Conducerea Subordonatilor

CONDUCEREA SUBORDONAȚILOR

Std: Glisă Elena- Diana

Griga Gabriela-Loredana

The actions and the behaviour used by leaders should be characterized by various traits, such as: respect, trust, appreciation, dignity, apprehension, sincerity, optimism, endurance, courage.

The efficient leaders are conscious that the achievement of their anticipated results is determined by their subalternates. This task can come true only with the existence of an excellent group communication, respect, justice and truth.

Key words: leader, characters, authority, power, subalternates

Cuvinte cheie: lider, calitate, autoritate, putere, subordonați

Conducerea subordonaților

”Un lider cu adevărat bun îi face pe oamenii din echipă să se simtă implicați și nu dați la o parte, în așa fel încât, fiecare să înțeleagă că prin munca sa, contribuie la succesul companiei”.Warren G.

Capacitatea managerială a conducătorilor reprezintă o competență multidisciplinară, profesia de manager, presupunând un set de capacități, cunoștințe, tehnici, care le depășesc pe cele specializate de plecare și care vizează deprinderea de organizare a activității, forța și priceperea de a stabli fluxuri informaționale moderne, de a valorifica superior resursele umane și materiale prin decizii corecte.

Conducerea constituie procesul de influențare a persoanelor și relațiilor existente între acestea, astfel încât să se obțină scopul dorit. La baza actului de conducere stau următoarele elemente: înțelepciune, inteligență, respect, demnitate, curaj, intuiție, prudență, tact, fermitate, perseverență, răbdare.

Conducerea subordonaților (leading) semnifică totalitatatea modalităților abordate de către o persoană (lider), în vederea influențării comportamentului subordonaților, pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Procesul de conducere are la bază influența exercitată de o persoană asupra alteia, din punct de vedere rațional și emoțional, în vederea schimbării comportamentului. Aceasta se poate manifesta atât prin manipulare, din punct de vedere negativ, cât și prin îndrumarea activităților subalternilor, ca aspect pozitiv. Influența se bazează în principiu pe putere.

Puterea reprezintă posibilitatea unui conducător de a influența comportamentul altor persoane, de a le controla , fără a avea consimțământul acestora. În cadrul unei organizații, puterea este indispensabilă, dar în același timp nu are un caracter absolut. Afirmăm aceasta, întrucât atât conducătorii, cât și subalternii folosesc puterea în vederea realizării obiectivelor stabilite.

Autoritatea reprezintă dreptul deținut de un conducător de a lua decizii și de a pretinde subordonaților să se conformeze acestora, în scopul realizării intereselor organizaționale.

Legitimitatea reprezintă opusul funcțional al autorității formale, ce constă în măsura în care o persoană iși manifestă voința de a fi condusă și influențată din punct de vedere comportamental, ca urmare a deciziilor luate de cel învestit cu autoritate.

Astfel, autoritatea constă în considerarea de către subalterni a puterii ca fiind legitimă. În cazul recunoașterii de către subalterni a puterii conducătorului, se consideră că acesta din urmă are autoritate. Autoritatea este obținută doar în momentul acceptării acesteia de către subalterni, acceptare ce poate fi asigurată numai prin folosirea puterii deținute. Un exemplu elocvent, ar fi acesta: un angajat aflat pe un nivel mediu ierarhic, dar care are un statut privilegiat poate avea o anumită putere în cadrul organizației. În timp ce autoritatea poate fi delegată, în cazul puterii, acest lucru nu este posibil. Un angajat poate fi învestit cu autoritate, dar nu și cu putere.

STILURI DE CONDUCERE

Motto: ”Stilul nu îl ai, ci îl ești.”(Mircea Cărtărescu)

Stilul reprezintă un comportament distinctiv sau caracteristic, o metodă particulară de a acționa. Termenul de ”stil” a fost introdus de către G.W.Allport în 1937, cu privire la multiplele tipuri de comportament sau personalitate.

Stilul de conducere reprezintă modul în care conducătorul își exercită atribuțiile în cadrul relațiilor cu subalternii, colegii. Acesta decurge din modalitatea în care dă sarcini, din felul cum supraveghează rezolvarea acestora, precum și din capacitatea de a controla în mod oportun și cuprinzător subalternii. Stilul de muncă al conducătorului este cel care are o influență considerabilă asupra modalităților de realizare a activității de conducere și totodată, elementul esențial care unește pe oameni în vederea îndeplinirii atribuțiilor colectivului și câștigării performanțelor.

Un climat stimulativ în rândul angajaților poate fi promovat doar de către un conducător cu un stil adecvat de conducere, optim, care constă în abilitatea de a se adapta situației și de a identifica elementele principale. Prezența nemulțumirilor, insatisfacțiilor, frustărilor, tensiunilor în cadrul organzației favorizează stilul de conducere rigid, neadecvat, alterând în acest mod relațiile dintre conducător și subordonați.

Fiecare conducător are propriul său mod de a-și dezvolta stilul de conducere. Stilul de muncă al unui conducător este influențat de o serie de factori, precum: caracter, temperament, personalitate, responsabilitate, experiență de viață și muncă, gradul său de cultură generală, concepțiile sale în legătură cu oamenii, colectivitatea, de identificarea și rezolvarea problemelor existente în cadrul organizației, de calitatea subordonaților, de cunoașterea precisă a caracteristicilor colectivului, a activităților și atribuțiilor pe care le are de îndeplinit.

În management avem de a face cu diferite stiluri, cum ar fi: stiluri manageriale, stiluri de leadership și stiluri decizionale.

În cadrul organizațiilor, leadershipul acționează diferit, fiind influențat de o multitudine de factori, ca de exemplu: personalitatea liderului, trăsăturile celor care îl susțin și particularitatea contextului în care acesta evoluează. Cele mai numeroase studii au fost orientate către stilurile de leadership. În continuare, vom efectua o scurtă prezentare a acestora:

Leadership charismatic- caracteristici:

este întâlnit la persoanele cu un talent nativ în a-i influența considerabil pe cei din jur;

dețin o mare încredere în valorile și resursele proprii și obțin cu ușurință ceea ce își doresc;

dețin abilitatea de a creea o viziune (viziune convingătoare, așteptări înalte și comportament competitiv);

abilitatea de a dezvolta și utiliza randamentul celor care îl susțin (oferirea spijinului personal, încredere în oameni, exprimare empatică, implicarea rațională și afectivă din partea susținătorilor săi);

abilitatea de a se implica personal ( conducerea prin modelul propriu, cere întotdeauna celorlalți să facă ceea ce face și el, are încredere în propria persoană, obține succesul și se folosește de acesta, evidențierea propriilor angajamente);

Leadership tranzacțional- caracteristici:

are la bază capacitatea liderului de a negocia; astfel, prin promiterea de recompense, în schimbul acceptării anumitor comportamente și decizii luate în cadrul organizației, liderul îi atrage de partea sa pe subalterni, prin implicarea acestora;

liderul trebuie să se afle într-o continuă dezvoltare referitor la abilitățile de negociator, să manifeste empatie, pentru a reuși înțelegerea condițiilor care stau la baza motivației subordonaților;

accesul la resursele din cadrul organizației; astfel, în momentul în care în urma satisfacerii cerințelor solicitate subordonaților, nu reușeșeste să respecte promisiunile de a oferi recompense, acesta nu mai prezintă credibilitate; consecința acestui fapt constă în posibilitatea redusă de recuperare a credibilității , favorizând în același timp apariția unui nou lider, care va dori să dețină puterea;

Leadership transformațional- caracteristici:

capacitatea de a implementa schimbările necesare, urmate de proiectarea eficace și conducerea acestora; astfel, liderul are nevoie de multiple calități, care conduc la determinarea persoanei de a fi deschisă provocărilor venite din mediul intern și extern;

într-o organizație în care schimbările sunt frecvente , este indispensabilă prezența unor oameni cu capacitate de anticipare, rezistenți la lucrul în condiții de stres;

asemenea liderilor carismatici, aceștia au capacitatea de a atrage de partea lor personalul aflat în subordine și totodată de a îi inspira pe cei cu care iau contact;

Leadershipul cultural- caracteristici:

fiecare cultură în parte din cadrul unei organizații constituie o construcție socială cu identitate proprie, similar persoanelor; așadar, angajații prestează diverse activități comunică și colaborează în vederea obținerii obiectivelor propuse;

în cadrul organizațiilor există numeroase elemente culturale provenite de la angajați ce aparțin diverselor naționalități, din punct de vedere al pregătirii, al obiceiurilor, tradițiilor, comportamentelor; prezența acestor elemente culturale, are un impact deosebit asupra culturii manageriale, care trebuie să le accepte;

liderul are o influență asupra activităților desfășurate și a modalităților de manifestare a culturii organizaționale;

practicile existente la nivelul organizației, cultura organizațională și puterea liderului au rolul de a influența anagajații;

performanențele specifice organizației sunt obținute în mod prompt, eficace, prin stabilirea de către lider a unor obiective realiste și determinarea personalului să ia parte la efectuarea acestora;

liderul deține avantajul de a reduce diferențele culturale existente în cadrul organizației și de a facilita legăturile, colaborările dintre membrii cu manifestări diferite ale culturii organizaționale; succesul scontat nu poate fi obținut, în situația în care cooperarea dintre angajați prezintă carențe majore, în sensul că fiecare acționează individual.

Calitățile unui lider de succes

”Ca lideri, avem viețile altora în mâinile noastre. Aceste mâini trebuie să fie blânde și iubitoare și întotdeauna disponibile să ajute.”(Ken Blanchard)

Principala întreprindere deținută de un conducător trebuie să constea în obiceiul de a învăța încontinuu, în sensul precis al cuvântului, în acțiunile zilnice, atât de la superiori cât și de la inferiori, fără a face discriminări și fără a considera că le cunoaște pe toate.

Este adevărat că pentru a conduce trebuie să ai o anumită înzestrare naturală. Există oameni care știu să gestioneze și să conducă o afacere, deși nu au niciun fel de pregătire, iar alții care nu vor reuși niciodată să conducă eficient, oricât de bine pregătiți profesional ar fi. Aceasta nu înseamnă că instruirea în domeniul managementului este de prisos.

Astfel, armele conducătorului de succes, talentat sunt deținute de răbdare și voință. Cel care este răbdător și înzestrat cu o voință de nezdruncinat poate ajunge să obțină rezultate consistente, indiferent dacă este mai slab pregătit intelectual.

Șefii nu pot face nimic de unii singuri. Ei trebuie să-i determine pe subordonați să îi urmeze, să-i capaciteze în realizarea obiectivelor. Șeful poate să-și determine oamenii printr-o paletă largă de instrumente care pleacă de la ordine rigide, formalism, ”militărie”, până la convingere, negociere, respect reciproc. Totodată, această paletă este în funcție de puterea,

autoritatea și legitimitatea pe care o promovează și o cultivă șefii.

Astfel, cunoscând toate acestea, liderul poate găsi soluții optime și benefice pentru corectarea lor, scopul principal fiind cel al aducerii de beneficii atât pentru sine, cât și pentru întreg colectivul avut în subordine.

Prestigiul conducătorului se creează numai și numai prin muncă inteligentă, prin perseverență, consecvență și prudență, prin tact și fermitate, prin fructificarea la maximum a propriilor calități și prin înăbușirea propriilor defecte. Calitățile personale cultivate îl duc la succes numai în măsura în care defectele de personalitate pot fi înăbușite prin autocontrol și stăpânire de sine.

În cartea sa, intitulată”Liderul din tine”, Dale Carnegie prezintă câteva idei de bază pentru a fi un bun lider:

Începe fiecare discuție cu laudă sinceră și apreciere;

Vorbește indirect despre greșelile altora;

Vorbește mai întâi despre greșelile tale înainte să îi crtici pe ceilalți;

Pune întrebări în loc să dai ordine directe;

Fii sincer interesat de ceilalți. Ascultă-i și apreciază-i;

Asumă-ți riscuri;

Fii optimist;

Fă-i pe ceilalți mulțumiți în legătură cu lucrul pe care-l sugerezi să-l facă;

Fii sincer;

Fii creativ.

RELAȚIA ȘEF-SUBALTERN

”Arta de a conduce nu constă în a gândi și a decide în locul tuturor subalternilor.”(Ferdinand Foch)

Fiecare dintre noi, în permanență se află în diverse raporturi cu cei din jur. În schimb, raporturile care dețin rolul principal sunt cele de subordonare. În majoritatea domeniilor de activitate, eficiența este determinată de cele mai multe ori de relația șef-subaltern.

Talentul de a conduce oamenii presupune, în fond, să le acorzi ceea ce ei doresc cel mai mult: elogii și încurajări și să le ceri ceea ce aștepți de la ei: muncă și disciplină. Nimic nu distruge mai mult dorința de afirmare și ambiția cuiva , decât subaprecierea venită din partea superiorilor. De aceea, dacă un subaltern face un lucru frumos, apreciază-l și laudă-l din toată inima.

Indiferent de treapta pe care se află un conducător, succesul acestuia depinde de simpatia, prestigiul de care se bucură în fața subalternilor. Prestigiul se dezvoltă prin ținută morală și competență. Astfel, subordonații se străduiesc să devină simpatici pentru persoanele care îi atrag din diverse motive și majoritatea evită să se confrunte cu cei mai puternici. Orice faptă bună a subalternului, merită în totalitate să fie apreciată, deoarece o muncă corect făcută, dacă este în mod corespunzător apreciată, devine premiza unei munci mai bune pe viitor. Procedând astfel, conducătorul își câștigă autoritatea în fața subalternului și îl ajută să progreseze.

În toate situațiile, conducătorul trebuie să se descurce și să își îndeplinească atribuțiile, cu autoritate și rezultate benefice.

Un conducător poate câștiga autoritatea doar prin corectitudine și cinste, prin bunăcredință și prin respectul pentru lege. Autoritatea trebuie să fie însoțită întotdeauna de responsabilitate, obligația de a răspunde de activitățile desfășurate și deciziile luate. Autoritatea se câștigă cu multă dificultate, dar se poate pierde cu mai multă rapiditate.

În cadrul unei organizații, se regăsesc două tipuri de autorități: autoritatea formală și autoritatea informală.

Autoritatea formală este asociată funcției pe care o deține o persoană în ierarhia autoritară a organizației și nu a personei ca atare. Tocmai de aceea acest tip de autoritate nu implică și un anumit grad de consimțământ sau de acceptare din partea subordonaților. Practic, managerul nu depune nicun efort pentru a legitima autoritatea.

Autoritatea formală se caracterizează prin:

subalternii nu respectă autoritatea persoanei ce ocupă poziția, ci autoritatea funcției;

ori de câte ori li se oferă ocazia, subalternii se împotrivesc acestei autorități;

impune o anumită vestimentație, conduită, opținerea unor performanțe precise, corectitudine;

accentul este pus pe ordine și reglementări;

statuează ordinea obiectivelor, relațiilor de comunicare, de autoritate, puterea și responsabilitatea;

este exercitată intr-o organizație birocratică.

Autoritatea informală răspunde nevoii de afecțiune a subordonaților – dorința de a fi înțeleși, stimați, acceptați, iubiți etc. Subordonatul se identifică în resorturile lui intime cu filosofia de conducere a șefului și acceptă puterea și autoritatea acestuia, nu ca pe un rău necesar, ci ca pe o nevoie naturală de a fi condus.

Autoritatea informală se caracterizează prin:

subordonații sunt ascultați de către șefi și în privința problemelor personale;

relațiile dintre șef și subaltern se caracterizează prin sinceritate, inceredere, durabilitate, înțelegere, flexibilitate;

conducătorul îmbină puterea funcției cu competența profesională și comportamentul onesc și civilizat;

urmarea calităților umane ale șefului, subaternii îl prețuiesc și au încredere în acesta;

conducătorul este receptiv la sugestiile și cererile subalternilor, consideră importantă nu numai munca sa ci și a acestora, și este un om principial.

Modalități prin care un conducător poate pierde autoritatea cu ușurință:

dorința mare de putere;

inexistența dialogului la nivelul colectivului, incapacitatea de a coopera;

obsesia de a păstra controlul asupra tot ceea ce se întâmplă și de a-și menține autoritatea în toate tipurile de problemă;

preocupările de bază sunt hârțăgoria și ”practica relațiilor înalte”, mijloacele fiind mult mai importante decât scopurile;

evitarea companiei subordonaților, iar în momentul în care o acceptă, o face doar cu scopul de a se afla tot el în centrul atenției;

timorarea subordonaților;

neacceptarea criticii;

faptul de a se crede inafilibili și dorința de a avea tot timpul dreptatea de partea lor;

neluarea în considerare a opiniilor, ideilor subordonaților;

neaprecierea eforturilor și strădaniei subalternului, în schimb, scoate în evidență într-un mod exagerat lucrurile soluționate mai puțin eficient;

luarea drept competență: punctualitatea, respectul acordat superiorilor, comportamentul, ordinea în hârtii, toate acestea într-un mod excesiv, neobservând cum sunt aduse la îndeplinire atribuțiile specifice postului;

minimalizarea rolului subalternilor, supradimensionarea propriilor merite;

neconcordanța intre vorbe și fapte;

subiectivismul și favoritismul.

Am fi mai buni, dacă am recunoaște că înălțimea scaunului trebuie corelată cu profunzimea datoriilor și am trăi în cadrul omeniei, (…) , demostrând, prin fapte, că am făcut factor comun din demnitate, respectabilitate, dragoste de adevăr și dreptate, muncă cinstită și afecțiune față de oameni.

În concluzie, luând în considerare cele mai sus prezentate putem afirma că misiunea unui bun lider constă nu în a fi el cel mai bun în domeniul în care activează, ci în capacitatea acestuia de a scoate ce e mai bun din oamenii cu care lucrează. Acest lucru presupune ca liderul să se afle intr-o continuă perfecționare, să își cunoască caracterul, modul de comportare, emoțiile și modul lor de gestionare, să își recunoască și să își accepte în același timp defectele, lipsurile, carențele cu care se confruntă.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Puiu, Management – analize și studii comparative, ediția a treia, Ed.”Independența economică”, Pitești, 2007;

Costache Rusu, Monica Voicu, ABC-ul Managerului, Ed.Gh.Asachi, Iași;

Dale Carnegie, The leader in you, Pocket Books, May 1st 1995

Mihai Butnariu, Arta de a conduce, Ed.Radical, 1995;

Ștefan Prună, Managementul Organizației Poliției, Ed.Universul Juridic, București, 2012;

www.leaders.ro