Contextul Culturii Contemporane

De la începutul secolului XX, arta a adoptat politica efemerității în care imaginarul vestimentar ocupă un loc de actor pe scena artei, ca material, suport, simbol, dar mai ales ca substitut al corpului, devenit subiect și obiect al acestei efemerități. Designeri, fotografi, jurnaliști, lucrează în echipă la propunerile vizuale pentru care folosesc adeseori referințe clare la artele plastice istorice și contemporane. Noile genuri artistice s-au conturat treptat, în contextul păstrării mediilor tradiționale.

Pentru mișcările de avangardă, arta exprima o ideologie programatică anti-tradiție, idee fundamentată în „Manifestul” care va dori să producă o mutație radicală în structura operei de artă, punând problema “integralității” ei, bazată pe fuzionarea genurilor artistice, ceea ce afecta în mod direct statutul fiecărui gen în parte – considerat în sine incomplet. Frontierele actuale ale „lumii artei” au fost trasate în cursul procesului de cucerire a autonomiei artei, care a durat mai multe secole, înscriindu-se în contextul mai larg al unei specializări a activităților sociale, funcție de propriile lor logici. Moda și arhitectura își construiesc punțile de legătură pe baza unor principii vizuale și intelectuale comune: ambele intervin în mediul ambiant, pe care îl definesc spațial prin structură, volum, funcție, proporție și material. Însăși ideea de artă s-a schimbat de-a lungul timpului, funcție de matricea culturală generală a societății în care s-a dezvoltat. Elementele vestimentare au o viață proprie, se pot transforma în forme independente de corpul uman și să se subordoneze unor structuri spațiale care subliniază anumite părți ale corpului, se transformă în structuri autoportante.

În istoria gândirii estetice, s-a trecut de la noțiunea generală de frumos – cea a frumosului metafizic – la noțiunea clasic-clasicistă a frumosului. Aceasta a intrat în criză, când romantismul, la început de secol XIX, a impus sublimul în fruntea categoriilor estetice, trecând de la evidențierea frumuseții lumii la ideea frumosului din artă, și s-a produs, prin urmare, trecerea de la o teză metafizică la concretizarea și obiectivarea ei. Trecerea de la o separare voită a artelor majore de cele declarate minore (toate artele decorative și industriale), spre o permeabilitate a granițelor ce permite amestecul unor genuri diferite, produce și artiștii care simt impulsul să facă aceste metisări.

Dincolo de dimensiunea patrimonială și artistică a croitoriei de lux ea degajă un sentiment al reușitei și al strălucirii care poate seduce spațiul artistic dar nu poate fi negată nici puterea de atracție a artei. Creațiile de lux, îmbină perfecțiunea compoziției vizuale cu impecabile tehnici de modelare, țesere, coasere și brodare, ca rezultat al unui demers artistic autentic. Marile muzee contemporane instituționalizează croitoria, iar croitorul – dat fiind demersul său creativ, cu tot ce implică acesta – este asimilat unui artist. El își expune astăzi crochiurile, modele, concepe acțiuni performance sau își prezintă propriul atelier, asemenea artiștilor, așa cum o fac Viktor & Rolf, Balenciaga, Christian Lacroix sau Miuccia Prada.

Fig.1. Expozitia care celebreaza 20 de ani de la infiintarea brand-ului Maison Martin Margiela, 31.05.2010, Fashion Museum Province of Antwerp , Sommerset House, London,

sursa: http://www.livincool.com/eventi/margiela-exhibition-sommerset-house , jpg.

Caracterul temporal și punctual al modei este una dintre trăsăturile definitorii ale acesteia, dar, așa cum afirmă Roland Barthes în lucrarea sa de referință pentru teoria modei, (Système de la mode,1967), moda dezvoltă un limbaj cu reguli și structuri proprii deci trebuie interpretată pe baza formelor sale specifice. Înțeleasă în termenii figurativului și abstractului, îmbrăcămintea se relevează ca un obiect estetic iar o piesă vestimentară modernă poate fi considerată figurativă pentru că reprezintă anatomia umană, pe care o redesenează mereu, ajustând tiparele și schimbând idealurile de frumusețe. Îmbrăcămintea modernă este figurativă pentru că este antropomorfă, canonică, respectând corpul uman, spre deosebire de vestimentația antică compusă din tunici și mantale era o artă care ascundea configurația corpului uman, configurând forme abstracte.

Expresivitatea veșmintelor reprezintă o interfață de comunicare specifică, ce se naște din interiorul expresiei, pe care se grefează, cu mijloacele de comunicare artistică, binomul semn-simbol, cu sens comunicațional. Concluzia care se desprinde din studiile multor teoreticieni ai artei este că mimesis-ul stă la baza unei estetici pentru care frumusețea este scopul suprem al artistului. Idealul uman de frumusețe către care tinde o anumită colectivitate, la un anumit moment al istoriei sale, devine idealul estetic al epocii.

Studiile lui Adorno asupra esteticii receptării muzicale, prezintă unele teze de bază ale industriei culturale: structura de marfă a societății moderne; tendința de monopolizare a tuturor sectoarelor societății și, bineînțeles, a mass-media; reacția societății în fața nesiguranței și temerilor printr-o creștere a elementelor sale conformiste; existența antagonismelor sociale în domeniul cultural. Odată asigurat succesul unei formule stilistice, industria culturală o programează pentru producția de serie. Arta devine, în acest mod, bun de consum, adică un ,,lucru printre lucruri”. Prin manipularea emoțiilor sau impulsurilor mimetice ale subiectului, ea este un vehicol al psihologiei ,,spectatorului”. Arta pierde astfel rațiunea sa de a fi și se integrează perfect în lumea industriei culturale. Adeseori, achiziționarea unei haine, nu înseamnă doar înscrierea în tendințe, ea trebuie să placă, așa cum place sau nu place o operă de artă. Pe de o parte, îmbrăcămintea folosește toate mijloacele de expresie ale artelor și, de la începutul secolului XX, designul de modă, creația vestimentară, a ocupat un important loc în domeniul artelor decorative ambientale. Unul din traseele de evoluție a unui stil, în modă, este determinat de un proces organic – atribuit modernismului – care își conservă articulațiile dintre o etapă și următoarea și care un se schimbă niciodată, este o modalitate de reinventare permanentă, de modificare, până la punctul dispariției, însă fără a genera fracturi majore. Al doilea traseu de schimbare, cea cultivată de avangarda istorică, rupe legătura dintre artă și realitatea cotidiană, se manifestă într-o nouă artă, o nouă arhitectură, o nouă manieră de abordare a vestimentației, ruptă și ea, de realitatea cotidiană.

Fig.2-3. Laura Baruel, Mountainscape, instalație, tehnică mixtă, 2013, sursa: http://www.americanbighair.com/blog/2013/11/19/mountainscape-by-laura-baruel

I.2. Abordarea modei din perspectiva sociologilor Georg Simmel, Roland Barthes și Walter Benjamin

„ Moda este oglinda societații în care există. Este atât un fenomen cultural, cât și o afacere extrem de complexă și ca atare, reflectă atitudinile sociale, economice, sexuale si politice ale epocii din care face parte.Diferită de costumul ceremonial și național, moda este caracterizată de schimbarea permanentă, perpetuă. Evoluează fară încetare, determinată nu de necesitate , ci de un întreg sistem extrem de complex și adânc,îin cadrul căreia diferențele sociale, noutatea în materie de formă (croi) și considerațiile economice determină schimbarea.”

Principiile de bază ale fluctuațiilor și curentelor în modă depind de acceptarea sau respingerea consumatorului ele neținând cont de preț . Extremele în modă dând naștere la mișcări „abrupte”. Factprii care accelerează moda și mișcările acesteia sunt direct legate de comunicare, mass- media, condiția economică bună, creșterea competivității, mobilitatea socială și psihologică, nivelul educației și rolul femeii în societatea modernă precum și de schimbările fiecărui sezon.Factorii care încetinesc evoluția în modă sunt cei care privesc aspectele culturale, religioase sau politice precum și condițiile economice proaste.

Teoriile mișcării în modă sunt structurate în trei concepte diferite: infiltrarea tendințelor în modă de jos în sus (teorie cunoscută sun numele de Trickle- up theory) care presupune asumarea faptului că tendințele încep printre tineri sau prin grupurile sociale cu venituri scăzute și urcă către cei mai in vârstă sau cei cu un venit mai ridicat ( ex. Fiind articolele vestimentare din piele sau geand rupti sau tratați, trenduri provenite din subcultura maselor și răspândite în cadrul diferitelor categorii sociale); infiltrarea de sus în jos (Trickle- down theory) descrisă de Vebel în 1899 și preluată de sociologii Laver și Simmel care presupune faptul că tendințele în modă încep printre cei din clase mai înalte sau printre liderii modei urmând apoi o mișcare de coborâre către masele sau cei ce sunt interesați de trend (este un tipar nou în sociologia și dinamica modei, format după cel de-al doilea Război Mondial exemplu în acest caz îl constituie influența asupra modei dată de Jackie Kennedy și Prinsesa Diana sau ținutele de inspirație army/ navy). Această teorie este ceam mai veche și cea mai acceptată din istoria modei și cea a fluxului orizontal (Trickle- accross theory) dezvoltată de sociologii King și Robinson) asumată prin ideea că moda se mișcă orizontal, printre grupuri cu un statut social similar de la cei ce dau trendul la cei ce ii urmăresc. Aceasta presupune faptul că membrii fiecărui grup social își urmăresc liderii pentru a le împrumuta imaginea sau sunt influemțați de imaginea altui lider „alunecând” spre acea direcție. Caracteristicile și factorii care determină schimbările rapide în modă sunt determinați de aspectele sociale, de diferența dintre aparență și identitate , de cultură și de aspectele directe ale culturii populare , de căutările modernității în dorința de a rămâne veșnic tânăr precum și în aspecte legate de gen, sexualitate, mișcările marketingului , producția în masă și distribuția în sistem. „Falsele mituri ale socetății moderne”(Umberto Gariberti) sunt reprezentate de miturile individuale precum dragostea maternă și miturile tinereții și fericirii care pun în discuție propria identitate și in care ideile individului în raport cu tendințele devin un „arest al propriei persoane” și miturile colective ale perioadei contemporane precum mitul pieței, al creșterii, al războiului și cel al psihoterapiei caracterizat prin tendința individului de a-și crea o vulnerabilitate psihologică de multe ori închipuită. Miturile colective se modifică în funcție de politică, literatură , media sub toate formele ei reprezentand refigurarea realității nu realitatea însăși.

Fig.4. Meejin Yoon, Möbius Dress, 2004, Photo courtesy J. Meejin Yoon/MY Studio,

sursa: http://designersparty.com/entry/Mobius-Dress-Meejin-Yoon, jpg

Moda este în legătură directă cu „falsele mituri individuale și colective”, în special cu cel al tinereții și fericirii. Individul contemporan tinde să își trateze corpul ca obiect care trebuie să il reprezinte, dar și care trebuie construit, fiind mereu nesatisfăcut de imaginea obținută prin abordările vestimentare, diete, exerciții fizice și intervenții chirurgicale.Secolul XX reprezintă era producției în masă, a consumului în masă, și a mass mediei în general.Moda a devenit ea însăși o formă a esteticii populare și o formă de cunoaștere și exprimare a personalității proprii. Dezvoltarea tehnologiei, a industiei țesăturilor a determinat realizarea articolelor vestimentare mult mai confortabile, mai ieftine și mai atractive pentu mo mai mare proporție din populație. Jumătatea secolului XX este marcată de creșterea consumului în masă a articolelor vestimentare, fapt care a determinat creșterea producției și a promovării modei prin publicitate, ducând la diversitatea nelimitată de astăzi și micșorând intervalele de schimbare a modei la 10 ani, element care la începutul sec. XXI a suferit o mărire a vitezei schimbărilor chiar de la un sezon la altul, diminuând mai mult timpul alocat unei amunite tendințe.

În sensul cel mai larg, moda ca și arta, include obiecte și efort creativ cu un design care să satisfacă orice gust. Aparținând artelor aplicate, moda ne introduce în experiența esteticii, în care frumusețea este înrudită cu expresivitatea. Spre deosebire de pictură si sculptură, moda, așa după cum am precizat anterior, aparținînd artelor aplicate asemeni arhitecturii și designului de interior, îi corespund un set mai larg de trebuințe.Acestea trebuie să se supună utilitarului într-o formă estetică cât mai adecvată necesităilor, nevoilor culturale și sociale.

De aceea atributele estetice pot fi factori determinanți în alegerea consumatorului.

„Studiul modei este exhaustiv, nu se limiteaza doar la haine de marcă, haute couture , reviste fashion sau elitei sociale. Aspectele conexe, de ordin politic, economic, cultural, conexe producției consumului de modă au impacat asupra tuturor sectoarelor societatii…Moda este un element esențial în construirea și transmiterea identitătii sociale a individului, ajutând la stabilirea clasei sociale , a preferintelor sexuale, a varstei, a etniei, a raportului masculin- feminin vs androgin , exprimând preferințele culturale ale individului…evolutia în modă și reacțiile publicului, adesea extreme, au evidențiat și au contribuit la abordarea prejudecăților sociale adânc înrădăcinate, abuzuri raportate perspectivelor etnice, religioase sau sexuale, diversele minorități etnice și clasele muncitoare.” Creativitatea estetică exprimată în modă prin căile de expresie plastică : culoare, formă, volum, textură, conotație culturală- au un rol

Fig.5. Fotograf Villarrubia, "Persephone", 2014, catalog online, Stylists: Mario Ville (Kattaca)
Make up & Hair: Rocio Cuenca, Model: Didi Maquiaveli

sursa: http://schonmagazine.com/schon25, jpg,

important în procesul educațional și estetic, terapeutic într-un anumit context, dat de o cazuistică pe cât de vastă pe atât de diversă.

Comunicarea estetică figurează atat în teoria clasică, cât și în cea modernă; în estetica clasică, ea este cel mai adesea asociată cu inspirația; în estetica modernă, este pusă în relație cu teoriile expresiei. In cea din urmă, se pune accent pe relația dintre creator și modul de a gândi a publicului acesta din urmă preluând într-o formă mai atenuată creația și mesajul artistic. Intr-o altă versiune, mesajul exprimat poate avea ca sursă inconstientul, în care ideile artistului sunt luate drept pretext, punct de plecare, prezența lor fiind doar simbolică și mergând până la ideile idealiste în care acestea reprezintă realitatea fundamentală.

Pentru a întelege cum are loc receptarea și asimilarea creației vestimentare din punct de vedere estetic trebuie să precizez faptul că comunicarea presupune existența unui limbaj comun, dinspre adresant catre categoria țintă.Moda, ca și arta, îsi produce un public care trebuie să dețină un limbaj comun, comunicarea și asimilarea depinzând de ele. Putem mentiona si raportul arhetipurilor cu principiul lor organizator asupra a tot ceea ce vedem sau experimenta. Formulat prima oara de catre C.G. Jung, acest concept „confera o predispozitie psihica preconstienta care face un om sa reactioneze intr-un anumit fel”.

Scopul lucrării este de a clasifica și examina câteva dintre virtuțile simțului vizual din perspectiva culturală, psihologică și socială a designului vestimentar în contextul artelor decorative. Moda este un fenomen penetrant al culturii noastre teoretizat de sociologi precum: Georg Simmel, Thorstein Veblen, Werner Sombart, Walter Benjamin, Edward Sapir sau Roland Barthes. Teoria modei se îndreaptă către aprofundarea teoriei care evidențiază legătura dintre o meserie practică, creativă, care construiește condiții favorabile către domenii teoretice selectând elemente din domenii sociale incluzând literatura, arta și filosofie. Sistemul modei este înțeles și caracterizat ca o dimensiune specială a culturii materiale, istoria corpului si a sensibilității. Roland Barthes definea moda ca fiind un discurs social, referindu-se nu la moda propriu- zisă ci la cea descrisă în revistele de specialitate unde obiectul vestimentar este complet convertit in limbaj si unde chiar si imaginea este convertită și transformată în cuvinte. El susținea că „ moda există doar datorită aparaturii, tehnologiei și comunicarea sistemelor care îi construiește imaginea.

Contextul post- modern face clar faptul câ o întreagă serie de discursuri sociale de la film la muzică, new- media și publicitate sunt locuri în care moda există sincretic o referintă între elementele alaturate corpului ca un contrast al construcăiei și deconstrucției care sunt interpretăti sau primesc un anumit înteles.” Geor Simmel îl definea ca pe un sistem cu coeziune socială care permite membrilor unui grup să fie împacați relativ cu independenta lor spirituală. Moda, spunea Simmel este „ guvernată de motive de imitare sau distincție care sunt transmise vertical comunității de un anume cerc social distinct”. Werner Sombart susținea faptul că cheltuirea banilor pe lux, în special in cazul femeilor, este o trăsatură a capitalismului în faza sa cea mai mare de acumulare.

Fig.6. Campania toamnă- iarnă 2014, Prada, 2013, Vanity Sizing Dilemma, Unique Malls,

sursa: http://www.businessoffashion.com/2013/08/the-china-edit-china-sales-boost-prada-alibaba-counters-fakes-vanity-sizing-dilemma-unique-malls.html, jpg

Mesajul obiectului vestimentar implică asadar nu numai aspectul lor vizual în sine, dar și relația dintre imaginea văzută și mesajul pe care ea trebuie sa îl transmită. În 1979 Dick Hebdige definea stilul ca „o formă a esteticului și a eticii de grup în care membrul în cultura de masă, ca o forma de manifestare în aglomerația urbană este construit din elemente care includ și modul de a se îmbrăca, muzica, literatura, filmul și modul zilnic de a se comporta, un univers zgomotos exprimat prin stilurile străzii alternînd între rock și punck în care contrastele vestimentare par a fi forme remarcabile ale discursului.” Bazându-ne pe direcțiile date de teoreticieni, putem distinge fluxul directional, schimbarile ciclice bazate pe adaptarea la moda si structuralism bazat pe gustul estetic al maselor, limba si transferul de conținut. Modele ale acestor shimbări ciclice sunt: continuitatea istorică, variațiile erogene pe zone aici intrând excentricitățile, alternările,cu corespondentul excentricității, valurile recurente cu dinamica lor, istoricul cu retro si vintage, avand ca plecare teoria lui Darwin despre originea speciilor și evoluția dezvoltării ierarhice a codurilor de valori ale vestimentației și aparențelor. In modă se urmarește narativitatea, spațialitatea, mitul și aspectele senzoriale ale omului. Despre teoriile mișcării în modă, stadiile și ciclurile acesteia, despre liderii în modă și cei care urmaresc moda, precum și despre factorii care accelerează mișcările în modă voi dezvolta pe larg în cadrul capitolelor care vor urma. Faimosul articol al lui Georg Simmel despre modă publicat in 1904, este revazut si este propus pentru analiza sa, în mod special a rolurilor imitației vs. distincției care are relevanță din punct de vedere al simulării și al mimeticii.

Pentru Simmel “ moda reprezintă nimic mai mult decât una dintre multele forme de viață cu ajutorul careia încercăm să combinăm în sfere egale ale activității tendința către egalitate socială cu tendința către individualizare, diversitate și schimbare”. (F, p.133) In fiecare relație socială sunt două forțe care interacționează lucrând astfel: una care ne împinge de la a fi noi înșine către cealaltă care ne îndreaptă spre imitație și cealaltă care ne desprinde de ceilalți, pentru a desface conecsiunile sociale, catre distinctie. Dar viata socială s-a schimbat atat de mult încat balanța dintre forta socială și opusul acesteia este mereu instabilă și provizorie. Moda este un exemplu al modului în care actuala viață socială include mereu într-un fel opusul său, o viată care nu este socială. După cum a spus și Kant, societatea este bazată pe

“ ungesellige geseòòigkeit”, adică pe sociabilitatea nesociabilă. Cele două seturi opuse care dinamizează relația produsă de moda sunt: imitarea, ereditatea, universalitatea, durabilitatea, feminitatea, liniștea, creația, extinderea, întamplarea, accidentul vs. distincția, variațiile individuale, mutuabilitatea, masculinitatea, mișcarea, productivitatea, distrugerea, intensitatea, repetiția și intenționatul.

Moda este efectul jocului dinamic dintre aceste două grupe oponente. Dar moda există doar dacă unul dintre cei doi poli nu domină la final. Moda este efectul unei continue instabilități ale balanței dintre cei doi poli. Opoziția totală, duce așa cum spune Shiller, la o limitare reciprocă, ceea ce echivalează psihologic cu o abolire a principiilor puterii, respectuv cu renunțarea la valabilitatea generală prin intermediul unei forțe colective, diferențiată și general adaptată. Impulsul de a imita –și implicit de a unifica și egaliza-nu este legat direct de cei ce ne sunt alături: noi imităm oameni care sunt într-un fel sau altul, superiori nouă. Din acest fapt reiese și principiul prin care moda “este un produs al claselor distincte”; pentru că moda sa existe societatea trebuie să fie stratificată– unii membri trebuie percepuți ca fiind superiori sau inferiori iar atâta timp cât cel”inferior” îl imită pe cel “superior”, și niciodată invers, concluzia este că …moda…(în formele ei sociale, ale judecații estetice, întregul stil al expresiei umane)- afectează doar clasele înalte ale societății. De exemplu, să presupunem că niște persoane din clasa înaltă poartă o anumită fustă creată de un cuturier scump. Nu după mult timp vom vedea că persoanele din clasa inferioară, pentru a le imita pe cele din clasa superioară, vor forța piața să realizeze copii la un preț mai mic. Astfel, mutându-se de la un nivel la altul, într-un scurt timp, fusta nu va mai fi caracteristică fetelor clasei înalte iar acestea vor trebui să gasească altceva pentru a se distinge de clasa inferioară și pentru a continua ciclul.

Conform teoriei lui Simmel , moda derivă de la tensiunea de bază specifică condiției sociale a ființei umane. Pe de o parte, fiecare dintre noi are tendința să îl imite pe celălalt. Pe de altă parte, noi avem deasemeni tendința de a ne distinge de ceilalți . Indubitabil, unii dintre noi sunt interesați mai mult de tendința de a imita ( ne conformăm) în timp ce alții tind spre distincție (excentricitate și disensiune), dar fluxul modei are nevoie de ambele tendințe contradictorii pentru a conlucra împreună. Pe scurt, Simmel argumentează că noi avem nevoie să acceptăm două tendințe radicale pe care acesta le atribuie naturii umane. Homo Sapiens condus printre altele de doua mari tendinte si anume: una prin care suntem împinși prin a ne imita vecinii și cealaltă prin a încerca sa fie diverși, să se distingă de ceilalți. Dintr-un punct de vedere, un individ încearcă să imite pe un alrul pe care îl admiră. Pe de altă parte, ei încercă să se deosebească de ceilalți pe care îi desconsideră sau le sunt indiferenți. “Relația dintre poziții și luări de poziție nu are nimic de-a face cu un raport de determinare necesară. Intre ele se interpune, oarecum, spațiul posibilelor, adică spațiul luărilor de poziție realmente efectuate , așa cum apare el prin prisma categoriilor de percepție constitutive unui anumit habitus, altfel spus, ca un spatiu orientat și plin de luări de poziție care se prezintă aici ca potențialități obiective, ca lucruri “de facut”, “mișcări” de lansat, adversari de combatut, luări de poziție consolidate care trebuie depașite. Pentu a masura efectul spațiilor posibilelor, care acționează ca revelator al dispozițiilor, este suficient- urmând pilda logicienilor, care admit că fiecare individ își are “dublurile” sale în alte lumi posibile, sub forma tuturor oamenilor care ar fi putut fi dacă lumea ar fi fost altfel.” Individul îsi formează cultura personală pornind de la ansamblul tabloului sociocultural al memoriei globale a societății. Valoarea și sensul unei interpretări artistice se schimbă frecvent dar ramane egală cu ea însăși în momentul în care univerul opțiunilor care pot fi înlocuite sunt oferite simultan spre alegerea atât a consumatorului cât și a celui care o produce.

Fig.7. Ying Gao, Gaze-activated Dress, 2013, Contemporary Art Museums in Japan and Canada,

sursa: http://www.coolweirdo.com/cooldresses-thatlightupwhenyoustare-at-them.html, jpg