Comoda Pictata In Tehnica Fladern

Comodă pictată în tehnica fladern

Cuprins

Anexe 67

Introducere

Am pornit cercetarea acestei lucrări, de disertație – din dorința de a raporta cultura și stilul de viata al poporului german (al sașilor) comparativ cu cel al poporului român, individualizând un element esențial dezvoltării, relevat la nivelul de confort și civilizație în mod particular – mobilierul, prin evoluația lui la nivelul zonelor istorice cu accent pe arealul Transilvănean.

Probabil că tema aleasă a mai fost sau va mai fi abordată, contribuția noastră de noutate se dorește a fi aceea a abordării unor tehnici ( de înnobilare a mobilierului),venite și dezvoltate o dată cu așezarea sașilor în Transilvania. Nu dorim să oprim cercetarea noastră în acest moment, decât temporar, ea va fi reluată și aprofundată, punctând cu referiri de specialitate, la o tehnică decorativă uitată dar speram,încă, nu pierdută.

Dorința noastră a fost să analizăm, din punctul de vedere al restauratorului, prin prisma materialelor și tehnicilor care au stat la baza realizării unor obiecte sau bunuri culturale care, de foarte multe ori, pot fi considerate opere de artă, fie ea și artă populară.

Comoda pictată care face obiectul prezentei lucrări, este un element de mobilă decorativă de factură țărănească populară ce aparține etniei săsești de la sfîrșitul sec. al-XIX-lea, cu dublu rol, funcțional și estetic. Caracteristicile principale ale acestui corp de mobilă constau în faptul că este executat din lemn de rășinoase (un lemn ieftin), prelucrat cu finețea unui meșteșug (tâmplărie) ce are rădăcini străvechi conjugate într-o breaslă respectată și cu tradiție din sec. al XIV-lea. Reperele ce diferențiază acestă lucrare în comparație cu altele de tip și forme diferite, constă în tehnica decorativă, pictura care imită esența lemnului (a furnirului), redată prin pensulaj – fladern – o tehnică venită și dezvoltată,în zona Transilvană, o dată cu așezarea sașilor (landlerilor). Așezarea lor în ținuturile din zona Sibiului, a acestora se face la începutul sec al- XIX-lea, ca urmare a prigoanei religioase din țara natală, Austria.

În vederea realizării acestei cercetări,sub coordonarea expert restauratorului Constantin Ștefan Ionescu, am insistat pe comparația mobilierului de factură țărănească produs de cele două culturi( a românilor și asașilor) prin observarea mai multor interioare de locuință atât amenajate ca spațiu muzeal cât și cele de habitat, utilizat și în momentul actual (locuință săsească folosită în parametri inițiali, chiar și astăzi din mai multe localități transilvănene –Cristian, Rășnov și amenajarea interioară ale unor muzee –Complexul Muzeal Astra, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Etnografic Rupea, Muzeul din Cisnădioara).

În susținerea comparațiilor am utilizat un important număr de referințe bibliografice, cărți, cataloage, studii ale unor autori recunoscuți în literatura de specialitate: Aurel Bodiu, Roswith Capesius, Thomas Nagler, Aurel Pop, Paul Petrescu, Georgeta Stoica, dar și a unor cercetători actuali – Irmgard Sedler, Theo Zelgy, Florea Oprea, informații editate în format electronic (site-uri, etc.).

În aceste câteva pagini acordate lucrării de cercetare vom încerca să obținem o descriere cât mai amplă a ceea ce reprezintă cultura săsească, proveniența, conceptul dar și tehnica de prelucrare și decorare raportate la mobilierul țărănesc.

Lucrarea în sine este structurată pe capitole, subcapitole și sub-subcapitole care abordează tema de la general la particular aducând în discuție studiul de caz –conservarea și restaurarea unei comode pictate (în tenica fladern).

Această cercetare a fost realizată și dusă la bun sfârșit cu ajutorul și prin eforturile depuse ale specialiștilor din domeniu al restaurării. Aceștia m-au susținut, încurajat și îndrumat în tot acest demers și consider că fiecare în parte a avut o contribuție ce trebuie apreciată.

Astfel, doresc să vă mulțumesc tuturor pentru susținerea pe care mi-ați oferit-o în tot acest timp. Vă rămân profund recunoscătoare și mă voi strădui să împărtășesc cele învățate mai departe.

Capitolul I. Începuturi și influențe săsești în Transilvania

Stabilirea sașilor, respectiv ai landlerilor, în zona Sibiului

Din punct de vedere istoric, Transilvania a suferit mai multe etape de cucerire, după cum ne sunt prezentate de Thomas Nägler în lucrarea„Istoria Transilvaniei vol I” ce face trimitere și către lucrarea autorului Kurt Horedt, „Contribuții la Istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII”, care datează pătrunderea maghiarilor pe teritoriul Transilvaniei între secolul X, respectiv XII și presupune ca au existat cinci etape în cucerirea spațiului transilvănean de către maghiari:”

Prima etapă – în jurul anului 900, până la Someșul Mic;

A doua etapă – în jurul anului 1000, Valea Someșului Mic și cursurile, mijlociu și inferior ale Mureșului;

A treia etapă – în jurul anului 1100, până la Târnava Mare ;

A patra etapă – în jurul anului 1150, până la linia Oltului;

A cincea etapă – în jurul anului 1200, până la Munții Carpați”

Mergând pe aceeași idee, istoricii dezvoltă teoria lui K. Horedt dar susțin că „primele două etape, marcate de cucerirea voievodatelor lui Gelou (Gelu) și Gylas, înseamnă doar înstăpânirea politică mai mult formală asupra părților de nord-vest și sud-vest ale Transilvaniei intracarpatice, în timp ce etapele 3-5 înseamnă nu numai întărirea și extinderea acestei stăpâniri, ci și o restructurare profundă, economico-socială, atât a societății maghiare, cât și a celei românești, în sensul de accelerare a procesului de feudalizare, cu toate implicațiile sale”.

În decursul procesului de cucerire a Transilvaniei, pe lângă modul fățiș de impunere și ocupare a spațiului, poporul maghiar a ultilizat și metode, precum: colaborarea cu alte populații în încercarea de a atrage de partea ei conducători locali, formarea de cnezate și voievodate. Această afirmație ne este susținută de T. Nägler în lucrarea „Istoria Transilvaniei vol. I (până la 1541)” unde precizează că cei care au colaborat cu puterea centrală maghiară, ar fi fost inițial, secuii, apoi, regatul maghiar ajunge să colaboreze cu pecenegii, uzii și cumanii iar ulterior cu sașii.

Judecând prin prisma lui Thomas Nägler, se presupune că sașii au fost aduși pe filieră maghiară în timpul domniei regelui Géza II (1141-1162), având scop atât economic cât și militar (de protejare a granițelor Transilvaniei).

Cu privire la această idee, (stabilirea sașilor în zona Transilvaniei), în lucrarea „Despre originile popoarelor din Transilvania”, Ion Budai – Deleanu nu contestă remarca făcută de T. Nägler dar ne arată și alte păreri susținute de deferiți autori, care, afirmă el, s-au împotmolit în născociri și legende (și care ar putea să creeze confuzii) cum ar fi: „că întregul popor al sașilor ar fi imigrat în Transilvania la un anumit moment dat sau că s-ar fi menținut acolo din vremuri străvechi; apoi s-au născut acele păreri cum că sașii sunt rămășițe ale goților sau că au fost aduși de Carol cel Mare ori chemați de Geza, regele Ungariei.” Cu toate că aduce în discuție și alte opinii fie ele poate chiar și eronate, totuși părerea cea mai răspândită astăzi rămâne aceea că sașii au fost chemați de către regele Geza oferindu-li-se pământuri și privilegii.

Ion Budai – Deleanu are totuși o altă opinie în ceea ce privește această situație și susține că: „sașii de astăzi nu sunt chiar din cei pe care i-a chemat Geza, ci mai degrabă s-au format în cele din urmă din toate aceste popoare germanice și încă mai multe altele, care au migrat încetul cu încetul în Transilvania și s-au contopit în acea națiune pe care o întâlnim astăzi.”

Oricare ar fi opiniile istoricilor, cert este că regele Ungariei a fost implicat în colonizarea Transilvaniei de către sași, proces atestat ulterior în diplomele lui Andrei al II-lea– diplome ce aveau să soluționeze relațiile economice, politice, militare, administrative și sociale pentru o lungă perioada dintre sașii din zona Sibiului și regalitate. Despre aceste „danii” ne vorbește atât T. Nägler cât și I. B. Deleanu în lucrările referitoare la originile sașilor de pe teritoriul transilvănean, indiferent că parerile sunt pro sau contra, sunt niște documente care atestă și întaresc această punct de vedere.

Una dintre aceste diplome este acordată în timpul cavalerilor teutoni după ce deja sașii au fost colonizați și în Țara Bârsei, dar după cum susține și Nägler, ordinului teutonic s-a datorat această inițiativă de așezare. Referire la această atestare istorică se face în cadrul mai multor lucrari, documente, cărți („Documente privind istoria României, Veacul XI, XII și XIII Transilvania”, Editura Academiei, București, 1951 – 1952, vol. I, (1075 – 1250, nr. 77), „Românii și sașii până la 1848, T.Nägler”, „Despre originile popoarelor din Transilvania”,Ion B. Deleanu, „Așezarea sașilor în Transilvania”, T. Nägler ), acest document menționează următoarele: „În numele sfintei treimi una și nedespărțită. Andrei, din mila lui dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției și Lodomeriei, deapururea. Intre semnele osebitoare ale măreției regale, semne cu care e împodobită amintirea vrednică de pomenire a înaintașilor noștri, cel mai de seamă și mai pilduitor e acela de a întinde o mână cât mai darnică oaspeților vrednici de laudă, a căror așezare se vede că e folositoare regatului și despre a căror rugăciune se știe că este prețuită de dumnezeu.[…] Dat de mâna magistrului Toma cancelar al curții regale și prepozit de Vesprim, în anul o mie două sute unsprezece dela întruparea domnului, în vremea când venerabilul Ioan era arhiepiscop de Strigoniu, reverendul Bertold arhiepiscop ales de Calocea și ban, pe când își cârmuiau în chip fericit bisericile Calan de Pécs, Boleslav de Vaț, Cathapan de Agria, Simon de Oradea, Desideriu de Cenad, Wilhelm al Transilvaniei, Gothard de Zagreb, Petru de Györ, Robert de Vesprim; pe când Poth era palatin și comite de Moson, Mihail voevod, Petru comite de Bács, Jula de Bodrog, Banco de Bihor și comite curial al reginei, Marcel comite de Kewe și comite curial, Nicolae comite de Pojon, în anul al șaptelea al domniei noastre.”

Rolul așezării ordinului teutonic, era cel de a extinde și de a apăra granițele regatului ungar. Acest ordin era destinat nu doar să protejeze partea sud-estică a Transilvaniei, ci să și pătrundă dincolo de arcul carpatic și să anexeze regatului ungar, prin cucerire, regiunile conduse și dominate politic de cumani. Această afirmație o regăsim în detaliu în lucrarea lui Thomas Nägler „Așezarea sașilor în Transilvania”.

Teritoriul pe care au fost colonizați numit Șapte Scaune (în germană Sieben Stühle, în latină septem sedes) era un teritoriu de pe Pământul Crăiesc (Königsboden) din Transilvania, ( și s-a numit mai târziu în germană Siebenbürgen, adică "șapte cetăți": Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea, Bistrița), reprezentând unitățile adminstrative ale sașilor transilvăneni, din secolul al XII-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Ca o concluzie la cele menționate anterior, considerăm că urmările acestei colonizări și organizări a sașilor în Transilvania sunt de amploare. Acest proces și-a lăsat amprenta asupra coloniștilor, dar în special asupra întregii provincii ocupate de aceștia, datorită unei serii de caractere proprii. Acestea se regăsesc cu precădere în domeniul economic, în stratificarea socială și în organizarea administrativ-politică.De asemenea, putem observa o specificitate a evoluției arhitecturii, artelor plastice și decorative, istoriei culturii și religiei.

.

Așezarea Sașilor Regiunile de proveniență a “sașilor”

Landlerii

„Denumirea de Landleriîi este atribuită unei minorități entice din România, vorbitoare a unui dialect al limbii germane, care trăiește alături de sași, pe o arie de răspândire foarte restrânsă, în localitățile Turnișor (azi-cartier al orașului Sibiu), Cristian și Apoldu de Sus, din județul Sibiu. Termenul de "Landler" are o conotație regională desemnând locul de origine al acestora, în germană "Land", denumirea unei regiuni istorice cuprinse între Wels, Gmunden și Vöcklabruck (Austria).(necesită citare)

Într-o traducere liberă din lucrarea „Sonderdruck -Zeitchrif für Siebenbürgische Landeskunde” p.25, Irmgard Sedler ne spune de asemenea că Landlerii sunt emigranți austrieci, stabiliți la finele secolului XVIII în Transilvania.

Istoria lor începe pe 9 iulie 1734 când, sub domnia lui Carol al VI-lea, Împărat Roman, din ținuturile din Austria aflate sub dominația Casei de Habsburg au fost deportați în Transilvania protestanții, foști catolici ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană. Motivul deportării a fost unul politic, monarhii impunând ca religie de stat religia catolică. Orice schimbare de religie, era văzută ca o amenințarea la adresa stabilității imperiului. A fost inițiată o masivă recatolicizare (Rekatholizisierung), au fost interzise slujbele reformate după Luther, preoții luterani au fost expulzați, iar scrierile "periculoase" ale acestora au fost arse.

Inițial, acțiunea de deportare a fost concepută numai ca o măsură de disuasiune, fapt pentru care, în prima fază au fost exilați numai capii familiilor lutherane cu cea mai mare influență în regiune – Peer și Reisenauer, Riedler și Engleitner, Eggenreither și Stieger – . Ulterior însă, pentru că disuasiunea nu a funcționat, măsura a fost extinsă asupre unor grupuri întregi de populație.

Se știe că, după încheierea Păcii Westfalice, din 1648 în Imperiul German s-a instituit o "lege a emigrației libere" (freies Auswanderungsgesetz) cunoscută sub denumirea latină de "flebile beneficium emigrationis", care regla relațiile între țările catolice și cele evanghelice ale imperiului. Această lege le garanta țăranilor o emigrare demnă, oferindu-le un interval de trei ani în care să să-și lichideze bunurile imobiliare, dreptul de a lua cu ei întreaga avere mobilă și întreaga familie. precum și dreptul de a-și alege singuri locul de destinație. Majoritatea au emigrat în Prusia.

Pentru că nu respecta această lege, deportarea celor peste 800 de persoane, din care în jur de 200 din Carintia, a fost mascată sub denumirea germană de Transmigration (transmigrare), rămasă în istorie sub denumirea de Karolinische Transmigration. Istoria a consemnat faptul că 624 de deportați, din care jumătate copii, proveneau din parohiile Goisern, Hallstatt, Laufen și Ischl. Aceștia au fost aduși pe calea apei (râurile Siebner-Zillen, Traun și Dunărea) până în Banat, de unde au continuat drumul pe jos până în Transilvania. Nu au avut dreptul să ia cu ei decât "un butoiaș" cu lucrurile proprii, care s-a putut încărca pe corabie, și au primit o sumă de bani, ca avans pentru lichidarea proprietăților lor, ce urma să fie făcută de autorități. Lipsurile și bolile au decimat aproape în întregime acești deportați.

Ravagiile ciumei abătute asupra Transilvaniei în 1738, și ale războiului austriaco-turc din 1736-1739, culminând cu moartea împăratului în 1740, au stopat pe moment transmigrația, care s-a întețit însă sub domnia împărătesei Maria Terezia. Au urmat două valuri mari, 1752 – 1757 și 1773 – 1776, când au fost transmigrați (deportați) alți 3000 de "eretici" din Lande ob der Enns din Kärnten și Steiermark. În anii '50 au fost deportați în special locuitori din Austria Superioară (Oberösterreich), din regiunile Gmunden, Laakirchen și Vöcklabruck, pentru ca în anii '70 să mai fie deportați 188 de locuitori din Stadl an der Murr din regiunea Steiermark.

Aceștia s-au stabilit în trei sate din apropiere de Sibiu: Neppendorf (Turnișor, azi cartier al Sibiului), Großau (Cristian, Sibiu) și Großpold (Apoldu de Sus, Sibiu), și sunt cunoscuți sub denumirea de Landler, iar așezarea lor în această zonă ca Landlersiedlung. Prin lege, acestora le era interzis să se întoarcă în ținuturile natale din Austria.

Deportarea (transmigrarea) începută în 1734, de pe domeniul Salzkammergut, s-a terminat în 1776 cu cei deportați din Judenburg din regiunea Weststeiermark.

Valențe culturale

Făcând referire la scrierile lui T. Nägler, putem spune că stabilirea sașilor în Transilvania nu a reprezentat doar o simplă colonizare, ci mai degrabă, datorită privilegiilor acordate, aceștia dețineau un nivel ridicat al diviziunii muncii între cultivarea pământului și meșteșuguri. Dincolo de muncile agricole și creșterea de animale, ar trebui să ne îndreptăm atenția spre diferite meșteșuguri; în ciuda faptului că documentele amintesc doar de un număr redus de astfel de meserii, se pare că cercetările arheologice au adus la suprafață nenumărate elemente de cultură materială încă din perioada colonizării sașilor. Conform aceluiași autor în lucrarea „Așezarea sașilor în Transilvania”, ne este precizat că au fost organizate săpături arheologice în localități precum Câlnic, Sebeș, Cisnădioara, Tilișca care atestă faptul că acești coloniști aveau diverse îndeletniciri cum ar fi zidăritul, olăritul, dulgheria și fierăria. Toate acestea susțin ideea mai sus menționată, dacă ne raportăm la numărul mare de construcții și obiecte descoperite – construcții ecleziastice în stil romanic, locuințe, cetăți de apărare existente inițial în toate satele în secolul XIII și, de asemenea, în toate orașele.

Datorită dezvoltării meșteșugurilor și formării orașelor din Transilvania s-a încurajat implicarea țăranilor în economia de schimb; creșterea cererii de produse meșteșugărești și întemeierea breslelor au dus la crearea de centre administrative. Primele bresle au inclus meșteri specializați pe același domeniu de activitate sau cel puțin înrudite, majoritatea fiind de origine săseacă. Sașii au continuat să dezvolte diversele meșteșuguri și în secolele următoare, iar numărul breslelor a crescut necontenit până in secolul al XVIII-lea, cuprinzând domenii tot mai variate ale vieții sociale și politice.

Despre felul de a fi al populației săsești s-a scris în nenumărate rânduri. Am putea începe cu o părere a lui Anton Verancsics (diplomat de origine maghiară), care spune în felul următor: „Sunt foarte harnici și muncitori cu foarte mare aplecare la cârmuirea orașelor, la negoț și la toate artele meșteșugărești. Sunt mai atenți și dornici să-și sporească zestrea casei și alte scule decât oricare alt neam din această provincie și, nerâvnind deloc la bunul altuia, se mulțumesc cu al lor; și sunt atât de doritori să ridice clădiri, să cultive ogoare și să sădească vii, încât nu este astăzi aproape nici o parte a Transilvaniei mai frumoasă și mai roditoare decât cea pe care o locuiesc sașii”. Ca suport la paragraful citat, Ștefan Ștefănescu, membru corespondent al Academiei R.S.R., face trimitere către lucrarea lui Nicolae Iorga „Ce sunt și ce vor sașii din Ardeal”în cadrul căreia se evocă alese calități ale acestui popor – simplitate, sinceritate, respectul față de celălalt, chibzuință, năzuința permanentă pentru progres.

Dacă ar fi să ne raportăm la caracterul național al sașilor, după cum susține N. Iorga, putem spune că acest popor este reprezentat de două trăsături: „un mare dor de cultură, legat de capacitatea de a se cultiva, și un sentiment pronunțat național.”

Acest sentiment este reflectat prin perseverența cu care țin la tot ceea ce îi reprezintă, și anume limba maternă,obiecteledecult și iubirea pentru popor. Sentimentul puternic de solidaritate este mereu prezent și este bazat pe principiul unității interne (binele întregului popor).

Deși sunt recunoscuți pentru calitățile ce îi definesc, putem remarca: o strictețe în ceea ce privește legea și dreptul; respectul față de celălalt și implicit față de avuția acestuia. Sașii sunt oameni muncitori extrem de renumiți si apreciați, cu o vastă cultură. Aceasta s-a dezvoltat datorită hărniciei și conștiinciozității lor, elemente ce își au originea în străduința continuă spre progres, în chibzuiala, ordinea și liniștea specifice acestui popor. Aceste caracteristici sunt atinse și de N. Iorga în lucrarea mai sus menționată.

Făcând trecere la viața intelectuală săsească, putem remarca că aceștia reușesc să aducă elemente culturale germanice în cadrul culturii ce și-o dezvoltă pe pământuri străine. Ei adaptează aceste elemente la noul stil de viață, însă în același timp păstrează neschimbate rădăcinile ce le au cu frații lor din Germania.

Treptat, valorile culturale din Transilvania s-au dezvoltat datorită aportului de ziare, cărți și reviste germane, mai mult de atât pentru că tinerii au avut posibilitatea de a studia în cadrul universităților germane. Au fost înființate diverse centre științifice și culturale, precum „Societatea istorică ardeleană” (Verein für Siebenbürgische Landeskunde) – 1840; Arhiva orașului Sibiu, care e unită cu Arhiva Universității săsești; Muzeul Bruckenthal, inaugurat în anul 1817 care deține, pe lângă o galerie mare de tablouri, și o colecție de manuscrise; Muzeul de științe naturale adăpostește o colecție a societății carpatine (Karpatenverein), care arată viața populară, locuința, portul, etc., ale națiilor din Ardeal. Muzeul Săsesc al Țării Bîrsei din Brașov” „fondat de Julius Teutsch (1867-1936), un pasionat colecționar de artă populară; Acesta ilustrează civilizația, cultura și arta sașilor din oraș și din Țara Bârsei.”

Nicolae Iorga menționează în scrierile sale că literatură are puternic caracter național, dramele, nuvelele și cântecele scriitorilor fiind adesea inspirate din viața și trecutul poporului săsesc; muzica este, de asemenea, apreciată și iubită – deja din secolul al XVI-lea exista în fiecare oraș săsesc o capelă unde orga tradițională era de nelipsit, iar în 1890 au avut loc câteva reprezentații de opere muzicale la Sibiu. Sub numele de „Uniunea muzicală germană-ardeleană” s-au asociat numeroase reuniuni de muzică vocală și instrumentală, printre care și unul dintre corurile cele mai vechi de bărbați de la Brașov, întemeiat la anul 1859.

În aceeași măsură, artelor plastice le-a fost acordat un interes crescut din partea sașilor, unde aceștia au dovedit neasemuită pricepere. Ca și confirmare, putem oferi ca exemplu monumentele de artă săsești, în principal biserici și catedrale; baptisterii, de regulă, confecționate din lemn, clopote, sculpturi la altare, strane și uși, potire și cruci, icoane și fresce ce dovedesc un simț artistic dezvoltat, precum și îndemânare și precizie în tehnica de lucru.O astfel de colecție de broderii vechi și de argintării se păstrează la Muzeul Bruckenthal.

Ținând cont de cele discutate anterior, se poate considera că poporul săsesc este un element important în cultura și istoria Transilvaniei ce servește drept model de muncă, ordine, perseverență și moralitate.

Capitolul II. Introducere în istoricul mobilierului

Dacă reconstrucția unei locuințe preistorice este practic imposibil de realizat,dețineau totuși un inventar de piese de mobilier, chiar dacă cele mai multe improvizate din piatră sau bucăți de lemn, fiind în principal mese sau scaune grosolane.

Ne vom opri mai întâi la Egiptul Antic, unde vom vedea că tehnica de fabricare folosită de egipteni, care acordau o deosebită atenție atât designului cât și construcției, este aproape identică celei utilizate și astăzi. Pentru piesele de mari dimensiuni, în special pentru scaune și mese se foloseau cepurile, o tehnica populară și astăzi întâlnită, chiar dacă de multe ori cepul este înlocuit de pivoți (cuie, șuruburi) pentru a ușura fabricarea. Laturile pieselor mai delicate, precum cutiile sau lăzile, erau îmbinate cu grijă pentru a mări rezistența. Un vechi scaun egiptean care încă se păstrează la Muzeul din Cairo are suporturi în formă de picioare de animale, o tendință care se generalizase în epocă.

http://www.incasa.ro/Istoria_mobilei___partea_1_3006_595_1.html

http://the-ancient-pharaohs.blogspot.ro/2010/12/tutankhamuns-treasures.html http://the-ancient-pharaohs.blogspot.ro/2010/12/tutankhamuns-treasures.html

Alte piese de mobilier ale egiptenilor erau cuferele din lemn, de diverse mărimi, folosite de obicei pentru rufărie, și al căror capac bombat era pictat sau încrustat; panere rotunde sau ovale și coșuri împletite din fibre serveau pentru depozitarea diverselor obiecte, dar cel mai adesea pentru alimente. Scaunele și fotoliile de variate înălțimi, cu spătar sau brațe, aveau picioare de forma labelor animaliere (de preferință de leu), iar taburetele fixe sau pliante cu picioare încrucișate, care apar mai târziu, precum și cuferele cu mai multe deschideri interioare și suprafață plană (această suprafață servind și ca planșetă pentru diverse jocuri) completează sumarul inventar al interiorului.

Atât mobilierul elen cât și cel din Mesopotamia, este cunoscut datorită picturilor și sculpturilor, dar, din păcate, s-au păstrat foarte puține piese. Detaliile de pe picturile care ornamentau vasele și pietrele funerare oferă deseori informații despre stilul de viață cotidian.
S-au păstrat câteva tronuri din marmură, dar și câteva fragmente din lemn ale mobilierului epocii; se încerca o armonizare a mobilierul cu decorațiuni arhitecturale, simetrie generală și un echilibru al întregului. Deși la o primă vedere există asemănări ce duc la tradiția egipteană, totuși, banca grecească și patul egiptean aveau scopuri diferite (banca folosită atât pentru odihnă cât și pentru a sta lungit în timpul mesei, avea aceeași înălțime ca și masa iar patul, era folosit strict pentru odihnă). Nu exista un suport pentru picioare, iar partea dinspre cap era adesea curbată pentru a sprijini pernele. Suporturi în forme de labe de animal erau rar folosite (acestea le vom întâlni foarte des la egipteni), preferându-se cele conice sau cele care imitau coloanele. Scaunele puteau fi pliabile, cu picioarele în formă de X sau standard, cu picioare drepte, fiind fabricate din secolul VI î. Hr. Mesele reprezentate în picturi erau de mici dimensiuni, fiind preferate cele cu tăblia rectangulară, având trei picioare, uneori sculptate în forme animale.

Lada cu capac (cufăr) din vechea Grecie avea dimensiuni variabile: de la cele miniaturiale la cele cu adevărat monumentale, plecând de la un design simplu până la cele cu capacul bogat sculptat. Erau realizate din lemn, bronz, fildeș. Tradiția cuferelor a fost păstrată din Egipt până în secolul XIX, fiind prezente mai ales în tradiția populară a diferitelor popoare.

Mobilierul roman pare a fi asemănător celui grecesc. În primul secol al erei noastre designul bogat al romanilor reflecta puternice influențe grecești. Ruinele de la Pompei și Herculaneum ne oferă informații detaliate privind arhitectura locuințelor dar și dispunerea mobilierului și mai ales numeroasa varietate a formelor. Nu se știe exact sursa de inspirație și momentul în care au apărut dulapurile, prezența acestora în frescele romane fie au o influență elenă, fie o copie a picturilor grecești, deși s-a păstrat un dulap dintr-o casă din Herculaneum.

La rândul ei, perioada romană va influența atât arta mobilierului bizantin cât și cel al Evului Mediu, foarte răspândit în biserici.

Cea mai veche piesă de mobilă pictată păstrată în Suedia – scaun sec 12

Interesant este că mobilierul din secolul al XIII-lea nu va fi influențat de stilul arhitectural gotic, deși acesta aduce inovații deosebite și efecte spațiale impresionante, decât în jurul anilor 1400. Începând de acum, în construcția mobilierului vor fi introduse elemente specifice goticului (unghiuri foarte ascuțite, scuplturi pe spătarele scaunelor, a cuferelor); păstrându-se în partea de nord a Europei până la începutul secolului XVI.

Perioada renascentistă (1515-1643) reprezintă mai mult un spirit decat un stil și aduce cu sine o atitudine nouă în arte. Însăși cuvântul „renaștere” sugerează acest lucru. Curentul artistic pornit din Italia se extinde treptat în toată Europa.

Mobila, în mare parte din stejar, uneori și nuc, era ceva mai funcțională, sculpturile mai detaliate și mai precise. Nu se vor uita nici cuferele; prima inovație în domeniul mobilierului Renașterii italiene a fost cassone, un cufăr cu decorațiuni complicate, sculptate sau din stucatură și poleit sau pictat. Motivele erau cele clasice. Forma aleasă pentru cassone era în mare măsură inspirată de sarcofagele romane. Spre sfârșitul perioadei se observă accentuarea importanței formelor și a liniilor; ca modele de sculptură, avem decorurile vegetale (frunza de acant ocupa un loc important) și forme animaliere. Nu sunt abandonate nici motivele gotice, nici cele clasice. Chiar de multe ori ele sunt puse unul lângă altul în aceeași piesă de mobilier. Piesele franceze tind să fie mai ușoare și mai delicate decât cele italiene, cu mai multe motive florale.

Arbore al vieții decorat cu frunze de acant.

Începând cu secolul al XVI-lea și pâna în sec. al XVII-lea a fost o perioadă ideală pentru Occident, care a avut șansa să descopere mobilierul chinez, deoarece în perioada dinastiei Ming (1368-1644) această industrie atinsese în Imperiu apogeul. Dulapuri înalte, mese delicate, scaune și bănci, toate i-au încântat pe europeni prin designul subtil. Picioarele drepte ale scaunelor și meselor se temrinau cel mai adesea prin linii curbate. Elementele aplicate și cele de susținere nu aveau doar rol de ranforsare ci și de sprijini. Decorațiunile asiatice erau deja cunoscute în Europa secolului XVII și au jucat un rol deosebit de important în dezvoltarea ulterioară a designului occidental. Cuferele chinezesti lăcuite dar și cele nipone, importate în Europa, au început să fie tot mai folosite, de multe ori interioarele fiind modificate pentru a se adapta noilor piese.

Mobilierul din perioada barocă, își păstrează masivitatea, dar lemnul va fi înnobilat prin încrustarea sau combinarea cu o serie de materiale nobile – adăugarea de fildeș, marmulă, argint, sidef, alamă. Tot acum începe să apară mobilierul cu sertare, ce puteau fi trase și închise.Despre mobilierul cu sertare ne vorbește și Judith Miller, în lucrarea O abordare mai detaliată a antichităților, mai exact despre apariția comodei cu sertare, introdusă la finele secolului XVII, iar revista Muzeului Brukenthal ,Mobilierul de artă în colecția Muzeului Brukenthal ne este precizat că reprezintă una dintre cele mai folositoare piese de mobilier din interiorul urban, ea nelipsind din locuița burgheză începând cu secolul al XVII-lea, „cunoaște o frecvență sporită abea din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea; este o mobilă apreciată și pe parcursul secolului al XIX-lea. Realizată cu mare precizie și în vogă în epocă, comoda era considerată ca un semn al reușitei sociale.”

În secolul al XVIII-lea un alt stil artistic se impune, care nu face altceva decât să ofere rafinament formelor rigide; acest nou stil este rococo care va influența în mod cert și piesele de mobilier – devine mai fin, mai redus ca dimensiune – conceput pentru a crea un ambient spațial mai armonios în ansamblu cu decorațiunile și texturile folosite în încăperi. O nouă formă de mobilier va lua amploare, ce poartă denumirea de „secrétaire” –„ răspândit, în urma războaielor napoleoniene, cu rapiditate, în toate țările europene. În țările origine germană la începutul secolului al XIX-lea secreterul a devenit „le chef-d’oeuvre”, urmând ca în perioada dezvoltării stilului Biedermeier să devenă mobilier principal din decorul salonului burghez, drept pentru care realizarea sa era foarte îngrijită.”

Neoclasicismul a apărut ca o reacție de respingere a curentului rococo, în favoarea clasicismului, a fost o miscare care s-a dezvoltat în momentul în care rococo-ul atingea pragul de apogeu; s-a dorit o oarecare întoarcere la sursele de inspirație greco-romane, la formele clasice.

Mobilierul Empire – inspirat de arheologie a început să devină o modă la sfârșitul secolului XVIII, influențându-i mai ales zona europeană. Schimbarea de atitudine și de gusturi marchează cea de a doua fază a neoclasicismului; preia ideea clasicismului și îi adaugă, fast, ornamente (de inspirație egipteană, militară – arme, făclii, cununi de laur), strălucire. Acest tip de mobilier va sta la baza dezvoltării stilului Bidemeier.

Stilul Biedermeier, aflat în vogă în țările de limbă germană între 1815 – 1848 impune în cadrul interiorului orășenesc preferința pentru suprafețele plane, regulate, cu un aspect mai puțin impozant, pentru a fi de dimensiuni umane și într-o continuă perfecționare a funcționalității. Avându-și rădăcinile în stilul Empire francez, stilul Biedermeier a fost agreat de înalta societate și de clasele mijlocii, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Din categoria mobilierul contemporan, care are un aspect simplu, curat; se folosesc detalii de lemn, metal, plastic și piatra – atenția cade asupra liniei și formei de bază, amintim: Art Deco, Modern.

Art Deco – caracterizat de formele geometrice, și de liniile drepte; culori luminoase, linii puternice, verticale (rotunjite la colturi). Piese realizate din lemn de esențe exotice, cu finisaje luxoase și încrustații din materiale rare, precum fildeșul, alcătuind designuri abstracte, angulare (colțuros).

Mobilierul modern – predomină suprafețele strălucitoare, formele geometrice, lucioase și asimetrice;liniile simple și curate ale lemnului îndoit (răsucit). Materialele folosite sunt plasticul colorat, vinilul, melamina, dar și lemnul îndoit, fibra de sticlă, aluminiu, oțel și fier.

Mobilier tradițional. Mobilier de influență orășenească

Pentru a confecționa diferitele tipuri de mobilier este ideal să înțelegem și să cunoaștem tehnica ce a stat la baza creației indiferent că este vorba de un mobilier de tip tradițional (după metoda dulgherească) sau unul cu influențe urbane (mobilier tâmplăresc).

Putem spune că evoluția mobilierului a oscilat între funcțional și estetic;condiționat de momentele istorice,sociale dar mai ales,de cele financiare. Producția și decorația poartă amprenta acestor condiționări.

Separarea și clasificarea în funcție de comanditar, va fi resimțită în starea socială și financiară,ce va genera nivelul de finețe în prelucrare, a producției de mobilier:

a) urban, elevat,elaborat în ateliere sau tâmplării cu „ nume”

b) țărănesc,

Astfel avem două tipuri de prelucrare:

• de tip rudimentar (executat de dulgheri)

• îngrijit (executat de tâmplari)

Se utiliza lemnul de calitate slabă și preț redus,de regulă esențe rășinoase sau foioase moi, dar înnobilate cu furnire estetice din esențe valoroase, autohtone sau importate. Mobilierul din lemn de rășinoase sau foioase moi, avea finisaj decorativ,de cele mai multe ori pictat – la mobilierul săsesc și incizat la cel românesc.

Tehnică de prelucrare. Tipologii de îmbinare

Prelucrarea după metode dulgherești

După această metodă au fost realizate importante piese de mobilier, care definesc interiorul românesc țărănesc și tradițional, unde, omul, peria sistemele de prelucrare de la generațiile precedente, le aplică și le transmite la rândul său; contribuția în vederea completării și perfecționării procedeului de lucru este relativ redusă și este posibilă doar în cazul în care este necesară o deplasare temporară sau definitivă a meșterului în altă regiune; mobilierul conceput este unul de tip arhaic cu mod de lucru rudimentar accesibil oricărui meșter dulgher.

Tehnica dulgherească este caracterizată prin îmbinarea părților componentelor ale pieselor în sistemul „lambă și uluc” sau „nut și feder”, fiind cel mai răspândit sistem de lucru al lemnului în Evul Mediu.

Mobilierul dulgheresc era executat din lemn despicat cu ajutorul unor icuri, scânduri retezate cu fierăstrăul, cioplite cu toporul și barda și încheiate în uluci și șindrile fixate în cuie de lemn. Lemnul utilizat în tehnica dulgherească este unu de esență tare, în principal lemn de foioase; Decorația specifică mobilierului dulgheresc cuprinde un număr redus de ornamente; bazându-se în principal pe motive geometrice simple, executate prin incizie, scrijelire.

Prelucrare după metode tâmplărești

Fasonarea și prelucrarea lemnului putea fi realizabilă în funcție de posibilitățile meșterului, plecând de la simpla cioplire cu barda până la vopsirea acestuia, fie cu lacuri, sau prin pictarea și realizarea de ornamente dar nu în ultimul rând, prin înnobilirea lemnului cu placarea de furnir, a intarsiilor, etc.

În cazul utilizării tehnicilor tâmplărești, de factură orășenească, piesele de mobilier sunt lucrate, de obicei, din lemn de esență moale – rășinoase. Tehnica tâmplărească presupune existența unui atelier și utilizarea unui inventar de unelte de bună calitate, compus din fierăstraie încordate, rindele, banc de tâmplărie, prese, burghie, adezivi și metru gradat. Întrucât lemnul de rășinoase este un lemn cu noduri, de calitate inferioară, a fost necesară acoperirea lui cu vopsea, strat pictural sau lacuri pentru protecție și înfrumusețare.

Specific acestui tip constructiv sunt îmbinările de tip coadă de rândunică sau drepte, acestea fiind fixate prin cuie din lemn (mai târziu și de fier.) și adezivate cu un clei organic.

În cazul mobilierului tâmplăresc se poate observa o intensă influență orășenească și implicit influențe ale popoarelor de diferite etnii; la baza mobilierului de origine orășenească pot fi observate influențe săsești. Lăzile săsești sunt executate esențe de rășinoase sau tei,cu îmbinări caracteristice ,tâmplărești având un decor pictat pe întreaga suprafață vizibilă. La acest tip de mobilier, se poate observa finețea și atenția cu care a fost prelucrat, daca privim cu atenție putem spune că deja nu mai poate fi vorba doar de un meșter ci putem vorbi de pictori sau chiar artiști.

http://shop.goethesgalerie.com/sale-abverkauf.html?p=7

http://shop.goethesgalerie.com/sale-abverkauf.html?p=7

Tipologii de îmbinări

nut și feder ,(lambă și uluc), tip de îmbinare specific până la începutul sec. XVIII, fixarea elementelor cu cuie din lemn executate manual, sunt neregulate ca formă – tipic metodei dulgherești.

c

Lambă aplicată și uluc Nut și feder

cep și scobitură (asigură o îmbinare puternică în unghi drept la colțul unei rame. Cepul e mai mic decât lățimea ramei, astfel că locașul nu ajunge pe partea cealaltă, aspectul îmbinării fiind mai estetic.)

coadă de rândunică (zinkuri) cu utilizare mai amplă de la începutul sec XVIII. De regulă s-a folosit cuiul de lemn și cleiul organic pentru fixare, ulterior se vor folosii și cuiele de fier.

http://workbench-notes.blogspot.ro/2012_02_01_archive.html

Urmele de trasaj, pe material, tăierile sunt făcute cu fierăstrăul manual, sunt imperfecte, se vad urmele uneltelor și nu sunt simetrice.

Începând cu al doilea sfert al sec. XIX o dată cu apariția circularului, tăietura este uniformă, regulată, simetrică. Vizibilă urma pânzei de circular, prelucrările sunt mai fin executate.

Tehnică decorativă

Lemnul policrom sau lemnul decorat prin pictare a fost realizat încă din antichitate. Funcția semantică a decorului s-a păstrat până în zilele noastre străbătând milenii de evoluție.

Decorul reprezintă o valoroasă formă de comunicare a nivelului cultural al societății.

În ceea ce privește decorul pictural pe mobilierul săsesc transilvănean, putem observa că cele mai vechi piese de mobilier, lăzile, aveau ca ornamentică simboluri solare, pomul vieții, spirală, șarpe încoronat dar și alte animale fantastice ce erau sculptate sau pictate – începând cu secolul XVI, s-a trecut de la formele sculptate la cele pictate (pictură aplicată fie prin pensulaj ori cu ajutorul șablonului);Theo Zelgy, în lucrarea „Pictura mobilierului săsesc – transilvănean” menționează că în secolul XVI, se va impune (datorită apariției picturii cu șablonul) pictarea de motive florale. Dacă până acum pictura va consta într-un decor de tip gotic, această tehnică va fi înlocuită cu una nouă datorită calfelor, care au călătorit în Austria, Triol, Bavaria – motivele decorative sunt ordonate în chenare și sunt reprezentate flori ale pasiunii în diferite modalități. Deși decorurile vegetal – florale, erau foarte stilizate (greu de identificat), totuși se putea observa o atenție sporită în reprezentarea florii pasiunii, floarea de granat, frunzei de acant, și a lalelei. Cu timpul, ornamentica va suferi modificări; simplitatea va fi înlocuită cu un decor bogat și de dimensiuni reduse. Ornamente specifice perioadei baroce sau rococo (rozete, spirale, cornul abundenței) nu au putut fi trecute cu vederea nici în decorarea mobilierului. Mai mult, tot Theo Zegly, ne spune că în timpul guvernării baronului Samuel von Brukenthal, datorită înfluențelor occidentale, se va dezvolta mobilierul furniruit. Mobilierul pictat putem spune că suferă o decădere în rândul populației urbane, însă va înflori și va deveni mai accesibil și în zonele rurale, astfel că tâmplarii și pictorii de mobilier vor lucra pentru țărani.Decorul vegetal floral se va bucura de variate modele cum sunt: coronițe florale, cornul abundenței (frecvent reprezentați tranfafirii), garoafe, narcise și lăcrămioare. Toate aceste decoruri vor fi puse și mai mult în valoare prin aplicarea unei singure culori pentru fundal (deseori folosit nuanța de maro, verde sau albastru închis).

Simbolistica decorului

Linia orizontală marca realul, pământescul, iar linia verticală simboliza aspirația spre înalt.

Forma de „S”semnifică ideea de ambiție, siguranță.

Spirala – trudă și perseverență.

Cercul – simbol solar

Floarea pasiunii – sugerează suferință, răbdare sau împăcare.

Passiflora (planta) Piesă ornamentală cu” passiflora”

Floarea de granat – înfățișează iubirea.

Laleaua – înseamnă mândrie, putere, bucurie de viață.

Dacă bulbii florilor și rădăcinile ne duc la ideea de perseverență, reprezentarea fructelor (ex. strugurele) simbolizează împlinirea, succesul.

POMUL VIEȚII

Organizarea interiorului locuinței

Amenajarea interiorului locuinței reprezintă forma modului de viață, a spiritualității, a vieții familiale, dar și sociale. Din punctul de vedere al lui Paul Petrescu și al Georgetei Stoica, expus în lucrarea „Arta populară românească”, condițiile care determină evoluția interiorului țărănesc sunt reprezentate de doi factori de bază: cel de natură umană și cel de natură istorică; partea umană pentru că reflectă condiția de viață a individului (situația socială și materială), precum și gustul pentru frumos, iar evoluția istorică constă în încadrarea epocii de realizare și dezvoltare a formelor de organizare. Din acești doi factori va rezulta mai târziu concepția estetică. Așadar, interiorul locuinței exprimă atât condiția social-economică și istorică în care se profilează o anumită tipologie de aranjament, cât și noțiunea de frumos, de simț estetic a societății.

O dată cu dezvoltarea mediului natural și a ocupaților (dezvoltarea de noi tehnici și schimburi culturale), a evoluat și interiorul locuinței țărănești.

Dacă interiorul românesc îl găsim decorat cu textile policrome, bogat ornamentate, și mobilier cu o cromatică estompată din lemn natur, în casa săsească, mobilierul pictat reprezintă elementul decorativ principal.

Amenajarea spațiului de locuit cu tip de mobilier pictat are originea în tradiționalismul arhitectural și habitațional al populației săsești; aceste influențe se vor extinde asupra întregului spațiu sud-transilvănean – începând cu Mărginimea Sibiului, apoi Țara Oltului și până în Țara Bârsei.

Interior românesc

http://www.informator.md/ro/destinatii-turistice/romania/bucuresti/timp_liber_distractie-muzee_si_case_memoriale-muzeul_satului_-48-bucuresti/slide-show/

Elementele care alcătuiesc interiorul unitar al locuinței românești sunt bazate pe destinația și numărul încăperilor, așezarea obiectelor de mobilier (pat, masă, laviță) în raport cu ușa principală de acces, dar și pe plan decorativ (înfrumusețarea interioarelor cu obiecte ceramice, icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, precum și mobilier bogat decorat – incizat și, mai târziu, sculptat).

Conform lucrării „Arta populară românească” a lui Paul Petrescu și Georgeta Stoica, putem confirma că, de obicei, casa veche românească se remarcă prin existența unei vetre unice în camera de locuit , ulterior completate cu alte câteva încăperi. Dacă locuința conținea o singură încăpere, aceasta trebuia să fie bine organizată și să cuprindă tot mobilierul și obiectele de uz gospodăresc necesare derulării vieții de familie după o rânduială cât mai precisă.

Evoluția dezvoltării planurilor caselor s-a continuat prin apariția unei noi încăperi de trecere, neîncălzită (aceasta preia funcția de cămară), alături de încăperea de locuit. Dacă intrarea în casă se face prin tindă, atunci putem spune că apariția unei a doua încăperi așezată de cealaltă parte a tindei marchează dorința „de descentralizare a funcțiilor încăperilor originale” și a condus la dezvoltarea preocupărilor pentru estetica spațiului de locuit. Prin urmare, această nouă încăpere era destinată fie găzduirii oaspeților, fie păstrării obiectelor frumoase, de valoare, ceea ce-i oferea un aspect festiv și deosebit, fiind denumită: „casa bună, casa curată, casa mare” . Totuși, oricâte camere ar conține locuința țărănească românească, cert este că încăperea predominant utilizată rămâne camera de locuit – camera cu focul.

Înainte de a trece la structura propriu-zisă a interiorului, vom descrie în câteva cuvinte rolul și funcționalitatea fiecărei încăperi, așa cum ni le descrie Paul Petrescu și Georgeta Stoica în lucrarea mai sus menționată.

Tinda – camera de trecere utilizată deseori ca depozit al obiectelor de uz gospodăresc, a provizilor; servind deseori și ca bucătărie în zone precum Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sud-vestul Transilvaniei, Banat.

Cămara – încăpere ce adună diferite unelte și obiecte cu diverse întrebuințări casnice, provizii alimentare – în zone precum Oltenia, Muntenia și Moldova; iar în zone ca Vrancea, nordul Moldovei, munții Apuseni și Valea Jiului se găsesc construcții speciale pentru păstrarea hainelor. Doar în Țara Oltului, casele au o cămară pentru alimente (cu intrare prin tindă) și o alta pentru păstrarea hainelor (cu intrare din camera curată).

Podul – în general, este locul pentru păstrarea proviziilor, a diferitelor alimente (păstrarea cărnii conservată prin fum, a putinilor cu brânză sau a lăzilor mari pentru cereale).

Pivnița – utilizată de regulă pentru păstrarea fructelor și a legumelor precum și a vinului.

Camera de locuit – are un mobilier potrivit pentru funcția ce o îndeplinește, conține colțul cu sistemul de încălzit și de preparare a hranei, partea unde este așezat patul, într-o altă parte lavița cu masa și colțul cu dulapul pentru vase.

În functie de zona geografică, se dezvoltă trei tipologii de structurare a interiorului locuinței:

„Casa cu vatră sau cuptor în camera de locuit, pat lângă peretele din spate al încăperii și lavițe dispuse în unghi în colțul opus al intrării – se regăsea în zona Buzăului, însă la începutul secolului XX nu se mai păstrează;

Casa cu vatră în tindă, sobă în camera de locuit, paturi așezate în unghi în colțul opus intrării (paturi cu țăruși înfipți în pământ pe tălpi sau din pământ bătut cu ladă de zestre așezată deasupra) – acest tip îl regăsim pe o zonă destul de restrânsă în Câmpia Olteniei, a Munteniei și Dobrogea;

Casa cu vatră în tindă, sobă în camera de locuit, paturi așezate paralel lângă pereții longitudinali și masă între ele (sistem de încălzire lângă peretele median, ladă de zestre așezată la capătul patului) – se regăsește în zona Maramureșului, Oașului și Lăpușului, pe când în zonele Prahova, Mărginimea Sibiului, Țara Bârsei structura tradițională a suferit modernizări datorită introducerii mobilierului de proveniență industrială și amenajării după noi criterii – aici interiorul este aproape complet asimilat celui orășenesc.”

Pe lângă elementele de mobilier esențiale regăsite în locuințele țărănești, se dezvoltă un alt tip de mobilă ce este fixată pe perete, utilizată pentru depozitarea vaselor de uz și a celor de factură decorativă (blidare, podișoare, colțate); cele mai simple forme sunt polițele (scânduri fixate în perete). Blidarele și podișoarele sunt confecționate din lemn de fag, decorate prin crestături sau traforuri, ce au câteva rafturi fixate în pereți laterali, uneori închise în față cu două uși – de obicei așezat în preajma vetrei. O formă deosebită are dulapul „colțar”, ce este așezat într-un colț al încăperii; dacă în Transilvania acest tip de mobilier este bogat decorat cu compoziții simetrice, în Moldova acesta este întâlnit cel mai des fără decor. O altă serie de dulapuri cu specific transilvănean, este cel confecționat din lemn de rășinoase (brad) cu formă diversificată (de exemplu, partea de jos este închisă cu uși iar în partea de deasupra sunt dispuse rafturi) cu decor obținut prin cioplitură și incizie

Mobilierul popular românesc se poate caracteriza prin simplitatea formelor, proporții echilibrate și un decor robust ce oferă un spațiu de locuit destul de modest. Vorbind din perspectiva Georgetei Stoica și al lui Paul Petrescu, din punct de vedere decorativ, mobilierul popular românesc este destul de variat, cu motive și compoziții ornamentale specifice fiecărui centru specializat în confecționarea mobilierului – meșterii din Budureasa (Bihor) folosesc semicercurile dispuse ritmic realizate prin scrijelire adâncă a lemnului; la meșterii din zona Argeș și Vâlcea regăsim simbolul solar reprezentat prin rozete și cercuri concentrice, iar în Gorj, des întâlnite sunt compozițiile realizate cu ajutorul liniilor drepte întretăiate. Zona Valea Bistriței are o gamă de motive ornamentale ce este îmbogățită cu elemente vegetale (ghivece cu flori, stilizare de brazi dispuse de obicei pe registre).

În lucrarea „Mobilier țărănesc românesc”, Roswith Capesius consideră că amenajarea spațiului de locuit s-a aflat dintotdeauna într-un proces constant datorită dorinței omului de a asocia funcționalul cu cerințele estetice, în funcție de posibilitățile economice și a capacității creatoare.

Interior săsesc

Irmgard Sedler, „Wohnkultur…”, 2007

Peisajul arhitectural rural din sudul Transilvaniei este la începutul secolului al XXI-lea încă marcat de curți mărginite pe trei laturi de clădiri lungi, aliniate, cu colțuri în unghi drept și în care cu greu se poate vedea de afară. Casele au pridvoare circulabile, alternează perpendicular pe drum, respectiv paralel cu drumul, în partea din spate a curții se află pe toată lățimea hambarul/șopronul. Până la sfărșitul secolului XX casele săsești au constituit majoritatea clădirilor în satele care au fost locuite majoritar de sași. Acest peisaj construit constituie expresia peste secole a unei structuri economice și sociale uniforme în satele transilvane.

Casele din secolele XVIII și XIX au păstrat compartimentarea veche. Este vorba de case cu două sau trei încăperi, constând din „Stuf” (Stube, cameră) și „Hous” (casă, casa din față), respectiv „Vedderstuf” (camera din față), și „Hängderstuf” (camera din spate).

Acestă arhitectură sătească, prin meșterii sași, s-a extins și la românii din Mărginimea Sibiului, Țara Oltului (zona Făgăraș) și Țara Bârsei (zona Brașov).

Compartimentarea transmisă de-a lungul timpului la casele sașilor din sudul Transilvaniei este de două încăperi: „Hous” (casa) și bineînțeles camera de zi încălzită – „Stuf”. Această compartimentare provine din Evul Mediu și se înscrie în tipul arhitectural sud-european.

Casa „Hous” servea în Transilvania de sud ca spațiu de gătit, depozitat și afaceri. Erau rare piesele cu destinație exclusiv economică de-a lungul secolelor: un cufăr cu utilizări multiple, o bancă pentru ulcioare de lut pentru apă (det Käjebinkeltschen, Alțâna), mai târziu găleata pentru apă și cutia pentru făină. Abia după apariția bucătăriei de vară ca spațiu separat sau drept legătură între casa de locuit și clădirile cu caracter funcțional (cuptorul, grajdurile, șopronul) în secolul XIX, casa a obținut rolul de bucătărie cu mobilier corespunzător pictat.

Dezvoltarea istorică a caselor din sudul Transilvaniei s-a făcut relativ unitar. Caselor cu două camere li s-a adăugat un al treilea spațiu în spate, Hängderstuf, ca spațiu suplimentar pentru sfat/locuit/lucru. Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, compartimentarea caselor transilvane a căpătat mai multă individualitate, uneori apărând spre stradă și o a patra cameră. Lângă Vedderstuf a apărut și o Äckstuf / Eckstube (cameră de colț).

În medie, camerele caselor țărănești săsești din secolele XVII-XX erau de dimensiuni considerabile, chiar dacă erau din piatră și țiglă sau din lemn. De regulă, aceste case au și subsol (beci), o încăpere sub cameră. În loc de podelele acoperite cu lut și cărămidă, (Iestrich / Estrich) a apărut, din secolul al XVIII-lea, o podea acoperită cu scânduri în camera din față, care îmbunătățea aspectul cromatic al încăperii. O caracteristică a caselor țărănești din sudul Transilvaniei, începând din secolele XVII-XIX, este pivnița înaltă (subsolul înalt), a căror înălțime se vede pe soclul masiv al fațadei. În cazul subsolurilor neaccesibile din casă, casa a rămas la nivelul solului. Acest tip de construcții prezintă o încăpere separată și un spațiu de gătit cu podele lustruite din cărămidă sau lut. Se remarcă podelele de lut compactat, uneori ornamentat în casele țărănești de la marginea ținuturilor săsești din sudul Transilvaniei până la începutul secolului al XX-lea.

Dispunerea și amenajarea interioarelor

În casele cu două încăperi, camera Stube avea rol de cameră de zi și de reprezentare. Aici a avut încă din secolul al XVII-lea locul său și mobila pictată. Compartimentarea tradițională este la fel ca în întreg spațiul carpato-danubian, cu sistem funcțional aliniat diagonal, adică cele 4 colțuri ale încăperii corespunzând unor nevoi de bază ale locuirii și vieții: colțul pentru mâncat și cel pentru dormit sunt pe partea cu strada, iar cuptorul și mobila cu vesela se află de partea opusă străzii. Posibilitățile de locuire a caselor cu trei camere au dus la folosirea camerei Vedderstuf exclusiv ca spațiu de reprezentare, nemaifiind folosită ca și cameră de zi. Vedderstube a devenit spre sfârșitul secolului al XVIII-lea „camera bună”. Sub dictatul ritualului și ceremonialului s-a standardizat din secolul XVIII nu numai mobilierul camerei, ci și fiecare piesă de mobilier, care au căpătat și un loc fix, de neschimbat, în spațiul camerei. Această sructură durabilă a mobilierului în camerele cu destinație multiplă s-a stabilit pentru camerele cu carecter de reprezentare.

Începând cu secolul al XIX-lea importanța „camerei bune” a crescut. Piesele de mobilă decorativă și aranjamentele decorative marcau zonele după specificul activității, ce aveau legătură cu „ritualul de trecere”. În casele notabilităților satului (preot, învățător, organist), începând din sec. XVIII se găsesc piese pictate ca: birouri, scrinuri, biblioteci, un pian. Ulterior, dimensiunile principalelor piese de mobilă s-au dublat. Cel mai evident este cazul mobilei dormitorului. Acolo unde de-a lungul pereților pe lăzile de dormit nu este destul spațiu de dormit, în special la familiile cu mulți copii, lângă „patul înalt”, cu stiva de textile pe lângă perete, a apărut un alt loc de dormit, „cu spătar jos”, în care dormeau părinții. Imaginea camerei bune este incompletă fără textilele de casă, obiectele ceramice „săsești” în albastru-alb. Textilele colorate, țesute, brodate, în concurență cu mobila, cu căni și farfurii glazurate, cu tablouri înrămate la români sau texte pe pânză pe pereți și fotografii înrămate la sași documentează spațiul reprezentativ al respectului din mediul rural pentru culoare și lux ca expresie a bunăstării

Irmgard Sedler, „Wohnkultur…”, 2007

În cadrul aranjamentului prestabilit în Vedderstufe până la începutul secolului XX exista așa-numitul colț al mesei sau colțul cu masa, al cărei piesă centrală era masa cu/ladă pictată(Kastentisch), aflată în colțul dinspre stradă/intrarea în curte – având originile în cultura casnică din goticul târziu. Acest tip de mobilă decorată/gravată ca și numirea ei ca „masă gotică” are denumiri variate în spațiul săsesc, nu reprezintă o descoperire în Transilvania, ci își are originile în goticul târziu în zonele din Alpi și sudul Germaniei. Pe acest tip de masă cu ladă cu unul sau 2 compartimente suprapuse se bazează mobilerul lateral.

Irmgard Sedler, „Wohnkultur…”, 2007

Mesele erau lungi, pe picioare, legate printr-un suport și cu ramă – aseasta era mărginită pe laturile dinspre perete de bănci cu spătar (Līnebink / Lehnbank) sau bănci cu cufăr (Trunnebink / Truhenbänke); Banca cu cufăr, mobila de depozitat și de șezut a devenit din secolul XVI piese din inventarul orașului, dar și al bisericilor.Acestea au intrat în casele țărănești fiind folosite mai întâi în casele parohiale de la țară, și aveau dublu scop, ca mobilier pentru șezut și pentru depozitare a hainelor/textilelor.

O altă piesă importantă este „patul înalt” care, la rândul său, are un rol hotărâtor în aranjamentul mobilerului pictat al camerei. Cu stiva de perne după o tradiție strictă a locului, care în nordul Transilvaniei la sfârșitul secolului XIX se înalța până la grinzile tavanului, acesta domina spațiul. Una din laturile lungi era paralelă cu peretele care delimita proprietatea cu vecinul, latura dinspre interiorul camerei avea pe lungimea ei o bancă.

Irmgard Sedler, „Wohnkultur…”, 2007

Un alt model de pat întâlnit la sașii transilvăneni este „patul de paradă” în sufragerie, patul cu baldachin (Hemmelbāt/Himmelbett) – având baldachinul susținut de patru coloane, provenit din zona, Cristian/Großau, Sibiu, informație care ne este oferită de Irmgard Sedler în „Wohnkultur und bemalte…”.

Un alt tip de mobilier care exista în inventarul locuinței săsești este dulapul de diferite mărimi, modele și cu întrebuințări diverse – cu părți deschise, parțial sau total închise, cu vitrine. În casele țăranilor din Mărginimea Sibiului întâlnim bufetul pictat pentru farfurii ca mobilă de preț,iar termenul de „Almerei” până la începutul sec. XVII era utilizat pentru ladă, dulap (dulap de haine). Denumirea de „Truhn” pentru ladă/cufăr implică anumite dimensiuni necesare pentru depozitarea de haine și obiecte de valoare, și cu posibilitatea de încuiere.

Irmgard Sedler, „Wohnkultur…”, 2007

Deși toate aceste corpuri sunt primordiale pentru alcătuirea interioarelor țărănești se poate observa că cea mai importantă piesă de mobilier rămâne lada de zestre (pictată), esențială în ceremonialul căsătoriei (femeia părăsea casa părinților luând cu dânsa lada de zestre).

Cu trecerea timpului, însă, vom vedea o evoluție a lăzii de zestre – putem presupune ca influența orășenească se face simțită în mediul rural – pentru început se adaugă un sertar în partea inferioară a lăzii și treptat se va renunța la ideea ridicării capacului, iar spațiul destinat depozitării va fi mai bine organizat, prin aplicarea de sertare; rezultând ceea ce noi numim „comodă”.

Irmgard Sedler, „Wohnkultur…”, 2007 http://shop.goethesgalerie.com/sale-abverkauf.html?p=7

http://shop.goethesgalerie.com/sale-abverkauf.html?p=7

Evoluția comodei din ladă spre scrin.

Funcționalitate și estetică

În secolul al XII-lea, la venirea sașilor în Transilvania, se presupune că aceștia au adus cu ei puține obiecte de mobilier. Trecerea veacurilor a condus la apariția primilor pictori de mobilier în acest spațiu. În perioada de înflorire a picturii pe mobilier din sec.al XVIII –XIXlea s-au cristalizat câteva centre de tâmplărie specializate pe pictura mobilei, prin executarea de mobilier: lacomanda sau individual, fie pentru vânzarea în piețe.

În mod normal tipologia mobilei ne arată că era în principal funcțională, avea un amplasament destul de bine stabilit, iar proporțiile de la masiv la început se vor dilua și vor căpăta finețe și suplețe. La început lăzile erau confecționate după dimensionare standard menționată în registrele breslelor.

Theo Zelgy în Pictura mobilierului săsesc transilvănean, arată că dacă la sate exista un dulgher care confecționa mobilier, la oraș apar meșteri specializați organizați în bresle încă din jurul anilor 1350. Chiar mai mult arată că la Sighișoara în anul 1638 funcționa o „școală superioară pentru tâmplari, sculptori și pictori de mobilier.” Pe lângă că sunt identificați uni meșteri și zona de proveniență, autorul arată un fapt interesant, că meșterii sași au lucrat și în afara spațiului transilvan, adică în Țara Românească, Polonia și chiar în Turcia.

De alt fel, cosiderăm că trebuie să privim ,,Cultura Transilvăneană” în context cultural European, ca o cultură Europeană. Ucenicii, calfele călătoare vor aduce din călătoriile lor noi tehnici sau metode de lucru.

În zona Bistriței și a orașului Rupea pun adevărate „dinastii”de tâmplari cu ateliere proprii (Drăușeni, Beia, Cața ș.a.) ce executau piese cu lucrături pretențioase, și desigur cu prețuri pe măsură.

Cele mai vechi piese de mobilier au fost executate în lemn de stejar sau fag, având decor sculptat de suprafață cât și de adâncime.

Dezvoltarea sistematică a mobilierului se v-a face în funcție de grupul social, de statutul socio-economic, cu vectori considerabili în :

-Selecționarea mobilierului funcție de preferințe.

– Tipizarea acestuia după funcția de utilizare

– Standardizarea –ceea ce presupune, impunerea tipicului locului, a arealului de proveniență

Decorul sculptat este înlocuit cu pictura cu șablon și în Transilvania încă din sec. XVI. Efectele volumelor din sculptură vor fi redate în nuanțe și culori.

Astfel apare pictura pe strat de grund cu șablonul. Landlerii, meșterii tâmplari, au adus cu ei și au practicat o anumită tehnică de decorare a mobilierului (și nu numai), ce imită esențele lemnului denumită tehnica,, Fladern”. Meșteri au învățat să folosească anumite culori în combinație cu alte substanțe pentru păstrarea culorii sau împotriva închiderii ei. Cinabrul se combina cu sânge cald de vită, albul era mestecat cu cochilii mici de râu sau cu lapte, galbenul se amesteca cu șofran, etc.

Stilurile artistice, gotic, renașterea, barocul sau rococo-ul au influențat decorul mobilierului pictat. Decorul floral și vegetal s-a transmis picturii pe mobilier pe filiera imprimeriilor și țesăturilor, covoarelor în special cele provenite din Orient. Laleaua era cunoscută în Orient înainte de a fi cultivată în Europa. Cele mai reprezentate flori au fost passiflora, floarea sau mărul de granat, floarea și frunza de acant. În timp reprezentarea devine tot mai bogată și mai diversificată .

La sfârșitul sec.XVII și începutul secolului al XVIII-lea, mobilierul orășenesc începe să se diferențieze de cel sătesc, în casele patricienilor mobilierul pictat își păstrează bine poziția, țăranii mulțumindu-se cu forme mai simple. Odată cu apariția mobilierului furniruit la oraș mobilierul pictat va fi vândut la țară. După perioada rococo-ului nu s-a mai produs mobilier pictat pentru oraș ci oferta se îndreaptă spre țărani care nu puteau oferii sume importante, meșterul fie lăsa pictarea în seama soției fie reduce decorul și nu doar calitativ.

Din cauza mărfurilor lucrate în serie și fără ambiții artistice, tâmplarii de mobilier pentru piață, din Mediaș și Sighișoara erau denumiți în derâdere „cârpaci de lavițe” / trunnebutzer

Oferta lor ținea de gustul diferit al cumpărătorilor români, desigur cu prețul adaptat.

Românii preferau de obicei o pictură pe fond brun-roșcat. Decorul este de obicei de origine vegetală: flori, frunze, vrejuri, etc. dar pot fi întâlnite și peisaje citadine. Florile cele mai des întâlnite sunt laleaua, garoafa dar mai ales trandafirul in diferite stadii de înflorire. Fiecare floare are o semnificație anume: laleaua semnifica mândrie, trandafirul-pasiune, lăcrămioara-gingășie, floarea deschisă-maturitate, floarea închisă – feciorie. Toate modelele reprezintă așa-zisul arbore al vieții, un motiv foarte vechi, care provine din Persia Antică și e o metaforă pentru tinerețe veșnică, pentru viata fără de moarte. În ornamentică vasul cu două toarte și lujeri pornind pe trei axe, îl regăsim în antichitate sub numele Crater – vas antic folosit pentru amestecarea vinului cu apa, sau Cantarosul -cupă adâncă cu toarte verticale.

Apariția târzie a mobilierului pictat la români se datorează monopolului breslelor orășenești aflate în exclusivitate în mâinile populației săsești și maghiare.

Elemente specifice mobilierului pictat românesc sunt macul (simbol noaptea), cicoarea (speranța), crinul (nevinovăția), creasta găinii, ochiul boului, spicul grâului, întregul aspect este diferit de cel al modelelor săsești sau maghiare.

Restaurarea comodei pictate de proveniență săsească

Capitolul III. Studiu de caz

Comodă săsească pictată

Structură

Piesa aleasă ca obiect de disertatie este o comodă săsească pictată, cu 3 sertare.

Proprietate privată, achizitionat din comuna Beia de la Zerwes Reinhold (nr. casă 160), și a fost lucrat de Georg Binder (1850-1930). Comoda, avea la momentul constitutiv dublu rol: funcțional (lada de depozitare) și estetic.

Piesa din lemn de rășinoase este de formă paralelipipedică cu dezvoltare pe orizontală. Lemnul a fost debitat tangential. Executată din câte două planșe lipite și îmbinate structural, în zinkuri (coadă de rândunică). Ca elemente de decor sunt folosite două lezene profilate montate pe canturile lateralelor pe verticală și baghete ornamentale, aplicate pe front și laterale, în partea inferioară și la blat.

Funcția ei de ,,ladă depozit" este cu atât mai mult pusă în valoare de faptul că ea nu s-a dorit a fi pur și simplu doar o ladă, ci mai cu seamă, este un corp de mobilier comandat cel mai probabil ca dar de nuntă. Susținem această afirmație cu următoarele argumente: Comoda, deși este executată din lemn de rășinoase, un lemn ușor și ieftin, a fost înnobilat cu decor pictat, în mod normal tehnica fladern este de a imita textura furnirului, numai în cazuri mai speciale se decora mai excesiv. Structura este realizată pe cadre și tăblii îmbinate în coadă de rândunică și încleiate. Lucrată ordonat, precis și fin, ceea ce denotă abilități tehnice avansate ale meșterului.

Elementele vizibile sunt foarte fin și atent prelucrate. Zonele ascunse vederii, din spate și fundurile sertarelor, sunt lucrate mai puțin atent, cu un finisaj redus, observându-se urme ale uneltelor și semnelor de prelucrare. Materialul din care este executată este de foarte bună calitate, deși este de esență lemnoasă ieftină.

Baza este formată dintr-o ramă cu trei laturi închise și tăblia fundului aplicată pe ramă (sertarele culisează pe rame, ce împart volumul comodei în 3 spații).

Picioarele au secțiunea pătrată de 6 cm, teșite la capăt, au 13 cm înălțime; sunt aplicate pe o ramă, pe tăblia bazei. La partea inferioară găsim baghete ornamentale dispuse pe trei laturi care au rolul de a masca îmbinările în coadă de rândunică ale lateralelor cu tăblia de la baza piesei.

Lateralele sunt compuse din două, respectiv trei, planșe cu grosime de 2,8 cm.

Spatele este format din patru scănduri fixate cu cuie de lemn are rolul pentru a închide rama panourilor și rol funcțional, de susținere.

Blatul este realizat din două planșe alăturate lipite. Perimetral, pe frontul și la capetele panoului sunt dispuse borduri ornamentale. Dealtfel cu un rol structural pronunțat, pe parte interioară a corpului, este montat o traversă mediană ce dă stabilitate blatului și tot odată nu-i permite torsionarea. Ca un element interesant, tot în interiorul spațiului dispuse vertical pe cele două laterale, se glisează o șipcă care are dinți de blocare pentru sertarul din mijloc, și cel de jos.

Pe front se găsesc două legături cu secțiunea de 7 x 2,5 cm, având rol de a separa spațiul în vederea montajului sertarelor.

Sertarele sunt realizate dintr-un cadru, prin îmbinarea în coadă de rândunică, al celor 4 laturi .

Fețele de sertare sunt executate din scândură de 2,5 cm, în care s-au practicat zinkurile, îmbinarea ascunsă în coadă de rândunică. Marginile feței sertarului depășesc de jur împrejur cu cca 0,5 mm, cadrul sertarului, căt să obtureze zonele de culisare și închidere. Planșa de față a sertarului, ca de altfel, și bagetele ornamentale, sunt profitate cu holker.

Fundurile sertarelor sunt executate din lemn masiv cu dispunere longitudinală. Sertarele au sisteme: de tragere cu câte 2 butoane și încuiere cu broască metalică lungă, la sertarul superior.

Decor – strat pictural

Decorul este executat pe grund (dispus foarte fin), peste care s-a adăugat un strat de vopsea în tehnica Fladern, aplicat cu pensula – este repetitiv.

Tehnica fladern este într-o traducere simplă – imitarea texturii fibrelor lemnului prin vopsire. Ori numai că lucrurile nu stau chiar atât de simplu și această tehnică nu este nici pe de parte la îndemâna ori cărui meșter. Pictura pe lemn și mai ales imitarea texturii lui,are o vechime considerabilă, mulți specialiști o consideră ca aparținând secolului al XIX lea, dar cu siguranță ea este mult mai veche. Această tehnică este executată de maestri . În Europa existau școli pentru pictorii decoratori.

Manuale de tehnică din 1880

 La Viena a existat , de exemplu, scoala de pictura Hagelstein –„Colegiul de lemn și imitație de marmură”

Holz-und Marmor-malerei…..Andés, Louis Edgar (1848-1925)

Redarea (imitarea) unor esențe, fibre sau texturi ca stejar, nuc mahon, lemn de trandafir …etc ajunge să fie ridicat la nivel de artă. Manualele de tehnică a execuției prevăd diverse tipuri de redare a acestora prin pictură, tehnica petelor de apă, a glasiurilor și glazurilor. Pigmenții utilizați sunt de bună calitate, iar ca verniuri se folește destul de frecvent colofoniul.

Uneltele sunt diverse pensule și perii, realizate din păr de bursuc. Pensule deget, perii dinți de furculiță. Piepteni din corn, carapace de țestoase, metal, lemn sau cauciuc, piele. Role( uneori numite role de pori tocmai fiindcă imitau structura porilor lemnului). Aceasta tehnica a fost menționată ca Tiefporeiche

Un tip foarte special de role pentru imitarea porilor a fost de imitație de lemn de stejar. Tiefporwalze – numite uneori porii Ripper – asigurarea faptului că are un cuțit de bază pentru punctaj sau furca Ritz cu care imaginea pictata a fost cioplit. Această tehnică se numește Tiefporeiche – o imitație de lemn de stejar.

Stânga: Tiefporwalze în diferite modele | pe dreapta: diferit cuțit miez gol să sculpteze cereale lemn.

Imaginea prezinta o cutie veche de lemn cu Tiefporwerkzeugen

Imaginile arată două șabloane pentru a face o cereale piuliță.
La fiecare șablon, cerealele se taie într-o formă oglindă.

Pentru a ușura munca au apărut diferite role și ștampile, care imitau textura a diferitelor specii de lemn.

Pe comoda noastra, decorul este executat pe grund (aplicat foarte fin), peste care s-a adăugat un strat de vopsea în tehnica Fladern, prin pensulare; se pleacă de la o culoare deschisă (galben), mergând în degrade, până la un maron-ocru. Sunt trasate dungi în degrade cu pensula, în cadre ce imită esența lemnoasă sau furnirul. Același fond ocru îl regăsim pe capacul fix, sunt marcate două casete bordurate cu două nuanțe: verde și alb.

În interiorul casetei se găsește pe un fond brun roscat, imitatie de furnir dispusă în oglindă, iar în interiorul bordurii este un decor vegetal, floral stilizat dispus în cele patru colțuri.

Ornamentația frontului este asemenetor cu cea a capacului, având elemente decorative realizate în aceeași tehnică, cinci chenare dreptunghiulare alungite în care regăsim aceeași cromatică, patru chenare dispuse în formă de romb pe un fond maron-ocru sunt pictate elemente vegetale, scoici. În centrul casetelor laterale se află butoane trăgătoare confecționate din faiantă, care au formă de rozete, montate cu o tijă metalică. La mijlocul sertarului se găsește aplicate șilduri metalice pentru chei, care au formă de romb, confecționate prin ștanțare, rol funcțional are doar cel de pe sertarul de sus unde este prevăzut cu broască, celelalte două au ca rol estetic.

Se poate presupune că decorul este posibil să fi fost lucrat cu un șablon, dar și că pictorul a fost un bun cunoscător al tehnicii.

Pe laterale, decorul se rezumă doar la imitarea esenței lemnoase, a furnirului, fiind dispus pe verticală (pe când pe capac și pe fronton tușele sunt puse în formă oblică și opuse). Decorul este completat cu borduri profilate, îmbinate la 45°, aplicate pe cele trei laturi vizibile, și lezene montate vertical pe canturile lateralelor, aceste aspecte îi îmbogățesc caracterul estetic.

Ornamente metalice

Broasca are un mecanism simplu cu o tijă culisantă presată de un arc lamelar din fier.

Tijele de la butoane sunt confecționate din fier prin tehnica prelucrării metalelor, iar șildurile sunt din tablă, prelucrați prin ștanțare și peliculizate prin cromare.

Degradarea Obiectelor din lemn (policrom)

Factorii ce influențează degradarea lemnului

Principalii factori de degradare a lemnului sunt

– factorii biologici: ciupercile, insectele xilofage, bacteriile și rozătoarele;

factorii climatici participă la îmbătrânirea lemnului, determină o serie de procese fizice (contragerea și/sau dilatarea lemnului) și au un rol important în apariția și dezvoltarea factorilor de degradare biologici; reacțiile chimice se produc la nivelul stratului celular, datorită temperaturii și conduc la reacții de oxidare

Tipuri de degradare

Degradarea fizico – mecanică constă în eroziunea superficială, deformarea, ruperea. Eroziunea – poate fi explicată printr-o tocire a suprafeței cauzată de uzura funcțională.

Deformarea – se datorează fie deshidratării a uscării avansate, fie a hidratării excesive. În aceste condiții fibrele lemnului suferă contracții sau dilatări și astfel apar modificări dimensionale ori răsuciri ce pot compromite un bun cultural.

Degradarea biochimică – organismele și microorganismele care degradează lemnul sunt heterotrofe, din acestă categorie fac parte ciupercile, bacteriile, actinomicete și insecte. Sensibilitatea la astfel de atacuri depinde de conținutul de umiditate a lemnului; cu cât lemnul are umiditatea mai crescută cu atât șansele de deteriorare microbiană cresc.

– ciupercile – sunt agenții majori care pot deteriora lemnul; acestea se pot dezvolta atât în interiorul lemnului cât și la suprafață – se hrănesc cu substanțe organice (amidonul sau zaharurile).

– bacteriile și actinomycetele – sunt mai pițin frecvent întâlnite în degradarea lemnului și asta presupunem că se datorează faptului că necesită un conținut mai ridicat de apă (comparativ cu ciupercile)

– insectele – pun probleme serioase în ceea ce privește degradarea obiectelor din lemn; folosesc lemnul atât ca sursă nutritivă dar și ca loc pentru depunerea ouălor ori pur și simplu pentru adăpost.

– cele mai frecvent întâlnite dintre specii sunt cele din ordinul coleoptera, respectiv anobiidele; este o specie care degradează fosrte tare lemnul, iar „umuditatea relativ crescută și temperaturile moderate le favorizează dezvoltarea”.

Factorii ce influențează degradarea stratul pictural

De cele mai multe ori, la baza degradării stratului pictural stă chiar suportul (din lemn); datorită umidității, lemnul suferă oscilații dimensionale, ce treptat produc deteriorări la nivelul stratului de culoare, care împreună cu alți factori de mediu, concură la decolorarea materialelor la brunificarea verniurilor, pulverulența stratului de culoare etc.

Agenții biologici de degradare: bacterii, fungii, mucegaiuri, ciuperci, insectele xilofage și rozătoarele produc daune severe atât asupra suportului din lemn, cât și asupra stratului decorativ pictat

Uzura funcțională poate fi ea însăși un factor de influență când bariera de la uzual la agresivitate este depășită, poate conduce la deteriorarea unui obiect, la pierderi ale stratului pictural, la formarea de murdărie aderentă și ancrasată.

Starea obiectului înainte de restaurare – Degradări

Suport

Degradări biologice – atac fungic (mucegai).

Atac al insectelor xilofage

Ca urmare a atacului xilofag intens cu 40-65 orificii de zbor pe 100 cm2, suportul este fragilizat.

Murdărie aderentă sau ancrasată, praf, nisip, paianjeni.

Colorări ale lemnului datorate expunerii la intemperii și radiația solară fără protejare.

Halouri de umiditate, pete de natură diversă.

Contrageri ale lemnului, zgârieturi, fragilizare, fisuri, crăpături, fracturi, în special la picioarele din spate.

Noduri sparte, crăpate, noduri căzătoare, fibră înclinată/încâlcită

Planșa care formează spătarul sunt alăturate și nu lipite; este posibil să nu fi fost încleiate, ci doar alipite. Putem argumenta că nu au fost încleiate prin faptul că: nu se regăsesc urme de clei pe contrageri, că desprinderea produsă pe îmbinare ar fi trebuit să lase măcar zonal urme sau să se fi produs desprinderi neuniforme ale fibrei lemnoase.

Distanțarea este datorată contragerii lemnului, putând fi raportată și la baghetele ornamentale ce îmbracă laturile panourilor, care dispuse fiind în sens transversal și a căror contrageri sunt nesemnificative. Este posibil ca elementele panourilor să fi fost executate din aceleași scândură (panourile capacului și lateralelor sunt asemănătoare ca dimensiune, esență și textură). Asemenea tehnică o regăsim frecvent în construcția mobilierului țărănesc.

Picioarele din spate sunt rupte la cepuri (probabil din cauza manipulării necorespunzătoare și a atacului xilofag activ dezvoltat în condiții de umiditate ridicată).

Îmbătrânirea structurală a cleiurilor.

Fragilizarea lemnului.

Curbarea lemnului.

Uzură funcțională

Strat pictural

Sunt evidente pierderi de strat de grund și așa foarte subțire, cracluri, fisuri, desprinderi, învechirea, polimerizarea stratului de vopsea a compușilor.

– pătări diverse pe suprafața blatului, aceste pătări reduc lizibilitatea mesajului estetic, pe cca.40-50 % .

– murdărie aderentă și ancrasată

– pe stratul pictural se găsesc lipiri accidentale ale unor materiale, textil, plastic, care au aderat la stratul de culoare.

– pierderi ale stratului pictural, în proporție de aproximativ 10-15 %

– vernisul este brunificat, aglomerat, iar în multe zone este subțiat sau chiar dispărut.

– uzură funcțională

Metal

– ornamentele( șildurile ), din tablă prezintă urme de îndoiri, răsuciri și presări ale metalului și a decorului.

– oxidări și pătări.

– broaștele închizătoare prezintă urme de oxidări și gripare a mecanismului, nu avem cheie.

– uzură funcțională

Uzură funcțională – O avansată stare de uzură cauzată de o utilizare necorespunzătoare, dar mai ales de condiții improprii de depozitare și păstrare, pînă la achiziționare de către muzeu..

Propuneri de restaurare

Condiționat de faptul că în momentul intrării în altlier obiectul provenea dintr-un depozit necontrolat din punct de vedere al temperaturii și umidității, și mai mult, prezenta un atac xilofag activ, s-a impus depozitarea lui în carantină, iar primele tratamente s-au aplicat în acest spațiu după o stabilizare termo-higroscopică de cca. 20 de zile.

• Desprăfuire cu pensule moi cu păr natural și cu aspiratorul.

• Consolidare profilactică strat pictural cu clei de pește 5 %.

• Tratament antixilofag curativ și preventiv, injectare/pensulare cu Per-Xil 10

• Consolidare lemn fragilizat cu Paraloid B 72 în acetat de butil.

• Teste de curățire. Curățiri umede și/sau uscate, intervenții mecanice.

• Completarea cu baghete a panoului de spate în vederea consolidării.

• Consolidarea elementelor desprinse

• Montarea picioarelor din spate cu refacerea structurală a cepurilor de îmbinare.

• Consolidare structurală a picturii cu spatulă electrică încălzită la 70 C.

• Demontarea, curățirea, refacerea formei șildurilor din tablă, cromarea lor.

• Demontarea butoanelor, curățirea acestora, eliminare oxizi la tijă, taninarea.

• Curățire strat pictural după testele efectuate.

• Chituiri ale lacunelor, fisurilor șlefuirea cu un dop de plută umezit.

• Integrare cromatică, baițuiri locale,

• Șildurile după cromare se vor preliculiza cu lac Icral sau Paraloid B 72, în concentrație 2 %

• Hidrofugare a picioarelor, a elementelor de spate, a planșei inferioare cu ceară dizolvată în gaz lampant sau white spirit, și lustruira ei cu perii.

Vernisare cu scherlac

• Fotografierea obiectului pe toată durata operațiilor de conservare restaurare.

• Redactarea documentației de restaurare.

Teste de curățire efectuate

În vederea curățirii stratului pictural au fost necesare realizarea mai multor teste de curățire după cum urmează:

Test 1: solutie standard

Apă 74 %

Alcool izopropilic 24%

Amoniac 1 %

C 2000 1 %

Zone de testare: – blat colțul stânga din fată

– fundul corpului, laterală sertar

Tip de murdărie: – murdărie aderentă

– mucegai

– praf

Rezultat: – nesatisfăcător la blat, satisfăcător la zonele nepictate

Test 2: soluția 1 școala rusească

Apă 50 %

Terebentină 39 %

Alcool Etilic 10 %

Ulei de in crud 1 %

Amoniac 5-10 picături

Zone de testare: – blat față stînga, cuprinde linia de chenar

– zonă mediană, legătură sertar

Tip de murdărie: – murdărie aderentă

Rezultat: – satisfăcător, dar după uscare pare albită zona

Test 3: soluția 2 școala rusească

– Terebentină 94,5 %

– Alcool 50 %

– Ulei de in crud 0,5 %

Zone de testare: – blat zonă mediană față

– blat spate dreapta

Tip de murdărie: – pătare diversă, albă, circulară, murdărie

Rezultat: – satisfăcător, hrănește pictura

Test 4: soluția 3 școala rusească

Terebentina 89,5 %

Alcool 10 %

Ulei de in crud 0,5 %

Zone de testare: – blat zona stînga spate

– laterală dreapta – zonă spate

Tip de murdărie: – pătare diversă, albă

– murdărie

Rezultat: – mediu

Test 5: Solutie de curatire

Apă destilată 30 %

Alcool etilic 65 %

Amoniac 5 %

Zone de testare: – blat – zona mediană

Tip de murdărie: – murdărie aderentă

– pătare diversă albă

– pătare albă urmă circulară

Rezultat: satisfăcător, ușor agresiv, este indicată revizuirea concentrației.

Descrierea operațiunilor de restaurare

Operațiunile ce se vor desfășura vor ține cont de principiile restaurării.

Desprăfuirea cu pensule cu diferite grade de asprime (pe stratul pictural s-au utilizat pensule moi, din păr natural, iar pe zonele mai puțin fragile-în interior, panoul de spate și baza, desprăfuirea a fost făcuta cu pensule aspre); aspirarea suprafețelor lucrate.

Consolidarea profilactică a stratului pictural a constat în aplicarea foiței japoneze cu clei de pește 5 % pe zonele lacunare, după uscarea foiței a fost consolidat structural pictura cu spatula electrică, încalzită la 68 – 70 °C, nu mai mult pentru a nu arde proteinele din cleiul de pește și din stratul pictural, care putea să fie preperat cu ouă;

Curățarea interiorului, exteriorului nepictat și a sertarelor s-a realizat cu soluția Standard (apă, alcool, amoniac, C2000) pentru îndepărtarea murdăriei superficiale. După executarea curățirii cu soluții pe bază de apă, s-au lăsat sau se vor lăsa suficiente ore (minim 24 h) pentru echilibrarea higroscopică.

Am efectuat injectări pentru tratament antixilofag mai întâi cu Per-xil 10 după care am repetat operațiunea. Apoi, în vederea măririi gradului de siguranță din punct de vedere al stopării atacului xilofag am facut injectări cu Paraloid B72, 7 % și Paraloid B72, 10 % cu dublu rol curativ și preventiv cu acțiune asupra tratamentului, și cu rol de consolidare.

Urmând apoi efectuarea testelor de curățire și de investigații chimice, biologice.

Am refăcut integritatea structurală a panoului de spate: s-au lipit cele patru planșe constitutive care prezentau fisuri cu desprindere totală datorită contragerii. Elementele desprinse s-au curățat pe canturi, și s-au introdus prin lipire cu mowilith DMC 2 baghete în fiecare fisură.

Următoarea etapă a constat în asamblarea picioarelor de spate care au fost desprinse. Picioarul descleiat a fost repoziționat și lipit cu clei de oase de concentrație 20 %, iar la piciorul din partea dreaptă-spate s-a refăcut sistemul de îmbinare, prin confecționarea și montarea a unui cep rotund, ce se întrepătrund în traversa inferioară și în picior. Cepul au fost făcute din lemn de foioase stabilizat (fag).

Bagheta ornamentală de la baza lateralei dreapta, care a fost prinsă provizoriu cu cuie metalice, s-a demontat, au fost îndepartate cuiele metalice, murdăria, urmat de tratament antixilofag, după care s-a încleiat cu mowilith DMC 2 și cu cuie de lemn (executat din lemn de rasinoase-tisa).

A fost necesară revenirea cu tratament curativ prin pensulare cu Per-xil 10 și urmat de injectare cu Paraloid B72, 15 % (cu dublu rol) pentru a preveni atacul xilofag (interiorul și exteriorul panoului de spate si fundul corpului).

Întrucât panoul de spate și interiorul sertarelor prezentau urme de murdărie aderentă, am considerat că față de etapa anterioară de curățire se impune repetarea acțiunii; inițial am ales varianta de soluție standard, dar datorită răspunsului neatisfăcător, după mai multe teste, am considerat ca varianta optimă să fie curățirea cu soluția 1.

Următoarea etapă a fost demontarea butoanelor, ornamentelor decorative din tablă și deasemenea a sistemului de închidere. Demontarea s-a făcut cu un clește pentru a putea scoate cuiele metalice care fixau șildurile și încuietoarea.

Șildurile din tablă și tijele de la butoane , foarte degradate de altfel și prezentând urme de puternice oxidări, pătări, îndoiri, au fost curățate cu lână de oțel și aduse la forma inițială, după care s-au curățat chimic cu complexon 10 % prin tamponare, protecția și peliculizarea tijelor s-a făcut prin taninare (a fost încalzit metalul la 40 C cu feonul, pentru a face priza cu substanța) și lăcuire cu icral, iar șildurile au fost cromate.

După realizarea testelor de curățire la nivelul stratului pictural, am început îndepărtarea propriu-zisă a murdăriei aderente și ancrasate și am considerat că soluția cea mai optimă a fost să curățim cu soluția 1 în prima fază, după care am revenit cu soluția 2. În zona frontului, respectiv pe sertare, unde urma butoanelor a fost vizibilă iar murdăria mult mai accentuată, am emoliat zona prin tamponare cu Sol. Standard (apă, alcool, amoniac, C2000) dar îmbunătățită prin adăugarea de terebentină (5-10 %), continuând prin a curața și mecanic, prin răzuirea ușoară cu bisturiul.

Tot la nivelul stratului pictural, mai exact pe capac, a fost necesară curățarea mixtă (prin intervenție mecanică și emoliere cu soluție chimică – Kromofag). Curățirile au fost efectuate cu mare atenție fără a compromite stratul pictural.

Această curățare a fost disociată în funcție de zonă și de tipul de substanță care a produs pătarea, s-a impus alegerea diferențiată a unor substanțe și soluții.

Pe tot parcursul lucrărilor s-a ținut cont de principiile restaurării respectându-se reversibilitatea, compatibilitatea și păstrarea integrității bunului cultural.

Scopul restaurării a fost de a stopa degradările evolutvine, de a-i prelungi „viața” unui bun cultural; în vederea limitării absorbției de umiditate, s-a impus efectuarea unei hidrofugări. Acest tratament este executat prin aplicarea soluției de ceară dizolvată în gaz lampant, încălzită la cca. 40 °C și pensulare. Aceast tratament s-a aplicat doar la picioare, pe fundul comodei și pe versou, în zonele în care expunerea față de sol și perete este mai mare.

A urmat chituirea suprafeței pictate cu chit Domostuc amestecat cu clei de pește 5 % (zonele lacunare și orificile de zbor ale insectelor xilofage). Dupa uscarea chitului (aproximativ 1 oră) s-a îndepartat surplusul prin șlefuire cu dopul de pluta umezit în apă.

Integrarea cromatică s-a făcut punctual și liniar, cu culori de apă, păstrânde-se patina și amprenta istorică.

Peliculizarea (vernisarea), a fost făcută cu scherllak ( cca 15% în alcool etilic) în tehnica lustruirii franceze. Aplicarea scherllak-ului cu tamponul, în straturi foarte subțiri care nu s-au dorit a fi foarte lucioase tocmai pentru a-i păstra un lustru semi-mat, iar la ultimele straturi s-au adăugat scherllak-ului câteva grame de colofoniu (5 %) cu scopul de a mări duritatea stratului final.

Toate substanțele, soluțiile și tehnicile aplicate au fost în conformitate cu normele și principiile restaurării respectându-se reversibilitatea, compatibilitatea și păstrarea integrității bunului cultural.

Scopul restaurării a fost de a stopa degradările evolutvine, de a-i prelungi „viața” unu bun cultural în vederea expunerii.

Indicații la modul de păstrare.

Comoda trebuie așezată, depozitată într-un spațiu salubru, ventilat cu o umuditate și o temperatură monitorizată și care să se încadreze între parametrii T. 18-20°C, UR. 55-65 %.

Se recomandă evitarea schimbărilor bruște ale acestor parametrii, cum de altfel, sunt de evitat expunerile în lumina solară directă, în apropierea surselor de căldură, a instalațiilor electrice și sanitare.

În vederea manipulării se recomandă ca piesa să fie suspendată pe cărucioare și nu târâtă iar ridicarea să se facă de cel puțin două persoane, ale căror mâini trebuiesc protejate cu mănuși de bumbac.

Întreținerea și curățarea trebuie să se limiteze la simpla desprăfuire cu perie cu păr lung și moale. Orice intervemție cu substanțe, soluții umede se pt face doar după consultarea restauratorului

Înainte de restaurare

După restaurare

Bibliografie

Budai-Deleanu Ion – Despre originile popoarelor din Transilvania, Ed Enciclopedică, București, 1991

Capesius Roswith – Mobilierul Țărănesc Românesc,Ed.Dacia Cluj 1974

Capesius Roswith – Siebenbürgsch –sächsische Schreinermalerei,București 1983

Documente privind istoria României, Veacul XI, XII și XIII Transilvania, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1951, vol. I, (1075 – 1250)

Ionescu Constantin Ștefan – Fișă de restaurare, Ladă Oltenia, CNM Astra,2012

Ionescu Constantin Ștefan – Ladă de zestre din Oltenia, Sibiu, 2013

Iorga Nicolae – Ce sunt și ce vor sașii din Ardeal, Tipografia Cultura Neamului Românesc, București, 1919

Miller Judith – O abordare mai detaliată a antichităților, Ed. M.A.T.S, București

Muzeul Național Brukenthal – Mobilierul de artă în colecția Muzeului Brukenthal, 2005

Nägler Thomas – Așezarea sașilor în Transilvania, Ed. Kriterion, București, 1981

Nägler Thomas – Transilvania între 900 și 1300; (Texte digitizate la Biblioteca Județeană Mureș în cadrul proiectului "Mai aproape de lectură: biblioteca publică în serviciul studentilor". Proiect realizat cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural Național) – Institutul Cultural Român, Centrul de studii transilvane

Olaru Valeriu Ioan – Mobilierul pictat din sudul Transilvaniei, secolele XV-XVIII, 2014, Sibiu, (http://doctorate.ulbsibiu.ro/obj/documents/REZUMAT-olaru.pdf)

Oprea Florea – Etiopatogenia operei de artă și a materialelor structurale, Ed. OSIM, București, 2012

Petrescu Paul, Stoica Georgeta – Arta populară românească, Ed. Meridiane, 1981

Sales Franz, Meyer – Ornamentica, Ed. Meridiane, București 1988

Sedler Irmgard, Malearov Simona, Ștefan Camelia – Mobilier pictat Transilvan, Ed Astra Museum ,Sibiu, 2007

Sedler Irmgard – Sonderdruck – Zeitchrif für Siebenbürgische Landeskunde în Zur Typologie bemalter Mobel in Siebenburgen, Bohlau Verlag Wien

Sedler Irmgard – Wohnkultur und bemalteWohneirichtungen im ländlichen, Südsiebenbürgen I în JAHRESHEFT, DES SIEBEMBÜRGISCHE MUSEUM GUNDELSHEIM, 2006-2007

Zelgy Theo – Pictura mobilierului săsesc transilvănean, Ed Kriterion, 1980

Site-uri utilizate:

Începuturi românești. Gelu, Glad și Menumorut. Despre Gelu-românul

http://ro.wikipedia.org/wiki/Landler

http://www.cclbsebes.ro/docs/Sebus_2_2010/15_O_Tatar.pdf

www.etnobrasov.ro

http://www.incasa.ro/Istoria_mobilei___partea_1_3006_595_1.html

http://www.inffo.ro/Enciclopedie/Arta_decorativa_egipteana,_Egipt.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Renaissance

http://iuliatoader.blogspot.ro/2013/02/urzeala-simbolurilor.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Rococo

http://www.incasa.ro/Istoria_mobilei___partea_5_3010_595_1.html

http://piatrasilemn.ro/imbinare.php

http://www.dekorationsmalerei.at/historische-maltechniken/ Reinhard Nöhammer – Dekorationsmaler 2008-2013

http://www.dekorationsmalerei.at/historische-maltechniken/

http://digitalcollections.nypl.org/items/510d47db-c070-a3d9-e040-e00a18064a99

Bibliografie utilizată dar necitată în mod expres în lucrare, dar care a făcut obiectul consolidării unor temeiuri ce au stat la baza redactării acestei lucrări

BucătaruMarina -Stiluri și ornamente la mobilier, Universitate din Brașov, 1988

BodiuAurel – Ornamentica mobilierului țărănesc românesc din Transilvania, Cluj-Napoca, 2006

Brandi Cesare – Teoria restaurării, Ed. Meridiane, București, 1996

Guttmann Marta – Tendințe în conservarea preventivă, Ed. ASTRA MUSEUM, Sibiu, 2009

Istudor Ioan – Noțiuni de chimia picturii, Ed. ACS, București, 2011

MoldoveanuAurel – Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2010-2011

Anexe

Fișă de restaurare

1 Obiect COMODĂ CU TREI SERTARE

2 Aparține : Proprietete privată, achiziție satul Beia, de la Zerwes Reinhold (nr. casă 160), și a fost lucrat de Georg Binder (1850-1930).

3 Datare : sfârșit secol al XIX lea.

4 Atelier : Laborator conservare/restaurare Muzeul de Etnografie Brasov

5 Materiale : Lemn de rășinoase, stejar, metal (tablă), strat pictural, grund, pictură tempera, verni schellak

6 Tehnică : prelucrare tâmplărească cu finisaj ridicat, îmbinări în coadă de rândunică, pictură cu pensula pe grund realizată în tehnică flader pentru fundalul ce imită furnirul și a decorului vegetal floral.

7 Dimensiuni :(înainte de restaurare) L = 133 cm, l = 60 cm, H = 92 cm;

(după de restaurare) L = 133cm, l = 60 cm, H = 92 cm;

8 Valoare : –

9 Foto înainte 10. după restaurare

11. Mențiuni legate de restaurări anterioare.

Nu au fost restaurări profesionale anterioare.

12. Scurt istoric:

De-a lungul secolelor mobilierul a evoluat ca o ramură a artei decorative având stil, calitate și utilizare. Dezvoltarea lui a fost strâns legată de evoluția istoriei sociale, iar schimbarea modului de viață cotidian a dus la crearea unor noi tipuri. Stilul și ornamentele folosite reflectă perioada în care a fost lucrată mobila.

13. Descrierea obiectului (starea de conservare înainte de restaurare)

Cadrul structural.

Piesa din lemn de rășinoase este de formă paralelipipedică cu dezvoltare pe orizontală. Lemnul a fost debitat tangential. Executată din câte două planșe lipite și îmbinate structural, în zinkuri (coadă de rândunică). Ca elemente de decor sunt folosite două lezene profilate montate pe canturile lateralelor pe verticală și baghete ornamentale, aplicate pe front și laterale, în partea inferioară și la blat.

Funcția ei de ,,ladă depozit" este cu atât mai mult pusă în valoare de faptul că ea nu s-a dorit a fi pur și simplu doar o ladă, ci mai cu seamă, este un corp de mobilier comandat cel mai probabil ca dar de nuntă. Susținem această afirmație cu următoarele argumente: Comoda, deși este executată din lemn de rășinoase, un lemn ușor și ieftin, a fost înnobilat cu decor pictat, în mod normal tehnica fladern este de a imita textura furnirului, numai în cazuri mai speciale se decora mai excesiv. Structura este realizată pe cadre și tăblii îmbinate în coadă de rândunică și încleiate. Lucrată ordonat, precis și fin, ceea ce denotă abilități tehnice avansate ale meșterului.

Elementele vizibile sunt foarte fin și atent prelucrate. Zonele ascunse vederii, din spate și fundurile sertarelor, sunt lucrate mai puțin atent, cu un finisaj redus, observându-se urme ale uneltelor și semnelor de prelucrare. Materialul din care este executată este de foarte bună calitate, deși este de esență lemnoasă ieftină.

Baza este formată dintr-o ramă cu trei laturi închise și tăblia fundului aplicată pe ramă (sertarele culisează pe rame, ce împart volumul comodei în 3 spații).

Picioarele au secțiunea pătrată de 6 cm, teșite la capăt, au 13 cm înălțime; sunt aplicate pe o ramă, pe tăblia bazei. La partea inferioară găsim baghete ornamentale dispuse pe trei laturi care au rolul de a masca îmbinările în coadă de rândunică ale lateralelor cu tăblia de la baza piesei.

Lateralele sunt compuse din două, respectiv trei, planșe cu grosime de 2,8 cm.

Spatele este format din patru scănduri fixate cu cuie de lemn are rolul pentru a închide rama panourilor și rol funcțional, de susținere.

Blatul este realizat din două planșe alăturate lipite. Perimetral, pe frontul și la capetele panoului sunt dispuse borduri ornamentale. Dealtfel cu un rol structural pronunțat, pe parte interioară a corpului, este montat o traversă mediană ce dă stabilitate blatului și tot odată nu-i permite torsionarea. Ca un element interesant, tot în interiorul spațiului dispuse vertical pe cele două laterale, se glisează o șipcă care are dinți de blocare pentru sertarul din mijloc, și cel de jos.

Pe front se găsesc două legături cu secțiunea de 7 x 2,5 cm, având rol de a separa spațiul în vederea montajului sertarelor.

Sertarele sunt realizate dintr-un cadru, prin îmbinarea în coadă de rândunică, al celor 4 laturi .

Fețele de sertare sunt executate din scândură de 2,5 cm, în care s-au practicat zinkurile, îmbinarea ascunsă în coadă de rândunică. Marginile feței sertarului depășesc de jur împrejur cu cca 0,5 mm, cadrul sertarului, căt să obtureze zonele de culisare și închidere. Planșa de față a sertarului, ca de altfel, și bagetele ornamentale, sunt profitate cu holker.

Fundurile sertarelor sunt executate din lemn masiv cu dispunere longitudinală. Sertarele au sisteme: de tragere cu câte 2 butoane și încuiere cu broască metalică lungă, la sertarul superior.

Decorul

Pe comoda noastră, decorul este executat pe grund (aplicat foarte fin), peste care s-a adăugat un strat de vopsea în tehnica Fladern, prin pensulare; se pleacă de la o culoare deschisă (galben), mergând în degrade, până la un maron-ocru. Sunt trasate dungi în degrade cu pensula, în cadre ce imită esența lemnoasă sau furnirul. Același fond ocru îl regăsim pe capacul fix, sunt marcate două casete bordurate cu două nuanțe: verde și alb.

În interiorul casetei se găsește pe un fond brun roscat, imitatie de furnir dispusă în oglindă, iar în interiorul bordurii este un decor vegetal, floral stilizat dispus în cele patru colțuri

Ornamentația frontului este asemenetor cu cea a capacului, având elemente decorative realizate în aceeași tehnică, cinci chenare dreptunghiulare alungite în care regăsim aceeași cromatică, patru chenare dispuse în formă de romb pe un fond maron-ocru sunt pictate elemente vegetale, scoici. În centrul casetelor laterale se află butoane trăgătoare confecționate din faiantă, care au formă de rozete, montate cu o tijă metalică. La mijlocul sertarului se găsește aplicate șilduri metalice pentru chei, care au formă de romb, confecționate prin ștanțare, rol funcțional are doar cel de pe sertarul de sus unde este prevăzut cu broască, celelalte două au ca rol estetic.

Se poate presupune că decorul este posibil să fi fost lucrat cu un șablon, dar și că pictorul a fost un bun cunoscător al tehnicii.

Pe laterale, decorul se rezumă doar la imitarea esenței lemnoase, a furnirului, fiind dispus pe verticală (pe când pe capac și pe fronton tușele sunt puse în formă oblică și opuse). Decorul este completat cu borduri profilate, îmbinate la 45°, aplicate pe cele trei laturi vizibile, și lezene montate vertical pe canturile lateralelor, aceste aspecte îi îmbogățesc caracterul estetic.

14. Degradări

Suport

Degradări biologice – atac fungic (mucegai).

Atac al insectelor xilofage

Ca urmare a atacului xilofag intens cu 40-65 orificii de zbor pe 100 cm2, suportul este fragilizat.

Murdărie aderentă sau ancrasată, praf, nisip, paianjeni.

Colorări ale lemnului datorate expunerii la intemperii și radiația solară fără protejare.

Halouri de umiditate, pete de natură diversă.

Contrageri ale lemnului, zgârieturi, fragilizare, fisuri, crăpături, fracturi, în special la picioarele din spate.

Noduri sparte, crăpate, noduri căzătoare, fibră înclinată/încâlcită

Planșa care formează spătarul sunt alăturate și nu lipite; este posibil să nu fi fost încleiate, ci doar alipite. Putem argumenta că nu au fost încleiate prin faptul că: nu se regăsesc urme de clei pe contrageri, că desprinderea produsă pe îmbinare ar fi trebuit să lase măcar zonal urme sau să se fi produs desprinderi neuniforme ale fibrei lemnoase.

Distanțarea este datorată contragerii lemnului, putând fi raportată și la baghetele ornamentale ce îmbracă laturile panourilor, care dispuse fiind în sens transversal și a căror contrageri sunt nesemnificative. Este posibil ca elementele panourilor să fi fost executate din aceleași scândură (panourile capacului și lateralelor sunt asemănătoare ca dimensiune, esență și textură). Asemenea tehnică o regăsim frecvent în construcția mobilierului țărănesc.

Picioarele din spate sunt rupte la cepuri (probabil din cauza manipulării necorespunzătoare și a atacului xilofag activ dezvoltat în condiții de umiditate ridicată).

Îmbătrânirea structurală a cleiurilor.

Fragilizarea lemnului.

Curbarea lemnului.

Uzură funcțională

Strat pictural

Sunt evidente pierderi de strat de grund și așa foarte subțire, cracluri, fisuri, desprinderi, învechirea, polimerizarea stratului de vopsea a compușilor.

– pătări diverse pe suprafața blatului, aceste pătări reduc lizibilitatea mesajului estetic, pe cca.40-50 % .

– murdărie aderentă și ancrasată

– pe stratul pictural se găsesc lipiri accidentale ale unor materiale, textil, plastic, care au aderat la stratul de culoare.

– pierderi ale stratului pictural, în proporție de aproximativ 10-15 %

– vernisul este brunificat, aglomerat, iar în multe zone este subțiat sau chiar dispărut.

– uzură funcțională

Metal

– ornamentele( șildurile ), din tablă prezintă urme de îndoiri, răsuciri și presări ale metalului și a decorului.

– oxidări și pătări.

– broasca închizătoare prezintă urme de oxidări și gripare a mecanismului, nu avem cheie.

– uzură funcțională

15. Starea de conservare

Este necesară punerea în valoare atât din punct de vedere artistic dar și funcțional.

La o primă analiză, obiectul prezintă urmatoarele probleme:

– picioarele din spate sunt rupte la cepuri (probabil din cauza manipulării necorespunzătoare și a atacului xilofag activ dezvoltat în condiții de umiditate ridicată).

– parțile nepictate prezintă murdărie aderentă, mucegai, pănze de păianjen, rumeguș și excremente de șoareci în interiorul lăzii.

– pe capac se pot observa pătări diverse, de culoare albă sau gri și de asemenea, sunt vizibile urme de material textil.

– în partea dreaptă superioară a capacului, panoul este fisurat (contrageri la bordură).

– se pot remarca diverse zgârieturi, lacune, lovituri, murdarie ancrasată, fisuri pe laturile pictate ale comodei.

– pe partea stînga a lateralei se poate observa o fisură longitudinală dealungul fibrei, datorită contragerii, și dungi gri aparute în urma scurgerii unei lichid.

– pe spatele comodei, lemnul este umflat, datorită umidității crescute. Cuiele din lemn au fost expulzate .

-atac xilofag masiv, dezvoltat cu preponderență în părțile inferioare și mai redus în zonele superioare.

– fragilizarea materialului lemnos.

– uzură functională (mai pronunțat la elementele de glisare a sertarelor).

16. Diagnostic

Pe baza observațiilor făcute cu ochiul liber, cu lupa, cu microscopul și ținând seama de rezultatele obținute în urma efectuării analizelor de laborator; chimice, biologice se conturează următorul diagnostic; din punct de vedere al stării de conservare piesa prezintă degradări multiple ale suportului lemn și a stratului pictural.

17. Propuneri de restaurare

Condiționat de faptul că în momentul intrării în altlier obiectul provenea dintr-un depozit necontrolat din punct de vedere al temperaturii și umidității, și mai mult, prezenta un atac xilofag activ, s-a impus depozitarea lui în carantină, iar primele tratamente s-au aplicat în acest spațiu după o stabilizare termo-higroscopică de cca. 20 de zile.

• Desprăfuire cu pensule moi cu păr natural și cu aspiratorul.

• Consolidare profilactică strat pictural cu clei de pește 5 %.

• Tratament antixilofag curativ și preventiv, injectare/pensulare cu Per-Xil 10

• Consolidare lemn fragilizat cu Paraloid B 72 în acetat de butil.

• Teste de curățire. Curățiri umede și/sau uscate, intervenții mecanice.

• Completarea cu baghete a panoului de spate în vederea consolidării.

• Consolidarea elementelor desprinse.

• Montarea picioarelor din spate cu refacerea structurală a cepurilor de îmbinare.

• Consolidare structurală a picturii cu spatulă electrică încălzită la 70 C.

• Demontarea, curățirea, refacerea formei șildurilor din tablă, cromarea lor.

• Demontarea butoanelor, curățirea acestora, eliminare oxizi la tijă, taninarea.

• Curățire strat pictural, după testele efectuate.

• Chituiri ale lacunelor, fisurilor șlefuirea cu un dop de plută umezit.

• Integrare cromatică, baițuiri locale,

• Șildurile după cromare se vor preliculiza cu lac Icral sau Paraloid B 72, în concentrație 2 %

• Hidrofugare a picioarelor, a elementelor de spate, a planșei inferioare cu ceară dizolvată în gaz lampant sau wite spirit, și lustruira ei cu perii.

Vernisare cu scherlac

• Fotografierea obiectului pe toată durata operațiilor de conservare restaurare.

• Redactarea documentației de restaurare.

18. Descrierea lucrărilor de restaurare efectuate

Operațiunile ce se vor desfășura vor ține cont de principiile restaurării.

Desprăfuirea cu pensule cu diferite grade de asprime (pe stratul pictural s-au utilizat pensule moi, din păr natural, iar pe zonele mai puțin fragile-în interior, panoul de spate și baza, desprăfuirea a fost făcuta cu pensule aspre); aspirarea suprafețelor lucrate.

Consolidarea profilactică a stratului pictural a constat în aplicarea foiței japoneze cu clei de pește 5 % pe zonele lacunare, după uscarea foiței a fost consolidat structural pictura cu spatula electrică, încalzită la 68 – 70 °C nu mai mult pentru a nu arde proteinele din cleiul de pește și din stratul pictural, care putea să fie preperat cu ouă;

Curățarea interiorului, exteriorului nepictat și a sertarelor s-a realizat cu soluția Standard (apă, alcool, amoniac, C2000) pentru îndepărtarea murdăriei superficiale. După executarea curățirii cu soluții pe bază de apă, s-au lăsat sau se vor lăsa suficiente ore (minim 24 h) pentru echilibrarea higroscopică.

Am efectuat injectări pentru tratament antixilofag mai întâi cu Per-xil 10 după care am repetat operațiunea. Apoi, în vederea măririi gradului de siguranță din punct de vedere al stopării atacului xilofag am facut injectări cu Paraloid B72, 7 % și Paraloid B72, 10 % cu dublu rol curativ și preventiv cu acțiune asupra tratamentului, și cu rol de consolidare.

Urmând apoi efectuarea testelor de curățire și de investigații chimice, biologice.

Am refăcut integritatea structurală a panoului de spate: s-au lipit cele patru planșe constitutive care prezentau fisuri cu desprindere totală datorită contragerii. Elementele desprinse s-au curățat pe canturi, și s-au introdus prin lipire cu mowilith DMC 2 baghete în fiecare fisură.

Următoarea etapă a constat în asamblarea picioarelor de spate care au fost desprinse. Picioarul descleiat a fost repoziționat și lipit cu clei de oase de concentrație 20 %, iar la piciorul din partea dreaptă-spate s-a refăcut sistemul de îmbinare, prin confecționarea și montarea a unui cep rotund, ce se întrepătrund în traversa inferioară și în picior. Cepul au fost făcute din lemn de foioase stabilizat (fag).

Bagheta ornamentală de la baza lateralei dreapta, care a fost prinsă provizoriu cu cuie metalice, s-a demontat, au fost îndepartate cuiele metalice, murdăria, urmat de tratament antixilofag, după care s-a încleiat cu mowilith DMC 2 și cu cuie de lemn (executat din lemn de rasinoase-tisa).

A fost necesară revenirea cu tratament curativ prin pensulare cu Per-xil 10 și urmat de injectare cu Paraloid B72, 15 % (cu dublu rol) pentru a preveni atacul xilofag (interiorul și exteriorul panoului de spate si fundul corpului).

Întrucât panoul de spate și interiorul sertarelor prezentau urme de murdărie aderentă, am considerat că față de etapa anterioară de curățire se impune repetarea acțiunii; inițial am ales varianta de soluție standard, dar datorită răspunsului neatisfăcător, după mai multe teste, am considerat ca varianta optimă să fie curățirea cu soluția 1.

Următoarea etapă a fost demontarea butoanelor, ornamentelor decorative din tablă și deasemenea a sistemului de închidere. Demontarea s-a făcut cu un clește pentru a putea scoate cuiele metalice care fixau șildurile și încuietoarea.

Șildurile din tablă și tijele de la butoane , foarte degradate de altfel și prezentând urme de puternice oxidări, pătări, îndoiri, au fost curățate cu lână de oțel și aduse la forma inițială, după care s-au curățat chimic cu complexon 10 % prin tamponare, protecția și peliculizarea tijelor s-a făcut prin taninare (a fost încalzit metalul la 40 C cu feonul, pentru a face priza cu substanța) și lăcuire cu icral, iar șildurile au fost cromate.

După realizarea testelor de curățire la nivelul stratului pictural, am început îndepărtarea propriu-zisă a murdăriei aderente și ancrasate și am considerat că soluția cea mai optimă a fost să curățim cu soluția 1 în prima fază, după care am revenit cu soluția 2. În zona frontului, respectiv pe sertare, unde urma butoanelor a fost vizibilă iar murdăria mult mai accentuată, am emoliat zona prin tamponare cu Sol. Standard (apă, alcool, amoniac, C2000) dar îmbunătățită prin adăugarea de terebentină (5-10 %), continuând prin a curața și mecanic, prin răzuirea ușoară cu bisturiul.

Tot la nivelul stratului pictural, mai exact pe capac, a fost necesară curățarea mixtă (prin intervenție mecanică și emoliere cu soluție chimică – Kromofag). Curățirile au fost efectuate cu mare atenție fără a compromite stratul pictural.

Această curățare a fost disociată în funcție de zonă și de tipul de substanță care a produs pătarea, s-a impus alegerea diferențiată a unor substanțe și soluții.

Pe tot parcursul lucrărilor s-a ținut cont de principiile restaurării respectându-se reversibilitatea, compatibilitatea și păstrarea integrității bunului cultural.

Scopul restaurării a fost de a stopa degradările evolutvine, de a-i prelungi „viața” unui bun cultural; în vederea limitării absorbției de umiditate, s-a impus efectuarea unei hidrofugări. Acest tratament este executat prin aplicarea soluției de ceară dizolvată în White spirit, încălzită la cca. 40 °C și pensulare. Aceast tratament s-a aplicat doar la picioare, pe fundul comodei și pe versou, în zonele în care expunerea față de sol și perete este mai mare.

A urmat chituirea suprafeței pictate cu chit Domostuc și clei de pește 5 % (zonele lacunare si orificile de zbor ale insectelor xilofage). După uscarea chitului (aproximativ 1 oră) s-a îndepartat surplusul prin șlefuire cu dopul de plută umezit în apă.

Integrarea cromatică s-a făcut punctual și liniar, cu culori de apă, păstrânde-se patina și amprenta istorică.

Peliculizarea (vernisarea), a fost făcută cu scherllak ( cca 15% în alcool etilic) în tehnica lustruirii franceze. Aplicarea scherllak-ului cu tamponul, în straturi foarte subțiri care nu s-au dorit a fi foarte lucioase tocmai pentru a-i păstra un lustru semi-mat, iar la ultimele straturi s-au adăugat scherllak-ului câteva grame de colofoniu (5 %) cu scopul de a mări duritatea stratului final.

Toate substanțele, soluțiile și tehnicile aplicate au fost în conformitate cu normele și principiile restaurării respectându-se reversibilitatea, compatibilitatea și păstrarea integrității bunului cultural.

Scopul restaurării a fost de a stopa degradările evolutvine, de a-i prelungi „viața” unu bun cultural în vederea expunerii.

19. Avizul comisiei de restaurare

20. Indicații la modul de păstrare

Comoda trebuie așezată, depozitată într-un spațiu salubru, ventilat cu o umuditate și o temperatură monitorizată și care să se încadreze între parametrii T. 18-20°C, UR. 55-65 %.

Se recomandă evitarea schimbărilor bruște ale acestor parametrii, cum de altfel, sunt de evitat expunerile în lumina solară directă, în apropierea surselor de căldură, a instalațiilor electrice și sanitare.

În vederea manipulării se recomandă ca piesa să fie suspendată pe cărucioare și nu târâtă iar ridicarea să se facă de cel puțin două persoane, ale căror mâini trebuiesc protejate cu mănuși de bumbac.

Întreținerea și curățarea trebuie să se limiteze la simpla desprăfuire cu perie cu păr lung și moale. Orice intervemție cu substanțe, soluții umede se pt face doar după consultarea restauratorului.

DOCUMENTAȚIE FOTOGRAFICĂ ÎNAINTE DE RESTAURARE

Pozele 1-3; ansamblu inainte de restaurare

Pozele 4-7; patari cu diferite substante, murdarie ancrasata, pierdere lacunara strat pictural

Pozele 8-11; fisuri, contrageri

Pozele12-14; fractura, descleiere picioare din spate, interventie neadecvata

Pozele 15-17; atac al insectelor xilofage, fragilizare material lemnos

Pozele 18-24; pierdere lacunara strat pictural, lovituri, zgarieturi, murdarie ancrasata

Pozele 25-29; murdarie aderenta, mucegai, paianjen, atac activ al insectelor xilofage

Pozele 30-31; oxizi de fier, murdarie butoane de faianta

DOCUMENTAȚIE FOTOGRAFICĂ ÎN TIMPUL RESTAURĂRII

Pozele 1-6; Consolidare profilactica și structurală a stratului pictural, curățarea interiorului, exteriorului nepictat.

Pozele 7-14; Tratament antixilofag cu Per-xil 10, consolidare prin injectări cu Paraloid B 72, integritatea structurală a panoului de spate.

Pozele 15-24; Asamblarea picioarelor de spate și a baghetei ornamentale, demontarea și restaurarea feroneriei și a butoanelor.

Pozele 25-31; Curățirea suprafrțelor pictate, chituirea zonelor lacunare.

Pozele 32-37; Șlefuirea chitului și integrarea cromatică a zonelor lacunare.

Pozele 38-39; Lustruirea cu sellac.

Comoda după restaurare