Comportamentul Colectiv Rolul Contagiunii Emotionale. O Analiza a Miscarii Colectiv

=== 7ed222972df7b3221ea80e9eb7d9701ed65e96f6_471153_1 ===

Cuprins

Capitolul 2. Mulțimi și comportamentul indivizilor în mulțime

2.1 Transformarea din mulțimea inconstientă în conștiința colectivă

2.2. Emoțiile și comunicarea nonverbală

Capitolul 3. Cercetare concreta: interviuri cu participantii la protest

3.1. Metodologia cercetării

Introducere

În România, lupta împotriva corpuției s-a intensificat în ultimii ani, însă chiar și așa lupta continua, mai ales când au loc evenimente tragice sau când nemulțumirea generală crește. Comisia Europeană evaluează periodic activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Cel mai recent raport, publicat la sfârșitul lunii ianuarie, a apreciat performanțele în 2016, „cu puneri sub acuzare regulate și încheierea unor politicieni de rang înalt și funcționari publici”.

Potrivit raportului, DNA a avut 1250 inculpații, acuzați de corupție anul trecut, aici fiind inclus si fostul premier, Victor Ponta. Mai mult, această listă cuprinde și: foști miniștri, deputați, primari, președinți de consilii județene, judecătorii, procurorii și o mare varietate de înalți funcționari. DNA-ul a confiscat, de asemenea, active în valoare de 452 de milioane de euro.

Cu cât mai multe cazuri de corupție ajung la instanțele de judecată, mizeria devene mai vizibilă și furie publică crește. Faptul că cele mai multe dintre victimele incendiului din Colectivau fost persoane tinere, a contribit la creșterea indignării, mai ales că acești tineri erau percepuți ca fiind curați.

Astfel, numele clubului, Colectiv, a devenit un simbol al nevoii de reformă. „O parte considerabilă din generația tânără consideră că țara nu se ridică la nivelul așteptărilor lor,“ sociologul român Barbu Mateescu. Este o generație care este nerăbdător, care este mai puțin dispusă să accepte un compromis, care vrea ca România să fie o țară în care merită să trăiești, tocmai pentru că au decis să rămână aici.

Protestele de stradă, ca urmare a tragediei din Colectiv sunt cele care au luat amploare mai ales ca urmare a contagiunii emoționale. Cum funcționează contagiunea omoțională în general, respectiv cum a funcționat în cazul Colectiv sunt cele două aspecte asupra cărora ne vom concentra atenția în lucrarea de față.

Capitolul 2. Mulțimi și comportamentul indivizilor în mulțime

2.1 Transformarea din mulțimea inconstientă în conștiința colectivă

Mulțimea este interpretată de o majoritate de politologi ca acțiunile inconștiente ale gândirii unui grup, o agregare de persoane care acționează în mod inconștient, fără capacitatea de gândi ca un întreg colectiv. Gustave LeBon este unul dintre primii care a remarcat psihologia mulțimii.

A studiat natura psihologiei mulțimii și transformarea care are loc atunci când o mulțime sau un grup intră într-un cadru de grup organizat. După ce s-a organizat, mulțimea manifestă o conștiință proprie, sub forma unui spirit al grupului. Sigmund Freud oferă, de asemenea, perspectiva psihologiei mulțimii prin furnizarea unei discuții valoroase despre geniul inventatorului individual din cadrul unui grup, spre deosebire de geniul grupului care imită individul.

Freud se bazează pe scrierile lui LeBon despre mulțime, prin criticarea aspectului inconștient al grupului într-o analiză a psihologiei mulțimii ca o psihologie a individului. Transformarea mulțimii naturale, în mulțimea psihologică a lui Freud și LeBon se manifestă ca o conștiință colectivă. Gabriel Tarde susține că transformarea din mulțime inconștiență în mulțime conștientă rezultă dintr-o diversitate dobandită din sugestii și imitații. În această lucrare am demonstrat că imitația este cheia pentru conștiința colectivă. Ceea ce Freud și LeBon maschează ca somnambulism, Tarde demonstrează că rezultă din imitația geniului.

LeBon si Freud: grupul psihologic

Pentru a utiliza atât scrierile lui Lebon, cât și pe cele ale lui Freud, pentru a dovedi conștiința colectivă, prin explicarea imitării a lui Tarde, este nevoie de a explicare a mulțimii psihologice, pentru a forma un argument al manifestării unei conștiințe colective. LeBon ne informează că psihologia mulțimii se formează datorită legii psihologiei unității mentale a mulțimii și că o aglomerare aleatorie de persoane, sau o mulțime formată natural nu creează o mulțime în sensul psihologic.

Transformarea în psihologia mulțimii ia o nou set de caracteristici pe care individul nu le-ar obține dacă ar fi izolat. Aceste caracteristici sunt prezentate ca un sentiment de invincibilitate printr-o creștere a numărului, contagiunea sau actul de imitație este crescut într-o așa măsură încât interesul general este mai sus de nivelul personal, precum și formarea unui sugestor sau a unui hipnotizator.

Se pot vedea aceste caracteristici în cele mai multe cazuri de formare a unei mulțimi, de la o revoltă la o simplă formare a unui grup de persoane. Numărul crește și contagiunea emoțiilor și a sugestiilor începe să joace un rol printr-o creștere a numărului, dar nu există întotdeauna dovada unui sugestor sau a unui hipnotizator.

Toate cele trei caracteristici ale introducerii de către LeBon a unei mulțimi organizate și a unei psihologii a acesteia, demonstrează o scufundare a conștiinței individuale până la un punct în care conștiința dispare complet. „După ce s-a pierdut în întregime conștiința personalității lui, el se supune tuturor sugestiilor operatorului, care l-au lipsit de ea și comite acte în contradicțiie cu caracterul și obiceiurile sale“. Pierderea cunoștinței este pierderea tuturor geniilor intelectuale al individului. Prin urmare, trecerea le grupul psihologic este trecerea de la un conștiința unui individ, la inconștiența unui actor, care este doar un subiect al hipnotizatorului sau sugestiile unei mulțimi.

Transformarea este văzută ca organizarea de noi caracteristici, care prin însăși natura lor de sugestie și imitație crează o minte colectivă prin subconștient, dar nu și o conștiință colectivă pentru că nu există nici o capacitate de a raționa. LeBon a pus la îndoială puterea raționamentul mulțimii pentru că a văzut raționamentul grupului ca o formă de imitație, printr-o conexiune de imagini. „Observațiile colective sunt cât se poate de eronate posibil, și cel mai adesea reprezintă doar iluzia unui individ care, printr-un proces de contagiune, o sugerează adepțiilor săi.“ Observațiile colective ale mulțimii psihologice nu sunt adevărate, dar contagiunea se găsește în interiorul imitării cu care mulțimea răspunde la observația unui sugestor.

De exemplu, în cazul în care sugestorul lui LeBon mănâncă un cub de gheață, se sugerează că cu toate că gheața este transparentă și tare, dar pot fi consumată; prin urmare, imitarea mulțimii ar fi motivarea, că, deoarece sticla este transparență și tare ar putea fi, de asemenea, mâncată.

Exemplul sticlei contestă capacitatea mulțimii psihologice a lui LeBon de a rationa. Fiecare individ va mânca sticlă dacă observația colectivă sau raționamentul este că acesta trebuie să fie de gheață? Sau sugestorul va învăța prin invenția sau descoperirea lui și la rândul său, va sugera, prin educarea celorlalți că sticla, de fapt, nu este gheață, formând o conștiință colectivă, prin imitația sugestiei și nu distrugând-o? LeBon afirmă că mulțimea poate prezenta capacități intelectuale contrare dispariției conștiinței; situații, cum ar fi prezentarea de autoritate și răspunsul la bunătate al unei mulțimi nu dezvăluie o conștiință colectivă, ci dovada unui spirit de grup ce lucrează prin imitație și sugestie.

Atunci când anumite acțiuni sunt considerate decizii ale conștiinței unui grup colectiv, lipsa puterii de motivare și a inteligenței, împreună cu o lipsă de auto-interes personal, îl conduc pe LeBon să creadă în funcționarea unei minți a grupului, mai degrabă decât o conștiință colectivă.

Părerea lui Freud despre psihologia mulțimii în ceea ce privește psihologia individuală ajută la iluminarea geniul din spatele conștiinței, atât a observării colective a imitatorilor, cât și sugestorului individual. Freud ia act de tranziția din psihologia mulțimii, în mod diferit de LeBon, demonstrând o nouă motivație libidinală și legătura sa cu un răspuns la efectul de contagiune prin sugestie.

Psihologia mulțimii sau grupul organizat se transformă din mulțime naturală, neorganizată printr-o motivație libidinală comună. Acest lucru este evident în agregarea unei legături comune a emoției între indivizi și nu prin crearea de caracteristici atunci când aceltia intră în grup, așa cum a declarat LeBon.

În schimb formeză caracteristici pe care un individ le pierde atunci când intră în grupul psihologic. Cele cinci condiții principale atunci când se intră într-o mulțime organizată includ: ierarhia pozițiilor, conștientizarea individuală a unei unități colective emoționale sau a unui scop, interacțiunea între grupuri, obiceiuri și tradiții și organizarea.

Freud credea că aceste cinci condiții, care sunt distruse de grup, atunci când acesta a fost creat, au capacitatea de a evita o scădere a intelectului colectiv prin rezervarea de sarcini individuale pentru persoanele fizice și nu pentru grup în sine. Mulțimea psihologică este văzută acum ca o formațiune din cauza unei emoții colective care permite persoanelor să intre în mod conștient într-un grup organizat.

Această transformare într-o influență a sugestiilor din cauza naturii unei situații sau a sugestiei inițiale a dorinței mulțimilor, poate fi văzută ca o formă de conștiință colectivă în ceea ce privește un obiectiv original, emoțional.

Freud leagă sugestia mulțimii, cea a hipnozei bucuriei de a fi egal cu hipnoza egalității libidinale colective. Un moment în care subconștientul individului devine cel al altuia din cauza dorințelor sexuale care nu pot fi îndeplinite. Când dorințele sexuale nu pot fi atinse, obiectivul colectiv sau egalitatea emoțională devine obiectul „iubirii“, și, astfel, motivul de a se transforma din mulțime neorganizată, într-o mulțime psihologică, care la rândul său, nu a fost creată de emoția colectivă a iubirii pentru reproducere, ci a fost substituită de un teren comun emoțional sau de conștiința colectivă.

Sugestorul sau hipnotizatorul ia locul ego-ului ideal al individului, sau obiectul subconștientului cuiva formează caracteristicile sale, creând astfel o stare de somnambulism deoarece imitatorul este „orbește îndrăgostit“ de alte sugestii. Acum poate fi determinat cum, atât Freud, cât și LeBon sunt de acord cu privire la necesitatea existenței unui hipnotizator sau a unei stări de hipnotism în care mulțimea psihologică necesită sugestie.

Omul este un animal social înnăscut. Instinctul natural pentru om este de a se alătură unui grup, în scopul de a imita ceea ce inconștient vrea de la alții, care împărtășesc legături emoționale similare. „Individul se simte incomplet dacă este singur“.

Similar cu omul fiind ca animal social, imitația și sugestia sunt un fenomen primitiv și un fapt fundamental al vieții. Freud vede imitația ca un produs al sugestiei. Indivizii dintr-un grup imită adesea semnele de emoții ale altora în mod inconștient. „De face posibilă acestă contagiune, din interiorul unui grup? Ce ce ne obligă să ne supunem aceastei tendințe de a imitata, și ce induce emoția în noi, este influența sugestivă a grupurilor“. Prin urmare, motivul pentru care o mulțime pornește contagiunea unei emoții se datorează imitației mulțimii, iar emoția grupului este creată de sugestie.

Individul renunță la caracterul distinctiv al său în cadrul grupului și la rândul său, permite altora să-l influențeze prin sugestie. Se crează o legătură emoțională comună sau ceea ce poate fi conceput ca o formă de conștiință colectivă.

Putem vedea acum o schimbare, de la o mulțime care acționează inconștient, a lui LeBon, la o transformare din cauza naturii fiarei sociale și a legăturilor libidinale. Această transformare creează noi caracteristici care, prin imitație și sugestie permit crearea unei conștiințe colective, o formă de colectivitate subconștientă, creată prin sugestiile grupului ca întreg.

Imitarea unei conștiințe colective care se formează din contagiunea emoțională a sugestiei care a transformat grupul într-o mulțime psihologică, este văzută ca imitarea unui sugestor și formarea geniului de grup. Freud dezbate geniul acestei imitații, deoarece nu este clar pentru el unde poate fi localizat geniul. „Rămâne o întrebare deschisă, în plus, cât de mult gânditorul individual sau scriitorul datorează stimularea grupului în care trăiește, sau dacă el face mai mult decât perfect o lucrare mentală în care ceilalți au avut o cotă simultană“. Inventatorul individual este geniul, prin descoperire și prin urmare, prin sugerestie, sau este geniul din imitația subconștientă, evidentă în stimuli sau sugestia grupului? Dacă o maimuță dintr-un grup de maimuțe, ar ignora imitația anterioară de a mănâncă fructe după spălare, și alte maimuțe ar imita sugestia inventatorului. Este geniul în prima maimuță care a spalat fructul, sau geniul imitației de către mulțime a acțiunilor inventatorului, este doar sugestia unei conștiințe colective?

Crearea grupului psihologic ca unul care înlocuiește caracteristicile individuale pierdute atunci când se formează mulțimea, devine instrumentul de sugestie pentru o parte din grup și se supune sugestiilor emoției colective sau voinței colective a mulțimii. În cadrul conceptului de geniu al grupului lui Freud există posibilitatea unei conștiințe colective ce apare printr-o diversitate dobândită de sugestii și imitații, create atunci când se intră într-o mulțime organizată.

Capitolul 2. Indivizii în mulțime: emoții și contagiune emoțională

2.1. Contagiunea emoțională

Să începem prin a defini „contagiunea emoțională“ și a discuta mai multe mecanisme despre care se crede că ar putea explica acest fenomen. Voi furniza dovezi că oamenii au tendința:

– să imite expresiile faciale, expresiile vocale, gesturile și comportamentele instrumentale ale celor din jurul lor, și din apropiere;

– să „prindă“ emoțiile altora ca urmare a unui feedback facial, vocal și gestual.

Voi încheia prin revizuirea probelor dintr-o varietate de discipline în care există o astfel de contagiune emoțională primitivă. Contagiunea emoțională ar putea fi importantă în relațiile personale, deoarece favorizează sincronismul comportamental și urmărirește sentimentele alto persoane moment cu moment, chiar și atunci când indivizii nu participă în mod explicit la aceste informații.

Definiții

Teoreticienii nu sunt de acord cu privire la ceea ce constituie o familie a emoțiilor. Cei mai mulți, cu toate acestea, probabil, ar fi de acord că „pachetele“ emoționale sunt alcătuite din mai multe componente – inclusiv achiziția conștientă; expresia facială, vocală și gestuală; activitatea sistemului nervos autonom și neurofiziologic; si comportamentele instrumentale. Deoarece creierul integrează informația emoțională pe care o primește; fiecare dintre componentele emoționale acționează asupra și este acționat de celelalte.

Contagiunea emoțională primitivă este definită ca:

„Tendința de a imita în mod automat și de a sincroniza expresii, vocalize, poziții și mișcări cu cele ale altei persoane și, în consecință, de a fi convergent emoțional”.

Încă din 1759, filosoful economic Adam Smith a observat că așa cum oamenii se imaginează în situația altuia, aceștia afișează „mimetism motor“. Mai târziu, Theodor Lipps a sugerat că empatia conștientă se datorează „mimării motorii“ neînvățată a expresiilor afective ale altei persoane.

Astăzi, cu toate acestea, teoreticienii dezvoltatori din domeni, fac o distincție clară între procesul care ne interesează, empatia primitivă sau contagiunea emoțională, și procesele mai cognitive, mai sofisticate, adică procese „social benefice“ ale empatiei și simpatiei.

Mecanismele posibile ale contagiunii emoționale

Teoretic, emoțiile pot fi arătate în mai multe moduri. Cercetătorii timpurii au spus faptul că raționamentul conștient, analiza și imaginația reprezintă acest fenomen. De exemplu, Adam Smith a observat:

„Deși fratele nostru este pe eșafod. . . prin imaginație ne plasăm în situația sa, ne putem concepe noi înșine îndurând toate acele chinuri, noi intrăm în corpul său, și devinim într-o anumită măsură aceeași persoană cu el, și ne formăm acolo o idee despre senzațiile sale, și chiar simțim ceva care, deși mai slab în grad, nu este cu totul, deosebit de ce simte el”.

Cu toate acestea, unele forme de contagiune emoțională primitivă sunt mult mai subtile, automate, și omniprezente ca proces, decât teoreticienii anteriori au presupus. Dovezile încep să se acumuleze, de exemplu, în sprijinul următoarelor propoziții. Pe astfel de procese și pe psihologia maselor își sprijină oamenii politici campaniile electorale, astfel mulțimile sunt utilizate ca ,,masa de manevră” pentru preluarea puterii. Acest lucru este afirmat și de Gustave Le Bon, în lucrarea sa ,,Psihologia mulțimilor”: ,, Când edificiul unei civilizații e putred, masele conduc la năruirea lui.”

Mimica

În conversație, oamenii imită și își sincronizează mișcările cu expresiile faciale, vocea, gesturile și comportamentele instrumentale ale altora, în mod automat și continuu.

Oamenii de știință și scriitorii au observat mult timp că oamenii au tendința de a imita expresiile emoționale ale altora. Așa cum Adam Smith a observat: „Când vedem, după un accident vascular cerebral, piciorul sau brațul imobilizat al unei alte persoane, ne vom gândi în mod natural și vom retrage piciorul nostru sau propriul nostru braț“ (1759/1966).

Smith a simțit că o astfel de imitație era dovada considerabilă „aproape a unui reflex“. Încă din anii l700, cercetătorii au observat că oamenii au tendința de a imita expresiile emoționale altora. Psihologii sociali, de exemplu, au descoperit că mimica facială este uneori aproape instantanee; oamenii par să fie capabili să urmărească cea mai subtilă schimbare de moment.

Aceste investigații au constatat că experiențele emoționale și expresiile faciale ale oamenilor (măsurate prin proceduri electromiografice (EMG)), tind să reflecte caracteristicile cel puțin rudimentare ale modificărilor în exprimarea emoțională a celor pe care îi observă. Acest mimică motoare este de multe ori atât de subtilă încât nu produce schimbări observabile în expresia facială.

De exemplu, Ulf Dimberg (1982) a studiat studenții de la Universitatea din Uppsala, Suedia. El a masurat cu ajutorul EMG expresiile faciale ale subiecților, când aceștia se uitau la oameni care afișau expresii faciale fericite și furioase.

El a descoperit că fețele fericite și furioase evocau modele foarte diferite de răspuns EMG. În mod specific, atunci când subiecții observau expresii faciale fericite, demonstrau creșterea activității musculare asupra regiunii musculare zygomaticus major (obraz). Când observau expresii faciale furioase, aceștia arătau creșteri ale activității musculare a regiunii musculare corugator supercilii (fruntea). Cercetările au arătat, de asemenea, că, uneori, subiecții oglindeau fățiș expresiile faciale ale altora. Sugarii încep să mimeze expresiile faciale de emotie la scurt timp după naștere și continuă să facă acest lucru de-a lungul vieții lor. Adulții se angajează în același tip de mimică.

Oamenii, de asemenea, imită și își sincronizează sunetele vocale. Diferite persoane preferă tempo-uri diferite de interacțiune. Atunci când partenerii interacționează, pentru ca lucrurile să meargă bine, ciclurile lor de vorbire trebuie să devină reciproc antrenate. Există foarte bune dovezi în setările de interviuri controlate, în sprijinul influenței duratei vorbirii, ratei de cuvinte, și latențelor de răspuns ale interlocutorului. S-a descoperit, de asemenea, că indivizii imită și sincronizează gesturile și mișcările lor cu cele ale interlocutorului.

Noi, probabil, nu suntem capabili să imităm foarte eficient pe alții, în mod conștient: procesul este pur și simplu prea complex și prea repid. De exemplu, chiar și pentru rapidul Muhammed Ali a durat un minim de 90 milisecunde pentru a detecta o străfulgerare în privirea oponentului și 40 de milisecunde mai mult pentru a arunca un pumn ca răspuns.

William Condon și W. D. Ogston (1966), cu toate acestea, au constatat ca studenții și-ar putea sincroniza mișcările într-un timp de 21 milisecunde (timpul aproximativ al unui cadru de imagine).

Mark Davis (1985) susține că microsincronizarea este mediată de structurile creierului la mai multe niveluri ale nevraxului și este fie „ceva ce ai sau ceva ce nu ai“; nu există niciun mod în care cineva o poate „face” în mod deliberat. Cei care încearcă în mod conștient să imite pe alții, speculează el, sunt sortiți să arate fals. Astfel, există dovezi considerabile că:

– persoanele sunt capabile să mimeze / sincronizeze fețele lor, sunetele vocale, pozițiile și mișcările cu o rapiditate uimitoare;

– aceștia sunt capabili să mimeze / sincronizeze în mod automat, un număr uimitor de caracteristici emoționale într-o singură clipă.

Feedbackul

Experiența emoțională subiectivă este afectată, în fiecare moment prin activarea și / sau feedback-ul facial, vocal, postural, gestual și mișcarea de mimică. Teoretic, experiența emoțională este influențată de:

– comenzi ale sistemului nervos central, care comandă direct, mimica / sincronismul, în primul rând;

– feedback-ul aferent unei astfel de mimică / sincronizare facială, verbală sau posturală;

– procese de auto-percepție conștientă, în care indivizii fac deducții despre propriile lor stări emoționale pe baza propriului lor comportament expresiv.

Având în vedere redundanța funcțională care există între nivelurile de nevrax, toate cele trei procese pot opera pentru a se asigura că experiența emoțională este modelată de mimica / sincronizarea facială, vocală și gestuală și prin exprimare. Astfel, este nevoie de cercetare pentru a determina care dintre aceste procese distincte subservesc experienței și contagiunii emoționale sau, poate, mai probabil, în ce condiții stau la baza fiecărei experiențe și contagiuni emoțională.

Darwin a susținut că experiența emoțională ar trebui să fie profund afectată de feedback-ul din mușchii faciali:

„Expresia liberă prin semnele exterioare ale unei emoții se intensifică. Pe de altă parte, represiunea, în măsura în care este posibilă, a tuturor semnelor exterioare, înmoaie emoțiile noastre. Cel care dă drumul gesturilor violente va crește furia; cel care nu controlează semnele fricii va experimenta frica într-un grad mai mare; și cel care rămâne pasiv atunci când este copleșit de durere pierde cea mai bună șansă de a recupera elasticitatea minții”.

Comentarii recente ale literaturii asupra feedback-ului facial arată că emoțiile sunt temperate într-o oarecare măsură, de feedback-ul facial. Ceea ce rămâne neclar este cât de important este un astfel de feedback (este necesar, suficient, sau doar o mică parte din experiența emoțională?) și cum mai exact cele două sunt conectate. Cercetătorii au testat ipoteza feedback-ului facial folosind trei strategii diferite de inducere a subiecților să adopte expresii faciale emoționale. Uneori, ei pur și simplu au cerut subiecților să exagereze sau să încerce să ascundă orice reacții emoționale pe care le-ar putea avea.

Uneori, ei au încercat să „păcălească” subiectii în adoptarea de diferite expresii faciale. Uneori, ei au încercat să aranjeze lucrurile astfel încât subiecții să imite inconștient expresiile faciale emoționale ale altora. În toate cele trei tipuri de experimente, experiențele emoționale ale subiecților tind să fie afectate de expresiile faciale pe le adoptă.

De exemplu, într-un experiment clasic, James Laird a spus subiecților că este interesat în studierea acțiunii mușchilor faciali. Camera experimentală conținea aparate proiectate să convingă pe oricine că înregistrări complicate, în mai multe moduri urmau să fie realizate din activitatea musculară facială.

Electrozi cu capete de argint au fost atașați fețelor subiecților, în spațiul dintre sprâncene, la colțurile gurii, și la colțul fălcilor lor. Acești electrozi erau conectați printr-o încâlceală impresionante de șiruri de cabluri și fire la aparate electronice (care, de fapt, nu serveau nicio funcție, în toată treaba).

Experimentatorul a continuat apoi pe ascuns să „aranjeze” fețele subiecților în expresii emoționale. Laird a constatat că atribute emoționale au fost formate, în parte, prin modificări ale musculaturii faciale. Subiecții în stare de „încruntare“ au fost mai puțin fericiți și mai supărați decât cei în stare de „zâmbet“. Comentariile subiecților ne dau o idee despre modul în care acest proces a funcționat. Un om a spus, cu un fel de nedumerire:

„Când maxilarul meu a fost încleștat și sprâncenele mele date în jos, am încercat să nu fiu supărat, ci doar să mă potrivesc cu această poziție. Nu eram în niciun fel furios, dar m-am trezit cu gândurile rătăcind la lucruri care mă înfuriau, ceea ce este un fel de prostie, cred. Am știut că eram într-un experiment și știam, că nu am niciun motiv să mă simt în acest fel, dar mi-am pierdut controlul”.

2.2. Emoțiile și comunicarea nonverbală

Legătura dintre emoție și expresia facială poate fi destul de specifică. Când oamenii au produs expresii faciale de frică, furie, tristețe, sau dezgust, a fost mult mai probabil ca ei să simtă emoția asociată cu acele expresii specifice.

Mai mult decât atât, Paul Ekman și colegii săi au susținut că atât experiența emoțională, cât și activitatea sistemului nervos autonom sunt afectate de feedback-ul facial. Ei au cerut oamenilor să producă șase emoții, respectiv surpriză, dezgust, tristete, furie, frică, și fericire.

Ei puteau face aceste emoții, fie prin momente în care experimentau retrăirea unor astfel de emoții sau prin aranjarea mușchilor faciali în ipostaze adecvate. Autorii au constatat ca actul retrăirii experiențelor emoționale sau încordarea mușchiilor faciali în expresii emoționale caracteristice, are efecte asupra sistemului nervos autonom, care în mod normal ar însoți aceste emoții. Astfel, expresiile faciale păreau să fie capabile să genereze excitarea corespunzătoare a sistemului nervos autonom.

Feedback-ul vocal poate influența, de asemenea, o experiență emoțională. Într-un experiment, Elaine Hatfield si colegii ei au cerut subiecților să reproducă unul dintre cele șase modele de sunet „generate aleator“. Cercetătorii din comunicații au documentat faptul că emoțiile sunt legate cu modele specifice de intonație, calitate a vocii, ritm și întrerupere. De exemplu, Klaus Scherer (1982) a constatat că, atunci când oamenii sunt fericiți au produs sunete cu o variație mică a amplitudinii, o variație mare a măsurii, tempo rapid, un sunet ascuțit și câteva vocale). Cinci casete au fost concepute pentru a înregistra caracteristicile sunetului asociat cu bucurie, dragoste, furie, frică și tristețe. Autorii au descoperit dovezi că emoțiile persoanelor au fost afectate de feedback-ul pentru producțiile lor vocale.

În cele din urmă, există dovezi care sugerează că emoțiile sunt modelate de feedback-ul din postură și mișcare. Destul de interesant, teoreticianul din domeniul teatrului, Konstantin Stanislavski a observat legătura dintre postură și performanță. El a argumentat:

„Memoria emoțională stochează experiențele noastre din trecut; pentru a le retrăi, actorii trebuie să execute acțiuni indispensabile, fizice logice în circumstanțele date. Sunt la fel de multe nuanțe ale emoțiilor, câte acțiuni fizice există.

Stanislavski a spus să putem retrăi emoțiile oricând ne angajăm într-o varietate de acțiuni mici, care au fost o dată asociate cu aceste emotii. Indiferent dacă presupunerea lui Stanislavski a fost sau nu corectă, există o serie de dovezi care susțin afirmația că experiența emoțională subiectivă este afectată, în fiecare moment, prin activarea și / sau feedback-ul facial, vocal, postural, gestual și prin mimica mișcării.

Contagiunea

Prin urmare, oamenii tind să „prindă“ emoțiile altora din orice moment. În cele din urmă, există dovezi ale cercetătorilor de animale, analiștilor (interesați de contagiunea emoțională, empatie și simpatie), cercetatorilor clinici (explorarea transferului și contratransferului și impactul pe care oamenii anxioși, depresivi, și furioși îl au asupra altora), psihologilor sociali și sociologilor și (cel mai recent) istoricilor, care sugerează că oamenii, într-adevăr, de multe ori „prind” emoțiile celorlalți.

Dacă ne percepem expresiile emoționale ale altei persoane, de exemplu, văzând o persoană care zâmbește fericită, avem tendința de a zâmbi brusc, de asemenea, fără a gândi înainte de a zâmbi sau fără a analiza motivul pentru care o facem. Acest fenomen de capturare emoțiile celuilalt se numește contagiune emoțională.

O definiție specifică, și predominantă de contagiune emoțională este: tendința de a imita în mod automat și sincroniza expresii faciale, vocalize, poziții și mișcări cu o altă persoană.

Această definiție se bazează pe teoria contagiunii emoționale primitive și urmează una din două perspective predominante în ceea ce privește posibilele mecanisme din spatele contagiunii emoțională. Perspectiva pune accentul pe un nivel de subconștient, pe care se produce contagiune emoțională. Unele cercetari sugereaza că contagiune emoțională este indusă în mod direct prin activarea unor reprezentări neuronale de emoții similare în observator. Contagiunea emoțională poate avea loc, de asemenea, printr-un proces conștient. Ca urmare a acestei perspective, unele studii sugerează că contagiune emoțională se poate întâmpla prin procese de comparație sociale, în care oamenii evaluează starea lor afectivă în comparație cu cea a altor persoane din mediul lor și să răspund în conformitate cu ceea ce pare adecvat.

Cele mai multe cercetări privind contagiune emoțională până în prezent a fost făcute într-un cadru diadictic și, prin urmare, se cunoaște puțin despre apariția contagiunii emoționale în cadrul grupurilor, a căror existență este, de asemenea, cunoscută. Pentru a înțelege mai bine de contagiunea în grupuri, modelarea computațională poate fi utilizată în același mod în care este utilizată în alte sisteme dinamice, mai ales dacă factorii moderatoari de contagiune emoțională pot fi variați în mod sistematic într-un agent de calcul.

Moderatorii contagiunii emoționale pot fi clasificați în trei categorii și aceste categorii vor fi descrise mai detaliat în restul acestei secțiuni:

diferențele individuale reprezentând factori, cum ar fi personalitatea și sexul;

factorii interpersonali care cuprind, de exemplu, similaritate și apartenența la un grup;

motivația.

Teoria contagiunii emoționale primitivă a lui Hatfield și colab. implică faptul că o diferențiere poate fi făcută între oameni care sunt emițători puternice de emoții și oameni care sunt receptoari puternici ai emoțiilor.

Hatfield și colab. afirmă că, spre deosebire de oamenii de multe ori carismatici, de divertisment sau care au personalități dominante de caracter, care prin circuitele lor corporală înnăscute comunica emoțiile lor mai puternic altora, oamenii care sunt deosebit de sensibili la efectul de contagiune emoțională sunt cei care acordă o atenție aproape de alții și sunt, prin urmare, mai multe șanse de a citi și imita expresiile emoționale ale altor oameni.

Prin urmare experiența lor emoțională este mai mult influențată de feedback-ul aferent, ceea ce duce la o convergență emoțională mai puternică. În teorie, transmițătorii puternici de emoții demonstrează insensibilitate la emoțiile altora, comparativ cu receptorii puternici. Cu toate acestea, Hatfield și colab. sugerează că aceste caracteristici nu se exclud reciproc.

Expeditorii

Sullins a găsit dovezi pentru diferențele individuale atunci când a analizat expresivitatea emoțională (non-verbală). Pe baza teoriei sociale a comparației, studiul lor oferă în plus dovezi pentru relația dintre aceste diferențe și capacitatea de a infecta o altă persoană cu emoții. Subiecții care au marcat expresivitatea nonverbală au avut mai multă influență asupra emoțiilor subiecților inexpresivi decât vice-versa.

Receptoarii

Doherty a încercat să dezvolte o măsură a diferențelor individuale la efectul de contagiune emoțională. Studiul a avut ca rezultat scala contagiunii emoțională acum utilizată în mod obișnuit. Una dintre metodele pe care le-a utilizat pentru validarea emoțională – scala contagiunii emoționale, a fost o comparație cu alte măsurători de concepte psihologice aferente.

Această analiză a arătat că susceptibilitatea la efectul de contagiune emoțională a fost asociată în mod pozitiv cu, printre altele, afectivitate și sensibilitate la alții și negativitate asociată cu auto-asertivitatea și stabilitatea emoțională.

Un studiu realizat de Laird și colab. demonstrează o relație între diferențele individuale în așa-numita „reacție“ (gradul în care o persoană este afectată de propriile sale expresii /) și contagiunea emoțională. Participanții care au fost mai receptivi sunt cei care au simțit emoțiile celor pe care îi imită și, astfel, au fost mai sensibili la efectul de contagiune emoțională.

Sprijinul suplimentar pentru acest efect a fost găsit într-un alt studiu al lui Doherty. Mai multe cercetari recente efectuate de Papoušek et al. corespunde și completează cu majoritatea acestor descoperiri. Ei au folosit auto-rapoartele de contagiune emoțională și au măsurat indicatorii fiziologici pentru excitarea emoțională (măsuri cardiovasculare).

Interesant este faptul că ambele metode au avut rezultate aproape identice; participanții care au fost autoritățile de reglementare a emoțiilor puternice și slabe la percepția emoției au arătat cea mai slabă contagiune emoțională a emoțiilor triste. Participantii care au fost regulatori de emoții slabe au fost buni la percepția emoției și au aratat cele mai puternice răspunsurile la emoțiile care exprimă fericirea.

Aceste constatări sunt în concordanță cu ideea că există o diferență între oamenii cu o tendință puternică de a-și ține în frâu emoțiile și de a-și reduce susceptibilitatea la efectul de contagiune emoțională și oamenii puternici în perceperea emoțiilor altora care reacționează mai mult la aceste emoții rezultând contagiunea ridicată.

Contagiunea emoțională diferă în funcție de genul persoanei

În cee ace privește constatările referitoare la indivizii care diferă în raport cu contagiunea emoțională, trebuie să menționăm faptul că există o diferiență și în funcție de genul persoanelor, în ceea ce privește acest construct. Un exemplu este un studiu care abordează diferențele de gen în cee ace privește reacțiile faciale.

Legat de acestea, Dimberg și Lundqvist au descoperit diferențe ale expresivității faciale la bărbați și femei, atunci când reacționează la stimuli emoționali. Astfel, femeile au aratat raspunsuri mai puternic imitative la expresii faciale furioase și fericite decât bărbații, ceea ce indică faptul că femeia sunt mai vulnerabile la contagiunea emoțională decât bărbații.

Rezultate similare au fost găsite, de asemenea, într-un studiu realizat de Lundqvist, care completează aceste descoperiri prin investigarea lor în contextul contagiuii emoțională primitive și furnizarea de probe în concordanță cu teoria că expresiile emoționale faciale sunt contagioase.

Hatfield și colab. susțin ca femeile tind să fie mai sensibile la efectul de contagiune emoțională decât bărbații și că acest lucru este așa datorită rolurilor tradiționale de gen; femeie sunt mai sensibile la emoții puternice ale altora, în comparație cu bărbații. Următoarele studii furnizează dovezi empirice cu privire la susținerea acestei teorii.

În contextul primitiv al contagiunii emoționale, Doherty și colab. au găsit dovezi convingătoare că femeile sunt mai predispuse decât bărbații la emoțiile altora și, astfel, la efectul de contagiune emoțională, atât la emoții pozitive, cât și la emoții negative.

Aceste rezultate au fost în concordanță cu concluziile într-un al doilea studiu, în care au măsurat capacitatea de reacție reală la emoțiile celorlalți. Judecătorii evaluat femeile ca afișând contagiunea emoțională mai mult decât a făcut bărbații. Un studiu realizat de Stockert a venit cu rezultate similare, care arată că femeile au raportat, de asemenea, emoții mai intense decât bărbații după vizionarea clipurilor video emoționale.

O serie de studii cu privire la adaptarea scalei contagiunii emoționale într-o cultură diferită au dus la dovezi convingătoare suplimentare care să susțină teoria că genul este un factor moderator de contagiune emoțională; cele mai multe dintre ele se încheie cu constatări aproape identice așa cum se găsește în versiunea originală.

În datele utilizate pentru această revizuire am găsit un rezultat interesant al lui Hsee et al., care nu este în conformitate cu constatările menționate anterior. Deși genul nu a fost inclus în proiectul inițial, mai târziu a fost luat în considerare și au fost gasite diferențe semnificative de gen în contagiunea emoțională.

Capitolul 3. Cercetare concreta: interviuri cu participantii la protest

3.1. Metodologia cercetării

Istoricul protestelor

Astăzi, la aproape un an și jumătate după ce a avut loc, protestele menționate în acest text sunt deja istorie. Într-un dublu sens: nu numai că acestea sunt istorie, dar prezența lor în sfera publică pare îndepărtată. Ca un non-eveniment bizar, demonstrațiile de stradă au dispărut în mare parte din atenția publicului și schimbările aduse de ele nu diferă atât de mult de afacerile care au loc de obicei în politica românească. Se pare că există o aură stranie a inutilității, care a aruncat aceste mișcări de stradă în coșul de gunoi al istoriei cu promptitudine.

Atât de mult, astfel încât când vorbesc despre ele par a fi mai mult de domeniul istoric, de cineva dornic și suficient de răbdător pentru a cotrobăi prin nenumărate detalii, capricii curioase și modificări specifice, care au luat formă de incidente.

Cu toate acestea, amploarea protestelor a fost, după toate părerile, impresionante: treizeci de mii de oameni s-au adunat la București pe 4 noiembrie și mulți alții s-au adunat în unele dintre cele mai importante orașe ale țării. Demonstrațiile de stradă au continuat timp de câteva zile, iar mass-media a fost plină de interpretări contradictorii, optimism, propuneri, idei noi, furie sau încredere.

O furie puternică reieșea prin intermediul presei, și- făcut apariția pe străzi, numai să dispară subit după câteva zile. Așa că, după această bulversare socială imensă, cu foarte puțini oameni schimbați, societatea s-a întors de unde a plecat.

Ar fi ușor de dat vina pentru această inutilitate, pe interesul fluctuant al mass-mediei, pe senzaționalism și pe dorința ei devoratoare de noutate. Și, cu toate că există un grăunte de adevăr în această ipoteză, ar putea fi cazul în ca această percepție de inutilitate să izvorască din modul în care acțiunea politică și, prin urmare, mișcările sociale din România, au fost construite și au fost percepute în ultimele două decenii.

Un adevăr este faptul că, cu foarte puține excepții, aceeași amnezie a acoperit cele mai multe și importante mișcări ale ultimelor decenii. Foarte puține discuții abordează nenumăratele grevele din anii 1990 în România, puternicul sindicalism din același deceniu, mișcările studențești de la începutul anilor 2000, dar, de asemenea, atacurile colective anti-romi din ultimii douăzeci și cinci de ani.

Prin urmare, este nu doar vina industriei media, cu durata scurtă a atenției, dar, de asemenea, lucrările istorice, studiile sociologice, anchetele antropologice, sunt cele care împărtășesc sentimentul nostru comun de ignoranță. Într-un fel trecutul recent, pare a fi mai îndepărtat decât orice, care s-a întâmplat înainte.

Dacă lucrurile au fost vazute în mod diferit în perioada interbelică sau din anii 1980, 1990 și 2000, nu s-a întâmplat doar pentru că România era o altă țară, ci și pentru că ele sunt văzute ca o antichitatea contemporană în ziua de azi.

În cele ce urmează voi încerca să ia în serios această inutilitate și, voi încerca să prezint protestele din noiembrie 2015, ca parte a acestei antichității contemporane stranii, care ne scapă. Voi încerca, sper, să arăt că, caracterul său îndepărtat, vine de la modul în care politicul a fost construit în ultimele decenii: ca un proces de a găsi o soluție, ce taie din interesele oricărei clase sau grup social.

Politica a devenit oarecum un proiect inter-clasă, o încercare de a găsi un bun comun care ar putea satisface interesele acelui subiect politic anonim numit „societatea românească“, un subiect care nu are nicio clasă, sex și nici etnie. Această idee pare să fi alimentat protestele din România din ultimii ani, ceea ce duce la acțiuni colective confuze care pot fi însușite de către toată lumea și de nimeni.

Motivul pentru care suntem aici se datorează marginalizării oricărui tip de identitate politică care reprezintă interesele comunităților sociale recunoscute: excluderea oricărei tendnțe feministe, structurii de clasă sau a limbii romani. Libere de orice interese particulare, construite în jurul unei solidarități civice vagi, protestele din 2015 nu au putut să ofere continuitate politică și, ca urmare, acestea nu au putut forma o mișcare socială care să se întindă pe mai mult de câteva zile sau care ar putea pur și simplu supraviețui unui noiembrie rece.

Acesta este motivul pentru care au putut fi atât de ușor uitate și atât de ușor date la o parte. Deconectate de interesele imediate ale oricărui grup special, adresându-se tuturor și nimănui, acestea au putut deveni cu ușurință o parte a trecutului nostru, fără nicio nostalgie, inimi zdrobite sau sentimente dure, cum a fost cazul revoluței din decembrie 1989 sau mineriadelor.

Evenimentele

Pe 6 noiembrie 2015, în timpul puternicelor demonstrații de stradă ce agitau țara, guvernatorul Băncii Naționale Române a emis o declarație, exprimându-și sprijinul și dorința de a oferi specialiștii instituției sale și tehnocrații necesari pentru reconstruirea structurilor politice ale României: „avem o armată de rezervă de cadre care sunt gata să ofere specialiștii de care am putea avea nevoie”.

La momentul acestei declarații, Mugur Isărescu, era cel mai longeviv guvernator de bancă centală din istoria băncilor centrale, un titlu pe care chiar Cartea Recordurilor s-a simțit obligată să îl recunoască. Ostentația acestei longevități, cu toate acestea, a fost foarte mult pierdută de către publicul românesc. Până în 2015, instituția sa a reușit să aibă o aură specifică de neutralitate, care era în contrast cu apele tulburi ale politicii românești.

Mugur Isarescu era o imagine a aceastei neutralități tehnocrate. Nu a contat mult faptul că delimitarea aparte între spațiul tehnocratic al băncii centrale și arena conflictuală a politicii de partid este, în sine, o creație politică: rezultatul consolidării internaționale a politicilor monetariste fără viziune.

A fost uimitor de neclar, cum toate aceste probleme, urmau să fie rezolvate prin această echipă de tehnocrați. Și cei mai mulți actori politici și sociali au fost confuzi: venind de la jurnaliști sau politicieni, cuvântul criză, era din ce în ce mai utilizat. Până în acel moment, cu toate acestea, nimeni nu a putut spune ce sau cine anume a suferea de pe urma aceastei crize și ce soluții ar putea fi puse pe masă.

Ca urmare a ambelor, proteste și confuzie politică, un sentiment specific de nervi întinși, a fost vizibil în reacțiile publice ale politicienilor români: pe data de 5 noiembrie, prim-ministrul social-democtat, a demisionat. Cereri pentru alte demisii au fost frecvent auzite: demisia primului-ministru nu era suficientă. Acesta a fost doar unul dintre semnele că, într-adevăr, ceva a fost greșit: la urma urmei, au existat mii de oameni în stradă protestând împotriva a „ceva“ și un cabinet tocmai fusese desființat din cauza asta. Definirea a „ceva“ era obligatorie, o sarcină importantă încă rămasă nerezolvată, dezordonată și confuză, dar era necesară.

Cu toate aceste incertitudini rămase în jur sau în încercarea de a fi potolite, în aceeași zi președintele țării a declarat, cu un gest de empatie genială, că mânia străzii era într-adevăr justificată.

El era, astfel, dispus să înceapă un dialog cu reprezentanții societății civile românești, în scopul de a defini ceea ce a cauzat exact furia colectivă și să ofere soluții. Numeroase persoane dintr-o varietate de medii – analiști, jurnaliști, politicieni, economiști, precum și oameni de rând, au început deja să comenteze „ceea ce spune strada“ sau, în limbajul unui jurnalist, să „asculte murmurul străzii“, și să-l interpreteze în articole, editoriale, emisiuni radio și TV, sau înapoi în stradă.

Mulțimea strânsă în Piața Universității din București nu a fost foarte utilă în a conferi vreun sens bine definit acestui dezastru de interpretare, cu toate acestea. Ceea ce mulțimea a fost cerut, de asemenea, era deschis la interpretări și, prin urmare, tentativelor diferite inițiate pentru a defini natura cererilor lor. În absența oricăror cereri sincere, oricăror cereri clar delimitate, a devenit obișnuit să se încerce să fie interpretate, ghicite și deduse.

O interpretare febrilă și ciudată, uneori, crescând până la analize sociologice pe jumătate reușite, uneori, care se încadrau dramatic în aceleși cereri politice comune, au fost schimbate în presă, la televizor, pe străzi sau la întâlnirea prezidențială convocată pe data de 6 noiembrie. Fațada unora dintre aceste interpretări ar putea fi dedusă din declarația programatică a unuia dintre participanții la reuniunea prezidențială: „ceea ce oamenii au nevoie este demnitatea, adevărul și conștiința, acesta este punctul de plecare“.

Ambiguitatea acestor declarații amețite și confortul intelectual exagerat care reieșea din ele nu a împiedicat, cu toate acestea, progresul. În timp ce protestatarii mărșăluiau pe străzi, analize și clarificări au apărut în mass-media, în parlament, la palatul prezidențial, și printre membrii defunctului, de atunci guvern.

Evenimentele care au produs la această inflație de anchete sociale, a fost un val de proteste de stradă, care au surprins atât elita politică cât și mass-media, dacă nu, chiar și protestatarii înșiși. Timp de câteva zile, zeci de mii de protestatari au fost prezenți la București, Cluj, Timișoara și alte orașe mari.

În ciuda faptului că România asistase deja la demonstrații de stradă importante în 2012 și 2014, numărul mare de participanți întrecea aceste evenimente. Imensa demonstrație de stradă a fost declanșată de un tragicul accident din clubul Colectiv din București, care a dus la 64 de morți: accidentul din club a fost cel mai mortal incident din capitala românească, de la Revoluția din 1989, când sute de protestatari au fost uciși pe străzi.

O întreagă serie de mici, aparent nesemnificative detalii, gesturi și cuvinte au dus la accident, sporind amploarea acestuia și rezultând zeci de oameni în spital și tot atât de mulți morți: materiale ieftine de construcție, inflamabile, indiferența față de orice reglementări de siguranță, mită, care a făcut autoritățile rândul lor, să închidă ochii la nereguli, condițiile inumane din marile spitale din București, etc. pe scurt, toate acestea reprezentau înțelegerea secretă, ciudată, între oamenii de afaceri dornici de reducere a costurilor și o birocrație dornică de mita acestora.

După accidentul de la Riga din 2014, atunci când un supermarket s-a prăbușit omorând 54 de persoane, incendiul din Colectiv a fost o altă dovadă a faptului că afacerile est-europene, cu constrângerile lor specifice pieței, putea evita cu greu să fie un tip de întreprindere de pradă. În cadrul acesteia, investițiile minime în ceea ce economia socialistă numea „ramurile neproductive ale economiei“ (sectorul de servicii, divertisment), duce nu numai la maximizarea profitului, ci și la o anumită nonșalanță în ceea ce privește reglementările de securitate, stabilitatea infrastructurii și tot ceea ce ar putea fi redat sub termenul de „investiții non-profit“.

În cazul Riga, ca orice supermarket, capitalul necesar pentru a ridica o astfel de clădire a fost minim, în parte, pentru a evita eventualele costuri de relocare. În cazul București, afaceriștii locali au luat pur și simplu o fabrică socialistă și au transformat-o într-un club, fapt care a redus în mod substanțial costurile.

Mai mult decât atât, pentru contextul românesc, era evident că statul nu dorește sau mai rău, se afla în imposibilitatea de a impune anumite constrângeri minime asupra afaceriștilor: aceea de a asigura siguranța spațiilor sale. La câteva zile după incendiul din Clectiv, o fabrică din Brașov, a luat foc, fiind doar un exemplu al numeroaselor accidente de muncă din economia românească.

Ca urmare, structura organică specială a mediului de afaceri românesc s-a cuplat cu neputința autorităților publice, și a condus la o atmosferă care amintește de secolul al 19-lea, când a devenit evident că mai întâi, capitalismul presupune dezvoltare, dar are, de asemenea, și costuri.

Printre acestea, problemele de securitate și de sănătate au fost printre cele mai vizibile; și tragic această vizibilitate a fost din nou redescoperită în România anului 2015. Și, la fel ca în discuțiile fin-de-siècle privind siguranța muncii, unul dintre motivele discordiei în dezbaterile românești privind accidentul de la Colectiv a fost problema responsabilității și aspectele ei spinoase: cine a fost de vină pentru ceea ce s-a întâmplat la club?

Care au fost mecanismele sociale care au făcut tragedia posibilă? În cazul acestui tip de accidente, care are loc la intersecția ciudată dintre instituțiile cu capital privat și cele de stat, societățile private și autoritățile publice, problema responsabilității a fost foarte obscură și derutantă. Mai mult decât atât, o retorică puternic anti-bunăstare a condus la o demarcare strictă a capitalului privat / stat, care cu greu ar putea explica împletirea complexă între interesele capitaliste și instituțiile de stat, care au dat accidentului de la Colectiv caracteristicile sale specifice. Ar putea cu greu să se explice modul în care instituțiile publice au fost puțin câte puțin influențate de către capitalul privat și mai apoi controlate de acesta.

Imagini de la clubul Colectiv.

Ca urmare, problema agențiilor și responsabilităților a ajuns foarte ușor pe un teren echivoc, ambiguu. Și această ambiguitate, a fost cea care a permis războiul interpretărilor care s-a desfășurat în timp, canalizând atât de multe dezbateri publice. Accidentul a fost într-o anumită măsură opac, iar acestă opacitate nu a furnizat o interpretare care să poată aduna toți actorii sociali în jurul unei agende comune.

Metoda cercetării

Dat fiind faptul că amploarea protestelor a fost una mare, în sensul că a condus la schimbarea guvernului, mulți analiști au declarant că protestele au fost rezultatul contagiunii emoționale, mai ales că vorbim de de un eveniment trist care înduioșează mulți oameni și, în plus, pe măsură ce veștile că alți tineri se sting au contribuit și mai mult la nemulțumirea generală a protestatarilor.

După ce am analizat cum se manifestă contagiunea emoțională din punct de vedere al literaturii de specialitate vom recurge și la un studiu de caz, care are ca scop chestionarea unui număr de 50 de persoane participante la protestele din 2015.

Pentru realizarea acestui studiu de caz, am pornit de la identificarea unui număr de 50 de respondenți participanți la protest. Criteriul selecției s-a făcut după trei principii:

1. Persoana a dat going la evenimentul orgaizat pe Facebook https://www.facebook.com/events/420119878177987/.

2. Persoana a participat efectiv la protest.

3. Persoana a acceptat să ia parte la studiu după ce i s-a explicat scopul studiului.

În cazul acestui studiu am recurs la metoda chestionarului semideschis și metoda observației. Chestionarul a fost alcătuit din 8 itemi, din care:

a) itemi demografici, care cuprind date despre: genul protestatarilor, vârsta protestatarilor, nivelul studiilor protestatarilor, relația cu cei care au pierdit în tragedie, a fost sau nu în clubul Colectiv în noaptea tragediei.

b) itemi care au legătrută cu aspectele care au contribuit la participarea la protest. Dintre acestea eneumerăm: motivul participării la protest; ce a dorit să schimbe prin participarea la protest; s-a schimbat ceva după participarea la proteste;

Scopul cercetării

Să identificăm modul în care s-a manifestat contagiunea emoțională, care a dus la creșterea amplorii protestelor.

Obiectivele cercetării

Un prim obiectiv al cercetării de față este identificarea elementelor care au dus la contagiunea emoțională.

Obiectivul numărul doi, al cercetării de față este identificarea motivelor pentru care protestatarii au declarant că au luat parte la eveniment.

Ipotezele cercetării

Protestatarii au participat la proteste, deoarece au dorit să fie solidari cu cei care au decedat.

Protestatarii au rezonat la ideea ,,puteam să fiu eu unul dintre cei care au pierit în Colectiv”.

Eșantion

La cercetare au fost chestionați 50 de respondenți, participanți la protestele ,,Corupția ucinde!”, ca urmare a tragediei din Clubul Colectiv. Aceștia au fost abirdați online, iar chestionarul le-a fost trimis pe mail sau pe Facebook. Abordarea ințială s-a făcut pe Facebook.

Pentru realizarea cercetării de față, am avut următoarea distribuție:

Genul dumneavoastră este:

a) masculin 21 persoane;

b) feminin 29 persoane.

Figura 3.1 Distribuția respondenților după gen.

Nivelul studiilor dumneavoastră:

a) liceu 10

b) facultate 25

c) masterat 15

Observăm că majoritatea respondenților sunt absolvenți de facultate. Aceștia fiind urmați de absolevenții de masternat. Nu am chestionat niciun respondent care să fi avut sub studiile liceale. De aici am putea deduce că manipularea poate fi greu de realizat, deoarece respondenții au o oarecare cutură. În această situație, influența celorlați find mai dificil de realizat.

Cu toate acestea, faptul că au pierit persoane dragi, au fost principalele motive pentru care respondenții au dorit să mearg la protest. Mai mult, starea de emoție general s-a prelungit și mai mult din alte trei motive prinicpale:

1. numărul morților creștea de la o zi la alata;

2. situația din spitale era devastatoare, deoarece unitățile spitaliciești sunt insalubre și sub orice critică, iar răniții erau destul de greu de tratat în condițiile date.

3. părinții celor răniți sau decedați, cunoștințele acesora veneau să facă mărurii referitoare la victime sau la poveștile acestora.

Figura 3.2. Vă rugăm să ne spuneți care ste nivelul studiilor dumneavoastră.

3.2. Rezultatele cercetării

Am cunoscut persoane care au pierit din cauza tragediei din Clubul Colectiv:

a) da 2;

b) nu 17;

c) am prienteni care cunosc persoane rănite în Colectiv 20;

d) am prieteni care cunoșteau persoane care au pierit în Colectiv 10;

Aproape că fiecare tânăr din București avea un prieten, o cunoștință, un coleg, o rudă sau cunoște pe cineva în situația descrisă mai sus cu cei care au fost victim ale incendiului din clublul Colectiv. Astfel, incendiul a devenit ceva personal:

afectat direct;

afectat prin prisma faptului că cineva cunoscut a fost victimă;

afectat de ideea că ,,și eu aș fi putut fi implicat într-o astfel de tragedie”.

Poate că și acesta este motivul pentru care, oamenii au devenit extrem de emoționali și au ieșit să protesteze. Mai mult, întreaga țară a devenit sensibilă la această tragedie.

Figura 3.3. Am cunoscut persoane care au pierit din cauza tragediei din Clubul Colectiv:

Consider că principala cauză a morții tinerilor din Colectiv este coruția și ea trebuie să înceteze:

a) categoric da 50%;

b) da 40%;

c) nu, categoric 5%;

e) nu 5%.

Figura 3.4. Consider că principala cauză a morții tinerilor din Colectiv este coruția și ea trebuie să înceteze:

Majoritatea celor care au participat la protestele ,,Corupția Ucide” au fost de părere că tinerii din Colectiv au căzut victime ale copruției. Astfel, cei acuzați au fost primarul Sectorului 4, premierul de la acea vreme, Victor Ponta, precum și alți reperezentanți politici din PSD.

Ca urmare a presiunilor de stradă, nu doar că s-a ajuns la demisia premierului, dar s-a decis și schimbarea legislației în ceea ce privesc funcționarea restuarantelor, a cefenelelor și a ceianăriilor din spațiile nesigure din Centrul Vechi al Bucureștiului. În plus, la nivel de spitale și instituții medicale s-au regăsit o serie de cerințe, care aveau drept scop prevenirea situațiilor în care paceiții nu pot fi tratați în țară.

De menționat faptul că în timpul protestelor de stradă, cu fiecare veste a unui nou deces, valul de nemulțumiri creștea, fapt ce contribuia la amploarea protestelor de stradă și la amplificarea emoțiilor. Nu doar tineri au participat la proteste, ci și oameni de vârstă mijlocie și adulți, mulți dintre adulți fiind contrariați de răspunsul autorităților la problemele sociale.

În această atmosferă, numărul de protestatari a crescut de la o zi la alata:

35000 de persoane în București;

peste 65000 în toată țara.

Am ieșit la protestele Corupția Ucide, după ce am auzit ce se întâmplă, de la:

a) Facebook – 80%;

b) Televiziune 15%;

c) prienteni 5%.

Figura 3.5. Am ieșit la protestele Corupția Ucide, după ce am auzit ce se întâmplă, de la:

Faceook a fost principalul mijloc de informare și mobilizare a tinerilor care au participat la protestele din 2015. Aproape toți utilizatorii de Facebook au căutat să își exprime gândurile în raport cu tragedia din Colectiv, dar și cu vestea morții tinerilor, care au fost în Colectiv. Pe lângă conținutul distribuit de tineri, ziarele locale, televiziunele și formatorii de opinie au venit și ei cu păreri, sugestii, îndemnuri la solidaritate, declarații, imagini etc.

Concluzii

Un incendiu care a izbucnit într-un clib din București a condus la moartea a peste 60 de tineri, precum și la rănirea a peste 100 de persoane. Ca urmare a tragediei, populația supărată nu și-a revărsat supărarea numai pe incendiul din 2015, ci și pe nenumăratele forme de corupție, care au dus la uciderea atâtor tineri.

Ca urmare a tragediei, un număr mare de români au ieșit în stradă împotriva a ceea ce timp de zeci de ani au refuzat sau nu au fost în măsură să recunoască: faptul că fenomenul corupției ucide. Până acum doar focul era privit ca fiind o sursă de pierderea vieților, însă s-a dovedit faptul că și corupția duce la același efecte. Această percepție s-a schimbat acum. Rezultatul final a fost guvernul perceput ca un simbol al corupției a fost forțat să demisioneze.

Corupția a fost legată de evenimentul șocant în diverse moduri. Printre întrebările adresate de jurnaliști a fost modul în care proprietarii au reușit să organizeze concerte cu sute de spectatori într-o cameră cu o singură ieșire și fără ferestre. Cum au oferit cei de la ISU autorizații pentru funcționarea locului.

Suspiciunile la adresa autorităților și prbele găsite au fost puse împreună, iar proprietarii clubului și primarul local, au fost arestați. În zilele de după incendiul din București, mai multe cluburi bucureștene s-au închis, deoarece prpritarii au refuzat să-și asume riscuri suplimentare. Acest lucru a crescut și frica oamenilor. Mesajul a fost: s-ar fi putut întâmpla oriunde. Istoria clădirii în sine – o fostă fabrică de încălțăminte însușită de regimul comunist – implicat, de asemenea în acte de corupție. După revoluție, depozitul a fost cumpărat de o serie de proprietari de afaceri imobiliare înregistrate în Cipru, pentru un preț mult sub valoarea de piață.

Corupția a continuat să ucidă în săptămânile după aceea. Treizeci și șapte dintre cele 63 de victime au murit în timpul tratamentului în spital, sau după aceea. Sistemul medical este o victimă pe termen lung a corupției.

În multe spitale, echipamentul este vechi, mizeria și infecțiile sunt frecvente. Înainte de incendiu, într-un interviu, un medic român plecat în Germania a declarant că a părăsit țara, deoarece nu mai putea tolera un mediu în care se așteaptă ca medicii tineri să plătească mită pentru a fi angajați în spitale. Mai mult, salariile de 300 de euro sunt insificiente, motiv pentru care mulți medici sunt forțați să ia mită de la pacienți.

Potrivit unui Eurobarometru în 2013, 28% dintre romani au mituit o asistentă sau un medic, comparativ cu numai 5% în UE în ansamblul său. Într-un caz recent, un medic oncolog a fost filmat luând mită de la 13 pacienți cu cancer într-o singură zi. Singurul lucru neobișnuit în legătură cu acest caz a fost că a venit în instanță. În septembrie 2015, guvernul chiar a considerat legalizarea mitei ca fiind o modalitate de a aduce bani în sistem.

Bibliografie

Alice Widener – Gustave Le Bon, the man and his works – Indianapolis : Liberty Press, 1979;

Bardan, Alexandra (2001). Marketing politic in Romania inainte si dupa 1989, Bucuresti: Tritonic;

Bulai, Alfred (1999). Mecanismele electorale ale societății românești, București: Paideia, col. Științe Sociale;

Comşa, Mircea (2006). Sociologie electorală. Note de curs, Cluj-Napoca;

Ghilezan, Marius (2000). Cum să reuşeşti în politică. Manual de campanie electorală, Bucureşti: Active Vision;

Lazarsfeld, Paul (1948). The People’s Choice, New York: Columbia University Press;

Joule, R.V. şi J.L Beauvais (1997). Tratat de manipulare, Antet;

McNair, Brian (1995). An introduction to political communication, London: Routledge;

Ibidem.t.ener -erty Press, 1979, pp. 26-28.nțele acesora veneau să facă mărurii referitoare la victime critică, iar tinerii au pRadu, I., P. Iluț, L., Matei, Psihologie socială, Editura Exe SRL, Cluj-Napoca, 1994;

Robert Allan Nye – The origins of crowd psychology: Gustave Le Bon and the crisis of mass democracy in the third republic – London, Sage Publications, 1975;

Robert Wohl – French Fascism, Both Right and Left: Reflections on the Sternhell Controversy – The Journal of Modern History, Vol. 63, No. 1, (1991);

Surse online

Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, sursa: https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/gustave-le-bon-psihologia-multimilor.pdf;

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/noi-proteste-sunt-anuntate-si-pentru-miercuri-seara-ce-vor-manifestantii-sa-se-intample-dupa-caderea-guvernului.html;