Comprimatele Sublinguale

=== a477d39307595ef3182501da7b70e29f9926fd0f_584196_1 ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CAROL DAVILA ALEXANDRIA

SPECIALIZAREA:ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

COMPRIMATELE SUBLINGUALE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2018

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CAROL DAVILA ALEXANDRIA

COMPRIMATELE SUBLINGUALE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2018

CUPRINS

Argument

CAP.1.CAVITATEA BUCALĂ …………………………………………………………………1

CAP. 2.AFECȚIUNI CE NECESITĂ COMPRIMATE SUBLINGUALE

2.1.Angine ale mucoasei faringiene ………………………………………………………………7

2.2.Ateroscleroză …………………………………………………………………………………9

2.3.Boala coronară ………………………………………………………………………………10

2.4.Alergii………………………………………………………………………………………..12

2.4.Virusul gripal……………………………………………………………13

2.5.Manifestări asociate afecțiunilor ficatului …………………………………………………13

2.6.Manifestări asociate afecțiunilor vezicii biliare …………………………………………….14

2.6.1.Colecistita acută ……………………………………………………………………………15

2.6.2.Colecistita cronică …………………………………………………………………………………………………17

2.6.3.Colecistita Litiazică ……………………………………………………………………………………………….17

2.6.4.Litiaza biliară ………………………………………………………………………………………………………..18

2.6.5.Litiaza coledociană ………………………………………………………………………………………………..19

2.6.6.Diskinezii biliare …………………………………………………………………………………………………..20

CAP. 3.COMPRIMATE-ASPECTE TEORETICE …………………………………………….21

CAP.4.COMPRIMATE SUBLINGUALE

4.1.Caractere generale …………………………………………………………………………………………………… 27

4.2.Excipienți…………………………………………………………………………………………………………………27

4.2.1. Excipienții diluanți din comprimatele sublinguale ……………………………………………………33

4.2.2.Excipienți absorbanți…………………………………………………………………………………………….. 35

4.2.3.Excipienții aglutinați ……………………………………………………………………………………………..35

4.2.4.Excipienții dezagreganți …………………………………………………………………………………………36

4.2.5.Excipienți lubrifianți ……………………………………………………………………………………………..37

4.2.6.Excipienți aromatizanți și edulcoranți……………………………………………………………………… 37

4.3.Prepararea comprimatelor sublinguale ………………………………………………………………………..38

4.3.1.Amestecarea componentelor …………………………………………………………………………………..39

4.3.2.Granularea …………………………………………………………………………………………………………….41

4.4.Controlul calității comprimatelor sublinguale ………………………………………………………………42

4.4.1. Controlul fizic……………………………………………………………………………………………………… 42

4.4.2.Controlul chimic…………………………………………………………………………………………………… 43

4.4.3.Control organoleptic……………………………………………………………………………………………… 44

4.4.Controlul microbiologic……………………………………………………………………………………………. 44

4.5.Friabilitatea comprimatelor sublinguale neacoperite ……………………………………………………..45

4.6.Rezistența comprimatelor la rupere …………………………………………………………45

4.7.Dezagregarea …………………………………………………………………………46

CAP. 5.PRODUSE FARMACEUTICE SUB FORMĂ DE COMPRIMATE

SUBLINGUALE DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ…………………………………….47

CUPRINS…………………………………………………………………………………………………………………….. 58

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….59

ARGUMENT

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale și farmaceutice au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .

Din momentul în care medicina a avansat și a început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice.De altfel , cuvântul sănătate , care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia , apare frecvent în vorbirea curentă .

Farmacia ,în decursul istoriei a avut drept scop vindecarea bolii,inițial prin metode empirice,ulterior prin coroborarea diferitelor specialități,prin metode științifice complexe.

Farmacia trebuie să prevină îmbolnăvirea ,să vindece boala, să prelungească viața și să aline suferințele bolnavilor atunci când nu mai poate vindeca boala.

Farmacia de astăzi deține un dublu rol:curativ și profilactiv,efectuând după părerea lui Moga (citat de I.Gr.Popescu ,114) ,,o schimbare de orientare în activitatea practică de asistență medicală și ocrotire a sănătății populației.

Cunoașterea aspectelor teoretice,prin fundamentarea științifică a pregătirii formelor și a înțelegerii fenomenelor care stau la baza transformării substanțelor medicamentoase în forme administrative,este o necesitate pe care orice farmacist trebuie să îl aibă.

Voi începe această lucrare prin a argument faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acestei lucrări, studiind și literatura de specialitate, am dorit să pun în lumină importanța comprimatelor sublinguale.

De menționat că modul de preluare al datelor din literatura de specialitate, este concis , bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește comprimatele sublinguale.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2018.

=== a477d39307595ef3182501da7b70e29f9926fd0f_584196_2 ===

CAPITOLUL 1

CAVITATEA BUCALĂ

Cavitatea bucală sau gura constituie prima porțiune a tubului digestive

Situație.Se găsește situată la partea inferioară a feței,sub fosele nazale,deasupra mușchilor milohioidieni,înaintea faringelui.

Formă.Mărginită anterior de buze și pe părțile laterale de obraji,gura are forma unui ovoid cu extremitatea cea mare îndreptată înainte.Când cele două fălci sunt apropiate,cavitatea este virtuală; ea devine reală când fălcile sunt depărtate sau când se introduce alimente.

Fig.1.Cavitatea bucală, figură per ansamblu

Vestibulul biu cal este un spațiu în formă de potcoavă,mărginit de arcadele alveolodentare pe de o parte,de buze și obraji de cealaltă parte.După cum vedem,el are doi pereți:unul exterior și unul interior.,osos.La locul de întâlnire dintre cei doi pereți,mucoasa se reflect formând șanțul vestibular sau gingivolabial superior respective inferior.

Clinicienii îl numesc fornix.Ambele șanțuri vestibulare prezintă pe linie median câte o plică a mucoasei , orientată sagital ,numită frâul buzei.

Șanțurile-superior și inferior- permit explorarea porțiunilor alveolare ale maxilei și mandibulei ,precum și anestezia nervilor infraorbitari și mentonieri ,la ieșirea lor din orificiile omonime.Prin șanțul superior se pătrunde în trepanarea sinusului maxilar.În vestibulul bucal se deschide ductul.

Pereții cavității bucale sunt în număr de șase:

1.un perete anterior,format din buze;

2.doi pereți marginali sau laterali,formați de obraji

3.un perete inferior ,reprezentat prin limbă și printr-o regiune situată sub limbă,regiunea sublinguală

4.un perete superior ,reprezentat prin bolta palatină;

5.un perete posterior format de vălul palatin și de istmul bucofaringian.

Pereții gurii sunt tapetați pe fața lor profundă de mucoasa bucală,care trece fără să se întrerupă de pe un perete pe altu.Ea are caractere și denumiri diferite,în raport cu peretele la nivelul căruia se găsește ( de exemplu:mucoasa labial,palatină,geniană).

Componentele esențiale ale mucoasei bucale sunt reprezentate de un epiteliu de înveliș și de corion.Epiteliul este de tip pavimentos stratificat necheratinizat.

Celulele epiteliale sunt hormonodependente;modificările lor în decursul ciclului ovarian sunt decelabile și pot fi urmărite citologic pe celulele care se descuamează în mod obișnuit.

Peretele anterior:buzele. Sunt două formațiuni musculo-membranoase,care alcătuiesc peretele anterior,mobil al cavității bucale.Ele au un foarte mare rol esthetic,în definirea fizionomiei și participă la mimică.Au de asemenea o mare valoare antropologică.După situația lor,distingem o buză superioară și una inferioară.

Fața anterioară sau cutanată diferă după cum o considerăm la buza superioară sau la cea inferioară.La buza superioară un șanț median,șanțul subnazal sau philtrum care se termină în jos prin tuberculul buzei superioare.De o parte și de alta a philtrumului se întind două suprafețr triunghiulare ,cu vârful înafară,acoperite la bărbați de mustăți.

Fața posterioară sau mucoasă este de culoare cenușie roșiatică,umedă și presărată cu numeroase mici proeminențe,determinate de glandele labiale.

Marginea aderentă diferă după cum o considerăm la buza superioară sau la buza inferioară,și la fiecare buză după cum o privim pe fața cutanată sau pe fața mucoasă.La buza superioară marginea aderentă răspunde nărilor și șanțului nazolabial .

La buza inferioară,marginea aderentă este separată-pe linia mediană- de regiunea mentonieră,printr-un șanț cu concavitatea în jos, șanțul mentolabial ; în rest se continuă cu această regiune. De partea mucoasei găsim și aici un șanț vestibular, cu un frâu mult mai puțin dezvoltat ca la buza superioară.

Marginea liberă este roșie și uscată.Ea prezintă pe linia median un tubercul la buza superioară și o depresiune la buza inferioară,în care pătrunde tuberculul de mai sus.

De fiecare parte,aproximativ în dreptul primului premolar,extremitățile celor două buze unesc și formează comisurile labiale.Fiecare comisură mărginește unghiul bucal corespunzător .Unghiurile bucale devin mai evidente când gura este deschisă.

Orificiul bucal este delimitat de buze și unghiurile bucale.Când buzele sunt apropiate,orificiul ia forma de despicătură sau fantă bucală.Orificiul bucal există real când gura este deschisă.

Structura .În constituția buzelor intră patru straturi: pielea,stratul muscular,stratul glandular și mucoasa.

Pielea Pielea este un înveliș conjunctivo-epitelial,care acoperă corpul în întregime,continându-se cu semimucoasele și mucoasele cavităților naturale.

Are un rol de manta acidă , care este un film lipidic la a cărui compoziție iau parte substanțe acide provenind din metabolismul de la nivelul straturilor superioare epidermice (secreția sebacee și secreția sudorală ) iar pH –ul fiziologic variază în funcție de regiune.

Pielea posedă și propietăți electrice care au capacitatea de a regla traversarea electroliților și a apei întrucât are o încărcătură negativă , în timp ce pielea alterată devine electropozitivă .

Un rol important îi revine pielii în procesul de termoreglare , atât un rol pasiv cât și unul activ.Pielea participă și la procesele imunologice , datorită prezenței la nivelul dermului și epidermului a celulelor cu rol binecunoscut în răspunsul imunitar.

Pielea are mai multe funcții, dar majoritatea dintre ele sunt de protecție deoarece pielea acoperă și separă organele interne, protejează întregul corp de orice fel de accidente, cum ar fi lovituri, tăieturi.

Pielea oferă de asemenea protecție contra substanțelor chimice dăunătoare, pericolelor termale (cald și rece) și infecțiilor bacteriene. Pielea sau tegumentul este derivatul conjunctivo-eptelial care acoperă toată suprafața corpului. Este un organ elastic și impermeabil pentru unele soluții și gaze, ca și pentru microbe.

Stratul glandular este format din numeroase glande labiale care se pot palpa dacă se plimbă degetul pe fața posterioară.Ele se văd ca niște mase proeminente și neregulate .

Stratul mucos.Mucoasa buzelor este groasă și se continuă cu cea a obrajilor și a gingiilor .Se continuă de asemenea cu zona de tranziție a roșului buzelor.Ea are un aspect neregulat din cauza glandelor subiacente și o culoare roșie- palidă sau roșie-cenușie.

Pereții laterali:obrajii închid cavitatea bucală pe părțile laterale.Topografic,obrajii depășesc cavitatea bucală.Ei alcătuiesc regiunea geniană ,întinsă în sus până la marginea inferioară a orbitei și în jos, până la marginea inferioară a mandibulei.Fiecare obraz are o formă patrulateră, prezentând de studiat două fețe ți patru margini.

Fața externă sau cutanată variează ca aspect.

Fața internă aderă în partea sa periferică de oasele feței (maxilă și mandibulă).Partea sa central,care răspunde vestibulului bucal ,este tapetată de mucoasă.Aceasta se reflect de pe maxilare pe formațiunile musculo-conjunctive ale obrajilor,formând șanțurile vestibulare.

Mucoasa are o culoare roșiatică ,datorită rețelei capilare subiacente.Pe fața internă a acestei fețe,în porțiunea ei postero-superioară ,în dreptul colului celui de al doilea molar superior, se deschide ductul parotidian Stenon.

Marginea superioară răspunde marginii inferioare a orbitei;marginea inferioară răspunde marginii inferioare a mandibulei; marginea posterioară răspunde marginii anterioare a maseterului;marginea anterioară se continuă cu buzele,de care este separată prin șanțul nazolabial,în sus,și de o linie convențională ce coboară vertical până la marginea inferioară a mandibulei în jos.

Structura. Îonstituția obrajilor intră patru straturi:

1.pielea;

2.stratul celulo-grăsos care în această regiune conține corpul grăsos al obrazului ( bula grăsoasă Bichat) ;

3.Stratul muscular format din mușchii pieloși ai gurii dintre care cel mai important este mușchiul buccinator;acesta este perforat de ductul parotidian Stenon și este acoperit pe fața superficial de o fascie ;

4.Mucoasa .Spre deosebire de mucoasa labial ,care este slab aderentă la mușchii printr-un țesut celular plin de glande,mucoasa geniană este intim legată de mușchiul buccinators.

Așa se explică de ce în timpul masticației nu se produc plice mari ale mucoasei, care ar putea fi prinse între dinți.

Peretele superior:palatal dur sau bolta palatină,desparte cavitatea bucală de fosele nazale.Forma bolții palatine și cea a foselor nazale se află în strânsă corelație.Palatul dur se continuă,fără delimitare precisă, cu palatal moale sau vălul palatin.

Peretele inferior sau planșeul cavității bucale.Acest perete are o structură complexă și din acest motiv este diferit descries de autori.El este format dintr-o serie de părți moi care închid spațiul dintre două arcuri osoase: corpul mandibulei ,în sus și înainte ;osul hyoid ,în jos și apoi.

O secțiune frontală prin partea inferioară a feței ,ne arată componența acestui perete.Profund,în mijlocul părților moi care îl alcătuiesc,se evidențiează diagram gurii-o lamă muscular aproape orizontală-formată din cei doi mușchi milohioidieni.Deasupra diafragmei gurii se găsește regiunea sublinguală; peste această regiune se așează limba.

Porțiunea anterioară a limbii este liberă,mobilă,și permite explorarea prin gură a regiunii sublinguale; porțiunea posterioară a limbii se unește ,se confundă ,cu elementele planșeului bucal.Rezultă că în structura peretelui inferior al cavității bucale vom avea de descries : diafragma gurii ,regiunea sublinguală și limba.

Diafragma gurii este mată din cei doi mușchi milohioidieni.Ei formează o chingă muscular întinsă între cele două linii milohioidiene ale mandibulei și corpul osului hioid.

Chinga este întărită pe fața sa superioară de cei doi mușchi geniohioidieni , iar pe fața sa inferioară de digastrici.

Diafragma gurii are o mare importanță anatomo-topografică ,funcțională și clinic.Toate elementele situate deasupra ei fac parte din cavitatea bucală;cele situate dedesubt aparțin gâtului ( regiunii suprahioidiene).

Regiunea topografică sublinguală este ascunsă de porțiunea orizontală a limbii.Ea constituie partea planșeului bucal direct accesibilă inspecției și palpării .

Limba este un organ musculo-membranos de formă conică ,foarte mobil , care participă la alcătuirea peretelui inferior al cavității bucale.Limba este organul gustului.Ea are și un rol digestive foarte important,participând la masticație și deglutiție ,iar la noul-născut la sugere.

Figura 2. Limba

Peretele posterior :vălul palatin sau palatal moale este o formațiune musculo-membranoasă, care continuă apoi și în josul palatului dur și formează peretele posterior al cavității bucale.El are un rol important în deglutiție și în mecanismul suptului.

Vestibulul faringian și tonsila palatină este un corridor musculo-membranos,delimitat de marginea liberă a palatului moale ,baza limbii și arcurile palatine ,prin el se face comunicarea între cavitatea bucală și faringe .

Această regiune este prezentă și înțeleasă în mod diferit , iar unii nici nu amintesc despre ea. Relațiile topografice și funcționale cu elementele anatomice aparținând cavității bucale,ne determină să o tratăm în acest loc.

Vestibulul faringian este cuprins între două orificii: unul anterior,istmul bucofaringian ,care marchează limita dintre cavitatea bucală și faringe;altul posterior ,istmul faringonazal,care reprezintă deschiderea spre orofaringe a vestibulului .Pereții laterali ,orientați sagital sunt simetrici și poartă numele de fauces.

Tonsilele palatine –numite în mod current în clinic amigdale- sunt organe limfoide cu rol în funcțiile de apărare a organismului.Ca și celelalte organe limfoide,tonsilele sunt înzestrate cu propietăți fagocitare datorate țesutului reticular pe care îl conțin și cu capacitate limfopoietică.

Anexele cavității bucale.Prin anexe ale cavității bucale înțelegem , gingiile , dinții și glandele salivare.

Gingiile .Gingia este porțiunea modificată a mucoasei bucale,care acoperă procesele alveolare,adică porțiunile maxilarelor unde se găsesc alveolele dentare .

Dinții sunt organe dure,de culoare albicioasă,implantați în elveolele maxilarelor,având drept rol principal fărâmițarea alimentelor în timpul masticației.

Glandele salivare.În cavitatea bucală se deschid numeroase glande, al căror produs este saliva.După volumul lor ,unele se numesc glande salivare mici , iar altele mari sau propiu-zise

Pe nedrept ,acestea din urmă sunt considerate ca singurele glande salivare ,uitându-se de existența celor dintâi.Glandele mici se prezintă sub forma unor nodule ovoizi sau piriformi,răspândiți în submucoasa bucală.

Figura 3 gingii și dinții

CAPITOLUL 2

AFECȚIUNI CE NECESITĂ COMPRIMATE SUBLINGUALE

2.1.Angine ale mucoasei faringiene

Anginele sunt inflamații acute ale mucoasei faringiene și țesutului limfoid de la acest nivel, îndeosebi amigdalele palatine. Infecția faringiană este de cauză virotică sau microbiană, germenii microbieni sunt nespecifici sau specifici.

Germenii microbieni saprofiți de la nivelul cavității bucale pot deveni patogeni mai ales în sezonul rece sau în caz de apărare deficitară a organismului. Cei mai frecvenți germeni bacterieni sunt : stafilococul, pneumococul și bacilul Friendlander, streptococul betahemolitic tip A.Din punct de vedere al provenienței, anginele sunt primitive și simptomatice.

Anginele primitive sunt de natură infecțioasă : micotică, bacteriană, virotică.Virusurile produc angine eritematoase, bacteriile angine exudative iar micozele, inflamații eritematoase cu depozite de micelii pe mucoasa inflamată.

Anginele simptomatice apar în cursul bolilor infecto-contagioase, a bolilor generale și a sindroamelor hematologice. Flora saprofită devine patogenă sub influența infecției virale sau din cauza unor factori favorizanți locali sau generali, ori de mediu (micro și macroclimat). Variațiile bruște de temperatură, (frigul și umezeala) exacerbează virulența florei saprofite (anginele sunt mai frecvente iarna și în sezoanele reci).

Cauzele favorizante generale și locale țin de terenul debilitat, diatezele exudativă și limfatică, hipo- și avitaminozele, infecția cronică latentă din amigdale (multe dintre amigdalitele acute nu sunt decât reâncălziri sau acutizări ale unei amigdalite cronice necunoscute), infecții de vecinătate (adenoidite, sinuzite, infecții dentare) și toate cauzele de obstrucție nazală cu respirație bucală nocivă (vegetații adenoide, deviații de sept, rinite cronice hipertrofice).Se administrează Faringosept

2.2.Ateroscleroză

Dezvoltarea leziunilor aterosclerotice este rezultatul unui proces lent,de lungă durată.Acest proces însă nu este continuu ,ci are un caracter intermitent,în care exacerbările alternează cu perioade relativ inactive.

Această stadialitate caracterizează dealtfel întreaga desfășurare a bolii.Stadiul primar al aterosclerozei ,asociat cu HTA,denumit și stadiul biochimic al bolii,se manifestă numai prin trulburări metabolice;acest stadiu inițial , favorabil pentru dezvoltarea aterosclerozei,nu este considerat de fapt ca o boală propriu-zisă.

În etapa următoare ,prin agravarea tulburărilor metabolice ,se instalează manifestările și simptomele clinice ,care la început sunt doar moderate-exprimate prin oboseală ,astenie generală,amețeli ușoare,dureri de cap și tulburări funcționale ale inimii-apoi se accentuează,diind urmate de alterări organe.

Durerile cauzate de îmbolnăvirea vaselor coronariene sau de îngustarea vaselor membrelor inferioare ,sau accidentul vascular cerebral,se manifestă în general ,numai în stadiile avansate ale bolii.

Este deci evidentă importanța mare a diagnosticului biochimic preoce,perioadă în care alterările produse de HTA sunt încă ireversibile și când există reale șanse de a opri dezvoltarea procesului patologic.

Modificările care au loc în peretele aerterial în cursul aterosclerozei cuprind alterări structurale,schimbarea compoziției chimice și modificări funcționale.Toate acestea sunt însoțite de alterări metabolice intense.

Aspectul microscopic al peretelui arterial arteromatos se schimbă în funcție de gravitatea și de stadiul bolii ,nealterându-se în mod uniform.

Modificările primare ale aterosclerozei în asociație cu HTA ,apar în intimă.Endartera se îngroașă,devine edematoasă ,crește conținutul ei în substanțe mucoide și lipidice.Se alterează și structura celulelor musculare netede,în sensul depunerii în interiorul lor a unor picături lipidice fine.Depunerea lipidelor se extinde și asupra fibrelor elastice.

Edemul intimei are o importanță deosebită în generarea modificărilor patologice și în perturbările proceselor vitale ale peretelui vascular.

Din cauza îngroșării intimei,se îngreuiază transportul substanțelor nutritive interioare ale peretelui vascular,ceea ce provoacă și alterarea straturilor interioare.Creșterea cantității substanțelor mucoide și modificările lor structurale apar timpuriu.

Referitor la modificările patologice ale metabolismului peretelui vascular putem obține informații cu ajutorul cercetărilor biochimice,histochimice și enzimologice.

S-a observat că asocierea aterosclerozei cu HTA ,duce la o perturbare profundă a metabolismului peretelui vascular;cantitatea proteinelor scade,sinteza lor este inhibată ,în timp ce descompunerea lor se intensifică.

În urma tulburărilor activității enzimeloroxidative scade oxigenul celular (anoxie),scade activitatea enzimelor lipolitice și se intensifică depunerea substanțelor lipidice.

În stadiile mai avansate ale bolii,se observă restructurarea chimică și morfologică a peretelui arterial:celulele musculare netede sunt distruse, fibrele elastice se fragmentează ,locul lor fiind ocupat de fibre colagenice.

În zonele îmbibate cu lipide se observă depunerea cristalelor de colesterol și a sărurilor de calciu.Plăcile ateromatoase prezintăo relativă localizare și persistență în sistemul arterial.Ele se dezvoltă mai ales în zonele în care curgerea laminară a sângelui devine turbulentă sau apar efecte de sucțiune .

Referitor la mecanismul dezvoltăriileziunilor aterosclerotice se pune întrebarea: dacă factorii determinanți ai acestora acționează în mod uniform asupra întregului organism și a întregului sistem vascular ,de ce modificările specifice apar numai în artere,fără afectarea celorlalte vase sanguine ?

Răspunsul la această întrebare a fost dat de rezultatele cercetărilor medicinei experimentale,care au dovedit că leziunile aterosclerotice apar în acele vase ai căror pereți sunt supuși la o presiune relativ mare ,produsă de creșterea tensiunii arteriale. Se administrează Heparină

2.3.Boala coronară

Boala coronară constituie o problem majoră de sănătate public prin marea sa morbiditate.Infarctul miocardic sau necroza miocardică este procesul ireversibil și cel mai grav care apare datorită suprimării fluxului sanguine și aportului de oxigen la țesutul miocardic.

Conceptul fundamental al patologiei bolii coronariene îl constituie tulburarea raportului dintre aportul și consumul de orxigen al miocardului.Scăderea aportului de oxigen produce hipoxie miocardică,fenomen determinat de scăderea fluxului coronarian care se însoțește de ischemia teritoriului respective.

Descreșterea critic a aportului de oxygen,precum și ischemia severă în teritoriul miocardic tributar se însoțește de moartea fibrelor muscular cu instalarea procesului de necroză.

Clasic s-a considerat că tromboza coronariană este procesul fundamental care determină scăderea bruscă a fluxului coronarian și în consecință infarctul miocardic.În ultimul timp,o serie de alte mecanisme au fost implicate în patogenia infarctului ,cum ar fi:

●hemoragia sau rupture plăcii aterosclerotice cu ocluzie coronariană consecutivă;

●spasmul arterial coronarian;

●creșterea critic a consumului de oxygen într-un teritoriu miocardic perfuzat insufficient datorită unor stenoze vasculare severe;

●agregarea fibrinoplachetară;

●efectele vasoactive severe produse de unele substanțe,cum ar fi tromboxanul.

Indiferent de mecanismele produse,deteriorarea critic a circulației coronariene nu apare decât în prezența unor stenoze aterosclerotice,de obicei preexistente la nivelul arterelor coronare. Tromboza coronariană întâlnită la pacienții decedați prin infarct miocardic poate să fie un process primar care determină el însuși necroză.

Tromboza poate să fie însă o leziune secundară consecutivă unei scăderi critice a fluxului coronarian produsă prin celelalte mecanisme enumerate.Ateroscleroza coronariană apare datorită acumulării și depozitării de lipide în peretele vascular,în prezența unor concentrații crescute ale lipidelor serice.

Lipidele în contact cu endoteliul arterial lezat sau pur și simplu prin infiltrație transparietală determină leziunile respective.Pătrunderea lipidelor în peretele vascular este mult accelerată în prezența unei concentrații crescute a lipoproteinelor cu densitate scăzută,în timp ce creșterea fracțiunii lipidelor cu densitate crescută are un efect protective.

Se administrează Nitroglicerina

2.4.Alergii

Alergiile reprezintă erupții cutanate instalate brusc,formate din papule și plci eritemo-edematoase,intens pruriginoase,pasagere,asemănătoare cu leziunile ce apar după contactul pielii cu urzica.

Este necesar să reținem,de la început că termenul de sensibilizare (sau hipersensibilizare) pornește de la denumirea de alergie,dată de Von Pirquet ,în 1906;el înțelegea prin aceasta o stare a gazdei,specific alterată urmând expuneri la un alergen.

Hipersenzitivitate și imunitate ,în înțelegerea lui von.Pirquet sunt numai niște termeni descriptivi,indicând o stare clinică,dar neexcluzându-se mutual. În fapt,este vorba despre rîspunsuri de adaptare,apărute într-o formă neobișnuită sau exagerată și care conduc la distrugerea tisulară.

Von Pirquet înțelegea prin alergie,orice reactivitate modificată, pornind de la cuvântulș grecescmm Allos,,ce semnifică deviere de la starea originală,așa cum se utiliza deja în Aloritmie,Alotropism,etc; substanța care stimula organismul să –și schimbe reacția,a fost numită Alergen.

Richet , care impusese termenul de anafilaxie ,care înseamnă lipsă de apărare ,considera că nu este necesar unul nou ( ca cel de alergie) pentru a explica starea de hipersensibilizare .

El nu ținea seama de cunoștințele noi asupra bolii serului ,,de fenomenul Arthus ,care fusese deja prezent și probabil ,nici de sensibilizarea tuberculinică ,ori de posibilitatea apariției fenomenelor de hipersensibilizare,prin introducerea în organism de către haptene descrise de Landsteiner încă din 1917.

În literatura de specialitate a rămas atât termenul de Anafilaxie ,introdus de Richet,cât și cel de Alergie ,propus de Von Pirquet,ultimul extinzându-se la multe ( sa la toate) sindroamele alergice umane. Se administrează -Orlair

2.4.Virusul gripal

Sindromul gripal clasic este provocat de virusul influenza. Experții în sănătate clasifică virusul în două tipuri, virus influenza de tip A și de tip B, fiecare cuprinzând mai multe subtipuri sau tulpini. Aceste tulpini, deși sunt diferite de virusul original mai păstrează unele dintre caracteristicile sale.

Tipul A este răspunzător de cazurile anuale care apar în mod tipic toamna târziu sau la începutul iernii. Virusul influenza suferă adesea schimbări, deci dezvoltarea gripei provocată de o anume tulpină nu conferă imunitate și față de celelalte tulpini.

Boala se agravează la persoanele care fac gripă când au loc derivații antigenice la nivelul virusului. Schimbări minore la nivelul virusului (deviații antigenice) se produc în fiecare an.

Simptomele gripei apar brusc și includ adesea:

●Febră cu valori cuprinse între 37,8C (grade Celsius) și 40C, dar care pot atinge chiar 41.1 C la debutul simptomelor. Febra este de obicei continuă, dar poate fi și intermitentă.

●Frisoane;

●Dureri musculare (adesea severe), mai ales la nivelul spatelui, brațelor sau picioarelor;

●Cefalee (durere de cap);

●Durere la mișcarea globilor oculari;

●Fatigabilitate, senzație generală de rău și scăderea apetitului (pofta de mâncare);

●Tuse uscată, neproductivă, secreții nazale abundente și durere în gât sau senzație de uscăciune a gâtului. Se administrează Aflubin

2.5.Manifestări asociate afecțiunilor ficatului

Prevalența manifestărilor extrahepatice (MEH) la pacienții cu infecție cronică virală C (VHC) este înaltă, aceasta fi ind considerată o boală sistemică . Astfel, pacienții pot prezenta o gamă largă de manifestări ca subfebră, astenie, fatigabilitate, artrite/ art ral gii, sindrom Sicca, mialgii, purpură, depresie sau titruri înalte de autoanticorpi.

Acestea pot fi încadrate ca manifestări sistemice ce însoțesc infecția virală sau pot face parte din tabloul clinic al unei boli autoimune ca poliartrita reumatoidă (PR), sindrom Sjögren (SS), crioglobulinemie mixtă (CM), lupus eri tematos sistemic (LES), tiroidită autoimună (4,5). De asemenea, autoanticorpi ca anticorpii antinucleari (ANA), factorul reumatoid (FR), hipocomple men temia însoțesc infecția virală.

Infecția progresivă cu VHC poate duce la boli progresive de ficat,ciroză și cancer primar de ficat în cel puțin 25 % din cazuri.Progresia către o hepatită cronică depinde de continuitatea replicării virale în ficat și de răspunsul gazdei.

Motivul pentru care unii dintre pacienți nu se pot debarasa de virus eeste necunoscut;totuși,o serie de factori pot predispune la dezvoltarea stării de purtător cronic.În acest cadru se cuprind o mare varietate de procese inflamatorii hepatice,care însumează alterația concomitentă a parenchimului și mezenchimului .

Boala nu rămâne de fapt circumscrisă doar la ficat,ci interesează întotdeauna și mezenchimul extrahepatic,cu deosebire splina,prin reacție postimună indusă de agentul causal.Diversitatea etiologică,morfopatologică fiziopatologică și evolutivă tot atâtea criteria de clasificare.Nici unul nu este însă sufficient singur,pentru fiecare caz se impune o definire multidimensional. Se administrează Galstena

2.6.Manifestări asociate afecțiunilor vezicii biliare

(Se administrează Galstena)

Manifestările patologice ale căilor biliare ocupă un loc important în diagnosticul suferințelor dureroase ale abdomenului superior.

Simptomele cele mai importante sunt durerile în cadranul superior drept al abdomenului ,sub rebordul costal (hipocondrul drept),cu sau fără iradiere în spate și în sus,spre umărul drept cu caracter de la jenă sau apăsare până la durere ca o colică,însoțită de grețuri ,vărsături ,icter și febră.

Durerea provocată de calculi biliari ,unul sau mai mulți,este din cele mai intense din patologie.Atinge punctual culminant la câteva minute de la instalarea ei .

Durerea nu este strict localizată;la majoritatea bolnavilor are o intensitate maximă sub rebordul costal drept,dar și în ,,capul pieptului ,, sau epigastru.Iradiază în spate și în umărul drept ,uneori în brațul drept.

Criza dureroasă durează de obicei 1-3 zile,este însoțită aproape obligatoriu de grețuri și uneori vărsături.În afara durerilor colicative există dureri fie în crize prelungite ,de 3 zile,fie dureri surde ,sub formă de apăsare continuă în hipocondrul drept și epigastru.

Fenomenele dispeptice ca greață,vărsături ,lentoare în digestive ,constipație sau diverse intoleranțe alimentare pot fi prezentate ,dar nu sunt obligatoriu legate de suferința biliară ,unele persistând și după colecistectomie.

Durerea de cap sau cefaleea și migrena ,atribuie în mod current vezicii biliare ,nu sunt decât coincidentale cu aceste două afecțiuni.Gustul amar persistent în gură poate fi dat de refluxul biliar,în cazul unor boli biliare,dar și de unele afecțiuni ale limbii (glosite).

Afecțiunile veziculei și căilor biliare sunt reprezentate de un grup de boli ce afectează direct vezicula biliară atât intrahepatic cât și extrahepatic.

Sunt afecțiuni cornice nelitiazice ,având ca simtomatologie jena în hipocondrul drept,grețuri,gust amar în gură ,lentoare în digestive ,balonări.

Aceste afecțiuni inflamatorii ,colecistite cornice fără litiază sunt rare și acceptate numai pe baza unor documente de anatomie patologică de origine infecțioasă,alergică,parazitară ,chimică.

Afecțiunile neinflamatorii sau colecistoze sunt date de dezvoltarea exagerată a unora sau mai multor elemente structural ale vezicii biliare.Astfel,dezvoltarea mucoasei și muscularei peretelui vesicular va da adenomiomatoza .

2.6.1.Colecistita acută

Afecțiune a veziculei biliare caracterizată din punct de vedere morfopatologic prin inflamația pereților organului iar din punct de vedere clinic printr-un sindrom dureros abdominal acut însoțit de febră și modificări locale

Manifestările clinice ale colecistitei acute sunt dominate de durerea abdominală însoțită de greață ,vărsături,frisoane,febră și stare de rău general.În fază inițială ,de debut, durerea este localizată în epigastrul mijlociu,este constant și de intensitate moderată crescând în mod gradat și atingând un maxim de intensitate,prag la care se menține cu mici variații ce pot stimuli colică intestinală.

Dar spre durerea din colica intestinală,cea din colecistita acută nu dispare complet în intervalele libere,variațiile survenind pe un fond dureros continu.

Se extinde și predomină ca intensitate în hipocondrul drept,pe măsură ce procesul inflamator progresează și presiunea din vezicula biliară crește.

Durerea iradiează în umărul drept,în aproximativ 5 % din cazurile necomplicate.Ea poate iradia însă și în ambii umeri sau în alte zone cum ar fi: hipocondrul stâng,regiunea interscapulară și subscapăulară stângă .

Când colecistita se asociează cu pancreatita,durerea iradiează în bară sau în regiunea lombară superioară,predominant în stânga.

Când procesul inflamator determină perforația veziculei biliare,intensitatea durerii din hipocondrul drept scade-prin dispariția distensiei veziculare,senzația generalizându-se în tot abdomenul,datorită peritonitei biliare.

Când fenomenele inflamatorii și presiunea intraveziculară sunt de proporții reduse,durerea abdominală poate avea caracterul unei simple colici biliare,care cedează fie spontan,fie la analgezice.

În general, durerea abdominală din colecistita acută nu cedează însă decât parțial sau temporar la antispastice și analgezice.

În peste 90 % din cazuri,bolnaii prezintă grețuri și vărsături legate îndeosebi de inclavarea unui calcul în mucoasa canalului cisric sau sau coledic.

Când infecția căilor biliare predomină, bolnavul prezintă frisoane sau senzația de frison.Frisoanele pot fi însoțite sau nu de hipertermie.

Mișcările pot fi superficial și polipneice,iar inspirul profund poate intensifica durerea din hipocondrul drept.

2.6.2.Colecistita cronică

Prin colecistită cronic se înțeleg suferințele biliare cu caracter cronic,exprimate pe plan clinic prin sindromul colecistopat ,cu evoluție lungă și torpidă,întreruptă de episoade acute ,și cu substrat anatomo-patologic de inflamație cronică.

Conceptul de colecistită cronică apare definit pe plan clinic prin prezența atacurilor de colecistită acută și absența calculilor iar pe plan anatomic prin îngroșarea peretelui vezicular și în special a muscularei mucoasei și infiltrat inflamator cronic.

Din punct de vedere etiopatogenic,colecistita cronică ar fi cel mai ușor de conceput ca o cronicizare a colecistitei acute.

Episodul acut nu apare întotdeauna în istoria acestor bolnavi.De aemenea ,factorul infecțios nu poate fi dovedit decât în 55 % din cazuri ;în absența acestuia au fost încriminați factorul chimic (în special refluxul enzimelor pancreatice),factorul alergic și cel vascular.

Majoritatea cazurilor de colecistită cronică sunt explicate de atacurile de colecistită acută ,induse de obstrucția nelitiazică a gâtului vezicular.

2.6.3.Colecistita Litiazică

Este definită ca fiind prezența calculilor în tractul.Calculi pot fi formați în oricare segment din tractul biliar, dar mai ales în vezica biliară.

Orice bolnav cu dureri în hipocondrul drept,fie sub formă de jenă apăsătoare însoțită de grețuri ,intoleranțe la alimente grase ,fie dureri cu character de colică însoțită de greșuri ,de urini colorate,febră ,trebuie să se prezinte la medic pentru investigare clinic și paraclinică.În cazul apariției colicii biliare este obligatoriu repausul la pat cu suprimarea alimentației.Alte semene :febră ,frisoane,urină închisă la culoare,sindrom icteric,

2.6.4.Litiaza biliară

Este o afecțiune provocată de dezvoltarea unor calculi biliari în veziculă sau în căile biliare extra-sau intrahepatice ,și a căror prezență poate să nu se manifeste clinic sau poate să se însoțească de o simptomatologie zgomotoasă .

Poate fi asimptomatică ,latent sau cu manifestări zgomotoase.Frecvența este mare.De reținut ,periculozitatea mare a calculilor biliari mici.

Trec adeseori neobservați sau neglijați ,dar pot obstrua canalele veziculei și pot provoca complicații uneori mortale꞉colecistită supurată sau gangrenoasă și supurația organelor de vecinătate.

Litiaza biliară în afară de durere provoacă adesea infecție manifestată prin febră și frecvent icter.Icterul se deosebește de cel hepato-celular deoarece nu prezintă hipoalbuminemie și disproteinemie apreciabilă electroforetic ,și prin teste de labilitate serică;nu eliberează enzime celulare (TGO,TGP,LDH) ;dispar urobilinogenul și stercobilinogenul din fecale ,dar prezintă fosfatază alcalină în concentrație mare.

Colica biliară (colica hepatică) –este manifestarea clinică zgomotoasă a litiazei biliare,și se datorează unor contracții spastic reflexe ale veziculei sau ale căilor biliare.

De obicei ,durerea apare brusc,mai ales noaptea ,și este de intensitate violentă.Sediul durerii este în epigastru sau în hipocondrul drept și iradiează în umărul drept,către baza hemitoracelui drept sau în regiunea omoplatului.

Bolnavul este agitat,caută o poziție care să-I calmeze durerea ,are transpirații și extremitățile se pot răci.Durerea se însoțește frecvent de vărsături ,subicter și ascensiuni febrile ,uneori cu frisoane;urinele devin hipercrome.Uneori se constată dureri sub rebordul costal drept,deseori palparea fiind dificilă ,din casuza contractării peretelui abdominal.Adeseori iritație peritoneală.

Complicațiile sunt însă cele care pot imprima litiazei biliare o evoluție de o deosebită gravitate.Complicațiile litiazei biliare sunt numeroase și pot interesa căile biliare ,ficatul,pancreasul și tubul digestiv.La nivelul căilor biliare ,complicațiile cele mai fregvente sunt datorate infecțiilor꞉colecistită acută,pielocolecist,angiocolită acută.

2.6.5.Litiaza coledociană

Litiaza coledociană nu este o simplă complicație a litiazei veziculare,deoarece este observată și în cazurile cu veziculă nelocuită sau chiar cu veziculă absentă congenital.Ca simptomatologie ,majoritatea cazurilor apar după intervenții chirurgicale pentru litiaza veziculară.

Diferențierea dintre cazul uitat și litiaza recidivantă se face în mod arbitrar după cum simptomele apar în primul an după intervenție sau mai târziu.Reintervenția se face la intervale variabile între câteva săptămâni și mai mulți ani după colecistectomia inițială.Majoritatea bolnavilor au o istorie cu episoade repetate de suferință biliară care premerg stabilirii diagnosticului și atitudinii terapeutice.

Tabloul clinic clasic al litiazei coledociene este caracterizat prin colică biliară,febră și icter.De la început trebuie precizat că numeroși bolnavi cu litiază coledociană nu prezintă în întregime triada simptomatică descrisă.

Durerea ca expresie a colicii biliare este un simptom proeminent în 80 % din cazuri.Ea este localizată inițial în epigastru și iradiază în spate și în ½ dreaptă a abdomenului.De obicei apare brutal și evoluează în platou.În unele cazuri este localizată în întregime în ½ stânga a abdomenului sau manifestă iradieri în stânga.

Icterul este un semn intens evocator pentru diagnosticul de litiază coledociană.Icterul provocat de calculi ,spre deosebire de cel din obstrucțiile biliare neoplazice ,se caracterizează prin fluctuență .Pruritul este un simptom comun de însoțire.Febra și fiorii sunt intens evocatoare ,dar sunt înregistrate în proporții foarte variabile.

Grețurile și vărsăturile sunt frecvente în ¾ din cazuri .Vărsăturile sunt în general intense și involuntare .

Tulburările dispeptice de tipul senzației de plenitudine ,a eructațiilor ,balonărilor și a flatulenței sunt obișnuite în intervalul dintre crize .Nici unul dintre aceste simptome nu sunt specifice pentru litiaza coledociană,putând să apară în cele mai variate cazuri.

2.6.6.Diskinezii biliare

Tulburări de motilitate a vezicii biliare și a căilor biliare în afara afecțiunilor inflamatorii ,a colestazelor ,a litiazei și cancerului vezicii biliare ,diskineziile apar fie prin lipsa mecanismului de contracție a veziculei biliare datorită lipsei hormonului care o contractă,sau după operații ( ablația vagului) sau după anumite rezecții de stomac.

Vezica va fi mare ,hipotonă ,fără contracții după prânzurile de probă.Mai apar și prin obstacol mic congenital ,ca diafragme mucomusculare ce septează vezica la diverse niveluri:gât ,gât-corp,gât-canalul cistic.Mai există diskinezii determinate de cuduri de obicei ale canalului cistic sau la gâtul vezicular,care duc la hipercontracția veziculară.

CAPITOLUL 3

COMPRIMATE-ASPECTE TEORETICE

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide obținute din presarea substanțelor medicamentoase,cu sau fără adios de substanțe ajutătoare.

Din punct de vedere tehnologic,definiția comprimatelor este oferită de FR,ed.VIII,,Comprimatele (compresii, tabulettae) – se obțin pe cale industrială, prin comprimarea substanțelor medicamentoase sub formă de pulberi împreună cu substanțe ajutătoare.

Cunoașterea foarte bine a acestui domeniu de activitate ,menit să asigure calitatea corespunzătoare a medicamentului ,așa cum o cere FR VIII sau alte forme ,este o caracteristică a farmacistului de tip nou .

Termenul de comprimat este utilizat pentru termenul farmaceutic care este alcătuit dintr-un înveliș iar conținutul se consumă împreună .

În FR X comprimatele fac referire la acele preparate farmaceutice din anumite învelișuri care au doze unitare de substanțe active și pot să fie sau nu pot să fie asociate cu unele substanțe auxiliare destinate administrării orale.

În unele manuale de specialitate,comprimatele se mai numesc și tablete.Au aspect de discuri plate sau bombate,cu diametrul de 3-15 mm dar există și sub formă dreptunghiulară sau pătrată.

Comprimatele au rolul de a masca gustul ori mirosul neplăcut al unor medicamente,sau se utilizează în vederea dirijării absorbției medicamentului.Comprimatele , privite sub aspect fizic, prezintă unele particularități,comparativ cu celelalte sisteme disperse.Comprimatele pot înlocui medicamentele solide,lichide și moi,împărțite în doze unitare ,fiind administrate pe cale orală.

Comprimatele administrate pe cale orală sunt îngerate mai ușor ,acoperând gustul și mirosul neplăcut al substanțelor de obicei amar .Administrarea orală a comprimatelor influențează resorbția acestora și consecutiv,momentul apariției ,intensitatea și durata efectului medicamentos.

Calea cea mai frecventă de folosire a comprimatelor fiind comodă și simplă pentru pacient,corespunde căii naturale.Această cale presupune însă și colaborarea pacientului.

Administrate pe cale orală, comprimatele măresc stabilitatea preparatelor sau de multe ori pot îndrepta acțiunea medicamentelor într-o porțiune a tubului digestiv.

Comprimatele administrate pe cale orală sunt destinate atât combaterii bolilor și întăririi sănătății cât și refacerii funcțiilor dereglate ale organismului .Comprimatele se prezintă ca un produs gata prelucrat și studiat ,cu proprietăți cunoscute fiind active în anumite doze.

Viteza de dezagregare determină eliberarea substanței active și implicit timpul în care se atinge concentrația plasmatică.O preparare defectuoasă sau un mod de păstrare necorespunzător poate împiedica dezagregarea în timp util și duce la eliminarea acestora.Astăzi este una dintre formele medicamentoase cel mai desîntrebuințate.

După administrarea orală comprimatele se absorb în mică măsură prin mucoasa gastrică iar absorbția intestinală este în general rapidă.Orice modificare a tranzitului intestinal de accelerare sau încetinire ,patologică sau medicamentoasă,influențează absorbția comprimatelor.

Comprimatele pot fi clasificate în :

●Comprimate filmate (acoperite) cu film gastro sau enterosolubil sunt incluse în categoria comprimatelor bine tolerate/acceptate.Studiile, care au avut ca obiectiv evaluarea tranzitului esofagian al formelor farmaceutice, au evidențiat faptul că aceste comprimate au un risc minim de aderare la mucoasa esofagiană în comparație cu alte forme farmaceutice.Cel mai des sunt folosite comprimatele ovale ,deoarece pot fi înghițite mult mai ușor.

Fig.nr.4. Comprimate filmate

●Comprimate orodispersabile sunt forme farmaceutice moderne care se administrează prin dezagregare sau dizolvare rapidă în saliva prezentă la nivelul cavității bucale. Tehnologia de preparare este destul de costisitoare în comparație cu tehnologia de preparare a comprimatelor convenționale.Cu toate acestea, încă din anul din anul 1970 când a apărut pentru prima dată ,primul model de comprimate orodispersabile și până în present,au fost standardizate mai multe tehnologii de fabricare.Avantajele terapeutice ale acestor comportamente sunt :administrare facială, mare biodisponibilitate,bună complianță ce poate duce la formularea și prepararea unui număr mare de substanțe active din diverse clase far farmacologice, sub forma comprimatelor orodispersabile;

●Comprimate efervescente oferă o mulțime de avantaje din punct de vedere biofarmaceutic fiind caracterizate de o biodisponibilitate optimă și complianță crescută pentru pacient. Formularea acestor comprimate permite folosirea coloranților sintetici fiind recomandate și pacienților cu diabet. În același timp prin modul de administare caracteristic se

poate asigura și hidratarea organismului.Principalul dezavantaj al comprimatelor efervescente constă atât în tehnologia de condiționare destul de costisitoare cât și în aportul crescut de ioni de Na+ ceea ce face să fie contraindicate pacienților diagnosticați cu afecțiuni cardiovasculare.

●Comprimate Tiltab au fost dezvoltate de firmele Smith-Kline Și French Laboratories Ltd. .Acest tip de comprimate corespund nevoilor pacienților vârstnici cu insuficientă dexteritate având o formă neregulată fiind ușor de manevrat.

Fig.nr.5. Comprimate Tiltab

●Comprimatele masticabile, bucale și sublinguale sunt recomandate cu prudență în special pacienților vârstnici datorită diminuării capacitații de masrticație a acestora ,ținând cont de faptul că musculature este slăbită.

●Comprimate gelatinoase moi sau tari reprezintă o formă farmaceutică de rezervă în medicația geriatrică deoarece s-a constatat că există un risc mare de aderare la mucoasa esofagiană în cazul pacienților care suferă de xerostomie și au dificultăți de deglutiție.Acest fenomen poate determina ulcerații esofagiene la administrarea substanțelor cu potențial ulceroge ( spre exemplu tetraciclinele, aspirina și alte AINS).

Alte comprimate

●comprimate administrate pe cale bucală;

●microcomprimate;

●comprimate folosite sub formă de implantare se aplică printr-o incizie sub piele ;

●comprimate destinate pentru prepararea unor soluții pentru uz extern sau care servesc la prepararea unor reactivi cum ar fi de exemplu , comprimatele sublimate de cloramină;

●comprimate vaginale se administrează în scop ginecologic;

●comprimate sterile destinate preparării unor soluții injectabile extempore.

Comprimatele vaginale sunt destinate a fi introduse în vagin ,în scopul tratării unor afecțiuni ginecologice . Se utilizează și denumirea de comprimate ginecologice care fac referire atât la comprimatele vaginale propriu-zise cât și la comprimatele care se dizolvă în apă pentru a obține lichide folosite ca spălături vaginale.Comprimatele vaginale prezintă avantajul că sunt preparate stabile care cedează ușor medicamentele încorporate și au administrare convenabilă.Comprimatele vaginale sunt folosite în scop terapeutic local.Ele trebuie să se dizolve într-un foarte mic volum de lichid și să difuzeze,să pătrundă și să umecteze toate vilozitățile mucoasei vaginale.

Pot fi administrate sub formă de comprimate vaginale toate medicamentele care au acțiune locală și combat diferite maladii . Principalele substanțe sunt։

●antiseptice;

● antitricomoniazice;

●antimicotice;

●contraceptive;

Se poate vorbi și de o absorbție a medicamentului datorită puternicei vascularizații ale mucoasei vaginale,fiind dovedită permeabilitatea acestei mucoasei ,pentru o serie de substanțe medicamentoase.

Pe această cale se pot administra și medicamente care pe lângă acțiunea locală se absorb în circuitul sanguin evitând bariera hepatică cum sunt produse hormonale –progesteron ,foliculina,testosterona,vitamine care au rol important în combaterea afecțiunilor ginecologice.

Este recxomandabil ca administrarea medicamentelor să se facă concomitent cu acidularea mediului vaginal,obținută cu ajutorul acidului lactic ,acidului citric ,acidului tartric, boric,alginic la care se asociează eventual și estrogene.

Dacă pentru afecțiunile provocate de Trichomonas pH-ul fiziologic ( normal) de 4,5 este defavorabil creșterii lui ,în schimb acest pH oferă cele mai propice condiții de dezvoltare pentru Candida (pH 2,5-8,5).

Leucoreele și vaginitele provocate de anemie,sarcină,diabet sau sensibilitate pot fi tratate cu coprimate ginecologice alături alături de tratamentele perorale.Se recurge la această cale de administrare și în cazul diverselor insuficiențe hormonale caracterizate prin tulburări de ciclu,amenoree,administrțndu-se progesteronă sau derivați de estradiol .

În special,tratamentul vaginal cu progesteronă este deseori recomandat deoarece pe această cale se evită degradările întâlnite în cazul unei administrări pe cale orală sau rectale.Comprimatele ginecologice pot fi de forme foarte variate ,cilindrii plați sau ușor bombați ,de grosime variabilă,deseori sunt alungite ,rotunjite la extremități efilate la una din extremități sau la ambele uneori cu extremitatea concavă și alta convexă.Se impune ca forma acestor comprimate să fie deosebită de cea a comprimatelor obișnuite.Aceste comprimate au fețele rotunjite fără muchii pentru a nu produce iritații sau leziuni ale mucoasei.

Dependent de modul de desfacere se pot clasifica în :

-comprimate cu dezagregare obișnuită ;

– comprimate cu dezagregare datorită efervescenșei ;

-comprimate care se desfac cu producere de spumă.

F.R.IX prevede ca dezagregarea comprimatelor vaginale să se facă în cel mult 2 minute în soluție de acid lactic lactat de calciu.

Avantajele comprimatelor ca formă medicamentoasă constau în :

●dizolvarea și rezorbția rapidă a principiilor activi în trecutul gastrointestinal;

●un dozaj exact,ușurința în administrare;

●prepararea lor se poate rezolva ușor din punct de vedere industrial unde procesul de producție este mecanizat ,ceea ce duce la un randament ridicat și preț scăzut;

●dezagregarea este mai rapidă;

●cu diferite învelișuri,se poate dirija locul de absorbție și viteza de absorbție a medicamentului;

●comprimatele sun acoperite cu substanțe plăcute atât la gust cât și la miros;

●se administrează ușor;

●bolnavul își poate doza singur comprimatele;

●sunt mai puțin expuse la acțiunea agenților atmosferici (aer,umezeala,lumina,praf).

Dezavantajele comprimatelor ca formă medicamentoasă constau în:

●crează iritații gastrice;

●pentru copii ,înghițirea comprimatelor este anevoioasă;

●absorbția medicamentelor este mai lentă fiind în funcție de viteza de dizolvare sau dezagregare a comprimatelor.

CAPITOLUL 4

COMPRIMATE SUBLINGUALE

4.1.Caractere generale

Comprimatele sublinguale constituie o formă modernă de administrare a substanțelor medicamentoase, relativ recent introduså în terapeuticå, fiind o alternativå la preparatele orale convenționale (soluții, suspensii, comprimate sau capsule).

Aceste comprimate au ca trăsătură distinctivă capacitatea de a se dizolva sau dispersa rapid în salivă odată plasate în cavitatea orală, înainte de a fi înghițite. Au fost obținute printr-o tehnologie inovatoare (Zydis) și introduse pe piața farmaceutică în 1986. În prezent, interesul pentru aceatå formă modernă de administrare este în creștere, în principal datorită avantajelor pe care le prezintă în comparație cu comprimatele obișnuite.

Comprimatele sublinguale trebuie să se dizolve treptat în gură. Conțin substanțe cu acțiune generală, care se absorb rapid la nivelul mucoasei bucale foarte bine vascularizată.Medicamentele trec direct în circulația sangvină cu scurtcircuitarea ficatului și fără a suferi acțiunea sucurilor digestive.

Sunt în general mici și subțiri, de formă lenticulară sau plată.Cedează substanța activă în 3’(ex. Nitroglicerină, Bronhodilatin).

Comprimatele sublinguale conțin substanțe medicamentoase,care în contact cu mucoasa sublinguală sub absorbite și trec în circuitul sanguin fără să sufere acțiunea lichidelor gastrointestinale sau degradare la nivelul ficatului.

Cu alte cuvinte comprimatele sublinguale sunt preparate unidoză destinate aplicării sub limbă, respectiv între obraz și gingie, pentru a obține un efect sistemic.

În general, sunt formulări simple, nesofisticate, ușor de obținut prin tehnici standard de fabricație, și conțin de obicei antianginoase (izosorbid dinitrat și nitroglicerină) sau hormoni steroidieni (metiltestosteronă).

Comprimate sublinguale și bucale – sunt folosite frecvent în medicația aparatului cardiovascular (ex. nitroglicerina sau izosorbid etc.).

Conform Farmacopeelor menționate, comprimatele sublinguale trebuie să se dezagrege în 3 minute, atunci când sunt examinate conform testului de dezagregare oficial pentru comprimate. Conceptul de dizolvare/dezagregare rapidă face referire la acele comprimate care se dizolvă sau se dezagregă extrem de repede în salivă, în 15 până la 30`.

Aceste comprimate reprezintă de fapt adevăratele comprimate cu dizolvare/dezagregare rapidă. Plasate între limbă și gingie, acestea determină apariția rapidă a acțiunii, ca urmare a dizolvării excipienților solubili din formulare, urmată de eliberarea substanței active ți absorbția sa prin mucoasa sublinguală, bogat vascularizată.

Dar comprimatele orale cu dizolvare/dezagregare rapidă, în sensul menționat anterior, au fost obținute printr-o tehnologie inovatoare și introduse pe piața farmaceutică în 1986. În prezent, interesul pentru această formă de administrare este în crețtere, în principal datorită avantajelor pe care le prezintă în comparație cu comprimatele obișnuite.

În plus, comprimatele sublinguale sunt foarte adecvate pentru administrarea la pacienții care au dificultăți de deglutiție (disfagie), în special din categoria vârstnicilor și copiilor. De asemenea, disfagia este asociată cu unele afecțiuni: HIV, unele boli neurologice, dar și cu radioterapia la nivelul capului sau a gâtului.

Totodată, aceste comprimate reprezintă o formă utilă de administrare pentru o serie de bolnavi: imobilizați la pat, care suferă de afecțiuni psihice grave sau care le afectează judecata, care prezintă vertij prelungit sau care sunt afectați de un atac brusc de alergie sau tuse, când înghițirea comprimatelor sau a capsulelor obișnuite poate deveni dificilă.

Uneori, xerostomia sau unele afecțiuni psihice reduc gradul de cooperare a pacientului scăzând astfel complianța pentru acest tip de comprimate.

În plus, există date în literatura de specialitate care semnalează modificări ale biodisponibilității la pacienții vârstnici.

Cunoașterea aspectelor teoretice,prin fundamentarea științifică a pregătirii formelor și a înțelegerii fenomenelor care stau la baza transformării substanțelor medicamentoase care stau la baza comprimatelor sublinguale în forme administrative,este o necesitate pe care orice farmacist trebuie să îl aibă.

Sunt comprimate care plasate sub limbă sau între obraz și gingie pot produce un efect sistemic prin cedarea medicamentului dat unei mari vascularizatii la acest nivel.

Pentru a fi eficiente trebuie să aibe doze terapeutice mici (10-15 mg). Este de dorit ca substanțele să nu aibe un gust neplăcut care ar stimula salivația.

Pe cale sublinguală se administrează în special vasodilatatoare coronariene (nitroglicerină, dinitrat de izosorbit), bronhodilatatoare (sulfat de izoprenalină) vasocontrictoare cerebrale (ergotamină) iar pe cale bucală mai ales hormoni sexuali.

Rezorbția se face mai rapid când comprimatul este introdus sub limbă și mai încet dacă este plasat între obraz și gingi.

Pe toată perioada cât medicamentul se află la locul de absorbție, pacientul trebuie să se abțină de la mâncat, băut, fumat și mestecat și chiar să evite a vorbi, pentru a se asigura menținerea comprimatului pe loc.

Se va evita pe cât posibil înghițirea salivei, care ar duce o parte din substanța activă în stomac și intestin, micșorând absorbția prin mucoasa bucală.

Comprimatele sublinguale se folosesc de obicei pentru o acțiune instantanee (debut al acțiunii la maxim 5 secunde de la administrare).Comprimatele bucale sunt folosite mai ales pentru administrare dc hormoni .

Pentru o mai ușoară acceptare de către pacienți gustul și mirosul neplăcul al unor substanțe pot fi mascate prin adaos de edulcoranți și aromatizanți. Se va evita utilizarea zaharinei. Se preferă zaharurile naturale.

Cunoașterea foarte bine a acestui domeniu de activitate ,menit să asigure calitatea corespunzătoare a comprimatelor sublinguale,așa cum o cere FR VIII sau alte forme ,este o caracteristică a farmacistului de tip nou .

Tehnica farmaceutică în decursul ultimilor ani a evoluat ca o știință de specialitate datorită voluției științelor naturii și medicinei și mai recent,datorită studiilor întreprinse asupra constituției chimice a medicamntelor,a sintezei de noi compuși cu potențial biologic,datorită dezvoltării disciplinelor fundamentale de chimie,fizică și biologie și tehnica farmaceutică .

Tehnologia comprimatelor sublinguale s-a dezvoltat creând o bază teoretică proprie,capabilă să dirijeze prepararea, controlul și conservarea, acestora ,la nivelul cerințelor contemporane.

Așadar tehnica farmaceutică a comprimatelor sublinguale cuprinde un complex de studii teoretice și practice,având următoarele obiective:

●Transformarea substanțelor medicamentoase în forme farmaceutice,gata de administrat;

●Studiul ustensilelor și aparaturii folosite în acest scop;

●Controlul formelor farmaceutice numite și preparate medicamentoase.

Termenul de comprimatelor sublinguale este utilizat pentru termenul farmaceutic care este alcătuit dintr-un înveliș iar conținutul se consumă împreună .

În FR X comprimatele sublinguale fac referire la acele preparate farmaceutice din anumite învelișuri care au doze unitare de substanțe active și pot să fie sau nu pot să fie asociate cu unele substanțe auxiliare destinate administrării orale.

Comprimatele sublinguale au rolul de a masca gustul ori mirosul neplăcut al unor medicamente,sau se utilizează în vederea dirijării absorbției medicamentului.

Unele comprimate sublinguale ,asigură și o protecție a substanțelor medicamentoase față de agenții atmosferici.

Din punct de vedere static, comprimatele sublinguale sunt conglomerate de particule cu stare de agregare solidă,de forme și dimensiuni particulare,atât din cauza forțelor de adeziune care acționează asupra particulelor ,cât și datorită spațiilor capilare închise între particulare conglomeratelor.

Comprimatele sublinguale, privite sub aspect fizic, prezintă unele particularități,comparativ cu celelalte sisteme disperse.

Comprimatele sublinguale pot înlocui medicamentele solide,lichide și moi,împărțite în doze unitare ,fiind administrate pe cale orală.

Comprimatele sublinguale sunt îngerate mai ușor ,acoperând gustul și mirosul neplăcut al substanțelor de obicei amar .

Administrarea orală a comprimatelor sublinguale influențează resorbția acestora și consecutiv,momentul apariției ,intensitatea și durata efectului medicamentos.

Calea cea mai frecventă de folosire a comprimatelor sublinguale fiind comodă și simplă pentru pacient,corespunde căii naturale.Această cale presupune însă și colaborarea pacientului.

Administrate pe cale orală,c comprimatele sublinguale măresc stabilitatea preparatelor sau de multe ori pot îndrepta acțiunea medicamentelor într-o porțiune a tubului digestiv.

Comprimatele sublinguale administrate pe cale orală sunt destinate atât combaterii bolilor și întăririi sănătății cât și refacerii funcțiilor dereglate ale organismului .

Comprimatele sublinguale se prezintă ca un produs gata prelucrat și studiat ,cu proprietăți cunoscute fiind active în anumite doze.

Posologia comprimatelor sublinguale se exprimă în unități de greutate sau de volum ,uneori în unități internaționale.Greutatea se exprimă în grame.

După administrarea orală comprimatele sublinguale se absorb în mică măsură prin mucoasa gastrică iar absorbția intestinală este în general rapidă.

Orice modificare a tranzitului intestinal de accelerare sau încetinire ,patologică sau medicamentoasă,influențează absorbția comprimatelor sublinguale.

Comprimatele se pot prepara din cele mai diferite substanțe medicamentoase.Nu se pot coprima însă substanțele delicvescente,substanțele grase.

Cu toate că marea majoritate a substanțelor medicamentoase se pot prelucra în comprimate,numai un număr restrâns de substanțe se pot comprima ca atare.

De cele mai multe ori este necesară întrebuințarea mai multor excepienții și substanțele active, trebuie supuse unor operații preliminare ,ca։granulare ,uscare,etc,înainte de a fi comprimate.Factorii principali care determină substanța se poate comprima direct sau nu sunt următorii:

-puterea de aderare a particulelor substanței de piesele mașinii de comprimat.Cu cât această putere de aderare este mai mică,cu atât se poate comprima mai ușor substanța;

-coeziunea particulelor .

Dacă coeziunea nu este suficientă,la o comprimare în mașinile de comprimat obișnuit,particulele nu se vor agrega,iar comprimatul se va sfărâma.

Acești factori sunt influențați în mare măsură de forma particulelor substanței de comprimat ,de sistemul cristalin al substanței ,de mărimea particulelor ,de conținutul în apă a materialului de comprimat.

Pentru a corespunde acestor cerințe, substanțele active pe care le conțin comprimatele sublinguale se asociază cu substanțe auxiliare, excipienșii introducându-se în faza de granulare – tratament preliminar.

Excipienții ,în general,sau substanțele auxiliare sau adjuvanții sunt necesari pentru că foarte puține substanțe au proprietăți bune la comprimare.

În funcție de rolul jucat la obținerea comprimatelor, aceștia se clasifică în următoarele categorii:

●În general, caracteristicile de compresibilitate sunt determinate de excipienții diluanți și lubrifianți.

●Propriățile de biodisponibilitate, de stabilitate și calitățile de promovare ale produsului sunt influențate de dezagreganți, coloranți, aromatizați, edulcoranți, stabilizanti, absorbanți.

Substanța medicamentoasă. Numărul substanțelor medicamentoase care pot fi încorporate în comprimatele sublinguale este nelimitat, dar cele mai potrivite sunt substanțele active pentru care se urmărește apariția rapidă a acțiunii terapeutice: analgezice, antiinflamatoare, antimigrenoase, antihistaminice, antidepresive, neuroleptice, antispastice, antiparkinsoniene. Alte substanțe active promițătoare ce pot fi încoporate în comprimate sublinguale aparțin următoarelor grupe terapeutice:

Dezavantaje:

● Componentele formulării și tehnologia de fabrica¡ie a comprimatelor sublinguale trebuie să asigure un echilibru între duritate și viteza rapidă de dizolvare sau dezagregare a acestora.

●Tehnologiile de fabricație sunt mai complexe și mai costisitoare decât tehnologiile uzuale de comprimare.

●Sunt dificil de formulat comprimate de acest tip care să conțină doze mari de substanță medicamentoasă.

●Ambalarea trebuie să asigure atât integritatea mecanică a comprimatelor (care sunt friabile, pentru a permite dizolvarea sau dezagregarea rapidă), cât și stabilitatea preparatului finit (în cazul comprimatelor foarte higroscopice obținute prin liofilizare).

Avantaje:

●Reprezintă o formă farmaceutică ideală pentru substanțe medicamentoase care se absorb la nivel bucal (de exemplu, pentru apomorfină, buspironă, midazolam, timololetc..) sau pentru substanțe care suferă un efect extins al primului pasaj hepatic.

●Nu necesită administrarea cu apă sau alt lichid, deoarece saliva produce dizolvarea, dezagregarea sau topirea rapid în gură a preparatului.

●Comparativ cu preparatele lichide orale, ele sunt mult mai ușor de transportat și permit realizarea unei dozări exacte la administrare.

●Pot fi administrate în orice moment sau în orice loc, în cazul bolilor acute, pacienților imobilizați la pat, persoanelor care călătoresc sau care nu au la îndemână o sursă de apă pentru ingerare.

●Maschează gustul neplăcut al unor substanțe medicamentoase, îmbunătățind complianța, în special în cazul copiilor.

●În viitor, pot constitui forme adecvate pentru eliberarea orală a unor proteine sau peptide terapeutice, care au o biodisponibilitate limitată când sunt administrate în comprimate conven¡ionale.

4.2.Excipienți

4.2.1. Excipienții diluanți din comprimatele sublinguale

Sunt substanțe inerte din punct de vedere fiziologic și chimic ,care au rolul de a aduce la mărimea normală, comprimatele sublinguale care conțin substanțe active în cantități mici.Diluanții trebuie să favorizeze granularea, comprimarea și dezagregarea.

Excipienții sunt folosiți când cantitatea de substanțe active din comprimatele sublinguale este insuficientă pentru a realiza un comprimat de marime convenabilă.

Se împart în excipienți solubili (lactoza, amidonul de porumb, cartof sau grâu,  glucoza, manitolul, sorbitolul, inozitolul, clorura de sodiu, etc.) și insolubili (celuloza microcristalină, fosfatul de calciu  dibazic dihidratat).

Lactoza este folosită pentru obținerea de comprimate hipodermice,deoarece se dizolvă dintr-un colum mic de apă.

Zaharoza prezintă dezavantajul că întârzie dezagregarea comprimatelor sublinguale;se folosește mai ales la prepararea comprimatelor care se dizolvă lent în gură.

Excipienții utilizați sunt strâns legați de tehnologia de fabricație și de caratceristicile ce trebuie conferite acestor comprimate, respectiv rezistența mecanică și viteza de dizolvare/dezagregare.

O categorie importantă de excipienți este reprezentată de dezagreganți sau superdezagreganți. Aceștia joacă un rol important în dizolvarea și dezagregarea comprimatelor sublinguale, deoarece un dezagregant adecvat și o concentrație optimă a acestuia asigură dezagregarea rapidă și viteze înalte de dizolvare.

Ca superdezagreganți se pot folosi amidonglicolatul sodic, celuloza microcristalină, polivinilpirolidona reticulată, amidonul pregelatinizat. De asemenea, ca dezagregant poate fi folosit un amestec efervescent (acid citric: carbonat acid de sodiu).

În general, dezagregații intervin în dizolvarea/ dezagregarea comprimatelor prin mecanisme diferite: efect capilar, îmbibare, eliberare de gaze, reacție enzimatică, deformare, forțe de respingere între particulele dezagregantului și restul particulelor componente.

O altă categorie de excipienți este reprezentată de zaharuri, utilizate pentru mascarea gustului și ca excipienți de umplutură.

Dintre zaharuri, se folosesc mai ales manitolul, sorbitolul, xilitolul, dextroza, fructoza etc., care sunt solubile și prezintă bune proprietăți de compresibilitate și compactibilitate (există sorturi direct compresibile), conferind o senzație plăcută în gură și o bună mascare a gustului.

De asemenea, zaharurile dau cristalinitate (textură) și eleganță preparatelor. Excipienții cum ar fi gelatină hidrolizată sau nehidrolizată, alginați, dextrani, sunt utilizați ca polimeri formatori de matrițe solubile (mase poroase). Acești polimeri imprimă comprimatelor rezistență la manipulare, o structură lucioasă și amorfă.

După caz, se mai pot adăuga agenți de suspendare sau pentru ajustarea pH-ului, agenți absorbanți (dacă substanța activă este sensibilă la umiditate), agenți crioprotectori (de exemplu glicina) pentru a preveni contracția și colapsul comprimatelor obținute prin liofilizare. Alți excipienți uzuali incluși în formulare sunt diluanți solubili în apă, lubrifianți, agenți antistatici, plastifianți, lianți, coloranți și aromatizanți.

4.2.2.Excipienți absorbanți

Se adaugă pentru a reduce gradul de umiditate a amestecurilor care conțin substanțe medicamentoase lichide,tincturi ,extracte,uleiuri fixe sau volatile.Se utilizează: amidonul, acidul silicic coloidal, lactoza, amidonul, celuloza microcristalina, acidul silicic coloidal.

4.2.3.Excipienții aglutinați

Aglutinanții dennumiți lianți sau adezivi sunt excipienți care contribuie la transformarea pulberii de substanță activă sub formă de granulate și la a menține duritatea comprimatelor sublinguale în timpul comprimării.

Se folosesc mucilagul de amidon (5-15%, optim 10%), zahărul (sub forma de sirop 50-65%), glucoza (soluție 25-50%), derivații de celuloză (mucilagii de M.C. și C.M.C.Na., a căror concentrație și vâscozitate depinde; E.C. ca solutie alcoolica 0,5-2%), P.V.P. (soluție apoasă sau alcoolică), alginații (excipienții naturali, sub forma de mucilagii), guma arabică și tragacanta (mai puțin folosite, fiind substanțe naturale care conțin impurități sau bacterii), silicații (veegum, bentonita pentru granularea pe cale umedă).

În comprimarea directă se folosesc diluanții: avicel, emcompress, lactoza uscată, lactoza anhidră, amidon direct compresibil, sugartab și nu-tab, P.E.G.-uri solizi cu greutate moleculară mare.

Pentru a realiza un contact intim între aglutinant și materialul de prelucrat,excipientul se adaugă sub formă de soluție.

După evaporarea solventului sau îndepărtarea lui prin uscare ,excipientul constituie un strat adeziv.

Excipienții aglutinanți nu trebuie să aibă adezive excesive ,pentru a nu întârzia dezagregarea.În general se folosesc sub formă de soluții apoase sau hidroalcoolice.

Amidonul este unul din cei mai folosiți excipienți aglutinați ,care prezintă avantajul față de alți excipienți din această grupă că nu întârzie dezagregarea.

Zaharoza ,lactoza ,glucoza dau comprimate dure și de aceea se aplică la cele care se dizolvă lent,în gură.Lactoza asociată cu zaharoza se folosește la obținerea comprimatelor sublinguale.

Derivații de celuloză-metilceluloza ,hidroxietilceluloza ,carboximetilceluloza sodică- au propietăți liante optime și se folosesc sub formă de soluții apoase sau alcoolice.

Polivinilpirolidona solubilă atât în apă,cât și în diverși solvenți organici are însemnate propietăți aglutinante.

Se folosește sub formă de soluții 10-30 %.Excipienții aglutinați se încorporează de obicei înainte de granulare, sub formă de soluții la rece sau la cald.

4.2.4.Excipienții dezagreganți

Dezagregarea comprimatele sublinguale în apă sau în suc gastric constituie un factor foarte important ,acțiunea terapeutică în organism fiind dependentă de eliberarea cât mai rapidă a substanțelor medicamentoase.

Dizolvarea sau dispersarea (dezagregarea) comprimatelor are loc în câteva secunde, fårå a fi mestecate ¿i fårå a necesita apå pentru administrare

Toate farmacopeele indică ,printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească comprimatele sublinguale , și pe aceea de a corespunde unui timp-limită de dezagregare ,și de duritatea acestuia.

Excipienții dezagreganți sunt în general substanțe solubile care au propietatea de a se umfla în contact cu apa și de a exercita o presiune asupra particulelor,determinând astfel desfacerea comprimatelor sublinguale .

Acest tip de excipienți se folosesc deoarece desfacerea comprimatelor sublinguale în particulele componente, într-un timp corespunzător, când sunt aduse într-un mediu apos, reprezintă o condiție hotarâtoare pentru absorbția substanțelor active. Au rolul de a anula eficacitatea lianților și efectele forțelor fizice care au acționat la comprimare.

Se folosesc: amidonul, carboximetilceluloza sodică, alginații, celuloza microcristalină, aerosilul și în proporții mai mici pectina, bentonita, veegum, agar-agar, ultraamilopectina, polivinilpirolidona, derivați de carboxivinil.

În ultimul timp a început folosirea enzimelor pentru rolul dezagregant: amilaze pentru amidon ca liant,  celulaze pentru derivați de celuloza, proteaze pentru gelatina,  hemicelulaze pentru gume, invertaze pentru zaharoză.

Excipienții dezagreganți se adaugă atât înainte ,cât și după granulare.Excipientul adăugat granulelor uscate contribuie la desfacerea comprimatului în granulate,iar porțiunea adăugată înainte de granulare desface granulatele în fragmente mici.

Amidonul este cel mai folosit și mai eficace excipient.Se adaugă sub formă de pulbere în proporție de 5 % cantitatea putând crește la 10- 15 % când se dorește o dezagregare rapidă.

4.2.5.Excipienți lubrifianți

Se adauga granulatelor pentru a asigura curgerea din pâlnie și umplerea uniformă a matriței,pentru a împiedica aderarea și lipirea materialului de piesele mașinii în timpul comprimării și pentru a ușura expulzarea comprimatului.După funcția pe care o îndeplinesc excipienții pot fi grupați în։

●lubrifianți propiu-ziși care diseminează frecarea comprimatului de matriță;

● antiaderenți sau antiadezivi care micșorează aderarea materialului de matriță și ponsoane;

●glisanți care îmbunătățesc scurgerea granulatelor din pâlnia de alimentare în matrițe,realizând umplerea lor uniformă.

Cei mai utilizați sunt: talcul, amidonul, acidul stearic, stearatul de magneziu, uleiurile minerale, grasimile, cerurile, siliconii, aerosilul, acid boric, polietilenglicolii cu greutate moleculara mare.

4.2.6.Excipienți aromatizanți și edulcoranți

Aromatizarea este indicată pentru comprimatele sublinguale care trebuie sa se desfacă treptat în gură. Indulcitorii se folosesc, în mod special, pentru comprimatele sublinguale sau pentru comprimate per orale efervescente.

In afară de zahar, care este folosit curent, se recomandă o serie de alți produși (glucoza, lactoza, manita etc.) sau substanțe din alte grupe chimice care nu se metabolizează la glucoză sau au o mare capacitate de îndulcire cum sunt zaharina, ciclamatii etc.

4.3.Prepararea comprimatelor sublinguale

În prezent, comprimatele sublinguale se obțin prin aplicarea câtorva tehnologii de fabricație brevetate sub diverse denumiri de unele companii de medicamente.Prepararea comprimatelor sublinguale se face în mai multe faze։amestecarea componentelor și granularea.

Pentru a avea un comprimat sublingual corespunzator materialul de comprimat (pulberea sau granulatul) trebuie să aibă proprietăți mecanice și forme particulare:

● o anumită capacitate de curgere, care să asigure umplerea uniformă și rapidă a matriței;

●să aibă o anumită capacitate de legare, de comprimare corespunzătoare;

● o anumită granulometrie.

Aceste tehnologii constau în: liofilizare (uscare prin congelare sau criodesicare), sublimare, uscare prin pulverizare, turnare (prin comprimare sau încălzire), extrudarea masei și comprimare directă. Fiecare tehnologie utilizează una sau mai multe combinații de procese de fabricație, descrise mai jos.

La dezvoltarea unui sistem cu dizolvare rapidă se au în vedere următoarele obiective:

●încorporarea substanței active în matrița comprimatului;

●ambalarea

●evaluarea necesitåții de a masca gustul substanței medicamentoase;

Mascarea gustului substanței medicamentoase urmărește evitarea contactului direct al acesteia cu limba prin intermediul unor tehnologii unice, precum:

●uscarea prin pulverizare a substanței medicamentoase dispersate sau dizolvate într-o soluție polimerică;

●acoperirea substanței medicamentoase cu învelișuri polimerice, care nu se dizolvă la pH-ul salivar, dar se dizolvă rapid în fluidul gastric; în acest fel, se evită perceperea gustului amar al substanței medicamentoase cedate din comprimat;

●complexarea substanței medicamentoase cu ciclodextrine (complecși de incluziune) sau cu rășini schimbătoare de ioni.

●absorbția substanței medicamentoase pe un suport transportor (sfere inerte, granule sau pelete);

●microencapsularea;

Pentru încorporarea substanței medicamentoase în matrița comprimatului se folosesc tehnologii diverse, precum:

●liofilizare (uscare prin congelare sau criodesicare);

● turnare (prin comprimare sau încălzire);

●comprimare direct;

●sublimare.

Spre deosebire de comprimatele obișnuite, comprimatele cu dizolvare rapidă necesită ambalaje specializate, din cauza fragilității lor și a sensibilității relativ mari la umiditatea ambientală.

Pentru a evita problemele legate de expunerea la umiditate și de menținere a integrității fizice, în mod uzual se folosesc materiale de ambalat sub formă de folii laminate rigide (blistere).

Cel mai adesea, comprimatele sublinguale sunt foarte fragile, scoaterea lor din blister prin împingere fiind contraindicată. De aceea, blisterele sunt sigilate cu o folie ușor detașabilă.În continuare se vor descrie pe scurt trei dintre tehnologiile de fabricație aplicate în prezent.

4.3.1.Amestecarea componentelor

Amestecarea poate fi definită ca operația prin care se obține întrepătrunderea particulelor unei substanțe printer particulele uneia sau mai multor substanțe.

Substanțele active și excipienții trebuie să fie uscate pentru că umiditatea poate favoriza unele reacții între componente,poate îngreuna pulverizarea și prelucrarea interioară.

Pentru a obține amestecuri cât mai omogene,particulele de substanțe active și excipienți trebuie să aibă dimensiuni cât mai apropiate.

Dacă particulele sunt prea mari,nu se realizează o amestecare uniform,iar pulberea prea fină se pretează mai greu la granularea pe cale umedă.De aceea se recurge la o pulverizare potrivită materiei prime.

Scopul mestecării,în cazul pulberilor compuse ca atare ,a pulberilor care se prelucrează în comprimate sau alte forme dozate,este de a se obține un produs cât mai omogen,respective particulele componentelor să fie dispersate cât mai uniform în toată masa pulberii .

Realizarea unei omogenități corespunzătoare a pulberilor prin amestecare asigurarea unui dozaj corect a principiilor activi .

În legătură cu procesul de amestecare al substanțelor solide s-au emis diferite considerații teoretice,care toate au ajuns la recunoașterea faptului că nu este posibilă o omogenizare deplină a sistemelor disperse grosiere care formează diferite amestecuri de pulberi-prin operația de amestecare .

Un proces de amestecare socotit chiar eficace nu duce la o omogenizare relativă.Realizarea unei operații de amestecare eficientă este influențată de o serie de factori.

Amestecarea se poate obține în cele mai bune condiții dacă substanțele au particule de aceeași dimensiune,formă și greutate specifică.Aceasta însă este un caz ideal care nu se întâlnește în practică.

Dacă mărimea particulelor componentelor este egală sau apropiată ,însă greutatea specifică este diferită,particulele substanței mai grele sedimentează; cazul unor component cu aceeași densitate,dar cu o mărime diferită a particulelor ,sedimentează substanța cu cel mai ridicat grad de mărunțire.

Forma particulelor influențează de asemenea procesul de amestecare.Substanțele constituie din particule echidimensionale sunt cel mai ușor de amestecat,în timp ce materialele din particule plate sau aciculare,din cauza tendinței lor de aglomerare în fascicule,se omogenizează mai greu prin amestecare.

De asemenea,procesul de amestecare este influențat negative dacă particulele poartă pe suprafața lor forțe tensioactive,electrostatic sau forțe van der Waals,care determină aglomerarea particulelor în agregate greu dispersabile.

Trebuie menționat,de asemenea,că operația de amestecare se poate realize în mod corespunzător,dacă particulele straturilor de substanțe au sufficient spațiu pentru a se întrepătrunde unele printer celelalte.

Practic aceasta înseamnă utilizarea unor majore mai mari pentru amestecarea la receptură și a unor tobe de amestecare sufficient de voluminoase în industrie,pentru se asigura dispersarea componentelor la masa pulberii.

În principiu,la începutul operației,dispersarea componentelor se face repede:o uniformizare completă nu se obține decât după un timp relative lung de acțiune mecanică.

În mod obișnuit,în farmacie,amestecarea efectuându-se într-un timp relative scurt,dispersarea componentelor nu este atinsă decât într-un procent de 85-90 %.Amestecarea cantităților mici de pulberi se realizează în mojare cu suprafața interioară lustruită,netedă.

Au fost recomandate și cutii sau mici tobe cilindrice sau altă formă,prevăzute cu bile de oțel sau porțelan,în care amestecarea este obținută în mod asemănător cu cea realizată în morile cu bile .

Pentru realizarea acestor caracteristici, la prelucrarea substanțelor medicamentoase în comprimate sublinguale, pe lângă adăugarea de excipienți este necesar și un tratament special, respectiv granularea.Scopul granulării pentru obținerea comprimatelor sublinguale este:

●îmbunătățirea proprietăților de curgere ale amestecului;

●reducerea proporției de aer dintre particulele care împiedică în bună măsură comprimarea;

●prevenirea separării componentelor unui amestec de pulberi;

●îmbunătățirea proprietăților de comprimare ale amestecului;

În mare parte există trei procedee de comprimare:

●comprimarea directă;

●comprimarea după granulare uscată (pe cale uscată);

●comprimarea după granulare umedă (sau pe cale umedă).

În primul procedeu se intervine cu umiditate, în procedeele 2 și 3 se va evita umiditatea. Deci le putem reduce la două procedee: pe cale umedă și umedă.

4.3.2.Granularea

Este o operație premergătoare comprimării.Prin granulare se înțelege aglomerarea pulberilor într-un agregat asimetric.Poate fi obținută pe cale uscată sau pe cale umedă.

Granularea umedă cuprinde 4 faze principale de lucru:umectarea pulberii ,transformarea masei umede în granule ,uscarea granulelor și uniformizarea granulelor.

Granularea uscată constă din comprimarea amestecului de pulberi în comprimate mari dure,cu diametrul de aproximativ 2,5 cm ,denumite brichete.

Uscarea materiei prime.În legătură cu această operațiune,FR ,ed.VIII menționează sumar că substanțele solide sunt uscate la o temperatură potrivită.Uscarea poate fi denumită ca îndepărtarea parțială sau totală a umidității dintr-un material.

Metodele de uscare utilizate mai des au la bază volatilizarea apei prin evaporare.Acestea se pot împărți în patru categorii în funcție de felul cum se face transmiterea căldurii,și anume:

●prin convecție,când se recurge la un fluid uscat și cald,capabil să cedeze caloriile sale substanțelor cu care vine în contact,vaporizând apa care le impregnează;

●prin conductibilitate,când valorile sunt transmise masei lichide de evaporat printr-o suprafață încălzită al cărui contact asigură conducerea căldurii;

●prin iradiere termică,utilizând energia calorică a unor radiații,cum sunt radiațiile infraroșii;

●sublimarea gheței la vid,liofilizare, criosublimare sau criodesicare.

4.4.Controlul calității comprimatelor sublinguale

Control calității comprimatelor sublinguale-urmărește determinarea

principalelor caracteristici ale acestora constând în:

4.4.1. Controlul fizic

Controlul fizic prin care se pot determina dimensiunile, uniformitatea masei (masa medie și masa individuală), rezistența mecanică, și dezagregarea. Diametrul și înălțimea comprimatelor se determină cu dispozitive adecvate.

De obicei există un raport optim între diametru și înălțime; comprimatele au în mod uzual diametre de -6,7,8,10, 12 mm. Controlul dimensiunilor dă informații privind corectitudinea funcționării mașinii de comprimat.

4.4.2.Controlul chimic

Controlul chimic prin care se efectuează identificarea, dozarea substanțelor active ,uniformitatea conținutului și dizolvarea substanței active (când este cazul).

Identificarea și dozarea substanței active se efectuează conform prevederilor monografiilor individuale sau specificațiilor produsului

Determinarea uniformității conținutului.Se efectuează în cazul comprimatelor care conțin cantități mici (concentrații reduse) de substanțe active (<2%).

Determinarea se efectuează pe 10 comprimate, pe care se dozează, individual substanța activă, printr-o metodă analitică adecvată.

Conținutul individual în substanța activă al fiecărui comprimat este cuprins în limite stabilite (85 – 115% din conținutul mediu).De obicei, această determinare exclude necesitatea determinării uniformității masei.

Testul de dizolvare.Se efectuează numai dacă este prevăzut în monografia respectivă. Testul de dizolvare oferă informații orientative cu privire la comportamentului după administrare, implicit asupra biodisponibilitățij substanței active din comprimat.

În FR X sunt descrise 2 aparate pentru testarea dizolvării:

●aparatul cu paletă se folosește pentru comprimate Testul se efectuează în condiții care să simuleze, pe cât posibil condițiile „în vivo,,.

●aparatul cu coșuleț rotativ ,adecvat pentru testarea dizolvării din capsule sau comprimate care au tendința de flotare.

Viteza de dizolvare este influențată de numeroși factori dependenți de:

●tipul de aparat folosit;

●condițiile de lucru;

●proprietățile substanțelor active;

●condițiile de lucru.

In general, în monografii se specifică condițiile testului, cu referiri la:

●intervalul de timp dintre două prelevări;

●viteza pe rotație pe minut;

●natura și volumul mediului de dizolvare;

●temperatura mediului de dizolvare;

●cantitatea de probă prelevate pentru analiză;

Pe baza rezultatelor obținute la dozarea substanței active după fiecare prelevare se trasează curbele de dizolvare (pe abscisă – concentrația substanței active și pe ordonată – timpul), stabilindu-se profilul de dizolvare a substanței active din comprimatul analizat.

4.4.3.Control organoleptic

Control organoleptic prin care se determină aspectul, forma, culoarea, gustul și mirosul. Conform FR X, comprimatele neacoperite au formă de discuri și alte forme, aspect uniform, margini întregi, suprafață plană sau convexă, gustul, mirosul și culoarea caracteristice substanțelor folosite.

Pot prezenta unele inscripționări sau șanțuri (linii de divizare) pe una sau pe ambele fețe.Aceleași caracteristici se urmăresc și în cazul comprimatelor acoperite, cu mențiunea că suprafața este de obicei lucioasă, iar comprimatele sunt albe sau colorate.

Controlul acestor caracteristici poate da indicații privind uniformitatea dispersării componentelor (omogenitatea), uniformitatea învelișului, modificări care apar în cursul procesului tehnologic, sau în timpul conservării.

4.4.4.Controlul microbiologic

Controlul microbiologic în care se determină contaminarea microbiană și fungică (limitata-conform prevederilor FR X.., monografia „Controlul microbian al preparatelor nesterile,,).

Conform FR X se determină masa medie a 20 comprimate sublinguale și apoi, comprimatele se cântăresc individual (uniformitatea masei).

În FR sunt stabilite abaterile procentuale admise ale maselor individuale față de masa medie calculată, abaterile variind în funcție de masa comprimatului.Testul dă informații privind fabricația corectă și buna supraveghere a operației de comprimare.

Microorganismele pot proveni din materii prime, în special din cele de origine naturală (de exemplu amidon).

În general calitatea materiilor prime și fabricația, condiționarea, depozitarea și distribuirea comprimatelor sublinguale trebuie să se facă în condiții care să asigure calitatea microbiologică a acestora.Calitatea microbiologică a comprimatelor sublinguale trebuie să corespundă prevederilor oficiale.

4.5.Friabilitatea comprimatelor sublinguale neacoperite

Friabilitatea este fenomenul prin care suprafața comprimatelor sublinguale se deteriorează sau prezintă semne de abraziune sau de rupere, sub acțiunea șocurilor mecanice sau a frecării. Se determină în condiții bine definite. Aparate utilizate: friabilator Roche, Van Keli.Friabilitatea se exprimă sub forma cantității (masei) pierdute, care trebuie să fíe < 1% față de masa inițială.Rezistența comprimatelor sublinguale nu poate depăși o anumită limită astfel încât acestea să-și păstreze integritatea la manipulare (cursul fabricației, ambalării, transportului, depozitării și utilizării) și să se dezagregreze în timpul prevăzut, pentru a elibera substanța activă.

4.6.Rezistența comprimatelor la rupere

Rezistența comprimatelor la rupere (FR X, supliment 2004) -sinonim Duritate (Hardness).Determinarea măsoară, în condiții bine defnite, forța necesară pentru a provoca ruperea comprimatelor prin strivire.Determinarea se efectuează pe 10 comprimate, utilizând diverse aparate; cu greutăți – Erweka (kg), cu presiune pneumatică -Van Kell,așezând fiecare comprimat în același fel (pe direcția radíala sau perpendicular pe suprafața comprimatului fața de direcția de aplicare a forței).

4.7.Dezagregarea

Prin testarea dezagregării se determină timpul necesar desfacerii comprimatelor sublinguale în granulate și apoi în particule primare ,sau în particule primare ( în cazul comprimatelor obținute prin comprimare 46escri) într-un mediu de dezagregare similar cu fluidele biologice.

În FR X, sunt 46escries 2 metode de dezagregare:

● peristaltismul intestinal; testul se efectuează pe 6 comprimate;

●și alta în care se folosește un vas conic de 100 ml, ce conține 50ml apă încălzită la 37±2°C, vasul agitându-se prin rotire ușoară de 2 ori/minut (metoda B);

●una în care se folosește un dispozitiv cu sită și agitare mecanică (metoda A); aparatele și condițiile de lucru simulează condițiile „în vivo,,

Recomandări privind utilizarea comprimatelor sublingualeLa eliberarea acestor comprimate, farmacistul trebuie să aibă în vedere urmåtoarele aspecte:

● să sublinieze diferența dintre comprimatele sublinguale și cele efervescente; totuși, în cazul unor comprimate sublinguale, pacienții trebuie informați că pot simți o furnicătură plăcută pe limbă, ca urmare a slabei efervescențe a formulărilor;

●descreșterea volumului de salivă poate încetini viteza de dizolvare și descrește biodisponibilitatea produsului; de aceea, comprimatele sublinguale nu sunt potrivite pentru pacienții care își administrează simultan medicamente anticolinergice sau care suferă de sindromul Sjörgen sau de uscăciunea gurii;

●comprimatele se pot folosi de către pacienții care au dificultăți de masticație sau prezintă dureri locale și de copiii care își pierd dentiția primară;

●dacă medicul prescrie de exemplu produsul Zydis (care este brandul tehnologiei), fără să indice produsul specific, farmacistul trebuie să ia legătura cu acesta spre a lămuri orice confuzie.

●să atragå atenți pacientului asupra faptului că aceste comprimate încep să se dizolve rapid în gură în propria salivă, fără a fi necesară utilizarea apei pentru înghițirea comprimatului sau mestecarea acestuia; ● produsele trebuie păstrate ferit de umiditate;

●medicul trebuie să specifice pe prescripție că recomandă eliberarea de comprimate orodispersabile (cele mai multe comprimate orodispersabile au aceleași concentrații ca și comprimatele convenționale).

CAPITOLUL 5

PRODUSE FARMACEUTICE SUB FORMĂ DE

COMPRIMATE SUBLINGUALE DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ

NITROGLICERINĂ

Str.chim.:gliceriltrinitrat:lichid exploziv,volatil:de aceea comprimatele au termen de valabilitate.

Fcin.Biodisponibilitatea:p.o.sub 1 %(inactivare la primul pasaj hepatic); sublingual aprox. 40 %;cutanat aprox. 72 %.

Aparține grupei de medicamente numite nitrați. Nitroglicerină 0,5 mg este utilizată pentru întreruperea sau prevenirea pe termen scurt a crizelor dureroase cardiace (de angină pectorală) și în situații cu risc de crize dureroase anginoase (stres sau efort fizic). Nitroglicerină 0,5 mg poate fi utilizat în atacul de inimă (infarctul miocardic acut), ca terapie vasodilatatoare în unitățile de terapie intensivă din spital.

De asemenea, acest medicament este utilizat în insuficiența cardiacă acută (insuficiența cardiacă stângă). Este utilizată și în spasmul arterelor coronare determinat de cateterism în timpul angiografiei coronariene (examen radiologic al circulației sângelui de la nivelul inimii).

Fgrafie.Sublingual:Latența cca.2-5 min.Durata cca.10-40 min.

Compr.a 0,5 mg;aerosoli a 0,4 mg/l puf;sol.alcoolică 1 % 1-3 pic.;se repetă după cca 15 min,la nevoie.

Reacții adverse:

●alergie la trinitratul de gliceril sau la alți nitrați, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;

●în leziuni ale capului (leziuni ale creierului, sângerare la nivelul creierului);

●în caz de anemie severă (număr scăzut de globule roșii);

●în caz de tensiune arterială scăzută, cu tensiunea arterială sistolică mai mică de 90 mmHg;

●asocierea tratamentului cu alte medicamente cum sunt sildenafil, vardenafil și tadalafil – folosirea unor medicamente care produc oxid nitric;

●folosirea medicamentelor care stimulează guanilat ciclaza solubilă, cum este riociguatul, din cauza creșterii riscului de apariție a tensiunii

●în caz de șoc, trebuie întreruptă administrarea și luate măsurile necesare.

●Stare de leșin (scădere a tensiunii arteriale cu bătăi cardiace rapide și transpirații care pot fi semne ale unei afecțiuni foarte grave numită șoc anafilactic);

●Umflare a feței, a buzelor, limbii și/sau gâtului, care poate determina dificultăți la înghițire și dificultăți la respirație (angioedem);

●Mâncărime severă la nivelul pielii cu umflături (urticarie). Aceste reacții adverse au frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile).;

●vărsături

●durere de cap (cefalee),

● accelerarea bătăilor inimii (tahicardie reflexă),

●scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială), uneori severă.

● amețeli,

● bătăi rare ale inimii (bradicardie reflexă paradoxală),

●percepția bătăilor inimii (palpitații),

● prăbușirea valorilor tensiunii arteriale și a funcțiilor inimii (colaps cardio-vascular),

●uscăciune a gurii,

● înroșirea feței,

●înroșirea pielii,

● bufeuri, astenie.

Mod de administrare:Tratamentul cu Nitroglicerină nu trebuie oprit brusc. Dozele trebuie scăzute treptat. La prima administrare a Nitroglicerină 0,5 mg sau la creșterea dozei poate să apară stare de leșin sau o scădere a tensiunii arteriale la ridicarea în picioare.

Copii și adolescenți. Acest medicament este destinat utilizării numai la adulți. Nitroglicerină 0,5 mg împreună cu alte medicamente.

Administrarea Nitroglicerină 0,5 mg împreună cu medicamente care aparțin unei clase numită „alcaloizi din ergot” (cum este dihidroergotamina) poate duce la diminuarea efectelor ambelor medicamente.

Trebuie evitată utilizarea concomitentă de Nitroglicerină 0,5 mg și alcaloizi din ergot. De asemenea, Nitroglicerină 0,5 mg poate scădea efectul heparinei. De aceea, este necesară verificarea testelor de coagulare a sângelui (aPTT) și poate fi necesară ajustarea dozelor de heparină. În caz de administrare concomitentă cu Nitroglicerină 0,5 mg, există riscul reducerii efectului acetilcolinei, histaminei sau noradrenalinei. Asocierea Nitroglicerină 0,5 mg cu alte medicamente din aceeași clasă (alți nitrați) nu este potrivită, ducând la posibile reacții adverse

Nitroglicerină 0,5 mg împreună cu alimente, băuturi și alcool Comprimatele sublinguale se dizolvă sub limbă ca atare.

Alimentele și băuturile nu influențează efectele Nitroglicerină 0,5 mg. Nu consumați alcool etilic în timpul tratamentului, deoarece alcoolul etilic poate accentua efectul de scădere a tensiunii arteriale al Nitroglicerină 0,5 mg.

NIFEDIPINA

Farmacografie:

Posologie :

-p.o. inițial 10 mg x 3-4 /zi ; doze de întreținere 10-30 mgx 3-4 /zi;

-sublingual,10 mg o dată ,repetat la 30 minute ;effect rapid ,util în urgențe hipertensive.

Atenție !Reducerea dozelor , corespunzător ,în caz de:

-insuficiență hepatică sau renală ( când scade epurarea hepatică sau renală);

-asocierea cu cimetidină ( care este inhibitor enzymatic și scade epurarea hepatică)

Farmacocinetică.Pentru a fi folosit ,nifedipina ,trebuie să corespundă unor condiții riguroase de exigență ce se impun și trebuie să aibă o compoziție chimică bine precizată , să se cunoască substanța activă pe unitate de doză, să fie cunoscute doza toxică și a eventualelor riscuri , fenomene teratogene , mutagene și influența asupra metabolismului.

Nocivitatea nifedipinei este dependentă de structura chimică,de gradul de puritate,de respectarea posologiei,de particularitățile bolnavului,de asocierea cu alte medicamente sau alimente , de calea de administrare și difuziunea medicamentului în organism, de biotransformarea și de eliminarea medicamentului.

După administrarea orală, nifedipina este absorbită în tractul gastro-intestinal.Biodisponibilitatea medicamentului în ficat are o pondere procentuală de 55 -75 %.

Într-un procent de 90 % nifedipina are legătură cu proteinele plasmatice,și în mod special proteinele plasmatice care se găsesc în albumină.Nifedipina este excretată prin bilă și rinichi în proporție de 10-20 %.

Pacienții diagnosticați cu ciroză hepatică au o biodisponibilitate mult mai mare ăn comparație cu indivizii sănătoși.

Farmacocinetica relevă faptul că :

-are absorbție bună sublingual și p.o. în proporșie de 90 %;

-biotransformare intensă cu efect înalt al primului pasaj și biodisponibilitate p.o. redusă |( media 50 %); variabilitate interindividuală;

– difuziune foarte bună și distribuție largă ; difuziune prin placentă ( fără effect teratogen) ;

-difuziune în laptele matern ( fără contraindicarea alăptatului).

Aparține grupei de medicamente numite nitrați. Nitroglicerină 0,5 mg este utilizată pentru întreruperea sau prevenirea pe termen scurt a crizelor dureroase cardiace (de angină pectorală) și în situații cu risc de crize dureroase anginoase (stres sau efort fizic). Nitroglicerină 0,5 mg poate fi utilizat în atacul de inimă (infarctul miocardic acut), ca terapie vasodilatatoare în unitățile de terapie intensivă din spital.

De asemenea, acest medicament este utilizat în insuficiența cardiacă acută (insuficiența cardiacă stângă). Este utilizată și în spasmul arterelor coronare determinat de cateterism în timpul angiografiei coronariene (examen radiologic al circulației sângelui de la nivelul inimii).

Farmacodinamie.Nifedipina este un antagonist al calciului care aparține clasei de 1,4 – dihidropiridinic.

Molecula diferă de celelalte blocante ale canalelor de calciu (de exemplu, nimodipina) pentru activitatea sa specifică asupra celulelor musculare netede ale arterelor coronare , precum și pe cele ale vaselor de rezistență periferice.

Datorită Ca2+ acțiunea nifedipinei este de a dilata arterele coronare, reducând tonusul mușchiului neted vascular și prevenind spasmul din artere.

Rezultatul este de a crește fluxul sanguin în segmente stenotice și creșterea ulterioară a alimentării cu oxigen.

Nifedipina reduce tonusul mușchiului neted vascular al arteriolelor periferice, reducând astfel rezistența periferică și, prin urmare, a tensiunii arteriale.

Reducerea rezistenței periferice, conduce la scăderea de O2 a miocardului.

Medicamentul a demonstrat creșterea excreției de sodiu și apă utilizată pe termen lung și scurt.

Trebuie menționat faptul că nifedipina poate preveni dezvoltarea unor leziuni coronariene.

Concluzionând ,farmacodinamia :

-arteriodilatație periferică cu scăderea rezistenței vasculare periferice și efect antihipertensiv ;

-coronarodilatație intensă cu efect antiaginos ;

-deprimare cardiac redusă : acțiune inotrop negativă slabă ;nu deprimă nodul sinusal și nodul A-V ( nu influențează conducerea A-V);

Avantaj : nu are CI în bradicardie și bloc A-V grad I;

-tahicardie reflex ,consecutivă hipotensiunii ( mai frecventă ,comparative cu diltiazem și verapamil) ; posibilă chiar și creșterea reflex a contractilității cu creșterea debitului cardiac;

-bronhodilatație slabă;

-scade contractilitatea miometrului ( mai evident pe uter gravid).

Controlul calității substanțelor pe care le conține nifedipina trebuie să asigure o securitate maximă a principiilor activi,exact determinați asigurând stabilitatea lor în timp și disponibilitatea lor fiziologică ,constantă și reproductibilă.

Pentru tensiunea arterială crescută nifedipina acționează prin relaxarea și lărgirea vaselor de sânge.Astfel fluxul de sânge curge mult mai ușor și scade tensiunea arterială.Scăderea tensiunii arteriale reduce suprasolicitarea inimii.

Pentru angina pectoral , nifedipin, acționează prin relaxarea și lărgirea arterelor care conduc sângele la inimă.Astfel crește cantitatea de sânge și de oxygen care ajunge la inimă și reduce suprasolicitarea inimii.Atacurile anginoase vor fi mai puțin severe și mai puțin frecvente în cazul în care există suprasolicitare a inimii.

Indicațiile specifice ale nifedipinei nu sunt concludente dacă :

●pacientul prezintă alergii la nifedipină sau la oricare dintre celelalte component ale acestui medicament ( ce urmează a fi evidențiate);

●în caz de infarct miocardic;

●în caz de atac cauzat de angina pectoral ;

● nifedipina nu va fi asociat cu rimfampicina sau cu antibiotice;

● este contraindicată în stenoza valvei aortice;

●în cazul în care tensiunea arterială continuă să crească în timpul tratamentului ,se va avea în vederea întreruperea bruscă;

Farmacotoxicologie

Reacții adverse . Interferența nifedipinei cu alte medicamente ,efectele de sumare sau de potențare a acțiunilor și cunoașterea complexă a indicațiilor,a contraindicațiilor și a efectelor secundare constituie o cale importantă împotriva reacțiilor adverse ,pe care aceasta le poate da.

În general,există o relație directă între intensitatea efectelor farmacodinamice și riscul de a apare efecte nefavorabile.Necunoașterea acestora și a atitudinii necesare prevenirii și tratării lor duce la tulburări multiple,cu incidență și gravitate variabilă.Aceste reacții sunt :

● reacție alergică gravă,apărută brusc , inclusive șoc care pune viața în pericol foarte rar ( dificultăți de respirație,scăderea tensiunii arteriale,puls rapid),umflarea ( inclusive umflarea căilor respiratorii care pun viața în pericol);

●alte reacții alergice care provoacă umflături sub piele ( inclusive edem al laringelui,posibil grav ,care poate pune viața în pericol);

● tahicardie;

●dificultăți de respirație;

●reacții alergice ușoare sau moderate;

●prurit ( posibil grav),o erupție cutanată tranzitorie sau urticarie;

● necroliză epidermică toxică (vezicule sau descuamarea pielii sau reacții la nivelul mucoaselor );

● dureri de cap,bufeuri, stare general de rău,constipație, umflarea în special a gleznelor și gambelor;

● dureri nespecifice , frisoane,scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în picioare ( simptomele scăderii tensiunii arteriale sunt leșinul,amețeala, palpitațiile ocazionale,,încețoșarea vederii și uneori starea de confuzie);

●ritm cardiac neregulat ( palpitații),gură uscată, indigestie sau stomac deranjat;

● flatulență, greață , crampe muscular, umflarea articulațiilor, tulburări ale somnului;

● anxietate sau nervozitate, înroșirea pielii, sângerări nazale, congestive nazală;

● vertij ,migrenă,amețeli, tremurături , creșterea temporară a anumitor enzimi hepatice.

Farmacoterapie6 .Indicații:

-ca antihepertensiv,în toate formele de HTA,ca monoterapie sau în asociere;

-ca antianginos (angină vasospastică ,angină cronică stabilă) ;

-în insuficiența cardiac cu HTA ,ce necesită tratament vasodilatator ( excluse : verapamil și dilitazem).

De elecție HTA asociată cu : boală coronariană sau astm ( are effect bronhodilatator slab).

Recomandată în HTA indusă de sarcină ,deoarece are următoarele avantaje:

-Nu scade fluxul sanguine uterin;

– nu afectează hemodinamica fetală;

-scade contractilitatea miometrului;

– nu are efect teratogen.

ISOSOBRID DINITRAT

Fcin.

Avantaj:p.o.biodisponibilitate mai bună ( aprox. 22 %),comparative cu nitroglicerină ( sub 1 %)

Fgraf.sublingual

Psologie.Sublingual,2,5-15 mg;Latența cca 5-10 min.;Durata cca 1-2 h

P.o. 5-20 mgx 2-4 /zi ( latența cca 20-30 min; durata cca 3-6 h); preparate retard 40 mg x 2/zi ( latența cca 30-60 min;durata cca.10-12 h)

ORALAIR 300 IR comprimate sublinguale

Pentru utilizare la adulți, adolescenți și copii cu vârsta peste 5 ani

Tratament de continuare .Extract de alergen de polen de graminee

ORALAIR este un extract de alergeni. Tratamentul cu ORALAIR are scopul de a crește toleranța imunologică față de polenurile de graminee și prin aceasta să reducă simptomele de alergie.

ORALAIR este utilizat pentru tratamentul alergiei la polen de graminee, care este caracteizată prin rinită (strănut, scurgeri sau mâncărimi nazale, congestie nazală) cu sau fără conjunctivită (mâncărimi și scurgeri apoase la nivelul ochilor).

DECLARAREA SUBSTANȚEI ACTIVE : Extract de alergen din polen de graminee: golomăț (Dactylis glomerata L.), vițelar (Anthoxanthum odoratum L.), zâzanie (Lolium perenne L.), firuță (Poa pratensis L.) și timoftică (Phleum pratense L.) 300 IR* per comprimat sublingual.

FORMA FARMACEUTICĂ ȘI CONȚINUTUL : Comprimat sublingual։1 blister a 30 de comprimate sublinguale

MODUL ȘI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE : Pentru administrare sublinguală .Comprimatul se ține sub limbă până când se dizolvă complet (cel puțin 1 minut), înainte de a fi înghițit.

SUBOXONE 2 mg/0,5 mg comprimate sublinguale

F.cin.- Subsțantele active sunt buprenorfina și naloxona. Fiecare comprimat conține buprenorfina 2 mg sub formă de clorhidrat de bruprenorfină și naloxonă 0,5 mg sub formă de clorhidrat dihidrat de naloxonă.

Celelalte componente sunt lactoza monohidrat, manitol, amidon de porumb, polividona K30, acid citric anhidru, citrat de sodiu, stearat de magneziu, acesulfam de potasiu și arome naturale de lămâie și tei.

Prezentare Medicament utilizat în dependența de opioide.Suboxone face parte dintr-un program de tratament medical, social și psihologic pentru pacienții dependenți de medicamente opioide (narcotice). Tratamentul este prescris și monitorizat de către

medicii specialiști în tratamentul dependenței de medicamente.

Administrare.Tratamentul cu Suboxone comprimate sublinguale se administrează numai la adulți și adolescenți cu vârsta peste 15 ani.

Contraindicații .Nu se recomandă Suboxone:

●alergii /hipersensibilitate la buprenorfina, naloxonă sau la oricare dintre celelalte

componente ale Suboxone;

●afecțiuni respiratorii

●afecțiuni hepatobiliare

●leziuni craniene sau boli cerebrale,

●tensiune arterială scazută

●intoxicație alcoolică /delirium tremens

Sarcina și alăptarea. Substanțele medicamentoase pe care le conține SUBOXONE pot interfera cu dezvoltarea intrauterină, determinând reacții adverse, care afectează fătul direct sau indirect (exemplu: tahicardie, moarte fetală, defecte de dezvoltare vizibile la naștere, deprimarea respirației) sau în mod subtil se produc efecte care apar mai târziu în timpul vieții.

Modificările farmacocinetice în sarcină sunt modificări fiziologice care influențează absorbția, distribuția și eliminarea acestui medicament.La nou – născut barierele epiteliale sunt incomplet formate, ceea ce explică absorbția crescută prin mucoase și piele. Astfel, proteinele se pot absorbi ca atare din tubul digestiv, după cum absorbția mare a unor substanțe topice, preparate cortizonice, acid boric, hexaclorofen – determină fenomene sistemice la vârstele mici mici, uneori cu caracter toxic.În cazul sugarului este necesară prudență atunci când se administrează SUBOXONE mamei, deoarece acesta pot ajunge la copil prin lactație.

Utilizarea altor medicamente poate determina cresterea reactiilor adverse ale buprenorfinei, iar utilizarea acestor medicamente trebuie monitorizata cu atentie:

● tranchilizante

●medicamente anxiolitice

● antidepresive

●benzodiazepine

●anumite medicamente utilizate in tratamentul hipertensiunii arteriale.

CUPRINS

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare, trebuie să menționez faptul că modul de preparare al comprimatelor sublinguale depinde în mare parte de progresele făcute ,de-a lungul timpului de industria farmaceutică .

Aceste progrese depind în mare măsură și de cunoașterea compoziției chimice a comprimatelor sublinguale utilizate ,bazate pe cunoașterea propietăților farmacologice.

Flexibilitatea formulării permite încorporarea unei game largi de substanțe medicamentoase aparținând unor clase terapeutice diverse.

Tehnologiile de fabricație brevetate de unele companii au permis introducerea pe piață a unor preparate utile atât în tratamentul bolilor acute, cât și al celor cronice.

Această nou generație de medicamente poate conduce la o complianță și la rezultate îmbunătățite.

Forma farmaceutică ,sub care se comprimatele sublinguale capsulele administrate pe cale orală,este foarte importantă, deoarece trebuie să răspundă unor exigențe din ce în ce mai pretențioase care se cer unui medicament.

Forma farmaceutică trebuie să fie stabilită în timp , pentru a fi standardizată, atunci când va trebui menționată doza de substanță activă conținută.

La progresul modului de preparare a comprimatelor sublinguale,și-a adus o contribuție importantă și perfecționarea formelor farmaceutice de administrare , diversificarea lor în funcție de scopul terapeutic propus , acestea fiind posibile datorită progreselor realizate de însăși tehnologia formelor farmaceutice sau tehnica farmaceutică.

În domeniul farmaciei, îmbunătățirea formelor medicamentoase a fost posibilă și datorită progreselor realizate în cunoașterea propietăților farmacologice ale acestora , precum și a rezultatelor experimentărilor clinice .

Toate aceste progrese au conferit comprimatelor sublinguale un statut nou, care le situează la același nivel cu alte medicamente .

Astfel comprimatele sublinguale administrate pe cale orală trebuie să răspundă acelorași condiții de exigență ca și cele prevăzute pentru alte medicamente :

●să se cunoască compoziția chimică și să fie standardizat în principii active pe doze unitare de administrare ;

●să se cunoască efectele farmacologice și clinice și efecte eventuale secundare și contraindicații ;

●dozele terapeutice și modul de administrare .

Comprimatele sublinguale reprezintă o formă modernă de administrare a medicamentelor care oferă o alternativă viabilă, în special pentru pacienții care au dificultăți de deglutiție a comprimatelor și capsulelor tradiționale.

BIBLIOGRAFIE

I.SIMITI –Elemente de farmacie,Editura Medicală București ,2004

OTTA-Chimie Farmaceutică, Editura Polirom, București,2005

prof.Dr.IONESCU STOIAN,Conf.dr.ADAM,conf.dr.BAN I LUDOVIC-

Tehnica Farmaceutică, Editura Polirom, București,2005

N.DRAGOMIR,M.MIHĂILESCU,M.G.,V.GLIGOR-Ghid de farmacologie clinică, Editura Elli București ,2009

IOAN GRECU,DENA CUREA-Identificarea substanțelor medicamentoase , Editura Medicală București,2008

D.BERDELEANU ,M.KORY-Produse farmaceutice, Editura Medicală București ,2012