Codul de Procedura Penala

Diverse

Codul de Procedura Penala

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Adoptarea și punerea pe rol a Codului de procedură penală determină necesitatea unui tratament teoretico-științific a noilor reglementări procesual-penale, tratament corelat cu doctrinele existente în acest domeniu și bineînțeles cu practica judiciară acumulată.

Schimbările politice și social-economice din ultimele decenii, democratizarea societății au influențat în mod direct și politica statului Republica Moldova atît în ce privește sfera de incriminare a faptelor, cît și în domeniul justiției penale – activitatea organelor de urmărire penală întru examinarea cauzelor penale.

Abordarea din punct de vedere teoretico-științific, cît și a practicii judiciare, a problematicii sistemului și competenței organelor de urmărire penală este determinată și de necesitatea alinierii legislației procesual-penale moldovenești la exigențele impuse de apartenența Republicii Moldova la Consiliul Europei, precum și de ratificarea unor convenții sau tratate internaționale cu efecte asupra reglementărilor de procedură penală.

Manifestînd interes față de reglementarea dinamică și adecvată a urmăririi penale, legislatorul a fixat un șir de norme îngrădite în Codul de procedură penală, care au ca scop realizarea relațiilor juridice în acest domeniu pe baza specificului inconfundabil al noilor principii democratice. Compartimentul respectiv adună un număr considerabil de reglementări care au ca scop ocrotirea drepturilor și intereselor legitime ale subiecților procesului penal. Aceste reglementări prezintă o simbioză a noțiunilor și elementelor care caracterizează legislația nouă, adoptată în baza principiilor democratice. Caracterul lor novator și rapiditatea cu care au fost adoptate fac, deocamdată, imposibilă înțelegerea lor conceptuală atît în plan legislativ, iar uneori și în planul stilului de viață. Una din condițiile necesare a reglementării normale a sistemului și competenței organelor de urmărire penală o constituie reglementarea lor univocă, fapt ce necesită imperativ o apreciere științifică și practică modernă. Aceasta ar duce în mod unic, complet și lipsit de contradicții la soluționarea problemelor de ordin teoretic și practic privind urmărirea penală. Momentul corespunde necesităților vieții sociale contemporane și cerințelor statului de drept spre care tindem. Instituția luată în vizor s-a constituit ca o totalitate a normelor ce fixează unitatea funcțională a diferitor organe de drept. În ele sunt stabilite formele de activitate și legile care trebuie să acționeze pe durata investigării cauzelor penale.

Pentru lucrătorii din domeniu problema nominalizată a fost și continuă să rămînă una din cele mai importante în știința procesual-penală. În condițiile modernizării legislației procesual-penale în vigoare, se impune necesitatea revizuirii multor momente, luîndu-se în calcul situația nou-creată în care se realizează cu pondere deloc neglijabilă activitatea organelor de urmărire penală.

O perioadă îndelungată, în literatura de specialitate au fost luate în discuție problemele generale ale sistemului și competenței organelor de urmărire penală. De cele mai multe ori acestea nu au avut o finalitate logică în condițiile de crepitudinii legale. În raport însă cu o serie de cercetări mai noi, noile acte normative au fost adoptate cu acuratețe sporită în tratarea problemelor ținîndu-se cont, evident, și de noile relații din societate. În așa fel, organele de urmărire penală de drept au început o activitate în condiții noi după ce și realizarea procesului penal capătă respectiv o altă orientare.

În acest context tratamentul instituției desfășurării urmăririi penale reflectat în lucrare este actualizat luînd în considerație experiența și tradițiile școlii autohtone, realizările teoretico-științifice și practica internațională în domeniul luat în vizor.

Inițiind analiza acestei instituții ne-am pus scopul de a cerceta legislația în domeniu, de a examina sub toate aspectele realizările jurisprudenței în direcția ce ne interesează, de a elabora unele supoziții și propuneri concrete în privința perfecționării competente condițiilor generale ale urmăririi penale.

Toate aceste momente au determinat în deplină măsură sarcinile concrete ale studiului, printre care figurează următoarele:

— scoaterea la iveală și completarea diverselor lacune din legislația procesual penală ce se referă la compartimentul urmăririi penale;

— contribuția la amplasarea corectă și justificată a instituției condițiilor generale ale urmăririi penale în sistemul legislației procesual penale nou-adoptate.

Valoarea aplicativă a lucrări constă în faptul că în planul de cercetare se înaintează propuneri și soluții pe care pot miza lucrătorii de orice rang din domeniu, în care se pot bizui organele de drept preocupate anume de investigarea cauzelor penale

Capitolul II

COMPETENȚA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

2.1. Noțiuni generale

Conform Codului de procedură penală, urmărirea penală se efectuează de către ofițerii de urmărire penală ai organelor de urmărire penală prevăzute în art.56 C.P.P.

Organele de urmărire penală au sarcina de a efectua măsuri operative de investigații, inclusiv de a utiliza înregistrări audio și video, filmări, fotografieri, și de a efectua alte acțiuni de urmărire penală, prevăzute de Codul de procedură penală, în scopul descoperirii indicilor infracțiunii și persoanelor care au savîrșit-o, constatării datelor faptice, fixării procesuale a acestor acțiuni, care pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală după verificarea lor în conformitate cu legislația procesuală penală.

Organul de urmărire penală are, de asemenea, obligația de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea și curmarea infracțiunii.

Daca există indici ai infracțiunii, organul de urmărire penală, concomitent cu înregistrarea sesizării despre aceasta, pornește procesul de urmărire penală și, călăuzindu-se de dispozițiile codului de procedură penală, efectuează acțiuni de urmărire penală în vederea descoperirii ei și fixării probelor care confirmă sau infirmă savîrșirea infracțiunii, ia măsuri în vederea asigurării acțiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit.

Organul de urmărire penală anunță imediat procurorul despre infracțiunea savîrșită și despre începerea acțiunilor de urmărire penală.

Conform art. 56 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova organele de urmărire activează în cadrul:

1. Ministerului Afacerilor Interne;

2. Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova;

3. Serviciului Vamal,

4. Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției

În cadrul acestor structuri de stat activează persoane cu funcții de răspundere, care efectuează urmărirea penală, numite ofițeri de urmărire penală.

Organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne, conform Anexei nr. 2 la Ordinul ministrului Afacerilor Interne, este Departamentul urmărire penală.

Departamentul efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată prin lege în competența altor organe de urmărire penală sau este dată în competența lui prin ordonanța procurorului. Regulamentul Departamentului urmărire penală a fost adoptat prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 356 din 17 septembrie 2003. În regulament sunt prevăzute următoarele sarcini ale Departamentului urmărire penală:

Efectuarea urmăririi penale în cadrul Departamentului a infracțiunilor săvîrșite de criminalitatea organizată și altor infracțiuni care au o rezonanță deosebită pentru societate și stat.

Coordonarea generală a activității de serviciu a tuturor subdiviziunilor de urmărire ale organelor afacerilor interne.

Examinarea sesizărilor participanților la procesul penal, legate de efectuarea urmăririi penale. Efectuarea cercetărilor pe cazurile de încălcare a drepturilor constituționale ale cetățenilor, care au fost lezate în rezultatul acțiunilor ilicite pe parcursul urmăririi penale.

Înfăptuirea măsurilor de asigurare a legalității în activitatea de urmărire penală a MAI.

În corespundere cu sarcinile sale principale, Departamentul are următoarele atribuții:

– Analizează practica urmăririi penale, organizează activitatea subdiviziunilor de urmărire penală, întreprinde măsuri îndreptate la îmbunătățirea calității urmăririi penale.

– Efectuează urmărirea penală în cauzele penale deosebit de complicate. Organul de urmărire penală al Serviciului de Informații și Securitate efectuează urmărirea penală în privința infracțiunilor contra păcii și securității omenirii (art. 135-144 din Codul penal), infracțiunilor contra securității statului (337- 347 din Codul penal).

Legea Republicii Moldova privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova conține reglementările generale cu privire la atribuțiile de urmărire ale acestui Serviciu. Subdiviziunea de urmărire penală a Serviciului efectuează urmărirea penală în cauzele infracțiunilor ce atentează la securitatea militară, economică, integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova.

Organul de urmărire penală al Serviciului Vamal efectuează urmărirea penală în privința infracțiunilor prevăzute în art. 248 „Contrabanda” și 249 „Eschivarea de la achitarea plăților vamale” din Codul penal.

Competența organului de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției este stabilită prin codul de Procedură Penală și Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea acestui Centru.

Organul de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției efectuează urmărirea penală în privința infracțiunilor prevăzute în art. 191 „Delapidarea averii străine”, art. 236 „Fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false” și alte categorii de infracțiuni economice.

Conducătorul organului de urmărire penală exercita controlul asupra efectuării la timp a acțiunilor de descoperire și prevenire a infracțiunilor, ia masuri pentru a asigura efectuarea sub toate aspectele, complet și obiectiv, a urmăririi penale si asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizărilor despre savîrșirea infracțiunilor. Ofițerul de urmărire penală este persoana cu funcție de răspundere ce activează în cadrul organelor de urmărire penală, care, în numele statului și în limitele competenței sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale.

Ofițerul de urmărire penală are următoarele atribuții:

1) asigură înregistrarea infracțiunii în modul stabilit, propune procurorului de a înceta urmărirea penală, clasa dosarul penal sau de a nu începe urmărirea penală din lipsa indicilor infracțiunii;

2) propune transmiterea cauzei penale pentru urmărire penală după competență unui alt organ de urmărire penală;

3) poartă răspundere pentru efectuarea legală și la timp a urmăririi penale;

4) face propuneri procurorului de a înainta în instanța de judecata demersuri în vederea obținerii autorizației pentru a efectua percheziție, a aplica sechestrul bunurilor, corespondentei poștale, telegrafice și a le ridica, a intercepta convorbirile telefonice și alte comunicări, a suspenda provizoriu învinuitul din funcție, a ridica obiecte și documente de la terți, a urmări fizic și prin mijloace electronice persoana, a lua forțat mostre de salivă, sînge, păr, unghii, a exhuma cadavrul, a efectua controlul audio și video al încăperii, a instala în încăpere mijloace tehnice de înregistrare audio și video, a controla comunicările cu caracter informativ adresate bănuitului;

5) citează și audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori;

6) cercetează și fixează, în modul stabilit, locul savîrșirii infracțiunii, efectuează percheziții în cazul infracțiunii flagrante sau cauzei care nu suferă amînare, ridică obiecte și documente, realizează, conform legii, alte acțiuni la fața locului;

7) cere documente și materiale care conțin date despre infracțiune și despre persoanele care au savîrșit-o;

8) dispune efectuarea reviziei documentare, inventarierii, expertizei departamentale și altor acțiuni;

9) conduce, din momentul înregistrării faptei prejudiciabile, măsurile operative de investigații pentru descoperirea infracțiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum și a bunurilor care s-au pierdut în urma săvîrșirii infracțiunii;

10) dispune, prin comisie rogatorie, altor organe de urmărire penală efectuarea acțiunilor de urmărire penală;

11) dă dispoziții organelor de poliție cu privire la reținere, aducere forțată, arestare și la alte acțiuni procesuale, precum și le solicită ajutor la efectuarea acțiunilor de urmărire penală;

12) recunoaște persoanele ca parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă;

13) întreprinde măsuri prevăzute de lege pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune;

14) asigură, prin biroul de avocați, numirea din oficiu a apărătorului în cauza penală în cazurile prevăzute de Codul de procedură penală;

15) soluționează recuzarea interpretului, traducătorului, specialistului, expertului;

16) adoptă ordonanțe referitor la cererile persoanelor participante la proces în legătură cu cauza penală;

17) propune alegerea, prelungirea, modificarea și revocarea masurilor preventive, eliberarea bănuitului reținut pînă la autorizarea arestării de către instanța;

18) execută indicațiile scrise ale procurorului;

19) contestă, în modul prevăzut de prezentul cod, indicațiile procurorului privind efectuarea unor acte juridice;

20) prezintă, la cererea procurorului, explicații în scris;

21) prezintă procurorului probele acumulate în cauza urmărită necesare pentru punerea sub învinuire.

În exercitarea funcțiilor sale, ofițerul de urmărire penală este independent, se supune prevederilor prezentului cod, indicațiilor scrise ale procurorului și conducătorului organului de urmărire penală. Ofițerul de urmărire penală, în cadrul exercitării atribuțiilor, este obligat să asigure protejarea drepturilor și libertăților omului în condițiile legii procesuale penale.

2.2. Noțiunea și formele (modalitățile) competenței organelor de urmărire penală

Pentru a-și putea îndeplini atribuțiile în desfășurarea activității de urmărire penală organul de urmărire penală trebuie să fie competent a efectua acte de urmărire penală în fiecare cauză concretă.

Competența organelor de urmărire penală are două înțelesuri.

Într-o primă accepțiune prin competență se înțelege dreptul și obligația organelor de urmărire penală de a proceda la urmărire penală în anumite cauze penale.

Într-o a doua accepțiune, prin competență se înțelege repartizarea legală a cauzei penale în cadrul atribuțiilor unui anumit organ de urmărire penală.

Repartizarea cauzelor penale și a activităților procesuale între organele judiciare impune folosirea conceptului de formă sau modalitate a competenței. Formele competenței reprezintă criteriul sau modalitatea în funcție de care se diferențiază capacitatea organelor judiciare de a urmări sau judeca diverse cauze penale.

În funcție de anumite criterii menționăm următoarele forme ale competenței organelor de urmărire penală:

1) competența funcțională;

2) competența materială;

3) competența personală;

4) competența teritorială.

Competența funcțională a organelor de urmărire penală este reglementată de art. 55-57 din partea generală a Codului de procedură penală, care prevăd cadrul de atribuții ce-i revin fiecărui organ de urmărire penală în faza urmăririi penale în raport cu atribuțiile procurorului și cu atribuțiile judecătorului de instrucție.

Competența materială a organelor de urmărire penală este reglementată de art. 266-269 din Partea specială a Codului de procedură penală, fiind determinată de obiectul cauzei penale, adică de faptul juridic care a produs conflictul de drept penal.

Competența personală (după calitatea făptuitorului sau a victimei) este prevăzută de art. 270 din CPP pentru procuror ca organ de urmărire penală.

Repartizarea legală a cauzelor penale în competența diferitelor organe de urmărire penală și abilitarea legală a acestor organe de a efectua acte de urmărire penală în cauzele respective asigură activității de urmărire, pentru fiecare categorie de cauză penală, privitor naturii lor, în fața unor organe cu pregătire corespunzătoare și cu abilități adecvate.

Competența organului de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit art. 266 din CPP, organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne efectuează urmărirea penală pentru oricare infracțiune care nu este dată prin lege în competența altor organe de urmărire penală sau este dată în competența lui prin ordonanța procurorului.

Organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne are competență materială generală, spre deosebire de celelalte organe menționate la pct. 2)-4) din alin. (1) al art. 253 din CPP, care au competență materială specială.

Organul de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne prin ordonanța procurorului poate fi învestit să efectueze urmărirea penală în cauze conexe sau indivizibile unde unele episoade sunt de competența altor organe de urmărire penală.

Astfel, în cazul unui concurs de competență, procurorul care conduce urmărirea penală extinde competența materială a organului de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și în privința altor infracțiuni date în competența organelor menționate la art. 267-269 din CPP.

Excepție este situația prevăzută la alin. (5) al art. 257 din CPP, unde procurorul general și adjuncții lui pot dispune trimiterea cauzei altui organ de urmărire penală decât celui din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Competența organului de urmărire penală al Serviciului de Informații și Securitate. Potrivit art. 267 din CPP, în competența organului de urmărire penală din cadrul Serviciului de Informații și Securitate este dată efectuarea urmăririi penale privind infracțiunile contra păcii și securității omenirii:

1) genocidul (art. 135 din CP);

2) ecocidul (art. 136 din CP);

3) tratamente inumane (art. 137 din CP);

4) încălcarea dreptului umanitar internațional (art. 138 din CP);

5) planificarea, pregătirea, declanșarea sau ducerea războiului (art. 139 din CP);

6) propaganda războiului (art. 140 din CP);

7) activitatea mercenarilor (art. 141 din CP);

8) atacul asupra instituțiilor care beneficiază de protecție internațională (art. 142 din CP);

9) aplicarea mijloacelor și metodelor interzise de ducere a războiului (art. 143 din CP);

10) clonarea (art. 144 din CP),

În competența acestui organ mai intră, de asemenea, și infracțiunile contra securității statului, precum:

1) trădarea de Patrie (art. 337 din CP);

2) spionajul (art. 338 din CP);

3) uzurparea puterii de stat (art. 339 din CP);

4) rebeliunea armată (art. 340 din CP);

5) chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violență a orânduirii constituționale a Republicii Moldova (art. 341 din CP);

6) atentarea la viața președintelui Republicii Moldova, a președintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului (art. 342 din CP);

7) diversiunea (art. 343 din CP);

8) divulgarea secretului de stat (art. 344 din CP);

9) pierderea documentelor ce conțin secret de stat (art. 345 din CP);

10) acțiuni intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei sau dezbinării naționale, sociale sau religioase (art. 346 din CP);

11) profanarea simbolurilor naționale statale (art. 347 din CP).

Competența organului de urmărire penală al Serviciului Vamal. Potrivit art. 268 din CPP, organul de urmărire penală al Departamentului Vamal efectuează urmărirea penală în privința infracțiunilor:

1) contrabanda (art. 248 din CP);

2) eschivarea de la achitarea plăților vamale (art. 249 din CP).

Competența organului de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. Conform art. 269 din CPP, organul de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Corupției efectuează urmărirea penală privind următoarele infracțiuni:

a) infracțiuni contra patrimoniului (delapidarea averii străine art. 191 din CP; însușirea în proporții mari si deosebit de mari, art. 195 din CP – prin oricare formă prevăzută de art. 186-192 din CP).

b) infracțiuni economice prevăzute de capitolul X din Codul penal (art. 236-258);

c) infracțiuni din domeniul informaticii (accesul ilegal la informația computerizată, art. 259 din CP, introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare, art. 260 din Cp; încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic, art. 261 din CP);

d) infracțiuni săvârșite de persoane cu funcții de răspundere, prevăzute de capitolul XV din Codul penal (coruperea pasivă, art. 324; coruperea activă, art. 325; traficul de influență, art. 326; abuzul de putere sau abuzul de serviciu, art. 327; excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, art. 328; neglijența de serviciu, art. 329; primirea de către un funcționar a recompensei ilicite, art. 330; refuzul de a îndeplini legea, art. 331; falsul în actele publice, art. 332);

e) infracțiuni săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale, prevăzute de capitolul XVI din Codul penal (luarea de mită, art. 333; darea de mită, art. 334; abuzul de serviciu, art. 335; depășirea atribuțiilor de serviciu, art. 336).

Competența exclusivă a procurorului la exercitarea urmăririi penale. Conform alin. (1) al art. 270 din CPP, procurorul este organ de urmărire penală de competență personală, unde exercită exclusiv urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de:

1) Președintele țării;

2) deputați;

3) membri ai guvernului;

4) judecători;

5) procurori;

6) generali;

7) ofițeri de urmărire penală;

8) Procurorul General.

Procurorul exercită nemijlocit urmărirea penală și în cazul atentatelor la viața angajaților poliției, ofițerilor de urmărire penală, procurorilor, judecătorilor sau a membrilor familiilor acestora, dacă atentatul este legat de activitatea lor.

Este competent să exercite urmărirea penală în cazurile prevăzute de alin. (1) al art. 270 din CPP și să efectueze conducerea activității de urmărire penală în alte cazuri procurorul de la procuratura de același nivel cu instanța căreia, potrivit legii, îi revine judecarea cauzei în primă instanță. Procurorul procuraturii ierarhic superioare poate să exercite urmărirea penală și să efectueze conducerea acțiunilor de urmărire penală în aceste cazuri, dacă aceasta este necesar în interesul urmăririi penale (alin. (3) al art. 270 din CPP).

Procurorul ierarhic superior poate să dispună prin ordonanță motivată exercitarea urmăririi penale de către procurorul din altă procuratură de același nivel (alin. (4) al art. 270 din CPP).

Procurorul general poate să dispună, prin ordonanță motivată, exercitarea urmăririi penale în cazurile menționate la alin. (1) al art. 270 din CPP de către un procuror de la Procuratura Generală (alin. (5) al art. 270 din CPP).

În cazul infracțiunii săvârșite de Procurorul General, urmărirea penală este exercitată de procurorul ori grupul de procurori numiți de Parlament, la propunerea președintelui acestuia, conform alin. (6) al art. 270 din CPP. În cauze complexe și de mari proporții, procurorul ierarhic superior celui de competența căruia este urmărirea penală poate dispune, prin ordonanță motivată, urmărirea penală de un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală, indicând procurorul care va conduce acțiunile de urmărire penală (alin. (7) al art. 270 din CPP).

În cazurile prevăzute de lege, când procurorul exercită nemijlocit urmărirea penală, el efectuează toate procedeele probatorii și adoptă toate hotărârile procesuale necesare, fără a fi confirmate de procurorul ierarhic superior. În aceste cazuri legea nu prevede expres conducerea urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior, dar cel din urmă poate controla și anula hotărârile adoptate de procurorul care exercită nemijlocit urmărirea penală.

2.3. Efectuarea urmăririi penale de către procuror

Instituția procurorilor, prezentă astăzi în aproape toate statele, s-a dezvoltat în legătură cu evoluția procesului penal, din necesitatea instituționalizării unui acuzator public, care să exercite în numele societății acțiunea penală.

Codul de procedură penală și Legea cu privire la procuratură stabilesc atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale. Conform art.10 al Legii cu privire la procuratură, procurorul asigură aplicarea legii penale de către organele de urmărire penală, conduce și exercită urmărirea penală, verifică corespunderea acțiunilor procesuale efectuate de aceste organe. întru realizarea acestor atribuții procurorul emite instrucțiuni executorii pentru organele de urmărire penală în problemele privind eficiența activității de combatere și de prevenire a criminalității, aplicarea legislației de procedură penală, cere organelor de urmărire penală luarea de măsuri pentru protejarea vieții și pentru siguranța părților vătămate, martorilor și membrilor familiilor lor.

Procurorul este persoana cu funcție de răspundere, care în limitele competenței sale exercită în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanță, îndeplinind funcție de acuzator de stat.

În cadrul urmăririi penale procurorul pornește urmărirea penală și ordonă ofițerilor de urmărire penală efectuarea urmăririi.

Procurorul este în drept să pornească o acțiune civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta învinuitului, inculpatului:

1) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate sau de dependență față de învinuit, inculpat ori din alte motive nu-și poate realiza singură dreptul de a porni acțiune civilă;

2) în interesul statului.

La exercitarea atribuțiilor sale în procesul penal, procurorul este independent și se supune numai legii. El, de asemenea, execută indicațiile scrise ale procurorului ierarhic superior.

În cursul judecării cauzei, procurorul reprezintă învinuirea în numele statului și prezintă în ședința de judecată probele acumulate de organul de urmărire penală.

La efectuarea urmăririi penale, procurorul:

1) pornește urmărirea penală și ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;

2) exercită nemijlocit urmărirea penală în condițiile legii;

3) conduce personal urmărirea penală și controlează legalitatea acțiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală în persoana ofițerului de urmărire penală;

4) controlează permanent executarea procedurii de primire și înregistrare a sesizărilor privind infracțiunile;

5) cere de la organul de urmărire penală, de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale și alte date cu privire la infracțiunile savîrșite și persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;

6) verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracțiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală și ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a savîrșit o infracțiune;

7) fixează termenul rezonabil de urmărire penală pentru fiecare cauză;

8) anulează ordonanțele ilegale și neîntemeiate ale organului de urmărire penală și ale procurorilor ierarhic inferiori;

9) retrage motivat și transmite după competență dosarul penal de la un organ de urmărire penală la altul și de la o persoană care efectuează urmărirea penală la alta în scopul de a asigura înfăptuirea urmăririi penale în mod obiectiv și complet;

10) ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofițeri de urmărire penală sau de mai multe organe de urmărire penală, desemnând persoanele care vor efectua urmărirea penală;

11) soluționează abținerile sau recuzările ofițerilor de urmărire penală sau ale procurorilor ierarhic inferiori;

12) decide aplicarea măsurii preventive, modificarea și revocarea ei, cu excepția arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii și ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport;

13) efectuează controlul asupra legalității reținerii persoanei;

14) dă indicații în scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor operative de investigații în vederea căutării persoanelor care au săvîrșit infracțiuni;

15) emite, conform prevederilor Codului de procedură penală, ordonanțe privind reținerea persoanei, aducerea forțată a persoanei, ridicarea de obiecte și documente privind alte acțiuni de urmărire penală;

16) adresează în instanța de judecată demersuri pentru obținerea autorizării s. arestării și prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reținute sau arestate, sechestrului corespondenței și ridicării ei, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din funcție, urmăririi fizice și prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video si audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio și video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării persoanei în instituție medicală pentru efectuarea expertizei și a altor acțiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucție;

17) asistă la efectuarea oricărei acțiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;

18) poate solicita participarea judecătorului de instrucție la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală;

19) restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicațiile sale în scris;

20) înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul urmăririi penale;

21) înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunității unor persoane si tragerea lor la răspundere penală;

22) încetează procesul penal, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau clasează cauza penală în cazurile prevăzute de lege;

23) pune sub învinuire și ascultă învinuitul în baza probelor prezentate de organul de urmărire penală sau în baza probelor acumulate de el personal;

24) aduce la cunoștința părților materialele dosarului;

25) întocmește rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmînează învinuitului, și trimite cauza în instanța de judecată competentă.

La efectuarea urmăririi penale, procurorul dispune de competență exclusivă la exercitarea urmăririi penale în cazurile:

1) infracțiunilor săvîrșite de:

a) Președintele țării;

b) deputați;

c) membri ai Guvernului;

d) judecători;

e) procurori;

f) generali;

g) ofițeri de urmărire penală;

2) atentatelor la viața colaboratorilor poliției, ofițerilor de urmărire penală, procurorilor, judecătorilor sau a membrilor familiilor acestora, dacă atentatul este legat de activitatea acestora;

3) infracțiunilor săvîrșite de Procurorul General.

În aceste cazuri, procurorul exercită conducerea acțiunilor de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală.

Este competent să exercite urmărirea penală în cazurile prevăzute la alin.(1) și să efectueze conducerea activității de urmărire penală procurorul de la procuratura de același nivel cu instanța căreia, potrivit legii, îi revine judecarea cauzei în primă instanță. Procurorul procuraturii ierarhic superioare poate să exercite urmărirea penală și să efectueze conducerea acțiunilor de urmărire penală în aceste cazuri, dacă aceasta este necesar în interesul urmăririi penale.

Procurorul ierarhic superior poate să dispună, prin ordonanță motivată, exercitarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în alin.(1), de către procurorul din altă procuratură de același nivel.

Procurorul General poate să dispună, prin ordonanță motivată, exercitarea urmăririi penale, în cazurile menționate la alin.(1), de către un procuror de la Procuratura Generală.

Este competent să exercite urmărirea penală în cazul prevăzut la alin.(1) pct.3) procurorul ori grupul de procurori numiți de Parlament la propunerea Președintelui acestuia.

În prezența unor cauze complicate și de mari proporții, procurorul ierarhic superior celui de competența căruia este urmărirea penală poate dispune, prin ordonanță motivată, urmărirea penală de un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală, indicînd procurorul care va conduce acțiunile de urmărire penală.

În cazurile de incompatibilitate a procurorului de a participa la urmărirea penală Codul prevede procedura de recuzare a procurorului (art. 54 CPP). Procurorul poate fi recuzat sau se poate abține în următoarele cazuri prevăzute de cod:

1) dacă el personal, soțul sau ascendenții ori descendenții lor, frații sau surorile și copiii acestora, afinii și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude, precum și alte rude ale lui, sînt direct sau indirect interesate în proces;

2) dacă el este parte vătămată sau reprezentant al ei, parte civilă, parte civilmente responsabilă, soț sau rudă cu vreuna din aceste persoane ori cu reprezentantul lor, soț sau rudă cu învinuitul, inculpatul în proces ori cu apărătorul acestuia;

3) dacă a participat în acest proces în calitate de martor, expert, specialist, interpret, traducător, grefier, judecător de instrucție, apărător, reprezentant legal al învinuitului, inculpatului, reprezentant al părții vătămate, părții civile sau părții civilmente responsabile;

4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanțelor cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărîri referitoare la aceasta cauză în orice organ obștesc sau de stat;

5) dacă există alte circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea procurorului;

6) dacă el nu poate fi procuror în baza legii sau a sentinței instanței de judecată.

Faptul că procurorul a participat la exercitarea urmăririi penale, a condus sau a controlat acțiuni de procedură penală sau a reprezentat învinuirea în fața instanței de judecată nu constituie o piedică pentru participarea lui ulterioara la judecarea aceleiași cauze penale.

În cazul în care există motivele indicate procurorul este obligat să facă declarație de abținere de la participare în cauză respectivă.

Pentru aceleași motive, procurorul poate fi recuzat și de către ceilalți participanți la proces în cauză respectivă, investiți cu asemenea drept prin Codul de procedură penală.

Abținerea sau recuzarea procurorului se soluționează în cursul urmăririi penale -de către procurorul ierarhic superior, iar în privința Procurorului General – de către un judecător al Curții Supreme de Justiție. Hotărîrea asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.

2.4. Rolul organizatoric al conducătorului organului de urmărire penală.

Rezultând din legislația procesual penală și din dispozițiile altor acte normative ajungem la concluzia că ofițerul de urmărire penală, la faza începerii urmăririi penale și la faza urmăririi penale, poate efectua numai o parte din ansamblul de acte necesare pentru atingerea scopului procesului penal.

Atribuțiile ofițerului de urmărire penală sunt strict determinate de legislația procesual penală și de alte acte normative, de aceea, în anumite cazuri prevăzute de lege, pentru evidența infracțiunilor, pentru efectuarea anumitor acte procedurale sau pentru efectuarea unor măsuri de investigații-operative ofițerul de urmărire penală este obligat să conlucreze cu serviciile sau cu organele de drept respective. Anume la aceste etape ale procesului penal și iau naștere așa numitele relații de interdependență a organului de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. sau cu alte organe de drept.

Practica de urmărire penală a demonstrat că fără o bună interacțiune a organelor de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I și alte organe de drept nu pot fi obținute rezultatele scontate în ce privește descoperirea și cercetarea infracțiunilor. Prin urmare, ofițerii de urmărire penală la efectuarea urmăririi penale trebuie și este necesar să se afle într-un proces continuu de colaborare cu aceste organe.

În codul de procedură penală lipsește un astfel de termen cum ar fi „conlucrarea” ofițerului de urmărire cu alte subdiviziuni sau cu procurorul la efectuarea urmăririi penale, însă necesitatea instituirii unei astfel de interacțiuni rezultă însuși din dispozițiile Codului de procedură penală și din Legea cu privire la activitatea operativă de investigații și din alte acte normative.

Prin interacțiune în sfera descoperirii și cercetării infracțiunilor se subînțelege acele relații de reciprocitate bazate pe lege care au loc în activitatea organelor și persoanelor cu funcții de răspundere, care asigură o bună îmbinare a atribuțiilor, metodelor și mijloacelor, poprii fiecărui din participanți, pentru constatarea, descoperirea, cercetarea și preîntâmpinarea infracțiunilor și căutarea învinuiților care se ascund de urmărirea penală.

Interacțiunea în activitatea de descoperire și cercetare a infracțiunilor trebuie să poarte un caracter concret și să fie bazată pe de o parte pe lege, dar pe de altă parte, pe îmbinarea corectă a formelor și metodelor de lucru proprii fiecărui participant al acestei activități. Cu toate acestea trebuie să existe o limită strictă în ce privește împuternicirile și obligațiile fiecăruia în conformitate cu legislația. în caz contrar am putea considera o astfel de formă de organizare a lucrului ca incorectă și ilegală.

Pentru ca interdependența organului de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. și organele procuraturii să fie efectivă și să corespundă scopului și sarcinilor care stau în fața organelor de drept aceasta trebuie să fie bazată pe următoarele principii:

Principul legalității. Respectarea strictă și fermă a legalității este o cerință foarte importantă înaintată tuturor participanților procesului penal. Toată activitatea de urmărire penală trebuie să corespundă Constituției, normelor dreptului penal și procesual penal. Activitatea organelor împuternicite de a efectua acțiuni operative de investigații, în afară de aceasta, se reglementează și de Legea privind activitatea operativă de investigații care nu poate fi în contradicție cu Constituția și legislația Republicii Moldova.

Actualmente acest principiu nu este respectat între totul. Conform legislației procesul penale numai procurorul este în drept să înainteze demersuri în judecată, să înainteze acuzarea și să termine urmărirea penală. Prin urmare actele procedurale cum ar fi demersurile, ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul trebuie să fie întocmite de către procuror. Însă ultimii sub diferite motive sau pretexte insistă ca documentele respective să fie întocmite de ofițerii de urmărire penală. Astfel O.U.P. sunt sustrași de la obligațiile lor directe.

Planificarea. Pentru ca conlucrarea organelor de urmărire penală ale M.A.I. cu alte servicii și cu procuratura să fie mai concretă și mai efectivă ea trebuie să fie bazată pe planificare.

Planurile pot fi curente, de perspectivă, comune. Acestea pot fi întocmite pe zile, săptămâni, luni sau pe toată perioada urmăririi penale. Elaborarea planurilor în deosebi este necesară în cazurile infracțiunilor excepțional de grave, deosebit de grave și grave. Planurile pot fi unice și separate. În cazul în care pe parcursul urmăririi penale este necesar de prevăzut măsuri operative de investigații detaliate, organul de urmărire penală sau procurorul în comun cu serviciile operative trebuie să întocmească un plan separat de efectuare a acestor măsuri.

Cunoaștem și alte principii cum ar fi: realizarea operativă a scopului propus; principiul inițiativei, principiul informării tuturor membrilor grupului de urmărire penală despre împrejurările care pot avea importanță pentru descoperirea infracțiunii, principiul operativității, principiul păstrării în taină a informațiilor operative și informațiilor de urmărire penală. Conlucrarea nu trebuie să se limiteze la o anumită însărcinare sau la o etapă anumită, lucrul în comun trebuie să continue până la finalizarea cercetărilor.

Un rol deosebit de important în ce privește evidența infracțiunilor, controlul, coordonarea și conlucrarea cu alte servicii în procesul penal îl joacă conducătorul organului de urmărire penală.

Șeful organului de urmărire penală este obligat să se asigure că ofițerii de urmărire respectă regulile de evidență a sesizărilor și altor informații despre infracțiuni. Pentru aceasta conducătorul S.U.P. în fiece zi are în sarcină să verifice dacă O.U.P. respectă regulile de luare la evidență a sesizărilor și altor informații cu privire la infracțiuni, dacă se respectă termenul stabilit pentru examinarea acestora și dacă materialele necesare pentru începerea sau neînceperea urmăririi penale sunt acumulate în volum deplin. De asemenea șeful S.U.P. trebuie să se asigure că plângerile sau alte informații cu privire la infracțiuni care au parvenit la organul de urmărire penală prin poștă sunt întocmite în conformitate cu art. 262-264 C.P.P.

În practică se întâlnesc cazuri când O.U.P. pornesc urmărirea penală în baza unei plângeri parvenite prin poștă fără ca victima să fie citată spre a fi preîntâmpinată pentru denunțul calomnios.

Ținând cont că conform codului procesual penal ofițerul de urmărire penală din momentul înregistrării faptei social periculoase conduce măsurile operative de investigații șeful S.U.P. are un rol deosebit în ce privește asigurarea conlucrării subdiviziunii respective cu serviciile operative ale comisariatului, subdiviziunilor M.A.I. sau a altor organe de drept.

Succesele acestei activități depinde în mare măsură de modul în care șeful S.U.P. organizează și coordonează interacțiunea acestor servicii.

Interdependența subdiviziunii de urmărire penală cu serviciile operative este necesară pentru descoperirea infracțiunilor, căutarea persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală și a celor dispăruți fară urmă, pentru descoperirea mijloacelor infracțiunii, pentru asigurarea compensării daunei cauzate prin infracțiune (se are în vedere depistarea averii ce necesită a ti sechestrată, supusă confiscării speciale sau a bunurilor sustrase).

Conlucrarea subdiviziunilor de urmărire penală cu serviciile operative trebuie să aibă loc nu numai după începerea urmăririi penale, dar și până la începerea acesteia. Șefii S.U.P. în conlucrare cu comisarii trebuie să asigure ca ofițerii de urmărire penală să acorde ajutor inspectorilor operativi pentru a da o apreciere juridică materialelor prezentate, care conțin informații cu privire la anumite activități infracționale desfășurate de persoanele supuse prelucrărilor operative. O astfel de practică ne va permite de a determina care este perspectiva materialelor, momentul optimal de începere a urmăririi penale și posibilitatea folosirii materialelor în procesul probațiunii, alegerea direcțiilor ulterioare de control, și planificarea altor măsuri operative de investigații necesare pentru acumularea obiectelor sau documentelor care ulterior ar putea avea importanță probatore.

Rezultate și mai bune ar putea fi obținute când ofițerii S.U.P. în afară de faptul că ar consulta inspectorii operativi privitor la prezența sau lipsa semnelor constitutive ale infracțiunii, ar participa și la analiza materialelor operative, la elaborarea planurilor măsurilor operative sau la analiza problemelor organizatorice care pot apărea la faza începerii procesului penal. Astfel se va stabili când anume de început urmărirea penală, care acțiuni de urmărire penală să fie petrecute în primul rând, se vor alege cele mai optimale forțe și mijloacele.

O altă formă de conlucrare cu serviciile operative care justifică activitatea de urmărire penală este crearea în cauzele penale complicate și voluminoase a grupelor compuse din ofițeri de urmărire penală ai S.U.P. și subdiviziunilor operative. Practica de urmărire penală a arătat că organizarea corectă a membrilor acestui grup înlesnește manevrarea cu forțele și mijloacele și duce la îmbinarea rațională a acțiunilor procesuale cu măsurile operative de investigații.

Conlucrarea S.U.P. cu serviciile operative are loc și pe parcursul urmăririi penale cânt apare necesitatea efectuării unor acțiuni operative de investigații, dar nu sunt constituite grupe de urmărire penală în componența cărora sunt incluși lucrători operativi. In acest caz ofițerii de urmărire penală indică lucrătorilor operativ de a efectua măsurile operative de investigații necesare.

Necătând la faptul că sunt constituite căile de interacțiune a organelor de urmărire penală cu serviciile operative, de multe ori acțiunile de documentare a infracțiunilor la stadiul prelucrărilor operative, realizării materialelor și începerea urmăririi penale poartă un caracter formal. Nu sunt excluse cazurile de prezentare de către lucrătorii operativ a materialelor necalitative și incomplete. Astfel unii șef ai S.U.P. și unii ofițeri de urmărire penală dând dovadă de ne principialiate pornesc cauze penale neîntemeiat care ulterior sunt încetate din lipsa faptului sau elementelor constitutive ale infracțiunii.

Pentru a ridica nivelul de conlucrare a serviciului de urmărire penală cu alte servicii, șeful subdiviziunii respective este obligat să întreprindă următoarele măsuri:

să țină la control permanent și să analizeze activitatea grupului operativ de serviciu. Rezultatele negative să fie anunțate la ședințele operative;

să ia la control strict cauzele penale complicate și voluminoase și să dispună constituirea grupelor de ofițeri de urmărire penală în componența cărora să fie incluși și ofițeri operativi;

să se implice la elaborarea planurilor privind acțiunile de urmărire penală și măsurile operative de investigație;

să organizeze ședințe comune cu serviciile operative pentru trasarea obiectivelor în ce privește descoperirea infracțiunilor în care n-au fost stabiliți infractorii sau în cauzele în care persoanele se sustrag de la urmărirea penală;

să controleze calitatea și termenii executării de către inspectorii operativi a însărcinărilor, cu scoaterea în evidență a neajunsurilor;

să întreprindă măsuri ca O.U.P. să folosească pe larg evidențele operative și sistemele de căutare operativă.

Organul de urmărire penala sesizat dispune prin rezoluție, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezulta elementele infracțiunii și nu exista vreuna din circumstanțele care exclud urmărirea penala.

În cazul în care organul de urmărire penala se autosesizează în privința începerii urmăririi penale, el întocmește un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.

Rezoluția sau, după caz, procesul-verbal de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penala, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se supun confirmării de către procurorul care efectuează conducerea activității de urmărire penala, prezentându-i-se totodată si dosarul respectiv. Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectiva. Ulterior termenul urmăririi penale se prelungește de către procuror la demersul organului de urmărire penală.

Daca din cuprinsul actului de sesizare rezulta vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penala înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penala. Daca procurorul considera ca nu sînt circumstanțe care împiedica urmărirea penala, el restituie actele, cu rezoluția sa, organului menționat pentru începerea urmăririi penale.

În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea de a nu începe urmărirea penala, el confirma faptul prin rezoluție motivata.

Organul de urmărire penala sesizat în modul prevăzut de art. 262 C.P.P. este obligat sa-si verifice competenta. Daca organul de urmărire penala constata ca nu este competent a efectua urmărirea penala, imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercita conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent.

Procurorul poate să dispună, motivat, ca într-o cauza in care urmărirea penala trebuie efectuata de un anumit organ de urmărire penala această urmărire sa fie efectuata de un alt organ similar.

In cazurile în care urmărirea penala se exercita de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acțiuni de urmărire penala sa fie efectuate de către un organ de urmărire penala.

Dacă organul de urmărire penala, în cazurile de urgență, constată că urmărirea penala nu este de competenta sa, el este obligat sa efectueze acțiunile de urmărire penala ce nu suferă amânare. Procesele-verbale privind acțiunile efectuate in asemenea cazuri se anexează la cauza respectiva care se remite procurorului in conformitate cu prevederile art. 271 C.P.P. pentru determinarea competenței.

După cum s-a menționat în cursul urmăririi penale anumite acțiuni procesuale și procedurale ofițerul de urmărire penală le poate efectua de sine stătător, dar la anumite etape ale urmăririi penale competența O.U.P. este limitată, deoarece legiuitorul prescrie un anumit comportament obligatoriu.

Spre exemplu: cercetarea la fața locului fără permisul persoanei, examinarea corporală a persoanei fără consimțământul acesteia, exhumarea cadavrului, ridicarea forțată a mostrelor, percheziția, ridicarea documentelor ce conțin informații ce constituie secret de stat, comercial, bancar, ridicarea informației privind convorbirile telefonice se efectuează în baza ordonanței motivate a organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucție.

În aceste cazuri O.U.P. după întocmirea ordonanțelor respective face propuneri procurorului pentru a înainta în instanța de judecată demersuri privind autorizarea efectuării acestor acțiuni de urmărire penală.

Acțiunile de urmărire penală sub formă de percheziție, cercetare la fața locului în domiciliu și punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziției pot fi efectuate, ca excepție, fără autorizarea judecătorului de instrucție, numai în baza ordonanței motivate a procurorului, în cazurile infracțiunilor flagrante.

Dacă în cursul urmăririi penale apare necesitatea sechestrării corespondenței poștale sau interceptării comunicărilor O.U.P. înaintează procurorului propunerea respectivă. Procurorul la rândul său întocmește o ordonanță în acest scop pe care o prezintă instanței de judecată pentru autorizare.

Dacă pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei supravegheri îndelungate a bănuitului învinuitului organul de urmărire consemnează acest fapt în ordonanța de dispunere a expertizei, ulterior O.U.P. face propunere procurorului pentru a înainta în instanța de judecată demers privind autorizarea internării în instituția medicală pentru efectuarea expertizei.

În cazul în care există suficiente probe că infracțiunea a fost săvârșită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmește un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. Dacă organul de urmărire penală consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru alegerea măsurilor preventive, el înaintează propuneri și în această privință.

Procurorul examinând raportul organului de urmărire penală și a materialelor cauzei și ajungând la concluzia că probele acumulate sunt suficiente, emite ordonanța de punere sub învinuire și înaintează acuzarea învinuitului. Dacă probele acumulate nu sunt suficiente procurorul restituie cauza O.U.P. pentru continuarea urmăririi penale cu indicații scrise.

În cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum și în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigațiilor în vederea găsirii învinuitului. Procurorul care dispune efectuarea căutării conduce această activitate și verifică periodic desfășurarea ei.

În situația în care pe parcursul procesului penal apar anumite impedimente de natură să pericliteze buna desfășurare a urmăririi penale O.U.P. este în drept să aleagă de sine stătător măsuri de constrângere.

Unica măsură procesuală de constrângere pe care o poate alege O.U.P. este reținerea bănuitului. În celelalte cazuri O.U.P. ca reprezentant al organului de urmărire penală înaintează procurorului propuneri privind alegerea, prelungirea sau revocarea măsurilor de constrângere pe care le poate aplica procurorul. Dacă alegerea măsurilor preventive sau modificarea măsurilor ține de competența instanței de judecată O.U.P. înaintează procurorului propuneri pentru înaintarea demersului respectiv în instanța de judecată. Ofițerul nu este în drept să elibereze bănuitul reținut, în acest scop el este obligat să înainteze procurorului propunerea respectivă.

Alte măsuri de constrângere pe care le poate aplica O.U.P. sunt obligarea de a se prezenta și aducerea silită. Punerea sub sechestru a averii bănuitului sau învinuitului se efectuează prin ordonanța și propunerea organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucție la demersul procurorului. în cazurile de delict flagrant sau de caz ce nu suferă amânare bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza ordonanței organului de urmărire penală. Scoaterea bunurilor de sub sechestru în exclusivitate și în limitele competenței o poate decide numai procurorul sau instanța de judecată.

Obiectele se recunosc în calitate de corp delict prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată. Hotărârea cu privire la corpurile delicte la faza urmăririi penale poate fi adoptată numai de către procuror. în nici un caz O.U.P. nu poate adopta astfel de hotărâri, el este în drept numai să înainteze procurorului propuneri privind adoptarea unor decizii în ce privește corpurile delicte.

Procurorul la efectuarea urmăririi penale dă indicații organelor de urmărire penală cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor operative de investigații în vederea căutării persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

Ofițerul de urmărire penală în cazul în care nu este de acord cu indicațiile procurorului de a efectua anumite acte juridice este în drept să conteste aceste indicații la procurorul ierarhic superior.

Indicațiile orale ale procurorului de a efectua anumite acte juridice nu se execută. O.U.P. este în drept să solicite ca procurorul să înainteze indicațiile în formă scrisă.

Cea mai importantă fază a conlucrării dintre organele de urmărire penală și organele procuraturii este faza în care O.U.P. ajunge la concluzia că poate fi dispusă una din soluțiile prevăzute de art. 291 C. p. p. Anume la această etapă a urmăririi penale putem evalua rezultatele interacțiunii tuturor participanților la procesul penal. Așadar, O.U.P. constatând că probele acumulate sunt suficiente pentru a termina urmărirea penală înaintează procurorului dosarul însoțit de un raport cu propunerea de terminare a urmăririi penale.

Procurorul, la rândul său, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului verifică materialele cauzei și acțiunile procesuale efectuate după ce se pronunță asupra terminării urmăririi penale sau restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale.

2.4.Verificarea competenței și cazurile urgente

Potrivit art. 271 din CPP, organul de urmărire penala sesizat în modul prevăzut de art. 262 este obligat să-și verifice competența (materială, personala, teritorială). Dacă organul de urmărire penala constată că nu este competent a efectua urmărirea penală, imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent (alin. (2) al art. 271 din CPP).

Conflictul de competență între organele de urmărire penală este inadmisibil. Chestiunile legate de conflictul de competență se soluționează de procurorul care exercită controlul asupra urmăririi penale sau, după caz, de procurorul ierarhic superior, potrivit alin. (3) al art. 271 din CPP.

Procurorul poate să dispună, motivat, ca într-o cauză în care urmărirea penală trebuie efectuată de un anumit organ de urmărire penală această urmărire să fie efectuată de un alt organ similar (alin. (4) al art. 271 din CPP).

În cazurile în care urmărirea penală se exercită de către procuror, acesta poate să dispună ca anumite acțiuni de urmărire penală să fie efectuate de către un organ de urmărire penală.

Chestiunea competenței organului de urmărire penală urmează a fi verificată în scopul efectuării urmăririi penale eficiente.

Totodată, nerespectarea dispozițiilor privind competența materială sau teritorială a organului de urmărire penală nu poate fi considerată un caz de nulitate din motivul că organele de urmărire penală adună probele necesare pentru descoperirea infracțiunii și identificarea făptuitorului și nu pot fi pierdute probele în cazul desconsiderării unei reguli formale privind competența organului de urmărire penală.

Se poate întâmpla că efectuarea anumitor acțiuni de urmărire penală să nu poată fi amânată, dar posibilitatea de a le efectua neîntârziat să o aibă nu organul căruia îi revine competența, ci un alt organ de urmărire penală care nu are această competență.

Aplicarea riguroasă a regulilor de competență ar putea compromite întreaga desfășurare a urmăririi penale. Din aceste considerente legea procesuală (art. 272 din CPP) obligă organul de urmărire necompetent să efectueze acțiunile de urmărire penală care nu pot fi amânate.

Obligația operează indiferent dacă este sau nu începută urmărirea penală, precum si în cauzele unde urmărirea penală este în competența exclusivă a procurorului.

Procesele-verbale privind acțiunile efectuate în asemenea cazuri se anexează la cauza respectivă, și se remit procurorului care conduce urmărirea penală imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, pentru a fi transmise organului de urmărire penală competent sau, după caz, procurorului conform art. 270 din CPP.

2.5. Acțiuni efectuate de alte organe de constatare

Alături de organele de urmărire penală, uneori la descoperirea și constatarea infracțiunilor pot participa anumite organe prevăzute la alin. (1) al art. 273 din CPP, în afara organelor menționate la alin. (1) al art. 253 din CPP.

Când se constată anumite fapte penale, pentru combaterea eficientă a acestora, prin dispozițiile art. 273 din CPP, s-a dat dreptul efectuării unor acțiuni procesuale până la începerea urmăririi penale de către anumite categorii de organe de stat, numite organe de constatare.

Sunt obligate să procedeze la luarea de declarații de la martori oculari la săvârșirea unei infracțiuni și să întocmească un proces-verbal despre circumstanțele concrete ale săvârșirii acesteia:

1) organele de stat abilitate cu funcții de control, potrivit legii, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale activității pe care o controlează;

2) comandanții de nave și aeronave, pentru infracțiunile săvârșite la bordul acestora, în timpul în care navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor si aeroporturilor;

3) instanța de judecată sau, după caz, judecătorul de instrucție, pentru infracțiunile de audiență.

Potrivit alin. (2) al art. 273 din CPP, organele de constatare au dreptul, în condițiile Codului de procedură penală, să rețină făptuitorul, să ridice corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubei și să efectueze orice alte acțiuni, dacă legea prevede aceasta.

Procesele-verbale privind acțiunile procesuale efectuate de către organele de constatare, împreună cu mijloacele materiale de probă, se predau, în termen de 24 de ore, procurorului. Comandanții de nave și de aeronave predau procesele-verbale cu privire la acțiunile efectuate procurorului imediat după ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul țării (alin. (3) al art. 273 din CPP).

Procesele-verbale întocmite de organele de constatare, conform alin. (4) al art. 273 din CPP, sunt considerate mijloace de probă.

În primul rând, actele de constatare întocmite de organele menționate constituie o modalitate de sesizare a procurorului privind începerea urmăririi penale conform alin. (1) al art. 274 din CPP, servind drept temei pentru pornirea procesului penal (urmăririi penale). Procesele-verbale întocmite de organele de constatare constituie mijloace de probă extraprocesuale și după începerea urmăririi penale organul de urmărire penală competent va efectua procedeele probatorii necesare și posibile în vederea constatării faptei penale, dar nu se va limita la informația stabilită de organele de constatare.

În fine, precizăm că activitatea organelor de constatare menționate la art. 273 din CPP se limitează în timp până la predarea actelor procedurale întocmite și, după caz, si a făptuitorului reținut procurorului și nu poate fi extinsă după începerea urmăririi penale.

Astfel, cazurile privind efectuarea acțiunilor de organele de constatare, ca și situația în cazuri urgente conform art. 272 din CPP sunt excepții de la regulile de competență stabilite în mod general de legea procesuală penală.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Actualmente, legislația procesual-penală a Republicii Moldova înregistrează un șir de lacune la compartimentul sistemului și competenței organelor de urmărire penală. În vederea înlăturării acestor neajunsuri vin cu un șir de propuneri pe care le voi expune în continuare.