Contagiunea

Stadiul actual al cunoașterii

Contagiunea este o problemă tratată foarte profund în perioadele de criză financiară, în momentul în care se înregistrează declin economic la nivelul țărilor, deoarece acest declin poate avea influențe și la nivelul economiei globale. Afirmăm acest lucru în condițiile în care criza poate afecta țările învecinate țării care este afectată economic, ele având strânse legături atât la nivel economic, cât și la nivel politic.

Un bun exemplu pentru a se întelege această problemă a contagiunii între mai multe țări este chiar Uniunea Europeană, unde țările sunt puternic relaționate, orice schimbare în cardul uneia va determina, implicit, schimbări în mod direct și la nivelul celorlanle țări componente.

Problema contagiunii a fost abordată în mai multe studii, deoarece se dorea cunoașterea gradului efectelor și cauzelor ce au determinat-o.

Astfel, în anul 2004 ,Upper, Worms, Degryse și Nguyen, dar și Ferrucci și Shin în 2005, au ajuns la concluzia că integrarea din punct de vedere financiar a țărilor poate fi o posibilă cauză a contagiunii, pe lângă cauzele bine cunoscute de natură macroeconomică. Efectele negative ale contagiunii trebuie reduse în cea mai mare măsură, prin consolidarea relțiilor între țările la nivelul cărora s-a manifestat contagiunea.

Mai târziu, în anul 2012, Sibel Celik a considerat că, pentru a putea observa mai bine fenomenul de contagiune, este necesară o analiză efectuată la nivelul a două piețe financiare, atât în momentul în care sunt stabile și excedentare din punct de vedere financiar, cât și în momentul în care sunt puternic afectate de criza financiară. El a ajuns la concluzia că, dacă in perioada de stabilitate economică își face simțită prezența un soc puternic pe una din piețe, ce poate genera instabilități, atunci și cealaltă piață va fi afectată, deoarece ele sunt puternic corelate. Gradul de contagiune este cu atât mai mare cu cât piața este mai sensibliă la risc.

În anul 2013, în aricolul „The pricing of sovereign risk and contagion during the european sovereign debst crisis”, analiștii Băncii Centrale Europene, Beirne J. și Fratzscher M. au prezentat un studiu de contagiune la nivelul mai multor țări, pentru perioada 1999-2011. Scopul și finalitatea acestui studiu a fost descoperirea a 3 tipuri de contagiune. Prima din ele este contagiunea datorată senzitivității ridicate a pietelor financiare, ce-a de-a doua este contagiunea de tip spill-over, iar cea din urmă este contagiunea de tip „efect de turmă”.

Abordări teoretice ale contagiunii

Contagiunea, într-o accepțiune generală, reprezintă modul prin care fenomenele ce generează schimbări importante într-o țară afectează și alte țări, creând așa-zisul efect de domino. Contagiunea provine din latinescul „contagio”, ce înseamnă epidemie, molimă și își are rădăcinile în domeniul medical, apărând mai târziu și în domeniul financiar, în literatura de specialitate.

Contagiunea a început să fie cunoscută la nivel internațional abia după anul 1950, când a devenit din ce în ce mai întâlnită la nivelul țărilor aflate în criză economică.

Pe piața financiară, contagiunea se reflectă în principiu în perioadele de declin economic și se ia în considerare în momentul în care situația de criză se înregistrează la nivel internațional, nu doar la nivelul unei comunități. Acest lucru se datorează faptului că țările învecinate se află în strânsă legătură una cu cealaltă, având dependențe macroeconomice și politice puternice. Astfel, în cazul în care la nivelul unei țări au loc evenimente nefavorabile din punct de vedere economic, implicit și țările din aceeași zonă geografică vor fi afectate.

Un exemplu concret este criza valutară apărută în anul 1997 în Thailanda, care a avut ca efect imediat afectarea directă a țărilor vecine : Filipine, Malaezia, Singapore și Coreea de Sud.

Totuși, fiecare țară resimte diferit contagiunea, lucru ce este datorat gradului de integrare financiară a pieței.Cu cât este mai integrată țara, cu atât efectele ecomonice sunt mai accentuate și șocurile mai probabile. În sens contrar, dacă țara nu este finanțată la nivel internațional, efectele contagiunii lipsesc cu desăvârșire.

Principalii actori ce au un rol deosebit de important în formarea economiei unei țări sunt:

Consumatorul

Comerciantul

Statul

Ei participă în mod deosebit în modelarea economiei, adoptând atât un comportament rațional, cât și unul irațional. În spatele fiecărui tip de comportament stă motivația ce îi determină în a acționa pe piață. Astfel, comportamentul rațional se referă la urmărirea și atingerea propriilor scopuri, pe când comportamentul irațional este influențat de cascadele informaționale, de „efectul de turmă”, de pierderea încrederii sau aversiunea crescută la risc, neluând în calcul semnalele primite de pe piață.

Statul ocupă un rol foarte important în economia unei țări, însă de multe ori este caracterizat de insuficiență în reglementarea piețelor. Acest lucru se explică prin capacitatea acestuia de a influența consumatorii și investitorii atunci când se produc schimbări majore la nivelul piețelor pe plan internațional.

Piețele sunt, în general, foarte volatile, ceea ce înseamnă că pot fi influențate ușor de anumiți factori, fiind afectate atât piețele slab dezvoltate, cât și cele cu un grad de dezvoltare mai mare. Această volatilitate poate scădea doar în momentul în care se adoptă măsuri de limitare a șocurilor produse pe piață, măsuri ce nu pot îndepărta în totalitate riscurile, dar le pot micșora intensitatea si urmările. De asemenea, pot face economiile unei țării care adoptă aceste măsuri să treacă mai repede și mai eficient peste contagiune.

Reformele recente si-au fixat un scop bine definit, dorind echilibrarea economiei la nivel global, prin reducerea efectelor contagiunii și prin scăderea volatilității piețelor financiare.

Efectele contagiunii la nivelul piețelor financiare sunt numeroase și relativ simplu de identificat, luând în calcul apariția crizei. Odată apărută, criza influențează economia în același sens cu parcursul său; acest lucru înseamnă că, cu cât criza este mai accentuată, cu atât apetitul la risc va scădea, consumatorii nu vor mai cumpăra asa de mult, ceea ce înseamnă că nici producția nu va fi la fel de mare ca înaintea apariției crizei. Dacă producția este scăzută, implicit somajul va înregistra o rată destul de mare, iar nivelul de trai va scădea considerabil. De asemenea, agenții economici, rămânând fără cerere, vor ajunge la riscul de faliment.

Forme de contagiune

De-a lungul timpului, contagiunea a îmbrăcat mai multe forme, concretizate pe piața financiară la nivel internațional.

Actualmente, există 4 tipuri de contagiune financiară :

a) efectul de contagiune de tip „muson”

b) efectul de contagiune de tip „spillover”

c) efectul de contagiune de tip „rezidual”

d) efectul de contagiune al volatilității

Efectul de contagiune de tip „muson” este vizibil în momentul în care își face simțită prezența un dezechilibru economic important la nivelul mai multor țări, care, de obicei, sunt țări vecine, a căror economie se află în strânsă legătură cu economia mondială. Pentru a fi înțeles mai bine acest efect, putem considera exemple relevante crizele petroliere din 1973 și 1979, creșterea dobânzilor din SUA și Germania, etc.

Efectul de contagiune de tip „spillover” este , după cum spune și traducerea, „o abundență” de efecte economice negative, ce se manifestă la nivelul unei țări, urmând ca mai apoi să afecteze și țările din aceeași zonă geografică. Ca și exemplu, putem aminti deprecierea accentuată a yen-ului japonez ce a început în Thailanda și s-a propagat în Asia de Sud-Est, afectând în mod direct țările ce relaționau din punct de vedere comercial cu SUA și Japonia.

Efectul de contagiune de tip „rezidual” se evidențiază în momentul în care modificările apărute din punct de vedere economic sunt mai mari decât expectația operatorilor de pe piața financiară. Se numește rezidual deoarece efectul contagiunii este reflectat în valoarea rezidualăa modelelor de piață ce au rolul de a testa corelațiile întâlnite atât între o țară de referință și mai multe țări date, cât și între economia țării de referință și economia mondială.

Efectul de contagiune a volatilității constă în măsurarea volatilității țărilor cu un grad remarcabil de vulnerabilitate, vulnerabilitate ce poate fi transmisă și altor țări prin intermediul investitorilor si creditorilor comuni. Se dorește minimizarea riscului de contagiune financiară și gestionarea acestuia într-un mod cât mai bun cu putință, dar și propagarea volatilității în creștere de pe o piață de capital la altele.

3. Cauzele contagiunii

Se cunosc două categorii de cauze ce conduc la contagiune și anume – influențele transfrontaliere și criza financiară. Prima categorie derivă din legătura universală dintre economiile de piață și pune accentul pe efectele secundare ale acesteia. Această legătură, pe care o mai putem numi interdependență, face ca șocurile care pot fi de natură globală sau locală să fie transmise între țări datorită legăturilor reale și financiare. Cea de-a doua categorie, criza financiară este numai consecința comportamentului consumatorilor sau a altor agenți financiari, fără a avea legătură cu schimbările observabile în macroeconomie.

Criza este definită ca o situație de o instabilitate pronunțată, fiind urmată de o volatilitate și o incertitudine în creștere pe piețele financiare. Astfel, în situații de criză, se creează o permanentă stare de neliniște, nesiguranță, teamă sau chiar panică în ceea ce privește viitorul conducând la o accentuare a volatilității si la o contagiune cauzată de fenomene ”iraționale” cum ar fi retragerea investitorilor, schimbarea radicală a consumul prin efectul ”de turmă”, creșterea artificială a prețurilor activelor și instalarea panicii financiare.

Efectele și cauzele contagiunii au fost studiate de numeroși economiști precum Rodrigo Cifuentes, Gianluigi Ferrucci, Hyun Song Shin (în 2005) și alții, ajungând la concluzia că integrarea finaciară ar putea crea contagiunea. Cauzele elementare includ șocurile macroeconomice care au efecte internaționale și șocurile locale prin legături comerciale, financiare și devalorizări concurențiale.

Cât de aspră este contagiunea financiară depinde de sensibilitatea pieței la risc și de asimetria de informații (adică modul în care informațiile despre criză ajung la investitori), fiindcă acestea sunt considerate că produc cele mai cuprinzătoare fluctuații pe piață.

4. Delimitare între rațional și irațional

În cele ce urmează, vom vorbi despre delimitarea dintre rațional și irațional în ideea că economia este condusă de factori raționali dar și de factori iraționali deoarece oamenii nu sunt întotdeauna raționali atunci când caută să-și îndeplinească interesele pe orice fel de piață, având și motive neeconomice, nu doar economice.

Teorii precum cea monetaristă și cea keynesiană susțin că oamenii își urmăresc propriile interese acționând rațional și starea naturală a pieței este în echilibru. Există și teorii care susțin faptul că iraționalitatea comportamentului oamenilor au dus la nașterea dezechilibrelor pe piață.

În limbajul comun a fi rațional înseamnă a acționa logic, cu măsură pentru a ajunge la obiectivele bine stabilite. În limbajul economic, raționalitatea semnifică alegerea în funcție de un ordin de preferință complet și tranzitiv, cu o informare perfectă și fără costuri. Dacă veniturile viitoare sunt incerte, raționalitatea înseamnă a se maximiza utilitatea așteptată, adică utilitatea unui venit ponderat cu probabilitatea de a-l obține.

Keynes susține că, uneori, oamenii sunt conduși de motivații noneconomice sau iraționale atunci când își urmăresc propriile interese economice. Așadar, economia nu este condusă doar de factorii raționali care influențează tranzacțiile în avantajul reciproc al indiviziilor, ci și de factori iraționali, sau mai sunt numiți și ”spirite animalice”. Keynes consideră că aceste spirite animalice îi determină pe oameni să ia decizii îndrăznețe producându-se fluctuații economice.

Alți economiști precum Blanchard și Watson au sporit noțiunea ”agitațiilor speculative”. Această noțiune are la bază ideea că într-o agitație speculativă, toate activele financiare apar supraevaluate peste tot, iar achiziționând aceste active este un comportament rațional. Decizia de a investi, cu scopul de a obține profituri mai mari este puternic influențată de aflarea celor mai noi informații, ducând la amplificarea mișcărilor prețurilor.

În ceea ce privește comportamentul irațional, Stanford și Stiglitz, au spus că piața nu poate fi eficientă din cauza asimetriei informațiilor, astfel împiedicând echilibrul.

Fost președinte al Fed-ului, Alan Greenspan declară că ”poate într-o zi oamenii își vor da seama când piața deviază de la raționalitate și devine irațională”.

Pentru a putea extinde zona de aplicabilitate a științei economice, trebuie să se ia in considerare faptul că starea naturală a pieței este dezechilibrul provocat de decizii iraționale conduse de spiritele animalice ale indivizilor.

5. Studiu de caz – Criza thailandeză din 1997

Începutul anilor 1990 reprezintă o perioadă prosperă pentru țările asiatice, acestea se bucură de o creștere economică foarte bună, reușind să reduc foarte mult rata sărăciei. Economiile asiatice au ajuns la un astfel de nivel prin atragerea puternică a unor fluxuri de capital.

În iulie 1997, Thailanda adoptă un curs de schimb liber, renunțând la legătura dintre baht, moneda thailandeză și dolar. Legătura dintre monedele țărilor asiatice și dolarul, reprezenta o siguranță a faptului că acestea nu-și vor putea pierde valoarea. Creșterea economică a încurajat investițiile, însă la sfârșitul anului 1996, investitorii s-au speriat că Thailanda nu-și va putea plăti datoriile și aceștia decid retragerea capitalului din Thailanda și transferul acestuia în dolari, astfel, devalorizându-se foarte mult bahtul. Thailanda și-a folosit rezerva de dolari pentru a cumpăra bahti, însă tot mai mulți investitori schimbau bahtii în dolari și astfel Thailanda a ajuns în imposibilitatea de a mai susține legătura bathtului cu dolarul.

Acesta este factorul extern din cauza căruia se dezlănțuie criza financiară în această țară, urmând ca aceasta să contamineze întreaga regiune, adică țările vecine: Malaezia, Filipine, Coreea și Indonezia, investitorii de aici urmând să-și schimbe banii investiții, din monedele locale în dolari.

Cele mai afectate de criza produsă de Thailanda a fost Indonezia și Coreea de Sud, prima fiind Indonezia care a intrat rapid în imposibilitatea de plată a datoriilor foarte mari, din cauza scăderii severe a monedei față de dolar, cu aproape 80%.

Coreea, cea mai importantă putere economică și industrială, recunoscută pentru succesul de exporturi, începe să importe foarte mult și să se îndatoreze, astfel intrând în faliment înainte de începerea crizei, însă deprecierea monedei coreene a provocat o adevărată criză de lichidități, ajungând ca la jumătatea lunii noiembrie să renunțe la moneda națională.

Principalul factor intern ce a determinat izbucnirea crizei asiatice este cel de din 1990 când investitorii au alocat miliarde de bani în țările emergente, oamenii au făcut credite imobiliare de risc major și au făcut numeroase credite neperformante.

Fig. 5.1. Trendul dezvoltării macroeconomice în Thailanda 1980 – 1996

Din figura 5.1. se poate observa că în Thailanda trendul investițiilor este cu mult mai mare decât cel al economiilor naționale după anii 1988. Acest exces de investiții a condus la o creștere de capital privat și de asemenea la o lichiditate mărită, astfel băncile au putut crește împrumuturile. Tot excesul pentru investiții a fost și o cauză a creșterii prețurilor achizițiilor.

Băncile și instituțiile non-bancare ocupau un loc important în piața financiară deoarece creditul reprezenta o importanță majoră în finanțarea firmelor. Creditele erau mai mari decât PIB-ul, iar în Thailanda și Malaezia creditul bancar era favorizat în comparație cu cel bancar, pe când în Indonezia, Coreea și Filipine se practica mai mult creditul bancar.

Fig.5.2.Creșterea economică între anii 1993 – 1996

Criza thailandeza s-a răspândit rapid, fiind un proces alcătuit din trei etape fundamentale:

Vulnerabilitatea – în cazul nostru, Thailanda a devenit vulnerabilă din cauza investițiilor foarte mari realizare după anul 1990, ceea ce a dus la liberalizarea cursului de schimb

Șocurile negative – această vulnerabilitate a condus către o diminuare a veniturilor, către înrăutățirea pozițiilor externe dar și a celei interne

Criza – această etapă este rezultatul deprecierii ratei de schimb și de asemenea a crizei financiare

După 2 ani de criză, economia din aceste regiuni începe să se redreseze treptat, cu ajutorul Fondului Monetar Internațional, ce acordă fiecărui stat un împrumut de 40 de miliarde de dolari. În perioada 2000 – 2009 PIB-ul pe care îl înregistrează statul asiatic a crescut în medie cu 4%.

Poate că această criză este o lecție pentru statele victime ale acestei crize dar și pentru celelalte state din lume, reprezentând una dintre cele mai memorabile crize produse vreodată.

6. Concluzii

În urma cercetării noastre pe tema “Cauzele contagiunii. Comportament rațional sau irațional” am ajuns la cea mai importantă concluzie, aceea că orice șoc apărut pe o piață trebuie să fie tratat făcând corelația cu celelalte țări, nu doar pe plan local, astfel, se pot lua măsuri din timp pentru a putea reduce răspândirea șocurilor.

Din studiul nostru de caz, am observat că ceea ce a provocat șocul economic a fost investirea exagerată într-o țară fragilă, în curs de dezvoltare, instabilitatea monedei naționale și neîncrederea investitorilor în moneda națională a Thailandei. Atunci când investitorii și-au pierdut încrederea în economia thailandeză, aceștia și-au transferat investițiile pe altă piață, ceea ce a adus multe pierderi Thailandei.

Am observat că economia unei țări poate fi condusă de doi factori, aceștia pot fi atât raționali cât și irațional. Prin factorii raționali, economia se conduce după politici stricte, după o structură logic formulată, în timp ce adesea este mai bine ca economiile sa fie conduse prin factorii iraționali, adică prin speculații, ceea ce implică un risc mult mai mare.

În Thailanda s-a produs contagiunea de tip spillover, aceasta a fost atacată de o mulțime de efecte negativ care apoi s-au răspândit între țările vecine Thailandei. Unele țări au avut mai mult de suferit, altele mai puțin, în urma contaminării acestora.

7. Propuneri

Știm că la baza teoriilor economice de până acum a stat conceptul de echilibru general pe orice tip de piață. În practică însă observăm că acest echilibru nu este decât o stare accidentală ce poate apărea sau nu, într-un anumit moment, în urma unui comportament irațional. Astfel, comportamentul irațional și dezechilibrul ar trebui să devină ipotezele viitoarelor teorii și modele economice.

Pentru micșorarea zonei de iraționalitate ce cuprinde aria de acțiune a științei economice, propunem câteva idei cum ar fi: diminuarea corupției din mediul public, o reglementare mai bună a sistemelor financiare, reducerea ponderii sectorului informal, mai ales în economiile în curs de dezvoltare.