Case de Tip Familial Pentru Copii Tipici

Conținut

Cuvânt înainte

Noțiuni introductive

Implicarea copiilor în activitățile din CTF

Abordarea comportamentelor copiilor

Sugestii de activități în CTF

5. Concluzii

Bibliografie

Cuvânt înainte

Materialul de față este structurat în mai multe capitole, care abordează din punct de vedere teoretic și practic câteva aspecte importante ale activității din serviciile rezidențiale.

Primul capitol este teoretic și dezbate aspecte privind organizarea și funcționarea caselor de tip familial, procedurile și instrumentele de lucru necesare unei bune organizări și care ar putea oferi coerență muncii în echipă.

Al doilea capitol pune în discuție importanța atitudinilor pozitive ale membrilor de personal față de copii și importanța implicării active a copiilor în toate activitățile desfășurate în cadrul serviciului. Capitolul prezintă, de asemenea, metodele proactive de abordare și strategiile de lucru cu copiii din serviciu.

Capitolul 3 vă prezintă informații teoretice și practice despre comportamentele dificile sau problematice. În acest capitol veți învăța despre cauzele care duc la apariția comportamentelor dificile, despre funcția și consecințele comportamentelor, putând astfel să înțelegeți mai bine contextul în care apar și se dezvoltă comportamentele în general, și cele dificile în mod particular. Capitolul conține o secțiune dedicată abordării proactive a comportamentelor și vă prezintă detalii despre metode de management al comportamentelor dificile și vă pun la dispoziție sugestii de intervenție pentru reducerea frecvenței comportamentelor dificile. Capitolul vă prezintă câteva instrumente de lucru pentru a vă ajuta să vă îmbunătăți modalitatea de intervenție în cazul comportamentelor problematice.

Capitolul 4 prezintă modalități de concepere a instrumentelor de lucru prevăzute de standardele minime obligatorii. Capitolul vă pune la dispoziție un set de exemple de activități care pot fi folosite în CTF, prin care dumneavoastră vă veți îmbunătăți intervenția și veți oferi servicii de calitate crescută copiilor din CTF.

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Casele de tip familial (CTF)

Fac parte din serviciile de tip rezidențial (SR).

Sunt servicii care asigură găzduirea și îngrijirea copiilor.

Copiii care sunt găzduiți sunt copiii separați, temporar sau definitiv, de părinții lor ca urmare a stabilirii măsurii de plasament, în condițiile legii.

Membrii de personal au rolul de a asigura îngrijirea de bază și educația informală a copiilor, precum și de a menține permanent legătura cu echipa de specialiști cu care se colaborează în vederea dezvoltării cât mai armonioase a copiilor (asistent social, psiholog, medic, kineto/fizioterapeut, etc.).

Misiunea sau scopul acestui serviciu este atât de găzduire și educație, cât și de învățare și dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, acordarea de sprijin emoțional și moral în vederea reintegrării familiale sau integrării socio-profesionale a tinerilor la ieșirea din sistem.

Prezentarea misiunii se face, pe de o parte, în vederea înțelegerii de către copii și/sau familiile acestora a scopului serviciului, iar pe de altă parte, pentru înțelegerea de către comunitate a rolului acestui serviciu în societate.

Este bine ca misiunea să fie descrisă pe înțelesul copiilor și explicată acestora în cuvinte cât mai simple. E important ca atât copiii, cât și membrii comunității să poată înțelege rostul serviciului. Se întâmplă ca acest rost să fie greșit înțeles de comunitate, care poate să vadă acest tip de serviciu ca o instituție în miniatură și pot reacționa ca atare, cu respingere, mai degrabă decât cu incluziune. La fel de importantă e participarea copiilor la exprimarea misiunii. Astfel, misunea CTF devine un efort comun, unde opinia copiilor este realmente luată în considerare. Copiii învață, astfel, că personalul și serviciul nu există sub forma unei instituții, cu modele de îngrijire de tip instituțional și că este casa lor iar misiunea ei este, de fapt, efortul comun, al copiilor și personalului de a crea un mediu de tip familial, cu modele corespunzătoare.

Admiterea în cadrul Casei de tip familial

Admiterea copiilor în CTF se face în baza măsurii de plasament atunci când plasarea copilului nu poate fi realizată în familia extinsă, în familia substitutivă sau în asistență maternală.

Când se ia decizia plasamentului copilului într-o casă de tip familial este bine să se țină cont de:

posibilitatea menținerii legăturii cu familia, plasarea cât mai apropiată de comunitatea din care provine copilul sau unde au domiciliul părinții (trebuie să avem în vedere relația copilului cu familia astfel încât apropierea să nu fie în defavoarea celui dintâi – de ex., părinți agresivi, părinți alcoolici, părinți care nu doresc să mențină legătura cu copilul etc.);

menținerea fraților împreună (de asemenea, să se țină cont de potențialul de dezvoltare al copilului – de ex., trei frați care au potențiale de dezvoltare diferite și nevoi speciale; doi dintre ei sunt cu deficiență mintală severă iar sora, cu deficiență mintală ușoară; dacă plasamentul celor trei se face într-o casă pentru copii cu deficiență severă, va crește probabilitatea de regres în dezvoltare a surorii lor);

posibilitatea de a oferi cât mai multe informații despre copil cu ajutorul unor documente (istoria de viață, legătura cu familia sau cu alte persoane semnificative, preferințele copilului, atitudini, comportamente, probleme specifice etc.);

consultarea coordonatorului casei, dar și asigurarea de către acesta a cel puțin unei vizite a copilului înainte de intrarea sa în casă (pe cât posibil, asigurați-vă că se pot face vizite în locația stabilită și se realizează pregătirea grupului de copii pentru întâmpinarea noului venit).

Prima perioadă, respectiv „perioada de acomodare”, este importantă pentru adaptarea copilului în casă. Atât informațiile prezentate în dosarul copilului, cât și cele obținute în legătură cu acesta în primele săptămâni de la membrii de personal sunt utile pentru cunoașterea și stabilirea nevoilor imediate ale copilului (îngrijire atentă, comunicare și afecțiune, formarea unor deprinderi elementare de igienă etc.). Astfel, construirea din partea fiecărui membru al casei a unei relații sigure, reale, cât mai constructive va fi în beneficiul copilului.

De aceea, în contactul cu copilul din primul moment este bine să:

stabiliți o atmosferă confortabilă, fără amenințări sau temeri, în care copilul să se simtă acceptat ca persoană

fiți calmi, încrezători și siguri pe cunoștințele și experiența dobândită

fiți sinceri în ceea ce spuneți și explicați

observați, acordați timp, lăsați copilul să-și exprime părerile la momentul și în felul ales de copil

fiți preocupați de nevoile imediate, emoționale sau fizice

nu ezitați să fiți alături de copil când plânge

fiți atenți la limbajul nonverbal, dacă este congruent cu cel verbal

aveți o atitudine deschisă, fără superioritate sau aroganță

puneți întrebări neutre la început

ascultați, reflectați, sumarizați pentru a înțelege ceea ce spune copilul

evitați exteriorizarea propriilor stări și surpriza situației expuse

evitați judecățile de valoare, etichetările, critica sau blamarea

păstrați tonul calm chiar dacă sunteți confruntat cu o atitudine provocatoare

asigurați-vă că postura voastră este deschisă , accesibilă, neintimidantă și încurajează comunicarea

comportați-vă astfel încât să nu simtă că este în inferioritate

folosiți cuvinte pe înțelesul lor

lăsați libertatea expunerii unor idei, interese sau acțiuni

evitați să dați sfaturi

încurajați orice efort de adaptare, de schimbare

aveți așteptări realiste

apreciați orice mic progres, orice realizare

Realizarea unui plan/program de acomodare (vezi anexa 6 ca exemplu) pentru primele 2 săptămâni (durata minimă) elaborat de către specialiști (împreună cu educatorii) va asigura un confort atât copilului și grupului de copii din casă, cât și personalului.

Exemple de obiective urmărite în planul de acomodare:

Cunoașterea mediului (casă, cameră, loc de joacă, împrejurimi);

Cunoașterea grupului de copii din casă (câteva jocuri de prezentare a copiilor);

Alegerea persoanei de referință (copilul are posibilitatea de a alege persoana de referință);

Acceptarea unor „reguli” simple ale casei (legate de rutina casei, programul de trezire/culcare, activități gospodărești etc.);

Cunoașterea și integrarea în comunitate (grădiniță sau școală);

Comunicarea și relaționarea cu copilul (posibilitatea copilului de a comunica dorințele, temerile legate de prezent, stări de frică/furie legate de trecut etc.).

Exemplu. Admiterea într-un CTF a lui B.M. de 8 ani, având doar dosarul cu documentația din punct de vedere. social, fără o evaluare și psihologic. Din primul moment, comportamentul copilului a fost problematic (agresivitate asupra celorlalți copii, autoagresivitate, limbaj extrem de vulgar). Problema apărută la admiterea în casă a fost lipsa unei evaluări complexe a copilului atât din punct de vedere comportamental, emoțional, și cognitiv, cât și din cel al deprinderilor sociale și de viață independentă. De asemenea, lipsa cunoașterii istoriei de viață, a relaționării în familie sau în asistență maternală (de unde provenea) a creat dificultăți în înțelegerea problematicii copilului. Cu alte cuvinte, cele mai importante informații lipseau. A fost necesară elaborarea imediată a unui program comportamental pe care educatorii să-l poată urma în vederea reducerii comportamentelor dificile prezentate de copil, dar și de o perioadă de observații, de cel puțin două săptămâni, legate de abilitățile și atitudinile copilului în casă pentru a crea un program de acomodare adecvat nevoilor copilului.

De preferință, alegerea persoanei de referință sau responsabile de copil (denumită și educator-cheie) este bine să o realizeze copilul, pornind de la afinitățile și relația dintre persoană și copil. Persoana de referință trebuie să fie mai atentă la nevoile, preferințele, calitățile sau defectele copilului; de asemenea, să fie deschisă și disponibilă spre a da răspunsuri cât mai sincere la întrebările copilului, să-l asigure de constanța și siguranța mediului în care se află, de afecțiune și respect și mai ales de formarea încrederii reciproce. Educatorul-cheie trebuie să delimiteze propriul rol de cel al părintelui și să definească acest lucru și copilului. De exemplu, nu o dată s-a întâlnit situația în care educatorul îi spunea copilului „hai la mama”, „spune-i mamei” etc. Deși pare greu de înțeles, un asemenea lucru nu este de dorit. Slimitele profesionale impun ca personalul care lucrează cu copii să reușească să păstreze distanța profesională fără să sacrifice apropierea de copil și manifestările de afecțiune. Este important pentru copil ca el să înțeleagă cine îi sunt părinții, unde sunt ei în prezent și să i se explice că sunteți acolo să aveți grijă de el, cu multă implicare și afecțiune.

Stările de neliniște, nesiguranță, temeri sau furii față de alte persoane, lipsa dorinței de comunicare cu adulții sau copiii, comportamentele problemă ș.a. sunt elemente importante care ar fi bine să fie observate și semnalate de către educatori sau educatorul-cheie în vederea soluționării lor.

Nu uitați! Transmiterea între membrii de personal, prin caietul de comunicare de pe o tură pe alta sau utilizarea unui caiet special de observații, legate de copilul nou mutat în casă, va asigura o continuitate în înțelegerea copilului, sub toate aspectele.

Utilizarea procedurilor

De ce ne sunt utile procedurile? Existența unor proceduri în caz de îmbolnăviri, abuz, evenimente deosebite, fuga din casă etc. va permite membrilor de personal să reacționeze prompt și în siguranță, fără a fi nevoiți să improvizeze în situații diferite sau dificile întâlnite în casă.

Exercițiu: Știți că, în CTF, unul dintre copii are părinți care consumă frecvent alcool. Până acum însă nu s-a întâmplat să aveți vreun incident. Dar la una din vizite, unul dintre părinți vine în stare de ebrietate și insistă să-și vadă copilul și să discute cu el. Cum procedați?

Dacă deja există în casă o procedură în acest sens, știți exact ce aveți de făcut și urmați procedura. În caz contrar veți fi nevoiți să acționați în mod spontan, fără să fiți siguri că este cea mai bună intervenție.

Cu alte cuvinte, o procedură reprezintă un demers sau prezentarea unor pași care să vă ajute în rezolvarea unor situații problematice sau neprevăzute. Procedurile trebuie să existe pentru situațiile prezentate în standardele minime obligatorii dar și pentru situații specifice serviciului. De asemenea, în funcție de nevoile prezente în serviciu procedurile pot fi modificate cât mai specific pe problematica apărută.

Este bine ca procedurile să fie elaborate de către coordonatorul casei împreună cu membrii de personal, scrise cât mai simplu și detaliat, astfel încât acestea să fie ușor de reținut de către toate persoanele implicate în activitățile din casă.

Exemplu. Procedură în cazul bolilor acute la copiii din casă:

Luați legătura cu medicul de familie (medicul casei).

Dacă medicul nu poate răspunde, sunați la Salvare.

Luați legătura și cu coordonatorul casei.

Pregătiți dosarul copilului cu date despre el (diagnostic anterior, tratamente, alte internări etc.).

Scrieți în caietul de tură/schimb evenimentul petrecut (starea copilului, ora și derularea evenimentelor).

Nu uitați! Este mult mai ușor pentru membrii de personal să ducă la bun sfârșit sarcinile dificile care le sunt atribuite dacă aceștia cunosc bine acțiunile sau procedurile pe care trebuie să le urmeze și, de asemenea, dacă înțeleg că toate acțiunile sunt sprijinite de către coordonatorul casei.

Ieșirea din cadrul Casei de tip Familial

O casă de tip familial nu trebuie înțeleasă ca și soluție permanentă pentru copil, mai ales în cazul copilului tipic. Un astfel de servicu trebuie să funcționeze cu scopul declarat a ajuta copilul să se întoarcă într-o familie, sau să devină independent. Cu acest aspect în minte trebuie definită misiunea și trebuie planificate acțiunile și activitățile din serviciu astfel încât finalitatea, pentru fiecare copil să fie integrarea copiilor/tinerilor în familie și/sau integrarea socio-profesională.

Trebuie să avem în vedere o pregătire continuă a copiilor, realizată la orice vârstă, în ceea ce privește deprinderile de viața independentă. În pregătirea lor, putem porni de la dezvoltarea deprinderilor de igienă personală spre a ajunge la formarea responsabilităților, deprinderilor sociale etc.

Una dintre problemele cu care se confruntă tânărul care urmează să părăsească sistemul este nesiguranța, teama că nu va reuși singur să facă față societății. De multe ori apare o „învățare neajutorată” exprimată de unii tineri prin fraze de tipul „eu nu știu să mă descurc!”, „cum să mă descurc?” „sistemul e de vină că eu nu mă descurc!”, acest mod de a gândi având drept consecință amânarea ieșirii din sistem, sau nereușita imediată după ieșirea din sistem. Aceasta se întâmplă dacă tinerii nu sunt îndrumați corespunzător. De aceea stările exprimate sub diverse forme de către tânăr nu trebuie neglijate sau ignorate, ci discutate, astfel încât acesta să simtă că este ascultat, consiliat și înțeles (uneori, o simplă discuție cu foștii educatori sau cu persoana de referință poate ameliora starea de neliniște a tânărului legată de viitorul său).

Colaborarea cu alte servicii din cadrul sistemului de protecție și instituții din comunitate este utilă pentru a asigura continuitatea și coerența necesară derulării vieții copilului. De exemplu, menținerea, prin educatori, a legăturii cu școala reprezintă un element important de interacțiune cu comunitatea, mai ales în situațiile în care copilul este destul de bine integrat în grupul de copiii din clasă și se realizează activități comune recreative, în timpul liber.

2. IMPLICAREA COPIILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DIN CTF

Auzi des în serviciile alternative că tinerii nu au stimă de sine, nu știu să se descurce în viață, nu au abilități de trai independent. Nu este departe de adevăr. Copiii nu au ocazia des să experimenteze viața normală, de zi cu zi, a unei case sau a unui apartament. Nu intră în bucătărie, nu participă la pregătirea mesei, nu spală, nu fac curățenie, nu merg la cumpărături, nu se știu îmbrăca, nu au grijă de lucruri.

Nici nu e de mirare. Copiii nu știu fiindcă nu au ocazia să facă.

Copiii învață făcând. Participarea la activități le dezvoltă abilități, le permite să experimenteze și să fie utili. Dacă ei sunt implicați, lăsați să facă toate acele lucruri enumerate mai înainte și multe altele, ei încearcă și învață. Implicarea activă a copiilor permite creșterea responsabilității în casă și față de ei înșiși. De asemenea, copiii nu devin niște participanți „pasivi”, care doar urmăresc activitățile și nu dețin nici un rol în casă iar educatorii „trebuie” să facă totul, ci vor fi participanți direcți în îngrijirea și organizarea casei, schimbările casei, stabilirea timpului liber, a meniului casei în funcție de preferințe, și atâtea altele.

Un mediu familial adevărat, ca și cel spre care tinde o casă de tip familial înseamnă împărțirea sarcinilor. Responsabilitățile împărtășite, care nu sunt o povară pentru nimeni au, de fapt, rostul de a ne face existența confortabilă într-un spațiu pe care-l locuim. Împărțirea și înțelegerea responsabilităților va duce la adoptarea unor comportamente corespunzătoare față de alții care împart același spațiu ca și la o modalitate diferită de asumare a spațiului și asumare a propriei implicări menite să-l păstreze confortabil. Sunt șanse foarte mari ca un astfel de serviciu (CTF) să devină plăcut și funcțional din punct de vedere al aspectului nu doar la momentul inspecției din partea coordonatorului, ci ca un mod zilnic de trai. Casa de tip familial nu mai este, astfel o locuință de tranzit, o instituție, unde sarcinile sunt impuneri, interpretarecare duce aproape de fiecare dată la conflict. De obicei, aceste impuneri sunt înțelese de copii ca niște încercări ale personalului de a scăpa de sarcini, care le revin exclusiv, pe modelul instituțional. Pentru a evita asemenea interpretări din partea copiilor și pentru a promova implicarea lor credem că ar fi utilă stabilirea de comun acord, între educatori și copii, a unor reguli simple (de exemplu, de comportament acceptabil sau responsabilități comune) care să fie respectate în casă de către toți care împart spațiul ei.

Cum puteți antrena copiii în diverse activități sau responsabilități din casă?

Implicarea directă a copilului depinde în mare parte de relația pozitivă pe care ați stabilit-o în timp cu copilul, modalitatea în care este abordat, în care i se cere ce anume are de făcut, modul în care i se vorbește sau i se comunică diferitele activități. Astfel, pentru orice activitate doriți să solicitați copilului:

explicați de ce trebuie să facă acea activitate

folosiți un ton adecvat, calm

cereți fără să i se pară că dați o comandă

implicați-l în mod deosebit în activități pe care știți ca le îndeplinește ușor și cu plăcere; apoi continuați cu altele mai dificile

oferiți ajutorul când nu face față

dați-i și o altă alternativă, în cazul în care nu dorește să se implice – de exemplu, „ori speli vasele ori strângi în camera de zi”

lăudați-l după îndeplinirea corectă a activității

Cum învață copiii să realizeze diferitele activități?

De cele mai multe ori este un proces de învățare obținut prin:

modelare, în care copiii imită în mod inevitabil diferitele modele și ca urmare ei învață foarte ușor prin observație modalitățile „corecte” de comportament și de realizare a unor activități

antrenament, exercițiu obținut prin cerințe/instrucțiuni constante, directe din partea adultului și executarea cererilor până sunt învățate/asimilate de către copil și apare o anumită rutină în activitatea respectivă

învățarea unor asociații (contingențe sau legături) de tipul „dacă…atunci…”, adică copilul înțelege că realizarea anumitor comportamente/activități conduce la anumite răspunsuri din partea celor din jur (de exemplu, „dacă fac acum curățenie, atunci pot să mă joc în curte mai repede iar educatorul îmi va permite să merg și la plimbare”)

Ce este bine sa facă educatorul?

Orice activitate nou propusă, va fi reținută mult mai ușor dacă educatorul comunică și colaborează constant cu fiecare dintre copii. Mai ales dacă este un copil nou venit în casă, educatorul este bine:

să lase timp copilului să se acomodeze cu spațiul fizic și cu persoanele din jurul lui, cu activitatea propusă

să lase copilului inițiativa de a comunica (pe orice temă de discuție dorește, inclusiv interesul pentru activitatea sugerată)

să observe pentru început reacțiile copilului (fără ca acesta să se simtă stânjenit)

să fie sincer, autentic atunci când comunică cu copilul (copiii simt dacă dialogul este deschis și sincer)

să nu chestioneze într-un mod agresiv copilul și să nu îl învinovățească cu ușurință

să fie atent la posibilele bariere în comunicare (dificultăți în înțelegerea limbajului, bariere psihologice – sentimentul de teamă, jenă, ostilitate, capacitatea limitată a atenției, prejudecăți în abordarea copilului, experiențe anterioare negative etc.)

să asculte activ (să solicite completări, reafirmare, să răspundă la sentimente)

să afle opinia copilului (atunci când acesta dorește să vorbească)

să descopere sentimentele, gândurile copilului prin dialog constant, prin întrebări deschise în care explicațiile pot fi mai detaliate (de exemplu întrebarea poate fi "cum te simți în legătură cu…", "cum explici faptul că….")

să comunice care sunt drepturile copilului, responsabilitățile dar și care sunt unele limite impuse.

Nu uitați!

Lăsați copilului libertatea de a face alegeri legate de activități sau acțiuni ale casei!

Învățați-i să fie responsabili prin încredințarea unor sarcini sau activități!

Stabiliți câteva reguli comune legate de conduita sau comportamentul în casă!

Activități de îngrijire și rutina zilnică

În unele CTF-uri, activitățile gospodărești și cele care țin de programul unei zile sunt considerate de copii ca fiind atribuții exclusive ale educatorilor.

Pentru asigurarea faptului că acest lucru nu se va întâmpla este bine să:

Implicați de la început toți copiii din casă în stabilirea programului de activități zilnice din casă. Acest program îl faceți cunoscut atât verbal, cât și în scris, prin mici afișe (realizate chiar de către copii) care să le aducă aminte de activitățile stabilite împreună;

Încercați să nu faceți lucruri sau activități în locul lor (de exemplu, strângerea patului, a hainelor lăsate în dezordine etc.);

Fixați rutina casei: trezirea, micul dejun, pregătirea pentru școală – cine, cum, în cât timp;

Fiți consecvenți în aplicarea programului și asigurați continuitatea acestuia de la un educator la altul;

Apreciați și lăudați orice reușită a copilului.

În cazul în care nu puteți să implicați copiii ar fi de dorit să:

Discutați „regulile casei” și stabiliți împreună care sunt consecințele activităților nerealizate;

Aplicați metoda consecințelor naturale. Dacă această metodă nu funcționează, utilizați alte metode pe care le-ați stabilit în prealabil împreună și pe care le puteți reaminti înainte de fi folosite (metode de tipul penalizării, al retragerii privilegiilor etc.);

Întocmiți, împreună cu copiii, un plan de recompense, de exemplu: cu puncte (buline roșii). Acesta vă va ajuta să mențineți comportamentele adecvate sau activităților stabilite („regulile casei”).

Nu uitați!

Pentru a sprijini dezvoltarea copiilor este bine ca persoanele care îi îngrijesc:

să fie disponibile pentru a înțelege și satisface nevoile copiilor;

să fie flexibile în manifestarea propriilor lor convingeri despre lume și viață;

să prezinte sprijin emoțional;

să asigure coerență și constanță în comportamentul față de copil;

să ofere experiențe de viață copiilor;

să confrunte copilul cu așteptări clare;

să încurajeze copilul astfel încât acesta să se simtă capabil și competent;

să încurajeze copilul să își dezvolte încrederea în sine și independența;

să ofere orientare și îndrumare în sprijinul rezolvării de probleme;

să dea răspunsuri clare și prompte la solicitările lor;

să ofere stimulare și educație (prin experiențe senzoriale, sociale, de învățare etc.);

să ofere îndrumare, reguli, dar să impună și limite (acceptate social);

să dea răspuns comportamentelor copilului într-o manieră deschisă (chiar dacă aceste răspunsuri sunt negative, ele trebuie să fie îndreptățite și realiste);

să răspundă nevoii de apartenență a copilului (să creeze copilului sentimentul că el are o familie sau un grup căruia îi pasă ce se întâmplă cu el).

Sugestii de activități în CTF. Vezi anexa nr.5

3. ABORDAREA COMPORTAMENTELOR COPIILOR

Ce este comportamentul?

Comportamentul este descris și înțeles ca fiind o reacție sau un răspuns. El se referă la acțiunile direct observabile sau vizibile la o persoană.

Să ne gândim la câteva exemple: mergem la serviciu, discutăm cu o persoană, facem curat, completăm un formular, jucăm baschet, citim o carte ș.a.m.d.; toate sunt acțiuni observabile.

Niciun comportament nu apare întâmplător, nu apare „din senin”. Comportamentul este:

– un răspuns la mediul extern (la diferite situații externe – de exemplu, ridicăm vocea dacă în mediul exterior este mult zgomot; suntem furioși dacă cineva ne contrazice)

– un răspuns la stările noastre interne (la stări fizice, stări emoționale, gânduri – de exemplu, suntem mai retrași dacă ne simțim rău fizic, ne manifestăm bucuria dacă suntem mulțumiți de realizările de peste zi).

De exemplu, la o cerere de a dumneavoastră (aranjarea patului, ajutor în bucătărie etc.), un copil reacționează negativ, prin agresivitate verbală. În primul rând trebuie să ne întrebăm: ce a provocat acest comportament? O situație din exterior care îl deranjează? Ce, din mediu, îl face pe copil să reacționeze astfel? Pe de altă parte, ce gânduri i-a provocat copilului comportamentul agresiv? Ce a simțit în toată această perioadă de a ajuns să se manifeste agresiv? Putem presupune sau putem să-l întrebăm direct, astfel încât să determinăm în final factorii externi sau interni care îi determină acest comportament.

Comportamentele sunt puse în legătura cu ceea ce simțim și gândim. Ca urmare, este bine, atunci când vorbim de un comportament, să avem în minte faptul că acesta exprimă nu numai ceea ce facem (un comportament motor), ci și ceea ce gândim și ceea ce simțim și exprimăm (emoții). De exemplu, observați că un copil își face curat în cameră fără să insistați asupra acestui lucru. De ce a realizat acest comportament, de a face curat? Putem presupune că el se gândește la faptul că, dacă va realiza acel comportament, va putea obține ceva, o posibilă recompensă (o ieșire în oraș, o activitate dorită într-un timp mult mai scurt sau lauda unor persoane). Ce simte legat de comportamentul lui? De asemenea, putem presupune: bucurie, împlinire și plăcerea de a fi apreciat de cei din jurul său.

Nu uitați!

Comportamentele răspund la mediul extern dar sunt puse și în legătura cu ceea ce simțim și gândim. Există o puternică legătură între emoție și gânduri (convingeri, atitudini), pe de o parte, și comportamente, pe de altă parte.

Gânduri Emoții Comportamente

Un gând poate declanșa un comportament și o emoție. La rândul lui, un comportament poate deveni un stimul care declanșează un gând și o trăire emoțională.

De exemplu, gândul de a face pe plac unui educator, îl va determina pe copil să-și pună lucrurile în ordine și de asemenea va determina o mulțumire de sine (o emoție pozitivă). Pe de altă parte, atunci când un copil își aranjează lucrurile, se va gândi că educatorul îl va aprecia, ceea ce îi va produce o stare de bine.

Ce înseamnă comportamentul dificil?

Comportament dificil (denumit și comportament problematic/inacceptabil/neadecvat), se referă la ceea ce o persoană sau cei din jurul acesteia consideră că a devenit o problemă în legătură cu ceea ce face, gândește sau simte; care poate pune persoana sau pe cei din jur în pericol; care interferează cu modul de relaționare socială (adică persoana nu respectă cerințele sau normele sociale stabilite de societate).

Câteva exemple de comportamente dificile:

– agresivitate verbală,

– agresivitate fizică,

– autoagresivitate

– comportament antisocial (furt, minciună etc.)

Pentru determinarea unui comportament dificil avem nevoie de câteva "indicii". Acești indicatori care descriu un comportament dificil se referă la:

intensitatea comportamentului – „cât de puternică a fost manifestarea?” (de exemplu, o lovire ușoară sau foarte puternică pe corp)

frecvența comportamentului – „cât de des s-a manifestat comportamentul?” (de exemplu, manifestare la fiecare 10 minute sau în fiecare zi)

durata comportamentului – „cât timp a durat comportamentul?” (de exemplu, manifestare cu durata de 3 secunde sau o oră)

De exemplu, un copil care a adus injurii unei persoane, pentru prima dată. Putem considera aceasta ca fiind o întâmplare legată de un anumit context; ca urmare, putem ignora într-o primă fază și apoi să discuta despre incident, iar acesta să nu mai apară. Dar dacă frecvența comportamentului crește și observăm și comportamente asociate (agresiv fizic), îl vom privi ca pe un comportament problematic care trebuie discutat și soluționat.

Este comportamentul înnăscut?

Ne punem uneori întrebarea: Oare comportamentul copilului este moștenit? Dacă părintele se comportă într-un anumit mod și copilul se va manifesta în același mod? Dacă părintele e alcoolic copilul va deveni un alcoolic? Dacă părintele fură și copilul va fura? Dacă părintele este un abuzator și copilul va fi așa?

Oare comportamentul copilului este moștenit sau se datorează mediului în care a trăit? Studiile ne conduc la ipoteza conform căreia ceea ce moștenim reprezintă predispoziții care se vor manifesta în condițiile în care mediul exterior le permite sau nu. În consecință, comportamentele noastre nu sunt înnăscute. Avem cel mult o predispoziție de a ne comporta într-un anumit fel iar această predispoziție se manifesta sau nu în funcție de context.

Astfel, de exemplu, este exagerat să gândim că un copil a moștenit comportamentul de a fura. Acest comportament este mai degrabă învățat pe baza modelelor din mediu.

Este comportamentul învățat?

Comportamentele nu vin din senin, ele sunt învățate în urma interacțiunilor noastre cu mediul, ca urmare a experiențelor noastre în relație cu exteriorul (de exemplu, în relația cu părinții, cu educatorii, cu colegii, cu prietenii, cu diferite autorități etc.).

Cum învață copiii comportamentele?

După cum preciza și autoarea Petrovai D. putem spune că:

Învățarea depinde în primul de rând de „cum” este copilul – adică, temperamentul copilului (retras, timid, impulsiv etc.), exprimarea emoțională (intensă sau mai interiorizată), reactivitatea la mediu (unii copii reacționează la orice modificare din mediu, alții sunt mai indiferenți) adaptarea la diferite situații etc.

Învățarea din experiențele proprii, respectiv din consecințele comportamentelor asupra celorlalți.

Prin modelul oferit de noi, de adulți, ca o metodă foarte rapidă de învățare.

Din mediul sau contextul oferit de noi ca adulți.

Prin observare directă a comportamentelor celor din jur.

Din atitudinile și reacțiile noastre la diferite situații de viață sau direct la comportamentele lor.

Prin atenția acordată și aprecierea lor atunci când realizează comportamente pozitive

Prin lipsa atenției sau ignorarea comportamentelor pozitive, ajungându-se la comportamente dificile

Cu ajutorul unor reguli de comportament stabilite de comun acord

Prin cerințe sau instrucțiuni clare, bine formulate de către adulți

Pentru a înțelege de ce copiii care au trăit într-o instituție nu reușesc să-și însușească comportamente adecvate social trebuie să ne reamintim explicațiile legate de nevoile „creștere/dezvoltare” și cele care se află „în deficit” prezentate de A. Maslow (1970) în ierarhia nevoilor (trebuințelor).

Gândindu-ne la modul în care factorii de mediu (sociali si culturali) influențează comportamentul, putem porni în explicarea comportamentelor și de la nevoile de bază ale copilului, care, dacă nu sunt satisfăcute din primul moment al existenței acestuia, vor putea duce la producerea unor efecte profunde asupra psihicului și personalității sale. Astfel, prezentând ierarhia nevoilor, Maslow sugerează unele posibile motive (cauze) care determină copilul să prezinte probleme de învățare și de comportament. Vezi anexa nr.1

Nu uitați!

De multe ori trebuie să ne întrebăm dacă adulții își aduc aminte cu adevărat de faptul că atunci când au fost copii a fost necesar să învețe, la rândul lor, să se supună, de la respectarea unor reguli impuse de părinți până la modul cum se îmbracă sau ce și cum mănâncă, sau de la încercarea de a înțelege o lume într-o continuă schimbare și nesigură până la sentimentele asociate cu presiunea la care sunt supuși în mod constant din partea părinților, a școlii sau a altor autorități sau chiar a grupului din care fac parte.

Psihologii care se ocupă de studiul comportamentelor consideră că problemele comportamentale apar și prin învățare greșită. Copilul învață modalități neadecvate de comportament prin preluarea și repetarea acestora de la modele nepotrivite (de exemplu, părintele este agresiv – ca urmare, copilul își poate însuși acest model; sau un copil mai mare aduce injurii la orice acțiune pe care trebuie să o realizeze în casă – ca urmare copilul mai mic poate învăța că aceasta este o modalitate firească de reacție). Odată însușit un comportament problematic și necorectat la timp, copilul învață că acest comportament este o modalitate prin care el obține ceea ce dorește (fie atenție, fie un obiect, fie evitarea realizării unor activități).

Abordarea proactivă a comportamentelor copiilor

Pentru a nu se ajunge la formarea unor comportamente dificile este bine să avem o atitudine „proactivă” față de copil/tânăr prin care:

să acordăm timp pentru a sprijini copilul/tânărul în dezvoltare și formare

să stabilim relații pozitive, de încredere față de el

să încurajăm comportamentele acceptate din punct de vedere social

să asigurăm un mediu cât mai adecvat pentru dezvoltarea copilului/tânărului

Cum se realizează dezvoltarea unor comportamente pozitive?

Prin abordarea „proactivă” se pune accent pe satisfacerea nevoilor copiilor/tinerilor și pe însușirea unor comportamente acceptabile sau abilități ale copiilor/tinerilor care să împiedice apariția sau să diminueze comportamentele dificile.

Printr-o atitudine „proactivă” din partea adultului, copiii și tinerii învață, ca o alternativă la comportamentul dificil, că există și alte modalități de reacție prin care obțin aceleași beneficii ca și în cazul unui comportament dificil dar aceste modalități sunt adecvate/acceptate din punct de vedere social.

Comportamentele adecvate se pot dezvolta pornind de la o relaționare pozitivă cu copilul/tânărul. Astfel, îl veți încuraja pozitiv pe copil:

Comunicând cu el, acordându-vă timp pentru a avea discuții pe diferite teme;

Asigurându-vă că petreceți un timp special cu el (mergeți la o plimbare, la înghețată etc.);

Asigurându-vă că a înțeles că sunteți interesat de dezvoltarea lui;

Asigurându-vă că îi acordați atenție (un zâmbet, o apreciere verbală etc.);

Asigurându-vă că îl recompensați (laudă sau obiecte posibile);

Descoperind împreună cu copilul activitățile lui de interes (sport, activități manuale etc.);

Fiind un model de urmat și asigurându-vă că învață prin observarea comportamentelor pozitive

O abordare “proactivă” înseamnă și:

învățarea copilului a noi modalități de comunicare

formarea unor noi abilități sociale acceptabile

dezvoltarea unor modalități adecvate de exprimare a emoțiilor

formarea unor abilități legate de rutina zilei

Aceste abilități dezvoltate vor permite un control mult mai adecvat asupra propriei persoane împiedicând apariția sau reducând comportamentele dificile.

De exemplu, dacă un copil învață să-și exprime emoțiile legate de furie și frustrare și/sau să-și „transfere” reacțiile impulsive spre o activitate sportivă, el nu va ajunge să dezvolte comportamente dificile, de tipul agresivității fizice sau verbale deoarece el și-a însușit o modalitate mult mai adecvată de rezolvare a stărilor negative.

Când învață copilul un comportament?

După cum prezintă autorii Botiș A. și Tărău A. (2004), copiii învață mai ușor un comportament adecvat atunci când:

Definiți clar comportamentul pe care doriți să-l învețe copilul – ex. spălarea pe mâini la fiecare masă

Descompuneți în pași mici comportamentul respectiv dacă este complex pentru copii/tineri – ex. ridicare mânecilor, pornirea robinetului, udarea mâinilor, săpunirea mâinilor, frecarea mâinilor, limpezirea mâinilor, ștergerea mâinilor, aranjarea mânecilor

Folosiți îndrumarea:

Îndrumarea fizică – adică mână dumneavoastră conduce mână, brațul copilului/tânărului) – ex. un copil învăța să scrie în clasa I, părintele conduce mână copilului arătându-i cum să scrie

Îndrumarea verbală – înseamnă transmiterea de mesaje verbale înainte sau în timpul realizării comportamentului – ex. în timp ce copilul se spală pe mâini dumneavoastră spuneți „acum ne săpunim, apoi ne frecăm mâinile bine” etc.

Îndrumarea prin modelare – adică sunteți și oferiți un model de realizare a comportamentului, copilul vă observă pe dumneavoastră dar și pe ceilalți colegi, personajele din filme sau desene animate sau poze – ex. copilul urmărește niște imagini care arată toate etapele de spălare a mâinilor

4. Recompensați micile progrese în comportamentul dorit – e important să recompensați fiecare reușită de pe parcursul învățării comportamentului – ex. după ce a învățat corect să-și săpunească mâinile atunci îi oferiți un cadou

5. Retrageți treptat îndrumarea dumneavoastră – în momentul în care vedeți că se descurcă singur încercați să nu-i mai spuneți ce să facă – ex. dacă vedeți că știe etapele spălării mâinilor nu-i mai spuneți nimic doar comunicați că aveți încredere în el că se descurc singur

6. Recompensați la intervale neregulate comportamentul învățat – dacă la început recompensele le oferiți imediat unei reușite ulterior este bine să oferiți recompensele la intervale neregulate pentru a nu realiza comportamentul numai și numai în funcție de recompense ci din propria dorință – ex. recompensați efortul copilului de a se spăla pe mâini singur doar din când în când

Nu uitați!

Este bine că adulții să învețe copiii noi abilități și modalități de reacție adecvate pentru ca aceștia să aibă satisfăcute diferitele nevoi iar comportamentul dificil să nu mai apară.

Cum încurajăm comportamentele adecvate:

Lăudați comportamentele care vă plac și sunt adecvate;

Acordați atenție pozitivă și încurajați eforturile pe care le face;

Găsiți timp pentru discuții;

Găsiți activități comune, de interes pentru copil;

Dați feedback pozitiv la comportamentele acceptabile

Abordarea comportamentelor dificile

Dacă ne gândim la comportamentul dificil trebuie să avem în vedere faptul că orice comportament are anumite cauze/antecedente care îl provoacă (aceste antecedente putând fi situații, contexte, evenimente, amintiri, motivații, gânduri din trecut sau imediat premergătoare comportamentului dificil – de exemplu, dacă un copil nu obține atenția dorită, va provoca o anumită situație ca să atragă atenția).

Cauzele care determină un comportament dificil nu pot fi delimitate întotdeauna foarte clar, ele pot fi multiple (fie datorate lipsei de înțelegere a nevoilor, stărilor emoționale, problemelor medicale etc.)

Mai mult, orice comportament are și o anumită funcție. Adică are un anumit motiv pentru care se manifestă la un moment dat. Pentru copilul care manifestă un comportament dificil, comportamentul are o funcție pentru că prin intermediul acestui a copilul obține satisfacerea unei nevoi (de exemplu nevoia de atenție, de afecțiune) sau de evitarea unor acțiuni.

Observație! În unele cazuri sunt mai greu de delimitat cauzele de funcțiile comportamentelor dificile.

De asemenea, acest comportament dificil are și anumite consecințe/efecte, de exemplu: situația – educatorul nu ține cont de ceea ce dorește copilul; comportamentul – copilul distruge un obiect; consecința – educatorul îi va acorda mai multă atenție, chiar dacă aceasta va fi o atenție „negativă”).

Consecințele pot menține sau nu un comportament (fie un comportament adecvat/acceptabil, fie unul problematic). Dacă un comportament adecvat are drept consecință o recompensă, probabilitatea ca acesta să fie repetat va fi mare (de exemplu, dacă un copil va învăța să-și pună lucrurile la loc, în ordine, și va fi recompensat printr-o plimbare care îi face plăcere, probabilitatea ca acel comportament să se repete va fi mare).

Modificarea comportamentelor dificile

Scopul intervenției la nivelul comportamentelor dificile este de a diminua sau elimina aceste comportamente. Pentru aceasta este nevoie să înțelegem cât mai în detaliu comportamentul copilului respectiv să înțelegem cauza sau funcția comportamentului, să înțelegem nevoile copilului și să observăm consecințele asupra acestuia.

1. Explicarea comportamentelor dificile cu ajutorul modelului ABC

Un model care ne ajută în explicarea comportamentelor dificile este modelul numit ABC (din engleză – antecedente – comportament – consecințe).

Modelul ABC (descris de Skinner, 1953, în teoria comportamentală, utilizat ulterior în terapia cognitiv-comportamentală) ne arată că, pentru modificarea unui comportament dificil trebuie să ne uităm atât la antecendentele/cauzele/situațiile (A) care au produs comportamentul (B), cât și la consecințele/efectele (C) comportamentului care pot crește probabilitatea apariției/dispariției acelui comportament.

A B C

2. Înțelegerea cauzelor comportamentului dificil

Pentru a putea modifica un comportament problematic este util să evidențiem cauzele/antecendele care determină și cresc probabilitatea apariției acelui comportament.

Cauzele (numite și antecendente așa cum au prezentat și autorii lucrării “Cu părinții la școală”) care determină apariția comportamentelor dificile pot fi:

cauze imediate – se referă la situații, evenimente, experiențe care apar cu puțin înainte de manifestarea comportamentului (exemplu – unui copil a fost certat la școală, el vine acasă furios și trântește obiecte);

cauze îndepărtate – se referă la situații, evenimente, experiențe din trecut care influențează comportamentul (exemplu – deoarece în trecut copilul a fost supus unui abuz fizic, e posibil ca în timp el să dezvolte un comportament dificil de tip agresiv)

Pentru a înțelege cauzele imediate se pot utiliza întrebări de tipul: când, unde, cu cine, ce situații sau ce persoane determină apariția comportamentului, când nu apare, cu cine nu apare comportamentul etc.

Pentru a afla cauzele îndepărtate putem să ne punem întrebarea dacă s-a întâmplat ceva deosebit în viața copilului, sau într-o anumită perioadă din trecut, care influențează comportamentul actual.

Cauzele care determină un comportament dificil nu pot fi delimitate întotdeauna foarte clar, ele pot fi multiple. Astfel, apariția unui comportament dificil poate fi datorat:

lipsei de atenție,

lipsei de comunicare,

lipsei de stimulare

lipsei de înțelegere a nevoilor etc.

Comportamentul dificil poate fi datorat și unei deficiențe mintale sau unor boli care determină modificări în comportament. De aceea este bine să cunoaștem în ce măsură comportamentul dificil este cauzat de o problemă medicală și să știm în ce măsură putem interveni mai întâi asupra bolii (exemplu – enurezis-ul poate fi dat de o cauză medicală sau doar de una comportamentală).

Determinarea cauzelor (antecedentelor) ne ajută în înțelegerea comportamentelor dificile. De aceea este important să se afle cât mai multe detalii despre comportamentul și cauzele care au provocat comportamentul.

De exemplu, Ionel vine de la școală și începe să vă vorbească foarte urât și chiar să lovească obiectele din jurul lui. În primul rând, să ne gândim dacă este o „întâmplare” comportamentul lui din ziua respectivă sau a devenit o problemă. Altfel spus, se comportă Ionel așa de fiecare dată când vine de la școală sau prezintă destul de des acest comportament? Atunci când Ionel se înfurie, este furia sa de lungă durată sau se liniștește imediat? Ce a determinat aceste manifestări? S-a întâmplat ceva deosebit la școală? Este Ionel un copil impulsiv? Reacționează el astfel de fiecare dată când ceva îl deranjează sau frustrează? Are el în mod constant un comportament necorespunzător la școală? Vă arată ceva din istoria lui de viață că așa știe el să reacționeze la stările de frustrare? Îl tratează profesorii discriminatoriu? Deranjează clasa? Nu este apreciată munca lui atunci când lucrează în clasă și este mai degrabă dezaprobat de către colegi și de către profesori? Nu este prima dată, ci și în trecut s-a simțit jignit de modul în care a fost „tratat” la școală?

Mai mult ca sigur, există răspunsuri pentru fiecare dintre aceste întrebări. Ceea ce se poate înțelege este faptul că, pentru a rezolva problema care a apărut, trebuie să identificăm și să definim cât mai exact comportamentul. Nu este suficient să spunem că acel copil este „neascultător” sau este „neatent” sau „indisciplinat”; ci este nevoie de o identificare cât mai clară a comportamentului. Astfel, în cazul lui Ionel, o definire corectă a comportamentului problematic ar fi, de exemplu: copilul este agresiv verbal întotdeauna când vine de la școală și agresiv fizic în zilele în care are ore de sport și se află cu grupul de copii din clasele mai mari.

Ca să aveți o privire globală dar și în detaliu legată de comportamentul copilului este util să folosiți o fișă de monitorizare a comportamentului. Vezi anexa nr.2

Există o serie de factori care pot influența apariția comportamentelor dificile care pot fi:

de natura externă (mediul fizic, aglomerația, zgomotul, lumina puternică etc.)

de natură internă (de exemplu, boli cronice, dureri, probleme psihiatrice etc.)

Printr-o atitudine proactivă putem modifica anumiți factori din mediul extern (de exemplu aranjarea spațiului, evitarea aglomerației etc) și preveni anumiți factori interni (de exemplu prevenirea durerilor de măsele prin vizite regulate la stomatolog) astfel putem reduce apariția comportamentelor dificile.

Înțelegerea consecințelor comportamentelor dificile

Comportamentul dificil are și anumite consecințe (numite și efecte), de exemplu: situația – educatorul nu ține cont de ceea ce dorește copilul; comportamentul – copilul distruge un obiect; consecința – educatorul îi va acorda mai multă atenție probabil certându-l și ridicând vocea, iar aceasta va fi o atenție „negativă”; sau un copil este agresiv cu un altul, consecința – primul va fi trimis probabil în camera lui sau i se va interzice să plece afară sau să se uite la televizor.

Un alt exemplu: Situația – educatorul roagă copilul să facă curat în cameră lui, comportamentul – copilul ignoră cererea educatorului; consecința – copilul nu se va uita la televizor seara (conform unei reguli dinainte stabilite în casă), sau aceeași situație un alt comportament din partea copilului – situația – educatorul roagă copilul să facă curat în cameră lui, comportamentul – copilul face curat în cameră; consecința – copilul va fi lăudat și recompensat cu o plimbare în parc.

Modul în care persoanele din jur răspund sau reacționează la comportamentul respectiv poate să mențină sau nu comportamentul copilului/tânărului. Cu alte cuvinte, reacția (consecința) adultului la comportamentul copilului poate fi de încurajare a repetării comportamentului sau de descurajare a acestuia. Exemplu: „spăl vasele”, consecința: „e curat, iar mama este mulțumită și mă va lăuda”; astfel, probabilitatea ca acest copil să repete comportamentul crește. Dacă mama nu observă, ignoră sau îl ceartă pentru că nu a făcut destul, copilul va avea, probabil, tendința să nu mai spele, cu alte cuvinte, să elimine comportamentul respectiv. Sau: un copil vorbește vulgar, iar copiii din jur îl încurajează și adulții îl ignoră constant; copilul va învăța că va putea să repete acel comportament fără a exista nici o consecință negativă asupra comportamentului lui.

Pentru a determina consecințele unui comportament putem pune o serie de întrebări în legătura cu senzațiile, sentimentele și gândurile consecutive comportamentului-problemă dar și legate de atitudinile și reacțiile celor apropiați sau din jurul lui („Cum te-ai simțit atunci când ai vorbit frumos cu Marcel?”, „Te-a bucurat reacția lui?”; sau „La ce te-ai gândit imediat după ce ai lovit-o pe Roxana?”, „Cum a reacționat Roxana?” etc.).

Consecințele pot menține sau nu un comportament (fie un comportament acceptabil, fie unul dificil). Dacă un comportament adecvat are drept consecință o recompensă, probabilitatea ca acesta să fie repetat va fi mare (de exemplu, dacă un copil va învăța să-și pună lucrurile la loc, în ordine, și va fi recompensat printr-o plimbare care îi face plăcere, probabilitatea ca acel comportament să se repete va fi mare).

Un instrument util pentru identificarea cauzelor (situațiile, evenimentele declanșatoare) și a consecințelor este fișă de observare (monitorizare) a comportamentului. Vezi anexa nr. 2.

Utilizarea fișei de monitorizare ajută în înțelegerea comportamentului și crește eficiența în intervenția comportamentului dificil (respectiv în schimbarea comportamentului dificil).

Fișa de observare comportamentală cuprinde următoarele rubrici

Având o „privire de ansamblu” asupra comportamentului, veți constata că eficiența în intervenția cu scopul schimbării comportamentului va crește foarte mult.

Nu uitați!

Dacă vreți să vă dați seama dacă un comportament a devenit problematic, este bine să obțineți cât mai multe date/informații despre acel comportament – de exemplu, să examinați durata, frecvența, intensitatea comportamentului (răspundeți la o serie de întrebări de tipul „când, unde, cu cine, în ce situație” etc.).

Este, de asemenea, important să discutați cu toate persoanele implicate în creșterea copilului, să comunicați atât verbal, cât și în scris despre atitudinea, manifestările sau acțiunile copilului și să aveți cât mai multe informații despre întâmplări din viața lui pentru a putea întregi tabloul.

Descrieți cât mai exact, sau specific, comportamentul care creează probleme și nu etichetați copilul ca fiind „rău”, „neascultător”, „neatent”, „obraznic”, „indisciplinat”.

De multe ori trebuie să ținem cont și de modul în care noi, ca adulți, privim diferitele comportamente considerându-le, în mod greșit, nemodificabile (exemplu de convingeri: „cu acest copil nu se poate face nimic”, „am încercat totul”, „copilul acesta nu este în stare să…” etc.), precum și de felul în care interpretăm diferite situații, într-un mod negativ, personal („știu că mă provoacă”, „o face intenționat”, „vrea să mă supere” etc.).

Învățați să diferențiați “persoana”-copil de comportamentul acestuia. Adică nu judecați copilul ci comportamentul acestuia. De exemplu, voi face referire strict la faptul că nu a spălat vasele și nicidecum la faptul că este un copil rău.

Sunteți un model de învățare și, de asemenea, „context de schimbare” pentru copil.

Oferiți consecvență în propriul comportament.

Să vă întrebați de ce nu răspunde copilul/adolescentul la cererile dumneavoastră (impuneți anumite reguli de comportament fără să le discutați cu copilul?; aplicați numai dumneavoastră regulile iar ceilalți adulți sau educatori, nu?; folosiți mai degrabă pedeapsa sau cuvinte jignitoare?).

Aveți așteptări realiste din partea copilului, adaptate nevoilor și abilităților lui.

Înțelegerea funcției comportamentelor dificile

Orice comportament are o anumită funcție, adică are un anumit motiv pentru care se manifestă la un moment dat.

Identificarea funcției pe care o are un comportament pentru un copil ne poate demonstra de ce se menține comportamentul. De exemplu, un copil este ignorat întreaga zi, iar atunci când sparge un obiect este certat; copilul învață că doar atunci când face ceva rău este "observat" de către părinți/educatori.

Pornind de la ideea prezentată de autoarea Petrovai D și colaboratorii putem spune că problemele de comportament sunt manifestări neadecvate ale unor nevoi, dorințe sau convingeri ale copilului (conform și teoriei lui Maslow prezentate anterior), putem înțelege mai ușor faptul că funcțiile reprezintă nevoi pe care fiecare dintre noi le avem – de exemplu, nevoia de respect, apreciere, de stimă, valorizare, de comunicare, aprobare, nevoi emoționale, afecțiune, atașament etc.

Comportament dificil are o funcție pentru că prin intermediul acesteia se obține:

satisfacerea unei nevoi (nevoia de atenție, nevoia de afecțiune, nevoia de comunicare),

un beneficiu (obținerea unor obiecte, unor activități)

evitarea unei neplăceri /unor acțiuni (de a „scăpa” de sarcini de îndeplinit, de diferite situații de interacțiune, de stări emoționale negative – frică, rușine, de pedepse);

În unele cazuri sunt mai greu de delimitat cauzele de funcțiile comportamentelor dificile. De aceea în înțelegerea comportamentelor dificile este bine să ținem cont de această „suprapunerea” care poate apare pentru a putea explica și modifica comportamentul.

Identificarea funcției comportamentului ne ajută să înțelegem comportamentul și ne arată cum anume putem să acționăm în schimbarea comportamentului.

Funcțiile (nevoile, după autoarea Petrovai D.) nu se schimbă, ele rămân aceleași dar ceea ce poate fi schimbat este comportamentul dificil cu un comportament acceptabil, adecvat.

Putem diminua sau elimina un comportament dificil doar dacă oferim în schimb un alt comportament acceptabil sau abilități care să înlocuiască comportamentul dificil și care să servească aceleiași funcții. De exemplu, un copil care crede că este apreciat și știe că atrage atenția doar atunci când se bate cu colegii îl putem implica în antrenamente, în activități sportive prin care să simtă că este la fel de mult apreciat ca și în cazul în care a avut un comportament dificil.

Printr-o atitudine proactivă putem oferi copilului/tânărului o alternativă la comportamentul dificil (de exemplu prin implicarea în activități de interes, comunicarea constantă pe probleme existente, găsirea de soluții alternative împreună cu copilul/tânărul etc.) prin care să învețe noi modalități de răspuns adecvate care să îi aducă același beneficiu, să conducă la același rezultat ca și în cazul comportamentului dificil

Nu uitați!

Ceea ce trebuie să reținem este faptul că orice comportament are o funcție iar identificarea funcției ne ajută la înțelegerea și modificarea comportamentului dificil.

Pentru reducerea sau eliminarea unui comportament dificil este necesar să îl schimbăm cu un comportament acceptabil, dar care să îndeplinească aceeași funcție.

Este bine să oferim copilului o alternativă la comportamentul dificil prin care să învețe noi modalități de răspuns adecvate care să îi aducă același beneficiu, să conducă la același rezultat ca și în cazul comportamentului dificil

MANAGEMENTUL COMPORTAMENTELOR DIFICILE

Scopul intervenției la nivelul comportamentelor dificile este de a diminua sau elimina comportamentele dificile.

Pentru aceasta este nevoie:

să înțelegem cât mai în detaliu comportamentul copilului

să înțelegem nevoile copilului

să înțelegem cauza sau funcția comportamentului

să observăm consecințele asupra copilului

Pentru a putea interveni este important să se înțeleagă comportamentul dificil pornind de la cauze, determinând funcțiile și observând consecințele comportamentului.

Orice comportament pe care îl facem, fie el bun sau dificil, poate fi analizat după următoarea schemă (conform modelului ABC descris anterior):

Această schemă arată faptul că orice comportament este declanșat de către anumite situații, numite antecedente (cauze), și este menținut de către consecințele (efecte) acelui comportament.

Consecințele pot crește sau scade probabilitatea de a mai repeta comportamentul. Astfel, la un moment dat consecințele pot să devină antecedente pentru continuarea comportament.

De exemplu, să luăm în considerare situația în care mergem la serviciu. Comportamentul propriu-zis este de a merge la serviciu. Antecedentele sau cauza care au generat acest comportament a fost să presupunem nevoia de bani. Ca să primim bani trebuie să mergem la serviciu. Consecința faptului că mergem la serviciu este că primim bani. Dar când mergem la serviciu se poate întâmpla să obținem și alte avantaje pe lângă bani: să ne placă ceea ce facem, să avem colegi cu care putem să glumim, să avem posibilitatea de a călători, etc. La un moment dat aceste avantaje pot să ia locul nevoii de a primi bani. Astfel, antecedentele comportamentului de a merge la serviciu se transformă din nevoia de a primi bani în dorința de a călători. În acest caz consecințele au devenit antecedente.

Iată cum arată acest exemplu prin schema de mai sus:

Exemplu: Crizele de isterie (manifestări necontrolate pentru a atrage atenția) au loc în fața altor persoane sau acolo unde acestea ar putea auzi „spectacolul”. De obicei acești copii se aruncă de pământ și țipă foarte tare, uneori pot arunca cu lucruri. Cauza acestor comportamente este dorința de a atrage atenția. De obicei suntem tentați să aplanăm crizele prin satisfacerea dorinței copilului. De exemplu, dacă un copil se aruncă de pământ pentru că nu i s-a cumpărat înghețată, pentru a înceta scandalul, suntem tentați să-i cumpărăm înghețată. Astfel, copilul învață că dacă nu obține ceea ce își dorește, trebuie doar să facă o criză și în final va obține ce și-a dorit. Se pare că este o situație fără scăpare.

Pentru a găsi o ieșire din acest cerc vicios, putem analiza schema acestui comportament:

Pentru a ieși din situația dificilă, trebuie să spargem acest cerc. Indicat este să întrerupem la nivelul consecințelor, adică să nu primească înghețată. Dar pentru a nu intensifica starea de frustrare, îi distragem atenția cu ceva plăcut pentru el: o plimbare, joacă pe calculator, joacă la tobogane, etc.

În terapia crizei de isterie este foarte important să nu oferim copilului obiectul pentru care acesta a declanșat criza. De asemenea, îl vom învăța să-și exprime nemulțumirea sub alte modalități, acceptate de societate. Vom fi atenți în același timp ca acel copil să primească atenție în situațiile în care este cuminte și când arată că înțelege că ceea ce cere nu i se poate da.

Metode de intervenție

Pentru schimbarea comportamentului dificil, metoda este de a învăța noi modalități de reacție/de comportament printr-un proces de învățare

În anumite situații este util să acționăm la nivelul antecedentelor (situațiilor declanșatoare) sau la nivelul consecințelor (prin învățarea consecințelor naturale, logice).

Comportamentul dificil diferă de contextul în care apare, adică de situațiile, evenimentele, circumstanțele (antecedentele) care produc comportamentul (exemple: anturajul copilului, mediul de învățare nepotrivit cu diferiți factori distractori).

Dacă modificăm antecedentele (acționăm asupra contextului) se poate să diminueze comportamentul dificil (exemple: schimbarea anturajului copilului; un mediu potrivit studiului fără factori distractori de tipul televizorului, CD player-ului etc.).

Recompensa, utilizată pentru creșterea frecvenței și duratei comportamentului dorit, este o consecință care mărește probabilitatea reapariției comportamentului respectiv.

Pentru comportamentul pe care-l dorim să se repete putem oferi recompense (numite și întăriri pozitive) care să fie date numai după îndeplinirea comportamentului acceptat; la început, aceste recompense pot fi materiale ca apoi să devină simbolice sau doar laudative și să fie acordate cu o anumită frecvență în timp.

Recompensele, sau întăririle pozitive, pot fi:

lucruri materiale – jucării, dulciuri, alimente preferate, cadouri, obiecte, bani;

activități – jocuri, vizionare TV, activități în grup sau cu adultul;

întăriri sociale – lauda, încurajarea, atenția, aprecierea, îmbrățișarea, acceptarea celorlalți;

întăriri simbolice – diplome, sistem de puncte sau „buline roșii”.

Recompensele materiale sunt dorite dar nu sunt eficiente în timp deoarece în viața reală ne întâlnim mult mai rar cu ele. De aceea, este de preferat ca recompensele să fie cele de tip laudativ și prin apreciere pozitivă în locul recompenselor materiale.

Cu cât sunt mai naturale (aprobare, acordarea atenției, atingerea pe umăr, un zâmbet ș.a.) cu atât mai mare este șansa consolidării și persistenței comportamentelor dorite.

Pentru creșterea frecvenței comportamentelor dorite, se pot utiliza și tehnica modelării prin observarea comportamentelor educatorului și „modelarea/învățarea” de către educator, tehnica contractului sau reamintirea unor convenții stabilite (o înțelegere scrisă între adult și copil, în care se stabilește explicit modul de relaționare reciprocă), sau tehnica Premarck (numită și tehnica „bunicii”, în care, dacă dorim ca un copil să realizeze un comportament/o activitate care este realizată cu o frecvență mai mică, aceasta se va asocia cu o activitate de interes pentru el – de exemplu, copilul va merge la joacă dacă își face mai întâi temele).

Există și tehnici comportamentale care se referă la scăderea frecvenței comportamentelor neacceptabile (de exemplu, prin tehnica penalizării sau corecției excesive, extincția sau utilizarea consecințelor naturale și a consecințelor logice etc.). Una din metodele cele mai potrivite și rezonabile ar fi cea a utilizării consecințelor naturale și a celor logice, prin care învață copilul despre responsabilitatea acțiunilor sale. Consecințele naturale sunt consecințele care apar în mod natural, neplanificat în viața noastră. De exemplu, nu cumpăr mâncare – nu am ce să mănânc; nu mă duc să muncesc – nu am bani. În cazul copiilor/tinerilor aplicarea consecințelor naturale se poate referi, de exemplu, la copilul care refuză să se îmbrace bine iarna – îi va fi frig, copilul care refuză să învețe – va lua note mici etc. consecințe care îl va conștientiza, responsabiliza ulterior pe copil. Dar nu întotdeuna putem aplica doar consecințele naturale de aceea apelăm la consecințele logice.

Consecințele logice sunt alese de către adult și sunt similare cu ceea ce i se întâmplă unui adult într-o situație asemănătoare. Un exemplu de utilizare a consecințelor logice ar fi: în cazul în care un copil distruge un obiect, el poate fi implicat în repararea acelui obiect sau cumpărarea obiectului distrus. Pentru ca aceste consecințe să aibă efectul scontat este recomandat să existe o relație logică între comportament și consecință. Exemplu, dacă copilul a spart o cană părintele l-a lovit peste față. Palma pe care i-a dat-o copilului nu are nici o legătură cu comportamentul copilului. Consecința logică ar fi ca părintele să-i spună copilului să strângă cioburile.

O altă metodă utilizarea penalizării: copilul nu mai are voie să participe la o activitate de interes pentru el pentru o perioadă de timp stabilită de către educator și menținută și de către ceilalți educatori până la finalizarea perioadei de penalizare. Uneori este necesară aplicarea unor metode de excludere sau izolare a copilului față de ceilalți copii într-o zonă a încăperii (tehnica „time-out”) până ce acesta se liniștește iar comportamentul nedorit se reduce. Extincția este, de asemenea, o metodă de reducere sau eliminare a comportamentului nedorit prin lipsa atenției sau ignorarea comportamentului (ex.: un copil folosește ocazional, pentru atragerea atenției, un cuvânt vulgar. Pentru început putem ignora folosirea cuvântului pentru a nu se repeta comportamentul).

Eliminarea unor privilegii (exemplu: unele obiecte sau activități care sunt de interes pentru copil) este o consecință care scade frecvența comportamentului nedorit.

Retragerea adultului din unele activități comune cu copilul (exemplu: citirea unei lecturi împreună, participarea la jocuri) este, de asemenea, o consecință care poate fi utilizată pentru scăderea probabilității reapariției comportamentului nedorit.

Aplicând oricare dintre metodele de creștere sau de scădere a comportamentelor, trebuie avut în vedere faptul că în toată această perioadă:

copilului trebuie să i se comunice că este în siguranță;

să i se aprecieze comportamentele adecvate;

copilul trebuie conștientizat care sunt consecințele comportamentului;

să i se reamintească regulile comportamentale, stabilite de comun acord;

la început, întăririle trebuie oferite imediat, ulterior, timpul dintre comportament și recompensă se mărește;

întăririle să fie administrate consistent și consecvent din partea tuturor adulților.

Comportamentul copilului este o „reflecție a abilităților pe care le are dezvoltate până în acel moment”. Ca urmare, o metodă de corectare a comportamentelor este și formarea unor noi abilități sociale, de exprimare a emoțiilor, legate de rutina zilei (vezi capitolul Activități în CTF).

Uneori, comportamentul dificil poate apărea și ca rezultat al modului de adresare și de formulare a cerințelor comportamentale de către adultul sau adulții din preajma copilului (cerințele sunt vagi, prea multe, prea dificile, neînțelese de către copil etc.).

De aceea, o metodă de corectare a comportamentului nedorit poate fi și modalitatea prin care adultul se adresează copilului și formulează cerințele (instrucțiunile).

Astfel, este util:

Stabilirea unor cerințe care să fie formulate clar, nu generale (ex.: „Nu faci ce trebuie toată ziua, pierzi vremea” trebuie înlocuit cu „e ora la care îți pregătești temele”);

Să nu fie prea multe sau prea puține cerințe (comportamente asociate cu activitățile din casă, legate de teme, de rutina casei, comportamente adecvate în casă etc.);

Cerințele să nu fie prea dificile pentru copil (exemplu: „mai întâi faci curățenie în toată casa, apoi poți merge la joacă”, „după ce obții trei note de 10 poți să te uiți și la televizor”);

Cerințele să fie prezentate pe înțelesul copilului;

Implicarea în diverse activități de rutină ale casei sau în afară, pentru a preveni comportamentele nedorite.

În cazul în care cerințele sunt realizate, adultul trebuie să nu uite să aprecieze eforturile copilului pentru îndeplinirea cerințelor, să fie atent și să laude modul de implicare a copilului.

În cazul în care cerințele adultului nu sunt urmate, este important să se discute cu copilul și să se stabilească regulile de comportament adecvat, de asemenea, adultul trebuie să se asigure că acel copil a înțeles care sunt consecințele comportamentului nedorit și ce implică acest lucru. De aceea:

Regulile de comportament trebuie să fie stabilite împreună cu copilul;

Stabilirea recompenselor sau impunerea unor limite (retragerea din unele activități plăcute) trebuie reamintite copilului;

Este necesară consecvența în aplicarea metodelor de corectare a comportamentului nedorit.

De exemplu, educatorii au stabilit împreună cu Marcel că, în cazul în care mai lovește un copil din casă, el va sta pe canapea timp de 20 de minute și nu se va mai uita la televizor (activitatea lui preferată) în ziua respectivă. Adulții respectă regula stabilită chiar în cazul în care copilul plânge (având, însă, grijă să nu se producă vreun incident).

În cazul în care Marcel se liniștește, după un interval de timp este bine să se discute cu el despre situația creată, cauzele și consecințele comportamentului avut.

Sugestii de intervenție legate de problemele comportamentale ale copilului în conflict cu ceilalți

Notă! Se poate întâmpla să vorbim de mai multe comportamente care deranjează (de exemplu, copilul vorbește vulgar, este agresiv cu unul dintre colegii lui și uneori minte). Este important să cunoaștem comportamentele și să prioritizăm, să știm care sunt comportamentele asupra cărora ne îndreptăm atenția mai mult. Este preferabil să se selecteze una dintre problemele de comportament (de exemplu, agresivitatea), fie în funcție de urgență, fie în funcție de cea care poate fi schimbată mai ușor (de exemplu, tentația de a minți).

Agresiunea fizică

Limbaj vulgar asociat unui comportament verbal abuziv

(nepoliticos, sarcastic, ireverențios, utilizarea de porecle)

Sugestii de intervenție legate de problemele comportamentale ale copilului în conflict cu el însuși

Lipsa stimei de sine/încredere în sine (conceptul „de sine” nedezvoltat)

Atenția deficitară/distractibilitatea

Alte comportamente problematice/dificile

Enurezis (pierderea de urină în lenjerie) și Encomprezis (pierderea de materii fecale în lenjerie)

Minciuna

Furtul

Studiu de caz. Comportamentul lui Marin

Marin este un copil în vârstă de 12 ani, care este de o lună transferat din CPRU într-un CTF. Până acum două luni Marin era în familie. Familia lui este o familie numeroasă în care mama nu a mai făcut față situației deoarece tatăl se comporta agresiv atât față de ea cât și față de copii. Marin împreună cu frații săi mai mici au fost aduși de pe străzi în regim de urgență. În ultimele luni copiii nu au mai frecventat nici o formă de învățământ (școală sau grădiniță). În urma analizării cazului hotărârea pentru următoarea perioadă de timp a fost plasamentul acestora într-o casă de tip familial.

După câteva luni de la instalarea lui Marin în casă s-a constatat că acesta are dificultăți legate de școală, în ceea privește performanța școlară, realizarea temelor pentru acasă și de asemenea dificultăți de relaționare cu grupul de copii din clasă. În schimb, s-a putut observa că Ionel are un comportament pozitiv în casă având o atitudine adecvată față de copii și educatori doar rar manifestându-se prin violență verbală. De asemenea, se poate spune că de când este în CTF educatorii au observat îmbunătățiri legate de igiena lui personală și ținută precum și de menținerea curățeniei în camera în care stă împreună cu frații săi. În general, se înțelege cu copiii din casă. Este pasionat de dans și îi face plăcere să se plimbe în oraș. Din discuțiile cu educatorii reiese că Marin se întâlnește rar cu părinții, în afara CTF –ului dar în acele zile nu mai frecventează orele.

Îngrijorarea din ultima perioadă a educatorilor este îndreptată în mod deosebit înspre dificultatea realizării temelor de casă și obținerii unor note/calificative bune precum și comportamentul neadecvat din cadrul școlii.

Având în vedere faptul că Marin în ultimele 3 luni, înainte de intrarea în CPRU, nu a mai frecventat constant orele de curs, rezultatele școlare sunt foarte slabe, iar interesul lui pentru creșterea performanței este redus. În plus, Marin a schimbat școala o dată cu mutarea în CTF iar adaptarea la o nouă școală i-a creat probleme atât de învățare cât și de relaționare. La școala cea nouă, notele lui sunt în continuare foarte slabe. Marin nu mai dorește să învețe iar după școală când sunt orele de studiu în CTF, el lucrează foarte puțin la teme sau uneori refuză să-și facă temele. De asemenea, în funcție de preferințele lui pentru educatori, cu unii dintre aceștia face câteva din temele pentru a două zi iar cu alții refuză.

Din discuțiile cu Marin a reieșit faptul că acesta prezintă o motivație școlară scăzută, o lipsă de interes care apare în asociere cu încrederea scăzută că poate să-și îmbunătățească notele; o imagine de sine deteriorată cu un sentiment de inferioritate precum și abilități sociale reduse manifestate prin dificultatea de relaționare adecvată la școală și uneori în CTF.

Marin susține "De ce să mă duc eu la școală. Și așa nu știu. Și …colegii tot comentează. Dacă ei comentează si eu le comentez. Ce! Și profa’ asta de română…. ".

Motivația scăzută pentru școală poate apare dintr-un sentiment de frică de fi evaluat negativ, de a fi criticat de colegi și profesori. Dar poate fi și rezultatul frustrării lui față de lipsa de înțelegere a materiilor școlare care par dificile ne fiind exersate de o perioadă mai lungă de timp precum și stării de tensiune în raport cu copiii din clasă care sunt deja un grup „sudat” care are performanțe școlare diferite de ale lui. Absențele școlare sunt sporadice și se datorează motivației scăzute pentru școală dar se poate asocia și cu menținerea legăturii de către acesta cu părinții, care nu încurajează în mod deosebit frecventarea școlii.

Pași care pot fi urmați de către educatori:

să fie definit comportamentul care creează probleme (de exemplu, nu este de dorit să etichetăm copilul printr-o expresie de genul „este slab la învățătură și nu avem ce face!” ci, descriem cât mai clar comportamentul dificil: „Marin are dificultăți atât în exprimarea verbală cât și cea scrisă . Cu alte cuvinte, scrie incorect cuvinte mai complexe, citește cu dificultate cuvintele dintr-un text scurt și scrie incorect gramatical. Notele lui Marin sunt mici (de 4) la limba română. După o propoziție scrisă sau citită incorect Marin își pierde răbdarea. După maxim 10 minute se ridică iritat și nu mai colaborează cu educatorul.”

să fie urmărită frecvență și durata comportamentului problematic (e o problemă care apare sporadic sau este cu o frecvență foarte crescută, zilnică?)

să fie împărțit („fragmentat”) comportamentul problematic în pași mici ușor de urmărit (exemplu: scopul modificării comportamentale: "să își îmbunătățească notele la limba română pentru început de la 4 la 5 apoi 6"). Pașii mai mici pentru ajunge la comportamentul dezirabil sunt: "să scrie corect cuvinte simple prin exerciții realizate zilnic, timp de 3 săptămâni"; "să scrie corect cuvinte complexe realizate zilnic pentru o perioadă de 4 săptămâni"; "să citească corect cuvintele simple prin citirea unei cărți care îi face plăcere, zilnic, timp de 2 săptămâni"; "să citească corect cuvintele complexe prin citirea unei cărți care îi face plăcere, zilnic, timp de 4 săptămâni" etc.)

să cunoască copilul, să observe reacțiile lui emoționale și gândurile legate de ceea ce înseamnă pentru el activitatea școlară, modul în care dă răspunsurile în fața clasei, modul în care relaționează cu profesorii, cu elevii. Ignorarea sau negarea emoțiilor copilului poate fi o atitudine greșită din partea adulților pentru că acesta învață în mod eronat că ceea ce simte el nu este important. Ajutându-l să-și cunoască emoțiile el va putea să învețe despre sine și modul lui de a reacționa în diferite situații.

educatorii să își identifice propriile reacții emoționale și convingeri personale în legătură cu comportamentul și atitudinea copilului (de exemplu, pot apare convingeri nerealiste cum ar fi: ”nu înțeleg de ce să mai depunem efort cu el și așa nu știe nimic”, „iar vrea să mă enerveze cu atitudinea lui față de școală”; sau pot apare convingeri realiste de tipul: ”nu are o modalitate bună de învățare dar este important să își formeze o rutina a învățării, „i-a scăzut interesul pentru activitățile care îl solicită prea mult și acum i se par grele”). Identificarea gândurilor pot fi realizate prin întrebări de genul: „Ce gândesc despre comportamentul copilului? De ce cred că apărut comportamentul?”. Prin aceste întrebări pot fi recunoscute și ulterior modificate anumite convingeri nerealiste, nesănătoase cu privire la comportamentul copilului.

să identifice cauza comportamentului (este datorat situației lui de anterioare de viață în care nu a mai putut frecventa școala sau nu a fost încurajat să meargă la școală; este rezultatul reacțiilor lui emoționale la un loc nou, la școala nouă sau unor abilități mai puțin dezvoltate sau insuficiente legate de procesul de învățare?)

să se explice consecințele comportamentului (consecințe naturale – „nu o să poți promova clasa”; consecințe logice – „nu acorzi suficient timp pentru învățare asta înseamnă că nu poți să faci ceea ce îți dorești, să devii șofer; ca urmare, timpul dedicat studiului va crește iar cel dedicat altor activități care te interesează pe tine, dansul și plimbările, va scădea”)

să fie înțeles de către educatori modelul ABC pentru explicarea comportamentului

educatorii știind modelul de funcționare a comportamentului dificil pot să modifice comportamentul uitându-se atât la consecințe cât și la cauze (antecendente)

În ceea ce privește cauzele, educatorii trebuie să se asigure că au o legătură bună cu școala (profesori, diriginte) pentru a a înțelege mai bine ce a provocat comportamentul nedorit, pentru a afla motivele apariției comportamentului copilului și pentru a se stabili obiective comune ce pot fi urmărite în vederea schimbării comportamentului dificil

Dacă sunt urmărite consecințele comportamentului, se poate observa că dacă educatorul ignoră sau critică comportamentul atunci copilul va reacționa negativ și va repeta comportamentul nedorit. Dacă educatorul înțelege reacțiile copilului și are o atitudine proactivă de colaborare și de susținere, comportamentul lui Marin (neadecvat) se va schimba într-unul dorit, de implicare în procesul de învățare.

Pe lângă consecințele și cauzele comportamentului este bine ca educatorii să fie atenți și la funcția comportamentului (motivul sau nevoia de la care a pornit acest comportament). În cazul lui Marin unul dintre motivele (funcția) pentru care repetă comportamentul este cel de a evita sau de a scăpa de sarcini neplăcute (realizarea temelor) pe care le resimte ca fiind dificile sau plictisitoare.

După înțelegerea mecanismului de funcționare a comportamentului nedorit (refuzul realizării temelor) educatorii trebuie să realizeze un plan (program) pentru schimbarea comportamentului în unul dezirabil (creșterea interesului pentru realizarea temelor pentru acasă).

Pentru a putea funcționa cu adevărat acest plan (program) educatorul trebuie să discute problema și să implice copilul din primele momente ale realizării planului (programului). Educatorii trebuie să discute cu Marin ceea ce ar fi bine de modificat (comportament nedorit), ce trebuie realizat (activitățile de pregătire școlară) pentru creșterea performanțelor școlare. De asemenea, educatorul este bine să stabilească împreună cu Marin niște reguli simple de urmat de către acesta: "După ce vii de la școală și mănânci te odihnești o jumătate de ora și începem temele. După ce termini te scris si citit poți avea o pauză. Dacă finalizezi toate temele poți să te uiți la televizor."

Educatorul trebuie să discute cu Marin despre consecințele nerealizării sarcinilor stabilite în prealabil cu el. Consecințele se pot referi la pierderea unor activități plăcute (ieșirea la plimbare, vizionarea TV) sau a unor privilegii (întâlnirea cu prietenii la sfărșit de săptămână, lecțiile de dans). Schimbarea comportamentului copilului dintr-unul nedorit în unul dezirabil necesită din partea adultului consecvență, "răbdare, timp și exercițiu".

Stabilirea împreună cu copilul a recompenselor și implicarea în alegerea acestora este un element, de asemenea, important în reușită schimbării comportamentului respectiv. Trebuie lăudată fiecare implicare oricât de mică în activitatea de acasă și fiecare reușită de la școală. Utilizarea recompenselor mai ales verbale imediate după finalizarea activității de învățare este binevenită. Recompensele, în vederea schimbării comportamentului inadecvat, pot fi date prin aprecieri și laude sau prin diferite activități care îi fac plăcere (exemple "Dacă termini de scris și citit corect atunci poți să stai la televizor mai mult cu o jumătate de oră la programul tău preferat. "Dacă reușești să îți îmbunătățești notele, de la 4 la 6, în acest semestru atunci poate ieși în fiecare week-end cu prietenii" etc.).

Pentru a înțelege cât mai bine comportamentul educatorii pot utiliza fișa de monitorizare a comportamentului în care se pot observa detalii precum reacțiile copilului, reacțiile adultului

Exemplu

Educatorii să nu uite că pentru creșterea motivației învățării se poate începe de la motivația exterioară care funcționează prin obținerea unor recompense sau evitarea consecințelor negative (pedepse, retragerea dintr-o serie de activități de interes etc.) Ulterior, este important ca motivația copilului să devină internă, susținută de curiozitate față de materiile școlare, încrederea în propriile forțe în reușită, în propria eficiență în activitatea școlară (autoeficiența). Ca urmare, educatorul pentru început poate apela la recompensă pentru întărirea unui comportament dezirabil, dar ulterior interesul adultului este de a îndrepta copilul spre o motivație interioară pentru reușita școlară.

"Studiile arată că abilitățile sociale sunt direct legate de dezvoltarea abilităților școlare (Carlton și Winsler1999)" susține D. Petrovai și colaboratorii. Ca urmare, este bine ca adulții să fie atenți la nevoile afective, de siguranță, de stimă și apreciere ale copilului precum și la formarea atitudinilor pozitive față de sine, ceilalți și față de școală. Astfel, ca educatorii să poată crește motivația lui Marin pentru învățare trebuie să țină cont de încrederea în sine și în propriile forțe, de modul în care își exprimă emoțiile, gândurile, de reacțiile față de sine și față de ceilalți, de modul în care interacționează cu colegii, profesorii de la școală, copiii și educatorii din casă. Pentru a înțelege starea lui emoțională , a cunoaște și îmbunătății abilitățile sale sociale, educatorii pot utiliza o serie de exerciții, Cine sunt eu?", „Ce știu despre mine?” „Ce emoții simți?”, ”Cutia cu valori”, „Dacă…atunci…?”, „Planurile mele de viitor" etc. (exerciții prezentate în Anexele 9-14).

De asemenea, interesul educatorilor față de progresele lui Marin oricât de mici (exemplu "Scrisul tău este mult mai frumos acum"), precum și acordarea atenției și încrederii pentru fiecare reușită (de exemplu "Am observat că îți place să citești în ultimul timp revistele acestea. Mă bucură mult faptul acesta") sunt elemente care pot încuraja copilul pentru realizarea și menținerea unui comportament pozitiv, adaptativ de învățare.

După aplicarea planului (programului) de schimbare a comportamentului, se poate realiza o evaluare a intervenției de către educatori (conform autor D.Petrovai și colaboratorii). Dacă comportamentul nedorit nu s-a modificat iar cel dorit nu s-a îmbunătățit, educatorii ar fi bine să-și pună întrebări de tipul: "Ce a funcționat? Ce nu a funcționat în raport cu planul stabilit? Ce ar fi bine de schimbat în programul stabilit? Ce ar fi util de discutat în continuare cu copilul pentru înbunătățirea comportamentului lui?" Sunt posibile și alte întrebări care să vină în ajutorul celor implicați în vederea găsirii de noi soluții pentru schimbarea comportamentului copilului.

* Pentru alte studii de caz, consultați anexa nr. 3

4. ACTIVITĂȚI ÎN CTF

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR DE VIAȚĂ INDEPENDENTĂ

Dezvoltarea înseamnă creștere, maturizare, schimbare.

Dezvoltarea se referă la modificările care apar la o persoană pe parcursul vieții. Modificările care au loc sunt determinate de două procese: unul legat de moștenirea/bagajul genetic și celălalt datorat interacțiunii cu mediul. Dacă un copil crește într-un mediu bogat în stimuli (senzoriali, intelectuali, sociali, culturali etc.) atunci dezvoltarea acestuia este foarte mult favorizată. În schimb, lipsa stimulării copilului în perioada creșterii datorită unui mediu mai puțin favorizant va întârzia dezvoltarea acestuia.

Deoarece copilul este mult timp dependent de persoanele din jurul lui, lipsa implicării acestora în procesul de creștere poate conduce la pierderea sau întârzierea în dezvoltarea unor funcții (exemplu – dacă părinții sau persoana care îngrijește copilul în primii doi ani de viața nu comunică suficient cu acesta se poate constata lipsa formării deprinderii de comunicare a copilului sau o întârziere și/sau dificultate în vorbirea acestuia)

Când se naște, copilul nu este un „recipient vid”, orice nouă achiziție, orice experiență, orice nouă cunoștință pe care copilul o asimilează nu vine decât să se adauge dar și să o modifice pe cea precedentă.

Studiile pe tema dezvoltării arată că există anumite „perioade critice” în cursul cărora organizarea psihicului este foarte sensibilă la anumite forme de stimulare (ex. jocul cu incastre, cuburi, puzzle etc.). Dacă această stimulare se produce, atunci urmează o achiziție nouă în psihicul copilului.

Dezvoltarea copilului nu este un proces continuu și regulat ci există perioade de achiziții într-un interval de timp, perioade de stagnare și uneori de modificări bruște de la o zi la alta. Copiii se dezvoltă pe întreaga perioadă a copilăriei și adolescenței. Trebuie să fim atenți să nu cădem în capcana de a crede că un moment sau altul nu este important și pot fi pauze în interacțiunea adulților cu copiii, în sprijinul oferit pentru a se dezvolta

Persoanele care înțeleg aspectele legate de dezvoltare sunt mai puțin predispuse să fie supărate pentru diferite comportamente ale copiilor, vor percepe mai ușor nevoile lor și îi vor sprijini în provocările fiecărei etape de dezvoltare

Principii ale dezvoltării

Copiii sunt diferiți și au ritmuri diferite de dezvoltare. Acest ritm depinde de ereditate, de mediul în care cresc, de stimularea pe care o primesc. Diferitele domenii de dezvoltare sunt într-o relație strânsă. De ex. pentru ca un copil să se joace împreună cu alții, el trebuie să înțeleagă regulile jocului și să se simtă acceptat în grupul de copii

În dezvoltare există o serie de etape care se succed, achizițiile dintr-o etapă fac posibilă trecerea la o alta, mai elaborată. De ex. nu poate socoti până nu știe să numere; nu poate mânca singur până nu ține lingurița.

Copiii învață mai ales prin experiență. Copilul nu este un adult în miniatură, el reușește să învețe atât cât experiența de viață îi permite, el învață trecând prin experiențe. Abia după 11/12 ani ei reușesc să învețe folosind concepte, raționamente.

În etape diferite copiii au nevoi diferite. Toate nevoile sunt importante. Lipsa respectării uneia putând duce la efecte nedorite, chiar dacă toate celelalte au fost satisfăcute. Există o „constelație” a nevoilor proprie fiecărui copil (unii copii au nevoie de mai multă atenție, afecțiune, alții pot avea nevoie de mai multă stimulare

În dezvoltarea identității personale este importantă este atitudinea celorlalți față de copil. Formarea identității însoțește creșterea autonomiei și cel puțin din acest punct de vedere influența celorlalți este deosebit de importantă

Domenii de dezvoltare

Didactic, personalitatea umană ar putea fi împărțită în mai multe domenii sau planuri în care funcționăm – principalele domenii sunt: fizic, intelectual, emoțional, social.

Frecvent, ne folosim de o împărțire mai detaliată, cum ar fi:

domeniul senzorial (senzații tactile, vizuale, auditive, olfactive, kinestezice etc.)

domeniul motor (motricitate generală și fină, schema corporala, orientarea spațială etc)

intelectual (psihic sau cognitiv)

emoțional (sau afectiv)

comunicare (și limbaj)

social ( relații interpersonale)

Aceste domenii sunt într-o relație strânsă – de ex. abilitățile de comunicare ar putea fi considerate ca aparținând domeniului cognitiv sau domeniul social și cel emoțional ca fiind foarte apropiate.

În fiecare din aceste domenii copilul își formează o serie de abilități necesare în viață pentru a putea funcționa cât mai eficient. Abilitățile de viața independentă se referă la abilitățile prin care o persoană funcționează cât mai bine atât în viața de zi cu zi cât și în situații dificile de viață. Dacă ne gândim la formarea abilităților de viață la un copil avem în vederea în special dezvoltarea capacității de gândire, comunicare, dezvoltarea emoțională, dezvoltarea abilităților motorii pentru realizarea unor activități de rutină, joc sau activități școlare, relația cu anturajul etc. Atunci când ne gândim la adolescenți/tineri avem în vedere dobândirea acelor abilități care le va permite integrarea socio-profesională mai ușoară (capacitatea de decizie, de rezolvare a problemelor, managementul banilor, orientarea spre o carieră, dezvoltarea imaginii de sine, gestionarea emoțiilor, relația cu autoritățile etc.)

Pentru dezvoltarea abilităților în fiecare din domeniile amintite, copilul are nevoie de îndrumare, învățare și educație. Ambele forme ale educației: formală și informală sunt foarte importante. Nu întâmplător se spune că este semnificativă educația dată de cei „șapte ani de acasă” (parte a educației informale). Modelele din perioada copilăriei (familiale, ale anturajului) își pun amprenta, uneori pentru toată viața, mai ales asupra dezvoltării emoționale și sociale.

Toți copiii, fie ei cu dezvoltare normală sau întârziată, au nevoie de educație. Suntem tentați ca unui copil cu deficiență mentală, de exemplu „să-i cerem” mai puțin, să-l solicităm mai puțin pentru că el „nu poate prea multe” sau să-l lăsăm să încalce regulile mai mult, pentru a nu-i produce și mai multă suferință. De aceea să nu uităm că în educația copiilor cu nevoi speciale intervenția precoce este deosebit de importantă.

Putem spune că abilitatea este un comportament care este bine învățat și prin care copilul sau persoana poate ulterior aborda mai bine/mai eficient orice situație de viață. Astfel, pentru formarea corectă a unor abilități copiii și tinerii trebuie să învețe să-și însușească cât mai corect anumite comportamente.

Cum pot învață copiii/tinerii noi abilități?

După cum prezintă autorii Botiș A. și Tărău A. , copiii/tinerii învață mai ușor anumite abilități atunci când:

Definiți clar comportamentul (abilitatea) pe care doriți să-l învețe copilul – ex. spălarea pe mâini la fiecare masă.

Descompuneți în pași mici comportamentul prin care se formează abilitatea – ex. ridicare mânecilor, pornirea robinetului, udarea mâinilor, săpunirea mâinilor, frecarea mâinilor, limpezirea mâinilor, ștergerea mâinilor, aranjarea mânecilor.

Folosiți îndrumarea:

Îndrumarea fizică – adică mână dumneavoastră conduce mână, brațul copilului/tânărului) – ex. un copil învăța să scrie în clasa I, părintele conduce mână copilului arătându-i cum să scrie.

Îndrumarea verbală – înseamnă transmiterea de mesaje verbale înainte sau în timpul realizării comportamentului – ex. în timp ce copilul se spală pe mâini dumneavoastră spuneți „acum ne săpunim, apoi ne frecăm mâinile bine” etc.

Îndrumarea prin modelare – adică sunteți și oferiți un model de realizare a comportamentului, copilul vă observă pe dumneavoastră dar și pe ceilalți colegi, personajele din filme sau desene animate sau poze – ex. copilul urmărește niște imagini care arată toate etapele de spălare a mâinilor.

Recompensați micile progrese în comportamentul dorit – e important să recompensați fiecare reușită de pe parcursul învățării comportamentului.

Retrageți treptat îndrumarea dumneavoastră – în momentul în care vedeți că se descurcă singur. Încercați să nu-i mai spuneți ce să facă – ex. dacă vedeți că știe etapele spălării mâinilor, comunicați-i că aveți încredere în el că se descurcă singur.

Recompensați la intervale neregulate comportamentul învățat – dacă la început recompensele le oferiți imediat unei reușite, ulterior este bine să oferiți recompensele la intervale neregulate pentru a nu realiza comportamentul numai și numai în funcție de recompense ci din propria dorință – ex. recompensați efortul copilului de a se spăla pe mâini singur doar din când în când.

De-a lungul timpului au existat mai multe tipuri de clasificări ale abilităților de viața independentă (prezentate din diferite perspective – de ex. nivelul de interacțiune socială, din punct de vedere al terapiei ocupaționale etc.)

Abilitățile de viață pot fi clasificate în funcție de nevoile personale:

abilități de auto-îngrijire și legate de activitățile zilnice sau de rutina zilnică: de igienă personală (spălare, toaletă etc.), de alimentare (alimentația corectă, cumpărare de alimente, planificare meniului etc), vestimentație, menținerea stării de sănătate (stil de viață sănătos, sexualitate etc), siguranță în casă și în afara ei (deplasarea în interiorul casei sau în afara casei sau de folosire a unor dispozitive din casă etc.)

abilități sociale și legate de activități complexe în comunitate: dezvoltarea deprinderii de relaționare cu ceilalți, de comunicare, de stabilire de relații, modalitatea de petrecere a timpului liber etc. și de formare unor abilități legate de interacțiunea directă cu mediul – deprinderi tehnice (utilizarea unor instrumente electrice etc.) și de utilizare a tehnologiei (a calculatorului, telefonului mobil etc.)

abilități de studiu și legate de integrarea profesională: organizarea timpului dedicat studiului, planificarea timpului, finalizarea programelor de educație, planificarea carierei, dezvoltarea capacității de rezolvare a problemelor și luării de decizii, adaptarea în situații de stres sau de criză etc.

abilități de integrare socială: gestionarea banilor, gestionarea locuinței și modalitatea de folosire a resurselor comunitare (folosirea instituțiilor publice, întreținerea unei locuințe, trasportul etc.)

Planificarea îngrijirii. Programe de intervenție

Activitățile din CTF nu se realizează într-un mod haotic. Nici abilitățile de trai independent nu se dezvoltă „din senin”. Ele trebuie gândite după nivelul de dezvoltare al copilului și potențialul său. Ele trebuie aplicate după un plan care să respecte niște pași pentru a ajunge la rezultate concrete, previzionate din timp, după evaluarea complexă a copilului. Așadar, toate aceste activități zionice și abilități esențiale trebuie necesar să facă parte din programul de intervenție specifică pentru fiecare copil din casă.

Program de intervenție specifică / PIS

Programul de intervenție specifică (PIS) reprezintă un instrument util în condițiile în care este bine realizat. Adică:

sunt propuse și urmărite obiective clare, reale;

activitățile sugerate sunt monitorizate cu ritmicitate;

programul este aplicat în funcție de nevoile individuale ale copiilor.

Obiectivele și activitățile sunt concepute, aplicate și monitorizate de către echipa multidisciplinară (educator, psiholog, asistent social, medic etc.).

Programul de intervenție specifică este parte integrantă din planul individualizat de protecție (PIP).

Educatorul este prezent în toate aspectele legate de îngrijirea, creșterea și educarea copiilor. Personalul poate observa schimbările continue ale copiilor și urmări ușor evoluția lor în serviciu, fiind permanent în interacțiune cu copiii. Ca urmare, el este implicat în aplicarea și monitorizarea tuturor domeniilor pentru care s-au elaborat PIS.

În cadrul unui PIS pentru copil, domeniile/ariile de intervenție posibile sunt:

Sănătate – intervenția specializată, realizată de medicul de familie și de către asistenta medicală a serviciului;

Educație – facilitarea accesului la toate formele de educație prin intermediul educatorilor specializați din serviciu. Se poate oferi acces la educația formală sau informală, prin colaborare cu instituțiile de învățământ. Acest PIS este elaborat de către educator;

Consiliere/terapie – intervenție specializată în funcție de nevoile particulare ale fiecărui copil; realizată de către specialiștii angajați ai serviciului sau cei din centrele de consiliere sau recuperare (asistent social, psiholog, fizio/kinetoterapeut, etc.);

Protecție specială – prin programe de educație și prevenție psihologică și consiliere juridică în problemele abuzului. Se realizează de către asistentul social, psiholog, jurist, polițist, medic, etc.;

Reintegrarea socio-familială – prin implicarea familiei în găsirea soluțiilor comune; realizată de asistent social, psiholog, familia lărgită;

Adaptarea copiilor la o nouă formă de plasament – se bazează pe nevoile de securitate, atașament, încredere și nevoile bazale ale copilului. Se elaborează de către echipa multidisciplinară a serviciului anterior împreună cu echipa multidisciplinară a noului serviciu.

Pentru elaborarea unui program care să fie cu adevărat caracteristic, potrivit copilului, educatorul trebuie să înțeleagă copilul și nevoile acestuia. Educatorii trebuie să fie atenți la:

potențialul de dezvoltare al copilului;

nevoia copilului de stimulare – atât cognitivă, cât și afectivă (stimularea prin joc și simpla stimulare verbală, etc.);

nevoia copilului de a fi recompensat, răsplătit (de multe ori fiind suficiente doar aprecierea verbală și o simplă încurajare);

capacitatea proprie de a percepe copilul, având așteptări realiste de la acesta (în permanență având în minte istoria de viață a copilului).

Programul de intervenție conceput de către educatori trebuie să țină cont de nevoile actuale ale copilului în corelație cu domeniile de dezvoltare: motricitatea, gândirea, limbajul, comunicarea, afectivitatea, socializarea (inclusiv comportamente adecvate/ neadecvate social), deprinderile de viață independentă, modul de organizare a timpului liber.

PIS se poate referi la:

Aspectele cotidiene de îngrijire și de educare;

Aspectele legate de ceea ce dorim să achiziționeze sau să recupereze copiii.

În cadrul programului de îngrijire (PIS în funcție de diferitele nevoi ale copilului), educatorul urmărește realizarea obiectivelor într-o anumită perioadă de timp (care poate fi de o lună, trei luni, șase luni, sau un an, respectiv obiective de scurtă durată, de durată medie și de lungă durată). Este important să se stabilească maxim trei obiective pentru un domeniu, pe o perioadă bine stabilită de timp. În funcție de obiectivele alese și de domeniile de dezvoltare se vor alege și activitățile specifice acestora.

Dacă obiectivele nu sunt atinse în perioada de timp propusă, acestea sunt revizuite astfel încât obiectivele să fie cât mai apropiate nevoilor copilului. Dacă, însă, obiectivele au fost atinse înainte de termenul propus, se poate trece la realizarea unor noi obiective apropiate potențialului de dezvoltare al copilului.

Cum să facem un program de intervenție

Model pentru un program de intervenție

NUME ȘI PRENUME

DATA IMPLEMENTĂRII – se va nota data începerii aplicării PIS

NEVOIA INDIVIDUALĂ: se pot identifica nevoile imediate ale copilului. Nevoile, in termini simpli, sunt ceea ce-I trebuie copilului pentru a se dezvolta (hrană, igienă, îngrijire, afecțiune, relaționare cu ceilalți, autogospodărire,etc.). Vă recomandăm să consultați specialistul și să prioritizați obiectivele în funcție de nevoile copilului.

OBIECTIV ANUAL

Acesta se referă la formarea, dezvoltarea sau îmbunătățirea unor abilități în funcție de nevoile copilului. Este indicat ca acet obiectiv să fie în concordanță cu etapa de dezvoltare a copilului.

E bine ca obiectiul annual și cele de termen scurt să fie formulate de educatorul de referință în așa fel încât să poată fi înțelese și urmărite de toți membri echipei.

Exemplu de obiectiv: să știe să se spele pe dinți singur

OBIECTIVE PE TERMEN SCURT (OTS): se obțin prin descompunerea unei acțiuni complexe, ca cea descrisă la obiectivul annual, în secvențe scurte.

METODOLOGIA: oferă informații și asigură îndrumarea cu privire la modalitatea de învățare a abilităților prin comunicare constantă, prin demonstrație, prin modelare, prin exemplificări, etc.

ACTIVITĂȚI ASOCIATE OBIECTIVULUI PE TERMEN SCURT/SPECIFIC. Aici trebuie să descrieți fiecare activitate corespunzătoare obiectivului specific și să precizați o durată pentru atingerea acestuia.

Studiu de caz – abilități de trai independent

Darius este un adolescent de 14 ani care trăiește într-o casă de tip familial.

Darius a fost abandonat la naștere, a locuit până la 3 ani într-un Leagăn, apoi a fost transferat într-un Centru de plasament cu 70 de copii, apoi de la vârsta de 12 ani locuiește într-o casă de tip familial cu alți 8 copii. Nu-și cunoaște familia.

Darius este un adolescent preocupat să-și facă prieteni, să fie acceptat în grupul băieților din școală (deși are 14 ani D. este doar în clasa a IV-a).

Darius are obiceiuri legate de alimentație foarte nesănătoase, fapt care-i afectează în rău starea de sănătate: nu mănâncă la micul dejun (se trezește târziu, spune că nu-i este foame, pleacă spre școală, iar pe drum deseori fumează), se întoarce după ora 16 acasă și refuză să mănânce pe motiv că a mâncat ceva cumpărat de pe stradă (neavând mulți bani de buzunar Darius cumpără produse foarte ieftine, ambalate, de obicei dulci, fără să știe ce conțin), iar seara se plânge constant că nu-i place ce se gătește la cină, și iese la chioșcul de pe stradă și cumpără o pungă de chipsuri.

Darius și-a petrecut toată copilăria într-un mediu instituțional de tip vechi, unde accesul său la bucătărie a fost limitat, acesta fiind implicat doar la curățarea bucătăriei, spălarea vaselor, pusul și adunatul mesei. Așadar, Darius nu are cunoștințe, informații, deprinderi sau obiceiuri în legătură cu alimentația de zi cu zi și importanța acesteia pentru o dezvoltare armonioasă. Darius se află într-o etapă de vârstă complicată și dificilă, în care se confruntă cu multiple nemulțumiri și revolte legate de aproape toate aspectele vieții cotidiene, și are un trecut care l-a vitregit de experiențele firești de a face cumpărături la piață sau la magazin, de a găti după pofta de moment, de a alege între mai multe feluri de mâncare, de a avea modele de adulți care sunt interesați și au grijă să mănânce sănătos.

Membri de personal din CTF au identificat nevoia de a-i dezvolta adolescentului abilități, deprinderi și obiceiuri de a se hrăni sănătos.

Acest program pornește de la premisa că acele deprinderi pe care copiii și adolescenții nu le au, se pot dobândi prin exercițiu, voință (în baza unor motivații corespunzătoare) și cu ajutorul unor persoane de sprijin. În adolescență tinerii pot să-și mărească eficiența acțiunilor, să devină mai încrezători în propriile forțe, să-și îmbunătățească raporturile cu cei din jur, să dobândească un control mai bun asupra vieții lor.

Programul are trei nivele de învățare: mai întâi Darius va achiziționa informații despre alimentația sănătoasă, apoi va începe să aplice aceste cunoștințe iar în final va avea capacitatea de a face, de a pune în practică, în mod spontan, ceea ce a asimilat la nivel teoretic.

Propunem în continuare câteva sugestii de obiective și de activități prin care pot fi atinse aceste obiective. Obiectivele sugerate au fost formulate pornind de la nevoia adolescentului, ținând seama de nivelul de dezvoltare al acestuia, de trăsăturile perioadei de dezvoltare la care se află, de istoricul său personal, și de contextul vieții sale în momentul de față.

Obiective:

Să înțeleagă relația dintre alimentație și sănătate

Idei de activități pentru atingerea acestui obiectiv:

Darius nu este foarte sensibili la starea lui de sănătate, dar este foarte interesat de aspectul lui exterior. Deci putem fi creativi în a educa adolescenților grija pentru sănătatea lor, prin a le sugera beneficiile unei alimentații echilibrate asupra frumuseții.

Cine-i sănătos pe dinăuntru, e frumos pe dinafară!

„De când reușești să mănânci puțină ciorbă în fiecare zi, tenul tău e mai luminos. Cred că e meritul legumelor”

„Ai observat că dinții tăi arată mai albi, cred că laptele de dimineața își spune cuvântul”

Ceea ce mănânci îți arată cum te simți!

Asociați preferințele, sau poftele pentru un aliment sau un fel de mâncare cu starea de spirit a adolescentului. Starea de spirit pe care o avem ne poate face să ne dorim o anumită mâncare, sau dimpotrivă o rețetă anume poate influența felul în care ne simțim. De exemplu, când suntem supărați sau frustrați am putea simți nevoia de dulce, sau dacă mâncăm un iaurt răcoritor devenim mai revigorați.

Ex. „ Eu când vreau să mă bine dispun mănânc salata asta, funcționează întotdeauna ”

Cine previne e mai deștept!

Darius este receptiv la remarcile legate de inteligența sa. El devine foarte motivat să repete un lucru sau să încerce ceva nou dacă a primit laude și încurajări în legătură cu istețimea de care a dat dovadă. Așadar nu vă zgârciți cu laudele! „Mi-a plăcut foarte mult că ai mâncat semințe de dovleac, în loc de chipsuri, când te uitai la televizor. Cred că e un lucru foarte deștept: ai și ceva de ronțăit, și îți iei și vitaminele! Super idee! ”

Să mănânci sănătos înseamnă să previi anumite boli, sau să ajuți la vindecarea lor. În consecință o alimentație dezechilibrată (calitatea și cantitatea alimentelor poate provoca îmbolnăvirea stomacului, a inimii și a vaselor de sânge).

O altă modalitate de a preveni este de a avea gijă de igiena de zi cu zi: igiena personală, cea a alimentelor pe care le consumi, cea a locului de unde provin alimentele, si-așa mai departe.

Darius nu este foarte atent la igiena personală. De aceea este foarte important să cunoască felul în care lipsa igienei ne amenință sănătatea. Cu toate că adolescentul nu acceptă discuțiile directe pe acest subiect, pot fi găsite idei ingenioase de a-l face interesat de igienă: articole din revistele pentru adolescenți, reclamele la produse cosmetice, si poate cel mai important modelul adulților din jurul său.

Cuvinte magice!

Darius este un adolescent căruia îi place să atragă atenția colegilor, a celor de vârsta sa. De aceea e important să știe „limbajul secret” care să-l facă interesant printre ceilalți. O idee poate fi o discuție „codată” despre sportivii lui preferați, care sunt însoțiți de nutriționiști pentru a avea performanță. Deci cu canalul de spot pornit am putea „aduce vorba” despre:

PROTEINE : SĂNĂTATE

CARBOHIDRAȚI: PUTERE

GRĂSIMI BUNE: ARMONIE

FRUCTE:ENERGIE

LEGUME: VITALITATE

APĂ: PROSPEȚIME

Anorexia, bulimia și alți demoni!

De la venirea lui Darius în Casa de tip Familial, acesta este continuu sprijinit să-și observe propria dezvoltare, să-și analizeze emoțiile, în scopul autocunoașterii și a construirii unei imagini de sine pozitive. În acest sens, adolescentul poate fi încurajat să observe felul în care se raportează la alimntație: când i se face foame, ce pofte are, cum alege să cumpere un produs, ce alimente nu-i plac, sau ce n-a gustat niciodată. În acest fel Darius ar putea ajunge singur la concluzia că ar fi în interesul său să aibă mai multă grijă de acest aspect. Este util ca Darius să cunoască unele pericole care pot apărea pe fondul neglijării unei nutriții sănătoase.

Tulburările de comportament alimentar apar cu precădere în adolescență. Apariția acestor tulburări alimentare se datorează deopotrivă factorilor psihologici, genetici, sociali și familiali.

Adolescenții care suferă de anorexie se tem să nu ia în greutate. Din această cauză, aceștia refuză să mănânce, iar atunci când se așează la masă, mănâncă foarte puțin.

Posibile semne ale anorexiei:

este foarte slab

este obsedat de mâncare și de controlul greutății

mănâncă foarte puțin și își porționează mâncarea

mănâncă doar anumite alimente

se cântărește foarte des

se consideră gras

are stări depresive

îi este frig tot timpul

este retras

face exerciții fizice în exces

Posibile semne ale bulimiei:

se teme de creșterea în greutate

este permanent nemulțumit de greutatea sa

merge la baie imediat ce a mâncat

este preocupat tot timpul de calorii

se retrage din viața socială

folosește frecvent laxativ, diuretic

Să cunoască informații de bază despre alimentație

Idei de activități pentru atingerea acestui obiectiv:

Eu mănânc ca să trăiesc, sau trăiesc ca să mănânc?

mâncăm pentru a satisface acele nevoi ale organismului care se manifestă prin foame

mâncăm pentru a crește și a ne dezvolta

mâncăm pentru a avea energie

mâncăm pentru că ne este poftă de ceva

Eu sunt ceea ce mănânc!

Idei de fișe de lucru:

-Lista preferințelor alimentare

-Lista cu ceea ce nu-mi place să mănânc

-Descrie obiceiurile tale alimentare

-Ai avut modele de la care ai învățat despre ce e bine și ce nu e bine să mănânci?

-Care alimente mi se par scumpe?

-Care alimente mi se par ieftine?

-Imi place să încerc alimente noi?

-Mănânc un anumit aliment dacă sunt trist(furios, frustrat, bucuros…)?

Arăt ca și măncarea mea preferată!

Adolescența este o etapă cu un ritm de dezvoltare vertiginos: psihic, fizic, intelectulal, dar mai ales social. În această perioadă de viață grupul de prieteni devine foarte important. Valorile, atitudinile, obiceiurile, modele, comportamentele grupului au o importanță majoră în modul de viață al unui adolescent. În acest fel se explică de ce supa caldă de acasă va fi înlocuită cu un meniu fast food, de cele mai multe ori încălzit direct din congelator. După înfulecare în grabă a așa-zisului hamburger, adolescenții își ostoiesc setea, dată de condimentele în exces, cu băuturi carbogazoase, pline de zahăr.

Cum să alarmezi un adolescent în legătură cu pericolul acestor obiceiuri?

Greu. Aproape imposibil. Așa că, redevenim realiști, și căutăm informații care să sugereze efectele dietei asupra imaginii exterioare. De câte ori avem ocazia putem povesti de față cu adolescentul nostru, soluțiile pe care le-am găsit chiar noi, în propria noastră adolescență, pentru a scăpa de probleme ca: acneea, tenul gras, cearcănele, lipsa de energie sau indigestia din timpul tezelor.

Darius se confruntă cu acnee, care este una dintre cele mai întâlnite probleme ale tenului la un adolescent. Îl putem învăța câteva trucuri sănătoase:să suplimenteze consumul de apă; să evite produsele cu prea multă cofeină sau zahăr; să evite produsele care conțin făină rafinată

Din cauza modificarilor hormonale specifice adolescentei, Darius se confruntă cu tenul gras.Sfaturi alimentare pentru ameliorarea acestui aspect: o dietă bogată în proteine, conținut redus de zahăr, sare, cât mai multe legume verzi și fructe proaspete, mai multă apă pentru eliminarea toxinelor,se vor reduce grăsimile,se vor evita mâncărurile prăjite și condimentate;

Darius se plânge frecvent că are cearcăne, și din acest motiv nu-I place cum arată. Pe lângă recomandarea de a-și stabili un program de somn sănătos, adolescentul poate ține cont și de următoarele sugestii: o zi pe săptămână va consuma cu preponderență lichide: apă plată, sucuri naturale, legume crude, fructe și supă sau ciorbe.

Multi dintre adolescenti, in ciuda varstei fragede, se pot simti obositi si letargici de cele mai multe ori. Cea mai buna solutie este sa se consume alimente cu un continut scazut de zahar ca: cereale integrale, pui, peste, legume si salate. Așadar, îi putem oferi lui Darius un bol cu cereale, după masa când îl vedem într-o formă proastă, cu îndemnul ca după gustare, précis va avea chef de iesit cu prietenii.

În timpul examenelor sau sau atunci cănd se confruntă cu situații de stress, Darius se confruntă cu problema indigestiei. Un bun remediu, pe lângă suportul emoțional este și consumul fructelor dimineța, deasemenea îi putem sugera să aibă la îndemână o sticlă cu apă plată peste zi.

Sugestii de activități

joc de grup: Ai auzit de PIRAMIDĂ?

După ce în prealabil s-a discutat despre grupele de alimente și importanța lor pentru sănătate, participanții la joc trebuie să așeze produse din grupele de alimente de mai jos pe covor sub forma unei piramide, fiecare trebuie să explice aportul nutritiv al alimentului pe care-l aduce.

Legume – se recomanda consumul legumelor de culoare verde si portocaliu
Fructe – sunt indicate o gama larga de fructe proaspete sau conservate..
Produsele lactate (lapte, iaurt si branza) – se recomanda consumul produselor lactate degresate, sau nu, deoarece contin o cantitate ridicata de calciu. Astfel, adolescentii trebuie sa consume 3 pahare de lapte degresat sau produse lactate echivalente, iar copii cu varsta mai mica de 14 ani trebuie sa consume produse cu o cantitate mica de lactoza

Carnea si fasolea – ideal ar fi ca proteinele sa fie asimilate din carne fara grasimi preparata la cuptor, fiarta sau pe grill.

Uleiul si grasimile – grasimile trebuie sa provina de la peste, alune sau uleiuri vegetale (in cazul adolescentilor 25-30% din calorii trebuie sa provina din aceste grasimi). Trebuie limitat consumul grasimilor solide care provin din: unt, margarina sau untura.

Teme de discuții:

Ce sunt suplimentele nutritive?

De ce ne îngrășăm?

La ce bun un program de masă?

concurs cu premii:

Vor fi pregătite pe o masă produse cu valoare nutritivă mare pentru organism: fructe, legume, alune, etc. Cel care știe să definească termenii de mai jos, vor putea allege premiul preferat!

Ce înseamnă următorii termeni: agenți nutritivi; vitamine; minerale; proteine; glucide; grăsimi.

Curiozități despre alimente! (adolescenții se lasă ușor antrenați în jocuri de acest tip)

Știați că…..

Singurul aliment care nu se deteriorează este mierea!

Cei care-și încep ziua cu două ouă pierd de două ori mai multe kilograme decât cei care țin dietă!

Carnea de pește este are un rol foarte important în dezvoltarea creierului și a memoriei.

Adolescenții care consumă mai multe produse bogate în calciu sunt mai suplii.

Cei care sunt mari consumatori de iaurt nu cunosc constipația.

Grepfrutul vă scapă de oboseală și dureri de cap. Beți zilnic timp de două săptămâni două pahare de grepfrut! – veți fi mai energic!

Kiwi conține mai multă vitamina C decât portocalele!

Sucul de ardei gras întărește unghiile și părul, deoarece conține siliciu!

Cel mai cunoscut fruct din lume este roșia. Francezii au numit-o ”fructul pasiunii”, iar nemții ”fructul paradisului”. Pe locul doi se află bananele, al treilea merele, apoi portocalele și pepenii.

Bananele = potasiu

= vitamina A

= fosfor

= magneziu

= vitamina C

Vă place usturoiul? Dacă da este foarte bine! Zdrobiți-l înainte de a-l găti sau mânca, pentru a-i păstra calitățile anticoagulante!

În continuare adolescenții vor fi încurajați să caute chiar ei curiozități, pe care le pot afișa în bucătărie!

Să aibă informații despre obiceiurile alimentare

În discuțiile cu Darius pe tema obiciurilor sale alimentare este important să se țină seama de următoarele aspcte:

Pe măsură ce cresc și devin mai independenți adolescenții dezvoltă, pe lângă trăsăturile de personalitate, și anumite obiceiuri alimentare, cel mai adesea și anumite obiceiuri alimentare nesănătoase. Chiar și tinerii care cresc într-un mediu echilibrat, pot prelua din anturaj obiceiuri proaste prin simpla imitație. Cel mai des întâlnit obicei care poate pune în pericol sănătatea adolescenților este acela de a nu lua micul dejun. Adolescenții care au acest obicei, gustă ceva mai târziu, în grabă, ceva în general deloc consistent sau echilibrat în nutriente.

Un alt obicei nesănătos este preferința pentru produse sărace în nutriente și bogate în zahăr și grăsimi, care pe moment creează o stare de bine, chiar euforică, care dă în timp un fel de dependență. Adolescenții ajung să-și dorească și acasă același fel de mâncare, care le oferă rapid o stare de sațietate, dar care este aproape în întregime lipsită de vitamine sau minerale. Recomandarea este de a alterna gustările nesănătoase cu mese de fructe sau sandviciuri făcute acasă.

De obicei tinerii însoțesc gustările tip fast food de băuturi carbogazoase încărcate de zahăr și alți aditivi, care induc în organism stări de oboseală, depresie și pun în pericol sănătatea danturii și a sistemului digestiv. În această privință adolescenții acceptă cu greu să renunțe la gusturile cu care s-au obișnuit. Totuși li se poate sugera că consumul de apă plată ajută la hidratarea pielii și deci ne asigură un ten de invidiat.

Cum apar obiceiurile alimentare?

din tradițiile mediului în care locuim

din lipsa unor noțiuni elementare despre alimentația sănătoasă

din neatenția sau lipsa de supraveghere din partea adulților

din reclamele de la televizor

din teama de obezitate

Care sunt riscurile asupra sănătății?

aportul scăzut de carne înseamnă lipsă de fier, fapt ce conduce la oboseală și anemie

consumul scăzut de lactate conduce la lipsa de calciu

consumul scăzut de ouă, lapte, carne înseamnă lipsa de proteine, deci performanță intelectuală scăzută

un consum prea mare de grăsimi și dulciuri duce la îngrășare, chiar obezitate sau, în timp, la boli cardiovasculare

Atenție!

Băuturile gazoase, dulciurile și guma de mestecat taie pofta de mâncare, distrug dantura, favorizează obezitatea și diabetul și produc deficit de vitamine.

Gustările de tip snack, fast-food, nu oferă nici un aport nutritiv, fiind nocive prin cantitatea mare de grăsimi și sare.

Produsele din carne (mezeluri) conțin aditivi alimentari – nitrați de sodiu și hidrocarburi

Care sunt obiceiurile alimentare sănătoase?

consumați alimente proaspete, cât mai puțin prelucrate industrial sau culinar

mâncați cât mai multe fructe, legume și sucuri naturale

alegeți produse de carne, lapte, ouă de la producători de calitate

citiți eticheta și urmăriți cantitatea de calorii și aditivi

nu păstrați foarte mult alimentele înainte de a le consuma

păstrați IGIENA în bucătărie, cămară, frigider

Toate aceste informații pot fi aduse în discuțiile libere, pe care membri de personal le au cu adolescentul, fără să fie nevoie de a crea o situație artificială, gen lecție!

Să știe cum apar preferințele culinare

Știm că adolescenții sunt curioși să descopere lucruri noi despre ei însuși, așadar metoda chestionarelor funcționează de cele mai multe ori! Mai mult îî putem coopta într-o astfel de activitate, dacă ne aplicăm nouă înșine un astfel de test. Succes!

Să poată realiza 10 rețete sănătoase ușor de preparat

Toată lumea se simte bine în bucătărie. Bucătăriile sunt prietenoase, sunt primitoare, sunt pline de surprize plăcute: întotdeauna găsim în vreun sertăraș ultimul biscuite, care ne place cel mai mult.

Deci pornind de la acest adevăr verificat, îl invităm pe Darius să descopere tainele plăcerilor casnice, care din păcate nu au făcut parte din copilăria sa. Darius nu a fost lângă bunica lui ca să-i facă budincă duminică seara, nici lângă mama ca să vadă cum mai pune puțină sare la sfărșitul ciorbei, care miroase atât de bine. Amintirile lui sunt altfel. Și de aceea nu intră cu plăcere să-și ia ceva bun din dulapul cu dulciuri, când vine de la școală.

Dar, ne-am propus să-l invităm cu tact și delicatețe, să guste din tihna statului lângă cuptorul în care se coace ceva. Cred că a învăța un adolescent, a cărui trecut seamană cu cel a lui Darius, să aibă grijă de el, trebuie să pornească din respect și încredere. Așada am putea începe prin a-l face pe Darius partenerul nostru atunci când se stabilește meniul zilnic, cînd se completează fișa cu calorii și nutrienți a alimentelor care compun meniul. Am putea să-i cerem părerea în legătură cu rețetele care se fac zilnic. Am putea să-l surprindem și să modificăm ușor o rețetă pe motiv că:”am observat că-ți place fără verdeață ciorbă, uite am pus verdeața doar în farfuriile celor care vor!”

În anexa 8, am propus 10 rețete, ușoare, simple, ieftine și sănătoase!

Putem face echipă cu Darius, sâmbătă seara, când nu se iese cu trupa, și să ne facem de cap!

Concluzii:

Pentru a avea succes în realizarea programului este util să considerăm câteva aspecte:

Adolescenții acceptă greu sfaturile sau părerile adulților, deci este important să le oferim drept argumente idei și motive, care deja contează pentru ei.

Pentru a-i implica în activități este bine să-i sensibilizăm în legătură cu aspectul lor fizic, performanța sportivă, economii pentru a-și cumpăra ceva la modă, etc.

Folosiți informația pe care o dețin deja, sau reiese din modul lor de viață

Să corectezi obiceiurile de dietă la adolescenți este o mare provocare

Corelați mâncatul sănătos cu creșterea stimei de sine

Umorul ajută comunicarea (dar să fim atenți să nu ironizăm adolescenții, riscăm să-i îndepărtăm)

Un principiu de bază în educarea unor obiceiuri sănătoase la masă este introducerea treptată a unor alimente noi, în mod realist, fără să interzicem cu desăvârșire vechile obișnuințe. Ideea de bază este să educăm interesul și nevoia adolescentului pentru alegerea alimentelor și grija pentru consumul acestora într-o manieră echilibrată.

Să mănânci mai sănătos nu presupune să renunți la toate alimentele sau produsele tale preferate !

Cafeina din bauturile carbogazoase si cafeaua conduce la aparitia tulburarilor de somn, mai ales daca acestea sunt consumate seara, ceea ce conduce la aparitia diferitor probleme de sanatate si la scaderea performantelor la invatatura.

Un regim alimentar echilibrat presupune consumarea moderata a alimentelor din diferite categorii de produse, oferind astfel posibilitatea organismului de a asimila substantele nutritive necesare din fiecare grupa.

Mineralele sunt substante vitale pentru organism, acestea fiind considerate niste "caramizi" cu ajutorul carora se construiesc: sistemul muscular,articulatiile si oasele. Lista nutrientilor absorbiti din alimente este lunga, de fapt, fiecare grupa de alimente consumate furnizeaza cel putin nu nutrient vital pentru buna functionara a organismului.

Adolescentii care nu primesc substantele nutritive de care au nevoie pentru a se dezvolta, ajung sa fie mai mereu obositi… moment in care beau sucuri energizante, care nu fac altceva decat sa ii faca sa fie foarte activi o scurta perioada, pentru ca apoi oboseala sa vina si mai in forta.

La fel de importante ca și hrana sănătoasă sunt exercitiile fizice dar si odihna.

* Un alt exemplu de realizare al unui PIS. Vezi anexa nr.4

În cadrul programului de îngrijire, educatorul urmărește realizarea obiectivelor într-o anumită perioadă de timp (care poate fi de o lună, trei luni, șase luni, sau un an, respectiv obiective de scurtă durată, de durată medie și de lungă durată). Este important să se stabilească maxim trei obiective pentru un domeniu, pe o perioadă bine stabilită de timp. În funcție de obiectivele alese și de domeniile de dezvoltare se vor alege și activitățile specifice acestora.

Dacă obiectivele nu sunt atinse în perioada de timp propusă, acestea sunt revizuite astfel încât obiectivele să fie cât mai apropiate nevoilor copilului. Dacă, însă, obiectivele au fost atinse înainte de termenul propus, se poate trece la realizarea unor noi obiective apropiate potențialului de dezvoltare al copilului.

5. CONCLUZII

Casa de tip familial se dorește să fie o casă în care copiii să se dezvolte și să fie îngrijiți ca într-o familie.

Pentru ca dezvoltarea copilului să fie armonioasă este bine să cunoașteți cât mai multe detalii despre copil, să-i înțelegeți nevoile și să comunicați permanent cu el.

Pentru avea coerență în munca cu grupul de copii este bine să lucrați ca și o echipă care să se ghideze după o serie de proceduri specifice serviciului în care lucrați.

Încercați să implicați constant copiii în activitățile din casă astfel îi veți încuraja să se dezvolte.

Folosiți o atitudine „proactivă” ca să veniți în preîntâmpinarea comportamentelor problematice și să dezvoltați copiilor abilități și modalități de reacție adecvată de a face față diferitelor situații dificile.

În cadrul sau în afara serviciului pot apare anumite incidente legate de copii. Încercați să determinați cauzele, funcția și consecințele comportamentului dificil. Pentru eliminarea sau diminuarea comportamentului și schimbarea într-un comportament acceptabil țineți cont de funcția comportamentului.

Oferiți copilului o alternativă la comportamentul dificil prin care să învețe noi modalități de răspuns adecvate care să îi aducă același beneficiu, să conducă la același rezultat ca și în cazul comportamentului dificil.

Folosiți instrumente de lucru, PIS. Ele au scopul de a vă ușura activitatea pe care o realizați.

Fiecare copil are propriile nevoi, ca urmare atunci când realizați programul casei țineți cont de părerile copiilor.

BIBLIOGRAFIE

***Ghid metodologic de implementare a SMO pentru serviciile de tip rezidențial

***Instruire în domeniul abilităților de viață, material de curs, Curs organizat în cadrul programului de Facilitatea de Tranziție 2007/19343.03.03. „Integrarea în societate a tinerilor aparțând minorităților și grupurilor dezavantajate”, realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

***Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23 iunie 2004

***Manualul de educație pentru viața de familie, Fundația Tineri pentru Tineri, București

Băban, A, coordonator, 2001, “Consiliere educațională”, Cluj Napoca, Editura Psinet

Bedell, J., Lennox, S., 1997, Handbook for Communication and Problem Solving Skills Training, New York, Editura John Wiley & Sons, Inc.

Berger, K.S., 1988, The Developing person Through the Life Span, New York, Worth Publishers

Bodo, V., Bodo, S., 2000, Ghid practic de educație a copilului, Cluj Napoca, Editura Dacia

Botiș, A., Tărău A., 2004, „Disciplinarea Pozitivă sau Cum să Disciplinezi Fără să Rănești”. Cluj Napoca, Editura ASCR

Bramer, L., 1988, The Helping relationship: Process and skills, Englewood Cliffs, NJ; Prentice Hall

Chapman, G., Campbell R., 2001, „Cele cinci limbaje deiubire ale copiilor”, Editura Curtea Veche, București

Corey, G., 1991, Theory and practice of counseling and psychotherapy, Pacific Cosmovici, A., Iacob, L.,1998, Psihologie școlară, Iași, Ed. Polirom

Creativitatea: Totul despre tine, une ghid pentru viață. Jeannie Kim. Cristina Bășoiu (tr.). Editura Kondyli, Bucarești, 2003.

David, D., coordonator, 2000, „Intervenție Cognitiv-Comportamentală în Tulburări Psihice, Psihosomatice și Optimizare Umană”, Cluj Napoca, Editura Risoprint

Educatie pentru sanatate, Casa editoriala Regina, Iasi, 2006, autori Mircea Coroliuc, Geta Vintila, Liliana Costin

Egan, G., 1994, The Skills Helper. A Problem-Management Approach to

Ekman P., 2006, “De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinții sinceritatea”, Editura Trei, București

Eliade, S. , 2000, ABC – ul consilierii elevului, Turda, Ed. Hiperborea

Elias, M.J., Tobias S.E., Fridlander, B.S., 2002, “Inteligenței emoționale în educația copiilor”, Editura Curtea Veche, București

Elias, M.J., Tobias S.E., Fridlander, B.S., 2003, “Stimularea inteligenței emoționale a adolescenților”, Editura Curtea Veche, București

Fisher, B., Adams, K., 1994, Interpersonal communication, New York, Editura Mc Graw Hill

Fontaine, O. și P., 2007, „Ghid clinic de terapie Comportamentală și Cognitivă”, Iași, Editura Polirom

Glasser, W. N., 1989, Reality Therapy, What are you doing, New York, Harper and Row

Grotto, David, 101 alimente care vă pot salva viața, ed. Polirom, 2009

Grove, C.A, Brooks/Col

Helping, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole Publishing Company

Hoffmann, W., Brate A., Purcia D-C., 2001, Introducere în psihoterapia comportamentală. Teoria și practica psihoterapiei după concepte terapeutice comportamentale, Sibiu, Editura Universității,”Lucian Blaga” , S.C. Psihomedia

Holdevici I.,1998, Elemente de psihoterapia, București, Editura All

Hunter, M.C., Carlson, P., 1993, Improvind your Child’s Behavior: Theory Into Practice Publications

Hutchins, D.E., Cole,C.G., 1986, Helping relations and strategies, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole

Hyde, J.S., 1994, Understanding Human Sexuality, New York, Editura McGraw-Hill

Iftene, F. ,1999, Psihiatria copilului și adolescentului, Cluj Napoca, Editura Casa Cărții de Știință

Josgsma, A. E., Peterson L.M., Mc Innis W.P., 1996, Planuri de tratament psihoterapeutic pentru copii si adolescenți, New York, Editura John Wiley & Sons, Inc.

Kirchner, K., Yoder, M., Kramer, T., Lindsey, M., Thrush, C., 2000, Development of an educational program to increase school personnel"s awareness about child and adolescent depression. Education

Lelord F., Andre C., 2002, Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, București

Lemeni, G. Miclea, M., 2004, Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră, Cluj – Napoca, Ed. ASCR,

Louise St Pierre, Szlvie Dagenais Adolescența pe înțelesul tuturor. Sfaturi simple pentru părinți copleșiți, , ed. House of Guides, 2010.

Mâncarea și sănătatea. Ce ne face bine? Ce ne dăunează?, Mihaela Rotaru, ed. Reader’s Digest, 2010

Mulheir G., Browne K., Dărăbuș Ș., Misca G., Pop D. M., Wilson B., 2004, Ghid metodologic de implementare pentru Serviciile Rezidențiale, Editura MarLink

Muntean E.D., 2002, Violența Domestică Ghid de recunoaștere și asistare, Centrul de Mediere și Securitate Comunitară – Iași

Muro, James J., Terry Kottman, 1995, Guidance and Counseling in the Elementary and Middle Schools, Madison, Brown and Benchmark Publishers

Neamțu, G., 2003, coordonator, Tratat de Asistență Socială, Iași, Editura Polirom

Neamțu, G., 2003, Devianța școlară, Ed. Polirom, Iași

Nedelcea, C., 1999, Optimizarea comportamentului între educație și psihoterapie, Ed. Sper, București

Nuță, A. ,2004, Abilități de comunicare, Ed. Sper, București

Păunescu, G., coordonator proiect, Petrovai D, coordonator activitate de scriere, autori Petrovai D., Botiș A., Tudose D., Costandache S., 2008, Ghid pentru părinți „Cu părinții la școală”,Vârsta preșcolară, Vârsta școlară, Preadolescența și Adolescența, București, Speed Promotion, Organizația „Salvați copiii”

Roșan, A. ,2006, Violența juvenilă școlară, Presa Universitară Clujeană

Bilic M., 2011, Sănătatea are gust. Carte de nutriție pentru familie, Ed. Curtea Veche

Schaffer, H.R., 2007, „Introducere în Psihologia Copilului”, Blackwell Publishing Ltd. Oxford (traducere Editura ASCR, Cluj Napoca)

Simons, J., Kalichman,S., Santroch, J.W., 1994, Human Adjustment, Editura Brown and Benchmark

Stallard, P., 2002, Think Good –Feel Good, A Cognitive Behaviour Therapy Workbook for Children and Young People, England, Editura John Wiley & Sons, Ltd.

Thompson C.T., and Rudolph. L.B.,1992, Counseling Children, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole

Trower , P., Hollin, C., 1986, Handbook of social Skills Training, Oxford, Editura Pergamon Press

Vernon, A., 2002, Ce, Cum, Când în terapia copilului și adolescentului. Manul de tehnici de consiliere și psihoterapie, Cluj Napoca, Editura RTS

Wubboling, R.E., 1988, Using reality therapy, New York, Harper and Row

www. preferatele. com/docs/psihologie/invatarea autoreglat.php, activat la data de14.12.2011

www.alimentatia.org

www.didactic.ro

www.isjcj.ro/htm/Managementul_prezentei_la_scoala.doc, activat la data de 14.12.2011

www.prodieta.ro

www.proeducation. md/motivatia pentru invatare, dana terzi, activat la data de 15. 12.2011

www.sanatate.org.

www.sanatateaplus.ro

www.sfatulmedicului.ro

Young, M.E., 1992, Counseling methods and techniques, New York, Editura Merrill Ghid de dezvoltare personală și profesională „Pentru voi”, editura Universitatea de Nord, 2007

Zepca, Victor ABC-ul Sănătății: Stilul sănătos de viață, Chișinau 2003.

ANEXA 1

Maslow consideră că fiecare persoană are o serie de nevoi de bază; dacă acestea sunt satisfăcute pe parcurs, se poate ajunge la autoafirmare, autorealizare (împlinirea de sine) sau la manifestarea potențialului în toate ariile și domeniile de dezvoltare.

Primul nivel descris de Maslow se referă la nevoile fiziologice (mâncare, căldură, apă). Studiile legate de nevoile primare sugerează faptul că o dieta scăzută în calorii poate fi asociată cu hiperactivitatea și dificultatea de a învăța; de asemenea, în adolescență aceasta ar putea contribui la apariția unor boli de natură psihiatrică.

Nevoia de siguranță este un al doilea nivel, pe care ar trebui să îl avem în vedere și care uneori este ignorat. Unii copii se simt în nesiguranță în propria casă. Există părinți neglijenți, nemultumiți, care își revarsă frustrarea pe propriul copil. Sunt unii adulți care nu se gândesc să rănească fizic copilul, dar comit un abuz psihologic prin cuvinte jignitoare, denigratoare („nu ești bun de nimic”, „ești un copil rău”, „nu ești în stare de nimic”, „niciodată nu faci ce trebuie” etc.). Copiii care primesc un tratament similar din partea altor adulți în alte situații de viață (în CTF, în școli) devin neîncrezători în forțele proprii, anxioși, dezvoltă teamă față de adulți sau alți copii sau, în mod contrastant, devin agresivi verbal la rândul lor.

Chiar dacă un copil se simte protejat, în siguranță în casă și în mediul familial, dezvoltarea lui depinde în mare măsură de nevoia de a se simți iubit și nevoia de apartenență, cel de-al treilea nivel descris de Maslow (de a aparține unei familii sau unui grup – astfel putând fi observată și nevoia copilului care a trăit intr-o instituție de a se atașa de un adult sau de a aparține unui grup, fie acesta chiar și antisocial). Dacă un copil simte că nu este plăcut, nu este acceptat sau nu i se acordă o atenție pozitivă din partea unui adult sau al unui grup, el va învăța că este respins și va dezvolta un comportament compensator antisocial; de asemenea, va putea prezenta dificultăți de învățare, în mod deosebit legate de atenție, și dificultăți de relaționare.

Una dintre problemele cu care se confruntă părintele, dar care a devenit și o problemă socială, este formarea la copil a încrederii în sine (a patra nevoie descrisă de Maslow în ierarhia sa). Copiii care sunt direcționați, dirijați fără să li se dea explicații, li se comandă sau sunt criticați, minimalizați, ignorați vor deveni în timp neîncrezători în sine. Ca urmare, copilul simte nervozitate, supărare, enervare, inferioritate, devine defensiv și uneori furios. Comportamentele pe care le învață în astfel de situații sunt cele de ripostă (uneori devine rebel), luptă, fugă (adică, „părăsește scena”). Ceea ce adulții trebuie să înțeleagă este faptul că fiecare copil are propriul mod de a reacționa în diferite situații iar noi, ca adulți, trebuie să-l încurajăm să învețe noi modalități de reacție adecvate social, printr-o ghidare constantă. Nu lăsați să apară remarci crude la adresa lui, critica să fie mult redusă, iar interacțiunile pozitive trebuie accentuate pentru construirea respectului și încrederii de sine.

Satisfacerea nevoilor din primele patru nivele contribuie la atingerea celui de-al cincilea nivel, cel al autorealizării, care se referă la împlinirea potențialului propriu prin „dorința persoanei de-a deveni tot ceea ce e capabilă să devină”. Autorealizarea poate să apară doar în cazul în care copilul are satisfacute nevoile de hrană, iubire, siguranță, respect de sine. În aceste condiții, chiar dacă apar situații de viață problematice, el va învăța abilitățile de rezolvare a problemelor și poate deveni ceea ce își dorește.

ANEXA 2

FIȘĂ DE OBSERVARE COMPORTAMENTALĂ

NUMELE COPILULUI:

COMPORTAMENTUL OBSERVAT:

PERIOADA DE OBSERVARE:

ANEXA 3

Studiu de caz

Program comportamental

F.I., în vârstă de 13 ani, locuiește într-un CTF. Comportamentele adecvate în casă sunt: face curat în cameră ei, la cererea educatorului, ajută la activitățile gospodărești și uneori îi ajută pe copiii mai mici din casă. Îi place foarte mult sportul, în special fotbalul, să meargă cu bicicleta, cu rolele, să se joace în parc. Comportamentele problematice întâlnite atât în casă, cât și la școală sunt:

proferarea de injurii la adresa personalului, copiilor, profesorilor;

răstirea frecventă la educatori și la copii;

brutalizarea copiilor mai mici, în special la școală.

Scopul: Modificarea comportamentală pentru F.I.

Data: 1.04.2008

Perioada: 3 luni (cu monitorizare săptămânală)

Obiectiv pe termen lung:

1. Trecerea de la un comportament neadecvat la unul adecvat social, în casă;

2. Creșterea frecvenței comportamentelor sociale adecvate.

Obiectiv specific (stabilit în colaborare cu F.I. și educatorii):

Să nu mai strige la persoanele, inclusiv copiii, din jurul ei;

Să nu mai înjure;

Să se comporte frumos cu adulții și copiii din jurul ei (să nu brutalizeze, să vorbească și să se joace adecvat cu ei).

S-au utilizat fișele de observare a comportamentelor problematice. Din acestea reiese că anumite comportamente dificile se manifestă cu o anumită frecvență. Frecvența se notează pe o scală de la 1 la 5, 1 reprezentând cea mai mică frecvență iar 5 cea mai mare frecvență a comportamentului dificil:

De asemenea, în fișa de observare comportamentală s-a constatat în ce condiții apare comportamentul (cauzele sau antecedentele care determină comportamentul, funcția comportamentului dificil) și reacțiile personalului la comportamentul lui F.I.

Exemplu din fișa de observarea comportamentală folosită de educatori:

S-a mai urmărit și în ce situații F.I. prezintă comportamente adecvate:

Important! F.I. a dorit să participe la acest program din proprie inițiativă!

Procedura elaborată:

S-a discutat cu F.I. despre dorința ei de schimbare a comportamentelor neadecvate;

I s-a explicat ce implică programul de puncte și care sunt consecințele implicării în program (am prezentat fișa cu programul de puncte);

S-a discutat cu F.I. „teoria” care stă la baza schimbării, respectiv cauză-comportament-consecințe (modelul ABC); obținerea unor recompense (la o anumită perioadă de timp) în cazul schimbării comportamentale zilnice, precum și sancțiunile în cazul nerespectării programului de puncte;

S-a discutat și cu educatorii de serviciu ce înseamnă programul și ce urmează să aplice.

Instrucțiuni:

1. S-a pornit de la schimbarea a două comportamente neadecvate, pentru primele 2 luni (sfârșit de martie – aprilie 2008)

să nu mai ironizeze copiii și să râdă de ei;

să nu mai înjure;

Scopul: să înlocuiască comportamentele anterioare cu comportamente adecvate (de tipul: să asculte atent ceea ce spun educatorii sau copiii, să discute frumos cu copiii, fără să strige sau să comenteze și să facă glume la adresa lor).

2. În următoarea lună ne îndreptăm atenția spre comportamentul de brutalizare a

copiilor. Astfel:

– să nu mai brutalizeze copiii, din jurul ei;

strigă, țipă și insultă adulții și copiii

Scopul: să înlocuiască comportamentele anterioare cu comportamente adecvate să învețe să ceară obiecte fără să brutalizeze, să învețe modalități adecvate de comunicare în interacțiunea cu adulții și copiii

Aceste comportamente F.I. consideră că este capabilă și dorește să le schimbe!

B. Recompense stabilite (împreună cu F.I.):

anumite obiecte primite săptămânal în funcție de comportament;

ieșiri la plimbări, cu rolele sau cu mingea;

ieșiri la cofetărie.

C. Reducerea unor privilegii (stabilite împreună cu F.I.):

privarea de obiectele preferate;

restricționarea ieșirilor.

D. Dorințe: Să-și regăsească familia naturală!

Să joace în echipa feminină de fotbal din localitate!

E. Educatorii să fie atenți:

să urmărească zilnic comportamentul lui F.I. din casă;

să noteze constant în sistemul de puncte, împreună cu F.I.;

să fie lăudată și apreciată de fiecare dată când are un mic progres;

să fie precizată clar consecința (sancțiunea) comportamentului neadecvat imediat ce acest comportament s-a petrecut;

să respecte și să mențină sancțiunea așa cum a fost stabilită.

F. Monitorizarea va fi făcută constant, săptămânal de către psiholog M.R.

Evaluarea rezultatelor:

Săptămânal va avea loc consilierea copilului de către psiholog. De asemenea, psihologul va avea discuții cu educatorii pentru a vedea dacă întâmpină dificultăți în aplicarea programului.

Lunar se vor nota progresele sau stagnările legate de comportamentele urmărite.

La finalul celor trei luni rezultatele programului vor fi înregistrate într-un raport psihologic.

ANEXA 4

Program de Intervenție Specifică – PIS

S-a ales un exemplu de PIS legat de o deprinderea de viață independentă de igienă personală. S-a pornit de la nevoia copilului de a învăța să se spele corect pe întregul corp folosind dușul.

Se pune problema cum învățăm copilul să se spele corect fără să încălcăm dreptul acestuia la intimitate. Cel mai simplu este să luăm o păpușă și arătăm cum se spală corect sau să explicăm pe un desen. De multe ori puteți monitoriza corectitudinea spălării prin întrebări de tipul:” te-ai spălat și pe cap”, „ți-a ajuns șamponul?” etc.

NUMELE COPILULUI: B.M.

DATE IMPORTANTE DESPRE COPIL: B.M. este un copil în vârstă de 6 ani care a venit de o săptămână în CTF din Centrul de Primire în Regim de Urgență. Nu știe să se spele corect mai ales pe față și corp. Mănâncă dezordonat. Nu știe să aibă grijă de haine și este dezordonat. Îi place să se uite la televizor, să se joace cu jucăriile și să povestească cu adulții.

NEVOILE INDIVIDUALE: B.M. nu știe să se spele pe față și corp. B.M. trebuie să învețe să-și pună lucrurile în dulap în ordine.

OBIECTIV GENERAL: Să învețe să se spele corect pe corp. Să învețe să-și aranjeze în ordine lucrurile în dulap.

ANEXA 5

Sugestii de activități în CTF

Activități de stimulare a dezvoltării copiilor

Punerea în practică a activităților cu copiii trebuie să se fundamenteze pe câteva principii:

fiecare copil este diferit, adică are propriul său ritm de dezvoltare și, mai ales are propriile sale nevoi

există, însă, câteva lucruri comune tuturor copiilor (toți au nevoie de dragoste, toleranță, de securitate, de îngrijire, de acceptare, de îndrumare și încurajare)

dezvoltarea copilului vizează mai multe aspecte: fizice, cognitive, emoționale, ale limbajului, sociale, morale;

modalitatea cea mai adecvată prin care se pot desfășura activitățile cu copiii este jocul.

Ce este jocul?

JOCUL este o activitate prin care copiii:

învață

se relaxează

explorează

experimentează

imită rolurile adultului

își dezvoltă limbajul, memoria, gândirea, imaginația

descoperă

se relaționează cu cei de vârsta lui și cu adultul

acceptă reguli

câștigă abilități de trai independent

devine competitiv și ambițios

își însușesc valori

își exersează atenția

își alege modele sau „anti-modele”

învață să comunice

învață regulile de politețe

învață să dăruiască

devin creativi

OBSERVAȚIE:

Dacă o persoană adultă manifestă interes pentru joc nu înseamnă că este iresponsabilă sau imatură; mai mult, s-au demonstrat efectele pozitive ale jocului asupra psihicului adulților; pentru adulți joaca poate fi un bun prilej de relaxare și construirea unei relații de încredere cu copilul.

Cum ne jucăm?

joaca ar fi de dorit să devină o alegere spontană a copilului

pentru a înțelege copilul, atunci când se joacă, trebuie să ne amintim că și noi am fost copii

copiii iubiți și valorizați se descurcă mai bine decât ceilalți

copiii devin calmi, pozitivi, curajoși, veseli dacă au încredere în ei înșiși

copiii au nevoie de stimulare și încurajare

este foarte important să acceptăm copiii așa cum sunt

este bine să nu comparăm copiii între ei atunci când se joacă

putem oferi copiilor un sentiment de confort și siguranță dacă:

le oferim o ambianță fizică ordonată

accesul la jucării le este la îndemână

le oferim obiecte familiare

realizăm o rutină a zilei realistă, cu momente repetate regulat

informăm copiii despre ceea ce urmează să se întâmple mai departe și ceea ce așteptăm din partea lor

putem ghida și direcționa comportamentul copiilor, prin joacă, dacă:

stabilim reguli sau anumite comportamente obligatorii și suntem fermi și consecvenți în respectarea lor

îndrumăm copiii prin afirmații pozitive (le spunem ce să facă și nu ce să nu facă)

când se joacă copiii au nevoie, în egală măsură, de libertate și de limite

dați-le posibilitatea să aleagă (permiteți-le numai alegeri acceptabile)

există situații în care nu este posibilă nici o alegere (în loc de VREI SĂ ADUNI CREIOANELE?, vom spune ESTE TIMPUL SĂ ADUNĂM CREIOANELE!)

trebuie să avem multă răbdare, când se joacă copiii se murdăresc, fac gălăgie, etc.

arătați-le ÎNTOTDEAUNA că joaca lor este importantă pentru dumneavoastră

fiecare copil, în parte, are nevoie să știe că este special

spuneți copilului pe nume

acordați atenție fiecărui copil

când vă jucați cu copiii aplecați-vă fizic la nivelul lor

fiecare copil are nevoie să simtă că are succes

unii copii au nevoie de ajutor când se joacă, alții au nevoie de activități speciale

alegeți activitățile ținând cont de interesele, abilitățile și potențialul fiecărui copil

copiilor le place să râdă, dar nu le place să se râdă de ei

când educatorul propune un joc copiilor trebuie să țină seama de următoarele etape: introducerea jocului, realizarea jocului, complicarea jocului și încheierea jocului; introducerea are scopul de a crea o atmosferă potrivită pentru joc, educatorul va anunța titlul și regulile jocului

Mediul de joacă:

dacă copiii se joacă în casă, este important să existe un spațiu cu această destinație, care să fie ușor accesibil și familiar copiilor

camera să fie aerisită, curată, luminoasă, vopsită în culori vesele, dar nu stridente

mobilierul să fie lipsit de colțuri, cu multe rafturi la îndemână, fără să aglomereze

pereții să fie generoși cu spațiul de expunere a lucrărilor copiilor

copiii au nevoie de aer proaspăt și de exercițiu fizic

este bine să realizați ieșirile în aer liber

Jocul individual

– răspunde nevoilor specifice ale copiilor; ajută copilul să construiască o relație de încredere cu adultul; educă atenția; reprezintă un bun prilej de observare a abilităților copilului

– adultul poate oferi copilului ocazia de-a se juca singur în situații delicate sau ca recompensă pentru comportamente pozitive

Jocul de grup

în alegerea jocului de grup trebuie luate în considerare trăsăturile activităților: unele sunt liniștite, altele sunt mai active, de-a dreptul zgomotoase, unele sunt curate, în altele se face chiar mizerie; astfel că este important ca, pe parcursul activității adultul să nu se preocupe preponderent de zgomot sau dezordine, ci de confortul copiilor

înaintea începerii efective a jocului, este foarte important ca adultul să explice copiilor regulile jocului și să se asigure că toți participanții le-au înțeles; la sfârșitul jocului adultul trebuie să aprecieze implicarea fiecărui copil; dacă jocul este o competiție, poate fi repetat de mai multe ori, pentru a oferi mai multor copii șansa de a câștiga

nu toți copiii acceptă să interacționeze cu alți copiii; este important să respectăm acest lucru

la finalul jocului, fiecare copil participă, după forțele proprii la strânsul materialelor (acest moment poate fi un joc în sine)

educă abilitățile de comunicare, spiritul de toleranță și de competiție, și construiește relațiile dintre copii

dezvoltă capacitatea de exprimare, creativitatea, ajută copilul să accepte limite, reguli, mici eșecuri, idei noi

Jocul liber

copiii au inițiativa jocului

adultul poate dezvolta copiilor nevoia de joacă prin crearea situațiilor favorabile: dimineața putem discuta cu copiii programul zilei, sugerându-le momentele de joacă; putem aranja diferit jucăriile astfel încât să stârnim interesul și curiozitatea copiilor (uneori este util să selectăm jucăriile și să depozităm pentru o vreme unele dintre acestea, astfel încât, atunci când le revăd copiii le redescoperă)

trebuie să avem grijă ca jucăriile stricate sau incomplete să nu rămână între celelalte (o jucărie deteriorată are un efect negativ asupra interesului copiilor pentru joacă)

copiii nu au nevoie de jucării în exces, ci doar de câteva, cu care copil stabilește o relație afectivă

este foarte important pentru dezvoltare sănătoasă a copilului ca acesta să știe exact care sunt jucăriile lui (la care poate avea acces oricând) și care sunt ale tuturor

chiar dacă apar conflicte în timpul jocului este bine ca adultul să observe situația cu atenție și să intervină doar dacă este cazul; copiii au nevoie să se confrunte unii cu alți și de multe ori găsesc singuri soluții de compromis

dezvoltă independența și creativitatea

Jocul ca modalitate de stimulare senzorială

Simțurile sunt esențiale pentru dezvoltarea firească a copilului. Pentru o dezvoltare senzorială sănătoasă copilul are nevoie de o stimulare adecvată și constantă, bazate pe nevoile sale individuale.

Jocuri pentru dezvoltarea sensibilității tactile:

OBS: – de multe ori se crede că stimularea tactilă se face doar la nivelul mâinilor, însă sensibilitatea tactilă se regăsește pe întreaga suprafață a corpului.

Jocuri pentru dezvoltarea sensibilității auditive:

OBS: – auzul este simțul cel mai bine dezvoltat încă din viața intrauterină, deci este un factor determinant de adaptare la mediu.

Jocuri pentru dezvoltarea sensibilității vizuale:

OBS: – activitățile de stimulare vizuală vizează culoare, forma, mărimea și orientarea obiectelor.

Jocuri pentru dezvoltarea gustului și mirosului:

OBS: – stimularea celor două simțuri se întâmplă, în mod firesc, printr-o hrană corespunzătoare și contactul unu la unu cu adultul; dacă acești stimuli lipsesc pot fi făcute următoarele activități care să asigure o dezvoltare firească a acestor simțuri.

Jocuri pentru dezvoltarea motricității: se vizează atât motricitatea fină cât

motricitatea generală.

Jocul ca modalitate de dezvoltare a afectivității și imaginației

OBSERVAȚIE:

– există câteva lucruri pe care trebuie să le avem în vedere când ajutăm copiii să-și dezvolte creativitatea și imaginația:

Atunci când facem aprecieri asupra lucrării unui copil ar fi bine să ne ferim de noțiunile „bine”, „rău”, „frumos”,”urât”; putem face aprecieri de genul ”ce colorat este desenul tău!”

Fiți pregătiți să vă implicați în activitate fără a avea idei preconcepute

Câteva exemple de activități:

hamacul muzical (scop: relaxare, control fizic, îmbinarea mișcării cu muzica): fiecare copil stă pe un cearceaf de lycra, pe jos și cineva din personal ridică ușor de jos materialul; cei care ridică cearceaful cântă un cântec pentru persoana din hamac. Cearceaful este legănat în ritm cu muzica, din față în spate și înainte – înapoi. Este foarte important ca în timpul exercițiului să se mențină contactul vizual cu copilul din hamac.

teatrul de păpuși: orice obiect mișcat, într-un spațiu bine determinat, devine magie; în cadrul acestui joc se vor respecta trei ipostaze în care se află copilul: de spectator, de creator al păpușii și de interpret. Ca spectator, el percepe senzații, se familiarizează cu păpușa, vrea să comunice cu ea, se dezvoltă un atașament și o încredere în păpușă. Ca și creator, se poate spune că păpușa creată de copil este o imagine a propriului suflet. Copilul își dezvoltă astfel imaginația, simțul plastic, aptitudinile motrice. Ca interpret, copilul trebuie să coordoneze mișcările păpușii cu ceea ce vrea să spună, se dezvoltă astfel limbajul, spontaneitatea în comunicare, se dezvoltă procesul de gândire, memoria. De asemenea, copilul dobândește încredere în sine.

desenul și pictura: alegeți materialele împreună cu copiii; vorbiți despre idei – despre ce se dorește să deseneze; fiți pregătiți să lucrați pe orice mărime, de la hârtie sau pânză, până la suprafețe mari, chiar peretele; explorați diverse tipuri de instrumente de desenat: cărbune, creion, cerneală, radiere, acuarele etc; încurajați explorarea deschisă a vopselei cu ajutorul mâinilor, pensulelor, buretelui etc.; pictura cu buretele – tăiați buretele în bucăți mici după diferite figuri geometrice; pictura cu sfoara – o sfoară de aprox. 25 cm. Se înmoaie în vopsea, apoi se trage peste hârtie; ștampilarea: – se pot folosi dopuri de plută, bucăți de morcovi și cartofi tăiate după diferite modele.

jocul dramatic: acest joc oferă copiilor prilejul de-a experimenta diferite roluri; acest joc este liber și își are sursa în imaginația copiilor; puteți încuraja un joc dramatic bogat confecționând și păstrând la îndemână diverse materiale; copiii se angajează în jocul dramatic în mod spontan, ceea ce ne poate oferi ocazia să cunoaștem mai bine copilul (un copil poate trata păpușa în felul în care este el tratat; alții se luptă să fie șeful etc.); copiii au nevoie să-ți creeze o lume mai ușor de înțeles pentru ei.

decuparea și lipirea: activitatea de tăiere cu foarfeca oferă un exercițiu bun pentru concentrare, coordonarea ochi – mână și dezvoltarea musculaturii mâinii; asigurați-vă că vârfurile foarfecei nu sunt ascuțite, ci rotunjite; substanța de lipit poate fi cu ușurință realizată (ingrediente: o ceașcă făină, o ceașcă cu apă, două pătrimi cești cu apă fiartă; amestecați făina cu apă rece; mestecați bine, până ce se omogenizează; adăugați apa clocotită și mestecați; puneți vasul pe un foc mic, mestecând mereu, până ce compoziția este omogenă; luați vasul de pe foc; lăsați amestecul să se răcească și păstrați-l în borcane acoperite, într-un loc rece.

colajul: este o activitate de lipire a unui obiect pe un fond, pentru a alcătui o imagine; pentru fond se folosesc în mod obișnuit hârtia, cartonul, pânza de sac, lemnul; oferind o varietate de lucruri pentru lipit, le dați copiilor posibilitatea de a se familiariza cu diferite materiale de diverse culori și forme, utilizați-vă imaginația pentru a găsi materiale; decupaje din cartoanele de ouă, cojile de ouă pot fi utilizate pentru colaj; alte sugestii: pene, nisip, iarbă uscată, țesături, boabe ori semințe.

modelajul: materiale – plastilina, argila etc.

Jocul ca modalitate de socializare

OBS: prin joacă copiii învață regulile sociale; în cadrul jocurilor de grup copiii acceptă reguli, învață să-i tolereze pe ceilalți, învață să gestioneze atât succesul cât și eșecul; activitățile de socializare se sprijină pe faptul că, copilul se descoperă treptat pe sine însuși, și, totodată descoperă lumea din jur; activitățile de socializare trebuie să pornească de la copil spre în afară și se referă la copil, familie și apoi la diferitele aspecte ale mediului în care se află copilul: vecinătate sau comunitate.

Jocuri pentru dezvoltarea abilităților cognitive

Câteva exemple:

– activități de recunoaștere și de reproducere (să recunoască o casă din mai multe imagini, să reproducă muzical o melodie etc.)

– activități de categorizare și de seriere (toate cuburile galbene le punem deoparte, așezăm păpușile în ordine crescătoare)

– învățarea pictogramelor și comunicarea cu ajutorul lor (ex. dacă dorim apă arătăm pictograma cu pahar)

– emiterea sunetelor (ex. onomatopee)

– dezvoltarea capacității de concentrare (ex. răsfoirea cărților cu foi de carton)

Jocul de construcție

jocul cu cuburile oferă copiilor multe satisfacții și ocazii de învățare

acest joc oferă copilului un puternic sentiment de împlinire și control; îi oferă o modalitate pozitivă de relaționare cu mediul, în sensul în care, copilul poate contribui la structura spațiului în care trăiește

copilul învață prin intermediul cuburilor proprietăți precum: mărime, greutate, lungime, etc; poate înțelege mai ușor conceptele de echilibru, spațiu, volum, suprafață

în activitățile cu cuburi limbajul și acțiunea fuzionează (în timp ce construiesc copiii cântă sau explică)

în construcțiile lor copiii recreează spații familiare sau imaginare

de asemenea, pe măsură ce exersează, copiii învață despre formă, armonie, echilibru, etc

putem vorbi despre câteva etape, din ce în ce mai complexe, ale jocului cu cuburi: familiarizarea, șiruri și turnuri, poduri, structuri, reprezentări, lucrul în comun

uneori copiii sunt fascinați de felul în care se răstoarnă construcțiile lor, sau de dezmembrarea cuburilor dintr-o construcție; pentru unii copii este mai important procesul de asamblare decât rezultatul; nu-i certați, aveți doar grijă să nu lovească alt copil;

Jocuri artistice

materialele pentru aceste activități se găsesc peste tot în jurul nostru

copiii le descoperă în mod natural și simt nevoia să se exprime artistic

actul artistic al copiilor nu are întotdeauna o formă estetică pe placul adultului, dar are întotdeauna o semnificație

în exprimarea artistică, copilul nu este atât de interesat de rezultatul final, cât de procesul în sine; de aceea poate să ni se pară că unii copiii nu au răbdare să finalizeze ceva

modalități de stimulare – schimbați mereu uneltele și materialul cu care lucrează copilul, comentariile încurajatoare, expunerea lucrărilor

Jocuri cu unelte

încurajarea copiilor să folosească diferite unelte din gospodărie, le dezvoltă încrederea în ei înșiși, nevoia de independență și întărește sentimentul de apartenență

putem stârni curiozitatea și interesul copiilor pentru micile treburi ale casei și curții, dacă îi învățăm să mânuiască ciocănele, mătura etc.

Jocul cu mingea

ajută copiii să se dezvolte din toate puntele de vedere: fizic (copiii sar, se rostogolesc, fug, sau bat mingea), senzorial (mingile sunt viu colorate, au dimensiuni și texturi diferite), afectiv (copiii experimentează o gamă variată de stări în timpul jocului), social (copiii se amuză mai tare dacă au mai mulți parteneri în acest joc)

Muzica și dansul

muzica și dansul reprezintă un limbaj special, prin care copiii comunică în mod natural

cântatul, audiția muzicală pot fi activități de sine stătătoare, sau pot însoți alte activități

este foarte importantă alegerea muzicii, în funcție de momentul zilei, de dispoziția copiilor etc

muzica are un rol terapeutic, prin capacitatea de-a induce stări pozitive, de relaxare, de bună dispoziție

copiilor le place să cânte, și îi amuză să improvizeze instrumente de suflat, de percuție

dansul dezvoltă limbajul nonverbal, coordonarea, echilibrul, de asemenea poate detensiona situațiile conflictuale dintre copii

Jocul cu animale

copiii sunt foarte sensibili în relațiile cu animalele

interesul pentru animale dezvoltă: blândețea, empatia, dar și simțul responsabilității

jocul cu animalele oferă copiilor o relație afectivă unică, deoarece, construiesc împreună un limbaj intuitiv, prin care pot să-și comunice unii altora nevoile, stările, dorințele, emoțiile

mai mult decât atât animalele nu sunt discriminatorii cu copiii, ceea ce contribuie la formarea unei imagini de sine sănătoase pentru copil

copiii pot fi educați să respecte animalele și să aibă grijă de ele

Activități pentru dezvoltare în perioada adolescenței

Pentru perioada adolescenței este specifică formarea identității de sine.

În acest sens intervin trei categorii de evenimente:

Schimbările fizice și sociale care îi expun la noi experiențe de viață

Întrebările pe care și le pun despre autoritatea adulților

Descoperirea unor trăsături de personalitate

OBS: la toate acestea se adaugă faptul că majoritatea adolescenților din sistemul de protecție a copilului, nu aparțin numai unui singur grup social, ci mai multora, fiecare având alte valori, gusturi, activități.

Activitățile vizează mai multe aspecte legate de dezvoltarea adolescenților:

autocunoașterea și autoevaluarea

comunicarea

gestionarea emoțiilor

educația pentru sănătate

orientarea pentru o viață independentă și pentru carieră

rezolvarea de probleme

Rezultatele scontate sunt:

cristalizarea unei imagini de sine pozitive

creșterea responsabilității față de sine, de alții, de societate

independența alegerilor personale

păstrarea echilibrului în situații de succes sau eșec

creșterea rezistenței la frustrare

autoevaluarea realistă a potențialului propriu

cunoașterea clară a calităților personale și a punctelor slabe

adoptarea unei atitudini active cu privire la cariera personală

Activități de autocunoaștere

Obiective:

Definirea propriului sistem de motivații și de aptitudini

Argumentarea propriei opțiuni școlare și profesionale

analiza raportului dintre factorii interni și factorii externi în construirea sinelui

Teme de discuții și activități:

Istoria mea personală

Cercul de prieteni

Cine sunt părinții noștri; cine suntem noi pentru ei

Cum mă văd eu; cum mă văd ceilalți

Care sunt activitățile care îmi plac; care îmi reușesc;

Ce îmi doresc; ce pot realiza;

Compromisul – o modalitate de supraviețuire

Disonanța cognitiv – afectivă

Prezentare personală printr-un pliant (reclamă, linia vieții, etc.)

Caricaturi pentru fiecare obstacol identificat

Tehnici art-creative

Criterii de evaluare:

Creșterea încrederii în sine

Atitudine pozitivă

Conștientizarea apartenenței

Luarea unei decizii privind viitorul

Activități de comunicare

Obiective:

Diferențierea stilurilor de comunicare și a contextelor corespunzătoare

Modalități de îmbogățire a vocabularului

Definirea empatiei și importanței sale

Rezolvarea conflictelor

Dezvoltarea capacității de negociere

Prevenirea abuzului

Teme de discuții și activități:

importanța comunicării

rolul comunicării

comunicarea verbală și nonverbală

limbajul nonverbal în viața de zi cu zi

tipuri de mesaje și rolul lor în dezamorsarea conflictelor

polisemantismul și rolul său

empatia

exerciții de recunoaștere a emoțiilor

pregătirea emoțională pentru examene

a doua șansă

Criterii de evaluare:

Coeziunea grupului

Sporirea expresivității limbajului

Diferențierea între a vorbi și a comunica

Activități legate de gestionarea emoțiilor

Obiective:

Definirea emoțiilor

Recunoașterea emoțiilor

Identificare surselor emoțiilor

Exprimarea emoțiilor fără a-i răni pe ceilalți

Învățarea gestionării impulsurilor și emoțiilor negative

Acceptarea de reguli și limite

Teme de discuții și activități:

Exerciții de recunoaștere a emoțiilor (vocabularul emoțiilor, statuile emoțiilor, imaginea emoțiilor, barometrul emoțiilor)

Înțelegerea sursei emoțiilor (cauzele producerii emoțiilor)

Pregătirea emoțională pentru interacțiunea cu cei din jur

Înțelegerea consecințelor exprimării emoționale

Învățarea utilizării mesajelor emoționale la persoana I (ex. „M-a deranjat”, „m-a supărat” etc.)

Înțelegerea legăturii emoții, gânduri și comportamente

Criterii de evaluare:

Exprimarea emoțională

Recunoașterea emoțiilor în relațiile cu alte persoane

Formarea unor abilități emoționale

Educația pentru sănătate

Obiective:

A vorbi despre sexualitate

Consumul de substanțe nocive

Teme de discuții și activități:

Valorile morale și influența grupului

Accesul la informație

Activitatea sexuală

Drogul

Autoexcludere socială

Factorii de risc

Criterii de evaluare:

Asumarea morală a propriei sexualități

Evidențierea consecințelor nocive ale consumului de substanțe nocive

Orientarea pentru viața independentă și pentru carieră

1. Obiective:

Responsabilizarea față de proiectele de viață

Responsabilizarea pentru propriile acțiuni

Finalizarea unor acțiuni începute

Cunoașterea modalităților de informare cu privire la cerințele și ofertele pieței muncii

Creativitatea în abordarea materialelor de învățat

Definirea unui stil individual de învățare

Corelarea dintre aspirații și posibilității în alegerea carierei

Managementul timpului

Utilizarea diferitelor surse de informare

2. Teme de discuții și activități:

Construirea proiectelor de viață

Cum să învăț

Pregătirea pentru examene

Stiluri de învățare

Forme de studiu: sublinieri, cuvinte cheie, plan de idei

Stresul

Inactivitate

Ce tip de inteligență am

Cum mă relaxez

Ce înseamnă a avea o profesie

Ce mă împiedică să fac ce mi-aș dori

Cum pot ajunge cât mai aproape de visul meu

Orar personal, agenda personală

Punctualitatea

Ce fac cu timpul liber

Riscul timpului pierdut

Obiective pe termen scurt sau lung

Argumentația pro și contra

Relația cauză – efect

Ce am învățat din greșelile mele

Elaborare de CV, scrisoare de intenție

Căutare pe internet

Stilul de viață și cariera

3. Criterii de evaluare:

Întocmirea unei liste de descriptori ai stilului personal de învățare

Schițarea traseului de viață pe următorii 5 anii

Enumerarea principalelor puncte și slabe individuale

Rezolvarea de probleme

1.Obiective:

Înțelegerea procesului de rezolvare a problemelor

Învățarea alegerii unor soluții sau alternative potrivite

Responsabilizarea în realizarea acestui proces

Utilizarea strategiei pentru dezvoltarea stilului de negociere sau în luarea deciziei

2. Teme de discuții și activități:

Ce înseamnă rezolvarea de probleme

Care sunt pașii

Cum învăț să aleg soluții

Brainstorming-ul – în găsirea de soluții

Luarea unei decizii în funcție de soluții

3. Criterii de evaluare:

Găsirea de soluții îh diferite situații de viață

Învațărea luării unor decizii singur

ANEXA 6

Program de acomodare a copilului cu mediul

NUME ȘI PRENUME

Data nașterii

Perioada implementării

Întocmit de

Manager de caz

Serviciul

Obiective generale:

– familiarizarea cu mediu fizic

– acomodarea cu funcționalitatea casei

– adaptarea la programul din casă

– stabilirea persoanei de referință a copilului /tânărului

Modalități de realizare a diferitelor activități:

– prin comunicare constantă, apreciere și încurajare pozitivă

– prin demonstrație

– prin modelare

– prin exemplificări

– prin metoda “mână peste mână”

ANEXA 7

CHESTIONAR LEGAT DE DIETA SĂNĂTOASĂ

Calculați câte un punct pentru fiecare răspuns afirmativ

Adaug zilnic zahăr în mâncare sau băutură?

Mănânc zilnic alimente cu conținut de zahăr?

Folosesc sare în mâncare?

Beau mai mult de o ceașcă de cafea pe zi?

Beau mai mult de trei cești de cafea pe zi?

Fumez mai mult de cinci țigări pe zi?

Consum ocazional băuturi energizante?

Beau mai mult de un pahar de coca cola pe zi?

Mănânc carne friptă mai mult de două ori pe săptămână?

Mănânc de la fast-food mai mult de două ori pe săptămână?

Consum cane roșie mai mult de două ori pe săptămână?

Consum ciocolată sau dulciuri mai mult de două ori pe săptămână?

Consum des alimente care conțin aditivi și conservanți alimentari?

Dieta mea zilnică nu conține fructe și legume proaspete?

Beau mai puțin de trei pahare de apă pe zi?

Consum în mod obișnuit orez alb, pâine albă?

Beau mai mult de 2 litri de lapte pe săptămână?

Consum mai mult de 3 felii de pâine în medie pe zi?

Sunt dependent de vreun aliment?

Mănânc semințe în fiecare zi?

Răspuns chestionar: 0-4 puncte: vă preocupă sănătatea voastră, adăugând dietei voastre vitamine și minerale vă puteți aștepta la o viață lungă și sănătoasă

Răspuns chestionar: 5-9 puncte: sunteți pe drumul cel bun, dar trebuie să fiți mai sever cu voi înșivă, pentru a renunța oarecum la obiceiurile rele încercați să faceți niște experimente ușoare: de ex. renunțați timp de o lună la alimentele sau băuturile despre care știți că nu sunt bune pentru sănătate. Vedeți cum vă simțiți! Abțineți-vă timp de o lună dorința va dispărea in timp. Propuneți-vă să ajungeți în timp de trei luni la un scor sub 5.

Răspuns chestionar: 10-14 puncte: dieta voastră nu este sănătoasă și aveți nevoie de niște schimbări pentru a ajunge la o sănătate optimă. Începeți prin a vă informa despre principiile unei diete sănătoase; veți vedea că obiceiurile alimentare proaste se vor transforma în bine pe măsură ce veți descoperi alte alternative mai gustoase; nu uitați că zahărul, cafeaua și ciocolata provoacă dependență; pofta pentru ele va scădea impresionant după o lună de abținere.

Răspuns chestionar: 15-20 puncte: dacă veți continua așa vă veți îmbolnăvi. Consumați de departe prea multă grăsime, alimente rafinate și stimulente. Urmați cu grijă sfaturile de nutriție sănătoasă și schimbați-vă încetul cu încetul stilul de viață. De exemplu luați două întrebări la care ați răspuns afirmativ și faceți schimbări așa încât peste o lună să răspundeți negativ; s-ar putea să vă simțiți rău în primele două săptămâni, dar peste o lună veți începe să simțiți efectele pozitive ale hrănirii în mod sănătos.

ANEXA 8 -10 rețete sănătoase

Cartofi cu brânză și ou.

Ingrediente:

4 cartofi
2 ouă
150 gr de telemea rasă
o legătură de mărar
2 roșii
1 ceapă

Începi prin fierberea cartofilor, la aburi dacă se poate. Pe urmă, amesteci brânza rasă cu două ouă proaspete. Pui apoi într-o cratiță cartofii tăiați cubulețe, roșiile feliuțe și ceapa rondele. Dacă vrei, poți arunca și câteva semințe de chimen, dar trebuie neapărat să înmiresmezi legumele cu un pumn de codițe de mărar tocate mărunt. La urmă răstorni ouăle cu brânză în cratiță, care merge de îndată în cuptorul încins la 200 de grade.După 30 de minute, când s-au rumenit ouăle și s-a topit telemea, serviti mâncarea asta ușoară cu o salată de roșii ninse din belșug cu oregano și  busuioc.

Poftă sănătoasă!

Paste cu ton

Super super simplu si rapid. Gustul este foarte fin.

Ingrediente:

250 gr paste scurte

4 linguri pinoli

2 linguri capere

1 conserva de ton in ulei de masline (de buna calitate; de 250 gr)

2 catei usturoi

1 foaie dafin

1/2 lamaie

Chili

2 prize piper

sare

Portii: 2-3

Preparare

Se pune multa apa la fiert cu sare. Adaugati pastele si lasati sa fiarba conform instructiunilor de pe pachet.

Intr-o tigaie (fara grasime) se pun mugurii de pin si se prajesc scuturand de tigaia pana devin usor rumeni. Se scot din tigaie.

In aceeasi tigaie se scurge uleiul de pe ton si se lasa sa se incalzesca putin. Se adauga foaia de dafin rupta, cateii de usturoi taiati feliute subtiri, piperul si chili dupa gust (eu am pus cam 8 rasnite). Se da focul la mic si se lasa cam 10 minute sa se infuzeze uleiul. Acesta nu trebuie sa se infierbante, asa ca stati cu un ochi pe el si daca incepe sa sfaraie il dati la o parte de pe foc. Cand se potoleste il puneti iar pe foc.

Scoatem foaia de dafin din ulei. Adaugam in tigaie sucul de la lamaie si tonul sfaramat cu furculita. Il lasam cca 2 minute pe foc sa se incalzeasca. Adaugam mugurii de pin si caperele si tragem tigaia de pe foc pana sunt pastele fierte.

Adaugam peste ton cam 5 linguri din apa in care au fiert pastele si apoi pastele scurse. Amestecam bine, sa se acopere pastele de sosul de ton si gustam de sare, adaugand daca e necesar.

Taitei cu varza

Cine n-a mancat asa ceva? Este o reteta simpla, rapida si mai ales ieftina. Chiar am socotit si totul m-a costat doar 5 lei.

Ingrediente

1 varza mica (aprox 1 kg)
200 gr taitei lati
1 ceapa
5 linguri ulei
4 prize piper (sau dupa gust)
sare

Portii: 3-4

Preparare

Varza se taie fideluta si se framanta 1 minut cu 1 lingurita rasa de sare. Se lasa 5 minute sa se inmoaie.

In timpul acesta tocati ceapa marunt si caliti-o in uleiul incins. Folositi o tigaie mai mare (eu am folosit wok-ul).

Puneti taiteii la fiert in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe pachet.

Adaugati varza peste ceapa si caliti-o putin peste 10 minute, la foc mediu, amestecand des sa nu se arda. Spre sfarsit dati focul la mic. Cand e aproape gata condimentati-o cu piper.

Adaugati taiteii scursi de apa si amestecati bine. Gustati de sare.

E buna si reincalzita.

Șnițele

Nu vi se pare ca mancarea facuta de altcineva este de cele mai multe ori mult mai buna? Eu sunt convinsa ca asa e! Uite, mie nu-mi place sa fac snitele, dar daca le face altcineva mananc in nestire, mai ales cat sunt calde. Totuși vroiam un fel de fast food la mine acasa, gustos dar mai ales din carne adevărată. Așa că am încercat rețeta asta.

Ingrediente:

1 kg piept de pui dezosat (4 bucati piept de pui)
4 oua
3 linguri faina
150 gr pesmet
piper, sare
mult ulei pentru prajit

Preparare

Pieptul se taie felii, cate 3-4 felii din fiecare bucata.

Fiecare felie se bate pe ambele parti pana devine subtirel. Se pipereaza feliile.
* daca nu folositi pesmet cu verdeturi care e deja sarat puneti si putina sare pe feliile de carne

Intr-o tigaie se incinge bine ulei cam de 2 degete.

Intr-un bol se bat ouale cu putina sare si apoi se incorporeaza faina. Pesmetul se pune pe o farfurie lata.

Fiecare felie de carne se scufunda in vasul cu ou , apoi se trece prin pesmet pe ambele parti.

Se pajesc snitelele cam 3 minute pe o parte si apoi inca 3 pe cealalta. Se scot pe servetele de hartie sa se absoarba grasimea.

Salată

Ingrediente:

1 castravete lung

1 roșie cărnoasă

2 ardei grași (unul verde, unul galben)

70 gr șuncă slabă

50 gr de paste tubulare, scurte (de orice tip)

sos la alegere

Preparare:

Fierbe pastele al dente. Scurge-le bine de apă.

Tăie legumele cuburi. Pune-le într-un bol de salată.

Peste legume, adăugă pastele și șuncă tăiată tot cuburi (cam de aceeași mărime ca legumele). Amestecă ușor.

Adăuga sosul

Salata cu șuncă și paste se servește rece.

Salata de fructe:

o para sau doua, o portocala, musai o banana, un kiwi si orice alt fruct iti mai doresti. Trateaza-le cu un jet puternic de apa, feliaza-le dupa pofta inimii, pudreaza-le cu un praf de scortisoara si aranjeaza-le intr-un bol.Nu pune zahar – ca-i pacat de ele, au suficienta dulcegarie proprie!

Clătite

Mod de preparare al acestei retete: 

Se amesteca cu telul 2 oua intregi, 300 ml de lapte, 200 g de faina, 200 ml de apa minerala, putina sare si cand este neted se adauga 50 ml ulei. Nu se adauga zahar, altfel se va lipi de tigaie. Modul de prajire a clatitelor:la prima clatita se unge tigaia cu ulei; la restul ajunge uleiul adaugat in aluat. Daca se lipeste de tigaie, partea arsa se indeparteaza cu un cutit, se sterge doar locul respectiv si se unge cu ulei. Clatitele se pot umple cu gem, cu miere. Pentru mai multe idei vezi celalte tipuri de clatite.

Ingredientele acestei retete de prajitura: 

Ingrediente:
2 oua
300 ml de lapte
200 g de faina
200 ml de apa minerala
Putina sare
50 ml ulei

Supă de pui

Ingrediente

1 pui de aprox 2 kg
300 gr radacina telina
100 gr radacina patrunjel
2 morcovi mari
taietei (sau fidea)
sare, piper
putin patrunjel pentru servit

Preparare

Puiul curatat bine se spala in apa rece. Se pune intr-o oala mare si se acopera cu apa rece (cam 4-5 l apa). Se pune la fiert la foc mic.* daca punem puiul la fiert in apa rece supa va iesi mai buna; daca din contra dorim sa iasa carnea mai gustoasa il punem la fiert in apa fiarta.

Se curata si se spala zarzavaturile, apoi le taiem bucati mari. Le punem in supa plus 2 lingurite sare si lasam in continuare la fiert la foc mic, cat sa bolboroseasca usor.* nu lasati sa clocoteasca supa, aceasta se va tulbura.

Spumati supa cu o lingura cu gauri pana nu se mai face spuma deasupra. La mine a durat cam 1 ora, cam la 10 minute dadeam un ochi sa vad daca mai trebuie spumata. Cand vedeti ca nu se mai face spuma stergeti marginea oalei de spuma intarita cu un servetel umed si apoi puneti capacul la oala ca sa nu scada supa prea tare. Lasati la fiert inca 2 ore.

Asezati o strecuratoare desupra unei oale goale si strecurati supa. * daca strecurati supa aceasta va fi si mai limpede; in strecuratoare va raman zarzavaturile fierte si carnea de pui cu care puteti pregati alte feluri de mancare.

Intre timp, fierbeti separat taieteii. Strecurati-i si aruncati-i in oala cu supa si mai dati un clocot, verificand supa de sare.* eu fierb taiateii separat ca sa nu-si lase amidonul in supa si sa o tulbure.

Serviti presarat cu patrunjel si piper. Eu manac supa de pui si cu ridichi.

Mămăliguță

Despre mancarea care are la baza malaiul se spune ca este traditional romaneasca, insa de fapt ea exista si in bucatariile europene. La baza retetei de mamaliga sta malaiul, care este fiert in apa si framantata in aceasta, pana cand rezultatul este ca un aluat. Cantitatea de apa si cea de faina sunt in raport de patru la unu, cel mult doi – altfel spus daca ai pus in ceaun patru cani de apa, va trebui sa adaugi o cana, maxim doua de malai. Si cum sarea nu poate lipsi din mamaliga, ar trebui sa o adaugi astfel incat sa fie destula pentru gustul tau. Pentru a o pregati, pune intai apa la fiert intr-un ceaun. Atunci cand apa incepe sa fiarba, adauga in ploaie malaiul, amestecand mereu. Da focul mai mic si lasa continutul sa fiarba, amestecand in mod constant, cu ajutorul unui tel, facalet pentru mamaliga sau a unei linguri cu coada lunga.  Las-o pe foc pana marginile se aduna spre centru, respectiv pana cand vezi ca e bine fiarta

Sandviciuri

Varianta cu trei feluri de ardei!

Ingrediente:

1 bagheta, 150 g crema de branza, margarina sau unt, 50 g sunca, 1 legatura ceapa verde, ½ ardei gras rosu, ½ ardei gras galben,½ ardei gras verde, sare

  Mod de preparare

Bagheta se taie pe jumatate si se unge cu unt sau margarina si cu crema de branza. Se taie marunt ceapa si ardeii si se aseaza peste crema de branza. Se pun feliile de sunca si un pic de sare. Daca il doriti cald, se pune la cuptor pentru 10 minute.

Varianta cu brânză

Ingrediente 

4 castraveti mijlocii

sare

4 linguri de suc de lamaie

patrunjel verde

marar

1 legatura de ceapa verde subtire

200 g branza telemea

4 felii de paine alba

Mod de preparare

Se curata castravetii de coaja, se taie rondele pe razatoare. Se sareaza, se amesteca cu sucul de lamaie si se lasa cateva minute sa se marineze. Separat, se toaca marunt verdeturile si se taie in ineluse subtiri ceapa verde. Se rade si telemeaua pe razatoarea mare, se amesteca bine cu verdeturile si castravetii. Se aseaza feliile de paine pe farfurie si se intinde deasupra un strat gros de castraveti cu branza apoi se adauga si cealalta felie de paine.

Limonadă

Ingrediente

250 ml suc proaspat de lamaie
200 gr zahar
1 litru apa plata (4 cani)
250 ml apa minerala carbogazoasa (1 cana)
10 frunze menta
cuburi de gheata

Pentru décor: 2 felii lamiae, 3 felii lime,frunze menta

Preparare

Intr-o craticioara punem zaharul cu 250 ml apa plata la fiert, la foc mic. Fierbem, amestecand des, pana se dizolva complet zaharul. Lasam siropul sa se racoreasca pana facem urmatoarele operatii.

Razuim coaja de la 1 lamaie si 1 lime. O punem intr-o carafa de 1.5 l.

Stoarcem suc de lamaie si lime pana obtinem 250 ml. Punem putin suc in blender cu frunzele de menta si mixam bine pana frunzele sunt maruntite fin. Turnam sucul cu menta si restul de suc in carafa.
* daca nu doriti sa aveti frunze de menta in limonada, turnati sucul mixat cu menta printr-o sita fina de ceai

Adaugam jumatate din sirop si restul de apa plata (750 ml/3 cani). Amestecam totul bine. Gustam si daca dorim mai dulce adaugam treptat si restul de sirop.
* eu am ramas la 1/2 din sirop, fiindca ne place mai acrisoara

Adaugam feliile de lamaie si lime pentru decor si dam carafa la frigider.

In momentul servirii adaugam in carafa apa minerala, cuburi de gheata si decoram cu frunze de menta.
* daca credeti ca nu veti consuma toata carafa o data, adaugati cuburile de gheata doar in pahar, nu in carafa, ca sa nu se "lungeasca" limonada

ANEXA 9

Cine sunt eu?

Completează următoarele rubrici:

Ce cred despre corpul meu

Ce cred despre modul în care gândesc

Ce cred despre emoțiile și sentimentele mele

Cum cred că mă percep ceilalți

Ce cred că este important

și reprezintă o valoare pentru mine

ANEXA 10

Ce știu despre mine?

Completează următoarele fraze:

Oamenii de care îmi pasă cel mai mult sunt ………………………………………………………

Mă simt mândru de mine pentru că ………………………………………………………………….

Îmi place mult să …………………………………………………………………………………………

Oamenii pe care i admir cel mai mult sunt ………………………………………………………..

Îmi place mult să ………………………………………………………………………………………….

Îmi doresc să ……………………………………………………………………………………………….

Unul dintre cele mai bune lucruri făcute de mine este ………………………………………….

Mi-ar plăcea să devin …………………………………………………………………………………….

Îmi propun să ………………………………………………………………………………………………

Prefer să ……………………………………..decât să …………………………………………………

Știu că pot să ……………………………………………………………………………………………….

ANEXA 11

Ce emoții simți?

Avem diferite emoții în diferite situații și locuri. Trage linii de la fiecare situație/loc spre fiecare emoție care descrie cel mai bine modul în care te simți:

Emoțiile Locuri/situații

Trist

Cu colegii

Fericit

În casă

Îngrijorat

La cumpărături

Furios exemplu

La școală

Calm

Cu cel mai bun prieten

Speriat

Singur

Relaxat

Seara, la culcare

Înspăimântat

Plictisit

Supărat

ANEXA 12

Dacă….atunci….

Completează următoarele propoziții

Ce crezi că s-ar întâmpla?

Dacă sunt bun atunci ……………………………………………………………….

Dacă intru în necazuri atunci ……………………………………………………………..

Dacă fac lucrurile greșit atunci ……………………………………………………………..

Dacă muncesc mult atunci ……………………………………………………………..

Dacă nu am prieteni atunci ………………………………………………………………

Dacă oamenii mă plac atunci ………………………………………………………………

Dacă le fac celorlalți pe plac atunci ……………………………………………………………..

Dacă îmi dezamăgesc părinții atunci …………………………………………………………….

Dacă nu sunt bun atunci ……………………………………………………………..

Dacă am succes atunci ……………………………………………………………..

ANEXA 13

Cutia cu valori

Materiale: Utilizați o cutie mică cu un capac pe care este scris pe ea „valoros” pe exterior

O poză cu copilul pe care să o puneți în interiorul cutiei. Dacă nu aveți o poză puteți scrie numele copilului pe o bucată de hârtie și să o puneți de asemenea, în interiorul cutiei.

Procedură: 1. Începeți prin a ruga copilul să examineze cutia și să ghicească ce ar putea fi în ea, discutând semnificațiile cuvântului valoros – ceva care este prețios.

2. Încurajați-l să se gândească la ceva care poate fi pus în cutie și pe care el îl consideră valoros. Discutați și de ce a făcut această alegere. De exemplu, este valoros pentru că este special sau unic?

3. Puneți-l să deschidă cutia și să vadă ce este acolo. După ce își vede fotografia sau numele, discutați reacția lui și modul în care consideră că este valoros.

4. Subliniați copilului că este valoros așa cum este; nu are nevoie să aducă alte argumente sau dovezi ale realizărilor lui.

ANEXA 14

Planurile mele de viitor

Completează următoarele propoziții:

Mi-ar plăcea să termin …………………………………………………………………………………..

Până la sfârșitul anului aș vrea să …………………………………………………………………….

Până la sfârșitul lunii mi-ar plăcea să …………………………………………………………………..

eea ce aș dori cel mai mult să schimb la mine este ………………………………………………

Mi-ar plăcea ca prietenul/prietena mea să …………………………………………………………

Aș vrea să fiu acel prieten care ………………………………………………………………………..

Un lucru pe care chiar aș dori să îl încerc este …………………………………………………….

Un loc unde mi-ar plăcea să merg este ……………………………………………………………..

Una dintre calitățile mele pe care aș dori să o dezvolt în viitor …………………………….

Îmi văd viitorul …………………………………………………………………………………………….

ANEXA 15

STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

PIRAMIDA ALIMENTAȚIEI

Ce alimente consumați și în ce cantitate?

Un regim alimentar echilibrat zilnic înseamnă:

Fructe și legume: 5 porții/zi

Pâine și cereale: 5 sau mai multe porții/zi

Lapte: 3 porții/zi

Carne: 2 porții/zi