Constituirea Si Functionarea Societatii pe Actiuni

=== f8c2ba23bd973b1ca6c7a79cabc44972a48f829c_40531_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………. 3-4

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ……………………………….. 5-13

Secțiunea 1. Caracterizare generala a societatii pe actiuni …………………………….. 5-6

Secțiunea a 2-a. Evoluția societății pe acțiuni …………………………………………. 6-12

Secțiunea a 3-a. Clasificarea societății pe acțiuni ……………………………………… 12

Sectiunea a 4-a. Avantajele si dezavantajele societatii pe actiuni ……………………….12.13

CAPITOLUL II CONSTITUIREA SOCIETATII PE ACTIUNI …… …………14-24

Secțiunea 1. Actele constitutive ale societății pe acțiuni ………………………………….14-16

Secțiunea a 2-a. Modalitățile de constituire a societății pe acțiuni ……………………………….16-24

Secțiunea a 3-a. Formalitățile juridice de constituire a societății pe acțiuni …………………24

CAPITOLUL III ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA SOCIETATII PE ACȚIUNI ………………………………………………………………………………………………..25

Sectiunea 1. Actiunile emise de societate ………………………………………………….. 25-36

Secțiunea a 2-a. Adunarea generală a acționarilor ……………………………………………………….. 36.43

Secțiunea a 3-a. Administratorii societății pe acțiuni …………………………………………………… 43-45

3.1. Sistem dualist …………………………………………………………………………………………….. 45-53

3.2 Sistem unitar ……………………………………………………………………………………………… 53-63

Secțiunea a 4-a. Controlul gestiunii societății pe acțiuni ……………………………………………… 63-65

Secțiunea a 5-a. Registrele societăților pe acțiuni …………………………………………..65-67

Secțiunea a 6-a.Anul financiar.Profitul și dividendele. Fondul de rezervă …………………67-71

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………. 72-74

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………… 74-76

ABREVIERI

alin. – alineat

art. – articoluL

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

RDC – Revista de drept comercial

RRDA – Revista română de drept al afacerilor

p. – pagina

urm. – următoarele

INTRODUCERE

Societatea pe acțiuni a constituie cea mai cercetată, aprofundată și, în același timp, disputată entitate juridică, atât doctrinar, cât și jurisprudențial, din familia societăților. Mai mult, nici sistemele de drept, inclusiv cel comunitar, nu au rămas în pasivitate, răspunzând, periodic, necesității de actualizare și novare a dispozițiilor reglementare relative la această formă juridică a societății, însușindu-și noile cuceriri ale cercetării științifice și practicii judiciare.

Dreptul român în materia societăților pe acțiuni relevă existența concomitentă în ordinea juridică societară pe acțiuni a unei reglementări de drept comun, desemnată de Legea nr. 31/1990, cu modificările sale cele mai însemnate (O.U.G. nr. 32/1997 și Legea nr. 441/2006), precum și a unor reglementări speciale destinate anumitor categorii de societăți pe acțiuni.

Constituirea, organizarea, funcționarea, dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni au reprezentat o preocupare constantă a doctrinei și jurisprudenței. Dată fiind problematica variată și, totodată, complexă ridicată de practica de formare a acestei societăți, formarea acestei societăți își propune să contribuie la detalierea întregului proces juridic de constituire a societății pe acțiuni, sprijinindu-se pe doctrina și jurisprudența afirmate constant în materie.

Aportul social este examinat prin numeroase referiri la doctrină și jurisprudența națională și străină, iar rezultatul cercetării întreprinse conduc la distincția între tipurile de aport social, precum și la cazurile de neadmitere a unor aporturi sociale, prin referire la normele generale sau, după caz, al celor speciale, care guvernează materia societăților pe acțiuni.

Această formă de societate este destinată realizării marilor afaceri, care necesită capitaluri însemnate. Societatea este astfel concepută ca să dreneze contribuțiile bănești modeste pentru formarea unor capitaluri mari, necesare realizării unor investiții de anvergură. În acest scop, societatea este autorizată să facă apel la subscripția publică. Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Ea are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.

Datorită rolului important pe care societatea pe acțiuni îl are în viața economică, Legea nr. 31/1990 republicată asigură o reglementare cuprinzătoare acestei forme de societate.

Analizând toate aspectele privind societatea pe acțiuni, vin cu următoarele propuneri pentru îmbunătățirea sistemului nostru legislativ de drept societar: introducerea, printre interdicțiile privind îndeplinirea funcției de administrator și a limitei de vârstă (această condiție ar fi o transpunere a condițiilor prevăzute în legislația franceză, Legea din 31 decembrie 1970 art. L. 225-19, în care se dispune că nicio persoană care are o vârstă mai mare de 70 de ani nu poate îndeplini funcția de administrator); introducerea, în cazul anumitor societăți cu un număr mare de salariați, a unui administrator al salariaților care să le reprezinte interesele angajaților
(s-ar evita astfel deciziile abuzive care nu sunt în interesul societății, ca de exemplu stabilirea unor prime substanțiale, indemnizații, sporuri sau alte modalități de remunerare care nu ar reflecta în mod corect performanța obținută de către eventualul beneficiar al acestor resurse); trebuie interzisă cumularea de către o persoană a funcțiilor de președinte al consiliului de administrație cu cea de director general (astfel se poate realiza o delimitare între conducerea executivă și controlul exercitate de către societate; prin această interdicție se garantează echilibrul puterilor în societate ele putându-se controla și cenzura în măsura existenței abuzurilor societare).

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Secțiunea 1. Caracterizare generală a societății pe acțiuni

Societatea comercială pe acțiuni ca și toate celelalte instituții ale dreptului, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice ș sociale au crescut, oamenii și-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi.

O acțiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă și financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face față realizării unor activități economice ce amploare. În aceste condiții s-a născut ideea cooperării între mai mulți întreprinzător care să realizeze împreună astfel de activități. Această idee și-a găsit expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate comercială pe acțiuni, care implică asocierea a două sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfășurării unei activități economice și împărțirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-și îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ce un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.

Societatea comercială pe acțiuni a fost o descoperire a timpurilor moderne, de aceeași valoare ca și descoperirea forței aburului și cea a electricității.

Folosindu-se această cucerire a minții omenești, la început au apărut colectiviîâi restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile și priceperee lor, în vederea realizării unei afaceri.

Mai târziu, prin perfecționarea tehnicii juridice an apărut colectivități mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, necunoscute îrr= ele, care, prin capitalurile lor, contribuiau la realizarea unor mari afaceri în toane domeniile de activitate

Asemenea grupări de persoane și capitaluri, îmbrăcate în haina juridică a societății comerciale, au făcut posibile marile realizări ale veacului al XlX-lea, cum sunt: Canalul «fe Suez, Canalul Panama, exploatarea minelor și zăcămintelor, rețelele de căi ferate.

Societățile comerciale au contribuit la dezvoltarea mașinismului și comunicațiilor, care au permis extinderea piețelor, cu toate consecințele benefice asupra civilizației modern.

Societățile comerciale au fost și sunt și în prezent cel mai adecvat instrument juridc de drenare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale ca și pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

Secțiunea a 2-a. Evoluția societății pe acțiuni

Născută din ideea cooperării între mai mulți întreprinzători animați de intenția de a realiza împreună activități economice de amploare, societatea pe acțiuni, ca și alte instituții ale dreptului comercial, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.

Originea societății anonime se găsește în 2 precedente primare din dreptul feudal: în coproprietatea minieră germană și în unele bănci italiene. În coproprietatea minieră germană, o mână care nu putea fi material divizata era împărțită în cote ideale, denumite carate. Fiecare posesor răspundea proporțional cu valoarea cotei sale, care putea fi liber transmisă.

În unele bănci italiene, și anume Banca di San Giorgio sau Banca San Ambrogio din Milano, asociații erau creditori ai republicii. Creanța lor se constată printr-un titlu, care era transmisibil.

Încă din secolul XVI, națiunile maritime europene își fac o aspră concurenta, pentru a stăpâni marile domenii transoceanice. Comerțul este dublat de aventură și piraterie. Curțile europene sunt, ele înseși, direct interesate în această luptă pentru aur. Deoarece ele nu puteau interveni direct, punând în joc propriul lor nume, se creează vaste companii, la care participa un număr mare de posesori de fonduri bănești. Astfel, de pildă, pentru fundarea societăților Indiilor Orientale, regele Franței subscrie acțiuni în valoare de 6 milioane, principii și Curtea 2 milioane, iar restul a fost subscris de marii comercianți, financiari și magistratura.

Create prin patente regale, ele aveau privilegiul exclusive al exploatării și colonizării. Principiul personalității juridice este, de această dată, și mai puternic enunțat. Toată această mulțime de persoane, care coopera cu capitalurile sale, vroia să suporte numai riscurile sumelor puse în societate. Principiul publicității, care face cunoscut terților aceste privilegii, este menținut în mod ferm. Cotele sociale, adică aportul bănesc al fiecărui asociat, ia numele, pentru prima oară, de “acțiune”. Se disting în mod net puterile acționarilor, reuniți în adunările generale, de administrația propriu-zisă încredințată marilor acționari, desemnați de adunările generale. Ia naștere societatea pe acțiuni. Primele societăți anonime s-au întemeiat în sec al XVII-lea, în Olanda, Anglia și Franța (prima societate anonimă, Compania Olandeză a Indiilor Orientale, a fost înființată în anul 1602). Reglementarea societății anonime, că țip general de societate, a fost realizată de Codul comercial francez din 1807.

Codul utiliza denumirea de societate “anonimă” (art. 121), care se explică prin absența numelui oricărui asociat în denumirea societății și prin absența oricărei răspunderi legate de calitatea de asociat. Deși codul a valorificat cele mai importante reglementări conținute de dreptul statutar și cel consuetudinar, inclusiv lucrările celor mai valoroși juriști ai timpului, societatea pe acțiuni nu a beneficiat de nicio reglementare. Abia în a doua jumătate a secolului XIX, pe fondul dezvoltării capitalismului industrial și financiar, al progresului tehnic în industrie și lucrărilor de amenajare a edificiilor, în construcția de căi ferate și navigația vapoarelor, prin Legea din 24 iulie 1867 se reorganizează societatea în comandită pe acțiuni, prevăzută deja de Codul comercial din 1807, și se acordă libertatea de constituire a societăților pe acțiuni, denumite sociétés anonymes. În Anglia, capitalismul modern a facilitat crearea marilor companii din secolul XVIII. Inițial, companiile nu puteau fi constituite . Legea consacră un capitol întreg (cap. IV, art. 70-262) societății anonime, cu deosebire secțiunea opt, reglementând succesiv constituirea, direcțiunea și administrația, adunările acționarilor, modificările de capital, controlul, fuziunea și transformarea, dizolvarea, răspunderea civilă. Capitolul V tratează acțiunile, obligațiunile și părțile fondatorilor. Istoricul și reglementarea societății comerciale pe acțiuni decât prin ordonanță regală sau un Act al Parlamentului. Din 1844, însă, s-a decis că încorporarea rezultă din simpla înregistrare a actului. Societatea pe acțiuni (Company by shares) este autorizată printr-un Act din 1885, care face distincție între condițiile de constituire a marilor societăți ce fac apel la subscrierile publicului, denumite public companies, și cele pentru societățile private, denumite private companies, în care numărul de asociați este mai mic de 50, titlurile emise nu sunt negociabile și cărora apelul la subscrierile publicului le este interzis. Dreptul societăților pe acțiuni este codificat în 1862, în 1900 și în 1908, apoi, pentru companii, prin Actul din 1929, revizuit în 1947. Dreptul englez asupra societăților l-a constituit, în continuare, Actul Companiilor (Companies Act), din 30 iunie 1948, reformat prin Actul din 27 iulie 1967.

În Germania, Codul comercial din 1897 conține o reglementare a societăților pe acțiuni (Aktiengesellschaft), ce nu diferă în mod esențial de concepția franceză. Această reglementare a fost remaniată prin Ordonanța din 15 decembrie 1931, iar prin Legea din 30 ianuarie 1937 s-a codificat dreptul societăților pe acțiuni. În fine, Legea din 1937 a fost înlocuită cu o nouă reglementare conținută de Legea din 6 decembrie 1965, modificată prin legile din 14 și 15 august 1969, în vigoare în prezent.

În România, până la sfârșitul perioadei feudale, nu a existat o legislație comercială scrisă, separată de cea civilă. „Obiceiul era lege și obiceiul era o dreptate care în tăcuta primire a stăpânirii și a locuitorilor țării a câștigat pravilnicească putere” . Totuși, izvoarele scrise ale dreptului românesc evidențiază la jumătatea secolului XVII primele referiri la asocieri de persoane în vederea exploatării unui fond comun. Se remarcă, astfel, Cartea românească de învățătură de la pravilele împărătești (1646) în Moldova, Pravila cea mare sau Îndreptarea legii (1652) în Țara Românească și Corpus Juris Hungarici, Dietele Transilvănene,colecțiile normative (Approbatae Constitutiones și Compilatae Constitutiones), Privilegiile regale, Statutele, Diploma leopoldină (1691), în Transilvania. Dreptul feudal din Țara Românească și Moldova a considerat ca fiind subiecte de drepturi și obligații unele colectivități lucrative, ca frățiile și breslele de meșteșugari și negustori. Astfel de subiecte colective de drepturi și obligații au luat ființă prin voința membrilor lor sau a autorității statale. Capacitatea juridică proprie, limitată la scopul prevăzut în actul constitutiv, și durată, în principiu nedeterminată în timp, a acestor colectivități, i-a determinat pe cercetătorii istoriei dreptului să le acorde denumirea de persoane morale sau juridice . Dreptul feudal transilvănean a cunoscut și el astfel de persoane morale, dând ca exemplu colegiile, în cadrul cărora se grupau mai multe persoane sau o corporație deținătoare a unor drepturi sau privilegii proprii. Asocierea în diferite scopuri era practic cunoscută în sistemul popular, în special pentru efectuarea diferitelor lucrări agricole sau de construcție. „Cartea românească” prevedea pedepse grele pentru asociatul care abuza de încrederea părtașilor săi și cheltuia fondurile comune în folos propriu sau proceda abuziv la împărțirea câștigului 13, par. 147). „Îndreptarea legii” limita responsabilitatea în materie de societate numai la asociați, stabilind că în cazul când unul din asociați intră în tovărășie cu alți asociați, aceasta nu-i obligă și pe primii. Statutele (Condica) companiilor „grecești” din Brașov și Sibiu din secolul al XVII-lea cuprindeau și elemente de drept comercial ca și regulamentele breslelor”.

Codul Calimach (1817) adoptat în Moldova marchează saltul de la orientarea bizantină la cea occidentală, modernă, constituind primul cod de ramură (condica țivilă), inspirat în mare parte din Codul civil austriac din 1811. Codul Calimach recunoștea numai asociațiile formate în scopul de a cumpăra proprietăți în mod colectiv. În schimb, o persoană juridică se putea înființa și fără hrisov domnesc, dacă nu era oprită de legi ori împotriva siguranței publice sau bunelor moravuri (par. 47).

Legiuirea Caragea (1818), adoptată în Țara Românească, conținea patru coduri (civil, penal, procedură civilă și procedură penală) precum și o parte comercială integrată reglementării de drept civil. Codul recunoștea persoanele juridice sub denumirea de societăți, care se împărțeau în mari și mici. Astfel de societăți se puteau forma între bresle sau orice obști, însă, cu încuviințarea autorității statului, care avea drept de supraveghere și control asupra statutelor (așezărilor) lor . Modalitățile de asociere erau prevăzute cu termen și fără termen, cu egalitate de aport sau fără, cu aport în bani sau în natură, cu participarea egală sau inegală la câștig. O distribuție asemănătoare a tovărășiilor negustorești face și Codul Calimach, după cum participanții la tovărășie vor pune la mijloc, în mod deosebit „câte un lucru sau sume de bani sau un întreg soi de lucruri, adecă toate mărfurile, toate rodurile, toate lucrurile nemișcătoare sau în sfârșit întregile lor averi, așa și felurile tovărășiei sunt deosebite și driturile ei se întind mai mult sau mai puțin (XXX, par. 1564)”.

Epoca modernă impune novarea reglementărilor existente în cele trei țări române, ceea ce se realizează prin Regulamentele Organice, câte unul pentru Țara Românească (1831) și Moldova (1832).

Acestea introduc un regim de drept organizat și creează pentru prima dată instituții de drept comercial, cum sunt: faptele de comerț, inclusiv societățile comerciale (așezământ-urile) dintre bancheri, neguțători și negustorași, precum și instanțe comerciale specializate (Judecătoriile București și Craiova, respectiv Tribunalul Galați). Tot Regulamentele Organice pun baza codificării comerciale, prevăzându-se prin art. 241 al Regulamentului din Țara Românească că „în principatul Valahiei pricinile de comerciu se vor judeca după condica de comerciu a Franței, care se va traduce în limba românească, luându-se dintr-însa toate câte se vor potrivi cu starea țării”. Tradus în românește, Codul comercial francez, cu modificările lui din 1838, devine, la 1840, cel dintâi cod comercial din Muntenia, fiind extins apoi la 10 decembrie 1863 și în Moldova.

Deosebit de importante sunt reglementările acestui cod, întrucât definește expressis legis categoriile de societăți comerciale, iar printre acestea și pe aceea pe acțiuni: „Pravila cunoaște trei feluri de tovărășii negustorești, adică: tovărășia în nume cuprinzător, tovărășia în comandită și tovărășia anonimă” (art. 18). „Tovărășia anonimă (fără nume) nu este sub nume tovărășesc, adică nu se arată prin numele nici unuia din tovarăși” (art. 28). După unirea celor două țări românești (1859), această traducere a Codului comercial francez devine „Condica de comerț a Principatelor Unite”.

Dezvoltarea continuă a activității economice românești, progresul operațiunilor comerciale au necesitat adaptarea reglementării comerciale la noile raporturi de drept comercial. Astfel, după o muncă în colectiv, între anii 1883 și 1887, a fost conceput și realizat primul Cod comercial român, adoptat prin Decretul din 10 aprilie 1887 și pus în aplicare pe data de 1 septembrie 1887. Acest cod a fost luat aproape în întregime din Codul comercial italian din 1882, preluând, astfel, formele de societăți comerciale reglementate de acest cod, și anume: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea anonimă (pe acțiuni) și societatea în comandită pe acțiuni (Cartea I, Titlul 8, art. 77-269). Constituirea societății pe acțiuni a fost reglementată amănunțit sub formă a două variante: constituirea simultană și constituirea prin apel la subscripția publică. Actul constitutiv era supus controlului judecătoresc (tribunalul comercial), care verifica îndeplinirea formalităților de constituire și a condițiilor de fond referitoare la acționari și acțiuni, denumirea societății, obiectul de activitate, capitalul social, organizarea și conducerea societății etc. Conducerea societății a fost încredințată adunării generale a acționarilor, care lua decizii pe baza principiului majoritar, cu sacrificarea celor absenți sau care manifestau o opinie diferită de aceea a majorității. Gestiunea societății a fost încredințată administratorilor, care, atunci când erau mai mulți, formau un consiliu. Un astfel de consiliu lua hotărâri tot pe baza principiului majoritar. Controlul asupra gestiunii societății era asigurat de cenzori, care formau o comisie, luând decizii pe baza aceluiași principiu al majorității. Controlul putea fi provocat însă și de acționarii minoritari, fie prin convocarea adunării generale, fie prin autorizarea tribunalului. În Transilvania se remarcă aplicarea legislației comerciale austriece printre care și Legile privind societățile comerciale și înscrierea firmelor din 1855, iar sub „confiniul” militar bănățean, între 1863 și 1880, se aplică Codul comercial german. După proclamarea dualismului austro-ungar s-a întocmit o nouă legislație comercială, fiind adoptat și Codul comercial din 1875, prin Legea nr. XXXVII, care a rămas în aplicare până după Marea Unire din 1918.

În comparație cu reglementările în materie din vechea Românie, în dreptul aplicat în Transilvania se regăsesc reglementate, de asemenea, patru forme de societăți comerciale, inclusiv societatea pe acțiuni, însă reglementarea diferă relativ la organizarea și funcționarea acestora, la drepturile și răspunderea asociaților, la forma actelor constitutive și modul de administrare etc. Sub acest regim juridic au fost constituite, între anii 1892-1913, un număr de 25 de societăți comerciale și 148 de bănci (societăți comerciale, instituții de credit și economice) care, împreună, au adus în viața românilor din Transilvania foloase economice, stimulând spiritul de economie și întreprindere.

După Unire, Codul comercial a fost introdus în Basarabia (1 iulie 1919) și, mai apoi, extins în Bucovina (1938) și în Transilvania (1943). Alăturat dispozițiilor Codului comercial din 1887, au intervenit o serie de legi care au reglementat diverse materii în afara textelor codului, inclusiv în domeniul societății pe acțiuni .

Secțiunea a 3-a. Clasificarea societății pe acțiuni

Societățile pe acțiuni presupun ca element esențial capitalul aportat de către asociații-acționari, capitalul având mai multă relevanță decât calitățile asociaților.

Sunt societăți de capital: societățile pe acțiuni societățile în comandită pe acțiuni.

Sectiunea a 4-a. Avantajele și dezavantajele societății pe acțiuni

În cele ce urmează voi încerca a prezenta succinct câteva dintre avantajele și dezavantajele societății pe acțiuni. Astfel, printer avantajele societății pe acțiuni se numără:

răspunderea acționarilor este limitată la valoarea capitalului social subscris;

acțiunile sunt reprezentate prin titluri negociabile și transmisibile.

organizarea si functionarea se face în baza actului constitutiv al societății pe acțiuni;

atuncă când societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică, fondatorilor le revine obligația de a întocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevăzute de lege, cu except a celor privind pe administratori și directori, respectiv pe membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ca și pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, și în care se va stabili data închiderii subscripției;

număr acționari: minim doi;

numeroase oportunități de dezvoltare a domeniului de activitate;

societățile pe acțiuni deschise au posibiiliattea de a atrage capital și de pe piața financiară sau prin emiterea de obligațiuni;

Printre dezavantajele acestui tip de societate se numără: existența un număr minim de acționari, respectiv doi, existența unui capital social minim prevăzut de lege, 90.000 lei.

Participarea la capitalul social se poate face și în natură, der cel puțin 1 unitate-acțiune să fir vărsată în numerar din valoarea totală a acestuia

Valoarea nominala a unei acțiuni nu va putea fi mai mică de 0,1 lei. Acțiunile trebuie să poarte semnătura a doi membri ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului sau, după caz, semnatura administratorului unic, respectiv a directorului general unic.

Participarea la capitalul social se poate face și numai în numerar.

CAPITOLUL II
CONSTITUIREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Secțiunea 1. Actele constitutive ale societății pe acțiuni

Potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni se constituie prin contract de societate și statut. Contractul de societate și statutul pot fi încheiate și sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

Actul constitutiv se semnează de către toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de către fondatori.

Referitor la actele constitutive vor fi înfățișate numai unele aspecte specifice societății pe acțiuni.

Contractul de societate

Contractul de societate se încheie în forma scrisă, prevăzută de lege. El trebuie să cuprindă elementele stabilite de art. 8 din Legea nr. 31/1990. Deoarece cuprinsul contractului de societate a fost analizat, ne vom opri la unele elemente care privesc această formă de societate.

Ca în orice societate, asociații societății pe acțiuni, denumiți și acționari, pot fi persoane fizice sau juridice.

Pentru această formă de societate, legea impune un număr minim al acționarilor; numărul acționarilor nu poate fi mai mic de doi.

În cazul societății pe acțiuni, firma se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăți și va fi însoțită de mențiunea scrisă în întregime „societate pe acțiuni”, sau scrisă prescurtat „S.A.”.

În orice act care emană de la societate, trebuie să se arate, pe lângă elementele obișnuite (denumirea, numărul de ordine din registrul comerțului, forma juridică și sediul societății) și capitalul social, din care cel efectiv vărsat, potrivit ultimei situații financiare anuale aprobată.

În contractul de societate trebuie să se prevadă capitalul social subscris și cel vărsat

Capitalul societății pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. În mod obișnuit, în cazul unei subscrieri integrale și simultane a capitalului social de către toți semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituirea societății nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris.

În cazul constituirii societății prin subscripție publică, fiecare acceptant trebuie să verse în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise. Diferența din capitalul social subscris trebuie vărsată în termen de 12 luni de la înmatriculare. Acțiunile care reprezintă aporturi în natură trebuie acoperite integral la data subscrierii (art. 21 din Legea nr. 31/1990).

Pentru cazul când asociații doresc ca, pentru majorarea capitalului social, să stabilească un capital autorizat, în actul constitutiv trebuie prevăzut cuantumul acestuia.

În contractul de societate trebuie arătat aportul fiecărui asociat. Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanțe. în societatea pe acțiuni, aportul constând în prestații în muncă sau servicii nu este permis.

În cazul aportului în natură, trebuie precizată valoarea bunului, numărul de acțiuni acordate pentru acest aport.

Contractul de societate trebuie să arate numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Valoarea nominală a unei acțiuni nu poate fi mai mică de 0,10 lei.

Dacă sunt mai multe categorii de acțiuni, în contract trebuie să se menționeze numărul, valoarea nominală și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni.

Contractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind administrarea și conducerea societății, cu precizarea sistemului de administrare (unitar sau dualist).

În contractul de societate trebuie arătate datele de identificare a primilor membrii a consiliului de administrație, respectiv a primilor membrii ai consiliului de supraveghere'

Contractul de societate trebuie să precizeze numărul membrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr.

O clauză importantă a contractului de societate privește puterile conferite administratorilor și, după caz, directorilor și dacă ei urmează să le exercite împreună ori separat.

O mențiune specială se referă la puterile de reprezentare conferite administratorilor și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, și dacă ei urmează să le exercite împreună ori separat.

Controlul asupra gestiunii societății. în contractul de societate trebuie arătate datele de identificare a primilor cenzori ai societății sau a primului auditor financiar.

Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii și funcționarea societății. în contractul de societate se pot prevedea clauze speciale privind luarea hotărârilor în adunarea generală și modul de lucru al administratorilor.

De asemenea, în contract trebuie să se prevadă clauze privind controlul gestiunii societății de către organele statutare și controlul acesteia de către acționari, precum și documentele la care acționarii vor putea să aibă acces pentru a se informa și a-și exercita controlul.

Statutul societății

Statutul societății pe acțiuni se încheie în forma scrisă prevăzută de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Așa cum am arătat, statutul societății cuprinde datele de identificare a asociaților și clauze care reglementează organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societătii.

Secțiunea a 2-a. Modalitățile de constituire a societății pe acțiuni

Capitalul social al societății pe acțiuni trebuie să fie de minimum 90.000 lei. Acest plafon ridicat al capitalului social poate crea unele dificultăți în asigurarea lui de către asociați.

De aceea, legea consacră două modalități de formare a capitalului social, care sunt considerate și ca modalități de constituire a societății pe acțiuni. În acest sens, art. 9 din Legea nr. 31/1990 prevede că societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripție publică.

Prima modalitate constă în formarea capitalului social prin aporturile asociaților care constituie societatea. Această modalitate este denumită constituire simultană sau constituire fără apel la subscripția publică.

A doua modalitate presupune formarea capitalului social și cu contribuțiile altor persoane decât cele care inițiază constituirea societății (fondatorii). Această modalitate este denumită constituire continuată sau constituire prin subscripție publică.

Asociații sunt liberi să aleagă modalitatea de constituire a societății, în funcție de interesele și posibilitățile lor.

Constituirea simultană

Constituirea simultană sau concomitentă constă într-o procedură simplă de constituire a societății pe acțiuni, care este cea folosită și în cazul constituirii societăților în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată.

În cazul în care există cel puțin doi asociați, care acoperă prin aporturile lor (subscriu) întregul capital social și efectuează vărsăminte de minimum 30% din capitalul social subscris, aceștia vor putea trece la constituirea societății pe acțiuni, prir încheierea actelor constitutive și îndeplinirea formalităților prevăzute de lege.

Constituirea societății este simultană sau concomitentă, deoarece formarea capitalului social are loc în același timp cu încheierea actelor constitutive ale societății.

Constituirea continuată sau prin subscripție publică

Dacă asociații care inițiază constituirea societății pe acțiuni nu au resursele financiare necesare pentru a subscrie întregul capital social al societății și să verse minimul cerut de lege, ei pot apela la subscripția publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune de bani și dorește să investească prin cumpărarea de acțiuni.

În acest caz, constituirea societății presupune o fază premergătoare, necesa"â formării capitalului social pe calea subscripției publice.

Întrucât constituirea societății se realizează în timp, în mai multe faze, ea es:e denumită constituire continuată sau succesivă.

Regulile aplicabile subscripției sunt cele prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Prospectul de emisiune a acțiunilor.

În concepția legii, prospectul de emisiune este înscrisul care cuprinde o ofertă adresată publicului de a subscrie acțiunile societății care se constituie. Sub aspect juridic, prospectul apare ca o ofertă de contract (act unilateral) făcută unor persoane nedeterminate.

întocmirea prospectului de emisiune

Prospectul de emisiune este întocmit de fondatorii societății care se constituie (art. 18 din Legea nr. 31/1990).

Având rolul unei oferte, prospectul de emisiune trebuie să cuprindă anumite elemente privind viitoarea societate, care trebuie cunoscute de către cei interesați în subscrierea acțiunilor societății.

Aceste elemente sunt cele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, care sunt elementele actului constitutiv. Sunt exceptate mențiunile referitoare la administratori și directori, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și cele privind pe cenzori sau, după caz, auditorul financiar. Aceștia vorfi numiți de adunarea constitutivă.

Prospectul de emisiune mai trebuie să cuprindă și participările la profitul societății, rezervate de fondatori în folosul lor, precum și data închiderii subscripției.

Potrivit legii prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică.

Ca o măsură de protecție pentru subscriitori, legea sancționează cu nulitatea prospectul de emisiune care nu cuprinde toate mențiunile legale. Nulitatea se acoperă, dacă subscriitorul a luat parte la adunarea constitutivă sau dacă și-a exercitat drepturile și îndatoririle care revin acționarilor

Necesitatea asigurării protecției subscriitorilor impune aplicarea sancțiunii nulității, chiar în absența unei dispoziții legale exprese, și în cazul nerespectării formei autentice a prospectului de emisiune.

Autorizarea publicării prospectului de emisiune.

Pentru a putea fi publicat, prospectul de emisiune, întocmit în condițiile arătate, trebuie autorizat de organul competent.

Prospectul de emisiune semnat de fondatori în formă autentică va fi depus, înainte de publicare, la oficiul registrului comerțului din județul în care se va stabili sediul societății.

Directorul oficiului registrului comerțului/persoana desemnată va verifica legalitatea prospectului de emisiune și, constatând îndeplinirea condițiilor legale, va autoriza publicarea lui

Publicarea prospectului de emisiune

Legea nr. 31/1990 nu reglementează condițiile de publicare a prospectului de emisiune. în consecință, nu este necesară o publicare a prospectului de emisiune în Monitorul Oficial, fiind suficientă publicarea în presă.

Subscrierea acțiunilor

Cunoscând prospectul de emisiune, persoanele interesate vor subscrie acțiunile viitoarei societăți pe acțiuni.

Noțiunea subscrierii.

Subscrierea este manifestarea de voință a unei persoane prin care se obligă să devină acționar al societății, prin efectuarea unui aport la capitalul social al acesteia, în schimbul căruia va primi acțiuni de o valoare nominală egală.

Prin actui subscrierii, subscriitorul aderă la condițiil e prospectului și își manifestă intenția de a dobândi una sau mai multe acțiuni ale societății.

Cât privește natura juridică a subscrierii, doctrina consideră actul subscripției ca fiind un contract încheiat între subscriitor și fondatori.

Modul de subscriere.

Pentru a proteja pe subscriitori, legea reglementează modul în care se realizează subscrierea acțiunilor.

Subscrierea de acțiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune, care trebuie să poarte viza directorului oficiului registrului comerțului/persoanei desemnate.

Subscrierea va cuprinde: numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului, numărul în litere al acțiunilor subscrise, data subscrierii și declarația expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune. Se înțelege că înscrisul trebuie semnat de către subscriitor.

Condițiile subscrierii

Pentru a avea ca efect formarea capitalului social și implicit, constituirea societății, subscrierea acțiunilor trebuie să îndeplinească cerințele legii.

Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social prevăzut în prospectul de emisiune a fost subscris.

Legea cere ca fiecare subscriitor (acceptant) să fi vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C. – S.A. ori la o societate bancară sau la una dintre unitățile acestora. Restul din capitalul socia subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societății.

Potrivit legii, în cazul unui aport în natură, acțiunile acordate subscriitorului trebue acoperite integral cu valoarea bunului care constituie obiectul aportului. În consecință nu sunt admise vărsăminte ulterioare ale aportului.

Menționăm că aporturile în creanțe nu sunt admise în cazul subscripției publice.

În cazul în care există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societății sau Ia tranzacții conducând la acordarea autorizației, operațiuni încheiate de fondatori pe seama societății ce se constituie și pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita directorului oficiului registrului comerțului/persoanei desemnate numirea unuia sau mai multor experți în condițiile art. 38 și 39 din lege, care se aplică în mod corespunzător.

Raportul experților va fi pus la dispoziția subscriitorilor, la locul unde urmează sâ se întrunească adunarea constitutivă.

Dacă valoarea aporturilor în natură, stabilită de experți este inferioară cu o cincime aceleia prevăzute de fondatori în prospectul de emisiune, acceptantul se poate retrage. Acțiunile devenite disponibile pot fi preluate de fondatori, în termen de 30 de zile sau ulterior, de alte persoane pe cale de subscripție publică.

Validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă.

Odată terminată subscrierea acțiunilor, rezultatele ei trebuie verificate și validate de către adunarea constitutivă a subscriitorilor. Această adunare va discuta și aproba și actele constitutive ale viitoarei societăți.

Convocarea adunării constitutive

Convocarea se face printr-o înștiințare publicată în Monitorul Oficial și în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare.

Înștiințarea trebuie să cuprindă următoarele elemente: locul și data adunării și arătarea amănunțită a problemelor care vor face obiectul discuțiilor.

De menționat că data adunării nu poate trece peste două luni de la data închiderii subscrierii.

În scopul bunei organizări a adunării, fondatorii sunt obligați să întocmească lista celor care, în temeiul subscripției, au vărsat aportul în condițiile legii și, în calitate de acceptanți, au dreptul să participe la adunarea constitutivă. Această listă trebuie să cuprindă, pe lângă numele și prenumele, respectiv denumirea acceptanților, și numărul acțiunilor fiecăruia.

Lista va fi afișată Ia locul unde se va ține adunarea, cu cel puțin 5 zile înainte de data adunării.

Atribuțiile adunării constitutive

Adunarea constitutivă are atribuțiile conferite, în principal, de art. 28 din Legea nr. 31/1990. Aceste atribuții sunt considerate și obligații ale adunării constitutive.

Adunarea constitutivă trebuie să verifice respectarea cerințelor legale privind capitalul social: subscrierea întregului capital social, raportul dintre capitalul subscris și cel vărsat, precum și existența vărsămintelor. Totodată, va decide, dacă este cazul, asupra măririi sau micșorării capitalului social, în funcție de rezultatele subscripției.

Dacă există aporturi în natură și avantaje acordate persoanelor care au participat la constituirea societății ori operațiuni încheiate de fondatori pe seama societății, fondatorii trebuie să solicite numirea unuia sau mai multor experți.

Potrivit legii, adunarea constitutivă examinează și validează raportul de evaluare întocmit de experți.

Adunarea constitutivă discută și aprobă operațiunile încheiate de fondatori în contul societății. Cu privire la fondatori, adunarea constitutivă trebuie să aprobe avantajele rezervate acestora. Ea va hotărî asupra participării fondatorilor la profitul viitoarei societăți. Trebuie arătat că participările la profitul societății, rezervate de fondatori în folosul lor, deși acceptate de subscriitori nu au efect decât dacă vor fi aprobate de adunarea constitutivă.

O importantă atribuție a adunării constitutive o constituie discutarea și aprobarea contractului de societate și a statutului societății sau a actului constitutiv sub forma înscrisului unic, după caz. Potrivit legii, în acest scop, membrii prezenți îi reprezintă și pe cei absenți.

În sfârșit, o altă atribuție a adunării constitutive este numirea primilor membrii ai consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere și primii cenzori sau, după caz, primul auditor financiar.

Desfășurarea adunării constitutive

Adunarea alege un președinte, care va conduce lucrările, precum și doi sau mai mulți secretari. Participarea acceptanților la adunare se va constata prin liste de prezență, semnate de fiecare dintre ei și vizate de președinte și un secretar.

Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenți jumătate plus unul din numărul acceptanților și ia hotărâri cu votul majorității simple a celor prezenți

În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de numărul acțiunilor subscrise.

Legea permite acceptantului să fie reprezentat în adunare prin procură specială. Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanți.

Acceptanții care au făcut aporturi în natură nu au drept de vot în deliberările referitoare la aporturile lor, chiar dacă ei au efectuat și aporturi în numerar ori se prezintă ca mandatari ai altor acceptanți.

Drepturile, obligațiile și răspunderile fondatorilor

Întrucât fondatorii au un rol important în constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică, leges reglementează drepturile, obligațiile și răspunderile ce le revin.

Drepturile fondatorilor

Distinct de drepturile cuvenite lor ca acționari, fondatorii sunt îndreptățiți să fie remunerați pentru activitatea depusă pentru constituirea societății.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 31/1990, fondatorii au dreptul la o cotă din profitul net al societății constituite prin subscripție publică. Această cotă este stabilită oe adunarea constitutivă; ea nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății.

Dreptul la o cotă din profitul societății îl au numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin actul constitutiv.

În cazul măririi capitalului social, dreptul fondatorilor va putea fi exercitat nurra asupra profitului corespunzător capitalului inițial.

Dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară despăgubiri de la societate, cu condiția dovedirii că dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor r acest caz, dreptul la acțiune al fondatorilor se prescrie în termen de 6 iuni de la dat publicării în Monitorul Oficial a hotărârii adunării generale a acționarilor care a decis ±zolvarea anticipată a societății (art. 34 din Legea nr. 31/1990).

Obligațiile fondatorilor

Fondatorii trebuie să îndeplinească obligațiile prevăzute 35 Legea nr. 31/1990 în scopul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică întocmirea și lansarea prospectului de emisiune, organizarea subscrierii acțiunilor, convocarea adunării constitutive, îndeplinirea formalităților privind constituirea societății etc.).

După constituirea societății, fondatorii sunt obligați să predea consiliului de administrație, respectiv directoratului, documentele și corespondența referitoare la constituirea societății.

Fondatorii iau asupra lor consecințele actelor și ale cheltuielilor necesare constituirii societății prin subscripție publică.

Dacă, din orice cauză, societatea nu se constituie, fondatorii nu se pot îndrepta 'mpotriva acceptanților pentru cheltuielile făcute. (art. 30 din Legea nr. 31/1990).

Fondatorii răspund pentru actele lor privind constituirea societății prin subscripție publică.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 31/1990, fondatorii și primii membrii ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului și ai consiliului de supraveghere sunt solidar răspunzători, față de societate și de terți pentru: subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv; existența aporturilor în natură; veridicitatea publicațiilor făcute în vederea constituirii societății.

De asemenea, fondatorii sunt răspunzători pentru valabilitatea operațiunilor încheiate în contul societății înainte de constituire și luate de societate asupra sa.

Adunarea generală a acționarilor nu va putea da descărcare fondatorilor și primilor membrii ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului și ai consiliului de supraveghere, timp de 5 ani de la constituirea societății, pentru răspunderea care le revine pentru prejudiciul cauzat prin neregularitățile constituirii societății, precum și pentru actele juridice încheiate în contul societății, afară de cazul când societatea, după constituire, le-a luat asupra sa

Pentru faptele care constituie infracțiune, fondatorii răspund penal, în condițiile art. 271-273 din Legea nr. 31/1990.

Secțiunea a 3-a. Formalitățile juridice de constituire a societății pe acțiuni

Formalitățile necesare constituirii societății sunt cele prevăzute de Legea nr. 31/1990 pentru constituirea oricărei societăți: întocmirea actelor constitutive și înregistrarea și autorizarea funcționării societății.

Formalitățile menționate sunt aceleași, atât în cazul constituirii simultane, cât și în cazul constituirii continuate sau prin subscripție publică.

CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

Sectiunea 1. Acțiunile emise de societate

Noțiunea și caracterele acțiunilor

Așa cum am arătat, în societatea pe acțiuni, asociații contribuie la formarea capitalului social ori la majorarea acestuia prin efectuarea unui aport în numerar sau în natură, în schimbul căruia vor primi acțiuni. Noțiunea de acțiune are mai multe sensuri.

Acțiunea este o fracțiune a capitalului social; ea trebuie să fie obligatoriu egală în valoare cu celelalte acțiuni. Apoi, acțiunea este un titlu de valoare; ea încorporează și constată drepturile și obligațiile izvorâte din calitatea de acționar.

În sfârșit, acțiunea desemnează raportul societar, adică raportul juridic dintre acționar și societate.

Deci, acțiunea este un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acționar.

Caracterele acțiunilor

Acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală

Fiecare acțiune reprezintă o valoare nominală care exprimă fracțiunea din capita'- social pe care înscrisul o încorporează. Valoarea nominală a acțiunilor trebuie indicată în actul constitutive.

Pentru a evita o fracționare excesivă și deci dificultățile legate de constituirea ș funcționarea societății, legea instituie un plafon minim privind valoarea nominală a acțiunii. Potrivit art. 93 din Legea nr. 31/1990, valoarea nominală a unei acțiuni nu .2 putea fi mai mică de 0,10 lei.

Stabilindu-se numai o limită minimă, înseamnă că societatea poate emite acțiin cu o valoare nominală mai mare.

Prin fixarea valorii nominale a acțiunii se determină valoarea aportului ce trebue efectuat pentru fiecare acțiune subscrisă.

Acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social

Toate acțiunile trebuie să încorporeze aceeași valoare. în acest sens, art. 94 din Legea nr. 31/1990 prevede ză „acțiunile trebuie să fie de o egală valoare. Având o valoare egală, acțiunile conferă posesorilor drepturi egale.

Valoarea egală a acțiunilor asigură condițiile necesare pentru luarea hotărârilor r adunarea generală a acționarilor.

Prin derogare de la principiul potrivit căruia acțiunile trebuie să fie de o egală a oare, art. 94 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea emiterii, în con- :: e actului constitutiv, de acțiuni care conferă titularilor drepturi diferite. Sunt avute în .edere acțiunile preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot.

Acțiunile sunt indivizibile

Potrivit art. 102 din Legea nr. 31/1990, acțiunile emise de societate au un caracter indivizibil

Acțiunile sunt titluri negociabile

Acțiunile emise de societate sunt titluri care încorporează un caracter indivizibil. Acest caracter al acțiunilor este menit să asigure buna funcționare a societății.

Divizarea acțiunilor ar avea drept rezultat fracționarea excesivă a capitalului social și, implicit, creșterea numărului acționarilor, ceea ce ar îngreuna funcționarea societății.

Natura juridică a acțiunilor

Natura juridică a acțiunilor este definită diferit de doctrina dreptului comercial. În general, se admite că acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit.

S-a observat însă, că acțiunile nu satisfac pe deplin condițiile titlurilor de credit; acțiunile reprezintă titluri care încorporează anumite drepturi, dar ele nu îndeplinesc condițiile autonomiei și literalității.

Astfel, acțiunile nu sunt titluri autonome, independente față de actul juridic din care decurg; ele își au izvorul în contractul de societate. Totodată, în cazul transmisiunii acțiunilor, dobânditorul devine titularul unui drept derivat, iar nu al unui drept nou, originar.

Tot astfel, acțiunile sunt titluri lipsite de literalitate; întinderea drepturilor conferite este incomplet determinată prin titlu, motiv pentru care trebuie cercetate actele constitutive.

Datorită faptului că nu au toate caracterele titlurilor de credit, se consideră că ele nu sunt titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite corporative, societare sau de participațiune.

Felurile acțiunilor

În funcție de drepturile conferite – egale sau diferite – acțiunile se împart în două categorii: acțiuni ordinare și acțiuni preferențiale.

Acțiunile ordinare

După modul de identificare a deținătorului, acțiunile ordinare sunt de două feluri: acțiuni nominative și acțiuni la purtător.

Caracteristica unei acțiuni nominative este aceea că identifică titularul acțiunii. în titlu se menționează numele, prenumele și domiciliul acționarului sau, după caz, denumirea și sediul acestuia. Aceleași elemente de identificare sunt înscrise și în registrul de acțiuni al societății.

Drepturile aferente acțiunii aparțin și pot fi exercitate numai de către titularul acțiunii.

Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată. Ele se înregistrează în registrul acționarilor.

Acțiunile în formă materială pot fi emise și ca titluri cumulative pentru mai multe acțiuni; de exemplu, pe lângă titlurile care cuprind o acțiune, cu valoarea nominală de 50 lei, se emit și titluri care cuprind un multiplu, adică 5, 10 sau 20 de acțiuni, cu valoarea de 250, 500 sau 1.000 lei.

Dacă nu a emis și nu a eliberat acțiuni în formă materială, societatea va elibera acționarilor, din oficiu sau la cerere, câte un certificat de acționar. Acest act cuprinde elementele acțiunii în formă materială, prevăzute de art. 93 alin. (2) și (3) din lege. în plus, actul trebuie să arate numărul, categoria și valoarea nominală a acțiunilor, proprietate a acționarului, poziția la care acesta este înscris în registrul acționarilor și. după caz, numărul de ordine al acțiunilor.

Acțiunile preferențiale conferă titularilor lor drepturi diferite de cele ale titularilor acțiunilor ordinare.

Potrivit art. 95 din Legea nr. 31/1990, acțiunile preferențiale sunt acțiunile cu dividend prioritar fără drept de vot.

Aceste acțiuni conferă titularului dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra profitului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări, precum și drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepția dreptului de a vota, r temeiul acestor acțiuni, în adunările generale ale acționarilor.

Acțiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot, trebuie să aibă aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare. În privința acțiunilor cu dividend prioritar, fără drept de vot, legea impune anumite limitări.

Astfel, acțiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot nu pot depăși o pătrime cr capitalul social al societății.

Apoi, nu pot fi titulari ai acțiunilor cu dividend prioritar fără drept de vot adm- nistratorii, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere precum și cenzorii societății.

Stabilirea felului acțiunilor care vor fi emise de societate

Potrivit art. 91 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, felul acțiunilor va fi determinat prin actul constitutiv. Prin actul constitutiv trebuie să se prevadă numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, și numărul lor pe categorii.

În absența unor prevederi în actul constitutiv, acțiunile vor fi nominative. Acțiunile neplătite în întregime sunt însă întotdeauna acțiuni nominative.

Conversia acțiunilor

Legea nr. 31/1990 permite conversiunea acțiunilor. Astfel, acțiunile preferențiale și acțiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă [art. 95 alin. (5) din lege].

Apoi, acțiunile nominative pot fi convertite în acțiuni la purtător sau acțiunile la purtător în acțiuni nominative (art. 113 din lege).

În toate cazurile conversiunea se hotărăște de adunarea generală extraordinară, în condițiile art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Cuprinsul acțiunii

Acțiunea, ca înscris (titlu) care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum și drepturile posesorului acțiunii. Potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, acțiunea va cuprinde: denumirea societății; data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care se află înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial în care s-a făcut publicarea; capitalul social, numărul acțiunilor și numărul lor de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate; avantajele acordate fondatorilor.

În cazul acțiunilor nominative, trebuie să se menționeze numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului sau, după caz, denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare.

În toate cazurile, acțiunile trebuie să poarte semnătura a doi membrii ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului sau, după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului general unic.

Condiții pentru emiterea acțiunilor

Legea nr. 31/1990 stabilește anumite condiții pentru emiterea acțiunilor. Acțiunile pot fi emise numai după înmatricularea societății în registrul comerțului [art. 93 alin. (2) lit. b)].

Această condiție este menită să îi protejeze pe subdobânditori, care ar putea dobândi acțiunile unei societăți a cărei constituire nu s-a realizat.

Acțiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală (art. 92).

Numai cu respectarea acestei condiții se va asigura formarea capitalului social și deci vor fi ocrotiți creditorii sociali.

Emiterea de acțiuni noi, pentru majorarea capitalului social, este interzisă până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă [art. 92 alin. (3)]. Această condiție este destinată ocrotirii creditului general; nu se poate proceda Ia emiterea de noi acțiuni câtă vreme societatea nu și-a acoperit în întregime capitalul social subscris'", încălcarea interdicției se sancționează cu nulitatea hotărârii adunării generale de majorare a capitalului social.

Drepturile și obligațiile acționarilor

Calitatea de acționar conferă drepturile și obligațiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

În cele ce urmează voi încerca a prezenta principalele drepturi și obligații ale acționarilor.

Drepturile acționarilor

Acestea sunt drepturi nepatrimoniale sau drepturi patrimoniale. Potrivit legii, acționarii trebuie să își exerc:e drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ae societății și ale celorlalți acționari (art. 136ˡ din Legea nr. 31/1990).

Dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor. Acest drept îl au toți acționarii, chiar dacă, din anumite motive, legea le interzice să participe la deliberăr s la luarea hotărârilor. Acționarii pot participa la adunare direct sau prin reprezentare (art. 125 din Legea nr. 31/1990).

Dreptul de vot.

În temeiul acțiunilor lor, acționarii au drept de vot în adunarea generală a acționarilor. Potrivit art. 101 din Legea nr. 31/1990, orice acțiune plătită areptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Deci, acționarii exercită dreptul lor de vot proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă.

Dreptul la informare. Acționarii au dreptul să fie informați asupra desfășurării activității societății.

Administratorii sau, după caz, societățile de registru independent au obligația să pună la dispoziția acționarilor și altor solicitanți registrul acționarilor și să elibereze, la cerere extrase din acest registru (art. 178 din Legea nr. 31/1990).

Între ședințele adunării generale, acționarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societății, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv. În urma consultării, ei vor putea sesiza, în scris, consiliul de administrație despre constatările lor, la care consiliul de administrație trebuie să răspundă, tot în scris.

Acționarii pot cere instanței judecătorești desemnarea unor experți pentru a analiza anumite operațiuni din gestiunea societății. Raportul întocmit va fi predat consiliului de administrație, respectiv directoratului, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare (art. 136 din Legea nr. 31/1990).

Dreptul la dividend

Principalul drept patrimonial al acționarului este dreptul de a primi dividende. Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dividendele se plătesc asociaților în proporție cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.

Cuantumul dividendului se stabilește de adunarea generală a acționarilor.

Dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății

La încetarea existenței societății, acționarii au dreptul să primească partea ce li se cuvine în urma lichidării societății. Potrivit art. 268 din Legea nr. 31/1990, partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății se stabilește de lichidatori prin situația finală de lichidare a societății.

Obligațiile acționarilor

Principala obligație a acționarilor este de a efectua plata vărsămintelor datorate.

Dacă o acțiune este proprietatea indiviză sau comună a mai multor persoane, acestea răspund în mod solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate.

Potrivit legii, situația acțiunilor trebuie să fie cuprinsă în anexa la situația financiară anuală. Legea cere să se precizeze dacă acțiunile au fost integral achitate și, după caz, numărul acțiunilor pentru care s-a cerut fără rezultat, efectuarea vărsămintelor (art. 109 din Legea nr. 31/1990).

În cazul neachitării la scadență a vărsămintelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise, va fi folosită procedura reglementată de art. 100 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, dacă acționarii nu au efectuat vărsămintele pe care le datorează, în termenele prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a) și b) și de art. 21 alin. (1) din lege, societatea îi va invita să-și îndeplinească această obligație printr-o somație colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire.

Dacă nici după această somație, acționarii nu efectuează vărsămintele, consiliul de administrație, respectiv directoratul va putea decide, fie urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acțiunilor nominative în cauză.

Urmărirea acționarilor se face potrivit regulilor dreptului comun în materie de executare silită.În cazul anulării acțiunilor, decizia de anulare se va publica în Monitorul Oficial, cl specificarea numărului de ordine al acțiunilor anulate. În locul acțiunilor anulate, societatea va emite noi acțiuni purtând același număr, care vor fi vândute.

Sumele obținute din vânzarea acestor acțiuni vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor de publicitate și vânzare, a dobânzilor de întârziere și a vărsămintelor neefectuate. Eventualul rest va fi predat acționarilor ale căror acțiuni au fost anulate.

În cazul în care sumele obținute din vânzarea noilor acțiuni nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea sumelor datorate societății sau dacă vânzarea nu are loc, din lipsă de cumpărători, societatea va putea să se îndrepte împotriva subscriitorilor ș cesionarilor, în condițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990. Dacă, folosindu-se aceste căi, nu s-au putut obține sumele datorate societăț trebuie să se procedeze de îndată la reducerea capitalului societății în proporție cu diferența dintre capitalul existent și capitalul social.

Transmiterea acțiunilor

Acțiunile sunt titluri negociabile și, ca orice bunuri, pot face obiectul unor acte juridice încheiate de titularul lor. Ele se transmit în mod diferit, după cum sunt acțiuni nominative sau acțiuni la purtător.

Legea stabilește unele reguli speciale pentru vânzarea acțiunilor de către acționari prin ofertă publică.

Pentru anumite rațiuni care țin de protecția acționarilor și de interesele generale ale societății, transmiterea acțiunilor cunoaște anumite restricții.

Transmiterea acțiunilor nominative

Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite în mod diferit (art. 98 din Legea nr. 31/1990). În cazul acțiunilor nominative emise în formă materială, dreptul de proprietate se transmite printr-o declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiune făcută pe titlu. Transmiterea acțiunilor nominative devine opozabilă terților prin înregistrarea ei în registrul comerțului [art. 21 lit. h) din Legea nr. 26/1990],

Prin actul constitutiv al societății se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor. Nerespectarea condițiilor stabilite în actul constitutiv atrage nulitatea cesiunii.

Dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată care se tranzacționează pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare se transmite potrivit legislației privind piața de capital.

Dacă acțiunea nominativă este transmisă mai multor persoane, cesionarii trebuie să desemneze un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acțiune. în caz contrar, societatea nu este obligată să înscrie transmiterea în registrul acționarilor.

În cazul când acțiunile care fac obiectul transmisiunii nu au fost complet liberate, subscriitorii acționarilor și cesionarii ulteriori sunt răspunzători pentru plata integrală a acțiunilor timp de 3 ani, de la data când s-a făcut mențiunea de transmitere în registrul acționarilor [art. 98 alin. (3) din Legea nr. 31/1990],

Transmiterea acțiunilor la purtător

Dreptul de proprietate asupra acțiunilor la purtător se transmite prin simpla tradițiune a acestora (art. 99 din Legea nr. 31/1990).

Acționarii pot să înstrăineze acțiunile lor prin ofertă publică

Art. 108 din Legea nr. 31/1990 prevede că acționarii care oferă spre vânzare acțiunile lor prin ofertă publică vor trebui să întocmească un prospect de ofertă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Prin lege sau prin actele constitutive ale societății se pot stabili anumite restricții referitoare la transmiterea acțiunilor societății.

Restricțiile legale

Prin lege sunt prevăzute anumite limitări ale transmiterii acțiunilor. Astfel, art. 103 din Legea nr. 31/1990 prevede că societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni, decât în cazurile și în condițiile stabilite de lege.

Apoi, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței și până la data confirmăr planului de reorganizare, acțiunile societății emitente se suspendă de la tranzacționare

Restricțiile convenționale

Pentru protejarea intereselor acționarilor și ae societății, în actul constitutiv al societății pot fi stipulate clauze speciale privire transmiterea acțiunilor [art. 8 lit. f²) din Legea nr. 31/1990].

Astfel, asociații pot condiționa transmiterea acțiunilor de avizul consiliului ce administrație sau al adunării generale privind persoana dobănditorului (clauze de agrement).

Tot astfel, asociații pot stipula dreptul acționarilor sau al societății de a dobândi cu preferință acțiunile asociatului cedent (clauze de preemțiune)

În sfârșit, în contractul de societate se poate prevedea interzicerea transmitem acțiunilor pe o anumită durată de timp (clauze de inalienabilitate). O atare limitare se poate exercita în condițiile art. 627-629 C. civ.

Dobândirea de către societate a propriilor acțiuni

Potrivit art. 103 din Legea nr. 31/1990, societatea nu poate subscrie propriile acțiuni, interdicția este menită să apere creditorii societății împotr.e reducerii pe această cale a capitalului social, ca limită a gajului lor general asupra patrimoniului societății.

Pentru a asigura respectarea principiului, legea prevede că dacă acțiunile societăți sunt subscrise de o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul societății în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acțiunile pentru sine și în consecință, este obligat să achite contravaloarea acestora.

Apoi, fondatorii, în faza constituirii societății, și membrii consiliului de administrație, respectiv ai directoratului, în cazul majorării capitalului social, au obligația să achite ontravaloarea acțiunilor subscrise cu încălcarea interdicției dobândirii de către societate a propriilor acțiuni și, în subsidiar, în raport cu subscriitorul, a acțiunilor subscrise în nume propriu, dar în contul societății în cauză.

În mod excepțional, dobândirea de către societate a propriilor acțiuni este permisă cu respectarea unor restricții (art. 103ˡ) sau fără aceste restricții (art. 104). Operațiunea este cunoscută sub denumirea de răscumpărare a acțiunilor.

Societatea poate dobândi propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane care acționează în nume propriu, dar pe seama societății în cauză, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 103ˡ din Legea nr. 31/1990:

dobândirea de către societate a propriilor acțiuni este autorizată de adunarea generală extraordinară a acționarilor. Hotărârea trebuie să prevadă condițiile dobândirii, cu precizarea numărului maxim de acțiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este dată autorizația, care nu poate depăși 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, precum și, în căzui unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă și maximă;

valoarea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăși 10% din capitalul social subscris;

tranzacția poate avea ca obiect numai acțiuni integral liberate;

plata acțiunilor dobândite se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală, cu excepția rezervelor legale.

Pentru cazul dobândirii de către societate a propriilor acțiuni în scopul distribuirii lor angajaților societății, acțiunile astfel dobândite trebuie distribuite în termen de 12 luni de la data dobândirii.

Categoriile de acțiuni care pot fi dobândite fără restricțiile prevăzute de art. 103ˡ din lege.

Art. 104 din Legea nr. 31/1990 prevede că restricțiile stabilite de art. 103ˡ din lege nu se aplică la dobândirea următoarelor categorii:

acțiunile dobândite în conformitate cu art. 207 alin. (1) lit. c), ca urmare a unei decizii a adunării generale de reducere a capitalului social;

acțiunile dobândite ca urmare a unui transfer cu titlu universal;

acțiunile integral liberate dobândite prin efectul unei hotărâri judecătorești, într-o procedură de executare silită împotriva unui acționar, debitor al societății;

acțiunile integral liberate, dobândite cu titlu gratuit.

Acțiunile dobândite cu încălcarea dispozițiilor art. 103ˡ și 104 din lege trebuie înstrăinate în termen de un an sau de 3 ani de la data dobândirii, în condițiile art. 104ˡ din lege. În cazul când acțiunile nu sunt înstrăinate în termenele prevăzute de lege, aceste acțiuni trebuie anulate, societatea fiind obligată să își reducă în mod corespunzător capitalul social subscris.

Potrivit legii, consiliul de administrație, respectiv directoratul are obligația să includă în raportul care însoțește situația financiară anuală anumite informații cu privire la dobândirea sau înstrăinarea de către societate a propriilor acțiuni (art. 105ˡ din Legea nr. 31/1990).

Secțiunea a 2-a. Adunarea generală a acționarilor

Considerații generale

Adunarea generală a acționarilor este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni.

Cuprinzând pe toți acționarii, adunarea generală exprimă voința socială și decide asupra tuturor problemelor date de lege în competența sa.

Adunarea generală se ține la sediul societății și în localul indicat în convocare, afară de cazul când prin actul constitutiv s-a dispus altfel.

Felurile adunării generale

Potrivit legii, adunările generale ale acționarilor sunt ordinare, extraordinare și speciale.

Adunarea generală ordinară.

Această adunare se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar.

Adunarea generală are ca atribuții și este obligată: să discute, să aprobe sau să modifice situația financiară anuală, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar și să fixeze dividendul; să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere și cenzorii (în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, numește și fixează durata minimă a contractului de audit financiar și revocă auditorul financiar); fixează remunerația pentru exercițiul financiar în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere și cenzorilor (dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv); se pronunță asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a directoratului; stabilește bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul financiar următor; hotărăște gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multor unități ale societății (art. 111 din Legea nr. 31/1990).

Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot.

Hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate. (art. 112 din Legea nr. 31/1990).

Prin actul constitutiv pot fi prevăzute cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate.

Dacă adunarea generală ordinară nu poate lucra, din cauza neîndeplinirii condițiilor menționate, adunarea ce se va întruni la a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate.

Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată.

Adunarea generală extraordinară

Această adunare se întrunește, în mod excepțional, când trebuie să ia o hotărâre de o importanță deosebită, care, de regulă, reclamă modificarea actului constitutiv al societății.

Potrivit legii, adunarea generală hotărăște: schimbarea formei juridice a societății; mutarea sediului societății; schimbarea obiectului de activitate al societății; înființarea sau desființarea unor sedii secundare (sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică), dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel; prelungirea duratei societății; majorarea capitalului social; reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiunea de noi acțiuni; fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății; dizolvarea anticipată a societății; conversiunea acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative; conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă; conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni; emisiunea de obligațiuni; oricare altă modificare a actulu constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunări generale extraordinare (art. 113 din Legea nr. 31/1990).

Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară, ia prima convocare, prezența acționarilor care dețin cel puțin o pătrime din numărul tota de drepturi de vot, iar la convocările următoare, prezența acționarilor reprezentând ce puțin o cincime din numărul total de drepturi de vot.

Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți sare prezentați.

Hotărârea de modificare a obiectului principal de activitate al societății, ce reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune divizare sau dizolvare a societății se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați.

Prin actul constitutiv pot fi stipulate cerințe de cvorum și majoritate mai mari. Legea permite ca exercițiul unora dintre atribuțiile adunării generale extraordinare să fie delegat, prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale extraordinare consiliului de administrație, respectiv directoratului.

Scopul unei atare delegări este de a crea posibilitatea realizării operative a operațiunii.

Atribuțiile care pot fi delegate sunt limitativ stabilite de lege: mutarea sediu – societății, schimbarea obiectului de activitate al societății, cu excepția domeniului și s activității principale și majorarea capitalului social (art. 114 din Legea nr. 31/1990).

În cazul delegării atribuției privind majorarea capitalului social, deciziile consiliului de administrație, respectiv directoratului sunt supuse dispozițiilor art. 220ˡ din lege, referitoare la capitalul autorizat.

Pentru protejarea intereselor terților, legea impune ca deciziile consiliului de administrație, respectiv ale directoratului cu privire la mutarea sediului și schimbarea obiectului de activitate să fie depuse la oficiul registrului comerțului, pentru a fi menționate, și publicate în Monitorul Oficial.

Adunarea specială

Această adunare este formată din titularii unei anumite categorii de acțiuni; de exemplu, dacă societatea a emis acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, titularii acestor acțiuni se pot întruni într-o adunare specială.

Potrivit legii, hotărârea adunării generale de a modifica drepturile sau obligațiile referitoare la o categorie de acțiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deținătorilor de acțiuni din acea categorie (art. 116 din Legea nr. 31/1990).

Convocarea și desfășurarea adunărilor speciale, precum și condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea hotărârilor sunt guvernate de dispozițiile prevăzute de lege pentru adunările generale ale acționarilor.

Hotărârile inițiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale corespunzătoare (art. 116 din Legea nr. 31/1990).

Convocarea adunării generale

Adunarea generală se convoacă de consiliului de administrație, respectiv directorat sau de către acționari (art. 117 si art. 119 din Legea nr. 31/1990).

Adunarea generală este convocată ori de câte ori este nevoie, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al societății.

În vederea convocării adunării generale a acționarilor, consiliul de administrație, respectiv directoratul, trebuie să stabilească o dată de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie convocați la adunarea generală (art. 123 din Legea nr. 31/1990). Această dată va fi ulterioară publicării convocatorului și nu va depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară. Data de referință, astfel stabilită va rămâne valabilă și în cazul când adunarea generală este convocată din nou, datorită neîntrunirii cvorumului.

Consiliul de administrație, respectiv directoratul are obligația să convoace de îndată adunarea generală, la cererea acționarilor care dețin, individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel și dacă cererea privește atribuțiile adunării generale.

Adunarea generală se convoacă în termen de cel mult 30 de zile și se va întruni în termen

de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.

În cazul neconvocării adunării generale, instanța va putea autoriza convocarea adunării generale de către acționarii care au formulat cererea. Instanța va aproba ordinea de zi și va stabili data de referință, data ținerii adunării și persoana care o va prezida (art. 119 din Legea nr. 31/1990).

Convocarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: data și locul ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu precizarea tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Pentru modificarea actelor constitutive, convocarea trebuie să cuprindă textul integral al propunerilor [art. 117 alin. (6) și (7) din Legea nr. 31/1990].

Comunicarea convocării. înștiințarea acționarilor se face prin publicarea convocării în Monitorul Oficial, precum și într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi făcută și prin scrisoare recomandată sau înscris în formă electronică, în condițiile art. 117 din Legea nr. 31/1990.

Termenul pentru întrunirea adunării generale nu poate fi mai mic de 30 zile de la publicarea convocării.

În privința societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piețele reglementate, convocarea adunării generale a acționarilor trebuie să respecte dispozițiile legislației specifice pieței de capital.

Unul sau mai mulți acționari reprezentând individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul social au dreptul să ceară introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi, în condițiile art. 117” din Legea nr. 31/1990).

Orice acționar poate adresa consiliului de administrație, respectiv directoratului întrebări în scris privind activitatea societății, înaintea datei de desfășurare a adunării generale (art. 1172 din Legea nr. 31/1990). Răspunsul la întrebări trebuie dat în adunarea generală sau, în condițiile legii, prin publicarea pe pagina de internet a societății.

Ședința adunării generale

Toți acționarii au dreptul să participe la adunarea generală, inclusiv acționarii care dețin acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot. Acest drept se exercită personal de fiecare acționar ori prin reprezentare.

Pentru participare la adunarea generală, acționarii trebuie să facă dovada calităț lor de acționari, în condițiile art. 123 din Legea nr. 31/1990.

Ședința adunării generate se va ține în ziua, ora ș locul arătat în convocare. Ședința se deschide de către președintele consiliului de administrație sau de persoana care îi ține locul.

Adunarea generală va desemna, dintre acționari, unul până la trei secretar Aceștia verifică lista de prezență a acționarilor, precum și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și actul constitutiv pentru ținerea adunării generale.

Dacă sunt îndeplinite toate condițiile de cvorum cerute de lege și actul constitute se trece la dezbaterea problemelor care fac obiectul ordinii de zi.

Potrivit legii, orice acțiune plătită dă dreptul la un vot, afară de cazul când prin actul constitutiv s-a limitat "umărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune (art. 101 din Legea nr. 31/1990). Deci, în principiu, acționarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă.

Pentru a-și exercita dreptul de vot în adunarea generală, acționarii trebuie să facă dovada calității lor, în condițiile legii.

Potrivit legii, data de referință este data calendaristică stabilită de consiliul de administrație, respectiv directorat, la care trebuie deținute acțiunile pentru a putea participa la vot și a avea dreptul la dividende. Această dată trebuie să fie ulterioară publicării convocării.

Pentru cazul în care acțiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit de aceste acțiuni aparține uzufructuarului, în adunările generale ordinare, și nudului proprietar, în adunările generale extraordinare.

Dacă acțiunile fac obiectul unei garanții reale imobiliare, dreptul de vot aparține proprietarului acțiunilor (art. 124 din Legea nr. 31/1990).

Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu au achitat vărsămintele ajunse la scadență. Pentru protejarea voinței sociale, Legea nr. 31/1990 instituie anumite restricții în privința exercitării dreptului de vot. Aceste restricții se referă la cesiunea dreptului de vot (art. 128), conflictul de interese între acționar și societate (art. 127) și votul acționarilor care au calitatea de membrii ai consiliului de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere (art. 126).

Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis. Votul este secret în mod obligatoriu pentru alegerea și revocarea membrilor consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere și a cenzorilor/ auditorilor financiari, și pentru luarea hotărârilor privind răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere si de control ale societătii (art. 130 din Legea nr. 31/1990).

Lucrările adunării generale se consemnează într-un proces-verbal, care trebuie semnat de președinte și secretar. Procesul-verbal va cuprinde mențiuni cu privire la îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul convocării, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, precum și dezbaterile în rezumat și hotărârile luate. Acționarii pot solicita să se consemneze declarațiile lor făcute în cadrul dezbaterilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din legea nr. 31/1990 procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.

Hotărârile adunării generale

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toți acționarii, dacă au fost luate cu respectarea legii și a actului constitutiv. Deci, ele sunt obligatorii, chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunare ori au votat împotrivă (art. 132 din Legea nr. 31/1990). Hotărârile adunării generale devin opozabile terților numai prin publicarea lor în condițiile legii.

Hotărârile luate de adunarea generală se depun, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi menționate în registru, și publicate în Monitorul Oficial [art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990], Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a actului constitutiv pot fi anulate pe cale judecătorească.

Competența de soluționare a cererii aparține instanței în a cărei rază teritorială îș: are sediul societatea. Cererea de anulare a hotărârii poate fi făcută de oricare acționar care nu a luat parte la adunarea generală sau a votat contra și a solicitat să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței [art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].

Anularea hotărârii se poate cere în termen de 15 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial. Când se invocă motive de nulitate absolută, cererea de anulare poate fi făcută de orice persoană interesată, iar dreptul la acțiune este imprescriptibil.

Odată cu cererea de anulare se poate solicita instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate. Ordonanța de suspendare poate fi atacată cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de anulare a hotărârii adunării generale se soluționează în camera de consiliu a instanței.

Hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare trebuie să fie menționată îr registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. De la data publicării ei, hotărârea ce anulare devine opozabilă tuturor acționarilor [art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990].

Dacă nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală, acționarii au dreptul să se retragă din societate. Legea are în vedere numai hotărârile privind schimbarea obiectului principal de activitate, mutarea sediului societății în străinătate, schimbarea formei societății, fuziunea sau divizarea societății (art. 134 din Legea nr. 31/1990).

Ca urmare a cererii de retragere din societate, acționarii au dreptul de a solicita cumpărarea acțiunilor lor de către societate. Acționarii trebuie să depună la sediul societății, odată cu cererea de retragere, acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar.

Prețul ce trebuie plătit de societate pentru acțiunile celui care exercită dreptul de 'etragere din societate se stabilește de un expert autorizat în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Secțiunea a 3-a. Administratorii societății pe acțiuni

Prin Legea nr. 31/1990, în forma modificată și completată prin Legea nr. 441/2006, a fost consacrată o nouă concepție privind administrarea și conducerea societății pe acțiuni. Noua reglementare materializează principiile guvernării corporative și asigură armonizarea cu reglementările din țările Uniunii Europene.

Principiile guvernării corporative privesc, în special, drepturile acționarilor, tratamentul echitabil al acționarilor, rolul tuturor persoanelor interesate în activitatea societății, informarea, transparența în societate, administrarea societății și răspunderea administratorilor societății.

Potrivit art. 137 din lege, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori. Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație.

Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general (art. 143 din lege).

Art. 153 din lege prevede că prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acțiuni este administrată de un directorat și un consiliu de supraveghere.

Actul constitutiv poate fi modificat în cursul existenței societății prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei astfel de prevederi.

Din dispozițiile citate rezultă că administrarea și conducerea societății pe acțiuni se realizează, fie prin consiliul de administrație și directorii societății (sistemul unitar), fie prin directorat și consiliu de supraveghere (sistemul dualist).

Sistemul de administrare și conducere a societății se stabilește prin actul constitutiv al societății. în acest sens, art. 8 din lege prevede că în actul constitutiv trebuie să se precizeze datele de identificare a primilor membrii ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membrii ai consiliului de supraveghere, puterile de reprezentare conferite administratorilor și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat. Totodată, trebuie să se arate numărul membrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr.

Legea permite însă ca în cursul existenței societății, sistemul inițial de administrare și conducere a societății, adoptat prin actul constitutiv, să fie înlocuit cu celălalt sistem. Acest lucru se realizează prin modificarea actului constitutiv al societății de către adunarea generală extraordinară a acționarilor.

3.1. Sistem dualist

În sistemul dualist, administrarea societății pe acțiuni se realizează pe două niveluri de competențe: directoratul și consiliul de supraveghere. în acest sistem, separarea atribuțiilor de control de cele executive este completă.

Potrivit Legii nr. 31/1990, în forma modificată prin Legea nr. 441/2006, directoratul îndeplinește atribuțiile de administrare și conducere, iar consiliul de supraveghere atribuțiile de control și supraveghere a activității directoratului

Directoratul

Directoratul este format din unul sau mai mulți membrii, numărul acestora fiind totdeauna impar (art. 153ˡ din Legea nr. 31/1990).

Când există un singur membru, acesta poartă denumirea de director general unic. în acest caz, dispozițiile legii cu privire la directorat care nu privesc ori nu presupun pluralitatea membrilor directoratului se aplică în mod corespunzător și directorului general unic.

În cazul societății pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare, directoratul este format din cel puțin 3 membri.

Pentru calitatea de membru al directoratului, Legea nr. 31/1990 prevede anumite condiții.

Calitatea de membru al directoratului o poate avea numai o persoană fizică (art. 15313 din lege).

Nu poate fi membru al directoratului persoana care nu poate fi fondator (art. 73 din lege).

Deci, nu poate avea calitatea de membru al directoratului persoana care. potrivit legii, este incapabilă sau care a fost condamnată pentru faptele prevăzute de art. 6 alin. (2) din lege.

Membrii directoratului nu pot fi concomitent membrii ai consiliului de supraveghere.

Pe durata mandatului, membrii directoratului nu pot încheia cu societatea un contract de muncă [art. 153² alin. (6) din lege].

Membrii directoratului nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de supraveghere directori, administratori membri ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici nu pot exercita acelaș comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane. încălcarea interdicție este sancționată cu revocarea și răspunderea pentru daune.

Desemnarea membrilor directoratului.

Membrii directoratului sunt desemnați de consiliul de supraveghere.

Consiliul de supraveghere atribuie unuia dintre membrii directoratului funcția de președinte al directoratului (art. 153² din Legea nr. 31/1990).

În caz de vacanță a unui post de membru al directoratului, consiliul de supraveghere va proceda fără întârziere la desemnarea unui nou membru, pe durata rămasă până la expirarea mandatului directoratului.

Înainte de a fi numită în calitate de membru al directoratului, persoana nominalizată are obligația să aducă la cunoștința consiliului de supraveghere dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Pentru ca numirea unui membru al directoratului să fie valabilă, sub aspect juridic persoana în cauză trebuie să accepte numirea în mod expres.

Persoana numită ca membru al directoratului trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională.

Directoratul are obligația să înregistreze la registrul comerțului numele membrilor săi și să menționeze dacă ei acționează împreună sau separat. Membrii directorate ji sunt obligați să depună la registrul comerțului specimene de semnătură.

Durata mandatului membrilor directoratului este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăși 4 ani. Membrii diectoratului sunt reeligibili, afară de cazul când actul constitutiv dispune altfel.

Remunerația membrilor directoratului se stabilește de consiliul de supraveghere, în condițiile legii. Legea interzice creditarea de către societate a membrilor directoratului.

Atribuțiile directoratului

Directoratul asigură conducerea societății. El îndeplinește actele necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor prevăzute de lege în sarcina consiliului de supraveghere și a adunării generale a acționarilor (art. 153ˡ din Legea nr. 31/1990).

Directoratul își exercită atribuțiile sub controlul consiliului de supraveghere.

Directoratul poate să încheie acte juridice în numele și în contul societății prin care să dobândească bunuri pentru societate sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor, dată în condițiile prevăzute de art. 115 din lege (art. 153²² din lege).

Membrii directoratului vor putea, în nume propriu să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către societate sau de la societate, numai în baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor (art. 150 din lege).

Potrivit legii, directoratul reprezintă societatea în raporturile cu terții și în justiție (art. 1533 din Legea nr. 31/1990).

Membrii directoratului reprezintă societatea doar acționând împreună, afară de cazul unei stipulații contrare în actul constitutiv.

În cazul în care membrii directoratului reprezintă societatea doar acționând împreună, aceștia, prin acordul lor unanim, îl pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operațiuni sau tipuri de operațiuni.

Directoratul trebuie să înregistreze la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, cu mențiunea dacă ele acționează împreună ori separat.

Aceste persoane sunt obligate să depună la registrul comerțului specimenul de semnătură, în condițiile legii.

Trebuie arătat că, în raporturile cu directoratul, consiliul de supraveghere reprezintă societatea.

Legea nr. 31/1990 stabilește anumite obligații ale membrilor directoratului.

Membrii directoratului trebuie să își exercite mandatul cu loialitate, în interesul societății (art. 144ˡ din lege).

Legea obligă pe membrii directoratului să participe la adunările generale ale acționarilor.

Directoratul este obligat ca, cel puțin o dată la 3 luni să prezinte un raport scris consiliului de supraveghere cu privire la conducerea societății, cu privire la activitatea acesteia și la posibila evoluție. Totodată, el trebuie să comunice în timp util orice informație cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influență semnificativă asupra situației societății.

În sfârșit, directoratul înaintează consiliului de supraveghere situația financiară anuală și

raportul său anual, precum și propunerea sa privind distribuirea profitului realizat, pe care intenționează să o prezinte adunării generale.

Funcționarea directoratului

Modul de lucru al membrilor directoratului se stabilește prin hotărârea consiliului de supraveghere.

Pentru validitatea deciziilor directoratului este necesară prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor directoratului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.

Deciziile în cadrul directoratului se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Membrii directoratului pot fi reprezentați la întrunirile directoratului, dar numai de un alt membru al directoratului.

Actul constitutiv al societății poate prevede că participarea la reuniunile directoratului poate avea loc și prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță.

De asemenea, actul constitutiv poate prevedea că, în cazuri excepționale justificate prin urgența situației și prin interesul societății, deciziile directoratului pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară întrunirea directoratului.

Această procedură nu este permisă pentru deciziile privind situații e financiare anuale ori capitalul autorizat.

Revocarea membrilor directoratului

Membrii directoratului pot fi revocs: oricând prin hotărârea consiliului de supraveghere. Prin actul constitutiv se pos:e prevedea că membrii directoratului pot fi revocați și de adunarea generală ordinară e acționarilor (art. 153² din Legea nr. 31/1990).

Dacă revocarea survine fără justă cauză, membrii directoratului au dreptul la plata de daune-interese.

Consiliul de supraveghere

Potrivit legii, consiliul de supraveghere este format din cel puțin 3 și cel mult 11 membrii. Numărul membrilor este stabilit prin actul constitutiv. Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un președinte al consiliului.

Membrii consiliului de supraveghere trebuie să îndeplinească cerințele stabilite de Legea nr. 31/1990.

Calitatea de membru al consiliului de supraveghere o poate avea o persoană fizică sau o persoană juridică (art. 153ˡ³ din lege).

Persoana juridică numită în calitate de membru al consiliului de supraveghere are obligația să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Acest reprezentant este supus acelorași condiții și obligații și are aceeași răspundere civilă și penală ca și un membru al consiliului de supraveghere persoană fizică. Răspunderea reprezentantului nu exonerează și nu micșorează răspunderea solidară a persoanei juridice pe care o reprezintă.

Persoanele care, potrivit legii, nu pot fi fondatori nu pot avea calitatea de membru al consiliului de supraveghere (art. 73ˡ din lege). Deci, nu poate fi membru al consiliului de supraveghere o persoană care, potrivit legii, este incapabilă sau a fost condamnată pentru faptele prevăzute de art. 6 alin. (2) din lege.

Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor pot fi stabilite condiții specifice de profesionalism și independență pentru membrii consiliului de supraveghere.

Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membrii ai directoratului. Ei nu pot cumula calitatea de membru al consiliului de supraveghere cu calitatea de salariat al societății.

O persoană fizică membru al consiliului de supraveghere poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de membru al consiliului de supraveghere în societăți pe acțiuni al căror sediu se află pe teritoriul României. Această dispoziție legală se aplică și persoanei fizice reprezentant permanent al persoanei juridice membru al consiliului de supraveghere.

Desemnarea membrilor consiliului de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de adunarea generală a acționarilor, cu excepția primilor membrii, care sunt numiți prin actul constitutiv

Candidații pentru postul de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizați de către membrii existenți ai consiliului sau de către acționari.

Persoana nominalizată are obligația să informeze organul societății însărcinat cu numirea sa asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.

în cazul vacanței unui post de membru în consiliul de supraveghere, consiliul va numi un membru provizoriu, până la întrunirea adunării generale a acționarilor.

Dacă vacanța determină scăderea numărului membrilor consiliului de supraveghere sub minimul legal, directoratul trebuie să convoace fără întârziere adunarea generală a acționarilor pentru completarea locurilor vacante. în cazul inacțiunii directoratului, orice parte interesată poate cere instanței să desemneze persoana însărcinată cu convocarea adunării generale, care să facă numirile necesare.

Numirea în calitate de membru al consiliului de supraveghere, pentru a fi valabilă sub aspect juridic, trebuie acceptată în mod expres de către persoana în cauză.

Persoana numită în calitate de membru al consiliului de supraveghere trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională.

Durata mandatului de membru în consiliul de supraveghere

Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăși 4 ani. Membri consiliului de supraveghere sunt reeligibili, afară de cazul când actul constitutiv prevede altfel.

În privința primilor membri ai consiliului de supraveghere, durata mandatului nu poate depăși 2 ani.

Remunerarea membrilor consiliului de supraveghere

Remunerația membrilor consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor. O remunerație suplimentară a membrilor consiliului de supraveghere însărcinați cu funcții specifice în consiliul este stabilită de consiliul de supraveghere.

Legea interzice creditarea de către societate a membrilor consiliului de supraveghere, indiferent de natura operațiunii prin care se realizează.

Atribuțiile consiliului de supraveghere

Principalele atribuții ale consiliului de supraveghere sunt cele prevăzute de art. 1539 din Legea nr. 31/1990 și anume:

exercită controlul permanent asupra conducerii societății de către directorat;

numește și revocă membrii directoratului;

verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv și hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății;

raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfășurată.

în mod excepțional, când interesul societății o cere, consiliul de supraveghere poate să convoace adunarea generală a acționarilor.

Întrucât, prin definiție, consiliul de supraveghere este un organ de control asupra activității de conducere a societății, el nu poate avea atribuții de conducere. Cu toate acestea, prin actul constitutiv se poate prevedea că anumite tipuri de operațiuni nu pot fi effectuate decât cu acordul consiliului.

Obligațiile membrilor consiliului de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de Legea nr. 31/1990. Membrii consiliului de supraveghere își vor exercita atribuțiile cu loialitate, în interesul societății (art. 144ˡ din lege).

Datorită rolului pe care îl au în asigurarea funcționării societății, membrii consiliului ze supraveghere sunt obligați să participe la adunările generale ale acționarilor art. 153²³ din lege).

Un membru al consiliului, care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății are obligația să nu ia parte la deliberare și să nformeze, în condițiile art. 144³ din lege.

Funcționarea consiliului de supraveghere. Ca organ colegial, consiliul de supraveghere funcționează potrivit regulilor stabilite de actul constitutiv și Legea nr. 31/1990.

Consiliul de supraveghere se întrunește cel puțin o dată la 3 luni. Consiliul este convocat de președintele său, care și prezidează întrunirea consiliului.

Consiliul de supraveghere este convocat oricând la cererea motivată a cel puțin 2 dintre membrii consiliului sau la cererea directoratului. Întrunirea trebuie să aibă loc în cel mult 15 zile de la convocare.

Dacă președintele nu dă curs cererii de convocare a consiliului, autorii cererii pot convoca ei înșiși consiliul, stabilind și ordinea de zi a ședinței.

La întrunirile consiliului de supraveghere pot fi convocați și membrii directoratului, care, însă nu au drept de vot în consiliu.

Consiliul de supraveghere ia decizii în condițiile de cvorum și majoritate prevăzute de lege.

Pentru validitatea deciziilor consiliului de supraveghere este necesară prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor consiliului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. Deciziile în cadrul consiliului se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Cu privire la numirea și revocarea președintelui consiliului, deciziile se iau cu votul majorității membrilor consiliului.

Membrii consiliului pot fi reprezentați la întrunirile consiliului, dar numai de către alți membri ai consiliului.

În caz de paritate a voturilor, președintele consiliului de supraveghere va avea votul decisiv.

Lucrările fiecărei ședințe a consiliului de supraveghere trebuie consemnate într-un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal trebuie semnat de către președintele de ședință și de către cel puțin un alt membru prezent al consiliului.

Revocarea membrilor consiliului de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocați oricând de către adunarea generală a acționarilor. Hotărârea se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți.

Răspunderea membrilor consiliului de supraveghere

Pentru prejudiciile cauzate societății prin actele lor, membrii consiliului de supraveghere răspund în condițiile Legii nr. 31/1990.

Aceasta înseamnă că membrii consiliului de supraveghere răspund, ca și administratorii, pentru respectarea obligațiilor rezultate din actul de numire și cele prevăzute de lege (art. 72) și răspund solidar în cazurile prevăzute de art. 73 din lege.

Totodată, răspunderea pentru actele săvârșite prin actele consiliului de supraveghere sau pentru omisiuni nu se întinde și la membrii consiliului care au făcut să se consemneze în registrul deciziilor consiliului împotrivirea lor si au înștiințat despre aceasta, în scris pe auditorii interni și auditorul financiar.

Acțiunea în răspundere împotriva membrilor consiliului de supraveghere este reglementată de art. 155 și 155ˡ din lege.

Comitetele consultative ale consiliului de supraveghere

Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative însărcinate cu realizarea de investigat și elaborarea de recomandări pentru consiliu.

Domeniile în care își desfășoară activitatea comitetele consultative sunt: auditt remunerarea membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și a personalului, nominalizarea de candidați pentru diferitele posturi de conducere îr societate.

Comitetul consultativ este format din cel puțin 2 membri ai consiliului, cu condiția ca cel puțin un membru să fie independent.

În privința comitetului de nominalizare, legea permite ca președintele directoratul să fie numit membru în acest comitet, fără ca prin aceasta să devină și membru îr consiliul de supraveghere.

Cât privește comitetul de audit, legea cere ca cel puțin un membru al acesta comitet să dețină experiență relevantă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar.

Comitetele consultative au obligația să înainteze consiliului de supraveghere mod regulat rapoarte asupra activității lor.

3.2 Sistem unitar

În sistemul unitar, administrarea societății pe acțiuni se realizează la un singur nivel, prin consiliul de administrație, care poate delega atribuțiile de conducere directorilor societății.

Potrivit Legii nr. 31/1990, în forma modificată prin Legea nr. 441/2006, rolul consiliului de administrație este diferit: el este organ de administrare și conducere, când exercită și atribuțiile de conducere; el este un organ de supraveghere și contrc când atribuțiile de conducere sunt delegate directorilor societății.

Consiliul de administrație

Potrivit art. 137 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiinc totdeauna impar. Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație.

Prin urmare, societatea pe acțiuni poate fi administrată de un administrator unic sau de un organ colegial – consiliul de administrație.

Administratorului unic îi sunt aplicabile dispozițiile legii cu privire la consiliul de administrație, cu excepția celor care privesc sau presupun pluralitatea de administrator [art. 137 alin. (3) din lege],

În cazul când sunt mai mulți administratori, pluralitatea de administratori se constituie ex lege într-un consiliu de administrație.

Structura consiliului de administrație

Consiliul de administrație este format dintr-un număr impar de administratori desemnați în condițiile legii.

Numărul membrilor consiliului de administrație este cel stabilit în actui constitutiv sau cel stabilit în condițiile prevăzute în actul constitutiv.

Pentru cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare, legea prevede un număr minim de 3 administratori.

Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă.

În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului [art. 1371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990],

În scopul asigurării delimitării între funcțiile de control și cele executive, precum și al protejării intereselor societății și ale acționarilor, noua reglementare prevede anumite condiții speciale pentru membrii consiliului de administrație.

Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor se poate prevedea că unul sau mai mulți membrii ai consiliului de administrație trebuie să fie independenți. Un administrator este considerat independent dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 138² din lege.

Consiliul de administrație este condus de un președinte, ales de consiliu dintre membrii săi (art. 140ˡ din lege).

Prin actul constitutiv se poate prevedea că președintele consiliului de administrație este numit de adunarea generală ordinară a acționarilor, care numește consiliul de administrație.

Durata mandatului președintelui nu poate depăși durata mandatului său de administrator.

Președintele coordonează activitatea consiliului de administrație și raportează referitor la aceasta adunării generale a acționarilor. Totodată, el veghează la buna funcționare a organelor societății.

În cazul în care președintele se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, consiliul de administrație poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcției de președinte pe durata stării respective de imposibilitate.

Președintele poate fi revocat oricând de organul care l-a numit.

Consiliul de administrație este un organ colegial de administrare a societății. în consecință, numai consiliul poate decide cu privire la actele de administrare date în competența sa.

Deoarece actele consiliului de administrație sunt actele unui organ colegial, ele sunt valabile, indiferent de modificările intervenite în componența consiliului

Atribuțiile consiliului de administrație

În actuala reglementare a Legii nr. 31/1990, atribuțiile consiliului de administrație sunt mai bine determinate, fapt care conferă acestui organ un rol important în funcționarea societății pe acțiuni.

Ca regulă generală, consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor (art. 142 din lege).

Legea reglementează și anumite atribuții exclusive ale consiliului de administrație (competențe de bază), care nu pot fi delegate directorilor și anume:

stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;

stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare;

numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;

supravegherea activității directorilor;

pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia;

introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței asupra societății potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Potrivit legii, consiliul de administrație nu poate delega directorilor nici atribuțiile primite prin delegare de la adunarea generală extraordinară a acționarilor, în condițiile art. 114 din lege.

Legea impune membrilor consiliului de administrație obligația de a-și exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator (art. 144ˡ din lege). Această obligație este respectată, dacă în momentul luării unei decizii de afaceri, administratorul este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesu: societății și pe baza unor informații adecvate.

Prin decizie de afaceri, legea înțelege orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societății.

Noile criterii legale de apreciere a conduitei administratorilor în îndeplinirea funcție lor sunt menite să apere interesele societății și, implicit, ale acționarilor, dar și să-i apere pe administratori de răspundere atunci când au acționat conform legii.

De asemenea, legea cere ca membrii consiliului de administrație să își exercite mandatul cu loialitate, în interesu) societății.

Membrii consiliului de administrație nu au voie să divulge informațiile confidential și secretele de afaceri ale societății la care au acces, în calitatea lor de administrator. Interdicția subzistă și după încetarea mandatului de administrator.

Potrivit legii, conținutul si durata obligațiilor de confidențialitate trebuie prevăzute în “contractul de administrație’’.

Trebuie arătat că potrivit legii, anumite acte juridice, cu impact deosebit asurra societății pot fi încheiate de către consiliul de administrație numai cu aprobarea adunării generale, dată în condițiile art. 115 din lege. Sunt avute în vedere actele juridice încheiate în numele și în contul societății prin care să dobândească burj~ pentru societate sau să înstrăineze, să închirieze să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic (art. 153²² din lege).

Puterile consiliului de administrație de a reprezenta societatea

În concepția noii reglementări, consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție (art. 143² din lege).

Întrucât ca organ colegial, consiliul de administrație nu este un subiect de drept, puterea de reprezentare este simbolică.

Într-adevăr, potrivit legii, în lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său.

Prin actul constitutiv, președintele și unul sau mai mulți administratori pot fi împuterniciți să reprezinte societatea, acționând împreună sau separat. O atare clauză este opozabilă terților.

Administratorii care reprezintă societatea doar acționând împreună, prin acordul lor unanim, pot să împuternicească pe unul dintre ei să încheie anumite operațiuni sau tipuri de operațiuni.

Ăn cazul în care consiliul de administrație deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății, puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general.

Legea impune consiliului de administrație obligația de a înregistra la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, cu mențiunea dacă ele acționează împreună ori separat [art. 143² alin. (5) din lege],

Funcționarea consiliului de administrație

Consiliul de administrație funcționează în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Astfe, potrivit legii special Consiliul de administrație se întrunește cel puțin o dată la 3 luni. întrunirea consiliului poate avea loc ori de câte ori este nevoie, dar obligatoriu o dată la 3 luni.

Consiliul este convocat de președintele consiliului, care stabilește ordinea de zi și asigură informarea membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi.

Consiliul de administrație este convocat și la cererea motivată a cel puțin doi dintre membrii săi sau a directorului general. Autorii cererii sunt îndreptățiți să stabilească ordinea de zi. într-un atare caz, președintele consiliului este obligat să dea curs unei astfel de cereri.

Convocarea trebuie să cuprindă data, locul unde se va ține ședința și ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt prevăzute în ordinea de zi, consiliul poate lua decizii numai în cazuri de urgență.

La întrunirile consiliului de administrație pot fi convocați directorii și cenzorii sau, după caz, auditorii interni. Aceștia sunt obligați să participe, fără a avea drept de vot, cu excepția directorilor care au și calitatea de administrator (art. 141ˡ din lege).

Consiliul de administrație poate lua decizii numai dacă sunt îndeplinite condițiile art. 153²ˡ din Legea nr. 31/1990.

Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administrație, legea cere prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor consiliului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.

Deciziile în cadrul consiliului de administrație se iau cu votul majorității membrilor prezenți. Deciziile cu privire la numirea sau revocarea președintelui consiliului se iau cu votul majorității membrilor consiliului.

Membrii consiliului de administrație pot fi reprezentați la întrunirile consiliului, dar numai prin alți membrii ai consiliului. Un membru prezent poate reprezenta un singur membru absent.

Legea reglementează luarea deciziilor în consiliul de administrație în anumite situații speciale.

În caz de paritate a voturilor, președintele consiliului de administrație va avea votul decisiv, afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede altfel. Nu dispune de votul decisiv președintele consiliului de administrație care este, în același timp, director al societății.

Dacă președintele în funcție al consiliului de administrație nu poate sau îi este interzis să participe la vot în consiliu, ceilalți membrii ai consiliului vor putea alege un președinte de ședință, care va avea aceleași drepturi ca și președintele în funcție.

În caz de paritate de voturi și dacă președintele nu beneficiază de vot decisiv, propunerea supusă votului se consideră respinsă.

Dacă într-o anumită operațiune supusă deliberării în cadrul consiliului de administrație, un administrator are, direct sau indirect, interese contrare societății, trebuie să nu ia parte la vot.

Aceeași obligație există și în cazul în care administratorul știe că într-o anumită operați

sunt interesate soțul sau soția sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.

Nerespectarea obligației atrage răspunderea pentru prejudiciul cauzat societății.

Interdicția privind participarea la deliberare și la vot a administratorului nu operează în situațiile prevăzute de lege.

Întrucât consiliul de administrație deliberează și ia decizii, membrii consiliului trebuie să participe la întrunirile consiliului.

Potrivit legii, actul constitutiv al societății poate prevedea că participarea la întrunirile consiliului de administrație să aibă loc și prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, cu precizarea mijloacelor respective (art. 153²ˡ alin. (4) din lege). Actul constitutiv poate limita felul deciziilor care pot fi luate în aceste condiții și poate prevedea un drept de opoziție la o atare procedură.

Lucrările fiecărei ședințe a consiliului de administrație trebuie consemnate într-un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, ordinea deliberărilor, decizii'e luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. El va fi semnat de președintele de ședință și de cel puțin un alt administrator [art. 141 alin. (5) din lege].

Prin actul constitutiv se poate prevedea că, în cazuri excepționale, justificate prin urgența situației și prin interesul societății, deciziile consiliului de administrație pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a consiliului. Această procedură nu este permisă pentru deciziile privind situați: e financiare anuale și capitalul autorizat.

Deciziile consiliului de administrație considerate nelegale pot fi anulate prr hotărârea adunării generale a acționarilor. Soluția se bazează pe dispozițiile art. 111 : d) din lege, care prevăd că adunarea generală are dreptul și obligația „să se pronunțe asupra gestiunii administratorului.

În absența unei prevederi legale, deciziile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de către acționari. Dar, în baza art. 132 din lege, acționarii ar putea ataca hotărârea adunării generale prin care s-a pronunțat asupra valabilității unei decizii a consiliului de administrație.

În sfârșit, trebuie admis că dacă adunarea generală este singurul organ competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație, consecința logică este că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor consiliului de administrație.

Comitetele consultative ale consiliului de administrație

Potrivit actualei reglementări, consiliul de administrație poate crea comitete consultative, însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu (art. 140² din lege).

Activitatea comitetelor consultative este specializată pe domenii, precum auditul, remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor și personalului, nominalizarea de candidați pentru diferitele posturi de conducere.

Comitetul consultativ este format din cel puțin doi membrii ai consiliului de administrație. Legea impune ca cel puțin un membru al fiecărui comitet trebuie să fie administrator neexecutiv independent, iar comitetul de audit și cel de remunerare trebuie să fie formate numai din administratori neexecutivi.

Comitetele consultative au obligația să înainteze consiliului de administrație, în mod regulat, rapoarte asupra activității lor.

Directorii societății

Delegarea conducerii societății unor directori

Pentru a realiza separarea atribuțiilor de control de cele executive – unul dintre dezideratele guvernării corporative – Legea nr. 31/1990, în forma modificată prin Legea nr. 441/2006, consacră instituția delegării de către consiliul de administrație a atribuțiilor de conducere a administratorilor societății. Potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori.

În cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, delegarea conducerii societății este obligatorie.

Consiliul de administrație numește pe unul dintre directori în calitate de director general. în această calitate poate fi numit și președintele consiliului de administrație al societății, dacă acest lucru s-a prevăzut în actul constitutiv ori a fost hotărât de adunarea generală a acționarilor.

Trebuie arătat că, în înțelesul legii, director al societății pe acțiuni este numai persoana căreia i-au fost delegate atribuții de conducere de către consiliul de administrație [art. 143 alin. (5) din Legea nr. 31/1990],

Prin delegarea atribuțiilor de conducere directorilor societății, consiliul de administrație păstrează competențele de bază, dar devine organ de supraveghere și control al activității directorilor.

Condițiile calitătii de director al societătii

Pentru calitatea de director al societății, Legea nr. 31/1990 impune anumite condiții.

Calitatea de director o poate avea numai o persoană fizică (art. 153ˡ³ din lege). Aceasta trebuie să îndeplinească condițiile de capacitate și onorabilitate prevăzute de lege pentru calitatea de fondator (art. 73ˡ din lege).

Directorul poate fi numit dintre administratori sau din afara consiliului de administrație [art. 143 alin. (2) din lege].

Pe durata mandatului, directorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă (art. 152 din lege). Persoana care nu poate fi fondator nu poate fi nici director (art. 73ˡ din lege). Deci, nu poate fi director o persoană care, potrivit legii, este incapabilă ori a fost condamnată pentru faptele prevăzute de art. 6 alin. (2) din lege.

Directorul nu poate, fără autorizarea consiliului de administrație, să fie director, administrator, membru al directoratului ori al consiliului de supraveghere, cenzor sau. după caz, auditor intern ori asociat cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având aceeași obiect de activitate și nici nu poate exercita acelaș: comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane. încălcarea interdicție atrage revocarea din funcție și răspunderea pentru prejudiciile cauzate societății (art. 153 din lege).

Pentru protejarea intereselor societății, legea impune persoanei nominalizate, ca înainte de numire, să aducă la cunoștința consiliului de administrație dacă se află într-c situație care reclamă autorizarea consiliului.

Durata mandatului directorilor

Legea nr. 31/1990 nu reglementează durata mandatului directorilor societății. în consecință, această durată se stabilește prin actu. constitutiv sau prin decizia consiliului de administrație. Concluzia se întemeiază pe dispozițiile art. 143ˡ alin. (2) din lege, care prevăd că modul de organizare a activităt directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizia consiliului de administrație.

Atribuțiile directorilor

Directorii societății exercită atribuții de conducere a societății. Potrivit legii, directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate al societății și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor (art. 143ˡ din Legea nr. 31/1990).

Cât privește puterea de a reprezenta societatea, aceasta aparține directorului general. Prin actul constitutiv se pot prevedea alte condiții privind puterea de reprezentare [art. 143³ alin. (4) din lege].

Directorii trebuie să își exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, cu loialitate și în interesul societății.

Modul de organizare a activității directorilor societății se stabilește prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administrație. Activitatea directorilor este supusă controlului consiliului de administrație.

Directorii trebuie să informeze consiliul de administrație în mod regulat și cuprinzător asupra operațiunilor întreprinse și asupra celor avute în vedere pentru viitor.

Orice administrator poate solicita directorilor informații privind conducerea operativă a societății.

Obligațiile directorilor

Legea nr. 31/1990 impune directorilor anumite obligații, respectiv au obligația să participe la adunările generale ale acționarilor (art. 153²³ din lege).

Directorii sunt obligați să înștiințeze consiliul de administrație asupra tuturor neregulilor constatate cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor lor.

Revocarea directorilor

Directorii societății pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație.

Dacă revocarea survine fără justă cauză, directorul respectiv este îndreptățit la plata de daune-interese.

Directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor (art. 152 din Legea nr. 31/1990). Directorilor le sunt aplicabile dispozițiile menționate de art. 152 din lege. Acțiunea în răspundere este supusă dispozițiilor art. 155 și 155ˡ din lege.

Secțiunea a 4-a. Controlul gestiunii societății pe acțiuni

Organele care exercită controlul

Art. 160 din Legea nr. 31/1990 reglementează organele car- asigură controlul asupra gestiunii societății pe acțiuni.

Situațiile financiare anuale ale societăților pe acțiuni supuse obligației legale de auditare care vor fi auditate de către auditori financiari, persoane fizice sau persoane juridice, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit legii, societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administarre sunt supuse auditului financiar.

La societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii auditului financiar, adunarea generală ordinară a acționarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea de cenzori, după caz.

Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau hotărârii adunării generale a acționarilor, vor organiza auditul intern, potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România.

Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare sunt supuse auditului financiar, Dotrivit legii sau hotărârii adunării generale a acționarilor, pot să nu numească cenzori, hotărârea se ia de adunarea generală a acționarilor.

Consiliul de administrație, respectiv directoratul trebuie să înregistreze la registrul comerțului persoanele care îndeplinesc funcția de auditor financiar, auditor intern sau cenzor, precum și orice schimbare a persoanelor în cauză.

Cenzorii societății

Potrivit legii, societatea pe acțiuni va avea trei cenzori și un supleant, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile însă numărul cenzorilor trebuie să fie impar (art. 159 din Legea nr. 31/1990)1.

Cenzorii sunt stabiliți prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă datele de identificare ale primilor cenzori. în cazul constituirii societății prin subscripție publică, cenzorii sunt aleși de adunarea constitutivă (art. 8 și art. 28 din Legea nr. 31/1990). Ulterior, cenzorii sunt aleși de adunarea generală ordinară (art. 111 din Legea nr. 31/1990).

Durata însărcinării cenzorilor este de trei ani, putând fi realeși. Cenzorii pot fi acționari, cu excepția cenzorului expert contabil, care poate fi un terț care exercită profesia individual sau în forme asociative reglementate de lege.

Drepturile și obligațiile cenzorilor

Cenzorii au dreptul să participe la ședințele consiliului de administrație, fără să aibă drept de vot. De asemenea, cenzorii au dreptul să obțină, lunar, de la administratori o situație privind mersul activității societății. Legea interzice cenzorilor să comunice aceste date asociaților în particular și terților (art. 164).

Cenzorii au și anumite obligații care asigură îndeplinirea mandatului lor. Astfe, cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite. Ei sunt obligați să verifice dacă registrele societății sunt regulat ținute. Asupra constatărilor făcute trebuie prezentat un raport amănunțit adunării generale a acționarilor (art. 163).

Cu privire la situațiile financiare anuale și repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunțit. Adunarea generală poate aproba situația financiară anuală numai dacă este însoțită de raportul cenzorilor.

Cenzorii sunt obligați să aducă la cunoștință administratorilor și, în anumite cazuri, adunării generale, neregularitățile în administrație și încălcările dispozițiilor legale și a prevederilor actelor constitutive ale societății [art. 163 alin. (5)].

Modul de lucru al cenzorilor

Potrivit legii, cenzorii trebuie să exercite personal mandatul lor. în îndeplinirea mandatului lor, cenzorii lucrează împreună ori separat.

Cenzorii vor întocmi împreună raportul privind situația financiară anuală destinată adunării generale a acționarilor. Tot împreună vor delibera și asupra propunerilor asupra repartizării profitului. în cazul unor neînțelegeri, fiecare dintre cenzori întocmește un raport pe care îl va prezenta adunării generale.

Pentru celelalte obligații impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat. Cenzorii trebuie să treacă într-un registru deliberările lor, precum și constatările făcute în timpul exercitării mandatului lor (art. 165 din Legea nr. 31/1990).

Cenzorii răspund solidar pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990. Acțiunea în răspundere civilă contra cenzorilor se exercită în condițiile art. 155 și 155ˡ din Legea nr. 31/1990.

Cenzorii au și o răspundere penală, care este reglementată de art. 276 și 277 dr Legea nr. 31/1990.

Auditorul financiar

Auditorul financiar este persoana fizică sau persoana juridică împuternicită să verifice situațiile financiare anuale ale societății.

Calitatea de auditor financiar se dobândește prin atribuire de către Camera Auditorilor Financiari din România, în condițiile O.U.G. nr. 75/1999 privind auditul financiar.

Auditorul financiar este numit și este revocat de adunarea generală ordinară, cu excepția primului auditor financiar, care este desemnat prin actul constitutiv sau, după caz, numit de adunarea constitutivă.

Societatea supusă obligației legale de auditare trebuie să numească și auditori interni

Drepturile și obligațiile auditorului financiar și auditorilor interni sunt cele prevăzute ce art. 163, 164 și 1641 din Legea nr. 31/1990.

Secțiunea a 5-a. Registrele societăților pe acțiuni

Potrivit art. 177 din Legea nr. 31/1990, pe lângă evidențele prevăzute de lege, societatea pe acțiuni trebuie să țină anumite registre. Aceste registre privesc capitalul social, activitatea organelor de gestiune și a celor de control al gestiunii societății. Deci, registrele avute în vedere au un obiect diferit față de registrele comerciale (de contabilitate), care privesc activitatea societății (registrul jurnal, registrul-inventar și registrul cartea mare). Aceste din urmă registre sunt ținute de orice profesionist comerciant.

Evocarea registrelor societății

Societatea pe acțiuni trebuie să țină registrele următoare: registrul acționarilor societății. Acest registru cuprinde: numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul, respectiv denumirea, sediul acționarilor cu acțiuni nominative, precum și vărsămintele făcute în contul acțiunilor;

Evidența acțiunilor care se tranzacționează pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare se realizează cu respectarea legislației specifice pieței de capital.

registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale. în acest registru se consemnează desfășurarea ședințelor, deliberările și hotărârile luate de adunarea generală a acționarilor;

registrul ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație, respectiv ale directoratului și consiliului de supraveghere. Acest registru cuprinde deliberările și deciziile organelor de administrare și control ale societății;

registrul deliberărilor și constatărilor cenzorilor societății și după caz, ale auditorilor interni. în acest registru se consemnează deliberările și constatările organelor de control al gestiunii, în exercitarea mandatului lor.

registrul obligațiunilor emise de societate. în acest registru se arată totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate. Totodată, în registru se înscriu deținătorii de obligațiuni nominative, prin arătarea numelui, prenumelui și domiciliului titularului, respectiv denumirea și sediul acestuia.

orice alte registre prevăzute de acte normative speciale.

Obligația ținerii registrelor societății

Având în vedere importanța acestor registre pentru societate, ținerea lor este obligatorie. Legea prevede că registrele acționarilor, al ședințelor și deliberărilor adunărilor generale și al obligațiunilor se țin prin grija consiliului de administrație, respectiv a directoratului; registrul ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație, respectiv ale directoratului și consiliului de supraveghere se țin prin grija organului în cauză; registrul deliberărilor și constatărilor cenzorilor; respectiv ale auditorilor interni se țin prin grija cenzorilor, respectiv a auditorilor interni.

Registrul acționarilor și registrul obligațiunilor se pot ține manual sau în sistem computerizat. Legea permite societății să contracteze cu o societate de registru independent privat ținerea registrului acționarilor și a registrului obligațiunilor în sistem computeriza: și efectuarea înregistrărilor, precum și a altor operațiuni legate de aceste registre (ari. 180 din Legea nr. 31/1990).

În cazurile prevăzute de lege, ținerea registrului acționarilor și/sau a registruL obligațiunilor de către o societate de registru independent autorizată este obligatorie.

Punerea registrelor la dispoziția acționarilor.

Administratorii, respectiv membrii directoratului sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului conform dispozițiilor legale au obligația să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror s: solicitanți informații privind structura acționariatului societății și să elibereze, la cere'e certificate privind aceste date (art. 178 din Legea nr. 31/1990).

În aceleași condiții, trebuie să pună la dispoziția acționarilor și a deținătorilor ce obligațiuni registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale și registrul obligațiunilor.

Secțiunea a 6-a.Anul financiar.Profitul și dividendele. Fondul de rezervă

Situația financiară anuală

În calitate de profesionist comerciant, societatea ce acțiuni are obligația să țină anumite registre comerciale (de contabilitate), în care să consemneze operațiunile patrimoniale efectuate în cursul exercițiului financiar și să dacă recapitularea lor periodică, prin întocmirea inventarului și a situației financiare anuale (art. 182 din Legea nr. 31/1990).

Situația financiară anuală este documentul oficial de gestiune a activității societății. Ea se întocmește cu respectarea dispozițiilor Legii contabilității nr. 82/1991.

Potrivit legii, situația financiară se întocmește anual, precum și în cazul fuziunii ori dizolvării și lichidării societății.

La întocmirea situației financiare se cere ca posturile înscrise în bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului. Nu sunt admise compensările între conturile ce se înscriu în bilanț și, respectiv, între veniturile și cheltuielile din contul de profit și pierderi (art. 28 din Legea nr. 82/1991).

Situația financiară anuală se întocmește prin grija consiliului de administrație, respectiv a directoratului. Ea este supusă verificării sau auditării, în condițiile prevăzute de lege.

Cu cel puțin o lună de zile înainte de ziua stabilită pentru ședința adunării generale a acționarilor, consiliul de administrație, respectiv directoratul are obligația să prezinte cenzorilor, respectiv auditorilor interni și auditorilor financiari situația financiară anuală pentru exercițiul financiar precedent, însoțită de raportul lor și de documentele justificative.

Raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari va fi depus și va rămâne la sediul societății, și dacă este cazul, la sediul sucursalelor, în perioada de 15 zile care precede ziua adunării generale, pentru a fi consultate de acționari. Aceștia vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii de pe aceste documente (art. 184 din Legea nr. 31/990).

Adunarea generală ordinară a acționarilor este obligată să discute, să aprobe sau să modifice situația financiară anuală, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar si să fixeze dividendul [art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990],

După aprobarea situației financiare anuale, în condițiile Legii contabilității nr. 82/1991, consiliul de administrație, respectiv directoratul are obligația să depună la unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor Publice, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, având atașată semnătura electronică situația financiară anuală, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz (art. 185 din Legea nr. 31/1990).

Pentru societățile care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei, un anunț prin care se confirmă depunerea acestor acte la oficiul registrului comerțului va fi publicat în Monitorul Oficial, prin grija oficiului registrului comerțului.

Pentru societățile a căror cifră anuală de afaceri nu depășește 10 milioane lei, anunțul menționat va fi publicat pentru acces gratuit pe pagina de internet a oficiului registrului comerțului.

Trebuie arătat că, potrivit legii, aprobarea situației financiare anuale de către adunarea generală a acționarilor nu împiedică exercitarea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru prejudiciile cauzate societătii prin încălcarea obligațiilor care le revin (art. 186 din Legea nr. 31/1990).

Profitul și dividendele

Societatea pe acțiuni, ca orice societate privind activitatea comercială, se constituie în scopul de a obține profit și a-l împărți între acționari sub formă de dividende.

Ceea ce se împarte între acționari este profitul net, adică excedentul activului față de pasiv realizat de societate în cadrul exercițiului financiar.

Pentru stabilirea profitului net trebuie deduse din profitul brut toate cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă în cheltuielile utile ale societății intră și profitul cuvenit fondatorilor dacă a fost prevăzut prin actul constitutiv ori a fost aprobat de adunarea generală extraordinară [art. 183 alin. (4) din Leqea nr. 31/1990],

Articolul 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.

Dacă au fost înregistrate pierderi din activul net, sumele destinate reîntregirii sale vor fi deduse și ele din profitul brut. în acest sens, art. 69 din Legea nr. 31/1990 prevede că dacă se constată o micșorare a activului net, capitalul social va trebui reîntregit sau redus, mai înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit.

Repartizarea profitului și stabilirea dividendului se fac de către adunarea generală a acționarilor (art. 111 din Legea nr. 31/1990). Tot adunarea generală stabilește și condițiile participării la profit a fondatorilor [art. 183 alin. (4) și 5 din Legea nr. 31/1990],

Sunt îndreptățiți la dividende acționarii existenți la data de referință, care este aceeași cu data stabilită pentru determinarea acționarilor cu drept de vot în adunarea generală a acționarilor care fixează dividendul [art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990],

Acționarii au dreptul la dividende în condițiile stabilite în actul constitutiv, iar în lipsa unei stipulații în acest sens, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat [art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].

Prin stabilirea dividendului, fiecare acționar devine titularul unui drept de creanță față de societate, pe care îl valorifică în condițiile legii.

În cazul în care dividendele au fost plătite din profituri fictive, ele se restituie, în condițiile art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Dreptul la acțiune privind restituirea dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la distribuirea lor [art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990],

Fondul de rezervă al societății.

Profitul societății este destinat împărțirii între acționari. Dar, pentru a asigura condițiile necesare evitării dificultăților în care s-ar afla societatea, datorită pierderilor din activul patrimoniului societății, legea prevede obligația de a repartiza o cotă din profitul realizat pentru constituirea unui fond de rezervă.

Datorită faptului că legea instituie o obligație a societății de a constitui fondul de rezervă, acest fond mai este denumit și rezervă legală.

Art. 183 din Legea nr. 31/1990 prevede că din profitul societății se va prelua în ^ecare an cel puțin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social nominal al societății.

În fondul de rezervă se include, chiar dacă acesta a atins plafonul minim, excedentul obținut prin vânzarea acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuințat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.

Dacă după constituire, fondul de rezervă s-a micșorat, din orice cauză, el trebuie, completat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru constituirea lui.

În doctrină se consideră că fondul de rezervă este o prelungire a capitalului social și deci el reprezintă, ca și capitalul social, gajul general al creditorilor sociali.

Destinația fondului de rezervă este de a acoperi pierderile din activul patrimoniului, în

perioadele de activitate deficitară.

Întrucât are aceeași natură ca și capitalul social, fondul de rezervă nu poate fi folosit pentru acordarea de dividende în cazurile când nu s-a obținut profit.

În sfârșit, în cazul retragerii din societate, cota cuvenită acționarilor trebuie calculată asupra întregului activ social, care cuprinde și fondul de rezervă.

Trebuie arătat că, în afară de fondul de rezervă constituit potrivit legii (rezervă egală), societatea poate să își constituie și alte rezerve.

Astfel, prin actul constitutiv se poate prevedea formarea unui fond de rezervă destinat plății de dividende, în perioadele când nu se realizează profit (rezervă statutară).

Tot astfel, prin hotărârea adunării generale care aprobă situația financiară anuală se poate constitui o rezervă cu o destinație determinată (rezervă facultativă).

CONCLUZII

În țara noastră, trecerea de la o economie centralizată la economia de piață a impus, printre altele, reintroducerea în circuitul civil a societăților comerciale ca principali agenți ai schimburilor de bunuri, de servicii și de lucrări care să răspundă exigențelor actuale și de perspectivă ale economiei romanești și obligației de armonizare a legislației românești cu cea europeană .

Rezolvarea a fost dată prin adoptarea Legii nr. 31 din 17 noiembrie 1990 privind societățile comerciale care reprezintă reglementarea generală în materia societăților comerciale.

Această lege în timp, a suferit numeroase modificări. Aceste modificări au intervenit în special, în ultimii ani, pentru a se armoniza legislația din România cu cea a Uniunii Europene.

Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri :

ca o instituție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă, pe baze asociative, cu scopul obținerii unui anumit profit de catre cei care s-au asociat, și în vederea realizării unei activități comerciale ;

ca un contract, cu caracteristici proprii, determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voință.

Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă și evoluată a societății comerciale. Societatea pe acțiuni este societatea constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale în scopul realizării și impărțirii beneficiilor, și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aportului lor.

Societatea pe acțiuni se constituie prin voința asociațiilor exprimată în actul constitutiv.

Actul constitutiv al societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni se încheie sub forma unui contract de societate și a unui statut.

Prin incheierea contractului de societate asociații realizează o triplă ințelegere și anume :

în privința aporturilor ;

n privința intenției de a exercita în comun o activitate comercială ;

împărțirea beneficiilor

Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Ea are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.

Potrivit Legii nr. 31/1990, adunările generale ale acționarilor sunt ordinare, extraordinare și speciale. Adunarea generală a acționarilor este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni, exprimă voința socială și decide asupra tuturor problemelor date de lege în competența sa.

Administrarea și conducerea societății pe acțiuni se realizează, fie printr-un sistem unitar concretizat prin consiliul de administrație și directorii societății, fie printr-un sistem dualist concretizat prin directorat și consiliu de supraveghere.

Opțiunea pentru administrarea în sistemul unitar sau dualist aparține fondatorilor, care o exprimă prin actul constitutiv al societății. Pe parcursul existenței lor, societățile pe acțiuni pot decide conversia sistemului de administrare, dintr-unul unitar în unul dualist sau dintr-unul dualist în unul unitar.

Modernizarea sistemului unitar reprezintă una dintre soluțiile sistemului de control al managementului corporatist prin instituția delegării atribuțiilor de conducere a Consiliului de administrație unor directori ai societății.

O altă soluție a sistemului de control al managementului corporatist este aceea a sistemului dualist, unde atribuțiile de supraveghere și conducere sunt împărțite între două structuri distincte: directorat si consiliul de supraveghere;

Sistemul dualist de administrare reprezintă reacția legiuitorului la exigențele transparenței și responsabilității managementului, în vederea protejării acționarilor și a promovării încrederii lor în organele de conducere ale societății. Sistemul dualist este promovat, în special, de legislația germană (dar și de alte state continentale) și este unul dintre cele două sisteme de management promovate și de Principiile Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica(OECD) privind guvernarea corporatistă.

Potrivit legii, societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului financiar. În cazul în care o societate comercială pe acțiuni nu este supusă obligației legale de auditare a situațiilor financiare anuale, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este în drept să opteze pentru numirea cenzorilor sau contractarea auditului financiar.

Așadar, legislația actuală acordă un astfel de drept de opțiune societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale nu trebuie supuse cerinței auditării, lăsând să se înțeleagă că, cel puțin dintr-un astfel de punct de vedere, activitatea cenzorilor este asemănătoare, dacă nu chiar identică cu cea a auditorilor financiari.

Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditorului financiar, potrivit legii sau hotărârii adunării generale a acționarilor, vor organiza auditul intern, potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România.

BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Anghelescu, N.I. Tovarășii de negustori, București, 1933;

Antonescu, E. Codul comercial adnotat, vol. III, Societățile comerciale, Tipografiile Române Unite, București, 1928;

Bratiș M. ,Constituirea societății comerciale pe acțiuni, Editura Hamangiu, București, 2008;

Cărpenaru, St.D. Tratat de drept comercial român, ediția a IV-a actualizată, Editura Universul Juridic, București 2014;

Dumitru M, Dreptul societăților comerciale, ed. a II-a actualizată, Institutul European, București, 2012;

Georgescu, I. L. Drept comercial român, Societățile comerciale, Ed. SOCEC & Co., S.A.R., București, 1948;

Hanga, V. Istoria dreptului românesc, vol. I, Ed. Academiei, București, 1980;

Nemeș V. Drept comercial, ediția a II-a, revăzută, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Nemeș, V. Drept comercial, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București 2015;

Săuleanu, L. Societățile comerciale. Adunările generale ale acționarilor, Editura Hamangiu București 2008;

Turcu, I. Teoria și practica dreptului comercial român, vol. I, Editura Lumina Lex, București, 1998;

Articole din reviste de specialitate

E. Cârcei, Varietăți de aporturi în constituirea ocietății pe acțiuni, în RDC nr. 6/1994;

M.G. Sabău, Propuneri de lege ferenda cu privire la adunarea constitutivă a societăților pe acțiuni prin subscripție publică, în Dreptul nr. 7/2012;

M.N. Costin, Titlu societar ca varietate a titlului de valoare, cu specială privire la acțiuni, în RDC nr. 3/1999;

D.M Danghie, Guvernarea corporativ-o nouă concepție a administrării societății comerciale pe actțiuni, în RDC nr. 9/2010;

C. Micu, Organizarea administrației pe acțiuni. Sistemul unitar, în RDC nr. 2/2007;

H. D. Dumitru, Regimul juridic al directorilor, în contextul delegării atribuțiilor de conducere la societățile pe acțiuni, în RDC nr. 2/2007;

M.G. Sabău, Propuneri de lege ferenda cu privire la adunarea constitutivă a societăților pe acțiuni prin subscripție publică, în Dreptul nr. 7/2012;

L. Bercea, Regula judecății de afaceri; despre noul regim al răspunderii administratorilor societății pe acțiuni, în RRDA nr. 8/2007;

D. Velicu, O nouă dilemă în administrarea societății pe acțiuni. Sistemul monist și cel dualist. În Dreptul nr. 1/2007;

C. Oroviceanu, Conceptul de „distribuiri către asociați” și posibilitatea repartizării rezervelor, în RRDA nr. 2/2010;

Legislație internă

*** Constituția României

*** Legea nr. 31/1990 legea societăților comerciale

*** Noul Cod civil