Cele Șapte Laude ALE Ritului Bizantin

CELE ȘAPTE LAUDE ALE RITULUI BIZANTIN

Coordonator științific

Lect.univ.dr. Radu-Ioan MUREȘAN

Absolvent

Adrian TOCACI

CUPRINS

CUPRINS 3

ABREVIERI 4

INTRODUCERE 5

ABREVIERI

Alte abrevieri

INTRODUCERE

1. Această ordine a Laudelor este dată de faptul că, potrivit Sfintei Scripturi, ziua începe de seara și se termină în seara următoare (conform Facerea cap. I). Un ciclu complet al Laudelor poartă numirea de zi liturgică.

2. Biserica de mir este cea din construită pentru oamenii ce nu trăiesc în mănăstire, pentru

mireni.

3. Tipicul este cartea care indică modul corect, din punct de vedere istoric și simbolic, de

săvârșire a sfintelor slujbe.

VECERNIA

Rugăciunile Vecerniei.

Rugăciunea I.

Doamne îndurate și milostive, îndelung răbdătorule și mult milostive, ascultă rugăciunea noastră, și ia aminte la glasul cererii noastre; fă cu noi semn spre bine; povățuește-ne în calea ta, ca să umblăm întru adevărul tău; veselește inimile noastre, ca să ne temem de numele tău cel sfânt. Pentru că mare ești tu, și faci lucruri minunate. Tu singur ești Dumnezeu, și nu este asemenea ție între dumnezei, Doamne: puternic întru milă, și bun întru tărie, spre a ajuta, și a mângăia, și a mântui, pe toți cei ce nădăjduiesc întru sfânt numele tău. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II.

Doamne, nu cu mânia ta să ne mustri, nici cu urgia ta să ne cerți. Ci fă cu noi după bunăvoința ta, vindecătorule și doctore al sufletelor noastre. Povătuește-ne la limanul voii tale: luminează ochii inimilor noastre spre cunoașterea adevărului tău; și ne dăruiește cealaltă vreme a zilei de acum, și tot timpul vieții noastre cu pace, și fără de păcat. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, și ale tuturor Sfinților. — Că a ta este stăpânirea, și ata este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III.

Doamne Dumnezeul nostru, adu-ți aminte de noi păcătoșii și netrebnicii tăi robi, când chemăm numele tău cel sfânt, și nu ne rușina întru așteptarea milei tale; ci ne dăruiește, Doamne, toate cererile spre mântuire; și ne învrednicește, să te iubim, și să ne temem de tine, din toată inimă noastră, și să facem întru toate voia ta. — Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV.

Cel ce cu cântări fără de tăcere, și cu preamărire neîncetată ești lăudat de sfintele Puteri, umple gura noastră de lauda ta, ca să dăm mărire numelui tău cel sfânt; și ne dă parte și moștenire cu toți cei ce se tem de tine întru adevăr, și păzesc poruncile tale. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, și ale tuturor Sfinților tăi. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V.

Doamne, Doamne, cel ce cu palma ta cea preacurată cuprinzi toate, care ești îndelung răbdător cu noi toți, și-ți pare rău de răutățile noastre: adu-ți aminte de îndurările tale, și de mila ta. Cercetează-ne, întru bunătatea ta; și ne dă, cu darul tău, ca și în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, și fără de vătămare păzește vieața noastră, cu darul Spiritului tău celui întru tot stânt. — Cu mila, și cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiul tău, cu care împreună bine ești cuvântat, și cu preasfântul, bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI.

Dumnezeule, cel ce ești mare și minunat, care, cu bunătatea cea nespusă, și cu purtarea de grijă cea bogată toate le chivernisești, cel ce ne-ai dăruit și bunătățile lumești, și ne-ai arvunit împărăția cea făgăduită, prin bunătățile cele promise nouă, cel ce ne-ai croit cale, ca și în partea zilei cea trecută să fim feriți de tot răul, dăruiește-ne, și cea rămasă să o plinim fără prihană, înaintea sfintei tale măriri, ca să te lăudăm pe tine, cel ce singur ești bun și iubitor de oameni Dumnezeul nostru. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VII.

Dumnezeul cel mare și preaînalt, care singur ai nemurire, cel ce locuești întru lumină neapropiată, care ai zidit toată făptura întru înțelepciune, cel ce ai despărțit lumina de întuneric, și ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna și stelele spre stăpânirea nopții; care ne-ai învrednicit pe noi păcătoșii, să întimpinăm și în ceasul de acum fața ta întru mărturisire, și să-ți aducem lauda cea de seara: însuți, iubitorule de oameni, îndreptează rugăciunea noastră ca o tămâie înaintea ta; și o primește, ca o mireasmă cu bun miros; și ne dă nouă seara de acum, și noaptea ce vine, cu pace; îmbracă-ne întru arma luminii; mântuește-ne de frica nopții, și de tot lucrul ce umblă întru întuneric; și somnul, care l'ai dăruit spre odihna neputinței noastre, dă-ni-l neîngrozit de toată nălucirea diavolească. Așa, Stăpâne, dătătorule al bunătăților, ca și întru așternuturile noastre umilindu-ne, să pomenim noaptea numele tău, și cu gândul poruncilor tale fiind luminați, să ne sculăm întru bucurie sufletească, spre lauda bunătății tale, rugăciuni și cereri milostivirii tale aducând, pentru păcatele noastre, și ale tot poporului tău; pe care, pentru rugăciunile preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru milă îl cercetează. — Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

UTRENIA

Această slujbă aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să trecem cu bine peste întunecimea nopții, ducându-ne direct spre lumina cea „dătătoare de viață” a dimineții, lumină care ne amintește de zorii Învierii lui Hristos.

Terminologie

Termenul Utrenie, folosit în limba Română ca și numele slujbei de dimineață, este de proveniență slavonă (de la Utro = dimineață) și traduce cuvântul grecesc ' O "Ορθρος (auroră, zorii zilei, revărsatul zorilor), mai exact forma adjectivală a cuvântului (Ορθρινόν). De ici avem și traducerea forțată folosită până nu demult, în unele regiuni românești, pentru utrenie – ortrină. Mai întâlnim și termenii, de origine latinească, mânecat, mânecare și mânecândă, proveniți din latinescul manicare (a se scula de dimineață, în zori, înainte de răsăritul soarelui), derivat și el din mane dimineață. Peuntru Utrenie se mai folosea și denumirea de Laude (άινοι, Laudes, Hvalite), utilizată chiar și acum în Biserica Romano-Catolică pentru slujbei de dimineață, deoarece una dintre cele mai importante părți ale acestui oficiu o alcătuiesc psalmii de laudă (Ps. CXLVIII ș.u.), cântați în partea de final.

Sub denumirea de oficiu al utreniei se subînțelege oficiul Orei Întâi (Miezora Orei Întâi) și Laudele (psalmii 148-150 împreună cu stihirile). Acest oficiu este unit cu slujba Miezonopterului.

++++++++

Actualul oficiu al Miezonopterului (mesoniktikon) are structura unei ore mici, cu o psalmodie lungă, o catismă întreagă și o a doua parte care este un oficiu al celor morți. Nu este vorba de un oficiu antic, ci mai degrabă de o dublare a primei părți a utreniei, când aceasta nu era celebrată în timpul nopții ci la oficiul dimineții. De fapt, atât tradiția apostolică cât și Sfântul Vasile cel Mare vorbeau de o rugăciune la miezul nopții, justificată chiar de către textele Sfintei Scripturi. Unele elemente pot fi arhaice: prezența Ps 50 cu fragmente din Ps 118,62, ca început al rugăciunii miezonopterului se găsesc în Tratatul Fecioriei atribuit Sfântului Atanasie, cu toate că pare un text mai degrabă capadocian. Prezența psalmului 133 este indicată deja de Sfântul Ioan Gură de Aur în omiliile sale, care îl poziționează la începutul Utreniei. Miezul nopții este Ora Întâi a venirii lui Hristos, și în oficiu se subliniază această atitudine a creștinului.

Un aspect de subliniat al oficiului Miezonopterului este prezența troparului: Iată mirele, care este troparul primelor trei zile din Săptămâna Mare, al așa numitului Oficiu al Mirelui:

Iată Mirele vine în miezul nopții; și fericit e robul, pe care-l va afla priveghiând, iară nevrednic, pe care-l va afla lenevin-du-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnnl să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui; ci te deșteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, îndură-te spre noi.

Dacă aruncăm o privire asupra notelor anumitor ediții sau a diverselor traduceri care se află în oficiul acestor zile, vedem că textele nu sunt altceva decât o împletire a citatelor biblice din Vechiul și Noul Testament; În troparul Iată Mirele există cel puțin cinci texte biblice (Mirele care vine; slugile care veghează; trezirea din somn; închiderea ușii Împărăției; Dumnezeu de trei ori sfânt).

Trei teme de subliniat în acest text: Tema așteptării Mirelui; troparul reamintește sosirea Mirelui; așteptarea reîntâlnirii dintre vechiul Adam, alungat din Paradis la începutul Postului Mare, devine acum mult mai importantă prin folosirea imaginilor și a temei evanghelice a sosirii și a întâlnirii cu Mirele, noul Adam, Hristos, un mire al cărui pat nunțial este doar crucea – propria sa cruce; precum iconograful bizantin, îl face cunoscut pe Hristos, încoronat și pregătit pentru a-și lua sarcina păcatelor noastre, făcând voia Tatălui până la sfârșit prin jertfa lemnului, Cel de Viață dătător.

A doua temă este analogia pe care o face troparul între priveghere, somn și moarte; având ca fundament textul din Lc 12,37, sluga care veghează, și Rom 13,11, trezirea din somn. Sosirea Mirelui pentru creștini este momentul trecerii de la moarte la viață; el, Mirele, va sosi în timpul nopții, la ora la care sluga nu știe, și pentru aceasta i se cere să privegheze cu sufletul, la Cuvântul lui Dumnezeu care se întrupează, nerămânând în afara nunții precum cele cinci fecioare.

Al treilea aspect pe care îl găsim în tropar este acela al nunții divine și absoluta lipsă de demnitate a omului care poate intra în camera nunții – Împărăția Cerurilor – doar prin lumina care vine de la Hristos. Tema este o relecturare a fragmentului din Mt 25,10. În fața Mirelui, adică Hristos umilit și smerit la picioarele crucii, creștinul se descoperă întru totul păcătos, iar în timpul Postului i-am cerut de-atâtea ori Domnului să ne facă să ne descoperim păcătoși, atunci când am repetat până la refuz: Fă-mă să-mi văd păcatele și să nu osândesc pe fratele meu. Dar descoperă totodată că este iubit și mântuit de acest Dumnezeu batjocorit și smerit în fața păcatelor noastre. De aceea îl va aclama pe Dumnezeu de trei ori sfânt, în Is 6,3.

++++++

Slujba regală este o scurtă celebrare, unită cu o psalmodie nocturnă în mănăstirile fondate de împărat, pe care o găsim doar în tradiția bizantină. Formată din psalmii 19 și 20, la aceasta se adaugă troparul Sfintei Cruci, prin care se cere ca conducătorul local să fie un adevărat creștin și toiagul conducerii sale să fie Sfânta Cruce, pentru a putea conduce spre mântuire poporul. După acest tropar, urmează o ectenie mică, prin care se cere viață îndelungată împăratului și episcopului locului. Această slujbă împărătească se celebrează la sărbători Împărătești, când toată noaptea se fac privegheri, unindu-se slujba Vecerniei Mari cu Utrenia.

Utrenia are două părți mari: cântarea psaltirii pe durata întregii nopți și slujba dimineții, care începe cu psalmul 50, iar duminica această priveghere se face după tipicul catedralei locale, în care se citește Evanghelia Învierii Domnului, rânduită.

Psalmodia nocturnă

Este vorba de o lungă celebrare care precede zorii zilei, cu două părți importante:

1. O psalmodie fixă, adică șasepsalmul, urmat de ectenia mare și versetele din Is 26 cu Aliluia, sau versetele Psalmului 117 și Apolyktionul. Șasepsalmul se recită în fiecare zi, exceptând Săptămâna Mare, precedat de versetele inițiale ale doxologiei și ale psalmului 50,17. Forma actuală a întregului șasepsalm nu este, cu siguranță, prea veche; prezența mai arhaică este aceea a psalmului 3 și 62. La sfârșitul șasepsalmului preotul recită ectenia mare în fața iconostasului. În timpul ultimilor trei psalmi, preotul recită douăsprezece rugăciuni sacerdotale ale dimineții, care sunt de tradiție constantinopolitană, și le găsim într-una dintre cele mai vechi Euhologhioane, aceea a lui Barberini 336 (sec VIII-IX). Versetele psalmului 117 sunt proprii duminicilor și sunt de tradiție duminicală, ierusalimică, urmată apoi la Constantinopol de tradiția studită și chiar în uzanțele bizantine ale Siciliei; subliniază în deosebi caracterul pascal al rugăciunii ce se face în zorii zilei, biruința lui Hristos asupra păcatului și asupra morții. Aliluia împreună cu versetele din Is 26,9 este rezervată Postului Mare:

„Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuiește spre Tine; căci când îndreptările Tale vor fi pe pământ, cei ce locuiesc lumea vor învăța ce este dreptatea.”

Imnurile triodice, spre lauda Sfintei Treimi, subliniază participarea îngerilor la Laude. Iar creștinul se ridică din așternuturile sale, și îl laudă pe Creatorul împreună cu îngerii, astfel cele două realități se unesc prin rugăciunea comună a celor două creaturi – văzute și nevăzute.

2. O psalmodie mobilă, cu certitudine de origine monastică, cum se mai poate întâlni în oficiul din San Saba și din Sinai. Este vorba de o psalmodie mai lungă decât cea de la Vecernie, și se citesc două sau trei catisme. Se remarcă totodată prezența psalmului 118 și a psalmului 135; După fiecare stare a psaltirii se recită Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule (de trei ori), așa cum găsim scris la Sfântul Atanasie în Tratatul despre Feciorie. După fiecare catismă era prevăzută o lectură patristică prin care se medita zilnic la Cuvântul lui Dumnezeu, din scrierile sfinților părinți pe care Biserica îi comemora, astfel întreaga comunitate învăța adevărurile de credință mărturisite de aceștia, lectură astăzi dispărută din această celebrare.

Privegherea în catedrale.

La sărbători se cântă polieleul (psalmii 134 – 135), care inițiază partea privegherii celebrate în catedrale; duminica se cântă Binecuvântările Învierii, tropare între care se intercalează un verset care începe cu (Bine ești cuvântat Doamne). După scurta Litanie urmează Ipacoi, troparul cu glasul din Octoih, care este partea cea mai veche din oficiu. Se continuă cu anavatmi, psalmii 119-133; Evanghelia este citită de către episcop sau de către preot, chiar din altar, deoarece altarul simbolizează Mormântul lui Hristos, de unde și femeile mironosițe au primit vestea Învierii. După Evanghelie urmează rugăciunea pe care o citește cel mai mare în ierarhia Bisericească care este prezent, dar care este un text foarte vechi, pe care Baumstark îl situează ca fiind de origine egipteană; este vorba de venerarea crucii și a Învierii într-o unitate a Paștelui lui Hristos, care are un farmec cu adevărat arhaic:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă învierea ta o lăudăm și o preamărim. Că tu ești Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu știm, numele tău numim. Veniți toți credincioșii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Rânduiala de dimineață (Slujba Utreniei)

Această slujbă începe cu psalmul 50. Găsim și la Sfântul Vasile cel Mare o mărturie despre pocăință, chiar la începutul rugăciunii; în zilele Postului Mare se face marea rugăciune Mântuiește Doamne poporul tău… care are o origine mai veche:

Mântuește, Dumnezeule, poporul tău și binecuvintează moștenirea ta; cercetează lumea ta cu milă și cu îndurări; înalță puterea creștinilor dreptcredincioși; și trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de vieață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cerești Puteri celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit prooroc înaintemergător și Botezător Ioan; ale sfinților măriți și întru tot lăudați Apostoli; ale celor dintru sfinți Părinții noștri și ai lumii mari Dascăli și Ierarhi Vasile cel mare, Grigore Teologul, și Ioan Gură-de-aur; și ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul Românilor; ale sfinților măriți și bine învingători Mucenici, ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinților noștri; ale sfinților și drepților dumnezeești părinți Ioachim si Anei și ale sfântului (cutare, căruia este închinată biserica, sau: a cărui pomenire facem), și ale tuturor Sfinților, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, cari ne rugăm ție, și te îndură spre noi.

Urmează apoi odele biblice . Folosirea cântărilor din Vechiul Testament este, de asemenea, foarte veche; cele mai frecvente sunt prima și a opta; acesteia i se adaugă Cântarea a IX-a, care în tradiția Bizantină include și cântarea Maicii Domnului, precum și pe cea a lui Zaharia.

Codexul Alexandrinus din secolul al V-lea includea paisprezece cântări. Cântările din canonul actual le găsim la Sinai descrise de către Sofronie și Ioan Monahul. Canoanele poetice nescripturistice au luat naștere începând cu secolul al VII-lea, începând să înlocuiască textele biblice, cu toate că în mănăstiri rămâne tradiția de a rosti cântarea înainte de oda poetica.

Rugăciunile Utreniei pe care, după cei dintâi 3 Psalmi, Preotul, stând cu capul descoperit, le zice în fața icoanei Domnului Hristos:

Rugăciunea I.

Mulțumim ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, și să chemăm numele tău cel sfânt; și să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viața noastră. Și acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feței măririi tale celei sfinte, și așteaptă dela tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II.

De noapte mânecă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. înțelepțește-ne, să facem întru frica ta dreptate și sfințenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, și ne auzi pe noi; și pomenește, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față, și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuește cu puterea ta; binecuvintează poporul tău și sfințește moștenirea ta; pace dăruește lumii tale, bisericilor tale, preoților, Regelui nostru, și tot poporului tău. — Că bine s'a cuvântat, si s'a preamărit preacinstitul, și de mare cuviință numele tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III.

De noapte mânecă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învață-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, și îndreptările tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruește nouă soarele dreptății, și nevătămată păzește viața noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei și ziua întru bucurie, ca să-ți înălțăm rugăciunile de dimineața. — Că a ta este stăpânirea, și a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV.

Stăpâne Dumnezeule, cel ce ești sfânt și necuprins, carele ai zis să strălucească lumina întru întunerec, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm ție, și după putință îți mulțumim; și ne dăruește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi

fii ai luminii, și ai zilei, și moșteni ai bunătăților tale cele veșnice. Pomenește, Doamne, întru mulțimea îndurărilor tale, și pe tot poporul tău, ce este de față, și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri, cari sunt pe uscat, pe mare, și în tot locul stăpânirii tale, cari așteaptă iubirea ta de oameni; și tuturor le dăruește mila ta cea mare. — Ca mântuiți fiind cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V.

Vistierule al bunătăților, isvorule ce pururea isvorești, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpânitorule, toți ne închinăm, și ne rugăm ție, chemând milele tale și îndurările tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii tăi, și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, și nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toți ne păzește cu îndurările tale. Pomenește, Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea ta, și a unuia născut Fiului tău și Dumnezeului nostru, și a sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri și înțelegător. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI.

Mulțumim ție, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieții noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopții ce a trecut, și ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ție, Doamne: dă-ne har, și putere, ca să ne învrednicim a cânta ție cu înțelegere, și a te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânșii, și-i miluește; și sfărâmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și în potrivă luptători. — Că tu ești împăratul păcii, și Mântuitorul sufletelor noastre, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VII.

Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, și primește ale noastre mulțumiri cele după putință; și ne învață îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ție: ori ce am greșit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voi, slăbește, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur ești sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre, și întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăției tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII.

Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat dela noi trândăvia somnului, și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre, și să te mărturisim pe tine întru judecățile dreptății tale: primește rugăciunile noastre, cererile, mărturisirile, slujbele celea de noapte; și ne dăruește, Dumnezeule, credință ne rușinată, nădejde tare, dragoste nefățarnică; binecuvintează întrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile noastre; și ne dă nouă, să ajungem la începuturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s'a binecuvântat preasfânt numele tău, și s'a preamărit împărăția ta, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX.

Strălucește în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoștinței dumnezeirii tale, și deschide ochii minții noastre spre înțelegerea evangheliceștilor tale propovăduiri: pune întru noi și frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind și făcând. — Că tu ești sfințirea și luminarea noastră, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X.

Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăință iertare ai dăruit oamenilor, și pildă a cunoașterii de păcate, și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare: însuți, Stăpâne, pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluește-ne după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale curățește fărădelegile noastre. Că ție am greșit, Doamne, celui ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi, și cu spirit stăpânitor întărindu-ne, și bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața ta: ci binevoește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ți aducem jertfă de dreptate, și prinos, întru sfintele tale altare. — Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI.

Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai așezat puteri cuvântătoare și înțelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, și ție ne cucerim: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunățății tale; că ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pământești, și al celor de desubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cerești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII.

Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, și mulțumim ție, Dumnezeul părinților noștri, că ne-a trecut umbra nopții, și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății tale: fii milostiv păcatelor noastre, și primește rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește întru inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății tale; luminează mintea noastră, și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua cu bunăcuviință pe calea poruncilor tale, să ajungem la viața cea veșnică — pentru că la tine este isvorul vieții — și să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, si în vecii vecilor. Amin.

++++++++

Când se celebrează

Celebrarea Utreniei se făcea odinioară cu două-trei ore înainte de răsăritul soarelui. Acest obicei se mai păstrează și astăzi în unele mănăstiri, care încă urmează acest tipar, începând celebrarea dis de dimineață și având la bază chiar rugăciunile rostite de preot în fața icoanei Mântuitorului de pe iconostas în timpul citirii sau cântării șasepsalmului. În felul acesta, Luminătoarea începea să se cânte odată cu luminarea de ziuă, iar doxologia („Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina…”) se cânta deodată cu ivirea primelor raze de soare.

În prezent doar Utrenia Paștilor mai păstrează caracterul nocturn de altă dată al acestui oficiu liturgic, fiind celebrată după miezul nopții. Totuși, unele locuri mai păstrează acest obicei și pentru Utrenia Crăciunului. În celelalte cazuri observăm că ea se săvârșește dimineața, după răsăritul soarelui. Mai vedem că în mănăstiri, unele catedrale sau chiar biserici de enorie, în special la orașe, Utrenia se celebrează de cu seară, urmand Vecernia și Litia, dar aceasta doar în cazurile următoare:

în ajunul duminicilor;

la sărbătorile împărătești;

la sfinții cu priveghere.

În aceste cazuri, oficiul poartă denumirea de Priveghere (slujbă de noapte). În mănăstiri, dar și în bisericile de enorie mai observăm că Utrenia se celebrează tot de cu seară în câteva zile din Postul Mare:

miercurea și vinerea din săptămâna a cincea;

în Săptămâna Mare.

Aici trebuie să amintim faptul că, în acest caz, Utrenia se celebrează singură, nefiind unită cu Vecernia. În aceste cazuri, oficiul Utreniei poartă denumirea de Denie, sau Vdenie.

Tot de cu seara se face, de regulă (atât în mănăstiri, cât și în bisericile de enorie), miercuri și vineri în săptămâna a cincea a Postului Mare, precum și în toată Săptămâna Patimilor, dar singură, adică fară să fie unită cu Vecernia, și atunci poartă denumirea de Vdenie sau denie (de la slavonescul vdenia = veghere, priveghere).

CUM SE SĂVÂRȘESC CELE ȘAPTE LAUDE CONFORM INDICAȚIILOR TIPICONALE

VECERNIA

Împreună cu Utrenia, Vecernia constituie punctele cardinale ale oficiului liturgic major de rugăciune a Bisericii bizantine. Privită dintr-un punct de vedere, Vecernia încheie ziua de lucru a omului, iar dintr-un alt punct de vedere este începutul meditației asupra măririi dumnezeiești care se prelungește până dimineața, așa precum bine exprimă cele 7 rugăciuni, pe care le rostește preotul în taină în timpul psalmodierii paslmului 103.

Trecând dincolo de introducerea obișnuită a fiecărui oficiu liturgic (Binecuvântare, Rugăciuni începătoare, Introducerea psalmodică), în cadrul rugăciunii vespertine se pot identifica 11 momente:

recitarea zilnică a psalmului 103;

Ectenia păcii;

citirea Catismelor – doar în mănăstiri;

psalmii 140, 141, 129 și 116;

imnul luminii: Lumină lină;

prohimenul;

paremiile;

ecteniile întreite cu a cererilor, care cuprind și rugăciunea plecării capetelor;

psalmii stihoavnei;

cântarea biblică a lui Simeon: Acum slobozește;

troparele finale;

dezlegarea.

Precum în alte oficii liturgice bizantine, anumite rugăciuni ale Vecerniei sunt recitate în taină de către preot.

La prima vederea toate aceste puncte esențiale identificate pot crea susceptibilitate și dezorientament. Trebuie avut în vedere faptul că această varietate exprimă bogăția patrimoniului spiritual al tradiției liturgice care corespund, fiecare în parte, nevoilor și posibilităților de viață umană. Cu multă ușurință, cela care se roagă oficiul vespertin bizantin reușește să întrevadă două momente sau teme principale: cea a luminii, din psalmul 103, din imnul dedicat acesteia (Lumină lină) și din cântarea biblică a lui Simeon (Acum slobozește), respectiv, tema jertfei, care reiese din cântarea psalmului 140 (Doamne strigat-am) împreună cu arderea tămâii.

Psalmul 103

Versetele 19 și 20 din psalmul 103 (Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele și-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte), care se repetă parțial ca și un fel de refren la sfârșitul psalmului, corespund într-un mod particular momentului specific al celebrării Vecerniei. În același timp, cele două versete sunt inserate într-o viziune globală a operelor lui Dumnezeu „Toate cu înțelepciune le-ai făcut” (v. 24), repetat și acesta ca și o concluzie a psalmului, cu scopul de a-l introduce pe om în întelegerea misterului creției și mântuirii. Tema luminii este relevantă, Domnul „îmbrăcat în lumină ca într-o haină” (v. 2), în noapte

Ectenia păcii

Ectenia păcii este o serie de proclamații fixe, care cad în sarcina diaconului sau, în absența acestuia, preotului celebrant. În cadrul Ecteniei păcii, Biserica propune anumite intenții de rugăciune pentru care omul trebuie să se roage Domnului. Poprul prezent intervine de fiecare dată, întărind printr-o scurtă cântare (Doamne, îndură-te spre noi, sau, Dă-ne Doamne) intențiile de rugăciune propuse de Biserică. Respectiva Ectenie se numește „a păcii” deoarece mare majoritate a cererilor adresate Domnului sub această formă „litanică” (lat. letania / litania – rugăminte, rugăciune publică în vederea unui scop) evocă diferite aspect legate de pace, în plus cu acest cuvânt începe Ectenia.

Catisma

În tradiția liturgică bizantină, Psaltirea este o carte separată de celelalte cărți liturgice, împărțită în 20 de părți, fiecare parte alcătuită dintr-un număr de psalmi, constituind astfel acele grupuri care se numesc „Catisme”. Conform etimologiei limbii grecești, catismele sunt părți componente ale oficiului liturgic care se citesc șezând. Precum la Utrenie, Catismele se citesc în mod ordinar și la Vecernie (practică prezentă la ora actuală doar în mănăstiri) într-o manieră variabilă. Caracteristica esențială a citirii Catismelor este prezentarea unei linii consecvente a psalmodiei începând cu prima și terminând cu ultima, ce se parcurge în decursul săptămânii o singură dată, iar în perioada Postului Mare, de două ori în cadrul săptămânii.

Psalmii 140, 141, 129 și 116;

Prin descrierea legilor cultuale, cartea Exodului vorbește într-o manieră accentuată despre mielul pe care poporul Israel trebuia să-l ofere drept jertfă de dimineață și de seară lui Dumnezeu (Ex. 29, 38-42). Jertfa de seară trebuia să fie adusă „întru miros de bună mireasmă”, ceea ce se și aducea sub forma tămâii care se ardea înaintea Domnului pe altarul de lemn de salcâm (Ex 30, 1). Seara, la aprinderea candelelor, se aducea jertfa miresmelor (Ex. 30, 8). trebuia să fie „bineplăcută” pune într-o lumină atrage o specială atenție jertfei mielului,

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Utrenia Mare

Utrenia Mare se celebrează în special duminică dimineața, un felul următor:

Preotul, după ce intră în altar, sărută masa altarului, Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie, fiind îmbrăcat în reverendă, și epitrahil. Începe Utrenia rostind Binecuvântarea Mică. În Paresimi, poporul, sau strana (după caz) rosteștește Rugăciunile Începătoare, urmate de Rugăciunea Domnească, iar după ce preotul zice ecfonisul:

Că a Ta este Împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul răspunde cu Amin și continuă cu Doamne îndură-Te spre noi (de 12 ori), Mărire… Și acum… urmat de cele trei scurte rugăciuni de închinare, cu câte o metanie mică pentru fiecare dintre ele:

Veniți să ne închinăm și să cădem la Împăratul nostru, Dumnezeu;

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu;

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos Împăratul și Dumnezeul nostru.

după care continuă imediat cu Psalmii 19 și 20. În restul anului, după binecuvântare se trece direct la rugăciunile Veniți să ne închinăm…, cu excepția că în loc de metanii, se fac doar trei închinăciuni, una pentru fiecare dintre cele trei rugăciuni.

LAUDELE MICI: ORELE CANONICE

LAUDELE MICI: MIEZORELE CANONICE

LAUDELE MICI: DUPĂCINARUL

EVOLUȚIA UTRENIEI (ORTHROS) ÎN BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ

1756 – 1931

Rânduiala Utreniei: elemente componente, scurt istoric

„Mânecatul se face întru lauda și mărirea lui Dumnezeu, carele trecându-ne prin întunerecul nopții, ne-a condus la lumina zilei, cu care luminează, încălzește și învie toată făptura; iar mai vârtos pe noi, risipind întunecimea înșelăciunii, ne-a luminat cu lumina adevărată a Evangheliei și a harului. Tot în rugăciunile de la Mânecat cerem grația și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru lucrările noastre de peste zi”. Astfel prezintă Tipicul greco – catolic de la 1914 semnificația teologică și spirituală generală a slujbei Utreniei. Cuvântul „utrenie” – folosit în limba română pentru desemnarea slujbei de dimineață, este de origine slavă (de la utro=dimineață) și traduce cuvântul grecesc Orthros (auroră, zorii zilei, revărsatul zorilor) sau forma lui adjectivală orthrinos, de la care provine cuvântul românesc ortrină, folosit până de curând în anumite regiuni românești, în loc de utrenie. În uzul general din spațiul transilvănean se mai întâlnesc expresiile mânecat, mânecare, mânecândă, derivate din cuvântul latinesc manicare (a se scula de dimineață, în zori de zi, înainte de răsăritul soarelui), cuvânt derivat și el la rândul lui din mane = dimineață. S-a mai întrebuințat și termenul de Laude (αινοι, Ludes, Hvalite) aflat și azi în uz în Biserica latină pentru denominarea slujbei de dimineață, pentru că una din părțile cele mai importante ale acestei slujbe o constituie psalmii de laudă (Ps. CXLVIII sq.), cântați spre sfârșitul ei.

Timpul prescris pentru oficierea acestei slujbe este între orele 6 – 9 a. m. și respectiv de la revărsatul zilei, fiind direct legată de Sfânta Liturghie. Acest timp, oficierea Utreniei înainte de Sfânta Liturghie este cuprins și în anumite elaborate sinodale ale Bisericii greco – catolice românești: sinoadele din 1728 și 1869. Sinodul din 1728 prevede aceasta la punctul 21 iar sinodul arhidiecezan din 1869 decide astfel: „Ca nu cumva poporul, dimis fiind după mânecare, să se risipească, nici să vină la Sfânta Liturghie, ar fi de oftat, ca aceasta totdeauna să se țină împreunată cu Mânecarea”. Lucrarea citată: Tipicul greco – catolic din 1914 afirmă: „Dispozițiunile acestea se și observă în parohiile noastre rurale, pentru cari s-au și adus în scopul, ca credincioșii să asiste mai cu seamă la Sf. Liturghie, ce sunt datori să o asculte sub păcat de moarte, ceea ce ușor s-ar putea omite dacă credincioșii după Mânecat s-ar împrăștia pe la casele lor. În bisericile noastre catedrale și astăzi se celebrează Mânecatul separat de Sfânta Liturghie”.

Astăzi numai Utrenia Paștelui mai păstrează generalizat, caracterul nocturn al Utreniei de odinioară (pe alocuri și cea a Crăciunului), săvârșindu-se după miezul nopții; în celelalte zile, Utrenia se oficiază de obicei dimineața, după răsăritul soarelui. Potrivit lui Ene Braniște, un liturgist de marcă al Bisericii Ortodoxe Române de azi, în mănăstiri și în unele catedrale, sau chiar în biserici de enorie și mai ales la orașe, în ajunul duminicilor, al sărbătorilor împărătești și al sfinților cu priveghere, Utrenia se săvârșește de cu seară, în continuarea Vecerniei și a Litiei, caz în care poartă numele de Priveghere (slujbă de noapte). Tot de cu seara se face, de regulă (atât în mănăstiri cât și în bisericile de enorie), miercuri și vineri în săptămâna a cincea a Postului Mare precum și în toată Săptămâna Patimilor, singură, adică fără a fi unită cu Vecernia, și atunci poartă numele de Vdenie sau denie (de la slavonescul vdenia = veghere, priveghere).

Tipologic, rânduiala Utreniei este, potrivit prescripțiilor tipiconale greco – catolice din perioada pe care o avem în vedere, cunoaște trei tipuri: Utrenie mare, Utrenie de toate zilele și Utrenie extraordinară. Același Tipic de la Blaj din anul 1914 consideră Utrenia se poate împărți, sub raportul conținutului, în trei părți: partea întâi, de la început până la ectenia mare, în care mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a apărat în decursul nopții. Partea a doua începe cu ectenia mare și se termină cu luminătoarea, în cuprinsul acesteia se aduc laude Domnului nostru Isus Christos precum și Preacuratei Fecioare Maria. Partea a treia este de la laude până la sfârșit, în desfășurarea căreia „preamărim pe Dumnezeu pentru perfecțiunile lui și pentru Învierea Domnului”.

Utrenia mare cuprinde, în linii generale, următorele: psalmii de dimineață 19 și 20 și psalmul Șesepsalmul. După psalmul 62, preotul „iese din altar și zice în taină rugăciunile cele de dimineață, înaintea icoanei Domnului nostru Isus Hristos”. În partea a doua: ectenia cea mare și troparele, apoi catismele și stihologiile din Octoih și sedealnele din Mineiu și din alte cărți rituale. Polieleul cu psalmii aleși și pripelele – când sunt – iar Duminica troparele cele mari ale Învierii: Adunarea îngerească, antifoanele, Evanghelia, Învierea lui Christos, psalmul 50, rugăciunea: Mântuiește Doamne poporul Tău, canoanele cu catavasiile și cântarea Născătoarei de Dumnezeu: Ceea ce ești mai onorată cu stihurile aferente. Se continuă cu Luminătoarea. În partea a treia sunt psalmii de laudă: Toată suflarea… cu stihurile de laudă, Doxologia cu troparul, ecteniile și încheierea. Zilele prescrise pentru oficierea Utreniei mari sunt: în toate Duminicile, cu ocazia Sărbătorilor Dumnezeiești și ale Născătoarei de Dumnezeu, în toate zilele Sfinților cu Priveghere și cu Polieleu.

În celelalte zile de peste an, se face Utrenia de toate zilele (Utrenia mică), din cuprinsul căreia se omit următoarele părți: Polieleul, antifoanele, Evanghelia, stihirile de laudă și în loc de Doxologia cea mare se cântă ori se citește Doxologia mică, urmează stihoavna laudelor, stihiri de pocăință (luni, marți), sau stihirile Crucii (miercuri și vineri), sau Stihirile Apostolilor (joi), sau stihiri podobnice (sâmbătă) di Octoihul mare, cu stihurile lor: Umplutu-ne-am dimineața… .

Utrenia extraordinară este rânduită astfel: Canonul Sfântului Andrei, Acatistul Preasfintei Fecioare Maria, din săptămâna a 5-a a Postului Mare, Utrenia care se citește joi seara și vineri seara din Săptămâna mare a Patimilor, precum și toate celelalte Utrenii din Săptămâna luminată.

Întocmai ca și Vecernia, utrenia își are originea și modelul în rugăciunea de dimineață din cultul iudaic, de la templu și sinagogi, prescrisă în Legea Veche și numită „șema” (a se vedea de exemplu: Ieș. XXIX, 38-42, Num. XXVIII, 2-8, I. Paral. XVI, 40, II Paral. XIII, 11 etc. Mântuitorul însuși a practicat această laudă (vezi Mc. I, 35 și Lc. VI, 12). În cultul Bisericii primare Utrenia a fost de la început încadrată în serviciul divin de toată noaptea, care, precum am văzut, s-a scindat mai târziu în cele trei slujbe ale serviciului divin zilnic: Vecernia, Miezonoptica și Utrenia, aceasta din urmă fiind ultima parte a serviciului divin nocturn de odinioară. Mărturii despre o rugăciune publică de dimineață a creștinilor avem, mai întâi, în cunoscuta epistolă a lui Plinius cel Tânăr către împăratul Traian (începutul sec. II. d.Chr.); apoi de la tertulian care dă și cea dintâi descriere sumară a rugăciunii de dimineață, precum și explicarea ei, în lucrarea De oratione, 23-35. O altă mențiune aparține lui Clement Alexandrinul, lucrarea Pedagogul, II, 10, apoi lui Orifen, în Despre rugăciune, XII, 2, în așa-numita Rânduiala bisericească egipteană, care este de fapt Tradiția apostolică a lui Ipolit, la Sfâtul Vasile cel Mare, în Regulile monahale mari, XXXVII, Canoanele 25 și 26 atribuite lui Ipolit Romanul ș.a.

Cea mai veche descriere completă a rânduielii Utreniei din Biserica veche o aflăm în Așezămintele (Constituțiile) apostolice, scrise pe la sfârșitul secolului IV/începutul secolului V, care are în vedere uzul de atunci din părțile Antiohiei.

Aproximativ în același secol al IV-lea (cca. 385), Aetheria (Silvia), pelerină apuseană la locurile sfinte descrie, cu aproximație, rânduiala serviciului divin din a doua parte a nopții, așa cum se desfășura la Ierusalim. Conform relatărilor acesteia serviciul menționat se compunea din două părți: prima alcătuită din psalmi, imne, antifoane și rugăciuni, se oficia după miezul nopții, înainte de cântatul cocoșilor (ante pullorum cantum), la ea participând asceții, fecioarele și credincioșii mai zeloși, conduși de câțiva clerici (preoți și diaconi). A doua, la care duminica asista și episcopul, începea cu cântarea imnelor dimineții („incipiunt matutinos hymnos dicere”). Episcopul însuși citea pericopa evanghelică de duminica, în care se vorbea despre Învierea Domnului. Rugăciunile continuau până la ziuă.

Reiese astfel că rânduiala Utreniei din această perioadă (a doua jumătate a secolului IV) cuprindea două servicii inițial distincte: oficiul propriu-zis al Privegherii (Vigiliae, Nocturnae), care se oficia dinspre ziuă și Laudele dimineții (Laudes Matutinae), care, după informațiile Aetheriei și ale lui Cassian se cântau la Ierusalim în continuarea serviciului de noapte ca o încheiere, ca un final al acestuia. În rânduiala Răsăritului aceste două servicii s-au contopit de fapt într-o singură slujbă, cea a Utreniei de azi. În rânduiala Apusului creștin, ele au rămas în schimb două servicii independente unul de altul, așa cum se desfășoară și astăzi în ritul roman: Nocturnum, Matutinum (Nocturne, Matutines), care corespund primei părți din Utrenia ortodoxă, până la Canoane; și Laudes, care corespund părții a doua din Utrenia ritului bizantin (de la canoane înainte).

Oficierea Utreniei în timpul nopții a rămas numai în practica mănăstirească sub forma Privegherii din ajunul praznicelor împărătești, al duminicilor și al sărbătorilor sfinților mai importanți, precum și sub forma deniilor din Postul Mare. Atât Privegherea cât și Denia au fost însă atrase la Vecernie, făcându-se seara sau în prima parte a nopții și nu în a doua parte a nopții ca odinioară. Excepție de la această regulă face numai Utrenia Sfintelor Paște (și pe alocuri ce a Nașterii Domnului), care se oficiază întocmai ca la începuturi, în a doua parte a nopții, spre dimineață.

Informații utile pentru desfășurarea serviciului divin de dimineață în părțile Egiptului, în secolul al IV-lea, găsim la Sfântul Ioan Cassian, iar în prima jumătate a secolului al VI-lea Sfântul Benedict de Nursia descrie în Regula sa pentru monahii apuseni, rânduiala Utreniei duminicilor și a zilelor de rând din mănăstirile Apusului.

Toate aceste referințe istorice prezintă o serie de elemente care fac parte din fondul comun al oficiului Utreniei în toate riturile liturgice creștine: psalmul LXII și psalmii Laudelor CXLVIII – CL, moșteniți din cultul iudaic, psalmul L, unele din cântările biblice care vor constitui ulterior sursa de inspirație a cântărilor respective din cadrul canoanelor imnografice, diferite grupe de psalmi (cântați sau citiți) și rugăciunea Tatăl nostru. La acestea se vor adăuga în Răsărit, începând din secolele V-VI, noile cântări ale poeziei imnografice sub diferitele ei forme și denumiri (tropare sau stihiri, sedelne, condace și canoane), care vor îmbogăți treptat cuprinsul Utreniei, încât acesta va deveni cea mai dezvoltată slujbă a serviciului divin zilnic, nu numai în ritul bizantin, ci în toate riturile liturgice răsăritene.

Utrenia greco – catolică: câteva considerații privind evoluția limbajului

Evoluția în timp a limbajului Utreniei este strâns legată de evoluția generală a celorlalte rânduieli pe care le conține cartea de cult greco-catolică, în secolele XVIII-XX. Astfel, trebuie spus că alături de Vecernie sau Liturghie, pentru a vorbi doar despre două dintre slujbele cu oficiere mai frecventă, și rânduiala Utreniei decodifică, prin limbajul său, vârsta literelor chirilice precum și cea a literelor latine. Astfel, tratarea Utreniei în cuprinsul acestui subcapitol nu va aduce, prin însăși firea lucrurilor, nimic spectaculos, ea va avea mai degrabă rolul de a întări concluziile formulate, de exemplu, în subcapitolul referitor la Vecernie. Aceasta cu atât mai mult cu cât, ca și în cazul Vecerniei, prescripțiile Sfântului Scaun sau regulile trasate de forurile ierarhice locale n-au vizat în mod special desfășurarea Utreniei, ci au avut un caracter mai general și mai cuprinzător, vizând, și această slujbă alături de altele.

În aceste condiții, după metoda avută în vedere în tratarea Vecerniei, vom pune în vedere, evoluția limbajului Utreniei de la o etapă la cealaltă, cu aplicație pe un text anume din desfășurarea acestei rânduieli. Din rațiuni de consecvență, vom folosi aceleași ediții, de care ne-am folosit și în subcapitolul precedent: Liturghierul din 1807 (ultimul al etapei “caracterelor chirilice”), apoi cele din 1905 și respectiv 1931. Am ales spre dezbatere un text scurt; Rugăciunea a XII din cadrul rugăciunilor Utreniei, vom vedea cum se prezintă sub aspectul limbajului folosit, în cuprinsl celor trei Liturghiere:

În mod analog cu studiul Rugăciunii plecării capului de la Vecernie, pe care am analizat-o paralel, în cuprinsul celor trei ediții, în subcapitolul precedent, putem spune și în decupajul ales pentru analiza de față, că practic, rugăciunea este în mod fundamental aceeași, schimbările de limbaj neafectându-i conținutul, așadar, tercerea de la grafia chirilică la grafia latină, n-a însemnat, la nivelul Utreniei, și inovații în plan dogmatic (de credință). Ediția 1905 a Liturghierului avansează, în textul luat de noi în discuție termeni, care sunt de origine latină:

– îndurat / îndurare în loc de milostiv / milostivire

– porunci în loc de mandate

– eternă în loc de veșnică

– Spirit în loc de Duh.

După cum se poate observa din lectura paralelă a textului în cele trei ediții, ediția 1931 renunță la inovații latinizante pe care le conține Liturghierul din 1905, la nivelul limbajului. Ceea ce arată, chiar și limitat, o pendulare, prin expresia lingvistică, de la o etapă la alta a cărții de cult, între componenta orientală și cea occidentală a identității acestei Biserici.

Aspecte privind organizarea și normarea rânduielii Utreniei în Biserica Greco-Catolică românească

Prescripții ale Sfântului Scaun

Am încercat să arătăm în subcapitolul anterior că pentru perioada numită în mod convențional „epoca moderna” (secolele XVIII-XX) nu se cunosc instrucțiuni emise de Sfântul Scaun care să privească foarte precis o rânduială anume, cum este cazul Utreniei sau al Vecerniei. Normativele emise de Scaunul Apostolic în toată această perioadă au în vedere viața liturgică generală a Provinciei de Alba Iulia și Făgăraș și dintre rânduielile la care s-au referit adeseori instrucțiunile apostolice se poate menționa Sfânta Liturghie, arareori Utrenia sau Vecernia. Nu înseamnă că acestea din urmă erau ignorate, ci trebuie să înțelegem că în direcția lor se legiferează mai degrabă la modul general.

Astfel, cu ocazia misiunii apostolice din anul 1858, s-au purtat discuții la Blaj între membrii delegației și ierarhia superioară a Bisericii Române Unite, pe probleme referitoare, printre altele și la cult și rit. Hotărârea luată cu această ocazie, de a curăți de erori cărțile liturgice aflate în uz în Biserica românească atingea în egală măsură problematica Sfintei Liturghii, ca slujbă cu rol central, dar și celelalte laude: Vecernia, Utrenia.

Numeroase dintre realitățile constatate pe teren de către trimișii Romei, ca de exemplu mixtura confesională din teritoriu comunităților românești ca și frecventarea de către unii a acelorași lăcașuri de cult cu ceilalți (catolicii împreună cu schismaticii și invers), se referă în esență și la utrenie.

Integrând slujba Utreniei în politica generală a Sfântului Scaun față de Biserica Greco-Catolică românească, sub aspect liturgic, putem spune că și această rânduială se va resimți (în limbaj) de pe urma influxurilor latinizante promovate de pontificatul lui Pius al IX-lea și mai ales după conciliul Vatican I. De asemenea trebuie să notăm aici cotitura pe care o înregistrează identitatea Bisericii românești după promulgarea de către Leon al XIII-lea a enciclicii Orientalium dignitas din 30 noiembrie 1894, cu efectele stimulative, pe termen lung, și asupra vieții liturgice. La toate aceste succinte considerații trebuie să adăugăm, în mod evident, punctul de cotitură reprezentat de al doilea conciliu ecumenic de la Vatican asupra vieții liturgice.

Legislația internă din Biserica Română Unită și rânduiala Utreniei

Hotărârile sinodale de diferite nivele din Biserica Greco-Catolică, fără a se dedica paragrafe sau capitole speciale referitoare la rânduiala liturgică pe care o avem în vedere, nu o eludează cu totul, în orice caz au referințe mai bogate în direcția acestei rânduieli decât instrucțiunile de la Scaunul roman.

Astfel, sinodul Bisericii Române Unite di anul 1728, precum și cel din 1869 au hotărât ca Utrenia (Mânecatul) să aibă loc în Duminici și sărbători imediat înainte de răsăritul soarelui. Astfel, canonul 10 al sinodului diecezan de la Blaj, celebrat în 1869, prevedea: „Ca nu cumva poporul, dimis fiind după mânecare, să se risipească, nici să vină la Sfânta Liturghie, ar fi de oftat, ca aceasta totdeauna să se țină împreună cu Mânecarea”. Sinodul anterior din 1728 are aceeași dispoziție la punctul 21.

Sunt apoi de amintit, fără îndoială, hotărârile sinoadelor provinciale din 1872, 1882 și 1900 care, în hotărârile lor referitoare la chestiuni liturgice au prevederi care obligă pe viitori preoți să cunoască cântările și întreagă rânduiala bisericească, să cunoască temeinic glasurile bisericești. Sinodul provincial din 1872, care încearcă o reglementare sub aproape toate aspectele a vieții ecleziastice din Biserica Română Unită, a legiferat și în direcția serviciului liturgic, din care, în mod evident, problematica Utreniei nu a lipsit. Se ocupă de aceste aspecte partea a VI-a a Decretelor acestui sinod, intitulată Despre cultul divin, în capitolele II (Despre promovarea cultului divin public și sfințirea sărbătorilor) și IV (Despre promovarea cântului bisericesc). Fără să insiste în mod cu totul special asupra acestei slujbe, referirile la aceasta sunt totuși prezente. Capitolul II al Decretelor enumeră, printre slujbele premergătoare Sfintei Liturghii și Vecernia, cum spuneam în capitolul anterior, dar și Utrenia: „Ca premergătoare sântei liturghii sunt: Inseratul, dupăcinariul, miezonopteriul, mânecatul cu canoanele lui, laudele și ora primă”. Toate acestea se găsesc în cărți de cult specifice: Octoih, Minologion, Triod, Vighiier (Strasnic), Pentecostar, în funcție de perioadă. Preoții sunt obligați să le cunoască foarte bine și să respecte cu strictețe tipicul aferent: „Toate actele aceste ale cultului divin fiind așezate de autoritatea bisericească, sinodul pretinde de la toți preoții, ca aceia, câștigându – și cunotințele de lipsă despre prescrisele tipicului, cu scumpătate să le observe, nici să cuteze a le strămuta ori lăsa după plac”. Prevederea referitoare la respectarea întocmai a tipicului este, în opinia noastră și un rezultat al necesității de uniformizare a practicii liturgice, de aducere a acesteia la un numitor comun, în toate parohiile din Biserica Română Unită.

Capitolul al IV-lea formulează necesitatea asumării temeinice de către viitorii preoți a cântului bisericesc: „Sinodul având în vedere însemnătatea cea mare a cântărilor în biserica noastră recomandă cu tot adinsul, ca la instituțiunea atât a clerului tânăr, cât și a docenților și a cantorilor, deschilinită grijă să se pună spre propunerea corespunzătoare a cântărilor bisericești, nici să se admită la primirea sântului ord fără cunoștință relativ îndestulătoare; iară la oficiile de cantori și docenți fără cunoștința deplină a cântărilor bisericești”. Același capitol se ocupă și de necesitatea întocmirii unor cărți liturgice adecvate, din aceeași rațiune a uniformizării tipicului și a practicilor liturgice: ”prin bărbați pricepetori, să se compună un op sistematic, în carele să se deducă cu preciziune modalitatea împlinirii funcțiunilor nu numai celor arhierești cuprinse în arhieraticon și a celor preoțești cuprinse în liturghier și în euhologiu, ci și a serviciului coral cuprins în celelalte cărți bisericești. Acest op ritual examinand de sinodul provincial venitoriu și aproband de scaunul apostolic să se propună în mod atât teoretic, cât și practic la toate institutele teologice din această provincie”. Se subliniază apoi importanța refacerii școlilor cantorale.

Rânduiala Utreniei în manuale și tratate de tipic bisericesc

Vom încerca să analizăm în paralel, ca și în cazul Vecerniei, și rânduiala Utreniei în baza celor câteva categorii de surse mai importante și în mod particular mai numeroase pentru secolul al XIX-lea: manuale și tratate de teologie pastorală, diverse lucrări de tipic bisericesc apărute la Blaj și, într-o a doua secțiune a capitolului de față, ne vom opri asupra celor ortodoxe. Metoda de tratare va fi și în acest caz una selectivă sub raportul informației existente, în sensul că, pe lângă ansamblul de rugăciuni, cântări și imnuri prescrise, vom reține particularitățile care vin dinspre cutumă și practica curentă, note specifice ale desfășurării acestei rânduieli care se constituie în răspunsuri la posibile întrebări de genul: ce trebuie să facă preotul în diferitele momente ale slujirii Utreniei ? Cum „se face” Utrenia la Catedrala mitropolitană de la Blaj, ce anume o particularizează în raport cu slujirea de la Catedralele din Gherla, Lugoj sau Oradea ? Care sunt cutumele îndătinate la parohiile rurale în raport cu cele din orașe ? Nu în ultimul rând ce particularizează din această perspectivă al uzajului curent oficierea Utreniei în Biserica Unită față de felul în care se desfășoară aceasta în mediul ortodox ș. a. m. d. ?

a. Utrenia în viziunea surselor greco – catolice

Astfel, Tipicul preoțesc al lui Tit Bud oferă următoarele particularități referitoare la desfășurarea acestei rânduieli. În privința începutului slujbei mai întâi: preotul intrând în biserică face închinăciunile obișnuite, intră pe ușa de la miazănoapte în altar, ia patrafirul și zice: Mărire Sfintei și celei de o ființă … , cantorul răspunde: Amin. Apoi preotul zice cu glas înalt de trei ori: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire și de două ori: Doamne buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda ta. După aceasta cantorul citește psalmii Utreniei; în tot acest rsătimp preotul stă înaintea ușii împărătești și se roagă citind rugăciunile Utreniei. După ce cantorul termină de citit psalmii, preotul din fața ușii împărătești citește ectenia cea mare. Precizarea autorului este următoarea: acest început nu se face peste tot, cei mai mulți dintre preoți iau patrafirul, stau în fața ușii împărătești și zic: Bine este cuvântat Dumnezeul nostru totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor apoi rostesc ectenia cea mare.

În timpul cântării antifoanelor, preotul se îmbracă cu felonul și, după încheierea acestora, zice: Domnului să ne rugăm, în timp ce deschide ușile împărătești, de unde intonează apoi: Că sfânt ești Dumnezeul nostru…, iar după Amin zice: Toată suflarea să laude pe Domnul…. Unii preoți înainte de a zice Toată suflarea…, zic: Să luăm aminte, pace tuturor, cu înțelepciune să luăm aminte, cantorul cântă un stih, apoi preotul intonează: Toată suflarea… . După ce preotul tămâiază altarul și credincioșii și, din ușa altarului, dând cădelnița fătului, zice: Și pentru a ne învrednici noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.

Alte câteva precizări au în vedere dezlegarea mare care se face la Utrenie. Bud afirmă că: această dezlegare nu se face la toate înseratele cu ieșire și întotdeauna vineri seara la mânecarea cu doxologie și în toată sâmbăta. În celelalte zile se face dezlegarea cea mică. În mănăstiri și catedrale se face Utrenia în toate zilele și acolo se schimbă tipicul Utreniei după prescripțiile bisericești. În toate parohiile rurale Utrenia se face doar duminica și în sărbători. Între sărbătoarea Paștelui și cea a Înălțării, la Utreniile oficiate în tot acest răstimp, după cele șase cântări și după condacul De Te-ai pogorât … și după icosul Că soarele…iese în fața ușii împărătești, care pe timpul Paștilor stă deschisă și intonează: Învierea lui Christos văzând… , după care o repetă cantorii. Tipicul mânecării mai prevede și faptul că în sărbătorile Născătoarei de Dumnezeu cu prohimen, rămâne și Evanghelia până după Doxologia cea mare, iar după citirea Evangheliei se citesc ecteniile de la sfârșitul Utreniei și se face dezlegarea cea mare. Precizarea următoare scoate în evidență diferența de practică între diferitele ediții ale tipicului bisericesc: în tipicul vechi de Utrenie se lega și Ora întâia, iar după aceea se făcea optustul, acum aceasta făcându-se doar în Postul Mare și zilele comune, „când preoții rurali nu prea fac Utrenie”.

Izidor Marcu în lucrarea Teologia pastorală oferă câteva informații demne de atenție. Marcu clasifică rugăciunile prescrise la Utrenie în trei părți, afirmă că partea a doua începe cu ectenia cea mare, „deoarece toate ecteniile dumnezeiești mai de frunte se fac cu rugăciuni pentru toți membri bisericii, pentru convertirea celor care stau în afara Bisericii catolice”. Apoi, se spune faptul că, în troparele Învierii și în antifoanele de Duminică, „se mărturisește cu bucurie învierea Domnului din morți”; aceeași bucurie se exprimă și în Evanghelia Utreniei de duminică și în troparul ce urmează Învierea lui Christos văzând… , cu următoarea precizare: „această Evanghelie o citește numai preotul, nu diaconul”.

Întâlnim și în lucrarea lui Marcu anumite considerații despre modificările în timp ale practicii Utreniei: „Mânecatul se făcea în vechime noaptea, azi însă se face în timpul de la revărsatul zilei până șa începerea Sfintei Liturghii”. La sărbătorile cu priveghere, „Mânecatul, cum am amintit, se face seara împreunându-se cu Dupăcinariul sau Litia. La noi cu săvârșirea Mânecatului se persoalvă și Oara întâie”.

Cea mai importantă lucrare cu caracter de tipic din Biserica Greco – Catolică, în perioada pe care o avem în vedere este, în mod evident, Tipicul bisericesc apărut la Blaj în anul 1914. Rânduiala Utreniei este tratată în două capitole distincte: Mânecatul în general și Urmarea Mânecatului. Despre importanța și semnificația generală a rânduielii, autorii afirmă: „Mânecatul se face întru lauda și mărirea lui Dumnezeu, carele, trecându-ne prin întunerecul nopții, ne-a condus la lumina zilei, cu care luminează, încălzește și învie toată făptura; iar mai vârtos pe noi, risipind întunecimea înșelăciunii, ne-a luminat cu lumina adevărată a Evangheliei și a harului. Tot în rugăciunile de la Mânecat cerem grația și binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrările noastre de peste zi”. Timpul prescris pentru săvârșirea acestei laude este între orele 6 – 9 a. m. și respectiv de la revărsatul zilei, fiind direct legat de oficierea Sfintei Liturghii.

Utrenia ar fi, conform prescripțiilor acestei lucrări, de trei feluri: mare, de toate zilele și extraordinară.

Sub aspectul conținutului, Utrenia se poate împărți în trei părți: prima, care durează de la început până la ectenia cea mare, partea a doua, începe cu ectenia ce mare și se termină cu luminătoarea, partea a treia ține de la laude până la sfârșit.

Părțile mai importante ale Utreniei mari sunt, în partea I: psalmii de dimineață 19, 20 și psalmul 6. După psalmul 62, preotul „iese din altar și zice în taină rugăciunile cele de dimineață, înaintea icoanei Domnului nostru Isus Hristos”. În partea a II-a: ectenia cea mare și troparele, apoi catismele cu stihologiile din Octoih și sedealnele din Mineiu și din alte cărți rituale. Polileiul cu psalmii aleși și pripelele – când sunt – iar Duminica troparele cele mari ale învierii: Adunarea îngerească …, antifoanele, Evanghelia, Învierea lui Hristos, psalmul 50 și rugăciunea: Mântuiește Doamne poporul tău, canoanele cu catavasiile și cântarea Născătoarei de Dumnezeu: Ceea ce ești mai onorată, cu stihurile ei. Urmează apoi Luminătoarea. În partea a treia urmează psalmii de laudă: Toată suflarea cu stihurile de laudă, apoi Doxologia cu troparul, Ecteniile și încheierea.

Mânecatul mare se face: 1. în toate Duminicile; 2. în sărbătorile dumnezeiești și ale Născătoarei de Dumnezeu; 3. în zilele Sfinților cu Priveghere și Polieleu.

În celelalte zile de peste an se face Mânecatul de toate zilele (mic), la care lipsește: polieleul, antifoanele, Evanghelia, stihirile de laudă și în loc de Doxologia cea mare se cântă sau se citește cea mică, apoi urmează stihoavna laudelor, stihiri de pocăință (luni, marți), ori stihirile crucii (miercuri și vineri), ori ale Apostolilor (joi), ori stihirile podobnice (sămbătă), din Octoihul mare, cu stihurile lor: Umplutu-ne-am dimineața … .

Mânecatul extraordinar cuprinde: Canonul Sfântului Andrei, Acatistul Preacuratei Fecioare Maria, din săptămâna a cincea a Păresimilor, Mânecatul care se citește joi seara și vineri seara din Săptămâna Patimilor, precum și toate Utreniile din Săptămâna Luminată.

Acest Tipic, pe lângă prescrierea exactă a rânduielii Utreniei nu este lipsit de informații de tip documentar care atestă evoluția în timp precum și anumite particularități ale acestei rânduieli. Astfel: „În timpurile mai vechi la Mânecat, care între toate laudele se săvârșește cu mai mare solemnitate, luau parte zilnic și credincioșii, astăzi însă numai în Dumineci și sărbători”.

Observăm mai întâi o remarcă similară cu cea făcută de Tit Bud, cu referire la partea întâi a slujbei Utreniei mari: „Partea aceasta întâi a Mânecatului nu se împlinește în biserică numai în mai puține locuri. La Mânecatele împreunate cu Litie și la cele extraordinare din săptămâna a V-a și a VII-a a Păresimilor se împlinește întotdeauna și partea aceasta. Apoi autorii Tipicului afirmă că, după terminarea hexapsalmului, preotul dinaintea ușii împărătești, ori diaconul, dacă este, citește ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne rugăm…, după care cantorul începe a cânta: Dumnezeu e Domnul…, cu stihirile aferente, pe glasul prevăzut, cu precizarea că: „Stihurile în catedrala din Blaj nu se cântă”. După cântarea troparelor, preotul zice ectenia cea mică, cu exclamațiunea: Că a ta este domnirea…, apoi cantorul citește stihologiile Învierii, conform glasului de rând. După stihologia I, urmează ectenia cea mică, apoi: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești… . După stihologia a doua se cântă troparele învierii: Adunare îngerească …, în Dumineci, peste tot anul; precizarea care scoate în evidență practica curentă afirmă următoarele: „Catisma prescrisă după stihologia I în Sâmbetele morților, și după a doua în Duminci și sărbători, conform praxei de azi, nu se cetește, decât numai în mănăstiri”.

Un alt moment din desfășurarea Utreniei, cu diferențe de practică între catedrala mitropolitană de la Blaj și restul bisericilor Provinciei de Alba Iulia și Făgăraș este cel imediat următor citirii Evangheliei, la Utrenia mare: „În Dumineci, după cetire, preotul pune Evanghelia pe analogion (tetrapod) și poporul face sărutarea Sfintei Evanghelii după obicei. În sărbători nu se face sărutarea”; nota de subsol aferentă acestei explicații spune: „În catedrala din Blaj, Dumineca sărută Evanghelia arhiereul, căruia i se duce deschisă, la locul lui, apoi membrii capitulari, cărora preotul le ține Evanghelia închisă spre sărutare, înaintea ușilor împărătești”.

În Duminicile din Postul Mare, în cadrul Utreniei mari, după psalmul 50 se cântă Mărire pe glasul 8, apoi Ușile penitenței…, apoi preotul zice rugăciunea Mântuiește, Doamne poporul Tău … și în scurt timp cantorul începe să cânte catavasiile de rând; într-o altă notă de subsol Tipicul precizează: „Canoanele prescrise nu se cântă și în multe ocuri nici nu se mai citesc”. O precizare a Tipicului din care cităm vizează citirea ecteniilor: „Ecteniile, atât la înserate, cât și la Mânecate le recitează diaconul ori preotul înaintea ușilor împărătești; afară de ectenia mică de după cântarea IX, care se zice în altar de către preot, când nu este diacon, ori și de este diacon, dar acesta n-a terminat tămâierea bisericii până la timpul cetirii acetei ectenii”.

Tipicul de la Blaj din 1914 formulează, în finalul capitolului dedicat rânduielii Utreniei, într-o notă de subsol foarte consistentă, observații care vizează prin excelența dimensiunea practică a slujirii. Se pun probleme legate de raportul dintre lectura – intonarea rugăciunilor prescrise și receptarea acestora de către credincioși. Astfel: „E direct contra maiestății părții principale a cultului divin public și în detrimentul instrucțiunii religioase a poporului practica, ce se urmează în multe biserici ale noastre anume, că la serviciul Mânecatului se cântă mai toate părțile, afară de psalmi. Cântatul acesta consumă o parte foarte însemnată din timpul destinat pentru cultul divin public, la care asistă și poporul. De vreme ce poporul nostru cele mai multe lucruri economice le isprăvește stând în picioare, și de vreme ce în bisericile noastre nu sunt bănci, după un Mânecat pe lung cântat, el e obosit la Sf. Liturghie, carea ar trebui să o asculte cu mai multă reculegere și atențiune sufletească. Tot așa se obosesc și cantorii, cari pentru motivul acesta în decursul Sfintei Liturghii, când ar trebui să cânte mai dulce, mai însuflețit și mai la înțeles, atunci cântă mai fără voie, mai slab și mai puțin edificator”. Reținem în continuare și alte precizări: „Tot pentru motivele amintite, unii preoți nu predică, ceea ce înseamnă o capitală daună sufletească. Din motivele acestea ar fi de dorit, să se observe pretutindenea practica, ce se urmează în catedrala din Blaj, unde Mânecatul de toate zilele se cetește întreg, iar din Mânecatul Duminecilor și al sărbătorilor legate se cântă numai troparul Duminecii ori sărbătorii, troparele Învierii, treptele antifoanelor, pripelele, după Evanghelie: Mărire… . Și acum și stihul: Îndură-te spre noi…; catavasiile și luminătoarea. Celelalte se cetesc la înțeles. Din un astfel de cetit cei de față culeg mai multe roade, decât din o cântare fără vlagă.

Fiindcă în bisericile rurale Mânecatul se împreună cu Sf. Liturghie și preotul face și proscomedia în timpul Mânecatului (începând de la luminătoare), ar fi de dorit, să se cetească antifoanele și în locul lor să se cânte Doxologia ce mare. În chipul acesta s-ar putea ușura mult împlinirea legii de a asculta credincioșii Sf. Liturghie și datorința de căpetenie a preotului de a predica cuvântul dumnezeiesc în toate Duminecile și sărbătorile”.

Aceste observații și precizări ale Tipicului, care însoțesc expunerea exactă a desfășurării acestei rânduieli au o semnificații multiple. Prima constă din a sesiza diferențele între prescripția „standard”(normă) și practica curentă, o alta are în vedere „actualizarea” practicii slujirii, în sensul de a evidenția practici aflate anterior în uz, dar la care s-a renunțat cu timpul și nu în ultimul rând punerea în lumină a modului în care se oficiază Utrenia la catedrala mitropolitană din Blaj, în raport cu restul bisericilor, cele din mediul rural îndeosebi. Toate aceste diferențe aparțin dimensiunii practice a ritului și a slujirii în Biserică, având totodată și caracterul unor note particularizante pentru ceea ce va începe să devină Utrenia, împreună cu întreg ansamblul de oficii divine din Biserica Română Unită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

b. Utrenia în viziunea surselor ortodoxe

Expunerea rânduielii Utreniei în lucrările publicate în mediile ortodoxe (București, Iași, Cernăuți, Sibiu etc) se face, în linii generale, după aceeași metodă pe care am întâlnit-o și în sursele de proveniență greco – catolică; în sensul că autorii lor insistă nu numai asupra desfășurării complete a rânduielii, cu rugăciunile, imnurile și întreg conținutul slujbei, ci pun în vedere și anumite particularități sau elemente mai specifice. Faptul ne permite să susținem în continuare posibilitatea reconstituirii individualității și a specificității rituale a celor două Biserici, practicante, indiscutabil, ale aceluiași rit de proveniență bizantină, dar cu note particularizante care permit anumite diferențieri.

Astfel, în Tezaurul liturgic…, una din cele mai ample lucrări în domeniu, elaborate de Biserica Ortodoxă Română la începutul secolului XX, Badea Cireșanu tratează rânduiala Utreniei în trei secțiuni: Ortrina (Utrenia) în primele timpuri ale creștinismului, Ortrina de astăzi în ziua Duminecii, Ortrina în zilele de rând ale săptămânii.

Așa cum am văzut și la Vecernie, perspectiva lui Cireșanu este una istorico-descriptivă, în sensul ca prezintă mai întâi originile istorice împreună cu modul în care era oficiată această rânduială în primele timpuri ale creștinismului, apoi înfățișează desfășurarea acesteia potrivit vieții liturgice curente. Nu vom insista nici în cazul lucrării lui Cireșanu asupra întregului ansamblu al rânduielii, ci vom avea în vedere doar anumite particularități semnificative.

Astfel, în capitolul Ortrina de astăzi în ziua Duminecii, la început, autorul precizează că, în condițiile în care Dumineca este ziua în care se preamărește Învierea Domnului, cea mai mare parte a serviciului divin este destinată în acest sens și doar o mică parte este lăsată pentru serbarea sfântului ce cade în această zi. Când se citesc cei șase psalmi, se sting unele lumânări din biserică pentru a se reconstitui atmosfera din noaptea nașterii lui Isus, când păstorii au mers și s-au închinat Pruncului în peșteră în întunericul nopții. Ortrina „în zilele de rând ale săptămânii” se săvârșește de luni până vineri și nu are bogăția celei din ziua de duminică. Cea de sâmbăta este și ea simplă, însă are ceva în plus față de cea din celelalte zile. În aceste zile Utrenia nu cuprinde cântări numeroase ci sunt mai multe citiri, iar cântările care se zic sunt interpretate într-un ritm mai alert.

O altă lucrare din mediul ortodox, este cea a lui Ilie Teodorescu, intitulată Îndrumări liturgice pentru preoți și popor. La începutul acestui capitol autorul afirmă că acest serviciu divin al dimineții este precedat de miezonoptică în biserici, în mănăstiri însă se săvârșește la miezul nopții așa cum este rânduiala. Teodorescu clasifică Utrenia în: Utrenie de toate zilele, Utrenie cu polieleu și Ortrina învierii. Este interesantă considerația autorului referitoare la cei șase psalmi care se citesc, aceștia: „ajută omului păcătos la întoarcerea la credință”. Slujba Utreniei se încheie cu Doxologia.

Vasile Mitrofanovici împarte și el, în ampla și documentata lui lucrare despre liturgica Bisericii ortodoxe, slujba Utreniei în: Utrenia învierii, Utrenia cea nare cu polieleu și Utrenia cea de toate zilele, precedate, în mod evident, ca la ceilalți autori de lucrări cu conținut liturgic, de o parte istorică. Tratarea conținutului acestei slujbe este însoțită, și la Mitrofanovici, de considerații de detaliu interesante. Astfel, acest autor sugerează analogii între Utrenie ca laudă de dimineață și dimineața însăși ca trezire a naturii la viață și început al zilei: dimineața, în împărăția naturii, afirmă Mitrofanovici, în împărăția naturii este începutul zilei, a mișcării, a vieții, iar în împărăția darului se împreună cu timpul dimineții. Serviciul divin de dimineață, al Utreniei, și mai ales începutul său, sugerează „începutul și raza dimineții creștinismului”. La Utrenie i se aduce Domnului mulțumită pentru că, după negura nopții, ne-a adus la lumină și pentru că, risipind noaptea rătăcirii, ne-a luminat cu cunoștința adevărului și cu lumina faptelor bune”.

Nu insistăm asupra expunerii acestei slujbe, prezenta în lucrarea lui Mitrofanovici, pentru că este în concordanță cu regulile tipiconale; remarcăm doar, și în la acest autor, atenția detaliilor de desfășurare efectivă, momentelor speciale din decurgerea slujbei. De exemplu, cele 12 rugăciuni care sunt prevăzute a fi citite de către preot la Utrenie: preotul începe a citi aceste rugăciuni în altar, în timp ce se citesc psalmii Utreniei. După primii 3 psalmi, când cititorul zice: Mărire și Acum și Aliluia, iese preotul din altar înaintea ușilor împărătești și în timpul citirii celorlalți 3 psalmi preotul continuă citirea rugăciunilor în fața tuturor ca mijlocitor al nostru înaintea lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE