Consideratii Privind Cultura Marului

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CULTURA MĂRULUI

1.1 ORIGINEA ȘI AREALUL DE CULTURĂ A MĂRULUI

Cercetători de specialitate afirmă că mărul este originar din Munții Himalaia si din Munții Cucaz. Deasemenea mărul se gasește în stare sălbatică în Asia , Europa si America reprezentat de diferite specii: mărul padureț, mărul pitic, mărul chinezesc, mărul siberian, mărul coronat, mărul caucazian. Mărul a fost cultivat la început în China și India apoi introdus în Europa, Africa , America.

În zonele temperate s-au obținut cele mai reușite culturi de măr.( Lupescu 1968).

Datorită plasticității ecologice a speciei au fost create soiuri adaptate celor mai diverse zone, de exemplu au fost întalnite plantații de măr și în Siberia unde temperaturile coboară până la -40ºC.

Cultura mărului în climatul temperat deține pe departe primul loc din punct de vedere al suprafeței de cultură(4.8 milioane de hectare pe întreg globul din care peste 557 de mii de hectare în Europa, la nivelul anului 2012), cât și din punct de vedere al producției de fructe(76 de milioane tone pe plan mondial, circa 11 milioane tone în Europa la nivelul anului 2012.) Cele mai mari țari europene cultivatoare de măr sunt: Italia, Franța și Germania.

Conform datelor F.A.O. mărul deține o suprafața de 55.366 hectare cu o producție de 462.935 de tone de fructe. Producția mondială de mere este estimată ca fiind circa 13,2% din totalul fructelor. Dupa portocale și banane, merele ocupa locul III în lume asigurând 41,2% din producția mondială de fructe.(http://www.catalinbogdan.ro/test).

1.2 IMPORTANȚA CULTURII MĂRULUI

Datorită rolului pe care îl au merele în alimentația omului, în prevenirea și combaterea unor maladii, în sporirea veniturilor pentru cei care îl cultivă, ponderea pe care o ocupa în economia mondială a producției de fructe este destul de mare. Merele prin valoarea lor energetică care depasește 85 de calorii la 100 de grame fructe proaspete au un rol destul de mare în alimentația de zi cu zi a oamenilor.În conținutul merelor se remarca substanțe necesare corpului omenesc: zaharuri 7-17%, acizi organici 0,16-1,27%, substanțe pectice 0,23-1,14%, proteine 0,18-0,72%, vitamina C, vitamina A, substanțe minerale ( Lupescu 1968).

Consumate în stare proaspată merele au și o serie de însușiri terapeutice: au rol în prevenirea cancerului intestinului gros, sunt recomandate pentru tratarea diareii infantile și sunt considerate mijloace de lupta împotriva hipertensiunii arteriale.Consumul în stare proaspată pe tot parcursul anului este posibil datorită numeroaselor soiuri cu coacere eșalonată ( soiuri de vară, soiuri de toamnă, soiuri de iarnă) și datorită rezistenței la păstrare în depozite speciale sau obișnuite.

Importanța culturii mărului reiese și din faptul ca acestea rezistă foarte bine la transport și pastrare pe lungă durată mult mai bine decât fructele altor specii.Fructele de măr reprezintă și cea mai cautată materie prima în industria alimentară , din acestea obținându-se:compot, dulceață, marmeladă, suc, cidru, rachiu, oțet de mere.

Din punct de vedere economic înfiintarea unei culturi de măr asigură locuri de muncă, venituri suplimentare pentru cei care îl cultivă, asigură consumul zilnic atât în stare proaspătă cât și prelucrată a fructelor de măr.

1.3 SORTIMENTUL DE SOIURI DE MĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA

Soiurilor de măr cultivate în Romania sunt diferențiata în: soiuri de vară, soiuri de toamnă și soiuri de iarnă.

Soiuri de vară:

Aromat de vară: pom cu vigoare mijlocie, coroană deasa, fructe mijlocii, sferic turtite, pielița galben-verzuie acoperită în cea mai mare parte de roșu, pulpa alb-galbuie, dulce-acrișoară.

Melba: pom viguros, coroană sferic-ovală, fructe mijlocii, pielița are culoare verde-galbuie pe partea umbrită și roșie cu dungi carminii pe partea însorita (cea mai mare parte din suprafață). 

Red Melba: pom viguros, fructe mari, pielița subțire, pulpa albă, suculentă, dulce.

Romus 1: pom de vigoare mică, rodește pe ramuri scurte, prezintă rezistență la rapăn, fructe mijlocii cu pielița groasă acoperită cu ceară, rezistente la manipulare si transport, pulpa este suculentă și acidulată.

Romus2 si Romus3: soiuri rezistente la rapăn, diferența între Romus 1 și acestea este perioada de recoltare.

James Grieve: pom viguros, fructele se maturează spre sfârșitul lunii august, sunt de mărime mijlocie și au suprafața netedă. (http://www.gradinamea.ro/Marul___soiuri_din_sortimentul_actual_2734_543_1.html).

Soiuri de toamnă:

Prima: pom de vigoare mare, cu rezistență bună la rapăn și făinare, fruct de mărime mijlocie, culoare galben-verzui și rosu pe partea însorită. Pulpa fructelor este suculentă, ușor aromată.

Pionier: pom de vigoare mijlocie, tip șpur care intra timpuriu pe rod. Este rezistent la rapăn și făinare. Fructul are în medie 150 grame, culoare roșu; pulpa este albă, suculentă.

Frumos de Voinești: pom de vigoare mare, cu fructe sferice, ușor turtite,epiderma rosie-portocalie cu puncte și pete ruginii.

Voinea: pomul este viguros cu rodire pe ramuri lungi. Are rezistență la rapăn și făinare. Fructe mari, alungite cu pielița groasă. Pulpa este dulce, foarte suculentă.

Fălticeni: pomul este semiviguros cu coroana sferic turtiă. Fructele mari cu pielița subțire dar rezistentă. Pulpa este galbenă, suculentă.

(http://www.statiuneabaneasa.ro/soiuri/index.php?id_soi=97).

Soiuri de iarnă:

Jonathan: pom de vigoare mijlocie, sensibil la boli, prezintă cea mai mare pondere în producția de mere din Romania. Fructele sunt rezistente la manipulare, transport si păstrare, au formă tronconică.

Jonared: este o variație mugurală a soiului Jonathan, cu acelasși tip de fructificare.

Ardelean: are vigoare mijlocie, fructe de mărime mijlocie cu contur regulat și suprafata netedă. Pielița are multă ceară, pulpa este alb-galbuie, suculentă, placut acidulată.

Delicios auriu( Golden delicios): rodește pe ramuri lungi, este sensibil la boli dar productiv.Fructele sunt mari, se pastrează bine, pulpa este suculentă, crocantă.

Delicios de Voinești: are coroana globuloasă, rodește pe ramuri scurte. Fructele sunt sferic turtite cu pulpa crem-galbuie, densă, suculentă.

Starking Delicios (Delicios dublu rosu): pom viguros cu coroana rasfirată. Fructe conice cu tendință de bot de iepure. Pielița groasă, lucioasă de culoare roșie. Pulpa este galben deschis, fină, dulce.

Starkrimson: pom de vigoare mică, rodește pe ramuri scurte.Fructe mari, intens colorate in roșu lucios.

Granny Smith: pomi viguroși, fructe mari, simetrice, cu pielița groasă. Pulpa este alb-verzuie, crocantă, suculentă, acidulată.

Wagener premiat: vigoare slabă, fructe de diferite mărimi chiar pe același pom. Pulpa albă, compactă, fină, suculentă și dulce.

Idared: vigoare mijlocie, coroană sferică.Fructe mari cu pulpa suculentă, dulce si cu rezistența mare la transport si păstrare.

Priam: vigoare mijlocie, rezistent la rapăn. Fructe mijlocii cu pulpa de culoarea untului, fină, dulce.

Florina: vigoare mijlocie, soi rezistent la rapăn, fructe de mărime mijlocie. Pulpa este suculentă, dulce si slab acidulată.

Mutsu: pom viguros, fructe mari, tronconice cu pulpa suculentă, densă ușor acidulată.

Delia: vigoare mijlocie, coroană globuloasă, fructe sferic-turtite cu pulpa alb-galbuie, suculentă.

Rădișeni: vigoare slabă, fructe mari, pielița de grosime mijlocie.Pulpa este galbenă cu infiltrații verzi, suculentă.

(http://sanatateautohtona.esy.es/category/fructe/mere/).

1.4 PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE ȘI ECOLOGICE

Mărul face parte din grupa pomilor propiu-ziși, formează un trunchi și o coroană unică.

Variabilitatea în ceea ce privește forma și dimensiunea sistemului radicular, coroanei, tipul de ramificare, forma mugurilor, cantitatea si calitatea fructelor, dimensiunile fructelor, este dată de portaltoiul folosit la altoire, soi, agrotehnica aplicată în livadă precum și de natura solului.

Din punct de vedere al repartizarii în sol a rădacinilor merilor, acestea se afla cuprinse între 10-80 cm. Răspandirea pe orizontala a rădacinilor depașesc de pănă la 2,5 ori diametrul coroanei, aspect foarte important la aplicarea îngrășemintelor.

Din punct de vedere al temperaturii din sol atăt timp căt aceasta nu scade sub 0ºC, creșterea rădăcinilor la măr este aproape continua pe tot parcursul anului. Când temperaturile depășesc 2ºC creșterea rădăcinilor este evidentă și se accelerează pe masură ce cresc temperaturile (Lupescu 1968).

Fără acțiunea omului în ceea ce privește lucrări de tăiere sau dirijări de ramuri forma naturală a coroanei la măr poate fi: sferică, sferic turtită, turtită, eliptică, larg-piramidală, invers-piramidală. Din punct de vedere al capacității de ramificare aceasta diferă de la soi la soi, existând soiuri cu capacitate de ramificare mare, de exemplu Gravenstein, Jonathan, Pătul; soiuri cu capacitate de ramificare mijlocie, de exemplu Golden delicious, Starking delicious; și soiuri cu capacitate de ramificare slabă: Parmen auriu, Wagener premiat.

La măr au fost determinate patru tipuri de fructificare care se deosebesc prin dimensiunile zonei productive, prin poziția ramurilor de rod pe lemn tânăr sau de diferite vârste și prin evoluția zonei productive în coroană. Tipul I de fructificare cuprinde soiurile de tip șpur reprezentate de Starkrimson și Goldenspur, la tipul II de fructificare unde sunt caracteristice ramuri de rod scurte întâlnim soiurile Parmen auriu, Renet de Canada, Romus 3, tipul III de fructificare cuprinde majoritatea soiurilor, cum ar fi: Prima, Florina, Idared, Jonagold, Jonathan, Golden delicious, tipul IV de fructificare are majoritatea mugurilor de rod situați pe lemn tânăr, ca soiuri reprezentative avem Granny Smith, Pionier.

(http://www.madr.ro/docs/agricultura/legume-fructe/Ghid-Pomicultura-final.pdf).

Comparativ cu sâmburoasele, mărul este o specie mai puțin precoce. Începutul epocii de fructificare este în funcție de soiul și portaltoiul folosit, de lucrările agrotehnice aplicate în cultură. Se disting trei grupe de soiuri: foarte precoce, precoce si tardive.

Din punct de vedere al duratei de viață s-a constatat că există: soiuri longevive (Crețesc, Pătul, Domnesc), soiuri cu durata medie( Parmen auriu, Jonathan), soiuri cu durată scurtă( Clar alb, Astrahan alb).

1.5 CERINȚELE MĂRULUI FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI

1.5.1 Cerințele față de lumină

Mărul are cerințe moderate față de lumină, satisfăcute pe întreg teritoriul țării noastre datorită poziției geografice.

Mărul ridică pretenții doar în culturile superintensive unde trebuie adoptate coroane corespunzătoare pentru o iluminare mai bună.

În cultura mărului întâlnim soiuri mai puțin pretențioase la lumină cum ar fi cele din grupa Rennette, Antonovka, Pătul, Mașanchi și soiuri mai pretențioase la lumină de exemplu grupa Red Delicious, Rome Beauty.

O bună iluminare a plantațiilor de măr se realizeză dacă se ține cont de distanțele corespunzătoare de plantare și de amplasarea în teren a rândurilor și parcelelor. Toate acestea conduc la obținerea unor fructe de calitate superioară atât prin aspectul exterior cât și prin acumularea substanțelor chimice specifice. Ioan Milițiu afirmă că lumina are un rol esențial în formarea pigmenților în ultimele patru saptămâni înainte de recoltare.

Insuficiența luminii provoacă efecte negative asupra proceselor de dezvoltare și fructificare conducând astfel la obținerea unor producții de calitate inferioară. (https://voynesti.files.wordpress.com).

1.5.2 Cerințele mărului față de căldură

Datorită faptului că este o specie de climat temperat cerințele mărului față de căldură sunt modeste.Cu excepția zonelor montane și intracarpatice, în majoritatea regiunilor din țara noastră sunt întrunite cerințele mărului față de temperatură.Acesta necesită pentru creștere și fructificare o temperatură medie anuală cuprinsă între 8-10ºC. ( Chirea și Pașca, 2004).

Soiurile din grupa Delicious necesită un climat mai cald 9-10,5ºC în comparație cu majoritatea soiurilor care se comportă bine și în zone cu temperaturi medii anuale cuprinse între 7,5-9ºC ( Jonathan, Parmen auriu, Renet de Canada) ( Mihuț și Drăgănescu, 2005).

După Childers, polenul mărului începe să germineze la 10ºC , optimul termic pentru germinare fiind cuprins între 21-27ºC.

Cerințele acestei specii față de căldură diferă în funcție de soi, astfel soiurile din grupa Starking delicious au cerințe mari față de temperatură, pe când soiurle Frumos de Boskoop, Kaltherer Bohmer, Pătul, Crețesc sunt mai puțin pretențioase. Păstrarea fructelor unor soiuri precum Jonathan, Wagener premiat, Winter Banana este influențată negativ de temperaturile ridicate din perioada de vegetație ( Chirea și Pașca, 2004).

Lupescu, 1968 susține că Jonathanul se comportă ca soi de toamnă în zonele călduroase din țările mediteraneene.

În ceea ce privește rezistența la temperaturile scăzute din timpul ierii unele soiuri suportă ușor -34ºC , altele doar -29ºC.

Baciu, 2005 afirmă că temperaturile scăzute de -1ºC până la -5ºC și cele ridicate peste 30ºC din perioada de vegetație precum și cele foarte coborâte de -25º la -36ºC din perioada repausului relativ, constituie factori importanți în obținerea unor producții de calitate și cantitate superioară.

1.5.3 Cerințele față de apă

După Lupescu, 1968 mărul prezintă pretenții ridicate față de umiditatea din sol și din atmosferă.

Precipitațiile anuale de 700 mm uniform repartizate pe parcursul anului sunt favorabile creșterii și dezvoltării plantațiilor de măr. O condiție importantă în ceea ce privește cultura mărului este ca apa din sol să se mențină la un nivel de 50-70% din capacitatea totală.

Datorită excesului de apă din sol rădăcinile nu iși mai pot îndeplini funcția de respirație, fructele obținute fiind de calitate inferioară si cu durată scurtă de păstrare ( Chirea și Pașca, 2004).

Pentru majoritatea soiurilor umiditatea relativă a aerului, optimă este de 70-80% și 65-70%pentru soiurile din grupa Red Delicious (Mihuț și Drăgănescu, 2005).

Nevoile mărului față de apă sunt influențate și de portaltoiul folosit, astfel Chirea și Pașca, 2004 susțin că în condiții de secetă portaltoii cu înrădăcinare profundă pot aproviziona pomii cu apă mai bine decât portaltoii vegetativi cu inrădăcinare medie sau slabă.

Pomii altoiți pe portaltoi de vigoare slabă suferă primii de secetă. Pentru portaltoii cu inrădăcinare superficială apa freatică trebuie să fie situată la 1,2-1,5 m și la 2,5-3 m pentru cei altoiți pe portaltoi viguroși ( Mihuț și Drăgănescu, 2005).

1.5.4 Cerințele față de sol

Mărul are pretenții destul de ridicate în ceea ce privește cerințele față de sol, reușind bine pe soluri profunde, fertile, revene, cu textură mijlocie, cu pH-ul 6,5-7,3 ( Mihuț și Drăgănescu, 2005).

Baciu, 2005 afirmă că solul este principalul factor de mediu de care depinde producția de fructe în cazul în care toate celelalte condiții au fost asigurate.

În cultură există soiuri care preferă solurile mai grele ( Renet de Canada, Frumos de Boskoop) dar și soiuri care tolerează mai greu acest tip de sol ( Delicios roșu și descendenții lui) (Chirea și Pașca, 2004).

În ceea ce privește expoziția terenului, preferințele mărului se duc către cea sudică, sud-estică sau sud-vestică. Baciu, 2005 menționează că altitudinea întârzie coacerea fructelor, ramânând necolorate și fade.

Capitolul II

Stadiul actual al cercetărilor privind bolile mărului

Mărul este atacat de numeroși agenți fitopatogeni, dar în practica curentă numai câteva specii sunt considerate majore, incidența atacului fiind condiționată de: însușirile biologice ale patogenului, soiul cultivat, zona de cultură și factorii de mediu. În funcție de categoria din care face parte agentul patogen prezentăm:

2.1 VIROZE

2.1.1 Mozaicul mărului- Apple mosaic virus

Mozaicul mărului este una dintre virozele cele mai păgubitoare ale acestei specii pomicole. Pop, 1988, 2009 menționeză ca la unele soiuri sensibile de măr în cazul unor tulpini virulente, boala poate cauza pagube importante, reducând producția de fructe cu 40%.

2.1.1.1 Simptome

Atacul caracteristic așa cum menționeză Pârvu, 2003 se manifestă pe frunze( fig. 2.1) , prin simptome care diferă în ceea ce privește aspectul și gravitatea, după sensibilitatea soiului, virulența tulpinii și condițiile de mediu. Gheorgieș și Geamăn, 2003 arată că la soiurile sesibile, pe limbul frunzelor, apar pete împrăștiate neuniform, de culoare verde deschis până la galbenă-aurie, de formă și mărimi diferite. În acest sens Pop, 2009 afirmă că petele au forme diferite: de inel, de linii drepte sau sinuoase, de benzi clorotice dispuse de-a lungul nervurilor. Lefter și Minoiu, 1990 constatau că pete necrotice care se extind și determină o cădere prematură a frunzelor apar în perioadele cu vreme însorită și călduroasă.

Fig. 2.1 Atac de Apple mosaic virus pe frunzele mărului

(https://www.google.ro)

2.1.1.2 Agentul patogen- Apple mosaic virus sin. Pyrus virus 2 Smith, Marmor mali Holmes (Oroian, 2006)

Marmor mali Homles se prezintă sub formă de particule izodiametrice cu dimensiuni cuprinse între 25-29 nm, cele de dimensiuni mai mari fiind infecțioase. ( Hatman și colab., 1989). Se transmite slab prin polen și sămânță și foate ușor prin înmulțirea vegetativă a materialului infectat ( Lefter și Minoiu, 1990).

Gheorghieș și Geamăn, 2003 menționează că părul și vișinul nu sunt sensible la acest virus.

2.2 MICOPLASMOZE

2.2.1 Proliferarea mărului- Apple proliferation Mycoplasma

Lefter și Minoiu, 1990 menționeză că boala a fost semnalată la noi în țară din anul 1962 de către Pop. Poliferarea mărului cunoscută și sub denumirea de „mătură de vrăjitoare” poate reduce producția de fructe cu 10-80% (Gheorghieș și Geamăn, 2003).

2.2.1.1 Simptome

Proliferarea mărului se manifestă prin creșterea mugurilor axilari din treimea superioară a lăstarilor anuali formând mături de vrăjitoare (Lefter și Minoiu, 1990). La instalarea infecției apar fenomene ca alungirea pedunculilor la flori și fructe, înfrunzire timpurie, peduncularea mugurilor, legare slabă, fucte mici, fără culoare, gust și aromă ( fig. 2.2) (Tomșa și Tomșa, 2003).

Fig. 2.2 Atac de Mycoplasma of. apple

(https://www.google.ro)

2.2.1.2 Agentul patogen- Apple proliferation sin. Mycoplasma of. Apple, Phytoplasma mali

Inițial cercetătorii au considerat că este un virus, până când studii amănunțite au pus în evidență particule de tip micoplasma de 90-900nm în țesuturile floemice ( Lefter și Minoiu, 1990).

Ploaie și Tatu, 1999, semnalează că la acest patogen perioada de incubație durează de la 6-7 luni la 3-4 ani. Aceeași autori menționează că în absența simptomelor vigoarea pomilor infectați se reduce cu 10-15%, iar pierderile de producție sunt de 20-50%

Tomșa și Tomșa, 2003 menționeză că transmiterea se realizează prin altoire, iar răspândirea cu ajutorul cicadelor.

2.3 BACTERIOZE

2.3.1 Arsura bacteriană- Erwinia amylovora (Burrill) Winlow et. al.

Este considerată cea mai periculoasă bacterioză a pomilor fructiferi carea atacă toate organele aeriene provocând arsuri asupra acestora.

Arsura bacteriană a rozaceelor cunoscută și ca focul bacterian al rozaceelor sau arsura americană a rozaceelor produce la noi în țară pierderi de producție în creștere în ultimii 15 ani.

Pentru a sublinia gravitatea bolii Oroian și colab., 2006 evidențiază viteza mare de răspândire a bolii care poate distruge tot pomul în numai trei luni de la infecție, boala afectând pe lângă măr, părul și gutuiul.

2.3.1.1 Simptome

Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale pomului, în funcție de organul atacat simptomele fiind diferite.

Arsura bacteriană poate ataca inflorescențele boala având denumirea de arsura inflorescențelor, lăstarii-arsura lăstarilor, frunzele-arsura frunzelor, florile-arsura florilor.

Arsura bacteriană a inflorescențelor

Această formă de atac este de obicei primul simptom care se manifestă primăvara devreme.

Rădulescu și Docea, 1966 menționează că florile infectate se brunifică, se ofilesc ca și cum ar fi atacate de monilioză. Atacul poate fi confundat și cu efectul tardiv al înghețului (fig. 2.3).

Severin, Kupferberg și Zurini, 1985 afirmă că poate fi atacată o singură floare din inflorescență ulterior fiind atacată toată inflorescența. Florile atacate se brunifică si rămân atașate de pom ( Mitre și Necula, 2004).

Fig.2.3 Erwinia amylovora- atac pe inflorescențe

(https://www.google.ro)

Arsura bacteriană a lăstarilor

Severin, 1996 menționează că lăstarii pot fi infectați sistemic, când bacteriile invadează intern sau prin infecții externe.

După Lazăr și Colab., 1977 atacul pe lăstari și ramuri este cel mai cunoscut de către pomicultori.

Pentru a pune în evidență viteza de răspândire a bolii, Severin, Kupferberg și Zurini, 1985 afirmă că bacteria trece cu rapiditate de la inflorescențe la lăstari, pomii fiind omorâți în șase luni de la infecție.

Lăstarii tineri atacați formeză ulcerații, cu scurgeri de exudat.(Mitrea și Necula, 2004).

Lăstarii atacați se vestejesc și se îndoaie sub formă de cârlig ( fig.2.4).

Fig. 2.4 Erwinia amylovor- atac pe lăstari

(https://www.google.ro)

Arsura bacteriană a fructelor

Boala se face simțită din momentul legării fructelor și până la maturitate ( Lazăr și colab., 1977). Atacul pe fructele tinere se prezintă sub forma unor pete negricioase cu aspect umed (fig. 2.5). Acestea se zbârcesc, cad prematur în luna mai sau rămân atârnând de ramură și în timpul iernii (Hatman și colab., 1989).

Atacul pe frunze se manifestă prin apariția unor pete mai mult sau mai puțin circulare, în dreptul cărora țesuturile se zbârcesc și crapă mai mult sau mai puțin adânc ( fig. 2.5) (Hulea și colab., 1982).

Pe vreme umedă și călduroasă din peduncul exudează picături de exudat bacterian, care în contact cu aerul se usucă și formează o peliculă lucioasă. Hulea și colab., 1982 menționează că fructele infectate sunt depreciate calitativ și nu rezistă la păstrare.

Fig.2.5 Erwinia amylovora atac pe fructe

(https://www.google.ro)

2.3.1.2 Agentul patogen- Erwinia amylovora

Bacteria Erwinia amylovora prezintă un spectru larg de plante gazdă, temperatura optimă de dezvoltare fiind de 30ºC , iar cea letală de 40-45ºC ( Rădulescu și Docea, 1966).

Severin și Iliescu, 2006, afirmă că temperatura optimă de dezvoltare este de 28ºC, maxima de 41ºC, iar cea letală de 51ºC.

Prezentate sub forma unor bastonașe, bacteriile nu sunt distruse în timpul iernii, rezistând foarte bine în leziunile de pe lăstari. Acestea se înmulțesc foarte repede odată cu pornirea în vegetație a pomului, ieșind la suprafață odată cu exudatul bacterian.

Bacteriile se răspândesc prin intermediul insectelor sau al picăturilor de ploaie, pătrunderea lor în plante realizându-se și prin rănile provocate de grindină.

2.4 MICOZE

2.4.1 Pătarea cafenie a frunzelor și fructelor și rapănul ramurilor de măr- Venturia inaequalis Wint

Tomșa și Tomșa, 2003, menționează că este cea mai răspândită boală a mărului și cea care produce cele mai mari pierderi asupra recoltei dacă nu se iau măsuri de combatere, fapt menționat și de Lazăr și colab., 1977.

După Săvescu și Rafailă, 1978 cele mai mari daune sunt întâlnite in zonele cu temperaturi moderate și regim pluviometric bogat.

2.4.1.1 Simptome

Săvescu și Rafailă, 1978 afirmă că simptomele pot fi observate pe toate organele verzi ale plantei în special pe frunze și fructe, mai puțin pe ramurile tinere, în timp ce florile și mugurii sunt rar atacați.

Atacul pe frunze ( fig. 2.6) se manifestă prin apariția al început a unor pete de culoare măslinie apoi cafenie negricioasă. Prezența petelor este observată pe ambele fețe ale frunzelor însa dominante pe cea inferioară ( Lefter și Minoiu, 1990). Petele au aspect catifelat în urma formării părții asexuate, respectiv a conidioforilor cu conidii.

Datorită atacului țesutul din dreptul petelor se gofrează, frunzele căpătând forme neregulate. Atacurile puternice duc la defolieri grave.

Lefer și Minoiu, 1990 arată că datorită acțiunii toxinelor secretate de agentul patogen are loc o cădere prematură a frunzelor, pomii au o creștere mai slabă obținându-se astfel producții de calitate inferioară atât în anul în curs cât și în anul următor.

În ceea ce privește florile, la nivelul sepalelor se observa pete mici cafenii. Dacă atacul înaintează spre ovare, floarea se ofilește și cade (Săvescu și Rafailă, 1978).

Tomșa și Tomșa, 2003 afirmă că atacul în cazul fructelor se manifestă până la formarea stratului de ceară pe epidermă.

Fig. 2.6 Venturia inaequalis – atac pe frunze( original)

Fructele sunt atacate în toate fazele dezvoltării lor până la recoltare (Lefter și Minoiu, 1990). ( fig. 2.7).

Atacul se manifestă prin apariția de pete circulare, brune-negricioase cu un diametru cuprins între 12-14 mm .În dreptul acestor pete țesutul se brunifică și crapă ( fig. 2.8).

Tomșa și Tomșa, 2003 menționează că aceste crăpături de pe fructe sunt considerate porți de infecție pentru patogeni ca Monilinia fructigena care afectează pulpa.

După Oroian și colab., 2006 lemnificarea stratului de celule de sub petele întâlnite pe fructe are drept consecință creșterea asimetrică a acestora precum și deformarea și deprecierea lor calitativă.

Eliade, 1990 susține că boala se observă mai rar pe ramuri, petele fiind asemănătoare cu cele de pe frunze.

Tănase și Mititiuc, 2001 observă că sub zona atacată se formează un strat de suber care separă partea sănătoasă de cea bolnavă.

Rotaru, 2010 afirmă că numele de ’’rapăn’’ provine de la cicatricile adâncite care rămân pe ramuri după ce țesutul mortificat se detașează și cade.

Fig. 2.7 Venturia inaequalis- atac pe fructele tinere (original)

Fig. 2.8 Venturia inaequalis- crăparea fructelor

(https://www.google.ro)

2.4.1.2 Agentul patogen- Venturia inaequalis Wint. Sin. Endostigme inaequalis Sid., f.c. Fusicladium dendriticum(Wallr.) Fuck, Regn Fungi, Încreng. Ascomycota, Cl. Ascomycetes, Ord. Pleosporales, Fam. Venturiaceae ( Pârvu, 2007)

Miceliul ciupercii de culoare brună-măslinie se dezvoltă subcuticular și subepidermal, radiar în jurul punctului de infecție ( Mitrea și Necula, 2006).

În momentul sporulării miceliul patogenului se împletește formând o stromă de culoare brună pe care se diferențiază conidioforii cu conidiile ciupercii. Conidiile asigură răspândirea patogenului în timpul perioadei de vegetație, realizând așa numitele infecții secundare.

Toamna pe frunzele căzute din pom se formează organele înmulțirii sexuate reprezentate de peritecii cu asce cu ascospori.

Agentul patogen iernează sub formă de peritecii care reprezintă principala sursă de infecție primară. În periteciile reprezentate de puncte mici negre pe suprafața limbului foliar se formează asce cu ascospori ( Tomșa și Tomșa, 2003), care produc primele infecții pe fructele tinere sau frunze, în momentul când aceastea devin umede ca urmare a ploilor. De asemenea reluarea ciclului evolutiv al ciupercii se poate realiza și de la micelui de rezistență formă sub care ciuperca iernează în ramuri.

2.4.2 Făinarea mărului-Podosphaera leucotricha( Elle. Et. Ev.)Salmon, f.c.Oidium farinosum Cooke

Săvescu și Rafailă, 1978 menționează că frecvența și intensitatea atacului a crescut mult în ultimele 3 decenii mai ales la unele soiuri cum este Jonathanul. In condiții favorabile evoluției ciupercii, boala produce pagube însemnate în pepiniere și livezi în special la soiurile sensibile.

Lefter si Minoiu, 1990 observau că făinarea stagneaza creșterea lăstarilor, reduce creșterea pomilor în grosime cu până la 41%, obținându-se astfel o producție mai slabă.

2.4.2.1 Simptome

După Săvescu si Rafailă, 1978 sunt afectate toate organele verzi pe toata perioada de vegetație, fiind atacate cu precădere frunzele de la jumătatea superioară a lăstarilor, lăstarii spre vârf, inflorescențele și fructele tinere (fig 2.9). Datorită rapiditații cu care se extinde infecția frunzele au o creștere mai redusă, devin lanceolate și se răsucesc. Țesutul atacat se necrozează și se usucă. Defolieri grave se observă la pomii cu atac puternic.

Fig. 2.9 Podosphaera leucotricha- atac pe frunze

(https://www.google.ro)

Tomșa și Tomșa, 2003 afirmă că pe frunzele și lăstarii tineri se observă la început o pulbere fină, albă, mai târziu gălbuie, constituită din miceliu, conidioforii și conidiile ciupercii, prezentă pe ambele fețe ale frunzei și pe pețiol.

În scurtă vreme frunzele se deformează, se răsucesc ușor spre partea superioară, devin casante și se usucă (Pârvu, 2003).

Mugurii infectați se deosebesc de cei sanatosi prin faptul că sunt mai ascuțiiți și au solzii ușor îndepărtați și uscați la vârf. (Lefter și Minoiu,1990). Săvescu si Rafailă, 1978 menționează că mugurii infectați rămân purtători de sursa infecțioasă până în anul următor.

Florile atacate prezintă petale îngroșate, își pierd culoarea devenind albe, se usucă fără a mai forma fructe. Florile atacate de făinare poarta numele de „flori de ceara” ( Lefter și Minoiu, 1990).

Fructele tinere atacate prezintă o stagnare în creștere și chiar o cădere a acestora. Atacul pe epiderma fructelor se prezintă sub forma unor linii neregulate care marchează traseul hifelor miceliene (Săvescu și Rafailă, 1978).

2.4.2.2 Agentul patogen- Podosphaera leucotricha( Ell. et Ev.) Salmon, f.c. Oidium farinosum Cooke, Regn Fungi, Încreng. Ascomycota, Cl. Ascomycetes, Ord. Erysiphales, Fam. Erysiphaceae.

Ciuperca dezvoltă la suprafața organelor atacate un miceliu format din hife septate, hialine care se prind de substrat prin haustori( Pârvu, 2007). Pe miceliu se diferențiază conidiofori cu conidii de tip Oidium. Conidioforii cu conidii împreuna cu miceliu prin aglomerare dau un aspect făinos de unde și denumirea populară a bolii.

Răspandirea agentului patogen în timpul perioadei de vegetație este asigurată de conidii care sunt apte de a germina pe țesuturile vii la temperaturi cuprinse între 10-20ºC. Temperaturile de peste 18ºC acompaniate de o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 80-100% fac ca atacul să fie foarte grav în special la soiurile sensibile. (Hatman și colab., 1989).

Partea sexuată a ciupercii este reprezentată prin cleistotecii, monoasce cu 8 ascospori în ască, a căror apariție dă o culoare cenușie miceliului. Eliade, 1990 afirmă că acest tadiu este insignifiant pentru epidemiologia fitoparazitului.

Tomșa și Tomșa, 2003 menționează că ciuperca iernează și se transmite de la un an la altul prin miceliu de rezistență de la suprafața lăstarilor.

2.4.3 Monilioza sau putregaiul brun și mumifierea fructelor-Monilinia fructigena (Aderh et Ruhl) Honey f.c. Monilia fructigena Pers.

Boala este foarte cunoscută și produce daune însemnate atât în livezi cât și în spațiile de depozitare ( Lefter și Minoiu, 1990).

Lazăr și colab., 1977 arată că patogenul cauzator atacă sporadic peste 400 de specii fiind deosebit de periculos pentru măr și păr care sunt gazde principale și mai puțin pentru gutui, moșmon, nectarin și piersic.

2.4.3.1 Simptome

Lefter și Minoiu, 1990 menționează că florile, fructele, frunzele și lăstarii sunt atacați în diferite faze de dezvoltare.

Alexandri si colab., 1972 afirmă că primăverile reci și ploioase sunt favorabile producerii infecției și dezvoltării bolii. Atacul cel mai frecvent se manifesta pe flori prin ofilirea și brunificarea lor. Florile astfel atacate rămân agățate de pom.

După Lefter și Minoiu,1990 fructele tinere de mar se brunifica, iar cele de păr se înnegresc și cad confundându-se cu căderea fiziologică.

În stadiul de pargă al fructelor se evidentiază trei forme de manifestare a moniliozei și anume: putrgaiul brun, putregaiul negru și putregaiul inimii.

Putregaiul brun: se manifesta pe suprafața fructelor aproape ajunse la maturitate prin apariția unor pete brune ce se extind și cuprind pulpa în profunzime ( fig. 2.10). Fructul putrezește, căzând deseori din pom. În condiții de temperatură ridicata și atmosferă umedă pe suprafața zonei atacate apar sporodochiile ciupercii (fig. 2.11) (Hatman și colab., 1989).

Fig. 2.10 Monilinia fructigena- putregai bun

(https://www.google.ro)

Fig. 2.12 Monilinia fructigena-putregai brun cu sporodochii

(https://www.google.ro)

Putregaiul negru: este întalnit în special în condiții de depozit cu atmosferă umedă și temperaturi scăzute, fructele putrezesc, se brunifica, înnegresc având un luciu caracteristic. (Lefter și Minoiu, 1990).

Mumifierea fructelor: timpul secetos face ca fructele putrede să se deshidrateze, să se mumifice și să rămână atârnate în pom și în timpul anotimpului rece.

2.4.3.2 Agentul patogen-Monilinia fructigena f.c. Monilia fructigena, Regn Fungi, Încerng. Ascomycota, Cl. Ascomycetes, Ord. Helotiales, Fam. Slerotiniaceae ( Tănase și Șesan, 2006)

Lefter și Minoiu, 1990 menționează că ciuperca prezintă tal filamentos, hialin care formează la suprafata organului atacat sporodochii cu conidiofori cu conidii. Fungul iernează sub forma de miceliu în organele atacate și scleroți în fructele mumificate.

Temperatura optima de germinare a conidiilor este în jur de 15ºC, filamentele ciupercii pătrund în fructe prin leziuni produse de insecte, grindina și lovituri produse în timpul recoltatului și transportului. ( Hatman și colab., 1989).

La fructe s-a obsevat că infecția se face și prin simplul contact al fructelor sănatoase cu cele bolnave. Lipsa pedunculului reprezintă încă o ușa de intrare a ciupercii în fructele puse la păstrat. Monilinia laxa este o altă forma a moniliozei care ataca ramurile și fructele tinere în comparație cu Monilinia fructigena care atacă fructele mature.

Alexandri și colab., 1972 observă că atacul pe fructele mature are culoare galbenă-brunie la Monilinia fructigena și cenușie la Monilinia laxa.

CAPITOLUL III

SCOP, OBIECTIVE, MATERIAL ȘI METODA DE CERCETARE

3.1 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

În cadrul tehnologiei de cultură pentru limitarea pierderilor de producție una dintre cele mai importante condiții o reprezintă protecția împotriva bolilor și dăunătorilor( Simeria, 2007). Atât practicienii cât și cercetătorii au căutat în permanență găsirea unor metode și mijloace pentru prevenire și combaterea cât mai eficientă a acestora.

Direcția cea mai importantă de cercetare a fost multă vreme descoperirea și utilizarea unor produse fitofarmaceutice cu acțiune curativă cât mai bună. În timp ce numeroase cercetari au evidențiat efectele secundare negative ale utilizării îndelungate sau în exces a produselor fitofarmaceutice, cum ar fi: poluarea produselor alimentare, poluarea apei și a solului, apariția unor agenți patogeni rezistenți, distrugerea florei și a faunei utile ( Șandru, 1996).

Aceste fenomene secundare negative au stat la baza reorientării cercetărilor, cultivarea unor soiuri rezistente în condiții de mediu specifice având rol însemnat în limitarea pagubelor produselor de atacurile naturale ale agenților patogeni.

În cadrul acestui curent se înscrie și lucrarea de față prin care se dorește pe baza unor observații propii cuantificare atacului patogenilor Venturia inaequalis, Podosphaera leucotricha și Monilinia fructigena în funcție de evoluția condițiilor climatice la unele soiuri de măr cultivate în Stațiunea Didactică Banu Mărăcine.

În acest context obiectivele ce stau la baza cercetărilor au constat în:

aprofundarea cunoștințelor și studiul agenților principali care afectează cultura de măr;

cunoașterea modalităților de identificare a agenților patogeni principali din cultura de măr;

studiul comparativ al comportării unor soiuri de măr la atacul agenților patogeni principali în condițiile de cultură din Stațiunea Didactică Banu Mărăcine;

evoluția gradului de atac al patogenilor Venturia inaequalis, Podosphaera leucotricha și Monilinia fructigena;

urmărirea diminuării unor însușiri morfologice (lățimea și lungimea frunzelor) la soiurile de măr în urma atacului patogenilor Venturia inaequalis și Podosphaera leucotricha.

Observațiile din câmp au fost efectuate în cultura de măr din Stațiunea Didactică Banu Mărăcine Craiova în perioada 2014-2015 și interpretate în laboratorul de Fitopatologie al Facultății de Horticultură din cadrul Universității din Craiova.

3.2 MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

3.2.1 Materialul biologic

Materialul biologic care a stat la baza studiului a fost alcătuit din 10 soiuri cu gene de rezistență diferite la atacul patogenilor luați în studiu:

Idared- soi foarte productiv și precoce, prezintă rezistență la ger și secetă dar este sensibil la făinare. Recolta se evidențiază prin fructe mari, sferic turtite cu epiderma subțire și pulpa aromată. Se pretează bine la păstrare în depozite.

Starkrimson- fiind soi cu vigoare mică este folosit pentru înființarea plantațiilor super-intensive. Este foarte productiv și precoce, cu o rezistență medie la ger și făinare. Fructele obținute sunt mari, de culoare roșu-intens cu pulpa alb-gălbuie, dulce.

Goldenspur- soi de vigoare mică, precoce, productiv, cu tendință de supraîncărcare a fructelor. Prezintă sensibilitate la rapăn. Fructele sunt mijlocii, de culoare galben-aurie, cu pulpa crocantă și aromă specifică.

Jonathan- soi de vigoare mijlocie, precoce, productiv. Prezintă sensibilitate la făinare și este considerat un bun polenizator. Fructele sunt mijlocii, tronconice, de culoare roșu-intens pe partea însorită, cu pulpa fermă, suculentă dulce, de calitate superioară.

Jonagold- soi de vigoare mare cu fructe mijlocii de formă conică-globuloasă. Epiderma este tare, aspră, acoperită cu rugină slab pronunțată. Fructele sunt de culoare roșu-oranj cu pulpă tare, crocantă, parfumată de culoare galbenă.

Elstar- este considerat soi de vigoare mijlocie spre mare cu fructe mari de formă sferică turtită. În condiții de lumină suficientă coaja se colorează uniform. Pulpa este galben-verzuie, zemoasă, foarte aromată.

Granny Smith- pom de vigoare medie. Prezintă sensibilitate medie la rapăn și mare la făinare. Fructele obținute au formă sferică ușor alungită cu pulpă alb-verzuie, crocantă, suculentă și astringentă.

Royal- pom cu vigoare mijlocie-mare, fructe mari (150-180 grame), de formă ovosferică. Pulpa este albă, crocantă, cu aromă specifică.

Fuji- obținut prin încrucișarea soiurilor Red Delicious și Jannet Ralls. Este considerat soi de iarnă cu fructe mari, sferic-turtite, pulpa albă, crocantă și zemoasă.

Prima- soi cu vigoare mare. Prezintă rezistență mare la rapăn și făinare. Fructele au mărime mijlocie, de culoare galben-verzui. Pulpa este suculentă, aromată.

3.2.2 Metoda de cercetare

Estimare atacului produs de patogenii luați în studiu a fost reprezentată valoric prin frecvență (F%), intensitate (I%), și grad de atac (GA%), parametrii pe care îi prezentăm mai jos conform metodologiilor utilizate în Stațiile de Prognoză și Avertizare din cadrul Rețelei Fitosanitare Naționale (M.A.I.A.- Metodici de Prognoză și Avertizare, 1980).

Frecvența atacului (F%) unui patogen reprezintă valoarea relativă a numărului de plante sau organe ale plantei atacate raportate la numărul total de plante sau organe analizate. Valoarea frecvenței se stabilește prin observații directe asupra unui număr de plante sau organe și se calculează conform relației:

F% =

n= numărul de plante sau organe atacate

N= numărul de plante sau organe analizate

Intensitatea atacului (I%) reprezintă gradul de îmbolnăvire al plantei sau al unui organ al acesteia. Drept criteriu de apreciere a intensității s-a folosit scara de la 0 la 6 corespunzătoare unor anumite intevale de procente ale intensității atacului ( Tabelul 3.1).

Pentru calcularea intensității atacului se folosește formula:

I% =

i= nota sau procentul de acoperire

f= numărul de cazuri cu atac la fiecare notă

n= numărul total de cazuri cu atac.

Tabel 3.1

Scara de notare a intensității atacului produs de agenții patogeni ( Rădulescu, Rafailă, 1967)

Gradul de atac (GA%) reprezintă nivelul de atac la toate plantele ( atacate și neatacate) de pe o anumită suprafață sau la toate organele de pe o plantă. În acest din urmă caz analiza frecvenșei atacului se face pe organ/ plantă. Gradul de atac valoric este dat de relația:

GA% =

F% = frecvența atacului

I% = intensitatea atacului

Notarea frecvenței și intensității atacului patogenilor Venturia inaequalis și Podosphaera leucotricha s-a efectuat pe frunze, iar Monilinia fructigena pe fructe. Pentru fiecare soi s-au urmărit 5 pomi, notările făcându-se pe câte 200 de organe.

În funcție de valoarea gradului de atac soiurile de măr au fost încadrate în 6 clase de rezistență:

GA%= 0 Fără atac

GA%= 0,1-1 Atac foarte slab

GA%= 1,1-5,0 Atac slab

GA%= 5,1-15 Atac mediu

GA%= 15,1- 20 Atac puternic

GA% > 20,1 Atac foarte puternic

Cuantificare efectului atacului patogenilor Venturia și Podosphaera s-a făcut și prin măsurători la frunze respectiv a lungimii și lățimii acestora comparativ cu frunzele neatacate provenite de la același soi.

Diminuarea acestor însușiri s-a calculat după formula:

P% = ( 1- ) x 100 ( Săvescu, 1967)

în care: b= valori la organele atacate

a= valori la organele neatacate

Rezultatele au fost prezentate în tabele și grafice.

CAPITOLUL IV

CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

4.1 AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Locul de amplasare al cercetărilor, Stațiunea Didactică Banu Mărăcine este situată la extremitatea sudică a Podișului Getic, în zona centrală a Olteniei, de-a lungul șoselei naționale Craiova-Pitești-București, la o distanță de aproximativ 8 km de Municipiul Craiova.

Stațiunea prezintă următoarele coordonate geografice: 44º19´ latitudine nordică, 23º43´ longitudine estică față de meridianul Greenwich și 190 m altitudine față de nivelul mării.

O parte din terenul de la Bnau Mărăcine din punct de vedere geomorfologic formează platoul Vulcănești, iar altă parte se găsește în panta orientată în direcția sud și sud-est.Terenul este în mare parte plan, apa freatică pe platoul principal aflându-se la o adâncime mare de circa 8-12m.

În ceea ce privește terenul în pantă acesta este brăzdat de două văi. Pânza freactică pe suprafața văilor se află la o adâncime mica de 3 m , iar în unele puncte de apă subterană iese la suprafață sub formă de izvoare.

4.2 VEGETAȚIA DIN ZONĂ

Zona de vegetație a pădurilor de Quercinee înconjoară stațiunea. Cert este că în trecut pădurile se întindeau pe suprafețe foarte mari, azi rămânând suprafețe mici păstrate în special pe versanții puternic înclinați ai văilor.

Speciile lemnoase care alcătuiesc vegetația spontană sunt: Quercus frainetto, Quercus robur, Quercus cerris, Acer campestris, Ulmus glabra, Acer tataricum, Frasinus excelsior, Plopus sp., Pirus piraster.

Dintre elementele de subarboret amintim: Cartegus monogyna ( păducel), Prunus spinosa (porumbar), Rosa canina ( măceșul).

Speciile care formează compoziția floristică sunt: Cydon dactylon (pir), Festuca sulucata (păiuș), Poa pratensis (firuța), Lolium perene, Hordeu murinum, Trifolium repens, Medicago falcata, Acillea millfolium, Plantago medicarginis.

4.3 CONDIȚIILE PEDOLOGICE

Slaba fragmentare a teritoriului a creat condiții prielnice de apariție a unor microclimate specifice, ce au dus la apariția anumitor tipuri de sol. Întâlnim următoarele tipuri de soluri:

soluri brun-roșcate la baza versanților, pe versanții nordici întâlnim solul brun-roșcat erodat și pseudogleizat, pe versanșii sudici apar soluri puternic erodate, iar în locurile unde apa stagnează s-au format soluri luvice.

4.4 CONDIȚIILE CLIMATICE

Datorită poziției sud-vestice, Județul Dolj aparține unei zone climatice temperate, cu influențe mediteraneene. Clima mai caldă decât în celelate părți ale țării este determinaă de poziția și caracterul depresionar al terenului. În ceea ce privește gradul de receptivitate al plantei față de boală, dezvoltarea și patogenia organismelor precum și relațiile dintre plantă și parazit, sunt influențate în mare măsură de factorii climatici.

4.4.1 Regimul termic

Este factorul climatic cel mai important care influențeză în mare măsură modul de acțiune al patogenilor asupra plantelor. Stațiunea Didactică Banu Mărăcine înregistrează o temperatură medie de circa 10,8º C, valorile oscilând de-a lungul timpului între 9,1ºC și 12,5ºC.

4.4.2 Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea acționează împreună cu temperatura, influențând atât viața plantelor cât și acțiunea agenților potogeni. Prezentă în viața plantelor sub diferite forme: de precipitații, de condensare, de rouă sau ceață, umiditatea influențează în mare măsură contaminarea și evoluția bolilor.

4.4.3 Regimul eolian

Transportul sporilor unor agenți patogeni și a organelor purtătoare de infecții este facilitat de mișcarea aerului. Vântul bate dinspre est și vest cu o frecvență aproape egală, iar vitza medie anuală este decirca 3 m/s.

Dintre vânturile dominante amintim:

Crivățul este un vânt rece care bate din direcția vest, mai frecvent iarna și primăvara. Acțiunea negativă a acestuia constă în faptul că produce troiene de zăpadă, iar primăvara transformându-se într-un vânt umed provoacă topirea bruscă a zăpezii.

Austrul frecvent primăvara și toamna, fiind un vânt cald și uscat aduce secetă.

Băltărețul este cel care imprimă climei caracter apropiat de cel mediteranean cu toamne lungi.

4.4.4 Hidrografia

Rețeaua hidrografică a județului Dolj este reprezentată de Dunăre, Jiu, lacuri precum Bistreț, Maglavit, Ciuperceni, Golenți ți Fântâna Banului și iazuri.

Stațiunea se bucură de resurse hidrografice suficiente, apele freatice sunt bogate, cu debite moderate la adâncimi mici dar și la adâncimi mari.

Datorită faptului că precipitațiile înregistrează cantități mai mari in lunile mai și iunie putem spune că acestea prezintă o repartizare neuniformă în decursul unui an. În intervalul iulie- octombrie ploile au caracter mai mult local, iar perioadele de secetă se întâlnesc în iunie-iulie.

Luna iunie este considerată cea mai umedă, cu o medie de 68,8 mm, iar cea mai săracă în precipitații fiind considerată luna februarie. Precipitațiile medii anuale însumează o cantitate de 569,9 l/m².