Caracteristicile Generale ale Diasporei Romane

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Teorii ale migratiei internationale

1.1 Teoria economica neoclasica a migratiei

1.2 Teoria piata duala a fortei de munca

1.3 Teoria Push and Pull

1.4 Teoria retelelor sociale

1.5 teoria gravitationala a migratiei

Capitolul II. Istoricul migratiei internationale din Romania

2.1 Perioada interbelica > 1918

2.2 Perioada comunista (dupa al II-lea razboi mondial)

2.3 Perioada de dupa 1989-1990

Capitolul III. Studiu practic

3.1 Universul populatiei (diaspora)

3.2 Prezentarea chestionarului

3.3 Modalitatea de aplicarea

3.4 Rezultate

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Tema lucrarii de licenta pe care mi-am propus sa fac o cercetare de tip sociologica se intituleaza : „Caracteristicile generale ale migratiei diasporei romane”. Motivul pentru care am dorit sa ma axez mai mult pe aceasta tematica a fost sa vad care sunt directiile de origine si destinatie a romanilor, care sunt cele mai preferate destinatii de migrare, in care parte a Europei se extind mai mult si care este scopul emigrari din tara lor de origine. Deoarece fenomenul migratiei este foarte bine cunoscut ca fiind unul dintre procesele sociale care au influentat si influenteaza profund societatea romaneasca actuala, putem spune ca Romania este o tara importanta de emigratie pe plan european. Migratia internationala, este fenomenul care implica consecinte sociale, demografice, politice si economice. Acesti factori au crescut semnificativ incepand cu anul 1989, iar interesesul pentru a analiza acestui proces a crescut, s-a intensificat, a pus mari semne de intrebare si a cuprins aproape toate regiunile lumii.

Lucrarea de fata este structurata pe trei capitole , dupa mine acestea fiind cele mai importante din punct de vedere al migratiei internationale. In primul capitol sunt descrise teoriile migratiei internationale care determina acest fenomen mondial. Teoria economica neoclasica, teoria piata duala a fortei de munca, teoria push and pull, teoria gravitationala toate aceste au intre ele o stransa legatura care pornesc de la ideea factorului demografic si social si ajungand pana a descrie rolul factorului economic si politic. O componenta deosebit de importanta a fenomenului demografic, care exercita o influenta nemijlocita asupra fortei de munca si, totodata o carcateristica fundamentala ce reprezinta miscarea, deplasarea dintr-un loc in altul al populatiei a fost corelata de Everett S. Lee, Lewis W. A , Piore M. J , Reilly W. J acestia fiind doar cativa cercetatori in domeniu care au caracterizat si descris teoriile migratiei.

Capitolul II nu este descris altceva decat istoricul migratiei internationale. Cele mai importante perioade ale migratiei fiind perioada anilor 1918, apoi vine perioada comunista de dupa razboi si spre sfarsit este descrisa perioada anilor 1990 si pana in prezent. In primii ani din postcomunism, migratia a fost in foarte mare masura o caracteristica ce isi are radacinile in istoria migratiei a celei de-a doua jumatati a secolului XX. Nivelul de migratie a tarii s-a schimbat semnificativ dupa deschiderea frontierelor la finele anului 1989. Au fost multe valuri de plecari ale romanilor in strainatate si mai cu seama fluxurile de emigranti au fost mai mari fata de cele ale imigratiei. Romania a fost si inca cred va ramane o tara de tranzit dar mai putin una de destinatie.

Capitolul III cuprinde studiul practic. Aici m-am gandit de la bun inceput sa aplic un chestionar cetatenilor romani aflati in strainatate. Modul in care am aplicat chestionarul a fost retelele de socializare (grupuri create pe facebook, mail ) avand un esantion nereprezentativ. Rezultatete studiului arata ca tot mai multi romani pleaca cu scopul de a lucra in strainatate pentru a obtine un venit mai mare. Asa cum ne-am obisnuit sa spunem, migratia societatilor moderne de astzi aduce schimbari majore, modificand modul de viata, caracterul dar si dinamica grupurilor sociale aflate in situatii de risc. Odata cu intregrarea Romaniei in UE se poate constata o usoara tendinta de crestere a migratiei temporare caracteristica romanilor.

Mai multe informatii si date culese din diferite surse legate de acest fenomen general care a luat amploare in ultimele decenii sunt puse in aceasta lucrare. Iar prin aceasta mica introducere am vrut sa aduc la cunostina care sunt etapele pe care le parcurg, pentru a fi in cunostinta de cauza cu tematica lucrarii.

CAPITOLUL I. TEORII ALE MIGRATIEI INTERNATIONALE

Nu exista o teorie care sa explice in mod unilateral fenomenul migratiei, cauzele care o genereaza si modul de configurare a acesteia. Exista un complex de factori, atat in tara de origine, cat si in tara de destinatie care contribuie la modelarea migratiei. Toti factorii, atat cei invocati de teoria economică neoclasică a migrației, de teoria pieței forței de muncă duale, chiar și cei invocați de către teoria gravitațională a migrației pot fi organizați, finalmente într-o logică de tip push and pull. Dealtfel, chiar Ravenstein în ale sale Legi ale migrației deși este criticat considerându-se uneori că modelul său este prea individualist și aistoric până la urmă nu face altceva decât să evidențieze o serie de factori de tip push and pull în explicarea „curentelor” migratorii (Ravenstein folosește termenul de curent migrator în locul celui de flux migrator).

Oricum am trata fenomenul migrației, pentru ca acesta să fie prezent e nevoie de existența a cel putin doua mari condiții: (1) cererea (demand) și disponibilitatea ariei de destinație de a primi și accepta migranți, adică factorii de tip pull si (2) o arie care să furnizeze migranți și unde să existe condiții care să favorizeze migrația (supply), adică factorii de tip push și evident o rețea care leagă aceste două aspecte. Cu alte cuvinte pull factors sunt motivele care determină o persoană să aleagă o anumită destinație de migrație iar push factors reprezintă motivele care determină o persoană/grup să ia decizia de a migra.

In continuare voi descrie fiecare teoria a migratiei internationale in parte exact asa cum este vazuta din prisma fiecarui cercetator.

1.1 Teoria economica neoclasica

Unul dintre cecetatorii aceste teorii este Lewis, W. A. Utilizata la inceput pentru explicarea deplasarilor externe ale populatiei, economia neoclasica a devenit ulterior una dintre constructiile teoretice majore din domeniul migratiei internationale. Diferențele între două economii, una caracterizată printr-un surplus de forță de muncă (șomaj) iar cealaltă printr-un surplus de capital, modelează fenomenul migrației. Majoritatea imigranților vin din țări cu un capital mai puțin dezvoltat, cu o rată mai mică a creării locurilor de muncă și cu rezervă abundentă de forță de muncă. Migrantul este un actor rațional care analizează diferențele între câștigul așteptat și potențial și nivelul actual de câștig (el ia decizia de a emigra către o nouă destinație atunci când câștigurile așteptate sunt mai mari decât cele actuale.

Potrivit conceptiei teoretice ale econmiei neoclasice, migratia este generata de factori economici, atit in cazul aparitiei fluxurilor de migratie (analiza macro), cit si a deciziei de migratie (analiza micro). La nivel macro, migratia internationala se explica prin diferentele dintre cererea si oferta fortei de munca in diversele zone si regiuni, acestea fiind aproximate cu ajutorul nivelului salariilor sau a veniturilor. Astfel este explicat fluxul migratoriu dinspre zonele cu venituri reduse catre cele cu salarii ridicate, urmarindu-se maximizarea profitului din punct de vedere economic. Din aceasta cauza forta de munca constituie un flux catre tara bogata in capital dar saraca in forta de munca. Aceasta din urma genereaza un contra flux al investitiei de capital, reflectat in migratie prin miscarea specialistilor inalt calificati urmarind maximizarea recompensei in urma investitiei lor in capital uman intr-un mediu sarac intr-o astfel de resursa (asa numitul flux international de capital uman ). Fluxurile de migratie internationala devin mecanismele de echilibrare ale deficientelor interne de pe piata fortei de munca la nivel global. Presiunea exercitata de cele doua miscari ( populatie/capital-populatie) au ca rezultat reducerea diferentelor economice in tara dezvoltata catre un salariu mai scazut in tara saraca spre un salariu mai ridicat.

Analizand acest fenomen la nivel micro, migratia populatiei este cauzata de decizia rationala a individului prin care aceasta evalueaza potentialele castiguri luand in calcul costul deplasarilor (cheltuieli pentru calatorie, trai, alimentare, adaptare la mediu socio-cultural, efortul de a invata o noua limba, ruperi temporare a relatiilor cu cei apropiati, etc.) Limitele acestei teorii rizida in privilegierea factorului economic si lipsa contextului istoric si politic al migratiei, care joaca un rol important in miscarile de populatie la nivel international. Migratia propriu-zisa se produce atunci cand tara in care va emigra individul are asupra sa un calcul pozitiv care ofera cele mai mari beneficii, de unde si migratia devine o forma de investitie de capital uman. Referitor costurilor sociale ale migratiei externe in anul 2006 sa facut un studiu privind fenomenul migratie romanilor din Italia, analizand din punct de vedere al tehnicii cost-beneficiu si ajungandu-se la patru ipoteze cu o dimensiune econmica a migratiei internationale de unde sa si constatat ca : familiile migrantilor isi concentreaza practicile economice pe investitii si mai putin pe consum ; capitalul financiar obtinut este folosit in investitii ce vizeaza imbunatatirea nivelului de trai, achizitionarea de case si terenuri, protejate pe termen lung a familiei; exista o distributie inegala a castigurilor si pierderilor intre regiunile emitente si cele receptoare. Rezultatul acestui studiu au aratat ca in majoritatea cazurilor intalnite , efortul migrantilor se indreapta spre economisire si reducerea consumului.

Analiza migratiei in functie de calculul economic poate dermina dificultati privind posibilitatea individului de a estima comparativ castigurile obtinute in tara de destinatie comparativ cu cea de origine. Iata de ce modelul teoretic neoclassic, aplicat initial in explicarea migratiei interne determina simplificari considerabile in analiza migratiei internationale, deoarece migratia intrenationala a individului determina inevitabil o schimbare a sistemului economic si socio-cultural. Migratia international este un fenomen complex si nu poate fi explicat doar in baza alegerilor rationale ale actorilor in functie de oportunitatile care le poseda, ci si de factorii culturali si politici.

1.2 Teoria piata duala a fortei de munca

Spre sfarsitul anilor ’ 70, teoria pietei fortei de munca segmentate dual propune un nou raspuns la intrebarea “De ce se migreaza ?” Reprezentantul cel mai cunoscut al aceste teorii este Piore M. J. , care argumenta ca migratia internatinala apare ca efect al cererii crescute de forta de munca si acorda prioritate exclusiva factorilor de atractie referitoare la avantajele existente la tara de destinatie. Astfel migratia internationala este generata de cererea fortei de munca in contextul tarilor cu economii dezvoltate. Aceasta teorie face de fapt referire la ideea de prestigiu si de status. In societățile dezvoltate economic există o segmentare a pieței muncii, pe de o parte, în locuri de muncă stabile și bine plătite, care presupun un înalt nivel de calificare și, pe de altă parte, în locuri de muncă prost plătite, instabile, care corespund unui nivel de educație scăzut, periculoase, cu prestigiu redus, care sunt refuzate de către lucrătorii cetățeni ai statului respectiv. În situația unui decalaj mare dintre economiile a două societăți, pentru indivizii care aparțin economiei sărace chiar și aceste locuri de muncă mai prost plătite sunt atractive. Problema prestigiului este rezolvată prin raportarea la comunitatea de origine și nu la cea de destinatie (dezvoltată economic) unde își desfășoară activitatea.

Ideea de baza a teoriei sus mentionate este existenta unei piete a fortei de munca duale, care include doua sectoare economice de angajare. Sectorul primar se caracterizeaza prin existenta unor locuri de munca stabile, conditii bune de munca, beneficii generoase si posibilitati de mobilitate ascendenta. Sectorul secundar presupune prezenta unor locuri de munca necalificate si instabile conditii grele sau periculoase de munca si slabe posibilitati de mobilitate ascendenta. Muncitorii nativi evita incadrarea in sectorul secundar din cauza instabilitatii locurilor de munca, a sariilor mici, a statusului si prestigiului scazute asociate slujbelor. Pentru a evita inflatia structurala de pe piata fortei de munca este necesara incadrarea echitabila a muncitorilor in ambele sectoare primar si secundar, insa dupa cum am mentionat si mai sus sectorul secundar prezinta o atractie mai scazuta.

Daca cererea de forta de munca in segmentul secundar era anterior satisfacuta intern de forta de munca feminina , de adolescenti si de majoritatea populatiei ce producea o puternica migrantie rural-urbana, iar cei nou-sositi in orase accepta cele mai grele si mai prost platite munci , necalificate si instabile din punct de vedere social. In cele din urma aceasta se intampla in fazele initiale ale industrializarii. Odata cu modificarile sociale si demografice legate de categoriile sociale care constituiau cererea interna a fortei de munca din segmentul secundar ( pozitia sociala a femeiei in societatea dezvoltata, scaderea fertilitatii, dezvoltarea oportunitatilor de angajare in mediul rural, majorarea pensiilor, etc) s-a redus si potentialul de angajare in cadrul segmentului secundar al pietei. Astfel cererea fortei de munca fizica necalificata sau putin calificata este suplinita de forta de munca provenita din migratie. Schimbarile economice si cele social-demografice din tarile dezvoltate fac tot mai dificila gasirea unei persoane care sa accepte asemenea ocupatii, care confera nu doar un castig redus, ci mai ales un prestigiu social scazut. Solutia cea mai putin costisitoare pentru rezolvarea acestei probleme consta in recurgerea la imigranti care accepta astfel de ocupatii. Sau dimpotriva , se intampla ca persoanele din tarile sarace, cu nivel de calificare scazut aflate in dificultate de a gasi un loc de munca acasa, sunt disponibile pentru slujbele din sectorul al doilea unui castig imediat (obtinut si la salarile scazute din sectorul al doilea, care oricum sunt mai mari decat cele din zona de bastina), sunt insensibili la conditiile de munca si de locuit (care oricum sunt cel putin egale cu cele de acasa, daca nu chiar si mai bune), nu sunt interesati de forme de protectie sociala , plus la asta sunt gata sa accepte plata fara forme legale. In societatile industriale moderne , populatia autohtona prefera mai degraba un somaj prelungit decat sa se integreze in segmentele secundare ale pietei fortei de munca, aceasta fiind considerata ca daunatoare pentru sinele lor social.

Migratia fortei de munca constituie una din fortele principale care determina dezvoltarea economica si sociala a unei tari iar semnificatia acesteia nu pare a se diminua in viitorul apropiat.

1.3 Teoria pull and push

In anul 1966, Everett S. Lee a elaborat un model al migratiei, care pornește de la premisa că factorii care influențeză migrația sunt legați de originea, destinația, obstacolele dintre origine și destinație precum și de caracteristicile populației supuse riscului de a emigra. Pull factors reprezinta motivele care determină o persoană să aleagă o anumită destinație de migrație iar push factors reprezintă motivele care determină o persoană/grup să ia decizia de a migra.

Modelul push-pull( respingere-atractie) atrage faptul asupra ca migratia are loc datorita existentei unei serii de factori structurali (de respingere- push ) care determina migrantii sa paraseasca regiunile lor de origine (spre exemplu, foamete, razboi sau decadere economica a unor regiuni- cum a fost de exemplu, cazul Romaniei in anii 1990). In paralel, exista o serie de factori “de atractie” (pull) a migrantilor, legati in special de necesarul de forta de munca -sau de salariile superioare, si nu exista legi predeterminate de migratie.

Modelul push-pull este un model specific de analiza a motivatiilor care sta la baza fenomenului migrationist. Acest model face referire la cativa factori care sunt prezenti in tara de destinatie, factori care atrag- (pull) si cativa factori din tara de origine care imping (push) individul spre emigrare.

Tabelul 1. (Modelul) Factorii push-pull

Aceasta teorie este o incercare de a observa modul in care migratia si procesele ei mai largi de dezvoltare sunt legate reciproc, precum si modul in care caracterul si rolul de dezvoltare a migratiei ar putea modifica cursul proceselor de dezvoltare. Cunoscuta teorie o factorilor de atractie si respingere (pull- push) este invocata deseori in randul teoriilor economice: locul ei printre teoriile sociologice ale migratiei pare a fi nu doar potrivit, ci chiar foarte bine structurata si analizata.

1.4 Teoria retelelor sociale

Teoria retelelor sociale joaca un rol destul de important in migratia internationala prin faptul ca presupune un ajutor pe care un migrant care pleaca catre o tara de destinatie ia in calcul societate unde el alege sa emigreze. Acolo beneficiind de suportul rudelor, prietenilor sau a altor cunostinte din comunitatea sa de origine. Teoria retelei sociale are ca si forma capitalul social care ii ofera persoanei(migrantului) informatiile necesare, sprijin financiar, il poate ajuta mai usor in gasirea unui loc de munca , a unei locuinte ca pana la urma ii poate oferi suport social si emotional. Pe masura ce oamenii sau stabilit si acomodat in noile locuri in care au migrat ei devin la randul lor surse de informare si sprijin de valoare pentru alti migranti din comunitatile apropiate pe care se pot baza potentialii migranti. Migratia internationala a devenit o strategie de supravietuire pentru multe familii din ziua de azi. Retelele si mecanismele de migratie se realizeaza diferit in functie de conditiile si de factorii economici si politici din tarile de origine si destinatie. Retelele sunt constituiete prin investii mari. Adica, daca initial migratia la incepul implica costuri financiare si personale ridicate, cu timpul acestea datorita standartizarii strategiilor de migratie din aceeasi retea, costurile incep sa scada , iar migratia devine mai usoara. In timp, reteau se adapteaza pietelor locale de munca din tara de destinatie si migrantii incep sa isi diversifice activitatile. Astfel daca ulterior migrantii au ocupat pozitii pe piata secundara a fortei de munca, asa cum este cazul migrantilor romani care muncesc in constructii, in timp apare o diversificare si o specializare ocupationala , unii incep sa ocupe pozitii superioare in ierarhia intreprinderilor , sau isi aleg alte meserii. Retelele de migratie nu sunt neaparat solutiile cele mai eficiente. In numeroase cazuri , migrantii, ajung prizonierii unor pozitii sociale defavorizate. De exemplu odata stabiliti intr-un loc , o retea de migratie se poate muta cu dificultate intr-o alta localitate, aceasta datorandu-se costurilor ridicate si tipullui necasar pentru adaptarea la economia locala.

1.4 Teoria gravitationala

Modelele gravitaționale sunt legate de începuturile preocupărilor pentru migrație (cele șapte legi enunțate de Ravenstein la sfârșitul secolului XIX, dezvoltate aproape un secol mai târziu de Lee), postulează volumul unui flux ca rezultat al acțiunii distanței și volumului populației celor două arii: origine și destinție. Dezvoltând această linie de cercetare, modelele gravitaționale nu pot fi cu dificultate considerate o orientare teoretică în sine, ci mai degrabă „o colecție de regularități empirice”.

Teoria lui Ravenstein a fost dezvoltată de Everett S. Lee care, în articolul publicat din anul 1966 intitulat „O teorie a migrației” (în original A Theory of Migration), explică migrația printr-un model cu patru factori: factori asociați spațiului de origine, factori asociați spațiului de destinație, obstacole ce intervin și factori personali. Lee afirmă, la fel ca Ravenstein, că în fiecare spațiu există factori care atrag indivizii și alții care îi determină să plece spre alte spații. Chiar dacă migrația poate fi rezultatul comparației între condițiile/factorii spațiului de origine și condițiile/factorii spațiului de destinație, decizia este influențată și de setul de obstacole ce pot fi sau nu depășite în acest demers. Mai mult, în acest proces intervine și percepția pe care individul respectiv o are atât despre condițiile din țara sa, cât și despre cele din țara de destinație, dar și tipul de personalitate pe care acesta o are (rezistent sau nu la schimbare). Plecând de la aceste idei, Lee afirmă că decizia de a migra nu este niciodată complet rațională, pentru unele persoane predominând componenta iraționala. Pe baza acestui cadru, autorul formulează trei seturi de ipoteze ce explică fenomenul migrației din punct de vederea al teoriei gravitationale: volumul migrației în diverse condiții, dezvoltarea fluxurilor și contrafluxurilor și, nu în ultimul rând, caracteristicile migranților. Referitor la volumul migrației, ipotezele lui Lee sunt urm ătoarele: volumul migrației în cadrul unui teritoriu dat variază cu gradul de diversitate al zonelor incluse în acel teritoriu; volumul migrației variază în funcție de diversitatea oamenilor (mai mult emigranți din spațiile cu mai mare diversitate); volumul migrației este legat de dificultatea de a depăși obstacolele ce apar; volumul migrației depinde de fluctuațiile economiei (expansiunea economică determină creșterea volumului migrației); în cazul în care nu sunt impuse controale severe, volumul și rata migrației tind să crească de-a lungul timpului; volumul și rata migrației variază în funcție de nivelul progresului într-o țară sau într-o zonă (Lee îl citează aici pe Ravenstein: „migrația înseamnă viață și progres, iar o populație sedentară înseamnă stagnare”). În ceea ce privește ipotezele lui Lee referitoare la fluxuri și contrafluxuri, acesta afirmă că: migrația tinde să se desfășoare în special în fluxuri bine definite (rute bine stabilite); pentru fiecare flux principal de migrație se dezvoltă un contraflux (cauza poate consta în reevaluarea echilibrului dintre factorii pozitivi și cei negativi de la origine și destinație); eficiența unui flux este mare dacă factorii principali în dezvoltarea unui flux de migrație erau factori negativi în spațiul de origine; eficiența fluxului și contrafluxului este scăzută în cazul în care condițiile din spatiul de origine și cele din spațiul de destinație sunt similare; eficiența fluxurilor de migrație va fi ridicată dacă obstacolele ce intervin sunt mari; eficiența unui flux de migrație variază în funcție de condițiile economice, fiind înaltă în vreme de prosperitate și scăzută în timpul crizei economice. Predilecția crescuă spre a migra la anumite etape ale vieții este importantă în selecția migranților (sub anumite aspecte și în anumite cazuri, migrația este parte a riturilor de trecere, ciclurilor mari de viață); caracteristicile migranților tind să fie intermediare între cele ale populației din spațiul de origine și cele ale populației din spațiul de destinație. Deși cadrul teoretic elaborat de Lee nu corespunde rigorilor unei teorii, parte dintre ipotezele lui pot fi verificate și prin statisticile actuale referitoare la migrație, în special cele ce analizează corelația dintre volumul migrației și condițiile economice prin prisma modelului gravitational.

Capitolul II. ISTORICUL MIGRATIEI INTERNATIONALE DIN ROMANIA

Fenomenul migratiei romanilor in strainatate este cunoscut in genere doar prin amploare si cauzele socioeconomice care il deternima. Migrația românească constituie un subiect larg dezbătut atât la nivel național, cât și internațional, reprezentând în continuare unul dintre interesele de bază ale discursului politic și public românesc. Dumitru Sandu il analizeaza din perspectiva modelelor de gandire, de actiune si de afirmare identitara- pe care le comprima in conceptul “lumii sociale” -, dar si a efectelor asupra celor ramasi sau intorsi acasa. Trecerea de la o societate inchisa, asa cum era Romania inainte de 1990, la o societate cu peste doua milioane si jumatate de persoane plecate la lucru in strainatate, in prezent, este, evident, rezultatul unui proces de amploare. Mai putina luata in seama in discutiile publice este acel fenomen ce leaga numarul mare al remitentelor, al celor care au revenit in tara in decursul anilor (mai ales inainte de criza globala financiara inceputa in 2008) cand aproape ⅓ din persoanele adulte care se afla in tara au fost plecate la lucru in starinatate cel putin o data. Viteza cu care romanii au pornit ,,sa cucereasaca” pietele de locuri de munca din Europa- cu rezultate de necontestat mai ales in Italia si in Spania- este dublata de cresterea brusca a remitentelor si a banilor trimisi acasa de imigranti. Pentru cei care au inca o buna parte din familie in tara si pentru care plecarea la lucru in starinatate a fost resimtita ca separare, ca rupere de mediul familial- cu consecinte negative asupra copiilor, sotului/sotiei sau parintilor- viitorul este vazut ca revenirea acasa, mai devreme sau mai tarziu.

In acest capitol voi descrie etapele valurilor de migratie a romanilor din perioada interbelica, vom vedea cum s-au manifestat majoritatea romanilor acestui fenomen de migratie in perioada comunista si a razboiului mondial care a avut loc in anii 1939-1945 la mijlocul secolului XX si daca dupa 1989, inceputul anilor’90 numarul migrantilor a crescut sau s-a micsorat. În perioada imediat următoare comunismului, odată cu deschiderea granițelor și disponibilitatea de noi drepturi și libertăți, fenomenul migrației a devenit din ce în ce mai accesibil pentru cei dornici să se aventureze ca protagoniști ai mobilității. Dacă până în anul 2006 caracteristica migrației românești o reprezenta în mare parte migrația temporară pentru muncă a persoanelor cu studii cel mult medii spre Occident, odată cu aderarea României la Uniune, la 1 ianuarie 2007, s-a produs o schimbare majoră în ceea ce privește profilul migrantului român.

Ce a deterninat ca valurile de plecare la lucru sa fie atat de puternice? De ce revenirile acasa in timp de criza au fost mult sub nivelul asteptarilor? Daca atat de multi oameni au trait experienta strainatatii sau atat de multe familii sunt puternic conectate la ce se intampla “in afara”, de ce nu sunt semne ca mentalitatile se schimba ? Toate aceste sunt intrebari la care pe parcurs cu ajutorul diferitelor surse care fac trimitere la migratia diasporei romane voi incerca sa gasesc un posibil raspuns cat se poate de precis si din persperctiva retelelor de migranti care s-au format in comunitatile din “afara”. România a ajuns în timp un stat cu o emigrație transformată într-un fenomen de masă, cetățenii săi părăsind teritoriul național în favoarea stabilirii permanente sau temporare în țările mai dezvoltate din Occident, mai ales în state ale Uniunii Europene – din care, la acea vreme, România nu făcea parte. Pe această schimbare se centrează, de altfel, prezentul capitol.

Perioada interbelica > 1918

În ultimii o sută de ani România a fost în principal o țară de emigrație, cu un record destul de impresionant în ceea ce privește numărul de persoane implicate in procesul acesta de migratie. Este de remarcat faptul că, în secolul XIX si secolul XX o parte considerabilă a fluxurilor migratorii a fost conectat direct sau indirect cu minoritățile etnice, un tip de migrație în mare parte caracteristice pentru alte țări din Europa Centrală, Europa de Sud-Est si America. Aceste minorități nu au fost pur și simplu grupuri de refugiați, ci populatie care s-au mutat mai degraba in tarile la care au avut legături istorice (de exemplu, Germania, Ungaria), unde discriminare in general și nivelul de etnie, nu juca un rol atat de important, de aceea marea majoritate a populatiei au plecat catre aceste tari pentru că ei au sperat pentru o viață mai sigură și mai buna. Violență politică și privarea generată de o administrare in mare parte ineficienta și autoritara a reprezentat un alt motiv pentru zbor și emigrarea unui număr mare de români în timpul și imediat după căderea regimului comunist.

Tranziția lentă și greoaie social de la o economie planificată si centralizata la o economie de piață care funcționează eficient a oferit un alt impuls pentru români pentru a căuta locuri de muncă în străinătate. Tranziția economică a precipitat un declin destul de drastică și de durată al numărului de locuri pentru muncă disponibile pe piața interna.

Pierderea populației cauzate de valurile de emigrare a început să aibă un impact negativ a dezvoltarii în continuare a economiei românești.

Primii emigranti romani care s-au stabilit in SUA a inceput din a doua jumatate a secolului XIX a anilor 1882- 1918. In marea lor majoritate emigrantii erau muncitori agricoli, care au lucrat la inceput la constructia de cai ferate si in agricultura. Tot in aceasta perioada o mare parte de emigranti veneau mai ales din Transilvania, Banat, Bucovina, Crișana și Maramureș teritorii aflate sub administrație austro-ungară. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial pana in 1929, nefiind foarte consistent. Acesta a cuprins rude si prieteni ai celor deja stabiliti in Canada, unii dintre ei reusind sa obtina slujbe in comert sau si profesii care le-au permis accesul in randul clasei de mijloc. Unii au plecat cu intenția de a lucra pentru câțiva ani, alții s-au hotărât să rămână definitiv. Aceștia au imigrat în special în centrele industriale din zona Marilor Lacuri (Cleveland, Chicago, Detroit etc). În perioada interbelică emigrarea românilor s-a redus drept consecință a dezvoltării economice a României. În schimb, numărul de evrei romani care au plecau în Statele Unite a crescut, mai ales după creșterea avântului Mișcării Legionare.

După cel de-al Doilea Război Mondial imigrația română a crescut din nou. De această dată au venit oameni din toată România, care s-au stabilit în principal în California, Florida și New York. Peste 53% dintre românii-americani care nu s-au născut în Statele Unite au venit după 1980.

În urma schimbărilor teritoriale în primul și al doilea razboi mondial, România a cunoscu transferuri la scară largă a populației. Aproximativ 200.000 de etnie maghiari din stanga Transilvaniei de Nord între 1918 și 1922 s-au re-anexat, iar din partea de nord a Transilvaniei Ungariei în 1940, în cadrul unei acord de schimb a populatiei între Ungaria și România, 220.000 etnicii români din stânga Transilvania de Nord (pe atunci sub dominația maghiara) s-a mutat la teritoriile aflate sub controlul Romaniei. In același timp, alti 160.000 etnici maghiari s-au mutat din Romania la teritoriile maghiare.

În timpul celui de al doilea război mondial, cea mai mare parte a populației evreiești de pe teritoriul României actuale au fost deportati fie de autoritățile românești sau maghiare). Holocaustul a redus populația evreiască a Romaniei la 780,000 persoane In urma celui de al al doilea război mondial, aproximativ 70.000 de etnici germani au fost deportați în Uniunea Societica (URSS).

2. Perioada comunista

In perioada comunista in Romania au existat cateva particularitati ale migratiilor. In anul 1945, o buna parte din comunitatea sasilor a fost deportata in serbia. Cei care au reusit sa scape, au fost vanduti de statul roman statului German in anii 1970-1980. Ceausescu se temea de problemele pe care le-ar fi putut face minoritatii in Romania ( avea o obsesie in aceasta directie, dar aproape fara motive reale) si a recurs la acesta metoda. In acest mod Romania a castigat niste sume serioase de bani pe care statul german de vest le-a oferit sub forma unor imprumuturi nerambursabile În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 1939-1945 populația evreiască care trăia pe teritoriul actual al României a fost deportată. Holocaustul a redus populația evreiască de pe teritoriul României de la 780.000 de persoane la jumătate. După cel de-al Doilea Război Mondial, aproximativ 70.000 de etnici germani au fost deportați în Uniunea Sovietică iar mulți alții au fost relocați în teritoriul românesc.Dupa 1989 au mai plecat in mod liber si o parte din sasi, astfel ca daca in perioada interbelica sasii erau 4% din populatia Romaniei, astazi ei alcatuiesc doar 0,3% din totalul populatiei. În timpul regimului comunist, autoritățile române au redus foarte mult posibilitatea de a călători peste hotare. Pașapoartele erau ținute de către poliție iar pentru obținerea unui document de călătorie era cerută în prealabil o aprobare din partea autorităților. Pentru a scăpa de persecuția politică și abuzul de putere mulți români au emigrat în S.U.A.

Inainte de 1944, migratia externa a Romaniei a cunoscut un val deosebit de important ii ceea ce priveste migratia taranilor romani.ardeleni. Dupa ce au emigrat in diferite tari si diferite continente si dupa acumularea unor venituri cat de cat constante o buna parte au dorit sa se reintoarca in tara si au revit anume ocupand partea de Vest, Nord si Centru, adica teritoriul Transilvaniei. Majoritatea comunitatilor de romani care au emigrat in acea perioada nu au constituit o diaspora si nu au avut meniterea de asi mentine traditiile cum de exemplu au facut alte grupuri entice de italieni, irlandezi sau polonezi, etc. preferand sa fie mai degraba asimilati de populatia majoritara din zona in care s-au stabilit. Catre secolul XIX elitele micii boierimi, care isi realizau studiile universitare in principalele capitale europene precum Londra, Paris, Berlin sau Viena erau departe de a alcatui un fenomen de masa al migratiei mai ales dupa infiintarea celor mai mari universitati romanesti din Romania si aici este vorba de Partea de estica si sudica a tarii, adica Iasi si Bucuresti.. Migrația circulatorie la studii în universități vestice de la sfârșitul anilor `60, începutul anilor `70 a afectat aproape exclusiv copiii acelei perioade comuniste, reprezentând un fenomen marginal.O parte a elitei interbelice a fost silită să părăsească România după instaurarea regimului comunist de către armata sovietică, însă majoritatea acestei elite a sfârșit în închisorile comuniste. Migranții înspre vest din timpul comunismului au fost puțini și au fost departe de a constitui diaspore sau comunități importante.

In cea de a doua jumatate a anilor ’80, Romania a devenit una dintre marile tari-sursa in sistemul migratiei europene est-vest. Factorii ce au condus la aceasta situatie au fost criza economica extinsa asociata unor izolari sporite a tarii si accentuate lipse de credibilitate a regimului communist. Relațiile dintre migranții români din vest erau subminate și de suspiciuni privind apartenența la politica românească (securitatea), de experiențele negative din țară și, nu neapărat în ultimul rând, de lipsa tradițională de colaborare în afara familiei extinse. Migranții perioadei comuniste plecau mai ales din motive economice, motivați de absența libertăților politice, dar și din rațiuni economice, în căutarea unui trai mai bun. Numarul cetatenilor romani care au solicitat statusul de refugiat in tarile occidentale a crescut de la 2 864 solicitanti de azil in 1980 la 14 864 in 1989. Fluxul nu a fost unul însemnat, volumul emigrației românești situându-se între aproximativ 10000 la începutul anilor `70 și crescând la 26000-30000 în anii `80, cu un salt brusc către 40000 în 1988-1989 (rata generală de emigrare la nivel național era de cca. 1,8‰) Aproape 40% dintre emigranți au fost însă etnici germani și evrei. Importantă în acest sens a fost „vânzarea” de către regimul comunist a etnicilor germani și evrei către Germania de Vest, respectiv Israel. Fluxurile anterioare ale migratie etnicilor germani spre Germania s-au intensificat si din 1987, o alta minoritate- cea a etnicilor maghiari- a inceput sa emigreze masiv (atat pe canale legale, cat si ilegale) catre Ungaria. Ponderea acestora în populație, însemnată la sfârșitul războiului, este astăzi practic nulă, comunitatea iudaică numărând abia câteva mii, iar germanii puțin sub 100000 de persoane. Ambele etnii sunt reprezentate astăzi mai ales de o populație puternic îmbătrânită. În fine, un alt flux migrator extern sa înregistrat spre sfârșitul regimului comunist când mulți români treceau granița (ilegal) către Ungaria și fosta Iugoslavie, cu scopul de a emigra definitiv din țară. Valul cuprindea mai ales etnici maghiari, dar și mulți etnici români. Din punct de vedere al structurii educaționale a emigranților din anii `80, ponderea cea mai importantă o dețin absolvenți de studii universitare: între 12 și 16% din fluxul migrator în intervalul 1975- 1989, în timp ce ponderea în întreaga populație ocupată a absolvenților de învățământ superior cunoaște un maximum de 8,5% abia la sfârșitul anilor `90. În mod similar, migrația externă este dominată de populație tânără și foarte tânără: aproximativ jumătate din fluxul migrator este constituit de grupele de vârstă cuprins între 18 și 40 ani, în timp ce un alt sfert este dat de cei sub 18 ani. Structura pe sexe a fost echilibrată, cu un ușor plus în favoarea femeilor (54-55% din volumul migrației externe) la începutul anilor `70, semn al numărului mare de emigrări prin căsătorie.

3. Perioada de dupa >1990

Asemena celorlalte tari foste socialiste, Romnia se afla, inainte de 1990, din punctul de vedere al migratiei internationale, intr-o stare de inchidere extrema, specifica regimurilor totalitare: statul exercita un control strict asupra iesirilor si intrarilor din si in spatiul national. Controlul impus de regimul comunist a condus la restrangerea considerabila a tipurilor de migratie practicate si la o dinamica artificiala a volumului ei. Repatrierea minoritatilor etnice, migratia controlata pentru munca, reunificarea familiala, migratia fortata (prin definirea destinatiei) reprezinta principalele modele ale unui repertoriu redus de mobilitate geografica externa.

Repatrierea minoritatilor etnice a reprezentat probabil partea cea mai consistenta a emigratiei din Romania socialista. Pe baza intelegerilor cu statele de destinatie si cu avantaje economice pentru statul roman, cateva sute de mii de etnici evrei si germani s-au intors in statele nationale. Pentru Romania, fluxurile semnificative sunt sunt legate de repatrierea minoritatii evreesti ( 280.107 persoane de origine evreiasca au parasit Romania in perioada 1948-1989), a celei germane (242.326 de persoane de origine germana au parasit Romania in perioada 1950-1989), si in special catre sfarsitul anilor ‘80, a celei maghiare. Primele doua state reprezinta cazurile “arhetipale” ale migratie etnice. Germania si Israelul au incurajat activ revenirea etnicilor catre propria natiune, acordandu-le facilitati de integrare. Spre deosebire de aceste cazuri, politica Ungariei de promovare a unei cetatenii transnationale este una de data recenta, cu inceputuri legate de sfarsitul deceniului sapte al secolului trecut fara un program coerent de incurajare a revenirii catre “patria-mama”.

Anul 1989 aduce, pentru Romania, o modificare esentiala si din punctul de vedere al mobolitatii internationale: romanii isi castiga dreptul de a avea un pasaport, adica de a iesi liber din propria tara. Numarul celor care au ales sa se deplaseze in strainatate a crescut constant si plecarile urmate de reveniri au devenit o experienta comuna in Romania postsocialista. Istoria de aproape 20 de ani este in deajuns de complexa pentru a permite astazi diferentieri intre etape ale dezvoltarii fenomenului. Vom revedea succint evolutia migratiei externe a romanilor facand apel la periodizarea propusa de D. Sandu, una dintre putinele care utilizeaza surse multiple de date cantitative. Perioada 1990-1995 este considerata astazi una a explorarilor: cu o mare diversitate a tipurilor de deplasari, cu destinatii care isi pierd puterea de atractie si care au schimbari relativ rapide de dominanta a tipurilor. Inceputul anilor ‘90 este preponderent asociat cu emigratia etnica. Cel putin doua dintre fluxurile de acest tip, catre Germania si Israel, cunosc o dezvoltare exploziva in raport cu efectivele populatiilor germane si evreiesi inca existente in Romania. Aceeasi perioada este una a exploatarilor in emigratia pentru munca, Turcia si Israel fiind ca principalele destinatii. Pentru Turcia “comertul cu valiza” de la inceputul anilor ‘90 a reprezentat probabil strategia de explorare care a deschis calea pentru munca. In aceeasi perioada, din cauza conflictelor din zona, Israelul gaseste in forta de munca romaneasca un subtitut convenabil politic pentru solutiile anterioare de acoperire a deficitului de muncitori. Germania, Ungaria si Italia sunt destinatii de rang secund in aceeasi etapa. Primele doua tari aveau o istorie de emigratie din Romania. Migratia etnica si proximitatea teritoriala pusesera deja bazele retelelor de emigranti care permit dezvoltari ulterioare ale migratiei pentru munca. Catre jumatatea anilor ‘90, tentintele incep sa se schimbe. Principalele modificari sunt orientarea deplasarilor catre spatiul sudic al Europei Occidentale si ascensiunea migratiei pentru munca, in mare parte nereglementate, ca principal tip de migratie. Italia devine liderul de atractie, urmata de Israel, datorita dezvoltarii programului sau de recrutare, Spania incepe sa urce si ea intre destinatiile favorite ale romanilor. blocarea accesului pe piata israeliana in a doua jumatate a anilor ‘90 si “deschiderea portilor” Europei Occidentale prin accesul fara viza in Spatiul Schengen incepand cu 1 ianuarie 2002 sunt evenimentele care fixeaza premisele pentru o noua etapa. Din 2002 plecarile incep sa se concentreze pe doua destinatii majore: Italia si Spania. Este vorba in general de placarile bazate pe dezvoltarea retelelor de migranti, stimulate de performantele slabe ale unei tranzitii ezitante, orientate de cererea de forta de munca de la destinatie, proiecte individuale de migratie consumate adesea la limita legalitatii. Cresterea dimensiunii fenomenului catre sfarsitul secolului trecut si a importantei sale in contextul social romanesc este marcata si de implicarea statutui roman in reglementarea emigratiei. In 2000 este introdusa o lege care vizeaza controlul mediatorilor privati ai plecarilor pentru munca in strainatate. Procesul de constructie institutionala continua prin infiintarea unui organism specializat al statului care intemeiaza plecari pentru munca in strainatate (Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca- OMFM), urmat in 2004 de aparitia unui Departament pentru Munca in Strainatate si a Corpului Atasatilor pe Probleme de Munca si Sociale, noi structuri in cadrul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale care isi propuneau monitorizarea fenomenului si protejarea romanilor care lucrau in afara granitelor. Eforturile de a reglementa emigratia prin mijloace specifice originii nu conduc insa la rezultate notabile. Intr-o perioada in care estimarile duceau numarul romanilor in strainatate la aproape un milion, OMFM reuseste sa stabilizeze cifra plecarilor legale prin medierea statului undeva in jurul valorii de 40.000 pe an, concentrate in doua destinatii: Germania, unul dintre partenerii traditionali pentru exroptul fortei de munca al Romaniei, si, incepand cu 2002, Spania. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (1 ianuarie 2007) marcheaza o noua etapa in migratia romanilor. Chiar si odata cu Aderarea Romanie la spatiul European Italia si Spania isi pastreaza pozitia de lideri de atractie pentru multi dintre romani. Calitatea de cetatean european le permite romanilor sa se deplaseze liber catre tarile Uniunii din care fac parte, desi putini dintre vechii membri ai UE se grabesc sa deschida portile pentru incadrarea legala pe piata muncii.

In 20 de ani, migratia romanilor a acumulat deja o istorie complexa, cu schimbari de destinatii, de tipuri cu o ascensiune constanta, in special a migratiei pentru munca, ca volum. Caracteristicile migratiei romanilor este destul de greu sa o pui in cifre exacte. Estimarile bazate pe surse multiple de date (sondaj la origine si statistici oficiale din tara de destinatie) duceau, in 2007, la peste 2 milioane de romani in strainatate. Conform estimarilor facute de sociologul roman Dumitru Sandu integrarea in UE a dus la o crestere de cateva sute de mii (aproximatix 2,8 milioane in 2008). Criza economica recenta probabil ar fi afectat migratia romanilor prin cresterea efectivelor revenitilor din strainatate. Fara inregistrari precise, este insa greu de estimat segmentul migratiei de revenire. Desie este probabil ca o parte dintre migrantii romani sa se fi intors acasa, asteptarile legate de un val consistent de revenire par a fi fost mai degraba nefondate. Intentiile exprimate de romanii din Spania, una dintre cele mai importante destinatii actuale, nu parea sa indice, apropae de sfarsitul anului 2008, o tendinta accentuata de intoarcere in tara.

Inceputul secolului XXI marcheaza cresterea importantei emigratiei internationale din Romania si din perspectiva efectelor. In 2000, banii trimisi de romanii din strainatate depasesc pragul de un miliard de dolari, reprezendand in perioada respectiva, dupa apreciarea specialistilor “cea mai importanta sursa pentru finantarea deficitului begetar, dupa imprumuturile externe”. Conform estimarilor Bancii Mondiale Romania si-a mentinut pe parcursul ultimilor ani pozitia printre principalii receptori de remitente la nivel global( intre primele 10 tari din lume ca sume absolute).

Numarul copiilor ramasi singuri sau cu unul din parinti acasa este in crestre si devine un subiect de preocupare. Desi oficialitatile romane indicau la jumatatea anului 2007 peste 80.000 de copii ai caror parinti sunt in starinatate, estimari pe baza de sondaj duc la o cifra de peste 170.000 de elevi ai ciclului gimnazial care au cel putin un parinte plecat. La nivelul pietei fortei de munca, consecintele unei emigratii sustinute incep sa fie asociate cu deficitul din anumite sectoare de activitate. In 2007 aproape ⅔ dintre firmele de domenii precum constructii, textile si hoteluri/restaurante declarau ca s-au confruntat cu probleme de recrutare a personalului in 2007.

In urma mai multor cerctetari si studii facute in domeniul migrationist se pot identifica mai multe etape în istoria migrației din România, astfel că după 1989 ne confruntăm cu următoarea situație: ƒ

1990-1993: emigrarea permanentă în masă a minorităților etnice (germane, maghiare) și a românilor care fugeau de tulburările politice și sărăcie. Mulți dintre aceștia au cerut azil politic în Occident, atingând un nivel de 116.000 de aplicații în anul 1992 (Ethnobarometer, 2004); ƒ

1994-1996: un nivel scăzut al migrației economice românești în Europa de Vest, în principal pentru muncă sezonieră sau ilegală, dar și niveluri foarte scăzute ale migranților etnici și ale căutătorilor de azil;

ƒ 1996-2001: dezvoltarea mai multor tendințe în paralel și creșterea emigrării, transformă fenomenul într-unul complex pentru a fi analizat: (a) migrația permanentă s-a aflat în creștere în SUA și Canada, mai mult decât s-a înregistrat migrație legală în țările europene; (b) manifestarea, în special începând cu anul 1999, migrației ilegale, „incomplete” sau circulare către țările europene, pentru muncă ilegală (1). c) creșterea traficului de migranți, fenomen care se suprapune migrației ilegale, dar se distinge prin violența și abuzul din partea traficanților/angajatorilor. Acest tip de migrație este considerat a fi întâlnit cu precădere în cazul femeilor. (d) din 1999, asistăm la o reducere a numărului acordurilor de recrutare a forței de muncă cu diferite țări europene (Germania, Spania, Portugalia, Italia); (e) un număr restrâns de migranți români care se întorc din Republica Moldova, precum și un aflux puternic a migranților români între Germania și România;

2002-2007: eliminarea obligativității vizelor Schengen a provocat o creștere rapidă în migrația circulară, chiar și în măsura în care românii care au fost anterior „blocați” în țările Schengen, au putut să se întoarcă în România pentru a intra în sistemul de migrație circulară. Existența posibilității de ședere legală pe o perioadă de trei luni în calitate de turist a condus la dezvoltarea unui sistem sofisticat de migrație circulară, concentrat în primul rând pe destinații precum Italia și Spania. Această nouă strategie a permis sustragerea de la controlul de pe piața forței de muncă europeană, astfel că migranții ajungeau să lucreze ilegal timp de trei luni, împărțind locurile de muncă cu alți români;

2007–până în prezent: asistăm la acces liber pe piața europeană a muncii, fapt care este favorizant atât pentru crearea unei piețe europene Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație a muncii, dar și pentru înregistrarea unor derapaje severe în piețele locale,

Sursa: Migratia internationala a Romaniei, INS 2014

Sursa: Migratia internationala a Romaniei, INS 2014

Sursa: Migratia internationala a Romaniei, INS 2014

Experienta de locuire temporara in strainatate este puternic regionalizata in Romania

Moldova de Nord – Pondere mare plecati in strainatate

Gurile Dunarii – Intentie de emigrare accentuata

Bucuresti Muntenia-Sud, Oltenia – Experienta relativ redusa de locuire temporara in strainatate

Transilvania de Vest – Intentie de emigrare accentuata

Transilvania de Nord Vest- Transilvania Centrala – Migratie de revenire accentuata

NOTA: Regiunile de dezvoltare sunt marcate prin hasurare iar cele istorice contru accentuat

Sursa de date EB73.3. Calcule aduse de Dumitru Sandu