Conservarea Biodiversitatii Prin Implementarea Directivelor Europene
Introducere
Diversitatea biologică este într-o continuă amenințare datorită intensificării activităților economice ce exercită presiuni puternice asupra mediului.
Consecințele majore asupra biodiversității se regăsesc intr-o serie de modificări semnificative de ordin calitativ și cantitativ în structura și funcționarea ecosistemelor. Astfel, principalele consecințe, din perspectiva principiilor și obiectivelor de conservare și utiliyare durabilă a componentelor biodiversității sunt: dispariția sau reducerea efectivelor unor specii, în special mamifere și păsări; fragmentarea habitatelor; resrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele de tranziție (perdele forestiere, alimentate de arbori, zone umede din structura marilor exploatații agricole), destructurarea si reducerea capacității productive a componentelor biodiversității din sectorul agricol; impactul asupra peisajului.
Se recunoaste, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crascândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificările, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere tropicale și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea unui număr mare de specii de plante și animale, epuiyarea aceeleratpă a resurselor naturale și neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio–economice și calității vieții oamenilor în multe ale planetei.
Conceptul de dezvoltare durabila (sustenabila) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai
multor decenii, în cadrul unor dezbateri stiințifice aprofundate pe plan internațional si a capatat valențe politice precise în contextul globalizării.
Această lucrare a fost realizată pentru a demonstra necesitatea conservării biodiversității ca și cerință a dezvoltării durabile, astfellucrarea cuprinde trei capitole precedate de o introducere și urmate de concluzii.
În primul capitol intitulat, Conservarea biodiversității – cerință a dezvoltării durabile, au fost abordate teme precum presiunea activității antropice asupra biodiversității, strategia si obiectivele Uniunii Europene pentru conservarea diversității biologice,precum și strategia națională pentru conservarea biodiversității.
În cel de al doilea capitol intitulat, Starea biodiversității și conservarea naturii în județul Dolj, s-au evidențiat ariile protejate din acest județ, care sunt organismele implicate în administrarea ariilor protejate din județul Dolj și modul de amenajare al ariilor protejate pentru vizitare.
În cel de al treilea capitol s-a făcut analiza modului de administrare a ariei protejate Ciuperceni-Desa, punîndu-se accentul pe activitățile desfășurate în interiorul ariei, presiunile exercitate asupra diversității biologice și care sunt obiectivele de utilizare durabilă ale ariei Ciuperceni-Desa.
Capitolul I – Conseravrea biodiversității – cerința a dezvoltării durabile
Reprezentând condiția primordială a existenței civilizației umane, biodiversitatea asigură suport al vieții și dezvoltării sistemelor socio-economice. În cadrul ecosistemelor naturale și seminaturale există stabilite conexiuni intra și interspecifice unde au loc schimburi materiale, energetice și informaționale ce asigură productivitatea, adaptabilitatea și reziliența acestora. Aceste relații sunt extrem de complexe, fiind greu de estimat importanta fiecărei specii în funcționarea acestor sisteme și care pot fi consecințele diminuării efectivelor acestora sau chiar a dispariției, pentru asigurarea supraviețuirii pe termen lung a sistemelor ecologice, principalul furnizor al resurselor de care depinde dezvoltarea și bunăstarea umană, de aceea, menținerea biodiversității este esențială pentru asigurarea supraviețuirii oricăror forme de viață, inclusiv a oamenilor.
1.1. Presiunea antropică asupra biodiversității
Prin acțiunile sale, omul elimină și distruge ecosisteme, habitate și specii intr-um mod îngrijorător de rapid. Ativitațile umane amenință echilibrul natural, în ultimii ani fenomenul accelerându-se datorită factorilor multiplii: dezvoltarea rezidențială și comercială; agricultura și acvacultura (intensivă); minerit și activități de obținere a energiei; transport și servicii de pasaj (infrastructura); utilizarea resurselor biologice; intruziunea umană și perturbarea ecosistemelor; modificări aduse sistemelor natural; specii invasive (aduse de oameni); poluarea; schimbările climatice ca urmare a activității umane.
Diversitatea biologică este într-o continuă amenințare datorită intensificării activității economice ce exercita presiuni puternice asupra mediului. Presiunile antropice se manifesta prin creșterea gradului de ocupare a terenurilor, a numărului populației, dezvoltarea agriculturii și economieie, modificarea peisajelor și a ecosistemelor, distrugerea spațiului natural, utilizarea nerațională a solului, supraconcentrarea activității pe zone sensibile cu valoare ecologică ridicată.
Odată cu creșterea populației, un număr foarte mare de ecosisteme naturale s-au transformat în ecosisteme ale așezărilor umane, având următoarele consecințe: distrugerea sau afectarea biocenozelor naturale, modificarea calității aerului, apei, solului prin diferite deșeuri de origine menajeră, industrială și agricolă (gunoaie, detergent, pesticide, deșeuri radioactive, reziduuri industriale), introducerea de specii noi de plante și animale.
Relatiie omului cu biodiversitatea pot fi analizate pe mai multe planuri. Concurenta pentru spațiu și resurse de viață, serviciile ecologice, beneficiile estetice, morale și spirituale sunt alte domenii de interferență eco-economica între biodiversitate și activitatea antropică.
Efectele de diminuare ale biodiversității rezultă, în ceea ce privește activitatea antropică, din utilizarea directă, dar și ca urmare a unor transformări generate de amenajarea spațiului, depozitarea deșeurilor, poluarea atmosferică și a apelor.
Presiunea antropică asupra biodiversității este determinată de factori precum:
Creșterea populației și consumarea resurselor: în următoarele decenii populația va crește cu câte un milliard de oameni, ceea ce, numai dacă luăm în considerare nevoile primare, va determina o diminuare a biodiversității prin restrângerea spațiilor de existența a ecosistemelor naturale datorită extinderii terenurilor cultivate; creșterea presiunii asupra capacității productive a ecosistemelor oceanice; reducerea disponibilității resurselor de apă dulce;
Îngustarea continuă a spectrului produselor comercializate în domeniul alimentar: creșterea cererii pentru produse agroalimentare a focalizat atenția spre elaborarea de soiuri/râse cu productivitate foarte mare, cât și pentru transferul de gene având același obiectiv;
Evaluarea grașița a mediului și a resurselor sale: acesta se datorează transformării unor ecosisteme naturale în terenuri agricole (desecarea zonelor umede, defrișarea pădurilor), distrugerea unor ecosisteme prin amenajări hidroenergetice sau turistice supradimensionate;
Inechitatea în distribuția beneficiilor din protejarea și utilizarea biodiversității: este determinată de dezinteresul pentru conservarea ecosistemelor din partea celor ce le utilizează direct (proprietarii terenurilor cu pădure), cât și a orientării investițiilor în sensul exploatării resurselor în arii cu o biodiversitate ridicată, fără a asigura măsuri de protective (proeiectul de exploatare a zăcămintelor auro-argintifere de la Roșia Montana);
Deficiențe de cunoaștere stintifica și economică: acestea sunt cele care au stat și stau la baza exploatării speciilor care prin diverse caracteristici și-au creat o utilitate economică legată de valoarea lor estetică, nutriționala sau medicală.
Activitățile oamenilor au pus ecosistemele sub asediu: 75% din stocurile de peste marin au fost epuizate, fie sunt exploatate la limita lor de regenerare biologică; suprafața acoperită cu păduri s-a micșorat cu cel puțin o jumătate, iar drmurile, fermele și locuințele fragmentează rapid ce a mai rămas în pâlcuri mici de pădure; 58% din recifele de corali sunt amenințate de tehnicile distructive de pescuit, presiunea turistică, încălzirea apei și de poluare; 65% din terenurile agricole au suferit degradări ale solului prin eroziune, compactare, destructurare sau saraturare; apele subterane sunt exploatate peste rata de refacere cu cel puțin 160 miliarde m3/an. Presiunile responsabile pentru aceste declinuri continua să crească, accelerând schimbarea ecosistemelor, ceea ce de multe ori corespunde cu o simplificare a acestora.
În ultimul timp se pune accentual tot mai mult pe reducerea nivelului poluării și pe conservarea naturii datorită conștientizării faptului că diversificarea și globalizarea activităților umane au generat o deteriorare accelerat a capitalului natural. Evoluția acesteia este dependentă de ritmul, formele și amploarea dezvoltării sistemelor socio-economice. Măsurile de protecție a diversității biologice s-au dispus după ce declinul lor s-a manifestat intens, factorii negativi manifestându-se puternic și pe teritoarii mari, provocând degradarea unor însemnate zone naturale.
Investițiile mari și mici ce sunt amplasate în zone naturale, trebuie să țină cont de impactul negativ pe care îl exercita asupra florei și faunei sălbatice. În sensul acesta, specialiștii în domeniu impun elaborarea unor studii de impact de mediu, evidențiindu-se efectele pe termen mediu și lung.
Mărirea suprafețelor de teren intravilan cu scopul de a realiza ulterior zone rezidențiale sau chair stațiuni turistice în imediata vecinătate a ariilor natural protejate, generează o presiune puternică asupra acestora. Din cauza factorilor de poluare, a deficitului de umiditate, dăunătorilor și a pășunatului intensiv s-a intensificat fenomenul de uscare parțială a pădurilor. Scăderea până la un nivel critic sau chiar dispariția speciilor se datorează supraexploatării (vânătoare, pescuit, suprapasunat), dar de multe ori este consecința distrugerii habitatului lor prin construirea diverselor obiective urbane și industriale. Exploatarea excesivă a resurselor naturale și fragmentarea unor habitate naturale duc la periclitarea vieții sălbatice.
Relațiile economice duc la determinarea comportamentului față de resurse, inclusive cele legate de biodiversitate. Intervențiile umane nu sunt negative numai prin faptul că folosesc la maximum resursele biologice, dar și prin activități care nu vizează direct aceste categorii. Principalele căi prin care omul contribuie la degradarea biodiversității sunt: modificarea și distrugerea habitatelor, transferal voluntar și involuntar de specii și supraexploatarea.
Modificarea și distrugerea habitatelor sunt considerate a fi cele mai importante cauze ale modificării biodiversității, acestea manifestându-se direct, prin reducerea suprafeței ocupate de ecosistemele naturale, cât și indirect prin efectele poluării asupra condițiilor de viață ale speciei.
În cadrul reducerii suprafețelor ocupate de ecosistemele naturale putem enumera astfel: una dintre așa-zisele ,,probleme globale ale omenirii’’ și anume diminuarea suprafețelor acoperite de pădure, reducerea suprafețelor mlăștinoase și a suprafețelor ocupate de corali; având ca scop valorificarea lemnului și extinderea suprafețelor de teren agricol, iar în cazul distrugerii suprafețelor de corali se datorează modificării condițiilor de mediu, nefiind vorba de înlocuirea acestui tip de ecosistem.
În ceea ce privește modificarea habitatelor, aceasta survine ca urmare a unor efecte la nivel regional sau global, cauzate de poluarea directă, cât și prin amenajare: infrastructura de transport, industrial, hidroenergetica, turism.
Cel de al doilea factor ce contribuie puternic la diminuarea biodiversității este transferul de specii. Omul, ori de câte ori și-a stabilit așezări noi îndepărtate de cele de proveniență, a căutat să-și aducă speciile familiar, furnizoare de grana și altbe bunuri, acesta reprezentând transferal voluntar. În același timp are loc și un transfer involuntar al speciilor simbiote, dar și a celor care s-au adaptat să trăiască în apropierea omului (șobolani, șoareci, pisici).
Un al treilea factor ce contribuie la diminuarea biodiversității este supraexploatarea. Managementul forestier practivat în momentul de față este unul bazat pe principiile utilizării durabile. Cu toate acestea, supraexploatarea masei lemnoase și tăierile ilegale din pădurile de curând retrocedate și care nu sunt în prezent administrate reprezintă o amenințare la adresa biodiversității. Tăierile necontrolate fragmentează habitatele și conduc la eroziunea solului său alunecări de teren. În cazul exploatării petroliere, pot apărea poluări accidentale cu petrol care afectează pe temen mediu atât covorul vegetal cât și fauna din sol.
Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde necesitățiilor prezentului, fără a compromite generețiile viitoare de a le satisface pe ale lor.
Se recunoaste, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crascândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificările, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere tropicale și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea unui număr mare de specii de plante și animale, epuiyarea aceeleratpă a resurselor naturale și neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio–economice și calității vieții oamenilor în multe ale planetei.
Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizația umană este un subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie și energie din cadrul acesteia, de stabilirea și capacitatea ei de autoreglare. Politicile publice care se eleborează pe această bază, precum și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, urmăresc restabilirea și menținerea unui echilibru rațional pe termen lung, între dezvoltarea economică și integritatea mediului natural în forme înțelese și acceptate de societate.
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu este una dintr opțiunile posibile, ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat statornicia unei noi paradigme prin confluența factorilor economici, sociali și de mediu.
1.2 Strategia europeană pentru conservarea biodiversității
Conservarea naturii în Uniunea Europeană reprezintă o preocupare importantă, marcată de continuitate și îmbunătățire continuă. Cu toate acestea, coordonarea și coerentă pe care le solicitao strategie europeană au fost întrunite numai în anii 1990. Uniunea Europeană este recunoscută pentru pionierat în inițiativele de mediu, dar și în domeniul conservării naturii. Astfel, primele inițiative în acest domeniu au avut o manifestare în plan legislative prin adoptarea unor directive și recomandări adresate Statelor Membre de a semna o serie de convenții internațional. După Convenția de la Berna (1979) a fost adoptată și prima directivă dedicate conservării păsărilor sălbatice. De asemenea, Comisia Europeană a recomandat Statelor Membre să adere la Convenția de la Paris privind protejarea patrimoniului natural și uman (1950) și la Convenția de la Ramsar.
După Convenția de la Rio, se remarcă preluarea la nivel European a schimbărilor de optică în managementul ecosistemelor, respctiv concentrarea pe ecosisteme și nu pe specii și integrarea dimensiunii sociale prin promovarea unui raport echilibrat între conservare și utilizare și prin implicarea comunităților locale în administrarea ecosistemelor. Aceste schimbări se regăsesc în strategia europeană asupra diversității biologice și a peisajelor formulate sub deviza ,,O viziune comună pentru Europa”, strategia bazându-se pe următoarele premise:
– conservarea patrimoniului natural al Europei este o necessitate de bază pentru asigurarea dezvoltării durabile în Europa;
– conservarea patrimoniului natural al Europei este o responsabilitate comună a tuturor regiunilor și țărilor europene și o sarcină care poate fi îndeplinită cu succesnumai într-un context peneuropean;
– cooperarea paneuropeană va întări eficienta acțiunilor naționale realizate pentru îndeplinirea angajamentelor asumate la Rio de Janeiro în 1992.
Obiectivul general al strategiei îl reprezintă prevenirea și diminuarea acțiunii factorilor care determină reducerea semnificativă și pierderea diversității biologice. Acestobiectiv va fi îndeplinit prin crearea unei rețele ecologice paneuropene care să permită circulația liberă a speciilor.
Convenția de la Berna, Bonn, Ramsar, Alpina, acordarea de diplome de către Consiliul Europei pentru siturile natural din yonele protejate repreyinta inițiativele care au contribuit la emergent conceptului de rețeaua paneuropeană, acestea materialiyandu-se prin rețeaua EMERALD și rețeaua Natura 2000.
Rețeaua EMERALD a fot dezvoltată ca urmare a aplicării Rezoluției nr. 3 a Convenției de la Berna. Aceasta are rolul de a pregăti implementarea principiilor rețelei 2000 prin: colectarea și managementul datelor la nivel național, selectarea, delimitarea și definirea siturilor, completarea formularelor, cercetarea și încurajarea participării publicului, pentru monitorizare folosindu-se coduri EUNIS organizate în trei sisteme: specii, habitate și situri.
Rețeaua Natura 2000 este un instrument legislative și administrative bazat pe regiuni biogeografice și reprezintă expresia juridical a noilor paradigm pentru conservarea naturii.
Rețeaua Natura 2000 este o rețea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eșantion reprezentativ de specii sălbatice și habitate naturale de interes comunitar. A fost construită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea acestor bogații natural pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio – economice.
Din anul 1992 Uniunea Europeană promovează ca instrument principal dezvoltarea rețelei de arii de conservare a naturii Natura 2000, care să acopere țările member Uniunii Europene, dar și țările candidate. Realizarea Rețelei Natura 2000 se bazează pe 2 directive ale Uniunii Europene, Directiva Habitate și Directiva Păsări, ce reglementează modul de selectarea și desemnare a siturilor și protecția acestora, Statele Membre având dreptul de a reglementa modalitățile de realizare practică și de implementare a prevederilor din Directive.
Directiva Păsări a identificat 181 de specii amenințate pentru care Statele Membre sunt chemate să desemneze arii speciale de protective, prin această măsură fiind reglementate protecția, managementul și controlul tuturor speciilor ce se găsesc în mod natural pe teritoriul european. Măsurile de protective sunt diferite pentru speciile rare sau vulnerabile, pentru speciile migratoare și pentru terenurile umede ce constituie habitat al acestora. Această directivă impune obligații de menținere a populațiilor de păsări, reglementează comerțul cu păsări, limitează vânarea speciilor de interes economic și interzice anumite metode de captură.
Directiva Habitate solicită Statelor Membre identificarea de situri a căror conservare are relevantă la nivel European și elaborarea de planuri de management în conformitate cu principiile abordării ecosistemice. Se promovează astfel măsuri pentru conservarea vieții sălbatice care să permită și folosința economică a resurselor naturale.
În dată de 27-28 aprilie 2009 s-au derulat lucrările conferinței de la Atena cu scopul explicit de a contura prioritățile și obiectivele care ar trebui urmărite după 2010. În baza confruntării rezultatelor obținute prin evaluarea BAP, precum și a opiniilor exprimate de experții din întreaga lume s-a formulat ,,Mesajul de la Atena” care reliefează prioritățile de acțiune pentru Uniunea Europeană.
Conservarea naturii, este tratată în prezent prin mai multe instrumente legale, ce sunt suplimntare legislației naționale. Aceste instrumente legale sunt reprezentate de: diploma Consiliului Europei (1965), rezervațiile biogenetice constituite de Consiliul Europei (1976); directiva Păsări (79/409/EEC) formulate în urma ratificării Convenției de la Berna (1979), directiva Habitate (92/43/EEC) adoptată după Convenția de la Rio (1992).
Promovarea conceptului de rezervație a biosferei de către UNESCO se oglindește la nivel European prin constituirea unei rețele de rezervații biogenetice inițiate la 15 martie 1976 de COnsiliul Europei.
Strategia europeană pentru conservarea biodiersității presupune următoarele obiective:
Obiectivul 1: PUNEREA ÎN APLICARE INTEGRALĂ A DIRECTIVELOR PRIVIND PĂSĂRILE ȘI HABITATELE. Stoparea deteriorării situației tuturor speciilor și habitatelor vizate de legislația UE privind natura și realizarea unei îmbunătățiri semnificative și cuantificabile a situației acestora, astfel încât, până în 2020, în comparație cu evaluările curente: (i) să existe cu 100% mai multe evaluări de habitate și cu 50% mai multe evaluări de specii realizate conform Directivei privind Habitatele care să indice o stare de conservare favorabilă sau îmbunătățită și (ii) să existe cu 50% mai multe evaluări de specii realizate conform directivei privind păsările care să indice o stare sigură sau îmbunătățită.
Acțiunea 1: Definitivarea instituirii rețelei Natura 2000 și asigurarea unei bune gestiuni;
Acțiunea 2: Asigurarea unei finanțări adecvate pentru siturile Natura 2000;
Acțiunea 3: Creșterea gradului de conștientizare și de implicare a părților interesate și îmbunătățirea aplicării;
Acțiunea 4: Îmbunătățirea și simplificarea monitorizării și a raportării.
Obiectivul 2: MENȚINEREA ȘI REFACEREA ECOSISTEMELOR ȘI A SERVICIILOR AFERENTE. Menținerea și ameliorarea ecosistemelor și a serviciilor aferente prin crearea unei infrastructuri ecologice și refacerea a cel puțin 15% din ecosistemele degradate până în 2020.
Acțiunea 5: Îmbunătățirea cunoștințelor despre ecosistemele și serviciile aferente din UE;
Acțiunea 6: Stabilirea priorităților pentru refacerea și promovarea utilizării infrastructurilor ecologice;
Acțiunea 7: Nici o pierdere netă de biodiversitate și servicii ecosistemice;
Obiectivul 3: CREȘTEREA CONTRIBUȚIEI AGRICULTURII ȘI A SILVICULTURII LA MENȚINEREA ȘI SPORIREA BIODIVERSITĂȚII
3A) Agricultura: Până în 2020, extinderea la maximum a zonelor agricole (pășuni, teren arabil și culturi permanente) care sunt vizate de măsurile legate de biodiversitate prevăzute de PAC, astfel încât să se asigure conservarea biodiversității și să se obțină o îmbunătățire măsurabilă a stării de conservare a speciilor și habitatelor care depind sau sunt afectate de agricultură, precum și o îmbunătățire a furnizării de servicii ecosistemice comparativ cu sistemul de referință al UE pentru 2010, contribuind astfel la ameliorarea gestionării durabile.
3B) Pădurile: Până în 2020, vor fi în vigoare planuri de gestionare forestieră sau instrumente echivalente, în conformitate cu gestionarea durabilă a pădurilor „Sustainable Forest Management”, SFM. Acestea vizează toate pădurile care sunt proprietate publică și exploatațiile forestiere peste o anumită mărime (urmează a fi definită de statele membre sau de regiuni și comunicată în cadrul programelor lor de dezvoltare rurală) care primesc finanțare în cadrul politicii UE de dezvoltare rurală, astfel încât să se obțină o îmbunătățire măsurabilă a stării de conservare a speciilor și habitatelor care depind sau sunt afectate de silvicultură, precum și o îmbunătățire a furnizării de servicii ecosistemice comparativ cu sistemul de referință al UE pentru 2010.
Acțiunea 8: Intensificarea plăților directe pentru bunurile publice de mediu în Politica agricolă comună a UE;
Acțiunea 9: Orientarea mai eficientă a dezvoltării rurale în vederea conservării biodiversității;
Acțiunea 10: Conservarea diversității genetice agricole a Europei;
Acțiunea 11: Încurajarea proprietarilor de păduri în vederea protejării și sporirii biodiversității forestiere;
Acțiunea 12: Integrarea măsurilor vizând biodiversitatea în planurile de gestionare forestieră;
Obiectivul 4: ASIGURAREA UTILIZĂRII DURABILE A RESURSELOR PISCICOLE. Atingerea producției maxime durabile („Maximum Sustainable Yield”, MSY) până în 2015. Obținerea unei distribuiri a populației în funcție de vârstă și dimensiune, care să indice o stare bună de sănătate a rezervelor, prin gestionarea pescuitului într-un mod care să nu aibă efecte negative semnificative asupra altor stocuri, specii și ecosisteme; astfel, va fi posibilă obținerea unei stări ecologice bune până în 2020, în conformitate cu cerințele Directivei-Cadru privind Strategia pentru Mediul Marin.
Acțiunea 13: Îmbunătățirea gestionării stocurilor de pește exploatate;
Acțiunea 14: Eliminarea efectelor negative asupra stocurilor de pește, speciilor, habitatelor și ecosistemelor;
Obiectivul 5: COMBATEREA SPECIILOR ALOGENE INVAZIVE. Identificarea și prioritizarea, până în 2020, a speciilor alogeneinvazive („Invasive Alien Species”, IAS) și a căilor de introducere, controlul și eradicarea speciilor prioritare și gestionarea căilor de introducere pentru a preveni introducerea și stabilirea de noi IAS.
Acțiunea 15: Consolidarea regimului fitosanitar și a regimului sanitar veterinar al UE;
Acțiunea 16: Crearea unui instrument specific privind speciile alogene invazive;
Obiectivul 6: CONTRIBUȚIA LA EVITAREA PIERDERII BIODIVERSITĂȚII GLOBALE. Creșterea, până în 2020, a contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității globale.
Acțiunea 17: Reducerea factorilor indirecți de pierdere a biodiversității;
Acțiunea 18: Mobilizarea de resurse suplimentare pentru conservarea biodiversității globale;
Acțiunea 19: Cooperarea pentru o dezvoltare a UE fără efecte asupra biodiversității;
Acțiunea 20: Reglementarea accesului la resursele genetice și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora.
Strategia se aliniază angajamentelor internaționale pe care UE și le-a asumat în cadrul Convenției ONU privind diversitatea ecologică. Aceasta prevede o serie de obiective globale pentru anul 2020. De asemenea, strategia urmărește să contribuie la îndeplinirea obiectivelor UE privind utilizarea eficientă a resurselor. O abordare la nivel european poate ajuta autoritățile naționale să-și coordoneze acțiunile menite să rezolve problema globală a pierderii biodiversității. Strategia va utiliza rețeaua Natura 2000, care cuprinde deja 25 000 de arii naturale protejate, totalizând 18% din suprafața UE.
1.3. Strategia națională pentru conservarea biodiversității
Preocupările în legătură cu conservarea resurselor biologice au făcut ca Guvernul României să pregătească o strategie națională și un plan de acțiune pentru protecția biodiversității. Strategia națională reprezintă angajamentul României pentru gestionarea durabilă a resurselor natural și conservarea biodiversității și identifică patru priorități pentru conservarea biodiversității:
– dezvoltarea unui cadru legislativ și întărirea capacității pentru protecția biodiversității;
– organizarea unor sisteme naționale de arii protejate;
– conservarea in-situ și ex-situ a speciilor amenințate, endemic și/sau rare și a celor cu o mare valoare economică;
– protecția biodiversității și în afara ariilor protejate prin minimizarea practicilor necorespunzătoare de utilizare a terenurilor, reabilitarea unor ecosisteme și habitate afectate și promovarea unor tehnologii care favorizează utilizarea durabilă a resurselor natural.
Aceste obiective prioritare la nivel național sunt atinse prin derularea unor proiecte finanțate prin programe internațional (proiecte GEF – Global Environmental Facilities) și europene (proiecte LIFE – L’Instrument Financiare Europeene, proiecte PHARE, proiecte de dezvoltare regională).
Regiunile care au fost selectate de Comitetul Roman pentru Biodiversitate, oferă posibilități pentru dezvoltarea și stabilirea mai multor strategii în procesul de protective, inclusive dezvoltarea și stabilirea mai multor strategii în procesul de protective, inclusive parcuri naționale, parcuri natural și de gestionare durabilă a pădurilor cu atenție asupra biodiversității.
LIFE este un program al Comunității Europene care reprezintă un instrument financiar pentru mediu, al cărui obiectiv general este contribuția la dezvoltarea și punerea în practică a politicii și legislației comunitare care vizează protecția mediului, conservarea capitalului natural și dezvoltarea durabilă. Pentru zona carpatică se afla în derularetrei proiecte LIFE-Nature și un proiect LIFE-Mediu, și anume:
– Conservarea habitatelor în Parcul Național Bucegi;
– Conservarea unei păduri euro-siberiene cu stejar (Quercus robur) din Dumbravă Vadului, județul Brașov;
– Managementul carnivorelor mari din Parcul Național Piatra Craiului;
– Acțiuni combinate pentru protecția și valorificarea patrimoniului natural din Munții Apuseni;
– Planul de Management integrat pentru ,,Insulă Mică a Brailei’’ (LIFE 99/RO/006400);
– Conservarea habitatului natural umed ,,Mlaștina de la Satchinez’’ (LIFE 99/RO/006394);
– ,,Rețeaua Emerald în Romania’’ – proiectul a fost lansat în anul 2009 de Ministerul Apelor Pădurilor și Protecția Mediului, cu suport tehnic și financiar de la Consiliul Europei și urmărește identificarea și caracterizarea unor habitate natural și a unor specii de flora și fauna din România care sunt incluse în Rezoluțiile 4/1996 și 6/1998 ale Convenției de la Berna privind conservarea habitatelor natural și a vieții sălbatice în Europa, ratificata prin Legea 13/1993.
Proiectele PHARE sunt reprezentate de ,,Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a Munților Apuseni și a Munților Maramuresului’’ care vizează conservarea capitalului natural și dezvoltarea durabilă a județului Maramureș.
Programul de dezvoltare regional susținut de Consiliul Europei, în scopul aplicării ,,Strategiei paneuropene de conservare a diversității biologice și peisagere’’, în cadrul acestui program, România, Republica Moldova și Ucraina au încheiat, în anul 2000, acordul privind realizarea unei rezervații transfrontaliera ,,Delta Dunării și zona inferioară a raului Prut’’.
,,Coridorul Verde al Dunarii’’ este o inițiativă lansată în anul 2000 de România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina și reprezintă o rețea ecologică la nivel regional în Lunca Dunării, concepută pentru aplicarea principiilor abordării ecosistematice. În acest sens s-a derulat un studiu prin care s-au stabilit zonele din sectorul românesc care să facă parte din acest coridor ecologic.
România are în prezent 13 parcuri natíonale, 14 parcuri naturale si peste 900 de alte categorii de arii protejate, acoperind cca 8% din suprafața țării. Două dintre ariile protejate de interes național au și statut de rezervație a biosferei, și anume: Parcul Național Retezat și Parcul Național Munții Rodnei.
Lista rezervațiilor naturale se poate găsi în Legea 5/2000 și în Hotărâre nr. 1143- 18/09/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate prin care s-au mai adăugat noi rezervații naturale la lista națională.
Capitolul II Starea biodiversității și conservarea naturii
în județul Dolj
2.1. Arii protejate
Clasificarea ariilor protejate conform legislației românești
Conform legislației românești privind regimul ariilor naturale protejate, respectiv OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei, definiția ariei protejateeste următoarea:
Arie naturală protejata – zona terestră și/sau marină în care există speciiși animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecție și conservare, stabilit conform prevederilor legale. În funcție de „nivelul” la care aria protejată este declarată și/sau recunoscută deosebim diferite categorii de arii protejate:
1. de interes național, care includ următoarele categorii: rezervațiiștiințifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale. Prezentarea acestora se va face în anexa1. Condiția minimă pentru ca o zonă să fie declarată arie protejată de interes național este să prezinte valori naturale și culturale semnificative și reprezentativela nivel național.
2. de interes comunitar sau situri Natura 2000, care sunt situri deimportanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție avifaunistică.
3. de interes internațional, care au primit statut de:
a) rezervații ale biosferei10, acordat de MaB UNESCO
b) zone umede de importanță internațională sau situri RAMSAR11desemnate în conformitate cu prevederile Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.
c) situri naturale ale patrimoniului natural universal recunoscute deMaB UNESCO
d) geoparcuri, statut atribuit conform reglementărilor stabilite deUNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.
4. de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităților adminstrativ-teritoriale, după caz, conform art. 5 alin. (1) lit. a) – c) din OUG 57/2007. Acestea includ zone cu valori semnificative și reprezentative la nivel local sau județean. Scopul și regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate sunt descrise în Anexa Nr. 1 al OUG 57/2007.
România deține cea mai mare diversitate biogeografică din Europa comparativ cu țările UE. Ca poziție geografică este situată în centrul Europei și este singura care deține 5 din cele 11 regiuni biogeografice recunoscute oficial de UE și anume:
– Continentală, 53% din suprafața țării;
– Alpină, 23% din suprafața țării;
– Stepică, 17% din suprafața țării;
– Panonica, 6% din suprafața țării;
– Pontică, 1% din suprafața țării.
Un numar foarte mare de habitate naturale ale României sunt rezultatul folosirii tradiționale a terenurilor și procesul destinat conservării lor depinde de menținerea practicilor și abilităților tradiționale.
În județul Dolj au fost identificate un număr de 4 habitate de interes național și 19 habitate de interes comunitar. Habitatele naturale de interes național identificate la nivelul județului Dolj sunt: mlaștini cu surse bogate în săruri minerale, pășuni împădurite, păduri mlăștinoase caducifoliate si lacuri și bălți distrofe naturale.
Habitatele naturale de interes comunitar listate în Anexa 2 a Directivei Habitate – Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC din județul Dolj sunt:
– Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice;
– Râuri cu maluri nămoloase cu vegetașie de Chenopodion rubri și Bidention;
– Pajiști panonice și vest-pontice pe nisipuri;
– Pajiști aluviale din Cnidion dubii;
– Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis);
– Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum;
– Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum;
– Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);
– Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);
– Vegetație de silvostepă eurosiberiană;
– Păduri balcano-panonice de cer și gorun;
– Păduri dacice de stejar și carpen;
– Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba;
– Dune cu Hippophae rhamnoides;
– Depresiuni umede intradunale;
– Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara;
– Lacuri eutrofe naturale cu vegetație de tip Magnopotamion sau Hzdrocharition;
– Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice.
În județul Dolj au fost identificate un număr de 170 specii de interes național și un număr de 86 de pecii de interes comunitar. Speciile de floră și faună sălbatică de interes național care se găsesc în județul Dolj sunt înnumăr de 170 din care 56 specii de plante și 114 specii de animale.
În județul Dolj se găsesc 19 arii protejate de interes național din care 18 declarate prin Legea nr. 5/2000, 1 arie declarată prin HG 2151/2004.
Tabelul nr. 2.1.1. – Arii naturale protejate de interes național
Sursa: Prelucrare date ANPM – Raport anual privind managementul ariilor protejate în județul Dolj
Ariile naturale protejate de interes comunitar în județul Dolj sunt în număr de 10, din care 4 sunt situri de importanță comunitară iar 6 sunt arii speciale de protecție avifaunistică:
1. Aria naturală Ciuperceni Desa, cu o suprafață de 39765 ha, a fost declarat pentru protecția unui număr de 13 habitate de interes comunitar, 3 specii de plante, 2 specii de mamifere, 3 specii de amfibieni si reptile, 10 specii de pești și 4 specii de nevertebrate de interes comunitar.
2. Aria naturală Coridorul Jiului având o suprafață de 71452 ha, este un sit interjudețean ce se întinde pe trei județe și anume: Dolj, Mehedinți și Gorj, fiind declarat pentru protecția unui număr de 18 habitate de interes comunitar, 1 specie de plante, 2 specii de mamifere, 3 specii de amfibieni și reptile, 12 specii de pești și 7 specii de nevertebrate de interes comunitar.
3. Aria naturală Silvostepa Olteniei cu o suprafață de 9297 ha, a fost declarat pentru protecția unui număr de 5 habitate de interes comunitar, 1 specie de plante, 3 specii de amfibieni si reptile și 3 specii de nevertebrate de interes comunitar.
4. Aria naturală Dunărea la Gârla Mare – Maglavit având o suprafață de 9422 ha, este un sit interjudețean și se întinde pe două județe, Dolj și Mehedinți; a fost declarat pentru protecția unui habitat de interes comunitar, 2 specii de mamifere, 3 specii de amfibieni si reptile, 3 specii de pești.
5. Aria naturală Bistreț cu o suprafață de 1916 ha, a fost declarat pentru protecția unui număr de 36 de specii de păsări enumerate în Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC. Situl găzduiește și un număr de 76 de specii de păsări cu migrație regulată menționate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC.
6. Aria naturală Calafat – Ciuperceni – Dunăre, cu o suprafață de 29206 ha, a fost declarată pentru protecția unui număr de 34 de specii de păsări enumerate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC. Situl găzduiește și un număr de 71 de specii de păsări cu migrație regulată menționate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC.
7. Aria naturală Confluența Jiu – Dunăre, cu o suprafață de 19800 ha, a fost declarat pentru protecția unui număr de 36 de specii de păsări enumerate în Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC. Situl găzduiește și un număr de 76 de specii de păsări cu migrație regulată menționate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC.
8. Aria naturală Maglavit cu o suprafață de 3661 ha, a fost declarat pentru protecția unui număr de 34 de specii de păsări enumerate în Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC. Situl găzduiește și un număr de 71 de specii de păsări cu migrație regulată menționate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC.
9. Aria naturală Nisipurile de la Dăbuleni, cu o suprafață de 11035 ha, a fost declarat pentru protecția unui număr de 14 specii de păsări enumerate în Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC. Situl mai găzduiește și un număr de 2 de specii de păsări cu migrație regulată menționate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC.
10. Aria naturală Pădurea Radomir cu o suprafață de 1233 ha, a fost declarată pentru protecția unui număr de 16 specii de păsări enumerate în Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC. Situl mai găzduiește și un număr de 23 de specii de păsări cu migrație regulată menționate in Anexa 1 a Directivei Consiliului European 2009/147/EC.
2.2. Organisme implicate în administrarea ariilor protejate
Responsabilitatea pentru ariile protejate și modalitatea de administrare a acestora sunt stabilite prin lege. Actul legislativ în vigoare este reprezentat de Ordonanța de Urgență 57 din 2007, ce atribuie responsabilitatea administrăriiariilor protejate:
1. Agenției Naționale pentru Arii Protejate (ANAP) pentru ariile protejate de interes național reorganizată ca direcție în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, pentru ariile naturale protejate, declarate prin lege, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului;
2. Administrației Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” pentru această rezervație a biosferei;
3. Autorităților administrației publice locale, pentru ariile naturale protejate, declarate prin hotărâri ale acestora.
Administrarea ariilor naturale protejate se face potrivit legii, prin:
1. structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, în subordinea Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate (în prezent direcție din cadrul MMP);
2. structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică și aflate în subordinea unor regii autonome, companii și societăți naționale și comerciale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, muzee,organizații neguvernamentale, constituite potrivit legii și aflate în coordonarea metodologică a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (în prezent direcție din cadrul MMP);
3.persoane fizice și juridice care au calitatea de custode și se află în coordonarea metodologică a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (în prezent direcție din cadrul MMP);
4. serviciile regionale din structura proprie a Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate, pentru rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, a geoparcurilor, a siturilor de importanță comunitară, a ariilor speciale de conservare, a ariilor de protecție specială avifaunistică și ale celorlalte bunuri ale patrimoniului naturalsupuse unui regim special de protecție și care nu au fost preluate în custodie;
Pe lângă structurile de administrare special constituite se inființează consilii consultative de administrare, alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor, organizațiilor economice, organizațiilor neguvernamentale, autorităților și comunităților locale, care dețin cu orice titlu suprafețe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea ariei naturale protejate și care sunt implicate și interesate în aplicarea măsurilor de protecție, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei. Structurile de administrare special constituite sunt îndrumate de un consiliu științific, cu rol de autoritate științifică, pe teritoriul ariei naturale protejate.
În scopul menținerii diversității lor biologice, ariile naturale protejate sunt administrate prinstructuri proprii de administrare sau custozi.
Tabelul 2.2.1. – Administratorii și custozii ariilor naturale protejate din județul Dolj
Sursa: Prelucrare date ANPM – Raport anual privind managementul ariilor protejate în județul Dolj
2.3. Amenajarea ariilor protejate pentru vizitare
Dezvoltarea unui astfel de sector presupune dezvoltarea unei infrastructuri turistice, care să includă construcția de pensiuni, drumuri, canalizare, amenajare poteci și diversificarea serviciilor și tipurilor de turism practicat: agro-turism, turism rural, turism în natură, amenajarea de ferme ecologice putând fi prioritară pentru dezvoltarea economiei locale.
Acțiuni ce sunt propuse pentru amenajarea ariilor protejate pentru vizitare sunt următoarele : organizarea unor cursuri practice de agro-turism pentru localnici, dezvoltarea pensiunilor și a caselor de oaspeți, eventual prin reamenajarea și transformarea unei locuințe tradiționale, amenajarea unor trasee turistice tematice.
Analiza SWOT este metoda de management strategic care permite o evaluare a situației interne și a problemelor specifice habitatului în paralel cu analiza influențelor exercitate de o serie de factori externi la nivel local, regional, național sau internațional.
Analiza SWOT este bazată pe evaluarea cantitativă și calitativa: puncte slabe, puncte tari, oportunități, amenințări. Realizarea analizei SWOT ne evidențiază necesitatea amenajării ariilor protejate pentru vizitare.
Tabelul 2.3.1. – Analiza SWOT
Capitolul III – Aspecte socio-economice relevante pentru administrarea ariei protejate Ciuperceni-Desa
3.1. Organizarea administrativ-teritorială
Situl de importanță comunitară ROSCI0039 Ciuperceni-Desa, aria naturală protejată ,,Ciuperceni-Desa” este situată în județul Dolj, la o latitudine N43053’57’’ și longitudine E2305’3’’, latitudine cuprinsă între minim 2 m maxim 65 m mediu 36 m, o regiune biogeografică continentală.Localizare: Regiunea Oltenia, Judetul Dolj, localitatile: Calafat, Ciupercenii Noi, Desa, Ghidici, Piscu Vechi, Poiana Mare, Rast.
Figura 3.1.1. – Localizare Arie Protejată Ciuperceni-Desa
Sursa: Google Maps
Îndiguirile, drenările, irigațiile și desecările din Lunca Dunării au determinat transformări importante în arealul cuprins în cotul Dunării dinspre Calafat. Pădurile din această zonă au fost defrișate, bălțile transformate în terenuri agricole sau lacuri pentru creștere peștilor, influențând puternic în special avifauna. Singurul loc rămas neîndiguit este cel de la sud de Calafat, lângă Desa – Ciuperceni, unde condițiile de mediu au rămas asemănătoare cu cele de dinaintea transformărilor menționate mai sus. Aici se găsește Rezervația Ornitologică Ciuperceni-Desa care se întinde pe o suprafață de 200 ha. Condițiile pedoclimatice din zona cuprinsă în curbura largă delimitată de Dunărea care curge dinspre Calafat, au determinat protejarea mai multor teritorii în același spațiu. Aici se află și Balta Lată cu o suprafață de 28 ha și Balta Neagră cu o suprafață de 1,20 ha. Vegetația acestora este specifică ecosistemului de baltă, care determină adaptarea și stabilirea speciilor de animale acvatice.
Are relații cu alte arii protejate, respectiv: Ciuperceni-Desa (2.392), Balta Neagră (2.397) și Balta Lată (2.398) și dispune legături cu situl Natura 2000 ROSPA0013 Calafat-Ciuperceni-Dunăre, incluse în ANEXA Nr. 1. Secțiunea I. Arii naturale protejate – Rezervații naturale.
În anul 2007, situl Calafat–Ciuperceni–Dunăre a fost desemnat ca Special Protection Area (SPA) pentru avifauna (RO SPA 0013: Calafat–Ciuperceni–Danube) fiind inclusă în rețeaua Natura 2000, potrivit Hotărârii de Guvern HG nr.1284/24 octombrie 2007. Perimetrul studiat face parte din bazinul hidrografic al fluviului Dunarea și este limitat la nord de paralela localitatii Plenita, la vest de meridianul paraului Drincea, la sud de paralela ce trece prin senalul navigabil al fluviului Dunarea, iar la est de meridianul ce trece prin localitatea Bailesti, localitati din judetul Dolj. Suprafata cercetata insumeaza 105km2 , având aspectul unui dreptunghi din unitatea de relief Campia Olteniei, include mai multe arii naturale protejate – declarate prin Legea nr5/2000 ca fiind considerate arii de interes national, respectiv:
1. Ciuperceni – Desa, cunoscută de localnici ca Balta Arcerului, cu o suprafață de 200 de hectare, fiind delimitată de Pădurea Oveasele la Nord, Pădurea Zăvoi-Arcerul la Sud, Dealul Grănicerilor la Est și de drumul Arcer la Vest. Chiar și în momentele cele mai secetoase, această baltă nu seacă în totalitate.
2. Balta Lată acoperă o suprafață de 28 hectare, fiind localizată pe teritoriul administrativ al localității Desa. Este delimitată de drumul de exploatare DE 1340 la Nord, drumul DE 1339 și o pajiște la Est, drumul DE 1315 și o pădure de plop Canadian la Sud și de drumul DE 1335 și câteva terenuri nisipoase neproductive la Vest. Este o baltă permanentă, care nu seacă în totalitate nici în timpul celor mai secetoase veri.
3. Balta Neagră acoperă o arie de 1,2 hectare, localizată pe teritoriul localității Desa. Vecinătatea constă într-o pădure de salcâm, proprietate privată la Nord, o plantație de viță de vie la Est, o altă baltă numită Balta Bulboaca la Sud și o proprietate privată la Vest. Această baltă este accesibilă pe cale rutieră, pe direcția drumului județean DJ Poiana Mare – Desa și apoi pe drumurile DE 1110 – 1112 și DE 1105. Este o baltă temporară, ce seacă în totalitate pe perioada verilor uscate. Există totuși câteva zone umede, ochiuri permanente sau temporare, izvoare, mlaștini, în interiorul sitului, al căror nivel hidrologic depinde în mare măsură (pe principiul infiltrațiilor) de zona inundabilă a fluviului Dunărea și în măsură mai mică de cantitatea de precipitații în perioadele ploioase. Perimetrul studiat, aria protejată Ciuperceni – Desa ROSCI 0039 face parte din bazinul hidrografic al fluviului Dunarea și este limitat la Nord de paralela localității Plenița, la Vest de meridianul pârâului Drincea, la Sud de paralela ce trece prin canalul navigabil al fluviului Dunărea, iar la Est de meridianul ce trece prin localitatea Băilesti, localități din județul Dolj. Suprafața cercetată însumeaza 105 km² , având aspectul unui dreptunghi din unitatea de relief Câmpia Olteniei. Accesul în zona se realizează pe drumul național Calafat-Bechet, din localitatea Poiana Mare bifurcându-se drumul județean Poiana Mare-Desa și pe drumul județean Calafat-Ciuperceni-Desa. În componența sa intră: râuri, lacuri, mlaștini, turbării, pajiști naturale, stepe, culturi (teren arabil), pășuni, păduri de foioase, vii și livezi, alte terenuri artificiale, habitate de păduri.
Figura 3.1.2 – Categorii de habitate ce intră în componența Sitului Ciuperceni-Desa
Sursa: PLAN DE MANAGEMENT INTEGRAT AL ARIILOR PROTEJATE CIUPERCENI–DESA 2010
3.2. Acțiuni permise în aria protejată Ciuperceni-Desa
Procesul de stabilire și elaborare a zonării interne pentru aria protejată Ciuperceni – Desa s-a constituit într-un demers fundamental în procesul de elaborare și implementare a managementului, având drept obiectiv recunoașterea și protejarea eficientă a resurselor și realizarea unei structuri care să asigure o gestionare durabilă a resurselor naturale specifice ariei. Astfel, din punct de vedere al zonării interne, conform OUG 57/2007, suprafața ariei protejate Ciuperceni – Desa cuprinde următoarele trei zone:
1. zona de protectie integrală;
2. zona de management durabil (Zona de conservare durabilă sau zona-tampon);
3. zona de dezvoltare durabilă a activităților umane Zonarea interna a ariei protejate Ciuperceni – Desa a fost realizată ținând cont de nevoia de conservare a biodiversității și peisajului dar și de dezvoltarea economică a zonei prin activități cu impact redus asupra mediului;
Zonarea internă a ariei protejate ROSCI0039 Ciuperceni-Desa și pentru siturile suprapuse:
Zona de protecție integrală – cuprinde suprafața din arie care se suprapune peste teritoriul administrativ al localităților Calafat, Ciupercenii Noi, Desa, Ghidici, Piscu Vechi, Poiana Mare, Rast. La delimitarea zonelor de protecție integrală s-a avut în vedere necesitatea conservării unor eșantioane reprezentative ale ecosistemelor din această regiune biogeografică, reprezentativitate dată în principal de criteriul valorii diversității biologice a ecosistemelor.Cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariei protejate, respectiv Rezervațiile naturale Ciuperceni-Desa (Balta Arcerului), Balta Lată și Balta Neagră. În această zonă sunt interzise:
a)orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare;
b)activitățile de construcții-investiții, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate și/sau activităților de cercetare științifică, ori a celor destinate siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale. Dacă sunt legale, construcțiile/investițiile și infrastructura existentă își vor păstra destinația.
În această zonă se pot desfășura următoarele activități:
a) științifice și educative;
b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale domestice, excepție fac caprinele, proprietatea membrilor comunităților care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
e) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, în baza propunerii, cu avizul Consiliului Științific și aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului;
f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului;
g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, la propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului;
h) acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori sau care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, și acțiunile de monitorizare a acestora, propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Zona de management durabil : face trecerea între zonele de protecție integrală și zonele de dezvoltare durabilă a activităților umane. Reprezintă Zona de conservare durabilă sau zona-tampon și urmărește pe cât posibil crearea unui tampon între zona de protecție integrală și suprafețele influențate antropic situate în raza ariei protejate sau în vecinătate.
În zona de conservare durabilă se pot desfășura următoarele activități:
a) științifice și educative;
b) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, în baza propunerii cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului;
c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în perioadele și cu speciile, cu excepția caprinelor și efectivele avizate, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
e) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, la propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului.
g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, la propunere, cu acordul Custodelui ariei naturale protejate, emis în baza aprobării autorității publice centrale pentru protecția mediului ;
h) acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri ;
j) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, precum și alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale, de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, cu acord, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale. Acestea se pot desfășura numai de către persoanele fizice sau juridice care dețin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitățile locale;
k) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor, lucrări speciale de conservare cu accent pe promovarea regenerării naturale și fără extragerea lemnului mort, cu excepția cazurilor în care se manifestă atacuri de dăunători ai pădurii ce se pot extinde pe suprafețe întinse, în primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecție strictă sau integrală, în restul zonei-tampon fiindpermisă aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv cu perioada de regenerare de minimum 10 ani;
l) activități de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă și a acțiunilor de vânătoare de către administratorul ariei naturale protejate. Avizarea cotelor de recoltă de către administratorul ariei naturale protejate se face în baza hotărârii consiliului științific și activități de pescuit sportiv;
m) activitatea de construcție de noi drumuri, de modernizare, reparare, întreținere sau extindere a unora vechi, este permisă numai după obținerea în prealabil a avizului Administrației Sitului.
Zona de dezvoltare durabilă a activităților umane – cuprinde mai multe suprafețe dispersate, unde sunt permise activități de investiții – dezvoltare, respectiv intravilanul localităților din arie, suprafetele ocupate de căile de comunicații permanente (drumuri naționale, drumuri județene, drumuri comunale, drumuri auto forestiere, pașunile din afara zonei de protecție integrală, precum și suprafețele din extravilanul localităților care au suferit modificări antropice prin desfășurarea de activități tradiționale sau prin exploatarea resurselor naturale neregenerabile, indiferent dacă sunt sau nu incluse în circuitul agricol sau silvic.Activitățile de investiții și dezvoltare din zona de dezvoltare durabilă a activităților umane vor fi cu prioritate de interes turistic, turistic – monahal, sportiv, agrement, utilitar, zootehnic, agricol, administrativ, științific, național privind siguranța națională și prevenirii unor calamități naturale dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității. Construcțiile finalizate existente pot să- și păstreze specificul activității iar cele în diverse faze de execuție vor fi terminate în termenii legali.
În zona de dezvoltare durabilă se mai pot desfășura următoarele activități:
a) activități ecoturistice;
b) activități sportive și de agrement;
c) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor;
d) activități de piscicultură și pescuit;
e) activități privind asigurarea sănătății oamenilor și animalelor și ridicarea gradului de civilizație și confort;
f) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;
g) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit, tratamentul tăierilor grădinărite și cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv;
h) activități specifice modului de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și creșterea animalelor, în conformitate cu legislația specifică din sistemul de agricultură ecologică;
i) recoltarea fructelor de pădure, a ciupercilor și plantelor medicinale de către persoanele fizice sau juridice care dețin /administrează terenuri în interiorul ariei sau de comunitățile locale.
3.3. Presiuni asupra biodiversității
Presiunile antropice exercitate asupra biodiversității produc, în esență, o serie de efecte negative, cum ar fi:
1. Despădurirea masivă și luarea în exploatare agricolă a terenurilor, inclusiv a celor nisipoase, au condus la modificări negative, semnificative în ceea ce privește stabilitatea ecosistemelor naturale, asupra terenurilor nisipoase, distrugându-se tocmai ceea ce asigura stabilitatea nisipurilor, pe suprafețe intinse producându-se o reactivare a acestora sub acțiunea vântului.
2. În urma lucrărilor pentru introducerea în circuitul agricol permanent a terenurilor din Luncile Dunării, suprafețele pădurilor de salcie și plop s-au redus, acestea ramânând sub forma lor obișnuită în ostroave și de-a lungul digurilor, în fâșia de protecție.
3. S-au redus sau au dispărut bălțile și mlaștinile pline de vegetație obișnuită în aceste locuri.
4. Arealele din zona inundabilă a Luncii Dunarii au fost reduse drastic prin îndiguire; în acest sector au dispărut bălțile:Nedeia, Cârna, Balta Neagră (temporar); au dispărut canalele,gârlele și mlaștinile adiacente acestora. Un obiectiv important în acest sens este reconstrucția ecologică care să asigure refacerea tipurilor de ecosisteme dispărute.
5. Modificarea utilizării terenurilor care a condus la pierderea unor habitate și indirect a comunităților care le populau, aducând confort uman, dar inducând modificări directe și indirecte de habitate, areale de distribuție a unor specii, comunități de plante și animale, apariția unor specii invazive.
6. Starea actuală a zonelor umede și habitatelor acvatice este afectată direct de presiunea exercitată prin cultivarea legumelor sau construcția caselor de vacanță. Indirect, în aceste habitate este afectată lumea păsărilor acvatice, indiferent dacă acestea sunt migratoare sau sedentare.
7. Recoltarea de plante și vânătoarea peste cotele aprobate prin autorizații, precum și braconajul au un rol determinant în instabilitatea ecosistemelor;colectarea juvenililor sau chiar a adulților de țestoasă a lui Hermann pentru comercializare poate fi un exemplu sau braconajul piscicol, de asemenea.
8. Ca urmare a acțiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul de dăunători, pășunatul intensiv, au dus la accentuarea fenomenului de uscare parțială a pădurilor.
9. Datorită procentului mic de împădurire și a distribuției preponderent rurală a populației, presiunea antropică asupra pădurilor este extrem de mare. Aceasta se manifestă prin tăierile practicate. Ar fi enorm de câștigat prin sensibilizarea cetățenilor: s-ar reduce tăierile ilegale și s-ar realiza un câștig semnificativ prin reîmpădurirea terenurilor în prezent neproductive pentru agricultură, în judetul Dolj.În acest sens trebuie găsit elementul sau factorul de sensibilizare.
10. Starea de conservare a vegetației din pajiști este bună, singura amenințare o reprezintă circulația localnicilor și a turiștilor care circulă pe trasee nemarcate.
11. Deși în zonă nu mai există surse de emisie industriale, nu trebuie neglijat aspectul poluării cu deșeuri menajere, rumeguș sau resturi aruncate de turiști, cu implicații negative atât asupra mediului cât și a peisajului.
12. Braconajul, acesta poate determina dispariția anumitor specii de animale.
3.4. Obiectivele de utilizare durabilă
Recunoașterea și prmovarea patrimoniului natural și cultural al României în special a yonelor reprezentative incluse în ariile naturale protejate (parcurile naționale, naturale, rezervațiile, siturile Natura 2000) reprezintă o șansă reală de utilizare durabilă. Patrimoniul natural și cultural al României constituie o condiție necesară pentru dezvoltarea durabilă pe termen mediu și lung , recunoașterea și promovarea acestuia fiind esențială pentru zonele reprezentative incluse în ariile protejate.
Români are unele din cele mai importante bagății naturale din Europa înglobând ariile naturale protejate ( parcuri naționale, naturale, rezervațiile, siturile Natura 2000), resurse minerale, apele și pădurile, diversitatea floristică și faunistică. Aceste bogății formeaza patrimoniul național al României și stau la baza identității naționale și a dezvoltării societății românești. Desconsiderarea și distrugerea sistematică a acestuia sublimează securitatea națională punând în pericol dezvoltarea României ca societate modernă cu o economie sănătoasă și durabilă.
Evaluarea pentru utilizarea terenurilor și a resurselor naturale trebuie analizată atât pentru terenuri și resurse din interiorul ariei protejate, cât și pentru cele aflate în vecinătatea acesteia.
Principalele categorii de terenuri și resurse sunt:
– pădurile proprietate de stat, administrate de Regia Națională a Pădurilor –ROMSILVA. Sunt gospodărite conform prevederilor amenajamentelor silvice și actelor normative în vigoare;
– pădurile particulare, puse în proprietate conform actelor normative, au suferit, în anii trecuți, tăieri intensive, actualmente acest fenomen putând fi considerat stopat. Tăierile se efectuează în cantități reduse, pentru satisfacerea nevoilor individuale. Operațiunea de marcare a arborilor se efectuează de către personalul ocoalelor silvice. Marcările de masă lemnoasă vizează, în primul rând, arborii doborâți sau afectați de boli și dăunători;
– pășunile sunt utilizate pentru pășunat pe timpul verii, mai – octombrie, perioadă în care sunt amenajate stâni. Păstoritul, ca o activitate tradițională a populației locale, nu perturbă echilibrul ecologic în cadrul ariei;
– produsele secundare ale pădurii (fructe de pădure, plante medicinale, ciuperci comestibile) sunt reprezentate printr-o mare varietate de specii, recoltarea lor fiind interzisă în zona de conservare specială a ariei protejate, iar în afara acesteia se poate face de către persoanele care dețin terenuri în interiorul parcului, sau de comunități locale cu aprobarea custodelui.
În vecinătatea ariei există următoarele oportunități de utilizări ale terenurilor și resurselor naturale:
– fânețe aparținând proprietarilor particulari (persoane fizice sau juridice), folosite pentru producerea de furaje uscate (fân), utilizat pentru hrana animalelor pe timp de iarnă. Cositul se efectuează prin metode tradiționale, în ultimii ani, datorită reducerii efectivelor de animale din cadrul gospodăriilor individuale ale populației locale, constatându-se că tot mai multe fânețe rămân necosite;
– terenurile agricole din jurul gospodăriilor individuale sunt reduse ca suprafață și improprii lucrărilor de mecanizare, produsele agricole obținute fiind folosite doar pentru consum propriu. Se folosesc, aproape în exclusivitate, îngrășăminte organice;
– Lipsa unor locuri de campare, special amenajate, în stațiune, determină căutarea și folosirea de către turiști a unor locuri improprii montării corturilor, contribuind la poluarea zonei și la degradarea peisajului.
Populația locală nu are încă o imagine clară asupra scopului, rolului și a activităților desfășurate de administrația ariei protejate. De aceea pentru evitarea stărilor conflictuale sunt necesare măsuri de informare a membrilor comunităților locale privind interesele și sarcinile ce-i revin Serviciului de Administrare. Este foarte necesar însă ca aceste acțiuni să fie fundamentate pe un cadru legislativ în care să fie prevăzute măsuri stimulatorii, compensatorii.
Foarte important este că în programarea activităților de administrare să se aibă în vedere dezvoltarea durabilă a comunităților locale, găsirea de soluții viabile care să asigure creșterea nivelului de trai al populației locale prin reorientarea către ocupații noi (agroturism) și orientarea activităților tradiționale (exploatarea pădurii, pășunatul), cu precădere, către terenurile situate în afara ariei protejate.
Antrenarea membrilor comunității în rezolvarea unor probleme privind buna administrare a ariei protejate, participări ce pot fi directe ( activități de amenajare, igienizare a drumurilor) sau indirecte ( cooptarea unor sponsori de la societățile comerciale locale, parteneriat cu reprezentanții administrațiilor locale, ai organismelor silvice și nu în ultimul rând cu reprezentanții cultelor din teritoriu care pot contribui într-o mare măsuraă la dezvoltarea responsabilităților față de natură etc.).
Relația dintre administrație și membrii comunităților trebuie să fie permanentă și reciprocă, bazată pe încredere și responsabilitate. Foarte importantă este cooptarea unor reprezentanți din cadrul comunităților ca voluntari care să transmită informația de la administrație la nivel de comunitate și să retransmită administrației punctele de vedere și problemele ridicate de comunitățile locale.
Se știe că tineretul este foarte receptiv la problemele legate de protejarea naturii. În același timp reprezintă o categorie de populație foarte activă constituind procentul cel mai mare de vizitatori . Educația privind conservarea peisajului și a biodiversității în rândul tineretului trebuie să constituie o sarcină prioritară și permanentă a Administrației Ariei Protejate, implicând derularea de activități orientate în următoarele direcții:
– Conștientizarea asupra importanței conservării naturii în context general și la nivel de arie protejată – pentru asigurarea unui turism civilizat, tinerii putând transmite și generațiilor mai vârstnice, care uneori sunt mai puțin receptive la importanța unor astfel de probleme. De aceea voluntarii care vor lucra cu Administrația pot proveni cu precădere din rândul tineretului.
– Implicarea în activități de cercetare științifică și realizarea de lucrări științifice, de licență, de masterat ș.a. presupune o mai largă implicare a tinerilor în problemele curente de protecție a habitatelor și biodiversității, dar și avantaje pentru administrație întrucât, prin aceasta, se va completa și îmbogăți baza de date științifice.
– Antrenarea în activități de igienizare și amenajare derulate
Există numeroase activități de cooptare a grupurilor de tineri ( în special elevi ) în activitățile de igienizare de pe teritoriul ariei. Acestea s-au efectuat sub coordonarea directă a reprezentanților administrației în colaborare cu conducătorul de grup ( profesor, învățător ). Întrucât există numeroase O.N.G-uri, formate predominant din tineri, ce au ca obiect de activitate ocrotirea naturii acestea trebuie implicate într-o mai mare măsura în activități pe teritoriul ariei protejate (participarea la acțiuni de refacere a traseelor turistice și a amenajărilor de pe trasee, la tabere ecologice, activități de propagandă “pro natura” ș.a.) sau la abordarea unor teme de cercetare. Foarte multe probleme privind calitatea factorilor de mediu și a conservării habitatelor și a biodiversității pot fi rezolvate prin colaborarea cu instituții științifice independente sau departamente de cercetare din mediul universitar. Există o întâmpinare din partea facultăților de profil din cadrul Universității din Craiova: Facultatea de Agricultură și Horticultură, cu specializările Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură, Biologie, Agricultură, Horticultură, Cadastru, Facultatea de Geografie).Colaborarea trebuie însă dezvoltată întrucât într-o arie protejată cum este aria Ciuperceni-Desa există numeroase oportunități pentru abordarea unor teme de cercetare iar rezultatele cercetărilor pot reprezenta un ajutor prețios pentru administrație în monitorizarea factorilor de mediu și a biodiversității. Activitatea comună cu specialiștii administrației ajută la schimbul de experiență și la circulația mai rapidă a informației științifice.
Cercetările științifice trebuie să se orienteze spre dezvoltarea durabilă a comunităților locale din vecinătatea ariei, inclusiv pe probleme din sfera sociologiei, întrucât vecinătatea cu o arie protejată și cerințele impuse de legislația europeană solicită într-o mare măsura comunitățile locale.
Principalele obiective de utilizare durabilă:
1. Menținerea biodiversității în starea actuală prin conservarea speciilor și habitatelor, reducerea impactului antropic și menținerea peisajului natural. Acest obiectiv presupune următoarele etape: inventarierea speciilor de faună și floră și a habitatelor din cadrul Ariei Protejate și identificarea zonelor de interes special pentru biodiversitate (zone de refugiu, zone vulnerabile de cuibărit, reproducere); interventii pentru mentinerea habitatelor în vederea protejarii speciilor de interes comunitar; Monitorizarea surselor majore de poluare aAriei Protejate Ciuperceni-Desa; monitorizarea și asigurarea controlului tuturor activităților de vânătoare și braconaj.
2. Promovarea și implementarea oportunităților de dezvoltare durabilă a economiei locale în concordanță cu obiectivele Ariei Protejate Ciuperceni-Desa. Acest obiectivpresupuneidentificarea, reactualizarea și promovarea obiectivelor turistice și a posibilităților de cazare în perimetrul ariei protejate Ciuperceni-Desa; organizarea de programe educative și de instruire: meșteșuguri autentice, tradiții, agro-turism; Crearea unei pagini web a Ariei Protejate Ciuperceni-Desa și mediatizarea atracțiilor turistice,
3. Creșterea gradului de educare și conștientizare bazate pe principiile dezvoltării durabile privind Aria Naturală Protejată Ciuperceni-Desa. Pentru atingerea acestui obiectiv trebuie realizate următoarele activități : elaborarea și implementarea unui program de educație ecologică, de informare și conștientizare, în instituțiile deînvățământ din zona Ariei Protejate Ciuperceni-Desa; organizarea de evenimente publice de conștientizare, cu acent pe conservarea biodiversității (concursuri, festivități, Ziua Mediului, Ziua Apei, Ziua Biodiversității); Desfășurarea de acțiuni de ecologizare a Ariei Protejate Ciuperceni-Desa, de plantare, cu implicarea comunităților locale, prin promovarea activităților de voluntariat; Amplasarea de indicatoare, marcaje pentru orientare, educație și informare în teren, inclusiv la hoteluri si pensiuni.
4. Valorificarea potențialului turistic al Ariei Protejate Ciuperceni-Desa în deplină concordanță cu principiile dezvoltării durabile în vederea susținerii comunităților locale. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesară realizarea următoarelor activități: proiectarea, construirea și dotarea unui centrude informare-vizitare; Realizarea și actualizarea
unei pagini WEB a Ariei Naturale Protejate Ciuperceni-Desași mediatizarea atracțiilor turistice; identificarea surselor de finanțare pentru sprijinirea populației locale în dezvoltarea economica; identificarea, delimitarea și amenajarea unor zone de agrement, locuri de campare, de popas , de depozitare deșeuri.
5. Stabilirea unor mecanisme eficiente pentru întărirea capacității administrative necesare desfășurării activităților specifice din cadrul Ariei Protejate Ciuperceni-Desa. Activitățile care conduc la atingerea acestui obiectiv sunt: înființarea unei rețele formate dintr-o varietate de stakeholderi: cercetători, administrator de arii protejate, autorități teritoriale, fermieri, asociații, școli – ca promotori ai unor proiecte de bună practică; crearea infrastructurii, modernizarea și întreținerea bazei materiale necesare activității în AriaProtejată Ciuperceni-Desa; încheierea de contracte de colaborare și protocoale cu instituții abilitate pentru pază si protecție, menținerea curățeniei pe teritoriul ariei protejate; identificarea de noi surse și accesarea surselor de finanțare suplimentare pentru susținerea activităților din cadrul Ariei Naturale; Menținerea colaborărilor existente, informarea și atragerea O.N.G. – urilor, autorităților locale și instituțiilor descentralizate ale statului, precum și a mass-media, pentru aplicarea planului de management;
Scopul obiectivelor de utilizare durabilă este asigurarea unei stări de conservare favorabilă pentru protecția și conservarea unor specii și habitate de interes comunitar. Acest scop urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale. De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere sau turism.
Conculuzii și propuneri
Protecția naturii, în general și a biodiversității, în special, are ca obiectiv principal păstrarea nealterată a ecosistemelor naturale (ecofondului) și a fondului genetic (genofondului) la nivel global și regional, în vederea asigurării echilibrului între componenetele naturale ale mediului, pe de o parte și între acestea si societatea umană, pe de altă parte.
Conservarea biodiversității trebuie abordată ca nou domeniu pluridisciplinar de cercetare, dezvoltat ca răspuns la crizele cu care se confruntă astăzi lumea vie. Conservarea biodiversității vizează trei obiective: investigarea și descrierea diversității lumii vii, înțelegerea efectelor activităților umane asupra speciilor, comunităților și ecosistemelor și dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea și restaurarea diversității biologice.
Inițiativele de protecție a naturii au pornit de la necesitatea salvării speciilor floristice și faunistice rare sau amenințate cu dispariția, idee care s-a extins asupra unor teritorii naturale sau antropizate, de importanță națională sau internațională, declarate parcuri sau rezervații.
Cel mai important demers în conservarea elementelor cadrului natural și/sau cultural-istoric îl reprezintă crearea pe cale legislativă a rețelei de arii protejate la nivel național și internațional.
Comisia Parcurilor Naționale și a Ariilor Protejate (CNPPA), din cadrul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), definește aria protejată ca o suprafață de teren sau acvatică destinată în mod special protecției și conservării biodiversității, resurselor naturale și culturale și gestionată conform unor legi și reglementări juridice.
Existența în anumite teritorii, cu grade diferite de antropizare, a unor sit – uri sau elemente cultural-istorice (monumente religioase, arhitectonice, istorice, ansambluri urbanistice deosebite etc.), cu valoare de patrimoniu, care însă din diferite motive se pot afla în stadii mai mult sau mai puțin avansate de degradare, impune protecția și conservarea acestora prin dobândirea statutului de zone protejate.
Combinând conservarea cu utilizarea durabilă a resurselor naturale, rezervațiile biosferei includ întreaga gamă de funcții specifice ariilor protejate, în cadrul unei rețele mondiale de schimb de informații. Crearea unei rețele internaționale de rezervații ale biosferei a fost propusă în cadrul Proiectului nr. 8 al Programului MAB, intitulat: Criteriile și liniile directoare pentru alegerea și construirea rezervațiilor biosferei. Acest proiect consideră conceptul de rezervație a biosferei ca un mijloc de menținere a bazei biologice, a existenței omului și a proceselor biologice la un nivel convenabil intereselor umane în ansamblul biosferei. În contextul protecției și conservării mediului, rezervațiile biosferei trebuie să reprezinte:
1. Zone terestre sau costiere marine a căror populație face parte integrantă din acestea și a căror gestiune vizează atingerea anumitor obiective, începând cu protecția completă și terminând cu o producție intensivă, dar durabilă.
2. Centre regionale care au funcții de supraveghere continuă, de cercetare, de educație ecologică și informare asupra ecosistemelor naturale și amenajate
3. Spații în care guvernanții, oamenii de știință, administratorii și populația locală cooperează pentru elaborarea unui model de gestionare a terenurilor și a apelor, permițând satisfacerea nevoilor umane, conservând procesele naturale și resursele biologice.
Rezervațiile biosferei trebuie să constituie o rețea mondială de arii protejate într-un mod permanent și eficient, rețea în cadrul căreia să fie reprezentate toate biomurile, cu principalele lor diviziuni și subdiviziuni, precum și zonele de tranziție dintre acestea.
Deși s-au înregistrat progrese importante în unele domenii, de exemplu cu privire la finalizarea rețelei de zone protejate Natura 2000 și în ceea ce privește reducerea poluării de lasurse punctuale în corpurile de apă dulce, obiectivul general de stopare a pierderii biodiversitățiipână în 2010 nu a fost realizat.
Până la 25% din speciile de animale sunt încă pe cale de dispariție și chiar speciile comune suferă în continuare din cauza lipsei de habitate corespunzătoare în afara zonelor protejate.
Expansiunea urbană, dezvoltarea industrială și noile infrastructuri continuă să se răspândească într-un ritm rapid, adesea în detrimentul zonelor naturale rămase. Se constată nu numai pierderea, degradarea și fragmentarea constantă a habitatelor naturale, ci și faptul că ecosisteme întregi sunt pe punctul de a se prăbuși.
Posibilele consecințe sunt extrem de grave. Bunăstarea noastră economică și socială depinde în foarte mare măsură de fluxul continuu de „servicii ecosistemice” vitale, însă beneficiilepe care acestea le aduc societății sunt adesea ignorate.
Toate aceste aspecte indică necesitatea de a dubla, în următorii ani, eforturile noastre la nivel de politică în favoarea biodiversității și de a asigura că biodiversitatea și numeroasele serviciiecosistemice oferite de aceasta sunt mai bine integrate în toate celelalte domenii de politică,astfel încât biodiversitatea să devină fundamentul dezvoltării noastre economice și al bunăstăriisociale.
Dezvoltarea activităților ecoturistice în cadrul comunităților locale și în cadrul ariilor protejate implică o serie de beneficii socio-economice, respectiv:
– generează apariția locurilor de muncă pe plan local (direct în sectorul turistic sau în sectoarele conexe);
– stimulează economia locală prin dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice (servicii de cazare, alimentație, transport, facilități recreative, produse meșteșugărești și servicii de ghidaj, suveniruri);
– stimulează economia rurală prin crearea sau creșterea cererii de produse agricole necesare asigurării serviciilor turistice;
– impulsionează dezvoltarea infrastructurii, fapt ce aduce beneficii în egală măsură și
– populației locale;
– stimulează dezvoltarea regiunilor periferice prin inserții de capital;
– stimulează îmbunătățirea relațiilor interculturale dintr-o regiune. Adesea turiștii caută să cunoască tradițiile și obiceiurile specifice unei regiuni etnografice, iar comunitatea gazdă este astfel stimulată să revigoreze tradițiile populare;
– în condițiile unei dezvoltări normale, turismul poate duce la autofinanțarea mecanismelor dezvoltării de care pot beneficia administratorii ariilor protejate ca instrument pentru conservarea acestora;
– sprijină activitățile de conservare, prin convingerea publicului asupra importanței arealelor naturale.
Prin ecoturism se poate asigura lărgirea spectrului de activități economice tradiționale, fără ale marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor șiinfluențelor externe și interne. Activitățile turistice desfășurate sub emblema ecoturismului oferăoportunități specifice, populația locală și industria turistică fiind nevoite să utilizeze resurselenaturale într-o manieră durabilă și să aprecieze obiectivele naturale și culturale valoroase.
Bibliografie
Ardelean, Florinela; Iordache, Vlad. Ecologie si protectia mediului. Bucuresti: Editura Matrix Rom, 2007;
Bavaru, A.; Godeanu. S.; Butnaru, Gallia; Bogdan. Al. Biodiversitatea și ocrotirea naturii.București: Editura Academiei Române, 2007;
Bran, Florina; Dincu, Ion. Ecologie generala si protectia mediului. Bucuresti: Editura ASE, 1995;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Globalizarea si mediul. Bucuresti: Editura Universitara, 2009;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Ecologie generala. Bucuresti: Editura ASE, 2004;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Eco-economia ecosistemelor si biodiversitatea. Bucuresti: Editura ASE, 2004;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Ecosfera si politici ecologice. Bucuresti: Editura ASE, 2002;
Bran, Florina. Degradarea ecosistemelor (silvicultura si turism): implicatii economice. Bucuresti: Editura ASE, 2002;
Ioan, Ildiko; Bran, Florina; Radulescu, Carmen Valentina. Dimensiunea manageriala a conservarii naturii. Bucuresti: Editura Universitara, 2009;
Ioja, Ioan-Cristian. Metode de cercetare si evaluare a starii mediului. Bucuresti: Editura Etnologica, 2013.
Manoleli, Dan Gabriel. Dezvoltarea prevederilor pentru conservarea naturii in Romania = The development of provisions for environmental conservation in Romania. Bucuresti: Institutul European din Romania, 2002;
Minciu, Rodica (dir. proiect). Dinamica implementarii politicilor comunitare in valorificarea prin turism a ariilor protejate din Romania si proiectarea unei arhitecturi de management integrat a acestora: ariile protejate si managementul acestora: raport de cercetare privind proiectul ID-1811/2009. Bucuresti: A.S.E., 2009;
Petrescu, Ion. Managementul mediului. Bucuresti: Expert, 2005;
Primack, Richard B.. Fundamentele conservarii diversitatii biologice.Bucuresti: Editura A.G.I.R, 2008;
Primack, R.; Pătroescu, Maria; Rozilowicz, L.; Iojă, C.. Conservarea diversității biologice. București: Editura Tehnică, 2002;
Purcaru, Ion. Economie, ecologie, biodiversitate si globalizare în Finante Banci Asigurari v. 11, nr. 11 (2008), pag. 15 – 26;
Raget (Dan), Anda-Veronica. Optimizarea strategiei Romaniei de adoptare si aplicare a acquis-ului comunitar. (teză de doctorat) Bucuresti: ASE, 2010.
Rojanschi, Vladimir; Bran, Florina. Politici si strategii de mediu. Bucuresti: Editura Economica, 2002;
Rojanschi, Vladimir; Bran, Florina; Grigore, Florian. Elemente de economia si managementul mediului. Bucuresti: Editura Economica, 2004.
20. http://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/2010_bap_ro.pdf
21. http://www.mmediu.ro/file/Strategie_Biodiversitate_2000_Ro.pdf
22. http://www.anpm.ro/upload/16103_6%20CONS.%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf
23. http://www.posmediu.ro/
24. http://www.ciuperceni-desa.ro/
25. http://natura2000.mmediu.ro/site/314/rosci0039.html
Bibliografie
Ardelean, Florinela; Iordache, Vlad. Ecologie si protectia mediului. Bucuresti: Editura Matrix Rom, 2007;
Bavaru, A.; Godeanu. S.; Butnaru, Gallia; Bogdan. Al. Biodiversitatea și ocrotirea naturii.București: Editura Academiei Române, 2007;
Bran, Florina; Dincu, Ion. Ecologie generala si protectia mediului. Bucuresti: Editura ASE, 1995;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Globalizarea si mediul. Bucuresti: Editura Universitara, 2009;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Ecologie generala. Bucuresti: Editura ASE, 2004;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Eco-economia ecosistemelor si biodiversitatea. Bucuresti: Editura ASE, 2004;
Bran, Florina; Ioan, Ildiko. Ecosfera si politici ecologice. Bucuresti: Editura ASE, 2002;
Bran, Florina. Degradarea ecosistemelor (silvicultura si turism): implicatii economice. Bucuresti: Editura ASE, 2002;
Ioan, Ildiko; Bran, Florina; Radulescu, Carmen Valentina. Dimensiunea manageriala a conservarii naturii. Bucuresti: Editura Universitara, 2009;
Ioja, Ioan-Cristian. Metode de cercetare si evaluare a starii mediului. Bucuresti: Editura Etnologica, 2013.
Manoleli, Dan Gabriel. Dezvoltarea prevederilor pentru conservarea naturii in Romania = The development of provisions for environmental conservation in Romania. Bucuresti: Institutul European din Romania, 2002;
Minciu, Rodica (dir. proiect). Dinamica implementarii politicilor comunitare in valorificarea prin turism a ariilor protejate din Romania si proiectarea unei arhitecturi de management integrat a acestora: ariile protejate si managementul acestora: raport de cercetare privind proiectul ID-1811/2009. Bucuresti: A.S.E., 2009;
Petrescu, Ion. Managementul mediului. Bucuresti: Expert, 2005;
Primack, Richard B.. Fundamentele conservarii diversitatii biologice.Bucuresti: Editura A.G.I.R, 2008;
Primack, R.; Pătroescu, Maria; Rozilowicz, L.; Iojă, C.. Conservarea diversității biologice. București: Editura Tehnică, 2002;
Purcaru, Ion. Economie, ecologie, biodiversitate si globalizare în Finante Banci Asigurari v. 11, nr. 11 (2008), pag. 15 – 26;
Raget (Dan), Anda-Veronica. Optimizarea strategiei Romaniei de adoptare si aplicare a acquis-ului comunitar. (teză de doctorat) Bucuresti: ASE, 2010.
Rojanschi, Vladimir; Bran, Florina. Politici si strategii de mediu. Bucuresti: Editura Economica, 2002;
Rojanschi, Vladimir; Bran, Florina; Grigore, Florian. Elemente de economia si managementul mediului. Bucuresti: Editura Economica, 2004.
20. http://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/2010_bap_ro.pdf
21. http://www.mmediu.ro/file/Strategie_Biodiversitate_2000_Ro.pdf
22. http://www.anpm.ro/upload/16103_6%20CONS.%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf
23. http://www.posmediu.ro/
24. http://www.ciuperceni-desa.ro/
25. http://natura2000.mmediu.ro/site/314/rosci0039.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conservarea Biodiversitatii Prin Implementarea Directivelor Europene (ID: 112261)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.