Comparatie Institutionala Protectia Consumatorului In Cadrul Uniunii Europene

ARGUMENT: Prin lucrare de față ne propunem să analizăm protecția consumatorului și importanța acesteia la nivelul Uniunii Europene. Obiectivele pe care ni le propunem prin intermediul acestei lucrări sunt ca la finalul lecturării ei să înțelegem necesitatea protecției consumatorului, să înțelegem evoluția protecției consumatorului la nivelul Uniunii Europene, să cunoaștem politica actuală de protecție a consumatorilor din cadrul Uniunii Europene. De asemenea, având în vedere că vom compara trei instituții din trei țări diferite, România, Polonia și Suedia, care se ocupă de acestă politică, o altă serie de obiective sunt să vedem dacă cele trei instituții se aseamănă din punct de vedere al structurii,al formării, al obiectivelor, dar vom încerca să vedem care este legătura acestor țări cu Uniunea Europeană în acest domeniu, al protecției consumatorului. Astfel, lucrarea de față reprezintă o comparație instituțională riguroasă, cu o structură clară, care are rolul de a ne introduce în problema protecție consumatorului la nivelul Uniunii Europene.

În afară de originile sale în mitologia greacă și de semnificația sa geografică, Europa reprezintă o civilizație aparte, dar și o comunitate distinctă a lumii. De-a rândul mai multor secole, numeroși gânditori europeni, și nu numai, s-au gândit la proiecte prin care ar putea uni această zonă. Din moment ce bazele au fost puse, tot ce mai rămânea de făcut era ca „scânteia” să apară. Crearea unei Europe unite a început în anii ’50, ea evolând constant de atunci. Se consideră că Uniunea Europeană a ajuns în sfârșit la esența sa, după câteva decenii de creștere lentă, dominate de controverse, îndoieli, realizări, eșecuri și dezacorduri, există acum o nouă înțelegere a semnificației sale globale.

Pe lângă multiplele obiective pe care le are ,Uniunea Europeană are în vedere și protecția consumatorilor. Despre protecția consumatorilor s-a vorbit prima dată la data de 15 martie 1962, atunci când J. F. Kennedy, președintele Statelor Unite ale Americii, a rostit un discurs în fața Congresului despre drepturile consumatorilor. Dacă este să luăm în considerare faptul că toți oamenii, chiar și producătorii, sunt consumatori, observăm că protecția lor necesită o atenție deosebită. Politica Uniunii Europene de protecție a consumatorului are patru obiective majore: să ne protejeze de riscurile și amenințările grave pe care nu le putem înfrunta pe cont propriu; să se asigure că avem posibilitatea de a face alegeri bazate pe informații clare, corecte și coerente; să adapteze drepturile de consumator la evoluțiile economice și sociale, mai ales în sectoarele alimentare, energetice, financiare, digitale și al transporturilor; să ne protejeze drepturile de consumator și să ne garanteze accesul la proceduri rapide și eficiente de soluționare a litigiilor comerciale; Prin acestă politică, Uniunea Europeană încearcă să ofere consumatorilor posibilitatea de a-și valorifica oportunitățile pe care le au în cadrul pieței unice. Consumatorii beneficiează de o serie de drepturi și de un nivel înalt de protecție și de sprijin peste tot în Uniunea Europeană.

Dacă ar fi să ne uităm în trecut, am oberva faptul că s-a vorbit despre protecția consumatorului prima oară în aprilie 1975, fiind adoptat primul plan de acțiune pentru consumatori la nivelul Uniunii Europene. În între anii 1975-1980, un număr relativ mic de directive privind protecția consumatorului au fost adoptate, abia după 1993, directivele în acest sens fiind mai numeroase. Drept urmare, la început politica privind protecția consumatorului a ocupat un loc secundar printre obiectivele Uniunii Europene. În ceea ce privește instituțiile care se ocupă de promovarea și implementarea acestei politici, putem spune că Comisia Europeană ocupă un loc central în gestionarea acestei probleme. Comisia Europeană este organul executiv, fiind formată și din direcții generale(DG-uri) și servicii, fiecare având un domeniu specific de acțiune. Administrația comunitară, încă de la orginea ei, a fost organizată în direcții generale. David Wiliamson, fostul secretar general al Comisiei, arăta faptul că organizarea Comisiei este „în esență o structură de mini-ministere numite Direcții Generale”. Direcțiile Generale sunt în serviciul adevăraților antreprenori de politici, comisarii și cabinetele lor, având responsabilități pentru anumite domenii de politică europeană.

Direcția Sănătate și Protecția Consumatorului(DG SANCO) are ca și principale misiuni protejarea și îmbunătățirea sănătății oamenilor, sprijinirea consumatorilor, asigurarea siguranței alimentare, protejarea sănătății plantelor și a animalelor. Din punct de vedere al obiectivelor, Direcție Sănătate și Protecția Consumatorului urmărește să contribuie la o Uniune Europeană mai sănătoasă și mai sigură, unde consumatorii să se simtă protejați și în siguranță. Mijloacele prin care acestă direcție pune în aplicare obiectivele sunt prin obervare, ascultare și acționare. După ce Uniunea Europeană adoptă reglementări în acest domeniu, depinde de autoritățile locale, naționale și regionale să le aplice și să se asigure că producătorii și comercianții le respectă. De asemenea, pentru a fi eficienți, acestă politica europeană trebuie să țină cont și de restul politicilor europene, cum ar fi politica în domeniul concurenței, propunându-se o vastă comunicare pentru a asculta toate părțile. Uniunea Europeană acționează acolo unde este nevoie, elaborând propuneri de acte legislative.

Atunci când vorbim de structura acestei Direcții trebuie să specificăm faptul că are în frunte un Director General(L. Miko), doi deputați generali, doi consultanți generali, plus asistenți și consultanți pentru fiecare subdomeniu(Sistemul de Sănătate, Sănătate Publică și Evaluarea Riscurilor, Afaceri Generale, Afaceri privind Consumatorii, Sănătate și Bunăstrarea Animalelor etc.). În momentul de față, Direcția Generală este formată din 960 de angajați, dintre care circa 660 lucrează la Burxelles, aproximativ 120 la Luxemburg și alți 180 la Grange, lângă Dublin.

În anul 2014, Comisia Europeană a publicat din seria Să înțelegem Uniunea Europeană, o broșură intitulată Consumatorii, Protejarea siguranței și a drepturilor consumatorilor, o prioritate a tuturor politicilor UE. În cadrul acestei broșure se vorbește despre necesitatea unei politici europene de protecție a consumatorilor, despre poziția Uniunii Europene, dar și despre principalele realizări ale politicii Uniunii Europene de protecție a consumatorilor. Comisia dispune de un buget de 188,8 milioane de euro pentru întreaga durată a programului privind protecția consumatorilor (2014-2020).

După cum se poate observa, la nivel european există o serie de politici și strategii privind politica consumatorului, pentru susținerea eforturilor și pentru eficientizarea cooperări în acest domeniu, toate aceste măsuri trebuie să fie implementate și la nivel național. Astfel, toate statele membre ale Uniunii Europene sunt încurajate să implementeze legislația europeană privind drepturile consumatorului și protecția acestuia în legislația națională. Pentru a putea realiza acest lucru, statele membre au creat instituții speciale care colaborează cu Direcția Generală și Uniunea Europeană în acest domeniu.

În cele ce urmează, vom urmări modelul a trei țări membre care au înființat asemenea instituții, și anume România, Polonia și Suedia. Am ales atât state care au aderat acum 20 de ani, cât și state care au aderat recent pentru a putea observa diferențele. În toate cele trei cazuri ce vor fi prezentate, trebuie specificat faptul că politicile privind protecția consumatorului s-au consolidat prin intermediul autorităților guvernamentale.

În cazul României, actele normative care să reglementeze domeniul protecției consumatorilor au apărut după anul 1990 prin adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, reprezentând primul act care a statuat, în țara noastră, drepturile consumatorilor. După înființarea O.P.C. ( Oficiul pentru Protecția Consumatorului), o nouă ordonanță este stabilită, cunoscută sub numele de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2001, care reglementează înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Din acest moment, în toate actele normative denumirea de O.P.C. a fost înlocuită cu cea a Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului. Acesta este un organ specific al administrației publice, având o persoanlitate juridică și fiind în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru. De asemenea, Agenția lucrează și în coordonarea cu Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

În Polonia vorbim de două căi de abordare a protecției consumatorului. În primul rând, există Oficiul Competiției și Protecției Consumatorilor(Office of Competition and Consumer Protection), acesta fiind un organ al administrației publice centrale având responsabilitatea de a pune în aplicare politicile pentru protecția conumatorului și de a acționa în interesul publicului. În al doilea rând vorbim de Ombusmanul Consumatorului sau organizații non-guvernamentale ale consumatorilor. În cadrul acestei lucrări, mă voi opri asupra Oficiului Competiției și al Protecției Consumatorului deoarece este un organ aflat în subordinea Guvernului. De asemenea, Oficiul colaborează cu ombusmanii consumatorilor și organizațiile non-guvernamentale. Oficiul Concurenței și Protecției Consumatorilor (UOKiK) a fost înființată în 1990 ca Biroul Antimonopol. Un pas important a fost realizat prin intermediul Legii din 15 decembrie 2000 privind competiția și protecția consumatorului. Actul a definit principiile de funcționare a întregului sistem de concurență și protecția consumatorilor, în care președintele Oficiului are o poziție centrală. La 16 februarie 2007 a fost adoptată o nouă lege pentru îmbunătățirea eficienței operațiunilor oficiului.

În Suedia există o serie de agenții însărcinate cu punerea în aplicare a politiciilor consumatorului realizate de Guvern, printre care putem enunța Agenția Consumatorilor Suedezi și Ombudsmanul consumatorilor(The Swedish Consumer Agency and the Consumer Ombudsman) asupra căreia ne vom și opri atenția, Consiliul Național pentru Litigii de consum(The National Board for Consumer Disputes) etc. Rolul acestor agenții este de a monitoriza respectarea legislației și de a furniza informații cu privire la protecția consumatorului. Suedia, ca și celelate țări nordice, are o legislație de bază în ceea ce privește protecția consumatorului. Pentru a extinde legislația privind protecția cosumatorului, Guvernul suedez a aprobat o comisie legislativă specială în acest sens, în anul 1972. În anul 1979, Comisia a publicat un raport, propunând adoptarea unei legi speciale de consum.

După ce am analizat evoluția acestei politici în fiecare țară, putem spune că în Polonia și România această politică s-a dezvoltat mai târziu și aproximativ în același timp, și anume în anii ’90, pe când în Suedia vorbim de o tradiție de lungă durată în acest sens, primul act fiind adoptat în anul 1972. Cu toate acestea, există și o asemănare între aceste trei țări, toate organismele care se ocupă de protecția consumatorului se află în subordinea Guvernului, promovând și implementând legile promulgate de acesta.

Dacă este să ne îndreptăm atenția spre organizarea acestor instituții vom observa faptul că în România, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului numără peste 900 de angajați și specialiști. La conducerea ANPC se află președintele, care în acest moment este Marius Alexandru Dunca, doi vicepreședinți, Vlad Bontea și Răzvan Adrian Florescu, și un secretar general, Mihaela Irina Ionescu. Din structura organizatorică mai fac parte și Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizarea Europeană, directorul general fiind Paul Silviu Anghel, Direcția Economică și Resurse, director Roxana Dan, Direcția Metale Prețioase, Pietre Prețioase și Proces Kimberley, director Constantin Ragea, Serviciul Juridic, șef serviciu Dumitra Groza.

În Polonia, Oficiul Competiției și Protecției Consumatorilor are la conducere un președinte, Adam Jasser, doi vicepreședinți, Bernadeta Kasztelan-Świetlik și Dorota Karczewska, și un director general, Monika Bronkau–Ługowska. Ca și în cazul României, și în Polonia există diferite direcții și oficii care se află în organizarea Oficiului, cum ar fi: Biroul Executiv, Anna Janowska și Aleksandra Mączyńska, Departamentul pentru Afaceri Juridice, Departamentul de Protecție a Concurenței, Departamentul pentru Analiza Pieței etc.

Agenția din Suedia are la conducere un director general, care este ajutat de alte departamente, cum ar fi: Centru European al Consumatorilor, Resurse Umane, Statistici și Analiză, Protecția Consumatorilor, Suport pentru Consumatori. Acestă organizare poate fi observată în figura 1 de mai jos.

Figura 1

Din nou, chiar și din punct de vedere al organizării observăm asemănări între agențiile din România și Polonia, structura fiind una asemănătoare un președinte, doi vicepreședinți. În cazul Suediei, structura este una diferită, însă ceea ce contează este eficiența fiecărei instituții indiferent de organizarea ei.

Din punct de vedere al obiectivelor, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului din România coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protectiei

consumatorilor, acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor. Principalele obiective sunt: crearea unui cadrul legislativ național în domeniul protecției consumatorilor, iar acest cadrul să fie compatibil cu cel din Uniunea Europeană; desfășurarea unor activități de informare și educare a cetățenilor privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori; protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale; efectuarea activității de analiză și marcare a metalelor prețioase; autorizarea persoanelor fizice și juridice, în condițiile legii, să efectueze operțiuni cu metale prețioase.

Unul dintre obiectivele principale promovate de Oficiul Competiției și Protecție Consumatorului este protejarea vieții și sănătății consumatorului. Un alt obiectiv care vine în sprijinul obiectivului principal, protejarea vieții și sănătății consumatorului, este asigurarea faptului că numai produsele sigure vor intra pe piață, cele care îndeplinesc cerințele esențiale prevăzute în reglementările poloneze.

Și pentru Agenția Suedeză a Consumatorilor obiectivul principal îl reprezintă siguranța consumatorului. În determinarea obiectivelor nu se implică numai Agenția, ci și Guvernul și Parlamentul. Un alt obiectiv al acestei politicii este să ofere consumatorilor puterea și posibilitatea de a face alegerile conștient și corecte. De asemenea, pentru ca consumatorii să facă alegerile corecte, ei trebuie să fie informați și educați, astfel, acesta fiind un al obiectiv. Se mai dorește oferirea consumatorilor îndrumarea pentru a-și putea achiziționa independent bunuri și servicii din alte țări membre ale Uniunii Europene.

Dacă până acuma, când am vorbit despre modul de formare, despre structura organizațională, am observat diferențe între aceste trei instituții, când vine vorba de obiective se pare că toate acestea pun pe prim plan consumatorul, încercând să găsească mijloacele potrivite pentru a-l proteja.

În cele ce urmează, vom vedea dacă în aceste trei țări, în afară de instituțiile guvernamentale care se ocupă de politicile consumatorilor, mai există și alte organizații nonguvernamentale.

În România, pe lângă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, mai există și alte organizații care se ocupă de această problemă, iar uneori chiar colaborează cu Autoritatea Națională. O astfel de organizație este Asociația Internațională pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor din România(ANPCPPSR). Acestă organizație a fost înființată în anul 2003 și funcționează pe baza actului normativ OG 26/2000. Scopul ANPCPPSR este protecția consumatorului, înțeleasă ca apărare a drepturilor fundamentale ale consumatorilor: protecția vieții, sănătății și securității, protecția intereselor economice, asigurarea necesităților vitale, acces la piețe cu o gamă variată de produse și servicii de calitate corespunzătoare. O altă organizație este Asociația Consumatorilor, înființată în anul 2005, al cărei scop este de a apăra drepturile și interesele consumatorilor.

Federația Consumatorilor Polonezi(Polish Consumer Federation) este un ONG independent, care are ca și principal obiectiv protejarea consumatorilor din Polonia. Federația operează în întreaga țară prin intermediul a 48 de filiale regionale și se bazează pe voluntariat. Această federație se ocupă și de activiățile educaționale, în același timp cooperând cu mass-media. Deși nu este o organizație, Asociația Consumatorilor din Polonia(The Association of Polish Consumers) este un grup de experți, care printre principalele activități putem menționa furnizarea gratuită de consiliere juridică. Această Asociație are legături atât la nivel național, cât și la nivel internațional, colaborând cu Grupul Consultativ European al Consumatorilor, Organizațiile Societății Civile în Domeniul Consumatorilor.

În Suedia, ca și în România și Polonia, există organizații nonguvernamentale care se ocupă de promovarea și protejarea intereselor consumatorilor. Coaliția de Consum Suedez(The Swedish Consumer Coalition) este o organizație nonguvernamentală, non-profit, care cuprinde mai multe ONG-uri. Coaliția a apărut în februarie 1994, iar organizațiile membre sunt independente din punct de vedere politic și lucrează împreună pentru interesul comun. Printre principalele activități întreprinse de această Coaliție putem aminti de monitorizarea problemelor vitale de consum, cu accent pe consumul de bunuri și servicii.

Un lucru pozitiv, expus în acestă parte a lucrări, constă în faptul că pe lângă instituțiile oficiale care promovează și protejează interesele consumatorilor, există și alte organizații, asociații, federații care au același scop și care vin în sprijinul instituțiilor oficiale. Astfel, am identificat o altă asemănare între aceste trei țări, varietate organizațiilor non-profit care se ocupă de consumatori.

Analiza pe care am realizat-o până în acest punct, ne-a demostrat faptul că acestă politică a consumatorului este una promovată atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în țările membre. Pentru că rolul acestei lucrări este să observăm acestă politică la nivel european, în cele ce urmează vom vorbi despre legătura dintre aceste trei țări și Uniunea Europeană în acest domeniu. Pentru a realiza acest lucru trebuie să vedem prin ce sunt legate aceste două părți. Era nevoie de o instituție pentru ca legislația europeană să fie implementată la nivel național, astfel, Uniunea Europeană a susținut crearea Centrelor Europene ale Consumatorilor în statele membre, toate aceste centre fiind legate prin intermediul ECC-Net. Într-o Europă fără frontiere este necesar un schimb de informații pentru a rezolva eficient și rapid disputele transfrontaliere apărute între țările care fac parte din Uniunea Europeană. Misiunea Centrelor Europene ale Consumatorilor(ECC-Net) este de a oferi consumatorilor un serviciu complet, pornind de la informații privind drepturile lor ca și consumatori, până la ajutor în luarea în cosiderare a plângerilor și soluționarea litigiilor.

România s-a alăturat țărilor care pun la dispoziție consumatorilor o rețea de centre de consultanță în problema comerțului transfrontalier, la 1 ianuarie 2008 având loc deschiderea oficială a Centrului European al Consumatorilor din România, la această deschidere fiind prezent și comisarul european pentru protecția consumatorului, Meglena Kuneva. Acest centru din România gestionează, în primul rând, reclamțiile transfrontaliere, dar și problemele apărute între consumatorii și comercianții din statele membre. Finanțarea se face prin fondurile oferite de Comisia Europeană și de Guvernul României, prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Mai multe detalii despre Centrul European al Consumatorilor Români se pot afla prin accesarea site-ului lor oficial www.eccromania.ro.

Centrul European al Consumatorilor din Polonia a fost înființat în ianuarea 2005, în conformitate cu acordul Comisiei Europene și al Oficiului Competiției și Protecției Consumatorilor. ECC are sediul în Varșovia și este membru al rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor(ECC-Net). După aderarea Poloniei la Uniunea Europeană în mai 2004, în rândul consumatorilor din acestă țară există o cerere tot mai mare de cunoaștere a bunurilor și serviciilor existente pe piața celorlate țări membre. La fel ca și în România, finanțarea se face prin intermediul fondurilor venite din partea Comisiei Europene și a Oficiului Competiției și Protecției Consumatorilor.

Nu numai în România și Polonia există filiale ale acestui centru, ci și în Suedia. Centrul European al Consumatorilor din Suedia și-a început activitate în anul 2005. Ca și în cazul României și al Poloniei, finanțarea vine prin intermediul fondurilor de la Comisia Europeană și Agenția Consumatorilor Suedezi. 8 oameni lucrează în cadrul ECC Suedia, iar sarcina lor este de a le oferi oamenilor, în calitate de consumatori, informații și sfaturi pentru atunci când achiziționează bunuri și servicii din celelalte țări membre. Sediul ECC Suedia se află în Centrul Cultural Karlstad Congress.

Din analiza întreprinsă mai sus, am observat faptul că politicile privind protecția consumatorului sunt implemenate în cele trei țări, România, Polonia, Suedia, prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor, care se află și în Norvegia și Islanda. Aceste centre facilitează comunicare între statele membre și Uniunea Europeană, în același timp ajutând instituțiile oficiale din acea țară. Deși există centre în toate aceste țări, o problemă rămâne lipsa de informare a cetățenilor care nu știu de existența lor, iar cei mai mulți consumatori nu acționează atunci când drepturile le-au fost încălcate.

CONCLUZIE: În lucrarea de față, ce a avut drept subiect central protecția consumatorului în Uniunea Europeană, am reușit să atingem obiectivele propuse la începutul ei. Am înțeles necesitatea protecție consumatorului, mai ales datorită faptului că înainte de a fi producători suntem consumatori și avem nevoie de drepturi, observând în același timp evoluția protecției consumatorului în Uniunea Europeană. De asemenea, din analiza întreprinsă putem spune că eforturile Uniunii Europene în această problemă sunt remarcabile și susținute de fiecare stat în parte, actuala politică fiind centrată pe consumator, pe promovarea și respectarea drepturilor acestuia. Politicile au menirea de a duce la îmbunătățirea calității vieții consumatorilor deoarce oamenii, în calitate de consumatori, reprezintă cheia spre dezvoltarea economică a Uniunii Europene. Așa cum se poate observa din comparația instituțională realizată pentru cele trei țări, indiferent de gradul de dezvoltare acestea și-au dezvoltat politici și au înființat instituții aflate în subordinea Guvernului pentru rezolvarea și ținerea sub control a protecției consumatorului. În toate cele trei state ce au fost analizate, am putut observa că instituțiile specializate în domeniul protecției consumatorului se aseamănă între ele din punctul de vedere că au obiective asemănătoare, în prim plan aflându-se consumatorul și informarea acestuia. Putem spune că cel mai mult se aseamănă instituțiile din România și Polonia, având aceiași structură organizațională, luând naștere relativ recent, Suedia fiind un model mai aparte din aceste puncte de vedere. În ceea ce privește organizațiile nonguvernamentale, în toate cele trei țări observăm numeroase astfel de organizații, unele colaborând cu instituțiile statale, alte acționând independent. Indiferent de cum acționează, important este implicare lor în protecția consumatorilor. Un punct comun între aceste țări este reprezentat și de existența pe teritoriul lor a Centrelor Europene ale Consumatorilor, fiind toate conectate între ele.

Deși primi pași în acest domeniu au fost făcuți deja, important este ca politicile pentru protecția consumatorului să continuie, mai ales prin informarea și educarea consumatorilor cu privire la drepturile pe care ei le dețin și la existența instituțiilor și a organizațiilor nonguvernamentale care luptă pentru aceste drepturile.

Bibliografie

Lucrări de specialitate:

Andreea Nicoleta Neacșu, Protecția consumatorului, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2011;

Bilidean Vidu, Uniunea Europeană, Instituții, Politici, Activități, Ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2011;

Costel Stanciu, Protecția consumatorului-suport de curs pentru învățământ la distanță, Editura Pro Universitaria, București, 2012;

Dan Niță, Eduard Dragomir, Instituțiile Uniunii Europene, Editura Nomina Lex, București, 2010;

John McCormick, Să înțelegem Uniunea Europeană-o introducere concisă, Editura CODECS, București, 2006;

Seria Micromonografii Politici Europene, Uniunea Europeană. Orgini, instituții, procese decizionale, Institutul European din România, București;

Site-uri:

http://europa.eu/

http://link.springer.com/

http://www.anpc.gov.ro/

http://www.cdep.ro/

http://www.eccromania.ro/

http://www.government.se/

http://www.konsument.gov.pl/

http://www.konsumenteuropa.se/

http://www.konsumentverket.se/

https://uokik.gov.pl/