Cercetari Auxologice In Arborete de Stejar din Campia Vlasiei. Consecinte Asupra Amenajarii Padurilor
TEZĂ DE DOCTORAT
cercetări auxologice în arborete de stejar din câmpia vlĂsiei. Consecințe asupra Amenajării pădurilor
Cuvânt înainte
Este probabil doar o întâmplare neînsemnată, faptul ca această lucrare folosește drept suport o hârtie certificată ecologic, care poartă emblema “commited to sustainability” (dedicat sustenabilității) si “caring for nature” (grija pentru natură), simboluri ale unei preocupări temeinice pentru viitor. Dendrometria și Amenajarea pădurilor, științe și practici cu un pronunțat caracter ecologic, au un scop în sine, acela de a interveni, a adapta și a ajusta. Dar, mai presus de toate, funcția lor supremă o constituie înțelegerea consecințelor. Îmi doresc ca principiile gospodăririi durabile, pe care le-am deslușit în „cetatea cunoașterii” din Suceava și în cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, să reprezinte un pas înainte și mai puțin un corolar și un demers de compensare a unor greșeli regretabile din trecut.
În mod special, îmi exprim elogiul și admirația la adresa acad. Victor Giurgiu, ale cărui îndrumări și sprijin generos pe calea devenirii profesionale sunt inestimabile. Datorez distinsului meu îndrumător inițierea în domeniul dendrometriei și auxologiei forestiere și transformarea concepției mele despre natura progresului științific și silvic.
M-au ajutat foarte mult și le mulțumesc profesorilor Facultății de Silvicultură, îndeosebi prof. univ. dr. ing. Ioan Milescu, prof. univ. dr. ing. Radu Cenușă. prof. univ. dr. Climent Horeanu și conf. dr. ing. Sergiu Horodnic, pentru răbdarea, criticile și sfaturile acordate în perioada de pregătire și redactare a tezei de doctorat.
Am primit un ajutor însemnat din partea colegilor din Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, îndeosebi dr. ing. Ionel Popa, prof. univ. dr. ing. Marian Ianculescu și nu în ultimul rând dr. ing. Ovidiu Badea, și de asemenea, dr. ing. Cristian Sidor și dr. ing. Cătălin Roibu, ajutându-mă să explorez ideile în etape dificile, printr-un mod de comunicare care atestă o înțelegere ce mi-a permis să depășesc câteva obstacole majore întâlnite în cursul pregătirii pentru doctorat.
În urma multor discuții purtate cu colegul și prietenul meu, ing. Daniel Robu, am avut un colaborator foarte activ care m-a stimulat și încurajat de-a lungul anilor de pregătire, în care ne-am format împreună ideile despre problemele auxologiei arboretelor amestecate, asemenea unei „cutii de rezonanță creatoare”.
Adresez mulțumiri domnului ing. Alexandru Roșu, un silvicultor de seamă, șef al Ocolului silvic Bolintin, și de asemenea, multor altor colegi din practica silvică românească pentru bunăvoința de a-mi înfățișa realitatea și adevărul din teren într-un mod pragmatic. De asemenea, aduc mulțumiri colegilor tehn. Cornel Barbu, tehn. Iulian Stănculeanu și tehn. Cobaschi Nicolae, pentru ajutorul acordat la culegerea datelor de teren și analiștilor programatori Agata Peiov și Anișoara Lazăr pentru furnizarea unor date importante pentru lucrare.
Ceea ce datorez părinților mei și soției, care au fost alături de mine în orice moment și pentru care îmi manifest întreaga mea venerație și dragoste, este de altă esență. În diferite feluri și-au adus contribuția la strădania mea, încurajându-mă permanent. Oricine s-a angajat în elaborarea unei astfel de lucrări va recunoaște sacrificiile pe care ei au fost nevoiți să le facă. Nu știu cum să le mulțumesc.
Cuprins
1. Introducere
1.1 Scopul și obiectivele cercetărilor
2. Stadiul cunoștințelor
2.1 Considerente generale
2.2 Caracteristicile stejăretelor și a șleaurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
2.2.1 Declinul pădurilor de stejar
2.2.2 Studiul ecofiziologiei stejarului în literatura de specialitate
2.2.3 Stadiul cunoștințelor în domeniul auxologiei pădurilor de stejar
2.2.4 Influența factorilor perturbatori asupra creșterii arborilor
2.2.5 Descrierea cadrului natural și a structurii pădurilor din Câmpia Vlăsiei
2.2.6 Tipuri de ecosisteme forestiere
2.3 Starea actuală și perspectivele pădurilor administrate de Ocoalele silvice Bolintin, București, Snagov și Răcari
2.3.1 Dinamica structurii pădurilor din Câmpia Vlăsiei
3. Localizarea, materialul și metodologia de cercetare
3.1 Locul cercetărilor
3.2 Materialul și metodologia de cercetare
3.2.1 Culegerea datelor din teren
3.2.2 Prelucrarea informațiilor
4. Rezultate cu privire la structura arboretelor din rețeaua de cercetare
4.1 Introducere
4.1.1 Structura arboretelor în raport cu compoziția și vârsta
4.1.2 Structura în raport cu diametrul de bază
4.1.3 Structura în raport cu înălțimea
4.1.4 Structura în raport cu volumul și creșterea în volum a arborilor
4.1.5 Caracterizarea competiției dintre arbori prin intermediul analizei medie-varianță a creșterilor radiale
5. Starea de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei
5.1 Caracterizarea principalilor factori de influență asupra stării de sănătate a pădurilor de stejar
5.1.1 Considerații generale
5.1.2 Factorii de influență asupra arborilor și a pădurilor de stejar
5.1.3 Analiza distribuției spațiale a arboretelor de stejar din aria de cercetare
5.2 Dinamica stării de sănătate a coroanelor arborilor din Câmpia Vlăsiei, în perioada anilor 1995-2006, evaluată prin sistemul de monitoring forestier
5.2.1 Analiza ratei mortalității arborilor
5.2.2 Analiza GIS a stării de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei
5.2.3 Starea de sănătate a arborilor din rețeaua proprie de cercetare
5.3 Diagnoza perturbărilor creșterii arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
6. Elaborarea seriilor dendrocronologice pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei 129
6.1 Seriile dendrocronologice standard, reziduală și ARSTAN
6.2 Influența principalilor parametrii climatici asupra creșterii radiale
6.3 Anii caracteristici
6.4 Declinul auxologic al arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
7. Consecințe asupra amenajării pădurilor
7.1 Considerații generale
7.2 Impactul modificărilor climatice, sociale și economice asupra amenajării pădurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
7.3 Recomandări cu privire la gospodărirea pădurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei în vederea atenuării efectelor modificărilor mediului
8. Concluzii și contribuții originale
8.1 Elementele de structură specifice arboretelor de tip șleau și stejăreto-șleau
8.2 Cu privire la starea actuală a pădurilor din Câmpia Vlăsiei privită prin prisma indicatorilor stării coroanelor și a mortalității arborilor
8.3 Elaborarea seriilor dendrocronologice și identificarea anilor caracteristici
8.4 Contribuții originale
Bibliografie
ANEXE
Introducere
Pădurile de stejar au o importanță deosebită din punct de vedere ecologic, social și economic pentru România, pe lângă contribuția lor la continuitatea poporului nostru pe acest teritoriu, ne regăsim astăzi identitatea și demnitatea de a fi români în reprezentarea simbolică a frunzei și a ghindei de stejar, semnificând perenitate și stabilitate.
Stejarul (Quercus robur L.) este o specie deosebit de valoroasă economic, fiind foarte bine adaptată la condițiile naturale ale spațiului geografic românesc, și formează în condiții staționale specifice, biocenoze complexe de tipul stejăreto-șleaurilor de câmpie și deal, dotate cu sisteme perfecționate de autoreglare și autoconservare, cu o polifuncționalitate deosebită.
Calitatea deosebită a lemnului și suprapunerea arealului ecologic al acestei specii cu zonele cele mai populate, au determinat ca timp de secole stejarul să fie exploatat pentru întrebuințările sale, fie doar un simplu obstacol în calea dezvoltării exploatațiilor agricole.
Marele silvicultor român Marin Drăcea (2005) sintetiza acest fapt astfel: „Marea accesibilitate a acestor terenuri, eterna foamete de pământ a unei populații crescânde, fertilitatea excesivă a acestor pământuri au făcut ca stejarul, acest aristocrat al pădurilor și diamant al lemnelor, să fie mereu distrus. Căci firea a dat stejarului toate însușirile și toate calitățile unui arbore condamnat la pieire în lupta cu agricultura. Natura l-a făcut pretențios, doritor de ținuturi calde, de pământuri reavăne, profunde și fertile de luncă, și ca atare l-a pus în calea agricultorului care l-a atacat cu tot mai multă violență, cu cât el dă cel mai pretențios și cel mai dorit lemn. Și în aceste condițiuni trebuia să piară acolo unde nu există o intuiție a viitorului”.
Terenurile agricole au luat locul vestiților codrii de stejar din întreaga zonă forestieră de câmpie. Au mai rămas doar trupuri izolate sau pâlcuri să amintească de măreția codrilor din vechime. Izvoarele istorice atestă la rândul lor existența și măreția pădurilor din zona Dâmboviței și din zona de nord și de nord-vest a Bucureștiului a codrilor seculari ai Vlăsiei (în limba slavă veche, Dâmbovița semnifică „apă străjuită de păduri de stejar” (Iordan, 1963)). În țara noastră, suprafața ocupată de arboretele cu o compoziție diversificată este semnificativă, la fel ca și experiența practică în domeniul gospodăririi lor. Cu toate acestea, lipsește încă o abordare unitară și general acceptată pentru cuantificarea creșterilor și a producției.
Pădurile de stejar reprezintă o parte importantă a fondului forestier al țării noastre, fapt cu atât mai bine evidențiat cu cât suprafața lor s-a redus considerabil în ultimele 2 secole, cu precădere în zona Câmpiei Române. Cu toate acestea, puținele păduri care au mai rămas își îndeplinesc cu prisosință funcțiile atribuite, diferențiindu-se de ecosistemele predominante agricole și urbane, pe care le-au substituit de-a lungul timpului, prin crearea unui mezo- și microclimat proprii și prin statutul de furnizor de resurse naturale esențiale. În pofida suprafeței restrânse pe care o ocupă, regăsim în astfel de ecosisteme un rezervor impresionant de diversitate a speciilor și a peisajelor. Structurile silvice administrative continuă să exploateze diversitatea tuturor acestor resurse disponibile, dar pe lângă furnizarea de servicii ecologice, sociale și economice, încă sunt expuse în fața hazardelor specifice asociate acestei regiuni. Modificările globale datorate variațiilor climatice, schimbării folosinței terenurilor, măsurilor de gospodărire, introducerii de specii exotice, sau altor cauze, au avut și vor avea consecințe dificil de anticipat datorită multitudinii de interrelații care sunt parte a sistemului capitalului natural și economic a regiunii de dezvoltare a Municipiului București (Milescu, Giurgiu, 1962; Giurgiu, 2005).
Scopul și obiectivele cercetărilor
Scopul cercetărilor constă în cunoașterea multirelațională a influențelor exercitate de principalii factori perturbatori asupra stării coroanelor și a creșterii arborilor și arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei. Alegerea problematicii de cercetare este susținută, în principal, de impactul semnificativ al diferiților factori de presiune (modul de folosință a terenurilor, fluctuațiile climatice, intervențiile silviculturale, specii invazive etc.) asupra pădurilor din această zonă. Este necesară dezvoltarea metodologiei de investigare dendrometrică și extinderea cunoștințelor asupra ecosistemelor de stejar din punct de vedere auxologic pentru a se construi bazele elaborării unor viitoare instrumente, modele teoretice și practice ale creșterii și dezvoltării arboretelor amestecate.
Cercetările au ca obiective principale:
– studierea cadrului natural și a distribuției suprafețelor fondului forestier din Câmpia Vlăsiei;
– cercetarea structurii actuale a unor ecosisteme reprezentative de stejar din Câmpia Vlăsiei;
– stabilirea dinamicii stării de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei (exprimată prin intermediul stării coroanelor) în raport cu structura acestora;
– elaborarea seriilor dendrocronologice, identificarea anilor caracteristici și a factorilor climatici limitativi pentru creșterea arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei;
– identificarea principalelor consecințe ale stării actuale a pădurilor și ale rezultatelor cercetărilor asupraă „apă străjuită de păduri de stejar” (Iordan, 1963)). În țara noastră, suprafața ocupată de arboretele cu o compoziție diversificată este semnificativă, la fel ca și experiența practică în domeniul gospodăririi lor. Cu toate acestea, lipsește încă o abordare unitară și general acceptată pentru cuantificarea creșterilor și a producției.
Pădurile de stejar reprezintă o parte importantă a fondului forestier al țării noastre, fapt cu atât mai bine evidențiat cu cât suprafața lor s-a redus considerabil în ultimele 2 secole, cu precădere în zona Câmpiei Române. Cu toate acestea, puținele păduri care au mai rămas își îndeplinesc cu prisosință funcțiile atribuite, diferențiindu-se de ecosistemele predominante agricole și urbane, pe care le-au substituit de-a lungul timpului, prin crearea unui mezo- și microclimat proprii și prin statutul de furnizor de resurse naturale esențiale. În pofida suprafeței restrânse pe care o ocupă, regăsim în astfel de ecosisteme un rezervor impresionant de diversitate a speciilor și a peisajelor. Structurile silvice administrative continuă să exploateze diversitatea tuturor acestor resurse disponibile, dar pe lângă furnizarea de servicii ecologice, sociale și economice, încă sunt expuse în fața hazardelor specifice asociate acestei regiuni. Modificările globale datorate variațiilor climatice, schimbării folosinței terenurilor, măsurilor de gospodărire, introducerii de specii exotice, sau altor cauze, au avut și vor avea consecințe dificil de anticipat datorită multitudinii de interrelații care sunt parte a sistemului capitalului natural și economic a regiunii de dezvoltare a Municipiului București (Milescu, Giurgiu, 1962; Giurgiu, 2005).
Scopul și obiectivele cercetărilor
Scopul cercetărilor constă în cunoașterea multirelațională a influențelor exercitate de principalii factori perturbatori asupra stării coroanelor și a creșterii arborilor și arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei. Alegerea problematicii de cercetare este susținută, în principal, de impactul semnificativ al diferiților factori de presiune (modul de folosință a terenurilor, fluctuațiile climatice, intervențiile silviculturale, specii invazive etc.) asupra pădurilor din această zonă. Este necesară dezvoltarea metodologiei de investigare dendrometrică și extinderea cunoștințelor asupra ecosistemelor de stejar din punct de vedere auxologic pentru a se construi bazele elaborării unor viitoare instrumente, modele teoretice și practice ale creșterii și dezvoltării arboretelor amestecate.
Cercetările au ca obiective principale:
– studierea cadrului natural și a distribuției suprafețelor fondului forestier din Câmpia Vlăsiei;
– cercetarea structurii actuale a unor ecosisteme reprezentative de stejar din Câmpia Vlăsiei;
– stabilirea dinamicii stării de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei (exprimată prin intermediul stării coroanelor) în raport cu structura acestora;
– elaborarea seriilor dendrocronologice, identificarea anilor caracteristici și a factorilor climatici limitativi pentru creșterea arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei;
– identificarea principalelor consecințe ale stării actuale a pădurilor și ale rezultatelor cercetărilor asupra activității de amenajarea pădurilor.
În contextul social-economic în care se află țara noastră, pădurile de stejar vor avea în viitor o valoare cu precădere ecologică, socială și științifică, impunându-se necesitatea unei mai bune cunoașteri a relațiilor de cauzalitate din ecosistemelor dominate de stejar, rezultatele transpunându-se asupra activităților și preocupărilor practicii silvice românești.
Stadiul cunoștințelor
Considerente generale
Istoria stejarului reprezintă un capitol important al cronicii silviculturii europene și într-un sens mai larg, chiar istoria Europei însăși, deoarece a reprezentat pentru foarte multă vreme o resursă strategică și un produs esențial pentru dezvoltarea, evoluția și lupta pentru supremație sau uneori, pentru supraviețuire a civilizațiilor de pe acest continent. O astfel de cronică a utilizării, comerțului, gospodăririi și importanței strategice a pădurilor de stejar începe încă din timpurile imemoriale ale marilor flotile construite de imperiile Evului mediu și atinge apogeul în perioada marilor descoperiri geografice și a expansiunii dominației coloniale pe continentele Asiei și Americii.
A fost privit multă vreme doar ca o simplă resursă practic inepuizabilă sau uneori ca un simplu obstacol în calea dezvoltării agriculturii, însă odată cu reducerea semnificativă a suprafeței pădurilor de stejar, a crescut interesul și preocuparea pentru gospodărirea rațională a acestei resurse pe baze științifice, în spiritul principiului gospodăririi durabile.
În domeniul ecologiei și auxologiei pădurilor de stejar există multe lucrări valoroase publicate, în centrul atenției aflându-se îndeosebi problema prezervării pădurilor de stejar (Rusescu, 1906; Antonescu, 1907; Petrescu, 1929; Vlad, 1947; Popescu-Zeletin et al., 1957; Pașcovschi, Leandru, 1958; Carcea, Avram, 1962; Milescu, Giurgiu, 1962; Vlad, 1971; Doniță, Purcelean, 1975; Giurgiu, 1978, 1980; Vlad, Giurgiu, 1986; Tissescu, 2001; Giurgiu, 2004; Drăcea, 2005; Giurgiu, 2005; Vlad, 2007).
Mult dezbătută a fost tema modurilor de gospodărire a pădurilor de stejar, care în trecut au fost supuse unor tratamente nepotrivite, cum au fost la început, tăierile fără restricție, practicate în toate regiunile țării, până la apariția primelor reglementări referitoare la gospodărirea pădurilor, cum este „așezământul lui Al. Moruzi pentru păduri, rădiuri și dumbrăvi”, din anul 1792, adoptat și în Țara Românească în 1793 (Giurescu, 2004). Astfel de acte normative prevedeau împărțirea pădurilor în parchete și un ciclu de producție diferențiat pentru lemnul de foc și pentru lemnul destinat altor întrebuințări, care la stejar putea ajunge până la 200 de ani. În secolul al XIX-lea (în Moldova în 1843 și 1847 în Țara Românească), apar două pravile referitoare la gospodărirea pădurilor mănăstirești (Mănăstirile Snagov, Râioasa, Pustnicu, Comana, Pasărea, Sitaru, Căldărușani, Ghighiu etc.), care plănuiau pentru pădurile de stejar tăieri rase cu menținerea a 56 de rezerve la ha (câte una la fiecare prăjină), repartizate uniform și alese dintre arborii tineri și drepți (Sabău, 1946). Cu astfel de reglementări, a apărut etapa introducerii și aplicării crângului simplu și cu rezerve în pădurile de stejar, însă care au condus la destructurarea arboretelor respective, deși astfel de tratamente au fost aplicate cu succes în Franța (Giurescu, 2004; Drăcea, 2005; Vlad, 2007).
Către sfârșitul secolului al XIX-lea, gândirea silvică românească manifestă o evoluție, sub influența silvicultorilor formați în Franța, prin introducerea tratamentului tăierilor succesive și reconversia arboretelor de stejar gospodărite anterior în crâng. Însă din cauza unei puneri în aplicare necorespunzătoare, fără luarea în considerare a anilor de fructificație, situația lor a cunoscut în continuare un regres. Cu toate obiecțiile asupra acestui tip de tratament de către cunoscuți silvicultori ai vremii în frunte cu Marin Drăcea și Ion Vlad, acest mod de gospodărire a continuat să fie pus în aplicare, în țara noastră până în anul 1948. În perioada următoare, a fost generalizat tratamentul tăierilor progresive într-o variantă propusă de Drăcea, obținându-se rezultate foarte bune în cazurile când s-a ținut seama de recomandările cu privire la anii de fructificație și la aplicarea la timp a tăierilor de punere în lumină și a lucrărilor de completare cu semănături în ochiuri și îngrijire a semințișului, precum și a tăierilor de lărgire și racordare a ochiurilor (Petrescu, 1929; Rădulescu, 1929; Stefanopol, 1934; Bădulescu, 1938; Ceacăreanu, 1939; Vlad, 1947, citați de Vlad, 2007; Giurgiu, 1986; Drăcea, 2005).
O altă perioadă, care a subscris la reducerea suprafețelor ocupate cu arborete de stejar, a constituit-o deceniul 1951-1960, când, după modelul sovietic, a apărut metoda refacerii pădurilor cu mijloace mecanizate. Au fost abandonate metodele silviculturale originale, economice și s-a trecut la substituiri integrale prin defrișări cu scoaterea cioatelor, prelucrarea mecanizată a solului și reîmpădurirea pe cale artificială, dar de multe ori cu alte specii, cum ar fi plopii euramericani, sălciile selecționate, salcâmul ș.a. (Vlad, 1971).
Au fost adoptate instrucțiuni silvice privind aplicarea tratamentului tăierilor „combinate”, care au înlocuit în bună parte tratamentul tăierilor progresive și care, aplicate într-o formă simplificată (cu perioadă scurtă de regenerare), „au condus la uniformizarea excesivă a pădurilor regenerate, cu urmări ecologice grave ireversibile” (Giurgiu, 1980). Modul defectuos de gospodărire în trecut a pădurilor de stejar, pășunatul abuziv, brăcuirile, convertirea la codru prin îmbătrânire a arboretelor provenite din mai multe generații de lăstari au condus la scăderea vitalității și rezistenței acestor păduri la factorii dăunători, biotici și abiotici, constituind în unele zone din Câmpia Vlăsiei factori declanșatori ai fenomenului de uscare prematură a stejarului.
În ultimele trei decenii s-a aplicat tot mai mult metoda de gospodărire și regenerare naturală a pădurilor pe baze ecologice, ținând cont de caracteristicile stațiunilor. Îndrumările tehnice (edițiile 1986 și 2000), precum și programele naționale pentru gestionarea durabilă a pădurilor, prevăd strategii și măsuri pentru conservarea și gospodărirea chibzuită a pădurilor de stejar, executarea de lucrări de reconstrucție ecologică în zonele de câmpie și luncă, precum și necesitatea creării unor arborete cu structuri optime, diversificate funcțional.
Măsurile de conducere preconizate generalizat, pentru aceste păduri, sunt în general subordonate sortimentului țel, care este lemnul pentru cherestea de calitate superioară și pentru furnire estetice (Badea et al., 1971). Se recurge la o selecție riguroasă prin lucrări de îngrijire a arboretelor și menținerea în permanență a unui spațiu optim între arborii din etajul dominant, precum și a unui subetaj, cât mai bogat, format din specii de umbră, care să acopere atât solul, cât și trunchiurile stejarului. Este recomandată regenerarea pe cale naturală sub adăpostul arboretului matern și efectuarea de completări prin semănături directe (mai rar plantații).
Problema conducerii arboretelor de stejar la vârste înaintate, în scopul producerii de lemn de calitate superioară și a unei intensități funcționale superioare prezintă numeroase aspecte noi pentru silvicultura noastră, care încă nu au putut fi clarificate pe deplin, iar măsurile silvotehnice de conducere și conservare a arboretelor de stejar vor trebui fundamentate pe baza unei expertize verificate într-o lungă perioadă de timp (Popa-Costea, 1990).
Caracteristicile stejăretelor și a șleaurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
Stejăretele și șleaurile cu stejar nu ocupă suprafețe prea mari în țara noastră, fiind mai bine reprezentate în Podișul Transilvaniei și în nordul Moldovei și sub forma unor trupuri de pădure puternic fragmentate pe piemonturile dintre Titu și Ploiești și din vestul țării, în unele depresiuni montane din Oltenia, în Câmpia Vlăsiei, Câmpia Banatului și de-a lungul luncilor joase ale marilor râuri: Prut, Siret, Ialomița, Argeș, Olt, Jiu, Timiș, Mureș, Crișurile, Someș.
Din punct de vedere altitudinal, stejăretele ocupă intervalul 200-400 m, însă în câmpii și lunci coboară chiar și până la 15 m. Substraturile litologice cele mai frecvent întâlnite sunt cele sedimentare de vârstă pleistocenă (perioadă cuprinsă între 1,6 milioane – 12 mii de ani în urmă, cunoscută și ca „Era glaciară”) și holocenă (perioadă cuprinsă între 10 mii de ani în urmă și zilele noastre), iar relieful este reprezentat de podișuri joase, piemonturi, câmpii tabulare și terase. Stejăretele și șleaurile cu stejar din Câmpia Vlăsiei sunt așezate pe cele mai fertile soluri, de tipul cenușiu brun, pe brun roșcat ne-podzolit sau slab podzolit, uneori slab pseudogleizat. În literatura de specialitate, acestui tip de formație forestieră i se atribuie o amplitudine edafică generoasă, vegetând atât pe soluri brune podzolite și podzolice argiloiluviale, pseudogleizate sau pseudogleice, cât și pe soluri hidromorfe pseudogleice podzolite și podzolice și pe lăcoviști (soluri humicogleice), mai rar pe soluri brune, brune-roșcate și cenușii (Chiriță, Doniță, Ivănescu, 1981).
Condițiile de climă preferate de asociațiile de stejar se diferențiază în funcție de regiunea geografică și de forma de relief. Clima ceva mai rece și suficient de umedă (7,5-8,5oC temperatura medie anuală și 600-650 mm precipitații anuale) din depresiuni este la fel de propice stejarului ca și tipul de climă ceva mai cald și mai uscat din zona sudică a României (9,5-11,5oC temperatura medie anuală și 550-650 mm precipitații anuale).
Noțiunile de stejăret și șleau de stejar desemnează ecosisteme forestiere în cadrul cărora specia dominantă este reprezentată de stejar (Quercus robur L.). Alături de acesta pot participa în proporție redusă gorunul (Quercus petraea L.), cerul (Quercus cerris L.) și gârnița (Quercus frainetto L.), iar din categoria speciilor de amestec: carpenul (Carpinus betulus L.), speciile de tei (Tillia sp.), frasin (Fraxinus sp.), ulm (Ulmus sp.) și paltin (Acer sp.), jugastrul (Acer campestre L.), și arțarul tătărăsc (Acer tataricum L.), plopul tremurător (Populus tremula L.), sorbul de câmp (Sorbus torminalis L.), mărul (Malus sylvestris Mill.) și părul pădureț (Pyrus pyraster L.). În categoria arbuștilor se regăsesc: porumbarul (Prunus spinosa L.), crușinul (Frangula alnus Mill.), spinul cerbului (Rhamnus cathartica L.), sângerul (Cornus sanguinea L.), călinul (Viburnum opulus L) etc. Flora ierboasă este reprezentată de specii de graminee și ciperacee și unele specii de luncă (ex: Rubus caesius, Galium aparine ș.a.) (Doniță, Purcelean, 1975).
Stejarul intră în componența unui număr relativ restrâns de ecosisteme, pe câmpii interfluvii, câmpii înalte și lunci cu soluri slab acide – neutre și foarte trofice, cu drenaj normal, intens bioactive și cu indici semnificativi ai biodiversității. În literatura de specialitate (Doniță, Chiriță, Stănescu, 1990) este semnalată prezența ecosistemelor de stejar situate pe platouri, terase și câmpii joase cu substraturi fine și în consecință soluri grele, pseudogleice, moderat acide, cu umiditate alternantă, cu scurtă băltire în ochiuri primăvara și mare deficit de apă vara, situații frecvent întâlnite în regiunea studiată.
Șleaurile de stejar și stejăretele din Câmpia Vlăsiei (circa 18000 ha) se situează pe terenuri plane de câmpie joasă (70-160 m altitudine), ocupând aproape întreg teritoriul, cu excepția văilor cu apă permanentă, a depresiunilor (crovuri, rovine) cu vegetație hidrofilă și stejărete sau plopișuri de depresiune și a terenurilor plane cu soluri puternic compactizate, cu umiditatea pronunțat alternantă pe care sunt instalate cerete sau cereto-gârnițete. Unitățile ecosistemice cele mai frecvente în această zonă sunt: șleaul normal de câmpie (aprox. 25%); stejăreto-șleau normal de câmpie (aprox. 17%); stejăreto-șleau de câmpie de productivitate mijlocie (aprox. 14%); stejăreto-șleau de terasă și alte diferite tipuri derivate. Suprafețele cele mai întinse se află în ocoalele silvice București, Bolintin, Snagov, Răcari, Comana și parțial în ocoalele Brănești și Ploiești (Doniță, Purcelean, 1975).
Declinul pădurilor de stejar
Compoziția pădurilor din Europa s-a modificat semnificativ de-a lungul istoriei, odată cu evoluția concepțiilor despre locul și rolul acestora în cadrul societății. Pădurile virgine au dispărut sau sunt pe cale de dispariție ca rezultat al defrișărilor, incendiilor, pășunatului sau al exploatării intense a resurselor forestiere. În ultimele decenii, semnificația socială a pădurilor a dobândit noi valențe, pe măsura conștientizării pluri-funcționalității ecosistemelor forestiere apropiate de o structură naturală diversificată și mai stabile (Giurgiu, 1982; Giurgiu, Doniță, Bândiu, 2001).
Numărul mare de specii de specii de stejar, răspândite pe întreg globul, cât și declinul manifestat în ultimele decenii, atât în Europa cât și în America de Nord, a generat o preocupare intensă de aprofundare ecofiziologică a comportării acestor specii în diverse condiții de mediu. Tendința generală (globală) a arealului stejarilor de a fi supus unor perioade de stres hidric, asociat cu una din cauzele majore ale declinului, a determinat realizarea de cercetări ecofiziologice privind comportarea în astfel de condiții, atât în țara noastră (Catrina, 1966; Marcu, 1966; Alexe, 1984, 1985, 1986), cât și în străinătate (Luisi, 1991; Luisi, Lerario, Vannini, 1993; Breda et al., 1995; Tyree, Cochard, 1996; Vannini, Valentini, Luisi, 1996), concluzia generală atestând faptul că stejarii adoptă fie strategii de tolerare, fie de evitare a stresului hidric prin mecanisme specifice de reglare a schimbului foliar de gaze, adaptări morfologice și comportamentale.
Pe plan internațional problema uscării stejarului a fost semnalată și intens investigată în Croația și Slovenia încă din 1902 (Langhoffer, 1926), în Polonia în anii 1939 și 1940 (Eliescu, 1943), în țările fostei Uniuni Sovietice începând încă din anul 1892, în Germania se citează cazuri de uscare a stejarului din anul 1918 (Stratanovici, Zaborovschi, 1931), precum și în Statele Unite ale Americii, la stejarul roșu, în anul 1932 (Henry, 1944).
În România nu este semnalată o dată precisă a apariției uscării stejarului (Marcu, 1966). În regiunea Banatului s-a stabilit că ar fi avut loc uscări intense în perioada 1910-1914. Abia din perioada anilor 1930-1932 avem informații certe cu privire la intensitatea acestui fenomen (Georgescu, 1942). În țara noastră au fost identificate trei perioade de uscare intensă: 1937-1943 în regiunea Argeș, 1947-1949 în urma unor secete prelungite și a contribuției unor ciuperci pentru prima dată descoperite la noi (Ophiostoma valachicum și O. roboris) și a unor bacterii (Erwinia valachica și E. quercicola) și cea de-a treia perioadă în intervalul 1955-1961, când fenomenul s-a extins în întreaga subzonă a stejarului (Marcu, 1966). Cauzele primare ale uscării au fost atribuite în primul rând defrișării pe suprafețe mari și destructurării arboretelor prin aplicarea unor tratamente neadecvate, distrugerii arbuștilor, a speciilor ajutătoare și a solului, prin practicarea pășunatului și manifestării unui regim hidric nefavorabil timp de mai mulți ani. La toate acestea s-au adăugat efectele defolierilor repetate provocate de insecte și de acțiunea bacteriilor din genul Erwinia și a ciupercilor din genul Ophiostoma (Alexe, 1984, 1985, 1986).
Din cercetările efectuate asupra acestui fenomen s-a desprins ideea unei acțiuni convergente a mai multor categorii de factori biotici și abiotici. În ceea ce privește condițiile climatice, caracteristica esențială în regiunile în care s-a produs uscarea a fost dezechilibrul puternic în repartiția precipitațiilor de-a lungul unui an calendaristic, dar și de-a lungul mai multor ani. De asemenea, înghețurile târzii au distrus aparatul foliar, având astfel un efect echivalent unei defolieri.
Din analiza condițiilor geomorfologice, pedologice și hidrologice s-a arătat că uscarea stejarului s-a manifestat în toate condițiile de relief și de sol, dar cu o intensitate mai ridicată în situațiile în care se accentuează fenomenul de înmlăștinare și de salinizare, și de asemenea nu s-a reușit stabilirea unei legături între intensitatea uscării și tipul de pădure. Cu precădere tratamentele și modul de gospodărire aplicate în trecut sunt „factorii permanenți și de ordin primar care au pregătit condițiile de apariție și dezvoltare a altor factori ce au dus la uscarea stejarului” (Marcu, 1966; Giurgiu, 1978).
Măsurile silviculturale recomandate la acea vreme au pus accent îndeosebi pe intervențiile de prevenire și protecție împotriva defoliatorilor și pe menținerea și ameliorarea condițiilor de vegetație în cazul arboretelor de stejar, de productivitate mijlocie și superioară. Însă pentru arboretele de stejar de productivitate scăzută, acolo unde condițiile o permit, s-a recomandat introducerea pinilor, salcâmului, aninului, mesteacănului etc.
În zilele noastre însă, atât în Europa cât și în țara noastră, se manifestă tot mai pregnant o tendință de reîntoarcere la tipul natural fundamental de pădure, dovada fiind constituită de unele cercetări (Dănescu, Roșu, 2000) care fundamentează soluțiile necesare și oportunitatea unor astfel de măsuri, cu precădere în stațiunile unde speciile exotice introduse sunt afectate la rândul lor de fenomene de degradare.
Literatura de specialitate în domeniul refacerii, substituirii și ameliorării arboretelor slab productive (degradate, de productivitate redusă sau necorespunzătoare din punct de vedere economic) este bine reprezentată în țara noastră și în străinătate (Balanica et al., 1954). Au fost evidențiate influențele diferiților factori ecologici asupra creșterii și fotosintezei puieților de stejar, avantajele regenerării naturale (Alentiev, citat de Popescu, 1990), dar de remarcat este orientarea celor mai mulți specialiști spre elaborarea și perfecționarea de metode și tehnologii de refacere și substituire a arboretelor slab productive pe suprafețe mari sau în coridoare deschise cu folosirea potențială a mijloacelor mecanizate de mare productivitate. În țara noastră printre cele mai vechi lucrări de acest gen sunt de menționat cele inițiate de profesorul M. Drăcea în anul 1920 și puse în practică pentru prima dată în Ocoalele silvice Gruiu, Mănăstirea Țigănești, și Căscioarele (Petrescu, 1929; Rădulescu, 1929; Stefanopol, 1934; Bădulescu, 1938; Ceacăreanu, 1939; citați de Vlad, 2007). Originalitatea concepției lui Drăcea constă în adoptarea tăierilor de regenerare în ochiuri și aplicarea de semănături directe sub adăpost (regenerare asistată) (Vlad, 1971, 2007). Această metodă reprezintă o ingenioasă adaptare a tratamentului tăierilor progresive, conceput în străinătate, la particularitățile arboretelor derivate de stejar din Câmpia Română.
O importanță deosebită prezintă și gospodărirea pădurilor de stejar, destinate producerii lemnului apt pentru furnire estetice, domeniu în care țara noastră este bine reprezentată în literatura de specialitate. Sinteza unor astfel de preocupări cu caracter științific se rezumă la recomandarea unor cicluri mai mari de 140 de ani și aplicarea la timp a lucrărilor de conducere și îngrijire a arboretelor (Badea et al., 1971; Doniță, Purcelean, 1975; Constantinescu, 1982; Constantinescu, Diaconu, 1982; Vlad, Giurgiu, 1986; Doniță, 1989). Au fost consemnate și opinii cu privire la adoptarea unei vârste a exploatabilității economice ceva mai reduse cu 10-40 de ani la stejar, pornind de la ideea că adoptarea unei vârste la care se realizează exploatabilitatea tehnică, care presupune atingerea unei ponderi maxime a sortimentului țel în structura masei lemnoase recoltate, ar fi justificată numai în condițiile economiei de comandă (Drăgoi, 1999). În realitate însă această constatare nu este pe deplin argumentată, deoarece nu ia în seamă decât strict aspectul economic și pornește de la unele ipoteze simplificatoare (de ex: renta maximă ar putea fi realizată numai în condițiile unei structuri extrem de improbabilă, în care toți arborii ar fi de clasa I de calitate).
Studiul ecofiziologiei stejarului în literatura de specialitate
Cercetători de renume au adus contribuții semnificative la cunoașterea stării (funcției) de nutriție, atât în cazuri normale, cât și ca fenomen posibil asociat declinului. De asemenea, sunt abordate și aspectele privind predispoziția foarte ridicată la factorii abiotici și mai ales biotici: insecte, ciuperci, micoplasme, virusuri etc. (Catrina, 1966; Alexe, 1986; Catrina, 1987; Costea, Catrina, 1990; Alexe, 1991; Wargo, Hook, 1991; Thomas, Blank, 1996; Vannini, Valentini, Luisi, 1996; Stefan et al., 1997; Nețoiu, 1998; Jactel et al., 1999). În general, cea mai importantă cauză a declinului și uscării, precum și gospodărirea nejudicioasă a ecosistemelor având în alcătuire stejar.
Cercetările cu privire la ameliorarea condițiilor de creștere și regenerare a arboretelor de stejar și a șleaurilor de stejar pedunculat au adus contribuții interesante asupra exigențelor față de substanțele nutritive din sol și asupra potențialului utilizării de fertilizanți chimici. S-a determinat experimental că fertilizările chimice reprezintă mijloace sigure de ridicare a productivității arboretelor care au în compoziție stejar (Costea, Catrina, 1990). În șleaurile de stejar, în care s-au administrat îngrășăminte chimice, aceeași autori consemnează un răspuns semnificativ mult mai bun al speciilor de amestec comparativ cu stejarul, acest fapt având drept potențială consecință favorizarea speciilor de amestec în dauna speciei principale, iar în arboretele în care se produc fenomene de uscare intensă la arborii de stejar, fertilizarea chimică poate avea ca efect o accentuare a fenomenului de uscare pe termen scurt.
Conceptele cu privire la cultivarea și gospodărirea plantațiilor de stejar au suferit modificări în ultima perioadă, ca rezultat a proliferării unor noi perspective în ceea ce privește obținerea de lemn de stejar de calitate în urma aplicării unor tehnologii de împădurire cu o densitate scăzută. De asemenea, a devenit posibilă utilizarea unor tehnologii și utilaje noi care permit plantarea puieților de dimensiuni mari, fără a fi necesară îndepărtarea vegetației pre-existente rezultată în urma regenerării naturale a speciilor pioniere și altor specii de amestec, eliminându-se astfel competiția intra-specifică pentru puieții de stejar (Kullberg, Welander, 2003).
Promovarea unei concepții fiziologice în dezvoltarea silviculturii din țara noastră, a reprezentat rodul unor cercetări cu caracter inedit, realizate de către Catrina și Popa (1987). S-a determinat un interval aproximativ al variației coeficientului conversiei energiei solare între 1,21% și 2,83% pentru specia stejar, în funcție de potențialul fiziologic al arborilor. Prin astfel de preocupări se pune în evidență rolul determinant prin care tehnologia silvică ar putea contribui la creșterea randamentului energetic al ecosistemelor forestiere prin aplicarea unor măsuri corespunzătoare, cu implicații în ameliorarea condițiilor de creștere a arborilor.
Resursele genetice de stejar de luncă, de câmpie sau de terase, de mare productivitate, resursele genetice marginale, alcătuite din populații de lăcoviști, de soluri sărăturoase, precum și resursele genetice cu caractere morfologice sau fiziologice deosebite, sunt cuprinse sistemul arboretelor surse de semințe, în total însumând aproximativ 4492 ha. „Stejarul pedunculat este fie singur, fie în amestec cu alte specii de stejar în rezervații forestiere cum sunt Mociar-Mureș, Prejmer și Dumbrava Vadului-Brașov, Vânătorii Neamțului, Frasinu-Buzău, Letea-Tulcea, Snagov și Căldărușani-Ilfov, Ciornuleasa-Călărași, Uricani-Iași ș.a., iar în rezervațiile Bejan-Hunedoara și Ilârboanca-Vaslui sunt conservați numeroși hibrizi de stejar”(Stănescu, Șofletea, 1998).
În privința pășunatului în pădure, problemă din ce mai acută în zilele noastre, s-au adus numeroase argumente cu caracter științific pentru a se evidenția potențialul negativ și mai cu seamă ineficiența acestui fenomen în viața pădurii (Drăcea, 1938; Giurgiu, 1982). S-a demonstrat că pășunatul în pădure, nu numai în ecosistemele de stejar care se doresc ocrotite, este un „sistem energetic deficitar, o incompatibilitate biologică, determinată de marea cantitate de energie irosită pentru recoltarea hranei, disproporționată cu câștigul (Stoiculescu, Nanu, 1991). Totodată, efectele negative se resimt o perioadă îndelungată chiar și după suprimarea completă a pășunatului (efectul de „histerezis”), durata perioadei de redresare edafică fiind cu mult mai mare decât cea de degradare propriu-zisă (Stoiculescu, 1987). O astfel de concluzie stă la baza avertismentelor din literatura de specialitate, potrivit cărora „fără măsuri eficiente de redresare ecologică și de conservare, și în primul rând, de suprimare totală a pășunatului, pădurile de cvercinee se vor reduce atât de mult încât, în viitorul nu prea îndepărtat, va apare pericolul dispariției lor din componența pădurilor țării” (Giurgiu, 1982, 2004).
Stadiul cunoștințelor în domeniul auxologiei pădurilor de stejar
Conceptul de pădure – resursă inepuizabilă depinde fundamental de procesele auxologice caracteristice și de abilitatea silvicultorului de a evalua cât mai precis și de a face previziuni cu privire la creșterea în volum și la producția de lemn a arborilor și arboretelor, prin intermediul tabelelor dendrometrice și a tabelelor producție.
În privința tabelelor dendrometrice, pentru o perioadă foarte îndelungată, a existat un interes deosebit pentru cunoașterea volumului unui arbore, din considerente economice luându-se în considerare numai fusul arborelui. Au fost dezvoltate un număr impresionant de metode de măsurare, tabele, ecuații de regresie în întreaga lume și în țara noastră.
Ultima perioadă însă este caracterizată de un interes științific din ce în ce mai pronunțat pentru cunoașterea nu numai a volumului tuturor componentelor arborelui, dar și a dinamicii creșterii tuturor părților unui arbore. Astfel biomasa ecosistemelor forestiere, mai ales în SUA și unele țări europene, a devenit un indicator de referință asupra pădurilor.
La începuturile silviculturii românești, tablele de cubaj folosite proveneau din Germania, unde asemenea tabele au apărut la începutul secolului al XIX-lea, fiind aplicate cu mari dificultăți în țara noastră. Abia după înființarea Institutului de Cercetări și Experimentație Forestieră (1933) s-a trecut la elaborarea primelor tabele dendrometrice pentru stejar (Toma, 1946). În perioada anilor 1950-1954, printr-un efort remarcabil au fost concepute tabele dendrometrice pentru alte 21 de specii forestiere, toate constituind prima generație de astfel de elaborate, sub coordonarea distinsului silvicultor Popescu-Zeletin (1957). Cercetările au fost continuate în deceniul următor, prin întocmirea tabelelor de cubaj pentru încă 6 specii forestiere, revizuirea unor tabele elaborate anterior și publicarea lor în monografia Biometria arborilor și arboretelor din România (Giurgiu, Decei, Armășescu, 1972).
Din anul 1975, pentru a se putea elabora sistemul informatic al amenajării pădurilor și respectiv cel al evaluării volumului de lemn destinat exploatării, s-a trecut la matematizarea tabelelor de cubaj (Giurgiu, 1979).
Grosimea și volumul cojii arborilor la principalele specii forestiere, inclusiv la stejar, au fost determinate în cadrul unor lucrări de referință (Giurgiu, 1972), fiind confirmate influențele unei multitudini de factori asupra acestor indicatori și existența unei corelații foarte puternice și semnificative cu diametrul de bază. În baza acestei constatări au fost propuse mai multe ecuații de regresie de diferite forme pentru care au fost determinați coeficienții de regresie pentru întreg teritoriul țării.
Determinarea principalilor parametrii biometrici ai crăcilor speciilor de cvercinee a reprezentat o altă preocupare importantă, demonstrându-se corelația dintre volumul total al părții supraterane a arborilor și structura dimensională a crăcilor în funcție de specie, consistența arboretului, diametrul, înălțimea, dimensiunile coroanei, condițiile staționale, modul de regenerare ș.a. (Decei, 1975).
De o deosebită importanță științifică este și legătura dintre înălțimile și diametrele arborilor de interes forestier, domeniu explorat prin cercetările efectuate de Giurgiu (1965, 1999). „Curba înălțimilor”, așa cum a fost denumită reprezentarea grafică a legăturii dintre diametru și înălțime, reprezintă expresia unei legități statistice cu o aplicabilitate practică foarte mare în domeniul măsurării arborilor. În baza unor considerente similare, a fost evidențiată și legătura corelativă dintre volumul și diametrul arborilor pentru arboretele echiene și pluriene (Giurgiu, 1965, 1972), oferind astfel fundamentul elaborării metodei de cubaj pe serii de volume, oficializată și aplicată generalizat atât în cercetarea științifică, cât și în practica silvică românească.
Problematica sortării industriale a arborilor și arboretelor de stejar a constituit obiectul unor preocupări a mai multor autori în decursul timpului. Mai întâi, Toma și colaboratorii săi au deschis suita tabelelor de sortare în 1952, publicate în monografia „Tabele dendrometrice” (Popescu-Zeletin et al., 1957). Ulterior, au fost dezvoltate tabele de sortare dimensională pentru arbori pe serii de înălțimi, întocmite după metoda tabelelor de descreștere a diametrului fusului, seria acestora fiind perfecționată și îmbogățită cu noi informații, în decursul timpului, pe măsura îmbunătățirii standardelor de utilizare a lemnului destinat prelucrării cu caracter industrial (Milescu, Decei, Giurgiu, 1960).
Problematica tabelelor de producție a luat naștere odată cu silvicultura științifică. Însă silvicultura românească a rămas mult timp tributară dendrometriei europene. O lungă perioadă au fost folosite tabelele de producție germane elaborate de Schwappach (1929) și Eichorn (1902), reproduse de Stinghe și Sburlan (1941), precum și Tabelele arboretelor (Feistmantel, 1876) de proveniență austriacă.
Cercetarea producției și productivității arboretelor din țara noastră, în raport cu specia, vârsta și condițiile staționale, precum și elaborarea unor tabele de producție, a reprezentat o preocupare de pionierat în domeniul stabilirii unei metodologii de lucru. Meritul inițierii primei metodologii de nivel național revine iluștrilor silvicultori I. Popescu-Zeletin și dr. G. Toma, pentru cvercinee (Armășescu, 1952), ca și pentru multe alte specii forestiere. Aceste tabele au fost publicate în monografia „Tabele dendrometrice” (Popescu-Zeletin et al., 1957), îmbunătățită prin aportul a numeroși cercetători, perfecționându-se noi tabele pentru specii de interes silvicultural, printre care și stejarul din lăstari. Toate aceste tabele au fost incluse în monografia dendrometrică „Biometria arborilor și arboretelor din România” (Giurgiu, Decei, Armășescu, 1972).
Specific practicii silvice românești a fost adoptarea sistemului claselor de producție relative, cu luarea în considerare numai a lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor cu caracter slab până la moderat. În acest stadiu aceste tabele nu reușeau să descrie decât arborete echiene și de consistență normală, dar nu ca un întreg, ci descriau un arboret deja parcurs cu operațiuni silviculturale. Cu toate acestea, școala românească de dendrometrie este recunoscută pe plan internațional, iar lucrarea respectivă „este considerată un remarcabil tratat” de dendrometrie (Pardé, Bouchon, 1988; Pardé, 2000).
În ultimul timp, în Europa s-au înregistrat progrese importante în domeniul dendrometriei, impulsionate de accentuarea importanței criteriilor silviculturale și de necesitatea realizării unor modele structurale matematizate ale arboretelor din punct de vedere auxologic, modele a căror complexitate nu ar putea fi concepută fără aportul mijloacelor tehnicii moderne din zilele noastre.
Demne de menționat sunt lucrările realizate de Decourt (1972), Duplat (1997), Pardé (1988), ș.a., în Franța, Halaj (1988) în fosta Republică Cehoslovacă, Hamilton (1971) în Anglia, și în multe alte țări europene (Hamilton, Christie, 1971; Carbonnier, 1975; Marschall, 1975; Beky, 1981; Bisch, 1987; Turdiu, Hasimi, 1987; Halaj et al., 1988; Pirogowicz, 1988; Bezak, 1992; Cerny, Parez, Malik, 1996; Jansen, Sevenster, Faber, 1996).
În ultimul timp, în Europa și în țara noastră s-au înregistrat progrese importante în domeniul dendrometriei și auxologiei forestiere, impulsionate de accentuarea importanței criteriilor silviculturale și de necesitatea realizării unor modele structurale matematizate ale arboretelor din punct de vedere auxologic, modele a căror complexitate nu ar putea fi concepută fără aportul mijloacelor tehnicii moderne din zilele noastre. În acest sens, au fost depuse eforturi considerabile în țara noastră și în alte țări pentru întocmirea de tabele de producție noi. În România, în acest domeniu, un astfel de demers este concretizat prin lucrările „Metode și tabele dendrometrice” (Giurgiu, Decei, Drăghiciu, 2004) și „Modele matematico-auxologice și tabele de producție pentru arborete” (Giurgiu, Drăghiciu, 2004), constituindu-se în „cea de-a doua generație de tabele de producție românești”, expresie a unui model matematic, care se diferențiază de prima generație prin modul de fundamentare și posibilitățile oferite în scopul reprezentării într-o formă analitică a dezvoltării unor arborete echiene.
Evoluția considerabilă din ultimii ani din punct de vedere informațional și științific nu ar fi fost posibilă fără elaborarea unor modele auxologice adecvate, diferențiate în funcție de intervențiile silviculturale preconizate și îndeosebi de avantajele oferite de informatică. Pe lângă cele expuse anterior, un rol hotărâtor l-au avut cerințele tot mai mari ale amenajării pădurilor, precum și amplificarea accentuată a proceselor antropice de deteriorare a ecosistemelor forestiere, fapt ce a determinat necesitatea stabilirii unor modele structurale de referință general valabile ale arboretelor. Dintre modelele empirice de creștere și dezvoltare care au fost dezvoltate în ultimele decenii pentru arboretele amestecate, unele au fost orientate strict la nivelul arborelui, pentru a descrie creșterea în volum prin intermediul creșterii radiale (Biging, Dobbertin, 1995). Însă o astfel de abordare are o aplicabilitate destul de restrânsă datorită relațiilor empirice utilizate la o scară foarte redusă și datorită cantității foarte mari de date necesare. O abordare alternativă constă în elaborarea unor modele de tip mecanic, pe baza relațiilor funcționale dintre creștere și condițiile staționale pentru a explica dezvoltarea unui arboret. Deși sunt mai adecvate complexității proceselor biologice investigate, astfel de modele au nevoie de o cantitate foarte mare de date cu caracter fiziologic și, în general, au o valoare mai mult teoretică pentru a fi de vreun folos în silvicultura practică (Pretzch, 1992, 2009).
În lucrarea „Waldertragskunde”, Assmann (1961) afirmă că legitățile care guvernează creșterea unei păduri sunt dificil de demonstrat în arboretele pure, iar în cazul arboretelor amestecate dificultățile par aproape insurmontabile. Principalul obstacol ar fi reprezentat de marea variabilitate a compoziției speciilor și a structurii arboretelor amestecate. Până în prezent au existat diferite încercări de modelare a structurii și a creșterii pădurilor diversificate din punct de vedere al compoziției, însă nu există încă o abordare universal acceptată (Burkhart, Tham, 1992; Pretzch, 1992). Au fost elaborate modele empirice ale creșterii și producției arboretelor amestecate, pornind de la nivelul arborilor individuali (Biging, Dobbertin, 1995) și modele de tip mecanistic, pe baza relațiilor funcționale dintre creștere și condițiile de mediu. Cele mai bune exemple sunt furnizate de tabelele de producție elaborate de Wiedeman (1949) și mai recent, de modelul mecanistic elaborat de Kramer (1996). Există însă unele suprapuneri între cele două tipuri extreme de modelare matematică a tabelelor de producție și foarte multe neajunsuri ale aplicării acestora în practica silvică.
În Europa, niciunul din modelele conceptuale elaborate pentru arboretele amestecate nu a avut o relevanță practică, deși în ultima perioadă majoritatea cercetărilor dendrometrice și auxologice s-au concentrat asupra acestui deziderat. Până în prezent, cercetarea în domeniul modelării matematice a creșterii pădurilor amestecate nu a reușit să înlocuiască pe deplin tabelele de producție elaborate pentru arborete pure (Pretzch, 2009).
Influența factorilor perturbatori asupra creșterii arborilor
Influența a diferiți factori asupra creșterilor la cvercinee a fost pusă în evidență de mulți autori din țara noastră. Astfel Ianculescu (1977), pune în evidență dinamica creșterilor arboretelor supuse poluării industriale, iar cercetările dendroclimatologice efectuate de V. Giurgiu (1979) în țara noastră au relevat, prin metoda indicilor de creștere, reduceri de creșteri radiale de 22-30%, ca urmare a „secetelor excesive din ultimii 80 de ani”. De asemenea după unele calcule orientative (Giurgiu, 1967), seceta excesivă din perioada 1944-1946 a diminuat creșterea curentă a pădurilor cu circa 8 milioane m3an-1, oscilațiile regimului climatic determinând fluctuații mari ale creșterilor, precum și variații ciclice ale lățimii inelului anual.
Numeroase cercetări (Giurgiu, 1967; Ianculescu, 1975; Giurgiu, 1977; Ianculescu, 1977; Giurgiu, 1979; Tissescu, 1988, 1990, 1991, 2001; Popa, 2004) au acordat o atenție deosebită problemei determinării unor ecuații de regresie eficiente prin intermediul cărora să poată fi obținute seriile de indici de creștere. Prin intermediul metodei statistice a celor mai mici pătrate au fost selectate relațiile statistice care ajustează cel mai bine datele experimentale. Exemplele unor astfel de ecuații sunt după cum urmează:
curba de creștere Hugershoff, de forma:
y = a xb e-cx , sau
parabola logaritmică (funcția Backman):
y = a + b lg x + c lg2 x.
Pentru a scoate în evidență tăria legăturii dintre dinamica creșterilor și variația factorilor climatici s-au folosit funcțiile de răspuns și analiza corelației (Giurgiu, 1977; Tissescu, 1988, 1990). În cazul speciilor studiate (inclusiv a stejarului) s-a pus în evidență existența variației ciclice a creșterilor la arbori, datorată în principal variației ciclice a activității solare (Giurgiu, 1977; Tissescu, 1990). De asemenea, după perioade mai susținute ale creșterilor în diametru urmează aproape regulat o perioadă de regres, corespunzătoare valorilor medii anuale ale precipitațiilor. Pe baza unor astfel de informații s-a demonstrat posibilitatea prognozării anilor secetoși cu o probabilitate de acoperire de 68% (Giurgiu, 1977).
Prin utilizarea unei metodologii diferite, Dumitriu-Tătăranu și Popescu (1988a) au evidențiat tendințele de variație de-a lungul mai multor ani în cadrul seriilor cronologice de date privind petele solare, temperatura medie anuală și creșterea anuală pentru un stejar. Pe baza concordanței dintre secvențele cronologice de date ale parametrilor anterior enumerați s-a reușit datarea unui trunchi fosil de stejar găsit într-un depozit subteran. Prin aceeași metodologie, într-un alt articol, Dumitriu-Tătăranu și Popescu (1988b) confirmă o concordanță bună între indicele de ariditate anual de Martonne și densitatea lemnului în cadrul inelului anual.
„Procentul pierderilor în volum la arborii de stejar ca urmare a fenomenului de uscare, crește odată cu creșterea gradului de uscare într-o proporție geometrică” (Decei, 1988). Această legitate a putut fi demonstrată, însă nu s-a reușit stabilirea unor indici medii pentru fiecare grad de uscare, constatându-se faptul că indicii de pierdere în volum a arborilor afectați de uscare descresc invers proporțional cu creșterea diametrului de bază al arborelui.
În țara noastră au fost inițiate numeroase studii sistematice de dendrocronologie pe termen lung la molid și brad și au fost elaborate serii dendrocronologice și pentru stejar în diferite zone ale țării (Tissescu, 1990; Borlea, 1998; Popa, 2004), evidențiindu-se valori semnificative ale corelației între serii corespunzătoare unor arborete apropiate din punct de vedere geografic sau situate în condiții staționale similare.
În alte țări, studiul legăturii între variația creșterii radiale și variația indicatorilor climatici este cu mult mai dezvoltat, mai complex și cuprinde, în general, perioade mai întinse decât ale noastre, îndeosebi în S.U.A., Canada și Franța. Astfel, încă din 1940-1958, Schulman (1958), pune în evidență corelații strânse între variația ciclică a creșterilor și activitatea solară. Alchmuller (citat de Giurgiu, 1967) prezintă corelația dintre creșterea anuală, precipitații și temperatura aerului, iar ceva mai târziu, Fritts (1976) elaborează și prezintă modele statistice și biologice privind legăturile corelative dintre creșterea radială și factorii climatici. Aceste țări, au însă avantajul existenței pe teritoriul lor a unor specii forestiere cu o longevitate incomparabil mai mare, precum și unor disponibilități de resurse umane și materiale corespunzătoare. Există un volum impresionant de lucrări elaborate numai în S.U.A., care nu ar putea fi prezentate în cadrul acestei lucrări, cuprinzând informații cu privire la reconstituirea unor serii dendrocronologice cu o amplitudine de 8000-10000 de ani (Dobbertin, Grissino-Mayer, 2005).
În Europa s-au inițiat cercetări similare în cazul stejarului de către Bednarz și Patk (1990) și pentru gorun de către Hughes (1978). Cu ajutorul funcțiilor de răspuns și al analizei corelației a fost demonstrată influența asupra creșterilor a precipitațiilor din luna mai-iulie pentru stejar și respectiv a precipitațiilor din luna aprilie pentru gorun. Totodată s-a evidențiat influența mai redusă a temperaturii asupra dinamicii creșterii la stejar (Bednarz, Ptak, 1990).
Studiul defectelor lemnului de stejar a constituit o preocupare permanentă a specialiștilor din domeniul forestier. În decursul timpului acest subiect a fost privit diferit, în funcție de natura formelor de proprietate asupra pădurilor și de nivelul de industrializare a sectorului de prelucrare a lemnului. Cercetări de acest gen s-au întreprins în fosta Cehoslovacie de către Cervinkova și Temlove (1966).
În țara noastră, cercetările pe această temă au căutat să stabilească frecvența și mărimea diferitelor defecte și indicarea unor posibile corelații între modul de gospodărire și calitatea arborilor și arboretelor de stejar (Decei, 1960; Pavelescu, 1967; Giurgiu, 1972; Giurgiu, Decei, 1973; Decei, Georgescu, 1979). S-a determinat astfel că ponderea cea mai mare, prin frecvență și efectul distructiv, o are putregaiul de tulpină asupra arborilor de stejar, dintre cauzele principale fiind enumerate în ordinea importanței: factorul antropic, acțiunea animalelor și a factorilor atmosferici. Din studiul comparativ la nivel de specii al dinamicii extinderii putregaiului, s-a constatat o diferențiere, în sensul că speciile de cvercinee manifestă o rezistență mult sporită, datorită densității și conținutului de tanin al lemnului. Limitarea propagării putregaiului de-a lungul fusului, are drept efect îmbunătățirea clasificării arborilor pe clase de calitate.
Este tot mai evident faptul că intervenția accentuată a omului în ecosistemele forestiere a determinat perturbarea, sub diferite forme, a echilibrului lor ecologic. Una dintre consecințe o constituie manifestarea, la intervale din ce în ce mai scurte și cu intensități din ce în ce mai mari, a înmulțirilor în masă a insectelor defoliatoare. Majoritatea pădurilor de cvercinee din țara noastră, în special cele de stejar din Câmpia Română sunt frecvent infestate de insecte fitofage ce pot provoca pagube însemnate. După Frațian (1973; 1985) și Marcu (1966) defolierea stejarului determină atât apariția de arbori uscați, cât și diminuarea creșterii, care este mai accentuată decât în cazul altor cvercinee datorită asocierii atacului de făinare. O singură defoliere cu caracter puternic poate determina o diferență de creștere echivalentă cu trei sferturi dintr-o creștere anuală, iar o defoliere totală, o diferență aproximativ egală cu o creștere anuală. Arboretele defoliate puternic și total timp de 4-5 ani la rând înregistrează creșteri mai mici decât arboretele neafectate, echivalente cu 3-4 creșteri anuale. Dacă se ia în calcul și diminuarea creșterii provocată de uscare se ajunge și chiar se depășește echivalentul a cinci creșteri anuale. Pagubele produse depind însă și de vârsta arboretelor, un arboret de stejar tânăr, aflat într-o perioadă activă de creștere va înregistra pierderi semnificativ mai mari din punct de vedere cantitativ și calitativ decât un arboret cu 100 de ani mai vârstnic.
Într-o analiză mai amplă, efectul defolierilor asupra bioproducției forestiere este important din punct de vedere economic, dar trebuie avut în vedere că modificările induse în comportamentul fiziologic al arborelui, ca principală componentă a biocenozei forestiere au consecințe negative asupra relațiilor și circuitelor din interiorul ecosistemelor forestiere, putând duce chiar la dispariția acestora în timp. În legătură cu acest aspect, în literatura de specialitate Lupe (1972) atrage atenția asupra consecințelor negative ale excesului de apă de scurtă durată în unele cvercete de câmpie. Cauza principală a acestui fenomen este strâns legată tocmai de dereglarea echilibrului ecologic al respectivelor ecosisteme forestiere.
Influența concentrației sporite de radiații ultraviolete din atmosferă asupra activității fiziologice a arborilor de stejar, ca urmare a diminuării stratului de ozon a fost cercetată de Newsham și colaboratorii (1999). Prin astfel de studii comparate s-a determinat că influența unui flux sporit de radiații ultraviolete s-ar resimți asupra creșterii arborilor de stejar, în primul rând prin intermediul morfologiei frunzelor. A fost experimentat, de asemenea, și efectul radiaților din domeniul ultravioletelor asupra creșterii și dezvoltării puieților de stejar în culturi comparative, cu grade diferite de expunere. Observațiile au relevat unele schimbări fenotipice semnificative, respectiv o înălțime mai mare a puieților, dar și o sensibilitate sporită la atacul insectelor fitofage.
Concentrația de dioxid de carbon din atmosferă influențează fiziologia și productivitatea arborilor de stejar. Evaluarea directă a impactului creșterii concentrației de CO2 este dificil de realizat datorită efectelor pe termen lung și complexității interacțiunilor potențiale cu ceilalți factori de mediu. Arborii forestieri reprezintă o componentă majoră a biomului terestru, iar răspunsul lor la creșterea concentrației de CO2 atmosferic joacă un rol important în cadrul ciclului global al carbonului. În străinătate s-au efectuat unele experimente în mediu controlat asupra răspunsului speciei stejar la dublarea concentrației normale de CO2 și a creșterii temperaturii cu 1-4oC (Korner et al., 2005; Hoof et al., 2006). Pe termen scurt, răspunsul la astfel de condiții impuse a constat în creșterea activității fotosintetice cu 11-50%, însă s-a diminuat pe măsura continuării experimentului. Schimbul net de CO2 în cadrul sistemului studiat a scăzut aproape la jumătate după o expunere îndelungată în condițiile unei concentrații ridicate de CO2, la fel și creșterea în biomasă. Astfel de rezultate, sugerează ipoteza că ecosistemele forestiere s-ar putea transforma din agenți de stocare ai carbonului în surse de carbon ca rezultat al creșterii exponențiale a proceselor de respirație (din sol) și a descompunerilor materiei organice sub influența creșterii temperaturii (Hoof et al., 2006).
Descrierea cadrului natural și a structurii pădurilor din Câmpia Vlăsiei
Conform Atlasului Climatologic RPR, Câmpia Vlăsiei se află în zona climatică D.f.a.x. și D.f.b.x., (Köppen), caracterizată prin climat continental, ținutul de câmpie, districtul de pădure, subdistrictul Vlăsia.
Regimul termic este caracterizat printr-o temperatură medie anuală cuprinsă între 10,9 și 11oC. În această regiune se înregistrează peste 300 de zile temperaturi mai mari de 0oC și în medie 185-200 de zile pe an peste 10oC (Tabelul 2.1).
Tabelul 2.1
Regimul temperaturilor medii lunare în Câmpia Vlăsiei (oC)
Cuantumul precipitațiilor medii multianuale este relativ scăzut, în medie cu o valoare anuală de 550 mm (Tabelul 2.2). În schimb evapotranspirația medie anuală este de 699 mm, diferența dintre cei doi parametrii indicând un bilanț hidrologic negativ (Tabelul 2.3). Maximul evapotranspirației potențiale se realizează în luna iulie și depășește cu aproape 100% cuantumul precipitațiilor din aceeași lună. În perioada noiembrie – martie, cantitatea de precipitații este însă superioară evapotranspirației potențiale, acumulându-se rezerve de apă în sol. În perioada aprilie – septembrie, bilanțul hidric se modifică în favoarea evapotranspirației potențiale, astfel că apar perioade de uscăciune (10 iulie-10 octombrie), cu consecințe negative asupra activității țesuturilor de creștere și a stării de sănătate a vegetației (Fig. 2.1), perioada bioactivă, cu temperatura medie lunară mai mare de 10oC, fiind cuprinsă între începutul lunii aprilie și sfârșitul lunii octombrie (aproximativ 200 zile).
Fig. 2.1. Diagrama climatică București-Băneasa.
Tabelul 2.2
Precipitații medii lunare și pe an (mm)
Tabelul 2.3
Evapotranspirația potențială medie lunară și anuală (mm)
Apele freatice se găsesc la baza depozitelor löessoide unde se află straturi de argilă impermeabile, la adâncimi cuprinse între 4 și 12 m. Alimentarea apelor freatice se produce mai ales prin infiltrarea apelor din precipitații. Prezența în această regiune a rovinelor și depresiunilor ca elemente de microrelief este cauza unei repartiții inegale a resurselor de apă din precipitații și a unor diferențieri mai mult sau mai puțin accentuate din punct de vedere stațional (Coteț, 1975).
Indicii de ariditate De Martonne lunari și anuali (Tabelul 2.4) demonstrează omogenitate pentru regiunea studiată. Valoarea medie de 27-28 este caracteristică zonei forestiere de câmpie, imprimând acesteia un caracter de silvostepă internă.
Tabelul 2.4
Indicii de ariditate De Martonne
Regimul eolian este caracterizat printr-o frecvență mare a vânturilor din direcția nord-est și est. În ceea ce privește tăria, cea mai mare intensitate revine vânturilor dinspre nord-est, înregistrate iarna. Mișcarea maselor de aer constituie un factor perturbator asupra vegetației, mai puțin evident prin intensitate decât prin scăderea umidității atmosferice și sporirea evapotranspirației în timpul anotimpului estival.
Tipuri de ecosisteme forestiere
Stejarul intră în componența unui număr relativ restrâns de ecosisteme, pe câmpii interfluvii, câmpii înalte, coline și lunci cu soluri slab acide – neutre și foarte trofice, cu drenaj normal, intens bioactive și cu indici semnificativi ai biodiversității. În literatura de specialitate (Doniță, Chiriță, Stănescu, 1990) este semnalată prezența ecosistemelor de stejar situate pe platouri, terase și câmpii joase cu substraturi fine și în consecință soluri grele, pseudogleice, moderat acide, cu umiditate alternantă, cu scurtă băltire în ochiuri primăvara și mare deficit de apă vara.
Șleaurile de stejar și stejăretele din Câmpia Vlăsiei (circa 18000 ha) se situează pe terenuri plane de câmpie joasă (70-160 m altitudine), ocupând aproape întreg teritoriul, cu excepția văilor cu apă permanentă, a depresiunilor (crovuri, rovine) cu vegetație hidrofilă și stejărete sau plopișuri de depresiune și a terenurilor plane cu soluri puternic compactizate, cu umiditatea pronunțat alternantă pe care sunt instalate cerete sau cereto-gârnițete. Tipurile de pădure cele mai frecvente în această zonă sunt: șleaul normal de câmpie (aprox. 25%); stejăreto-șleau normal de câmpie (aprox. 17%); stejăreto-șleau de câmpie de productivitate mijlocie (aprox. 14%); stejăreto-șleau de terasă și alte diferite tipuri derivate. Suprafețele cele mai întinse se află în ocoalele silvice București, Bolintin, Snagov, Comana, Răcari și Ploiești (Doniță, Purcelean, 1975).
În literatura românească de specialitate șleaul este definit ca o pădure amestecată în care participă una sau mai multe specii din genul Quercus și ca elemente de amestec obligatorii, de egală importanță, specii din genurile Carpinus și Tillia (Doniță, Purcelean, 1975).
Într-o accepțiune mai nuanțată, conceptul de șleau poate fi redefinit într-un sens mai larg, prin acordarea priorității caracterelor stațiunii, înaintea celor ale arboretelor. Astfel, pădurea de șleau „poate fi delimitată ca o asociație vegetală, proprie anumitor condiții staționale, care permit instalarea stejarului în amestec cu frasinul, ulmul, teiul, paltinul, jugastrul, ș.a., sau numai cu o parte din aceste specii” (Vlad, 1947, 2007).
Șleaul normal de câmpie este un tip de pădure răspândit mai ales în Câmpia Munteniei, cu centrul principal la nord de București. Este considerat tipul de pădure cel mai reprezentativ și cel mai important din punct de vedere ecologic și economic, cu probleme interesante și dificile în silvotehnică (Pașcovschi, Leandru, 1958).
În această regiune, șleaul normal de câmpie vine frecvent în contact cu alte tipuri de șleau: de luncă, de deal etc., putând apărea și unele situații intermediare. Arboretul este compus din: stejar, carpen, tei argintiu, ulm de câmp, jugastru, arțar și frasin în proporții variabile. Uneori apar în cantitate destul de mare și alte specii, ca teiul pucios și teiul cu frunza mare, ulmul de munte, paltin de câmp, mojdrean. Diseminat se mai pot găsi cerul, gârnița, stejarul brumăriu, plopul tremurător, sorbul de câmp, părul pădureț, mărul pădureț, cireșul, foarte rar gorunul, fagul, scorușul și frasinul pufos (Doniță, Purcelean, 1975). Arboretul este de obicei separat în două etaje. În etajul dominant intră stejarul, teiul, frasinul, câteodată și ulmul, paltinul de câmp etc. Al doilea etaj este compus mai ales din carpen și jugastru. Arțarul tătăresc și mărul rămân într-un al treilea „etaj”.
Există mai multe tipuri de faciesuri, deosebite după proporția speciilor de amestec cele mai importante: carpen, tei și frasin. Se consideră ca facies normal arboretele care, pe lângă stejar, au toate aceste trei specii de amestec, în proporție de cel puțin 10% fiecare. Lipsa sau raritatea cel puțin a uneia dintre speciile de amestec determină delimitarea altor tipuri de faciesuri. Dintre acestea, cele cu carpen și cu tei reprezintă, în majoritatea cazurilor, stadii de involuție antropogenă, care pot regresa până la arborete pure de tei și carpen.
Consistența naturală a arboretelor este de 0,8-1,0, iar creșterea este foarte viguroasă, datorită faptului că acest tip de ecosistem este capabil să-și creeze condiții optime pentru dezvoltarea majorității speciilor componente. Productivitatea naturală este superioară. Arborii sunt bine conformați, cu trunchiuri drepte, cilindrice și bine elagate.
Regenerarea naturală a arboretelor de șleau rămâne cea mai importantă problemă, datorită dificultăților de instalare a speciei principale sub masiv. Toate celelalte specii sunt avantajate din acest punct de vedere. Semințișurile de carpen, tei, ulm, jugastru și frasin se dezvoltă abundent, frecvent în dauna celor de stejar, manifestându-se astfel un fenomen de succesiune naturală aparentă a speciilor.
Subarboretul în masivele închise este puțin reprezentat, dar ocupă repede breșele apărute. El este format din alun, păducel, salbă moale, salbă râioasă, sânger, corn, lemn câinesc, măceș, porumbar, corcoduș, spinul cerbului, soc comun, călin, mojdrean etc. Dintre plantele agățătoare se găsesc curpenul de pădure, vița sălbatică și iedera, iar dintre plantele parazite vâscul de stejar. Pătura vie este foarte bogată și constituită în cea mai mare parte din plante tipice de mull, și pot fi enumerate Asperula odorata, Pulmonaria officinalis, Carex sylvatica, Euphorbia amygdaloides, Mercurialis perennis, Geranium robertianum etc.
Tipurile de stațiune sunt cele specifice zonei de câmpie forestieră de șleau sau de stejăret, pe soluri brun-roșcate de pădure sau cu diferite grade de podzolire, cu particularități distincte determinate de formele de microrelief și substratul litologic din depozite de loess, apt pentru formarea unor unități pedologice cu profil dezvoltat și generoase din punct de vedere al potențialului productiv (Chiriță, Doniță, Ivănescu, 1981). Componenta vegetală complexă și variată este capabilă să valorifice optim acest potențial, în funcție de relieful local, calitatea substratului și a solului, gradul de degradare ș.a., fiind descrise faciesuri de terasă, de ușoară depresiune, cu sol moderat sau slab humifer sau cu plus de umiditate atmosferică și sol foarte humifer etc.
În literatura de specialitate este consemnată și o încercare de descriere unitară a principalelor tipuri de „habitate” (tipuri de ecosisteme) care se întâlnesc pe teritoriul țării noastre, majoritatea având denumiri și descrieri sumare în sistemele de clasificare fundamentate la nivel european prin NATURA 2000 și CORINE. După Doniță (2005), pe harta vegetației României sunt delimitate pădurile de stejar, carpen și tei din Câmpia Vlăsiei ca unitate distinctă, situată între subzona pădurilor de stejari submezofili-termofili și zona silvostepei.
Starea actuală și perspectivele pădurilor administrate de Ocoalele silvice Bolintin, București, Snagov și Răcari
Dinamica structurii pădurilor din Câmpia Vlăsiei
La nivelul anului 2005, în compoziția după suprafață a pădurilor din Câmpia Vlăsiei predomină teiul (33%) și stejarul (23%), urmate de carpen (16%), cer (14%), frasin (10%) și alte esențe lemnoase tari (4%). Această structură compozițională este diferită față de cea de acum două decenii, fiind evidentă reducerea proporției de participare îndeosebi a cvercineelor, reprezentate de stejar (25%), cer (18%) și gârniță (3%) în favoarea teiului (27%) și a carpenului (9%) (Fig. 2.2).
„Involuția” proporției de participare a speciilor genului Quercus este de natură să preocupe factorii de decizie din sistemul structurilor silvice respective, deoarece rapiditatea cu care are loc acest proces este rezultatul modului de gospodărire și al incertitudinilor alimentate de modificarea regimului proprietății.
Fig. 2.2 Modificări ale compoziției după suprafață a arboretelor din Câmpia Vlăsiei între anii 1990-2000 (prelucrare după datele din Amenajamentele ocoalelor silvice București, Bolintin, Răcari și Snagov).
Dinamica consistenței medii a arboretelor de stejar în funcție de suprafață nu a suferit fluctuații importante în ultimii 40 de ani, înregistrând însă o tendință îngrijorătoare de descreștere discretă și constantă spre limita inferioară a unui interval considerat optim. În condițiile în care fenomenul va continua în același ritm este posibil ca în timp scurt situația să devină extrem de gravă (Fig. 2.3).
Fig. 2.3 Involuția consistenței medii a arboretelor din Câmpia Vlăsiei (prelucrare după datele din Amenajamentele ocoalelor silvice București, Bolintin, Răcari și Snagov).
Pădurile din Câmpia Vlăsiei, aflate sub administrarea ocoalelor silvice Bolintin, Snagov, Răcari și București, au evoluat într-un mod distinct din punct de vedere al compoziției, claselor de producție și indicelui de densitate medii, în conformitate cu obiectivele și funcțiile atribuite prin intermediul normelor tehnice aflate în vigoare în diferite perioade, în funcție de bazele de amenajare și de gradul lor de punere în practică, și nu în ultimul rând, datorită presiunilor exercitate de către diferite grupuri de interese, uneori într-un mod foarte agresiv.
Privind în detaliu la situația fiecărei unități silvice administrative din zona studiată, rezultanta acțiunii tuturor acestor factori de influență s-a materializat în modificări de ansamblu a compoziției pădurilor din zonă în favoarea speciilor de tei și carpen și în detrimentul stejarului, care a cunoscut scăderi de până la 3 unități procentuale în OS București și Snagov și de 4 unități procentuale în OS Bolintin, cu excepția OS Răcari, unde proporția stejarului s-a menținut aproape la același nivel. Indicele de densitate mediu a cunoscut, de asemenea o tendință descendentă, de 3 unități procentuale în OS răcari, 4 unități procentuale în OS București, 6 unități procentuale în OS Snagov și 7 unități procentuale în OS Bolintin (Tabelul 2.5).
Tabelul 2.5
Evoluția compoziției, clasei de producție și indicelui de densitate medii în Ocoalele silvice Bolintin, Răcari, București și Snagov
Repartiția arboretelor de stejar pe clase de vârstă este cvasi dezechilibrată (Fig. 2.4), departe de așa-zisa structură normală, arboretele cuprinse între 80-140 ani fiind mai slab reprezentate, iar cele din clasele I-IV (1-80 de ani) însumează suprafețe mai mari. Această situație este rezultatul exploatărilor intense din trecut, justificate de fenomenul de declin al stejarului și cerințele economice de dezvoltare ale Municipiului București, vârsta medie a arboretelor de stejar din această zonă geografică fiind de aproximativ 61 ani.
Fig. 2.4 Proporția pe clase de vârstă a pădurilor din Câmpia Vlăsiei (Prelucrare după Amenajamentele silvice ale ocoalelor București, Bolintin, Snagov și Răcari).
Ponderea mare a suprafeței arboretelor din ultima clasă de vârstă este explicată de suprafața Rezervației Naturală Bolintin, exclusă din ciclul normal de exploatare în favoarea îndeplinirii unor funcții prioritare sociale și ecologice.
În privința modului de regenerare, majoritatea arborilor (59%) provin din lăstari și doar 37% din regenerare naturală din sămânță și 4% din regenerare artificială din sămânță. Speciile de carpen, cer, frasin și tei contribuie substanțial la proporția ridicată a arborilor din lăstari de tulpină, în schimb stejarul este reprezentat de ambele categorii în proporții aproape egale (Fig. 2.5).
Fig. 2.5 Structura pădurilor din Câmpia Vlăsiei în funcție de modul de regenerare (Prelucrare după Amenajamentele silvice ale ocoalelor București, Bolintin, Snagov și Răcari).
Aplicarea tratamentelor silviculturale de tip crâng și crâng cu rezerve sunt posibile cauze ale situației actuale a pădurilor de stejar din zona de câmpie, care poartă astfel amprenta unei perioade de încercări de aplicare a unor concepte „de succes” importate din Germania sau Franța (Drăcea, 2005). Într-o perioadă îndelungată de timp, tăierile cu rezerve au contribuit la transformarea structurii pădurii, dificil de judecat cantitativ și calitativ. În afară de aceasta, în momentul regenerării, plantulele de stejar prezintă o proprietate importantă, mai ales în condiții staționale prielnice, suportând în tinerețe mai multă umbră, între anumite limite. Stejarul este o specie heliofilă, însă are capacitatea de a suporta dominarea altor specii cu frunziș des timp îndelungat, datorită însușirii sale de a se recepa (Stănescu, Șofletea, Popescu, 1997; Stănescu, Șofletea, 1998; Vlad, 2007). Această proprietate are evident un efect favorabil asupra procesului de regenerare naturală, lăstarii rezultați fiind la fel de viguroși ca și puieții proveniți din regenerarea naturală din sămânță și beneficiază de o moștenire genetică corespunzătoare, astfel că proveniența arborilor dobândește noi valențe, dificil de reliefat din punct de vedere statistic. Pe lângă modul defectuos de gospodărire au mai contribuit și alți factori antropici (pășunat, tăieri ilegale, politica forestieră) și naturali (poluare, secetă, agenți criptogamici, secete excesive ca intensitate și durată) (Giurgiu, 2005).
Din informațiile succint prezentate rezultă faptul că pădurile de stejar din Câmpia Vlăsiei se află într-o stare precară din punct de vedere al stării de sănătate, al restrângerii suprafeței ocupate, al proporției foarte mari de participare a lăstarilor, al deficitului de arborete exploatabile etc. Un întreg complex de factori antropici și climatici au contribuit la dezechilibrarea ecologică a pădurilor de stejar și a altor specii. Asemeni efectului de bumerang, multe dintre cauzele declinului stejarului au fost provocate sau agravate de această stare de dezechilibru (Alexe, 1984, 1985, 1986). Prin extragerea „pe alese” a celor mai valoroși arbori s-au adus prejudicii fondului genetic, prin brăcuirea arboretelor, prin combaterea chimică a dăunătorilor, poluare, lucrări hidrotehnice (îndiguirea râurilor Dâmbovița, Argeș, Colentina și Ialomița) și multe alte perturbări antropice s-au creat condiții neprielnice dezvoltării vegetației forestiere. Substituirea stejarului cu alte specii mai productive (salcâm, pin negru) sub rațiunea regenerării rapide a suprafețelor exploatate se constituie într-un exemplu negativ de gospodărire a patrimoniului nostru forestier.
Localizarea, materialul și metodologia de cercetare
Locul cercetărilor
După Petre Coteț (1975), Câmpia Vlăsiei se întinde între văile Prahovei în nord și Argeș-Dâmbovița în sud, ea fiind din punct de vedere genetic o continuare spre sud a conurilor de dejecție comune ale Ialomiței în cuprinsul Vlăsiei nordice (Câmpia Snagovului) și Dâmboviței, în Vlăsia de sud (Câmpia Bucureștilor), acoperite cu löess a cărui grosime crește spre sud și est. Pe latura de nord, Vlăsia este traversată de la vest la est printr-un mic defileu löessic, format prin deversarea apelor Ialomiței în mici depresiuni clastocarstice. Tot în acest fel a pătruns și Dâmbovița pe actualul traseu și care făcea albie comună cu Argeșul într-o vale de tip „Pasărea”, în pleistocenul superior sau în holocen. Pentru latura sudică a Vlăsiei, valea Dâmboviței constituie axa hidrografică principală, pe care se află zona Bucureștiului. Sub raport litologic și tectonic, Vlăsia reprezintă o continuare a regiunilor piemontane, dar unde löessul are grosimi mai mari. Structurile cu zăcăminte de petrol se prelungesc mult la sud (Periș, Grădinari), confirmând caracterul de falsă câmpie tectonică.
Câmpia Snagovului iese în evidență prin sistemul de lacuri de tip liman fluviatil (Bălteni, Snagov, Căldărușani), ca și prin câmpul mai jos, de löess Potigrafu-Gherghița-Maia dintre Prahova și Ialomița, apoi câmpul mai înalt dintre Crevedia-Otopeni și Bărcănești, situat între valea Ialomiței-bazinul Dâmboviței și o linie ce pornește de la Fundulea prin Goștilele și Drăgoești spre Bărcănești, incluzând astfel bazinul hidrografic superior al Mostiștei.
Câmpia Bucureștilor reprezintă partea de sud, sud-vest, care aparține sub raport hidrografic celor două bazine confluente – Dâmbovița și Argeș, dominate de versantul stâng mai înalt al Argeșului. Axa morfohidrografică a acestei câmpii o constituie valea Dâmboviței, mărginită spre N, NE de câmpul Mogoșoaia – Băneasa și în sud, sud-vest de câmpul Chiajna – Berceni, încins la exterior de câmpia aluvială Domnești – Budești, o luncă largă și bogată, cunoscută sub denumirea de lunca Argeș-Sabar.
Deși Câmpia Vlăsiei nu este prea extinsă, ea prezintă probleme de ordin științific și aplicativ destul de variate, iar prin poziția ei geografică, face trecerea atât între regiunile nordice (piemontane si de subsidență) și cele sudice (dunărene), cât și între cele mai vestice de tip „Boianu-Burdea” (mai fragmentate) și câmpiile tabulare, de tip Bărăgan. Câmpia Vlăsiei este o câmpie tabulară (cu terase), acoperită aproape exclusiv cu depozite loessoide. În cuprinsul ei se diferențiază: Vlăsia nordică, o câmpie de loess cu văi divergente, relativ adânci, și Vlăsia sudică, tabulară, cu două terase.
Între caracteristicile care marchează individualitatea acestei regiuni geomorfologice se menționează mulțimea crovurilor și chiar a unor depresiuni de tasare mai mari (de tipul poliilor); existența unui mic sector de dune; degradarea incipientă a rețelei hidrografice; mulțimea limanelor fluviatile ale căror depresiuni s-au format prin drenarea crovurilor și numeroase remanieri ale rețelei hidrografice. Geneza aluvio-proluvială a depozitelor situate sub loess este confirmată de prezența conurilor de dejecție chiar pe teritoriul administrativ al Municipiului București (Dănescu, 2008).
Pădurile dintre Ploiești și Giurgiu, care constituiau Codrii Vlăsiei, cuprindeau întreaga regiune dintre cele două stepe ale Bărăganului și Burnazului, având la mijloc lacul Snagov. De precizat este faptul că sintagmele, „Codrii Vlăsiei” și, „Câmpia Vlăsiei” sunt diferite, deși din punct de vedere geografic se suprapun parțial. Denumirea ”Vlăsia” a fost interpretată fie ca provenind din „vlah” („romanic”, „român”), fie prin sintagma slavă „v les” („la pădure”) (Botnaru, 2008). De-a lungul întregii noastre istorii, putem considera, fără îndoială, că datorăm acestor păduri apariția și dezvoltarea orașului București.
Cercetările au fost efectuate în ecosisteme forestiere complexe de stejar, reprezentative pentru zona investigată, unde au fost instalate dispozitive experimentale în staționar, fiecare având forma unui pătrat cu suprafața de 1 hectar (Tabelul 3.1).
Tabelul 3.1
Localizarea suprafețelor de cercetare
Fig. 3.1 Localizarea suprafețelor de cercetare (Tele Atlas, Europa technologies).
Materialul și metodologia de cercetare
Culegerea datelor din teren
În consens cu obiectivele cercetărilor s-au folosit metodele observației și experimentală, fundamentate pe măsurători și observații în cadrul unor suprafețe de cercetare cu caracter permanent, datele culese din teren fiind apoi analizate și prelucrate cu ajutorul unor programe informatice specializate (SPSS®, ArcGIS®, MSExcel®). Din punct de vedere conceptual, experimentul este organizat fără repetiții într-o serie omogenă de arborete. Metodele de cercetare utilizate au exclus doborârea arborilor pentru măsurători, deoarece arboretele studiate sunt gospodărite în regim special de protecție. În apropierea zonelor de cercetare propriu-zise, în condiții similare sub raportul structurii, vârstei, condițiilor staționale, provenienței și modului de gospodărire au fost prelevate probe de creștere radială sau rondele.
Creșterea în volum a arboretelor a fost determinată prin procedeul măsurării creșterilor radiale la arbori nedoborâți, din toate categoriile de diametre și prin folosirea legăturii corelative dintre diametru și înălțime, stabilită cu ajutorul ecuațiilor de regresie.
Pentru amplasarea suprafețelor experimentale s-a realizat în prealabil o documentare cu privire la existența și distribuția arboretelor de stejar din perimetrul de cercetare studiat. Pe baza acestor informații au fost alese arboretele ce fac obiectul acestei cercetări (Tabelul 3.1), utilizând următoarele criterii:
vârsta suficient de mare pentru a obține maximum de informații cu caracter dendrocronologic;
caracterul actual al tipului de pădure, în calcul fiind luate numai arborete natural fundamentale de stejar, șleauri normale de stejar etc.;
gradul de hemerobie, reprezentând nivelul influențelor directe și indirecte antropice asupra ecosistemelor forestiere;
gradul de închidere al coronamentului mai mare de 70%.
Mărimea suprafețelor experimentale a fost stabilită la 1,0 ha, astfel încât să fie posibilă surprinderea principalelor caracteristici structurale ale arboretelor studiate, iar forma este rectangulară, întrucât permite o organizare mai bună a lucrărilor de teren. Culegerea datelor din teren s-a realizat parțial cu ajutorul sistemului FieldMap® (Fig. 3.2) produs de IFER – Institute of Forest Ecosystem Research, Ltd, din Republica Cehă. Întregul proiect al dispozitivului experimental este reprezentat printr-o structură logică, fiecare element urmărit având definit un strat reprezentat în plan prin diverse simboluri alese în mod convenabil.
Sistemul FieldMap face parte din categoria instrumentelor complexe de ultimă generație, reprezentând o întreagă tehnologie asistată de calculator pentru culegerea datelor din teren. El reunește un sistem de poziționare globală (GPS), un dispozitiv electronic destinat determinării înclinării verticale și a azimutului, un instrument laser pentru măsurarea distanțelor, o lunetă optică pentru vize, un computer ergonomic, robust și performant și, cel mai important, un pachet de programe informatice inteligent structurate, astfel încât, tot acest ansamblu de unelte, capabil de un mare randament, să lucreze într-un tandem echilibrat. Producătorul recomandă acest sistem pentru lucrările de inventariere statistică a arboretelor și de amenajarea pădurilor, dar cu precădere pentru măsurători de înaltă precizie, specifice activității de cercetare (Neagu, 2006).
Fig. 3.2 Sistemul FieldMap pentru culegerea asistată de calculator a datelor din teren.
În fiecare suprafață de cercetare (SC) lucrările de teren au constat în:
alegerea și amplasarea limitei suprafeței, consemnarea caracteristicilor generale ale SC (numele SC, numele operatorului, ocolul silvic (OS), unitatea de producție, unitatea amenajistică, suprafața (ha), coordonatele geografice, altitudinea, forma de relief, expoziția, tipul de stațiune, tipul de pădure, modul de regenerare, caracterul actual al tipului de pădure, regimul, structura, consistența, vârsta arboretului, clasa de producție relativă, lucrările executate și cele propuse etc.);
numerotarea și cartarea tuturor arborilor din interiorul SC, determinându-se specia, diametrul, înălțimile totală și la nivelul bazei coroanei, poziția cenotică (Kraft), clasa de calitate, defolierea și decolorarea coroanei (%), constatarea existenței și a tipului vătămărilor și a intensității acestora (vânat, animale domestice, insecte, ciuperci, agenți abiotici, acțiuni antropice, incendii, poluare locală și regională etc.);
extragerea a câte unei probe de creștere cu burghiul Pressler de la arbori de stejar din toate categoriile de diametre, la înălțimea de 1,3 m, succesiv pe principalele direcții cardinale (N, E, S, V) (Fig. 3.4).
Cu excepția extragerii probelor de creștere, toate celelalte elemente studiate au fost înregistrate cu ajutorul computerului de teren, prin măsurare directă, prin intermediul dispozitivelor sistemului FieldMap (diametre, înălțimi, proiecția și profilul coroanei etc.), sau indirect, prin estimare vizuală (vătămări, aprecierea calității și a clasei Kraft etc.)
Culegerea datelor din teren se realizează în cadrul unor formulare electronice proiectate în prealabil cu ajutorul aplicației informatice specializate FieldMap, iar informațiile sunt înregistrate și păstrate în interiorul unei baze de date de tip MS Acces, inclusiv datele de poziționare geografică a elementelor ridicate în plan (Fig. 3.3).
Fig. 3.3 Reprezentarea grafică a poziției arborilor din suprafața de cercetare realizată cu ajutorul sistemului FieldMap.
Fig. 3.4. Extragerea probelor de creștere.
Prelucrarea informațiilor
Etapa de birou a constat în citirea carotelor de creștere radială și prelucrarea datelor din teren prin diferite metode ale statisticii matematice, analiza și interpretarea rezultatelor în vederea obținerii de informații asigurate statistic, iar în cele din urmă, prin corelarea și combinarea tuturor acestor informații au fost generate concluzii și recomandări privind anumite aspecte ale ecosistemelor forestiere studiate.
Probele de creștere radială au fost pregătite prin șlefuire cu hârtie abrazivă de diferite granulații, apoi măsurate și interpretate cu ajutorul digital-pozițiometrului Lintab 5® (Fig. 3.5), care permite măsurarea inelelor anuale cu o precizie foarte ridicată (10-6m), asistat de un PC și pachetul de programe informatice TSAP-Win.
Fig. 3.5. Digital pozițiometru Lintab 5 (Rinntech).
Prin intermediul programului informatic COFECHA®, a fost verificată, corectată și validată procedura de măsurare a probelor de creștere, iar cu ajutorul programului ARSTAN® au fost obținute serii de indici de creștere standardizați, prin eliminarea influenței vârstei asupra creșterii.
Arboretele de tip șleau din Câmpia Vlăsiei reprezintă structuri biologice de o deosebită complexitate. În ceea ce privește arboretele echiene și pure, există o bogată tradiție în domeniul modelării la nivelul unui întreg arboret, dar în cazul ecosistemelor forestiere heterogene modelarea matematică întâmpină dificultăți majore. Proiectarea unui experiment, analiza varianței, modelarea liniară și analiza statistică a datelor reprezintă principalele instrumente pentru culegerea, prelucrarea și analiza datelor în vederea unei mai bune înțelegeri a arboretelor amestecate. Tehnicile și analiza statistică reprezintă însă un pas intermediar în cuantificarea unui anumit nivel de cunoaștere, între abordarea pur descriptivă (ex: inventarierea unui arboret) și modelarea matematică îndreptată în direcția înțelegerii și a anticipării funcționării dinamice a unui ecosistem.
Rezultate cu privire la structura arboretelor din rețeaua de cercetare
Introducere
Structura spațială a arboretelor, reprezentând distribuția elementelor componente atât pe orizontală cât și verticală, determină integritatea și stabilitatea pădurii în ansamblu. Cu precădere în cazul arboretelor de șleau de câmpie este deosebit de importantă cunoașterea structurii în vederea modelării acesteia în concordanță cu obiectivele de gospodărire atribuite, mai ales în cazul arboretelor care au suferit modificări semnificative ale compoziției și a distribuției arborilor pe categorii de vârste. Structura unei păduri influențează dinamica în timp a creșterii și a dezvoltării acestuia și potențialul funcțional și productiv.
Structurile la nivelul unei păduri în ansamblu sau la nivelul unui arboret sunt strâns inter-relaționate prin intermediul unei multitudini de relații de ordin fizic, chimic, ecologic și social economic, care se răsfrâng asupra biodiversității la nivelul biocenozei respective. Astfel, parametrii structurali la nivelele micro, mezo- și macro ai pădurii pot constitui indicatori eficienți ai diversității ecologice, stabilității ecosistemelor forestiere, precum și ai modului de gospodărire.
Cuantificarea și analiza structurii arboretelor de stejar studiate în cadrul acestei lucrări se bazează pe informații obținute la nivelul fiecărui ecosistem în parte, cuprinzând diametrul și înălțimea medii, înălțimea dominantă, suprafața de bază sau volumul raportat la unitatea de suprafață. Structura influențează decisiv procesele de creștere în cadrul unor ecosisteme forestiere complexe precum cele de tipul șleaurilor din Câmpia Vlăsiei, astfel încât silvicultorii au posibilitatea să ajusteze direcția de dezvoltare a arboretelor prin folosirea cu discernământ a unor măsuri adecvate de gospodărire, prin înființarea sau menținerea de arborete cu o compoziție diversificată și folosirea unor metode adecvate ale lucrărilor de îngrijire și a tehnologiilor de exploatare.
Structura arboretelor în raport cu compoziția și vârsta
Din punct de vedere compozițional suprafețele de cercetare se încadrează în categoria șleaurilor sau stejăreto-șleaurilor, având în alcătuirea lor, pe lângă stejar și exemplare din genurile Carpinus și Tillia, la care se adaugă alte specii de amestec din genul Ulmus și Prunus și Fraxinus (Tabelul 4.1 și Anexa 2). Ponderea cea mai ridicată o înregistrează speciile de stejar, în majoritatea cazurilor, cu valori între 42 și 84%, urmate de tei (29-54%) și carpen(0,1 și 25%).
Tabelul 4.1
Compoziția arboretelor din rețeaua de cercetare în funcție de suprafața de bază (%)
DT reprezintă diverse tari; DM – diverse moi
Vârsta elementelor de stejar a fost determinată pe baza unui eșantionaj reprezentativ, de la care au fost prelevate probe de creștere. Pe baza măsurătorilor și a interpretărilor efectuate cu ajutorul aparatului Lintab, au fost determinați indicatori statistici cu privire la variația vârstei, vârstele minimă, maximă și medie, abaterile față de medie și varianță. Din valorile prezentate se desprinde concluzia că toate arboretele studiate au structură cel puțin relativ echienă până la relativ plurienă, ecartul vârstelor fiind cuprins între 50 de ani în SC Poiana lui Stângă și 114 ani în SC Rezervația de vânătoare, valorile coeficienților de regresie situându-se în intervalul 11-20%. În cazul SC Poiana lui Stângă, o posibilă explicație a valorii reduse a coeficientului de variație (6%) este modul de aplicare a operațiunilor silviculturale. Valoarea medie a vârstei depășește 140 de ani în toate cazurile (Tabelul 4.2).
Tabelul 4.2
Variabilitatea vârstei elementului de stejar (ani)
Diversitatea relativă a vârstelor arborilor de stejar din aceste arborete reprezintă una din cauzele variabilității accentuate a caracteristicilor dimensionale ale arborilor componenți, fapt determinat în principal de dinamica procesului de regenerare naturală, îndeosebi de lungimea perioadei speciale de regenerare și de lucrările de îngrijire (Fig. 4.1).
Fig. 4.1. Șleau de stejar diversificat structural (SC Rezervația de vânătoare).
Structura în raport cu diametrul de bază
Diametrul de bază al arborilor în toate suprafețele cercetate variază în limite absolute foarte largi, de la 8 până la 119 cm pentru toate speciile considerate și cu valori relativ ridicate ale coeficienților de variație, de până la 70% în unele situații, exprimând remarcabila diversitate a acestor ecosisteme (Tabelul 4.3).
Tabelul 4.3
Parametrii statistici ai distribuției diametrelor de bază în funcție de specie
(suprafața fiecărei SC este de 1 ha)
DT reprezintă diverse tari; DM – diverse moi
Coeficienții de variație ai diametrelor arborilor de stejar se situează în intervalul 14-35%, având o variabilitate mai redusă în comparație cu celelalte specii de amestec, fapt explicat de diferențele de temperament față de lumină și de situarea acestuia la un nivel dominant.
Distribuțiile numărului de arbori pe categorii de diametre sunt diferite în funcție de specie, având forma unor distribuții standard cunoscute, cu o asimetrie caracteristică de stânga, rezultat al relațiilor de competiție (Fig. 4.2-Fig. 4.24). Acest tip de abatere sistematică față de legea distribuției normale este explicată ecologic de relațiile dintre indivizii populației, arborii avantajați din punct de vedere a resurselor revendică din ce în ce mai mult din spațiul de dezvoltare adiacent și își amplifică dimensiunile coroanelor și acumulările de biomasă. Consecința constă în sporirea numărului de arbori defavorizați, care beneficiază de resurse din ce în mai reduse și care, în timp, devin candidați ai procesului de eliminare naturală. De remarcat sunt valorile reduse ale coeficienților asimetriei și excesului în cazul distribuției numărului de arbori pe categorii de diametre a stejarului și teiului, comparativ cu celelalte specii de amestec. Acest fapt este influențat de caracteristicile ecologice ale fiecărei specii, care se condiționează reciproc, în timp ce în cazurile carpenului și a celorlalte specii de amestec, asimetria și excesul au valori foarte mari (Tabelul 4.3). Explicația este oferită de gradul ridicat de integralitate al arboretelor amestecate, astfel că indiferent de specie, populațiile de arbori sunt interdependente, contribuțiile aduse de fiecare în parte depășind suma însușirilor individuale a elementelor de arboret.
Fig. 4.2 Distribuția numărului de arbori pe specii și categorii de diametre pentru SC Fundu Sacului.
Fig. 4.3 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre pentru SC Ciolpani.
Fig. 4.4 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre pentru SC Malu Spart.
Fig. 4.5 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre pentru SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.6 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre pentru SC Roata.
Fig. 4.7 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre pentru SC Poiana lui Stângă.
Fig. 4.8 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre pentru SC Gulia.
Din punct de vedere statistic, distribuțiile teoretice Weibull și Gamma ajustează în bune condiții distribuțiile experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre în SC Fundu Sacului (stejar și carpen), Ciolpani (stejar, carpen și tei), Malu Spart (stejar și carpen), Rezervația de vânătoare (stejar și tei), Roata (carpen și tei), Poiana lui Stângă (tei) și Gulia (tei). Acest fapt este demonstrat statistic prin intermediul testului χ2, pentru situațiile confirmate valoarea experimentală fiind mai mică decât valoarea teoretică (Tabelul 4.4). În cazurile SC Roata și Gulia, distribuțiile experimentale pentru arborii de stejar sunt diferite semnificativ față de distribuțiile teoretice analizate.
Tabelul 4.4.
Testele de ajustare a distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de diametre prin intermediul distribuțiilor teoretice Gamma și Weibull
Fig. 4.9. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru stejar în SC Fundu Sacului.
Fig. 4.10. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru carpen în SC Fundu sacului.
Fig. 4.11. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru stejar în SC Ciolpani.
Fig. 4.12. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru carpen în SC Ciolpani.
Fig. 4.13. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru stejar în SC Malu Spart
Fig. 4.14. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru carpen în SC Malu Spart
Fig. 4.15. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru stejar în SC Roata.
Fig. 4.16. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru carpen în SC Roata.
Fig. 4.17. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma și Beta pentru tei în SC Roata.
Fig. 4.18. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru stejar în SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.19. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru tei în SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.20. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma și Beta pentru stejar și tei în SC Poiana lui Stângă.
Fig. 4.21. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru stejar în SC Gulia.
Fig. 4.22. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru carpen în SC Gulia.
Fig. 4.23. Ajustarea distribuțiilor experimentale ale numărului de arbori pe categorii de diametre cu funcțiile de repartiție teoretice Gamma, Beta și Weibull pentru tei în SC Gulia.
Repartiția arborilor pe categorii de diametre, în cadrul fiecărei clase fitosociale Kraft, este similară celei a numărului de arbori pe categorii de diametre, caracterizată de asimetria de stânga, atât pentru fiecare specie în parte, cât și pentru toate speciile din cadrul suprafețelor de cercetare (Fig. 4.2). Arborii dominați și codominanți, se distribuie în categoriile inferioare de diametre, cum este de regulă cazul carpenului și al teiului. Arborii de stejar se situează pe o poziție dominantă în raport cu celelalte specii de amestec, atât din punct de vedere al caracteristicilor biometrice cât și al poziției fitosociale, dar și în cazul coeficienților de variație a diametrelor (40-70%). Astfel, dacă în cazul carpenului cei mai mulți arbori se situează în clasele Kraft dominat și codominant, teiul în clasele codominant și dominant, arborii de stejar apar mai frecvent în clasele dominant și predominant (Fig. 4.24-Fig. 4.30).
Fig. 4.24. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Fundu Sacului.
Fig. 4.25. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Ciolpani.
Fig. 4.26. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Malu Spart.
Fig. 4.27. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.28. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Roata.
Fig. 4.29. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Poiana lui Stângă.
Fig. 4.30. Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre în funcție de clasele poziționale Kraft pentru SC Gulia.
În raport cu grosimea arborilor și cu poziția fitocenotică alcătuirea arboretelor studiate este foarte complexă și doar aparent dezordonată, remarcându-se o diferențiere accentuată pe orizontală. Stejarul împreună cu frasinul și, uneori teiul și ulmul, se situează în categoria arborilor celor mai groși, urmată de categoria speciilor de amestec de talie mare (paltin, tei, ulm, sorb etc.) și de o a treia categorie reprezentată de carpen și jugastru, și de straturile de subarbuști și plante erbacee. Având în vedere longevitatea deosebită a arborilor de stejar în comparație cu cea a speciilor de amestec, precum și rezistența sporită la unele fluctuații ale regimului climatic, diferențele evidențiate sunt ușor explicabile, la adăpostul unui element dominant de stejar se pot astfel dezvolta, succesiv sau simultan, mai multe generații de specii de amestec.
Structura în raport cu înălțimea
Înălțimile arborilor din suprafețele inventariate variază între limite foarte largi, fiecare specie deține o anumită poziție în cadrul unei structuri ierarhice și coexistă prin diferențierea spațială și temporală a nișelor ocupate în cadrul arboretului. Valorile sintetic descriptive ale structurii înălțimilor în suprafețele de cercetare au coeficienți de variație mai mici decât în cazul diametrelor, fiind cuprinse între 7 și 12% pentru stejar, ajungând până la 25-30% pentru celelalte specii de amestec, fapt explicat de temperamentele diferite ale speciilor respective față de lumină. De asemenea, coeficienții asimetriei sunt negativi, fiind caracteristici acestui tip de distribuție, exprimând relațiile de competiție pentru lumină de la nivelul coroanelor. Elementul de arboret reprezentat de stejar, de regulă ocupând plafonul superior, cu valori ale înălțimilor cuprinse între 35 și 43m, prezintă o asimetrie de dreapta mai pronunțată, influențând în mod pregnant dezvoltarea celorlalte specii de amestec prin limitarea accesului la lumină (Tabelul 4.5). Doar exemplarele de frasin depășesc în înălțime arborii de stejar în SC Malu Spart, SC Rezervația de vânătoare, SC Roata și SC Poiana lui Stângă, însă au o pondere în compoziție mult redusă față de cea a stejarului.
Tabelul 4.5
Parametrii statistici ai distribuției înălțimilor arborilor în funcție de specie
(suprafața fiecărei SC este de 1 ha)
Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe clase de înălțimi pentru arboretele de șleau analizate a fost realizată cu ajutorul distribuțiilor teoretice Gamma și Weibull. Rezultatele testului de ajustare Kolmogorov-Smirnov au arătat diferențe semnificative între majoritatea distribuțiilor experimentale și distribuțiile teoretice analizate, o posibilă explicație fiind gradul ridicat de heterogenitate al arboretelor respective. Excepțiile au fost constatate în SC Fundu Sacului (etajele inferior și superior) și în SC Ciolpani (etajele inferior și superior) (Tabelul 4.6 și Fig. 4.31-Fig. 4.43).
Tabelul 4.6
Testele de conformitate a distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi prin intermediul distribuțiilor teoretice Gamma și Weibull
Fig. 4.31. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Beta, Gamma și Weibull pentru SC Fundu Sacului.
Fig. 4.32. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Gamma și Weibull pentru SC Ciolpani.
Fig. 4.33. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Beta, Gamma și Weibull pentru SC Malu Spart.
Fig. 4.34. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Gamma și Weibull pentru SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.35. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Beta, Gamma și Weibull pentru SC Roata.
Fig. 4.36. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Beta, Gamma și Weibull pentru SC Poiana lui Stângă.
Fig. 4.37. Ajustarea distribuției experimentale a numărului de arbori pe categorii de înălțimi cu funcțiile de repartiție Beta, Gamma și Weibull pentru SC Gulia.
Corelația diametre-înălțimi
Înălțimile măsurate au fost ajustate în funcție de specie și de particularitățile fiecărei suprafețe de cercetare cu scopul de a reliefa structura verticală a întregului ecosistem și de a verifica ipoteza suprapunerii, sau cel puțin a intercondiționării strategiilor de dezvoltare a elementelor componente, prin compararea modelelor de regresie, prezentate în continuare (Tabelul 4.7 și Fig. 4.38-Fig. 4.43). Ecuațiile de regresie utilizate pentru ajustarea înălțimilor sunt diferite în funcție de particularitățile fiecărui arboret, criteriile de selecție fiind reprezentate de mărimea raportului de corelație (r) și tendința curbelor de a tinde asimptotic către o valoare maximă a înălțimilor (Giurgiu, 1999).
Tabelul 4.7
Tipul și parametrii ecuațiilor de regresie utilizate pentru ajustarea înălțimilor în funcție de specie
Fig. 4.38. Corelația diametre-înălțimi pe specii pentru SC Fundu Sacului.
Fig. 4.39. Corelația diametre-înălțimi pe specii pentru SC Ciolpani.
Fig. 4.40. Corelația diametre-înălțimi pe specii pentru SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.41. Corelația diametre-înălțimi pe specii pentru SC Roata.
Fig. 4.42. Corelația diametre-înălțimi pe specii pentru SC Poiana lui Stângă.
Fig. 4.43. Corelația diametre-înălțimi pe specii pentru SC Gulia.
Cu privire la legătura dintre înălțimile și diametrele arborilor se poate constata etajarea evidentă dintre speciile componente ale arboretelor studiate, în ordinea descrescătoare stejar, tei și carpen și de asemenea, dispunerea câmpului de corelație relativ după o curbă asimptotică convexă, la fel ca și în cazul arboretelor pure și echiene, fiecare dintre speciile principale ocupând o nișă în cadrul biocenozei în funcție de temperamentul și vigoarea de creștere corespunzătoare. Deși numai în aparență curbele înălțimilor pe specii se suprapun într-o oarecare măsură (Fig. 4.38-Fig. 4.43), ecuațiile de regresie adoptate în funcție de criteriul mărimii maxime a raportului de corelație se deosebesc din punctul de vedere al modelului matematic, sau cel puțin din punctul de vedere al diferențelor semnificative dintre varianțele corespunzătoare conform testului F (p=0,1%) (Tabelul 4.8).
Tabelul 4.8
Compararea ecuațiilor de regresie a curbei înălțimilor pe SC și specii
De asemenea, au fost verificate semnificațiile diferențelor dintre valorile din Tabelele de serii de înălțimi relative pentru arborete echiene și relativ echiene (Giurgiu, Decei, Drăghiciu, 2004) și valorile experimentale corespunzătoare obținute în fiecare din suprafețele de cercetare, constatându-se diferențe nesemnificative în toate cazurile (Tabelul 4.9 și Fig. 4.44). Într-adevăr, se pot constata unele deosebiri modeste, care pot fi puse pe seama variabilității condițiilor locale de stațiune și a structurii complexe a arboretelor (Fig. 4.45). Însă, așa cum s-a arătat prin intermediul testului F, acest fapt nu constituie un argument în defavoarea utilizării seriilor de înălțimi relative respective în situația arboretelor amestecate cu stejar, tei și carpen.
Tabelul 4.9
Legătura corelativă dintre înălțimile și diametrele arborilor în suprafețele de cercetare în comparație cu modelele stabilite pentru arborete echiene și pure
Fig. 4.44 Comparație între valorile înălțimilor relative pentru stejar în SC Fundu Sacului și valorile corespunzătoare din Tabelele de serii de înălțimi relative (Giurgiu, Drăghiciu, 2004).
Fig. 4.45 Comparație între valorile înălțimilor relative pentru stejar în SC Malu Spart și valorile corespunzătoare din Tabelele de serii de înălțimi relative (Giurgiu, Drăghiciu, 2004).
Structura în raport cu volumul și creșterea în volum a arborilor
Volumul fiecărui arbore s-a determinat cu ajutorul ecuației de regresie dublu logaritmice a volumului, pe baza elementelor dendrometrice măsurate în teren și a coeficienților de regresie corespunzători determinați pentru întreaga țară (Giurgiu, Drăghiciu, 2004):
log v = a0 + a1 log d + a2 log2 d + a3 log h + a4 log2 h,
unde, v reprezintă volumul arborelui, d – diametrul de bază, h – înălțimea măsurată, și a0 … a4 – coeficienți de regresie pe specii.
Creșterea în volum a fost stabilită pe baza măsurării directe a creșterii în suprafața de bază, prin procedeul înălțimilor medii reduse (Giurgiu, 1967; Giurgiu, Drăghiciu, 2004), utilizând distribuția arborilor de probă pe categorii de diametre la nivelul fiecărei suprafețe de probă și în funcție de specie și determinându-se ecuațiile de regresie ale creșterilor radiale în raport cu diametrul (Anexa 4):
ir = b0 + b1d, unde:
ir reprezintă creșterea radială (mm) pe perioada de 10 ani corespunzătoare categoriei de diametre d (cm);
b0, b1, b2 – coeficienți ai ecuațiilor de regresie stabiliți pe cale experimentală.
Creșterile radiale pe categorii de diametre sunt corectate prin aplicarea coeficienților de creștere a cojii (k) (Giurgiu, Decei, Drăghiciu, 2004).
Creșterea în suprafață de bază a fost determinată procentual (pig), pe categorii de diametre, la fel și creșterea în înălțime redusă (pihf), conform următoarelor relații:
pig = ;
pihf = , unde:
ir reprezintă creșterea radială cu coajă pe categorii de diametre (cm);
d – categoria de diametre;
λ – coeficientul creșterii în înălțime redusă, stabilit în raport cu specia, clasa de producție și vârsta (Giurgiu, Decei, Armășescu, 1972);
n – numărul de ani din perioada luată în considerare (n = 10 ani).
Valorile procentelor creșterii în volum pentru fiecare specie și arboret din cadrul suprafețelor de cercetare, pe categorii de diametre, au fost determinate conform următoarei relații:
piv = pig + pihi – 0,01 pig pihf (Giurgiu, 1979).
În arboretele inventariate, elementul de stejar domină din punct de vedere dimensional celelalte specii, cu excepția exemplarelor de frasin care în SC Malu Spart, SC Rezervația de vânătoare, SC Roata și SC Poiana lui Stângă au înălțimi mai mari, însă au o pondere redusă ca volum. Variabilitatea volumelor este cu mult mai mare decât în cazurile diametrelor și a înălțimilor, atingând valori cuprinse între 40 și 80% pentru stejar și tei, între 60 și 190% pentru carpen (specie cu plasticitatea ecologică mai ridicată), iar pe ansamblul suprafețelor de cercetare coeficientul de variație depășește în majoritatea situațiilor pragul de 100%, confirmare a diversității structurii dimensionale ridicate a arboretelor amestecate (Fig. 4.46). Astfel se poate constata faptul că peciile de lumină, situate de regulă în etajul superior (stejar și frasin) au o variabilitate a volumelor mai scăzută decât speciile de umbră, care constituie etajul secund. Distribuțiile numărului de arbori pe clase de volume prezintă o asimetrie de stânga specifică (Giurgiu, 1979), în mare parte datorită carpenului și celorlalte specii de amestec, care ocupă cu precădere categoriile dimensionale mai mici, față de stejar și tei, care au valori ale asimetriei mult mai reduse. Aceleași considerente sunt valabile și în cazul coeficienților de exces, mult mai mari pentru carpen decât pentru stejar și tei (Tabelul 4.10).
Fig. 4.46. Variabilitatea dimensională a arborilor de stejar (SC Malu Spart).
Pe ansamblu, volumele rezultate la hectar sunt cuprinse între 498 și 676 m3, mai mici în comparație cu valorile rezultate din modelele matematico-auxologice elaborate pentru arborete pure și echiene stabilite de Giurgiu și Drăghiciu (2004), explicația fiind dată de indicii de densitate situați între 0,75 și 0,85 în cazul arboretelor studiate. Cu toate acestea, creșterile în volum pentru întregul arboret amestecat sunt apropiate de cele pentru arborete pure de stejar și mai mari decât în cazul tabelelor de producție pentru tei sau carpen, indicii de densitate neconstituind în situațiile respective un factor de reducere a creșterii (Tabelul 4.11). Toate aceste constatări au doar un caracter orientativ, deoarece elementele preluate din tabelele de producție reprezintă valori medii determinate pentru întreaga țară, însă este evidentă superioritatea arboretelor de șleau și stejăreto-șleau, cel puțin față de cele pure sau derivate de tei și carpen.
DT reprezintă diverse tari; DM – diverse moi
* V și Iv sunt volumul și respectiv creșterea anuală în volum după Giurgiu, Drăghiciu (2004)
DT reprezintă diverse tari; DM – diverse moi
Variația spațială a volumului arborilor este foarte bine evidențiată prin intermediul hărților tematice (Fig. 4.47 – Fig. 4.53), a căror utilizare permite identificarea structurii și a densității biomasei. În cazul arboretelor studiate, de tip amestecat și relativ plurien, se constată dispunerea complexă și variată a volumului arborilor. Arborii dominanți ca dimensiune, impun o ierarhie distinctă în imediata vecinătate și își asigură mediul necesar propriei dezvoltări, dar și stabilitatea și coeziunea întregului ecosistem. Este evident contrastul datorat gradului de diversitate pe orizontală și amplitudinii de variație a volumului arborilor.
Fig. 4.47. Variația spațială a volumului arborilor din SC Fundu Sacului (m3).
Fig. 4.48. Variația spațială a volumului arborilor din SC Ciolpani (m3).
Fig. 4.49. Variația spațială a volumului arborilor din SC Malu Spart (m3).
Fig. 4.50. Variația spațială a volumului arborilor din SC Rezervația de vânătoare (m3).
Fig. 4.51. Variația spațială a volumului arborilor din SC Roata (m3).
Fig. 4.52. Variația spațială a volumului arborilor din SC Poiana lui Stângă (m3).
Fig. 4.53. Variația spațială a volumului arborilor din SC Gulia (m3).
Caracterizarea competiției dintre arbori prin intermediul analizei medie-varianță a creșterilor radiale
Analiza medie-varianță a fost dezvoltată la mijlocul secolului trecut în domeniul econometriei cu scopul de a evalua riscurile unei investiții și de a maximiza rentabilitatea corespunzătoare unei activități economice (Markowitz, 1952, 1989). Însă în cadrul acestei lucrări, scopul este de a oferi o altă perspectivă asupra creșterii arborilor prin prisma unor indicatori statistici elementari, respectiv media și varianța seriilor de creștere, care pot furniza informații folositoare, accesibile și lucrative din punctul de vedere al demersului statistico-matematic.
Structura spațială a unei păduri constituie unul din cei mai importanți factori determinanți ai procesului creșterii, care la rândul său influențează compoziția structurală a pădurii. De asemenea, structura unei păduri are capacitatea de a se adapta foarte rapid la orice modificare a mediului.
În ultimele decenii, au fost elaborate o multitudine de tipuri de indici de competiție cu scopul de a cuantifica structura spațială și chiar și biodiversitatea ecosistemelor forestiere (Pommerening, 2002). Un interes deosebit a prezentat dezvoltarea unui grup de indici bazați pe relațiile de vecinătate ale arborilor individuali, ca rezultantă a variațiilor determinate de distanțele dintre arbori, asortimentul de specii și diversitatea dimensională a acestora (Gadow, Hui, 2002). Astfel de indici, reprezentați ca distribuții de frecvență, oferă informații interesante asupra structurii spațiale a pădurii și își dovedesc utilitatea practică în măsura în care permit reconstituirea sau realizarea de previziuni cu privire la structura spațială a unui ecosistem forestier, iar în final contribuie la o mai bună înțelegere asupra fenomenelor studiate. Dezavantajul lor principal este faptul că sunt statici, reprezentând numai o fotografie de moment a stării competiției la momentul respectiv și nu oferă informații asupra dinamicii întregului ecosistem forestier. Interacțiunea dintre diferitele specii de arbori se desfășoară la nivel individual, și mai puțin la nivelul populației (Huston, Smith, 1987), astfel că studierea auxologiei arborilor individuali de-a lungul întregii lor existențe oferă posibilitatea aprofundării aspectelor în legătură cu procesele succesionale din interiorul ecosistemelor forestiere (Harper, 1977).
Inelele anuale ale arborilor înregistrează o cantitate impresionantă de informații, astfel că este posibilă o retrospectivă a dinamicii competiției dintre arbori de-a lungul timpului, prin eliminarea influențelor determinate de vârstă și de climă, care ar constitui în esență un semnal colectiv, similar pentru toți indivizii unei populații. Semnalul rămas este denumit „zgomot” din punct de vedere dendroclimatologic, în literatura de specialitate (Cook, Kairiukstis, 1990; Popa, 2004), însă acest „zgomot” conține informații despre ceilalți factori ecologici, care ar permite reconstituirea proceselor concurențiale și a succesiunii ecosistemului respectiv.
Relațiile de competiție dintre arbori sunt exprimate în perioadele de accelerare, și respectiv, decelerare a creșterii, care în esență se constituie în efecte ale unor evenimente perturbatoare și ale dinamicii arboretului respectiv (Banks, 1991; Black, Abrams, 2003). Analiza acestor evenimente perturbatoare este relevantă prin prisma frecvenței, a magnitudinii și a modului lor de manifestare în dinamica unui ecosistem forestier, însă fără a lua în considerare relațiile spațiale dintre arborii învecinați (Fig. 4.54).
Conceptul de competiție între indivizii care alcătuiesc un arboret presupune o interacțiune intra sau interspecifică, bazată pe necesitățile comune cu privire la resurse limitate aflate la dispoziție și care determină reducerea șanselor de supraviețuire, a creșterii sau a capacității de reproducere a respectivilor indivizi (Begon, Harper, Townsend, 1996). Arborii concurează pentru lumină, apă, substanțe nutritive și spațiu de dezvoltare, diferențele în ceea ce privește creșterea manifestându-se încă din faza de germinare a semințelor, prin adoptarea unor strategii adecvate, în funcție de zestrea genetică.
Fig. 4.54. Relațiile dintre arbori și spațiul de dezvoltare (SC Poiana lui Stângă).
În cadrul științei dendrocronologiei au fost dezvoltate mai multe tipuri de modele ale creșterii radiale, care includ componentele genetice, abiotice și biotice. Accentul a fost pus în mare măsură pe evidențierea perturbărilor endogene și exogene care afectează creșterea arborilor, competiția fiind inclusă în cadrul componentei endogene, iar metodele dendrocronologice au fost dezvoltate în sensul evidențierii influenței vârstei, a climei și a dinamicii întregului arboret asupra caracteristicilor inelelor anuale (Fritts, 1976; Briffa et al., 1992; Schweingruber, Briffa, 1996; Briffa et al., 2002). În cazul reconstituirii parametrilor climatici prin metode dendrocronologice, se recomandă recoltarea de probe de creștere din arbori dominanți, considerându-se exclus din ecuație factorul competiție. Însă, este probabil ca arborii dominanți respectivi să fi avut un statut fitosocial inferior în trecut și astfel semnalul corespunzător climei să fie bruiat de alți factori cum ar fi competiția pentru lumină. În general, capacitatea competițională a unui arbore se manifestă la nivelul dezvoltării aparatului foliar și a aparatului radicular, care au o prioritate ridicată în ceea ce privește alocarea resurselor de substanțe nutritive și apă, pe când dezvoltarea în grosime a trunchiului se situează într-un plan secund și se manifestă corespunzător resurselor mai reduse alocate. În acest mod devine plauzibilă ipoteza corelației directe dintre grosimea inelului anual și nivelul competiției dintre arbori, astfel că este posibilă reconstituirea dinamicii structurii unui arboret pe baza cuantificării variațiilor parametrilor inelelor anuale și a eliminării influenței vârstei, climei și a altor factori.
Este în mod universal acceptată ipoteza modelului agregat al creșterii arborilor, ca rezultat al sumei influențelor unui întreg complex de factori: perturbările endo- și exogene, semnalul macroclimatic al zonei, vârsta și componenta aleatoare (Cook, Kairiukstis, 1990, Popa, 2004). Accentul principal este reprezentat de varianța sistematică comună tuturor arborilor din cadrul unei suprafețe de cercetare sau a unei întregi regiuni geografice, care devine astfel un model de referință pentru toate celelalte componente ale varianței. Prin intermediul acestei lucrări este evidențiată o nouă perspectivă și metodă de analiză asupra proceselor auxologice ale arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei, în cadrul unei incursiuni menită să surprindă influența proceselor concurențiale asupra creșterilor radiale.
Punerea în aplicare a acestui procedeu al analizei medie-varianță a constat în determinarea, pentru fiecare dintre suprafețele de cercetare, a seriilor valorilor medii ale creșterilor anuale I(t) și respectiv a seriilor varianțelor V(t). Pentru a pune în evidență componenta comună sistematică, au fost reprezentate grafic, la o scară logaritmică, legăturile dintre varianță și media seriilor de creștere radială, pentru toate suprafețele și respectiv, pentru întreaga zonă de cercetare (Fig. 4.55-Fig. 4.61). Scopul acestei reprezentări a fost acela de a standardiza varianța și de a pune în valoare ipoteza liniarității legăturii dintre cei doi parametrii statistici. De asemenea, schimbările marcante ale relației dintre medie și varianță indică automat modificări în comportamentul normal al seriei de creștere. În acest mod, poate fi reliefată evoluția procesului acumulării de biomasă prin determinarea deosebirilor dintre diferite rate ale modificării varianței în raport cu un moment de referință.
Seriile mediilor, varianțelor și a coeficienților de variație ale lățimii inelelor anuale arată faptul că atât media, cât și varianța prezintă o variabilitate însemnată de-a lungul timpului. În cazul coeficienților de variație se poate afirma că prezintă o tendință aproximativ crescătoare, însă situațiile sunt diferite semnificativ în suprafețele de cercetare din punct de vedere al detaliilor de comportament de-a lungul timpului (Fig. 4.55-Fig. 4.61). Prin intermediul analizei regresiei liniare și a rezultatelor numerice ale regresiei, pentru toate suprafețele de cercetare, se demonstrează în acest mod dependența dintre varianță și medie pentru o probabilitate de transgresiune mai mică de 0,1% (Fig. 4.62 – Fig. 4.68 și Tabelul 4.12).
Fig. 4.55 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii de stejar din SC Ciolpani în perioada 1820-2007.
Fig. 4.56 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii de stejar din SC Gulia în perioada 1820-2007.
Fig. 4.57 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii de stejar din SC Malu Spart în perioada 1820-2007.
Fig. 4.58 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii de stejar din SC Poiana lui Stângă în perioada 1820-2007.
Fig. 4.59 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii de stejar din SC Roata în perioada 1820-2007.
Fig. 4.60 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii de stejar din SC Rezervația de vânătoare în perioada 1820-2007.
Fig. 4.61 Seriile de timp ale mediilor, varianțelor și ale coeficienților de variație ale creșterilor radiale pentru arborii din SC Fundu Sacului în perioada 1820-2007.
Tabelul 4.12
Analiza regresiei liniare dintre variabila dependentă varianța și variabila independentă media lățimii inelelor de creștere
Fig. 4.62 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur în SC Ciolpani.
Fig. 4.63 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur în SC Gulia.
Fig. 4.64 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur în SC Malu Spart.
Fig. 4.65 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur în SC Poiana lui Stângă.
t
Fig. 4.66 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur în SC Roata.
Fig. 4.67 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur în SC Rezervația de vânătoare.
Fig. 4.68 Analiza regresiei dintre varianța și media lățimii inelelor de creștere pentru specia Quercus robur din SC Fundul Sacului.
Rezultatele obținute confirmă ipoteza enunțată cu privire la legătura dintre varianța și media seriilor de creștere radială în cazul arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei. Interpretarea acestui indicator depinde în mare măsură de interdependența factorilor ce influențează creșterea arborilor. Inelele anuale exprimă foarte bine efectele vârstei, a stării de sănătate, a condițiilor abiotice, a competiției pentru resurse și chiar a factorilor antropici asupra creșterii arborilor. Vârsta și starea de sănătate sunt caracteristici intrinseci ale fiecărui individ, dar condițiile de mediu afectează întreaga populație din care face parte. La rândul ei competiția face parte din categoria factorilor externi, însă are o influență percepută la nivel de individ. Concurența dintre arbori ar putea constitui o explicație plauzibilă a dependenței dintre cei doi indicatori statistici. Pentru o anumită valoare a mediei, creșterea varianței indică neîndoielnic un spectru mai amplu al răspunsului auxologic al arborilor din ecosistemul respectiv, ca efect al unei competiții mai intense. În schimb, pentru o anumită valoare a varianței, sporirea sau micșorarea mediei lățimii inelului anual sugerează un nivel corespunzător al competiției pentru resurse. Într-o situație puțin probabilă în care ar surveni modificării aproape identice ale creșterii radiale pentru toți arborii unui ecosistem, atunci varianța s-ar modifica proporțional și în același sens. Se poate constata că valorile pantei dreptei de regresie variază între 0,26 și 0,39, exprimând pe ansamblul perioadelor analizate un nivel diferit al competiției dintre arbori în cadrul suprafețelor de cercetare și faptul că pe măsură ce se amplifică procesul de creștere radială, variabilitatea acestora crește cu mult mai mult, semnificând o intensificare a competiției dintre indivizi (Tabelul 4.12).
Prin folosirea acestui procedeu a fost continuată analiza în detaliu, până la nivelul unor perioade de câte 20 ani (Fig. 4.70 – Fig. 4.75), pentru a pune în evidență în mod sintetic evoluția competiției dintre arbori, pe baza informațiilor cuprinse în inelele anuale. Variația acestui indice se situează între limitele 0,1 și 0,7, fiind direct proporțional cu nivelul general al competiției dintre arbori, determinat atât de vârstă și factorii climatici, cât și de perturbările antropice.
Fig. 4.69. Dinamica indicelui de competiție în SC Fundu Sacului.
Fig. 4.70. Dinamica indicelui de competiție în SC Ciolpani.
Fig. 4.71. Dinamica indicelui de competiție în SC Gulia.
Fig. 4.72. Dinamica indicelui de competiție în SC Malu Spart.
Fig. 4.73. Dinamica indicelui de competiție în SC Poiana lui Stângă.
Fig. 4.74. Dinamica indicelui de competiție în SC Roata.
Fig. 4.75. Dinamica indicelui de competiție în SC Rezervația de vânătoare.
În general, începând cu perioada de tinerețe a arboretelor, atunci când relațiile dintre arbori sunt încă nedefinite, dinamica acestui indicator marchează accentuarea nivelului competiției odată cu înaintarea în vârstă, până la atingerea unui nivel maxim, după care urmează o diminuare și o relativă stabilizare în intervalul 0,2-0,4 (cu excepția SC Gulia unde gradul de închidere al coronamentului a fost menținut la un nivel mai redus). Această tendință ar putea fi explicată de modificarea relațiilor interspecifice în legătură cu factorii limitativi care condiționează dezvoltarea arboretelor, îndeosebi lumina și apa, arborii de stejar beneficiind deja de avantajele unei poziții dominante în plafonul superior și mai ales la nivelul rădăcinilor, în sol. Celelalte specii de amestec participă într-un mod susținut la accentuarea nivelului competiției, în același timp eficiența utilizării resurselor scade proporțional și, implicit contribuția lor la creșterea totală se reduce semnificativ.
Aprofundarea și extinderea cercetărilor în acest domeniu ar putea contribui la delimitarea unor intervale optime de referință ale acestui indicator statistic pentru densitatea lemnului, raportul dintre lemnul timpuriu și cel târziu, conținutul de substanțe chimice ș.a., care să sprijine din punct de vedere calitativ fundamentarea măsurilor de gospodărire ale arboretelor.
Prin prisma concluziilor obținute este de subliniat importanța analizei medie-varianță ca un posibil indicator în cercetarea dendrocronologică, un domeniu de perspectivă și un instrument foarte eficient datorită simplității și accesibilității sale. Rezultatele obținute au confirmat ipoteza enunțată cu privire la dependența dintre varianța și media seriilor de creștere radială în cazul arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei, putând constitui o explicație plauzibilă a acestei legături. Pentru o anumită valoare a mediei, creșterea varianței indică neîndoielnic un spectru mai amplu al răspunsului auxologic al arborilor din ecosistemul respectiv, ca efect al unei competiții mai intense. Prin analiza regresiei liniare a fost pusă în evidență legătura directă dintre nivelul competiției pentru resurse și variabilitatea creșterilor radiale ale arborilor din cadrul unui ecosistem forestier.
Starea de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei
Cunoașterea stării de sănătate a pădurilor reprezintă un factor determinant în gospodărirea lor. Progresul societății a condus în multe regiuni la intervenții radicale, având drept rezultat alterarea sau chiar distrugerea mediului. Modificarea relației dintre ecosistemele naturale și factorul antropic are drept consecință un dezechilibru ireversibil, cu urmări imprevizibile. În aceste circumstanțe, pădurea devine tot mai vulnerabilă, iar cunoașterea permanentă a stării ei de sănătate este necesară pentru administrarea celor mai adecvate măsuri, având ca scop prevenirea sau limitarea acțiunii factorilor biotici și abiotici vătămători.
Diferitele specii de stejar sunt din punct de vedere economic și ecologic unele din cele mai importante foioase din Europa. Arealul natural al acestora cuprinde centrul Europei, cu o importantă extindere către estul continentului în cazul speciei Quercus robur. În ultimele trei decenii, au fost înregistrate uscări apreciabile în câteva din țările europene: Rusia, România, Iugoslavia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Austria, Germania, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia, Spania, Portugalia (Oleksyn, 1987; Siwecki, 1989; André, Laudelout, 1992; 1993; Doniță, Alexe, Toader, 1993; Luisi, Lerario, Vannini, 1993; Redfern, Boswell, Proudfoot, 1993; Rösel, Reuther, 1995; Thomas, Blank, Hartmann, 2002).
Caracterizarea principalilor factori de influență asupra stării de sănătate a pădurilor de stejar
Considerații generale
Întreaga societate își dorește păduri sănătoase, dar ce înseamnă cu adevărat o „pădure sănătoasă”? Care sunt criteriile după care poate fi definită? Adevărul este că o pădure poate exista în diferite stadii, forme sau stări ale realității fizice, o clasificare strict obiectivă fiind practic imposibilă, deoarece s-ar baza de cele mai multe ori pe interpretările și dorințele cercetătorului, ca și oricare altă observare empirică a naturii. Putem spune că starea de sănătate a unei păduri este realitatea percepută de un observator, fapt ce îngreunează dezbaterea acestui subiect. Cum am putea ajunge la o concluzie viabilă atunci când fiecare om, avizat în materie sau simplu cetățean, percepe aceeași pădure altfel. Pădurea trece prin mai multe stadii sau faze de dezvoltare, cu o desfășurare lentă în timp sau este afectată în mod dramatic de incendii, inundații sau furtuni. Toate acestea pot aparține, în diferite momente, unei dinamici naturale a unei păduri sănătoase, sau pot reprezenta o dovadă a unei stări de vătămare. Cunoașterea diferenței dintre cele două stări necesită integrarea informațiilor din mai multe domenii ale biologiei.
Schimbarea este fundamentală pentru toate ecosistemele. Ea se poate manifesta brusc sau într-un interval de timp mai îndelungat, astfel încât în aparență să fie insesizabilă pe termen scurt. Perturbările reprezentate de incendii, proliferarea insectelor și a bolilor, modificările climatice și activitatea antropică influențează direcția și celeritatea schimbării. Fără astfel de perturbări, ecosistemele forestiere pot suferi modificări sau pot evolua, dar cu o rapiditate și în direcții diferite.
În căutarea elementelor definitorii ale unei păduri sănătoase, am putea cataloga o pădure drept nesănătoasă în situațiile în care își pierde abilitatea de a își menține sau adapta structura și funcțiile în raport cu modificările mediului de viață. O modalitate prin care comunitatea științifică a încercat să evalueze starea unui sistem biologic este compararea situației curente cu întregul spectru al dinamicii normale din trecut. Acest concept ar putea fi denumit spectru sau domeniu de variabilitate istorică. Schimbarea poate fi scoasă în evidență utilizând o rețea de suprafețe de probă permanente, dimensionată pe baze statistice, prin analiza evenimentelor perturbatoare din trecut (incendii, doborâturi, insecte), studii ale polenului sau straturilor de turbă din mlaștini și lacuri, studii ale unor fotografii vechi etc. Aceste surse variate de informații pot fi integrate în cadrul modelelor actuale de înțelegere a dinamicii ecosistemelor forestiere, care la rândul lor pot suferi modificări în timp. Capacitatea unei păduri de a-și menține echilibrul ecologic și de a furniza produsele și serviciile folositoare societății pot constitui criterii viabile de clasificare a stării de sănătate, cele două componente, socială și ecologică, intercondiționându-se reciproc.
Factorii de influență asupra arborilor și a pădurilor de stejar
În cazul vătămării arborilor de stejar, simptomele se manifestă prin reducerea creșterii în înălțime și diametru, rărirea coroanei datorită sporirii anormale a fenomenelor de uscare a mugurilor și lujerilor, decolorarea și îngălbenirea, descreșterea dimensiunii și gruparea frunzelor rămase la capătul terminal al lujerilor, apariția lăstarilor lacomi, necroza parțială a scoarței și a cambiului etc. (Hartmann, Nienhaus, Butin, 1995; Schlag, 1995). Diversele simptome se pot manifesta diferit din punctul de vedere al extinderii în timp și spațiu. Vătămarea propriu-zisă poate cuprinde numai o parte a coroanei sau întregul arbore. Fenomenul de declin poate afecta arborii individuali sau grupuri de arbori din cadrul unui arboret, părți din arboret și, destul de rar, arborete întregi (1993; Schlag, 1994; Block et al., 1995).
În privința efectelor poluării aerului asupra stării de sănătate a arborilor de stejar, cercetările au urmărit cu precădere dioxidul de sulf (SO2), compușii azotului, ozonul și metalele grele. În general, substanțele poluante pot altera structura unui ecosistem prin modificarea procesului de succesiune ecologică și reducerea complexității structurale, a creșterii în biomasă și a diversității speciilor (Ernst, 1985; Kozlowski, Kramer, Pallardy, 1991).
În experimente cu plantule de stejar expuse fumigării cu SO2 pe o perioadă îndelungată, au fost obținute rezultate diferite. Chiar și la concentrații mai mari decât cele considerate normale, procesul de fotosinteză nu a fost afectat, iar mecanismele fiziologice au fost capabile să contracareze acizii generați de intrările masive de SO2. Celelalte specii de cvercinee (Quercus cerris, Q. pubescens) au înregistrat în condiții similare o reducere a fotosintezei și a randamentului utilizării apei (Lorenzini, Paniucci, Nali, 1995), însă nu au fost puse în evidență vătămări vizibile.
Prin studiul efectelor compușilor pe bază de azot (NH3, NOx) și a ozonului troposferic (O3), nu au fost detectate vătămări permanente cuantificabile. În schimb, metalele grele au produs schimbări semnificative ale stării de sănătate ale arboretelor de stejar, din apropierea unor surse de poluare industrială din Polonia (Opydo, 1994). Efectele pe termen lung cauzate de acumularea metalelor grele în plante se resimt din ce în ce mai pregnant la nivelele trofice superioare, deoarece ecosistemele forestiere constituie habitatul multor specii de animale și detritivore.
Factorii staționali și extremele climatice joacă un rol foarte important în privința stării de sănătate a vegetației. În special în privința stejarului, a fost evidențiată o strânsă corelație între apa din sol și sănătatea arborilor. În Olanda (Oosterbaan, 1991), în nord vestul Germaniei și regiunea Dunării (Ackermann, Hartmann, 1992; Rösel, Reuther, 1995), în Franța (Nageleisen, 1994), procesul de vătămare a arborilor de stejar s-a intensificat în zonele cu regim hidric alternant. În aceste cazuri, procesul de formare a rădăcinilor este împiedicat, având ca rezultat creșterea stresului hidric din perioadele cu deficit din timpul sezonului de vegetație. În general, seceta este considerată una din principalele cauze ale accentuării declinului arborilor și arboretelor de stejar din ultimele decenii. Fenomenul a fost amplu documentat în România (Alexe, 1991; Doniță, Alexe, Toader, 1993), Polonia (Siwecki, 1989), Italia (Vannini, Valentini, Luisi, 1996), Franța (Landmann et al., 1993), Marea Britanie (Mather, P.H., Savill, 1995) și Portugalia (Santos, M.N.D., Martins, 1993). Din punct de vedere fiziologic, sensibilitatea la stresul hidric descrește în ordinea Quercus robur, Q. petraea, Q. pubescens și Q. cerris, (Tyree, Cochard, 1996), fapt corelat cu cerințele ecologice și habitatul natural al acestor specii.
De asemenea, înghețurile aspre din timpul iernii sunt considerate elemente determinante care au contribuit la declinul arborilor și arboretelor de stejar din centrul și estul Europei. În nordul Germaniei, un procent de până la 20% din arborii vătămați au manifestat necroze ale scoarței care se presupune că ar fi cauzate de trei ierni aspre consecutive în deceniul 1971-1980, fapt coroborat și cu excesul de azot din nutriție care ar determina o scădere a rezistenței la îngheț (Hartmann, Nienhaus, Butin, 1995).
În ultimele două decenii, fenomenele meteorologice extreme s-au manifestat cu o mai mare frecvență. În regiunile continentale, manifestarea lor a fost mai accentuată, fapt ce explică apariția primelor rapoarte asupra declinului stejarului în partea estică a Europei (Alexe, 1991; Doniță, Alexe, Toader, 1993).
Factorii biotici cuprind insectele defoliatoare și de scoarță (Cerambyx cerdo), ciupercile patogene, micorizele și microorganismele (Fig. 5.1-Fig. 5.2). Diferite cercetări efectuate până în prezent au documentat și argumentat faptul că, mai ales în estul și centrul Europei, insectele defoliatoare au avut un rol predominant în inițierea procesului de declin al stejarului. Defolieri importante au fost înregistrate în Rusia (Rubtsov, 1996), România (Marcu, 1966; Doniță, Alexe, Toader, 1993), Ungaria (Somogyi, 2000), Polonia (Siwecki, 1989), Germania (Hartmann, Nienhaus, Butin, 1995), Franța (Landmann et al., 1993) și Spania (Jacobs, Alvarez, Luque, 1993). Defolierea produsă timp de doi sau trei ani consecutivi este considerată un factor determinant, cele mai importante insecte defoliatoare fiind Operophtera brumata, Tortrix viridana și Lymantria dispar. Impactul insectelor defoliatoare poate fi accentuat prin făinarea (Microsphaera alphitoides) survenită în timpul verii după o defoliere masivă produsă în primăvară (Schlag, 1994).
Fig. 5.1. Arbore de stejar afectat de insecte xilofage (SC Rezervația de vânătoare).
Fig. 5.2. Arbore de stejar afectat de insecte defoliatoare și vâsc.
Datorită defolierilor repetate, lemnul târziu nu se mai formează și astfel, din punct de vedere fiziologic, transportul apei de la rădăcini către lujeri este grav afectat, la fel ca și producerea de biomasă în sistemul radicular (Block et al., 1995), un ciclu nefast care amplifică sensibilitatea arborilor la stresul hidric. De asemenea, scoarța arborilor de stejar defoliați în vara precedentă devine mai puțin rezistentă la îngheț (Thomas, Blank, 1996).
În cazul arborilor de stejar cu fenomene de declin, colonizarea cu ciuperci micoritice este redusă (Przybyl, Pukacka, 1995). În mai multe arborete puternic defoliate din Republica Cehă, procentul rădăcinilor cu micorize active a prezentat o corelație negativă cu gradul de defoliere (Fellner, 1995).
Pe întreaga întindere a Câmpiei Vlăsiei s-au manifestat diverși factori biotici dăunători. Insectele de rădăcină, de tulpină, de muguri sau frunze, insectele xilofage, paraziții vegetali și diverse specii de mamifere au contribuit cu o amploare diferită la starea actuală a pădurilor de stejar (Simionescu, Mihalache, 2000). Prin trecerea în revistă a datelor cu privire la evoluția suprafețelor afectate de cei mai importanți dintre factorii biotici din zona studiată, pot fi evidențiate situații specifice sub aspectul proporțiilor și al intensității fenomenului, aproape toți agenții biotici prezentați manifestându-se cu regularitate în regiune (Tabelul 5.1). Condițiile climatice din acest ținut, caracterizate printr-o frecvență ridicată a anilor secetoși, cu un volum scăzut de precipitații repartizate neuniform în timp, influențează în mod direct instalarea și dezvoltarea dăunătorilor, la acestea contribuind și condițiile de relief și sol.
Tabelul 5.1
Dinamica suprafețelor afectate de diferiți factori biotici în Câmpia Vlăsiei (După Simionescu et al, 2000)
Poluarea accentuată din ultimii 50 de ani este un factor favorizant în slăbirea și debilitarea arborilor, prin crearea condițiilor prielnice de instalare și dezvoltare a diverselor grupe de dăunători, care au astfel numai un rol secundar (Opydo, 1994; Fellner, 1995; Simionescu, Mihalache, 2000). Dar și intervențiile omului în favoarea stopării gradațiilor puternice ale unor defoliatori ca Lymantria dispar, Tortrix viridana și din grupa Geometridae-lor au contribuit la sărăcirea biocenozelor forestiere, ducând la dezechilibrarea raportului populațiilor de insecte din nivele trofice diferite.
Un indicator important al sănătății pădurilor este reprezentat de biodiversitate sub toate aspectele și scările de analiză, interpretabil sub forma „sănătății habitatului”, dar dificil de cuantificat. Păstrarea continuității, durabilității habitatelor pentru fauna sălbatică, plante vasculare, licheni, ciuperci și briofite este un deziderat important al tuturor tipurilor de comunități de plante, inclusiv pădurile. În Câmpia Vlăsiei, diversitatea speciilor la scară mare a fost și este semnificativ afectată de intervențiile omului, chiar și prin măsuri de natură protectivă împotriva anumitor factori perturbatori, cum ar fi prevenirea incendiilor, anumite tehnologii de exploatare a lemnului etc. Introducerea speciilor exotice de plante, animale și microorganisme este una dintre cele mai semnificative influențe disruptive asupra ecosistemelor. Uneori o specie exotică va găsi condiții cu mult mai favorabile în zona de reamplasare, în lipsa concurenților și a inamicilor naturali, populațiile extinzându-se necontrolat până la a deveni un dăunător, o plagă, în sensul alterării și limitării proporției de participare a populațiilor native.
În Europa au fost aduse dovezi concludente în privința contribuției modului de gospodărire la declanșarea și accentuarea procesului de declin a stejarului. În Franța, se consideră o greșeală introducerea stejarului în stațiuni nepotrivite acestei specii, care suferă datorită deficitului de apă și nutrienți și prezintă o stare de vegetație precară (Levy, Becker, Duhamel, 1992). În Sudul Europei, conducerea defectuoasă și supra-exploatarea au fost considerate principalele cauze ale vătămării arboretelor de stejar, în cazul regimului de crâng și de codru regulat (Giordano, 1993). În spațiul ex-sovietic, creșterea mărimii ciclului în cazul regimului crângului, au predispus arboretele de stejar respective la stresul provocat de extremele climatice și agenții patogeni (Oleksyn, 1987).
Practicile gospodăririi din trecut în zona Câmpiei Vlăsiei au afectat în ansamblu stadiile succesionale prin reducerea proporției arboretelor tinere și bătrâne, în favoarea celor de vârste intermediare. În plus, reducerea suprafeței unor grupe importante de tipuri de pădure, cum ar fi ecosistemele complex alcătuite din stejar, carpen, tei, frasin și alte specii de amestec și ajutor are drept rezultantă simplificarea diversității regionale, prin dispariția comunităților de plante și animale care proliferau în aceste tipuri de păduri. De asemenea, pășunatul în păduri, considerat un indiciu al subzistenței în zonele unde este practicat, este o activitate cu atât mai dăunătoare cu cât este mai extinsă și mai intensă, (Giurgiu, 1982; Stoiculescu, 1987; Drăcea, 2005; Giurgiu, 2005). În ultimul secol, în țara noastră s-a încercat restrângerea și reconsiderarea acestui fenomen la o scară acceptabilă (tolerabilă) în ceea ce privește armonizarea cerințelor unei silviculturi moderne cu tradițiile și obiceiurile locuitorilor (Codul silvic, 2008).
În starea de azi a pădurilor de stejar, precum și în manifestările defavorabile din ultimele decenii, în special fenomenul de uscare a arborilor de stejar, se regăsește cu precădere expresia modului de gospodărire din trecut, neadecvat ecologiei acestei specii, prin destructurarea masivelor forestiere și extragerea celor mai valoroase exemplare, regenerarea arborilor din lăstari în urma aplicării regimului crângului și a altor intervenții nechibzuite, având drept consecință directă un efect negativ, cumulat de-a lungul timpurilor (Giurgiu, 1978, 2004).
Analiza distribuției spațiale a arboretelor de stejar din aria de cercetare
Gradul de împădurire al unei regiuni poate constitui un indicator al stabilității și implicit a sănătății pădurilor respective. Cu cât este mai redus, cu atât eficacitatea funcțională și echilibrul ecosistemelor forestiere sunt mai incerte.
Ecosistemele forestiere ocupă numai 10-11% din întreaga suprafață a Câmpiei Vlăsiei, un procent mult prea mic pentru a putea susține importanța deosebită pe care o au în prezent aceste păduri pentru regiunea de dezvoltare a Bucureștilor. În zilele noastre se constată o disproporție evidentă, o răspândire fărâmițată și trunchiată ca urmare a defrișărilor din ultimele două veacuri (Fig. 5.3) (Giurgiu, 2005).
Codrii Vlăsiei se întindeau de la Ploiești la Giurgiu și cuprindea regiunea dintre cele două stepe ale Bărăganului și Burnazului, având în zona centrală lacul Snagovului. Judecând după toponimia locurilor și datele generale asupra solurilor, se poate estima că în trecut pădurea era compusă din specii apropiate de cele actuale și ar fi avut un grad de acoperire de 65-76% (Giurgiu, 2004). Aceste estimări sunt realizate în baza analizei distribuției folosinței potențiale a terenurilor, fiind excluse din evaluare zonele improprii dezvoltării ecosistemelor forestiere, cum ar fi apele, sărăturile, mlaștinile etc. (Fig. 5.4) (Giurescu, 2004).
Fig. 5.3 Harta răspândirii actuale a pădurilor din Câmpia Vlăsiei (Prelucrare după imagini satelitare furnizate de Terra Metrics și Europa Technologies).
Fig. 5.4 Harta terenurilor cu vegetație forestieră din Câmpia Vlăsiei.
Reducerea considerabilă a suprafețelor pădurilor, de aproape șapte ori, este de natură să îngrijoreze factorii de decizie responsabili. Pădurile rămase, cu o stare incertă în privința structurii și a capacității lor de a se adapta schimbărilor din ultima perioadă, vor avea cu preponderență funcții protective și de interes social. Însă, consecințele pe termen lung ar putea fi mult mai grave și mai extinse datorită fărâmițării și micșorării accentuate a trupurilor de pădure, până sub limita inferioară corespunzătoare unui flux normal de materie, energie și informație între elementele populațiilor (Stănescu, Șofletea, 1998). Cu alte cuvinte, izolarea excesivă a trupurilor de pădure poate amenința însăși existența pădurii, prin reducerea zestrei genetice, și drept urmare, a rezistenței la adversități.
Dinamica stării de sănătate a coroanelor arborilor din Câmpia Vlăsiei, în perioada anilor 1995-2006, evaluată prin sistemul de monitoring forestier
În vederea caracterizării în ansamblu a stării de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei au fost folosite datele furnizate de rețeaua de sondaje permanente din sistemul de monitoring național. Informațiile acoperă o perioadă de 12 ani (intervalul 1995-2006) și oferă o imagine reprezentativă asupra stării de sănătate a pădurilor, prin prisma procentului de defoliere, la nivel regional (Câmpia Vlăsiei), comparativ cu situația înregistrată la nivel național și european (Fig. 5.5).
Fig. 5.5 Comparație între dinamicele procentului arborilor de stejar vătămați (clasele de defoliere 2-4) din Câmpia Vlăsiei, la nivelul întregii țări și al Europei.
În cadrul regiunii studiate, valorile cele mai însemnate ale frecvenței arborilor de stejar vătămați (clasele de defoliere 2-4 sau cu defolierea mai mare de 25%) au fost înregistrate în anul 2001 (45,9%) și 2002 (48,3%), aproape de două ori mai mari decât cele înregistrate la nivel național în aceeași ani în 2001 (21,5%), și respectiv 2002 (23,6%) și cu mult mai mari decât cele înregistrate la nivel european în 2001 (34,2%), și respectiv în 2002 (33,5%). Valorile minime au fost înregistrate în 1998 (21,0%), 2005 (12,1%) și 2006 (9,3%) mai reduse decât ponderile consemnate la nivel național în aceeași ani (22,4% în 1998, 18,6% în 2005 și respectiv 15,8% în 2006) și aproape de patru ori mai reduse decât cele înregistrate la nivel continental (39% în 1998, 41,2% în 2005 și respectiv 41,3% în 2006).
Amplitudinea foarte mare a variației (39 de unități procentuale), în cazul dinamicii ponderii arborilor vătămați de stejar din Câmpia Vlăsiei, poate fi explicată de extremele climei de tip temperat continental, accentuate de poluarea generată de zona industrială a Bucureștiului și de alți factori abiotici cu rol secundar.
În ultimii 3-4 ani, poate fi remarcată o tendință de ameliorare semnificativă a stării de sănătate a coroanelor arborilor, ca urmare a reducerii deficitului hidric și a excesului termic. Astfel este pusă în evidență o capacitate fiziologică extraordinară a arborilor de stejar de a se redresa în urma stresului datorat modificărilor climatice și complexului de factori biotici și antropici, dar și o sensibilitate sporită indusă de acțiunea acelorași factori (Fig. 5.6).
Fig. 5.6. Arbore de stejar puternic defoliat (SC Roata).
Însă expunerea exclusiv a situației speciei Quercus robur este insuficientă pentru caracterizarea obiectivă a stării de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei. Pe lângă stejar, au fost analizate și celelalte specii lemnoase ale ecosistemelor forestiere. Comparativ, dinamica ponderii tuturor arborilor vătămați din zona investigată și dinamica procentului arborilor vătămați de foioase din întreaga țară au un răspuns și o tendință similare ca în cazul stejarului, însă cu valori mult mai apropiate de cele de referință și o amplitudine de variație considerabil mult mai redusă a valorilor extreme, de numai 17,4 unități procentuale (valoarea minimă este de 6,4% în 1998 și maximă 23,8% în 2001) (Fig. 5.7). Acest fapt susține concluzia că stabilitatea ecosistemelor forestiere de tipul șleaurilor și stejăreto-șleaurilor din Câmpia Vlăsiei, depinde într-o măsură semnificativă de speciile lemnoase de amestec și de ajutor, confirmând legitatea potrivit căreia diversitatea interrelațiilor din cadrul sistemelor biologice contribuie la sporirea stabilității, între anumite limite. Pe de altă parte, exemplarele de stejar ocupă cu precădere plafonul superior al coronamentului, situându-se astfel în prima linie în cadrul interacțiunilor cu factorii vătămători, având astfel valențe ecologice de protejare a arborilor din plafoanele inferioare, de regulă alcătuite din celelalte specii de amestec și de ajutor.
Fig. 5.7 Comparație între dinamicele procentului arborilor vătămați de foioase (clasele de defoliere 2-4) din Câmpia Vlăsiei și la nivel național (Prelucrare după Badea, Neagu, 2006).
În contextul modificărilor climatice manifestate la nivel global și regional, pădurile din Câmpia Vlăsiei reflectă un grad avansat de vătămare, chiar în condițiile unei tendințe generale de ameliorare subtilă a stării de sănătate a pădurilor la nivel național (Badea, Pătrășcoiu, Tănase, 2005). Presiunea factorilor climatici, manifestată prin temperaturi excesive și deficit hidric prelungit, poate produce modificări ale structurii și funcționării ecosistemelor forestiere într-un ritm mult mai rapid decât capacitatea de a adaptare, cu consecințe nefavorabile asupra evoluției acestora.
Analiza ratei mortalității arborilor
Un indicator important al stării de sănătate a pădurilor este reprezentat de rata mortalității arborilor în funcție de diferiți parametrii de analiză. Arborii considerați morți în anul respectiv au înregistrat valoarea maximă a procentului de defoliere (100%), fiind încadrați în clasa a 4-a de defoliere. Acestui indicator îi lipsesc totuși informații cu privire la arborii extrași între două perioade de evaluare succesive, astfel că nu servește pe deplin scopului dorit, dar poate deveni un indicator sugestiv pe termen mediu și lung.
Pe ansamblu, rata anuală a mortalității arborilor din pădurile Câmpiei Vlăsiei, în perioada 1995-2007 a variat între limite relativ largi, cu valori de peste 1,0% în anii 1995, 2003 și 2004, valoarea medie anuală determinată a acestui indicator fiind de 0,45% (Fig. 5.8).
Fig. 5.8 Rata anuală a mortalității arborilor din pădurile Câmpiei Vlăsiei în perioada 1990-2007 (Prelucrare după datele din sistemul de monitoring forestier național).
Repartizată pe principalele specii forestiere, rata medie anuală a mortalității arborilor, în perioada 1995-2005, înregistrează valori relativ mari pentru ulmul de câmp (1,85%) comparativ cu celelalte specii, respectiv 0,11% pentru cer, 0,47% pentru stejar, și 0,74% pentru carpen (Fig. 5.9). Îngrijorător, dar deloc surprinzător, ulmul de câmp (Ulmus minor) prezintă cea mai ridicată rată anuală a mortalității, de două ori și jumătate mai mare decât a următoarei clasate. Pentru stejar o rată a mortalității de 0,47%, apropiată de valoarea medie anuală (0,45%), indică o situație normală.
Fig. 5.9 Rata anuală medie a mortalității (%) repartizată pe specii (Prelucrare după datele din sistemul de monitoring forestier național, 1995-2007).
Din numărul total de arbori uscați (clasa de defoliere 4), ponderea cea mai însemnată este reprezentată de arborii regenerați artificial din sămânță (0,95%), urmată de proporțiile arborilor proveniți din lăstari (0,60%) și de cea a arborilor regenerați natural din sămânță (0,14%) (Fig. 5.10). Explicația acestui fapt este de natură genetică și fiziologică, arborii regenerați pe cale artificială sau vegetativă nefiind înzestrați cu resurse suficiente, certificate din punct de vedere genetic și fiziologic, necesare compensării acțiunii factorilor perturbatori. În situațiile în care este posibil, regenerarea naturală de orice tip este preferabilă celei artificiale, judecând după rezultatele obținute.
Fig. 5.10 Rata anuală medie a arborilor uscați în funcție de modul de regenerare (Prelucrare după datele din sistemul de monitoring forestier național, 1995-2006).
În ceea ce privește poziția fitosocială, arborii defavorizați (dominați și deperisanți) din punctul de vedere al accesului la energia solară sunt eliminați în mod natural într-un ritm foarte rapid de aproape 9% pe an, din numărul total, față de numai 2,2% în cazul arborilor din clasele arborilor predominanți, codominanți și dominanți (Fig. 5.11).
Fig. 5.11 Rata anuală a mortalității arborilor în funcție de clasa pozițională Kraft (Prelucrare după datele din sistemul de monitoring forestier național, 1995-2007).
În privința clasei de calitate, rata anuală a mortalității este mult mai redusă la arborii din clasa a I-a (0,13%) și crește aproape exponențial pentru clasa a II-a (0,63%), clasa a III-a (2,54%) și respectiv clasa a IV-a (5,17%) (Fig. 5.12).
Fig. 5.12. Rata anuală a mortalității arborilor în funcție de clasa de calitate a arborilor (Prelucrare după datele din sistemul de monitoring forestier național, 1995-2007).
Un indicator interesant este reprezentat și de speranța de viață a arborilor, în funcție de clasa de defoliere în care au fost încadrați inițial. În cazul zonei studiate, pe baza datelor din sistemul de monitoring național, s-a găsit că arborii din categoriile sănătoși, ușor și mediu defoliați, cu o defoliere a coroanelor mai mică de 60% (clasele de defoliere 0-2), au șanse foarte mari de a supraviețui în următorul deceniu (peste 98%), pe când din rândul arborilor puternic vătămați (clasa de defoliere a 3-a) supraviețuiesc ceva mai puțin de o treime (32,1%) (Fig. 5.13).
Fig. 5.13 Probabilitatea medie de supraviețuire în funcție de clasa de defoliere (Prelucrare după datele din sistemul de monitoring forestier național, 1995-2006).
În concluzie, deși în cazul arborilor uscați nu pot fi identificate cauzele directe ale decesului, din analiza structurii pe clase Kraft, a provenienței și a indicatorului defolierii se poate afirma că exemplarele puternic vătămate de stejar (clasa de defoliere a 3-a), din stratul arborilor dominați și provenite din regenerare artificială și din lăstari sunt cele mai vulnerabile din punct de vedere a stării coroanelor.
Analiza GIS a stării de sănătate a pădurilor din Câmpia Vlăsiei
Prin intermediul tehnologiei și a sistemului informatic geografic (GIS) s-a realizat integrarea atributelor cartografice ale punctelor din rețeaua de monitoring forestier național (coordonate spațiale) cu baza de date a suprafețelor de probă permanente (procentul mediu de defoliere al suprafețelor de probă permanente sau proporția arborilor vătămați).
În Anexa 1 sunt prezentate hărțile tematice anuale, reprezentând evoluția procesului de defoliere a coroanelor în perioada 1995-2006, obținute prin procedeul interpolării între suprafețele de probă permanente a valorilor procentelor medii de defoliere corespunzătoare.
Informațiile prezentate au un grad moderat de reprezentativitate pentru zona observată, datorită densității reduse, de numai 4 x 4 km a rețelei de monitoring național, însă permit proiectarea unei imagini de ansamblu asupra dinamicii și variabilității indicatorului examinat (Fig. 5.14).
Fig. 5.14. Reprezentare grafică a procentului mediu de defoliere pentru Câmpia Vlăsiei în anul 2000.
Prin analiza comparativă a stării coroanelor arborilor în intervalul 1995-2006, se observă o tendință de îmbunătățire de la un an la altul, cu câteva diferențieri spațiale, datorate unor particularități distincte de climă și de poluare, ale subzonelor Câmpiei Vlăsiei. Variațiile spațio-temporale ale procentelor medii de defoliere sunt prezentate comparativ pentru toate speciile lemnoase (Fig. 5.15) și pentru specia Quercus robur (Fig. 5.16). Indicatorul utilizat în cadrul acestei analize este reprezentat de coeficientul de variație al procentului mediu de defoliere al suprafeței de probă permanente de-a lungul intervalului de timp 1995-2006, oferind o imagine sintetică asupra stabilității ecosistemelor studiate și respectiv a speciei stejar. Se constată, în acest caz, valori mai reduse ale coeficienților de variație obținuți pentru toate speciile comparativ cu stejarul, atât din punct de vedere spațial cât și temporal. Este astfel susținută ideea unui mai mare grad de stabilitate al întregului față de componentele sale.
Fig. 5.15. Reprezentarea grafică a variației spațio-temporale a procentului mediu de defoliere pentru arborii din toate speciile lemnoase din Câmpia Vlăsiei (coeficient de variație).
Fig. 5.16. Reprezentarea grafică a variației spațio-temporale a procentului mediu de defoliere pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei (coeficient de variație).
În partea de SV și NE a zonei investigate se observă valori mai mari (peste 50%) ale variației procentului mediu de defoliere pentru stejar (Fig. 5.16), condițiile particulare climatice și cele morfohidrografice (sistemul de lacuri și rețeaua hidrografică din Câmpia Snagovului) constituind explicația cea mai plauzibilă, în lipsa altor informații pertinente.
Repartizarea în spațiu și în timp a procentului mediu de defoliere în zona studiată oferă informații interesante asupra dinamicii stării de sănătate a pădurilor, care ar fi în mod obișnuit estompate în spatele unor valori medii. În hărțile tematice obținute prin intermediul mijloacelor GIS, fenomenul poate fi diferențiat și interpretat la scări diferite, existând posibilitatea determinării și localizării unor zone expuse unui risc accentuat de degradare a stării de sănătate. Relaționarea și susținerea analizei GIS cu alte informații climatologice, asupra răspândirii agenților patogeni și asupra surselor de poluare locală, creează posibilitatea cartării zonelor periclitate și chiar a prognozării acestui fenomen.
Starea de sănătate a arborilor din rețeaua proprie de cercetare
Studiul amănunțit al factorilor de influență asupra stării de sănătate a pădurilor din regiunea observată a fost realizat în anul 2007, la nivelul a patru suprafețe de cercetare: Malu Spart, Rezervația Cinegetică, Ciolpani, Fundu Sacului, fiind inventariați în total 1068 de arbori.
Datele înregistrate cu privire la caracteristicile arborilor au fost validate și prelucrate cu diferite aplicații informatice specializate pentru gestionarea bazelor de date și pentru analiza statistică, obținându-se în final rezultate ce vor constitui baza interpretărilor și concluziilor acestei lucrări.
În anul 2007, din distribuția totală a numărului de arbori pe clase și grupe de clase de defoliere se observă o pondere redusă a arborilor vătămați de numai 15,2% (clasele de defoliere 2-4), fapt datorat cantităților de precipitații abundente din anul respectiv și toamna anului precedent (Fig. 5.17).
Fig. 5.17 Reprezentarea grafică a distribuției numărului de arbori pe clase de defoliere din suprafețele de cercetare în anul 2007.
Fig. 5.18 Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre (4 cm) și grupe de clase de defoliere în 4 din suprafețele de cercetare.
Pentru fiecare suprafață de cercetare (SC), distribuția procentuală a numărului de arbori pe clase de defoliere (Tabelul 5.2), evidențiază unele diferențe evidente, care sunt dovedite din punct de vedere statistic prin intermediul testului omogenității (Tabelul 5.3), valoarea calculată χ 2 fiind cu mult mai mare decât valoarea teoretică (χ 25%).
Tabelul 5.2
Distribuția numărului de arbori pe clase de defoliere (%)
Tabelul 5.3
Compararea distribuțiilor numărului de arbori din suprafețele de cercetare pe grupe de clase de defoliere (criteriul omogenității, χ 2)
Din analiza valorilor procentelor arborilor încadrați în diferite grupe de clase de defoliere (Tabelul 5.4), se constată că proporția exemplarelor vătămate (clasele de defoliere 2-4) înregistrează cele mai ridicate valori la genurile Quercus (19,2%) și Acer (17,6%), iar valori mai reduse au fost înregistrare în cazul genurilor Fraxinus (12.5%) și Tillia (13,7%). Cu toate acestea, amplitudinea de variație a acestui indicator este foarte redusă pentru anul 2007, nefiind pusă în evidență existența vreunei legături între apartenența la un grup de specii și grupa de clase de defoliere, pentru o probabilitate de transgresiune de 5%.
Tabelul 5.4
Compararea distribuțiilor numărului de arbori în funcție de specia/grupa de specii și grupa de clase de defoliere (test de independență, χ 2)
În schimb, între poziția fitosocială a arborilor și grupa de clase de defoliere în care au fost încadrați există o legătură semnificativă, demonstrată statistic prin intermediul testului de independență (Tabelul 5.5 și Fig. 5.19). Acest fapt este explicabil din punct de vedere biologic, datorită factorului reprezentat de radiația solară, care este diminuat cantitativ și calitativ pe măsură ce străbate mai multe straturi ale coronamentului, reacția arborilor din categoriile inferioare fiind de reducere a aparatului foliar. Distribuția numărului de arbori pe clase Kraft și grupe de clase de vătămare pentru fiecare din cele 4 suprafețe de cercetare demonstrează creșterea proporției arborilor vătămați (clasele de defoliere 2-4) odată cu situarea într-o clasă fitosocială inferioară (Fig. 5.19).
Tabelul 5.5
Compararea distribuțiilor numărului de arbori în funcție de poziția fitosocială Kraft și grupa de clase de defoliere (test de independență, χ 2)
Fig. 5.19 Distribuția numărului de arbori pe clase Kraft și grupe de clase de defoliere în cele 4 suprafețe de cercetare.
În cazul distribuției pe clase de calitate și grupe de clase de defoliere, legătura semnificativă dintre variabilele analizate, dovedită din punct de vedere statistic (Tabelul 5.6 și Fig. 5.20), poate fi explicată prin intermediul cauzalității reciproce, calitatea arborilor fiind influențată de fenomenul de defoliere.
Tabelul 5.6
Compararea distribuțiilor numărului de arbori în funcție de clasa de calitate și grupa de clase de defoliere (test de independență, χ 2)
Fig. 5.20 Distribuția numărului de arbori pe clase de calitate a fusului și grupe de clase de defoliere în cele 4 suprafețe de cercetare.
Și în acest caz, proporția numărului de arbori vătămați, comparativ cu cei practic sănătoși este mai mare pe măsură ce calitatea estimată a trunchiului scade.
Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametre (4cm) și grupe de clase de defoliere, indică faptul că între cele 2 variabile nu poate fi evidențiată o legătură distinctă, fapt confirmat și de nivelul scăzut al coeficientului de corelație (Fig. 5.18 și Tabelul 5.7).
Existența sau absența legăturii dintre celelalte variabile a fost testată prin intermediul analizei corelației rangurilor. După cum se poate observa (Tabelul 5.7), în cadrul suprafețelor luate în considerare au putut fi puse în evidență corelații directe de intensitate medie spre puternică între diametrul și înălțimea arboretelor (r=0.857***), între diametru și înălțimea elagată (r=0.701***), între înălțime și înălțimea elagată (r=0,780***), o corelație directă de intensitate mai redusă între defoliere și decolorare (r=0.386***) și o corelație inversă, însă foarte redusă între diametru și decolorare (r=-0,083***) și între înălțimea elagată și decolorare (r=-0.192***), toate distinct semnificative. Nu a putut fi pusă în evidență, pe baza datelor existente, nici o legătură între variabilele diametru, înălțime și înălțime elagată, pe de o parte, și defoliere, de cealaltă parte.
Tabelul 5.7
Matricea coeficienților de corelație Spearman (ai rangurilor) dintre caracteristicile: diametrul, înălțimea, înălțimea elagată, defolierea si decolorarea
r reprezintă coeficientul de corelație
Sig. – nivelul de semnificație (probabilitatea de transgresiune pentru cazul studiat)
N – numărul de observații
** foarte semnificativ
*** distinct semnificativ
Diagnoza perturbărilor creșterii arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
Creșterea arborilor și arboretelor este indiscutabil influențată de factori perturbatori. Astfel de perturbări se pot manifesta la scări diferite temporale și spațiale, în funcție de cauza sau cauzele declanșatoare, naturale sau artificiale, pornind de la dereglările produse de modificarea nivelului apei freatice, realizarea de construcții de infrastructură, poluarea datorată sectoarelor industrial și agricol, până la fenomene perturbatoare la scară mare sau de lungă durată, cum ar fi modificările concentrației de dioxid de carbon din atmosferă și modificările climatice globale.
Inelele anuale ale arborilor înregistrează consecvent astfel de variații ale parametrilor mediului de viață, prin modificarea strategiei de adaptare și în consecință a modului de repartizare a resurselor de creștere către diferitele părți ale arborilor (organe și țesuturi), rezultând astfel un comportament diferențiat a dezvoltării masei foliare, a circumferinței, a înălțimii, dar și a structurii întregului ecosistem forestier.
Tendința ascendentă sau descendentă a creșterii este un fenomen foarte complex, însă datorită caracterului cumulativ al tuturor factorilor de influență devine un indicator simplu și robust în comparație cu alți indicatori de natură bioclimatică, biochimică sau ecofiziologică. Pe termen lung, în situația în care creșterea arborilor este afectată, perturbările cauzatoare nu pot fi decât de o natură foarte profundă. Însă arborii, și îndeosebi speciile de stejar, au o capacitate deosebită de a tampona variațiile de mediu până la un anumit nivel, astfel că un comportament auxologic aparent normal nu exclude existența unor perturbări. Cu cât este privit tot acest proces mai în detaliu, cu atât crește și incertitudinea cu privire la legătura dintre cauză și efect, deoarece perturbările resimțite la nivel individual de fiecare arbore afectează într-un mod imprevizibil arborii vecini și întregul arboret în termenii cuantificabili ai modificării comportamentului auxologic.
În cadrul acestei lucrări, arborii vătămați (vi), identificați prin intermediul procentului de defoliere, au fost comparați cu arborii sănătoși (si) în cadrul fiecărei suprafețe de cercetare. Astfel, indivizii considerați sănătoși sunt folosiți drept referință, în aceleași condiții staționale și pe cât posibil din clase fitosociale comparabile, pentru a se elimina influența competiției.
Principiul metodei constă în stratificarea în colectivități de arbori sănătoși și respectiv arbori vătămați, ținând seama de restricțiile enumerate anterior. Într-o primă etapă se determină curbele medii ale creșterii în suprafața de bază a colectivităților de arbori sănătoși și vătămați (Fig. 5.21). Se identifică momentul relevant în care se consideră că au început să se manifeste perturbări ale creșterii arborilor, iar perioada de creștere anterioară acestui eveniment devine de referință în vederea estimării diferențelor de creștere. În cazul nostru a fost aleasă drept perioadă de referință intervalul cuprins între anii 1900 și 1930, observându-se similaritatea creșterilor arborilor analizați. Prin raportarea curbelor de creștere ale arborilor sănătoși și vătămați la valorile medii ale creșterilor corespunzătoare din perioada de referință se obțin valori relative, care fac posibilă comparația și determinarea modificării creșterii arborilor vătămați în raport cu cei sănătoși.
Fig. 5.21 Creșterea anuală în suprafață de bază (%) a arborilor de stejar în funcție de gradul de vătămare a coroanei (clasa de defoliere).
Creșterea medie în suprafață de bază se calculează pentru fiecare an în parte, după cum urmează:
, unde,
i reprezintă numărul arborilor de referință;
j – numărul de ani;
– creșterea medie în suprafață de bază a arborilor sănătoși în anul j;
– creșterea medie în suprafață de bază a arborilor vătămați în anul j;
– creșterea medie în suprafață de bază a arborilor sănătoși în perioada de referință;
– creșterea medie în suprafață de bază a arborilor vătămați în perioada de referință;
gjj – creșterea în suprafața de bază a arborelui i în anul j;
nr – numărul arborilor de referință;
nv – numărul arborilor vătămați.
Pentru a compara creșterile relative ale arborilor din diferite categorii de vătămare cu categoria arborilor sănătoși și pentru a obține valorile pierderilor de creștere înregistrate se determină raporturile dintre curbele corespunzătoare, în mod asemănător stabilirii randamentului unui proces fizic (raportul dintre valoarea reală și valoarea teoretică), după cum urmează:
, unde
η reprezintă pierderile de creștere în suprafață de bază a arborilor vătămați din anul j în comparație cu arborii sănătoși.
Deoarece această metodă utilizează numai valori relative, sunt eliminate influențele datorate modificării condițiilor staționale și se admite legătura directă dintre variabilitatea creșterilor unui arboret și nivelul competiției dintre arbori precum și gradul de defoliere al acestora.
Rezultatele obținute demonstrează sugestiv legătura dintre procentul de defoliere și procentul pierderilor de creștere în suprafață de bază pentru stejar (Fig. 5.22). Condițiile de omogenitate a populației statistice au fost asigurate prin selectarea numai a arborilor predominanți și dominanți, cu vârste între 50 și 150 de ani. Procentul de defoliere a fost estimat conform Manualului ICP-Forests în clase de 5%, iar creșterea în suprafața de bază a fost determinată prin măsurarea probelor de creștere radială prelevate de la arborii respectivi (ICP-Forests, 2006).
Fig. 5.22 Pierderi ale creșterii anuale în suprafața de bază (%) a arborilor de stejar în funcție de gradul de vătămare al coroanei (clasa de defoliere), comparativ cu arborii sănătoși.
În mod evident, în cazul arborilor cu un procent de defoliere mai mic de 25%, stejarul nu înregistrează pierderi de creștere în suprafață de bază semnificative, fapt confirmat în literatura de specialitate (Rubtsov, 1996). Aparatul foliar al arborilor vătămați este capabil să compenseze, probabil prin eficientizarea procesului de asimilație, cea mai mare parte a frunzelor care lipsesc. Un grad de vătămare mai mare decât acest prag de 25%, determină pierderi de creștere în suprafață de bază din ce în ce mai pronunțate cuprinse în intervalul 20-40% pentru arborii mediu defoliați (cu gradul de defoliere cuprins între 26 și 60%) și ajungând până la 80% pentru arborii puternic defoliați (cu gradul de defoliere mai mare de 60%) (Fig. 5.22).
În acest caz, se poate observa faptul că în anumite perioade din trecut, arborii mediu defoliați, la nivel individual, prezintă creșteri similare sau chiar ușor mai mari decât arborii clasificați drept sănătoși, însă cu o variabilitate sau instabilitate accentuată, fapt ce diminuează randamentul auxologic (Fig. 5.22). În plus față de aceste considerente, metoda permite identificarea momentelor cheie în care a început manifestarea factorilor perturbatori (de exemplu perioada după anul 1930 și respectiv anul 2000 care marchează două momente de declin accentuat a arborilor vătămați), precum și evidențierea efectului lor cumulat în timp și a cuantumului pierderilor de creștere în funcție de gradul de defoliere.
Elaborarea seriilor dendrocronologice pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei
Seriile dendrocronologice standard, reziduală și ARSTAN
Inelele anuale ale arborilor înregistrează foarte precis influențele exercitate de mediu. Compararea creșterilor anuale ale unor arbori reprezentativi din cadrul unei zone geografice reprezintă o metodă foarte bună de a evidenția modificările mediului de viață, bazată pe ipoteza unui model similar al răspunsului indivizilor aceleași specii. În sens fiziologic, creșterea reprezintă acumularea materiei vii pe baza înmulțirii celulelor și a sintezei organice, întregul proces fiind controlat genetic, însă puternic influențat de factorii mediului, dintre care clima se detașează în prim plan (Giurgiu, 1979). Acumularea de biomasă este rezultanta proceselor fiziologice de creștere în lungime prin intermediul meristemelor apicale și în grosime, prin intermediul cambiului și a felogenului. Procesul de creștere a plantelor lemnoase se desfășoară în trei faze: diviziunea celulelor, sporirea volumului acestora și diferențierea celulară, în urma căreia se formează celule specializate, care la rândul lor devin parte integrantă a unor țesuturi și îndeplinesc o anumită funcție în cadrul organismului respectiv (Horeanu, 1993).
Rezultat al activității anuale a cambiului, inelele anuale au fost folosite în diferite aplicații în scopul reconstituirii parametrilor climatici din trecut și pentru a oferi o imagine obiectivă asupra impactului schimbărilor climatice asupra creșterii arborilor. În ultimele decenii au fost studiate aspecte ale uscării pe spații mari a pădurilor de stejar, în legătură cu creșterea concentrației agenților poluanți în mediu, modificările climatice și procesele succesionale sau de evoluție naturală a ecosistemelor respective, însă fără a fi posibilă delimitarea precisă a efectelor produse de acești factori (Catrina, 1966; Marcu, 1966; Frațian, 1973; Alexe, 1984, 1985; Frațian et al., 1985; Alexe, 1986; Tissescu, 1990).
În scopul punerii în evidență cu precădere a influențelor climatice, din numărul total au fost folosite pentru analiza dendrocronologică numai 105 probe, prelevate de la arborii aflați în plafonul superior al arboretului. Intervalul de timp acoperit de seriile de creștere este de maxim 190 de ani, fiind măsurate în total 15561 inele anuale, cu un coeficient de intercorelare a seriilor de 0,656, o senzivitate medie de 0.283 și o autocorelație de gradul I de 0.667 (Tabelul 6.1, extras din Anexa 3).
Tabelul 6.1
Parametrii statistici ai seriilor de creștere pentru stejar în suprafețele de cercetare (extras)
Seria de creștere medie pentru specia stejar din suprafețele de cercetare din Câmpia Vlăsiei a fost obținută prin ajustarea valorilor individuale cu o medie ponderată pe o perioadă de 20 ani. Se poate observa faptul că în perioada de tinerețe a arborilor investigați, tendința creșterii este oscilantă, corespunzătoare dezvoltării arborilor în masiv și în condițiile unei realocări a energiei de creștere către dezvoltarea în înălțime și a rădăcinii pivotante în sol sub presiunea competiției pentru lumină și pentru resursele edafice (Fig. 6.1). În următorul interval de timp, se produc activări și încetiniri ale creșterii în diametru, în mai multe etape, cu un mers fluctuant și o tendință de atenuare a creșterilor, determinată de înaintarea în vârstă și implicit de diminuarea competiției pentru resurse. Succesiunea de perioade oscilante scoate în evidență raporturile situate la un nivel ridicat de competiție dintre arbori și de asemenea, o posibilă influență a climatului regional.
Fig. 6.1 Seria de creștere medie pentru stejar în Câmpia Vlăsiei.
În vederea obținerii unei serii de creștere standard a fost utilizat programul informatic ARSTAN (Cook, Krusic, Holmes, 2005), care permite ajustarea seriei creșterilor într-o primă etapă cu ajutorul mai multor funcții matematice (ex: funcția exponențială negativă, Hughershoff etc.). Prin încercări, se poate alege cea mai potrivită funcție, obținându-se astfel o serie de indici primari care este standardizată prin intermediul unei funcții de tip „spline” cu o frecvență de 30 de ani, pentru a obține indici de creștere individuali corespunzători fiecărei probe de creștere. Seria dendrocronologică de referință a fost obținută din media bi-ponderată a tuturor seriilor de creștere individuale în vederea atenuării influenței valorilor incerte. În final au fost obținute trei tipuri de serii dendrocronologice (Fig. 6.2):
seria dendrocronologică standard, reprezentând seria valorilor medii a indicilor de creștere;
seria dendrocronologică reziduală, reprezentând seria valorilor medii a indicilor de creștere din care a fost eliminată autocorelația dintre indici prin aplicarea unui model autoregresiv;
seria dendrocronologică ARSTAN, reinclude modelul teoretic al influenței corelației dintre indicii de creștere succesivi.
Fig. 6.2 Compararea seriilor dendrocronologice standard, reziduală și ARSTAN.
Elaborarea seriilor dendrocronologice de referință pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei constituie punctul de plecare în cercetarea dinamicii și a funcționării arboretelor care au în componență această specie. Pe baza culegerii a mai multor informații și a conlucrării mai multor domenii de cercetare este posibilă elaborarea unor modele de creștere pentru stejar, dar și pentru alte specii și apoi la nivel de ecosistem forestier. Astfel de modele matematizate pot fi utilizate ca bază de analiză și interpretare a impactului modificărilor climatice asupra creșterii pădurii.
Influența principalilor parametrii climatici asupra creșterii radiale
Creșterea arborilor este influențată de factori interni (zestrea genetică) și externi (condițiile de mediu). Dintre factorii externi, parametrii climatici pot avea o influență semnificativă asupra variabilității caracteristicilor inelelor anuale, fapt demonstrat în multe dintre lucrările științifice cu caracter dendrocronologic (Schweingruber, Briffa, 1996; Briffa et al., 2002).
La limita (xerică) inferioară a arealului vegetației forestiere, ritmul creșterii este semnificativ influențat de factorii eco-climatici cu caracter limitativ, în speță cantitatea de precipitații și regimul termic sau disponibilitatea pentru apă a solului (Fritts, 1976; Barber et al., 2004; Popa, 2004).
Identificarea parametrilor climatici determinanți ai procesului de creștere radială presupune cunoașterea proceselor fiziologice de creștere și dezvoltare, verificarea posibilelor legături realizându-se prin diferite metode ale analizei statistice. Dintre acestea, analiza corelației și analiza factorială pot furniza informații cu privire la tipul, intensitatea și sensul asocierii indicilor de creștere cu parametri climatici, examinând influența unui anumit parametru asupra creșterii. Evident, luarea în calcul numai a elementelor climatice reprezintă o abordare elementară, deoarece numărul factorilor care determină creșterea inelului anual crește exponențial cu numărul și coliniaritatea variabilelor considerate, reprezentativitatea parametrilor climatici pentru zona investigată, lungimea perioadei analizate, erorile instrumentelor de măsurare ș.a.
În scopul determinării influenței climei asupra creșterii au fost folosite datele climatice din perioada 1895-2007, de la stația meteorologică Băneasa, situată în apropierea zonei de studiu, caracterizată printr-o temperatură medie multianuală de 11oC și o cantitate de precipitații anuală medie de 593 mm. Principalii parametrii utilizați în analiză sunt temperatura medie, maximă și minimă lunară și anuală, cantitatea de precipitații lunară și anuală, indicele de ariditate De Martonne, indicele standardizat al precipitațiilor, precum și valorile medii lunare și anuale ale concentrației de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă.
Indicii de ariditate (De Martonne, 1941) sunt determinați în funcție de cuantumul precipitațiilor și a temperaturilor medii lunare și respectiv anuale, constituind un bun indicator în delimitarea unor regiuni climatice și a zonelor afectate de secetă, conform relațiilor:
și (lunar), unde:
A reprezintă indicele de ariditate De Martonne;
P – cuantumul precipitațiilor anuale;
Pi – cuantumul precipitațiilor lunare;
T – temperatura medie anuală;
Ti – temperatura medie lunară.
Indicii standardizați ai precipitațiilor (SPI) (McKee, Doesken, Kleist, 1993) reprezintă numărul de abateri standard cu care diferă cuantumul precipitațiilor față de media multianuală. Au fost calculați pentru diferite perioade și pentru serii de timp suficient de lungi (minim 50 de ani), pentru a obține rezultate viabile, astfel:
, unde:
SPI reprezintă indicele standardizat al precipitațiilor;
Pi – cuantumul precipitațiilor lunare;
Pm – cuantumul precipitațiilor medii multianuale
s% – coeficientul de variație a precipitațiilor medii.
Avantajul utilizării unui astfel de indicator constă în faptul că permite evidențierea și compararea severității secetei pentru regiuni și intervale de timp diferite și are potențialul de a anticipa apariția și asprimea unor probabile perioade secetoase.
Prin intermediul analizei corelației a unui număr total de 174 de variabile a fost evidențiată influența temperaturii și a cantității de precipitații asupra comportamentul auxologic al arborilor, analizele statistice efectuate pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei relevând legături de intensitate cel mult medie și cel puțin semnificative (probabilitatea de transgresiune P<0.05) între seria medie a indicilor de creștere și următorii parametrii (Tabelul 6.2):
cantitatea de precipitații (mm) pentru intervalele ianuarie-martie și mai-iunie ale anului curent și lunile august, septembrie și noiembrie ale anului anterior, cu o corelație pozitivă. Excepțiile de la această regulă sunt reprezentate de corelațiile negative, de intensitate redusă, însă semnificative cu precipitațiile înregistrate în luna aprilie a anului precedent și luna august a anului curent (Fig. 6.3);
temperaturile medii din lunile martie, iunie, iulie și august ale anului respectiv, în aceste cazuri fiind vorba de corelații negative. În schimb au fost puse în evidență corelații pozitive, semnificative și de intensitate redusă cu temperaturile medii din luna iunie a anului precedent;
media temperaturilor minime din luna iunie a anului precedent, legătură directă;
media temperaturilor maxime din lunile martie – august din anul respectiv și luna august a anului precedent, corelații negative;
indicii de ariditate de Martonne din lunile ianuarie, martie și iunie ale anului curent, corelație pozitivă;
indicii standardizați ai precipitațiilor, explicația constând în faptul că au avantajul de avea drept referință valorile medii multianuale și care confirmă tendințele înregistrate de către parametrul precipitații, descris anterior.
Fig. 6.3 Comparație între seria indicilor de creștere și dinamica precipitațiilor înregistrate în intervalul ianuarie-iunie.
Tabelul 6.2
Coeficienții de corelație dintre seria reziduală a indicilor de creștere și valorile lunare ale principalilor parametrilor climatici și semnificația lor
Pe baza datelor existente nu a putut fi demonstrată existența unei legături corelative de orice natură între seria indicilor de creștere și seriile valorilor medii ale temperaturilor minime lunare și anuale, atât din anul curent cât și din anul precedent și a mediilor temperaturilor minime lunare și anuale, fiind astfel puse în evidență componentele climatului general, din punct de vedere al tipului și al perioadei de acțiune, care sunt mai mult sau mai puțin importante pentru creșterea inelului anual.
În concluzie, regimul precipitațiilor are o influență pozitivă (corelație directă) sub raport auxologic, mai ales în lunile de toamnă din anul precedent și lunile de primăvară ale anului curent. Astfel este confirmată ipoteza influenței condițiilor climatice din anul precedent asupra procesului de formare a substanțelor nutritive de rezervă și implicit asupra formării inelului anual următor. Apa are astfel un rol limitativ ecologic pentru creșterea arborilor de stejar. În schimb regimul termic are o influență negativă (corelație inversă) sub raport auxologic, semnificative statistic fiind temperaturile maxime din întreg sezonul de vegetație, care devin astfel factor limitativ. Din punct de vedere fiziologic explicația este oferită de procesele fenologice ale formării mugurilor și a acumulărilor de substanțe nutritive de rezervă necesare declanșării și întreținerii activității țesuturilor meristematice secundare (cambiu și felogen), a creșterii rădăcinilor și a înmuguririi.
Un alt factor important este reprezentat de concentrația de dioxid de carbon din atmosferă, în prezent de aproximativ 385 ppm (după volum), în principal ca rezultat al arderii combustibililor fosili și al schimbării folosințelor terenurilor (IPCC, 2007). Previziunile cu privire la viitoarele emisii de CO2 sunt incerte, dar tendința manifestată în ultimele decenii este de creștere accelerată. Efectele acestui fenomen sunt modificările climatice (cu consecințe majore asupra creșterii vegetației și a distribuției speciilor), influențarea în mod direct a fiziologiei plantelor prin intensificarea procesului de fotosinteză și prin reducerea conductanței stomatale, având drept consecință reducerea eficienței transpirației, cel puțin la nivelul aparatului foliar. Dar există și contra-argumente împotriva acestei ipoteze potrivit cărora tendința actuală de încălzire a climei reprezintă o fluctuație normală, ca urmare a refacerii planetei după o perioadă cunoscută drept „Mica glaciațiune” (Little Ice Age), iar în ultimii 3000 de ani, temperatura medie globală a variat cu aproape 3oC (Robinson, Robinson, Soon, 2007).
În mod ipotetic, unul din efecte s-ar putea manifesta prin variații ale creșterii radiale, ale distribuției biomasei în cadrul unui arbore, modificări ale fenologiei și a schimburilor de substanțe cu mediul (Korner et al., 2005). Ipoteza modificării creșterii radiale a fost verificată statistic utilizând seria dendrocronologică pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei și valorile medii lunare și anuale ale concentrației de CO2 înregistrate în emisfera nordică. Rezultatele au arătat că nu poate fi demonstrată o legătură între cele două variabile, din mai multe motive. După cum se poate constata din evoluția concentrației de CO2, ciclul anual are o variație sinusoidală, cu un maxim în martie (începutul sezonului de vegetație) și o valoare minimă în ultima decadă a lunii august și prima decadă a lunii octombrie (sfârșitul sezonului de vegetație). Acest fapt este rezultatul influențelor combinate ale ciclului anual al temperaturii, precum și ale activității covorului vegetal din timpul sezonului de vegetație. În concluzie, ipoteza efectului de fertilizare produs de creșterea concentrație de CO2 atmosferic nu poate fi confirmată pe baza datelor și a situației actuale, datorită probabil influențelor exercitate de alți factori limitativi asupra creșterii arborilor.
Există însă unele neajunsuri în cazul utilizării doar a analizei corelației. Toate variabilele luate în considerare prezintă unele suprapuneri, care pot îngreuna înțelegerea completă a întregului fenomen. Pentru a reduce analiza numai asupra unui număr redus de variabile de referință și pentru a pune în evidență numai acei factori latenți care explică varianța comună, a fost utilizată analiza componentelor principale.
În acest mod, au fost identificați un număr optim de 4 posibili factori care explică mai mult decât varianța unei singure variabile (Tabelul 6.3). În total, cei 4 factori explică 91,4% din varianța tuturor variabilelor analizate. Primul factor explică 32,4% din varianța comună totală a variabilelor, iar cel de-al doilea 28,5%, cumulat cei doi reprezentând aproape 61%. Se observă faptul că proporția cumulată de varianță totală pentru cei 4 factori luați în considerare nu se modifică în urma rotației factorilor, acest fapt constituind și validarea (verificarea) procedeului statistic aplicat.
Tabelul 6.3
Rezultatele analizei componentelor principale
După aplicarea acestui procedeu, se poate constata corelarea agregată a diferitelor tipuri de variabile în funcție de categoria reprezentată și de momentul de referință, astfel că putem identifica în mod generic cei patru factori principali ca fiind (Tabelul 6.4):
– apa din precipitații în anul curent;
– apa din precipitații în anul precedent;
– temperaturile din anul curent;
– temperaturile din anul precedent.
Tabelul 6.4
Corelațiile dintre factori și variabile conform soluției inițiale și după rotirea factorilor
Prin coroborarea tuturor rezultatelor obținute în cadrul analizei componentelor principale se poate concluziona că în cazul speciei stejar din zona Câmpiei Vlăsiei, principalii factori ecologici cu influență asupra creșterii radiale sunt apa din precipitații și temperatura care explică aproximativ 60% și respectiv 30% din varianța comună. Celelalte componente au fost neglijate în cadrul analizei datorită ponderii foarte mici în cadrul variabilității creșterii. De menționat este faptul că și mortalitatea arborilor poate fi influențată de condițiile climatice, îndeosebi în cazul secetei care poate determina perturbări de ordin fiziologic și auxologic și în cazul unei capacități adaptive limitate a arborilor de stejar, având drept consecință creșterea riscului mortalității.
Anii caracteristici
Anii caracteristici reprezintă evenimente deosebite în viața unui grup de arbori sau a unui arboret datorate unor condiții care se abat semnificativ de la o situație considerată normală. De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe metode pentru determinarea anilor caracteristici, pentru acest studiu fiind aleasă metoda normalizării în cadrul unui interval de timp mobil (Schweingruber et al, 1990). Potrivit acestei metode criteriul pentru evidențierea anilor caracteristici este reprezentat de o anumită valoare prag a indicelui de creștere determinat după următoarea formulă:
, unde:
Zi reprezintă indicele de creștere pentru anul i;
xi – mărimea inelului anual curent (mm);
m – media aritmetică (mm) a inelelor anuale xi-2, xi-1, xi, xi+1, xi+2,
s – abaterea standard a inelelor anuale xi-2, xi-1, xi, xi+1, xi+2.
Valoarea de referință Zi, adoptată pentru identificarea anilor caracteristici a fost considerată 0,75. În măsura în care cel puțin 50% din numărul seriilor individuale de creștere au indicat un anumit an caracteristic, atunci acesta a fost considerat an caracteristic pentru întreaga regiune studiată. Pe baza acestui procedeu, au fost identificați 31de ani caracteristici, dintre care 15 cu indici de creștere negativă (1823, 1846, 1856, 1894, 1899, 1904, 1908, 1918, 1934, 1948, 1949, 1956, 1981, 2002 și 2007) și 16 cu indici de creștere pozitivă (1848, 1871, 1876, 1897, 1900, 1906, 1909, 1913, 1928, 1931, 1935, 1969, 1975, 1980, 1984 și 1991) care corespund anilor cu un regim climatic mai puțin prielnic și respectiv mai favorabil dezvoltării vegetației. Important de remarcat este faptul că 10 dintre anii caracteristici identificați (1904, 1909, 1928, 1931, 1934, 1949, 1956, 1975, 1980 și 1984) se regăsesc și în cadrul seriei anilor caracteristici pentru arborii de stejar de pe întregul continent european (Fig. 6.4) (Kelly et al., 2002). Pentru fiecare dintre anii caracteristici enumerați există una sau mai multe explicații de ordin ecologic legate de regimul precipitațiilor și al temperaturilor, ciclul activității solare, gradații ale insectelor defoliatoare sau anii de fructificație.
Fig. 6.4 Seria abaterilor indicilor de creștere pentru Câmpia Vlăsiei și identificarea anilor caracteristici.
Interesant și îngrijorător este amplificarea frecvenței anilor caracteristici de-a lungul perioadei investigate, chiar de la începutul secolului trecut, ca urmare a răspunsului auxologic al arborilor la acțiunea factorilor de mediu naturali și antropici. Altminteri, tendința de sporire a frecvenței anilor caracteristici este foarte redusă, până la nivelul de a fi aproape insesizabilă, datorită capacității deosebite a ecosistemelor forestiere de a le diminua efectele prin procesul de autoreglare, dar pe termen lung urmările pot fi imprevizibile.
Fig. 6.5 Frecvența anilor caracteristici.
Declinul auxologic al arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
Sub influența perturbatoare a diferiților factori, sistemele biologice reacționează în mod distinct, în funcție de intervalul de timp luat în considerare, astfel că variațiile pe termen scurt ale creșterii unei colectivități de arbori se pot constitui în modificări pe termen lung ale productivității arboretelor respective.
Din punct de vedere metodologic, compararea creșterilor în înălțime ar reprezenta abordarea cea mai potrivită pentru a identifica posibilele modificări ale productivității unui ecosistem forestier, deoarece înălțimea arborilor dominanți și vârsta medie a unui arboret reprezintă indicatorii cei mai importanți și mai puțin dependenți de consistența arboretului și de relațiile de competiție dintre indivizi, conform legității lui Eichorn (Giurgiu, 1979). Dezavantajele unei astfel de abordări constau în dificultățile și dimensiunea cheltuielilor necesare pentru a realiza analiza unui număr suficient de mare de arbori și în plus este o metodă total distructivă. Din acest motiv, a fost preferată metoda studierii creșterilor radiale.
Metoda propriu-zisă constă în analizarea creșterii radiale a arborilor dominanți din arborete de stejar reprezentative pentru zona studiată, arbori situați în condiții staționale similare, însă din generații diferite, cu scopul de a pune în evidență eventualele diferențieri dintre creșterile radiale produse la aceeași vârstă cambială (Becker, Nieminen, Geremia, 1994). O astfel de abordare presupune stratificarea seriilor de creștere radială în clase de vârstă, astfel încât să fie posibilă compararea parametrilor statistici ai seriilor respective și obținerea unor concluzii obiective. Datele cu privire la lățimea inelelor anuale sunt prelucrate pentru fiecare an în parte, constituindu-se numai 4 clase mari de vârstă, considerate de referință, pentru vârste cuprinse între 1 și 50 de ani, între 51 și 100 de ani, între 101 și 150 de ani și respectiv între 151 și 200 de ani. Pentru valorile medii astfel obținute au fost determinate intervalele de încredere ale mediei aritmetice și analizată semnificația diferențelor dintre medii, pentru o probabilitate de acoperire de 95%. Compararea directă a creșterilor medii a unor grupuri de arbori din generații diferite are avantajul de a nu mai necesita eliminarea influenței vârstei prin intermediul standardizării seriilor dendrocronologice și al modelării matematice și poate fi considerat un indicator pertinent al modificării în timp a productivității unei stațiuni.
Din totalul probelor de creștere, au fost incluse în analiză numai carotele prelevate până la măduvă, care permit determinarea precisă a vârstei cambiale (în total 350 de probe). Arborii au fost selectați din etajul dominant, din categorii de diametre diferite, neafectați de vătămări evidente, din clasa I de calitate și cu o coroană simetrică, normal dezvoltată. Din punct de vedere auxologic, arborii astfel selectați sunt reprezentativi pentru stațiunile forestiere respective și se poate presupune că au înregistrat aceleași tendințe ale creșterii sub influența factorilor exogeni.
Interpretarea dinamicii seriilor de creștere nu este lipsită de dificultăți sau fără echivoc. Principala problemă în analiza seriilor de creștere este reprezentată de metodele de indexare utilizate în dendrocronologie, cu scopul de a evidenția semnalul conținut în seriile respective și cu riscul asumat de a pierde astfel o anumită cantitate de informație. Au fost experimentate mai multe metode de standardizare a seriilor de creștere pentru a identifica una sau mai multe modele matematice care să contribuie la eliminarea influenței vârstei, a competiției și a dinamicii arboretului din semnalul conținut de inelele anuale, dar care să păstreze nealterat semnalul datorat modificărilor climatice pe termen lung (perioade mai mari de 30 de ani).
Pentru a se evita dezavantajele standardizării seriilor de creștere, s-a recurs la o metodă mai simplă, bazată pe compararea diferențelor dintre mediile caracteristicilor biometrice ale inelelor anuale pentru generații de arbori, grupați în clase de vârstă de 50 de ani și pentru categorii de vârstă cambiale comparabile cronologic, a căror mărime este tot de 50 de ani. Practic au fost analizate creșterile radiale ale arborilor bătrâni, maturi și tineri, comparativ la nivelul acelorași categorii de vârstă cambială ale inelelor anuale. Posibilele erori ale acestei metode sunt dependente de mărimea perioadelor analizate, structura pe vârste și caracteristicile bioecologice ale arborilor de stejar analizați, însă sunt compensate prin numărul mare de probe.
În mod firesc, pornind de la considerații de ordin ecologic și climatic, s-a plecat de la ipoteza unei tendințe ascendente din punct de vedere auxologic a arborilor de stejar din regiunea analizată, datorită fenomenului de încălzire a climei în zona de câmpie (Cuculeanu, Tuinea, Balteanu, 2002; Cuculeanu, 2005b), având drept consecință prelungirea sezonului de vegetație, precum și datorită efectului potențial de fertilizare produs de creșterea concentrației de dioxid de carbon (CO2) (Becker, Nieminen, Geremia, 1994). Însă din analiza seriilor de creștere conform metodei adoptate, tendința generală constatată este de declin auxologic pe parcursul ultimilor 200 de ani, fapt confirmat pe baza analizei varianței a lățimii medii a inelelor anuale a probelor analizate pentru o probabilitate de acoperire de 99,9% (Fig. 6.6, Fig. 6.7 și Tabelul 6.5).
Fig. 6.6 Descreșterea lățimii medii a inelelor anuale cu vârste cambiale cuprinse între 1 și 50 de ani, pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei.
Fig. 6.7 Descreșterea lățimii medii a inelelor anuale cu vârste cambiale cuprinse între 51 și 100 de ani, pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei.
Tabelul 6.5
Analiza varianței pentru probele de creștere radială
La nivelul examinării semnificației se constată, de asemenea, existența unor diferențe cel puțin semnificative între clasele de vârstă analizate, mai puțin în cazul arborilor din generațiile mai tinere, cu vârste mai mici de 100 de ani, fapt ce indică diminuarea procesului de declin auxologic în acest caz, însă pentru confirmarea definitivă a acestei ultime constatări este nevoie de continuarea monitorizării în următoarea perioadă (Tabelul 6.6).
Tabelul 6.6
Examinarea semnificației diferențelor dintre medii
Rezultatele obținute se referă numai la tendințele auxologice manifestate de arborii de stejar din regiunea de studiu pe o perioadă foarte lungă de timp (aproximativ 200 de ani), fără a constitui un indicator real asupra producției de biomasă totală a ecosistemelor forestiere analizate și fără a lua în considerare posibilele modificări ale densității lemnului care ar compensa modificările celorlalte caracteristici biometrice ale inelelor anuale. În această perspectivă, reducerea graduală a lățimii inelelor anuale în proporție de 9% și respectiv 17%, pe parcursul ultimilor 150 de ani constituie numai o dovadă a răspunsului auxologic a speciei stejar la modificarea condițiilor de mediu, indiferent de natura cauzelor declanșatoare (Tabelul 6.7).
Tabelul 6.7
Diferențele procentuale dintre lățimile medii ale inelelor anuale pe clase de vârstă
Explicațiile fenomenului de declin pot fi determinate de factorii ecologici și antropici, însă în primul rând de cantitatea mai redusă de precipitații și de creșterea ușoară a temperaturilor medii (Stefan et al., 2004), fapt ce accentuează stresul hidric din timpul sezonului de vegetație și determină reacția fiziologică de adaptare a schimburilor de materie, energie și informație cu mediul la nivelul țesuturilor de creștere. Factorii antropici au avut o acțiune nefastă și convergentă asupra creșterilor, nefiind posibilă decelarea lor față de factorii naturali, în schimb este evidentă coincidența de ordin cronologic cu destructurarea ecosistemelor forestiere prin aplicarea necorespunzătoare a tratamentelor și a lucrărilor de îngrijire, a extinderii pășunatului, a atacurilor de insecte ș.a. (Giurgiu, 1978, 1979, 2010).
Din punctul de vedere al gospodăririi pădurilor, modificările creșterilor arborilor, a structurii și a densității lemnului, precum și a productivității arboretelor în condițiile modificărilor climatice evidente din ultima perioadă, impun adaptarea măsurilor de gospodărire în viitor, în scopul menținerii unui nivel optim a stabilității și a productivității ecosistemelor forestiere de stejar.
Consecințe asupra amenajării pădurilor
Considerații generale
Gospodărirea pădurilor din Câmpia Vlăsiei este un proces complex, având în vedere diferitele componente: sol, vegetație, fauna sălbatică, apa, funcțiile de recreare, aspectul estetic, precum și celelalte produse și servicii. Resursele forestiere necomerciale, cum sunt diversitatea speciilor, apa curată, prezervarea habitatului speciilor de pești și de faună, rezistența la dăunători și factori abiotici, și valoarea estetică a peisajului, reprezintă aspecte importante ale amenajamentului. La fel sunt și informațiile cu privire la structura pădurilor, creșterea arboretelor și starea de sănătate, pentru gestionarea lor durabilă. Așa cum s-a arătat în subcapitolul 2.1, despre starea actuală a pădurilor din această regiune, condițiile staționale, compoziția speciilor și structura pe vârste au fost modificate prin aplicarea unor măsuri de gospodărire necorespunzătoare.
Pădurile de stejar din Câmpia Vlăsiei se află într-o situație foarte gravă din punct de vedere al restrângerii suprafeței ocupate, al stării de sănătate, al proporției mari de participare a lăstarilor, al deficitului de arborete exploatabile etc. Un întreg complex de factori antropici și climatici au contribuit la dezechilibrarea ecologică a pădurilor de stejar și a altor specii. Multe dintre cauzele declinului arborilor de stejar au fost provocate sau agravate de această stare de dezechilibru. Substituirea stejarului cu alte specii mai productive (salcâm, pin negru) sub rațiunea regenerării rapide a suprafețelor exploatate se constituie într-un exemplu negativ de gospodărire a puținelor păduri care s-au păstrat în regiune. Din analiza repartiției spațiale se constată că ecosistemele forestiere ocupă numai 10-11% din întreaga suprafață a Câmpiei Vlăsiei, sub forma unor trupuri de pădure puternic fragmentate și izolate, cu riscul compromiterii a însăși existenței pădurii.
În fața unei astfel de tendințe de regres au existat mai multe inițiative cu caracter normativ, dintre care menționăm Legea 2/1987, cu scopul conservării, protejării si dezvoltării pădurilor, a exploatării raționale economice si a menținerii echilibrului lor ecologic, în care, la art. 8 se prevedea interzicerea pe o perioada de 10 ani a tăierilor de produse principale, în general în pădurile a căror existență era periclitată, regiunea Câmpiei Vlăsiei aflându-se astfel sub un regim de conservare, pentru o perioadă scurtă de timp, sub amenințarea unor sancțiuni drastice. Însă, după schimbarea regimului politic din anul 1989, interesul pentru prezervarea integrității fondului forestier a scăzut, culminând cu reconstituirile drepturilor de proprietate înfăptuite prin Legea 18/1991, Legea 1/2000 și Legea 247/2005.
În temeiul Legii 46/2008, Programul Național de Împădurire aprobat în anul 2009, recunoaște sub titlul de zone deficitare în păduri (cu un procent de împădurire mai mic de 16%) regiunile județelor Ilfov și Giurgiu și propune măsuri concrete de împădurire a terenurilor degradate și de înființare a unei rețele de perdele forestiere, însă perspectivele de îndeplinire sunt sumbre, datorită lipsei resurselor financiare. Este de recomandat creșterea procentului de împădurire peste pragul minim menționat, astfel încât să fie asigurate condițiile de stabilitate ale fondului forestier.
Impactul modificărilor climatice, sociale și economice asupra amenajării pădurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei
Procentul redus de împădurire din această regiune (10-11%), dimensiunile mici ale trupurilor de pădure și gradul lor ridicat de fragmentare implică dificultăți mari în privința întocmirii și a respectării planurilor de amenajament. Pe lângă acest fapt, modificările suprafețelor de fond forestier administrate către ocoalele silvice Snagov, Răcari, București și Bolintin reprezintă un obstacol important al respectării principiului continuității. Cu mare dificultate pot fi urmăriți principalii indicatori ai realizării țelurilor de gospodărire, așa cum rezultă din amenajamentele ocoalelor silvice respective. De asemenea, au apărut noi probleme în perspectiva dezvoltării sectorului imobiliar și a infrastructurii, prin construirea de noi căi de comunicație și extinderea celor existente pe seama fondului forestier și chiar a unor arii naturale protejate (pădurile Surlari, Andronache, Băneasa, Snagov, Ciolpani etc.). Folosința forestieră a terenurilor în coroborare cu procentul de împădurire al regiunii reprezintă variabile importante a căror dinamică trebuie ținută sub control, pentru a exista premisele fundamentării corecte a amenajamentelor.
Pădurile sunt modelate de climă și clima este influențată de păduri, fapt ce determină ca această conexiune inversă să fie negativă, manifestându-se prin atenuarea amplitudinii perturbațiilor. Creșterea frecvenței evenimentelor climatice extreme (subcapitolul 6.3), determină o conexiune inversă pozitivă și, în consecință, amplificarea răspunsului sistemului pădure-climă la acțiunea factorilor perturbatori. Rolul climei ca factor determinant al stării unui ecosistem este foarte bine cunoscut (Busuioc et al., 2010). Schimbările climatice vor afecta pădurile în diferite moduri, de la efectele directe ale modificării regimului temperaturilor, precipitațiilor, precum și ale creșterii concentrației atmosferice de dioxid de carbon, având potențialul de a transforma și a translata distribuția pădurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei pe termen lung. Astfel de modificări au potențialul de a produce beneficii pe termen scurt, prin recolte mai mari de lemn, însă costurile și eventualele pierderi vor crește și sunt încă dificil de cuantificat (Korner et al., 2005; IPCC, 2007; Giurgiu, 2010).
Procesul de declin auxologic și modificarea structurii compoziționale a pădurilor din Câmpia Vlăsiei va avea posibile efecte economice prin diminuarea cantitativă și calitativă a ofertei de lemn de valoare deosebită (furnir și cherestea superioară de stejar). Beneficiile potențiale sau de oportunitate datorate creșterii frecvenței și intensității extremelor climatice sau de altă natură (secetă, atacuri de insecte, arbori doborâți sau rupți de vânt și zăpadă, sau alte evenimente care justifică aplicarea tăierilor de igienă și de produse accidentale) va fi de scurtă durată, însă cu consecințe negative pe termen lung pentru puținele păduri de stejar care au supraviețuit până în prezent în Câmpia Vlăsiei.
Temperatura medie a aerului este de așteptat să crească în următorul secol în Câmpia Română, iar temperatura minimă este de așteptat să crească mai repede decât cea maximă, având drept consecință prelungirea sezonului de vegetație conform previziunilor Consiliului Interguvernamental cu privire la Schimbările Climatice (IPCC, 2007). Modificări ale regimului precipitațiilor sunt, de asemenea, de așteptat la nivelul acestei regiuni, în sensul reducerii lor cantitative (Cuculeanu, Tuinea, Balteanu, 2002; Cuculeanu, 2005a; Cuculeanu, 2005b; Busuioc et al., 2010). Valurile de căldură vor avea probabil un nivel mai ridicat al frecvenței, intensității și duratei, în timp ce precipitațiile vor deveni mai intense, dar cu intervale mai lungi între evenimente. Așa cum s-a arătat în subcapitolul 6.2, principalii factori ecologici limitativi asupra creșterii radiale sunt apa din precipitații și temperatura, care explică aproximativ 60% și respectiv 30% din varianța comună. Având în vedere că între activitatea cambiului și temperatura atmosferică există o corelație negativă, iar cu cantitatea de precipitații corelația este pozitivă (Tabelul 5.2), probabil, creșterile vor fi afectate datorită ambilor factori de mediu, în același sens al diminuării bonității staționale și a creșterilor radiale, și implicit a creșterilor în volum a arborilor. De asemenea, ipoteza efectului de fertilizare produs de creșterea concentrației de CO2 atmosferic nu poate fi confirmată pe baza datelor și a situației actuale, foarte probabil datorită faptului că apa din precipitații și temperatura atmosferică au rol de factori limitativi. Însă modificările climatice vor afecta dezvoltarea celorlalte componente ale ecosistemelor forestiere, de ex: speciile de vânat și speciile de insecte și ciuperci cu un ridicat potențial de a afecta starea de sănătate a arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei. Alte consecințe pot decurge în sensul modificării distribuției speciilor lemnoase forestiere în favoarea celor mai bine adaptate la condiții de stres termic și hidric, în special a speciilor de stejari xerofiți, a teiului și a carpenului (Giurgiu, 2005).
În capitolul 5.2, a fost stabilită dinamica indicatorilor stării de sănătate (defolierea coroanelor) și ratei mortalității arborilor, care au arătat fluctuații majore, mult amplificate în cazul arborilor de stejar în comparație cu a celorlalte specii. Previziunile cu privire la rapiditatea modificărilor climatice ridică problema potențialului fondului genetic al populațiilor de arbori de a evolua și de a se adapta cu aceeași rapiditate, asigurat în general printr-un nivel ridicat a diversității genetice și al fluxului genetic, care, în mod paradoxal, ar putea fi încetinit de către extraordinara longevitate a arborilor de stejar și o rată prea scăzută a mortalității. O astfel de ipoteză susține importanța reacției de adaptare a ecosistemelor din Câmpia Vlăsiei la modificările mediului, proces accelerabil prin intermediul unei rate sporite a mortalității, însă fără a depăși contribuția procesului de regenerare a populațiilor respective. De asemenea, rata mortalității constituie un bun indicator al fundamentării unor măsuri de ameliorare a biodiversității, în sensul menținerii unui număr limitat de arbori debilitați, scorburoși sau uscați (2-3 exemplare la hectar) ca vectori ai promovării unor condiții favorabile pentru specii de mușchi, licheni, ciuperci, păsări etc. (Dubourdieu, 1997).
Recomandări cu privire la gospodărirea pădurilor de stejar din Câmpia Vlăsiei în vederea atenuării efectelor modificărilor mediului
Obiectivele principale de gospodărire identificate pentru pădurile din Câmpia Vlăsiei sunt: asigurarea condițiilor de recreare și agrement pentru locuitorii Municipiului București și a localităților învecinate, menținerea echilibrului ecologic prin protejarea rețelelor hidrografice ale râurilor Dâmbovița, Argeș și Ialomița, atenuarea exceselor factorilor climatici dăunători, protejarea terenurilor cu risc de înmlăștinare, conservarea ecosistemelor forestiere cu valoare științifică, ocrotirea genofondului și ecofondului existent în ecosistemele forestiere, precum și protejarea obiectivelor și a monumentelor istorice. Este evidentă importanța cu precădere socială, ecologică și științifică a acestor păduri, care sunt destinate să îndeplinească mai multe cerințe diferite, pe lângă producerea de lemn. Îmbinarea tuturor acestor obiective este posibilă conform principiului valorificării optimale a resurselor și este chiar o obligație generală a amenajamentului (Giurgiu, 1988, 2005, Leahu, 2001, 2005).
Conform datelor din amenajamentele ocoalelor silvice București, Bolintin, Răcari și Snagov, cea mai mare pondere o ocupă suprafețele de pădure cu funcții de recreare (74%), funcții speciale de protecție a apelor (13%) și pădurilor de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier (11%) și doar o suprafață redusă are funcții speciale de protecție contra factorilor climatici și industriali dăunători (2%). În acest sens, având în vedere poziționarea fitogeografică, gradul de fragmentare a suprafeței pădurilor și nivelul ridicat de poluare, precum și densitatea mare a localităților și a rețelei de transport din imediata vecinătate, este recomandată revizuirea încadrării funcționale, pentru a asigura o barieră protectoare eficientă împotriva exceselor climatice și a poluării atmosferice.
Utilizarea informațiilor și a hărților tematice realizate în Sistemul informatic geografic (GIS) cu privire la starea de sănătate a pădurilor (starea coroanelor), constituie o metodă eficientă de identificare a zonelor din Câmpia Vlăsiei mai expuse și mai sensibile la acțiunea factorilor climatici, biotici și industriali dăunători. Un astfel de instrument permite fundamentarea precisă a zonării funcționale a arboretelor destabilizate (cu o variabilitate spațio-temporală ridicată a procentului mediu de defoliere), precum și a măsurilor de prevenire sau atenuare a impactului factorilor dereglatori.
Din subgrupa funcțiilor de protecție contra factorilor climatici și industriali dăunători, se recomandă adoptarea categoriilor destinate perdelelor forestiere de protecție a terenurilor agricole și a căilor de comunicație (1.3.e), pădurilor dispersate din zona de câmpie (1.3.g) și benzilor de pădure din jurul lacurilor din câmpie (1.3.d). Din categoria suprafețelor de pădure cu funcții de recreare, este recomandată creșterea ponderii pădurilor parc (1.4.a), în măsura interesului manifestat de autoritățile locale și a posibilităților materiale. Pentru astfel de păduri este necesară adaptarea lucrărilor speciale de conservare la specificul funcțiilor atribuite, având drept model pădurile de agrement din împrejurimile unor mari centre urbane europene.
Pădurile din Câmpia Vlăsiei se încadrează în marea lor majoritate în tipurile de categorii funcționale TI, TII și TIII, conform normelor tehnice în vigoare. Doar în cazul TIII (păduri cu funcții speciale de protecție de intensitate mijlocie) este permisă aplicarea unor tratamente intensive (cvasigrădinărite sau progresive cu perioadă lungă de regenerare), pentru tipul TII pot fi aplicate numai tăieri de conservare, iar pentru TI nu este permisă nicio intervenție fără acordul autorităților de resort.
În toate situațiile, structurile-țel prevăzute în Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor sunt de tipul relativ echien sau relativ plurien, deoarece asigură în modul cel mai eficient îndeplinirea funcțiilor atribuite. Mijlocul de realizare a structurilor țel este reprezentat de tratament. În acest sens, se recomandă o atenție deosebită lucrărilor de regenerare, datorită particularităților ecologice ale arboretelor din această regiune, îndeosebi în privința frecvenței reduse de fructificație și a toleranței scăzute față de umbrire a puieților de stejar. Toate aceste aspecte constituie restricții importante la aplicarea în practică a tratamentelor, fiind necesară găsirea unui echilibru între perioada lungă de regenerare a unui întreg arboret (20-40 de ani) și perioada specială de regenerare, limitată la 3-4 ani.
În cadrul suprafețelor de cercetare Fundu Sacului, Ciolpani, Rezervația de vânătoare, Roata, Gulia și Malu Spart (Fig. 7.1) a fost pusă în evidență variația deosebită a vârstelor arborilor de stejar, atingând valori impresionante, în medie, de peste 145 de ani până la 180 de ani (coeficienții de variație a vârstelor sunt între 15-20%). Acest fapt este neobișnuit, având în vedere temperamentul acestei specii, însă poate fi explicat pe baza măsurilor de gospodărire aplicate în perioada 1825-1860, reprezentate prin tăierile în regim de crâng, în urma cărora este posibil să fi rămas un număr de exemplare semincere de stejar cu vârste considerabile. După anul 1948, prin aplicarea conversiunii prin îmbătrânire, la adăpostul arborilor seminceri s-a regenerat o nouă generație de arbori de stejar, tei, carpen și alte specii, astfel încât structura actuală este de tip relativ echien până la relativ plurien. În acest mod este susținută aplicarea tratamentelor progresive cu perioadă lungă de regenerare, iar dimensiunile mari ale arborilor de stejar realizate la astfel de vârste permit obținerea de lemn pentru furnire estetice sau cherestea superioară.
Fig. 7.1. Dimensiuni impresionante ale arborilor de stejar în SC Malu Spart.
Arborii de stejar fructifică destul de rar, în medie într-un interval de 6-10 ani, iar calitatea germinativă a semințelor scade destul de repede. Este recomandată utilizarea întregului potențial al regenerării naturale prin aplicarea tratamentului tăierilor progresive, concomitent cu ajutorarea regenerării naturale și însămânțările artificiale sub masiv, soluție considerată optimă în urma cercetărilor efectuate în secolul trecut, chiar în regiunea Câmpiei Vlăsiei, de Drăcea (2005) și mulți alți autori (Petrescu, 1929; Rădulescu, 1929; Stefanopol, 1934; Bădulescu, 1938; Ceacăreanu, 1939; Vlad, 1947; citați de Vlad, 2007). Acest fapt implică, de asemenea conservarea rezervațiilor de semințe și identificarea și promovarea de noi arborete care să îndeplinească acest rol. În prezent, există o presiune suplimentară din partea administratorilor de pădure, în favoarea recoltării lemnului din rezervațiile de semințe, sub motivul că au o consistență redusă sau îndeplinesc condițiile de încadrare în criteriile urgențelor de regenerare. Însă, astfel de arborete își îndeplinesc funcția atribuită având chiar o consistență mai redusă, astfel că intervențiile nu sunt justificate.
Regimul sau modul general prin care se asigură regenerarea arboretelor definește la rândul său structura pădurii din acest punct de vedere. Normele tehnice acordă prioritate în adoptarea regimului codru, care se „impune din oficiu” pentru pădurile de stejar (Leahu, 2001). Cu referire la acest aspect, prin analiza ratei mortalității arborilor în funcție de modul de regenerare (subcapitolul 5.2.1) a fost confirmată justificarea impunerii acestui regim, prin prisma faptului că exemplarele de stejar provenite din regenerare naturală din sămânță prezintă o vitalitate superioară și rate ale mortalității și morbidității mai reduse decât a celor provenite din lăstari.
Pe termen lung, în cadrul proiectelor de amenajarea pădurilor va fi nevoie de ajustarea compozițiilor țel a arboretelor din Câmpia Vlăsiei, însă conform unor studii staționale detaliate. Datele cuprinse în amenajament confirmă scăderea proporției de participare a speciilor genului Quercus în favoarea carpenului și a teiului, ca rezultat al modului de gospodărire. Pe termen mediu, devine astfel importantă conservarea sau, în situațiile necesare, ameliorarea structurii arboretelor, în sensul asigurării unei compoziții optim diversificate, cu proporții rezonabile ale speciilor de amestec și de ajutor și prin promovarea speciilor de subarboret (Giurgiu, 2005; Bernier, Schoene, 2009; Giurgiu, 2010).
Posibilitatea producerii unor perturbări cu caracter negativ în zona studiată este influențată de caracteristicile specifice fiecărui arboret, de factorii climatici și antropici. Măsurile amenajistice cu caracter adaptiv trebuiesc direcționate în vederea adoptării unor compoziții adecvate a speciilor, luând în considerare toate opțiunile silviculturale, de la identificarea caracteristicilor ecologice ale fiecărei stațiuni, până la modul de aplicare a tratamentului de regenerare. În pădurile Câmpiei Vlăsiei, compoziția și structura trebuie să fie diversificate la un nivel optim, practic prin imitarea caracteristicilor șleaurilor și stejăreto-șleaurilor întâlnite în regiune, mai statornice împotriva adversităților și, în același timp, având un potențial de adaptare ridicat în comparație cu arboretele echiene și monospecifice, alcătuite numai din stejar, tei sau carpen. Potrivit legităților evidențiate cu privire la structura arboretelor studiate în cadrul acestei lucrări, operațiunile silviculturale pot contribui la diversificarea vârstelor și dimensiunilor arborilor, la un nivel al coeficienților de variație de 10-20% (7-10% pentru înălțimi).
Monitorizarea stării de sănătate a pădurilor la nivel național, a bolilor și dăunătorilor este de importanță crucială, pentru a identifica arboretele de stejar cu fenomene anormale de uscare, speciile alohtone, cu caracter invaziv și agenții vătămători de ordin secundar (de ex: Cerambyx cerdo L.), care debilitează ecosistemele forestiere și se pot transforma rapid în factori de risc pe suprafețe foarte mari. Din păcate, s-a renunțat recent la un astfel de sistem național de monitoring forestier (Badea, Neagu, 2008), dar există posibilitatea culegerii datelor de teren în cadrul lucrărilor de amenajare sau a activității curente a ocoalelor silvice.
Adaptarea la modificările climatice implică protejarea pădurilor de stejar din regiunea studiată, expuse din ce în ce mai mult hazardelor datorate perturbărilor naturale sau antropice, având în vedere întreg spectrul țelurilor de gospodărire, de la conservarea exclusivă până la producerea de lemn, diversitatea mare a tipurilor de stațiuni și păduri, precum și a cauzelor potențiale de vătămare din această regiune. Astfel de informații specifice trebuie să fie încorporate în sistemul de amenajare, pentru a permite identificarea legăturilor dintre cauzele și efectele agenților vătămători și identificarea oportunităților și a limitelor unor acțiuni cu caracter preventiv. Aceasta presupune ajustări ale componentelor ecologice, sociale și economice la impactul actual și de perspectivă al modificările climatice, fiind necesară revizuirea Normelor tehnice de amenajare a pădurilor, care au fost concepute pentru condiții valabile în trecut, ultima ediție fiind din anul 2000 (Giurgiu, 2005). Însă, prin interpretarea și aplicarea corectă a principiilor de amenajare se poate asigura un nivel acceptabil al riscurilor indiferent de stadiul actualizării normelor tehnice, prin promovarea de arborete amestecate, divers structurate pe orizontală și verticală, cu un potențial ridicat de stabilitate și adaptare la modificarea condițiilor climatice, inclusiv la o scară mai mare, a complexelor de ecosisteme.
Prin măsuri adecvate de gestionare a pădurilor pot fi reduse efectele negative ale schimbărilor climatice. Există suficiente opțiuni în practica silvică românească pentru situația pădurilor din Câmpia Vlăsiei, determinate în primul rând de factorii de decizie responsabili, în privința asigurării cadrului legal și a alocării resurselor necesare activității de amenajare, prin atribuirea unor obiective generale ecologice, sociale și economice, a unor funcții adecvate și a unor tipuri structurale corespunzătoare fiecărui arboret, stabilirea țelurilor de gospodărire, precum și prin realizarea conexiunii inverse, pentru a se verifica viabilitatea soluțiilor propuse.
Concluzii și contribuții originale
În cadrul acestei lucrări, au fost succint trecute în revistă cercetările științifice de interes din domeniile ecologiei și auxologiei arboretelor de stejar, din țară și din străinătate. În mod paradoxal, raportat la ponderea pe care o ocupă astăzi arboretele de stejar din teritoriul țării noastre, activitatea științifică asupra acestui subiect este evident cu mult mai amplă, fapt ce îi subliniază importanța și valoarea.
Pădurile de stejar din Câmpia Vlăsiei se află într-o gravă suferință din punct de vedere al stării de sănătate, al restrângerii suprafeței ocupate, al proporției mari de participare a lăstarilor, al deficitului de arborete exploatabile etc. Un întreg complex de factori antropici și climatici au contribuit la dezechilibrarea ecologică a pădurilor de stejar și a altor specii. Asemeni efectului de bumerang, multe dintre cauzele declinului arboretelor de stejar au fost provocate sau agravate de această stare de dezechilibru. Substituirea stejarului cu alte specii mai productive (salcâm, pin negru) sub rațiunea regenerării rapide a suprafețelor exploatate se constituie într-un exemplu negativ de gospodărire a puținelor păduri care s-au păstrat în regiune.
Vegetația forestieră are o pondere de numai 10-11% din întreaga suprafață a Câmpiei Vlăsiei, sub forma unor trupuri de pădure puternic fragmentate și izolate, cu riscul compromiterii a însăși existenței pădurii.
Elementele de structură specifice arboretelor de tip șleau și stejăreto-șleau
Structura pe categorii de diametre, în funcție de specie, a arborilor din arboretele de tipul șleaurilor de stejar și stejăreto-șleaurilor urmează, în unele cazuri, legi de distribuție statistice cunoscute (Gamma și Weibull). Curbele de distribuție a diametrelor pentru arborii de stejar sunt mai aplatizate și coeficienți de asimetrie sunt mai mici comparativ cu celelalte specii de amestec, datorită particularităților ecologice diferite.
Variabilitatea diametrelor arborilor de stejar este relativ redusă, cu valori ale coeficienților de variație în intervalul 14-35%, în cazul înălțimilor între 6 și 13%, iar pentru volume între 36 și 77%, mai reduse în comparație cu valorile corespunzătoare a celorlalte specii de amestec, fapt explicat de deosebirile în privința toleranței la umbrire și de situarea arborilor de stejar la un nivel dominant.
S-a arătat că între seriile de înălțimi relative, stabilite pentru arborete echiene și relativ echiene și seriile experimentale corespunzătoare sunt diferențe nesemnificative, astfel că pot fi utilizate pentru arboretele amestecate de tipul șleaurilor și stejăreto-șleaurilor din Câmpia Vlăsiei.
S-au constatat diferențieri între volumele la hectar stabilite pentru arboretele de șleau și stejăreto-șleau, mai reduse în comparație cu valorile obținute prin modelele matematico-auxologice elaborate pentru arborete pure și echiene de stejar, reducere determinată de valorile mai scăzute ale indicelui de densitate. Cu toate acestea, creșterile totale în volum sunt comparabile cu cele din tabelele de producție pentru stejar, însă mai mari decât pentru tei sau carpen.
A fost evidențiată importanța analizei medie-varianță ca un posibil indicator în cercetarea dendrocronologică, un domeniu de perspectivă și un instrument foarte eficient, simplu și accesibil. Rezultatele obținute au confirmat ipoteza enunțată cu privire la dependența dintre varianța și media seriilor de creștere radială în cazul arboretelor de stejar din Câmpia Vlăsiei, putând constitui o explicație plauzibilă a acestei legături. Pentru o anumită valoare a mediei, creșterea varianței indică neîndoielnic un spectru mai amplu al răspunsului auxologic al arborilor din ecosistemul respectiv, ca efect al unei competiții mai intense. Prin analiza regresiei liniare s-a constatat că valorile pantei dreptei de regresie variază între 0,26 și 0,39, exprimând un nivel diferit al competiției dintre arbori în cadrul suprafețelor de cercetare și faptul că pe măsură ce se amplifică procesul de creștere radială, variabilitatea acestora crește cu mult mai mult, semnificând o intensificare a competiției dintre indivizi.
Dinamica în timp a indicelui de competiție evidențiază amplificarea luptei dintre arbori pentru resurse în perioada de tinerețe, după care urmează o diminuare și o relativă stabilizare a raporturilor dintre indivizi. Această tendință este explicată de modificarea relațiilor dintre arbori și a factorilor limitativi care condiționează dezvoltarea arboretelor, îndeosebi lumina și apa, arborii de stejar beneficiind deja de avantajele unei poziții dominante în plafonul superior și mai ales la nivelul rădăcinilor, în sol. Celelalte specii de amestec participă într-un mod susținut la accentuarea nivelului competiției, în același timp eficiența utilizării resurselor scade proporțional și, implicit contribuția lor la creșterea totală se reduce semnificativ.
Cu privire la starea actuală a pădurilor din Câmpia Vlăsiei privită prin prisma indicatorilor stării coroanelor și a mortalității arborilor
Pădurile din Câmpia Vlăsiei reflectă un grad avansat de vătămare, în contextul modificărilor climatice manifestate la nivel regional, chiar și în condițiile unei tendințe generale de ameliorare subtilă a stării de sănătate a pădurilor la nivelul întregii țări. Pe baza datelor furnizate de sistemul de monitoring național, în perioada 1995-2007, a fost înregistrată o amplitudine foarte mare de variație a ponderii arborilor vătămați de stejar în Câmpia Vlăsiei, comparativ cu valorile înregistrate la nivel național și continental. În ultimii 3-4 ani, s-a manifestat o tendință de ameliorare semnificativă a stării de sănătate a coroanelor arborilor, ca urmare a reducerii deficitului hidric și a exceselor termice.
Pădurile din această regiune prezintă o capacitate extraordinară de redresare în urma stresului datorat variațiilor climatice anuale și complexului de factori biotici și antropici, dar și o sensibilitate sporită indusă de acțiunea acelorași factori. Prin comparație, pentru întregul interval de timp considerat, amplitudinea de variație a ponderii numai a arborilor vătămați de stejar (39 de unități procentuale) este mult mai mare decât pentru toate speciile (17 unități procentuale), astfel se evidențiază importanța rolului avut de speciile de amestec și de ajutor la stabilizarea în ansamblu a stării de sănătate a ecosistemelor forestiere, privită prin prisma defolierii coroanelor.
S-a pus în evidență întârzierea sistematică de un an a ratelor maxime ale mortalității față de valorile maxime înregistrate ale ponderii numărului de arbori vătămați. În pădurile din Câmpia Vlăsiei, cele mai mari rate ale mortalității arborilor au fost înregistrate în anii 1995 (1,7%), 2003 (1,2%) și 2004 (1,1%). În privința repartizării pe specii, în același interval de timp, s-a stabilit că valoarea cea mai mare a fost înregistrată de către arborii de ulm de câmp (1,85%), aproape de două ori și jumătate mai mare decât arborii de carpen (0,74%) și de aproape patru ori mai mare decât arborii de stejar (0,47%), ultima specie având o situație apropiată de valoarea medie multianuală (0,45%). De asemenea, s-a pus în lumină și rolul provenienței asupra ratei mortalității, arborii proveniți din regenerare artificială (0,95%) și din lăstari (0,6%) au avut rate ale mortalității mai mari decât în cazul celor proveniți din regenerare naturală din sămânță (0,14%).
S-a stabilit că arborii din clasele de defoliere 0-2 (cu defolierea coroanelor de cel mult 60%) au șanse foarte mari de a supraviețui în următorul deceniu (peste 98%), iar din rândul celor puternic vătămați (cu o defoliere a coroanelor mai mare de 60%), vor supraviețui ceva mai puțin de o treime (32,1%).
Prin intermediul mijloacelor GIS, s-a confirmat tendința de îmbunătățire moderată a stării coroanelor arborilor în intervalul anilor 1995-2006, cu câteva diferențieri zonale. Pe hărțile tematice, pot fi evidențiate zonele de NE și SV, prezentând valori mai mari ale variației procentului mediu de defoliere al arborilor de stejar decât pentru restul teritoriului, corespunzătoare unor zone mai puțin stabile în timp și cauzate de particularitățile climatice și morfohidrografice ale subzonelor Câmpiei Vlăsiei. Astfel, s-au obținut informații interesante, detaliate din punct de vedere spațial și temporal.
Există o legătură statistic asigurată între indicatorii defolierii și decolorării coroanelor arborilor, pe de o parte, și poziția fitosocială, calitatea trunchiului, diametrul, înălțimea și înălțimea elagată, pe de altă parte. La nivelul anului 2007, pe baza datelor existente, s-a arătat rolul influenței exercitate de poziția fitosocială și calitatea fusului arborilor asupra stării de sănătate a pădurilor prin intermediul testului de independență (χ2). De asemenea, prin intermediul analizei corelației au fost găsite legături distinct semnificative, însă negative și de o intensitate redusă între indicatorul decolorare și respectiv diametrul și înălțimea arborilor, în cadrul suprafețelor de cercetare instalate.
Elaborarea seriilor dendrocronologice și identificarea anilor caracteristici
Elaborarea seriilor dendrocronologice de referință pentru arborete de stejar din Câmpia Vlăsiei a constituit baza pentru analizarea influenței principalilor parametrii climatici asupra creșterilor arborilor. S-a arătat că temperatura și cantitatea de precipitații influențează semnificativ comportamentul auxologic al arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei. Analizele statistice efectuate pun în evidență corelații de intensitate cel mult medie și cel puțin semnificative (probabilitatea de transgresiune P<0.05) între seria medie a indicilor de creștere și diferiți indicatori climatici.
Regimul precipitațiilor are o influență pozitivă (corelație directă) sub raport auxologic, mai ales în lunile de toamnă din anul precedent și lunile de primăvară ale anului curent, fiind astfel confirmată ipoteza influenței condițiilor climatice din anul precedent asupra procesului de formare a substanțelor nutritive de rezervă și, implicit, asupra formării inelului anual următor. Apa are astfel un rol limitativ ecologic pentru creșterea arborilor de stejar.
Regimul termic are o influență negativă (corelație inversă) sub raport auxologic, semnificative statistic fiind temperaturile maxime din întreg sezonul de vegetație, care au, astfel, valența unui factor limitativ. Din punct de vedere fiziologic, explicația este oferită de procesele fenologice ale formării mugurilor și a acumulărilor de substanțe nutritive de rezervă, necesare declanșării și întreținerii activității cambiale și a înmuguririi.
Prin coroborarea tuturor rezultatelor obținute prin intermediul analizei componentelor principale s-a arătat că în cazul arborilor de stejar din zona Câmpiei Vlăsiei, principalii factori ecologici de influență asupra creșterii radiale, apa din precipitații și temperatura explică până la 60% și respectiv 30% din varianța comună.
În raport cu variația regimului climatic au fost identificați 31 ani caracteristici, dintre care 15 cu indici de creștere negativă și 16 cu indici de creștere pozitivă, corespunzător anilor cu un regim climatic mai puțin prielnic și, respectiv, mai favorabil dezvoltării vegetației. Important de remarcat este faptul că zece dintre anii caracteristici identificați (1904, 1909, 1928, 1931, 1934, 1949, 1956, 1975, 1980 și 1984) se regăsesc și în cadrul seriei anilor caracteristici pentru arborii de stejar de pe întregul continent european.
A fost pusă în evidență amplificarea frecvenței anilor caracteristici de-a lungul perioadei investigate, ca urmare a răspunsului auxologic al arborilor la acțiunea factorilor de mediu naturali și antropici. Astfel, tendința crescătoare a frecvenței anilor caracteristici este foarte redusă, aproape insesizabilă, datorită capacității deosebite de autoreglare ecosistemelor forestiere, însă pe termen lung urmările pot fi imprevizibile, deoarece perturbările pe termen scurt pot determina pierderi de creștere pe termen lung.
Un grad de vătămare a coroanelor arborilor mai mare de 25% determină pierderi de creștere în suprafață de bază din ce în ce mai pronunțate, cuprinse în intervalul 20-40% pentru arborii mediu defoliați (cu gradul de defoliere cuprins între 26 și 60%) și ajungând până la 80% pentru arborii puternic defoliați (cu gradul de defoliere mai mare de 60%).
În anumite perioade din trecut, arborii mediu defoliați (cu gradul de defoliere cuprins între 26 și 60%) prezintă creșteri similare sau chiar ușor mai mari decât arborii clasificați drept sănătoși (cu gradul de defoliere mai mic de 25%), însă cu o variabilitate sau instabilitate accentuată, fapt ce diminuează randamentul auxologic. Au fost identificate momentele cheie în care a început manifestarea factorilor perturbatori (de exemplu perioada după anul 1930 și respectiv, anul 2000 care marchează două momente de declin accentuat a arborilor vătămați) precum și efectul lor acumulat în timp, concretizat în „pierderi de creștere”, în funcție de gradul de defoliere.
S-a evidențiat tendința de declin auxologic a arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei, prin modificarea într-un sens negativ a comportamentului auxologic pe termen lung (de cel puțin 50 de ani) a arboretelor de stejar, în comparație cu perioadele din trecut. Prin intermediul mijloacelor și instrumentelor de analiză dendrocronologică a fost reconstituită creșterea radială din trecut a arborilor de stejar și întrebuințată drept indicator (etalon) al modificărilor bonității unei stațiuni forestiere. S-a determinat că diminuarea creșterilor radiale din ultimii 150-200 de ani a avut loc treptat și se situează în intervalul 9-18%, în funcție de clasa de vârstă a arborilor respectivi, cauzele fiind datorate atât factorilor naturali cât și antropici.
Contribuții originale
Din analiza rezultatelor cercetărilor asupra creșterilor în arborete de stejar din Câmpia Vlăsiei, pot fi menționate următoarele contribuții cu caracter de originalitate, cu privire la:
caracterizarea structurii arboretelor amestecate de tip șleau și stejăreto-șleau din Câmpia Vlăsiei și stabilirea limitelor de variație a principalelor caracteristici biometrice ale arborilor, în funcție de specie;
elaborarea unei noi metode de caracterizare a nivelului competiției din cadrul unui ecosistem forestier prin intermediul analizei medie-varianță a creșterilor radiale, care permite vizualizarea în dinamică a întregului fenomen în funcție de vârstă;
confirmarea importanței rolului avut de speciile de amestec și de ajutor la stabilizarea în ansamblu a stării de sănătate a ecosistemelor forestiere, privită prin prisma defolierii coroanelor;
stabilirea ratei mortalității arborilor în funcție de specie, proveniență și poziția fitosocială, precum și a probabilității medii de supraviețuire în raport cu starea coroanelor;
aplicarea metodelor de analiză GIS asupra stării de sănătate a pădurilor prin intermediul valorilor medii și a coeficientului de variație a parametrului stării coroanelor, indicându-se zonele mai expuse la factorii de risc;
diagnoza perturbărilor de creștere determinate de diferiți factori de influență, cu precizarea efectului lor cumulat în timp și a cuantumului diminuării creșterilor în suprafața de bază, cu până la 40% pentru arborii mediu defoliați și 80% pentru cei puternic defoliați;
elaborarea seriilor dendrocronologice de referință pentru arborii de stejar din Câmpia Vlăsiei și stabilirea pe baze dendroclimatologice a influenței precipitațiilor și a temperaturilor asupra creșterilor;
identificarea seriei anilor caracteristici pentru Câmpia Vlăsiei și evidențierea tendinței ușor ascendente a frecvenței acestora;
punerea în lumină a fenomenului de declin auxologic a arborilor de stejar din Câmpia Vlăsiei, având drept consecință reducerea graduală a lățimii inelelor anuale, între 9% și respectiv 17%, pe parcursul ultimilor 150 de ani;
evidențierea fenomenului de declin al pădurilor din Câmpia Vlăsiei, consemnat prin diminuarea proporției de participare a stejarului, cerului și gârniței în favoarea speciilor de tei și carpen, precum și prin reducerea indicelui de densitate;
analiza principalelor consecințe ale modificărilor climatice, sociale și economice și a declinului pădurilor de stejar asupra amenajării pădurilor, prin prisma reajustării obiectivelor și funcțiilor atribuite acestor păduri, a structurilor-țel și a bazelor de amenajare, precum și elaborarea unor recomandări cu privire la adaptarea pădurilor și la atenuarea efectelor modificărilor de mediu.
Bibliografie
Ackermann, J., Hartmann, G., (sub red.) 1992, Kronenschäden in Eichenbeständen Niedersachsens nach Farbinfrarot-Luftbilden aus den Jahren 1988-1989, Forst und Holz, pp. 452-460.
Alexe, A., 1985, Analiza sistemică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia, Rev. păd., 1, 3, București, pp. 56-69.
Alexe, A., 1986, Analiza sistemică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia, Rev. păd., 1, 2, 3, București, pp. 5-15.
Alexe, A., 1984, Analiza sistemică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia, Rev. păd., 4, București, pp. 23-34.
Alexe, A., 1991, Cercetări privind restabilirea echilibrului ecologic în pădurile de cvercinee afectate de fenomenul de uscare, inclusiv prevenirea infecțiilor cu microplasme, Rev. păd. 3, București, pp. 163-174.
André, P., Laudelout, H., 1992, Le dépérissement du chêne – etat de la question et bibliographie, For. Wallonne, pp. 16-20.
Antonescu, P., 1907, Rapoartele consulatelor austriece asupra condițiunilor noastre forestiere din anul 1906, Revista pădurilor, Tomul XXI, Seria III – Anul I, pp. 379 – 384.
Armășescu, S., (sub red.) 1952, Tabele de producție pentru cvercinee, Editura de Stat pentru literatură științifică, București, p. 21 diagr. +30.
Assmann, E., 1961, Waldertragskunde, organische Produktion, Struktur, Zuwachs und Ertrag von Waldbestanden, BLV Verlagsgesellschaf, Munchen, 490 p.
Badea, M., Badea, N., Badea, V., Barbat, M., Beldie, A., Blada, I., Ciumac, G., Cojocaru, I., Cucos, V., Gava, M., Haring, F., M. Ionescu, M., Jurma, T., Liubimirescu, A., Malureanu, S., Popescu, G., Stanciu, N., Tanasescu, S., Untaru, E., Vlad, I., Vlase, T., 1971, Contributii la studiul arboretelor de stejar producatoare de lemn apt pentru furnire estetice, Analele ICA, Vol. 28 (1), București, pp. 251-269.
Badea, O., Neagu, S., 2006, Asistență tehnică privind executarea monitorizării anuale a stării pădurilor în rețeaua națională de sondaje permanente (4×4 km). elaborarea raportului anual și transmiterea acestuia schemei UE și ICP- Forests, Manuscris ICAS, București, 58 p.
Badea, O., Neagu, S., 2008, Starea de sănătate a pădurilor din România în anul 2007, evaluată prin sistemul de monitoring forestier, Rev. păd., 1, București, pp. 11-17.
Badea, O., Pătrășcoiu, N., Tănase, M., 2005, Posibile corelații între starea de sănătate a pădurilor și modificările climatice, în Silvologie IV A, Pădurea și modificările de mediu, Ed. Academiei Române, București, pp. 127-138.
Bădulescu, V., 1938, Regenerarea stejarului în complexul păduros Căscioarele. (Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic).
Balanica, T.P., Ceuca, C., Chirita, C.D., Clonaru, A., Constantinescu, N., Dorin, T., Lazarescu, C., Gasmet, V., Georgescu, C.C., Petrescu, L., Popescu, N., Tomescu, A., 1954, Studii privind regenerarea si refacerea arboretelor de stejar cu fenomene de uscare intensa, Analele ICAS Vol. 15(1), pp. 173-292.
Banks, J.C.G., 1991, A review of the use of tree rings for the quantification of forest Disturbances, Dendrochronologia 9, pp. 51-69.
Barber, V.A., Juday, G.P., Finney, B.P., Wilmking, M., 2004, Reconstruction of summer temperatures in interior Alaska from tree-ring proxies: Evidence for changing synoptic climate regimes, Climatic Change 63(1-2), pp. 91-120.
Becker, M., Nieminen, T.M., Geremia, F., 1994, Short-term variation and long-term changes in oak productivity in northeastern France, the role of climate and atmospheric CO2, annales de Sciences Forestieres 51, pp. 477-492.
Beky, A., 1981, Productivity of sessile oak high forests. , Erdeszeti-Kutatasok 74, Budapest, Hungary, pp. 309-320.
Bednarz, Z., Ptak, I., 1990, The influence of Temperature and Precipitation on Ring Widths of Oak (Quercus robur L.) in the Niepolimice Forest near Cracow, Southern Poland, Tree-Ring Bulletin 50, pp. 1-10.
Begon, M., Harper, J.L., Townsend, C.R., 1996, Ecology: Individuals, Populations and Communities, 3rd ed. Blackwell Science, Oxford, 1047 p.
Bernier, P., Schoene, D., 2009, Adapter les forêts et leur gestion aux changements climatiques: un aperçu, Unasilva, nr. 1 -2, pp. 5-11.
Bezak, K., 1992, Prigusene oscilacije fenomena rasta i prirasta pracene Levakovicevim analitickim izrazima. Oak yield table, Zbornik radova o Antunu Levakovicu, HAZU Centar za znanstveni rad Vinkovci, Croatia, pp. 57-83.
Biging, G.S., Dobbertin, M., 1995, Evaluation of competition indices in individual tree growth models, For. Sci. 41, pp. 360–377.
Bisch, J.L., 1987, An example of the conversion of a volume table to biomass tables: oak in the Loire valley. Un exemple de conversion d'une table de production en volume en tables de production en biomasse: le chene dans le secteur ligerien, Annales des Sciences Forestieres, Danemarca, pp. 243-257.
Black, B.A., Abrams, M.D., 2003, Use of boundary-line growth patterns as a basis for dendroecological release criteria, Ecological Applications 13, pp. 1733-1749.
Block, J., Delb, H., Hartmann, G., Seemann, D., Schröck, H.W., 1995, Schwere Folgeshäden nach Kahlfraβ durch Scwammspinner im Bienwald, Allg. Forst Z. der Wald 50, pp. 1278-1281.
Borlea, G., F, 1998, Stabilirea de serii dendrocronologice pe termen lung la stejari, Manuscris ICAS, București, 67 p.
Botnaru, A.M., 2008, Doi termeni generici din câmpul lexico-semantic al pădurii: codru și crâng, Universității din Craiova, Analele Ed. Universitaria, Craiova, pp. 19-26.
Breda, N., Garnier, A., Barataud, F., Moyne, C., 1995, Effects of thinning on soil water balance and tree water relations, transpiration and growth in an oak forest (Quercus petraea), Tree physiology 15, pp. 295-306.
Briffa, K.R., Jones, P.D., Bartholin, T.S., Eckstein, D., Schweingruber, F.H., Karlén, W., Zetterberg, P., Eronen, M., 1992, Fennoscandian summers from AD 500: temperature changes on short and long timescales, Climate Dynamics 7, pp. 111-119.
Briffa, K.R., Osborn, T.J., Schweingruber, F.H., Jones, P.D., Shiyatov, S.G., Vaganov, E.A., 2002, Tree-ring width and density data around the Northern Hemisphere: part 2, spatio-temporal variability and associated climate patterns, Holocene. 12, pp. 759–789.
Burkhart, H.E., Tham, A., 1992, Predictions from growth and yield models of the performance of mixed-species stands, The ecology of mixed-species stands of trees, (sub red. Cannel, M.G.R., Malcom, D.C.Robertson, P.A.), Blackwell, British Ecological Society, Oxford, 312 p.
Busuioc, A., Caian, M., Cheval, S., Bojariu, R., 2010, Variabilitatea și schimbarea climei, Pro Universitaria, București, 226 p.
Carbonnier, C., 1975, Yield of oak plantations in Southern Sweden, Studia Forestalia Suecica, Royal College of Forestry, Stockholm, Suedia, 89 p.
Carcea, F., Avram, C., 1962, Concepții și metode utilizate în gospodărirea pădurilor de stejar din țara noastră, Gospodărirea pădurilor de stejar din România, Centrul de Documentare Tehnică pentru Economia Forestieră, 225 p.
Catrina, I., 1966, Cercetări fiziologice în stejăretele în curs de uscare, Studiul cauzelor și al metodelor de prevenire și combatere a uscării stejarului, Centrul de Documentare Tehnica pt. Ec. Forestiera, pp. 365-416.
Catrina, I., Popa, A., Antonescu, V., Costea, A., Parascan, D., Stănescu, V., Tîrziu, D., Danciu, M., Postelnicu, A., Chiriescu, C., Afrenie, F., Damian, M., Man, G., Budu, E., Bujka, M., Cenușă, R., Dirnescu, I., Munteanu, S., 1987, Concepții și metode noi în silvicultură, privind conversia energiei solare și creșterea randamentului fotosintezei, ICAS Seria II, București, 58 p.
Ceacăreanu, G., 1939, Regenerarea arboretelor de stejar în ocolul silvic Gruiu, prin însămânțare sub masiv (Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic).
Cerny, M., Parez, J., Malik, Z., 1996, Yield tables for Czech Republic. Ministry of Forestry (compilation of spruce, pine, beech, and oak), Prague, 245 p.
Cervinkova, H., Temlove, E., 1966, Depistarea putregaiului ascuns în fisurile arborilor în picioare, Lesn. Casopis, RSC, 12, nr. 11, pp. 115-123.
Chiriță, C., Doniță, N., Ivănescu, D., 1981, Pădurile României, Ed. Academiei RSR, București, 573 p.
Constantinescu, N., 1982, În problema gospodăririi pădurilor de gorun și stejar pedunculat, destinate să producă lemn pentru furnire estetice, Rev. păd., nr. 4., pp. 45-57.
Constantinescu, N., Diaconu, I., 1982, Tratamente indicate pentru pădurile de stejar, Gospodărirea pădurilor de stejar din România, Centrul de Documentare Tehnică pentru Economia Forestieră, 262 p.
Cook, E.R., Kairiukstis, L.A., 1990, Methods of dendrochronology. Applications in the environmental sciences, Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, Olanda, pp. 123-132.
Cook, E.R., Krusic, P.J., Holmes, L., 2005, Program Arstan, a tree ring standardization program based on detrending and autoregressive time series modeling, with interactive graphics, Tree-ring Laboratory Lamont Doherty Earth Observatory of Columbia University, Palisades NY, SUA, 14 p.
Costea, A., Catrina, I., 1990, Cercetări privind ameliorarea condițiilor de creștere și de regenerare în arboretele de stejar pedunculat., Seria a II-a ICAS, Bucureșt, 108 p.
Coteț, P., 1975, Câmpia Română: studiu de geomorfologie integrată, Editura Ceres, București, 256 p.
Cuculeanu, V., Tuinea, P., Balteanu, D., 2002, Climate change impacts in Romania: Vulnerability and adaptation options, GeoJournal., July;57(3), pp. 203–209.
Cuculeanu, V., Bălteanu, D., 2005a, Modificarea climei în România în context global, Silvologie IV B (sub. red. V. Giurgiu), Editura Academiei Române, București, pp. 50-56.
Cuculeanu, V.G., A. Pătrășcoiu, N., 2005b, Impactul potențial al modificărilor climatice asupra ecosistemelor forestiere în România, Silvologie IV A (sub red. V. Giurgiu), Editura Academiei Române, București, pp. 57-73.
Dănescu, F., 2008, Cercetări privind stabilirea indicilor ecopedologici ai unor soluri forestiere reprezentative din Câmpia Română, Teză de doctorat, Universitatea Transilvania, Brașov, 180 p.
Dănescu, F., Roșu, C., 2000, Cercetări privind fundamentarea stațională a măsurilor de substituire a plantațiilor de salcâm necorespunzătoare din zona cvercineelor și amestecurilor de cvercinee, Manuscris ICAS, București, 157 p.
De Martonne, E., 1941, Nouvelle carte mondiale de l’indice s’aridité, Météorologie, pp. 3-26.
Decei, I., 1988, Cercetări privind determinarea cuantumului pierderilor de masă lemnoasă la arborii de gorun și stejar pedunculat afectați de uscare, Manuscris ICAS, București, 164p.
Decei, I., 1975, Proporția și sortimentarea dimensională a crăcilor la speciile de gorun, cer, salcâm și fag, Sera a II-a ICAS, București, 62 p.
Decei, I., Dissescu, R., 1960, Baza teoretică a sortării calitative la arborii în picioare, Revista pădurilor, nr. 3, București., pp. 67-81.
Decei, I., Georgescu, P., 1979, Stabilirea criteriilor de apreciere calitativă a arborilor în picioare la speciile de cvercinee, ICAS, Centrul de Material Didactic și Propagandă Agricolă, București, 42 p.
Décourt, N., 1972, Méthode utilisée pour la construction rapide de tables de production provisoires en France, Annales de Sciences forestiéres, vol. 29, nr.1, pp. 36-48.
Dobbertin, K.M., Grissino-Mayer, H.D., 2005, The Bibliography of Dendrochronology and the Glossary of Dendrochronology: two new online tools for tree-ring research, Tree-Ring Research 60(2), pp. 101-104.
Doniță, N., 1989, Stabilirea tehnologiilor de regenerare, conducere și organizare a unităților specializate pentru producerea de furnire estetice (gorun și stejar pedunculat), Revista pădurilor, nr.3, pp. 11-23.
Doniță, N., Alexe, A., Toader, T., 1993, Forstökologische Untersuchungen über die Eichenerkrankungen in Rumänien, Bayerische Akademie der Kommission für Ökologie 5. Verlag Dr. F. Pfeil, München, pp. 69-80.
Doniță, N., Chiriță, C., Stănescu, V., (sub red.) 1990, Tipuri de ecosisteme forestiere din România, Ed. Tehnică, pp. 217-260.
Doniță, N., Popescu, A., Paucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriș, I,A., 2005, Habitatele din România, Editura Tehnică Silvică, București, 496 p.
Doniță, N., Purcelean, Ș., 1975, Pădurile de șleau din R. S. România și gospodărirea lor, Editura Ceres, București, 183 p.
Drăcea, M., 1938, Considerațiuni asupra domeniului forestier al României, Bucovina, I.E. Toronțoiu, București.
Drăcea, M., 2005, Opere alese (sub red. Giurgiu, V.), Editura Ceres, București, 400 p.
Drăgoi, M., 1999, Cercetări privind vârstele exploatabilității economice și ecologice (după maximul rentei pădurilor) la arboretele de molid, brad, fag, gorun și stejar, Manuscris ICAS, București, 113 p.
Dubourdieu, J., 1997, Manuel d’aménagement forestier, Office National de Forêts, Ed. Lavoisier, 244 p.
Dumitriu-Tătăranu, I., Popescu, M., 1988a, Fluctuațiile multidecenale ale indicelui de umiditate anual de Martonne și corelații cu densitatea lemnului arborilor, Studii și cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, Tomul 40.2, Editura Academiei, București.
Dumitriu-Tătăranu, I., Popescu, M., 1988b, Investigarea dendrocronologică a unui trunchi subfosil de stejar, Studii și cercetări de biologie. Seria Biologie vegetală. Tomul 40., Editura Academiei, București.
Duplat, P., Tran-Ha, 1997, Modélisation de la croissance en hauteur dominante du chêne sessile (Quercus petraea Liebl) en France Variabilité inter-régionale et effet de la période récente (1959-1993), Ann. Sci. For. 54, Elsevier, 611-634 pp.
Eichorn, F., 1902, Ertragstafeln für Weisttanne, Berlin, 81 p.
Eliescu, G., 1943, Asupra uscării în masă a stejarului, Revista pădurilor, nr. 11-12, pp. 453-459.
Ernst, W.H.O., 1985, Schwermetallimmissionen – ökophysologische und populationsgenetische aspect, Düsseldorfer Geobot, Kolloq, Düsseldor, pp. 43-57.
Feistmantel, R., 1876, Allg. Waldestandestafel oder ubersachtliche Darstellung, Wachstums v. Holzertragsverhaltnisse der Forste, 1. Aufl. Wien, 285 p.
Fellner, R., Peskova, V, 1995, Effects of industrial pollutants on ectomycorrhizal relationships in temperate forests, Can. J. Bot. 73, pp. 345-354.
Frațian, A., 1973, Influența defolierilor produse de insecte asupra productivității pădurilor, Ed. Ceres, București, 199 p.
Frațian, A., Constantineanu, R., Constantineanu, I., Stanciu, E., 1985, Dinamica populațiilor de insecte defoliatoare în arborete de cvercinee tratate chimic, microbiologic și netratate din Câmpia Română și consecințele atacurilor asupra viabilității și productivității acestora, Ed. Min. Silv., ICAS, Centr. Mat. Propag. Agric., București, 62 p.
Fritts, H.C., 1976, Tree rings and climate, Academic Press, London, 567 p.
Gadow, K.V., Hui, G., 2002, Characterising forest spatial structure and diversity, Proceedings of the IUFRO International workshop. Sustainable forestry in temperate regions, Lund, Suedia, pp. 20–30.
Georgescu, C.C., 1942, Uscarea în masă a stejarului, Revista pădurilor, 54, nr. 11-12, București, pp. 460-465.
Giordano, E., 1993, Silvicultural practices in oak woods for their conservation, Recent Advences in Studies on Oak Decline, Proc. Internatl. Congr. Selva di Fasano, pp. 13-18.
Giurescu, C.C., 2004, Istoria pădurii românești, din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Orion, București, 398 p.
Giurgiu, V., 1965, Algoritmi pentru calcule dendrometrice, ICAS, Seria a II-a, Editura CDF, 272p.
Giurgiu, V., 1978, Conservarea pădurilor, Editura Ceres, București, 307 p.
Giurgiu, V., 1988, Amenajarea pădurilor cu funcții multiple, Editura Ceres, București, 290 p.
Giurgiu, V., 1999, Corelația dintre înălțimile și diametrele arborilor în arboretele echiene și pluriene din România, Silvologie II (Giurgiu, V. et al), Editura Academiei Române, București, pp. 9-64.
Giurgiu, V., 1972, Curba de contur a fusului la principalele specii forestiere din R.S. România, Editura Ceres, București, 118 p.
Giurgiu, V., 1979, Dendrometrie și auxologie forestieră, Editura Ceres, București, 290 p.
Giurgiu, V., 2004, Gestionarea durabilă a pădurilor României, Silvologie vol. IIIB, Editura Academiei Române, București, 320 p.
Giurgiu, V., (sub red.) 2005, Pădurea și modificările de mediu, Editura Academiei române, București, p. 238.
Giurgiu, V., 1982, Pădurea și viitorul, Ed. Ceres, București, 406 p.
Giurgiu, V., (sub red.) 1986, Pădurile noastre: ieri, astăzi, mâine, CMDPA, București, 178 p.
Giurgiu, V., 2010, Pădurile și schimbările climatice, Rev. păd. nr 3, București, pp. 5-14.
Giurgiu, V., 1980, Promovarea regenerării naturale a pădurilor, condiție esențială pentru creșterea eficacității social-economice a silviculturii românești, Rev. păd. nr. 6, pp.348-361.
Giurgiu, V., 1967, Studiul creșterilor la arborete, Editura Agro-Silvică, București, 322 p.
Giurgiu, V., 1977, Variația creșterilor la arbori, starea timpului și anii de secetă, Academia de Științe Agricole și Silvice, Buletin informativ, nr. 5.
Giurgiu, V., Decei, I., 1973, Tabele de sortare industrială pentru arboretele de molid, gorun, stejar și tei, Edit. ICAS, București.
Giurgiu, V., Decei, I., Armășescu, S., 1972, Biometria arborilor și arboretelor din România, Editura Ceres, București, 1155 p.
Giurgiu, V., Decei, I., Drăghiciu, D., 2004, Metode și tabele dendrometrice, Editura Ceres, București, 575 p.
Giurgiu, V., Doniță, N., Bândiu, C., 2001, Pădurile virgine din România, (sub red.) ASBL Forêt wallone, Louvain-la-Neuve, Belgia, 204 p.
Giurgiu, V., Drăghiciu, D., 2004, Modele matematico-auxologice și tabele de producție pentru arborete, Editura Ceres, București, 607 p.
Halaj, J., Petra, P.R., Panek, F., Grek, J., 1988, Yield tables for spruce, fir, oak and beech, Acta forestalia Zvolenensis. Tom 7, Priroda,, Bratislava, pp. 195-211.
Hamilton, G.J., Christie, J.M., 1971, Forest management tables (metric) (compilation of Scots pine, Corsican pine, lodgepole pine, sitka spruce, Norway spruce, European larch, Japanese larch, Douglas fir, western hemlock, cedar, cypress, grand fir, noble fir, oak, beech, sycamore, ash, birch, and poplar), Forestry Commission Booklet No 34., London, 201 p.
Harper, J.L., 1977, Population Biology of Plants, Academic Press, London, New York, San Francisco, 892p.
Hartmann, G., Nienhaus, F., Butin, H., 1995, Farbatlas Waldschäden, Edița a 2-a, Ulmer, Stuttgart.
Henry, B., W., 1944, Chalara quercina n. sp. The cause of oak wilt, Phytopathology, vol. 34, pp. 631-635.
Hoof, T., Kürschner, W., Wagner, F., Visscher, H., 2006, Stomatal index response of Quercus robur and Quercus petraea to the anthropogenic atmospheric CO2 increase, Plant Ecology, 183, pp. 237-243.
Horeanu, C., 1993, Botanica, Curs litografic, Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 432 p.
Hughes, M.K., Legget, P., Milson, S.J., Hilbert, F.A., 1978, Dendrochronology of Oak in North Wales, Tree-Ring Bulletin, 38, pp. 15-23.
Huston, M., Smith, T., 1987, Plant succession – life-history and competition, American Naturalist 130, pp. 168-198.
Ianculescu, M., 1975, Aspecte metodologice privind determinarea pierderilor de creștere în diametru la arboretele poluate, MEFMC Studii și cercetări de silvicultură. Seria I. Vol. XXXIII, București, pp. 141-151.
Ianculescu, M., 1977, Influența poluării aerului asupra creșterii pădurilor, Redacția de propagandă tehnică agricolă, Seria a II-a, București, pp. 139-141.
ICP-Forests, 2006, Manual on methods and criteria for harmonized sampling, assessment, monitoring and analysis of the effects of air pollution on forests, PCC ICP-Forests, Hamburg, pp 37-121.
Iordan, I., 1963, Toponimia românească, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 588 p.
IPCC, 2007, Climate change 2007: The physical science basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change (sub red. Solomon, S., D. Qin, M. Manning, Z. Chen, M. Marquis, K.B. Averyt, M. Tignor, and H.L. Miller), IPCC (INTERGOVERNMENTAL PANEL ON CLIMATE CHANGE).
Jacobs, K.A., Alvarez, I.F., Luque, J., 1993, Association of soil, site, and stand factors with decline of Quercus suber in Catalonia, Spain, Advances on Oak Decline, proc. Internatl. Congr, Selva di Fasano, pp. 193-203.
Jactel, H., Nicoll, B.C., Branco, M., Olabarria, J.R.G., Grodzki, W., Långstrom, B., Moreira, F., Netherer, S., Orazio, C., Piou, D., Santos, H., M.J., S., Tojic, K., Vodde, F., 1999, The influences of forest stand management on biotic and abiotic risks of damage, Ann. For. Sc, pp. 667- 701.
Jansen, J.J., Sevenster, J., Faber, P.J., 1996, Opbrengsttabellen voor belangrijke boomsoorten in Nederland. Yield tables for important tree species in the Netherlands (compilation of Scots pine, black pine, Douglas fir, Japanese larch, Norway spruce, oak, red oak, beech, birch, ash, alder, and poplar), IBN Rapport 221, Hinkeloord Report No 17, Netherland.
Kelly, P.M., Leuschner, H.H., Briffa, K.R., Harris, I.C., 2002, The climatic interpretation of pan-European signature years in oak ring-width series, The Holocene vol. 12, London, pp. 689-694.
Korner, C., Asshoff, R., Bignucolo, O., Hattenschwiller, S., Keel, S.G., Pelaey-Riedl, S., Pepin, S., Siegwolf, R., Zotz, G., 2005, Carbon Flux and Growth in Mature Deciduous Forest Trees Exposed to Elevated CO2, Science, vol. 309, Washington, pp. 1360-1362.
Kozlowski, T.T., Kramer, P.J., Pallardy, S.G., 1991, The Physiological Ecology of Woody Plants, Academic Press Ltd,, Londra, 657 p.
Kramer, K., 1996, Phenology and growth of European trees in relation to climate change, Teză de doctorat, Universitatea Wageningen, 210 p.
Kullberg, Y., Welander, N.T., 2003, Effects of simulated winter browsing and drought on growth of Quercus robur L. seedlings during establishment, Forest Ecology and Management, Vol. 173, pp. 125-133.
Landmann, G., Becker, M., Delatour, C., Dreyer, E., Doupouey, J.L., 1993, Oak dieback in Frnace, historical and recent records, possible causes, current investigations, în Bayerische Akademie der Wissenschaften, Zustand und Gefährdung der Laubwälder, Rundgespräche der Kommission für Ökologie 5, Verlag Dr. F. Pfeil, München, pp. 97-113.
Langhoffer, A., 1926, Schwammsoinnen und das Eingher unserer Eichenwalder, Annales pro experimentes forestieres, Zagreb.
Leahu, I., 2001, Amenajarea pădurilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 616 p.
Leahu, I., 2005, Biocibernetica ecosistemelor forestiere și controlul sustenabil al conducerii și reglării structural-funcționale a pădurii prin amenajament, Silvologie IVB, Ed. Academiei Române, pp. 209-237.
Levy, G., Becker, M., Duhamel, D., 1992, A comparison of the ecology of pedunculate and sessile oaks, radial growth in the centre and nortwest of France, For. Ecolog. Manage., 55, pp. 51-63.
Lorenzini, G., Paniucci, A., Nali, C., 1995, A gas-exchange study of the differential response of Quercus species to long term fumigation with a gradient of sulphur dioxide, Water Air Soil Pollution, nr 85, pp. 1257-1262.
Luisi, N., Lerario, P., Vannini, A., (sub red.) 1993, Recent advances in studies on Oak decline, Proc. Internatl, Cong., Dipartamanto di Patologia vegetale, Universtià degli Stud, Selva di Fasano, 235p.
Luisi, N., R., M., 1991, Oak decline in southern Italy: attempts to control it, Italia Forestale e Montana 46, pp. 341–356.
Lupe, I., Spîrchez, Z., Hornung, S., 1972, Oportunitatea și posibilitatea îndepărtării excesului temporar de apă din unele cvercete de câmpie, Revista pădurilor, nr. 1., pp. 36-46.
Marcu, G., (sub red.) 1966, Studiul cauzelor și al metodelor de prevenire și combatere a uscării stejarului, Centrul de documentare tehnică pentru economia forestieră, București, p. 582.
Markowitz, H.M., 1989, Mean-Variance Analysis, The New Palgrave Finance, Editura Norton, New York, 194 p.
Markowitz, H.M., 1952, Portofolio Selection, The Journal of Finance, vol. 7, nr. 1, pp. 77-91.
Marschall, J., 1975, Hilfstafeln für die Forsteinrichtung. (compilation of Norway spruce, fir, larch, Scots pine, beech and oak), Österreichischer Agrarverlag Vienna, Austria.
Mather, R.A., Freer-Smith, P.H., Savill, P.S., 1995, Analysis of the changes in forest condition in Britain 1989 to 1992, Forestry Commission Bulletin no 116, HMSO Publication Centre, London, 53p.
McKee, T.B., Doesken, N.J., Kleist, J., 1993, The relationship of drought frequency and duration of time scales, American Meteorological Society, Anaheim, SUA, pp. 178-186.
Milescu, I., Decei, I., Giurgiu, V., (sub red.) 1960, Tabele de cubaj și sortare pentru arbori și arborete, Editura Agro-silvică, București.
Milescu, I., Giurgiu, V., 1962, Importanța economică a pădurilor de stejar din România, Gospodărirea pădurilor de stejar din România, M.E.F. Centrul de documentare Tehnică pentru Economia forestieră, București, 225 p.
Nageleisen, L.M., 1994, Le dépérissement actuel de feuillus divers: hêtre, merisier, alisier torminal, érable sycomore, peuplier, châtaignier, charme, aulne glutineux, Revue Forestier Française, nr 46.
Neagu, S., 2006, Instrumente dendrometrice moderne pentru lucrările de amenajare a pădurilor, Silvologie IVB, Amenajarea pădurilor la începutul mileniului al III-lea, Editura Academiei Române, București, pp. 331-340.
Nețoiu, C., 1998, Cercetări privind influența atacurilor de insecte defoliatoare asupra proceselor fiziologice de bază la arborii de cvercinee, Manuscris ICAS, București.
Newsham, K., K., Greenslade, P., D., McLeod, A., R., 1999, Effects of elevated ultraviolet radiation on Quercus robur and its insect and ectomycorrhizal associates, Global Change Biology, Vol.5, No. 8, pp. 881-890.
Oleksyn, J., Przybyl., 1987, Oak decline in the Soviet Union-scale and hypotheses, Eur. J. For. Path, 17, pp. 321-336.
Oosterbaan, A., 1991, Investigation on oak decline in the Netherlands (1986-1990), Proceedings of the International Symposyum Oak Decline in Europe, Kornik, Polonia, pp. 61-67.
Opydo, J., 1994, Estimation of oak stand pollution with heavy metals on the Krotoszyn Plateau, Acta Soc. Bot. Pol. nr. 63, pp. 83-86.
Pardé, J., 2000, La dendrométrie: des temps des prémierès pas aux temps actuèls, Revista pădurilor, nr.4, pp. 1-10.
Pardé, J., Bouchon, J., 1988, Dendrométrie, École National du Génie Rural, des Eaux et des Fôrets, 2 ème édition, 328 p.
Pașcovschi, S., Leandru, V.B., 1958, Tipuri de pădure din Republica Populara Romîna (sic!), Editura Agro-silvică de Stat, București, 459 p.
Pavelescu, I.M., 1967, Cercetări referitoare la posibilitatea de sortare industrială a lemnului brut la fag, stejar și diverse, INCEF, București, 148 p.
Pătrășcoiu, N., 1977, Cercetări privind organizarea funcțională a pădurilor pe baze naturalistice, Teză de doctorat, Universitatea Brașov, 275 p.
Pătrășcoiu, N., Dima, V., 1987, Cercetări privind influența structurii arboretelor asupra funcțiilor de interes social, Structuri optime pentru pădurile de protecție, ICAS, București, 175 p.
Pătrășcoiu, N., Toader, T., Scripcaru, G., 1987, Pădurea și recrearea, Editura Ceres, București, 270 p.
Petrescu, V., 1929, Contribuțiuni la monografia ocolului silvic Mănăstirea Țigănești, Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic.
Pirogowicz, T., 1988, Production possibilities of oak stands as determined through long-term measurements on permanent plots, Prace Institutu Badawczego Lesnictwa, Polonia, 64p.
Pommerening, A., 2002, Approaches to quantifying forest structures, Forestry 75, pp. 305-324.
Popa-Costea, V., 1990, Cercetări privind măsurile de gospodărire și conducere a arboretelor de stejar pedunculat trecute de vârsta exploatabilității tehnice, Seria a II-a ICAS, București, 212 p.
Popa, I., 2004, Fundamente metodologice și aplicații de dendrocronologie, Editura Tehnică Silvică, C-lung Moldovenesc, 200 p.
Popescu-Zeletin, I., Toma, G., Armășescu, S., I., D., Dissescu, R., Petrescu, L., Dorin, T., Stănescu, M., Predescu, G., 1957, Tabele dendrometrice, Editura Agro-silvică de Stat, București, 1319 p.
Popescu, I.C., (sub red.) 1990, Tehnologii de refacere, substituire și ameliorare a cvercetelor slab productive, Red.de Propagandă Tehnică Agricolă, București, 144 p.
Pretzch, H., 2009, Forest Dynamics, Growth and Yield, Springer, Marea Britanie, 663 p.
Pretzch, H., 1992, Konzeption und Konstruktion von Wuchsmodellen Rein und Mischechbestande, Forsliche Forschungsberichte 115, Universitat Munchen, Munchen, 332 p.
Przybyl, K., Pukacka, S., 1995, Root characterization of declining Quercus robur L. trees, Phytpath, Polonia, pp. 152-132.
Rădulescu, M., 1929, Observațiuni din cultura stejarului pedunculat în Câmpia Română, Revista pădurilor, nr 7, București, pp. 1-12.
Redfern, D.B., Boswell, R., Proudfoot, J., 1993, Forest condition in1992, Forestry Commission Research Information Note 236, Forestry Commission, Edimburgh, pp. 230-236.
Robinson, A.B., Robinson, N.E., Soon, W., 2007, Environmental effects of Increased Atmospheric Carbon Dioxide, Journal of American Physicians and Surgeons, Association of American Physicians and surgeons, pp. 559-571.
Rösel, K., Reuther, M., 1995, Differentialdiagnostik der Schäden an Eichen in den Donaulälanden, Schluβbericht, GSF-Bericht 11/95, GSF, Neuherberg, 381 p.
Rubtsov, V.V., 1996, Influence of repetead defoliation by insects on wood increment in common oak (Quercus robur L.), Ann. Sci. For, 53, pp. 407-412.
Rusescu, D.R., 1906, Cestiunea împăduririlor artificiale în România, Atelierele grafice SOCEC, București, 263 p.
Sabău, V., 1946, Evoluția economiei forestiere în România, Publicațiile Societății „Progresul Sibiu”.
Santos, S., M.N.D., M., Martins, A.M., 1993, Cork oak decline, Notes regarding damage and incidence of Hypoxylon mediterraneum, Recent Advences in Studies on Oak Decline, pp. 115-121.
Schlag, M.G., 1995, The condition of the phloem in the declining oaks, Eur. J. For. Nr. 25, pp. 83-94.
Schlag, M.G., 1994, Das europäische Eichenstreben und seine Ursachen – von einem phytopathologishen Standpunkt aus gesehen, Centralbl. Ges. Forswes. 111, pp. 243-266.
Schulman, E., 1958, Dendroclimatic changes in semiarid America, Univ. of Arizona Press, Tucson, pp. 136-138.
Schwappach, A., 1929, Ertragstafeln Wichtiger Baumarten, J. D. Sauerländers Verlag, Frankfurt am Main, 166 p.
Schweingruber, F.H., Briffa, K.R., 1996, Tree-ring density networks for climate reconstruction, Climatic Variations and Forcing Mechanisms of the Last 2000 Years, NATO ASI Series Vol. 141 (sub red. P.D. Jones, R.S. Bradley and J. Jouzel), Berlin, Heidelberg, pp. 44-66.
Simionescu, A., Mihalache, G., (sub red.) 2000, Protecția pădurilor, Editura Mușatinii, Suceava, 846 p.
Siwecki, R., 1989, A decline of oak forest caused by abiotic and biotic factors and attempts at biological research in this syndrome, Arbor. Kornickie 34, pp. 161-169.
Somogyi, Z., 2000, Oak decline in Hungary, case study, Recent advances oin studies on oak decline, Forest Research Institute, Warsaw, pp. 91-104.
Stănescu, V., Șofletea, N., 1998, Silvicultură cu bazele geneticii forestiere, Editura Ceres, București, 282 p.
Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O., 1997, Flora forestieră lemnoasă a României, Editura Ceres, București, 452 p.
Stefan, K., Fürst, A., Hacker, R., Bartels, V., 1997, Forest foliar condition in Europe, Results of large scale foliar chemistry (survey 1995 and data from previous years), Prepared by Forest Foliar Coordinating Centre, European Commission, UN Commission for Europe, 207 p.
Stefan, S., Ghioca, M., Rimbu, N., Boroneant, C., 2004, Study of meteorological and hydrological drought in southern Romania from observational data, International Journal of Climatology, 24, pp. 871-881.
Stefanopol, A., 1934, Regenerări sub masiv în ocolul Căscioarele, Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic.
Stinghe, V., Sburlan, D., 1941, Agenda forestieră, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 583 p.
Stoiculescu, C.D., 1987, Potențialul furajer din cadrul fondului forestier și raționalizarea pășunatului în pădure, Buletinul informativ al ASAS, nr. 17, București, pp. 217-239.
Stoiculescu, C.D., Nanu, N., 1991, Influența pășunatului asupra stabilității pădurilor de cvercinee, Rev. păd. nr. 4, Bucureșt, pp. 186-189.
Stratanovici, I.A., Zaborovschi, P.E., 1931, Priscinî usîhanaia Sipova lesa Gosudartvennoe vsesoiuznoe obiedinenie lesnoi promișlenosti i lesnovo hoziastva, S.S.S.R. V.N.I.I.L.N. i L.F., Leningradskii filial, Leningrad, 3-87 pp.
Thomas, F.M., Blank, R., 1996, The effect of excess nitrogen and of insect defoliation on the frost hardiness of bark tissue of adult oaks, Ann. Sci. For, 53, pp. 395-406.
Thomas, F.M., Blank, R., Hartmann, G., 2002, Abiotic and biotic factors and their interactions as causes of oak decline in Central Europe, Forest Pathology, 32, pp. 277-307.
Tissescu, A., 1988, Cercetări auxologice și dendrocronologice în arborete de gorun și stejar cu fenomene de uscare, Referat ICAS, București, 69 p.
Tissescu, A., 1990, Cercetări privind elaborarea seriilor dendrocronologice la gorun Quercus petraea (Matt.) Liebl. și stejar pedunculat – Quercus robur L., Revista pădurilor. 105(1), pp. 26-31.
Tissescu, A., 1991, Cercetări privind influența variației factorilor climatici asupra creșterilor radiale la cvercinee, Buletinul informativ al A.S.A.S, Editura Tehnică Agricolă S.A, București, 56 p.
Tissescu, A., 2001, Influența principalilor factori climatici asupra dinamicii producției de biomasă lemnoasă supraterană la gorun (Quercus petraea Matt.) și stejar pedunculat (Quercus robur L.), Editura Victor Frunză, București, 176 p.
Turdiu, A., Hasimi, K., 1987, Yield tables for three oak species and the method used in their preparation, Buletini i Shkencave Bujqesore, Albania, pp. 65-74.
Toma, G., 1946, Tarife de cubaj pentru stejar, Analele ICEF, vol. X, București, pp. 148-184.
Tyree, M.T., Cochard, H., 1996, Summer and winter embolism in oak, impact on water relations, Ann. Sci. For. Nr 53, pp. 173-180.
Vannini, A., Valentini, R., Luisi, N., 1996, Impacts of drought and Hypoxylon mediterraneum on oak decline in the Mediterranean region, Ann. Sci. For. Nr 53, pp. 753-760.
Vlad, I., 1971, 50 de ani de aplicare a unei metode originale de regenerare-substituire a pădurilor din România, București, pp. 165-169.
Vlad, I., 1947, Observații privitoare la regenerarea stejarului în pădurea de șleau, Analele ICEF, Seria I, vol. XI (1946-1947), București, pp. 224-253.
Vlad, I., 2007, Opere alese, (sub red. Giurgiu, V.) Editura Academiei Române, București, 372 p.
Vlad, I., Giurgiu, V., 1986, Pădurile actuale după un secol de gospodărire: învățăminte și prognoze, (sub red. Giurgiu, V.) Pădurile noastre: ieri, astăzi, mâine, M.S. – I.C.A.S., seria a II-a, pp. 121-137.
Wargo, P.M., Hook, R.A., 1991, Understanding the physiology of dieback and decline diseases and its management implication for oak, Conference proceedings, The oak resource in the upper Midwest – Implication for management (sub red. B., S.F., J.), pp. 214-240.
Widemann, E., 1949, Ertragstafeln der wichtigsten Holzarten, Bec verschiedener Durchforsung sowie einiger Mischbestandsformem mit graphischen Darstellungen, Hannover, 100 p.
*** Amenajamentele ocoalelor silvice București, Bolintin, Răcari și Snagov.
*** 2008, Codul Silvic al României, legea nr. 46/2008, Monitorul Oficial, Partea I nr. 238/27 martie 2008.
*** 2000, LEGE nr.1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, M.Of. nr. 8/12 ian. 2000.
*** 1987, Legea 2/1987 privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rationala economica și mentinerea echilibrului ecologic, Marea Adunare Națională, B.Of. nr. 52/9 noi. 1987.
*** 2005, Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum și unele măsuri adiacente, Monitorul Oficial, Partea I nr. 653 din 22/07/2005.
*** 1991, Legea fondului funciar 18/1991, Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 05/01/1998.
*** 1993, Zustand und Gefährdung der Laubwälder. Rundgespräche der Kommission für Ökologie, Bayerische Akademie der Wissenschaften, Verlag Dr. F. Pfeil, 5: 1-176, München.
Bibliografie
Ackermann, J., Hartmann, G., (sub red.) 1992, Kronenschäden in Eichenbeständen Niedersachsens nach Farbinfrarot-Luftbilden aus den Jahren 1988-1989, Forst und Holz, pp. 452-460.
Alexe, A., 1985, Analiza sistemică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia, Rev. păd., 1, 3, București, pp. 56-69.
Alexe, A., 1986, Analiza sistemică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia, Rev. păd., 1, 2, 3, București, pp. 5-15.
Alexe, A., 1984, Analiza sistemică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia, Rev. păd., 4, București, pp. 23-34.
Alexe, A., 1991, Cercetări privind restabilirea echilibrului ecologic în pădurile de cvercinee afectate de fenomenul de uscare, inclusiv prevenirea infecțiilor cu microplasme, Rev. păd. 3, București, pp. 163-174.
André, P., Laudelout, H., 1992, Le dépérissement du chêne – etat de la question et bibliographie, For. Wallonne, pp. 16-20.
Antonescu, P., 1907, Rapoartele consulatelor austriece asupra condițiunilor noastre forestiere din anul 1906, Revista pădurilor, Tomul XXI, Seria III – Anul I, pp. 379 – 384.
Armășescu, S., (sub red.) 1952, Tabele de producție pentru cvercinee, Editura de Stat pentru literatură științifică, București, p. 21 diagr. +30.
Assmann, E., 1961, Waldertragskunde, organische Produktion, Struktur, Zuwachs und Ertrag von Waldbestanden, BLV Verlagsgesellschaf, Munchen, 490 p.
Badea, M., Badea, N., Badea, V., Barbat, M., Beldie, A., Blada, I., Ciumac, G., Cojocaru, I., Cucos, V., Gava, M., Haring, F., M. Ionescu, M., Jurma, T., Liubimirescu, A., Malureanu, S., Popescu, G., Stanciu, N., Tanasescu, S., Untaru, E., Vlad, I., Vlase, T., 1971, Contributii la studiul arboretelor de stejar producatoare de lemn apt pentru furnire estetice, Analele ICA, Vol. 28 (1), București, pp. 251-269.
Badea, O., Neagu, S., 2006, Asistență tehnică privind executarea monitorizării anuale a stării pădurilor în rețeaua națională de sondaje permanente (4×4 km). elaborarea raportului anual și transmiterea acestuia schemei UE și ICP- Forests, Manuscris ICAS, București, 58 p.
Badea, O., Neagu, S., 2008, Starea de sănătate a pădurilor din România în anul 2007, evaluată prin sistemul de monitoring forestier, Rev. păd., 1, București, pp. 11-17.
Badea, O., Pătrășcoiu, N., Tănase, M., 2005, Posibile corelații între starea de sănătate a pădurilor și modificările climatice, în Silvologie IV A, Pădurea și modificările de mediu, Ed. Academiei Române, București, pp. 127-138.
Bădulescu, V., 1938, Regenerarea stejarului în complexul păduros Căscioarele. (Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic).
Balanica, T.P., Ceuca, C., Chirita, C.D., Clonaru, A., Constantinescu, N., Dorin, T., Lazarescu, C., Gasmet, V., Georgescu, C.C., Petrescu, L., Popescu, N., Tomescu, A., 1954, Studii privind regenerarea si refacerea arboretelor de stejar cu fenomene de uscare intensa, Analele ICAS Vol. 15(1), pp. 173-292.
Banks, J.C.G., 1991, A review of the use of tree rings for the quantification of forest Disturbances, Dendrochronologia 9, pp. 51-69.
Barber, V.A., Juday, G.P., Finney, B.P., Wilmking, M., 2004, Reconstruction of summer temperatures in interior Alaska from tree-ring proxies: Evidence for changing synoptic climate regimes, Climatic Change 63(1-2), pp. 91-120.
Becker, M., Nieminen, T.M., Geremia, F., 1994, Short-term variation and long-term changes in oak productivity in northeastern France, the role of climate and atmospheric CO2, annales de Sciences Forestieres 51, pp. 477-492.
Beky, A., 1981, Productivity of sessile oak high forests. , Erdeszeti-Kutatasok 74, Budapest, Hungary, pp. 309-320.
Bednarz, Z., Ptak, I., 1990, The influence of Temperature and Precipitation on Ring Widths of Oak (Quercus robur L.) in the Niepolimice Forest near Cracow, Southern Poland, Tree-Ring Bulletin 50, pp. 1-10.
Begon, M., Harper, J.L., Townsend, C.R., 1996, Ecology: Individuals, Populations and Communities, 3rd ed. Blackwell Science, Oxford, 1047 p.
Bernier, P., Schoene, D., 2009, Adapter les forêts et leur gestion aux changements climatiques: un aperçu, Unasilva, nr. 1 -2, pp. 5-11.
Bezak, K., 1992, Prigusene oscilacije fenomena rasta i prirasta pracene Levakovicevim analitickim izrazima. Oak yield table, Zbornik radova o Antunu Levakovicu, HAZU Centar za znanstveni rad Vinkovci, Croatia, pp. 57-83.
Biging, G.S., Dobbertin, M., 1995, Evaluation of competition indices in individual tree growth models, For. Sci. 41, pp. 360–377.
Bisch, J.L., 1987, An example of the conversion of a volume table to biomass tables: oak in the Loire valley. Un exemple de conversion d'une table de production en volume en tables de production en biomasse: le chene dans le secteur ligerien, Annales des Sciences Forestieres, Danemarca, pp. 243-257.
Black, B.A., Abrams, M.D., 2003, Use of boundary-line growth patterns as a basis for dendroecological release criteria, Ecological Applications 13, pp. 1733-1749.
Block, J., Delb, H., Hartmann, G., Seemann, D., Schröck, H.W., 1995, Schwere Folgeshäden nach Kahlfraβ durch Scwammspinner im Bienwald, Allg. Forst Z. der Wald 50, pp. 1278-1281.
Borlea, G., F, 1998, Stabilirea de serii dendrocronologice pe termen lung la stejari, Manuscris ICAS, București, 67 p.
Botnaru, A.M., 2008, Doi termeni generici din câmpul lexico-semantic al pădurii: codru și crâng, Universității din Craiova, Analele Ed. Universitaria, Craiova, pp. 19-26.
Breda, N., Garnier, A., Barataud, F., Moyne, C., 1995, Effects of thinning on soil water balance and tree water relations, transpiration and growth in an oak forest (Quercus petraea), Tree physiology 15, pp. 295-306.
Briffa, K.R., Jones, P.D., Bartholin, T.S., Eckstein, D., Schweingruber, F.H., Karlén, W., Zetterberg, P., Eronen, M., 1992, Fennoscandian summers from AD 500: temperature changes on short and long timescales, Climate Dynamics 7, pp. 111-119.
Briffa, K.R., Osborn, T.J., Schweingruber, F.H., Jones, P.D., Shiyatov, S.G., Vaganov, E.A., 2002, Tree-ring width and density data around the Northern Hemisphere: part 2, spatio-temporal variability and associated climate patterns, Holocene. 12, pp. 759–789.
Burkhart, H.E., Tham, A., 1992, Predictions from growth and yield models of the performance of mixed-species stands, The ecology of mixed-species stands of trees, (sub red. Cannel, M.G.R., Malcom, D.C.Robertson, P.A.), Blackwell, British Ecological Society, Oxford, 312 p.
Busuioc, A., Caian, M., Cheval, S., Bojariu, R., 2010, Variabilitatea și schimbarea climei, Pro Universitaria, București, 226 p.
Carbonnier, C., 1975, Yield of oak plantations in Southern Sweden, Studia Forestalia Suecica, Royal College of Forestry, Stockholm, Suedia, 89 p.
Carcea, F., Avram, C., 1962, Concepții și metode utilizate în gospodărirea pădurilor de stejar din țara noastră, Gospodărirea pădurilor de stejar din România, Centrul de Documentare Tehnică pentru Economia Forestieră, 225 p.
Catrina, I., 1966, Cercetări fiziologice în stejăretele în curs de uscare, Studiul cauzelor și al metodelor de prevenire și combatere a uscării stejarului, Centrul de Documentare Tehnica pt. Ec. Forestiera, pp. 365-416.
Catrina, I., Popa, A., Antonescu, V., Costea, A., Parascan, D., Stănescu, V., Tîrziu, D., Danciu, M., Postelnicu, A., Chiriescu, C., Afrenie, F., Damian, M., Man, G., Budu, E., Bujka, M., Cenușă, R., Dirnescu, I., Munteanu, S., 1987, Concepții și metode noi în silvicultură, privind conversia energiei solare și creșterea randamentului fotosintezei, ICAS Seria II, București, 58 p.
Ceacăreanu, G., 1939, Regenerarea arboretelor de stejar în ocolul silvic Gruiu, prin însămânțare sub masiv (Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic).
Cerny, M., Parez, J., Malik, Z., 1996, Yield tables for Czech Republic. Ministry of Forestry (compilation of spruce, pine, beech, and oak), Prague, 245 p.
Cervinkova, H., Temlove, E., 1966, Depistarea putregaiului ascuns în fisurile arborilor în picioare, Lesn. Casopis, RSC, 12, nr. 11, pp. 115-123.
Chiriță, C., Doniță, N., Ivănescu, D., 1981, Pădurile României, Ed. Academiei RSR, București, 573 p.
Constantinescu, N., 1982, În problema gospodăririi pădurilor de gorun și stejar pedunculat, destinate să producă lemn pentru furnire estetice, Rev. păd., nr. 4., pp. 45-57.
Constantinescu, N., Diaconu, I., 1982, Tratamente indicate pentru pădurile de stejar, Gospodărirea pădurilor de stejar din România, Centrul de Documentare Tehnică pentru Economia Forestieră, 262 p.
Cook, E.R., Kairiukstis, L.A., 1990, Methods of dendrochronology. Applications in the environmental sciences, Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, Olanda, pp. 123-132.
Cook, E.R., Krusic, P.J., Holmes, L., 2005, Program Arstan, a tree ring standardization program based on detrending and autoregressive time series modeling, with interactive graphics, Tree-ring Laboratory Lamont Doherty Earth Observatory of Columbia University, Palisades NY, SUA, 14 p.
Costea, A., Catrina, I., 1990, Cercetări privind ameliorarea condițiilor de creștere și de regenerare în arboretele de stejar pedunculat., Seria a II-a ICAS, Bucureșt, 108 p.
Coteț, P., 1975, Câmpia Română: studiu de geomorfologie integrată, Editura Ceres, București, 256 p.
Cuculeanu, V., Tuinea, P., Balteanu, D., 2002, Climate change impacts in Romania: Vulnerability and adaptation options, GeoJournal., July;57(3), pp. 203–209.
Cuculeanu, V., Bălteanu, D., 2005a, Modificarea climei în România în context global, Silvologie IV B (sub. red. V. Giurgiu), Editura Academiei Române, București, pp. 50-56.
Cuculeanu, V.G., A. Pătrășcoiu, N., 2005b, Impactul potențial al modificărilor climatice asupra ecosistemelor forestiere în România, Silvologie IV A (sub red. V. Giurgiu), Editura Academiei Române, București, pp. 57-73.
Dănescu, F., 2008, Cercetări privind stabilirea indicilor ecopedologici ai unor soluri forestiere reprezentative din Câmpia Română, Teză de doctorat, Universitatea Transilvania, Brașov, 180 p.
Dănescu, F., Roșu, C., 2000, Cercetări privind fundamentarea stațională a măsurilor de substituire a plantațiilor de salcâm necorespunzătoare din zona cvercineelor și amestecurilor de cvercinee, Manuscris ICAS, București, 157 p.
De Martonne, E., 1941, Nouvelle carte mondiale de l’indice s’aridité, Météorologie, pp. 3-26.
Decei, I., 1988, Cercetări privind determinarea cuantumului pierderilor de masă lemnoasă la arborii de gorun și stejar pedunculat afectați de uscare, Manuscris ICAS, București, 164p.
Decei, I., 1975, Proporția și sortimentarea dimensională a crăcilor la speciile de gorun, cer, salcâm și fag, Sera a II-a ICAS, București, 62 p.
Decei, I., Dissescu, R., 1960, Baza teoretică a sortării calitative la arborii în picioare, Revista pădurilor, nr. 3, București., pp. 67-81.
Decei, I., Georgescu, P., 1979, Stabilirea criteriilor de apreciere calitativă a arborilor în picioare la speciile de cvercinee, ICAS, Centrul de Material Didactic și Propagandă Agricolă, București, 42 p.
Décourt, N., 1972, Méthode utilisée pour la construction rapide de tables de production provisoires en France, Annales de Sciences forestiéres, vol. 29, nr.1, pp. 36-48.
Dobbertin, K.M., Grissino-Mayer, H.D., 2005, The Bibliography of Dendrochronology and the Glossary of Dendrochronology: two new online tools for tree-ring research, Tree-Ring Research 60(2), pp. 101-104.
Doniță, N., 1989, Stabilirea tehnologiilor de regenerare, conducere și organizare a unităților specializate pentru producerea de furnire estetice (gorun și stejar pedunculat), Revista pădurilor, nr.3, pp. 11-23.
Doniță, N., Alexe, A., Toader, T., 1993, Forstökologische Untersuchungen über die Eichenerkrankungen in Rumänien, Bayerische Akademie der Kommission für Ökologie 5. Verlag Dr. F. Pfeil, München, pp. 69-80.
Doniță, N., Chiriță, C., Stănescu, V., (sub red.) 1990, Tipuri de ecosisteme forestiere din România, Ed. Tehnică, pp. 217-260.
Doniță, N., Popescu, A., Paucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriș, I,A., 2005, Habitatele din România, Editura Tehnică Silvică, București, 496 p.
Doniță, N., Purcelean, Ș., 1975, Pădurile de șleau din R. S. România și gospodărirea lor, Editura Ceres, București, 183 p.
Drăcea, M., 1938, Considerațiuni asupra domeniului forestier al României, Bucovina, I.E. Toronțoiu, București.
Drăcea, M., 2005, Opere alese (sub red. Giurgiu, V.), Editura Ceres, București, 400 p.
Drăgoi, M., 1999, Cercetări privind vârstele exploatabilității economice și ecologice (după maximul rentei pădurilor) la arboretele de molid, brad, fag, gorun și stejar, Manuscris ICAS, București, 113 p.
Dubourdieu, J., 1997, Manuel d’aménagement forestier, Office National de Forêts, Ed. Lavoisier, 244 p.
Dumitriu-Tătăranu, I., Popescu, M., 1988a, Fluctuațiile multidecenale ale indicelui de umiditate anual de Martonne și corelații cu densitatea lemnului arborilor, Studii și cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, Tomul 40.2, Editura Academiei, București.
Dumitriu-Tătăranu, I., Popescu, M., 1988b, Investigarea dendrocronologică a unui trunchi subfosil de stejar, Studii și cercetări de biologie. Seria Biologie vegetală. Tomul 40., Editura Academiei, București.
Duplat, P., Tran-Ha, 1997, Modélisation de la croissance en hauteur dominante du chêne sessile (Quercus petraea Liebl) en France Variabilité inter-régionale et effet de la période récente (1959-1993), Ann. Sci. For. 54, Elsevier, 611-634 pp.
Eichorn, F., 1902, Ertragstafeln für Weisttanne, Berlin, 81 p.
Eliescu, G., 1943, Asupra uscării în masă a stejarului, Revista pădurilor, nr. 11-12, pp. 453-459.
Ernst, W.H.O., 1985, Schwermetallimmissionen – ökophysologische und populationsgenetische aspect, Düsseldorfer Geobot, Kolloq, Düsseldor, pp. 43-57.
Feistmantel, R., 1876, Allg. Waldestandestafel oder ubersachtliche Darstellung, Wachstums v. Holzertragsverhaltnisse der Forste, 1. Aufl. Wien, 285 p.
Fellner, R., Peskova, V, 1995, Effects of industrial pollutants on ectomycorrhizal relationships in temperate forests, Can. J. Bot. 73, pp. 345-354.
Frațian, A., 1973, Influența defolierilor produse de insecte asupra productivității pădurilor, Ed. Ceres, București, 199 p.
Frațian, A., Constantineanu, R., Constantineanu, I., Stanciu, E., 1985, Dinamica populațiilor de insecte defoliatoare în arborete de cvercinee tratate chimic, microbiologic și netratate din Câmpia Română și consecințele atacurilor asupra viabilității și productivității acestora, Ed. Min. Silv., ICAS, Centr. Mat. Propag. Agric., București, 62 p.
Fritts, H.C., 1976, Tree rings and climate, Academic Press, London, 567 p.
Gadow, K.V., Hui, G., 2002, Characterising forest spatial structure and diversity, Proceedings of the IUFRO International workshop. Sustainable forestry in temperate regions, Lund, Suedia, pp. 20–30.
Georgescu, C.C., 1942, Uscarea în masă a stejarului, Revista pădurilor, 54, nr. 11-12, București, pp. 460-465.
Giordano, E., 1993, Silvicultural practices in oak woods for their conservation, Recent Advences in Studies on Oak Decline, Proc. Internatl. Congr. Selva di Fasano, pp. 13-18.
Giurescu, C.C., 2004, Istoria pădurii românești, din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Orion, București, 398 p.
Giurgiu, V., 1965, Algoritmi pentru calcule dendrometrice, ICAS, Seria a II-a, Editura CDF, 272p.
Giurgiu, V., 1978, Conservarea pădurilor, Editura Ceres, București, 307 p.
Giurgiu, V., 1988, Amenajarea pădurilor cu funcții multiple, Editura Ceres, București, 290 p.
Giurgiu, V., 1999, Corelația dintre înălțimile și diametrele arborilor în arboretele echiene și pluriene din România, Silvologie II (Giurgiu, V. et al), Editura Academiei Române, București, pp. 9-64.
Giurgiu, V., 1972, Curba de contur a fusului la principalele specii forestiere din R.S. România, Editura Ceres, București, 118 p.
Giurgiu, V., 1979, Dendrometrie și auxologie forestieră, Editura Ceres, București, 290 p.
Giurgiu, V., 2004, Gestionarea durabilă a pădurilor României, Silvologie vol. IIIB, Editura Academiei Române, București, 320 p.
Giurgiu, V., (sub red.) 2005, Pădurea și modificările de mediu, Editura Academiei române, București, p. 238.
Giurgiu, V., 1982, Pădurea și viitorul, Ed. Ceres, București, 406 p.
Giurgiu, V., (sub red.) 1986, Pădurile noastre: ieri, astăzi, mâine, CMDPA, București, 178 p.
Giurgiu, V., 2010, Pădurile și schimbările climatice, Rev. păd. nr 3, București, pp. 5-14.
Giurgiu, V., 1980, Promovarea regenerării naturale a pădurilor, condiție esențială pentru creșterea eficacității social-economice a silviculturii românești, Rev. păd. nr. 6, pp.348-361.
Giurgiu, V., 1967, Studiul creșterilor la arborete, Editura Agro-Silvică, București, 322 p.
Giurgiu, V., 1977, Variația creșterilor la arbori, starea timpului și anii de secetă, Academia de Științe Agricole și Silvice, Buletin informativ, nr. 5.
Giurgiu, V., Decei, I., 1973, Tabele de sortare industrială pentru arboretele de molid, gorun, stejar și tei, Edit. ICAS, București.
Giurgiu, V., Decei, I., Armășescu, S., 1972, Biometria arborilor și arboretelor din România, Editura Ceres, București, 1155 p.
Giurgiu, V., Decei, I., Drăghiciu, D., 2004, Metode și tabele dendrometrice, Editura Ceres, București, 575 p.
Giurgiu, V., Doniță, N., Bândiu, C., 2001, Pădurile virgine din România, (sub red.) ASBL Forêt wallone, Louvain-la-Neuve, Belgia, 204 p.
Giurgiu, V., Drăghiciu, D., 2004, Modele matematico-auxologice și tabele de producție pentru arborete, Editura Ceres, București, 607 p.
Halaj, J., Petra, P.R., Panek, F., Grek, J., 1988, Yield tables for spruce, fir, oak and beech, Acta forestalia Zvolenensis. Tom 7, Priroda,, Bratislava, pp. 195-211.
Hamilton, G.J., Christie, J.M., 1971, Forest management tables (metric) (compilation of Scots pine, Corsican pine, lodgepole pine, sitka spruce, Norway spruce, European larch, Japanese larch, Douglas fir, western hemlock, cedar, cypress, grand fir, noble fir, oak, beech, sycamore, ash, birch, and poplar), Forestry Commission Booklet No 34., London, 201 p.
Harper, J.L., 1977, Population Biology of Plants, Academic Press, London, New York, San Francisco, 892p.
Hartmann, G., Nienhaus, F., Butin, H., 1995, Farbatlas Waldschäden, Edița a 2-a, Ulmer, Stuttgart.
Henry, B., W., 1944, Chalara quercina n. sp. The cause of oak wilt, Phytopathology, vol. 34, pp. 631-635.
Hoof, T., Kürschner, W., Wagner, F., Visscher, H., 2006, Stomatal index response of Quercus robur and Quercus petraea to the anthropogenic atmospheric CO2 increase, Plant Ecology, 183, pp. 237-243.
Horeanu, C., 1993, Botanica, Curs litografic, Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 432 p.
Hughes, M.K., Legget, P., Milson, S.J., Hilbert, F.A., 1978, Dendrochronology of Oak in North Wales, Tree-Ring Bulletin, 38, pp. 15-23.
Huston, M., Smith, T., 1987, Plant succession – life-history and competition, American Naturalist 130, pp. 168-198.
Ianculescu, M., 1975, Aspecte metodologice privind determinarea pierderilor de creștere în diametru la arboretele poluate, MEFMC Studii și cercetări de silvicultură. Seria I. Vol. XXXIII, București, pp. 141-151.
Ianculescu, M., 1977, Influența poluării aerului asupra creșterii pădurilor, Redacția de propagandă tehnică agricolă, Seria a II-a, București, pp. 139-141.
ICP-Forests, 2006, Manual on methods and criteria for harmonized sampling, assessment, monitoring and analysis of the effects of air pollution on forests, PCC ICP-Forests, Hamburg, pp 37-121.
Iordan, I., 1963, Toponimia românească, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 588 p.
IPCC, 2007, Climate change 2007: The physical science basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change (sub red. Solomon, S., D. Qin, M. Manning, Z. Chen, M. Marquis, K.B. Averyt, M. Tignor, and H.L. Miller), IPCC (INTERGOVERNMENTAL PANEL ON CLIMATE CHANGE).
Jacobs, K.A., Alvarez, I.F., Luque, J., 1993, Association of soil, site, and stand factors with decline of Quercus suber in Catalonia, Spain, Advances on Oak Decline, proc. Internatl. Congr, Selva di Fasano, pp. 193-203.
Jactel, H., Nicoll, B.C., Branco, M., Olabarria, J.R.G., Grodzki, W., Långstrom, B., Moreira, F., Netherer, S., Orazio, C., Piou, D., Santos, H., M.J., S., Tojic, K., Vodde, F., 1999, The influences of forest stand management on biotic and abiotic risks of damage, Ann. For. Sc, pp. 667- 701.
Jansen, J.J., Sevenster, J., Faber, P.J., 1996, Opbrengsttabellen voor belangrijke boomsoorten in Nederland. Yield tables for important tree species in the Netherlands (compilation of Scots pine, black pine, Douglas fir, Japanese larch, Norway spruce, oak, red oak, beech, birch, ash, alder, and poplar), IBN Rapport 221, Hinkeloord Report No 17, Netherland.
Kelly, P.M., Leuschner, H.H., Briffa, K.R., Harris, I.C., 2002, The climatic interpretation of pan-European signature years in oak ring-width series, The Holocene vol. 12, London, pp. 689-694.
Korner, C., Asshoff, R., Bignucolo, O., Hattenschwiller, S., Keel, S.G., Pelaey-Riedl, S., Pepin, S., Siegwolf, R., Zotz, G., 2005, Carbon Flux and Growth in Mature Deciduous Forest Trees Exposed to Elevated CO2, Science, vol. 309, Washington, pp. 1360-1362.
Kozlowski, T.T., Kramer, P.J., Pallardy, S.G., 1991, The Physiological Ecology of Woody Plants, Academic Press Ltd,, Londra, 657 p.
Kramer, K., 1996, Phenology and growth of European trees in relation to climate change, Teză de doctorat, Universitatea Wageningen, 210 p.
Kullberg, Y., Welander, N.T., 2003, Effects of simulated winter browsing and drought on growth of Quercus robur L. seedlings during establishment, Forest Ecology and Management, Vol. 173, pp. 125-133.
Landmann, G., Becker, M., Delatour, C., Dreyer, E., Doupouey, J.L., 1993, Oak dieback in Frnace, historical and recent records, possible causes, current investigations, în Bayerische Akademie der Wissenschaften, Zustand und Gefährdung der Laubwälder, Rundgespräche der Kommission für Ökologie 5, Verlag Dr. F. Pfeil, München, pp. 97-113.
Langhoffer, A., 1926, Schwammsoinnen und das Eingher unserer Eichenwalder, Annales pro experimentes forestieres, Zagreb.
Leahu, I., 2001, Amenajarea pădurilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 616 p.
Leahu, I., 2005, Biocibernetica ecosistemelor forestiere și controlul sustenabil al conducerii și reglării structural-funcționale a pădurii prin amenajament, Silvologie IVB, Ed. Academiei Române, pp. 209-237.
Levy, G., Becker, M., Duhamel, D., 1992, A comparison of the ecology of pedunculate and sessile oaks, radial growth in the centre and nortwest of France, For. Ecolog. Manage., 55, pp. 51-63.
Lorenzini, G., Paniucci, A., Nali, C., 1995, A gas-exchange study of the differential response of Quercus species to long term fumigation with a gradient of sulphur dioxide, Water Air Soil Pollution, nr 85, pp. 1257-1262.
Luisi, N., Lerario, P., Vannini, A., (sub red.) 1993, Recent advances in studies on Oak decline, Proc. Internatl, Cong., Dipartamanto di Patologia vegetale, Universtià degli Stud, Selva di Fasano, 235p.
Luisi, N., R., M., 1991, Oak decline in southern Italy: attempts to control it, Italia Forestale e Montana 46, pp. 341–356.
Lupe, I., Spîrchez, Z., Hornung, S., 1972, Oportunitatea și posibilitatea îndepărtării excesului temporar de apă din unele cvercete de câmpie, Revista pădurilor, nr. 1., pp. 36-46.
Marcu, G., (sub red.) 1966, Studiul cauzelor și al metodelor de prevenire și combatere a uscării stejarului, Centrul de documentare tehnică pentru economia forestieră, București, p. 582.
Markowitz, H.M., 1989, Mean-Variance Analysis, The New Palgrave Finance, Editura Norton, New York, 194 p.
Markowitz, H.M., 1952, Portofolio Selection, The Journal of Finance, vol. 7, nr. 1, pp. 77-91.
Marschall, J., 1975, Hilfstafeln für die Forsteinrichtung. (compilation of Norway spruce, fir, larch, Scots pine, beech and oak), Österreichischer Agrarverlag Vienna, Austria.
Mather, R.A., Freer-Smith, P.H., Savill, P.S., 1995, Analysis of the changes in forest condition in Britain 1989 to 1992, Forestry Commission Bulletin no 116, HMSO Publication Centre, London, 53p.
McKee, T.B., Doesken, N.J., Kleist, J., 1993, The relationship of drought frequency and duration of time scales, American Meteorological Society, Anaheim, SUA, pp. 178-186.
Milescu, I., Decei, I., Giurgiu, V., (sub red.) 1960, Tabele de cubaj și sortare pentru arbori și arborete, Editura Agro-silvică, București.
Milescu, I., Giurgiu, V., 1962, Importanța economică a pădurilor de stejar din România, Gospodărirea pădurilor de stejar din România, M.E.F. Centrul de documentare Tehnică pentru Economia forestieră, București, 225 p.
Nageleisen, L.M., 1994, Le dépérissement actuel de feuillus divers: hêtre, merisier, alisier torminal, érable sycomore, peuplier, châtaignier, charme, aulne glutineux, Revue Forestier Française, nr 46.
Neagu, S., 2006, Instrumente dendrometrice moderne pentru lucrările de amenajare a pădurilor, Silvologie IVB, Amenajarea pădurilor la începutul mileniului al III-lea, Editura Academiei Române, București, pp. 331-340.
Nețoiu, C., 1998, Cercetări privind influența atacurilor de insecte defoliatoare asupra proceselor fiziologice de bază la arborii de cvercinee, Manuscris ICAS, București.
Newsham, K., K., Greenslade, P., D., McLeod, A., R., 1999, Effects of elevated ultraviolet radiation on Quercus robur and its insect and ectomycorrhizal associates, Global Change Biology, Vol.5, No. 8, pp. 881-890.
Oleksyn, J., Przybyl., 1987, Oak decline in the Soviet Union-scale and hypotheses, Eur. J. For. Path, 17, pp. 321-336.
Oosterbaan, A., 1991, Investigation on oak decline in the Netherlands (1986-1990), Proceedings of the International Symposyum Oak Decline in Europe, Kornik, Polonia, pp. 61-67.
Opydo, J., 1994, Estimation of oak stand pollution with heavy metals on the Krotoszyn Plateau, Acta Soc. Bot. Pol. nr. 63, pp. 83-86.
Pardé, J., 2000, La dendrométrie: des temps des prémierès pas aux temps actuèls, Revista pădurilor, nr.4, pp. 1-10.
Pardé, J., Bouchon, J., 1988, Dendrométrie, École National du Génie Rural, des Eaux et des Fôrets, 2 ème édition, 328 p.
Pașcovschi, S., Leandru, V.B., 1958, Tipuri de pădure din Republica Populara Romîna (sic!), Editura Agro-silvică de Stat, București, 459 p.
Pavelescu, I.M., 1967, Cercetări referitoare la posibilitatea de sortare industrială a lemnului brut la fag, stejar și diverse, INCEF, București, 148 p.
Pătrășcoiu, N., 1977, Cercetări privind organizarea funcțională a pădurilor pe baze naturalistice, Teză de doctorat, Universitatea Brașov, 275 p.
Pătrășcoiu, N., Dima, V., 1987, Cercetări privind influența structurii arboretelor asupra funcțiilor de interes social, Structuri optime pentru pădurile de protecție, ICAS, București, 175 p.
Pătrășcoiu, N., Toader, T., Scripcaru, G., 1987, Pădurea și recrearea, Editura Ceres, București, 270 p.
Petrescu, V., 1929, Contribuțiuni la monografia ocolului silvic Mănăstirea Țigănești, Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic.
Pirogowicz, T., 1988, Production possibilities of oak stands as determined through long-term measurements on permanent plots, Prace Institutu Badawczego Lesnictwa, Polonia, 64p.
Pommerening, A., 2002, Approaches to quantifying forest structures, Forestry 75, pp. 305-324.
Popa-Costea, V., 1990, Cercetări privind măsurile de gospodărire și conducere a arboretelor de stejar pedunculat trecute de vârsta exploatabilității tehnice, Seria a II-a ICAS, București, 212 p.
Popa, I., 2004, Fundamente metodologice și aplicații de dendrocronologie, Editura Tehnică Silvică, C-lung Moldovenesc, 200 p.
Popescu-Zeletin, I., Toma, G., Armășescu, S., I., D., Dissescu, R., Petrescu, L., Dorin, T., Stănescu, M., Predescu, G., 1957, Tabele dendrometrice, Editura Agro-silvică de Stat, București, 1319 p.
Popescu, I.C., (sub red.) 1990, Tehnologii de refacere, substituire și ameliorare a cvercetelor slab productive, Red.de Propagandă Tehnică Agricolă, București, 144 p.
Pretzch, H., 2009, Forest Dynamics, Growth and Yield, Springer, Marea Britanie, 663 p.
Pretzch, H., 1992, Konzeption und Konstruktion von Wuchsmodellen Rein und Mischechbestande, Forsliche Forschungsberichte 115, Universitat Munchen, Munchen, 332 p.
Przybyl, K., Pukacka, S., 1995, Root characterization of declining Quercus robur L. trees, Phytpath, Polonia, pp. 152-132.
Rădulescu, M., 1929, Observațiuni din cultura stejarului pedunculat în Câmpia Română, Revista pădurilor, nr 7, București, pp. 1-12.
Redfern, D.B., Boswell, R., Proudfoot, J., 1993, Forest condition in1992, Forestry Commission Research Information Note 236, Forestry Commission, Edimburgh, pp. 230-236.
Robinson, A.B., Robinson, N.E., Soon, W., 2007, Environmental effects of Increased Atmospheric Carbon Dioxide, Journal of American Physicians and Surgeons, Association of American Physicians and surgeons, pp. 559-571.
Rösel, K., Reuther, M., 1995, Differentialdiagnostik der Schäden an Eichen in den Donaulälanden, Schluβbericht, GSF-Bericht 11/95, GSF, Neuherberg, 381 p.
Rubtsov, V.V., 1996, Influence of repetead defoliation by insects on wood increment in common oak (Quercus robur L.), Ann. Sci. For, 53, pp. 407-412.
Rusescu, D.R., 1906, Cestiunea împăduririlor artificiale în România, Atelierele grafice SOCEC, București, 263 p.
Sabău, V., 1946, Evoluția economiei forestiere în România, Publicațiile Societății „Progresul Sibiu”.
Santos, S., M.N.D., M., Martins, A.M., 1993, Cork oak decline, Notes regarding damage and incidence of Hypoxylon mediterraneum, Recent Advences in Studies on Oak Decline, pp. 115-121.
Schlag, M.G., 1995, The condition of the phloem in the declining oaks, Eur. J. For. Nr. 25, pp. 83-94.
Schlag, M.G., 1994, Das europäische Eichenstreben und seine Ursachen – von einem phytopathologishen Standpunkt aus gesehen, Centralbl. Ges. Forswes. 111, pp. 243-266.
Schulman, E., 1958, Dendroclimatic changes in semiarid America, Univ. of Arizona Press, Tucson, pp. 136-138.
Schwappach, A., 1929, Ertragstafeln Wichtiger Baumarten, J. D. Sauerländers Verlag, Frankfurt am Main, 166 p.
Schweingruber, F.H., Briffa, K.R., 1996, Tree-ring density networks for climate reconstruction, Climatic Variations and Forcing Mechanisms of the Last 2000 Years, NATO ASI Series Vol. 141 (sub red. P.D. Jones, R.S. Bradley and J. Jouzel), Berlin, Heidelberg, pp. 44-66.
Simionescu, A., Mihalache, G., (sub red.) 2000, Protecția pădurilor, Editura Mușatinii, Suceava, 846 p.
Siwecki, R., 1989, A decline of oak forest caused by abiotic and biotic factors and attempts at biological research in this syndrome, Arbor. Kornickie 34, pp. 161-169.
Somogyi, Z., 2000, Oak decline in Hungary, case study, Recent advances oin studies on oak decline, Forest Research Institute, Warsaw, pp. 91-104.
Stănescu, V., Șofletea, N., 1998, Silvicultură cu bazele geneticii forestiere, Editura Ceres, București, 282 p.
Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O., 1997, Flora forestieră lemnoasă a României, Editura Ceres, București, 452 p.
Stefan, K., Fürst, A., Hacker, R., Bartels, V., 1997, Forest foliar condition in Europe, Results of large scale foliar chemistry (survey 1995 and data from previous years), Prepared by Forest Foliar Coordinating Centre, European Commission, UN Commission for Europe, 207 p.
Stefan, S., Ghioca, M., Rimbu, N., Boroneant, C., 2004, Study of meteorological and hydrological drought in southern Romania from observational data, International Journal of Climatology, 24, pp. 871-881.
Stefanopol, A., 1934, Regenerări sub masiv în ocolul Căscioarele, Manuscris, lucrare prezentată la examenul de inginer subinspector silvic.
Stinghe, V., Sburlan, D., 1941, Agenda forestieră, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 583 p.
Stoiculescu, C.D., 1987, Potențialul furajer din cadrul fondului forestier și raționalizarea pășunatului în pădure, Buletinul informativ al ASAS, nr. 17, București, pp. 217-239.
Stoiculescu, C.D., Nanu, N., 1991, Influența pășunatului asupra stabilității pădurilor de cvercinee, Rev. păd. nr. 4, Bucureșt, pp. 186-189.
Stratanovici, I.A., Zaborovschi, P.E., 1931, Priscinî usîhanaia Sipova lesa Gosudartvennoe vsesoiuznoe obiedinenie lesnoi promișlenosti i lesnovo hoziastva, S.S.S.R. V.N.I.I.L.N. i L.F., Leningradskii filial, Leningrad, 3-87 pp.
Thomas, F.M., Blank, R., 1996, The effect of excess nitrogen and of insect defoliation on the frost hardiness of bark tissue of adult oaks, Ann. Sci. For, 53, pp. 395-406.
Thomas, F.M., Blank, R., Hartmann, G., 2002, Abiotic and biotic factors and their interactions as causes of oak decline in Central Europe, Forest Pathology, 32, pp. 277-307.
Tissescu, A., 1988, Cercetări auxologice și dendrocronologice în arborete de gorun și stejar cu fenomene de uscare, Referat ICAS, București, 69 p.
Tissescu, A., 1990, Cercetări privind elaborarea seriilor dendrocronologice la gorun Quercus petraea (Matt.) Liebl. și stejar pedunculat – Quercus robur L., Revista pădurilor. 105(1), pp. 26-31.
Tissescu, A., 1991, Cercetări privind influența variației factorilor climatici asupra creșterilor radiale la cvercinee, Buletinul informativ al A.S.A.S, Editura Tehnică Agricolă S.A, București, 56 p.
Tissescu, A., 2001, Influența principalilor factori climatici asupra dinamicii producției de biomasă lemnoasă supraterană la gorun (Quercus petraea Matt.) și stejar pedunculat (Quercus robur L.), Editura Victor Frunză, București, 176 p.
Turdiu, A., Hasimi, K., 1987, Yield tables for three oak species and the method used in their preparation, Buletini i Shkencave Bujqesore, Albania, pp. 65-74.
Toma, G., 1946, Tarife de cubaj pentru stejar, Analele ICEF, vol. X, București, pp. 148-184.
Tyree, M.T., Cochard, H., 1996, Summer and winter embolism in oak, impact on water relations, Ann. Sci. For. Nr 53, pp. 173-180.
Vannini, A., Valentini, R., Luisi, N., 1996, Impacts of drought and Hypoxylon mediterraneum on oak decline in the Mediterranean region, Ann. Sci. For. Nr 53, pp. 753-760.
Vlad, I., 1971, 50 de ani de aplicare a unei metode originale de regenerare-substituire a pădurilor din România, București, pp. 165-169.
Vlad, I., 1947, Observații privitoare la regenerarea stejarului în pădurea de șleau, Analele ICEF, Seria I, vol. XI (1946-1947), București, pp. 224-253.
Vlad, I., 2007, Opere alese, (sub red. Giurgiu, V.) Editura Academiei Române, București, 372 p.
Vlad, I., Giurgiu, V., 1986, Pădurile actuale după un secol de gospodărire: învățăminte și prognoze, (sub red. Giurgiu, V.) Pădurile noastre: ieri, astăzi, mâine, M.S. – I.C.A.S., seria a II-a, pp. 121-137.
Wargo, P.M., Hook, R.A., 1991, Understanding the physiology of dieback and decline diseases and its management implication for oak, Conference proceedings, The oak resource in the upper Midwest – Implication for management (sub red. B., S.F., J.), pp. 214-240.
Widemann, E., 1949, Ertragstafeln der wichtigsten Holzarten, Bec verschiedener Durchforsung sowie einiger Mischbestandsformem mit graphischen Darstellungen, Hannover, 100 p.
*** Amenajamentele ocoalelor silvice București, Bolintin, Răcari și Snagov.
*** 2008, Codul Silvic al României, legea nr. 46/2008, Monitorul Oficial, Partea I nr. 238/27 martie 2008.
*** 2000, LEGE nr.1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, M.Of. nr. 8/12 ian. 2000.
*** 1987, Legea 2/1987 privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor rationala economica și mentinerea echilibrului ecologic, Marea Adunare Națională, B.Of. nr. 52/9 noi. 1987.
*** 2005, Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum și unele măsuri adiacente, Monitorul Oficial, Partea I nr. 653 din 22/07/2005.
*** 1991, Legea fondului funciar 18/1991, Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 05/01/1998.
*** 1993, Zustand und Gefährdung der Laubwälder. Rundgespräche der Kommission für Ökologie, Bayerische Akademie der Wissenschaften, Verlag Dr. F. Pfeil, 5: 1-176, München.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetari Auxologice In Arborete de Stejar din Campia Vlasiei. Consecinte Asupra Amenajarii Padurilor (ID: 111432)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.