Caracteristicile Procesului de Targeting In Operatiile de Combatere a Terorismului

TEMA: CARACTERISTICILE PROCESULUI DE TARGETING ÎN OPERAȚIILE DE COMBATERE A TERORISMULUI

CUPRINS

– PAGINĂ ALBĂ –

INTRODUCERE

În acest raport de cercetare mi-am propus să-mi justific demersul științific, încercând să demonstrez importanța terorismului în contextul de securitate actual, precum și dezvoltarea haotică a acestuia, în special, după încheierea Războiului Rece.

Realitatea ne confirmă că acest fenomen progresează odată cu civilizația, ajungându-se ca în aceste timpuri, dominate de globalizare, neoterorismul să dispună de tehnologie inteligentă și experți, să aibă ramificații la nivel global și să-și planifice minuțios acțiunile sângeroase, pe care le pot întreprinde cu o viteză uimitoare, fără limite spațiale sau constrângeri legale și morale.

Democrația oferă multe oportunități care generează progres, dar nu este un sistem ireproșabil, iar valorile pe care le promovează sunt greu de înțeles în statele sărace cu un nivel scăzut de cultură și civilizație și acces restricționat la informații, ba mai mult, vulnerabilități ale sistemului sau erori umane punctuale sunt exploatate la maxim de teroriști pentru a demonstra unui segment reprezentativ de populație că acțiunile lor sunt justificate.

Obiectivele cercetării au constat în studierea și analiza în detaliu a terorismului, insistând pe principalele cauze care generează și mențin acest fenomen. Am încercat, de asemenea, să clarific câteva aspecte semnificative privind modul de manifestare, efectele și exploatarea acestora de către entitățile teroriste, pentru a avea o bază de plecare solidă în următoarele produse de cercetare științifică, care vor viza angajarea țintelor teroriste și prevenirea atentatelor, oferind soluții fezabile de gestionare a crizelor teroriste.

Pornind de la contextul geopolitic actual, mi-am propus să fac o analiză comparativă cu celelalte riscuri și amenințări specifice, pentru a evidenția locul și rolul terorismului în acest tablou general de securitate, aflat într-o continuă transformare și modificare, dar și atitudinea și eficiența acțiunilor întreprinse la nivel internațional, în confruntarea cu acest flagel.

Este o certitudine faptul că trebuie să ne asumăm răspunderea privind securitatea oamenilor, chiar și în condițiile globalizării, prin utilizarea în scop coercitiv a instrumentelor de putere de care dispun statele, alianțele și organizațiile guvernamentale sau non-guvernamentale.

– PAGINĂ ALBĂ –

CAPITOLUL 1

CARACTERISTICILE MEDIULUI DE SECURITATE ACTUAL

Elemente reprezentative ale situației de securitate

Astăzi, caracteristicile noilor tipuri de confruntări face ca orice putere, care își angajează forțele într-un conflict ce pare a fi clasic, să aibă tendința de a face tot posibilul ca respectivul conflict să devină asimetric, pentru ca, în situația unui curs al acțiunilor mai puțin favorabil, să-și poată adapta obiectivele și mijloacele utilizate pentru realizarea scopului, astfel încât, anihilarea superiorității operaționale a adversarului să se petreacă într-un timp cât mai scurt.

Practic, începutul mileniului III marchează începutul unei noi perioade în politica internațională și, totodată, al unei noi competiții „…pentru afirmarea și consolidarea noilor actori în jocul puterii mondiale (…) în determinarea evoluției lumii și stabilirea noii ordini internaționale”.

Deja, la nivelul politico-militar, sunt abordate determinări diferite ale elementelor care definesc raportul de forțe și puterea de luptă care, acum, nu se mai analizează pe baza cantității de forțe și mijloace, ci pe baza evaluării efectelor produse asupra forțelor și mijloacelor adversarului. Conflictele interumane nu sunt, practic, niciodată limitate numai la confruntarea forțelor materiale, iar o analiză minuțioasă a mentalității inamicului coroborată cu o imaginație creativă depășește ca forță cantitatea de forțe și mijloace de acțiune.

Oricum, omenirea se află la un punct de cotitură în ceea ce privește viitorul său și, de aceea, ori cooperăm în lupta împotriva terorismului, ori viitorul va fi sumbru, iar această amenințare se va menține de-acum încolo.

În continuare ne vom propune o analiză a fenomenului căruia îi vom descrie procesele în etape succesive și căruia îi vom identifica protagoniștii, marcând rolul și motivele fiecăruia.

Mai mult decât în alte domenii ale apărării naționale succesul depinde de angajarea individuală a fiecărui cetățean în păstrarea libertății de conștiință, iar pericolul pe care îl reprezintă formele de manifestare actuale ale terorismului este real și trebuie abordat cu seriozitate.

Până acum politicile antiteroriste au fost ineficiente reprezentând moarte lentă prin implementare necoordonată și incoerență. Alături juridic de ONU, NATO rămâne o sursă esențială și unică de stabilitate într-un context geo-politic imprevizibil. Provocările actuale de securitate necesită o abordare complexă care implică o gamă largă de actori și de instrumente atât civile cât și militare a căror activități și acțiuni trebuie să fie sincronizate și coerente.

Populația Terrei numără în prezent circa 6 miliarde de locuitori și aproximativ 6000 de populații indigene, fiecare cu o cultură originală și bine definită. Aceste entități se consideră de multe ori persecutate, deoarece nu li se permite o reprezentare adecvată și o participare reală în cadrul statelor unde trăiesc și chiar își văd amenințate în perspectivă modul tradițional de viață și spiritualitate. O caracteristică importantă a mișcărilor etno-politice de astăzi o reprezintă existența unor populații indigene pe teritoriile mai multor state, formând domenii culturale transfrontaliere care împărtășesc o moștenire spirituală comună.

O mare parte din populația lumii este considerată ca fiind parte sau simpatizantă a unuia din cultele religioase și implicit a mișcărilor pe care acestea le declanșează și le alimentează. Principalele religii diferă între ele din punctul de vedere al doctrinelor teologice, al credințelor pe care le propovăduiesc, al numărului de adepți, al răspândirii geografice și al gradului de angajare în eforturi politice pe plan internațional.

Conducătorii mișcărilor religioase militante existente sunt convinși că cei care nu le împărtășesc convingerile și credința sunt împotriva lor, iar compromisul cu aceștia și societate este de neacceptat. În multe cazuri aceste mișcări religioase se substituie în autoritățile statului implicându-se în diferite programe social-educative și promovează opinii, pe care consideră că ar trebui să le adopte autoritățile statului. Și azi în multe state în care Islamul este religie de stat, adepții altor religii sunt ținta unor discriminări. De exemplu militanții islamiști nu fac altceva decât să interpreteze Coranul într-un mod abuziv pentru a justifica și legitima violența și a manipula masele frustrate de situația economică precară. Trebuie amintit că unui credincios musulman îi este interzis să se sinucidă, aspect pe care organizatorii atentatelor ucigașe din țările islamice îi trec cu vederea, iar termenul djihad este interpretat într-un mod abuziv, exagerat și denaturat.

În multe cazuri frontierele internaționale ale statelor sunt ignorate nefiind bariere în calea propagării credinței mai ales în situațiile în care se face apel la violență. Mișcările religioase extremiste au o viziune despre societate diferită de cea a organizațiilor naționaliste având un alt sistem de raportare la social.

În contextul globalizării superputerile militar-economice promovează politici și strategii diferite. Astfel, Occidentul nu recunoaște Transnistria, Oseția și Abhazia, Federația Rusă nu admite independența Kosovo și nu acceptă nici măcar păreri în ceea ce privește problema Caucazului de Sud, iar NATO a avut un parteneriat antiterorist cu Pakistanul, aliat al Chinei împotriva Indiei.

Orientul Mijlociu, cel mai mare rezervor mondial de hidrocarburi, a făcut obiectul unor operații strategice inițiate de statele occidentale, cu precădere de SUA, începând cu 1990, încercându-se remodelarea politico-militară a regiunii și contracararea regiunilor islamiste și a organizațiilor fundamentalist islamice.

NATO și-a propus, ca nivel de ambiție, să devină un garant al securității globale și desfășoară cele mai importante operațiuni antiteroriste la nivel internațional, iar în prezent se află într-un serios proces de transformare, atât ca structură militar-politică, cât și ca forță combatantă, încercând în viitorul apropiat să-și concentreze eforturile pe operațiile de securitate și stabilizare, cu accent pe contracararea terorismului islamic.

În Federația Rusă există un decalaj vizibil între ratele natalității în provinciile ruse și în cele cu populație musulmană, aflată într-o continuă creștere demografică.

Experiențe recente demonstrează că democratizarea în lumea musulmană duce în cele din urmă la fundamentalism. Conflictele interlaice și interreligioase, mai ales în Caucazul de Nord, reprezintă factori de insecuritate de nivel regional în proximitatea NATO și UE. Contradicțiile, tensiunile, crizele și conflictele din Caucaz formează un adevărat complex de insecuritate la confluența Europei de Est cu continentul asiatic, iar la baza acestei situații stau cauze etnice, politice, religioase, economice, culturale, acumulări de resentimente istorice și recente. Divergențele ruso-cecene își au originea în conflictele din secolul al XVIII-lea când Cecenia a opus o dârză și prelungită rezistență Rusiei țariste și bolșevice. Evenimentele din ultimul timp evidențiază tendințe destul de periculoase. Astfel, în această zonă acțiunile teroriste au căpătat amploare, iar soluțiile preponderent militare n-au fost eficiente, uzând forțele armate clasice și speciale. În condițiile inexistenței unor programe de democratizare reală, de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de trai, coroborat cu exercitarea conducerilor locale de către grupări de interese din zona criminalității organizate, nemulțumirile sociale și curentele fundamentaliste islamice devin din ce în ce mai puternice și mai bine receptate de populația tânără.

Asia centrală este o regiune expusă atât conflictelor militare din Afganistan și din nordul Pakistanului cât și influenței fundamentalismului islamic și terorismului internațional. Soluționarea durabilă a disputelor se poate obține numai într-un context regional de înțelegere și cooperare într-un sistem internațional favorabil democrației, dezvoltării economico-sociale și toleranței religioase. Chiar în anii războiului din Cecenia(1994-1996) și ai războiului civil din Tadjikistan (1992-1997), Federația Rusă a luat inițiativă, în asociere cu China pentru crearea unui sistem regional de securitate, îndreptat împotriva terorismului și fundamentalismului islamic. Așa a apărut (în 1995-1996) Grupul de la Shanghai(SCO), alcătuit din Federația Rusă, China și fostele republici sovietice din Asia Centrală. Liderii Federației Ruse s-au preocupat de problematica Afganistanului, în pofida eșecului militar înregistrat în anii 80. Afganistanul rămâne o piesă esențială în jocul de forțe și interese din spațiul Asiei Centrale și de Sud, locul, în care se interferează politicile Federației Ruse, SUA, Chinei, Indiei, Iranului și Pakistanului. Moscova a urmărit ca nicio putere străină să nu-și impună controlul în Afganistan și ca țara să nu devină o rampă de lansare a războiului islamic în republicile musulmane din Asia Centrală.

Pe fundalul unei grave crize în țările arabe și a unor revolte populare islamiștii au preluat puterea în numeroase state. Israelul și statele arabe vecine s-au înfruntat în permanență încă din anii 1947-1948. Permanentizarea conflictului local și mizele vizate au obligat marile puteri să se implice direct sau indirect în dispute. Cispute. Clasica ciocnire între blocuri specifică Războiului Rece a alimentat la rândul ei disputa locală din Orientul Apropiat. Recunoașterea Israelului, renunțarea la terorism, retragerea trupelor israeliene sunt doar câteva condiții obligatorii ale proclamării statului palestinian și instaurării păcii în regiune.

Israelul, proclamat independent la 14 mai 1948 reprezintă cea mai importantă putere economico-militară a regiunii în stare aproape permanentă de război cu vecinii săi arabi și cu organizațiile palestiniene ce promovează politici radicale de desființare a acestui stat.

Irakul se bucură de un autentic prestigiu istoric, aici aflându-se centrul primului califat arab și nucleul tradițional al comunității musulmanilor șiiți. Peste rivalitățile etnice și religioase se suprapun tensiunile de natură economico-petrolieră dintre Arabia Saudită, Irak, Iran și statele Golfului. Irakul este o țară cu rezerve de petrol confirmate care o situează pe locul doi pe plan mondial după Arabia Saudită.

Iranul de astăzi este perceput drept un stat fundamentalist și o mare putere musulmană care sfidează ordinea internațională și implicarea directă a SUA și a alaților săi în Orientul Apropiat și Mijlociu.

Statele din Golful Persic dețin peste jumătate din rezervele mondiale de petrol și aproximativ o treime din gazele naturale, iar pe termen lung se prognozează că importanța regiunii va spori în paralel cu mărirea cererii pe plan mondial și cu epuizarea resurselor din alte țări. Rivalitatea dintre confesiunea șiită și sunnită reprezintă principala linie de diviziune și de conflict a lumii musulmane.

Omenirea rămâne deocamdată în sistemul organizațional statal, chiar dacă în unele medii academice se susține că marile corporații sunt transnaționale și concurează statele. Marile puteri respectă codul de a nu se provoca direct. La această dată există instituții de guvernanță globală cum ar fi FMI/BANCA MONDIALĂ,G8/G28,ONU etc. Replica statelor la mondializarea susținută de occident a constat în alunecarea unor state și societăți spre modelul fundamentalist islamic. În circumstanțele globalizării economice milioane de persoane s-au stabilit în SUA, UE sau statele Golfului, oferind de bună voie forțe de muncă înalt calificată la salarii relativ modeste. Conform statisticilor două treimi din comerțul mondial se derulează prin primele 500 corporații transnaționale, iar primele 200 cumulează aproape o treime din PIB-ul mondial. Corporațiile realizează între ele alianțe, parteneriate, acorduri și programe comune de cercetare-dezvoltare, iar pe de altă parte stabilesc raporturi bine definite cu statul de origine și statul gazdă. Globalizarea permite îmbogățirea rapidă a corporațiilor, dar produce dependențe grave și imense pagube de mediu. Etapa contemporană a globalizării, considerată a fi început în anii 60 a pus sub semnul întrebării abordarea centrată pe stat ca actor principal în politica mondială. Se remarcă tendința către o nouă geografie politică ce transcede teritoriile și granițele. În prezent suveranitatea este înțeleasă ca exercitare în comun a puterii și autorității publice între autoritățile naționale, regionale și globale.

Guvernarea globală presupune totalitatea instituțiilor, normelor, politicilor, procedurilor și inițiativelor prin care statele și cetățenii lor încearcă să identifice și să aibă o reacție la provocările transnaționale ce depășesc capacitatea unui stat de a le rezolva cum ar fi degradarea mediului, crizele economico-financiare sau terorismul. Odată cu încheierea Războiului Rece au căpătat o deosebită importanță problemele de securitate internațională precum crimă organizată, terorismul și poluarea.

Responsabilitatea fundamentală pentru lupta împotriva terorismului aparține fiecărui stat, atât pentru faptul că, în ultimă instanță, terorismul este un fenomen local, cât și pentru că, din diverse motive, o mare parte a cooperării dintre guverne va trebui să se desfășoare în cadrul bilateral, în special între instituțiile de informații și cele cu atribuții în aplicarea legilor. Cu toate acestea, NATO, G8, Uniunea Europeană, ONU și alte organizații joacă un important rol de coordonare și integrare în sprijinirea acțiunilor întreprinse de către celelalte state, iar cheia o reprezintă coordonarea acestor eforturi și evitarea duplicărilor inutile.

Afganistanul reprezintă un test cheie pentru capacitatea NATO de a face față provocărilor terorismului și ale noului mediu internațional de securitate. ISAF își asumă o responsabilitate sporită pentru oerațiunile din Afganistan. Primul pas al acestui proces gradual a fost extinderea obiectivului ISAF în tot Afganistanul în vederea asigurării securității în această țară. Aceasta include mărirea numărului de Echipe Provinciale de Reconstrucție în Afganistan și sprijinul pentru demobilizarea forțelor și a milițiilor locale ale căpeteniilor războinice.

Consistența și configurația construcțiilor naționale de ripostă la adresa terorismului au fost, evident, generate și adaptate evoluțiilor fenomenului terorist. În perioada în care terorismul cunoștea o arie geografică limitată de acțiune și entitățile teroriste se aflau într-o ecuație conflictuală exclusiv angajată cu autoritățile unui singur stat, măsurile instituțional-legislative au aparținut autorităților naționale, registrul represiv fiind adesea combinat cu soluțiile politice, procesul de negociere/pace conducând punctual și la soluționarea cauzelor litigioase.

Extinderea arealului de manifestare, contagierea regională produsă de transferul de combatanți ori puncte de sprijin în state vecine, perfecționarea tehnicilor de acxțiune teroriste au impus pentru o mai eficientă ripostă, o abordare comună a măsurilor antiteroriste. Cooperarea autorităților naționale s-a derulat atât în domeniile operaționale (schimb de informații, echipe de intervenție/investigații comune), cât și pe linia armonizării cadrului legislativ, schimbului de experiență, sau a pregătirii specialiștilor.

O analiză a crizelor din Orientul Mijlociu nu poate fi separată de o discuție asupra marilor concepte de societate răspândite în ziua de azi, de la islamism la terorism, trecând prin democrație, societate civilă, multiculturalism etc.

Această paralizie americană se ivește în momentul în care în China și mai ales Rusia vor din nou să se afirme ca mari puteri, folosind instrumente tradiționale de dominație (controlul teritoriului, al surselor de energie și al transportului lor), care sunt poate depășite astăzi, dar care ademenesc o lume din nou multipolară.

În acest timp, teroriștii Al-Qaida se desfășoară într-un spațiu mai mult ca niciodată deteritorializat și globalizat, scăpând astfel tuturor instrumentelor de putere devenite perimate.

La sfârșitul Războiului Rece și mai ales după atentatele din 2001 asistăm la o puternică mobilizare internațională pentru combaterea terorismului, fenomen care amenință să destrame circuitele economice la nivel internațional, să facă nesigură stabilizarea societăților din întreagă lume, să consume fonduri uriașe de prevenire și contracarare. Natura terorismului internațional, faptul că acesta tinde să-și găsească gazde în cadrul statelor arabe sau destabilizate reprezintă o serioasă amenințare globală și în acest sens comunitatea internațională va trebui să aibă în vedere măsuri corespunzătoare atât conceptuale cât și acționale, inclusiv în ceea ce privește fluxurile de migrație.

Globalizarea, într-un sens mai larg, presupune armonizarea diferențelor ce se manifestă în diferite domenii și aducerea la un numitor comun a situației țărilor de pe mapamond, conducând la dispariția granițelor și la circulația cu rapiditate a bunurilor și valorilor.

Așadar, dispariția granițelor, libera circulația a fluxurilor de capital, deplasarea ușoară a oamenilor, a echipamentelor și a materialelor, reprezintă realități și vulnerabilități ce devin elemente esențiale în procesul de planificare, organizare și desfășurare a acțiunilor teroriste.

1.2. Principalele riscuri și amenințări generatoare de instabilitate

Astăzi, mai mult ca oricând, riscurile și amenințările asimetrice ce se manifestă, în multiple planuri, la adresa securității internaționale, explică interesul statelor pentru asigurarea informațiilor necesare sistemului de forțe angajat în lupta împotriva terorismului.

În acest context, devine tot mai evident faptul că interesele și obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internațională. Aceasta cuprinde forme de acțiune conjugată ale statelor care împărtășesc interese și valori comune.

Una din trăsăturile fundamentale ale etapei pe care omenirea o parcurge în evoluția sa istorică se exteriorizează prin manifestarea cu forță sporită a crizei economico-financiare, a materiilor prime și energiei ceea ce între altele, dă noi dimensiuni crizei sociale, politice și ideologice a lumii contemporane.

Criza care a pertubat începând cu anul 2008 întregul sistem economic mondial reprezintă în continuare o sursă importantă de insecuritate la nivel global. Până în 2008 când criza economică și financiară mondială a început să fie resimțită pe tot globul, dimensiunile puterii economice și militare deținute de S.U.A nu erau comparabile din niciun alt posibil competitor pe arena internațională având practic statutul de unic pol de putere al lumii.

Instabilitatea și sărăcia statelor au condus la dezvoltarea și derularea activităților teroriste. Chiar dacă operațiunile de amploare din Afganistan și Irak au eliminat o mare parte a liderilor grupărilor teroriste, noile rețele și grupări ce împărtășesc credințele violent-extremiste s-au răspândit nu doar în Orientul Mijlociu ci și în Africa de Nord, Asia Centrală și chiar pe continentul European.

Prin urmare, având de-a face cu un risc difuz, în continuă extindere, care se dezvoltă în medii instabile cu un nivel scăzut de securitate. Europa nu este doar cel mai mare partener economic al SUA, ci și cel mai important partener împotriva riscurilor și amenințărilor actuale, precum lupta împotriva terorismului și proliferarea armamentului de distrugere în masă. Europa, în ansamblul ei a fost unul din principalii aliați în lupta împotriva terorismului declanșată după atacurile din 11 septembrie 2001, continentul european putând fi nu doar o potențială țintă a teroriștilor ci și o cale de acces a teroriștilor către SUA, precum și o posibilă baza de recrutare de noi membri pentru rețelele teroriste. În ultima perioadă SUA manifestă o atenție sporită față de problematica Africii și Orientului Mijlociu în primul rând ca urmare a resurselor existente, dar și a expansiunii rețelelor teroriste în aceste spații. Pentru analiștii militari, zonele respective se caracterizează printr-o distribuție inegală a puterii și prin regimuri preponderent autoritare, principalele vulnerabilități și pericole provenind din tensiunile etnice și culturale, din rivalitățile religioase și politico-economice, iar deosebit de grave se apreciază ca fiind pericolele ce decurg din fundamentalismul islamic și din terorismul regional și internațional.

Statistica în domeniu evidențiază existența unor interferențe între terorism și segmente ale crimei organizate transfrontaliere, mai ales pe linia migrației clandestine, ce se caracterizează prin executarea unor acțiuni comune, în funcție de specificul țării unde se acționează, precum traficul de droguri și armament, dar și alimentarea unor activități ilicite, folosite de ambele ,,părți” în scop de autofinanțare și logistică.

Situația de ansamblu a lumii contemporane conturează un tablou în care se evidențiază un flagel al violenței, care se dezvoltă amenințător, acoperind arii tot mai extinse. Prin proporțiile pe care le-a atins violența, sub forme tot mai complexe tinde să acapareze prim-planul știrilor zilnice de pe mapamond, producând în rândul populației un puternic sentiment de îngrijorare și neputință. La formele tradiționale de manifestare ale violenței li s-au adăugat altele noi, mult mai perverse și mai cinice, iar victimele acestor acte sângeroase provin tot mai mult din rândul unor oameni nevinovați, care nu au nicio legătură cu scopul politic urmărit de autorii lor, decât prin exploatarea consecințelor.

Cea mai gravă formă de manifestare a violenței rămâne terorismul prin folosirea planificată a unor mijloace brutale de natură să provoace teroarea în vederea atingerii unor scopuri politice. Caracterizat prin acte imprevizibile de cruzime și violență, terorismul a fost prezent în toate epocile istorice, diferențiindu-se în fiecare perioadă prin anumite trăsături specifice în raport de scopul urmărit dar recurgând de fiecare dată la răpire, asasinat, execuții sau alte forme de violență(explozii, incendieri, distrugeri, sabotajul etc.). În prezent scopul acestor grave manifestări de violență și-a modificat nivelul de ambiție, atentând nu numai la regimul social-politic din interiorul statelor, ci la ordinea internațională. Asemenea acte de violență pun în pericol relațiile internaționale și constituie o amenințare directă la adresa păcii prejudiciind climatul internațional.

Toate statele ONU susțin principiile drepturilor omului, au aderat la recunoașterea independenței și suveranității statelor și combat cu vehemență terorismul internațional, criminalitatea organizată și corupția generalizată, căutând mecanisme comune de menținere sub control a securității, de soluționare a conflictelor armate și acordarea asistenței umanitare. La nivel mondial dezechilibrele dintre statele puternic dezvoltate și cele sărace se accentuează, afectând în primul rând stabilitatea în spații ample de pe glob prin creșterea exponențială a migrațiilor și a tensiunilor de natură socială, etnică sau religioasă. Pe această linie principalele organisme internaționale au realizat mai multe programe pentru combaterea sărăciei, însănătoșirea populației și ecologizarea mediului atât prin contribuții financiare cât și prin diverse forme de stimulare a dezvoltării locale.

Asistăm la coexistența unor civilizații ce au sisteme de valori diferite ce îmbină religia cu tipuri de organizări variate, niveluri de dezvoltare economică diferențiată, acces la cunoaștere distinct și ideologii într-o continuă schimbare.

În aceste vremuri, în care forța armelor are principala menire de a descuraja, marile puteri neîndrăznind să le folosească decât restrâns și cu foarte mare precauție, un conflict militar clasic, de mari proporții, nu mai este imposibil decât conferindu-i dimensiunea holocaustului reciproc.

Marile puteri ale lumii, acționează cu toate mijloacele pentru a-și promova interesele, iar în acest moment competiția economico-tehnologică trece înaintea celei militare. Mediul internațional de securitate rămâne marcat de riscurile și amenințările generate de criminalitatea organizată, terorismul internațional și conflictele interetnice, concomitent cu menținerea crizei eonomico-financiare de la începutul acestui mileniu, ale cărei consecințe s-au repercutat asupra tuturor domeniilor. Această situație obligă comunitatea internațională la o reacție care să modifice în bine contextul general, în cadrul unui mediu de securitate internațional din ce în ce mai complicat, cu foarte multe variabile și cu resurse din ce în ce mai puține.

În fața imensului val de informații de tot felul, individul este lăsat de capul lui, fiind astfel mult mai expus în a urma tendințele de masă. Nu ne mai mulțumim cu valorile locale. Ne trebuie valori universale, dar acțiunile de confruntare se produc într-o lume impregnată de o neîncredere reciprocă. Totodată, freamătul ideilor nu poate să ascundă o anumită evoluție caracterizată prin schimbări opționale, care, în final, par să conducă spre o anumită unificare planetară a modurilor de viață și gândire. Știința, tehnica și comerțul au impus reguli și obiceiuri admise aproape pretutindeni, iar această întrepătrundere a culturilor, până la un anumit moment dat de sine stătătoare, constituie în mod cert un semn al progresului umanității, chiar dacă acest proces nu se desfășoară fără reticențe și fără confruntări.

Bulversarea spirituală este însoțită de o dezvoltare tehnologică, fără precedent, ridicând probleme de o deosebită stringență care afectează tiparele noastre de gândire chiar dacă se încadrează în evoluția normală a civilizației umane.

Informarea, educația și cultura reprezintă în cadrul societății modalități de transmitere a cunoștințelor, iar cucerirea elitei intelectuale a fost dintotdeauna un scop al luptei politice. Aceasta mai mult decât alte grupuri sociale este tentată să se considere la adăpost de greșeli sau de minciună dar, în realitate, agerimea de minte și înmulțirea cunoștințelor deschid drum tentațiilor perfide, dacă nu sunt însoțite de disciplină riguroasă, care se manifestă, în primul rând, printr-o luptă permanentă împotriva orgoliului, a sentimentului născut din ideea atotcunoașterii și a credinței de a fi posesor numai de certitudini.

Educația și cultura sunt prin excelență domenii de dezbatere a ideilor și cei care au calitatea să participe la aceste dezbateri se pot transforma cu ușurință în militanți convinși, pierzându-și prudența și obiectivitatea și, din păcate, uneori sensul datoriei lor de a fi.

Contradicțiile ideologice au apărut când mediul destinat învățământului a fost să aleagă între a forma oameni deschiși la tot înseamnă realitățile mediului înconjurător, cu opinii sau cetățeni docili. Este evident că prima soluție valorifică posibilitățile și gestul individual, în timp ce a doua trimite în mod inevitabil la un model, în scopul uniformizării.

Publicul, în general, ascultă cu plăcere numai ceea ce-i place să asculte, nu trebuie să se mai mulțumească să primească pe bază de încredere produsul informativ destinat consumului și trebuie să învețe să devină activ, exigent și critic. Lui îi revine sarcina de a-și forma opiniile, iar o anumită trândăvie intelectuală îl face cu ușurință să treacă de la încredere la candoare și naivitate.

Educația și cultura ar putea constitui adevărate instrumente de apărare în calea terorismului și a tuturor faptelor reprobabile și pe care o societate sănătoasă n-ar trebui să le trateze cu superficialitate.

Mai multe societăți de caritate identificate de către serviciile de informații sunt surse financiare pentru rețelele teroriste, desfășurând o gamă variată de acte ilicite: trafic de droguri, armament, prostituție și chiar crime la comandă.

Utilizarea tehnologiilor de ultimă generație de către teroriști, va spori invizibilitatea forțelor acționale, capacitatea de detectare, efectul și precizia la țintă, mijloacele de influențare a moralului, stării de spirit și comportamentului entității vizate, prin creșterea posibilităților de acțiune psihologică, de manipulare a informației, culturii, tradițiilor, mentalităților, intereselor etc. Caracterul imprevizibil al acțiunilor, folosirea forței și amenințării cu forța de către elementele teroriste, în rândul populației pașnice, a atentatelor sau a acțiunilor soldate cu morți și răniți numeroși, intens mediatizate pe cale scrisă sau audiovizuală, induc opiniei publice o stare de teamă, groază și insecuritate continuă.

Crima organizată prezintă amenințări pentru orice autoritate publică constituită prin posibilitățile grupărilor de a susține ori de a alătura forțelor ce alimentează conflictele interne ori tendințele separatiste.

Reprezentanții unui grup uman devin sensibili atunci când le sunt amenințate limba, religia, cultura, teritoriul sau alte valori cu care ei se identifică, ori atunci când li se dă senzația unei nedreptăți sau inechități. Provocarea globalizării a produs o schimbare semnificativă în relațiile internaționale, marcând apariția pe scena mondială a unor noi actori importanți și impunerea unor valori ce au condus de multe ori și în multe zone de pe glob reacții de respingere. Neputința armonizării tuturor culturilor, mentalităților credințelor și sistemelor sociale, împreună cu lipsa de înțelegere a fenomenului, au condus la tulburarea ordinii și au generat conflicte care au escaladat violent până la limita intoleranței și fanatismului.

Asistăm la fenomenul de migrație către state mai dezvoltate și formarea aici de diaspore care conduc de asemenea la constituirea de grupuri etnice sau religioase, care mențin legături culturale, afective și chiar politice cu țările din care provin. Pare greu de înțeles pentru lumea civilizată, dar fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicații globale, fenomen greu de prevenit și gestionat.

Noua dimensiune a conflictelor contemporane, care presupune implicarea armatelor în războiul împotriva terorismului și combaterea altor amenințări asimetrice, cere noi tehnologii ca urmare a particularității acestor confruntări și presupune posibilități de descoperire, identificare, supraveghere și localizare a rețelelor teroriste, a bazelor de antrenament și altor elemente, precum și tehnici, tactici și proceduri legitime împotriva teroriștilor, care să nu producă pierderi colaterale sau alte disfuncții ce pot afecta percepția opiniei publice asupra acțiunilor întreprinse, în condițiile respectării normelor de drept internațional umanitar. Această strategie a mijloacelor trebuie să rezulte dintr-o strategie generală împotriva terorismului și să genereze la rându-i noi dimensiuni ale strategiei războiului antiterorist.

În baza celor prezentate se poate concluziona că, într-o lume în curs de globalizare, siguranța furnizată de existența unei stări de securitate la nivel global sau lipsa acesteia impune transformarea sistemelor militare pentru adaptarea la luptă împotriva noilor forme de amenințări.

1.3. Valori democratice vs terorism

Terorismul reprezintă o modalitate de luptă a celui slab împotriva celui puternic, abordare care egalizează șansele prin îmbinarea machiavelismului cu misterul, într-o luptă ce vizează atât masele de oameni cât și statul ca instituție. În aceste condiții, să vezi prestigiul de care se bucură teroriștii în anumite cercuri unde sunt glorificați pentru pretinsul lor eroism și li se atribuie o glorie nejustificată.

Fenomenul constituie, în primul rând, o acțiune psihologică și de manipulare a unor simboluri aparent nevinovate, în care componentele ideologice ale confruntării păstrează un caracter dominant, iar victoria este indusă în adâncul conștiinței taberei adverse prin emiterea un mesaj. Această confruntare ideologică poate fi transformată cu ușurință într-o formă de violență fizică de către fanatici, incapabili să convingă și care caută să constrângă, iar la nevoie să distrugă.

Democrația este un regim ales și nu unul impus, ceea înseamnă că cetățeanul de rând trebuie să-și asume responsabilitatea alegerii. Libertatea democratică începe cu voința de a înțelege, de a măsura riscurile și de a alege în deplină cunoștință de cauză sprijinindu-se pe căutarea elementelor care să permită consensul la cadrul convingerilor individuale.

Lupta împotriva terorismului are trăsături specifice care o deosebesc esențial de acțiunile de război clasic prin identificarea dificilă a adversarului, fără declarații oficiale de război și de armistițiu general ori încheierea tratatului de pace, ci prin avertismente de încetare a atentatelor, cu lupte ce sunt duse până la lichidarea intențiilor teroriste, fără posibilitatea de negociere. Aspectele semnificative care fac diferențierea față de conflictul tradițional, constau în aplicarea principiului discriminării între combatanți și civili, între obiective militare și bunuri civile, ca și respectarea strictă a normelor juridice pe timpul acțiunolr în forță, în condițiile în care adversarul nu are niciun fel de scrupule în acest sens. În ceea ce privește protecția umanitară în timp de conflict armat, coaliția țărilor democratice împotriva terorismului trebuie să respecte victimele de război și persoanele neimplicate în luptă, în timp ce e de așteptat ca teroriștii să nu aibă nicio milă nu numai față de adversarii răniți ori capturați, ci chiar față de propria lor populație civilă pe care o folosesc de multe ori drept scut uman, disimulând obiective militare, în speranța că atacatorul va renunța la acțiune.

Terorismul este un fenomen haotic și imprevizibil, care combină acțiuni rapide și asimetrice, ce cuprinde toată gama de forme și procedee, de la cele clasice până la cele situate în afara moralei comune, așa cum sunt, de exemplu, atacurile sinucigașe.

El are aproape toate elementele constitutive ale războiului de tip clasic, dar formele sale de manifestare sunt atipice și desfășurate într-o altă succesiune.

În acest sens, dacă în războaiele de tip clasic mai întâi sunt produse efectele fizice asupra adversarului, sperând că efectul psihologic va fi generat de acesta, în acțiunile teroriste, dimpotrivă, se mizează întâi pe producerea efectului psihologic, cel care ar putea duce cel mai ușor la schimbarea psihologiei adversarului și la eventuala sa renunțare de a mai lupta.

Astfel, provocarea de teamă și nesiguranță în rândul populației civile devine doar mijlocul folosit de teroriști și nu finalitatea în sine a conflictului, care este purtat sub deviza ,,scopul scuză mijloacele” și în care ei se autointitulează luptători pentru libertate, martiri ai cauzei și nicidecum teroriști. Scopul războiului lor este de a cultiva neîncrederea în valorile democratice promovate și în capacitatea statelor civilizate de a le apăra. Se pare că această mentalitate perversă are efect deoarece în societățile occidentale moderne, imediat ce numărul victimelor inocente începe să crească, opinia publică începe să se întrebe dacă aceste valori sunt, într-adevăr justificate sau de folos pentru societatea respectivă.

În acest gen de confruntare, utilizarea forței militare este o soluție, însă insuficientă, mai ales pe termen lung, dacă se dorește ținerea sub control și eradicarea acestui fenomen. Forța militară este eficientă în domeniul acțiunilor nemijlocite vizând angajarea țintelor prin anihilarea persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea acțiunilor teroriste sau în distrugerea infrastructurii organizațiilor teroriste, dar trebuie să prevaleze mijloacele politico-diplomatice, presiunile economico-financiare și mijloacele specifice războiului total.

Dar utilizarea forței militare nu poate făcută decât în cadrul unor strategii de coerciție coordonate de la cel mai înalt nivel de decizie, pentru că ele implică viziuni politice ce pot diferi de la un stat la altul. Astfel sunt țări care optează pentru strategii de pedepsire sau de decapitare, prin neutralizarea liderilor, a factorilor de decizie politică sau distrugerea elementelor de infrastructură ale organizațiilor teroriste și ale statelor care le sprijină, în timp ce alte state optează pentru strategii de eliminare a cauzelor care favorizează apariția și menținerea fenomenului terorist.

Realitățile cotidiene demonstrează că în societățile democratice există nenumărate situații în care pe baza unor simpatii ideologice, personalități din medii științifice au un comportament aparent de neînțeles pentru un intelectual, probabil din dorința existentă la individul de concepție de a deveni și factor de acțiune. Ambiguitatea situației rezultă din aceea că publicul crede că luarea de poziție a acestora reprezintă fructul unei analize originale, când, de fapt nu este decât rezultatul unei obscure dorințe personale de acțiune.

Adeziunea ideologică permite exploatarea unor voințe militante asigurând în același timp un fel de alibi moral, adesea invocat pe fondul diminuării sentimentului național. Cine adoptă un sistem de gândire cu pretenții a furniza o viziune globală asupra lumii atunci are dreptul să înlăture sistemele de valori ,,demodate”.

Se pare că pe lângă interesul material, există și alte resorturi de natură psihologică, mai adânci, respectiv un fel de atracție morbidă față de puterile oculte sau compensarea unor frustrări oarecare sau o anumită imagine despre sine pe care și-o formează într-o etapă în care eroii clandestini sunt divinizați.

Există și o anumită putere culturală, bazată pe dreptul pe care și-l arogă un cerc restrâns de intelectuali în administrarea simbolurilor și ideilor, în condițiile în care epoca noastră bâjbâie într-o confuzie ideologică.

Există asociații fondate de lideri teroriști care le asigură o fațadă de onorabilitate și mijloacele materiale necesare pentru a avea o anumită rază de acțiune, și care, își propun o gamă largă de obiective recunoscute și nu de cele mai multe ori cu caracter internațional. Ele reprezintă adevărate capcane, dispunând de o conducere onorifică plină de importanță care însă, de fapt sunt dirijați de un singur om. În cadrul organigramelor stufoase ale acestor asociații trebuie să știi să cauți eminența cenușie.

Atent preluate conceptele de bază ale societății, ele sunt folosite în scop distructiv în propriile ei principii: libertatea devine dreptul de a face tot ce te taie capul, iar egalitatea se aplică tuturor relațiilor umane, nu numai juridice, ci și economice, intelectuale și sociale.

Prima slăbiciune și una din cauzele principale ale fragilității unui mediu social o reprezintă tendința de vedetism și putere. Încercarea de a defini libertatea în sensul particular al conceptului înseamnă a-i fixa limite de aplicare, un drept al puterii judecătorești, ceea ce înseamnă a împiedica alunecarea conceptului atât într-o extremă cât și în cealaltă. Chiar și atunci când libertatea totală este cerută cu vehemență, se remarcă existența unui acord general asupra faptului că această doleanță nu trebuie cu niciun chip să aducă vreun prejudiciu vieții particulare a persoanei. Ar fi de dorit ca adevărul să fie același lucru pentru toți însă, în realitate, este însoțit de tot felul de nuanțe și incertitudini. Adevărul este o afirmație temporară pusă continuu sub semnul întrebării și în orice cąz, valabilă numai într-un cadru precis de referință. Din fericire, ne aflăm într-o etapă în care opinia publică a început să deschidă ochii în privința anumitor realități, să reacționeze profund la decalajul dintre faptele, așa cum se desfășoară ele, și imaginile false ce i-au fost prezentate.

Aceeași operațiune își schimbă înțelesul odată cu trecerea timpului în funcție de interpretarea scopului și consecințelor, iar acțiunea este apreciată de obicei în funcție de efectele sale.

Este evident că mediul jurnalistic, formator de opinie publică reprezintă o țintă de o atractivitate deosebită și, cu atât mai mult, trebuie ca această vulnerabilitate să fie analizată cu prudență pentru ca înainte de a o combate să existe certitudinea că sub pretextul de a proteja societatea nu se atentează la unul din fundamentele democrației, și anume, libera informare. Formule concrete cum ar fi ,,aflăm de la surse autorizate” sunt suficiente pentru a introduce orice mesaj.

Vestita înțelepciune populară este de cele mai multe ori înșelătoare, ea nu se bazează niciodată pe o argumentație riguroasă , fiind mai curând intuitivă.

Orice mesaj este mai mult sau mai puțin deformat de către receptor din neglijență sau prin adaosuri inutile, mai ales când receptorul este constituit dintr-o vastă masă umană animată permanent de opinii, judecăți, dorințe și pasiuni.

Informarea răspunde curiozității umane, dorinței de cunoaștere, de a fi la curent și se manifestă cu precădere în ceea ce evenimentele și personalitățile, și mai puțin în ceea ce privește ideile.

Dezinformarea este otrava care se răspândește în circuitele noastre de cunoaștere și face lumea reală să devină incoerentă, confuză, nemaleabilă. Individul își pierde încrederea, se obișnuiește să trăiască în eroare și abdică în fața dezordinii pe care nu reușește să o depășească.

Întâietatea științifică este un atu important deoarece determină în mod direct puterea industrială și militară. Puterea publică nu pare să sesizeze întotdeauna toate nuanțele acestei delicate probleme și, în special, necesitatea de a-i proteja pe cercetătorii din toate domeniile împotriva autodenunțării și descurajării, fenomene ce ar putea constitui, în viitor, adevărate catastrofe mondiale. Nu este exagerat dacă se afirmă că în prezent democrațiile suferă de neputința de a-și forma, selecționa, ajuta și utiliza în condiții optime elitele. Sunt adesea propuși admirației, mulțumirilor și investiți cu ranguri de conducători ai puterii, indivizi a căror reputație în domeniile de specialitate nu este dintre cele mai bune. Această situație de incertitudine, de concurență inegală și de invidie amară, chiar dacă nu este generalizată, oferă cu certitudine excelente piste manipulării.

Magistratura poate constitui pentru teroriști o țintă predilectă, deoarece reprezintă un zid de apărare al cetățenilor, dar este destul de diferit de abordat deoarece fiecare din membrii săi acționează sub controlul unei ierarhii stricte și în cadrul unei activități cu îndelungate tradiții în păstrarea măsurii și în reținere.

Globalizarea dispune de potențialul necesar unei lumi mai bune și fără îndoială integrarea într-o economie mondială și deschiderea către alte culturi asigurând cele mai directe căi spre securitatea globală și pacea mondială. În acest sens, este suficient să analizăm contribuția altor valuri din istorie ale globalizării la progresul omenirii.

Armatele, oricât de perfecționate ar fi, nu pot cu mijloacele pe care le au în prezent să desfășoare, practic, niciuna dintre aceste acțiuni. În afara forțelor speciale și a senzorilor de informație, ele nu au structuri capabile să acționeze eficient cu rețelele și grupările teroriste. Rămâne de văzut dacă, în viitor, își vor crea astfel de structuri, implicându-se total în combaterea terorismului, sau vor acționa potrivit specificului lor. Pentru că este greu de presupus că statele vor renunța la armatele pregătite și structurate pentru război, armată contra armată și vor crea forțe militare modelate în exclusivitate pentru războiul împotriva terorismului.

Acestea sunt, desigur, acțiuni în forță, menite să ducă la distrugerea unora dintre elementele rețelelor și organizațiilor teroriste, deoarece sunt acțiuni asupra efectelor ce nu influențează cauzele.

Trăim realitatea unor schimbări majore și în fizionomia acțiunilor militare. Timp de secole am fost martorii unor confruntări, față în față, a două entități, ce-și disputau, una în defavoarea celeilalte, victoria, cu o derulare standard a formelor luptei armate.

Terorismul a zdruncinat din temelii această fizionomie a acțiunilor militare și e și normal să fie așa.

O mobilitate deosebită remarcăm la nivelul mijloacelor și tehnicilor utilizate, precum și a obiectivelor avute în vedere. Acestea duc, practic, la crearea imaginii confruntării dintre elementul terorist și cei care sunt puși să-l contracareze.

Dacă, în lupta armată apărarea se opune ofensivei, în cazul terorismului lucrurile nu decurg în acest mod, deoarece fiecare parte caută să o devanseze și să o surprindă pe cealaltă prin forme și metode inedite. Teroriștii mizează pe inițiativă și pe o largă posibilitate de alegere a metodelor de atac, de selectare a unor ținte și a momentului optim de lovire, care să ducă la atingerea scopurilor propuse.

Forțele de ordine au în vedere securizarea obiectivelor critice, desfășurarea unor măsuri preventive care să zădărnicească acțiunile teroriste, precum și generarea unui cadrul legal propice, paralel cu construirea, pregătirea, dotarea și dispunerea în teritoriu a unor structuri antiteroriste capabile să prevină sau, atunci când se produc, să rezolve rapid și eficient situațiile de criză teroristă.

Dar, așa cum nu sunt rețelele teroriste garantate, nici politicile antiteroriste nu pot fi universal aplicabile.

Disputa între terorism și valorile democratice este continuă, iar balanța reușitelor și nereușitelor reciproce se înclină într-o parte sau alta, fără victorii definitive.

Occidentalii au fost dintotdeauna mari amatori de concepții generale, însă s-au împotmolit adesea deoarece nu le-au aprofundat și nu le-au circumscrus evenimentelor. Ei apără libertatea de exprimare pe care o consideră un drept fundamental, însă nu îndrăznesc să limiteze excesele prin denunțarea minciunilor și a interdicțiilor, iar succesul acțiunilor teroriste derivă din faptul că, instrumentele politice, diplomatice, economice și militate s-au dovedit ineficiente sau excesiv de costisitoare.

Operațiile militare ar fi putut să se limiteze la acțiuni punctuale de lovire a țintelor și să sprijine acțiuni de luptă antiteroriste clasice duse de serviciile de informații în cooperare cu forțe polițienești și judiciare. În paralel, s-ar fi putut întreprinde o acțiune diplomatică și politică pentru a construi o coaliție stabilă între statele vizate de terorism, și relațiile cu populațiile musulmane ar fi putut fi dezvoltate pentru a-i izola pe radicali.

Când pornești la război, primul lucru pe care îl ai de făcut este să identifici inamicul și obiectivul, iar pentru asta trebuie să definești adversarul, să hotărăști unde îl vei înfrunta, să adaptezi mijloacele de care dispui în raport cu obiectivul, iar odată terenul cucerit, să promovezi o alternativă politică de natură să facă imposibilă revenirea inamicului.

Din păcate ne împiedicăm mereu de problema definiției terorismului și a limitelor juridice în loc să luăm în considerare dimensiunea sa geostrategică și efectele sale necruțătoare.

Am conștientizat cu toții că problema terorismului nu mai este o problemă națională, ci una internațională care solicită o colaborare internațională. Colaborarea și lupta împotriva teroriștilor trebuie dusă nu numai în domeniul politico-militar dar și în cel economic, financiar, cultural, iar teroriștii trebuie izolați și duși în fața justiției indiferent de naționalitatea și religia lor, fără a pune semnul egalității între teroriști și o națiune sau o religie. Democrația nu este protejată eficient dacă toate resursele ei nu sunt pe deplin interconectate și folosite pentru descurajarea și nimicirea adversarilor care vor să o submineze, iar neglijarea aspectelor reale ale lumii contemporane contribuie, din nefericire, la globalizarea terorismului.

– PAGINĂ ALBĂ –

CAPITOLUL 2

ASPECTE GENERALE PRIVIND TERORISMUL

2.1. Abordări teoretice

Fiind un fenomen politic, o expresie a disfuncționalității sociale, terorismul acționează în acest spațiu, lovind în tot ce înseamnă ordine, organizare, autoritate și valori democratice. Terorismul este caracterizat de dispreț față de valorile democratice autentice vânzând iluzii despre echitate, dreptate istorică și prosperitate și nu este doar un fenomen cu cauze aleatoare, cum s-a crezut multă vreme, ci reprezintă un complex de acțiuni bazate în principal pe distrugeri, crime, asasinate care au ca scop principal să înspăimânte. Experții în domeniu sunt de acord că aproape în toate cazurile există o strategie în spatele acțiunilor teroriste. Indiferent dacă terorismul ia forma detonării explozivilor, a împușcării, a deturnării, răpirii sau asasinatului, actul terorist nu este niciodată întâmplător, spontan sau orb, ci constituie o folosire deliberată a violenței împotriva civililor pentru a atinge anumite obiective politice.

Pentru a ne clarifica asupra fenomenului terorist va trebui mai întâi să găsim răspunsul la o serie de întrebări pe care și le pun atât oamenii obișnuiți cât și analiștii politico-militari ai vremii ,, Terorismul este o fatalitate? Vine el de undeva, dintr-un spațiu apocaliptic, necifrat, fluid, volatil, abstract și haotic, mai exact, dintr-o variație spațio-temporală, greu de cunoscut, de înțeles, de gestionat, de influențat, precum vin intempestiv uraganele, cutremurele și numeroasele fenomene ce ne uluiesc și ne înspăimântă?”

Pentru început, putem afirma că terorismul poate fi definit ca o formă de luptă neconvențională, în care regulile internaționale privind conflictele armate sau drepturile omului nu sunt respectate, manifestându-se prin acte violente, îndreptate împotriva populației civile sau a unor ținte simbolice, al căror efect psihologic să producă un climat de instabilitate și nesiguranță, punând presiune asupra unor decidenți reprezentativi, care să conducă la îndeplinirea unor obiective politico-ideologice.

Din punct de vedere practic, crima organizată transnațională sau terorismul internațional nu sunt afectate de o diviziune rigidă a competențelor la nivelul organizațiilor guvernamentale, ba mai mult, profită de pe urma lipsei colaborării între ele sau a suprapunerii lor. Există o confuzie între termenii de violență, terorism, crimă organizată, mișcări insurgente, fapt pentru care cercetarea fenomenului terorist și înțelegerea corectă a acestuia este o preocupare justificată.

În acest sens, acest capitol reprezintă un demers ce încearcă să redea o imagine cât mai fidelă asupra proporțiilor acestui pericol, asupra rădăcinilor sale, din care să se deducă modalitățile de luptă împotriva lor și forțele capabile să le stopeze acțiunile.

Una din trăsăturile definitorii ale organizațiilor teroriste o constituie virulența demagogiei sociale prin care se recomandă ca reprezentante ale maselor, deși acționează cu ferocitate împotriva lor.

Organizațiile teroriste reprezintă formațiuni dotate cu informații și resurse distructive către care s-au îndreptat tot felul de elemente nemulțumite, dar opace înțelegerii rădăcinilor reale a greutăților care le apasă, ceea ce face din aceste entități, instrumente agresive de propagare a violenței și de fabricare a unei atmosfere de incertitudine și nesiguranță în interiorul unei comunități.

Apreciez că, în principiu, trebuie să se facă diferența între terorismul național și cel internațional, deși granițele între cele două fenomene sunt parțial estompate. La nivel național, cauzele terorismului constau, în principiu, în dorința de autonomie, independență, egalitate în drepturi sau, cel puțin, de recunoaștere a minorităților. Și terorismul, motivat ideologic, al anilor 60, având drept scop răsturnarea ordinii economice, sociale și politice și înlocuirea acestora cu un model extremist (de dreapta sau de stânga), a avut un caracter preponderent național. În același timp, terorismul motivat religios al extremiștilor islamici este un fenomen internațional.

Resursele materiale, sprijinul moral și politic pus la dispoziție de unele state, dezvoltarea exponențială a comunicațiilor și a resurselor mass-media, care au facilitat accesul teroriștilor la publicitate, precum și insuficienta cooperare internațională a statelor democratice atât în planul organizațional, cât și în cel acțional, reprezintă principalele cauze care au condus la fenomenul de internaționalizare a violenței teroriste..

Teroristul este gata să întrebuințeze forța, sfidând orice normă morală, adesea împotriva unor persoane total străine de chestiunea respectivă. Pentru justificarea acțiunilor sale de forță, teroristul acuză o situație de criză, care în realitate nu există decât în imaginația sa.

Din cauza graniței imprecise existente între terorism și crimă, teroristul trebuie să se glorifice pe sine însuși prin demonizarea dușmanului său.

În orice caz, ar fi greșit ca teroriștii care acționează din umbră să fie considerați soldați, iar formele de luptă utilizate de aceștia să fie legitimate ca fiind o continuare a războiului, însă cu alte mijloace.

Recrutarea teroriștilor se desfășoară conform unei strategii pe termen mediu și lung. Închisorile, cu potențialul lor atât de mare de frustrare, tinerele generații de imigranți, șomeri, analfabeți, neintegrați în societățile moderne occidentale, cad pradă imamilor, care, fiind buni psihologi, îi modelează pentru a deveni eroi. Ei sunt supuși la presiuni mari și, cum au ca alternativă să ucidă sau să fie uciși, iar moartea îi aproprie de rai, de Allah, personalitatea tinerilor a fost remodelată conform noului lor grup social.

Atunci când se vrea adoptarea unor măsuri eficiente de contracarare este deosebit de important să se reușească reconstituirea sistemului de subordonare ierarhică din tabăra inamicului. Nicio acțiune ce se dorește a fi eficientă nu se declanșează fără o pregătire amănunțită în care trebuie formulate foarte clar obiectivele care să pregătească cunoașterea aprofundată a țintelor.

Teroristul va păstra întotdeauna aparențele unui om de bună credință, denunțând cu înverșunare toate relele societății: foametea, sărăcia, robia, poluarea etc., fiind sistematic alături de cel slab împotriva celui puternic, alături de delicvent împotriva poliției, alături de tineret împotriva adulților, alături de țările lumii sărace împotriva marilor puteri și toate acestea în numele unei cauze nobile.

A-i recompensa pe cei buni și a-i pedepsi pe cei răi este ușor de spus, însă nu puține experiențe istorice ne învață că acțiuni cu o bază de intenții respectabile au condus adesea la abuzuri grave și violențe de neacceptat.

Dintre elementele ce definesc tipologia teroriștilor fac parte impulsivitatea, lipsa de respect față de legile sociale, ura față de societate, frustrarea, promovarea actelor ilicite și lipsa unei conștiințe morale și etice, caracteristici care pot fi abordate, trăite și observate în copilăria timpurie în cazul copiilor care provin din familii dezavantajate social, cultural, religios și guvernamental.

Organizațiile teroriste au devenit de masă cu pretenții de a reprezenta largi fracțiuni ale opiniei publice mondiale, fiind dependente de slăbiciunea și naivitatea unor persoane ușor influențabile. Analizând structura grupărilor teroriste, constatăm că acestea au o organizare ierarhică în rețea sau o combinație a celor două.

Prin definiție consensul nu poate fi posibil decât în situația în care fanaticul renunță la dogma sa, ceea ce este total iluzoriu deoarece nu conținutul este cel care determină formarea fanatismului, ci temperamentul său disciplinar individual sunt cele care îl conduc la certitudini. Terorismul este întotdeauna un posibil factor printre mulți alții, iar problema constă în aprecierea rolului pe care îl joacă. În prezent există metode de analize multifactoriale care furnizează indici privind ponderea relativă a diferitelor elemente implicate în joc, iar informarea țintelor asupra riscurilor și manevrelor la care sunt expuse pare a fi indispensabilă.

Dacă li se identifică obiectivele generale, va putea fi urmărită evoluția mijloacelor și metodelor de acțiune, vor pute fi căutate și reperate căile lor acoperite sau indirecte de apropiere.

Terorismul reprezintă un fenomen deliberat cu scopul de a produce un efect politic prin violență extremă, aducând un sentiment de frică și nesiguranță în rândul opiniei publice, presupunând o gamă variată de acțiuni împotriva ordinii de drept, în afara și împotriva normelor internaționale. Conform studiilor efectuate rezultă că teroristul nu are un profil clar definit al personalității, dar în general este o persoană devotată unei cauze etnice, religioase sau politice, care se crede victima unei nedreptăți, iar acțiunile pe care le întreprinde le consideră justificate, chiar o datorie sfântă.

Se poate spune că terorismul este un factor perturbator al relațiilor interstatale și interetnice și un parazit al sistemului internațional. Este firesc ca în acest context brutalitatea actului terorist și imprevizibilitatea lui să tulbure regulile jocului tradițional al politicii. De aici necesitatea, pentru orice sistem democratic, de a replica în regim de urgență oricăror tentative de terorism.

Identificarea strategiei optime pentru obținerea succesului în războiul declarat terorismului global este îngreunată de faptul că grupările teroriste nu au caracteristici unitare. Acestea se diferențiază între ele prin motivații, structură, nume de adepți, dotare și modalități acționale. În consecință, identificarea strategiei de acțiune împotriva unei grupări nu garantează succesul în contracararea tuturor grupărilor.

Scopurile pot fi politice sau mediatice și au în vedere implicarea unui număr redus de indivizi, de la doi până la câteva zeci, pentru a atinge o eficiență maximă în planul distrugerilor, al eliberării unor confrați, a imaginii proprii în lume, a creșterii panicii sau fricii. Aceste scopuri sunt într-un relativ nivel de stabilitate.

Asistăm la o nouă formă de terorism transnațional, caracterizat prin descentralizare, regionalizare, autonomia fiecărei celule, capacitate operativă sporită, dificil de identificat și de centralizat.

Alți specialiști în domeniu emit și alte idei despre formele de terorism, precum cea individuală, care nu are legătură cu organizațiile teroriste clasice, de grup. Astfel, acțiunile sunt comise de persoane singuratice, motivate de sentimente de ură față de tot ce nu este național.

Există o mare diferență între a încerca să înșeli o persoană izolată sau un mic grup decizional și a destabiliza o mare parte a populației.

Orice confruntare în timp și spațiu are un anumit mesaj care influențează moralul țintelor desemnate.

Vălul de incertitudini, ambiguități și reticențe menținut de-a lungul anilor constituie caracteristica acțiunilor antiteroriste.

Terorismul poate consta în variate acte și fapte ilicite, dar ceea ce îi este cu totul specific prin natura sa și îl deosebește de criminalitatea ordinară este opțiunea sa violentă și perseverentă pentru atingerea scopului.

Terorismul promovează interese, ambiții și mesaje fondate pe intimidare, amenințare și violență, acțiunile fiind deliberate și pline de cinism.

Sămânța violenței are nevoie de un mediu nutritiv, specific pentru a se dezvolta.

Teroriștii nu se limitează doar la obținerea unui anumit rezultat concret, ei cer ca revendicările lor să fie date publicității, urmăresc ca impactul psihologic al acțiunilor să fie cât mai mare, să servească drept avertisment.

Istoria terorismului este strâns legată de cea a violenței, care a apărut într-un moment istoric, odată cu apariția unor contradicții în societate care erau imposibil să fie rezolvate fără suprimarea anumitor exponenți ai acestor contradicții de către ceilalți.

Actul terorist trebuie privit ca o acțiune violentă împotriva unui individ, grup de indivizi sau reprezentanți ai autorităților unui stat prin care se urmărește intimidarea sau constrângerea acestora de a satisface anumite cereri sau obiective care stau la baza înfăptuirii sale.

Până în prezent, analiza factorilor care generează terorismul nu a dus la niciun rezultat valabil. Rezolvarea neviolentă a oricărui conflict are nevoie de timp și răbdare. Uciderea unei persoane nevinovate, nediscriminarea în alegerea victimelor este o dovadă clară a capacității teroriștilor de a nu avea probleme de conștiință, de a se deposeda de orice sentimente. Terorismul nu poate și nu acceptă nicio regulă, el nu recunoaște niciun acord. Actul terorist în sine nu urmărește neapărat să asigure triumful unei idei, ci mai degrabă satisfacerea unor revendicări de moment.

Terorismul reprezintă o formă organizată de violență împotriva ordinii actuale a lumii, ale cărui efecte psihologice și de insecuritate nu ne pot lăsa indiferenți. Prin dimensiunile și formele sale de manifestare, terorismul a devenit una din amenințările cele mai teribile ale comunității internaționale. Motivația care precede actul terorist corelează idealuri abstracte sau valori absolute, iar sentimentul vinovăției față de victime este înlocuit cu cel al împlinirii unei datorii. Pe plan internațional terorismul a fost resimțit de opinia publică mondială din ce în ce mai mult la începutul mileniului trei pe măsură ce mass-media a distribuit în timp real și pe scară largă informații despre acțiuni teroriste. Terorismul în sine folosește deliberat și sistematic mijloace violente sau amenințări care trebuie să aibă ca rezultat provocarea de neîncredere, teamă, panică, nesiguranță ignorând orice reguli sau norme umanitare. Ca actul terorist să fie cât mai eficient, el trebuie să se remarce printr-o acțiune masivă de groază care să producă rapid o mare ruptură între conducerea societății și a membrilor săi, să genereze o explozie de comentarii în mass-media cu impact social destabilizator.

Terorismul nu reprezintă gest de onoare sau supremă jertfă în condițiile în care are ca efect asasinarea deliberată a unor oameni nevinovați sau destabilizarea unor sisteme politice constituite democratic.

Singura soluție valabilă pentru evitarea sau încheierea conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul, însă când discutăm despre terorism rațiunea dispare, aceasta fiind înlocuită de fanatism și o lipsă a luării în calcul a tot ceea ce presupune valori esențiale umane.

Terorismul este un act violent, motivat de obiective politice, religioase sau ideologice, și rămâne una din cele mai persistente amenințări asupra societăților de pe întreg globul pământesc.

Un act terorist înseamnă un atac cu arme clasice sau improvizate ce vizează distrugerea unor ținte, considerate inamice sau alese întâmplător.

Terorismul este un fenomen complex cu mai multe forme de manifestare, ele se pot bucura sau nu de un sprijin sau simpatie populară, dar întotdeauna afectează încrederea maselor în autoritățile conducătoare și capacitatea acestora de a le asigura securitatea.

Autoritățile religioase își permit să interpreteze pentru credincioși textele sacre oferind justificarea violenței din punct de vedere religios.

Când discutăm despre psihologia teroristului trebuie luate în calcul cel puțin două aspecte esențiale și anume motivația acțiunilor întreprinse și faptul că aceștia fac parte din grupuri închegate care îi întăresc motivațiile, încurajează tendințele agresive ale membrilor, înlătură sentimentele de vinovăție și le procură de pe piața neagră mijloacele distructive letale. Înainte de toate, terorismul urmărește tulburarea sau distrugerea sentimentului de liniște socială sau politică crearea unui climat de nesiguranță, dezordine și confuzie.

De-a lungul timpului terorismul a îmbrăcat forme etnice, naționaliste sau ideologice însă, în ultima vreme, se poate remarca o intensificare a terorismului religios. Evoluția pe plan tehnico-științific a contribuit în mare măsură la ridicarea nivelului amenințării teroriste, deoarece aceste grupări au devenit mult mai periculoase deținând armament, aparatură și echipamente de înaltă performanță, capabile de distrugeri de mari proporții.

Dicționarele definesc terorismul prin referire la diferitele acte de violență prin care persoane sau grupuri de persoane atentează la viața, integritatea corporală sau la bunurile unor demnitari, personalități politice, a membrilor de familie ai acestora ori îndreaptă asemenea acte împotriva unor grupări politice, organizații, instituții sau grupuri de persoane reunite organizat sau aflate întâmplător în localuri publice sau private. Totuși terorismul este un fenomen social ale cărui variabile sunt prea numeroase pentru a i se da o definiție simplă și practică.

Fundamentalismul islamic se prezintă ca o religie combatantă ce nu se sfiește să folosească procedeele de propagandă pentru a face să-i fie acceptate regulile practice de viață și pentru a mobiliza masele în purtarea războiului sfânt.

Pentru a înțelege acțiunile teroriste trebuie să înțelegem cine este armata care alcătuiește aceste rețele, cum circulă informațiile și de unde provin fondurile. Centralizarea informațiilor disponibile pentru a analiza acel mod de operare al organizațiilor și indivizilor și pentru a putea interveni portretele robot ale teroriștilor, ale agenților, ale recruților sau altor naivi pe care sistemul clar al mișcării nu-l neglijează să-l folosească. O rețea teroristă se prezintă ca o entitate transnațională descentralizată și o structură antioccidentală direcționată spre acte violente de unul sau mai mulți șefi ,,pozând” drept victime sau martiri în fața unor entități ce se consideră nedreptățite.

Fondat pe un militantism extremist terorismul poate fi de natură religioasă sau se poate baza pe revendicări naționaliste, separatiste sau sociale toate în măsură să răspundă unor slăbiciuni ideologice exagerate aduse la fanatism, care conduc la acțiuni fără niciun reprezentant legislativ moral.

Se pare că Libanul, Siria și Libia au fost primele țări în care s-a relizat, în tabere de antrenament, pregătirea militară a elementelor islamiste extremiste împotriva cuiva și nu neapărat ceva. Fenomenul acestor tabere a cunoscut o nouă orientare în timpul războiului afgano-sovietic din anii 1979-1989 când se pare că s-a făcut pentru prima dată apel la djihad, adică un război sfânt împotriva unui dușman nemilos, solicitându-se ajutorul fraților din întreaga lume (musulmani sau anticomuniști) împotriva URSS. Retragerea sovieticilor a concretizat victoria muhadjedinilor, care au rămas fără obiective, creând premisele apariției caracteristicilor djihadului modern din luptători motivați mai degrabă religios, decât politic, cu indivizi deveniți indezirabili în țările lor de origine și militanți având frați de arme de diverse naționalități. Pe acest fond războiul din Bosnia-Herțegovina din 1992-1995 a oferit posibilitatea înființării unui nou teatru de acțiuni și tabere de antrenament, favorizate din plin de o serie ONG-uri sau agenții guvernamentale care în numele unor acte umanitare treceau la recrutarea și instruirea extremiștilor islamiști din întreaga lume. După 1993 taberele de antrenament au fost semnalate în Afganistan, Pakistan, Kashmir, Liban, Iran, Irak, Yemen, Malaysa, Filipine, Sudan și Angola. Acest fenomen global este perceput fără un centru conducător, constituit din rețele diversificate de solidaritate în care se întâlnesc toate națiunile, dispunând de finanțarea unor grupuri de interese și susținute de structuri, asociații, fundații cu scop umanitar.

Grupările aparținând crimei organizate diferă în mod semnificativ între ele în ceea ce privește mărimea, bogăția, structura internă și coeziunea, activitățile de bază, influențele și conexiunile lor transnaționale.

Atentatele teroriste și luările de ostatici sunt efecte, nu cauze și trebuie tratate în consecință. Mult mai grav este că gradul de violență al actelor teroriste pare să fie tolerat sau acceptat în comunitățile din care provin teroriștii. Pregătirea pentru înlăturarea consecințelor și credibilitatea acțiunilor de combatere sunt, desigur, factori de descurajare, dar mult mai importante devin demontarea mecanismului de recrutare a teroriștilor, restrâgerea bazei lor de selecție și eliminarea surselor de finanțare a acestor rețele.

În pofida diferențelor naționale în definirea terorismului, elementele definitorii unanim acceptate sunt cele care califică drept teroriste actele de violență produse în numele unei ideologii, în scop politic, iar componenta de impact – reacția de teamă, chiar panică, provocată la nivelul populației – se adaugă în mod specific actelor de terorism, completând astfel notele de particularizare în raport cu criminalitatea organizată ori opoziția politică.

Dacă în prezent mediile de specialitate pot conveni asupra unei tipologii, elaborată pe criteriul naturii ideologiei/obiectivelor politice ale entității teroriste, o lectură rapidă a studiilor dedicate fenomenului terorist în ultimii ani ar evidenția diversitatea categorisirilor și opiniilor pe această temă. O explicație ar fi aceea ce ține de istoria fenomenului, raportat în primul rând la incidențele teroriste pe continentul european. Începând din anii 60, accentele naționaliste ori derapajele opoziției de la programul politic al guvernărilor de la acea vreme au generat și crescuta activitate a entităților etnic-separatiste ori de extremă stânga.

De asemenea, în anii 70, conflictul israeliano-palestinian a fost adus în atenția comunității internaționale de valul de atentate organizate de entitățile palestiniene ce reclamau astfel obiectivul creării unui stat palestinian.

Apoi, sunt evidente confuziile făcute între un anumit tip de terorism și un modus operandi terorist (regăsim terorismul nuclear, terorismul CBRN).

De asemenea, au fost preluate accepțiuni sau categorisiri naționale-este cazul terorismului de stat, consacrat astfel îndeosebi prin lansarea de către SUA a listei statelor sponsor ale terorismului.

Începând cu anii 60, în Orientul Mijlociu, Caucaz, Asia dar și Europa au fost, astfel, cu consecvență menținută în atenția opiniei publice cauza palestiniană, cauza kurdă, dar și obiectivul separării statale (ETA- nordul Spaniei, PIRA/RIRA- Irlanda de Nord, EC-Cecenia, FLNC-Corsica).

Pentru a descoperi și combate trebuie, mai întâi să-ți cunoști adversarul pentru a-l recunoaște în toate manifestările sale. Nu pot fi sesizate punctele asupra cărora acționează terorismul decât dacă sunt stabilite legăturile lor cu ideologia. Bineînțeles că trebuie reperate erorile tactice, însă aceasta se face numai printr-o analiză atentă a doctrinei adverse. Acțiunea de precauție ar fi destul de simplă dacă acest inamic ar constitui obiectul unui studiu atent și constant, începând cu sursele care clarifică motivațiile permanente și profunde și terminând cu manifestările actuale care aruncă o lumină mai clară asupra acțiunilor aflate în curs.

Chiar dacă există o multitudine de definiții, mai mult sau mai puțin interpretabile sau acceptate, importantă este înțelegerea în profunzime a tuturor formelor de manifestare a fenomenului terorist, pentru a-l putea contracara prin elaborarea unor strategii eficiente, adecvate fiecărui caz în parte, pornind de la identificarea și analiza cauzelor care generează terorismul, motivația și justificarea de către cei care le comit și cei care le susțin cu resurse (materiale, financiare, umane, informaționale etc.).

2.2. Condiții favorizante ale apariției și menținerii fenomenului

Majoritatea autorilor care se ocupă de studierea fenomenului terorist sunt de părere că unul din principalii factori care îi generează îl constituie actuala fază a crizei internaționale, criză ce conduce la mijlocirea și mediatizarea unor grupuri sociale, care în consecință se ridică împotriva sistemului. Apare astfel o neîncredere în competența a factorilor politici de a preveni catastrofele și a asigura controlul asupra ordinii firești, iar în conștiința unor categorii de oameni începe să-și facă loc, într-o măsură tot mai mare, disperarea și teama.

În etapa actuală ca urmare a unei dezvoltări istorice neregulate, caracterizată în general prin progresul organizării sociale, lumea democratică este nevoită să procedeze la o anumită restructurare a valorilor intelectuale și morale care constituie sistemul său de referință. Din acest punct de vedere epoca prezentă poate fi comparată cu alte epoci din istoria umanității care au marcat etape dificile, periculoase, pasionale, în cadrul cărora, alături de principii solide, stabile, și-au făcut loc concepte noi, însă incerte, dar promițătoare de schimbări pline de exaltare. Fiecare dintre aceste perioade au constituit prilejul unor conflicte între conservatori și moderniști și au creat condițiile apariției unor pericole mortale pentru societate.

Lupta împotriva terorismului presupune în primul rând, reînnoirea și democratizarea instituțiilor fundamentale la nivelul fiecărui stat, multe din performanțele teroriștilor fiind posibile tocmai datorită slăbiciunii acestora și complicității unora din lucrătorii lor.

Toate studiile concluzionează că existența terorismului reprezintă o expresie a incapacității organismelor internaționale, în gestionarea acestui fenomen și o consecință a realităților ideologice actuale.

Teroristul este gata să întrebuințeze forța, sfidând orice normă morală, adesea împotriva unor persoane total străine de chestiunea respectivă. Pentru justificarea acțiunilor sale de forță, teroristul acuză o situație de criză. Teroriștii se autodefinesc ca fiind soldați, militanți sau revoluționari. De regulă, teroristul îl face pe adversarul său responsabil de urmările acțiunilor sale de forță.

Cauzele care au generat radicalizarea islamului sunt, în general identificate. Deși cele mai relevante explicații ale situației actuale sunt considerate a fi crizele economico-sociale și represiunile politice, acestea reprezintă numai în parte adevăratele cauze, la acestea putând fi adăugate crizele de identitate generate de era postsovietică, rivalitățile etnice și regionale, lipsurile și sărăcia profundă etc.

O altă cauză o reprezintă acțiunile necontrolate ale multora dintre cele mai cunoscute grupuri militante armate, implicate activ în traficul de droguri și în crima organizată.

Terorismul modern poate avea cel puțin trei cauze istorice :

zdrobitoarea victorie militară a Israelului asupra vecinilor săi arabi, care a dus la înmulțirea acțiunilor teroriste ale acestora împotriva SUA și Israelului și la deturnări de avioane;

reapariția după 1968, a mișcărilor studențești extremiste (neomarxiste și neotroțkiste) în țările industrializate, în strânsă legătură cu protestele împotriva războiului din Vietnam;

sfârșitul Războiului Rece, care a avut drept urmare o pierdere a identității ideologice și o decădere economică a statelor aliate odinioară cu URSS, ceea ce adesea a dus la acutizarea atitudinii antiamericane și integrarea în fundamentalismul islamic.

Terorismul internațional este apreciat ca fiind cea mai mare amenințare la adresa drepturilor fundamentale ale omului și a securității statelor, iar studiul condițiilor favorizante și a factorilor permisivi pot reprezenta un punct de plecare în identificarea cauzelor care generează acest fenomen.

Terorismul a încercat întotdeauna să beneficieze de părțile libere create de o conducere politică slabă și incoerentă.

O condamnare care nu este urmată de sancțiuni și acțiuni coercitive ferme, constituie o simplă constatare sau o formă de renunțare.

Confruntarea în domeniul ideilor pare mai acceptabilă decât un război nuclear, totuși nu satisface deloc deoarece atât din punct de vedere politic cât și moral, nu poate fi considerată acceptabilă o soluție care te lasă să alegi între sugrumare și otrăvire.

Neglijarea, de către Occident, a aspectelor reale ale lumii contemporane determină, ajută la globalizarea terorismului, iar mediatizarea imaginii războiului Islam-Occident nu este productivă nimănui. Campania împotriva terorismului nu trebuie să devină o declarație împotriva întregii lumi musulmane.

Extinderea mijloacelor de informare în masă a oferit pârghii de acționare cu o putere mereu crescândă.

O acțiune petrecută la un moment dat și reluată de intermediari pe un ton indignat cere să desemneze un vinovat prezumtiv și va avea toate șansele să fie credibilă fără niciun control. Ea ne invită la dezbateri, la discuții argumentate, ce pot degenera într-un conflict. Masele se vor mobiliza și vor lua parte din rațiuni afective, fără a se preocupa de realitatea faptelor pe care, de altfel, nu are nicio posibilitate de a le verifica. Este momentul de a-și asigura complicitatea unui lider de opinie, care va reuși să mobilizeze mai mult prin gestică și comportament decât prin vorbe.

Pentru a întări credibilitatea acțiunii și a-i masca caracterul mincinos mesajul fals va fi pus în scenă în primul rând de starea de spirit a mediilor susceptibile în a-l recepta și a-l amplifica. Renunțarea din greșeală a unor măsuri de reprimare îi va mobiliza imediat pe toți aceia care, de bună credință, vor crede că luptă împotriva tiraniei. Protejarea ființelor slabe, solidaritatea cu cei aflați în mizerie și cu cei înfometați, lupta pentru apărarea unor valori spirituale, reprezintă excelente teme pentru implantarea unui mesaj mobilizator. Nu numai că aceste acțiuni nu-i pot lăsa indiferenți pe oamenii onești, însă, ele oferă motive celor pe jumătate înșelați pentru a-și da concursul în susținerea unei companii sau cel puțin aprobarea. Acest mecanism permanent eficace al scuzării morale și al instrucțiilor mentale constituie un angrenaj fundamental al manipulării conștiințelor. Tema va câștiga întotdeauna penetrabilitate atunci când se va sprijini pe personalități a căror onorabilitate și succes la publicul larg sunt garantate. Este nevoie de personalități cu renume, garantate pentru moralitatea cauzei, de reprezentați ai diverselor medii socio-profesionale capabili să faciliteze adeziunea celor apropiați lor, de necunoscuți insignifianți care, să-i antreneze pe ezitanții modești și, bineînțeles, de adevărații agenți de influență care vor manipula întregul demers.

Intelectualii sunt adesea folosiți ca intermediari sau agenți de influență, deoarece se bucură de onorabilitate și de rigoare morală în fața publicului.

Competiția culturală și mai ales cea științifică a creat o situație la limita conflictului între unele state occidentale și favorizează acțiunile de divizare inițiate de statele mai puțin dezvoltate.

Obiectul justiției constă în a fixa regulile care garantează libertățile individului față de ceilalți membrii ai societății și față de stat.

Într-o astfel de încâlceală plină de orgolii și conflicte gata să izbucnească este ușor de ghicit mulțimea posibilităților oferite teroriștilor.

Mai mult ca în trecut, societatea este invadată de o mulțime de mediocrități hrănite de entuziasmul nețărmurit pentru modă și manifestări episodice în fața mizeriei. Aceste mici grupuri există peste tot, se manifestă cu emfază și este clar că hărmălaia creată de acestea, din nefericire contribuie în mare măsură la slăbirea aptitudinii de a judeca la rece a marelui public.

Publicul pare că a devenit sensibil la plăcerea simultană pe care i-o produce un anumit ritual al informării și caracterul surprinzător al știrii care i se transmite. Veridicitatea și importanța faptelor trec pe plan secundar, în timp ce o anumită dramatizare a subiectului oricare ar fi acesta, focalizează imediat atenția. Într-adevăr, se efectuează sondaj de opinii, însă publicul nu are inițiativa întrebărilor puse sau acces la redactarea lor.

Opinia publică reprezintă atât totalitatea ideilor care se emit de către o societate în problemele ce o privesc, cât și adeziunea la anumite atitudini, adeziune ce poate fi revelată, cantitativ prin sondaje. Opinia publică este rezultatul judecăților uneori divergente, cărora fiecare individ le dă o greutate specifică și a căror influență se face simțită mai mult sau mai puțin asupra deciziilor politice.

Mediul și circumstanțele care însoțesc comunicarea mesajului au o influență decisivă asupra modului în care acesta este primit. Ceea ce justifică existența unor structuri permanente este antrenamentul personalului și îmbunătățirea continuă a metodelor folosite, precum și căutarea și cercetarea țintelor accesibile.

Atunci când este vorba de atacarea unei ținte de o anumită mărime, nu se insistă pe acceptarea unei opinii noi, ci mai curând se exploaează condițiile existente, provocându-se comportamentul dorit, iar mesajul în loc să se adreseze conștiinței țintei, va trebui să stârnească o reacție pasională.

Majoritatea organizațiilor teroriste exploatează faptul că multe popoare trăiesc în sărăcie, în societăți instabile dintr-o permanentă stare de degradare și neîncredere unde există dispute politice, etnice sau religioase nedezvoltate.

Capacitățile militare convenționale existente sunt ineficace în prevenirea sau anihilarea terorismului deoarece relația de asimetrie dintre acțiunile teroriste și confruntarea armată este profundă, structura organizatorică și mărimea organizațiilor teroriste este în mod semnificativ sub limita de importanță în mod convențional luată în considerare de către forțele militare, iar lanțul de comandă al structurilor teroriste este stabilit pe principiul conspirativității și de cele mai multe ori urmează modelul celular și nu cel piramidal.

Au fost frecvente conflicte în care în timpul Războiului Rece serviciile de informații și siguranță națională ale țărilor din NATO și tratatul de la Varșovia au acordat sprijin unor grupări internaționale aparținând crimei organizate, în scopul afectării intereselor naționale ale adversarilor.

A cunoaște și analiza sistemele de valori pe care se bazează grupurile etnice (cultură, tradiții și cutume, limbă, religie, etc) este deosebit de important, deoarece pot fi cunoscute izvoarele și evoluția acestora având în vedere multitudinea conflictelor etnice din întreaga lume, în special în zonele de interferență a diferitelor culturi și civilizații. Modalitățile de exprimare a intereselor de natură etnică, nu sunt foarte clare pentru cei din afara entităților respective, de cele mai multe ori acestea fiind disimulate de unele revendicări aparent legitime de respectare a drepturilor omului sau a drepturilor minorităților față de un anumit sistem politic.

Teroriștii știu că forțele de securitate dintr-o democrație sunt obligate să acționeze cu măsuri de coerciție temperate: restrângeri juridice, control civil și obligația de a răspunde pentru orice act, toate acestea fiind măsuri de protecție care, într-o democrație, împiedică forțele de securitate să acționeze cu puteri depline.

Necontrolat sistemul de transport, de care depind comerțul și turismul internațional, și nu numai, poate fi transformat cu ușurință într-o armă periculoasă în mâna teroriștilor.

O problemă care a condus în permanență, la nivel politic, la o anumită separare între țările dezvoltate și țările mai puțin dezvoltate a fost limita până la care pot să meargă mișcările de eliberare națională pentru a-și conduce lupta lor în favoarea realizării dreptului la autodeterminare.

Dacă până acum se considera că aceste acțiuni se pot întâmpla doar unora dintre state, după unele evenimente mai recente, este foarte clar că terorismul internațional poate să se manifeste oriunde în lume. Din acest motiv, principala datorie a comunității mondiale este de a genera o solidaritate internațională care să permită o luptă eficientă în toate zonele lumii. În mare măsură, terorismul este sprijinit și poate fi realizat în special prin resurse importante, prin spălarea de bani, fapte sau infracțiuni conexe, care pot să ajute la punerea în aplicare a unei acțiuni concrete de terorism.

Principala componență a terorismului este una psihologică, și tocmai din acest motiv trebuie subliniat că victimele colaterale nu produc altceva decât delegitimarea forțelor militare angajate în operațiuni împotriva teroriștilor.

Concepțiile potrivit cărora evenimentele de acest gen se întâmplă izolat și pot fi rezolvate în mod singular au fost depășite demult. Apariția simultană a mai multor crize teroriste, produse în diferite părți ale globului, are un veritabil/ efect de rețea/ și consecințe mult mai semnificative decât am fi tentați să credem.

Terorismul promovează inegalitatea popoarelor, etniilor și religiilor în modul cel mai agresiv cu putință prin căi și mijloace detestabile ce nu se supun regulilor și principiilor unanime recunoscute pe plan internațional.

Pacifismul actual, generat de repulsia logică față de orice formă de violență, fără a lua în calcul consecințele dramatice asupra populației civile, face jocul politicii teroriste care utilizează în mod constant o importantă pârghie și anume aceea a fricii față de moarte și nesiguranța.

Teroristul este în mod simplist înfățișat ca un individ care suferă de dereglări psihologice care comite acte violente. Cauzele reale ale acestui fenomen și factorii care îi stimulează sunt privite ca aspecte secundare, și, în consecință, nedemn de un examen aprofundat și de un răspuns. Pentru a combate în mod eficace terorismul și orice tentative către acesta este necesar să se pună mai întâi lumină cauzelor sale reale, originile sale, legăturile de interdependență dintre cauzele și efectele acestui fenomen. Teama în fața unor posibile acte de răzbunare din partea teroriștilor face ca ei să scape de urmărire și sancționare, ajungându-se în acest fel la o încurajare a lor. Diferențele de reglementare juridică între state și absența unei strânse cooperări internaționale constituie încă serioase obstacole în lupta împotriva terorismului, pe care acesta le exploatează cu abilitate.

Terorismul își are originea în inechități și paralizări ce produc extremisme, religioase, etnice sau ideologice, iar globalizarea care părea să conducă spre uniformizarea valorilor, dar a determinat de multe ori explodarea unor frustrări, alimentând astfel acțiuni extreme.

Evoluțiile naționale, generate de inegalitățile majore între resursele economice și standardele de viață au creat cele mai bune condiții pentru atacurile teroriste în masă.

Atitudinea pasivă față de fenomenul terorist, un comportament slab sau exagerat în reformarea acțiunilor teroriste, indulgența sau reacția violentă a unei entități poate conduce la îndârjirea terorismului și crearea unor simpatii proteroriste din partea opiniei publice. Amenințarea este poate cea mai redutabilă armă a terorismului.

Însă ceea ce este mai grav este nu atât conținutul mesajului pe care îl transmite, cât metodele folosite pentru aservirea decidenților sau constrângerea recalcitranților. Scopul pe care îl urmărește este de a obține deplina supunere comportamentală a infidelilor în lipsa unei adeziuni depline consimțite.

De fiecare dată când o nenorocire, provocată sau nu, lovește colectivitatea, conducătorul se grăbește să desemneze un ,,vinovat” din cadrul acesteia, care devine astfel țapul ispășitor.

De fapt, fiecare individ, aflat izolat în cadrul unei colectivități josnice, nu poate decât să se supună și să accepte înjosirea și complicitatea ori să se revolte și să moară.

Comunitatea internațională trebuie să denunțe, asemenea procedee ca fiind crime împotriva umanității incluzând și sancțiuni imprescriptibile. Realitatea ne obligă să abordăm aceste practici care prin amploarea lor dezarmează epoca noastră, saturată de ideologie și conduce la fabricarea unor ideologi complet dezrădăcinați de trecutul istoric și total rupți de realitatea zilelor noastre.

Se constată o mare diversitate atât în ceea ce privește doctrinele și practicile folosite de celulele teroriste cât și în privința răspândirii lor în lume, în importanța resurselor financiare de care dispun și numărul de membri.

Entitățile teroriste au înregistrat o dezvoltare extraordinară și reprezintă pe de-o parte o structură puternică ce impune membrilor săi o disciplină severă, uneori însoțită de pedepse severe, pe de altă parte o rețea industrial-comercială de regulă cu caracter transnațional cu numeroase ramificații, care constituie sursa unei bogății considerabile și un mijloc deloc neglijabil de influențare politică.

Nu se pune problema de a convinge prin anumite argumente sau avertismente ci de a distruge voința adversarului prin orice mijloace, punând în joc o formă particulară de constrângere. Statele mai slabe sunt înclinate să accepte confruntarea pe teren minat sperând să obțină o reechilibrare a forțelor, însă aceasta este o iluzie periculoasă întrucât este compromis schimbul pe bază de încredere de care au mai multă nevoie decât puternicii lor adversari.

Conducătorii fundamentaliști cei mai intransigenți au căutat întotdeauna să meargă la bănci cu ramificații prin aproape toate paradisurile fiscale ale planetei. Ei se folosesc cu cinism de serviciile lor având în vedere că aceste bănci sunt în stare să evite circuitele financiare convenționale prin spălarea de bani plecând de la orice fel de comandă necontrolabilă de piețele obișnuite. Experții serviciilor de informații specializați în lupta antiteroristă prognozează că în viitorul apropiat militanți fundamentaliști nu se vor mai limita la atentate punctuale asupra unei cazărmi, ambasade sau clădiri reprezentative, ci viitoarele lor ținte ar putea fi chiar orașe sau țări întregi.

Atâta timp cât teroriștii exploatează tehnicile oferite de noul mediu global și acționează în întreaga lume, răspunsul comunității internaționale trebuie să fie la rândul său global. Combaterea fizică a acestui fenomen trebuie însoțită de combaterea fundamentului ideologic al acestuia, de demonetizarea justificării sale morale și etice.

Este nevoie de noi aranjamente de securitate globală și de trecerea de la abordarea clasică a securității la alta, nouă, în care să se realizeze concentrarea acțiunilor statelor interesate pentru contracararea amenințărilor comune, în care terorismul ocupă locul central.

2.3. Principalele forme de manifestare ale fenomenului

Referitor la formele de manifestare a terorismului, acestea diferă în funcție de modul de comitere a actelor teroriste, prin acțiuni directe acoperite sau indirecte.

Teroristul este gata să întrebuințeze forța, sfidând orice normă morală, adesea împotriva unor persoane total străine de chestiunea respectivă, iar pentru justificarea acțiunilor sale de forță acuză o situație de criză. Teroriștii se autodesemnează ca fiind soldați, militanți sau revoluționari, și încearcă să-l facă pe adversarul său responsabil de urmările acțiunilor sale de forță.

Atentatul nu mai constituie un scop în sine al teroristului ci o modalitate de a obliga presa să reacționeze și să facă cunoscută existența asasinilor și revendicărilor lor. Terorismul urmează o cale ce oscilează între violență efectivă și amenințare difuză.

În general, terorismul este perceput ca un fenomen ce vizează utilizarea calculată a violenței sau amenințarea cu violența pentru a inocula teama în rândul populației, având intenția de a forța sau intimida guvernele sau societățile, pentru atingerea unor scopuri care sunt în general politice, religioase sau ideologice .

De fapt, toate acțiunile teroriste au substrat politic, în acest sens poate fi oferit exemplul extremiștilor religioși sau ideologici care urmăresc puterea politică pentru a modela societatea conform propriilor idei. De asemenea, conform acestei definiții, și violența practicată de crima organizată, atunci când încearcă să inf1uențeze politica guvernelor, poate fi asimilată terorismului.

Din gama acțiunilor teroriste fac parte: asasinatele tradiționale, atacurile cu bombe, incendierile, luarea de ostatici, deturnările de avioane și în unele cazuri folosirea lor pentru bombe, asedierea de clădiri, sabotajul, folosirea materialelor și armelor neconvenționale, acțiuni informatice (cyberterorismul).

Accentul fenomenelor și formelor de manifestare ale terorismului se va deplasa din sfera conflictului armat în sfera războiului psihologic și economic.

În continuare o să încercăm creionarea unei imagini de ansamblu a ceea ce reprezintă modurile de operare teroriste și a efectelor acestora.

Spre deosebire de toate celelalte tipuri de atentate care vizează atacarea unor obiective cu scopul de a genera un număr cât mai ridicat de victime, luările de ostatici urmăresc utilizarea acestora drept monedă de schimb pentru obținerea revendicărilor lansatrie în cursul atacului.

În majoritatea atentatelor în care sunt luați ostatici, revendicările atacurilor se concentrează pe:

eliberarea unor prizonieri afiliați la o anumită organizație teroristă;

dialogarea cu diverși actori politici, în general din statul în care are loc luarea de ostatici;

obținerea unor sume de bani consistente;

retragerea unor trupe militare din diferite zone;

câștigarea independenței sau autonomiei pentru o anumită zonă.

Luările de ostatici diferă în funcție de modalitatea de acțiune aleasă de organizația atacatoare, țara și spațiul în care se desfășoară, revendicările vizate etc., însă la nivel general comportă o serie de similitudini:

acțiunea necesită o amplă pregătire și coordonare la fața locului sau externă;

sunt mai mulți atacatori implicați și foarte bine antrenați operațional(comando);

atacatorii fac apel în principal la arme și în secundar la explozivi;

atacul este etapizat și debutează cu ocuparea locației în care se află viitorii ostatici;

numărul ostaticilor este relativ crescut(de la câteva zeci, până la câteva sute), iar aceștia sunt aleși în funcție de diferite criterii menite să evidențieze cauza teroriștilor(ex. occidentali) sau să aibă un impact major în mentalul colectiv(ex. copii);

se soldează în general cu eliminarea sau capturarea atacatorilor.

Atacurile cu luare de ostatici beneficiază de o acoperire media intensă(redarea în timp real a experienței trăite de ostatici și urmărirea firului evenimentului de la oră la oră) și, totodată, generează un impact semnificativ în societate din cauza factorului emoțional.

Una din practicile teroriste care pare să fi luat amploare în ultimii ani este atacul armat realizat prin utilizarea de arme ușoare, arme albe, grenade etc. în timp ce atacurile tip execuție vizează punctual eliminarea unei persoane din cauza acțiunilor sau atitudinii ce contravin entității atacatoare, atentatele armate vizează și persoane neîncadrabile în segmentul țintelor /high profile/ sau al celor ce au derulat activități legate direct de situații ori evoluții semnificative pentru atacatori. Pe acest ultim palier facem referire în special la victimele selectate exclusiv în baza apartenenței lor la o anumită categorie socială sau profesională, religie, orientare politică (nemusulmani, occidentali, evrei, militari, polițiști etc.).

Deși cu anumite excepții, numărul victimelor provocat într-un atac armat este relativ redus comparativ cu atentatele săvârșite prin alte MO (ex. DEI amplasat), acestea generează un puternic sentiment de teroare în mentalul colectiv din cauza:

modalității sângeroase și crude în care sunt executate;

comiterii acestora preponderent în spații publice;

apartenenței victimei la un anumit segment social care se simte în pericol de a fi atacat similar victimei.

Atacul armat prezintă o serie de avantaje ce îl plasează în topul preferințelor de acțiune ale teroriștilor:

armele utilizate sunt facil de procurat, mânuit, transportat și disimulat;

procesul de planificare/pregătire nu este amplu, atacatorului fiindu-i necesare în principal procurarea armei, selectarea țintei și a locației;

costurile financiare impuse de un astfel de atac sunt (foarte) reduse;

elementul surpriză aferent asigură, într-o mare proporție, reușita acțiunii.

Diversitatea atacurilor teroriste armate și ușurința cu care pot fi orchestrate facilitează executarea lor atât de către indivizi ce acționează singuri/fără o legătură operațională cu o anumită entitate (lupi singuratici), cât și de către grupări teroriste. Totodată, atacul armat reprezintă o constantă în atentatele executate prin apel la o combinație de MO sau în luările de ostatici.

Un ultim aspect important de menționat în abordarea generală a atacurilor armate este faptul că majoritatea atentatelor organizate pe parcursul ultimilor ani s-au încadrat în această categorie și au fost executate preponderent de teroriști solo/lone (indivizi care acționează singuri, în afara unor instrucțiuni clare din partea unei entități teroriste).

Atacurile cu Dispozitive Explozive Improvizate (DEI) amplasate reprezintă unele dintre practicile consacrate la nivelul entităților teroriste, acestea apelând frecvent la explozivi(în cursul anului 2013, la nivel global, zilnic a avut loc un atentat cu DEI).

Dispozitivele explozive amplasabile sunt foarte diverse, acestea putând fi:

confecționate dintr-o multitudine de materiale/substanțe ce pot fi achiziționate legal;

detonate cu diferite tipuri de mecanisme (telecomandat, temporizat, mecanic, aprindere etc.);

asamblate în diverse forme/obiecte (țevi, cutii, recipiente alimentare etc.);

amplasate, în concordanță cu scopul și ținta atacului, în numeroase locații ușor accesibile (spații publice, clădiri, sub mașini, pe șosele etc.).

În funcție de cantitatea și proprietățile agenților utilizați, precum și a locației de amplasare, dispozitivele pot comporta o capacitate distructivă considerabilă (număr ridicat de victime umane, importante distrugeri materiale).

Din cauza costurilor relativ reduse ale componentelor necesare asamblării unui DEI și a accesibilității cunoștințelor necesare pentru construire, atacurile cu DEI amplasate sunt facil de pus în practică, în special în statele cu un climat de securitate instabil (ex. Irak, Afganistan, Pakistan, Yemen, Somalia, Siria etc.).

Deși atacurile cu DEI-uri amplasate sunt cunoscute în special pentru numărul ridicat de decedați și răniți, acestea sunt utilizate și în alte scopuri ce nu vizează generarea unor victime în masă, precum execuțiile punctuale sau crearea de panică și atragerea atenției asupra cauzei, fără a răni însă persoane (ex. majoritatea acțiunilor ETA).

Revenind la atacurile cu DEI în care se urmărește provocarea a numeroase victime, entitățile atentatoare iau în considerație o serie de elemente în vederea optimizării efectelor:

amplasarea dispozitivului în spații închise ce amplifică impactul deflagrației și îngreunează accesul echipelor de salvare;

declanșarea dispozitivului în zone aglomerate, la ore de trafic intens;

implantarea în exploziv a unor elemente suplimentare care în momentul deflagrației cresc numărul victimelor și gravitatea rănilor.

Aeronavele au fost și vor rămâne una dintre țintele vizate de organizațiile teroriste și, totodată, unele dintre dezideratele operaționale principale ale acestora prin prisma:

efectelor devastatoare produse(pierderi umane și financiare, afectarea încrederii populației în transportul aerian și în autoritățile responsabile de securizarea acestuia etc.);

posibilitățile de utilizare a aeronavelor atât ca arme/ mijloace teroriste, cât și ca ținte;

caracterului transnațional teroriștii putând accede în spațiile sau la obiectivele țintă prin îmbarcarea din state ce nu dispun de un sistem de securitate aeroportuară la fel de ridicat ca cele vizate/ de destinație;

mediatizării intense de care un asemenea atac beneficiază și a impactului pe care îl are în memoria colectivă, în special în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 din SUA, în care avionul nu a fost doar un mijloc de transport, ci și un simbol al statului atacat.

În acest context, atacuri reușite cu utilizarea aeronavelor, dejucate sau eșuate au avut loc la nivel global. Atentatorii au apelat la amenințarea echipajului și pasagerilor cu arme de calibru ușor sau albe pentru a modifica traseul aeronavei ori la introducerea de DEI în aeronavă (prin colete, bagaje sau personal). Au existat însă și situații în care atacatorii au luat ostatici pasagerii în vederea îndeplinirii revendicărilor (ex. eliberarea anumitor indivizi din închisoare).

De altfel, în anii 70, deturnările de avioane au reprezentat unul dintre MO predilecte ale diferitelor grupări teroriste, în special palestiniene. Concret în perioada respectivă au fost înregistrate aproape 400 de asemenea incidente.

Deși atacurile cu utilizarea aeronavelor se numără printre temerile de top ale comunității de intelligence, frecvența acestora este redusă deoarece necesită un nivel ridicat de planificare și resurse, dar și pentru că au fost eficientizate măsurile de securitate pe aeroporturi și în aeronave. Acesta este și motivul pentru care aceste atacuri sunt în general apanajul grupărilor teroriste și nu al lupilor singuratici care, în general , eșuează în ducerea la bun sfârșit a atacului fie pentru că sunt reperați de autoritățile cu atribuții în domeniu, fie pentru că nu reușesc să producă un DEI funcțional. Totodată, măsurile securitare sporite aplicate începând cu 2001 îngreunează executarea atacurilor cu aeronave.

Deși entitățile teroriste întâmpină o serie de impedimente în orchestrarea unui atac împotriva țintelor aviatice, acestea nu au renunțat la deziderat și, în anumite cazuri, s-au reorientat către zonele civile din aeroporturi, în care măsurile de securitate sunt cu mult mai reduse decât cele aplicate pe fluxul de îmbarcare a pasagerilor.

În vederea optimizării acțiunilor teroriste, entitățile nu ezită să apeleze la modalități complexe de atac ce înglobează diferite MO. Astfel, pe parcursul ultimilor ani organizațiile teroriste (islamiste și separatiste) au apelat, în cursul aceluiași atentat la utilizarea combinată a mai multor tipuri de MO: atacul-armat, atacul cu DEI, ocuparea de locații, luptă de gherilă, ambuscadă etc.

Deși diversitatea executării nu permite trasarea unui pattern al acestora, atacurile prezintă o serie de puncte comune:

necesită o perioadă îndelungată de planificare a atacului;

sunt realizate sub coordonare asigurată ori din exterior (prin intermediu mijloacelor de comunicare) ori din interior (de către un lider);

în general sunt acțiuni etapizate ce includ o fază de inițiere/ declanșare secondată de ocuparea unei locații sau atingerea unor ținte predefinite;

impun utilizarea unui număr ridicat de atacatori (comando) foarte bine pregătiți operațional;

vizează mai multe locații sau ținte simbolice;

includ apelul la armament ușor(pistoale, puști) și explozivi;

numărul de victime și impactul mediatic aferent sunt relativ ridicate;

sunt revendicate încă din timpul atentatului sau la scurt timp după acestea.

Atentatele realizate prin apel la o combinație de MO-uri nu sunt foarte frecvente întrucât sunt dificil de pus în scenă. Pe de-o parte impun un consum semnificativ de resurse umane, logistice, operaționale și financiare din partea entității atacatoare, de cealaltă, necesitând o etapă amplă de pregătire (antrenament pentru atacatori, studiu de obiectiv, obținere arme), cresc șansele depistării demersurilor de către autoritățile de prevenire și de combatere a terorismului. Sub aspectul dificultăților întâmpinate în orchestrare, atacurile combinate reușite contribuie semnificativ la capitalul de imagine și confirmarea capacității operaționale a entităților care le-au executat.

La nivel general, atacurile cibernetice pot fi catalogate în funcție de natura atacatorului, a scopului vizat și a țintei:

criminalitate cibernetică(atacarea unor sisteme informatice pentru a obține foloase financiare sau pentru a produce pagube economice);

terorism cibernetic(atacarea unor sisteme informatice în scop socio-politic);

război cibernetic (atacarea cibernetică a unui stat/ națiuni de către un alt stat).

Deși, comparativ cu atentatele executate prin alte MO, atacurile cibernetice sunt foarte rare, capacitatea distructivă a acestora și faptul că societatea modernă este dependentă de mijloacele informatice au plasat prevenirea și combaterea acestor acte în topul preocupărilor comunității de intelligence. Acestea, indiferent că vizează rețele informatice civile, ale companiilor, sau unor structuri politice ori securitare, pot genera dezafectarea cel puțin temporară a unor procese esențiale pentru bunul mers al societății sau reacții colaterale în lanț. De asemenea, atacurile cibernetice pot urmări obținerea de date utile punii în practică a altor agresiuni teroriste sau alterarea/ alimentarea cu date eronate a bazelor de date.

Internetul și rețelele computerizate sunt canalele utilizate pentru a ataca țintele virtuale. Acestea prezintă o serie de avantaje/ aspecte exploatabile de către entitățile atacatoare:

anonimatul care permite individului să-și ascundă identitatea și îngreunează identificarea acestuia;

accesibilitatea/ răspândirea geografică ce conferă posibilitatea depășirii granițelor convenționale;

costurile relativ reduse ale accesării și utilizării internetului precum și ale dezvoltării de instrumente virtuale de atac;

popularitatea/ gradul ridicat de utilizare care asigură un auditoriu și totodată o țintă permanentă etc.

Cu toate acestea, există însă și o serie de dezavantaje dificil de surmontat de entitățile atacatoare majoritatea intrând în aria /know how/-ului necesar pentru derularea unui atac cibernetic de amploare/ cu impact semnificativ la nivelul țintei. De asemenea, faptul că printre efectele produse nu s-au numărat, până în prezent, și victime umane, scade impactul atacului în mentalul colectiv.

Suplimentar MO ce vizează un număr ridicat de victime, grupările și lupii singuratici deopotrivă apelează și la atacuri punctuale tip execuție sau asasinat, atâta timp cât le servesc tactic sau strategic. În majoritatea cazurilor, acestea sunt comise prin apel la arme de foc de calibru mic sau arme albe. De asemenea, în zonele cu problematică teroristă(ex. Irak, Afganistan, Yemen, Caucaz) atacatorii nu ezită să apeleze la DEI, grenadă de mână sau acid sulfuric.

Deși atentatele realizate prin acest MO sunt uneori catalogate de media sau societatea civilă drept crime, motivația socio-politică(eliminarea unui individ pentru convingerile sau activitatea sa într-un anumit domeniu) și acțiunea în numele unei ideologii sau organizații extremiste le transformă în acte teroriste.

Spre deosebire de MO mai complexe de atac, execuțiile sau asasinatele nu impun un consum ridicat de resurse operaționale, logistice, financiare sau umane. În majoritatea cazurilor, acțiunea este săvârșită de un singur individ, cu arme care pot fi obținute relativ ușor legal sau de pe piața neagră și a căror mânuire nu necesită o instruire intensivă. Suplimentar, avantajele utilizării armelor de dimensiuni reduse pentru execuții(pistoale, cuțite, grenade) constau și în faptul că pot fi cu ușurință transportate sau disimulate. Practic, singurul aspect ce necesită un efort suplimentar, și acesta doar în cazul țintelor/hight profile/ care beneficiază de protecție proprie și confidențialitatea activității cotidiene, constă în urmărirea victimei pentru a stabili rutina zilnică și selecta momentul optimal atacului.

Deși rezultatul efectiv al atacurilor tip execuție sau asasinat pare relativ redus-rănirea sau uciderea unei singure persoane- impactul acestora poate fi major atât la nivel social( insuflarea sentimentului de teroare), cât și la nivelul organizației atacatoare(ex cazurile în care victima este un actor cheie în soluționarea unui conflict local în care entitatea are un anumit interes, este un oponent vehement al unor entități teroriste sau este implicată în prevenirea sau combaterea terorismului).

Totodată, acțiunea poartă un mesaj general de amenințare la adresa tuturor celor care prezintă similitudini cu victima-susțin aceeași cauză, au aceleași convingeri, fac parte din aceeași instituție sau partid politic etc.

În operațiunile derulate, teroriștii nu ezită să adopte moduri de operare specifice altor tipuri de structuri precum trupele regulate/ miliții, insurgență, dar și de grupările de criminalitate organizată.

În ultimii ani atacurile de tip gherilă, raid sau ambuscadă au devenit o practică pentru anumite entități teroriste(ex Al-Shabaab, Mișcarea Talibanii, Al-Qaeda în Peninsula Arabă).

MO enumerate se bazează pe o pregătire prealabilă consistentă(studiu obiective, antrenare luptători, obținere armament, coordonare echipă) și exploatează elementul surpriză prin organizarea atacului pe timpul nopții sau în perioade în care țintele nu sunt într-o poziție combativă/ activă, menținerea unor poziții sau atitudini disimulate ce nu trădează intențiile de atac etc.

Similar altor moduri de operare teroriste, atacurile tip luptă gherilă, raid sau ambuscadă se bazează preponderent pe armament ușor(pistoale, puști, mitraliere, grenade, aruncătoare de grenade) și explozivi, necesită un număr ridicat de luptători care să-și cunoască foarte bine rolul în arhitectura asaltului și se derulează etapizat:

inițierea operațiunii în forță, pentru a nu lăsa timp țintelor să reacționeze/ să se apere și pentru a crea haos;

derularea propriu-zisă a atacului și atingerea scopului central al acestuia( eliminarea unor persoane, distrugerea unor obiective);

încheierea acțiunii marcată de regruparea și retragerea rapidă a atacatorilor.

Atacurile de acest tip au loc în special în statele cu problematică teroristă activă sau caracterizate de un nivel de insecuritate ridicat și vizează în principal țintele non-civile: guvernamentale, diplomatice, militare, de securitate, ale infrastructurii critice, dar și obiective turistice, în special unități hoteliere etc.

Un alt motiv pentru care teroriștii apelează la acest MO constă în raportul disproporționat de forțe, capacitatea operațională a entităților teroriste fiind mai reduse decât a structurilor militare sau de securitate ale unui stat.

Dacă majoritatea MO prezentate pot fi practicate și de alte tipuri de entități decât cele teroriste(ex. miliții opozante unui anumit regim politic, clanuri, grupări de criminalitate organizată), atacul-sinucigaș reprezintă preponderent apanajul teroriștilor deoarece recurgerea la o astfel de acțiune necesită un nivel de îndoctrinare foarte avansat, în care atentatorii sunt dispuși să-și piardă viața pentru cauza/ideologia sau structura pe care o reprezintă.

Atacurile-sinucigașe sunt practicate atât de membri ai unor grupări teroriste, cât și de lupi singuratici. Chiar și în cel de-al doilea caz, atacatorii pot beneficia de coordonare teroristă directă sau mediată prin intermediul căreia primesc instrucțiuni operaționale, sunt încurajați să atace sau le sunt legitimate actele.

Nu putem discuta despre existența unui pattern în cazul celor ce comit atacuri-sinucigașe, ei putând fi deopotrivă bărbați sau femei, occidentali sau originari din state cu problematică teroristă, musulmani sau creștini, fără educație sau cu studii superioare, cu posibilități materiale ridicate sau cu situație economică precară. Cu toate acestea, s-a înregistrat o incidență mai ridicată în cazul bărbaților tineri, necăsătoriți care au fost expuși la manifestări teroriste sau violente și sunt adepți ai ideologiilor entităților teroriste islamiste.

Deși cel mai frecvent atacatorii-sinucigași fac apel la explozivi atașați de propriul corp sau amplasați în autovehiculele conduse, tot în această categorie intră și cei care execută acțiuni de luare de ostatici, execuție, atac armat și conștientizează faptul că nu vor supraviețui acțiunii respective.

Revenind la teroriștii-sinucigași ce utilizează DEI, trebuie menționat că MO prezintă o serie de avantaje operaționale:

DEI poate fi relativ ușor de manufacturat și disimulat;

atacatorul ce poartă dispozitivul asupra sa poate accesa spații aglomerate;

puterea explozivă a unui DEI corect fabricat poate provoca un număr ridicat de victime;

impactul psihologic și mediatic sunt majore, fiind potențate de cruzimea carnagiului rezultat în urma detonării, de aspectul nediscriminatoriu al alegerii victimelor și de faptul că o persoană a ales să acționeze cu riscul sacrificiului suprem pentru a susține o cauză.

În acest context, cel mai des țintele atacatorilor-sinucigași sunt locații cu public numeros, preferabil în spații relativ închise unde explozia este potențată, iar intervenția forțelor de intervenție îngreunată.

Deși nu se află în topul celor mai frecvente practici teroriste, atentatele executate prin apel la substanțele Chimice, Biologice, Radiologice și Nucleare(CBRN) se mențin pe agenda entităților ce doresc să provoace un număr ridicat de victime umane și să răspândească teroare. De altfel, amenințările cu atacuri de tip CBRN sunt incluse periodic în retorica anumitor organizații teroriste. O mică parte dintre entitățile în cauză au depășit stadiul declarativ și au reușit executarea în țări precum Japonia, SUA, Irak etc. a unor acțiuni teroriste în care au fost utilizate substanțe chimice.

Comunitățile de intelligence și guvernele din întreaga lume depun eforturi permanente pentru eradicarea utilizării agenților CBRN în conflicte. Majoritatea demersurilor legale și de securizare vizează restricționarea accesului public la astfel de agenți și prelucrarea, transportarea, depozitarea acestora în condiții de maximă siguranță.

Atenția deosebită acordată de autorități subiectului este unul dintre principalele motive pentru care atacurile CBRN organizate de entități teroriste nu sunt foarte frecvente. Concret, atacatorii întâmpină o serie de obstacole dificil de surmontat- accesul limitat la substanțe CBRN de risc înalt, menținerea unei evidențe cu privire la achiziționarea în baza unor autorități justificative a celor de risc mediu sau scăzut, restricțiile și măsurile vamale privind acest tip de agenți etc.

Suplimentar, organizațiile ce ar viza executarea unui atac CBRN se confruntă și cu o serie de dificultăți de ordin intern întrucât substanțele trebuie manipulate de persoane cu cunoștințe aprofundate în domeniu, prelucrate în condiții de securitate în laborator, depozitate în spații care să nu permită contaminarea etc. pentru a depăși aceste inconveniente, o parte din entitățile teroriste s-a concentrat pe recrutarea de persoane cu expertiză în domeniu sau dispuse să se implice în executarea de atacuri CBRN și dezvoltarea de departamente interne specializate în identificarea, achiziționarea, producerea sau prelucrarea de agenți CBRN.

Cu anumite excepții (atentatul cu gaz sarin din Tokio din anul 1995), atacurile CBRN executate recent de către diferite entități teroriste nu s-au soldat cu victime în masă.

Atentatele comise prin utilizarea de mașini capcană, un alt mod de operare consacrat de entitățile teroriste, reprezintă practic o formă de materializare a atacurilor cu DEI amplasat. În acest caz dispozitivul exploziv este transportat într-un autovehicul plasat apoi în zona țintă și încorporat unei mașini, fiind ulterior detonat.

Similar DEI amplasate, declanșarea se poate realiza prin diferite mecanisme sau modalități (telecomandat, electric, mecanic etc.). Suplimentar față de primele, autovehiculele- capcană pot fi detonate și de atentatori sinucigași ce acționează și ca șoferi ai autoturismelor.

Acest tip de MO prezintă o serie de avantaje care îl fac foarte popular în rândul teroriștilor:

accesibilitatea confecționării DEI, în general;

disimularea eficientă a DEI;

faptul că autovehiculul servește și ca mijloc de transport la locul atacului, dar și ca armă;

dificultățile întâmpinate de autorități în identificarea mașinilor-capcană din multitudinea autovehiculelor;

capacitatea de a apropia DEI de ținta vizată;

posibilitatea utilizării unei mari cantități de explozivi ce implică o capacitate distructivă ridicată etc.

Tipul și dimensiunea autovehiculelor utilizate în astfel de atacuri(camion, dubă, mașini de dimensiuni mici etc.) variază în funcție de caracteristicile locației atacate și de efectul dorit de entitatea teroristă. Astfel, există situații în care, dacă zona țintă nu permite accesul cu autovehicule mari, teroriștii apelează la motociclete sau biciclete. Au fost înregistrate situații în care atacatorii au folosit inclusiv animale domestice(ex. câini, animale de povară) pentru a transporta explozibilul într-o anumită arie, ulterior detonându-le.

La nivel general, atacurile cu autovehicule-capcană se soldează cu un număr ridicat de victime umane din cauza cantității mari de explozibil potrivit dimensiunii mașinii, precum și a declanșării acestora preponderent în zone aglomerate (piețe publice, parcuri, în apropierea secțiilor de poliție etc.).

În ceea ce privește ariile geografice în care se produc, atacurile cu autovehiculele-capcană sunt cu mult mai frecvente în statele cu un climat securitar instabil, în care atacatorii pot accesa cu ușurință cantități mari de substanțe explozibile, excepții înregistrându-se însă și în statele occidentale.

Unul dintre MO preferate și practicate de teroriști, prin prisma impactului generat, este atacul în serie. Acțiunile de acest tip, folosite prima oară de Al-Qaida, constau în organizarea de către aceeași entitate sau atacator a unei serii de atentate concomitente sau succesive. Atacurile în serie necesită o perioadă consistentă de coordonare a acțiunilor și asigurare a resurselor pentru executare, motiv pentru care acestea reprezintă preponderent o practică a grupărilor teroriste și, mai rar, a lupilor singuratici.

În general atacurile în serie:

sunt comise prin apel la DEI (amplasat, mașină-capcană, atentator-sinucigaș) și armament ușor;

se derulează în perioade de timp și locații ce asigură prezența unui număr ridicat de persoane la fața locului, cu intenția de a produce numeroase victime umane și un impact major asupra opiniei publice;

vizează preponderent ținte civile;

sunt desfășurate în aceeași zi.

Cu toate că și în spațiul occidental au avut loc atacuri în serie soldate cu un număr ridicat de victime, acestea reprezintă excepții, acțiunile de acest tip desfășurându-se, în general, în state cu problematică teroristă.

Succesul atacurilor în serie este strâns legat de temporizare și locație, care sunt definitorii în arhitectura generală a atentatului. Spre exemplu, acest tip de atentate pun într-o serioasă dificultate autoritățile, confruntate cu urgența acordării primului ajutor, gestionarea efectelor combinate ale atacurilor consecutive și identificarea unor noi posibile atacuri.

Astfel de tactici sunt menite să afecteze direct structurile contrateroriste și, totodată, să discrediteze autoritățile.

Suplimentar, atacurile în serie vizează în mod evident și generarea unui număr ridicat de victime. În acest caz, atacatorii nu ezită să organizeze acțiunile într-o locație și, ulterior, să atace și zonele sau rutele utilizate pentru evacuarea celor prezenți în prima locație.

Așadar, terorismul este o acțiune calculată și teroriștii știu ceea ce fac, iar selectarea țintelor este planificată și rațională. Violența teroristă nu este nici spontană și nici întâmplătoare, terorismul este menit să producă teama. Cu alte cuvinte, terorismul este o acțiune psihologică menită să producă impact asupra audienței .

Populația este vulnerabilă prin credința în invincibilitatea unui sistem perfect controlat, fiind ferm convinsă de imposibilitatea practică a unor asemenea perspective.

În fața profundelor progrese științifice, a modificărilor însemnate în raportul mondial de forțe terorismul în forme tot mai diverse, își continuă acțiunile sau recidivează pe fondul neglijării sau tratării cu superficialitate a acestui fenomen.

– PAGINĂ ALBĂ –

CAPITOLUL 3

TERORISMUL CONTEMPORAN – CARACTERISTICI ȘI TENDINȚE

3.1. Semnificația zilei de 11 septembrie

11 septembrie 2001 va rămâne în memoria colectivă ca ziua în care umanitatea ar fi început să înțeleagă că a venit momentul să lichideze sursele terorismului. Evenimentele au avut, din punct de vedere internațional, un dublu impact, deosebit de important. În primul rând, ele au marcat intrarea într-o eră a hiperterorismului internațional, a unor acțiuni care, pentru prima oară, au avut un caracter de o asemenea gravitate. În al doilea rând, aceste atentate au determinat o nouă reorganizare a țărilor, după încheierea Războiului Rece, în două categorii: țările care luptă împotriva terorismului și cele care adăpostesc, încurajează sau sprijină, în orice altă formă, acțiunile teroriste.

Dacă, prin acțiunile lor, autorii atentatului din 11 septembrie au vrut să ne constrângă să reflectăm asupra Islamului și a terorismului, atunci putem spune că și-au atins scopul. După această dată, a trebuit să acceptăm că musulmanii din țările arabe percep mondializarea ca pe o americanizare impusă și se pot simți umiliți de aroganța Statelor Unite și de puterea lor economică, care-i exclude din noua lume.

Din ruinele lui World Trade Center s-au născut noi adevăruri și întrebări, având la bază faptul că o armată de fanatici discreți și eficienți îngrozesc lumea, gata să se sacrifice în luptă. Acest ultim val de acțiuni diferă radical de formele anterioare de terorism și în special de cele ale terorismului social-revoluționar al secolului XX, întrucât cel din prezent se face în numele unei religii.

Aceste acțiuni nu au drept scop să convingă țăranii, muncitorii, studenții, și în general pe cei oprimați și proscriși, ci teroriștii care omoară în numele lui Allah, și-au propus eliminarea tuturor necredincioșilor de pe planetă, și nu convertirea lor.

Atacurile împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001 reprezintă un exemplu șocant al modului în care mijloacele tehnice moderne precum aeronavele civile deturnate și transformate în rachete de croazieră, pot fi întrebuințate pentru atingerea scopurilor urmărite de teroriști. Totodată, prin intermediul internetului, teroriștii au dezvoltat tehnici de comunicare sofisticate și multifuncționale. În plus, ei au demonstrat că posedă cunoștințe pentru a fabrica dispozitive explozive dintr-o gamă largă de obiecte și materiale începând cu telefoane mobile, sonerii, explozivi de uz militar până la dinamita folosită în scopuri industriale și amestecuri de îngrășăminte pentru agricultură și, mai mult decât atât, ei au abilitatea să mascheze explozivi de înaltă sofisticare în obiecte folosite în mod curent.

Așadar, ,,pericolul reprezentat de oportunitățile pe care globalizarea le deschide efectelor sale perfide s-a manifestat în mod clar la 11 septembrie 2001, când s-a demonstrat într-un mod fără echivoc eficacitatea cu care organizația teroristă Al-Qaeda a putut să exploateze noile tehnologii ale informațiilor, vulnerabilitatea rețelelor financiare globale și ușurința cu care se deplasează astăzi diferite persoane suspectate de terorism.”

Atentatele AQ de la 11 septembrie2001 asupra unor clădiri simbol pentru SUA- World Trade Center și a Pentagonului și numărul mare de victime (2973 de morți și mii de răniți) au provocat un traumatism profund societății americane și impact major asupra opiniei publice internaționale. Ulterior, Europa a fost vizată de atentate similare ca amploare a impactului- atentatele de la 11 martie 2004 de la Madrid și cele de la 7 iulie 2005 de la Londra asupra unor mijloace de transport în comun.

După 11 septembrie 2001, provocarea majoră cu care s-au confruntat instituțiile responsabile în domeniul antiterorism a fost cea a dispariției granițelor geografice și globalizarea amenințării teroriste. Potențialul terorist generat de ideologia islamistă de marcă AQ, ce se replică acțional inclusiv la nivel de indivizi, conexiunile operaționale ce nu sunt ținute de limitări financiare ori geografice, gradul de anonimitate și rapiditate al transferului de resurse umane și materiale dau nota predominantă a unei amenințări teroriste globale care se poate materializa în orice țară.

Noul tip de terorism (după 11 septembrie) este rezultatul factorilor externi grupărilor teroriste și nu al unei decizii conștiente. Această nouă formă de terorism se deosebește fundamental de terorismul clasic, întrucât acum putem vorbi de o adevărată planificare specifică acțiunilor militare, de la culegerea și analiza informațiilor despre obiectivul ales la pregătirea minuțioasă a acțiunilor pe variante de acțiune, deci o planificare a resurselor materiale și umane, inclusiv impactul mediatic.

Operațiile militare ar fi putut să se oprească aici și să lase loc unei lupe antiteroriste clasice, axate pe serviciile de informații și cooperările polițienești și judiciare cu țările în cauză. În paralel, s-ar fi putut întreprinde o acțiune diplomatică și politică pentru a construi o coaliție stabilă între statele vizate de terorism, și relațiile cu populațiile musulmane ar fi putut fi dezvoltate pentru a-i izola pe radicali. Dar administrația Bush, lansând conceptul de/ război global contra terorismului/, avea o idee mult mai radicală: pentru a elimina terorismul, trebuiau eliminate cauzele. Până aici, raționamentul ținea de bunul-simț și era împărtășit de destui oponenți ai politicii americane. Rămânea, desigur, să se ajungă la o înțelegere asupra atribuirii /cauzelor/.

După atentatele teroriste organizate de Al-Qaeda la 11 septembrie 2001, transferul de terorism islamist din arealul tradițional în Occident se accentuează, continentul european confruntându-se cu o crescută amenințare islamist-teroristă. Astfel atentatele teroriste de marcă AQ de la Madrid- martie 2004 și Londra-iulie 2005, Toulouse-martie 2012 au schimbat percepția europenilor asupra naturii amenințării teroriste și au impus o realitate ce persistă și dezvoltă multiple mutații. Interese și state din lumea occidentală sunt permanent vizate de retorica AQ, mesajele radicale diseminate în spațiul virtual fiind o permanentă sursă de alimentare a radicalizării islamiste și suportul motivațional al lupilor singuratici.

Într-o proiecție geopolitică ce revendică reinstaurarea califatului islamic, ideologia AQ are o importantă componentă antioccidentală, obiectivul înlăturării regimurilor considerate neislamice fiind dublat de cel al eliminării prezenței și intereselor occidentalilor din spațiul islamic. Atentatele din 11 septembrie 2001 au marcat extinderea obiectivelor acționale de la arealul regional la cel occidental, SUA și state vest-europene fiind vizate de atentatele AQ și grupărilor afiliate.

Propaganda prolifică a terorismului islamist derulată în zonele de acțiune, precum și în diaspora musulmană din Occident a relaționat permanent obiectivele entităților islamist-teroriste de operațiunile antiteroriste în Afganistan ori intervenția armată occidentală din Irak.

În spațiul occidental, efectele intensei propagande islamiste s-au materializat în polarizarea opțiunilor radicale în diaspora musulmană și activarea unor puncte de sprijin financiar, logistic sau uman.

Câmpul de bătălie a Al-Qaida nu este cel al unei armate convenționale, și aici ajungem la eroarea majoră a americanilor în 2001, și anume de a răspunde printr-o cucerire teritorială. Trebuie să încetăm să mai privim lumea prin prisma Al-Qaida, căci în asta constă singura sa forță reală.

11 septembrie a marcat apariția succesivă a unor studii importante privind terorismul internațional și lupta împotriva acestuia, prin abordări complexe și diferite în legătură cu aspectele care privesc dimensiunile și formele de monitorizare ale terorismului, dar și modalitatea de folosire a forței actorilor legitimi cu responsabilități în gestionarea fenomenului care trebuie să urmărească întotdeauna o logică de finalitate și anume de limitare sau chiar de eradicare a acestui fenomen.

3.2. Amploarea terorismului în mileniul III

Schimbările realizate în economia globală, dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor specifice, comunicațiilor și transportului, controlului spațiului asupra fluxului de resurse, sistemul legislativ și corupția au facilitat și dezvoltat economia subterană și au schimbat contextul în care operează terorismul.

Organizațiile criminale sunt în proces de globalizare a activităților ilicite de pătrundere pe noi piețe și de cucerire a noi zone de influență cât și de extindere a activităților ilegale. Ca și multe companii multinaționale organizațiile teroriste caută parteneri în alte țări pentru a maximiza oportunitățile pe care le oferă anumite conjuncturi, a perfecționa logistica și a reduce riscurile de apărare.

Terorismul contemporan pare a fi un conflict alimentat de conflictul existent între civilizații, culturi, religii și putere, transformările din economia globală și politica de democratizare de după Războiul Rece au dat un impuls puternic activității criminale și au făcut necontrolabile organizațiile acestuia.

Terorismul presupune stratageme și acțiuni ilegale destinate compensării inferiorității forțelor armate.

Originalitatea terorismului modern constă în influența considerabilă și marea diversitate a mijloacelor de informare în masă.

Amploarea pe care o cunoaște și varietatea problemelor pe care le ridică terorismul a determinat comunitatea internațională să-și concentreze eforturile pentru a eradica acest flagel.

Când pornești la război, primul lucru pe care îl ai de făcut este să identifici inamicul și obiectivul. Pentru asta trebuie să definești adversarul, să hotărăști asupra câmpului de bătălie unde îl vei înfrunta, să adaptezi mijloacele de care dispui în raport cu obiectivul (sau să adaptezi obiectivul în raport cu mijloacele) și, în sfârșit, odată terenul cucerit, să promovezi o alternativă politică de natură să facă imposibilă revenirea inamicului.

Ne lovim mereu de problema definiției terorismului, dar, pentru a o rezolva, trebuie să luăm în considerare dimensiunea geostrategică mai degrabă decât pe cea juridică. Pe planul legal și moral, putem defini terorismul drept orice atac deliberat contra unor civili nevinovați cu scopul de a face presiuni asupra unui guvern sau unei societăți. Această definiție poate să servească, de pildă, ca bază pentru urmărirea indivizilor implicați însă, pe planul politic și cel geostrategic, o asemenea definiție este insuficientă deoarece trebuie să se ia în considerare finalitatea terorismului.

Astăzi grupările teroriste au început, treptat să-și schimbe viziunea asupra luptei pe care o duceau, trecând de la problemele regionale la Jihadul global. Pe bună dreptate se afirmă că, odată cu impunerea sa ca fenomen global, el a încetat să mai aibă limbă, religie, naționalitate, regiune sau ideologie și că a devenit un fenomen internațional care amenință întreaga lume.

Actele teroriste au ajuns la o asemenea amploare în ceea ce privește numărul și efectele, încât acesta nu mai poate fi combătut decât printr-un răspuns global, indiferent cum s-ar numi acesta.

Terorismul actual se caracterizează printr-o amploare crescândă a acțiunilor, diversificarea strategiilor și mijloacelor folosite și prin dimensiunile distructive fără precedent. Pentru a înțelege în profunzime fenomenul terorist trebuie să discernem între aspectele teoretice care fundamentează terorismul și acțiunile practice de manifestare ale terorismului.

Împiedicarea infiltrării unui informator pe lângă un factor de decizie necesită măsuri de securitate obișnuite într-un serviciu administrativ. Nicio entitate nu se poate considera în prezent la adăpost de un asemenea necaz, cu atât mai mult cu cât respectivul factor de decizie va avea tendința de a-și minimaliza actele de trădare pentru a-și salva creditul.

Foarte mulți oameni n-au cunoscut nenorocirile actelor teroriste decât prin intermediul povestirilor sau imaginilor, iar războiul ideologic mai mult îi plictisește și nu le pare prea periculos, deoarece viața și bunurile personale nu le sunt expuse la prima vedere.

De cele mai multe ori terorismul în toate formele sale de manifestare oferă imaginației de multe ori un aspect romantic și aventuros, seducător iar teroriștii le apar foarte asemănători actorilor preferați în rolurile lor obișnuite, iar numeroasele conflicte sângeroase ce se desfășoară departe de ei le sunt oferite de presă și televiziune ca tot atâtea drame de mare spectacol fără a prezenta niciun pericol personal imediat. În mod inevitabil conflictele moderne care se derulează sub ochii lor capătă caracterul unui joc rezervat câtorva specialiști, iar victime sunt partea unui spectacol de divertisment.

Constatăm cu toții că în prezent, terorismul se alimentează în mare parte din așa numita criză a valorilor. Este un fapt de necontestat cu atât mai mult cu cât nu reprezintă o noutate, în istoria noastră, fiind, cu toate acestea, dificil de enunțat și de rezolvat.

Trebuie să constatăm că în lupta împotriva ideologiilor secolului se confruntă cot la cot oameni de bună credință cu opinii și argumente diferite, pe un teren unde pe fondul stabilizării nu se poate pune problema ștergerii cu buretele a trecutului unei colectivități și nici de a condamna apartenența la o comunitate de tradiții.

Exemplul cel mai concludent pentru structura în rețea îl reprezintă Organizația Al-Qaeda, fiind specifică grupărilor care au obiective nereligioase, dar ale căror acțiuni afectează mai multe țări cu diferite sisteme politice.

Numărul grupărilor care au ales religia ca ideologie, cunoaște o creștere semnificativă în general după sfârșitul Războiului Rece și nu de puține ori se combină cu o motivație naționalistă.

În prezent, nicio țară din lume, nici chiar SUA, nu-și poate asigura securitatea singură în lupta împotriva terorismului internațional. Dacă nicio țară din lume nu se mai poate apăra singură, rezultă, în mod necesar, că apărarea capătă din ce în ce mai mult, o dimensiune colectivă, adică o dimensiune de alianță și de coaliție.

În perspectiva istorică apare deosebit de clar faptul că lipsa de viziune și unitate acțională au ușurat ascensiunea terorismului.

Sunt pe deplin de acord cu cei care afirmă că astăzi, spre exemplu, noi nu mai luptăm cu Al Qaida, rețeaua teroristă, ci cu un adversar mult mai redutabil, cu Al Qaida ca ideologie, ai cărei adepți cresc și se răspândesc în întreaga lume, rămânând loiali capilor rețelei, dar independenți față de aceștia.

Apare cu claritate faptul că unui astfel de fenomen nu i te poți împotrivi decât prin efortul conjugat al statelor democratice, prin solidaritate și prin utilizarea unei game extrem de diversificate de politici, strategii și mijloace, în care cel militar reprezintă doar unul dintre acestea.

Ceea ce caracterizează terorismul de astăzi este trecerea de la actele sporadice ale unor indivizi izolați la grupări teroriste organizate, ca și la diversitatea metodelor de acțiune și la folosirea unui evantai larg de mijloace.

Prin întinderea pe care o cunoaște și ramificațiile sale, prin obiectivele pe care le urmărește, terorismul a devenit astăzi un fenomen internațional, internaționalizarea acestuia este asociată cu extinderea zonelor de acțiune ale teroriștilor, precum și cu schimbările calitative în privința mijloacelor și metodelor de acțiune.

Radicalismul islamic reprezintă forma cea mai notorie a noii culturi a terorismului, dar nu este singurul mod de manifestare violent al cultelor religioase. Indiferent dacă este inițiată de adepții unor culte sau de extremiștii unor religii mai stabile, violența teroriștilor religioși pare a fi mai primejdioasă comparativ cu cea a teroriștilor politici din trecut prin faptul că violența în multe cazuri este justificată fiind asimilată ca o datorie divină.

Implicarea instituțiilor și a valorilor occidentale în lumea islamică prin procesul globalizării ar putea fi o explicație a creșterii manifestărilor teroriste în aceste zone.

O consecință nefastă a globalizării o constituie slăbirea puterii statului și creșterea exponențială a organizațiilor nonguvernamentale, a alianțelor regionale și organizațiilor internaționale. Dezvoltările tehnologice și disponibilitatea lor de difuziune, prin intermediul economiei de piață globalizate, au crescut inevitabil pericolele terorismului în ultimul secol.

Decizia politică împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția prin lege și printr-un sistem coerent de constrângeri și de acțiuni ale cetățeanului, comunității, proprietății, instituțiilor statului și sistemelor de valori împotriva actelor teroriste.

Din punctul nostru de vedere nu vom lua în considerare o astfel de delimitare deoarece ea presupune o separare netă între pace și război, ceea ce, în condițiile actuale nu reflectă realitatea. În plus această delimitare tindă să excludă folosirea mijloacelor militare în conflictele actuale, în timp ce noi considerăm că una din caracteristicile confruntărilor din epoca ce o parcurgem este aceea că ele sunt globale, mobilizând, în intensități variabile, toate mijloacele și resusele de care dispun adversarii la un moment dat.

Usama bin Laden a profitat de poziția strategică pe care o deținea într-o regiune a lumii considerată un adevărat butoi cu pulbere. Organizația sa tentaculară nu cunoaște limite, iar fidelii săi sunt simpli mercenari idealiști gata de orice sacrificiu.

Apariția lui Usama bin Laden a dus la apariția unui război total împotriva puterilor occidentale, declanșând acel djihad sau jihad. Acesta a sesizat că dincolo de conflictul dintre ocupanți și ocupați, această confruntare are o dimensiune mondială implicând direct Statele din Est și Vest și a reușit să-și creeze o imagine de luptător martirizat, condamnat să trăiască înarmat pentru a-și asigura libertatea.

Acești ani petrecuți alături de membrii rezistenței afgane, constituie fundamentul legendei lui Usama Bin Laden răspândite în lumea arabă, unde este cunoscut și recunoscut, în primul rând ca un luptător inflexibil și doar secundar ca un militar saudit. La încheierea conflictului când se întoarce în Arabia Saudită, care deja luase o decizie politică, Usama bin Laden are sentimentul că a pierdut 10 ani din viață și că este trădat.

Usama Bin Laden s-a autoexilat, până în 1996 în Sudan care în acea vreme era pus în departamentul de stat american pe lista țărilor care susținea terorismul internațional.

Odată întors în Afganistan, este limpede că Bin Laden este ca peștele în apă în această parte a lumii care scapă oricărui control și adăpostește extremiști de toate felurile. De-a lungul frontierei afgane cu Pakistanul au fost identificate o mulțime de centre de instruire unde recruții sunt învățați tehnici clasice ale conflictelor de intensitate scăzută, fabricarea de dispozitive explozive improvizate și mânuirea armamentului, urmând ca ulterior să participe la misiuni teroriste în țările occidentale sau la zonele de influență ale acestora.

Aceste baze dotate cu idei formate de comunicații și informatică cu vehicule, armament și explozibil și deținând fonduri în diferite monede naționale sunt puse la dispoziție șefilor de comandouri care vin pentru o perioadă scurtă să îndeplinească o misiune, specifică, mai precis un atentat care a făcut obiectul la numeroase recunoașteri și care a fost pregătit minuțios de conducătorul grupului.

La rândul lor aceste rețele agresive acuză în principal America, Europa Occidentală, Israelul ca fiind teroriste, exemplificând erori și acțiuni limitate ale acestora în urma cărora mor civili, îndemnând la redobândirea pământului propriului popor.

Acest nou tip de rețea teroristă, deosebit față de grupurile teroriste naționaliste mai tradiționaliste, va fi mai dificil de contracarat decât erau grupurile politice și naționaliste din perioada cuprinsă între anii 60 și 80. Extremiștii islamici sunt mai mobili la nivel global, mai letali, mai adaptabili și găsesc mai ușor sprijin în afara granițelor. Amenințarea se schimbă în mod constant prin faptul că ori de câte ori statele iau contramăsuri de răspuns la amenințări, teroriștii își adaptează la rândul lor metodele de acțiune.

Pe întreg traseul de recrutare, îndoctrinare ideologică și pregătire operațională este avută în vedere legitimarea actului terorist, ca reacție la prezența/acțiunea militară occidentală în state precum Irak, Afganistan sau Mali.

Din această perspectivă, amenințarea teroristă majoră în societățile occidentale este generată de teroriștii individuali, încurajați de persistența ideologiei jihadului global.

Ultimii 20 de ani au marcat ofensiva fundamentalismului islamic pentru care reformarea spațiului islamic are ca singură soluție răsturnarea guvernelor unor state musulmane, considerate a fi corupte și eretice, și înlocuirea lor cu guverne islamice care să respecte sharia (legea islamică).

Concomitent cu fragilizarea stării de securitate socială ori economică, a încrederii în exercițiul autorităților, menținerea cauzelor și a obiectivelor în atenția opiniei publice are și rolul de a câștiga noi aderenți, mai ales în medii pentru care opțiunea combatantă reprezintă și o sursă de subzistență. Pe lângă impactul mediatic semnificativ, acțiunile de răpire a unor cetățeni occidentali constituie pentru entitățile teroriste o sursă predilectă de finanțare.

Pentru statele lumii, efectele sunt diferite: imediate și vizibile, ca în cazul retragerii trupelor spaniole din Irak în urma atacului terorist din 2004 de la Madrid ori pe termen îndelungat și cu efecte imprevizibile ce pot consta în construirea unei alternative identitare pentru tinerii musulmani neintegrați în societățile occidentale ce îmbrățișează ideologia fundamentalist-islamică și potențiala lor activare.

Dimensiunea internațională a politicii teroriste a căpătat o importanță capitală atât în ceea ce privește eforturile de cooperare și susținere politică, dar mai ales, în armonizarea și conjugarea eforturilor tuturor elementelor responsabile în combaterea terorismului. Evoluția tehnologică, perfecționarea rapidă a sistemelor de comunicații duc la numeroase schimbări a noțiunilor de timp și distanță, stau la baza formării unor concepte noi în domeniul militar, politic și economic, propagând rapid înaltele valori printre care și supremația legii.

Terorismul va rămâne una din principalele amenințări pentru stabilitatea lumii, iar lupta împotriva sa nu va avea succes decât prin eforturi comune, multidimensionale, ale tuturor statelor lumii. Este greu de crezut că fenomenul va putea fi stins vreodată definitiv, precum un război obișnuit, ori o epidemie gravă. Raporturile învingător-învins vor avea altă natură, iar spațiul și timpul în care ele se manifestă se vor exprima în indicatori mult mai relativi și delicați. Învingătorul va avea statut de învingător pentru o situație concretă, cu instrumente adecvate pentru ea și se va afla în ceastă poziție până la apariția altei situații în care posibilii teroriști vor folosi mijloace și procedee inedite, imposibil de supus controlului internațional, precum mijloacele de susținere a violenței armate.

Toată lumea e de acord că trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a combate și a preveni terorismul, prin măsuri de ordin politic, diplomatic, economic, financiar și militar.

3.3. Capabilități actuale și de perspectivă ale terorismului

În ultimii ani, evaluările de specialitate consacră la nivelul mondial două mari categorii: terorismul motivat religios(islamist) și non-religios(etnic-separatist, de extremă stângă/dreapta, anarhist. Imaginea comună și imediată asociată teroristului este cea a luptătorului fără scrupule, a ucigașului pentru care respectul pentru viața semenilor a fost anihilat de o ideologie deviantă și sectară.

Dincolo de prima linie, de autorii atentatului, se află cei care au recrutat și pregătit atentatorii, au finanțat atacul, procurat ori confecționat armele, documentele de călătorie, mijloacele de comunicație. În final, sunt cei care decid, liderii operaționali ori coordonatori strategici, figuri puternic mediatizate sau anonimi care devin în timp marca identitară a organizației teroriste.

Indiferent de palierul pe care se află în ierarhia entității ori motivațiile invocate, sancțiunea societății este unanimă în condițiile în care oamenii nevinovați și fără apărare sunt fără voia lor aduși în mijlocul unei lupte ce nu respectă niciuna dintre legile războiului.

Se constată o schimbare dramatică a tacticilor de luptă ale organizațiilor teroriste, inclusiv prin folosirea NBC, profitarea de vulnerabilitățile democrației contemporane, accesul nelimitat la tehnologiile lumii moderne, la resursele financiare și materiale, suficiente pentru a-și îndeplini scopurile.

Trebuie evidențiată tendința aproape maladivă de realizare a succeselor obținute de către organizațiile teroriste și ajutate, din nefericire, de către mass-media, care nu poate înțelege că, în dorința de a avea întâietate și priză la publicul larg, face jocul teroriștilor.

Din punct de vedere al teroriștilor, forța acționează eliberator și, indispensabil aici intervine efectul propagandistic asupra populațiilor sau al oficialităților, dar și mijloacele de informare în masă care îi sprijină pe teroriști prin publicitatea pe care acestea le-o fac. Terorismul motivat religios se va manifesta în continuare atâta vreme cât va exista separația dintre săraci și bogați, exprimată prin diferențe de credință și peste tot unde grupuri de populații se simt oprimate, apar noi focare de conflict.

Împotriva dezinformării nu se poate lupta fără un personal calificat dispunând de mijloace adecvate, și în special, fără o discreție strategică și tactică care să fixeze scopuri clare și să coordoneze acțiunile necesare, iar aceasta se face ca în orice alt domeniu, prin cunoașterea exactă a pericolului.

Formarea specialiștilor în acest domeniu solicită timp și atenție, precum și o gândire fără prejudecăți, în primul rând, le sunt necesare calități active cum ar fi, sângele rece, inteligență, perspicacitate, răbdare, subtilitate și curaj. Câmpul de luptă al terorismului îl constituie în primul rând conștiința fiecărui cetățean. Apărarea împotriva acestei forme de manifestare nu se poate realiza din postura de simpli spectatori, ci și prin participarea generală a tuturor celor care pot fi victime. Imposibilitatea de a mai încredința altora grija pentru liniștea proprie constituie pentru concetățenii noștri o situație nouă, căreia nu-i vor putea face față de pe o zi pe alta.

Este deosebit de important ca oamenii cu calificări diferite și complementare să acționeze în aceeași direcție și într-o deplină încredere reciprocă, însă nu trebuie uitat că cei de la serviciile de informații au misiunea cea mai ingrată și nu trebuie sub niciun pretext împiedicați în acțiunile lor, cu atât mai mult cu cât reprimarea teroriștilor este indispensabilă și se realizează pe priorități în raport cu denunțarea acțiunilor întreprinse.

Când este vorba de o agresiune de anvergură având ca obiectiv acțiunea asupra atitudinii sau comportamentului unei mase largi de populație apărarea trebuie asigurată de către organisme de o mare competență capabile să acționeze într-o manieră sincronizată și legitimă, deoarece primul lor scop îl constituie asigurarea încrederii din partea celor pe care îi apără.

Pregătirea modalităților de reacție la o acțiune teroristă este un element fundamental al politicii oricărui stat, atât în sfera organelor militare, cât și a instituțiilor civile, precum și stabilirea relațiilor de colaborare dintre acestea, pentru crearea unor capacități de reacție flexibile și eficiente.

O altă formă a terorismului contemporan, o constituie virușii războiului cibernetic, cu pagube considerabile, chiar mai mari decât la cel obișnuit și, de asemenea, nu putem neglija nici agresiunea psihologică, greu de contracarat.

Interesul acestor grupuri pentru armele chimice, biologice și dispozitivele radiologice și nucleare îngrijorează și mai mult. Capii organizațiilor teroriste și-au exprimat deschis intenția de a intra în posesia și a folosi arme de distrugere în masă, iar această dorință produce în mod cert o îngrijorare serioasă și reprezintă o amenințare la adresa tuturor națiunilor.

Dispozitivele artizanale, sau bombele construite de amatori, reprezintă în prezent arma preferată a teroriștilor și cea mai importantă cauză a pierderilor de vieți omenești în rândul forțelor armate și al populației civile în cazul atacurilor teroriste. Aceste arme sunt amplasate și utilizate prin folosirea unei game largi de mijloace și procedee, inclusiv mașini și camioane cu explozivi, bombe plasate pe căile rutiere și purtători sinucigași de centuri sau veste cu explozivi.

Oricare ar fi tipul de confruntare asimetrică, superioritatea gândirii strategice maximizează avantajele și minimizează dezavantajele, exploatează slăbiciunile adversarilor, realizează sau evită surprinderea.

Mesajele entităților islamiste exploatează deficiențele de integrare socio-economică și conflictele de identitate ale tinerilor musulmani, în special discrepanța dintre societatea occidentală și cultura islamică a părinților lor.

Procesul de radicalizare islamică este alimentat de presiunea exercitată de mediatizarea evenimentelor din statele de origine, ce acutizează resentimentele și atitudinile vindicative față de Occident, considerat responsabil pentru conflictele din spațiul islamic.

În directă relație cu obiectivele și ideologia asumate, țintele generice sunt explicit indicate de entitățile teroriste, încă de la înființare.

Sunt riguros selectate și pregătite atacuri asupra acelor ținte previzibil să producă efectul scontat de organizație prin simbolistica lor și impactul creat de numărul de victime și amploarea pagubelor materiale. Majoritatea acțiunilor teroriste sunt executate în scopul influențării unei audiențe mai largi decât grupul asupra căruia este îndreptat efectiv atacul. Potențarea propagandei, câștigarea de noi adepți și sporirea susținerii financiare sunt efectele implicite de care beneficiază entitățile teroriste. La acestea se adaugă cele explicite, cuprinse în revendicările punctuale de eliberare a unor conaționali sau sume de bani ca răscumpărare.

În raport cu obiectivele locale, organizațiile teroriste etnic-separatiste, urmăresc, în principal, diminuarea capabilității forțelor guvernamentale, punerea în dificultate ori blocarea activităților economice, compromiterea autorității responsabililor politici și guvernamentali.

Agende operaționale similare au și entitățile islamiste, care au adăugat în mod specific ca ținte prioritare țintele occidentale aflate în arealul lor operațional ori în Occident. Sunt vizați cetățeni occidentali- turiști, diplomați, jurnaliști, angajați ai unor companii/ONG, dar și obiective diplomatice sau economice.

Odată cu extinderea arealului operațional din spațiul islamic spre Occident s-a constatat preocuparea entităților teroriste de a ataca acele ținte occidentale care cumulează valoarea de simbol a țintei cu numărul foarte mare de victime.

În timp, s-a constatat o evoluție în opțiunea teroriștilor pentru anumite ținte, determinată de reducerea vulnerabilității acestora datorată măsurilor de securitate sporite dispuse de autoritățile naționale/ internaționale. De exemplu, s-a diminuat opțiunea teroriștilor pentru deturnarea de avioane, atacarea de ambasade și luarea de ostatici.

În ultimii ani, locurile aglomerate, cu dispozitive de securitate minime sau absente reprezintă o alternativă tot mai frecvent folosită la obiectivele greu accesibile, de maximă securitate, reprezentate de obiective militare, diplomatice sau politice. Locurile aglomerate, ca set de ținte prioritare pentru teroriști ce includ hotelurile, centrele comerciale, rețelele de transport, cluburile de noapte, cafenelele, bazele sportive, teatrele, cinematografele, piețele și străzile circulate.

Alimentate de ura față de propriile guvernări, considerate ca fiind aservite intereselor Occidentului, organizațiile teroriste susțin obiective politice proprii, fundamentate de o ideologie care avansează o construcție societală diferită de cea a puterii în exercițiu. Adesea, materializarea acestor obiective ar echivala unei rescrieri a istoriei, obiectivele strategice ale entităților teroriste vizând cel mai adesea reconfigurarea unor granițe existente, autonomia teritorială în cadrul unui stat, refundamentarea religioasă a organizării societale.

Al-Qaida nu este o organizație de tip leninist, centralizată și ierarhizată. Ea funcționează în rețele. Aceste rețele sunt în același timp internaționale și întemeiate pe relații personale strânse între membrii lor. Aceștia îmbină globalizarea cu spiritul de solidaritate al unui mic grup omogen de oameni care se cunosc bine. Această solidaritate a unor vechi combatanți internaționaliști, care au împărtășit aceleași tabere și aceleași lupte, este cea care constituie suplețea și fiabilitatea rețelelor. Statul-major, celulele de bază, rețelele transnaționale și ierarhia comandamentului Al-Qaida sunt astfel întemeiate pe legături personale, create fie în Afganistan, fie la nivel local, și care se transpun apoi într-o dimensiune transnațională și deteritorializată. Camaraderia joacă un rol foarte important, câteodată întărit de legături matrimoniale care nu au nimic /tradițional/: un bărbat se căsătorește cu sora tovarășului său, și nu cu femeia aleasă, ceea ce implică adesea o relație de cuplu modern.

Al-Qaida nu se limitează la aceste rețele. Există și alte tipuri: francizarea, sucursalele și, în sfârșit, pepinierele și releele.

-Francizarea. Este suficient ca niște actori locali să-și însușească sigla și conceptul Al-Qaida, fără a fi neapărat conectați la centru, pentru ca organizația să se poată prevala de o acțiune care nu ea a organizat-o. Această tehnică a francizării arată în ce măsură Al-Qaida este cu adevărat o organizație modernă: decentralizată, suplă, știind să delege, mizând pe imagine.

-Sucursalele. Organizații locale, relativ teritorializate(adică acționând într-un spațiu limitat, corespunzător unei țări sau unei zone lingvistice) și având propria istorie, care sunt instrumentalizate de Al-Qaida și sfârșesc prin a se prevala de ea în mod explicit.

-Releele și pepinierele. O legătură specială se dezvoltă între Al-Qaida și rețelele radicale pakistaneze. Primul motiv este faptul că Pakistanul e locul în care se află conducerea Al-Qaida(fapt cunoscut de la sfârșitul anului 2001, dar care a fost negat cu regularitate de autoritățile pakistaneze și trecut sub tăcere de americani). Conducerea Al-Qaida depinde așadar de aceste mișcări, pentru protecția sa și comunicare: există o pakistanizare a Al-Qaida. Dar asistăm și invers, la o /al-qaidizare/ a radicalilor pakistanezi care ies din spațiul regional în care se cantonau( Afganistan și Cașmir), în special conectându-se la diaspora pakistaneză din Marea Britanie.

În sfârșit, dacă centrul Al-Qaida sfârșește prin a fi neutralizat, ne putem închipui că un anumit număr de foști/afgani/ sau de membri potențiali ai Al-Qaida vor folosi tehnicile deprinse, rețelele stabilite și imaginea de marcă. Ei vor putea să se reunească sau să se transforme în rețele mafiote. Niciun stat nu se aventurează acum pe această cale de teama unei reacții americane directe. Dar situația s-ar schimba dacă Statele Unite atacă Iranul sau dacă abandonarea rețelelor Al-Qaida și confuzia asupra scopului și mijloacelor în /războiul contra terorismului/ ar sfârși prin a crea o zonă gri în care nu s-ar mai putea distinge actorii prezenți. Această situație se poate schița în spațiile în care acționează astăzi militanții internaționaliști, ceea ce presupune legături cu rețele de traficanți și posibile complicități ale unor membrii ai aparatului de stat(regiuni tribali din Pakistan).

Scopul Al-Qaida nu este de a crea o nouă entitate politică și teritorială capabilă să reziste Statelor Unite, căci o asemenea entitate n-ar fi o problemă pentru americani, care i-ar veni cu ușurință de hac, precum cu Irakul în 2001. Scopul este, dimpotrivă, de a înmulți /zonele gri/, fără stat, fără administrație, fără ținte fixe. Al-Qaida este o organizație nomadă, care își găsește locuri de adăpost, dar care poate ridica tabăra în orice moment.

Din punctul de vedere al științei militare, războiul împotriva terorismului este, în parte, negat ca formă a acțiunilor de luptă, însă, din păcate, este și probabil va fi războiul viitorului.

Capacitatea distructivă a grupurilor teroriste crește constant, întrucât teroriștii se dovedesc adepții folosirii tehnicii moderne pentru a-și atinge scopurile urmărite. Drept răspuns, statele cooperează pentru a dezvolta mijloace tehnice noi și îmbunătățite în vederea combaterii acestei amenințări din ce în ce mai sofisticate.

Războiul împotriva terorismului este cu alte cuvinte, un război care are nevoie de o strategie a descurajării cumulate. În acest război statele lumii nu numai că vor trebui să acumuleze victorii individuale, ci vor trebui să diminueze capabilitățile materiale ale inamicului într-un așa grad încât să slăbească hotărârea acestuia și să arate clar prețul inacceptabil pe care acesta îl va plăti pentru acțiunile sale.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Acest demers își propune identificarea și definirea elementelor caracteristice, din care să rezulte soluții în ceea ce privește modalități de prevenire a atentatelor teroriste și de reacție la acestea atât împotriva organizațiilor teroriste, cât și a celor care le tolerează sau le susțin.

Fără a înțelege în profunzime originile, mediul propice de supraviețuire, modul de manifestare și scopurile fenomenului terorist, este evident că nu putem întreprinde acțiuni eficiente de combatere a acestuia prin tehnici/tactici/proceduri specifice fiecărui caz în parte, structuri specializate și echipamente sau mijloace adecvate.

Chiar și așa, confruntarea cu un inamic care își duce clandestin existența și operează imprevizibil în spatele unor ideologii radicale și punctuale pe care le îmbrățișează un număr restrâns de oameni, confruntarea este extrem de dificilă, în condițiile în care regulile sunt respectate doar de una din părți în timp ce cealaltă pur și simplu le sfidează, ba mai mult, se asociază cu toată gama de riscuri și amenințări, speculând perfid vulnerabilitățile entităților umane, pentru atingerea unor interese care nu au nimic în comun cu valorile democratice unanim recunoscute.

Să fii spectator, să privești și să constați pur și simplu o stare de fapt, să-ți dai cu părerea, să comentezi poate fi o atitudine dar nu este suficient, în condițiile în care dimensiunea acestui fenomen a căpătat amploare globală iar țintele atacurilor sângeroase sunt diversificate începând de la decidenți/persoane influente sau clădiri ,,simbol” la oameni nevinovați și obiective de infrastructură comune.

Ar fi păcat, ca după ce am evoluat atât de mult tehnologic în folosul omului, să nu găsim o cale de eradicare a acestui flagel morbid sau cel puțin de ținere sub control și îndepărtare a lui de lumea civilizată.

Suntem datori atât față de sacrificiile înaintașilor cât și pentru viitorul urmașilor noștri să găsim soluții fezabile care să ne permită ,,să arătăm cu degetul” pe cei care nu se conformează regulilor de conviețuire umană, să impunem și să acceptăm limite și restricții, și să-i izolăm pe cei ,,bolnavi de terorism” pentru a reuși să ne promovăm nestingheriți ideile, interesele și valorile și să le respectăm pe ale celorlalți, să ne identificăm locul și rolul care ne reprezintă și să progresăm împreună într-un climat de siguranță.

– PAGINĂ ALBĂ –

LISTĂ CU ABREVIERI ȘI ACRONIME

– PAGINĂ ALBĂ –

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. LEGI, ORDONANȚE ȘI HOTĂRÂRI DE GUVERN

1. Constituția României, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 767, București, 2003, cota 71363.

2. Legea nr. 45 privind apărarea națională a României, Monitorul Oficial al României, nr. 172, București, 1994.

II. REGULAMENTE ȘI INSTRUCȚIUNI MILITARE ROMÂNEȘTI

1. Strategia de Transformare a Armatei României, Statul Major General, București, 2007, fondul de carte al Bibliotecii Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cota inf. 567.

2. Doctrina Armatei României, Statul Major General, 2011;

III. REGULAMENTE ȘI INSTRUCȚIUNI MILITARE STRĂINE

1. Joint Pub 3-07 Joint Doctrine for MOOTW, June 16, 1995.

2. HQDT/18/34/46 Army doctrine publication, vol. 1, Operations.

3. Joint Publication 3-16, Multinational Operations, March 2007.

4. BI-MNC Directive for NATO Doctrine for Peace Support Operations, 1998.

IV. LUCRĂRI DE AUTORI ROMÂNI

1. T., Frunzeti, G., Dulea, Psihologia terorismului în era globalizării, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009.

2. A., Pop, Strategia de Securitate Națională – de la proiect la realitate, eseu, Facultatea de Științe Politice, Universitatea "Dimitrie Cantemir", București, 2006.

6. Al., Sarcinschi, Operațiile de stabilitate și securitatea umană, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I” București, 2008.

V. LUCRĂRI DE AUTORI STRĂINI

1. A., Vershbow, European Defence: European and American Perceptions, Paris 2000.

2. B., Boutros-Ghali, Agenda for Peace:Preventive Diplomacy, Peace-making and Peace-keeping,în http://www.un.org/ Docs/SG/agpeace.html

3. Ch., Grant, J., Shea, Evoluția recentă a relațiilor NATO – Uniunea Europeană, în Occasional Papers, nr. 4/2004.

4. F., Foch, Principiile războiului, Editura militară, București, 1976;

5. F.G., Burwell, D.C., Gompert, L.S., Lebl, J.M., Lodal, W.B., Slocombe, Transatlantic Transformation: Building a NATO-EU Security Architecture, Policy Paper, March 2006.

VI. SURSE WEB

http://www.nato.int

http://ue.eu.int

ro.wikipedia.org/wiki/Relații_internaționale

andreivocila.wordpress.com/…../perspective-ale-securitatii-nationale-la-limita-bazinului-marii-negre-in-contextul-geopolitic-si -geostrategic-al-sec…

VII. REVISTE

1. Gândirea Militară Românească, colecția din anii 2007-2012.

2. Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, colecția din anii 2006-2011.

3. Revista Forțelor Terestre, colecția din anii 2007-2012.

4. Revista Impact Strategic, colecția din anii 2007-2012.

5. Revista Terorismul azi, colecția din anul 2006.

VIII. DOCUMENTE DE REFERINȚĂ

1. Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, ediția a II-a, București, 1996.

2. Dicționar enciclopedic ilustrat, Editura Codex 2000 SRL, București, 1999, Biblioteca Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cota 69195.

3. Carta Națiunilor Unite http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/ carta_natiunilor_unite/

4. Final Communiqué, Ministerial Meeting of the North Atlantic Council Held in Reykjavik on 14 May 2002, www.nato.int/docu/comm/2002/0205-icl/0205-icl.htm

ANEXE

– PAGINĂ ALBĂ –

Anexa nr. 1

SPECTRUL CONFLICTELOR

Sursa: FM 3-21.31 The STRYKER Brigade Combat Team, Washington, DC, 2003, p. 1-5.

– PAGINĂ ALBĂ –

Anexa nr. 2

CARACTERISTICILE CONFLICTELOR DE JOASĂ INTENSITATE

Conflictul de joasă intensitate:

este un concept integrat și orientat politic, conținând elemente militare, care însă au doar o pondere secundară în manifestarea conflictului;

implică utilizarea forțelor militare la un nivel sub cel al unui conflict major convențional, adică sub pragul luptei armate între două forțe regulate – unii analiști vorbesc deja despre “Războiul de generația a 4-a” cel care opune o forță regulată uneia care refuză angajarea directă, nu luptă “corect”;

se manifestă pe scară largă, de la subversiune, la utilizarea limitată, cu restricții a forțelor armate;

se desfășoară printr-o combinație de mijloace și instrumente politice, economice, informaționale și militare;

apare între perioada tensiunilor politico-diplomatice și un conflict major convențional;

sunt localizate, de regulă, în țări ale lumii a treia dar pot avea implicații asupra mediului de securitate regional și, uneori, chiar global, prin atragerea marilor actori.

– PAGINĂ ALBĂ –

Anexa nr. 3

FORMELE DE MANIFESTARE A ASIMETRIEI

Asimetria metodelor – se referă la utilizarea unor concepte operaționale sau doctrine tactice diferite de cele ale inamicului. Sunt elocvente în acest caz aplicarea tehnicilor specifice „blitzkrieg-ului”, în cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva apărării statice pe Frontul de Vest în 1940 și aplicarea tehnicilor specifice războiului bazat pe rețea de către forțele SUA, în conflictul din Golful Persic din 2003. Am putea adăuga aici și concepția de instruire a trupelor. În sprijinul acestei afirmații vom cita aici aprecierile unuia dintre cei mai străluciți generali ai Wermachtului, mareșalul Erich von Meinstein care are un mare respect față de nivelul de instruire a trupelor și comandamentelor germane, superior, cel puțin în faza inițială a războiului, structurilor similare din armatele aliate.

Asimetria de voință – impune unui adversar cu interese mai mari să-și asume costuri mai mari, să accepte riscuri mai mari și să întreprindă acțiuni pe care adversarul mai puțin motivat le evită din punct de vedere moral sau legal. Are un caracter relevant la nivel strategic atunci când un adversar își vede supraviețuirea ori interesele vitale în joc, iar celălalt își protejează sau își promovează interesele vitale. Un exemplu elocvent, în opinia noastră, îl reprezintă motivația atacului Japoniei împotriva SUA de la Pearl Harbor. La nivel operativ și tactic este echivalentul asimetriei de moral.

Asimetria de tehnologie – decalajul tehnologic poate fi compensat prin războaie de uzură și de guerilă.

Asimetria normativă – presupune existența unor standarde etice și legale diferite, iar pentru atingerea scopurilor se utilizează metode interzise cum ar fi: purificarea etnică, scuturile umane, acțiunile teroriste etc.

Asimetria organizațional-structurală – diferențele sunt evidente dacă privim asimetria prin prisma binomului armată de masă – armată profesionalizată.

Asimetria în durată/răbdare – se opune tendinței de scurtare a acțiunilor în vederea soluționării crizei/conflictului. Poate duce la câștigarea războiului – vezi războiul din Vietnam.

– PAGINĂ ALBĂ –

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. LEGI, ORDONANȚE ȘI HOTĂRÂRI DE GUVERN

1. Constituția României, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 767, București, 2003, cota 71363.

2. Legea nr. 45 privind apărarea națională a României, Monitorul Oficial al României, nr. 172, București, 1994.

II. REGULAMENTE ȘI INSTRUCȚIUNI MILITARE ROMÂNEȘTI

1. Strategia de Transformare a Armatei României, Statul Major General, București, 2007, fondul de carte al Bibliotecii Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cota inf. 567.

2. Doctrina Armatei României, Statul Major General, 2011;

III. REGULAMENTE ȘI INSTRUCȚIUNI MILITARE STRĂINE

1. Joint Pub 3-07 Joint Doctrine for MOOTW, June 16, 1995.

2. HQDT/18/34/46 Army doctrine publication, vol. 1, Operations.

3. Joint Publication 3-16, Multinational Operations, March 2007.

4. BI-MNC Directive for NATO Doctrine for Peace Support Operations, 1998.

IV. LUCRĂRI DE AUTORI ROMÂNI

1. T., Frunzeti, G., Dulea, Psihologia terorismului în era globalizării, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009.

2. A., Pop, Strategia de Securitate Națională – de la proiect la realitate, eseu, Facultatea de Științe Politice, Universitatea "Dimitrie Cantemir", București, 2006.

6. Al., Sarcinschi, Operațiile de stabilitate și securitatea umană, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I” București, 2008.

V. LUCRĂRI DE AUTORI STRĂINI

1. A., Vershbow, European Defence: European and American Perceptions, Paris 2000.

2. B., Boutros-Ghali, Agenda for Peace:Preventive Diplomacy, Peace-making and Peace-keeping,în http://www.un.org/ Docs/SG/agpeace.html

3. Ch., Grant, J., Shea, Evoluția recentă a relațiilor NATO – Uniunea Europeană, în Occasional Papers, nr. 4/2004.

4. F., Foch, Principiile războiului, Editura militară, București, 1976;

5. F.G., Burwell, D.C., Gompert, L.S., Lebl, J.M., Lodal, W.B., Slocombe, Transatlantic Transformation: Building a NATO-EU Security Architecture, Policy Paper, March 2006.

VI. SURSE WEB

http://www.nato.int

http://ue.eu.int

ro.wikipedia.org/wiki/Relații_internaționale

andreivocila.wordpress.com/…../perspective-ale-securitatii-nationale-la-limita-bazinului-marii-negre-in-contextul-geopolitic-si -geostrategic-al-sec…

VII. REVISTE

1. Gândirea Militară Românească, colecția din anii 2007-2012.

2. Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, colecția din anii 2006-2011.

3. Revista Forțelor Terestre, colecția din anii 2007-2012.

4. Revista Impact Strategic, colecția din anii 2007-2012.

5. Revista Terorismul azi, colecția din anul 2006.

VIII. DOCUMENTE DE REFERINȚĂ

1. Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, ediția a II-a, București, 1996.

2. Dicționar enciclopedic ilustrat, Editura Codex 2000 SRL, București, 1999, Biblioteca Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cota 69195.

3. Carta Națiunilor Unite http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/ carta_natiunilor_unite/

4. Final Communiqué, Ministerial Meeting of the North Atlantic Council Held in Reykjavik on 14 May 2002, www.nato.int/docu/comm/2002/0205-icl/0205-icl.htm

ANEXE

– PAGINĂ ALBĂ –

Anexa nr. 1

SPECTRUL CONFLICTELOR

Sursa: FM 3-21.31 The STRYKER Brigade Combat Team, Washington, DC, 2003, p. 1-5.

– PAGINĂ ALBĂ –

Anexa nr. 2

CARACTERISTICILE CONFLICTELOR DE JOASĂ INTENSITATE

Conflictul de joasă intensitate:

este un concept integrat și orientat politic, conținând elemente militare, care însă au doar o pondere secundară în manifestarea conflictului;

implică utilizarea forțelor militare la un nivel sub cel al unui conflict major convențional, adică sub pragul luptei armate între două forțe regulate – unii analiști vorbesc deja despre “Războiul de generația a 4-a” cel care opune o forță regulată uneia care refuză angajarea directă, nu luptă “corect”;

se manifestă pe scară largă, de la subversiune, la utilizarea limitată, cu restricții a forțelor armate;

se desfășoară printr-o combinație de mijloace și instrumente politice, economice, informaționale și militare;

apare între perioada tensiunilor politico-diplomatice și un conflict major convențional;

sunt localizate, de regulă, în țări ale lumii a treia dar pot avea implicații asupra mediului de securitate regional și, uneori, chiar global, prin atragerea marilor actori.

– PAGINĂ ALBĂ –

Anexa nr. 3

FORMELE DE MANIFESTARE A ASIMETRIEI

Asimetria metodelor – se referă la utilizarea unor concepte operaționale sau doctrine tactice diferite de cele ale inamicului. Sunt elocvente în acest caz aplicarea tehnicilor specifice „blitzkrieg-ului”, în cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva apărării statice pe Frontul de Vest în 1940 și aplicarea tehnicilor specifice războiului bazat pe rețea de către forțele SUA, în conflictul din Golful Persic din 2003. Am putea adăuga aici și concepția de instruire a trupelor. În sprijinul acestei afirmații vom cita aici aprecierile unuia dintre cei mai străluciți generali ai Wermachtului, mareșalul Erich von Meinstein care are un mare respect față de nivelul de instruire a trupelor și comandamentelor germane, superior, cel puțin în faza inițială a războiului, structurilor similare din armatele aliate.

Asimetria de voință – impune unui adversar cu interese mai mari să-și asume costuri mai mari, să accepte riscuri mai mari și să întreprindă acțiuni pe care adversarul mai puțin motivat le evită din punct de vedere moral sau legal. Are un caracter relevant la nivel strategic atunci când un adversar își vede supraviețuirea ori interesele vitale în joc, iar celălalt își protejează sau își promovează interesele vitale. Un exemplu elocvent, în opinia noastră, îl reprezintă motivația atacului Japoniei împotriva SUA de la Pearl Harbor. La nivel operativ și tactic este echivalentul asimetriei de moral.

Asimetria de tehnologie – decalajul tehnologic poate fi compensat prin războaie de uzură și de guerilă.

Asimetria normativă – presupune existența unor standarde etice și legale diferite, iar pentru atingerea scopurilor se utilizează metode interzise cum ar fi: purificarea etnică, scuturile umane, acțiunile teroriste etc.

Asimetria organizațional-structurală – diferențele sunt evidente dacă privim asimetria prin prisma binomului armată de masă – armată profesionalizată.

Asimetria în durată/răbdare – se opune tendinței de scurtare a acțiunilor în vederea soluționării crizei/conflictului. Poate duce la câștigarea războiului – vezi războiul din Vietnam.

– PAGINĂ ALBĂ –