Comparație Între Conduita Alesului Local cu Cea a Funcționarului Public
UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR:
Lect. univ. dr. Ivan Vasile Ivanoff
ABSOLVENT:
Valentin Catinca
2016
UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
Comparație între conduita alesului local cu cea a funcționarului public
COORDONATOR:
Lect. univ. dr. Ivan Vasile Ivanoff
ABSOLVENT:
Valentin Catinca
2016
CUPRINS
CONSIDERAȚII GENERALE …………………………………………………………………………..5
I.CAPITOLUL I -FUNDAMENTAREA CONCEPTELOR……………..…………8
Secțiunea I – Istoricul funcției publice…………………………………………..…….8
Secțiunea II – Delimitarea funcțiilor publice…………………………………………..10
Secțiunea III- Mandatul alesului local – cadru legislativ………………….…………..11
Secțiunea IV – Aspecte privind exercitarea funcției locale……………….………….16
Secțiunea V- Funcționarul public si funcția ………………………………………………………15
II. CAPITOLUL II – DIMENSIUNEA ETICĂ A FUNCȚIEI PUBLICE…..17
Secțiunea I – Dentologia functionarului public………………………………………..17
Secțiunea II – Principii dontologice de baza in functia publică………………………..21
Secțiunea III – Norme generale de conduită a funcționarilor publici …………………22
Secțiunea IV – Drepturile si obligatiile frunctionarilor publici………………………..24
Secțiunea V – Modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu………….30
III. CAPITOLUL III -DIMENSIUNEA ETICĂ A FUNCȚIEI LOCALE……..36
Secțiunea I – Atribuțiile aleșilor locali……………………………………………………36
Secțiunea II – Drepturile și obligațiile aleșilor locali………………………………………..38
Secțiunea III – Încetarea executării mandatului și suspendarea din funcție a aleșilor locali ……………………………………………………………………………….…………………..41
Secțiunea IV – Norme generale de conduită profesională a alesului public ….……….43
Secțiunea V- Imaginea consilierului local și al consiliului local………………………44
CAPITOLUL IV – PRIVIRE COMPARATIVĂ ASUPRA CONDUITEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC ȘI A ALESULUI LOCAL……………………..46
Secțiunea I – Cariera în administrația publică………………………………………………46
Secțiunea II – Incompatibilitățile și conflictul de interese în exercitarea funcțiilor în administrația publică ………………………………………………………………………………49
Secțiunea III – Controlul activității administrației publice……………….…………..56
Secțiunea IV – Răspunderea în dreptul administrativ…………………………………….58
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDĂ ………………………….68
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………..72
ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE…………………………………………….73
ACTE NORMATIVE……………………………………………………………………………………73
LISTĂ DE ABREVIERI
art. – articol;
alin. – alineat;
lit. – litera;
M. Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I;
O. G. – Ordonan ță de Guvern;
O.U.G. – Ordonan ță de urgență a Guvernului;
H.G. –Hotărâre de Guvern
A.N.F.P.-Agenția Fucționarilor Publici
cap.- capitol
D.C.C. – decizia Curții Constituționale
nr. – număr
vol. – volum
C.T.C.E.
S.A-
pg.- pagină
km- kilometrii
CONSIDERAȚII GENERALE
Funcția publică și funcționarul public au existat odată cu apariția statului de drept.
Pentru a înțelege aceste „instituții juridice ale dreptului public, în general, și ale dreptului administrativ, în particular” este necesar să clarificăm noțiunile care fac posibile existența lor.
Administrația reprezintă cea mai complexă formă de organizare a activității umane, regăsindu-se în viața socială, încă din primele perioade ale exisenței sale. Etimologic termenul „administrație” provine din latinescul „administer” ( prepoziția ad-spre și minister – servitor), cuvânt care se traduce cu sensul de : slujbaș ,servitor.
Dicțonarul explicativ al limbii române atribuie termenului „administrație ” semnificația de: a conduce, a organiza, a gospodării. Noțiunea de „ administrație” în sensul cel mai larg, este o activitate care constă „ într-o prestație a unei persoane sau grup de persoane în folosul altora , față de care prestatorul activității se află în anumite raporturi juridice ( fie de subordonare , fie de colaborare sau de participare) și căruia beneficiarul prestației îi pune la dispoziție mijloacele materiale și financiare necesare.”
Structura și activitatea administrației este posibilă prin aplicarea criteriilor și principiilor științei administrației, știință care studiază atât aspectele juridice ale acesteia , cât și interferențele ei cu mediul social și politic. În funcție de scopul urmărit, administrația poate fi:
publică – atunci când urmărește realizarea unui interes general al unei societăți;
particulară – atunci când realizează un interes particular.
La rândul său, adminstrația publică se divide în administrație publică de stat și administrație publică locală. Deoarece urmărește realizarea interesului public în mod dezinteresat, prin realizarea serviciilor publice, activitatea administrației publice utilizează prerogativele de putere politică.
Noțiunea de administrație publică are două accepțiuni:
a) accepțiunea formal-organică evocă următoarele autorități publice: Președintele României, Guvernul, ministerele și alte organe subordonate direct Guvernului, organe centrale de specialitate subordonate ministerelor și conduse de prefect; organe autonome locale (consiliul județean, consiliul local, primarul) și instituțiile subordonate acestora.
b) în sens material funcțional, noțiunea de administrare publică evocă acte și operațiuni materiale prin care se execută legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sa, după caz, prestarea directă de servicii publice.
În urma acestor accepțiuni, administrația publică poate fi definită ca „ansamblul activităților Președintelui României, Guvernului, autorităților administrative autonome centrale, autorităților structurilor subordonate acestora prin care, în regim de putere publică, se duc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice”.
Principiile fundamentale ale administrației publice sunt:
legaliatea- obligația de a se supune legii și de a asigura aplicarea ei;
principiul permanenței și al continuități -perenitatea activităților de organizare a executării în concret a legii, realizată de către administrația publică;
principiul subsidiarității – în conformitate cu care decizia în ceea ce privește realizarea propriilor interese trebuie să aparțină persoanei, comunității”.
Obiectul administrației publice constă în realizarea interesului statului sau societății și cuprinde :
administrația centrală și locală ;
administrația școlilor și a instituțiilor social-culturale;
administrația apelor și pădurilor;
administrația economiei naționale și a imobilelor statului etc.
Conținutul administrației publice este dat de activitățile cu caracter dispozitiv și de activitățile cu caracter de prestație.
Organizarea și funcționarea administrației publice este înfăptuită de dreptul administrativ care cuprinde normele juridice ce o reglementează în baza legii.
În țara noastră sistemul de organizare al administrației publice este reglementat de Constituție și structurat pe trei paliere:
1) administrație centrală formată din: Președintele României, Guvernul Românii, ministere, autorități autonome ( Banca Națională a României, Curtea de Conturi), instituți bugetare;
2) administrația publică teritorială: prefecți, servicii publice, deconcentrate ale ministerelor, Consiliile județene , regiile autonome, societățile comerciale subordonate consililor județene;
3) administrația publică locală primăriile, consiliile locale , serviciile și regiile autonome, societățile comerciae subordonate primăriilor.
CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA CONCEPTELOR
Secțiunea I – Istoricul funcției publice
Cercetările și studiile efectuate asupra istoriei dreptului românesc scot în evidență existența funcției publice încă din cele mai vechi timpuri, deși, în accepția unor izvoare istorice termenul de ” funcționar public” s-a impus la începutul secolului al XIX- lea.
Așadar, se poate afirma existența unui aparat administrativ pe teritoriul țării noastre, încă din anul 82 î. Hr., odată cu apariția statului geto- dacic. Atestat de primul ”statut cutumiar al funcționarilor publici”, aparatul administrativ era format din dregători recrutați din rândul nobilimii, în special cei din preajma regelui, subordonați unei puteri centrale. Dregătorii care formau acest aparat administrativ erau divizați în dregători civili ( se ocupau de controlul producției agricole a țării) și dregători militari ( se ocupau de fortificații și întărirea apărării cetății).
În Dacia Romană, convertirea teritoriului dacic în proprietatea statului roman a dus la apariția ”principiului statutului personal” în baza căruia normele juridice erau aplicate în funcție de cetățenia romană. Conform acestui statut numai cetățenii romani beneficiau pe deplin de drepturile civile și politice. Aceasta este și perioada în care apare categoria ” înalților funcționari politici”, care, în funcție de organizarea politico-administrativă a teritoriului provinciei Dacia Romană, au purtat diferite denumiri, cum ar fi : guvernator, procurator Augusti, rang de consul etc.
În Dacia Traiană (106-118) tradiția acestor funcții se continuă, dar, odată cu împărțirea teritoriului în trei provincii: Dacia Inferior, Dacia Superior și Dacia Porolissensis, rangul celor care le guvernau se diferențiză, atribuțiile având o componență mai largă: legislativă, administrativă, judecătorească, militară și fiscală. De menționat este faptul că în această perioadă apare o nouă funcție publică – „procuratorul financiar ”de ordin ecvestru cu principala atribuție de a strânge taxele și impozitele locale în scopul asigurării fondurilor necesare întreținerii armatei și efectuării unor lucrări publice. Această funcție, mai târziu se dezvoltă în „procurator care administrează vămile” și „procurator aurariarum” a cărui preocupare era administrarea minelor de aur din Munții Apuseni.
Perioada medievală cunoaște o altă organizare a țării. Acum calitatea de funcționar se suprapune cu calitatea de nobil sau boier. În acest context se conturează tot mai mult statalitatea, apare un aparat de stat centralizat care asigură menținerea ordinii publice, respectarea legii, „excluzând orice acțiune autonomă, în afara autorității statale” . Odată cu formarea statelor medievale românești se conturează și „Legea Țării”- un ansamblu de norme juridice specifice românilor, indiferent de dominațiile străine. Putem afirma acum existența unor șefi civili și militari cu denumiri diverse: cneaz, jupân, voievod, dar și conturarea unui aparat statal cu o serie de funcții publice, compus din funcționari cu atribuții judiciare sau fiscale.
Tot în această perioadă, în contextul transformării domniilor într-un izvor de drept nou, sunt elaborate „pravilele” ( culegeri de norme juridice care reglementază relațiile dintre supuși si puterea statală), „actele emanate de la cancelaria domnească” ( hrisoave, cărți, porunci menite a pune în practică obiceiurile și pravilele existente).
În anul 1817 se elaborează „Codul civil al lui Scarlat Calimah”, iar în anul 1818 „Legiuirea lui Caragea” , documente ce cuprind reglementări și norme importante, și, deși sunt parțial modificate de Regulamentele Organice, rămân în vigoare până în anul 1864, când apare „Codul civil de astăzi.”
Regulamentele Organice din Moldova și Muntenia (1831-1832) au fost primele legiuri care au reglementat problema funcționarilor publici din țara noastră, pentru ca, mai târziu, „Constituția din 1866” să conțină chiar anumite prevederi referitoare la această funcție.
În anul 1923, Constituția elaborată adoptă „Statutul funcționarilor publici” concretizat prin Legea din 19 iunie 1923,act care va râmăne în vigoare până în anul 1940.
Acest statut reglementează conduita juridică a funcționarilor publici ignorând însă situația financiară a acestora. În 1991,Constituția României adoptată, subliniază divizarea administrației publice în: administrație publică centrală de specialitate – din care fac parte ministerele și organele de specialitate organizate numai în subordinea Guvernului sau ca autorități administrative autohtone și administrație publică locală – formată din unitățile administrativ teritoriale.
În temeiul acestei Constituții în anul 1999 se elaborează „Statutul Funcționarului Public” (Legea 188/1999) ,document care reglementează „regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat”,scopul acestei legi fiind de a asigura „un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților publice din administrația publică centrală sau locală.”
Acest document a fost consolidat de-a lungul anilor reprezentând principalul act normativ al funcționarilor publici în vigoare și în zilele noastre.
Secțiunea II – Delimitarea funcțiilor publice
Funcțiile publice sunt stabilite prin Constituție, legi, hotărâri guvernamentale, dar și prin statele de funcții aprobate de consiliile serviciilor publice.
În literatura de specialitate se vorbește despre natura juridică a funcției publice, cele mai semnificative opinii fiind legate de teoria situației contractuale și teoria statutului legal. Prima teorie încearcă definirea funcției publice prin intermediul mandatului sau contractului administrativ, iar, mai recent prin contractul colectiv de muncă. A doua teorie infirmă accepțiunile celeilalte și definește funcția publică ca pe un statut legal, instituit printr-un act de autoritate. Conceptul de funcție publică, privit din aceste puncte de vedere, nu poate fi definit prea ușor. O definire recentă, a prof. A Iorgovan consideră că funcția publică este „situația juridică a persoanei fizice – investită legal cu atribuții în realizarea competenței drepturilor și obligațiilor care formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a investit”.
Prezentarea acestei definiții nu a epuizat posibilitatea analizei conceptului de funcție publică, însăși legislația definind legal această noțiune ca fiind „ansamblul atribuțiilor și responsabilitățiilor stabilite de autoritatea și instituția publică în temeiul
legii, în scopul realizării competențelor sale”.
Pentru a determina funcția publică și categoriile funcționarilor publici este necesar să ne întoarcem la prevederile Constituției actuale privind funcția publică.
În art 16 alin(3), al Constituției modificată în anul 2003 apare accepțiunea potrivit căreia funcțiile și demnitățile publice civile sau militare pot fi „ocupate în condițiile legii, de către persoanele care au cetățenie română și domiciliul în țară.”
Prin revizuirea acestei legi se revine asupra paragrafului cu mențiunea că se pot ocupa funcții publice și de persoane cu dublă cetățenie.
Art.73 alin. (3) din aceiași Constituție menționează la litera (j) statutul funcționarilor publici și la litera (p) regimul privind raporturile de muncă, patronatele, sindicatele și protecția socială, semnificația acestor prevederi fiind aceea de a diferenția regimul statutar al funcționarilor publici de regimul contractual al salariaților, în accepția legiuitorului funcționarul public aparținând ramurii dreptului public.
Art 40 alin (3) și art 54 alin (2) din Constituție ne îndreptățește să credem că au calitatea de funcționari publici atât persoanele care ocupă o funcție publică în autoritățile și organele administrației publice, dar și judecătorii Curții Constituționale , magistrații, polițiștii, cadrele didactice , acestora aplicânduli-se prevederile unor legi speciale alături de dispozițiile Statutului funcționarilor publici.
În art. 16 alin (3) funcția de demnitar public nu se presupune a fi exercitată de un funcționar public, existând astfel diferențe semnificative între demnitar și funcționarul public.
Înțelegând aceste determinări confuzia dintre funcționarul public și celelalte categorii de salariați este aproape imposibilă, deși legislația română nu oferă o unitate asupra problematicii funcției publice.
Secțiunea III- Mandatul alesului local – cadru legislativ
Alesul local reprezintă o autoritate publică, desemnată prin vot de cetățenii unei
comunități și învestită de lege, cu atribuții pentru rezolvarea treburilor publice la
nivelul unităților administrativ-teritoriale.
În legislația actuală, această calitate îi corespunde unui număr limitat de persoane, din care fac parte: consilierul local, primarul, viceprimarul, președintele și vicepreședintele consiliului județean, la care se adaugă delegatul sătesc.
Cadrul legal care reglementează statutul autorităților publice locale este dat de Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, Constituția României art.120 și 121 care cuprind dispoziții cu caracter de principii, de Legea nr.393/2004 actualizată și modificată privind statutul aleșilor locali, Legea nr.67/2004 privind alegerile autorităților administrației publice la care se adaugă o serie de acte normative precum Legea nr. 161/2003 care reglementează incompatibilitățile aleșilor locali prin art.87-93, Legea nr.286/2006 privind funcția administrației publice, Legea prefectului nr.340/2004, Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Secțiunea IV – Aspecte privind exercitarea funcției locale
Consiliul local reprezintă autoritatea colegială a administrației publice locale a cărui alegere are drept scop soluționarea problemelor de interes local. Este ales pe baza reprezentării proporționale a unui scrutin de listă și constituit din consilieri locali, aleși prin vot egal, universal, direct, secret și liber exprimat de cetățenii cu drept de vot din unitățile administrativ- teritoriale, conform Legii nr.67/2004. Numărul consilieriilor este stabilit prin ordinul prefectului, în funcție de populația orașului sau comunei raportată la data de 1 ianuarie a anului în curs sau la data de 1 iulie a anului precedent alegerilor, la Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Conform legii nr. 215/2001 consiliul local este organ deliberativ.
Constituirea consiliilor locale are loc în termen de 25 zile de la data desfășurării alegerilor. După constituire, acesta își organizează comisii de specialitate pe domenii de activitate principale, formate numai din consilieri locali. Fiecare comisie își alege un președinte și un secretar. Regulamentul de organizare și funcționare al consiliului local stabilește organizarea, funcționarea și atribuțiile acestor comisii de specialitate.
Comisiile de specialitate au atribuția de a analiza și aviza proiectele de hotărâre din domeniul lor de activitate. Aceasta se desfășoară în plen, hotărârile luându-se cu votul majorității. La inițiativa primarului sau chiar din propria inițiativă a consiliului local se pot organiza, pe perioadă determinată, comisii speciale de analiză și verificare.
Consiliul local își exercită mandatul pe o perioadă de 4 ani, calculată de la data constituirii sale până la data declarării constituirii legale a unui nou consiliu local. La convocarea primarului, consiliul local se întrunește în ședințe ordinare lunar, iar la solicitarea a cel puțin o treime din numărul membrilor se poate întruni în ședințe extraordinare. Convocarea consiliului local se realizează cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare, în scris de către secretarul unității teritoriale administrative respective și 3 zile înaintea ședințelor extraordinare. Notificarea convocării este însoțită de materialele cuprinse în ordinea de zi. Convocarea în cazul fiecărei ședințe se notează în procesul-verbal al ședinței respective. Ședințele consiliilor locale sunt publice, excepție făcând cazurile în care consilierii decid, prin majoritatea voturilor celor prezenți ca ele să se desfășoare cu ușile închise. Atribuțiile consiliului local sunt de a adopta hotărâri (art.46, alin.1) cu caracter individual sau normativ.
Hotărârile consiliului local sunt semnate de președintele de ședință – ales dintre membrii săi prin votul deschis al majorităților pe o perioadă de maxim 3 luni și consemnate de sceretarul unității teritorial administrative pentru legalitate. Hotărârile consiliului local au caracter normativ, devin obligatorii și produc efecte odată cu aducerea lor la cunoștiința comunității locale.
Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local de o adunare sătească cu scopul de a participa, la ședințele în care sunt discutate problemele satelor respective, votul acestuia având caracter consultativ.
Primarul reprezintă autoritatea executivă a colectivităților locale, dar are și rol de reprezentant al statului în unitatea teritorială administrativă unde este ales. Îndeplinește funcția de autoritate publică: asigură respectarea fundamentală a libertăților și drepturilor cetățenilor conform Constituției României, asigură punerea în aplicare a decretelor Președintelui, a hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local, a legilor în vigoare, asigură sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor miniștrilor, prefectului și a celorlați conducători ai administrației publice, conform legii. Primarul conduce un aparat de specialitate care asigură punerea în aplicare a activităților ce țin de competența sa. Atribuțiile primarului constau în emiterea dispozițiilor cu caracter individual sau normativ.
Viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului, este subordonat acestuia și îi poate prelua atribuțiile. Este ales prin votul majorității consilierilor locali, din rândul acestora, schimbarea sa din funcție fiind posibilă prin votul majorității acestora.
Primăria reprezintă o structură funcțională care are activitate permanentă constituită din primar, viceprimar și secretarul unității teritoriale administrative.
Atât primarul cât și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare, pe perioada exercitării mandatului. În cazul vacanțelor primarului sau a suspendării acestuia din funcție, atribuțiile vor fi preluate de viceprimar.
Administratorul public îndeplinește atribuții de coordonare a serviciilor publice de inters local sau a aparatului de specialitate, în baza unui contract de management încheiat în acest sens cu primarul.
Consiliul județean reprezintă autoritatea administrației publice locale la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor locale. Este compus din consilieri aleși prin vot universal conform Legii nr.67/2004, numărul acestora fiind stabilit prin ordinul prefectului în raport cu numărul locuitorilor declarat la Institutul de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau la data de 1 iulie a anului precedent alegerilor ( 30 sau 36 de consilieri).
Activitatea consiliului județean se realizează prin întrunirea în ședințe ordinare, lunar sau ședințe extraordinare la solicitarea președintelui consiliului județean. Convocarea se face cu 5 zile înaintea ședințelor de către secretarul județean în cazul ședințelor ordinare și 3 zile în cazul ședințelor extraordinare, cu 3 zile și se consemnează în procesul-verbal. Ședințele se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor județeni în funcție, sunt conduse de președinte sau de vicepreședinte în cazul absenței peședintelui. Exercitarea atribuțiilor consiliului județean constă în adoptarea hotărârilor prin votul majorității membrilor prezenți. Hotărârile adoptate sunt consemnate și semnate de președinte.
Președintele și vicepreședinții consiliului județean reprezintă executivul acestuia.
Președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice; răspunde de buna funcționare a aparatului de specialitate și a consiliului județean; coordonează compartimentele din aparatul de specialitate; asigură prevederile, respectarea prevederilor Constituției țării, a legilor, decretelor și actelor normative precum și a hotărârilor consiliului județean.
Atât președintele consiliului județean cât și vicepreședinții primesc indemnizație lunară.
Secțiunea V- Funcționarul public si funcția
Regimul juridic al funcției publice și funcționarului public se regăsesc în Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, modificată și completată, lege care reglementează raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat.
Funcția publică este „ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.”
Exercitarea funcției publice are la bază următoarele principii: legalitate, transparență, eficiență și eficacitate, responsabilitate, orientare către cetățean, subordonare ierarhică, stabilitate, imparțialitate și obiectivitate.
Funcționarul public „este persoana numită în condițiile legii, într-o funcție publică.”
Funcționarii publici desfășoară activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică : elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice instituției publice sau autorității și avizul acestora; punerea în executare a legilor și a actelor normative, gestionarea resurselor umane și financiare; colectarea creanțelor bugetare;
Corpul funcționarilor publici este format din totalitatea funcționarilor publici din cadrul instituțiilor și autorităților din administrația publică locală și centrală.
Raportul de serviciu se desfășoară pe perioadă nedeterminată și ia naștere în baza actului administrativ, conform căruia se desfășoară. Prin excepție funcțiile publice pot fi ocupate și pe perioadă determinată, în anumite situații precum: numirea funcționarilor publici pe perioadă determinată sau redistribuirea funcționarilor din corpul de rezervă.
Clasificarea funcțiilor publice
Conform Statutului Funcționarilor Publici, funcțiile publice se împart în :
a) funcții publice generale – care reprezintă ansamblul responsabilităților și atribuțiilor cu caraceter general al tuturor autorităților și instituțiilor publice, în scopul realizării competențelor generale( ex.: consilier, referent, expert) și funcții publice specifice – care reprezintă ansamblul responsabilităților și atribuțiilor cu caraceter specific al tuturor autorităților și instituțiilor publice, în scopul realizării competențelor specifice ( ex.: jurist, arhitect);
b) funcții publice de stat – stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor și organelor de specialitate ale administrației publice locale și centrale;
c) funcții publice teritoriale – stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul instituției prefectului și serviciilor publice deconcentrate al ministerelor și organelor administrației publice centrale sau de stat;
d) funcții publice locale – stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului autorităților adiministrației publice locale;
e) în funcție de nivelul studiilor necesare, în funcții publice de :
– clasa I – pentru ocuparea cărora sunt necesare studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență;
– clasa II –pentru ocuparea cărora sunt necesare studii universitare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licență;
– clasa III- pentru ocuparea cărora sunt necesare studii medii de nivel liceal absolvite cu diplomă de bacalaureat;
f) după nivelul atribuțiilor titularului funcției publice sunt:
– funcții publice corespuzătoare înalților funcționari publici ( secretar general al Guvernului, secretar general adjunct al Guvernului, prefect, secretar general din ministere, subprefect, inspector guvernamental);
– funcții publice de conducere (director general și adjunct al autorităților administrative autonome și al ministerelor, șef birou, șef serviciu) și funcții publice de execuție ( consilier, consilier juridic, expert).
Funcțiile publice de execuție sunt ierarhizate pe grade profesionale : superior, principal, asistent și debutant.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici este un organ de specialitate înființat în scopul creării și dezvoltării unui corp de profesionști. Are personalitate juridică, se află în subordinea Ministrului Administrației și Internelor și este finanțată de la bugetul de stat. Atribuțiile exercitate de acest organ sunt următoarele:
elaborează strategiile privind managementul funcției publice și funcționarilor publici;
avizează și elaborează proiecte de acte normative pentru funcția și funcționarii publici;
monitorizează și controlează aplicarea legislației cu privire la funcția și funcționarul public;
stabilește criteriile în vederea evaluării activității funcționarilor publici.
Planul de ocupare al funcțiilor publice se elaborează anual fie de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici pe baza ordonatorilor de credite pentru autoritățile din administrația publică centrală, fie de către președintele consiliului județean sau de către primar pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația locală, cu consultarea în prealabil a sindicatelor.
Evidența funcțiilor publice și funcționarilor publici se realizează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pe baza datelor transmise de către autoritățile și instituțiile publice
CAPITOLUL II – DIMENSIUNEA ETICĂ A FUNCȚIEI PUBLICE
Secțiunea I Dentologia functionarului public
Deontologia este ramura eticii care se ocupă cu studierea comportamentului și obligațiilor celor care exercită o funcție.
Spre deosebire de etică, care presupune studiul filozofiei teoriei generale a
datoriei morale, deontologia este o știință aplicată. Termenul „deontologie” provine din cuvintele grecești „deontos”- ceea ce se cuvine și „logos”- știință.
Prin metodele și obiectul său, deontologia se află la intersecția dintre morală și drept, fiind definită ca „ansamblul normelor care conturează un anumit comportament profesional și privat.”
Dimensiunea morală a normelor care trebuiesc respectate de oameni a fost subliniată și de Immanuel Kant, care spune că: „Legea însăși trebuie să fie scopul unei voințe morale bune, pentru că interesul moral este un interes pur, care nu depinde de simțuri”.
Morala reprezintă o valoare socială bazată pe un ansamblu de reguli și percepte cu privire la ceea ce este corect sau la ceea ce nu este corect, la ceea ce este just sau ceea ce nu este just. Putem afirma deci, că morala „are tangență cu comportamentul omului în sfera producției materiale și operațiilor economice, în creația spirituală și activitatea științifico- cognitivă, în relațiile cu oamenii și cu sine însuși.”
Datoria primoridială, așa cum reiese din însuși etimologia cuvântului „administrație”, a funcționarului public este de a servi un interes general, ceea ce arată că obligațiile de ordin moral ale acestora derivă din scopul exercitării funcției și anume slujirea cetățenilor și a societății.
Literatura de specialitate definește deontologia ca fiind o punte între etică și științele juridice, studiată prin prisma reglementărilor date pe baza temeiului principiului legalității corborat cu principiile morale.
O altă definire a acestui concept este dată de prof. Ivan Ivanoff care consideră că deontologia este „ansamblul normelor juridice și morale aferente funcției publice, ca element întrinsec serviciului public, statuat obiectiv de către societate la un moment dat, în scopul eficientizării serviciului public de către cei chemați a îndeplini funcția pub1ică”.
În urma acestei definiții constatăm următoarele trăsături ale conceptului:
– în primul rând, deontologia reprezintă un ansamblu de norme juridice și morale;
– în al doilea rând normele menționate sunt aferente funcției publice ca element al
serviciului public;
– în al treilea rând având în considerare că legea are caraceter general și impersonal, putem discuta despre o statuare obiectivă a acestor norme prin prisma societății;
– în al patrulea rând scopul deontologiei fiind circumstanțiat serviciului public, aceasta are caracter teoretic și practic bine determinat;
– aprecierea deontologiei este legată de caracterul istoric al evoluției sociale a moralei și a dreptului.
La rândul său, deontolgia exprimă ansamblul normelor referitoare la comportamentul funcționarului public în timpul și în afara serviciului, luându-se în calcul faptul că acesta este o autoritate publică.
„Pentru că funcționarii publici sunt purtătorii puterii discreționare a administrației publice, și adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor și intereselor cetățenilor, este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional și moral al funcționarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relațiile sale în interiorul serviciului, cu șefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât și cu beneficiarii activității.”
În ceea ce privește granițele dintre lege și etică și dintre etică și corupție, s-au sesizat anumite ambiguități în literatura de specialitate, în ceea ce privește administrația publică, unii autori considerând necesar studierea problemelor legale privitoare la răspunderea funcționarilor publici și studierea conflictului de interese în exercitarea funcției acestora, alții considerând important discutarea unor decizii ale acestora care nu au acoperire legală.
Principiile și perceptele pe baza cărora acționează funcționarii publici au la bază etica . Aceste principii sunt:
– integritatea fiscală – raportarea la problema banilor;
– acceptarea dihotomiei – administrația reprezintă activitatea unei clase profesionale de manageri publici care asigură executarea legii, deci este greșită percepția potrivit căreia administrația publică este o extensie legislativă, moralitatea funcționarului public constând în respectarea deciziilor luate în timpul exercitării
serviciului public.Cu toate acestea politica și administrația publică nu se execlud una pe cealaltă, deoarece ele sunt produsul aceluiași proces.
– respingerea dihotomiei – potrivit căreia funcționarii publici, într-o anumită măsură sunt inițiatori de valori, guvernarea totală a lor de către alte persoane sau instituții neputându-se realiza integral;
– susținerea teoriei pluraliste – bazată pe echilibrul de putere dintre grupurile profesionale, etnice, religioase reprezentat de sistemul politic;
– menținerea ordinii constituționale – profesia obligă funcționarul public, în baza principiilor constituționale, să satisfacă și să mențină interesul public în mod prioritar față de interesele particulare.
Toate aceste percepte și principii subliniază faptul că funcționarii publici sunt purtătorii autorității publice, fapt ce implică o disciplină riguroasă a acestora. Funcționarii publici sunt obligați să-și însușească și să îndeplinească toate aceste principii, la baza activității lor stând nevoia de perfecționare continuă.
O altă dimensiune a eticii deontologice a funcționarului public o constituie responsabilitatea. Atât responsabilitatea cât și răspunderea sunt standarde profesionale în activitatea funcționarilor publici potrivit cărora poate fi posibilă măsurarea performanței acestora și identificarea punctelor forte sau punctelor slabe.
Responsabilitatea administrativă poate fi analizată în dublu aspect: responsabilitatea funcționarului public față de autoritățile superioare și responsabilitatea funcționarului public față de interesul public.
Responsabilitatea funcționarului public percepe trei atitudini:
1) acceptarea ambiguității oamenilor și politicilor publice – conform lui Reinhold Neibuhr “capacitatea omului de a fi corect face ca democrația să fie posibilă, dar înclinația lui de a fi incorect face democrația necesară”.
Nu există modalități de evitare a amestecului dintre interesele publice și cele personale. Cu toate acestea orice decizie luată trebuie să perceapă și efectul moral al acesteia.
2) acceptarea importanței forțelor contextuale care condiționează prioritățile într-un serviciu public – această atitudine induce funcționarului public față de forțele mai puțin constante care se regăsesc în serviciile publice, precum și înțelegerea faptului pentru care uneori se iau decizii care încalc principiile eticii.
3) paradoxurile procedurale – acestea iau naștere în momentul în care funcționarul public nu respectă regulile standard impuse încercând o ”scurtătură” pentru realizarea sarcinilor ce le revin.
Aceste atitudini sunt completate de calități morale precum : optimism, curaj, onestitate și spirit de caritate.
Secțiunea II Principii dontologice de baza in functia publică
Conduita profesională a funcționarilor publici este guvernată de următoarele principii, conform Codului de conduită al funcționarilor publici:
principiul supremației Consituției și a legii – potrivit căruia, funcționarii publici au obligativitatea de a respecta legile țării și, implicit Constituția României;
principiul pirorității interesului public – conform căruia interesul public este mai presus decât interesul personal și de aici îndatorirea funcționarului public de a rezolva prioritar interesul public;
principiul egalității de tratament egal tuturor cetățenilor în fața autorităților publice și instituțiilor publice – potrivit căruia funcționarii publici au obligația de a aplica regim juridic similar în situații similare;
principiul profesionalismului – potrivit căruia, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cu responsabilitate, conștiinciozitate, competență, eficiență și corectitudine atribuțiile de serviciu;
principiul imparțialității și independeței – obligativitatea de a avea o atitudine neutră față de interesele politice, economice, religioase sau de altă natură;
principiul integrității morale – interzicerea solicitării avantajelor în folosul propriu al funcționarilor publici sau familei ;
principiu privind libertatea gândirii și exprimării – conform căruia funcționarul public își poate exprima liber opiniile cu respectarea bunelor moravuri;
principiul cinstei și corectitudinii – dovada unei bune credințe în exercitarea funcției publice;
principiul deschiderii și transparenței – activitățile privind exercitarea funcției sunt publice, fiind supuse monitorizării cetățenilor.
Secțiunea III – Norme generale de conduită a funcționarilor publici
Normele care reglementează conduita funcționarilor publici derivă din Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici și au caracter obligatoriu, rolul lor fiind acela de a asigura creșterea calității serviciului public:
asigurarea unui serviciu de calitate;
Funcționarii publici, în exercitarea funcției au obligația de a asigura în beneficiul cetățenilor un serviciu public optim din punct de vedere calitativ prin participare la luarea deciziilor și transpunerea lor în practică cu scopul realizării competențelor autorităților publice.
În activitatea sa, funcționarul public trebuie să manifeste un comportament profesionist menit să câștige încrederea publicului, precum și transparență administrativă ;
loialitatea față de constituție și lege;
Acest principiu prevede o serie de obligații precum: interzicerea dezvăluirilor informațiilor care nu au caracter public, excepție făcând cele prevăzute de lege;
Interzicerea dezvăluirii unor informații menite să prejudicieze imaginea și drepturile instituției sau autorității publice unde își exercită funcția; interzicerea unor aprecieri publice neconforme în legătură cu activitatea instituției sau autorității în care își desfășoară activitatea; interzicerea aprecierilor cu referire la litigiile aflate în curs de soluționare, în care instituția sau autoritatea publică se află în calitate de parte; interzicerea acordării consultanță persoanelor fizice sau juridice în scopul promovării unor acțiuni juridice sau de altă natură împotriva statului;
c) libertatea opiniilor;
Funcționarii publici sunt obligați să respecte libertatea opiniilor, fără a permite influențe din considerente personale, în exprimarea acestora având o atitudine conciliantă menită să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.
d) activitatea publică;
Legătura cu mass – media și mijlocele de informare în mase se realizează de funcționarii publici desemnați în acest sens;
e) loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice;
f) activitatea politică;
Pe perioada exercitării funcției publice, funcționarii publici au interdicția de a participa la colectarea fondurilor pentru activitatea partidelor politice sau materialelor logistice în vederea promovării candidaților la funcții de demnitate publică, precum și afișarea în unitatățile adimistrative a însemnelor partidelor politice și colaborarea cu persoane fizice sau juridice care fac sponsorizări și donații partidelor politice;
g) folosirea propriei imagini;
Este interzisă permiterea folosirii numelui sau a propriei imagini în acțiuni publicitare comerciale sau electorale ;
h) cadrul relațiilor în exercitarea funcției publice;
Funcționarii publici au obligația de a nu atinge onoarea instituției sau autorității publice, precum și reputația persoanelor existente în aceste instituții/autorități, afișând un comportament adecvat, bazat pe respect, bună-credință și amabilitate.
În activitatea cu cetățenii,funcționarii publici au obligația de a adopta o atitudine imparțială și eficientă în scopul rezolvării problemelor.
Deasemenea, tot în relația cu cetățenii se va respecta principiul egalității acestora în fața legii și a autorităților publice prin eliminarea discriminărilor și promovarea acelorași soluții la aceleași categorii de situații;
i) conduita în cadrul relațiilor internaționale;
Funcționarii publici care reprezintă instituția publică sau autoritatea publică în cadrul unor organizații internaționale sau în cadrul unor activități cu caracter internațional, au obligația de a promova o imagine favorabilă a țării și a instituției pe care o reprezintă, prin afișarea unei conduite corespunzătoare regulilor de protocol sau de gazdă.
j) interdicția privind acceptarea cadourilor, serviciilor și avantajelor;
Acceptarea cadourilor sau a altor avantaje destinate lor sau membrilor familiei au menirea de a influența imparțialitatea în exercitarea funcției publice;
k) participarea la procesul de luare a deciziilor;
Funcționarii publici au obligația de acționa conform legislației în vigoare în procesul de luare a deciziilor, exercitându-și capacitatea de apreciere imparțial și fundamentat;
l) folosirea prerogativelor de putere politică;
Folosirea prerogativelor de putere este interzisă în alte scopuri, excepție făcând
cele prevăzute de lege. De asemenea este interzisă folosirea poziției oficiale pe care o dețin în influențarea unor anchete interne sau externe sau în determinarea luării anumitor măsuri;
m) utilizarea resurselor publice;
În desfășurarea activității lor, funcționarii publici au obligația de a ocroti proprietatea publică sau privată a statului, de a folosi timpul de lucru și bunurile care aparțin instituției sau autorității publice numai în folosul exercitării funcției, de a evita producerea oricărui prejudiciu;
n) limitarea participării la achiziții, concesionări sau închirieri;
Funcționarii publici pot achiziționa, în condițiile legii, bunuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților teritoriale administrative, supuse vânzării,excepție făcând următoarele cazuri: participarea la organizarea vânzării în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu sau influențarea operațiilor de vânzare în beneficiul anumitor persoane.
Aplicarea normelor de conduită profesională este realizată de Agenția Națională a Funcționarilor publici, care are rolul de a controla și coordona respectarea acestora.
Secțiunea IV – Drepturile si obligatiile frunctionarilor publici
Funcționarului public, în scopul execrcitării atribuțiilor și competențelor care țin de conținutul funcției publice, îi sunt atribuite o serie de drepturi și obligații, determinate pe cale generală, cu caracter obiectiv, stabilite prin norme juridice cu putere de lege, care, în ansamblul lor constituie suportul autorității și prestigiului titularului, fiind garantate și asigurate de stat prin mijloace de natură materială, civilă, administrativă și penală.
Drepturile funcționarilor publici definitivi sunt garantate de Constituție.
Funcționarii publici au drepturi speciale, drepturi care sunt mai mult sau mai puțin comune tuturor categoriilor de funcționari.
În literatura de specialitate se face deosebire între drepturi privind exercitarea funcției și drepturi cu caracter general.
Doctrina clasifică drepturile funcționarilor publici în:
drepturi ce privesc situația personală (salarizare, concediu) ;
drepturi specifice funcției publice deținute de titular.
1. Dreptul funcționarilor publici de a beneficia de protecția legii în exercitarea atribuțiilor.
Statutul Funcționarilor publici prevede că ”funcționarii publici beneficiază în exercitarea atribuțiilor de protecția legii”. În acest sens autoritatea sau instituția publică va asigura măsuri speciale de protecție pentru funcționarii publici care au atribuții de control,inspecție, executare silită a creanțelor bugetare , precum și pentru alți funcționari publici care desfășoară activități cu grad ridicat de risc profesional prin stabilirea unor acte normative la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau a altor autorități / instituții abilitate cu avizul acesteia.
În cazul în care funcționarul public a suferit din vina autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul exercitării serviciului, autoritatea sau instituția respectivă este obligată să-l despăgubească.
2. Drepturi cu caracter general
Pe lângă drepturile legate de profesie și exercitarea acesteia, funcționarul public beneficiază de o serie de drepturi care nu sunt în legătură nemijlocită cu profesia, însă asigură exercitarea atribuțiilor acesteia.
Statutul Funcționarilor Publici prevede dreptul la opinie al funcționarilor publici, acest drept fiind garantat, fără discriminare pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, sex, orientare sexuală, stare materială sau origine socială. Acest drept are temei constituțional în prevederile referitoare la dreptul de exprimare a tuturor cetățenilor, însă nu trebuie să influențeze imparțialitatea funcționarului public în raport cu cetățeni, precum și modalitatea de rezolvare a lucrurilor pe care le realizează în exercitarea funcției. În timpul serviciului acest drept se va caracteriza prin neutralitate, atitudine rezervată, fără exprimări agresive sau injurioase.
3. Dreptul de a fi informat privitor la deciziile luate în aplicarea statutului și care-l vizează în mod direct.
Acest drept decurge din dreptul fundamental al cetățeanului de a avea acces la orice informație de interes public, drept prevăzut în Consituție.
4. Dreptul la asociere sindicală, profesională și dreptul la grevă – drepturi exercitate, în general, în forme colective, prevăzute și garantate de Consituție.
Funcționarii publici pot înființa organizații sindicale, în mod liber sau pot adera la ele în timpul exercitării oricărui mandat. Deasemenea, au posibilitatea de a se asocia în organizații profesionale sau alte organizații cu scopul protejării intereselor profesionale.
Dreptul la grevă este recunoscut de Statutul Funcționarilor Publici în condițiile legii.
Pe timpul grevei aceștia nu beneficiază de salariu sau alte drepturi salariale.
5. Dreptul la salariu – reprezintă partea bănească a activității funcționarilor publici și cuprinde: salariu de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului (art 31). Deasemenea, în condițiile legii, aceștia beneficiază de prime și alte drepturi salariale.
6. Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe saptămână, orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau insituției publice peste durata normală a timpului de lucru, sau în zilele de sărbătoare legală și în zilele declarate nelucrătoare, funcționarii publici sunt plătiți cu un spor de 100% din salariu, numărul acestora neputând depăși 360 pe an.
7. Funcționarii publici pot fi aleși într-o funcție de demnitate publică în condițiile prevăzute de lege
Funcționarii publici de conducere și înalții funcționari publici au posibilitatea de a fi numiți în funcții de demnitate publică după încetarea raporturilor de serviciu, în condițiile legii.
8. Funcționarii publici au dreptul la concedii de odihnă medicale sau alte concedii, în condițiile legii.
Concediul de odihnă se acordă anual cu asigurarea bunei funcționări a serviciului public și a funcției publice care trebuie exercitată în continuu. În cazul concediilor medicale, de maternitate sau creștere copil, raporturile de serviciu nu pot fi modificate și nu pot înceta decât la inițiativa funcționarului public implicat.
9. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă și igienă menite să asigure sănătatea și
integritatea fizică și psihică a acestora.
10. Funcționarii publici beneficiază de asistentă medicală, proteze și medicamente, portivit legii în vigoare;
Potrivit Statutului, funcționarii publici beneficiază de pensii, în condițiile legii.
În cazul decesului, membrii familiei care au dreptul la pensia de urmaș primesc echivalentul salariului de bază din ultima luna a funcționarului decedat pe o perioadă de 3 luni.
11. Funcționarii publici care au obligația de a purta uniformă în timpul serviciului, conform legii, o primesc gratuit.
Ca și drepturile și îndatoririle funcționarilor publici sunt atât comune tuturor funcțiilor publice, dar și specifice, doar pentru anumite categorii de funcționari public. Îndatoririle funcționarilor publici sunt reglementate de Legea nr.393/2004:
1. Funcționarii publici au obligația să îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și conform legii, îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
Formularea acestei îndatoriri subliniază valențele morale și profesionale cărora funcționarul public trebuie să se conformeze.
2. Funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine inițiativele motivate ale personalului din subordine în scopul îmbunătățirii activității instituției sau autorității publice.
3. Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele de conducere , alese sau numite, ale partidelor politice
Funcționarii publici sunt obligați să se abțină, în exercitarea atribuțiilor, de la exprimarea publică a convingerilor politice sau a preferințelor politice, precum și favorizarea vreunui partid politic sau organizație. Funcționarii publici sunt obligați să respecte normele de conduită prevăzute in lege- Codul de conduită al funcționarilor publici, adoptat prin Legea nr.7/2004
4. Funcționarii publici răspund financiar pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, inclusiv a atribuțiilor delegate.
Delegarea de atriubuții se realizează în general în raporturile de autoritate colegială.
5. Funcționarii publici sunt obligați să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.
Problema subordonării ierarhice se pune cu precădere în sfera puterii executive, unde necesitatea unei unități de acțiune între diversele structuri organizatorice duc la executarea legii.
Pe plan juridic subordonarea ierarhică se realizează prin dreptul de dipozitie obligatorie a superiorului față de subordonați, dreptul de control asupra activității subordonaților și aplicarea sancțiunilor disciplinare în condițiile legii. În urma acestor premise, putem afirma că autorirtatea ierarhică are dreptul de a controla și îndruma pe cei din subordine.
6. Funcționarii publici au obligația de a păstra secretul de stat și secretul de serviciu, în condițiile legii precum și confidelitatea
Această obligație se refără la faptele, informațiile sau documentele pe care funcționarul public le cunoaște în exercitarea funcției publice.
7. Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției publice, daruri sau alte avantaje
Această obligație este mai degrabă de natură penală prin conținut și semnificație, în plan penal, aceasta luând formă de mită. Prezența acestei obligații în Statutul Funcționarilor Publici reprezintă numai aspectul legăturilor acțiunilor ce-i constituie conținutul, neavând relevanță.
8. Funcționarii publici au obligația de a realiza în termenele stabilite , lucrările repartizate de superiorii ierarhici și de a nu primi cereri a căror rezolvare nu intră în componența lor.
Rezolvarea în termen a lucrărilor repartizate ține de conținutul funcției. De altfel, exercitarea atribuțiilor funcționarilor publici, presupune realizarea mai multor însărcinări.
Interdicția de a nu primi cereri a căror rezolvare nu intră în competența lor și deasemenea, interdicția de a nu interveni pentru soluționarea acestora au ca motiv protecția prestigiului funcționarului public, pe de o parte, și buna funcționare a raporturilor juridice dintre acesta și șefii ierarhici pe de altă parte.
9. Funcționarii publici au obligația de a-și declara averile
Conform Statutului Funcționarilor Publici, funcționarul public are obligația de a-și prezenta declarația de avere la numirea în funcție, conducătorului autorității sau instituției publice respective.
Această obligație este reglementată și de Legea nr.115/1966 privind declarația și controlul averii demnitarilor, a magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și control și a funcționarilor publici, lege modificată și completată de Legea nr. 161/2003.
Declarația de avere cuprinde:
– bunuri de natură mobile: bijuterii, obiecte de artă, obiecte numismatice, autoturisme;
– bunuri de natură imobile: clădiri și terenuri;
-bunuri de natură imobile și mobile înstrăinate în ultimile 12 luni și a căror valoare depășește 1000 de euro, precum și: datorii, active financiare ( depozite bancare, conturi a căror valoare însumată depășește 5000 de euro, împrumuturi acordate cu valoare de peste 5000 euro), cadouri, veniturile funcționarului public declarant precum și al familiei.
Declarațiile de avere, în prealabil se depun la compartimentul resurse umane din cadrul autorității sau instituției publice și sunt publicate pe paginile de internet ale acestora sau în Monitorul Oficial al României , partea a III –a.
10. Funcționarii publici au obligația de a respecta întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, potrivit legii.
Situațiile care privesc incompatibilitățile și conflictul de interese apar ulterior, în timpul deținerii funcției publice, motiv pentru care Statutul Funcționarilor Publici o prevede ca pe obligație a funcționarului public de a se conforma regimului juridic.
Perfecționarea profesională a funcționarilor publici este prevăzută în statut la sfârșitul capitolului referitor la drepturile și îndatoririle acestora, din anul 2006, ca secțiune specială. În acest sens, secțiunea prevede că funcționarii publici au atât dreptul, dar și obligația de a-și perfecționa pregătirea profesională, instituțiile publice sau autoritățile având îndatorirea de a asigura fondurile necesare, prin bugetul anual propriu.
Reglementarea legală, prevede că pe perioada efectuării unei forme de de perfecționare, funcționarii publici să beneficieze de drepturile salariale cuvenite, dacă aceste forme sunt organizate în interesul autorității sau instituției publice, și, dacă există bineînțeles, acordul conducătorului unității administrative în acest sens.
Deasemenea, funcționarii publici care urmează forme de perfecționare profesională cu durata mai mare de 90 de zile dintr-un an calendaristic, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra cel puțin pe o perioadă cuprinsă între 2-5 ani de la terminarea cursurilor de perfecționare , în cadrul administrației publice.
În cazul încetării raporturilor de serviciu înainte de termen din culpa funcționarului public care a urmat forma de pregătire profesională, aceștia sunt obligați să achite contravaloarea cheltuielilor și a drepturilor salariale primite pe perioada stagiului, calculate proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului, conform legii.
Secțiunea V – Modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu
Prin modificarea raporturilor de serviciu se realizează mobilitatea funcționarilor publici. Raportul de serviciu al funcționarilor publici este instituit de autoritatea publică pe un act cu caracter unilateral, modificarea acestuia realizându-se tot unilateral.
Astfel, raportul de serviciu poate fi modificat în următoarele situații:
transferul funcționarului public;
delegarea sau detașarea acestuia;
mutarea în cadrul instituției sau autorității publice sau în alte structuri similiare;
exercitarea unei funcții cu caracter temporar
Aceste modalități prin care se realizează modificarea raportului de serviciu al funcționarilor publici este valabil doar în cazul funcționarilor publici de conducere și execuție, nu și în cazul înalților demnitari.
Delegarea reprezintă măsura ce se dispune în cazul funcționarilor publici, în interesul instituției sau autorității publice unde își exercită funcția acesta, de către conducător pe o perioadă de maxim 60 de zile, într-un an calendaristic. Delegarea poate fi refuzată de funcționarul public doar în caz de graviditate, părinte monoparental sau dacă starea sănătății nu indică acest fapt.
Pe perioada delegării, funcționarul public își păstrează funcția și salariul, autoritatea sau instituția publică în cauză fiind obligate să suporte integral costul transportului al cazării și indemnizației de delegare.
Detașarea reprezintă măsura ce se dispune de către conducătorul instituției sau autorității publice, în interesul autorității sau instituției publice în care funcționarul urmează s-și desfășoare activitatea. Aceasta are loc pe o perioadă de 6 luni, în decursul unui an calendaristic, funcționarul public putând fi detașat pe o perioadă mai mare cu acordul său scris. Detașarea se poate realiza pe o funcție vacantă sau temporar vacantă.
În ceea ce privește sancțiunea funcționarului public pe perioada detașării, aceasta se realizează de instituția sau unitatea unde este detașat. Perioada de prelungire a detașării este posibilă doar cu acordul scris al părților.
Transferul reprezintă cea mai importantă măsură datorită modificărilor și a efectelor sale definitive.
Transferul se realizează la cererea funcționarului sau în interes de serviciu și este reglementat de Legea nr. 188/1999 prin art.90.
Transferul la cererea funcționarului public este realizabil doar cu acordul instituției de unde pleacă și în condiții bine justificate.
Transferul în interesul de serviciu este posibil doar cu acordul scris al funcționarului public care urmează a fi transferat, în urma unei solicitări din partea autorității sau instituției publice și se face pe o funcție echivalentă celei deținută anterior de acesta.
Mutarea în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică poate fi definitivă sau temporară.
Mutarea definitivă se poate realiza la solicitarea funcționarului public justificată, cu aprobarea instituției pe o funcție similară din punctul de vedere al gradului, clasei și categoriei și la dispoziția conducătorului instituției administrative pe o funcție vacantă corespunzătoare celei de la care a fost mutat.
Mutarea temporară se realizează în cadrul altui compartiment pe o perioadă de
maxim 6 luni. Este o măsură temporară la solicitarea conducătorului autorității
administrative.
Exercitarea temporară a unei funcții publice de conducere vacante de către funcționarul public este posibilă prin promovarea temporară a unui funcționar public, care nu are cazier și întrunește condițiile necesare pentru ocuparea postului respectiv.
Această măsură se dispune pe o perioadă de 6 luni dintr-un an calendaristic în următoarele condiții:
cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici ;
obligația înștiințării ANFP cu cel puțin 10 zile înainte.
Perioada se poate prelungi cu încă 3 luni cu avizul ANFP, dacă instituția sau autoritatea publică respectivă a organizat concurs pentru ocuparea acestei funcții.
Suspendarea raporturilor de serviciu este posibilă fie din inițiativa funcționarului public, fie de drept.
Suspendarea de drept, conform prevederilor art.94 din Statutul Funționarilor Publici, are loc când funcționarul public se află în una din situațiile următoare:
este încadrat la cabinetul unui demnitar;
desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea din funcție, conform legii;
efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ sau este concentrat;
este arestat preventiv;
se află în concediu de incapacitate temoprară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună potrivit legii;
în cazul concediului de maternitate, potrivit legii;
în caz de carantină, potrivit legii;
pe perioada cercetării administrative în cazul săvârșirii unei abateri;
în caz de forță majoră;
este dispărut, iar dispariția sa a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
Funcționarul public este obligat să informeze în scris în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării suspendării, conducătorul instituției sau autorității despre acest fapt, acesta având obligația să asigure condițiile necesare reluării activității de către funcționarul public în cauză, în termen de 5 zile de la data înștiințării.
Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa funcționarului public, este
reglementată de art. 95 alin.1 din Statut și are loc în următoarele situații:
– perioada concediului de creștere a copilului până la vârsta de 2 ani sau în cazul copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, în condițiile legii;
– participare la grevă, cu respectarea legislației;
– participare la campania electorală;
– desfășurarea unor activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale
– concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani , sau în cazul copilului cu handicap, până la 18 ani.
Încetarea raporturilor de serviciu
Raportul de serviciu are determinare stabilită in timp doar în cazul funcționarilor publici numiți pe o anumită perioadă, conform legii. Din această cauză, pentru ca un raport juridic să înceteze este necesar intervenția unui fapt juridic de care legea să se lege.
Din aceste considerente putem afirma că încetarea raportului juridic de serviciu se poate produce fie din inițiativa funcționarului, fie din inițiativa autorității publice sau instituției publice.
Luând în considerare că raportul juridic de serviciu al funcționarului public este un raport de drept public, încetarea lui se realizează cu acordul de voință al părților.
Cu toate acestea, Legea prevede și chiar instituie uneori condiții menite să exprime intenția de încetare a raportului de serviciu.
Conform Statutului funcționarilor publici sunt cinci modalități de încetare a raportului de serviciu al funcționarilor publici:
încetarea de drept;
încetarea prin comun acord consemnat în scris;
încetarea prin eliberare din funcție;
încetarea prin destutuire;
încetarea prin demisie;
Măsura privind încetarea raportului juridic de serviciu public se realizează în scris, prin act administrativ, de către persoana cu competențe legale de numire în funcțiile publice.
Încetarea de drept a raportului de serviciu se realizează în situațiile următoare:
-în cazul decesului funcționarului public, începând cu data acestuia;
-în cazul în care funcționarul public nu mai îndeplinește una din condițiile prevăzute de lege pentru opucarea funcției;
-în cazul rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești;
-începând cu data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard pentru pensionare la limită de vârstă, anticipată, parțială sau invaliditate, conform legii;
-în cazul condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care împiedică ocuparea funcției publice sau în cazul privării de libertate.
-începând cu data în care expiră termenul, pentru funcția publică ocupată pe perioadă determinată;
În termen de 5 zile lucrătoare de la data încetării de drept a raportului de serviciu, se constată faptul de către persoana ale cărei competență este numirea legală în funcția publică prin act administrativ. Acesta se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.
Situația încetării raportului de serviciu prin acordul părților nu ridică probleme juridice deosebite. În cazul acesta inițiativa poate fi a funcționarului public sau a conducătorului instituției /autorității publice respective.
Singura reglementare prevăzută de lege, este ca acest fapt să fie consemnat în scris.
Eliberarea din funcție a funcționarului public se realizează prin dispunerea persoanei cu competență legală de numire în funcție publică, prin act administrativ, care se va comunica funcționarului în termen de 5 zile de la data emiterii, în cazurile următoare:
încetarea activității sau mutarea în altă localitate a autorității sau instituției publice, funcționarul nefiind de acord să o urmeze;
reducerea personalului ca urmare a reorganizării activității;
incompetență profesională și obținerea calificativului ”nesatisfăcător”;
neîndeplinirea de către funcționar a condițiilor de ocupare a funcției publice;
starea de sănătate fizică și psihică, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite îndeplinirea atribuțiilor;
refuzul neîntemeiat de a accepta numirea într-o altă funcție publică asemănătoare.
În cazul acestui fapt, autoritatea publică respectivă este obligată să acorde funcționarului public un preaviz de 30 de zile calendaristice, rolul acestuia fiind de-ai oferi funcționarului posibilitatea găsirii unui serviciu corespunzător.
Deasemenea, în perioada de preaviz, funcționarul public poate lucra cu reducerea normei la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale.
Funcționarul public de conducere este prioritar la ocuparea unui funcții publice vacante inferioare.
În cazul în care auitoritatea publică se reorganizează, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții sau în noile compartimente , conform următoarelor situații:
atribuțiile aferente unei funcții publice se modifică mai puțin de 50%;
atribuțiile unui compartiment se reduc;
se schimbă structura compartimentului -măsură realizată ținându-se cont de
criteriile: pregătire profesională, desfășurarea unor activități similare, categorie, clasă, grad profesional, îndeplinirea criteriilor specifice funcției publice.
În cazul în care activitatea insituției publice se realizează prin reducerea posturilor, nu se pot înființa posturi similare cu cele desființate pe o perioadă de 1 an de la data reorganizării.
Destituirea din funcția publică este o măsură de sancționare disciplinară a funcționarului public, fiind prevăzută atât ca o situație de încetare a unui raport de serviciu, dar și ca sancțiune disciplinară.
Conform Statutului funcțiionarilor publici măsura destituirii se ia în două situații:
în cazul unui motiv de incompatibilitate, funcționarul neacționând pentru încetarea acestuia în termen de 10 zile calendaristice, conform legii;
ca sancțiune disciplinară aplicată în cazul repetărilor abaterilor disciplinare.
Dacă persoana în cauză consideră că motivele destituirii nu au fost fondate, poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a înfăptuit destituirea.
Demisia din funcția publică reprezintă actul de voință unilaterală a funcționarului public prin care înștiințează persoana care l-a numit în funcție de intenția sa de a înceta raporturile de serviciu. Doctrina și jurisprudența au subliniat că și această măsură produce efecte juridice deosebite și, deci este necesar ca actul de demisie să fie exprimat în scris.
Redistribuirea funcționarilor publici se referă la acei funcționari publici care au raportul de serviciu modificat sau suspendat.
În acest sens Statutul funcționarilor publici abilitează Agenția Națională a Funcționarilor Publici de a proceda la redistribuirea acestora în anumite situații și condiții:
în cadrul instituțiilor sau autorităților publice din aceeași localitate sau altă localitate aflată la 50 km distanță de domiciliul funcționarului public;
în cadrul instituțiilor sau autorităților publice din alt județ sau localități aflate la o distanță mai mare de 50 km de domiciliul funcționarului public, dar la cererea acestuia.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici va asigura redistribuirea funcționarilor publici pe o funcție vacantă temporar .
Corpul de rezervă al funcționarilor publici este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcții publice, excepție făcând cei eliberați pentru incompetență profesinală sau motive cu privire la starea de sănătate fizică și psihică.
CAPITOLUL III – DIMENSIUNEA ETICĂ A FUNCȚIEI LOCALE
Secțiunea I – Atribuțiile aleșilor locali
Autonomia locală în comune, orașe și municipii se realizează prin autorități
deliberative – consiliile locale, comunale, orășenești și autoritățile executive – primarii.
Potrivit legii, acestea au o serie de atribuții menite să organizeze și să coordoneze activitatea serviciilor desfășurate în interes public.
Consiliul local funcționează ca autoritate a administrației publice locale, având ca sarcină rezolvarea, în condițiile legii a treburilor publice din comune, orașe și municipii. Atribuțiile, pe care acesta le exercită în folosul unităților administrativ-teritoriale unde activează, sunt reglemnentate de Legea nr.215/2001, modificată și completată, privind administrația publică locală.
Din textul prezentei legi atribuțiile consiliului local se pot grupa în următoarele categorii:
1) atribuții referitoare la organizarea și funcționarea serviciilor publice de interes local, a regiilor autonome și societăților comerciale de interes local, a aparatului de specialitate al primarului.
În exercitarea acestei atribuții, consiliul local are drept de decizie aprobând în condițiile legii, înființarea, organizarea precum și statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului, al serviciilor publice și al regiilor autonome, statutul comunei și regulamentul propriu de organizare și funcționare.
2) atribuții în privința dezvoltării economico- socială a comunei/orașului în care își are sediul.
Aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, precum și utilizarea rezervei bugetare locale, stabilește impozitele și taxele locale în condițiile legii, aprobă documentele tehnice pentru lucrările de investiții locale, aprobă strategiile de dezvoltare economică a unității administrativ-teritoriale.
3) atribuții în administrarea domeniului privat și public al orașului/comunei.
În acest sens hotărăște concesionarea bunurilor proprietate publică a comunei/ orașului, vânzarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a unității teritoriale respective,aprobă, în condițiile legii documentația privind amenajarea teritoriului, aprobă schimbarea denumirii unor străzi sau altor lucruri de interes public.
4) atribuții de furnizare a serviciilor publice către cetățeni;
Asigură cadrul necesar furnizării serviciilor publice către cetățeni, în interes local, în condițiile legii: sănătate, educație, cultură, ordine publică etc.
5) atribuții pentru cooperarea interinstituțională;
În aces sens hotărăște asocierea sau cooperarea cu persoane juridice din țară sau străinătate, în vederea realizării în comun a unor acțiuni sau lucrări în interes public local, respectând legea, înfrățirea orașului/ comunei cu alte unități similare din diferite țări, aderă la asociații internaționale sau naționale în vederea promovării anumitor interese comune.
Potrivit art.38 alin(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, Consiliul local „are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale.”
Rolul primarului este de a asigura respectarea drepturilor cetățenilor, libertățile acestora, precum și respectarea Constituției și punerea în aplicare a legilor, decretelor, dispunerea măsurilor necesare aplicării ordinelor cu caracter normativ. Atribuțiile primarului sunt reglementate de lege și marchează dubla calitate a acestuia , de reprezentant al statului și de reprezentant al colectivității locale. Ca reprezentant al statului are sarcina de a asigura funcționarea serviciilor publice locale, organizarea și desfășurarea alegerilor, asigurarea recensământului populației, îndeplinește funcția de ofițer al stării civile .
În relațiile cu consiliul local elaborează proiecte privind strategia economică și socială a unității teritorial- administrative, prezintă trimestrial rapoarte privind starea economică a acesteia.
În privința bugetului local și a serviciilor publice, primarul este ordonator principal de credite, întocmește proiectul de buget local, inițiază contractarea de împrumuturi, coordonează realizarea serviciilor publice, gestionează situațiile de urgență, asigură inventarierea serviciilor publice, evidența statistică precum și controlul acestora.
La nivel județean, pentru coordonarea activităților consiliilor locale, este constituit consiliul județean ale cărei atribuții sunt: organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, alegerea președintelui și vicepreședinților, aprobarea regulamentului intern de organizare și funcționare, gestionarea patrimoniului județului, gestionarea serviciilor publice din subordine: sănătate, cultură ,educație , protecția mediului, evidența populației etc.
Secțiunea II – Drepturile și obligațiile aleșilor locali
Reglementările referitoare la drepturile și obligațiile aleșilor locali se regăsesc în Legea nr.393/2004 privind Statul aleșilor locali, modificată și completată, lege
care stabilește deopotrivă condițiile de exercitare a mandatului, precum și
îndatoririle acestora pe perioada investirii în funcție.
Conform textului acestei legi aleșii locali au următoarele drepturi:
– „dreptul de inițiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup”;
– indemnizație de ședință;
– decontarea cheltuielior;
– indemnizație lunară stabilită potrivit legii;
– decontarea cheltuielior legate de exercitarea mandatului, în condițiile legii;
– concedii de odihnă;
– concedii medicale;
– concedii fără plată;
– durata exercitării mandatului de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte al consiliului județean se consideră vechime în muncă;
– contravaloarea transportului;
– acces la informația publică;
– dreptul la asociere;
– beneficiază de plata cursurilor de pregătire , formare și perfecționare profesională în decursul mandatului;
Indemnizația de ședință se acordă consilierilor pentru participare la lucrările consiliilor sau comisiilor de specialitate, însemnînd 5% din indemnizația lunară a primarului, a președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului București, numărul total de ședințe fiind de 1-2 pe lună , plata făcându-se din venituri bugetare proprii.
De indemnizatie lunară beneficiază atât primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, aceste drepturi putându-se cumula, în condițiile legii cu pensia sau alte venituri.
Pentru a beneficia de dreptul la concedii de odihnă, medicale sau fără plată aleșii locali au obligația de a informa din timp consiliul local sau județean cu mențiunea perioadei necesare rezolvării urgențelor familiale. Această informare are loc în cea mai apropiată ședință de consiliu.
În cazul viceprimarilor și vicepreședinților consiliilor județene aceste concedii se aprobă de către primar sau președintele consiliului județean. Conform art.39 din lege, durata mandatului primarului, viceprimarului, președintelui și vicepreședintelui consiliului județean constituie vechime în muncă și specialitate , aceștia beneficiind de continuitate pentru calcul la promovarea în muncă, la pensie sau recalcularea pensiei.
În cazul folosirii autoturismului proprietate personală pentru deplasarea din localitatea de reședință în localitatea unde au loc ședințele, aleșii locali beneficiază de contravaloarea transportului.
Pe întreaga perioadă de executare a mandatului, aleșii locali au dreptul la cursuri de perfecționare și formare gratuite, conform hotărârii consiliului local sau județean.
Autoritățile administrației publice au obligația de a nu îngrădi dreptul la informație al aleșilor local, punând la dispozițiea acestora informații corecte privind problemele de interes public.
Pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar , președinte sau vicepreședinte al consiliului local, contractul de muncă pe care aceștia îl au în cadrul anumitor instituții se suspendă , activitatea fiind reluată în aceleași condiții odată cu încetarea exercitării funcției puiblice locale. Timp de 2 ani de la încetarea exercitării mandatului acestor persoane nu li se pot modifica sau desface contractul de muncă.
Obligațiile aleșilor locali se regăsesc în textul legii atât inserate în secțiunea ”drepturi”, cât și în secțiunea ”obligații”:
– participarea pe durata mandatului la exercitarea funcțiilor autorităților administrației publice locale de care aparțin – această premisă poate fi considerată atât drept cât și îndatorire deorece în urma votului liber exprimat al alegătorilor, alesul local a dobândit calitatea de reprezentant al colectivității locale respective;
– obligația de a respecta Constituția, legile țării, regulamentul de funcționare al consiliului, supunerea la regulile de disciplină, respectarea cetățenilor;
– îndatorirea de a-și perfecționa pregătirea în domeniul administrației publice prin participare la cursurile organizate de instituțiile abilitate în acest scop;
– discreție profesională;
– organizarea trimestrială a întâlinirilor cu cetățenii de pe raza teritoriului unității administrativ-teritoriale unde își exercită mandatul;
– aducerea la cunoștință cetățenilor a actelor administrative de interes public local;
– aleșii locali sunt obligați să prezinte, în prima ședință a consiliului, raportul privind deplasarea efectuată în urma unor misiuni oficiale;
– depunerea declarației de avere a primarilor și viceprimarilor la prefect în termen de 3 zile de la validarea mandatului (în cazul primarului) și de 3 zile de la alegeri în cazul viceprimarului.
– depunerea declarației de avere a președinților și vicepreședinților consiliilor locale în termen de 10 zile la Ministerul Administrației și Internelor.
Secțiunea III- Încetarea executării mandatului și suspendarea din funcție a aleșilor locali
În conformitate cu Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală , modificată și completată există două situații în ceea ce privește răspunderea juridică a consilierilor: încetarea de drept a executării mandatului și suspendarea de drept a exercitării mandatului.
În ceea ce privește suspendarea de drept a mandatului consilierilor, art 59 din lege prevede că ”manadatul de consilier se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv.”
Această măsură se comunică imediat de către instanța de judecată prefectului. Prefectul constată suspendarea mandatului prin ordin și comunică consilierului în cauză măsura, care durează până la soluționarea și încetarea situației create.
În cazul în care consilierul respectiv este declarat nevinovat, acesta va beneficia de despăgubiri în condițiile legii. Situația de încetarea de drept a mandatului consilierului local este reglementată de art.9 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, în care se specifică că această măsură este valabilă doar în cazul în care apare demisia, incompatibilitatea, schimbarea domiciliului, condamnarea prin hotărâre judecătorească, imposibilitatea exercitării mandatului, pierderea drepturilor electorale, deces.
În toate situațiile menționate, consiliul local sau cel județean, adoptă la propunerea primarului sau președintelui consiliului județean o hotărâre prin care se constată situația creată și se declară postul vacant.
Consiliul local își poate înceta activitatea prin dizolvare sau referendum local. Situația de dizolvare a acestuia poate avea loc în următoarele cazuri: neîntrunirea timp de două luni, neadoptarea pe parcursul a trei ședințe ordinare a niciunei hotărâri sau în cazul de reducere al numărului consilierilor. Dizolvarea consiliului local se poate realiza numai după pronunțarea definitivă a instanței de contencios administrativ, comunicată prefectului.
Referendumul local are loc în urma unei cereri adresate prefectului de cel puțin 25% din populația cu drept de vot înscrisă pe listele electorale ale unității teritorial –
administrative respective.
Organizarea acestuia în condițiile legi este înfăptuită de o comisie formată dintr-un reprezentant al prefectului, un reprezentant al primarului, al consiliului local, consiliului județean, judecător asimilat unității teritoriale respective și un secretar asigurat de prefect.
Referendumul se organizează prin ordinul prefectului, data se stabilește de către Guvern și este valabil numai dacă la urne s-au prezentat jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot.
Până la constituirea noului consiliu primarul sau secretarul teritorial va rezolva problemele curente ale localității.
Regimul încetării de drept al mandatului primarului este reglementat de art.72 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală și de art. 5 alin.(2) din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, potrivit cărora acesta încetează înainte de perioada normală de expirare, în cazul de: demisie, incompatibilitate, schimbarea domiciliului, deces, fraudă electorală, condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă, interdicție judecătorească, imposibilitatea exercitării funcției, pierderea calității de membru al partidului politic.
În toate cazurile enumerate, prefectul, prin ordin, constată situația și înaintează Ministrului Administrațiilor Internelor ordinul său împreună cu un extras din procesul-verbal al ședinței, în vederea propunerii datei pentru desfășurarea alegerii noului primar.
În condițiile legii se poate organiza referendum pentru încetarea mandatului primarului înainte de termen, referendum, care se realizează la cererea scrisă a cetățenilor- 25% din numărul celor cu drept de vot și înaintată prefectului. Ca și în cazul consiliului, referendumul este valabil doar în situația în care la urne s-au prezentat jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot.
Suspendarea de drept din funcție a primarului are loc numai în cazul arestării preventive a acestuia. În cazul suspendării precum și în cazul vacanțelor primarului, locul acestuia va fi luat de viceprimar.
Președintele consiliului județean și vicepreședinții acestui consiliu pot fi eliberați din funcții în aceleși situații ca și consilierii și președintele consiliului local, însă prin vot secret al majorității consilierilor, în ultimele șase luni ale mandatului, la propunerea unei treimi din numărul total al acestora.
Pe întreaga durată a mandatului, aleșii locali sunt considerați a fi în exercițiul autorității publice, bucurându-se astfel de protecția legii penale.
Secțiunea IV – Norme generale de conduită profesională a alesului public
Normele generale care patronează conduita alesului local sunt reglementate de Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, modificată și completată cu o serie de acte normative.
În sensul acestei legi se desprind următoarele:
1. aleșii locali sunt în serviciul colectivității locale față de care sunt responsabili;
2. în timpul exercitării mandatului, aleșii locali îndeplinesc o funcție de autoritate publică, beneficiind de ocrotirea legii în asigurarea liberului exercițiu ;
3. participarea la activitatea autorităților administrației publice locale au caraceter legitim, deoarece sunt în acord cu interesele colectivității unde își exercită mandatul;
4. drepturile și îndatoririle dobândite de consilierii locali și județeni odată cu mandatul pentru care au fost aleși, se vor exercita de aceștia pe întrega perioadă a mandatului;
5. sunt considerați demisionați de drept, consilierii locali și județeni care refuză depunerea jurământului;
6. în calitate de reprezentanți ai colectivității, consilierii locali primesc un semn distinctiv, pe care au dreptul să-l poarte pe întreaga perioadă a mandatului;
7.calitatea de consilier local sau județean încetează odată cu constituirea legală a noului consiliu;
8. calitatea de consilier local sau județean mai poate înceta și în situațiile următoare:
– în caz de demisie;
– în caz de incompatibilitate;
-lipsirea nemotivat de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului local respectiv;
-în cazul schimbării domiciliului;
-în cazul pierdrii drepturilor electorale;
-în cazul schimbării domiciliului;
-condamnare prin hotărâre judecătoarească;
-pierderea calității de membru al partidului politic sau organizației de pe a cărei listă a fost ales;
-în caz de deces.
În toate situațiile de mai sus consiliul local sau județean adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea după caz, a primarului sau președintelui, o hotărâre prin care se constată situația apărută și se declară postul vacant.
Secțiunea V- Imaginea consilierului local și al consiliului local
În țara noastră, disponibilitatea aleșilor și autorităților publice administrative locale reprezintă încă o problemă. Conturarea unei imagini favorabile a consilierului și consiliului local se poate realiza prin: vizibilitate, materiale informative, evenimente și mesajele către cetățeni.
1. Vizibilitatea – prezentarea în mod cât mai accesibil cetățenilor a informațiilor de interes public.
Prin accesarea Internetului se pot realizarea, în vederea prezentării cât mai eficiente și utile cetățeanului, pagini web sau bloguri la nivel de primării, care să cuprindă secțiuni importante de interes public, precum: program de audiențe, evenimente, contact, hotărâri, proiecte, declarații de avere, declarații de interes ale membrilor consiliului local, instituții subordonate, componența consiliului local etc.
Deasemenea, însuși consilierul local poate realiza o pagină personală web sau un blog în care să contureze anumite secțiuni utile precum: biografie, proiecte, audiențe.
În mediul rural, datorită lipsei de mijloace de accesare a Internetului și a resurselor financiare, consiliul local se poate face vizibil prin afișarea informațiilor privind activitatea consilierilor, la avizierul din sediul primăriei.
Acesta ar putea conține:
datele de contact ale instituției, ale persoanelor din conducerea primăriei;
precum și ale persoanei care se ocupă de relația cu publicul și difuzarea informațiilor;
programul de funcționare al serviciilor;
audiențele;
bugetul local;
structura organizatorică a instituției;
hotărârile consiliului local;
ordinea de zi a acestuia;
numere de telefon ale serviciilor de urgență.
Conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, administrația publică este obligată să comunice din oficiu:
structura organizatorică;
actele normative care reglementează funcționarea instituției;
atribuțiile departamentelor;
programul de funcționare și audiențe;
datele de contact ale instituției;
numele persoanelor din conducere, precum și al persoanei responsabilă cu difuzarea informațiilor publice;
surse financiare și bugetul;
programele și stategiile proprii;
lista de documente de interes public și modalitățile de contestare a deciziei instituției.
2. Materiale informative – existența mijloacelor de comunicare online precum și publicațiile pot ajuta consiliul local și consilierii. Prin realizarea unor plinate sau broșuri, consiliul local poate explica procedura de implicare în elaborarea unui act normativ, atribuțiile, coordonatele principale după care își ghidează activitatea.
Prin realizarea unor calendare pot promova proiecte și activități organizate în folosul comunității precum: festivaluri, spectacole, marcarea unor evenimente, obiective turistice. Revista lunară a primăriei sau consiliul local, în format fizic sau electronic, ar putea conține informații privind hotărârile, evenimentele desfășurate în comunitate, programele afalate în derulare, răspunsurile la întrebările adresate de cetățeni, interviuri.
Buletinul informativ, mai puțin pretențios, ar putea fi o publicație care vizează strict activitatea consiliului local.
Ședințele publice pot fi înregistrate și postate pe pagina de Internet a instituției, dând astfel posibilitatea tuturor cetățenilor să fie informați cu referire la evenimentele ce au loc în unitatea teritorială respectivă.
3. Mesajele către cetățeni – cu ocazia diferitelor sărbători (Ziua Mărțisorului, Ziua Internațională a Femeii, Paște, Crăciun) se pot trimite mesaje, sub formă de felicitări sau scrisori. Se pot trimite mesaje de urare prin care să se reafirme apropierea față de cetățeni .
4. Evenimentele – activitatea consilierilor locali poate fi promovată și prin participarea sau organizarea unor evenimente; inaugurarea unui obiectiv; reabilitatrea unor instituții cu sprijinul consiliului local: școli, grădinițe, spitale ; acordarea unor onoruri membrilor cu merite deosebite ale comunei .
CAPITOLUL IV
PRIVIRE COMPARATIVĂ ASUPRA CONDUITEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC ȘI A ALESULUI LOCAL
Secțiunea I – Cariera în administrația publică
1. Cariera funcționarilor publici
Ocuparea funcțiilor publice, conform Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se face prin: recrutare, promovare, transfer, redistribuire sau alte modalități exprese prevăzute de lege.
Recrutarea în scopul intrării în corpul funcționarilor publici se realizează prin concurs în limita funcțiilor publice vacante.
Concursul se desfășoară pe principiile competenței, transparenței meritelor profesionale și egalității accesului la funcțiile publice a tuturor cetățenilor care îndeplinesc condițiile legii.
Concursul se mediatizează prin publicarea unor anunțuri în Monitorul oficial al României, Partea a III-a sau într-un cotidian cu largă circulație, cu maxim 30 zile înainte de data desfășurării. În caz excepțional acest termen poate fi redus, potrivit legii.
Planul de ocupare a funcțiilor publice este elaborat anual, în urma centralizării a ordonatorilor principali de credite și individual, pe fiecare instituție din subordinea acestora, funcțiilor publice vacante, cu consultarea sindicatelor.
Concursul de recrutare a funcționarilor publici pentru funcțiile vacante din instituțiile sau autoritățile publice centrale este organizat conform reglementărilor în vigoare:
-de către Agenția Națională a funcționarilor publici pentru ocuparea funcțiilor publice specifice și generale;
– autorități și instituții publice cu avizul A.N.F.P. pentru ocuparea funcțiilor de execuție;
-de către comisia pentru înalții funcționari publici;
Planul de ocupare a funcțiilor publice se elaborează fie de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru instituțiile și autoritățile publice din administrația publică centrală, fie de către primar sau președintele consilului județean pentru autoritățile publice și instituțiile publice din administrația locală.
Promovarea se realizează prin ocuparea unei funcții publice superioare ținându-se cont de clasele și gradele profesionale.
Promovarea în gradul superior imediat celui deținut de funcționarul public se face tot prin concurs sau examen. Concursul se organizează anual prin transformarea postului ocupat ca urmare a promovării.
Redistribuirea se realizează într-o funcție publică care are aceeași clasă, categorie și grad profesional cu funcția publică deținută anterior de funcționarul public.
Redistribuirea se poate face și într-o funcție publica de conducere doar în cazul în care funcționarul public a îndeplinit atribuții similare cu cele ale funcției de pe care se face redistribuirea.
Redistribuirea în funcții vacante temporare se face numai ca urmare a suspendării pe o perioadă de cel puțin o lună, a titularului.
Transferul poate fi în interes de serviciu sau la cererea funcționarului public și se poate realiza într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în fișa postului.
Transferul în interesul serviciului se realizează cu acordul scris al funcționarului care urmează să fie transferat într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional cu cea deținută anterior.
Salarizarea funcționarilor publici se realizează în conformitare cu legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru această categorie.
Salariul este compus din: salariu de bază, spor de vechime, în muncă, suplimentul prevăzut în conformitate cu treapta de salarizare, prime și alte drepturi.
Pentru orele lucrate peste durata normală a timpului (8 ore) sau în zilele de sărbători legale, sau în zilele nelucrătoare, funcționarii publici de execuție au dreptul la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază (numărul orelor plătite cu acest spor nu va depăși 360 pe an) precum și recuperare.
Pe lângă indemnizația de concediu, funcționarul public are dreptul la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară, primă care se impozitează separat.
Pe perioada stagiului de perfecționare, funcționarul public beneficiază integral de drepturile salariale cuvenite.
Avansarea în treptele de salarizare se realizează conform legislației în vigoare privind sistemul unitar de salarizare a acestei categorii:
-prevederea în bugetul anual propriu a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfecționare profesională organizate în interesul instituției publice;
-comunicarea anuală A.N.F.P. planul de perfecționare profesională și fondurile prevăzute în buget întocmesc raportul anual al formărilor profesionale, la încheierea exercițiului bugetar;
-urmăresc activitatea comisiilor paritare;
-furnizează sindicatelor reprezentative informațiile privind încheierea acordurilor raporturilor de serviciu;
Comisiile paritare sunt constituite în cadrul autorităților sau instituțiilor publice și sunt consultate în privința urmatoarelor situații:
stabilirea măsurilor privind pregătirea profesională a funcționarilor precum și costurile suportate din fonduri bugetare;
stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activității instituțiilor publice și autorităților publice;
stabilirea programului de lucru de către conducători;
2. Cariera aleșilor locali
Cariera și condițiile de lucru ale aleșilor locali sunt stabilite de către autoritățile centrale pe baza următoarelor principii:
– consilierii au dreptul la indemnizația de ședință pentru participarea la lucrările comisiilor de specialitate și consiliului local;
– cuantumul indemnizației și numărul maxim de ședințe ordinare sunt stabilite prin act normativ;
– plata se realizează din veniturile proprii ale bugetelor locale și județene;
– drepturile cuvenite pot fi cumulate cu pensia sau alte venituri, conform legii;
– sumele indemnizațiilor primite de aleșii locali sunt făcute publice;
Președinții și vicepreședinții consiliilor județene nu beneficiază de indemnizație de ședință.
Aleșilor locali li se conferă dreptul la decontarea cheltuielilor din timpul exercitării mandatelor. De aceleași principii de remunerare se bucură și delegatul sătesc.
Primarii și viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene au dreptul la o indemnizație lunară, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Se consideră vechime în muncă, durata exercitării mandatului de către primar, viceprimar, președinte și vicepreședinții consiliului județean.
Secțiunea II – Incompatibilitățile și conflictul de interese în exercitarea funcțiilor în administrația publică
Sintagma „conflict de interese” , potrivit art. 70 din Titlul IV din Legea nr.
161/2003este înțeleasă ca fiind situația în care persoana care exercită o funcție publică sau de demnitate publică are un interes personal care ar putea influența îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, cu demnitate, potrivit actelor legilor în vigoare.
În exercitarea funcțiilor publice, conflictul de interse poate fi prevenit prin respectarea următoarelor principii de bază: supremația interesului public, imparțialitatea, integritatea precum și transparența în luarea deciziilor.
În ceea ce privește funcționarul public, acesta poate fi în conflict de interes în următoarele situații:
a) interesele sale principale sau ale sau ale rudelor de gradul I pot influența deciziile luate în exercitarea funcției pe care o deține;
b) participă în cadrul aceleiași comisii cu cu acționari publici cu care este în relație de rudenie: soț/soție sau rude de gradul I;
c) este chemat să participe la luarea unor decizii sau la rezolvarea unor cerei referitoare la persoane juridice sau fizice cu care este în relații primordiale;
În cazul în care se constată existența unui asemenea conflict, funcționarul public are obligația de a-și înștiința șeful ierarhic, abținându-se de la luarea oricărei decizii sau rezolvarea cererii respective. La rândul său, șeful ierarhic este obligat să ia măsurile ce se impun cu imparțialitate, în termen de maximum 3 zile de la data la care a fost înștiințat de acest fapt.
Conform Legii nr. 161/2003, art.111 din Titlul IV, persoanele care exrecită o funcție publică au obligația de a depune o declarație de interes, pe proprie răspundere, cu privire la activitățile și funcțiile pe care le desfășoară în timpul exercitării funcției publice sau mandatului în alte contexte.
Funcțiile și activitățile care se includ în declarația de interese sunt:
a) calitatea de asociat sau acționar la societăți comerciale, companii/societăți naționale, instituții de credit, grupuri de interes economic, precum și membru în asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale;
b) funcția de membru în organele de conducere, administrare și control ale societăților comerciale, regiilor autonome, companiilor/societăților naționale, instituțiilor de credit, grupurilor de interes economic, asociațiilor sau fundațiilor ori al
altor organizații neguvernamentale;
c) calitatea de membru în cadrul asociațiilor profesionale și/sau sindicale;
d) calitatea de membru în organele de conducere, administrare și control, retribuite sau neretribuite, deținute în cadrul partidelor politice, funcția deținută și denumirea partidului politic.
Această declarație cuprinde:
funcțiile deținute sau activitățile exercitate în cadrul unor organizații nonguvernamentale sau în cadrul unor partide politice;
activități sau funcții profesionale desfășurate în afara mandatului sau funcției publice remunerate;
calitatea de asociat sau acționar la societăți comerciale , finaciare sau instituții de credit.
Funcționarii publici vor depune o declarație de interese și în cazul în care nu se află într-o astfel de situație.
Tot Legea nr.161/2003, prin art. 94, alin.1119, prevede incompatibilitatea dintre calitatea de funcționar public și orice altă funcție de demnitate publică. Conform acesteia, funcționarii publici nu pot desfășura activități renumerate, în următaorele situații:
în cadrul cabintetului demnitarului, excepție făcând situația în care, potrivit legii, funcționarul public este suspendat din funcție;
în cadrul altor instituții sau autorități publice;
în cazul în care este membru al unui grup de interes economic;
în cadrul regiilor autonome, în cadrul unei asociații familiale.
Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe generează o situație de conflict de interese cu funcția publică
pe care o ocupă.
”De asemenea, funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legăturăcu funcția publicăpe care o exercită.”
Conform art.56 din Legea nr.188/1999, funcționarul public se află în situație de incompatibilitate în următoarele cazuri:
– dețienerea a două funcții publice simultan, excepție făcând cele didactice;
– deținerea unor funcții în regiile autonome, unități cu scop lucrativ sau societățile comerciale;
– exercitarea unor activități în scop lucrativ la societăți comerciale cu capital privat;
În urma acestor premise, funcționarii publici sunt obligați de a se abține de la efectuarea oricăror activități în scop lucrativ care afectează demnitatea, prestigiul și poziția lor oficială.
Incompatibilitățile aleșilor locali sunt reglementate prin 87-93 din Legea nr.161/2003.
În ceea ce privește calitatea de primar sau viceprimar, de primar general și viceprimar al municipiului București, de președinte sau vicepreședinte al consiliului județean, conform legii aceasta este incompatibilă cu următoarele :
funcția de prefect sau subprefect;
funcția de consilier local;
– deputat sau senator;
– calitatea de membru al unui grup de interes economic;
funcția de ministru;
secretar de stat, subsecretar de stat sau altă funcție asimilată acestora;
calitatea de funcționar public sau calitatea de angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;
președinte / vicepreședinte sau director, manager, administrator,orice funcție de conducere/ execuție la societățile comerciale, bănci, instituții de credit,regii autonome;
președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială;
reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local;
reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național;
Deasemenea, primarii, viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București, pe durata exercitării mandatului, nu pot deține funcția de consilier județean.
Primarii, viceprimarii inclusiv primarul general al muncipiului București precum și viceprimarii ai acestei unități administrative pot exercita funcții sau activități în domeniile: de cercetare științifică sau didactice.
Pentru funcțiile de consilier local sau județean sunt incompatibile următoarele:
primar sau viceprimar;
prefect sau subprefect;
președinte, vicepreședinte, director, manager, membru al consiliului de administrație la regiile autonome și societățile comerciale de interes local;
președinte sau secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes local sau la o societate comercială de interes național cu sediul sau filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
reprezentant al statului la o societate comercială cu sediul sau filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
deputat sau senator;
ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.
Este exclus ca o persoană să exercite în același timp atât un mandat de consilier local cât și un mandat de consilier județean, starea de incompatibilitate creându-se numai după validarea mandatului, dacă funcția incompatibilă este deja deținută la data alegerilor sau după validarea celui de-al doilea mandat, în situația alegerii în două calități: cea de consilier local și cea de consilier județean.
Se poate discuta și de o serie de incompatibilități comune tuturor aleșilor locali, precum calitatea de ales local incompatibilă cu calitatea de acționar semnificativ ( persoana care deține 10% din capitalul social) la oricare societate comercială înființată de consiliul local sau județean, această situație fiind valabilă începând cu data în care rudele de gradul I al acestuia sau soțul/soția devin acționari.
Această situație se poate reglementa prin renunțarea alesului local la funcția deținută fie înainte de a fi ales sau numit fie în maxim 15 zile de la numirea sa în funcția respectivă. În situația în care acesta nu renunță la una dintre funcții în termen legal, la propunerea secretarului unității teritorial administrative respective, prefectul va emite un ordin de încetare de drept a mandatului de ales local la data împlinirii celor 15 zile.
”Ordinul emis de prefect poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă. În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali și consilierilor județeni, se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr.67/2004 privind alegerile locale.”
O incompatibilitate exprimată printr-o obligație de abținere a aleșilor locali este interdicția consilierilor de a încheia contracte cu administrația publică locală de care aparțin. În sensul acestei premise, consilierii locali și cei județenii cu funcție de președinte sau vicepreședinte, director general sau manager, administrator al consiliului de administrație sau oice alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau calitatea de asociat la o societate comercială cu capital privat ori capital al unei unități teritorial administrative, nu pot încheia contracte de furnizării de produse sau prestări servicii cu autoritățile administrației sau untății locale din care fac parte, încălcarea interdicției atrăgând după sine suspendarea exercitării mandatului.
Registrul de interese reprezintă dosarul în care secretarul unităților teritorial administrative păstrează un exemplar al declarațiilor de interese depuse de aleșii locali la începutul exercitării mandatului.
Aleșii locali au obligația să-și facă publice interesele prin declarația pe proprie răspundere, declarație depusă în dublu exemplar la secretarul unității adiministrative teritoriale în termen de 15 zile de la data depunerii jurământului în cazul primarilor , în termen de 15 zile de la alegere în cazul pereședinților și vicepreședinților consiliului județean și în termen de 15 zile de la declararea constituirii consiliului local în cazul consilierilor locali.
Această declarație va fi actualizată la începutul fiecărui an până la data de 1 februarie numai în cazul unor modificări semnificative față de declarația depusă anterior. În cazul nedepunerii acestei declarații mandatul alesului local va fi suspendat până la depunerea acesteia, refuzul ducând la încetarea de drept. Un exemplar se păstrează de către secretarul unității în registrul amintit mai sus, iar celălalt exemplar se transmite secretarului general al prefecturii și va fi păstrat în registrul general de interese al administrației teritorial locale respective.
Conform Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, registrul de intrese are caracter public și poate fi consultat de orice persoană.
Se consideră interes personal situația în care aleșii publici consideră că decizia autorității publice din care face parte, ar putea prezenta un anumit beneficiu într-o problemă sau un avantaj pentru rude: soț/soție; afini până la gradul II; societate comercială la care este asociat sau chiar pentru sine.
Declarația de interese va cuprinde următoarele sepcificații:
veniturile obținute din colaborarea cu alte persoane fizice sau juridice, precum și natura lor;
participarea la capitalul unor societăți comerciale;
bunurile mobile și imobile deținute în concesiune sau proprietate;
funcțiile deținute în aasocietăți comerciale sau instituții publice de către soț/soție ;
cadorile și alte beneficii materiale ;
lista proprietăților deținute pe raza unității teritoriale administrative locale de unde face parte;
orice alte interese.
Legea nr.393/2004, prin art.24, reglementează dreptul consilierilor de a se constitui în grupuri, dacă sunt în număr de cel puțin 3, în funcție de alinațele politice sau partidele politice de pe ale căror liste au fost aleși. Grupurile astfel formate sunt conduse de un lider ales din membrii grupului prin votul deschis al majorității. Această situație nu este posibilă în cazul partidelor care nu au întrunit numărul de voturi pentru cel puțin un consilier.
Consilierii independenți pot constitui grupuri în condiții similiare celor care fac parte din partide.
Secțiunea III – Controlul activității administrației publice
Controlul administrativ reprezintă controlul realizat, în conformitate cu legea asupra propriei activități.
Controlul administrativ îmbracă două forme, în funcție de poziția organelor administrative care efectuează controlul față de cel controlat:
control administrativ intern – realizat de persoane sau compartimente din interiorul unității administrative controlate;
și control administrativ extern- realizat de organe sau funcționari din afara unității administrative controlate
Controlul administrativ intern este înfătuit cu scopul de a verifica legalitatea și oprtunitatea activității desfășurate, precum și modul de utilizare a mijloacelor atât materiale cât și financiare de către subiectul controlat, respectarea competenței legale și soluționarea în timp util a petițiilor cetățenilor. „Această formă a controlului administrativ se exercită de funcționarii superiori asupra celor inferiori aparținând aceleiași autorități administrative, ori de subdiviziunile cu o poziție supraordonată, ale organului administrativ, față de subdiviziunile subordinate lor.”
Controlul administrativ intern poate fi general- atunci când se realizează de conducătorii serviciilor publice sau funcționari publici cu funcții de conducere din interiorul unității administrative sau specializat realizat de structuri și persoane specializate, ca de exemplu controlul financiar preventiv.
Controlul administrativ intern are caracter permanent, regăsindu-se în mod obligatoriu la nivelul oricărei autorități administrative sau oricărui organ administrativ.
Controlul intern se realizează în următoarele situații: la cererea sau sesizarea unei persoane juridice sau fizice și din oficiu. În cazul în care se realizează la cererea sau sesizarea unei persoane se numește recurs administrativ și poate fi recurs grațios și recurs ierarhic.
„Temeiul recursului grațios îl constituie dreptul autorității administrative de a reveni și retracta actele administrative dacă acestea au fost date cu încălcarea dispozițiilor legale, ori în contra intereselor sociale.” Recursul grațios este reglementat de art.7 al Legii nr. 554/2004 constituind o condiție de a cărui îndeplinire este legată posibilitatea ulterioară apersoanei vătămate de a se adresa instanțelor de contencios administrativ.
Recursul ierarhic are drept soluționare plângerea unei persoane a cărei petiție nu este soluționată de o autoritate inferioară. Ca și recursul grațios este o consecință a principiului legalității,însă legea contenciosului administrativ nu condiționează introducerea unei acțiuni în contencios administrativ de exercitare a acestui recurs, autoritatea superioară având posibilitaea în urma unei sesizări întemeiate să anuleze actul administrativ.
Controlul administrativ extern prevede controlul unei autorități administrative asupra altei autorități administrative. Ca și controlul intern și acesta poate fi de mai multe feluri:
– control administrativ extern ierarhic efectuat în baza unui raport de subordonare de către autoritățile administrative superioare asupra autorităților administrative inferioare și poate fi executat de câte ori este nevoie la solocitarea unui particular sau din oficiu.
Controlul administrativ ierarhic urmărește atât legalitatea cât și oprtunitatea actelor, precum și măsurile administrative ale autorității controlate.
Tutela administrativă reprezintă forma de control exercitată organele administrației publice centrale: Guvern, ministere, asupra autorităților locale descentralizate, în cazurile exprese prevăzute de lege.
control administrativ extern specializat este exercitat de organele cu atribuții de control:
inspecțiile și inspectoratele ( Inspectoratul Teritorial de Muncă);
organe de control special constituite ( Curtea de conturi);
autorități cu caracter jurisdicțional ale administrației.
Ministerele și celelalte organe centrale ale administrației publice de specialitate, prin organele de control, exercită controlul de specialitate în domeniul în care funcționează. Aceste organe de control pot aplica, în condițiile legii, sancțiuni pentru încălcarea legii sau pot da îndrumări cu privire la restabilirea legalității actelor administrative emise, acestea având caracter obligatoriu.
Secțiunea IV – Răspundrea în dreptul administrativ
Răspunderea juridică a funcționarlor publici se poate înfăptui numai în cazul încălcării de către aceștia a normelor juridice, în calitatea lor de funcționari publici sau în legătură cu funcția pe care o dețin.
În cazul în care încălcarea normelor nu are legătură cu funcția, funcționarului public, acesta va răspunde de drept comun, adică ca oricare cetățean al țării. Deasemenea, răspunderea se aplică numai în cazul săvârșirii unei abateri și binânțeles, dacă nu există o cauză care înlătură răspunderea potrivit legii.
Răspunderea și sancțiunea în cazul funcționarului public are atât scop preventiv- educativ cât și sancționar-reparator al prejudiciului produs.
Literatura de specialitate prezintă patru forme de răspundere juridică în cazul funcționarului public:
răspundere disciplinară;
răspundere contravențională;
răspundere patrimonială,
răspundere civilă.
În accepția unor autori la acestea se mai adaugă și răspundrea penală. Prof. A.
Iorgovan prezintă trei accepțiuni ale răspunderii funcționarilor publici:
răspundere administrativ- disciplinară;
răspundere contravențională;
răspundere administrativ-patrimonială
Legiuitorul prin Statutul funcționarilor publici stabilește următoarele forme de
răspundere a funcționarilor publici: disciplinară, contravențională, civilă și penală, răspunderi ce intervin în cazul în care funcționarii publici încalcă cu vinovăție sarcinile de serviciu.
Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate înfăptui în situația în care acesta a respectat prevederile legii și procedurile administrative ale instituției sau autorității publice unde își exercită funcția.
În sensul Statutului se prevede și cazul în care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept legitim se poate adresa instituției sau autorității publice care a emis actul sau care arefuzat să rezolve cererea referitoare la un interes legitim. În cazul în care acțiunea se admite și se constată vinovăția funcționarului public, acesta va fi obligat să plătească dauna solidar cu instituția publică.
Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici este reglementată de Statututul funcționarilor publici și de alte legi speciale pentru categorii de funcționari.
Statutul funcționarilor publici definește această răspundere ca fiind „încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzător funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege.”
Sunt calificate drept abateri disciplinare acele încălcări ale îndatoririlor prevăzute în mod expres de lege, alte încălcări putând fi clasificate în: abateri administrative, convenționale, penale. Din acest punct de vedere răspunderea disciplinară există independent de celelalte forme ale răspunderii juridice.
Pentru a avea o răspundere disciplinară, legea trebuie să definească acțiunile și inacțiunile precum și împrejurările de timp și spațiu în care axestea trebuie să se producă pentru a putea fi calificate drept abateri și sancționate ca atare. Totodată, legiuitorul trebuie să precizeze autoritățile competente să constate abaterile disciplinare, să aplice sancțiunile, să rezolve eventualele contestații și, bineînțeles să precizeze criteriile în vederea aplicării acestor sancțiuni.
Subiectul abaterii disciplinare este întotdeauna o persoană fizică. Poate fi funcționarul public, funcționarul public delegat sau funcționarul public detașat la altă instituție publică sau autoritate publică. În cazul funcționarului public delegat, constatarea abaterii și aplicarea sancțiunii se va face de instituția sau autoritatea unde este încadrat. În cazul funcționarului public detașat, competența aparține instituției sau autprității unde a fost detașat. Această procedură nu se aplică și în cazul destituirii din funcție, această sancțiune fiind aplicată decât de autoritatea publică sau instituția publică care l-a detașat.
Obiectul abaterii disciplinare îl reprezintă valoarea socială bazată prin acțiunea sau, după caz, inacțiunea funcționarului public. Acestea pot privi două componente: componenta profesională- privește normele de conduită profesională și componenta etică – privește normele de conduită civică.
Deasemenea, putem discuta de două laturi în ceea ce privește abaterea disciplinară:
1. latura obiectivă – menită să precizeze acțiunile sau inacțiunile care sunt considerate drept abateri disciplinare astfel încât aceasta să fie înțeleasă de funcționarul public, pentru a înțelege săvârșirea faptelor. Aceasta presupune și înțelegerea de către autoritățile abilitate a activităților care sunt considerate abateri precum și constattarea efectelor în timp.
Latura obiectivă – cuprinde elementele care privesc timpul în care se petrece acțiunea: orele de program, orele suplimentare sau chiar în afara acestora, precum și locul desfășurării ei în unitatea sau instituția publică și chiar în afara acestora, la unitatea publică unde funcționarul a fost deteașat sau delegat.
2. latura subiectivă care are la rândul său două componente: intenția și culpa. Se discută despre intenție atunci când funcționarul public prevede și urmărește rezultatul faptei sale și este considerată abatere directă. În cazul în care funcționarul public prevede rezultatul faptei sale fără a mai urmări producerea lui se consideră abatere indirectă.
Culpa este înfăptuită atunci când funcționarul prevede rezultatele faptei sale și speră că aceasta nu se va produce.
Abaterea disciplinară este caracterizată de următoarele trăsături:
este o răspundere de drept public;
funcționarul public este subiectul activ, iar instituția publică sau autoritatea publică unde își desfășoară activitatea este subiectul pasiv;
intervine doar în cazul unei fapte calificată prin norme ale dreptului public;
-atât abaterile disciplinare cât și sancțiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege;
procedura de constatare a abaterii disciplinare, precum și de aplicare a sancțiunilor este supusă unor norme speciale.
Prin carul legislativ, legiuitorul precizează în mod limitativ și expres acțiunile și inacțiunile calificate drept abateri disciplinare:
întârzierea efectuării lucrărilor în mod sistematic;
nerespecatrea programului de lucru;
negiljența în efectuarea lucrărilor, în mod repetat;
absentarea nemotivată de la serviciu;
intervenția în scopul soluționării unor cereri în afara normelor legale;
desfășurarea unor activități cu caracter politic în timpul programului
refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
nerespectarea confidențialității lucrărilor cu caracter cinfidențial și a secretului profesional;
manifestări care ating prestigiul autorității publice sau instituției unde își desfășoară activitatea;
desfășurarea unor activități cu caracter politic în timpul serviciului;
încălcarea prevederilor legale cu privire la conflictul de interese și incompatibilități.
Sancțiunile disciplinare care se aplică în cazul acestor abateri sunt următoarele:
mustrarea scrisă;
suspendarea dreptului de avansare și promovare în funcție pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani;
diminuarea drepturilor salariale de la 5% până la 20% pe o perioadă de 3 luni;
destituirea din funcție.
Destituirea din funcție reprezintă sancțiunea disciplinară cea mai severă, care are ca efect încetarea raportului de serviciu.
Literatura de specialitate și jurisprudența în materie nu delimitează concret sfera abaterilor disciplinare. Totuși în cauză nu se discută despre o apreciere arbitrară, subiectivă, ci de o apreciere obiectivă, realistă menită să asigure rolul preventiv-educativ al acestei sancțiuni precum și repararea.
Legiuitorul a stabilit criteriile care trebuiesc luate în considerare la alegerea uneia dintre sancțiuni, precum și limitele lor. În conformitate cu dispozițiile Statului Funcționarului Public, la vidualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de:
cauzele și gravitatea acestei abateri;
împrejurările în care a fost săvârșită;
gradul de vinovăție al funcționarului public;
consecințele;
existența antecedentelor funcționarului public;
comportarea generală în serviciu a acesteia.
Tot legea reglementează și procedura aplicării sancțiunilor disciplinare, normele de contestare, precum și cazurile când sancțiunile pot fi radiate.
Comisiile de disciplină se constituie în scopul analizării faptelor sesizate ca abateri disciplinare. Din comisia de disciplină fac parte: un reprezentant al organizației sindicale sau un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru care se organizează comisia de disciplină.
Comisia de disciplină poate desemna un singur membru, sau, după caz mai mulți membri să cerceteze faptele sesizate și să prezinte rezultatele activității cercetate. Pentru înalții funcționari publici comisia de disciplină va fi compusă din 5 înalți funcționari publici, numiți prin decizia primului-ministru , prin propunerea ministrului administrației și internelor.
H.G. nr.1210/2003 reglementează modul de constituire, organizare, funcționare precum și competența, atribuțiile și procedura de lucru a acestora.
Comisia de disciplină este formată dintru-un: președinte și membrii. Poate fi desemnat președinte al comisiei de disciplină un funcționar public definitiv care îndeplinește următoarele condiții:
este funcționar de clasa I;
are studii juridice sau administrative superioare;
are o probitate morală recunoscută;
nu se află în situație de incompatibilitate.
Mandatul membrului comisiei de disciplină se suspendă de drept în cazul in care:
– a fost detașat din cadrul altei instituții publice;
– a săvârșit faptă ce a fost obiectul unei sesizări;
– s-a dispus începerea urmăririi sale penale.
Mandatul de mebru al comisiei se mai suspendă și în următoarele cazuri:
se află într-o situație de incompatibilitate;
s-a pronunțat la fapta sesizată ulterior în orice mod;
este soț, rudă sau fiu de gradul IV.
Mandatul de membru al comisiei de disciplină încetează înainte de termen în condițiile următoare:
renunțarea la calitatea de membru;
suspendarea din funcția publică pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
transfer în cadrul altei insituții publice;
încetarea raporturilor de serviciu în condițiile prevăzute de lege;
aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Activitatea comisiei de disciplină se bazează pe principiile:
prezumția de nevinovăție conform căreia funcționarul public este nevinovat până la dovedirea acesteia;
garantarea drepturilor la apărare- recunoașterea dreptului funcționarului public de a fi audiat;
celeritatea procedurii-presupune obligația comisiei de a proceda la soluționarea cauzei cu respectarea drepturilor persoanei implicate;
contradictorialitatea – asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții denergante să se exprime la orice act;
proporționalitatea – respectarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare și circumstanțele săvârșirii acesteia;
legalitatea sancțiunii – propunerea sancțiunilor legale;
unicitatea sancțiunii – nu se poate aplica decât o singură sentință.
Comisia de disciplină are următoarele atribuții:
cercetează abaterile disciplinare;
propune aplicarea unei sancțiuni disciplinare prevăzute de lege;
propune menținerea, modificarea și anularea sancțiunii în cazul în care aceasta a fost contestată de conducătorul instituției publice;
întocmește rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată.
Atribuțiile președintelui comisiei sunt:
stabilește locul, data și ora când au loc ședințele;
conduce sedințele comisiei;
coordonează activitatea comisiei.
Comisia de disciplină poate fi sesizată de;
conducătorul instituției publice;
conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea funcționarului public a cărei faptă este sesizată;
orice persoană vătămată prin fapta funcționarului public.
Ședințele comisiei de disciplină sunt publice, excepție făcând următoarele situații când ședința este secretă:
la solicitarea funcționarului public care a solicitat în scris ca sesizarea să nu fie făcută publică;
la solicitarea președintelui comisiei din motive justificate.
Lucrările ședintelor se consemnează în procese verbale semnate de președinții și membrii comisiei.
Raportul comisiei de disciplină se înaintează persoanei competente în aplicarea sancțiunii în termen de 3 zile de la ultima ședință.
Comisia de disciplină poate propune: sancționarea disciplinară aplicabilă în cazul în care s-a dovedit săvârșirea abaterii sau clasarea sesizării, atunci când aceasta nu s-a confirmat.
Cazierul administrativ este eliberat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public.
Cazierul administrativ este un act și cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului public care nu au fost radiate.
Cazierul administrativ este necesar pentru:
desemnarea funcționarului public;
recrutarea funcționarilor publici;
desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte sau membru în comisia de disciplină;
desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia prioritară;
ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici.
Cazierul administrativ se eliberează la solicitarea funcționarului public,a președintelui comisiei de disciplină, a conducătorului instituției publice sau a altor persoane conform legii.
Răspunderea contravențională de drept comun își are sediul materiei în O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenților, modificată și completată.
Răspunderea contravențională este reglementată de art.71 din Statutul funcționarilor publici, precum și de alte acte normative în vigoare.
În privința faptelor care constituie contravenție, reținem următoarele:
subiectul contravenției – subiectul activ – este funcționarul public, conform Statului funcționarilor publici. Cu toate acestea răspunderea contravențională poate privi și instituția sau autoritatea publică, în calitate de persoană juridică, aceasta derivă din faptul că unele răspunderi aparțin în exclusivitate funcționarului public iar altele instituției publice.
latura subiectivă a răspunderii caracterizată pe existența vinovăției în săvârșirea faptei sub formă de intenție sau culpă.
obiectul răspunderii are în vedere periclitatea valorilor sociale protejate prin norme care contravenționalizează atingerile aduse.
latura obiectivă – prezintă trăsături proprii chiar dacă constă în acțiuni și inacțiuni.
sancțiunea – aplicarea sancțuinilor contravenționale prevăzute și de dreptul comun.
cauzele sunt cele care se regăsesc și în dreptul comun.
caracterul personal- excluderea răspunderii solidare a autorităților cu structură de răspundere colegială.
Prof. Mircea Preda definește abaterea contravențională ca fiind fapta „ săvârșită cu vinovăție de către acesta, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu atribuțiile de serviciu, prevăzută și sancționată ca atare de lege sau potrivit legii."
Răspunderea civilă este reglementată expres, pentru anumite categorii de funcționari publici, printr-o mulțime de legi și statute.
Statul funcționarilor publici prevede în mod expres doar răspunderea civilă a funcționarilor publici, nicidecum materială sau patrimonială.
În această situație menționăm că:
răspunderea civilă există doar atunci când prin fapta respectivă s-a produs un prejudiciu unității unde își exercită atribuțiile făptuitorului.
Statul funcționarilor publici face referire la răspunderea civilă ca fiind singura formă de reparare a prejudiciului produs, dar tot în Satut, legiuitorul organic precizează că această formă a răspunderii intervine pentru următoarele situații:
nerestituirea sumelor ce li s-au dat necuvenit în termen legal;
daunele plătite, în calitate de comitent unor terțe persoane de autoritatea publică în cazul hotărârilor irevocabile și definitive;
pagubele instituției unde este încadrat făptuitorul produse cu vinovăție.
Răspunderea penală intervine în cazul în care funcționarul a săvârșit o interacțiune în legătură cu exercitarea atribuțiilor ce-i revin.
Infracțiunile pe care funcționarul public le poate săvârși în timpul exercitării funcției sunt prevăzute în Codul penal:
– abuz în serviciu contra intereselor personale;
– abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi;
– abuz în serviciu contra intereselor publice;
– neglijență în serviciu;
– comportament abuziv;
– luarea și darea de mită;
– trafic de influență;
– primirea unor foloase necuvenite.
Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali reglementează și condițiile prin care aceștia răspund pentru faptele sale.
Consilierii locali răspund pentru activitatea desfășurată în timpul mandatului, în nume propriu, dar și solidar pentru activitatea consiliului din care face parte, inclusiv pentru hotărârile pe care le-a votat.
Încălcarea prevederilor de către consilieri a legislației care reglementează statutul acestora, precum și a reglementărilor de organizare și funcționare a consiliilor din care fac parte, atrage aplicarea unor serii de sancțiuni precum:
avertismentul;
chemarea la ordine;
eliminarea din sala de ședința;
excluderea de la lucrările consiliului și comisiei de specialitate, temporar;
retragerea cuvântului;
retragerea indemnizației de ședință.
Aplicarea sancțiunilor se face de către președintele de ședință – avertismentul ,
retragerea cuvântului , chemarea la ordine și eliminarea din sala de ședință – celelalte sancțiuni fiind înfăptuite de către consiliu prin hotărâre cu votul a două treimi din numărul consilierilor.
Procedura de excludere temporară de la lucrările consiliului sau comisiei de
specialitate prevede transmiterea cazului comisiei de specialitate care are obiectul în activitate aspecte juridice, aceasta va prezenta un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate și a explicațiilor furnizate de persoana în cauză.
În cazul primei abateri, consilierul în cauză va fi sancționat cu avertisment de către președintele de ședință și invitat să respecte regulamentul.
Consilierul care continuă abaterile de la regulament și cei care încalcă în mod grav dispozițiile regulamentului, vor fi chemați la ordine. Înainte de chemarea la ordine, consilierul are posibilitatea la invitația președintelui să-și retragă cuvântul sau să explice incidentul care a generat aplicarea sancțiunii.
Chemarea la ordine se consemnează în procesul-verbal de ședință.
Sancțiunea nu se mai aplică în cazul în care explicațiile date au fost apreciate de
președinte ca fiind satisfăcătoare sau expresia întrebuințată a fost retrasă.
În cazul în care un consilier continuă să se abată de la regulament în urma chemării la ordine, președintele îi retrage cuvântul, iar dacă acesta persistă va fi eliminat din sală. Eliminarea este echivalentă cu absența nemotivată de la ședință.
În cazul abaterilor grave săvârșite de consilier în mod repetat, consiliul poate aplica sancțiunea de excludere temporară a acestuia de la lucrările consliului și comisiei de specialitate. Comisia de specialitate care are obiectul activității privind aspectele juridice, stabilește gravitatea abaterii în maxim 10 zile de la sesizare.
Excluderea consilierului de la lucrările consiliului nu poate depăși două ședințe. Excluderea repetată a consilierului de la lucrările comisiei de specialitate sau a consiliului are drept consecință neacordarea indemnizației de ședință pe perioada respectivă. Pe perioada sancțiunii, consilierul este scos din cvorumul de lucru.
Sancțiunile se aplică și președinților sau vicepreședinților consiliilor județene pentru abateri săvârșite de aceștia, în calitate de consilieri.
În cazul unor abateri grave și repetate efectuate în timpul mandatului de viceprimar sau de președinte și vicepreședinte al consiliului județean, se aplică următoarele sancțiuni:
-mustrări;
-avertisment;
-diminuarea indemnizației cu un procent între 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni;
-eliberarea din funcție
La propunerea motivată a primarului sau președintelui consiliului județean, prin hotărâre a consiliului se aplică sancțiunea de mustrare și avertisment.
În situația președintelui consiliului județean propunerea este făcută de o treime din numărul consilierilor în funcție, propunere temeinic motivată. Motivele vor fi aduse la cunoștință consilierilor cu 5 zile înaintea ședinții, hotărârea de sancțiune adoptându-se cu votul deschis al majorității consilierilor în funcție.
În cazul celorlalte sancțiuni, hotărârea se va face prin vot secret a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție.
Aplicarea sancțiunilor care prevede diminuarea îndemnizației sau eliberarea din funcție, se poate face numai cu dovada că președintele, vicepreședintele sau viceprimarul a încălcat Constituția țării sau celelalte legi, a prejuridiciat interesele țării sau ale unității teritorial administrative respective.
Împotriva sancțiunii, persoana sancționată se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDĂ
Studiul contextului apariției și dezvoltării administrației de stat a fost abordat de gândirea umană, încă din momentul în care, în existența socială a apărut și s-a dezvoltat fenomenul administrativ statal.
În urma prezentărilor succinte din secțiunea ”Istoricul funcției publice”, din primul capitol, putem concluziona că, indiferent de perioada istorică care a traversat țara noastră, odată cu formarea statului de drept unitar a apărut și nevoia administrării, și, implicit recrutarea din rândul populației a cetățenilor care să se ocupe de această activitate.
Evoluția ulterioară și cursul evenimentelor care a îndepărtat societatea românească de pe calea democrației autentice, a reglementat problema funcției funcționarului public.
Un moment importat în istoria funcției publice, îl constituie și adoptarea Statutului Funcționarilor Publici, statut care stabileste locul și rolul pe care funcția publică și funcționarul public îl au în statul de drept.
Diversitatea sarcinilor administrației publice necesită și o gamă variată de prestații. Acestea sunt realizabile prin seviciile publice menite să satisfacă nevoile cotidiene ale societății umane, rămânând astfel singura justificare și finalitate a administrației publice.
Cadrul legal actual reglementează atât funcția publică, cât și statutul funcționarului public, principiile etice care stau la baza atribuțiilor ce le revin, normele de conduită, drepturile, îndatoririle, dar și răspunderile acestora.
Tot prin reglementări legale sunt stabilite și premisele pe baza cărora funcționarii publici pot avea o carieră în acest domeniu, recrutarea, dar și promovarea lor, perfecționare prevăzută ca o necesitate continuă pentru obținerea performanțelor.
Principiile care stau la baza organizării administrației publice, diversitatea acrivităților precum și modul de organizare implică o ierarhizare a funcțiilor cuprinse într-un sistem de relație.
O altă categorie de funcționari dezbătută în paginile acestei teze, o reprezintă categoria aleșilor locali. Cadrul legal care stabilește și reglementează funcționalitatea acestora aduce în prim plan principalele norme etice și juridice care conturează această funcție. Deși par o categorie restrânsă, prin atribuțiile care le revin, fac posibilă adiministrația la nivel local. Ca și funcționarii publici și aleșii locali au norme și principii dontologice, drepturi și îndatoriri precum și răspunderi.
În țara noastră administrația publică este organizată ierarhic, în sistem de subordonare astfel încât activitatea pe care o desfășoară sa aibă ca finalitate satisfacerea intereselor cetățenilor.
Funcția și funcționarul public sunt reglementate la momentul actual de o serie de legi și acte normative menite să creeze premise suficiente pentru un serviciu de calitate, asemănător cu cel din administrația europeană. Totuși, odată cu punerea în practică a Statutului Funcționarilor Publici în forma actuală, precum și a modului de gestionare a funcției publice, observăm anumite imperfecțiuni ce necesită corectare pe viitor:
Delimitarea clară a funcției publice prin introducerea unor criterii obiective, menite să separe funcția publică de cea contractuală.
Neexistând criterii bine definite de clasificare a funcțiilor existente în administrația publică, deseori, în practică se constată o aplicare neuniformă a legii pentru același post și aceleași atribuții de serviciu, în cadrul unei autorități administrative funcția respectivă fiind considerată publică, iar în altele – funcție contractuală. Sunt fenomene care apar des în administrația publică locală.
Recrutarea funcționarilor publici și selecția lor conform Statutului funcționarilor publici, cap. VI, art 56, „ocuparea funcțiilor vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare, precum și prin alte modalități prevăzute expres prin lege”, iar art 57 alin 1, menționează că „recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs”.
Cu toate acestea se fac confuzii, administrația având nevoie să stabilească căile de atragere a candidațiilor care dovedesc aptitudini reale pentru cariera în rândul funcționarilor publici, înlăturând orice influență a sistemului politic în organizarea concursurilor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici fiind îndreptățită să centralizeze ofertele de posturi vacante, să le popularizeze pe pagina web proprie sau să le comunice agențiilor de șomaj.
Stabilitatea funcționarilor publici – și aici ne referim la șefii serviciilor deconcentrate, care sunt numiți pe criterii politice.
Legislația actuală a încercat o stabilitate a acestora prin transformarea lor în manageri contractuali – O.U.G 105/2009; O.U.G. 37/2009, dar fără folos, însăși Curtea Constituțională a României declarând neconstituționale dispozițiile acestor acte normative (DCC nr. 1629/2009).
Evaluarea funcționarilor publici- criteriile de evaluare precum și metodologia de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor își au sediul materiei în statutul funcționarului public.
Conform acestuia evaluarea funcționarilor publici se face diferențiat pe baza unor criterii diferite în funcție de poziția ocupată: debutant sau definitiv, și de categoria corespunzătoare funcției: de conducere, de execuție, înalți funcționari publici etc.
Aplicarea practică a sistemului de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici se realizează de către superiorii ierarhici, nu de un corp de specialiști, criteriile de multe ori sunt subiective, și, deasemenea nu influențează drepturile salariale, fiind în mare parte pur formale.
Motivarea funcționarilor publici – importanța acordată motivării acestor categorii este neînsemnată, reducându-se la salarizare și drepturile materiale.
O inovare în acest sens impune atât o nouă atitudine a managerilor față de colaboratori, cât și creacrea și implementarea unui sistem de salarizare unitar, motivant, transparent, menit să evidențieze importanța activității funcționarilor publici, rezultatele acestora, precum și atragerea și menținerea în funcții a celor competenți.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrări de specialitate
1. BĂLAN Emil , Drept administrativ și contencios administrativ, Editura Fundației „România de Mâine“, București, 2000;
2. DOBRINȚKI Oleg Grigorievici, Noțiunea de morală , Partea a II –a , Ed. Științifică și Enciclopedică , București, 1981;
3.FODOR Mihaela, Drept administrativ , Note de curs
4. IONESCU Cristian , Tratat de drept constituțional contemporan, Ed. C.H.Beck, București, 2008;
5. IORGOVAN Antonie , Tratat de drept administrativ, vol. I, Editura „Nemira“, București, 1996;
6. IORGOVAN Antonie, Drept administrativ, Ed. Heracles,1993;
7.IVANOFF Ivan Vasile- Deontologia functiei publice, Editura Bibliotheca, Târgoviște 2013, Colecția Universitaria Lex;
8. KANT Immanuel – Critica rațiunii practice, Ed. I.S.R;
9. MOȚIU I., Dacia Provincia Augusti, Ed. Corint, București, 2004;
10. POPESCU Ion, Deontologia funcționarilor publici, suport de curs;
11. POPESCU PETROWSKI Diana Marilena , Statutul Funcționarilor Publici din România și din Uniunea Europeană, Institutul Român pentru Drepturile Omului , București, 2011;
12. POPESCU SLĂNICEANU Ion , Teoria funcției publice, Editura Evrika, Brăila, 1989;
13. PREDA Mircea , Drept adminisrativ – partea generală, Editura ”LuminaLex”, București, 2006;
14. PROTASE D., Dacia romană – organizarea administrativă, în Istoria Românilor, vol. II, Ed. Enciclopedică, București, 2001;
15. VEDINAȘ Virginia, Statutul funcționarului public, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998
16. VEDINAȘ Virginia, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București, 2006 ;
17.VIORESCU Răzvan, Drept administrative și administrație publică, Editura Universității „Ștefan cel Mare” , Suceava, 2006;
II. Articole si studii de specialitate
DRAGOȘ Dacian, Elemente de drept administrative, suport de curs
DIMITRIU Monica , Manual proceduri etice în administrația publică, asistențã și programe pentru Dezvoltare Durabilã – Agenda 21, 2008
PÂRVU Septimius , Ghidul alesului local, Ed. Asociația ProDemocrația, București;
III. Acte normative
Constituția României (actualizată și republicată în M.Of. 767/31 .10.2003);
Legea nr.115/1966 privind declararea și controlul averii demnitarilor, a magistraților, a funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere , (publicată în M.Of.263/28.10.1996);
Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, (publicată în M.Of. nr. 600/08.12.1999);
Legea 215/2001 privind administrația publică locală,( publicată în M.Of.204/23.04.2001);
Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, (publicată în M.Of. 663/23.10.2001);
Legea nr. 161/2003, ( publicată, în M.Of. 279/21.04.2003);
Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, ( publicată în M.Of. 912/07.10.2004);
Legea nr.67/2004 privind alegerile autorităților administrației publice, (publicată în M.Of. 271/29.04.2004);
Legea contenciosului administrativ, (publicată în M.Of. nr.1154 din 7.12.2004);
Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici , (republicată în M.Of. al României, Partea I, nr.525/02.08.2007, Cap. I ,lit. a – i)
Legea nr.286/2006 privind funcția administrației publice, (publicată în M.Of. 621/18.07.2006);
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,( publicată în M.Of. 618/18.07.2006);
Legea prefectului nr.340/2004,( publicată în M.Of.Partea I, 255/24.03.2008);
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comparație Între Conduita Alesului Local cu Cea a Funcționarului Public (ID: 111798)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.