Consumul de Substante In Randul Tinerilor
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE.
Consumul de substanțe este un fenomen ce a luat amploare în ultimii ani. Fie că este vorba de consumul de alcool, de tutun și până la droguri ușoare sau de risc, observăm în jurul nostru din ce în ce mai mulți oameni care aderă la aceste obiceiuri. Exagerând, putem afirma că acest comportament este unul „la modă”, mai mult sau mai puțin valorizat de majoritatea indivizilor din societate, în funcție de specificul substanțelor consumate.
Totuși, este dovedită legătura între consumul de substanțe și condiții clinice precum anxietatea, fobia socială sau chiar sindromul de stres post traumatic. Aceste tulburări ies la suprafață în cazul unor cercetări aprofundate din sfera terapiilor adicțiilor. Puține studii vorbesc însă de aspectele clinice non patologice ce pot influența un comportament de consum. Fiind mai puțin dezadaptative decât, spre exemplu, agorafobia, acestea nu au fost luate în calcul ca fiind fie premise fie urmări ale consumului de substanțe. Astfel, o stimă de sine scăzută poate fi deopotrivă elementul generator al unei dependențe de droguri, de pildă, fie din contră, o urmare a unui nivel de risc de consum de alcool, care atrage după sine sentimente precum rușinea, vinovăția, neputința, etc. Similar, tendințele depresive pot constitui baza pe care se poate dezvolta un comportament de consum de substanțe, sau dimpotrivă, consumul pe termen lung de substanțe poate avea efecte asupra fiziologiei creierului, diminuând cantitatea de substanțe secretate (dopamină, endorfine sau oxitocină) responsabile cu „starea de bine”, ducând la dezechilibre neurofiziologice ce pot rezulta în depresie.
Tema abordată dorește a investiga exact aceste aspecte clinice care pot sta la baza unui comportament de consum, sau care pot rezulta în urma consumului de substanțe.
Importanța și semnificația problemei studiate
În contextul actual, există foarte mulți indicatori ai performanțelor scăzute ale tinerilor. Acest lucru se poate vedea în procentajele de obținere a notelor de trecere la examenul de bacalaureat, care, deși sunt în creștere din anul 2012, nu reușesc să treacă de pragul de 70%.
Fig.1.1. Procentul promovabilității la examenul Bacalaureat, distribuție pe 5 ani. Sursa: prelucrare după datele Eurostat
Mai mult, rata șomajului în rândul tinerilor este un alt indicator al performanței scăzute. Datele Eurostat arată că rata șomajului în rândul tinerilor este de obicei cu mult mai mare, chiar dublă sau mai mult decât dublă, decât rata șomajului pe alte categorii de vârstă.
Tabel 1.1. Rata șomajului în perioada 2005-2014, distribuție pe grupe de vârstă.
Sursa: prelucrare după date Eurostat
O rată a șomajului crescută în rândul tinerilor reflectă dificultățile cu care aceștia se confruntă în a-și găsi locuri de muncă, dar și dificultăți precum consumul de substanțe, care pot deriva din lipsa unui loc de muncă.
Un nivel de stimă scăzut sau poate un nivel crescut al tendințelor depresive pot fi rădăcini ale unor comportamente dezadaptative, ce se pot manifesta prin performanță scăzută fie în sfera educațională, fie în cea ocupațională. Acestea sunt arii ce pot fi investigate ulterior dezvoltării acestui studiu, întrucât putem vorbi de o serie de probleme de fond, mai profunde și mai puțin vizibile decât consumul de substanțe.
Consumul de substanțe reprezintă un indicator al prezenței unui distress emoțional sau psihic. Acest lucru a fost observat însă nu doar de curând, ci de mai mult timp, de către strămoșii noștri, care foloseau expresia „a-și îneca amarul”. Aceasta subliniază o legătură între consumul de alcool (în acest caz) și o stare de amărăciune corelată cu depresia. Când acest indicator este observat la tineri, ne putem pune un semn de întrebare cu privire la sănătatea psihică a noilor generații și respectiv a societății noastre. În cazul în care această corelație nu este doar o vorbă din bătrâni, ci cu adevărat un fenomen răspândit în rândul tinerilor, impactul pe care l-ar avea ignorarea acestuia ar fi unul negativ pentru societate. Așa cum am amintit mai sus, acest impact negativ se poate manifesta în zone precum scăderea interesului față de educație, rezultând generații din ce în ce mai slab pregătite, sau scăderea gradului de angajabilitate și ocupare, ducând la creșterea numărului de șomeri sau asistați social, la scăderea productivității naționale, creșterea taxelor și așa mai departe. Pentru a preveni aceste lucruri, este important de studiat fenomenul, pentru ca astfel să existe o bază clară de la care se poate pleca în prevenirea impactului negativ.
„Deși România se menține la un nivel scăzut al consumului de droguri și al problemelor asociate acestuia, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu un consum variat, aflat într-o tendință de creștere pentru majoritatea drogurilor. Pe de altă parte, noile schimbări intervenite pe piața drogurilor, în ceea ce privește evoluția substanțelor cu proprietăți psihoactive și a modelelor de consum, reprezintă o provocare deosebită pentru factorii de decizie, în vederea dezvoltării unor răspunsuri eficiente și în timp real.” (Oprea, S., Iliescu, R., Georgescu M., 2015)
Pentru a clarifica importanța temei studiate, subliniez faptul că pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a societății românești și pentru a putea crește noi generații de tineri care să fie sănătoși și echilibrați din punct de vedere psihic, încrezători în ei înșiși și orientați către schimbări pozitive în societate, chiar și prin simpla lor integrare pe piața muncii, este necesar să clarificăm existența unei legături între consumul de substanțe, ca indicator sau simptom, și anumite caracteristici de psiho-clinice. Aceste caracteristici se referă la tendințele depresive și nivelul stimei de sine, ce pot (sau nu) avea impact asupra consumului de substanțe, sau care pot deriva ulterior consumului de substanțe.
Determinarea existenței unei corelații între cele trei elemente, respectiv stimă de sine – consum și tendințe depresive – consum, va aduce lumină asupra cauzelor ce pot duce la consumul de substanțe sau la ce efecte poate genera acesta în rândul tinerilor și la dezvoltarea de programe pentru prevenirea consumului și păstrarea echilibrului psihic și emoțional al tinerilor.
Problematica propusă în lucrarea de față este semnificativă din perspectivă multiplă, aceea a legăturilor cauzale dintre factorii tendințe depresive și nivelul stimei de sine și consum de substanțe, dar și din perspectiva unei potențiale restructurări a sistemului de prevenire și combatere a consumului de substanțe și de reintegrare a tinerilor în societate, prin contribuția la reglarea sănătății lor mintale, în vederea dezvoltării unor mecanisme sănătoase de adaptare la mediul înconjurător și la dificultățile întâmpinate.
Motivația alegerii temei
Din experiența mea de lucru cu tinerii, atât adolescenți (în cadrul proiectului cu finanțare norvegiană Tineri fără Etichete – finanțat de EEA Grants prin Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, August 2014 – Decembrie 2016) cât și tineri trecuți de vârsta adolescenței (în cadrul proiectelor cu finanțare europeană din cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane precum STIL ACTIV – integrarea șomerilor pe piața muncii, Martie 2014 – Septembrie 2015; Strategia Ocupării – măsuri active integrate, specifice ocupării, Iunie 2015 – Septembrie 2015; Activi în Europa – integrarea șomerilor pe piața muncii, Noiembrie 2010 – Octombrie 2012), precum și în urma consultării literaturii de specialitate, am constatat existența unui procent crescut de simptome ale unei stime de sine scăzute și de tendințe depresive, reflectate în comportamentul de consum. Aceștia consumă substanțe sub pretextul unui comportament dezirabil în grup (a se vedea capitolul stima de sine pentru legătura cu apartenența la grup), sau, fără a fi neapărat conștienți de acest lucru, pentru a obține o cale de „evadare” din fața problemelor zilnice cu care se confruntă (indicatori ai tendințelor depresive). Acest lucru, corelat cu noutatea subiectului, precum și cu puținele date din domeniul consumului de substanțe în ceea ce privește tinerii, au stat la baza alegerii temei. Mai mult, în contextul unei formări în adictologie, precum și a deschiderii liniilor de finanțare europene, consider oportună investigarea acestui subiect, care să stea la baza elaborării unor viitoare proiecte co-finanțate european sau unor viitoare demersuri terapeutice desfășurate în vederea reducerii consumului de substanțe în rândul tinerilor.
Tema abordată este una relativ nouă, din prisma corelației menționate în titlul prezentei lucrări. Astfel, deși există o serie de statistici și articole de cercetare în domeniul consumului de substanțe, foarte puține dintre acestea investighează existența unei corelații între stima de sine, tendințele depresive și comportamentul de consum. Mai mult, majoritatea acestor lucrări au fost elaborate pe eșantioane de indivizi ce nu aparțin contextului cultural românesc, ci doar la nivelul altor țări precum Olanda, Statele Unite ale Americii și altele. Din acest motiv, lucrarea de față reprezintă un punct de plecare în studiul fenomenului consumului de substanțe în rândul tinerilor, precum și al aspectelor clinice corelate cu acesta, punct de la care se pot elabora alte studii, mai aprofundate, sau pe baza căruia se pot concepe programe de prevenție și tratament.
Lucrarea ce urmează tratează legătura dintre consumul de substanțe și nivelul stimei de sine, dar și al tendințelor depresive, ca factori clinici ce pot influența consumul. Lucrarea este structurată în două părți, una teoretică și una aplicativă.
Partea teoretică a prezentului studiu reprezintă o sinteză a literaturii de specialitate, repartizată pe trei domenii de interes, constituite în subcapitole. Astfel, primul subcapitol reprezintă o conceptualizare a termenului de „stimă de sine”, precum și eventualele corelații cu consumul de substanțe evidențiate în studii efectuate anterior. Al doilea subcapitol clarifică aspectele ce țin de tendințele depresive din punct de vedere al literaturii de specialitate, precum și eventualele studii din domeniu. Subcapitolul trei, cel al consumului de substanțe, oferă o perspectivă atât globală, europeană, cât și una națională cu privire la comportamentul de consum de substanțe. Acesta cuprinde și referințe bibliografice cu privire la legăturile acestui comportament cu factorii psihologici menționați anterior.
Partea aplicativă a lucrării constă în centralizarea și interpretarea rezultatelor unei cercetări aplicative, desfășurată pe o populație de tineri de naționalitate română, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani. Cercetarea aplicativă cuprinde informații cu privire la nivelul stimei de sine, tendințele depresive și comportamentul de consum de substanțe în rândul tinerilor din eșantion, precum și cu privire la legăturile care există între aceste trei variabile.
Metodologia folosită a constat în aplicarea fiecărui individ unei serii de 3 chestionare, repartizate pe fiecare categorie investigată. În capitolul referitor la metodologia cercetării, veți putea găsi informații cu privire la mărimea eșantionului, instrumentele folosite, ipotezele formulate și procesul efectiv de obținere a datelor.
Ulterior, puteți găsi informații despre datele obținute și însemnătatea acestora în contextul ipotezelor formulate, dar și în contextul social actual.
Cu toate acestea, lucrarea de față poate fi supusă și unor limitări date de teama de răspuns a tinerilor ce au fost subiecți în cadrul cercetării, generată de un nivel crescut de dezirabilitate socială, precum și de nivelul de anxietate de evaluare. Numărul relativ restrâns de respondenți poate fi un alt factor care să contribuie la limitările lucrării, precum și accesul limitat la resurse bibliografice de referință din domeniu, pe fondul inexistenței lor într-un număr mare.
CAPITOLUL 2. CADRUL TEORETIC. STUDIUL LITERATURII DE SPECIALITATE.
Pentru a putea înțelege mai bine problematica tratată în această lucrare, vor fi prezentate câteva concepte principale, și anume stima de sine, tendințele depresive și consumul de substanțe, din perspectiva studiilor efectuate până în acest moment cu privire la aceste concepte.
Această parte a lucrării va prezenta diferite teorii cu privire la conceptele cheie din această lucrare, precum și alte studii publicate în acest domeniu și pe tematica menționată.
Capitolul cuprinde noțiuni cu privire la stima de sine, urmate de noțiuni despre depresie și tendințele depresive. Un alt punct abordat în acest capitol este cel al consumului de substanțe, sumarizând o centralizare a informațiilor obținute din acest domeniu. În finalul capitolului sunt discutate cele trei elemente din prisma studiilor de specialitate care au abordat exact relația dintre cele trei variabile, fie din punct de vedere al cauzalității acestora, fie din perspectiva interacțiunilor dintre ele.
2.1. Stima de sine
Dificultățile pe care un individ le poate întâmpina în viața școlară sau profesională reflectă, adesea, o lipsă de motivare sau de implicare față de anumite sarcini cerute. Ori, interesul reușitei școlare sau profesionale depinde, în mare parte, de imaginea pe care o persoană o are despre sine. Sentimentele pozitive și valorificarea imaginii de sine sunt factori importanți pentru motivarea activității. În copilărie, indivizii își formează o imagine despre ei înșiși fondată pe modul în care sunt tratați de către persoanele care joacă un rol important în viața lor: părinți, profesori, prieteni, colegi de școală etc. Această apreciere pozitivă sau negativă despre imaginea de sine constituie stima de sine.
Credințele și evaluările pe care oamenii le au despre sine determină cine sunt aceștia, ce pot face și ce pot deveni (Burns, R., 1982). Aceste influențe interne puternice oferă un mecanism intern de ghidare, care îl orientează și îl hrănește pe individ în viață, dar îi și modelează comportamentul. Concepțiile oamenilor și sentimentele lor despre ei înșiși sunt denumite în general stima de sine.
Stima de sine este un termen utilizat de către psihologi pentru a putea descrie modul în care oamenii se raportează la ei înșiși în ceea ce privește valoarea proprie. Acest termen poate fi sinonim cu încrederea în sine sau cu nivelul de satisfacție pe care cineva îl are cu privire la propria viață.
Conceptul de sine este definit ca fiind o sumă a credințelor și cunoștințelor individului cu privire la atributele și calitățile sale personale. Alte concepte, cum ar fi cel de imagine de sine sau auto-percepție sunt considerate a fi echivalente. Acestea fac referire la evaluarea de ansamblu pe care individul o face, estimându-și valoarea într-un mod pozitiv sau unul negativ, în contextul multiplelor roluri și domenii ale vieții (Rogers, T., 1981).
Pornind de la definirea dată de Rosenberg (1979), trecând prin opinia lui W. James (1998), cea mai completă și complexă definire s-a remarcat a fi cea a lui G. Albu (2008), care prezintă stima de sine ca încrederea a individului în capacitatea proprie de a gândi, de a face față provocărilor fundamentale ale vieții și de a avea succes. Această definiție conturează stima de sine ca o apreciere subiectivă a propriei persoane, ceea ce și este de fapt. Stima de sine este expresia unei aprobări sau dezaprobări privind sinele însuși. Ea ne indică în ce mă- sură un individ se crede capabil și important. Este o experiență subiectivă care se traduce la fel de bine atât verbal, cât și prin comportamente semnificative. Anumiți autori consideră că, spre mijlocul copilăriei, individul își formează o imagine despre el care rămâne relativ constantă în cursul vieții. Această apreciere a sinelui va fi afectată, în decursul evenimentelor vie- ții, dar, se pare că își regăsește nivelul obișnuit, atunci când condițiile mediului se normalizează. (Laurențiu, Anghel, Micu-Șerbu, Hogea, Nussbaum, 2015)
Stima de sine pozitivă nu este văzută ca fiind doar o trăsătură a sănătății mintale, dar și un factor de protecție care contribuie la o stare de sănătate mai bună și a unui comportament social pozitiv, prin rolul său de ameliorare a impactului influențelor negative. Stima de sine este văzută ca promovând în mod activ funcționarea sănătoasă așa cum se reflectă în diferitele aspecte de viață, cum ar fi realizările, succesul, satisfacția, și capacitatea de a face față unor boli cum ar fi cancerul și bolile de inimă. Pe de altă parte, un concept de sine instabil și stima de sine slaba poate juca un rol critic în dezvoltarea unei game largi de tulburări mintale și probleme sociale, cum ar fi depresia, anorexia nervoasă, bulimia, anxietatea, violența, abuzul de substanțe și comportamente cu risc ridicat. Aceste tulburări nu rezultă doar într-un grad ridicat de suferință personală, dar, de asemenea, impun și o povară considerabilă asupra societății.
Un nivel crescut al stimei de sine este un indicator al încrederii pe care cineva îl are în propria persoană, al unui sistem adaptativ de a face față greutăților vieții (mecanisme de coping) și un indicator al maturității emoționale. În sens contrar, nivelurile scăzute de stimă de sine pot avea la bază abuzurile din copilărie – care pot afecta în mod important modul în care copilul și respectiv viitorul tânăr, adult, se percepe -, lipsa valorizării din partea părinților sau a tutorilor – prin tendința copilului de a se ridica în permanență la standardele părinților și totuși eșuând-, critica constantă – care schimbă imaginea de sine a viitorului tânăr, aceasta devenind una deformată, centrată doar pe neajunsuri-, discriminarea sau rasismul, mesajele transmise de către mass media cu privire la un standard al vieții, dar și alte cauze.
În ceea ce privește efectele stimei de sine, acestea pot fi nelimitate în ambele sensuri. De exemplu, o stimă de sine crescută poate duce la îndeplinirea unor obiective personale, contribuind la starea de bine, la gestionarea cu succes a dificultăților întâmpinate, la obținerea unui echilibru între viața profesională și cea personală, și per total la a avea o imagine de sine în conformitate cu realitatea, atât cu puncte slabe cât și puncte tari cunoscute și îmbunătățite. Alte efecte pot fi valorizarea de sine, lărgirea potențialului, evitarea relațiilor și comportamentelor distructive sau chiar luarea de decizii în conformitate cu propriile valori și credințe, fără a fi influențați de cei din jur.
În opoziție se află efectele unei stime de sine scăzute, care pot include limitarea potențialului – prin faptul că individul nu crede că este suficient de valoros sau capabil să evolueze, refugierea în droguri sau alcool, pierderea interesului față de activități care înainte îi făceau plăcere, creșterea potențialului de tulburări mentale cum ar fi depresia, intrarea în relații abuzive, supunerea în față grupului, conformism și altele.
Printre caracteristicile unui nivel scăzut al stimei de sine se numără teama de schimbare și nesiguranță, teama de a-și asuma riscuri chiar dacă acestea sunt necesare în viață, tendința de a crede că ceilalți gândesc negativ despre sine, tendința de a vedea lucrurile în alb și negru, rigiditate care duce la ignoranță, intoleranță și sentimente de nefericire, auto-depreciere, suspiciozitate, dezamăgire, gelozie în relații, sentimente de insatisfacție, indiferent de succesul obținut, incapacitatea de a primi complimente și punerea la îndoială a sincerității celor care le oferă, precum și implicarea în relații care nu sunt potrivite.
În științele comportamentale, stima de sine este înțeleasă ca rezultatul evaluărilor pe care o persoană le face despre sine și care corespunde perceperii propriei persoane ca fiind valoroasă sau nevaloroasă. (Baumeister, 1998)
S. Coopersmith definește stima de sine ca fiind un ansamblu de opinii și atitudini pe care indivizii umani le pun în joc, în cadrul raporturilor cu lumea exterioară. Încrederea în reușita personală, mobilizarea în vederea atingerii unor obiective, reacția în fața unui eșec, ameliorarea performanțelor prin valorificarea experiențelor anterioare sunt câteva exemple de atitudini, direct legate de stima de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine implică o dispoziție mentală care pregătește o persoană pentru a reacționa conform așteptărilor sale legate de succes, precum și în funcție de gradul de acceptare și de motivație personală.
Acesta sugerează că definirea conceptului de stimă de sine trebuie să pornească de la premisa evaluărilor relativ stabile, pe care o persoană le face cu privire la sine. Autorul citat susține că, spre mijlocul copilăriei, individul uman ajunge la o apreciere de sine care tinde să rămână relativ stabilă de-a lungul vieții. Deși aprecierile cu privire la sine pot suporta unele modificări, în funcție de anumite evenimente de viață sau de provocările cu care o persoană se confruntă, este de așteptat ca aceste aprecieri să revină la tonalitatea și la nivelul lor obișnuit, atunci când factorii de mediu și cei legați de funcționarea individului se reechilibrează. În al doilea rând, în definirea stimei de sine, trebuie să pornim de la premisa existenței unor variații interindividuale și intraindividuale, datorate experiențelor și rolurilor diferite pe care indivizii umani le pot avea, sexului, vârstei sau altor factori. Un individ tinde să își construiască aprecierea globală referitoare la valoarea propriei persoane probabil prin ponderarea aprecierilor legate de domenii mai specifice, în funcție de importanța pe care le-o acordă într-un mod subiectiv. S-a sugerat că imaginea și stima de sine pe care o persoană o are poate fi abordată atât cu privire la toate domeniile funcționării sale (stima de sine generală sau globală), cât și cu privire la anumite domenii, precum înfățișare, domeniul școlar/academic, domeniul profesional, relațiile interpersonale etc. (Coopersmith, 1967)
În al treilea rând, în definirea și evaluarea stimei de sine, trebuie să ținem cont de noțiunea de autoevaluare (engl. self-evaluation) care trimite către un ansamblu de procese, valori și norme personale, prin care un individ emite judecăți cu privire la meritele personale. Autoevaluările pe care un individ le face reflectă, de fapt, atitudinea pe care acesta o are față de sine. Atitudinile față de propria persoană pot fi conștiente sau inconștiente, globale sau mai specifice, implicând anumite conotații afective pozitive sau negative și fiind intim legate de anumite procese cognitive și motivaționale.
În cartea sa, „Motivația umană” , scrisă în 1987, A. Mucchielli scria că „atitudinea față de sine sau stima de sine este o atitudine fundamentală. Este cea care conferă un sens […] tuturor acțiunilor întreprinse. Dacă trebuie să definim motivația, putem spune că stima de sine este o componentă principală a acesteia.” (Mucchielli, 1987)
Din punct de vedere al evoluției stimei de sine în timp, dovezile susțin următoarele trei concluzii. În primul rând, stima de sine tinde să crească începând din adolescență până la jumătatea maturității. Aceasta atinge un punct maxim la vârsta de 50-60 de ani, iar apoi tinde să descrească într-un ritm accelerat, odată cu vârsta înaintată. Mai mult, nu s-au observat diferențe în traiectoria parcursă de variabila stimă de sine de-a lungul adolescenței până la bătrânețe.
În al doilea rând, s-a observat că stima de sine este o trăsătură relativ stabilă. Există o probabilitate crescută ca indivizii cu stimă de sine relativ înaltă sau relativ scăzută la un anumit punct al vieții lor să obțină același scor pe scalele stimei de sine chiar și la o distanță de decenii.
În al treilea rând, s-a constatat că stima de sine reprezintă un predictor al succesului și al stării de bine în domenii precum cel relațional, al muncii și al sănătății fizice și mintale. (Orth, Robins, 2014)
Numeroase studii prospective au scos în evidență stima de sine scăzută ca un factor de risc și stima de sine pozitivă ca un factor de protecție.
Studii din ultimii 15 ani au indicat faptul că stima de sine este un factor psihologic important care contribuie la sănătate și la calitatea vieții (Evans, D.R., 1997). Studii recente au arătat că starea de bine declarată de subiecți corelează cu o stimă de sine crescută (Zimmerman, S.L., 2000). Într-adevăr, în timp ce stima de sine scăzută duce la o proastă adaptare, stima de sine pozitivă, împreună cu standardele și aspirațiile interne par să contribuie la starea de bine.
Mai mult, numeroase studii au arătat că există legături între stima de sine și performanța academică, abilități cognitive mai crescute (Adams,M.J., 1996), și ulterior, la maturitate, la o mai mare satisfacție a muncii (Judge, T.A., et al., 2000).
Un studiu mai recent a arătat faptul că stima de sine pozitivă prezice starea de bine a individului și anumite efecte pozitive ale acestei stări de bine, în timp ce o stima de sine scăzută prezice depresia și anumite componente ale depresie cum ar fi lipsa de satisfacție, anorexia, anumite disfuncții etc. (Cheng, H., Furnham, A., 2000).
Un alt studiu, desfășurat de către Baumeister, Campbell, Krueger și Vohs, a investigat impactul stimei de sine asupra performanței, succesului interpersonal și fericirii. Concluziile studiului au arătat că deși nu există o legătură semnificativă între stima de sine înaltă și performanțele bune, există totuși o corelație între stima de sine înaltă și performanța școlară.
Totuși, eforturile de a crește stima de sine a tinerilor elevi nu a avut nici un impact în creșterea performanței academice, fiind uneori chiar contra-productivă.
S-a arătat că performanța la locul de muncă este uneori corelată cu stima de sine, deși corelațiile variază multiplu, iar direcția cauzalității încă nu a fost stabilită. Succesul ocupațional poate crește stima de sine mai repede decât reciproca. În contrast, stima de sine poate fi de ajutor doar în anumite contexte de muncă. Studiile de laborator au eșuat în a găsi o dovadă conform căreia stima de sine stă la baza unei bune performanțe în sarcini, cu excepția importantă că stima de sine crescută influențează în mod pozitiv persistența în urma unui eșec. (Baumeister et al., 2003)
Oamenii cu o stimă de sine crescută se declară mai plăcuți, mai atractivi, ca având relații mai bune și ca lăsând o mai bună impresie oamenilor cu care intra în contact, în contrast cu cei cu stimă de sine scăzută. Totuși, cercetările obiective infirmă majoritatea acestor credințe și nu există dovezi în acest sens. De pildă, narcisiștii sunt fermecători inițial, însă tind să îi îndepărteze pe ceilalți ulterior. Mai mult, stima de sine nu s-a dovedit a prezice calitatea și durata relațiilor interpersonale.
Un nivel crescut al stimei de sine determină mai mulți oameni să se deschidă și să vorbească în cadrul grupurilor de suport, dar și să critice abordarea grupului dacă este cazul.
În ceea ce privește capacitățile de leadership, se pare că acesta nu derivă în mod direct din stima de sine, însă aceasta poate avea efecte indirecte. Diferit de oamenii cu stimă de sine scăzută, cei cu stimă de sine crescută manifestă mai puternic favoritism în cadrul grupurilor, ceea ce poate conduce la creșterea prejudecăților și a discriminării.
În raport cu violența, nu s-a găsit o legătură cauzală directă. Cu toate acestea, narcisismul conduce la o agresivitate crescută, în raport cu un sentiment de onoare rănită sau orgoliu. O stimă de sine scăzută poate contribui la exprimarea agresivă și la delincvență, deși unele studii au arătat că nu există efecte ale stimei de sine sau acestea dispar când alte variabile sunt controlate.
În contrast cu cele de mai sus, stima de sine s-a dovedit a fi puternic corelată cu fericirea. Deși cercetările nu au stabilit existența unei legături cauzale clare, cercetătorii sunt tentați să creadă că stima de sine înaltă duce la un grad crescut de fericire, în timp ce un nivel scăzut al stimei de sine este foarte probabil să conducă la depresie în unele circumstanțe. Unele studii susțin ipoteza amortizorului, conform căreia stima de sine crescută atenuează efectele stresului. Alte studii au ajuns la o concluzie total opusă, indicând faptul că efectele negative ale unei stime de sine scăzute sunt resimțite mai tare în momente bune. Totuși, cercetătorii spun că stima de sine mai crescută duce la efecte mai pozitive, indiferent de stres sau alte circumstanțe.
Cu toate acestea, o stimă de sine crescută nu previne copiii sau adolescenții de la a fuma, a bea, a consuma droguri sau a se angaja în contacte sexuale la vârste precoce. Ba din contră, acest lucru poate încuraja experimentarea, ceea ce poate crește activitatea sexuală precoce, sau consumul de băuturi alcoolice. Un alt efect al stimei de sine crescute este nivelul scăzut al tulburării alimentare bulimice la fete.
Per total, efectele stimei de sine crescute se încadrează în două categorii: sentiment crescut de inițiativă și emoții pozitive, plăcute. Studiile nu au arătat eficiența programelor școlare sau a intervențiilor terapeutice de creștere a stimei de sine. (Baumeister et al., 2003)
Poziția socio-economică are de asemenea un impact crescut asupra dezvoltării stimei de sine, în special în timpul etapei foarte importante a adolescenței. În această perioadă, stima de sine a tinerilor suferă schimbări importante și este influențată nu doar de statutul economic și de trăsăturile personale, cât și de alți determinanți intrapersonali, interpersonali și socio-culturali.
Unul dintre factorii importanți care contribuie la construirea stimei de sine îl reprezintă și vârsta. Adolescența, de pildă, este dovedită a fi de o importanță majoră în determinarea nivelului stimei de sine al viitorilor adulți.
Adolescența este o perioadă de tranziție de la copilărie la maturitate, și reprezintă un moment critic pentru dezvoltarea pe termen lung a percepțiilor, credințelor, valorilor și comportamentelor. Din acest motiv, este importantă dezvoltarea stimei de sine și a abilități de a avea grijă de sine înainte de intrarea la maturitate. Acest lucru este confirmat de studiile lui Erikson (Kemph, P., 1969), care a conceptualizat natura evolutivă, dinamică, a stimei de sine, în teoria sa cu privire la stagiile dezvoltării psihosociale la copii, adolescenți și adulți. Conform acestuia, indivizii sunt ocupați cu stima de sine și conceptul de sine atât timp cât procesul cristalizării identității există. Dacă acest proces nu se manifestă cu succes, individul rămâne confuz, fără a ști cine este. Astfel, problema unei identități neclare, difuze, și stima de sine scăzută pot fi cauza multiplelor tulburări mintale și ale societății. (Marcia et al., 1993).
Dezvoltarea stimei de sine pe parcursul adolescenței depinde de o serie de factori individuali și sociali. Aprobarea și susținerea, în special din partea părinților și a anturajului, precum și competențele auto-percepute în domenii importante reprezintă determinanți ai stimei de sine. Atașamentul și susținerea necondiționată din partea părinților este critică în fazele dezvoltării sinelui. Familia oferă în mod special cadrul necesar dezvoltării și creării simțului inițial de sine, ca fiind un mediu primar important în viața tânărului. Studiile au arătat că există o relație pozitivă între relațiile familiale de tip suportiv și stima de sine. Pe de altă parte, o lipsă a susținerii sau un mediu familial disfuncțional a fost descris ca fiind un factor ce contribuie la dezadaptare, probleme comportamentale și abuz de droguri. Mai mult, susținerea din partea anturajului și a altor persoane importante, cum ar fi profesorii, pot influența în mod pozitiv sau negativ dezvoltarea stimei de sine a unui individ.
Alte surse ale unei stime de sine negative sunt discrepanțele dintre diferitele aspecte ale sinelui, cum ar fi diferențele între sinele ideal și cel real, în special în domenii importante pentru individ. Cu cât este mai mare această discrepanță pe care tânărul o atribuie unei anumite zone de competențe și competența personală percepută de acesta, cu atât este mai scăzută stima de sine. De asemenea, pot exista și diferențe între valoarea sinelui în perspectiva proprie în contrast cu perspectiva altora. Acest lucru se poate datora unei lipse de aprobare și susținere din partea părinților și a anturajului. (Harter, S., 1999)
Efectele unei stime de sine scăzute pot fi multiple. Un scor mic al stimei de sine poate duce la diminuarea auto-aprecierii, crearea de atitudini auto-sabotoare, vulnerabilitate psihiatrică, probleme sociale și comportamente de risc.
Cercetările au demonstrat faptul că stima de sine este o variabilă psihologică implicată în abuzul de substanțe, comportamentele delincvente, tulburare depresivă, furie, ostilitate și comportamentul agresiv, aprecierea satisfacției de viață în raport cu calitatea vieții, evaluarea intimității și a satisfacției în relațiile interpersonale, reactivitatea la evenimente, etc.
Studiile au ajuns la formarea a trei clustere în ceea ce privește efectele stimei de sine negative. În prima categorie sunt incluse tulburările mintale, cum ar fi depresia, tulburările alimentare sau anxietatea. Al doilea cluster face referire la efectele sociale, iar aici sunt incluse comportamentul agresiv, violența și excluderea educațională. Cel de-al treilea cluster se referă la comportamente riscante cum ar fi consumul de droguri și relațiile sexuale de risc.
Din punct de vedere al tulburărilor mintale, conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM IV), percepțiile despre sine negative sau instabile sunt o componentă valoroasă în criteriile de diagnostic ale tulburărilor depresive majore, a episoadelor maniacale și hipomaniacale, tulburări distimice, tulburări disociative, anorexie nervoasă, bulimie nervoasă și tulburări de personalitate cum ar fi tulburarea borderline, narcisică și comportamentul evitant.
Stima de sine scăzută este de asemenea un factor de risc care duce la comportamente dezadaptative. Indivizii cărora le lipsește încrederea în sine devin incapabili să gestioneze problemele cotidiene, acest lucru ducând la deteriorarea stării de bine fizică și mintală.
Deși stima de sine scăzută este frecvent asociată cu depresia, s-a descoperit existența unei relații cu alte tulburări, cum ar fi anxietatea și tulburările de alimentație. Rezultatele indică faptul că stima de sine este invers corelată cu anxietatea și alți factori de distress fizic și psihic. Spre exemplu, Ginsburg, în 1998, a observat niveluri scăzute ale stimei de sine la copiii cu anxietate socială. Stima de sine s-a arătat ca fiind o funcție psihologică fundamentală în reducerea anxietății, aceasta fiind un instrument defensiv de evitare a fricilor umane. Acest mecanism de apărare a devenit evident în urma cercetărilor desfășurate cu copii de școală generală. Mai mult, studiile au arătat că creșterea stimei de sine la adulți reduce anxietatea manifestată de aceștia (Solomon, S. 2000).
Un alt efect al unei stime de sine scăzute îl reprezintă potențialul de delincvență al subiecților. În vreme ce cauzele unor comportamente deviante pot fi complexe și multiple, mulți cercetători au descoperit în studiile lor faptul că stima de sine este un factor critic în prevenția, reabilitarea și schimbarea comportamentală.
Studiile recente confirmă faptul că stima de sine crescută este asociată în mod semnificativ cu un grad mai mic de violență, în timp ce o lipsă a stimei de sine crește semnificativ riscul de violență și apartenență la grupuri violente. (Fleming et al., 1999)
Adolescenții cu stimă de sine scăzută s-au descoperit a fi mai vulnerabili în fața comportamentelor delincvente. Un aspect interesant este faptul că delincvența a fost de asemenea corelată pozitiv cu o stimă de sine mărită, exagerată, a acestor tineri, în urma comiterii unor acte delincvente. Mai mult, implicarea în comportamente deviante împreună cu un anturaj ce manifestă acest gen de comportamente poate contribui la creșterea stimei de sine a tinerilor, precum și la creșterea sentimentului de apartenență. (Schoen, 1999) S-a dovedit că indivizii cu niveluri extrem de crescute ale stimei de sine și narcisism manifestă tendințe ridicate de exprimare a furiei și agresivității. (Baumeister et al. , 2000).
Comportamentul deviant se poate observa și în cazul abandonului școlar, care reflectă tendințe de rebeliune și comportamente antisociale, ce rezultă dintr-o difuziune a identității, sau a unui statut de identitate la care tinerii ajung sau nu. De pildă, stima de sine pozitivă poate contribui la funcționarea potrivită pe parcursul copilăriei și al adolescenței, în timp ce stima de sine scăzută poate duce la probleme în sfera funcționalității sociale și la abandon școlar. Consecința socială a acestui tip de comportamente poate fi corectată prin programe de prevenire și reducere a abandonului școlar prin intermediul creșterii nivelului stimei de sine. (Muha,D.G., 1991)
Rolul critic al stimei de sine în timpul anilor de școală se reflectă și în alte studii cu privire la tulburările alimentare. În această etapă a vieții, identitatea se întrepătrunde cu greutatea, forma corpului și comportamentul alimentar. Astfel, un nivel scăzut al stimei de sine poate reprezenta un factor de risc în apariția tulburărilor alimentare în cazul tinerelor eleve adolescente. Mai mult, un asemenea nivel al stimei de sine poate previziona și rezultatele slabe ale tratamentelor în cazul acestor tulburări și din acest motiv s-au dezvoltat o multitudine de programe ce promovează stima de sine, în vederea prevenirii tulburărilor de acest gen.
Literatura de specialitate sugerează că stima de sine scăzută este legată de tendințele depresive, tulburările depresive, tendințe suicidale și tentative de suicid (Rice, K.G., 1998). S-a descoperit astfel că un nivel scăzut al stimei de sine observat în timpul copilăriei, al adolescenței și al primei tinereți reprezintă un predictor de bază în apariția depresiei.
Totuși, alte studii au observat că tulburările depresive pot fi previzionate de o interacțiune între nivelul de stres și nivelul scăzut al stimei de sine, și nu la fel de mult doar de contribuția stimei de sine.
În ceea ce privește comportamentele de risc, impactul stimei de sine este de asemenea remarcat. Nu doar că există o probabilitate crescută ca tinerii cu stimă de sine scăzută să manifeste comportamente de risc, dar acest lucru se poate reflecta și în probleme fizice.
Există dovezi care susțin faptul că un nivel înalt al stimei de sine poate duce la comportamente care protejează individul de contactarea virusului HIV, în vreme ce nivelurile opuse, contribuie la creșterea vulnerabilității față de contactarea acestui virus. Riscurile cresc în cazul persoanelor cu stimă de sine scăzută, al căror comportament reflectă eforturi de a fi acceptate de către ceilalți.
În ceea ce privește consumul de substanțe, nivelurile scăzute ale stimei de sine sunt una dintre caracteristicile personalității adictive. În mod paradoxal însă, când tinerii încep a consuma alcool sau droguri, acest lucru le va crește stima de sine. Aceștia devin mai puțin preocupați cu privire la ce gândesc ceilalți despre ei și încep să se bazeze pe substanțe pentru a putea face față vieții.
În cadrul grupurilor de Alcoolici Anonimi, este menționată sintagma „alcoolul mi-a dat aripi, dar mi-a răpit cerul”, ceea ce face referire la sentimentul de euforie pe care consumatorii îl resimt în momentul în care consumă alcool, dar și la sentimentul de culpabilitate, de stimă de sine scăzută, de neîncredere și de a fi captiv în adicție.
În ceea ce îi privește pe tineri, cei cu o stimă de sine scăzută sunt mult mai predispuși să consume și să abuzeze de alcool și droguri. Aceștia sunt mai predispuși să cedeze presiunii grupului, în momentul în care prietenii lor încep să experimenteze aceste substanțe. Mai mult, ideea de a evada din realitate cu ajutorul consumului le va părea mult mai atractivă, deoarece acest lucru înseamnă o îndepărtare de realitate, de cine sunt cu adevărat și de o imagine negativa asupra propriei persoane. Indivizii care consumă substanțe la vârste mici prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta adicții de-a lungul timpului.
Un studiu desfășurat de Rouse în 1998, a arătat că stima de sine crescută, sau pozitivă, este considerată ca fiind un factor de protecție împotriva consumului și abuzului de substanțe. Acest lucru s-a observat și comparând nivelurile de reziliență ale adolescenților cu stimă de sine crescută cu cei non-rezilienți, care tindeau să cedeze presiunii grupului și să inițieze comportamente de risc (Rouse,A., 1998).
Carvajar și colegii săi au arătat de asemenea faptul că adolescenții cu o stimă de sine pozitivă este mai puțin probabil să consume alcool sau droguri, în timp ce alții, cu un nivel al stimei de sine mai scăzut, prezintă un risc mai mare de consum de tutun și abuz de alcool și droguri. Tot acesta a arătat că optimismul, speranța și stima de sine pozitivă sunt determinanți ai evitării abuzului de substanțe de către adolescenți, prin perceperea corectă a regulilor și auto-control comportamental (Carvajal, S.C. , 1998).
Pentru a concluziona acest subcapitol, stima de sine poate funcționa atât ca determinant dar și ca un efect al comportamentelor sănătoase. Stima de sine scăzută poate determina comportamente de adaptare slabe sau poate genera comportamente de risc, care să crească probabilitatea anumitor boli, atât fizice cât și mintale. Pe de altă parte, prezenta mecanismelor dezadaptative și a unei sănătăți precare pot contribui la întărirea stimei de sine negative.
Studiile din domeniu au arătat efecte pozitive ale stimei de sine, ce pot fi asociate cu starea de bine mintală, fericirea, adaptabilitatea, succesul, rezultatele academice și satisfacția în muncă. Mai mult, efectele negative ale unui nivel scăzut al stimei de sine se poate traduce în tulburare depresivă, anxietate, tulburări alimentare, delincvență, abandon școlar și comportamente de risc. Totuși, unele dintre studii subliniază legătura dintre comportamentele delincvente, de exemplu, și un nivel crescut al stimei de sine, ca o întărire a propriei identități.
Stima de sine reprezintă un factor de risc dar și de protecție când vine vorba despre efectele sociale. Altfel spus, stima de sine crescută poate reprezenta o componentă cheie în adaptarea socială și dezvoltarea benefică a unor relații suportive pe termen lung, care contribuie la formarea identității tânărului.
De asemenea, stima de sine pozitivă este asociată cu comportamente non-agresive, în vreme ce stima de sine expandată sau scăzută sunt ambele asociate cu dezvoltarea unor simptome agresive.
Date fiind dovezile din ce în ce mai multe în ceea ce privește stima de sine și consecințele acesteia asupra lumii înconjurătoare, subiectul stimei de sine este unul important și semnificativ pentru societate.
Tendințele depresive
Tulburarea depresivă face parte din categoria tulburărilor de dispoziție. Dispoziția se definește ca „un ton emoțional pervaziv, ce influențează profund punctul de vedere și percepția despre sine, a altora și a mediului în general” (Sadock, B.J, 2015). În cazul acestor tulburări, pacienții simt dispoziții anormal crescute sau scăzute, alături de o multitudine de simptome care afectează domeniile de funcționare, incluzând tulburări ale somnului, ale poftei de mâncare, ale libidoului și ale energiei.
În categoria tulburărilor de dispoziție sunt incluse episodul depresiv major, tulburarea depresivă majoră, tulburările bipolare (I și II), tulburarea distimică, tulburarea ciclotimică, tulburări ale dispoziției generate de alte probleme medicale, tulburarea dispoziției indusă de substanțe și tulburări depresive și bipolare nespecificate în alte categorii.
Depresia, denumită în literatura de specialitate tulburare depresivă majoră, este rezultatul unei interacțiuni de factori sociali, psihologici și biologici, la care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte etc.
Conform manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ed. a IV-a (DSM IV, 2000), tulburarea depresivă majoră se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade depresive majore, adică, cel puțin 2 săptămâni de dispoziție depresivă sau de pierdere a interesului, acompaniată de cel puțin patru simptome suplimentare de depresie. Simptomele caracteristice ale acestei tulburări sunt prezentate mai jos în acest subcapitol.
Tulburarea distimică se caracterizează prin cel puțin 2 ani de dispoziție depresivă mai multe zile da decât nu, acompaniată de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major. Aceasta este cunoscută și ca nevroză depresivă, fiind mai puțin severă decât tulburarea depresivă majoră. Aceasta apare mai frecvent la femei decât la bărbați, și mai frecvent la persoanele cu antecedente de expunere îndelungată la stres sau pierderi bruște. Debutul acestei tulburări se situează în jurul vârstei de 20 de ani, până la 35 de ani. Factorul genetic este important, simptomele manifestându-se mai frecvent la rudele de gradul I ale pacienților cu tulburare depresivă majoră.
Tulburarea distimică este mai puțin severă decât tulburarea depresivă majoră și coexistă cu alte tulburări cum ar fi consumul și abuzul de substanțe, tulburările de personalitate, tulburarea obsesiv-compulsivă. Simptomele tind să se accentueze în cea de-a doua parte a zilei și includ apetitul scăzut sau hiperfagia, tulburări de somn, astenie, oboseală, stimă de sine scăzută, tulburări de concentrare sau dificultăți în luarea deciziilor.
De asemenea, există ceea ce în literatura de specialitate se numește dublă depresie, care denumește dezvoltarea unei tulburări depresive majore care se adaugă simptomelor unui pacient deja distimic. Incidența cazurilor de dublă depresie este de 10-15% dintre cazurile de distimie.
Tulburarea depresivă fără altă specificație este inclusă pentru codificarea tulburărilor cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă sau tulburarea de adaptare cu dispoziție anxioasă și depresivă, sau simptome depresive despre care există informații inadecvate sau contradictorii (DSM IV, 2000).
Există de asemenea depresia cu debut post-partum, care se referă la o depresie severă, care începe în decursul a 4 săptămâni de la naștere. Simptomele cuprind insomnie, labilitate și oboseală, ajungând până la suicid. Pot fi prezente idei de omucidere (mama care se gândește să-și omoare copilul) sau idei delirante legate de nou-născut. Apare de cele mai multe ori la femeile cu tulburare dispozițională sau cu o altă afecțiune preexistentă.
În psihopatologie, depresia se poate întâlni ca simptom, sindrom sau tulburare. Aceasta din urmă, așa cum reiese și din cele de mai sus, este cea mai frecventă formă întâlnită.
Tulburarea depresivă majoră nu are întotdeauna o semnificație patologică, deoarece tristețea poate apărea în viața oricărui om, ca fiind o trăire normală. Toți oamenii experimentează, de-a lungul timpului, simptome ușoare sau medii de depresie. Aceste sentimente pot apărea ca o reacție naturală la evenimente adverse ale vieții, cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau pierderea unui loc de muncă. Acestea pot dura de la câteva zile până la câteva săptămâni. (Nezu, Ronan, Meadows și McClure, 2000)
Cu toate acestea, spre deosebire de tristețe, depresia reprezintă un concept mai larg, referindu-se la o scădere a tonusului psihic (Sîrbu, 1979). Atunci când simptomele depresive devin mai puternice, mai severe, sau durează mai mult de câteva zile sau săptămâni, aceste simptome pot fi încadrate în categoria unei tulburări sau a unui sindrom.
Depresia clinică este o tulburare diferită de stările de tristețe care survin uneori în viața fiecăruia dintre noi. Conform Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ed. a IV-a (2000), persoanele afectate de depresie clinică se simt triste și fără speranță săptămâni de-a rândul. De cele mai multe ori, acestea își pierd interesul în lucrurile care înainte le făceau plăcere și au probleme cu somnul și alimentația. Totodată, le vine greu să depună efortul de a găsi soluții la problemele pe care le au, iar uneori nu se pot concentra suficient nici măcar pentru activitățile cotidiene. De regulă, persoanele deprimate petrec multe ore gândindu-se la sinucidere, moarte sau la faptul că le-ar fi mai bine dacă nu ar mai exista. Aceste simptome sunt asemănătoare cu cele întâlnite la persoanele care trec prin situații de doliu, însă în cazul depresiei clinice fie lipsesc evenimentele de pierdere, fie manifestările durează cu mult mai mult decât ar fi normal în astfel de situații. Manifestările menționate produc dificultăți majore de adaptare, tulburarea depresivă majoră constituind și una dintre cauzele importante de deces, în asociere cu ideația suicidară.
Criteriile de diagnostic ale depresiei cuprind simptome precum dispoziția depresivă, sentimentul subiectiv de tristețe, de a i se fi „scufundat corăbiile”, sau de „inimă albastră” pentru o perioadă prelungită de timp, incapacitatea de a simți plăcere, retragerea socială, lipsa motivației, toleranță la frustrare redusă, semne vegetative precum pierderea libidoului, scăderea sau creșterea în greutate, un nivel scăzut al energiei, fatigabilitate, insomnie, variații diurne ale dispoziției, inhibiție sau agitație psihomotorie, contact ocular deficitar, plâns spontan, deprimare, neatenție față de aspectul personal, dispoziție tristă, frustrată, deprimată, iritată, vorbire monosilabică, voce slabă, ideație suicidară, sentimente de vinovăție, indecizie, dificultăți de concentrare, acuze de memorie (Sadock și Sadock, 2015).
Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale (DSM), ediția a 4-a prezintă următoarele criterii de diagnosticare a unui episod depresiv major: dispoziția depresivă în cea mai mare parte a zilei, pierderea sau diminuarea plăcerii și a interesului față de activități care înainte erau preferate, pierdere semnificativă în greutate fără a ține un regim de slăbire, sau creșterea în greutate, insomnie sau hipersomnie în fiecare zi, agitație sau inhibiție psihomotorie, oboseală sau pierderea energiei, sentimente de devalorizare sau vinovăție excesivă sau inadecvată, capacitate de gândire, concentrare diminuate sau indecizie, idei recurente de moarte, ideație suicidară sau tentativă de suicid.
Pe lângă aceste simptome, există așa numita depresie mascată, în care dispoziția depresivă și nivelul scăzut de energie nu există ca simptome. În schimb, în cazul depresiei mascate, se întâlnesc simptome somatice precum durerile lombare, dureri epigastrice, dureri cervicale, cefalee, tulburări genito-urinare, cardiace, acuze ortopedice, dureri lombare sau arsuri în diverse părți ale corpului (Sadock, 2015). Un alt mod de manifestare a depresiei mascate este prin intermediul unor tulburări de comportament, cum ar fi cele de comportament alimentar (episoade anorexice, bulimice), consumul de substanțe, abuzul de alcool sau alte dependențe. În ciuda manifestărilor somatice enunțate, individul refuză să afirme că este deprimat, arătând simptome de comportamente înclinate spre dependență, cum ar fi dependența de substanțe, amintită mai sus, cea de jocuri pe calculator sau de noroc, dependența de sex sau dimpotrivă, scăderea libidoului, sau dependența de muncă, workaholism.
Există, de asemenea, ceea ce se numește tulburare depresivă cu pattern sezonier. Aceasta denumește o stare de depresie care apare la momentele de scurtare a zilei și a duratei de lumină, respectiv pe parcursul toamnei și al iernii. Simptomele acesteia, cum ar fi hipersomnia, lentoarea psihomotorie, dispar odată cu venirea primăverii și este legată de metabolismul anormal al melatoninei.
Spre deosebire de simptomele tristeții normale, simptomele tulburării depresive majore sunt persistente, independentă de factorii externi precum și de controlul pacientului.
Unul dintre indicii de bază ai tulburării depresive este lipsa interesului sau a plăcerii față de activități care îi făceau plăcere subiectului anterior. Mai mult, interesul față de diferite aspecte ale vieții este diminuat, dacă nu chiar eliminat. Astfel, profesia, familia, pasiunile și alte domenii care înainte erau interesante și plăcute pentru individ, devin lipsite de interes. Acesta devine lipsit de speranță, pesimist, manifestând o tendință de a se izola de cei din jur, acest lucru ducând implicit la o capacitate de comunicare scăzută. Dispoziția generală este una deprimată, iritată, frustrată și tristă.
Din punct de vedere cognitiv, se remarcă o depreciere a atenției, marcată de dificultatea de a se concentra asupra activităților pe care le desfășoară individul, acesta dobândind un sentiment de ineficiență. Pacientului îi este ușor distrasă atenția, uneori există o aparentă dezorientare, iar în unele cazuri mai severe, poate fi alterată gândirea abstractă.
În ceea ce privește memoria, aceasta este de asemenea afectată, capacitatea de fixare a informațiilor scăzând. Cu toate acestea, în cazul persoanelor care suferă de tulburare depresivă majoră se remarcă un paradox din punct de vedere al accesării informațiilor din trecut. De pildă, deși aceste persoane declară o incapacitate de a-și aminti evenimente pozitive, favorabile, plăcute, sau realizări, capacitatea de a-și aminti evenimente neplăcute sau acuze ale altor persoane este foarte mare.
Ca limbaj verbal și corporal și aspect fizic, persoanele ce manifestă simptome de depresie au un tonus scăzut, o trăsături ale feței căzute, umeri coborâți, lipsa de energie și mișcări lente. În unele cazuri de depresie severă, aspectul fizic este neîngrijit, o neatenție generală față de aspectul personal. Exprimarea verbală este încetinită, cu o spontaneitate redusă sau absentă, comunicarea ideilor se face cu greutate, într-un ritm monoton, cu un lexic slab dezvoltat, subiectul comunicării fiind acuzele actuale, evenimentele adverse din trecut sau pe fatalitatea viitorului. Vocea este slabă, monotonă, lipsită de putere, cu pauze lungi și monosilabică. Contactul vizual este deficitar, sunt prezente accese de plâns spontane.
Alături de aceste simptome regăsim, așa cum a fost prezentat și mai sus conform criteriilor DSM IV, modificările de apetit și cele de somn. Cu alte cuvine, pacientul depresiv poate manifesta o lipsă a poftei de mâncare rezultată cu scăderea în greutate, sau din contră, o poftă de mâncare accentuată, completată de ideea că mâncând se umple un gol interior, acest lucru ducând la o creștere în greutate. Aceste modificări alimentare pot contribui la amplificarea simptomelor depresive, prin amplificarea auto-judecății și a deprecierii imaginii de sine.
Elementele atipice ale tulburării depresive majore includ creșterea în greutate și hipersomnia, contrar simptomelor tradiționale de scădere în greutate și insomnie.
De asemenea, în ceea ce privește somnul, sunt prezente insomniile, sub forma incapacității de menține un somn continuu, fără întreruperi pe durata nopții, sub forma întârzierii adormirii, sau lipsa acesteia, dar și hipersomniile. Prezența insomniei contribuie la amplificarea simptomelor depresiei, întocmai prin scăderea lipsei de energiei și creșterea senzației de oboseală, ceea ce îndeamnă la evitarea contactelor sociale și la auto-izolare. Persoanele care suferă de această tulburare deseori declară tendința de a dormi foarte mult în timpul zilei, fără a se putea odihni pe parcursul nopții.
Printre ideile enunțate de persoanele cu tulburare depresivă majoră se regăsește discursul auto-devalorizant și auto-sabotor, conturarea unei imagini de sine depreciate, fără valoare, ideea de neputință în fața evenimentelor externe, ideea de vinovăție, dar și ideile suicidare. Ideația suicidară afectează 60% dintre pacienții depresivi, iar 15% dintre aceștia au tentative de suicid. Sunt prezente ruminații obsesive, sentimente atotcuprinzătoare de lipsă de speranță, de lipsă de valoare, de vinovăție, preocupări somatice și indecizie.
Aceste idei pot fi de intensitate crescută și se pot manifesta în comportamente auto-distructive sau chiar în tentative de suicid, așa cum este cazul curentului emo, un curent apărut în urmă cu câțiva ani, încurajat de apariția unei serii de artiști punk-rock care promovează starea de emotivitate, sensibilitate, angoasă sau chiar depresie prin intermediul muzicii produse. Acești tineri se identifică cu acest gen muzical și recurg la gesturi auto-mutilante sau suicidare.
Ca elemente de specificitate ale vârstei, tulburarea depresivă majoră se poate prezenta diferit în copilărie, adolescență și în perioada bătrâneții de pildă, iar ca factor diferențiator genul, aceasta este prezentă mai des la femei decât la bărbați. La bărbați, incidența este mai mare în rândul celor peste 40 de ani, în special în rândul consumatorilor de substanțe și alcool.
Cronicitatea tulburării este dată de manifestarea simptomelor cel puțin 2 ani, fără a exista un răspuns satisfăcător la medicație. Aproximativ 10-15% dintre cazurile de tulburare majoră depresivă sunt cazuri cronice. Există și este de mare importanță în diagnostic factorul genetic.
Liga Română de Sănătate Mintală a realizat pentru prima dată în România un studiu legat de frecvența depresiei la noi în țară. Cercetarea s-a realizat pe un eșantion de cca 2.400 de persoane. În urma acestui studiu, s-a observat că prevalența episodului depresiv major la momentul examinării a fost de aproximativ 9%, iar pe durata întregii vieți de 21%, spre deosebire de diabet, care are o prevalență de 8,4% în rândul populației adulte. De asemenea depresia este de două ori mai frecventă în rândul femeilor decât în cel al bărbaților.
Organizația Mondială a Sănătății aproximează un număr de 350 de milioane de persoane de toate vârstele afectate de depresie, aceasta fiind una dintre bolile cu mare impact asupra sănătății globale. Dintre cei afectați, la nivel mondial, anual se estimează 1 milion de cazuri de suicid, iar pentru fiecare persoană care comite un suicid, alte 20 sau mai multe au tentative de suicid.
Conform datelor Eurostat, în anul 2011, România a înregistrat 59.153 cazuri de depresie cronică, comparativ cu 4.272.706 cazuri înregistrate în întreaga Europa, cu Marea Britanie situându-se pe primul loc (1.080.025 cazuri), Franța pe locul al doilea (635.883 cazuri) și Germania pe cel de-al treilea, cu 590.574 cazuri. Pe ultimele locuri în clasament se află țări precum Cipru, 2.545 cazuri, Malta 4.889 cazuri și Islanda cu 5.566 cazuri de depresie cronică.
Tabel 2.1. Repartiția numărului de cazuri de depresie cronică în funcție de țara de proveniență.
Sursa: Prelucrare după datele Eurostat
Specific tinerilor le este abuzul de substanțe, comportamentul antisocial, chiulul, dificultățile școlare, promiscuitatea, sensibilitatea crescută față de respingere și igiena precară. Simptomele sunt similare cu cele ale adulților. Printre acestea se numără pierderea interesului și a plăcerii față de școală dar și față de alte activități, lipsa energiei, tulburările de apetit și de somn, manifestate prin insomnie sau hipersomnie, ce pot determina oboseala din timpul zilei, sentimente de nefericire, eșec, inutilitate, precum și preocuparea excesivă față de propriul aspect, cu valențe negative și concentrarea pe disconfortul produs de mici semne și caracteristici faciale sau corporale. În unele cazuri, pot exista și halucinații sau iluzii auditive în conformitate cu starea de dispoziție.
Ca manifestări comportamentale, sunt prezente fuga de acasă sau fobiile școlare. Acestea, împreună cu cele amintite mai sus, reprezintă forme ale depresiei mascate la tineri. De asemenea, riscul de tentative suicidale este mai crescut decât în cazul adulților, datorită caracterului imprevizibil și rebel al tinerilor. Între 0.4 și 6.4% dintre adolescenți suferă de depresie majoră.
Mai jos se poate observa un grafic comparativ pe țări, ce prezintă rata suicidului la 100.000 de locuitori, pe grupa de vârstă 15 – 19 ani, în anul 2013, conform centralizării datelor de către Eurostat.
Fig.2.1: Rata suicidului / 100.000 locuitori, în 2013, grafic comparativ, grupa de vârstă 15-19 ani. Sursa: prelucrare după datele Eurostat
Tinerii, în special în perioada de adolescență, demonstrează o percepție augmentată a conflictelor. Aceștia devin conștienți de propria identitate, de propriile idei și convingeri, pe care și le exprimă în interacțiunile cu familia sau cu membrii anturajului, nu de puține ori într-o manieră agresivă. Suicidul reprezintă pentru ei o reacție augmentată la acest tip de conflicte, multe dintre cazuri rezultând în urma unei certe cu părinții, după un conflict cu legea sau după apariția unor probleme școlare. Pe de-o parte, motivele acestui gest sunt cele de răzvrătire, de răzbunare și de direcționare a furiei către propria persoană, pe de alta, anticiparea unei pedepse sau a umilinței ce poate apărea în urma unor situații.
Comportamentul suicidal este de așteptat să se repete în cazul în care evenimentele similare sunt mediatizate. Există un așa-numit efect de contagiune în cazurile de suicid, denotând contactul cu alte persoane cu idei sau tentative de suicid, chiar și prin intermediul mass media, care, putem spune, încurajează asemenea acte prin promovarea unor exemple „reușite”.
O bună parte dintre tinerii cu intenții suicidare manifestă comportamente de verbalizare a intenției, prin intermediului biletelor de adio, al mesajelor de pe rețelele de socializare, prin amenințări directe sau prin mesaje scrise. Aceste manifestări sunt de mare importanță în prevenția și reducerea cazurilor de suicid, deoarece categoria de vârstă până în 25 de ani prezintă un risc crescut de a pune în practică aceste amenințări decât subiecții din alte categorii.
Suicidul la copii și adolescenți a crescut ca incidență în ultimii ani, devenind a patra cauză de deces la copiii între 10 și 15 ani și a treia cauză la cei între 15-25 de ani. Tot Organizația Mondială a Sănătății menționează că depresia este printre primele cauze ale morților în rândul adolescenților, și că jumătate dintre tulburările mintale din tinerețe apar până la vârsta de 14 ani, însă majoritatea cazurilor sunt nedetectate și netratate la timp.
În imaginea de mai jos se poate observa reprezentarea grafică a ratei suicidului în anul 2013, grupa de vârstă 15 – 19 ani. Se remarcă prezența României în cea de-a doua categorie a ratei suicidului, aceasta situându-se undeva între 5.22% și 6.94%.
Fig.2.2. Rata suicidului / 100.000 locuitori, în 2013, reprezentare grafică, grupa de vârstă 15-19 ani.Sursa: Prelucrare după datele Eurostat
Vârsta reprezintă un factor de risc și de predispoziție în cazul tulburării depresive majore. Pe lângă acestea, ca factori de risc regăsim predispoziția genetică, condițiile de trai familial defavorizant, relațiile familiale lipsite de suport și supraveghere, abuzurile, eșecul școlar, accesul la arme sau la substanțe toxice cu efect letal și prezența unor alți factori stresanți. Există cazuri în care predispoziția tulburării psihice se îmbină cu un mediu psiho-social neadecvat, făcând tânărul să perceapă suicidul ca ultimă variantă de eliberare. Abuzul de substanțe este a altă cauză în cazul sinuciderilor. Mai mult de 50% din sinucideri sunt legate de consumul de alcool sau droguri, mai ales în cazul adolescenților, unde rata suicidului crește la 70%.
O cercetare desfășurată de către Olărescu și Veleanovici, cu privire la tulburările psihice, ca o consecință a abuzului și neglijării la copii, a arătat că „simptome caracteristice depresiei sunt întâlnite frecvent la copiii care au suferit o formă de abuz sau neglijare. Copiii prezintă dispoziție depresivă sau iritabilă cea mai mare parte a zilei, simptome precum agitația psihomotorie, scăderi ale energiei, fatigabilitate, sentimente de culpă, inutilitate sau disperare, stimă de sine scăzută, capacitate de concentrare scăzută sau dificultatea de a lua decizii, ideație suicidară sau chiar tentative de suicid. Simptome ale episodului depresiv major au fost identificate la 80 de copii, tulburarea fiind diagnosticată în 2 cazuri.” (Olărescu, V., Veleanovici, A., 2013)
Din punct de vedere al grupului de suport, există un risc crescut de manifestare a tulburării depresive majore în cazul în care persoana nu are un grup de suport social, un anturaj suportiv, este izolată de prieteni sau de restul familiei care i-ar putea veni în ajutor. De asemenea, un anturaj cu istoric și antecedente de consum de substanțe și comportamente deviante reprezintă un risc pentru persoana predispusă la depresie.
Biologic vorbind, s-a studiat impactul dereglărilor hormonale, cum ar fi cazul serotoninei, asupra instalării depresiei la tineri. În plus, stările de boală pot determina comportamentul depresiv pe o perioadă de câteva săptămâni sau chiar mai mult.
Ca trăsături de personalitate, se pot enumera introversia, dificultățile de adaptare la noi situații și la cerințele vieții, supunerea, ca factori emoționali predispozanți la tulburări depresive. De asemenea, se pot remarca mecanisme de apărare dezadaptative (automutilarea), imaginea și stima de sine negativă, dar și distorsiunile cognitive, în sensul dobândirii unui stil cognitiv de tip negativist.
Un studiu publicat în Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România, având un eșantion de 40 de elevi din clasele a XII-a, dintre care 42.5% băieți și 57.7% fete, cu o vârstă medie de 18.3 ani, a confirmat ipoteza conform căreia cognițiile iraționale poate genera depresia la adolescenți. Acest studiu s-a desfășurat prin repetarea unor propoziții raționale și iraționale, măsurându-se nivelul depresiei după desfășurarea experimentului. Ipoteza a fost confirmată, observându-se de asemenea că repetarea unor propoziții raționale o scade. (Dragnea et al., 2009)
Într-un studiu efectuat pe populație românească (Macavei, 2007) s-a încercat determinarea măsurii în care atitudinile disfuncționale, respectiv distorsiunile cognitive, se asociază cu anumite emoții specifice. Rezultatul studiului pune în evidență relația pozitivă dintre emoțiile negative disfuncționale, respectiv depresie, și distorsiunile cognitive. Mai mult, s-a remarcat că există corelații mai mari între credințele iraționale și depresie decât doar în raport cu emoțiile negative.
Factorii familiali sunt de asemenea de importanță crescută în apariția depresiei. Neglijența, abuzul, deprivarea afectivă, condițiile defavorabile din punct de vedere economic, lipsa de valorizare reprezintă elemente ce pot predispune la apariția unor stări de deprimare, apatie, lentoare și de inutilitate, și pot duce la tulburări depresive majore. Riscul apariției acestei tulburări este mai mare în cazul familiilor dezorganizate, conflictuale, cu un statut socio-economic scăzut, în care educația copiilor este inadecvată, inconsecventă sau rigidă, unde modelul de comunicare familial este sărac în emoții și informații, părinții neremarcând și neintuind trăirile tânărului și nevoile acestuia, familiilor în care părinții manifestă nepăsare și ignoră simptomele depresive și ideile suicidare ale tânărului precum și în cazul familiilor în care unul dintre părinți sau ambii au fost afectați de depresie, oferind modele cognitive negative și mecanisme de coping dezadaptative. Riscul de tentative suicidare crește în cazul tinerilor ai căror părinți trec printr-un divorț, în cazul decesului unuia dintre părinți sau a unei rude apropiate.
Pentru a întări acest lucru, amintesc studiul cu privire la particularitățile clinice și terapeutice ale depresiei la copil și analiza evoluției tulburării la copilul instituționalizat, publicat în Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România. Studiul a cuprins un eșantion de 75 copii și adolescenți cu vârste între 12 – 18 ani, împărțiți în 3 loturi (lot copii instituționalizați, lot martor – copii din școli, lot pacienți diagnosticați cu episod depresiv). Rezultatul studiului a arătat că incidența depresiei este de trei ori mai mare la copiii instituționalizați comparativ cu cei din populația generală. De asemenea, există dificultăți în inițierea tratamentului psihiatric, deoarece lipsește familia care să-și dea acordul și care să fie implicată în procesul terapeutic. Complianța la tratament este scăzută (Bohuș, Lupaș, 2008).
Pentru a sumariza acest capitol, multipli autori au făcut diferența între stările de tristețe normale în viața unei persoane și cele de tip depresiv. Depresia, care se poate manifesta în mai multe feluri, în funcție de durata și de severitatea simptomelor, se caracterizează prin simptome precum dispoziția deprimată sau iritabilă în cazul tinerilor, scăderea interesului și a plăcerii pentru activități preferate anterior, modificări ale comportamentului alimentar și ale greutății corpului, modificări ale comportamentului de somn, cu specificarea insomniilor sau a hipersomniilor, lentoarea psiho-motorie, capacitate de gândire și de concentrare diminuate, tipar de gândire de tip negativist, ideație suicidară și chiar tentativă de sinucidere.
În cazul tinerilor, riscul apariției depresiei este crescut, conform statisticilor la nivel global și european. Deși vârsta medie de manifestarea a tulburării depresive majore este de 40 de ani, se consideră atingerea unui vârf al acestei tulburări în perioada adolescenței.
Nu există studii care să menționeze diferențele în funcție de rasă. Totuși, există numeroase studii care specifică antecedentele familiale, abuzul de alcool, pierderea parentală înainte de vârsta de 13 ani, proveniența din grupuri socio-economice joase, nivelul de educație scăzut, cognițiile iraționale de tip negativist și implicarea părinților ca fiind factori de risc în declanșarea tulburării depresive majore în rândul tinerilor, precum și factori care să contribuie la accentuarea simptomelor, ducând până la tentative de suicid și chiar sinucideri.
Deoarece perioada vârstei de până în 25 de ani reprezintă o perioadă critică în declanșarea depresiei, alături de faptul că tendințele și simptomele depresive sunt corelate cu consumul de substanțe, este importantă acordarea unei atenții sporite tinerilor, în vederea prevenirii comportamentelor de risc și a instalării tulburării depresive majore.
Consumul de substanțe
Odată cu fenomenul globalizării și a intensificării comerțului la nivel global, consumul de substanțe a început să se dezvolte din ce în ce mai mult. Astfel, substanțe care nu erau accesibile anterior, au reușit să ajungă pe piața neagră a Europei și nu numai, fiind procurate de consumatori ai căror număr este în creștere, conform datelor centralizate de agențiile europene pentru controlul consumului de substanțe. Printre aceste substanțe se numeră tutunul, sub formă de țigări sau neprelucrat, alcoolul, canabisul, substanțele psihoactive din categoria etnobotanicelor, cocaina, heroina, extasy și alte substanțe.
Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA) menționează în raportul european privind drogurile, publicat în 2015, că „în contextul global, Europa constituie o piață importantă pentru droguri, fiind susținută atât de producția internă, cât și de drogurile traficate din alte regiuni. America Latină, vestul Asiei și nordul Africii reprezintă surse importante pentru drogurile care ajung în Europa, iar unele droguri și unii precursori de droguri tranzitează Europa în drum spre alte continente. Europa este, de asemenea, o regiune producătoare de canabis și droguri sintetice, canabisul fiind produs în special pentru consumul local, în timp ce unele droguri sintetice sunt produse pentru a fi exportate către alte zone ale lumii.”
„Drogul este definit ca orice substanță ilicită sau licită care, consumată fie din motive medicale, fie din alte motive, dă fenomene de dependență, adică necesită creșterea progresivă a dozei consumate și face foarte dificilă întreruperea acestui consum” (Rășcanu,R.,2001).
Totuși, consumul de substanțe nu este același lucru cu consumul de droguri. Deși cele din urmă sunt considerate substanțe ilicite, există și substanțe precum alcoolul sau nicotina, care, consumate, pot duce la intoxicații, dependențe, sau alte tulburări legate de substanțe. Mai mult, pacienții cu depresie, anxietate, tulburare de stres posttraumatic sau cu tulburări de personalitate se pot auto-trata („self medication”) cu substanțe prescrise sau neprescrise, dar care sunt accesibile.
Cu toate acestea, indivizii care consumă, abuzează sau au o dependență de substanțe sunt deseori dificil de evaluat și identificat, deoarece aceștia au tendința de a minimiza consumul, de a subestima cantitatea de substanță consumată, folosesc negarea și au tendința de a manipula, în încercarea de a-și normaliza consumul și de a-i face pe ceilalți să considere același lucru.
Tulburările legate de substanțe constituie o problemă de sănătate publică larg răspândită, cauzând dizabilități în multiple domenii de funcționare. 90% din populația lumii a consumat la un moment dat în viață alcool și 37% au folosit la un moment dat o substanță ilicită. Peste 15% din populația în vârstă de 18 ani din SUA au mari probleme cu consumul de substanțe, iar 25% dintre americani sunt fumători.
La nivel european, în anul 2008, Eurostat afișează un procent de 11,6% fumători cotidieni în România, dintre care 10.7% cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani. Comparativ, 16.5% din populația Estoniei consumă țigări zilnic, 16.1% din populația Letoniei și 16% în cazul Germaniei.
Consumul de țigări în rândul tinerilor până în 24 de ani, în anul 2008, este cel mai ridicat în cazul Germaniei, cu un procent de 22.5%, urmată de Ungaria, cu 21.3% și Estonia, cu 19.2%.
Tabel 2.2. Procentajul consumului de țigări, repartiție pe grupe de vârstă și pe țară
Sursa: Eurostat
Conform proiectul școlar european privind consumul de alcool și alte droguri (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs – ESPAD) din 2011, 54% dintre elevii participanți la studiu au declarat că au fumat cel puțin o dată în viața lor, iar 28% dintre ei au spus că au fumat țigări în ultimele 30 de zile. 2 procente dintre toți elevii au fumat cel puțin un pachet de țigări pe zi.
O prevalență crescută pentru consumul de țigări se remarcă în cazul țărilor precum Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Letonia, Monaco și Slovacia (aproximativ 40%), în timp ce la polul opus se situează Albania, Islanda, Muntenegru și Norvegia (circa 12%).
Un lucru interesant care s-a remarcat în urma studiului a fost faptul că în țările în care un număr mai mare de tineri fumează țigări, aceștia au declarat ușurința accesului la acestea. De asemenea, s-a observat debutul precoce al fumatului, în jurul vârstei de 13 ani sau chiar mai devreme. 7% dintre elevii participanți la studiu au declarat că au început să fumeze regulat țigări la o vârstă de 13 sau mai puțini ani.
În cazul fumatului, substanța consumată este nicotina. Aceasta poate fi consumată și prin mestecarea tutunului. Dependența de nicotină este cea mai letală tulburare prin uz de substanțe. Aceasta se dezvoltă rapid și este influențată în mod puternic de condiționarea de mediu. S-a observat că mestecatul tutunului, totuși, generează mai greu dependență decât în cazul în care tutunul este fumat.
Tulburările asociate dependenței de nicotină și fumat sunt atât de natură somatică, dar și psihologică. Dependența de nicotină este deseori asociată cu dependența de alte substanțe precum alcoolul, cannabisul și altele. La nivel organic, fumatul se asociază cu boală pulmonară cronică obstructivă, cancere și boală vasculară periferică.
Sevrajul declanșat în urma abstinenței de la fumat se caracterizează prin dorința de a fuma (poftă), iritabilitate, frustrare, mânie, anxietate, dificultăți de concentrare și creșterea apetitului. Dacă acesta se suprapune peste o perioadă de abstinență de la alte substanțe, durata sevrajului poate fi chiar și de câteva săptămâni.
Un studiu desfășurat în 1997 arată că 36.3% din populația tinerilor din Statele Unite ale Americii, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au fumat țigări în decursul vieții lor, 24.2% au fumat în ultimul an și 18.3% în ultima lună. Aceste procente sunt aproape duble în cazul celor din categoria de vârstă 18 – 25 de ani (68.5% – consum în decursul vieții, 44.7% în ultimul an și 38.3% în ultima lună).
Același studiu arată că 83.8% dintre tinerii americani cu vârste între 18 și 25 de ani au consumat alcool în decursul vieții lor, 75.3% în ultimul an și 60% în ultimele 30 de zile. Procentele pentru cei mai mici, până în 18 ani, sunt mai mici, însă nu de neîngrijorat. 18.8% au băut abuziv băuturi alcoolice în ultima lună, 32.7% în ultimul an și 38.8% dintre tinerii americani cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani au consumat abuziv băuturi alcoolice. (SAMHSA, 1997).
Datele obținute sunt îngrijorătoare cu atât mai mult cu cât comercializarea atât a produselor alcoolice cât și a celor de tutun este reglementată prin lege și interzisă tinerilor sub 18 ani în Europa, sau chiar sub 21 de ani în Statele Unite ale Americii.
Cu privire la consumul de alcool, în toate țările în care studiul ESPAD s-a desfășurat, mai puțin în Islanda, cel puțin 70% dintre elevi au consumat alcool cel puțin o dată în viața lor, media în 2011 fiind de 87%. Îm Cehia și Danemarca, mai mult de 75% dintre respondenți au declarat că au consumat alcool în ultimele zile, în timp ce în Islanda procentul fiind de doar 17%, iar în Albania 32%. S-a remarcat că în cazul a 15 țări, majoritatea consumatorilor de alcool sunt băieți, fetele fiind majoritare doar în Islanda, Letonia și Suedia.
În 2011, la nivel european, proporția de elevi care au încercat cel puțin o dată în viață droguri ilicite variază într-o măsură semnificativă, de la 5% în Norvegia, la aproape jumătate (43%) din populația de elevi de 16 ani din Republica Cehă. Tendința înregistrată pentru această variabilă între anii 2007 și 2011 indică o creștere semnificativă statistic în 11 țări, o scădere semnificativă în șapte și o situație mai mult sau mai puțin stabilă în 14. Cea mai mare creștere este de remarcat pentru Monaco (până la 9%) și cea mai mare scădere se regăsește în Federația Rusă (11%).
Din punct de vedere al genului consumatorilor, raportul studiului ESPAD, din 2011 oferă o imagine a procentajelor consumului în funcție de gen. La nivel european, tendința de creștere manifestată între 1995 și 2003 se remarcă atât în rândul băieților, cât și al fetelor, chiar dacă cifrele medii continuă să fie mai mari în rândul elevilor de sex masculin. În medie, 21% din băieți și 15% din fete au încercat droguri ilicite cel puțin o dată în viață, potrivit anchetei europene din 2011. În toate anchetele s-a observat că băieții au avut în mod evident o probabilitate mai mare să fi făcut acest lucru.
Fig.2.3. Repartiția consumului de substanțe în funcție de variabila gen și țară (%). Sursa: Rezumatul Raportului ESPAD 2011
În ceea ce privește România, aceasta se află printre puținele statele cuprinse în studiu care nu mai înregistrează diferențe între fete și băieți în ceea ce privește prevalența consumului de droguri de-a lungul vieții: 11% în rândul băieților, respectiv 9% în rândul fetelor.
Cu privire la cantitatea și frecvența consumului de substanțe, există trei categorii de utilizatori. În prima categorie se încadrează consumatorii experimentali, cei care consumă de curiozitate, pentru a putea experimenta starea oferită de consumul de substanțe. În cea de-a doua categorie se află cei care fac abuz de substanțe. Abuzul se referă la un consum exagerat, peste limita recomandată sau acceptată. Spre deosebire de dependență, care are efecte pe termen lung asupra stării de sănătate și contextului socio-economic al consumatorului de substanțe, abuzul are un efect imediat. Acesta poate duce în timp și la instalarea dependenței. Astfel, în cea de-a treia categorie se situează dependenții de substanțe, cei care au dezvoltat deja o toleranță la cantitatea de substanță consumată și care necesită consumul constant pentru a-și putea menține o anumită stare de echilibru. În aceste cazuri există posibilitatea apariției sevrajului. Sevrajul reprezintă o reacție fiziologică a organismului apărută în cazul abținerii de la consum.
Alcoolul este substanța de abuz cea mai larg disponibilă și cea mai acceptabilă cultural. Așa cum am menționat anterior, 90% din populația societăților vestice consumă alcool la un moment dat în timpul vieții lor. 30% dintre aceștia declară probleme legate de alcool.
Clinic vorbind, dependența de alcool este denumită „alcoolism”, acest termen referindu-se la „afectări repetate datorate consumului de alcool, în domenii multiple ale funcționării, în pofida cărora persoana revine la consumul de băuturi alcoolice”. (Sadock, 2015)
În cazul alcoolului, dependența este prezentă în cazul existenței unui tipar repetitiv de abuz, cu trei sau mai multe arii de funcționare afectate (toleranța, sevraj, recăderile apărute în urma abstinenței), pe parcursul a 12 luni.
Abuzul, pe de altă parte, nu include toleranță la substanță, individul nefiind voit să consume o cantitate din ce în ce mai mare pentru a atinge același nivel de euforie. De asemenea, în cazul abuzului, nu există tiparul repetitiv, cum nu există nici simptome ale sevrajului. Totuși, repetarea unor comportamente maladaptative de consum, cum ar fi uzul masiv la anumite perioade de timp, intercalate cu perioade de abstinență, poate conduce către dependență, prin activarea comportamentelor de consum în mod mai frecvent.
Consecințele utilizării alcoolului pot fi de ordin somatic, ducând la boli ale sistemului digestiv și ale organelor, cerebral, și nu numai, sau de ordin psihologic.
Tulburările legate de alcool se pot clasifica în trei grupe:
Tulburări legate de efectele directe ale alcoolului. Aici sunt incluse intoxicația cu alcool, sevrajul, delirium de sevraj și halucinoza alcoolică.
Tulburări legate de comportamentul asociat consumului de alcool (abuz și dependență)
Tulburări cu efecte persistente, care includ tulburarea amnestică, demența, sindromul Korsakoff, induse de alcool.
Tulburările asociate cu consumul de alcool, datorită efectului sedativ al acestuia, sunt anxietatea, depresia sau insomnia. Totuși, acestea pot deveni și consecințe ale consumului îndelungat. De exemplu, în cazul persoanelor cu dependență de alcool, instalarea sevrajului poate duce la apariția anxietății și a insomniilor.
O centralizare făcută de Marc Schukitt arată că 90% din populație a băut cel puțin o dată în viață, 60-70% bea în prezent. 40% din populație declară probleme temporare datorate consumului de alcool. (Sadock, B.J., 2015)
Din punct de vedere al statisticilor cu privire la abuz și dependență, 10% dintre bărbați și 5% dintre femei consumă în mod abuziv alcool, iar 10% dintre bărbați și între 3 și 5 procente din populația de sex feminin declară o dependență de alcool.
Consumul nociv de alcool în rândul adolescenților reprezintă un element de îngrijorare în multe țări. Acesta reduce capacitatea de autocontrol și crește predispoziția către manifestarea comportamentelor de risc precum întreținerea relațiilor sexuale neprotejate sau conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. Este una dintre cauzele primare ale rănirilor, inclusiv în urma accidentelor auto, ale violenței și ale morților premature. De pildă, în anul 2012, 3.3 milioane de decese, adică 5.9% din totalul deceselor premature înregistrate la nivel global, au fost atribuite consumului de alcool. Per total, consumul nociv de alcool duce la probleme de sănătate pe termen lung și afectează speranța de viață.
Consumul de alcool poate fi asociat cu o serie de factori determinanți. Aceștia pot afecta individul la nivel personal sau social. Factorii de mediu, spre exemplu, cuprind dezvoltarea economică a familiei și societății de proveniență a individului, nivelul de cultură personal, familial și național, disponibilitatea alcoolului, precum și nivelurile de implementare și respectare a legilor cu privire la comercializarea substanțelor alcoolice. Mai mult, personalitatea individului poate constitui un factor important, în sensul în care cu cât acesta are mai multe vulnerabilități, cu atât probabilitatea consumului este mai crescută. Contextul este important de asemenea, deoarece poate dezaproba, încuraja sau chiar valoriza consumul de băuturi alcoolice (de pildă în rândul tinerilor, acesta este o dovadă a masculinității și maturității).
Fig.2.4. Infografic cu privire la consumul de canabis. Sursa: Raportul european privind drogurile – tendințe și evoluții, 2015
La nivel european, canabisul este de departe drogul ilicit cel mai frecvent consumat. În medie, faptul de a încerca pe parcursul vieții un drog a fost raportat de mai mulți băieți decât fete, și anume 19% față de 14%, în 2011, cifrele fiind semnificativ mai mari în rândul băieților în 27 de țări. Potrivit raportului ESPAD, există un decalaj imens între țările care ocupă primele locuri – Republica Cehă (42% în 2011), Franța și Monaco (aproximativ 38% fiecare) – și cele care ocupă ultimele locuri – Albania, Bosnia și Herțegovina, Insulele Feroe, Republica Moldova, Muntenegru și Norvegia (4-5% fiecare). Între 2007 și 2011, proporția elevilor care au încercat canabis a crescut în mod semnificativ în unsprezece țări și a scăzut în cinci țări. Cele mai evidente creșteri s-au înregistrat în Franța și Monaco (8-9 puncte procentuale) în timp ce scăderea cea mai mare s-a înregistrat în Federația Rusă (Moscova) (11 puncte procentuale). În România, prevalența consumului de canabis cel puțin o dată în viață indică o creștere a acestui tip de consum, atingând în 2011 valoarea de 7% (față de 17%, media europeană).
În Statele Unite ale Americii, 16.8% dintre tinerii între cu vârste 12 și 17 ani au consumat canabis în cursul vieții lor. Un procent de 44% dintre cei cu vârste între 18 și 25 de ani au declarat același lucru, 23.8% dintre aceștia în ultimul an și 13.2% în ultimele 30 de zile (SAMHSA, 2014).
Canabisul, sub formele sale marijuana și hașiș, conține substanța tetrahidrocanabinol (cunoscută ca THC), care acționează ca principală sursă euforizantă. Canabinoidele se consumă de cele mai multe ori prin fumat, dar pot fi și înghițite. Atunci când este fumat, efectele ce apar se datorează intoxicației cu THC. Simptomele acestei intoxicații apar în cursul a câtorva minute și pot dura până la câteva ore. Acestea includ euforie, anxietate, suspiciozitate, râs inadecvat, distorsionarea timpului, retragere socială, afectarea judecății, iar simptomele somatice cuprind roșeața ochilor, uscăciunea gurii, apetit crescut, tahicardie și în unele cazuri hipotermie.
Consumul de canabis poate duce la apariția halucinațiilor, a delirurilor persecutorii, panică sau episoade psihotice. Pe termen lung, utilizarea acestei substanțe duce la anxietate, depresie și lipsă de motivație.
În cazul consumului de cannabis, în ambele sale forme, nu s-au observat simptome ale sevrajului, cu excepția celor psihologice.
Fig.2.5. Infografic cu privire la consumul de cocaină. Sursa: Raportul european privind drogurile – tendințe și evoluții, 2015
Cocaina reprezintă una dintre substanțele stimulante care au cel mai mare potențial adictiv. Totuși, această caracteristică a sa nu a fost descoperită decât spre mijlocul secolului XX, substanța fiind considerată înainte ca un stimulent euforizant, folosit chiar și în tratamentul depresiilor.
Cocaina se poate consuma în trei forme, prin prizare (inhalare pe căile respiratorii), prin fumat sau injectabil. Fumatul cocainei produce un efect ce are debutul la un interval de timp similar administrării injectabile intravenos, și este la fel de adictiv precum acesta, dependența putându-se instala chiar după prima doză.
Efectul pe care aceasta îl are este unul de euforie foarte puternică, iar printre simptomele intoxicației cu cocaină se numără apariția agitației, a logoreei, vorbirea rapidă, agresivitatea, anxietatea, neliniștea, ideația paranoidă, creșterea interesului sexual, grandoare, scăderea capacităților de judecată și hiperactivitatea.
Dintre simptomele somatice pe care cocaina le are menționez frisoanele, tahicardia, insomnia, hipertensiunea arterială și dilatarea pupilelor. În unele cazuri consumul de cocaină a dus și la decese, prin administrarea supradozelor sau prin asociera cu tulburări cardiace. Pot apărea de asemenea delirul paranoid, halucinații vizuale, olfactive și chiar tactile, la aproximativ 50% din consumatorii de cocaină.
Cel mai puternic simptom al sevrajului în cazul abstinenței de cocaină este cravingul, „pofta” sau „foamea” de drog, adică o nevoie foarte mare de a consuma din nou drogul. Alte simptome sunt oboseala, anxietatea, lipsă de energie și sentimente de neajutorare.
Utilizarea pe termen lung a cocainei poate duce la tulburări de anxietate și depresie, care pot persista și după epuizarea simptomelor sevrajului.
După canabis, Ecstasy – împreună cu amfetaminele – se plasează pe locul al doilea în clasamentul celor mai frecvent experimentate droguri ilicite. În medie, 3% dintre respondenții studiului ESPAD au folosit Ecstasy cel puțin o dată. În rândul țărilor ESPAD din Europa întâlnim o prevalență de peste 4%, dar cea mai mare prevalență a consumului de Ecstasy în rândul elevilor este în Statele Unite, unde 7% au declarat că au folosit Ecstasy.
Fig.2.6. Infografic cu privire la consumul de amfetamine și Ectasy. Sursa: Raportul european privind drogurile – tendințe și evoluții, 2015
În România, consumul experimental de Ecstasy se situează cu un procent sub media europeană (2% față de 3% media europeană). Evoluția consumului pe parcursul vieții de tranchilizante sau sedative fără prescripție medicală a fost destul de stabilă între 1995 și 2011, chiar dacă s-au observat creșteri semnificative între 2007 și 2011 în trei țări și scăderi în șapte țări. Cel mai frecvent, acest tip de consum este raportat în Lituania, Monaco și Polonia, unde aproximativ 14 % din elevi au indicat un astfel de consum în cadrul anchetei din 2011, în timp ce nivelurile cele mai scăzute sunt raportate de elevii din Insulele Feroe, Germania (cinci landuri), Liechtenstein, Republica Moldova, Federația Rusă (Moscova) și Ucraina (2%).
În cazul consumului de amfetamine, simptomele sunt similare cu cele ale cocainei, respectiv transpirație, frisoane, dilatare pupilară, tensiune arterială crescută, anorexie cu scădere a greutății, iritabilitate, impotență, agresivitate, ideație paranoidă, halucinații, uscăciunea gurii și uneori greață.
Simptomele sevrajului amfetaminic cuprind disforia, oboseala, tulburări ale somnului, agitația psiho-motorie și pofta de drog.
În România, consumul de tranchilizante/ sedative fără prescripție medicală este întâlnit la 3% din populația școlară cu vârsta de 16 ani din România și se află la jumătatea mediei europene (6%).
Fig.2.7. Infografic cu privire la consumul de opiacee. Sursa: Raportul european privind drogurile – tendințe și evoluții, 2015
Denumirea de „opiacee” face referire la derivații opiului produși prin pocedee relativ simple, mai mult fizice decât chimice, în timp ce opioidele cuprind și substanțe obținute prin sinteze chimice complexe.
În categoria opioidelor sunt cuprinse opiul, morfina, heroina, metadona, codeina, oxicodonul dar și altele.
În funcție de tipul de drog, calea de administrare este diferită. Opiul, spre exemplu, se fumează, în timp ce heroina, în mod obișnuit, se injectează intravenos sau subcutanat. Totuși, heroina se poate și fuma sau priza, aceste variante devenind din ce în ce mai populare în rândul consumatorilor, datorită scăderii riscurilor de infectare cu virusul HIV.
Cei care abuzează de acest drog sunt de cele mai multe ori cei cu statut socio-economic scăzut, predispuși a se implica în activități și comportamente delincvente pentru a-și putea procura drogurile.
Printre simptomele intoxicației cu opioide se numără somnolența, vorbirea lentă și neclară, memoria afectată, probleme de atenție, analgezie, anorexie, impulsuri sexuale scăzute și hipoactivitate. Sevrajul se manifestă prin craving, greață și vărsături, lacrimație, dilatare pupilară, piloerecție, diaree, transpirație, febră și insomnie.
Consumul de substanțe, fie în forma sa de abuz, fie în cea de dependență, poate duce la decese. O statistică alcătuită în 2013 de către Eurostat menționează o rată de 0.2% la 100.000 de locuitori a deceselor cauzate de dependența de droguri. Conform acestei statistici, România se află printre ultimele pe listă, fiind urmate doar de Polonia, cu o rată egală cu cea a țării noastre, Turcia și Ungaria, ambele înregistrând o rată de 0.1%. Pe primele locuri în acest clasament se află Austria, cu 2.25%, adică 2.250 de decese anuale datorate dependenței de droguri, urmată de Germania (0.96%), Luxemburg (0.89%) și Elveția (0.63%).
Fig.2.8. Rata deceselor provocate de dependența de droguri, repartizare pe țări (2013). Sursa: prelucrare după date Eurostat
Din punct de vedere clinic, pacienții care se prezintă la evaluarea psihologică acuzând dependență de o anumită substanță trebuie evaluați și din punct de vedere al comorbidității psihiatrice. Astfel, persoanele cu dependențe prezintă în mod frecvent tulburări precum anxietate generalizată, anxietate socială, agorafobie, tulburare de stres post traumatic, tulburări depresive, tulburări de tip obsesiv-compulsiv și chiar tulburări psihotice. „Ei par lipsiți de resursele necesare pentru a face față exigențelor vieții cotidiene, sunt instabili în ceea ce privește sentimentele, sunt în dezacord cu societatea și autoritățile. Mulți dintre ei acuză stări depresive, de anxietate, dar nu este sigur dacă acestea sunt cauzele sau consecințele dependenței de drog”. (Rășcanu, 2004)
Cauzele consumului de substanțe sunt numeroase, începând de la situația economico-socială a familiei, care uneori poate reprezenta un stres, individul văzând consumul de substanțe ca pe o evadare, și ajungând până la structura de personalitate individuală, la educația și la valorile cu care persoana a fost crescută.
Uneori, cauza consumului o reprezintă presiunea pe care anturajul o pune asupra individului, astfel încât acesta, neavând resorturile interne de a se opune și de a face alegeri conform propriilor valor, cade pradă conformismului social, imitând comportamentul celor din jurul lui.
Alteori, consumul poate fi determinat ca metodă de automedicație, de auto-anesteziere a simțurilor și a realității, astfel încât individul să poată face față, deși într-un mod maladaptativ, provocărilor vieții. Mai mult, senzația de plăcere obținută poate duce la dependență și poate întreține cercul vicios al consumului.
În România, consider că un important factor ce stă la baza consumului de substanțe, mai ales în rândul tinerilor, reprezintă proasta informare cu privire la efectele consumului și la riscurile implicate, beneficiile fiind mult mai „promovate” în cadrul grupurilor informale, între prieteni, consumul devenind ceva „la modă”.
De asemenea, există și tentația către noi experiențe, specifică grupei de vârstă între 12 și 25 de ani. Aceștia sunt adesea motivați să caute noi experiențe, în special cele pe care le percep ca palpitante sau interzise. (Laurențiu and comp.)
Un studiu al Agenției Naționale Antidrog specifică faptul că există o predispoziție către consumul de substanțe în rândul tinerilor ai căror părinți au stabilit doar rareori sau aproape niciodată reguli stricte înafara casei, al celor ai căror părinți nu știu unde își petrece tânărul serile, precum și în cazul celor care obțin ușor afecțiune rar sau aproape niciodată de la părinți, precum și cei care nu primesc sprijin emoțional din partea acestora.
Desigur, unul dintre principalii factori ce contribuie la consumul de substanțe este accesul din ce în ce mai facil la ele, precum și legislația și structura de implementare a acesteia, încă permisive în domeniul traficului și consumului de substanțe.
Relația dintre stimă de sine și consum de substanțe și tendințe depresive și consum de substanțe
Deși la nivel național există puține studii care tratează problematica prezentei lucrări, de-a lungul timpului au fost publicate multiple studii și rapoarte de cercetare asupra legăturilor care există între nivelul stimei de sine și consumul de substanțe, și respectiv între nivelul tendințelor depresive și consumul de substanțe.
Numeroase studii internaționale recente au tratat variabile corelate cu stima de sine, dar, în ciuda sugestiilor din literatura de specialitate, există puține studii empirice bazate pe legătura dintre stima de sine si dependența sau consumul de substanțe.
Un studiu care investiga stima de sine, având 71 de subiecți, a avut patru ipoteze de investigat. S-a presupus că există diferențe în ceea ce privește nivelul stimei de sine la subiecții de sex masculin și feminin, la cei care consumă substanțe pe cale orală și cei care consumă intravenos, între cei care sunt dependenți de substanță și un grup de control.
Studiul a arătat că nu există diferențe în nivelul de stimă de sine în ceea ce privește modul de consum al substanței. Totuși, s-a observat că femeile consumatoare de substanțe aveau un nivel mai scăzut al stimei de sine în comparație cu bărbații, lucru care nu s-a observat în grupul de control. Rezultatele au arătat că există deficiențe considerabile în nivelul stimei de sine în ceea ce privește pacienții consumatori de substanțe, și că în mod special femeile consumatoare prezintă deficiențe în acest sens.
În termeni etiologici, asocierea dintre consumul de substanțe și nivelul scăzut al stimei de sine indică faptul că acei indivizi ce prezintă o imagine de sine deficitară se pot afla într-o situație de risc dacă sunt expuși drogurilor. Această descoperire are și implicații asupra consumului de alcool și nicotină.
De asemenea, studiul sugerează că terapia bazată pe dezvoltarea imaginii de sine și a stimei de sine, în special în cazul femeilor, se poate dovedi valoroasă în cazul consumatorilor de substanțe (Gosson, 1976).
Un alt studiu, desfășurat în 1991 de către Jack Block, Per Gjerde și Jeanne Block, a investigat tendințele depresive în cazul tinerilor de vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Unul dintre rezultatele studiului a fost acela că, la vârsta de 14 ani, era foarte probabil ca băieții distimici să fi consumat atât marijuana cât și droguri mai puternice, în timp ce fetele distimice nu manifestau tendințe de consum de marijuana, dar manifestau o tendință crescută de a experimenta cu drogurile puternice. (Block, Jack H.; Gjerde, Per F.; Block, Jeanne H., 1991)
Dina Wilke, în 2004, a testat dacă existența unei interacțiuni tri-dimensionale între gen, abstinență și stima de sine poate prezice apariția gândurilor suicidale în cadrului unui eșantion de consumatori de droguri. S-a presupus că cei care își rezolvaseră problemele de consum de substanțe aveau un nivel mai înalt al stimei de sine, precum și un nivel mai scăzut de risc de ideație suicidară, în comparație cu cei care erau abstinenți, având însă un nivel scăzut al stimei de sine. S-a presupus de asemenea că acest lucru va fi mai vizibil în rândul femeilor decât al bărbaților.
În urma desfășurării cercetării, s-a descoperit faptul că există o interacțiune dublu semnificativă între stima de sine și abstinență în direcția previzionată, indiferent de existența abstinenței sau a consumului continuu.
Totuși, s-a observat că subiecții care aveau niveluri ale stimei de sine scăzute, indiferent de consumul de substanțe, aveau șanse aproape egale de manifestare a ideației suicidare. De asemenea, în mod surprinzător, frecventarea crescută a întâlnirilor de tipul Alcoolicii Anonimi sau Narcoticii Anonimi previziona de asemenea un risc crescut al ideației suicidare. Acest lucru a ridicat un semnal de alarmă asupra evaluării mai atente a simptomelor depresiei în cazul consumatorilor de substanțe, înainte ca aceștia să fie direcționați în mod automat către întâlnirile de acest gen (Wilke, 2004).
În 2013, Stephanie Rodrigues, Mark Serper, Sarah Novak, Patrick Corrigan, Marie Hobart, Michelle Ziedonis și David Smelson au desfășurat un proiect de cercetare pentru a examina relația dintre stima de sine și severitatea consumului de substanțe sau a stării mentale. Printre metodele aplicate a fost completarea unor evaluări ale stimei de sine și consumului de substanțe de către un eșantion de 49 de subiecți. Cercetarea a arătat că exceptând cei 49% de subiecți cu dependență multiplă, majoritatea subiecților au fost diagnosticați cu un consum problematic de alcool recurent (43%). Mai mult, studiul a arătat o corelație negativă între disforie și consumul de alcool în relație cu stima de sine. Cu alte cuvinte, un nivel scăzut al stimei de sine corelează cu un nivel crescut al disforiei și al consumului de alcool recurent. Printre concluziile acestui studiu s-a regăsit și faptul că auto-stigmatizarea, generată de o tulburare mentală sau de consumul de substanțe, este legată de un nivel scăzut al stimei de sine la indivizi. De asemenea, nivelul scăzut al stimei de sine a fost corelat și cu non-complianța la tratament, recăderi și o recuperare întârziată, în timp ce dezvoltarea stimei de sine s-a dovedit a fi o consecință importantă în reducerea stigmatizării (Stephanie Rodrigues, Mark Serper, Sarah Novak, Patrick Corrigan, Marie Hobart, Michelle Ziedonis, David Smelson, 2013).
Unul dintre studiile cu privire la relația dintre consum de substanțe și depresie, dezvoltat de Kay Roy, Gordon Parker, Philip Mitchell și Kay Wilhelm, în 2001, a avut ca obiectiv examinarea asocierilor existente între depresie și consumul de țigări. Studiul s-a desfășurat prin compararea unui eșantion de 92 de fumători cu depresie cu un grup de control de persoane cu depresie, non-consumatoare de tutun. Rezultatele acestui studiu au arătat că nu există diferențe între fumători și nefumători din punct de vedere al severității simptomelor de depresie. Cu toate acestea, fumătorii de țigări s-au diferențiat în principal printr-o expunere la experiențe adverse în copilărie, o funcționalitate tulburată a personalității, o mai mare utilizare a drogurilor, anxioliticelor și a alcoolului. Astfel, concluzia studiului a fost că există o legătură între consumul de țigări și depresie din perspectiva unor variabile privaționale (cu ar fi evenimentele din copilărie), mai mult decât o legătură de cauzalitate între fumat și depresie (Roy, Parker, Mitchell, Wilhelm, 2001).
Un alt studiu, cu privire la tineri și nicotină, desfășurat de către Marie Ditchburn, cercetător din cadrul Centrului Național pentru Adicții, SUA, pe o perioadă de 4 ani, a avut ca obiective determinarea prevalenței ratei de consum de tutun printre pacienții adolescenți cu simptome de tulburări mentale, evaluarea stabilității comportamentului de a fuma de-a lungul timpului și investigarea factorilor potențiali și a mecanismelor asociate cu continuarea sau încetarea fumatului. Studiu s-a desfășurat prin susținerea de interviuri față în față cu un număr de 93 de pacienți, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani. La începutul studiului, 37,6% dintre subiecți erau fumători, 25,8% dintre ei obținând scoruri înalte și foarte înalte la testul Fagerstrom pentru Dependența de Nicotină.
Rezultatul acestui studiu, spre deosebire de cel desfășurat de Roy, Parker, Mitchell și Wilhelm în 2001, a arătat că fumatul reprezintă o caracteristică comună în rândul adolescenților care s-au adresat serviciilor de tratament ambulatoriu al tulburărilor mentale. Pentru marea majoritate a fumătorilor identificați, comportamentul de consum de tutun a rămas stabil de-a lungul timpului, dependența rămânând persistentă în timp, crescând in intensitate gradual. Consumul problematic de alcool și influența anturajului s-au dovedit a fi asociate cu fumatul. Mai mult, studiul a arătat că pe măsură ce subiecții înaintau în vârstă, consumatorii de tutun afișau mai multe simptome de depresie spre deosebire de nefumători.
În plus, din analiza datelor a reieșit faptul că fumatul era mai probabil să existe în cazul unor tulburări de conduită sau în cazurile de consum de alcool și/sau canabis.
În 2011, un alt studiu pilot desfășurat în Statele Unite ale Americii, pe un eșantion de 164 de persoane, având ca obiectiv descrierea relațiilor dintre asimilarea culturală, depresie, stima de sine și consumul de substanțe, a arătat că deși participanții au înregistrat niveluri înalte de depresie și consum de substanțe, cu toate acestea, nivelul stimei de sine înregistrat de aceștia a fost unul înalt.
Totuși, nivelul de depresie s-a dovedit a fi un predictor pentru consumul de substanțe, în timp ce asimilarea culturală și stima de sine nu. ( Vasquez, Gonzales, Santis, 2011)
În final, Debra Shroeder și colegii săi și-au pus întocmai întrebarea dacă există o legătură între stima de sine și consumul se substanțe. Ceea ce ei argumentează este faptul că deși la o primă vedere s-ar putea face greșeala de a spune direct că stima de sine scăzută duce la consum de substanțe, o proporție foarte mică a variațiilor de consum de substanțe se datorează stimei de sine. Concluzia cercetării lor a fost că există dovezi științifice care să lege stima de sine de consumul de substanțe, însă nu suficiente pentru a considera că programele de creștere a stimei de sine pot fi un criteriu de bază în eforturile de prevenire a consumului de droguri. (Shroeder et al., 1993)
CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII
Pentru a putea trata tema aleasă, pe lângă studiul literaturii de specialitate și a conceptelor teoretice cu privire la stimă de sine și tendințe depresive, precum și în urma unei sinteze a informațiilor cu privire la consumul de substanțe, este necesară și o abordare practică, care să evidențieze unele aspecte specifice, despre care nu există informații sau poate prea puține în studiile deja efectuate, și care să clarifice câteva întrebări ce reies din partea teoretică. În acest sens, s-a desfășurat cercetarea ce urmează a fi prezentată în capitolele viitoare. În capitolul 3 – metodologia cercetării, vor fi definite obiectivul general și obiectivele specifice ale cercetării, ipotezele care au reieșit din aceste obiective, vor fi prezentate date cu privire la stuctura eșantionului selectat, vor fi prezentate instrumentele utilizate în elaborarea acestei cercetări, exigențele etice și designul cercetării, însemnând modul în care aceasta s-a desfășurat.
Capitolul următor, 4, prezintă rezultatele obținute în urma aplicării instrumentelor selectate și interpretarea datelor ce reies din acestea. Rezultatelor cantitative ce reies din cercetare le este atribuită o semnificație psihologică, în concordanță cu contextul social prezentat la începutul acestei lucrări. Acestea sunt oferite alături de explicații alternative și contextuale, raportarea la teorii consacrate prin stabilirea similarităților, consonanțelor și diferențelor.
Capitolul 5 cuprinde discuții cu privire la tematica abordată în lucrare, incluzând limitări la care ar putea fi supusă prezenta cercetare, dar și direcții de acțiune și intervenție viitoare. În acest capitol se vor sublinia implicațiile informațiilor obținute în urma interpretării datelor, și se vor oferi variante posibile de acțiune în vederea dezvoltării programelor de prevenție și combatere a consumului de substanțe, a programelor de dezvoltare a stimei de sine în rândul tinerilor și a programelor de depistare și intervenție în cazurile cu tendințe depresive, pentru a putea construi tineri cu o stare de sănătate atât fizică dar și mintală mai bună, tineri mai echilibrați, mai stăpâni pe sine și mai conștienți, care să poată face față mai ușor cerințelor vieții de adult.
Obiective și ipoteze
Obiectivul general al acestei lucrări a fost acela de a investiga existența unor relații între nivelurile stimei de sine și consumul de substanțe în rândul tinerilor, precum și între nivelul tendințelor depresive și aceeași variabilă, a consumului de substanțe.
Obiectivul general a fost împărțit în obiective specifice, menite să faciliteze desfășurarea cercetării de față.
Primul obiectiv specific se referă la determinarea nivelurilor stimei de sine în cadrul eșantionului de subiecți.
Al doilea obiectiv specific a fost acela de a determina nivelurile tendințelor depresive a indivizilor din eșantion.
Al treilea obiectiv a fost acela de a obține o centralizare cantitativă și calitativă a consumului de substanțe în rândul tinerilor participanți la cercetare, prin identificarea substanțelor, cantităților și comportamentelor de consum.
Al patrulea obiectiv specific a fost reprezentat de identificarea unor alți indicatori ce pot contribui la comportamentul de consum, și care pot fi folosiți în cercetări ulterioare. Printre acești indicatori se numără tipuri de activități desfășurate extracurricular, date referitoare la absenteismul școlar, apartenența la un grup de prieteni în care se consumă substanțe, nivelul studiilor părinților, interesul acestora față de programul copilului lor, situația financiară a familiei de proveniență, dar și percepția cu privire la ușurința accesului la substanțe, percepția cu privire la riscurile consumului de substanțe și motivele consumului de substanțe. Aceste informații constituie elemente importante în înțelegerea contextului în care tema cercetată se situează, reprezentând totodată și un feedback din partea tinerilor cu privire la limitele politicilor de prevenție și combatere a consumului de substanțe, și cu atât mai mult asupra preocupării față de comfortul, sau mai degrabă discomfortul emoțional resimțit de aceștia.
Obiectivele specifice constituie pași ce trebuie parcurși în vederea îndeplinirii obiectivului general, și oferă ele însele informații prețioase cu privire la tematica abordată.
Pentru a putea atinge obiectivele prezentate anterior, au fost emise o serie de ipoteze cu caracter științific, pe baza cărora s-a constituit cercetarea de față, în vederea confirmării sau infirmării acestor presupuneri.
Pentru a putea demara cercetarea, s-au emis prezumțiile de la care s-a pornit. Acestea au fost folosite ca repere în cercetare, astfel încât chestionarele aplicate și demersurile metodologice au venit în direcția acestor ipoteze, în sprijinul confirmării sau infirmării lor.
Aceste ipoteze sunt după cum urmează:
HS1: Se prezumă că există consum de substanțe în rândul tinerilor din eșantion.
HS2: Se prezumă că există o diferență în consumul de substanțe din punct de vedere al variabilei gen.
HS3: Se prezumă că majoritatea subiecților prezintă un nivel scăzut sau mediu al stimei de sine.
HS4: Se prezumă că majoritatea subiecților prezintă un nivel mediu sau crescut al atitudinilor disfuncționale.
HS5: Se prezumă că un nivel scăzut al stimei de sine corelează negativ cu consumul de substanțe
HS6: Se prezumă că un nivel crescut al atitudinilor disfuncționale corelează pozitiv cu consumul de substanțe
Ipotezele au fost elaborate în urma observațiilor efectuate de-a lungul experienței mele profesionale cu tinerii, precum și în urma cercetării literaturii de specialitate. Ele au fost constituite pe baza obiectivelor specifice enumerate mai sus în această lucrare. Totuți, ipotezele nu urmăresc cu exactitate obiectivele, acestea repezentând doar linii directoare în elaborarea ipotezelor și în cercetarea lor aplicativă.
Astfel, ipoteza HS1 vizează obiectivul specific privitor la consumul de substanțe și a fost elaborată pe baza observațiilor naturale făcute în cursul interacțiunilor mele cu tineri, reprezentând punctul de plecare al cercetării. Acest lucru se justifică prin faptul că observând un comportament (consumul de substanțe în acest caz) putem să ne punem întrebări atât cu privire la cauzele care duc individul la manifestarea acelui comportament, cât și la efectele pe care, în cazul nostru consumul, l-ar putea avea asupra stucturii psihice a individului.
Tot privitoare la consumul de substanțe este și HS2, dorind să evidențieze o diferență între consumul de substanțe în rândul tinerilor de sex masculin în comparație cu cei de sex feminin. Acest lucru are la bază normele sociale și stereotipurile culturale, care surprind ideea că bărbații trebuie să abordeze un comportament mai dur, mai lipsit de emoție (aceasta traducându-se în reprimarea lor, neexprimarea acestora și putând conduce la depresie) și care îi poate conduce pe tinerii bărbați în devenire la competiții și comparații de putere, manifestate prin gesturi demonstrative, cum ar fi consumul excesiv de alcool în situații sociale, consumul de tutun, etc.
Pe de altă parte, aceleași norme sociale și stereotipuri culturale conturează o imagine a femeii ingenuă, inocentă, cumpătată în gesturi și fără de vicii. Acest lucru duce la o diferențiere între nevoia de manifestare a puterii caracteristică masculinului și această inocență caracteristică femininului, lucru care se prezumă că se poate observa și în comportamentul de consum de substanțe.
Următoarele ipoteze, HS3 și HS4 fac referire la niveluri expectate ale scorurilor obținute de subiecți la chestionarele aplicate, respectiv pe scala stimei de sine și în raport cu atitudinile disfuncționale.
Ulterior determinării gradului de adevăr al ipotezelor prezentate anterior, ipoteza HS5 abordează relația dintre consumul de substanțe și stima de sine, ca element predictor al comportamentului dintâi menționat. Astfel, după îndeplinirea obiectivului specific numărul 1, și anume după determinarea nivelului stimei de sine al participanților la cercetare, este verificată corelația dintre un nivel scăzut al stimei de sine și consumul de substanțe, presupunând că aceasta va fi una de natură negativă. Cu alte cuvinte, un nivel sub medie al stimei de sine va previziona un grad peste medie al consumului de substanțe.
Cea de-a patra ipoteză, HS6, s-a construit în mod similar celei anterioare, prin determinarea nivelului tendințelor depresive și relația acestuia cu consumul de substanțe, ca element predictor. Ca și în cazul ipotezei 5, după îndeplinirea obiectivului specific numărul 2, adică după stabilirea nivelului tendințelor depresive înregistrat de subiecții din eșantion, se verifică existența unei corelații între nivelul crescut al tendințelor depresive și nivelul crescut al consumului de substanțe. Altfel spus, un grad mai înalt de tendințe depresive poate constitui un element predictor al unui grad mai crescut de consum de substanțe.
Pentru a putea verifica dacă ipotezele emise sunt sau nu valabile, s-au aplicat o serie de chestionare și s-au analizat datele obținute, iar maniera desfășurării cercetării va fi prezentată în continuare.
Metodologia cercetării
În această secțiune va fi prezentat modul de desfășurare al cercetării, vor fi descriși subiecții participanți la această cercetare, a principalelor caracteristici demografice ale acestora, precum și alte caracteristici. Vor fi apoi prezentate instrumentele folosite în cercetare și motivele pentru care acestea s-au folosit. De asemenea, va fi prezentată procedura de lucru care s-a abordat în aplicarea instrumentelor precizate, precum și asumările legate de etica cercetării, în conformitate cu cerințele codului deontologic.
Eșantion
Cercetarea de față s-a desfășurat pe o populație de 115 tineri de sex feminin și masculin, cu vârste până în 25 de ani, având studii medii finalizate sau în curs de finalizare. 63% dintre subiecți au fost de sex masculin, adică un număr de 72 de subiecți, în timp ce participanții de sex feminin au fost în procent de 37%, adică 43.
Fig.3.1. Distribuția eșantionului în funcție de variabila gen.
Dintre cei 115 participanți la cercetare, majoritatea au avut vârsta de 16, 17 sau 18 ani, existând și subiecți de 21 sau 22 de ani. Graficul distribuției vârstelor se poate vedea mai jos, în figura 3.2.
Fig.3.2. Distribuția eșantionului în funcție de variabila vârstă.
În comparație cu alte familii din România, tinerii care au participat la cercetare consideră că provin, în cea mai mare parte, din familii cu o situație economică mai bună decât a altor familii (33% dintre respondenți), aproape la fel de bună (23.5%), mult mai bună (17.4%) sau puțin mai bună (15.7%). Doar 8.7% dintre ei declară că provin din familii cu o situație economică mai puțin bună, și foarte puțini din familii cu situație mai proastă sau mult mai proastă.
Fig.3.3. Distribuția eșantionului în funcție de variabila situația economică a familiei.
Nivelul educațional predominant al părinților celor care au răspuns la chestionare este cel mediu (studii liceale, școală profesională, școală de arte și meserii), 61.7% tați cu studii medii, 54.8% mame cu studii medii, urmat de nivelul de studii superioare, 12.2% dintre tați și 15.7% dintre mame.
Fig.3.4. Distribuția eșantionului în funcție de variabila studii absolvite de tată.
Se remarcă faptul că 12.2% dintre tinerii chestionați nu știu ce nivel educațional au tații lor, și 11.3% nu știu acest lucru despre mamele lor.
Fig.3.5. Distribuția eșantionului în funcție de variabila studii absolvite de mamă.
O diagramă care arată dacă părinții știu unde își petrec tinerii timpul ne evidențiază faptul că 67.7% dintre ei știu acest lucru întotdeauna și 17.4% știu destul de des. Totuși, este de importanță crescută să observăm că 11.3% dintre respondenți au declarat că părinții lor știu câteodată unde își petrec timpul, în timp ce 3.5% au spus că aceștia nu știu de obicei.
Fig.3.6. Distribuția eșantionului în funcție de nivelul de informare al părinților.
Acest lucru ne poate oferi informații cu privire la cauzele unor potențiale niveluri scăzute ale stimei de sine, niveluri crescute ale tendințelor depresive și ale consumului de substanțe.
Ca profil ocupațional al tinerilor care au participat la cercetare, majoritatea dintre ei preferă jocurile pe calculator și practică sport sau fac exerciții fizice zilnic, sau aproape o dată pe săptămână.
Fig.3.7. Distribuția eșantionului în funcție de interese: jocuri pe calculator
Fig.3.8. Distribuția eșantionului în funcție de interese: sport, atletism, etc.
Pe de altă parte, interesul față de activitatea de a citi este mai redus. Majoritatea indivizilor afirmă că citesc cărți de plăcere (cu excepția manualelor școlare) doar o dată sau de două ori pe an (32 indivizi), rar sau niciodată (28 indivizi).
Fig.3.9. Distribuția eșantionului în funcție de interese: lectură
Similar interesului față de a citi este și interesul manifestat față de alte activități și hobbyuri, cum ar fi cântatul la un instrument, scrisul, pictatul, fotografiatul, etc. 39.12% dintre subiecți declară că nu acordă niciodată sau acordă rar timp acestui gen de activități. Totuși, 26.95% dintre ei afirmă că fac aceste lucruri zilnic.
Fig.3.10. Distribuția eșantionului în funcție de interese: alte hobbyuri
Interesele tinerilor sunt direcționate către ieșitul în oraș seara, în cafenele, discoteci, în mare măsură aproape o dată pe săptămână și mersul cu prietenii în oraș, în centre comerciale, pe străzi sau în parc, de amuzament, cu aceeași frecvență sau chiar și zilnic.
Fig.3.11. Distribuția eșantionului în funcție de interese: ieșit în oraș
Fig.3.12. Distribuția eșantionului în funcție de interese: petrecut timpul cu prietenii
Un amănunt foarte important cu privire la interesele tinerilor participanți la această cercetare este faptul că 82.6% dintre cei care au răspuns declară că folosesc internetul zilnic pentru activități de relaxare cum ar fi conversații cu prietenii, muzică, jocuri, activitatea pe rețelele de socializare, vizualizarea de videoclipuri sau altele.
Fig.3.13. Distribuția eșantionului în funcție de interese: utilizarea internetului
Internetul poate fi astfel o importantă sursă de informare, prevenție și de ce nu, chiar intervenție în consumul de substanțe, în creșterea stimei de sine și în scăderea tendințelor depresive. Acestea din urmă însă, pe de altă parte, pot fi intensificate de petrecerea unei durate lungi de timp în fața calculatorului, conducând astfel la creșterea simptomelor depresive.
Fig.3.14. Distribuția eșantionului în funcție de interese: utilizarea jocurilor mecanice
În ceea ce privește jocurile la aparate de noroc, 85% dintre tineri declară că nu practică această activitate niciodată sau rar. Totuși, există 21 de participanți, adică 15%, care declară că fac acest lucru o dată sau de două ori pe an, de cel puțin două ori pe lună, aproape o dată pe săptămână sau zilnic. Această preferință ne poate oferi informații cu privire la un anume potențial adictiv, manifestat și în alte activități, nu doar în consumul de substanțe.
Fig.3.15. Distribuția eșantionului în funcție de frecvența absenteismului școlar din ultimele 30 de zile
În profilul subiecților se încadrează și conștiinciozitatea, măsurată prin intermediul frecvenței absenteismului școlar în ultimele zile. Deși majoritatea tinerilor declară că nu au lipsit niciodată, un procent de aproximativ 22.22% declară că au chiulit o zi, 11.2% două zile și 8.69% trei sau patru zile. Mai mult, 11.2% dintre ei au lipsit mai mult de 7 zile de la școală din cauza altor motive, diferite de boală sau chiul. Așa cum am menționat în capitolele anterioare, stima de sine scăzută sau cea exacerbată este corelată cu anumite comportamente deviante, iar rădăcinile acestor comportamente se pot observa din analiza frecvenței absenteismului școlar.
Fig.3.16. Distribuția eșantionului în funcție de apartenența la un grup de consum de substanțe
De asemenea, reamintesc importanța grupului social și a anturajului în dezvoltarea stimei de sine și în diminuarea tendințelor depresive, dar și în determinarea consumului de substanțe. Pentru a construi o imagine mai clară asupra profilului subiecților ce au participat la cercetare, din punct de vedere al apartenenței la un grup social, am investigat și consumul de substanțe în rândul persoanelor din anturajul tinerilor. Astfel, ei au declarat că majoritatea prietenilor fumează țigări și consumă băuturi alcoolice, câțiva se îmbată, puțini consumă canabis, ecstasy, cocaină sau alte substanțe. Deși în ceea ce privește ultimele substanțe menționate majoritatea respondenților au declarat că niciunul dintre prietenii lor nu face acest lucru, există totuși un procent de tineri care declară că cei din anturajul lor consumă aceste substanțe. Acesta poate fi un factor de risc pentru tinerii aflați în contextul respectivului grup social.
Mai mult, 12% dintre ei declară că aparțin unui grup social în cadrul căruia se consumă canabis, cu ai cărui membri majoritatea se întâlnesc aproape zilnic.
Fig.3.17. Distribuția eșantionului în funcție de apartenența la un grup de consum de canabis
Fig.3.18. Distribuția eșantionului în funcție de frecvența contactului cu grupul de consum de canabis
Am evaluat de asemenea și variantele de informare cu privire la substanțe pe care tinerii le au la dispoziție. Rezultatele sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 3.1. Sursele de informare cu privire la diferitele substanțe
Din centralizare se observă că televizorul este principala sursă din care tinerii care au luat parte la cercetare se informează cu privire la substanțele psihoactive de tip etnobotanice, cocaină, ecstasy, amfetamine și alte substanțe. Internetul reprezintă a doua sursă din care aceștia află despre substanțele deja menționate. Substanțele de tip etnobotanice sunt de asemenea promovate și prin intermediul grupurilor sociale ale tinerilor și a anturajelor din jurul locuințelor. Acesta este și cazul băuturilor alcoolice, 30.43% dintre indivizi spunând că au aflat de la prieteni din cartier, iar 25% de la părinți. Informațiile cu privire la consumul de canabis sunt de asemenea promovate în cadrul acestor grupuri. În privința țigărilor, 31 dintre ei au aflat de la părinți, în timp ce 28 dintre tineri au aflat de la colegii din școală.
Instrumente
Pentru desfășurarea prezentei cercetări, în vederea investigării nivelurilor stimei de sine, ale tendințelor depresive și ale nivelurilor consumului de substanțe, s-au aplicat următoarele instrumente: Scala Rosenberg a Stimei de Sine, Scala Atitudinilor Disfuncționale – forma A (DAS-A) și un chestionar propriu, adaptat după cel utilizat în studiul ESPAD. Pentru înțelegerea mai bună a acestora, în continuare este furnizată o descriere a fiecărui chestionar în parte.
Scala Rosenberg a Stimei de Sine (RSES), dezvoltată de către sociologul Morris Rosenberg, reprezintă un instrument de auto-evaluare a stimei de sine. Stima de sine reprezintă un determinant psihologic al stării de bine care este problematic în special pe perioada adolescenței (Rosenberg, 1965).
Scala a fost creată în anul 1965, în vederea desfășurării studiului „Societatea și imaginea de sine a adolescenților”, bazându-se pe interesul substanțial asupra subiectului și pe disponibilitatea redusă a instrumentelor de măsură. Aceasta îmbină două domenii, cel al psihologiei și cel al sociologiei. Structura are la bază faptul că sociologii, pe de-o parte, deși interesați de modul în care variațiile structurii sociale, culturii și ale contextului pot influența atitudinile și comportamentul, nu consideră stima de sine ca un concept demn de studiu sociologic. Pe de altă parte, psihologii, deși interesați de stima de sine, nu au fost înclinați să descopere variații ale acesteia cauzate de variabile sociologice. Studiul a utilizat un eșantion de peste 5000 de adolescenți din instituții de învățământ din statul New York, alese în mod aleatoriu. (Rosenberg, M., 1989).
RSES este o scală ce cuprinde 10 itemi ce măsoară stima de sine globală, oferind un indicator general mai bun decât perspectivele specifice asupra sinelui. Răspunsurile la itemi sunt de tip Likert, adică ordonate orizontal, variind între „Acord puternic”, „Acord”, „Dezacord” și „Dezacord Puternic”. Cinci dintre acești itemi sunt formulați în mod pozitiv, iar cinci dintre ei în mod negativ. Exemple de itemi pozitivi sunt „Cred că sunt o persoană valoroasă, cel puțin de același nivel cu ceilalți” sau „Simt că am o serie de calități bune”. La polul opus se află itemii formulați negativ, cum ar fi „Per total, înclin să cred că sunt un eșec” sau „Uneori mă simt inutil”.
Durata de completare a Scalei Rosenberg a Stimei de Sine este de aproximativ 5 minute, iar scoararea ei se face în mai puțin de 2 minute. În etapa de completare a scalei, participanții sunt rugați să își exprime acordul sau dezacordul cu privire la diverse afirmații cu privire la sine.
Cotarea se face în felul următor: pentru itemii formulați pozitiv, respectiv itemii 1, 2, 4, 6, 7, se acordă puncte de la 0 la 3 (sau în unele variante de la 1 la 4), 0 corespunzând răspunsului de „Dezacord puternic”, 1 celui de „Dezacord”, 2 celui de „Acord” și 3 celui de „Acord Puternic”.
Pentru itemii formulați negativ, cotarea se face în sens invers, cu scoruri tot de la 0 la 3, 0 corespunzând însă de această dată răspunsului de „Acord puternic”, 1 celui de „Acord”, 2 celui de „Dezacord” și 3 celui de „Dezacord puternic”.
Scorul total se obține prin însumarea scorurilor obținute la fiecare dintre itemii scalei. Scorurile totale variază între 0 și 30 (sau în unele variante între 10 și 40). Astfel, se vor obține trei clase de răspunsuri, între 0 și 14 puncte – nivel scăzut al stimei de sine, între 15 și 24 puncte – nivel mediu al stimei de sine, și între 25 și 30 de puncte nivel înalt al stimei de sine. Cu alte cuvinte, un scor crescut semnifică un nivel ridicat al stimei de sine.
Robu, în 2013, a desfășurat un studiu pe 490 de adolescenți, pentru verificarea proprietăților psihometrice ale scalei RSES, varianta tradusă și adaptată populației românești. Datele acestui studiu arată că scala are proprietăți psihometrice bune și că poate fi utilizată la nivel individual, pentru a evalua nivelul stimei de sine. (Robu, V., 2013)
Consistența internă a unei probe de evaluare unidimensionale sau a unei scale dintr-o probă multidimensională se referă la gradul în care, prin conținutul lor, itemii vizează același construct, presupus a fi măsurat prin proba sau scala respectivă. Valoarea minimă recomandată în literatură pentru consistența internă a unei probe este egală cu 0.70, pentru ca aceasta să poată fi utilizată în cercetare, respectivde 0.90 sau chiar 0.95, pentru utilizarea sa în scopuri practice (atunci când este necesară adoptarea unor decizii în legătură cu persoana testată). Consistența internă a scalei RSES calculată de Rosenberg a fost de 0.86, denotând o consistență internă bună.
Pentru a verifica consistența internă a instrumentului aplicat, specifică eșantionului acestei cercetări, am calculat coeficientul Alpha-Cronbach, după cum se observă în tabelele de mai jos.
Tabelul 3.2. Sumarul procesării cazurilor cu ajutorul programului SPSS (RSES)
Tabelul 3.3. Coeficientul Apha Cronbach obținut cu ajutorul programului SPSS (RSES)
Toate cele 115 scoruri sunt valide, iar coeficientul Alpha-Cronbach pentru scala RSES este de 0.851. Fiind cuprins în intervalul 0.7 – 0.9, consistența internă a celor 10 itemi ai instrumentului este una bună.
Până în prezent, RSES a fost folosită în numeroase cercetări sociologice și psihologice. De pildă, J.Ciarrochi, P.C.L. Heaven și F.Davies, în 2007, au studiat impactul speranței, al stimei de sine și al stilului adaptativ asupra notelor și stării de bine emoționale a adolescenților, și au descoperit că scorurile înalte obținute pe scala stimei de sine corelează în mod pozitiv cu o reziliență crescută și cu un echilibru psiho-emoțional crescut al adolescenților (Ciarrochi, J. et al., 2007).
Scala Atitudinilor Disfuncționale – forma A (DAS-A)
La baza acestui instrument se află modelul lui Aaron Beck, conform căruia problemele de tip emoțional și comportamental au la bază distorsiuni cognitive, sub forma unor atitudini și scheme dezadaptative. Acesta a afirmat că anumite scheme cognitive devin mai puternice pe parcursul depresiei, domină procesul gândirii și poate duce la distorsiuni cognitive (Weismann, A, Beck, A., 1978).
Spre deosebire de credințele adaptative, care rezultă în emoții pozitive și negative, dar nu invalidante, schemele dezadaptative relevate de atitudinile disfuncționale se asociază cu gânduri automate negative, emoții negative, credințe iraționale, anxietate și depresie. Există de asemenea o corelație negativă între atitudinile disfuncționale, indicator al tendințelor depresive, și acceptarea necondiționată a propriei persoane și emoțiile pozitive.
Scala a fost dezvoltată pentru a măsura atitudinile negative ale unei persoane cu tendințe depresive, din perspectiva unei „triade cognitive”: percepția despre sine, lumea înconjurătoare și cu privire la viitor a individului cu tendințe depresive. (Weissman, A., Beck, A., 1978)
Cu alte cuvinte, Beck și Weissman au dorit să creeze o scală care să identifice credințele comune ce stau la baza unei serii de cogniții, credințe pe ce țin locul unor scheme cognitive pe baza cărora lumea individului este construită. De exemplu, gândurile recurente de a fi un eșec pot scoate la iveală cerințe frecvente de perfecțiune. Astfel, când idealul nu este îndeplinit, individul decide că a eșuat, și prin urmare este un „ratat”. Credința ce reiese din acest eveniment poate fi una de tipul „Dacă nu fac totul perfect, sunt un ratat”.
Pe scurt, scala DAS reprezintă un instrument cu ajutorul căruia se pot evalua atitudinile ce pot releva o predispoziție către instalarea unei tulburări de depresie, respectiv tendințele depresive. Studiile anterioare au demonstrat că atitudinile disfuncționale se asociază cu prezența unor simptome de tip depresiv, constituind o tendință către instalarea unor tulburări din acest spectru.
Pentru verificarea proprietăților psihometrice ale scalei, s-au desfășurat două studii, având un eșantion de 300 de studenți la programe masterale. Primul studiu a examinat consistența internă, fidelitatea test-retest și corelația cu Inventarul pentru Depresie Beck (Beck Depression Inventory – BDI). Cel de-al doilea studiu, forma inițială a DAS, ce cuprindea 100 de itemi, a fost scurtată și prin analiză factorială s-a ajuns la două forme paralele cu 40 de itemi (DAS-A și DAS-B). Fidelitatea celor două forme a fost confirmată, sugerând că studiile viitoare pot folosi varianta cu 40 de itemi în locul celei cu 100. Concluziile ambelor studii au fost acelea că cognițiile negative sunt asociate cu tendințele depresive. Mai mult, credințele negative sunt mai persistente decât afectele negative.
În urma analizei factoriale, utilizând în 1991 un eșantion de 2023 de subiecți, Beck, Brown, Steer și Weissman au grupat cei 100 de itemi inițiali în 9 factori principali:
Vulnerabilitate
Aprobare
Perfecționism
Nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți
Evitarea slăbiciunilor
Controlul emoțiilor
Dezaprobarea
Cerințele absolutiste
Nevoia de a-i impresiona pe ceilalți. (Calhoon, S.K.,1996)
Totuși, aceeași factori nu sunt prezenți și în cazul variantelor cu 40 de itemi, alții precum „evaluarea performanțelor”, „aprobarea din partea celorlalți”, „stima de sine externalizată” sau „incertitudine” fiind specifici acestor variante.
Chestionarul, în forma sa actuală A și în cea B, cuprinde 40 de itemi ce exprimă o serie de atitudini și convingeri pe care unele persoane le au în diverse situații. Scala se administrează atât în varianta creion-hârtie, cât și în cea computerizată. În cazul administrării în varianta creion-hârtie,
În completarea chestionarului, participanții sunt rugați să citească cu atenție fiecare afirmație și decidă în ce măsură sunt sau nu de acord cu ea. Aceștia trebuie să bifeze cu „X” pe foaia de răspuns, pentru fiecare afirmație din scala prezentată, descrierea care corespunde în cea mai mare măsură modului în care gândesc și care îi caracterizează cel mai bine, alegând un singur răspuns pentru fiecare afirmație în parte. Variantele de răspuns Itemii scalei sunt formulați ca afirmații ce stau la baza gândirii de tip depresiv. Răspunsurile la itemi oferă informații cu privire la atitudinile disfuncționale ale subiectului (Weissman, A., Beck, A., 1978).
În forma A a scalei, itemii sunt formulați atât în mod pozitiv (direct), de pildă „Este în regulă să fac greșeli, deoarece pot învăța din ele”, sau în mod negativ (invers), cum ar fi afirmația „Nu pot avea încredere în ceilalți, deoarece m-ar putea trata cu cruzime”.
Cotarea se face acordând puncte răspunsurilor evaluate pe o scală de tip Likert. Itemii formulați direct se cotează acordând un punctaj între 1 și 7 puncte, unde 1 corespunde răspunsului „Sunt cu totul de acord”, 2 celui de „Sunt în mare măsură de acord”, 3 celui de „Sunt întrucâtva de acord”, 4 celui de „Sunt neutru”, 5 celui de „Sunt întucâtva în dezacord”, 6 celui de „Sunt în mare măsură în dezacord”, iar 7 puncte răspunsului „Sunt în total dezacord”. Cotarea itemilor formulați indirect este inversată, scorul 1 corespunzând răspunsului „Sunt în total dezacord”, iar cel de 7 răspunsului „Sunt cu totul de acord”.
Scorul total se obține prin însumarea punctajelor obținute la fiecare dintre cei 40 de itemi. În funcție de scorul obținut, există multiple clase de scoruri ale atitudinilor disfuncționale, respectiv ale tendințelor depresive. Astfel, un punctaj de sub 79 de puncte se încadrează în Clasa I de scoruri, semnificând un nivel foarte scăzut al atitudinilor disfuncționale. Punctajele cuprinse între 80 și 112 puncte se încadrează în Clasa II de scoruri, adică un nivel scăzut al atitudinilor disfuncționale. Clasa a III-a de scoruri cuprinde scorurile între 113 și 142 puncte și denotă un nivel mediu al atitudinilor disfuncționale, în timp ce nivelul ridicat al atitudinilor disfuncționale apare în cazul Clasei a IV-a de scoruri, adică între 143 și 169 de puncte. Nivelul cel mai ridicat al atitudinilor disfuncționale, clasa a V-a de scoruri, este reprezentat de scorurile mai mari de 170 de puncte. Pe scurt, cu cât scorul total obținut pe scala DAS – A este mai mare, cu atât nivelul atitudinilor disfuncționale și al tendințelor depresive este mai mare.
Pentru a verifica consistența internă a scalei DAS – A, în urma introducerii datelor, am calculat coeficientul Alpha-Cronbach. Rezultatul obținut a fost unul de 0.961, pentru 40 de itemi, cu 115 cazuri valide, ceea ce confirmă o consistență internă foarte bună pe eșantionul selectat.
Tabelul 3.4. Sumarul procesării cazurilor cu ajutorul programului SPSS (DAS-A)
Tabelul 3.5. Coeficientul Apha Cronbach obținut cu ajutorul programului SPSS (DAS-A)
Chestionarul propriu – adaptare după chestionarul standardizat ESPAD
Instrumentul propriu a reprezentat o adaptare a chestionarului utilizat în cadrul studiului internațional ESPAD. Acesta este un proiect european în cadrul căruia studenții și elevii din țările europene au fost intervievați cu privire la consumul de alcool și de alte substanțe.
Acest studiu a fost inițiat având la bază lipsa unei baze de date suficient de largi, cu informații despre consumul de substanțe în rândul tinerilor europeni. Pentru a putea colecta aceste date, s-a stabilit un protocol metodologic comun, pe care toți cercetătorii să îl poată utiliza.
Chestionarul a fost folosit de-a lungul anilor pentru un număr peste 700.000 de tineri din țări precum Albania, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Insula Man, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federația Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ucraina și Regatul Unit.
Primul chestionar ESPAD, aplicat în anul 1995, a inclus 26 de state membre ale Europei. Ulterior chestionarul a fost adaptat și validat pe populația mai multor țări, ajungând până la un număr de 38 de țări europene. Numărul țărilor care folosesc acest format de chestionar, în prezent peste 40, este în continuă creștere, având în vedere complexitate și calitatea informațiilor obținute în urma aplicării lui cu privire la consumul de substanțe în rândul tinerilor.
Proiectul ESPAD a luat naștere în anul 1993, la inițiativa Consiliului Suedez de Informații cu privire la Alcool și alte Droguri (CAN), ca un test de follow-up la un chestionar școlar finanțat de către Grupul Pompidou al Consiliului Europei, ca studiu pilot desfășurat între anii 1986 și 1988. Ca urmare a aceste experiențe și a expertizei suedeze în domeniul chestionarelor școlare, CAN a dezvoltat acest proiect colaborativ. Astfel, cooperarea a continuat să funcționeze încă de atunci într-un mod eficient, ajungând astăzi la întâlniri anuale ale cercetătorilor din întreaga Europa.
Participarea studenților la acest studiu este voluntară și anonimă. Rezultatele nu sunt prezentate individual sau în cadrul claselor de studiu.
Pe lângă utilizarea unui chestionar comun, aplicat unei populații definite în mod comun, și perioada colectării datelor, aplicarea lor pe teren, precum și obținerea, selectarea, centralizarea și analiza datelor se fac într-o manieră standardizată.
Dacă inițial chestionarul cuprindea întrebări cu privire la consumul de alcool și droguri, dezvoltarea tehnologiei și schimbarea contextului socio-tehnologic a dus la readaptarea acestuia, prin introducerea de secțiuni dedicate consumului de energizante, utilizării internetului și a aparatelor de navigare pe internet (calculator, telefon, tabletă) sau jocurilor online. Acestea s-au dovedit a fi potențiale comportamente adictive, care să pună în evidență predispoziția către adicții, chiar dacă acestea nu sunt încă manifestate în consumul de substanțe.
Pentru crearea instrumentului propriu, ultima versiune a chestionarului ESPAD (2015) a fost tradusă, s-au selectat secțiunile relevante pentru cercetarea de față și s-au adăugat întrebările suplimentare. Varianta finală a chestionarului cuprinde 33 de itemi, formulați în funcție de categoria de substanțe din care fac parte. Pentru verificarea validității, chestionarul a fost transpus în variantă online, pentru a putea facilita aplicarea și colectarea datelor. Acesta a fost aplicat pe un eșantion de 30 de persoane, prin procedura test-retest, pentru a verifica validitatea.
Cotarea răspunsurilor se face acordând punctaje de la 1 până la 10, în funcție de fiecare item și de specificul acestuia.
De asemenea, pentru a verifica consistența internă a itemilor, în urma aplicării chestionarelor pe eșantionul selectat pentru această cercetare, am calculat coeficientul Alpha-Cronbach.
Conform rezultatelor obținute prin prelucrarea statistică, observăm că 115 cazuri sunt valide, adică 100%, iar coeficientul Alpha-Cronbach este de 0.899, ceea ce denotă o consistență internă foarte bună a itemilor.
Tabelul 3.6. Sumarul procesării cazurilor cu ajutorul programului SPSS (Chestionar propriu)
Tabelul 3.7. Calculul coeficientului Alpha Cronbach cu ajutorul programului SPSS (Chestionar propriu)
Pentru calcularea scorului total al chestionarului, se însumează punctajele obținute la itemii chestionarului. Scorul final poate fi cuprins între 100 și 152, determinând următoarele clase de scoruri: între 100 și 117 puncte se consideră un nivel scăzut al consumului de substanțe, între 118 și 134 puncte se consideră un nivel mediu al consumului de substanțe, iar între 135 și 152 puncte se consideră un nivel înalt al consumului de substanțe.
Chestionarul cuprinde informații cu privire la datele demografice, la interesele ocupaționale ale tinerilor, la frecvența absenteismului școlar, la apartenența la grupuri sociale în care se consumă substanțe, la situația socio-economică a familiei, nivelul de studii al părinților, precum și interesul acestora cu privire la activitățile desfășurate de tineri, dar și întrebări specifice din sfera consumului de substanțe, targetând consumul de țigări, de băuturi alcoolice, de canabis, substanțe psihoactive de tipul etnobotanice și alte droguri, frecvența consumului, tipurile de substanțe consumate, vârsta de debut, consumul de-a lungul vieții și în ultimele 30 de zile, dar și percepția pe care tinerii o au cu privire la accesul la substanțe.
Designul cercetării
Prima parte a procedurii de lucru în cazul acestei cercetări a constat în cercetarea literaturii de specialitate, pentru înțelegerea mai bună a fenomenului cosumului de substanțe în raport cu variabilele stimă de sine și tendințe depresive, în vederea alegerii instrumentelor potrivite pentru a fi aplicate.
S-au stabilit obiectivele cercetării și ipotezele derivate din obiective, iar apoi s-au selectat instrumentele de evaluare care să corespundă nevoilor de verificare a ipotezelor enunțate.
După selectarea instrumentelor standardizate menționate mai sus, am continuat cu elaborarea instrumentului propriu, acesta reprezentând o adaptare a chestionarului consacrat ESPAD, aplicarea lui prin procedura test-retest pentru verificarea validității, traducerea și transpunerea celor trei instrumente într-un pachet de test, ce a permis aplicarea facilă a instrumentelor, analiza datelor și interpretarea acestora.
În vederea aplicării instrumentelor, am luat legătura cu diriginți ai claselor din liceele partenere în cadrul proiectelor cu finanțare norvegiană, pentru a le cere acordul de a face prezentarea cercetării și a obiectivelor acesteia în rândul tinerilor. Ulterior acestor prezentări, am stabilit grupele și datele de testare.
Procedura de lucru a implicat în prima fază solicitarea în mod verbal a consimțământului de participare la studiu în cadrul întâlnirilor de prezentare a cercetării, după care, în faza de testare, subiecții care și-au dat acordul și au fost prezenți la cercetare, au completat individual câte un pachet conținând instrumentele menționate anterior, fără limită de timp.
Participanților li s-a făcut instructajul cu privire la completarea chestionarelor și li s-au oferit explicațiile solicitate.
Datele obținute au fost centralizate, cotate și scorate în conformitate cu grilele de scorare ale fiecărui instrument în parte. Scorurile obținute au fost ulterior introduse în programul de prelucrare statistică SPSS, în vederea analizei datelor. După determinarea consistenței interne a rezultatelor obținute pentru itemii fiecărui instrument, s-au obținut datele privitoare la scoruri medii, minime și maxime, precum și corelațiile existente.
O parte a datelor obținute, cele cu privire la profilul demografic și de interese al tinerilor, au fost introduse și prelucrate prin intermediul programului Microsoft Excell, rezultatele obținute fiind sub forma unor grafice descriptive.
Acestea, împreună cu rezultatele statistice obținute prin prelucrarea datelor, au fost analizate și interpretate din perspectivă psihologică, în contextul temei prezentate în titlu.
Ca urmare a interpretărilor formulate, s-au redactat concluziile și prezenta lucrare.
Exigente etice
Pentru această cercetare, au fost aplicate instumentele menționate mai sus. Participanții au fost informați cu privire la scopul aplicării instrumentelor și cu privire la destinația finală a datelor. Subiecților li s-a cerut acordul verbal de a participa la cercetare, aceștia putând refuza participarea în cazul în care doreau acest lucru. Chestionarele utilizate în cercetare reprezintă implicit acordul subiecților care au dorit să ia parte la cercetare.
Pentru a respecta principiul confidențialității datelor, răspunsurile au fost anonime, cu mențiunea că pentru identificarea diferiților respondenți li s-a cerut acestora să își treacă genul și data nașterii în formularele completate.
Fiecare participant a putut completa formularele în siguranță, în momentul în ales de ei, fără intervenția examinatorului și fără alte intervenții exterioare. Examinatorul a fost prezent și disponibil în a furniza informații cu privire la cercetare sau lămuriri cu privire la instrumente, în cazul în care acestea au fost solicitate.
Aplicarea testelor s-a făcut pe grupe de 10 participanți, fără a depăși indicațiile cu privire la numărul de participanți specificate în condițiile de aplicare a scalelor DAS-A și RSES (maxim 15 participanți), în condiții de luminozitate și temperatură optime desfășurării testării.
CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII
Prezentarea și analiza datelor
Ca urmare a desfășurării etapelor anterioare cercetării, după stabilirea obiectivului general, a obiectivelor specifice, după întocmirea ipotezelor de cercetare, după selecția instrumentelor și aplicarea acestora în rândul populației din eșantion, am centralizat datele obținute și le-am analizat.
Prin prelucrarea statistică a acestor date, s-au obținut rezultate relevante în contextul ipotezelor formulate. Aceste rezultate vor fi prezentate în continuare în acest capitol, în vederea validării sau infirmării ipotezelor inițiale. Rezultatele vor fi prezentate întâi din punct de vedere al variabilei măsurate, grupându-le în a) rezultate cu privire la consumul de substanțe, b) rezultate cu privire la stima de sine, c) rezultate cu privire la tendințele depresive și d) rezultate statistice cu privire la consumul de substanțe, stima de sine și tendințele depresive și corelațiile dintre acestea.
Rezultate cu privire la consumul de substanțe
Consumul de substanțe a fost abordat din perspectiva consumului de tutun, sub forma țigaretelor, de alcool, cannabis și alte substanțe și s-a analizat comportamentul de consum pe aceste categorii.
Fig.4.1. Consumul de țigări de-a lungul vieții
Dintre cei 115 subiecți participanți la cercetare, cea mai mare parte, un procent de 30.31%, adică 36 de indivizi, au declarat că în decursul vieții lor au fumat țigări de peste 40 de ori. La polul opus se află într-un procent apropiat, totuși mai scăzut, de 29.56%, tinerii care nu au consumat niciodată tutun.
Pe al treilea loc în clasament se situează 18 dintre participanți, reprezentând un procent de 15.65%, care declară un consum experimental de-a lungul vieții, adică o dată sau de două ori.
Cu privire la cantitatea de tutun consumată în ultimele 30 de zile, pe lângă procentul majoritar de 49.6% de tineri care declară că nu au consumat deloc (fie datorită faptului că nu sunt fumători, fie datorită altor factori), 14.8% spun că au consumat între 1 și 5 țigări pe zi, iar 12.2% dintre ei spun că au consumat o cantitate mai mare, între 6 și 10 țigări pe zi. Procente mai mici sunt înregistrare și pentru alte cantități, fără a fi neglijabile. De pildă, 7.8% dintre subiecți au răspuns că au consumat între 11 și 20 de țigări pe zi, iar 6.1% dintre ei spun că au consumat chiar mai mult de 20 de țigări pe zi.
Fig.4.2. Cantitatea de tutun consumată în ultimele 30 de zile.
Dintre cei care consumă tutun sub forma fumatului, 21 declară că au fumat prima țigară la vârsta de 12 ani sau mai puțin, același număr de respondenți spun că au fumat prima oară la 15 ani și 13 dintre ei spun că au început la vârsta de 14 ani să fumeze.
Fig.4.3. Vârsta de debut în cazul consumului de tutun.
Un procent foarte important, de 16.52%, adică 19 participanți, declară că au început să fumeze regulat țigări la vârsta de 15 ani și 11.30% la vârsta de 16 ani. Doar 2 indivizi, adică nici 2%, au început să consume tutun sub forma țigaretelor după împlinirea vârstei de 18 ani.
Cu privire la consumul de alcool, referitor la consumul în cursul vieții, cei mai mulți dintre tinerii respondenți au spus că au consumat de peste 40 de ori băuturi alcoolice (24.34%) și 16.52% au consumat între 20 și 39 de ori. Doar 15.65% nu au consumat niciodată, și același procent spun că au încercat doar o dată sau de două ori.
Fig.4.4. Frecvența consumului de alcool în funcție de perioada de raportare
Consumul în ultimele 12 luni și în ultimele 12 zile este invers față de situația prezentată anterior, în sensul că majoritari sunt cei care nu au consumat sau au consumat doar o dată sau de două ori, spre deosebire de cei care au băut băuturi alcoolice de mai multe ori.
Vârsta de debut în cazul consumului de bere este, în mod surprinzător, în proporție de 20.86% vârsta de 9 ani sau mai puțin. 16.52% dintre tineri au declarat că au început să consume bere la 14 ani, și 12.17% dintre ei spun că au consumat mai târziu de 16 ani.
Fig.4.5. Vârsta de debun în cazul consumului de băuturi alcoolice – repartiție pe categorii de băuturi.
În cazul vinurilor, de asemenea majoritatea declară că au consumat înainte de vârsta de 10 ani. 18 dintre ei spun că au consumat după 16 ani și alți 17 tineri spun că au consumat prima dată vin la 14 ani.
Băuturi spirtoase, însă, majoritatea spun că au consumat începând cu vârsta de 15 ani, 16 ani sau 14 ani, după ordinea procentelor înregistrate.
Fig.4.6. Perioada ultimului consum de băuturi alcoolice
Dintre cei care au răspuns la chestionar, 16.5% au spus că nu au băut niciodată băuturi alcoolice. Un procent foarte mare de tineri, 35.7%, declară că au consumat în urmă cu 1-7 zile, 19.1% dintre ei spun că au băut acum mai mult de o lună, iar 11.3% spun că au consumat băuturi alcoolice acum 8-14 zile.
Ponderea cea mai mare o are consumul de bere, (45.2% – 52 de indivizi), urmată de vin (39.1%) și de băuturile spirtoase (17.5%).
Fig.4.7. Tipul de alcool consumat la ultimul consum
Dacă un procent majoritar de 52.2% declară că nu au făcut abuz de alcool, neconsumând mai mult de 5 băuturi la o singură ocazie, unii dintre tineri, respectiv 23.5% declară că au făcut abuz într-una dintre situații, 15.7% în două ocazii și 7% în 3 până la 5 ocazii.
Fig.4.8. Frecvența abuzului de alcool
Referitor la consumul de canabis, 7% dintre respondenți declară că au consumat în ultimele 12 luni. Dintre aceștia, 23% au consumat după vârsta de 16 ani, același procent la 15 ani, 15% la 13 ani și tot 15% la 12 ani, și un procent de 24% dintre participanți au consumat la 14, 11 sau 10 ani, câte 8% pentru fiecare vârstă.
Fig. 4.9. Repartiția consumatorilor de canabis în funcție de debutul consumului de substanță
Dintre tinerii care au luat parte la cercetare, 13% declară că au consumat substanțe de tip etnobotanice în decursul vieții lor.
Fig.4.10. Repartiția eșantionului în funcție de consumul de etnobotanice
Nivelul consumului de amfetamine, metamfetamine, stimulente de tip ecstasy și cocaină este destul de scăzut în rândul tinerilor, însă nu absent, așa cum se observă și în figura de mai jos.
Fig.4.11. Repartiția eșantionului – consum de alte substanțe decât alcool, tutun și canabis
Un procent de 3.47% dintre tinerii respondenți declară că au consumat cocaină în timpul vieții lor, 2.60% spun că au consumat amfetamine sau metamfetamine, iar 1.74% declară că au luat Ecstasy.
În ceea ce privește nivelul total al consumului de substanțe, așa cum se poate observa în diagrama de mai jos, 37% dintre tinerii care au participat la această cercetare au obținut un scor înalt al consumului de substanțe general, 32% dintre ei un nivel mediu și doar 31% un nivel scăzut. Nivelul scăzut însă îi cuprinde atât pe cei care nu au consumat niciodată substanțe din nicio categorie, dar și pe cei care au avut un consum experimental de substanțe de-a lungul vieții lor.
Fig.4.12. Distribuția subiecților din eșantion în funcție de nivelul consumului de substanțe
Comparativ, în funcție de variabila gen, se remarcă un clasament diferit în ceea ce privește procentul tinerilor cu nivel înalt, mediu și scăzut de consum de substanțe.
Dacă în cazul respondenților de sex masculin, 36.11% au un nivel înalt de consum, 34.72% un nivel scăzut, și pe locul 3 situându-se nivelul mediu de consum, adică 29.17% dintre tinerii băieți, clasamentul în cazul fetelor este diferit.
Astfel, cele mai puține fete, 23.26% dintre respondente, au obținut un scor scăzut al consumului de substanțe, 37.21% dintre ele un scor mediu, iar cele mai multe, adică 39.53% au obținut un scor ce indică un nivel înalt al consumului de substanțe.
Fig.4.13. Distribuția subiecților din eșantion în funcție de nivelul consumului de substanțe – comparație în funcție de gen
Se remarcă totuși faptul că percepția tinerilor cu privire la gradul de dificultate și posibilitatea de a intra în posesia substanțelor este una de mare ușurință, majoritatea dintre aceștia considerând că este foarte ușor sau relativ ușor.
Un procent de 38.3% dintre cei chestionați consideră că este foarte ușor să obții țigări (în ciuda reglementărilor legislative) și 22.6% spun că este relativ ușor.
Fig.4.14. Distribuția subiecților din eșantion în funcție percepția cu privire la accesul la tutun
Situația este similară și în cazul accesului la băuturi alcoolice, ponderea ce mai mare având-o disponibilitatea foarte mare sau relativ mare a substanțelor spre a fi procurate de tineri.
Fig.4.15. Distribuția subiecților din eșantion în funcție percepția cu privire la accesul la băuturi alcoolice
Diferit este cazul accesului la canabis, 27.8% dintre tineri spunând că este imposibil de procurat. Totuși 15.7% spun că este relativ ușor, și 12.2% spun că e relativ greu de obținut această substanță.
Fig.4.16. Distribuția subiecților din eșantion în funcție percepția cu privire la accesul la canabis
Rezultate cu privire la stima de sine
În urma aplicării scalei Rosenberg a Stimei de Sine, după centralizarea, prelucrarea și analiza datelor, s-a constatat că un procent de 78% dintre tinerii respondenți au înregistrat un nivel mediu al stimei de sine.
Fig.4.17. Distribuția subiecților din eșantion în funcție variabila nivelul simei de sine
Mai mult, un procent important, 18% dintre tinerii participanți la cercetare, au obținut un nivel scăzut al stimei de sine. În completarea acestor procente vine restul de doar 4%, desemnând tinerii cu nivel crescut al stimei de sine.
Scorul mediu obținut de fete este de 17.16 puncte, situat deasupra celui obținut de subiecții de sex masculin, adică 16.83. Acest lucru indică o diferență între nivelurile stimei de sine în funcție de variabila gen, chiar dacă acestea sunt mici, în sensul că participanții de sex feminin au obținut în medie un nivel al stimei de sine ușor mai crescut decât cei de sex masculin.
În conformitate cu nivelul mediu sau scăzut al stimei de sine înregistrat de majoritatea participanților, s-a observat că cea mai mare parte dintre ei consideră că sunt un eșec, 39.1% dintre ei fiind în totalitate de acord cu aceasta afirmație, și 35.7% fiind de acord. Doar 5.2% au dezaprobat total acest item.
Fig.4.18. Distribuția subiecților din eșantion în funcție răspunsul la itemul „Per total, înclin să cred că sunt un eșec”.
În plus, aproape 50% dintre ei sunt de acord cu afirmația „Simt că nu am prea multe lucruri de care să fiu mândru”, ceea ce indică o anumită devalorizare personală.
Fig.4.19. Distribuția subiecților din eșantion în funcție răspunsul la itemul „Simt că nu am prea multe lucruri de care să fiu mândru”.
De asemenea, se remarcă sentimentul de inutilitate prezent la peste 37.4% dintre tinerii subiecți ce au făcut parte din eșantionul cercetării.
Fig.4.20. Distribuția subiecților din eșantion în funcție răspunsul la itemul „Uneori simt că sunt inutil”.
Răspunsurile au fost acordate pe o scală de tip Likert, unde 0 reprezintă dezacordul total, 1 dezacordul parțial, 2 acordul parțial, iar 3 acordul total. Răspunsurile la toți itemii chestionarului se pot găsi în Anexa 1 – Centralizarea răspunsurilor obținute pe scala Rosenberg a Stimei de Sine.
Rezultate cu privire la tendințele depresive
După administrarea probelor, scorarea, centralizarea și prelucrarea datelor, s-a observat că majoritatea subiecților ce au luat parte la cercetare au obținut un nivel ridicat al atitudinilor disfuncționale, acest lucru arătând existența unor cogniții de natură maladaptativă, ce pot constitui baza unei potențiale tulburări depresive.
Fig.4.21. Distribuția eșantionului în funcție de nivelul atitudinilor disfuncționale
Din totalitatea celor din eșantion, 53 de indivizi, adică un procent de 46.08%, au înregistrat acest nivel, 32 de indivizi (27.82%) au un nivel mediu al atitudinilor disfuncționale, și 23 de indivizi, adică 20%, au un nivel foarte ridicat al acestor tendințe.
Dintre toți subiecții participanți la cercetare, niciunul nu a obținut un nivel foarte scăzut al atitudinilor disfuncționale, și doar 7 dintre ei, adică 6.08% au obținut nivelul scăzut.
Prin urmare, 93.92% din populația participantă la acest studiu a înregistrat prezența atitudinilor disfuncționale, în grad mediu, ridicat sau foarte ridicat.
Rezultate statistice cu privire la consumul de substanțe, stima de sine și tendințele depresive și corelațiile dintre acestea
Prin centralizarea și prelucrarea statistică a datelor obținute în urma aplicării instrumentelor cercetării, s-a observat că în cazul Stimei de sine, scorul minim a fost de 9 puncte, iar cel maxim de 30 puncte din 30 maxim posibile, cu un scor mediu de 16.96 puncte, denotând un nivel mediu al stimei de sine.
Tabelul 4.1. Statistici descriptive cu privire la stima de sine, atitudinile disfuncționale și consumul de substanțe.
Cu privire la tendințele depresive, măsurate prin scala atitudinilor disfuncționale, scorul minim obținut a fost de 99 puncte, cel maxim de 202 puncte, scorul mediu fiind de 151.77 puncte, denotând un nivel ridicat al atitudinilor disfuncționale și implicit al tendințelor depresive.
Chestionarul de consum se substanțe a avut un scor minim de 112 puncte și unul maxim de 152 puncte din 152 maxim posibile. Scorul mediu înregistrat pe această scală a fost de 127.22 puncte, adică un nivel mediu al consumului de substanțe.
Există mici diferențe între scorurile obținute de subiecții de sex feminin comparativ cu cei de sex masculin, pe toate scalele aplicate. În acest sens, se remarcă un scor mediu mai crescut în rândul fetelor în ceea ce privește nivelul stimei de sine (17.16 puncte comparativ cu 16.83 puncte). De asemenea, se observă că subiecții de sex feminin au obținut scoruri ușor mai mici cu privire la tendințele depresive, acestea obținând un scor mediu de 151.16 puncte comparativ cu 152.14 puncte, scorul tinerilor de sex masculin.
În plus, scorul mediu obținut de tinerii băieți pe scala consumului de substanțe a fost de 129.06 puncte, mai mare cu 5 puncte față de cel obținut de fete.
Tabelul 4.2. Statistici de grup cu privire la stima de sine, atitudinile disfuncționale și consumul de substanțe – în funcție de variabila gen
În vederea evidențierii existenței corelațiilor dintre variabilele Stimă de sine, tendințe depresive și consum de substanțe, s-au analizat statistic coeficienții Pearson obținuți din prelucrarea datelor.
Astfel, coeficientul de corelație obținut pentru corelația dintre stima de sine și consumul de substanțe este de -0.039, la un nivel de semnificație de 0.679. Acest lucru demonstrează existența unei corelații între cele două variabile, această corelație nefiind însă semnificativă.
Tabelul 4.3. Corelații cu privire la stima de sine și consumul de substanțe.
Fig.4.22. Grafic norul de puncte pentru corelația stima de sine – consum de substanțe
Referitor la corelația dintre tendințele depresive și consumul de substanțe, după calcularea coeficientului Pearson s-a obținut un coeficient de corelație de 0.188, cu un prag de semnificație de 0.05. Acest lucru arată că există o corelație semnificativă pozitivă între atitudinile disfuncționale și consumul de substanțe.
Tabelul 4.4. Corelația dintre atitudinile disfuncționale și consum de substanțe
Acest lucru se vede și din analiza diagramei norului de puncte al corelației. După cum se vede și în grafic, repartiția punctelor urmează o linie direcționată din partea de stânga jos până în partea dreaptă sus a graficului, dovedind corelația pozitivă.
Fig.4.23. Grafic norul de puncte pentru corelația atitudini disfuncționale – consum de substanțe
De asemenea, prin verificarea corelației dintre stima de sine și atitudinile disfuncționale se observă existența unei corelații puternic semnificative, la un prag de semnificație de 0.01, cu un coeficient Pearson de -0.33.
Tabelul 4.5. Corelație stima de sine – atitudini disfuncționale
Prin urmare, având în vedere că există o legătură semnificativă negativă între tendințele depresive și stima de sine, și una pozitivă între tendințele depresive și consumul de substanțe, putem deduce că există o legătură indirectă negativă între nivelul stimei de sine și nivelul consumului de substanțe. Acest lucru însă este subiectul eventualelor speculații, întrucât rezultatele statistice nu indică o astfel de legătură.
Pentru a putea oferi o semnificație scorurilor obținute, în continuare am oferit interpretarea psihologică a rezultatelor cercetării. Aceasta cuprinde explicații ale rezultatelor obținute, precum și verificarea ipotezelor de cercetare, dar și semnificația celor observate în contextul temei abordate în prezenta lucrare.
Interpretarea semnificației rezultatelor obținute
Consumul de substanțe a fost abordat din perspectiva consumului de tutun, sub forma țigaretelor, de alcool, cannabis și alte substanțe și s-a analizat comportamentul de consum pe aceste categorii.
Dintre cei 115 subiecți participanți la cercetare, cea mai mare parte, un procent de 30.31%, adică 36 de indivizi, au declarat că în decursul vieții lor au fumat țigări de peste 40 de ori. La polul opus se află într-un procent apropiat, totuși mai scăzut, de 29.56%, tinerii care nu au consumat niciodată tutun.
Pe al treilea loc în clasament se situează 18 dintre participanți, reprezentând un procent de 15.65%, care declară un consum experimental de-a lungul vieții, adică o dată sau de două ori.
Cu privire la cantitatea de tutun consumată în ultimele 30 de zile, pe lângă procentul majoritar de 49.6% de tineri care declară că nu au consumat deloc (fie datorită faptului că nu sunt fumători, fie datorită altor factori), 14.8% spun că au consumat între 1 și 5 țigări pe zi, iar 12.2% dintre ei spun că au consumat o cantitate mai mare, între 6 și 10 țigări pe zi. Procente mai mici sunt înregistrare și pentru alte cantități, fără a fi neglijabile. De pildă, 7.8% dintre subiecți au răspuns că au consumat între 11 și 20 de țigări pe zi, iar 6.1% dintre ei spun că au consumat chiar mai mult de 20 de țigări pe zi.
Dintre cei care consumă tutun sub forma fumatului, 21 declară că au fumat prima țigară la vârsta de 12 ani sau mai puțin, același număr de respondenți spun că au fumat prima oară la 15 ani și 13 dintre ei spun că au început la vârsta de 14 ani să fumeze.
Un procent foarte important, de 16.52%, adică 19 participanți, declară că au început să fumeze regulat țigări la vârsta de 15 ani și 11.30% la vârsta de 16 ani. Doar 2 indivizi, adică nici 2%, au început să consume tutun sub forma țigaretelor după împlinirea vârstei de 18 ani.
Cu privire la consumul de alcool, referitor la consumul în cursul vieții, cei mai mulți dintre tinerii respondenți au spus că au consumat de peste 40 de ori băuturi alcoolice (24.34%) și 16.52% au consumat între 20 și 39 de ori. Doar 15.65% nu au consumat niciodată, și același procent spun că au încercat doar o dată sau de două ori.
Consumul în ultimele 12 luni și în ultimele 12 zile este invers față de situația prezentată anterior, în sensul că majoritari sunt cei care nu au consumat sau au consumat doar o dată sau de două ori, spre deosebire de cei care au băut băuturi alcoolice de mai multe ori.
Vârsta de debut în cazul consumului de bere este, în mod surprinzător, în proporție de 20.86% vârsta de 9 ani sau mai puțin. 16.52% dintre tineri au declarat că au început să consume bere la 14 ani, și 12.17% dintre ei spun că au consumat mai târziu de 16 ani.
În cazul vinurilor, de asemenea majoritatea declară că au consumat înainte de vârsta de 10 ani. 18 dintre ei spun că au consumat după 16 ani și alți 17 tineri spun că au consumat prima dată vin la 14 ani.
Băuturi spirtoase, însă, majoritatea spun că au consumat începând cu vârsta de 15 ani, 16 ani sau 14 ani, după ordinea procentelor înregistrate.
Dintre cei care au răspuns la chestionar, 16.5% au spus că nu au băut niciodată băuturi alcoolice. Un procent foarte mare de tineri, 35.7%, declară că au consumat în urmă cu 1-7 zile, 19.1% dintre ei spun că au băut acum mai mult de o lună, iar 11.3% spun că au consumat băuturi alcoolice acum 8-14 zile.
Ponderea cea mai mare o are consumul de bere, (45.2% – 52 de indivizi), urmată de vin (39.1%) și de băuturile spirtoase (17.5%).
Dacă un procent majoritar de 52.2% declară că nu au făcut abuz de alcool, neconsumând mai mult de 5 băuturi la o singură ocazie, unii dintre tineri, respectiv 23.5% declară că au făcut abuz într-una dintre situații, 15.7% în două ocazii și 7% în 3 până la 5 ocazii.
În ceea ce privește nivelul total al consumului de substanțe, așa cum se poate observa în diagrama de mai jos, 37% dintre tinerii care au participat la această cercetare au obținut un scor înalt al consumului de substanțe general, 32% dintre ei un nivel mediu și doar 31% un nivel scăzut. Nivelul scăzut însă îi cuprinde atât pe cei care nu au consumat niciodată substanțe din nicio categorie, dar și pe cei care au avut un consum experimental de substanțe de-a lungul vieții lor.
Comparativ, în funcție de variabila gen, se remarcă un clasament diferit în ceea ce privește procentul tinerilor cu nivel înalt, mediu și scăzut de consum de substanțe.
Dacă în cazul respondenților de sex masculin, 36.11% au un nivel înalt de consum, 34.72% un nivel scăzut, și pe locul 3 situându-se nivelul mediu de consum, adică 29.17% dintre tinerii băieți, clasamentul în cazul fetelor este diferit.
Astfel, cele mai puține fete, 23.26% dintre respondente, au obținut un scor scăzut al consumului de substanțe, 37.21% dintre ele un scor mediu, iar cele mai multe, adică 39.53% au obținut un scor ce indică un nivel înalt al consumului de substanțe.
Se remarcă totuși faptul că percepția tinerilor cu privire la gradul de dificultate și posibilitatea de a intra în posesia substanțelor este una de mare ușurință, majoritatea dintre aceștia considerând că este foarte ușor sau relativ ușor.
Un procent de 38.3% dintre cei chestionați consideră că este foarte ușor să obții țigări (în ciuda reglementărilor legislative) și 22.6% spun că este relativ ușor.
Situația este similară și în cazul accesului la băuturi alcoolice, ponderea ce mai mare având-o disponibilitatea foarte mare sau relativ mare a substanțelor spre a fi procurate de tineri.
Diferit este cazul accesului la canabis, 27.8% dintre tineri spunând că este imposibil de procurat. Totuși 15.7% spun că este relativ ușor, și 12.2% spun că e relativ greu de obținut această substanță.
Rezultate cu privire la stima de sine
În urma aplicării scalei Rosenberg a Stimei de Sine, după centralizarea, prelucrarea și analiza datelor, s-a constatat că un procent de 78% dintre tinerii respondenți au înregistrat un nivel mediu al stimei de sine.
Mai mult, un procent important, 18% dintre tinerii participanți la cercetare, au obținut un nivel scăzut al stimei de sine. În completarea acestor procente vine restul de doar 4%, desemnând tinerii cu nivel crescut al stimei de sine.
Scorul mediu obținut de fete este de 17.16 puncte, situat deasupra celui obținut de subiecții de sex masculin, adică 16.83. Acest lucru indică o diferență între nivelurile stimei de sine în funcție de variabila gen, chiar dacă acestea sunt mici, în sensul că participanții de sex feminin au obținut în medie un nivel al stimei de sine ușor mai crescut decât cei de sex masculin.
În conformitate cu nivelul mediu sau scăzut al stimei de sine înregistrat de majoritatea participanților, s-a observat că cea mai mare parte dintre ei consideră că sunt un eșec, 39.1% dintre ei fiind în totalitate de acord cu aceasta afirmație, și 35.7% fiind de acord. Doar 5.2% au dezaprobat total acest item.
În plus, aproape 50% dintre ei sunt de acord cu afirmația „Simt că nu am prea multe lucruri de care să fiu mândru”, ceea ce indică o anumită devalorizare personală.
De asemenea, se remarcă sentimentul de inutilitate prezent la peste 37.4% dintre tinerii subiecți ce au făcut parte din eșantionul cercetării.
Răspunsurile au fost acordate pe o scală de tip Likert, unde 0 reprezintă dezacordul total, 1 dezacordul parțial, 2 acordul parțial, iar 3 acordul total. Răspunsurile la toți itemii chestionarului se pot găsi în Anexa 1 – Centralizarea răspunsurilor obținute pe scala Rosenberg a Stimei de Sine.
Rezultate cu privire la tendințele depresive
După administrarea probelor, scorarea, centralizarea și prelucrarea datelor, s-a observat că majoritatea subiecților ce au luat parte la cercetare au obținut un nivel ridicat al atitudinilor disfuncționale, acest lucru arătând existența unor cogniții de natură maladaptativă, ce pot constitui baza unei potențiale tulburări depresive.
Din totalitatea celor din eșantion, 53 de indivizi, adică un procent de 46.08%, au înregistrat acest nivel, 32 de indivizi (27.82%) au un nivel mediu al atitudinilor disfuncționale, și 23 de indivizi, adică 20%, au un nivel foarte ridicat al acestor tendințe.
Dintre toți subiecții participanți la cercetare, niciunul nu a obținut un nivel foarte scăzut al atitudinilor disfuncționale, și doar 7 dintre ei, adică 6.08% au obținut nivelul scăzut.
Prin urmare, 93.92% din populația participantă la acest studiu a înregistrat prezența atitudinilor disfuncționale, în grad mediu, ridicat sau foarte ridicat.
Rezultate statistice cu privire la consumul de substanțe, stima de sine și tendințele depresive și corelațiile dintre acestea
Prin centralizarea și prelucrarea statistică a datelor obținute în urma aplicării instrumentelor cercetării, s-a observat că în cazul Stimei de sine, scorul minim a fost de 9 puncte, iar cel maxim de 30 puncte din 30 maxim posibile, cu un scor mediu de 16.96 puncte, denotând un nivel mediu al stimei de sine.
Cu privire la tendințele depresive, măsurate prin scala atitudinilor disfuncționale, scorul minim obținut a fost de 99 puncte, cel maxim de 202 puncte, scorul mediu fiind de 151.77 puncte, denotând un nivel ridicat al atitudinilor disfuncționale și implicit al tendințelor depresive.
Chestionarul de consum se substanțe a avut un scor minim de 112 puncte și unul maxim de 152 puncte din 152 maxim posibile. Scorul mediu înregistrat pe această scală a fost de 127.22 puncte, adică un nivel mediu al consumului de substanțe.
Există mici diferențe între scorurile obținute de subiecții de sex feminin comparativ cu cei de sex masculin, pe toate scalele aplicate. În acest sens, se remarcă un scor mediu mai crescut în rândul fetelor în ceea ce privește nivelul stimei de sine (17.16 puncte comparativ cu 16.83 puncte). De asemenea, se observă că subiecții de sex feminin au obținut scoruri ușor mai mici cu privire la tendințele depresive, acestea obținând un scor mediu de 151.16 puncte comparativ cu 152.14 puncte, scorul tinerilor de sex masculin.
În plus, scorul mediu obținut de tinerii băieți pe scala consumului de substanțe a fost de 129.06 puncte, mai mare cu 5 puncte față de cel obținut de fete.
În vederea evidențierii existenței corelațiilor dintre variabilele Stimă de sine, tendințe depresive și consum de substanțe, s-au analizat statistic coeficienții Pearson obținuți din prelucrarea datelor.
Astfel, coeficientul de corelație obținut pentru corelația dintre stima de sine și consumul de substanțe este de -0.039, la un nivel de semnificație de 0.679. Acest lucru demonstrează existența unei corelații între cele două variabile, această corelație nefiind însă semnificativă.
Referitor la corelația dintre tendințele depresive și consumul de substanțe, după calcularea coeficientului Pearson s-a obținut un coeficient de corelație de 0.188, cu un prag de semnificație de 0.05. Acest lucru arată că există o corelație semnificativă pozitivă între atitudinile disfuncționale și consumul de substanțe.
Acest lucru se vede și din analiza diagramei norului de puncte al corelației. După cum se vede și în grafic, repartiția punctelor urmează o linie direcționată din partea de stânga jos până în partea dreaptă sus a graficului, dovedind corelația pozitivă.
De asemenea, prin verificarea corelației dintre stima de sine și atitudinile disfuncționale se observă existența unei corelații puternic semnificative, la un prag de semnificație de 0.01, cu un coeficient Pearson de -0.33.
Prin urmare, având în vedere că există o legătură semnificativă negativă între tendințele depresive și stima de sine, și una pozitivă între tendințele depresive și consumul de substanțe, putem deduce că există o legătură indirectă negativă între nivelul stimei de sine și nivelul consumului de substanțe. Acest lucru însă este subiectul eventualelor speculații, întrucât rezultatele statistice nu indică o astfel de legătură.
Rezultatele trebuie să decurgă clar din designul cercetării. Fiecărui rezultat numeric și statistic i se va oferi o interpretare – psihologică pedagogică și/sau socială. Sunt de dorit și explicații alternative și contextuale, sublinierea implicațiilor, raportarea la teorii consacrate prin stabilirea similarităților, consonanțelor și diferențelor.
Obiectivul general al acestei lucrări a fost acela de a investiga existența unor relații între nivelurile stimei de sine și consumul de substanțe în rândul tinerilor, precum și între nivelul tendințelor depresive și aceeași variabilă, a consumului de substanțe.
Obiectivul general a fost împărțit în obiective specifice, menite să faciliteze desfășurarea cercetării de față.
Primul obiectiv specific se referă la determinarea nivelurilor stimei de sine în cadrul eșantionului de subiecți.
Al doilea obiectiv specific a fost acela de a determina nivelurile tendințelor depresive a indivizilor din eșantion.
Al treilea obiectiv a fost acela de a obține o centralizare cantitativă și calitativă a consumului de substanțe în rândul tinerilor participanți la cercetare, prin identificarea substanțelor, cantităților și comportamentelor de consum.
Al patrulea obiectiv specific a fost reprezentat de identificarea unor alți indicatori ce pot contribui la comportamentul de consum, și care pot fi folosiți în cercetări ulterioare. Printre acești indicatori se numără tipuri de activități desfășurate extracurricular, date referitoare la absenteismul școlar, apartenența la un grup de prieteni în care se consumă substanțe, nivelul studiilor părinților, interesul acestora față de programul copilului lor, situația financiară a familiei de proveniență, dar și percepția cu privire la ușurința accesului la substanțe, percepția cu privire la riscurile consumului de substanțe și motivele consumului de substanțe. Aceste informații constituie elemente importante în înțelegerea contextului în care tema cercetată se situează, reprezentând totodată și un feedback din partea tinerilor cu privire la limitele politicilor de prevenție și combatere a consumului de substanțe, și cu atât mai mult asupra preocupării față de comfortul, sau mai degrabă discomfortul emoțional resimțit de aceștia.
HS1: Se prezumă că există consum de substanțe în rândul tinerilor din eșantion.
HS2: Se prezumă că există o diferență în consumul de substanțe din punct de vedere al variabilei gen.
HS3: Se prezumă că majoritatea subiecților prezintă un nivel scăzut sau mediu al stimei de sine.
HS4: Se prezumă că majoritatea subiecților prezintă un nivel mediu sau crescut al atitudinilor disfuncționale.
HS5: Se prezumă că un nivel scăzut al stimei de sine corelează negativ cu consumul de substanțe
HS6: Se prezumă că un nivel crescut al atitudinilor disfuncționale corelează pozitiv cu consumul de substanțe
Dimensiunea și caracteristicile consumului sunt în strânsă legătură cu disponibilitatea
drogurilor pe piață. Obținerea cu ușurință a drogurilor, precum și permisivitatea
legislației privind comercializarea unor substanțe cu proprietăți psihoactive pot
determina mutații semnificative în planul consumului de droguri. Un exemplu în acest
Concluzii
Obiectivul general al acestei lucrări a fost acela de a investiga existența unor relații între nivelurile stimei de sine și consumul de substanțe în rândul tinerilor, precum și între nivelul tendințelor depresive și aceeași variabilă, a consumului de substanțe.
Obiectivul general a fost împărțit în obiective specifice, menite să faciliteze desfășurarea cercetării de față.
Primul obiectiv specific se referă la determinarea nivelurilor stimei de sine în cadrul eșantionului de subiecți.
Al doilea obiectiv specific a fost acela de a determina nivelurile tendințelor depresive a indivizilor din eșantion.
Al treilea obiectiv a fost acela de a obține o centralizare cantitativă și calitativă a consumului de substanțe în rândul tinerilor participanți la cercetare, prin identificarea substanțelor, cantităților și comportamentelor de consum.
Al patrulea obiectiv specific a fost reprezentat de identificarea unor alți indicatori ce pot contribui la comportamentul de consum, și care pot fi folosiți în cercetări ulterioare. Printre acești indicatori se numără tipuri de activități desfășurate extracurricular, date referitoare la absenteismul școlar, apartenența la un grup de prieteni în care se consumă substanțe, nivelul studiilor părinților, interesul acestora față de programul copilului lor, situația financiară a familiei de proveniență, dar și percepția cu privire la ușurința accesului la substanțe, percepția cu privire la riscurile consumului de substanțe și motivele consumului de substanțe. Aceste informații constituie elemente importante în înțelegerea contextului în care tema cercetată se situează, reprezentând totodată și un feedback din partea tinerilor cu privire la limitele politicilor de prevenție și combatere a consumului de substanțe, și cu atât mai mult asupra preocupării față de comfortul, sau mai degrabă discomfortul emoțional resimțit de aceștia.
HS1: Se prezumă că există consum de substanțe în rândul tinerilor din eșantion.
HS2: Se prezumă că există o diferență în consumul de substanțe din punct de vedere al variabilei gen.
HS3: Se prezumă că majoritatea subiecților prezintă un nivel scăzut sau mediu al stimei de sine.
HS4: Se prezumă că majoritatea subiecților prezintă un nivel mediu sau crescut al atitudinilor disfuncționale.
HS5: Se prezumă că un nivel scăzut al stimei de sine corelează negativ cu consumul de substanțe
HS6: Se prezumă că un nivel crescut al atitudinilor disfuncționale corelează pozitiv cu consumul de substanțe
Dacă adolescenții au probleme psiho-sociale (probleme familiale, stimă de sine scăzută etc.) atunci riscul consumului de droguri este mai mare; Dacă nivelul cunoștințelor adolescenților cu privire la efectele negative ale drogurilor este scăzut, atunci crește tendința de a atribui efecte pozitive consumului de droguri și, implicit, al riscului de a consuma droguri/substanțe psihoactive. Dacă crește gradul de cooperare și conlucrare dintre familie și școală, atunci crește și eficiența educațională și de integrare socială a adolescenților și scade proporțional riscul consumului de droguri; Dacă barierele individuale (familie, educație, grup) și sistemice sunt mari, atunci riscul pentru consum de droguri este mare. [11] Conform statisticilor mondiale, constatăm că, consumul de substanțe psihoactive în ultimi 10 ani a crescut de 10 ori. Dacă consumul de substanțe psihoactive a crescut de 10 ori atunci direct proporțional a crescut și gradul de stres, anxietate și depresie rezultând o stimă de sine tot mai scăzută a individului consumator. Este mare nevoie de educarea copiilor, adolescenților dar și a părinților cu privire la efectele negative ale substanțelor psihoactive, dar și cum să îți crești stima de sine și să poți trece peste etapele anxioase sau depresive din viața ta.
5
Rezumat (max 2 pagini – tradus intr-o alta limba) 2
Bibliografia
Anexe
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consumul de Substante In Randul Tinerilor (ID: 112466)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.