Contabilitatea Ambalajelor
CONTABILITATEA AMBALAJELOR
CAPITOLUL I
GENERALITĂȚI PRIVIND STOCURILE DE AMBALAJE
CAPITOLUL II
CONTABILTATEA AMBALAJELOR
CAPITOLUL III
CONTABILITATEA AMBALAJELOR LA S.C. …..
INTRODUCERE
Totalitatea elementelor destinate protecției unui produs/lot de produse, în scopul menținerii calității și integrității pe timpul manipulării, transportului, depozitării, desfacerii și consumului și pentru inlesnirea acestor operatiuni poartă denumirea de ambalaje. Modul de ambalare a produselor, materialele din care sunt realizate ambalajele, designul, etc, influențează decisiv succesul comercial al mărcii.
Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcții multiple, care asigură menținerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calității produsului căruia îi este destinat. Ambalajul favorizeazã identificarea produsului, înlesnind atragerea de cumpărători potențiali, pe care îi învață cum să folosească, să păstreze produsul și cum să apere mediul înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenții de descompunere ai acestora. Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiții a manevrării, conservării, depozitării și transportului produselor. Ambalajul este un “înveliș din materiale și forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare“, spune Frățilă R în 2001.
În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un “mijloc” destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecția temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic și biologic în scopul menținerii calității și integrității acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanție. Tot în conformitate cu standardul amintit, ambalarea este definită ca fiind “operație, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecție temporară a produsului”.
Tema de cercetare aleasă a fost motivată de faptul că ambalajele reprezintă un domeniu mai deosebit, în continuă modificare și schimbare, care intervin în această activitate economică din dorința adaptării la cerințele pieței, care la rândul ei este în continuă schimbare, întrucât consumatorii au o permanentă tendință de a vedea și achiziționa ceea ce e nou, unde ambalajele au și ele un cuvânt de spus.
Obiectivele analizei sunt reprezentate de modalitățile de circulație a ambalajelor în cadrul circuitelor activităților economice, acestea circulând în sistem de vânzare-cumpărare sau prin restituire directă, de modalitățile de contabilizare a acestora, precum și contabilitatea ambalajelor de transport.
Lucrarea cuprinde 3 capitole, fiecare capitol reliefând aspecte importante în ceea ce privește noțiunea de ambalaje și o analiză efectuată la o societate comercială, loc unde se prezintă modalitatea de contabilizare a ambalajelor.
Primul capitol, “Generalități privind stocurile de ambalaje”, debutează cu definirea noțiunii de stocuri, o prezentare a clasificării și structurii stocurilor, structura din care fac parte și ambalajele. Este făcută o prezentare a momentelor principale care se disting la evaluarea stocurilor: intrarea în patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la închiderea exercițiului prin bilant contabil și ieșiea din patrimoniu, acest ultim moment transpunându-se în practică prin diverse metode de evaluare. În continuare sunt prezentate metodele de evidență contabilă a stocurilor, cu detalii asupra metodei inventarului permanent (cu componentele sale – metodele operativ-contabila, cantitativ-valorică și global-valorică) și a metodei inventarului intermitent. Dupa această prezentare a stocurilor, se trece la prezentarea generală a ambalajelor, urmată de clasificarea ambalajelor după mai multe criterii. Capitolul se încheie cu notificarea documentelor folosite pentru reflectarea operațiilor cu ambalaje și evidența operativă a ambalajelor.
Al II-lea capitol “Contabilitatea ambalajelor” începe cu prezentarea organizării contabilității ambalajelor, finnd prezentate în detaliu aspecte privind conturile utilizate pentru contabilizarea ambalajelor. După această prezentare, sunt reliefate prețurile de înregistrare a ambalajelor la intrarea în unitate, la un preț prestabilit sau la costul de achiziție, precum și implicațiile contabile în funție de prețul de înregistrare. Capitolul cuprinde și modul de contabilizare a operațiilor privind ambalajele refolosibile în funcție de circuitul lor economic (circulația lor prin vânzare-cumpărare sau restituire directă), precum și modul de contabilizare a operațiilor cu ambalajele de transport recuperabile.
În capitolul III “Contabilitatea ambalajelor la S.C. ADIMAG S.R.L.” este realizată, la început, o prezentare a societății unde are loc analiza contabilității ambalajelor, denumirea și forma sa juridică, prezentarea obiectului de activitate a societății. În continuarea prezentării firmei este facută o analiză a structurii organizatorice, a politicilor de piață, economice și financiare, scopurilor avute în vedere pentru viitorul apropiat, precum și o scurtă prezentare a indicatorului privind cifra de afaceri, o analiză a evoluției sale pe trei ani. Capitolul se încheie cu o prezentarea operațiunilor contabile generate de activitatea economică a societății comerciale în care sunt implicate și ambalajele – aprovizionarea cu marfă, situația în care ambalajele nu mai sunt restituite furnizorului, sunt în imposibiliatea de a fi returnate ca urmare a distrugerii, integrale sau parțiale sau cazul cînd este vorba de ambalaje consemnate (sunt conservate și nu se mai restituite.
Lucrarea si incheie cu concluzii și propuneri, concluzii fiind desprinse din toate datele și aspectele prezentate în lucrare, anumite aspecte care caracterizează în general activitatea economico-financiară, precum și propuneri de canalizare a eforturilor asupra unor direcții prioritare de acțiune în vederea unei gestiuni eficiente a unității, destinate în special managementului firmei, cât și personalului societății.
CAPITOLUL 1
ASPECTE TEORETICE PRIVIND AMBALAJELE
1.1 Stocuri – definire, clasificare și structură
Stocurile reprezintă materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația când au stare de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și procesul și producția în curs de execuție
Stocurile reprezintă o componentă a activelor circulante ale unei societăți comerciale, care sunt deținute în scopul vânzării sau pentru procesul de producție sau prestarea de servicii.
Stocurile pot fi:
Bunuri achiziționate în scopul revânzării sau orice altă achiziție în acest scop;
Bunuri finite sau în curs de execuție fabricate de întreprindere;
Materii prime, materiale, utilități ce urmează a fi folosite în procesul de producție;
Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.
După apartenența la patrimoniu, stocurile pot fi stocuri aflate în gestiunea unității patrimoniale și care fac parte din patrimoniul propriu și stocuri aflate în gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniu.
Stocurile care fac parte din patrimoniul propriu se găsesc, fie depozitate în spațiile proprii (depozite, magazii, magazine, locuri de producție, fie aflate la terți (materii și materiale aflate la terți, produse aflate la terți, mărfuri în custodie sau consignație la terți)
Stocurile aflate în gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniu, se referă la stocurile primite spre prelucrare, în custodie sau în consignație și se înregistrează în conturi extracontabile (în afara bilanțului).
Structura stocurilor se prezintă astfel :
1) Materii prime: participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea inițială, fie transformată.
2) Materiale consumabile: cuprind materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile. Acestea participă indirect sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
3) Produsele, reprezentate de :
semifabricate: sunt acele produse al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în procesul tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau le livrează terților;
produse finite: adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și care nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității patrimoniale, expediate direct clienților;
produse reziduale: sunt bunuri economice care au rezultat în urma procesului de producție sub forma rebuturilor sau deșeurilor;
4) Animale și păsări: respectiv animale născute și cele tinere de orice fel (viței, miei, purcei și altele), crescute și folosite pentru reproducție sau puse la îngrășat pentru a fi valorificate (coloniile de albine, precum și animalele pntru producție).
5) Mărfuri: respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării lor.
6) Ambalajele: se includ ambalajele refolosibile achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care, în mod temporar, pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contract. În contabilitatea terților acestea se evaluează distinct.
1.1.1 Evaluarea stocurilor
Metodele de evaluare adoptate de societate trebuie să fie aceleași în tot cursul exercițiului, precum și de la un exercițiu la altul. În cazuri justificative și în condițiile prevăzute de lege, unitatea patrimonială poate schimba metodele de evaluare, facând în acest sens mențiuni în anexă la bilanț, prezentând influențele asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului exercitiului.
Evaluarea constă în cuantificarea și exprimarea în expresie bănească a mărimii mijloacelor, fenomenelor și proceselor economice, precum și a operațiilor privind mișcarea acestora, ceea ce permite obținerea unor informații generalizatoare de sinteză asupra obiectului studiat.
Componentele evaluării sunt:
obiectul evaluării, ce se constituie din active, pasive, cheltuieli, venituri, rezultate, precum și operațiile economice și financiare privind circuitul acestor structuri;
etalonul – bani, ca unitate de masură și comparare reprezintă unitatea de calcul care permite măsurarea și compararea valorilor economice.
Evaluarea patrimoniului se face dupa urmatoarele criterii :
valoarea de entitate: reprezintă costul sau sacrificiul considerat la un moment dat pentru a aduce bunul respectiv în patrimoniu;
timpul: vizează momentul plasării evaluarii în trecut, în prezent sau în viitor.
Convergente la aceste două criterii analizate mai sus sunt principiile fundamentale ale evaluării, respectiv principiul stabilității monetare, principiul costului istoric și principiul prudenței.
Principiul stabilității monetare are în vedere faptul că în contabilitate etalonul monetar ales ca unitate de măsură a situație patrimoniale și a rezultatelor are un caracter instabil, determinat de variația de cumpărare a monedei și prețurilor.
Principiul costului istoric constă în evaluarea elementelor patrimoniale la costuri originale sau de intrare consemnate în documentele justificative și exprimă „sacrificiul” consimțit pentru a aduce sau produce bunul în patrimoniul firmei. Costul istoric reflectă valoarea „reală” a elementelor patrimoniale la data intrării lor în patrimoniul firmei.
Costul istoric se poate identifica, după caz, cu:
valoarea de utilitate pentru bunurile intrate ca aport în natură, obținute cu titlu gratuit sau prin donație și se stabilește în funcție de prețul zilei, utilitatea bunului pentru firmă, starea și amplasarea sa;
valoarea de achiziție sau costul de producție pentru bunurile procurate cu titlu oneros; costul de achiziție este format din prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport;
valoarea de producție sau costul de producție pentru bunurile produse în unitatea patrimonială; costul de producție cuprinde costul de achiziție a materiilor prime și materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție repartizate rațional.
Principiul prudenței constă în aprecierea activelor și pasivelor, cheltuielilor și veniturilor pentru a evita supraevaluarea rezultată. Acesta, de fapt, constă în evitarea supraevaluării elementelor de pasiv și veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de activ și a cheltuielilor, ținând cont de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior. Pentru aplicarea principiului prudenței trebuie avute în vedere următoarele reguli sau mecanisme:
la închiderea exercițiului, se contabilizează datoriile și pierderile probabile și nu se contabilizează activele și profitul probabil;
pot fi înscrise în bilanț doar beneficiile rezultate la data închiderii exercițiului;
trebuie ținut cont de toate riscurile previzibile sau eventualele pierderi care au luat naștere în cazul exercițiului sau pe parcursul unui exercițiu anterior, chiar dacă aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decât între data închiderii bilanțului și data la care el este întocmit;
trebuie să țină cont de deprecieri, indiferent că exercițiul se soldează cu o pierdere sau un deficit;
trebuie efectuată o analiză foarte importantă a cheltuielilor angajate, în vederea delimitărilor în costurile perioadei.
Evaluarea elementelor de stocuri se realizează după principii și tehnici distincte, în funcție de momentul la care se face evaluarea, și anume:
– evaluarea curentă a stocurilor – la data intrării și ieșirii în/din patrimoniu ;
– evaluarea periodică a stocurilor – cu ocazia inventarierii și la închiderea exercițiului.
Prin stoc se înțelege totalitatea bunurilor materiale existente la o societate comercială, utilizate pentru asigurarea continuității activității.
De cele mai multe ori principala sursă de venituri a societăților comerciale, în general, și special a celor cu amănuntul o constituie vânzarea de mărfuri.
Contabilitatea stocurilor poate fi ținută cantitativ, valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.
Stocul de mărfuri este o materializare a ofertei, mai exact forma pe care o îmbracă în mod obligatoriu toate mărfurile aflate în circulație .
Stocul de mărfuri reprezintă unul din mijloacele prin care comerțul realizează rolul său de intermediar între producție și consum.
Utilizând etalonul monetar, stocul bunurilor deținute pentru vânzare reprezintă unul din cele mai mare active ale societăților comerciale. Costul bunurilor vândute reprezintă ponderea in totalul cheltuielilor, care de cele mai multe ori este mai mare decât suma celorlalte cheltuieli.
În general însă, în economie noțiunea de “stoc” are două sfere de cuprindere și anume:
1) în sens larg, stocul reprezintă cantitatea de active materiale și financiare existente la un moment dat într-o unitate patrimonială;
2) în sens restrâns, stocul reprezintă un ansamblu de materii prime, materiale destinate producției, respectiv de semifabricate, produse finite, mărfuri destinate vânzării.
În literatura de specialitate, stocurile sunt clasificate după mai multe criterii, după cum urmează:
a) Stocul curent reprezintă stocul ce se constituie din anumite cantități de materii prime, materiale, conbustibil, și din alte mijloace circulante necesare desfășurării procesului de producție în intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive. Este influențat de mărimea consumului mediu zilnic și de mărimea perioadei medii dintre livrările consecutive.
Stocul curent se determină cu ajutorul formulei:
Sc = Tm * q2 : q2 = Qa/360
unde:
Sc – reprezintă stocul curent
Tm – reprezintă intervalul mediu dintre două aprovizionări consecutive, calculat pe baza intervalului mediu dintre aprovizionările efective;
Qa – reprezintă consumul anual de materie primă, materiale auxiliare, etc., normat, necesare pentru îndeplinirea planului.
b) Nivelul absolut al stocului este evidențiat, fie în expresie naturală – cu ajutorul etalonului fizic, fie în expresie valorică – cu ajutorul etalonului valoric.
Stocul de mărime fizică este urmărit în cadrul fiecărei entități patrimoniale pe baza documentelor din evidența operativă cum sunt: fișa de magazie, note de recepție, etc. sau a documentelor justificative. Cunoașterea mărimii stocului în expresie cantitativă este necesară pentru calcularea spațiilor de depozitare.
c) Stocul final se calculează la sfârșitul unei perioade de gestiune și se determină cu ajutorul formulei:
Sf = Si + IN – IE – p
unde :
Sf – reprezintă stoc final
Si – reprezintă stoc inițial
IN – reprezintă intrările
IE – reprezintă ieșirile
P – reprezintă pierderile
d) Stocul mediu caracterizează sintetic situația stocurilor și poate fi calculat fie în expresie fizică, fie în expresie valorică.
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale :
A) evaluarea la intrarea în patrimoniu
Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificat prin :
1. Costul de achiziție : în cazul bunurilor achiziționate de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente :
a) prețul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (T.V.A.), precum și rabaturile, remizele, etc.;
b) taxele vamale aferente bunurilor importate;
c) cheltuielile accesorii de achiziționare : acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionarea până la intrarea bunurilor în gestiune, ele pot fi:
costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
costuri interne: de transport intern, cheltuielile de manipulare.
Nu se includ în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturilor financiare acordate pentru plata inainte de scadență.
2. Costul de producție: în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare, format din:
prețul de achiziție a materialelor consumate;
cheltuielile directe de fabricație;
cheltuielile indirecte de fabricație.
3. Valoarea de utilitate: în cazul bunurilor aduse ca:
aport la capital;
obținute cu titlu gratuit;
din donații.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.
B) evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor este evaluarea la valoarea actuală sau de inventar, denumită și valoarea de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de destinația lor, astfel :
a) stocurile destinate vânzării – li se stabilește valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transportul, comisioane, etc.
b) semifabricatele și producția în curs de execuție – se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.
c) materiile prime și materiale consumabile – destinate utilizării în exploatare, se evaluează la costul lor de înlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor.
Astfel, în cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventar vor fi înscrise valoarea din contabilitate. În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea în contabilitate, în listele de inventar se vor scrie la valoare de inventar. Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituit un provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal. În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport – aprovizionare.
c) Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil
Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile două cazuri, și anume:
1. pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.
2. pentru stocurile la care s-au constat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intarare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioanele, se obține valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanț.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametri reali ai valorii stocurilor.
d) Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu
Se folosește pentru înregistrarea în contabilitate a diminuărilor care se produc în masa activelor circulante materiale ca urmare a consumului, vânzării, distrugerii, lipsei în gestiune, etc. Această valoare este cea de intrare în patrimoniu, denumită și valoare contabilă, existentă în evidență la data ieșirii din patrimoniu.
Această regulă generală de evaluare se transpune în practică prin intermediul unor metode de evaluare care corespund specificului stocurilor, avându-se în vedere, în mod deosebit, particularitatea acestora referitoare la faptul că în fiecare perioadă de gestiune, pentru oricare din categoriile sau felurile sub care se prezintă activele circulante materiale se efectuează un număr mare sau foarte mare, după caz, de operații de intrare la costuri individuale diferite. În scopul rezolvării acestor probleme se apelează la regulamentul contabil care recomandă următoarele metode de evaluare :
A. Metoda costului mediu ponderat (C.M.P.)
B. Metoda primei intrări – primei ieșiri (FIFO)
C. Metoda ultimei intrări – primei ieșiri (LIFO)
D. Metoda costului standard
Dintre aceste metode se adoptă, cu caracter de continuitate, aceea care corespunde specificului și intereselor unității patrimoniale, pentru care este important și aspectul că se poate influența în cea mai mică sau mai mare măsură rata rentabilității, așa cum se prezintă în continuare.
A. Costul mediu ponderat (C.M.P.) unitar : se calculează fie după fiecare intrare sau după acea operație de intrare în urma căreia se efectuează o ieșire sau altfel spus înaintea fiecărei operații de ieșire, fie numai la sfârșitul lunii în vederea evaluării într-o singură operație a tuturor ieșirilor efectuate în cursul acestei perioade de gestiune. Costul unitar mediu ponderat se determină prin raportarea valorii totale a stocului inițial cumulată cu valoarea intrărilor la cantitatea existentă în stocul inițial cumulată cu cantitatea sau cantitățile intrate, după caz. Soldul inițial și, de asemenea, stocul inițial sunt cele stabilite după operația precedentă de intrare sau cele de la începutul lunii, după cum costul mediu ponderat se determină în urma fiecărei operații de intrare și respectiv lunar.
Si + Vi Si = valoarea totală a stocului inițial
C.M.P. = , unde Vi = valoarea totală a intrărilor
Qs + Qi Qs = cantitatea existentă în stocul inițial
Qi = cantitatea intrată
B. Metoda primei intrări – primei ieșiri (FIFO) constă în aceea că bunurile care ies din gestiune se evaluează la costul sau la valoarea de intrare (de achiziție sau de producție) aferent primei intrări (primului lot). Pe măsura epuizării primului lot, bunurile care ies din gestiune, se evaluează la costul de intrare aferent lotului următor, în ordine cronologică.
C. Metoda ultimei intrări – primei ieșiri (LIFO) constă în evaluarea bunurilor eliberate (ieșite) din stoc la costul de achiziție sau de producție, după caz, al ultimei intrări (ultimului lot intrat în gestiune). Pe măsura epuizării acestui ultim lot, bunurile ce se eliberează din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau producție aferent penultimului lot aprovizionat, în ordinea inversă a intrărilor în gestiune.
În legătură cu metoda de evaluare utilizată cu ocazia ieșirii bunurilor din patrimoniu se rețin câteva aspecte privind influența pe care o exercită asupra rezultatului exercițiului.
D. Metoda prețurilor standard (prestabilite) – aceste prețuri se stabilesc cu anticipație, pe baza costurilor medii ale bunurilor respective dintr-o perioadă anterioară, și sunt denumite prețuri de înregistrare. Diferențele care se stabilesc între prețurile standard și costurile de achiziție sau producție, după caz, pentru toate aprovizionările care se efectuează, se contabilizează distinct, iar ulterior, la sfârșitul fiecărei perioade de gestiune, se repartizează în mod proporțional atât asupra bunurilor ieșite, cât și asupra celor aflate în stoc, pe bază de coeficient de repartizare, care se determină cu date cumulate de la începutul anului.
Coeficientul de repartizare amintit se calculează prin raportarea soldului inițial al diferențelor de preț cumulat cu diferențele aferente intrărilor înregistrate de la începutul anului și până la sfârșitul perioadei de referință la valoarea stocului inițial, stabilită în prețuri standard, cumulată cu valoarea intrărilor de bunuri din cursul acelorași perioade, de asemenea, la prețuri standard sau de înregistrare, după formula:
Si diferențe + diferențe de preț aferente intrărilor din cursul perioadei de gestiune,
de preț cumulate de la începutul anului
K =
Si la preț de + valoarea intrărilor din cursul perioadei de gestiune la pret de
inregistrare înregistrare, cumulate de la începutul anului
Coeficientul de repartizare astfel obținut se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune cumulată de la începutul anului și stabilită la prețul de înregistrare, iar rezultatul obținut se diminuează cu diferențele de preț repartizate până la începutul lunii pentru care se face calculul, obținându-se suma absolută a diferențelor ce se repartizează și care se înregistrează în contul sau conturile de cheltuieli în care au fost reflectate bunurile ieșite din patrimoniu.
Coeficientul de repartizare analizat se poate calcula la nivelul fiecărui cont sintetic de gradul I sau II sau pe fiecare grupă sau categorie de stocuri, iar soldurile finale ale conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, stabilite la prețurile de înregistrare (standard), obținându-se astfel valoarea de intrare a stocurilor, la costurile de achiziție sau de producție, după caz.
În cazul utilizării metodei prețurilor standard (prestabilite), datorită modificărilor care pot să survină în ceea ce privește costurile de achiziție sau de producție, este necesară analiza lor periodică, operațiune care, de regulă, se efectuează cel puțin odată pe an, iar atunci când este cazul se realizează actualizarea ce se impune, la sfârșitul exercițiului financiar.
Utilizarea metodei prețurilor standard, în condițiile fluctuației mari a prețurilor, nu este avantajoasă pentru unitate deoarece estimarea prețurilor de înregistrare pe durata unui exercițiu financiar are un grad mare de probabilitate, iar marja diferențelor de preț față de costul efectiv de intrare este, de asemenea, mare.
În ceea ce privește evaluarea bunurilor ieșite din patrimoniu se reține și faptul că este necesar să se respecte principiul permanenței metodelor, în sensul că trecerea de la o metodă la altă metodă nu se poate efectua în interiorul exercițiului financiar, deoarece s-ar denatura indicatorii de analiză de la sfârșitul exercițiului, fiind justificat să se mențină aceeași metodă pentru mai multe exerciții consecutive.
1.1.2 Metode de evidență contabilă a stocurilor
Înregistrarea în contabilitate a intrării stocurilor se efectuează la data transferului riscurilor și beneficiilor.
Organizarea contabilității sintetice a stocurilor se realizează avându-se în vedere regulamentul contabil care, printre altele, recomandă adoptarea după caz, a metodei inventarului permanent sau a metodei inventarului intermitent.
A. Metoda inventarului permanent.
Această metodă este astfel elaborată încât asigură furnizarea în tot cursul perioadei de gestiune a informațiilor de detaliu privind existența și evoluția stocurilor.
În condițiile aplicării acestei metode, toate operațiile de intrare și ieșire în și din gestiune se înregistrează în contabilitate în mod distinct, document cu document, sau prin intermediul unor documente centralizatoare, ceea ce asigură determinarea și cunoașterea în permanență a mărimii stocurilor, pe categorii și total, atât cantitativ cât și valoric.
Stocul final aferent oricărei categorii sau fel de valori materiale, urmărite în mod distinct în contabilitate, se stabilește prin utilizarea următoarei formule:
Sf = Si + I – E,
unde: Sf = soldul final; Si = soldul inițial; I = valoarea intrărilor; E = valoarea ieșirilor.
În măsura în care se adoptă metoda inventarului permanent, este necesar ca unitatea patrimonială, în funcție de specificul activității și necesarul propriu de informații, să-și organizeze contabilitatea analitică a stocurilor, utilizând una din următoarele trei metode prevăzute în regulamentul contabil: metoda operativ-contabilă (pe solduri), metoda cantitativ-valorică (pe fișe de cont analitic) și metoda global-valorică.
a. Metoda operativ-contabilă (pe solduri) ocazionează un volum redus de muncă datorită simplificării lucrărilor de evidență analitică a stocurilor. Această metodă presupune renunțarea la fișele contabile analitice cantitativ -valorice deschise pe feluri de valori materiale.
În cadrul compartimentului de contabilitate se organizează numai evidența valorică desfășurată pe gestiuni, iar în cadrul acestora, pe grupe sau subgrupe de bunuri, după cum se apreciază că este necesar. Evidența cantitativă a stocurilor pe categorii sau feluri de valori materiale se organizează numai în cadrul locurilor de depozitare (magazii, depozite ș.a.) cu ajutorul fișei de magazie.
Controlul exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitate se realizează, de regulă, lunar, prin evaluarea stocurilor cantitative stabilite în fișele de magazie și preluate în registrul stocurilor, unde se înscriu valorile parțiale și cele totale privind soldurile finale de la nivelul subgrupelor și/sau grupelor de valori materiale, precum și de la nivelul gestiunii.
În cursul lunii, la intervale de câteva zile, compartimentul de contabilitate preia documentele justificative de intrări și ieșiri, existente la locul de depozitare a valorilor materiale, efectuând totodată verificarea exactității înregistrărilor din fișele de magazie, completate de gestionar sau altă persoană desemnată de acesta.
Documentele justificative preluate se centralizează pentru fiecare gestiune atât pe categorii de operații, de intrare și ieșire, cât și pe grupe și/sau subgrupe de valori materiale, precum și pe conturi corespondente creditoare și respectiv debitoare. Totalurile lunare care se stabilesc în documentele centralizatoare întocmite (recapitulații, situații de mișcări, centralizatoare ș.a.) se înregistrează în registrul jurnal și în fișele valorice (fișe de cont pentru operații diverse).
b. Metoda cantitativ-valorică (pe fișe de cont analitic) ocazionează un volum mai mare de muncă, însă asigură informații suplimentare privind stocurile, fiind adoptată în mod frecvent de unitățile patrimoniale mici și mijlocii. Această metodă constă în organizarea la nivelul compartimentului contabilitate a evidenței cantitativ-valorice cu ajutorul fișelor de cont analitic pentru valori materiale, care se deschid pe feluri de bunuri existente în cadrul gestiunii. Totodată, se conduce evidența valorică numai la nivelul gestiunii, folosindu-se fișe de cont analitic pentru operații diverse, fișe în care se înscriu valorile aferente intrărilor și ieșirilor în și din gestiune, precum și soldul final corespunzător gestiunii respective.
La nivelul locurilor de depozitare se organizează evidența analitică cantitativă pe feluri de bunuri, folosindu-se fișele de magazie, care se completează de gestionar sau altă persoană cu asemenea atribuții de serviciu.
Controlul exactității și concordanței înregistrărilor din evidența cantitativă organizată la locurile de depozitare și cele din contabilitate se realizează prin efectuarea punctajului periodic între cantitățile înregistrate, pe de o parte, în fișele de magazie, iar pe de altă parte în fișele de cont analitic pentru valori materiale de la compartimentul de contabilitate.
În cursul lunii se procedează ca în cazul metodei anterioare, în sensul că documentele justificative se preiau de la locul de depozitare de către compartimentul de contabilitate, se prelucrează în vederea înregistrării document cu document sau pe bază de centralizatoare, înscriindu-se atât cantitativ cât și valoric, în fișele de cont analitic deschise pe feluri de valori materiale, precum și în cele pentru operații diverse deschise pe gestiuni.
La sfârșitul fiecărei luni se efectuează verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și în cele analitice de valori materiale prin intermediul balanței de verificare a conturilor analitice.
c. Metoda global-valorică este relativ simplă, oferă un volum redus de informații și posibilități restrânse de exercitare a controlului asupra integrității valorilor materiale gestionate, fiind recomandată, în principal, pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul și pentru alte bunuri, în cazul unităților care nu au dotare adecvată. Pe măsura dotării cu tehnică de calcul, așa cum prevede regulamentul contabil, se recomandă trecerea la utilizarea metodei cantitativ-valorice.
Metoda analizată constă în organizarea evidenței analitice numai valoric, atât la nivelul gestiunii cât și în contabilitate. În cadrul compartimentului de contabilitate se deschide, pentru fiecare gestiune, câte o fișă de cont analitic pentru operații diverse în care se înscriu operațiile de intrări și ieșiri, pe baza documentelor justificative individuale sau a centralizatoarelor acestora, după caz.
La nivelul fiecărei gestiuni se întocmește „Registrul de gestiune” în care se înregistrează zilnic și numai valoric fiecare document justificativ de intrare sau ieșire, stabilindu-se totodată soldul final (de la sfârșitul zilei), după formula amintită anterior.
Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii cu cele din contabilitate se efectuează periodic, confruntându-se soldurile finale stabilite, pe de o parte, în registrul de gestiune, iar pe de altă parte în fișe de cont analitic pentru operații diverse.
Din cele prezentate anterior se poate observa că metoda inventarului permanent asigură cunoașterea în orice moment a stocurilor de valori materiale, în expresie valorică, precum și în etalon natural, atunci când se utilizează metoda analitică adecvată acestui scop, prin intermediul soldurilor debitoare ale conturilor sintetice și analitice cu ajutorul cărora se înregistrează în contabilitate, realizându-se astfel un inventar scriptic permanent.
În ceea ce privește aplicarea metodei inventarului permanent de către unitățile cu profil comercial, cu articole și sortimente numeroase, cu o frecvență mare a intrărilor și ieșirilor, se reține că, în funcție de prețul de evidență folosit, poate prezenta mai multe variante și anume: la prețul de vânzare, la costul sau valoarea de intrare, la prețul standard (prestabilit) ș.a.
Varianta permanenței inventarului la prețul de vânzare este specifică unităților patrimoniale cu profil comercial, aplicându-se prin reactualizarea prețului de evidență după fiecare schimbare a prețului de vânzare. Reevaluarea stocurilor ca urmare a schimbării prețului de vânzare se efectuează în mod curent, indiferent că unitatea desfășoară comerț en-gros, en-detail sau de alimentație publică. Reevaluarea stocului de marfă se face prin schimbarea prețului de vânzare la sortimentele care impun această operație în vederea vânzării în condiții avantajoase sau pentru evitarea unor pierderi, întocmindu-se inventare faptice și stabilindu-se diferențele existente între prețurile vechi și cele noi, diferențe care se înregistrează în conturile de mărfuri, prin corespondență cu cele de adaos comercial.
Celelalte două variante ale metodei inventarului permanent, la valoarea de intrare și la prețul standard, nu prezintă particularități comparativ cu unitățile patrimoniale cu profil de producție, de prestări servicii ș.a.
B. Metoda inventarului intermitent.
Această metodă este recomandată pentru unitățile patrimoniale din categoria celor mici și mijlocii și constă în stabilirea și înregistrarea în contabilitate a ieșirilor numai la sfârșitul perioadei de gestiune, pe baza inventarierii faptice a stocurilor de valori materiale. Valoarea ieșirilor sau a diferenței de stocuri se stabilește extracontabil ca diferență între valoarea stocurilor inițiale cumulată cu valoarea intrărilor și valoarea stocurilor finale, determinate pe baza inventarierii, după formula:
Ve = Si + I – Sf,
unde: Ve = valoarea ieșirilor; Si = soldul inițial; I = valoarea intrărilor; Sf = soldul final sau altfel spus totalul valoric stabilit pe baza listelor de inventar.
Diferența între stocul final și cel inițial influențează cheltuielile de exploatare sau veniturile din producția stocată, după cum valorile materiale de la care provine sunt obținute prin achiziționare și respectiv din producție proprie.
Metoda intermitenței inventarului, în condițiile prețurilor fluctuante din economia de piață, este considerată ca fiind cea mai simplă și economicoasă sub aspectul volumului de muncă pe care-l ocazionează. În contabilitatea sintetică se realizează numai un inventar scriptic intermitent (periodic) al stocurilor de valori materiale, fără să existe posibilitatea cunoașterii în orice moment (permanent), prin intermediul conturilor de stocuri, a valorii bunurilor existente în stoc.
Metoda analizată prezintă însă unele neajunsuri, dintre care se reține imposibilitatea exercitării unui control riguros asupra integrității valorilor materiale prin intermediul contabilității, iar orice pierdere sau sustragere din gestiune apare ca ieșire normală prin vânzare sau consum și influențează cheltuielile de exploatare sau veniturile din producția stocată, după caz.
Totodată, orice eroare sau omisiune în inventarul faptic duce la denaturarea valorii ieșirilor și implicit a informației contabile care se prezintă în documentele contabile de sinteză. În plus, din considerente de ordin fiscal, agenții economici ar putea fi tentați să efectueze subevaluarea stocurilor de valori materiale, ceea ce determină, pe de o parte, creșterea artificială (nereală) a cheltuielilor de exploatare, iar pe de altă parte diminuarea profitului impozabil.
1.2 Ambalajele- prezentare generală
Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă bunuri materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute, precum și producția în curs de execuție aflată sub forma producției neterminate. În contabilitatea financiară a unității patrimoniale, stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii: fizic, destinația, faza ciclului de exploatare și locul de creare a gestiunilor.
Corespunzător acestor criterii, se individualizează următoarele:
– materii prime;
– materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb și alte materiale consumabile care participă indirect la activitatea de producție)
– produsele (semifabricate, finite și reziduale )
– animalele și păsările;
– produsele în curs de execuție;
– mărfurile;
– ambalajele.
Ambalajele sunt bunuri materiale destinate păstrării și protejării produselor finite și mărfurilor pe timpul transportului, păstrării (depozitării) sau desfacerii (vânzării) acestora.
Realizarea valorii mărfurilor, respectiv transformarea lor în bani, este condiționată de păstrarea calitații inițiale a acestora, de prezentarea lor în momentul vânzării.
Circulația mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel și a celorlalte categorii de bunuri materiale este condiționată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăților fizico-chimice ale acestora în timpul transportului, manipulării, depozitării și comercializării.
Astfel, ambalajele reprezintă o categorie distinctă de stocuri care asigură una din premisele importante pentru realizarea în condiții corespunzătoare a circulației propriu-zise a mărfurilor.
Ambalajele sunt materialele sau obiectele al căror rol constă în păstrarea calității mărfurilor și asigurarea integrității acestora pe timpul transportului și desfacerii.
În literatura de specialitate din Franța, ambalajele se definesc ca obiecte destinate să conțină produse sau mărfuri livrate clienților în același timp cu conținutul lor.
Deoarece ambalajele condiționează realizarea mărfurilor, tipul lor, precum și modalitatea de ambalare, sunt prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare încheiate între furnizori și clienți.
1.3. Clasificarea ambalajelor
Datorită diversității tipurilor de ambalaje, a dimensiunilor și modului de utilizare, al modului de finanțare și recuperare este necesară, ca o condiție indispensabilă pentru organizarea contabilității, clasificarea lor după mai multe criterii.
În funcție de durată și valoare, ambalajele se delimitează în două categorii sau grupe importante și anume : ambalaje de natura mijloacelor fixe și ambalaje de natura stocurilor.
În prima categorie se încadrează ambalajele care îndeplinesc condițiile de valoare și durată stabilite pentru mijloacele fixe-imobilizări corporale- (containere, cisterne, tuburi de oxigen, butoaie de bere, etc.), cu o valoare mai mare de un an, reflectându-se în contabilitate cu ajutorul conturilor de imobilizări corporale.
Aceste ambalaje se utilizează de regulă pentru păstrarea și mișcarea internă a mărfurilor și fac parte din inventarul permanent al unității patrimoniale, circulând, atunci când este cazul, pe principiul restituirii integrale și fără vânzare-cumpărare, pe bază de facturare proformă.
Reflectarea în contabilitate a mijloacelor fixe se face cu ajutorul contului de mijloace fixe. Întreprinderea în al cărei patrimoniu se află are obligația să calculeze și să înregistreze amortizarea lor și să efectueze lucrările de întreținere și reparații necesare. Când circulă cu marfa între întreprinderi, în contabilitatea furnizorului, aceste ambalaje nu se înregistrează (se trec în factură fără a se deconta). Ele se reflectă numai în evidența operativă. În contabilitatea clientului, ambalajele de natura mijloacelor fixe se înregistrează la primirea debitului contului extrabilantier „Ambalaje de restituit”, iar la restituire în creditul aceluiași cont. Evidența operativă se organizează pe furnizori, tipuri de ambalaje și termene de restituire.
Ambalajele de natura stocurilor sunt numeroase și au mai multe destinații, fapt ce impune clasificarea lor în raport cu conținutul și modul de oglinidire în contabilitate în trei subgrupe și anume: ambalaje de natura obiectelor de inventar, ambalaje de circulație sau de transport și materiale de ambalat.
Ambalajele de natura obiectelor de inventar (lăzi pentru pâine, butoaie pentru bere, butoaie din fag pentru brânzeturi, etc.) se folosesc pentru păstrarea mărfurilor sau transportul intern și fac parte din inventarul permanent al unității, oglindindu-se în contabilitate cu ajutorul conturilor corespunzătoare acestei categorii de elemente patrimoniale, a conturilor privind obiectele de inventar. Au o valoare sub cea prevăzută de lege pentru mijloacele fixe și o durată de întrebuințare mai mare de un an sau invers. Ele circulă pe principiul restituirii integrale, facturându-se proforma.
La eliberarea din depozit, în folosință, se înregistrează în conturile de cheltuieli cu întreaga valoare. În situația în care circulă cu marfa sau goale, nu fac obiectul decontului, furnizorul urmărindu-le în această perioadă prin intermediul contului „Obiecte de inventar”, iar beneficiarul înregistrându-le în contul în afara bilanțului analitic „Ambalaje de restituit”.
Ambalajele de circulație sau de transport (navete pentru lapte, băuturi răcoritoare și alcoolice, cutii pliante din mucava, sticle, borcane, etc) dețin ponderea cea mai mare în totalul ambalajelor și participă la mai multe circuite comerciale. Ambalajele de transport sunt denumite și ambalaje de circulație deoarece însoțesc mărfurile în procesul circulației lor. Se utilizează la mai multe circuite ale mărfurilor, la sfârșitul fiecărui circuit recuperându-se în vederea refolosirii.
Ambalajele de transport sau circulație, în funcție de modul de recuperare și valorificare, se delimitează în două subgrupe și anume:
ambalaje facturate distinct care circulă prin vânzare-cumpărare, incluse în prețul mărfii (a căror valoare nu se decontează distinct furnizorilor) și care se pot valorifica după golire sau nu;
ambalaje facturate distinct care circulă prin restituire directă, circulă prin restituire către furnizorii care le-au livrat împreună cu marfa, incluzându-le, ca urmare, în categoria ambalajelor recuperabile. Ocupă o poziție distinctă în documentele de livrare (factura si nota de receptie – Nota de intrare și constatare de diferențe).
Fiecare din aceste subgrupe, sub aspectul circulației și decontării, se reflectă în contabilitate în mod specific.
În etapa actuală, se includ în prețul mărfurilor atât ambalajele care se vând împreună cu marfa cumpărătorului (exemplu: ambalaje folosite la vânzarea televizoarelor, frigiderelor, mașinilor de spălat, a unor obiecte de porțelan sau sticlă, etc), cât și cele care se vând cumpărătorului și nici nu se mai pot refolosi pentru ambalarea aceleași mărfi (lădițe pentru unt, untură, etc.), dar se pot valorifica după golire.
Opinia e că este corectă includerea în prețul mărfii a primei categorii de ambalaje, vândute cumpărătorilor împreună cu marfa. Cele care după golire nu se mai pot refolosi pentru circulația mărfurilor, dar rămân întreprinderii, pot fi considerate cheltuieli sau urmează a se acoperi din veniturile încasate din valorificarea lor.
Pentru organizarea contabilității ambalajelor de transport se aplică principiile și regulile metodei inventarului permanent sau ale metodei inventarului intermitent.
Materialele de ambalat (hârtie, pungi de hârtie și polietilenă, carton, talaj industrial, etc.) se folosesc pentru împachetarea mărfurilor în vederea vânzării en-detail, pentru preambalare și expunere estetică, precum și pentru nevoi gospodărești. Ele se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 301 “Materiale consumabile (pentru ambalat)” sau pot fi incluse direct în cheltuielile de exploatare, în debitul contului de cheltuieli privind materialele nestocate, după cum se stabilește de unitatea patrimonială.
Materialele de ambalat, precum și ambalajele a căror valoare este inclusă în prețul mărfurilor (cutii de conserve, sticle de plastic, pungi de polietilenă, etc.) se utilizează o singură dată, fiind nerecuperabile, fapt pentru care, pe măsura eliberării în consum, se includ în cheltuielile de exploatare.
Predarea lor unităților cu amănuntul sau de alimentație publică se reflectă distinct, în funcție de destinația materialelor de ambalat, criteriu care le diferențiază în:
– materiale de ambalat mărfuri (de regulă alimentare), care se vând în greutate bruto/neto;
– materiale de ambalat mărfuri (de regulă industriale), care se vând în greutate netă sau cu bucata;
– materiale folosite în scop gospodăresc.
Ambalajele se pot clasifica și după alte numeroase criterii:
după posibilitățile de folosire
ambalaje refolosibile (recuperabile): sunt redate circuitului economic după anumite operații (spălare, recondiționare), sunt cele susceptibile de a fi provizoriu conservate și pe care vânzătorul să le preia în condiții determinate;
ambalaje pierdute (de unică folosință, nerecuperabile): nu mai pot fi utilizate pentru un nou proces de circulație, pentru aceeași marfă (lădițe pentru unt, marmeladă), dar pot fi valorificate ca și deșeuri.
după natura materialului din care sunt confecționate :
din lemn, înlocuitori din lemn și împletituri;
din metale;
din materiale plastice;
fibre naturale sau sintetice.
ambalaje din hârtie și carton;
ambalaje din sticlă;
ambalaje din materiale textile;
ambalaje din materiale complexe
Acest criteriu determină numărul de cicluri al ambalajului, precum și cotele de restituire.
după proveniența lor:
indigene
din import
după modul de facturare sau decontare:
ambalaje de transport facturate dinstict, indiferent că sunt de natura imobilizărilor sau activelor circulante. Ele se folosesc pentru depozitarea, transportul intern al bunurilor, uneori folosindu-se și pentru livrare la terți. Aceste ambalaje se oglindesc în contabilitate în conturile de imobilizări sau de materiale;
ambalaje de transport a căror preț este inclus în prețul mărfurilor, care după golire, fie se restituie către furnizorul de la care au fost primate mărfurile, fie se valorifică către alți clienți sub formă de produse reziduale.
După modul de valorificare și gradul de lichiditate al ambalajelor, ca mijloace economice, mai distingem și ambalajele de tip „imobilizari necorporale”, constând în cheltuieli de cercetare efectuate în vederea confecționării unor noi tipuri de ambalaje. Aceste cheltuieli se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului „Cheltuieli de cercetare și dezvoltare”, urmând a se recupera treptat pe seama amortizării.
În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al materialelor din care acestea sunt făcute, cât și din punct de vedere funcțional.
Ambalajele se clasifică în funcție de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent în practicã:
– după sistemul de confecționare: ambalaje fixe; ambalaje demontabile; ambalaje pliabile.
– după tip: plicuri; pungi; plase; lăzi; cutii; flacoane; borcane, etc.
– după domeniul de utilizare: ambalaje de transport; ambalaje de desfacere și prezentare.
– după specificul produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare; ambalaje pentru produse nealimentare; ambalaje pentru produse periculoase; ambalaje individuale; ambalaje colective.
– după gradul de rigiditate: ambalaje rigide; ambalaje semirigide; ambalaje suple.
– după sistemul de circulație: sistem de restituire a ambalajelor; sistem de vânzare – cumpărare a ambalajelor.
– după sistemul de confecționare: ambalaje fixe; ambalaje demontabile; ambalaje pliante.
– după căile de transport: ambalaje pentru transport terestru; mbalaje pentru transport fluvial-maritim; ambalaje pentru transport aerian.
– după destinație: ambalaje pentru piața externă; ambalaje pentru piața internă.
Există o preocupare chiar și la nivel de foruri internaționale, cum ar fi: Organizația Internațională de Standardizare, Federația Europeană pentru Ambalare, pentru clasificarea și standardizarea ambalajelor.
1.4 Documentele folosite pentru reflectarea operațiilor cu ambalaje și evidența operativă a ambalajelor
Operațiile de livrare, respectiv recepție, a ambalajelor care însoțesc mărfurile se consemnează pe baza acelorași documente primare ca și mărfurile: Dispoziția de livrare, Factura, Nota de recepție și constatare de diferențe.
Documentele centralizatoare întocmite la recepție sunt: „Recapitulația mărfurilor și a ambalajelor intrate” sau „Centralizatorul recepțiilor”, întocmite pe zile și furnizori.
Ambalajele goale se pot preda de către unitățile operative ale întreprinderilor de comerț la depozitul de ambalaje, cu care ocazie se întocmește „Nota de predare-restituire” sau se pot restitui direct furnizorilor de la care au provenit, întocmindu-se „Dispoziția de livrare” și „Factura”.
Nota de predare-restituire cuprinde: specificația ambalajelor, codul, unitatea de măsură, furnizorul de la care a provenit cantitatea predată, respectiv primită de la depozitul de ambalaje, prețul unitar al ambalajelor primite. Nota de predare-restituire se folosește pentru descărcarea gestiunii primitoare și înregistrarea transferului în contabilitate.
Depozitul de ambalaje poate restitui ambalaje goale furnizorului de la care au provenit sau le poate preda unor firme de recuperare și valorificare a ambalajelor goale.
Această operație necesită întocmirea „Dispoziției de livrare” și a „Facturii”, iar în baza lor, a documentului centralizator „Borderoul ambalajelor ieșite în ziua de…” pe furnizori.
Firma primitoare a ambalajelor goale confirmă primirea lor și acceptarea plății pe baza „Adeverinței de primire și plată”.
Evidența operativă a ambalajelor se realizează cantitativ cu ajutorul „Fișei de magazie”. Acesta se întocmește pentru fiecare recepție, pe fel de ambalaje, la același preț unitar și pentru fiecare furnizor.
La întreprinderile cu amănuntul se ține o evidență valorică, separat de mărfuri, în „Raportul de gestiune”.
Se propune completarea evidenței operative a ambalajelor recuperabile cu ajutorul „Fișei de stoc”, completată cantitativ. Acesta permite furnizorilor cunoașterea în orice moment a :
– variației stocului global de ambalaje recuperabile;
– mișcarea ambalajelor între furnizor și client;
CAPITOLUL 2
CONTABILTATEA AMBALAJELOR
2.1 Organizarea contabilității ambalajelor
Pentru organizarea contabilității ambalajelor se utilizează doua conturi sintetice de gradul I:
381 “ AMBALAJE “;
388 “ DIFERENȚE DE PREȚ LA AMBALAJE “,
ambele constituind grupa 38 “Ambalaje” din cadrul clasei a 3-a “Conturi de stocuri și producție în curs de execuție” din planul general de conturi.
Contul 381 “Ambalaje” ține evidența existenței și mișcării stocurilor de ambalaje, achiziționate sau confecționate în unitate, care sunt destinate ambalării și transportului produselor finite și mărfurilor. Este un cont de activ după funcția contabilă, respective un cont de active circulante după conținutul economic.
Înregistrează în debit valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor achiziționate de la furnizori sau din avansuri de trezorerie, valoarea ambalajelor reprezentând aportul în natură al acționarilor și asociaților, valoarea ambalajelor aduse de la terți, valoarea ambalajelor nerestituite furnizorilor în situația în care acestea circulă pe principiul restituirii, valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor constatate plus la inventar sau primite cu titlu gratuit, cât și valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor realizate din producție proprie.
În creditul contului se înregistrează valoarea ambalajelor ieșite din gestiune prin retragerea aportului în natură, valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute ca atare, valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor incluse pe cheltuieli, precum și lipsurile constatate la inventar, valoarea ambalajelor trimise la terți, precum și valoarea pierderilor din calamități înregistrate la ambalaje.
Pentru contul 381 „Ambalaje” este necesar să se organizeze evidența analitică global-valorică pe unități operative de desfacere en-detail și la nivelul depozitelor de vânzare en-gros, iar pentru acestea din urmă se conduce în plus evidența cantitativ-valorică pe feluri sau categorii de ambalaje.
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor existente.
Contul 388 “Diferențe de preț la ambalaje” ține evidența diferențelor favorabile sau nefavorabile între prețul prestabilit și costul de achiziție aferente ambalajelor intrate în gestiune. Este un cont de activ, rectificativ al valorii de înregistrare a ambalajelor.
Înregistrează în debit diferențele de preț în plus (cost achiziție mai mare decât prețul prestabilit) aferente ambalajelor ieșite din gestiune și diferențele de preț în minus aferente ambalajelor ieșite din gestiune, iar în credit înregistrează diferențele de preț în minus aferente ambalajelor achiziționate de la furnizori și din avansuri de trezorerie, precum și diferențele de preț în plus aferente ambalajelor date în consum.
Soldul debitor al contului reprezintă diferențele de preț aferente ambalajelor existente în stoc.
Cu ajutorul contului 608 “Cheltuieli privind ambalajele” se ține evidența cheltuielilor privind ambalajele.
În debitul contului se înregistrează :
valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute, constatate lipsă la inventariere, precum și diferențele de preț aferente;
valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, nerestituite furnizorilor.
2.2. Prețul de înregistrare a ambalajelor
Utilizarea celor două conturi, 381 “Ambalaje” și 388 “Diferențe de preț la ambalaje”, pentru urmărirea ambalajelor de transport sau de circulație facturate distinct, care circulă prin vânzare-cumpărare, sau prin restituire directă, este influențată într-o anumită măsură de prețul de înregistrare adoptat de unitate, care poate fi costul efectiv de achiziție sau prețul standard (prestabilit).
Folosirea costului efectiv de achiziție constă în evaluarea ambalajelor și implicit a operațiilor de intrări și ieșiri în și din gestiune la costul efectiv de intrare în patrimoniu, care în anumite perioade este fluctuant, fapt ce creează anumite dificultăți în ceea ce privește evaluarea ieșirilor din gestiune.
În cazul adoptării costului amintit ca preț de înregistrare este justificată crearea în cadrul contului 381 “Ambalaje” a două conturi analitice, unul pentru prețul de facturare sau de cumpărare și celălalt pentru cheltuielile de transport-aprovizionare, ambele cu funcția contabilă de activ.
Pentru contul analitic privind cheltuielile de transport-aprovizionare este caracteristic faptul că la sfârșitul fiecărei luni pentru ambalajele vândute și, de asemenea, ieșite din gestiune cu alte destinații, se efectuează operația de repartizare a cheltuielilor colectate, calculându-se coeficientul mediu de repartizare, așa cum se procedează în cazul contului 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale” sau a celorlalte conturi de diferențe de preț.
Adoptarea prețului standard (prestabilit) ca preț de înregistrare necesită determinarea în prealabil a acestui preț pentru fiecare categorie au fel de ambalaje, folosindu-se prețurile medii aferente operațiilor de intrări din perioada (anul) anterioară. Prețul în cauză se utilizează ca un preț constant în cursul exercițiului atât pentru intrările, cât și pentru ieșirile de ambalaje în și din patrimoniu.
Pentru înregistrarea diferențelor în plus sau în minus între prețul standard și costul efectiv de achiziție se utilizează contul 388 „Diferențe de preț la ambalaje”, așa cum se procedează în cazul celorlalte conturi de diferențe de preț.
Soldul contului 381 “Ambalaje”, în funcție de prețul de înregistrare utilizat, necesită anumite corectări în vederea stabilirii valorii ce se înscrie în activul bilanțului contabil, la un post distinct existent în grupa activelor circulante, subgrupa de stocuri.
a. În cazul utilizării costului efectiv de achiziție ca preț de înregistrare:
Valoare de bilanț = Prețul de înregistrare + cheltuieli de transport si aprovizionare – provizioane pentru depreciere,
unde:
– prețul de înregistrare și cheltuielile de transport-aprovizionare reprezintă soldul debitor al contului sintetic 381 „Ambalaje” sau soldurile debitoare ale celor două conturi analitice ce se deschid în cadrul acestuia;
– provizioanele pentru depreciere sunt reprezentate de soldul creditor al contului 398 „ Ajustări pentru deprecierea ambalajelor”.
b. În situația folosirii prețului standard (prestabilit):
Valoare de bilanț = prețul de înregistrare diferențele de preț la ambalaje – provizioane pentru depreciere,
unde:
– diferențele de preț în plus sau în minus la ambalaje sunt stabilite sub forma soldului debitor și respectiv creditor la contul cu aceeași denumire și simbolul 388.
Pentru organizarea contabilității ambalajelor se poate utiliza, atunci când este cazul, și contul 398 „ Ajustări pentru deprecierea ambalajelor”, cu funcția contabilă de pasiv.
În credit reflectă, de regulă, la sfârșitul anului, după efectuarea inventarierii patrimoniului, valoarea deprecierii ambalajelor existente în stoc, prin corespondență cu debitul contului 6814 „Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante”.
Se debitează în exercițiile ce urmează celui în care a fost creditat, în măsura ieșirii din patrimoniu a ambalajelor pentru care s-au constituit provizioanele sau în cazul în care deprecierea nu s-a produs sau a fost mai mică decât cea preconizată, creditându-se contul 7814 „Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante”.
Soldul contului reprezintă provizioanele existente la sfârșitul perioadei de gestiune sau anului financiar și disponibile pentru exercițiul următor.
Totodată, se reține că unitățile patrimoniale cu volum redus de activitate și cu stocuri mici de ambalaje pot adopta metoda inventarului intermitent, situație în care contul 381 „Ambalaje” se utilizează numai la începutul și la sfârșitul fiecărei luni.
În prima zi a lunii se creditează cu valoarea totală a ambalajelor de transport sau de circulație existente în stoc la sfârșitul lunii anterioare sau altfel spus cu soldul debitor pe care-l prezintă contul în cauză, prin debitul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele”.
În ultima zi a lunii se debitează cu valoarea la prețul de înregistrare aferentă ambalajelor de transport sau de circulație existente în stoc și stabilită pe bază de inventar, în corespondență cu creditul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele”. Valoarea astfel înregistrată reprezintă soldul final debitor al contului de ambalaje, sold care în prima zi a lunii următoare se include în cheltuieli, așa cum s-a prezentat anterior.
În urma acestei ultime înregistrări contabile, în contul 608 „Cheltuieli privind ambalajele” rămâne oglindită numai valoarea ambalajelor ieșite din gestiune.
În ceea ce privește metoda inventarului intermitent se poate remarca faptul că asigură simplificarea lucrărilor de contabilitate și implicit reducerea cheltuielilor pe care acestea le ocazionează, însă diminuează posibilitățile de urmărire și control privind gestiunea de ambalaje, fapt pentru care agenții economici manifestă o anumită reținere în legătură cu adoptarea acestei metode.
2.3 Contabilitatea operațiilor privind ambalajele refolosibile
2.3.1 contabilitatea operațiilor privind ambalajele refolosibile care circulă prin vânzare-cumpărare
Pentru operațiile privind contabilitatea operațiilor privind ambalajele refolosibile care circulă prin vânzare-cumpărare se au în vedere metoda inventarului permanent și prețul standard sau prestabilit ca preț de evidență.
1. Pe baza jurnalului notelor de recepție, se înregistrează primirea, odată cu mărfurile, a unor ambalaje referitor la care se cunosc următoarele elemente:
– prețul total facturat de furnizor, exclusiv TVA 200.000 lei
– prețul total prestabilit aferent ambalajelor recepționate 170.000 lei
– diferențele de preț nefavorabile 30.000 lei
– TVA aferentă (24%) 48.000 lei
– chelt. transport decontate dintr-un avans de trezorerie 1.000 lei
– TVA aferentă cheltuielilor de transport (24%) 240 lei
Se înregistrează operațiile economice privind:
a. ambalajele recepționate:
b. cheltuielile de transport-aprovizionare:
2. Se înregistrează ambalajele constatate în plus la inventariere și consemnate în procesul verbal întocmit cu această ocazie, ambalaje evaluate la prețul prestabilit de 40.000 lei și la costul efectiv de achiziție de 37.500 lei, rezultând diferențe de preț favorabile de 2.500 lei. Se înregistrează operațiile referitoare la:
a. încărcarea gestiunii de ambalaje:
b. oglindirea în contabilitate a diferențelor de preț:
3. Se primesc ambalaje de la prelucrare referitor la care, pe baza facturii furnizorului, se cunosc următoarele elemente:
– valoarea ambalajelor trimise spre prelucrare 45.000 lei
– tariful total pentru prelucrare 20.000 lei
– valoarea ambalajelor primite, la prețul prestabilit 70.000 lei
– diferențele de preț favorabile 5.000 lei
– TVA aferentă tarifului facturat de furnizor (24%) 4.800 lei
Se înregistrează următoarele operații:
a. intrarea în patrimoniu a ambalajelor:
b. TVA facturată de furnizor:
4. Se înregistrează vânzarea ambalajelor, odată cu mărfurile, cunoscându-se că în jurnalul facturilor fiscale este înscrisă valoarea totală de 150.000 lei, precum și TVA aferentă de 24% (36.000 lei):
5. Se descarcă gestiunea pentru ambalajele vândute și înregistrate la operația anterioară, repartizându-se totodată diferențele de preț favorabile de 16.500 lei, stabilite pe bază de coeficient mediu (11%):
și:
6. Se acordă ambalaje cu titlu gratuit, evaluate la prețul de înregistrare total de 25.000 lei, cu diferențe de preț favorabile de 2.750 lei (11%) și TVA de 5.340 lei (22.250 x 24%), care se înregistrează pe baza procesului verbal de predare-primire și a notei de contabilitate, astfel:
a. descărcarea gestiunii de ambalaje:
b. repartizarea diferențelor de preț favorabile:
c. oglindirea TVA aferentă ambalajelor acordate:
Pentru ambalajele, ca de altfel și pentru alte valori materiale care se eliberează din gestiune la valoarea de intrare, iar prețul de înregistrare (de evidență) este cel standard, este justificat să se calculeze T.V.A. aferentă la această valoare, corectându-se în mod corespunzător prețul în cauză, prin adăugarea diferențelor de preț nefavorabile sau scăderea celor favorabile, după caz.
7. Se impută gestionarului minusul de ambalaje constatat la inventariere, cunoscându-se costul efectiv de achiziție de 1.000 lei și TVA aferentă de 240 lei (24%):
8. Se descarcă gestiunea pentru ambalajele imputate și înregistrate la operația anterioară, cunoscându-se în plus prețul de înregistrare total de 1.100 lei, precum și diferențele de preț favorabile de 100 lei:
Pentru operațiile economice înregistrate anterior s-a considerat că diferențele de preț sunt favorabile, prețul de înregistrare prestabilit fiind mai mare decât costul efectiv de achiziție. În situația în care prețul prestabilit este mai mic, diferențele de preț sunt nefavorabile și se reflectă în contabilitate cu ajutorul aceluiași cont sintetic 388, însă înregistrările contabile se inversează sau altfel spus contul în cauză se utilizează ca un cont de activ, în debit oglindește diferențele de preț aferente intrărilor de ambalaje, iar în credit pe cele corespunzătoare ieșirilor de ambalaje din patrimoniu.
2.3.2 Contabilitatea operațiilor privind ambalajele refolosibile care circulă prin restituire directă
Operațiile economice privind această categorie de ambalaje se exemplifică utilizându-se metoda inventarului permanent și prețul standard sau prestabilit ca preț de evidență.
Sistemul de restituire directă a ambalajelor se adoptă, de regulă, în situația în care între furnizor și client se efectuează operații frecvente de livrări de mărfuri cu ambalaje refolosibile. Pentru asemenea livrări de ambalaje nu se constituie venituri, iar în contabilitatea furnizorului se utilizează contul 419 „Clienți-creditori”, care se creditează pentru ambalajele livrate și se debitează pentru cele goale restituite de client. Pe de altă parte, în contabilitatea clientului nu se încarcă gestiunea de ambalaje, ci se folosește contul 409 „Furnizori-debitori”, care se debitează cu valoarea ambalajelor primite de la furnizor cu mărfuri și se creditează ulterior cu valoarea ambalajelor goale restituite acestei unități.
a) în contabilitatea furnizorului
Operațiile privind intrarea în patrimoniu a ambalajelor refolosibile, prin achiziționare, ca plus de inventar sau de la prelucrare, precum și cele privind ieșirea prin donații acordate și prin imputare se înregistrează ca în cazul ambalajelor care circulă în sistemul de vânzare-cumpărare.
În continuare se prezintă numai operațiile economice specifice care intervin în procesul circulației ambalajelor refolosibile prin sistemul restituirii directe.
1. Pe baza facturii, se înregistrează livrarea, odată cu mărfurile, a unor ambalaje de transport sau de circulație la prețul total de 100.000 lei:
2. Se primesc ambalajele goale restituite de client în valoare de 70.000 lei:
3. Se înregistrează ambalajele reținute de client (nerestituite) în valoare de 30.000 lei, facturându-se TVA aferentă de 7.200 lei (24%):
4. Se înregistrează descărcarea gestiunii pentru ambalajele reținute de client, cunoscându-se prețul de înregistrare total de 33.000 lei, precum și diferențele de preț favorabile de 3.000 lei:
b) în contabilitatea clientului.
1. Se primesc ambalajele livrate de furnizor, odată cu mărfurile, în valoare de 100.000 lei:
2. Se înregistrează restituirea către furnizor a ambalajelor goale, în valoare de 700 000 lei:
3. Se înregistrează ambalajele în stare bună, în valoare de 20.000 lei, și cele degradate din calamități, în valoare de 10.000 lei, nerestituite furnizorului și facturate de acesta:
și:
În cazul în care degradarea ambalajelor s-a produs din vina unui angajat sau a unui terț se efectuează în plus înregistrarea obișnuită de imputare și implicit de oglindire a TVA colectată.
2.4 Contabilitatea ambalajelor de transport recuperabile
Ambalajele de transport sunt denumite și ambalaje de circulație deoarece însoțesc mărfurile în procesul circulației lor. Se utilizează la mai multe circuite ale mărfurilor, la sfârșitul fiecărui circuit recuperându-se în vederea refolosirii lor.
Dacă în cazul mărfurilor este necesară o distincție a categoriilor de prețuri pe grupe și feluri de mărfuri, în funcție de proveniența lor (din producția internă sau import), în cazul ambalajelor nu se pune aceasta problemă pentru că cele din import se includ întotdeauna în prețul mărfurilor, nefiind necesară restituirea lor.
Ca urmare, categoriile de prețuri pe feluri de ambalaje se tratează numai pentru ambalajele din producția internă și se deosebesc în funcție de modul de circulație al ambalajelor: cu marfă sau goale, către o altă întreprindere sau consumatorii individuali.
La intrarea în patrimoniu, ambalajele se evaluează și se înregistrează în contabilitate la prețul de cumpărare (cost de achiziție). Acesta se stabilește prin negociere, cu ocazia cumpărării ambalajelor cu sau fără marfă.
La ieșirea din patrimoniu :
a) a ambalajelor cu marfă, către alte întreprinderi, evaluarea se face prin aplicarea fie a metodei „prețului mediu ponderat” (global sau pe loturi), fie a metodelor FIFO sau LIFO;
b) a ambalajelor din sticlă, vândute către consumatorii individuali cu marfă sau goale, evaluarea se face la preț de vânzare stabilit în funcție de condițiile pieții și format din prețul mediu de achiziție, plus marfa comercială;
c) a ambalajelor goale către furnizorii de la care au provenit, evaluarea se face la cost mediu de achiziție. Concomitent, se poate acorda bonificație:
– bonificația la ambalajele goale reprezintă o reducere de preț acordată de furnizor ambalajelor în vederea acoperirii cheltuielilor cu reparațiile ce se efectuează pentru readucerea lor la parametrii inițiali de calitate.
– bonificația se stabilește procentual, tot prin negocierea între agenții economici.
– procentul de bonificație se aplică la costul mediu de achiziție al ambalajelor.
d) Evaluarea ambalajelor cu sau fără marfă se mai poate face la costuri standard (prestabilite), pe baza prețurilor medii ale lor, cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț fără de prețul de achiziție.
CAPITOLUL 3
CONTABILITATEA AMBALAJELOR LA S.C. ADIMAG S.R.L.
3.1. Denumire și forma juridică. Obiect de activitate
Societatea comercială S.C. ADIMAG SRL a fost înființată la data de 12.06.1998 prin hotărârea judecătorească nr. 1512 a Judecătoriei Tg. Mureș, publicată în Monitorul Oficial și înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J26-658-1998, Cod Unic de Înregistrare R 12345134.
Denumirea societății este SC ADIMAG SRL, amplasată în orașul Târgu Mureș, județul Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 225.
Forma juridică a societății este persoană juridică română având forma de societate cu răspundere limitată. În toate actele, facturile și orice alte acte care emană de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „ societate cu răspundere limitată ” sau, pe scurt, cu inițialele S.R.L. Societatea își desfășoară activitatea conform contractului de societate și al statutului.
Obiectivul principal de activitate al societății este, conform codificării CAEN, comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi, tutun, produse agricole și agro-alimentare..
Domeniile de activitate secundară sunt:
în domeniul comerțului:
comercializarea cu ridicata și cu amănuntul de băuturi alimentare, produse agricole, agroalimentare, animale și păsări sacrificate, furaje și nutrețuri cerealiere, nutrețuri combinate concentrate;
produse de cofetărie, zaharoase, băuturi alcoolice și nealcoolice, tutungerie, cafea, citrice, preparate și semipreparate din carne sau pește, conserve, făinoase, legume-fructe, produse lactate, brânzeturi și derivatele acestora.
servicii pentru populație, agenți economici, terți:
transporturi de marfă, de persoane (taximetrie), cu mijloace proprii și închiriate, lucrări agricole mecanizate și manuale în agricultură, zootehnie, pomicultură, horticultură, viticultură și transporturi specifice acestora;
servicii complete de tinichigerie, mecanică, electrice, reparații și recondiționări, întreținerea utilajelor și uneltelor agricole, piese, accesorii, subansamble de autovehicule, comisionări, intermedieri pentru agenți economici și persoane fizice, consignație.
Serviciile se fac în cadrul societății sau la domiciliul solicitanților, cu materialele proprii și/sau ale cliențiilor.
export-import :
exportul cu produsele societății și a celor supuse comercializării, prevăzute în statutul societății;
import de mărfuri produse alimentare, nealimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, cafea, produse de tutungerie, produse industriale, mijloace de transport auto, utilaje, mașini agricole, piese, accesorii, aparatură de uz casnic gospodaresc, electrice, electronice, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, materii și materiale de construcții, bunuri de larg consum și cele necesare procesului de producție al societății.
Societatea are un mare avantaj pe anumite piețe pe care comercializează prin prisma faptului ca o parte din produse sunt din producție proprie.
3.2. Structura organizatorică
Societatea comercială ADIMAG SRL este condusă de Pop Marian, cu cetățenie română, domiciliată în orașul Târgu Mureș, Bulevardul Pandurilor, nr. 92, ap. 9, CNP 1720101268238, în calitate de asociat unic al societății, având funcția de administrator care exercită, potrivit prevederilor legii, drepturile și îndatoririle AGA.
În această calitate, asociatul unic aprobă bilanțul contabil, contul de profit și pierdere și hotărăște cu privire șa destinația beneficiului. Administratorul are puteri depline în efectuarea oricăror operații în contul societății, care vizează realizarea obiectivului acesteia.
Societatea este reprezentată cu puteri depline în fața terților persoane fizice și juridice, autorităților publice, instanțelor judecătorești, organelor notariale, de arbitraj, băncilor de către administratorul ei, având semnătura prin care angajează societatea.
Segmentul de piață căruia i se adresează oferta S.C. ADIMAG S.R.L. este adresată persoanelor fizice sau juridice care solicită produsele și serviciile comercializare de societate.
Segmentul de piață are următoarele caracteristici principale:
– Piața: produsele comercializate se adresează, în principal, nevoilor alimentare, aceasta fiind o nișă de piață cu potențial mare de creștere, datorită în special măsurilor luate recent pentru stimulării creșterii consumului și a reducerii inflației. tendința curentă de creștere a pieței fiind în progres lent momentan, cu creștere lunară.
– Localizarea pieței: piața de desfacere a produselor firmei este amplasată regional, acționându-se în principal local (existând mare potențial de vânzare), fără a se neglija clientela fidelă din regiune.
– Caracteristici ale cererii: pentru majoritatea produselor comercializate de societate, cererea este aproape zilnică, mai ales la produsele agroalimentare.
– Clienții: clienții societății sunt, în marea lor majoritate, societăți comerciale din cadrul industriei alimentare. Clienții sunt determinați să cumpere produsele societatii chiar dacă sunt mai scumpe decât cele comercializate de o parte din concurență prin prisma faptului că sunt produse de calitate, cum ar fi cele din gama animalelor și produselor sacrificate, produselor lactate, preparate și semipreparate din carne și peste, băuturi alcoolice, produsele excelând prin prospețimea lor. Numeroși clienți sunt colaboratori vechi, unii chiar de mulți ani, cu constanță a rulajelor în ceea ce priveste achizițiile de la ADIMAG.
Politica de piață: Toată gama de produse comercializate de societate sunt destinate, în principal pieței interne, pe activitatea de export nepunându-se mare accent. În ultimii ani s-a pus accent mare în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor oferite populației, persoanelor juridice, serviciile fiind, la rândul lor, o nișă de piață în mare creștere. Mare parte a veniturilor înregistrate de societate au fost din serviciile prestate
Politica financiară: Strategiile de creștere presupun din punct de vedere financiar acțiuni precum: managementul diferențiat al lichidităților, creșterea prețurilor și tarifelor practicate de firmă, extinderea și adăugarea de noi produse sau servicii, creșterea productivității muncii, implicarea comunității locale și de afaceri în vederea adoptării anumitor măsuri economice, fie pentru fructificarea oportunităților, fie pentru diminuarea riscurilor în activitatea comercială locală.
Politica economică: S.C. ADIMAG S.R.L. a adoptat pentru menținerea poziției sale pe piață și pentru a nu permite altor firme concurente să acapareze clienții săi, o politică economică ce s-a materializat prin:
Menținerea prețurilor comparabile și chiar ușor mai mici cu cele ale concurenței;
Reducerea costurilor de vânzare a serviciilor proprii oferite clientelei;
Diversificarea tipurilor de servicii pe parcursul activității prin oferirea de noi produse și servicii;
Oferirea de pachete de servicii;
Dezvoltarea propriei infrastructuri, ceea ce a dus la reducerea unor costuri. Amenințarea vine din partea companiilor naționale care pot veni și dezvolta propriile lor infrastructuri la prețuri mai mici ca cele care există în acest moment pe piața din domeniu;
Fidelizarea clienților existenți și câștigarea clienților noi prin calitatea produselor și serviciilor.
Rezultatele așteptate ale strategiei pe termen scurt: Pentru confirmarea faptului că activitatea pe care firma o desfășoară este capabilă să genereze fluxuri de numerar pozitive se întocmește și se analizează bugetul de venituri și cheltuieli, rezultând că firma va desfășura o activitate profitabilă, încheiată cu obținerea de fluxuri totale de numerar pozitive. Societatea are ca scop pe termen scurt următoarele:
Să mențină ritmul de încasare a creanțelor care în anul 2014 a fost de 7-10 zile;
Să încheie contracte de execuție lucrări și prestări servicii cu clienți care au putere financiară mare pentru ca cifra de afaceri să crească cu peste 25%;
Să monitorizeze cheltuielile firmei în vederea creșterii productivității muncii pentru ca firma să nu fie nevoită să apeleze la credite bancare.
S.C. ADIMAG S.R.L. colaborează cu societățile comerciale din regiune de la care se asigura cu materialele necesare executării serviciilor prestate, precum și cu cele distribuitoare de produse care fac obiectul activității sale (produse alimentare, băutură, tutun), care desfășoară activități de comercializare en-gros de astfel de produse dintre care amintim:
– S.C. PRES COM S.R.L., S.C. NESIM TRADE SRL; S.C. AUTOCOMPLET, etc
Cifra de afaceri este principalul indicator al activității firmei, fiind totodată principala formă de venit a societății. Indicatorul exprimă veniturile obținute din vânzarea producției și a mărfurilor, volumul total al afacerilor firmei evaluate la prețul pieței și se calculează astfel:
Contabilitatea de angajament care se practică în România impune includerea în cadrul acestui indicator a valorii facturate a mărfurilor, a producției sau serviciilor în cauză, indiferent de gradul de încasare a contravalorii acestora din partea clienților firmei. Acest indicator reprezintă o importanță foarte mare, deoarece nivelul său e în măsură să dea o imagine despre poziția pe piață a firmei respective (prin indicatorul specific, numit “cota de piață”), despre forța pe care o reprezintă firma în sectorul respectiv de activitate.
Trebuie făcută distincție între cifra de afaceri, care reprezintă un indicator de efect și profit, care este un indicator de eficiență.
Condițiile pe care cifra de afaceri trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:
nivelul său să acopere cheltuielile din exploatare și să permită realizarea de profit;
să dețină o pondere de minim 85% din veniturile de exploatare, respectiv de cel puțin 75% din veniturile totale ale firmei pentru a reflecta o situație normală de realizare a activității;
în dinamică să prezinte o tendință de creștere reală, pentru a asigura creșterea reală a volumului de afaceri al firmei;
să fie realizată corespunzător cu specificul activității pe elementele sale componente de venituri pentru a corespunde obiectului principal de activitate.
Nivelul cifrei de afaceri Tabel 3.1
mii lei
Grafic 3.1 Evolutia cifrei de afaceri
Ponderea cifrei de afaceri în total venituri din exploatare înregistrează valori foarte bune și prezintă o tendință permanentă de creștere, ceea ce confirmă o realizare normală a obiectului de activitate. De asemenea, și ponderea indicatorului în veniturile totale este corespunzătoare. Nivelul său permite acoperirea cheltuielilor din exploatare și obținerea de profit, ceea ce reflectă validarea de către piață a activității.
Tendința crescătoare a cifrei de afaceri se înregistrează în condițiile:
creșterii producției vândute, ceea ce confirmă viabilitatea activității de bază pe piață, cu efect pozitiv asupra cifrei de afaceri;
fluctuațiile veniturilor din vânzarea mărfurilor în anul 2013 față de 2012 cu 111.006 mii lei confirmă restrângerea activității cu caracter strict comercial, dar creșterea acestor venituri pe parcursul anului 2014 reflectă o creștere a activității comerciale a societății.
Structura cifrei de afaceri pe tipuri de venituri Tabel 3.2
Grafic 3.2 Evoluția structurii cifrei de afaceri pe tipuri de venituri
Ponderea veniturilor din producția vândută este considerabil mai mare decât cea a veniturilor din vânzarea mărfurilor, ceea ce semnifică o activitate de bază sănătoasă, cu o evoluție relativ constantă a veniturilor obținute pe seama ei, pe parcursul celor trei ani supuși analizei.
În anul 2014 ponderea în realizarea cifrei de afaceri a veniturilor din producția vândută a scăzut față de anul anterior, ceea ce denotă scăderea veniturilor obținute din producția vândută de la 80,84% la 72,42% (8,42%) și creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor (la procent de 27,58,), însă scăderea fiind relativ mică, nu a avut influență negativă asupra activității societății.
În anul 2014, comparativ cu anul 2013, se constată o creștere semnificativă a veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 525.389 mii lei, o creștere de 52,91% față de anul anterior. Unitatea a înregistrat pe parcursul celor 3 ani studiați venituri din vânzarea mărfurilor.
Grafic 3.3 Evoluția indice creștere venituri
3.3 Studiu caz privind contabilitatea ambalajelor
PT INCEPUT, TREBUIE PREZENTATE STOCURILE. DESPRE CE STOCURI ESTE VORBA? CARE ESTE CIRCUITUL LOR?
CAND A AVUT LOC ACEASTĂ APROVIZIONARE? NUMARUL ȘI DATA FACTURII? PT TOATE OPERATIUNILE PREZENTATE DE TINE, TREBUIE SA PRECIZEZI DATA SI NUMARUL DOCUMENTULUI JUSTIFICATIV.
Furnizorii principali de la care se aprovizionează SC ADIMAG SRL sunt următorii:
în ceea ce privește produsele obținute din prelucrarea animalelor și păsărilor sacrificate, cei mai semnificativi furnizori sunt: SILVAUR IMPEX SRL Iernut, AGRO PROD COM Tg. Mureș, PIG Band SRL, AGROINDUSTRIALA Cristești, etc.;
în ceea ce privește produsele nealimentare (bauturi alcoolice și nealcolice, tutun, cafea, etc.) principali furnizori sunt: INTERBRANDS SRL, BIG IMPREST SRL, COMETA CC SRL Tg. Mureș, FAREL IMPEX SRL Acățari, etc;
în ceea ce privește legumele-fructele, cei mai importanți furnizori sunt: ROVE MARKETING&DISTRUBUTION SRL, FRAGARIA&FRUIT SRL Tg. Mureș, FITOCOM SRL, SUCMEROM Reghin, etc;
furnizorii de la se cumpără alte produse din gama zaharoase, produse alimentare și alte produse din marea gamă de produse comercializate de societate, amintim: FLEX COMP, FAREL IMPEX SRL Acățari, BARILLA COM Tg. Mureș, FLOREX MD Tg. Mureș, precum și de la alți furnizori amintiți mai sus.
Datorită managementului competitiv al societății, societatea a reușit să se infiltreze în unele lanțuri de magazine existente în Romania, aceștia devenind clienți fideli ai societății, achiziționînd anumite game de produse comercializate de ADIMAG. Dintre acești clienți mari amintim:
SC PROFI ROM FOOD SRL;
LIDL DISCOUNT SRL;
BILLA ROMANIA.
Alți clienți importanți ai societății sunt PALAS COM SRL, DARINA COM SRL (ambii clienți având numeroase magazine pe raza orașului Târgu Mureș), OROIAN SRL (cu numeroase magazine care comercializează legume, fructe, citrice, etc.). Pe lânga acești clienți mai mari, societatea are numeroși alți clienți care se aprovizionează periodic, având rulaje mai mici derulate.
Între ritmicitatea desfășurării activității, a vânzării mărfurilor și ritmicitatea aprovizionării societății este necesar să existe o permanentă sincronizare.
Aprovizionarea cu materii prime, materiale și ambalaje are un caracter intermitent datorat volumului, respectiv diversității resurselor materiale necesare desfășurării activității societății, răspândirii teritoriale a furnizorilor, in timp ce procesul activității desfășurate are un caracter continuu. Asigurarea concordanței între aprovizionare și procesul desfășurării continue a activității, fără momente “moarte”, se realizează prin constituirea de stocuri de mărime și sortimente determinate la nivelul capacității de prelucrare și al cererii pe piață.
În unele cazuri este imposibilă aprovizionarea cu materii prime, materiale și ambalaje în momentul cand activitatea desfășurată o cere. Privind din alt punct de vedere, clientul are sediul în alta localitate decat furnizorul de la care se aprovizioneaza, în acest caz, fiind aproape imposibil ca materiile prime, materialele sau ambalajele să sosească în societate chiar la momentul cand sunt necesare.
Aceste considerente economice fac necesară constituirea unui stoc care reprezinta un volum de materiale provizoriu neutilizat.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activității societății, ADIMAG SRL se aprovizionează cu diverse tipuri de ambalaje (cutii, plase, lăzi, saci, etc.) de la diverși furnizori. Dintre aceștia amintim următorii furnizori: BARLETA SRL Tg. Mureș (furnizor pungi, plase și sacoșe din material plastic și hârtie, saci), MARLIGH SRL (furnizor plase/sacoșe personalizate), CHESPA Romania SRL (ambalaje din carton), CROMATIC TIPO SRL, TIPOPACK SRL Tg. Mureș, etc.
ADIMAG SRL dispune de o flotă diversă de mașini, cu ajutorul cărora își desfășoară activitatea. Mașinile sunt folosite atât pentru pentru aprovizionare cu mărfuri și diverse materiale, cât și pentru livrarea produselor comercializate către clienți. Mașinile din parcul propriu sunt diverse din punct de vedere al gamei. Există autoutilitare de genul transporter, de tip pick-up, autoturisme, utilaje agricole (tractor, semănătoare, etc.), autoturisme (folosite pentru activitatea curentă, transport marfă și activitate taximetrie, etc).
Aprovizionarea cu ambalajele folosite în cadrul activității desfășurate este efectuată atât de către societate însăși, cât și de către societățile furnizoare de ambalaje. În contractele încheiate cu diverșii furnizori, sunt specificate termene și cantități necesare, fiind de asemenea specificată condiția constituirii unui stoc-tampon, stoc care rămâne la furnizor și se folosește la nevoie, urmând a fi reîntregit ulterior.
FOLOSESTE TIMPUL TRECUT IN EXEMPLE, PT CA PRESUPUN CA ACESTE OPERATIUNI AU AVUT LOC, NU AU LOC ACUM, IN TIMP CE TU PREZINTI LUCRAREA.
Societatea comercială ADIMAG S.R.L. s-a aprovizionat in 21 septembrie 2014 cu marfă, cumpărată în sistem en-gros, ambalată în saci, marfa urmând a fi comercializată ulterior cu amănuntul.
Următoarele operații au reflectat în contabilitate circulația ambalajelor de transport recuperabile.
a) în contabilitatea vânzatorului (de exemplu societatea de la care a cumpărat en-gros)
– Aprovizionarea cu mărfuri și ambalaje, pe baza unei facturi, care cuprinde:
Saci cânepă de 50 kg 40 buc. X 50 lei/buc = 2.000 lei
381 „Ambalaje” = 401 „Furnizori” 2.000
– Vânzarea unui lot de marfă însoțit de 20 bucati saci unei firme „en-detail”, în cazul de față, SC ADIMAG SRL
411 „Clienți” = 708 „Venituri din activități diverse” 1.000
– Vânzarea de marfă însoțită de 100 bucati ambalaje, pentru calculul prețului de vânzare aplicându-se procedeul epuizării succesive a lotului de ambalaje „prima intrare – prima ieșire”
20 buc. x 50 lei/buc. = 1.000
80 buc. x 60 lei/buc. = 4.800
5.800 (58 lei/buc.)
401 „Clienți” = „708 „Venituri din activitati diverse” 5.800
Descărcarea gestiunii pentru ambalajele vândute:
608 „Cheltuieli privind ambalajele” = 381 „Ambalaje” 5.800
Transferul cheltuielilor asupra contului „Profit sau pierdere”:
121„Profit sau pierdere” = 608 „Cheltuieli privind ambalajele” 5.800
Transferul veniturilor asupra contului „Profit sau pierdere”:
708 „Venituri din activități diverse = 121 „Profit sau pierdere” 5.800
Regula e că, din circulația ambalajelor de marfă, firma nu obține nici un profit, nici pierdere.
Dupa dezambalarea mărfii, societatea comercială cu amănuntul restituie firmei „en – gros” întreaga cantitate de ambalaje, cedând o bonificație de 10%, conform facturii care cuprinde:
20 buc. x 50 lei/buc. = 1.000 lei
100 buc. x 58 lei/buc. = 5.800 lei
Total. = 6.800 lei
Bonificație 10% = 680 lei
Total general = 6.120 lei
381 „Ambalaje = % 6.800
401 „Furnizori” 6.120
758 „Alte venituri din exploatare” 680
Restituirea (livrarea) ambalajelor goale către întreprinderea producătoare la puterile de cumpărare:
401 „Clienți” = 708 „Venituri din activități diverse” 6.800
Descărcarea gestiunii pentru ambalajele restituite (livrate) goale:
608 „Cheltuieli privind ambalajele” = 381 „Ambalajele” 6.800
Transferul veniturilor asupra contului „Profit sau pierdere”
% = 121 „Profit sau pierdere” 7.480
708„Venituri din activități diverse” 6.800
758„Alte venituri din exploatare” 680
Din operațiile cu ambalajele goale rezultă un profit egal cu bonificația de 680 lei. Dacă ambalajele merită reparații, profitul se diminuează cu costul acestora.
b) În contabilitatea cumpărătorului (ADIMAG SRL)
Aprovizionarea cu ambalaje (care însoțesc mărfurile);
Saci cânepă de 50 kg 20 buc. x 50 lei/buc. = 1.000 lei
381 „Ambalaje” = 401 „Furnizori” 1.000
Saci cânepă de 50 kg 100 buc. x 58 lei/buc. = 5.800 lei
381 „Ambalaje” = 401 „Furnizori” 5.800
Restituirea ambalajelor goale
20 buc. x 50 lei/buc. = 1.000 lei
100 buc. x 58 lei/buc. = 5.800 lei
Total 6.800 lei
Bonificație cedată 10% 680 lei
Total general = 6.120 lei
411 „Clienți” = 708 „Venituri din activități diverse” 6.120
Descărcarea gestiunii pentru ambalajele restituite:
608 „Cheltuieli privind ambalajele „ = 381 „Ambalaje” 6.800
Virarea cheltuielilor, la sfârșitul lunii, în contul „Profit sau pierdere”
121 „Profit sau pierdere” = 608 „Cheltuieli privind ambalajele” 6.800
Virarea resturilor în contul 121 „Profit sau pierdere”
708 „Venituri din activități diverse” = 121 „Profit si pierdere 6.120
Firma a obținut o pierdere de 680 lei, egală cu bonificația cedată.
Deoarece ambalajele de transport recuperabile sunt provizoriu conservate de client, vânzătorul angajându-se să le preia în condițiile prevăzute în contract, ele pot fi considerate în momentul vânzării „Ambalaje date la terți” sau conservate.
Furnizorul rămâne proprietarul ambalajelor, consemnarea reprezentând un vărsământ de garanție, în factură înscriindu-se prețul (valoarea) de consemnare negociat(ă) de cei doi parteneri. Clientul, nefiind proprietarul ambalajelor, nu va putea să le înscrie în bilanț. Singur, prețul de consemnare facturat se înscrie într-un cont de angajamente, de datorii.
Ambalajele consemnate de furnizor se restituie acestuia la prețul de consemnare sau la preț inferior, în funcție de starea ambalajelor restituite.
În cazul restituirii la un preț inferior celui de consemnare, diferența reprezintă pentru client o cheltuială, iar pentru furnizor un venit.
Dacă ambalajele nu se restituie de client, ele sunt înscrise în contabilitate potrivit destinației ce li se dă.
Astfel, în contabilitatea furnizorului, nerestituirea de ambalaje consemnate echivalează cu vânzarea lor. În contabilitatea clientului, imposibilitatea restituirii, ca urmare a distrugerii sau pierderii, echivalează cu o cumpărare de ambalaje, iar eventuala folosire a lor este considerată consum.
Principalele operații cu ambalaje consemnate se reflectă în contabilitate potrivit exemplului care urmează:
A) În contabilitatea vânzătorului (societatea en-gros)
– Aprovizionarea cu ambalaje (împreună cu marfa) care nu necesită restituirea întreprinderii producătoare, conform unei facturi, cuprinde:
Lăzi 100 buc. x 50 lei/buc. = 5.000 lei
381 „Ambalaje” = 401 „Furnizori” 5.000
– Consemnarea ambalajelor la client (SC ADIMAG SRL) odată cu vânzarea mărfurilor (valoarea de consemnare este egală cu prețul de cumpărare):
419„Clienți/Creditori pentru ambalaje consemnate” = 411 „Clienți” 5.000
Contul „Clienți/Creditori pentru ambalaje consemnate” înregistrează obligația întreprinderii de a prelua ambalajele consemnate. Soldul este creditor și reprezintă valoarea de consemnare pentru ambalajele deținute în folosință de client
Pierderea ambalajelor le valoarea de consemnare:
419„Clienți/Creditori pentru ambalaje consemnate” = 411„Clienti” 5.000
Ambalajele consemnate clientului se pot urmării prin intermediul evidenței operative (fișei de stoc) sau cu ajutorul contului 35 „Stocuri aflate la terți”, care se debitează cu valoarea ambalajelor preluate de la aceștia.
B) În contabilitatea clientului (ADIMAG SRL)
Primirea facturii pentru ambalaje consemnate:
409„Furnizori-Debitori pentru ambalaje de restituit”=401”Furnizori” 5.000
Contul „Furnizori/Debitori pentru ambalaje de restituit” înregistrează dreptul de a cere furnizorului preluarea ambalajelor de restituire. Soldul este debitor și reprezintă suma consemnată de furnizor pentru ambalajele primite odată cu marfa.
Ambalajele se înregistrează într-un cont în afara bilanțului 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”, care se debitează la primirea lor și se creditează la restituire, cu valoarea de consemnare.
Debit 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie” 5.000
– Restuirea ambalajelor
401„Furnizori” = 409„Furnizori/Debitori pentru ambalaje de restituit” 5.000
Credit 8033 „Valorile materiilor primite în pastrare sau custodie” 5.000
Dacă restituirea ambalajelor se face la un preț mai mic decât cel de consemnare, diferența constituie:
a) la furnizor – un venit din vânzare, care se înregistrează în contul 758 „Alte venituri din exploatare”
b) la client – o cheltuială înregistrată în debitul contului 608 „Cheltuieli privind ambalajele”
Reluând exemplul precedent și considerând că ambalajele consemnate la un pret de 5.000 lei se preia la o valoare de 4.700 lei înregistrările în contabilitate sunt:
a) la furnizor:
– Preluarea ambalajelor;
411 „Clienți/Creditori pentru ambalaje conservate” = % 5.000
411 „Clienți” 4700
708 „Venituri din activ. diverse
sau
758 „Alte venituri din exploatare” 300
b) la clienti
– Restituirea ambalajelor
% = 401„Furnizori/debitori pentru ambalaje de restituire
5.000
401„Furnizori” 4700
658 „Alte cheltuieli de exploatare”
sau
608 „Cheltuieli cu ambalaje”) 300
Presupunând că ambalajele nu se restituie de la clientul căruia i s-au dat în folosință, ci acesta le conservă (le păstrează), înregistrările vor fi:
a) la furnizor:
411 „Clienți/Cred. pt. ambalaje consemnate”= 708 „Venituri din activități diverse
5.000
608 „Cheltuieli privind ambalajele” = 381 „Ambalaje” 300
b) la client:
381 „Ambalaje” = 401 „Furnizori/Debitare pentru ambalaje consemnate. 5.000
În situația în care ambalajele sunt distruse, se debitează direct contul 608 „Cheltuieli privind ambalajele”.
De menționat că este necesar să se țină cont de T.V.A. oferită diferenței dintre consemnare și valoare de preluare a ambalajelor.
În contabilitatea furnizorului:
1) Se vând:
mărfuri la PV 100.000
TVA 22% 24.000
Total 124.000
Ambalaje consemnate în factura 50.000
(50 buc x 1.000) fără TVA
Total 174.000
411 „Clienți” = % 174.000
707 „Venituri din vânzarea mărfurilor 100.000
427 „TVA colectată” 24.000
419 „Clienti/Cred. pentru ambalaje consemnate”50.000
2) La o data ulterioară, clientul restituie 35 bucăți ambalaje la valoarea de consemnare:
35 buc. x 1.000 lei = 35.000 lei
419 „Clienți/Creditori pentru ambalaje consumate”= 411 Clienti” 35.000
3) Un număr mare de ambalaje se preiau la o valoare inferioară de consemnare, de exemplu 750 lei/buc., deoarece sunt deteriorate de client.
10 buc. x 750 lei/buc. = 7.500 – 1.800 lei TVA = 5.700 lei)
venit integrat: 10 buc.= 2.500 lei TVA 1.800 lei
Total = 4.300 lei
419„Clienți/Creditori pentru = %
ambalaje consemnate”
10.000 411„Clienți” 5.700
708„Venituri din activitati diverse „ 2.500
4427„TVA colectat” 1.800
4) Un număr de 5 bucăți ambalaje sunt restituite de client, deci se consideră ca o vânzare și se întocmește o factură suplimentară. CE S-A INTAMPLAT? DE CE S-AU RESTITUIT ACESTE AMBALAJE?
5 buc. x 1.000 lei = 5.000 lei
TVA 24% = 1.200 lei
Total = 6.200 lei
6.200 % = %
5.000 419„Clienti/Creditori pentru. = 708 „Venituri din activitati
ambalaje consemnate” diverse
1.200 411 „Clienti” = 4427 „TVA colectat”
În contabilitatea clientului, aceleași operații se vor înregistra astfel:
1) Cumpărări de mărfuri 100.000 lei, TVA aferentă 24.000 lei, ambalaje consemnate 50 buc x 1.000 lei/buc. =50.000 lei
% = 401 „Furnizori” 174.000
381 „Ambalaje” 100.000
4426 „TVA deductibila” 24.000
409 „Furnizori/Creante. Debitul pentru ambalaje 50.000
consemnate
2) Restituirea a 35 buc. ambalaje la valoarea de consemnare. MOTIVUL RESTITUIRII? CARE ESTE NUMELE FURNIZORULUI?
401„Furnizori = 409„Furnizori/Creante.Debitul pentru ambalaje complexe 35.000
3) Restituirea a 10 buc. ambalaje la valoare inferioară celei de consemnare:
10 buc. x 750 lei/buc. = 7.500 lei
10 buc. x 1.000 lei/buc. = 10.000 lei
Cheltuieli cu ambalaje = 2.500 lei TVA 1.800 lei
Total = 4.300 lei
% = 409„Furnizori/Debitori pentru ambalaje
consemnate 10.000
401„Furnizori” 5.700
658„Alte cheltuieli de exploatare” 2.500
4426„TVA deductibila” 1.800
4) Restituirea a 5 buc. ambalaje pentru nevoi proprii, urmând a se primi factura cu ocazia care se înregistrează aprovizionarea cu:
5 buc. x 1.000 lei/buc = 5.000 lei
TVA 24% = 1.200 lei
Total = 6.200 lei
6.200
5.000 381 „Ambalaje = 409 „Furnizori/Debitori pentru
ambalaje consemnate”
1.200 4426 „TVA deductibila” = 401 „Furnizori”
CONCLUZIE: ESTI PE DRUMUL CEL BUN, DAR TREBUIE SA COMPLETEZI STUDIUL DE CAZ: CARE SUNT GESTIUNILE STOCURILOR IN FIRMA? DESCRIEREA PROCESULUI TEHNOLOGIG PE CARE MI L-AI PREZENTATIN EMAIL-UL ANTERIOR. SI MAI AI NEVOIE DE INREGISTRARI CONTABILE.
MAI SCRII PUTIN SI IMI TRIMITI SA CITESC, BINE?
CONCLUZII SI PROPUNERI
Circulația mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel și a celorlalte categorii de bunuri materiale, este condiționată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăților fizico-chimice ale acestora în timpul transportului, manipulării, depozitării și comercializării. Ambalajele sunt o categorie aparte de stocuri, care asigură una dintre premisele importante pentru realizarea în condiții corespunzătoare a circulației propriu-zise a mărfurilor.
Clasificarea lor după mai multe criterii, datorită diversității tipurilor de ambalaje, a dimensiunilor și modului de utilizare, al modului de finanțare și recuperare este necesară, ca o condiție indispensabilă pentru organizarea contabilității.
În urma analizei datelor de la societatea la care s-a efectuat studiul de caz, a reieșit faptul că în cazul ambalajelor de marfă, societeatea nu face profit, dar nici cheltuială. În cazul ambalajelor goale, societatea realizează un profit de pe urma operațiilor efectuate cu acest tip de ambalaje. Tot la studiul de caz mai sunt analizate și cazul operațiilor cu ambalaje consemnate.
Criza societății românești s-a adâncit și mai mult, inflația a fost crescută în anumite perioade, diferențele de curs ale monedei naționale față de principalele monede străine neputând acoperi ritmul creșterii inflației interne. Alte aspecte negative care au caracterizat în general activitatea economico – financiară:
existența și adâncirea blocajului financiar;
creșterea impozitelor și taxelor;
lipsa unei proiecții a bazei de materii prime necesare acestui sector;
ineficiența măsurilor întreprinse pentru ocrotirea concurenței neloiale;
reducerea puterii de cumpărare a populației.
Confruntându-ne cu unele greutăți, conducerea societății a urmărit consolidarea și dezvoltarea proprietății societății.
Se observă, totuși, că în ultimul timp, economia a început să se urnească din loc, având loc o reducere a inflației, concomitent cu o creștere a consumului.
În vederea unei gestiuni eficiente a unității, se impune ca managerul să-și concentreze eforturile asupra unor direcții prioritare de acțiune, cum sunt:
întărirea funcțiunii financiare și a rolului gestiunii financiare a societății;
asigurarea utilizării eficiente a capitalului disponibil;
analiza permanentă și detaliată a echilibrului financiar;
îmbunătățirea metodologiei contabilității financiare.
Contabilitatea face parte din evidența economică. Evidența economică reprezintă un sistem de înregistrare, de urmărire cantitativă, calitativă și valorică a activității și fenomenelor social economice ce se produc intr-un anumit timp și loc. Ea ocupă un loc central în sistemul informațional și constituie o pârghie deosebit de importantă în conducerea activității economice. Pentru a-și îndeplini rolul, ea trebuie să fie clară, precisă, simplă și ținută la zi.
Contabilitatea furnizează cele mai multe și importante informații ale activității manageriale și constituie principalul instrument de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului unității și activității desfășurate, ocupând locul central în cadrul evidenței economice.
BIBLIOGRAFIE
Cerasela Nae – ”Noua contabilitate a întreprinderiilor mici și mijocii și a microîntreprinderilor”, Editura Ecran Magazin, Ediția a II-a, revizuită, Brașov, 2004
Doru Pleșea – “Bazele contabilității”, vol. 1, Editura Omnia Uni SAST, Brașov, 2004
Doru Pleșea – “Bazele contabilității”, vol. 2, Editura Omnia Uni SAST, Brașov, 2005
Dumitru Matiș, Atanasiu Pop – “Contabilitate financiară”, Editura Alma Mater, Cluj Napoca, 2007
Gheorghe Bănățeanu – “Sistemul modern de contabilitate”, Editura Sedcom Libris, Iași, 1998
Gheorghe Demetrescu – “Istoria contabilității”, Editura Științifică, București, 2002
Iacob Petru Pântea, Gheorghe Bodea – “Contabilitatea românescă armonizată cu directivele contabile europene”, Editura Intelcredo, Deva, 2006
Ion Negescu – „Bazele contabilității”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000
Liliana Feleagă(Malciu), Niculae Feleagă – “Contabilitate financiară-o abordare europeană și internațională”, volumul I-II, Editura InfoMega, București, 2005
Ladislau Possler, Gheorghe Lambru – “Contabilitatea întreprinderilor-îndrumar practic actualizat și completat prin OMFP nr.306/2002 și OMFP nr. 94/2001, armonizate cu Directivele Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Ediția a VII-a, completată cu Ordinul 1827/22.12.2003 și cu unele “Reglementări fiscale” cu aplicare de la 01.01.2004”, Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța, 2005
Ladislau Possler – ”Contabilitatea întreprinderii”, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Ediția VIII, Constanța, 2006
Mihai Ristea – “Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura Universitară, București, 2004
Mihai Ristea – “Bazele contabilității”, Editura Didactică și Pedagogocă, București, 2003
Nicolae Balteș, Alina-Teodora Ciuhureanu – “Contabilitate financiară”, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, 2007
Nicolae Balteș, Alina Ciuhureanu – “Bazele contabilității”, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, 2004
Octavian Bojian – “Contabilitatea întreprinderilor”, Editura Economică, București, 1999
Victor Munteanu – Contabilitatea financiară a întreprinderilor”, Editura Sylvi, București, 2001, vol. I și II
Legea Contabilității 82/1991, republicată, Monitorul Oficial nr. 48/14.01.2005
Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată
Ordonanța nr.70/13.08.2004 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991, Monitorul Oficial nr. 773/2004
Ordin 1802/29.12.2014 pentru aprobarea Reglementarilor Contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, Monitorul Oficial nr 963/30.12.2014
OMFP 65/22.01.2015 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, Monitorul Oficial nr. 69/27.01.2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Ambalajelor (ID: 112482)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.