un criteriu specific, foarte important, de interpretare a contractelor din acesl domeniu, la care ne vom referi pe larg mai jos

Principiile UNIDROIT consacră această regula de interpretare în art. 4.3 lit. b) și f), precitat, în corelație cu principiul intenției comune a părților.

I.2.6. Clauzele contractuale îndoielnice se interpretează ui sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce

Acest principiu de drept comun, prevăzut de art. 978 C. civ., care dă expresia adagiului clasic „actus interpretandus este potius (magis) ut veleat quam ut percal”, așa cum s-a remarcat în literatura de specialitate, este aplicabil a fortiori în cadrul relațiilor comerciale internaționale, deoarece este de neconceput ca participanții la aceste relații, fiind comercianți – deci profesioniști în materie – să fi inserat în contractul lor clauze fără intenția ca ele să producă efecte juridice.

Principiile UNIDROIT reglementează acest principiu în art. 4.5.

În mod specific, în comerțul internațional, aplicarea principiului menționat se face într-un mod mai flexibil decât în dreptul comun.

Astfel, pe de o parte, numeroase instituții ale dreptului comerțului internațional sunt concepute, de lege sau de părți, în scopul menținerii pe cât posibil a raportului contractual. Intră în această categorie, de pildă: clauzele asigurătorii împotriva riscurilor (clauzele de menținere a valorii, de adaptare a contractului etc.); multiplele mijloace de reașezare a contractului de caic dispune creditorul în cazul nerespectării de către debitor a obligațiilor sale și care fac ca rezoluțiunea contractului să constituie o soluție ultimă, de excepție (a se vedea, de exemplu, prevederile privind rezoluțiunea cuprinse în Convenția de la Viena din 1980); posibilitatea recunoscută judecătorilor sau arbitrilor de a proceda la readaptarea contractului în funcție de noile împrejurări survenite pe parcursul existenței accstuia, în cazul în care teoria impreviziunii este prevăzută de părți (clauza de hatdship) sau admisă de lex causae ele.

Pe de altă parte însă, participanții la comerțul internațional, prin clauze contractuale (sau chiar legea, în unele cazuri), prevăd cu mai multă ușurință decât în

dreptul comun posibilitatea rezilierii contraclului și legarea, eventual, de noi relații contractuale, atunci când menținerea contractului apare în mod evident, pentru părți sau pentru arbitrii desemnați să soluționeze litigiul, ca nemaifiind viabilă. Această posibilitate este stipulată de părți, de exemplu, prin clauzele de asigurare împotriva riscurilor (valutare și nevalutare), prevăzute în contract.

I.2.7. Interpretarea potrivit naturii contractului

Regula conform căreia „termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în înțelesul ce se potrivește cel mai mult cu natura contractului”, conținută în art. 979 C. civ., și-a găsit, Ia rândul său, aplicarea în cadrul contractelor comerciale internaționale.

Principiile UNIDROIT privesc această regulă de interpretare în corelație cu cea a intenției comune a părților, în art. 4.3. lit. d), precitat.

I.2.8. Interpretarea coordonată a clauzelor contractului

Regula prevăzută de art. 982 C. civ. potrivit cu care „toate clauzele convențiilor sc interpretează uncie prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act”, care consacră principiul interpretării coordonate a clauzelor contractului, cunoaște aplicații și la nivelul contractelor de care ne ocupăm.

Această regulă este aplicabilă și atunci când părțile au prevăzut explicit în contract că anumite clauze sunt esențiale, în acest caz clauzele esențiale urmând a servi ca bază de interpretare pentru întregul act.

Principiile UNIDROIT prevăd, în materie, că termenii și expresiile vor fi interpretate prin raportare la contractul sau declarația în care apar, în ansamblul lor (art. 4.4).

I.2.9. Regula „in dubio pro reo (debitori)” și excepția în materia vânzării

Practica arbitrală de comerț internațional a aplicat, în numeroase cazuri, principiul „in dubio pro reo (debitori)”, consacrat dc art. 983 C. civ. („Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”).

Totodată, este frecvent aplicată excepția de la acest principiu, care funcționează în materia vânzării, inclusiv a celei comerciale internaționale, conform căreia Orice clauză obscură sau insidioasă se interpretează în contra vânzătorului” (art. 1312. alin. 2 C. civ.)

I.2.10. Interpretarea și adăugarea clauzelor omise

Principiile UNIDROIT adoptă o regulă specială de interpretare a clauzelor omise într-un contract, în art. 4.8. Potrivit textului, atunci când părțile contractante nu au convenit în privința unei prevederi importante pentru determinarea drepturilor și obligațiilor lor, lipsa poate fi suplinită printr-o clauză asemănătoare. Peniru a se determina ceea ce reprezintă o clauză asemănătoare trebuie avute în vedere, printre alți factori, următoarele: a) intenția pârtilor; b) natura și scopul contractului; c) buna credință; d) ceea ce este rezonabil.

Acest text consacră de fapt argumentul de analogie (ubi cădem est ratio eadein solutio esse debet), cunoscut și în dreptul român.

Regula trebuie aplicată totuși cu prudență, în funcție de împrejurări.

=== Titlu ===

Contractul de factoring

=== Βibliografiе ===

Βibliografiе

Bărbuță Nicoleta, Finanțele întreprinderii, Editură Didactică și Pedagogică, București, 2009;

Caraiani Gheorghe, Factoringul în comertul internațional, Editura Lumina Lex, București, 2004;

Dodocioiu Alina, Considerați privind contractul de factoring,;

Macovei Ioana, Dreptul comerțului internațional, Suport de Curs, 2009;

Molico Tatiana, Factoringul, alternativă modernă de finanțare, Editura ASE, București, 2004;

Mihai Ilie, Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Editura Expert, București, 2003;

Păun Daniela., Dreptul afacerilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;

Vartolomei Bradușa, Contractul internațional de factoring, Editura Ase, București, 2006;

Roventa M.,Introducere în factoring, Editura Economică, București, 2002.

Surse web:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Factoring

http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ4/B04SmarandacheLavinia.pdf

http://www.efin.ro/factoring/factoring/ghid_forme_de_factoring.html

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/model/index2.asp

http://studiijuridice.md/revista-nr-1-2-2011/incursiuni-teoretice-asupra-functiilor-contractului-de-factoring

http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/145701/arf-piata-de-factoring.html