Cetatenia In Republica Moldova
CUPRINS:
Introducere……………………………………………………………………………………3
Capitolul I : Noțiunea de cetațenie.
Considerații generale cu privire la noțiunea de cetațenie și istoricul apariției……………6
Definiția termenului,,cetățenie”……………………………………………………………………………….
Principiile care stau la baza dobîndirii și pierderii cetațeniei RM ………………………..
Natura juridică a cetațeniei RM……………………………………………………………
Conflictele de cetațenii din perspectiva dreptului internațional……………………………
Capitolul II : Procedura de Dobîndire și de Pierdere a Cetățeniei și Regimul Juridic în RM.
2.1Dobîndirea cetațeniei RM prin naștere………………………………………………
2.2 Dobîndirea cetațeniei RM prin înfiere…………………………………………………….
2.3 Dobîndirea cetațeniei RM prin repatriere…………………………………………………..
2.4Acordarea cetațeniei RM la cerere…………………………………………………………
2.5Modalitați de reîntegrare in cetațenia RM………………………………………………….
Pierderea cetațeniei RM.
3.1 Temeiurile de pierdere a cetațeniei RM…………………………………………………..
3.2Modalitați de depunere a cererii pentru dobîndirea cetațeniei RM………………………..
3.3Procedura si actele necesare pentru renunțarea la cetățenia RM…………………………..
CONCLUZII………………………………………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………
Introducere
Actualitatea temei. O mare importanță a studierii acestei instituții a dreptului public vizeaza cele mai importante probleme privind starea cetateniei in R.M., realizarea ei in statutul juridic al omului, dezvăluirea esenței democratice a raporturilor juridice constituționale, ce exprimă interacțiunea obiectivă a subiectelor " Statul – cetațeanul". Rezultatele sînt utilizate in practica organelor de stat respective ale Republicii Moldova. Dacă fac o referire la actualitatea temei abordate,voi încerca să aduc la cunoștința,oportunitatea temei și valoarea ei majora deoarece fiecare cetațian trebuie să cunoască de dreptul,său sa-l numim un drept primordial ce iși gasește prevederea in Constituția RM,stipulat în art.17,în acest sens,nici o persoană în mod arbitrar.nu poate fi lipsi de dreptul de a obține si de a-și schimba cetațenia sa.
Chiar și în Declarația Universala a Drepturilor Omului fiind expres stipulat în art.15,faptul că fiecare individ are dreptul la cetațenie întrucît nimanui nu i se retrage acest drept și nu este ingradita posibilitatea acestuia de a o schimba,avînd libera alegere pentru aceasta schimbare si respectiv nu poate fi constrîns de nici o autoritate în alegerea sa.
Pentru prima oară in R.M., cetațenia ca instituție si categorie juridica si-a găsit reflectarea in art. 8 al Declarațieai Suveranitații RM din 23 iunie 1993, unde se stabilește că pe teritoriul RM se instituie cetaățenia republicană si ca tuturor cetătienilor RM, celor străini si apatrizi, care locuiesc pe teritoriul RM, se garantează drepturile si obligațiunile prevăzute de Constituție si legile RM, de normele si principiile unanim recunoscute ale dreptului international. Din toate problemele juridice abordate,nici una nu este atît de importantă ca acea a cetațeniei,pentru stat, fiindcă atașamentul și numărul cetațienilor săi depind de puterea și forța sa ,pentru individ,deoarece,de legatura sa cu statul va depinde de condițiile private si de cele public,a existenței sale,viașa în întregime se implică în aceasta legatură.
Importanța si sarcinile.Cetațenia reprezintă instituția care servește drept obiect de studiu a mai mutor disciplini juridice.Dintre care sunt:dreptul intrernațional public,dreptul civil,dreptul familiei.Prin acest fapt se explică faptul că subiecții principali îi constituie statul și cetațianul care se află într-o legătură și un raport ce rezultă din totalitatea normelor juridice.Importanța acesteia este manifestată prin această legatură care reese din norme juridice,după cum spunea Hegel, ca "daca cetațenilor nu le merge bine, dacă scopul subiectiv nu le este satisfacut si dacă ei nu găsesc mijloace de inlăturare a acestor probleme, atunci se spune că statul nu sta bine pe picioarele sale, deci are picioare slabe." De unde rezultă faptul că in știinta dreptului constituțional, populația iși găseste reflectare sub aspectul "cetațeniei".
Scopul și obiectivele propuse pentru elaborarea tezei.De fapt am avut scopul de autoinformare depre această instituție despre cum este elaborata legea și cum funcționeaza in statul nostru și in legislația altor state.
Obiectivul care mi l-am propus este de a încerca să comunic prin această lucrare interacțiunea statului cu cetățianul și modalitațile de recepționare în acest sens ceea ce vizează instituția Cetățeniei. Lucrarea are drept scop Pentru a evidenția caracteristicile instituției cetățeniei și anume cum influiențeaza activitatea acesteea asupra cetațianului.De asemenea voi face diferența dintre Procedura de dobîndire și de pierdere sau de retragere a cetațeniei pe plan international nu doar national.
În urma obiectivelor propuse am stabilit următoarele sarcini:
Sa se identifice literatura de specialitate și actele legislative care va fi ca suport pentru lucrarea de față.
Să fie cercetată în amănunte evoluția istorică a cetățeniei după care va fi determinată influența asupra omenirii.
Să identifice diverse definiții și trăsături caracteristice noțiunilor de cetățenie , atît si natura lor juridică.
Să se caracterizeze acele principia care stau la baza cetățeniei atît în Republica Moldova, chiar și în alte țări care sunt pe arena internațională.
Să identificăm si sa analizăm comparativ modurile de dobîndire a cetățeniei în Republica Moldova, cît și în alte state.
Și evident, face o analiza și interpretare a rezultatelor cercetării,și vom formula concluzii și vo da recomandări practice pentru a stabilirea rezultatelor cercetării.
Si respective pentru a atinge scopul și obiectivele care le-am enunțat mai sus conform standardelor care au fost propuse, în procesul elaborării tecei date, am selectat cu o mare atenție materialul doctrinar ce ține de teorie cît și cel normativo- legislativ, desigur am utilizat și am comparat practica jurisdicțiilor internaționale.
Suportul metodologic și științific al lucrării. Pentru elucidarea subiectului de fața am utilizat un complex considerabil de metode științifice precum ar fi:
Metoda istorică, repreintă condițiile concret istorice ale apariției, dezvoltării și pieirii ale aspectelor cercetate;
Metoda logică,reprezintă acea cunoaștere pe cale deductivă plecînd și în drept de la premisa că nu se poate dovedi deductiv nimic decî dacă pornim de la principii anterioare
Metoda comparativă, care constă în evidențierea trăsăturilor comune și a particularităților contractelor consensuale în domeniul cercetat, extinderea orizontului istoric și științific;
Metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea și reliefarea legislației și a informației juridice științifice.
Metoda transcendentală – a fost utilizată pentru elaborarea formei și conținutului prezentului studiu.
Metoda intuiționistă – a fost utilizată la prelucrarea tuturor datelor empirice la evidențierea scopului și realizarea obiectivelor tezei.
Metoda bibliografică – a servit pentru selectarea bibliografiei pentru materialul prezentat
Baza normativă a servit diferite acte legislative precum sunt:
Constituția Republicii Moldova (29.07.1994)
Legea cetățeniei nr. 1024-XIV din 02.06.2000
Convenția europeană cu privire la cetățenie din 06.11.1997, Strasbourg, prin Hotărîrea Parlamentului nr. 621-XIV din 14.10.1999.
Structura lucrarii.Lucrarea de față este întitulată ,,Procedura Dobîndirii și Pierderii cetățeniei RM,, este structurata in III Capitole.
Capitolul I : ,,Noțiunea de cetațenie’’de fapt definește noțiunea termenului de cetățenie și voi încerca sa fac o retrospectivă a apariției acestei instituții,voi dezvalui principiile care stau la bază.
Capitolul II ,, Dobîndirea Cetațeniei RM și procedura acesteea’’ la drept voi vorbi despre 1Dobîndirea cetațeniei RM și anume prin naștere,înfiere,repatriere,la cerere
Capitolul III fiind intitulat,,Modalitați de reîntegrare in cetațenia RM’’voi discuta despre Temeiurile de pierdere a cetațeniei RM,modalități de depunere a cererii pentru dobîndirea cetațeniei RM, Procedura si actele necesare pentru renunțarea la cetățenia RM.
1.1 Considerații generale privind noțiunea de Cetățenie și Evoluția Istorică
„Dintre toate problemele juridice, niciuna nu este atît de importantă ca aceea a cetățeniei: pentru stat, deoarece de numărul și atașamentul cetățenilor săi depind forța și puterea sa; pentru individ, deoarece de legăturile lui cu statul depind condițiile, private și publice, ale existenței sale [… întreaga viață se află implicată în această legătură .
În Declarația Universala a Drepturilor Omului fiind stipulate în Articolul 15,se releva momentul în care individual are dreptul la cetațenie,intrucît nimănui nu se poate retrage acest drept si nu îi este ingrădit dreptul de a o schimba,avînd libera alege de a face această schimbare și nu poate fi constrîns de nici o autoritate.
I.Deleanu menționeaza ca:a)Ea este o expresie a suveranitații politice.Statul pe temeiul suveranitații lui,stabileste statutul juridic al cetațenilor săi:b)Numai cetațenii statului resprectiv au dreptul dea participa la executarea puterii in formele instituționalizate ale democrației directe(sufragiul,referendumul,inițiativa populara)sau cele ale democrației respective.
Într-o a doua accepție,cetățenia reprezintă condiția juridică sau statutul ce se creează prin normele juridice acelor persoane care au calitatea de ,,cetățian,,. În sensul dat,ea se ,,axează pe ideea de subiect de drept ,doar aici se vorbește depre,dobîndirea și pierderea cetățeniei6.
Terminologic cetățenia vine de la latinescul „civis romanusˮ. Elemente ale noțiunii de cetățenie apar înca din prima perioadă in orașele –republici din antichitate. La Atena, Sparta și Roma erau cetațenii numai personale care, prin perezența lor in adunarile populare, din for sau agora, luau parte la rezolvarea treburilor publice.
Machiaveli avea un înțeles aparte asupra termenului de cetățenie,acesta o caracteriza ca libertate,iubire si o obligație a cetațienilor de a plati statulului indatoririle,obligația de a studia,de a învața,de a se ruga si in cazul in care a savirșit fapte nedrepte sa primeasca o pedeapsa. Marshall considera ca cetațenia reprezintă apartenența cu drepturi depline la un stat în care indivizii au ceva de spus în cee ace privește conducerea statului în cauză.
În conformitate cu expicațiile care le dă Dex-ul,cetățenia este condiția juridică de catățean,situația de cetătian.Sursa citată nu indică consecințele de drept ,legate de cetățenie,care se reduc la următoarele momente:pe de o parte,aceasta este o subordonare necondiționată a persoanei puterii suverane de stat,iar pe de altă parte,persoanei.I se acordă unele drepturi care îi asigură participarea ei la prcesul de realizare a puterii de stat.
Pentru prima dată noțiunea de cetățenie a fost propusă de Solon în Atena, în perioada civilizației Greciei antice, după principiul sîngelui și își are rădăcinile în latinescul „civitas”. Ins civile (dreptul cetății) semnifica faptul că indivizii care nu fac parte din cetate, nu sunt ocrotiți de legea romană. Datorită acestui fapt acei, care nu purtau acest titlu, adică străinii, chiar dacă erau liberi, aveau un statut juridic similar cu al sclavului: erau lipsiți de personalitatea juridică și puteau fi luați sclavi de oricine. Titlul de cetățean era purtat de cei care locuiau în cetate și aveau totalitatea drepturilor civile și politice; nu exista în acel timp, titlu mai înalt, iar mândria de a fi cetățean al Romei se exprima în formula: civis romanus sum\ (sunt cetățean român).
O influiență asupra dezvoltării cetățeniei au avut și o au chiar și în present diferite tratate și convenții internaționale.În 1930 la Haga a avut loc o Conferință la care s-a încercat codificarea dreptului international,care a vizat și problema cetățeniei.Convenția confirmă dreptul suveran al state lor stabilește normele ce privesc reglementarea cetățeniei,avînd obligația de a respecta acest drept în măsura în care el nu contravene principiilor dreptului international.În acesa Convenție mai sus menționată s-au stipulate principiile care trebuie sa stea la baza reglementării cettățenieii:
-egalitatea cetățenilor din diferite state;
-negarea cetățeniei duble;
-dreptrul persoanei la expatriere și la naturalizarea în noul stat;
-unitatea cetățeniei și a familiei.
Adunarea Generală O.N.U. a adoptat la 10 decembrie 1948 în Declarația universală a drepturilor omului a stipulate expres în art. 15 ,,Orice individ are dreptul la o cetățenie.Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa nici de dreptul de a-și schimba cetățenia”.
În diferite discipline juridice cuvintul cetățian are diverse semnificații: în dreptul constitutional cetățean este acea pesoană care este un titular de drepturi fața de acel stat la care aparține dreptul international cît și dreptul inernațional public face de obicei o abstracție de condiția cetățenească,interesînd numai suveranitatea de aparență,discplina de drept international privat ori public este tentat să numească oriuce resortisant în acest sens,atît pe cetățean cit și pe supus.
2. Definirea noțiunii de ,,cetățeniei”
Pentru antici cetățenia însemna un statut ce se extindea asupra unui număr restrîns de indivizi și era definit în diferite etape ale istoriei prin capacitatea persoanei de a participa la viața publică și/sau de a dispune de libertate.Definirea cetățeniei prin statutul privilegiat al persoanei care o deține și împărțireaoamenilor în cetățeni și supuși, în cetățeni și persoane lipsite de drepturi politice, s-a păstrat pînă relativ recent.
În secolul XVIII în Geneva existau cinci categorii de persoane: clasa superioară care dispunea de drepturi politice era formată din
(1)cetățeni și (2) burghezi. Ei constituiau Marele Consiliu și numărul lor total nu a fost niciodată mai mare de 1600.Urmau (3) locuitorii care reprezentau persoanele care au cumpărat dreptul de a locui în oraș și care precedau în ierarhie pe (4) băștinașii cu drepturi civile restrînse. (5) Țăranii (supușii) constituiau clasa cea mai de jos.
J.-J. Rousseau cu al său „Contractul Social” și Revoluția franceză au schimbat sensul conceptului de cetățean și au stat la baza instituției cetățeniei în înțelesul pe care îlcunoaștem în present.
J.-J. Rousseau a explicat conținutul raporturilor între cetățeni și stat.Revoluția franceză a declarat principiul egalității între oameni, astfel încît noțiunea de cetățean a devenit un statut cu caracter universal.
Manualele de Drept Constituțional definesc cetățenia ca fiind acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relațiile permanente social.
-economice, politice și juridice dintre persoana fizică și stat, dovedind apartenența sa la acest stat și atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor și îndatoririlor prevăzute de Constituția și de legile statului.
În Republica Moaldova cetățenia ca instituție și categorie juridică în declarația Suveranității Republicii Moldova din 23 iunie 1993 este indicat și reflectat în art. 8,faptul ca pe teritoriul Republicii Moldova se instituie cetățenia Republicană și că tuturor cetățienilor Republicii Moldova sunt garantate drepturile și obligațiile prevazute de Constituție cit și în legile Republicii Moldova,de norme și principii care sunt unanim, recunoscutre în dreptul internațional.
Dupa cum este cunoscut,orice stat are la bază sa a cîte 3 elemente consicutive:
a) Populația;
b) Teritoriul;
c) Autoritatea politică sau suveranitetea.
Repectiv putem afirma,că statul reprezintă un ansamblu de indivizi ce sunt reuniți într-o legătură națională locuind pe un anumit teritoriu dominat și determinat de o putere investită cu dreptul de a formula ordinea și de a face astfel ca să fie executată.Astfel,scopul principal al statului este de a apăra interesele generale,astfel spunea Hengel,că”dacă cetățenilor nu le merge bine,dacă scopul subiectiv nu este satisfăcut și dacă ei nu găsesc mijloace de înlăturare a acestor probleme,atunci se spune că,statul nu stă bine pe picioarele sale,deci are niște picioare slabe” .Și de aici rezultă că ,în știința dreptului constituțional populația iși găsește reflectarea sub aspectul de ”cetățenie”.
Cetățenia reprezintă instituția ce servește obiectul de studiu a mai multor disciplini juridice
Cetățenia reprezintă o instituție care servește obiect de studiu a mai multor disciplini juridice: cum ar fi dreptul international public, dreptul familial, dreptul civil etc. Ce se explică prin faptul ca subiectii principali ii constituie statutul si cetateanul care se afla in diferite raporturi stabilite de normele unor sau altor disciplini economice.
În epoca feudală cetațenia iși pierde comlet continutul juridic, o buna parte a membrelor statelor fiind calificați ca „supuși”, situația ce presupunea foarte multe oligatii si foarte putine drepturi. Ca regula supusii nu posedau drepturi politice.
In sensul modern, notiunea de cetatean a fost utilizata pentru prima data in „Declaratia franceza privind drepturile omului si cetateanului” din 1789. Declaratia a introdus notiunea contemporana de cetatenie lichidînd supușenia, legînd-o de participarea activa a persoanei la viata politica, inzestrarea cetatenilor cu un set de drepturi si obligatiuni, iar statul – un set de obligațiuni fată de cetățeni.
La etapa contemporană problemele cetățeniei constituie problemele cheie atît ale dreptului international cit si ale dreptului national in general, si ale celui constitutional public in particular.
Astfel într-o hotarire a Curtii Internationale de Justiție se spune că: „Cetățenia este o legatura juridică, care se intemeiază pe un fapt social pe o legatura, o solidaritate, efectiva de existenta, ineterese, sentimente, alaturi de o reciprocitate de drepturi si obligatii. Se poate spune ca este expresia juridica a faptului ca individul caruia este conferita… este in fapt mai strins legat de populatia statului care i-o acorda decit a mai multor autori, au dreptul la existenta, sint indiscutabile.
Deoarece cetatenia nu poate fi definita fara a atrage atenetia, ca ea sa coreleze cu reletiile economice culturale si sociale dintr-o societate, cu drepturile si indatoriile oamenilor. Atlef cetatenia este acea calitate a persoanei fizice care exprima relatiile permanente socila-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, demonstrind apartenenta sa la statul dat si atribuirea persoanei fizice de a fi titularul drepturilor si oligatiilor prevazute in Constitutie. In Constitutia RM, adoptata la 29 iulie 1994 sint aratate un sir de drepturi si ogligatiuni ale cetatenilor acestui stat.
De exemplu Art. 18 al Constitutiei RM, aliniatul 2, scrie:
“ Cetatenii RM beneficiaza de protectia statului, atit in tara cit si in strainatate.”
Art. 27, aliniatul 2:
“ Oricare cetatean al RM ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciluil, sau residentia in orice localitae in tara, de a iesi, de a emigra si de a reveni in tara.”
Art. 55 al Constitutiei RM:
“Oricare cetatean isi are obligatia fata de stat si fata de societate, acesta deriva din drepturile si ogligatiunile garantae.”
La fel referitor la probleme ce tin de cetatenia ne vine in ajutor legea cu privire la cetatenie.
Art. 1 a prezentei legi proclama urmatoarele:
“Cetațenia RM determină relații politice si juridice permanente dintr-o persoană fizică și statul RM care iși găsesc expresia în drepturile si obligatiile lor reciproce.”
Astfel relațiile politice se manifestă prin faptul că, cetățenii statului fiind integrați în marea colectivite care poartă denumirea de popor, sînt exponenți ai suveranitații naționale. Numai cetătenii RM, in baza articolului 2 din Constitutie, pot participa la exericatarea suveranitații în mod direct prin referendum sau în mod indirect prin organele sale reprezentative. Numai cetătenii RM (art. 39 al Constituției) au dreptul de a participa la administrația treburilor publice nemijlocit, precum și prin reprezentanții lor, oricărui cetațean li se asigură potrivit legii o funcție publica.
Relațiile juridice au un dublu conținut astfel:
In primul rînd relațiile juridice reflactate pe plan extern se pastreză și se prelungesc oriunde s-ar afla persoana. Cetățenii RM se bucură de protecția statului potrivit articolului 5 al legii cu privire la cetățenie care prevede apărarea de către stat a cetățenilor săi.
Art 5. Apararea de cărte stat a cetățenilor săi.
1. Statut este responsabil in fața cetățenilor săi, iar cetățenii RM sînt responsabili în fața statului.
2. Cetățenii RM beneficiază de apărarea si protecția statului lor si nu pot fi extradați.
3. Pe teritoriul altui stat cetatenii RM beneficiaza de apararea si protectia statului RM.
4. Statul, reprezentantele diplomatice si institutiile sale consulare, precum si persoanele lor oficiale sint obligate sa ia masuri pentru ca cetatenii RM sa aiba posibilitatea de a se bucura in intregime de toate drepturile, acordate de legislatia tarii de rezidenta, de tratele internationale, la care RM si statul de rezidenta sint parti, de cutumele inetrnationale, sa apere in modul stabilirii legislatiei drepturile si interesele lor, ocrotita prin lege iar in caz de necesitate sa contribie la restabilirea drepturilor incalacate ale cetatenilor ale RM.
In al II-lea rind legatura juridica a cetateanului cu statul se exprima si prin categoria de subiect al raportului juridic ce trebuie inteles ca cetatenii sint participanti la raporturile juridice si deci au calitatea de a fi titulari de drepturi is obligatii.
Legea la fel stabileste caror persoane li se atribuie aparenta la cetatenia RM. Astfel conform art.2 al legii mai sus numite, cetatenii di RM sint:
Persoanele care pina la 28 iunie 1940 au locuit pe teirtoriul Basarabiei, nordului Bucovinei, tinutul Herta si R.A.S.S.M. si urmasii lor daca la data adoptarii prezentei legi domiciliau pe teritoriul RM.
Persoanele care s-au nascut pe teritoriul republicii sau macar unul din parinti, bunei s-a nascut pe teritoriul sus numit si daca nu sunt cetateni ai altui stat.
Persoanele casatorite pina la 23 iunie 1990 cu cetateni ai RM sau cu urmasi ai acestora si persoanle care s-au reintors in tara la apelul Presedintelui RM sau a Guvernului RM
Alte persoane care, pina la adopterea Declaratiei suveranitatii RM inclusiv data adoptarii ei, 23 iunie 1990, au avut loc de trai permanent pe teritoriul RM si loc permanent de munca sau o alta sursa legala de existenta. Aceste persoane se vor decide singure referitor la cetatenie in timp de 1 an de zile.
Persoanele care au dobindit cetatenia RM in conformitate cu prezenta lege.
Problemele legate de recunoasterea cetateniei, in fond, nu trezesc noi dificultati. Pentru statele exsovietice, Tarile Baltice, RM, s-a dovedit de a fi o problema de mari discutii, deoarece politica sovietica a fostului regim a fost indreptata spre a simila toate notiunile si a crea o noua comunitate denumita “Homo sovieticus”.
In procesul adoptarii legii cu privire la cetatenie au existat multe variante cine poate fi cunoscut ca cetatean a RM si aceste veriante, pe alocuri sint contradictorii. De exemplu o varianta care stabilea un cens de domicilui de pina la 50 de ani si viciversa, asa numita varianta “zero” sustinuta de A.Arseni. Discutiile publice si dizbaterile in presa la care au participat savanti, politicieni si cetateni s-au purtat aproape un an de zile, inclusiv si dupa 5 iunie 1991, data adoptarii legii in a doua lectura.
âParlamentul acceptind argumentele bazate pe normele si pricipiile unanum recunoscute ale dreptului international a adoptet varianta “zero” demonsrtind inca o data caracterul democratic al tarii, toti cei care au locuit pe teritoriul RM pina la 23 iunie 1990.
Concluzia finală din interpretarea diferitor doctrinari,putem sa menționăm faptul că cetățenia poate fi definită ca o așa numită legătură politică și juridică dintre persoană și stat, ce se exprimă în drepturile și obligațiile ce definește statutul juridic al cetățenilor statului respectiv, însă această instituție juridică,nu trebuie confundată cu instituția drepturilor și îndatoririlor cetățenilor.
3. Principiile ce stau la baza cetățeniei RM
Cuvîntul principiu provine de la latinescul principium,care înseamnă început,obârșie,avînd și întelesul de
Principiile cetățeniei Republicii Moldova sunt reguli de bază ce stabilesc cadrul juridic general de dobândire, exercitare și de pierdere a calității de cetățean al Republicii Moldova de către o persoană fizică. Aceste principii sunt consacrate în Constituție, în Legea cetățeniei Republicii Moldova și în Convenția europeană cu privire la cetățenie. Convenția europeană cu privire la cetățenie conține principiile cetățeniei care urmează a fi respectate de către Republica Moldova în calitate de stat semnatar a acestei Convenții:
fiecare individ are dreptul la o cetățenie;
apatridia trebuie să fie evitată;
nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa;
nici căsătoria, nici desfacerea căsătoriei dintre un resortisant al unui stat parte și un străin, nici schimbarea naționalității unuia dintre soți în timpul căsătoriei nu poate avea efecte de drept asupra cetățeniei celuilalt soț.
la fel statele trebuie să respecte principiul non-discriminării între resortisanții săi, indiferent dacă sunt resortisanți prin naștere sau și-au dobândit cetățenia ulterior.
Principiile care sunt în Convenție se regăsesc și în Legea cetățeniei Republicii Moldova în (art. 7 )
dreptul fiecărei individ de a avea o cetățenie;
nediscriminarea cetățenilor, indiferent de temeiurile dobândirii cetățeniei;
inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetățenia ei și de dreptul de a-și schimba cetățenia; d)evitarea apatridiei;
neproducerea de efecte, prin schimbarea cetățeniei unuia dintre soți, asupra cetățeniei celuilalt soț sau asupra cetățeniei copilului dacă nu există o cerere scrisă în acest sens a părinților.
Principiul ,,egalității cetățenilor în drepturi”,potrivit acestui pricipiu
Potrivit principiului egalității cetățenilor în drepturi,este tratat de către toți savanții în domeniu o reglementare în acest sens o gasim în Constituția Republicii Moldova în art.15 este stabiliti faptul că ,,Cetățenii Republicii Moldova de drepturile si de libertățile consecrate prin Constituție și prin legi și au obligațiile prevăzute dec aceasta” în art. 16 alin.(2) spune că:,,Cetățenii Republicii Moldovasunt egali în fața legii
sunt egali în drepturi și obligații fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială indiferent de modul cum au dobândit cetățenia etc. In opinia prof. S.E. Tănăsescu, principiul egalității oferă o reală și eficientă protecție juridică cetățenilor prin două modalități: directă, prin posibilitatea pe care aceștia o au de a apela la un judecător ori de câte ori consideră că sunt victimele unei discriminări, și indirectă, datorită rolului de drept-garanție pe care egalitatea o joacă pe lângă celelalte drepturi fundamentale. Egalitatea în acest sens este sinonimă cu valoarea de dreptate (echitate) socială, constituind una dintre valorile sociale supreme ale statului Republica Moldova.
Principiul non-discriminării cetățenilor statului, indiferent dacă sunt cetățeni prin naștere sau și-au dobândit cetățenia ulterior. Principiul egalității are legătură directă cu principiul non-discriminării, care este dedus din convențiile internaționale și în conformitate cu care nu este admisă nici o discriminare în aplicarea acestor convenții.
Un alt principiu este cel al plenitudinii drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova prevăzute de legislația națională. În virtutea acestui principiu, numai cetățenii Republicii Moldova pot beneficia de toate drepturile și libertățile fundamentale, și anume:
dreptul de a alege și de a fi ales în organele reprezentative ale statului (art. 38 din Constituție; art. 6 alin. (2) din Legea cetățeniei; art.ll din Codul electoral);
dreptul de a domicilia pe teritoriul Republicii Moldova și de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară (art. 27 din Constituție);
cetățenii Republicii Moldova au acces la funcții publice (art. 39 din Constituție);
cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a nu fi extrădați sau
expulzați din țară (art. 7 din Constituție);
cetățenii Republicii Moldova au dreptul la protecția statului atât în țară, cât și în străinătate (art. 18 din Constituție).
La fel, numai cetățenii Republicii Moldova sunt obligați să-și onoreze toate îndatoririle stabilite prin Constituție, și anume:
devotament și fidelitate față de patrie;
obligația de a satisface serviciul militar;
îndatorirea de apărare a țării.
Principiul conform căruia cetățenia Republicii Moldova se dobândește, de regulă, în virtutea legăturii de sânge, asigură continuitatea neamului și protecția geno fondului național, astfel încât, copiii, indiferent de locul lor de naștere, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, dacă ambii părinți sau numai unul dintre ei are cetățenia Republicii Moldova.
Cetățenia Republicii Moldova nu poate fi retrasă în mod arbitrar, iar cetățenii nu pot fi privați de dreptul de ași schimba cetățenia. Acest principiu este consacrat în art. 17, alin. (3) din Constituție și exclude orice abuz asupra apartenenței persoanei la comunitatea socială, oferind dreptul oricărui cetățean de a-și hotărî soarta privind apartenența sa la altă comunitate socială.
4. Conflictele de cetățenie din perspectiva dreptului internațional
Datorită uei uniformități între legislațiile diferitor state ceea ce privește criteriile prin care se acordă cetățenia,prin acel joc combinat ceea ce vizează regulile naționale în materie,individul poate fi găsit în situația în care poate avea mai multe cetățenii sau de a-i fi negat dreptul de a dispune de orice catățenie,deși în acest sens nu a fost încălcată nici o regulă.
Putem determina 2 categorii de conflicte de cetățenie dupa anliza unor literaturi de specialitate.
a)Conflictul pozitiv de cetățenie;
b)Conflictul negativ de cetățenie.
a)Conflictul pozitiv de cetățenie. Este manifestat prin faptul că atunci cînd persoana are doua sau dispune de mai multe cetățenii(bipatridia,pluricetățenia).În cel mai fregvent caz persoanele cu dubla cetățenie ce este cauzată de neconcordața legislației a statelor.Spre exemplu,copilul care este nascut de către cetățeni ai unui stat care aplică principiul(jus sanguines),pe un teritoriu care nu prevede principiul ”jus sanguines” ci principiul ”jus soli” respectiv va purta cetățenia ambelor state,o altă situație de bipatridie este atunci cind o persona care obținr o cetățenie nouă ”la cerere” fară să renunțe la cetățenia sa anterioară.
Astfel de situații de bipatridie si de pluricetățenie poate să determine un conflict de interese între state efectele acestora fiind repecutate asupra persoanei țn cauză.În astfel de cazuri este ridicată problema de a stabili care stat va trebui să iși asume responsabilitatea de acordare a unei protecții diplomatice cetățianului sau care dintre state are obligația sa efectuieze serviciul militar.
Conflictele de cetățenie sunt soluționate prin stabilirea unei cetățenii dominante adică de a determinba statul de care acesta este efectiv,atașat(ceea ce privește domiciliul,locul de muncș,limba vorbită,sau legătura familială etc.)Pentru evitarea uei duble cetățenii s-au țncheiat o totalitate de convenții bilaterale care stabliesc această problemă.Unul din ambasatori a României dr.Aurel Preda-Mătăsaru afirma următoareele: ”Asemenea convenții sunt repuse în discuție astazi,astăzi fiecare țară fiind preocupată sa-și apropie emigrația”
b)Conflictul negativ de cetățenie ne duce la unele situații de apatridie,adică a unei pierderi ale cetățeniei.Un exemplu elocvent în acest sens:copilul născut de părinți apatrizi pe un teritoriu care aplica regula ”jus sanguinis”nu va avea nici o cetățenie,efectele unei astfel de apatridii rezultă pric aceea că persoana este lipsită de protecție diplomatică de către acel stat,atît în convențiile internaționale cît șși în actele normative,respectiv fiind obligați să respecte legislația statușui care îl domiciliază și asupra cărei jurisdicții se află această persoană.Pentru a evita situația de apatridie s-au încheiat în acest sens convenții internaționale(Convenția privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954 și respectiv convenția privind reducerea cazurilor de apatridie din 4 decembrie 1961 O.N.U. ; Convenția cu privirea la cetățenie din 1997,Consiliul Europei.).
5. Natura juridica a cetățeniei RM
În literatura de specialitate ceea ce privește natura juridică a cetățeniei sunt exprimate o totalitate de opinii contradictorii.
– Potrivit unei opinii,cetățenia reprezintă elementul contructiv al statului.Se realizează într-un raport dintre populație și teritoriu,reprezintă un raport politic de ”dominațiune și supușenie”din care izvorăște drepturile și obligațiile, ,,atăt ceea ce privește pe individ față de stat,cît și pe stat față de individ”.
– Intr-o altă opinie,cetățenia cetățenia exprimă legătură ce unește un individ cu un grup de indivizi sau anumite bunuri cu un anumit statut juridic.Reprezintă o concepție neștiințifică deoarece pornește de la idea că raporturileuridica pot lua naștere întrebuniri și între persoane,iar pe de altă parte pune pe plan de egalitate persoanele cu bunuri.
Omul reprezintă un subiect nu doar din motiv că este supus legilor naturii sau legilor ce dezvoltă societatea dar și pentru faptul că este un purtător de relații sociale și un producător.
-Într-o altă concepție,cetățenia reprezintă un ,,statut personal”,precum ar fi (vîrsta,sexul etc.) ce constă intr-o supușenie unui anumit stat.
În concepția lui I.Muraru,natura juridică a cetățeniei este una din problemele cele mai controversate definind cetățenia cao ,,legătură între individ și stat”,sau fie ca o ,,legătură juridică” fiind ca o ,,legatură juridică” sau ca o ,,calitate a persoanei”
Conform unei alte opinii:,, Cetățenia este un element consecutiv al statului.Într-adevăr puterea de stat este organizată în raport cu populația și teritoriul”.
Conflictele pot fi negative când nici un stat nu recunoaște calitatea de cetățean persoanei a cărei cetățenie e pusă în discuția unui for, deci o apatridie sau, când fiecare îl consideră cetățeanul celuilalt, condiție pe care instanțele încearcă să o înlăture prin propria lor legislație sau prin convenții internaționale. Conflictele sunt pozitive, atunci când două sau mai multe state acordă, recunosc sau reclamă deopotrivă cetățenia unei persoane, cetățenie pusă în discuția unui for.
Conflictele de cetățenie, ce aparțin dreptului internațional privat, nu schimbă calificarea dată materiei cetățeniei, căci dreptul internațional privat are aspecte și de drept public, și de drept intern.
Conflictele de cetățenie pot fi rezolvate, de asemenea, și pe calea dreptului internațional public, rezolvare cu efecte erga onenes, pe cale de convenții internaționale, uneori având doar obiective limitate. O astfel de convenție multilaterală în scopul eliminării apatridiei și a dublei cetățenii este Convenția de la Haga din 12 aprilie 1930 a cărei influență în rezolvarea conflictelor de cetățenie este importantă pentru competența Curții Permanente de Justiție Internațională .
Principiile
Principiile cetățeniei Republicii Moldova sunt reguli de bază ce stabilesc cadrul juridic general de dobândire, exercitare și de pierdere a calității de cetățean al Republicii Moldova de către o persoană fizică. Aceste principii sunt consacrate în Constituție, în Legea cetățeniei Republicii Moldova și în Convenția europeană cu privire la cetățenie. Convenția europeană cu privire la cetățenie conține principiile cetățeniei, care urmează a fi respectate de către Republica Moldova în calitate de stat semnatar a acestei Convenții:
fiecare individ are dreptul la o cetățenie;
apatridia trebuie să fie evitată;
nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa;
nici căsătoria, nici desfacerea căsătoriei dintre un resortisant al unui stat parte și un străin, nici schimbarea naționalității unuia dintre soți in timpul căsătoriei nu poate avea efecte de drept asupra cetățeniei celuilalt soț.
la fel, statele trebuie să respecte principiul non-discriminării între resortisanții săi, indiferent dacă sunt resortisanți prin naștere sau și-au dobândit cetățenia ulterior.
De asemenea, putem menționa faptul că principiile cetățeniei identice cu cele din Convenția Europeană cu privire la cetățenie sunt stipulate și în Legea cetățeniei a Republicii Moldova (art. 7) și anume în felul următor:
dreptul fiecărei persoane la o cetățenie;
nediscriminarea cetățenilor, indiferent de temeiurile dobândirii cetățeniei;
inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetățenia ei și de dreptul de a-și schimba cetățenia;
evitarea apatridiei;
neproducerea de efecte, prin schimbarea cetățeniei unuia dintre soți, asupra cetățeniei celuilalt soț sau asupra cetățeniei copilului, dacă nu există o cerere scrisă în acest sens a părinților.
Potrivit principiului egalității cetățenilor în drepturi, cetățenii Republicii Moldova sunt egali în drepturi și obligații fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială indiferent de modul cum au dobândit cetățenia etc. în opinia experților, principiul egalității oferă o reală și eficientă protecție juridică cetățenilor prin două modalități: directă, prin posibilitatea pe care aceștia o au de a apela la un judecător ori de câte ori consideră că sunt victimele unei discriminări, și indirectă, datorită rolului de drept-garanție, pe care egalitatea o joacă pe lângă celelalte drepturi fundamentale. Egalitatea, în acest sens, este sinonimă cu valoarea de dreptate (echitate) socială, constituind una dintre valorile sociale supreme ale statului Republica Moldova .
Principiul non-discriminării cetățenilor statului, indiferent dacă sunt cetățeni prin naștere sau și-au dobândit cetățenia ulterior. Principiul egalității are legătură directă cu principiul non-discriminării, care este dedus din convențiile internaționale și în conformitate cu care nu este admisă nici o discriminare în aplicarea acestor convenții.
Un alt principiu este cel al plenitudinii drepturilor și libertăților cetățenilor Republicii Moldova prevăzute de legislația națională. în virtutea acestui principiu, numai cetățenii Republicii Moldova pot beneficia de toate drepturile și libertățile fundamentale, și anume:
dreptul de a alege și de a fi ales în organele reprezentative ale statului (art. 38); art. 6 alin. (2) din Legea cetățeniei; art.ll din Codul electoral);
dreptul de a domicilia pe teritoriul Republicii Moldova și de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară (art. 27 din Constituție);
cetățenii Republicii Moldova au acces la funcții publice (art.39 din Constituție);
cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a nu fi extrădați sau expulzați din țară (art. 17 din Constituție);
cetățenii Republicii Moldova au dreptul la protecția statului atât în țară, cât și în străinătate (art. 18 din Constituție).
La fel, numai cetățenii Republicii Moldova sunt obligați să-și onoreze toate îndatoririle stabilite prin Constituție, și anume:
devotament și fidelitate față de patrie;
obligația de a satisface serviciul militar;
îndatorirea de apărare a țării.
Principiul conform căruia cetățenia Republicii Moldova se dobândește, de regulă, în virtutea legăturii de sânge, asigură continuitatea neamului și protecția genofondului național, astfel încât, copiii, indiferent de locul lor de naștere, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, dacă ambii părinți sau numai unul dintre ei are cetățenia Republicii Moldova.
Cetățenia Republicii Moldova nu poate fi retrasă în mod arbitrar, iar cetățenii nu pot fi privați de dreptul de ași schimba cetățenia. Acest principiu este consacrat în art. 17, alin. (3) din Constituție .și exclude orice abuz asupra apartenenței persoanei la comunitatea socială, oferind dreptul oricărui cetățean de a-și hotărî soarta privind apartenența sa la altă comunitate socială .
Statutul Juridic al cetatenilor RM
Transformările democratice in decursul edificarii unui stat de drept a determinat efectiv necesitatea reconsiderarii valorilor valorilor reinterpretarii multor teze, concluzii si conceptii teoretice , ce pareau intangibile in trecut, in baza sporirii potentialului intelectual din Moldova, cit si din alte tari care au pornit pe o cale democratitica de dezvoltare. In acest proces s-a pus temelia unor procese de baza calitatii noi de solutionare a problemelor ce vizeaza drepturile omului si cetateanului umanim recunoscute conceptia statului juridic al cetateanului, personalitatii.
în general putem formula, structura statului juridic o constituie:
Cetatenia ca baza juridico-politica a statului personalitatii.
Unitate permanentă a drepturilor ,libertaților , obligațiunilor inseparabile de personalitate si acordate tuturor cetațenilor pe baza de egalitate, prevăzute în constituție si în alte acte normative.
Garanțiile juridice si ralizarea lor
Sensul statului juridic constă în exercitarea lui de către personalitate, pentru care este necesar ca personalitatea sa fie capabilă sa obtină drepturile si obligatiunile din arsenalul statului precum și la acțiuni voletiv-active și constiencioase, orientate la dobîndirea drepturilor subiective si obligațiilor în raporturi juridice concrete, la exercitarea ,suspendarea si apărarea lor.
In ceea ce privește egalitatea femeilor cu bărbatii prezintă un înteres imens, în conferința regională desfasurată la Chișinau la 18-19 mai 1995, la care au participat reprezentanți din 25 de țări din Europa de Est și de Vest, țările C.S.I. si China. În raporturile si lucrările de cuvînt, în fond s-au contura fapte de descriminare a femeilor in deosebi in domeniul vieții legislative, administrative, social-politice. Foarte puține femei sînt reprezentate în Parlament, și practic deloc in Guvern.
Privitor la cetățenie este csris și în Codul Civil al RM. În dreptul civil se atrage mai multă atenție asupra cetațeanului ca persoana fizică. După cîte s-a menționat mai înainte cetățenii dispun de drepturi si obligații care sunt nnumite capacitatea juridică a cetățenilor.
Capacitatea juridică este compusă din: capcitatea de folosință si de exercitiu, care este expusă în Codul Civil al RM, de exemplu art. 18 și art.19
Capacitatea de folosință incepe de la nasterea cetateanului si inceteaza odata cu moartea acestuia. Ceea ce insemna ca capacitatea de folosinta a cetatenilor este determinata prin lege.
Capacitatea de folosinta a cetatenilor este caracterizata prin:
legalitate – legalitate de folosinta se exprima prin caracterul abstract al acesteia prevazut de lege. Acest fapt, este ratat deci de art 19 al Codului Civil RM.
egalitatea – egalitatea de folosinta a cetatenilor se exprima prin faptul ca atit art 19 C.C. RM, cit si alte articole este prevazut ca toti cetatenii RM indiferent de gen, rasa, dispun de drepturi egale.
Iliamabilitate – ea se exprima prin faptul ca capacitatea de folosinta a cetatenilor nu poate fi obiectul renuntarii totale sau partiale de la ea.
Intangibilitaea – ea se exprima prin aceea ca nimeni nu are dreptul inafara de prevederile legii sa lipseasca sau sa limiteze capaciotatea de folosinta a cetatenilor. Aceasta particularitate reeiese si din continutul art. 12 CCRM.
Continutul capacitatii de folosinta se exprima prin totalitatea de drepturi si obligatii prevazute de toate instantele legislative. Aceasta este demonstrata de art 10 CCRM.
Spre deosebire de capacitatea de folosinta, capacitatea de exercitiu a cetatenilor apare mai tirziu si anume la atingerea virstei de 18 ani.
Obligatii necersare realizarii interesor generale ale statului inscrise in contextul constitutiei si obligatorii pentru a fi indeplinite.
Constitutia RM prevede 5 indatorir fundamentale indespensabile legate de drepturi si obligatiile cetatenilor care au urmatorul continut:
Art.55 “fixeaza exercitarea in sistem a drepturilor si obligatiilor”, ceea ce obliga cetatenii sa respecte indatoriile fata de stat si de societate, fata de drepturile si interesele legitime si demnitatea altor cetateni, altfel spus se legifireaza formula: “drepturile ficaruia se termina acolo unde incep drepturile altuia”.
“Devotamentul fata de tara” (art.56 Constitutia)
“Apararea Patriei”(art.57) – este o datorie sfinta a fiecarui cetatean.
“Contribuirea financiara prin impozite si taxe la cheltuielile publice”(art.58).
“Protectia mediului inconjurator”(art.59).
Natura juridica a cetățeniei RM
Există mai multe concepții în ceea ce privește natura juridică a cetățeniei. Unii autori consideră că aceasta reprezintă statutul unei persoane. Alții înțeleg cetățenia în termenii contractului, fie ca un contract sinalagmatic, fie un simplu raport contractual. Se susține, de asemenea, că cetățenia ar fi o situație juridică, un raport juridic, un act unilateral de putere politică. Vom achiesa la opinia Profesorului Ioan Muraru și vom constata că cetățenia reprezintă o parte a capacității juridice a persoanei ca subiect al raporturilor de drept constituțional .
Una din cele mai controversate probleme privitoare la cetățenie este natura juridică a acesteia.
Așa cum am remarcat, cetățenia este definită, de obicei, fie ca o „legătură între individ și stat”, fie ca o „legătură politică între individ și stat” sau ca o „legătură politică și juridică”, fie ca o „legătură juridică”, ca o apartenență juridică” sau ca o „calitate” a persoanei.
Sunt exprimate în aceste formulări opiniile diferite privind încadrarea cetățeniei în una din categoriile juridice. Fără a examina aceste opinii vom arăta, totuși, că cetățenia a fost considerată ca fiind fie un statut personal, un contract tacit sinalagmatic; un act unilateral de putere publică, o instituție juridică; un raport contractual; un raport juridic (după unii de supușenie), o parte a stării civile a persoanei etc.
Față de această situație urmează a folosi rezultatele numai ale acelei cercetări științifice care au cuprins în aria lor întreaga complexitate a acestei probleme. De la început trebuie să stabilim că prin subiecte ale raporturilor juridice sau prin subiecte de drept se înțeleg participanții la raporturile juridice, care calitatea de-a fi titulari ai drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul raportului juridic. Ca subiecte ale raporturilor juridice sunt persoanele fizice și colectivele de persoane fizice. Persoanele fizice apar ca subiecte ale raporturilor juridice ca cetățeni, ca străini sau ca apatrizi. Se remarcă însă, pe bună dreptate, că în anumite raporturi juridice, străinii sau apatrizii nu pot fi subiecte. Explicația constă în faptul că străinii sau apatrizii nu pot fi titulari ai unor drepturi și obligații, fiindcă lor le lipsește o parte din ce-ți permite să fii subiect în toate raporturile juridice și anume o parte din capacitatea juridică. Ni s-ar putea pune, pe bună dreptate, o altă întrebare: străinii sau apatrizii nu au capacitate juridică? Pentru aceasta, însă, este necesar să facem unele precizări privind capacitatea juridică și legătura ei cu subiectele de drept.
Capacitatea juridică nu este altceva decât posibilitatea de a fi subiect de drept și de avea anumite drepturi și obligații. Determinată de lege, capacitatea juridică, după cum bine este cunoscut, poate să se deosebească de la o ramură de drept la alta. În unele ramuri de drept, capacitatea juridică a persoanelor fizice se divide în capacitate de folosință și capacitate de exercițiu. În dreptul constituțional nu putem vorbi însă de o diviziune a capacității, deoarece dacă distincția între capacitatea de folosință și de exercițiu are o mare importanță în dreptul civil, ea este lipsită de însemnătate practică și teoretică în acele ramuri ale dreptului în care capacitatea de exercițiu a cetățeanului se naște odată cu capacitatea de folosință și în aceleași condiții cu ea .
Altfel spus, se poate divide capacitatea juridică în capacitate de exercițiu și de folosință, numai în acele ramuri de drept unde drepturile pot aparține unui titular fară să necesite în același timp și exercițiul lor de către același titular. În cazul acelor drepturi, care presupun neapărat și exercitare lor de către titular, ca de exemplu în cazul drepturilor politice, împărțirea capacității în capacitate de folosință și exercițiu nu mai este posibilă.
Capacitatea juridică este, deci, condiția necesară, premisă pentru a putea deveni subiect al raportului juridic și pentru a-și asuma în cadrul raportului juridic drepturile subiective și obligațiile corespunzătoare.
Capacitatea juridică este o categorie social-istorică, care a cunoscut și cunoaște schimbări de conținut în funcție de orânduirile social-economice, transformările mai importante survenite.
Conținutul capacității juridice, mai bine zis elementele ce o compun, pun în lumină sfera subiectelor raporturilor juridice. Astfel, sunt subiecte ale raporturilor juridic,e cei cărora legea le recunoaște capacitatea de a fi limitați de drepturi și obligații în anumite domenii de raporturi juridice.
În sclavagism, sclavii nu erau subiecte ale raporturilor juridice, ci doar obiecte ale acestora (bunuri). Sclavii nu aveau capacitatea de a fi considerați ai raporturilor juridice, deoarece lor nu le era recunoscută calitatea de persoană (de om), care este una din elementele capacității juridice. Ca un prim-element al capacității juridice este calitatea de persoană fizică (sau juridică, dacă ne referim la colective), fiindcă altfel am putea ajunge la condiția că și bunurile ar putea fi subiecte ale raporturilor juridice.
Legile au restrâns însă capacitatea juridică în anumite categorii de raporturi juridice și pentru străini sau apatrizi, dând o capacitate juridică deplină numai cetățenilor. Astfel, apare un al doilea element ai capacității juridice și anume cetățenia. Căci, și cu aceasta răspundem la una din întrebările date, capacitatea juridică în dreptul constituțional este deplină în cazul cetățenilor și este restrânsă în cazul străinilor și apatrizilor. Trebuie, însă, să adăugăm că împărțirea în capacitate juridică deplină și restrânsă nu trebuie să fie confundată cu împărțirea în capacitate de exercițiu deplină și restrînsă, întâlnită în unele ramuri ale dreptului, precum în dreptul civil.
Fiecare cetățean este în drept un subiect unitar, dar aptitudinea sa de a fi subiect de drept poate îmbrăca aspecte diferite în funcție de caracterul raporturilor juridice în care poate figura ca parte. Legea recunoaște pe fiecare cetățean al statului ca subiect de drept, dar aceasta nu înseamnă că îi recunoaște capacitatea de a fi titular de drepturi și obligații în orice domeniu al raporturilor juridice, independent de caracterul acestor raporturi și de condițiile care trebuie întrunite pentru a recunoaște cetățeanului capacitatea de a fi titular de drepturi și obligații într-un anumit domeniu al raporturilor juridice. De aceea, când am definit cetățenia ca o calitate a persoanei, am pornit de la ideea că ea este o calitate a persoanei numai în măsura în care considerăm această calitate ca un element constitutiv al capacității juridice, așa cum este și calitatea de persoană fizică. În această ordine de idei, noi considerăm, deci, că cetățenia este un element al capacității juridice, dar al capacității juridice cerute subiectelor și a raporturilor juridice de drept constituțional.
În contextul pluralității de cetățenii vom constata că persoana care deține două sau mai multe cetățenii are o calitate care îi lărgește capacitatea juridică în raport cu legile mai multor state. Constatarea ne întărește opinia că instituția dublei cetățenii reprezintă excepția de la regula care spune că o persoană are dreptul la o singură cetățenie. În general, multipla/dubla cetățenie a persoanei constituie rezultatul unei situații de natură circumstanțială, care nu anulează principiul.
Este adevărat că evoluțiile, ce se conturează, pot schimba în viitor această accepțiune. Extinderea fenomenului pluralității de cetățenii poate aduce modificări în ceea ce privește natura juridică a cetățeniei. De exemplu, faptul că o persoană va putea opta pentru cîteva cetățenii în funcție de alternativele de care dispune poate transforma cetățenia din capacitate a persoanei într-o formă a contractului sinalagmatic în care relația dintre stat și cetățean este definită în termenii drepturilor și obligațiilor reciproce.Dincolo de conținutul definiției formale, autorii care au abordat tema cetățeniei au insistat asupra dimensiunilor sociale, economice și civice ale cetățeniei.
Kant stăruia asupra următoarelor atribute ale cetățeniei pe care le găsea potrivite pentru vremea sa:
Libertatea legală de a nu se supune nici unei alte legi, decît aceleia la care a aderat.
Egalitatea civilă prin care nu se recunoaște în rîndul poporului nici un superior decît unul care este înzestrat cu facultatea morală de a constrînge din punct de vedere juridic, după cum și ceilalți îl pot constrînge pe el.
Independența civilă, care își datorează existența și întreținerea sa nu liberului arbitru al altuia din rîndul poporului, ci propriilor sale drepturi și forțe ca membru al existenței sociale, prin urmare personalitatea civilă, după care, în problemele juridice să nu poată fi reprezentat de nimeni altul.
Acest mod de contextualizare a relațiilor de cetățenie nu s-a schimbat foarte mult și îl întîlnim și la autori contemporani.
Will Kymlicka evocă patru dimensiuni ale cetățeniei, enumerîndu-le după cum urmează:
Implicarea în viața publică, incluzînd capacitatea de a evalua performanța celor ce au funcții publice și dorința de a se angaja în discursul public.
Simțul dreptății și capacitatea de a discerne și a respecta drepturile altora și de a-ți modera propriile revendicări în consecință.
Politețea și toleranța.
Un simț comun al solidarității și loialității.
În prezent, nu este de conceput statutul de cetățean fără caracterul său universal și fără existența dreptului individului de a participa în mod activ la viața publică.
Aceste dimensiuni ale cetățeniei reprezintă și reperele pentru conturarea unor tendințe în definirea cetățeniei. Mai mulți autori consideră că cetățenia națională nu mai este capabilă să răspunde nevoilor oamenilor motivați de provocările modernității. Limitarea circulației este un impediment important în calea dezvoltării omului modern, în calea individului motivat de oportunitățile de creștere a bunăstării și de ascensiune în carieră.
Trebuie, de asemenea, să menționăm și faptul că cetățenia ca instituție de drept formează obiectul de reglementare a unor legi interne: Constituția, Codul Civil, legi speciale, cât și a unor tratate internaționale, fiind nu de puține ori subiect de discuție a cursurilor și a studiilor de drept constituțional și internațional .De-a lungul vremii, s-a pus în discuție apartenența materiei cetățeniei, Batiffol afirmând la un moment dat că aceasta se află la întretăierea mai multor ramuri ale dreptului, “la punctul de intersecție a ordinii interne cu ordinea internațională.”
Privită din punctul de vedere al raportului între individ și stat, cetățenia nu poate fi pentru un stat suveran decât un raport de drept intern și, cu atât mai mult, într-un stat constituit în virtutea principiului naționalităților și într-unul democrat, al cărui organe sunt direct dependente de competența populației, de calitățile celor ce o formează, de nivelul lor economic și cultural. Organele de guvernământ sunt într-un astfel de stat, atât ca formă, cât și ca încadrare expresia cetățenilor acelui stat.
Dreptul internațional privat nu există pentru că există cetățeni, ci pentru că există pluralitate de suveranități, față de către oameni, așezările sunt diferit corelate, generând situații juridice complexe, pe care dreptul intenațional privat nu le rezolvă arbitrar în limitele determinate de ordinele-indice statale. Unii specialiști în domeniu afirmă că: “cetățenia interesează direct ordinea internațională, pentru că ea repartizează pe cetățeni între diferite state” nu este realitate primară. Presupunând că pe glob ar exista un singur stat, dreptul internațional ar părea, însă raportul dintre cetățean și stat va continua să formeze teorii de natură juridică, chiar dacă noțiunea de cetățean ar avea mai vizibil ințelesul de “om în raport cu statul” .Deși legislația cetățeniei a aparținut mai întâi materiei civile, aceasta totuși dreptului public prin aceea că reglementările nu formează obiectul unor tranzacții, prin aceea că reprezintă legătura juridică esențială între individ și stat. Însăși schimbările, ce intervin în statutul familiei, între persoane cu cetățenii diferite, pot fi obiectul unor condiționări din partea statelor respective.
Contractul social însuși, expresie externă a autonomiei de voință, face parte din sfera dreptului public.
Mai mult, cetățenia aparține dreptului constituțional în măsura în care considerăm dreptul constituțional ca totalitate a raporturilor juridice care determină constituirea și exercitarea puterii de stat, deoarece cetățenii participă în virtutea propriului lor drept la constituirea și exercitarea acestei puteri.
Chiar dacă prin drept constituțional am considera dreptul rezultat din textul constituțional, al unei constituții rigide și chiar dacă am considera că acel text nu cuprinde nici o parte referitoare la instituția cetățeniei, cetățenia tot va aparține acelui drept, mai exact dreptului suprem de stat, întrucât constituția însăși presupune cetățenia, cetățenii fiind tocmai cei care au elaborat-o și care îi sunt beneficiari chiar și Constituțiile, elaborate fără participarea cetățenilor, deși sunt cele mai improprii, instaurează totuși instituția cetățeniei.
Stabilirea drepturilor constituționale, a drepturilor fundamentale ale cetățenilor implică determinarea calității de cetățean. Calitatea de instituție de originea vieții constituționale ar putea justifica acele definiții date de alți oameni de știință precum că cetățenia este “legătura politică și juridică” prin legătura politică înțelegându-se legătura originară, legătura bazată pe forță, pe realitatea directă. Așa cum enunță și autorul B. Mirkine – Guétzévisch în “Les sources constitutionneles de la nationalité”, originea cetățeniei în dreptul modem ca și fundamentarea ei în statele modeme sunt net constituționaleBineînțeles că aspectele cetățeniei nu pot fi epuizate în totalitatea lor prin Constituție și nici măcar prin lege cu specific constituțional.
Într-o măsură mai puțin importantă, cetățenia poate forma obiect de preocupare pentru dreptul administrativ, pentru dreptul fiscal, dreptul penal, etc.
Cetățenia este, de asemenea, și instituție a dreptului internațional. Existența mai multor state, recunoașterea statelor între ele, precum și posibilitatea raporturilor dintre cetățenii unor state conduc la două principii de drept internațional
În primul principiu se prevede că statul implicat de o cetățenie să fie recunoscut de toate statele, ceea ce generează disciplina dreptului internațional privat, în care legi străine vin în concurență cu legea autorității care judecă sau în concurență între ele.
Cel de-al doilea principiu formulat, dar neconcretizat, prevede ca fiecare om să aibă o cetățenie și numai una, principiu menit,pe de o parte, să înlăture situațiile de dublă cetățenie sau de apatridie, iar pe de altă parte, să asigure fiecărui om dreptul la condiția de cetățean, ceea ce implică o oarecare unificare în reglementarea modului de dobândire și de pierdere a cetățeniei, materie ce aparține dreptului internațional public. Constituirea națiunilor și a conștiinței lor de sine, formularea principiului naționalităților, aplicarea acestuia în relațiile internaționale au dus la dezvoltarea acestei ramuri de drept internațional public.
Sunt demne de luat în seamă în această privință anumite cutume de drept internațional cu privire la cetățenie respectate aproape în unanimitate, precum: neacceptarea de către instanțe a condiției de dublă cetățenie, dar acceptarea condiției apatridiei, neacceptarea lui ins soli de către state, descendenților personalului diplomatic, respectarea cetățeniei acordate de un stat, cel puțin când statul cetățeniei de origine nu consideră cetățenia sa ca perpetuă; respectarea retragerii unei cetățenii; respectarea cetățeniei imigranților, în sensul că statul, în care au imigrat, nu le poate impune cetățenia lui .
În literatura de specialitate ceea ce privește natura juridică a cetățeniei sunt exprimate o totalitate de opinii contradictorii.
– Potrivit unei opinii,cetățenia reprezintă elementul contructiv al statului.Se realizează într-un raport dintre populație și teritoriu,reprezintă un raport politic de ”dominațiune și supușenie”din care izvorăște drepturile și obligațiile, ,,atăt ceea ce privește pe individ față de stat,cît și pe stat față de individ”.
– Intr-o altă opinie,cetățenia cetățenia exprimă legătură ce unește u individ cu un grup de indivizisau anumite bunuri cu un anumit statut juridic.Reprrezintă o concepție neștiințifică deoarece pornește de la idea că raporturileuridica pot lua naștere întrebuniri și între persoane,iar pe de altă parte pune pe plan de egalitate persoanele cu bunuri.
Omul reprezintă un subiect nu doar din motiv că este supus legilor naturii sau legilor ce dezvoltă societatea dar și pentru faptul că este un purtător de relații sociale și un producător.
-Într-o altă concepție,cetățenia reprezintă un ,,statut personal”,precum ar fi (vîrsta,sexul etc.) ce constă intr-o supoușenie unui anumit stat.
Capitolul III DOBINDIREA CETATENIEI
Sistemul constituțional din lume cunoaște doua moduri de dobîndire a cetațeniei fiind generale,și acestea sunt:dobîndirea cetățeniei este efectuată în baza unor efecte de drept și respectiv prin intermediulunui act juridic.
a)Dobîndirea cetățeniei prin intermediul unor efecte de drept reprezintă cea mai importantă modalitate de dobîndire a cetățeniei prin naștere.
În conformitate cu Legea cetățeniei Republicii Moldova în anul 1991 Alin.1 si 2 stipulat în art.2 în Legea menționată anterior.Așa dar,cetățenia Republicii Moldova poate fi dobîndită de către:
1)Persoanele sau măcar unul din părinți,strămoși erau născuți pe teritoriul Republicii Moldova la momentulintrării în vigoare a legii domiciliului pe acel teritoriu.
2)acele persoane care pîna la data de 28 iunie 1940,au locuit pe Teritoriul Republicii Moldova la data adoptarii legii care am menționat-o recent.
Însă pe teritoriulRepublicii Moldova locuiau și cetățieni a altor state,la momentul cînd a fost adoptata aceasta lege.Doar prin princiul naturalizarii,cetățienii altor state puteau să dobîndească cetățenia Republicii Moldova.
În conformitate cu art.2 alin.3 este consacrat principiul naturalizăriiși potrivit căruiastrainii erau recunoscuți cetățieni a republicii Moldova,pînă la adoptarea declarației de suveranitate aRepublicii Moldova,respectiv,pînă la data intrării în vigoare,la data de 23 iunie 1990,au domiciliu permanent pe acest teritoriu,dispune de un loc permanent de lucrusau o altă sursa legala care îi asigură existența.În legea sus enunțată erau remarcate în dispozitia acesteia următoarele temeiuri de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova/prin naștere,înfiere,acordarea la cerere,repatriere,integrarea în cetățenia Republicii Moldova care a fost adoptata la 2 iunie în anul 2000.
Legea prevede urmatoarele temeiuri de dobindire a cetățeniei Republicii Moldova:naștere,înfiere,prin recunoaștere,redobîndire,naturalizare,iar în mod de excepțție legea în vigoare,admite dobândirea cetățeniei Republicii Moldova,ca temei legal fii acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
Temeiurile dobîndirea cetățeniei Republicii Moldova sunt prevăzute în capitolul II al Legii și pot fo convențional divizate în 2 moduri de dobîndire a cetațeniei:
de drept;
prin efectul unui act juridic.
I. Dobîndirea cetateniei de drept prevede cea mai importantă modalitate de dobîndire a cetațeniei prin naștere. Dobindirea cetateniei prin nastere urmeaza in general una din cele 2 principii:
“jus sanguinis” (dreptul singelui)
“jus soli” sau “jus loci” (dreptului sau locului)
Principiul “jus sanguinis” este utilizat pe tot continentul european și în multe alte state ale lumii inclusiv RM, și prevede ca copilul obține automat cetățenia părinților sau a unuia din parinți dacă aceștia au cetățenie diferită.
Al doilea principiu “jus soli” prevede acordarea ceățeniei persoanei care s-a născut pe teritoriul (pe pămint, solul) statului respectiv si nu depinde de cetațenia pe care o detin parintii.
De exemplu: Legislația Braziliei stabilește ca cetațean brazilian este fiecare născut pe teritoriul Braziliei. După acest principiu se stabilește cetățenia multor state din America Latină, Israel, Marea Britanie, SUA.
Există unele țări – SUA, Anglia, India, Elveția – utilizează sistemul mixt pentru a putea acorda cetățenie copiilor nascuți pe teritorii străine de la parinți care dețin cetățenia statului respectiv, deci prin îmbinarea acestor doua principii..
Art.10 din Legea cu privire la cetățenie stabilește pentru Republica Moldova regula “jus sanguinis”fîxind ca:
“Copilul născut pe teritoriul RM din parinți cetățeni ai RM, este si el cetățean al RM”.
Cetățenii ai RM sunt de asemenea cei care:
s-au născut pe teritoriul RM chiar dacă numai unul din parinți este cetățean al RM;
s-au născut peste hotarele RM și ambii parinți sau numai unul dintre ei este cetătățean al RM;
s-au născut pe teritoriul RM din parinți apatrizi;
s-au născut pe teritoriul RM din parinți ce au cetățenia altor state dacă aceste state nu le acordă cetățenia lor.
Copilul găsit pe teritoriul RM este cetățean al RM, dacă nici unul din parinți nu este identificat. Ar fi bine de menționat faptul că în acest caz faț de copilul găsit pe teritoriul RM se aplică principiul “jus soli”.
II. Dobîndirea cetățeniei, prin efectul unui act juridic cuprinde mai multe modalitați prevăzute de lege si are loc.
Astfel, conform art.9 al Legii, cetățenia RM poate fi dobindită prin:
prin infiere (adopțiune);
prin repatriere;
la cererea persoanei;
prin reîntegrare;
Dobîndirea cetateniei prin înfiere
Acest mod de dobîndire a cetăteniei este stabilit de articolul 11 al Legii cu privire la cetătenie,în care este prevăzut faptul că copilul fiind cetățian străin s-au nu dispune de cetățenie va fi dobîndită cetățenia prin infiere, dacă infietorii sunt cetațeni ai Republicii Moldova, iar infiatul nu a împlinit vîrsta de 16 ani.
Legea cetățeniei Republicii Moldova prevede la fel,dacă unul din înfietori este cetățian a Republicii Moldova iar celălalt nu dispune de cetățenie,copilul devine cetățian a Republicii Moldova.Iar în cazul cînd parinții înfietori au diferite cetățenii, între ei trebuie să se facă o întelegere, în acest caz, conform legii copilul devine cetățianul Republicii Moldova.Această formulă după părerea a mai multor autori nu este destul de explicită si corectă, deoarece în urma întelegerii,copilul poate intra in posesia uneia dintre cetățenii pe care o dețin parinții.Iar în cazul cînd infietorii nu cad de acord asupra cetățeniei copilului, cazul va fi soluționat de instanța de judecată ținînd seama de interesele acestuia. În cazul cînd copilul a împlinit vîrsta de 14 ani, se cere consimțămîntul lui sau, altfel spus, el poate alege cetațenia unuia din înfietori.
În prezenta lege la fel,aticolul 11,menționează faptul că copilul cetățean străin sau fără cetățenie,înfiat de soți unul fiind cetățian a Republicii Moldova iar celălalt apatrid copilul înfiat devine cetățian al Republicii Moldova.
Dacă înfierea se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetatean al RM, minorul dobîndeste cetațenia înfietorului. Pe lingă aceasta, Legea cu privire la cetățenie prevede faptul de păstrare a cetățeniei RM a copilului, în cazul infierii lui (art.12 al Legii).
“Copilul cetățean al RM înfiat de un cetățean străin sau de soți dintre care unul sau ambii sunt cetățeni străini, iși poate păstra cetătenia RM”. Această lege (norma) a fost introdusă prin legea nr.1259-XIII din 16 iulie 1997.
Art.13 al prezentului act prevede faptul că:
“Copilul cetățean al RM care se află sub tutela sau curatelă cetățenilor RM, și ai cărui parinți sau un parinte locuiesc pe teritoriul RM, renunță la cetațenia RM și nu participa la educarea lui iși păstreaza cetățenia RM.
2. Dobîndirea cetățeniei prin repatriere
Repatrierea înseamna reîntoarcerea în tară a celor care în virtutea unor consecințe s-au stabilit cu traiul în alte state. Pentru RM acest mod de dobîndire a cetăteniei este legat de evenimentele din 1940 cînd în urma eliberării și integrării forțate in componența U.R.S.S. unele persoane au fost nevoite să parasească teritoriul natal, alții au fost deportați în GULAG-urile sovietice si nu s-au repatriat pină în prezent.
În baza prevederilor art.14 alin.1,persoanele care au fost expulzate sau care au părăsit teritoriul, începînd cu anul 1940, precum si copiilor si nepoților lor, li se rezervă dreptul la cetățenia RM. Aliniatul 2 al aceluiași articol stabilește că alți originari din Moldova pot fi recunoscuți cetățeni ai RM în cazul in care ei se stramuta in RM.
Din cele expuse mai sus, se poate trage concluzia că persoanele vizate in primul aliniat po dobîndi cetațenia RM ramînind cu domiciliul in afara RM, cu condiția să nu nimerească sub acțiunea art.6 – cetățenie dublă.
Privitor la cetatenie dubla (dipatritizmul) – aflarea concomitentă în cetățenie a doua sau mai multe state apare în cazul unei coliziuni la aplicarea legilor privind dobîndirea cetățeniei. De exemplu in practica internatională se cunosc cazuri cînd copilul născut pe teritoriul unui stat, care aplică dreptul pamîntului “jus soli” sau “jus loci” (Cili) la parinții cetățeni ai statului care aplică “dreptul sîngelui” (jus sanguin – Finlanda), primește din momentul nașterii cetățenie dublă. Legislatia RM prevede faptul ca cetateanul RM nu poate fi cetățean al altui stat decît în cazurile prevăzute de tratatele interstatale.
Ca deobicei acordarea cetățeniei prin repatriere se aplică celui care a deținut-o mai înainte, indiferent prin ce mod, prin legea sîngelui sau prin altă modalitate. Prin urmare, repatrierea presupune revenirea unui grup de persoane (refugiați, persoane transferate, prizonieri) în țara cetateniei lor sau in tara de apartinenta internationala – o forma specifica de stramutare păstrînd si dreptul de a alege cetățenia. După cel de-al doilea razboi mondial deosebit de acut s-a conturat problema repatrierii persoanelor transferate și a refugiatilor, întoarcerea rapidă în Patrie. Repatrierea se efectuează pe larg si după destramarea URSS. Pentru RM situația se complică, deoarece pină 1940 nu există cetățenie a RM, majoritatea populației deținînd cetățenia României, astfel se explică acordarea cetățeniei române prin repatriere cetățenilor RM care pot dovedi legatura prin efectul cetățeniei cu statul roman. Privitor la problema repatrierii în statul roman au aparut unele mari probleme, cauzate de apariția marilor divergențe datorită faptului că RM nu permite dubla cetățenie. Pe de altă parte acesta este dreptul oricarei persoane, de a-și dobîndi cetățenie romîna, numai cu scopul că poate dovedi cu diferite acte că stramoșii săi au fost cetățeni ai statului roman, deci au locuit pe teritoriul roman pina in 1940.
Unii politicieni pină in prezent iși dau prea bine seama că mulți cetățeni ai RM iși dobîndesc cetățenia statului român, si cu acest scop iși pierd brațele de muncă. Acordarea cetățeniei României ține doar numai de statul român, dar nu și al RM. Cetățtenii care sunt totodata și cetățeni ai statului român si cetățeni ai RM, au în statutul său juridic îndeplinirea tuturor obligațiilor față de stat si să se conducă de legislația acestui stat in care se află. Deci, după cum se observă, aceasta reprezintă o problemă destul de mare si care trebuie rezolvată fară încalcarea drepturilor cetățenilor. Aceasta ne demonstrează faptul că legislația RM trebuie revazută si coordonată cu unele tratate internationale pentru evitarea apariției neintelegerilor dintre cetățeni.
Și ca în concluzie vreau să menționez faptul că,în Republica Moldovanu trebuiește de confundat: că dobîndirea cetățeniei prin repatriere sta la bază faptul domicilierii pe teritoriul respectiv și nu cetățenia pierdută.
Declarația cetățeniei se efectuează în ordinea dispozitivă conform unei decizii a organelor competente ale statului.
2. Dobîndirea cetăteniei la cerere
Acest mod de dobîndire a cetățeniei se aplică cetățenilor străini sau persoanelor fară cetatenie, care manifesta dorinta de a obtine cetatenia unui stat anumit. Privitor la persoanele fara cetatenie putem spune ca se numesc apatrizi.
Persoanele care doresc sa primeasca cetatenia RM, trebuie sa indeplineasca conditii prevazute de Lege cu privire la cetatenie a RM si anume art.15 al Legii.
Prezenta Lege mentioneaza faptul ca:
“Deși persoana nu s-a născut pe acest terotoriu, domiciliază aici permanent cel puțin ultimii 10 ani, sau în cazul în care este căsătorit cu un cețătean al RM și de cel puțin 3 ani sau care a venit sa domicilieze la parinti sau copii (inclusiv infietori sau infiati) care sunt cetateni ai RM si care locuiesc pe teritoriul RM cel putin 3 ani”
În practica internatională privitor la dobîndirea cetățeniei prin acordarea la cerere se cunoaște că toate popoarele aplică neaparat cazul cu domiciliul , numai că fiecare în parte stabilește termenul ei. De exemplu in Bulgaria, Polonia, România, cazul de domiciliu este de 5 ani, în Elvetia, Norvegia si RM este de 7 ani, in Irlanda 9 ani, în Sainte-Marino 20 ani.
Are asigurate mijloace legale de existentă pe teritoriul RM.
Acest aliniat atrage atenția asupra faptului că persoana în cauză trebuie să dispună de toate condițiile acestui articol, adaugînd și faptul că acest individ să se afle pe teritoriul RM legal, avînd toate documentele pentru a-i confirma acest fapt.
Cunoaste limba de stat in masura suficientă pentru a se integra in viata socialaă a republicii.
Aceasta ne vorbeste despre faptul că odata ce ești cetățean al RM, trebuie sa-ți cunoști limba care este obligatorie pentru toți, deoarece o data cu faptul cunoaăterii limbii apare posibilitatea rezolvării unor probleme sociale (angajarea la lucru, votarea, etc.)
Cunoaste bazele constituței RM
Deoarece, normele înserate în baza unei constiții, sunt norme fundamentale care reglementează cele mai înalte cerințe politice, sociale, economice, juridice din stat.
Dovedește prin comportarea sa și atitudinea sa atasată față de statul și poporul RM (ceea ce s-a vorbit mai înainte).
Renunță la cetățenia altui stat, dacă o are.
Aceasta se explică prin faptul că este interzisă dubla cetățenie.
Persoana careia i se acordă cetățenia RM depune in mod obligatoriu “juramîntul de credință” fata de RM.
Jurămîntul de credință a Republicii Moldova are următorul conținut;
“EU (urmează numele, prenumele) jur să fiu cetațean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfințenie Constituția și celelalte legi ale ei, să nu întreprind nimic ce i-ar lega interesele, integritatea si prestigiul”.
Jurămîntul de credință va fi depus la data primirii actelorce confirmă cetățenia Republicii Moldova.
Condiții care au fost enumerate pot fi considerate ca o barieră pentru Republica Moldova cît și o modalitate de stabilire a unei legături politico-juridice dintre stat și individ ce vizează drepturile și obligațiile reciproce.
Aceste condiții pot fi atît simple cit și complicate în dependență de unii factori de ordin social,politic și economic,iși gasesc justificare(a se vedea:art.26-31)
Art.26 al Legii mentionează faptul că:
“Cererile privind cetațenia RM se adresează Presedintelui RM prin intermediul organului MAI al republicii la domiciliul petiționarului, iar in cazul persoanelor cu domiciliul permanent peste hotarele republicii prin intermediul reprezentantelor diplomatice sau institutiilor consulare ale RM. Persoana care are cetațenia altui stat este obligată să prezinte actul care dovedește renuntarea la cetațenia straină.”
Art.27 al Legii mentionează:
“Cererile privind dobindirea si redobindirea cetateniei RM sau renuntarea la aceasta cetatenie se examineaza conform cererii scrise a petitionarului. Cererile privitoare la persoanele care nu au implinit virsta de 16 ani se examineaza la demersul reprezentantilor lor legitimi, legalizat la notariat, iar peste hotarele republici la reprezentatntele diplomatice sau la institutiile consulare ale RM.
La depunerea cererii de dobindire, redobindire a cetateniei RM sau de renuntare la ea, scrise in numele copiilor in virsta de 14-16 ani este obligatoriu consimtamintul lor, exprimat in scris, si legalizat la notariat, iar peste hotarele republicii la reprezentantele diplomatice sau la institutiile consulare ale RM.
La depunerea cererilor privind renuntarea copilului minor la cetatenia RM, unul dintre parintii caruia ramine cetatean RM, trebuie sa fie exprimata atitudinea acestui parinte fata de renuntarea copilului minor la cetatenia RM. Astfel de cereri trebuie sa fie legalizate la notariat, iar peste hotarele republicii la reprezentantele diplomatice sau la institutiile consulare ale RM.”
Art.29 al Legii mentionează:
“Comitetele executive ale Sovietelor raionale, orasenesti de deputati ai poporului din Republica Moldova sau reprezentantele diplomatice sau institutiile consulare ale republicii sunt obligate sa primeasca toate cererile si reclamatiile privind cetatenia RM, prezentate, de regula, personal de petitionar sau, din motive intemeiate, expediate prin posta sau alte persoane.
Organele care primesc astfel de cereri aduna date despre persoana petitionarului, fac asupra datelor un aviz argumentat. Ministerul Afacerilor Interne al RM, Ministerul Afacerilor Externe al RM si Comitetul pentru Securitatea Statului al RM expediaza Presedintelui RM avizele lor asupra cererilor sau propuneri privind persoana petitionarului si alte materiale necesare rezolvarii problemei cetateniei lui.
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale al RM prezinta Presedintelui RM un aviz argumentat asupra ratiunii acordarii petitionarului a cetateniei RM sau reintegrarii lui in cetatenia RM, precum si asupra posibilitatii plasarii lui in cimpul muncii, acordarii de locuinta, etc.”
Art.31 al Legii mentioneaza:
“Pentru examinarea prealabila a problemelor cetateniei RM, pe linga Presedintele RM se creaza o Comisie pentru problemele cetateniei. Ei i se atribuie si examinarea in prealabil a materialelor privind acordarea de azil politic cetatenilor straini, elaborarea de propuneri in aceste probleme la fiecare cerere depusa pentru a fi prezentate Presedintelui RM.
Modul de organizare a activitatii Comisiei pentru problemele cetateniei se stabileste printr-un regulament aprobat de Presedintele RM.”
4. Dobindirea cetateniei prin reintegritate.
Trebuie facută deosebirea dintre reîntegritate și repatriere. Deoarece reintegritatea prevede posibilitatea dobîndirii cetățeniei de către persoanele care au domiciliat pe teritoriul actual al RM pînă în 1940 și după acest an, iar repatrierea se fereă la persoanele care au avut anterior cetațenia RM. Prin urmare, trebuie de înteles că reglementările de la art.17 din Lege se referă la persoanele care au avut calitate de cetățean al Republicii, incepînd cu anul 1990, anul cînd a fost adoptată Legea cu privire la cetățenie.
Unii autori consideră că reîntegritatea se referă la cei care au domiciliat pe teritoriul RM la data de 28.06.1940, deoarece art.2 din Lege îi consideră automat cetățeni. Aceasta teză este respinsă de alți autori ca de exemplu I.Vrabie, I.Popa, care consideră ca între repatriere si reintegritate există o deosebire de conținut si de formă. Cei care au părăsit teritoriul actual începînd cu anul 1940, fiind considerați de art.2 cetățeni, vor dobîndi cetățenie în baza art.14 îndeplinind unele condiții (să nu fie cetățean al altui stat). Cei care au părăsit teritoriul RM după 1990 si care au deja calitate de cetățean și doresc să o redobîndească, o vor obține în conformitate cu art.17: “Persoana care a avut anterior cetatenia RM poate fi reintegrata la cerere in cetățenia RM.Reintegrarea în cetaățenia RM se autorizează în mod individual de către Președintele RM”.
5. Temeiul refuzului de acordare a cetățeniei
Datorită faptului că cetățenia este o instituție cu semnificații politice si juridice se cere a fi protejată deoarece cei care o dețin, trebuie sa fie dovada de onoare, demnitate, fidelitate fată de țară, calități inerente în stabilirea obligațiilor reciproce între state și cetățenii acestuia. Evident statul nu-i poate proteja, sau lua sub protecția lui pe cei care desfasoară o activitate impotriva statului sau care sunt implicați în activitatea teroristă. Din aceste considerente art.20 din Lege stabileste ca:n“Cetățenia nu poate fi acordată persoanelor care:
Au fost condamnate la privațiune de libertate pentru infracțiuni de premeditate și au antecedente penale sau se află sub urmarire penală la momentul examinării cererii;
Au participat la represalii;
Au savîrșit crime internaționale, militare sau crime impotriva umanitații;
Atîta vrajbă natională sau rasială, raspîndesc ideile fascizmului, șovinismului sau stalinismului;
Desfasoară o activitate ce periclitează securitatea statului, ordinea publică, sanatatea si moralitatea populației;
Cheamă la schimbarea sau rasturnarea prin vilolență a orinduirii sociale, consfințite de Constituția RM;
Sunt implicate în activitate teroristă;
Sunt cetățeni ai unui alt stat.
PIERDEREA CETĂȚENIEI.
Declaratia Universala a Dreptului omului stabileste ca “Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa si de dreptul de a-si schimba cetatenia” (art.15 al Declaratiei).Unde se demonstrează că acestă instituție are caracter permanent în legătura politico-juridică dintre stat și cetățian,în viața cotidiană a cetățenilor pot aparea unele sitații în care legatura dintre stat și cetațian se va întrerupe.Conform Legii cu privire la cetățenie art.21 ,,Cetățenia Republicii Moldova se pierde prin:
Renunțarea la cetățenia Republicii Moldova
Retragerea Cetățenie Republicii Moldova
Renunțarea la cetățenie este un drept fundamental al omului însă nu trebuie de uitat că această renunțare poate foi respinsă de către stat.Spre exeplu:dacă cetațeanul execută serviciul militar s-au este condamnat la privațiune de libertate cererea nu poate fi acceptată,în conformitate cu art.22 al Legii sus menționate:
,,Cetățeanul Republicii Moldova poate renunța la cetățenie în modul stabilit de legislația Republicii Moldova.
Renunțarea la cetățenie a copilului cetățean al Republicii Moldova înfiat de cetățeni străini poate fi acceptată la demersul acestora,cu condiția că lui i se va acorda cetățenia infietorilor.
Cererea de renunțare la cetățenia Republicii Moldova poate fi respinsă în cazul în care persoana care a depus cererea,domiciliază sau dorește să domicilieze permanent într-o țară cu care Republica Moldova nu are încheiate contracte privind acordarea asistenței juridice.,ori are obligațiuni neonorate față de persoane fizice sau juridice,față de stat,care rezultă din temeiurti stabilite de legislația Republicii Moldova.
Renunțarea la cetățenia Republicii Moldova nu se acceptă persoanelor care:
La momentul examinării cererii se află sub ancheta penală sau au fost condamnate prin sentința instații judecătorești;
Au primit ordin de chemare sau se află în serviciul militar în termen sau alternativ.”
Renunțarea la cetățenia Republicii Moldova se acceptă persoanei care a împlini vîrsta de 18 ani,cu unele excepții:
a)În cazul neprezentării sau dobîndirii cetățeniei unui alt stat sau garanția dobîndirii unei alte cetățenii.
b)În cazul în care a primit odinul de chemare sau face serviciu militar în termen sau de alternativă cu condiția că trebuie sa aibă domiciliu legal legal și unu obișnuit îăn Republica Moldova.Găsim reflectarea in prezența art.57 din Constituția Republicii Moldova și anume(Apararea patriei).
Spre deosebire de renunțare,retragerea cetățeniei Republicii Moldova.Așadar, renunțarea la cetățenia Republicii Moldova se deosebește în mod evident de retragerea cetățeniei, ea fiind un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce țin de apartenența unei persoane la un stat anumit. Convenția sus-menționată stabilește o normă generală, potrivit căreia fiecare stat parte trebuie să permită renunțarea la cetățenia sa cu condiția ca persoanele respective să nu devină apatrizi. Totuși, un stat parte poate să prevadă în dreptul său intern că numai resortisanții, care domiciliază obișnuit în străinătate, pot renunța la cetățenia sa.
Renunțarea la cetățenia Republicii Moldova se aprobă persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția cazurilor în care:
Nu va prezenta adeverința deținerii sau dobândirii cetățeniei unui alt stat ori garanția dobândirii unei alte cetățenii. În cazul în care persoana căreia i s-a aprobat renunțarea la cetățenia Republicii Moldova, în pofida garanției nu va dobândi cetățenia unui alt stat, adică va deveni apatridă, partea din decretul președintelui Republicii Moldova, privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova, se va abroga în modul stabilit;
A primit ordin de chemare sau se află în serviciul militar în termen sau de alternativă, cu condiția deținerii unui domiciliu legal și obișnuit în Republica Moldova. De data aceasta, suntem în sfera obligațiilor fundamentale ale cetățenilor, mai concret la prevederile art.57 (Apărarea patriei) din Constituția Republicii Moldova .
Spre deosebire de renunțare, retragerea cetățeniei Republicii Moldova apare ca o sancțiune, care se aplică unei persoane. Cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova persoanei care:
a dobândit cetățenia Republicii Moldova în mod fraudulos, prin prezentarea informației false sau prin ascunderea unui fapt pertinent dovedit de instanța de judecată;
s-a înrolat benevol în forțe armate străine;
a săvârșit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esențiale statului, dovedite de instanța de judecată;
a dobândit voluntar cetățenia unui alt stat cu care Republica Moldova nu a încheiat acord, care prevede recunoașterea cetățeniei duble și nu renunță în termen de până la un an la cetățenia unuia dintre state.
Astfel, putem menționa că retragerea cetățeniei nu se admite în baza temeiurilor menționate, dacă persoana va deveni apatrid, cu excepția cazurilor când cetățenia Republicii Moldova a fost dobândită în mod fraudulos, prin prezentare de informații false sau prin ascunderea unui fapt pertinent, dovedit de instanța de judecată. Retragerea cetățeniei Republicii Moldova persoanei nu va produce nici un efect asupra cetățeniei soțului și copiilor ei.
Procedura acordării sau retragerii cetățeniei este stipulată în Legea cetățeniei Republicii Moldova din 2 iunie 2000, nr. 1024-XIV. Articolul 32 stipulează că demersul privind cetățenia Republicii Moldova se întocmește după o cerere-chestionar de o formă stabilită de Guvern. Cererea privitoare la persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani se examinează la demersul reprezentantului ei legal, autentificat la notar, iar în străinătate – de reprezentanța diplomatică sau instituția consulară a Republicii Moldova. La depunerea cererilor, privind cetățenia Republicii Moldova scrise în numele copiilor în vârstă de la 14 până la 18 ani, este obligatoriu consimțământul lor, exprimat în scris și autentificat de notar, iar în străinătate – de reprezentanțele diplomatice sau de instituțiile consulare ale Republicii Moldova.
Articolul 33 din această lege determină modalitatea de prezentare a cererii. Cererea, privind cetățenia Republicii Moldova, se adresează Președintelui Republicii Moldova și se depune, personal sau prin mandatar, ultimul dispunând de procură autentificată de notar, la organul afacerilor interne în a cărui rază își are domiciliul solicitantul, iar în cazul persoanei cu domiciliul legal și obișnuit în străinătate, la reprezentanța diplomatică sau instituția consulară a Republicii Moldova. Dacă în țara de reședință a solicitantului nu este înființată sau nu funcționează reprezentanța diplomatică, sau instituția consulară a Republicii Moldova, acesta poate depune cerere la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Potrivit articolului 34 propunerile, avizele și alte materiale referitoare la retragerea cetățeniei Republicii Moldova se vor înainta Președintelui Republicii Moldova de Ministerul Afacerilor Interne, precum și de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene direct sau prin intermediul reprezentanțelor diplomatice sau al instituțiilor consulare ale Republicii Moldova. Dacă persoana cu funcție de răspundere, în virtutea funcției deținute sau autoritățile publice centrale și locale depistează cazuri de deținere ilegală a cetățeniei unor alte state, ele vor informa Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, după caz. Cererea, privind cetățenia Republicii Moldova, este supusă unei taxe de stat stabilite prin lege .
Documentele necesare pentru renunțarea la cetățenie.
Articolul 37 al Legii cetățeniei stabilește documentele necesare pentru renunțarea la cetățenie. Pentru aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova solicitantul prezintă următoarele documente:
a) cerere-chestionar;
autobiografia;
adeverința de la domiciliu despre componența familiei;
certificat de la centrul militar, pentru recruții care domiciliază legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova;
bonul de plată a taxei de stat
adeverința deținerii sau dobândirii cetățeniei unui alt stat, ori garanția dobândirii unei alte cetățenii;
alte documente ce rezultă din prezenta lege. Limba în care se prezintă documentele enumerate la alin.(l) este stabilită, ca și în cazul documentelor privind dobândirea cetățeniei, în Legea nr. 3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Părinții care renunță la cetățenia Republicii Moldova pot depune cerere de păstrare a cetățeniei Republicii Moldova pentru copiii lor. În cazul în care ambii părinți sunt cetățeni ai Republicii Moldova și unul dintre ei renunță la cetățenie, depunând o cerere de renunțare la cetățenia Republicii Moldova împreună cu copilul, celălalt părinte prezintă o declarație, autentificată de notar, în care consimte renunțarea la cetățenia Republicii Moldova a copilului.
Motivele respingerii cererii de acordare a cetățeniei Republicii Moldova.
Acordarea cetățeniei este refuzată persoanelor care:
au săvârșit crime internaționale, militare sau crime împotriva umanității;
au fost implicate în activități teroriste;
au fost condamnate la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate și au antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află în urmărire penală;
desfășoară activități care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea și moralitatea publică;
sunt cetățeni al altui stat cu care R. Moldova nu a încheiat acord cu privire la dubla cetățenie, cu excepția cazurilor când persoanele care nu pot pierde sau renunță la cetățenia altui stat, sau dacă renunțarea nu poate fi rezonabil cerută, precum și la persoanele cărora, în interesele republicii, președintele le poate acorda cetățenia Republicii Moldova.
Căile de atac împotriva deciziilor în problemele cetățeniei
Legea cetățeniei stabilește în art. 41 și 42 dreptul de apel și recurs împotriva hotărârilor adoptate în problemele cetățeniei. Astfel, actele ilegale ale funcționarilor, care au atribuții în domeniul cetățeniei pot fi atacate în instanțele judecătorești potrivit regulilor contenciosului administrativ. Persoanele interesate pot ataca în modul arătat:
refuzul neîntemeiat de a primi cereri în problemele cetățeniei,
încălcarea termenelor, a modului de examinare a cererilor și de executare a hotărârilor în problemele cetățeniei,
alte acțiuni ilegale.
Plângerile vor fi depuse la autoritatea a cărei acțiune se contestă. Dacă plângerea nu a fost soluționată sau dacă petiționarul nu este de acord cu decizia autorității, acțiunile vor fi contestate la organul ierarhic superior sau în instanța de judecată în termen de 30 de zile de la data depunerii plângerii, sau de la data aflării deciziei organului ierarhic superior.
Decretele președintelui Republicii Moldova emise în rezolvarea cererilor privind cetățenia, cu excepția celor de retragere a cetățeniei RM, pot fi atacate la Curtea de Apel. Termenul de prescripție a acțiunii este de 6 luni de la datat intrării Decretului în vigoare (de la data publicării lui în Monitorul Oficial).
În încheiere facem o referință cu privire la dubla cetățenie, întrucît este un element important în desfășurerea procesului de globalizare și anume menționăm că atunci cînd vorbim despre instituția cetățeniei în R. Moldova nu putem evita referirea la ceea ce numim multipla sau dubla cetățenie, dat fiind semnificația specială a acesteia în Moldova. R. Moldova a recunoscut dreptul cetățenilor moldoveni de a dispune de două sau mai multe cetățenii prin operarea modificărilor în Legea cetățeniei. Chiar dacă în prezent există mai mult de nouăzeci de state, care au recunoscut dreptul la dubla sau multipla cetățenie, pluralitatea de cetățenii a început să intereseze relativ recent la nivel de experți și la nivel de reglementări. Motivul îl constituie numărul restrîns de cazuri de pluralitate de cetățenii întîlnit pînă nu demult și caracterul lor circumstanțial și excepțional. Oportunitățile de circulație și creșterea semnificativă a mobilității unei părți importante a populației la nivel global tind să determine schimbarea percepției cu privire la pluralitatea de cetățenii. Dacă pînă nu demult acțiunea statelor era în sensul limitării pluralității de cetățenii, astăzi se vorbește tot mai des de multipla cetățenie ca despre un fenomen inerent epocii globalizării.
În R. Moldova s-a întîmplat ca numărul persoanelor, care solicită a doua sau mai multe cetățenii, să fie atît de mare, încît fenomenul a căpătat proporții ce merită analiza experților și atenția autorităților. Există mai multe cauze care stau la baza acestui fenomen. Înainte de toate, trebuie să amintim de apariția prevederilor în legislația României, care permit ca persoanele sau urmașii celor, care au deținut cetățenia României pînă în 1940, să solicite în prezent redobîndirea cetățeniei române. Ultimele date arată că peste 750.000 cetățeni moldoveni și-au manifestat intenția de a obține cetățenia română fie din dorința de a-și defini apartenența, fie pentru oportunitățile de circulație, de ordin economic și social pe care le oferă cetățenia română.
În ceea ce privește solicitările de obținere a cetățeniei Bulgariei, fenomenul este asemănător, însă este mediatizat la un nivel mai redus. Rusia a adoptat, de asemenea, prevederi care permit proceduri mai avantajoase de obținere a cetățeniei pentru cetățenii fostei URSS, care locuiesc în alte state și există date ce confirmă că un număr important de cetățeni moldoveni dețin și cetățenia statului rus. Această politică este promovată de Rusia cu o deosebită insistență în zonele conflict din Republica Moldova (zona transnistriană) și Georgia (Osetia de Sud și Ankhazia).
În consonanță cu practica internațională, Legea cetățeniei a Republicii Moldova reglementează proceduri simplificate pentru anumite categorii de persoane. Astfel, art. 12 al Legii cetățeniei prevede recunoașterea cetățeniei Republicii Moldova pentru persoanele care au locuit pînă la 28 iulie 1940 în Basarabia, Nordul Bucovinei, ținutul Herța și în R.A.S.S.M., urmașilor lor, dacă domiciliază în mod legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, de asemenea, pentru persoanele care au fost deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova, începînd cu 28 iunie 1940, precum și urmașii lor. În această din urmă categorie se califică, inclusiv, cetățeni actuali ai României.
Făcînd o tangență la situația din Transnistria atunci menționăm că majoritatea persoanelor, care locuiesc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, au cetățeniile Republicii Moldova, a Rusiei și a Ucrainei. Motivul principal îl constituie faptul că acestea locuiesc pe un teritoriu aflat în afara controlului autorităților legale și documentele de călătorie eliberate de către autoritățile locale nerecunoscute nu sunt valabile.
Locuitorii din regiunea transnistriană beneficiază de prevederile legale favorabile din statele menționate și de lipsa unei evidențe a populației, care permite evitarea restricțiilor.
Motivațiile pentru obținerea mai multor cetățenii în majoritatea situațiilor sunt aceleași ca și în cazul celorlalți cetățeni ai R. Moldova. O parte mai puțin numeroasă dorește să-și exprime apartenența, iar partea cealaltă, majoritară, dorește să aibă acces la oportunitățile economice ale statelor în cauză.
Problemele, ce pot fi semnalate în cazul locuitorilor din stînga Nistrului, sunt următoarele: – mai multe persoane nu dețin cetățenia Republicii Moldova din cauza lipsei cadrului adecvat pentru a obține sau confirma cetățenia moldovenească; atitudinile unui număr semnificativ de locuitori din această zonă aduce în discuție loialitatea lor față de statul moldovenesc.
O altă tangență de la care nu ne putem limita este situația din etniile de la sudul Moldovei. Dat fiind cadrul legal favorabil al Bulgariei, cetățenia acestei țări este solicitată de către etnicii bulgari din R. Moldova, stabiliți în special în Sudul Moldovei. Motivațiile sunt determinate fie din dorința indivizilor de a-și formaliza apartenența la o identitate, fie din dorința de a beneficia de oportunitățile oferite de integrarea Bulgariei în Uniunea Europeană. Această din urmă categorie este mult mai numeroasă și se regăsesc în ea și etnici nefiind bulgari, care prin diferite mijloace eludează condiția afinității etnice și reușesc să obțină cetățenia statutului bulgar.
Găzăuzii din Moldova se orientează de regulă spre facilitățile oferite de către Turcia în temeiul afinităților etnice și culturale. Motivațiile sunt aceleași, respectiv definirea identității și, în proporție mult mai importantă, accesul la oportunitățile economice ale unei economii mai puternice.
Situația cu privire la dubla cetățenie în Moldova are și o dimensiune politică. În cazul Republicii Moldova reglementarea dreptului la două sau mai multe cetățenii a reprezentat și o modalitate prin care autoritățile moldovenești au evitat o problemă de opțiune pentru o cetățenie sau alta. Putem presupune că în cazul în care ar fi fost solicitată opțiunea pentru una din cetățenii, moldovenii ar fi preferat cetățeniile care oferă mai multe oportunități.
Alternativele sunt reprezentate de posibilitatea de a obține relativ ușor cetățeniile unor state ca Rusia, România, Ucraina, Bulgaria și Turcia.
Putem estima că în acest moment există două categorii de cetățeni ai Republicii Moldova care solicită cetățenia altor state.
Prima este cea care adună un număr relativ redus de persoane și solicită cetățenia Rusiei, României sau a altor state din dorința de a manifesta opțiunea pentru o anumită identitate, din care ar rezulta și opțiunea pentru apartenența la un alt stat.
A doua categorie o constituie majoritatea solicitanților și este formată din cetățenii moldoveni care doresc să obțină cetățeniile statelor menționate pentru a-și spori oportunitățile în vederea creării condițiilor pentru o viață mai bună.
Între factorii ce cauzează apariția pluralității de cetățenii în rîndul cetățenilor moldoveni, ar fi de punctat următoarele: situația economică a Republicii Moldova, legislația Republicii Moldova cu privire la cetățenie, proximitatea geografică cu România și UE, afinitățile istorice și de identitate cu România și Rusia sau alte state, probleme de identitate, situațiile demografice și legislațiile statelor menționate, oportunitățile economice și legislative oferite de alte state etc. Acești factori creează situații speciale, inclusiv în raporturile între Republica Moldova și România, respectiv între Republica Moldova și UE.
În ceea ce privește raporturile dintre Republica Moldova și România în contextul care ne interesează, sunt de menționat două aspecte: migrația populației din Moldova și accesul cetățenilor moldoveni la cetățenia României.
Între factorii primordiali ai pluralității de cetățenii în Moldova se regăsește și motivația cetățenilor moldoveni pentru obținerea cetățeniei române. Aceștia se arată interesați fie de afirmarea identității, fie de oportunitățile mai largi oferite de cetățenia română, unele din ele fiind:
dezvoltarea economică și un nivel de trai mai înalt în România,
calitatea României de membră UE și posibilitatea de a călători în baza pașaportului român în statele UE spre care se orientează în mod special cetățenii moldoveni.
Acești factori se manifestă pe fondul incertitudinii cu privire la condițiile de viață în Republica Moldova într-un orizont de timp previzibil.
Nu găsim argumente pentru care am putea considera că motivația cetățenilor moldoveni nu este legitimă și nu găsește suport în reglementările cu privire la drepturile și libertățile omului. În calitate de beneficiari ai normelor general recunoscute, lor nu li se poate aduce atingere sau stabili limite în exercitarea drepturilor și libertăților, atît din partea autorităților române, cît și din partea autorităților moldovenești.
Conform art. 13 al Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948, „orice persoană are dreptul să părăsească orice țară, inclusiv țara sa și de a reveni în țara sa”. Această prevedere include și dreptul la schimbarea domiciliului permanent.
În conformitate cu principiile constituționale, orice persoană străină beneficiază de aceleași drepturi ca și cetățenii statului în care locuiesc, cu excepția limitărilor stabilite de lege. Aceste limitări se referă în general la drepturile politice, cum ar fi dreptul de vot, de a fi ales etc., pentru exercitarea cărora este necesară calitatea de cetățean.
Vom reține, ca o concluzie, că cetățenilor moldoveni nu le poate fi aplicată interdicția de a beneficia de deschiderile create de standardele consacrate în tratatele internaționale, de legislațiile favorabile ale altor state, inclusiv de posibilitatea de a obține cetățenia română, dacă îndeplinesc condițiile legii române.
Alte date mai mult sau mai puțin îmbucurătoare cu privire la cetățenia Republicii Moldova înregistrate în anul 2016 susțin că tot mai puțini cetățeni străini solicită și obțin cetățenia Republicii Moldova. Potrivit datelor din Monitorul Oficial, în 2016 doar 16 persoane au redobândit sau dobândit cetățenie moldovenească.
Cei mai mulți dintre aceștia vin din statele fostei Uniuni Sovietice: Turkmenistan, Tadjikistan, Afganistan, Azerbaidjan. De asemenea, în 2013 au obținut cetățenia moldovenească și doi cetățeni români, unul dintre care este sociologul Doru Petruți.
De cealaltă parte, anul trecut, 131 de persoane au renunțat la cetățenia R. Moldova. Este vorba despre moldoveni stabiliți cu traiul în Germania, Cehia, Austria.
Precizăm că numărul persoanelor, care au dobândit sau redobândit cetățenia moldovenească, a scăzut considerabil în ultimul an. În 2012 numărul persoanelor, care au dobândit cetățenia R. Moldova, a fost de peste o sută .
Retragerea cetateniei in RM, este primita ca o sanctiune grava care este aplicata de catre stat, celor persoane care au incalcat unele obligatii prevazute de lege. Astfel cetatenia se poate retrage conform articolului 23 al Legii:
“Cetatenia RM poate fi retrasa in cazuri exceptionale in baza unei hotărîrii a Președintelui RM referitoare la o persoană care:
A dobîndit cetătenia RM in mod fraudulos;
S-a inrolat in forțele armate ale unui stat străin;
S-a angajat într-o funcție publică a unui alt stat fară știrea si consimțămîntul organelor de resort ale RM;
A dobindit cetățenia altui stat cu care RM nu are încheiat un tratat care prevede cetățenia dublă și nu renunță în termen de 6 luni la cetățenia acestui stat;
Retragerea cetățeniei RM nu produce nici un efect asupra cetățeniei soțului și copiilor persoanei căreia i s-a retras cetățenia.”
În urma analizei dispoziției din lege ridică niște întrebări și cere unele explicații clare cum ar fi:Analiza dispozitiei din lege ridică unele întrebari si cere unele explicații. Spre exemplu: poate fi oare retrasă cetațenia care a fost obtinuta prin “jus sanguinis” ? Și Dacă (da), atunci ce-i de facut cu cetațeanul respectiv mai departe, poate fi el prescris in propria țară?
Există o regulă fiind generală însă nu și-a găsit loc in actele noastre juridice, prin care stabilește faptul că acel care a dobîndit cetățenia prin nastere,cetățenia acestea nu se poate retrage.Regula existentă se oglindește în legislația noastră șise deduce prin colaborarea a mai multor articole, cît din constituția Republicii Moldova atît si din legi. Spre exemplu,în cazul în care daca un cetațean a savîrsit o infractiune gravă împotriva statului,acesta este pedepsit în conformitate lu legislația în vigoare. Deci art.23 poate fi aplicat numai cînd cetațeanul care a savîrsit faptele menționate aflarea lui este in afara frontierei țarii.
Pe teritoriul țarii, cetațenia se poate retrage numai celui care a obținut-o într-un mod fraudulos (în caz de de falsificare a datei sosirii în țara,și în cazul căsatoriei fictive etc.). Ar fi foarte binevenit faptul dacă ar minți in privința problemei dacă,acei care dispun de cetațenie dublă au incălcat legea si daca trebuiesc sanctionați.
Intr-adevăr în art.18 din Constituție spune ca cetațenii Republicii Moldova “nu pot fi cetațeni ai altor state” doar decît în cazurile prevăzute de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte. Acela-și lucru este prevazut și in art.16 al Legii “cu privire la cetățenie”.
În viziunea lui V.Popa consideră că este corect,dacă pe teritoriul Republicii Moldova nu ar fi permisă cetățenia dublă,această problemă este una internă,a statului respectiv,cetățenia ar trebui fi acordată unei alte persoane ce deține cetățenia unui alt stat.
Unele state prevăd posibilitatea cetățeniei duble (România-prin decretul legii nr.137/1990) și nimeni nu-i poate reproșa această acțiune, deoarece reproșul ar fi considerat un amestec în activitatea internă a statului iar în cazul în care cetățenia este acordată unei persoane care deține calitatea de cetățian a altui stat.Pentru acea pesoană care deține dubla cetățenie al altui stat, aceasta este problema statului respectiv si nu a statului de resedinta a persoanei. Pentru persoana care detine cetatenia dubla nu pot interveni nici un gel de consecinte, deoarece aceasta actiune nu poate fi considerata frauda.Pentru cetățienii care au obținut cetățenia unui alt stat Legislația Republicii Moldova nu prevede sancțiuni,cu toate că art.6 este încălcat.
Situația poate fi reparată prin formularea incorectă a interdicției unei cetățenii duble și nu prin stabilirea de sancțiuni.
Ca o concluzie generală la tema aleasă pentru lucrarea de licență și anume „Procedura de Dobîndire și de Pierdere a Cetățeniei RM”, pot spune că fiecare țară a lumii are stabilit un sistem complex diferit de reguli, în ceea ce priveste atribuția cetățeniei.
Machiaveli avea un înțeles aparte asupra termenului de cetățenie,acesta o caracteriza ca libertate,iubire si o obligație a cetațienilor de a plati statulului indatoririle,obligația de a studia,de a învața,de a se ruga si in cazul in care a savirșit fapte nedrepte sa primeasca o pedeapsa. Marshall considera ca cetațenia reprezintă apartenența cu drepturi depline la un stat în care indivizii au ceva de spus în cee ace privește conducerea statului în cauză.
După cum reiese din primul capitol al lucrării mele intitulat “Noțiunea de cetățenie”, există diverse moduri în care Statul poate reglementa viața cetățenilor. Aceasta este o idee aristotelică, pornind dintr-o gândire analitică, care a schimbat practic, în timp, viziunea noastră asupra cetățeniei. Aristotel a avut un impact important în înțelegerea și plasarea cetățeniei în lume, deoarece cu ajutorul lui am fost capabili să înțelegem faptul că cetățenia poate fi descrisă ca fiind o participare la comunitate, sau beneficierea calității de membru al acelei comunități.
Din punct de vedere al originii, am constatat faptul că la originea conceptului de cetățenie se află moștenirea greacă, o dată cu inventarea Cetății grecești – a polisului- care reprezintă și ideea de cetățean. De fapt, prin intermediul acestei Cetăti, grecii au gândit apariția politicului ca domeniu autonom al vieții colective. Contrar ideii aristotelice, unde polis-ul reprezintă comunitatea cetățenilor organizați politic, poporul grec din antichitate a conceput ideea unei societăți politice abstracte, distincte de societatea reală, formată din indivizi concreți.
Este mai mult decât evident faptul că grecii au avut o importanță majoră în acest domeniu, ei fiind cei care au inventat și „cetățeanul” ca membru al unei comunități de cetățeni liberi și egali, dar și prin ei ne-a fost redat și principiul respectării legii.
În vederea explicării noțiunii de „Cetățenie”, am ales spre exemplificare o colecție de definiții semnate de autori celebrii în domeniul meu de referință, dar m-am axat mai mult pe lucrarea lui T.H.Marshall, „Cetățenia și clasa socială” deoarece argumentul lui prezintă un real interes particular, el oferind o explicație a apariției cetățeniei în statul național modern în termenii evoluției istorice a societății capitaliste.
O definiție simplistă dată de Janowitz, care spune că „Cetățenia se referă la relația dintre indivizi și stat”, ne face să înțelegem faptul că cetățenia are o imporțantă majoră, mai ales la nivel social.
În ceea ce privește evoluția cetățeniei, am descoperit faptul că după secolul XIX, a apărut această preocupare pentru drepturile egale ale cetățenilor, care a devenit o realitate pentru întreaga lume.
Până la urmă, cetățenia este o formă de identitate social-politică, care nu definește relația unui individ cu un alt individ sau a unui grup de indivizi, ci de relația unui stat.
Am aprofundat problematica cetățeniei în cel de-al doilea capitol al lucrării mele, de data aceasta axându-mă pe formele prin care o poți dobândi, pierde sau redobândi, principalele moduri de dobândire fiind cea prin naștere, adoptarea unui copil străin de către un cetățean al RM, prin actul de repatriere, sau la cerere, în cazul în care prin naturalizarea străinilor născuți în Republica Moldova, sau care au trăit pe teritoriul țării noastre o anumită perioadă de timp.
Ideea principală care reiese din acest capitol, este ca până la urmă atât „cetățeanul” cât și „cetățenia”, dau contur unei probleme a destinului nostru, în sensul că ne dă șansa să reflectăm și să analizăm lucrurile care ne permit să trăim împreună, în armonie sau nu, cât și a anumitor valori comune în numele cărora se încearcă rezolvarea problemei rivalităților și a conflictelor, care apar negreșit între noi oamenii.
În capitolul al treilea intitulat „”,
Am ajuns la concluzia că cetățenia nu se regășește la nivelul statului-națiune, deoarece între cele două: națiune și cetățenie, nu există o legatură logică, ci istorică.
De subliniat este faptul că conceptul de cetățenie „citizenship”, a fost și este subiectul central pentru științele politice și sociologice, întelegerea greșită a acestui concept, ar pune în dificultate explicarea problemelor survenite, ca de exemplu, participarea democratică, drepturile omului, coeziunea socială, ordinea civică, politicile publice sau relația dintre stat și societatea civilă.
Tratatul de la Maastricht, din 1985, a fost cel care a instituit această noțiune de cetățenie europeană, care apartine tuturor cetățenilor Uniunii Europene și nu exclude cetățenia națională, fiind de fapt mai curând un mijloc complementar de apărare a drepturilor și protecția intereselor cetățenilor europeni pe plan internațional.
În țara noastră, reglementarea drepturilor fundamentale cetățenești sunt date de dispoziția constituțională, cadru ce reglementează întreaga reglementare a statului social-economic, politic și juridic al omului societății noastre, cuprinsă în art.16 al legii fundamentale, în care se proclamă că „Cetățenii sunt egali în fată legii și a autoritătilor publice, fără privilegii și fara discriminari”.
De asemenea, am enumerat principalele drepturi pe care toți cetățenii le au,și anume: Dreptul de a alege și de a fi aleși în organele reprezentative ale statului; Dreptul de a locui pe terioriul Republicii Moldova și de a-și stabili liber domiciliul sau reședința în orice localitate din țară; Dreptul de a ocupa funcții publice civile și militare; Dobândirea dreptulului de proprietate asupra terenurilor și Dreptul de a nu fi extrădati sau expulzați.
Din obligațiile pe care cetățenii Republicii Moldova le au reies următoarele: fidelitate față de țară; dreptul și obligația de a-și apăra țara.
Plecând de la aceste considerente, instituția cetățeniei în România prezintă o importanță deosebită, ceea ce explică faptul că reglementarea ei se face în primul rând prin normele dreptului constituțional.
În mod inevitabil, Declarația Drepturilor Omului. și Cetățeanului, poartă amprenta momentului istoric în care a fost elaborată, cuprinzând în mod firesc anumite insuficiențe, structura sa, marile principii pe care le consacră au devenit astăzi patrimoniul comun al gândirii juridice în domeniul drepturilor omului, înscriindu-se cu o forță deosebită în viața popoarelor, în gândirea de drept constituțional.
Constituția din 1881 a Belgiei este considerată considerată una „clasică”, înscriindu-se printre cele mai înaintate reglementări juridice ale epocii în care a fost elaborată oferind aceleași drepturi cetățenilor săi, singura deosebire fiind cea dată de libertatea individuală și libertatea cultelor.
De altfel, și Constituția italiană situează drepturile și îndatoririle cetățenilor în loc de frunte, garantând libertatea persoanei, prevăzându-se că „nici o formă de detenție, de inspecție sau de percheziție individuală sau o restricție la libertatea individuală,nefiind admisă, decât în cazul unui act motivate de autritatea judiciară sau doar de cazurile prevăzute de lege.
La loc de frunte este situată Germania, prin simplul fapt că eficiența Constituției acestei țări duce la o stabilitate politică, cu o soluție numită „vot de neîncredere constructiv”, care a făcut ca până acum Germania să nu aibe mai mult de șase președinți federali și șapte cancelari. Aici sunt prioritare drepturile cetățenilor, de toate tipurile, dar în special dreptul de a avea proprietate,la fel și cel de mostenire.
Ca o concluzie finală a lucrării mele de licență, îmi pot susține afirmația facută în capitolul precedent, accea care arată că cetățenia europeană și cetățenia în general rămâne un subiect destul de complicat și ambigu, din cauza faptului că se conservă sensul inițial al cetățeniei, ea reprezentând o relație directă între cetățenii statelor membre și Uniune.
De asemenea, s-a dovedit faptul că Uniunea Europeană în prezent este o provocare pentru științele politice, și chiar va fi și în viitor, asta deoarece are un caracter inedit și contradictoriu.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr.1, din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang= 1&id=311496
Legea cetățeniei nr. 1024-XIV din 02.06.2000 cu modificările ulterioare. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 98 art Nr : 709, din 10.08.2000. http://lex.justice.md/md/311522/
Codul electoral Nr. 1381-XIII din 21.11.97. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 81/667 din 08.12.1997 http://www.e-democracy.md/files/elections/electoral-code-17-09-2010-ro.pdf
Convenția europeană cu privire la cetățenie din 06.11.1997, Strasbourg, prin Hotărîrea Parlamentului nr. 621-XIV din 14.10.1999. http://cetatenie.just.ro/wp-content/uploads/Conventia_Europeana_asupra_Cetateniei_Strasbourg_6_noiembrie_1997.pdf
The constitution of the United States of America, adoptată și definitiv ratificată la 17 septembrie 1787 . (în limba engleză " http://www.law.cornell.edu/constitution
Legea cetățenieia Republicii federative Germane, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000. http://de.wikipedia.org/wiki/Eugenik
„Кoнcтитyция Poccийcкoй Фeдepации”, adoptată în 25 decembrie 1993 http://www.constitution.ru/
Monografii, articole de specialitate
Arseni A. Drept Constituțional și Instituții Publice, vol. II. Chișinău: Print Color, 1997. 387 p.
Arseni A., Ivanov V., Suholitco L. Drept Constituțional Comparat. Chișinău: f.ed., 2003. 295 p.
Aristotel, Politica. București: Editura ART, 2001. 522 p.
Bache I. Stephen G. Politica în Uniunea Europeană. Chișinău:Epigraf, 2009. 664 p.
Baltag D. Teoria Generală a Dreptului. Chișinău: f.ed., 2013. 356 p.
Bădescu M. Drept Constituțional și Instituții Publice. București: Lumina Lex, 2001. 335p.
Boucher D., Kelly P. Mari gînditori politici, de la Socrate pînă astăzi. București: Editura ALL, 2008. 502 p.
Costachi G. Aspecte juridice ale societății civile. Realități și perspective. Chișinău: f.ed., 2003. 688 p.
Cârnaț T. Drept constituțional. Ediția a II-a (revăzută și adăugită). Chișinău: Print- Caro,
2010. 513 p.
Drept European. Evoluțíe, Instituții, Ordine Juridică. București: f.ed., 1996. 448 p.
Ionescu C. Drept constituțional și Instituții Publice, Sistemul Constituțional Românesc. Vol. II. București: Lumina Lex, 1997. 399 p.
Iancu G. Drept constituțional și Instituții politice. București: Lumina Lex, 2002. 462 p.
Goldstein J.S., Pevehouse J.C. Relații Internaționale. Iași: Polirom, 2008. 779 p.
Groza A. Uniunea Europeană: Drept Instituțional. București: C.H. Beck, 2008. 410 p.
Mihalachi I. Drept Privat Roman: note de curs. Chișinău: Litera AVN, 2012. 268 p.
Mihăilă M. Elemente de drept internațional public și privat. București: All Beck, 2001. 480 p.
Muraru I., Tănăsescu S. Drept constituțional și Instituții politice, ediția a X-a, (revăzută și completată). București: Lumina Lex, 2002. 660 p.
Smochină A. Istoria Universală a Statului și Dreptului, Chișinău: f.ed., 2009. 552 p.
Tănăsescu S. Drept constituțional și Instituții politice, ediția a X-a (revăzută și completată). București: Lumina Lex, 2002. 664 p.
Tănăsescu S., Deaconu Ș. Drept constituțional și Instituții Publice: Caiet de seminarii, Ediția a II-a. București: All Beck, 2002. 325 p.
Weiler J.H.H. Constituția Europei. Iași: Polirom, 2009. 349 p.
Zaharia V., Hriptievschi N ș.a. Îndrumar juridic elemntar pentru cetățeni, Chișinău: Cartier, 2011. 982 p.
Габpичидзe Б.H, Eлиceeвым Б.П, Чepнявcкий A.Г, Кoнcтитyциoннoe пpавo coвpeмeннoй Poccии: Учeбник для вyзoв. Mocква: Дeлo и Cepвиc, 2001. 416 p.
Cpавнитeльнoe кoнcтитyциoннoe пpавo: Учeбнoe пocoбиe. Mocква: Meждyнаpoдныe oтнoшeния, 2002. 448 p.
Кoнcтитyциoннoe пpавo заpyбeжныx cтpан: Учeбник. Mocква: Юpиcтъ, 2001. 600 p.
Site internet.
www.5ballov.ru
[online] http://5ballov.qip.ru/referats/preview/82806/6/?diplom-institut-grajdanstva-rf
(citat la 11.01.2014)
www.biblioteca.regielive.ro
[online]http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/drept-civil/cetatenia-in-contextul-globalizarii-aspecte-de-drept-comparat-171460.html
(citat la 18.12.2013)
www.capital.ro
[online] http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/record-european-absolut-peste-26000-de-romani-au-primit-cetatenia-unor-state-ue-in-2011-189309.html
(citat la 20.12.2013)
www.dexonline.ro
[online] http://dexonline.ro/definitie/globaliza/395474
(citat la 15.01.2014)
www.diseara.ro
[online] http://www.diseara.ro/ro/conversatii/stiri-si-politica-11/slovacia-vrea-retragerea-cetateniei-slovace-celor-care-o-cer-pe-cea-ungara-1524
(citat la 20.12.2013)
www.europa.eu
[online] http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/index_ro.htm
(citat la 20.12.2013)
www.incont.ro
[online]http://www.incont.ro/social/cele-mai-bune-tari-in-care-poti-sa-ti-cumperi-a-doua-cetatenie-la-propriu-au-plaje-exotice-si-servicii.html
(citat la 20.12.2013)
www.legeaz.net
[online] http://legeaz.net/dictionar-juridic/
(citat la 20.12.2013)
www.locuri-de-munca-in-strainatate.com
[online]http://www.locuri-de-munca-in-strainatate.com/cetatenia-suedeza-si-cetatenia-dubla.html
(citat la 20.12.2013)
www.m.noi.md
[online] http://m.noi.md/md/news/33689
(citat la 20.12.2013)
www.presseurop.eu
[online]http://www.presseurop.eu/ro/content/article/637161-cateva-probleme-de-nationalitate
(citat la 20.12.2013)
www.ru.scribd.com
[online] http://ru.scribd.com/doc/22838343/globalizarea
[online] http://ru.scribd.com/doc/127752979/Cetatenie-European-Licentaoriginal
(citat la 17.12.2013)
www.tjobs.ro
[online] http://www.tjobs.ro/sfaturi/cetatenia-intr-o-tara-straina
(citat la 20.12.2013)
www.uscis.gov
[online] http://www.uscis.gov/us-citizenship
(citat la 11.01.2014)
www.viza.md
[online] http://www.viza.md/node/19188
(citat la 11.04.2016)
www.wikipedia.com
[online] http://en.wikipedia.org/wiki/Citizenship_in_the_United_States
(citat la 11.04.2016)
www.webcache.googleusercontent.com
[online]http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/drept-civil/cetatenia-in-contextul-globalizarii-aspecte-de-drept-comparat-171460.html
(citat la 11.01.2014)
www.ziarulnational.md
[online]http://www.ziarulnational.md/cetatenia-moldoveneasca-tot-mai-ocolita-de-straini/
(citat la 12.01.2014)
www.ipp.md
[online]http://www.ipp.md/files/Publicatii/2007/Multipla_Dubla_Cet_Moldova3.doc
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cetatenia In Republica Moldova (ID: 111541)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.