Construcția Ue. Mecanismele Financiare Europene. Coeziune
=== 3753c1514012d392814fc35b318481414b964cc0_313088_1 ===
CAPITOLUL I. CONSTRUCȚIA UE. MECANISMELE FINANCIARE EUROPENE. COEZIUNE
Etapele apariției Uniunii Europene de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului până în prezent.Tratate și Convenții
Planul Schuman și fundamentarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
Intenția de a integra politica și economia în procesul european presupune impunerea unui rezultat interguvernamental. Astfel, se consideră a fi necesar să se stabilească o instituție eficientă. Astfel, s-a instituit un mecanism sub formă supranațională constructivistă în detrimentul procesului de integrare.
În acest context, rezultă din cooperarea interguvernamentală dintre Uniunea Europeană și Uniunea Europeană, supranațională, că principiul dreptului delegației și al organismului internațional de specialitate de a decide în domeniul specializării în domeniul justiției. Transferul de la departamentul responsabil al instituțiilor supranaționale implică o singură compensare a suveranității naționale, subordonat statelor membre.
Tratatele de la Roma.Crearea Pieței comune și a Euratom-ului.
După eșecul CEA, s-a remarcat o cooperare mai strânsă în domeniul militar, observându-se existența unei perioade dificile prin prisma acțiunilor naționale și europene intense în vederea unificării economice, începând de la crearea CECO. În acest context, conducătorul unui grup influent, Jean Monnet, a urmărit promovarea următoarelor idei:
• crearea unei piețe economice comune
• stabilirea, în urma organizării energiei atomice model de ani CECA, industria esențială, atât în timp de pace, cât și de război.
Astfel, Uniunea economică propusă avea în vedere și unirea în scopul utilizării pașnice a energiei atomice generale. Tratatul CEE a declarat că obiectivul său:
• realizarea unei unități economice dezvoltate între statele membre care pun în aplicare procedurile privind coordonarea politicilor lor economice și a legislațiilor naționale, în măsura necesară funcționării optime a pieței comune;
• instituirea unei uniuni vamale sub aspectul eliminării taxelor vamale și a restricțiilor cantitative privind intrarea și ieșirea de mărfuri, dar și prin stabilirea unui tarif vamal comun;
• delimitarea pieței interne unice europene caracterizate printr-un sistem de concurență reală între statele membre și eliminarea tuturor obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor, a serviciilor și a capitulurilor;
• înființarea unui Fond social european pentru creșterea nivelului de trai.
Pentru a atinge aceste obiective, tratatul prevede instituțiile acestei comunități: Comisia de monitorizare a Consiliului, Parlamentul și Curtea de Justiție. (Marcu și Diacinu, 2000, pag. 21)
Tratatul de la Maastricht (1992)
Pe data de 1 noiembrie 1993 a intrat în vigoare noua denumire a Comunității Economice Europene (CEE), înființată în 1957. Promovarea unei Europe unite este veche și a fost exprimată de mai multe idei. Adoptarea Actului Unic European a fundamentat construcția europeană. Cu scopul de a atinge obiectivele stabilite de acest stat membru al Comunității Europene, acesta a adoptat o serie de măsuri care au condus la o reformă substanțială.
Aparte de piața unică introdusă prin prisma Actului Unic European, Uniunea Economică și Monetară Europeană a reluat chestiunea înființării unei uniuni economice și monetare. Consiliul European din iunie 1988 a încredințat sarcina de a propune etapele specifice care au condus la înființarea unui comitet condus de Comisia președintelui lui Jaques Delors. La data de 7 februarie, reprezentanții celor douăsprezece state membre au semnat Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene, care a intrat, apoi, în vigoare pe 1 noiembrie 1993, după ce a avut loc o ratificare de către parlamentele naționale. (Munteanu, 1996, pag. 26) Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea se prezintă din punct de vedere structural ca un templu pe baza a trei piloni de altă natură – unul de natură comunitară și doi de tip interguvernamental, context în care diferența dintre Comunitatea Economică Europeană și „Comunitatea Europeană“ o constiuite însuși caracterul terminologico-istoric. (Hall, 2016, pag.15)
Dintr-o perspectivă de fond a primului pilon, s- au extins domeniile de activitate comunitare existente și încorporate noi, cum ar fi cultura, sănătatea, protecția consumatorilor, rețelele transeuropene de transport, telecomunicații, energie, industrie, coeziune dezvoltarea economică și socială, mediul înconjurător.
Pilonul II reprezenta cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate (PESC), al cărui nucleu a fost introdus prin SUA în sensul că acesta acoperă aspectele politice din această zonă de securitate și statele membre menținerea păcii și consolidarea securității internaționale). Situația comercială: relațiile economice ale Comunității cu țările terțe și alte organizații, inclusiv ajutor financiar, au fost deja acoperite de TCE. Prin urmare, statele membre se angajează să se informeze reciproc și urmăresc a ajunge la un acord cu Consiliul cu privire la toate aspectele politicii de securitate și de securitate de interes general și, dacă este cazul, Consiliul poate adopta o poziție comună (Horvath, Anna și Paolini, 2014, pag.110), pe baza orientărilor generale ale Consiliului European. Petiționarul definește domeniul de aplicare, obiectivele generale și specifice ale acțiunii, precum și mijloacele, procedurile, condițiile și timpul necesar pentru punerea în aplicare. În elaborarea unei acțiuni comune și în orice etapă a comportamentului lor, Consiliul stabilește aspectele care trebuie luate cu majoritate calificată și, în aceste cazuri, numărul de voturi care urmează să fie obținut prin vot în favoarea cel puțin opt membri. O majoritate calificată se acordă exclusiv pe probleme de procedură, cu restul unanime.
Al treilea pilon ar fi cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI), și anume: politica în domeniul azilului; Trecerea frontierelor externe ale statelor membre de către cetățeni și exercitarea frontierelor externe ale statelor membre ale persoanelor și exercitarea controlului; Politica și politica de imigrare față de resortisanții țărilor terțe; Lupta împotriva fraudei în arena internațională; Cooperare juridică și civilă; Cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea vamală, cooperarea poliției Vedra pentru prevenirea și combaterea terorismului, traficul ilicit de droguri și alte forme grave de criminalitate internațională, inclusiv organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimb de informații în cadrul biroului poliției europene. Consiliul European, instituționalizat prin Actul Unic European, constituie acel organism care oferă Uniunii imboldul util dezvoltării, definind orientarea politicilor stabilite ca obiective comune ale Uniunii Europene prin:
promovarea unui progres economic și social echilibrat și durabil;
afirmarea identității Uniunii pe scena internațională;
fundamentarea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre;
fructificarea unei cooperări în domeniul justiției și afacerilor interne;
menținerea dezvoltării comunității.
Pe de altă parte, pentru Actul Unic European, conform lui Pelkmans (2006, p.102), obiectivele economice, mijloacele, instrumentele, principiile directoare și structura rămân aceleași. Ca și în cazul Tratatului de la Maastricht, aici au existat mai multe modificări, reliefând obiective care se referă la angajamentul UE în favoarea dezvoltării durabile. Dimensiunea socială a integrării europene la un nivel fundamental presupune apariția unui alt obiectiv, urmată de calitatea vieții, precum și de coeziunea economică și socială.
Printre mijloacele și instrumentele detaliate în Tratatul de la Roma, cele două mijloace generale menționate sunt: a) piața comună și b) apropierea politicilor economice, făcându-se referire și la cele patru libertăț, respectiv circulația mărfurilor, a persoanelor,a serviciilor și a capitalurilor. Tratatul de la Roma instituie o serie de mijloace de acțiune instituțiilor comunitare care se ocupă de ghidarea funcționării anumitor sectoare. (Păun și Păun, 2000, pag. 28)
Atunci când fostul ministrul francez de externe Robert Schuman a propus integrarea industriilor cărbunelui și oțelului din Europa de Vest în 1950, ideile sale au fost stabilite în Tratatul de la Paris în anul următor, moment în care a luat naștere precursorul Uniunii Europene, respectiv Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. De atunci, Uniunea Europeană a actualizat și a adăugat în mod regulat tratate pentru a asigura o politică și o decizie eficientă. Cele mai importante tratate care au format cadrul dezvoltării Uniunii Europene sunt:
Tratatul de la Paris- prin acest tratat s-a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului; acesta a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 și a intrat în vigoare în 1952. A expirat în 2002.
Tratatele de la Roma, privind instituirea prezentei CEE (Comunitatea Economică Europeană) și a Euratomului, s-au semnat pe data de 25 martie 1957, la Roma și au intrat în vigoare în 1958.
Actul Unic European a fost semnat în februarie 1986 și a intrat în vigoare în anul 1987. Acesta a modificat Tratatul CEE și a pregătit calea pentru finalizarea pieței unice.
Tratatul privind Uniunea Europeană – Tratatul de la Maastricht – s-a semnat la data de 7.02.1992, la Maastricht, intrând în vigoare în anul 1993. A înființat Uniunea Europeană, a dat Parlamentului mai mult cuvânt în luarea deciziilor și a adăugat noi domenii politice de cooperare.
Tratatul de la Amsterdam s-a semnat la data de 2 octombrie 1997, urmând a intra în vigoare în anul 1999. Acesta a modificat tratatele anterioare.
Tratatul de la Nisa a fost semnat la data de 26 februarie 2001, urmând să intre în vigoare doi ani mai târziu. Acesta a simplificat sistemul instituțional al Uniunii Europene astfel încât acesta să poată continua să funcționeze eficient după ce noul val de state membre s-au alăturat în 2004.
Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007, intrând în vigoare după doi ani. Acesta a simplificat metodele de lucru și regulile de vot, a creat o instituție a Președintelui Consiliului European și a introdus noi structuri în vederea transformării Uniunii Europene într-un actor mai puternic pe plan global.
1.2. Principalele Instituții și Organisme ale Uniunii Europene
Executarea sarcinilor încredințate celor trei Comunități Europene (CECO, CEE și Euratom), concretizată într-un set de politici comune pentru domeniile social și economic, s-a aflat, în mod tradițional, sub responsabilitatea cinci instituții: Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Curtea de Conturi.
Comisia Europeană, care are sediul împărțit între Bruxelles și Luxemburg, este formată din membri cu mandate care durează cinci ani. În componența sa actuală, fiecare stat are un reprezentant, cu excepția Regatului Unit, Germaniei, Franței, Italiei și Spaniei, care au două. Membrii, de asemenea, numiți comisari europeni, sunt aleși de către guvernele fiecărui stat, dar odată integrați în Comisie, sunt obligați să apere în mod exclusiv interesele Uniunii Europene, acționând în deplină independență.
Totodată, ar trebui să se facă o distincție între Consiliul European, format din șefii guvernelor statelor membre și Președintele Comisiei Europene, asistată de către miniștrii afacerilor externe și un membru al Comisiei, respectiv, și Consiliul Uniunii Europene, de asemenea, cunoscut sub numele de Consiliul de Miniștri, care este compus din miniștri ai statelor membre, care se schimbă în funcție de subiectul de pe ordinea de zi (Afaceri Externe, Economiei și Finanțelor, Agriculturii, Mediului, etc.). Consiliul European are funcția principală a impulsului și orientarea politică a Uniunii prin măsuri, cum ar fi reforma politicii agricole, modificări în decizia tratatelor privind aderarea noilor state, definirea politicii pe plan extern și privind securitatea comună ș.a.
Consiliul Uniunii Europene, cu sediul la Bruxelles și Luxemburg, funcțiile sale sunt legifereaza pentru Uniunea Europeană să sancționeze propunerile elaborate de Comisie, stabilit obiective de politică ale UE, coordonarea politicilor naționale și rezolve diferențele între instituții. În ceea ce privește Parlamentul European, acesta este compus din 751 de reprezentanți ai statelor membre, aceștia nefiind grupați în funcție de țara de origine, ci de afinitățile politice. Locul de desfășurare pentru sesiunile plenare este Strasbourg, în timp ce comisiile parlamentare se întâlnesc în Luxemburg, și funcțiile sale principale sunt: puterea legislativă. Deși Tratatul de la Roma a dat Parlamentului doar un rol consultativ, Tratatul de la Maastricht a stabilit un proces care conduce la co-decizie între mecanismul de Consiliu și Parlament. Astfel, Parlamentul trebuie să emită un aviz înainte ca o propunere legislativă din partea Comisiei să poată fi adoptată de Consiliu, poate modifica legislația, prin amendamente și aprobarea necesară pentru aderarea unor noi state, acorduri de asociere cu țările terțe, precum și organizarea fondurilor structurale și de coeziune.
Instituția care asigură respectarea legii în interpretarea și aplicarea tratatelor, confruntând cazuri aduse de statele membre, de alte instituții comunitare, pentru și de companii și persoane fizice este Curtea de Justiție a UE. Aceasta se compune din 15 judecători și 9 avocați generali numiți de guvernele statelor membre, și are sediul în Luxemburg. Pentru a permite Curții să se concentreze exclusiv pe interpretarea uniformă a dreptului comunitar, în 1989 a fost înființat Tribunalul de Primă Instanță, responsabil pentru gestionarea tuturor acțiunilor formulate de persoane fizice si juridice împotriva deciziilor instituțiilor și organismelor comunitare.
Curtea de Conturi a examinat, începând din 1977, conturile tuturor instituțiilor comunitare, îmbunătățirea recomandări chestiuni bugetare și monitorizează dacă guvernele naționale, regionale și locale care primesc fonduri UE sunt gestionate în mod corespunzător. În cazul în care Curtea identifică erori, nereguli sau fraude, aceasta ia legătura cu organele competente pentru a lua măsuri corespunzătoare.
Banca Europeană de Investiții (BEI), localizată în Luxemburg, constituie acea instituție de ordin financiar a Uniunii Europene, responsabilă pentru acordarea de credite pe termen lung pentru a facilita realizarea investițiilor care vizează dezvoltarea economică echilibrată a rețelelor transeuropene de transport ale Uniunii, telecomunicații și energie, dezvoltarea IMM-urilor, patrimoniul de mediu și de arhitectură, etc. De asemenea, aceasta funcționează în afara zonei UE, acordând credite pentru dezvoltarea economică în țările ACP (Africa, Caraibe și Pacific) și TECE (Europa Centrală și de Est), America Latină, Asia și Orientul Mijlociu.
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este format din Banca Centrală Europeană localizată în Frankfurt, și cincisprezece bănci centrale ale statelor membre.
Eurosistemul denotă prezența BCE și a băncilor naționale ale statelor zonei euro și reprezintă o organizație ale cărei obiective principale sunt acelea de a menține stabilitatea prețurilor, identificarea și aplicarea politicii de ordin monetar a zonei euro, gestionând și rezervele valutare ale statelor membre.
Comitetul Economic și Social (CES), cu sediul la Bruxelles, este un organism pur consultativ al cărui 222 de membri provin din diferite sectoare ale vieții economice și sociale a UE (angajatori, angajați și diverse activități, cu o treime din reprezentanții fiecare grup). Comitetul emite avize din proprie inițiativă cu privire la orice chestiune de interes comunitar, precum și unele acte legislative.
Comitetul Regiunilor, stabilit prin Tratatul privind Uniunea Europeană, cu sediul la Bruxelles, este compus din 222 de reprezentanți ai autorităților locale și regionale. Funcția sa este de a asigura participarea acestor entități în dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor UE, astfel încât să existe obligația de a consulta cu privire la chestiunile care îi afectează în mod direct: rețelele transeuropene, sănătatea publică, educația, coeziunea economică și socială, cultură etc.
1.3. Sectorul mecanismelor financiare europene. Apariția și dezvoltarea fondurilor structurale. Premisele politicii de coeziune
Politica de coeziune a UE (sau regională) nu a avut o dezvoltare ușoară. De la începuturile sale, critica la care a fost supusă a fost o reacție constantă în istoria Uniunii Europene. Atunci când Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) a fost creat pentru prima oară la mijlocul anilor '70, cancelarul german Helmut Schmidt a considerat că nu există nimic de interes comunitar în politică și că acesta se află ferm în mâinile guvernelor naționale (Bulmer, Paterson, 1987, pag.202) Comentatorii academici au fost, de asemenea, respingători în timpul acestei perioade de fundație, criticând amploarea fondului, impactul trivial, precum și organizarea și funcționarea dependente de statele membre. (Wallace, 1997, pag.137-163)
Actuala politică de coeziune nu a fost imună de această criză de lungă durată. În multe privințe, politica de coeziune continuă să fie amenințată (Hooge, 1988, pag.457-477) o serie de cadre universitare, analiști, practicieni și guverne europene continuând să pună la îndoială raționamentul, organizarea și eficacitatea acesteia. De exemplu, printre criticile cheie care au apărut în perioada premergătoare celei mai recente reforme (2005-2006), sunt următoarele: că s-a dezvoltat într-o politică „captivantă” fără o misiune clară; că este insuficient orientată spre creștere; că are instrumente politice inadecvate; că este extrem de complex și birocratic de administrat (Sapir et al., 2004, pag.69). În pofida introducerii unor schimbări importante pentru perioada 2014-2020, obiecții similare au început să se reflecte în contextul dezbaterii actuale privind viitorul politicii de coeziune pentru perioada de după 2020. (Bachtler și Gorzelak, 2007, pag.309)
Una dintre principalele probleme cu care se confruntă Uniunea de la începuturile sale sunt dezechilibrele interregionale. Din acest motiv, obiectivele consacrate în Tratatul de la Roma au fost reprezentate de promovarea unei dezvoltări armonioase a activităților economice în statele membre, în scopul de a realiza o mai mare coeziune economică și socială.
Acțiunile care intră sub incidența acestei politici de dezvoltare regională și de coeziune transmit acțiuni specifice care intră în domeniul rețelelor de mediu și rețele transeuropene în cele ale statelor UE al căror PIB este mai mic de 90% din media comunitară (Grecia, Portugalia, Irlanda și Spania), precum și fondurile structurale, care cuprind:
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), care vizează regiunile mai puțin dezvoltate și care sunt în curs de conversie economică sau care se confruntă cu dificultăți structurale,
Fondul Social European (FSE), care este implicat în contextul Strategiei Europene de Ocupare,
Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) pentru îmbunătățirea structurilor de producție, prelucrare și vânzare a produselor de ordin agriculo- forestier,
Diverse instrumente financiare ca mecanisme de ajutor în diverse sectoare.
Fondurile structurale sunt utilizate în principal pentru a sprijini programele prezentate și gestionate de statele membre, pentru a fi eligibile pentru zonele care îndeplinesc cerințele specificate pentru fiecare dintre cele trei obiective prioritare:
Obiectivul nr. 1- Ajutorul pentru dezvoltare în regiuni al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75% din media comunitară. Acest obiectiv, care include 20% din populația UE, vizează, de asemenea, regiunile ultraperiferice (departamentele franceze de peste mări, Insulele Azore, Madeira și Canare) și zonele cu densitate scăzută a populației.
Obiectivul nr. 2. – Regiunile în criză structurală, înțelegerea acestor domenii diverse, precum zone rurale în declin, zone dependente de pescuit, cartiere urbane în dificultate, zonele industriale în curs de conversie.
Obiectivul nr. 3. – Ajutoare pentru zone cu șomaj ridicat, pentru dezvoltarea resurselor umane.
Alte acțiuni ale politicii de dezvoltare regională sunt materializate în inițiative comunitare care cuprind diverse programe și care își propun să stimuleze cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională, care promovează dezvoltarea rurală prin inițiative ale grupurilor locale, care promovează lupta împotriva discriminării și a inegalităților în accesul la piața muncii și care încurajează regenerarea orașelor și zonelor suburbane aflate în criză.
1.4. Dezvoltarea regiunilor europene
1.4.1. Definirea regiunii. Dezvoltarea durabilă și dezvoltarea regională
Conceptul de regiune face parte din analiza actorilor regionali, modul în care acestea iau în considerare și definesc "regiunea. Ca unitate politică și administrativă, definiția „regiunii” a fost extinsă. (Keating, 1998 și Green, 1999). O înțelegere generală a „regiunii” este nivelul intermediar între nivelul central și cel local. Acest nivel poate fi aranjat în funcție de criterii geografice și poate fi omogen (spre exemplu, bazin hidrografic) sau nodal (de exemplu, coridoare încrucișate de comunicare); aspectul economic al regiunii poate fi bazat pe caracteristicile comune ale producției sau interacțiunii piețelor forței de muncă sau în baza caracteristicilor sociale și culturale, însă regiunile rămân sisteme deschise și flexibile. (Laughlin, 1996, pag.110).
Economia regională are o lungă tradiție în cercetarea analitică și modelarea politicilor, cu scopul de a spori înțelegerea condițiilor de competitivitate regională și a apariției, persistenței și diminuării disparităților socio-economice spațiale. Dezvoltarea regională inegală în economia unei țări determină dezbateri de durată privind validitatea și utilitatea teoriilor de creștere economică într-un context regional. Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă toate formele și metodele de dezvoltare socio-economică a căror funcție este de a asigura un echilibru între sistemele socio-economice și potențialul natural. Dezvoltarea durabilă poate fi privită ca o adaptare a societății și a economiei la problemele mari identificate până în prezent. Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare: „Dezvoltarea durabilă este o dezvoltare care urmărește să răspundă nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi". (Bran, Dinu și Simon, 1998, pag.82)
Strategia reînnoită privind dezvoltarea durabilă are impact asupra Europei și, prin urmare, sugerează modalități de îmbunătățire a cooperării cu guvernul și alte părți interesate, ONG-urile și cetățenii, precum și cu entități care trebuie să colaboreze pentru o dezvoltare durabilă. (Sustainable Development Strategy of the European Union) Cooperarea pentru dezvoltarea durabilă ar trebui să reprezinte o preocupare pentru UE și pentru statele membre, iar politica Uniunii Europene privind dezvoltarea durabilă ar trebui să fie complementară politicilor puse în aplicare de statele membre.
În câțiva ani în care Națiunile au căutat dezvoltarea economică ca un scop explicit, a devenit clar că aritmetica macroeconomiei are nevoie și este amplificată de geometria considerentelor regionale. Nu numai că trebuie luate decizii cu privire la câtă cantitate de resurse limitate va fi alocată unui anumit scop, ci și asupra locului în care vor avea loc investițiile. Regiunea și spațiul sunt neglijate, dar ele sunt dimensiuni necesare ale teoriei și practicii dezvoltării economice. (Friedmann și Alonso, 1964, pag. 15) Una dintre cele mai bune modalități de a înțelege cum funcționează economia internațională este de a începe prin a privi ce se întâmplă în interiorul națiunilor. Dacă vrem să înțelegem diferențele în ratele de creștere naționale, un loc bun de început este examinarea diferențelor în creșterea regională; dacă vrem să înțelegem specializarea internațională, un loc bun pentru a începe este specializarea locală. (Krugman, 1991, pag. 26)
Richardson (1973, pag. 99) explică afirmația economiei neoclasice conform căreia disparitățile regionale în ceea ce privește oferta și cererea factorilor de producție (forță de muncă, capital, tehnologie) sau mărfuri se vor evita în mod inevitabil, având în vedere creșterea suficientă a accesibilității între regiuni și mobilitatea acestor factori de producție și a produselor de bază. Potrivit teoriei, dezechilibrele regionale în ceea ce privește cererea și oferta se manifestă în diferențele de preț ale acestor factori de producție și de mărfuri. Asta înseamnă că prețurile vor fi scăzute în regiunea A dacă se manifestă o cantitate excesivă de aprovizionare. În schimb, prețurile vor fi ridicate în regiunea B dacă aceasta prezintă o cerere excesivă. Cu mobilitatea perfectă a factorilor de producție și a mărfurilor, acești factori și mărfuri se vor muta din regiuni cu prețuri scăzute în regiuni cu prețuri ridicate. Ca urmare, regiunea A va avea o cantitate redusă de aprovizionare și, prin urmare, ar crește prețurile, în timp ce în regiunea B, aprovizionarea va crește și va cauza scăderea prețurilor. Prin urmare, se așteaptă ca prețurile să se convertească spre un echilibru interregional, astfel încât prețurile factorilor și ale materiilor prime pe întreg teritoriul național să fie egale. Acest lucru este important deoarece teoria presupune că prețurile de factor egal ar conduce la niveluri egale ale veniturilor.
Stohr (1981, pag. 142-154), în termeni succabili, a explicat că paradigma arată că „dezvoltarea poate începe doar în sectoare dinamice și în locații geografice relativ reduse de unde se așteaptă să se răspândească în sectoarele și zonele geografice ale unei țări". Procesul de scurgere începe de la un nivel ridicat (de la cererea la nivel mondial sau național sau de la centrele de inovare mondiale sau naționale) care se îndreaptă către unitățile naționale și regionale prin diverse mecanisme: ierarhia urbană, organizațiile de afaceri sau multi- organizațiile. (Lasuen,1973, pag.163-188) Pe de altă parte, Hill (2001) susține că o creștere economică rapidă va fi în mod inevitabil inegal în impactul său subnațional, deoarece regiunile care au legături mai bune cu economia internațională ar crește mai repede decât altele. Argumentele sale s-au bazat pe experiența regiunilor din Malaezia, China, Indonezia și Thailanda, care au arătat că, exceptând perioadele de recesiune globală, regiunile legate mai mult de economia globală au crescut în general mai rapid. Este posibil să se formeze, în acest context, o perspectivă care să reflecte asupra cazului filipinez care abordează problemele tradiționale de reducere a creșterii și a disparităților între regiuni, dar în contextul unei economii globalizate.
1.4.3. Indicatori ai dezvoltării durabile
Mai multe țări OECD dezvoltă în prezent indicatori pentru măsurarea progreselor înregistrate în direcția dezvoltării durabile. O mare parte din impulsul acestor eforturi este o consecință a summitului mondial privind mediul și dezvoltarea din 1992, în cadrul căruia a fost creată o agenție specifică (Comisia Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, UNCSD) pentru a monitoriza eforturile țărilor în dezvoltarea și utilizarea indicatorilor de dezvoltare durabilă. În multe cazuri, statele membre dezvoltă indicatori pentru a monitoriza și evalua aceste strategii.
Indicatorii de bază în contextul dezvoltării durabile sunt organizați în cele ce urmează, pe domenii de interes:
În domeniul sărăciei se remarcă: Proporția indivizilor care trăiesc sub limita subzistenței naționale; Rata de pondere a venitului național; Proporția populației care utilizează instalații sanitare îmbunătățite; Proporția populației care utilizează o sursă îmbunătățită de apă; Ponderea gospodăriilor fără energie electrică sau alte servicii energetice moderne; Proporția populației urbane care trăiește la periferia orașelor
În domeniul guvernării se remarcă: Numărul de omucideri intenționate la 100.000 de locuitori
În domeniul sănătății se remarcă: Rata mortalității sub cinci ani; Speranța de viață la naștere; Procentul populației cu acces la facilitățile de asistență medicală primară; Imunizarea împotriva bolilor infecțioase din copilărie; Starea nutrițională a copiilor; Morbiditatea bolilor majore, cum ar fi HIV / SIDA, malaria, tuberculoza ș.a.
În domeniul educației se remarcă: Rata brută de admisie la ultimul nivel de învățământ primar; Rata netă de înmatriculare în învățământul primar; Nivelul de școlarizare secundar (terțiar) al adulților; Rata de alfabetizare a adulților.
În domeniul demografiei se remarcă: Rata de creștere a populației; Rata de dependență.
În domeniul pericolelor naturale se remarcă: Procentul populației care trăiește în zone predispuse la pericole.
În domeniul atmosferei se remarcă: Emisii de dioxid de carbon; Consumul de substanțe care diminuează stratul de ozon; Concentrația ambientală a poluanților atmosferici în zonele urbane.
În domeniul terenurilor se remarcă: Zona cultivată arabilă și permanentă; Proporția suprafeței de teren acoperită de păduri.
În domeniul oceanelor, mărilor și coastelor se remarcă: Procentul populației totale existentă în zone de coastă; Proporția stocurilor de pește în limitele biologice sigure; Proporția zonei marine protejate.
În domeniul apei dulci se remarcă: Proporția resurselor totale de apă utilizate; Intensitatea utilizării apei în funcție de activitatea economică; Prezența coliformelor fecale în apă dulce.
În domeniul biodiversității se remarcă: Proporția regiunilor protejate, totale și ecologice ale zonei terestre; Modificarea stării de amenințare a speciilor.
În domeniul dezvoltării economice se remarcă: PIB pe cap de locuitor; Cota de investiții în PIB; Raportul dintre datorie și VNB; Raportul ocupare-populație; Productivitatea muncii și costul unitar al forței de muncă; Ponderea femeilor în ocuparea forței de muncă în sectorul neagricol; Utilizatorii de Internet la 100.000 de locuitori; Contribuția turismului la PIB.
În domeniul parteneriatului economic global se remarcă: Deficitul de cont curent ca procent din PIB; Asistență oficială pentru dezvoltare oficială (ODA) acordată sau primită ca procent din VNB.
În domeniul modelelor de consum și de producție se remarcă: Intensitatea materială a economiei; Consumul anual de energie, total și pe categorii de utilizatori principali; Intensitatea consumului de energie, totală și în funcție de activitatea economică; Generarea de deșeuri periculoase; Tratarea și eliminarea deșeurilor; Distribuția modală a transportului de pasageri.
Indicatorii dezvoltării regionale în Uniunea Europeană. Statistici privind dezvoltarea Uniunii Europene prin intermediul fondurilor europene
Un indicator furnizează informații despre starea unui lucru. În ceea ce privește indicatorii de durabilitate, Astleithner și coalb. (2004, pag. 112) restrâng această definiție la o variabilă relevantă pentru politică, definită astfel încât să fie măsurabilă în timp și spațiu. Indicatorii de sustenabilitate pot fi măsuri cantitative sau calitative; totuși, ceea ce îi diferențiază de indicatorii ecologici sau economici familiari este concentrarea lor asupra legăturilor dintre diferitele sectoare. Indicatorii ecologici și economici continuă să fie parte a indicatorilor de durabilitate prin integrare. Indicatorii sunt importanți pentru a menține guvernele și comunitățile responsabile față de obiectivele și obiectivele de durabilitate (Newman și Jennings, 2008, pag.112). De asemenea, indicatorii furnizează date care să ghideze elaborarea politicilor și să permită efectuarea de comparații între municipalități și regiuni. Impactul și provocările politicilor și planurilor de durabilitate asupra mediului urban pot fi, de asemenea, prezentate prin intermediul unor indicatori (Munier, 2005, pag.86).
În Uniunea Europeană, interesul pentru dezvoltarea unei politici regionale a fost corelat cu efectele potențiale ale disparităților economice asupra integrării economice. (Maha, 2010) Astfel, o problemă majoră în studiul situației economice a regiunilor Uniunii Europene este reprezentată de distincția dintre diferențele originale regionale, care sunt independente de Uniune, față de cele generate de integrarea economică europeană. În acest context, reducerea discrepanțelor dintre nivelurile de dezvoltare economică și socială a devenit un obiectiv important pentru toți membrii pieței unice europene, deoarece mari diferențe generează disfuncționalități ale pieței și cauzează efecte negative asupra celor mai vulnerabile domenii (Dornean, 2013, pag. 11).
Printre pincipalii indicatori selectați pentru analiza gradului de dezvoltare regională în diverse state în perioada de tranziție se numără: Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, rata șomajului, investițiile străine directe (ISD) și numărul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pe cap de locuitor (Guvernul României, 2005, pag. 187)
Conform datelor statistice, evoluția disparităților economice și sociale între regiunile de dezvoltare ale diverselor state a crescut datorită nivelului diferit de dezvoltare.
Sunt utilizate mai multe seturi de indicatori pentru implementarea și monitorizarea politicilor și strategiilor Uniunii Europene. Strategia Europa 2020, creată în 2010 pentru a ghida politica generală a Uniunii Europeneîn deceniul actual, include obiective cuprinzătoare, cu dimensiuni economice, sociale și ecologice. Acesta este puternic integrat cu alte politici ale UE, inclusiv cu politica de coeziune și cu cadrul de guvernanță economică al UE. Începând cu 2014, un tablou de bord al indicatorilor cheie privind ocuparea forței de muncă și social (șomajul, venitul disponibil al gospodăriei, rata riscului de sărăcie și inegalitatea veniturilor) este utilizat pentru a sprijini dimensiunea socială și monetară a Uniunii Economice și prin monitorizarea tendințelor sociale și în ceea ce privește forța de muncă în Rapoarte anuale (Raportul comun privind ocuparea forței de muncă în legătură cu Analiza anuală a creșterii). Indicatorii de dezvoltare durabilă (SID) au fost elaborați pentru a monitoriza Strategia UE pentru dezvoltare durabilă adoptată în 2001. Aceștia includ PIB-ul, precum și dimensiunile legate de sănătate, ocuparea forței de muncă, incluziunea socială, mediul și guvernanța. În mod similar, tabloul eficienței resurselor este folosit pentru a monitoriza progresul către "Foaia de parcurs pentru o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor". Indicatorii specifici includ biodiversitatea, starea resurselor naturale, deșeurile, impozitele ecologice, produsele alimentare, ecoinovarea și energia. (Fleurbaey și Blanchet, 2013, pag. 52-60)
În ceea ce privește aplicarea indicatorilor regionali, este, de asemenea, important să se țină seama de diversitatea modelelor de dezvoltare regională și de specializări (de exemplu, în funcție de industrie sau de turism). Regiunile au diferite puncte forte și puncte slabe, precum și caracteristici teritoriale diferite (echilibru urban-rural și o varietate de structuri economice regionale). Astfel, aceleași obiective nu pot fi aplicate peste tot și în termeni de strategii specifice politicii, fiind necesar ca indicatorii să prezinte relevanță pentru regiuni. În cazul politicilor Uniunii Europene, provocarea este de a conveni asupra unui set de indicatori (sau unui indicator specific) și de a le utiliza în toate regiunile acesteia pentru a asigura comparabilitatea și trecerea la obiective politice comune. (Fioramonti, 2013, pag.50)
Indicele competitivității regionale a fost disponibil începând cu anul 2010. Acesta a fost modelat pe indicele competitivității globale dezvoltat de Forumul Economic Mondial. În cadrul aspectelor cheie considerate esențiale pentru competitivitate, cum ar fi infrastructura instituțională și capitalul uman, sunt colectați 73 de indicatori detaliați. Acesta este publicat la fiecare trei ani, cu cea mai recentă ediție disponibilă datând din 2013.
Indicele regional de dezvoltare umană (HDI) al Uniunii Europene urmărește structura tridimensională a Organizației Națiunilor Unite (educație, sănătate și venituri) agregată într-o singură cifră finală, însă are șase indicatori detaliați și adaptați contextului european. Seturile de date dezagregate sunt de asemenea disponibile pentru fiecare dintre cele trei dimensiuni, permițând compararea performanței regionale pe fiecare componentă.
Indicele Europa 2020 se bazează pe obiectivele Strategiei Europa 2020 în domeniul ocupării forței de muncă, cercetării și inovării, mediului, educației, sărăciei și excluziunii sociale. Un studiu din 2014, realizat de Comitetul Regiunilor, a explorat dezvoltarea unui indicator regional de progres bazat pe obiectivele Strategiei Europa 2020. Cele mai recente date regionale Europa 2020 sunt disponibile în raportul Comisiei din anul 2015 intitulat Indicele Europa 2020: Progresul țărilor, regiunilor și orașelor Uniunii Europene față de obiectivele pentru 2020. Deși acest indice este în prezent cel mai integrat și utilizat în mod constant în politica Uniunii Europene la nivel regional (și anume în orientarea strategică a finanțării de coeziune a Uniunii Europene), nu este sigur dacă va putea fi utilizat și după 2020 în forma sa actuală, Strategia 2020 va fi revizuită.
În ultimii ani, Comisia a elaborat mai mulți indicatori regionali experimentali suplimentari. Indicele UE privind calitatea guvernului (EQI) din 2012 se concentrează asupra corupției, a statului de drept, a eficacității guvernamentale, a vocii și a responsabilității acestuia.
De asemenea, un studiu al Comisiei din 2012 prezintă o încercare de a măsura calitatea vieții la nivel regional, concentrându-se pe indicatori referitori la standardele de viață, sănătate și inegalitate.
Indicele regional pentru antreprenoriat și dezvoltare (REDI) include variabile legate de antreprenoriat, cum ar fi tehnologia, mediul de afaceri și acceptarea riscurilor. Indicele regional al sărăciei umane (IPI), modelat pe Indexul sărăciei multidimensionale (MPI) al Națiunilor Unite, agregând date privind sănătatea, cunoștințele, standardul decent al vieții și excluderea socială. Dezvoltarea unui indice mai cuprinzător, care să completeze PIB-ul pe o varietate de dimensiuni – prototipul regional al progresului social (SPI) pentru regiunile UE NUTS2 – continuă încă din anul 2015.
Platforma ESI Funds Open Data a fost actualizată pentru a arăta volumul financiar al selecției proiectelor, dar și previziunile și realizările pentru un indicator comun, raportate de programele din AIR-urile 2016.
În ceea ce privește plățile efectuate de Uniunea Europeană către statele membre, până la sfârșitul anului 2015 au fost plătite un total de 15,4 miliarde de euro. Aceasta a reprezentat 13,8% din angajamentele UE 2014 și 2015 și a fost în principal alcătuită din plăți de prefinanțare. În anii 2016, pentru anii 2014 și 2015, statele membre au notificat Comisiei alocările financiare pentru proiectele selectate. Volumul total al proiectelor selectate pentru sprijin a fost de 58,8 miliarde EUR, reprezentând 9,2% din volumul total al investițiilor planificate în perioada 2014-2020. Contribuția UE la proiectele selectate este estimată la 41,8 miliarde EUR. Pe de altă parte, defalcarea volumului de selecție a proiectelor pe obiective tematice, notificată de statele membre la sfârșitul anului 2015, este prezentată în tabelul 1 de mai jos.
Tabelul 1: Costul total al proiectelor selectate în funcție de obiectivul tematic (milioane EUR) și rata de selectare a proiectelor până la sfârșitul anului 2015
Sursa: Rapoarte ale Comisiei
Pe baza celor mai recente date financiare raportate până în toamna anului 2016, punerea în aplicare indică o accelerare accentuată în ceea ce privește volumul selectării proiectelor. Volumul financiar total al proiectelor selectate s-a dublat în 9 luni de la 58,8 miliarde EUR la 128,8 miliarde EUR (20,2% din investițiile planificate).
Datele financiare din perioada 2014-2015 oferă o primă imagine a progresului înregistrat în primele etape. Există indicii că, în ansamblu, progresul timpuriu pe teren în selectarea proiectelor este în general comparabil cu poziția de la sfârșitul anului 2009 (în perioada 2007-2013) când selecția proiectelor pentru politica de coeziune a fost la un nivel similar. Cu toate acestea, progresele înregistrate în selectarea proiectelor și progresul către obiectivele indicatorului variază în funcție de statul membru și de program. Acest lucru rezultă dintr-o combinare a calendarului obligației de raportare și a faptului că multe programe au fost adoptate tocmai în 2015 și au început implementarea atunci.
Până la sfârșitul anului 2015, statele membre și regiunile au selectat 989 000 de proiecte, de la investiții de infrastructură mari până la sprijin individual pentru exploatațiile agricole. Cifrele globale raportate până la sfârșitul anului 2015 în rândul diferitelor măsuri ale performanței programului sunt:
– Toate fondurile ESI finanțează până acum proiecte care sprijină 274 000 de firme selectate;
– 2,7 milioane de participanți au beneficiat de proiecte sprijinite de FSE;
– 11,1 milioane de hectare de teren agricol sau 6% din suprafața agricolă utilizată (UAA) au fost selectate pentru a sprijini gestionarea terenurilor pentru a proteja mai bine biodiversitatea;
– 24% din populația rurală totală (69 de milioane de locuitori) este acoperită de anumite grupuri de acțiune locală (GAL-uri) selectate;
– Mai mult de 10% din grupurile de acțiune locală pentru pescuit (FLAG) sunt operaționale și sunt selectate strategiile de dezvoltare locală.
1.4.5. Legătura dintre dezvoltarea durabilă și dezvoltarea regională
Între conceptele anterior discutate se manifestă similarități și diferențe. În acest sens, din punct de vedere al ariei de acoperire, dezvoltarea durabilă denotă generalitate fiind, mai ales, un proces fundamentat pe schimbarea mentalității, urmărind și realizarea unei viziuni inovative cu privire la managementul resurselor și dezvoltării economice. Spre deosebire de aceasta, dezvoltarea regională acoperă o arie mai restrânsă, semnificând un concept european care, în esență, se referă la reducerea disparităților apărute la nivelul diferitelor regiuni europene și între acestea, în primul rând din perspectivă economică. O altă diferență este reprezentată de politicile de redistribuire care în Uniunea Europeană nu sunt datorate numai acelor motivații de tip economic, ci și celor de natură politică, apărute din ideea solidarității, respectiv a coeziunii sociale. Practic, Uniunea Europeană are în vedere realizarea unui nou pol economic al puterii, complex, dar omogen, diferențele regionale putând să contribuie la încetinirea majoră a ritmului dezvoltării economice. (Brown, 2000, pag.72)
Principalul punct de confluență conceptelor anterior prezentate este marcat de protecția mediului. În acest sens, atât dezvoltarea durabilă , cât și dezvoltarea de tip regional acordă un interes sporit acestui aspect. Globalizarea, proces complex ce are ca scop transformarea societății la nivel global, se află într-o continuă expansiune, incluzând numai îm mică măsură problemele dezvoltării durabile, ceea ce pe termen mediu și lung poate influența apariția unei ere a instabilității mondiale. (Cotigaru și Purcărea, 2000, pag.72-77) De asemenea, ascendența lipsită de control a puterii companiilor multinaționale, al căror interes se traduce mai ales în obținerea profitului major, fără a ține cont de principiile dezvoltării durabile, va conduce la o deteriorare și chiar distrugere a numeroaselor comunități locale și regionale, precum și a mediului.
Prin crearea pieței unice europene, Uniunea urmărește realizarea coeziunii economice și sociale paneuropene, fără frontiere și restricții, eliminând, astfel, toate barierelor din calea liberei circulații, aspect realizabil numai prin prisma unei dezvoltări echilibrate a tuturor regiunilor. În cadrul european actual, conceptul dezvoltării durabile, cu accent pe componenta protecției mediului, este armonions îmbinat cu acela al dezvoltării regionale, Uniunea Europeană acordând deosebite facilități în sensul finanțării proiectelor ce vizează aspectele ecologice ale dezvoltării economice. (Matei și Matei, 2000)
1.5. Experiența altor state membre privind absorbția fondurilor europene
1.5.1. Implementarea Fondurilor Structurale și de Coeziune – exemple de succes din alte state membre UE
Eficiența și calitatea programelor se bazează pe trei piloni: structuri și proceduri solide; îndeplinirea condițiilor prealabile pentru depășirea obstacolelor existente în calea investițiilor; o aliniere clară la prioritățile semestrului european. Activitățile cheie au inclus desemnarea autorităților responsabile; mobilizarea părților interesate, a organismelor de implementare și a potențialilor beneficiari; stabilirea comitetelor de monitorizare (selectarea membrilor și elaborarea regulilor și procedurilor); adaptarea sau construirea de aplicații IT (inclusiv e-coeziune pentru a facilita comunicarea cu beneficiarii) și sisteme de monitorizare a proiectelor (inclusiv în unele cazuri date privind participanții individuali); definirea criteriilor de selecție și lansarea cererilor de propuneri pentru diferitele domenii de investiții, oferind solicitanților suficient timp pentru elaborarea propunerilor, dar și pentru depunerea și evaluarea cererii, urmată de finalizarea ofertelor și de acordarea informațiilor fizice (indicator) privind operațiunile selectate.
Condițiile ex-ante îmbunătățesc eficiența investițiilor sprijinite de fondurile ESI, dar au, de asemenea, un impact pozitiv asupra investițiilor publice și private mai largi în statele membre. Acestea se referă în principal la: stabilirea cadrelor strategice și a planurilor de gestionare care contribuie la prioritizarea investițiilor pentru a reflectă nevoile la nivel european, național și regional, după caz; eliminarea obstacolelor din calea investițiilor într-o serie de domenii cofinanțate de fondurile ESI; asigurarea prezenței cadrelor de reglementare naționale care sunt conforme cu legislația în domeniile-cheie ale intervențiilor fondurilor ESI, îmbunătățirea capacității instituționale și administrative a administrației publice, precum și a beneficiarilor fondurilor ESI.
Câteva exemple de implementare a condiționalităților ex-ante și a beneficiilor acestora pot fi urmărite în cele ce urmează:
– Italia a adoptat o strategie națională privind banda largă (condiționalitatea 2.2), aliniată la obiectivele UE 2020, care vizează reducerea decalajelor persistente. Strategia prevede acoperirea a până la 85% din populația italiană cu cel puțin 100 Mbps bandă largă și o acoperire de cel puțin 30 Mbps pentru toată populația italiană până în 2020.
– Polonia a încheiat deja procesul care urmărește punerea în aplicare a Directivei privind performanța energetică a clădirilor (condiționalitatea 4.1 privind eficiența energetică). Fără această condiționalitate ex ante, acest proces ar fi durat mai mult.
– În Letonia, elaborarea strategiei naționale de specializare inteligentă (condiționalitatea 1.1) a contribuit la reformele structurale din sectorul C & I, inclusiv o reformă a instituțiilor de cercetare. De asemenea, a contribuit la focalizarea asistenței pe domenii prioritare.
– În România a fost adoptată Strategia națională de reducere a abandonului școlar timpuriu (condiționalitate 10.1), care a fost transpusă în nivelurile teritoriale relevante. Obiectivul este acela de a spori participarea la școală și de a reduce părăsirea timpurie a școlii, printr-o abordare de parteneriat și un mecanism robust de monitorizare.
– În Polonia, condiția generală ex-ante 3 privind handicapul a fost îndeplinită în 2015 prin adoptarea unei agende pentru acțiuni privind egalitatea de șanse, nediscriminarea și egalitatea de gen pentru fondurile Uniunii Europene. Ministerul polonez al dezvoltării economice a asigurat obligativitatea tuturor orientărilor corespunzătoare pentru toate autoritățile de gestionare. De asemenea, au fost desemnați ofițeri de accesibilitate, iar serviciile Comisiei, împreună cu Ministerul polonez al dezvoltării economice, monitorizează punerea în aplicare a acestor dispoziții, punând în aplicare articolele 6 și 7 din RCC.
– Estonia a elaborat și îmbunătățit Planul de dezvoltare al sănătății publice 2009-2020 pentru a îndeplini condiționalitatea ex ante 9.3 pentru sectorul sănătății. Acesta conține o cartografiere pe termen lung a necesarului de investiții în infrastructură, ținând seama de tendințele demografice așteptate și de un cadru de lansare a investițiilor, precum și de sporire a rentabilității și a accesului la sistemele de sănătate.
– Finlanda a adoptat o legislație națională care asigură capacitatea administrativă disponibilă pentru a se conforma punerii în aplicare a unui sistem de inspecție și control al controlului impus de politica comună în domeniul pescuitului.
Comisia va în cursul anului 2017 studiul privind Sprijinirea fondurilor ISI pentru punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări și a reformelor structurale în statele membre. Acesta va analiza modul în care CSR-urile relevante pentru investiții din anii care au condus la adoptarea programului au fost luați în considerare în programele finanțate de ESI. Rapoartele naționale privind progresele înregistrate în 2017 vor stabili, de asemenea, informații privind și evaluarea modului în care programele contribuie la strategia de creștere a Uniunii și la RSC relevante
Volumul investițiilor planificate și realizările preconizate din Fondurile ESI au fost prezentate în decembrie 2015 (COM, 2015, pag. 639). Acest raport oferă o imagine de ansamblu asupra progreselor înregistrate în implementarea programelor în 2014 și în 2015 în ceea ce privește volumul financiar al proiectelor selectate și progresul înregistrat de contractare Și care furnizează rezultate și rezultate comune care s-au concentrat pe conținutul rapoartelor anuale de punere în aplicare a programului 2016.
Cele 737 de milioane EUR alocate proiectelor din cadrul temelor economiei digitale la sfârșitul anului 2015 au reprezentat 4% din totalul planificat. Pentru FEDER, această activitate a fost legată, în principal, de selecția proiectelor în EE, FI, FR, IT, PL, SE și SK. Majoritatea activităților selectate până în prezent nu se referă la indicatorii utilizați în cadrul acestei teme.
Primele exemple de progres sunt cele de mai jos.
• În Finlanda, prima etapă a datelor deschise pentru cele șase orașe (Helsinki, Espoo, Vantaa, Tampere, Turku și Oulu) este susținută de fonduri europene și naționale de 3,4 milioane EUR. Sprijinul va consta în platforme comune de publicare și va duce la acordarea de licențe pentru a face publice datele disponibile pe scară largă. Obiectivul este acela de a încuraja inovarea deoarece întreprinderile și dezvoltatorii folosesc datele ca materie primă pentru noi servicii. Cele șase orașe participante oferă un mediu de testare atractiv și o piață pentru noi studii și servicii.
• În Franța a fost selectat un proiect pentru a conecta 77 000 de gospodării din Provence-Alpi-Coasta de Azur la bandă largă de mare viteză.
Competitivitatea IMM-urilor reprezintă o prioritate în cadrul programelor FEDER, FEADR și EMFF. Un sprijin UE de 7,5 miliarde EUR a fost alocat proiectelor specifice până la sfârșitul anului 2015 (8,9% din totalul planificat).
Finanțarea din partea FEDR a fost acordată proiectelor care sprijină 113 000 de IMM-uri. Opt state membre (DE, ES, FI, FR, IE, PT, SE, UK) și mai multe programe Interreg furnizează 95% din aceste previziuni; 85 000 dintre aceste companii vor beneficia de consiliere și consiliere; 25 000 de întreprinderi noi sunt prognozate; în acest stadiu timpuriu, este de așteptat să se creeze în mod direct 65 000 de locuri de muncă în firmele sprijinite.
Peste 30 000 exploatații agricole au fost selectate pentru operațiunile de investiții cu scopul de a îmbunătăți competitivitatea (9% din obiectivul global). 10 000 de fermieri au fost selectați pentru a primi sprijin în vederea participării la programe de calitate (8% din obiectiv).
Aproximativ 80% din proiectele EMFF, prevăzute în cursul perioadei, vizează consolidarea IMM-urilor și creșterea competitivității flotei și a întreprinderilor din domeniul acvaculturii. Începerea implementării a fost relativ lentă, întrucât doar 10% dintre proiectele selectate se concentrează pe dezvoltarea IMM-urilor
• Inițiativa IMM-urilor din Spania, adoptată în 2015, este cel mai mare și primul instrument de acest tip creat cu sprijinul FEDR. Implementarea progresează mai repede decât se aștepta. Până în martie 2016, contractele cu instituții financiare au fost semnate pentru 76% din totalul alocării FEDR pentru garanții, iar intermediarii financiari au acordat deja credite către aproximativ 14 000 de IMM-uri pentru un volum total de 1,4 miliarde EUR. Având în vedere succesul său, este posibil ca Spania să majoreze alocarea FEDER pentru inițiativa IMM-urilor.
• De asemenea, FEADR va juca un rol important în Spania, abordând nevoile IMM-urilor agroalimentare pentru investiții și soluții inovatoare. Primele proiecte au fost deja selectate și beneficiază de un sprijin public de 170 de milioane de euro (FEADR va sprijini 8 500 de proiecte, care vor primi un sprijin public de 1,5 miliarde de euro). Aceste investiții vor îmbunătăți, de exemplu, calitatea produselor agricole sau ar putea permite o utilizare mai eficientă a apei și a energiei.
• Programul Ungariei privind Dezvoltarea Economică și Inovarea vizează creșterea competitivității și productivității IMM-urilor. Aproape 2 900 de contracte au fost semnate și aproape 200 de milioane de euro au fost plătiți întreprinderilor care variază de la microîntreprinderi la întreprinderi mijlocii. Multe dintre aceste întreprinderi provin din zonele cele mai sărace ale țării, în care condiții mai favorabile încurajează promotorii proiectului.
• În Franța, în anul 2015 au fost selectați 9 150 de tineri agricultori pentru a beneficia de un ajutor de inițiere a afacerilor FEADR în valoare de 195 de milioane EUR. În același timp, în cadrul normelor tranzitorii din FEADR, 3600 de tineri agricultori au finalizat cu succes punerea în aplicare a proiectelor susținute cu 57 de milioane de euro.
În ceea ce privește prioritățile economiei emisiilor scăzute de dioxid de carbon, au fost sprijinite investiții de 2,3 miliarde EUR (4,3% din investițiile planificate). Proiectul FEADR a selectat o acoperire de 1 milion de hectare de teren agricol sau forestier pentru acțiuni de conservare (25% din obiectivul global și 2,4% din suprafața agricolă utilizată în total) și 1,6 milioane de hectare de teren agricol. Contractele de gestionare au fost încheiate în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și amoniac (31% din obiectivul corespunzător la 3% din cadrul global).
• Lituania a sprijinit Fondul "Jessica II" cu 150 de milioane de euro pentru finanțarea Programului de modernizare a clădirilor cu mai multe locuințe, care vizează modernizarea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din aceată țară prin împrumuturi preferențiale. Iar 40 milioane euro au fost plătiți prin intermediul a 270 de contracte de împrumut, ceea ce a dus la o creștere a consumului de energie pentru peste 1 014 gospodării, avându-se în vedere și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 2 400 de tone.
• Letonia a lansat un proiect de creare a unei rețele de 218 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice pentru a acoperi întreaga țară până în 2021. Scopul proiectului este reducerea dependenței de sistemul de transport cu produse petroliere, precum și utilizarea tehnologiilor inovatoare în transport sector.
În ceea ce privește clima și prevenirea riscurilor, au fost raportate selecții de proiecte de 6,6 miliarde EUR (17,3% din totalul planificat). FEADR a sprijinit până în prezent 11,1 milioane de hectare de teren agricol pentru gestionarea terenurilor specifice pentru o mai bună protecție a biodiversității (36% din suprafața de producție care urmează să fie susținută), iar 1,6 milioane de hectare au fost sprijinite pentru transformarea / menținerea agriculturii ecologice (15,7% Zona de crescătorie care urmează să fie sprijinită).
În Turingia, Germania, o regiune predispusă la inundații care s-a confruntat cu mai multe inundații grave în ultimii 15 ani, aproape 13000 de persoane beneficiază de măsuri de protecție împotriva inundațiilor din FEDR în 2014 și 2015. În Eisenach se estimează, de exemplu, că aproximativ 180 de milioane de euro ar putea fi evitate ca rezultat.
În regiunea germană Schleswig-Holstein, proiectele de investiții selectate pentru a asigura protecția împotriva inundațiilor și a litoralului pentru zonele rurale vor beneficia de 102 milioane EUR. În 2015, FEADR a contribuit deja la protecția împotriva inundațiilor și a litoralului cu 73 milioane EUR.
În ceea ce privește prioritățile privind eficiența mediului și a resurselor, investițiile totale de 7,6 miliarde EUR au fost alocate proiectelor (10,5% din totalul planificat). Aceasta include proiectele FEADR selectate, în valoare de peste 420 de milioane din totalul cheltuielilor publice care vizează obiectivele privind energia din surse regenerabile și eficiența energetică și a apei. În cadrul FEDER și al CF nu s-au raportat încă valori semnificative pentru indicatorii comuni care măsoară capacitatea de reciclare a deșeurilor, tratarea îmbunătățită a apelor reziduale sau producția îmbunătățită privind aprovizionare cu apă, deși programele au raportat valori pentru indicatorii specifici. Aproximativ 90% din toate proiectele selectate pentru susținerea EMFF până la sfârșitul anului 2015 promovează eficiența resurselor și protecția mediului. Cele mai multe dintre aceste proiecte urmăresc protejarea și refacerea biodiversității marine prin creșterea substanțială a controlului fizic al debarcărilor și prin reducerea volumului capturilor nedorite, sprijinind astfel punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului.
• În Țările de Jos, 130 000 de hectare au beneficiat de sprijinul FEADR pentru sporirea biodiversității sau pentru îmbunătățirea gestionării apei, de exemplu printr-o mai bună utilizare a îngrășămintelor și a pesticidelor. Eficiența acțiunilor de mediu a fost, de asemenea, sporită printr-o nouă abordare inovatoare de cooperare. Agricultorii au mai multă flexibilitate pentru a adapta acțiunile la factori în schimbare, cum ar fi condițiile meteorologice.
În ceea ce privește investițiile în rețele strategice, sunt planificate investiții semnificative pentru TEN-T și alte investiții în domeniul transporturilor în cadrul FEDER și al Fondului de coeziune. Selecția generală a proiectelor până la sfârșitul anului 2015 a fost de 4,1 miliarde EUR (6,2% din planificare). În cazul proiectelor de transport, exemple notabile de proiecte selectate sunt:
• Aproximativ 150 km de căi ferate TEN-T reconstruite sau modernizate în Estonia și aproape 140 km în Polonia sunt deja selectate pentru finanțare;
• În Polonia, aproape 320 de km de drumuri TEN-T se vor avea în vedere în cadrul proiectelor selectate
275000 de participanți dezavantajați la operațiunile finanțate prin FSE au fost implicați în căutarea unui loc de muncă, în educație / formare, au obținut o calificare sau au fost angajați, inclusiv în activități independente.
• În Polonia, programul național finanțat de FSE a oferit sprijin 122900 de participanți, dintre care 110600 șomeri (90% din totalul participanților), 11100 inactivi (9%) și 1200 angajați. Ca rezultat, peste 46.600 de persoane au găsit un loc de muncă, 7.500 de persoane au obținut calificări, iar 1.500 de persoane au început educația sau instruirea.
• Suedia este unul dintre statele membre în care implementarea FSE a progresat rapid. 6 215 de tineri (cu vârste între 15-24 ani) au participat la activități susținute de FSE sau 31% dintre cei 20000 de participanți au vizat până în 2018.
Incluziunea socială (TO9) este zona după TO 10 Educație și formare profesională, unde se poate observa progresul cel mai vizibil pentru FSE. Primele date privind punerea în aplicare sunt promițătoare. Din cei 631 000 de participanți la FSE, 39,8% proveneau din gospodăriile fără loc de muncă și 32,1% erau migranți, aveau un statut străin sau aparțineau unei minorități – arătând accentul pe cei care aveau cel mai mult nevoie de sprijin. 55 000 de participanți au găsit deja un loc de muncă.
• În Olanda, 94 000 de participanți neintegrați pe piața forței de muncă au beneficiat de sprijin din partea FSE în cadrul componentei de incluziune activă, din care 89% erau participanți dezavantajați și 49% tineri sub 25 de ani.
• Germania a creat un program de formare la locul de muncă, oferind sprijin lingvistic unui număr de până la 20000 de participanți din familii de migranți.
• În Bulgaria, a fost acordat sprijin grupurilor vulnerabile (bătrâni și persoane cu handicap de toate vârstele) prin servicii sociale și de sănătate integrate în toate cele 28 de regiuni ale țării. 14000 de bătrâni și persoane cu dizabilități permanente și incapacitatea de a beneficia de servicii de sine stătătoare au fost susținute de 13 600 de asistenți personali și prin furnizarea de servicii integrate care facilitează accesul la facilități sociale și de îngrijire a sănătății, proceduri specializate de consiliere psihologică și reabilitare.
• 785 grupuri locale de acțiune LEADER (GAL-uri) au fost selectate și finanțate prin FEADR. Acestea acoperă 24% din populația rurală totală sau 69 de milioane de locuitori (ținta este de 57% din totalul populației rurale). Programele Leader din Suedia, Finlanda și Germania au sprijinit incluziunea socială a migranților prin activități variind de la integrarea socio-culturală la inițiativele pe termen lung, încercând să le integreze pe piața muncii.
• În Danemarca și în Suedia au fost selectate proiecte în cadrul EMFF care sprijină capacitatea de inserție profesională și mobilitatea forței de muncă în comunitățile de coastă.
Educația și investițiile în formarea profesională (TO10) au prezentat, de asemenea, progrese semnificative în punerea în aplicare a celor 539 000 de participanți, dintre care cel puțin 47% au avut doar un nivel educațional primar și inferior, iar 83 000 de participanți au obținut deja o calificare datorită sprijinului FSE până la sfârșitul anului 2015.
• În Portugalia, bursele din cadrul OP "Capitalul uman" au oferit un acces mai bun la oportunitățile de învățământ superior pentru aproape 50 000 de participanți. În plus, peste 60 000 de participanți au beneficiat deja de cursuri profesionale.
• Lituania a sprijinit crearea a 42 000 de spații noi în infrastructura de îngrijire a copiilor sau educație, cu sprijinul FEDR.
În total, aproximativ 6 miliarde EUR au fost programate pentru a sprijini consolidarea capacității instituționale și a unei eficiențe administrative eficiente, în special din partea FSE, cu sprijin planificat de la FEDER. Peste 11% din bugetul total a fost alocat proiectelor până la sfârșitul anului 2015.
Operațiunile selectate până la sfârșitul anului 2015 au avut o valoare totală de 680 milioane EUR. Proiectele se regăsesc în BG, EE, FR, HR, IT, PL și sub Interreg.
1.5.2. Modelul Polonez
Polonia a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 și ulterior a devenit eligibilă pentru sprijin din fondurile structurale ale UE. Valoarea sprijinului disponibil (între 2007 și 2013 acesta fiind de aproximativ 965000 milioane euro) depășește în mod semnificativ transferurile efectuate anterior în cadrul fondurilor de preaderare (PHARE II, ISPA, SAPARD ) sau edițiile anterioare ale programelor de ajutor. Astfel, accesul la resursele fondurilor structurale devine un factor important al dezvoltării economice a Poloniei, care este mult diferit de nivelul de dezvoltare economică al „vechii" Uniuni (UE-15). Este de așteptat că Polonia, în calitate de țară cu cea mai mare populație și cea mai mare zonă a tuturor noilor state membre ale Uniunii Europene, unde se pot observa diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul de dezvoltare economică între regiuni, va rămâne în viitorul apropiat principalul beneficiar al politicii structurale, înlocuind Spania în acest rol.
Planul național de dezvoltare a fost prezentat Comisiei Europene la Bruxelles spre aprobare. În cadrul Planului și ca rezultat al negocierilor, la 31 iulie 2003 a fost convenită structura Cadrului de Sprijin Comunitar. (Podstawy Wsparcia, 2003, p.58). Prezentul document definește prioritățile acțiunilor ce urmează a fi întreprinse și specifică amploarea sprijinului provenit din fondurile structurale și din resursele naționale necesare pentru executarea acestora. Versiunea finală a documentului a fost înmânată părții poloneze în decembrie 2003. În conformitate cu principiul complementar obligatoriu al Uniunii Europene, activitățile prezentate în Cadrul de Sprijin Comunitar 2004-2006 au fost executate cu participarea resurselor naționale și a finanțării complementare din fondurile structurale.
Analiza statutului și a structurii utilizării fondurilor structurale ale UE în Polonia, inclusiv analiza a șapte programe operaționale și a inițiativelor comunitare, EQUAL și INTERREG IIIA, a fost realizată pe baza materialelor publicate și nepublicate ale Autorității de Gestionare a Sprijin comunitar, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale. Analiza conține datele din Raportul intitulat Perioada de absorbție a fondurilor structurale UE în Polonia (2005), precum și actualizările lunare și trimestriale elaborate de autoritățile de management. Analiza acoperă primii doi ani de aderare a Poloniei la UE și se întinde între 1 mai 2004 – data aderării Poloniei la UE – și 31 martie 2006. Trebuie amintit faptul că în fiecare dintre etapele de implementare a fondurilor structurale în Polonia se poate observa o tendință de creștere, care este atât cea mai mare (deși la cel mai scăzut nivel al valorilor absolute), cât și în cele mai importante domenii – fluxurile de fonduri între conturile de programare și beneficiari. (Borkowski și Polski, 2006, pag.169)
Cu toate acestea, progresul punerii în aplicare a cadrului comunitar de sprijin, inclusiv sprijinul din partea fondurilor structurale, variază atât în ceea ce privește programele specifice, cât și regiunile. În ceea ce privește diversitatea programelor, primul loc, având în vedere sumele restituirilor obținute din fondurile structurale, este preluat de programele care sprijină restructurarea și dezvoltarea agriculturii și pescuitului, precum și de acelea care promovează transformările pieței forței de muncă și îmbunătățesc competitivitatea regiunilor poloneze, inclusiv a infrastructurii acestora. În acest sens:
• economia poloneză poate fi caracterizată de cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură din toate statele membre ale UE, iar restructurarea sectorului său este una dintre sarcinile prioritare pentru guvernul polonez,
• piața forței de muncă din Polonia, ca urmare a șomajului structural și a șomajului ascuns în agricultură, poate fi caracterizată de cea mai mare valoare a ratei șomajului în UE,
• regiunile specifice poloneze se numără printre cele mai puțin dezvoltate regiuni, atât în vechile, cât și în noile state membre ale UE,
Un număr mare de activități desfășurate de beneficiari în acest domeniu care vizează obținerea finanțării UE reprezintă o dovadă a bunei organizări a procesului responsabil de absorbția finanțării UE de către autoritățile locale din regiunea Pomorskie. Acesta este, de asemenea, un semn bun pentru dezvoltarea potențială a acestui domeniu, care poate fi caracterizată de un nivel ridicat al șomajului structural rezultat din prăbușirea fermelor de stat și restructurarea industriei după 1999.
Prima perioadă de absorbție a fondurilor structurale în Polonia (2005) conține următoarele date privind structura Beneficiarilor: unitățile autorităților locale, antreprenorii, ONG-uri, instituții orientate spre educație și cercetare: instituții de învățământ superior, instituții de formare, centre de cercetare.
Discrepanța este și mai mare în ceea ce privește numărul de contracte, fapt demonstrat în continuare de faptul că regiunile poloneze implementează proiecte cu o valoare medie mai mare decât cele implementate în raioane și comune. Secțiunea transversală regională a numărului și valorii contractelor încheiate arată că cel mai înalt nivel de activitate se poate observa în regiunile cu un nivel ridicat de dezvoltare economică, având capitalele lor în marile zone metropolitane: Mazowieckie, cu Varșovia, Wielkoposkie cu Poznań și Pomorskie cu orașul Tricity. Cel mai scăzut nivel al activității unităților autorităților locale poate fi observat în voievodatele așa-numitei "pereți de la răsărit" și menționate anterior voievodelor Opolskie și Lubuskie.
Ceea ce trebuie subliniat, totuși, este poziția regiunii Warmińsko-Mazurskie, care, în ciuda profilului său agricol și a nivelului ridicat al șomajului rezultat din prăbușirea fermelor de stat, este al doilea în Polonia în ceea ce privește numărul de contracte încheiate și relativ ridicat în ceea ce privește valoarea absorbției fondurilor UE. Proiectele implementate de unitățile autorităților locale pot fi împărțite în patru grupe majore, în funcție de categoriile utilizate de Fondurile Structurale. (Conform Regulamentului (CE) nr. 438/2001 al Comisiei): (1) Sectorul producției, (2) Elaborare de resurse umane, (3) Infrastructura de bază, (4) Asistență tehnică.
Rezumând analiza de mai sus, trebuie remarcat faptul că tendințele prezentate sunt stabile și conform ultimelor date ale Ministerului Dezvoltării Regionale, ele rămân la același nivel, atât în ceea ce privește formarea beneficiarilor și structura categoriilor de sprijin, precum și diversificarea regională. Cu toate acestea, cei mai mari beneficiari ai fondurilor structurale din Polonia sunt unitățile și întreprinderile locale.
În context actual, principalele priorități de investiții pentru Polonia pentru perioada 2014-2020 au fost stabilite într-un acord de parteneriat cu Comisia Europeană. Astfel, principalele priorități includ infrastructuri moderne de rețea: transport, energie și TIC; instituirea unui mediu de afaceri corespunzător inovării; creșterea participării pe piața forței de muncă prin îmbunătățirea politicilor privind ocuparea forței de muncă, incluziunea socială și educația; o economie ecologică și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.
Alocarea totală din finanțarea din cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013 a fost de 67,3 miliarde EUR. De la începutul perioadei de finanțare 2007-2013, printre alte realizări, finanțarea politicii de coeziune a UE în Polonia a dus până acum la realizarea unor rezultate concrete, respectiv: crearea a peste 43 000 de locuri de muncă; mai mult de 3,2 milioane de cetățeni beneficiază de un transport urban îmbunătățit pe o distanță de 5800 km de drumuri (re) construite; peste 600 de proiecte în domeniul cercetării și dezvoltării; mai mult de 800 000 de persoane beneficiază de accesul la bandă largă; mai mult de 250 000 de persoane beneficiază de proiecte privind tratarea apelor reziduale; FSE a oferit instruire pentru 6,7 milioane de persoane.
Proiectele de succes ale politicii de coeziune în Polonia pot fi clasificate, după cum urmează :
Proiecte FEDER
● Cercetare și inovare în Silezia Inferioară- Scopul strategic al proiectului EIT + este crearea unui centru de cercetare științifică, echipat pentru cercetarea biotehnologică și nanotehnologică de înaltă calitate. EIT + urmărește să identifice oportunitățile științifice și de afaceri pentru rezultatele activității de cercetare. Investiția FEDR în noua infrastructură a centrului contribuie la transformarea EIT + într-o facilitate de cercetare de nivel mondial. Cost total: 155 milioane EUR (contribuția FEDR: 107 milioane EUR)
● Bandă largă în Polonia de Est – O investiție de peste 300 milioane EUR aduce conexiune la bandă largă în regiunile mai puțin dezvoltate ale Poloniei. Aproximativ 9 500 km de infrastructură de bandă largă a fost instalată în cinci regiuni din Polonia estică: Podlaskie, Podkarpackie, Warminsko-Mazurskie, Lubelskie și Swietokrzyskie. Acoperirea cu bandă largă a fost extinsă la peste 90% din populație. Se estimează că aproximativ 2 000 de locuri de muncă vor fi create datorită implementării proiectelor. Cost total: 302 milioane EUR (contribuția FEDER: 257 milioane EUR)
● Îmbunătățirea transportului urban în Szczecin- O investiție FEDR contribuie la dezvoltarea sistemului de gestionare a transportului urban pentru aglomerarea Szczecin. Un sistem IT colectează date privind numărul de pasageri care utilizează linia individuală și pregătește propuneri pentru noi linii, rute și ocoluri. Călătorii pot folosi panourile de informații multimedia cu privire la opriri și la vehicule. Transportul „la cerere” transportă pasagerii de la periferiile la distanță până la terminalele stațiilor de transport urban. Un sistem electronic de ticketing a fost introdus în toate vehiculele de transport urban, iar un sistem de monitorizare video a oferit, de asemenea, un sentiment îmbunătățit de siguranță pentru șoferi și pasageri. Cost total: 13 milioane EUR (contribuția FEDER: 9 milioane EUR)
Proiecte ESF
● Abordarea obstacolelor în calea șomajului de lungă durată în Warmińsko-Mazurskie- Un nou model privind forța de muncă testat în Polonia de Nord sprijină șomerii pe termen lung sau cei care nu au o activitate profesională în grupul de vârstă 45+, îmbunătățind în același timp eficiența serviciilor de ocupare a forței de muncă. Dezvoltat inițial în Finlanda și adaptat pentru utilizare în orașul polonez Elbląg, acesta include o evaluare generală a fiecărui individ, cu un accent special pe sănătatea sa. Rezultatele sunt încurajatoare: 80% dintre participanți au găsit locuri de muncă, iar 90% dintre aceștia erau încă angajați după 15 luni. Acum, pe deplin operațional în Elbląg, modelul de angajare susținut s-a dovedit a fi un instrument eficient și urmează să se testeze la scară mai largă de mai multe servicii publice privind ocuparea forței de muncă din Polonia. El este, de asemenea, în conformitate cu obiectivul politicii de coeziune a UE privind stimularea creșterii economice, deoarece sporește capacitatea de inserție profesională a unei părți a populației care tinde să fie exclusă de pe piețele forței de muncă. Cost total: 463 180 EUR (contribuția FSE: 393 700 EUR)
● O punte spre viitor ─ dezvoltarea unor noi forme de activare profesională a tinerilor în Ustka . Centrul de Socioterapie pentru Tineret din Ustka a implementat acest proiect inovator, folosind diferite tehnici terapeutice. Combinate, aceste tehnici oferă o nouă metodă de tratament pentru adolescenții ce prezintă anumite tulburări. Programul „MOST" constă în două module care se completează reciproc. În primul rând, trainingul alternativelor de viață își propune să aducă atenția studenților asupra educației continue sau asupra începerii activității după ce părăsesc Centrul de Socioterapie. În al doilea rând, programul de formare profesională are ca scop pregătirea studenților atât în teorie, cât și în practică pentru muncă. Programul se bazează pe un sistem dual de formare profesională. Proiectul echipează participanții cu competențe sociale și mulți dintre ei au reușit deja să stabilească relații de succes și creative cu angajatorii și colegii. Cost total: 197 221 PLN (contribuția FSE: 167 638 PLN)
Politica regională europeană, care vizează coeziunea economică a regiunilor statelor membre, constituie cea de-a doua cea mai mare parte a bugetului Uniunii Europene (după PAC), devenind una dintre cele mai importante politici ale acesteia. Acest document se va axa pe implementarea fondurilor structurale (SF) în Polonia, care beneficiază de cea mai mare alocare de fonduri structurale între noile state membre, având în vedere populația țării de aproximativ 38 de milioane de locuitori și faptul că toate regiunile sale s-au calificat drept regiuni Obiectiv 1. De fapt, în 2005, PIB-ul pe cap de locuitor al Poloniei a corespuns doar 48,4% din media UE. Prin urmare, fondurile structurale creează oportunități fără precedent pentru Polonia, deoarece oferă finanțare pentru a stimula activitatea economică, reducând astfel decalajul cu Europa de Vest și ca stimul pentru construirea unei politici de dezvoltare regională care a fost în mare parte absentă în anii '90 (Ferry, 2004). Cu toate acestea, implementarea fondurilor structurale constituie, de asemenea, un potențial motor puternic pentru schimbarea instituțională în statele membre din Europa Centrală și de Est.
În ceea ce privește, conceptul dependenței (Nord, 1990, Pierson, 2000), Bafoil și Lhomel (2003) și Lepesant (2005) subliniază dificultățile cu care se confruntă instituțiile care implementează fondurilor structurale provenind din eficacitatea lor limitată și pozițiile moștenite din trecutul comunist. Acestea fiind spuse, ele susțin că impunerea unor norme care reglementează punerea în aplicare a fondurilor structurale, precum programarea pe termen lung sau parteneriatul cu actorii nestatali, este de așteptat să declanșeze o „revoluție tăcută”, un proces masiv de învățare colectivă în Europa Centrală și de Est. Eforturile de adaptare și pregătire pentru administrarea fondurilor structurale au fost determinate, pe de o parte, de o presiune de adaptare a Comisiei Europene formulată în rapoartele periodice privind progresele realizate de țările candidate cu privire la ajustarea cadrului instituțional și juridic intern la cadrul UE, iar pe de altă parte, imperativul de a absorbi sumele fără precedent ale ajutorului pentru dezvoltare. Cu excepțiile notabile ale lui Czernielewska, Paraskevopoulos și Szlachta (2004) și Ferry și McMaster (2005), care analizează schimbările instituționale legate de implementarea fondurilor structurale la nivel regional, majoritatea studiilor privind impactul fondurilor structurale asupra sistemelor instituționale poloneze sunt adoptate la nivel național. În plus, toate studiile existente acoperă perioada anterioară aderării Poloniei la UE sau la scurt timp după aceasta.
În vederea obținerii apartenenței la UE, statele din Europa Centrală au fost obligate să adopte așa-numitul acquis communitar care, în ceea ce privește politica regională, a impus reforma administrativă a unităților teritoriale regionale descentralizate capabile să administreze fondurile structurale (Bafoil, Hibou 2003). Recomandările UE privind aceste ajustări au fost formulate în rapoartele periodice ale Comisiei privind progresele înregistrate de statele candidate. Cu toate acestea, preferințele Comisiei au fost exprimate într-o manieră suficient de vagă pentru a lăsa un anumit spațiu de manevră pentru guverne. În consecință, „așteptarea ușoară” europeană (Brusis, 2002, pag. 36) a fost reinterpretată în cadrul sistemelor naționale în funcție de patrimoniul instituțional, contextele politice și culturile specifice.
Planificare regională fără regiuni este o tendință de re-centralizare a fost consolidată prin soluțiile instituționale alese pentru gestionarea fondurilor structurale pentru perioada 2004-2006, care a restrâns rolul regiunilor și a reafirmat hegemonia guvernului. Ca urmare a insistenței Comisiei, regiunile au fost marginalizate din programarea implementării fondurilor structurale sub pretextul capacităților insuficiente ale acestora. Această soluție a fost, de asemenea, satisfăcătoare pentru guvernul polonez dorit să rămână actorul dominant în acest proces (Aïssaoui, 2005)
În consecință, în loc să se elaboreze programe operaționale regionale specifice pentru fiecare regiune, așa cum era de așteptat inițial, guvernul a elaborat un program integrat pentru toate regiunile (Programul Integrat de Operare Regională – IROP) indiferent de specificitățile regionale. Deși, conform legislației, regiunile sunt responsabile pentru elaborarea și implementarea politicii de dezvoltare regională, rolul lor în gestionarea fondurilor a fost limitat la selectarea proiectelor care au generat confuzie și frustrare în rândul autorităților regionale (Bafoil și Lhomel, 2003). Prin urmare, decizia Comisiei a contracarat apariția guvernanței policentrice în Polonia și a perpetuat trăsăturile modelului de administrare preexistent (Aissaoui, 2005)
CAPITOLUL II. INSTRUMENTE FINANCIARE PENTRU ASISTENȚA DE PREA-ADERARE A ROMANIEI LA UE ȘI ETAPA DE PROGRAMARE 2007-2013
2.1. Aderarea statului român la Uniunea Europeană și accesarea Fondurilor de pre-aderare
După căderea regimului comunist, una dintre problemele majore ale agriculturii românești a fost subfinanțarea. Printre alte beneficii aduse în țara noastră, aderarea României la Uniunea Europeană s-a transformat într-o oportunitate de finanțare pentru economie. Dacă România, înainte de a deveni stat membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, a primit sprijin financiar prin fondurile PHARE, ISPA și SAPARD, perioada 2007-2013 este primul pas în sprijinirea țării noastre prin intermediul unei politici privind coeziunea în contextul Uniunii Europene.
2.1.1. PHARE
Programul PHARE (Pologne et Hongrie – Aide á Restructuration Economique) reprezintă un important instrument de pre-aderare finanțat de Uniunea Europeană pentru a sprijini statele care candidează la aceasta și care sunt situate în Europa Centrală și de Est în pregătirile lor de aderare la Uniunea Europeană. Inițial creat în 1989 pentru a sprijini Polonia și Ungaria, programul PHARE a acoperit 10 țări: cele 8 noi state membre (Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia), precum și Bulgaria și România, ajutându-le în contextul restructurării economice și schimbării masive de ordin politic. Având în vedere că opt din cele zece state care anterior au fost eligibile pentru programul Phare sunt noile state membre ale Uniunii Europene din mai 2004 (România și Bulgaria aderând ulterior), s-au făcut modificări substanțiale în domeniul de aplicare al programului Phare (2003 a fost ultimul an de programare pentru noile state membre). Până în anul 2000, țările din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia-Herțegovina și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) au beneficiat și de programul Phare. Cu toate acestea, începând cu anul 2001, programul CARDS (asistență comunitară pentru reconstrucție, dezvoltare și stabilitate în Balcani) a oferit asistență financiară acestor țări. Fondurile Phare se concentrează în totalitate pe prioritățile de preaderare evidențiate în Parteneriatele de Aderare, care stabilesc prioritățile generale pe care țara trebuie să le abordeze pentru a se pregăti pentru aderare și resursele disponibile pentru a o ajuta să facă acest lucru. Acestea estimau calendarul și costul pașilor necesari pentru pregătirea statului pentru aderare și implicațiile asupra personalului și a resurselor financiare (Cojanu și colab., 2004). Începând cu anul 2000, bugetul Phare a fost majorat la 1,6 miliarde de Euro pe an, concentrându-se pe următoarele obiective:
consolidarea administrațiilor publice și a instituțiilor pentru a funcționa eficient în interiorul Uniunii Europene (30%);
promovarea convergenței cu legislația extinsă a Uniunii Europene (acquis-ul comunitar) și reducerea necesității unor perioade de tranziție (35%);
promovarea coeziunii economice și sociale (35%).
Aceste orientări au fost îmbunătățite în 1999, odată cu crearea SAPARD și ISPA, care au preluat programele de dezvoltare rurală și agricolă (SAPARD) și proiecte de infrastructură în domeniile mediului și transporturilor (ISPA), permițând programului Phare o orientare cu privire la prioritățile de tip cheie ce nu au fost acoperite de aceste domenii. Programul PHARE a alocat României între 1997 și 2003 o sumă totală de 1,6 miliarde de euro (tabelul 2.1).
Tabelul 2.1
Sumele alocate prin programul PHARE (mil. Euro)
Sursa: www.mie.ro
Acest ajutor financiar a fost desemnat, în principal, cu privire la următoarele obiective: dezvoltarea structurilor legislative și administrative; promovarea și consolidarea democrației; dezvoltarea societății civile; protecția drepturilor omului; investițiile în infrastructură; cooperarea transfrontalieră; promovarea coeziunii economice și sociale.
În 1997, alocarea Phare pentru România a avut valoarea de 100 de milioane de euro, axată în principal pe următoarele priorități: educație și cultură, statistici, agricultură, sistemul judiciar, administrația publică, dezvoltarea regională, întreprinderile mici și mijlocii, sănătatea publică și fiscalitatea. Alocarea Phare pentru anul 1998 a fost de 158 de milioane de euro distribuită pentru Programul Național Phare – 117 mil. Euro, facilitatea de recuperare – 16 mil. Euro și facilitatea de infrastructură de dimensiuni mari (LSIF) – 25 de milioane de euro. Principalele domenii de asistență finanțate prin programul național Phare au fost: consolidarea democrației, protecția drepturilor omului, reforma administrației publice, sistemul vamal, finanțele, agricultura, protecția mediului și coeziunea economică și socială.
Pentru anul 1999 au fost alocate fonduri PHARE în valoare totală de 200,5 milioane de euro. Această sumă a fost distribuită pentru programul RICOP – 100 de milioane de euro, programul național Phare – 55,2 mil. Euro, facilitatea de recuperare – 21 de milioane de euro, facilitatea de infrastructură de dimensiuni mari (LSIF) – 14,3 mil. Euro și programele de cooperare transfrontalieră – 10 mil. Euro. Principalele obiective ale Programului Național Phare au fost: protecția drepturilor omului, reforma administrației publice, protecția copilului și pregătirea pentru integrarea europeană a pieței.
În anul 2000, ajutorul financiar total pentru România a fost de 255,02 milioane de euro. Această sumă a fost distribuită pentru Programul Național Phare – 215,02 milioane de euro, o cooperare transfrontalieră – 13 milioane euro și programe comunitare – 27 milioane euro. Prin acest program, suma a fost distribuită după cum urmează:
criterii politice – 13 milioane euro;
criterii economice – 40,9 milioane euro;
implementarea acquis-ului comunitar – 73,12 milioane euro;
coeziune economică și socială – 88 de milioane de euro.
Pentru anul 2001 au fost alocate fonduri PHARE în valoare totală de 286,69 milioane de euro. Această sumă a fost distribuită pentru Programul național Phare – 248,89 milioane euro, cooperarea transfrontalieră – 13 milioane euro și facilitatea de investiții suplimentare – 24,8 milioane euro. În programul național Phare suma a fost distribuită după cum urmează:
criterii politice – 27 de milioane de euro;
criterii economice – 5,6 milioane euro;
implementarea acquis-ului comunitar – 67,6 milioane euro;
criterii privind consolidarea capacităților administrației publice – 18 milioane euro;
coeziune economică și socială – 109,25 milioane de euro.
Alocarea Phare pentru anul 2002 a fost de 278,5 milioane euro, din care 36,5 milioane euro au fost alocate pentru acțiuni suplimentare pentru consolidarea capacităților administrației publice.
În 2003, ajutorul financiar total pentru România a fost de 283 milioane de euro, din care 112 milioane euro au fost alocate subprogramului de coeziune economică și socială. Volumul asistenței de preaderare acordat României prin programul SAPARD între anii 2000 și 2006 acoperă 150 de milioane de euro pe an. Până în 2004, România a fost al doilea mare beneficiar al fondurilor Phare, după Polonia, acestea fiind destinate dezvoltării rurale și agricole.
2.1.2. ISPA
Programul ISPA (Instrumentul pentru politici structurale de preaderare) a fost instituit prin Regulamentul nr. 1267/1999 al Consiliului din iunie 1999, pe baza unei propuneri a Comisiei din Agenda 2000 de consolidare a coeziunii economice și sociale în statele cu profil de candidat aparținând din punct de vedere teritorial Europei Centrale și de Est pentru perioada 2000-2006. La fel ca programul Phare, programul ISPA are ca obiectiv Coeziunea economică și socială. Concentrarea exclusivă a ISPA asupra măsurilor de mediu și a infrastructurii de transport a permis ca programul Phare să se orienteze asupra altor aspecte ale Coeziunii Economice și Sociale, care evitau suprasolicitarea responsabilităților în acest domeniu. Astfel, ISPA a finanțat numai proiectele majore de infrastructură de mediu și de transport. În acest context, beneficiarii fondurilor ISPA au fost România, Bulgaria și Croația (începând cu ianuarie 2005). Între 2004 și 2006 sumele alocate au totalizat circa 1.530 milioane euro, iar România (1.028 milioane euro)
Tabelul 2.2
Sumele alocate prin programul ISPA pentru perioada 2004-2006 (mil. Euro)
Sursa: www.europa.eu.int
Sumele de mai sus au fost distribuite între țările beneficiare în conformitate cu următoarele criterii: populația, PIB per capita și suprafața totală utilizată. Aceste sume sunt destinate finanțării proiectelor majore de infrastructură de mediu și de transport.
2.1.3. SAPARD
În perioada de preaderare, finanțarea agriculturii românești s-a realizat prin programul SAPARD. Acest program a reprezentat un instrument financiar furnizat de Uniunea Europeană pentru a ajuta, în procesul de preaderare, țările care au aplicat pentru aderare, în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. România a beneficiat de acest program care s-a încheiat în anul 2009. Prioritățile identificate pentru agricultură și dezvoltare durabilă în perioada de preaderare sunt următoarele (Pitulice, 2009, p. 400):
îmbunătățirea structurilor de prelucrare și comercializare a produselor agricole și pescărești;
controlul calității alimentelor, controlul veterinar și fitosanitar;
îmbunătățirea infrastructurii pentru dezvoltarea rurală, economia rurală și dezvoltarea resurselor umane.
În România, absorbția fondurilor europene prin programul SAPARD nu a fost lipsită de obstacole. În anul 2008, Comisia Europeană, ca rezultat al unui audit al modului în care a fost derulat programul în țara noastră, a luat decizia de a suspenda acest proces. Fondurile de pre-aderare, acordate în conformitate cu reglementările UE, aveau ca scop asigurarea pregătirii treptate a fermierilor și prelucrătorilor români și nu numai, pentru a le permite intrarea pe piața Uniunii Europene (Pitulice, 2009, pp. 400 -401).
Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, finanțarea economiei naționale s-a realizat prin fondurile structurale. Fondurile structurale sunt fonduri post-aderare, furnizate de bugetul Uniunii Europene, al cărui scop este de a acorda sprijin financiar statelor membre pentru a consolida coeziunea economică și socială în cadrul Uniunii. Odată cu aceste instrumente de finanțare, în România au putut fi accesate și fondurile acordate de Uniunea Europeană pe baza PAC și a politicii comune în domeniul pescuitului. Prin urmare, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) sprijină creșterea competitivității în sectorul agricol, dezvoltarea rurală și îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale, în timp ce Fondul European pentru Pescuit (FEP) sprijină investițiile pentru dezvoltarea resurselor acvatice vii, modernizarea navelor de pescuit și îmbunătățirea procesării și comercializării produselor pescărești (Băviță și colab., 2008, p. 164).
FEADR este un instrument de finanțare creat de Uniunea Europeană cu rolul de a sprijini statele membre în implementarea politicii agricole comune. FEADR reprezintă o oportunitate de finanțare a spațiului rural românesc, estimată la aproape 7,5 miliarde de euro, sumă absorbită în perioada 2007-2013 (APDRP). În România, FEADR a fost accesat începând din martie 2008, după aprobarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). De asemenea, Planul Național Strategic pentru România a fost creat pe baza Regulamentului Consiliului European nr. 1698/2005, din 20 septembrie 2005, privind sprijinul acordat dezvoltării rurale prin intermediul FEADR, subliniind baza pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală, în perioada 2007-2013. Pe de altă parte, programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 este un document elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care prezintă aspecte privind finanțarea investițiilor în contextul fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale (MADR ).
Se poate specifica, în acest sens, că fiecare axă necesită acțiuni simultane. În plus, trebuie să fim conștienți de faptul că atât fondurile SAPARD, cât și instrumentele structurale ale Uniunii Europene nu au acționat individual, ci s-au bazat pe mecanismul de cofinanțare. În majoritatea cazurilor, fondurile structurale ale Uniunii Europene sunt cofinanțate din resursele publice ale statului membru și, în multe domenii, este necesară o contribuție privată. (Lapteș și Popa, 2010, p.16). În plus, impactul politicii agricole comune (PAC) promovat în cadrul Uniunii Europene poate fi măsurat, în prezent, cu ajutorul Rețelei de informații contabile agricole (RICA). RICA este un instrument de analiză a datelor, proiectat să evalueze veniturile exploatațiilor agricole care activează în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, RICA este un instrument statistic bazat pe o anchetă anuală, efectuată pe un eșantion reprezentativ de ferme, pentru a evalua activitatea lor economică, fiind susținută de informațiile contabile colectate de la fermele din Uniunea Europeană.
În 2009, România a beneficiat de fonduri europene de 2,666 miliarde de euro, reprezentând 2,5% din bugetul comunitar, și a contribuit la bugetul comunitar cu 1,217 miliarde de euro, un raport care clasifică țara printre cele zece state membre ale UE în ceea ce privește ajutoarele financiare primite, așa cum se arată într-un raport transmis de Comisia Europeană. Spre exemplu, rata de dobândire a fondurilor de pre-aderare a atins, la sfârșitul lunii februarie din anul 2009, un nivel de 90% din total, în valoare de 5,1 miliarde euro, în timp ce plățile au fost în valoare de 3,4 miliarde de euro. În ansamblu, până la acea perioadă, a fost plătită o sumă de 3,469 miliarde de euro, reprezentând 67,88% din total. (Oprea și Meșniță, 2007)
În ceea ce privește programul de preaderare SAPARD, care a fost dedicat agriculturii, termenul a fost prelungit până în decembrie 2009, după ce Comisia Europeană a înghețat plățile din cauza neregulilor financiare și a vulnerabilităților întâlnite mai ales în achizițiile publice și în managementul intern. Plățile au fost reluate în luna iulie a anului 2009, în urma unui audit independent, care a confirmat că autoritățile române au implementat planul de acțiune solicitat de Comisia Europeană. În ansamblu, România a trebuit încă să primească aproximativ 100 de milioane de euro din fondurile SAPARD (Igreț, 2010, p. 7).
Prin programul SAPARD, România a beneficiat de subvenții de 1,5 miliarde de euro, iar în perioada 2007-2013, prin fondurile ridicate de Planul Național de Dezvoltare Rurală, România a primit o sumă mai consistentă de aproximativ 8 miliarde de euro.
Aderarea României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile țării noastre, iar posibilitatea finanțării economiei cu bani europeni a reprezentat un câștig major. În acest context, trebuie menționat că atragerea fondurilor europene nu este un pas simplu. Astfel, în perioada 2008-2010, doar 58,7% din proiectele PNDR prezentate au fost considerate eligibile și prin urmare, au fost selectate. Mai mult, în cele din urmă, doar pentru 53,94% din proiectele selectate, contractele au fost întocmite și deciziile de finanțare au fost aprobate.
2.2. Etapa de programare 2007-2013. Fondurile Structurale și de Coeziune
2.2.1. Cadrul Programatic
2.2.1.1. Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 și Strategia Lisabona
Fondurile structurale și de coeziune europene vizează reducerea disparităților sociale și economice dintre regiunile europene. Datorită faptului că zeci de mii de proiecte sunt susținute în cadrul unei perioade de programare, este dificil să se găsească dovezi coerente cu privire la rezultatele politicii regionale a Uniunii Europene. Informațiile agregate sunt rare, în timp ce prevalența divergențelor și a datelor specifice bazate pe indicatori de țară se caracterizează printr-o calitate parțial insuficientă. În perioada de programare 2000-2006, instrumentele de politică regională s-au axat în principal pe regiunile europene care au rămas în urmă (obiectivul 1) și pe regiuni care au suferit schimbări structurale (obiectivul 2) la acel moment. Pentru următoarea perioadă de programare 2007-2013, o reformă a politicii regionale a fost pusă în aplicare prin introducerea noțiunii de coeziune teritorială. Obiectivul principal al sprijinului financiar a constat în reducerea dezechilibrelor și disparităților dintre diversele regiuni europene sub egida convergenței, competitivității și cooperării (CE, 2004, 2010a). În același timp, articolul 17 cu privire la Dezvoltarea durabilă din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului evidențiază că „obiectivele acestor fonduri se urmăresc în contextul dezvoltării durabile și promovării de către Comunitate a obiectivului de protecție și îmbunătățire a mediului." (CE, 2006a).
În decizia Consiliului despre Orientările strategice comunitare (CSG) privind coeziunea economică, socială și teritorială 2007-2013 se prevedea că ar trebui ca politica de coeziune să se concentreze într-o mai mare măsură pe cunoaștere, cercetare și inovare și pe capitalul uman (CE, 2006b), în timp ce creșterea resurselor se reliefa în consecință.
O a altă prioritate a fost obiectivul dezvoltării durabile, subliniind rolul mediului în ceea ce privește creșterea, competitivitatea și ocuparea forței de muncă. S-a presupus că se vor consolida sinergiile între protecția mediului și creșterea economică prin reducerea costurilor externe de mediu și stimularea inovării și creării de locuri de muncă. Cerința de a reduce dependența energetică tradițională prin îmbunătățirea eficienței energetice și a energiilor regenerabile era, de asemenea, subliniată (CE, 2006b).
Sistemul de programare urma diferite etape:
Cadrele Strategice Naționale de Referință (CSNR) 2007-2013 au conținut strategiile globale de dezvoltare ale statelor membre și au constituit domeniul de aplicare al programelor tematice și regionale.
Programele operaționale (PO) au specificat activitățile și prioritățile la nivelul statelor membre.
Evaluările strategice de mediu (SEA) și evaluările impactului asupra mediului (EIM) au fost aplicate acolo unde era necesar (GRDP, 2006). Evaluările proceselor complete de planificare și ale proiectelor individuale au fost, cu toate acestea, adesea evaluate ca fiind insuficiente (BirdLife, 2010, p.56).
Obiectivul principal al politicii regionale a UE a fost, încă de la începuturile sale din 1975, acela de a reduce disparitățile regionale dintre zonele mai puțin dezvoltate și cele mai dezvoltate ale Comunității. Pentru a garanta îndeplinirea eficientăa obiectivelor sale socio-economice, această politică a generat inovații considerabile de organizare și procedură atât în ceea ce privește instrumentele politice, cât și cadrul instituțional, ceea ce a implicat procesul de transformare, uneori destul de substanțial, dar și performanța regiunilor și a statelor membre care au beneficiat de alocări financiare ale fondurilor structurale.
Miezul acestor mecanisme a fost constituit de principiul parteneriatului care a determinat instituționalizarea unui sistem de politică pe mai multe niveluri, unde a fost creat un canal direct de interacțiune între Comisia Europeană și autoritățile substatale și unde o cooperare structurată între UE, actorii naționali, regionali și locali, precum și partenerii socio-economici a fost solicitată pe tot parcursul ciclului politic (Bache, 2008a; Hooghe și Marks, 2001). Acest proces intens al interacțiunii verticale (autorități guvernamentale- autorități sub-statale) și orizontale (public-privat și trans-național) a fost considerat un instrument important pentru procesul de învățare, perceput ca fiind esențial pentru îmbunătățirea diferitelor aspecte ale implementării politicilor, de la eficiența producției până la definirea priorităților și alegerea unor măsuri eficiente. Dimensiunea de învățare s-a remarcat în mod preponderent în contextul programelor de inițiativă comunitară (PIC) care au fost considerate „abordări inovatoare ale politicilor de dezvoltare” (Domorenok, 2009, p.99), vizând sprijinirea parteneriatului transnațional între părțile interesate publice și private pe diferite niveluri teritoriale. Având în vedere „rezultatele pozitive” ale cadrului politicilor de mai sus atât din punct de vedere economic (Puigcerver-Peñalver, 2008, p.182), cât și din punct de vedere al „eficienței instituționale” (Leonardi, 2005, p.155), instrumentele de preaderare au fost utilizate în ajunul extinderilor UE, alături de proceduri de fonduri în scopul consolidării procesului de restructurare a sistemelor administrative și de promovare a formării unei capacități instituționale necesare pentru formularea și gestionarea programelor comunitare complexe și multianuale.
În ceea ce privește principiile operaționale ale politicii de coeziune, menținând principiile tradiționale, cum ar fi complementaritatea, coerența, coordonarea, respectarea, programarea, parteneriatul, gestiunea partajată și adiționalitatea, reforma a introdus o serie de elemente noi care ilustrează recunoașterea, s-a impus o concentrare a resurselor limitate disponibile asupra măsurilor de promovare a creșterii durabile, a competitivității și a ocupării forței de muncă. Printre aceste noi principii s-au numărat: nivelul teritorial de implementare, intervenția proporțională, dezvoltarea durabilă și abordarea orientată spre Lisabona.
2.2.1.2.Planul Național de Dezvoltare 2007-2013
Planul Național de Dezvoltare reprezintă o reală strategie națională ce vizează conectarea României la o nouă filozofie de dezvoltare, adoptată de Uniunea Europeană și împărtășită pe scară largă la nivel global – cea a dezvoltării durabile. Aproape de sfârșitul primului deceniu al secolului al XXI-lea, după o lungă tranziție traumatizantă spre democrație pluralistă și economie de piață, România a fost nevoită să depășească lacune semnificative față de celelalte țări care fac parte din UE, încercând în același timp să absoarbă și să pună în aplicare principiile și practicile dezvoltării durabile în contextul globalizării. În ciuda progreselor notabile realizate în ultimii ani, este un fapt real că economia României s-a bazat pe consumul intensiv de resurse, societății și administrației lipsindu-le o viziune comună, în timp ce capitalul natural se confrunta cu riscul de degradare care putea deveni ireversibil.
Această strategie stabilește obiective specifice pentru deplasarea, într-o perioadă temporală realistă, către un nou model de dezvoltare care este capabil să genereze o valoare adăugată mare, fiind motivat de interesul în cunoaștere și inovare și vizând îmbunătățirea continuă a calității vieții și relațiile umane în armonie cu mediul natural.
2.2.1.3.Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013
Chestiunile esențiale din Cadrul Național Strategic de Referință (CSNR) sunt extrase din cel de-al treilea Raport privind coeziunea publicat în martie 2004 și din Ghidul strategic comunitar privind coeziunea, publicat în octombrie 2006, care stabilește obiectivele CE pentru politica de coeziune a UE. Obiectivele-cheie ale Cadrului Strategic Național de Referință sunt acelea de a întări orientarea strategică a politicilor de coeziune economică și socială în România și de a face legătura corectă și adecvată cu politicile Uniunii Europene și Strategia de la Lisabona, care se axează pe politicile de creștere și crearea locurilor de muncă.
Pentru a demonstra legăturile dintre prioritățile orientărilor strategice comunitare, agenda de la Lisabona și programele operaționale din România aveau în vedere obiectivele de convergență și cooperare teritorială europeană. În conformitate cu obiectivul de convergență, s-au remarcat: POS Creșterea Competitivității Economice; SOP Transport; SOP Mediu; OP Regional; POS Dezvoltarea resurselor umane; Dezvoltarea Capacității Administrative; Asistență Tehnică OP.
În conformitate cu Obiectivul de Cooperare Teritorială Europeană, s-au avut în vedere: Cooperarea transfrontalieră OP (CBC) Ungaria-România; OP CBC România-Bulgaria; OP CBC România – Serbia; OP CBC România – Ucraina – Moldova; OP CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina; Bazinul OPC de la Marea Neagră; PO Spațiul sud-est european; Cooperarea interregională a PO (INTERREG IV C, URBACT II, ESPON 2013, INTERACT II).
2.2.1.4. Implementarae Politicilor europene de dezvoltare regională în România. Prezentarea Fondurilor Europene
2.2.1.4.1. Politica de Coeziune și obiectivele cesteia:
a) Convergența;
b)Competitivitatea pe plan regional și ocuparea forței de muncă
c) Cooperarea teritorială europeană
În perioada 2007-2013, politica europeană de coeziune a beneficiat de 36% din bugetul total al Uniunii Europene (aproximativ 344 miliarde EUR) (CE, 2010c). Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) a alocat 200 miliarde de euro dezvoltării regionale, schimbărilor economice, competitivității sporite și cooperării teritoriale; Fondul Social European (FSE) a alocat 75 miliarde EUR pentru ocuparea forței de muncă, incluziunea socială și combaterea discriminării; iar Fondul de Coeziune a alocat 70 miliarde EUR pentru mediu și transporturi.
Perioada de programare 2007-2013 a acoperit următoarele priorități:
1. Convergența (81,5 %): promovarea condițiilor de creștere a factorilor care conduc la convergența statelor și regiunilor mai puțin dezvoltate;
2. Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă (16 % ): Promovarea schimbărilor economice prin inovare și sprijinirea societății bazate pe cunoaștere, antreprenoriat și protecția mediului;
3. Cooperarea teritorială (2,5%): cooperarea transfrontalieră și transnațională, inițiative comune locale și regionale, cooperarea interregională și Schimb de experiență (CE, 2007a).
Obiectivul de convergență
Obiectivul de convergență vizează stimularea creșterii economice și a ocupării forței de muncă în regiunile cel mai puțin dezvoltate. Acesta subliniază inovația și societatea bazată pe cunoaștere, adaptabilitatea la schimbările economice și sociale și calitatea mediului și eficiența administrativă. Acest obiectiv a fosr finanțat din FEDER și FSE, precum și din Fondul de coeziune și viza statele membre și regiunile cel mai puțin dezvoltate. Zonele eligibile pentru obiectivul „convergență” combinayu regiunile eligibile pe criterii regionale (PIB era sub valoarea procentuală de 75% a mediei comunitare) și țările membre ce prezentau eligibilitate în contextul accesării Fondului de coeziune pe criterii naționale (VNB sub 90% din media europeană)
Competitivitatea regională și obiectivul ocupării forței de muncă
Obiectivul în contextul competitivității regionale și al ocupării forței de muncă acoperă toate zonele din Uniunea Europeană care nu au fost eligibile pentru obiectivul de convergență este tratat în cele ce urmează. Scopul său este de a consolida competitivitatea și atractivitatea regiunilor, precum și ocuparea forței de muncă, prin anticiparea schimbărilor economice și sociale. Acesta a fost finanțat de FEDER și de FSE.
Obiectivul european privind cooperarea teritorială
Obiectivul privind cooperarea teritorială europeană vizează consolidarea cooperării la nivel transfrontalier, transnațional și interregional, acționând ca o completare a celorlalte două obiective, deoarece regiunile eligibile erau, de asemenea, eligibile pentru obiectivele anterior amintite. Acesta a fost finanțat de FEDR, iar scopul său era de a promova soluții comune pentru autoritățile din diferite țări în domeniul dezvoltării urbane, rurale și de coastă, dezvoltarea relațiilor economice și înființarea de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). Cooperarea s-a axat pe cercetare, dezvoltare, societate bazată pe cunoaștere, prevenirea riscurilor și gestionarea integrată a apei.
2.2.1.4.2. Politica Agricolă Comună
Politica agricolă comună ar putea fi ușor identificată ca un sistem de programe europene de subvenționare, reprezentând cea mai mare politică financiară comunitară din Uniunea Europeană. Oponenții ar spune cu ironie că această politică costă fiecare contribuabil „numai” 30 de cenți pe zi. În ultimii ani, politica agricolă a trebuit să răspundă aderării noilor state membre, creșterii cererii de alimente de înaltă calitate, schimbărilor climatice, prețurilor volatile ale alimentelor pe piețele mondiale și dezechilibrului în lanțul alimentar din UE. Din punctul de vedere al Parlamentului European, trebuie să fie prevăzute bunurile publice prin intermediul securității alimentare și, în al doilea rând, protecția mediului. Obiectivul principal al politicii agricole comune este de a contribui la o producție stabilă și eficientă de alimente de înaltă calitate, care sunt competitive pe piețele mondiale și care au caracteristici durabile din punct de vedere ecologic. De asemenea, ea urmărește promovarea activității economice în zonele rurale și prevenirea depopulării.
Astăzi, PAC este umbrela sub care operează toată agricultura din Uniunea Europeană. (Alexandri și Luca, 2008, p.178) Este o politică extrem de complexă, alcătuită din multe secțiuni diferite și adesea contradictorii. Reforma PAC din 2003 a împărțit PAC în doi piloni. Primul pilon este alcătuit din plățile directe către agricultori și intervențiile de pe piață pentru a stabiliza prețul produselor agricole. Al doilea pilon este axat pe măsurile de dezvoltare rurală. Sistemul plăților directe a fost modificat semnificativ odată cu reforma PAC din 2003. Plata unică pe fermă a fost introdusă, înlocuind schemele anterioare de plată directă. Plata unică a agriculturii, teoretic, permite agricultorilor să reacționeze mai bine la forțele pieței, producând ceea ce este necesar în prezent, mai degrabă decât ceea ce va oferi cea mai mare subvenție. De asemenea, permite agricultorilor mai multe opțiuni pentru a-și gestiona fermele într-un mod ecologic, pentru a primi plățile pentru care nu trebuie să le cultive terenul, ci doar să îl păstreze în stare bună.
Având în vedere faptul că guvernele statelor membre obțin o pârghie largă în ceea ce privește modul în care este implementată PAC în statele lor, PAC în România este diferită față de cele din alte state ale Uniunii Europene. Statele din Europa de Est au anumite condiții care le-au fost stipulate atunci când au devenit membre ale UE, iar una dintre ele a fost că subvențiile directe în România și în noile sale state membre au început doar la 25% din nivelul UE-15 (țările din Uniunea Europeană înainte de 2004), în creștere cu 5% pe an până în 2010 și apoi cu 10% în fiecare an până în 2016, când au ajuns la același nivel.(Luca și Ghinea, 2009, p.13) Subvențiile directe în România sunt plăți SAPS, plățile agricole utilizate în prezent în UE-15, deoarece SPUS este mai ușor de administrat. România a fost autorizată să administreze SAPS până în 2011 și se așteaptă să se aplice pentru o prelungire de doi ani înainte de a fi nevoită să treacă la SFP în 2012. SPUS rămân asociate cu producția anumitor culturi și sunt plătite chiar dacă un agricultor nu produce, atâta timp cât terenul este păstrat în stare bună agricolă. În plus, României i s-au permis „suplimente" să completeze SAPS pentru culturi specifice pentru a favoriza dezvoltarea unor zone benefice. Unele din aceste fonduri au provenit din bugetul celui de-al doilea pilon, însă majoritatea a fost finanțată din bugetul național.(Cionga și Luca, 2008, p.195)
De asemenea, România a fost autorizată să stabilească un nivel minim de teren eligibil pentru plăți directe în cadrul PAC. Suprafața minimă admisibilă a UE era de 0,3 hectare, însă România a optat pentru o suprafață minimă de un hectar, deoarece costurile administrative ale plății subvențiilor pentru o cantitate mai mică de teren ar fi depășit beneficiile rezultate din plăți. Aceasta cu siguranță pare a fi o decizie rezonabilă, bazată pe faptul că administrarea fondurilor costa aproximativ 100 de euro pe hectar, iar guvernul a avut probleme cu administrarea acestor fonduri oricum. Cu toate acestea, înseamnă că 2,6 milioane de gospodării agricole (peste jumătate din populația agricolă) din România au rămas complet neeligibile pentru plățile directe.
Al doilea pilon al PAC era diferit în România decât în UE-15. Ca parte a negocierilor de aderare înainte de 2007, România a elaborat un Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în conformitate cu cel de-al doilea pilon. În urma administrării fondurilor SAPARD de dezvoltare rurală pre-aderare, România a creat un buget pentru administrarea fondurilor pentru dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013. În majoritatea țărilor UE, pilonul unu prelua majoritatea fondurilor PAC, însă în est s-a dovedit contrariul. În România, cel de-al doilea pilon reprezenta 55% din bugetul PAC pentru perioada 2007-2013. (Luca și Ghinea, 2009, p.22) În urma axelor pilonului doi, România a alocat bugetul pentru dezvoltare rurală după cum urmează: Axa 1 (Îmbunătățirea competitivității sectorului agricol și forestier) a primit 42,2% din fonduri; axa a doua (Îmbunătățirea mediului și a spațiului rural) a primit 25%; axa a treia (Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale) a primit 26,3%, iar axa a patra (implementarea abordării Leader pentru grupurile de acțiune locală) a primit 2,5 %.
Sistemul PAC în România, ca și agricultura în țară ca întreg, a fost mult fracturat, cu o dihotomie masivă între producătorii mari și cei mici. Fermierii mari din România au obținut majoritatea covârșitoare a banilor alocați pentru agricultura țării. Privind la beneficiarii de subvenții din 2008, 0,2% din ferme au primit 30% din bani, iar în cazul fermelor cuprinse între 100 și 500 de hectare, 0,9% dintre acestea au obținut 51% din subvențiile PAC. (Luca și Ghinea, 2009, p.20) De asemenea, trebuie luată în considerare că această situație include doar 30% din fermele românești eligibile pentru subvenții, ceea ce face scenariul și mai șocant. Din totalul fermelor care au beneficiat de subvenții în România, 80% s-au situat între 98 și 490 de euro pe fermă, o sumă foarte mică chiar și în țara noastră.(Cionga și colab. , 2008, p.13) Acest lucru demonstrează că banii PAC în România au sprijinit în mare măsură sistemul deja existent și, în acest fel, au consolidat în continuare fermele mari în poziția lor de superioritate.
2.2.1.4.3. Politica Europeană în Domeniul Pescuitului
Politica Europeană în domeniul pescuitului a fost înființată în mod oficial în 1983, dar originea sa datează din anii 1970, când pescuitul era inițial parte a politicii agricole comune. Principala preocupare a primilor miniștri a fost aceea de a evita conflictele dintre națiuni, într-un moment în care multe țări din întreaga lume își extindeau apele teritoriale, până când în cele din urmă au creat zone economice exclusive (ExEZ) care se întindeau la 200 mile marine de la linia lor de bază. Succesul politicii poate fi măsurat prin faptul că, un sfert de secol mai târziu, considerăm că litigiile în domeniul pescuitului între statele membre sunt soluționate prin negociere și nu prin război. În schimb, accentul se poate pune pe declinul alarmant al stocurilor din apele europene, care trage în jos sectorul capturilor. Este clar că trebuie făcut ceva pentru a inversa această tendință: mai mult ca niciodată, este nevoie de o industrie europeană de pescuit care să fie atât durabilă, cât și profitabilă.
Politica Europeană în domeniul pescuitului pare să facă un efort deosebit pentru alocarea limitelor adecvate de captură statelor membre și pentru restructurarea sistematică a flotei UE, multe dintre acestea fiind încă din 1983, concentrându-se în mod considerabil asupra acestor obiective. Cu toate acestea, este îngrijorător să se observe lipsa de atenție acordată probabil celui mai mare indicator al viitorului acestei politici: starea pescuitului european în sine. Este evident că se produce pescuitul excesiv, așa cum reiese din producția scăzută a pescuitului (Hadjimichael și colab., 2010), chiar și după promisiunea din 2002 a UE de a conserva stocurile medii de pește. (Europa.eu, 2009). De exemplu, pescuitul de cod din Marea Nordului a atins un nivel periculos de scăzut, iar oamenii de știință au recomandat de urgență un moratoriu temporar în zona respectivă, pentru a permite regenerarea stocului (Daw și Gray, 2005, p.189). În această regiune, întrucât populația de cod din Marea Nordului este în prezent aproape de colapsul total, situația amenință acei aceiași pescari pe termen nelimitat în ceea ce privește veniturile viitoare. Acesta reprezintă doar un exemplu de multe, arătând modul în care Politica Europeană în domeniul pescuitului afectează negativ pescuitul european. Alta este utilizarea subvențiilor, ceea ce face ca pescuitul să fie mai ieftin pentru flotele europene. Această practică facilitează pescuitul excesiv și exacerbează tragedia comunelor care se produce din cauza accesului liber în apele europene (Markus, 2010).
2.2.1.5. Programele Operaționale aferente Autorităților de Management, Documente Cadru de Implementare. Axe Prioritare.Alocare financiară (inclusiv Obictivul 3 – transfrontaliere)
Pentru perioada de programare 2007-2013, toate regiunile din România au fost eligibile pentru asistență financiară nerambursabilă în cadrul obiectivului de convergență și cooperare teritorială. Accesul la fondurile UE a fost condiționat de pregătirea documentelor de programare, care indică domenii care urmează să fie orientate către asistența financiară a UE. Principalele documente de programare au fost: Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, Cadrul Strategic Național de Referință, Programele Operaționale / Programatorii Operaționali Regionali. (Ioan și Bran, 2009)
Principalele considerente pentru dezvoltarea unui program operațional sunt:
• Ponderea mediului internațional, european și național în sectorul specific (sau regiune) și provocările care decurg din situația actuală și perspectivele acesteia
• Rezultatele eforturilor de dezvoltare până acum în atingerea obiectivelor și priorităților sectoriale
• Opțiunile de dezvoltare de bază descrise în cadrul național strategic de referință (PND 2007-2013)
• Orientările strategice comunitare integrate
Ca parte a politicii sale de coeziune și externă, Uniunea Europeană a sprijinit, încă din anii 1990, cooperarea teritorială asupra frontierelor, atât între statele membre, cât și cu țările terțe învecinate cu UE. Cel mai important instrument pentru aceasta a fost Inițiativa comunitară INTERREG finanțată din fondurile structurale începând din 1990: INTERREG I 1990-93, INTERREG II 1994-99 și INTERREG III 2000-2006. La început, sprijinul financiar a fost îndreptat în principal spre cooperarea bilaterală aproape de graniță, dar mai târziu a fost inclusă și cooperarea transnațională teritorială și cooperarea în rețea interregională. Pentru a facilita participarea țărilor terțe la această cooperare, au fost adăugate facilități transfrontaliere la instrumentele externe PHARE și TACIS. Cu toate acestea, coordonarea diferitelor instrumente s-a dovedit dificilă, iar cooperarea teritorială la frontierele externe nu a funcționat foarte bine.
Perioada de programare 2007-2013 reprezintă o nouă fază a acestei cooperări. În primul rând, activitatea experimentală / experimentală în cadrul Inițiativei Comunitare INTERREG a fost ridicată la al treilea obiectiv al Fondurilor Structurale, cooperarea teritorială europeană (ETC). Chiar dacă vechiul concept / termen INTERREG astfel a dispărut din regulamente, el trăiește ca un brand puternic neoficial / informal (INTERREG IV). În ciuda acestui nou statut, resursele financiare privind obiectivul cooperaării teritoriale europeane sunt încă mici comparativ cu obiectivele de convergență și competitivitate regională și ocuparea forței de muncă, doar aproximativ 2,5% din totalul cadrului financiar pentru fondurile structurale în perioada 2007-2013. În al doilea rând, cooperarea privind frontierele externe a fost separată și a devenit parte a Instrumentului european de vecinătate și parteneriat. Acest instrument este finanțat parțial din fondurile structurale și parțial din linia bugetară a acțiunii externe a UE. Din punct de vedere administrativ, este un instrument al politicii externe.
De asmenea, cooperarea transfrontalieră se axează pe dezvoltarea și integrarea regiunilor de graniță. La nivelul UE, aproximativ 5,5 miliarde de euro au fost alocate acestui tip de cooperare. Toate zonele din NUTS 3 de pe granițele terestre interne și externe ale UE, precum și regiunile de nivel NUTS 3 pe frontierele maritime, care nu sunt separate de mai mult de 150 de kilometri, sunt eligibile pentru finanțare. Comisia a adoptat o listă a regiunilor eligibile, iar statele membre au convenit asupra grupării regiunilor eligibile în zonele de program. Regiunile adiacente regiunilor eligibile pot, de asemenea, să participe la punerea în aplicare a unui program, în cazul în care care a fost convenită și menționată în documentul acestuia.
2.3.Cadrul instituțional de implementare al Fondurilor Europene în România
Procedura de alocare a fondurilor statelor membre europene se bazează pe cadrul financiar multianual, un instrument prin care sunt stabilite alocări pentru fiecare orientare specifică fiecărei țări, bazată pe fonduri comunitare stabilite. Absorbția acestor fonduri este determinată în mod direct de capacitatea administrativă, instituțională și financiară a fiecărui stat membru care are dreptul să beneficieze de finanțare din partea UE. Performanța fiecărui stat în atragerea și utilizarea acestor instrumente structurale de finanțare poate fi măsurată prin rata de absorbție care indică fluxurile efective de bani care intră în economia națională prin proiecte implementate și finanțate de Uniunea Europeană. (Boștinaru, 2013 , p.7).
În România, principalele proiecte și programe de dezvoltare regională sunt finanțate prin instrumentele structurale furnizate de UE. Instrumentele structurale pe care România le poate avea pentru a finanța dezvoltarea regională sunt FEDER, FSE și CF. În prezent, în România, principalele proiecte și programe de dezvoltare regională sunt finanțate în principal prin FEDER. FEDR reprezintă principalul instrument financiar care implementează politica de dezvoltare regională în România. Sumele acordate prin FEDR regiunilor de dezvoltare din România sunt distribuite pentru îndeplinirea obiectivului de convergență și România atinge criteriile de finanțare în condițiile acestui obiectiv, deoarece PIB per capita este diminuat comparativ cu media înregistrată la nivel european . Pentru perioada 2007-2013, FEDR a reprezentat principala sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională implementate prin Programul Operațional Regional (POR). Conform planului financiar creat pentru implementarea POR, în perioada 2007-2013, UE a pus la dispoziție aproximativ 3,966 milioane de euro pentru punerea în practică a proiectelor de dezvoltare regională gestionate prin intermediul acestui program operațional. Finanțarea dezvoltării regionale prin FEDER nu a putut înlocui în întregime resursele naționale în ceea ce privește dezvoltarea regională.
Astfel, în perioada post-aderare, sumele acordate prin FEDER au putut finanța până la 85% din cheltuielile eligibile pentru promovarea dezvoltării regionale, restul de 15% fiind alocate prin contribuție națională. Alocarea sumelor prin FEDR se stabilește în funcție de PIB per capita și de numărul persoanelor care trăiesc în fiecare regiune de dezvoltare. Relația cu indicatorul PIB pe cap de locuitor a fost stabilită ținând seama de faptul că, la nivelul UE, PIB pe cap de locuitor reflectă nivelul de dezvoltare al unei regiuni. În România, implementarea POR pentru dezvoltare regională este realizată de anumite instituții specifice care au un rol semnificativ în primirea și distribuirea resurselor de finanțare pentru proiectele derulate în cadrul acestui program operațional. În cadrul POR, principalele instituții implicate în punerea în practică a obiectivelor de dezvoltare regională sunt Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice, Ministerul Finanțelor Publice, autoritatea de audit a Curții de Conturi, dar și cele 8 agenții de dezvoltare regională (Maha, 2010 , p. 80). Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice reprezintă atât autoritatea de gestionare a POR, cât și autoritatea de plată a acesteia. Printre sarcinile sale principale privind acordarea de finanțare pentru proiectele de dezvoltare regională se numără: emiterea de cereri de propuneri de proiecte, primirea și aprobarea proiectelor depuse de beneficiari, precum și procesul de plată către beneficiari prin serviciul de plată existent în acest minister. Ministerul Finanțelor Publice reprezintă autoritatea de certificare și de plată a POR și are ca sarcini principale elaborarea și trimiterea la Uniunea Europeană a cererilor de certificare a plăților și a cererilor de rambursare. În același timp, în ceea ce privește fluxul financiar al proiectelor POR, rolul principal al acestui minister este de a asigura primirea plăților prin FEDR prin intermediul departamentului de plăți. Aceste instituții au rolul de a asigura implementarea și gestionarea POR a resurselor financiare primite prin FEDR și implicit, de a realiza finanțarea dezvoltării regionale în România. Finanțarea dezvoltării regionale prin instrumente structurale poate fi explicată mai exact dacă se înțelege mecanismul de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională în cadrul POR.
Sub aspectul de stat membru al UE, România este sprijinită în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională prin instrumente comunitare structurale. Toate posibilitățile de dezvoltare, pornind de la crearea unei infrastructuri adecvate pentru transport până la crearea de locuri de muncă comparabile cu standardele altor state ale Uniunii, devin posibile prin accesarea instrumentelor structurale puse la dispoziție de UE, în absența unor resurse publice naționale adecvate (Bilan, 2014, pp.95-96). În contextul promovării și finanțării dezvoltării regionale, instrumentele structurale furnizate de UE reprezintă oportunitatea pentru țara noastră în detrimentul recuperării unor decalaje economice prin diminuarea disparităților sociale și economice și prin competitivitatea cu celelalte state membre ale UE. Astfel, prin utilizarea acestor fonduri, obiectivul politicii naționale de dezvoltare regională de a reduce diferențele regionale și de a sprijini dezvoltarea regională a putut fi atins prin intermediul unor costuri mai mici decât cele implicate prin utilizarea exclusivă a dezvoltării naționale.
Autoritatea de gestionare este responsabilă de efectuarea unor controale adecvate la un nivel inferior; efectuează analiza riscului – depune o cerere de plată certificată în baza controalelor la fața locului, transmite o cerere de plată certificată, confirmă conținutul regulat al cheltuielilor de creanțe. Pe de altă parte, organismele intermediare înaintează autorităților de gestionare cererile de plată certificate și efectuează controale la fața locului la niveluri inferioare. (Comisia, 2006) Autoritatea de Management trebuie, de asemenea, să se asigure că beneficiarii sunt informați cu privire la condițiile specifice legate de proiectele lor, planul de finanțare, termenul de executare și informațiile financiare și de altă natură care trebuie păstrate și comunicate.
Pentru a asigura eficiența, eficiența și eficacitatea operațiunilor legate de aceste fonduri, fiecare stat membru trebuie să stabilească un sistem de gestiune financiară solidă care să asigure: definirea funcțiilor organelor implicate în management și control și alocarea funcțiilor În fiecare organism; respectarea principiului separării funcțiilor între și în contextul acestor organisme; procedurile de asigurare a cheltuielilor corect declarate în cadrul programelor operaționale; Sisteme de contabilitate, monitorizare și raportare financiară fiabile în formă computerizată; un sistem de raportare și monitorizare atunci când organismul înzestrat cu responsabilitate încredințează executarea sarcinilor unui alt organism; aranjamente pentru auditarea funcționării sistemelor; sisteme și proceduri pentru a asigura o pistă de audit adecvată; raportarea și monitorizarea neregulilor și de recuperare a sumelor plătite în mod necuvenit (Bran, 2008).
2.4. Cadrul legislativ al accesării fondurilor europene. Regulamente europene și interne
Următoarele regulamente au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (Eur-Lex).
Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și privind abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1260/1999. Un regulament general definește principiile, normele și standardele comune pentru punerea în aplicare a celor trei instrumente de coeziune, Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE) și Fondul de coeziune.
Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională.
Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene pentru Fondurile Structurale și de Coeziune 2007-2013 reprezintă un set de norme detaliate privind gestionarea instrumentelor financiare ale politicii de coeziune.
Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de la data de 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999.
Regulamentul (CE) nr. 1081/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul Social European și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1784/1999.
Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT)
Al cincilea regulament introduce o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT). Scopul acestui nou instrument juridic este de a facilita cooperarea transfrontalieră, transnațională și / sau interregională între autoritățile regionale și locale.
Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 al Consiliului de la data de 11 iulie 2006 privind instituirea Fondului de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1164/94
Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA)
Pe plan intern, se remarcă:
Hotărâre nr. 1115 din 15/07/2004
Lege nr. 315 din 28/06/2004 privind dezvoltarea regională în România
HOTĂRÂRE Nr. 759 din 11 iulie 2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale
Hotărâre nr. 491 din 14/05/2008 (Hotărâre 491/2008) pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 92 din 13 octombrie 2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2010
ORDONANȚA DE URGENȚĂ Nr. 9 din 17 februarie 2010
ORDIN Nr. 820 din 18 martie 2010 pentru aprobarea Convenției
Hotărârea nr. 606 din 23 iunie 2010 privind stabilirea unor măsuri de accelerare a implementării instrumentelor structurale
HOTĂRÂRE Nr. 175 din 3 martie 2010
HOTARARE nr. 218 din 23 martie 2012
HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare
Ordonanță de urgență nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 320 din 3 iunie 2013
LEGE privind modificarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare
2.5. Statistici privind implementarea și rata de absorbție a fondurilor europene pentru etapa de programare 2007-2013
Capacitatea de absorbție este determinată de gradul în care o țară este capabilă să cheltuiască eficient și eficient resursele financiare alocate din fondurile structurale. În cazul în care considerăm că, pentru a realiza această necesitate, pe de o parte, capacitatea de absorbție a sistemului instituțional creat de stat pentru administrarea fondurilor în cauză și, pe de altă parte, capacitatea de absorbție a beneficiarilor vizați de aceste fonduri, s-ar putea considera că există două caracteristici distincte, respectiv capacitatea de absorbție a aprovizionării cu fonduri și capacitatea de absorbție a cererii. Aceasta din urmă are legătură cu capacitățile potențialilor beneficiari de a crea și a cofinanța proiecte. (Berica, 2010)
În perioada 2007-2013, România a plătit către bugetul UE aproximativ 9,2 miliarde Euro, dar a primit fonduri prin programele operaționale finanțate prin PNDR – PNDR – Programul Național de Dezvoltare Rurală, POP – Programul Operațional pentru Pescuit și subvenții pe hectar de peste 15 mld. Euro, aspect ce oferă un ușor avantaj. Chiar și în acest context, România este încă departe de a avea succes în atragerea fondurilor europene pentru rambursarea Comisiei Europene, mai puțin de jumătate din alocarea a circa 32,9 miliarde euro fiind disponibilă României pentru perioada financiară 2007-2013. Numai 9,7 miliarde de euro au fost strânși în mod eficient prin proiecte, adică programe finanțate din fonduri structurale, PNR și POP, deși suma alocată acestor programe a fost de aproximativ 27,6 miliarde de euro. 5,4 miliarde de euro sau aproximativ o treime din suma primită de România pentru UE în perioada 2007-2013 a reprezentat subvenții agricole acordate pe hectar care nu depind de capacitatea beneficiarilor sau a partenerilor lor în a propune și implementa un proiect vizând eficiența structurilor instituțiilor publice românești.
Pentru intervalul 2007-2013 (www.fonduri-ue.ro), Romaniei i s-a alocat un buget de 19,213 miliarde de euro plus cofinanțarea națională – bugetul de stat, bugetele locale si sectorul privat in valoare de circa 5,6 miliarde. Fondurile structurale au fost implementate prin intermediul a șapte programe operaționale sectoriale:
• POS Transport – 5,3 miliarde de euro, din care 4,56 miliarde au fost fondurile UE, care reprezintă aproximativ 23,5% din alocația pentru CSNR.
• Bugetul total pentru dezvoltarea resurselor umane pentru perioada 2007-2013 a fost de 4,25 miliarde de euro, din care 3,47 miliarde euro fonduri UE, ceea ce reprezintă aproximativ 18,1% din alocarea pentru CSNR
• Creșterea bugetului total pentru competitivitatea economică pentru perioada 2007-2013 a fost de 2,55 miliarde de euro
• Dezvoltarea capacității administrative – 208 milioane de euro
• Mediu – 4,5 miliarde de euro
• Dezvoltare regională – POR – 3.726 miliarde de euro; După implementarea sa a vizat crearea condițiilor mai bune pentru echilibrarea teritorială, atât din punct de vedere economic, cât și social, a tuturor regiunilor din România
• Programul de asistență tehnică- 170 milioane Euro.
Efectuând o analiză empirică a situației (Droj, 2010) și judecând după suma alocată celor șapte programe operaționale, putem evalua faptul că acestea sunt semnificative în comparație cu fondurile de preaderare. Ceea ce vedem este gradul de concentrare mai ridicat al POR, POS și POST, reabilitarea infrastructurii, urmată de POSCCE și POS DRU și, într-o măsură mai mică, de dezvoltarea capacității administrative POS (Gherghinescu și colab., 2009). Conform Cadrului Strategic Național de Referință pentru România, fondurile Uniunii Europene au fost investite pentru a reduce disparitățile economice și sociale generând o creștere de până la 20% din PIB până în 2015.
Trebuie remarcat faptul că, în timpul implementării unui proiect (Zaman și Georgescu, 2009, p.1), absorbția poate fi influențată de vulnerabilitățile macroeconomice apărute atât din planul intern, cât și din cel externă. Una dintre vulnerabilitățile majore care a afectat rata de absorbție a fondurilor UE a fost rigiditatea sistemului bancar în ceea ce privește împrumuturile pentru proiecte de cofinanțare. În contextul consolidării condițiilor de creditare impuse de banca centrală, dobânzile și comisioanele percepute de băncile comerciale au crescut, iar solicitanții au fost nevoiți să depună un procent din suma finanțată până la 25% ca și garanție, care a rămas blocată până când împrumutul a fost aprobat de bancă, ceea ce se traduce într-o întârziere de câteva luni.
CAPITOLUL III. COMUNICAREA DE MARKETING ÎN PROMOVAREA PROIECTELOR CU FINANȚARE DIN FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE
3.1. Rolul comunicării de marketing în cadrul implementării proiectelor finanțate din Fonduri Europene
Implementarea proiectelor finanțate din Fonduri Europene promovează schimbul de idei și cunoștințe pentru politici mai eficiente de dezvoltare regională în Uniunea Europeană. Aceasta, la rândul său, necesită un efort puternic de diseminare. Comunicarea este importantă nu numai pentru că proiectele trebuie să informeze locuitorii despre fondurile UE, ci aduc în discuție și modul în care banii alocați sunt cheltuite. De asemenea, este important să se dezvolte gradul de conștientizare explicând ceea ce fac și cum aceste proiecte ajută cetățenii și regiunile. Diseminarea rezultatelor proiectului ajută, de asemenea, la asigurarea durabilității proiectului. Toate proiectele sunt încurajate să elaboreze și un plan de comunicare, care stă la baza tuturor activităților practice de relații publice. Structura ghidului urmează structura unui plan de comunicare, oferind o imagine de ansamblu asupra tuturor elementelor sale principale, respectiv: obiectivele de comunicare, grupuri țintă, mesajele proiectului, instrumente de comunicare, comunicare internă și metode de evaluare.
Comunicările de marketing contribuie la definirea relației stabilită prin prisma proiectului, iar ca o funcție strategică, aceasta subliniază importanța strategică a unei astfel de comunicări și efectul său pe termen lung asupra beneficiarilor. Butterfield (1997) susține că modelul ierarhic de planificare care a plasat în mod tradițional comunicarea alături de celelalte variabile ale mixului de marketing este datorat unei regândiri. Autorul consideră comunicările de marketing ca un subset al strategiei de marketing și sugerează că, prin prisma importanței sporite a valorilor mărcii la nivel de companie în furnizarea de avantaje competitive, marketingul devenind o modalitate de a furniza o strategie de comunicare, mai degrabă decât invers. (Butterfield, 1997, pag. 87).
Acest lucru nu înseamnă că întreaga comunicare de marketing este în mod automat ridicată la un rol strategic. Mai există încă o distincție între comunicările tactice în sprijinul inițiativelor de marketing specifice și comunicărilor strategice care provin din cele mai înalte niveluri ale proiectului pentru a informa în legătură cu activitățile propuse prin prisma acestuia.
3.2. Gestionarea funcțională a proceselor de comunicare în cadrul proiectelor
Cuvântul ”comunicare” provine din cuvântul latin ”comunis”, ceea ce înseamnă ”comun”. Când comunicăm, încercăm să stabilim ”comunitate” cu cineva. Astfel, încercăm să împărtășim informații, o idee sau o atitudine între echipa implicată în proiectul respectiv. Comunicarea nu este un lucru absolut, finit. Pentru a face acest lucru eficient, managerul de proiect trebuie să ia în considerare toți factorii, cum ar fi diferitele realități, spațiul în care are loc comunicarea, mesajele atât verbale, cât și non-verbale, precum și sensul intenționat față de sensul perceput ș.a. (Grunig, 2013, pag.23). Pentru a înțelege procesul de comunicare, managerii de proiect trebuie să înțeleagă toți factorii relevanți. În acest sens:
Procesul de comunicare necesită un expeditor și un receptor. Expeditorul formulează mesajul de comunicare, care este destinat unui receptor. Expeditorul creează conținutul cu intenție în minte. Receptorul, desigur, primește mesajul și apoi se ocupă de acesta în funcție de reacțiile personale. El sau ea poate accepta, revizui sau respinge mesajul.
Procesul de comunicare necesită un mijloc de comunicare a conținutului unui mesaj. Mediul poate lua aproape orice formă, fiecare unic în capacitatea sa de a influența receptivitatea receptorului. Ca și în cazul mesajului în sine, receptorul poate alege să accepte sau să respingă mediul utilizat. Receptorul poate alege chiar să modifice mediul astfel încât acesta să poată primi și interpreta mesajul în funcție de preferințele sale.
Procesul de comunicare necesită un mesaj. Mesajul poate lua mai multe forme diferite, de obicei în format dur. Formatul dur este de obicei scris pe hârtie, în timp ce formatul soft este electronic. Indiferent de format, este necesar un mesaj pentru inițierea unei comunicări și stimularea unei relații între două sau mai multe persoane.
Procesul de comunicare necesită feedback între expeditor și receptor. Feedback-ul poate fi pozitiv, negativ sau neutru, indicând receptivitatea expeditorului sau a receptorului. Feedback-ul poate fi, de asemenea, simplu sau complex. Răspunsul simplu apare atunci când implică doar două persoane; Feedback-ul complex este atunci când procesul implică trei sau mai multe persoane. Miscarea de la simplă la complexă se datoreaza faptului ca numarul de canale si oportunitati de interpretare greșită cresc geometric, deoarece fiecare codifică mesajul lor, iar celălalt decodifică același lucru.
Procesul de comunicare este rareori ”curat”, ceea ce înseamnă că ceea ce primește destinatarul nu poate fi neapărat ceea ce expeditorul a trimis. Un număr de variabile pot afecta calitatea unui mesaj, inclusiv următoarele: credințele, valorile, impactul emoțional al unui mesaj și mediul utilizat. Aceste variabile și altele pot afecta gradul de receptivitate al unui mesaj și feedback-ul din partea expeditorului sau a receptorului. Conținutul mesajului și modul său de livrare pot influența calitatea mesajului și, în cele din urmă, receptivitatea acestuia. De exemplu, un manager de proiect poate decide să comunice prin e-mail, mai degrabă decât în persoană, părților interesate aspectele cheie. Motivul poate fi evitarea conflictului direct cu destinatarii mesajului datorită personalităților implicate.
Procesul de comunicare va fi întotdeauna într-un context care influențează rezultatele. Acest context implică adesea timp, spațiu și structură. Timpul se poate referi la ziua din săptămână. Spațiul poate fi la fel de simplu ca și locația personală sau poate implica un proiect răspândit pe o arie geografică largă. Structura poate fi rețeaua organizațională disponibilă pentru susținerea procesului de comunicare al unui proiect. De exemplu, un manager de proiect poate dori să comunice informații negative despre o performanță a programelor doar într-o anumită stare, cum ar fi o examinare a statutului proiectului. Înțelegerea influenței și interacțiunii dintre diferitele variabile implicate necesită o apreciere profundă a acestor elemente: expeditor și receptor, mesaj, mediu, feedback, variabile și setări.
Etapele efective de comunicare care trebuie parcurse în contextul unei gestionări eficiente a proiectelor se vor reflecta în cele ce urmează (Dozier, Grunig și Grunig, 2013, pp.36-39):
Comunicarea este un element vital al unui proiect bine gestionat. Există două grupuri principale de persoane cu care managerul de proiect trebuie să asigure o comunicare clară și eficientă, părțile interesate și echipa de proiect. Fiecare proiect va fi sponsorizat de o parte a afacerii cu o participație la rezultat. Acestea vor fi probabil reprezentate în consiliul de proiect, care stabilește obiectivele proiectului și monitorizează progresul în timp. Consiliul de proiect va include și alți participanți la rezultat, de exemplu, cei care vor trebui să implementeze rezultatele proiectului și cei care vor trebui să furnizeze resurse după ce rezultatele proiectului au fost îndeplinite. Toate aceste părți interesate vor avea nevoie de actualizări periodice și este imperativ ca aspectele privind comunicarea cu aceștia să fie regulate, clare și complete.
În plus, proiectele implică adesea necesitatea ca managerul de proiect să coordoneze activitatea unui grup mare de persoane care lucrează la diferite aspecte ale proiectului (adesea denumite fluxuri de lucru). Managerul de proiect este obligat să se asigure că tuturor le este clar despre ceea ce trebuie să realizeze și că trebuie, de asemenea, să raporteze în mod clar cu privire la progresele înregistrate la consiliul de proiect. Există multe oportunități pentru ca lucrurile să fie greșite dacă o comunicare eficientă nu este stabilită și menținută.
Următorii pași vor ajuta la o gestiune eficientă a comunicării (Sapriel, 2003, pp.352-353):
Un plan eficient de comunicare este cheia
Pe baza analizei părților interesate, managerul de proiect și echipa de proiect pot determina comunicările necesare. Nu există niciun avantaj de a furniza părților interesate informații care nu sunt necesare sau dorite, iar timpul petrecut pentru a crea și furniza astfel de informații este o risipă de resurse.
Un plan de management al comunicării poate organiza și documenta procesul, tipurile și așteptările comunicărilor. Acesta oferă următoarele:
• cerințele de comunicare ale părților interesate pentru a comunica informațiile adecvate solicitate de părțile interesate.
• informații despre ceea ce urmează să fie comunicat. Acest plan include formatul, conținutul și detaliile așteptate – raportează rapoartele de proiect versus actualizările rapide ale poștei electronice.
• detaliile privind modul în care informațiile sunt transferate prin proiect către persoanele potrivite. Structura de comunicare documentează unde vor proveni informațiile, căruia îi vor fi trimise informațiile și în ce mod este acceptată informația.
Metodele adecvate de comunicare includ e-mailuri, memorii, rapoarte și chiar comunicate de presă.
Planifică momentul oportun apariției unor tipuri diverse în contextul comunicării. "Anumite comunicări de tipul întâlnirilor se pot desfășura în mod regulat, în timp ce alte comunicări pot fi determinate de condițiile din cadrul proiectului. "
Metode de recuperare a informațiilor după cum este necesar.
Instrucțiuni privind modul în care planul de gestionare a comunicațiilor poate fi actualizat pe măsură ce progresează proiectul.
Un glosar al proiectului.
Planul de comunicare poate include, de asemenea, informații și orientări pentru întâlniri privind stadiul proiectului, întâlniri de echipă, e-reuniuni (adunări electronice) și chiar e-mail. Stabilirea așteptărilor pentru comunicări și întâlniri la începutul proiectului stabilește orientări pentru echipa de proiect și părțile interesate.
Părțile interesate vor avea nevoie de diferite tipuri de informații, în funcție de interesul lor față de proiect și de prioritatea proiectului. Managerul de proiect va trebui să finalizeze analiza părților interesate identificate pentru a determina ce informații au nevoie de fapt, precum și cât de des sunt necesare informațiile. Managerul de proiect și echipa de proiect pot identifica cererea de comunicații utilizând următoarele:
Organigrama,
Structura proiectului în cadrul organizației performante,
Relațiile de responsabilitate ale părților interesate,
Departamentele și disciplinele implicate în activitatea de proiect,
Numărul persoanelor implicate în proiect,
Nevoia de informare interne și externe;
Informații privind părțile interesate.
1. Identificarea celor 5Ws (de ce, ce, când, unde, cine) și 1H (cum)
• Cui trebuie să i se comunice? Aceasta se bazează pe formula de comunicare și trebuie determinată.
• Ce trebuie comunicat? Toate informațiile legate de proiect trebuie comunicate tuturor membrilor echipei.
• Când trebuie comunicat? Cronologia comunicării trebuie monitorizată.
• Unde ar trebui să fie comunicată informația? Dacă echipa implică mulți oameni, comunicarea pe plan individual și în contextul echipei trebuie rezolvată.
• De ce comunicarea informațiilor este esențială și la ce nivel este importantă ?
• Cum trebuie făcută comunicarea? Se efectuează prin e-mail, telefon sau printr-o prezentare făcută membrilor echipei?
2. Identificarea și adaptarea factorilor de mediu ai proiectului
O mare parte din procesele de management al comunicării sunt legate de factorii de mediu ai proiectului. Factorii de mediu ai întreprinderii care afectează comunicările proiectului sunt după cum urmează:
• Cultura și structura organizațională,
• Standardele și reglementările pe care proiectul trebuie să le respecte,
• Infrastructura logistică și organizațională,
• Resursele umane pe care proiectul se va baza și va interacționa,
• Politicile și procedurile de administrare a personalului,
• Sistemul de autorizare a proiectului,
• Condițiile de piață,
• Toleranțele la riscurile părților interesate,
• Bazele de date comerciale pe care proiectul le poate utiliza pentru estimarea și
• Sistem informatic de management al proiectelor.
Acești factori ar trebui identificați și revăzuiți, iar managerul de proiect ar trebui să-și alinieze inițiativa de proiect în funcție de toți acești factori.
3. Identificarea activelor procesului organizațional
Activele procesului organizațional afectează modul în care managerul de proiect, echipa de proiect și părțile interesate vor comunica într-un proiect. Principalele active ale procesului organizațional care afectează comunicarea includ următoarele:
• Standarde și politici unice pentru organizație;
• Orientări organizaționale, instrucțiuni de lucru și criterii de măsurare a performanței;
• Cerințe de comunicare organizațională pentru toate proiectele care iau în considerare tehnologia cerută și aprobată, problemele de securitate, arhivarea și mediile de comunicare permise;
• Cerințele de închidere a proiectului;
• Controale și proceduri financiare;
• Proceduri de management al problemelor și defectelor pentru toate proiectele;
• Modificarea procedurilor de control;
• Proceduri de control al riscului;
• Sisteme de autorizare a muncii;
• Baza de date de măsurare a proceselor;
• Structura, organizarea și păstrarea fișierelor proiectului;
• Cerințele istorice și cerințele învățate;
• Baze de date privind gestionarea problemelor și defectelor;
• Baze de date pentru gestionarea configurațiilor;
• Proiectarea bazelor de date financiare care detaliază orele de muncă, costurile, problemele bugetare și depășirile de costuri.
Aceste active ale procesului pot fi unice pentru fiecare organizație, dar dacă aceasta este revizuită înainte de inițierea proiectului și reflectată în comunicarea către echipă, atunci nu va exista niciodată o problemă pe tot parcursul proiectului.
Ca parte a planificării comunicării, managerul de proiect trebuie să identifice toate metodele de comunicare necesare și aprobate. Unele proiecte pot fi extrem de sensibile și pot conține informații clasificate pe care nu le au toate părțile interesate, în timp ce alte proiecte pot conține informații deschise oricui pentru a le explora. Indiferent de situație, managerul de proiect ar trebui să identifice care sunt cerințele, dacă există, pentru modalitățile de comunicare. Modalitățile de comunicare pot include și întâlniri, rapoarte, memorii, e-mailuri etc. Managerul de proiect ar trebui să identifice metodele preferate de comunicare în funcție de condițiile mesajului care trebuie comunicat.
3.3. Documente programatice. Prevederi comunitare referitoare la informarea și publicitatea Instrumentelor Structurale
3.3.1. Viziune de ansamblu privind legislația comunitară în domeniul comunicării Instrumentelor Structurale aplicată în cele două etape de programare analizate.
Secțiunea cu privire la informare si publicitate, parte incipientă a Capitolului al II-lea din Regulamentului Comisiei Europene cu nr. 1828 din 2006 având în vedere implementarea diverselor prevederi corespunzătoare Regulamentului Consiliului Uniunii Europene cu nr. 1083 din 2006 stabilește că orice stat membru se obligă la elaborarea unor documente privind planificarea comunicării, respectiv:
Autoritățile de Management vor elabora un plan de comunicare privind Programul Operațional gestionat;
Statul Membru va elabora un plan de comunicare adecvat multitudinii de Programe Operaționale (PO) care sunt cofinanțate prin Fonduri Structurale și Fondul de Coeziune (FSC). Planul de comunicare va fi trimis Comisiei Europene în termen de maxim patru luni după ce Programul Operațional s-a adoptat, făcându-se în acest sens, observații, cu privire la: obiective, publicul țintă, strategie, mesaje (conținut informațional), buget estimativ util în contextul implementării planului, aspecte cu privire la persoanele responsabile cu implementarea măsurilor, aprecierea modului în care impactul măsurilor se va evalua (accentuându-se, astfel, vizibilitate).
Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) reprezintă direcția generală din cadrul Ministerul Economiei și Finanțelor ce are rolul de a coordona gestionarea și implementarea instrumentelor structurale în România, reglementată fiind prin H.G. 497/ 2004, modificată prin prisma H.G. 128/ 2006, dar și prin H.G. 386/ 2007. Astfel, Strategia Națională de Comunicare pentru Instrumentele Structurale în România, alături de Planul de Comunicare al Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale se vor elabora și implementa sub atenta coordonare și responsabilitate a ACIS, aceasta din urmă comunicând cu privire la problematica de ordin general a Fondurilor Structurale și de Coeziune, dar și la temele cu caracter global corelate managementului și implementării acestor fonduri pe plan național. În acest context, Autoritățile de management vor avea rolul de a comunica doar problemele corespunzătore Programului Operațional gestionat de acestea.
3.3.2. Strategia de comunicare pentru Instrumentele Structurale 2007-2013 în România
Obiectivul instrumentelor structurale 2007-2013 la nivel național a reprezentat asigurarea suportului pentru coordonarea și implementarea fondurilor regionale în România, garantarea unui sistem fiabil de administrare și monitorizare, precum și asigurarea livrării coordonate a mesajelor generale legate de acestea. Toate aceste obiective reflectă absorbția generală și utilizarea eficientă a intervențiilor structurale. În acest sens, se vizează asigurarea faptului că punerea în aplicare a instrumentelor structurale din România respectă principiile și normele privind parteneriatul, programarea, evaluarea, gestionarea, inclusiv gestiunea financiară, monitorizarea și controlul pe baza responsabilităților împărtășite între statele membre și Comisie, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în regulamentul general. Programul va sprijini, de asemenea, punerea în aplicare a priorităților stabilite în orientările strategice comunitare pentru politica privind coeziunea.
Vorbind despre relevanța programului, analiza acestuia și conceptul definitoriu acoperă unele dintre cele mai de seamă provocări cu care statul român se confruntă cu privire la coordonarea gestionării instrumentelor structurale, element esențial pentru îmbunătățirea capacității de absorbție. De asemenea, într-un context socio-economic mai larg, utilitatea programului este justificată de necesitatea clară de a trece la o livrare mai coordonată a acestuia. Deși lipsa datelor disponibile în anumite domenii afectează prea puțin claritatea analizei, problemele principale sunt identificate corect, iar analiza sprijină suficient obiectivul global al programului.
Totodată, obiectivele și măsurile propuse sunt legate logic de analiza situației, iar contribuția lor la obiectivul global este și ea clară. Amendamentele minore sunt propuse de evaluator pentru a îmbunătăți adaptarea strategiei la situația din România, referitoare la operațiunile propuse în mod orientativ. Strategia este coerentă cu legislația și politicile relevante la nivel național și comunitar. Natura sa complementară cu axele prioritare ale programelor operaționale implică un risc important de suprapunere care poate fi gestionat eficient printr-o coordonare intensă în faza de implementare. Astfel, rezultatele așteptate sunt cuantificate suficient și obiectivele pot fi realizate în mod realist în perioada de programare actuală. Impactul real depinde în mare măsură de cât de puternic pot fi coordonate activitățile programului cu axele prioritare ale altor programe operaționale, modul în care această coordonare va putea în contextul oferirii asistenței în timp util și relevant celorlalte entități ale managementului și implementării sistemului și, în final, în măsura în care flexibilitatea poate fi menținută, permițând rezolvarea problemelor sistemice viitoare în timpul implementării proiectului.
Majoritatea activităților contribuie la dezvoltarea sistemelor instituționale, regionale sau IT. Probabilitatea unei funcționări durabile și dezvoltării ulterioare a acestor sisteme (”durabilitatea lor”) este ridicată, având în vedere angajamentul ferm general al guvernului român de a crește eficiența pe toate planurile. De asemenea, mecanismele de implementare ale proiectelor sunt simple, implementarea eficientă depinzând în mare măsură de eficiența coordonării cu caracter operațional la nivelul grupului de lucru. La nivelul Comitetului de Monitorizare, se propune extinderea parteneriatului cu factorii interesați de o absorbție sporită.
O evaluare intermediară sectorială Phare privind coeziunea economică și socială a fost realizată în perioada aprilie-iunie 2006 și au fost evidențiate următoarele aspecte referitoare la proiectele vizând pregătirea pentru fondurile structurale:
– Sprijinul semnificativ este prevăzut în cadrul Phare 2004-2006, în vederea consolidării capacității de implementare a instrumentelor structurale. La momentul evaluării, au început doar trei proiecte (alte 2 proiecte au fost finanțate în afara CES). Pentru celelalte proiecte planificate, pregătirile au fost avansate.
– În general, sprijinul acordat și care a fost furnizat în cadrul fondurilor structurale din 2004 este extrem de relevant, având în vedere că acesta se concentrează pe sprijinirea dezvoltării capacităților ministerelor de resort în conceperea și aplicarea programelor și instrumentelor structurale.
– Primul impact al sprijinului Phare asupra viitoarelor structuri regionale ale organismelor intermediare pentru susținerea Fondului Social European a putut fi observat. Sprijinul pentru acordarea de sprijin agențiilor regionale de dezvoltare este susceptibil de a obține cel mai mare impact global, prin consolidarea înțelegerii acestor instituții cu privire la rolul lor intersectorial, pe baza experienței partenerilor lor din statele membre.
– Sprijinul acordat dezvoltării capacităților în cadrul Ministerului Muncii în vederea acreditării EDIS va avea cu siguranță un impact imediat. Deși Ministerul Muncii nu a putut, din cauza limitărilor domeniului său de aplicare, să aibă un impact direct asupra capacității de implementare a POS DRU, contribuțiile sale la consorțiile regionale și dezvoltarea parteneriatelor sociale vor asigura un impact intermediar valoros.
– Sprijinul produce rezultate semnificative, în special în temeiul pregătirii pentru fondurile structurale.
Cu toate acestea, sprijinul pentru aceste structuri trebuie să continue în timpul aderării timpurii, în vederea testării organizațiilor lor și a derulării programelor pentru care au fost pregătite. Principalele sarcini preconizate în contextul strategiei de comunicare pentru 2007-2013 se concentrează pe domenii precum:
Elaborarea cadrului strategic național de referință;
Coordonarea procesului de programare
Elaborarea și revizuirea cadrului juridic necesar pentru gestionarea instrumentelor structurale;
Coordonarea structurii instituționale pentru gestionarea instrumentelor structurale;
Coordonarea cadrului procedural pentru instrumentele structurale;
Coordonarea dezvoltării capacității administrative în toate structurile implicate în managementul instrumentelor structurale;
Coordonarea implementării, monitorizării și raportării instrumentelor structurale;
Dezvoltarea și coordonarea sistemului informațional pentru gestionarea instrumentelor structurale (SMIS);
Autoritatea de legătură a statelor membre pentru SFC 2007;
Coordonarea evaluării.
În funcție de nevoile de diagnostic și de cele menționate mai sus, precum și în conformitate cu obiectivul de a crea cele mai bune condiții pentru absorbția adecvată a fondurilor UE și pentru a fi cât mai operațional și mai clar posibil, programul va fi organizat în trei axe prioritare:
• Axa prioritară 1: Sprijin pentru punerea în aplicare a instrumentelor structurale și coordonarea programelor
• Axa Prioritară 2: Dezvoltarea și susținerea în continuare a funcționării Sistemului Unic de Management al Informațiilor
• Axa prioritară 3: Diseminarea informațiilor și promovarea instrumentelor structurale
Axa prioritară 1 urmărește realizarea următoarelor aspecte:
– asigurarea eficienței și eficacității procesului de programare, monitorizare, gestiune financiară, control și audit intern al instrumentelor structurale;
– dezvoltarea unei ”culturi de evaluare” comune între structurile implicate în gestionarea instrumentelor structurale pe întreaga perioadă de programare;
– pregătirea personalului înalt calificat, capabil să implementeze eficient instrumentele structurale;
– asigurarea implementării eficiente a proiectului;
– asigurarea funcționării adecvate a structurilor implicate în asigurarea coordonării implementării instrumentelor structurale și organizarea reuniunilor grupurilor de lucru.
În cadrul axei prioritare anterior menționată au fost identificate patru domenii cheie de intervenție:
• Sprijin pentru gestionarea și implementarea instrumentelor structurale;
• Sprijin pentru evaluare;
• Formare orizontală în domeniul gestionării programelor / proiectelor;
• Sprijin pentru funcționarea OPTA, ACIS, Autoritatea de Certificare și Plată și Autoritatea de Audit
Axa prioritară 2 presupune dezvoltarea și susținerea în continuare a funcționării sistemului unic de gestionare a informațiilor. Obiectivul acestei axe prioritare este de a asigura funcționarea fără probleme a SMIS, dezvoltarea organizațională și funcțională și extinderea continuă a sistemului, astfel încât să permită accesul rapid la date în toate instituțiile implicate în procesul instrumentelor structurale și să contribuie la gestionarea solidă și eficientă a programelor operaționale. În cadrul acestei axe prioritare sunt definite trei obiective:
asigurarea eficienței SMIS pentru întreaga perioadă de programare;
asigurarea coordonării și a resurselor umane necesare implementării și implementării sistemului informatic și a rețelei sale digitale;
Furnizarea echipamentului necesar funcționării corecte și la timp a sistemului.
În cadrul acestei axe prioritare au fost identificate patru domenii cheie de intervenție:
Dezvoltarea și întreținerea SMIS și a rețelei sale digitale;
Funcționarea unității centrale SMIS și a rețelei de coordonare;
Instruirea utilizatorilor, distribuirea ghidurilor de utilizare și activitățile de informare referitoare la SMIS;
Furnizarea de bunuri și servicii IT & C.
Axa prioritară 3 vizează diseminarea informațiilor și promovarea instrumentelor structurale. Obiectivul acestei axe prioritare constă în asigurarea livrării coordonate a mesajelor generale legate de instrumentele structurale la nivel național și implementarea planului de acțiune pentru comunicare în conformitate cu Strategia națională de comunicare pentru instrumentele structurale. Punerea în aplicare a acestei axe prioritare a servit următoarelor obiective:
să informeze potențialii solicitanți cu privire la oportunitățile oferite de proiectele cofinanțate de UE;
să contribuie la sprijinirea promotorilor de proiecte în pregătirea și implementarea proiectelor de bună calitate;
să prezinte o sensibilizare sporită cu privire la obiectivele și realizările instrumentelor structurale și la planul național de dezvoltare și să asigure recunoașterea rolului instrumentelor structurale ale UE.
În acest context, au fost prevăzute următoarele două domenii cheie de intervenție:
Diseminarea informațiilor generale și a activităților de publicitate privind instrumentele structurale alocate României;
Funcționarea Centrului de Informare al Instrumentelor Structurale.
Alocarea FEDER propusă pe axa prioritară a fost următoarea:
Axa prioritară 1: 48,64%
Axa prioritară 2: 31,36%
Axa prioritară 3: 20,00%
3.3.3. Strategia de comunicare pentru Instrumentele Structurale 2014-2020. Aspecte noi
Comunicarea și difuzarea informațiilor sunt esențiale pentru implementarea cu succes a Programelor Operaționale prin Instrumentele Structurale 2014-2020. Publicul larg, potențialii beneficiari, diferiți actori implicați în programe (factori externi și interni ca instituții naționale, Comisia Europeană etc.) trebuie să fie informați pe parcursul implementării programului. Principalele aspecte care trebuie abordate sunt:
• Considerarea adecvată pentru sprijinirea creării și / sau dezvoltării unor parteneriate transfrontaliere eficiente, deoarece acestea reprezintă piatra de temelie pe care se bazează proiectele reale și de succes (sprijinirea căutării partenerilor);
• Concentrarea mai intensă pe activități de comunicare directă, cum ar fi seminarii, cursuri și evenimente interactive de informare, pentru a facilita o mai bună înțelegere a cerințelor programului;
• Mai multă atenție la diseminarea rezultatelor proiectului și o mai bună vizibilitate a proiectelor finanțate pentru valorificarea rezultatelor viitoare ale proiectului;
• Îmbunătățirea proceselor de comunicare internă între organismele de gestionare a programului și beneficiarii proiectelor;
• Dezvoltarea unor instrumente ITC mai bune și instrumente on-line pentru a facilita comunicarea între potențialii parteneri, beneficiari și părțile interesate;
• Consolidarea capacităților prin instruiri și evenimente de informare în vederea îmbunătățirii calității propunerilor de proiecte;
• Îmbunătățirea consultărilor cu potențialii beneficiari înainte de lansarea cererilor de propuneri privind orientările pentru solicitanți, manuale și alte documente similare;
• Trebuie îmbunătățită transparența și comunicarea cu solicitanții în procesul de evaluare;
• Planul de comunicare ar trebui să includă mai multe activități legate de difuzarea rezultatelor proiectului (de exemplu, publicații, evenimente, secțiuni dedicate pe site-ul programului, astfel încât să permită accesul la modele de bune practici). În funcție de mărimea și complexitatea acestora, ar putea fi necesar un inventar al activităților minime obligatorii de comunicare / promovare / informare și / sau a rezultatelor obținute din proiecte pentru a asigura o vizibilitate adecvată.
Obiectivul general al strategiei de comunicare este acela de a sprijini realizarea obiectivelor programului printr-o comunicare eficientă, transparentă și relevantă, în vederea asigurării transparenței și a sensibilizării tuturor factorilor implicați cu privire oportunitățile oferite de program. În cadrul general al obiectivelor generale și specifice, ținând seama de principiile directoare oferite în cadrul juridic și de lecțiile învățate, componentele-cheie ale strategiei sunt:
• Scopul comunicării;
• Descrierea și prioritizarea grupurilor țintă;
• Instrumente de comunicare;
• Organul responsabil;
• Sincronizare orientativă.
Principiile esențiale pentru abordarea propusă includ cele cerute de cadrul juridic și cele care rezultă din practică, respectiv:
• Comunicarea nediscriminatorie și accesul nerestricționat al tuturor celor interesați să participe la cererile de propuneri lansate de program;
• Comunicarea cu alte inițiative implementate în domeniul programului și printre proiectele care se adresează problemelor similare sau care lucrează în domenii similare;
• O comunicare eficientă între organismele de program și CE, care să conducă la o mai bună coordonare;
• Creșterea vizibilității proiectelor / programelor, cu accent pe rezultate, beneficii și sustenabilitatea acestora.
Activitățile și instrumentele de comunicare sunt distribuite în trei categorii principale: (1) Promovare, (2) Informații și (3) Formare. Atunci când se decide utilizarea unui anumit canal de comunicare, se ia în considerare impactul estimat, astfel încât mesajul să fie transmis cu o eficiență maximă și la un cost acceptabil, în conformitate cu limitele bugetului programului. Activitățile, canalele și instrumentele de comunicare sunt alese pe baza specificului fiecărui grup țintă. În funcție de scopul comunicării, detaliile mesajelor-cheie și calendarul preconizat vor fi date în planurile anuale de comunicare.
Identitatea vizuală a programului este esențială pentru a individualiza acțiunile finanțate de Uniunea Europeană și de țările participante și pentru a le face rezultatele vizibile. Elementele privind identitatea la acest nivel vor fi plasate pe orice produse de comunicare, materiale vizuale și tipărite, produse atât privind structurile programelor, cât și proiectele. Identitatea vizuală a programului va fi pusă la dispoziția beneficiarilor în formate accesibile (inclusiv șabloane electronice) astfel încât să fie ușor de utilizat. Cerințele privind utilizarea identității vizuale a programului vor fi incluse în prevederile contractelor de grant. În perioada solicitărilor, solicitanții ar putea fi obligați să includă în propunerile lor un set obligatoriu de activități de comunicare la nivel de proiect, precum și un procent minim din bugetul care se va cheltui pentru acest tip de operațiuni.
Materialele promoționale sunt indispensabile pentru asigurarea conștientizării publicului și susținerea recunoașterii și individualizării programului. Există tendința de a avea un efect de multiplicare atunci când sunt distribuite și, dacă sunt alese bine, acestea sunt păstrate și utilizate de către destinatari, mărind astfel vizibilitatea programului pe o bază continuă. Materialele promoționale utile și captivante pot crea o imagine favorabilă a programului, făcând destinatarii mai receptivi la activitățile programului. Obiectivul, în acest context, îl reprezintă crearea unui set de instrumente pentru comunicarea eficientă cu mass-media.
Mijloacele sociale pot fi folosite pentru a difuza noile evoluții ale programului în mod neoficial, deoarece acesta este un instrument de comunicare deja comun pentru alte programe UE utilizate pentru schimbul de informații și pentru a menține în continuare accentul și interesul constant asupra realizărilor și evenimentelor lor. Rezultatele așteptate ale strategiei de comunicare sunt prezentate mai jos:
• Solicitanții și partenerii potențiali posedă informațiile și competențele necesare pentru a depune cereri de finanțare valoroase și compatibile;
• Beneficiarii publici și beneficiarii finali sunt informați cu privire la asistența oferită de program, țările participante și UE;
• Organismele de gestionare a programelor și partenerii și partenerii de proiect ai proiectului beneficiază de formare și de informații suficiente pentru a-și putea îndeplini rolurile;
• Partenerii primesc suficiente informații și sprijin pentru a obține rezultatele așteptate în conformitate cu cadrul legal și cu normele naționale și comunitare;
• Factorii de decizie la nivel național și regional sprijină programul
Fiecare plan anual va revizui implementarea planului anterior. Aceasta va implica: analiza activităților planificate față de activitățile desfășurate, rezultatele planificate față de rezultatele obținute; explicații pentru orice modificare a planificării; o actualizare a indicatorilor comparativ cu indicatorii țintă; prezentarea generală a activităților de comunicare și, dacă este necesar, recomandări pentru ajustări în vederea atingerii obiectivelor de comunicare;
Activitățile privind informarea și comunicarea vor fi direcționate către grupurile țintă identificate în special în zona programului, deși se așteaptă ca activitățile mai extinse, cum ar fi site-ul web, să ajungă dincolo de regiunile eligibile. În plus, organismele programului și controlorii/ auditorii beneficiază de informații complete și exacte cu privire la program, astfel încât să poată contribui la punerea sa în aplicare corespunzătoare.
Obiectivele pentru publicitatea și comunicarea pentru Instrumentele Structurale 2014-2020 se remarcă în contextul conformității cu cerințele UE de reglementare, îmbunătățirea vizibilității contribuției UE la sprijinirea dezvoltării economice și sociale, precum și promovarea imaginii UE; și îmbunătățirea informării solicitanților cu privire la posibilitățile de finanțare disponibile și la modul de accesare a acestora pentru a asigura transparența și pentru a îmbunătăți performanța programelor. În conformitate cu aceste obiective de reglementare, o revizuire a strategiilor de comunicare ale programului relevă patru obiective principale care vizează eficiența și eficiența, transparența, conștientizarea publicului și conformitatea cu reglementările, după cum urmează:
Eficacitate și eficiență. Un obiectiv-cheie al strategiilor de comunicare în cadrul majorității programelor este de a sprijini punerea în aplicare și performanța eficientă. Accentul este pus pe încurajarea potențialilor beneficiari de a solicita finanțare, în special prin publicarea oportunităților și a condițiilor de finanțare. Schimbul de experiență poate fi posibil prin difuzarea de informații despre strategii de succes și exemple de proiecte. Concentrarea asupra învățării este evidentă în strategia care urmărește ”îmbunătățirea nemijlocită a măsurilor privind informarea și publicitatea prin analiza și evaluarea eficientă a rezultatelor, a datelor și a feedback-ului și prin instigarea schimbărilor necesare”.
Transparență. Un al doilea obiectiv este asigurarea transparenței în utilizarea ”fondurilor, mai ales în contextul furnizării și progresului acestora. Acest lucru este corelat obiectivelor privind eficacitatea sau eficiența la nivel de informare a beneficiarilor în ceea ce privește oportunitățile de finanțare. ”
Sensibilizarea publicului. Un al treilea obiectiv este evidențierea rolului și realizărilor politicii de coeziune și a fondurilor specifice prin acțiuni de informare și comunicare privind rezultatele și impactul politicii și beneficiile pentru viața de zi cu zi a cetățenilor.
Respectarea reglementărilor. Cu toate că respectarea este o cerință legală a UE și implicită în toate activitățile de comunicare, obiectivul explicit al mai multor strategii este de a asigura respectarea dispozițiilor de reglementare ale UE privind comunicarea (Anglia, Scoția, Țara Galilor, País Vasco). În alte cazuri, obiectivele legate de conformitate includ informarea beneficiarilor cu privire la obligațiile și condițiile de finanțare (Grecia, Slovenia, Nordrhein-Westfalen, Țara Galilor); (Suedia, Nordrhein-Westfalen), egalitatea între femei și bărbați (Țara Galilor, País Vasco), dezvoltarea durabilă (Suedia, Țara Galilor) și integrarea principiilor și temelor transversale,
Activitățile de comunicare sunt planificate și implementate în conformitate cu principiul parteneriatului care implică partenerii economici și sociali, reprezentarea Comisiei Europene în Finlanda, punctele de informare Europe Direct, biroul de comunicare al Parlamentului și Europa de informare. Lucrul în parteneriat va spori pregătirea multor organizații și asociații mai mici pentru a lua parte la activitățile proiectului.
3.3.4. Planurile de Comunicare ale Programelor Operaționale și ale proiectelor
3.3.4.1. Scopul planului de comunicare
Pe baza analizei nevoilor legate de informare și promovare, desfășurate în legătură cu grupurile țintă identificate și ținând seama de rezultatele anchetelor privind cunoașterea programului, precum și de obiectivele specifice ale Strategiei de comunicare, obiectivul principal al planului de comunicare pe termen lung a fost definit după cum urmează: creșterea gradului de conștientizare și cunoaștere socială, precum și pregătirea (atât substanțială, cât și formală) a beneficiarilor pentru a profita de avantajele financiare prin sprijinul oferit care va contribui la implementarea obiectivelor. Obiectivul principal al Planului de Comunicare va fi realizat prin realizarea de activități de informare, promovare și instruire, care vor forma un proces cuprinzător de comunicare internă și externă. Evaluarea realizării obiectivului principal va consta în analiza nivelurilor realizate de indicatori de monitorizare specificați pentru activitățile de informare și promovare ai Planului de Comunicare. Realizarea obiectivului principal va fi posibilă și prin acțiuni comune cu reprezentanții Comisiei Europene, care, ca și organ european executiv, este responsabilă de gestiunea financiară a tuturor programelor comunitare și a bugetului Uniunii.
3.3.4.2. Obiectivele generale și specifice ale planului de comunicare
Pe baza documentelor strategice de informare și promovare și luarea în considerare a nevoilor grupurilor țintă specifice ale planului de comunicare (în special nevoile beneficiarilor Programului ca beneficiari principali ai acțiunilor de informare și promovare), au fost adoptate următoarele obiective: O imagine coerentă, transparentă, unificată și pozitivă a PO IE; sprijinirea beneficiarilor cu privire la obtinerea de fonduri in cadrul tuturor axelor prioritare ale Programului; furnizarea de informații privind implementarea programului, inclusiv modalitățile de alocare a fondurilor pentru măsuri și priorități specifice; furnizarea de informații actuale cu privire la eventualele modificări ale programului sau ale orientărilor; popularizarea, prezentarea și promovarea succeselor și efectelor implementării proiectelor inovatoare în cadrul activităților specifice; popularizarea beneficiilor utilizării fondurilor europene disponibile; și, indirect, beneficiile integrării cu UE, bazate pe bunele practici; popularizarea mecanismelor de cooperare cu partenerii sociali și economici și a sferelor de formare a opiniei în beneficiul utilizării transparente și eficiente a sprijinului acordat în cadrul politicii europene de coeziune; formarea persoanelor implicate în procesul de gestionare, implementare și informare cu privire la Program.
3.3.4.3. Public țintă
Grupurile țintă rezultă din Program și particularizarea lor au fost identificate pe baza obiectivelor adoptate descrise în capitolul precedent, precum și a cerințelor impuse de reglementările UE în această privință.
1. Societatea:
a) publicul ar trebui să fie conștient de oportunitățile și beneficiile rezultate din sprijinul financiar oferit de fondurile UE;
b) Un sub-grup care este deosebit de important este tineretul, deoarece acesta este grupul care va modela viitorul fondurilor. Ei sunt viitorii proiectanți, angajații instituțiilor implicate și adesea destinatarii rezultatelor.
2. Beneficiarii (potențiali și actuali):
a) unitățile administrației publice și unitățile subordonate;
b) microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari;
c) unitățile administrației locale și sindicatele acestora;
d) organizații neguvernamentale non-profit;
e) instituții științifice și de cercetare și dezvoltare;
f) unități;
g) instituțiile pentru mediul de afaceri
h) rețelele de investitori privați
3. Parteneri sociali și economici, de exemplu:
a) instituții financiare,
b) organizații patronale,
c) asociații antreprenoriale,
d) firme de consultanță
e) organizații turistice regionale și locale.
Partenerii sociali și economici formează un grup țintă important pentru activitățile de informare și promovare. Acest grup nu este numai destinatarul măsurilor specificate în Planul de Comunicare, ci și participă la procesul de difuzare a informațiilor despre Program și promovarea acestuia. Din cauza rolului pe care îl joacă în economie, ele constituie un canal important de comunicare, atrăgând atât potențialii beneficiari, cât și societatea în ansamblu.
4. Mijloacele mass-media: sunt foarte puternice în modelarea imaginii în rândul tuturor grupurilor țintă din Planul de Comunicare. În același timp, aceștia sunt un grup important de destinatari ai activităților de informare și promovare, care, de asemenea, tind să inspire procesul de comunicare prin mass-media.
5. Cercuri de opinie (de exemplu, diverși experți în domeniile economiei, politicilor regionale și fondurilor europene, factorii de decizie, cercurile științifice și economice), autoritățile sociale și liderii care pot influența percepția asupra proiectului prin apariții publice.
6. Angajații instituțiilor implicate în implementarea programului. Fiecare dintre grupurile țintă funcționează într-un mod diferit, astfel încât nevoile lor în ceea ce privește comunicarea variază. De aceea este esențial să se adapteze conținutul și forma mesajului la fiecare dintre grupurile menționate mai sus astfel încât să se realizeze o comunicare optimizată și eficientă pentru a asigura realizarea tuturor obiectivelor și obiectivelor adoptate ale activităților de informare și promovare specificate Planul de Comunicare.
3.3.4.4. Strategia planului de comunicare
Comunicarea și difuzarea informațiilor sunt esențiale pentru implementarea cu succes a Programului pentru perioada 2014-2020. Publicul larg, potențialii beneficiari, diferiți actori implicați în programe (factori externi și interni ca instituții naționale, Comisia Europeană etc.) trebuie să fie informat pe parcursul implementării programului. Regulamentul de punere în aplicare prevede includerea în program a informațiilor referitoare la strategia de comunicare pentru perioada de programare și a planului orientativ de informare și comunicare pentru anul incipient. Principiile cu caracter director, organismele responsabile, dar și normele de vizibilitate în scopul informării și comunicării sunt specificate, de asemenea, în alte componente ale cadrului juridic care reglementează dezvoltarea și punerea în aplicare, în special că acțiunea de comunicare este vizată, adecvată și nediscriminatorie. Aceste cerințe și principii au fost luate în considerare la elaborarea strategiei. Strategia de comunicare include următoarele secțiuni:
• Lecții învățate
• Obiective generale și specifice
• Abordare metodologică
• Identificarea și prioritizarea grupurilor țintă
• Măsuri, canale și instrumente de comunicare
• Organismele de implementare a proiectului
• Cronologie cu caracter global și buget indicativ
• Monitorizare si evaluare
• Planul de comunicare pentru primul an
Prin promovare se creează o identitate vizuală a programului. Identitatea vizuală trebuie stabilită cât mai curând posibil, în perioada premergătoare adoptării programului. Unele elemente ale fostului program 2007-2013 pot fi păstrate, pentru a sugera continuitatea și valorificarea rezultatelor. Noua identitate vizuală va fi utilizată pentru instrumentele de comunicare legate de program. Se va elabora un nou manual de vizibilitate pentru utilizarea structurilor și beneficiarilor programelor, precum și proiectarea principalelor instrumente de asigurare a vizibilității programului: roll-up, poster, foldere, notebook, stilou etc.
Producerea și difuzarea materialelor promoționale. Materialele promoționale care prezintă elemente de identitate vizuală corespunzătoare programului vor fi produse și utilizate sau diseminate în timpul evenimentelor legate de lansarea programului și a primei cereri de propuneri. Materialele promoționale produse în 2016 au inclus: dosare, pixuri, căsuțe, roll-up, postere.
Social media. O nouă pagină Facebook a fost creată pentru a difuza noile evoluții ale programului într-o manieră informală.
Afișajul media. Comunicatele de presă vor fi utilizate pentru a informa publicul larg cu privire la evenimente precum lansarea programului, evenimentele informative, lansarea cererii de propuneri ș.a. În plus, lansarea cererii de propuneri va fi publicată prin mass-media în cadrul programelor eligibile.
La nivel de informație, se remarcă:
Site-ul programului. Un nou site web al programului va fi elaborat în urma aprobării POC de către Comisia Europeană. Site-ul va fi proiectat să fie principala sursă de informare pentru toate grupurile țintă, dar în special pentru potențialii solicitanți, beneficiarii principali, precum și parteneri ai acestora, dar și pentru publicul larg. Site-ul Web va fi actualizat în permanență.
Pregătirea unui pliant cu privire la Program. Va fi elaborat un pliant care să ofere informații despre Program, inclusiv obiectivele și prioritățile, regiunile eligibile, rezultatele așteptate și fondurile disponibile pentru fiecare prioritate. Pliantul va avea un text clar și concis și o grafică atractivă. Exemplarele tipărite au fost produse și difuzate pe toată durata programului, dar mai ales în primul an de implementare și înaintea fiecărei cereri și propuneri. Copiile electronice sunt distribuite prin intermediul site-ului programului și prin intermediul rețelelor de informare ale programului. Acestea vor fi, de asemenea, trimise pentru distribuire în rândul părților interesate locale.
Pregătirea unui pliant pentru cererea inițială de propuneri. Un pliant adiacent se elaborează pentru cererea anterior menționată. Acesta oferă informații despre obiectivul apelului, solicitanții eligibili, tipurile de acțiuni care pot fi finanțate, suma disponibilă pentru apel. Acesta va include, de asemenea, informații privind bugetul maxim și minim pentru proiecte și, de asemenea, durata prevăzută. Trebuie elaborate doar copii electronice. Acestea vor fi distribuite prin intermediul site-ului programului și prin intermediul rețelelor de informare ale programului.
Actualizarea rețelei de informații despre programe se va extinde. În baza rețelei de informare stabilită, baza de date corespunzătoare programului este ajustată astfel încât să includă numai organizațiile relevante pentru Program. Actualizarea implică, de asemenea, adăugarea organizațiilor necesare care nu sunt deja incluse, cum ar fi structurile relevante de gestionare a programului, alte organisme care operează în zona programului și organismele naționale relevante.
Conferința de lansare a programului. Conferința de lansare va avea loc împreună cu lansarea primei cereri de propuneri.
Organizarea evenimentelor de informare la nivel de stat. Cel puțin un eveniment de informare pentru potențialii solicitanți și parteneri are loc în fiecare țară participantă cât mai curând posibil după lansarea cererii de propuneri. Acestea vor fi evenimente de o zi organizate în regiuni eligibile pentru program.
Stabilirea unui birou de asistență. Un ”serviciu de asistență” virtual la nivel de program funcționează în timpul primei cereri de propuneri (respectând regulile care reglementează furnizarea de informații în timpul apelurilor). Biroul de asistență este promovat la evenimentele de program, pe site-ul programului și în publicații corespunzătoare.
Pregătirea unui buletin de programe. Cel puțin un buletin informativ al programului a fost produs în 2016. Buletinul informativ va include informații despre lansarea noului program și oportunitățile pe care le oferă și va evidenția, de asemenea, succesul programului curent.
La nivel de instruire, se remarcă :
Instruirea structurilor de gestionare a programelor și Instruirea potențialilor beneficiari și instruirea este efectuată pentru organismele de gestionare a programului, astfel încât acestea să poată îndeplini sarcinile specifice ale acestora.
3.3.4.5. Mesaje
Mesajele-cheie, adică mesajele de bază ale Planului de comunicare se remarcă, după cum urmează:
”Sprijinul din fondurile UE furnizate este ușor de accesat și atractiv”.
”Mijloacele obținute din fondurile UE vor sprijini dezvoltarea centrelor de inovare, care sunt cruciale pentru economie”.
”În următorii ani, România va primi fonduri UE cu o valoare semnificativă pentru modernizarea economiei, acțiuni inovatoare, dezvoltarea și finanțarea sectorului științific și de cercetare ”.
”Datorită sprijinului oferit, România va putea să își promoveze economia pe piețele competitive din străinătate”.
”Programul include un plan de consolidare a sistemului de promovare economică a României, care constă în promovarea exportului și promovarea sa ca partener de afaceri atrăgător, un loc pentru a stabili contacte de afaceri valoroase, a face investiții, a conduce afaceri și a dezvolta servicii turistice ”
”Pe baza fondurilor furnizate în cadrul programului, companiile vor putea să se implice în activități de cercetare și dezvoltare, să adopte soluțiile dezvoltate în sectorul științific pentru afacerile lor, să pună în aplicare rezultatele cercetării și dezvoltării”.
”Sprijinul acordat fondurilor europene va fi alocat și în scopul limitării excluziunii digitale și promovării e-integrării comunităților rurale”.
”Fondurile europene disponibile vor permite investițiile în știință și aplicarea lor în afaceri, ceea ce va spori competitivitatea firmelor pe piețele internaționale”.
3.3.4.6. Calendar de activități
Pentru a spori gradul de recunoaștere a fondurilor disponibile, sensibilizarea socială cu privire la program și informarea publicului, de ex. prin regulile de acordare a sprijinului, alocarea și beneficiarii acestuia, inclusiv oportunitățile potențiale și beneficiile preconizate, planul de comunicare pe termen lung oferă următoarele tipuri de activități privind promovarea, informarea și chiar formarea:
A) Derularea unei campanii cu scopul de a informa și promova prin prisma mijloacelor mass-media. În acest sens, campania anterior menționată va fi îndreptată către societate în ansamblu și către potențialii beneficiari. În cooperare cu mass-media, se organizează conferințe de presă și se monitorizează mass-media (inclusiv prin anchete și analiza recepției mesajelor de către anumite grupuri țintă). Campania de informare și promovare va consta, în special, în publicarea informațiilor despre program în presa națională, regională, locală și profesională, difuzarea spoturilor publicitare la radio și / sau la televizor pe canalele indicate de grupurile țintă, în special beneficiarii programului. Campania de informare și promovare dedicată lansării Programului a fost organizată în lunile mai și iunie. Informațiile au fost transmise prin intermediul unor reclame la televiziune, radio, în presă și pe Internet.
B) Pregătirea, publicarea și distribuirea materialelor de informare, promovare și instruire. Materialele promoționale (pe suport de hârtie sau pe suport electronic) sunt esențiale pentru eficiența activităților de informare. În desfășurarea activității de publicare, este imperios necesar să se utilizeze un sistem coerent de identificare vizuală conform Strategiei de comunicare.
C) Organizarea și gestionarea evenimentelor în masă, participarea la evenimentele de masă
D) Organizarea și conducerea conferințelor, întâlniri de informare și promovare, seminarii, zile deschise, participarea la astfel de evenimente, târguri și participarea la întreprinderi similare, al căror scop principal este familiarizarea potențialilor beneficiari cu oportunitățile create;
E) Lansarea și actualizarea unui site web
Crearea și funcționarea unui portal electronic dedicat programului, îndreptat spre oricine interesat de obținerea de informații privind Programul sau o anumită axă prioritară, prezentând în special:
• Documente legate de program (programul însuși, particularizarea, actele juridice, precum și un registru al modificărilor aduse acestor documente);
• Ghidul;
• Informații privind potențialii beneficiari, tipurile de proiecte și sprijinul disponibil;
• Informații privind termenele de admitere a cererilor pentru anumite măsuri și despre competițiile planificate;
• Exemple de documente necesare pentru solicitarea sprijinului (de exemplu, cereri de subvenție pentru subvenții, inclusiv instrucțiuni, rapoarte de eșantioane din implementarea proiectului, exemple de cereri de plată și ghiduri pentru beneficiari);
• Conturi periodice, anuale și finale ale realizării programului;
• Liste de beneficiari și proiecte care au trecut în etapa de evaluare formală și esențială și proiecte aprobate pentru implementare, cu numele beneficiarului;
• Informații care să permită contactul cu instituțiile rămase ale sistemului de implementare și cu punctele la care pot fi obținute sfaturi și informații, inclusiv datele fundamentale de contact ;
• Date curente privind fondurile corespunzătoare și etapa de realizare a programului;
• Obligațiile beneficiarilor în ceea ce privește informarea și promovarea proiectelor;
• Secțiunea Întrebări frecvente sub forma unor linkuri către paginile relevante;
• Opțiunea de newsletter;
• Scheme simplificate de aplicare a fondurilor în cadrul acțiunilor programului.
F) Organizarea și cooperarea cu birourile de cercetare. Birourile de cercetare sunt create pentru a ajunge la un număr cât mai mare de destinatari cu informații despre program. Aceste informații sunt foarte generale și se referă în mare parte la obiectivele programului, tipurile de beneficiari, tipurile de proiecte, criteriile și locurile în care pot fi obținute informații detaliate. Obținerea informațiilor la biroul de informare este posibilă prin e-mail, prin telefon sau prin contact direct, în funcție de instituția care operează la un anumit punct. Organizarea unui birou de anchetă trebuie să respecte regulile de identificare vizuală unificată a programului.
G) Centrul de apel pentru beneficiari
H) Achiziționarea și distribuirea materialelor promoționale. Alegerea materialelor promoționale trebuie să respecte regulile de identificare vizuală unificată a programului. Se recomandă aplicarea unei politici bine structurate cu privire la achiziționarea unor materiale de promovare pe parcursul întregii perioade de implementare.
I) Organizarea de concursuri pentru beneficiari (pentru promovarea celor mai bune practici cu privire la proiectele realizate și prezentarea lor către opinia publică)
j) Organizarea de concursuri pentru mass-media pentru programele / publicațiile aferente, transmise prin intermediul mijloacelor de informare în masă
k) Informarea beneficiarilor concursurilor planificate (publicarea obligatorie a anunțului de concurs, cel puțin în presa regională și pe site-ul propriu)
l) Organizarea de ateliere și cursuri. Cursuri și ateliere adresate potențialilor beneficiari cu scopul principal de a-i instrui pe aceștia cum să solicite sprijin, de a pune în aplicare proiectul în mod ș.a., dar și pentru angajații instituțiilor participante la implementarea programului, cu scopul principal de a oferi acestora cunoștințe relevante și calificări.
3.3.4.7. Implementare și monitorizare
Monitorizarea și implementarea informațiilor, promovarea și formarea în cadrul programului este un instrument de susținere a implementării de rutină a Planului de comunicare și a Planurilor de acțiune anuale pentru activitățile privind informarea și promovarea. Monitorizarea va ave în vedere acea verificare a progreselor și fazelor implementării obiectivelor în acest sens. Instrumentele de bază ale monitorizării sunt rapoartele periodice și anuale ale punerii în aplicare a planului de comunicare și, în special, a planurilor de acțiune anuale. Acestea oferă informații regulate cantitative și calitative pentru analiza realizării activităților de informare și promovare. Rapoartele trebuie să includă următoarele elemente:
– O scurtă descriere a stadiului actual al punerii în aplicare a Planului de comunicare / planurilor de acțiune anuale în legătură cu orientările;
– Principalele acțiuni desfășurate într-o perioadă certă;
– Cheltuieli într-o perioadă bine stabilită (etapa de realizare a prognozelor privind cheltuielile cu activitățile de informare, promovare și formare);
– Problemele semnificative care apar în cursul implementării acțiunii, alături de contramăsurile ce prezintă relevanță care urmează a fi luate;
– principalele activități planificate pentru următoarea perioadă de raportare.
3.3.4.8. Coordonarea operațiunilor de comunicare
Comunicarea ar trebui să se concentreze asupra dezvoltării cu UE ca partener și asupra realizărilor și impactului acțiunii, nu asupra etapelor administrative sau procedurale. Pentru a maximiza impactul eforturilor de comunicare:
• Activitățile trebuie să fie la timp
• Informațiile utilizate trebuie să fie corecte
• Activitățile ar trebui să fie coordonate îndeaproape cu Comisia
• Trebuie să fie vizată audiența potrivită
• Mesajele ar trebui să vizeze publicul țintă
• Activitățile ar trebui să fie adecvate în ceea ce privește resursele cheltuite, calendarul și impactul așteptat.
Cu toate acestea, ar trebui să existe, de asemenea, loc în orice plan să se profite de o bună oportunitate. Un reflex bun de comunicare și abilitatea de a exploata oportunități neașteptate în beneficiul acțiunii vor fi adesea la fel de importante ca și eforturile formale și pot fi adesea gratuite. Atunci când apar astfel de oportunități, acestea ar trebui exploatate. Planul de comunicare și vizibilitate pentru orice acțiune ar trebui să urmărească maximizarea sinergiilor cu strategia globală de vizibilitate a Delegației UE (sau a departamentului relevant al Comisiei) și, în cazul Organizației Națiunilor Unite, a Organizației Națiunilor Unite relevante. (http://europa.ba/wp-content/uploads/2015/03/communication-and-visibility-manual.pdf)
Pentru a comunica în mod eficient, publicul vizat ar trebui să fie clar identificat în planurile de comunicare și vizibilitate. Audiențele vor include formatori de opinie și figuri influente, precum și cei dincolo de guvern și mass-media care au o participație la acțiune sau sunt afectați de aceasta. Contractorii, partenerii de implementare și organizațiile internaționale ar trebui să își concentreze planul de comunicare și vizibilitate asupra publicului din țara beneficiară, care sunt cele pentru care impactul acțiunii va fi cel mai evident și cel mai imediat relevant. În măsura în care finanțarea este disponibilă, iar urgența, natura și contextul acțiunii vor permite, organizațiile internaționale ar trebui să includă în planurile lor de comunicare și vizibilitate audiențe în cadrul UE, în special actori de opinie și audiențe "de elită" implicate în Domeniul cooperării internaționale (http://europa.ba/wp-content/uploads/2015/03/communication-and-visibility-manual.pdf.
Strategia generală de comunicare presupune obiective:
1. Obiective generale de comunicare
2. Grupuri țintă »În țara (țările) unde se desfășoară acțiunea» În cadrul UE (după caz)
3. Obiective specifice pentru fiecare grup țintă, legate de obiectivele acțiunii și etapele ciclului proiectului. Exemple de obiective de comunicare: asigurarea faptului că populația beneficiară este conștientă de rolul partenerului și al UE în activitatea de „sensibilizare”. În rândul populației țării gazdă sau în Europa rolurilor partenerului și ale UE în acordarea de ajutor într-un anumit context, sensibilizarea față de modul în care UE și partenerul împreună lucrează pentru a sprijini educația, sănătatea, mediul ș.a.
4. Activități principale care vor avea loc în perioada vizată de planul de comunicare și vizibilitate și vor include detalii despre: natura activităților și responsabilitățile pentru desfășurarea activităților
5. Instrumente de comunicare alese includ detalii despre avantajele anumitor instrumente (media, publicitate, evenimente, etc.) în contextul local.
6. Indicatorii de realizare. finalizarea obiectivelor de comunicare va include indicatori de realizare pentru diferitele instrumente propuse.
7. Dispoziții privind feedback-ul (dacă este cazul). Se vor oferi detalii despre formularele de evaluare sau alte mijloace utilizate pentru a obține feedback de la participanți.
8. Resurse umane.Persoana / zile necesare implementarii activitatilor de comunicare; Membrii echipei de management responsabilă de activitățile de comunicare
9. Resurse financiare. Bugetul necesar pentru implementarea activităților de comunicare (în cifre absolute și ca procent din bugetul total al acțiunii)
Elaborarea și punerea în aplicare a planului. În timp ce planul ar trebui convenit cu Comisia, este posibil să fie necesar ca oficialii și alți parteneri să fie implicați în acest proces, pentru a asigura complementaritatea eforturilor.
În conceperea activităților de comunicare care urmează a fi finanțate în cadrul acordurilor operaționale, beneficiarul ar trebui să țină seama de următoarele:
• Metodele de comunicare selectate și mesajele date ar trebui să fie compatibile cu normele sociale sau religioase predominante în locul în care se desfășoară activitatea de comunicare.
• Activitățile trebuie să respecte mediul local.
• În toate activitățile de comunicare, limbile locale ar trebui utilizate cât mai mult posibil. Se poate solicita expertiză externă, care să fie finanțată din bugetul acțiunii, pentru a desfășura activitățile de comunicare. Programele mai mici pot fi realizate direct de către partener, cu sprijinul Comisiei (furnizarea de broșuri, asistență în relațiile cu presa etc.). În orice caz, resursele (umane, financiare etc.) necesare pentru implementarea activităților specifice de comunicare trebuie evaluate cu atenție în timpul elaborării planului de comunicare și vizibilitate. Modificările planurilor de comunicare și de vizibilitate ar trebui să fie stabilite de comun acord cu Comisia.
• Raportarea. Cerințele standard de raportare prevăzute în dispozițiile contractelor specifice, al acordurilor de finanțare și al acordurilor de contribuție prevalează. Aceste rapoarte ar trebui să includă detalii privind progresul activităților de vizibilitate.
3.3.4.9. Comunicare internă și comunicare externă
După cum s-a identificat în secțiunile anterioare, comunicarea internă este o inițiativă importantă de branding intern care trebuie implementată cu succes pentru a asigura succesul mărcii. Comunicarea internă de succes are o importanță crucială. Kalla (2005, p.303) a identificat patru domenii diferite de comunicare internă: comunicare de afaceri, comunicare de management, comunicare corporativă și comunicare organizațională. Toți acești termeni pot fi folosiți sub forma unui singur termen – comunicare internă. Welch și Jackson, (2007, p.177) au definit comunicarea internă după cum urmează: "Tranzacțiile de comunicare între indivizi și / sau grupuri la diferite niveluri și în diferite domenii de specializare care au ca scop proiectarea și reproiectarea organizațiilor pentru implementarea proiectelor și coordonarea lor", iar Smidts și colab. (2001, p.1053) au interpretat-o ca o comunicare a angajaților și au aplicat considerentele privind comunicarea angajaților cu supraveghetorii și colegii. "Comunicarea internă este comunicarea care există în interiorul unei companii, între și între angajați. Poate lua mai multe forme, cum ar fi conversații ocazionale, întâlniri formale, apeluri telefonice, e-mailuri, memorandumuri și wiki-uri interne.
Comunicarea internă este cheia succesului. Adaptabilitatea unei organizații la schimbările externe se bazează pe o "comunicare eficientă pe plan intern " (businesstraining.com). Pe de altă parte, Bonn (2001, p.63) se referă la comunicarea internă ca comunicare angajat / organizațională. Publicații de comunicare internă, s-a constatat că această comunicare internă operează cinci roluri: comunicator, educator, agent de schimbare, consultant de comunicare și orientare strategică (Bonn, 2001, p.70).
Alinierea obiectivelor angajaților individuali la obiectivele organizaționale este văzută ca o sarcină importantă pentru comunicarea internă. Această aliniere este necesară pentru a construi o cultură organizațională puternică (Tkalac, 2007, p. 202). Nu este posibilă desfășurarea de activități manageriale fără utilizarea comunicării interne. Chiar dacă aceasta este un domeniu de cercetare separat, în multe organizații comunicările interne se găsesc fie în departamentele "Comunicare", fie la "Resurse umane". Motivul pentru aceasta este că nu este văzut ca departament separat (Tkalac, 2007, p. 210). Comunicarea internă încorporează atât comunicarea oficială, cât și cea neoficială.
De asemenea, comunicarea externă este un element de comunicare corporativ foarte important. Este esențială pentru crearea imaginii și a identității mărcii. "Clienții existenți și potențiali au percepții față de brandul corporativ pe baza activităților de comunicare legate de brandul organizației, cum ar fi expunerea la publicitatea companiei și interacțiunea cu personalul cu care se clienții intră în contact, în special în sectorul serviciilor" (Chen, 2008, p.180). "Comunicarea externă se concentrează asupra audiențelor din afara organizației în calitate de consumatori, investitori, organisme de reglementare ș.a. Exemple de tactici prin comunicare externă includ fișe de informare, presă, buletine de știri, reviste, broșuri, știri și rapoarte anuale" (Saunders , 1999, p.35), precum și discursurile, conferințele, casele deschise și turneele, proiectele publice includ tactici direcționate către publicul extern. Explicația pentru această tendință poate fi aceea că eficacitatea activităților de comunicare a fost măsurată exclusiv în măsura în care se îndeplinesc obiectivele de comunicare. Ca exemplu, aici poate fi o conștientizare sporită, atitudini pozitive și acțiuni de susținere (Hon, 1997, p.536).
Saunders (1999, p.40) consideră că bunele obiceiuri de afaceri conduc la o bună comunicare externă. Aceasta înseamnă că, pe măsură ce companiile încep să dezvolte și să primească obiceiurile de excelență, crește și dorința și nevoia corespunzătoare de bună comunicare. De asemenea, recunoaște că multe companii au integrat deja programe de comunicare în planificarea strategică organizațională și stabilirea obiectivelor. Saunders (1999) insistă asupra faptului că societățile cu bune activități de comunicare externă ar prezenta trăsături și caracteristici ale companiilor vizionare – aceia care sunt inovatori, care prezintă îmbunătățiri consistente în ceea ce privește cota de piață, rentabilitatea și interesul părților interesate (Bonn, 2001, p.70) în contextul unor variabile precum publicitatea, filantropia, activitatea de lobby și informarea publicului.
Acum, când distincțiile dintre comunicarea internă și cea externă au fost explicate, este important să înțelegem cât de bine poate fi asigurată comunicarea în cadrul organizației și totodată, interrelația dintre comunicarea internă și cea externă. Johnson (2000, pp. 238-263) oferă trei explicații diferite despre interdependențele dinamice dintre comunicarea internă și cea externă legată de inovație. Literatura anterioară a afirmat că acel tip de comunicare legat de inovație subliniază constrângerile pe care le prezintă poziția oficială a unui proiect. În ciuda acestui fapt, s-a recunoscut recent că noile modele oferă oportunități pentru proiectele prin care se structurează propriile modele de comunicare legate de inovație. Christensen (2002, pp.162-165) susține că atât comunicarea internă, cât și cea externă nu mai există ca și câmpuri separate, deoarece acestea au fost înlocuite de noțiunea de limite organizaționale.
În modelul de specializare funcțională, în funcție de pozițiile funcționale formale, indivizii sunt sfătuiți să se concentreze pe comunicarea internă sau externă. Modelul de comunicare sugerează că indivizii sunt expuși la aceeași etapă de comunicare atât în rețelele de comunicare interne cât și externe. Astfel, al treilea model sugerează o explicație ciclică, în care, în funcție de cerințele organizaționale, indivizii își rotesc comunicarea internă și externă într-un model dinamic. Pentru a ajuta organizațiile să se adapteze la mediile lor, sunt create în mod explicit o serie de structuri formale și roluri funcționale.
Astfel, comunicarea externă se concentrează asupra audiențelor din afara organizației în calitate de consumatori, investitori, organisme de reglementare etc. Exemple de tactici prin comunicare externă includ fișe de informare, anunțuri de presă, buletine de știri, reviste, broșuri, știri și rapoarte anuale.
Comunicarea internă este comunicarea care există într-o companie și între angajați. Ea poate lua mai multe forme, cum ar fi conversații ocazionale, întâlniri formale, apeluri telefonice, e-mailuri, memorandumuri și wiki-uri interne. Comunicarea în cadrul unei organizații este cheia succesului. Adaptabilitatea unei organizații la schimbările externe se bazează pe o comunicare eficientă pe plan intern.
Activitățile de comunicare internă ale proiectelor în perioada următoare vor:
sprijini dezvoltarea strategiei de comunicare externă, în special prin încurajarea dezvoltării unei "culturi a comunicării" (http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/dgs/complan_2014.pdf). Rețeaua de comunicatori va juca un rol-cheie în acest proces.
Contribui la strategia internă de gestionare a cunoștințelor prin încurajarea dezvoltării unei "culturi comune" (http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/dgs/complan_2014.pdf ).
Aceasta va sprijini lansarea unui nou wiki care să reunească informații și expertiză cu privire la politica de coeziune. Lansarea wiki-ului va necesita crearea unui nou conținut, precum și migrarea conținutului din intranetul proiectului. O strategie de gestionare a conținutului va trebui pusă în aplicare pentru a asigura coerența editorială și calitatea informațiilor din wiki.
Încuraja colaborarea și schimburile între personal, în special prin grupul de discuții al proiectului, pentru a rupe barierele de comunicare și pentru a încuraja o comunicare bidirecțională.
Continua să comunice cu accent pe legătura dintre toate acțiunile în derulare, pentru ca toți cei implicați să fie conștienți și să înțeleagă mai bine obiectivele finale.
Utiliza un mix de canale diferite pentru a promova schimburile între beneficiar și parteneri (intranet, discuții pe site-urile de colaborare, videoclipuri, webinarii, webchats etc.).
În acest sens, componentele strategiei de comunicare, se remarcă prin influența:
"imaginii
identității;
publicității și mijloacelor privind difuzarea publicității;
relațiilor cu mass- media;
comunicărilor de marketing;
comunicărilor de tip financiar;
comunicării cu angajații;
relațiilor întreprinse cu comunitatea;
acțiunilor filantropice;
relațiilor cu autoritățile guvernamentale;
comunicării stabilite în situații de criză. " (http://www.uaiasi.ro/POSDRU/Proiect_62723/ro/files/POSDRU-62723_A-2-1.pdf)
Toată strategia de comunicare va fi dezvoltată în jurul imaginii și identității proiectului. De obicei, strategia de comunicare se orientează pe cele două componente importante, respectiv comunicarea internă și comunicarea externă.
3.3.4.10 Evaluarea activităților de comunicare
Deși exemplele prezentate în această parte a lucrării reflectă în primul rând experiențele cu comunicări mai avansate, cum ar fi imprimarea, televiziunea și unele forme de comunicații online, această abordare este, de asemenea, aplicabilă evaluării rețelelor sociale, cum ar fi blogurile și site-urile de socializare.
Evaluarea îmbunătățește eficiența activităților de comunicare. Elaborarea unui plan de comunicare inteligentă este un prim pas esențial. (https://www.luminafoundation.org/files/resources/arewethereyet.pdf) Dar, fără o strategie de evaluare atentă, nu se poate ști dacă planul stabilit anterior funcționează sau dacă trebuie să se facă unele ajustări. Cunoașterea efectului activităților de comunicare și ajustarea domeniilor care necesită îmbunătățiri vor ajuta beneficiarul să atingă rezultatele pe care le caută. Evaluarea îl poate ajuta pe acesta să se angajeze în mod eficient în rândul publicului căruia îi este destinat un anumit proiect. Cum poate identifica și cum se poate conecta beneficiarul la segmentele sale de public și cum se va asigura că mesajele sale rezonează cu acestea? Evaluarea este esențială. Cercetarea de bază efectuată la începutul implementării proiectului îl va ajuta pe beneficiar să înțeleagă prioritățile și valorile audienței. Pe parcursul implementării, evaluarea îl poate ajuta să găsească modalități de a obține feedback de la publicul sau și de a afla cum răspund la mesajele sale. Schimbările de situații – strategiile și tacticile ar putea să trebuiască să se schimbe și în activitatea sa pentru a genera schimbări sociale, beneficiarul va întâlni în mod inevitabil evenimente, oportunități și amenințări neașteptate care îi va afecta activitatea. Evaluarea va ajuta beneficiarul să colecteze informații valoroase în aceste momente critice, astfel încât să poată face ajustări tactice și strategice. De asemenea, ea îl poate ajuta pe acesta să stabilască dacă modificările sale împiedică proiectul pe calea către succes. Evaluarea va ajuta la alocarea resurselor cu înțelepciune. Astfel, evaluarea poate ajuta beneficiarul să determine dacă investițiile sale în comunicare pot fi redistribuite mai eficient pentru a obține rezultatele dorite.
Metodele de evaluare pot fi utilizate în mai multe moduri, în funcție de tipul de activitate, etapa de implementare, etapa de evaluare sau, pur și simplu, resursele disponibile pentru evaluare. În consecință, metodologiile ar trebui văzute ca o "casetă de instrumente" care, în funcție de scopul și obiectul studiului, poate fi utilă pentru mai multe tipuri de sarcini. (http://ec.europa.eu/info/sites/info/files/communication-evaluation-toolkit_en.pdf )
3.3.4.11. Prezentarea Programului Operațional Asistență Tehnică
Programul Operațional Asistență Tehnică urmărește asigurarea unei funcționări eficiente a instituțiilor responsabile cu privire la implementarea fondurilor, dar totodată are rolul de a contribui la stabilirea unui sistem caracterizat de eficiență cu privire la informarea și promovarea fondurilor europene. Obiectivul de tip global atribuit POAT pentru perioada 2014-2020 constă în asigurarea capacității și instrumentelor necesare coordonării eficiente, având în vedere și gestionarea și controlul intervențiilor ce se finanțează din Fondurile cu caracter structural și privind investițiile europene, dar și pentru o punere în aplicare a POAT caracterizată de eficiență, orientată în mod corect.
Per total, pachetul financiar atribuit programului Operațional Asistență Tehnică a fost de 212.765.958 EUR, sumă asigurată prin prisma liniilor bugetare specifice de mai jos:
200.510.639 EUR a reprezentat suma asigurată prin FEDR — Regiuni mai puțin dezvoltate;
12.255.319 EUR a reprezentat suma asigurată prin FEDR — Regiuni mai dezvoltate
Programul Operațional Asistență Tehnică sprijină:
Axa prioritară 1 cu privire la ”Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”;
Axa prioritară 2 care se remarcă printr-un ”Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și controlul FESI”
Axa prioritară 3 care are în vedere ”Creșterea eficienței resurselor umane implicate în sistemul de coordonare, gestionare și control al FESI în România”
Obiectivele specifice ale acestui program sunt:
1. Gestionarea și implementarea eficientă a programului și utilizarea eficientă a fondurilor;
2. Pregătirea și implementarea eficientă și corectă a proiectelor de către beneficiarii programului.
3. Sistem eficient de informare și promovare în cadrul programului.
Rezultatele așteptate se remarcă prin:
1. Optimizarea sistemului de management și implementare a măsurilor programului, dar și consolidarea capacității administrative a instituțiilor implicate în management și implementare, inclusiv monitorizare, informare, evaluare și control;
2. Consolidarea potențialului beneficiarilor programului;
3. Propagarea cunoștințelor privind sprijinirea proiectelor din fondurile UE în rândul beneficiarilor și al societății.
Gestionarea și implementarea eficientă a Programului și utilizarea eficientă a fondurilor depind în principal de capacitatea administrativă a instituțiilor implicate în implementarea acestuia. Asigurarea unui sprijin cuprinzător, a unui personal adecvat și a unor facilități tehnice pentru instituțiile implicate în management și implementare este esențială pentru realizarea obiectivelor asumate. Aceasta înseamnă direcționarea sprijinului pentru creșterea calificărilor angajaților care îndeplinesc sarcinile legate de management și implementare, și anume finanțarea instruirilor de specialitate care răspund nevoilor identificate la nivelul implementării programului (posibilitatea extinderii cunoștințelor și actualizarea calificărilor profesionale va constitui o motivare suplimentară a angajaților) și asigurarea personalului implicat în implementarea programului cu facilități tehnice optime, adică echipamente, accesorii, materiale, precum și instrumente și sisteme informatice. Mai mult, pentru a implementa eficient programul, este necesar să se ofere instituțiilor de implementare sprijin în legătură cu conținutul sub forma serviciilor necesare implementării acestuia, adică asigurarea suportului în domenii precum consultanță, traducere, contracte de achiziții publice, avize de experți, analize, studii, opinii și concepte. Măsurile implementate în cadrul vor viza susținerea unui sistem concret privind monitorizarea, evaluarea, auditul și controlul, procesul de selecție a proiectelor, dar și organizarea diverselor reuniunilor Comitetului de Monitorizare, dar și a grupurilor de lucru și a echipelor care să permită monitorizarea și verificarea permanentă punerea în aplicare a PO. În plus, Asistența tehnică va finanța măsuri menite să asigure continuitatea și buna funcționare a instituțiilor în perioadele de tranziție între perspectivele financiare individuale, datorită necesității de a lua măsuri înainte de începerea perioadei de eligibilitate a costurilor într-o anumită perspectivă și după finalizare.
3.3.4.11. Prezentarea Programului Operațional Competitivitate 2014-2020
Competitivitatea continuă să reprezinte o prioritate esențială pentru Uniunea Europeană în perioada de programare 2014-2020 și va crea o valoare adăugată pentru regiuni pe baza predecesorului său. În acest scop, programul are trei obiective strategice:
(A) să promoveze dezvoltarea economică și socială în regiuni;
(B) să abordeze provocările comune în domeniul mediului, sănătății publice, siguranței și securității;
(C) promovarea unor condiții și modalități mai bune pentru asigurarea mobilității persoanelor, a bunurilor și a capitalului.
Rezultatele generale ale consultărilor preliminare au indicat principalele preferințe ale părților interesate din zona eligibilă cu privire la obiectivele cu caracter tematic care vor fi finanțate după cum urmează:
• Sprijin pentru educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare
• Promovarea culturii locale și păstrarea patrimoniului istoric
• Protecția mediului, adaptarea la schimbările climatice
• Îmbunătățirea accesibilității în regiuni, dezvoltarea rețelelor și sistemelor de transport și comunicații
• Provocări comune în domeniul siguranței și securității
Programul Operațional pentru Competitivitate este conceput pe baza documentelor de politică europeană relevante și pe baza documentelor strategice naționale relevante, după cum urmează:
• Strategia națională pentru cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020;
• Strategia națională privind agenda digitală pentru România 2014-2020;
• Planul Național de Dezvoltare a Infrastructurii NGN (Rețeaua Next Generation);
Programul sprijină următoarele axe prioritare:
Axa prioritară 1: Cercetare, dezvoltare și inovare care sprijină competitivitatea economică și dezvoltarea afacerilor. În cadrul acesteia,bugetul total de 952.571.099 euro (60% din POC)este divizat în: 716.309.236 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate (din care rezerva de performanță 43.884.366 Euro) și 236.261.863 Euro pentru regiuni mai dezvoltate (din care rezerva de performanță de 14.322.208 Euro)
Axa prioritară 2: Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă al cărei buget total de 630,199,748 euro (40% din POC) este reprezentat de: 555.101.935 de euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate (din care rezerva de performanță de 34.008.072 Euro) și 75.097.813 de euro pentru regiunile mai dezvoltate (din care 4.552.434 Euro rezerva destinată performanței)
Privind impactul financiar al proiectelor majore și non-majore, POC 2014-2020 finanțează Faza II a proiectelor majore, inițiate inițial de POS CCE 2007-2013, ELI – NP și RO – NET;
Proiectul ELI – NP este finanțat prin Axa Prioritară 1: Cercetare, dezvoltare și inovare – Acțiunea 1.1.1: Infrastructura majoră a RD;
Proiectul RO-NET este finanțat prin Axa prioritară 2: Tehnologia informației și comunicațiilor – Acțiunea 2.1.1 – Îmbunătățirea infrastructurii de bandă largă și a accesului la internet;
Prin acțiunea 1.1.1: Infrastructura majoră RD, Axa prioritară 1 este finanțată din faza a II-a pentru proiectele nemembre ale Academiei de Științe Medicale și ale Universității de Vest din Timișoara.
Prin acțiunea 2.3.1 se consolidează și se asigură interoperabilitatea sistemelor informatice dedicate serviciilor de tip e-guvernare de tip 2 axate pe evenimentele din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea computerizată a guvernelor și comunicarea social-media, date deschise și date mari, Axa prioritară 2 fiind finanțată prin Faza a II-a pentru proiecte nemedicale pentru Agenda digitală pentru România și Agenția Națională pentru Cadastru și Înregistrări Imobiliare.
De asemenea, se mai remarcă:
• Infrastructura de Lumină Extremă – Fizica Nucleară (ELINP)
• RO-NET: ”Construirea unei infrastructuri naționale de bandă largă în zone defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale”
• Dezvoltarea infrastructurii publice pentru cercetare, dezvoltare și crearea unei noi infrastructuri
• Institutul de Cercetare pentru Mediu
• Sistem informatic colaborativ pentru generarea unui mediu de achiziție performant Agenda digitală pentru România)
• Actualizarea colectării, evaluării, analizării și raportarea datelor din registrul agricol național cu ajutorul tehnologiei informației IT & C (Agenția Națională de Cadastru și Înregistrări Imobiliare)
Axa prioritară 1 va sprijini prioritățile de specializare inteligentă identificate de Strategia Națională pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare. POC va sprijini cercetarea, dezvoltarea și inovarea în:
• Bio-economie;
• tehnologiile informației și comunicațiilor, spațiul și securitatea;
• Energia, mediul și schimbările climatice;
• Eco-nanotehnologii și materiale avansate.
În plus, POC va sprijini CDI în domeniul sănătății, identificat drept prioritate națională în Strategia Națională pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare.
Prioritatea investițională 1a are în vedere sporirea infrastructurii și a capacităților de cercetare și inovare (R & I) pentru dezvoltarea excelenței în materie de C & I și promovarea centrelor de competență, în special a celor de interes european.
Prioritatea investițională 1b se remarcă prin promovarea investițiilor în afaceri în cercetare și dezvoltare, dezvoltarea legăturilor și sinergiilor dintre întreprinderi, centre de cercetare și dezvoltare și sectorul învățământului superior, în special promovarea investițiilor în dezvoltarea de produse și servicii, transferul de tehnologie, inovarea socială, ecoinovarea, Aplicații, stimularea cererii, crearea de rețele, grupuri și inovarea deschisă prin specializarea inteligentă și sprijinirea cercetării tehnologice și aplicate, a liniilor pilot, a acțiunilor de validare timpurie a produselor, a capacităților avansate de fabricație și a primei producții, în special în tehnologiile generice esențiale și difuzarea tehnologiilor cu scop general.
În secțiunea A (proiectele de investiții pentru departamentele întreprinderilor de cercetare-dezvoltare ale întreprinderilor):
• Au fost depuse 39 de proiecte cu un buget total solicitat prin ajutor financiar nerambursabil (FNDR + BS) de 132,7 mil. Euro, reprezentând aproximativ 444% față de bugetul estimat pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică și tehnică a fost realizată de un grup compus din trei evaluatori externi români (2 evaluatori științifici din domeniul specializării inteligente și un evaluator tehnic) selectați și distribuiți sub formă electronică de către baza de date a evaluatorului UEFISCDI;
• În urma evaluării, 30 de proiecte au îndeplinit criteriile pentru etapa de evaluare și selecție, atingând un buget al FNRF (FEDR + BS) de 109,6 mil. EUR, reprezentând 367% din bugetul alocat în 2015;
• La 03.08.2016, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare;
• Au fost selectate 12 proiecte.
În secțiunea B (Proiecte pentru cluster inovator):
• Au fost depuse 8 proiecte cu un buget total solicitat de ajutor financiar nerambursabil (FEDR + BS) de 16,8 mil. EUR, reprezentând aproximativ 47% din bugetul pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică și tehnică a fost realizată de un grup format din trei evaluatori externi români (2 evaluatori științifici din domeniul specializării inteligente și un evaluator tehnic) selectați și distribuiți sub formă electronică de către baza de date a evaluatorului UEFISCDI;
• În urma evaluării, 7 proiecte au îndeplinit criteriile pentru etapa de evaluare și selecție, atingând un buget al FNR (FEDR + BS) de 15,8 mil. EURO;
• La 03.07.2016, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare;
• Au fost selectate șapte proiecte pentru finanțare.
În secțiunea C (întreprinderi de inovare pe tip de start-up și spin-off):
• În faza I, au fost depuse 44 de proiecte cu un buget total solicitat de ajutor financiar nerambursabil (FEDR + BS) de 7,5 mil. EUR, reprezentând 42% din bugetul pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică și tehnică a fost realizată de un grup compus din trei evaluatori români (2 evaluatori științifici din domeniul specializării inteligente și un evaluator tehnic) selectați și distribuiți sub formă electronică de către baza de date a evaluatorului UEFISCDI;
• La data de 18.12.2015, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare – Faza I;
• 16 proiecte au fost selectate pentru finanțare cu un buget de 2,9 mil. EUR, reprezentând 17% din bugetul total de 17,9 mil. Euro;
• Pentru faza II, 11 proiecte sunt în faza de evaluare și selecție.
În secțiunea D (Proiecte tehnologice inovatoare, care vor realiza o inovație a produselor -atât pentru bunuri și servicii- sau o inovație de proces):
• Au fost depuse 65 de proiecte cu un buget total solicitat de ajutor financiar nerambursabil (FEDR + BS) de 73,5 mil. EUR, reprezentând aproximativ 309% față de bugetul estimat pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică și tehnică a fost realizată de un grup format din trei evaluatori externi români (2 evaluatori științifici din domeniul Specializării inteligente și un evaluator tehnic) selectați și distribuiți sub formă electronică de către baza de date a evaluatorului UEFISCDI;
• În urma evaluării, 36 de proiecte au îndeplinit criteriile pentru etapa de evaluare și selecție, atingând un buget al ANF de 41 mil. EUR, reprezentând 172% din bugetul alocat în 2015;
• La 08.03.2016, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare;
• Au fost selectate 22 de proiecte
În secțiunea E (proiecte de cercetare și dezvoltare pentru atragerea personalului de nivel înalt din străinătate):
• Au fost depuse 204 proiecte cu un buget total solicitat de ajutor financiar nerambursabil (FEDR + BS) de 377,3 mil. Euro, reprezentând 387% din bugetul pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică tehnică a fost efectuată de un grup compus din trei evaluatori străini (2 evaluatori științifici din domeniul Specializării inteligente și un evaluator cu caracter tehnic) selectați din baza de date a evaluatorilor științifici ai DG Cercetare COM.
• În urma evaluării, 137 de proiecte au îndeplinit criteriile pentru etapa de evaluare și selecție, atingând un buget al FNDR (FEDR + BS) de 263,4 mil. EUR, reprezentând 270% din bugetul pentru anul 2015;
• La 04.28.2016, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare;
• Au fost selectate 53 de proiecte.
În secțiunea F (Proiecte de investiții pentru instituțiile publice / universități RD):
• Au fost depuse 111 proiecte cu un buget total solicitat de ajutor financiar nerambursabil (FNRF + BS) de 910,7 mil. EUR, reprezentând 1091% din bugetul pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică și tehnică a fost realizată de un grup format din trei evaluatori externi români (2 evaluatori științifici din domeniul specializării inteligente și un evaluator tehnic) selectați și distribuiți electronic de baza de date a evaluatorului UEFISCDI;
• În urma evaluării, un număr de 86 de proiecte au îndeplinit criteriile pentru etapa de evaluare și selecție, atingând un buget al CFR (FEDR + BS) de 737,2 mil. EUR reprezentând 883% din bugetul 2015;
• La 04.28.2016, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare;
• Au fost selectate 9 proiecte pentru finanțare.
În secțiunea G – Parteneriatul pentru transferul de cunoștințe:
• Au fost depuse 75 de proiecte cu un buget total solicitat de ajutor financiar nerambursabil (FEDR + BS) de 164,1 mil. Euro, reprezentând cu 153% cu mult peste bugetul estimat pentru anul 2015;
• Evaluarea științifică și tehnică a fost realizată de un grup compus din trei evaluatori externi români (2 evaluatori științifici din domeniul Specializării inteligente și un evaluator tehnic) selectați și distribuiți electronic de către baza de date a evaluatorului UEFISCDI;
• În urma evaluării, un număr de 56 de proiecte au îndeplinit criteriile pentru etapa de evaluare și selecție, atingând un buget al FNDR (FEDR + BS) de 125,9 mil. EUR, reprezentând 117% din bugetul alocat în 2015;
• La 03.08.2016, a fost publicată lista proiectelor selectate pentru finanțare;
• Au fost selectate 47 de proiecte.
Axa prioritară 2 se orientează pe ”Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă” și sprijină patru domenii principale pentru dezvoltarea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC):
• e-guvernare, interoperabilitate, rețele și securitatea sistemelor IT, cloud computing și rețele sociale;
• Infrastructură de bandă largă rapidă și ultra-rapidă;
• TIC pentru educație, incluziune, sănătate și cultură;
• Clustere de comerț electronic și dezvoltarea inovării prin TIC
Prioritatea investițională 2a are în vedere ”Extinderea implementării în bandă largă și dezvoltarea rețelelor de mare viteză și sprijinirea adoptării de tehnologii și rețele emergente pentru economia digitală”, respectiv acțiunea 2.1.1”Îmbunătățirea infrastructurii de bandă largă și a accesului la internet”.
Prioritatea investițională 2b ”Dezvoltarea de produse și servicii TIC, comerțul electronic și creșterea cererii pentru TIC” se orientează pe:
Acțiunea 2.2.1: Sprijinirea creșterii valorii adăugate a sectorului TIC și a dezvoltării clusterelor de inovare în acest sector (Bugetul alocat total: 59.730.801 euro)
Acțiunea 2.2.2: Sprijin pentru utilizarea TIC pentru dezvoltarea afacerilor, în special pentru comerțul electronic (Total buget alocat: 4.742.648 euro)
Prioritatea investițională 2c urmărește ”Consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură și e-sănătate”, respectiv:
Acțiunea 2.3.1: Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare de tip 2.0, axate pe evenimentele de viață ale cetățenilor și ale întreprinderilor, pe dezvoltarea guvernelor de cloud computing și pe comunicarea social media, date deschise și date mari (Buget total alocat: 210.423.501 euro)
Acțiunea 2.3.2: Asigurarea securității sistemelor informatice și a rețelelor de calculatoare (Buget total alocat: 35.569.853 euro)
Acțiunea 2.3.3: Îmbunătățirea infrastructurii TIC și a conținutului digital în domeniul educației electronice sistemice, e-culturii, e-sănătății și e-incluziunii (Buget total alocat: 195.634.191 euro)
3.3.4.12. Prezentarea Programului Operațional Infrastructură Mare
În perioada aprilie-mai 2016, vor fi lansate primele propuneri pentru proiectul POIM 2014-2020 dedicat investitorilor interesați în producerea energiei electrice / căldurii din surse regenerabile sau pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică. Mai jos pot fi observate informațiile referitoare la propunerile majore ale proiectului.
Submăsura 6.1 are în vedere "Creșterea producției de energie din cele mai puțin exploatate surse regenerabile (biomasă, biogaz, energie geotermală)" (http://www.fonduri-ue.ro/calendar-lansari/details/5/30/calendar-lans%C4%83ri-obiectivul-specific-6-1-cre%C5%9Fterea-produc%C5%A3iei-de-energie-din-resurse-regenerabile-mai-pu%C5%A3in-exploatate-biomas%C4%83,-biogaz,-geotermal-,-sectorul-produc%C8%9Bie)
Obiectivul POIM constă în:
Promovarea acțiunilor care vizează creșterea producției de energie regenerabilă, cu un accent deosebit pe sursele regenerabile cele mai puțin exploatate, și anume: biomasa, biogazul și energia geotermală, dar și acțiunile care vizează consolidarea rețelei de distribuție pentru captarea energiei produse din surse regenerabile surse.
Activitățile eligibile sunt reprezentate de:
"Realizarea, respectiv sau modernizarea capacității de producție a energiei electrice și / sau a căldurii din biomasă și biogaz";
"Realizarea și / sau modernizarea capacității de producție a căldurii din energia geotermală";
"Sprijin pentru investiții în extinderea și modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, pentru capturarea energiei produse din surse regenerabile în condiții de siguranță de la operatorii CES".
În ceea ce privește schema de finanțare:
"Costul total eligibil al proiectului nu trebuie să depășească suma totală de 50.000.000 de euro. "
Suma alocării nerambursabile a fondurilor comunitare nu poate depăși 15.000.000 de euro. " (http://www.fonduri-ue.ro/calendar-lansari/details/5/30/calendar-lans%C4%83ri-obiectivul-specific-6-1-cre%C5%9Fterea-produc%C5%A3iei-de-energie-din-resurse-regenerabile-mai-pu%C5%A3in-exploatate-biomas%C4%83,-biogaz,-geotermal-,-sectorul-produc%C8%9Bie – Listă Ghid. Anexe)
În acest context, contribuția beneficiarului este de:
"2% pentru proiectele ale căror beneficiari sunt unități administrative teritoriale";
"20% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici";
"30% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii";
"40% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mari". (http://www.fonduri-ue.ro/calendar-lansari/details/5/30/calendar-lans%C4%83ri-obiectivul-specific-6-1-cre%C5%9Fterea-produc%C5%A3iei-de-energie-din-resurse-regenerabile-mai-pu%C5%A3in-exploatate-biomas%C4%83,-biogaz,-geotermal-,-sectorul-produc%C8%9Bie – Listă Ghid. Anexe)
Pe lângă această posibilitate de finanțare dedicată producătorilor de energie regenerabilă, este important să se menționeze o linie separată, întotdeauna în submăsura 6.1, care privește operatorii în distribuția / transportul energiei electrice produse din surse regenerabile. Împrumuturile pot ajunge la maximum 3.000.000 EUR / proiect.
Submăsura 6.2 "Reducerea consumului de energie la consumatorii industriali" (http://www.fonduri-ue.ro/calendar-lansari/details/5/32/calendar-lans%C4%83ri-obiectivul-specific-6-2-reducerea-consumului-de-energie-la-consumatorii-industriali) are ca obiectiv promovarea acțiunilor de implementare a sistemelor de monitorizare a consumului de energie la consumatorii industriali. Acțiunile sunt:
"Facilități / echipamente necesare pentru realizarea sistemelor de monitorizare a consumului de energie în întreprinderile industriale care consumă mai mult de 1.000 toe / an, pentru a reduce imediat pierderile și a cuantifica economiile potențiale și a localiza punctele de aplicare pentru a maximiza eficiența și a măsura energia Eficiență, care poate fi apoi aplicată și altor consumatori";
"Sisteme de monitorizare (hardware și software): senzori pentru instrumente de măsurare și / sau instrumente de măsură și dispozitive de control al proceselor industriale";
"RTU (Terminal de la distanță) "
"Unități de eșantionare a datelor în procesul industrial sau în câmp, sistem de comunicații de date; "
"Sisteme de comunicații de date; "
"Stații centrale (stații care primesc toate comunicațiile și care sunt legate de toate dispozitivele și subsistemele); "
"Sisteme computerizate de prelucrare a datelor, care recomandă soluții sau acțiuni și / sau optimizează aceste acțiuni; "
"Alte echipamente. "
Schema de finanțare se prezintă astfel:
• Maxim 200.000 Euro pentru care contribuția beneficiarului se împarte în:
• "20% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici; "
• "30% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii";
• "40% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mari. "
Submăsura 6.4 ”Creșterea economiilor în consumul de energie primară produsă prin cogenerare cu randament ridicat” are drept obiectiv promovarea acțiunilor de reducere a emisiilor de carbon și de creștere a eficienței energetice prin instalarea de noi capacități și / sau prin modernizarea capacității de cogenerare de înaltă eficiență, context în care activitățile eligibile sunt reprezentate de (http://www.fonduri-ue.ro/calendar-lansari/details/5/34/calendar-lans%C4%83ri-obiectivul-specific-6-4-cre%C5%9Fterea-economiilor-%C3%AEn-consumul-de-energie-primar%C4%83-produs%C4%83-in-sisteme-de-cogenerare-de-%C3%AEnalt%C4%83-eficien%C5%A3%C4%83 ):
Realizarea / modernizarea centralei electrice pentru cogenerare de înaltă eficiență (maxim 8 MWe) cu gaze naturale și biomasă la nivelul întreprinderii;
Realizarea / modernizarea centralei electrice pentru cogenerare cu randament ridicat care utilizează gaze de evacuare din procese industriale la nivel de întreprindere.
Suma maximă a grantului nerambursabil pentru proiect nu poate depăși valoarea de 6.000.000 euro. Costul total eligibil al proiectului (inclusiv TVA) nu trebuie să depășească suma totală de 50.000.000 euro, context în care contribuția beneficiarului este de:
• 20% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici;
• 30% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii;
• 40% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mari.
De asemenea, este de reținut faptul că, din aceste linii de finanțare pentru sectorul energetic, pe data de 15 martie a fost lansat apelul 3.1.A, care vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, în special a celor cu consum mare de energie. Valoarea minimă a proiectului pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale este de 100.000 de euro și până la maximum 5 milioane de euro.
3.3.4.13. Prezentarea Programului Operațional pentru Capital Uman
Programul Operațional pentru Capitalul Uman este unul dintre programele operaționale destinate implementării Cadrului Strategic Național de Referință (CSNR) 2007-2013. Programul acoperă toate intervențiile Fondului Social European. Este un răspuns la provocările pe care Strategia Lisabona reînnoită le pune statelor membre UE. Aceste provocări includ transformarea Europei într-un loc mai atractiv pentru investiții și muncă, dezvoltarea cunoștințelor și a inovației și crearea de locuri de muncă mai permanente. Strategia de la Lisabona și obiectivele politicii de coeziune a UE se bazează pe ipoteza că dezvoltarea capitalului uman și social contribuie la o mai bună utilizare a potențialului de muncă și la creșterea competitivității economiei.
Obiectivul Programului Operațional pentru Capitalul Uman (HC OP) este de a permite realizarea deplină a potențialului uman prin creșterea ocupării forței de muncă și sporirea adaptabilității întreprinderilor și a personalului acestora, creșterea nivelului de educație în societate, reducerea zonelor de excluziune socială și sprijinirea Dezvoltarea structurilor administrative de stat. Programul se axează pe următoarele domenii: ocuparea forței de muncă, educația, incluziunea socială, sporirea adaptabilității angajaților și întreprinderilor, precum și aspecte legate de dezvoltarea resurselor umane în zonele rurale, dezvoltarea unei administrații publice eficiente și eficiente la toate nivelurile, buna guvernare și forța de muncă Promovarea sănătății. Obiectivul principal al Programului Operațional pentru Capitalul Uman este creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și coeziunea socială. Acest lucru se va realiza prin implementarea unui număr de obiective, și anume:
• Îmbunătățirea nivelului de activitate profesională și capacitatea de a găsi un loc de muncă de către persoane care sunt șomere sau pasiv din punct de vedere profesional,
• Reducerea domeniilor de excluziune socială,
• Îmbunătățirea adaptabilității angajaților și întreprinderilor la schimbările din economie,
• Promovarea educației în societate la toate nivelurile de educație, combinată cu îmbunătățirea calității serviciilor educaționale și asigurarea unei mai bune abordări a nevoilor economiei bazate pe cunoaștere,
• Consolidarea potențialului administrației publice de a dezvolta politici și de a furniza servicii de înaltă calitate, precum și de consolidare a mecanismelor de parteneriat,
• Creșterea coeziunii teritoriale.
Programul va include punerea în aplicare a măsurilor care vizează mobilizarea șomerilor și a celor inactivi din punct de vedere economic, prevenirea excluziunii sociale și asigurarea unui acces egal la locuri de muncă pentru persoanele și grupurile care suferă de discriminare pe piața forței de muncă. Sunt planificate și măsuri de ajustare a întreprinderilor la modernizarea economiei, iar adaptabilitatea lor va fi sporită.
Prioritățile implementate la nivel central sunt:
• Prioritatea 1 – Ocuparea forței de muncă și integrarea socială;
• Prioritatea 2 – Dezvoltarea resurselor umane și a potențialului de adaptare a afacerilor și îmbunătățirea sănătății lucrătorilor;
• Prioritatea 3 – Calitatea înaltă a sistemului de învățământ;
• Prioritatea 4 – Învățământul superior și știința;
• Prioritatea 5 – Buna guvernare;
Prioritățile implementate la nivel regional sunt:
• Prioritatea 6 – Piața forței de muncă pentru toți;
• Prioritatea 7 – Promovarea integrării sociale;
• Prioritatea 8 – Resurse umane regionale pentru economie;
• Prioritatea 9 – Îmbunătățirea educației și a competențelor în regiuni;
3.3.5. Manualul de identitate vizuală
Manualul orientat pe identitatea vizuală pentru Programul Operațional Regional a fost elaborat în vederea sprijinirii Autorității de Management POR, organismele terțe și beneficiarii finanțării POR (autorități locale, IMM-uri, ONG-uri și alte instituții) cu scopul de a îndeplini măsurile de informare și publicitate pentru care sunt responsabili.
Conform prevederilor contractuale, actorii beneficiari ai finanțării din POR sunt obligați să facă publicitate conform căreia proiectele se finanțează de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Programul Operațional Regional. În acest context, manualul de identitate vizuală se utilizează pentru panouri permanente și publicitare, postere, publicații și materiale informative de tip CD și DVD, materiale audio-video, site-uri web, comunicate de presă, reclame, prezentări ș.a. Sub aceste aspecte, autoritatea de Management POR, dar și organismele intermediare și beneficiarii vor aloca resursele financiare corespunzătoare aplicării regulilor privind identitatea vizuală.
În vederea asigurării unei identități vizuale într-un mod cât mai armonios, dar și pentru a respecta sub aspect unitar diversele reguli cu privire la vizibilitate, Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumentele Structurale 2014-2020 în România, alături de regulile specifice pe care fiecare Autoritate de Management le-a stabilit anterior s-au aplicat tuturor programelor operaționale și proiectelor finanțate prin prisma instrumentelor anterior menționate. Sub acest aspect, Autoritățile de Management pentru Programele Operaționale au capacitatea de a elabora reguli în detaliu, fără ca acestea să le încalce pe cele aflate în conținutul Manualului. Evidențiindu-se specificitatea programelor aferentă Obiectivului privind Cooperarea Teritorială Europeană, aceasta este reprezentată mai ales prin prisma parteneriatelor multilaterale, orientându-se și pe prevederi ale manualelor proprii de identitate ale acestor programe. În temeiul acestor aspecte, elementele privind identitatea vizuală atribuite Uniunii Europene, precum și Instrumentele Structurale în țara noastră se vor afla în folosința:
1. Autorităților de Management și Organismelor Intermediare ce au o responsabilitate întreptată spre implementarea Programelor Operaționale finanțate din Instrumentele Structurale;
2. Beneficiarii finanțărilor nerambursabile din Instrumente Structurale Prevederile manualului vor fi parte integrantă a contractelor de finanțare care se încheie în contextul programelor finanțate de UE între Autoritățile de Management sau Organismele cu caracter Intermediar și beneficiari. Toți acești actori implicați sunt nevoiți să prevadă resursele bugetare corespunzătoare activităților și materialelor privind informarea, mai ales, și implicit, comunicarea. Astfel, Manualul cuprinde atât reguli privind utilizarea sa, cât și excepțiile de la acestea, elementele care trebuie folosite sau chiar exemple grafice. Aplicând prevederile Manualului se poate spune că această acțiune nu limitează abordarea de tip creativ a conceptelor materialelor de comunicare și informare. Astfel, aspectul fundamentat pe memorabilitate, atractivitate, claritate și coerența cu privire la conținut, acolo unde se impune, au capacitatea de a contribui la o receptare mai eficientă a informațiilor de către beneficiari, eventualii beneficiari și chiar de către public.
3.4 Obligațiile beneficiriilor privind promovarea și informarea referitor la proiectele implementate
Această secțiune enumeră cerințele minime pentru beneficiari cu scopul de a-și îndeplini măsurile privind informarea și publicitatea pentru primirea fondurilor. Informații detaliate despre fiecare element și instrument sunt disponibile în continuare în acest sibcapitol.
Abordare obligatorie de comunicare – Beneficiarii vor răspunde la întrebările aferente din formularul de solicitare
Elemente de comunicare obligatorii – acestea vor fi incluse în toate instrumentele de comunicare și materialele proiectului, respectiv:
1. Logo-ul programului
2. emblema UE cu fraza obligatorie privind cofinanțarea proiectului
3. denegarea responsabilității
Instrumente obligatorii de comunicare:
1. Poster – cel puțin un afiș (dimensiunea minimă A3), cu informații despre proiect, inclusiv despre sprijinul financiar al Uniunii, într-o locație ușor vizibilă publicului, cum ar fi zona de intrare a unei clădiri;
2. Materiale promoționale (în afară de posterul obligatoriu) – să va produce cel puțin un tip de material promoțional. Toate tipurile de materiale promoționale alese trebuie să fie bilingve (maghiară și sârbă) și pot fi produse și în limba engleză și în alte limbi, în funcție de nevoile proiectului (de exemplu, proiecte legate de turism);
3. Eveniment (e) de comunicare / vizibilitate – cel puțin un eveniment de vizibilitate.
4. Acoperirea media – asigurarea minimului cu o acoperire care promovează proiectul în mass-media tradițională (în format tipărit – ziare și reviste; electronic – televiziune și radio sau portaluri online).
5. Profilul rețelei media sociale – cel puțin un profil de rețea social media este necesar pentru lansare și întreținere.
6. Fotografie de proiect – este obligatorie realizarea de fotografii despre evenimentele și activitățile proiectului. Fotografia este utilizată în scopuri de raportare și promovare.
7. Autocolant pentru etichetarea fiecărui echipament achiziționat prin intermediul acestui program.
Instrumente specifice de comunicare obligatorie numai pentru proiectele cu componentă de lucru:
8. Panou temporar de dimensiuni semnificative – care urmează să fie puse în aplicare în timpul implementării operațiunii.
9. Plăci sau panouri permanente de dimensiuni semnificative – care trebuie amplasate într-o locație ușor vizibilă publicului, în termen de cel mult trei luni de la finalizarea operațiunii.
Instrumente obligatorii de comunicare- Programul stabilește cerințele pentru beneficiari pentru utilizarea instrumentelor de comunicare utilizate în cadrul unui proiect.
Posterul obligatoriu. În timpul implementării unei operațiuni, proiectele trebuie să informeze publicul despre sprijinul obținut din fonduri prin producerea a cel puțin un afiș de format minim A3 conținând informații despre proiect și sprijinul financiar al Uniunii, atât în versiunea română, cât și în versiunea internațională (engleză) , plasându-l într-o locație vizibilă publicului (de exemplu, zona de intrare a unei clădiri).
Materiale promoționale. În plus față de Posterul obligatoriu, beneficiarii sunt obligați să producă și să utilizeze tipurile de materiale promoționale pe care le-au selectat în conformitate cu activitățile planificate și să fie indicate ca atare în formularul de înscriere. Cerințele de vizibilitate trebuie să fie îndeplinite în toate cazurile, cu excepția accesoriilor promoționale de dimensiuni reduse, și să includă elementele de comunicare obligatorii. Datorită bilingvismului, ca o trăsătură proeminentă a regiunii europene, care trebuie cultivată și promovată, toate materialele promoționale produse trebuie să fie bilingve – să aibă o versiune în limba română și în limba engleză. Excepție pot fi mici articole promoționale (accesorii) care pot avea constrângeri de dimensiune datorate spațiului. Cu toate acestea, chiar și articolele promoționale mai mici ar trebui să fie făcute bilingv ori de câte ori este posibil. În plus, în funcție de nevoile unui proiect, beneficiarii pot produce materiale promoționale în limba engleză și alte limbi relevante pentru proiect, iar aceste costuri vor fi eligibile pentru rambursare. Cel puțin un tip de material promoțional din selecția oferită trebuie să fie produs. Cu toate acestea, este recomandabil să se folosească mai multe sau toate tipurile de materiale promoționale sugerate.
Logo-ul programului necesită un fundal alb sau foarte deschis. Acest lucru trebuie luat în considerare la pregătirea designului destinat tipăririi pe un material reciclabil, deoarece produsul final va avea probabil o culoare puțin mai închisă decât versiunea electronică.
Pliantele. Acestea vor furniza informații factuale de bază și informații de contact, unde pot fi găsite informații suplimentare. Foaia de parcurs este un instrument de promovare care poate fi distribuit în format electronic (prin intermediul site-ului web, al distribuției de e-mail, al profilurilor de mass-media sociale, pe o unitate USB sau CD etc.) și poate fi difuzată la evenimente sau distribuită împreună cu alte materiale. Pliantele includ, de asemenea, fotografii, infografice sau grafice. Pliantele trebuie să includă elementele de comunicare obligatorii, detaliile proiectului, adresa de e-mail de contact și site-ul web (dacă este cazul) și informații suplimentare de contact, dacă este necesar.
Broșuri. La fel ca pliantele, broșurile sunt convenabile pentru a fi împărtășite atât în format electronic, cât și pentru a fi distribuite la evenimentele de proiect. Cu toate acestea, în comparație cu pliantele, broșurile pot fi în detaliu, subliniind contextul, inclusiv interviuri cu organizații relevante și vorbitori. Broșurile ar trebui întotdeauna să fie adaptate publicului în cauză și să se concentreze asupra rezultatelor intenționate ale acțiunii, nu asupra detaliilor financiare și administrative. Textele trebuie să fie scurte și simple, iar fotografiile să fie folosite unde este posibil pentru a ilustra acțiunea și contextul acesteia. Toate broșurile trebuie să includă elementele de comunicare obligatorii, detaliile proiectului, adresa de e-mail de contact și site-ul web (dacă este cazul) și informații suplimentare de contact, dacă este necesar. Pe pagina de copertă trebuie să figureze sigla Programului și emblema UE cu fraza obligatorie.
Tipărirea publicațiilor. În funcție de natura proiectului – obiectivele și publicul țintă, beneficiarii pot produce publicații relevante pentru proiect, cum ar fi cărți, cataloage, broșuri și altele. Acest tip de publicație este mult mai elaborată decât broșurile și este adecvată pentru rezumarea realizărilor proiectului sau pentru educarea subiectelor legate de proiect sau a priorităților tematice. Toate publicațiile trebuie să includă elementele de comunicare obligatorii, detaliile proiectului, adresa de e-mail de contact și site-ul web (dacă este cazul) și alte informații relevante, după caz. Pe pagina de copertă trebuie să figureze sigla Programului și emblema UE cu fraza obligatorie.
Roll-up banner – destinat să servească drept fundal pentru evenimentele de proiect, cum ar fi conferințe de deschidere / închidere a evenimentului, conferințe de presă, ceremonii, ateliere etc. Este un instrument eficient de promovare, datorită dimensiunii și vizibilității sale. Ar trebui să fie plasat în locații proeminente, cum ar fi stadiul – în spatele standului sau mesei difuzoarelor, astfel încât să fie vizibil pentru participanți și ușor capturat prin fotografii și înregistrări video, la intrarea în sala de conferințe sau în alte locații proeminente.
Accesorii. Articole promoționale de marcă, de ex. Notepad, stick de memorie USB, CD etc. Accesoriile pot fi predate la evenimentele de proiect, la întâlniri și în alte ocazii potrivite. În cazul în care dimensiunile accesoriilor le permit, ele trebuie să includă elementele de comunicare obligatorii (accesoriile mici pot fi excepții). Este recomandat, în toate situațiile, să se folosească materiale ecologice și reciclabile (hârtie, țesături și alte materiale) la producerea de accesorii promoționale.
Evenimente. Beneficiarilor li se cere să organizeze cel puțin un eveniment de comunicare (informare și vizibilitate) în timpul duratei proiectului. Organizarea unui eveniment public ar putea fi o ocazie excelentă de a genera interes și publicitate pentru proiectul implementat și realizările sale. Evenimentele ar putea, de asemenea, să atragă atenția mass-mediei și să îmbunătățească publicitatea și vizibilitatea proiectelor. În funcție de natura proiectului și de publicul țintă, proiectele pot organiza, de asemenea, ateliere și / sau seminarii.
În funcție de tipul evenimentelor, reprezentanții mass-media pot fi invitați. Este recomandat ca beneficiarii să organizeze conferințe de presă în cadrul unor evenimente precum deschiderea sau închiderea conferinței, în loc să organizeze un eveniment separat pentru presă. Această opțiune este mai eficientă în ceea ce privește costurile, timpul și resursele de personal necesare pentru organizarea evenimentului.
Cerințele de vizibilitate trebuie îndeplinite în toate cazurile. Logo-ul programului și emblema UE cu fraza obligatorie ar trebui să fie reprezentate și vizibile la fiecare eveniment de proiect, ca parte a instrumentelor de promovare (de exemplu, emblema UE cu fraza obligatorie și sigla Programului ar putea fi reprezentate pe un banner de tip rollup). Dacă este folosit, sloganul programului ar trebui plasat într-o locație foarte vizibilă în sălile de ședință sau în sălile de conferințe. Materialele promoționale și de informare, inclusiv, dar fără a se limita la: postere, bannere roll-up, invitații, prezentări PowerPoint, publicații, agende și liste de participanți, utilizate la evenimentele proiectului, trebuie să îndeplinească cerințele de vizibilitate și să conțină elementele obligatorii de comunicare. Limba folosită în cadrul programului evenimentului – în discursuri, materiale de prezentare și promoționale – depinde de public. Prin urmare, elementele evenimentului ar trebui planificate și executate în consecință. În ceea ce privește caracterul bilingv, evenimentele proiectului ar trebui să includă materiale promoționale atât în limba română, cât și în limba engleză – de ex. Bannere roll-up în două limbi, precum și fluturași și broșuri, dacă este cazul. În plus, în funcție de natura proiectului și a publicului, proiectul poate include, de asemenea, orice altă limbă relevantă în evenimentele sale. Fotografiile reprezintă elementul necesar al tuturor evenimentelor legate de proiect și trebuie folosite ca material promoțional, documentație și ca dovadă a îndeplinirii cerințelor de publicitate și a costurilor raportate.
Acoperire media. Proiectele trebuie să fie active în promovarea activităților în mass-media și trebuie să genereze cel puțin o acoperire mediatică care promovează proiectul în presă (ziare, reviste, etc.), electronic (TV și radio) sau media online (portaluri sau site-uri web și mijloace electronice) sau toate cele menționate. Beneficiarii pot publica anunțuri în mass-media; totuși, o astfel de activitate poate fi efectuată în plus față de o altă acoperire mediatică. Acoperirea media poate fi generată prin evenimente, comunicate de presă, interviuri și declarații media, articole de PR și altele similare.
Evenimentele și activitățile specifice, în special cele legate de rezultatele concrete ale proiectelor, sunt cel mai probabil să genereze interes și să asigure acoperirea în mass-media. Mesajul ar trebui să vizeze și să ajungă la publicul larg – cetățenii zonei programului și cetățenii României. Obținerea unei audiențe mărite și a publicului larg se poate realiza prin diverse mijloace de comunicare legate de mijloacele media, cum ar fi comunicatele de presă, interviurile mass-media, conferințele de presă și vizitele reprezentanților mass-media pe site-urile proiectului dacă este cazul.
Comunicatele de presă sunt anunțuri emise către mass-media și publicații vizate, cu scopul de a informa și promova inițiativele și evoluțiile legate de proiecte. Beneficiarii principali sunt încurajați să trimită cel puțin un comunicat de presă la începutul proiectului și un comunicat de presă la închiderea proiectului. În mod ideal, beneficiarii eliberează comunicate de presă care anunță toate evoluțiile esențiale ale proiectului care ar putea fi de interes pentru public. Programul a pregătit un șablon pentru comunicatele de presă legate de proiect, pe care beneficiarii îl pot adapta și utiliza ca atare sau care poate fi utilizat ca ghid.
Interviurile media sunt instrumente eficiente de comunicare care permit proiectelor să genereze o acoperire mediatică, precum și să dezvolte și să mențină legături cu jurnaliștii. Este recomandabil ca proiectele să aibă un purtător de cuvânt desemnat care să emită declarații și interviuri în numele proiectului. Interviurile pot fi efectuate personal sau prin e-mail ori prin telefon. În plus, evenimentele de proiect sunt o ocazie bună pentru interviurile personale.
Articolele PR (cunoscute și sub numele de advertoriale) sunt, de obicei, plătite pentru instrumente promoționale, care pot fi utilizate și de proiectele potrivite pentru proiect. Articolele PR au forma unui articol de știri, dar deoarece sunt povești sponsorizate (fie plătite sau gratuite), publicațiile mass-media le etichetează, de obicei, ca articole sponsorizate sau PR sau le fac vizibile diferite de conținutul generat de această publicație.
Proiectele media sociale trebuie să aibă un profil pe cel puțin o rețea media socială cu utilizare gratuită, care este disponibilă publicului larg (de exemplu, Facebook, LinkedIn, Twitter, Google+, YouTube etc.), realizat, evident, de beneficiar. Rețelele media sociale sunt platforme care oferă opțiuni pentru organizații cu scopul de a crea profiluri și pentru a posta și a împărtăși conținuturile legate de proiect prin acest profil. În plus, profilurile media sociale oferă prezență online pentru proiectele care nu au site web, deoarece ele trebuie să conțină informațiile cheie despre proiecte, elementele obligatorii de comunicare și actualizările privind inițiativele proiectului, după cum este detaliat în această secțiune. Este important să se lanseze un profil de rețea social media în stadiile incipiente ale implementării proiectului, astfel încât acesta să poată urma ritmul proiectului.
Alegerea rețelei media sociale. Beneficiarii trebuie să aleagă rețelele media sociale potrivite pentru proiect în ceea ce privește obiectivele publicului vizat și obiectivele de comunicare ale proiectelor. Programul nu specifică rețelele de social media care urmează să fie utilizate, deoarece tendințele media sociale se pot schimba în termeni de popularitate și utilizare în cursul perioadei de programare pot apărea noi rețele media sociale. Fiecare profil social media trebuie să includă elementele de comunicare obligatorii, precum și informațiile despre care proiectul face parte din Program, precum și informațiile despre sprijinul obținut din Fond printr-o scurtă descriere a operațiunii, proporțional cu nivelul de sprijin, inclusiv obiectivele și rezultatele acestuia, precum și sublinierea sprijinului financiar din partea Uniunii. Utilizarea sloganului programului și trimiterea la site-ul web al programului nu este obligatorie, dar este foarte recomandat.
Cerințe obligatorii specifice pentru proiecte. Proiectele care includ infrastructura sau lucrările de construcție au cerințe obligatorii specifice. În cazul în care contribuția comunitară totală a operațiunii depășește 500.000 EUR, beneficiarii care implementează un proiect alcătuit din activități de infrastructură sau de construcții sunt obligați să asigure plasarea unui panou temporar pe locul desfășurării activității. Denumirea operațiunii sau obiectivul principal al operațiunii și emblema UE cu fraza obligatorie ar trebui să se ridice la preluarea a cel puțin 25% din panoul temporar. Beneficiarii sunt obligați să prezinte o placă explicativă sau panou permanent care să fie vizibil și să aibă o dimensiune semnificativă până la prezentarea raportului final de progres, în cazul în care contribuția comunitară totală a operațiunii depășește 500.000 EUR, iar proiectul a finanțat orice infrastructură sau activități de construcție. Dovada că placa sau panoul permanent a fost plasată trebuie să fie însoțită de documentația justificativă pentru raportul final al progresului.
Denumirea operațiunii / obiectivul principal al operațiunii și emblema UE cu fraza obligatorie ar trebui să ia cel puțin 25% din placa sau panoul permanent.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Alexandri, Cecelia, Luca, Lucian “Romania and CAP Reform” Agricultural Economics and Rural Development 5.3-4, (2008)
Bache I. (2008a), ‘Europeanization and multi-level governance: Empirical findings and conceptual challenges’, Arena Working Paper, No 16
Bavița, I., Calu, A.D., Dumitru, M., Pitulice I.C., Popa, A.F., Farm accounting – theoretical and practical practices, Editura Contaplus, Ploiesti, 2008
Berica, C. 2010. Factors that influence the low rate of Structural funds absorption in Romania, CES Working Papers, II, (4)
Bilan, I. (2014), “A critical analysis of the factors lying behind recent public debt accumulation in Romania”, Journal of Public Administration, Finance and Law
BirdLife Europe et al. (2010), Changing perspectives: How the EU budget can shape a sustainable future, Bruxelles.
Bonn. I., 2001. Developing strategic thinking as a core competency. Management Decision, 39(1)
Bostinaru, V. (2013), “Ultimii pasi – absorbtia fondurilor si de coeziune 2007-2013”
Bran F, (2008) Specific requests of financial management of structural instruments, International Conference on Business excellence ICBE, 2008, Brasov, România
Butterfield, H. (1997). The origins of modern science (Vol. 90507). Editura Simon & Schuster.
Chen, N.,2008. Internal/Employee Communication and Organizational Effectiveness: a study of Chinese corporations in transition. Journal of Contemporary China, 17 (54)
Christensen, T.L.,2002. Corporate communication: the challenge of transparency. Corporate Communications: An International Journal, 7(3)
Cionga, Cristina , Luca, Lucian “Investment Support and Performance of Romanian Large Farms” Agricultural Economics and Rural Development 5.3-4 (2008)
Cionga, Cristina, Luca, Lucian, Hubbard, Carmen “The Impacts of Direct Payments on Romanian Farm Income: Who Benefits From the CAP?” Paper prepared for the 109th EAAE Seminar "The CAP After the Fischler Reform: National Implementations, Impact Assessment And the Agenda for Future Reforms" Viterbo, Italia, 20-21 Noiembrie, 2008.
Cojanu , V., Dima , A., Mușetescu , R., Pâslaru , D., Stănculesc , M. – Specific demands of the management of structural instruments and implications for Romania, European Institute from Romania, București, 2004
Comisia Europeană (2004), Third progress report on economic and social cohesion, COM(2004) 107 final, Bruxelles.
Comisia Europeană (2006a), Council regulation (EC) No 1083/2006 din 11 Iulia 2006, Burxelles.
Comisia Europeană (2006b), Council decision of 6 October 2006 on Community strategic guidelines on cohesion (2006/702/EC), Bruxelles.
Comisia Europeană (2007a), Cohesion Policy 2007–13: National Strategic Reference Frameworks, Luxembourg.
Comisia Europeană (2010a), Conclusions of the fifth report on economic, social and territorial cohesion: The future of cohesion policy, COM(2010) 642 final, Bruxelles.
Comisia Europeană (2010c), Commission staff working document on Cohesion Policy, SEC(2010) 360 final, Bruxelles.
Commission Regulation No 1828/2006 setting out rules for the implementation of Council Regulation (EC) No 1083/2006
Consiliul European (2006), Cohesion Policy in Support of Growth and Jobs, Luxemburg, Office for Official Publications of the European Communities.
Daw, Tim, Tim Gray. "Fisheries Science and Sustainability in International Policy: a Study of Failure in the European Union's Common Fisheries Policy." Marine Policy 29 (2005)
Domorenok, E. (2009), ‘Le iniziative comunitarie 1993 – 2006: valore aggiunto per la coesione economica, sociale e territoriale’, în Bruzzo A., Domorenok E., La politica di coesione economica, sociale e territoriale nell’Unione europea allargata, Ferrara, Unifepress
Dozier, David M., Larissa A. Grunig, and James E. Grunig. Manager's guide to excellence in public relations and communication management. Routledge, 2013.
Droj, L. 2010. The analysis of absorption capacity of European funding in the north western region of Romania, ,http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2010/n2/084.pdf
Faludi, A. (2006), ‘From European Spatial Development to Territorial Cohesion Policy’, Regional Studies, Vol.40, 6
Gherghinescu, O., Rinderu, P., Spulbăr, C. 2009. Analysis of Structural and Cohesion Funds absorption in Romania”, Finance – Challenges of the Future, An VIII, No.9
Griffin, Liza. "The Limits to Good Governance and the State of Exception: A Case Study of North Sea Fisheries." Geoforum 41 (2010)
Grunig, J. E. (Ed.). (2013). Excellence in public relations and communication management. Routledge.
Hadjimichael, Maria, Gareth Edwards-Jones, Michel J. Kaiser. "Distribution of the Burden of Fisheries Regulations in Europe: The North/south Divide." Marine Policy (2010).
Hon, L, C., 1998. Demonstrating Effectiveness in Public Relations: Goals, Objectives, and Evaluation. Journal of Public Relations Research, 10(2)
Hooghe, L., Marks, G. (eds) (2001), Multi-level Governance and European Integration, Rowman & Littlefield Publishers.
Igreț L.F., Contributions regarding the study of the supporting systems of the agricultural production from the European resources, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Banat, Timisoara, 2010
Ioan, Ildiko, Bran, Florina (2009) Consequences of economical crisis on European Union’s cohesion policy, Administration and Public Management Conference “Public Institutions capacity to implement the administrative reform”, Bucuresti
Johnson, D.J., 2000. Internal and External Communication, Boundary Spanning, and innovation adaption: an over-time comparison of three explanations of internal and external innovation communication in a new organizational form. The Journal f Business Communication, 37
Kalla, H.A., 2005, Integrated internal communications: a multidisciplinary perspective. Corporate Communications: An International Journal, 10(4)
Lapteș R., Popa, A.F., The History and the Development of the Financial Reporting Specific to the Romanian Agriculture, Analele Științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași – Secțiunea de Științe Economice, Iasi, 2010
Legea 200/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi.
Leonardi R. (2006), Cohesion in the European Union, «Regional Studies», 40, 2 (Special issue on “The Evaluation of European Union Cohesion Policy”)
Luca, Lucian , Ghinea Cristian (Editor) “Two Extremes Don’t Make One Right: Romania and the Reform of the Common Agricultural Policy of the EU” Romanian Centre for European Polices (Iulie, 2009)
Maha, L. G. (2010), Managementul fondurilor structurale si de coeziune, Centrul de Studii Europene, Iasi
Markus, Till. "Towards the Sustainable Fisheries Subsidies: Entering a New round of Reform under the Common Fisheries Policy." Marine Policy (2010).
Oprea, Dumitru; Meșniță, Gabriela. Fonduri europene pentru România în perioada 2007-2013. Ed. Sedcom Libris, 2007.
Ordonanta Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinantarii si a cofinantarii alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul national de dezvoltare, in bugetul institutiilor implicate in gestionarea instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta
Pitulice, I.C., Gorgan, C., Lapte_, R., Popa, A.F., European Funds Accessing – Opportunity for the Development of Romanian Agriculture, Analele Științifice ale Universității din Oradea- Secțiunea de Științe Economice, Oradea, 2009
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013- http://www.madr.ro/
Puigcerver-Peñalver1, M. (2008), ‘The Impact of Structural Funds Policy on European Regions´ Growth. A Theoretical and Empirical Approach’, European Journal of Comparative Economics Vol. 4, N. 2
Sapriel, Caroline. "Effective crisis management: Tools and best practice for the new millennium." Journal of Communication Management 7.4 (2003)
Saunders, M., 1999., Linking external communication & organizational effectiveness. Organizational Development Journal, 17(4)
Smidts.A., Pruyn. A.D., Cees B. M. Van Riel., 2001. The Impact Of Employee Communication And Perceived External Prestige On Organizational Identification. ACAD Manage Journal, 44(5)
Stadiul implementării proiectelor PNDR – http://www.apdrp.ro/
Tkalac.V.A., 2007. Color in marketing communications: discussing the role of color as a mediating variable in the process of communication. Trziste, Market, 19 (2)
Welch, M., Jackson, R,P. 2007. Rethinking internal communication: a stakeholder approach. Corporate Communications: An International Journal, 12(2)
Zaman, Gh., Georgescu, G. 2009. Structural funds absorption: a new challenge for Romania?, Romanian Journal of Economic Forecasting
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Construcția Ue. Mecanismele Financiare Europene. Coeziune (ID: 112423)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.