Consolidarea Conturilor Prin Metoda Integrării Globale
Consolidarea conturilor prin metoda integrării globale
Profesor coordonator: Student:
Conf. Univ. Dr. Bogdan Victoria Raț Denisa
INTRODUCERE
Aspecte generale privind grupurle de societăți
Caracterizarea generală a noțiunii de grup și a elementelor sale
Procesul de dezvoltare al economiei foarte dinamic din ultimele decenii si procesul de globalizare al economiilor naționale predominant în majoritatea țărilor lumii, determină ca din ce în ce mai multe entitați cu obiecte de activitate unice, dar în special diversificate, să caute o strategie de dezvoltare în comun, ajungând să dezvolte în acest sens o rețea de relații multiple, pornind de la unele foarte simple, pâna la cele mai complexe, de la unele profunde pâna la cele mai superficiale.
Procesul de concentrare al înteprinderilor poate fi realizat prin mai multe modalități, precum: fuziuni, contracte de cooperare, participații la capitalul social al altor întreprinderi etc. Pentru a determina perimetrul unui grup, specialiști au încercat sa formuleze o definiție a noțiunii de grup. Din păcate însa, frotierele grupului variază in funcție de abordarea adoptată de cel care privește noțiunea de grup.
Apariția grupurilor este determinată de strategia de dezvoltare a societăților. În momentul în care prezența pe piețele externe se amplifică sau procesul de producție înregistrează o diversificare, societățile au șansa de a alege una dintre următoarele două posibilități: conservarea unitatății juridice și crearea de departamente sau sucursale, fie crearea de noi societăți, cu propria personalitate juridică, controlate însă de către societății-mamă. Așadar, dezvoltarea externă prin intermediul constituirii de noi entități sau prin controlul asupra unor entități deja existente reprezintă factorul de bază al originii grupurilor de societăți.
În urma analizei, Victor Octavian Muller concluzionează că una dintre primele definiții ale literaturii de specialitate este a lui Schmalenbach, în 1937, care descrie grupul ca fiind „o comunitate economică compusă dintr-un număr mai mare de întreprinderi și bazată pe legături de dominare”. Mai recent, Nobes&Parker definesc într-o modalitate succintă grupul ca fiind „un set de entități care operează împreună, întrucât sunt deținute sau controlate de aceleași părți”.
În literatura autohtonă, definiția grupului de societați este la fel de variată. De exemplu, Adriana Tiron Tudor definește grupul drept „o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăți, fiecare cu personalitate juridică proprie, unite între ele prin diverse legături, în virtutea cărora una dintre ele deține unitatea deciziei și exercită o influență sau un control asupra celorlalte, dominandu-le”. O altă definiție este cea formulată de Săcărin, conform căreia grupul de societați reprezintă „ansamblul constituit din două sau mai multe societăți, fiecare cu propria personalitate juridică, dar care sunt supuse unei direcți economice unitare asumate de una sau mai multe dintre ele”.
În opinia lui Niculae Feleagă și a Lilianei Feleagă grupul reprezintă: „un ansamblu constituit din întreprindearea-mamă si filialele sale. Altfel spus, grupul este un ansamblu de societăți, fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru unic de decizie, numit lider de grup”.
Organizația Națiunilor Unite definește grupul de societăți de maniera următoare: „două sau mai multe societăți formează un grup dacă una din ele controlează (societatea care conduce ansamblul grupului) direct sau indirect alte societăți, sau dacă ele sunt efectiv controlate de o aceeași societate (societate în participație comună). În acest ultim caz, dacă societățile de grup, conduse de o societate mamă, controlează direct sau indirect alte societăți, acestea din urmă sunt membre ale aceluiași grup” .
Cea mai concisă definiție, este oferită de organismul international IASB, care in IFRS 10, definește grupul ca fiind reprezentat de „o societate-mamă și filialele ei” .
În urma analizei asupra definițiilor de mai sus, Victor Octavian Muller concluzionează faptul că deși ele exprimă aceleași idei, la o analiză mai detaliată se poate observa că unele includ în perimetrul grupului doar societațile controlate, iar alte definiții includ atât societațile controlate cât și cele asupra cărora a fost efectuată o influență notabilă. Această imprejurare este un rezultat al faptului că, în literatura contabilă, semnificația grupului reflectă o abordare în trepte, luându-se în considerare faptul că trecerea de la o conducere de tip unitar la independență economică se face într-un mod cursiv.
Ordinul nr.772 din 02.06.2000, prin care s-au aprobat Normele privind consolidarea conturilor a reglementat funcționarea grupurilor de societăți din România în perioada 2000-2005. În acest act normativ au fost definite noțiunile de grup, societate mamă, filială, control, după cum
urmează:
„grupul – ansamblu de societăți, format din societatea care consolidează- persoana juridică română (consolidantă) – și filialele acesteia- societăți române și străine;
societatea-mamă – societate care are una sau mai multe filiale;
filiala- societatea aflată sub controlul altei societăți (cunoscută ca societate-mamă);
control- puterea de a conduce politicile financiare și operaționale ale unei întreprinderi pentru a obține beneficii din activitatea ei.”
După intensitatea legăturii dintre societăți se evidențiază mai multe nivele de integrare ale societăților din cadrul grupului:
Fig. 1, Nivele de integrare ale grupurilor de societăți, prelucrare proprie după Muller Victor Octavian, Situatiile financiare consolidate
Un grup de societăți se poate forma prin următoarle căi:
Descentralizare: situația în care o societate creează o filială prin operațiunea de aport de active, cu scopul de a diversifica natura activităților, și totodată de a reduce riscurile. „Are loc o dezintegrare de ansamblu prin divizarea aportului – creștere internă”. Această creștere internă presupune coordonarea procesului de dezvoltare al întreprinderii într-un mod independent, rezultând grupul de societăți, care se compune dintr-o societate dominantă și si alte societăți, fără personalitate juridică, asupra cărora societatea dominantă poate să exercite un control absolut.
Centralizare: situația în care o anumită societate preia controlul asupra altei sociatăți. Această centralizare apare în urma unei apropieri a unor societăți prin intermediul unor achiziții de control, rezultând creșterea externă.
Dacă în cazul grupului definițiile sunt mai diversificate, în cazul definirii societații-mamă economiștii declară la unison că societatea-mamă este „o întreprindere care are una sau mai multe filiale”. În urma existenței filialelor, societatea-lider are anumite obligații specifice cu privire la informarea asociaților. În principiu, o societate-mamă posedă mai mult de 50% din capitalul societații-filială, capital în care nu sunt cuprinse acțiunile cu dividend prioritar, fară drept de vot. Ea deține astfel, majoritatea absolută în adunarile generale ordinare (AGO) și în organele de conducere ale filialei (cazul controlului exclusiv de drept); cu mai mult de 2 treimi din capital, societatea-mamă are majoritatea calificată în adunarile generale extraordinare (AGE).
Daca luăm în calcul activitatea pe care o desfașoară, societatea-mamă poate să fie considerată:
una de tipul care efectuază activitate economică, fie ea comerț, producție etc, și care, totodată, are acțiuni la alte filiale;
una de tip holding, care deține un activ constituit doar din titluri de participare, administrându-l si gestionandu-l.
În cazul definirii filialei avem, de asemenea, o situație de armonizare, economiștii hotărând că „o filială este o întreprindere controlată de o altă întreprindere, numită anterior societate-mamă”, pornind de la definiția stabilită de IAS 28: „O filială este o entitate, inclusiv o entitate necorporativă cum ar fi un parteneriat, care este controlată de o altă entitate (cunoscută ca societate-mamă)”.
În viziunea lui Vasile Horga, Violeta State si Marius Bărgăuanu, „pentru a întelege obiectivul consolidării, acela de a pune în evidență un ansamblu de scoietăți, este util să se analizeze diferitele moduri de abordare a consolidării și a grupului, și anume: abordarea economică, juridică si fiscală” .
Abordarea economică a noțiunii de grup
Grupul, ca realitate economică, constituie un ansamblu de mijloace economice aparținând unor întreprinderi care au interese comune, mijloace care sunt utilizate împreună pentru realizarea unei strategii industriale, comerciale sau financiare.
Acest tip de concentrare presupune fie căutarea unui mod de complementaritate tehnologic, având ca scop înfruntare concurenței, superior dotată tehnologic, fie pentru a da un răspuns unui obiectiv extern de dezvoltare a piețelor de desfacere. Prin prisma acestui unghi de vedere, grupul constă într-o totalitate de mijloace economice care ajută la construirea unei rețele de relații de dependență, între parțile care compun grupul.
Abordarea juridică a noțiunii de grup
Grupul nu posedă existență juridică si nu constituie obiectul unei personalități juridice. Ca urmare, grupul reprezintă din punct de vedere juridic, o reuniune de societăți, având fiecare societate în parte, personalitate juridică, independență, atât economică, cât și financiară, dar care împreună țintesc spre obiective comune, au unitate de acțiune în legătură cu strategia de dezvoltare.
Lipsa personalitații juridice are urmări substanțiale deoarece presupune totodată negarea noțiunii de patrimoniu si incapacitatea unui grup de a acționa în justiție dar și mai esențială este incapacitatea de a putea fi supus procedurilor de reorganizare judiciară.
Abordarea fiscală a noțiunii de grup
Din punct de vedere fiscal societațile componente ale unui grup sunt impozitate separat cu scopul de a face imposibilă deducerea eventualelor pierderi ale unor societăți din beneficiile altor societăți ale grupurilor.
Clasificarea grupurilor
Conform lui dumitru Matiș Dumitru, grupurile se clasifică în funcție de urmatoarele criterii:
„În funcție de dimensiunea grupului:
-grupuri mici, familiale;
-grupuri mari, naționale sau internaționale.
După teritoriul în care iși desfășoară activitatea:
-naționale: la care capitalul aparține exclusiv acționarilor dintr-o singură țară, cifra de afaceri si profiturile sunt obtinute de pe teritoriul acelei țari;
-internaționale: păstrază caracteristica privind capitalul social, însa cifra de afaceri si profitul se obțin atât în țara de origine, cât și în țările în care societatea are filiale;
-transnaționale: capitalul social aparține unor acționari din mai multe țări, iar cifra de afaceri si profiturile se realizează de asemenea în mai multe țări.
-multinaționale: incorporeaza societăți răspandite la scară mondială, guvernate de o stategie multinaționala generală unitară și o putere de decizie si de control unificate, localizată în general în interiorul unui stat național de origine, care-i permite să conserve în cea mai mare parte naținalitatea de origine a capitalului.
După natura activităților desfășurate:
– grupuri industriale;
– grupuri financiar-bancare;
– grupuri de servicii;
– grupuri de presă.
După structura lor există:
– grupuri cu o structură orizontală: cuprinde societăți în care nu există legături de dependență financiară;
– grupuri cu o structură verticală: acest tip de grupuri se bazează pe o societate dominantă care deține controlul exclusiv asupra celorlalte din grup.
După natura legăturilor ce se stabilesc între societățile din cadrul unui grup:
– grupuri financiare: au la bază legături juridico-financiare, controlul fiind exercitat de către societatea-mamă, în virtutea deținerii unei părți din acțiunile celorlalte societăți din grup. În cazul grupurilor financiare trebuie îndeplinite două condiții:
-existența unei unitați de decizie-conducere;
-deținerea unui anumit procentaj din acțiunile societăilor controlate;
– grupuri personale: se caracterizează printr-o unitate de decizie, în sensul că aceeași persoană sau familie administrează sau conduce două sau mai multe societăți, fară ca între ele să existe legături financiare;
– grupuri contractuale: au la bază legaturi contracutuale realizate pe bază de clauze statutare sau ca urmare a existenței unui contract de exclusivitate, de concesiune sau de subprelucrare”.
Niculae Feleagă și Ion Ionașcu consideră că grupurile ilustrează o existență din ce în ce mai predominantă a mediului de afaceri, amplificându-se din ce în ce mai mult și ajungând să cuprindă majoritatea domeniilor de activitate. Apogeul economiilor dezvoltate este format din marile grupuri industriale, comerciale si bancare, care sunt cotate la bursă. Deși, de regulă, în această categorie sunt cuprinse entitațile mari, această structură de grup poate fi preluată și de către entitațile economice mici si mijlocii.
De aceeași părere este si Marian Săcărin: „pentru realizarea politicilor de creștere și concentrare, societățile comerciale procedează la achiziția de titluri de participare. Având în vedere ceea ce urmarește societatea, concentrarea se poate realiza pe verticală sau orizontală”.
Factorii care au determinat aparitia grupurilor
Conform lui Dumitru Matiș, apariția grupurilor de societăți a fost determinată în principal de:
Fig. , Factorii care au determinat apariția grupurilor, prelucrare proprie după datele oferite de Matiș Dumitru, Contabilitatea Operațiunilor Speciale.
Concentrarea economică
În cautarea de a deveni cât mai competitive, mai eficiente si mai putin expuse în fața concurenței, întreprinderile au o înclinație de de a apela la concentrări:
De natura verticală, care constau în integrarea tuturor fazelor care compun ciclul de producție și de distribuție, cu privire la o categorie de produse;
De natură orizontală, care constau în integrarea activitații de natură diferită, fie complementară, fie similară”.
Conform Ordinului 1802/2014 concentrarea la nivelul unui grup este „procesul de întărire a controlului, a puterii, precum și de comasare a patrimoniului în mâinile câtorva persoane fizice sau juridice”. Aceasta constituie instrumentul care oferă managerilor unor întreprinderi să utilizeze mijloace financiare și de producție cu scopul de a alabora o politică corectă și mai puțin influențată de specificul zonei geografice în care are loc sau de aspectele sociale ale acesteia”.
În urma analizei lui de Dumitru Matiș asupra cărtii „Comptabilite et analyse financiere des groupes”, avandu-i ca autori pe Jaques Richard, Pascal Simons si Jean-Michel Bailly, concluzionează că această noțiune se referă la „procesul de întarire a controlului, a informării, a puterii, precum și de comasare a patrimoniului in mainile câtorva persoane fizice sau juridce, ceea ce va permite conducătorilor acestei entități să utilizeze enorme mijloace financiare și de producție pentru o politcă coerenta și mai puțin dependentă de circumstanțele legate de țara de implantare, de climatul social etc”.
Dezvoltarea economică în țarile puternic industrializate
Acest factor a dus la crearea si extinderea, amplificarea unor entități care conduc anumite sectoare de piața și trec barierele țărilor de origine, cucerind planul mondial.
Existența si dezvoltarea piețelor financiare
Acest factor presupune achiziționarea de către o întreprindere a titlurilor emise de catre o alta întreprindere, participațiile având ca obiectiv, fie un plasament de capital pentru a se obține venituri cu caracter financiar, fie în scopul manifestării unui control sau a influenței asupra societații care le-a emis.
Condiții de acces la piața internaținală
Aceste condiții apar în cazul apartenenței la un grup de societăți, favorizând acțiunea de diversificare a condițiilor de informare, comunicare si pătrundere pe piața modială, ajungând un factor de stimulare in expansiunea și dezvoltarea societăților.
Avantajele si dezavantajele grupurilor
Principalele avantaje constau în:
Diminuarea costurilor prin intermediul raționalizării producției și prin acumularea de know-how;
Creșterea puterii de piață, rezultată din capacitatea grupului de a acționa asupra determinării prețurilor și al graduui de impunere pe piață al anumitor produse;
Legături privilegiate cu statul;
Capacitatea starategică globală.
Principalele dezavantaje:
Gestionarea este mai dificilă;
Un cost al informării mai mare;
Dependență: financiară față de societatea-mamă (în cazul deținerii mai mult de 50% din drepturile de vot AGA), direcțională (în cazul deținerii mai mult 50% din locuri în Consiliul de conducere al grupului), contractuală (existența unor contracte de exclusivitate ori a altor acorduri clar menționate în statutul sau contractul societății) sau economică (în cazul situațiilor de monopol).
Reglementările contabile si evoluția lor în materie de consolidare
Pași spre armonizare
Primii pași în materie de consolidare au fost făcuți în perioade diferite, în concordanță cu gradul de implicare al întreprinderilor pe piața de capital la nivel internațional. Cea care a spart gheața a fost SUA, înca din 1890, în timp ce in Franța, un secol mai tarziu, în 1985, încă nu era nicio reglementare cu privire la acest domeniu. De asemenea, în Anglia, consolidarea a luat viață destul de târziu, una din cauze fiind faptul că până la primul război mondial societățile de tip holding erau foarte puține și nu se punea acccent pe ele, bursa de valori fiind cea care, din 1939, începe să impună restricții cu privire la consolidare.
Pe plan continental, consolidarea se manifestă la fel de timpurie, Olanda urmând îndeaproape Anglia, iar în Gemania prima reglementare cu privire la consolidare apare abia în 1965, cu referire la companiile publice.
Anul 1985, marcat de implementarea Directivei a VII-a, a reprezentat primul pas către armonizarea contabilă în domeniul consolidării.
Decalajul atât de evident între SUA și Europa a fost cauzat de:
Lipsa unor organisme profesionale care să inoveze;
Accentul scăzut pe afaceri de anvergură și pe companii multinaționale;
Rolul crescut jucat de bancheri în detrimentul finanțării pe piața de capital;
Implicarea autorității statului în problemele economice și dependența contabilității de sistemul fiscal;
Rolul scăzul al investitorilor pe piața de capital.
Astăzi, cuvântul de ordine pentru majoritatea specialiștilor contabili din toate țările lumii este "internaționalizarea". De fapt, „contabilitatea internațională s-a născut din preocupările de armonizare internațională a regulilor și practicilor contabile”.
Prin armonizare înțelegem „procesul prin care se urmărește creșterea comparabilității practicilor contabile ținând cont de diferențele existente”, respectiv „procesul de reducere a alternativelor în practicile contabile”.
Christopher Nobes și Robert Parker definesc armonizarea ca fiind „un proces de crestere a comparabilității practicilor contabile prin stabilirea unor limite gradului lor de variație”, considerând că termenul de armonizare tinde să fie asociat cu legislația transnațională a Uniunii Europene.
C. Roberts, P. Weetman și P. Gordon definesc armonizarea ca fiind „procesul prin care contabilitatea parăsește diversitatea în pratică”
Alți autori consideră armonizarea ca fiind „doar jargonul folisit în contabilitatea intenețională pentru a numii efortul de reducere a diferențelor privind raportarea financiară îmtre țări”.
Totodată, armonizarea poate fi un proces instituțional care are ca principal obiectiv punerea în convergentă a anumitor norme și proiecte de natură contabilă întocmite sub normele naționale pentru a ușura modalitatea de comparație a situațiilor contabile ale unor întreprinderi din diverse țări. Așadar, armonizarea sistemelor contabile poate fi definită ca fiind procesul prin care reglementările sau standardele naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfecționate pentru a fi făcute comparabile.
Evolutia reglementărilor internaționale
Evouluția Standardelor Internationale de Raportare Financiară (IFRS-International Financial Reporting Standards)
Primul pas al procesului de internationalizare a normalizării contabile a fost făcut în data de 29 iunie 1973, în momentul înfiintării Comitetului pentru Standardele Internationale de Contabilitate (IASC- International Accounting Standards Committee), fiind un organism privat si independent, cu sediul la Londra.
IASB ( IASC la vremea înființării), s-a născut din dorința și nevoia de a armoniza diferențele culturale și caracteristicile socio-economice care caracterizează sistemele contabile naționale și de a elabora un model conceptual unitar al situațiilor financiare.
Obiectivul acestui organism presupunea „dezvoltarea și îmbunătățirea unei profesii contabile coordonate la nivel mondial pe baza unor standarde de contabilitate armonizate și s-a născut din dorința si nevoia de a distila, la nivel international, experiența contabilă specifică anumitor țări, de a armoniza diferențierile culturale si caracteristicile socio-economice care încarca sistemele contabile naționale si de a elabora un model conceptual unitar al situațiilor financiare”.
În 1995 IASC a fost marcată de o etapă importantă: acordul încheiat cu IOSCO (Organizația Internationala a Comisiilor de Valori Mobiliare), acord care presupunea ca IASC se angajază, pe o perioada de 4 ani, în definitivarea unui set nucleu de standarde care să fie recunoscute și recomandate de către IASCO pe plan internațional. Prin acest acord IASC și-a alipit autoritatea de facto care ii lipsea.
În aprilie 2001, Comitetului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate-IASC a suferit o reformă structurală intersă, devenind Bordul pentru Standardele Internationale de Contabilitate-IASB, iar nomele pe care acesta le emite se numesc Standarde Internationale de Raportare Financiară (IFRS-International Financial Reporting Standards).
Obiectivele acestei structuri constau în:
Dezvoltarea si modelarea unui set unic de standarde de contabilitate globale, care să fie logice, clare, precise și de înaltă calitate;
Încurajarea utilizării acestor standarde;
Determinarea îndreptarii spre același obiectiv a standardelor contabile naționale si a celor internaționale (convergența standardelor).
Câțiva ani mai târziu, în 2002, în urma susținerii primite de IASB din partea Uniunii Europene s-a adoptat Regulamentul (CE) 1606/19.07.2002 de către Consiliul și de către Parlamentul European, conform caruia toate societatile de pe domeniul Uniunii Europene, începand cu anul 2005, au obligația de a întocmi situații financiare consolidate in concordanță cu IAS-urile ce au fost adoptate de UE.
La momentul actual IFRS-urile sunt acceptate în aproximativ 100 de țări și sunt:
utilizate pentru a se elabora reglementările contabile naționale;
folosite ca instrument de comparație între multe țări puternic industralizate, cu piețe emergente;
acceptate de un număr mare de burse de valori și de către comisii de reglementare în domeniu;
recunoscute de către Uniunea Europeană sau de către alte organisme supranaționale(de exemplu IFAC).
IAS 3 „Situații financiare consolidate” este primul standard emis de IASC în anul 1976, cu aplicabilitate din anul 1977 cu privire la situațiile financiare consolidate. În prima parte a sa conținea o prezentare a nevoii întocmirii situațiillor financiare consolidate având ca obiectiv o informare mult mai bună a celor care utilizează informația contabilă si prevederile cu privire la condițiile aferente elaborării si publicării situațiilor consolidate. În cea de a doua parte a fost prezentată tehnica consolidării și erau evidențiate elementele care se impun a fi incluse în situatiile financiare consolidate. Deoarece unele aspecte necesită o explicare mult mai în detaliu, în 1989, cu aplicabilitate din 1990 a fost divizat în doua standarde și anume IAS 27 și IAS 28.
IAS 27: Denumirea inițială a fost „Situații financiare consolidate și contabilitatea investițiilor în filiale”, ulterior numindu-se „Situații financiare consolidate și separate” a înlocuit IAS 3 din 1989 cu aplicabilitate din 1990, fiind modificat ulterior în mai multe rânduri. În comparație cu Directiva a VII-a, IAS 27 nu presupune excluderea din consolidarea a entităților care au obiecte de activitate diferite față decelellate entități din cadrul grupului.
Acest standard începe prin a defini termeni cheie, precum: situații financiare consolidate, societate-mamă, filială etc, mai apoi stabilind perimetrul consolidării prezentand care sunt procedurile utilizate în consolidare, iar în final precizează informații suplimentare care trebuie expuse in politicile contabile, precum și in notele explicative. În momentul de față acest standard reglementează situațiile financiare individuale.
IAS 28: Drept consecință a noilor standarde IFRS 11-Aranjamente în comun și IFRS 12-Prezentarea intereselor existente în alte entități, IAS 28-Investiții în entitățile asociate a fost redenumit IAS 28 „Investiții în entitățile asociate și în asocierile în participație” și descrie aplicarea metodei punerii în echivalență pentru investițiile în asocierile în participație, suplimentar față de investițiile în entitățile asociate. Acesta a fost emis în 1989 cu aplicabilitate din 1990 și a avut o serie de revizuiri, precum IAS 27. Acest standard definește întreprinderea asociată, influența semnificativă, metoda punerii în echivalență precizand modalitatea de consolidare a investiției în cadrul întreprinderi asociate atât în situațiile financiare consolidate precum și în cele individuale.
IAS 31 „Raportarea financiară a intereselor în asocierele in participație” a fost emis in 1990 si revizuit in 2003 aplicându-se doar din 2005. Acesta definește formele de asociere in participație iar mai apoi reflectă modul de contabilizare al acestora în cadrul situațiilor financiare de grup, dar si individuale ale unui asociat. Totodată acest standard evidențiază modul în care se raportează interesele in asocierile în participație reflectat în situațiile financiare ale unui anumit investitor.
IFRS 3 „Combinări de întreprinderi” a fost primul standard emis de catre IASB, în anul 2004, pe tema consolidării înlocuind IAS 22, cu tot cu interpretarile acestuia (SIC 9, 22 ,28). Acesta prezintă combinarea de întreprinderi, apoi o prezentare minuțioasă a metodei achiziției, prezintă modul unei combinări de întreprinderi precum și alocarea activelor imobilizate acestuia, datoriile asumate etc. El conține trei anexe în care sunt explicați termenii cheie, sunt reglementate achizițiile inverse și este analizată în detaliu problematica alocării costului combinării, iar în anexa C se evidentiază modificările care au fost aduse altor standarde.
IFRS 10 înlocuiește porțiunea din IAS 27 care face referire la tratamentul contabil privind consolidarea. De asemenea, se adresează problemelor ridicate de SIC 12 Consolidare – Entități cu scop special. IFRS 10 stabilește un model de control care se aplică tuturor entităților, inclusiv entităților cu scop special. Comparativ cu cerințele stipulate în IAS 27, modificările introduse de IFRS 10 vor necesita o judecată semnificativă din partea managementului pentru a determina care sunt entitățile controlate și, prin urmare, este necesară consolidarea lor de către societatea-mamă.
IFRS 12 Prezentarea intereselor existente în alte entități. IFRS 12 include toate prezentările cerute anterior de IAS 27 cu privire la situațiile financiare consolidate, precum și toate prezentările cerute anterior de IAS 31 și IAS 28. Aceste prezentări se referă la investițiile unei entități în filiale, aranjamente în comun, entități asociate și entități structurate. De asemenea, sunt cerute și informații noi. Acest standard nu are niciun impact asupra poziției financiare a grupului, însă a condus la prezentări suplimentare în notele la situațiile financiare
Standardele contabile americane (US-GAAP) – Principiile Contabile General Acceptate
Aceste principii au fost introduse in anul 1936 de Institutul American al Contabililor (AIA- American Institute of Accountants).
Standardele GAAP constau într-un buchet de reguli folosite în cadrul întocmirii situațiilor financiare de către societățile cotate la bursă și de alte societăți private . Această grupare de norme se bazază pe „patru presupuneri fundamentale (entitatea gestionară, continuitatea activității, etalonul monetar, periodicitatea activității), patru principii de bază (costul istoric, recunoașterea veniturilor, principiul rezultatului, pragul de semnificație) și patru constrângeri:.
relația cost-beneficiu – beneficiile prezentării informațiilor financiare trebuie evaluate și prin prisma costurilor generate de această prezentare;
principiul materialității – importanța unui aspect trebuie luată in calcul atunci când acesta este raportat;
principiul practicilor industriale – procedurile contabile trebuie să urmeze necesitățile practicilor industriale;
principiul conservator – atunci când se poate alege între două soluții de raportate, trebuie aleasă acea soluție care nu conduce la supraevaluarea activelor și veniturilor”.
Aceste standarde au puterea de a influența sistemele contabile din diferite țări precum si IFRS-urile deoarece FASB (Bordul pentru Standarde de Contabilitate Financiara) ocupă poziția de observator în cadrul ședintelor IASB. Celebritatea GAAP-urilor se datorează faptului că marile firme din țările dezvoltate sunt cotate la bursele de evaluări americane, iar până nu de mult acestea au fost obligate de SEC-Comisia de valori mobiliare să-și realizeze situațiile financiare în conformitate cu US-GAAP.
Evolutia GAAPP-urilor:
Buletine Contabile de Cercetare (ARB- Accounting Research Bulletins) emise între ani 1938 si 1959;
Opinii ale Bordului pentru Principii Contabile (APB- Accounting Principles Board Opinions) emise intre ani 1959 si 1973;
Normele emise dupa 1973 de Bordul pentru Standarde de Contabilitate Financiară (FASB- Financial Accounting Standards Boards) sunt FAS- Enunțuri ale Standardelor de Contabilitate Financiară sau FIN- Standarde de Contabilitate Financiară.
Convergența dintre IFRS si US-GAAP
Între cele două organisme există o diferență fundamentală, IFRS-ul bazându-se pe principii, cu un volum de aproximativ 2000 de pagini, pe când standardele americane se bazează, în special, pe reguli, ele conținând un număr de aproximativ 140 000 de pagini. Cantitea mare de reguli si numeroasele excepții au determinat o aplicare defectuoasă a acestor standarde, determinând mari scandaluri si falimente. În urma unui studiu s-a constatat că un sistem contabil la baza căruia stau principii ar putea îmbunatăți într-un mod impresionant raportarea financiară a Statelor Unite,ca urmare a acestui fapt propunându-se un ansamblu de măsuri care conține și idea de continuare a eforturilor de armonizare a standardelor americane cu reglementările IFRS.
În 2002 cele două structuri internaționale au semnat Acordul de la Norwalk, fiecare asumandu-și angajamentul de a crea si dezvolta standarde de natură contabilă, compatibile si calitative.
Situațiile financiare consolidate în cadrul contabilității anglo-saxone, în special a celei americane au prioritate, compârand cu situațiile financiare. Această prioritate izvorăște ca urmare a faptului că în sistemul american societățile vând, cumpară sau creează în mod permanent filiale pentru dezvoltarea de noi activități.
Evoluția Reglementărilor Europene
Directivele IV si VII
Cu scopul de a se realiza aspirația integrării europene, în intervalul anilor 70 – 80 s-a desprins ideea de armonizare a normelor referitoare la consolidarea conturilor. O primă propunere cu privire la acest aspect a fost publicată în 1976, vizând conturile de grup (Directiva IV). Aceasta a constituit baza Directivei a VII-a.
În opinia lui Victor Octavian Muller, directivele doresc armonizarea legislațiilor naționale cu privire la înregistrarea în contabilitate, evidențiându-se ca scop comparabilitatea și echivalența informațiilor cu caracter financiar între stalele membre, nedorindu-și însa o omogenizare completă a legislațiiei contabile.
Directiva IV servește pe post de bază celorlate directive contabile, ea presupunând „coordonarea dispozițiilor naționale referitoare la structura, conținutul și formatul situațiilor financiare anuale și a raportului anual, normele de evaluare, publicarea si auditarea acestor documente”. Această directivă a fost votată în 25 iulie 1978 și a intrat în vigoare în 1 ianuarie 1980, integrâdu-se destul de dificil în statele membre, urmând ca noile state aderate să o aiba deja armonizată în legislație.
Obiectivul acestei directive a fost „coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune, modurile de evaluare și publicare a conturilor anuale ale societăților cu răspundere limitată și ale societăților pe acțiuni”.
Conform lui Nicolae Feleagă si lui Ion Ionașcu „Drectiva a IV-a a plecat de la ideea că patrimoniul social al societăților de capitaluri, a căror capacitate depașeste, în mod evident, teritoriul unui stat este singura garanție pe care aceste entități o oferă terților”.
Această directivă face referiri la situațiile financiare atât ale entităților publice, cât și private, excluzând băncile și societățile de asigurări și are o dublă misune: satisfacerea anumitor nevoi de informare cu privire la societățile europene și asigurarea comparabilității datelor publicate de aceste societăți.
Principalul instrument de armonizare în cadrul sistemului european este reprezentat de directiva a VII-a, ea reprezentând o continuare, dezvoltare, îmbunatațire a directivei a IV-a, dar cu predilecție spre întocmirea situatiilor de grup. Obiectivul acesteia constă în armonizarea întocmirii conturilor consolidate.
Abordarea conceptului cu privire la grupul de societăți a stârnit o serie de divergențe care au dus la amânarea implementării acesteia timp de 7 ani, fiind votată în 13 iunie 1983. Precum în cazul Directivei a IV-a, Directiva a VII-a a suferit un proces de implementare de lungă durată, începand în 1985 cu Franța si Germania și în 1996 cu Austria, urmând ca noile țări care au aderat să aibă incorporate din momentul aderării prevederile Directivei în cauză, însă comparativ cu Directiva a IV-a nu au avut loc la fel de multe discuții contradictorii deoarece conturile consolidate nu sunt supuse regulilor fiscal.
Directiva a VII-a reliefează tratamentul diferenței la prima consolidare, care apare în urma procesului de compensare a valorii contabile a acțiunilor, direct proporțional cu capitalul și rezervele altor societăți, astfel: diferențele care rezultă din evaluarea activelor și a datoriilor identificabile se includ în bilanțul consolidat la elementele aferente, pe când diferența propriu-zisă de achiziție trebuie evidențiată separat în bilanțul consolidat.
În compație cu Directiva a IV-a, Directiva a VII-a a fost analizată dintr-un unghi
diferit, deoarece nu a reprezentat un subiect la fel cunoscut, în ciuda faptului că multe țări componente ale comunității aveau reglementări și practici contabile cu privire la consolidarea conturilor, mai ales Marea Britanie, Olanda și Danemarca care aveau o experiență vastă în ceea ce privește consolidarea conturilor. Așadar, este limpede faptul că noua directivă este influențată într-o mare parte de elemente anglo-saxone.
Aceasta presupune crearea unui cadru comunitar cu privire la consolidare a conturilor și este considerată o continuare a procesului de armonizare contabilă pornită de Directiva a IV-a.
Obiectivele acestei directive sunt:
asigurarea, la nivelul comunității, a comparabilității și echivalenței informațiilor
din conturile consolidate,în scopul protejării acționarilor și terților;
eliminarea divergențelor naționale cu privire la elaborarea conturilor
consolidate, astfel încât să se permită dezvoltarea unei piețe comune pentru întreprinderi și
crearea de condiții favorabile pentru funcționarea unei piețe comune a capitalurilor;
prezentarea unei imagini fidele a patrimoniului, a situației financiare și a
rezultatului ansamblului societăților cuprinse în consolidare.
În urma implementării Directivei a VII-a au fost eliminate diferențele existente între modelul continental și modelul anglo-saxon de consolidare, luând naștere primul pas înspre armonizare.
Introducerea Directivelor contabile în legislațiile naționale a produs o serie de consecințe asupra reglementărilor de natură contabilă, în multe state determinând modificarea concepției privind obiectivul mediului economic, pornind de la informații utile cu privire la activitatea economică, până la modul de determinare a impozitelor si a decidendelor. În legatură cu situațiile financiare de grup, modul obligatoriu de întocmire și publicare a acestora și prin evidențierea anumitor metode de consolidare au condus la o comparabilitate între statele membre, formând în acest mod un spațiu economic concurențial aproximativ uniform.
Așadar, luând în calcul toate aceste aspecte, Victor Octavian Muller, inspirându-se din cartea „Financial accounting developments in the European Union”, a lui A. Haller si J. Kepler, consideră că procesul de armonizare contabilă pe plan european, cu ajutorul Directivelor contabile, a ajuns sa atingă starea de egalitate, în condițiile în care nivelul de comparabilitate nu este îndeplinit.
Fiind evident faptul că Directivele se integrau într-o manieră dificilă și lentă și cunoscându-se barierele procesului de armonizare pe plan contabil, pe la începultul anilor 90, Comisia Europeană a dezvoltat o strategie cu privire la armonizarea contabilă pe plan internațional. Scopul principal al acestei acțiuni presupunea elaborarea anumitor standarde care să permită penetrarea pe piețele de capital la nivel mondial și să fie puse în aplicare de către societățile statelor membre, cotate pe plan internațional,îndeosebi în vederea realizării situațiilor financiare consolidate. Pasul următor a fost analizarea compatibilității dintre Directivele europene și Standardele Internationale de Contabilitate (International Accounting Standards). Într-un mod oarecum neașteptat s-a dovedit compatibilitatea dintre cele două, cu mici excepții, urmând ca în anul 2000 Comisia să declare „Strategia UE de raportare financiară: drumul inainte”, evidențiându-se asimilarea standardelor emise de IASC (International Accounting Standards Committee).
Directiva 34
În anul 2013 aceste doua directive s-au contopit și împreună au dat naștere unei noi directive care reglementează în momentul de față aspectele cu privire la contabilitatea consolidată. Astfel, îmbinarea Directivelor IV si VII are ca rezultat un sigur produs normativ, și anume Directiva 34, o directivă modernă, îmbunătățită, care cuprinde atât prevederi referitoare la situațiile financiare individuale, precum și la situațiile financiare consolidate.
Principalele obiective urmărite de Directiva 34 se concretizează în:
reducerea sarcinilor, costurilor administrative legate de raportare (în special în situația IMM urilor);
creșterea clarității,comparabilității situațiilor financiare ale societăților care întreprind activități la nivel internațional și cuprind un număr mare de utilizatori externi;
Asigurarea unui grad de protecție asupra intereselor investitorilor prin reținerea informațiilor esențiale pentru aceștia
Conturarea unui sistem transparent cu privire la modul de plată către guverne, de întreprinderile care își au obiectul de activitate în legătură cu industria extractivă sau exploarea pădurilor primare.
Cu privire la consolidare, Directiva 34 revizuiește clasificarea grupurilor, așadar:
Grupurile mici sunt grupurile care se compun din societățile-mamă și filialele care urmează a fii incluse în consolidare și care, pe bază consolidată, se încadrează în limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății-mamă:
a) total active 4.000.000 euro;
b) cifra de afaceri netă 8.000.000 euro;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar 50.
Grupurile mijlocii sunt grupurile care nu se încadrează în categoria grupurilor mici, care se constituie din societățile-mamă și filialele ce urmează să fie incluse în consolidare și care, pe bază consolidată, se încadrează în limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății-mamă:
a) total active 20.000.000 euro;
b) cifra de afaceri netă 40.000.000 euro;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar 250.
Grupurile mari sunt grupurile care se constituie din societățile-mamă și filialele care urmează să fie incluse în consolidare și care, pe bază consolidată, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii la data bilanțului societății-mamă:
a) total active 20.000.000 euro;
b) cifra de afaceri netă 40.000.000 euro;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar 250”.
Evoluția Reglementărilor naționale
Cu privire la situațiile financiare din România, tabloul legislativ trebuie analizat sub lupa reformei sistemului contabil abia dupa anul 1989, deoarece în perioada exercitarii puterii comuniste nu ar fi fost posibilă întocmirea acestor situații consolidate, neavând aplicabilitate, ținandu-se cont că toate întreprirnderile erau sub tutela statului.
Victor Muller aseamănă sistemul economic autohton cu un grup: „întreaga economie națională dinainte de 1989, caracterizată printr-o supercentralizare, reprezenta un grup economic, consolidat din treaptă în traptă, până la nivel național, pe filiera întreprindere –centrală– minister, axat pe realizarea planului național unic de dezvoltare economico-socială”.
Acest tablou dezolant din punct de vedere al libertății economice a fost încheiat odată cu procesul revoluționar desfașurat în acel an, urmând să se instaleze liberalismul economic.
Procesul tranzitoriu al României înspre economia de piață a detrminat-o să-și găsească propria cale privitoare la modul de reglementare și implementare contabil.
Legea contabilității a intrat în vigoare în 1 ianuarie 1992, cu aplicabilitate din 1994. Această reformă începută în 1992 duce la conturarea noului sistem dualist, inspirat din contabilitatea franceză, însă nepunându-se deloc problema întocmirii situațiilor financiare consolidate, economia fiind încă prea puțin dezvoltată.
Pas cu pas, România s-a dezvoltat, economia ei la fel, ieșind la suprafață factori care determină adoptarea unor reglementări speciale cu privire la situațiile finaciare consolidate.
Factori care au derminat apariția sistemului de natură consolidată:
Înființarea Bursei de Valori București;
Formarea unor grupuri naționale;
Înființarea, de către multinaționale, unor filiale;
Achiziționarea, prin intermediul privatizării, unor „pachete de control” în cadrul societăților de stat, de către anumite grupuri (străine sau autohtone).
Așadar, în sistemul contabil autohton, noțiunea de contabilitate consolidată este relativ noua. Elaborarea reglmentărilor cu privire la acest aspect a fost determinată de fenomenul de globarizare a economiilor, dezvoltându-se la nivel internațional și totodată de normele cerute de Uniunea Europeană pentru a permite aderarea în cadrul acesteia.
Prima reglementare cu privire directă la conceptul de contabilitate consolidată a fost OMFP 772/2000. Acesta prevedea îndeplinirea a cel puțin două criterii din urmatoarele:
CA de 9,6 mil. euro;
Valoarea totală a activelor de 4,8 mil. euro;
Numărul mediu de salariați de 250.
Condiții obligatorii de întocmire a situațiilor consolidate:
Cel puțin o societate a grupului deține valori mobiliare în cadrul Bursei de Valori București din România sau în cadrul unui alt stat membru al Uniunii Europene;
Cel puțin o entitate a grupului desfășoară activitatăți de asigurare;
Cel puțin o entitate a grupului este o instituție autorizată prin legea bancară.
Acest ordin a suferit o serie de modificări în intervalul 2000–2005, urmând ca în luna noiembrie, 2005, să fie aprobat OMFP 1752/2005 cu scopul de a armoniza sistemul autohton cu directivele europene, abrogând OMFP 772/2000.
Conform unei analize asupra OMFP 1752/2005, o societate are obligația de a realiza situații financiare consolidate in cazul îndeplinirii uneia din urmatoarele situații:
„Deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților intr-o altă societate denumita filială;
Este acționar sau asociat al unei societăți și majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere, ale societății în cauză, au fost numiți doar ca rezultat al exectitării drepturilor de vot;
Este acționar sau asociat al unei societăți și care deține sigura controlul asupra majorității drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților societății ca urmare a unui acord;
Este acționar sau asociat și are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra filialei, în temeiul unui contract încheiat cu societatea în cauză;
Societatea-mamă deține puterea de a exercita sau exercită efectiv o influență dominantă sau un control asupra unei filiale;
Este acționar sau asociat al unei filiale și are dreptul de a numi ori de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere sau supraveghere;
Societatea-mamă și filiale sunt conduse pe o bază unificată de catre societatea-mamă” .
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1121/2006, privind aplicarea Standardelor Intenaționale de Raportare Financiară prevede ca „societățile comerciale ale căror valori mobilare la data bilantului sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care întocmesc situații financiare consolidate au obligația ca, începând cu exercițiul financiar al anului 2007, să aplice Standardele Intenaționale de Raportare Financiară”.
Pasul următor a fost facut de Ordinul nr. 3055/2009, cu aplicabiletate din 2010, care armonizează reglementările contabile cu Directiva a IV-a și a VII-a a CEE (Comunitații Economice Europene. Acest ordin consideră o entitate legată de alta dacă:
Direct sau indirect, prin una sau mai multe entități:
– controlează sau este controlată de cealaltă entitate ori se află sub controlul comun al celeilalte entități;
– are un interes în respectiva entitate, care îi oferă influența semnificativă asupra acestia;
– deține controlul comun asupra celeilalte entotăți;
Reprezintă o întreprindere asociată a celeilalte entități;
Reprezintă o asociere în participație în care cealaltă entitate este asociat;
Reprezintă un membrul al personalului-cheie din conducere al entității sau al societății-mamă;
Reprezintă un membru apropiat al familiei persoanei;
Reprezintă o entitate care este controlată, controlată in comun sau influențată semnificativ ori pentru care puterea semnificativă de vot într-o asemenea entitate este dată, direct sau indirect, de orice persoană;
Entitatea reprezintă un plan de beneficii postangajare pentru beneficiul angajațilorceleilalte entități”.
Cu privre la elaborarea situațiilor financiare consolidate, ordinul în cauză nu aduce modificări semnificative, cu excepția unei mici corecții, conturând faptul că în cazul capitalurilor propii compensările se realizează bazandu-sepe valori juste si nu pe cele contabile
În comparație cu OMFP 772/2000, condițiile de întocmire a situatiilor financiare consolidate s-au modificat astfel:
– CA a crescut de la 9,6 mil.euro la 35.040.000 mil euro;
– totalul activelor a crescut de la 4,8 mil. euro la 17.520.000 mil. euro;
– numarul mediu de salariați rămânând constant
OMFP nr. 2896/2010 aduce urmatoarele modificări cu privire la condițiile care impun realizareasituatiilor financiare consolidate, în conformitate cu Directiva a VII-a, prevazute în Ordinul nr.3055:
„Entitatea și entitatea raportoare fac parte din același grup, ceea ce înseamnă ca fiecare spcietate-mamă, filială sau filială membră este legate de celelalte entități;
Entitatea este o întreprindere asociată sau o asociere în participație a unei entități membre a unui grup din care face parte ți cealaltă entitate;
Ambele entități cunt asocieri în participație ale aceleiași părți terțe;
Entitatea este un plan de beneficii postangajare în beneficiul angajaților entității raportoare sau a unei entități legate entității raportoare;
Entitatea este controlată sau controlată în comun de către societatea-mamă”.
Acest ordin evidențiază fapul că situatiile financiare consolidate sunt nevoite să ofere o imagine reală a situației activelor, a datoriilor,precum și a pozitiei financiare și a rezultatelor, fie ele profit sau pierdere, entităților care se includ în aceste situatii financiare, contuarate ca un întreg.
Ordinul 1802/2015 preia definițiile termenilor din Directiva 34/2013 și prezentă caracteristicile calitative ale Cadrului conceptual pentru raportarea financiară.
Cel mai important aspect este cel referitor la eliminarea metodei integrării proporționale. „Trecerea de la metoda consolidării proporționale la metoda punerii în echivalență: atunci când, la data aplicării pentru prima dată a prezentelor reglementări, pentru entitățile controlate în comun se impune trecerea de la metoda consolidării proporționale la metoda punerii în echivalență, investiția deținută în entitatea controlată în comun se prezintă în situațiile financiare anuale consolidate conform noii metode, inclusiv pentru perioada anterioară celei de raportare. Acea investiție inițială trebuie să fie evaluată ca agregat al valorilor contabile ale activelor și datoriilor pe care entitatea le‐a consolidat anterior proporțional, inclusiv orice fond comercial generat prin achiziție”.
În momentul actual mediul economic dezvoltă o economie de piață care presupune creșterea concurenței între principalii agenți economici, iar ca revers, "în
dorința naturală de a deveni cât mai puțin vulnerabil și cât mai performant, agentul
economic are tendința de a se supune unui proces de concentrare".
În practica autohtonă încep să apară modalitățile clasice de concentrare
verticală, orizontală, realizate prin tehnici de natură economică, juridica sau financiară, care se completează reciproc, determinând:
• dezvoltarea internă prin achizițiide noi echipamente și angajări de personal, prin intermediul unor legături cu alte soceități;
• dezvoltarea externă prin acapararea controlului unei societăți deja existente sau crearea
uneia și constituirea de grupuri de societățide rugușă, se apelează la dezvoltarea externă
În situația în care, prin strategia societății, se are ca scop diversificarea producției, o penetrarea pe piețe noi de desfacere, naționale sau international,ocuparea pozișiei de lider în cadrul unui domeniu de activitate etc.
În urma unei analize a cadrului economic românesc, în momentul de față, se poate spune că există premisele economice care determină adoptarea reglementărilor cu privire la conturile de grup, și anume:
• existența și impunerea unor grupuri financiare și industriale autohtone, a căror
manageri doresc să cunoască imaginea și puterea grupului pe care îl administrează;
• pătrunderea unor mari companii multinaționale prin implantarea de filiale sau
corporații, care solicită filialelor române pregătirea conturilor anuale în vederea
consolidării;
• dezvoltarea pieței financiare autohtone, a bursei de valori, schimbarea structurală
a modului de finanțare a societăților în perioada următoare prin trecerea de la
preponderența finanțării bancare la apelarea la economisire publică;
• dezvoltarea piețelor de capital, ce impune societăților cotate ce se află în fruntea
unui grup prezentarea, pe lângă alte situații, și a conturilor de grup;
• oferta de titluri de participare diverșilor investitori și cotarea pe piețe financiare
externe, condiționează prezentarea situației reale a grupului.
Controlul. Determinarea procentajului de control si de interes. Perimetru…????????????????…
Controlul
Noțiunea de grup este destul de variată, punând accent in mod special pe temenii cheie de putere și control. Acest control trebuie înțeles prin prizma sensului anglo-saxon, nu a celui francez, deoarece in contabilitatea anglo-saxonă exprimă puterea de a dirija, de a conduce politicile de exploatare și de natură financiară ale unei societăți, pe când, în contabilitatea franceză, controlul presupune activitatea de supraveghere și verificare a acțiunilor întreprinse de societate.
Definiția reglementată pe plan internațioanal a controlului îl prezintă ca fiind „autoritatea de a conduce politicile financiare si operaționale ale unei intreprinderi, cu scopul de a obține beneficii din activitatea sa”.
În viziunea lui Jhon Blake, controlul este reprezentat de: „puterea de a conduce politicile financiare privind exploatarea si finanțarea unei întreprinderi, astfel încat să se obțină avantaje din activitățile sale”.
Din altă perspectivă, controlul reprezintă: „deținerea directă sau indirectă prin filiale, a mai mult de jumatate sau a unei ponderi substnațiale din dreputile de vot a unei întreprinderi, precum și a puterii de a conduce, prin lege sau acord între părți, politica financiară și de exploatare a întreprinderii, astfel controlul reprezintă puterea de a guverna strategiile financiare și de exploatare ale întreprinderii, în asa fel încat să se obțină beneficii din activitatea pe care o desfășoara”.
Așadar, controlul ia naștere din puterea de a conduce politicile privind exploatarea si finanțarea unei întreprinderi cu scopul de a obține avantaje din acitivitățile sale.
În domeniul consolidării controlul poate lua forma controlului exclusiv si conjunctiv.
Controlul exclusiv privește patrimoniul societății consolidate ca fiind parte dintr-un ansamblu de mijloace de natură industrială și comercială, asupra cărora se execită o decizie unitară.
Controlul exclusiv se divide în control exclusiv de drept si de fapt.
Controlul de drept apare în contextul în care societatea-mamă posedă, într-un mod direct sau indirect, prin cadrul filialelor sale majoritatea drepturilor de vot. Societățile pe acțiuni au, de regulă, drep de vot, însa există și:
Acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot;
Acțiuni cu drept de vot multiplu;
Actiuni cu drept de vot fracționat. (Procentajul de control poate să fie mai mic, mai mare sau egal cu 100%).
Controlul de fapt apare prin deținerea, timp de două exerciții succesive, a majorității membrilor organelor de administrație, conducere ori de supreveghere. El se manifestă în situatia în care societatea dominantă posedă, pe parcursul a două exerciții, un procent de control de peste 40% si niciun alt asociat nu posedă o fractiune de capital superioară.
Controlul concojunctiv/concomitent se definește ca fiind partajarea controlului unei întreprinderi exploatate în comun de un număr limitat de asociați sau acționari, în așa fel încât deciziile sunt luate de comun acord de către aceștia, conform unor autori, pe când alții definesc controlul ca fiind: „împartirea, printr-un acord contractual, a controlului asupra unei activități economice sau asupra unei societăți, într-un număr restrâns de acționari, care o controlează în comun, dar niciunul nu poate să ia decizii fără acordul celorlalti”.
Condițiile de existență a controlului concomitent/ conjugat:
Exploatatrea în comun;
Partajarea puterii;
Numar limitat de actionari.
Procentajul de control si procentajul de interes
Indiferent de faptul că este control exclusiv sau concomitent, este importantă evidențierea legăturii de dependența dintre două societăți. Această lagatură este reflectată de posesia drepturilor de vot, care determină exercitarea controlului, presupunând utilizarea unui instrument pentru măsurarea, evidențierea acestei puteri. Masurarea puterii de control se face prin intermediul procentajului de control, noțiune ce nu trebuie confundată cu „dependența financiară” care apare ca rezultat din deținerea unei părti din capitalul social al unei entități, masurată printr-un alt instrument numit procentaj de interes.
Victor Octavian Muller consideră necesară menționarea ideii conform căreia controlul nu presupune în mod obligatoriu relația de proprietate, fiind nevoie de o diferențiere a noțiunii de control și de interes.
Procentajul de control „exprimă legatură de dependență, directă sau indirectă, care există între societatea-mamă și o altă societate. El este exprimat în procentaj al drepturilor de vot deținute de societatea-mamă”. Pentru a determina procentajul de control se însumeaza: procentajul de control deținut în mod direct de către societatea-mamă și procentajele de control deținute de toate societățile care sunt controlate exclusiv de către societatea-mama. De aceeași părere este si Liliana Malciu, care afirmă: „Procentajul de control determină natura legăturii de dependență între o societate și o altă societate în care ea deține, direct sau indirect, o parte de capital. El se exprimă în procentaj al drepturilor de vot și, exceptând cazul în care există acțiuni cu drept multiplu de vot sau acțiuni fără drept de vot, corespunde procentajului detinut în capitalui societații controlate”. Procentajul de control este elementul care are capacitatea de reflectare, de redare a perimentrului de consolidare.
Conform lui Dumitru Matiș, procentajul de control exprimă intensitatea controlului de natură politică și starategică, a societatii-mamă asupra unei alte societati din grup si reflectă lista societatilor reținute în interiorul perimetrului de consolidare. Așadar, procentajul de control are un dublu rol in consolidare; în primul rând este instrumentul principal al consolidării, el fiind elementul care permite deteminarea perimetrului de consolidare și a metodei de consolidare, si în al doilea rand, este instrumentul care reflectă legatura de dependență dintre societatea-mamă și altă socitate, parte a grupului.
Un procentaj de control de peste 50% are capacitatea de a exprima un control exclusiv; un procentaj de control de aproximativ 40% oferă doar posibilitatea presupunerii unui astfel de control, iar un procentaj de 20% sau peste această valoare presupune existența unei influențe semnificative.
În conditiile în care procentajul de control este exprimat sub forma procentajului drepturilor de vot, este important să nu se confunde ideea deținerii unei părti din acțiuni cu ideea deținerii unei fracțiuni de capital, deoarece poate exista o anumită diferență între participarea la capital, respectiv participarea la vot. Așadar, pentru calcularea drepturilor de vot nu trebuie luate în considerare următoarele:
Acțiuni cu dividend prioritar fară drept de vot;
Acțiunile proprii subscrise, achizitionate sau gajate de societatea însăși;
Acțiunile neeliberate de vărsăminte exigibile;
Certificatele de investiții;
Obligațiunile convetibile în acțiuni.
Însă, calculul trebuie să conțină certificatele cu drept de vot si acțiunile cu drep de vot dublu.
Așadar, pașii ce trebuie făcuți pentru determinarea procentajului de control sunt determinarea procentului de drepturi de vot atașat participatiilor, iar mai apoi, examinarea naturii legăturii care face legătura între societatea-mamă și celelalte entități din perimetrul de consolidare respectiv.
Determinarea metodei de consolidare:
Pe lângă cele exprimate mai sus, trebuie menționat faptul că, în urma faptului că drepturile de vot oferă posibilitatea exercitătii unei puteri în adunarea generală, deținerea unei porțiuni din capitalul unei societăți reflectă implicarea de natură financiară a unei societății în capitalul altei societăți, această implicare de natură financiară determinandu-se cu ajutorul procentajului de interes.
Procentajul de interes este definit, în unanimitate, ca fiind: „cota-parte de capital deținută, direct sau indirect, de societatea-mamă în fiecare societate consolidată”.
Procentajul de interes intervine în cazul în care există un decalaj între deținerea unei fracțiuni de capital și drepturile de vot pe care acesta le conferă, în conditiile în care, drepturile de vot dau posibilitatea exprimării unei puteri, iat deținerea unei fracțiuni în capitalul unei societăți reflectă implicarea de tip financiar în capitalul altei societăți.
Procentajul de interes se determină prin adunarea procentelor de capital deținute de societatea-mamă în societatea consolidată, în mod direct sau indirect. Etapele determinării procentajului de interes sunt:
Identificarea, determinarea tipului de legatură dintre societatea-mamă si respectiva societate consolidată;
Multiplicarea procentelor de capital deținute de fiecare societate parte a rețelei respective;
Adunarea rezultatelor obițnute în etapa precedentă.
Procentajul de interes face posibilă calcularea drepturilor pe care le are societatea-mamă în cadrul societăților consolidate, modalitatea de repartizare a capitalului, și a rezultatului între interesele celor din interiorul grupului, cât și celor din exteriorul acestuia. Totodată, pe baza acestul procentaj se realizează înregistrarile contabile de natură consolidată.
Influența semnificativă
Influenta semnificativă/ notabilă, în viziunea IASB este „capacitatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară și de exploatare a entității în care s-a investit, dar fără a avea control sau control comun asupra acestor politici”. Atât în reglementări, cât și în practica internațională, se ia in considerare existența unei influențe semnificative asupra gestiunii și politicii financiare a unei întreprinderi atunci când societatea-mamă deține, în mod direct sau indirect, o fracțiune cel puțin egală cu o cincime (20%) din drepturile de vot ale societății respective.
Potrivit IAS 28 și preluat de OMFP 1802/2014 influența semnificativă exercitată de o entitate este, de rrgulă, evidențiată prin unul sau mai multe dintre următoarele moduri:
reprezentarea în consiliul de administrație sau în organul de conducere echivalent al entității în care s‐a investit;
participarea la procesul de elaborare a politicilor, inclusiv participarea la luarea deciziilor cu privire la dividende și alte distribuiri;
tranzacții semnificative între entitate și entitatea în care aceasta a investit;
interschimbarea personalului de conducere;
furnizarea de informații tehnice esențiale.
În urma exercitării acestei influențe se evidențiază noțiunea de întreprindere asociată, reprezentând o întreprindere asupa căruia investitorul deține o influență notabilă, dar care nu este nici filială și nici asociere în participație.
Legăturile financiare si clasificarea lor
La baza controlului sau a influenței semnificative stau anumite legături financiare, care se stabilesc între societatea-mamă și societățile în capitalul cărora sunt deținute participații. Aceste legături pot fi sub diverse forme, fiind necesară o clasificare a acestora.
În urma clasificării întalnim:
Legaturi directe: apar în situația în care o societate-mamă deține, în mod direct, acțiuni ale unei anumite societăți care face parte din același grup.
Legaturile indirecte: aceste legături sunt numite si legături „de tip piramidal” și se întalnesc în situația în care societatea lider deține participații în capitalul societății A, iar, la randul ei, societatea A deține participații în capitalui unei alte societăți, societatea B. Așadar, între societatea lider, M, si sociatatea B se creează o legatuă de natură indirectă intermediată de societatea A. „Lanțul acestor participații poate continua în cascadă, în cadrul aceluiași grup existând posibilitatea regăsirii mai multor lanțuri de participații”.
Legăturile reciproce: apar în situația în care societatea M deține participații în cadrul societății A, și la rândul ei, societatea A deține participații în capitalul societății M.
Lagături circulare: apar în situația în care se creează o „buclă de legături”, care cupride mai multe entități, pornind de la societatea-mamă si încheiându-se în același loc, la societatea-mamă.
Perimentrul consolidării
Perimentrul/aria de consolidare cuprinde toate entitățile asupra cărora este exercitat un control exclusiv, conjunctiv, sau o influență semnificativă, de către entitatea consolidantă. A definii perimetrul de consolidare presupune desemnarea societăților care vor fi incluse în ansamblul consolidat.
Conform OMFP 1802/2014 „perimetrul de consolidare este format din componentele grupului asupra cărora întreprinderea dominantă exercită un control exclusiv, un control comun și o influență semnificativă”.
Perimetrul de consolidare este frontiera care desparte subansamblurile ce presupun legături destul strânse, în așa fel încât consolidarea situațiilor financiare să capete sens.
În principiu perimetrul cuprinde toate entitățile asupra cărora întreprinderea consolidantă/societatea-mamă exercită un control exclusiv, în cazul filialelor, un control conjunctiv sau concomitent în cazul societăților comune de interes/asocieri în participație sau doar o influență notabilă asupa societăților asociate.
Așadar, perimetrul de consolidare este ansamblu care se compune din societatea consolidantă și societățile consolidabile, societățile asupra cărora societatea consolidantă are puterea de a exercita, direct sau indirect, control exclusiv, control comun și o influență semnificativă. Astfel, toate societățile controlate, de o manieră exclusivă sau nu, sau asupra cărora se exercită o influență semnificativă trebuie să fie consolidate de societatea-lider, eliminările din perimetrul de consolidare având loc destul de rar.
Perimetrul de consolidare poate fi supus unor modificari interne, astfel putând da naștere unor fuziuni între întreprinderile consolidate sau „filializarea activităților”.
Luând în considerare faptul că deținerea de participații în capitalul unei societăți duce la exercitarea unui anumit tip de control sau a unei influențe asupra acestei societăți, ea devine parte a perimetrului de consolidare.
În cazul în care, în urma unor anumite operațiuni precum cedări de titluri, procentajul de control asupra unei societăți ajunge sa înregistreze mai putin de 20%, atunci această societate este eliminată din perimetrul de consolidare. Pentru a putea fi determinat momentul de intrare în perimetrul de consolidare, această normă contabilă de nivel internațional definește noțiunile de „data schimbului” si „data achiziției”.
În cazul în care preluarea titlurilor de participare care oferă posibilitatea exercitării controlului sau a influenței au loc într-o singură trazacție, atunci acestea două, data schimbului, respectiv data achiziției, sunt aceleași.
În cazul în care o achiziție nu are loc pentru o serie de tranzacții succesive, atunci diferența dintre data tranzacției și data schimbului înregistrează o importanță majoră.
Conform OMFP 1802/2014, grupurile mici și mijlocii sunt exceptate de la obligația de a întocmi situații financiare anuale consolidate și un raport consolidat al administratorilor, cu excepția cazului în care una dintre entitățile afiliate este o entitate de interes public.
Criteriile de mărime în funcție de care se stabilește obligația de consolidare se determină pe baza situațiilor financiare anuale ale societății‐mamă și ale filialelor sale.
O societate‐mamă este scutită de obligația elaborării situațiilor financiare anuale consolidate și a raportului consolidat al administratorilor în situația în care ea este o filială la rândul ei.
Datele de intrare si de ieșire în/din perimetrul de consolidare
Intrarea unei societăți în perimetrul de consolidare are loc la data în care societatea consolidată trebuie să-și integreze activele și datoriile achizitionate identificabile, rezultatul întreprinderii filială și diferența de achiziție (pozitivă sau negativă), în situațiile sale financiare.
Intrarea in perimetrul de consolidare are loc efectiv:
la data în care societatea consolidantă a cumparat titlurile;
la data în care s-a preluat controlul, în cazul în care achiziția e în mai multe tranșe;
la o anumita dată prevazută în contract, în cazul meționării unei date diferite față de cea a transferului.
Data de ieșire este data în care o sociatate pierde controlul sau influența exercitată până atunci asupra unei alte entități. În cazul cesiunii, controlul, respectiv influența, se transferă în acelați timp cu transferul drepturilor de vot ce apar din deținerea titlurilor.
Necesitatea, organizarea și derularea procesului consolidării
Necesitatea si obiectivul consolidarii
Având personalitate juridică, fiecare societate care face parte din cadrul grupului întocmește situații financiare anuale conform normelor naționale, însa situațiile financiare indviduale ale acestor societăți nu sunt suficiente și relevante, întrucat nu reflectă o imagine reală a situației economico-finaciare a întregului ansamblu, neevidențiând activitatea comună a entitaților care sunt incluse în grup. Însăși denumirea de conturi individuale evidențiază limitele, restrictivitatea acestor situații, ele neputând reflecta o imagine de ansamblu.
Necesitatea întocmirii situațiilor consolidate este determinată, întocmai, de o privire de ansamblu, aceste situații oferind o imagine cu un cadru mai larg a situației economico-financiare a unui grup, imagine care nu poate fi redată de anasamblul bilanturilor societatilor care fac parte din cadrul grupului, ele oferind informații de natură globală a situațiilor financiare.
Conturile care se întocmesc în mod obișnuit de societatea-mamă nu au capacitatea de a oferi date îndeajuns de cuprinzatoare si specifice, rezultând nevoia creări unor conturi care sa exprime cadrul general al activității și modului în care a evoluat un grup, aceste conturi fiind numite conturi consolidate, idee întarita de Niculae Feleagă si Ion Ionașcu.
Situațiile financiare consolidate au capacitatea de a reflecta poziția financiară și rezultatele unor grupuri de societăți precum grupul ar fi o singură entitate. Aceste situații financiare consolidate sunt realizate de societatea-lider, pe lângă situațiile individuale pe care aceasta trebuie să le întocmească.
Principalul obiectiv al situațiilor financiare consolidate este de a oferii informații utile unei sfere largi de utilizatori prin prezentarea unei imagini fidele a poziției financiare, a performanțelor și a evoluției poziției financiare cu privire la un grup de societăți, privit ca o entitate economică. Așadar, obiectivul consolidării conturilor este de a reflecta situația financiară, performanțele și modul în care a evoluat poziția financiară cu privire la unitățile care aparțin grupului de societăți, precum ar forma un întreg, un tot unitar.
Conturile consolidate au capacitatea de asigurare a agregării activelor, datoriilor si elementelor de capitaluri proprii, cât și a veniturilor și a cheltuielilor, cu scopul de a developa o imagine globală si exactă a grupului de societăți.
În cazul cumulării situațiilor financiare anuale ale societăților componente ale grupului, rezultatul nu va fi reprezentat de situațiile financiare anuale consolidate, deoarece în cadrul grupului pot să aibă loc tranzacții interne, iar aceste tranzacții de natură internă determină majorarea artificială a valorilor înscrise în conturile individuale.
Definirea consolidării conturilor
J. Raffageau, consideră consolidarea „o tehnică ce permite stabilirea conturilor unice reprezentative ale activității globale și ale situației unui ansamblu de societăți, având legături comune sau depinzând de un centru de decizie comun, dar păstrandu-și fiecare o personalitate juridică proprie”.
În concepția normalizatorilor autohtoni consolidarea este o tehnică contabilă care oferă posibilitatea realizării conturilor unice pentru un grup de societăți independente, care posedă personalitate juridică, însa pe plan financiar sunt dependente de un centru de decizie, iar conturile consolidate reflectă „conturi ce prezintă activele, datoriile, poziția financiară și rezultatele unui grup, ca și cum acesta ar forma o singură entitate.
Conturile consolidate reflectă informații cu privire la situația financiară și la rezultatele obținute de o grupare de entități, precum acestea s-ar contopi în una singură, compactată în departamente, iar documentele întocmite de acest ansamblu respectă întrutotul principiile de bază ale contabilității, în deosebi cel al prudenței, al permanenței metodelor și al intangibilității bilanțului. Conturile consolidate reflectă doar creanțele și datoriile pe care le are grupul asupra terților, iar creanțele si datoriile intragrup sunt eliminate.
Avantajele consolidarii conturilor:
Constituie un instrument utilizat pentru conducerea, organizarea, administrarea societăților care fac parte din grup prin armonizarea principiilor, convențiilor și procedurilor de natură contabilă utulizate în realizarea situațiilor financiare ale grupului;
Dezvolta o cunoaștere mult mai bună a filialelor si împletește o legatură mult mai puternică cu acestea;
Asigură controlul intern al gestiunii privind filialele din cadrul grupului;
Permite efectuarea unei evaluări mult mai specifice a societății, stabilește obiectivele viitoare ale grupului având la bază un circuit informațional normalizat și controlabil;
Obținerea unor analize specifice, detaliate, o mai bună cunoaștere, o clasificare a activității pe zone geografice, pe domenii sau pe ramuri de activitate;
O mai bună informare pt cei interesati cu privire la situația financiară, comparativ cu informațiile sărace oferite de situațiile financiare individuale, modul dificil de interpretare a conturilor componente ale grupului, și totodată a legăturilor dintre acestea;
Capacitatea îmbunatățirii gestiunii prin intermediul unei analize mai complexe a rezultatelor, cu ajutorul unor informații, având capacitatea de control asupra societăților;
Limitele consolidării conturilor sunt:
Apariția unei omogenizări artificiale, cauzată de faptul că procesul de consolidare este construit pe baze omogene care presupun urmarea acelorași principii, procedee și metode pentru toate entitățile care fac parte din grup, din perimetrul de consolidare neținându-se cont de faptul că fiecare societate are propriile sale particularități;
Dificultatea realizării unei comparații a conturilor consolidate cu ale altor societăți din cauza modificării frecvente (de majorare sau restrângere) a perimetrului de consolidare și domeniilor de activitate, așadar variația perimetrului de consolidare;
Se supun principiului costului istoric, neputându-se rezolva problema efectelor inflației în legatură cu evaluarea patrimoniului;
Maschează structura individuală cu privire la finanțare, reflectând doar obligațiile de natură globală, acoperind punctele slabe.
Includerea și excludere din perimetrul de consolidare
Implementarea Directivei a VII-a impune societăților-mamă să întocmească și totodată să publice conturile consolidate ale grupului. Obligația de a întocmi conturi consolidate ia naștere în momentul exercitării asuprea unei entități a unui control exclusiv, comun sau a unei influențe notabile.
O societate nu este nevoită să întocmească situații financiare consolidate dacă:
Sunt îndeplinite ambele condiții următoare:
Societatea-mamă este ea însăși o filială;
Societatea sa mamă finală produce situații financiare cu un scop general care se conformează IFRS-urilor complete sau prezentului IFRS;
Nu are filiale, cu excepția celei care a fost dobândită cu intenția vânzării sau cedării într-un intervat de un an. O societate-mamă trebuie să contabililzeze o astfel de filială:
La valoarea justă cu modificările valorii juste recunoscute în profit sau pierdere, dacă valoarea justă a acțiunilor poate fi evaluată în mod fialbil, sau
În alt mod, la cost minus deprecierea”.
Modalitați de consolidare
În contabilitatea consolidată se remarcă două modalități de consolidare: consolidarea pe baza fluxurilor și consolidarea prin însumarea conturilor.
Consolidarea prin însumarea conturilor
Această modalitate folosește informațiile obținute din conturile individuale realizate de societățile consolidate la finalul exercițiului. Întâi informațiile se cumulează iar apoi acestea suferă operații de ajustări, retratări și chiar eliminări în cadrul exercițiului curent sau precedent. Această modalitate de consolidare presupune următoarele etape:
Consolidarea prin însumarea conturilor, Prelucrare proprie după Victoria Bogdan, Dorina Nicoleta Popa, Nicoleta Farcane, Marcel Ioan Boloș, Raportarea financiară la nivelul grupurilor de societăți
Aceasta metodă este avantajoasă deoarece informațiile din conturile individuale ale societăților consolidate pot fi obținute foarte usor.
Consolidarea pe baza fluxurilor.
Această metodă se inspira din contabilitatea financiară presupunând că la fiecare final de exercițiu să se închidă toate conturile. Această modalitate de consolidare presupune următoarele etape:
Consolidarea pe baza fluxurilor, Prelucrare proprie după Victoria Bogdan, Dorina Nicoleta Popa, Nicoleta Farcane, Marcel Ioan Boloș, Raportarea financiară la nivelul grupurilor de societăți.
Consolidarea pe baza fluxurilor nu presupune realizarea anumitor operații de consolidare referitoare la exercițiile precendente, însa presupune o cunoaștere detaliată, amanunțită a fluxurilor societățiilor consolidate.
Tehnici de consolidare.
Tehnica consolidării directe.
Presupune consolidarea fiecărei societăți din perimetrul de consolidare, de către societatea-mamă, neținandu-se cont de faptul că societatea deține direct sau indirect interese de participare. Aceasta metodă necesită determinarea cotei cu care participă societatea-mamă la capitalurile proprii deținute de socieățtile consolidate si transmite, informația necesară analizei economico-financiare, în mod direct.
Prin urmare, conform lui Dumitru Matiș, consolidarea directă presupune determinarea, pentru fiecare societate în parte din cadrul perimetrului de consolidare a drepturilor deținute de grup în capitalurile proprii ale acesteia. Acest procedeu ajută la calcularea aportului fiecărei societăți consolidate în rezervele grupului, și totodată în rezultatele grupului.
Consolidarea directă presupune consolidarea în mod direct în societatea-mamă a tuturor societăților componente ale grupului, folosind procentul de interes pe care îl deține societatea-mamă aceste societăți componente.
Etapele consolidării directe sunt:
Fig. Etapele consolidării directe, Prelucrare proprie după Dumitru Matiș, Contabilitatea Operațiunilor Speciale
Tehnica consolidării pe paliere.
Această tehnică presupune ca societatea care deține titlurile să consolideze succesiv fiecare societate în parte, mai exact constă în efectuarea de consolidări pe fiecare treaptă de integrare verticală, în acest fel colectându-se informații de natură financiară pentru diverse secțiuni din cadrul grupului.
Aceasta tehnică de consolidare determină, întai, realizarea consolidării subgrupurilor, iar dupa aceea determină introducerea conturilor consolidate acestor subgrupuri și a celorlalte filiale în consolidarea principală, având în vedere aceleași reguli în subconsolidări, precum în consolidarea principală.
În viziunea lui Dumitru Matiș aceasta tehnică oferă rezultate concludente în cazul utilizării de către grupurile mici si mijlocii, care au o structură simplă, definită prin legături indirecte si radiare, neincluzand legăaturi reciproce sau de tip circular.
Principalul avantaj este segmentarea, divizarea datelor financiare pe subgrupuri, iar principalul dezavantaj constă în volumul mare de muncă, care duce la costuri ridicate. Comparativ cu tehnica consolidarii directe, are nevoie de o cantitate mai mare de muncă, iar realizarea este anevoioasă în situația în care legaturile financiare dintre societăți sunt complexe.
Consolidarea pe paliere se efectuează ținandu-se cont de subgrupurile consolidate, care urmează să fie integrate etapizat în ansambluri mai mari. Acestă tehnică presupune efectuarea consolidării subgrupului, urmând introducerea în consolidarea principală a conturilor consolidate ale acestor subgrupuri.
De regulă, aceasta tehnică este folosită în cadrul grupurilor de marime mică și mijlocie cu o structură relativ simplă, legaturile fiind indirecte si radiale, neexistând legături de tip reiproc, circular și totodată, neexistând legături între subgrupuri sau societățile componente cu alte societăți, ce nu fac parte din grup.
Așadar, consolidarea în trepte presupune întâi consolidarea filialei F2 în filiala F1, urmând ca mai apoi să se consolideze ansamblul format din cele doua filiale în societatea consolidantă.
Fig. , Consolidarea în trepte, prelucrare proprie după datele oferite de Horga Vasile, State Violeta, Bărgăuanu Marius, Consolidarea conturilor societăților de grup
Acest tip de consolidare, în trepte, constă în parcurgerea următoarelor etape:
Fig. , Etapele consolidării în trepte, prelucrare proprie după Dumitru Matiș, Contabilitatea Operatiunilor Speciale
Consolidarea modulară
Consolidarea modulară presupune segmentarea, împărțirea conturilor consolidate ale fiecărei societăți în module pasibile de a fi grupate, în concordanță cu cerințele, nevoile de gestiune ale grupului: în funcție de zona geografică, în funcție de activitatea prestată, pe filiere de producție etc.
După această divizare, operațiunea de consolidare se efectuază precum în cazul consolidarii directe.
Etapele consolidării conturilor
Întocmirea conturilor consolidate necesită trecerea prin mai multe etape, care pot fi evidentiațe în urmatoarea schemă:
Figura nr x,Etapele consolidării conturilor, sursa: Victoria Bogdan, Dorina Nicoleta Popa, Nicoleta Farcane, Marcel Ioan Boloș,
Raportarea financiară la nivelul grupurilor de societăți
Consolidarea propriu-zisă, etapa care prepupune urmatoarele:
În concordanță cu atributiile cu care acest compartiment este însarcinat consolidarea poate fi realizată centralizat sau descentralizat.
Consolidarea propriu-zisă, etapa care prepupune urmatoarele:
Un element de bază în consolidarea conturilor este reprezentat de situațiile financiare individuale realizate de societățile componente ale perimetrului de consolidare care trebuie sa parcurgă anumiți pași pentru utilizarea acestora în procesul de consolidare.
Consolidarea propriu-zisă, etapa care prepupune urmatoarele:
Fig. , Etapele consolidării propriu-zise, sursa: Victoria Bogdan, Dorina Nicoleta Popa, Nicoleta Farcane, Marcel Ioan Boloș, Raportarea financiară la nivelul grupurilor de societăți
Operațini de preconsolidare
Pregătirea datelor în vederea consolidării
După cum am mai precizat, obiectivul consolidării conturilor este de a developa o imagine reală a patrimoniului unui grup. Un lucru deloc neglijabil este faptul că există posibilitatea ca întreprinderile care intră în perimetrul de consolidare să se diferențieze cu privire la forma juridică, obiectul de activitate, țara de proveniență etc, influențând în mod direct sau indirect modelitățile de evaluare și expunere folosite în realizarea situațiilor financiare. Pentru a putea fi respectat principiului imaginii fidele se impune o omogenizare a conturilor individuale ale societăților consolidabile, această omogenizare presupunând o armonizare a metodelor utilizate de fiecare societate în parte, inainte de procesul de consolidare a conturilor.
Pentru ca situațiile financiare să fie accesibile, clare și relevante este necesară o corectare a conturilor societăților consolidabile prin intermediul unor operațiuni numite retratări de omogenizare. De aceeasi părere este și V. Bogdan, declarând că: „Practicile societăților sunt adesea diferite, chiar în interiorul unui singur grup, în ceea ce priveste metodele de evaluare, metodele de prezentare și incidențele fiscale. Pentru a putea regrupa informațiile, sunt necesare o serie de lucrări pregătitoare, numite retratări”. De precizat ar fi faptul că aceste retratări nu determină modoficări în sitațuațiile financiare ale grupului, ci au ca obiectiv corectarea unor factori în perspectiva consolidării.
Conform lui Vasile Horga, Violeta State si Marius Bargăuanu retratarile fac referire la
retratari de omogenizare și la retratari cu scopul de a elimina efectele fiscale.
Retratarile de omogenizare
Pricipalul obiectiv este de a aplica, de a folosi în consolidare politici omogene de contabilizare și evaluare.
În cazul în care nu există uniformitate în interiorul grupului în legatură cu politicile de contabilizare si evaluare, cumularea posturilor nu poate fi realizată corect.
Retratările de eliminare a efectelor fiscale
Aceste retratări se referă, În mod special, la modalitatea de constituire a amortismentelor derogatorii, constituirea provizioanelor pentru creșteri de pret, sau, mai general, la toate categoriile de provizioanele reglementate.
Înregistrarea acestor tipologii de cheltuieli se realizează doar în interiorul granițelor stabilite de legislația fiscală a fiecarei țări, în care își desfasoară activitatea o societate-mamă sau o filială.
Retratările cu caracter fiscal fac referire la:
Provizioane constituite pentru creșterile de preț;
Amortismente derogatorii;
Subvenții pt investiții.
În vizunea V. Bogdan, D. N. Popa, N. Farcane si a lui M.I. Boloș, această etapă, a pregătirii datelor în vederea consolidării presupune: -fixarea unui plan contabil de consolidare;
-stabilirea unor metode de evaluare omogene;
-fixarea datei de închiderea conturilor;
-stabilirea calendarului lucrărilor de consolidare;
-organizarea controlului intern necesar consolidării.
Totdată această etapă include si operațiunile de omogenizare. Aceste operațiuni sunt necesare deoarece deseori există diferențe între regulile de evaluare si modalitățile de prezentare, folosite de societățile care compun un grup, pentru a întocmi situațiile financiare consolidate. Aceste situații trebuie să ofere o reprezentare omogenă sistemului compus de societățile care sunt incluse în aria de consolidare, așadar înainte de a se efectua consolidarea propriu-zisă situațiile financiare necesită o serie de operațini de omogenizare prin care diferențele dintre regulile contabile și cele fiscale utilizate în contabilitatea financiară individuală, comparativ cu cea consolidată sunt eliminate prin retratări de omogenizare și prin retratări cu privire la eliminarea incidențelor fiscale.
Recunoașterea impozitelor amânate
Retratările de omogenizare și cele de eliminare, pot genera ajustări asupra cheltuielilor cu impozitul pe profit deoarece dacă s-ar fi ținut cont de acestea în cadrul situțiilor financiare individuale, baza de calcul a impozitului ar fi suferit modificări. Așadar, aceste operațiuni de retratare detemină pe viitor diferențe între rezultatul contabil și rezultatul fiscal, contabilizându-se în mediul consolidat sub forma impozitelor amânate.
Impozitul pe profit amânat reprezintă „valoarea impozitelor asupra rezultatului, platibile sau recuperabile în perioadele contabile viitoare, referitoare la:
Diferențe temporare între valorile contabile și fiscale ale unui activ sau unei datorii;
Reporturile de pierderi sau creditele de impozit reportate înainte (neutilizate)”.
Acesta se calculeaza după următoarea formulă:
Imp/profit amânat= Dif. Temporare x Cota de imp/profit
Diferențele temprare pot lua forma:
DTI – diferențe temporare impozitabile care în procesul de determinare a profitului impozabil generează sume impozabile, în situația în care valoarea cantabila a activului, respectiv a datoriei urmează sa fie recuperată sau decontată.
Acest tip de diferențe determină o creștere, în exercițiile viitoare, a impozitului pe profit curent, contabilizându-se în prezent ca o datorie de impozit amânat.
DTD – diferențe temporare deductibile, care în procesul de determinare a profitului impozabil generează sume deductibile, în situația în care valoarea contabila a activului, respectiv a datoriei urmează sa fie recuperată sau decontată.
Aceste diferențe au ca rezultat o scadere, în exercițiile viitoare, a impozotului pe profit curent, iar in prezent sunt înregistrate ca o creanță de impozit amânat.
Retratări de omogenizare cu privire la principalele structuri financiare:
Imobilizări corporale și necorporale – evaluarea acestora poate genera anumite diferențe în legătură cu modul de calcul al costului, diferențele fiind date de politicile pe care le adoptă sociatatea la nivel individual ți politicile adoptate la nivelul întregului grup. De exemplu, o societate poate să includă, să cuprindă valoarea imobilizărilor achizi’ionate, ori a cheltuielilor de finanțare, pe când, la nivelul grupului aceste costuri se impută rezultatului exercițiului pentru perioada în cauză. Un alt exemplu ar fi utilizarea unor metode diferite de amortizare, determinând anumite diferențe la evaluare.
Stocuri – În cazul acestor elemente, diferențele de valoare pot apărea în evaluarea fie la data intrării, fie la data ieșirii. La data intrării, determinate de integistrarea diferită între nivelul individual si cel al grupului, la un nivel înregistrându-se la costul de producție, iar la celălalt nivel la costul complet. În cazul ieșirii, la un nivel se poate utiliza metoda FIFO, pe când celalalt nivel folosește metoda CMP.
Instrumentele financiare – discrepanțele dintre aceste elemente, active și datorii financiare, apar cu privire la includerea sau nu în valoarea lor a costurilor accesorii. Pentru realitatea si credibilitatea situației economice a grupului, societatea lider poate cere socităților consolidate să estimeze și să evalueze valoarea justă a acestor instrumente de natură financiară.
Venituri – de regulă veniturile suportă discrepanțe în situția în care nu se ține cont de perioada creditului comercial în cazul veniturilor din vânzări, nereflectându-se în mod separat venitul din dobândă suportat de cumpărător.
Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli – retratările în acest caz apar în situațiile în care la nivelul filialelor nu s-au înregistrat provizioane pentru riscuri și cheltuilei, dar au fost constituite la nivelul ansamblului consolidat, însă pot apărea și în cazul în care filiala înregistrază provizioane pentru anumite cheltuieli (exemplu: de restructurare), iar pe viitor cheltuielile pot fi evitate prin anumite acțiuni, nefiind recunoscute cheltuielile pentru constituirea provizioanelor la nivelul situatiilor consolidate.
Operațiuni de consolidare propriu-zisă
Operațiunile de consolidare propriu-zisă presupun:
Cumularea conturilor retratate;
Eliminarea conturilor, a operațiilor reciproce și a rezultatului intern;
Eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota –parte din capitalurile proprii existente în momentul achiziției;
Redactarea conturilor consolidate.
Cumularea conturilor retratate
Conturile obținute în urma omogenizării conturilor din situațiile financiare individuale ale filialelor pot fi cumulate. Acest cumul se face post cu post, element cu element în cazul bilanturilor si conturilor de rezultate consolidate prin intermediul integrării globale; în cazul societăților puse în echivalentă această etapă nu este realizabilă deoarece în acest caz nu are loc integrarea conturilor, ci doar o înlocuire a valorii titlurilor de participare ale activului societății-lider cu partea corespunzătoare acesteia din cadrul capitalurilor proprii deținute de sociătățile puse în echivalență.
În situația în care ansamblul consolidabil se compune din maxim 7-8 entități este folosit tabloul de consolidare pe post de suport material de consolidare, impunându-se ca operațiile să fie înregistrate într-un jurnal de consolidare.
Eliminarea conturilor, a operațiilor reciproce și a rezultatului intern
Necesitatea acestei etape este de o importanță majoară deoarece nerealizarea acesteia determină o creștere artificială a valorii activului și pasivului, respectiv a veniturilor și cheltuielilor grupului, neavând la bază o creștere reală a patrimoniului grupului.
Reconcilierea conturilor reciproce
Deseori, la nivelul individual, societățile componente ale unui grup dețin conturi reciproce precum creanțe, datorii, împrumuturi acordate/primite care nu au mereu soldurile egale. Discrepanțele apărute pot fi determinate de: decalaje între informațiile contabile, diferențe cauzate de cursul valutar, litigii, date de închidere a exercițiului financiar diferite etc.
Toate societățile grupului efectuază un inventar al tranzacțiilor care au avut loc în interiorul ariei de consolidare, verificând dacă acestea sunt reciproce. În cazul în care se identifică anumite diferențe se cercetează cauza, urmând să se rectifice situația. Această rectificare, regularizare constă în a se alinia soldurile conturilor la poziția vanzătorului și poartă numele de reconciliere sau confruntare.
Eliminarea conturilor reciproce
Acest procedeu de eliminare a conturilor nu are efecte asupra rezultatelor, ca urmare a acestui fapt nu are loc o generare de impozite amânate și are loc în mod diferit, în funcție de metoda de consolidare diferită, așadar între entitățile integrate global acestea sunt eliminate în întregime, iar în cazul în care apar între o entitate integrată global și una pusă în echivalență nu sunt eliminate.
Scopul eiminării, la nivel de bilanț, este evitarea dublei înregistrări, iar la nivelul contului de rezultate este arhivarea doar a tranzacțiillor cu terții, cu mediul extern.
Eliminarea rezultatelor interne
Tranzacțiile care au loc între societăți ale aceluiași grup pot da naștere unor profituri sau pierderi, care în situațiile financiare individuale se recunosc a fi realizate. În viziunea grupului, nu toate rezultatele sunt recunoscute pe plan exterior grupului, ceea ce determină ca în procesul de consolidare acestea să fie eliminate. Eliminarea acestora detemină pe plan viitor anumite discrepanțe între rezultatul contabil și rezultatul fiscal, contabilizându-se sub forma impozitelor amânate.
„Eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota-parte din capitalurile proprii existente în momentul achiziției”
În condițiile în care „consolidarea înseamnă a substitui titlurile de partcipare care figurează în bilanțul societății consolidante cu partea ce-i revine acesteia în capitalurile proprii ale societăților intrate în perimetrul de consolidare”, etapa aceasta presupune cea mai importantă parte a procesului de consolidare, fiind esența consolidării conturilor.
În concordanță cu procentajul de interes, societățile consolidate partajează, între grup și acționari care dețin interese care nu controlează, capitalurile proprii care au rămas în urma eliminării operațiilor reciproce.
Redactarea conturilor consolidate
Etapa finală a consolidării conturilor constă în completarea bilantului și a contului de rezultate, desigur consolidate.
Conform ordinului 1802/2015 dcumentele folosite în consolidarea conturilor sunt bilanțul consolidat, contul de rezultate consolidat si notele explicative privitoare la situațiile financiare consolidate. Aceste documente constituie un tot unitar. Situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii entităților incluse în aceste situații financiare, considerate ca un tot unitar.
Metode de consolidare
Dupa cum am precizat în capitolul anterior, tipul de control detrmină alegerea metodei de consolidare utilizată. Așadar în cazul controlului exclusiv se utilizează metoda integrării globale aplicându-se prevederile IFRS 10, în cazul controlului conjugat/conjunctiv se utilizează metoda punerii in echivalență conform IAS 28, iar în cazul exercitarii unei influențe notabile se aplică, de asemenea, metoda punerii in echivalență.
Metoda integrării globale
Metoda de consolidare a fiecărei componente a grupului în parte este aleasă în concordanță cu tipologia controlului exercitat de către societatea lider, controlul fiind determinat dupa calculul procentajului de interes.
Metoda integrării globale, din punct de vedere istoric, este prima, așadar cea mai veche metodă și este asociată de anumite sisteme contabile cu operațiunea de consolidare propriu-zisă; drept exemplu sistemele de contabilitate cu specific anglo-saxon, care se axează pe principiul priorității economicului în fața juridicului, noțiunea „consolidation” este sinonimă noțiunii de „integrare globală”.
După cum îi spune numele, această metodă constă în integrarea globală, în totalitate a bilanțurilor și a conturilor de rezultate ale filialelor de către societatea-lider. De regulă, această metodă este folosită de societățile asupra cărora este exercitat un control exclusiv, amintind că acest tip de control necesită deținerea, în mod direct sau indirect, a majorității drepturilor de vot, însă acesta poate exista și în urma unui anumit contract sau a unei clauze statutare, și presupune ca prin intemediul ei să aibă loc o înlocuire a titlurilor de participare din bilanțul societății consolidante cu activele si datoriile filialei, societății consolidate, indiferent dacă le deține în totalitate sau nu. În cazul în care filialele, de asemenea, controlează anumite subfiliale operațiunea de consolidare devine mai vastă, mai complicată, iar in situația unor participații de tip reciproc își fac apariția anumite aspecte suplimentare.
Conform Lilianei Malciu metoda integrarii globale reflectă „integrarea în conturile consolidate, dupa eventualele retratări si eliminarea conturilor reciproce și a rezultatelor interne, a totalității bilantului si contului de profit si pierdere aparținand filialei”, idee întărită și de Horga Vasile, State Violeta, Bargauanu Marius, care consideră că metoda integrării globale constă în cumulul conturilor din bilanț si contul de profit si pierdere, dupa etapa în care acestea au fost omogenizate prin tratamente specifice. Acest cumul are loc prin utilizarea unei serii de înregistrari atat pentru posturile înscrise în bilanț, cât si pentru cele din contul de profit si pierdere, atât în contabilitatea societății consolidante, precum și în contabilitatea societăților consolidate.
Așadar, societatea-mamă preia, transferă în bilantul consolidat atât activele, cât și datoriile filialelor, neatingandu-se de capitaluirile proprii. Întocmai se procedează și în cazul contului de profit si pierdere, preluându-se totalitatea veniturilor și a cheltuielilor filialelor, evidențiându-se interesele care nu controlează în rezultat.
Bilanțul consolidat ce se obține prin metoda integrării globale este documentul care expune cea mai complexă imagine de natură economică și financiară a puterii pe care o exercită un grup asupra filialelor sale. Controlul exclusiv pe care această metodă se bazează duce la considerarea patrimoniului societăților consolidate ca apartinând unui ansamblu de elemente industriale si comerciale asupra căruia este exercitată o unitate de decizie.
Această preluare a elementelor bilanțul consolidat format în urma integrării globale duce la cunoașterea componentei reale a activelor grupului și totodata la modul în care acestea se finanțează. În cazul în care la capitalul filialei au participat și alți asociati, acest bilanț are capacitatea de a reflecta si partea cuvenită acestora din totalul capitalurilor proprii și rezultatul filialei. În cazul în care activitatea anumitei filiale presupune o continuare a activități desfașurate de societatea-mamă, contul de profit și pierdere consolidat evidențiază adevarata performanță obținută de grup.
Metoda integrării globale reflectă într-un mod perfect principiul prevalenței economicului asupra juridicului, fiind considerată „o metodă de consolidare prin excelență”, deoarece permite analizarea în detaliu, a consecințelor ce apar în urma legăturilor de participație, în țările anglo-saxone această metodă fiind singura metodă utilizată în procesul consolidării.
În cazul aplicării integrării globale etapele procesului de consolidare se împart în: preconsolidarea propriu-zisă și consolidarea propriu-zisă.
Preconsolidarea propriu-zisă presupune:
Omogenizarea conturilor;
Eliminarea influențelor fiscale din conturi.
Consolidarea propriu-zisă presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
Preluarea si cumularea elementelor din bilanțurile si din conturile de profit si pierdere ale liderului de grup si filialelor. În cazul metodei integrării globale, elementele din bilanțuri și din conturile de profit si pierdere sunt preluate în proporție de 100%.
Eliminarea conturilor reciproce
Operațiunile intragrup dau naștere unor rezultate, la nivel individual, pentru amândouă societățile care intră în procesul de consolidare, dar la nivelul ansamblului consolidat conferă o imagine falsă cu privre la potențialul grupului, drep urmare, o eliminare este absolut necesară, pentru a conferi situațiilor financiare consolidate posibilitatea de a reda poziția financiară și performanțele grupului față de mediul exterior.
Etapa eliminării conturilor reciproce are ca scop eliminarea în totalitate a operațiunilor care au loc în interiorul grupului de tipul creanțelor și datoriilor, împrumuturilor, dobânzilor de plată sau cuvenite etc.
Eliminarea rezultatelor interne: această etapă presupune eliminarea în masură totală a profiturilor sau pierderilor realizate în interiorul grupului, a provizioanelor constituite pentru acoperirea deprecierii titlurilor sau a creanțelor pe care le posedă anumite societăți în cadrul ansamblului de grup și nu în ultimul rând a dividendelor.
Repartizarea capitalurilor proprii ale filialei intre societatea-mama si a acționarilor ce dețin interese care nu controlează:
Această etapă presupune urmatoarele căi, calcule si înregistrări:
La nivelul bilanțului:
eliminarea titlurilor deținute de societatea-mamă într-o filială consolidată, la valoarea lor contabilă;
calculul si înregistrarea cotei din capitalul filialei consolidate (capital social + rezerve), care participă la rezerva consolidată;
calculul si înregistrarea cotei din rezultatul filialei consolidate, care participă la rezultatul consolidat;
calculul si înregistrarea intereselor care nu controlează.
La nivelul contului de profit si pierdere: repartizarea rezultatului unei filiale se face între rezultatul consolidat și interesele care nu controlează.
Finalizarea procesului de consolidare constă în prezentarea situațiilor financiare consolidate.
În pasivul bilanțului consolidat, se creionează elemente bilanțiere noi, precum:
Rezerve consolidate, compuse din rezervele societății-mamă și dintr-o cotă parte a rezervelor adunate de societatea consolidată, aceastea aparținând grupului din momentul în care entitatea a pătruns în aria de cconsolidare;
Rezultatul consolidat, compus din rezultatul societății-mamă și dintr-o cotă parte a rezultatului societății consolidate;
Interese care nu controlează, care constau într-o cotă-parte aplicată rezultatului și capitalurilor proprii ale societății consolidate, ce se cuvin acționarilor din afara perimetrului de consolidare;
Datorii consolidate, reprezentate de datoriile societății-mamă si ale filialei.
Prin preluarea globală a a elementelor patrimoniale ale filialelor, bilanțul consolidat oferă posibilitatea cunoașterii componenței efective a elementelor de activ ale grupului și a modalității lor de finanțare, precum și a elementelor de capitaluri proprii și de rezultat cuvenite acționarilor care dețin interese care nu controleză.
Bilanțul consolidat obținut este al societății-mamă, care are puterea de a dirija ansamblul grupului și al celorlalte societăți cuprinse care sunt în conexiune cu aceasta, prin urmare, informațiile oferite de acesta sunt mult mai bogate, consistente, semnificative comparativ cu informațiile cuprinse în bilanțul anual al societății lider. Acest tip de bilanț oferă cea mai cuprinzătoare fotografie, de natură economico-financiară, a puterii pe care o dezvoltă grupul asupra filialelor.
Informațiile suplimetare din bilanțul consolidat fac referile la:
Totalitatea resurselor deținute de grup;
Totalitatea mijloacelor de activitate pe care grupul le deține, indiferent dacă sunt folosite în mod direct sau indirect de societatea-mamă prin întreprinderile componente ale grupului;
Rezultatul real al societății-lider, fie că a fost realizat în mod direct sau mijlocit de filiale.
Potrivit acestei metode, elementele de activ și datoriile se includ în întregime în bilantul consolidat, prin însumarea elementelor de aceeași natură. De exemplu, stocurile poi fi înregistrate ca un element singular, în situațiile consolidate, în cazul în care există anumite circumstanțe care detenmină cheltuieli nejustificate.
Contul de profit și pierdere, rezultate consolidat
Studiu de caz OMV Petrom SA
Prezentarea societății
OMV Petrom este cea mai mare societate integrată de țiței și gaze din sud-estul Europei, ce desfășoară activități în sectoarele Upstream, Downstream Gas și Downstream Oil. Grupul și-a consolidat poziția pe piața petrolieră din sud-estul Europei ca urmare unui proces complex de modernizare și eficientizare.
În interiorul frontierelor țării noastre OMV Petrom este principalul producător de țiței și furnizează aproximativ jumătate din producția internă de gaze. Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, OMV Petrom a extins lanțul valoric al gazelor abordardând pieța de electricitate și operează centrala electrică pe gaze de 860 MW Brazi și parcul eolian Dorobanțu, cu o capacitate de 45 MW. OMV Petrom procesează țiței în rafinăria Petrobrazi, lângă Ploiești, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone pe an. Rafinăria Petrobrazi a trecut printr-un proces de modernizare pentru care au fost investiți 600 mil. euro între 2010 – 2014 pentru a permite procesarea exclusivă a producției de țiței a OMV Petrom din România, îmbunătățirea eficienței energetice și a mixului de produse. OMV Petrom este prezent pe piața distribuției de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia, prin intermediul unei rețele de aproximativ 800 stații, operate sub două branduri, Petrom și OMV.
Compania a fost înființată în 1991 și privatizată în anul 2004. De la privatizare, organizația a fost supusă unui program semnificativ de restructurare și modernizare, adaptându-se la nevoile comerciale schimbătoare și consolidându-și structurile de conducere și angajații. Dintr-o companie de stat tradițională, care se confrunta cu provocări specifice, cum ar fi investiții deficitare, active învechite, ineficiență, birocrație și datorii, s-a transformat într-o companie ce livrează o performanță ridicată și sustenabilă, relevantă pentru România și regiunea în care operăm. OMV Petrom este acum o companie pregătită pentru următoarea etapă a dezvoltării sale, concentrându-se pe integrare și îmbunătățirea performanței.
Procesul ulterior privatizării a presupus un efort uriaș în ceea ce privește investițiile, care au însumat mai mult de 11 mld. euro. Numai în anul 2014, s-a investit aproximativ 1,4 mld. euro, cel mai mare nivel al investițiilor din ultimii 6 ani, menținându-se în același timp poziția financiară puternică, încheind anul cu o structură a capitalului aproape neîndatorată. Cea mai mare parte a investițiilor noastre a fost direcționată către segmentul E&P, incluzând atât activitatea de explorare onshore, cât și cea offshore, pentru care am alocat cel mai mare buget de la privatizare.
Grupul OMV Petrom este împărțit în trei segmente de operare: Explorare și Producție (E&P), Gaze și Energie (G&E) și Rafinare și Marketing (R&M), în timp ce managementul, activitățile de finanțare și anumite funcții administrative sunt evidențiate în segmentul Corporativ & Altele. Începând cu 1 aprilie 2015, cele trei trei segmente de operare au fost redenumite după cum urmează: Gaze și Energie a devenit Downstream Gas, Rafinare și Marketing a devenit Downstream Oil și Explorare și Producție a devenit Upstream.
Fig. nr. Segmentele de operare ale grupului OMV Petrom, prelucrare proprie dupa datele oferite de www.omvpetrom.com
Activitatea Grupului OMV Petrom în industria de țiței și gaze implică, prin natura sa, expunerea la o serie de riscuri. Printre acestea se numără stabilitatea politică, condițiile economice, modificări ale legislației sau ale normelor fiscale, precum și alte riscuri operaționale inerente industriei cum ar fi volatilitatea ridicată a prețului
Organigrame
Fig. Structura generală, sursa omvpetrom.ro
Fig. Divizia CEO, sursa omvpetrom.ro
Fig. Divizia CFO, sursa omvpetrom.ro
Fig. Divizia upstream, sursa omvpetrom.ro
Fig. Divizia downstream oil, sursa omvpetrom.ro
Fig. Divizia downstream gas, sursa omvpetrom.ro
Prezentare principalilor indicatori
Tabel nr. , Structura activelor imobilizate, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. Structura activelor circulante, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. Structura datoriilor , prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. Evoluția producșiei de hidrocarburi, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. , Evoluția numărului de salariați, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. , Structura vânzărilor, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. , Structura fluxului de numerar din exploatare, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. , Structura investițiilor, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. , Raportarea pe segmente de operare, sursă: www.OMVpetrom.com
Acționariat
Fig. , Structura acționariatului, sursa: OMVpetrom.com
La sfârșitul anului 2014, grupul OMVPetrom avea următoarea structură a acționariatului:
51,01% – OMV Aktiengesellschaft,
20,64% – statul român,
18,99% – Fondul Proprietatea.
Cota rămasă se tranzacționează liber la categoria I a Bursei de Valori București (BVB). Aproximativ 500 de persoane juridice, atât din România, cât și din străinătate, dețineau aproximativ 7,5% din acțiunile tranzacționate liber, procentul rămas (1,8%) fiind deținut de peste 460.000 de persoane fizice.
Fig. , Evoluția prețului maxim și minim al acțiunilor, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Fig. ,Profit per acțiune, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Tabel nr. ,Capitalizare bursieră (mil. lei), prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
În anul 2014, prețul acțiunii OMV Petrom a înregistrat o tendință de creștere până la sfârșitul lunii august, când a fost atins nivelul maxim de 0,49 lei. După această dată, ca urmare a presiunii prețului petrolului, acțiunile au început să scadă și au înregistrat nivelul minim al anului de 0,37 lei/acțiune la mijlocul lunii decembrie. Per ansamblu, prețul acțiunii OMV Petrom a scăzut cu 13,2% în 2014. Capitalizarea bursieră a OMV Petrom la sfârșitul anului 2014 a fost de 23,1 mld. lei (5,2 mld. euro) și a reprezentat 17,8% din capitalizarea bursieră totală a companiilor listate la BVB.
La sfârșitul anului 2014, OMV Petrom S.A. deținea un număr total de 204.776 de acțiuni proprii, reprezentând 0,0003% din capitalul social emis. OMV Petrom nu a răscumpărat și nici nu a anulat acțiuni proprii în cursul anului 2014.
Note explicative/ Principii legale și baze de întocmire
Situațiile financiare consolidate au fost întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), adoptate de către Uniunea Europeană (UE). Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1121/2006 cere companiilor românești listate la bursă, precum OMV Petrom S.A., să întocmească situații financiare consolidate în conformitate cu IFRS, adoptate de către UE, începând cu anul 2007. Exercițiul financiar corespunde anului calendaristic.
Situațiile financiare consolidate ale Grupului OMV Petrom sunt prezentate în RON, utilizând principiul de continuitate a activității. Toate sumele sunt prezentate în milioane, rotunjite la cele mai apropiate 2 zecimale. Situațiile financiare consolidate au fost întocmite pe baza costului istoric, exceptând instrumentele financiare derivate care au fost evaluate la valoare justă.
Consolidare
Filiale
Situațiile financiare consolidate cuprind situațiile financiare ale OMV Petrom S.Ași ale filialelor sale la 31 decembrie 2014, întocmite pe bază de principii contabile și de evaluare uniforme. Aceste situațiile financiare sunt întocmite la 31 decembrie 2014, aceeași dată de raportare ca cea a societății-mamă. OMV Petrom controlează o entitate atunci când are expunere sau drepturi asupra rezultatelor variabile pe baza participării sale în entitatea în care a investit, și are capacitatea de a-și utiliza autoritatea asupra entității în care a investit pentru a influența valoarea rezultatelor.
În general, controlul derivă din deținerea pachetului majoritar al drepturilor de vot. În completarea acestei prezumții, în cazurile în care OMV Petrom nu deține pachetul majoritar al drepturilor de vot, se analizează toți factorii relevanți și circumstanțele care ar putea rezulta în deținerea controlului de facto, cum ar fi: existența unei înțelegeri contractuale cu ceilalți titulari cu drept de vot în cadrul entității, drepturi contractuale, drepturi de vot efective sau potențiale. În cazul în care faptele și circumstanțele indică schimbări în unul sau mai multe din elementele de control, OMV Petrom reevaluează deținerea controlului asupra entității în care a investit.
Consolidarea unei filiale ia naștere atunci când OMV Petrom obține controlul asupra acesteia și încetează atunci când OMV Petrom pierde controlul asupra filialei. Activele, datoriile, veniturile și cheltuielile unei filiale achiziționate sau vândute în cursul unui an sunt incluse în situațiile financiare consolidate începând cu data la care OMV Petrom obține controlul asupra filialei, până în momentul în care OMV Petrom încetează să dețină controlul asupra acesteia.
Atunci când este cazul, situațiile financiare ale filialelor sunt ajustate pentru a alinia politicile contabile ale acestora cu cele ale grupului. Toate activele, datoriile, veniturile, cheltuielile și fluxurile de trezorerie intra-grup ce se referă la tranzacții între membri ai grupului sunt eliminate integral la consolidare. Orice modificare în participația deținută în capitalurile proprii ale unei filiale, care nu are drept rezultat pierderea controlului asupra filialei, reprezintă tranzacții de capitaluri proprii. În cazul în care grupul pierde controlul asupra unei filiale, acesta va derecunoaște activele (inclusiv fondul comercial), datoriile, interesele care nu controlează și alte componente ale capitalurilor proprii aferente fostei filialei, iar câștigul sau pierderea rezultată în urma derecunoșterii se va recunoaște în situația consolidată a veniturilor și cheltuielilor. Investiția rămasă în fosta filială este recunoscută la valoarea justă.
Tabel nr. , Metodele aplicate entităților grupului, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Entități asociate
O entitate asociată este o companie asupra căreia grupul exercită o influență semnificativă, prin participarea la luarea deciziilor de politică financiară și operațională a entității în care a investit, însă fără a deține controlul exclusiv sau în comun asupra acestor decizii.
Se consideră că OMV Petrom exercită o influență semnificativă asupra altei entități dacă deține cel puțin 20% din drepturile de vot ale respectivei entități. Rezultatele, activele și datoriile entității asociate sunt încorporate în aceste situații financiare folosind metoda punerii în echivalență. Conform metodei punerii în echivalență, investiția într-o entitate asociată este reflectată în situația poziției financiare la cost plus modificările survenite după achiziție în interesul grupului în activele nete ale entității asociate. Fondul comercial aferent unei entități asociate este inclus în valoarea contabilă a investiției și nu se testează pentru depreciere în mod individual. După aplicarea metodei punerii în echivalență, Grupul evaluează necesitatea recunoașterii unei pierderi suplimentare din depreciere în relație cu investiția netă a Grupului în entitatea asociată.
Valoarea agregată a interesului Grupului în rezultatul unei asociate este prezentată în situația consolidată a veniturilor și cheltuielilor, în afara profitului operațional (profit înainte de dobânzi și impozitare) și reprezintă profitul sau pierderea după impozitare și interese minoritare în subsidiarele entităților asociate.
Situațiile financiare ale entităților asociate sunt pregătite pentru aceeași perioadă de raportare ca și cele ale grupului. Atunci când grupul are tranzacții cu o entitate asociată, profiturile și pierderile nerealizate sunt eliminate în măsura interesului grupului în entitatea asociată.
Interese în aranjamente în comun
IFRS definește controlul în comun ca fiind repartizarea agreată contractual a controlului asupra unui aranjament, care există numai atunci când deciziile asupra activităților relevante (activități care afectează semnificativ rezultatele aranjamentului) necesită consensul unanim al părților care dețin controlul.
Operațiunile în comun reprezintă un tip de aranjament în comun în care participanții au drepturi asupra activelor și obligații asupra datoriilor, ce decurg din aranjament. În raport cu interesele deținute în operațiunile în comun,
Grupul recunoaște:
activele sale, inclusiv partea sa din activele deținute în comun
datoriile sale, inclusiv partea sa din datoriile suportate în comun
veniturile din vânzarea cotei sale din producția obținută de operațiunea în comun
partea sa din veniturile din vânzarea producției de către operațiunea în comun
cheltuielile sale, inclusiv partea sa din cheltuielile suportate în comun.
Grupul deține interese în operațiuni în comun, și în consecință recunoaște în situațiile financiare consolidate partea sa din activele deținute în comun și datoriile suportate în comun, veniturile din vânzarea producției obținute de operațiune în comun împreună cu partea sa din cheltuielile suportate în comun.
Situația veniturilor și cheltuielilor reflectă interesul grupului în rezultatul operațiunilor asocierii în participație. Profiturile sau pierderile nerealizate rezultate din tranzacțiile dintre grup și asocierea în participație sunt eliminate în măsura interesului grupului în asocierea în participație.
Impozitul pe profit amânat se calculează utilizând metoda datoriilor bilanțiere pentru diferențele temporare la data de raportare între valorile fiscale ale activelor și datoriilor și valorile nete contabile ale acestora în scopul raportării financiare.
O datorie privind impozitul pe profit amânat se recunoaște pentru toate diferențele temporare impozabile, cu excepția cazului în care datoria privind impozitul pe profit amânat rezultă din:
recunoașterea inițială a fondului comercial sau a unui activ sau a unei datorii într-o tranzacție care nu este o combinare de întreprinderi și, în momentul realizării tranzacției, aceasta nu afectează nici profitul contabil, nici profitul impozabil / pierderea fiscală;
diferențele temporare impozabile asociate investițiilor în filiale, entități asociate, precum și intereselor în asocierile în participație, atunci când momentul reluării diferenței temporare poate fi controlat și există probabilitatea ca diferența temporară să nu fie reluată în viitorul apropiat.
O creanță privind impozitul pe profit amânat se recunoaște pentru toate diferențele temporare deductibile, creditele fiscale neutilizate sau pierderile fiscale neutilizate în măsura în care este probabil să existe profit impozabil viitor pe seama căruia pot fi utilizate diferențele temporare deductibile, creditele fiscale neutilizate sau pierderile fiscale neutilizate, cu excepția cazului în care creanța privind impozitul pe profit amânat rezultă din:
recunoașterea inițială a unui activ sau a unei datorii într-o tranzacție care nu este o combinare de întreprinderi și, în momentul realizării tranzacției, aceasta nu afectează nici profitul contabil, nici profitul impozabil/pierderea fiscală;
diferențele temporare deductibile asociate investițiilor în filiale, entități asociate, precum și intereselor în asocierile în participație, atunci când este probabil că diferențele temporare vor fi reversate în viitorul apropiat și că va exista profit impozabil viitor pe seama căruia pot fi utilizate diferențele temporare deductibile.
Valoarea contabilă a creanțelor privind impozitul pe profit amânat este revizuită la data de raportare și diminuată în măsura în care nu mai este probabilă disponibilitatea unui profit impozabil viitor suficient pentru a permite utilizarea integrală sau parțială a acestor active. Creanțele cu impozitul pe profit amânat nerecunoscute sunt analizate la data de raportare și sunt recunoscute în măsura în care este probabil că va exista un profit impozabil suficient pentru a permite utilizarea acestor creanțe. Creanțele și datoriile privind impozitul amânat sunt evaluate la ratele de impozitare ce se așteaptă a se aplica pentru perioada în care activul este realizat sau datoria este decontată, pe baza ratelor de impozitare (și a legilor fiscale) care au fost reglementate sau aproape reglementate până la data de raportare. Impozitul amânat aferent unor elemente înregistrate în situația rezultatului global sau în capitalurile proprii este recunoscut în situația rezultatului global sau în capitalurile proprii, și nu în situația veniturilor și cheltuielilor.
Creanțele și datoriile privind impozitul amânat la nivel de Grup sunt recunoscute net, dacă există dreptul legal de a compensa, iar impozitele amânate sunt aferente unor aspecte care fac obiectul aceleiași autorități fiscale
Politici
Imobilizările corporale sunt recunoscute la costul de achiziție sau de construcție și sunt prezentate net de amortizarea cumulată și pierderile din depreciere cumulate.
Amortizarea este calculată folosind metoda liniară, cu excepția activelor din segmentul Upstream, pentru care amortizarea se calculează într-o mare măsură folosindu-se metoda unităților de producție.
Costurile de dezvoltare, inclusiv costurile efectuate pentru a permite accesul la rezerve dovedite și pentru a pregăti amplasamentul sondelor pentru foraj, costurile efectuate cu forajul și cu echiparea sondelor de dezvoltare, precum și cele efectuate pentru construcția și instalarea facilităților de producție, sunt capitalizate ca active aferente producției de țiței și gaze.
Deprecierea activelor necorporale și corporale: în conformitate cu IAS 36, atât imobilizările necorporale cât și cele corporale sunt analizate la data raportării pentru a identifica dacă există indicii de depreciere. Pentru imobilizările necorporale cu durata de viață nedeterminată, testele de depreciere sunt efectuate anual, chiar dacă nu există indicii de depreciere. Dacă există vreun indiciu, sau când este necesar un test anual de depreciere pentru un activ, Grupul estimează valoarea recuperabilă a activului, fiind valoarea cea mai mare dintre valoarea justă minus costurile de vânzare, și valoarea sa de utilizare. În cazul în care valoarea contabilă netă a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar depășește valoarea sa recuperabilă, activul este considerat depreciat și o pierdere din depreciere este recunoscută pentru a reduce valoarea activului la nivelul valorii recuperabile. Pierderile din depreciere sunt recunoscute în situația veniturilor și cheltuielilor în categorii de cheltuieli compatibile cu funcția activului depreciat.
Costurile cu activitățile majore de inspecții și reparații cuprind costul înlocuirii activelor sau a unor părți din active, costurile de inspecție și costurile de reparații capitale.
Costurile de inspecție asociate cu programele majore de întreținere sunt capitalizate și amortizate pe perioada până la următoarea inspecțieToate celelalte costuri cu reparațiile curente și întreținerea uzuală sunt recunoscute direct în cheltuieli atunci când se efectuează.
Stocurile sunt prezentate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă este estimată pe baza prețului de vânzare aferent activității normale mai puțin costurile estimate pentru vânzare.
Costul de producție al țițeiului, gazelor naturale și al produselor petroliere rafinate este calculat pe baza mediei ponderate și cuprinde toate costurile efectuate în cursul normal al activității, pentru aducerea fiecărui produs la locația și condiția prezente, inclusiv proporția adecvată de amortizare și depreciere și costurile fixe bazate pe capacitatea normală de producție.
Provizioanele se constituie pentru obligațiile curente (legale sau implicite) față de terți, generate de un eveniment anterior, atunci când este probabil ca o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice să fie necesară pentru a onora obligațiile respective, iar suma necesară pentru stingerea obligațiilor poate fi estimată în mod credibil.
Veniturile sunt evaluate la valoarea justă a contraprestației primite sau de primit. Veniturile sunt reduse corespunzător cu valoarea estimată a retururilor de la clienți, rabaturi și alte elemente similare.
veniturile din vânzarea de bunuri sunt recunoscute atunci când toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite condițiile:
grupul a transferat cumpărătorilor riscurile și avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;
grupul nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor;
valoarea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;
este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către Grup; și
costurile tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.
Veniturile din dobânzi sunt recunoscute folosindu-se rata dobânzii efective, acea rată care actualizează fluxurile de numerar viitoare estimate pe durata de viață așteptată a instrumentului financiar, la valoarea contabilă netă a activului financiar.
Numerar și echivalente de numerar; din punctul de vedere al situației fluxurilor de trezorerie, se consideră că numerarul este numerarul din casierie și din conturile bancare curente. Echivalentele de numerar reprezintă depozite și investiții cu un grad de lichiditate ridicat, cu scadențe mai mici de trei luni.
Capitalul social al OMV Petrom S.A. constă în 56.644.108.335 de acțiuni plătite integral la
31 decembrie 2015 și 2014, având o valoare nominală totală de 5.664,41 milioane RON.
Rezervele cuprind rezultatul reportat, precum și alte rezerve nedistribuibile (rezerva legală, rezerva aferentă facilității privind cota geologică și alte rezerve din facilități fiscale). Rezerva aferentă facilității privind cota geologică inclusă în rezerve este în sumă de 5.062,84 milioane RON (2014: aceeași sumă). Până la 31 decembrie 2006, OMV Petrom S.A. a beneficiat de o facilitate fiscală privind cota geologică de până la 35% din valoarea de piață a cantității de țiței și gaze extrase în cursul anului. Această facilitate a fost recunoscută direct în rezerve. Această cotă a fost limitată în scop investițional și nu este distribuibilă, fiind scutită de la impozitare.
Rezerva legală inclusă în rezerve este în sumă de 1.132,88 milioane RON (2014: aceeași sumă). OMV Petrom S.A. stabilește rezerva sa legală în conformitate cu prevederile Legii societăților comerciale din România, care impune ca minim 5% din profitul contabil anual înainte de impozitare să fie transferat la rezerve legale, până când soldul acestei rezerve atinge 20% din capitalul social al societății.
Alte rezerve din facilități fiscale sunt în sumă de 248,29 milioane RON (2014: aceeași sumă). Suma de 39,69 milioane RON a fost alocată la alte rezerve în cursul anului 2014 reprezentând facilități fiscale aferente profitului reinvestit.
Metoda intergrării globale
Pentru a analiza metoda integrării globale analizăm cazul ipotetic al societăților M și F, presupunând că M este societatea-mamă a grupului OMV Petrom, iar societatea F este o filială din cadrul grupului. Societatea M deține în mod direct 60% din cadrul societății F.
În cursul exercițiului financiar N, între societățile M și F au avut loc următoarele operații:
Societatea M a vadut motorină societății F în valoare de 90.000 lei, la sfârșitul exercițiului nefiind încasată suma de 10.000 lei.
Societatea M i-a acordat un împrumut pe 4 ani societății F în valoare de 30.000 lei.
Societatea M a recunoscut dobânzi cuvenite de la societatea F în valoare de 7.000 lei neachitate până la sfârșitul anului;
Societatea F i-a vândut societății M un mijloc de transport. Activul a fost achiziționat de către societatea F cu patru ani în urmă cu 250.000 lei și a fost supus unei amortizări pe 8ani. Societatea M propune amortizarea lui pe o perioadă de 4 ani.
Societatea F a virat societății M dividende în valoare de 3000 lei.
La 31.12.N societățile M și F prezintă următoarele situații:
Bilanțul societății M
Bilanțul societății F
Într-o formă simplificată, conturile de rezultate ale celor două societăți se prezintă astfel:
Contul de profit și pierdere al societății M
Contul de profit și pierdere societății F
Se determină procentajul de control și de interes deținut de societatea M în societatea F:
P.C. MF=60%, evidențiându-se un control exclusiv exercitat de M asupra lui F, F fiind filială, iar metoda aplicată în vederea consolidării conturilor este metoda intergrarii globale.
P.I. MF=60%
Preluarea posturilor din bilanțul socieetății M, în proporție de 100%:
Preluarea consturilor din bilanțull societății F, în proporție de 100%:
Preluarea posturilor din situația veniturilor și a cheltuielilor a lui M, în proporție de 100%:
Preluarea posturilor din situația veniturilor și a cheltuielilor a lui F, în proporție de 100%:
Știm că politica grupului este de a considera cheltuielile de constituire ale societății ca fiind cheltuieli curente ale perioadei (IAS 38). Așadar, se va proceda la înregistrarea retratării de omogenizare cu privire la alinierea politicilor contabile utilizate de societățile individuale la politicile, procedurile și practicile contabile ale grupului de societăți.
Eliminarea cheltuielilor de constituire din bilanțul societății M:
Înregistrarea la nivelul bilanțului consolidat:
Înregistrarea la nivelul contului de profit și pierdere consolidat:
Eliminarea creanțelor și datoriilor comerciale reciproce:
Eliminarea împrumutului pe termen lung, acordat de M lui F:
eliminarea creanței/datoriei din dobânzile recunoscute
Înregistrarea la nivelul bilanțului consolidat:
Înregistrarea la nivelul contului de profit și pierdere consolidat:
Eliminarea plusvalorii înregistrate de F
Cost de achiziție=250.000 lei
Durată de amortizare= 8 ani (12.5%)
Amortizarea cumulată=125.000 lei (250.000 x 12.5% x 4 ani)
Valoare netă contabilă=125.000 lei
Preț de vânzare=150.000 lei
Plusvaloare=25.000 lei
La nivelul bilnațului consolidat:
Profit și pierdere = Mijloace de transport 25.000 lei
(imobilizări corporale)
La nivelul contului de profit și pierdere consolidat:
În urma tranzacționării mijlocului de transport la o valoare superioară valorii nete contabile, realizându-se o plusvaloare de 25.000 lei, aceasta regăsindu-se în amortizarea înregistrată de societatea M. Așadar, trabuie eliminat efectul acestei amortizări.
Anularea amortizării exedentare:
Durata de amorizare= 4 ani (25%)
Amorizarea integistrată anual : 150.0000 x 25% = 37.5000 lei
Amortizarea excedentară = 150.000 x 25% – 250.000 x 12.5%= 62.500 lei
Eliminarea la nivelul bilanțului consolidat:
Eliminarea la nivelul contului de profit și pierdere consolidat:
Eliminarea dividendelor
Înregistrarea la nivelul bilanțului consolidat:
Înregistrarea la nivelul contului de profit și pierdere consolidat:
Repartizarea capitalurilor proprii ale societății F între societatea-mamă și acționarii minoritari
– Înregistrarea la nivelul bilanțului consolidat:
Înregistrarea la nivelul contului de profit și pierdere consolidat:
Repartizarea rezultatului societății F
Rezultatul exercițiului = 170.000 lei, din care:
partea din rezultatul societății F care revine grupului: 170.000 × 60% = 80.000 lei;
partea din rezultatul societății F care revine acționarilor minoritari: 170.000 × 40% = 68.000 lei.
Tabloul de consolidare al conturilor
În consecință, bilanțul și contul de profit și pierdere pentru grupul de societăți vor avea următoarea structură:
Bilanțul consolidat
Contul de profit și pierdere consolidat
Interpretarea situației consolidate a poziției financiare a grupului OMV Petrom
Activele totale au scăzut cu 2.007 mil. lei, până la valoarea de 41.118 mil. lei, întrucât imobilizările necorporale, legate în principal de operațiunile de foraj la blocul Neptun Deep din Marea Neagră, au fost mai mult decât compensate de către ajustările de depreciere pentru active productive din segmentul Upstream, în urma revizuirii estimărilor cu privire la prețul țițeiului. Intrările de active corporale și necorporale au avut o valoare de 4.606 mil. lei (2014: 7.486 mil. lei). Ponderea activelor corporale și necorporale în total active se ridică la 77% (2014: 79%).
Scăderea activelor circulante cu 784 mil. lei a fost determinată, în principal, de reducerea numerarului și a echivalentelor de numerar, determinată de fluxuri de numerar din exploatare mai mici și de distribuirea de dividende, precum și de reducerea stocurilor datorită cantităților mai mari vândute.
Scăderea capitalurilor proprii totale cu 1.317 mil. lei a fost determinată, în principal, de rezultatul negativ al anului 2015, cauzat de ajustările de depreciere înregistrate în T3/15 și T4/15, și de distribuirea de dividende pentru anul financiar 2014. Indicatorul capital propriu la total active s-a menținut la nivelul de 62% (2014: 63%).
Împrumuturile purtătoare de dobândă (atât pe termen lung, cât și scurt) au scăzut ușor cu 60 mil. lei, ca urmare a rambursărilor planificate în anul 2015, parțial contrabalansate de efectul deprecierii RON în raport cu EUR și cu USD între sfârșitul lui 2014 și sfârșitul lui 2015.
Datoriile grupului, altele decât împrumuturile purtătoare de dobânzi (atât pe termen lung, cât și scurt) au scăzut cu 629 mil. lei, în mare parte datorită plăților efectuate în urma finalizării controlului fiscal din OMV Petrom și a reducerii datoriilor comerciale, parțial contrabalansate de creșterea provizioanelor de dezafectare.
Datoria netă a Grupului OMV Petrom a crescut de la 890 mil. lei, la sfârșitul lunii decembrie 2014, la 1.286 mil. lei, la sfârșitul lunii decembrie 2015. În consecință, gradul de îndatorare a crescut la 5,0% la 31 decembrie 2015, de la 3,3% în decembrie 2014.
Situația fluxurilor de trezorerie ale Grupului este întocmită folosind metoda indirectă.
Fluxul de trezorerie generat din activitatea de exploatare a scăzut cu 1.547 mil. lei sau cu 23%, comparativ cu 2014, ajungând la 5.283 mil. lei.
În timp ce deprecierea, amortizarea și reluările de ajustări de depreciere a activelor imobilizate au adăugat 6.761 mil. lei (2014: 4.806 mil. lei), modificările nete ale provizioanelor (incluzând provizioanele pentru obligațiile de dezafectare și restaurare, precum și alte provizioane pentru riscuri și cheltuieli) au contribuit la o scădere cu 87 mil. lei (2014: creștere de 257 mil. lei) a fluxului de trezorerie.
Dobânzile nete și impozitul pe profit plătite au generat o ieșire de numerar de 832 mil. lei (2014: ieșire de numerar în sumă de 988 mil. lei).
În 2015, capitalul circulant net a generat o intrare de numerar de 146 mil. lei (2014: ieșire de numerar de 320 mil. lei). Principalii factori care au contribuit la această evoluție au fost scăderea stocurilor cu 231 mil. lei (2014: creștere de 315 mil. lei), scăderea creanțelor cu 21 mil. lei (2014: creștere de 152 mil. lei) și descreșterea datoriilor cu 105 mil. lei (2014: creștere cu 147 mil. lei).
Ieșirile de numerar pentru investiții în active imobilizate de 5.025 mil. lei (2014: 5.995 mil. lei) au fost ușor compensate de încasările din cedări în valoare de 72 mil. lei (2014: 297 mil. lei). Ieșirile nete de numerar din activitățile de investiții au avut o valoare totală de 4.953 mil. lei (2014: 5.658 mil. lei).
Ieșirile de numerar din scăderea netă a împrumuturilor purtătoare de dobândă atât pe termen lung, cât și pe termen scurt au fost în valoare de 164 mil. lei în 2015 (2014: intrări de numerar în sumă de 397 mil. lei). Ieșirile de numerar pentru plata dividendelor au fost de 631 mil. lei în 2015 (2014: 1.731 mil. lei). Ieșirile nete de numerar din activitățile de finanțare s-au ridicat la 794 mil. lei (2014: ieșiri de numerar în valoare de 1.334 mil. lei).
Interpretarea situației consolidate a veniturilor și cheltuielilor grupului OMV Petrom
Tabel nr. , Situația sumarizată a veniturilor și cheltuelilor, sursa omvpetrom.com
Veniturile consolidate din vânzări au scăzut cu 16% în anul 2015,în comparație cu 2014, ajungând la 18.145 mil. lei, principala cauză fiind reducerea veniturilor din vânzările de produse petroliere, determinată de scăderea accentuată a prețului țițeiului, care a anulat impactul pozitiv din creșterea cantităților vândute, determinată de cererea de piață îmbunătățită și vânzările mai mari de electricitate.
După eliminarea tranzacțiilor în cadrul Grupului, în sumă de 8.297 mil. lei, contribuția segmentului Upstream la veniturile consolidate din vânzări a fost de 682 mil. lei, reprezentând aproximativ 4% din veniturile totale din vânzări ale Grupului (2014: 861 mil. lei). Veniturile din vânzări către clienți externi ale segmentului Downstream Oil au însumat 13.224 mil. lei și au reprezentat 73% din veniturile consolidate din vânzări (2014: 16.602 mil. lei). După eliminarea vânzărilor din cadrul Grupului, contribuția segmentului Downstream Gas a fost de 4.206 mil. lei și a reprezentat aproximativ 23% din veniturile totale din vânzări (2014: 4.014 mil. lei).
Veniturile din vânzările către clienți externi sunt împărțite pe zone geografice în funcție de locul unde riscurile și beneficiile sunt transferate asupra clientului. România și Europa Centrală și de Est, ca zone geografice, reprezintă cele mai importante piețe de desfacere ale Grupului. Vânzările în România au fost de 14.801 mil. lei sau 82% din totalul veniturilor din vânzări ale Grupului (2014: 17.140 mil. lei), iar vânzările în restul Europei Centrale și de Est au fost de 3.324 mil. lei sau 18% din veniturile totale din vânzări ale Grupului (2014: 4.334 mil. lei).
Cheltuielile directe de distribuție au scăzut de la 480 mil. lei în 2014, ajungând la 383 mil. lei în 2015, ca urmare a descreșterii taxelor aferente vânzărilor din companiile din Kazahstan.
Costul vânzărilor, care include costuri fixe și variabile de producție, precum și cheltuieli cu bunurile și materialele folosite, a crescut cu 4%, la 16.403 mil. lei, ca urmare a ajustărilor de depreciere mai mari pentru active productive din segmentul Upstream, determinate în principal de revizuirea estimărilor cu privire la prețul țițeiului, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Alte venituri de exploatare au înregistrat o creștere de 59%, în principal datorită încasării daunelor aferente ca urmare a rezultatului pozitiv al unui litigiu în timpul anului 2015. Cheltuielile de distribuție și administrative în sumă de 1.122 mil. lei au scăzut cu 11% comparativ cu anul precedent, fiind influențate de scăderea costurilor de depozitare pentru gaze, în timp ce în 2014 au fost afectate de ajustările de depreciere pentru active aferente activității de marketing din Serbia.
Cheltuielile de explorare au crescut la 577 mil. lei, în principal în relație cu sonde de explorare fără succes (408 mil. lei), precum și cu intensificarea achiziției de seismică.
Alte cheltuieli de exploatare au scăzut cu 14% comparativ cu 2014, impactul pozitiv fiind determinat, în principal, de actualizarea provizioanelor pentru litigii și taxe, costuri cu restructurarea mai mici, parțial compensate de provizioane mai mari pentru creanțe restante din activitatea de gaze naturale.
Rezultatul financiar net s-a îmbunătățit la valoarea de (196) mil. lei în 2015 de la (429) mil. lei în 2014, în principal ca o consecință a rezultatului pozitiv al unui litigiu în timpul anului 2015, precum și a faptului că anul 2014 a fost afectat de provizioanele constituite în urma controlului fiscal în OMV Petrom.
Cheltuielile cu impozitul pe profit au fost pozitive în 2015, în valoare de 36 mil. lei, datorită venitului cu impozitul amânat generat de ajustările de depreciere din Upstream.
Tabel nr. , Profitul net atribuibil acționarilor societății–mamă, prelucrare proprie după datele oferite de omvpetrom.com
Concluzii
Conturile consolidate au îzvorât din necesitatea realizării unor sitiații financiare care să reflecte o imagine de ansamblu a realității economico-financiare a unui grup de societăți, conturile care se intocmesc în mod obișnuit neavând capacitatea de a oferi date îndeajus de cuprinzătoare și de relevante, ele oferind informații de natură globală a situațiilor financiare.În cazul în care am cumula SFI ale societăților componente ale grupului, rezultatul nu va fi reprezentat de situațiile financiare anuale consolidate, deoarece în cadrul grupului pot să aibă loc tranzacții interne, iar aceste tranzacții de natură internă determină majorarea artificială a valorilor înscrise în conturile individuale.
Așadar, conturile consolidate au capacitatea de asigurare a agregării activelor, datoriilor si elementelor de capitaluri proprii, cât și a veniturilor și a cheltuielilor, cu scopul de a developa o imagine globală si exactă a grupului de societăți, Conturile consolidate reflectă informații cu privire la situația financiară și la rezultatele obținute de o grupare de entități, precum acestea s-ar contopi în una singură, compactată în departamente.
Cu privire la metoda integrarii globale putem concluziona că aceasta presupune integrarea în conturile consolidate, dupa ce au avut loc retratările și eliminarea conturilor reciproce și a rezultatelor interne, a bilanțului și a contului de rezultate ce aparțin filialei/filialelor, mai exact societatea-mamă integrează în bilanțul consolidat totalitatea activelor și a pasivelor, exceptând capitalurile proprii, aceste elemente substiundu-se titlurilor de participare care atestă deținerea controlului. Deopotrivă, în contul de rezultate consolidat se integrază totalitatea veniturilor și a cheltuielilor filialelor, evidențiându-se interesele care nu controlează în rezultat.
Elementele specifice sunt posturile bilanțiere care apar atât în contul de profit și pierdere, cât și în contul de rezultate, consolidate, desigur.
Principalele avantaje ale acestei metode sunt următoarele:
Constituie un instrument utilizat pentru conducerea, organizarea, administrarea societăților care fac parte din grup prin armonizarea principiilor, conventiilor si procedurilor de natura contabila utilizate î realizarea situațziilor financiare ale grupului;
Dezvolta o cunoaștere mult mai bună a filialelor si împleteste o legatură mult mai puternică cu acestea;
Asigură controlul intern al gestiunii privind filialele din cadrul grupului;
Permite efectuarea unei evaluări mult mai specifice a societății, stabilește obiectivele viitoare ale grupului având la bază un circuit informațional normalizat și controlabil;
Obținerea unor analize specifice, detaliate, o mai bună cunoaștere, o clasificare a activității pe zone geografice, pe domenii sau pe ramuri de activitate;
O mai bună informare pt cei interesati cu privire la situația financiară, comparativ cu informațiile sărace oferite de situațiile financiare individuale, modul dificil de interpretare a conturilor componente ale grupului, și totodată a legăturilor dintre acestea;
Capacitatea îmbunatățirii gestiunii prin intermediul unei analize mai complexe a rezultatelor, cu ajutorul unor informații, având capacitatea de control asupra societăților.
În urma aplicării metodei integrării globale se poate observa cum situațiile financiare ale societății-mamă și ale fialiale s-au contopit în urma retratărilor și a eliminărilor conturilor reciproce și a rezultatelor interne, reflectând situația financiară, performanțele și modul în care a evoluat poziția financiară cu privire la unitățile care aparțin grupului de societăți, precum ar forma un întreg, un tot unitar.
Se poate observa diminuarea anumitor posturi bilanțiere, de exemplu acțiuni deținute la entitățile afiliate, capitalul social, rezerva și rezultatul filialei sau chiar dispariția anumitor posturi bilanțiere, precum cheltuielile de constituire și apariția unora noi, specifice consolidării, precum:
Rezerva consolidată = 323.000 lei
Rezultatul consolidat = 373.500 lei
Interese care nu controlează în rezerve = 120.000 lei
Interese care nu controlează în rezultat = 68.000
Cu privire la situațiile consolidate finale ale grupului OMV Petrom se observă o diminuare a activelor cauzată de depreciaerea unor imobilizări, așadar înregistrarea unor ajustări pentru aceste deprecieri și de reducerea numerarului și a echivalentelor de numerar, determinată de fluxuri de numerar din exploatare mai mici și de distribuirea de dividende, precum și de reducerea stocurilor datorită cantităților mai mari vândute.
Scăderea capitalurilor proprii totale lei a fost determinată, în principal, de rezultatul negativ al anului 2015,având la bază aceleasi cauze precum activele, și anume ajustările de depreciere înregistrate și de distribuirea de dividende pentru anul financiar 2014.
În ceea ce privește gradul de îndatoarare al grupului OMV Petrom, acesta a crescut în pofida faptului ca datoriile comerciale, datoriile cu impozitul pe profit și alte categorii de datorii financiare au înregistrat diminuari, datoriile pe termen lung și cele purtătoare de dobânzi înregistrând valori de departe superioare celor prezentate anterior.
Deși s-a înregistrat o creștere a cantităților vândute, determinată de cererea de piață îmbunătățită și vânzările mai mari de electricitate, veniturile consolidate din vânzări au scăzut cu 16% în anul 2015,în comparație cu 2014, principala cauză fiind reducerea veniturilor din vânzările de produse petroliere, determinată de scăderea accentuată a prețului țițeiului.
Vânzările în România au însumat 82% din totalul veniturilor din vânzări ale Grupului, iar vânzările în restul Europei Centrale și de Est au cumulat 18% din veniturile totale din vânzări ale Grupului.
După eliminarea tranzacțiilor în cadrul grupului, în sumă de 8.297 mil. lei, contribuția segmentului Upstream la veniturile consolidate din vânzări a fost de 682 mil. lei, reprezentând aproximativ 4% din veniturile totale din vânzări ale Grupului. ale segmentului Downstream Oil au însumat 13.224 mil. lei și au reprezentat 73% din veniturile consolidate din vânzări, iar contribuția segmentului Downstream Gas a fost de 4.206 mil. lei și a reprezentat aproximativ 23% din veniturile totale din vânzări.
Rezultatul net al anului 2015 înregistrază valori negative,de 689,65 mil. lei, comparative cu anul precedent când profitul era de 2.099,67 mil. lei. Profitul anului precedent a fost repartizat astfel: 2.102,67 mil. lei acționarilor societății-mamă și valoarea negative de 3 mil. lei a fost repartizată acționarilor care dețin interese care nu controlează, iar pierderea anului 2015 a fost repartizată astfel: 675,99 mil. lei acționarilor societății-mamă și 13,66 mil. lei acționarilor care dețin interese care nu controlează.
Tabel , Repartizarea rezultatului net, prelucrare proprie după datele oferite de www.omvpetrom.com
Rezultatul pe acțiune de bază și diluat înregistrază, de asemenea, o diminuare de la 0,0371 RON în 2014 la -0,0119 în 2015.
Tabel , Rezultatul pe acțiune de bază și diluat, prelucrare proprie după datele oferite de www.omvpetrom.com
Bibliografie
Blake John, Accounting Standards, Pitman Publishing, Londra, 1997
Bogdan Victoria, Contabilitate comparată, Editura Universității, Oradea, 2002, p.34.
Bogdan Victoria, Popa Dorina Nicoleta, Farcane Nicoleta, Boloș Marcel Ioan, Raportarea financiară la nivelul grupurilor de societăți, Editura Economică, București, 2011, p.16.
Feleagă Niculae, Feleagă Liliana , Contabilitate consolidată, Editura Economică, București, 2007, pp.44-45.
Feleagă Niculae, Ionașcu Ion, Tratat de contabilitate financiară volumul II, Editura Economică, 1998,p. 295
Feleagă Niculae, Sisteme contabile comparate, vol. III – Normele contabile internaționale, Editura Economică, București, 1999, p.111.
Feleagă Niculae, Sisteme contabile comparate,vol. I – Contabilitățile anglo-saxone, Editura Economică, București,
Horga Vasile, State Violeta, Bărgăuanu Marius, Consolidarea conturilor societăților de grup, Editura Economică, București, 2004, p.7.
Hove M. R., Consolidated Financial Statements, Editura Juta Academic, Cape Town, 2006.
Iacob Constanța, Goagără Daniela, Contabilitate consolidată, Editura Universitaria, Craiova, 2008, p.56.
IAS 28 – Investitii in entități asociate, Editura CECCAR, București, 2013, p.183.
Malciu Liliana, Contabilitate Aprofundată, Editura Economică, București, 2000, p.113.
Mateș Dorel, David Delia, Contabilitate financiară conformă cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, Editura Gutemberg Univers, Arad, 2010, p. 14.
Matiș Dumitru, Contabilitatea Operațiunilor Speciale, Editura Intelcredo, Deva, 2003, pp.302-303.
Muller Victor Octavian, Situatiile financiare consolidate, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2010, p.40
Neculai Tabară, Emil Horomnea, Mirela-Cristina Mircea, Contabilitate internațională, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009, p.99.
Nobes Christopher, Parker Robert, Comparative International Accounting, Prentice Hall, Pearson Education, Edinburgh Gate, England, 2008, p. 7
ONU, Rapport commission des sociétés transnationales, Ed. ONU, New York, 2001, pag. 37.
Paul Taylor, Consolidated Financial Reporting, Editura Paul Chapman Publishing, London, 1996, p.2.
Pierce Aileen, Niamh Brennan, Principles and Practice of Group Accounts, Editura Thomson, Cornwall, 2003, p. 3.
Raffegeau J., Comptes consolidés – Solutions française et internationales, Ed. Fr. Lefrebvre, Paris,1989, p.
Ristea Mihai, Olimid Lavinia, Calu Daniela, Sisteme contabile comparate, CECCAR, București, 2006, p.249.
Roberts C., Weetman P., Gordon P., International Financial Reporting – A comparative approach, Financial Times Prentice Hall, Londra, 2005, p.11.
Săcărin Marian Contabilitatea grupurilor multinaționale, Editura Economică, București, 2001, p.225.
Săcărin Marian, Teoriile consolidării si implicațiile acestora în formarea financiară, Editura Financiară, p.29.
Standardele Internaționale de Raportare Financiară, IFRS 10, Editura CECCAR, București, 2013, p.387.
Standardul Internațional de Raportare Financiară pentru Întreprinderi Mici și Mijloci, IAS 28, CECCAR, București, 2010, p.50.
Tabară Neculai, Emil Horomnea, Mircea Mirela-Cristina, Contabilitate internațională, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009, p.112.
Tay J. S., Parker R.H., Measuring International Harmonisation and standardisation, Abacus, SUA, 1990, p. 16.
Tiron Tudor Adriana, Consolidarea conturilor, Editura Tribuna Economică, București, 2000, p.18.
Van Greuning, International Financial Reporing Standards, Editura IRECSON, 2005, Washington, p.63.
Walton P., Haller A., Intenational Accounting, Editura Thomson Learning, Londra, 2003, p. 9.
Smith Jack L., Keith Robert, Stephens William, Accounting Principles, McGraw-Hill Book Comapy, New-York, p.606.
Ordinul 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
Ordinul ministrului finanțelor nr 772/2 iunie 2000 de aprobare a Normelor privind consolidarea conturilor în Monitorul Oficial nr. 374/11, august 2000.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1121/2006 privind aplicarea Standardelor Intenaționale de Raportare Financiară, art.1.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009, art. 6, paragraful 2.
Dumitru Mihaela, Aspecte privind procesul de armonizare contabil din românia, analele Univesrității din Oradea, descărcat de pe linku-ul: http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2006/finante-contabilitate-si-banci/85.pdf / 01.05.2016
Ghiță-Mitrescu Silvia, Convergența în domeniul contabilității în contextul globalizării economiei mondiale, analele Universității din Târgul Jiu, descărcat de pe linkul: http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/22_Ghita-Mitrescu%20Silvia.pdf
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1802_2014.pdf
www.omvpetrom.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consolidarea Conturilor Prin Metoda Integrării Globale (ID: 112365)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.