Cheltuielile Publice In Romania

CUPRINS

Introducere

Statul asigură acoperirea necesităților publice generale în procesul îndeplinirii rolului și funcțiilor sale. Pentru a acoperi aceste necesitati el are nevoie de importante resurse bănești care se mobilizează prin intermediul relațiilor financiare. Utilizarea resurselor bănești mobilizate astfel are loc prin intermediul cheltuielilor publice.

Cheltuiala publică într-o viziune tradiționala a finanțelor publice prezinta o situație paradoxală: în primul rand, i se acorda o importanță hotarâtoare plecând de la ideea că ceea ce are întâietate sunt cheltuielile și apoi se procură resurse necesare pentru acoperirea lor. În al doilea rând însa, în viziunea tradițională a finanțelor publice nu se reîntalnesc preocupări privind natura cheltuielii publice și influența acesteia în viața social-economică. În viziunea modernă asupra finanțelor publice, cheltuiala publică este cercetată și apreciata in principal din punct de vedere al naturii sale; ceea ce conteaza nu este doar mărimea ei, cât sunt efectele pe care le aduce în viața social-economică. Cea de-a doua fază a funcției de repartiție se concretizeaza in cheltuielile publice ale finanțelor publice, respectiv aceea a repartizării resurselor financiare publice pe diverse destinații.

Finanțele moderne separă noțiunea de cheltuială publică de noțiunea de cheltuială privată. Diferența dintre cheltuiala publică și cheltuiala privată este determinată de calitatea autorului. Așa dar , cheltuielile publice sunt toate cheltuielile pe care le produce statul în calitate de stat-autoritate. Cheltuielile private ale statului sunt reprezentate de totalitatea cheltuielilor efectuate în baza unui contract. Cheltuielile publice se materializează în plati realizate de stat din resurse antrenate pe diverse căi, pentru prestări de servicii sau achiziții de bunuri necesare pentru realizarea diferitelor obiective ale politicii statului: acțiuni social-culturale, servicii publice generale, întreținerea armatei și a întregii activități desfașurate în domeniul militar, acțiuni economice etc

În lucrarea de față vom trata evoluția pe care au avut-o cheltuielile publice în România, în perioada 2008-2013 ținând cont de instabilitatea economică cu care se confruntă economia naționala, dar și de respectarea masurilor impuse de Fondul Monetar Internațional în vederea rambursării împrumutului acordat de acesta.

1.1 Caracteristici generale ale cheltuielilor publice

Cheltuielile publice realizează cea de-a doua fază a funcției de repartiție a finanțelor publice, respectiv aceea a distribuirii resurselor bănești către diferite obiective sociale sau economice (reglementate de către programe guvernamentale). Utilizarea propriu-zisă a resurselor financiare publice, pentru efectuarea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea economică , socială și de altă natură, se redau în cheltuielile publice.

,,Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării și repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia”.

Conceptul de cheltuială publică reflecta procesele economice de repartiție a produsului intern brut, concretizate prin acodarea și folosirea resurselor bănești , pentru crearea de acțiuni considerate de interes public, la nivelul colectivităților locale sau la nivel național .

Conținutul cheltuielilor publice se află în procesele și relațiile economice în formă bănească prin care se realizează distribuirea și folosirea efectivă a fondurilor financiare publice.

Specificul activităților ce antrenează alocarea și utilizarea de resurse bănești , fie prin intermediul bugetului public , fie direct de către entități publice, denotă o altă semnificație a conceptului de cheltuială publică. Așa dar,sub acest aspect, notiunea de cheltuială publică are un sens mai vast, atunci când se referă la totalitatea activităților cu caracter public, cuprinând și pe cele materiale din întreprinderile cu capital de stat, în care cheltuielile se acoperă, de regulă, din venituri proprii.

În abordarea și interpretarea cheltuielilor publice, se remarcă două tendințe ce se încadrează în viziunea clasică, respectiv în cea modernă a finanțelor.

În accepțiunea clasică, cheltuiala publică era definită și interpretată ca o consumație de resurse și de produs național, identificând cheltuielile publice ca un consum definitive de produs intern brut.

Această interpretare se bazează pe rolul atribuit statului de consummator de resurse naționale față de produs național, chiar față de societate.

În viziunea modernă, cheltuiala publică este definită prin prisma transferului de valori, considerându-se a fi un process de redistribuire și orientare a resurselor spre asigurarea de utilități sociale, spre dezvoltare economică și socială etc.

Noțiunea de cheltuială publică semnifică plățile legate de funcționarea instituțiilor, a întreprinderilor publice, vizând, de regulă, satisfacerea necesităților unei colectivități mare de oameni.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce se efectuează de la bugetul statului, din fondurile proprii ale agenților economici cu capital de stat, institțiilor publice, etc. pentru acțiunile social-culturale, dezvoltarea economico-socială, organele statului, apărarea națională, ordinea publică, înfăptuirea suveranității și independenței naționale, private în unitatea și interdependența lor.

Cheltuielile publice reprezintă modalitățile de repartizare și utilizare a fondurilor bănești a prelevărilor (preluărilor) din veniturile societății în vederea satisfacerii nevoilor generale, ale societății. Cheltuielile bugetare sunt repartizate pentru satisfacerea nevoilor militare, întreținerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subvenții, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale precum și a celor de cercetare dezvoltare (enumerarea cheltuielilor nu s-a făcut în ordinea strictă prevăzută de Legea: bugetului anual).

Prin cheltuieli publice, statul acoperă necesitățile publice de bunuri și servicii considerate prioritare în fiecare perioadă.

Cheltuielile publice se materializează în plăți efectuate de stat din resursele mobilizate pe diferite căi, pentru achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acțiuni social-culturale, întreținerea armatei și a întregii activități desfășurate în domeniul militar, acțiuni economice, etc.

Intr-o viziune tradițională a finanțelor publice, cheltuiala publică are o situație paradoxală: pe de o parte, i se conferă o importanță hotarîtoare pornind de la ideea că ceea ce primează sunt cheltuielile și apoi se caută resurse necesare pentru acoperirea lor. Pe de altă parte însă, în viziunea tradițională asupra finanțelor publice nu se regăsesc preocupări privind natura cheltuielii publice și influența acesteia în viața social-economică. În concepția modernă asupra finanțelor publice, cheltuiala publică este cercetată și apreciată în primul rând prin prisma naturii sale; ceea ce contează nu este atât mărimea ei, cât mai ales efectele pe care le induce in viața social-economică. Finanțele moderne delimitează noțiunea de cheltuială publică de noțiunea de cheltuială privată. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferența dintre cheltuiala publică și cea privată este determinată de calitatea autorului. Astfel, toate cheltuielile pe care le face statul în calitate de stat-autoritate sunt cheltuieli publice. Toate celelalte cheltuieli făcute în baza unui contract reprezintă cheltuieli private ale statului.

Cheltuielile publice conțin relații social-economice bănești, care au loc între stat, pe de o parte, și agenții economici, instituții publice și persoane fizice, pe de altă parte, în procesul repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora.

Cheltuielile publice cuprind:

cheltuielile publice efectuate de administrațiile centrale de stat din fondurile bugetare si extrabugetare (la statele cu structură federală se iau în considerare și cheltuielile organelor federale, ale statelor, ale provinciilor și regiunilor membre ale federației);

cheltuielile colectivităților locale (ale unităților administrativ-teritoriale);

cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

cheltuielile organismelor (administrațiilor) internaționale, finanțate din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

In Romania Cheltuielile publice cuprind:

cheltuieli bugetare, acoperite din resurse financiare publice constituite în bugetul de stat, bugetul asigurărilor social de stat, bugetele unităților administrativ-teritoriale;

cheltuieli extrabugetare, acoperite din resurse financiare publice constituite în afara bugetului de stat;

cheltuieli acoperite din fonduri cu destinație specială.

Efectuarea cheltuielilor publice, din fondurile financiare ale statului, poate avea loc numai dacă sunt respectate anumite principii și anume:

═> orice cheltuială publică poate fi realizată numai dacă este prevăzută într-un act normativ.

═> cheltuielile publice se efectuează în condițiile exercitării unui control financiar riguros, preventiv și post operativ, privind oportunitatea si necesitatea lor.

═> orice cheltuială publică se poate realiza din bugetul de stat sau din bugetele locale, în funcție de subordonarea instituției publice sau a beneficiarului de alocație bugetară, iar sumele alocate în acest sens nu sunt rambursabile.

1.2 Criterii de clasificare a cheltuielilor publice

Este necesară cunoașterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor intru-cât ajută la înțelegerea structurii și a întregului proces de finanțare a acestora.

Cunoașterea continutului cheltuielilor publice este necesară pentru a dirija resursele financiare ale statului către anumite obiective: economice, sociale, militare, politice etc.

În literatura de specialitate și în practica financiară și statistică a statelor contemporane se folosesc următoarele tipuri de clasificări:

administrativă;

economică;

financiară;

funcțională;

în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale;

clasificarea folosită de organismele O.N.U.;

clasificări mixte sau combinate.

Clasificarea administrativă are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere (departamente), unități administrativ-teritoriale (județ, oraș), care reunesc cheltuielile cu destinații variate.

Clasificarea economică grupează cheltuielile după două criterii:

– unul care împarte cheltuielile în cheltuieli de capital ( cu caracter de investiții) și cheltuieli curente (de funcționare);

– iar altul, care împarte cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice (administrative) și cheltuieli de transfer (de redistribuire).

Cheltuielile de capital sau de investiții cuprind sumele alocate din bugetul de stat pentru realizarea unor bunuri publice de folosință îndelungată, destinate sferei producției materiale sau sferei nemateriale (școli, spitale, așezăminte de cultură, administrație, construcții de autostrăzi, etc.), după caz.

Cheltuielile curente asigură funcționarea și întreținerea instituiților publice și reprezintă un consum definitiv de produs intern brut, ele trebuind să se reînnoiască anual.

Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative privesc în general remunerarea serviciilor, a prestațiilor, a veniturilor care sunt aduse la administrația statului, necesare pentru funcționarea instituțiilor publice sau pentru echipamente de investiții.

Cheltuielile de transfer pot avea caracter economic (subvenții acordate agenților economici pentru sporirea producției; stimularea exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activități economice etc.) sau social (burse, pensii, ajutoare și alte indemnizții nerambursabile).

3.O altă variantă a clasificării economice, a cheltuielilor statelor contemporane este următoarea:

cheltuieli pentru salarii și alte drepturi de personal;

cheltuieli materiale;

cheltuieli de transfer (pentru persoane fizice și juridice).

4.Clasificarea financiară a cheltuielilor publice le grupează în funcție de momentul și modul în care afectează resursele financiare ale statului în:

♦ cheltuieli definitive;

♦ cheltuieli temporare și/sau operațiuni de trezorerie;

♦ cheltuieli virtuale sau posibile.

Cheltuielile definitive cuprind atât cheltuielile de investiții, cât și de funcționare, care finalizează distribuirea resurselor, iar majoritatea cheltuielilor publice au caracter definitiv.

Cheltuielile temporare sunt denumite operațiuni de trezorerie și sunt evidențiate în conturi speciale ale trezoreriei, deci nu sunt urmate imediat de schimburi de mărfuri.

Cheltuielile virtuale sau posibile reprezintă cheltuieli pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiții, cum sunt, de exemplu: garanțiile acordate de stat pentru împrumuturi, care pot conduce la cheltuieli publice numai dacă rambursarea lor din resursele special constituite sau de către debitorii girați nu poate fi înfăptuită.

Clasificarea funcțională utilizează drept criteriu structura de ramură a economiei naționale, adică domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice.

5.Clasificarea după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale împarte cheltuielile publice în:

cheltuieli reale (negative);

cheltuieli economice (pozitive).

Cheltuielile reale cuprind cheltuielile cu întreținerea aparatului de stat, plata anuităților, dobânzilor și comisioanelor la împrumuturile de stat, întreținerea și dotarea armatei cu armament și tehnică de luptă și reprezintă un consum definitiv de produs intern brut.

Cheltuielile economice cuprind investițiile efectuate de stat pentru înființarea de noi întreprinderi, dezvoltarea și modernizarea celor existente, constituirea de drumuri, poduri etc. Această categorie de cheltuieli are ca efect crearea de venit național și reprezintă o avansare de produs intern brut.

6.Clasificarea folosită de instituțiile specializate ale O.N.U. are la bază două criterii principale: clasificarea funcțională și clasificarea economică.

1.Clasificarea funcțională:

a) servicii publice generale (aparatul administrativ, economic și financiar; instituții de ordine publică și securitate; justiție, procuratură, notariat; alte instituții);

b) apărare (armată,; baze militare);

c) educație (școli primare, generale, liceale, universități,);

d) sănătate (spitale și clinici, unități profilactice, antiepidemice, institute de cercetări);

e) acțiuni economice (unități economice ale statului; subvenții de export; participarea la organisme internaționale economice);

f) servicii comunale (locuințe și întreținerea lor; alte servicii comunale);

g) alte cheltuieli.

2.Clasificarea economică O.N.U, a cheltuielilor publice cuprinde:

a) cheltuieli care reprezintă consum definitiv de venit național;

b) dobânzi aferente datoriei publice;

c) subvenții de exploatare și alte transferuri curente;

d) formarea brută de capital (investiții brute și creșterea stocurilor materiale).