Cercetarea Criminalistica a Urmelor de Suprafata

Lucrare de licență

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC

TAUT IOAN LIVIU

ABSOLVENT:

Man Radu Cristian

Baia Mare

2016

Cercetarea criminalistică

a urmelor de suprafață

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC

TAUT IOAN LIVIU

ABSOLVENT:

Man Radu Cristian

Baia Mare

2016

Cuprins

Introducere 3

Capitolul I 5

Aspecte introductive 5

1.1. Noțiunea de urmă a infracțiunii 5

1.2. Criterii de clasificare a urmelor infracțiunii 8

Capitolul II 17

Cercetarea criminalistică a urmelor de suprafață 17

2.1. Urmele de picioare 17

2.2 Urmele de dinți 25

2.3 . Urmele de buze 31

Capitolul III 35

3.1. Cercetarea criminalistică a urmelor de suprafață de mâini 35

3.1.1 Topografia și detaliile desenului papilar. 35

3.1.2. Proprietățile desenelor papilare 37

3. 1.3 Structura desenelor papilare 38

3.1.4 Regiunile palmei 40

3.1.5. Tipurile, subtipurile și varietățile desenelor papilare 41

3.1.6. Metode de fixare, de relevare a urmelor de mâini. 50

Capitolul IV………………………………………………………………………………………61

4.1. Spețe…………………………………………………………………………………………61

Concluzii 75

Bibliografie 77

Introducere

Nu există crimă perfectă, nu există infracțiune care să nu lase în urmă un indiciu sau o urmă. Acestea capătă o importantă deosebită în cadrul unei cercetări efectuate la fața locului.

Orice omitere sau orice act de superficialitate în ceea ce privește descoperirea și înregistrarea urmelor, poate conduce la o anchetă dezastruoasă, o anchetă ce nu va mai avea ca finalitate descoperirea făptașului.

Urmele abundă la fața locului în cele mai multe cazuri și pot fi utilizate ca probe într-o cazuistică bogată, în cazuri cu sau fără contact personal: omoruri, agresiuni, abuzuri sexuale și violuri, accidente de circulație cu fugă de la locul faptei, spargeri, tâlhării, jafuri, contrabandă, falsuri etc. Examinarea urmelor poate fi o sursă importantă de informații, poate construi o cale în aflarea adevărului și, în cele mai multe cazuri, poate aduce dovezi concludente în documentarea cazurilor penale.

Deoarece în ultimii ani, prin evoluția extrem de rapidă a științei au fost dezvoltate noi tehnologii, foarte puternice și performante care furnizează experților criminaliști capabilități analitice inimaginabile în urmă cu câțiva ani, aceștia trebuie să urmărească pe parcursul cercetării la fața locului nu numai probele relativ mari, ci toate tipurile de urme, lucru care poate aduce contribuții importante la soluționarea cazurilor.

Prin prisma meseriei pe care o practic aceea de a fi polițist, pot afirma că meseria pe care o exercită cei care doresc să ajute la soluționarea infracțiunilor (criminaliștii, polițiștii, procurorii etc.), nu este deloc ușoară. Mereu în slujba cetățenilor aceștia au dificila sarcină de a fi întotdeauana atenți la detalii, la indicii, la urme.

Aș putea vorbi de nenumărate motive care m-au determinat ca să îmi aleg ca temă „ Cercetarea criminalistică a urmelor de suprafață” ca temă de licență, dar mă voi opri la cel mai important din punctul meu de vedere și anume acela că urmele furnizează elemente de bază ale descoperirii adevărului asupra faptelor și autorilor lor.

Lucrarea de față este structurată în patru capitole.

Primul capitol tratează noțiunea de urmă a infracțiunii și o primă clasificare a acestora.

Al doilea și al treilea capitol tratează cercetarea criminalistică a urmelor de suprafață . Deși acest subiect a fost extrem de variat m-am oprit asupra urmelor de suprafață lăsate de picioare, dinți, buze și mâini.

În al patrulea capitol sunt prezentate două spețe reprezentative penrtu a ilustra infracțiunile de tâlhărie și furt calificat în dreptul penal românesc.

Capitolul I

Aspecte introductive

1.1. Noțiunea de urmă a infracțiunii

Scopul Criminalisticii este acela de a furniza elemente de bază ale descoperirii adevărului asupra faptelor și autorilor lor. Nimeni nu se îndoiește astăzi că în investigația privind descoperirea adevărului asupra faptelor, urmele și indiciile au o importanță capitală: uneori întreaga problemă a descoperirii făptașului se poate rezolva definitiv printr-o singură urmă, alteori urmele furnizează indiciile cele mai sigure.

Toate faptele ilicite ale omului, ca, de altfel, orice activitate a sa, produce transformări sau modificări ce se obiectivizează, din punct de vedere criminalistic, în urme ale infracțiunii.

Profesorul francez Edmond Locard afirma, la începutul secolului XX, că „este imposibil pentru un răufăcător să acționeze cu intensitatea pe care o presupune o acțiune criminală, fără ca să lase urme ale trecerii sale”.

Așadar putem spune că nu e posibil ca o persoană sau obiect să interacționeze cu mediul exterior fără a lăsa urme. Această constatare duce la concluzia, importantă pentru criminaliști, că nu există crima perfectă, crima fără urme.

Urmele există la locul faptei și găsirea lor este o chestiune de pregătire a anchetatorului, de existență a unor mijloace tehnic adecvate

Criminalistica înțelege prin urmă tot ce a rămas material la locul faptei, de la persoana fizică a făptașului, de la îmbrăcămintea sau încălțămintea lui, de la vehiculele pe care le-a întrebuințat, de la armele decare a uzat, de la mijloacele, sculele sau instrumentele de care s-a folosit.

Fiind un rezultat firesc al acțiunii omului în mediul înconjurător, în cazul faptelor deosebit de grave, cum sunt infracțiunile, urmele create cu prilejul săvârșirii lor sunt folosite, de multă vreme, de către organe specializate în activitatea desfășurată atât pentru descoperirea acestor fapte, cât și în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor care le-au săvârșit.

La început, asemenea scopuri, mai des au fost valorificate urmele care aveau caracteristici mai evidente despre modul și mijloacele săvârșirii faptei infracționale sau conțineau date convingătoare referitoare la persoanele care au comis-o. Printre acestea ar putea fi amintite urmele de picioare, de mâini, ale mijloacelor de transport ori ale instrumentelor de spargere. În schimb, nu au fost utilizate aproape deloc urmele de salivă, de spermă, de praf, cele sub formă de obiecte ori resturi ale acestora.

Pornind de la realitatea că orice acțiune a oamenilor se reflectă, prin transformările produse în mediul în care se desfășoară în urmele infracțiunii, investigațiile criminalistice destinate descoperirii infracțiunii și identificării autorilor acestora, au drept fundament științific principiul potrivit căruia săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în mediul înconjurător.

Prima monografie asupra urmelor este cea a lui Coutagne și Florence, apărută în 1889, în „Biblioteca de criminologie”. Autori citați au dat următoarea definiție: „Numim urmă orice figură produsă pe o suprafață care se lasă imprimată prin greutate sau prin contactul cu un corp care vine să-și imprime părțile sale, mai mult sau mai puțin reliefate, contururile, astfel încât să-i redea forma”.

Prin intermediul interpretării urmelor, se poate ajunge la obținerea unui tablou dinamic al faptelor, a evoluției și declanșării unor procese.

În literatura criminalistică, noțiunea de urmă este prezentată în două accepțiuni:

În primul rând, prin urmă a infracțiunii, trebuie să se înțeleagă orice modificare materială intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală. Între fapta autorului și modificarea intervenită este necesar să existe un raport cauzal caracterizat prin aceleași criterii ca raportul cauzal prezent în structura laturii obiective a infracțiunii.

În al doilea rând, noțiunea de urmă trebuie privită într-un sens foarte larg, întrucât prin urmă nu se înțelege numai urma formată prin contactul direct a două corpuri (urmele de mâini, de picioare, de dinți, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere etc.) ci și urme de resturi materiale, urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, micro urme diverse.

Domeniul tehnic al investigației criminalistice care se ocupă cu cercetarea urmelor este cunoscut și sub denumirea de traseologie. Așa cum a fost consacrat, termenul de traseologie circumstanțiază îndeosebi examinarea urmelor create prin reproducerea construcției exterioare a corpurilor sau obiectelor.

Denumirea de „traseologie” provine din combinarea a două cuvinte: un cuvânt de origine franceză și anume cuvântul „trace”, care înseamnă urmă sau dâră și un cuvânt de origine greacă, „logos”, care înseamnă ordine sau idee.

Traseologia poate fi definită ca fiind „o ramură a tehnicii criminalistice, ce studiază urmele ca fiind imprimări ale structurii exterioare ale obiectelor, ca niște resturi detașate dintr-un obiect, ori ca modificări produse de fenomene, pentru a putea identifica persoane sau a obiectul care creează urma, studiază împrejurările legate de formarea urmelor și aflarea adevărului”.

Datorită importanței pe care o au în știința și practica cercetării criminalistice, în toate lucrările de specialitate urmele sunt studiate cu deosebită insistență, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de formare, aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele și mijloacele tehnice de cercetare, fixare, ridicare de la locul faptei, terminând cu examinarea lor în condiții de laborator și cu concluziile expertului criminalist.

Astfel, se impune o definiție care să cuprindă toate modificările produse la locul faptei, însă fără să fie prea abstractă ce ar trebui să cuprindă toate modurile de formare a urmei, aspectele sub care acestea se pot prezenta și toate posibilitățile de utilizare în procesul cercetării criminalistici

1.2. Criterii de clasificare a urmelor infracțiunii

Pentru formarea urmelor distingem două categorii de obiecte. Obiectele care formează urma și obiectele care primesc urma. Putem vorbi așadar de un obiect creator și de un obiect primitor.

În cea ce privește obiectul creator , putem să avem următoarele categorii de urme și anume după factorul creator:

Urmele omului – toate modificările săvârșite în câmpul infracțiunii de mâinile și picioarele omului, ale feței, ale urechii, precum și urmele biologice de natură umană, ca: sânge, salivă, păr, spermă;

Urmele animalelor – aici sunt incluse:

– urmele care sunt create de copite,

-urmele create de gheare,

-urmele create de coarne,

-urmele create de colți,

-urmele create de aripi,

-urmele create de păr,

-urmele de miros;

Urmele plantelor aici sunt incluse:

-urmele create de frunze,

-urmele create de crengi,

-urmele create de tulpină,

-urmele create de semințe;

Urmele obiectelor folosite de om la comiterea infracțiunii. Principalele urme sunt: urme de încălțăminte, urme făcute de mijloacele de transport, urmele lăsate de instrumentele de lovire, urme de spargere, urme de tăiere, urme ale armelor de foc.

Urmele se pot clasifica după mai multe criterii și modalități, din care reținem clasificarea prin care se disting trei categorii de urme:

urmele de reproducere;

urmele produse de obiecte și substanțe;

urmele care rezultă din explozii și incendii;

Urmele de formă, denumite și urme de reproducere se creează prin contactul nemijlocit a două obiecte, redându-se în negativ o parte din caracteristicile părții de contact a unuia dintre obiecte pe suprafața sau în volumul celuilalt; primul se numește obiect creator iar secundul, obiect primitor.

O clasificare a urmelor de formă se poate face dacă obiectele care formează urma, și anume obiectul creator și obiectul primitor se găsesc în repaus sau în mișcare:

– urme statice – sunt urmele formate prin apăsare, prin lovire sau prin tamponarea obiectului creator pe suprafața obiectului primitor. Se formează fără ca acestea să alunece între ele. De exemplu urmele de încălțăminte, urmele papilare, conturul instrumentelor de spargere etc.

– urme dinamice – se formează prin alunecarea unui obiect pe un obiect cu care vine în contact, ex. urme de sanie, schiuri, frânare etc.

Plasticitatea obiectului primitor, poate crea urme:

– urme de adâncime: aceste urme se formează atunci când obiectul care le-a creat este dur și totodată pătrunde în masa obiectului primitor;

– urme de suprafață: se formează atunci când obiectul creator și obiectul primitor sunt de aceeași duritate și apar ca rezultat al depunerilor de pe obiectul creator pe suprafața obiectului primitor și invers, fără a se schimba formele celor două obiecte.

Urmele de suprafață pot fi :

– urme de stratificare. Se formează atunci când obiectul care le creează depune pe obiectul primitor un strat de substanță. Putem exemplifica aici: urmele de încălțăminte, urmele de noroi depuse pe podea sau urmele pneurilor ude pe asfalt);

Aceste genuri de urme pot fi:

Urme vizibile. Sunt acele urme care sunt detectate cu ușurință de ochiul omenesc De exemplu urmele lăsate de degete murdare, urmele de sânge formate pe pereții încăperii în care s-a comis un omor);

Urme invizibile sau latente. Aceste urme nu pot fi detectate decât dacă sunt privite în anumite unghiuri de lumină, prin transparență. Pentru vizibilitatea lor este necesară relevarea adică folosirea unor surse dirijate de lumină ori a radiațiilor ultraviolete.

– urmele de destratificare, atunci când obiectul creator ia din suprafața obiectului primitor un strat subțire de substanță (de exemplu, degetele puse pe un toc de fereastră acoperit cu un strat de praf).

Urmele materie. Această clasificare a urmelor este în funcție de modificările ambianței locului unde s-a comis fapta, atunci când din obiectul care creează urma se desprind particule materiale. Aceste particule rămân depozitate pe obiectul primitor. Nu se reproduce forma obiectului din care provin. Ele sunt de natură:

– organică sau biologice. Sunt urme care provin de la un corp uman sau animal cum ar fi: sânge, păr, urină, salivă etc.;

– anorganică. Din această categorie fac parte elementele minerale cum sunt: pulberile, solurile, particule de vopsea, cioburile de sticlă etc.

Clasificarea urmelor după mărime

Aceasta se face în funcție de dimensiunea urmelor.

Există două mari categorii:

– macrourmele. Aceste urme includ toate modificările vizibile cu ochiul liber, fără a necesita folosirea aparatelor optice de mărit;

– microurmele. Sunt acele urme de formă sau materie, care sunt mici și foarte mici și nu se pot percepe decât cu ajutorul unor aparate optice de mărit.

Fig. 1.1 Schema clasificării urmelor după tratatul de criminalistică

O altă clasificare a urmelor se face în funcție de posibilitățile pe care le oferă acestea pentru identificarea obiectului creator.

Astfel putem distinge categoriile de urme:

-urme apte. Aceste urme permit identificarea obiectului care le-a creat;

-urme inapte. Aceste urme nu permit identificarea obiectului care le-a creat.

Urmele formate de obiecte și substanțe .

Acest tip de urme este frecvent întâlnit, în infracțiuni contra patrimoniului (furt, tâlhărie, etc.), dar și în infracțiuni contra vieții și sănătății (vătămare corporală, omor, etc.), acestea fiind, după caz:

Urmele instrumentelor de spargere. În cercetarea infracțiunilor se întâlnesc, de multe ori, urme rezultate prin folosirea unor instrumente, de exemplu cu care s-a forțat un sist em de închidere, sau s-a găurit un zid, s-a deschis o casă de valori, etc. In general, instrumentele folosite la spargeri sunt, simple unelte de lucru, de exemplu șurubelnițe, toporiști, ciocane, răngi, sau sunt adaptate la acțiunea infracțională, pentru care au fost folosite. De exemplu sfredele, burghie, bare metalice, pietre, etc.

Clasificarea urmelor create de instrumentele de spargere, se poate face în funcție de modul în care se formează astfel:

urme statice;

urme dinamice;

urme de adâncime, acestea sunt mai frecvent întâlnite în unele cazuri de forțare, accidente, etc.;

urme de suprafață;

Urmele de tăiere. Sunt în general urmele dinamice. Au aspectul unor striații paralele, și sunt produse de lama instrumentului cu care s-a realizat tăierea. Aceste urme de tăiere se pot găsii pe tocurile ușilor, pe ferestre sau pe podele, pe mobilier, pe case de valori, etc. Dacă examinăm aceste urme, putem aprecierea îndemânarea cu care a lucrat infractorul, deprinderile lui de lucru, etc. Acest aspect poate contribui la formarea cercului de bănuiți.

Principalele instrumente de tăiere sunt: toporul, cuțitul, dalta, foarfecele, burghiul, etc. Identificarea instrumentelor de tăiere se poate face, datorită reproducerii în urmă a caracteristicilor, de pe tăișul instrumentului sub forma unor striații care sunt orientate în sensul mișcării. Pentru identificarea urmelelor de tăiere, trebuie ca între obiectul care a creat aceste urme și cel care primește urma, să fie o diferență de rezistență. Obiectul care primește urma trebuie să fie mai puțin rezistent și să aibă, o structură mai fină, decât obiectul care crază urma, pentru a putea reda caracteristicile obiectului care le-a creat. Unghiul în care se aplică tăișul instrumentului care creează urma, influențează și înclinarea urmelor și a striațiilor create. Dacă pe tăiș ori pe partea activă a instrumentului de tăiere, sunt știrbituri și se găsesc denivelări, acestea se vor reflecta în materialul care este tăiat. Analiza acestor urme, se face cu ajutorul unor fotografii de stabilire a continuităților liniare, se face cu microscopul comparator sau se face prin îmbucșarea fotografiei microreliefului striațiilor în litigiu și a celor create experimental.

urmele de apăsare, se crează cu diverse instrumente. Pot fi create dacă se utilizează diferite obiecte care pot fi găsite la întâmplare, cum ar fi șurubelnițe, răngi, leviere, pene metalice sau pene de lemn, etc. Acestea sunt, de regulă, urme statice. Acestea reproduc foarte vizibil caracteristicile exterioare ale obiectului care crează urma și pot fi găsite în cazul forțării unor sertare, case de bani, etc.

urmele de frecare, sunt întotdeauna urme dinamice. Acestea nu reproduc particularitățile instrumentului care a creat urma. Urmele de frecare pot fi create de instrumente, cum ar fi pile sau bomfaiere, ferăstraie, etc. Dacă se acționează succesiv cu dinții acestor unelte, nu se permite identificarea instrumentului care le-a creat. Doar la începutul și la finalul locului unde s-a acționat se pot găsi urme cu potențial identificator. Aceste urme sunt utile doar pentru a stabili instrumentul și direcția din care s-a acționat. Sfredelele ori burghiele, lasă urme de frecare. Defectele tăișurilor pot fi găsite în negativ, pe șpanul desprins dacă se perforează, sau pe grilaje, ori pe lacăte, pe alte sisteme de închidere.

urmele de lovire. Aceste urme pot fi generate prin acțiunea cu: topoare, răngi, leviere, târnăcop, ciocan, alte instrumente cu greutate, sau chiar cu o simplă piatră. Este posibil, dar destrul de rar, ca aceste urme să reproducă și unele detalii, individuale, ale obiectului creator. Cum ar fi, de exemplu urma formei unui ciocan pe calota craniană a victimei.

Tot cu ajutorul urmelor de lovire, poate fi uneori stabilit numărul de persoane participante, în mod special dacă aceștia folosesc obiecte diferite.

urmele de forțare a sigiliilor. Pentru a asigura inviolabilitatea anumitor casete, vagoane, altor mijloace de transport, etc., se aplică, peste sistemele de închidere ale acestora, sigilii din plumb, tablă sau plastic, care sunt apoi strânse cu ajutorul unor clești speciali, care imprimă de obicei și un sigiliu sec cu serie. Forțarea plumbilor se poate face prin „plimbarea plumbului” pe sfoara sau sârma, pe care este aplicat, fiind lărgite în acest mod canalele și scos nodul, permițând dezlegarea firului sigiliului, care după aceea se va închide la loc. In acest caz vor fi găsite urme de plumb, pe sfoara sau sârma sigiliului, canalele prin care trece aceasta vor fi lărgite, deformate. O altă modalitate de forțare a plumbilor este prin desprinderea lor (tăiere, forțare cu un instrument ascuțit) și apoi înlocuirea lor cu alte sigilii confecționate în prealabil. Această acțiune va putea lăsa urme, pe sfoara sau sârma sigiliului, sau se va manifesta prin aspectul necorespunzător al plumbului, diferența seriei marcate, etc. Se mai pot aplica procedee de deschidere a plumbilor, prin tăierea lor în lungul canalelor, după aceea plumbul este relipit, cu ajutorul unui fier de lipit sau substanțe chimice. Urmele de acest gen, sunt destul de ușor vizibile. In general, operațiile de violare a sigiliilor de plastic sau plumb, lasă pe acestea urme vizibile, dinamice. Urmele instrumentelor de spargere, se vor fixa prin descrierea lor amănunțită în procesul verbal (dimensiuni, aspect, eventuale materiale străine conținute în urme, etc.), și se vor efectua fotografii de detaliu, la scară, utilizându-se iluminarea laterală sub un unghi incident, de natură a permite valorificarea prin fotografii de umbre. Se pot ridica și urme prin mulare-parafină sau ghips, continuându-se apoi examinarea în condiții de laborator, unde pot fi create, pentru comparație, și urme experimentale, cu obiectul bănuit a fi creat urmele suspecte.

urmele create de mijloacele de transport. În general, aceste urme pot fi găsite, în cazul accidentelor de circulație, dar pot fi găsite și atunci când sunt cercetate alte fapte, la comiterea cărora au fost folosite diverse mijloace de transport (omoruri, tâlhării furturi, etc.). Urmele din această categorie sunt complexe, cuprinzând mai multe tipuri, astfel:

urmele create de anvelope;

urmele create de roți metalice ale căruțelor ori de șinele metalice ale săniilor;

urmele de impact ale vehiculelor;

urmele create sub forma de obiecte sau resturi materiale;

alte urme create de vehicule (pete rezultate din scurgeri de lubrefiant, combustibil, etc.);

Acest tip de urme, se găsesc sub forma urmelor de adâncime. Aceste urme pot fi prezente la locul faptei și ca urme de suprafață, spre exemplu, urmele de călcare cu roțile peste corpul și hainele victimei. Sunt prezente atât ca urme statice, create de mișcarea uniformă a vehiculelor cât și ca urme dinamice, produse în procesul frânării, derapajelor, al ciocnirii, al plecării precipitate de la locul faptei (demaraje bruște). Urmele create de mijloacele de transport, sunt în general urme vizibile, căutarea lor este deci relativ simplă, fiind necesară consemnarea lor în procesul verbal de cercetare la fața locului, pe schița locului faptei, cu măsurarea și menționarea dimensiunilor lor: lungime, lățime, aspect, efectuându-se și fotografii judiciare. Chiar atunci când urmele sunt produse pe zăpadă și sunt relativ greu de fotografiat, este necesar a fi menționat în procesul verbal de cercetare, tipul și aspectul acestora.

Urmele rezultate din explozii, incendii

Acest tip de urme pot fi întâlnite, în cele mai diverse infracțiuni, cât și în cazul producerii unor evenimente naturale, accidente, etc. In funcție de cauza, de locul și de natura incendiului, urmele produse de acesta, pot apărea sub diferite forme, constând în:

urme de afumare;

urme de carbonizare;

urme de distrugere, parțială sau totală, a diferite obiecte și materiale;

urme de ardere, parțială sau integrală;

De cele mai multe ori, intervenția pentru stingerea incendiului, duce la distrugerea urmelor și la alterarea lor, după caz. Obiectele sunt mutate de la loc, astfel încât este greu de făcut cercetarea locului faptei în cazul unor incendii.

Clasificarea urmelor de incendiu, se poate face în funcție de cauza care le-a determinat, și anume:

Incendii generate de cauze naturale. Aceste incendii sunt, în general, produse de electricitatea atmosferică, de razele solare, sau de autoaprinderi, astfel:

electricitatea atmosferică, poate avea ca sursă în special trăsnetul, care reprezintă o descărcare electrică naturală, cu durata extrem de scurtă, cu intensități de mii de amperi și tensiuni chiar de milioane de volți. Aceste caracteristici conduc la producerea de urme specifice, determinate de dezvoltarea unor temperaturi, care pot atinge puncte de topire pentru sticlă, metale, piatră, etc. Ca urmare a acțiunii trăsnetelor, metalul se poate topi, chiar se poate volatiliza, depunându-se sub formă de stropi, pe obiectele din apropiere, unele metale se magnetizează, nisipul se poate topi devenind local o masă sticloasă, materialele inflamabile (haine, case, pomi, etc.) se aprind, pereții și hornurile crapă, cărămida (chiar și cea refractară) devine lucioasă.

Trăsnetul lovește în general clădiri înalte, hornuri, copaci, etc., dar poate, însă, să lovească și persoane, aflate în locuri deschise, pe înălțimi, etc. Pe haine, urmele produse de trăsnet, au forma unor rupturi, cu margini de arsuri, uneori sunt circulare. Obiectele metalice, aflate asupra persoanei (ceasuri, unelte) se magnetizează, iar bijuteriile din aur se pot volatiliza, rămânând în locul lor urme de arsură. Pe piele, trăsnetul lasă urme specifice, sub forma unor arborescențe, sau cu aspect de frunze de ferigă.

razele solare, produc destul de rar incendii, deoarece trebuie întrunite, cumulativ, condițiile de uscăciune a aerului și vegetației, precum și concentrarea razelor solare în focar, pe anumite materiale inflamabile. Urmele vor apărea sub formă de funingine, depozitată în locul de inițiere a incendiului, obiecte incomplet arse și cenușă, care vor permite stabilirea direcției de propagare a arderii și uneori și a focarului incendiului.

autoaprinderile, sunt generate de cauze intrinseci, ale materialului însuși. Astfel, în industria morăritului, a prelucrării florii soarelui, în minerit, etc., lipsa de aerisire a depozitelor, silozurilor, haldelor de cărbune, poate duce la creșterea temperaturii materialului depozitat (făină, șroturi vegetale, bumbac, cărbune, etc.), atingând uneori limite de 600-700 oC, ceea ce conduce la declanșarea unui proces de ardere lentă, care devine tot mai puternic și care produce consecințe grave (explozii ale unor silozuri, depozite, etc.).

Incendii generate accidental. Acest tip de incendii pot fi determinate, de cele mai diverse cauze, printre care: foc nesupravegheat, țigări uitate la întâmplare, aparate electrice defecte, scântei ale electricității statice, produse de hainele din fibre sintetice, în medii propice (gaze, pulberi). Urmele acestor incendii, constau în funingine, cenușă, materiale arse parțial, zidărie distrusă, conductori electrici și izolatori degradați prin ardere, etc.

Incendii create intenționat. Aceste incendii sunt produse de infractori, ca să își acopere urmele, pot fi produse din răzbunare, sau în scop criminal, etc. După comiterea furturilor, incendierea locuințelor sau a magazinelor, se face pentru ștergerea urmelor și pentru a îngreunarea cercetării. Mai există cazuri în care, după comiterea unor omoruri, sau comiterea unei tâlhării din care rezultă moartea victimei, acesteia i se incendiază casa. Există, de asemenea, și situații în care un furt, este „acoperit”, cu un incendiu care pare declanșat „întâmplător”, în preziua unui control de fond. Aceste incendii se declanșează, atât instantaneu, cât și prin utilizarea dispozitivelor de întârziere, cu fitil, sau cu temporizare, etc. Aceste urme de incendiu, sunt analizate cu atenție, pentru a se putea identifica sursa și direcția, pentru identificarea modului de propagare al incendiului. Se pot face fotografii și schițe ale locului incendiului. Se identifică și se ridică diferite obiecte, parțial arse, care pot oferi date despre originea și natura incendiului. Pot fi cercetate cablurile electrice, panourile de siguranțe, instalațiile de încălzit și iluminat, verificându-se integritatea lor, prezența și calibrarea corectă a siguranțelor fuzibile, eventualele improvizații, etc.

Capitolul II

Cercetarea criminalistică a urmelor de suprafață

2.1. Urmele de picioare

Identificarea persoanei este scopul principal al cercetării criminalistice a urmelor de picioare îl constituie.

Detaliile desenului papilar al plantei și anume talpa piciorului, profunzimea și morfologia urmei dau valoarea de identificare a acestor urme

De obicei, prin pătrunderea infractorului în câmpul infracțiunii acesta lasă, unele urme de picioare. Nu întotdeauna aceste urme sunt bine imprimate sau foarte bine individualizate pentru a putea ajuta organul de cercetare în stabilirea identității infractorului.

Urmele de picioare se clasifică în raport cu natura obiectului creator astfel:

urme de picior descălțat, sunt urmele plantei piciorului;

urme de picior semi-încălțat, sunt acele urme create de piciorul încălțat cu șosetă sau ciorap;

urme de picior încălțat, spre exemplu, urmele pantofilor.

Urmele de picioare pot fi de suprafață sau de adâncime, vizibile sau latente.

Fig.2.1 Urmele plantei piciorului

Urmele plantei piciorului sunt urmele cele mai valoroase pentru individualizare, pentru că amprenta plantară servește la o identificare certă, la fel cu identificarea bazată pe amprentele digitale.

Planta piciorului se împarte în patru regiuni distincte:

– regiunea metatarsofalangiană, este regiunea cea mai importantă pentru identificare. Aceasta este cuprinsă între vârful degetelor și o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulația situată între falanga a doua a degetului mare și metatars;

– regiunea metatarsiană. Este cuprinsă între regiunea metatarsofalangiană și o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulația tarsului cu metatarsul;

Fig2.2 Regiunile plantei piciorului

– regiunea tarsiană. Este imprimată parțial, cuprinsă între regiunea metatarsiană și călcâi;

– regiunea călcâiului. Se caracterizată prin alterări ale desenului papilar, din cauza bătăturilor sau cicatricelor.

Plantele au un desen papilar propriu.

Fig2.3 Desen papilar

Urmele de picior semi-încălțat reproduc forma generală a plantei piciorului, a regiunilor sale și a țesăturii. Aceste urme servesc la determinări de grup și chiar la identificare, dacă prezintă elemente de individualizare cum sunt uzuri sau cusături specifice.

Urmele de picior încălțat. Sunt des întâlnite în practica cercetării criminalistice și se găsesc la locul faptei fie izolate, fie sub aspectul cărării de urme.

Aceste urme pot fi clasificate în funcție de plasticitatea obiectului primitor în:

-urme de suprafață

-urme de adâncime

Urmele de suprafață sunt create pe obiecte de consistență mare, mai dure decât încălțămintea sau piciorul desculț care le-au creat.

Urmele de stratificare se formează atunci când pe încălțăminte sau pe piciorul desculț se află substanțe străine cum ar fi noroi, praf, vopsea, sânge etc.

Dacă pe suprafața obiectului primitor sunt substanțe străine, în stare pulverulentă sau vâscoasă cum ar fi, de exemplu, o pojghiță de praf în cantitate mică, sau de ulei ori de vopsea proaspătă, prin aderarea substanței acesteia la talpă se formează urmele de destratificare.

Urmele de picioare se pretează la toate formele cunoscute, de suprafață și de adâncime, de stratificare și de destratificare, vizibile și latente, mai rar, statice și dinamice.

Calitatea urmei depinde de modul de călcare, dar și de proprietățile plastice ale obiectului primitor, mai ales când vorbim de urmele de adâncime. La urmele de suprafață și de stratificare — prezintă interes natura substanței aderente și gradul de uzură a tălpii.

În mersul obișnuit al omului, în pas grăbit sau când fuge, urmele de picioare au un proces propriu de formare, în care se disting trei faze.

Prima fază începe atunci când călcâiul atinge obiectul primitor și constă în împingerea acestuia în față și în jos. Prima fază se termină atunci când piciorul trece în poziție perpendiculară pe suprafața lui;

Pentru a doua fază este necesară apăsarea piciorului asupra obiectului primitor sub un unghi drept, când întregul corp se sprijină pe un singur picior, moment ce marchează imprimarea pe sol a trăsăturilor tălpii;

A treia fază începe atunci când piciorul trece de la poziția sa perpendiculară față de obiectul primitor la cea oblică, atunci se împinge în spate și în jos cu vârful degetelor masa obiectului primitor și se ridică piciorul în vederea realizării pasului următor.

Urmele de adâncime, în funcție și de plasticitatea obiectului primitor, sunt cu atât mai scurte cu cât viteza de mișcare a fost mai mare.

Cărarea de pași – La locul faptei pot exista mai multe urme care indică drumul parcurs de infractor. Prima operație constă în trierea urmelor pentru a stabili dacă în acel loc au călcat mai multe persoane.

Fig2.4. Trierea urmelor de pași

Cărarea de pași poate indica:

• direcția de mișcare dată de axa longitudinală, și anume linia dreaptă care trece printre urmele lăsate de piciorul drept și de piciorul stâng;

• linia mersului, este o linie frântă care unește părțile din spate ale fiecărei urme. Unghiurile formate sunt mici sau mari, în funcție de lungimea pasului.

• lungimea pasului, este distanța dintre două urme consecutive ale piciorului drept și stâng. Este măsurată la partea din spate sau din față a urmelor, între extremitățile călcâielor celor două urme.

• lățimea pasului, este distanța cuprinsă între partea exterioară ori interioară a urmelor piciorului stâng sau drept. Analizând lățimea pasului se pot trage o serie de concluzii privitoare la persoana ce a creat aceste urme, cunoscându-se că:

o persoană care duce o greutate sau o persoană în vârstă are tendința de a mări lățimea pasului (coborând astfel centrul de greutate);

o persoană care aleargă micșorează lățimea pasului;

prin educație, persoanele de sex feminin merg având o lățime foarte mică a pasului.

• unghiul de mers, format de axa longitudinală a tălpii cu axa direcției de mers. Diferă de la o persoană la alta și este constant, fiind mai mic la femei, copii și bătrâni în comparație cu bărbații maturi.

Fig2.5. Elementele cărării de urme

Cărarea de pași oferă informații despre: numărul de persoane, greutatea lor, înălțimea, sexul și vârsta, defecte anatomice: de exemplu șchiopătare sau platfus, viteza și modul de deplasare, adică dacă infractorul a alergat, sărit, a mers lent sau rapid, starea psihică și anume: beție, boală sau stres.

Mai poate să indice alte date de interes, și anume dacă autorul cunoaște locul, sau dacă autorul a stat la pândă.De unde a intrat, pe unde a ieșit. Căutarea și descoperirea urmelor se realizează mai dificil decât în cazul urmelor de mâini. Dacă urmele sunt latente – formate de piciorul descălțat – se vor aplica aceleași reguli ca în cazul urmelor latente de mâini. Dacă piciorul este încălțat, urmele vor fi căutate cu precădere în locurile de pătrundere și, respectiv, de ieșiri din câmpul infracțiunii.

Fixarea urmelor

a) prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei:

• precizăm zona în care se află;

• precizăm proprietățile suportului;

Fig.2.8; fig. 2.9 . urme create picior desculț și picior încălțat

• la urmele lăsate de încălțăminte se vede dacă sunt de adâncime sau sunt urme de suprafață. Se poate vedea dacă sunt urme de stratificare sau dacă sunt urme de destratificare, forma generală a urmei, lungimea urmei și lățimea ei în cm;

• la urmele lăsate de piciorul desculț se poate vedea dacă se disting caracteristicile desenului papilar al piciorului, urmele lăsate de degete, aspectul general al tălpii, cu arcada pronunțată sau platfus;

• elementele cărării de urme;

b) prin fotografiere:

• urmele de picioare se fotografiază în ansamblu și se fixează pozițiile ce le au unele față de altele, raporturile în care se află cu obiectele din apropiere (fotografia obiectelor principale); aparatul fotografic se așează pe stativ, cu obiectivul orientat perpendicular pe urmă, la o înălțime adecvată, cu luminare naturală sau, dacă nu este posibil, cu lumina becurilor mate;

• urmează fotografierea de detaliu a fiecărei urme, aparatul fotografic având obiectivul perpendicular pe urmă, cu iluminare laterală sau din spatele aparatului;

•fotografia la scară: se așează alături și paralel de urmă o riglă gradată în centimetri;

Fig. 2.10. Fotografierea urmelor de detaliu

Fig. 2.11. Fotografierea urmelor la scară

c) fixarea prin mulare a urmelor de adâncime:

• mulare cu ceară, parafină sau rășină, prin trasarea peste suprafața urmei a unui strat subțire de parafină sau ceară topită, după care se pulverizează pudră de talc;

Fig. 2.12. Fixarea prin mulaj a urmelor

• Se pregătește din ghips dentar și apă o pastă într-un vas de cauciuc, se amestecă până ce pasta ajunge la gradul de fluidizare necesar, apoi se toarnă, cu lingura, în urmă. La temperatura aerului de 20 – 30°C, mulajul din ghips face priză în 30 – 40 minute. Uscarea completă necesită 2 – 3 zile;

• urmele de adâncime create în zăpadă sau în gheață se pot fixa prin mulaje de ghips sau de sulf topit;

• urmele fiabile sau urmele din nisip se pulverizează mai întâi cu șerlac, colodion sau cu fixativ de păr. Dacă urma este umedă, se poate presăra talc în prealabil sau se presară praf de ghips, care are rolul de a absoarbi apa;

copierea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafață.

Negativul obținut prin fotografierea urmei de pe pelicula adezivă se va așeza în aparatul pentru mărit, pentru a obține o imagine pozitivă, cu emulsia spre sursa de lumină;

Fig. 2.13. Copierea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafață

ridicarea prin decuparea suportului purtător de urme (de exemplu călcarea pe hârtie);

Fig. 2.14. Ridicarea de urme prin decuparea suportului purtător

f) prin transferul electrostatic. Deasupra urmei se aplică o folie din vinilin sau poliester, laminată pe o parte cu un strat de metal bun conducător de electricitate. Sub obiectul purtător de urmă se plasează o placă din metal care este conectată, ca și filmul, la o sursă de înaltă tensiune (10.000—15.000 V). La trecerea curentului electric se produce o încărcare statică a filmului, care atrage și fixează particule de murdărie sau reziduuri ce conturează urma de picior.

2.2 Urmele de dinți

Dinții omului, au multe caracteristici generale și individuale, care se observă la orice persoană în vorbirea sa obișnuită, sau în urmele create prin mușcare. Când vorbește omul își descoperă dinții din față, incisivii și caninii, și astfel poate fi identificat criminalistic, în cadrul portretului vorbit. Prin mușcare lasă pe obiectele primitoare caracteristicile incisivilor și caninilor, după care poate fi identificat.

După natura obiectului care primește urma și forța cu care dinții acționează asupra obiectului care primește urma, urmele formate pot fi:

-urme de suprafață

-urme de adâncime.

Caracteristicile individuale ale dinților incisivi și canini ai omului, care îi fac să se distingă între ei, de la un individ la altul, sunt: lățimea variată, distanțele diferite dintre ei, diferența de poziție pe cele două arcade, gradul de uzură, unele particularități create prin tratamentele medicale.

Fig. 2.15. Clasificarea dinților

Fig. 2.16. Caracteristici ale dinților incisivi și canini

Aceste caracteristici, luate la un loc, constituie elemente apte de a conduce la identificarea persoanei care a creat urmele studiate.

Prin mușcare, dinții creează pe corpul omului, de obicei, urme de adâncime. Însă, datorită elasticității pielii, ele devin de suprafață. La leziunile produse pe corpul viu doar la nivelul epidermei, după câteva ore, pe locurile de contact apar excoriațiile.

Dacă mușcătura a lezat și derma, urmele sângerează și devin cruste și, datorită reactivității organismului, cresc în volum, depășind nivelul pielii.

Fig. 2.17. Reprezentarea mușcăturii – urme de dinți

Aceste urme se întâlnesc de obicei, la infracțiunile de viol și de omor cu mobil sexual, atât provocate de agresor asupra victimei, cât și invers, de victimă, asupra agresorului, în scop de apărare.

La aceste urme, create pe corpul omului, mai trebuie avut în vedere că, după producerea mușcăturii, pielea se relaxează, determinând astfel modificări în urmele create în privința lățimii dinților și a distanțelor dintre ei. Măsura în care urmele suferă modificări depinde de zona lezată și chiar de fiecare organism în parte. Cu toate acestea, prin urmele de dinți imprimate pe corpul omului, se poate ajunge chiar la stabilirea unor concluzii certe în legătură cu persoanele suspecte, mai ales în situațiile când sunt imprimate unele caracteristici de uzură ori când lipsește vreun dinte de pe cele două maxilare.

Urma de dinți oferă, încă de la locul faptei, primele informații despre tipul constituțional și vârsta celui care a creat-o.

Modificările datorate îmbolnăvirilor și traumatismelor amplifică particularitățile aparatului dentar în vederea identificării.

Studiul dinților și urmelor acestora face obiectul odontologiei judiciare.

Fixarea urmelor de dinți se face prin:

a. Descrierea urmelor de dinți în procesul-verbal de cercetare la fața locului și parcurge două faze. Prima fază, arată pe ce obiecte purtătoare au fost descoperite, locul unde se află obiectele respective, aspectul sub care se prezintă ele, numărul și forma lor.

b. Fotografierea este al doilea procedeu de fixare a urmelor de dinți. Întâi, ele se fotografiază în grup, de la o distanță de 30 – 50 cm, cu obiectivul aparatului de fotografiat în poziție perpendiculară pe suprafața obiectului purtător de urmă. Iluminarea poate proveni de la soare sau de la o sursă electrică de lumină, cum sunt, de exemplu, becurile mate.

Fig. 2.18. Fotografierea urmelor de dinți

Când urmele sunt de suprafață iluminarea obiectului primitor se face cu ajutorul unui singur izvor de lumină așezat în spatele aparatului de fotografiat, cu razele orientate perpendicular pe urme.

Dacă urmele în cauză sunt de adâncime, cum se întâmplă mai des, pe lângă izvorul de lumină amintit, urmele se mai luminează și cu un izvor secundar ca intensitate, situat într-o parte laterală, cu razele orientate oblic pe urme, pentru a crea astfel ușoare umbre, care evidențiază mai bine detaliile.

După aceste fotografieri de grup, în vederea obținerii unor detalii ale urmelor, fotografierea se realizează de la o distanță și mai mică, de circa 5 – 10 cm. În acest scop, distanța focală a aparatului se mărește ca și în cazul fotografierii în detaliu a urmelor de mâini.

Pentru realizarea fotografiei de detaliu la scară, alături de urme se așează o panglică gradată în centimetri și milimetri, ca după imaginea obținută să se poată aprecia mărimea reală a urmei date.

Fig. 2.19. Fotografierea de detaliu a urmelor de dinți

c. Fixarea prin mulare a urmelor de adâncime se face numai după descriere și fotografiere, deoarece în procesul realizării mulajului urma se distruge.

Fig. 2.20. Urme de dinți mulaj

Urmele de comparație se iau cerându-i suspectului să muște câteva foi de hârtie între care s-a introdus o foaie de indigo. Imaginea obținută se va compara cu urma în litigiu, fotografiată sau copiată pe hârtie de calc.

2.3 . Urmele de buze

De multă vreme s-a constatat că buzele omului prezintă particularități prin ridurile lor coriale. Este stabilit cu certitudine că liniile coriale ale buzelor au variate caracteristici individuale, cu apreciabilă durată de existență în privința formelor și pozițiilor pa care le au în ansamblul reliefului labial.

Fig. 2.21. Riduri coriale ale buzelor

Aceste linii, prin contactul nemijlocit cu anumite obiecte din lumea înconjurătoare, lasă pe obiectele respective urme, după care se poate ajunge până la identificarea reliefului labial.

Sub aspect anatomic, buzele alcătuiesc peretele anterior al cavității bucale, fiind replieri mobile ce se unesc la extremitățile laterale, formând comisurile gurii și au drept suport mușchiul orbicular, care este dispus ca o elipsă în jurul orificiului bucal. Marginea liberă, denumită și roșul buzelor, care este o zonă de tranziție dintre piele și mucoasă, prezintă importanță pentru identificarea criminalistică, deoarece pe suprafața sa se află caracteristicile individuale ale buzelor, sub formă de riduri verticale și orizontale.

Zona este mereu umedă, datorită salivei din cavitatea bucală, și vine frecvent în contact cu alimentele și cu diferite obiecte din mediul înconjurător.

Datorită acestor proprietăți, în contact cu unele produse alimentare sau cu diferite obiecte, buzele omului lasă pe zonele atinse urme în care, destul de des, se disting cu ușurință caracteristicile lor individuale, concretizate atât prin aspectul lor general, cât mai ales prin numărul, forma, lățimea și poziția ridurilor coriale, fiind posibilă identificarea certă a unei persoane, ca și în dactiloscopie.

Fig. 2.22. Tipuri de buze

Urmele de buze le întâlnim în crimele pasionale și sexuale. Aceste urme le putem găsi pe pahare, țigări, pipă, tacâmuri, batiste etc.

Elementele de identificare ale buzelor sunt: unghiurile comisurale, gropița mediană, tuberculul buzei superioare, șanțurile verticale sau pliuri, cicatricile.

Urmele de buze se formează prin stratificare de rujuri sau de substanțe grase cumar fi sosuri, grăsimi, sucuri, sau produse de salivă.

Aceste urme se prezintă sub formă statică sau dinamică, sub formă vizibilă sau latentă și în marea majoritate a cazurilor numai ca urme de suprafață.

Urmele de buze se supun examinărilor fizico-chimice și biologice, și a testului ADN, pentru a se stabili grupa de sânge, infecțiile bacteriene, etc.

Examenul de identificare se face prin compararea urmei cu amprentele de buze de la persoanele suspecte, luate în condiții cât mai apropiate de cele ale amprentei incriminate (obiect similar).

Capitol III

3.1. Cercetarea criminalistică a urmelor de suprafață de mâini

3.1.1 Topografia și detaliile desenului papilar.

Cercetarea urmelor de mâini este strâns legată de cunoașterea unor noțiuni elementare de anatomie a mâinii, de anatomie topografică. Medicul anatomist italian, Marcelo Malpighi, a descris în 1686 desenele papilare și orificiile glandelor sudoripare. În 1880, medicul Henri Faulds a recomandat aplicarea acestor constatări în activitatea de identificare a persoanelor și subliniază ca formațiunile papilare de pe suprafața mâinii lasă urme pe obiecte fără să fie îmbibate cu o substanță străină, deoarece pe suprafața pielii se află deschiderea glandelor sudoripare care pot fi folosite la identificarea persoanelor. Pielea este învelișul care îmbracă întreaga suprafață a corpului uman. Ea este formată din trei straturi: epidermul, dermul și hipodermul

Fig. 2.23. Straturile pielii

Epidermul este partea exterioară a pielii, și este alcătuit din mai multe straturi de celule epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte, acestea formează un strat cornos relativ dur, care face din epiderm un înveliș protector al pielii.

Dermul sau pielea propriu-zisă este un țesut fibros, viu, conjunctiv și elastic. Dermul conține vasele capilare, vasele arteriale si venoase, precum si terminațiile a numeroși nervi senzitivi.

Hipodermul este stratul cel mai profund, este situat sub derm, și face legătura între piele și organele interioare.

La punctul de contact cu epidermul, în partea sa superioară, dermul prezintă o serie de proeminențe, de ridicături conice, numite papile, în vârful papilelor (ce sunt străbătute fiecare de câte un canal) se află porii. Transpirația este eliminată prin pori.

Din desenele papilare sunt considerate ca făcând parte și încrețiturile pielii care străbat transversal crestele papilare, denumite linii albe, precum și liniile ce se formează pe epiderm în zona șanțurilor flexorale.

Desenele papilare imprimate pe suprafața unor obiecte sunt cunoscute în criminalistică sub denumirea de dactilograme.

Acestea pot fi două feluri:

amprentele papilare, impresiuni, amprente de comparat – dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate voluntar, în limbajul de specialitate acestea sunt denumite fie

urme papilare sau amprente în litigiu – dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe un obiect oarecare.

Impresiunile și urmele pot fi în funcție de locul unde se află situat pe suprafața pielii desenul papilar,:

— digitale, când reprezintă crestele papilare de pe suprafața interioară a degetelor;

— palmare, când reprezintă crestele papilare de pe întreaga suprafață interioară a palmelor;

— plantare, când reprezintă crestele papilare de pe talpa picioarelor.

3.1.2. Proprietățile desenelor papilare

Unicitatea sau individualitatea desenului papilar

Cercetătorii în materie de dactiloscopie susțin că este imposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică neexistând două degete cu desene identice, chiar la aceeași persoana.

Unicitatea se explică prin varietatea desenelor papilare. Ele sunt variate atât în ceea ce privește forma generală, cât și în amănuntele construcției crestelor ce le compun. Chiar dacă se găsesc două desene papilare asemănătoare între ele, părând la prima vedere că ar fi identice, la o examinare amănunțită se poate vedea că detaliile formei crestelor papilare nu mai corespund ca număr, formă si plasament.

Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar

Desenul papilar apare în luna a treia a vieții intrauterine a fătului și primește forma definitivă în luna a șasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin procesul putrefacției țesuturilor. Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbări datorita „vârstei sau anumitor boli", însă „forma desenului papilar rămâne aceeași''. Încercările de distrugere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice nu pot in lătura desenul papilar decât vremelnic, deoarece, într-un timp scurt, după regenerarea pielii, acest desen apare din nou.

Arsurile și tăieturile profunde care atacă dermul, după vindecare fac să nu mai apară desenul papilar, însă rămân cicatrice, care reprezintă caracteristici deosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedere forma lor și locul pe care-l ocupă în morfologia desenului.

3. 1.3 Structura desenelor papilare

Degetul are trei falange numite falangetă, falangină și falangă care constituie o zonă papilară a degetului respectiv, despărțită de celelalte prin șanțuri flexorale.

Falangeta are desenele papilare cu forme foarte variate distingându-se în structura desenului papilar al falangei trei sisteme de creste papilare: arcuri puternic boltite (convexe) la vârful și marginea degetului, arcuri slab boltite la baza desenului lângă șanțul de flexiune și lațuri, cercuri ori spirale în regiunea centrală a desenului care includ și nucleul său.

Crestele ce se găsesc pe zona papilară a falangei pot fi împărțite după forma și poziția lor în trei grupuri care alcătuiesc regiunea marginală, regiunea centrală și regiunea bazală.

Aceste trei regiuni ale desenului papilar sunt despărțite între ele de creste papilare care se numesc limitante și anume: limitanta superioară și limitantă superioară.

La locul de contact al limitantelor se întâlnesc cele trei regiuni papilare ale amprentei digitale și se formează o figură triunghiulară, care poartă denumirea de delta care este de două feluri: delta neagră și delta albă.

Punctul delict este punctul de contact al celor două limitante și poate fi de mai multe feluri:

deltă neagră lungă

deltă neagră scurtă

3.1.4 Regiunile palmei

Cele 5 degete de la mână se numesc astfel: degetul mare numit și police, degetul arătător numit și index, degetul mijlociu numit și mediu, degetul inelar și degetul mic numit și auricular. Uneori, la o palmă, întâlnim polidactilia. Aceasta este prezența la o mână a patru degete sau a șase degete polidactilia.

Regiunile palmei:

– regiunea digito-palmară,

-regiunea tenară,

-regiunea hipotenară.

3.1.5. Tipurile, subtipurile și varietățile desenelor papilare

Tipurile sunt grupe mari de desene papilare. Acestea sunt împărțite după forma generală a crestelor care alcătuiesc regiunea centrală. Desenele papilare se împart în cinci tipuri fundamentale:

-tipul arc sau tipul adeltic,

-tipul laț sau tipul monodeltic,

-tipul cerc sau tipul bideltic,

– tipul combinat sau tipul polideltic,

– tipul amorf.

Acestea prezintă mai multe particularități datorită cărora dactilogramele pot fi deosebite cu ușurință unele de altele.

Subtipuri și varietăți.

Tipul arc sau adeltic,

Fig. 2.24. Amprente tip arc

Acest tip se împarte în două subtipuri: arc simplu și arc pin (piniform).

La arcul simplu întâlni, în funcție de forma generală a crestelor care-l formează, cinci varietăți: –

-arcuri paralele,

-arc lipit dreapta,

-arc lipit stânga,

-arc cu laț lipit dreapta

– arc cu laț lipit stânga.

Lațul este în dreapta sau stânga în funcție de partea în care el își are sectorul rotunjit.

La arcul pin, regiunea centrală poate fi mai ușor delimitată. Aici avem trei subdiviziuni:

-arc pin,

-arc pin cu ax în dreapta

-arc pin cu ax în stânga.

Tipul laț aparține desenului papilar în care una sau mai multe creste din regiunea centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreaptă către marginea opusă, fără să o atingă, se înconvoaie, formând o buclă sau un laț și se întorc la marginea de unde au plecat.

Un laț are următoarele părți componente:

-capul lațului sau partea rotunjită;

-brațele lațului;

-deschizătura lațului.

Lațurile sunt verticale, oblice sau orizontale.

Au brațele lungi sau scurte.

In punctul unde se întâlnesc aceste regiuni se formează numai o singură deltă, astfel că acest tip de dactilograme se mai numește și tip monodeltic. Delta se găsește întotdeauna în partea opusă deschizăturii lațului.

Pentru ca un desen papilar să fie încadrat în tipul laț, este suficient să aibă în regiunea centrală cel puțin un singur laț liber, cu condiția ca acesta să nu fie lipit de una din limitante. În cazul când în centrul desenului se găsește un singur laț și acesta nu este liber, atunci dactilograma respectivă face parte din tipul arc, subtipul arc simplu sau arc pin, varietatea cu laț în dreapta sau în stânga.

Desenul papilar de tip laț, în funcție de cele două poziții posibile ale deltei și ale deschizăturii lațului, are două subtipuri:

Subtipul laț dextrodeltic: când în desenul papilar delta se află în partea dreaptă, și deschizătura lațului se află în stânga.

Fig. 2.25. Amprente tip laț dextrodeltic

Subtipul laț sinistrodeltic: are delta în partea stângă, și deschizătura lațului în partea dreaptă.

Fig. 2.26. Amprente tip laț sinistrodeltic

În funcție de forma sub care se prezintă nucleul, dactilogramele monodeltice sunt de 12 tipuri, indiferent de faptul că subtipul este dextro sau sinistrodeltic, astfel:

lațul simplu, sau nucleu alb, este forma clasică a tipului monodeltic.

lațul simplu cu inel, cu butonieră sau bifurcat.

laț cu punct (cu fragment sau cu mai multe puncte) este un laț simplu ce are între brațele sale unul din elementele menționate;

lațul liniar, poate fi laț biliniar, triliniar sau multiliniar;

lațul liniar cu inel, are în nucleu o singură creastă papilară bifurcată;

lațul rachetă brațele se unesc după o scurtă distanță, și iau forma unei rachete de tenis;

lațul cu semn de întrebare are o creastă papilară curbată la capătul superior de forma unui semn de întrebare;

latul concav au un traseu de formă concavă;

lațurile suprapuse simple nucleul este constituit dintr-o buclă care înconjoară două lațuri alăturate și brațele învecinate se intersectează reciproc.

lațurile comune sau adiacente, nucleul are în interior două lațuri care au un braț comun;

lațurile duble sau paralele, nucleul este format dintr-un laț în interiorul căruia se găsesc alte două lațuri independente și paralele ce pot conține fiecare la rândul lor câte o baghetă;

nucleul monodeltic excepțional lațurile centrale înconjoară una sau mai multe figuri .

Tipul cerc (bideltic) format din creste papilare ce urmează circular curbura falangei. Prin unirea cu punctul de plecare, se formează două unghiuri situate în părți opuse. Între brațele acestor două unghiuri, crestele papilare formează un vârtej.

Regiunea centrală este un desen complet închis și are formă circulară, cele trei regiuni întâlnindu-se în două puncte care formează două delte. Din acest motiv se mai numește și tip bideltic.

Sunt împărțite în 8 dubtipuri:

Subtipul circular – seamănă cu un cerc și are cinci varietăți: cercuri concentrice, cerc legat, cerc cu spirală spre dreapta, cec cu spirală spre dreapta ori spre stânga, cerc cu punct, cerc neregulat

Subtipul bideltic excepțional nu poate fi încadrată la nici unul din subtipuri.

Subtipul ovoidal (elipsoidal) are aspectul unui oval alungit.

Subtipul bideltic buzunar

Subtipul spirală seamănă cu o spiră cu sensul de rotire spre dreapta sau spre stânga. Se împarte în trei varietăți : spirala simplă, spirala dublă, lațul spirală.

Fig. 2.27. Amprente subtitlul spirală: spirală simplă, spirala dublă, lațul spirală.

Subtipul lațuri gemene

Subtipul rachetă are aspectul unei rachete de tenis.

Subtipul bideltic combinat cu un nucleu monodeltic și cu un desen adeltic.

Tipul polideltic, mai rar întâlnit se formează prin combinarea unuia sau a două desene de tipul laț cu unul de tip cerc, sau prin combinarea a două desene de tip cerc, în urma căreia rezultă întotdeauna un desen papilar cu mai mult de două delte, de unde și denumirea de tip polideltic

În funcție de numărul deltelor, tipul combinat se împarte în două subtipuri:

Subtipul trideltic, are trei delte rezultate din combinarea unei dactilograme de tipul laț cu una de tip circular.

Subtipul quatrodeltic, are patru delte rezultate din combinarea a două dactilograme de tipul circular sau a uneia de tip circular cu două de tip laț.

Tipul amorf are crestele nesistematizate pe regiuni. Se împart în trei subtipuri: subtipul simian, subtipul , subtipul nedefinit .

3.1.6. Metode de fixare, de relevare a urmelor de mâini.

Dactiloscopia este ramura criminalisticii care se ocupă cu examinarea și clasificarea desenelor papilare, în vederea identificării persoanei. Într-o formulare sintetică, C. Turai spune despre dactiloscopie că este “știința privind studiul desenelor papilare”.

Pornind de la o bază bogată de practici existente in criminalistică, in literatura de specialitate s-a conturat o regula cu caracter de generalitate, conform căreia pentru descoperirea urmelor unei infracțiuni, in cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penala va căuta să reconstituie mintal fiecare faza a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, in sens direct sau invers, drumul presupus că a fost făcut de infractor.

Relevarea este activitatea prin care se pune în evidență al profilul papilar al unei urme latente, folosind tehnici și procedee specifice. Aceste procedee se aplică în scopul fixării, ridicării, prelucrării și examinării ulterioare. Procedura aleasă depinde de o serie de factori, cum sunt:

natura suportului (absorbant sau ne-absorbant, poros-neporos);

forma suportului (sferică, semisferică, neregulată etc.),

plasticitatea materialului suport (suportul cu plasticitate ridicată – de exemplu plastilină – necesită o abordare diferită față de suportul ceramic sau metalic);

modul de formare al urmei (latentă, stratificare, destratificare);

natura substanței din care este constituită urma (în cazul urmelor prin stratificare/destratificare);

culoarea materialului (deschis, închis, zone colorate); vechimea, presiunea, dinamicitatea urmei; condiții de mediu si ambient (umezeală, temperatură etc.);

tipul de examinări ulterioare ce se doresc a fi întreprinse (de exemplu examinări ADN); posibilitatea de a interveni asupra materialului suport.

În activitatea complexă de descoperire , relevare , fixare ș ridicare a urmelor de mâini de la locul faptei este necesar să se țină seama , încă de la începutul cercetării , de modul în care s-au format aceste urme . Cum este și firesc , o urmă de mână , indiferent că este a degetelor , a palmei sau a întregii mâini, se formează prin contactul direct al acesteia fie cu o suprafață, fie cu un obiect oarecare. În funcție de modul de formare , ele se pot prezenta astfel:

– urme de mâini statice sau dinamice

– urmele de suprafață sau de adâncime . În funcție de plasticitatea suportului primitor de urmă . De exemplu , urmele formate în chit moale , în ceară , în plastilină , în vopsea neuscată etc. se formează în adâncime , spre deosebire de urmele lăsate pe o suprafața dură , de genul sticlei , care sunt de suprafața . La rândul lor , urmele de suprafața se pot forma prin stratificare datorita depunerii de substanță aflată pe mână (sudoare , vopsea , grăsime , sânge etc.) pe suprafața atinsă , precum și prin destratificare , datorită ridicării substanței extinse anterior pe obiect (praf, vopsea).

– urme de mâini vizibile sau latente .

În momentul examinării comparative a urmei digitale cu impresiunea luată persoanei suspecte. în practică, s-au întâlnit cazuri de excludere a adevăratului autor din sfera cercetării, datorită neconcordanței, aparent evidente, dintre urma și impresiune. Numai inversarea fotografică a imaginii urmei a permis revenirea asupra concluziei inițiale.

Cu toata valoarea relativ redusă de identificare a unor urme vizibile, ele servesc la constatarea împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea (obiecte folosite, drumul parcurs de autor, succesiunea acțiunilor etc.). De asemenea , este aproape imposibil ca într-o urmă digitală vizibilă să nu existe o porțiune, un fragment exploatabil în cercetarea de identificare , aspect uneori neglijat în practică .

Descoperirea urmelor unei infracțiuni presupune, în primul rând, o căutare sistematică a lor, în funcție de natura locului și de modul de săvârșire a faptei. Datorită diversități deosebite de situații, de împrejurări privind maniera de comitere a infracțiunii, nu pot fi date rețete absolute de descoperire a urmelor. Pe baza unei bogate practici existente în materie, în literatura de specialitate s-a conturat, însă, o regulă cu caracter de generalitate, conform căreia “pentru descoperirea urmelor unei infracțiuni, în cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penală va

căuta să reconstituie mintal fiecare fază a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau invers, drumul presupus că a fost făcut de infractor “.

Așa cum subliniază C. Turai căutarea urmelor papilare latente este o operație de tehnică criminalistică ce necesită atenție deosebită din partea specialistului criminalist , acesta trebuind să aibă „răbdarea și intuiția unui mare artist”.

Căutarea urmelor începe din locul în care se presupune ca a intrat infractorul. Se cercetează clanțele ușilor, încuietorile, comutatorul etc. Dacă s-a pătruns într-o încăpere prin spargerea geamului cioburile acestora păstrează în condiții bune urmele crestelor papilare ca și pe obiectele de porțelan și sticlă, suprafețele metalice, mobilierul etc. Dacă infractorii s-au folosit de mânuși lipsesc urmele papilare. Și mânușile pot crea urme specifice. Dacă infractorul, fiind nevoit să desfășoare o operație mai migăloasă, este incomodat de mânuși și le scoate automat (la căutarea prin sertare, prin rafturile unei biblioteci, prin haine, la casele de bani etc.). Alteori, suprafața obiectului este atinsă de o porțiune a pielii palmei, neprotejat de mânușă .

Un aspect pe care specialiștii criminaliști îl cunosc foarte bine din practică, este acela că și cei mai abili infractori, după realizarea faptei, neglijează măsurile de precauție luate inițial.

În literatura de specialitate, în urma unui studiu temeinic al practicii judiciare, au fost formulate unele concluzii cu aplicabilitate și eficiență sporită în soluționarea unor cauze:

– din studierea probelor trebuie mai întâi stabilită clar natura obiectelor utilizate și a direcției din care s-a acționat și se rețin, pentru analiză comparativă, datele referitoare la timpul cât mai exact când a fost descoperită fapta, starea vremii din acel moment, cine a descoperit fapta și ce reacție a avut, eventualii martori oculari, locurile de pătrundere și circumstanțele scoaterii bunurilor sustrase;

– se vor analiza din sfera probelor administrate cele care au importanță în stabilirea: direcției din care a început activitatea infracțională; prezența urmelor de mâini, picioare etc; dacă există diferență între mărimea amprentelor și volumul obiectelor scoase sau a persoanelor; dacă există un surplus de urme, care nu pot fi explicate cu raportare la natura infracțiunii cercetate.

În dactiloscopie, un rol important îl au cartotecile sau fișierele dactiloscopice care sunt colecții de amprente digitale imprimate pe diferite suporturi ( carton, fotografii, pelicule de celuloid, dischete, CD-uri,etc.), organizate într-o ordine strict matematică care să permită combinarea și regăsirea cu ușurință a oricăror dintre ele. Compararea impresiunilor unui cadavru, spre exemplu, se va face cu impresiunile de pe fișe diferitelor persoane aflate în această bază de date dactiloscopice.

Cartotecile pot fi organizate în sistem manual (decadactilare, monodactilare, si palmare – fișe de carton, fotografii,etc.) sau automat (amprentele sunt stocate cu ajutorul computerelor prin sisteme electronice) sistem actual care a întocmit treptat și în țara noastră vechile fișiere manuale. Pe lângă desenele papilare fiecare fișă conține datele de identificare a persoanei amprentate.

Dintre sistemele automate de colectare, stocare și prelucrare a amprentelor papilare, cel mai utilizat este sistemul AFIS 2000- PRINTRAK.

„ Sistemele automate sunt de neînlocuit în cartotecile dactiloscopice, asigurând o viteză de lucru și un randament de neatins în sistemul manual de lucru. Se poate spune că doar prin realizarea sistemelor automate ideea de cartotecă dactiloscopică a fost transpusă integral în realitate.

Dacă în urma comparațiilor efectuate cu baza de date a impresiunilor digitale prelevare de exemplu, de la un cadavru cu identitate necunoscută se stabilește că acestea sunt aceleași cu impresiunile unei anumite persoane din cartoteca dactiloscopică, specialistul sau tehnicianul criminalist va consemna într-un raport operațiile și concluziile constatării tehnico – științifice (sau expertizei), în conformitate cu articolul 115, respectiv 122 si 123 din Codul de procedură penală.

Acest raport va cuprinde trei părți:

a) Partea introductivă – se va arăta în ce bază s-a efectuat constatarea tehnico – științifică sau expertiza și care este organul de urmărire penală sau instanța de judecată ce a dispus executarea acesteia. Se consemnează numele și prenumele specialistului sau expertului și institutul de specialitate sau laboratorul de expertiză din care face parte.

În continuare se va trece obiectul constatării și întrebările la care urmează să se răspundă. Respectivele întrebări trebuie să nu depășească obiectul expertizei, să precizeze toate problemele ce se impun a fi lămurite și care nu sunt în afara obiectului constatării, să fie clare, precise și complete.

De exemplu, dacă impresiunile prelevate de la cadavrul cu identitate necunoscută de sex masculin, găsit la data de…, pe strada….nr…,aparțin numitului…, având datele de identificare….

În finalul primei părți, se vor enumera materialele puse la dispoziția specialistului.

b) Cuprinsul – va avea la rândul său două părți: descrierea materialelor supuse examinărilor, adică a impresiunilor în litigiu și a celor model de comparație, cu indicarea tipului, subtipului și varietățile desenelor papilare și descrierea examenului comparativ efectuat. În cadrul examenului nu trebuie să se aibă în vedere numai numărul punctelor de coincidență, adică a cel puțin 12, ci varietatea lor.

Examinarea comparativă va cuprinde stabilirea numărului total de puncte coincidente, selectarea celor mai valoroase dintre ele și a celor mai diverse.

Modul de examinare comparativă cel mai des folosit este tehnica juxtapunerii imaginilor și constă în prezentarea alăturată a fotografiilor celor două amprente comparate, mărite la aceeași scară, pe care se trasează concomitent cel puțin 12 puncte de coincidență descoperite în ambele imagini.

Alte modalități de examinare și demonstrare sunt : verificarea continuității liniare a desenului papilar, formarea diagramei punctelor de coincidență, reprezentarea prin rapoarte și propoziții, pe hârtie milimetrică, a fiecărui segment de dreaptă care ia naștere între un punct fix de pe amprentă și fiecare din punctele de coincidență trasate, etc.

c) Concluziile – vor cuprinde răspunsurile scurte, clare, precise, fără echivoc, direct la obiect și la toate întrebările puse. Fiecare răspuns poate avea caracter : afirmativ, în mod cert, probabil,nu se poate stabili.

CAPITOLUL IV

4.1. Spețe

Speța 1.

Descrierea faptelor a doi inculpați trimiși în judecată și anume: inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și inculpatul B. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

JUDECĂTORIA a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., acesta a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt calificat și a inculpatului B. Care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Actul de sesizare a instanței reține că, inculpații A. și B. au pătruns într-un magazin care aparținea persoanei vătămate. Din magazin au sustras mai multe bunuri materiale.

S-a constatat legalitatea sesizării instanței, a actelor de urmărire penală și a administrării probelor, astfel încât s-a dispus începerea judecării cauzei privind pe inculpatul A. și a inculpatului B.  pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Inculpatul A. a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar în cazul în care va fi găsit vinovat este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul societății.

Inculpatul A. solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța făcând aplicarea dispozițiilor de procedură penală.

Inculpatul B. nu a fost audiat în cursul cercetării judecătorești, acesta s-a prezentat doar la termenul de judecată, când a fost înștiințat de următorul termen.

Instanța reține în fapt următoarele fapte din analiza actelor și lucrărilor dosarului:

Pe timp de noapte, inculpații A. și B. au pătruns, pe una din ușile din spate, în incinta societății victimei de unde au luat un cântar electronic și o cafetieră.

Aceste bunuri sustrase au fost transportate la domiciliul inculpatului A.

A doua zi, inculpatul B. a valorificat cântarul sustras martorei pentru suma de 300 de lei, fără să-i spună acesteia că bunul provine din furt.

Persoana vătămată a precizat că valoarea cântarului și a cafetierei sustrase de inculpați este în sumă de 1.000 lei.

Instanța reține că cafetiera a fost înnapoiată persoanei vătămate.

Fapta inculpatului A. care, pe timp de noapte, împreună cu coinculpatul B., a pătruns în magazinul aparținând persoanei vătămate, de unde a sustras mai multe bunuri penrtu a fi însușite pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt.

Infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, constă într-o acțiune de luare a unor bunuri mobile din posesia persoanei vătămate, fără a exista un consimțământ din partea acesteia.

Instanța a constatat că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpații prevăzând și urmărind producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate având în vedere scopul însușirii bunurilor.

Urmarea imediată fiind producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate.

Pentru dozarea și individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate fiecăruia dintre inculpați, instanța are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările comiterii faptei, persoana fiecăruia dintre inculpați care sunt recidiviști, fiind condamnați anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, ceea ce denotă perseverență infracțională.

Se mai reține că inculpatul A. a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, și a colaborat cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

Potrivit fișei de cazier judiciar, prin Sentința penală a Judecătoriei, inculpatul, a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor la regimul circulației și liberat condiționat, cu un rest de 219 zile, rest împlinit până la data săvârșirii infracțiunii care face obiectul prezentei cauze.

Instanța a constatat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul B. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Declarația inculpatului B. necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Inculpatul A. a arătat că a săvârșit infracțiunea de furt calificat împreună cu inculpatul B. Declarația inculpatului A. se coroborează cu declarația martorei care a arătat că a cumpărat cântarul sustras de căte inculpați, de la inculpatul B.

Conform articolului 3 din Codul penal care consacră principiul activității legii penale stabilește că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Același act prevede o excepție de la principiul activității legii penale și stabilește că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Criteriile de determinare a legii penale celei mai favorabile au în vedere: condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, și condițiile referitoare la pedeapsă.

Instanța constată că, pentru infracțiunea de furt calificat, spre deosebire de articolele din Codul penal din 1969 care sancționa această infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani, articolele din Codul penal prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani. Deoarece inculpatul A. și-a recunoscut vina prin săvârșirea infracțiunii și a solicitat ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța urmează să reducă cu o treime limitele pedepsei închisorii stabilită anterior. Astfel a rezultat o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, iar potrivit dispozițiilor din Codul penal, s-a stabilit o pedeapsă de la 8 luni la 3 ani. Inculatul primind 4 luni de închisoare.

Dacă se aplică dispozițiilelegale care sancționează recidiva postexecutorie, instanța constată că, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se majorează cu jumătate, rezultând astfel, potrivit noului cod penal o pedeapsă între 1 an și 5 ani închisoare în cazul inculpatului A. (în cazul căruia s-a făcut aplicarea procedurii simplificate), respectiv între 1 an și 6 luni închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare în cazul inculpatului B., astfel încât, raportat la limitele de pedeapsă, legea penală mai favorabilă inculpaților este noul cod penal.

Pentru aceste considerente, instanța, va condamna pe inculpatul A.  la o pedeapsă de 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Instanța va condamna pe inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Se confiscă de la fiecare dintre cei doi inculpați suma de câte 100 de lei, reprezentând beneficiul obținut de fiecare dintre aceștia în urma vânzării cântarului sustras, având în vedere împrejurarea că râșnița de cafea a fost restituită persoanei vătămate.

Se va obliga inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Sumele de câte 590 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului B. în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției către avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII SE HOTĂRĂȘTE

Inculpatul A. cetățenia română, studii 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, în prezent aflat în penitenciar fiind recidivist, este condamnat la o pedeapsă de 1 an și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Inculpatul B. cetățenia română, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist, este condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Se confiscă de la fiecare dintre cei doi inculpați suma de câte 200 de lei.

Se obligă inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Sumele de câte 590 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului B. în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției către avocat.

Speta 2.

Inculpații A., B., C., D., și E. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului astfel:

Inculpatul A. a comis infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de tâlhărie.

Inculpatul C. a comis infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de tâlhărie.

Inculpatul B. a comis infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de tâlhărie.

Inculpatul D. a comis infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de tâlhărie.

Inculpatul E. a comis infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de tâlhărie.

La apelul nominal, care s-a făcut în ședința publică, nu s-a prezintat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a dat următoarea hotărâre.

Se reține în actul de acuzare faptul că toți inculpații, noaptea, au intrat împreună, prin efracție în casa de vacanță care aparținea părții vătămate. De aici au sustras mai multe bunuri.

În aceeași dată, noaptea, inculpații, împreună, s-au dus la locuința părții vătămate. Aici au aplicat lovituri și au imobilizat prin legare pe partea vătămată, iar din locuința acesteia au sustras sume de bani, precum și alte bunuri.

Inculpatul D. a solicitat judecarea sa, recunoscându-și vina. El a recunoscut săvârșirea infracțiunilor care au format obiectul actului de inculpare.

Inculpații A., C., B. și E. nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pe care le-au săvârșit.

Judecătoria a reținut următoarele:

Martorul B. s-a deplasat în localitatea Cernești împreună cu fiul său, unde s-a întâlnit cu inculpatul D., pe care îl cunoștea și știa despre el că deține o autoutilitară de culoare albă.

Martorii și inculpatul D. au plecat împreună spre domiciliul părții vătămate, situată într-un loc izolat.

De la partea vătămată martorii și inculpatul au cumpărat un vițel.

Ulterior acestui fapt, inculpatul D. a luat legătura cu inculpatul A. pe care îl cunoștea, spunându-i că partea vătămată locuiește singură într-un loc izolat.

Împreună inculpații D. și A. au mers la partea vătămată și au furat un cazan de țuică. Inculpatul A. a propus să-i cheme și pe alți 3 prieteni și anume pe inculpații C., B. și E., pentru a-i ajuta.

Seara, inculpații A., C., B., D. și E. au plecat împreună de la locuința inculpatului A. cu autoturismul inculpatului C., condus de către acesta, spre domiciliul părții vătămate cu intenția de a fura cazanul de țuică.

Inculpatul D., la plecare și-a uitat în locuința inculpatului A., haina cu care a fost îmbrăcat, și mobilul său pe care l-a pus în buzunarul hainei.

Inculpatul C. a parcat autoturismul lângă o casă de vacanță care era amplasată la o distanță destul de mică fașă de locuința părții vătămate. Inculpații, pătrunzând prin efracție în casa părții vătămate, au sustras un DVD-palyer, o drujbă, un număr de patru securi, un cuțit și o furcă.

Ulterior s-a aflat că drujba au abandonat-o într-un șanț.

Inculpații au plecat pe jos spre locuința părții vătămate, aflată la o distanță de aproximativ 200 m de locuința de vacanță lângă care au parcat.

Simțind că se apropie cineva, câinii au început să latre, așa că victima a ieșit afară să vadă ce se întâmplă.

Inculpații au mobilizat victima și au lovit-o în zona feței și a spatelui, au culcat-o la pământ, și au legat-o cu o frânghie de mâini și de picioare. Apoi i-au cerut să le spună unde ține banii. Unul dintre inculpați avea în mână un cuțit și i-a spus părții vătămate să nu ridice capul de la pământ dacă nu vrea să fie înjunghiată cu cuțitul.

În timp ce partea vătămată era păzită de către unul dintre inculpați, ceilalți inculpați au intrat în casă și au căutat bani și bunuri, au răvășit lucrurile în căutarea bunurilor de valoare. Din locuința victimei inculpații au furat suma de 558 lei, un telefon mobil marca Samsung, un motoferăstrău, o pușcă artizanală de vânătoare, și un număr de opt cartușe cu glonț de calibru 7,62 mm. Aceste cartușe erau ambalate într-o husă specială de culoare albastră.

Apoi, inculpații au dus victima în casă, au trântit-o pe un pat apoi i-au legat mâinile și picioarele cu o frânghie. Victima a reușit să-și dezlege frânghia care îi imobiliza picioarele la scurt timp după plecarea inculpaților, însă la mâini nu a reușit să se dezlege.

Astfel partea vătămată a plecat spre locuința martorului situată la aproximativ 2 km de locuința sa. Martorul a dezlegat la mâini victima și de pe telefonul său a apelat poliția.

O mașină a poliției a plecat imediat spre locul de desfășurare a faptei. Când se deplasa spre locuința martorului partea vătămată a observat, la aproximativ 500 m de locuința sa, o mașină pornind către localitatea D.

Inculpații, după ce au ajuns la casa de vacanță unde era locul unde parcaseră autoturismul, au plecat cu aceasta pe același drum pe care veniseră. Pe drum au observat semnalele luminoase ale mașinii de poliție. Aceasta venea spre locul faptei și anume se deplasa spre locuința părții vătămate. Fiindu-le teamă că vor fi prinși, inculpații au aruncat într-un șanț de la marginea drumului bunurile furate, iar inculpații B., E., D. și A., au pornit pe jos, peste câmp, iar inculpatul C. și-a continuat deplasarea singur cu autoturismul.

Inculpații B., E., D. și A. au pornit spre pădurea dintre Târgu Lăpuș și Cernești, l-au sunat pe inculpatul C. de pe numărul de telefon al inculpatului A., acesta transmițându-le că este deja în drum cu mașina.

Inculpatul D., deoarece își uitase telefonul mobil în locuința inculpatului A., nu avea asupra sa telefonul mobil. Așa că a sunat-o pe soacra sa, de pe numărul de telefon al inculpatului D., cerându-i numărul de telefon al vărului său, și anume al martorului.

Martora neavând această informație, s-a dus la fiica sa, care era soția inculpatului D. și i-a cerut numărul de telefon al martorului. Soția inculpatului D. a sunat de pe telefonul mamei sale, la numărul de telefon care apelase. La telefon a răspuns inculpatul A. care i-a spus că soțul său, respectiv inculpatul D. se află cu el și i l-a dat la telefon. Inculpatul D. i-a spus soției sale, că sunt pe jos, atât el cât și ceilalți inculpați, întrucât inculpatul C. i-a lăsat pe jos.

Inculpatul D. i-a relatat soției, că intenționează să vină cu martorul solicitându-i numărul de telefon al martorului.

Martorul a fost apelat de pe numărul de telefon al inculpatului A., a vorbit la telefon cu inculpatul D. care i-a spus că i s-a stricat autoturismul și i-a cerut martorului să vină după el.

Astfel martorul s-a deplasat cu autoturismul, după cei patru inculpați: C., B., D. și E..

Aceștia au urcat în autoturism, inculpatul D. în față, iar ceilalți în spate și au plecat spre casă. Ajungând la o stație de carburant au oprit pentru a cumpăra carburant, situație în care șoferul și inculpatul A. au coborât din autoturism, și au fost înregistrați de camerele de supraveghere ale benzinăriei.

Ajungând în localitatea de domiciliu inculpații au mers pe străduțe lăturalnice unde fiecare s-a dus la casa lui.

Inculpatul D., ajuns în localitatea de domiciliu și-a recuperat telefonul uitat în locuința inculpatului A., l-a sunat pe martorul B. de pe numărul său de telefon, căruia i-a spus să se ducă să ia drujba abandonată în șanț.

Inculpatul C., în timpul deplasării spre casă a avut un accident, intrând cu mașina într-un copac. În fotografia autoturismului acestuia, inițial indisponibilizat, se observă în partea frontală o avariere ușoară a caroseriei.

Inculpații au ținut permanent legătura între ei în noaptea respectivă, fiind înregistrate un număr de 8 convorbiri telefonice între orele 00:45 – 04:45.

Partea vătămată a fost examinată de către medicul legist. Conform Raportului de constatare medico-legală, eliberat de Serviciul de Medicină Legală, se observă faptul că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur. Leziunile pe care le avea au necesitat 13-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. La sediul IPJ a fost efectuată o recunoaștere din grup, astfel partea vătămată l-a indicat pe inculpatul D. ca fiind unul dintre autorii tâlhăriei săvârșite asupra sa și a arătat că acesta, sub amenințarea unui cuțit, i-a cerut să spună unde își ține ascunși banii.

În ziua în care inculpatul D. a fost arestat, soția acestuia, martora a fost chemată de soția inculpatului A. la locuința sa, unde se aflau inculpatul A., inculpatul B., inculpatul C. și E.. Inculpații A., B. și C. i-au promis martorei că îi vor da sume de bani, dacă inculpatul D. va fi de acord să declare că inculpații nu au participat la comiterea tâlhăriei.

Totodată inculpatul C. i-a promis martorei că că îi vor angaja soțului ei un avocat și o duce cu mașina la penitenciar pentru a-și vizita soțul, dacă acesta din urmă va fi găsit vinovat. Dar martora a refuzat să primească banii și i-a trimis pe inculpați să vorbească cu socrul său, tatăl inculpatului D., lucru pe care aceștia l-au și făcut.

Așa că, în aceeași zi, la domiciliul tatălui inculpatului D. S-au dus inculpatul C. împreună cu tatăl acestuia și i-a cerut să vorbească cu fiul său – inculpatul D., pentru ca acesta din urmă să nu îi indice și pe ceilalți inculpați ca fiind autorii faptelor.

În timpul cercetării la fața locului efectuate ca urmare a sesizării de către partea vătămată. a săvârșirii asupra sa a infracțiunii de tâlhărie, organele de poliție au fost sesizate că pe marginea drumului comunal, a fost găsit un motoferăstrău și alte bunuri care ar proveni din locuința părții vătămate. Aceste bunuri au fost găsite de doi minori.

Deplasându-se în locul respectiv, organele de poliție au constatat că în șanț la o distanță de 6,5 m de marginea părții carosabile, cu lama înfiptă în sol, se afla un motoferăstrău cu carcasă de culoare portocalie, și un pachet de țigări, în care se aflau psatru țigări. De asemenea a mai fost găsită o husă de material textil de culoare neagră. Pușca de vânătoare artizanală, fără o țeavă dotată cu lunetă și cartușele de calibru 7,69 mm au fost găsite de către un minor care l-a anunțat pe concubinul mamei sale, care s-a prezentat la Poliție. Acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a IPJ. Motoferăstrăul a fost predat părții vătămate căruia i s-a spus că are obligația de a-l păstra până la soluționarea definitivă a cauzei.

În drept:

Faptele inculpatului D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: furt calificat, prevăzută și pedepsită de Codul penal și tâlhărie, prevăzută și pedepsită de Codul penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului D., instanța a avut în vedere prezența antecedentelor sale penale, pericolul social concret al faptelor multiple săvârșite de către acesta, valoarea prejudiciului cauzat victimei, precum și atitudinea sinceră a inculpatului fașă de autoritățile judiciare. O parte din aceste aspecte au fost reținute și ca circumstanțe atenuante judiciare, conform Codului penal.

Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei, Judecătoria a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speței și cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepsei aplicate inculpatului D. va putea fi atins și fără executarea acesteia, astfel că se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunal, care va evalua conduita inculpatului pe durata termenului de încercare.

Pentru a decide astfel, judecătoria a apreciat că atât declarațiile inculpatului D. dar și declarațiile martorilor, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat, asupra inculpatului D. și a familiei sale, au fost exercitate presiuni pentru a nu colabora cu organele judiciare.

Inculpatului D. i se va interzice dreptul să fie ales în autoritățile publice sau în funcții publice, faptele lui fiind incompatibile cu respectul și încrederea pe care cetățenii le datorează autorităților publice, pedeapsă accesorie a cărei executare va fi suspendată pe perioada termenului de încercare.

Faptele inculpaților A., C., B. și E., astfel cum au fost probate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: furt calificat, prevăzută și pedepsită de codul penal, și tâlhărie, prevăzută și pedepsită de codul penal,

Vinovăția tuturor inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute este evidențiată de: procesul verbal al plângerii orale, procesul verbal al cercetării la fața locului, fotografia judiciară, declarațiile victimei, raportul medico-legal al victimei, procesul verbal de reconstituire a faptelor, fotografia de reconstituire, proces verbal de examinare a înregistrărilor benzinăriei, procesele verbale de cercetare la fața locului privind fapta de furt, identificarea numărului de telefon utilizat de inculpatul A. din alt dosar penal, procesul-verbal de examinare a telefonului mobil ridicat de la inculpatul C., Adresa privind examinarea apelului de urgență 112, procesul verbal de examinare a apelurilor telefonice efectuate și recepționate de la numerele de telefon relevante, procesul verbal de examinare a apelurilor telefonice efectuate și recepționate de pe numărul de telefon aparținând inculpatului A., procesul verbal de examinare a apelurilor telefonice efectuate și recepționate de pe numărul de telefon aparținând inculpatului C., procesele verbale privind examinarea apelurilor telefonice efectuate și recepționate de la numărul de telefon aparținând inculpatului D., procesul verbal de examinare a telefonului mobil al numitului B., examinarea dactiloscopică a urmelor papilare descoperite la cercetarea la fața locului, Raportul tehnico științific de constatare a urmelor de anvelope, Raport de constatare tehnico-științifică examinare poligraf, procesul verbal de confruntare, procesul verbal de recunoaștere din grup, procesul verbal de recunoaștere după poză, fotografia de recunoaștere din grup, procesul verbal de constatare a contravenție, declarațiile inculpaților.

Inculpații A., C., B., E. au negat în mod constant săvârșirea faptelor, chiar dacă probele se verifică cu declarațiile complete ale inculpatului D., și ale martorilor.

Inculpatul A. fiind recidivist, a fost condamnat la 11 ani închisoare, Acesta a fost arestat și eliberat condiționat rămânând cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 1346 zile închisoare.

Inculpatul C. fiind recidivist, a fost condamnat la 4 ani și 11 ani închisoare, Acesta a fost arestat și eliberat condiționat rămânând cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 708 zile închisoare.

Inculpatul E. fiind recidivist, a fost condamnat la 2 ani închisoare, Acesta a fost arestat și eliberat condiționat rămânând cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 267 zile închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților A., C., B. și E., instanța a avut în vedere: faptul că inculpații A., C., și E. sunt recidiviști având antecedent penale. Aceștia prezintă un pericolul social concret datorită faptelor multiple, modului și mijloacelor folosite la comiterea infracțiunilor.

Pe perioada executării pedepselor inculpaților A., C., B. și E. li se va interzice dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, faptele acestora fiind incompatibile cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice.

Inculpații A., C. și B., vor rămâne în arest preventiv, deoarece inculpații au comis din nou infracțiuni. Dacă ar fi lăsați în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru faptele lor inculpații vor plăti despăgubiri victimei.

Se va dispune confiscarea bunurilor a căror deținere este interzisă de lege.

Inculpații, deoarece au fost găsiți vinovați vor suporta cheltuielile judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Condamnă pe inculpatul A., cetățean român, fără studii, fără ocupație, căsătorit, 3 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, la pedeapsa închisorii de 4 ani și tâlhărie la pedeapsa închisorii de 6 ani,

Se revocă liberarea condiționată cu privire la restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1346 de zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare. Astfel aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul C, cetățean român, 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat la pedeapsa închisorii de 4 ani și tâlhărie la pedeapsa închisorii de 6 ani,

Astfel aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul B., cetățean român, fără studii, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, la pedeapsa închisorii de 4 ani și tâlhărie, la pedeapsa închisorii de 6 ani,

Astfel aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul E., cetățean român, 7 clase, muncitor, necăsătorit, 1 copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, la pedeapsa închisorii de 4 ani și tâlhărie, la pedeapsa închisorii de 4 ani,

Astfel aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

Se menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpații A., C. și B..

Condamnă pe inculpatul D.,cetățean român, 7 clase, fără ocupație, căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, la pedeapsa închisorii de 2 ani și tâlhărie, la pedeapsa închisorii de 3 ani,

Astfel aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

Se dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunal , pe un termen de încercare de 4 ani. În tot acest timp, inculpatul se va prezenta la datele fixate la ”Serviciul de Probațiune”, va trebui să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, și întoarcerea. Inculpatul va comunica și justifica schimbarea locului de muncă. Totodată inculpatul va comunica informații de natură ce ar putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Se scade din durata pedepselor aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive.

Obligă pe inculpații A., C., B., E. să plătească părții vătămate suma de 900 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

Se dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpați a sumei de 60 lei.

Obligă inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Concluzii

În urma realizării acestei lucrări de licență am putut constata următoarele:

Nimeni nu se îndoiește astăzi că în investigația privind descoperirea adevărului asupra faptelor, urmele și indiciile au o importanță capitală: uneori întreaga problemă a descoperirii făptașului se poate rezolva definitiv printr-o singură urmă, alteori urmele furnizează indiciile cele mai sigure.

Orice persoană sau obiect care interacționează cu mediul exterior va lăsa urme. Acest lucru duce la concluzia, foarte importantă pentru criminaliști, că nu există crima perfectă sau crima fără urme. Urmele se află la locul faptei și găsirea lor este ține de pregătirea anchetatorului și de existența a unor mijloace tehnice adecvate.

Urmele sunt de mai multe tipuri: urmele de suprafață care pot fi:

– de stratificare (vizibile, detectate cu ușurință de ochiul omenesc și invizibile sau latente, care nu pot fi detectate decât prin metode speciale.

– de destratificare

Urmele lăsate de piciorul încălțat sau piciorul desculț.

Urmele de dinți, de buze, urmele lăsate de desenele papilare.

Spețele alese referitoare la cercetarea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat sunt relevante pentru a pune în evidență metode și tehnici de cercetare la fața locului penrtu identificarea făptașului după urmele lăsate.

Cercetarea la fața locului constituie în esența ei ”piatra de temelie” a procesului penal, fiind punctul de pornire în cercetarea penală cu o evidentă semnificație în ansamblul preocupărilor consacrate soluționării unei cauze penale.

Bibliografie

ALMANAHUL CRIMINALISTICA 2002, pag. 181, Editura Little Impex SRL, București 2000;

BERCHESAN V., M. RUSU–“Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii”, Curs de tehnică criminalistică, vol I–III, Ed. Little Star, București, 2002, 2003;

CIOPRAGA A., I. IACOBUȚĂ- „Criminalistica”, Ed. Fundației Chemarea Iași 1997;

CONSTANTIN I.R., M. RĂDULESCU- „Dactiloscopia”- Editura M.I.;

CONSTANTIN I.R., P. DRĂGHICI, M. IONIȚĂ-„Expertizele, mijloace de probă în procesul penal”–Editura Tehnică, București 2000;

CONSTANTIN I.R., POMPIL DRĂGHICI, MIRCEA IONIȚĂ- „Expertizele, mijloc de probă în procesul penal”, București,Editura Tehnică 2000;

DUMITRESCU C.- „Identificarea criminalistică” – Notă de curs;

DUMITRESCU, E. GAGEA– „Elemente de antropologie judiciară” ,București, 1993;

IONESCU L., D. SANDU- „Identificarea criminalistică”, Editura Științifică, București 1990

ILONA BUTA si IOSIF GOLDHAR , “Un nou praf fluorescent folosit în revelarea urmelor papilare“ , Rev. Probleme de medicină legală și criminalistic , nr. 7-8 , București ,

LUCIAN IONESCU, „Criminalistica. Note de curs”, Editura Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir”, București, 2002.

MIRCEA I.- „Criminalistica”, Ed. Lumina Lex, Cluj 2001;

PĂȘESCU G. ȘI ION R. CONTANTIN- „Secretele amprentelor papilare”- Editura Național 2002;

POPA GH.- „Criminalistica”, Ed. Biblioteca, Târgoviște 2004;

SANDU D., IONESCU L.– „Identificarea criminalistică”, Ed. Științifică, București 1990;

STANCU E.– „Criminalistica”-Editura Actami, Bucuresti,1995;

STANCU E.- „Tratat de criminalistică”, Ed. Panteonul Juridic 2003;

SUCIU C.- „Criminalistica”, Ed. Didactică și Pedagogică,București 2003;

TRATATUL PRACTIC DE CRIMINALISTICĂ, vol I-V, Editura Ministerului de interne, Serviciul Editorial 2001;

OLTEANU G.I., ”Despre cercetarea la fața locului”, Ed. Cermaprint, București, 2007

LAZĂR CÂRJAN, Tratat de criminalistică ,Ed. Pinguin Book, București,2005;

BERCHESAN V., Îndrumar complet de cercetare penală- Ediția a doua revăzută și adăugită, Ed. ICAR, București;

LEFTERACHE L, MITRACHE CONSTANTIN, BULAI COSTICA, MITRACHE CRISTIAN – Drept penal român. Partea generală – Culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul studentilor – Editia a VI-a, revazută și adaugită, Ed. Universul Juridic, 2010;

ALEXANDRU BOROI, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal. Ediția 2, Ed C.H. Beck, 2014;

ANCA-LELIA LORINCZ, SORIN CORLATEANU, GIANINA-ANEMONA RADU, PETRICA MARIUS POPA, Culegere de spețe în materie procesual-penală, Ed. Universul Juridic, 2010;

LAZĂR V. GAMENȚ N., Drept penal român. Partea specială. Culegere de spețe din practica judiciară commentate, Ed. Editura Universul Juridic, 2011;

ALEXANDRU BOROI – Drept penal. Partea generală. Culegere de spețe pentru uzul studenților, ED. All Beck;

RISTEA I., Drept penal partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014.