Compania Multinationala

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ÎN COMPANIILE MULTINAȚIONALE DIN ROMÂNIA

GIURCĂ RĂZVAN-OCTAVIAN, GRUPA 2 PUBLICITATE, ANUL 3 UNIVERSITAR, 2016

CAPITOLUL 1. O IMAGINE TEORETICĂ ASUPRA COMPANIILOR MULTINAȚIONALE

Compania multinațională – definiții, istoric și tipologii

Compania multinațională reprezintă una dintre cele mai importante verigi ale lanțului economic mondial. De-a lungul timpului în literatura de specialitate și în numeroase publicații științifice s-a încercat o definire concretă a sensului de ,,multinațional’’ sau ,,transnațional’’ fără un consens exact însa, considerând și actualul context al globalizarii accelerate. În funcție de domeniile de activitate ale acestora, și definițiile termenului ,,multinațional’’ se extind spre alte sfere anexe.

Una dintre primele încercări de a defini acest termen îi aparține economistului american Raymond Vernon, care în lucrarea sa din 1966 care considera că ,,o corporație multinațională este o firmă mare, deținătoare de filiale industriale în cel puțin șase țări.’’

Mai apoi, definițiile din literatura de specialitate s-au extins, după cum spuneam. Un punct de vedere la fel de ancorat în ceea ce înseamnă o societate moderna îi aparține Mirei Wilkins într-un articol din 1994 care afirma că ,,o intreprindere multinațională nu părăsește națiunea A pentru națiunea B. Ea se extinde dincolo de hotarele naționale, rămânând în țara unde își are sediul central în timp ce ajunge în numeroase țări receptoare. Ceea ce depășește granițele politice (ale țării de origine și ale țării receptoare) este managementul, guvernarea, capacitatea organizațională a pachetului oferit de firmă. Intreprinderea transnațională înființează, își însușește și administrează o rețea de afaceri intercorelate.” 2

În spațiul românesc vorbim de acest gen de organizații, în adevaratul sens al cuvântului, evident după anii 1990 când, în urma căderii blocului comunist contextul a permis globalizării accelerate care continuă și în ziua de astazi o extindere in Europa de Est spre dezvoltarea noilor piețe de muncă. Deși la prima vedere ,,timide’’, după anul 2000 aceste piețe au început să recupereze o parte din decalajul evident de până la acea vreme față de zona vestică a aceluiași continent.

Printre primele companii multinaționale care s-au implementat la nivelul țării noastre se enumară societățile din domeniul telecomunicațiilor: Connex – actualul Vodafone, Dialog – actualul Orange sau Cosmorom – actualul Romtelecom, împreună cu cele din sectorul bancar. Toate aceste companii s-au remarcat în România începând cu anul 1997. Dat fiind faptul că aceste companii ,,alimentează’’ cu servicii alte companii din România, reprezintă o reală bază pentru progresul internațional al vectorilor economici de pe teritoriul țării noastre.

Astfel literatura de specialitate pentru managementul organizatiei, cultura corporativă sau managementul resurselor umane a ,,înflorit’’ odată cu activitatea noilor firme de pe teritoriul României post-comuniste. Putem vorbi așadar și de definiții cu rădăcini românesti. I.Popescu împreună cu M.Constantinescu și A.Bondrea susțin că ,,majoritatea economiștilor acceptă faptul că o corporație multinațională constă într-o firmă care și-a extins producția și marketingul dincolo de hotarele unei singure țări.” 3

Totodată, similitudinea termenilor enumerați în primul paragraf: ,,multinațional’’ și ,,transnațional’’ nu a rămas o chestiune neelucidată în spațiul academic. Termenul ,,transnațional’’ este cel care conduce spre ,,o corporație multinațională care practică o strategie de integrare și organizare multidimensională pe deplin’’.

Între organizația multinațională și cea transnațională există astfel diferențe specifie, cea din urmă având ca obiectiv producția exclusiv în afara granițelor, excluzând aici exporturile, spre deosebire de cea multinaționala. Astfel fiecare piață, fiecare filială, are un rol unic în angrenajul internațional. Societatea multinațională devine un organizator internațional al agenților de producție.

Pornind de la acești factori comparativi, la începutul anului 1990 ,,curentul transnațional’’ a pus în lumină un nou cadru analitic. Fluxurile de toate felurile, incluzând aici: bunuri, persoane, informații sau simboluri au fost potentate de migrația internațională a forței de muncă. Acest curent, aceste activități ,,transnaționale’’, reunesc elemente precum consumul global de media, consumul global de Internet, inițierea afacerilor transnaționale, activarea în astfel de organizații, participarea la manifestări transnaționale, relații sociale precum și relații de muncă internaționale sau cooperare pe linie organizațională transnațională. Aceste activități sunt ocazionale sau regulate în funcție de necesitate și de gradul de impact pozitiv pe care îl au asupra companiei în cauză.

În lucrarea Internaționalizarea afacerilor din 2014 a M.Vătămanescu și A.Andrei, cele doua autoare sintetizează o serie de definiții specifice acestui fenomen de transnaționalism. Aici transnaționalismul este văzut în termenii activitățiilor zilnice precum și în termenii identității dincolo de granițele statului național. Spațiul social care este vizat de transnaționalism presupune realații multidimensionale, practici și resurse schimbate, transformate în mod inegal.

Se evidențiază aici cele trei forme principale de transnaționalism ale lui Portes, Guarinzo și Landolt: economic (corporațiile și elitele transnaționale) politic (emigranți și organizații non-guvernamentale) precum și socio-cultural (toate celelalte activități și practici transnaționale). Acestea sunt organizate sub formă de diade: transnaționalism ascendent (desemnează activități ale oamenilor obișnuiți) precum și cel descendent (include agenții statali și non-statali).

,,Deși transnaționalismul corporațiilor mari a fost privit deseori ca un punct fundamental al globalizării, în ultima perioadă a avut loc o mutație de perspectivă datorată rolului important pe care firmele mici și mijlocii trebuie să îl joace în cadrul unei economii globalizate, cu o dinamică fără precedent. Astfel, dihotomia dintre globalizarea și internaționalizarea afacerilor nu trebuie vazută prin prisma unei delimitări statice, ci ca două elemente și procese dinamice cu același cadru de referință.’’ Conform acelorași autoare, ,,în perioada actuala firmele mici și mijlocii au devenit o piatră de hotar în analiza relațiilor internaționale, exigența unei conduite internaționale fiind derivată din însăți dorința de supraviețuire sau de progres a organizației. Așadar, piața globală are un rol esențial în emergența și creșterea relațiilor de afaceri la nivel internațional întrucât provoacă organizațiile să acționeze corespunzător în arena transnațională.’’

Pentru teza evidențiată în lucrare de față este interesantă evoluția cronologică a acestor tipuri de organizații, companii trans/multi-naționale. Ele se remarcă abia în faza capitalismului industrial de secol XIX când se confirmă o intensificare a activității băncilor, societăților de asigurări, intreprinderilor comerciale și nu numai. Pioniere în acest sens sunt băncile americane. Acestea deschid sucursale în Europa, la Paris și Londra, împreună cu o serie de bănci europene precum Barings, Rotschilds sau Lazard reușind pentru prima dată să finanțeze proiecte de infrastructură de anvergură de pe teritoriul celor două continente: America și Europa. Pe pământ asiatic se înfințează în 1845 ,,Corporația Bancară Orientală’’, organizație ce va deține monopolul pe parcursul câtorva decenii următoare. Nu doar companiile bancare au cunoscut o apariție timpurie pe ramura multinațională. Alte exemple în acest sens sunt reprezentate de companii cunoscute publicului larg și în ziua de astăzi: Bayer, pe piața din 1863, Nestle din 1867 sau celebrii furnizori de anvelope pentru mașini Michelin, cu o tradiție datând din 1893 pe piețele internaționale. Un punct de răscruce pentru toate companiile multinaționale și transnaționale existente pe piață la acel moment l-a reprezentat Primul Război Mondial din 1914. Până la începutul teribilei conflagrații mondiale se estima o cifra în jurul a 14,5 miliarde de dolari, reprezentând investițiile totale în punctele de lucru și filialele din străinatate de la acea vreme.

Perioada imediat următoare, perioada interbelică a cunoscut o creștere fără precedent în sensul dezvoltării pe plan multinațional al companiilor, lucru favorat și de noua ordine geografia din Europa și nu numai. Compania americană Ford, spre exemplu, deținea puncte de asamblare în 14 țări. Alte companii de pe piața auto precum Crysler au urmat în aceeași perioadă de debut al deceniului doi din secolul XX exemplul de succes al expansiunii Ford.

Criza economică de la începutul anilor 1930 ai aceluiași secol XX a determinat un declin cu aproximativ 10% din investițiile pe teritoriu străin ale companiilor americane. Imediat după al Doilea Razboi Mondial companiile transnaționale americane s-au extins spre noi orizonturi: America Latina. Continentele Nord și Sud Americane au creat o piață de aprovizionare fără precedent. Revenind la ,,Bătrânul Continent’’, până în 1968 toate companiile mari din SUA aveau filiale în Europa Occidentală. După 1970, presiunea companiilor americane se resimte asupra companiilor Vest Europene. Cele din urma sunt ,,forțate’’ la expansiune, situația fiind similară pentru societățiile din țări precum Japonia care încep să cunoască și ele o expansiune concretă.

Perioada anilor 1980 consemnează un alt capitol important în istoria dezvoltării companiilor multinaționale și transnaționale de la nivel mondial. Asistăm la importante relații strategice de cooperare, forme noi de comerț între filiale și ,,firma mama’’ precum și la balansarea capitalului dintr-o parte în alta al unei firme cu domenii de activitate diverse.

Conform Gabrielei Drăgan, în societatea globală din prezent, companiile transnaționale sunt baza unor activități complexe, interdependente, cu un conținut și organizare în continuă schimbare sub aspectul propriilor strategii.

Evoluția acestor ,,mașinării economice’’ poate fi sintetizată și explicată prin rezonanța la nivel global a unor branduri precum Coca-Cola, Pepsi-Cola sau McDonald’s. Practic acestea sunt prezente în orice punct geografic populat semnificativ, de pe oricare dintre continentele lumii.

Companiile multinaționale și globalizarea – o perspectivă sintetică teoretică

Odată cu prima expansiune a capitalismului în Europa, care datează încă din secolul al XIV- lea, întâlnim primele semne ale procesului de globalizare. Apogeul acestui proces coincide cu epoca industrializării masive, respectiv același secol XIX amintit în prima secțiune a acestui capitol. În aceste timpuri, globalizarea este caracterizată prin expresii precum: ,,realitate multidimesională’’, ,,transformare istorică’’, ,,proces evoluționist’’ provenită din diversitate, la rândul ei ,,parte a naturii intrinseci’’.

Globalizarea devine astfel elementul integrator pentru om în comunitatea mondială, conferind cadrul unei societăți la nivel global. Ca orice proces care își pune amprenta semnificativ pe viața de zi cu zi a indivizilor, acesta prezintă valențe deopotrivă pozitive cât și negative. O parte dintre cei care au abordat domeniul consideră acest proces drept unul inevitabil și ireversibil, benefic pentru progresul economiei mondiale, în timp ce alții sunt îngrijorați de riscul inegalității între state, o rată în creștere a șomajului sau amenințarea efectivă a standardelor actuale de viață prin influența unor culturi asupra altora. Există și o a treia categorie de persoane, anume cei care asociază acest proces al globalizarii cu ,,americanizarea’’.

Populația, prin utilizarea noilor tehnologii devine din ce în ce mai ,,captată’’ în acest proces. Aceștia asigură punerea în aplicare a strategiilor menite să întăreasca acest transfer de amploare. În esență globalizarea necesită și o mai mare atenție din partea celor implicați, riscul pierderii unor ,,teritorii ecomomice’’ din rațiuni politice sau militare fiind permanent existent la nivelul oricărui stat performant pe toate palierele. Conflagrațiile moderene sunt cele care tulbură cel mai adesea procesul enunțat anterior.

Literatura de specialitate a analizat aceste aspecte, la nivel economic și nu numai. George Soros este unul dintre cei care își asumă o perspectivă exclusiv economistă asupra fenomenului. Pentru acesta, globalizarea reprezintă ridicarea corporațiilor multinaționale în cadrul unei dezvoltări continue a piețelor de capital mondiale și instaurarea unei ,,hegemonii’ a acestora la nivel național.

Firește, acest proces prezintă caracteristici numeroase, la rândul lui. În capitolul ,,Emergența unor perspective globale asupra fenomenelor socio-economice’’ din lucrararea intitulată ,,Internaționalizarea afacerilor’’ cele doua autoare citate și anterior în susținerea acestei teze, respectiv M.Vătămănescu si A.Andrei sintetizează o serie de opinii științifice asupra acestui fenomen al globalizării. Conform acestora ,,abordările moderne asupra globalizării propun o lectură atentă a realității care subliniază schimbările rapide ale societății moderne și insită asupra proceselor corelative globalizării, cum ar fi restructurarea masivă a societăților, a instituțiilor guvernamentale, a ordinii globale. Cu alte cuvinte, globalizarea generează noi pattern-uri de stratificare socială în cadrul statelor și între state, stimulând emergența unor noi forme de interacțiune și de socializare care transced granițele politice’’. Citat în aceeași lucrare, Paul Dobrescu este cel care în 2007 susținea ca delimitările teritoriale ale culturilor spațiilor sociale naționale sunt estompate de apariția tehnologiilor recente, bazate pe valori moderne, precum velocitatea, instantaneitatea și universalitatea.

Un alt teoretician activ în domeniul relațiilor internaționale este profesorul Leslie Sklair care, într-o lucrare din 2007 susținea faptul că artizanii globalizării sunt parte a unei clase transnaționale capitaliste. Conform spuselor acestuia transnaționalizarea prezintă două perspective. Astfel membrii acestei comunități acționează concomitent cu activitate lor profesională de la acel moment, fără a ignora însa cu o perspectiva mai degrabă globală decât locală.

Vorbim astfel de patru dimensiuni centrale reliefate:

Dimensiunea corporativă – este cea care îi cuprinde pe cei care dețin sau controlează companii de nivel multinațional și filialele lor;

Dimensiunea statală – cuprinde birocrații, politicienii de rang înalt;

Dimensiunea consumeristă – comercianții în general și media.

Conform M. Vătămănescu, ,,indivizii migrează între cele patru dimensiuni, dar împreună formează elita puterii sau puterea elitei.’’

Evident, schimbări au survenit și la nivelul unde se iau deciziile privitoare pentru soarta acestor mari companii, în speță, managementul de top reprezentând un nivel la care progesele au survenit direct proporțional cu progresele de la nivel global al fenomenului economic.

Managerii sunt primii din acest lanț organizațional care sunt nevoiți să țină pasul cu noutățiile aferente domeniului lor de activitate și interes, odată cu aceste companii multinaționale, planul local, cunoașterea profundă a acestei piețe, de acum limitate, fiind insuficientă. Trendul global preia întâietatea, împreună cu informațiile despre concurență, nivelul de dezvoltare și prespectivele de pe planul internațional.

,,În companiile transnaționale, managerii sunt instruiți în acord cu obiectivele strategice ale companiei prin programe de training de lungă durată menite să stimuleze antreprenoriatul internațional. Pe acest palier, globalizarea este asumată prin soluțiile multidisciplinare adoptate de manageri, aceștia luând în considerare implicațiile deciziilor lor în acord cu mediul extraorganizațional.’’

La nivel comparativ între societățiile mici și mijlocii respectiv organizațiile multinaționale și cele transnaționale, managerii corporatiști beneficiază de resurse superioare pentru dezvoltare, atât la nivel profesional cât și antreprenorial, spre deosebire de managerii din companii mici sau mijlocii, susțin Hutchinson și Quintas într-un articol publicat în anul 2008. Astfel diferențe considerabile se confirmă între cele doua ramuri, respectiv, mici și mijlocii/mari – multinaționale, în primul rând la nivel de abilități propriu zise în ceea ce privește administrarea afacerilor. Un potențial de creștere al primelor enumerate există, fapt datorat înmulțirii și dezvoltării rețelelor internaționale, la care iau parte manageri din țări și culturi diferite.

În esența, managerii, prin viziunea lor, sunt cei care au facilitat tranzitul comercial existent astăzi la nivel global. Dorința continuă pentru dezvoltare și cunoaștere, de data aceasta individuală sau perfecționarea în domenii conexe domeniului princial de activitate au reprezentat întotdeauna ,,chei’’ pentru un succes de durată la nivelul întregii companii.

În sens practic, companiile multinaționale sunt în relație de interdependență, în vederea dezvoltării lor, cu acest fenomen al globalizării. Orizonturile se dilată într-un ritm din ce în ce mai accelerat, acest fapt facilitând succesul companiilor mari de pe piața multinațională. Mașinile Dacia sunt acum răspândite pe tot teritoriul Europei, nelipsind însa chiar și din Asia sau America Latina, sub emblema proprie sau sub cea a ,,firmei-mamă’’ Renault. Acest exemplu este poate cel mai elocvent în ideea relației globalizare-companii multinaționale. Unul dintre elementele care au facilitat succesul companiei numite mai sus îl reprezinta marketingul. Nu intram în amănunt în această sfera de studiu, la randul ei foarte vastă inclusiv în literatura de specialitate, însă putem afirma cu certitudine că pionierii unui ,,marketing la nivel de artă’’ sunt companiile mari americane. Acestea au devenit imediat modele pentru abordarea publicitară și nu numai din celelalte colțuri ale lumii.

Astăzi piețele interne încep să decaleze la nivel de importanță, cel puțin în Europa, față de piețele internaționale pentru companiile multinaționale. Potențialul profit semnificativ mai crescut dar și aparenta usurință prin care se pătrunde pe alte piețe, prin intermediul noilor tehnologii sau a diverselor uniuni regionale menite să protejeze și să faciliteze comerțul regional, au intensificat activitatea economică globală.

Totuși acest mediu internațional, global, fiind unul într-o continuă schimbare ,,ține cont de contextul socio-cultural, economic, politic, geopolitic și juridic caracteristic secolului XXI. Dinamismul și ajustările permanente la nivel internațional și chiar global au reconfigurat oportunitățile pentru ca afacerile mici și mijlocii să se dezvolte având drept catalizatori reducerea barierelor comerciale dintre țări și liberalizarea graduală a comerțului național și a politicilor de investiții. Corelativ, dezvoltarea seminficativă a producției și a tehnologiei informaționale au adus beneficii de substanță pentru generalizarea creșterii economice, inclusiv la nivelul țărilor în curs de dezvoltare.’’

Caracteristici, efecte socio-economice pozitive și negative ale activității companiilor multinaționale

Pentru o clasificare conformă cu realitatea, a caracteristicilor cât și a efectelor de natură socio-economică pozitive și negative, în prima parte a acestui subcapitol, ne axăm în principal pe cauzele procesului globalizării/mondializarii complexe și multiple la rândul lor. Acestea se ierarhizează după cum urmează:

1. Cauze de natură comercială: Principală în acest sens este nevoia companiilor de a activa pe mai multe piețe. Cele mai vizate sunt țările cu teritoriu geografic mai puțin darnic, poate chiar limitat din punct de vedere al dimensiunii propriu-zise disponibile pentru exploatare dar și din punct de vedere al resurselor utilizabile în acel spațiu. Astfel, lipsa unor resurse de o importanță majoră precum gazele naturale, petrolul, minereurile feroase și neferoase au contribuit la expansiunea statelor precum SUA spre alte teritorii, în vederea umplerii acestui ,,gol’’ cauzat în principal de poziția geografică și densitatea mare a populației, care, la rândul ei își intensifică consumul de energie și combustibili. Imperiile coloniale au fost primele care au susținut și facilitat activitatea firmelor cu capital străin pe teritorii străine în vederea exploatării resurselor. Chiar dacă după anul 1950 procesul de decolonizare, de aceasta dată, și-a spus cuvântul, dependența economică a marilor state nu a avut de suferit semnificativ datorită faptului ca aceste companii multinaționale au rezistat în continuare, asigurând și alimentând pe anumite paliere economice ,,statele mamă’’. Mai apoi, statele naționale au devenit reale bariere pentru această expansiune: taxele vamale, diversele norme de securitate și igiena sau diverse reglementări pentru securitate ori pentru diminuarea poluării au încurajat producția la nivel local.

2. Cauze privind preferințele consumatorului: Acest ,,tipar productiv’’ a facilitat anumite drepturi pentru sectorul consumerist, datorită reglementărilor la nivel regional sau chiar mondial. Realitatea de astăzi diferă în mare parte față de cea a ultimelor decenii ale secolului XX. Firmele străine sunt cele care acum beneficiază de multiple avantaje de ordin fiscal sau financiar când vine vorba despre o expansiune pe un alt teritoriu decat cel național. Îndeosebi zonele ,,libere’’ din punct de vedere economic, precum Uniunea Europeană a cărei membră este și România începand cu 1 Ianuarie 2007 sau Spațiul Schengen, care în urma ,,Acordului de la Schengen’’ a facilitat libertatea totală de circulație între statele membre. România se află în proces de aderare la aceasta comunitate, mecanismele de securitate, verificare și cooperare cu statele deja membre sunt cele care vor desăvârși în cele din urmă acest proces, de asteptat înainte de 2020. Totuși, deși liberalizarea piețelor conduce la beneficii esențiale și în cele din urmă la profituri din ce în ce mai substanțiale, acest proces conex globalizării a condus la un ,,razboi’’ indirect între companiile multinaționale care au devenit tot mai preocupate să limiteze accesul concurenței pe piața din statele originare și în același timp să ,,cucerească’’ teritorii deja ocupate sau cum spuneam mai sus acele ,,zone libere’’.

3. Cauze economice care facilitează producția dincolo de granițele naționale: Pe primul loc în ceea ce privește activitatea și grija oricărei societăți, de orice nivel, fie el mic-mijlociu sau mare, se află costul de producție. Bineînțeles, cheltuielile salariale reprezintă și ele o importantă ,,felie’’ din bugetul firmei. Investitorii din afară sunt cei care încearcă permanent să profite de forța de muncă ieftină (salarial) din anumite state, poziția geografică nefiind o bariera în acest sens. Exemple pentru susținerea afirmației ne confera statele din Asia Centrala și de Sud (China, Vietnam, Malaezia). La nivel european sunt preferate țările fostului bloc comunist, țările Europei de Est în principal; mana de lucru cu grilă de salarizare mult mai scazută față de Occident facilitâmd apariția si dezvoltarea punctelor de lucru care vizeaza producția. România este și ea parte a acestui sector productiv pe anumite paliere. Industria textilă prin marile case de moda (Valentino, Armani, Versace etc.) sau industria auto (Ford – Craiova) reprezintă exemplele cele mai pregnante de pe teritoriul țării noastre.

O altă condiție necesară și suficientă marilor companii în ceea ce privește localizarea punctelor de lucru o reprezintă fiscalitatea avantajoasă, amintită și la punctul 2 al analizei noastre cauzale, din anumite spații naționale față de altele, precum și dorința de protecție a capitalului față de diverse fluctuații pe piața valutara și nu numai.

Companiile din sectorul petrolifer și miner aleg deseori să nu plaseze rafinariile în imediata apropiere a zonei explorabile. În acest caz particular costurile de transport nu prezintă importanță la fel de mare ca în alte domenii de activitate.

Schimbând ,,perspectiva’’ din care privim acest aspect al activității diverselor companii multinaționale în România și nu numai, Dan Cândea, în lucrarea sa din 2008 intitulată “Inovare și bună guvernare organizațională pentru sustenabilitate”, este cel care ne oferă o altă clasificare. Conform acestuia, diferențe la nivelul firmelor se întalnesc și în funcție de tipul de capital investit:

a) Societăți multinaționale cu capital național – În acest caz, capitalul destinat către exterior provine din surse de pe teritoriul național al firmei. Mai departe celelalte puncte ale societății din străinatate își ,,lărgesc orizonturile’’ datorită acestui capital național și mai apoi din producția proprie exterioară.

b) Societăți cu un capital multinațional propriu-zis – Vorbim în această situație de o ,,contopire’’ a capitalurilor provenite din punctele din diferite țări. Practic, asistăm la o participare egală sau inegală de capital în vederea atingerii scopurilor comune pentru marea companie.

În contiunarea acestor clasificari Cătălin Postelnicu, în lucrarea acestuia din 2005, este cel care delimitează foarte clar două tipuri de companii, în funcție de ,,menirea’’ filialelor: filiale releu – acestea produc la scară diminuată profitul de producție al societății princpale, urmate de filialele atelier – ele sunt responsabile de o anumită verigă din lanțul productiv împărțit la nivel multinațional și delimitat foarte clar, cu scopuri și obiective precise.

A doua delimitare este legată de strategia companiilor multinaționale, împarțită la rândul ei în cel puțin două paliere: companii multinaționale bazate pe o strategie comercială – Asigurarea unei piețe de desfacere este vitală în acest caz pentru societate. Chiar dacă denumirea de strategie comercială conduce spre o anumită idee de export, este cazul efectiv de o producție la fața locului. Investiția este direct proporțională cu nivelul de absorbție al pieței țintite.

Concomitent cu acestea activează societăți multinaționale cu o strategie bazată pe producție – Acest tip de strategie este destinat filialelor atelier, amintite precedent. Este vorba de societăți specifice bazate pe producția chiar a unei singure componente dintr-un întreg, cum este cazul componenetelor unui computer. Un exemplu românesc în acest sens este compania de produse electronice Allview care asamblează anumite produse în state din Asia precum China și le comercializează la nivel european și nu numai.

Cu certitudine, balanța efectelor pozitive sau negative ale globalizarii și expansiunilor continue ale companiilor multinaționale asupra societăților moderne per ansamblu, este departe de a înclina într-o parte sau alta. În Romania, așa cum am reliefat și în sens global în secțiunile anterioare ale acestei teze, piața de munca este pionul principal pentru dezvoltarea economică generală.

În sens pozitiv putem aprecia acea tendință a companiilor multinaționale străine în vederea expansiunii pe teritoriul românesc, în principal datorită grilelor de salarizare foarte scăzute în comparație cu alte puncte de producție ale Occidentului. Acest fapt ,,obligă’’ statul nostru la o mai buna organizare și rigurozitate din toate punctele de vedere, în principal datorită acelei dorinței de ,,aliniere’’ la gradul de dezvoltare al statelor vestice. Totodată, contactul, gradul de socializare pe care il facilitează companiile multinationale la niveul angajaților diferitelor state și culturi, contribuie și el la o ,,deschidere’’ și liberalizare socială benefică întru totul.

De cealalta parte a balanței, din punct de vedere negativ, nu putem să nu amintim gradul scăzut de dezvoltare la nivel de infrastructura de pe toate palierele economice. Industria transporturilor este cea care suferă cel mai tare, inclusiv la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, dupa mai bine de 25 de ani deja, petrecuți sub ,,pătura’’ capitalistă. Din păcate, acest domeniu conex tuturor ramurilor comerciale afectează în sens larg economia țării noastre și împiedică semnificativ investiții ale companiilor multinaționale, care sunt oricum nevoite să se lupte cu puterea foarte scazută de cumparare a populației din România și, implicit, să își bazeze activitatea sub granițele țării noastre exclusiv pentru export.

Un alt domeniu din România aflat în suferință, incapabil să atragă investiții de nivel multinational este sportul. Exemplul cunoscutului om de afaceri Ion Țiriac, mai exact al intenției acestuia de a retrage din calendarul competițional masculin de tenis, singurul turneu internațional găzduit de București anual, Năstase Țiriac Trophy, din cauza ignoranței autorităților la solicitarea unor programe de reabilitare ale Arenelor BNR (locația turneului) precum și la investiții solide în transportul public din capitală (magistrala de metrou menita să lege Aeroportul Internațional Henri Coanda de centrul Bucureștiului) este unul ce nu face cinste acestui spațiu geografic. Deși avem de-a face cu o investitie cu un capital exclusiv privat, beneficii pe termen lung sunt pe cale să nu se mai materializeze niciodată în România, din motive greu de înteles. Există totuși și exemple fericite. Companiile de telecomunicații amintite anterior pe parcursul acestui capitol drept pioniere în materie de dezvoltare multinațională pe teritoriul țării noastre au devenit în timp și unele dintre cele mai performante la nivel european, conexiunea la internet la care au acces românii ocupând un loc fruntaș într-un clasament mondial dedicat acestui aspect, fapt ce conferă speranțe pentru un viitor investițional extern de seamă, în sectoare precum IT-ul.