Contabilitatea Cheltuielilor, Veniturilor și Analiza Rezultatelor la O Firma Comerciala
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR” – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE FINANȚE BĂNCI – CONTABILITATE
Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor și analiza rezultatelor la
S.C. ……….S .R.L.
Coordonator științific:
BUCUREȘTI
C U P R I N S
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………. 113
INTRODUCERE
Scopul și obiectivele lucrării
Problematica abordată în cadrul lucrării surprinde aspecte ce privesc contabilitatea financiară a veniturilor, cheltuielilor și rezultetelor în cadrul societății ……. SRL, precum și aspectele de natură teoretică, metodologică și aplicativă, inclusiv abordarea fiscală a acestora.
Lucrarea începe cu o scurtă prezentare a societății ……. S.R.L. din punct de vedere al obiectului de activitate, al rezultatelor obținute, resurse umane, furnizori, concurență, după care este structurată în patru capitole:
fundamente teoretice privind cheltuielile, veniturile, rezultatele;
organizarea contabilității cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor la S.C. ……. S.R.L.;
analiza indicatorilor economico-financiari privind cheltuielile, veniturile și rezultate;
concluzii și propuneri.
Deoarece analiza globală a cheltuielilor permite cunoașterea produselor, activităților care contribuie la ameliorarea sau degradarea rezultatelor întreprinderii, analiza indicatorilor economico – financiari privind cheltuielile, veniturile și rezultatele este structurată astfel:
necesitatea analizei indicatorilor economico – financiari;
analiza pe baza contului de profit și pierdere întocmit la sfârșitul anului 2006;
analiza pe baza bilanțului contabil întocmit la sfârșitul anului 2006;
calculul ratelor de rentabiliate.
Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii referitoare la activitatea societății.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND CHELTUIELILE, VENITURILE ȘI REZULTATELE
1.1 Scurtă prezentare a S.C. ……. S.R.L.
Societatea comercială ……. S.R.L. a fost înființată în anul 2000 și este înmatriculată în Registrul Comerțului începând cu data de 06.05.2000.
Societatea are sediul în Târgoviște, Bulevardul Eroilor nr.22 și a dispus la înființare de un capital social subscris și vărsat de 200 RON
Societatea comercială ……. S.R.L. este persoană juridică romană și s-a constituit cu răspundere limitată, iar părțile sociale sunt deținute de un singur acționar, formând o societate cu unic asociat.
Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării la Camera de Comerț și Industrie.
Obiectul de activitate
Firma activează în domeniul industriei alimentare și are ca obiect principal de activitate fabricarea produselor de panificație și patiserie.
Produse
În perioada 2000-2003, societatea a produs și comercializat o gama largă de produse, dar în urma unui studiu de piața și al analizei asupra rentabilității, societatea a dezvoltat numai sectoarele productive rentabile, celelalte activități fiind oprite.
Începând din 2003, firma s-a orientat și a dezvoltat sectoarele productive ale următoarelor produse:
Foietaje,
Fursecuri,
Paste făinoase,
Arpacaș.
Resurse umane
În anul 2000, la înființare, societatea avea 7 salariați, dar numărul acestora a crescut progresiv până în anul 2003, când s-a trecut la restructurarea masivă a firmei.
Astfel, în anul 2003 societatea a înregistrat cel mai mare număr de salariați, deoarece majoritatea activităților înglobau un volum mare de manopera iar procesele tehnologice erau cu preponderență manuală.
Ca urmare a investițiilor în tehnologie și utilaje moderne, performante, precum și a renunțării la produsele care nu aduceau profit firmei, numărul salariaților a început să scadă, iar cifra de afaceri să crească vertiginos.
Evoluția numărului de salariați se prezintă astfel:
Clasificarea personalului după domeniul de activitate:
Clasificarea personalului după studii:
Clasificarea personalului după vechimea în muncă:
Furnizorii
Furnizorii sunt reprezentați de diferite firme sau persoane particulare, care asigură întreprinderii resursele de materii prime și materiale, echipamente, mașini și utilaje.
Materia primă principală – grâul – este folosită la majoritatea produselor societății ce se obține din producție proprie.
Principalii furnizori de materie primă sunt prezentați în tabelul mai jos:
Furnizorii enumerați mai sus sunt parteneri constanți ai societății cu care are relații bune, relații datorate seriozității cu care cele două părți își îndeplinesc obligațiile.
Plata furnizorilor și materialelor achiziționate de la furnizori se face prin file C.E.C, cash sau prin compensații.
În ceea ce privește furnizorii de utilaje și mașini necesare procesului de producție se remarcă faptul că societatea are relații cu firme renumite turcești sau italiene.
Alegerea furnizorilor se face după prețurile practicate, după distanță, după cantitățile aprovizionate.
Clienții
În funcție de statutul lor, de natura solicitărilor față de produsele sau serviciile firmei, clienții se pot grupa astfel: consumatori, utilizatori industriali, distribuitori, agenții guvernamentale.
Clienții principali ai S.C. ……. S.R.L. se împart în consumatori și intermediari ai sistemului de distribuție ( engrossiști și detailiști). Engrossiștii au la rândul lor rețele proprii de distribuție.
Consumatorii sunt alcătuiți din segmente diferite de populație de la copii până la bătrâni. Gama largă de produse oferită de societate face dificilă alegerea unui segment țintă căruia să i se adreseze oferta societății.
În categoria detailiștilor întră magazinele specializate sau nespecializate, minimarket-uri, magazine alimentare, chioșcuri, cofetării.
Principalii clienți, pe categorii de produse ai S.C. ……. S.R.L. sunt:
Societatea ……. S.R.L. încearcă prin activitatea sa să stabilească relații bune cu furnizorii de materii prime și de utilaje necesare fabricării produselor sale. De asemenea are legături strânse cu principalii intermediari de marketing care vor asigura clienților produsele respective, legături care permit supravegherea permanentă a distribuției de la producător la consumator.
Concurența
În postura de concurență apar firmele sau persoanele particulare care își dispută aceleași categorii de clienți, iar uneori chiar și aceeași furnizori. Deosebirea dintre aceștia constă în rolul pe care îl are fiecare în raporturile dintre ei, în raporturile cu clienții, atitudinea manifestată față de noutăți, formele de comunicare cu consumatorii.
Deoarece societatea își desface produsele sale în întreaga țară concurența este prezentă atât pe plan local cât și național.
Pe plan național
Principalele grupe de produse distribuite în țară și societățile producătoare competitive pentru acestea sunt:
Trebuie avută în vedere și concurența din afara țării, piața României fiind invadată de produse din Turcia și Orientul Mijlociu ( biscuiți și napolitane).
Cu toate că în țară, pe piața produselor de morărit și panificație, există o concurență acerbă, societatea a reușit să-și păstreze o parte din clienții vechi și chiar să intre pe noi piețe datorită următoarelor avantaje:
– produsele sunt obținute pe baza unor rețete foarte bune, satisfăcând astfel cerințele actuale ale consumatorilor;
– varietatea mare de produse acoperă un segment foarte mare de piață.
Pe piața locală, SC. ……. S.R.L. deține o pondere de aproximativ
70%, iar în țară desface produsele sale în următoarele județe și localități: București, Brașov, Iași, Buzău, Ploiești, Pitești, Craiova, Târgu Jiu, Constanta, Suceava, Galați, Slatina, Sfântu Gheorghe.
Evoluția cifrei de afaceri a societății ……. S.R.L. este următoarea:
– RON –
În ceea ce privește profitul, dinamica acestuia este reprezentată în tabelul următor :
– RON –
Evoluția capacităților de producție pe anii 2003-2006 a fost:
Evoluția la principalele categorii de produse a fost:
Structura producției pe tipuri de produse și ponderea acestora în veniturile totale:
Structura datoriilor în perioada analizată se prezintă astfel:
Societatea comercială ……. S.R.L. își desfășoară activitatea în condițiile și cu respectarea dispozițiilor legale în materie, având atribuțiile prevăzute în lege și statutul societății.
Societatea este administrată de către un manager general.
Funcțiile întreprinderii
„Funcțiunile întreprinderii reprezintă ansamblul activităților în cadrul cărora se folosesc tehnici specializate în vederea realizării unor obiective derivate, rezultate din obiectivele generale ale întreprinderii”.
Funcțiunile întreprinderilor moderne de orice profil sunt:
-Cercetare-dezvoltare: cercetarea (produselor, serviciilor, tehnologiilor), proiectarea produselor, realizarea și încercarea prototipurilor; proiectarea investițiilor, dezvoltarea capacităților de producție, organizarea producției și a muncii, invenții, inovații, raționalizări, informarea – documentarea.
– Producție: programarea, lansarea și urmărirea producției; fabricația; întreținerea și repararea utilajului; controlul tehnic de calitate; metrologia; transportul intern și manipularea materialelor, aplicarea normelor de tehnică a securității;
– Comerciale: studiul pieței; vânzarea (expediția, reteaua de desfacere, magazinele de prezentare cu vânzare); serviciile post-vânzare; reclamă și publicitate; aprovizionarea; încheierea și urmărirea contractelor; depozitele (de materii prime, materiale, semifabricate, produse finite) și gestiunea stocurilor; transportul exterior;
– Financiar-contabil: planificarea financiară; execuția financiară; controlul financiar intern; contabilitatea; stabilirea prețurilor; analiza economico-financiară a rezultatelor;
– Personal: analiza și evaluarea posturilor; planificarea forței de muncă, recrutarea personalului; selecția profesională; integrarea psiho–socio–profesională; aprecierea personalului; promovarea personalului, salarizarea; formarea și perfectionarea personalului; activitățile și serviciile cu caracter social (asigurarea condițiilor corespunzătoare de muncă, protecția muncii, igiena și medicina muncii; asigurarea serviciilor necesare unor salariați –cazare, transport, alimentație).
1.2 Definirea și sfera de cuprindere a cheltuielilor și veniturilor
Orice activitate pe care o desfășoară agenții economici necesită, în mod obiectiv, anumite consumuri de muncă vie și materializată, care poartă denumirea generală de cheltuieli.
Cheltuielile sunt sume plătite sau de plătit de către unitatea patrimonială pentru:
– consumurile proprii ;
– munca prestată în folosul său ;
– obligațiile contractuale și legale fată de terți ;
– alte situații excepționale.
Pentru stabilirea rezultatului exercițiului se asimilează acestora amortizările și provizioanele și cedările sau pierderile din calamităti sau alte cauze a activelor.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice și pot rezulta, sau nu, ca urmare a desfășurării activității curente a persoanei juridice. Ele nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.
În general, cheltuielile reprezintă expresia valorică a operațiunilor economice referitoare la cumpărarea și utilizarea bunurilor economice. Structura analitică a cheltuielilor este deosebit de diversificată, dar pot fi identificate cel puțin patru modalităti principale de formare (apariție) a acestora:
Consumul de bunuri stocabile în activitatea curentă de exploatare, cum ar fi consumul de materii prime și materiale auxiliare în procesul de producție, în scopul obținerii de produse, lucrări și servicii.
Angajarea unei cheltuieli care intervine în momentul cumpărării de bunuri nestocabile, lucrări, utilități și servicii destinate producției, cu ocazia nașterii obligațiilor față de furnizori.
Plata unei sume de bani destinată satisfacerii unei nevoi curente a firmei, pentru care anterior plății nu a fost înregistrat angajamentul (obligația) de plată.
Încorporarea (includerea) în cheltuielile curente ale exercițiului financiar expirabil a unor sume reprezentând deprecieri economice ireversibile (amortizările imobilizărilor), deprecieri economice probabil reversibile (provizioane pentru deprecieri) sau rezerve pentru acoperirea riscurilor viitoare (provizioane pentru riscuri și cheltuieli).
Veniturile unitătii patrimoniale sunt sume încasate sau de încasat pentru :
– pentru bunurile livarte, lucrările executate și serviciile prestate de terți ;
– obligații legale sau contractuale din partea unor terți ;
– alte situații excepționale.
Pentru stabilirea rezultatului exercițiului, la venituri se adaugă și veniturile din producția stocată (pe sold) și producția de imobilizări și de asemenea cele din cedarea activelor.
Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.
Veniturile din activităti curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi : vânzări, comisioane, dobânzi, dividende.
Pentru reprezentarea cheltuielilor și veniturilor se pornește de la caracterul de proces al activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate.
În general, veniturile reprezintă expresia banească a producției stocate și/sau livrate. Similar cheltuielilor, ele au o mare diversitate, dar totuși, pot fi indentificate cel puțin patru modalități principale de formare (apariție) a lor:
Obținerea producției fabricate în cadrul obiectului principal de activitate al unei firme. În acest moment al circuitului economic, evaluarea producției obținute se face în costuri efective de producție.
Livrarea (facturarea) producției fabricate, care constituie momentul transferului dreptului de proprietate de la producător (vânzător) către client (cumpărător). În acest moment al circuitului economic, evaluarea producției vândute se face în prețuri de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA). Venitul producătorului se constituie la nivelul prețului negociat de vânzare, fără TVA.
Încasarea unor sume de bani, ca urmare a facturării de produse, lucrări, prestații și servicii care fac obiectul curent de activitate al firmei, dar pentru care nu s-au înregistrat anterior creanțe față de clienți (cumpărători).
Încorporarea (includerea) în veniturile curente ale exercițiului financiar expirabil a unor sume reprezentând venituri care au fost estimate ca probabile în exercițiile financiare anterioare, dar care au devenit certe în exercițiul financiar expirabil. Este vorba de veniturile constatate în avans, scadente și/sau de anularea provizioanelor pentru deprecieri, riscuri și cheltuieli, rămase fără obiect.
Respectând principiul independenței exercițiilor, toate operațiile care determină cheltuieli și venituri sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor. În mod corespunzător se organizeaza o “contabilitate de angajamente”. Ea presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum, iar a veniturilor în momentul obținerii și realizarii lor.
Principiul prudenței impune înregistrarea che1tuielilor cu amortizările și provizioanelor indiferent de existența unor rezultate financiare favorabi1e.
Principiul necompensării interzice efectuarea de compensări între cheltuieli și venituri, înegistrate la conturi de rezultate diferite.
În concordanță cu principiul rezultatului este necesar să se delimiteze momentul în care cheltuielile se consideră consumate și veniturile realizate, iar pe această bază imputarea costului atașat în vederea determinării rezultatului net. În acest sens s-a creat principiul recunoașterii cheltuielilor consumate în momentul utilizării resurselor, iar a veniturilor realizate în momentul transferării dreptului de proprietate, deci al livrării sau facturării către client.
1.3 Clasificarea cheltuielilor și veniturilor
Cheltuielile se clasifică după mai multe criterii :
după natură respectiv natura activitații desfașurate și natura resurselor consumate;
după destinație (în cadrul contabilității de gestiune);
după momentul angajării și consumului.
Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel :
cheltuieli de exploatare ;
cheltuieli financiare ;
cheltuieli extraordinare (calamităti și alte evenimente extraordinare).
Cheltuielile de exploatare se referă la complexitatea activităților economice pe care întreprinderea le poate desfășura, fiind sistematizate în următoarele categorii :
– Cheltuielile privind mărfurile (sau costul mărfurilor vândute ) sunt constituite din prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli accesorii legate de achiziția mărfurilor.
– Cheltuielile cu materiale consumabile constau din cheltuielile cu materiale auxiliare, combustibil, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile.
– Cheltuielile cu energia și apa reprezintă costul de achiziție al energiei și apei consumate.
– Alte cheltuieli materiale care includ costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate sau uzura acestora, cheltuielile privind baracamentele și amenajările provizorii, costurile de achiziție al materialelor nestocate trecute direct asupra cheltuielilor și costul de achiziție al animalelor și păsărilor.
– Cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți reprezintă cheltuielile cu întreținerea și reparațiile; redevențe, locații de gestiune și chirii ; studii și cercetări inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare; cheltuieli cu primele de asigurare; cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori, comisioane, inclusiv cele plătite agenților economici cu activitate de comerț exterior și onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate; transportul de bunuri și personal ; deplasări, detașări și transferări, poșta și taxe de telecomunicații; servicii bancare și altele).
– Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate suportate de unitatea patrimonială, indiferent de rezultatul exercițiului cum sunt : impozitul pe clădiri și terenuri ; taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat ; taxa asupra mijloacelor de transport ; datorii și vărsăminte privind fondurile speciale.
– Cheltuieli cu personalul, unde se încadrează : salariile și alte drepturi de personal; asigurări și protecție socială (contribuția unității la asigurari sociale, ajutorul de șomaj, asigurări sociale de sănătate și alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială suportate de unitatea patrimonială).
– Alte cheltuieli de exploatare, care se referă la pierderile din creanțe și debitori diverși; despăgubiri, amenzi și penalități; donații și subvenții acordate; activele cedate și alte operații de capital; sconturile acordate clienților și alte cheltuieli financiare (pierderi din creanțe de natură financiară).
În cheltuielile activității financiare sunt incluse:
– Pierderi din creanțe legate de participații reprezintă pierderile din creanțele imobilizate ale întreprinderii.
– Cheltuielile privind investitiile financiare cedate, respectiv valoarea imobilizărilor financiare, cedate sau scoase din activ ; diferența nefavorabilă dintre valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt și prețul de cesiune.
– Cheltuieli din diferențe de curs valutar, reprezentate de diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma lichidării creanțelor și datoriilor în valută, diferențele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităților în devize existente în casierie cât și existentul în conturile de acreditive în devize.
– Cheltuielile privind dobânzile, respectiv dobânzile curente aferente împrumuturilor primite și altor datorii privind exercițiul în curs.
– Alte cheltuieli financiare, reprezentate de sconturile acordate clienților, debitorilor și alte cheltuieli financiare.
Cheltuielile extraordinare reprezintă acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale. Ele se referă la calamități și alte evenimente extraordinare sau altfel spus la piederile din calamități și exproprieri de active.
Cheltuielile cu amortizările și provizioanele sunt grupate, în funcție de natura lor, pe activitățile care le ocazionează, de exploatare și financiară, și cuprind : cheltuieli ce privesc amortizarea imobilizărilor necorporale și corporale, provizioane pentru riscuri și cheltuieli de exploatare și deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale și financiare, activelor circulante de natura stocurilor și celor financiare.
Cheltuielile cu impozitul pe profit și alte impozite reprezintă sumele de această natură datorate bugetului statului de către toate entitățile economice, inclusiv microîntreprinderi.
Cheltuielile se află într-o conexiune cu veniturile deja recunoscute, proces cunoscut sub denumirea de “matching”. Toate cheltuielile angajate în cursul exercițiului care nu se pot atașa veniturilor realizate sunt “activate” sau recunoscute ca active, fiind imobilizate, stocate sau repartizate asupra mai multor exerciții.
Generalizând, se poate aprecia că în contabilitatea financiară cheltuielile se grupează în:
cheltuieli curente,
cheltuieli înregistrate în avans,
cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții,
cheltuieli de plată.
Prima categorie, cheltuielile curente, cuprinde cheltuielile angajate și recunoscute de rezultatul exercițiului curent sau în curs.
Cheltuielile înregistrate în avans și cele de repartizat pe mai multe exerciții sunt, după caz, cheltuieli constatate sau angajate în exercițiul “N”, dar recunoscute de rezultatul exercițiului “N+1”.
În ceea ce privește cheltuielile de plată sunt consumurile constatate efectiv pentru care nu s-au primit până la închiderea exercițiului documentele de constatare (exemplu: drepturile cuvenite angajaților la închiderea exercițiului cu titlu de concedii de plătit, impozite și taxe datorate, dobânzi datorate).
Veniturile se grupează după natura lor economică în următoarele categorii:
Veniturile aferente activității de exploatare care cuprind:
– Veniturile din vânzări de mărfuri sunt întâlnite la întreprinderile comerciale, dar și la alte tipuri de întreprinderi cu activitate de distribuție. Vânzările de mărfuri sunt evaluate la preț de vânzare (prețul pieței), exclusiv taxa pe valoare adăugată.
– Veniturile din producția vândută includ veniturile din vânzarea de produse finite, semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri din studii și cercetări, venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii, venituri din activitățile anexe. Producția vândută este evaluată la preț de vânzare, exclusiv taxa pe valoare adăugată.
Însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute, evaluate la preț de vânzare, exclusiv reducerile de preț acordate clienților și TVA duce la obținerea indicatorului cifra de afaceri, utilizat în caracterizarea mărimii întreprinderii și în analiza situației economico-financiare a acesteia.
– Variația stocurilor reprezintă variația în plus (cazul stocajului, când stocul final > stocul inițial) sau în minus (cazul destocajului când stocul final < stocul inițial), între valoarea la cost de producție a stocurilor de produse și producției în curs de execuție, de la finele perioadei și valoarea inițială a acestor stocuri, fără a lua în considerare provizioanele constituite pentru depreciere.
Variația stocurilor se determină pentru fiecare formă de produse stocate (produse finite, semifabricate, produse reziduale) cât și pentru producția în curs de execuție.
– Veniturile din producția imobilizată reprezintă costul lucrărilor și cheltuielilor efectuate de unitatea patrimonială, pentru ea însăși, și înregistrate ca active imobilizate corporale și necorporale.
Suma algebrică dintre producția vândută, producția stocată și producția imobilizată reprezintă producția exercițiului.
– Venituri din subvenții de exploatare reprezintă sume primite cu titlu gratuit (nepurtătoare de dobânda și nerambursabile) pentru finanțarea activității de exploatare a persoanei juridice, în schimbul respectării anumitor condiții. Alte venituri din exploatare se referă la veniturile din creanțe reactivate și alte venituri din exploatare, altele decât cele prezentate anterior.
În veniturile financiare sunt incluse:
– Veniturile din participații detinute la filiale din cadrul grupului; la societăti din afara grupului ; în întreprinderi asociate din cadrul grupului ; în întreprinderi asociate din afara grupului ; titluri de participare strategice în cadrul grupului și în afara grupului.
– Veniturile din investiții financiare pe termen scurt sunt reprezentate de dividendele aferente investiții financiare pe termen scurt;
– Veniturile din creanțe imobilizate reprezentând dobânda aferentă creanțelor imobilizate cedate;
– Veniturile din imobilizări financiare cedate reprezintă câștigul rezultat din vânzarea investițiilor financiare pe termen scurt la un preț de cesiune mai mare decât valoarea contabilă;
– Veniturile din diferențe de curs valutar reprezintă veniturile obținute din diferențele favorabile de curs valutar, rezultate în urma lichidării împrumuturilor și datoriilor în valută ale unității și din diferențele favorabile de curs valutar aferente disponibilităților bancare în devize, disponibilităților în devize existente în casierie, precum și existentul în conturile de acreditare în devize.
– Veniturile din dobânzi includ dobânzile primite pentru disponibilitățile din conturile bancare și pentru împrumuturile acordate.
– Veniturile din sconturi obținute și alte venituri financiare.
Veniturile extraordinare cuprind acele venituri care nu sunt legate de activitatea curentă a unității patrimoniale. Aceste venituri sunt venituri rezultate din compensații primite pentru cheltuieli sau pierderi din calamități sau alte evenimente extraordinare.
Venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor
Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare reprezintă veniturile obținute din diminuarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor corprale și necorporale, pentru dprecierea activelor circulante .
Veniturile financiare din provizioane reprezintă venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor constituite în legătură cu activitatea financiară a întreprinderii cum sunt provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor financiare și pentru deprecierea titlurilor de plasament.
Sunt “pasivizate” sau recunoscute ca pasive toate veniturile realizate în avans care sunt atribuite exercițiilor viitoare.De aceea, veniturile se împart în:
venituri curente,
venituri înregistrate în avans,
venituri de realizat.
Veniturile curente sunt constatate, înregistrate și încorporate în rezultatul exercițiului curent.
Veniturile de realizat sunt venituri realizate efectiv în exercițiul “N” și încorporate în rezultatul aceluiași exercițiu, pentru care nu s-au întocmit documente de înregistrare. Exemplu: vânzări de produse pentru care nu s-au întocmit facturi până la închiderea exercițiului.
Delimitări și structuri privind rezultatele
În acest sens, conturile de cheltuieli și conturile de venituri în care se înregistrează, în funcție de natura lor, cheltuielile, respectiv, veniturile se închid provizoriu, prin contul de rezultate. “În contabilitate profitul sau pierderea se stabilesc lunar, cumulat de la începutul anului « .
Rezultatul se poate determina prin compararea capitalurilor proprii aferente a două exerciții succesive:
Deoarece această relație nu ține cont de posibilele modificări ale capitalului social intervenite în cursul exercițiului (creșteri de capital prin aporturi de numerar și în natură sau ca urmare a conversiilor de datorii, reduceri de capital social), cât și a faptului că o parte din profit poate fi distribuită asociaților sub forma de dividende, ecuația care permite determinarea rezultatului exercițiului este:
Determinarea rezultatului exercițiului prin prisma abordării patrimoniale este criticabilă în perioada de creșteri de prețuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a variațiilor de prețuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce atrage furnizarea mai multor imagini (mărimi) plauzibile de rezultate.
Punctul de vedere economic definește rezultatul ca diferență între venituri și cheltuieli:
Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, adică un venit rămas după acoperirea cheltuielilor sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situația inversă.
Prin compararea cheltuielilor din exploatare cu veniturile din exploatare se determină rezultatul din exploatare – profit sau pierdere. Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi și corespunde activității normale și curente a acesteia, inclusiv operațiuni efectuate în exercițiile anterioare dar aferente exercițiului curent. Acest rezultat este utilizat în compararea performanțelor întreprinderii care au politici financiare diferite.
Prin compararea cheltuielilor financiare cu veniturile financiare se determină rezultatul financiar – profit sau pierdere. Veniturile și cheltuielile financiare generate de operațiuni financiare sunt considerate în această categorie, indiferent de caracterul lor orinar sau excepțional.
Suma algebrică dintre rezultatul de exploatare și rezultatul financiar permite stabilirea rezultatului din activitatea curentă – profit sau pierdere, deci a rezultatului curent al execițiului. Acesta este soldul intermediar de gestiune care apare în Contul de profit și pierdere și care decurge din activitatea curentă a întreprinderii, excluzând operațiunile excepționale.
Rezultatul extraordinar se obține prin compararea veniturilor extraordinare cu cheltuielile extraordinare. Veniturile și cheltuielile din această categorie reprezintă operații cu caracter de excepție, neavând legătură directă cu activitățile curente ale unității, de exploatare și financiară.
Rezultatul brut al exercțiului – profitul sau pierderea contabilă – se calculează ca suma dintre rezultatul curent și cel extraordinar.
Dacă din rezultatul exercițiului înainte de impozitare se scade impozitul pe profit determinat conform normelor legale, se obține rezultatul net al exercițiului care este de fapt soldul contului de profir și pierdere înscris în documentele contabile de sinteză, fiind apoi supus afectării.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce figurează în contul 121 “Profit și pierdere” înainte de impozitare.
Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile (sau rambursabile).
Într-o abordare generală, pornind de la standardele contabile internaționale relația dintre cele două mărimi poate fi prezentată astfel:
Diferentele temporare sunt elemente neintegrabile în rezultatul fiscal al exercițiului dar care vor fi deduse ulterior, sau elemente care sunt deduse din rezultatul exercițiului dar care vor fi impozabile ulterior. Aceste diferențe se explică prin decalajul între exercițiul în care se includ anumite elemente de cheltuieli și venituri în calculul rezultatului contabil.
1.5 Contul de profit și pierdere și performanța întreprinderii
Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele activității unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidența fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei întreprinderi, pentru o anumită durată. Însă, definirea performanței firmei se face diferit, în funcție de interesele utilizatorilor de informație contabilă și de postulatele și principiile contabile reținute pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informație contabilă sunt interesați mai mult de informația privind profitul întreprinderii, pe când alții urmăresc fluxurile (viitoare) de trezorerie. Chiar noțiunea de profit sau beneficiu nu este definită în același mod de economiști și de profesioniștii contabili.
Măsurarea profitului poate fi abordata din trei unghiuri de vedere:
Patrimonial, prin compararea valorii unei întreprinderi referitoare la două momente diferite, utilizând aceleași metode de evaluare.
Economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeași perioadă.
Financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie (acest din urmă unghi de vedere este derivat din cel economic).
Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuația juridică a bilanțului:
Contul de profit și pierdere prezintă importanță pentru o gamă largă de utilizatori de informație contabilă, fiecare urmărind satisfacerea propriilor nevoi informaționale. Astfel, plecând de la contul de profit și pierdere, investitorii și creditorii pot să evalueze fluxurile viitoare de trezorerie ale întreprinderii. În felul acesta, investitorii pot să evalueze, cu cea mai mare exactitate, valoarea economică a întreprinderii unde sunt acționari, iar creditorii pot să determine măsura în care întreprinderea își va putea rambursa datoriile.
Previziunea fluxurilor de trezorerie se face prin actualizarea performanțelor (profiturilor) trecute ale întreprinderii, iar atunci când există o corelație rațională între performanțele trecute și cele viitoare, estimarea rezultatelor și fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusă la îndoială.
Contul de rezultate poate fi utilizat și de alte categorii de utilizatori: clienții vor să fie informați asupra capacității în care întreprinderea le poate furniza bunurile și serviciile de care au nevoie; sindicatele sunt interesate să examineze rezultatele în vederea negocierii de noi convenții colective; guvernele utilizează informațiile privind rezultatele pentru fundamentarea politicilor economice și fiscale; managerii utilizează contul de profit și pierdere pentru evaluarea eficacității resurselor consumate și proiectarea de noi strategii de firmă.
Întocmirea contului de profit și pierdere ca și bilanțul contabil constituie o obligație legală pentru societățile comerciale sau grupurile de societăți. În continuare, prezentarea contului de rezultate variază, însă, de la o țară la alta, în funcție de particularitățile economice, juridice, și fiscale ale fiecărei țări, cât și de experiența de normalizare contabilă.
Practica contabilă contemporană permite conturarea unei tipologii de prezentare a contului de profit și pierdere, care are la bază două criterii:
Clasificarea contului de rezultate după forma de prezentare:
– sub forma de tablou bilateral sau forma de cont (schema orizontală care prezintă în partea stângă cheltuielile și pierderile, iar în partea dreapta, veniturile și profiturile);
– sub forma de listă (sau schema verticală care descrie formarea rezultatului).
Cea mai utilizată formă de prezentare a contului de profit și pierdere, pe plan mondial, este forma listă.
Clasificarea contului de rezultate după conținutul informațional:
– cont de rezultate cu prezentarea destinației cheltuielilor și veniturilor (sau cu prezentarea pe funcțiuni sau pe activități a veniturilor și cheltuielilor);
– cont de rezultate cu prezentarea cheltuielilor și veniturilor după natură
Schematic, contul de profit și pierdere se prezintă astfel:
Rezultatul obținut – profitul sau pierderea – se determină în mod distinct pentru fiecare dintre cele trei grupe de activități și în mod cumulat atât pentru primele două grupe, cât și pentru toate cele trei grupe, precum și pentru cea de a patra grupă care priveste impozitul pe profit, în vederea obținerii rezultatului final net al exercițiului financiar.
1.6. Cheltuielile, veniturile și rezultatele adordate prin prisma
Standardelor Internaționale de Contabilitate
Standarde referitoare la cheltuieli
Potrivit Cadrului conceptual IASC cheltuielile reprezintă “diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate prin distribuirea acestora către acționari”.
Conform Cadrului General al IAS definiția cheltuielilor include pierderile precum și acele cheltuieli care apar în procesul desfășurării activității curente ale întreprinderii. De exemplu cheltuielile ce apar în cursul activităților curente ale întreprinderii include costul vânzărilor, salariile și amortizarea.
Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiției elementelor și care pot apărea sau nu pe parcursul desfășurării activităților curente ale întreprinderii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice și din acest punct de vedere nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.
Definiția cheltuielilor include și pierderile nerealizate cele rezultate din creștere cursului de schimb valutar în cazul unor împrumuturi pe care întreprinderea le-a contractat în valută.
Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura terenurilor și mijloacelor fixe conform IAS 16 care a fost deja recunoscut trebuie adăugate valorii contabile a activului numai atunci când se estimează că întreprinderea va obține beneficii economice viitoare suplimentare față de performanțele estimate inițial ca fiind corespunzătoare. Cheltuielile ulterioare privind terenurile și mijloacele fixe sunt recunoscute ca active numai atunci când acea cheltuială îmbunătățește starea respectivului activ față de performantele estimate inițial.
Tratamentul contabil adecvat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziționarii unui teren sau mijloc fix depinde de factorii care au fost luați în considerare la evaluarea inițială și la recunoașterea elementelor aferente și de posibilitatea recuperării acestei cheltuieli ulterioare.
«Cheltuiala pe segment (IAS 14) este cheltuiala ce rezultă din acțiunea de exploatare a unui segment care este direct atribuibilă segmentului respectiv și ponderarea relevantă dintr-o cheltuială care poate fi alocată pe un temei rezonabil segmentului respectiv, inclusiv cheltuielile legate de vânzări către clienții externi și cheltuieli legate de tranzacții cu alte segmente ale aceleiași întreprinderi ».
Cheltuiala pe segment nu include:
Elemente extraordinare,
Dobânzi, inclusiv dobânzi ocazionate de împrumut,
Pierderi din vânzarea investițiilor financiare sau pierderi din stingerea datoriilor,
Cheltuieli cu impozitul pe profit,
Cheltuieli administrative generale, cheltuiala birourilor centrale.
Cheltuiala pe segment include partea unui asociat al unei societăți mixte din cheltuiala entității controlate în comun care este contabilizată prin consolidare conform IAS 31. Rezultatul pe segment este diferența dintre venitul și cheltuiala pe segment. Rezultatul pe segment se determină inainte de ajustările pentru interesul minoritar.
Elementele de cheltuieli și venituri conform IAS 1 trebuie compensate atunci și doar atunci când:
un Standard Internațional de Contabilitate cere sau permite aceasta ;
câștigurile, pierderea și cheltuielile aferente provenind din aceeași tranzacție sau eveniment sau din tranzacții și evenimente similare nu sunt semnificative.
Este important ca atât activele și datoriile cât și veniturile și cheltuielile atunci când sunt semnificative să fie raportate separate.
Standarde referitoare la venituri
Conform IAS 18 veniturile reprezintă “creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor ”.
Potrivit Cadrului conceptual IASC elementele extraordinare sunt “venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente sau tranzacții care sunt în mod clar diferite de activitățile curente ale unei întreprinderi și care, prin urmare, nu se așteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat ”.
Termenul de venituri include acele venituri care apar în cursul desfășurării de către o întreprindere a activității sale curente termenul fiind regăsit și sub alte denumiri ce include vânzări, onorarii, dobânzi, dividende și redevențe.
Un element de primă importantă în contabilitatea veniturilor este determinarea momentului la care trebuie recunoscut ca venit. Venitul este recunoscut atunci când exista posibilitatea că societății îi vor reveni în viitor anumite benificii economice și când aceste beneficii pot fi evaluate cu fidelitate.
Venitul este fluxul brut de beneficii economice primite de o societate în cursul activităților obișnuite al acesteia atunci când acest flux se materializează prin creșteri ale capitaluilui propriu, altele decât creșterile datorate contribuțiilor din partea participanților la acest capital propriu.
Venitul include doar fluxurile brute de beneficii economice primate sau de primit de către societate în nume propriu.
Sumele colectate în numele unor terțe părti cum ar fi: taxele de vânzare, taxele pentru bunuri și servicii și taxele pe valuare adaugată nu sunt beneficii economice de primit de către societate și nu au ca rezultat creșterea de capital propriu. De aceea sunt excluse din venituri. Similar în cazul unei relații de mandator fluxurile brute de beneficii economice include sumele colectate în numele proprietarului și care nu au ca rezultat creșteri ale capitalului propriu al societății.
Sumele colectate în numele proprietarului nu reprezintă venituri. Veniturile sunt reprezentate de comisioane. Veniturile trebuie evaluate la valoarea justă a mijlocului de plata primit sau de primit. Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacție este determinată de obicei printr-un acord dintre societate și cumpărător sau utilizatorul activului. Se evaluează la valoarea justă a mijlocului de plată primit sau de primit, ținând cont de suma oricăror reduceri comerciale și de rabatul cantitativ permis de societate. Diferența dintre valoarea justă și suma nominală a mijloacelor de plată este recunoscută ca fiind venit din dobândă conform IAS 39.
Veniturile din vânzarea bunurilor se contabilizează când sunt cumulativ satisfăcute următoarele condiții:
întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele principale ce decurg în legatură cu proprietatea bunurilor respective;
întreprinderea nu mai gestionează bunurile cum ar fi făcut-o când deținea proprietatea lor și nici nu le mai poate controla efectiv;
veniturile pot fi evaluate la o valoare rezonabilă;
este probabil ca beneficiile economice ca efecte ale tranzitiei să fie generate de catre întreprindere;
costurile tranzacției se pot masura rezonabil.
Când întreprinderea păstrează riscuri semnificative oferite proprietății, tranzacția nu reprezintă o vânzare și bunurile nu sunt recunoscute.
Veniturile și cheltuielile ce se referă la aceeași tranzacție sau eveniment se recunosc simultan, acest proces fiind denumit în mod curent corespondența veniturilor cu cheltuielile.
Contabilitatea veniturilor degajate din activitatea ordinară a întreprinderii este tratată de IAS 18 “Recunoașterea veniturilor” – obiectivul normei este de a prescrie tratamentul contabil al diverselor venituri generate de activitatea de baza a întreprinderii prin diferite tipuri de tranzacții și evenimente.
Standardul își propune și determinarea momentului recunoașterii venitului, respectiv posibilitatea obținerii unor beneficii economice și evaluării lor cu fidelitate.
Câmpul de aplicare a normei IAS 18 cuprinde veniturile provenite din următoarele operațiuni sau evenimente:
vânzări mărfuri și produse;
prestări de servicii;
utilizarea de către terți a unor active ale întreprinderii, producătoare de dobânzi, redevențe și dividende.
Principiul de bază în evaluare susținut de standard este valoarea justă a mijlocului de plată primit sau de primit.
Valoarea justă este suma la care se poate tranzacționa un venit sau deconta o datorie, între părți aflate în cunoștința de cauză, iar prețul fixat este determinat obiectiv.
În cazul în care mijlocul de plată ia forma numerarului, operațiunea este simplă. Dacă se acceptă în contrapartidă un efect comercial, rata dobânzii poate fi nulă sau mai mică decât cea de pe piața. Dacă aranjamentul constituie efectiv o tranzacție financiară se stabilește o rată a dobânzii prin două posibilități:
ca rată predominantă pentru un instrument similar al unui emitent cu același grad de risc;
rata dobânzii să actualizeze suma nominală a instrumentului la prețurile actuale în numerar pentru vânzarea bunului.
Când bunurile și serviciile se schimbă în contrapartidă, se aplică următoarele reguli:
când bunurile sau serviciile au aceeași natură sau valoare nu se înregistrează nici un venit:
când acestea diferă, veniturile corespund valorii juste primite, corectată cu suma lichidităților sau cvasilichidităților transferate;
când valoarea bunurilor sau serviciilor primite nu se poate evalua, drept referintă servește valoarea bunurilor sau serviciilor cedate.
Criteriile de recunoaștere a tranzacțiilor conform normei se aplică pentru fiecare în parte.
În situațiile în care elementele identificabile se includ în servicii succesive, sumele se înregistrează în avans, dar se recunosc ca venituri în perioada efectuării serviciului.
Dacă serviciile sunt legate și fenomenul economic nu poate fi înteles separat, criteriile se aplică la ansamblul tranzacțiilor. (Exemplu: dacă o societate vinde bunuri și printr-un contract separat le cumpară inapoi ulterior, se neagă efectiv tranzacția și se tratează împreună).
Când rezultatul unei tranzacții implica prestarea de servicii și veniturile realizate pot fi recunoscute pe măsura execuției contractului la data întocmirii bilanțului, acesta poate fi estimat rezonabil.
Este necesar în acest sens îndeplinirea tuturor condițiilor de mai jos:
mărimea tuturor veniturilor poate fi estimată rezonabil;
este probabil ca beneficiile economice aferente tranzacției sa fie generate de către societate;
stadiul de execuție al contractului de prestări să fie la încheierea bilanțului evaluat în mod rezonabil;
costurile apărute pe parcurs și cele de finalizare a contractului să poată fi evaluate rezonabil.
Recunoașterea veniturilor pe măsura execuției contractului este denumită în mod frecvent “metoda procentului de execuție”, acestea fiind situate astfel în perioadele contabile în care sunt prestate serviciile.
În funcție de natura tranzacției, există trei moduri de determinare a procentului de avansare:
examinarea lucrărilor executate;
serviciile prestate la data bilanțului, exprimate sub formă procentuală față de ansamblul serviciilor contractate;
ponderea costurilor angajate față de totalul costurilor contractului.
Standarde referitoare la rezultat
Conform IAS 8 toate elementele de venit și cheltuieli recunoscute într-o perioada trebuie incluse în determinarea rezultatului net corespunzător acelei perioade în afara de cazul în care un anumit IAS specifică altceva.
Atunci când elementele veniturilor și cheltuielilor din contul de profit și pierdere provenite din activități obișnuite au o așa mărime, natură sau impact astfel încât prezentarea acestora să fie relevantă în explicarea performanțelor întreprinderii pentru peroioada respective atunci natura și valoarea corespunzătoare acestor elemente trebuie prezentate separate.
Deși elementele veniturilor și cheltuielilor nu sunt elemente extraordinare, natura și suma corespunzătoare acestor elemente pot fi relevante pentru utilizatorii documentelor financiare în întelegerea poziției, finanțarea și performanțele unei întreprinderi și în efectuarea previzibilă asupra poziției financiare și performanței.
Când rezultatul unui contract de construcție (IAS 11) poate fi exprimat în mod credibil costurile și veniturile contractuale ar trebui recunoscute ca și cheltuieli și venituri de referință pentru stadiul final al activității contractuale la data bilanțului.
În cazul unui contract cu pret fix: rezultatul unui contract de construcție este estimate credibil atunci când toate conditiile următoare sunt satisfăcute:
venitul contractual total este evaluat în mod credibil,
este posibil ca beneficiile economice asociate contractului să fie generate către întreprindere,
atât costurile contactuale necesare derulării contractului cât și cele din faza finală a acestuia evidențiate la data bilanțului sunt evaluate în mod credibil.
Când este posibil ca totalul costurilor contractuale să depășească totalul veniturilor contractuale pierderea prevăzută trebuie recunoscută în mod automat drept cheltuială .
Valoarea unei asemenea pierderi este determinată indiferent:
dacă lucrare a început sau nu,
de stadiul definirii activității contractuale.
Rezultatul acțiune (IAS 33) de bază se calculează împărțind profitul sau pierderea netă aferenta exercițiului corespunzătoare acționarilor comuni la media ponderată a acțiunilor commune în circulație în exercițiul respectiv.
Toate veniturile și cheltuielile recunoscute într-o perioadă, inclusiv cheltuielile cu impozite și taxele, elementele extraordinare și interesele minoritare contribuie la determinarea profitului sau pierderii nete aferente exercițiului (IAS 8).
Valoarea profitului net corespunzătoare acționarilor preferențiali inclusiv dividendele preferențiale aferente exercițiului se reduce din profitul net aferent exercițiului pentru determinarea profitului sau pierderii nete aferente exercițiului corespunzătoare acționarului comun.
CAPITOLUL 2
ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CHELTUIELILOR, VENITURILOR ȘI REZULTATELOR LA S.C. ……. S.R.L.
2.1. Documente contabile utilizate și sistemul informațional
Definirea, conținutul și funcțiile documentelor contabile
Organizarea contabilității nu poate fi concepută fară existența unui sistem de documente contabile judicios elaborate și utilizate după reguli bine stabilite.
Potivit Legii contabilității, precum și a celorlalte prevederi legale privind întocmirea și utilizarea formularelor comune și a celor cu regim special, utilizate în activitatea financiară și contabilă, orice operațiune economică se consemnează într-un document care stă la baza înregistrării lor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Cu ajutorul documentelor contabile se formalizează în scris și se organizează faptic procesele de culegere, prelucrare, stocare și transmitere a informațiilor privind patrimoniul. Ele reprezintă piesele sau suporturile materiale ale contabilității. Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate sau netipizate.
Ministerul Finantelor, în carul reglementărilor referitoare la noul sistem de contabilitate, a elaborat “Nomenclatorul privind modelele registrelor și formularelor comun privind activitatea financiară și contabilă ”.
Persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității trebuie să asigure potrivit legii, condițiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind orerațiile economice, organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității, organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, precum și valorificarea rezultatelor acesteia: respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare anuale simplificate, depunerea la termen a acestora la organele în drept și publicarea lor; păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare anuale simplificate, organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul persoanei juridice.
Conținutul documentelor justificative
Conținutul documentelor contabile variază în funcție de caracterul operațiilor consemnate, concretizat în anumite elemente obligatorii, care trebuie să asigure reflectarea clară și completă a operațiilor economice pentru care se întocmesc. Dintre aceste elemente, unele sunt comune tuturor categoriilor de documente economice, iar altele sunt specifice anumitor documente.
Elemente comune se referă la:
– denumirea documentului;
– denumirea și sediul persoanei juridice care întocmește documentul;
– numărul și data întocmirii acestuia;
– menționarea părților care participă la efectuarea operației economice (când este cazul);
– conținutul operațiunii economice și, dacă este cazul, temeiul legal al efectuării acestuaia ;
– datele cantitative și valorice aferente operațiunii efectuate;
– numele, prenumele și semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, după caz;
– alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Elementele specifice, diferă de la o categorie de documente la alta și asigură detalierea operației consemnate ele având un rol completativ. De exemplu, factura conține ca elemente specifice, date privitoare la comandă, contract, aviz de însoțire, document de transport, conturile de la băncile părților etc.
Operațiile corespunzătoare cheltuielilor se oglindesc în contabilitate pe baza documentelor justificative în care sunt încrise, dintre care cele utilizate în mod curent în activitatea practică sunt:
Factura fiscală, pentru achiziționările de valori materiale nestocabile, pentru tariful de transport privind bunurile de personal, pentru serviciile prestate de terți.
Bonul fiscal de tip Petrom, care oglindește aprovizionările (consumurile) de carburanți și lubrifianți.
Avizul de însoțire atunci când bunurile aprovozionate nu sunt facturate.
Extrasul de cont, în situația unor plăți direct din conturile deschise la bănci, cum sunt comisioanele reținute de unitățile bancare.
Ordinul de deplasare (delegație), pentru diurna aferentă deplasărilor în interesul întreprinderii.
Listele și procesul verbal de inventariere, care reflectă lipsurile în gestiune, imputabile sau neimputabile, privind activele circulante.
Documente specifice pentru anumite categorii de cheltuieli, cum sunt cele care privesc consumul de energie electrică, servicii de poștă, telefon, transportul de mărfuri pe calea ferată.
Bonul de consum sau fișa limită de consum, după caz, pentru eliberarea din magazie a materiilor prime și materialelor destinate consumului.
Statul de salarii, pentru cheltuielile privind salariile, asigurările sociale și protecția socială.
Documentele justificative specifice în care sunt consemnate operațiile economice care privesc veniturile sunt:
Factura fiscală – pentru toate operațiile privind livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cu decontare, de regulă ulterioară.
Factura externă INVOICE – în cazul operațiilor de export, document care se atașează la factura fiscală.
Monetarul – utilizat de toate unitățile economice cu amănuntul.
Bonul fiscal cod PETROM – în cazul vânzării cu amănuntul a produselor petroliere.
Avizul de însotire – pentru situațiile legale, cand factura aferentă bunurilor livrate se întocmește ulterior, în cazul trimiterii de valori materiale spre prelucrare la terți.
Extrasul de cont, în cazul încasării unor venituri direct în conturile deschise la bănci, cum este cazul dobânzii cuvenite pentru disponibilul din cont.
Inventarul și Procesul verbal de inventariere – pentru plusurile în gestiunea casieriei și a tuturor minusurilor imputabile.
Documente specifice (exemplu: facturi adecvate) pentru anumite categorii de venituri, cum sunt cele care privesc livrările de curent electric, cele de prestări servicii de poștă, telefon.
Bonul de predare, transfer, restituire care servește pentru predarea la magazie a produselor finite sau a semifabricatelor.
Funcțiile documentelor contabile sunt:
Consemnarea – este înscriea datelor referitoare la procese și fenomene economice consumate într-un anumit loc și la o anumită dată; se face de regulă în mod cronologic și apoi se sistematizează;
Justificarea – documentele atestă producerea operației sau fenomenului ce a avut loc;
Verificarea – urmărește necesitatea, oportunitatea, realitatea și exactitatea operațiilor sau fenomenelor consemnate;
Asigurarea integrității patrimoniale – realizează evidența cantitativă și valorică a mărimii fiecăui element patrimonial și a întregului patrimoniu;
Calculul costurilor – realizează cuantificarea mișcărilor și transformărilor și a rezultatelor acestora;
funcția juridică – documentele sunt dovezi de probă în justiție pentru drepturile și obligațiile create în legătură cu patrimoniul unității.
Îndeplinirea acestor funcții este condiționată de calitatea documentelor, de operativitatea întocmirii lor și de viteza cu care circulă de la locul întocmirii și până la locul înregistrării și valorificării lor.
Întocmirea, prelucrarea și verificarea documentelor contabile
Documentele se întocmesc pe formulare tipizate manual sau cu mijloace tehnice, la locul de muncă în cadrul căreia se produc operațiile economice.
Indiferent de modalitatea de întocmire a documentelor contabile, aceasta trebuie să fie clară și completă, respectând toate regulile privitoare la conținutul și forma lor condiționând calitatea și exactitatea informațiilor contabile.
Prelucrarea documentelor, constă în sortarea documentelor pe operații, exprimarea în etalon monetar, cumularea unor documente primare și obținerea documentelor centralizatoare, verificarea de formă, aritmetică și de fond privind legalitatea, realitatea, oportunitatea, necesitatea și economicitatea operațiilor consemnate în documente, iar în final înregistrarea în contabilitate.
Verificarea documentelor, este operația premergătoare înregistrării operațiilor economice în conturi și constă în controlul respectării condițiilor de formă și de fond pe care acestea trebuie să le îndeplinească. Verificarea se face în scopul evitării unor nereguli, eliminării unor abuzuri și al reflectării realității în contabilitate.
Circulația documentelor contabile
Circulația documentelor constă în parcursul acestora din momentul întocmirii sau intrării în unitatea patrimonială și până la predarea lor la arhivă.
Circulația documentelor în cadrul unității patrimoniale diferă în funcție de structura organizatorică, conținutul operațiilor economice reflectate în documente, organizarea compartimentului contabil și mijloacele utilizate pentru executarea lucrărilor în contabilitate.
Circulația documentelor trebuie astfel organizată încât să respecte următoarele reguli:
-circulația documentelor trebuie să se facă pe căile cele mai scurte, printr-un număr redus de verigi organizatorice pentru a asigura operativitatea și utilizarea informațiilor;
-circulația documentelor trebuie să se facă în flux continuu;
-prelucrarea documentelor trebuie să se facă complet și la termenul specificat în graficul de circulație a documentelor.
Registrele de contabilitate
Registrele de contabilitate, au caracter obligatoriu pentru toate unitățile patrimoniale și asigură înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor consemnate în documentele justificative. Ele se prezintă sub forma unor registre sau foi volante și listări informatice legate sub formă de registru, cu conținut și formă adecvate scopului pentru care sunt elaborate.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt : registru-jurnal, registru-inventar, cartea mare.
Acestea se utilizeză în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încat să permită, în orice moment, identificarea și contolul operațiunilor contabile efectuate.
Registrul-jurnal are caracter de document cu regim special și se utilizează numai de compartimentul financiar contabil. Se întocmește într-un singur exemplar, se numerotează, se șnuruiește, se parafează, se înregistrează la organele fiscale și pote fi folosit ca probă în litigii. În acest registru se consemnează toare operațiile economice și financiare din cadrul unei anumite perioade de gestiune, în ordinea în care acestea s-au efectuat în timp.
Registrul-inventar se întocmeste cu prilejul efectuării inventarierii generale a patrimoniului și anume : la începutul activității, cel puțin o dată pe an, în cazul fuzionării sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege. El asigură stabilirea rezultatelor inventarierii patrimoniului, precum și a conținutului unor posturi din bilanț, putând fi folosit ca probă în litigii. Se întomeste într-un singur exemplar, se numerotează, se șnuruiește, se parafează de organul fiscal la începerea activității, la încetarea activității, precum și în cazul începerii unui nou registru.
Registrul Cartea mare este un document contabil obligatoriu prin intermediul caruia se înscriu lunar, direct sau prin regruparea pe conturi corespondente, înregistrările care s-au efectuat în registrul–jurnal. În registrul Cartea mare se stabilește situația fiecărui cont cu datele privind soldul initial, rulajele debitoare, rulajele creditoare și soldul final. Cartea mare stă la baza întocmirii balanței de verificare prin intermediul căreia se validează corectitudinea aritmetică a înregistrărilor efectuate pe parcursul unei luni și de la începutul anului în registrul-jurnal și Cartea mare.
Potrivit prevederilor articolului 25 din Legea contabiliății 82/1991, republicată, modificată si completată prin Ordonanța Guvernului nr.6/2001, registrele de contabilitate, precum și documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor in contabilitate se păstrează, timp de 10 ani, în arhivă, cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate și documentele justificative se păstrază în arhivă, de regulă, în forma lor originală grupate în funcție de natura operațiunilor și în ordine cronologică, în cadrul exercițiului financiar la care acestea se referă. În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de 30 de zile de la constatare. Documentele contabile reconstituite vor purta mențiunea « reconstituit ».
Formele de înregistrare contabilă
Formele de contabilitate care se pot utiliza de unitățile patrimoniale sunt :
pe jurnale ;
maestru-sah ;
jurnal – cartea mare ;
alte forme de contabilitate care să respecte prevederile legale în domeniu și să asigure utilizarea registrului jurnal și să permita identificarea și controlul operațiilor patrimoniale efectuate.
Adoptarea unei forme de înregistrare contabilă trebuie să țină seama de dimensiunile activităților care se contabilizează, răspândirea în spațiu, numărul de salariați din compartimentul contabil și echiparea acestora cu tehnică de calcul.
Forma de contabilitate “pe jurnale” asigură înregistrarea operațiilor economice în mod cronologic și sistematic, direct din documentele primare și centralizatoare în jurnal, care constituie instrumentul de lucru de bază în aceasta forma de înregistrare contabilă.
Prezintă avantajul că înregistrarea operațiilor economice se face unilateral, adica o singură dată în creditul conturilor, în corespondență cu conturile debitoare.
Forma de contabilitate “maestru-sah” se aplică încă într-un număr mare de unități, fiind apreciată ca o forma de înregistrare simplă, ușor accesibilă lucrătorilor contabili.
Are o productivitate a muncii redusă deoarece se bazează pe înregistrarea bilaterală în conturi a operațiilor economice, respectiv atât în debitul cât și creditul conturilor, fiecare având și conturi corespondente.
Forma de contabilitate jurnal – cartea mare asigură, prin intermediul unui singur formular, înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiilor economice și financiare.
Jurnalul care se folosește este structurat în trei părți :
– partea din mijloc, unde se înscriu cronologic formularele contabile cu explicații privind operațiile înregistrate;
– partea din stânga, destinată înscrierii în coloane distincte a conturilor care se debitează și a sumelor aferente;
– partea din dreapta, care asigură consemnarea, de asemenea în coloane distincte a conturilor care se creditează precum și a sumelor care se înregistează;
Aceasta formă de contabilitate se poate adopta de agenții economnici cu volum redus de activitate și care folosesc puține conturi sintetice.
În categoria alte forme de contabilitate se includ, în principal, formele de înregistrare contabilă anterioare, însă adaptate cerințelor impuse în folosirea tehnicii elecronice de calcul, denumite și forme de contabilitate informatice.
Persoanele fizice și juridice care utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor au obligația să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul datelor înregistrate în contabilitate.
Sistemul informațional contabil
Pentru realizarea proceselor de cunoaștere și gestiune a patrimoniului se procedează la organizarea datelor și informațiilor într-un sistem informațional. Pentru aceasta, se identifica evenimentele și faptele ce generează date, se delimitează obiectivele cunoașterii și conducerii, se stabilesc purtătorii materiali de informații și modul în care se culeg și înregistreză datele, se aleg metodele și instrumentele de prelucrare a acestor date, se definește destinația informațiilor și se organizează transmiterea lor la destinatari. Sub acest aspect, contabilitatea reprezintă un sistem informațional orientat spre cunoașterea și gestiunea valorilor economice separate patrimonial. În această calitate, ea se delimitează ca un ansamblu de elemente interdependente orientat spre culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza și transmiterea informațiilor privind starea și mișcarea patrimoniului. Aceste elemente sunt:
fondul sau sistemul de informații;
suporturile materiale ale informațiilor;
mijloacele de prelucrare a datelor;
metodele și procedurile de prelucrare a datelor;
circuitele informaționale.
Fondul sau sistemul de informații reprezintă componenta de baza a sistemului
informațional –contabil. Informația este o formă de cunoaștere a realității prin care
se aduc știri cu privire la felul, caracteristicile și mărimea obiectelor, evenimentelor,
fenomenelor și proceselor ce formează mediul înconjurator.
Expresiile concrete ale informațiilor poartă denumirea de date și ele constau în: cifre, formule, simboluri, imagini, litere, cuvinte, propoziții etc.
În mod concret, informațiile contabile se identifică cu datele financiar –contabile privind starea și mișcarea elementelor patrimoniale și cu indicatorii economico-financiari privind resursele și rezultatele obținute.
Suporturile materiale ale informațiilor au calitatea de a conserva, stoca și restitui datele. Ele pot reprezenta o hârtie ca document scris sau un alt obiect (banda magnetică, disc magnetic).
În cadrul contabilității, purtătorii de informații constau în:
documente justificative;
registre de evidență contabilă;
situațiile financiar-contabile de sinteză și raportare;
purtători tehnici de date (benzi și discuri magnetice, microfilme,etc)
Mijloacele de prelucrare a datelor servesc la culegerea, prelucrarea și transmiterea datelor și constau din mașini de calcul, de birou, mașini de birou specializate și echipamente electronice.
Metodele și procedurile de prelucrare a datelor reprezintă partea logică a prelucrării datelor în vederea obținerii informațiilor și a indicatorilor economico-financiari. Aceste metode și proceduri se întemeiază pe principiile și regulile metodei contabilității și în mod concret, aplicativ se identifică cu procedeele acestei metode.
Circuitele informațiilor desemnează traiectul pe care îl parcurg informațiile contabile între emițător și prelucrător, între emițător sau prelucrător și destinatar, implicit returul lor.
Circuitele informaționale se realizează sub forma transmiterii documentelor justificative de la emițător la prelucrător; prin situațiile financiar – contabile folosite pentru transmiterea informațiilor de cunoaștere și gestiune necesare întreprinzătorilor ca gestionari de patrimoniu, proprietarilor (acționarilor, asociaților și altor persoane fizice sau juridice), creanțierilor ca parteneri de afaceri precum și pentru aparatul fiscal, pentru activitatea de impunere.
De asemenea, un circuit informațional este și acela prin care se asigură și transmit informațiile de sinteză necesare stabilirii patrimoniului national, execuției bugetului administrației centrale de stat, bugetelor locale, precum și pentru întocmirea bilanțului general pe ansamblul economiei nationale.
2.2. Organizarea contabilității sintetice și analitice a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor
Sistemul de conturi utilizate pentru evidența cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor
Cheltuieli
Pentru contabilizarea curentă a cheltuielilor, în mod sistematizat, după conținutul și natura lor economică, se utilizează clasa 6 “CONTURI DE CHELTUIELI”, structurată în grupe de coturi, pe naturi relativ omogene de cheltuieli, iar în cadrul fiecarei grupe de conturi s-au instituit conturile sintetice de gradul I și/sau gradul II pentru fiecare element de cheltuială.
Pentru cheltuielile de exploatare sunt rezervate grupele de cheltuieli de la 60 la 65, astfel:
60 “Cheltuieli privind stocurile”
61 “Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”
62 “Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”
63 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”
64 “Cheltuieli cu personalul”
65 “Alte cheltuieli de exploatare”
Pentru cheltuielile financiare se utilizează grupa de conturi:
66 “Cheltuieli financiare”
Pentru cheltuielile extraordinare se utilizează grupa:
67 “Cheltuieli extraordinare”
Pentru cheltuielile cu amortizarea și provizioanele se utilizează grupa:
68 “Cheltuieli cu amortizarile si provizioanele”
Pentru cheltuielile cu impozitul pe profit se utilizează grupa:
69 “Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite”
Trăsăturile comune conturilor de cheltuieli sunt următoarele:
– Au funcția contabilă de activ.
– Reflectă în debit cheltuielile pe care unitatea le angajează, plătite sau de plătit.
– Oglindesc în credit, la sfârșitul fiecărei luni și implicit, la sfârșitul exercițiului, transferarea sau virarea integrală a cheltuielilor înregistrate în debitul contului 121“Profit și pierdere”
– Unele conturi de cheltuieli se creditează, ca excepție, și în cursul perioadei, inclusiv la sfârșitul exercițiului, pentru acele operații care impun asemenea înregistrări, cum este cazul plusurilor de active circulante constatate la inventariere.
– La sfârșitul perioadei de gestiune, inclusiv al exercițiului, nu prezintă sold, nefiind conturi bilanțiere.
– Sumele înregistrate în debitul sau ca sold debitor, atunci când este cazul, cumulate de la începutul anului până la sfârșitul exercițiului, se utilizează pentru determinarea indicatorilor existenți în componența bilanțului contabil denumită “Contul de profit și pierdere”, precum și în scopul detalierii informațiilor privind rezultatul exercițiului.
– Conturile de cheltuieli, de regulă, nu necesită dezvoltarea în conturi analitice.
Venituri
Pentru contabilizarea curentă a veniturilor, în mod sistematizat, după conținutul și natura lor economică, se utilizează clasa 7 “CONTURI DE VENITURI”, structurată pe grupe de coturi, pe naturi relativ omogene de venituri, iar în cadrul fiecarei grupe de conturi s-au instituit conturile sintetice de gradul I și/sau gradul II pentru fiecare element de venit.
Structura, pe grupe, a conturilor de venituri, reglementată de Planul de contrui general, în vigoare, este următoarea :
70 “Cifra de afaceri”
71 “Variația stocurilor”
72 “Venituri din producția de imobilizări”
74 “Venituri din subvenții de exploatare”
75 “Alte venituri din exploatare”
76 “Venituri financiare”
77 “Venituri extraordinare”
78 “Venituri din provizioane”
Trăsăturile comune conturilor de venituri sunt :
– Au funcția contabilă de pasiv, cu excepția contului 711“ Variația stocurilor” care ste bifuncțional.
– Reflectă în credit prețul de vânzare (facturare) aferent bunurilor livrate sau lucrărilor executate și serviciilor prestate terților, precum și din diferite alte activități sau operații, încasate sau de încasat, efectuate de unitate.
– Oglindesc în debit, la sfârșitul fiecarei perioade de gestiune și implicit la sfârșitul exercițiului, transferarea sau virarea integrală a veniturilor înregistrate în contul de rezultate, prin creditul contului 121”Profit si pierdere”.
– La sfârșitul perioadei de gestiune, inclusiv al finele anului financiar, nu prezintă sold, nefiind conturi bilanțiere.
– Sumele înregistrate în credit, cumulate de la începutul anului până la sfârșitul exercițiului, se utilizează pentru determinarea indicatorilor existenți în componența bilanțului contabil denumită “Contul de profit și pierdere”, precum și în scopul detalierii informatiilor privind rezultatul exercitiului.
– Conturile de venituri, de regulă, nu necesită dezvoltarea în conturi analitice.
Rezultatul exercițiului
Conturile de cheltuieli și venituri se mai numesc și conturi de rezultate deoarece, pe baza datelor înscrise în aceste conturi, la sfârșitul perioadei de gestiune se stabilesc rezultatele financiare. Cheltuielile se repartizează asupra rezultatului, iar veniturile se încorporeaza în rezultate.
Prin rezultatul financiar se înțelege profitul sau pierderea înregistrată. Contabilitatea rezultatelor financiare se realizează cu ajutorul grupei 12 “Rezultatul exercițiului”, grupă care cuprinde contul 121 “Profit și pierdere ”:
Acest cont ține evidența profitului sau pierderii realizată în cursul exercițiului. După funcția contabilă este un cont bifuncțional.
Se creditează:
-la sfârșitul perioadei de gestiune cu veniturile obținute în cursul perioadei de gestiune, venituri preluate din conturile de venituri.
-cu pierderile realizate în exercițiul precedent, care sunt acoperite prin reducerea capitalului social sau care nu au fost încă repartizate.
Se debitează:
-la sfârșitul perioadei de gestiune cu toate cheltuielile înregistrate în toate conturile de cheltuieli și preluate în acest cont.
-cu profitul net realizat, supus repartizării.
După preluarea cheltuielilor și a veniturilor în contul 121 “Profit și pierdere”, acest cont poate avea sold creditor sau sold debitor .
Soldul creditor al contul 121 “Profit și pierdere ” reprezintă profitul creat ca sursa de finanțare în urma excedentului veniturilor asupra cheltuielilor.
Pierderea, ca sold debitor al contul 121 “Profit și pierdere” exprimă bunurile economice nerecuperate ca urmare a excedentului cheltuielilor asupra veniturilor.
2.2.1. Contabilitatea cheltuielilor
Contabilitatea cheltuielilor de exploatare
Activitatea de exploatare cuprinde toate operațiile economice și comerciale privind aprovizionarea, producția și desfacerea bunurilor, lucrurilor și serviciilor. De asemenea sunt incluse și operațiile privind investițiile, prin care se realizează producția și construcția proprie de mijloace fixe.
Cheltuieli privind stocurile
Prin această categorie sunt delimitate cheltuielile privind materiile prime, materialele consumabile, energia, apa, precum și mărfurile.
Ca metode de contabilizare se pot utiliza :
metoda inventarului intermitent,
metoda inventarului permanent.
Metoda inventarului intermitent
Această metodă se materializează în faptul că ieșirile (E) nu se calculează pe bază de documente justificative de ieșire ci se stabilesc pe bază de diferență între mărimea stocurilor inițiale (Si) plus intrările (I) și stocurile finale determinate pe baza inventarierii efective (Sf). Cum stocul final inventariat efectiv la sfârșitul unei perioade (care poate fi luna calendaristică) este egal cu stocul inițial luat în calcul pentru perioada următoare, iar intrările sunt contabilizate document cu document, ieșirile reprezintă un rezultat calculat prin formula următoare.
În cazul utilizării acestei metode, se renunță la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidențierea intrărilor și ,respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură sau preț prestabilit, după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri inițiale ale lunii următoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent constă în:
înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exercițiu financiar, direct în conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri,
regularizarea stocurilor la finele exercițiului financiar pe bază de inventare faptice prin:
– destocarea stocului inițial reprezentat de soldul al contului de stocuri, sub premiza că acesta s-a consumat în cursul exercițiului financiar,
– restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele exercițiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.
Folosirea acestei metode presupune:
– utilizarea ca prețuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a costului de achiziție pentru bunurile achiziționate din afara unității și respectiv a prețurilor de producție pentru bunurile obținute din producție proprie;
– nu trebuie utilizate conturi de diferențe de preț aferente stocurilor;
– nu este necesară organizarea unei contabilități analitice a stocurilor.
Tipurile de înregistrări în cazul acestei metode sunt:
– Preluarea la cheltuieli, la deschiderea exercițiului, a stocurilor inițiale de materii prime, materiale și mărfuri:
– Înregistrarea cumpărărilor de stocuri efectuate în cursul exercițiului:
– Preluarea ca stocuri, la închiderea exercițiului, a stocurilor determinate și evaluate pe baza de inventar:
Această procedură este specifică firmelor mici și mijlocii unde există posibilitatea de urmărire și control al mișcării, integrității și gestiunii stocurilor de către conducerea întreprinderii, prin inventarierea efectivă la sfârșitul fiecărei perioade. Este o procedură mai rapidă, mai ieftină dar mai puțin riguroasă.
Metoda inventarului permanent
Specifică marilor firme sau celor cu grijă sporită față de risipă, dispariție, furt această procedură de urmărire, calcul și control al stocurilor deși mai costisitoare, asigură rapiditate în urmărirea stocurilor, o gestionare riguroasă și un control operativ, inopinat asupra integrității stocurilor.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor,
folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor,
conducerea unei contabilități analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Când se folosește metoda inventarului permanent, cheltuielile colectate în cursul exercițiului se înregistrează prin articolul contabil:
În sfera materialelor se înscrie o gamă largă de elemente, care se diferențiază în anumite limite prin caracteristici comportamentale, care impun desfășurarea contului 602 Cheltuieli cu materialele consumabile , în conturi sintetice de gradul II, astfel:
Contul 604 “Cheltuieli privind materialele nestocate“ înregistrează toate materialele consumabile, aprovizionate de la furnizori, dar nestocate de întreprindere, aferente exercițiului în curs, care nu trec printr-un cont de gestiune (inventar).
Pe baza bonurilor de consum, se înregistrează ieșirile de materii prime și materiale consumabile:
Pe baza bonurilor de consum, se înregistrează ieșirea din magazie a materialelor de natura obiectelor de inventar:
Se înregistrează consumul de energie și apă, pe baza facturilor primite de la furnizori:
Pe baza jurnalelor pentru vânzarea mărfurilor se înregistrează descarcărea gestiunii pentru mărfurile vândute:
Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți sunt grupate în două categorii:
a) Cheltuieli privind lucrările și serviciile ocazionate direct de desfășurarea activităților, în ansamblu, a întreprinderii cum sunt: lucrările de întreținere și reparații; redeverențele, locațiile de gestiune și chiriile; primele de asigurare; studiile și cercetările.
Toate aceste cheltuieli se înregistrează în conturile din grupa 61 “Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”.
b) Cheltuieli privind lucrările și serviciile legate direct de activitățile de ansamblu desfășurate de întreprindere cum sunt: colaborările cu terții; comisioanele și onorariile; protocol, reclamă și publicitate; transportul de bunuri și personal; deplasări, detașări și transferări; poștă și telecomunicații; alte servicii executate de terți.
Aceste cheltuieli sunt înregistrate la conturile reunite în grupa 62 “Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”.
Colectarea cheltuielilor în cursul perioadei generează înregistrările:
Precizare:
Cheluielile privind transportul și cazarea salariaților, ocazionate de delegarea, detașarea și deplasarea acestora în țară și străinătate, sunt deductibile fiscal la nivelul sumelor efective, constatate prin documente justificative.
Cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit.
Se înregistrează cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile, precum și cheltuielile poștale, pe baza facturilor primite de la furnizori :
Pe baza exrtasului de cont primit de la B.R.D., se înregistrează comisionul unității bancare:
Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate
O categorie distinctă de cheltuieli, care prin natura lor se deosebesc de celelalte cheltuieli analizate anterior, o constituie cele care se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 635 ” Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”.
a) Impozite, taxe și vărsăminte asimilate datorate bugetului de stat sau altor organisme publice sub formă de: prorată din TVA deductibilă devenită nedeductibilă; TVA colectată aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit (donatii), cea aferentă lipsurilor peste normele legale, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natură; diferențele de preț la gaze și țiței obținute din producția internă; impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, asupra mijloacelor de transport, taxa de firmă și alte impozite și taxe:
b) Datorii și vărsăminte de efectuat la alte organisme publice, destinate fondurilor speciale, cum sunt: fondul special pentru sănătate, de risc și accidente, pentru persoane cu handicap, fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice.
În luna decembrie, în vedera efectuării ulterioare a plății, se înregistrează obligația față de bugetul local privind impozitul pe clădire și teren, precum și taxa de firmă:
Pe baza statului de salarii aferent lunii decembrie, se înregistrează contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale 0.5%, comision cărți muncă 0.75% :
Cheltuielile cu personalul contabilizează cheltuielile cu salariile personalului, cheltuielile privind asigurările și protecția socială. Înregistrarea contabilă este de forma :
Pe baza statului de salarii din luna decembrie, se înregistrează salariile brute, contribuțiile la asigurările sociale 24,5%, la fondul de șomaj 3,5% și asigurările sociale de sănătate datorate7% de angajator:
Alte cheltuieli de exploatare
În activitatea de exploatare curentă, pe lângă categoriile și felurile de cheltuieli analizate anterior, se pot ocaziona și alte cheltuieli, cum sunt cele aferente pierderilor din creanțe suportate de întreprindere, pierderile din lichidarea dobânzilor și creanțelor, valoarea debitelor prescrise sau a debitorilor insolvabili, scoși din evidență, valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților datorate sau plătite, valoarea donațiilor, subvențiilor și sponsorizările acordate.
Colectarea cheltuielilor generează înregistrarea:
Conform procesului verbal întocmit de Garda Financiară, se înregistrează amenda primită:
Contabilitatea cheltuielilor financiare
În categoria de cheltuieli financiare se cuprind toate cheltuielile privind pierderile de creanțe legate de participații, cheltuieli privind investitiile financiare cedate, diferențele de curs valutar din operațiile curente și disponibilitățile în devize la încheierea exercițiului financiar; dobânzile curente aferente împrumuturilor primite și altor datorii privind exercițiul în curs; sconturile acordate clienților, alte cheltuieli financiare.
Toate operațiile privind cheltuielile financiare sunt înregistrate prin conturile din grupa 66 “Cheltuieli financiare” .
Cheltuieli privind investitiile financiare cedate
Cheltuieli privind investițiile financiare cedate reprezintă diferența nefavorabilă între valoarea contabilă dintre valoarea contabilă a investițiilor financiare pe termen scurt și prețul de cesiune (preț de vânzare mai mic decât cel de cumpărare). Se contabilizează prin formula:
Cheltuieli privind diferențele de curs valutar
Cheltuieli privind diferențele de curs valutar cuprinde diferențele nefavorabile de curs valutare rezultate în urma lichidării datoriilor și creanțelor în devize ale întreprinderii. Cumpărarea sau vânzarea unui bun în monedă străină este înregistrată la un anumit curs de schimb care poate fi cursul din ziua negocierii, cursul din ziua acceptării comenzii, cursul de la data transferului de proprietate, cursul de la data facturării sau cursul din ziua contabilizării facturii. Diferența dintre cursul reținut pentru contabilizare și cursul din ziua plății/încasării reprezintă un câștig sau o pierdere înscrisă în veniturile sau cheltuielile financiare .
În cazul creanțelor cheltuielile privind diferențele nefavorabile de curs valutar apar în situația în care valoarea de contabilizare din momentul derulării operației este mai mare decât valoarea la cursul zilei din momentul încasării creanței. Pentru datorii, diferențele nefavorabile apar în situația inversă.
Cheltuielile din diferențe de curs valutar se înregistrează prin relația:
Conform facturii fiscale se înregistrează diferența de curs valutar aferent leasingului financiar:
Cheltuieli cu dobânzile
Agentul economic, ca beneficiar al împrumuturilor și datoriilor asimilate, se află în postura de plătitor de dobânzi, care pentru el reprezintă o cheltuială financiară și pe care o reflectă cu ajutorul contului 666 “Cheltuieli privind dobânzile”.
Marimea cheltuielilor este determinată de felul dobânzii (simplă sau compusă), mărimea creditului și durata de rambursare.
Dacă se aplică dobânda simplă, relația de calcul a dobânzii (D) este:
D= C x t x r
100
în care:
C – este capitalul împrumutat,
t – timpul de rambursare
r – rata dobânzii.
În situația în care se aplica dobânda compusă, relația de calcul a dobânzii (D) este:
D = Ct – Co
în care:
Ct – capitalul fructificat la termenul t
Co- capitalul inițial
Cheltuielile privind dobânzile se înregistrează cu ajutorul formulei contabile:
Precizare:
„Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decat unu”. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile, în cazul în care gradul de îndatorare a capitalulu este mai mic decat trei.
În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste unu inclusiv, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi, plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului.
Cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleași condiții, până la deductibiliatea integrală a acestora.
Se înregistrează cheltuielile cu dobânda:
Cheltuieli privind sconturile acordate
Cheltuielile privind sconturile acordate în cadrul relațiilor de decontare cu clienții, inclusiv a celor privind efectele comerciale de primit în cazul în care decontarea se face înainte de termen, se contabilizează prin relația:
Mărimea scontului (S) este egală cu:
S = Vn x (t/360) x r
100
în care:
Vn- reprezintă valoarea nominală a creanței
t – timpul în zile
r – rata scontului
Alte cheltuieli financiare
Cuprind toate naturile de cheltuieli financiare altele decât cele înregistrate în celelalte conturi din această grupă.
Contabilitatea cheltuielilor extraordinare
Cheltuielile din această categorie reprezintă operații cu caracter de excepție, neavând legatură directă cu activitățile curente ale unității patrimoniale, de exploatare și financiare.
Ele se oglindesc în contabilitate cu ajutorul contului sintetic de gradul I: 671 „Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”
Contabilitatea cheltuielilor cu amortizările și provizioanele
Amortizarea reprezintă procesul financiar de includere în cheltuieli a unei părți din valoarea imobilizărilor. Un aspect caracteristic acestei operațiuni îl reprezintă fapul că nu au antrenat și nici nu vor antrena într-un viitor apropiat un schimb de mijloace bănești decât pentru valoarea de intrare inițiala, în cazul în care imobilizările au fost achizitionate, în timp ce pentru plusul de valoare care a rezultat cu ocazia reevaluării, unitatea nu a efectuat nici o contraprestație bănească.
În aceeasi categorie de cheltuieli se încadreaza și cele efectuate cu prilejul constituirii, respectiv majorării provizioanelor, fapt care a necesitat urmărirea lor cu ajutorul grupei distincte de cheltuieli 68 „Cheltuieli cu amortizările și provizioanele”.
În cadrul aceste grupe, cheltuielile cu amortizările și provizioanele sunt reflectate în raport cu natura activității la care se referă și anume: de exploatare și financiare.
Contabilizarea acestor cheltuieli se face prin relația:
Precizare:
În ceea ce privește cheltuielile cu provizioanele, sunt deductibile fiscal numai în situațiile în care sunt nominalizate expres de reglementările de natura fiscală.
Se înregistrează cheltuielile cu amortizarea construcțiilor și a mijloacelor de transport:
Contabilitatea cheltuielilor cu impozitul pe profit
Determinare și înregistrarea impozitului pe profit reprezintă operația contabilă prin care se reflectă, pe de o parte, majorarea cheltuielilor de natură fiscală, iar pe de alta parte crearea obligației față de bugetul statului. Se determină lunar, cu date cumulate de la începutul anului.
La rândul său, impozitul pe venit datorat de microîntreprinderi se calculează trimestrial prin aplicarea cotei de 1,5% asupra veniturilor totale obținute și implicit înregistrate în contul de profit și pierdere, indiferent de sursa de proveniență a lor, cu excepția celor înregistrate în conturile: 711 „Variația stocurilor”, 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale” și 781 „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare”.
Pentru înregistrarea cheltuielilor privind impozitul pe profi/venit se utilizează conturile:
691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit”
698 „Alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus”.
Contul 691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” înregistreaza în debit, de regulă la sfârșitul lunii, sumele în negru sau în rosu care reprezintă valoarea impozitului pe profit calculat și implicit datorat bugetului de stat și respectiv înregistrat în plus și ștornat, după formula contabilă:
Contul 698 „Alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus” reflectă în debit impozitul pe venit, datorat de microîntreprinderi, se înregistreaza cu ajutorul aceleiași formule contabile, cu mențiune că sumele sunt numai în negru.
2.2.2. Contabilitatea veniturilor
Contabilitatea veniturilor din exploatare
Criteriul de delimitare și înregistrare a veniturilor din activitatea de exploatare este cel care începe cu obținerea producției și se continuă cu vânzarea aceleiași producții sau a mărfurilor cumpărate.
Se consideră venituri realizate, în funcție de care se determină rezultatul, numai cele din stadiul de vânzare, adică din faza unde are loc transferarea dreptului de proprietate.
Contabilitatea veniturilor privind cifra de afaceri
Categoriile de venituri incluse în cifra de afaceri caracterizează profilul activității de bază și au ponderea cea mai mare în totalul veniturilor realizate de agenții economici.
Se urmăresc în contabilitate cu ajutorul unor conturi distincte pe elemente primare de venituri cuprinse în grupa 70 “Cifra de afaceri”:
Venituri realizate din vânzarea produselor, mărfurilor, prestărilor de servicii și lucrărilor prin încasare în numerar se înregistreză cu ajutorul articolului contabil:
Pe baza jurnalului de vânzări din luna decembrie, se înregistrează veniturile obținute din vănzarea produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor, precum și veniturile din chirii:
Contabilitatea veniturilor din producția stocată
Activitatea de producție a oricărui agent economic se concretizează pe de o parte, în diferite active circulante materiale, care se reflectă în conturile corespunzătoare naturii lor, existente în conturile de stocuri, iar, pe de alta parte, în venituri aferente acestei producții obtinuțe și predate depozitului unității, pentru stocare până în momentul valorificării catre clienți, precum și celei neterminate de la sfârșitul perioadei. Aceasta categorie de venituri se oglindește în contabilitate utilizându-se contul 711 „Variația stocurilor”.
Contul amintit este bifuncțional sub aspectul soldului și prezintă particularități comparativ cu celelalte conturi de venituri.
Conținutul contului 711 „Variația stocurilor” se poate prezenta în mod sugestiv astfel:
Diferența dintre rulajul creditor și cel debitor ale contulul 711 „Variația stocurilor” reprezintă, la finele fiecărei luni, creșterea sau diminuarea costului total, inclusiv diferențele de preț aferente, corespunzătoare producției proprii terminate și aflate în stoc, diferență care se transferă în contul de rezultate. În cazul celorlalte conturi de venituri asupra rezultatului exercițiului se trec rulajele creditoare ale acestora.
Utilizarea acestui cont diferă în cadrul unităților economice în funcție de mărimea acestora.
Unitățile mici și mijlocii aplică pentru gestiunea stocurilor metoda inventarului intermitent, înregistrând la 711„Variația stocurilor” doar stocurile de produse fabricate și comenzile în curs de execuție de la sfârșitul perioadei care nu au fost vândute (facturate).
Venituri din producția stocată, metoda inventarului intermitent,
„destocarea” la începutul exercițiului financiar:
„restocarea” la sfârșitul exercițiului financiar:
Se înregistrează producția aferentă lunii decembrie:
Unitățile mari aplică pentru gestiunea stocurilor metoda inventarului permanent, înregistrând la 711„Variația stocurilor” întreaga producție fabricată și respectiv vândută în cursul perioadei precum și comenzile în curs de execuție de la sfârșitul perioadei.
Venituri din producția stocată, prin metoda inventarului permanent:
Diferențele între costul de producție și costul standard pot fi:
diferențe nefavorabile, costul de producție mai mare decât prețul prestabilit:
diferențe favorabile, costul de producție mai mic decât prețul prestabilit:
Contabilitatea veniturilor din producția imobilizată
În cadrul activității pe care o desfașoară, agentii economici își pot realiza elementele de imobilizări corporale si necorporale, ceea ce este cunoscut sub denumirea de investiții in regie. Bunurile sau lucrările astfel realizate se înregistrează , pe de o parte, în conturile corespunzatoare naturii lor, existente în clasa conturilor de imobilizări, pe de alta parte, în cele de venituri aferente activității de realizare a acestor venituri care se urmăresc în contabilitate utilizându-se conturile din clasa 72 „Venituri din producția de imobilizări”.
Precizare:
Aceste venituri nu intră în cifra de afaceri, dar se raportează ca venituri din exploatare.
Veniturile din producția de imobilizări necorporale sunt formate din costul lucrărilor și cheltuielilor aferente operațiilor economice efectuate pe cont propriu pentru realizarea de lucrări și proiecte de dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe și alte drepturi și valori similare, inclusiv alte imobilizări necorporale , precum și cele corespunzătoare imobilizărilor necorporale în curs. Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 721 “Venituri din producția de imobilizări necorporale”.
În categoria veniturilor din producția de imobilizări corporale se cuprind:
mijloacele fixe obținute din producție proprie;
lucrările de punere în funcțiune a mijloacelor fixe procurate de la terți;
amenajările de terenuri realizate pe cont propriu.
Contabilitatea acestor venituri se realizează cu ajutorul contului 722 “Venituri din producția de imobilizări corporale”.
Tipuri de înregistrări:
Contabilitatea veniturilor din subvenții de exploatare
Subvențiile din exploatare de care beneficiază unitatea patrimonială din partea statului, a colectivităților publice sau a altor unități patrimoniale sunt considerate venituri din exploatare. Ele se acordă pentru:
acoperirea diferențelor de preț la produse fabricate cu cheltuieli mai mari decât prețul de livrare, ce sunt subvenționate,
acoperirea pierderilor obținute din activitatea economică desfășurată în anumite perioade de timp,
finanțarea unor activități de cercetare.
Contabilitatea unor astfel de sume primite sau de primit de către unitate se organizează prin utilizarea contului 741 “Venituri din subvenții de exploatare”.
Se înregistrează subvenția primită pentru persoanele încadrate în muncă cu vârstă peste 45 de ani:
Contabilitatea altor venituri din exploatare
Acele venituri care nu pot fi nominalizate în conturile distincte de venituri ale acestei activități se reflectă în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 75 “Alte venituri din exploatare”.
Există situații în care creanțele unității patrimoniale devin din motive diferite incerte și nu se mai pot încasa fiind trecute asupra cheltuielilor și afectează nefavorabil rezultatul exercițiului. În momentul în care acestea revin la o stare de solvabilitate, ele se reactivează și vor influența pozitiv rezultatul exercițiului, motiv pentru care se consideră venituri, chiar dacă se vor încasa ulterior, și se înregistrează la contul 754 “Venituri din creanțe reactivate”.
Tipuri de înregistrări:
În categoria altor venituri din exploatare, neincluse în producția exercițiului și deci în valoarea adăugată, reflectate la contul 758 “Alte venituri din exploatare” se cuprind:
sumele datorate de personal privind debite, salarii, sporuri sau adaosuri necuvenite și avansuri nejustificate:
sumele datorate de diverși debitori, ca urmare a pagubelor produse de către aceștia:
sumele încasate reprezentând venituri din exploatarea curentă:
drepturi de personal neridicate, prescrise:
bunurile sau valorile primite gratuit:
Contabilitatea veniturilor financiare
Gestiunea financiară a fiecărei întreprinderi, în funcție de managementul adoptat și, totodată, ca o consecință a operațiilor specifice efectuate asigură realizarea mai multor tipuri de venituri de această natură.
În general, veniturile financiare sunt corelative cu cheltuielile financiare, în sensul că elementelor de venituri financiare le corespund elemente de cheltuieli financiare, ambele fiind generate, de regulă, de aceeași operație economică.
Veniturile financiare, ca de altfel și cele din exploatare, se includ în baza de impozitare pentru determinarea impozitului pe profit.
Pentru contabilizarea veniturilor financiare se folosesc conturile din grupa 76 “Venituri financiare”.
Tipurile de înregistrări care intervin sunt :
dividendele aferente titlurilor imobilizate și valoarea titlurilor imobilizate primite ca urmare a reinvestirii dividendelor:
dividende aferente investițiilor financiare pe termen scurt:
dobânzile de încasat sau încasate, dupa caz, aferente creanțele imobilizate:
venituri din investiții financiare cedate, relizate în situația în care cesionarea acestora (transmiterea cu titlu oneros) se efectuează la valoare mai mare decât valoare contabilă:
venituri din diferențe favorabile de curs valutar, rezultate în urma lichidării creanțelor și datoriilor în devize evaluate la cursul zilei cu ocazia închiderii exercițiului financiar:
venituri financiare din dobânzile cuvenite pentru disponibilitățile din conturile bancare , pentru împrumuturile acordate sau pentru livrările pe credit:
Conform extrasului de cont de la B.R.D. din luna decembrie, se înregistrează dobânda primită:
venituri din sconturile obținute de decontare la furnizori și alți creditori:
Contabilitatea altor venituri financiare, adică, acele venituri care nu se pot înregistra la conturile corespunzătoare din grupa 76 se înregistrează la contul 768 “Alte venituri financiare”.
Contabilitatea veniturilor extraordinare
Veniturile din această categorie reprezintă operații cu caracter de excepție, neavând legătură directă cu activitățile curente ale unității, de exploatare și financiară.
Pentru organizarea contabiliății veniturilor extraordinare se utilizează contul existent în cadrul unei grupe distincte, cu aceeași denumire și simbolul 77, și anume: 771 „Venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare”.
Cu ajutorul acestui cont sunt evidențiate subvențiile primite sau de primit drept compensație, ca urmare a efectuării unor cheltuieli generate de evenimentele extraordinare:
Contabilitatea veniturilor din provizioane
Veniturile din provizioane nu angajează operații de încasare, iar constituirea lor se realizează cu prilejul inventarierii anuale, prin diminuarea sau anularea, după caz, a provizioanelor constituite în execitiul anterior și pentru care nu se mai justifică menținerea lor ca urmare a faptului că nu mai au obiect, s-a realizat riscul pentru care au fost constituite sau cheltuielile care le-au generat devin exigibile.
Atât anularea cât și diminuarea provizioanelor generează aceeași operație contabilă, adică micșorarea de provizioane și concomitent o creștere a veniturilor.
În cazul anulării provizioanelor, veniturile obținute sunt egale cu întreaga sumă a provizioanelor constituite anterior.
În cazul diminuării provizioanelor, veniturile obținute sunt reprezentate numai de diferența cu care se reduc provizioanele constituite anterior.
Contabilitatea veniturilor din provizioane se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 78 “Venituri din provizioane”.
De menționat este faptul că între conturile de venituri privind provizioanele și conturile de cheltuieli privind provizioanele există o legătură, deoarece orice cheltuială legată de provizioane poate deveni ulterior un venit din provizioane.
Contabilitatea veniturilor din provizioane privind activitatea de exploatare vizează anularea sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor și pentru deprecierea activelor circulante prin utiliyarea contului 781“Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare”.
Înregistrările contabile privind veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare sunt următoarele:
Sume reprezentând anularea sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli:
Sume reprezentând anularea sau diminuarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor, stocurilor și producției în curs de execuție, creanțelor-clienți:
Pentru contabilizarea veniturilor financiare din provizioane se utilizează contul 786 “Venituri financiare din provizioane”
Veniturile financiare din provizioane sunt formate din:
Sume reprezentând anularea sau diminuarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor financiare:
Sume reprezentând anularea sau diminuarea provizioanelor pentru deprecierea creanțelor – decontari în cadrul grupului și cu asociații:
Sume reprezentând anularea sau diminuarea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament:
2.2.3. Contabilitatea rezultatelor
Operațiunea de stabilire a mărimii rezultatului final se realizează după înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor ce privesc perioada la care acesta de referă, inclusive diferențelor în plus sau în minus constatate la inventariere și a provizioanelor pentru diverse deprecieri sau riscuri și cheltuieli.
Potrivit art. 19 din Legea contabilității nr.82/1991 – republicată, în contabilitate profitul sau pierderea se stabilesc lunar, cumulat de la începutul anului. În acest scop se procedează lunar la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri.
Principiul noncompensării impune ca veniturile perioadei să nu poată fi compensate cu cheltuielile perioadei, prin înregistrări contabile de debitare a conturilor de venituri și creditare a conturilor de cheltuieli. În consecință închiderea conturilor de venituri și cheltuieli, se face numai în corespondență cu contul 121 “Profit și pierdere” la sfârșitul fiecărei luni.
Aceste conturi nu prezintă solduri, însă asigură datele pentru completarea componentei bilanțului contabil denumită ,,Contul de profit și piedere” .
În ce privește contul 711 “Variația stocurilor”, la sfârșitul lunii poate avea sold creditor sau debitor. În raportările fiscale, soldul debitor al acestui cont diminuează celelalte venituri din exploatare.
Stabilirea mărimii profitului brut sau pierderii se realizează sub forma soldului final al contului 121 “Profit și pierdere”, care se calculează după înregistrarea în contabilitate a următoarelor două categorii de operațiuni:
a) închiderea conturilor de cheltuieli, prin virarea în debitul contului de rezultate a rulajelor sau soldurilor finale debitoare, după caz, aferente perioadei pentru care se calculează, pe total și pe feluri de cheltuieli, după formula contabilă:
b) închiderea conturilor de venituri, prin virarea în creditul contului de rezultate a rulajelor sau soldurilor finale creditoare, după caz, aferente perioadei de referință, pe total și pe feluri de venituri, utilizându-se formula contabilă:
La sfârșitul lunii decembrie se transferă cheltuielile înregistrate anterior în contul de rezultate:
La sfârșitul lunii decembrie se transferă integral veniturile înregistrate în contul de rezultate :
În urma închiderii conturilor de venituri și cheltuieli situația contului de profit si pierdere se prezintă astfel :
Rezultatul brut al exercițiului calculat ca diferența între veniturile totale și cheltuielile totale, se mai poate exprima și sub forma sumei între rezultatul curent al exercițiului și rezultatul extraordinar.
Rc = (Vexpl + Chexpl) + (Vfin + Chfin)
Rextraordinar = (Vextraordinare + Chextraordinare)
Rb = Rc + Rextraordinar
Rb = Vt + Cht
Calculul profitului impozabil
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Din punct de vedere fiscal potrivit Ordonanței Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, masa profitului impozabil se determină pe baza relației:
Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele considerate deductibile conform prevederilor legale în vigoare.
Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:
a) impozitul pe profit datorat și impozitul pe venitul realizat din străinatate;
b) amenzile și penalitățile datorate către autoritățile române sau străine;
c) cheltuielile pentru protocol, reclamă și publicitate care depășesc limitele prevazute de lege;
d) sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor sau provizioanelor peste limitele legale. În cazul rezervelor legale în limita a 5% din profitul contabil anual până ce acesta va atinge 20% din capitalul social;
e) cheltuielile de sponsorizare care depășesc limitele cotei prevăzute în legea privind sponsorizarea;
f) sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform legii;
– RON-
Impozitul datorat pentru luna în curs, se determină pe baza relației:
Cota de impozit pe profit
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 25%, iar în cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80%.
Contribuabilii care desfașoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive impozitul nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activități.
Impozitul pe profit se determină după formula:
Ipr = K% X ( Rb + Chned – Chded )
Rnet = Rb – Ipr
Unde:
Rb + Chned – Chded = Rfiscal
Rnet = Rb – Ipr
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
Calculul impozitului pe profit se face pe baza “declarației de impunere” depusă la organele fiscale până la data menționată mai înainte, acesta fiind și termenul de plată al impozitului.
Operațiile de compensare sau de restituire pentru contribuabilii mici se efectuează trimestru de trimestru, cumulat de la începutul anului.
Ipr = 81.564.821 x 25% = 20.391,20
În anul 2006 unitatea a înregistrat o cheltuială cu impozitul pe profit în sumă de 20.391,20 lei.
Se închide contul de cheltuiala cu impozitul pe profit :
Pentru microîntreprinderi, profitul net = veniturile toatele – cheltuielile totale – impozitul pe venituri totale.
Rnet = VT – ChT – Ipr
În cazul microîntreprinderilor impozitul pe suma totală a veniturilor trimestriale se calculează astfel:
Ipr = 1,5% x VT
Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în urmatorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
2.3. Lucrările contabile de închidere a exercițiului financiar
Delimitări privind lucrările de închidere a exercițiului financiar
Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, cu excepția primului an de activitate care începe la data înființării, respectiv data înmatriculării la Oficiul Registrului Comerțului.
La finele exercițiului financiar, care se încheie de regulă la sfârșitul anului calendaristic, se determină situația patrimoniului și se calculează rezultatul financiar. Finalizarea lucrărilor de încheierea exercițiului financiar se concretizează prin întocmirea bilanțului contabil.
Lucrările premergătoare le preced pe cele de completare propriu-zisă, având rolul de a verifica, de a efectua înregistrări de sfârșit de exercițiu și de a centraliza datele. Aceste lucrări sunt destul de numeroase și complexe. De aceea, efectuarea lor trebuie făcută de personal de specialitate, incluzând și conducătorul compartimentului financiar-contabil al unității patrimoniale.
Lucrările contabile de închidere a exercițiului financiar sunt lucrările premergătoare de fapt întocmirii unor situații de sinteză, din care să poată fi extrase fluxurile informaționale ce caracterizează activitatea unității în cursul unui exercițiu și care pot fi utilizate atât de managementul societății cât și de asociații, acționarii și alte persoane fizice și juridice, acestea caracterizându-se prin transparență totală.
Lucrările de închidere se derulează în următoarea succesiune:
Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere
Inventarierea generală a patrimoniului
Contabilitatea operațiilor de regularizare privind:
diferențele de inventar,
amortizările,
provizioanele pentru deprecieri,
provizioanele pentru riscuri și cheltuieli,
delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor.
Stabilirea balanței conturilor după inventariere
Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii
Întocmirea situațiilor financiare anuale
Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere, balanță prin care se urmărește verificarea realității și exactității datelor înscrise în conturi. Ea mai poate fi definită de fapt ca o inventariere scriptică a conturilor.
Inventarierea generală a patrimoniului reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului. Inventarierea ca procedeu al metodei contabilității se realizează prin constatarea faptică, respectiv prin măsurare, numărare și cântărire din balanța conturilor.
Contabilitatea operațiilor de regularizare
Diferențele de inventar
În mod inevitabil între rezultatul inventarierii faptice și existența scriptică există diferențe atât valorice, calitative cât și cantitative. Regularizarea diferențelor de inventar generează urmatoarele tipuri de înregistrări:
– Plusuri de stocuri cumpărate :
– În cazul plusurilor de stocuri privind produsele și producția în curs de execuție:
– Plusuri de investiții financiare pe termen scurt:
– Plusuri constatate la inventarierea casieriei, la societăți cu capital privat:
– Pentru minusurile de inventar neimputabile, cu excepția minusurilor de casă, înregistrările sunt de sens invers cu cele prezentate în cazul plusurilor, iar în cazul activelor imobilizate :
– Imputarea la valoarea de înlocuire la data constatării pagubei inclusiv TVA:
– Pentru bunurile lipsă sau depreciate caliativ constatate pe baza de inventariere peste normele legale neimputabile se datorează TVA:
– Dacă minusurile de natura activelor circulante sunt imputabile, înregistrarile sunt similare cu cele efectuate în cazul minusurilor neimputabile. Pentu valoarea imputată se face înregistrarea :
– Lipsurile imputabile se evaluează la valoarea de înlocuire. Aceasta reprezintă costul de achiziție al bunului respectiv la data constatării pagubei, format din prețul de cumpărare practicat pe piață (+) taxele nerecuperabile (+) cheltuielile de transport, aprovizionare (+) alte cheltuieli accesorii neceasre pentru punere în stare de utilizare sau pentru intrarea în gestiune.
Dacă bunurile lipsă imputabile nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de impuatre se stabilește de specialiștii în domeniul respectiv.
Rezultatele inventarierii se înscriu într-un “Proces verbal de inventariere ”.
Amortizările
Amortizarea activelor imobilizate se calculează și se înregistrează pe baza planului de amortizare sau a fișelor mijloacelor fixe. La închiderea exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar sa fie egală cu valoarea ramasă de amortizat, dacă valoarea de inventar este mai mică decât cea ramasă de amortizat, diferența se regularizează astfel :
– înregistrarea unei amortizări pentru deprecierile ireversibile,
– constituirea unor provizioane pentru depreciere mijloacelor fixe, când se contată o depreciere reversibilă.
Provizioanele pentru deprecieri
Acestea vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decat valoarea contabilă de intrare. Aceste micșorări de valoare au caracter reversibil , în acest scop se procedează astfel :
– în situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară provizionului constituit, se constituie provizionul suplimentar astfel:
– în situația în care deprecierea calculată pe baza inventarului este inferioară provizionului constituit, se diminuează provizionul înregistrat cu diferența corespunzătoare astfel:
Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie pentru finanțarea acelor cheltuieli și pierderi a căror realizare sau plată este incertă ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioada următoare.
Delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor
Pentru stabilirea corectă a rezultatului exercițiului este necesară separarea în timp a cheltuielilor și veniturilor înregistrate în cursul exercițiului financiar sau preluate ca sold din exercițiul precedent.
În sfera regularizării cheltuielilor și veniturilor se cuprind:
operații privind înregistrarea cheltuielilor de plată;
operații privind înregistrarea veniturilor de realizat;
operații privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fără bunuri materiale și prestații;
operații privind regularizarea veniturilor pentru facturi întocmite fără expedierea bunurilor materiale sau recepția prestațiilor;
operații privind regularizarea cheltuielilor și veniturilor înregistrate în avans;
operații privind repartizarea cheltuielilor pe mai multe exerciții.
Stabilirea balanței conturilor după inventariere
Stabilirea balanței conturilor după inventariere este o lucrare foarte importantă deși în general în activitatea practică această lucrare, mai ales la întreprinderile mici nu se efectuează, determinarea rezultatului ca lucrare ulterioară efectuându-se extracontabil mai întâi. Acest lucru este un procedeu greșit.
Neefectuarea balanței mai sus menționate poate conduce la apariția unor erori în determinarea rezultatului și repetarea apoi a celor două operații. De ceea se impune mai întâi stabilirea balanței conturilor după inventarierea și apoi determinarea rezultatului exercițiului.
Repartizarea profitului la societăți comerciale cu capital majoritar privat
La societății comerciale cu capital majoritar privat se înregistrează următoarele operțiuni:
se constituie cu caracter obligatoriu, rezervele legale în cota de 5% din profitul brut și pâna la 20% din capitalul social;
se acoperă pierderea contabilă din exercitiile anterioare, dacă este cazul, potrivit hotărârii generale a acționarilor sau asociaților;
Profitul rămas după deducerea sumelor anterioare se repartizează pe destinațiile stabilite prin hotărârea adunării generale a acționarilor, cum este cazul dividendelor cuvenite deținătorilor de instrumente de capitaluri proprii.
Contabilizarea se va realiza astfel:
Întocmirea situațiilor financiare anuale
Documentele oficiale folosite pentru finalizarea închiderii exercițiului financiar sunt situațiile financiare. Pe baza acestora se asigură o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului obținut.
Situațiile financiare anuale cuprind trei componente obligatorii și anume :
bilanțul ;
contul de profit și pierdere ;
note explicative și politici contabile .
Pentru persoanele juridice care aplică reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, raportările contabile anuale se compun din : bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politicile contabile și notele explicative.
Persoanele juridice care nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementărilor armonizate prevăzute mai sus întocmesc situații financiare simplificate, armonizate cu directivele europene , care se compun din : bilanț, contul de profit și pierdere, note explicative și politici contabile.
Situațiile financiare anuale, pentru toate celelalte persoane cu excepția celor menționate mai sus se compun din : bilant și contul de profit și pierdere.
Societățile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor, aplică reguli contabile specifice, aprobate prin ordinul ministrului finantelor publice. Situațiile financiare anuale pentru microîntreprinderi se compun din : bilanț și contul de profit și pierdere.
Situațiile financiare anuale sunt însoțite în toate cazurile de raportul administratorilor.
Entitățile contabile au obligația să intocmească raportări contabile anuale, precum și în situația fuziunii, dizolvării sau încetării potrivit legii a activității acestora.
Întocmirea situațiilor financiare cu întreaga lor formație de documente de sinteză reprezintă un proces compex de agregare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situatia patrimoniului și rezultatelor obtinute. Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilanțului.
Bilanțul contabil este documentul contabil de sinteză prin care bunurile economice, drepturile și obligațiile unei unități patrimoniale sunt reprezentate sub forma unei egalități ce reflectă echilibrul activelor și pasivelor patrimoniale.
Pentru întocmirea bilanțului contabil se utilizează datele existente în balanța de verificare finală a conturilor sintetice, puse de acord cu cele din balanțele conturilor analitice.
Operațiunea de completare a bilanțului constă în prelucrarea și transcrierea datelor din balanța de verificare finală și bilanțul exercițiului anterior. Aceste operațiuni se referă la selectarea, gruparea și însumarea, după caz, a soldurilor finale din balanță, în funcție de cerințele sau conținutul posturilor bilanțiere.
În formularul de bilanț propriu-zis se înscriu soldurile debitoare ale conturilor care reflectă elementele patrimoniale de activ, precum și soldurile creditoare ale conturilor destinate urmăririi elementelor patrimoniale de pasiv, făcandu-se, atunci când este cazul, anumite grupări, însumări și rectificări ale lor.
Elementele patrimoniale de pasiv se consemnează în bilanț, de asemenea, la valoarea de intrare, iar provizioanele pentru riscuri și cele pentru cheltuieli contituie un post bilanțier aparte.
Contul de profit și pierdere, spre deosebire de bilanțul contabil propriu-zis, se completează, pentru exercițiul încheiat, cu sumele totale acumulate, din balanța de verificare, de la începutul anului și până la sfârșitul perioadei de gestiune (exercițiului), privind veniturile și cheltuielile. Indicatorii pe care îi conține se completează atât prin simpla preluare din conturi a sumelor totale creditoare pentru venituri și debitoare pentru cheltuieli, cât și prin gruparea și însumarea sumelor totale de la două sau mai multe conturi, în funcție de conținutul lor.
Notele explicative aduc completări și explicații pentru datelor înscrise în bilanț și în contul de profit și pierdere. Ele cuprinde informații cu privire la situația financiară și rezultatul aferent exercițiului financiar încheiat.
Notele explicative la bilanț cuprind:
-situația activelor imobilizate, în care sunt prezentate activele imobilizate ordonate după natura lor. Ele sunt prezentate mai întâi, în prima parte, la valoarea inițială modificată cu mișcările din timpul exercițiului și apoi ca sold final. În partea a doua situația se referă la amortismentele și provizioanele pentru imobilizări;
-situația stocurilor și a producției în curs, prezintă valoarea stocurilor pe elemente atât pentru exercițiul financiar încheiat, cât și pentru exercițiul financiar precedent;
-situația creanțelor și datoriilor, cuprinde în prima parte creanțele la active imobilizate, creanțele la active circulante și cheltuielile înregistrate în avans. Partea a doua cuprinde situația tuturor datoriilor aranjate în ordinea inversă a exigibilității lor;
-situația altor provizioane, cuprinde alte provizioane decât cele pentru deprecierea imobilizărilor; provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri și cheltuieli; alte provizioane pentru depreciere;
-determinarea rezultatului fiscal, cuprinde aproximativ aceleași elemente înscrise în situația lunară privind calculul impozitului pe profit;
-repartizarea rezultatului exercițiului, conține repartizările rezultatului exercițiului financiar încheiat și cele ale rezultatului financiar precedent.
Raportul de gestiune conține informații semnificative privind activitatea unității patrimoniale, necuprinse în bilanț, în contul de profit și pierdere sau în anexă.
După întocmirea bilanțului, a contului de profit și pierdere și a anexei, împreună cu raportul de gestiune se supun verificării și certificării de către cenzori, iar apoi aprobării de către Adunarea Generală a Acționarilor. În continuare bilanțul contabil se publică în Monitorul Oficial al României în condițiile și termenele prevăzute de lege. În paralel, bilanțurile contabile se centralizează la nivel național.
CAPITOLUL 3
ANALIZA INDICATORILOR ECONOMICO-FINANCIARI PRIVIND CHELTUIELILE, VENITURILE ȘI REZULTATELE LA S.C. ……. S.R.L.
3.1. Necesitatea analizei economico – financiare
Indicatorii de rezultate și de rentabilitate permit investigarea complexă a rentabilității absolute, precum și corelarea acesteia cu volumul și structura activității.
Sursele de informații necesare analizei sunt contul de profit și pierdere și bilanțul contabil. Acestea permit identificarea și măsurarea resurselor consumate de întreprindere în decursul unei perioade date.
Indicatorii de rezultate sunt :
Cifra de afaceri este indicatorul financiar global care exprimă valoarea producției vândute, deci potențialul societății. Are un, rol important atât prin influența directă pe care o are asupra valorii societății, cât și prin faptul că servește la calculul unor indicatori de eficientă, cum sunt : rata de rentabilitate comercială, viteza de rotație a activelor circulante, eficiența activelor fixe.
Cifra de afaceri netă, care trebuie prezentată la poziția nr. 1 în contul de profit și pierdere, cuprinde sumele provenind din vânzarea de bunuri și servicii ce intră în categoria activităților curente ale întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite și taxe aferente.
Marja comercială exprimă performanța activității de cumpărare pentru vânzare sub forma diferenței dintre preț de vânzare și costul de cumpărare al mărfurilor vândute.
Producția exercițiului dezvăluie performanța activității de producție sub forma producției vândute, producției de imobilizări și producției stocate.
Valoarea adaugată definește creșterea sau crearea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (muncă și capital) peste valoarea consumurilor de materii prime, materiale și servicii furnizate de terți.
Societatea are, o activitate eficienta dacă respectă corelația:
IP > IVA > 1
unde: IP – indicele de creștere a profitului;
IVA- indicele decreștere a valorii adăugate
Indicatorii de rentabilitate sunt :
Rezultatul brut al exploatării reprezintă acumularea brută din activitatea de producție și este principala sursă pentru autofinanțare, fiind folosită la dezvoltarea capacității de producție a societății și la plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit, a dividendelor către acționari și pentru rambursarea împrumuturilor.
Este o resursă de trezorerie sau, cash-flow-ul brut al exploatării, unde se calculează ca diferența dintre veniturile încasabile din exploatare și cheltuielile plătibile pentru exploatare. Totodată, exprimând fluxul real de trezorerie al exploatării, este folosit și în analiza fluxurilor de trezorerie, fiind punctul de pornire în tabloul fluxurilor de trezorerie.
Ca indicator se folosește în calculul rentabilității economice sau al marjei brute de exploatare, fiind un indicator de măsura al performanțelor societății.
Rezultatul exploatării evaluează rentabilitatea economică a întreprinderii și corespunde activității normale și de bază privind “producția” de acumulare.
Rezultatul curent este marja care definește rentabilitatea activității normale curente (exploatare și financiară a întreprinderii).
Rezultatul extraordinar sintetizează rezultatul sub formă de profit sau pierdere degajat de activitatea cu caracter de excepție al întreprinderii.
Rezultatul exercițiului exprimă profitul sau pierdera netă a întreprinderii luată în totalitate.
3.2. Analiza pe baza contului de profit și piredere
3.2.1. Analiza în dinamică a rezultatelor S.C. ……. S.R.L.
Rezultatul exercițiului (profit sau pierdere), deși constituie un indicator relevant, se oglindește prin intermediul unui singur element sau post al bilanțului contabil propriu-zis, ceea ce denotă că sub aspect informațional are caracter general, sintetic, neasigurând premisele sau datele neceasre pentru efectuare analizei modului cum a fost obținut și implicit pentru determinarea factorilor de influență în vederea luării deciziilor ce se impun pentru perioada următoare. În scopul eliminării acestui neajuns se folosește un instrument contabil distinct denumit “Contul de profit și pierdere”, care reprezintă o componentă a situației financiare anuale.
Contul de profit și pierdere, prin structura pe care o are, asigură detalierea sau cunoașterea modalităților de obținere a rezultatului exercițiului, prin compararea valorilor privind vânzările, denumite generic, venituri, cu cele referitoare la consumurile sau utilizările de resurse aferente veniturilor obținute, denumite cheltuieli.
Profitul, ca rezultat al exploatării, exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, care se obține după deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile obținute în activitatea de exploatare.
Profitul brut este determinat și de activitățile financiare, mărindu-și sau reducându-și valoarea în funcție de acestea. Este folosit în calculul ratelor de rentabilitate, precum și ca indicator de comparație cu alte societăți din sector.
Profitul net rezultă după deducerea impozitului pe profit din profitul brut. Este expresia mărimii absolute a rentabilității financiare a societății și are ca destinație remunerarea prin dividende a acționarilor și sursă proprie principală pentru investiții.
– RON –
Rezultatul din exploatare reprezintă, ca pondere, în rezultatul curent 101,45% în anul 2005 și 99,89% în anul 2006.
În aceste condiții rezultatul brut al exercițiului reprezintă, ca pondere, în total venituri 5,48% în anul 2005 și 7,08% în anul 2006.
Având în vedere rezultatele obținute în perioada analizată, considerăm că societatea are capacitatea de a continua rentabil activitatea economică.
Analiza cheltuielilor din activitatea de exploatare
Cheltuielile materiale au o pondere oscilantă în perioada analizată de 29,25% în anul 2005 și de 36,32% în anul 2006.
Ponderea cheltuielilor privind mărfurile a fost de 48,37% în anul 2005 și de 35,05% în anul 2006.
Cheltuielile cu personalul au crescut valoric de la an la an, ponderea acestora fiind de 6,08% în anul 2005 și de 7,35% în anul 2006.
Cheltuielile cu amortizarea au fost în anul 2005 de 1,05% din totalul cheltuielilor de exploatare și de 1,38% în anul 2006.
Impozitele și taxele prezintă o pondere oscilantă în totalul cheltuielilor de exploatare. Astfel în anul 2005 ponderea era de 0,69%, în anul 2006 de 0,55%.
Evoluția cheltuielilor și veniturilor din exploatare
Analiza veniturilor din activitatea de exploatare
Se observă că veniturile din producția vândută nu sunt influențate de veniturile din producția stocată, ceea ce înseamnă că firma a realizat previziuni corecte privind:
– evaluarea cererii și respectiv dimensionarea producției;
– cererea solvabilă a potențialilor cumpărători.
Veniturile din exploatare au crescut de 1,64 ori în anul 2006 față de 2005.Această creștere se datorează în principal creșterii prețurilor, ca urmare a inflației.
Veniturile din exploatare reprezintă 99,97% din veniturile totale în anul 2005 și 99,99% în 2006.
Veniturile financiare au o pondere mică în totalul veniturilor: 0,007% în anul 2005 și de 0,008% în anul 2006, acestea provenind din dobânzi încasate la disponibilitățile din cont.
3.2.2. Analiza cifrei de afaceri
Modificarea cifrei de afaceri acționează direct sau indirect, asupra tuturor indicatorilor economico-financiari ai societății, precum și asupra celor care îi definesc poziția într-un anumit mediu concurențial.
Cunoașterea implicațiilor cifrei de afaceri, a mecanismului prin care aceasta concură la îmbunătățirea performanțelor societății este utilă în fundamentarea deciziilor operative și a celor privind orientarea strategică a societății.
Dinamica cifrei de afaceri – RON –
Se constată o creștere absolută a cifrei de afaceri în anul 2006 față de anul 2002 cu 14.709.376 RON, adică cu 622,31% ca urmare a diversificării producției și creșterii cotei de piață de 30% (distribuție în 12 județe ale țării).
Rata de creștere nominală a cifrei de afaceri :
RCA =(CA2006/CA2005)x100 = (17.073.035 / 10.288.369 )x100 = 165,95%
Cifra de afaceri a anului 2006 a crescut de 1,66 ori față de cea a anului 2005.
Analiza structurii cifrei de afaceri
Structura cifrei de afaceri în anul 2005
Structura cifrei de afaceri în anul 2006
Se poate observa că în anul 2005 atât activitatea de producție cât și cea de comerț desfășurate de societate sunt aproximativ egale, în timp ce în anul 2006 accentul se pune pe producție și mai puțin pe comerț.
Analiza factorială a cifrei de afaceri
3.2.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune
Pe baza contului de rezultate se poate determina o serie de indicatori valorici privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii. Construcția pe trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului, marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului) a sugerat denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare, pe treapta respectivă de acumulare.
Se poate concluziona că soldurile intermediare de gestiune reprezintă mărimi rezultative (indicatori) obținute prin calcule economice, în funcție de legăturile reciproce existente între aceștia.
Marja comercială
Marja comercială sau adaosul comercial este specifică întreprinderilor comerciale, dar o întâlnim și în cazul întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială și comercială).
Produsele comercializate de o întreprindere au, pe lângă capacitatea de a satisface nevoile consumatorilor, și aptitudinea de a degaja marje. Marja comercială este un concept operațional utilizat, de regulă, de întreprinderile care vând mărfurile în starea în care au fost cumpărate.
Acest indicator poate fi calculat astfel :
Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute
– RON –
Marja comercială a crescut cu 65.125 RON în anul 2006 față de anul precedent, ceea ce corespunde unui procent de 15,66% .
Producția exercițiului (QE )
Producția exercițiului reflectă volumul total al activității industriale, producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii desfășurate în cadrul unei întreprinderi, pe parcursul unui exercițiu financiar. Acest indicator include valoarea bunurilor fabricate și a serviciilor prestate de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau imobilizate pentru nevoile proprii.
Este necesar a se face distincție între producția exercițiului și cifra de afaceri. Dacă cifra de afaceri reprezintă vânzările produse (producția vândută), la intreprinderile industriale vânzările de marfuri și produse la întreprinderile mixte, producția exercițiului reprezintă producția vândută, producția stocată și producția imobilizată.
QE = QV + QS + QI
Producția vândută exprimă vânzările de produse, lucrări și servicii, iar variația producției stocate reflectă creșterea sau descreșterea stocurilor de produse finite, semifabricate, producție în curs de execuție. Producția stocată este evaluată la costurile de producție. Producția imobilizată reprezintă costul imobilizărilor corporale și necorporale realizate în regie proprie.
– RON –
Se poate remarcă faptul că producția exercițiului în anul 2006 a crescut cu 5.785.079 RON față de producția exercițiului 2005,adică cu 110,18%, în plus, se mai poate observa și faptul că s-a renunțat la producția imobilizată.
Valoarea adăugata (VA)
Pentru o societate producătoare este foarte importantă determinarea valorii adăugate, aceasta semnificând plusul de valoare pe care firma îl creează.
Valoarea adaugată se poate determina prin doua procedee, dupa cum urmează:
metoda producției:
Valoarea = Producția + Marja – Consumul exercițiului
adăugată exercițiului comercială provenit de la terți
metoda distribuirii sau adițională :
Valoarea adaugată = suma remunerațiilor tuturor factorilor de producție
– RON –
Se poate observa că valoarea adaugată a crescut cu 95,11% în anul 2006 față de anul 2005, aceasta fiind determinată de creșterea producției exercițiului într-un ritm mai mare decât cea a consumurilor intermediare.
Valoarea adaugată reprezintă 15,18% din cifra de afaceri în anul 2005 și 17,84% în anul 2006.
Rezultatul brut al exploatării (RBE)
Rezultatul brut al exploatării este primul sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate și reflectă contribuția exploatării la formarea rezultatelor. După caz, el poate îmbraca forma excedentului brut sau deficitului brut al exploatării.
Se determină plecând de la valoarea adaugată careia i se adaugă subvențiile de exploatare și se scad cheltuielile cu personalul, impozitele, taxele și vărsămintele asimilate. În cazul în care rezultatul este negativ poartă denumirea de insuficiență brută de exploatare.
Mărimea acestui indicator este dependentă de sistemul de amortizare adoptat și de politica fiscală.
– RON –
Rezultatul exploatarii (RE)
Acest indicator caracterizează performanțele comerciale și financiare aferente activității de exploatare normală și curentă a întreprinderii, independent de politica financiară și fiscală.
El pune în evidență rezultatul degajat din exploatare, după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție și comercializare, precum și a riscurilor de exploatare. Spre deosebire de RBE, acest sold ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor.
– RON –
Rezultatul exploatării se mai poate calcula și direct, ca diferența între veniturile și cheltuielile aferente exploatării.
RE = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare
– RON –
Se poate observa că rezultatul expoatării a crescut în anul 2006 față de anul 2005 cu 609.239 RON, adică cu 100,01%. Acesta creștere este determinată de creșterea cu 64,04% a veniturilor și cu 61,80% a cheltuielilor .
Rezultatul curent (RC)
Rezultatul curent este determinat atât de rezultatul exploatării cât și de cel al activității financiare. El este deci rezultatul tuturor operațiilor curente ale intreprinderii. În determinarea acestui indicator sunt luate în considerare și elementele financiare, ceea ce permite aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității.
RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
– RON –
Rezultatul excepțional
Spre deosebire de celelalte soduri care se calculează în cascadă, rezultatul excepțional se obține prin diferența între veniturile și cheltuielite legate de activitatea excepțională a întreprinderii.
Acest indicator permite măsurarea influenței elementelor excepționale în formarea rezultatului global al întreprinderii.
Rexc = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale
– RON –
În prezent cheltuielile și veniturile excepționale au fost transferate în cadrul altor cheltuieli și venituri de exploatare și au fost introduse cheltuielile și venituri extraordinare privind calamitățile.
Rezultatul net al exercțiului
Rezultatul net al exercițiului poate îmbraca forma profitului și pierderii nete. Se calculează ca suma dintre rezultatul curent și cel excepțional care se corectează cu următoarele elemente :
participarea salariaților la rezultate;
impozitul pe profit.
Rezultatul net al exercițiului exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.
– RON –
Din activitatea financiară societatea a înregistrat un profit de 455.408 RON în anul 2005 și de 905.284 RON în anul 2006.
3.3. Analiza pe baza bilanțului contabil
3.3.1. Analiza fondului de rulment, nevoii de fond de rulment și trezoreriei
Aceasta exprimă modul în care este realizat echilibrul financiar și cel funcțional prin fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă. Se analizează corelațiile dintre nevoi și resurse.
Fondul de rulment
Fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante peste valoarea obligațiilor pe termen scurt sau, altfel spus, partea activelor circulante care este finanțată din capitaluri permanente.
FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt
FR = Capital permanent – Active imobilizate
Ocupă un loc central în bilanț și masoară echilibrul financiar parțial al societății.
Analiza poate stabili existența unui fond de rulment excedentar când nivelul acestuia depășeste pe cel al nevoilor stabile și deficitar când este insuficient pentru a acoperi nevoile stabile. Insuficiența fondului de rulment poate fi interpretată ca un posibil factor generator al riscului de insolvabilitate, întrucât face ca, societatea să devină dependentă de creditori, care ar putea să nu-i mai acorde împrumuturi.
– RON –
Se poate remarca faptul că a crescut partea de active circulante finanțate din resurse stabile, acest lucru fiind favorabil întreprinderii.
Referitor la fondul de rulment se pot calcula mai multe rate:
– Rata marjei de securitate a întreprinderii exprimă perioada de timp pentru care întreprinderea dispune de fond de rulment propriu. Specialistii apreciază că pentru majoritatea întreprinderilor aceasta rată trebuie să fie egală cu 30 până la 90 de zile.
Această rată se calculează după următoarea formulă:
R1 = *360 [zile]
– Rata de acoperire a activelor circulante măsoară partea de active circulante acoperită din resurse stabile și se calculează după formula :
R2 = *100
Se poate remarca că :
numărul de zile pentru care întreprinderea dispune de fond de rulment propriu este în scădere de la un an la altul;
rata de acoperire a activelor circulante scade în anul 2006 cu 13,71% față de anul 2005.
Nevoia de fond de rulment (NFR)
Acest indicator reprezintă activele circulante care trebuie să fie finanțate din fondul de rulment și se calculează după următoarea formula:
NFR = Active circulante – Disponibilități – Datorii curente
Referitor la necesarul de fond de rulment se pot calcula mai multe rate:
– Rata de acoperire a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment net se calculează după următoarea formula:
R1 =
– Rata necesarului de fond de rulment se calculează cu următoarea formula:
R2 =
Trezoreria netă (disponibilul bănesc)
Trezoreria netă reprezintă partea din fondul rulment care depășeste nevoia de fond de rulment și constituie activele circulante lichide care staționează între două rotații.
TN = Fondul de rulment – Nevoia de fond de rulment
– RON –
În 2005 și 2006 SC ……. SRL prezintă o situație a trezoreriei pozitivă, ceea ce înseamnă că nevoile de resurse pentru activitatea de exploatare sunt acoperite din resurse proprii.
Pentru anii 2005 și 2006 se poate calcula rata de finanțare a necesarului de fond de rulment prin trezorerie:
R = *100
În 2005 trezoreria acoperă doar 7,97% necesarul de fond de rulment.
Se observă că în anul 2006 aproape un sfert din necesarul de fond de rulment a fost finanțat prin trezorerie.
3.3.2. Analiza ratelor de rentabilitate
Rata rentabilității comerciale
Rata rentabilității comerciale arată cât de rentabilă este firma, altfel spus, arată nivelul profitabilității. Aceasta se poate calcula în mai multe moduri, în funcție de indicatorii luați în calcul, luând diferite valori.
– RON –
Rata rentabilității economice
Rata rentabilității economice arată rentabilitatea activității de exploatare a firmei și se poate calcula prin raportarea rezultatului din exploatare la activul total al firmei.
– RON –
După cum se poate observa în urma analizei datelor din tabel, rata rentabilității economice a crescut în 2006 de la 19,02% la 27 % .
Pentru a analiza și determina influența factorilor care au determinat această creștere a ratei rentabilității economice am folosit modelul:
Rre = x=Nrot x Rrc
Prin urmare, variația absolută a ratei rentabilității economice între anii 2006 și 2005 a fost de:
Rre = 27 – 19 = +8%
din care:
Influența modificării rotației activelor:
Nrot = (Nrot 2006- Nrot 2005) x Rrc 2005 = (3,78 – 3,21) x 5,92 = +3,38%
Influența modificării ratei rentabilității comerciale:
Rrc=Nrot 2006 x (Rrc 2006-Rrc 2005) = 3,78 x (7,14 – 5,92) = 3,78 x 1,22 = +4,62%
După cum se poate vedea, creșterea ratei rentabilității economice a fost influențată de creșterea numărului de rotații ale activului total cu 3,38%, precum și a ratei rentabilității comerciale cu 4,62%.
Rotația activelor a crescut ușor de-a lungul celor două exerciții financiare de la 3,21 rotații în 2005 la 3,78 rotații în 2006, aceasta semnificând o ușoara creștere a eficienței utilizării patrimoniului întreprinderii.
Rata rentabilității financiare
– RON –
Rata rentabilității financiare, obținută prin raportarea rezultatelor exercițiului la capitalul propriu a înregistrat o creștere de 21,12%.
3.3.3. Analiza capacității de autofinanțare
Capacitatea de autofinanțare reprezintă un surplus monetar ca rezultat al tuturor operațiunilor de încasări și plăți efectuate de întreprindere, într-o perioadă de timp, având în vedere și incidența fiscală.
Indiferent de modalitatea de calcul, capacitatea de autofinanțare este un indicator ce permite aprecierea rezultatelor întreprinderii și a capacității acesteia de a degaja resurse interne de finanțare din propria activitate destinate să asigure:
– finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;
– creșterea fondului de rulment;
– finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;
– rambursarea împrumuturilor contractate;
– remunerarea capitalurilor investite.
Capacitatea de autofinanțare nu reprezintă propriu-zis un sold intermediar de gestiune. Ea este practic un surplus monetar net global. Caracterul "net” este dobândit prin aceea că acest indicator se detrmină după deducerea impozitului pe profit, iar globalizarea rezidă din faptul că este degajată de întreaga activitate a întreprinderii. Dacă rezultatul brut al exploatării se circumscrie sferei activității de exploatare, capacitatea de autofinanțare vizează toate laturile activității întreprinderii (exploatare, financiară, excepțională).
Mărimea capacității de autofinanțare condiționeză posibilitatea întreprinderii se a-și rambursa datoriile.O capacitate insuficientă de autofinanțare obligă întreprinderea să găseasca mai multe surse externe de finanțare.
Capacitatea de autofinanțare (CAF) se determină prin două metode:
a) CAF = Excedentul brut al exploatării
+ Alte venituri din exploatare
– Alte cheltuieli din exploatare
+ Venituri financiare (cu excepția veniturilor din provizioane)
– Cheltuieli financiare
(cu excepția cheltuielilor financiare privind și provizioanele)
+ Venituri excepționale
(cu excepția veniturilor din vânzarea activelor, subvenții pentru investiții
virate în rezultatul exercițiului, venituri excepționale din provizioane )
– Cheltuieli excepționale
(cu excepția valorii nete contabile a activelor cedate, cheltuielilor
excepționale privind amortizările și provizioanele)
– Impozit pe profit
C.A.F.= 1.880.492 – 443.595 +1.316 – 10.000 – 304.429 = 1.123.784 RON
b) Capacitatea de autofinanțare determinată pe baza profitului net poartă denumirea de metoda aditivă :
C.A.F.= Profit net + Amortizare + Provizioane
C.A.F.= 905.284 + 218.500 = 1.123.784 RON
Valoarea de 1.123.784 RON permite societății ……. SRL :
finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;
finanțarea totală sau parțială a noilor investiții.
Rezultatul exercițiului luat în calculul capacității de autofinanțare nu este în totalitate disponibil pentru autofinanțare. De aceea, se poate afirma că autofinanțarea reprezintă acea parte din capacitatea de autofinanțare ramasă disponibilă, după redistribuirea dividendelor. Aceasta pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța, după deducerea remunerării acționarilor.
Autofinanțarea = CAF – Dividende distribuite
Autofinanțarea constituie o sursă internă destinată acoperirii nevoilor de finanțare ale exercițiului viitor, expresie a bogăției create de întreprindere. Ea este determinată de creșterea surselor obținute din propria activitate a întreprinderilor care vor rămâne în mod permanent la dispoziția acesteia pentru finanțarea activității viitoare.
Importanța autofinanțării poate fi argumentată printr-o serie de avantaje pe care aceasta le ofera întreprinderii:
– reprezintă o sursă independentă și stabilă, respectiv un mijloc sigur de finanțare în anumite situații conjuncturale nefavorabile pentru întreprindere;
– conferă întreprinderii libertatea de acțiune, prin acea că autonomia financiară dobândită prin autofinanțare îi îngăduie acesteia independența de gestionare fată de organismele financiare și de credit;
– este indispensabilă pentru finanțarea investițiilor (de menținere, de înlocuire și de creștere), cu condiția realizării unor investiții utile și nu de irosire a resurselor;
– permite frânarea îndatorării și, implicit, reducerea cheltuielilor financiare;
– constituie un indicator pe baza caruia se poate masura randamentul capitalurilor proprii, respectiv rentabilitatea financiară;
– reprezintă premisa deschiderii accesului la piața de capital și în atragere de capital extern.
Prin dimensiunea sa, autofinanțarea degajată de întreprindere joacă un rol puternic de semnalizator al performanțelor întreprinderii, sugerând potențialilor investitori capacitatea acesteia de a utiliza eficient capitalurile încredințate și de a asigura o remunerare atrăgătoare. Pentru creditori, marimea absolută și relativă a autofinanțării certifică capacitatea de rambursare de către întreprindere a sumelor împrumutate, cât și nivelul riscului de neplată.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Analiza economico-financiară efectuată pentru perioada 2005 – 2006 pe baza datelor puse la dispoziție, a scos în evidență o serie de puncte pozitive și negative ale societății …….. S.R.L., pe care managerii firmei le vor avea în vedere în luarea deciziilor ce privesc evoluția viitoare a firmei:
pe plan local societatea nu are concurență în fabricarea arpacașului, fursecurilor și foietajelor, S.C. ……. SRL deținând o pondere de aproximativ 80%;;
producția în creștere la toate produsele societății;
consumul specific de materii prime și materiale în scădere;
productivitatea medie anuală a muncii în creștere;
cheltuielile pentru exploatare în descreștere ca volum;
cifra de afaceri a crescut cu aproximativ 66% pe baza creșterii productivității muncii;
rentabilitate în creștere la toate produsele;
venituri totale în creștere din care 99% reprezintă venituri din exploatare;
profitul înregistrat de societate în anul 2006 este aproximativ dublul profitului din anul 2005 pe baza creșterii profitului din exploatare;
indicatorul fundamental al finanțării permanente – fondul de rulment – a crescut în anul 2006 față de anul 2005 datorită creșterii activelor circulante;
prezintă o situație a trezoreriei pozitivă, ceea ce înseamnă că nevoile de resurse pentru activitatea de exploatare sunt acoperite din resurse proprii;
în anul 2006 aproape un sfert din necesarul de fond de rulment a fost finanțat prin trezorerie;
creșterea ratei rentabilității economice a fost influențată de creșterea numărului de rotații ale activului total cu 3,38%, precum și a ratei rentabilității comerciale cu 4,62%;
rotația activelor a crescut ușor de-a lungul celor două exerciții financiare de la 3,21 rotații în 2005 la 3,78 rotații în 2006, aceasta semnificând o ușoara creștere a eficienței utilizării patrimoniului întreprinderii;
valoarea C.A.F.de 1.123.784 RON permite societății ……. SRL :
finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;
finanțarea totală sau parțială a noilor investiții.
Cu toate că în țară, ca și în județ, pe piața produselor de panificație și patiserie există o concurență acerbă, societatea ……. SRL a reușit să-și creeze o clientelă constantă și chiar să intre pe noi piețe din țară datorită unor avantaje ca:
– produsele sunt obținute pe baza unor rețete foarte bune, satisfăcând în mare parte cerințele actuale ale consumatorilor;
– pe piața locală societatea se prezintă cu o varietate mare de produse, acoperind astfel mai multe segmente de piață.
Vânzările ridicate se datorează în primul rând prestigiului S.C. ……. SRL, iar in al doilea rând calității excelente a produselor.
Punctele slabe ale S.C. ……. S.R.L. sunt:
imposibilitatea de a menține un preț constant, deoarece societatea nu se află într-o zonă unde cultura grâului să reprezinte o pondere ridicată în agricultură;
lipsa unor agenți de vânzări care să caute permanent noi clienți;
distribuție slabă în zonele mai îndepărtate de societate, deoarece cresc cheltuielile de transport;
teama de a mări numărul de clienți datorată riscului recuperării greoaie a creanțelor;
investițiile se derulează într-un interval de timp mai îndelungat, deoarece firma nu este prea mare și posibilitățile financiare sunt mai reduse;
numărul de zile pentru care întreprinderea dispune de fond de rulment propriu este în scădere de la un an la altul;
rata de acoperire a activelor circulante scade în anul 2006 cu 13,71% față de anul 2005;
În ansamblu, S.C. ……. S.R.L. se menține la un nivel de profitabilitate bun .
Propuneri
analiza și identificarea potențialului pieței produselor de panificație din România;
elaborarea de strategii, metodologii bine documentate și eficiente în domeniul panificației, care să permită evaluarea, valorizarea proiectelor în domeniu;
conceperea de strategii care să permită produselor fabricate să îndeplinească exigențele consumatorilor, pe piața internă, a produselor de panificație, și cerințele de calitate impuse de normele Uniunii Europene, pentru a face față concurenței pe piața globalizată;
realizarea de proiecte în vederea atragerii de fonduri structurale pentru dezvoltarea afacerii.
ANEXE
ANEXA 1
Județul DAMBOVITA _____________|_|_| Forma de proprietate __________|3|5|
Persoana juridică „……. SRL” Activitatea preponderentă
Adresa: localitatea TGV , sectorul __, (denumire clasă CAEN) ______________
str. B-DUL EROILOR , nr. 22 , bl. ___, PRODUCTIE – COMERT CU AMANUNTUL
sc. _________________, ap. ____________ Cod clasă CAEN ____________|1|5|8|1|
Telefon 0245-210323, fax 0245-210323 Cod fiscal/Cod unic de înregistrare
Număr registrul comerțului J15/682/2000 _______________|_|_|R|5|6|6|7|7|2|3|
bilanȚ
la data de 31 decembrie 2006
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ______________ Numele și prenumele ______________
Semnătura ________________________ Semnătura ________________________
Ștampila unității
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie 2006
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele ______________ Numele și prenumele ______________
Semnătura ________________________ Semnătura ________________________
Ștampila unității
BIBLIOGRAFIE
1. Minică Boajă, "Sistemul Fiscal al României",
Gh. Bistriceanu Editura Universul Juridic, București,2006
2. Minică Boajă, "Standarde Internaționale de Raportare
Gh. Lepădatu Financiară(IFRS)-Noțiuni fundamentale"
Editura Cermaprint,București,2006
3. Liliana Feleagă "Contabilitatea financiară-o abordare
(Malciu), europeană și internațională",Vol. I și II,
Niculae Feleagă Editura InfoMega,București,2005
4. Angela Răduți "Bazele Contabilității",ediția a II a,revizuită,
Editura Sylvi,București,2005
5. Angela Răduți "Contabilitatea Agenților Economici"
Editura Prouniversitară,București,2007
6. Ristea Mihai "Contabilitatea financiară",
Editura Universitară,București,2005
7. Ristea Mihai, "Contabilitate aprofundată"
C.G. Dumitru Editura Universitară,București,2005
*** Legea 82/1991 Legea contabilității,
cu modificările la zi
*** Legea 31/1990 Legea societăților
comerciale cu modificările la zi
*** O.M.F.P. nr. 1752/17.12. 2005
pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu Directivele Europene si cu Standardele Internaționale de Contabilitate
*** Standardele de Raportare Financiară
(IFRS.TMș ) incluzând Standardele
Internaționale de Contabilitate (IAS.TM ) și
interpretările lor la 01.01.2006
Editura CECCAR,București,2006
*** Legea nr. 571/2003 Codul Fiscal
actualizat cu modificările la zi.
*** www.mmssf.ro; www.mfinante.ro;
www.ceccar.ro; www.cnpas.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Cheltuielilor, Veniturilor și Analiza Rezultatelor la O Firma Comerciala (ID: 112509)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.