Cercetarea Criminalistica A Documentelor

CERCETAREA CRIMINALISTICA A DOCUMENTELOR

CAPITOLUL I –DOCUMENTUL

1.1.-Notiuni general

In domeniul cercetarii criminalistic se considera ca noțiunea de document este cea mai potrivita atribuire pentru înglobarea tutor elementul specifice: act scris, înscris si documente care, la rândul lor pot desemna atat un înscris, cat si orice obiect destinat sa ateste fapte de natura juridica sau istorica. De asemeni, documentul care face obiectul cercetarii criminalistice este văzut ca un înscris prin prisma noului cod de procedura penala.

In criminalistica noțiunea de document este definita ca fiind “orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desen, schița, prin care se atesta starea civila, identitatea personala, pregătirea profesionala sau școlara, încheierea de diferite contracte, felurite declarații,  precum si biletele de călătorie, timbre, etc.[]

Deoarece, documentele, înscrisurile, actele si alte obiecte creează situații de litigii judiciare, acestea ajung in situația de a fi documente contestate sau documente suspecte. In ramura examinării criminalistice a documentelor cerința examinării înscrisurilor este extrem de variata fiind direct proporționala cu litigiile care au in conținutul lord suspiciunea unor documente suspecte sau contestate.

1.2.-Manipularea înscrisurilor

In cazul in care un înscris a devenit suspect si ar putea conține o urma a unei infracțiuni atunci, organul judiciar trebuie sa-si înceapă operațiunea, cu precauție, respectând anumite reguli de păstrare si conservare a înscrisului in starea in care a fost găsit sau prelevat, acesta constituind un mijloc material de proba. Regulile, mai importante, ce se impun la recoltarea si conservarea acestor probe, înscrisuri sunt:

-înscrisurile purtătoare a unor eventuale urme de mâini, amprente se vor recolta cu mânuși pe mâini si/sau cu ajutorul unei pensete;

-înscrisurile vor fi protejate de intervenția anumitor factori externi care, le-ar putea altera, acești factori fiind: lumina solara, umiditatea si căldura;

-este interzis a se face sublinieri sau mențiuni, pe înscrisul ridicat;

-înscrisul nu se capsează, nu se coase la dosar si nu se pliază daca nu se impune acest lucru, daca este absolut necesara împăturirea sa acestuia trebuie făcută, pe cat posibil pe urmele deja existente;

-in cazul anexării înscrisurilor la dosar acestea vor trebui depuse in plicuri sau mape special, de preferința din folie de plastic, transparenta;

-daca se impun metode de cercetare cu caracter distructiv, de natura sa altereze forma si conținutul înscrisului, procedura se va executa numai de către expertul criminalist, după ce, in prealabil, înscrisul a fost fotografiat color, in forma inițiala, procedura fiind obligatoriu aprobata de către organul care a dispus expertiza.

1.3.-Refacerea si reconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse

Refacerea si reconstituirea înscrisurilor se impune atunci când acestea au fost distruse, de exemplu, prin ardere sau prin rupere si procedura este imperios necesara in cazul soluționării unei cauze penale sau civile. Procedura revine expertului criminalist, prin folosirea mijloacelor tehnice specifice, procedura devenind absolut necesara in condițiile săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.259 si art.275 din Noul Cod Penal care privesc sustragerea si distrugerea de inscrisuri.De asemeni, in cazul necesitații reconstituirii înscrisului judiciar, in conformitate cu procedurile speciale penale si civile care fac referire la dispariția înscrisurilor judiciare: art.543-547 din Noul Cod de procedura penala si art.1054-1056 din Noul cod de procedura civila.

1.3.1.Refacerea înscrisurilor rupte sau tăiate

Înscrisurile rupte sau tăiate sunt, in general, realizate cu intenție si sunt descoperite in împrejurări de urmărire penala si tactica criminalistica. In cadrul procedurii de refacere a înscrisurilor rupte sau tăiate, expertul criminalist are de parcurs mai multe etape.

Mai întâi, fragmentele de hârtie se sortează în funcție de trăsăturile lor generale, ca de exemplu: natura sau calitatea cernelii, caracteristicile grafice generale ale scrisului, precum și după alte semne ori ștampile imprimate pe hârtie. Refacerea propriu-zisă începe de la colțurile și marginile actului, după care se continuă cu celelalte fragmente, pe baza formei marginilor acestora, a direcției rândurilor, a urmelor de pliere, a conținutului ori a altor elemente grafice care asamblează permit stabilirea locului, a succesiunii fragmentelor de hârtie. Apoi, fiecare bucățica de hârtie se întinde ușor și se pune un timp la presat, după care se așezând-se între două plăci de sticlă sau două coperți de plastic transparent care se lipesc pe margini cu bandă adezivă transparentă. În nici un caz nu este permisă lipirea directă a bucăților de hârtie sau folosirea benzilor adezive.

După încheierea procedurii de refacere, expertul criminalist va proceda la fotografierea-color a documentului, pe ambele parți.

1.3.2.Refacerea documentelor arse

Scopul refacerii documentelor arse este acela de a pune în evidentă conținutul lor. In primul rând, piesa arsa se preludează de la fata locului, in funcție de starea in care se găsește, de către organul judiciar acesta trebuind sa respecte anumite conditii.Daca înscrisul încă mai arde, organul judiciar va proceda la întreruperea focului de așa maniera încât sa nu favorizeze, mai tare, distrugerea acestuia. Așadar, este necesara oprirea alimentarii cu oxigen prin acoperirea piesei cu un vas mare, in nici un caz, focul nu se vas tine cu apa sau cu o patarațina funcție de starea hârtiei, aceasta se poate prinde cu un clește cu buze late sau se poate ridica prin favorizarea unui curent de aer cu ajutorul unui “evantai” ajutând piesa sa se ridice si sa poată fi colectata pe un suport de sticla sau celuloid.

Daca înscrisul se găsește in stare pronunțata de carbonizare se procedează la fixarea acestuia prin pulverizare cu o soluție de șerlac sau, daca este nevoie chiar cu un fixative de par. Piesa se depune într-o cutie, căptușita cu vata, aceasta fiind așezata de așa maniera încât sa nu afecteze in vreun fel hartia,cutia se închide si se duce la laborator, la expertul criminalist.

Expertul criminalist trebuie sa procedeze, cu deosebita atenție la consolidarea hârtiei si obținerea unei elasticități care sa poată permite întinderea acesteia. Daca exista condiții corespunzătoare aceasta procedura se poate aplica si la fata locului in care se afla piesa.

Elasticitatea hârtiei se obține prin menținerea ei in mediul umed sau prin pulverizarea cu vapori de apa si ulei de ricin. De asemeni, se pot pulveriza anumite soluții de polimeri capabile sa formeze, pe suprafața hârtiei, o pelicula transparenta procedura asigurând o buna conservare a documentului.

In cazul hârtiilor semi arse, acestea nu mai necesita tratarea cu vreo soluție, îndreptarea lor făcând-se prin punerea lor intre doua bucăți de sticla.

Relevarea scrisului, se face, în primul rând, în funcție de gradul de ardere a hârtiei și de rezistența la temperaturi înalte a materialelor ori de imprimare.

Printre metodele de relevare a scrisului se numara cele care folosesc fascicule de lumină orientate asupra înscrisului sub diferite unghiuri pentru crearea contrastului de umbra; fotografia de reflexie; radiațiile infraroșii cu ajutorul cărora se evidențiază capacitatea diferita de absorbție si de reflexie a fondului hârtiei si a materialelor cu care este scris sau imprimat înscrisul; indicatorii fluorescent – hârtia tratata cu anumite substanțe chimice se expune radiațiilor ultraviolete scrisul fiind evidențiat cu fluorescenta care se formează[].

In cazul documentelor complet carbonizate scrisul poate fi relevant printr-o metoda care consta in întinderea hârtiei intre doua placi speciale din sticla si arderea ei pana la cromizare si astfel porțiunile scrise apar mai închise la culoare pe fondul gri-cenușiu al hârtiei arse.

Expertul criminalist este, singurul in măsura sa folosească metoda cea mai adecvata având grija sa respecte regula conform căreia procedura care urmează sa fie aplicata sa nu afecteze integritatea sau aspectul scrisului supus examinării.

1.3.3.Refacerea înscrisurilor supuse la acțiunea apei

Această procedura se poate aplica ținând cont de anumiți factori cum ar fi: calitatea hârtiei și cernelii cu care s-a scris, timpul cât înscrisul a stat în apă și vechimea generală a actului. De asemeni, se va tine cont și de compoziția apei, gradul său de poluare, aciditatea etc.

Rezistența hârtiei și cernelii la acțiunea apei este în funcție de gradul de solubilitate al acestora, de compoziția apei și de viteza de curgere a acesteia.

Pentru refacerea înscrisurilor supuse la acțiunea apei se impune, in primul rând, să se dezlipească foile de hârtie și să se usuce separat, la temperatură  constantă, ferite de lumina soarelui. După aceea, scrisul este îndepărtat prin presare și fixat între două plăci de sticlă.

Punerea in evidenta a scrisului este posibilă numai daca în masa hârtiei, au rămas urme de cerneală sau din substanța folosită la scriere. În aceste condiții relevarea scrisului se face prin fotografia de contrast, sau separatoare de culori, prin amplificare electronică, prin tel examinare și fotografiere, în radiații invizibile. Utilizarea reactivilor chimici se recomandă numai după epuizarea celorlalte metode de relevare.

1.4.-Stabilirea autenticității si vechimii înscrisurilor

1.4.1. Stabilirea autenticității înscrisurilor

Adeseori se cere stabilirea autenticității a diferitelor documente cum ar fi: cârti de identitate, acte de stare civila, adeverințe, contracte de diferite tipuri, documente contabile, cecuri, titluri de credit etc.Aceasta procedura se efectuează de către instanțele de judecata, organele de urmărire penala si alte autorități si reprezentanți de instituții publice ori private.

1.Caracteristici principale comune

Principalele caracteristici comune in stabilirea autenticității si vechimii incurilor sunt:

a)-verificarea formei si al conținutului documentului, daca acesta întrunește cerințele legale adică, daca este datat, semnat, stampilat, înregistrat si posibil numerotat;

b)-se verifica termenul de valabilitate al actului, care, uneori este prevăzut chiar in conținutul actului respectiv, unele acte având un anumit termen de valabilitate;

c)-se verifica asemănarea persoane care, prezinta un act de legitimare cu fotografia din acel act si, de asemeni se verifica daca datele de identitate dintr-un act prezentat, corespund cu datele din buletinul sau, alt act cu care persoana se legitimează;

d)-se vor verifica elementele de securitate, specifice documentului respectiv, acestea având ca scop prevenirea falsificării si contrafacerii acestuia.

2.Masuri esențiale de securitate

a)Securitatea hârtiei – se realizează prin doua procedee, primul, numit securitate pasiva care, se realizează prin modificări ale compoziției pastei hârtiei si prin filigranare sau, prin adăugarea in pasta hârtiei a anumitor fibre colorate, pastile fluorescente, specifice biletelor de călătorie si, cel de-al doi-lea procedeu numit securitate activa, prin care se aplica fire de securitate si a un fond de protecție.

Procedura de securitate activa a hârtiei înlocuiește procedura de filigranare a acesteia.

b)-Imprimarea de securitate – este o măsura care a fost elaborate in funcție de felul imprimării si prin grafica elementelor imprimate care sunt realizate într-o forma diversificata.

c)-Perfecționarea elementelor succesorii de identificare. Prin aceasta măsura, in cazul documentelor de identitate se urmărește perfecționarea modului de capsare a fotografiilor si de aplicare a stampilelor ori a timbrelor seci. Actualmente se utilizează o procedeu de laminare, in vid, într-o folie din plastic așa cum, se procedează, de pilda, in cazul pașapoartelor.

In cazul efectelor bancare se generalizează protecția magnetica si de asemeni, imprimarea fotografiei posesorului pe documente fiduciare sau de identitate, inclusiv pasapoarte.Aceste masuri de Securitate aplicate, in ultimii ani au dus la descurajarea tentativelor de contrafacere si la o mai certa stabilire a autenticității lor.

Organul de urmărire, daca constata ca unele elemente de securitate au suferit intervenții ale unor factori fizici sau chimici, ori chiar încercări de înlocuire, ce pot avea implicații juridice, este in măsura, sa trimită, documentele suspecte către expertul criminalist, singurul in măsura sa constate existent, felul si metodele de contrafacere, de falsificare utilizate de către infractori.

Prima măsura luata de către expertul criminalist este sa examineze starea generala a documentului, existent unor urme de intervenție asupra acestuia.

1.4.2.Stabilirea vechimii unui înscris

Cu precădere, in cadrul proceselor judiciare apare necesitatea stabilirii vechimii unor documente, atunci când, asupra acestora exista suspiciunea de falsificare. De exemplu, stabilirea vechimii înscrisului este ceruta atunci când nu se cunoaște data întocmirii lui sau, când data menționata in document este dubioasa. De asemeni când, anumite parți din înscris sunt redactate in perioade diferite de timp, acest lucru fiind specific falsului prin adăugarea de text.

Deseori, se poate stabili cu ușurința data redactării unui înscris, mai ales, când aceasta a fost ștearsa si înlocuita cu o alta data, situație in care ne aflam in fata unui fals săvârșit prin înlăturarea de text. Alteori, nu interesează data întocmirii înscrisului ci, neconcordanta perioadelor atrăgând, după sine nulitatea înscrisului respective. Neconcordanta poate sa se manifeste sub mai multe aspecte astfel:

a)-Neconcordanta

Neconcordanta dintre data care se pretinde ca o are documentul si vechimea reala a înscrisului, așadar orice anacronism, cum se spune in literatura de specialitate, reflectat din studiul elementelor ( ortografia folosita de autor, denumirea unor străzi, localități) indica falsul. Forma si conținutul textului, caracteristicile de fabricație ale hârtiei si cernelii, precum si gradul lor de îmbătrânire sunt elemente semnificative ale unui înscris si, pentru stabilirea vechimii acestora, expertul criminalist este cel in măsura sa se pronunțe prin examinarea tehnico-stiintifica de care dispune.

b)Caracteristicile hârtiei si gradul ei de îmbătrânire

In acest context, expertul criminalist, trebuie, prin tehnica si cunoștințele de care dispune sa stabilească compoziția hârtiei precum si metoda obținerii acesteia si a perioadei in care metoda respectiva a fost utilizată.

c)Examinarea cernelurilor

Expertiza examinării cernelurilor oferă posibilitatea stabilirii vechimii înscrisurilor aceste parcurgând anumite procese fizica-chimice, astfel:

-gradul de oxidare in condițiile de păstrare a înscrisului, oxidarea, in anumite condiții(căldura, lumina, umiditate) determina modificarea nuanței culorii cernelii;

-gradul de migrare in masa hârtiei a componentelor de clor si sulf din cerneala; migrarea, in timp a clorurilor are loc pe o perioada de aproximativ 2 ani iar cea a sulfaților au o durata de migrare de mai bine de 10 ani;

-solubilitatea cernelurilor diferă in funcție de timp, de condițiile de păstrare a înscrisului si de compoziția chimica a cernelii; cu cat înscrisul este mai vechi cu atat cerneala, din scrisul sau, se dizolva mai greu;

-viteza de reacție a cernelii care, este tratata cu anumite substanțe chimice, poate determina, la rândul sau, cu aproximație, vechimea unui inscris;cerneala mai veche are o viteza de reacție mai întârziata decât una proaspăta aplicata recent.

Trebuie menționat ca, in cadrul expertizei criminalistice, expertul criminalist, mai are la dispoziție si alte metode de determinare a vechimii cernelii, pe lângă cele mai sus menționate.

d)-Intersectarea trăsăturilor de cerneala

In cadrul acestui aspect, de asemeni, are loc, stabilirea diferenței de vechime observând-se ca, in situații normale trăsăturile rândului inferior se suprapun peste trăsăturile rândului superior si, la intersectarea trăsăturilor nu se constata difuzări ori revărsări de cerneala.

e)-tipul de instrument scriptural utilizat in întocmirea înscrisurilor-poate determina vechimea unui înscris ținând seama de momentele istorice in care acestea au apărut, ca de exemplu un act scris cu pixul nu a putut fi întocmit înainte de 1946 deoarece acesta a fost anul in care acest tipe instrument a fost pus in circulație.

1.5.-Cercetarea criminalistica a hârtiei si cernelurilor

A. Cercetarea hârtiei

Hârtia reprezintă materialul suport, cel mai des utilizat in întocmirea documentelor, inscrisurilor,pe aceasta fiind imprimate texte si desene. Expertiza criminalistica a hârtiei este necesara atat in nenumăratele cazuri de fals material in înscrisuri cat si, in falsul de bancnote, timbre si alte valori unde sub aspect tehnic apare problema contrafacerii acestora.

1. – Elementele care stabilesc caracteristicile hârtiei sunt următoarele:

a)-Dimensiunea hârtiei care reprezintă grosimea, lungimea, lățimea colii, variază in funcție de tipul si destinația acesteia;

b)-Greutatea hârtiei este data de compoziția acesteia si de condițiile in care a fost depozitata, un factor important de influenta fiind umiditatea. Sub aspect tehnic, hârtia in litigiu se analizează in comparație cu un material de referința, ambele păstrate un anumit timp in aceleași condiții apoi se cântăresc si se compara greutățile;

c)-Raportul dintre grosimea si greutatea hârtiei –denumit de specialiști si „mana” hârtiei. De pildă, o hârtie care are „mână” este aceea care, la pipăit pare foarte densă, fiind subțire în raport cu greutatea sa.[1]

d)-Culoarea hârtiei – este determinata de natura coloranților si a altor substanțe care intra in compoziția sa. Culoarea inițială a hârtiei se pierde sub acțiunea factorilor de mediu(umiditate, temperatură, lumină), sub acțiunea anumitor substanțe chimice, dar și în urma reacției cu substanțele introduse în pasta de celuloză ca umplutură.

e)-Elasticitatea si rezistenta hârtiei-sunt caracteristici care se dau hârtiei in funcție de scopul in care aceasta urmează sa fie folosita, astfel compoziția chimica a acesteia fiind hotărâtoare in acest sens.

Prin urmare, anumite sorturi de hârtie, fabricate în scopuri industriale, au grad înalt de elasticitate și rezistență, ca de exemplu, hârtiile prelucrate cu materiale plastice sau numai acoperite cu acestea. De asemenea, elasticitatea și rezistența hârtiei, este mai mare la bancnote și la alte genuri de hârtie folosită la înscrisurile de valoare, fată de sortimentele de hârtie obținute pentru a rezista manipulării și pentru a fi mai ușor recunoscută prin pipăire. Pentru măsurarea elasticității și rezistenței hârtiei, expertul criminalist are la dispoziție aparate speciale.

f)-Transparenta hârtiei- este data de calitatea fibrei de celuloza, compoziția chimica, culoarea si grosimea hartiei.Aceasta proprietate se determina prin măsurare fotometrică, prin fotografiere în transparență și sub aspect comparativ cu ajutorul hârtiei fotografice.

g)-Filigranarea- este un procedeu care se aplica in timpul procesului de fabricare și constă în rărirea fibrelor din pasta de celuloză înainte de finisare cu ajutorul unor cilindri filigranări. Prin aplicarea acestei proceduri, hârtia nu-și pierde din grosime, rezistență, culoare și elasticitate.

Procedeul de filigranarea se aplica la sortimentele de hârtie cu destinație special ca: biletele de bancă, actele de identitate, de stare civilă, diplomele școlare sau pentru tipărirea unor ediții speciale de cărți. Prin filigranare se urmărește prevenirea falsificării documentelor și împiedicarea multiplicării.

h)-Compoziția chimica a hârtiei-materialul de baza din care se obține hârtia este celuloza, obținuta din lemn(brad, molid,plop,salcie, mesteacăn), plante industriale(cânepa, in, bumbac, stuf, urzica), resturi provenite din cereale(paie, grâușor, ovăz) la care se adaugă substanțe complementare care au rolul de a da produsului finit un anumit grad de elasticitate, consistenta, grad de încleiere, nuanța dade culoare, transparenta si netezime.

2. – Determinarea caracter iștilor hârtiei

In vederea determinării caracteristicilor hârtiei, expertul criminalist are la dispoziția sa mai multe metode tehnice care se pot grupa in doua categorii:

a)-Examinarea optica este metoda de determinare a gradului de transparenta si a fluorescentei cu ajutorul radiațiilor ultraviolete. De asemeni in cadrul examinării optice intra si examinarea structurii hârtiei cu ajutorul luminii incidente care ajuta la identificarea elementelor de protecție.

b)-Examinarea compoziției – compoziția chimică a hârtiei se stabilește prin examenul microscopic, analiza chimică, cercetarea sub raze ultraviolete și cu izotopi radioactivi. Examinarea se face in scopul identificării substanțelor de încleiere(amidon, gelatina), a procedurii de prelucrare a pastei de hârtie precum si a naturii fibrelor de celuloza(textile, lemn, păioase).

Cercetarea cernelurilor si a altor material de scriere

Cercetarea criminalistica a cernelurilor si tușurilor este necesara pentru a se stabili diferența intre tipurile de cerneala întâlnite in falsul material prin adăugarea de text, la stabilirea vechimii unui înscris si, de asemeni in contrafacerea bancnotelor, cecurilor si alte harții de valoare.

1.Compozitia cernelurilor

Cernelurile se deosebesc între ele după compoziția chimică și nuanța de culoare. În compoziția acestora intra diverși coloranți, cei mai frecvent utilizați fiind coloranții organici, precum și alte substanțe care asigură fluiditatea și fixarea cernelii în masa hârtiei. Coloranții organici sunt acizi sau bazici, cei acizi asigurând o fixare mai bună prin migrarea în masa hârtiei.

Examinarea criminalistică a cernelurilor are loc in laborator prin utilizarea de metode fizice și de chimie analitica.

Mai întâi, se recurge la examinarea fotometrică microscopică a trăsăturilor de cerneala și la diferențierea culorii prin metode fotometrice. Examinarea fotometrică se face atât în lumină vizibilă, cât și în radiații invizibile ultraviolete, infraroșii).

Iluminarea trăsăturilor de cerneală examinată este o problemă tehnică importantă, care se face în funcție de natura cercetărilor. Lumina se folosește sub un anumit unghi de incidență, sau poate să fie transmisă prin materialul de cercetat. Iluminarea poate fi făcută cu întreaga componentă a unui fascicul de lumină sau numai la anumite lungimi de undă ale fasciculului, folosind filtre de culoare sau un monocromator.

Examinarea caracteristicilor de cerneală în lumina transmisă se face pentru a studia pigmentații cernelii și pentru a identifica anumiți corpi străini ca de exemplu urmele de praf. Praful pătruns în cerneală sau depus în trăsătură în timpul scrierii ajută la identificarea locului unde cerneala a fost păstrată sau unde textul a fost scris.

Analiza chimică a componentelor unei cerneli se executa după separarea lor cromatografică, iar identificarea acestora se face prin analize spectrale, teoretic putându-se apela la bombardarea cu neutroni.

a)-Identificarea cernelurilor se face prin metode analitice, fizica-chimice a componenților săi prin examinare comparative cu o colecție de cerneluri.

b)-Stabilirea vechimii cernelii cuprinde doua aspecte: vechimea cernelii ca atare si vechimea ei pe hârtiei acest sens se examina gradul de oxidare a cernelii, gradul de solubilitate precum si migrarea ionilor de clorura sau de sulfați in masa hârtiei.

2.Alte materiale de scriere

Cu privire la alte materialele de scriere se au în vedere și pastele pentru stilourile cu bilă(pix) sau cu fibre(carioca), care sunt fabricate după rețete deosebit de variate ca si cernelurile deși, au apărut mult mai târziu.

Distingerea dintre scrisul cu pastă și cel cu cerneală se poate face chiar cu ochiul liber. Pasta nu pătrunde în hârtie, uneori se pot observa ușoare întreruperi, iar linia scrisului nu este colorată uniform și prezintă o ușoară urmă de adâncime în masa hârtiei.

Supuse analizelor de laborator, ca si in cazul cernelurilor, și la paste se diferențiază nuanțele de culoare și conținutul lor chimic.

Cercetarea trăsăturilor de creion, poate fi inclusă tot în categoria cercetării substanțelor de scriere, alături de cernelurile propriu-zise și de tușuri.

Trăsăturile specifice urmei de creion sunt determinate de: compoziția minei creionului, felul suportului pe care se scrie și gradul de apăsare.

Trăsătura de creion se examinează plecând de la compoziția minei acestuia, în funcție de care creioanele se împart în:

creioane de grafit care, după duritatea minei sunt împărțite în mai multe sorturi;

creioane chimice, care sunt copiative și ne copiative;

creioane grase sau dermatografi ce.

Deplasarea creionului pe suprafața hârtiei cu o anumită apăsare favorizează exfolierea din mina creionului a unor particule ce se depun pe hârtie formând traseul sau linia trasă. La creioanelor chimice copiative, dacă hârtia este umedă, o parte din colorant se fixează de hârtie prin pătrunderea în țesutul acesteia, si trăsătura nu mai poate fi înlăturată prin frecare. Trăsătura de creion conținând grafit are o durata nelimitata pe suprafața hârtiei si nu determina reacții chimice cu hârtia ca trăsătura de cerneală, in schimb, poate fi înlăturată prin frecare.

Examinarea de laborator a trăsăturilor de creion, ca în cazul cernelurilor, se face prin observarea la microscop și pe baza unor reactivi chimici.

CAPITOLUL II – GRAFOSCOPIA JUDICIARA – NOTIUNI DE GRAFOSCOPIE JUDICIARA

2.1.- Noțiuni generale

O multitudine de documente, acte scrise sunt utilizate tot timpul, in viată cotidiana, in toate domeniile social-economice. Multe dintre aceste documente sunt realizate prin scriere cu mana si, chiar daca, sunt scrise intra-un alt mod(tipărite, dactilografiate, xeroxate etc.)toate aceste înscrisuri sunt purtătoare de semnăturii acest context, vorbim despre documente, înscrisuri ce reflecta dovada nașterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice si care, la un moment dat, pot deveni suspectabile de fals. In aceste comditii,documentele, înscrisurile dubioase sunt supuse procedurii de expertiza criminalistica si, in cadrul procesului judiciar, devin mijloace de proba. Calitatea înscrisurilor ca, mijloace de proba, este stabilita atat de Codul de procedura civila cat si, mai ales, de Codul de procedura penala, acestea fiind dovezile in baza cărora se judeca procesul civil sau penal.

Prin urmare, documentele, înscrisurile suspecte sunt supuse procedurii de expertiza criminalistica, la cererea organelor, instituțiilor in drept. Examinarea înscrisurilor se realizează prin gazoscopie.

Grafoscopia privita prin prisma expertizei criminalistice joaca un rol deosebit de important in înfăptuirea actului de justiție deoarece, prin intermediul sau se poate identifica autorul unui scris si semnătura acestuia, in documentele suspectate de fals.

Expertiza grafoscopica este o ramura importanta a expertizei criminalistice, aceasta stabilind procedeele necesare studierii scrisului de mana si, implicit a celui care a scris sau semnat un document suspect.

Prin “grafoscopie” se înțelege studiul scrisului in scopul determinării autenticității unor acte, unor iscălituri etc., respective studiul scrisului in scopul identificării scriptorului, scris a cărui specificitate justifica existenta unui gen autonom de expertiza: expertiza criminalistica a scrisului, denumita corect si “gazoscopie judiciara” sau “expertiza grafica”. []

Scrisul-este definit drept un sistem de comunicare, de reproducere, prin semen grafice, a gândurilor si a vorbirii-constituie o deprindere intelectuala un complex de reflexe condiționate(stereotip dinamic) format printr-un proces de învățare.[]

Grafoscopia are la baza doua proprietăți esențiale ale scrisului si anume, individualitatea si stabilitatea caracteristicilor grafice.

1.Individualitatea scrisului – trăsăturile caracteristice individualității scrisului de mana sunt: forța, echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase superioare, aceste caracteristici putând fi influențate de intervenția altor factori externi. Aceasta trăsătura se reflecta atat in forma cat si in conținutul scrisului si este in raport cu personalitatea si nivelul de dezvoltare intelectuala persoanei.

2.Stabilitatea caracteristicilor grafice numita si stabilitate relativa este proprietatea care reflecta anumite modificări ale scrisului, relativ importante in funcție de evoluția scrisului.

Literatura criminalistica aduce in discuție anumite cauze, considerate importante care, determina modificarea scrisului unei persoane, după cum urmează:

-necesitatea scrierii rapide – fenomen pe care li întâlnim la studenți si in cadrul anumitor profesii;

-anumite patologii, ca de exemplu, bolile mintale care aduc alterări semnificative ale scrisului;

-dirijarea mâinii de către o alta persoana, poate fi vorba de o mana ajutata sau de forțarea scrierii de către o alta mana, ca de exemplu, in cazul răpirii de persoane sau la scrierea de testamente in cazul bătrânilor grav bolnavi;

-stări de intoxicație, in cazul ingerării de alcool, droguri, medicamente sau alte substanțe cu potențial toxic;

-scrisul in condiții improprii – scrisul in picioare, in frig, suport de scriere neadecvat sau poziție incomoda etc.

Aceste cauze pot duce la un scris nesigur cu rânduri strâmbe, întreruperi in traseul scrisului chiar alterări grave ale scrisului ajungând-se la un aspect haotic al acestuia.

2.2.Caracteristici de identificare ale scrisului de mana

Principalele caracteristici de scriere folosite la identificarea autorului unui document sunt:

-limbajul folosit de autor;

-modul cum este poziționat textul;

-aspectul ori forma generala a scrisului;

-trăsături specific ale semnelor grafice.

3.2.1Caracteristicile exprimării in scris

In acest context, expertul criminalist va examina conținutul textului încercând sa analizeze vocabularul prin care autorul se exprima, daca acesta respecta regulile de punctuație si ortografie, stilul de exprimare al acestuia. Prin aceasta analiza, expertul poate evalua nivelul de cultura al autorului, poate aprecia profesia acestuia, prin limbajul de specialitate folosit, unele trăsături ale personalității, vârsta, sexul si își poate da seama daca se pune problema unor perturbații de natura psihica.

2.2.2.Caracteristicile topografice ale scrisului

Prin acest aspect se observa modul de amplasare al textului pe suportul utilizat prin observarea:

a)-Marginea lăsata de scriptor, de o parte si de alta a textului care, poate fi mare, mica sau mijlocie, daca este dreapta sau strâmba etc.;

b)-Alineatele, acestea, in unele cazuri nu exista sau pot fi amplasate la distante foarte mari de marginea suportului de scris sau, ca in cazul marginii, distanta poate fi mare, mica sau mijlocie;

c)-Distanta dintre rânduri – criteriu specific a modului de spațiere al scrisului;

d)-Amplasarea unor mențiuni – in acest caz se constata modul de dispunere a unor elemente ca de exemplu: data, semnătura, titlul etc., aceste putând fi situate in anumite locuri fata de text(central, in dreapta sau in stanga,mai sus ori mai jos).

2.2.3.Caracteristici generale ale scrisului de mana

Aceste caracteristici generale le întâlnim, in materia de specialitate si sub denumirea de dominante grafice, ele având rolul de a determina cu exactitate un anumit tip de scris. Dominantele grafice reprezintă anumite trăsături specifice aspectului general al scrisului si, in același timp, al formei acestuia. Cu ajutorul lor se poate descoperi, foarte ușor, un fals înfăptuit prin imitare sau deghizare, autorul falsului fiind preocupat, mai mult, de încercarea de a imita cat mai corect literele si astfel ii scapă caracteristicile sale generale proprii punând-si identitatea in pericol, fiind astfel, descoperit. Acest fenomen este des întâlnit in practica de specialitate.

Caracteristici generale ale scrisului de mana sunt numeroase, cele mai importante fiind:

a)-Gradul de evoluție a scrisului reprezintă cea mai importanta caracteristica generala, dominanta de individualizare ocupând un loc special in procedura de identificare. Aceasta caracteristica evaluează nivelul pe care l-a atins o persoana in abilitatea de a scrie si tehnica sa de scris.

Gradul de evoluție a scrisului se clasifica in:

 -grad inferior;

             -grad mediu;

             -grad superior.

Gradul de evoluție superior pune in valoare o evidenta coordonare si viteza mare de execuție. Autorii scrisului superior pot imita cu ușurința un scris inferior sau mediu dar, cu toate acestea, le scapă anumite automatisme care, in cele din urma, le demasca. In același timp, persoanele cu scris inferior nu pot imita  un scris superior;

b)-Forma scrisului – este determinata de gradul de evoluție, de modul de executare a literelor, atat in cazul literelor cursive cat si in cazul scrisurilor de tipar. Aici putem încadra anumite forme ale scrisului, cele mai utilizate fiind: forma de arcada, ghirlanda, rotunjita si unghiulara (colțuroasa).De asemenea, forma scrisului mai este evaluata prin prisma gradului de simplificare a acestuia, astfel avem de a face cu: scrisuri simple, simplificate si complicate;

c)-Dimensiunea scrisului – poate fi, in funcție de dimensiunea literei: mare(peste 3-4 mm), mijlocie(intre 2-3 mm) sau mica(mai mici de 2 mm).In alcătuirea unui cuvânt, literele pot avea o mărime uniforma, este cazul scrisurilor descrescânde(gladiola te) sau scrisurile crescânde(ingladiolate) si lărgimea scrisului(dilatat sau comprimat);

d)-Inclinarea scrisului sau a literelor. In acest sens, expertul criminalist are ca referința axa longitudinala a literei in raport cu linia de baza a rândului, clasificarea scrisurilor făcând-se după cum urmează scrisuri drepte, scrisuri inclinate spre dreapta sau spre stânga si scrisuri neregulate;

e)- Coeziunea sau continuitatea scrisului – reprezintă gradul de legare a literelor intra-un cuvant.Continuitatea scrisului poate fi mare, când sunt legate 6 litere; medie, când sunt legate 4-6 litere; mica, când sunt legate cel mult 3 litere si scris tocat când intre litere nu exista nici o legătura;

f)- Viteza scrisului – este in funcție de rapiditatea grafica, simplificarea construcției literelor, gradul de legare a literelor, abrevieri etc.;

g)-Presiunea sau apăsarea scrisului –este caracteristica cu semnificația cea mai mare oglindita in scrisul unei persoane si se manifesta, cu precădere in grosimea trăsăturilor fiind in funcție de instrumental de scris. Cu cat scrisul este mai rapid, cu atat presiunea este mai mica;

h)-Forma liniei de baza a rândurilor adică direcția randurilor.Directia rândurilor poate fi: dreapta, ascendenta sau descendenta iar, forma lor poate fi: convexa, concave, rectilinie sau șerpuitoare.

3.2.4.Caracteristicile particulare(special) ale scrisului sau indicii de graf tehnica ale semnelor grafice

Aceste caracteristici alcătuiesc un grup de elemente care sunt de mare ajutor in procedura de identificare, prin ele, punând-se in evidenta, deprinderea unei persoane de a executa anumite semne grafice. Expertul criminalist observa ca, cu cat o persoana, se abate, mai mult de la de la modelul caligrafic de construire a literelor, cifrelor si semnelor cu atat, identificarea acesteia este mai facila.

Cu privire la indiciile de graf tehnica, acestea țintesc atat către construcția de ansamblu a unui element grăpiș cat si a fiecăruia din gramele sau trăsăturile sale. Gramele reprezintă trăsăturile de baza in construcția unei litere dispuse in plan vertical, iar in plan orizontal, trăsăturile unesc doua grame si se numesc ducte. Prin examinarea graf tehnica, expertul criminalist poate face diferența intre scrisuri care, aparent seamănă.

Conform modelului caligrafic de construire a unei litere acestea pot fi construite dintr-o singura trăsătura(de exemplu literele, e,l,o), din doua trăsături(literele:a,b,d,n), din trei trăsături(literele:m,A,B) si din patru trăsături(literele;M,W).Aceste trăsături pot avea forme diferite cu anumite variații.

In aceeași măsura, un rol important li are direcția mișcării de executare a gramelor ca de exemplu o trăsătura circulara se poate executa fie de la dreapta la stânga fie de la stânga la dreapta, atat in plan vertical cat si in plan orizontal.

Întrunirea caracteristicilor special de graf tehnica si de direcția mișcării de executare, scot in evidenta următoarele observații:

-Modalitatea de începere a execuției semnului grafic prin forma, poziția si punctul de începere a trăsăturii;

-Finalizarea semnului grăpiș – aceste pot avea o terminație lunga sau scurta, dispuse diferit etc.;

-Mișcări de scriere in plan vertical caracterizate prin mișcări de flexiune(de sus in jos) sau de extensiune(de jos in sus) si mișcări in plan orizontal caracterizate prin abducțiune(executate de la stânga la dreapta) sau de aducțiune(mișcări executate de la dreapta la stânga).

-Legătura dintre grame – legătura dintre gramele unui semn grafic sau, mai multe semne intre ele precum si mărimea acestora. Aici, trebuie sa menționam ca trăsăturile unei litere sunt compuse din:

•grame care reprezintă parți componente de sine-stătătoare care sunt executate dintr-o singura trăsătura;

•ducte-acestea reprezintă trasee grafice care unesc doua litere;

•trasee care sunt anexe de completare a unei litere(barări, semne diacritice, sedile, linii de atac);

In funcție de forma generala, natura traseelor suplimentare si după numărul gramelor literele pot fi clasificate astfel:

– litere ovale (a, d, o, g)

– litere cu trasee semicirculare (c, e, s, x, B, D, E, G, P si R)

– litere cu bielete (b, r, s, v)

– litere cu de pasante ( b, d, f, g, h, t, q)

– litere cu podiș (r, z)

– litere cu barări (f, t, z, x, A, F, H)

– litere cu semne diacritice ( a, i, j, i )

– litere cu sedile (t, s)

– litere cu baston (t, u, n, m)

– litere cu duete (m, n, u)

– litere cu o Grama (b, c, e, i)

– litere cu doua grame (a si d)

– litere cu mai multe grame (m, w)

– litere cu bucle (e, l, a, f, g, j)

3.3.Identificarea persoanei după scris in baza expertizei gazoscopice

2.3.1.-Tematica generala a expertizei grafoscopice

In cadrul aceste abordări, identificarea se realizează prin expertiza criminalistica a scrisului, cunoscut si sub numele de expertiza grafica sau grafoscopie,domeniul expertizei criminalistice care se ocupa de acest aspect fiind cunoscut sub numele de gazoscopie judiciara. Analizând practica judiciara, prin prisma expertizei gazoscopice se poate observa ca examinarea de identificare apare într-o multitudine cazuri si forme. Prin expertiza criminalistica a scrisului se au in vedere următoarele obiective:

a)-Verificarea autenticității unui text si a semnăturilor din înscrisuri prezumând ca textul si/sau semnătura aparține persoanei care este nominalizata in documentul respective sau persoanei care este in posesia acelui act;

b)-Identificarea persoanei unui text anonim a cărui conținut este calomnios cu intenția de santaj,obiectiv regăsit chiar si in acțiunile de șantaj sau in alte acțiuni cu caracter social-economic, juridic, administrative etc.;

c)-Descoperirea unui fals prin imitarea sau degazarea acestuia si implicit identificarea autorului care a săvârșit falsul.

In examinarea criminalistica, pentru identificarea persoanei suspecte, ca si in alte cazuri de examinare criminalistica, se impune utilizarea unui material de comparației acest sens scrisul in litigiu este comparat cu scrisul persoanei suspecte.

2.4.Obtinerea modelelor pentru comparație

Procedura de obținere a modelelor de comparative revine, exclusiv, organului judiciar care dispune expertiza. Scopul examinării comparative este acela de a reliefa deosebirile si asemănările dintre scrisul in litigiu si scrisul din materialul de comparație.

Din practica expertizei gazoscopice s-a stabilit ca, pentru buna desfășurare a acesteia este necesar sa se respecte anumite reguli de obținere a modelelor de comparație. Modelele de comparative, in funcție de proveniența lor, se împart in doua categorii:

1.Modele de comparație libere sau modele preconstituite

Aceste modele sunt prelevate, de preferința, înaintea începerii procedurii de examinare, in afara procesului judiciar, ele reprezentând: scrisori, bilete, cereri, declarații etc.Aceste modele trebuie sa fie intra-un număr suficient, sa se apropie ca forma si conținut de materialul in litigiu, sa fie scrise, pe cat posibil cu același instrument cu care a fost scris înscrisul supus expertizei si sa fie apropiat, ca data, de momentul examinarii.Valoarea modelelor de comparație, conform unor autori de specialitate, consta in sinceritatea scriptorului, in lipsa unei tentative de deghizare a abscrisului, întâlnita uneori in cazul modeleelor luate la cerere.[]

2.Modele de comparație experimentale sau modele scrise la cerere

Modelele de scris experimental se obțin la cererea si in prezenta anchetatorului tocmai in idea de a fi folosite ca modele de comparație in expertiza grafoscopica.Este necesar ca, modelele sa fie luate prin scris liber si prin dictare. In aceasta privința trebuie avut in vedere ca:

a)-Modelele care conțin scrisul liber trebuie obținute de așa maniera încât, persoana suspecta sa nu bănuiască scopul folosirii acestuia pentru a preîntâmpina tentativa de deghizare a scrisului;

b)-Textul scris după dictare, trebuie sa aibă, in conținutul sau, cat mai multe cuvinte si expresii din conținutul înscrisului in litigiu. De obicei, un număr de 3 probe, luate la cerere este suficient. Probleme mai delicate pot sa apară in cazul semnăturilor suspecte de fals, in acest caz fiind necesara obținerea mai multor probe, suspectul trebuind sa execute un număr mai mare de semnături, de obicei se iau circa 5 probe(coli de scris), fiecare proba(coala de scris) trebuind sa conțină cel puțin 10 semnături.

Se impune ca modelele, devenite probe, se fie certificate de către anchetator pentru a stabili autenticitatea lor.

2.5.Etapele cercetarii criminalistice a scrisului

Procedura propriu-zisa a expertizei gazoscopice se realizează prin parcurgerea mai multor etape ca in orice expertiza criminalistica. Prin urmare:

a)-Cercetarea prealabila

In prima faza, cercetarea prealabila implica parcurgerea mai multor proceduri cum ar fi: întocmirea actului procesual prin care este investit expertul, cercetarea împrejurărilor care au dus la declanșarea litigiului si implicit la solicitarea expertizei, analizarea de ansamblu a materialelor, indispensabila cunoașterii obiectului expertizei si a stabilirii cantitative si calitative a modelelor de comparație.

In cea de-a doua faza, faza analizei separate are ca scop stabilirea valorii individuale a scrisului supus examinarii.Scrisul in litigiu este supus examinării, in primul rând, la nivel general si apoi la nivel particular, identificând caracteristicile acestuia si apoi, in faza următoare, scrisul cu pricina este confruntat si corelat cu modelele de comparației cele din urma, după faza de comparație a scrisului in litigiu cu modele de comparație, expertul va stabili daca este vorba de un document fals sau de unul sincer.

Punerea la punct a problemelor preliminare impune profesionalism caci, daca sunt tratate superficial pot duce la apariția unor erori.

b)-Examinarea comparativa

Examinarea comparativa reprezintă etapa cea mai importanta care poate demonstra cu certitudine asemănările si deosebirile dintre scrisul in litigiu si modelele de comparație si, prin urmare, poate elucida incertitudinea autenticității unui inscris.Procedura de examinare se poate face direct pe scrisurile comparate sau se recurge la folosirea de fotografii ale semnelor grafice ori ale unor grupuri de semne ori la tabelele sinoptice. Identificarea autorului unui scris este mult mai complexa fata de alt gen de identificări ale altor domenii criminalistice. De multe ori scrisul, aceleiași persoane, poate sa difere de la un text la altul fenomen care se manifesta numai din punct de vedere exterior si, prin urmare asemănarea si deosebirea scrisului nu pot sa apară ca elemente perfect etalonate.

La identificarea autorului unui scris se folosește criteriul valorii identificatoare a caracteristicilor grafice. Acestea au o valoare individuala data de trăsături care fac ca scrisul unei persoane sa se distingă de oricare alt scris deci, este vorba de individualizarea scrisului. Valoarea identificatoare rezulta din însumarea a trei factori: valoarea prestabilita, frecventa apariției in grafica persoanei si raritatea apariției in comparație cu scrisul altor persoane.

La nivel teoretic valoarea prestabilita este determinata pentru caracteristici generale si speciale. Deși caracteristicile speciale au importanta decisiva de identificare iar caracteristicile generale au o importanta

individualizatoare mai mica decât primele in practica se întâmpla adesea ca o caracteristica generala sa fie mai valoroasa decât una speciala.

Frecventa mai mare de apariției a unei caracteristici intra-un scris face sa crească valoarea sa de identificare.

In ceea ce privește raritatea s-a observat, prin analiza unui număr vast de scrisuri ca unele caracteristici grafice sunt foarte comune pe când altele se regăsesc intra-un număr destul de mic. Caracteristicile grafice de mare valoare individualizatoare sunt „idiotismele grafice” numite si „ticuri ale scrisului” care, prezinta construcții cu un înalt grad de originalitate dar, acestea nu sunt de o importanta suprema. Cele mai importante sunt idiotismele „mai puțin aparente” care sunt insesizabile pentru anumiți privitori. Aparenta lor mărește riscul reproducerii cu rea-credința a acestora si, prin urmare, aprecierea trebuie făcută in raport cu toate datele obținute.

c)- Evaluate rezultatelor –se face print interpret area asemanarilor is deosebirilor. In materia de specialitate acestea sunt clasificate dupa cum urmeaza:

– asemănări intamplatoare,care sent însoțite de deosebiri de esenta, apar izolat, fără o pea mare valuate identificatoare deoarece fac parte din categoria notelor commune;

– asemănări datorate contrafacerii;

– asemănări de esența, exemplifica proveniența comuna de la un autor unic;

– deosebirile de esenta datorate falsului sau unui autorat diferit;

– deosebirile tolerabile (naturale), au ca efect variabilitatea naturala a scrisului.

   Din  practica si teorie se desprind câteva principii de care expertul trebuie sa tina seama la evaluarea datelor:

a.       Identificarea se face pe baza asemanarilor;

b.      Deosebirile trebuiesc explicate;

c.       Daca o deosebire nu poate fi explicata, scrisurile au fost executate de doua persoane diferite;

d.      In vederea identificarii autorului nu trebuie ca toate caracteristicile scrisului de provenienta certa sa se regaseasca la scrisul din litigiu, pentru ca scrisul este supus la diferiti factori de influenta;

e.           Valoarea identificatoare a unui grup de caracteristici este mai mare decat insumarea valorii partilor componente is ascede in progresie geometrica la adaugarea unei noi caracteristici. Orice caracteristica are o valuate individualizatoare minima.In cursul evaluarilor nu se va tine seama de caracteristica cu valuate de individualizare mica , insa in cazul unui grup de caracteristici cu valuate mica acesta are un potential sporit. Adaugarea unei noi caracteristici la grupul existent creste valoarea acestuia.

      Deosebirile se aprecieaza in felul urmator: cand deosebirile depasesc cantitativ asemanarile semnificatia este de autor diferit;cand numarul deosebirilor este mai mic, apreciere se face in functie de modul de executie a scrisului din litigiu (daca aparenta este naturala, deosebirile vor fi puse pe seama variabilitatii, daca scrisul are o aparenta artificiala se va consemna ipoteza falsului).

   3. Concluziile examinarii comparative a scrisurilor. In functie de profesionalismul, experienta is calitatea scrisului in litigiu is a scrisului de comparat, concluziile pot fi: categorice sau probabile, existand insa is cazuri cand problema ramane nerezolvata – formula de exprimare fiind: nu se poate stabili.

– concluziile categorice sunt pozitive sau negative, dupa cum se trage concluzia ca o anumita persoana este sau nu este autorul scrisului din litigiu;

– concluziile de probabilitate se trag printr-o parere dirijata intr-un sens negativ sau pozitiv, dar in mod nesigur. Factorii care predispun la luarea unei astfel de concluzii sunt: insuficienta cantitativa is(sau) insuficienta calitativa a scrisului din litigiu ( de exepmplu un grup mic de cuvinte, un text necitet etc.).

Se considera ca concluziile probabile au un nivel de certitudine de 90% dintr-o concluzie categorica.In aceste conditii apare intrebarea daca rezultatul unei astfel de expertize poate fi acceptat ca mijloc de proba?Am remarcat ca unii autori sunt de parere ca un mijloc de proba incert nu poate fi acceptat in timp ce, alti specialist sustin ca organul solicitant sa tina cont de un astfel de rezultat pe motivul ca o astfel de proba poate orienta cercetarile intr-un anume sens.

– nerezolvarea problemei se exprima print formula " Nu se poate stabili", cauzele sunt aceleasi care determina o concluzie probabila facandu-se mentiunea ca materialul grafic este, in cazul acesta, mult mai sarac in elemente grafice is nu se poate trage vreo concluzie.

CAPITOLUL III – CERCETAREA TEXTELOR DACTILOGRAFIATE SI A ALTOR CATEGORII DE FALSURI

3.1.- Cercetarea textelor dactilografiate

Cercetarea criminalistica a textelor dactilografiate are ca obiective principale: identificarea masinii de scris, aici se iau in considerare si alt gen de aparatura cum ar fi imprimantele si alte aparate de tiparit – electronice precum si identificarea persoanei care a tiparit textul in cauza.

3.1.1 – Identificarea masinii de scris

In cadrul acestui aspect, expertiza criminalistica desfasoara doua etape principale:

1.Determinare marcii masinii de scris – In cazul unui scris suspect, dactilografiat (imprimat) expertul isi va incepe procedura de examinare prin determinarea marcii masinii de scris pe seama unor trăsături generale cum ar fi:caracterele literelor si al cifrelor, distanta dintre randuri, pasul masinii si diversitatea semnelor grafice pe care masina de scris le are in dotare.In acest sens, o sortare a masinilor se poate realiza relativ usor tinand seama de pasul masinii pe 100 de batai, in functie de forma cifrelor, după desenul si marimea literelor si cifrelor si de finisajul suprafetei acestora, inclinatia lor etc.

Actualmente,fata de anii din vremea comunismului,identificarea masinii de scris se realizează mai usor datorita colaborarii si informarii organelor de specialitate cu si de catre INTERPOL si politiilor nationale.

2.Identificarea propriu-zisa a masinii de scris se realizeaza cu ajutorul materialelor de comparatie, se compara textul in liticiu cu mostre de texte deja existente si realizate cu masinile suspecte sau cu cele care se afla in fisier.Si in aceasta etapa, se iau in considerare recomandarile facute de organizatiile mai sus mentionate.

In acelasi timp expertul poate sa examineze si alte caracteristici temporare cum ar fi uzura panglicii masinii de scris precum si impurititatiile ce se pot depune pe corpul caracterelor.

3.1.2.Identificarea persoanei care a scris textul, a dactilografului

Acest aspect presupune sublinierea a doua categorii de caracteristici:generale si individuale.

1.-Caracteristici generale

a) – Nivelul de calificare al dactilografului

Modul de batere la masina de scris este diferit intre o persoana amatoare si o alta calificata in acest domeniu.Amatorul nu va respecta in totalitate regulile de compozitie dactilografica compozitia sa putand fi neuniforma si inconstanta.Dactilograful de profesie va respecta aceste reguli iar daca se intampla sa nu o faca atunci aceste abateri se vor remarca in mod constant.

b) – Tehnica baterii la masina de scris

Aceasta presupune modul de folosire a degetelor mainii dupa cum urmeaza:

-tehnica folosirii celor doua degete – este o tehnica care poate fi utilizata, in mod special de amatori dar si de persoanele initiate, profesioniste.Procedura de batere se realizeaza doar cu doua degete, cele aratatoare;

-tehnica folosirii celor zece degete, mai este numita si tehnica oarba care este cea mai folosita metoda in randul profesionistilor.In acest caz, se folosesc toate cele zece degete;

-tehnica folosirii a opt degete – este o tehnica in care degetele mici nu sunt folosite.

2.Caracteristici individuale

In aceasta privinta se poate observa utilizarea, in procedura de scriere, a caracteristicilor topografice care constau in:

-Semnele de punctuatie – sunt folosite, in functie de nivelul de pregatire profesionala.Dactilografierea presupune anumite reguli de dispunere a acestora caz in care o persoana amatoare necunoscandu-le, nu va putea sa le respecte in totalitate;

-Sfarsitul de rand – aceasta presupune terminarea randului din dreapta; in cazul profesionistilor, acestia au in vedere ca randurile sa fie egale, aliniate, folosind despartirea in silabe la sfarsit de rand in vederea obtinerii unui aspect uniform.Persoanele amatoare nu vor respecta aceasta regula, chiar daca despart in silabe o vor face gresit sau vor evita expres acest lucru caz in care egalitatea randurilor nu va mai fi respectata;

-Sfarsitul de pagina – reprezinta un anumit spatiu care trebuie lasat, chiar daca pagina nu se termina.Profesionistii stiu acest lucru si, in general, in inscrisurile oficiale folosesc semne specific prin care se indica ca textul nu se termina.Amatorii nu cunosc aceasta regula.

-Omogenitatea scrierii – aceasta presupune o tehnica de batere in functie de natura caracterelor si modul de apasare a dactilografului si poate fi neomogena chiar si in randul dactilografilor profesionisti;

-Modul de dispunere a textului in pagina – aceasta implica nivelul de pregatire a dactilografului, de abilitatile si sisimtul sau estetic.In acest context, dactilograful isi formeaza anumite „obiceiuri”, foloseste anumite elemente cu caracter unic, specifice care il individualizeaza, identificarea sa fiind mult mai facila;

-Modul de corectarea al greselilor de dactilografiere

Teoretic vorbind exista multe modalitati de corectare a greselilor de dactilografiere (stergerea cu guma si rebaterea textului, rebaterea mai apasata peste ceea ce trebuie corectat etc.) si fiecare dactilograf adopta si mentine un anumit stil de corectare.

-Evidentierea titlului si semnele auxiliare folosite in sublinierea lui

Si aici fiecare dactilograf are stilul sau de a pune in pagina un titlu, adoptant un anumit simt estetic si folosin, pentru punerea in evidenta a acestuia anumite semne auxiliare cum ar fi:linii simple duble, spatii etc.;

-Modul de indicare a numarului de pagina si semnele auxiliare de punere in evidenta ale acestuia.

Numerotarea paginilor se poate face dupa preferinte :in susul paginii, in josul ei, centrat, deoparte sau de alta sau, alti dactilografi nu numeroteaza paginile deci, si aici putem vorbi de obisnuinta fiecaruia, pana la urma inca un criteriu de identificare;

-Greselile de dactilografiere

Acestea sunt inca un criteriu de identificare al dactilografului si, in acest sen, in urma organizarii unor concursuri, autorul lucrarii „Manuel de police scientifique” editata in anul 1961 la Paris, Jean Gayet a publicat, la pagina 249 – 250, o lista de greseli de dactilografiere facute de catre dactilografii profesionisti in conditii de functionare normale a masinii de scris.Expertul criminalist va valida greselile de dactilografiere doar in conditii normale de functionare a masinii de scrie si de asemenea, doar atunci cand aceste greseli au un caracter permanent si repetabil si nu sunt intamplatoare.Doar acestea din urma prezinta interes deoarece ele denota o obisnuinta defectuoasa a dactilografului iar greselile intamplatoare nu se iau in calcul.

Alte elemente specifice obisnuinte dactilografului

Aceasta categorie de trasaturi prezinta importanta prin aparitia unei diversitati de anomalii prin modul de folosire a masinii de scris, de exemplu, un dactilograf amator poate sa nu foloseasca niciodata diacriticile.

-Elemente de redactare, limbaj si ortografie

Aceste elemente se impart in patru categorii si nu tin de tehnica de dactilografiere propriu-zisa, ele ajutand la identificarea dactilografului cand acesta este cel care concepe textul.In acest caz, organul de urmarire penala trebuie sa exploreze aceste elemente pentru a restrange cercul de suspecti.

1.-Continutul textului – prin analizarea acestuia se pot afla indicii importante despre autorul textului:

-se poate afla scopul si mobilul intocmirii documentului redactat;

-prin datele si faptele prezentate in text se poate afla sursa de informare cat si persoanele in masura sa cunoasca aceasta sursa;

-se poate evalua nivelul de pregatire generala a autorului;

2.- Stilul redactarii – se cerceteaza:

-tipul de compunere: inscris formal cu caracter oficial,articol, expunere literara, conversatie etc.;

-constructia frazelor – cele lungi, cu logica sunt specifice, de obicei, persoanelor care scriu mult si au un nivel de cultura ridicat, frazele scurte sunt specifice persoanelor care nu redacteaza prea des iar frazele cu caracter formal, epistolar sunt caracteristice persoanelor cu un nivel de cultura scazut.

3. – Vocabularul folosit – fiecare individ are propriul sau vocabular.In analizarea unui document anonim se analizeaza:

-cuvinte si denumiri invecite – vocabular caracteristic persoanelor in varsta;

-cuvinte straine si neologisme – vocabular folosit de oamenii culti,daca sunt folosite si de oameni cu un nivel redus de cultura atunci este posibil sa fie folosite in mod gresit in context sau sa fie scrise gresit;

-cuvintele in dialect – pot indica zona, locul de proveniența a persoanei;

-cuvintele tehnice, din anumite domenii, daca sunt folosite corect aduc indicii despre profesie;

-automatismele verbale tipice: „ma rog”, „nu-i asa” etc.;

-expresii obscene si injurii specifice;

-cuvinte argotice si jargoanele, sunt utilizate de anumite categorii de persoane.

4.-Ortografia unui text este un punct de plecare important in procedura de identificare, aceasta reflectand nivelul de cultura a autorului; o persoana cu nivel ridicat de cultura se poate deghiza prin gresirea intentionata (erori grosolane) a unor cuvinte simple dar, poate fi recunoscuta deoarece se intalnesc si cuvinte mai dificile scrise corect.Prin urmare, in vederea identificarii se indreapta atentia catre:numele proprii (mai ales celor de genul Neculai-Nicolae-Niculae etc.), prescurtarile de orice natura precum si, modul de redactare al siglelor.