Cercetari Privind Reproductia Si Selectia Capriorului In Conditiile Fondului DE Vanatoare Itesti, Judetul Bacau

CERCETARI PRIVIND REPRODUCȚIA ȘI SELECȚIA

CĂPRIORULUI ÎN CONDIȚIILE FONDULUI DE

VÂNĂTOARE ITEȘTI, JUDEȚUL BACĂU

Lista tabelelor

Lista figurilor

CUPRINS

Introducere

Capitolul I Sistematica zoologică și particularitățile biologice ale speciei

1.1 Sistematica zoologică

1.2 Particularitățile morfologice ale căpriorului

1.3 Particularități comportamentale

1.4 Reproducția căpriorului

Capitolul II Date privind prezența căpriorului pe raza județului Bacău

2.1 Date geografice privind zona

2.1.1 Relieful

2.1.2 Rețeaua hidrografică

2.2 Fonduri de vânătoare active în județul Bacău

PARTEA aII-a

C apitolul III Scop, material și metoda de lucru

3.1 Scopul lucrării

3.2 Materialul biologic folosit în cercetare

3.3 Metoda de lucru folosită

Capitolul IV Cercetări proprii

4.1 Principalele caractere morfologice

4.2 Caractere de reproducție

4.3 Aria de activitate a căprioarei și repartiția teritorială

4.4 Raportul între sexe

4.5 Condiții de hrană și adăpost

4.6 Gospodărirea fondului de vânătoare

4.7 Calitatea trofeelor

4.8 Amenajarea fondului de vânătoare

Concluzii și recomandări

Bibliografie

INTRODUCERE

Cunoscută ca una dintre cele mai vechi ocupații ale omului, vânătoarea a avut o evoluție sinuoasă, în concordanță cu evoluția societății umane. La început, omul primitiv, se limita la a culege fructe și probabil utiliza și resturile de came ale vreunui animal sfâșiat de un răpitor.

Cu timpul, necesitatea de a se hrăni 1-a transformat în vânător. A învățat apoi să îmblânzească animalele, dar nu a renunțat la vânătoare deoarece trebuia să se apere. Vânătoarea a devenit apoi dintr-un mijloc de existență, o vânătoare din pasiune, așa cum este și în zilele noastre.

Foloasele aduse de vânătoare pot fi grupate în directe și indirecte. Foloasele directe se referă la gospodărirea corespunzătoare a avuțiilor țării, astfel încât niciuna dintre resursele naturale să nu fie nefolosită. Vânatul, una din aceste resurse dacă este în număr corespunzător cu capacitatea de hrănire și adăpost al mediului nu tânjenește producția agricolă silvică și zootehnică. Pentru a înțelege dăm următorul exemplu: pe un teren agricol de 10 mii de ha, în care vânatul e ocrotit se pot obține anual 2000 de iepuri, 1000 de fazani fără ca recolta de cereale să fie afectată. Defapt, nu pot fi imaginate câmpia și muntele fără fauna sălbatică ce constituie în mare parte vânatul.

În natură vegetația se integrează indiferent dacă este agricolă sau forestieră, aflându-se în echilibru, componentele de bază ale ecosistemelor în care se regăsesc armonios.

Foloasele indirecte se referă la vânătoarea ca un mijloc de recreere, de refacere a forțelor fizice și intelectuale pentru cei ce muncesc. Reîntorcându-se la locul de muncă, ei dau un randament mai mare, sunt mai eficienți, mai productivi.

Pe lângă aspectul de pasiune și recreere, vânătoarea, constituie și o resursă de materii prime deosebit de utile. Concret, acestea s-ar putea rezuma astfel:

camea vânatului comestibil, recoltata anual reprezintă un produs deosebit de bine apreciat de consumatori.

blănurile și pieile ce se recoltează și care sunt puse în circuital economic și reprezintă o foarte importantă materie primă pentru industria textilă și de confecții. în ultimii ani s-a dezvoltat valorificarea vânatului mare prin vânători colective organizate pentru străini, care aduc numeroase beneficii unităților care le organizează, dar și statului român.

O parte din animalele vânate, în special cele mici se valorifica prin naturalizare, aspect important atât educativ cât §i economic.

În afara acestor avantaje directe, vânătorii contribuie și la combaterea pagubelor produse de diferite animale răpitoare. Prin ocrotirea unor specii de vânat se asigura și folosesc agriculturii, contribuindu-se la combaterea biologică a dăunătorilor.

Nu este deloc de neglijat nici aspectul propagandistic al vânătorii, care contribuie la cunoașterea bogățiilor noastre faunistice și la înțelegerea dintre națiuni.

Nu în ultimul rând, peisajul natural nu ar avea farmec fără prezența vânatului.

În concluzie, pasiunea unuia pentru vânătoare este o rămășiță din vremuri străvechi, cănd omul vâna din necesitatea de a-și procura o parte din hrană și îmbrăcăminte și a se apăra de fiarele sălbatice. În cursul timpului, modul de practicare al vânătorii a evoluat, etica vânătorească l-a înnobilat, încât astazi vânătoarea caută să apere fauna de dispariția unpr specii, iar recoltarea să se facă cu cât mai puține suferințe pentru vânat.

Scopul de azi al vânătorii nu mai este în primul rând blana și carnea, ci recreerea în natură, iar dacă este vorba de vânatul mare – reofeul. De fiecare trofeu din colecția vânătorului se leagă o amintire, carnea fiind un produs secundar..

CAPITOLUL I

SLITEMATICA ZOOLOGICĂ ȘI PARTICULARITAȚILE BIOLOGICE ALE SPECIEI

Din punct de vedere al interesului pentru vânătoare, speciile de vânat se impart în mai multe criteria și anume

după modul de acoperire a corpului

vânat cu păr

vânat cu pene

După obiceiul de a-și pastra sau nu locul de trai

migrator

sedentar

eratic

După marime și importanță

vânat mic

vânat mare

După hrana consumată

vânat nerăpitor (util)

vânat răpitor

Economia vânatului prezintă interes pentru două clase, mamifere și păsări.

Mamiferele de interes vânătoresc cuprind patru ordine

Carnivore

Protungulate

Ungulate

Rodenția

Duntre toate ne interesează subordinul ongulata, a cărui denumire este legată de faptul că falangele terminare sunt îmbrăcate în copită. Majoritatea speciilor cuprinse în acest grup au un regim alimentar ierbivor. Din acest ordin ne interesează familia Cervidae.

Sistematica zoologică

Familia cervidae cuprinde rumegătoare de talie zveltă, cu coarne ramificate, care se schimbă annual. Speciile cele mai importante sub aspect vânătoresc sunt

Cervus elaphus (cerbul comun)

Capreolus capreolus (căpriorul)

Dama dama ( cerbul lopătar)

.Prticularități morfologice ale căpriorului

Căpriorul este un animal întâlnit în mediu deschis sau semideschis, refugiat în masive forestiere mari. Mediul său vital este între 1000-3000 de ha, funcție de productivitatea locului. Efectivul de căprior, evaluat la nivel național în 2014 era în jur de 36615 capete.

Masculul se numește țap sau căprior, femela – căprioară, iar puiul până la 1 aprilie al anului al doilea de viață (10 luni) se numește ied sau iadă. Țapii cu coamele neramiflcate poartă denumirea de tapușari sau sulițari, cei cu câte două ramuri la un corn – furcari, iar cei cu câte trei ramuri la un corn (6 total) – țapi de șase.

Lungimea corpului la mascul este de 95 – 135 cm, coada de 2 – 3 cm și nu se vede, dar se simte la pipăit, înălțimea la greban este 65 – 75 cm.

După O. Witting citat de V Cotta lungimea corpului la căprioara este de 120 – 130 cm.

Greutatea corporală – în stare eviscerată, greutatea stabilită toamna este de 18 – 25 kg la țapii adulți și de 17 – 22 kg (25 – 30 kg după O. Witting) la femelele adulte. Iedul cântarește 1, 25 – 1, 60 kg la fătare, 2 kg la o săptămână, 3, 3 – 4 kg la 4 – săptămâni și 9 – 12 kg la 8 – 9 luni.

Pentru a afla greutatea căpriorului în viu, se adaugă 25% din greutatea eviscerată.

Năpârlirea, la fătare , iedul este de culoare bruna cu pete albe așezate în rânduri fiind un fenomen de homocromie, fapt care îl poate ajuta să se apere de ochiul ager al vânătorului. Petele albe la ied încep să dispară după 2-3 luni, fiind înlocuite de o haină brună, care va fi schimbată și ea, în septembrie – octombrie, cu blană de iama cenușie închisă la fel ca adulții.

Năpârlirea are loc de două ori pe an: în lunile mai – iunie (haină de vară ro§ie- brună)și în septembrie – octombrie (haină de iama cenu§iu închis).

Primii care năpârlesc primăvara sunt căpriorii tineri (1-2 ani) și femelele

sterpe.

Durata năpârlirii este scurtă primăvara, iar năpârlitul de toamnă este mai lent. O caracteristică a părului de toamnă – iama este și o pată albă din jurul anusului numită oglindă, este mai mare la femela decât la mascul, având în mijlocul ei un smoc de păr (lângă organul genital).

Căprioara poate mări suprafața oglinzii prin ridicarea și mișcarea părului, acest fenomen putând fi considerat ca un mijloc de comunicare între ele.

Dentiția. Formula dentară la căprior este:

-1 0/3 C 0(1 )/l P 3/3 M 3/3 = 32 (34)

Caninul din maxilarul inferior are formă de incisiv și este lipit de șirul incisivilor. Caninul din maxilarul superior este întâlnit rareori, de aceea în formulă este pus în paranteză. Totalul dinților poate fi de 32 sau 34 după cum caninul acesta există sau nu.

După O. Witting formula dentară la căprioara este următoarea:

I= 0/4 C= 0/0 P= 3/3 M= 3/3 = 32

La căprioară, lipsește dintele canin din maxilarul superior.

Vârsta.

Căprioara are o longevitate de 12 – 15 ani, căpriorul de 16 – 18 ani.

La 7 – 8 ani dinții sunt tociți, încât nu mai sunt apți pentru măcinarea hranei.

Dezvoltarea corporală a căprioarei culminează în regiuni mai calde la vârsta de 3-4 ani, în regiuni cu clima aspră la vârsta de 4 – 7 ani. Maturitatea sexuală o ating la doi ani.

Până la 14 – 15 luni, vârsta se poate determina după raportul de înlocuire a dinților de lapte cu cei permanenți.

De la distanță vârsta se poate aprecia după următoarele semne:

exemplarele bătrâne au corpul sur – alburiu

căpriorii tineri au gâtul mai subțire, iși țin capul și gâtul sus, cei bătrâni iși țin gâtul și capul orizontal cu linia spinării.

coamele în formă de litera O, denotă țapi tineri, iar cele drepte așezate îngust denotă țapi bătrâni.

Aprecierea vârstei la căpriorul impușcât: schimbarea dinților de lapte în dinți definitivi, și apariția tuturor molarilor se termină la vârsta de 1,3 luni. înainte de această vârstă, al treilea premolar are trei colțuri iar după această vârstă el schimbandu- se în premolar definitiv §i are numai două colțuri. Până la vârsta de 1,3 luni, când dentiția devine durabilă, vârsta se apreciază după momentul când dinții de lapte se schimbă în dinți permanenți!

În această perioadă, aprecierea vârstei se poate face cu o precizie de 2-3 luni.

Compararea maxilarului inferior al căpriorului căruia vrem să-i apreciem vârstă, cu datele cu datele din luteratura de specialitate. După împlinirea vârstei de 1,3 luni, aprecierea vârstei se face după gradul de uzură al incisivilor, premolarilor și molarilor.

În acest scop, se așeaza maxilarul inferior al căpriorului pe care vrem să-1 analizăm alături de desenele din Anexa 1 , și vedem cu care se aseamănă mai mult.

Coarnele se formează:

La iezii normal dezvoltați, în luna septembrie – octombrie (la vârsta de 4 – 5 luni), pe frunte, se văd două proeminente înconjurate de păr. Pe aceste proeminente (cilindri frontali) vor crește comițele, creșterea terminându-se la sfârșitul lui decembrie începutul lui ianuarie. De regulă în luna februarie cad aceste cornițe, iar în locul lor cresc coarnele propriu-zise.

Coarnele au diferite forme:

de țapi (8-15 cm) de unde și denumirea de tapușari

de furcă dacă au câte două ramuri la fiecare com (furcari)

țapi de șase acestea întâlnindu-se la indivizi viguroși.

Aceste comite au rozete, iar curățirea de piele și păr se termină în luna iunie.

Această primă serie de coame, precum și cele ce vor urma, vor fi schimbate anual și anume: țapi bătrâni la sfârșițul lui octombrie; grosul țapilor în noiembrie; iar cei întârziați (de regulă tineretul) în prima jumătate a lui decembrie.

Cu circa două săptămâni înainte de lepădarea coamelor, pe cilindrii frontali, aproape de rozeta se formează un șantulet care marchează punctul unde se va desprinde cornul. După cădere, începe creșterea noilor coame care sunt îmbrăcate într-o piele cu păr scurt și mătăsos. Pielea este străbătută de vase de sânge prin care se transporta materialul din care vor fi construite noile coarne.

Coarnele în timpul creșterii sunt moi, elastice și calde la pipăit.

Când creșterea s-a terminat (aprilie) coamele se osifică, pielea se usucă §i se desface de pe ele, căzând în urma frecării de lăstari, puieți sau arbori. În momentul curățirii de piele, coarnele sunt alb – gălbui, dar prin frecarea lor de plante capăta o culoare mai închisă. Cu cât culoarea este mai închisă cu atât trofeul este mai valoros.

De menționat faptul că procesul căderii și apoi al creșterii coarnelor are loc în perioada încetării activității testiculare (octombrie – aprilie) și este în strânsă legătură cu influența hormonilor.

Țapul ajunge la dezvoltarea corporală completă, atingând cea mai mare greutate, la vârsta de 6 ani, iar scăderea începe la 10 ani.

Mărimea coarnelor depinde de vârstă, de insușirile ereditare și de mediul în care traiește țapul, astfel:

Influenta putemică a mediului asupra mărimii coarnelor a dovedit-o cercetătorul Vogt: prin hrănire, greutatea medie a căpriorului eviscerat a fost ridicată de la 15 kg la 25 kg, iar a coamelor de la 200 – 300 g la 600 g. Anotimpurile joacă un rol important deoarece o iama ușoară cu puțină zăpadă §i mâncare multă va avea un efect favorabil asupra coarnelor.

Rozetele sunt cu atât mai apreciate cu cât au diametrul și înălțimea mai mare.

Perlajul este totalitatea asperităților de pe coarne. Este mai apreciat cel care acoperă o parte cât mai mare a prăjinilor și are boabele dese și mari.

Ramurile coarnelor sunt în număr de trei la fiecare corn, în total de șase. Dacă sunt șapte sau opt, nu este un defect, cu condiția să nu aibă un aspect inestetic. Cu cât ramurile sunt mai lungi și mai groase, cu atât trofeul este mai valoros.

Glasul

Iedul și mama lui comunica printr-un glas subțire și slab de "pia – pia", cel al mamei fiind mai gros (după O. Witting).

Același glas, dar mai puternic este scos de femelă în perioada împerecherii când ea cheamă masculul. Când căpriorul simte pericolul, dar nu știe precis despre ce este vorba, atunci el "behăiește".

Ambele sexe behaiesc dar numai în perioada lunilor mai – septembrie când trăiesc izolat.

Glasul celor mai bătrâni este mai gros decât la tineri. Căprioară alungată de țap în timpul împerecherii scoate și ea un sunet de "pia", țapul doar gâfâie.

Simțurile

Cel mai dezvoltat pare a fi mirosul, apoi auzul, văzul fiind mai slab. Gustul este mai pronunțat, dat fiind că la pașunatul de noapte, când nu se poate servi de văz, țapul ajutat și de miros, reușește totuși să-și aleagă plantele ce-i convin.

Ca și la cerb, căprioara are auzul și mirosul bine dezvoltate, mai puțin văzul, totuși căprioara observă cea mai mică mișcare.

Excrementele

Seamănă primăvara și vara cu cele ale oii. Sunt fără miros, iar în perioada când consuma hrană uscată sunt ca niște boabe negre de circa 14-15 mm lungime și groase de 8 – 10 mm. Când consumă hrană suculentă sunt moi, turtite §i uneori lipite laolaltă.

Urmele.

La căprior urma picioarelor (copita) anterioară este mai mare decât a celor posterioare. Urma tipar, la mers linișțiț are vârfurile unghiilor apropiate, iar pintenii nu se imprimă; când fuge vârfurile copitelor se despică, iar pintenii se imprimă clar.

Deși între copita de țap și cea de femelă există o oricare deosebire totuși numai un ochi experimentat în cunoașterea urmelor ar putea să facă deosebiri dintre urma tipar a țapului și cea a femelei.

Identificarea celor două sexe este mai ușor de făcut după urma pârtie. Raesfeld (citat de Negruți) arată că ecartamentul urmei pârtie de țap este mai mare decât al celei de femelă (16cm masculul, 10cm femelă). La aceea și lungime a pasului, niciodată ecartamentul urmei de femelă nu egalează pe cel al masculului. Poate face salturi foarte mari în medie saltul fiind de 2 – 3m.

Glandele.

După Raesfeld, căpriorul are trei feluri de glande cu secreție externă

Glanda frunții (doar la masculi)

Glanda de sub genunchi (există numai la membrele posterioare)

Glanda copitei (este situată la nivelul membrelor posterioare, deasupra copitei.)

Mediul de viață al căpriorului .

Problema trebuie tratată separat pentru căpriorul de pădure și cel de câmp.

Căpriorul de pădure – prefera terenurile din trupuri de pădure mai reduse (100-500ha) printre care se găsesc terenuri de cultură agricolă sau fânețe. Din pădure iese seara în terenurile agricole pentru a-și completa hrana cu alte sortimente de plante și se va retrage dimineața în pădure.

Căpriorul de câmp – sunt aceia care se nasc în câmp neintrând niciodată în pădure. Căpriori de câmp sunt numai în câmpia din vestul țării :județele Timiș, Arad, Bihor, etc. (Cotta V. și colaboratorii săi, 1961).

Datorită masivelor populări artificiale din ultimii 15-20 ani căpriorul este răspândit în prezent pe întreg teritoriul nostru, dar densitatea nu este aceeași: există fonduri de vânătoare în care efectivul real este mult sub cel optim.

Particularități comportamentale

Țapul duce o viață individuală primăvara până în luna septembrie- octombrie și una colectivă de toamnă când se constituie grupurile de iernat.

Mărimea grupurilor este de 3-8 indivizi în pădure și ceva mai mare în câmp. Femelele și iezii, adeseori și câte un țap tânăr, formează grupuri separate care se constituie toamna și se desfac primăvara. Constituirea de grup este dictată de necesitatea apărării de pericole.

După desfacerea grupurilor, în aprilie, țapii de la trei ani în sus își aleg fiecare câte un teritoriu individual, marcându-l prin frecarea de puieți sau lăstari și olfactiv cu ajutorul glandei frunții. Țapii de 1-2 ani nu-și constituie astfel de sectoare individuale, ci caută să se atașeze grupelor de țapi mai în vârstă.

Țapul cu își apără teritoriul împotriva rivalilor și îl cedează numai în cazul când este înfrânt în luptă. Asemenea teritorii iși aleg și căprioarele, în aprilie, când se pregătesc de fătat.

Căpriorul iși cunoaște teritoriui sau individual, locul de pașune și odihnă, iar traseul și-1 marchează olfactiv cu ajutorul glandelor cu secreție externă în special cea de la genunchi și de la copita

În culturile forestiere, pagubele cauzate de căprior prin cojireaarborilor sunt neînsemnate. Căpriorul roade coaja în cazuri de mare necesitate, pe timp de iama. în schimb în plantații, pagubele pot fi mari, prin roaderea vârfului puietului, în urma căruia tulpina viitorului arbore se deformează temporar.

Din iulie și până spre mijlocul lui august, când se termină împerecherea, țapul lovește cu coarnele puieții și lăstarii, rănindu-i. Din aprilie până în mai, distruge puieții și lăstarii prin marcarea sectorului sau. în culturile agricole uneori roade pomii fructiferi tineri, mănâncă fasolea.

. Reproducția căpriorului

Femela ajunge la maturitate sexuală în al doilea an al vieții, adică la vârsta de 1,2 ani, iar țapii ating maturitatea sexuală la 3 ani. S-a dovedit că valoarea ca reproducători a țapilor de 5 ani și mai mult este superioară celor tineri, este de dorit ca aceștia din urmă să fie excluși de la reproducție. Procesul împerecherii are loc în două faze:

prima fază este aceea a alergatului, în care țapul după ce a găsit femela ajutat de mirosul pe care aceasta îl lasă în urma ei, o urmarește. Acest alergat este un fel de preludiu, întrerupt din când în când pentru a paște. Durează câteva ore, cel mult o zi. În această fază căprioara nu acceptă țapul.

faza a doua începe când femela este pregătită de împerechere desfășurându-se astfel : țapul merge în urma ei, urmărind-o cu botul aproape de organul genital, în mers liniar sau în cerc. Faza durează două zile când are loc împerecherea care poate fi repetată în unele cazuri de mai multe ori.

După ce femelă a fost montată, ovulul fecundat nu începe să se dezvolte imediat, ci rămâne în stare latentă până la începutul lunii decembrie, când fetusul începe să se dezvolte. Femelele care în perioadă normală de rut nu au fost fecundate (lunile iulie – august), pot intra din nou în călduri în luna decembrie. Ovulul de această dată începe să se dezvolte imediat, fără nici o pauză, iar fătarea are loc în același timp cu femelele montate vara.

În perioada de rut, țapii sunt nervoși, pot fi văzuți lovind tufele cu coarnele, ridicând pământul cu copitele sau luându-se la bătaie. Alergatul are loc ziua. În această perioadă de rut țapul scade în greutate din cauza efortului făcut .

Fătarea.

Începe în aprilie, atingând punctul culminant în lunile mai-iunie și se termină în primele zile ale lunii iulie.

Când se apropie momentul fătării femela se retrage în locuri liniștite și ferite de dușmani. La 3-4 ore după fătare, iedul reușește să se ridice în picioare. În caz de pericol, iedul stă culcat și lipit de pământ, începând de la vârsta de 2 săptămâni nu se mai lipește de pământ, urmandu-și mama.

Alăptarea durează până în luna noiembrie-decembrie, rămânând în continuare cu mama lui până în luna aprilie când grupurile se desfac.

Aceste particularități pot fi sistematizate astfel:

perioada de împerechere este în luna iulie – august

durata gestației este de 150 zile sau 31-32 săptămâni

sezonul fătării este în luna mai

numărul de fătari pe an este 1

numărul de indivizi la o fătare poate fi de 1 – 2 iezi sau chiar 3

longevitatea este de 12 – 15 ani.

Proporția pe sexe (sex – rațio).

Proporția pe sexe la fătare este de 1:1, ulterior se schimbă în favoarea masculilor, deoarece pierderile naturale la femele sunt mai mari, deoarece gestante fiind sunt mai ușor de vânt de către răpitori sau cele cu iezi care iși apara puiul cu riscul vieții.

Unii autori recomanda ca în lună martie proporția pe sexe să fie deplasată mult în favoarea masculilor, de exemplu 1, 5:1 încât cu toată scăderea numerică, prin vânătoare, în cele două luni, să rămână totuși un număr suficient de țapi pentru reproducție.

CAPITOLUL II

DATE PRIVIND PREZENTȚA CĂPRIORULUI

PE RAZA JUDEȚULUI

2.1 Date geografice privind zona

Situat în partea de est a țării județul Bacău ocupa o suprafață de 6. 603 km și este cuprins între 45 grade și 55 min. și 46 grade și 40 min. latitudine nordică și între 26 grade și 27 grade și 30 min. longitudine estică. Se învecinează cu județele Neamț (la N);Vaslui (la E);Vrancea (la S);Covasna și Harghita (la V).

Din punct de vedere morfologic, teritoriul județului Bacău prezintă o varietate de forme generate de interacțiunile dintre forțele endogene §i cele exogene, care se concretizează în existența munților, dealurilor. podi§urilor §i văilor. Clima este continentala, cu iemi reci §i veri călduroase §i cu o predominare a circulației atmosferice dinspre N – NV.

Este traversat de bazinele Siretului, Trotușului și Bistriței, cuprinde în teritotiul său versantul estic al Carpaților Orientali și colonele Tutovei

2.1.1 Relieful

Principale trepte de relief se prezintă astfel 34% regiune montană, 28%Subcarpații Orientali, 11% Podișul Moldovei, 27% Lunca Siretului.

1/3 din suprafața teritoriului o reprezintă zona montană, caracterizată prin păduri întinse și pajisti naturale. O altă trăime este formată din suprafețe joase, reprezentate de terasele lincilor râurilor având ca principală caracteristică mari întinderi de apă freatică la suprafață dând naștere zonelor cu exces de umiditate.

Datorită diversității mari a reliefului, a substratului geologic și climei, solurile de pe teritoriul județului Bacău sunt foarte variate, cuprinzând circa 60 de tipuri și subtipuri. Dintre cele mai extinse menționăm următoarele:

solurile montane podzoloce și brune acide de pădure – sunt răspândite în treimea vestică a teritoriului, fiind acoperite de păduri de conifere.

solurile brune podzolice de pădure – acoperă în special relieful subcarpatic, dezvoltându-se în zona pădurilor de fag și în general în foioase în amestec.

solurile de pădure brune cenușii și cenușii podzolice – se întâlnesc în special în colinele Tutovei, unde clima este mai uscată, vegetația este alcătuită din pășuni.

Temperatura medie anuală a aerului variază între 4-6 grade în zona muntoasă din V și 8 – 9 grade în est. Iernile sunt geroase, temperatura medie a lunii ianuarie fiind de -4 până la -5 grade. Cea mai coborâtă temperatura măsurată până în prezent a fost de – 32 grade pe 20 februarie 1954.

2.1.2 Rețeaua hidrografică

Resursele hidrografice ale județului Bacău sunt bogate și sunt reprezentate prin râuri, lacuri și ape subterane.

Răul Șiret – care străbate județul Bacău dc la nord (în drcptul localității Lerești) la sud (în dreptul localității Coștișea), constituie colectorul principal al rețelei hidrografice ce se desfășoară pe o lungime de 125 km. Raul Șiret are ca principali afluenți râurile Trotuș și Bistrița.

Răul Trotuș – are o lungime totală de 158 km, din care 125 km, în județul Bacău. Principalii săi afluenți sunt:

pe stânga: Asăul și Tazlăul,

pe dreapta: Suită , Ciobanus, Uzul , Dofteana , Slănicul ,Ghempar cu 16 izvoarc minerale pc cursul superior s-a dczvoltat stațiunea Slănic Moldova, Oituz , Cășinul , Bogdana, Căiuți și Bâlca .

Răul Bistrița – străbate județul Bacău de la Nord la sud pe o lungime de cca. 42 km, intrând pc o veche albie a Siretului .

Râurile: Tutova, Pereschivul , Xeletinul , Berheciul , Răcătăul , Soci, Mora, sunt principalii afluenți ai Siretului în partea dc N-E.

Fauna și flora

Din totalul suprafeței județului Bacău, circa 40% este acoperită de păduri și zăvoaie, iar 52% reprezintă terenuri cu destinație agricolă.

Fauna pădurilor de munte este bogată în multe specii de valoare cinegetică: cerbul, ursul, cocoșul de munte, căpriorul. De asemenea în apele râurilor cresc păstrăvi. Alte animale din zona montană: râsul, lupul și vulpea, iar dintre păsări forfecuța, corbul, pițigoiul de munte, pitulicea sunt printre cele mai întâlnite populații de vânat.

În pădurile de fag, carpen și gorun se întâlnesc mamifere ca: veverița, jderul, mistrețul, viezurele, căpriorul.

Flora e formată din plante superioare și cuprinde circa 1600 de specii (44%din flora țării), iar vegetația este alcătuită din aproximativ 200 asociații vegetale (80% din cele existente în Moldova).

Deși are un relief cu peisaj variat, o floră și o faună bogată, Județul Bacău , dispune de puține rezervații naturale ocrotite.

Din acest punct de vedere menționăm principalele rezervații naturale cu caracteristicele lor:

plaiurile și stâncile Nemirei – reprezintă o porțiune de teren cu un peisaj de păduri de molid și pajiști subalpine, iar în vârful Nemirei (1648m) sunt stânci.

rezervația naturală de la Darmanești – este constituită de pădurea de tisă de la Izvorul Alb, situat la o altitudine de 600 – 700 m pe un versant de 3 ha.

sanatoriul subteran – de la Târgul Ocna, în mina Trotuș, a fost amenajat în 1973 la o adâncime de 130m (primul de acest gen din țară), sanatoriul subteran pentru tratarea afecțiunilor asmatice.

În categoria rezervațiilor ocrotite amintim următoarele două parcuri dendrologice:

parcul dendrologic Dofteana – în care cresc circa 70 de specii lemnoase, din care 50 sunt exotice.

parcul dendrologic Hemeiuș – aici cresc peste 500 specii de plante lemnoase, din care 370 exotice

CAPITULUL III

SCOP, MATERIAL ȘI METODA DE LUCRU

3.1. Scopul lucrării

Scopul principal al observațiilor a fost stabilirea calității biologice a populației de căprior existetă pe raza Ocolului Silvic Itești, Bacău. În acest scop s-au urmărit obiectivele:

condițiile oferite de mediu populației de căpriori din zona respectivă;

amenajările efectuate de către instituțiile și persoanele ce se ocupă de gospodărirea numerică și calitativă a speciei vizate;

ilustrarea unor aspecte privind condițiile de hrană, adăpost și reproducție specifice populației de căpriori;

evaluarea trofeelor extrase pentru a stabili calitatea materialului biologic.

3.2 Materialul utilizat

Cercetările au fost efectuate pe populația de căprior ce se află în administrarea Direcția Silvice Bacău și se află pe fondul de vânătoare Itești.

La evaluările din primăvara anului 2014 la principalele specii de vânat de pe fondul Itești și de pe celelalte fonduri administrate de Direcția Silvică au fost evaluate următoarele specii

Tabelul 3.1

Evaluările principalelor specii de vânat pe fondurile de vânătoare administrate de D.S. Bacau

După cum se observă din tabel, ca număr de căpriori Fondul de vânătoare Itești se afă pe locul 3 după Orbeni și Fântânele. Înafară de câprior aici se mai găsesc mistreți, o populație numeroasă de iepuri și cel mai mare număr de vulpi.

S-a analizat în continuare dinamica efectivului de căprior structurată pe sexe, aspect prezentat în tabelul 4.2

Tabelul 3.2

Dinamica efectivului de căprior repartizată pe sexe pe fondul cinegetic Itești

Din analiza tabelului s-a observat că efectivul total a înregistrat creșteri an de an, astfel în 2007 a fost de 83 de indivizi , iar în 2014 ajungând 115 căpriori, înregistrându-se o creștere în medie cu 3,7 indivizi/an.

Pentru fondul cinegetic studiat efectivul optim este de 80 de indivizi, reprezintând numărul de căpriori ce poate fi suportat de habitatul respectiv.

Pentru analiza calitativă a materialului biologic s-au folosit căpriori împușcați atât pentru trofeu, cât pentru selecție.

Materialul biologic pentru trofeu a fost format din 11 căpriori extrași din terenul de vânătoare a Ocolului Silvic 38 Itești, în perioada anilor 2007-2014. La acest efectiv s-a determinat greutatea corporală după eviscerare, iar la 6 dintre ei s-a calculat punctajul trofeelor obținute. Situația acestui efectiv se prezintă astfel (tabelul 3.3)

Tabelul 3.3

Situația căpriorilor vânați pentru trofeu

Se constată că cei mai mulți căpriori au fost vânați în 2008 și 2013 în număr de 4 în fiecare an. Raportat la efectivul real, procentul acestora este de 4,8% și respectiv de 3,6%. În anii 2007, 2011 și 2012 nu au fost recoltați căpriori pentru trofeu, deoarece în acestă perioadă s-a urmărit doar creșterea numerică a acestora.

Materialul biologic ce s-a recoltat pentru selecție a fost în mumăr de 41 de exemplare împușcate în 2013 și de 21 capete în 2014. Repartiția pe fonduri de vânătoare și pe ani se prezintă în tabelul 3.4

Tabelul 3.4

Situația căpriorilor vânați pentru selecție

Analizând tabelul se constată că numărul căpriorilor împușcați pentru selecție a scăzut în 2014 față de 2013 probabil din cauza tendinței de a crește efectivul iar femelele și tineretul care sunt în primul rând vizate prin această modalitate de extragere din teritoriu au înregistrat mortalități știut fiind faptul că aceste categorii sunt mai vulnerabile.

3.3 Metoda de lucru

Datele privind greutatea corporală și a trofeului au fost cântărite și apoi prelucrate statistic prin metodele prezentate în literatura de specialitate. În acest au fost calculați estimatorii statistici utilizând următoarele formule de calcul.

Media statistică este o estimată a valorii centrale a populației în jurul căreia fluctuează valorile variabilei studiate (x) și se noteza . Se calculează împărțind suma valorilor determinate () la numărul lor (N).

Varianța (s²) este o măsură a variabilității și reprezintă pătratul mediu al abaterilor datelor individuale de la medie. Se obține împărțind suma pătratelor abaterilor prin numărul gradelor de libertate(GL). GL=N-1

Abaterea (deviația) standard (s) reprezintă valoarea medie a abaterilor față de medie a abaterilor față de media caracterului cercetat și se exprimă în cifre absolute.

Eroarea standard a mediei reprezintă măsura care ne arată garanția sau încrederea cu care trebuie acceptate rezulatele cercetărilor, ea reflectând gradul de încărcare a medieie cu erori și limita între care se afla media adevărată. Se calculeza după relația:

Coeficientul de variabilitate (%)

Pentru a compara gradul de variabilitate a diferitelor caractere, cu uitați de măsură diferite, se calculează abaterea standard relativă sau coeficientul de variație folosind reletia:

Atunci când V% are valoarea până la 10%, indica o variabilitate mică, când V% are valori între 10-20%, indica o variabilitate mijlocie și atunci când V% are valori mai mare de 20% indica o variabilitate mare.

Pentru evaluarea trofeelor, se măsoară următoarele elemente ale trofeelor, iar datele se trec într-o fișă de evaluare:

lungimea prăjinilor

greutatea trofeului

volumul coarnelor

deschiderea coarnelor.

Lungimea prăjinilor – se măsoară fiecare prăjină în parte, cu o precizie de un milimetru, se face media, iar rezultatul obținut se înmultește cu 0, 5. Măsurarea se face pe partea exterioară a prăjinilor, începând de la partea inferioară a rozetei și până la vârful cel mai lung.

Greutatea trofeului – se măsoară cu precizie de un g, folosind un cântar. Dacă trofeul este cu maxilarul superior întreg, inclusiv dinții, atunci se vor scădea 90g din greutatea obținută; în cazul când craniul este tăiat cu osul frontal și cel nazal, nu se adăugă nimic.

Pentm a obține punctele greutatea exprimată în grame se înmultește cu 0, 1, fiind vorba de greutatea trofeului uscat nu de greutatea trofeului imediat după fierbere.

Volumul coarnelor – se obține prin scufundarea lor în apă în așa fel încât să intre și rozeta, fără cilindrii frontali și craniul.

Exemplu: greutatea trofeului cântărit în aer a fost de 500g, iar cea după scufundare în apă a fost de 350g. Diferența de 150g reprezintă volumul coamelor, exprimat în centimetri cubi.

Deschiderea coarnelor – se măsoară între prăjini în punctul unde ea este mai mare și se exprimă în procente din media lungimii prăjinilor.

Puncte de frumusețe a trofeului:

Pentru deschidere

deschidere foarte strâmt (sub 30%) ……………………………………………………………….0 pct

deschidere strâmt (30-35)…………………………………………………………………………….1 pct

deschidere mijlocie (35-40%) ………………………………………………………………………2 pct

deschidere bună (40-45%) …………………………………………………………………………..3 pct

deschidere foarte bună (45-75%) …………………………………………………………………..4 pct

deschidere anormală (peste 75%) ………………………………………………………………… 0 pct

Coloarea

deschisă (alburiu) sau vopsită artificial …………………………………………………………. 0 pct

galben sau brun dischis ……………………………………………………………………………… 1 pct

brun mijlociu …………………………………………………………………………………………… 2 pct

brun închis fără luciu …………………………………………………………………………………. 3 pct

brun închis, aproape negru ………………………………………………………………………….. 4 pct

Perlajul

neted, aproape fără perlaj …………………………………………………………………………….. o pct

slab perlat …………………………………………………………………………………………………. 1 pct

mijlociu perlat ……………………………………………………………………………………………. 2 pct

bine perlat …………………………………………………………………………………………………. 3 pct

foarte bine perlat ………………………………………………………………………………………… 4 pct

Rozetele

slabe (secunde și cu cilinddru mic) …………………………………………………………………. 0pct

mijlocii(în formă ușoarăslab perlate) ………………………………………………………………. 1 pct

bune (destul de înalte în forma de cunună) ………………………………………………………. 2 pct

mari (înalte și cu diametru mare) ……………………………………………………………………. 3 pct

Foarte mari …………………………………………………………………………………………………. 4 pct

Vârful ramurilor

bont puțin pronunțat ……………………………………………………………………………………………. 0 pct

bont și de mărire diferită ……………………………………………………………………………………… 1 pct

ascuțite și poleite în alb ……………………………………………………………………………………….. 2 pct

Adaosuri pentru regularitatea, forma și mărime deosebită ………………………………………. 5 pct

Scăderi (penalizări) pentru defecte, neregularități în formarea prăjinilor, a vârfurilor și alte defecte – 0 – 5 pet.

Metoda Volz

În cazul când nu există posibilitatea stabilirii volumului coamelor prin scufumdare în apă, sau vânătorul se multumește cu o precizie mai mică, formula Volz permite să se afle punctele pentru volum și greutate la un loc dacă greutatea trofeului se inmultește cu 0, 23.

C. I. C. a luat în discuție problema potrivit căreia metoda determinării volumului prin scufimdare în apă să fie obligatorie numai pentru trofeele de 130 pct. în sus. Pentru cele sub 130 pct. , se poate aplica formula lui Volz, însă cu coeficientul de 0, 25. (tabelul 3.5)

Tabelul 3.5

Aprecierea trofeului de căprior prin metoda Volz

Tabelul prezintă un exemplu de calcul pentru trofee evaluate prin metoda Volz

CAPITOLUL IV

CERCETĂRI PROPRII

4.1 Caracterele morfologice ale căpriorului

Selecția artificială desfășurată de om are loc și în rândul speciilor de vânat cu scopul de a înlătura exemplarele nedorite și de a consolida însușirile valorase ale indivizilordin speciile de interes vânătoresc.

Metoda de selecție se realizează pein împușcare, extregându-se în cadrul unei selecții grosiere extragerea animalelor cu anomalii evidente. În cadrul selecției fine sunt urmărite exemplarele cu defecțiuni mai mici și mai puțin evidente. Se împușcă în primul rând exemplarele bolnave, accidentate și debile, apoi exemplarele bătrâne cu anomalii corporale sau de comportament și în final indivizii cu trofee necorespunzătoare și fără perspective de ameliorare precum și femelele sterpe.

Modul în care se stabilesc animalele care se extrag și efectarea selecției propriu-zise prezintă particularități funzție de specie, vârstă și sex. Pentru aceasta trebuie cunoscută bine biologia fiecărei specii și trebuie apreciată cât mai corect valoarea trofeelor în raport de vârstă.

Greutatea corporală a indivizilor arată că aceștia se hrănesc corespunzător, că mediul le este favorabil, procesele metabolice se desfășoară normal, deci individul respectiv este bine adaptat. Dezvoltarea coarnelor depinde în primul rând de zestrea ereditară dar și de condițiile de hrănire. Există o legătură strânsă între dezvoltarea somatică a individului și calitatea trofeului, respectiv a coarnelor pe care acesta le are.

Stresul, condițiile de hrană pot împiedica atât creșterea în greutate cât și dezvoltarea normală și frumusețea trofeului. Împușcarea pentru selecție are rolul de a extrage din teritoriu exemplarele cu probleme, cele care prin participarea lor la reproducție nu produc o generație valoroasă de pui.

În continuare se prezintă greutatea corporală a căpriorilor împușcați pentru selecție pe durata a doi ani consecutivi. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 4.1

Tabelul 4.1

Greutatea căpriorilor împușcați pentru selecție

Analizând datele din tabelul 4.1 se constată că media greutății corporale a căpriorului vânat pentru selecție la nivelul anului 2012 a fost de 21,3 kg cu o limită minimă înregistrată la 4 exemplare vânate de pe raza localității Cașinul Superior (15,l kg) și cu o limită maximă a greutății înregistrată pe raza localității Ițești la un număr de 9 exemplare la care greutatea a fost de 32,3 kg.

La nivelul anului 2013 s-au recoltat doar 21 căpriori care au avut o greutate medie de 22,3 kg și aici înregistrându-se o limită minimă de 14 kg. pe raza localității Cașinul Superior și o limită maximă de greutate de 25 kg înregistrată la căpriorii vânați pe raza localității Bărzăuța.

Remarcăm faptul că greutatea corporală a căpriorilor vânați la nivelul anilor 2013 a crescut cu aproape un kg, fapt ce arată că au fost îmbunătățite condițiile de mediu, iar masurile de gospodărire a vânatului, respectiv de selecție au dat rezultate. Se pare că greutatea cea mai mare a căpriorilor vinați a fost pe fondul de vânătoare Itești de 32,3 kg în 2012 dar în 2013 a scăzut atât numărul cât și greutatea lor, cauza fiind mortalități din cauza bolilor.

Tabelul 4.2

Greutatea medie a căpriorului vânat pentru trofeu

În privința greutății corporale înregistrate la căpriorii vânați pentru trofeu datele sunt prezentate în tabelul de mai sus. Se constată că la nivelul anului 2012 la cei patru căpriori impușcați pentru trofeu pe fondul Itești greutatea medie a fost de 28,2 kg, iar la nivelul anului 2013 greutatea medie a fost de 25,4 kg. Remarcăm faptul că a scăzut greutatea indivizilor odată cu numărul acestora.

Față de anul 2013 la toate fondurile de vânătoare analizate a scăzut numărul indivizilor sau acesta a râmas constant.

4.2 Caractere de reproducție

Reproducerea are loc după atingerea maturității sexual în al doilea an al vieții. Perioada de împerechere numită “de alergat” ține din mijlocul lunii iulie până la mijlocul lunii august funcție de temperatură și de mediu.

Din punct de vedere reproductiv capriorul formează un grup de diferite marimi in functie de mediul in care traiește, astfel: capriorii din zona de campie formează grupuri de 8 – 10 indivizi, iar căpriorii întâlniți la zona de deal formează grupuri mai mici de 3 — 8 indivizi.

Configurația grupurilor destinate reproducție la căprior funcție de mediu se prezintă în figurile 4.1 și 4.2

Figura 4.1

Schema formării nucleului de reproducție la căpriorii de câmpie

Figura 4.2

Schema formării nucleului de reproducție la căpriorii din zona de deal și munte

Țapul din jurul nucleului de bază își apăra teritoriul cu înverșunare împotriva tineretului mascul în vârstă de 3 – 4 ani care vrea să-i ocupe teritoriul din jurul nucleului de bază.

Țapii de 3-5 ani fac parte din categoria de vârstă mijlocie la care selecția este mai dificilă, aceșți duc lupte permanente cu țapul din jurul nucleului dorind să-i ia locul. Ei încearcă să-și construiască nucleul de reproducție propriu, dar în zone apropiate celui de bază.

Se constată că în perioada de reproducere nucleele formate sunt fidele locului de trai pe care le apără cu înverșunare țapii dominanți. Raza de activitate crește odată cu vârsta iar în pădurile unde există răpitoare mai multe și se practică pășunatul aceasta este mai mare.

Sporul natural la căprioară în urma cercetărilor stiințifice este de 180 iezi la 100 de căprioare gestante, dar acesta variază în funcție de vreme, teren, eficiența ocrotirii și din cauza dușmanilor naturali.

4.3 Aria de activitate a căprioarei

Pentru a determina aria de mișcare a căprioarei în teren s-a folosit în primul rând metoda observației și s-au estimat distanțele parcurse zilnic, săptămânal și lunar luând aleator zile, săptămâni și luni din an și aproximând datele obținute. Rezultatele obținute se prezintă în figură 4.3

Analizând figura 4.3 se constată că în perioada când căprioară are pui mobilitatea ei este mai mică. Pe măsură ce puiul crește și vegetația se dezvoltă, raza de mobilitate a căprioarei crește continuu. Așa după cum s-a putut estima raza de activitate a unei căprioare pe zi este de aproximativ de 1000 metri, iar pe an este în jur de 4000 de metri. Comparând datele noastre obținute prin observații și estimări cu datele din literatură de specialitate se constată că valorile obținute de noi sunt puțin mai mici.

Exemplu: A.M.Comșa prezintă pentru raza de acțiune pe zi a unei căprioare o valoare de 1500 metri iar pentru raza de acțiune pe an de 5000 metri.

Figura 4.3

Raza de activitate a căprioarei cu pui

R – raza de activitate;

R-zi – distanța de acțiune a căprioarei §i a puiului;

R-sezon – se mare§te treptat până la formarea unei grupe de femele de vârste diferite care i§i stabilesc un alt centru de activitate

Pe lângă această particularitate legată de raza de activitate importanță prezintă și evoluția greutății greutății corporale pe durata unui an. Sunt două perioade importante în viața acesteia, primul fiind în momentul instalării gestației și al doilea după fătare când cereințele perioadei de alăptarese suprapun cu fenimenul de năpârlire.

În perioada de gestație, greutatea căprioarei crește, scâzând după fatare mai accentuat și din cauza năpârlirii de primăvară. Alăptarea este o perioadă grea, presupunând un efort din partea organismului femel.

Năpârlirea de toamnă determină și el o scădere mai mică în greutate după care, toamna organismul se recondiționează pentru a preîntâmpina iarna.

Toate aceste perioade necesită din partea căprioarei un efort deosebit ce trebuie susținut prin hrană, adăpost și protecție împotriva prădătorilor.

4.4 Raportul între sexe

În mod normal proporția între sexe este de 1 : 1, ulterior această proporție schimbându-se în favoarea masculilor deoarece pierderile naturale la femele sunt mai mari căci femelele gestante sunt mai ușor de vânat de către răpitori sau braconieri.

Dacă proporția pe sexe este deplasată mult în favoarea femelelor in acest caz vom avea o creștere cantitativă a populației, iar dacă proportia pe sexe este în favoarea masculilor, creșterea populatiei este calitativă, mărind valoarea biologică a masculilor.

Sunt autori care recomanda un raport de 1,5:1 in favoarea masculilor deoarece chiar dacă numărul țapilor vânati crește, va rămâne un număr suficient de masculi pentru reproducere.

Proportia pe sexe a efectivului de capriori situat pe raza Ocolului Silvic 38 Itești in perioada anilor 2006 – 2014 este prezentată in tabelul urmator.

Tabelul 4.3

Repartiția pe ani și sexe a efectivului de căpriori de pe raza Ocolul Silvic Itești

Analizând tabelul se constată un raport constant între cele două sexe pe perioada analizată. Acest lucru ilustrează că populația de căprior aflată pe raza Ocolului Silvic Itești este în echilibru. Nu are nici tendință de creștere dar nici de scădere.

Vom analiza aspectul menționat mai sus și prin dinamica efectivului prezentată în figura 4.4

Figura 4.4

Dinamica efectivului de căpriori structurat pe sexe în perioada 2006-2014

Analizând dinamica efectivului de căpriori de pe raza Ocolului Silvic Itești, se constată că aceasta a fost diferită și anume:

cel mai mare număr de căpriori s-a înregistrat la nivelul anului 2006 (219 capete). începând din acest an și până în anul 2010 efectivul a scăzut, înregistrând la nivelul anului 2011 cel mai mic număr de căpriori (145 capete). Din anul 2012 și până în prezent efectivul a rămas constant și anume înregistrându-se 140 de capete.

Pentru a vedea dacă tendința populației este de a se stabiliza vom analiza structura pe sexe a populației pe anului 2011 și 2014. S-a constatat că procentul de femele în 2011 a fost de 65,3% iar în 2014 a scăzut la 64,3%. La masculi se înregistrează un fenomen invers, procentul acestora în 2014 a fost de 35,7%, comparativ cu 2011 cand s-a întegistrat 34,7% din efectiv.

Scăderea drastică a efectivului a început după 2006 când erau 219 căpriori poate fi pusă în primul rând prin creșterea fenomenului de braconaj care a luat o mare amploare. Acest fenomen a apărut mai frecvent după anul 2010 ca urmare a retocedărilor de pădure aproape în totalitate către noii proprietari. Aceștia au recurs la tăieri masive de copaci, ducând la modificarea drastică a habitatului, perturbând condițiile normale de adăpost și hrană ale vânatului.

4.5 Condiții de hrană și adăpost

Hrana căpriorului este exclusiv vegetală și este pretențios la alegerea ei. El nu paste la rând precum calul, vaca și alte animale, ci își alege speciile de plante. În hrana căpriorului intră peste 400 de specii de plante.

Preferința față de specii variază după regiuni:

gramineele joacă un rol mai mic, contribuția lor în hrana este de 20%; în schimb buruienele împreună cu leguminoasele de cultură: trifoi roșu lucerna, rapița, mazăre, frunzele de sfeclă de zahăr, toate acestea contribuie cu circa 40% din totalul hranei. Toamna târziu și primăvara devreme grâul și orzul verde sunt o hrană de bază, iarna își completează această hrană cu frunze de mur care rămân verzi tot timpul iernii. Sarea în teren este necesară.

o pondere importanta în hrana căpriorului o au arborii, arbuștii și subarbuștii prin frunzele și lujerii lor.

După Budenik – Broza, frunzele de arbori și arbuști constituie 58% din hrana țapului §i 51% din cea a femelei.

necesarul de hrană zilnic este de 1, 5 – 2, 5 kg, iar cel de apă de 1500g (după Briedermann) pe care primăvara și la începutul verii o gașește în hrana suculentă, în roua și apa de ploaie de pe plante;

hrana complementară pe timp de iama este fânul de lucemă sau trifoi, otava, frunze, însă concomitent cu această hrană uscată se completează cu hrana suculenta formată din sfecla, varza furajeră pusă în hrănitori. De menționat faptul că acest animal nu consuma fân de pădure sau de livada decât în cazuri critice.

hrana complementară, este formată din nutreț însilozat, castane, cartofi, borhot

Căpriorul este mai mult animal de amurg și de noapte. Se hranește ieșind din pădure dimineața și seara, excepție făcând doar căpriorii de câmp care pot fi văzuți tot timpul. Nu se scaldă niciodată însă înoată foarte bine.

Căpriorul este pretențios la alegerea hranei, el nu paște la rând precum calul sau vaca, alegându-și speciile de plante. Unde pășunează căpriorul abia se observă ce a consumat deoarece se deplasează continuu.

Preferințele lui față de compoziția floristică este diferită de la căprior la căprior. În general, hrana căpriorului constă vara în: frunze de arbori și arbuști iar dintre plantele ierbacee trifoiul, fasolea, mazărea verde, diferite buruieni și puține graminee. Schematic, preferințele căpriorului pentru hrană și adăpost sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul 4. 4

Preferințele furajere ale căpriorului

După cum se observă din tabelul 4.4, căpriorul tot timpul anului, valorifică bine, din punctul de vedre al hranei, tufele și pădurile.

Pe raza Ocolului Silvic 38 Itești situația asigurării hranei suplimentare s-a realizat prin menținerea ogoarelor de hrană pentru căprior. Astfel s-au cultivat suprafețe de pământ care ulterior au fost recoltate și totodată s-au avut în vedere și înființarea unor pășuni și fânețe . Datele în acest sens duc la obținerea rezultatelor , prezentate în tabelul de mai jos.

Tabelul 4.5

Suprafața de pășune cultivată și recoltată

După cum se observă din tabel pășunile pentru fânețe au scăzut de la 15 ha în anul 2012 la 13 ha. în 2014, suprafața cultivată și recoltată de la 12 ha în 2012 a crescut la 20 ha. în 2014 după care a avut o ușoară scădere în 2013 ajungând la 18 ha. Ca hrana suplimentară ce a fost pusă în teren pentru efectivul de căpriori de pe rază Ocolul Silvic 38 Itești sunt următoarele plante furajere: rădacinoase, suculente, porumb, frunzare, fructe și semințe. Cantitățile folosite pe perioada anilor 2012 – 2014 sunt redate în tabelul următor.

Tabelul 4.6

Cantități de furaje consumate pentru hrana suplimentară a căpriorului

Hrana destinată căpriorului înregistrează diferențe cantitative și calitative funcție de stadiile fiziologice din viața animalului, și anume

pentru perioada gestației și alăptării

pentru masculi inainte si dupa perioada nupțială

pentru năpârlire

pentru recondiționarea corpului după un efort peste normal. Cernțele pentru țapi și pentru căprioară în diferite perioade ale vieții nu sunt identice. De exemplu țapii înainte de debutul perioadei nupțiale au nevoie de o acumulare de substanțe nutritive care începe cu 1-2 luni înainte de rut (din iunie până pe 15 iulie).

Căpriorul matur funcție de temperatura intră pe la sfârșitul lui septembrie în alergat cu o greutate de 35 kg. El pierde în cele 20-30 zile de activitate sexuală până la 15-20 % din greutatea inițială. (După Vogt citat ce A M Comșia)

Țapul tânăr în primă creștere înafară de dezvoltarea corarnelor mai are nevoie de substanțe și pentru formarea scheletului.

La căprioară cerințele nutritive sunt mari de la mijlocul lui ianuarie când embrionul are o dezvoltare accentuată, astfel crescând cerințele nutritive. Imediat după fătare începe și năpârlirea de primăvară, iar cel de toamnă coincide cu cel al țapului, solicitând și el o sporire a reției de hrană.

Premisele hrănirii vânatulu au la bază suficiența, diversitatea și distribuția

Analizând dinamica efectivului de căpriori de pe raza Ocolului Silvic Iești, se constată că aceasta a fost diferită și anume:

cel mai mare număr de căpriori s-a înregistrat la nivelul anului 2006 (219 capete). începând din acest an și până în anul 2010 efectivul a scăzut, înregistrând la nivelul anului 2011 cel mai mic număr de căpriori (115 capete). Din anul 2012 și până în prezent efectivul a rămas constant și anume înregistrându-se 140 de capete. Scăderea drastică a efectivului nu poate fi pusă pe seama gospodăririi incorecte a vânatului, ci în primul rând prin creșterea fenomenului de braconaj care a luat o mare amploare în țara noastră. Acest fenomen a apărut mai frecvent în perioada anului 2010.

4.6 Gospodărirea fondulului de vânătoare

În mod normal orice populație are teoretic tendințe de creștere nelimitate. Pentru populațiile naturale această tendință de creștere este temperată de o serie de factori din care amintim hrana, adăpost, prădători, condiții meteorologice ș.a.m.d. care limitează această tendință de creștere a ei.

În unele situații se impune și acțiunea omului care prin măsuri de gospodărire a populației și a vânatului limitează această tendință de creștere naturală evitând unele situații nedorite (suprapopularea, migrarea în vederea hrănirii, dispariția vânatului).

În figura 4.5 se prezintă două situații diferite întâlnite într-o populație naturală.

Figura 4.5

Efectul depășirii capacității biogenice asupra dinamicii populației

Legenda:

A – populația gospodărită greșit;

B – populația gospodărită corect;

X – depășirea densității optime.

În populația A nu s-a intervenit deloc. Ea, având condiții, s-a înmulțit depășind capacitatea biogenica a mediului, după care a avut loc o descreștere numerică pronunțată. Revenirea la normal se va face lent și într-un timp îndelungat și cu multe eforturi din partea populației.

În cazul B, când omul intervine și limitează creșterea numerică a populației prin lucrări de selecție, nu se atinge capacitatea biogenica a mediului și nu se petrec în populații fenomene nedorite. Când populația este gospodărita corect se menține efectivul optim al populației iar exemplarele care se recoltează pentru trofeu sau selecție se fac pe baza unui plan de recoltare stabilit funcție de densitatea vânatului, condițiile de mediu oferite și perspectivele populației.

Se v-a analiza în continuare cotele extrase pe sezoane la căprior, gestionate de Direcția Silvică Bacău, comparativ cu aceleași date înregistrate la Ocolul Silvic Itești (tabelul 4.7)

Tabelul 4.7

Efectivele de capriori pe ani și cotele extrase pe sezoane de Direcția Silvică Bacău

Analizând tabelul de mai sus se constată că există diferențe între cotele propuse a fi extrase și recoltele obținute. Acestea din urmă sunt numeric mai mici decât propunerile făcute mergând chiar la 0 la nivelul anului 2014.

Se presupune că situația întâlnită în 2014 a fost una specială, în sensul că a făcut imposibilă realizarea cotelor de extragere din cauza numărului mare de mortalități, a accidentelor dar și din cauza creșterii numărului de pradători.

Pentru anul 2015, în primăvară au fost aprobate cotele de recoltă la căprior pe toate fondurile de vânătoare gestionate de Direcția Silvică Bacău (tabelul 4.8).

Tabelul 4.8

Situația cotelor de recoltă aprobate pentru DirectiaSilvica Bacău în 2015

După cum se observă din tabel, la nivelul fondului de vânătoare Itești, sunt propuse cele mai mari cote de recoltă de pe toate fondurile de vânătoare urmărite. Se remarcă numărul de femele tinere ce urmează a fi extrase, fapt ce demonstrează tendința celor care gestionează vânatul de a crește calitatea acestuia.

Pentru a afla care este situația actuală a reproducătorilor masculi, respectiv a țapilor se propun extragerea a 3 indivizi ce vor fi împușcați petru trofeu.

Această pierdere în greutate trebuie refăcutâ înainte de intrarea în iarnă pentru ca animalul să poată rezista. Între 1 octombrie și 15 noiembrie țapul năpârlește ceea ce impune o sporire a rației furajere.

Urmează la sfărșitul lui ianuarie, începutul lui februarie schimbarea coarnelor care solicită o cantitate mai mare de proteină, hitrați de carbon, calciu și fosfor mai mari decât în perioadele obișnuite.

Pentru țapii tieri, cerințele de substanțele nutritive sunt mai mari, deoarece trebuie sa-și asigure și creșterea.

4.7 Calitatea trofeelor

Evaluarea trofeelor de căprior se face potrivit următorilor parametri: greutatea trofeului volumul coamelor și frumusețea și corectitudinea coamelor. Concret se urmărește deschiderea, culoarea și luciul, perlajul, rozetele, vârful ramurilor cât și simetria și calitatea acestora.

Evaluarea trofeelor de căprior este descrisă pe larg în capitolul 3.

Măsurătorile și punctajele trofeului de căprior după formulă oficială C.I.C.

Pe raza ocolului silvic 38 Itești s-a obținut un număr de patru trofee în anul 2013 și două trofee în anul următor 2014. Punctajul obținut de la cele patru trofee din 2013 este prezentat în fișele de evaluare (4.9-4.14.), punctajul fiind cuprins intre limitele 102.65 – 196.65 în timp ce trofeele din anul 2014 au obținut punctaj cuprins între 82.72 și 115.02.

Trofeul cu punctajul de 169,65 din anul 2013 ar fi putut obține locul I, însă, proprietarul nu a participat la concursurile necesare acordării titlului.

Fișa de evaluare a trofeelor obținute în anul 2013

Tabelul 4.9

Tabelul 4.10

Tabelul 4.11

Tabelul 4.12

Analizând fișele de evaluare a trofeelor în anul 2014, constatăm că greutatea acestora a oscilat între 359,9g – și 566,5g

Lungimea prăjinilor cea mai mare s-a înregistrat la trofeul cu volumul coarnelor cel mai mare și a fost de 32,4 / 28,5cm. Nici un trofeu nu a primit penalizare.

Fișă de evaluare a trofeelor din 2014

Tabelul 4.13

Tabelul 4.14

La nivelul anului 2013, greutatea trofeelor a fost 302,9 – 359,9g și lungimea prăjinilor a fost corespunzător mai mică, de 18,5/15,5 -21,5/19,3.

Unul din trofeele din acest ana primit 3 puncte penalizare, aspect neîntâlnit la celelalte trofee.

Căpriorul privit din punctul de vedere a calității trofeelor recoltate din județul Bacău, comparativ cu alte zone din țară se constată că în acest județ sunt mai slab punctate față de celelalte zone.

Rezultatele obțiute în privința punctajului la trofee din diferitele zone ale țării sunt redate în tabelul următor.

Tabelul 4.15

Statistica efectuată în perioada 1992-1997 a trofeelor obținute în diferite Fonduri de vânătoare

Din statistica efectuată în perioada 1977-1992 a trofeelor de vânătoare obținute, Suceava a obținut cele mai multe trofee, din căpriorii existenți pe fondul de vânătpare al acestui județ sunt mai valoroși din acest punct de vedere.

Tabelul 4.16

Situația celor mai valoroase trofee ce căprior vânate în intervalul 1977-1992

4.8 Amenajarea fondului de vânătoare

Pentru a putea înmulți vânatul până la efectivul optim și apoi pentru a pune vânătorii în situația de a practica vânătoarea spre mulțumirea lor, sectoral vânătoresc are nevoie de un plan de lucrări.

Planul de gospodărire se întocmește pentru un singur fond sau pentru un complex de fonduri.

O clasificare a lucrărilor necesare este următoarea:

lucrări pentru ocrotirea vânatului, care la rândul lor se subdivid în:

cele care servesc nemijlocit la dezvoltarea vânatului: ogoare, hrănitori, sărarii;

cele care ajută pe vânător să ocrotească și să îngrijească vânatul: colibe pentru adăpostirea personalului de pază, cărări de acces.

lucrări pentru recoltarea vânatului: case și cabane de vânătoare, cărări de vânătoare propriu-zise.

lucrări cu caracter mixt (atât de ocrotire cât și de recoltare): cărări de legătură, observatoare, bordeie de pândă pentru vânătoarea la vulpi și lupi, deschiderea de linii de vânătoare.

Adeseori este greu de a face o delimitare între aceste trei categorii principale, de exemplu: cabana servește nu numai pentru practicarea vânătorii ci și pentru adăpostirea personalului în timpul lucrărilor de ocrotire a vânatului, cărările de acces permit nu numai personalului de pază să transporte sare și hrană pentru vânat, ci și vânătorului ca să-și ducă bagajul în timpul celor 2-3 zile cât stă la bocănitul de cerbi.

Terenurile de vânătoare de munte și de dealuri înalte populate cu cervide necesită un mai mare volum de construcții și amenajări vanatorești decât cele de șes și coline.

Lucrările se grupează astfel:

lucrări pentru ocrotire;

lucrări pentru recoltarea vânatului;

lucrări cu caracter mixt.

Lucrări pentru ocrotire.

Această grupa de lucrări servește la dezvoltarea vânatului. Aici intră:

îngrijirea fânețelor și pășunilor

cultivarea de plante în scop vânătoresc (ogoare)

îmbunătățirea mediului prin plantare de arbori și arbuști

crearea de remize și plantarea de arbori și arbuști care servesc ca adăpost vânatului

construirea de hrănitori de diferite tipuri

sarăriile

fântâni în terenurile total lipsite de apă

Lucrările care îl ajută pe vânător la ocrotirea și îngrijirea vânatului sunt:

colibe pentru adăpostirea personalului de pază în timpul patrulării lor și observării vânatului;

deschiderea cărărilor vechi și a drumurilor pentru a înlesni mișcarea în teren a personalului de pază;

confecționarea de scări portabile (ușoare) cu ajutorul cărora personalul de pază urcă în arbori pentru a observa vânatul;

construirea de depozite de fân cu acoperiș mobil.

Lucrări pentru recoltarea vânatului. În această grupă intră:

case de vânătoare

locuri de pândă și observatoare pe sol, compuse dintr-o bancă și un paravan

diferite capcane pentru vânat viu.

Lucrări cu caracter mixt sunt:

de ocrotire și practicare a vânătorii

deschiderea sau lărgirea de linii parcelare în pădure

observatoare improvizate de 3 – 4m înălțime având o platformă descoperită

cărări de acces și de legătură.

Reprezentarea fiecărei grupe de lucrări din terenurile de vânătoare studiate se prezintă în cele ce urmează

Coliba de vânătoare.

Dintre cele trei clădiri destinate adăpostirii vânătorilor coliba este cea mai simplă, fiind formată dintr-o singură încăpere fără plafon, numai cu acoperiș simplu, iar în loc de soba se folosește o vatră de foc.

Pentru dormit se fac fie două paturi individuale fie un pat comun cât lățimea colibei. Colibele sunt necesare în terenurile de munte și dealuri înalte depărtate de sate. Se amplasează în zone însorite, destul de departe de căile de comunicație și distanțate la 5-8 km una de alta sau de o cabană de vânătoare.

Platformele de salvare.

Efectivele de iepuri, căpriori, lopătari și cerbi din luncile râurilor sunt periodic decimate de apele de inundații, în special primăvara la topirea zăpezilor. Pentru prevenire se construiesc movile de pământ, având o astfel de înălțime încât apele să nu le inunde. Pe aceste platforme se pot amenaja depozite de hrană.

Coridoare pentru observarea vânatului.

Când în apropierea observatorului, arboretul s-a dezvoltat, formând deșișurî, atunci se deschid 3-4 coridoare cu lățime de 2m având centrul la observator. Lungimea coridoarelor este de 60-80m putând fi folosite și pentru practicarea vânătorii.

Scările portabile.

Sunt confecționate din lemn de rășinoase ca să fie ușoare.

Au lungime de 3-4m și se folosesc pentru observarea vânatului de la înălțime.

Adaposturi pentru nutreț

Hrana pentru vânat se procura cu greutate,de aceea pentru a nu se strica se construiesc adăposturi cu acoperiș mobil.

Casele de vânătoare.

Sunt clădiri compuse din cel puțin 2-3 camere: dormitor, sufragerie, vestiar, baie, eventual și bucătărie. Casele de vânătoare sunt mobilate ele fiind necesare la munte.

Cabana se construiește din bârne, eventual în interior se tencuiește sau se captușește cu șindrilă. Amplasarea cabane este în apropierea punctului unde boncăluiesc cerbii sau unde se va face vânătoarea de căpriori, dar nu în interiorul locului de vânătoare. Se consideră că o cabană într-un fond de vânătoare cu cervicide este necesară .

Locul de pândă și observatorul

La munte se face o bancă din pari bătuți în pământ, iar în față se amenajează o perdea de crengi sau un gard cu înălțime de 150cm încât un om șezand să nu poată fi văzut. La perdea se lasa 2-3 deschideri de 10/20cm – pentru a putea cerceta terenul în diferite direcții.

Observatoarele înalte pot fi:

– acoperite și închise perfect

acoperite și închise parțial descoperite

improvizate și portative.

observatoarele acoperite și închise perfect constau din 4 stâlpi legați între ei, iar deasupra au o cabină din bârne complet închisă.

Podeaua, pereții și plafonul sunt bine încheiați. Ferestrele au diametrul de 30x15cm cu balamale din cauciuc sau piele puse în partea inferioară, unde se deschide fără zgomot prin lăsarea în jos.

observatorul acoperit și închis parțial are avantajul de a permite vederea, în schimb are dezavantajul de a nu putea fi folosit pe timp friguros și noaptea.

observatorul deschis poate fi de diferite tipuri:

pe 4 stâlpi

pe 2 arbori și 2 stâlpi

într-un singur arbore.

Are platforma de 2/2 m iar împrejmuirea de 1, 50m bine închisă spre a nu se vedea mișcarea vânătorului. În pereți se fac ferestre.

observatoarele improvizate se fac de obicei de pădurar sau de paznic. Ele constau dintr-o scară și o amenajare pentru șezut și sprijinit picioarele. Sunt de diferite tipuri.

Toate aceste amenajări descrise mai sus se găsesc pe raza fondului de vânătoare Itești.

Concluzii

În urma cercetărilor înterprinse pe fondul de vânătoare Itești, Bacău se desprind concluziile

Populația de căpriori a fost formată de 113 indivizi aflați pe fondul de vânătoare Itești, reprezentând 22,4% din totalul efectivului gestionat de Direcția Silvică Bacău.

Efectivul a fost studiat și pe sexe, în intervalul 2007-2014 constatându-se că raportul între masculi și femele este de 1 / 1,8 constant în ultimii 3 ani.1

Recolta de căpriori împușcați pentru trofeu a fost în număr de 6 indivizi, în 2013 au fost 4 căpriori (3,5% din efectiv), iar în 2014, 2 indivizi (1,7% din efectiv).

Căpriorii vânați pentru selecție au fost mai numeroși, astfel la nivelul anului 2013 au numărat 41 indivizi (9,36% din efectiv), iar în 2014 un număr de 11 capete reprezentând 3,91% din efectiv.

Greutatea corporală a căpriorilor vânați pentru trofeu a fost mai mare de în 2012, fiind de 21,2 kg, scăzând în 2013 la 20,98

Nucleul d reproducție diferă din punct de vedere numeric funcție de tipul de habitat, în zona de deal și munte grupul este format din 3-4 femele și 1 mascul, iar la câmpie numără 8-10 indivizi.

Raza de mișcare a căprioarei este la munte de 5000 m, față de zona de deal unde este doar de 2000 m.

Raportul între sexe a oscilat de la 1/1 -1/1,8 și a râmas constant din 2011 până în prezent la valoarea de 1/1,8 .

Se înregisrează o tendință ușoară de creștere a numărului de femele din populație, deși aceasta nu manifestă fenomenul de expansiune, ci mai mult de stabilitate.

Condițiile de hrană și adăpost sunt corespunzătoare, însă din anul 2010 se constată modificări accentuate ale habitatului, căpriorului prin defrișări masive de păduri.

Cotele de extrageri pe ani au fost între 42 căpriori (2010) și nici un individ la nivelul lui 2014 ca urmare a pierderilor maci cauzate de stres, creșterea braconajului și gestionarea slabă a prădătorilor

Calitatea trofeelor extrase a înregistrat o scădere la nivelul anului 2013 față de anul 2012

Comparând calitatea trofeelor extrase de pe raza Direcției Silvice Bacău, cu alte trofee din țară, se constată că trofeele studiate de pe Ocolul Silvic Itești sunt inferioare celorlalte.

Recomandări

Cea mai importantă recomanbdare care se impune este aceea de a adopta urgent o lege a Fondului Forestier și de ocrotire și gospodărire a vânatului deoarece căpriorul este pus în pericol din cauza modificărilor de habitat.

Condițiile actuale și lipsa unei legislații clare favorizează practicarea braconajului, văzut de mulți o sursă profitabilă, dar ilegală de venit.

Bibliografie

Catalogul trofeelor București 15-21 septembrie 1997

V Cotta, M Bodea, I Micu (2001) Vânatul și vânătoarea în România, Ed Cerres, București

A Duda (1993) Vanat și vânător, Ed Tipomur Cluj

M Georgescu și G.C Giorgescu (1996) Enciclopedia zoocinegetică, Ed Albatros, București

A Neacșu (1980) Vânatul cu trofee, Ed Agrosilvică, București

Negruțiu A și col (2004) Fauna cinegetică și salmonicolă, Ed Universității Transilvania, Brașov

Revista Vânătorul și pescarul sportiv

Târziu D (1997) Pedologie și stațiuni forestiere, Ed Ceres București

www://rosilva.ro