Conceperea Si Evaluarea Performantei Economico Financiare a Proiectului de Investitii Ferma de Capsuni S.c. Anmar S.r.l

Introducere

CAPITOLUL 1: Sectorul (domeniul ) la nivel mondial

și în România

1.1 Importanța(rol si funcții )în viața economico-socială………………………………………..

1.2 Avantajele și dezavantajele domeniului și a produselor din punct

de vedere al dezvoltării durbile……………………………………………………………………..

1.3 Situația actuală……………………………………………………………………………………………

1.4 Perspective-evolutia și problemele sectorului(domeniului) în context local,regional,național,internațional…………………………………………………….

CAPITOLUL 2: Necesitatea, Oportunitatea și impactul

investiției

2.1 Situatia economico-socială a zonei, a resurselor……………………………………………..

2.2 Deficiențele majore ale situației actuale privind necesarul de dezvoltare a zonei

2.3 Încadrarea investitiei în politicile de investiții ale judetului……………………………

2.4 Încadrarea proiectului in obiectivele strategice ale firmei, comunitatii,regiunii,la nivel national,in programe cu finantare externa…………………………………………..

2.5 Impactul economico-social și de mediu al investiției asupra zonei/localității

CAPITOLUL 3: Prezentarea proiectului de investiții

3.1 Costul estimativ al investiției……………………………………………………………………

CAPITOLUL 4: Evaluarea Performanțelor Econimico-Financiare

(sociale și de mediu) a proiectului ……………………………………………………

CAPITOLUL 5: Concluzii și propuneri …………………………………………………………………….

Cap. 1 SECTORUL(DOMENIUL) LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA

Importanța culturii căpșunului în viața economico-socială

Căpșunul este un membru al familiei Rose (Rosaceae), împreună cu cireșe, mere, pere, prune, gutui, zmeură și mure. Căpșunile așa cum le cunoaștem astăzi sunt un hibrid de specii diferite, selectate în mod special de către crescători de-a lungul secolelor pentru a da mai multă cultură, cu un gust mai bun și un profil mai hranitor.

În prezent zonele cu climat temperat, mediteranian, subtropical și chiar continental subarctic (ex. Suedia, Norvegia, Finlanda, Canada ) alcătuiesc arealul de cultură al căpșunelui. Pe baza creșterii cererii de căpșuni, în egală măsură pentru consumul în stare proaspătă și pentru industria de prelucrare (sub formă de sucuri naturale, siropuri, lichioruri, gemuri, dulcețuri, jeleuri, fructe confiate pentru produse de cofetărie și patiserie, fructe pentru iaurt, etc), s-a produs o extindere a acestei specii în zone noi. Unul dintre factorii cei mai importanți este faptul că fructele de căpșun prezintă o coacere timpurie ( în lunile mai – iunie) , acoperind globalul existent pe piața de fructe proaspete înainte de apariția cireșelor și a celorlalte fructe de zonă temperată.

În tabelul de mai jos sunt prezentate producțiile realizate de pricipalele 10 țări producatoare:

Plantă ce găsește condiții de cultură în aproape toate zonele țării, având un grad mare de plasticitate ecologică, puțin pretențioasă față de factorii pedoclimatici, căpșunul se bucură de o mare apreciere în multe țări din lume inclusiv în România datorită valorii alimentare și terapeutice, prin bogăția în vitamine și substanțe minerale.

Aportul de căpșuni proaspete în alimentația zilnică, asigură sănătatea organismului, și întărește sistemul imunitar. Căpșunile conțin aproximativ 90% apă, zaharuri, proteine, acizi, iod, celuloză, cupru, mangan, calciu, fier, fosfor, potasiu, vitamina C, K, PP, vitamine din complexul B și provitamina A. Grație conținutului ridicat de fier (component al hemoglobinei din sânge) și cupru căpșunile sunt recomandate în cazul anemiilor, iar efectul lor tonic și remineralizant ajută în cazul tuberculozei. Căpșunile sunt o bogata sursa de fenoli, protejând astfel structurile celulare din corp și inima, luptand în acelasi timp contra inflamatiilor, fiind un bun adjuvant pentru osteoartrită, ateroscleroză, astm și artrită reumatoidală. Conținutul de elagitanin din căpșuni diminuează riscul apariției cancerului. Conform unui studiu efectuat de cercetatori, pe un grup de 1000 de persoane în varstă, căpșunele ocupă primul loc, din opt alimente, care consumate regulat reduc incidența decesului provocat de cancer. De asemeni, căpșunile protejează învelișul intern al stomacului de efectele nocive ale alcoolului. Vitaminele din complexul B și manganul joacă un rol important în funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos, astfel consumul de căpșuni este indicat pentru prevenirea insomniilor și asteniilor. În plus, căpșunile au și rol de reglementator hepatic, întrucât conținutul de vitamina K ajută la buna funcționare a ficatului, element esențial al longevității. Cura de căpșuni are un efect puternic depurativ, detoxifiant și diuretic, eliminand toxinele din corp, excesul de colesterol, fiind recomandată și în afecțiunile renale și gută. Totodată administrarea de căpșuni în organism oferă protecție împotriva degenerescenței maculare, principala cauza a pierderii vederii la persoanele în varstă. Nivelul crescut de antioxidanți din compoziția căpșunilor neutralizează efectele distructive ale radicalilor liberi, ajutând chiar la combaterea bolii Alzheimer.

Evoluția și problemele cu care se confruntă această ramură a horticulturii în România

Evoluția sectorului în România

Conform statisticilor, până în anul 1990 în România se produceau în jur de 30-39.000 de tone de fructe de căpșuni pe an, majoritatea culturilor aflându-se pe teritoriul cooperativelor agricole. Odată cu dispariția acestora a avut loc o prăbușire a sectorului, producțiile ajungând la un nivel de 5-6.000 de tone pe an, ceea ce echivala cu mai puțin de un sfert de kilogram de căpșuni pe cap de locuitor.

În anul 1996, datorită programelor de dezvoltare a producției căpșunului derulate în județele Argeș, Vâlcea și în jurul municipiului București, a început o ușoară creștere a producției. Urmând ca în anul 2004, să cunoască o dezvoltare accentuată în vestul României, în special în județele Bihor și Arad.

Anul 2008 a însemnat startul pentru dezvoltarea căpșunului în județele din Moldova, mai cu seamă în Vaslui, Botoșani și în Suceava. În ultimii ani dezvoltarea culturii căpșunului s-a intensificat în zona legumicolă Brăila-Galați.

În 2009 căpșunile se situau pe locul 9 la suprafața cultivată și pe locul 10 la cantitatea produsă în topul fructelor cultivate în România.

Potrivit FAOSTAT, în anul 2013, România ocupa locul 21 în topul țărilor cultivatoare de căpșuni la nivel mondial, clasificate după suprafața cultivată și locul 29 în topul producătorilor mondiali de căpșuni.

Evoluția suprafețelor cultivate – ha –

Având în vedere evoluția suprafeței cultivate observăm ca anul 2004 a dat startul unor creșteri masive a suprafețelor, cea mai mare dintre acestea fiind atinsă la nivelul anului 2007 ,crescând cu 1.308 ha față de 2004.

Evoluția producției obținute – tone –

Producția fiind în strânsă legătură cu suprafața cultivată a prezentat aceleași tendințe ca și în cazul acestora, plecând de la 14.533 tone în anul 2004 la 23.190 în anul 2013, aceasta fiind și cea mai mare producție obținută în acești ani.

Exporturile valorice de căpșuni ale României în perioada 2004-2011

-Mii USD-

Exporturile cantitative de căpșuni ale României în perioada 2004-2011

– tone –

Exporturile au înregistrat creșteri atât cantitativ cât și valoric în perioada 2003-2006, manifestând un trend descendent în 2007-2009, iar apoi au început din nou să crescă dar cu valori foarte mici .

Importurile valorice de căpșuni ale României în perioada 2004-2011

Mii USD-

Importurile cantitative de căpșuni ale României în perioada 2004-2011

– tone –

Se observă din datele prezentate anterior că valoarea cantitativă și valorică a importurilor este mult mai mare decât cea a exporturilor, deci există o cerere mai mare decât oferta. Cea mai mare cantitate importată a fost din Turcia, 5453 tone, iar cea mai mare cantitate exportată a fost către Polonia constând în 37 tone.

Factorii ce au contribuit la intensificarea culturii căpșunuli sunt:

reînoirea gamei sortimentale;

cultivarea de soiuri foarte productive care dau fructe de calitate superioară;

folosirea materialului biologic(stoloni) liber de agenți patogeni;

trecerea de la cultura multianuală la cea anuală;

extinderea culturii protejate în tunele acoperite de polietilenă;

îmbunătățirea tehnologiilor de înființate și exploatare a culturii (asolamente, erbicidare, irigare, protecția fitosanitară, mulci de polietilenă);

mecanizarea unor secvențe tehnologice (plantarea, mulcirea, recoltarea);

1.2.2 Probleme ale sectorului și soluționarea acestora

Între recoltare și comercializare există traseul foarte pretențios și dificil al valorificării.

Din punct de vedere economic, valorificarea superioară a fructelor reprezintă un criteriu esențial pentru reușita unei activității de producere a fructelor. Micșorarea pierderilor printr-un marketing și un management corespunzător în activitătea de valorificare a fructelor proaspete, duce la creșterea producției utile. După Kazs S.J. (1990), pierderile care survin în etapa actuală, pe parcursul valorificării fructelor la nivel mondial, sunt mai mari de 50% din cantitatea produsă inițial.

Astfel de situații generează motive serioase pentru găsirea acelor măsuri care să asigure continuitatea fluxului de produse către piață, pentru a se evita excesele fluctuațiilor de prețuri care, în ultimă instanță, afectează veniturile producătorilor, dar provoacă și confuzii și nesiguranță printre consumatori.

Una dintre modalitățile de redresare a activității de valorificare a producției pomicole o reprezintă intensificarea preocupărilor producătorilor pomicoli și a procesatorilor de fructe

proaspete, dar și ale instituțiilor cu competențe în domeniu, pe linia cunoașterii și aplicării în

activitatea pomicolă și de valorificare, a multiplelor elemente ale marketingului și managementului, care s-au dovedit în țările care le aplică, un factor decisiv în revigorarea producției și valorificării de fructe proaspete perisabile și în eficientizarea producerii și valorificării acestora.

Termenul de valorificare (Gherghi A., 1994; Tudor A.T., 1995) are o circulație care datează din perioada antebelică, fiind bine și corect definit în cuprinsul unei pagini din Marea Encicopedie Agricola, vol.V (1943): “Valorificarea înseamnă grija pe care producătorii și vânzătorii trebuie să o aibă în felul cum își prezintă și predau mărfurile lor, cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare până la predare, nu numai în ceea ce privește conținutul lor intrinsec, dar și în modul de conservare, ambalare și transport”.

Adaptarea producției și a valorificării fructelor perisabile din țara noastră la cerințele impuse de Uniunea Europeană, presupune :

evaluarea potențialului de producție, de calitate și de valorificare a sortimentului actual de soiuri din țara noastră în condițiile pieței europene și promovarea soiurilor și hibrizilor care raspund criteriilor și exigențelor acesteia.

testarea și implementarea metodelor noi de menținere a calității pe fluxul de valorificare de la producător la consumator, care pot ridica gradul de competitivitate a produselor românești la export.

diseminarea rezultatelor cercetărilor și a informațiilor științifice, pentru cunoașterea în ansamblu a exigențelor referitoare la calitate și menținerea calității, la toți factorii implicati în producerea, valorificarea și comercializarea fructelor cu perisabilitate ridicată.

În condiții de transport rutier, aerian sau naval pe distanțe mari, principalele probleme care se ridică sunt legate de rezistența produselor și menținerea aspectului lor comercial și mai puțin de însușirile privind gustul și aroma. Tocmai pentru a răspunde acestui deziderat dictat de factori comerciali, în ultimul deceniu s-a pus pe plan mondial tot mai mult accent pe crearea și promovarea soiurilor și hibrizilor cu rezistență ridicată la manipulare, transport și depozitare, precum și cu grad ridicat de uniformitate, în dauna criteriilor tradiționale de calitate bazate pe însușiri olfactive și compoziție chimică. Totodată, au fost studiate și s-au pus la punct tehnici și metode de ambalare și preambalare specifice diferitelor mijloace de transport și condiții de prezentare, precum și modalități de postmaturare pentru anumite produse.

Principalul factor de menținere a calității tuturor produselor horticole cu perisabilitate ridicată îl constituie frigul artificial, care stă la baza studiilor și cercetărilor din întreaga lume, și care se aplică diferențiat, în funcție de specie, soi, grad de maturitate, mod de ambalare, tipul mijlocului de transport sau spațiului de stocare, a destinația produsului, etc.

Datele prezentate de Institutul Internațional al Frigului, for științific și tehnic recunoscut pe plan mondial pentru preocupările privind utilizarea frigului în domeniul produselor alimentare, recomandă pentru fructele excesiv de perisabile temperaruri optime cuprinse în intervalul -1….0o C, iar pentru cele foarte perisabile temperaturi cuprinse în intervalul -1…+2oC, în condițiile unei umidități relative a aerului de 85-95%, în funcție de specie.

Sunt menționate, de asemenea, o serie de măsuri și tratamente adiționale post-recoltă specifice fiecărui produs, experimentate și recomandate în diferite țări, si care pot îmbunătăți condițiile de menținere a calității fructelor. Dintre aceste măsuri tehnologice sunt de menționat următoarele:

creșterea concentrației de CO2 în spațiul de păstrare;

reducrea fenomenului de condens pe fructe;

aplicarea foliilor acoperitoare de polietilenă și închiderea etanșă a unităților de ambalare-preambalare;

prerăcirea fructelor;

tratamente termice de control a atacului de boli, de prelungire a duratei de păstrare, postmaturare, pregătire pentru livrare.

1.2.2.1 Păstrarea căpșunelor pentru consumul în stare proaspătă

Valoarea alimentară și tehnologică a căpșunelor este evidențiată de conținutul în glucide (7-8%), vitamina C (60-70 mg/100 g), vitaminele din complexul B și sărurile minerale (K, P, Ca Mg), cât și de posibilitatea diversă de industrializare ca: sirop, gem, dulceață, jeleu, compot, congelate sau preparatele de cofetărie. La acestea se mai adaugă timpurietatea apariției fructelor, care sunt parfumate, gustoase, fiind mult solicitate pentru consumul în stare proaspătă, însă perisabilitatea lor ridicată limitează perioada de păstrare după recoltare, la numai câteva zile.

Recoltarea se face la momentul optim, respectiv atunci când pe aproximativ 75% din suprafața fructului s-a format culoarea tipică soiului, căpșunele continuându-și procesele de maturare și după ce au fost recoltate, chiar dacă recoltarea s-a efectuat înainte ca fructele să fie ajuns la maturitatea de consum. Fructele cu 7-10% glucide și 0,8-1,1 g/100 g aciditate titrabilă exprimată în acid citric, sunt cele mai apreciate din punct de vedere organoleptic. Schimbarea culorii căpșunelor spre cea roșie strălucitoare este influențată de temperatură, fiind încetinită la 20°C ziua și 10°C noaptea și favorizată la 25°C ziua și 15°C noaptea. Căpșunele sunt fructe ce prezintă o epidermă foarte subțire, sensibilă, ușor alterabilă, au o respirație foarte intensă, de 3-4 ori mai mare decât merele, ceea ce le reduce capacitatea de păstrare. Indicii de maturitate se bazează pe culoarea suprafeței fructului, recoltarea fiind recomandabil să se declanșeze când 1/2-1/3 din suprafața fructului are culoarea caracteristică soiului. Recoltarea la maturitate deplină permite consumatorului să aprecieze componentele aromei care se manifestă la cote maxime, aceasta în contextul în care conținutul în zahăr nu crește după recoltare. Datorită fermității scăzute însă trebuie evitate manipulările repetate. Recoltarea se face manual, în 5-8 reprize, eșalonat la 2-3 zile, numai pe timp frumos, evitând insolația puternică. Culesul se efectuează cu multă grijă, cu mâna, prin răsucirea și desprinderea fructului cu caliciu și peduncul de aproximativ 1 cm, fără apăsarea sau strivirea acestuia, realizând concomitent presortarea pe culori și mărimi, odată cu ambalarea definitivă. Ambalarea se recomanda să se facă în recipiente mici din material plastic (250g, 500g, 1000g), ventilate și prevăzute cu capac, așezate în lăzi din lemn tipurile III și IV, tipul C sau model I din material plastic (ambalaj suport). Este contraindicată recoltarea, manipularea și transportul căpșunelor în ambalaje de dimensiuni mai mari, cum din păcate se întâlnesc pe piață, deoarece în momentul valorificării fructele nu-și mai mențin integritatea, au loc scurgeri de suc și se alterează repede. Manipularea trebuie efectuată cât mai operativ, cu multă atenție, iar ambalajele cu fructe se lotizează pe categorii, la capătul rândurilor.

Staționarea în câmp se face sub un adăpost temporar bine aerisit, protejând producția recoltată față de praf, precipitații sau radiația solară. Respirația duce la înregistrarea de pierderi cantitative și calitative. Alături de celelalte produse horticole proaspete, căpșuna este un organism viu, care degajă căldură și pierde apă după recoltare, determinând astfel scăderi în greutate. Cercetările realizate în acest sens au arătat că după 2 ore la 15-20°C, scăderile în greutate au fost de 0,5%, în timp ce la 25-30°C, după aceeași perioadă au ajuns la 1,5%. Transportul de la locul de producție la depozite și centrele de valorificare trebuie să se facă cu mijloace de transport frigorifice sau izoterme, în care ambalajele se așează în stivă compactă, în coloană, pe 8-10 nivele, bine fixate, pentru protejarea căpșunelor. Prerăcirea reprezintă prima operație tehnică ce trebuie să se integreze „lanțului de frig”, specific valorificării produselor horticole excesiv și foarte perisabile.

Căpșunul fiind un fruct excesiv de perisabil trebuie introdus la prerăcire în maximum 1 ora de la recoltare pentru a se reduce pierderile calitative. Aceasta se poate realiza prin sistemul „tradițional”, în celulă sau tunele special amenajate pentru ventilația cu aer forțat în depresie. Eficientă este și metoda „vacuum cooling” realizată la 30-40 mm Hg și temperatura de 2-5°C, timp de 15-30 minute.

Managementul temperaturii este cel mai important factor pentru minimizarea riscurilor de pierdere a calității fructelor și de maximizare a viații post-recoltă. Salturile de temperatură sau răcirile succesive pe durata păstrării sunt mai dăunătoare pentru fructe chiar decât protecția recoltei fără reducerea temperaturii. Optimul de păstrare se înregistrează la temperaturi scăzute și la valori ridicate ale umidității relative a aerului. Temperatura de 0o C și umiditatea relativă a aerului de 90-95% prelungește durata de păstrare până la 7 zile. Pe durata păstrării, este necesară o recirculare puternică a aerului (20-30 schimburi/oră) și un control zilnic al fructelor. Rata respirației pentru fructele mature, recoltate este 12 mg CO2/kg/h la 0o C, 50 mg CO2/kg/h la 10o C și 100 mg CO2/kg/h la 20o C. Păstrarea în atmosferă controlată cu până la 15% conținut de CO2 reduce considerabil rata de apariție a putregaiului cenușiu (Botrytis sp.) și de asemenea rata respirației, extinzând perioada de păstrare la 30 zile. La un conținut de CO2 mai mare de 15%, aroma fructelor dispare. Păstrarea la temperaturi scăzute până la nivelul punctului de îngheț (-0,8°C) nu afectează calitativ fructele de căpșun, neexistând simptome tipice de modificări fiziologice și biochimice la acest factor. Producerea etilenei este în cantitate foate mică. Căpșunele produc cantități de etilenă mai mici de 0,1μL/kg/h și nu răspund la tratamentul cu etilenă. Reducerea conținutului de etilenă din mediul de păstrare reduce riscul de apariție a bolilor specifice. Dezechilibrele fiziologice sunt minime în condițiile de păstrare mai sus menționate.

Sunt situații când pot apărea simptome de: albăstrirea epidermei, albirea țesuturilor interne, dispariția aromei, acestea fiind datorate păstrării în atmosferă controlată cu un conținut mai mare de 15% CO2. Patologia post-recoltă este foarte importantă, bolile reprezentând principala cauză a pierderilor post-recoltă. Cea mai comuna boală este putregaiul cenusiu produsă de ciuperca Botrytis cinnerea. Boala se declanșează pre-recoltă, rămânând în înfecție latentă și manifestânduse post-recoltă. Această ciupercă continuă să se dezvolte pe fruct post-recoltă, la temperatura de păstrare de 0 oC. O altă boală este cauzată de Rhizopus stolonifer, aceasta fiind o altă boală importantă a căpșunului, care însă nu se poate dezvolta la temperaturi mai mici de 5 oC. Păstrarea de scurtă durată se face în depozite frigorifice cu atmosferă normală, nefiind admisă prezența altei specii horticole în celulă. Ambalajele cu fructe se așează pe paletele cu montanți, care la rândul lor se depozitează pe 1 sau 2 nivele. O metodă modernă, practică, pentru păstrarea și comercializarea căpșunelor în stare proaspătă este utilizarea ambalajelor fiziologice, utilizând pelicule din material plastic semipermeabil, care se fixează peste ambalaj (tăvițe sau coșulețe din polistiren, etc.) și realizează în interior o atmosferă modificată, îmbogățită în CO2 (rezultat din respirația fructelor) și sărăcită în O2 (consumat în respirație), în condițiile unei umidități relative ridicate (90-95%) rezultate în urma transpirației fructelor. Această peliculă semipermeabilă permite un schimb selectiv de gaze și vapori de apă cu mediul exterior, iar după 2-3 zile atmosfera din interiorul ambalajului se stabilizează la un conținut de 3-4% O2 și 9-10% CO2, compoziție care manifestă și un efect represor asupra dezvoltării agenților patogeni. Această posibilitate de păstrare și valorificare a căpșunelor trebuie să urmeze „lanțul de frig” pe toată durata fluxului tehnologic, evitând salturile de temperatură ce ar putea determina formarea de condens pe fructe sau ambalaj, prezența apei favorizând dezvoltarea agenților patogeni. Nivelul termic în „lanțul de frig” trebuie menținut sub 5°C (nu se dezvoltă Rhizopus sp.) și superior punctului de congelare (-0,8°C). Valorificarea. Pentru livrare, loturile depozitate sunt menținute într-o cameră de tranzit, la temperatura de 4-10°C, pentru a se evita formarea condensului. Valorificarea se face direct din ambalajele de transport și depozitare, iar în cazul fructelor ambalate în coșulețe din plastic, acestea se comercializează împreună cu ambalajul. Se recomandă ca spațiile în care se comercializează căpșunele să asigure o temperatură moderată de 8-15°C, pentru a se limita pierderile și a se prelungi durata de valorificare.

Cap. 2 NECESITATEA, OPORTUNITATEA ȘI IMPACTUL INVESTIȚIEI

2.1 Situatia economico-socială a zonei, a resurselor

Județul Dâmbovița este situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Județul mărginește partea de sud a Campaților Meridionali spre Câmpia Română și are un relief variat care se desfășoară în trepte: la nord se înalță Munții Bucegi și Leaota, le urmează spre sud zona dealurilor Subcarpaților Munteniei, platforma Cândești, în continuare, câmpia înaltă a Târgoviștei și câmpia Titu. Județul este parte a regiunii de dezvoltare 3 Sud-Muntenia (NUTS21) alături de celelalte 6 județe ale acesteia (Argeș, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman). Se învecinează la vest cu județul Argeș, la est cu județul Prahova, la sud-est cu județul Ilfov, la sud cu județele Giurgiu și Teleorman și la nord cu județul Brașov.

Județul Dâmbovița are o suprafață de 4.054 km² cu o structură predominant agricolă2, 61% teren agricol (70% arabil), 30% păduri și 9% alte tipuri de terenuri. După suprafață, județul ocupă locul 37 în clasamentul județelor și reprezintă 1,7% din suprafața total a țării.

Teritoriul județului Dâmbovița aparține în proporție de cca. 80 % sectorului cu climă continentală (50% climatul caracteristic al Câmpiei Române și 30 % ținutului climatic al Subcarpaților) și în proporție de cca. 20 % sectorului cu climă continental-moderată (ținuturilor climatice ale munților mijlocii și înalți).

Ținutul cu clima de câmpie se caracterizează prin veri foarte calde, cu precipitații moderate și ierni nu prea reci, cu viscole rare și intervale de încălzire frecvente, care duc la topirea stratului de zăpadă. Pentru sectorul cu clima continental-moderată sunt caracteristice verile răcoroase, cu precipitații abundente și ierni foarte reci, cu viscole frecvente și strat de zăpadă stabil pe o perioadă îndelungată. Ținutul Subcarpaților reprezintă caracteristici climatice intermediare.

Resursele naturale cuprind o gamă importantă de bogații constituite în principal din: zăcăminte de țiței, gaze naturale, cărbune, sulf, ape sulfuroase, marne, calcare, gresie.

Produsul Intern Brut (P.I.B)

Judecând după valoarea produsului intern brut, județul Dâmbovița se clasează pe locul trei în regiunea Sud-Muntenia, după județele Prahova și Argeș și înaintea județelor Teleorman, Ialomița, Călărași și Giurgiu. Creșterea PIB pentru perioada 2000-2008 este a treia din regiune, după Prahova și Argeș, cu excepția anului 2007, când Dâmbovița a înregistrat cea mai mare creștere PIB din regiune și a anului 2008, când are cea mai mică creștere din regiune. Valoarea PIB/locuitor era 17.000 lei în anul 2008, situând Dâmbovița pe locul 3 în regiune, însă sub mediile regională și națională.

Structura economiei județului Dâmbovița la nivelul anului 2009

Din punct de vedere al numărului de unități active, structura economiei județului Dâmbovița prezintă unele similitudini cu structura economiei naționale. În acest sens, se observă că agricultură ocupă o pondere egală cu valoarea la nivel național, pentru numărul de firme active. Există câteva caracteristici la nivelul numărului de firme, care diferențiază județul Dâmbovița în mod pozitiv, comparativ cu nivelul național, după cum urmează.

Categoria transport și depozitare ocupă o pondere semnificativ mai mare în numărul firmelor din județul Dâmbovița (9,09% comparativ cu 6,64% la nivel național), în timp ce industria prelucrătoare, construcțiile și comerțul ocupă o pondere ușor mai mare în numărul firmelor din județul Dâmbovița (pentru comerț valoarea este de 39,23% comparativ cu 37,83% valoarea la nivel național).

În contrast cu aceste categorii, domeniul hoteluri și restaurante ocupă o pondere ușor mai mică, în timp ce activitățile profesionale, științifice și tehnice ocupă o pondere semnificativ mai mică comparativ cu economia națională.

Din punct de vedere al numărului de salariați, economia județului Dâmbovița prezintă diferențe notabile față de structura economiei naționale.

Industria prelucrătoare și industria extractivă angajează o pondere semnificativ mai mare din salariați, 32,85%, comparativ cu 24.98% la nivel național. Comerțul, transporturile și depozitarea, hotelurile și restaurantele angajează un număr ușor mai mic de salariați, comparativ cu ponderea la nivel național, în timp ce construcțiile ocupă o pondere semnificativ mai mică în economia județului Dâmbovița (5,60% comparativ cu 8,47% ponderea la nivel național).

Agricultură – fondul funciar

Suprafața agricolă ocupă o pondere de peste 50% din suprafața totală a județului Dâmbovița. Pe categorii de folosință apar diferențe importante față de structura fondului funciar la nivel național. Profilul agricol al județului Dâmbovița se remarcă printr-o pondere mai mare a suprafeței arabile și a livezilor. Pășunile și fânețele ocupă o pondere mai redusă decât pe plan național iar viile ocupă o suprafață mult mai restrânsă. Cu al treilea fond forestier din regiunea Muntenia , județul Dâmbovița a generat în 2009, 237 mii metri cubi de lemn recoltat, fiind însă județul cu cea mai mică suprafață de reîmpăduriri în toată perioadă 2000-2009.

La nivelul anului 2010, în evidența Direcției pentru Agricultură Dâmbovița figurau 110.000 exploatații de subzistență ce reprezentau o suprafață totală de 90.000 ha, 36% din suprafața agricolă totală a județului, sub 1% din exploatațiile agricole din județ funcționând cu personalitate juridică. Localitățile pe suprafața cărora sunt înregistrate cele mai multe ferme cu personalitate juridică sunt Tărtășești, Niculești și Răcari.

O imagine a întinderii pe care o ocupă în județul Dâmbovița fermele mari o putem obține apelând la situația cererilor depuse pentru subvenții APIA. În anul 2010 au fost depuse 195 cereri de către ferme mari (peste 50 hectare), totalizând 43.389 ha, sau 17,5% din suprafața agricolă a județului.

Suprafața medie ce revine la o exploatație poate constitui o aproximare pentru determinarea mărimii fermelor și a gradului de fragmentare a terenurilor. Localitățile cu cele mai întinse suprafețe medii sunt Cornățelu, Moroeni și Morteni (aproximativ 5 ha), în timp ce în Șotânga, Doicești și Vulcana-Pandele întâlnim fragmentarea cea mai ridicată (aproximativ 0,5 ha).

2.2 Deficiențele majore ale situației actuale privind necesarul de dezvoltare a zonei

Fragmentarea din lanțul valoric al sectorului agro-industrial produce efecte nedorite oriunde în economia României, însă impactul este mult mai mare în zonele de mare potențial, așa cum este Dâmbovița. Producătorii sunt deconectați de piață, lipsindu-le capacitatea de a negocia prețuri și contracte mai bune, și de a transforma profiturile în investiții de creștere a capacității fermelor. Slaba dezvoltare a industriei alimentare, absența investițiilor în procesare păstrează sectorul la o valoare adăugată foarte mică. Eforturile necoordonate în ceea ce privește marketing-ul produselor alimentare mențin nevalorificat capitalul de imagine al județului. Declinul cercetării-dezvoltării din domeniu diminuează capacitatea operatorilor economici de a fi competitivi pe o piață europeană exigentă. Se impun astfel măsuri pentru conectarea acestor elemente, cu scopul creșterii valorii adăugate pentru sectorul agro-alimentar.

Competitivitatea sectorului agro-alimentar este diminuată și de deficiențele infrastructurii aferente. Lipsuri majore sunt în special semnalate în ceea ce privește capacitatea de stocare-depozitare în condiții moderne pentru produsele perisabile, dar și în privința sistemului informațional care leagă oferta locală de cererea regională sau europeană. Parteneriatele public-privat pot genera masa critică a investițiilor vitale pentru echilibrarea efectelor acestui eșec al pieței.

2.3 Încadrarea investitiei în politicile de investiții ale judetului

Județul Dâmbovița deține un potențial deosebit pentru dezvoltarea sectorului agro-alimentar pentru anumite categorii de produse cheie, fiind unul dintre campionii naționali în ceea ce privește producția de fructe, legume și cartofi. Totuși, valoarea adăugată a produselor agroalimentare, precum și productivitatea fermelor sunt limitate de slăbiciuni structurale ale agriculturii, precum și de fragmentarea din lanțul valoric. Poziția geografică, prin situarea în proximitatea imensei piețe de consum din București, precum și avantajul competitiv regional pe care Dâmbovița îl are în nișele productive enumerate oferă oportunitatea câștigării și consolidării, în timp, a statutului de principal furnizor de produse perisabile pentru București și pentru întreaga regiune Sud-Muntenia. Pentru asumarea unei astfel de poziții, județul Dâmbovița trebuie să acționeze pentru întărirea lanțurilor valorice în domeniile sale de specializare și pentru dezvoltarea infrastructurii de sprijinire a sectorului agro-alimentar, în special în punctele cu deosebită valoare logistică.

Cap. 3 PREZENTAREA PROIECTULUI DE INVESTITII

Domeniul de activitate conform CAEN este 0125 Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi.

Investiția va fi amplasată în județul Dâmbovița , imobil compus din teren în suprafață de 10.000 mp, situat în extravilanul Comunei Butimanu, Județul Dâmbovița, tarla 39, parcela 211/48, identificat cu număr cadastral 249, carte funciară numărul 70284 a localității Butimanu, deschisă la ANCPI OCPI Dâmbovița, BCPI Târgoviște.

Obiectivele si scopul proiectului:

Obiectivul general:

Dezvoltarea mediului de afaceri și creșterea capacităților de comerț și promovare a exportului de căpșuni.

Scopul proiectului nostru:

Creșterea nivelului de trai din comuna Butimanu, județul Dâmbovița.

Obiective specifice:

valorificarea economică a resurselor umane;

creșterea valorii nou create în județul Dâmbovița prin valorificarea resurselor;

creșterea veniturilor comunităților locale;

crearea unei piețe bazate pe produse autohtone, reducerea importului de produse pentru consum;

îmbunătățirea calității vieții;

3.1 Prezentarea investiției propriu-zise

Investiția constă în înființarea unei plantații de căpșuni pe o suprafață de 10.000 mp (1 hectar). Pentru aceasta avem nevoie de : achiziționarea terenului, a unei instalații de irigare, a foliei de agrotextil sau a paielor, cumpărarea plantelor, achiziționarea unui depozit frigorific tampon, închirierea sau achizitionarea unei mașini frigorifice pentru transportul căpșunilor, lucrări de amenajare și întreținere teren;

Căpșunul deste o plantă perenă, cu o durată de viață de 3-5 ani, în care poate da 2-4 recolte de fructe, dar s-a demonstrat că este mai rentabilă cultura anuală decât cea multianuală.

Tehnologia de cultură anuală

În sistemul de cultură anuală, căpșunul se plantează vara, în iunie-iulie utilizând stoloni refrigerați. Dacă se respectă perioada de plantare și asigurarea apei, plantele au suficient timp pentru fortificare și diferențierea mugurilor floriferi până la sfârșitul toamnei.

Până la înființarea culturii anuale de căpșun terenul se folosește pentru o altă cultură timpurie: salată, spanac, ceapă verde. În anul următor, după defrișarea culturii anuale de căpșun în iunie, terenul se pregătește și se însămânțează sau se plantează cu o cultură târzie: varză de toamnă, castraveți, fasole. Printr-o rotație corespunzătoate plantele de căpșun beneficiază de un teren afânat, fertilizat și structurat, ce favorizează o bună dezvoltare a sistemului radicular și a plantei.

Pentru cultura anuală se aleg terenuri de grădină, plane sau ușor înclinate până la 7%, pretabile la mecanizare și obligatoriu la irigare. Terenul trebuie să fie fertil, expoziție bună (sudică, sud-vestică sau sud-estică) și ferit de vânturi.

Terenul se desfundă mecanic la 35-45 cm, cu cel puțin 10-14 zile înainte de plantere. O dată cu desfundatul se încorporează în sol 30-40 t gunoi de grajd bine descompus, 200-400 kg superfosfat și 200-250 kg sulfat de potasiu pe hectar. Căpșunul reacționează în mod nefavorabil la fertilizarea cu sare potasică, deoarece tolerează greu clorurile. Nu se recomandă o îngrășare abundentă, peste necesarul optim al plantei în anul plantării, deoarece producția de fructe scade în favoarea unei creșteri excesive vegetative.

Pentru combaterea dăunătorilor din sol înainte de desfundare solul se tratează cu produse pe bază de clorpirifos, etoprofox, dazome sau oxamil (Mocap 10 G 60 kg/ha, )

Terenul desfundat, fertilizat si dezinfectat se mărunțește și se nivelează cu 2-3 treceri cu grapa cu discuri.

Pentru a se putea lucra mecanizat, terenul se pichetează în parcele dreptunghiulare lungi de 300 m și late de 100 m, între parcele lăsându-se alei sau drumuri.

Deoarece în cultura anuală a căpșunului trebuie asigurată irigarea este necesar ca de la început să fie asigurată modelarea corespunzătoate a terenului. Aceasta se realizează cu MMS 2,8 din legumicultură sau cu rarița. Se pot utiliza diferite scheme de modelare a terenului, astfel încât să se țină cont de faptul că fiecărei plante de căpșun îi trebuie asigurat un spațiu de nutriție de 0,08 – 0,10 mp, respectiv 10-12,5 plante pe mp. în așa fel încât să se obțină o densitate de 80000 – 100000 plante/ha.

Rezultate bune se obțin prin utilizarea terenului modelat sub formă de brazde permanente cu lățimea de 50 cm, separate de șanțuri cu adâncimea de 15-20 cm și lățimea la partea superioară de 50 cm. Pe fiecare brazdă se plantează câte două rânduri de căpșun la distanța de 25 cm între ele și 20-25 cm între plante pe rând în funcție de vigoarea soiului.

Plantarea propriu-zisă se realizează de preferință pe timp noros sau seara, solul să aibă în momentul plantării o temperatură în jur de 20◦ C și un conținut optim de apă (75-80% din capacitatea de câmp). O atenție deosebită trebuie acordată realizării corecte a adâncimii de plantare. Dacă materialul săditor este introdus prea adânc în pământ, mugurele terminal este acoperit, putrezește ușor și pornirea în vegetație este întârziată, iar dacă este prea la suprafață, mugurele terminal suferă de secetă și de temperaturile scăzute din timpul iernii.

Căpșunul se poate planta manual, cu plantatorul, situație în care se face în prealabil marcarea rândurilor cu marcatorul tras de tractor sau semimecanizat, cu ajutorul unor mașini specializate.

CULTURA ANUALA A CĂPȘUNULUI

Căpșunul poate asigura producții economice cultivat în plantație anuală. Tehnologia de cultura anuală a căpșunului este în mare parte asemănătoare cu cea multianuală, diferențele fiind date de următoarele verigi specifice:

1.Plantarea se face la începutul verii (iunie – iulie), pentru ca plantele să prezinte timp suficient pentru fortificare și diferențierea mugurilor de rod până la sfârșitul toamnei;

2.Plantațiile vor avea o desime mare de 80.000 – 100.000 plante/ha.

3.Distanțele între rânduri și plante pe rând vor fi reduse corespunzător (ex: 0,35 m x 0,35 m sau 0,35 m x 0, 25 m sau 0,3 m x 0,3 m);

4.Plantarea se va face în teren modelat(de preferat) sau pe teren plan.

5.Irigarea prin picurare cu posibilitatea de fertilizare suplimentară prin apa de irigare este obligatorie, având în vedere numarul mare de plante la unitatea de suprafață, deci masă vegetativă mare.

6.La plantare se vor folosi stoloni refrigerați, recoltați din stolonieră primăvara devreme și păstrați până în momentul plantării în depozite frigorifice;

7.Materialul săditor va fi constituit din stoloni liberi de viroze, din soiuri cunoscute ca fiind productive, care să asigure o recoltă de 25-30 t/ha (300-500 g/plantă).

8.Plantarea pentru cultura anuală a căpșunului se realizează într-o perioadă secetoasă și foarte călduroasă din an. Este foarte importantă asigurarea condițiilor pentru prinderea plantelor și asigurarea unei uniformități în dezvoltarea acestora.

9.Asigurarea unei umidități optime a solului în perioada de stabilizare a plantelor precum și a unei bune dezvoltări a părții vegetative până la venirea anotimpului rece, sunt condiții esențiale pentru formarea a 3-4 ramificații care să diferențieze muguri de rod

10.După recoltarea fructelor, cultura se desființează, putând fi înlocuită cu o altă specie, în cadrul unui asolament. Întrucât în primul an plantele nu-și consumă întregul potențial productiv, acestea pot fi lăsate să fructifice încă un an.

In cultură anuală, căpșunul poate asigura o productie de 15-25 t/ha(50 t/ha), iar calitatea fructelor este net superioară, proporția de fructe extra asigurând un spor substanțial la prețul de livrare a recoltei.

Pe lângă sporul semnificativ la producție și la prețul de valorificare a producției, cultura anuală se poate încadra într-o succesiune, împreună cu o specie legumicolă de ciclu scurt (spanac, salată, ceapă, usturoi verde, ridichi de lună, fasole pentru păstăi).