Consilierea Asistenților Maternali Profesioniști Care Au In Plasament Copii CU Adhd

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT:

PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. dr.univ. SIMONA MARICA

ABSOLVENT:

DRĂGHICI (DUMITRU) CAMELIA-ȘTEFANIA

BUCUREȘTI

2016

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT:

PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ

CONSILIEREA ASISTENȚILOR

MATERNALI PROFESIONIȘTI

CARE AU ÎN PLASAMENT COPII CU ADHD

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. dr.univ. SIMONA MARICA

ABSOLVENT:

DRĂGHICI (DUMITRU) CAMELIA-ȘTEFANIA

BUCUREȘTI

2016

CUPRINS:

Introducere ………………………………………………………………………………………………… Pag. 1

PARTEA I

Aspecte teoretice ………………………………………………………………………………………… Pag. 3

Capitolul 1 – Consilierea …………………………………………………………………………….. Pag. 3

Delimitări conceptuale ………………………………………………………………. Pag. 3

Caracteristicile …………………………………………………………………………. Pag.

Obiectivele consilierii ………………………………………………………………… Pag. 5

Atitudinea consilierului …………………………………………………………….. Pag. 6

Abilitățile consilierului ……………………………………………………………… Pag. 8

Captolul 2 – Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD, THDA) ….. Pag. 12

2.1. Cadrul teoretic și caracteristicile tulburării hiperkinetice cu deficit

de atenție ……………………………………………………………………………………………………. Pag. 12

2.2. Prevalență și evoluție …………………………………………………………………. Pag. 15

2.3. Etiologia tulburărilor hiperkinetice cu deficit de atenție ……………… Pag. 16

2.4. Caracteristicile copilului cu ADHD. Simptomatologie …………………. Pag. 19

2.5. Diagnosticul diferențial ………………………………………………………………. Pag. 22

Capitolul 3 – Asistentul maternal profesionist ………………………………………………. Pag. 25

3.1. Asistentul maternal profesionist – definire, rol și responsabilități …. Pag. 25

3.1.1. Definirea aistentului maternal profesionist …………………….. Pag. 25

3.1.2. Rolul asistentului maternal profesionist …………………………. Pag. 26

3.1.3. Atribuții și responsabilități ale asistentului maternal

profesionist ………………………………………………………………………………………………….. Pag. 28

3.2. Rolul asistentului maternal profesionist în abordarea comportamentelor copilului cu ADHD ……………………………………………………………………………………….. Pag. 31

PARTEA A II-A – Studii de caz …………………………………………………………………….. Pag. 37

Cazul nr. 1 ……………………………………………………………………………………………………. Pag. 37

Planul Individualizat de Protecție ………………………………………………………………….. Pag. 40

Cazul nr. 2 ……………………………………………………………………………………………………. Pag. 43

Planul Individualizat de Protecție ………………………………………………………………….. Pag. 47

Cazul nr. 3 ……………………………………………………………………………………………………. Pag. 50

Planul Individualizat de Protecție ………………………………………………………………….. Pag. 53

Cazul nr. 4 ……………………………………………………………………………………………………. Pag. 43

Planul Individualizat de Protecție ………………………………………………………………….. Pag. 47

Captolul 4 – Concluzii …………………………………………………………………………………… Pag. 56

4.1. Concluzii parțiale ale lucrării ………………………………………………………… Pag.

4.2. Concluzii generale și recomandări pentru cercetările viitoare …………. Pag.

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………… Pag. 58

Introducere

Mi-am ales această temă de dizertație deoarece, în activitatea mea profesională, care s-a desfășurat în cadrul Direcției Genarale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în Serviciul Formare, Evaluare, Monitorizare Asistenți Maternali Profesioniști – am întâlnit cu regularitate problematica si dificultățile cu care se confruntă asistenții maternali profesioniști care îngrijesc copii cu ADHD.

În sens larg, putem aprecia că asistentul maternal profesionist desfășoară o activitate similiară cu a mamei în cadrul familiei sale, dar este o activitate cu caracter profesional, ceea ce presupune existența unor acțiuni specifice:

activități, atribuții și competențe bine definite, o deontologie specifică, relații profesionale, drepturi și îndatoriri contractuale, precum și formare și perfecționare adecvate.

Comportamentul cotidian al asistentului maternal profesionist seamănă cu cel al mamei care hrănește, educă, alintă și se joacă cu copilul său, un comportament din care nu trebuie să lipsească afectivitatea.

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție se înscrie în categoria tulburărilor de comportament și emotionale cu debut în copilărie și adolescență. Este o problemă des întâlnită și care le creează asistenților maternali profesioniști multe dificultăți.

Copiii hiperactivi au o susținere slabă a atenției și persistență scăzută a efortului la sarcină, controlul impulsurilor este înrăutățit, și duce la întârzierea satisfacțiilor, respectarea regulilor este deficitară. Completate cu mișcarea și vorbitul excesiv, toate aceste caracteristici majore ale copiilor hiperactivi fac dificilă adaptarea acestora în mediul școlar și nu numai.

Creșterea, îngrijirea și stimularea copiilor hiperactivi nu este deloc activități ușoare. Însă prin cooperarea asistenților maternali profesioniști cu alți specialiști, acceptarea necondiționată, prin oferirea unui spațiu securizant, arătându-le considerație pentru ei ca indivizi, interacțiunea cu acești copii se modifică. Scopul este acela de a ajuta copilul să devină conștient de sine și de existența sa în lume. Copilul hiperactiv este un copil care prezintă o disturbanță, aceasta determinând o tulburare a echilibrului natural care influențează întreg organismul, întreaga persoană.

Plecând de la aceste disturbanțe, copiii sunt categorisiți, punându-li-se diferite „etichete”, pe care, din păcate de multe ori și le asumă și se comportă în consecință.

Rămâne atunci sarcina de a ajuta copilul să se separe de aceste evaluări și concepte eronate despre sine și să se autodescopere pas cu pas. Astfel, copilul va învăța că vorbitul excesiv se poate transforma într-o verbalizare a dorințelor, a nevoilor, gândurilor și ideilor. Ei învață cine sunt și se pot accepta mai ușor pe sine, punându-se astfel bazele unei imagini de sine sănătoase, pozitive.

PARTEA I – ASPECTE TEORETICE

Capitolul 1

CONSILIEREA

1.1. Delimitări conceptuale

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenții care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul de consilierea descrie relația interumană de ajutor dintre o persoană specializată – consilierul, și o altă persoană care solicită asistență de specialitate – clientul (Egan, 1990). Relația dintre consilier și persoana consiliată este una de alianță, de participare și colaborare reciprocă (Ivey, 1994).

Există mai multe tipuri de consiliere, deși formele prezentate în tabelul 1.1. nu se exclud una pe alta.

Tabel 1.1. Tipuri de consiliere

1.2. Caracteristicile consilierii

Succesul consilierii este asigurat de implicarea activă și responsabilă a ambelor părți (consilierul și persoanele consiliate) în realizarea unei alianțe autentice, bazată pe respect și încredere reciprocă. A ajuta și a credita persoana ca fiind capabilă să își asume propria dezvoltare personală, să prevină diverse tulburări și disfuncții, să găsească soluții la problemele cu care se confruntă, să se simtă bine cu sine, cu ceilalți și în lumea în care trăiește, reprezintă valorile umaniste ale consilierii.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implică asistența psihologică:

– o primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de altă natură. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă față mai eficient stresorilor și sarcinilor vieții cotidiene și astfel să îmbunătățească calitatea vieții;

– o a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistența pe care o oferă utilizează un model educațional și un model al dezvoltării și nu unul clinic și curativ. Sarcina consilierului este de a învăța persoana/grupul, strategii noi comportamentale, să își valorizeze potențialul existent, să își dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea facilitează și catalizează atingerea unui nivel optim de funcționare în lume;

– o a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenția problemelor ce pot împieta dezvoltarea și funcționarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenție constă în identificarea situațiilor și grupurilor de risc și în acțiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ și să declanșeze “crize” personale sau de grup.

Sumarizând caracteristicile prezentate în paragrafele anterioare putem spune că procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenție a tulburărilor emoționale și comportamentale, pe cea a dezvoltării personale și a rezolvării de probleme.

1.3. Obiectivele consilierii

Scopul fundamental al consilierii este funcționarea psihosocială optimă a persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmărirea realizării obiectivelor procesului de consiliere; acestea sunt în număr de trei, și anume:

(1) PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI A STĂRII DE BINE: funcționare optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoțional, social și spiritual.

(2) DEZVOLTARE PERSONALĂ: cunoaștere de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabilă, relaționare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de învățare eficiente, atitudini creative, opțiuni vocaționale realiste.

(3) PREVENȚIE: a dispoziției afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăților de învățare, a dezadaptării sociale, a disfuncțiilor psihosomatice, a situațiilor de criză.

Consilierea este mai interesată de starea de bine decât de starea de boală. Ce reprezintă starea de bine? Așa cum o definește Organizația Mondială a Sănătății, sănătatea nu este condiționată doar de absența bolii și disfuncției ci se referă la un proces complex și multidimensional, în care starea subiectivă de bine este un element fundamental.

Componentele stării de bine:

ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozitivă față de propria persoană, acceptarea calităților și defectelor personale, percepția pozitivă a experiențelor trecute și a viitorului.

RELAȚII POZITIVE CU CEILALȚI: încredere în oamenii, sociabil, intim, nevoia de a primi și a da afecțiune, atitudine empatică, deschisă și caldă.

AUTONOMIE: independent, hotărât, rezistă presiunilor de grup, se evaluează pe sine după standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectanțele și evaluările celorlalți.

CONTROL: sentiment de competență și control personal asupra sarcinilor, își crează oportunități pentru valorizarea nevoilor personale, face opțiuni conforme cu valorile proprii.

SENS ȘI SCOP ÎN VIAȚĂ: direcționat de scopuri de durată medie și lungă, experiența pozitivă a trecutului, bucuria prezentului și relevanța viitorului, convingerea că merită să te implici, curiozitate.

DEZVOLTARE PERSONALĂ: deschidere spre experiențe noi, sentimentul de valorizare a potențialului propriu, capacitate de auto-reflexie, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocări, respingerea rutinei.

Consilierea implică dezvoltarea unor atitudini și abilități fundamentale, fără de care procesul de consiliere nu poate duce la efectele conturate de însăși obiectivele consilierii.

1.4. Atitudinile consilierului

Procesul de consiliere implică o relație specială între consilier și persoana aflată în dificultate, relație bazată pe responsabilitate, confidențialitate, încredere și respect.

Atitudinile fundamentale ale consilierului, în absența cărora procesul de consiliere nu își atinge scopul formativ, sau chiar mai mult, poate avea consecințe contrare, sunt redate în tabelul 1.2.

Tabel 1.2. Atitudinile consilierului

♦Acceptarea necondiționată

Acceptarea este atitudinea care are la bază următoarele principii: ființa umană este valoroasă și pozitivă prin esența sa, are capacitatea sau potențialul de a face alegeri responsabile, are dreptul să ia decizii asupra vieții personale și de a-și asuma propria viață.

Acceptarea necondiționată nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini sau a oricărui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu simpatie și toleranță. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Este acceptarea modului în care persoana simte sau crede în mod diferit de ceilalți. Nu este indicată utilizarea evaluărilor de genul: “nu ar trebui să simți așa”, “băieții nu trebuie să plângă”, “fetele nu se poartă niciodată așa”.

♦Empatia

Empatia este abilitatea de a te transpune în locul unei alte persoane. Empatia nu este echivalentă cu identificarea cu o altă persoană, situație în care se preia modul ei de gândire, de relaționare atitudinală, emoțională și comportamentală. Empatia este abilitatea de a înțelege modul în care gândește, simte și se comportă o altă persoană. Empatia este atitudinea de a fi “cu” persoana și nu “ca” persoana cealaltă. Un indicator al empatiei este sentimentul clientului că este înțeles și acceptat.

Empatia nu trebuie confundată cu mila sau compasiunea față de o altă persoană în dificultate. Nimănui nu îi face plăcere să fie compătimit, chiar dacă sentimentul este sincer. Empatia înseamnă “a fi alături” de persoană, atitudine care facilitează exprimarea emoțiilor, convingerilor, valorilor și îmbunătățește comunicarea dintre consilier și client.

♦Congruența

Congruența se referă la concordanța dintre comportamentul consilierului și convingerile, emoțiile și valorile sale personale. Cu alte cuvinte, congruența definește autenticitatea comportamentului persoanei. Este indicat să nu exprimăm convingeri și idei în care nu credem cu adevărat. Decalajul dintre ceea ce simt sau gândesc se va transpune în maniera falsă de exprimare sau de comportament, ușor sesizabilă de ceilalți. Congruența este generată de acordul dintre convingere, trăirea emoțională și exprimarea verbală și nonverbală. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relației de încredere cu clienții.

♦Colaborarea

Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane în deciziile de dezvoltare personală. Relația este de respect și parteneriat, și nu de transmitere de informații de la “expert” la “novice”. Rolul consilierului în asistență socială este să-l ajute pe client să găsească cele mai relevante informații pentru ca acesta să poată lua decizii responsabile. Consilierul este un catalizator și facilitator al procesului de dezvoltare personală a persoanelor aflate în dificultate, abilitând astfel clientul să găsească soluții proprii la problemele cu care se confruntă.

♦Gândirea pozitivă

Filosofia consilierii este definirea omului ca ființă pozitivă care poate fi ajutată să-și îmbunătățească aspectele sale mai puțin dezvoltate. Activitățile de consiliere in asistența socială trebuie să fie focalizate pe dezvoltarea imaginii și respectului de sine ale clientului, a responsabilității personale.

♦Responsabilitatea

O atitudine de bază a consilierului este responsabilitatea ca efort conjugat și asumat pentru dezvoltare personală permanentă. Teoretic, consilierul nu se poate implica în procesul consilierii dacă nu își asumă responsabilitatea atitudinilor și acțiunilor sale. Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin prevenirea utilizării greșite a cunoștințelor și metodelor de consiliere, prin evitarea oricărei acțiuni care interferează cu starea de bine a celor consiliați.

1.5. Abilitățile consilierului

Pe tot parcursul procesului de consiliere sunt absolut necesare anumite abilități fundamentale (capacități) care permit desfășurarea cu succes a activităților și duc la efectele pozitive scontate. Abilitățile necesare consilierului pentru desfășurarea activităților de consiliere sunt prezentate în tabelul 1.3.

Tabel 1.3. Abilitățile de bază în consiliere

♦Ascultarea activă

Ascultarea activă este abilitatea de bază în consiliere ce oferă suportul unei bune comunicări între profesor și elevi. Ascultarea activă este cea care încurajează persoanele în dificultate să vorbească deschis și liber. Prin ascultare activă se comunică respect pentru ceea ce gândește sau simte interlocutorul și se transmite mesajul nonverbal că este înțeles.

♦Observarea

Abilitățile de observare permit o înțelegere mai reală a mesajului transmis, a stării afective a interlocutorului. Observarea are doi indicatori importanți: comportamentul nonverbal (mimică, gestică, voce, modificări vegetative) și comportamentul verbal (conținutul mesajelor). Observarea discrepanței dintre cele două componente oferă de multe ori informații suplimentare despre persoana/situația în cauză.

Dificultățile în procesul de observare apar atunci când se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretări personale ale acestora cu scopul de a face inferențe asupra personalității clienților. Efectul acestei abordări greșite este pierderea relației de încredere cu clienții și a autenticității ei.

♦Adresarea întrebărilor

Interogarea este o metodă invazivă și, ca urmare, trebuie utilizată cu precauție în cadrul ședințelor de consiliere. Consilierul adresează întrebări clientului pentru a-l ajuta pe acesta în clarificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor și valorilor personale. Întrebările pot fi: întrebări închise, justificative, ipotetice și întrebări deschise.

Întrebările închise sunt acele întrebări care generează răspunsuri în termeni de “da” sau “nu”. Aceste întrebări duc de cele mai multe ori la întreruperea comunicării. Există însă și circumstanțe în care putem utiliza aceste întrebări – pentru clarificarea unei informații concrete. Avantajul major al acestor întrebări este de a focaliza discuția și de a obține informații exacte despre un anumit aspect. De exemplu: “Locuiești cu familia?” sau “Care este jucăria ta preferată?”.

Întrebările justificative (“de ce”) sunt întrebări inutile în consiliere, pentru că îndeamnă interlocutorul să identifice cauze sau motive și nu acesta este scopul consilierii. Acest tip de întrebări sunt asociate cu sentimentul de vină. Întrebarea “De ce ai făcut așa sau de ce ai luat decizia X?” poate fi asociată în mintea unui client cu “De ce ai făcut un lucru așa de prostesc?”. Întrebările “de ce?” îi fac pe cei interogați să fie defensivi și să nu mai comunice; în situațiile în care suntem întrebați de ce am reacționat “așa” ne simțim obligați să găsim explicații logice sau scuze pentru comportamentul nostru. În loc de a folosi întrebarea “de ce?” se recomandă folosirea întrebărilor deschise de genul “Ai putea să-mi descrii situația X ?”. De cele mai multe ori e mult mai greu să afli de ce ai făcut un anumit lucru decât să răspunzi la întrebarea “Ce s-a întâmplat?”. Această întrebare se focalizează pe comportamentul prezent și permite clientului și consilierului să analizeze ceea ce se întâmplă în momentul de față.

Întrebările ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecințelor pozitive sau negative ale unor acțiuni și pentru luarea în considerare a unor alternative diferite de acțiune (ex. în planificarea vieții și a carierei). Întrebări de genul “Cum ai vrea să fii peste 5 ani?”, “Dacă ai fi o floare, ce ai fi?”, “Dacă familia ta ar fi un instrument muzical, care ar fi acela?” sunt utile în abordarea de început a unor teme ca stima de sine, conflictul, luarea deciziilor.

Întrebările deschise sunt acele întrebări care comunică interlocutorului că este ascultat și consilierul este interesat de informațiile pe care le aude. Aceste întrebări îl ajută pe interlocutor să-și exprime atitudinile, valorile, sentimentele și opțiunile asupra unei probleme abordate. Prin urmare, este indicat să se utilizeze în cea mai mare măsură întrebările deschise. Întrebările deschise facilitează procesul de comunicare prin invitația de a descriere situația: “Ai putea să-mi spui mai multe despre …?”, “Poți să descrii situația X ?”.

♦Oferirea de feed-back

Oferirea unui feed-back eficient este o abilitate care susține comunicarea dintre consilier și client.

♦Furnizarea de informații

Consilierul identifică pe parcursul ședințelor de consiliere care sunt cunoștințele, atitudinile și abilitățile pe care le au clienții. În funcție de acuratețea informațiilor dobândite, consilierul oferă informații noi, corecte (de exemplu, informații despre droguri, boli cu transmitere sexuală). Informațiile trebuie transmise într-o manieră care duce la înțelegerea acestora.

♦Parafrazarea

Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare esențial în mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema în discuție. Parafrazarea se realizează prin utilizarea unor fraze care comunică clienului că mesajul a fost înțeles: “Ceea ce spui tu se referă la …”, “Cu alte cuvinte …”. Parafrazarea permite totodată și consilierului să își clarifice dacă a înțeles corect mesajul transmis de client. Este important ca consilierul să nu utilizeze alte cuvinte sau informații, pe care clientul nu le-a transmis în mesaj, pentru a nu da o interpretare personală a mesajului și pentru a nu influența direcția comunicării.

♦Sumarizarea

Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului. Scopurile sumarizării sunt de a recapitula conținutul unui discurs sau de încheiere a discuției. Sumarizarea se utilizează și pentru stabilirea priorităților și alternativelor de abordare a unei teme sau subiect sau pentru clarificarea perspectivelor clientului asupra alternativelor de abordare a acelui subiect. Sumarizarea este utilă și ca formă de deschidere a unei noi etape a discuției pe tema stabilită, reamintind astfel concluziile etapelor anterioare. Sumarizarea se realizează împreună cu clientul și se clarifică în această fază subiectele care necesită o abordare ulterioară și cele care au fost deja identificate și clarificate.

♦Reflectarea

Reflectarea este exprimarea înțelegerii de către consilier atât a conținutului informațional cât și a stării emoționale transmise de client. Uneori este mai relevantă reflectarea emoțiilor decât a conținutului. Reflectarea dă clientului sentimentul că este ascultat și că ceea ce exprimă sau trăiește este important.

Scopurile reflectării:

– să verifice înțelegerea celor relatate de interlocutor;

– să îi comunice interlocutorului înțelegerea și acceptarea necondiționată;

– să stabilească o relație bazată pe încredere.

Capitolul 2

Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atenție

(ADHD, THDA)

2.1. Cadrul teoretic si caracteristicile tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de comportament a copilului care se manifestă prin deficit de atenție și dificultăți în desfășurarea unei sarcini. Tulburarea hiperkinetikă cu deficit de atenție este frecvent întâlnită, debutează in copilărie, dar poate persista și la vârsta adultă. Dacă nu este depistată și tratată corespunzător poate perturba semnificativ funcținoarea sociala, școlară sau profesională.

Asadar, ADHD este prescurtarea acceptata international pentru afectiunea Tulburare Hiperkinetică cu Deficit de Atenție frecvent intalnită la copii și adolescenți, considerată de multe ori o manifestare a carențelor educative sau a răsfățului. Se manifestă printr-un comportament hiperactiv si impulsiv al copilului, care este permanent in mișcare, agitat si neatent, creând nenumărate probleme părinților și profesorilor. Acest comportament, tolerat inițial datorita inteligenței si drăgălășeniei acestor copii, poate degenera în timp din cauza neatenției și nerăbdării. Astfel, succesele școlare scad, copiii devin irascibili, intoleranți, de multe ori cu tulburări de comportament în familie și la școala (turbulență în clasă, agresivitate, absenteism).

O descriere reușită a ADHD-ului apare într-un articol apărut în „Pediatric Nursing” din februarie 1996: “Simptomele ADHD pot genera probleme copiilor afectați, atât în procesul de învățare, în cel de socializare dar și în comportamentul lor. Totodată, ADHD constituie un risc important de patologie psihică în viața adultă”. Într-o singură frază este indicată o serie de efecte adresate copilului cu această problemă, cât și familiei acestuia.

Prima conferință europeană privind ADHD a avut loc în aprilie 1997 la Oxford. Aici s-a înregistrat o participare peste așteptări. Au fost prezenți numeroși psihiatri, psihologi, profesori, terapeuți de toate genurile, asistenți sociali – din majoritatea țărilor europene și din SUA.

S-a concluzionat că ADHD apare mai frecvent la băieți, deoarece băieții sunt mai des văzuți ca fiind mai activi și agresivi, deși această observație este mai puțin marcantă.

Hiperactivitatea cu deficit de atenție este o tulburare de comportament cu o foarte mare incidență ale cărei simptome caracteristice sunt impulsivitatea, neatenția și hiperactivitatea. Această tulburare debutează în copilărie și persistă la un număr important de persoane și la vârsta adultă. Tulburarea are efect negativ asupra învățării școlare și are darul de a deteriora relațiile sociale ale copilului.

Caracteristicile majore ale copiilor cu hiperactivitate cu deficit de atenție sunt:

1., în special la copiii care sunt relativ dezinteresați și delăsători. Aceasta se vede frecvent la indivizii care se plictisesc rapid de sarcinile repetitive, trecând de la o activitate neterminată la alta, frecvent pierzându-și concentrarea în timpul sarcinii și greșind la sarcinile de rutină fără supraveghere.

2. Controlul impulsurilor înrăutățit sau întârzierea satisfacției. Aceasta se manifestă în special în inabilitatea individului de a se opri și gândi înainte de a acționa, de a-și aștepta rândul când se joacă sau discută cu alții, de a lucra pentru recompense mai mari și pe termen mai lung decât a opta pentru recompense mai mici, dar imediate, și de a-și inhiba comportamentul în funcție de cerințele situației.

3. Activitate excesivă irelevantă pentru sarcină sau slab reglată de cererile situaționale. Copiii hiperactivi se mișcă excesiv, realizând foarte multe mișcări suplimentare, nenecesare pentru executarea sarcinilor pe care le au.

4. Respectarea deficitară a regulilor. Copiii hiperactivi au frecvent dificultăți în a urma regulile și instrucțiunile, în special fără supraveghere. Aceasta nu se datorează unei slabe înțelegeri a limbajului, neascultării sau problemelor de memorie. Se pare că nici în cazul lor instruirea nu reglează comportamentul.

5. O variantă mai mare decât normală în timpul executării sarcinii. Nu este încă un consens în legătură cu includerea acestei caracteristici între celelalte alte tulburări. Mult mai multe cercetări sugerează că indivizii hiperactivi prezintă o foarte mare instabilitate în privința calității, acurateței și vitezei cu care își realizează sarcinile. Aceasta se oglindește în performanțele școlare fluctuante, unde persoana nu reușește să mențină un nivel de acuratețe în timpul unor sarcini repetitive, lungi, obositoare și neinteresante.

O parte a acestor caracteristici pot fi prezentate și la persoane normale, în special la copiii mici. Ceea ce distinge copiii cu hiperactivitate de indivizii normali este gradul și frecvența mult mai mare cu care aceste caracteristici se manifestă.

Alte câteva caracteristici sunt asociate cu această tulburare:

1. Manifestarea timpurie a caracteristicilor majore. Mulți copii hiperactivi au demonstrat aceste probeme încă din copilăria timpurie (3-4 ani), iar marea majoritate de la 7 ani.

2. Variația situațională. Caracteristicile majore prezintă o variabilitate situațională foarte mare. Astfel, performanța este bună în activitățile de tip unu la unu cu alții, în special atunci când se implică tatăl sau o altă autoritate. De asemenea, performanțele indivizilor hiperactivi sunt mai bune când activitățile pe care le fac sunt noi, cu un grad ridicat de interes sau implică consecințe imediate ce îi afectează. Situațiile de grup sau activitățile relativ repetitive, familiare și neinteresante par să fie mai problematice pentru ei.

3. Evoluția relativ cronică. Mulți copii hiperactivi manifestă caracteristicile în timpul copilăriei și adolescenței. Principalele simptome se înrăutățesc cu vârsta, majoritatea copiilor hiperactivi rămânând în urma celor de vârsta lor în abilitatea de a-și susține atenția, de a-și inhiba comportamentul și de a-și regla nivelul de activitate.

2.2. Prevalență și evoluție

Hiperactivitatea cu deficit de atenție este o tulburare frecventă, ea instalându-se în medie la 3-5% dintre copii. Rata sexului este de 3:1 (băieți – fete) pe eșantioane comunitare și 6/9:1 (băieți – fete) pe eșantioane clinice. La fete, tulburarea e mai greu de recunoscut datorită niveluilui mai scăzut de hiperactivitate și de comportament disruptiv. La adulți însă, simptomele reziduale ale tulburării sunt mai evidente la femei decât la bărbați. (Wood& colab., 1983).

Hiperactivitatea cu deficit de atenție se întâlnește în aproape toate țările și grupurile etnice. Este ai des întâlnită la indivizii cu precedent în tulburările de conduită, dificultăți de învățare, ticuri și sindromul Tourette. Tulburarea debutează în 50% din cazuri înainte de 4 ani, dar de cele mai multe ori este recunoscută pâna la începerea școlii.

Manifestările persistă întreaga copilărie. Mai târziu apare opoziționismul provocator și tulburările de conduită. La adult se manifestă tulburări de conduită de tip antisocial. O treime dintre copii prezintă semnele tulburării și în perioada adultă.

Hiperactivitatea cu deficit de atenție are o evoluție defavorabilă, prezisă în special de coexistența tulburării de conduită, IQ scăzut și tulburare mentală severă la părinți. Determină o deteriorare în activitatea socială și școlară, iar principala complicație este eșecul școlar.

S-a estimat (Barkley, 1991) că între 15-50% dintre copiii hiperactivi prezintă cu timpul o scădere a simptomelor sau cel puțin ating un punct în viață când simptomele lor încetează a mai fi maladaptative.

Cei mai mulți indivizi hiperactivi vor continua să prezinte simptomele și în tinerețe. Literatura de specialitate a recunoscut abia cu câțiva ani în urmă faptul că adulții pot prezenta aceste simptome și că ele s-au manifestat din copilărie.

Între 35-60% dintre indivizii hiperactivi vor avea probleme cu agresivitatea, conduita și violarea normelor legale și sociale în timpul adolescenței, iar aproximativ 25% au tendința de a avea comportament antisocial ca adulți.

Cea mai comună arie de inadaptare este în activitatea școlară, unde indivizii hiperactivi au tendința să repete clasa, necesită educație specială, iar aproximativ 25% a au tendința de a avea comportament antisocial ca adulți.

Indivizii hiperactivi cel mai adesea ating un nivel educațional inferior persoanelor normale cu aceeași vârstă și capacitate intelectuală. Aproximativ 35% dintre copiii hiperactivi vor przenta dificultăți de învățare (întârziere la citit, matematică, scris, limbaj) în afara simptomelor specifice tulburării.

În urma studiilor longitudinale s-a constatat că la majoritatea copiilor care au simptome asociate hiperactivității cu deficit de atenție, tulburări de conduită și comportament antisocial, în adolescență s-a înregistrat abuz de substanțe, în special tutun și alcool. La indivizii hiperactivi fără tulburări de conduită această tendință este în limitele populației normale.

2.3 Etiologia tulburărilor hiperkinetice cu deficit de atenție

Hiperactivitatea cu deficit de atenție are atât o determinare genetică, cât și de mediu. Evoluția tulburării este afectată de relațiile interpersonale, evenimentele de viată și tratament. Tulburarea are o puternică bază neurologică, și este asociată cu complicații prenatale sau din timpul nașterii mai mari decât normal, iar în unele cazuri apare ca un rezultat direct al unor boli sau traume la nivelul sistemului nervos central.

Factorii genetici. Studiile de psihopatologie în familiile cu cazuri de hiperactivitate cu deficit de atenție, studiile de adopție și studiile pe gemeni sugerează prezența unei contribuții genetice în etiologia acestei tulburări. Evidența primară este la tații copiilor hiperactivi, care prezintă o incidență crescută de alcolism, sociopatie și un istoric al copilăriei încărcat de dificultăți de învățare și comportamnetale (Cantwell, 1976; Wender, 1981; Satterfield & colab., 1974).

Factorii de mediu. Capacitatea de a susține un nivel eficient de concentrare intelectuală și afectivă derivă, cel puțin în parte, din abilitatea părinților de a întări urmărirea unor scopuri cu sens. S-a constatat că acei copii care provin din cămine haotice nu reușesc să-și dezvolte această capacitate. Atenția unui copil poate fi fragmentată de un mediu extrem de distractil sau de anxietate (în special legată de performanța la sarcinile școlare dificile). De asemenea, conflictele psihologice interne pot determina preocupare, orientarea atenției spre interior și deci disturbanțe ale mecanismelor atenționale.

Descoperirile recente din domeniul neurochimiei și psihologiei cognitive încep să clarifice o parte dintre mecanismele ce stau la baza acestei tulburări, mecanisme care afectează procesarea informației și modulările afectelor. Aceste metode este posibil să ducă în viitor la definirea de noi dimensiuni ale diagnosticului acestei tulburări, care să permită clinicienilor diferențierea între posibilele tratamente educaționale și medicale.

Baza neurologică (Bender, 1993). Cele mai importante rezultate sunt cele aduse de cercetările efectuate asupra bazei neurologice a hiperactivității cu deficit de atenție. Contribuțiile recente ale cercetărilor bazate pe studiul creierului și ale psihologiei cognitive sugerează faptul că atenția nu este un construct unitar și că structurile corticale și subcorticale în conjuncție cu emisferele cerebrale specifice lucrează la unison pentru a procesa variatele componente ale sistemului atențional.

Evidența localizării lateralizate a funcției atenției vine de la diferite surse. Heilman & Van Den Abell (1980) raporteză descreșteri în EEG ritmul alpha la nivelul emisferei drepte, indicând faptul că emisfera dreaptă este dominantă pentru atenție. La adulții cu disturbări ale emisferei drepte s-a constatat neglijență hemispațială (Vallar & Perani, 1986), vigilență și atenție scăzută (Mesulem, 1981) și impersistență motorie (Kertesz& colab., 1985). Voeller și Heilman au obținut rapoarte similare la copii.

În această tulburare sunt implicate regiuni neuroanatomice variate și mai mulți neuro-transmițători. Hzdn, Hern & colab. (1991) au listat 18 ipoteze neuro-anatomice implicând regiunea septală, sistemul reticulat, lobii frontali și localizarea emisferică în hiperactivitatea cu deficit de atenție. Aceste rezultate disparate arată complexitatea substructurilor neurologice ale tulburării.

Deși puține la număr, studiile utilizând tomogrfia computerizată și studiile post mortem scot în evidență diferențele morfologice la subiecții hiperactivi. În rrevista lor de studii neurologice, Hydn, Hern și colegii (1991) concluionează că deviațiile în patternul normal al migrației neuronale din timpul celei de a cincea și a șaptea lună de gestație ar putea fi implicate în alterările tipice morfologice raportate la subiecții hiperactivi (Bender, 1993).

Contextul psihologic este variabil. Mai întâi instabilitatea poate face parte dintr-o stare reacțională la o situație traumatizantă. Cu cât copilul este mai mic, cu atât modul în care el exprimă o dificultate motorie sau o tensiune psihică trece mai ușor prin corp, determinând o tensiune reacțională. Copilul de 2-3 ani și chiar mai mare prezintă o instabilitate naturală, obișnuită, manifestată prin atenție labilă și motricitate explozivă, legată adesea de multiplicarea experiențelor și „descoperirilor”. Anturajul însă nu acceptă cu ușurință această conduită și nu o tolerează. În fața atitudinilor intolerante ale mediului, copilul cu instabilitate motorie își poate exacerba simptomele și manifestările, instalându- se o veritabilă instabilitate reacțională. Deci se pune problema gradului de toleranță al anturajului, în special familiar, față de simptomele psihomotorii.

Unii copii au însă o instabilitate cu semnificație patologică mai netă, prezentând conduite cvasiprovocatoare și periculoase. Copilul se pune în situații primejdioase sau de reprimare, ca și când ar face-o pentru a fi pedepsit sau pentru a se pedepsi el însuși.

Alteori, instabilitatea poate fi un răspuns la o angoasă permanentă, în particular atunci când predomină mecanismele mentale proiectiv-persecutive. De asemenea, poate fi un echivalent al apărării maniace față de angoasele depresive sau de abandon.

Sunt cazuri când instabilitatea psihomotorie este doat un element al unei organizări prepsihotice sau psihotice.

„Indiferent de prevalența, de la caz la caz, a uneia sau a alteia dintre componente, diagnosticul ADHD nu poate fi decât un diagnostic complex, bazat pe intervenții multiple.”

2.4. Caracteristicile copilului cu ADHD. Simptomatologie

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție este una dintre cele mai frecvente afecțiuni comportamentale ale copilului si adolescentului și se caracterizează printr-un set de comportamente sau simptome principale:

1 – inatenție – dificultăți in a-și menține atenția și concentrarea; nu pare a asculta când i se vorbește; este distras cu ușurința; face greșeli din neatenție; i se pare dificil să își organizeze sau să își ducă sarcinile la bun sfârșit; evită efortul mental susținut; pierde lucruri cu usurință.

Incapacitatea de concentrare. Copiii cu ADHD își pierd cu ușurință interesul pentru ceva, fiind distrași de orice zgomot, imagine sau miros din afară. Cartea sau jucăria este aruncată , caută noul stimul, dar numai până când apare altceva care le distrage atenția. Această trecere de la o acțiune la alta perturbă în mare măsură procesul de învățare, mai ales la copiii de vârstă școlară. Un copil cu ADHD nu poate fi niciodată implicat într-o activitate un timp sufficient pentru a învăța din ea, Și acasă, deconectarea permanentă de la o activitate pentru alta devine foarte împovărătoare pentru asistentul maternal profesionist. Abia așezat la masă ca să-și bea ceaiul, iată-l sărind în picioare ca să cerceteze, de exemplu, de ce latră câinele sau cine trece pe stradă.

Nicio acțiune a copilului cu tulburare hiperkinetică nu este complet terminată, încât copilul este lipsit și de satisfacția împlinirii. El nu are bucuria să aducă acasă, de la școală sau grădiniță, un desen terminat, ci, mai curând, o pată de culoare.

El se angajează în neîntrerupte flecăreli, indiferent dacă acestea se potrivesc în ce privește conținutul sau timpul producerii lor. Vorbește tare, acoperind întrebările altor copii sau solicitările și instrucțiunile adulților.

Copilul cu ADHD foarte des își pierde lucrurile. Copilul încearcă adeseori să se scuze prin relatarea unei povești încâlcite despre ceea ce s-a întâmplat și cine este de vină sau caută motivații pentru dispariția diferitelor lucruri. Până la urmă, niciuna din explicațiile sale nu este crezută, chiar dacă este adevărată.

2 – hiperactivitate – neastâmpăr; are dificultăți în a se juca in mod liniștit; îi este greu să stea liniștit la locul său; este în permanența pe picior de plecare; se comportă de parcă “ar avea motor”; vorbește excesiv; aleargă agitat și în mod nepotrivit.

Copilului cu ADHD îi este greu să se joace liniștit. Jocurile și acțiunile lui trebuie să fie totdeauna zgomotoase, cu multe strigăte și alergări de colo – colo, mult după vârsta la care alți copii desfășoară un timp semnificativ de lung activități mai liniștite.

Deosebiri de sex. Băieții sunt mai frecvent afectați de ADHD. Conform statisticilor, băieții cu acest defect sunt de trei ori mai afectați decât fetele.

Durata simptomelor. Copilul cu ADHD se înghesuie totdeauna să înhațe cel dintâi o anumită jucărie, pentru ca să renunțe la ea după câteva minute, când altceva îi capteaza atenția.

Un alt criteriu de luat în considerare pentru a stabili dacă un copil are sau nu ADHD este cel al duratei: semnele și simptomele caracteristice trebuie să fie continuu prezente timp de șase luni sau mai mult.

3 – impulsivitate – își așteapta cu greu rândul; își întrerupe frecvent intelocutorul, dând răspunsuri înainte ca întrebarea să fie încheiată; nu respectă instrucțiunile.

Simptomele principale ale tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție – inatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea nu se manifestă in aceeași măsura la toți copiii cu această afecțiune. De obicei, simptomele apar în mod diferit în timp. Desigur, toți copiii pot avea unele dintre aceste trei comportamente în mod sporadic, însă acest lucru nu înseamnă că suferă de ADHD. Copiii cu ADHD prezinta unele dintre aceste simptome cu frecvență și severitate mai mari decât copiii de vârstă similară.

Iată câteva exemple de comportament impulsive:

– Un copil care întâmpină dificultăți în a înțelege și a urma idea de acțiune succesivă. În fiecare joc de la grădiniță sau în orice acțiune care îl obligă să-și aștepte rândul în urma altor copii, copilul cu ADHD se impinge și insistă să fie în frunte, indiferent dacă este bine sau nu să procedeze astfel. De exemplu, chiar dacă sunt copii mult mai buni în prinderea sau aruncarea mingii, într-un joc de echipă, totuși copiii cu ADHD persistă în a o face și, din cauza impusivității sale, sunt toate șansele să greșească.

Comportându-se în acest fel săptămâni și luni de zile, el va deveni neagreat de ceilalți copii, ceea ce va spori dificultățile de relaționare.

– Un alt exemplu: se citește o poveste în fața elevilor dintr-o clasă, după care se pun întrebări despre anumite aspecte din poveste. Copilul cu ADHD va da răspunsuri neclare, fără a se gândi dacă sunt sau nu corecte. Aceasta este o indicație clară că acești copii vor avea probleme în a-și exprima gândurile verbal.

Întreruperile lecturii de către copiii cu ADHD constituie de asemenea, o comportare tipică în acest cadru. Colegii vor fi enervați și pot să-l ocolească pe copilul cu acest tip de comportament impulsive.

În cele din urmă, copilul cu ADHD devine atât de nepopular încât este exclus din jocurile și activitățile celorlalți copii. El va hoinări de unul singur, deranjând jocurile și activitățile grupurilor de copii. Și mai periculos este faptul că un copil cu ADHD reacționeaza adesea fizic într-un mod inadecvat.

În perioada preșcolară, cele trei simptome caracteristice – inatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea – fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de diferențiat ADHD de comportamentul normal specific varstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate odată cu inceperea școlii, pentru că mediul social și cerințele academice solicită acele abilități care, in cazul copiilor cu ADHD nu sunt deloc punctele lor tari.

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție poate fi sugerată de :

– note și scoruri mici la testele de aptitudini;

– slabe abilități de organizare și planificare a actului de învățare;

– probleme de socializare;

– imagine de sine negativă și impresia că e respins de colegi.

Cercetătorul James Corner: „Concluzia noastră este că cele mai multe dintre programele create pentru îmbunătățirea școlarizării eșuează, pentru că nu se adresează adecvat nevoilor de dezvoltare ale copiilor și potențialului de conflict în relația dintre familie și școală, conflict între cei din conducerea școlii, precum și între conducere și elevi. Ele nu iau în considerație aranjamentele structurale, abilitățile specifice și condițiile necesare oamenilor școlii, pentru a depăși complexitatea problemelor zilelor noastre.”

De aceea, Corner și echipa sa au creat un program bazat pe teoria în domeniu, teoria ecologică umană, modelul de adaptare al populației și cel al acțiunii sociale de dispersare a puterii, precum și cel referitor la luarea deciziei în ceea ce privește toate aspectele conducerii școlii.

2.5. Diagnosticul diferențial

Conform cu D.S.M.- III- R, diagnosticul diferențial se face:

– în mediile inadecvate, dezorganizate sau haotice, copiii pot avea dificltăți în menținerea atenției și în comportamentul orientat spre scop. În acest caz este necesar să se determine dacă comportamentul dezorganizat este în primul rând o funcție a ambiției haotice sau dacă se datorează hiperactivității cu deficit de atenție;

– cu retardarea mintală, în care pot apărea elemente ale hiperactivității cu deficit de atenție; se pune diagnosticul adițional de hiperactivitate cu deficit de atenție doar dacă simptomele sunt axcesive pentru vârsta mentală a copilului;

– cu tulburări de dezvoltare de tip pervasiv, caz în care diagnosticul de hiperactivitate cu deficit de atenție este exclus;

– cu tulburările afective, unde apare agitația psihomotorie și dificultatea de concetrare; în acest cazuri se ia în considerație diagnosticul de tulburare afectivă înainte de a pune diagnosticul de hiperactivitate cu deficit de atenție;

– cu tulburarea cu deficit de atenție nondiferențiat, caz în care nu apare impulsivitatea și hiperactivitatea.

Robert Hunt (1988) consideră că diagnosticele posibile adiționale ce trebuiesc luate în considerație atunci când se pune diagnosticul de hiperactivitate cu deficit de atenție sunt: tulburările de învățare, tulburările afective, tulburările anxioase, tulburarea de personalitate antisocială, tulburările de conduită și opoziționismul provocator.

Tulburările de învățare. O tulburare specifică de învățare apare atunci când funcționarea cognitivă este slăbită comparativ cu alte aptitudini intelectuale mai generale. Mulți copii cu hiperactivitate cu deficit de atenție pot avea tulburări lexicale sau aritmetice specifice. Tulburările de învățare pot reflecta slăbiri ale percepției, recunoașteri corticale, integrării, secvențierii, abstarctizării și memoriei (fixare și recunoaștere). Toate aceste funcții sunt legate de procesele atenționale, dar nu se limitează la acestea. În unele cazuri, deficitul atențional poate reflecta o disturbanță în procesul de atribuire a înțelesului la stimuli. Poate fi vorba despre o disturbanță a mecanismelor fiziologice care modulează excitarea și aportul de stimuli externi.

Se poate face o importantă distincție diagnostică și terapeutică între copiii cu tulburări de învățare sau perceptuale fără hiperactivitate și cei cu hiperactivitate cu deficit de atenție. Copiii cu tulburări de învățare primare au mai multe dificultăți în procesarea informației (percepție, orientare secvențială, abstractizare, stocare în memorie sau reproducere), în integrarea motrică și în producerea mișcărilor, dar sunt mai puțini impulsivi și distractili decât cei hiperactivi. Acești copii de regulă nu pot beneficia de pe urma medicației și au nevoie de educație specială.

Tulburarea de conduită. Copiii cu hiperactivitate cu deficit de atenție prezintă un risc creccut pentru dezvolatrea unei tulburări de conduită. Impulsivitatea și tendința lor spre acțiune împiedică adesea o bună judecată. Aptitudinile lor sociale slabe determină utilizarea lor pe post de „țap isășitor” de către către alți copii care se comportă deviant. Însă variabilele familiale și sociale influențează puternic probabilitatea ca acești copii hieractivi să dezvolte o tulburare de conduită. Tulburarea de conduită poate fi ușor diferențiată de hiperactivitatea cu deficit de atenție pură și este predictivă pentru comportamentul antisocial. Mulți copii hiperactivi respectă drepturile și proprietatea altora, sunt loiali în reațiile interpersonale, își mențin prieteniile și aderă la un sistem orgnizat de valori.

Tulburarea afectivă-depresivă, maniaco-depresivă. Depresia poate surveni ca un răspuns subiectiv la evenimente de viață stresante. Incidența depresiei la copiii cu hiperactivitate cu deficit de atenție este între 30 și 50%.

În adolescența timpurie mulți copii cu dificultăți de învățare și comportamentale dezvoltă o stimă de sine scăzută și simptome de depresie. De regulă, la această vârstă părinții, profesori și mai ales colegii sunt mai puțin toleranți cu dificultățile persistente lae unui copil mare. Adolescentul însuși trăiește dorințe potrivite cu vârsta lui, de a se integra în colectiv și de a fi un adolescent normal, și este posibil să se simtă profund descurajat de el însuși. Incapacitatea lui de a-și canaliza eforturile în secvențe cu scop adesea îi zădărnicește învățarea și satisfacția, în ciuda aptitudinilor aparente și a espectațiilor înalte. Tulburarea de conduită și hiperactivitatea pot fi fazele inițiale ale dezvoltării unei tulburări afective (Puig – Antich, 1982). În sprijinul acestei diferențieri poate veni o anamneză atentă a istoricului familial, cu referiri la simptomele de hiperactivitate, dificultăți de învățare și disturbanță afectivă.

Dezvoltarea de personalitate atipică a copilăriei. Acești copii sunt dificil de caracterizat datorită simptomelor lor ce se situează între hiperactivitatea cu deficit de atenție, schizofrenie și autism (MCManus, 1984). Ei îndeplinesc criteriile hiperactivității cu deficit de atenție, dar la acestea se adaugă personalitatea schizoidă, afectele slabe sau nepotrivite, dificultatea discursului și inflecțiunilor, legături sociale slabe, impredictibilitatea comportamentului, preocuparea pentru detalii și rigiditatea personalității. Acești copii dezvoltă comportamente stereotipe sau devin mai dezorganizați la tratamentul cu medicație psihostimulantă.

Capitolul 3

Asistentul maternal profesionist

3.1. Asistentul matenal profesionist – definire, rol și responsabilități

3.1.1 – Definirea asistentului maternal profesionist

În sens larg, putem aprecia că asistentul maternal profesionist desfășoară o activitate similară cu a mamei copilului în cadrul familiei sale, dar este o activitate cu caracter profesional, ceea ce presupune existența unor acțiuni specifice: activități, atribuții și competențe bine definite, o deontologie specifică, relații profesionale, drepturi și îndatoriri contractuale, precum și formare și perfecționare adecvate.

Comportamentul cotidian al asistentului maternal profesionist seamănă cu cel al mamei care hrăneste, educă, alintă și se joacă cu copilul său, un comportament din care nu trebuie să lipsească afectivitatea. In conștiința sa asistentul maternal profesionist trebuie să știe că legaturile care îl unesc de copilul ocrotit nu sunt de aceeași natură cu sentimentele pe care le are față de proprii săi copii.

Dacă rolul său de profesionist nu este clar definit de la început, pot apărea riscurile unor disfuncționalități in viața de familie. Încă din momentul primirii atestatului de asistent maternal profesionist, persoana în cauză trebuie să înțeleagă că, în relația cu copilul, funcțiile sale sunt similare cu cele ale educatorului, cu deosebirea importanta că activitatea sa se desfașoara într-un mediu familial, fapt ce generează o relație cotidiană similară celei dintre mamă și copil.

În sens restrâns, putem defini asistentul maternal profesionist ca fiind: ’’persoana fizică, atestată în condițiile HGR nr. 679/iunie 2003, care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament’’.

Putem contura în continuare un profil al asistentului maternal profesionist din care nu trebuie să lipsească: aptitudinile parentale, capacitatea empatică, profilul moral, starea de sănătate fizica și psihică bună, gradul de instruire, altele.

3.1.2. –Rolul asistentului maternal profesionist

1. Socializarea

Socializarea este un proces de integrare sociala a copilului și tânărului, prin care acestuia îi sunt furnizate mijloacele de comunicare (limbajul), precum și o serie întreagă de procedee de cunoaștere și comportare, inclusiv de învățare și acțiune.

Obiectele de bază ale socializării sunt: antrenarea în acțiune și introducerea în limbaj. Antrenarea in acțiune se realizează în cadrul cuplului mamă-copil prin care se construiesc relațiile cu obiectele din jur și sunt coordonate corespunzător impulsurile și trebuințele copilului. Relația mama-copil contribuie la dezvoltarea proceselor emoționale și afective ale socializării.

Urmează și alte etape ale socializării: școlară și adultă, care se realizează prin educație și autoeducație.

Nu trebuie uitat că o personalitate armonioasă este una bine integrată în mediul social care a acceptat normele de trai și face parte, ca membru, unui grup, clasă sau societate. Astfel, conformarea la regulile sociale e o tendința normală, iar devianța e o tendința nepermisă, anormala.

Trebuința omului de a trăi printre oameni, de a avea contacte cu ceilalți și de a întreține relații de comunicare și cooperare, este fundamentală.

2. Comunicarea cu copilul

Darul cel mai important care poate fi oferit copilului este acela de a-l ajuta să comunice cu cei din jur. Copiii au de la naștere o puternică dorința de a comunica cu ceilalți.

Copilul beneficiază de intraga atenție a adultului. Răspunsul prompt la nevoile copilului îl învața pe acesta să și le recunoască și, mai tarziu, să și le satisfacă singur în aceeași manieră corespunzătoare.

Adultul trebuie să-l facă pe copil să participe și să suscite cooperarea din partea acestuia vorbind cu el, comentând ceea ce face, prezentându-i obiectele folosite și numindu-le.

Adultul trebuie să trateze copilul ca pe o persoană care simte, suferă, observă, înregistrează și întelege, și nu ca pe un obiect neînsuflețit.

Adultul trebuie să îl încurajeze pe copil în încercările lui fără să aștepte progrese spectaculoase pentru a-l felicita.

3. Autonomia copilului și atitudinea afectivă a asistentului maternal

Sentimentul de independență, de autonomie al copilului îl fac pe acesta să își dorească să cunoască mai mult, să încerce mai multe lucruri și activități. Succesele avute în urma acestor încercări îi dau un sentiment de bine, de mulțumire, de încredere în sine. El își poate exprima astfel, prin libertatea acțiunilor, a emoțiilor și a trăirilor afective care se pot imbogăți ca urmare a noilor experiențe.

Dezvoltarea afectivă, îmbogățirea materialului emoțional, lărgirea gamei de emoții și sentimente care pot fi exprimate la copil, poate și trebuie să fie sprijinită îndeaproape de către asistentul maternal. Atitudinea afectivă a asistentului maternal trebuie să fie una adecvată situațiilor și să domine încurajarea noilor acțiuni afective.

A avea în îngrijire un copil cu ADHD este, neîndoielnic, una din situațiile cele mai epuizante fizic, căreia va trebui să-i facă față orice asistent maternal. Surmenajul creează o stare proastă la sfârșitul zilei, după ce copilul a adormit; în aceste momente, în sufletul asistentului maternal începe să crească un sentiment de vinovăție. Dar, pentru comportarea copilului, nu sunt incriminați asistenții maternali profesioniști, chiar dacă această atitudine sporește disperarea asistenților maternali. Ei devin deprimați și mai puțin capabili să facă față cererilor dificilului lor copil.

4. Educația și rolul educațional al asistentului maternal în educație

Educația este fenomenul social de dezvoltare, formare, constituire a copiilor prin comunicare, exercițiu, prin modelarea comportamentului lor și integrarea în activitate și relații sociale. Educația poate fi spontană sau dirijată.

Asistentul maternal trebuie să aibă înțelegere, răbdare și, apelând la ajutorul profesioniștilor, să încerce să –și depășească suferința.

Asistentul maternal profesionist face parte dintr-o echipă multidisciplinară care lucrează împreuna cu el, constituie suport și la care trebuie să apeleze de câte ori întampină dificultăți.

Echipa multidisciplinară este alcatuită din:

– asistentul maternal profesionist

– asistentul social al copilului

– asistentul social al asistentului maternal profesionist

– psihologul copilului

– psihologul asistentului maternal profesionist

– șeful serviciului de asistență maternală

– medicul de familie.

3.1.3 – Atribuții și responsabilități ale asistentului maternal profesionist

Asistentul maternal profesionist are următoarele obligații privind copiii primiți în plasament:

– să asigure cerșterea, îngrijirea și educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase fizice, psihice, intelectuale si afective a acestora;

– să asigure integrarea copiilor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu al celorlalți membri ai familiei;

– să asigure integrarea copiilor în viața sociala;

– să contribuie la pregatirea reintegrării copiilor în familia lor naturală sau la integrarea acestora în familia adoptivă, după caz;

– să permită asistenților sociali supravegherea activității sale profesionale și evaluarea evoluției copiilor;

– să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați este autorizată de către angajator;

– să păstreze confidențialitatea informațiilor pe care le primește cu privire la copii.

A) Atribuții și responsabilități legate de îngrijire:

– Asigură copilului un mediu de viața adecvat dezvoltării complexe și armonioase în cadrul familiei sale;

– Asigură copilului un loc individualizat în cadrul locuinței familiei, fie în camera proprie, fie în camera copiilor;

– Amenajează și intreține camera copilului ca parte a intregii locuințe a familiei pentru a oferi condiții de securitate, funcționalitate, estetică;

– Asigură și raspunde de securitatea copilului și îi oferă în cadrul locuinței familiei condiții corespunzătoare dezvoltării fizice, psihice și afective;

– Asigură din punct de vedere calitativ și cantitativ hrana corespunzătoare vârstei copilului;

– Asigură copilului autonomia în igiena personală, hrănire;

– Asigură controlul medical periodic, vaccinările și, când apar probleme de sănătate, apelează la serviciile medicale de specialitate;

– Acordă primul ajutor și se adreseaza medicului de familie la primele semne de boală;

– Respectă indicațiile de ingrijire precizate în fișa medicală a copilului.

B) Atribuții și responsabilități legate de educare și socializare:

– Implică copilul în activitățile cotidiene ale vieții de familie, antrenându-l în activități educative alături de ceilalți copii din familie;

– Dezvoltă un demers educațional individualizat, bazat pe relația părinte-copil;

– Este permanent la dispoziția copilului ca o persoană de referința care încearcă să găsească un răspuns întrebărilor specifice vârstei;

– Îl ajută la lecții sau veghează ca ceilalți copii din familie (daca sunt mai mari) să îl ajute la lecții;

– Transmite cunoștințe și deprinderi;

– Insuflă copilului respectul pentru familie, încurajându-l să-și recapete încrederea în aceasta și în sine;

– Se joacă cu copilul;

– Îl implică în activități cotidiene cu caracter gospodăresc în aceeași măsură ca pe proprii copii;

– Stimulează participarea copilului la întreaga viață a familiei cu evenimentele ei astfel încât să se simtă integrat în structura familiala;

– Pregatește integrarea copilului în comunitate propunând vecinilor o atitudine de întelegere și sprijin față de copilul în dificultate, având grijă să păstreze secretul profesional asupra situației familiale care a determinat plasamentul copilului;

– Antrenează copilul în activități educative de timp liber, alături de ceilalți copii din familie;

– Ține permanent legătura cu grădinița/școala pentru cunoașterea evoluției situației școlare a copilului și respectarea sfaturilor personalului didactic;

– Îi insuflă copilului copilului respectul pentru familie în general, chiar dacă pentru un timp el este separat de familie.

C) Atribuții și responsabilități legate de comunicarea cu copilul:

– Îi explică foarte clar copilului rolul său ca asistent maternal și insistă asupra fapului că parintii sunt de neînlocuit;

– Îl încurajează permanent pe copil, ajutându-l să depașească situația dificilă și să-și recapete încrederea în sine, în familie, în societate;

– Respectă confidențialitatea copilului;

– Ascultă opiniile copilului și nu-i înșeală încrederea;

– Îi stimulează inițiativa și șncurajează autonomia copilului;

– Comunică ori de câte ori este nevoie cu familia naturală, ajutând copilul să păstreze relația cu familia sa, pe baza principiului comunicării și acceptării și nu pe rivaliatate;

– Discută cu copilul într-un climat de încredere, respect;

– Aduce copilul la întâlnire cu părinții săi după programul stabilit;

– Informează familia despre evoluția copilului;

– Comunică cu specialiștii D.G.A.S.P.C. periodic și îi informează asupra stării de ansamblu a copilului;

– Colaborează cu asistentul social și psihologul la realizarea planului de reintegrare;

– Comunică de urgență asistentului social de referință orice situație dificilă legată de copil sau familia naturală;

– Apelează la consiliere/informare de specialitate atunci când este cazul;

– Acceptă evaluarea activității sale ori de câte ori angajatorul o cere;

– Comunică orice modificare a stării sale personale sau familiale susceptibilă să influențeze îngrijirea copilului;

– Răspunde de îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor și atribuțiilor ce îi revin și a dispozițiilor primite;

– Răspunde de calitatea rezultatelor obținute privind creșterea și educarea copilului;

– Răspunde de respectarea legității în domeniul său de activitate;

– Răspunde de respectarea confidențialității informațiilor pe care le deține cu privire la copil.

– Asistenții maternali profesioniști au obligația să participe la cursurile de perfecționare organizate de angajatori.

3.2. Rolul asistentului maternal profesionist în abordarea comportamentelor copilului cu ADHD

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție se înscrie în categoria tulburărilor de comportament și emoționale cu debut în copilărie și adolescență. Este o problemă des întâlnită și care le creeaza asistentilor maternali multe dificultăți.

Copiii care se află în îngrijirea asistenților maternali profesioniști sunt copii care au fost părăsiți în maternități, spitale, copii instituționalizati, copii proveniți din familii în care exista violență, copii supuși unei forme de abuz sau neglijare. Aceste evenimente marchează dezvoltarea unui copil in așa măsură încât, în cele mai multe cazuri, din cauza lipsei de atenție personalizată, a ingrijirii corespunzătoare acești copii prezinta intârzieri in dezvoltare majore. Copilul care este neglijat va avea probleme atât in dezvoltarea afectiv-emotională, psihică, cât și în cea fizică. Relația copilului cu asistentul maternal este foarte importantă pentru dezvoltarea sa ulterioară, astfel că asistentul maternal trebuie să urmarească foarte atent comportamentul copilului și să sprijine dezvoltarea atașamentului.

Atributele asistentului maternal profesuionist care influențează pozitiv relația sa cu copilul sunt: căldura, deschiderea, sensibilitatea, flexibilitatea, încrederea și accesibilitatea.

Rolurile asistentului maternal sunt performante în cadrul familiei și al relațiilor de tip școală – familie. Rolurile de bază pentru dezvoltarea copiilor, din punctul de vedere al asistentului maternal, sunt creșterea, învățarea și modelarea. În interiorul structurii extinse de tip familie – școală, asistentul maternal trebuie să îndeplinească roluri de învățare, educare, de acțiune, de sprijinire, de luare a deciziilor. În mod normal, asistentul maternal profesionist folosește aceste roluri variate în context, dar le accentuează pe unele, în funcție de situația dictată sau de relația cu școala (Schaefer 1985). Cercetătorii Corner și Haynes (1991) au sugerat că atunci când asistentul maternal profesionist simte că există un climat școlar primitor, se centrează și mai mult pe comportamentele de educare și sprijinire, în interacțiunile cu profesorii; de asemenea, se intensifică și participarea lor în mediul școlar.

Într-o recenzie a literaturii de specialitate, Thorkildscn și Stein (1998) au constatat că activități de tipul: asistentul maternal care încurajează cititul și efectuarea temelor, cărora le pasă ce se întâmplă în clasă, care sunt interesați de progresul școlar al copiilor și care îi găsesc copilului un loc de studio, au fost correlate cu performanța școlară a copilului. Au apărut trei mari teme din studiile întocmite de ei:

– un mediu familial suportiv oferit de părinți cu expectații ridicate în ceea ce privește succesul copilului la școală are cea mai mare influență asupra realizărilor acestuia;

– comunicarea asistentului maternal cu școala este importantă, ca și cea dintre el și copil, pe subiecte ce vizează școala;

– asistenții maternali profesioniști au nevoie de un sprijin puternic din partea școlilor pentru a se implica eficient. Rezultă că beneficiile comunicării, indiferent dacă este vorba de relația familie – comunitate, școală – comunitate sau de relația lărgită familie – școală – comunitate, creează avantaje majore pentru toți cei angajați în acest proces.

Comportamentul dificil al copilului și tulburările de comportament în copilaria timpurie (perioada 1 – 3 ani)

Agresivitatea indreptată către propria persoană sau îndreptată către alții (jucării sau alte persoane) poate fi una din problemele acestei vârste.

Manifestările opozante și agresive sunt, pâna la un punct, parte componentă a dezvoltării normale.

Există faze în dezvoltarea copilului în care aceste manifestări sunt mai pregnante; de exemplu, mulți copii de 2-3 ani au crize de furie intense care se răresc tot mai mult la 4-5 ani.

În astfel de situații comportamentul asistentului maternal față de copil ar trebui să fie un echilibru între permisivitate și disciplină. Relația cu asistentul maternal ii oferă copilului echilibrul afectiv și siguranța (securitatea) de care are atâta nevoie, îi răspunde în general devoilor de sens, de ordonare a lumii astfel încât micul copil să facă față evenimentelor vieții. Relațiile pe care copilul le construiește cu cei din jurul său sunt foarte importante și toate persoanele care intră în contact direct cu el îi afectează în mod direct sau indirect viața.

Mulți asistenți maternali au o relație foarte bună cu copilul aflat în plasament și cu toate acestea observă la el el unele comportamente “ciudate” sau “nelalocul lor” spun ei. Unul dintre aceste comportamente ar fi și acesta: copilul își dă o palmă. Asta n-ar fi nimic dar se pare că unii copii repetă acest gest. Alții se trântesc de pământ, alții se lovesc cu capul de perete. Cu sigutanță, dacă se întâmplă o singură dată, părinții nu observă, poate ignoră sau pur și simplu nu consideră ca fiind ceva grav, dar în momentul copilul repetă aceste gesture, comportamentul său devine îngrijorător și adulții se văd în fața unei adevărate probleme.

Sunt aceste comportamente normale sau nu?

Este una din întrebările pe care și le pun deseori cei care îngrijesc copilul. Răspunsul nu poate fi prea simplu prin da sau nu pentru că aceste comportamente depind de o serie de factori, de evenimente și pot fi catalogați numai în funcție de aceste aspecte.

Faptul că își dă o palmă. Că se trântește pe jos sau că se lovește cu capul de perete poate însemna ceva numai dacă iei aceste comportamente în diferite contexte. Poate fi vorba despre o modalitate de a atrage atenția celor din jur asupra propriei persoane, ceva de genul “nu mă vede nimeni?”, “mă lovesc deci exist, așa că da-ți-mi atenție că altfel mai fac odată…” – este o formă de autoagresivitate și acest comportament poate fi pus în aplicație pentru a atrage atenția sau poate fi folosit ca o metodă de autopedepsire, asta în cazul în care este obișnuit cu pedepsele de acest gen. Nu de puține ori micul copil încearcă astfel limitele “ce am voie să fac și ce nu”, încearcă reacțiile celor din jur.

Agresivitatea are mai multe cauze, dar de multe ori nu ajungem să le descoperim, de aceea este indicat să apelăm la specialiști psihologi, psihiatri, educatori. Există mai multe forme de agresivitate, cum ar fi agresivitatea verbala, gesturile agresive – forme active de agresivitate si forme pasive. Agresivitatea poate fi îndreptată către alte persoane (heteroagresivitatea) sau asupra propriei persoane (autoagresivitatea).

Când fac copiii astfel de gesturi?

Atunci când se simt neglijați, când doresc să ne atragă atenția asupra lor. Un copil are în permanență nevoie de atenția unui adult. Copilul are ca reper in dezvoltarea sa atenția și informațiile pe care le primește de la adulți. Atunci când se cred vinovați pentru ele, atunci când sunt suficient de răsfățați (ca să nu spun lipsiti de limite), atunci când doresc să ne transmită o stare pe care nu o putem definisau când protestează și, nu în ultimul rand, când doresc să-și încerce limitele, doresc să ne cunoască, să ne pună nițel la încercare.

Ignorarea comportamentelor agresive nu este o soluție. Pe de altă parte, atunci când iși dă o palmă sau se trântește la pământ este bines ă incercăm într-o primă fază să ignorăm acest comportament si abia daca acesta se repetă să încercăm să-I explicăm că ceea ce face nu este bine. A-i spune un simplu “NU este voie” nu rezolvă problema ci o adâncește. Pentru micul copil acel “Nu” reprezintă de multe ori “De ce nu?” sau “Și ce dacă fac așa?”, “Ce mi se va întâmpla?” și nicidecum nu va recepționa ce am fi dorit noi să transmitem. Limitarea unui copil nu înseamnă pedespirea lui, persecutarea sau anihilarea dorințelor sau curiozităților, ci înseamnă o aranjare a spațiului și timpului, o înțelegere a lumii și realității exterioare. Este foarte important ca ceea ce i se va explica copilului să aibă sens pentru el, să fie pe înțelesul său și mai ales, este important să înțeleaga că este important pentru tine așa cum este și că nu este nevoie să-și dea palme sau să se trântească pe jos pentru a atrage atenția.

Comportamentul dificil al copilului de 3 – 5 ani si tulburarile de comportament specifice

Una dintre problemele cu care se pot confrunta asistenții maternali care au în îngrijire copii de această vârstă este comportamentul opozant. În situația în care este vorba despre o acțiune sau două, isolate, putem vorbi despre manifestări normale, întâlnite la orice copil. Agresiunile îndreptate către propria persoană, atunci când nu sunt foarte dese, oricât de paradoxal ar părea, sunt acțiuni care îi dau copilului sentimentul că există.

Manifestările opozante și agresive ale copilului se pot manifesta în familie, la grădiniță sau în alte medii (spații de joacă, magazine, pe stradă). Cauzele acestor comportamente sunt multiple, factorul educațional ocupând un rol foarte important.

Soluțiile pe care unii părinți le găsesc sunt: pedepse, avertismente, mustrări, igorare, ironie, amenințări, șantaj. Aceste “soluții” duc la degradarea relațiilor copil – părinte și la creșterea agresivității. Astfel, relația dintre ei pierde căldura, apropierea necesară unei relații pozitive.

A-i stabili niște limite înseamnă a-i ordona universul, a-i ordona lumea care este aproape ca un haos pentru el, în ceva ordonat și cu sens. Este important să afle că ceea ce face îi poate provoca rău, că sunt lucruri care nu se fac din anumite motive. A-l pedepsi de la început pentru un gest, un comportament nu face decât să-l pună în situația de a-și pune noi și noi întrebări, de a-și încerca noi și noi limite. Perseverența, răbdarea, înțelegerea sunt atuuri de care un părinte are nevioe.

Comportamentul dificil al copilului si tulburările de comportament specifice copilului de 6 – 11 ani

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție se înscrie în categoria tulburărilor de comportament și emoționale cu debut în copilărie și adolescență. Este o problemă des întâlnită și care le creeaza asistentilor maternali multe dificultăți.

Copilul hiperactiv are o capacitate de concentrare a atenției scazută, dificultăți de control a atenției, manifestat prin impulsivitate comportamentală și cognitivă, precum și nelininiște și nerăbdare neadecvată. Această nerăbdare provoacă dificultăți de adaptare și de relaționare. Aceste comportamente duc de multe ori la izolarea copilului, la incapacitatea de integrare școlară, învățătoarea nu mai dorește să-l primească la școală. Aceste manifestări ale hiperactivității fac ca micul copil să fie mereu în dezacord cu cei din jur și să fie respinși de copiii de aceeași vârstă.

Nu toți copiii care sunt foarte activi, se zvârcolesc, se zbat, sar tot timpul sunt hiperactivi. Majoritatea copiilor sunt “în priză” de dimineața până seara.

Pentru a stabili un diagnostic este necesar ca asistentul maternal să se adreseze unui specialist. Medicul psihiatru sau psihologul sunt în măsură să evalueze copilul împreună cu asistentul maternal și să decidă împreună ce formă de terapie este adecvată fiecărui copil în parte.

Copilul hiperactiv are nevioe de un plan educațional foarte bine pus la punct și riguros. Este foarte important de reținut că un astfel de copil trebuie considerat responsabil pentru faptele lui la fel ca ceilalți membri ai familiei. Este necesar ca regulile stabilite pentru fiecare copil să fie în concordanță cu posibilitățile acestuia, cu nevoile sale, cu stadiul de dezvoltare în care se află și cu personalitatea sa.

PARTEA A II-A

Capitolul 4

Metodologia si organizarea activitatii de cercetare

4.1 Obiectivele cercetarii

Obiectivul 1 –IDENTIFICAREA influentei programului personalizat de consiliere aplicat asistentului maternal profesionist asupra activitatii cotidiene si competentelor acestuiia si asupra unor comportamente ale copilului cu ADHD pe care il are in ingrijirea sa.

Obiectivul 2 – Evidentierea unor influente specifice ale programului de consiliere asupra activitatii echipei multidisciplinare care monitorizeaza copiii cu ADHD.

4.2 Ipotezele de lucru

In scopul demonstrarii si realizarii obiectivelor propuse, se prezuma ca:

Exista o corelatie intre gradul de implicare al asistentului maternal profesionist in programul personalizat de consiliere si ameliorarea tulburarii hiperkinetice la copilul avut in plasament.

Exista o convergenta intre programul de consiliere aplicat asistentului maternal profesionist care are in plasament un copil cu ADHD si cresterea eficientei activitatii echipei multidisciplinare care monitorizeaza acest copil.

4.3 Organizarea cercetarii

In scopul realizarii cercetarii propuse mi-am planificat desfasurarea activitatii pe o perioada de patru luni, locul desfasurarii cercetarii a fost Directia de Protectie Speciala a copilului Sector 1, Bucuresti – Serviciul de Formare, Evaluare, Monitorizare a Asistentului Maternal Profesionist.

Am luat in studiu subiecti cu ADHD.

Criteriile de selectare a lotului au fost :

Sex ;

Varsta ;

Tipul si gradul de deficienta

Introducerea intr-un program de consiliere a asistentului maternal profesionist care a ingrijeste copilul cu ADHD.

Astfel, au fosrt selectati 10 subiecti, baieti si fete, cu ADHD, avand varsta cuprinsa intre 7-14 ani.

Activitatea de cercetare a constat in discutii cu subiectii in sedinte de 30 minute.

4.3.1 Prezentarea lotului de subiecti:

Cercetarea a fost efectuata pe un esantion de 10 subiecti. Subiectii au fost selectati dintre copiii diagnosticati cu ADHD care sunt in ingrijirea unui asistent maternal profesionist care a beneficiat in prealabil de un program personalizat de consiliere.

Prezentarea lotului de subiecti: un numar de 10 copii, dintre care 7 baieti si 3 fete, cu varste cuprinse intre 7-14 ani, diagnosticati cu ADHD.

4.4 Metode si tehnici utilizate in activitatea de cercetare

4.4.1. Instrumente de investigare

Metoda studiului de caz

Studiul documentelor

Anamneza

Metoda biografica

Interviul structurat

Metoda observatiei

Metoda convorbirii

Teste proiective: testul “persoanei umane”, testul “familiei”, testul “arborelui”

4.5 Desfasurarea cercetarii

Cercetarea propriu-zisa s-a desfasurat pe o perioada de patru luni, intre lunile noiembrie 2007-februarie 2008, locul desfasurarii cercetarii fiind Directia de Protectie Speciala a copilului Sector 1, Bucuresti – Serviciul de Formare, Evaluare, Monitorizare a Asistentului Maternal Profesionist.

Am luat in studiu subiecti cu ADHD.

Astfel, conform planificarii, au fost selectati 10 subiecti, baieti si fete, cu ADHD, avand varsta cuprinsa intre 7-14 ani

Activitatea de cercetare a constat in discutii cu subiectii in sedinte avand durata cuprinsa intre 20 si 40 minute fata de o medie de 30 de minute planificata.

Prezentarea rezultatelor cercetarii

Prin aplicarea metodologiei de lucru am incercat sa evidentiez, in cadrul lotului de subiecti ales, faptul ca intensitatea ADHD se amelioreaza prin introducerea asistentului maternal profesionist intr-un program pesonalizat de consiliere.

Plecand de la ipoteza ca exista o corelatie intre gradul de implicare al asistentului maternal profesionist in programul personalizat de consiliere si ameliorarea tulburarii hiperkinetice la copilul avut in plasament am monitorizat modul in care o parte dintre comportamentele copilului afectat de ADHD s-au redus in intensitate dupa o perioada de consiliere a asistentului maternal profesionist.

Nu in ultimul rand am analizat si cea de-a doua ipoteza potrivit careia exista o convergenta intre programul de consiliere aplicat asistentului maternal profesionist care are in plasament un copil cu ADHD si cresterea eficientei activitatii echipei multidisciplinare care monitorizeaza acest copil.

Am constatat ca in 8 cazuri din 10 intensitatea manifestarilor comportamentale ale copiilor afectati de ADHD s-a redus in mod semnificativ dupa aplicarea programului de consiliere.

Practic, introducerea programului de consiliere conduce la imbunatatirea comunicarii dintre echipa multidisciplinara si asistentul maternal profesionist.

Studii de caz

Cazul nr. 1 :

I. DATE DE IDENTIFICARE:

COPIL:

NUMELE ȘI PRENUMELE: L. Dragoș

PĂTINȚI: Natural și L. Aurelia

DATA NAȘTERII: 25.05.2000

CODUL NUMERIC PERSONAL: 5000525XXXXXX

LOCUL NAȘTERII: Localitatea: București, sector 5.

MAMA:

NUMELE ȘI PRENUMELE: L. Aurelia

DATA NAȘTERII: 24.09.1967

PARINTI: Gheorghe și Dumitra

CNP: 2860718XXXXXX

DOMICILIUL: Bucuresti, sector 5

STARE CIVILĂ: casatorita

STARE DE SĂNĂTATE: nu se cunosc date

OCUPAȚIE: fără ocupație

VENIT: ocazional.

ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST:

NUMELE ȘI PRENUMELE: D. Ștefania

DATA NAȘTERII: 26.12.1955

CODUL NUMERIC PERSONAL: 2551226XXXXXX

DOMICILIUL: BUCUREȘTI, sector 1.

II. ISTORICUL COPILULUI

Dragoș, nascut la data de 25.05.2000, în Maternitatea Polizu, fiul lui Natural și L. Aurelia, a fost abandonat în data de 27.05.2000.

În data de 30.10.2000, Dragoș a fost plasat în regim de urgență printr-o dispoziție emisă de către D.P.D.C. Sector 1 la Centrul de Plasament « Sf.Andrei». Printr-o hotărâre emisă de Comisia pentru Protecția Copilului sector 1 se stabilește plasamentul și domiciliul copilului Dragoș la asistentul maternal profesionist I. Elena (angajat al Fundației Speranțe) domiciliată în București, sector 1.

În martie 2002 asistentul maternal I. Elena, din motive personale, consideră că nu mai poate oferi condiții optime pentru creșterea și îngrijirea copilului. Astfel că, printr-o hotărâre a C.P.C. Sector 1 se stabilește plasamentul și domiciliul copilului Dragoș la asistentul maternal profesionist D. Ștefania, domiciliat în București, Sector1.

Mama nu a vizitat copilul pe toata perioada plasamentului la asistentul maternal.

În urma efectuării unei anchete sociale la domiciliul numitei L. Aurelia, din sector 5, reiese că sus numita locuiește într-un imobil la curte, construit din chirpici, format din doua camere mici si bucatarie nefinisată, neingrijite si nedotate cu aparatura electrocasnică necesară, fără apă curenta, canalizare, gaze naturale și telefon. În perioada primavară – toamnă mama copilului prestează munci agricole în satul Naipu, unde locuiesc în fapt la mama acesteia, T. Dumitra. Potrivit declarației din data de 12.06.2007, L. Aurelia nu dispune de posibilități materiale și financiare pentru creșterea și ingrijirea acestui copil, fiind consiliata cu privire la posibilitatile de sprijin material în cazul în care copilul ar fi reintegrat în familie.

De la data plasamentului copilului la asistent maternal profesionist copilul nu a fost vizitat de către mama sau alte rude pana la gradul IV.

III. EVOLUȚIA COPILULUI LA ASISTENTUL MATERNAL PROFESIONIST

Doamna D. Ștefania este angajată ca asistent maternal profesionist în cadrul D.G.A.S.P.C. sector 1 incepand cu data de 01.03.2002, avand, în prezent, în plasament copilul L. Dragoș (nascut la data de 25.05.2000).

Din rapoartele de monitorizare ale asistentului maternal, din rapoartele postplasament, precum și din evaluările psihologice reies următoarele :

Dragoș se află la asistentul maternal profesionist D. Ștefania din luna martie a anului 2002. Este încadrat într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, gradul de handicap accentuat.

Conform certificatului medical nr. 352/27.06.2006, eliberat în baza referatului dr. E. R., dr. I. C., dr. I. M., Dragoș este suferind de :

– Sechele rahitism

– Hepato – megalie

– VOD, VOS – nu cooperează

– AO – Atrofie parțială de nerv optic

– Sindrom hiperkinetic pe fond de întârziere în dezvoltarea psihică si a limbajului (varsta medie – 3 ani si 8 luni – 4 ani.).

In prezent, urmează tratament cu Strattera la recomandarea medicului psihiatru. Conform Cerificatului de expertiză și orientare școlară nr. 443/21.09.2007, copilul este orientat pentru Școala Specială nr. 7, regim semiinternat.

În urma ultimei evaluări psihologice au rezultat următoarele aspecte:

În ultimul semestru copilul a pierdut semnificativ în greutate datorită tratamentului cu Strattera. Mănâncă foarte puțin și nu are poftă de mâncare chiar dacă are și vitamine incluse în tratament.

Agitația psiho-motorie se menține severă. Distractibilitatea atenției este înaltă. Dificultățile atenției concentrate sunt majore. Se menține perioada «de ce?». Copilul nu reușește să se concentreze pe o sarcină mai mult de 1 – 2 minute. Recunoaște câteva figuri geometrice, dar le realizeaza cu dificultate. Isi cunoaste apartenența la sex, vârsta și numele. Recunoaște culorile fundamentale. Încă nu poate număra 4 obiecte concrete.

Pronunția s-a îmbunătățit semnificativ, limbajul a devenit inteligibil. Se exprimă în fraze complexe. Achizițiile cognitive rămân deficitare. Este atras de orice activitate care presupune «a demonta».

Dezvoltarea motrică este conform cu vârsta cronologică.

Din punct de vedere afectiv, este securizat și valorizat corespunzător în mediul familial substitutiv.

Cazul nr. 2 :

I. DATE DE IDENTIFICARE

COPIL:

NUMELE ȘI PRENUMELE: A. Valentin Marius

PĂRINȚI: Natural și A. Marcela

DATA NAȘTERII: 02.06.2001

CODUL NUMERIC PERSONAL: 5010602XXXXXX

LOCUL NAȘTERII: Localitatea: București, sector 1.

MAMA:

NUMELE ȘI PRENUMELE: A. Marcela

DATA NAȘTERII: 12.12.1980

PARINTI: Stefan si Elena

CNP: 2801212XXXXXX

DOMICILIUL: Bucuresti, sector 1.

STARE CIVILĂ: necasatorita

STARE DE SĂNĂTATE: nu se cunosc date

OCUPAȚIE: casnica

VENIT: ajutor social și alocațiile celor doi copii pe care îi are în întreținere

ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST:

NUMELE ȘI PRENUMELE: N. STANA

DATA NAȘTERII: 04.07.1952

CODUL NUMERIC PERSONAL: 2520704XXXXXX

DOMICILIUL: BUCUREȘTI, sector 1.

II. ISTORICUL COPILULUI

Copilul A. Valentin Marius, născut la 02.06.2001 la Spitalul Clinic „Filantropia”, este fiul lui Natural și al lui A. Marcela. Provine dintr-o legătură întâmplătoare a mamei, nefiind recunoscut de tată.

În luna iulie a anului 2001, numita A. Marcela solicită instituționalizarea fiului său, întrucât nu îi poate asigura condiții de creștere și îngrijire corespunzătoare.

Față de aceste motive, C.P.C. Sector 1 stabilește plasamentul copilului A. Valentin Marius la Centrul de Plasament „Sf. Ecaterina”.

În anul 2003, mama copilului consimte ca fiul ei, A. Valentin Marius să fie adoptat cu efectele unei filiațiuni firești, de către o persoană sau familie atestată să adopte.

În luna martie a anului 2003, Centrul de Plasament „Sf. Ecaterina” solicită plasamentul copilului la un asistent maternal profesionist, iar C.P.C. Sector 1 stabilește plasamentul copilului A. Valentin Marius la asistentul maternal profesionist N. Stana, domiciliat în București, sectorul 1.

Doamna N. este angajata ca asistent maternal profesionist in cadrul D.G.A.S.P.C. sector 1 incepand cu data de 01.03.2002, prin transfer in interesul serviciului de la Fundatia “Sperante”, avand in plasament copilul A. Valentin Marius, nascut la data de 02.06.2001.

Relația afectivă cu asistenta maternala este foarte bună și constituie un factor de echilibru și suport în dezvoltarea copilului.

Mama copilului, A. Marcela locuiește împreună cu concubinul său și cei doi copii pe care îi are în grijă într-o singură cameră, nefiind încadrată în muncă. A. Marcela mai are trei copii care beneficiază de o masură de protecție pe raza sectorului 1 și nu este deloc interesată de situația acestui copil.

III. SITUAȚIA MEDICALĂ

La data plasamentului la asistentul maternal, copilul avea G=10,5 Kg și I=89 cm.

Din Raportul medical întocmit de dr. T. Răzvan și psiholog C. Laura rezultă:

– ușoară hipertrofie staturo-ponderală, moderat retard neuro-psihic și de limbaj;

– lues congenital tratat în maternitate;

– răspuns social selectiv față de adult, dispoziție emoțională scăzută, interacțiuni sociale scăzute;

– întârziere ușoară în dezvoltarea psihomotorie cu potențial recuperator.

Începând cu luna februarie a anului 2004, Valentin este luat în evidența medicului de familie, Dr. D. A. Lucian.

Conform Certificatului Medical eliberat de dr. Eugen R., copilul prezintă Sindrom Hiperkinetic pe fond de retard psihic usor.

Printr-o Hotărâre emisa de catre CPC sector 1, copilul a fost încadrat într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială – gradul de handicap accentuat.

III. EVOLUȚIA COPILULUI LA ASISTENTUL MATERNAL PROFESIONIST

Copilul se află în îngrijirea asistentului maternal profesionist N. Stana din luna martie a anului 2003.

Într-un raport psihologic întocmit de psihologul Serviciului Asistență Maternală se menționează următoerele:

Deși în ultimul an copilul a reușit să progreseze mult și să fixeze o serie de informații indispensabile relaționării și comunicării eficiente, tabloul rămâne specific tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție.

Agitația psihomotorie îi alterează relaționarea, este încăpățânat și incapabil să înțeleagă și să se ferească de toate pericolele. Toată grija cu care asistentul maternal profesionist s-a ocupat de copil și de nevoile sale speciale au dat maxim de rezultat posibil. Copilul poate purta un dialog cu adultul, întelege o serie de interdicții și are fixate comportamente sociale minime.

Nu reușește să fixeze întelegerea de gradul I însa poate face definire prin întrebuințare și poate numi culori care i se indică.

Copilul necesită supraveghere permanentă deoarece nu înțelege o serie de pericole iar starea sa de agitație continuă poate genera accidente atât asupra sa cât și a egalilor de vârstă cu care vine în contact.

Situația copilului, deși tratamentul psihiatric este schimbat periodic, nu cunoaște îmbunătățiri majore. Achizițiile intelectuale se plafonează, iar asistentul maternal devine din ce în ce mai depașit de situațiile cotidiene.

Asistentul maternal profesionist se ocupă de satisfacerea tuturor trebuințelor copilului. Echilibrul său afectiv precar este rezultatul mediului familial substitutiv și în special relației cu asistentul maternal profesionist față de care copilul resimte un sentiment de dependență ridicat.

Copilul A. Valentin este un exemplu de maximizare a potențialului intelectual înnascut prin stimulare constantă, recuperare psihomotorie si oferirea unui climat afectiv echilibrat și favorabil evoluției.

Conform Binet – Simon copilul poate rezolva integral testele de la vârsta de 3 ani: de la 4 ani poate compara linii, numără 4 obiecte, distinge parțial figurile geometrice (însă nu le poate reproduce prin desen), repetă propozitii din 10 silabe. Nu reușește să fixeze înțelegerea de gradul I însă poate face definire prin întrebuințare și poate numi culori care i se indică.

Se apreciază o vârstă mentală de 4 ani atinsă prin doi ani de efort susținut și tratamente de recuperare, cu stimulare realizată de către specialiști.

Tulburările de învățare, relaționare și adaptare sunt vizibile nu numai în mediul de acasă, ci și la gradiniță, unde este un factor perturbator major la activității de grup la care nu se poate alinia.

Asistentul maternal profesionist întâmpină dificultăți în relaționarea cu acest copil care prezintă o stopare semnificativă în dezvoltarea tuturor dimensiunilor psihice.

Cazul nr. 3 :

I. DATE DE IDENTIFICARE

COPIL :

Nume si prenume : F. Lavinia-Irina

Mama : F. Constanta-Mihaela

Tatal : Natural

Data nasterii : 02.12.1999

Locul nasterii : Bucuresti, sector 1

CNP: 2991202XXXXXX

MAMA:

Nume si prenume: F. Constanta-Mihaela

Parintii : Constantin si Iliana-Natalia

Data nasterii : 11.05.1972

Locul nasterii : Bucuresti, sector 1

CNP : 2720511XXXXXX

Domiciliul :-legal : Bucuresti, sector 1, in fapt, necunoscut

Starea civila: necasatorita

Starea de sanatate: buna

Ocupatie: nu avem date

Venit : nu avem date

ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST:

Nume si prenume : N. Victoria

Data nasterii : 19.01.1952

CNP : 2520119XXXXX

Domiciliul : Bucuresti, sector 2

II. ISTORICUL COPILULUI

În luna decembrie a anului 1999, Lavinia a fost internată în Centrul de Plasament ’’Sf. Ecaterina’’. În iunie 2001 copilul a fost plasat la asistentul maternal profesionist O. Antoanetta. În urma decesului d-nei Olteanu Antoanetta s-a dispus plasamentul în regim de urgență a copilului F. Lavinia la asistentul maternal profesionist N. Victoria. Ulterior, C.P.C. Sector 1 a stabilit masura de plasament al copilului la asistentul maternal N. Victoria, domiciliat in Bucuresti, sector 2.

Mama copilului are domiciliul legal in sector 1, dar locuieste in fapt la o altă adresă în sectorul 1.

Lavinia este vizitată periodic de către mama sa la sediul DGASPC Sector 1, ultima vizită fiind in data de 17.12.2007 ; cu aceasta ocazie a declarat (declaratia nr. 36837/17.08.2007) că nu are posibilități locative pentru cresterea si ingrijirea copilului, solicitând menținerea plasamentului la asistentul maternal. În aceeași declarație menționează că locuiește cu chirie, muncește fără carte de muncă, având venituri de circa 400-600 RON/luna și dorește ca fiica sa să rămână la asistentul maternal profesionist, deoarece nu dispune de spatiu locativ corespunzator.

III. EVOLUȚIA COPILULUI LA ASISTENTUL MATERNAL PROFESIONIST

Copilul prezinta diagnosticul de A.D.H.D., fiind in evidenta Policlinicii’’Masina de Paine’’, la dr. S. M., medic neuropsihiatru și urmează tratament continuu cu Levomepromazin si Haloperidol. Fetița a fost internata în staționar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantila a Spitalului « Alexandru Obregia », fiind urmărită de un medic neuropsihiatrie infantilă, pentru stabilirea unui tratament corespunzător agitației sale psihomotorii.

Asociat problemelor neuropsihiatrice pe care le prezinta copilul, acesta a fost diagnosticat cu „Astm formă ușoară persistentă în tratament cu Ventolin (la nevoie) și Becotide”, fiind monitorizat de catre dr. C. Ioan, de la IOMC „Prof. Alfred Russescu”.

C.P.C. Sector 2 a stabilit încadrarea în grad de handicap mediu pentru F. Lavinia și a fost orientată scolar la Scoala Speciala nr 1, ciclul primar I-IV, cu regim de semiinternat, pe care o frecventează; a absolvit cu rezultate foarte bune clasa I-a primara.

In prezent, copilul urmeaza tratament zilnic cu Haloperidol, 30 pic./zi, Levomepromazin, 3 tablete/zi, Diazepam, 2 tablete/zi si Timonil, fiind monitorizată de dr. S. Mihail.

Relația Laviniei cu asistentul maternal profesionist este foarte bună, însă asistentul maternal face față cu dificultate solicitărilor copilului.

Cu ocazia evaluarii psihologice trimestriale efectuate de catre psihologul copilului, au fost evidentiate urmatoarele aspecte :

La data examinării copilul a fost mai puțin agitat, a cooperat pentru realizarea sarcinilor de lucru; are o foarte bună conduită inteligentă și este receptiva; se menține tratamentul psihiatric cu Haloperidol, Levomepromazin, Diazepam și Timonil; nu doarme decât dacă a primit medicamentele, iar starea de agitație este specifica ADHD de intensitate severă; la școală are rezultate foarte bune, însă devine cu ușurinta agresivă și intră în conflict cu covârstnicii și cu învatatoarea; copilul este atașat emoțional de asistentul maternal profesionist; în concluzie: prezinta hipomanie, ADHD sever, reacție de opoziție provocatoare, iar evoluția copilului la asistentul maternal este buna.

Cazul nr. 4 :

I. DATE DE IDENTIFICARE:

COPIL:

Nume si prenume: N. CRISTIAN

Data si locul nasterii: 09.06.2000

Mama: N. Victoria

Tata: N.Valerica

Locul nasterii: Bucuresti, Sector 2

C.N.P.: 5000609XXXXXX

MAMA:

Nume si prenume: N. Victoria

Parintii: Ion si Elena

Data si locul nasterii: 30.06.1960 com. Branesti, jud. Ilfov

CNP: 2600630XXXXXX

Domiciliul legal: Otopeni, Ilfov

Starea civila: casatorita

Starea de sanatate: buna

Ocupatie: nu avem date

Venit : nu avem date

TATA:

Nume si prenume: N. Valerica

Parintii: Roman si Anica

Data si locul nasterii: 03.12.1955 Bucuresti sector 1

CNP:-

Domiciliul legal: Otopeni, Ilfov

Starea civila: casatorit

Starea de sanatate: buna

Ocupatie: nu avem date

Venit : nu avem date

ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST:

Nume si prenume: S.Petruta

C.N.P.: 1600609XXXXXX

Domiciliul: Bucuresti, sector 2,

II. ISTORICUL COPILULUI

Copilul N. Cristian s-a aflat în C.S.S. „Sf. Ecaterina”. Prin Hot. emisă de C.P.C. sector 1 s-a dispus mentinerea masurii si declansarea procedurii de abandon.

Prin Hot. Emisa de C.P.C. sector 1 a dispus mentinerea masurii de plasament si mutarea copilului in C.P.”Sf. Andrei”.

Copilul a fost declarat judecatoreste abandonat.

Prin Hotarare C.P.C. sector 1 a stabilit mentinerea masurii de incredintare cu schimbarea domiciliului copilului de la C.S.S. „Sf Andrei” la C.S.S. „Sf. Ecaterina”.

Prin Hotarare C.P.C. sector 1 a stabilit incredintarea copilului la asistent maternal profesionist S. Petruta, domiciliat in Bucuresti, sector 2.

Prin Sentinta Civila s-a stabilit instituirea masurii de protectie speciala- plasament a copilului N. Cristian la asistentul maternal profesionist S. Petruta. Exercitiul drepturilor si obligatiilor parintesti au fost delegate catre Primarul Sectorului 1 Bucuresti.

Prin invitatia inregistrata la DGASPC sector 1 parintii copilului au fost rugati sa se prezinte la Serviciul Asistenta Maternala. Acestia au dat curs invitatiei noastre, dar au declarat si verbal si in scris ca nu vor sa mai aiba nici o legatura cu copilul.

Din raspunsul DGASPC Ilfov reiese ca numitii N. Valeriva si N. Victoria, parintii copilului N.Cristian nu au conditiile necesare cresterii si ingrijirii copilului si ca si-au exprimat consimtamantul la adoptie.

III. EVOLUTII A COPILULUI LA ASISTENTUL MATERNAL PROFESIONIST

Din Certificatul Medical, eliberat de catre dr. specialist neuropsihiatru A. M., in data de 17.04.2007, reiese ca baiatul are urmatorul diagnostic: intarziere mintala usoara, corespunzatoare varstei de 5 ani si 6 luni, intarziere in dezvoltarea limbajului si hiperkinetism.

Din Certificatul Medical, eliberat de catre dr. specialist oftalmolog D. M., in data de 25.04.2007, reiese ca baiatul este diagnosticat cu: AO astigmatism miopic compus, OS Strabism convergent, Ambliopie medie.

Copilul este incadrat intr-o categorie a persoanelor cu handicap mediu, conform Hotararii CPC sector 2.

Primeste lunar tratament cu Rispen 1, dar copilul continua sa prezinte agitatie psiho-motorie si pierderea controlului sfincterian.

Prin Hotararea CPC sector 2, copilul a fost incadrat intr-o categorie a persoanelor cu handicap mediu.

Prin Hotararea CPC sector 2 copilului i s-a eliberat Certificatul de expertiza si orientare scolara pentru Scoala Speciala nr. 1, ciclul scolar primar(cls. I-IV), regim de zi (semiinternat), incepand cu anul scolar 2007-2008.

Din evaluarea psihologica reiese ca minorul a fost operat de strabism convergent, iar starea fizica si psihica postoperatorie este buna. Se mentin sporadic encomprezisul si enurezisul nocturn, datorate in special comoditatii copilului si nu unor tulburari organice. Nu este agresiv, insa are o distractibilitate inalta si dificultati ale atentiei concentrate. Rezultatele scolare sunt slabe si in general, refuza sa coopereze pentru realizarea activitatilor scolare.Are placere pentru a indeplini diverse activitati casnice, iar principala sa preocupare este jocul. Uneori manifesta crize de prestigiu datorita conduitei amanarii nestructurate. In ultimul semestru nu au intervenit modificari in evolutia copilului.

Relatia copilului cu asitentul maternal este foarte buna, copilul fiind atasat de aceasta, insa asistentul maternal face fata cu greu solicitarilor copilului, motiv pentru care a fost inclusa in programul personalizat de consiliere.

La finalul cercetarii evolutia copilului este buna existand modificari semnificative in sens pozitiv in intensitatea tulburarii hiperkinetice.

CONCLUZII :

Lucrarea „Consilierea asistenților maternali profesioniști care au în plasament copii cu ADHD” cuprinde două părți:

– o parte teoretică, ce cuprinde 3 capitole în care am prezentat noțiunea și procesul de consiliere, Tulburarea hipertkinetică cu deficit de atenție și asistentul maternal profesionist, cu rolurile și resposabilitățile sale;

– a doua parte cuprinde metodologia cercetarii.

În lucrarea de față am încercat să abordez o parte din problematica acelor copii aflați în plasament la asisteți maternali profesioniști care prezintă tulburări hiperkinetice cu deficit de atenție. Desfășurându-mi activitatea în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în Serviciul Formare, Evaluare, Monitorizare Asistenți Maternali Profesioniști, am exemplificat acest tip de tulburare prin trei studii de caz, reprezentate de copii care beneficiază de această măsură de protecție specială – plasament la asistenți maternali profesioniști și care prezintă tulburări hiperkinetice cu deficit de atenție.

Încercând să evidențiez frecvența copiilor cu ADHD aflați în plasament la asistentți maternali profesioniști pe raza sectorului 1, am constatat următoarele :

În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 sunt angajați 158 de asistenți maternali profesioniști, având fiecare unul sau doi copii în plasament – în total 179 de copii. Din numărul total de copii pe raza sectorului 1 care beneficiază de masura de protecție specială – plasament la asistenți maternali profesioniști, 52 sunt diagnosticați cu tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție – 29,05%.

În ceea ce privește distribuția pe sexe a tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție în eșantionul de 52 de copii, acesta este de 38 cazuri de baieți și 14 de fete, (73,08% băieți cu ADHD și 26,92% fete).

În 33 dintre cele 52 cazuri diagnosticate cu ADHD (63,46%) acestă tulburare se asociază cu alte tipuri de tulburări în dezvoltare:

retarduri de diferite grade (23 de cazuri, reprezentând 44,2% din totalul copiilor diagnosticați cu ADHD),

tulburări neuropsihiatrice (10 cazuri, reprezentând 19,23% din copiii cu ADHD).

In prezenta lucrare am constatat ca in 8 cazuri din cele 10 studiate tulburarea hiperkinetica s-a ameliorat, în primul rând, prin efortul asistentului maternal profesionist, asociat cu tratament de specialitate pentru copil, dar și ajutor din partea echipei multidisciplinare, prin consiliere și ajutor specializat.

In acelasi timp, introducerea unor programe de consiliere destinate asistentilor maternali, poate conduce la imbunatatirea comunicarii dintre echipa multidisciplinara si asistentul maternal profesionist in abordarea copilului cu ADHD.

In urma programului de consiliere am urmarit activitatea celor…….asistenti maternali. Am constatat :

o modificare importanta in tipologia activitatilor zilnice pe care le desfasoara cu copilul cu ADHD. Activitatile de joc sunt prezente zilnic, la toti asistentii maternali , ceea ce nu era inainte decat in mica masura ………

De asemenea a crescut ponderea activitatilor care stabilizeaza atentia si mobilizeaza puterea ei de concentrare : vizite si excursii in natura , in locuri noi , observarea pasarelelor, a altor vietuitoare……….

Atentia acordata de catre asistentul maternal profesionist tuturor comportamentelor de comunicare subiacente competentei de a comunica cu copilul cu ADHD.Am constatat urmatoarele competente vizibile la asistentul maternal si constientizarea fiecarei competente pe baza studierii aprofundate a standardului ocupational in cadrul consilierii:

– Identificarea capacităților de receptare și producere de mesaje verbale și nonverbale de catre copilul cu ADHD este realizată cu atenție, în contextul activității și comunicării zilnice.

Funcționalitatea comunicării este testată în diferite activități desfășurate cu copilul

Detectarea preferințelor copilului cu ADHD privind stilul de comunicare se realizează pe baza observațiilor/autoobservatiilor directe.

Pe aceasta baza ca in cazul fiecarui asistent maternal comportamentul acestuia s-a apropiat de standardele in domeniu:

Forma de comunicare dominantă și limbajele corespunzătoare sunt stabilite în funcție de deficiență.

Este adoptat un cod de comunicare si formule de adresare reciprocă adecvate stabilite de comun acord cu respectivul copil, la nivelul lui de intelegere.

Comunicarea se realizează utilizând semnele verbale și nonverbale cunoscute și înțelese de beneficiar, precum si gesturi tandre/ agrate de copil

Limbajul oral însoțește întotdeauna orice altă formă de comunicare.

Comunicarea se realizează cu menținerea contactului vizual cu beneficiarul.

Comunicarea are loc pe un ton politicos și cu o mimică care exprimă sentimente pozitive și de încurajare

Vorbirea cu beneficiarul se realizează direct și nu prin intermediul altor persoane.

Comunicarea se realizează utilizând semnele verbale și nonverbale cunoscute și înțelese de copil.

Demonstrarea sensibilității la necesitățile beneficiarului se face prin conținutul si tonul comunicării, prin exprimarea implicării sale în rezolvarea problemelor rezonabile ale beneficiarului.

Demonstrarea sensibilității la necesitățile copilului se face prin comportamente verbale/ nonverbale potrivite („ Da, cred ca te doare ; rezolvam noi”)

Exprimarea exigentelor/cerințelor se face cu delicatețe și menajarea copilului.

Echilibrul emoțional este manifestat în permanență, mai ales în situații în care beneficiarul are un comportament dificil.

D. O alta categorie de comportamente vizibil modificate la asistentul maternal tin de incurajarea copilului si orientarea catre formarea unei imagini pozitive :

– Încurajarea se face cu afecțiune în contextul activităților cotidiene, în mod firesc, spontan.

– Încurajarea se produce în contextul repartizării unor sarcini adecvate, pe care copilul le-a înțeles și le poate realiza.

– Susținerea formării unei imagini pozitive se realizează prin evidențierea și recompensarea oricărui progres în formarea/dezvoltarea abilităților de ingrijre/de viață .

Sprijinirea formării unei imagini pozitive este însoțită, în mod consecvent, de stimularea preluării unor modele/comportamente pozitive și corectarea comportamentului nedorit.

Constatam ca programul de consiliere nu a avut efecte deosebite asupra constantei / permanentei stabilizarii relative a atentiei/ hiperactivitatii

La nivelul activitatii echipei pluridisciplinare am observat urmatoarele :

– Pe masura transpunerii in comportamentele asistentului maternal a sfaturilor primite la consiliere si pe masura raportarii intr-un grad mai mare la prevederile standardului ocupational, monitorizarea activitatii s-a reorientat spre surprinderea aspectelor pozitive si intarirea acestora. Intarirea s-a produs printr- o continuarea a consilierii pe probleme de finete precum: Comportamente verbale adecvate prin folosirea aserțiunii „Eu” (Mie mi-ar plăcea), a unor expresii de tipul „Te înțeleg și pe tine. …”

– Comportamentele nonverbale nepotrivite (postură și expresie rigidă, încordată, tensionată, gesturi abrupte sau ezitante, neliniștite, privirea în jos, ton ridicat, amenințător sau de comandă) prezente sporadic au disparut la asistentii maternali si nici nu au facut obiectul consilierii si nici al monitorizarii de catre membrii echipei multidisciplinare.

– Toti membrii echipei multidisciplinare au incurajat asistentul maternal pentru a realixza cat mai multe activitti de joc, de socializare a copilului in mediul apropiat si in comunitate si nu numai activitatile de ingijire. Asigurarea unui microclimat social de tip familial prin încurajarea și organizarea de activități recreative și de socializare ale copilului împreună cu ceilalți locatari/ membrii ai familiei a fost unul dintre punctele de interes ale echipei pluridisciplinare. Toti membrii echipei sunt de acord ca pe masura ce activitatea asistentului maternal corespunde standardelor, consilierea trebuie sa vizeze si ceilalti membri ai familiei asistentului maternal.

Din cercetare a reiesit si o viitoare structurare a cursului de consiliere care ar trebui :

sa se bazeze mai mult pe demonstratii si exercitii practice privind nevoile de sprijin ale copilului cu ADHD. Astfel pentru fiecare trasatura de specificitate in ADHD precum „ Susținerea slabă a atenției și persistența scăzută a efortului la sarcină; Activitate excesivă irelevantă pentru sarcină sau slab reglată de cererile situaționale; Respectarea deficitară a regulilor” s. a. trebuie sa-i corespunda un modul al programului de consiliere.

Extinderea modulului privind comunicare si sistematizarea lui pe nevoile specifice ale copilului care urmeaza sa fie satisfacute de asistentul maternal. Nu pot lipsi :

– Tipurile comunicării – comunicare verbală, paraverbală (prin tonul, ritmul, intensitatea vocii), nonverbală (prin mimică, gesturi, mișcări, prin semne olfactive sau cutanate, prin acțiuni, limbaj mimico-gesticular, dactileme);

– Specificul comunicării la diferite categorii de persoane cu handicap;

– Factorii care facilitează o comunicare eficientă;

– Modalități de evitare a conflictelor;

– Distanța intimă, personală și socială în comunicarea cu persoanele cu handicap, cu copilul cu ADHD.

– Modalități de manifestare a receptivității la nevoile beneficiarului

– Competențele și performanțele asistentului maternal în comunicarea verbală;

– Competențele și performanțele asistentului în comunicarea nonverbală;

– Asigurarea și utilizarea feed-back-ului și adaptarea comunicării;

– Adaptarea comunicării în funcție de competențele și performanțele lingvistice ale copilului cu ADHD;

III. Structurarea cursului in baza conceptului modern de calitate a vietii care presupune satisfactia beneficiarului cu serviciile oferite. Ar fi mai apropiat de universul rele al familiei si atributiilor asistentului maternal ,daca ar fi consiliat pe urmatoarele arii in care o fiinta are nevoie de sprijin ( Ivan Brown 2002, dupa Verginia Cretu) :

Ființa fizică (ce mănâncă, bea, starea de sănătate, igienă, menținerea activismului personal).

Ființa psihologică (propria acceptare – a ceea ce este persoana; diminuarea supărării și stresului, menținerea sănătății mintale, a bunei dispoziții, a gândi și a acționa independent).

Ființa spirituală (celebrează evenimentele speciale ale vieții, are idei despre bine și rău, are un sens al vieții, ajută pe alții în nevoie, menține speranța în viitor, practică activități religioase sau spirituale).

Apartenența fizică (nu se simte singur unde trăiește și își petrece viața, are o casă, are un spațiu pentru intimitate, are propriile lucruri, are vecini, participă într-o arie geografică mai largă).

Apartenența socială (aparține unei familii, are un soț/o soție sau o persoană de atașament, are prieteni, este socializat într-un grup mic, interacționează, se simte parte a unui grup social mai larg).

Apartenența la comunitate ( poate merge în comunitate, participă la principalele evenimente ale comunității, are acces la educație și învățare, are acces la activități de muncă semnificative, are acces la servicii medicale și sociale, are proprii bani pe care-i cheltuie după dorință).

Activități practice (lucrează în jurul casei, ajută alți oameni să facă ceva, merge în diferite locuri (se plimbă,se întâlnește cu cineva, învață sau muncește).

Activități de loisir (participă la spectacolele publice, alege și practică ciclismul, lectura, TV, etc.; este implicat în activități sportive și de recreere organizate, are vacanțe și le petrece; vizitează și are relații de petrecere a timpului liber).

Activități de dezvoltare (învață despre lucruri noi, își dezvoltă calitățile fizice, rezolvă probleme, își îmbogățește experiența și-și schimbă viața, rezolvă conflictele cu alții, încearcă noi soluții).

BIBLIOGRAFIE :

ANDRE, B. – Copilul dificil, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972

Asociația Psihiatrilor Americani, Manual pentru diagnosticul și statistica tulburărilor mintale, editat de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, 1987- 1993

BARKLEY, Russel A., Attention Deficit Hyperactivity Disorder: A Clinical Workbook, The Guilford Press, New York, 1991

BĂBAN, A. – Consiliere Educațională, Cluj-Napoca, 2001

CRETU, V.- Strategii de cercetare in psihopedagogia speciala – suport de curs, Universitatea Bucuresti, 2007

CUCU-CIUHAN, G. – Psihoterapia copilului hiperactiv, Editura Sylvi, București, 2001

D.S.M. – III – R, American Psychiatric Association, 1987

GEORGESCU, M. – Introducere în consilierea psihologică, Editura Fundației România de Mâine, 2001

NEVEANU, P.P, ANDREESCU, F., BEJAT, M. – Studii Psihopedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7 ani, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970

MITROFAN, N. – Testarea psihologică a copilului mic, București, Editura Mihaela Press, 1997

RADU, Ghe. (coord.) – Introducere în psihopedagogia școlarilor cu handicap, București, Editura ProHumanitate, 1999

RADU, Ghe. – Psihopedagogia dezvoltării școlarilor cu handicap, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1999

RUSSEL, B. – A hyperactive children, Guiford Press, N.Y, 1981

RUSU, C-tin (coord.) – Deficiență, Incapacitate, Handicap, București, Editura ProHumanitate, 1997

THOMAS, D. – The Social Psychology of Childhood Disability, London: Methuen & co., 1978

VERZA, E. – Psihopedagogia integrării și normalizării, Revista de Educație Specială nr. 1, 5-9, 1992

VERZA, E. – Psihopedagogie specială, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1994

VRĂȘMAȘ, E., PĂUN, E., MUȘU, I. – Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale (sub egida Ministerului Învățământului și a reprezentanței UNICEF în România), București, 1996

ZLATE, M. – Introducere în psihologie (Ediția a II-a revizuită și adăugită), București, Casa de Editură și Presă « Șansa », 1996

*** Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist

*** Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

*** Ordinul 35/2003 al ANPCA privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protecției copilului la asistent maternal profesionist și a Ghidului metodologic de implementare a acestor standarde

*** Ordinul 80/2004 al ANPCA pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de Servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului Individualizat de Protecție

*** http:/wwwsfatulmedicului.ro/Articole Psihiatrie/Tulburarea Hiperkinetica cu deficit de Atentie

*** Broșura “Ce trebuie să știți despre ADHD (Deficit de Atenție/Tulburare Hiperkinetică)” editată de Eli Lilly România S.R.L.București

*** Programa Cursului de Formare al Asistenților Maternali Profesioniști – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 1, București

*** Programa-cadru pentru pregătirea asistenților maternali profesioniști – proiect 2007 – Fundația Internațională pentru Copil și Familie