Circumstantele Agravante Legale
CIRCUMSTANTELE AGRAVANTE LEGALE
CAPITOLUL 1. Notiunea si clasificarea circumstantelor
SECTIUNEA 1.1. Notiune – Stari si circumstante in cadrul individualizarii pedepsei
SECTIUNEA 1.2. Clasificarea circumstantelor
CAPITOLUL 2. Circumstantele agravante
SECTIUNEA 2.1. Notiune. Cadru
SECTIUNEA 2.2. Clasificare
CAPITOLUL 3. Circumstantele agravante legale
SECTIUNEA 3.1. Notiune. Cadru.
SECTIUNEA 3.2. Clasificare
SECTIUNEA 3.3. Circumstantele agravante legale generale
SECTIUNEA 3.4. Circumstantele agravante legale speciale
CAPITOLUL 4. Efectele circumstantelor agravante
CAPITOLUL 5. Stabilirea raspunderii penale in caz de concurs intre circumstante.
CAPITOLUL 6. Drept comparat. Precedente legislative. Situatii tranzitorii.
CAPITOLUL 7. Practica judiciara.
CAPITOLUL 1
NOTIUNEA SI CLASIFICAREA CIRCUMSTANTELOR
SECTIUNEA 1.1. Notiune – Stari si circumstanete in cadrul individualizarii pedepsei
SECTIUNEA 1.2. Clasificarea circumstantelor
SECTIUNEA 1.1. Notiune – Stari si circumstante in cadrul individualizarii pedepsei.
Circumstantele sunt acele stari, imprejurari sau calitati care tin de infractiune sau infractor, care preced, insotesc sau succed activitatea infractionala, reglementate express au implicit de legea penala si care micsoreaza sau agraveaza gradul de pericol social al infractiunii, sau de periculozitate a infractorului, atenuand sau agravand, pe cale de consecinta, raspunderea penala.
In realizarea oricarei forme de individualizare a pedepsei, dar in special in cadrul individualizarii judiciare a pedepsei, un rol important il au starile, situatiile sau imprejurarile anterioare, concomitente sau sbsecvente comiterii infractiunii si care reliefeaza un grad mai ridicat sau mai scazut de pericol social al faptei, ori de periculozitate a infractorului.
Cadrul legal al acestor criteria de individualizare a pedepsei este dat de “ Titlul III – Capitolul V – Sectiunea I articolul 72 al Codului Penal, si anume “ Criterii generale de individualizare”.
Circumstantele se gasesc in afara continutului essential al infractiunii, ele alcatuind asa-numitul continut circumstantial al acesteia. Prevazand o anumita fapta ca infractiune, legea are in vedere numai acele elemente si cerinte fara de care aceasta fapta nu poate prezenta gradul de pericol social specific infractiunii. Savarsirea faptei are loc intotdeauna intr-un complex de realitati variabile cu fiecare caz concret si care, fara a caracteriza fapta ca infractiune, sau persoana faptuitorului ca subiect al acesteia, contribuie totusi la determinarea gradului de pericol social sau a gravitatii faptei savarsite si la cunoasterea persoanei faptuitorului si a periculozitatii sociale a acestuia.
Avand o asemenea inraurire asupra gradului de pericol social al faptei savarsite si asupra raspunderii penale a infractorului, circumstantele au un rol deosebit de important in proportionalizarea si individualizarea raspunderii penale. Din aceste considerente, in reglemntarea operei de individualizare a pedepsei nu a lipsit preocuparea legiuitorului de a stabili care sunt, sau care ar putea fi aceste circumstante, in ce masura ar putea ele influenta la stabilirea pedepsei concrete si cum trebuie sa fie folosite de judecator in realizarea individualizarii.
Din caracterul accidental al circumstantelor rezulta ca acestea nu insotesc si nu caracterizeaza neaparat orice fapta penala si nu sunt legate de persoana oricarui infractor. Aceste circumstante nu au caracterul de circumstante particulare ale unui anumit tip de infractiuni, deoarece in raport cu acelasi tip de activitate infractionala ele pot fi uneori prezente, alteori pot lipsi. Cu tot caracterul lor accidental, circumstantele, odata existente, pot determina uneori o schimbare simtitoare a tratamentului juridic prevazut de lege pentru fapta savarsita, bineinteles in masura si in conditiile prevazute de dispozitiile care reglementeaza aceste cause de modificare a pedepsei.
Dispozitiile prevazute in Sectiunea a II-a, Capitolul V intitulat “ Individualizarea pedepselor”, au ca obiect tocmai reglementarea efectelor modificatoare ale circumstantelor referitoare la fapta si la faptuitor, reglementare care imprima acestor circumstante caracterul de realizare a individualizarii pedepsei.
Nesocotirea, la stabilirea si aplicarea pedepsei, a vreunuia din criteriile de individualizare a pedepsei conduce la netemeinicia sau nelegalitatea pedepsei. Cum printer criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt enumerate si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala, iar in cadrul acestor imprejurari circumstantele ocupa locul principal, neobservarea dispozitiilor privitoare la aceste circumstante va putea duce la netemeinicia si nelegalitatea pedepsei.
SECTIUNEA 1.2. Clasificarea circumstantelor.
In cadrul cauzelor care atenueaza sau agraveaza pedeapsa se face distinctive intre:
Stari;
Circumstante
Starile sunt anumite entitati, fapte, situatii cu semnificatie in ceea ce priveste gradul de pericol social al faptei si de periculozitate a infractorului, care sunt reglementate in partea generala a Codului Penal ca institutii distinct cu efectele lor de atenuare sau agravare a pedepsei.
Sunt considerate stari de agravare: recidiva, infractiunea continuata, concursul de infractiuni ( cauza de modificare a pedepsei ).
Sunt considerate stari de atenuare : tentativa si minoritatea.
Circumstantele sunt situatii, insiruiri, calitati, alte date ale realitatii cu privire la fapta catre ambianta ei, ori de la faptuitor catre biografia acestuia.
Plecand de la obiectul pe care-l caracterizeaza, potrivit articolului 28 Cod Penal, circumstantele pot fi :
reale sau obiective
personale sau subiective
Circumstantele reale ( obiective ) privesc intotdeauna fapta si produc efecte juridice in raport cu participantii in masura in care acestia le-au cunoscut si le-au prevazut. Totodata circumstantele reale determina gradul de pericol social al infractiunii.
Circumstantele personale ( subiective ) sunt strans legate de persoana faptuitorului si il caracterizeaza sub raportul periculozitatii.
Circumstantele personale nu trebuie confundate cu conditiile de incriminare privind calitati sau stari personale, deoarece aceste conditii constituie elemente ale continutului infractiunii, tin de structura interna a acesteia, in timp ce circumstantele personale, ca toate circumstantele, se situeaza in afara continutului de baza al infractiunii, sunt extrinseci acesteia.
De indeplinirea conditiilor de incriminare depinde insasi existenta infractiunii, in timp ce prezenta circumstantelor intamplatoare nu intereseaza decat gradul concret de pericol al faptei si individualizarea pedepsei.
Aceasta clasificare este importanta in stabilirea pedepsei pentru participantii la savarsirea unei infractiuni.
Potrivit textului de lege ce o reglementeaza, circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti, in timp ce circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra tuturor participantilor, dar numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.
Dupa cum imprejurarile erau cunoscute sau necunoscute infractorului, se disting :
Circumstante cunoscute infractorului
Sunt considerate ca fiind cunoscute infractorului acele circumstante a caror existent el o cunostea sau a caror aparitie el a trebuit sa o prevada in momentul savarsirii faptei. De asemenea, sunt considerate ca fiind cunoscute infractorului acele circumstante pe care el, desi le-a prevazut, a socotit ca totusi nu se vor ivi, fara a fi luat vreo masura de preintampinare.
Circumstante necunoscute infractorului.
Aceasta clasificare a circumstantelor prezinta importanta pentru aplicarea corecta a unor dispozitii ale legii penale cu privire la circumstantele agravante. Potrivit articolului 51 aliniatul 2 Cod Penal, nu constituie circumstanta agravanta imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.
In conformitate cu prevederile articolului 28 aliniatul 2 Cod Penal, circumstantele reale se rasfrang asupra participantilor numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.
In caza infractiunilor din culpa, circumstanta agravanta necunoscuta nu produce efecte decat in cazul in care necunoasterea este rezultatul culpei.
Cand inculpatul a crezut din eroare ca exista o circumstanta agravanta, inexistenta in realitate, aceasta credinta eronata nu produce efecte ( agravanta putativa ).
In cazul circumstantelor atenuante, acestea produc totdeauna efecte indifferent daca au fost sau nu cunoscute de infractor ( ex: infractorul nu a stiut ca obiectul furat este de minima valoare ) sau daca infractorul, din eroare, a crezut ca exista o circumstanta atenuanta ( ex. : provocarea putativa ).
Dupa cum sunt prevazute expres si limitativ, sau nu, in legea penala se face distinctie intre:
circumstantele legale
circumstantele judiciare
Circumstantele legale sunt cele prevazute expres si limitativ in legea penala, al caror caracter univoc, atenuant sau agravant este obligatoriu pentru instantele de judecata ori de cate ori astfel de circumstante apar in realitate.
Circumstantele legale prevazute in Partea generala a Codului Penal sunt circumstante legale generale ( art. 73 si 75 Cod Penal ) si-si pot produce efectul specific, in principiu, in cazul oricareia din faptele incriminate ca infractiune in Partea Speciala a Codului Penal sau in alte legi special nepenale cu dispozitii penale.
Circumstantele legale speciale sunt prevazute in anumite situatii in insasi norma de incriminare si nu produc efecte decat in cazul acelei infractiuni in al caror continut legal sunt prevazute.
Circumstantele judiciare sunt acele imprejurari caracterizate ca atenuante sau agravante de catre instant investita cu judecarea unei cauze care apreciaza semnificatia juridico-penala a acestora in context cu fapta savarsita si cu faptuitorul. Retinerea unor astfel de imprejurari ca circumstante agravante sau atenuante este lasata la aprecierea instantei judecatoresti dar, odata retinute, ele oblige instant judecatoreasca sa le dea efectul atenuant sau agravant, dupa caz.
Circumstantele judiciare nu sunt caracterizate sau reglementate de legea penala care se margineste numai la a da cateva exemple de imprejurari care pot constitui circumstante judiciare.
Exemple: art. 74 Cod Penal – “ Imprejurari ce pot constitui circumstante atenuante” ( conduita buna a infractorului inaintea savarsirii infractiunii; staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita; atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii )
art. 75 alin. ultim Cod Penal – “ Instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter grav”
Literatura juridical si practica judiciara clasifica circumstantele si dupa situarea lor in timp fata de momentul comiterii infractiunii :
Circumstante anterioare comiterii infractiunii; ex.: premeditarea;intelegerea prealabila; organizarea; provocarea; antecedentele infractorului.
Circumstante concomitente cu savarsirea infractiunii; ex.: cele referitoare la locul, timpul, modul de savarsire a infractiunii ( intr-un loc public; in timpul noptii; in timp de razboi; in participare; prin escaladare; prin efractie; cu ajutorul armelor sau purtand arma).
Circumstante subsecvente infractiunii; ex.: prezentarea de buna voie la organelle de urmarire si recunoasterea vinei; sustragerea de la urmarire, ori derutarea acesteia; impiedicarea sau agravarea urmarilor faptei datorita atitudinii infractorului sau a victimei; repararea de buna voie a prejudiciului; retractarea cuvintelor injurioase.
Aceasta clasificare are importanta in individualizarea pedepsei. Totodata serveste nu numai ca o orientare, in sensul ca instantele trebuie sa cerceteze faptele penale in raport cu realitatile care le-au precedat, insotit sau urmat, dar si ca un criteriu de evaluare a diferitelor circumstante dupa pozitia lor fata de desfasurarea activitatii infractionale.
Fie ca sunt anterioare, concomitente sau subsecvente, oricare din aceste circumstante pot fi reale sau personale, atenuante sau agravante.
In raport cu incidental or in material pericolului social al faptei si a periculozitatii infractorului legea distinge intre:
Circumstante atenuante
Circumstante agravante
Circumstantele atenuante determina micsorarea gradului de pericol social al infractiunii, respective periculozitatea infractorului si implicit atenueaza raspunderea penala
Circumstantele agravante, atunci cand exista, maresc gradul de pericol social al infractiunii sau periculozitatea infractorului, dupa caz, iar pe cale de consecinta agraveaza raspunderea penala.
Caracterizarea circumstantelor ca atenuante sau agravante decurge fie din insasi natura circumstantei, fie din semnificatia pe care o are in complexul imprejurarilor in care a fost savarsita fapta.
Circumstantele putand fi si numeroase si foarte variate in functie de conditiile date, este posibil ca o circumstanta care in unele cazuri are un caracter atenuant sa devina alteori, in conditii schimbate, o agravanta ( ex.: starea de ebrietate este de cele mai multe ori, o circumstanta atenuanta, ea devine insa o agravanta in cazul celor care manuiesc in stare de ebrietate mijloace de transport care pot provoca pericol public si care au provocat moartea sau vatamarea corporala a unor persoane ). Acest caracter echivoc al multor circumstante, sub raportul efectului pe care-l produc asupra pedepsei, fac cu neputinta stabilirea cu anticipatie si gruparea circumstantelor in atenuante sau agravante, natura efectului lor putand fi cunoscuta abia dupa ce aceasta s-a produs in conditii concrete.
CAPITOLUL 2
CIRCUMSTANTELE AGRAVANTE
SECTIUNEA 2.1. Notiune. Cadru
SECTIUNEA 2.2. Clasificarea circumstantelor legale
SECTIUNEA 2.1. Notiune. Cadru.
Circumstantele agravante constau in stari, situatii, imprejurari, calitati, alte date ale calitatii exterioare continutului infractiunii anterioare, concomitente sau subsecvente savarsirii infractiunii ce au legatura cu fapta infractionala sau cu infractorul, reglementate expres au implicit in legea penala si care reflecta un grad de pericol social mai ridicat al faptei sau o periculozitate mai mare a infractorului, iar pe cale de consecinta agraveaza raspunderea penala.
Circumstantele agravante au un caracter accidental.
Circumstantele agravante si efectele lor isi gasesc reglementarea in Titlul II. Capitolul V Sectiunea II din Partea generala a Codului Penal, respectiv in dispozitiile articolului 75 si 78 din Codul Penal.
Imprejurarile care constituie circumstante agravante sunt enumerate in art. 75 Cod penal. Aceasta enumerare care cuprinde sapte imprejurari ( lit. a – f ) este limitativa, in sensul ca aceste imprejurari dobandesc de la lege calificarea de circumstante agravante, calificare care este obligatorie pentru instantanta atunci cand constata existent vreuneia dintre aceste imprejurari. Legea da dreptul instantei de a retine drept circumstante agravante si alte imprejurari pe care le-ar putea constata si care ar imprima faptei un caracter grav.
In Codul penal nu sunt referiri exprese cu privire la impartirea circumstantelor agravante in legale si judiciare, insa din reglementarea data de lege o astfel de impartire se desprinde implicit. Prin expresia “ Urmatoarele imprejurari constituie circumstante agravante” folosita de art. 75 alin. 1 Cod Penal si in dispozitiile prevazute la literele a-f sunt desemnate limitativ circumstantele agravante legale, iar prin alin. 2 al aceluiasi articol, care lasa instantei judecatoresti facultatea de a retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei caracter grav, sunt desemnate circumstantele agravante judiciare.
SECTIUNEA 2.2. Clasificarea circumstantelor legale
In material circumstantelor agravante se face distinctive intre:
circumstantele agravante legale;
circumstantele agravante judiciare
Circumstantele agravante legale sunt prevazute in dispozitiile articolului 75 alin. 1 lit. a-f Cod Penal, fiind desemnate limitative.
La randul lor, circumstantele agravante legale pot fi generale ( art. 75 alin. 1 lit. a-f Cod Penal ) si speciale, prevazute in insasi norma de incriminare a infractiunii ( ex. art. 175, 176, 209 Cod Penal ).
Circumstantele agravante judiciare isi au cadrul legal in art 75 alin. 2 Cod Penal, care lasa instantei judecatoresti facultatea de a retine ca circumstante agravante alte imprejurari decat cele prevazute de art. 75 alin. 1 lit. a-f Cod Penal.
Calificarea pe cale judiciara a altor imprejurari este lasata la aprecierea instantei.
Aceasta este deosebirea dintre imprejurarile pe care le-a calificat legiuitorul ca circumstante agravante (legale) si cele pe care instanta judecatoreasca le poate retine ca fiind agravante ( judecatoresti ).
CAPITOLUL 3
CIRCUMSTANTELE AGRAVANTE LEGALE
SECTIUNEA 3.1. Notiune. Cadru
SECTIUNEA 3.2. Clasificare
SECTIUNEA 3.3. Circumstante agravante legale generale
SECTIUNEA 3.4. Circumstante agravante legale speciale
SECTIUNEA 3.1. Notiune. Cadru
Circumstantele agravante legale sunt prevazute expres in normele penale si au in vedere anumite imprejurari care, daca exista, reflecta intotdeauna in evaluarea legiuitorului un grad sporit de pericol social al infractiunii sau o periculozitate mai mare a infractorului.
Aceste circumstante sunt prevazute fie in Partea Generala a Codului penal, respective in articolul 75 alin. 1 lit a-f, fie in insasi norma de incriminare a faptei ( Partea Speciala a Codului Penal, legi special.
SECTIUNEA 3.2. Clasificare
Circumstantele agravante legale se impart in :
Circumstante agravante legale generale, prevazute in Partea Generala a Codului Penal, art. 75 alin 1 lit a-f, care isi pot produce efectul specific, in principiu, in cazul oricarei fapte incriminate ca infractiune in Partea Speciala a Codului Penal sau in alte legi speciale cu dispozitii penale.
Circumstantele agravante legale speciale, prevazute in anumite situatii in insasi norma de incriminare si nu produc efecte decat in cazul acelei infractiuni in al carui continut legal sunt prevazute.
SECTIUNEA 3.3. Circumstantele agravante legale generale.
Aceste circumstante sunt prevazute in articolul 75 alin. 1 lit. a-f Cod Penal si au in vedere anumite imprejurari care, daca exista, reflecta un grad sporit de pericol social al infractiunii sau o periculozitate mai mare a infractorului, in evaluarea legiuitorului.
Potrivit art. 75 alin. 1 : “ Urmatoarele imprejurari constituie circumstante agravante:
savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna;
savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violent asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public;
savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor;
c¹) savarsirea infractiunii pe teme de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexsuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau afectiune HIV/SIDA;
savarsirea infractiunii din motive josnice;
savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei;
Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.”
Savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna ( art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal)
De regula, o infractiune este savarsita de catre o singura persoana. Exista insa cazuri in care infractiunea este savarsita de trei sau mai multe persoane. In acest caz pericolul social al faptei este mult sporit. Elementele care imprima un grad sporit de pericol social al faptei astfel savarsite sunt, in primul rand, de ordin obiectiv.
Potentialul infractional creste in aceasta situatie datorita cooperarii mai multor persoane la savarsirea faptei si in consecinta consumarea infractiunii, stergerea urmelor acesteia sunt intr-o mai mare masura posibile. Posibilitatile de autoaparare ale victimei, cat si reactia sociala de aparare fata de infractiunile comise de mai multe persoane sunt diminuate si adesea ingreunate.
Din acest punct de vedere pluralitatea faptuitorilor este adesea o treapta parcursa pe drumul spre manifestare infractionala.
Pentru ca aceasta circumstanta sa existe este necesar sa existe cel putin trei persoane care sa fi participat la savarsirea faptei. Participarea persoanelor poate imbraca forma autoratului, instigarii sau complicitatii.
Legea cere ca participarea sa fie impreuna, ceea ce presupune o cooperare a faptuitorilor in plan subiectiv si obiectiv. Sub acest aspect dominant este cooperarea materiala care implica prezenta faptuitorilor la locul si momentul savarsirii infractiunii.
Pentru retinerea acestei circumstante agravante nu este necesar ca toti participantii sa actioneze cu vinovatie. Acest lucru rezulta implicit din formularea folosita de legiuitor “savarsirea faptei” nu a “infractiunii”. Este necesar insa, ca cel putin unul dintre faptuitori sa fi savarsit fapta cu vinovatie sub forma intentiei. Pe cale de consecinta existenta circumstantei este exclusa in cazul infractiunilor savarsite din culpa.
Legiuitorul a prevazut la agravanta savarsirii faptei de mai multe persoane impreuna minimul de trei persoane deoarece exista infractiuni care in mod necesar se savarsesc de doua persoane chiar si in forma simpla ( bigamia – art. 303 Cod Penal; adulterul – art. 304 Cod Penal; incestul – art. 203 Cod Penal ).
Cooperarea faptuitorilor poate fi consecinta unui consens realizat inainte sau chiar in timpul savarsirii faptei.
Potrivit unor opinii aparute in literature de specialitate prezenta concomitenta si simultana a faptuitorilor la locul savarsirii faptei apare ca o conditie de care depinde existenta circumstantei, numai in ipoteza in care cooperarea materiala primeaza, ceea subiectiva nefiind posibil datorita unor motive obiective.
Potrivit altor opinii, circumstanta agravanta este realizata indifferent daca toate trei persoanele sunt prezente sau nu la locul faptei, indiferent de contributia acestora la savarsirea infractiunii si indiferent daca acestia raspund penal sau nu.
Fiind o circumstanta reala, aceasta produce efecte in raport cu toti participantii in masura in care au cunoscut-o sau au prevazut-o, fiind necesara realizarea cunoasterii ori prevederii de fiecare participant.
Circumstanta agravanta nu se aplica daca in continutul agravant al infractiunii intra ca element circumstantial savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna, imprejurare care se valorifica o singura data ca element circumstantial ( furtul calificat savarsit de doua sau mai multe persoane – art. 209 alin. 1 lit. a Cod Penal; violul calificat – art. 197 alin. 2 lit b Cod Penal ). Retinerea circumstantei este de asemenea exclusa in cazul in care pluralitatea faptuitorilor atrage dupa sine raspunderea penala pentru o infractiune de sine statatoare ( asocierea in vederea savarsirii de infractiuni – art. 323 Cod Penal; asocierea pentru a desfasura o activitate cu caracter fascist sau antidemocratic – “Complotul” art. 167 Cod Penal ).
Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violenta asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public ( art. 75 alin. 1 lit. b Cod Penal ).
In continutul circumstantei, asa cum este prevazuta de textul de lege, sunt incluse, trei imprejurari relative autonome, care atunci cand se regasesc in modul de savarsire a infractiunii sporesc gradul ei de pericol social si evidentiaza o periculozitate mai mare a infractorului.
Consecinta, ca prima componenta, a agravantei, evidentiaza intentia vadita a infractorului, certa sau eventual de a supune victima infractiunii unor suferinte fizice sau morale deosebite, intentie ce trebuie realizata in fapt prin modul de concepere si executare a infractiunii.
Cel mai frecvent in practica judiciara circumstanta se retine in cazul savarsirii de infractiuni contra persoanei, motivul fiind acela ca in cazul unor astfel de infractiuni suferinta victimei poate fi mai usor pusa in evident.
Se considera, de catre unii specialist ca, in mod nejustificat, sfera de incidenta este restransa, concentrandu-se pe latura de ordin obiectiv a acesteia. In urma unei analize atente se constata ca circumstanta cruzimii evidentiaza, in primul rand, o anumita tipologie si implicit o periculozitate deosebita a infractorului.
Modul de actiune al faptuitorului reflecta ferocitatea acestuia care este resimtita, in primul rand, de victim infractiunii, putandu-se resimti ca producatoare de suferinta si pentru alte persoane.
Ecoul faptei produse prin cruzime poate fi resimtit chiar in constiinta opiniei publice sub forma sentimentului de nesiguranta sau a unei reactii puternice de reprobare.
In stiinta dreptului penal s-a aratat in mod corect ca aceasta agravanta ce are ca obiect cruzimea poate fi manifestata si fata de animale in cazul infractiunii de distrugere.
Savarsirea infractiunii prin cruzime este prevazuta si ca element circumstantial al infractiunii de omor deosebit de grav (art. 176 alin. 1 lit.a Cod Penal ), caz in care se va valorifica numai ca element circumstantial.
Se considera, in literatura de specialitate, ca actele de cruzime, ca circumstanta agravanta a raspunderii penale trebuie retinute si in cazul in care ele succed actul infractional propriu-zis, dar sunt strans legate de acesta si invedereaza ferocitatea, sadismul infractorului.
Violentele comise supra membrilor familiei vizeaza manifestarile brutale, constrangerile fizice de orice natura care ar cauza suferinte fizice ( ex.: tragerea de par sau de ureche, tararea, punerea unei piedici urmata de cadere, asmutirea unui caine sau lansarea asupra victimei a unui animal periculos care otranteste la pamant, o musca sau loveste, etc).
In cazul infractiunii de omor calificat prevazuta si pedepsita de art. 174 alin 1, raportat la art 175 alin 1 lit.c Cod Penal ( asupra sotului sau a unei rude apropiate), nu sunt aplicabile dispozitiile art. 75 alin 1 lit. b Cod Penal privind circumstanta agravanta ce se refera la savarsirea infractiunii “ prin violente asupra membrilor familiei”
Conform prevederilor art 149¹ Cod Penal, “ prin membru de familie se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul”.
Cu privire la intelesul notiunii de membru de familie, in sensul prevederilor legii sus mentionate, in literature de specialitate s-au exprimat doua pareri:
Intr-o opinie¹ s-a subliniat ca trebuie indeplinite, in mod cumulativ, trei conditii pentru ca faptuitorul si partea vatamata sa aiba calitatea de membrii ai familiei:faptuitorul si partea vatamata sa fie soti,sau rude apropiate, sa locuiasca impreuna sis a gospodareasca impreuna.
In cea de-a doua opinie² se sustine ca exista doua categorii de persoane care pot fi considerate memebrii de familie, in sensul legii, raporturile dintre subiectii pasivi si subiectii activi ai unor infractiuni de violent in familie. Astfel, “sotul” poate fi subiect pasiv al infractiunii in orice conditii, indiferent daca acesta convietuieste sau nu cu faptuitorul, aspectul care prevaleaza in aceasta situatie fiind calitatea de sot dobandita prin casatorie. In schimb, rudele apropiate trebuie sa locuiasca si sa gospodareasca impreuna cu faptuitorul pentru a dobandi aceasta calitate de membru al familiei.
Cea de-a doua opinie este pertinent cu privire la intelesul sintagmei “ membru de familie” , in sensul art. 149¹ Cod Penal, textul de lege fiind foarte clar, nefacand loc interpretarilor, deoarece in definirea notiunii, dupa expresia “ sot sau ruda apropiata” se foloseste expresia “ daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul”. Rezulta astfel, indubitabil, ca pentru a fi membru de
Familie numai ruda apropiata ( ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devinite prin adoptie astfel de rude) trebuie sa locuiasca sis a gospodareasca impreuna cu faptuitorul.
In cazul savarsirii unor infractiuni care dau expresie violentei in familie, sau pentru a se putea retine circumstanta agravanta prevazuta de art. 75 alin. 1 lit. b Cod Penal, calitatea de membru de familie trebuie intrunita de ambii subiecti ai infractiunii si nu numai de catre cel pasiv.
A treia imprejurare ce agraveaza raspunderea penala in contextual dispozitiilor cuprinse in art. 75 alin. 1 lit.b teza a III-a este data de metodele si mijloacele folosite in savarsirea infractiunii, metode si mijloace care prezinta pericol public.
Elementul agravant reiese din starea de pericol suplimentar pe care natura metodelor si a mijloacelor, ori modul lor de folosire la comiterea infractiunii o evidentiaza. Astfel, metodele si mijloacele folosite au nu numai calitatea de a servi la savarsirea infractiunii, dar, in plus, reprezinta o sursa suplimentara de pericol care se extinde asupra publicului, excedand infractiunea concreta.
Prin pericol public se intelege, in acest context, o amenintare reala asupra vietii, integritatii sau sanatatii, a bunurilor sau altor valor ice apartin unor persoane neindividualizate.
In practica judiciara circumstanta s-a retinut in cazul savarsirii unor infractiuni prin explozii, incendii si prin folosirea unor mijloace ce prezinta pericol public prin natura lor (substante toxice sau inflamabile, arme).
Folosirea unor astfel de metode si mijloace reliefeaza o periculozitate sporita a infractorului.
Cir cumstanta prevazuta de art. 75 alin. 1 lit.b Cod Penal este o circumstanta agravanta real ace se va rasfrange asupra tuturor participantilor la comiterea unei infractiuni prin astfel de metode, nu numai in masura in care acestia au cunoscut-o sau au prevazut-o.
In cazul in care o asemenea imprejurare este prezentata si ca element circumstantial al unei infractiuni calificate (distrugerea – art. 217 alin. 4 Cod Penal) nu se valorifica decat ca element circumstantial.
Savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor ( art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal).
Retinerea agravarii penale in acest caz se integreaza intr-o viziune mai larga a legiuitorului pentru a proteja minorii, de a-I feri de fenomenul infractional cu toate noxele lui, plecand de la realitatea ca minorii sunt in process de maturizare, personalitatea lor nefiind pe deplin conturata.
In lupta faptelor antisocial savarsite de minori o mare insemnatate are exemplul celor varstnici a caror datorie morala este de a impiedica astfel de acte de conduita din partea tinerilor si de a constitui un exemplu de buna purtare pentru acestia. De aceea coruperea minorilor si antrenarea lor la savarsirea de infractiuni dovedeste periculozitatea sociala sporita a infractorului major.
Aceasta periculozitate este cu atat mai evident, cu cat influent ape care o pot avea persoanele in varsta asupra tinerilor este mai mare, de unde usurinta cu care acestia din urma pot fi antrenati pe calea infractiunii. Atitudinea indiferenta a majorilor fata de actele de conduita antisociala ale minorilor si cu atat mai mult coruperea lor constituie una din principalele cause ale criminalitatii minorilor.
Minoritatea este starea in care se gaseste faptuitorul care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise varsta de 18 ani.
Capacitatea psiho-fizica a persoanei de a-si da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor sale si de a si le dirija in mod voit nu exista din momentul nasterii, ci se formeaza odata cu dezvoltarea acesteia. Avand in vedere particularitatile dezvoltarii biopsihice a persoanei, in dreptul penal s-a impus cu necesitate stabilirea unei limite de varsta sub care sa fie exclusa raspunderea penala a minorului. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 99 Cod Penal “ minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal “, iar in alin. 2 s-a stability ca “minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant”.
In aceste conditii prin sustinerea circumstantei agravante prevazute de art. 75 alin 1 lit. c Cod Penal legiuitorul a avut in vedere faptul ca infractorul major care savarseste fapta impreuna cu un minor ii da acestuia un prost exemplu, il antreneaza in savarsirea de infractiuni, imprejurare deosebit de periculoasa pentru evolutia personalitatii minorului.
Retinerea acestei circumstante agravante este determinate de cunoasterea de catre infractorul major a situatiei ca la comiterea infractiunii coopereaza cu un minor.
Eroarea cu privire la varsta minorului, pe care il credea major, inlatura aplicarea acestei circumstante agravante.
Daca, insa, infractorul major a fost in indoiala ( cunoastere nesigura ) asupra varstei minorului, circumstanta agravanta nu va fi inlaturata.
Este de ajuns ca la savarsirea infractiunii sa fi luat parte un singur infractor minor pentru ca agravanta sa existe sis a se rasfranga asupra tuturor infractorilor majori care au stiut ca savarsesc fapta impreuna cu un minor.
Tot astfel, daca un singur major va savarsi infractiunea impreuna cu doi sau mai multi minori va exista circumstanta agravanta pentru el.
Circumstanta agravanta va exista chiar si atunci cand s-ar constata ca minorul insusi prezinta o stare de periculozitate deosebita sau ca el a avut un rol tot asa de important in savarsirea infractiunii sau a avut chiar initiativa savarsirii faptei.
Pentru existent circumstantei prevazute de art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal nu are relevant daca minorul raspunde sau nu penal datorita varstei cerute de lege ( “sub 14 ani” ) sau datorita lipsei discernamantului ( 14 – 16 ani ), ori datorita altor cause care inlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala ( art. 31 alin.2 Cod Penal – Participatiune improprie).
Fiind o circumstanta agravanta reala, aceasta se rasfrange asupra tuturor participantilor majori care au cunoscut imprejurarea ca la savarsirea infractiunii participa si un minor.
In cazul in care circumstanta prevazuta de art. 75 alin. 1 lit.c Cod Penal vine in concurs cu circumstanta agravanta speciala sau generala a savarsirii infractunii de catre doua sau mai multe persoane, respective de trei sau mai multe persoane, ea va produce efecte dupa caz, in cadrul limitelor de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea in forma ei agravanta la care s-a ajuns prin luarea in consideratie a circumstantei agravante special sau, respective, in limitele prevazute de art. 78 Cod Penal.
c¹) Savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexsuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau afectiune HIV/SIDA
Aceasta circumstanta tine de mobilul infractiunii.
Savarsirea infractiunii din motive josnice ( art. 75 alin. 1 lit. d Cod Penal )
In doctrina penala “motivele josnice” sunt considerate acele porniri interioare care contravin morale, cum ar fi : razbunarea, setae de imbogatire pe cai ilicite, cupiditatea, invidia, rautatea, etc.
Motivele, adica impulsurile interne, tendintele si dorintele care conduc la savarsirea faptei nu prezinta in general importanta pentru existenta infractiunii cata vreme legea nu impune, ca o cerinta esentiala, constatarea unui motiv special. Cu toate acestea, motivul actiunii sau inactiunii este de natura sa caracterizeze persoana infractorului, starea de periculozitate a acestuia si trebuie sa fie avut in vedere la individualizarea pedepsei. Acesta este cu atat mai important, cu cat pedeapsa, in dreptul nostrum penal, actioneaza si trebuie sa actioneze impotriva cauzelor infractiunii, impotriva deprinderilor si tendintelor antisocial ale infractorului, de unde necesitatea ca pedeapsa sa fie apta sa-si indeplineasca aceste functii. Cunoasterea cauzelor concrete ale savarsirii unei anomie infractiuni presupune insa cunoasterea mobilului care a dus la savarsirea ei. Cand acesta releva un grad de inapoiere si mentalitate profund antisociala, realizarea preventiei speciale nu este posibila decat printr-o pedeapsa adecvata acestei stari de periculozitate deosebita a persoanei infractorului. De aceea printer circumstantele agravante se numara sic ea prevazuta de art. 75 alin. 1 lit. d Cod Penal.
Dreptul nostrum penal nu cunoaste motive “scuzabile” sau “legitime” in savarsirea infractiunii, deoarece nu pot fi considerate ca atare motivele unei fapte socialmente periculoase. Dar el tine seama de acele mobiluri care vadesc un accentuat grad de pericol social exprimat in mentalitatea extreme de inapoiata in usurinta cu care faptuitorul a trecut la savarsirea infractiunii.
Asemenea motive au fost avute in vedere de legiuitorul nostrum atunci cand a prevazut ca o circumstanta agravanta generala savarsirea infractiunii din motive josnice.
Calificarea lapidara “motive josnice” a legii arata pe de o parte ca este vorba despre motive diametral opuse morale, iar pe de alta parte ca legiuitorul lasa la latitudinea instantei de judecata identificarea unor asemenea mobiluri, in functie de imprejurarile concrete in care s-a manifestat personalitatea infractorului. Calificarea ca josnica a motivelor implica cunoasterea unor stari de periculozitate sporita a infractorului; aceasta calificare nu poate fi data unor motive decat prin raportarea lor la morala.
Savarsirea infractiunii ca manifestare a dorintei de imbogatire pe seama avutului altuia sau ca mijloc de imbogatire pe sacrificial acelor valori care constituie piedici in calea satisfacerii acestor dorinte, dovedeste o mentalitate profund straina normelor de convietuire sociala, dar si socialmente periculoasa. Un asemenea motiv reflecta mai ales pericolul repetarii faptei de catre infractor si face simtita necesitatea aplicarii unei pedepse care sa curme nu numai savarsirea altor infractiuni, dar si influent ape care mentalitatea antisociala o are asupra faptuitorului.
Savarsirea faptei din lacomie, din dorinta de imbogatire, este motivul care insoteste, de regula, infractiunile contra patrimoniului. Este de observant insa ca acest motiv poate fi intalnit si in savarsirea altor infractiuni ( spionaj, luare de mita), dupa cum nu la toate infractiunile contra patrimoniului motivul savarsirii poate fi considerat ca josnic in sensul acestei agravante ( distrugerea unui bun public poate avea ca mobil razbunarea ).
Existenta motivului josnic al lacomiei rezulta din gravitatea infractiunii savarsita in scop de imbogatire, din valoarea bunului sustras sau insusit, di marimea profitului realizat.
Un alt motiv josnic este razbunarea. Aceasta poate servi ca model in savarsirea unor infractiuni contra persoanei ( omor, vatamari corporale, calomnie ), contra patrimoniului ( distrugere ), infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei (denuntarea calomnioasa, marturia mincinoasa, arestarea nelegala).
Savarsirea infractiunii din razbunare determinata de o fapta reala sau presupusa a victimei dovedeste starea de periculozitate sporita a infractorului, pe de o parte datorita mentalitatii sale inapoiate potrivit careia oricine isi poate face singur dreptate, pe de alta parte ca o comportare razbunatoare poate deveni o sursa de interminabile replici si contrareplici infractionale. Dreptul nu ingaduie insa niciunei persoane sa-si faca dreptate singura, chiar daca raul cauzat de victim ar constitui intr-adevar o atingere adusa acelei persoane.
Tot ca motiv josnic poate fi considerate gelozia, precum si alte aberatii pasionale. Contrar conceptiilor potrivit carora in cazul asa-ziselor crime pasionale, pasiunea irezistibila ar constitui, daca nu o cauza de exonerare de raspundere, in orice caz o circumstanta atenuanta, morala si dreptul penal considera aberatiile pasionale ca manifestari ale instinctului de proprietate, incompatibile cu morala si ordinea de drept. Periculozitatea sporita a persoanei care actioneaza sub impulsul unei pasiuni neinfranate este determinate de egoismul si usurinta cu care infractorul trece la savarsirea unor fapte periculoase pentru viata, libertatea si demnitatea altor persoane. Agravarea pedepsei in acest caz apare cu atat mai justificata, cu cat de cele mai multe ori este vorba despre manifestarea mentalitatii inapoiate, despre inegalitatea sexelor.
In aceiasi categorie de motive se inscrie si invidia. Savarsirea unei infractiuni contra persoanei sau contra intereselor acesteia, din invidie pentru situatia reala sau presupusa a victimei nu numai ca este cu totul opusa morale, dar reflecta o stare de periculozitate sporita a infractorului, datorita pornirii josnice care il face sa savarseasca infractiuni si a mentalitatii sale antisociale in relatiile interumane.
Elementul pe care se intemeiaza circumstanta agravantaeste in acest caz, in esenta, de natura sibiectiva imbracand forma mobilului care sta la baza luarii hotararii de a savarsi infractiunea.
Mobilul savarsirii infractiunii se situeaza in general, la marginea morale deoarece infractiunea, in genere, reprezinta un act immoral.
Imoralitatea mobilului in cazul in care circumstantele analizate exista, imbraca o forma extrema in sensul ca el este josnic in raport cu conditia umana. Mobilul josnic evidentiaza intotdeauna carente grave in structura personalitatii infractorului. Acestea pot fi bazate pe structura organic a personalitatii sau pot fi in legatura cu aspecte ale personalitatii formate prin educatie.
Se considera, de catre unii autori, ca existenta motivului josnic si implicit a circumstantei agravante nu trebuie considerate in raport de niste percepte abstracte ale moralei. Caracterul josnic al unui motiv care a stat la baza savarsirii unei infractiuni se evidentiaza in raport de normele dintr-un anumit moment si in raport de un anumit mediu social. Caracterul mobilului se apreciaza in stransa legatura cu persoana faptuitorului, cu conditia lui concreta si reala. Astfel, interesul material care, spre exemplu, sta la baza unei infractiuni poate fi apreciat ca fiind josnic daca faptuitorul are asigurate conditiile care sa-i ofere satisfacerea nevoilor sale materiale. Acelasi interes material care determina savarsirea unei infractiuni de catre o persoana care, din cause care nu-I pot fi imputabile, nu isi poate asigura trebuintele materiale, nu numai ca nu poate constitui un temei de agravare, dar poate duce, dimpotriva, la atenuarea raspunderii penale.
In aceste conditii rezulta ca circumstanta agravanta prevazuta de art. 75 alin.1 lit.d Cod Penal este o circumstanta personala si nu se rasfrange asupra tuturor participantilor la savarsirea infractiunii.
Circumstanta generala a savarsirii infractiunii din motive josnice a fost prevazuta pentru prima data in Codul Penal ca o expresie a preocuparii legiuitorului de a asigura individualizarea pedepsei in functie de starea de periculozitate a persoanei si de cauzele infractiunii concrete.
Savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei ( art. 75 alin. 1 lit.e Cod penal)
Betia preordinata este o circumstanta agravanta preordinata care reflecta periculozitatea ridicata a infractorului care se pregateste pentru savarsirea infractiunii provocandu-si aceasta stare. Prin dispozitiile art. 49 alin. 2 Cod Penal se precizeaza ca betia voluntara, chiar si atunci cand este completa, nu inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita in aceasta stare, dar poate constitui, dupa caz, o circumstanta agravanta sau atenuanta. Potrivit acestei dispozitii starea de betie voluntara provocata in mod intamplator se insereaza intre acele imprejurari care pot constitui circumstante determinante. Starea de betie ocazionala este o circumstanta cu character bivalent, caracterul si influenta ei asupra pedepsei neputand fi determinate decat in fiecare caz concret, in functie de imprejurarile de fapt ale cauzei.
Starea de betie preordinata se poate realize prin consumul de alcool si alte substante. Alcoolul, substantele stupefiante, in general, au un efect energizant, de scurta durata si, prin urmare, persoanele aflate intr-o astfel de stare dovedesc mai mult curaj, se elibereaza de complexe avand mai multe sanse de reusita in savarsirea infractiunii. Acesta este unul dintre motivele pentru care persoana care si-a provocat starea de betie in scopul comiterii unei infractiuni apare intr-o lumina mult mai periculoasa.
Provocarea betiei in acest caz invedereaza si elemente ce caracterizeaza premeditarea in raport de infractiunea ce se savarseste, aspect ce duce la concluzia ca in acest caz actul infractional nu este spontan, accidental.
Totodata, starea de betie anume provocata poate afecta si responsabilitatea, cu riscul de a se crea premise ca in coroborare cu alte imprejurari starea de betie sa reprezinte o stare de pericol ce poate impinge consecintele actului infractional peste limitele pe care infractorul le-a fixat initial.
In alte situatii, starea de betie poate fi provocata pentru ca faptasul sa o poata invoca drept cauza de atenuare a raspunderii penale.
In toate aceste situatii este evident ca starea de betie este de natura sa determine un pericol social al infractiunii marit si o periculozitate sociala mai evident a faptuitorului si in consecinta, agravarea raspunderii penale se justifica si este necesara.
Existenta premeditarii in conditiile in care betia a fost complete este explicate in teoria dreptului penal prin referire la asa-numitele actiones liberae in causa, fapta infractionala fiind dinainte gandita si voita, chiar daca in momentul savarsirii ei faptuitorul se afla in stare de inconstienta. Majoritatea autorilor arata insa ca in realitate nu se intalnesc cazuri in care fapta sa fi fost savarsita in stare de betie completa, deoarece insusi faptul savarsirii dovedeste ca infractorul in momentul in care a declansat procesul cauzal care a dus la producerea rezultatului illicit, nu era inconstient, adica beat complet. Vinovatia lui era indiscutabila, iar dovada premeditarii este, de asemenea, facuta. Circumstanta agravanta in cauza opereaza, deci, pe baza existentei efective a intentiei cu premeditare in savarsirea infractiunii. Esential este sa se dovedeasca faptul ca starea de betie a fost anume provocata in vederea savarsirii infractiunii.
Cand premeditarea este retinuta ca element circumstantial al infractiunii calificate se va retine numai aceasta, nu si betia preordinata.
Betia preordinata este o circumstanta personala care se poate converti, ca si premeditarea, in circumstanta reala, avand efectele unei astfel de circumstante.
Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate. ( art. 75 alin 1 lit. f Cod Penal )
Calamitatea este un eveniment de mari proportii, care pune in pericol viata si sanatatea unei colectivitati sau bunurile acesteia, sau poate avea alte consecinte asemanatoare.
Evenimentul ca atare poate avea cauze naturale ( cutremure, eruptii vulcanice, inundatii ), dar in contextual limitelor pe care le-a atins dezvoltarea tehnologica, poate avea la origine si cauze umane ( accidente nucleare, incendii de mari proportii, catastrophe de circulatie, etc.).
Aceasta imprejurare prevazuta de dispozitiile art. 75 alin. 1 lit.f Cod Penal este prevazuta si ca circumstanta agravanta speciala la savarsirea anumitor infractiuni (ex.: art 209 lit.h Cod Penal ). Legiuitorul a considerat insa ca nu numai in cazul anumitor infractiuni, ci in general, oricare ar fi infractiunea savarsita, daca faptuitorul a comis-o profitand de situatia prilejuita de o calamitate, aceasta trebuie sa fie retinuta ca o circumstanta agravanta.
Prin “situatie prilejuita de o calamitate” se intelege starea de tulburare sociala special ape care o creeaza existent efectiva sau amenintarea ivirii unei calamitati. A profita de situatia prilejuita de o calamitate inseamna a profita de faptul ca anumite bunuri au fost lasate fara paza, ca anumite persoane au ramas fara aparare, ca atentia generala este indreptata spre salvarea de la pericolul creat prin calamitate, ca mijloacele de comunicare si alarmare nu functioneaza, sau nu functioneaza normal, etc. Cel care savarseste infractiunea profitand de aceasta situatie face sa apara starea sa de periculozitate sociala, pe de o parte, pentru ca fapta sa loveste in relatiile sociale intr-un moment in care acestea nu pot fi normal ocrotite, iar pe de alta parte, pentru gradul de perversitate si de decadere morala a faptuitorului care nu ezita sa contribuie in mod constient la sporirea raului creat de calamitate.
Pentru existent acestei circumstante agravante este necesar sa se constate ca faptuitorul cunostea existent sau iminenta unei calamitati si ca s-a folosit de situatia speciala prilejuita de dezlantuirea sau de amenintarea ivirii acesteia.
SECTIUNEA 3.4. Circumstantele agravante legale speciale.
Unele imprejurari ce stau la baza circumstantelor prevazute de art. 75 Cod Penal, dar si altele, pot fi prevazute in normele speciale, in normele de incriminare. In acest caz ele sunt considerate circumstante agravante legale special.
In literature juridical se apreciaza de catre unii autori ca, in acest caz, respectivele imprejurari sunt denumite circumstante si ele, dar ar reprezenta elemente circumstantiale fiind parte integranta a continutului agravant ( calificat ) al multor infractiuni si, ca atare, indeplinesc functia specifica unui element al infractiunii.¹
In opinia altor autori, imprejurarile mentionate chiar si atunci cand sunt prevazute in normele de incriminare isi pastreaza caracterul de circumstante, continutul constitutive al infractiunii fiind stabilit in norma care incrimineaza fapta in forma sa tipica.
¹ C. Bulai
Este impropriu sa vorbim de un continut agravant al infractiunii ca despre ceva autonom de continutul propriu-zis al infractiunii².
In cazul unor modalitati normative agravante in care se pot savarsi anumite infractiuni nu este vorba despre un nou continut al infractiunii, ci este vorba despre continutul simplu al infractiunii tipice la care se adauga o imprejurare care urmareste gradul de pericol social al faptei si, implicit determina agravarea raspunderii penale. In argumentarea acestei opinii invocam si prevederile art.73 – 75 Cod Penal. Acest text de lege enumera, printre criteriile de individualizare si criteriile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Potrivit aceluiasi text de lege, de aceste criterii se va tine cont atat in aplicarea pedepsei, cat si in stabilirea ei.
In cazul circumstantelor agravante legale speciale, legiuitorul a avut in vedere imprejurarile ca atare la stabilirea pedepsei, in vreme ce circumstantele agravante legale generale sunt elemente de care tine cont judecatorul in momentul aplicarii pedepsei.
Sfera circumstantelor agravante legale speciale a avut in vedere locul savarsirii infractiunii, timpul sau alte imprejurari care tin de fapta sau faptuitor.
² V. Dobrinoiu – “ Drept Penal – Parte Generala”
CAPITOLUL 4
EFECTELE CIRCUMSTANTELOR AGRAVANTE
Existenta unor imprejurari care determina un mare grad de pericol social al faptei sau al faptuitorului releva, de regula, necesitatea unei reactii mai severe si, in consecinta aplicarea unei pedepse mai grave faptuitorului. In contextual de imprejurari concrete in care are loc savarsirea unei fapte apar insa mai totdeauna si alte stari sau situatii care pot actiona in sens contrar, determinand, dimpotriva un grad de pericol social mai redus. La determinarea efectului pe care circumstantele, in general si, deci, si circumstantele agravante il au asupra pedepsei trebuie sa se tina seama de ansamblul circumstantelor. Desi circumstantele agravante constatate in realitate trebuie sa fie avute in vedere la determinarea concreta a pedepsei, efectul lor urmeaza sa fie stability totdeauna in mod concret, tinandu-se seama de toate circumstantele. Acest principiu este consacrat si in noul Cod Penal modificat prin Legea 278/2006 care prevede ca circumstantele agravante pot avea ca effect o agravare facultative si nu o agravare obligatorie a pedepsei. In acest sens legea face distinctie intre circumstantele atenuante care au ca effect coborarea obligatorie a pedepsei sub minimul special (art. 76 Cod Penal) si circumstantele agravante, care au ca effect doar posibilitatea agravarii pedepsei ( art. 78 Cod Penal ).
Consacrarea sistemului agravarii facultative, in prezenta circumstantelor agravante este in deplina concordant cu principiul individualizarii pedepsei. In primul rand, agravarea nu va avea loc decat atunci cand ea se va dovedi necesara fata de ansamblul imprejurarilor concrete. In al doilea rand, aceasta agravare poate corespunde totdeauna gradului de pericol social al faptei si starii de periculozitate a faptuitorului, prin limitele largi in care pedeapsa poate fi agravata. Legea permite aplicarea unei pedepse peste maximul special prevazut pentru infractiunea savarsita. Astfel, circumstantele agravante pot indeplini un rol important in realizarea politicii penale.
Interventia legiuitorului in opera de individualizare a pedepsei, sub raportul circumstantelor agravante nu se margineste la enumerarea imprejurarilor care constituie astfel de circumstante si la orientarea instantei in retinerea ca atare a altor asemenea imprejurari. Legea prevede totodata limitele generale ale influentei pe care circumstantele agravante o pot avea asupra pedepsei, stabilind astfel cadrul in care are loc individualizarea in prezenta circumstantelor agravante. Acest cadru si aceasta orientare sunt date de dispozitiile art 78 Cod Penal.
Potrivit dispozitiilor art 78 alin 1 Cod Penal, existent circumstantelor agravante poate avea ca effect, de regula, aplicarea unei pedepse pana la maximul special. Instanta are astfel posibilitatea de a nu aplica o pedeapsa care ar depasi maximul special chiar daca constata existent unei circumstante agravante; ea va limita efectele acestei circumstante agravante prin stabilirea unei pedepse apropiate de maximul special, fara a depasi acest maxim.
In cazul in care maximul special apare ca insuficient, se poate, ca in cazul inchisorii, sa adauge un spor de pana la 5 ani, fara ca acest spor sa poata depasi o treime din maximul special; in cazul amenzii, sporul nu poate depasi o treime din maximul special ( art. 78 alin. 1 Cod Penal – persoana fizica ).
In ceea ce priveste persoana juridical, “ in cazul in care exista circumstante agravante (…) se aplica amenda care poate fi sporita pana la maximul special, prevazut in art. 71¹ alin (2) sau (3), iar daca acest maxim nu este indestulator se poate Adauga un spor de pana la o patrime din acest maxim” ( art. 78 alin 2 Cod Penal)
Aprecierea instantei cu privire la suficienta sau insuficienta maximului special al pedepsei se poate intemeia fie pe greutatea specifica a unei circumstante agravante in determinarea gradului de pericol social sporit al faptei sau al faptuitorului ( savarsirea infractiunii prin acte de cruzime deosebita sau prin folosirea unor mijloace de mare pericol public, cu posibilitatea unor urmari deosebit de grave ), fie pe numarul circumstantelor agravante care trebuie appreciate impreuna si stabilita influenta lor comuna asupra gradului de pericol social al faptei.
In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa inchisorii nu poate depasi 25 de ani, daca maximul special pentru fiecare infractiune este de 10 ani sau mai mic si 30 de ani, daca maximul special pentru cel putin una dintre infractiuni este mai mare de 10 ani. ( art. 80 alin. 3 Cod Penal).
In cazul persoanei juridice, pedeapsa amenzii poate fi sporita pana la maximul general. ( art. 80 alin. 4 Cod Penal)
Surplusul de pedeapsa prevazut in astfel de cazuri este reflectarea surplusului de pericol social generat de savarsirea infractiunii intr-o anumita imprejurare calificata de legiuitor ca circumstanta speciala agravanta.
Daca o imprejurare unica in fapt realizeaza continutul atat al unei circumstante agravante legale generale, cat si a uneia speciale ( cruzimea ) se aplica norma legala care prevede circumstanta speciala, cea generala nemaiputand fi retinuta ca temei al unei eventuale noi agravari a raspunderii penale, deoarece, pe de-o parte, in situatii de acest fel, fiind vorba de un conflict intre o norma generala si una speciala acesta se rezolva in favoarea celei special, conform principiului : “ Specialia generalibus derogat…” , iar a da efect ambelor norm ear insemna a mari de doua ori pedeapsa pentru un element de fapt unic, procedeu ce ar adduce atingere principiului : “Non bis in idem” care guverneaza institutia raspunderii penale.
CAPITOLUL 5
STABILIREA RASPUNDERII PENALE IN CAZ DE
CONCURS DE CIRCUMSTANTE
Individualizarea pedepsei se realizeaza printr-o operatie complexa in care sunt folosite toate acele criteria si orientari generale de individualizare prevazute de lege, printre care si cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei. In cadrul acestui ultimo criteriu, realizarea operei de individualizare presupune luarea in considerare a tuturor cauzelor de agravare sau atenuare a pedepsei deoarece numai printr-o apreciere de ansamblu asupra tuturor imprejurarilor care au influenta asupra gradului de pericol social concret al faptei si asupra starii de periculozitate a infractorului se poate stabili pedeapsa corespunzatoare scopului reactiunii represive. Realizarea faptelor dovedeste, pe de-o parte, ca savarsirea unei infractiuni are loc intotdeauna intr-un complex de imprejurari care impugn faptei un anumit grad de pericol social concret, iar pe de alta parte, ca nu sunt rare cazurile, in care, in acest complex de imprejurari pot exista atat circumstante agravante, cat si circumstante atenuante.
Pe langa circumstantele agravante si atenuante, exist anumite stari de agravare care pot intra in concurs cu primele, situatie care, de asemenea, trebuie sa-si gaseasca reglementarea sub raportul ordinei de aplicare, al efectului ce trebuie sa li se dea la stabilirea pedepsei concrete.
Determinat de aceasta situatie, Codul Penal contine reglementari privind modul in care trebuie aplicate diferitele cauze modificatoare ale pedepsei atunci cand acestea vin in concurs, reglementari cuprinse in art. 80 Cod Penal :
“ In caz de concurs intre cauzele de agravare si cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileste tinandu-se seama de circumstantele agravante, de circumstantele atenuante si de starea de recidiva.
In caz de concurs intre circumstantele agravante si atenuante, coborarea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.
In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si consurs de infractiuni, pedeapsa inchisorii nu poate depasi 25 de ani, daca maximul special pentru fiecare infractiune este de 10 ani sau mai mic, si 30 de ani, daca maximul special pentru cel putin una dintre infractiuni este mai mare de 10 ani.
In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si consurs de infractiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridical poate fi sporita pana la maximul general”.
O prima remarca ce trebuie facuta, in acest sens, este ca orice imprejurare retinuta ca circumstanta agravanta sau atenuanta trebuie aratata in hotararea instantei. Aceasta prevedere este cuprinsa in art 79 Cod penal. Aratarea circumstantelor trebuie insa facuta si in actele ce se intocmesc in procesul penal anterior fazei judecatii ( referatul de terminare a urmaririi penale; rechizitoriul ).
Vorbind de circumstantele agravante si atenuante legea are in vedere, circumstantele generale si nu pe cele speciale. Intrucat circumstantele speciale prevazute de lege, de cele mai multe ori agravante, au caracter de elemente circumstantiale in continutul agravant al infractiunii, determinand calificarea faptei potrivit unui anumit text de lege, aceste circumstante vor gasi aplicarea cu prioritate fata de circumstantele generale. Ele au ca efect determinarea limitelor special ale pedepsi aplicabile la care urmeaza sa se raporteze cauzele modificatoare generale. Atunci cand o circumstanta speciala este prevazuta de lege ca circumstanta generala, efectul ei va fi acela determinat de cea incriminatoare, atragand aplicarea pedepsei prevazuta pentru infractiunea in forma calificata si nu va intra in concurs cu circumstantele atenuante constatate eventual in aceiasi cauza.
Stabilind prioritatea pentru cele mentionate anterior legea a avut in vedere necesitatea stabilirii cat mai exacte a gradului de pericol social al faptei si faptuitorului, in functie de toate circumstantele cauzei. Pentru ca pedeapsa sa-si poata atinge functia represiva, este necesar sa se stabileasca cat mai exact masura in care fapta savarsita ameninta societatea. Or, numai tinandu-se seama de circumstantele agravante se poate obtine o viziune clara asupra gravitatii reale maxime a faptei, la care sa se raporteze apoi circumstantele atenuante. Examinand mai intai masura in care circumstantele agravante influenteaza asupra gradului de pericol social al faptei si faptuitorului, instant este in masura sa evalueze mai
exact circumstantele atenunte sis a determine mai précis pericolul social concret si pedeapsa corespunzatoare acestuia.
Existenta circumstantelor agravante si atenuante in savarsirea aceleiasi fapte influenteaza intr-un mod deosebit pedeapsa concreta ce urmeaza a fi stabilita, in sensul ca desi ambele categorii de circumstante isi produc efecte, intrucat aceste efecte sunt contrare unul altuia, ele se vor influenta reciproc. Daca agravarea pedepsei nu se poate realiza integral, intrucat isi vor produce efectele si circumstantele atenuante, efectul lor agravant nu poate fi totusi anihilat sub influenta celor din urma.
In aceasta privinta dispozitiile art. 80 alin. 2 Cod Penal prevad ca atunci cand exista concurs intre circumstantele agravante si cele atenuante, coborarea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie. Astfel legea, in acest caz, a lasat la aprecierea instantei, inlaturand obligativitatea coborarii pedepsei sub minimul special, prezenta circumstantelor agravante facand nerationala o asemenea caborare care ar fi anihilat practic efectul circumstantelor agravante, oricat de evident ar fi fost necesitatea agravarii. Instanta va putea, dupa caz, sa aplice o pedeapsa orientate catre maximul special, sau chiar sa adauge la acest maxim sporul prevazut de lege, sau sa aplice o pedeapsa orientate catre minimul special, ori chiar sa coboare sub acest minim in limitele prevazute de lege, dupa cum din aprecierea de ansamblu a circumstantelor se degaja preponderant efectul agravant sau cel atenuant al circumstantelor, in functie de natura sau de numarul acestora. Ea va putea sa stabileasca o pedeapsa in limitele prevazute de lege atunci cand va aprecia ca efectul agravant sic el atenuant al circumstantelor se neutralizeaza reciproc.
Dispozitiile prevazute in alin. 1 art. 80 Cod Penal prevad, de asemenea, ordinea de aplicare a agravarii, decurgand din starea de recidiva, in raport cu circumstantele agravante si atenuante. Codul Penal prevede ca agravarea decurgand din starea de recidiva poate fi aplicata numai dup ace s-au avut in vedere circumstantele agravante si atenuante. Aceasta reglementare este perfect rationala intrucat starea de recidiva nu este o circumstanta a infractiunii savarsite, ci o cauza speciala de agravare a pedepsei, tinand de persoana faptuitorului. Astfel, necesitatea unei agravari a pedepsei, intemeiata pe starea de recidiva, este normal sa fie apreciata dup ace s-a stabilit gradul de pericol social concret al faptei savarsite si a persoanei infractorului in savarsirea acesteia. Numai daca pedeapsa rezultata in urma acestei activitati de individualizare a pedepsei apare ca insuficienta, in lumina starii de recidiva in care se gaseste infractorul, instant poate adauga la acea pedeapsa sporul prevazut de lege pentru recidiva.
Regula prevazuta de art. 80 alin. 1 Cod Penal isi gaseste aplicarea in toate cazurile de stabilire a pedepsei pentru o infractiune unica.
In cazul infractiunii continuate, la stabilirea pedepsei, se va tine cont si de circumstantele agravante in aplicarea sporului de pedeapsa prevazut de lege. Cand instant constata existent unor circumstante atenuante in savarsirea unor infractiuni continuate, ea nu va fi obligate sa coboare pedeapsa sub minimul ei special, dar va avea deplina libertate de a stabili o pedeapsa in cadrul limitelor legale sau depasind aceste limite prin adaugarea sporului, daca apreciaza ca aceasta agravare a pedepsei este totusi necesara, dupa cum va putea cobora pedeapsa sub minimul special, daca va aprecia ca influenta circumstantelor atenuante este preponderenta.
Prin dispozitiile art. 80 alin. 3 Cod Penal se stabilesc limitele maxime ale agravarii pedepsei in caz de concurs intre mai multe cauze de agravare ( stari sau circumstante ). Textul se refera expres la situatia in care, la stabilirea pedepsei vor trebui sa se aplice concomitant dispozitiile legale cu privire la circumstantele agravante, recidiva si la consursul de infractiuni. La stabilirea pedepsei pentru concurs de infractiuni savarsit in stare de recidiva este posibila o agravare succesiva a pedepsei prin adaugarea unui spor prevazut de lege pentru fiecare cauza de agravare. Totalul sporurilor apicate pentru circumstantele agravante, pentru recidiva si pentru concurs de infractiuni ar putea depasi, impreuna cu pedeapsa la care se adauga, durata maxima a inchisorii, indeosebi in cazul pedepselor pentru infractiuni grave. Codul Penal stabileste insa limita maxima pana la care pedeapsa poate fi sporita in aceste situatii. Limita este de 25 de ani in cazul in care maximul special al pedepsei este de 10 ani sau mai mic si de 30 de ani, cand pentru cel putin una dintre infractiuni legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani.
Astfel, oricate cauze de agravare ar exista si ar actiona concomitent asupra pedepsei, aceasta nu va putea depasi niciodata maximul general al pedepsei inchisorii.
Noul Cod Penal, modificat si completat cu dispozitiile Legii nr. 278/2006, stabileste prin art. 80 alin 4 limita maxima pana la care poate fi sporita pedeapsa in cazul persoanelor juridice. Astfel, in situatia aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstante agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridical poate fi sporita pana la maximul general.
CAPITOLUL 6
DREPT COMPARAT – PRECEDENTE LEGISLATIVE.
SITUATII TRANZITORII
Cu privire la istitutia circumstantelor atenuante sau agravante, avem precedente legislative atat in Codul Penal de la 1864, cat si in Codul Penal din 1936 si in cel din 1968.
In sistemul Codului Penal din 1864 erau prevazute sub denumirea de “scuze atenuante”, atat unele cauze de diferentiere ( ex.: minoritatea), cat si unele circumstante atenuante legale ( ex.: provocarea ).
Circumstantele agravante nu erau prevazute in reglementarile legale in vigoare din 1864. Codul prevedea, printre cauzele generale de agravare, unele stari de agravare ( ex.: recidiva ), iar in partea speciala se prevedeau circumstantele agravante legale speciale ( ex.: in materie de furt ).
Acelasi sistem cu oarecare imbunatatiri, dar totusi defectuos, se regaseste in Codul Penal din 1936, care ingloba in Titlul VII din partea generala cauzele care apara de raspundere cu cele care micsoreaza raspunderea, lasand in afara cauzele de agravare.
Circumstantele atenuante judecatoresti, datorita faptului ca infractiunile erau impartite in: crime si delicate, iar scara de pedeapsa era construita cu numeroase trepte, se gaseau amplu reglementate ( art. 157 – 159 Cod Penal ). Desi acest Cod penal din 1936 nu cuprindea intr-un text unic o enumerare a circumstantelor agravante generale, totusi prevedea, in texte diferite, cateva agravari generale.
Exemple : Art. 125 – in caz de participare a minorilor la infractiuni comise de majori;
Art. 129 alin. 3 – betia preordinata;
Art. 249 – calitatea de functionar.
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 278/2006
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 197/2000
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 140/1996
Codul Penal al Romaniei de la 1968
Codul Penal al Romaniei de la 1939
V. Dongoroz – “Noul Cod Penal si Codul Penal anterior – prezentare comparativa” – Editura Politica Bucuresti 1968
Unele circumstante agravante erau prevazute in partea speciala in cadrul anumitor infractiuni. Aplicarea unei pedepse peste maximul special prevazut de lege era admisa numai in cazul starilor de agravare ( concursul de infractiuni, recidiva, infractiunea continuata ), precum si in cazul infractiunii savarsite de catre infractori majori impreuna cu infractori minori. Circumstantele agravante neprevazute de lege puteau atrage aplicarea unei pedepse catre maximul special al acesteia.
Intrarea in vigoare a Codului Penal din 1968, la 1 ianuarie 1969, a creat o situatie tranzitorie in care se putea pune problema determinarii legii mai, favorabile si sub aspectul circumstantelor agravante.
In primul rand, problema putea fi pusa sub raportul existentei circumstantelor agravante in fiecare dintre cele doua legi. Din acest punct de vedere trebuie observant ca cea mai mare parte dintre imprejurarile care, potrivit Codului Penal din 1968, constituie circumstante agravante cu exceptia savarsirii infractiunii de catre un infractor major impreuna cu un minor si, in parte, a betiei preordinate, nu erau prevazute ca atare in Codul Penal de la 1936, ele putand constitui circumstante agravante judecatoresti care nu puteau duce niciodata la aplicarea unei pedepse peste maximul special. In privinta acestor agravante, dispozitiile din acest Cod Penal apar mai favorabile infractorului.
Atunci cand problema se pune in legatura cu circumstantele agravante prevazute ca atare in ambele legi, solutionarea ei depinde de ansamblul circumstantelor concrete si de influent ape care acestea o au asupra pedepsei. Legea mai favorabila era determinant, tinandu-se seama de pedeapsa prevazuta pentru infractiunea savarsita si de influenta circumstantei agravante respective asupra ei.
V. Dongoroz – “Noul Cod Penal si Codul Penal anterior – prezentare comparativa” – Editura Politica Bucuresti 1968
Prin modificarile aduse Codului penal din 1968, prin adoptarea Legii 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului Penal nu s-a adus nicio modificare articolului 75 ( “Circumstante agravante” ), el ramanand in aceiasi forma in care a fost adoptat la 21 iunie 1968, odata cu adoptarea Codului Penal. Totusi, prin adoptarea Legii 140/1996 s-au adus modificari atat art. 78 Cod Penal care reglementeaza efectele circumstantelor agravante, cat si art. 80 Cod Penal care reglementeaza aplicarea pedepsei in caz de concurs intre cauzele de agravare si atenuare.
Astfel, in art. 78 alin. 1 Cod Penal din 1968 se prevedea ca existent circumstantelor agravante poate avea ca efect, de regula, aplicarea unei pedepse pana la maximul special. Totodata se prevedea si posibilitatea aplicarii unei pedepse peste acest maxim, prin adaugarea unui spor variabil in functie de gravitatea pedepsei prevazuta de lege sau chiar inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii. Potrivit dispozitiilor acestui Cod Penal in cazul unei infractiuni pentru care legea prevedea pedeapsa inchisorii, daca se aprecia ca maximul pedepsei era neindestulator, se putea adauga la acest maxim un spor pana la 3 ani, fara ca acest spor sa depaseasca o treime din acel maxim.
Cand pedeapsa prevazuta de lege era amenda, instant avea posibilitatea, atunci cand existau circumstante agravante, fie sa mentina pedeapsa amenzii stabilind insa cuantumul acesteia pana la maximul special, fie sa aplice in locul amenzii pedeapsa inchisorii intre 15 zile si 3 luni.
Prin modificarile aduse Codului Penal prin Legea 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului Penal legiuitorul, prin art. 78 alin. 1 da posibilitatea instantei sa aplice infractorului pentru fapta comisa, in ipoteza existentei circumstantelor agravante legale generale, o pedeapsa pana la maximul ei special, iar daca acest maxim apare ca insufficient, un spor pana la 5 ani, fara ca sporul sa poata depasi o treime din maximul special.
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 140/1996
Codul Penal al Romaniei de la 1968
In cazul pedepsei amenzii, instant poate stabili, atunci cand exista circumstante agravante, un spor de cel mult jumatate din maximul special al pedepsei.
Articolul 78 alin. 2 al Codului Penal de la 1968 prevedea posibilitatea aplicarii unui spor pana la 5 ani peste maximul special al pedepsei in cazul infractiunilor contra securitatii statului, contra avutului obstesc, ori a infractiunii de omor, sau in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii, ori in cazul infractiunilor prin care s-a produs o paguba importanta economiei nationale. Era vorba despre aceleasi infractiuni pentru care legea prevedea o restrangere a efectelor circumstantelor atenuante.
Conditiile in care putea fi aplicat sporul de pana la 5 ani erau cele prevazute in art. 78 alin 1 Cod Penal. Nici in acest caz, sporul aplicat nu putea depasi o treime din maximul special al pedepsei, iar aplicarea integral a acestui spor nu se putea face decat daca maximul special al pedepsei ers de 15 ani sau mai mare.
Prin dispozitiile Legii 140/1996 alin. 2 al art. 78 Cod Penal a fost abrogate, dispozitiile sale nemaiproducand efecte.
In ceea ce priveste stabilirea pedepsei in cazul concursului intre cauzele de agravare, art. 80 alin 3 al Codului Penal din 1968 prevedea limitele maxime ale agravarii pedepsei. Textul facea referire expresa la situatia in care, la stabilirea pedepsei, trebuiau aplicate concomitent dispozitiile legale cu privire la circumstantele agravante, recidiva si la concurs de infractiuni. La stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune concurenta in parte, savarsita in conditiile circumstantelor agravante, instanta putea agrava pedeapsa prin adaugarea unui spor care putea merge pana la o treime din maxim sau cel mult 3 ani ( 5 ani in cazuri speciale ).
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 140/1996
Daca infractiunile concurente erau savarsite in stare de recidiva, instant facea aplicarea legilor de la recidiva, pentru fiecare infractiune in parte, apoi pedepsele astfel stabilite erau contopite conform dispozitiilor referitoare la concursul de infractiuni, la pedeapsa cea mai grea putandu-se adauga un spor de pana la 3 ani, respectiv 5 ani.
Totalul acestor sporuri aplicate pentru circumstante agravante, pentru recidiva si pentru concurs de infractiuni ar putea depasi impreuna cu pedeapsa la care se adauga durata maxima a inchisorii. Codul Penal din 1968 stabileste limita maxima pana la care pedeapsa poate fi sporita in asemenea situatii, astfel : 20 de ani in cazul in care pentru niciuna din infractiunile concurente, savarsite in stare de recidiva, legea nu prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani si 25 de ani, cand pentru cel putin una dintre infractiunile savarsite, legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani.
Legea 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului Penal modifica dispozitiile art. 80 alin 3 in sensul ca maximul pana la care poate fi sporita pedeapsa in cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor privitoare la circumstantele agravante, starea de recidiva si concurs de infractiuni este de 25 de ani daca maximul special pentru fiecare infractiune este de 10 ani sau mai mic si 30 de ani, daca maximul special pentru cel putin una dintre infractiuni este mai mare de 10 ani.
Prin adoptarea Legii 197/2000 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul Penal, din nevoia de a tine sub control fenomenul violentei domestic, legiuitorul a considerat ca savarsirea infractiunii prin violent asupra membrilor familiei reprezinta un grad de pericol social ridicat, iar periculozitatea infractorului este mult mai mare decat in alte cazuri de comitere a aceleiasi infractiuni, fara acte de violent asupra membrilor familiei.
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 140/1996
Astfel, art 75 alin 1 lit. b a fost completat, dupa adoptarea Legii 197/2000 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul Penal, la 13 noiembrie 2000, a fost completat in acest sens ( “ savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violent asupra membrilor familiei, ori prin metode sau mijloace ce prezinta pericol public”). Tot la aceasta data, din nevoia de a nu da nastere la interpretari, legiuitorul introduce, dupa art 149, art . 149¹ Cod Penal cu urmatorul continut : “ Prin membru de familie se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul.”
Ulterior, la data de 4 iulie 2006, prin adoptarea Legii 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, se aduc modificari si completari Titlului III Capitolul IV Cod Penal, modificandu-se si completandu-se atat art 75 ( Circumstante agravante), cat si art 78 ( Efectele circumstantelor agravante) si art 80 ( Concursul intre cauzele de agravare si de atenuare) Cod Penal.
In sensul acestei Legi, la art 75 alin. 1 Cod Penal, dupa litera c) a fost introdusa, prin art. I pct. 25 din Legea 278/2006, litera c¹) avand urmatorul continut : “ savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie gen, orientare sexsuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA.”.
Prin modificarile si completarile aduse Codului Penal, odata cu intrarea in vigoare a Legii 278/2006, prin art. I pct. 23 al acestei legi a fost introdus, in cadrul Titlului III Capitolul IV¹ – Pedepsele aplicabile persoanei jurice, ceea ce a facut ca legiuitorul sa faca diferentierea intre persoana fizica sic ea juridical si in ceea ce privesc efectele circumstantelor agravante ( art 78 Cod Penal) si in cazul concursului intre cauzele de agravare si de atenuare ( art. 80 Cod Penal).
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 197/2000
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 140/1996
Totodata, din nevoia de a evidential gravitatea fapelor penale pentru care exista circumstante agravante si pentru care legea prevede pedeapsa amenzii, legiuitorul a completat prevederile art. 78 alin 1 Cod penal, in sensul in care a dat posibilitatea instantei, ca in situatia in care exista circumstante agravente si maximul special al pedepsei amenzii nu este indestulator, de a aplica un spor ce nu poate depasi o treime din acest maxim ( “….iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special”).
In ceea ce priveste persoana juridica, in cazul in care instanta constata existent unei circumstante agravante, acesteia I se aplica amenda, care poate fi sporita pana la maximul special, iar daca se apreciaza ca acest maxim nu este indestulator, se poate aplica un spor ce nu poate depasi o patrime din maximul special. ( “ In cazul in care exista circumstante agravante, persoanei juridice i se aplica amenda care poate fi sporita pana la maximul special, prevazut in art 71¹ alin (2) sau (3), iar daca acest maxim nu este indestulator se poate adauga un spor de pana la o patrime din acel maxim”)
Maximul special al amenzii ce poate fi aplicata persoanei juridice este prevazut de art 71¹ alin 2 si 3 Cod Penal : “ Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 5.000 lei, iar maximul amenzii este de 600.000 lei.
Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii este de 10.000lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei”.
In ceea ce priveste aplicarea individualizarea pedepsei in caz de concurs intre cauzele de agravare si cele de atenuare cu privire la persoanele juridice, aceasta reglementare a fost introdusa prin art. I pct. 29 din Legea 278/2006 si se regaseste in art. 80 alin. 4 Cod Penal : “ In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstante agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridical poate fi sporita pana la maximul general.”
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 278/2006
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 197/2000
CAPITOLUL 7
PRACTICA JUDICIARA
Tribunalul Municipiului Bucuresti – Sectia I Penala a fost investita cu judecarea urmatoarei cauze :
Prin rechizitoriul intocmit de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti au fost trimisi in judecata inculpatii: M.N. ; D.S. si P.I., in sarcina lor retinandu-se savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 211 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal.
In fapt, s-a retinut ca in ziua de 16 octombrie 1997, inculpatul M.N. se afla in compania partii vatamate B.F. – ambii lucrand la aceiasi societate comerciala -, consumand bauturi alcoolice la o braserie situate pe raza sectorului 5 al Capitalei. Ulterior celor doi li s-au alaturat D.S. si P.I., prieteni ai inculpatului M.N., dar pe care partea vatamata nu-i cunostea. Consumatia a fost platita pentru toti de partea vatamata.
Inculpatul M.N. vazand ca partea vatamata are bani asupra sa, le-a propus celorlalti doi inculpati sa-i ia banii atragand victim intr-o zona intunecoasa din apropierea soselei Viilor. In acest scop inculpatii au invitat partea vatamata sa consume bauturi alcoolice acasa la inculpatul P.I., ceea ce aceasta a acceptat plecand cu cei trei. Pe drum, inculpatul M.N. a ramas in urma tinand si bicicleta inculpatului D.S.
Ajungand intr-un loc intunecos, inculpatul D.S. a lovit cu pumnul partea vatamata B.F., iar inculpatul P.I. l-a lovit, la randul sau, cu piciorul, luindu-I victimei din buzunarul interior al hainei suma de 1.300.000 lei, dupa care i-au spus victimei sa plece pentru a nu pati mai rau. Ulterior, banii astfel obtinuti, au fost impartiti intre cei trei inculpati.
Dupa audierea celor trei inculpate si a partii vatamate, precum si dupa administrarea materialului probator, instant de fond, considerand ca sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 211 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal pentru inculpatii D.s. si P.F. si ale art. 25 raportat la art. 211 alin 1 Cod Penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a Cod Penal pentru inculpatul M.N., condamnandu-i pe cei trei inculpate, conform sentintei nr. 212/06.06.1998 la o pedeapsa privative de libertate, cu executarea in sistemul penitenciar, dupa cum urmeaza:
Inculpatul M.N. – 3 ani inchisoare la care se adauga un spor de 6 luni pentru savarsirea infractiunii in conditiile art. 75 alin. 1 lit.a Cod Penal;
Inculpatul D.S. – 5 ani inchisoare la care se adauga un spor de 1 an pentru savarsirea infractiunii in conditiile art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal;
Inculpatul P.I. – 5 ani inchisoare la care se adauga un spor de 1 an pentru savarsirea infractiunii in conditiile art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal.
Impotriva sentintei penle nr. 212 pronuntata in sedinta publica din data de 06.06.1998 de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti – Sectia I Penala, in termen legal, inculpatii au declarat apel, invocand faptul ca in mod gresit instant de fond a retinut circumstanta agravanta a savarsirii faptei de trei sau mai multe persoane impreuna, intrucat inculpatul M.N. i-a instigat pe ceilalti doi la savarsirea faptei, el personal neparticipand la comiterea infractiunii.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala, investita cu judecarea apelului declarat de cei trei inculpati, prin Decizia penala 2026/1998, respinge ca neintemeiat apelul inculpatilor, socotind ca sentinta instantei de fond este legala si temeinica deoarece la retinerea agravantei prevazute de art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal nu este necesar ca cele trei persoane sa fie autori ai faptei.
Decizia Curtii de Apel Bucuresti a ramas definitiva prin nerecurare.
Prin sentinta penala 1264/1998 a Tribunalului Timis inculpatul P.M.B. a fost condamnat la 20 de ani inchisoare si 5 ani spor pentru savarsirea infractiunii de omor fapta prevazuta si pedepsita de art. 174 Cod Penal cu aplicarea articolului 75 alin. 1 lit. b Cod Penal.
In fapt, s-a retinut ca in ziua de 24 martie 1998 inculpatul P.M.B. impreuna cu sotia si cei doi fii ai sai se aflau pe camp la un teren invecinat cu cel al familiei victimei C.V. pentru a reface imprejmuirea care fusese distrusa. Victima C.V., care se afla pe terenul sau, si-a facut de lucru cautand prilej de cearta si atragandu-i atentia inculpatului P.M.B. “sa nu-I deranjeze proprietatea”.
Spre seara, victim a luat securea si a plecat spre pasune unde avea calul priponit. Intamplator s-a intalnit cu familia inculpatului care se intorcea acasa. Vazandu-l, victim si-a dat seama ca are din nou motiv de cearta. Motivul consta in faptul ca drumul pe care se intorcea familia victimei trecea printr-un teren cultivat cu porumb, teren ce apartinea mamei victimei. Aparent, victima C.V. avea drept de proprietate asupra acelei suprafete de teren pe care se afla drumul; acesta era insa un drum vechi, folosit in mod obisnuit de locuitorii satului pentru accesul la terenurile lor.
Totodata instanta a retinut ca intre cele doua familii exista un sentiment de dusmanie de peste 35 de ani. Acest sentiment se datora faptului ca, acum aproximativ 35 de ani, mama inculpatului P.M.B., P.I. il ucisese pe tatal victimei C.V., C.G.
Revenind la starea de fapt din ziua de 24 martie 1998, instant a retinut in continuare faptul ca victim C.V., simtindu-se stapan pe acel drum, nu dorea ca dusmanul lui sa beneficieze de aceleasi drepturi pe care familia lui le acordase celorlalti sateni. Astfel, s-a asezat in fata carutei in care se afla familia inculpatului si le-a cerut sa se intoarca.
Inculpatul P.M.B. a coborat din caruta luand u-si toporul cu el. Victima C.V., dandu-si seama ca a gresit, s-a intors cu spatele si a luat-o la fug ape camp. Inculpatul a inceput sa-l urmareasca, iar in momentul in care l-a prins, i-a aplicat o lovitura de topor in zona craniana, lovitura care s-a constatat a fi fatala victimei.
Sentinta tribunalului Timis a ramas definitiva prin neapelare.
Prin rechizitoriul intocmit de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 2, aceasta instant a fost investita cu solutionarea infractiunii de furt calificat , fapta prevazuta si pedepsita de art. 208-209 lit. e – g Cod Penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal pentru inculpate P.C. si de art. 99 raportat la art. 208-209 lit. e-g Cod Penal pentru inculpatul M.M.
In fapt, s-a retinut ca in noaptea de 25/26 noiembrie 1998 inculpatul M.M. a ramas incuiat in magazinul general apartinand S.C. CRIDO S.R.L., unde inculpatul P.C. era vanzator si de unde a sustras mai multe bunuri in valoare totala de 28.435.000 lei.
In dimineata zilei de 26 noiembrie 1998, inculpatul P.C. a deschis magazinul, i-a dat inculpatului M.M. cheile imobilului sau, indicandu-I adresa si trimitandu-l sa depoziteze lucrurile la adresa indicata, urmand apoi a le valorifica, iar banii obtinuti a-I imparti in cote egale.
Totodata, din datele de stare civila ale inculpatilor, s-a retinut ca inculpatul M.M. are varsta de 14 ani si doua luni.
In apararea sa inculpatul P.C. a invederat instantei faptul ca in sarcina sa nu se poate retine infractiunea prevazuta de art 26 raportat la art. 208-209 lit e,g Cod Penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit.c Cod Penal, deoarece minorul, avand varsta de 14 ani si doua luni nu raspunde penal.
Instanta, prin sentinta penala nr. 114/1999, respinge exceptia invocate de aparatorul inculpatului P.C. cu privire la faptul ca inculpatul minor nu raspunde penal, motivand acest lucru prin dispozitiile art. 99 alin. 2 Cod Penal, coroborat cu rezultatul expertizei medico-legale din care rezulta ca minorul avea discernamant in momentul savarsirii infractiunii si prin dispozitiile art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal.
Condamna pe inculpatul P.C. la o pedeapsa de 4 ani inchisoare la care se asauga un spor de 8 luni in baza art. 26 raportat la art 208-209 lit.e, g Cod Penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c Cod Penal, cu executarea in sistemul penitenciar.
Condamna pe inculpatul M.M. la o pedeapsa de 1 an si 2 luni inchisoare in baza art. 99 raportat la art. 208-209 lit e, g Cod Penal, cu aplicarea art. 81 alin. 3 Cod Penal, fixand un termen de incercare de 3 ani.
Prin sentinta penala 267 din 1970 a Tribunalului Judetean Prahova, inculpatul L.G. a fost condamnat la 12 ani inchisoare pentru infractiunea de omor calificat, la 10 luni pentru infractiunea de incest, cu aplicarea circumstantelor atenuante, urmand sa execute in urma contopirii pedeapsa de 12 ani ichisoare, iar inculpata L.E. a fost condamnata la 9 ani inchisoare pentru infractiunea de incest.
Instanta a retinut, in fapt, ca inculpatii, desi frate si sora, au intretinut relatii sexsuale in urma carora inculpate L.E. a dat nastere unui copil. Imediat dupa nastere, inculpatul L.G. a ucis copilul prin obturarea cailor respiratorii, dupa care a ascuns cadavrul in padurea aflata in apropierea locuintei lor.
Procuratura judeteana Prahova a declarat recurs in care se sustine, printre altele, ca in mod nelegal instant de fond a inlaturat, in ceea ce il privea pe inculpatul L.G., aplicarea art. 75 alin. 1 lit.c Cod Penal, text mentionat in cuprinsul actului de sesizare a instantei, desi la data comiterii infractiunii de incest, inculpate era minora.
Instanta de fond a inlaturat dispozitiile art.75 alin. 1 lit.c Cod Penal cu motivarea ca aceste dispozitii ar avea aplicarea numai in cazul pluralitatii ocazionale de infractori nu si in cazul pluralitatii natural, cum este cazul infractiunii de incest.
Recursul Procuraturii a fost admis prin Decizia penala nr. 300/1971 cu motivarea ca circumstanta agravanta prevazuta de art. 75 alin. 1 lit.c Cod Penal exista in conditiile pluralitatii natural de infractori, fiind independent de aceasta.
Bibliografie
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 278/2006
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 197/2000
Codul Penal al Romaniei modificat si completat prin Legea 140/1996
Codul Penal al Romaniei de la 1968
Codul Penal al Romaniei de la 1939
V. Dongoros, S. Kahane, J. Oancea, F. Fodor, M.Iliescu, C. Bulai, R.Stanoiu – Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman – parte generala – Volumul II – Editura Academiei Republicii Socialiste Romania – Editia 1970
V. Dongoroz – Drept Penal – Parte Generala – Editura Academiei Republicii Socialiste Romania/Bucuresti 1970
Constantin Mitrache – Drept Penal – Parte Generala – Casa de Edituri si Presa Sansa S.R.L. Bucuresti 1997
Vasile Dobrinoiu – Drept Penal – Parte Generala – Editura Europa Nova Bucuresti 1997
Constantin Bulai – Drept Penal – Parte Generala – Casa de Editura Sansa S.R.L. Bucuresti 1997
V. Papadopol, St. Danes – Individualizarea judiciara a pedepselor – Bucuresti 1985.
Plenul Tribunalului Suprem – Decizia de indrumare 4/1970
Buletinul Jurisprudentei 1970 – 1972
Buletinul Jurisprudentei 1994 – 1996
Buletinul Jurisprudentei 1996 – 1998
V. Dongoroz – “Noul Cod Penal si Codul Penal anterior – prezentare comparativa” – Editura Politica Bucuresti 1968
Revista de Drept Penal nr. 4 Anul IV Octombrie – Decembrie 1997
Revista de Drept Penal nr. 3 Anul V – august 1998.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Circumstantele Agravante Legale (ID: 111611)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.