Caracteristici Si Dinamici ale Zonelor Rezidentiale din Municipiul Buzau

CARACTERISTICI ȘI DINAMICI ALE ZONELOR REZIDENȚIALE DIN MUNICIPIUL BUZĂU

STUDIU DE GEOGRAFIE SOCIALĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

Partea I-a. ASPECTE METODOLOGICE

Capitolul 1. CONSIDERAȚII GENERALE

Argument

Istoricul cercetărilor

Metodologia

Capitolul 2. CONSIDERAȚII ISTORICO-GEOGRAFICE

Repere geografice care au modelat teritoriul actual al orașului Buzău

Istoria centrului orașului

Apariția gării – vector pentru dezvoltarea orașului

Buzău, un oraș-târg

Buzău, oraș de tip radiar-concentric

Capitolul 3. O DIVERSITATE A ZONELOR REZIDENȚIALE BUZOIENE

Caracteristicile zonelor rezidențiale

Evoluția zonelor rezidențiale

Urbanizarea comunistă

Descrierea zonelor rezidențiale buzoiene

Partea a II-a. STRUCTURILE SOCIO-REZIDENȚIALE BUZOIENE – ÎNTRE MIXITATE ȘI SEGREGARE

Capitolul 1. Analiza structurilor demografice

Dinamica populației

Evoluția numerică a populației

Mișcarea naturală

Natalitatea Mortalitatea

Bilanțul natural

Mobilitatea teritorială a populației

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Structura etnică a populației – fenomenul de segregare

Capitolul 2. Dotările edilitare ale locuințelor

Alimentarea cu apă

Rețeaua de canalizare

Încălzirea urbană

Alimentarea cu energie electrică

Alimentarea cu gaze naturale

Partea a III-a. DINAMICI RECENTE ALE ZONELOR REZIDENȚIALE ALE MUNICIPIULUI BUZĂU

Capitolul 1. Morfologie internă

Transformarea habitatului

Capacitatea de cazare a cartierelor

Capitolul 2. Schimbări de structuri demografice

Capitolul 3. Îmbunătățirea/declinul cartierelor

Capitolul 4. Noi zone de extindere urbană

Ansamblul rezidențial Orizont

Densificarea construcțiilor

Capitolul 5. Relația rezidențială dintre orașul Buzău și comunele din jur

CONCLUZII GENERALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1

INTRODUCERE

De ce o zonă rezidențială apare undeva și nu în altă parte? Cum o transformă, de-a lungul timpului, configurația spațială? Sunt doar două întrebări la care trebuie să se dea răspuns pentru a înțelege dinamica în teritoriu a zonelor rezidențiale. În cadrul lucrării am cautat răspuns la aceste întrebări. Din perspectivă socială, dar și economică, domeniul rezidențial are o însemnătate deosebită.

În prezent, se acordă o mai mare atenție orașelor, în detrimental satelor. Motivată într-un fel de necesitatea industrializării și creșterii fondului de locuințe din oraș, autoritățile române s-au concentrat, aproape pe întreg parcursul secolului al XX-lea, pe stimularea construcțiilor zonelor de locuit.

Este cunoscut faptul că orașul influențează considerabil habitatul uman, printr-o serie de caracteristici și particularități: prin formă, structură, funcționalitate.

Din punct de vedere geografic „orașul reprezintă un sistem termodinamic și informațional semideschis, între el și celelalte sisteme, situate la distanțe variabile, existând numeroase relații de schimb de masă, energie și informații”. Definiția este modificată ulterior (în 2004) de același autor, orașul fiind văzut ca un „sistem termodinamic și informațional optimal deschis”.

Configurația spațiului urban este rezultatul suprapunerii a două componente: componenta fizică (mediul care constituie suportul pentru viață, pentru amenajările antropice, prin resursele și serviciile pe care le generează) și componenta socială (grupurile sociale și profesionale). Acestea au structuri diferite, deoarece au evoluat diferit din punct de vedere spațial, într-un mod liber sau controlat, presiunile politice și modelările urbanistice acționând asupra orașului. Combinarea celor două componente definește structura socio-spațială a orașului.

În cadrul acestui sistem se deosebesc două subsisteme: orașul propriu-zis și zona sa de influență legate prin relații de mare intensitate.

Atât pe plan național, cât și internațional, orașul propriu-zis ridică numeroase probleme privind dezvoltarea sa, dar mai ales privind dezvoltarea vieții în mediul său. Dezvoltarea unui oraș, altfel spus expansiunea urbană, este strâns legată de proliferarea industrializării, fenomen întâlnit în societate sub diverse forme de manifestare. Ceea ce impresionează astăzi este ritmul rapid în care se produce acest fenomen. Dincolo de gradul de fragmentare, orașul este un spațiu interconectat și interrelaționat.

Odată cu extinderea spațială a orașelor și nevoia satisfacerii optime a cerințelor de locuire, deservire și recreere, au apărut idei și practici noi în domeniul urbanismului dintre care rămâne în actualitate zona de locuit sau cartierul. Mai multe zone de locuit sau cartiere alcătuiesc, ceea ce numim, din punct de vedere funcțional, zona rezidențială. Astfel, comparativ cu alte zone funcționale, zona rezidențială ocupă cea mai mare întindere în cadrul unui oraș. Aceasta poate ocupa frecvent 30% – 60% din suprafața localității, dar poate ajunge și la 80% din teritoriu.

Teoretic vorbind, zona rezidențială este un concept complex, care face obiectul de studiu al specialiștilor din diverse domenii științifice, precum urbaniști, arhitecți, geografi, sociologi etc.
Când facem un studiu asupra unei zone de locuit, este necesar să avem în vedere o serie de elemente, de la înălțimea și forma clădirilor, tipologia locuințelor (individuale sau colective), până la amenajarea spațiilor verzi, infrastructură și existența utilităților. Acestea sunt elementele esențiale ale unei zone rezidențiale.

Cu alte cuvinte, orice zonă rezidențială presupune o strânsă legătură între locuințe, echipare tehnico-edilitară și socio-culturală în scopul de a satisface cerințele și aspirațiile locuitorilor.
Industrializarea rapidă și sistematizarea teritorială au dus la transformări în structura zonelor rezidențiale, astfel că s-a trecut de la locuințele unifamiliale (pavilionare, individuale, de tip casă) la cele colective, ansambluri rezidențiale de tip bloc.

În anii ’70 – ’80, spațiul buzoian a fost utilizat mai eficient, construindu-se foarte mult pe verticală, adică locuințe colective de tip bloc. Totuși, această acțiune a fost limitată de gradul de seismicitate specific zonei.

Procesul de urbanizare a fost și este unul definitiv și cu un câmp de acțiune extrem de larg, care are implicații majore, mai ales atunci când nu se respectă normele urbanistice impuse de legislația în vigoare.

Partea I-a. ASPECTE METODOLOGICE

Capitolul 1. CONSIDERAȚII GENERALE

Argument

Prin lucrarea de față, “Caracteristici și dinamici ale zonelor rezidențiale din municipiul Buzău. Studiu de geografie socială”, mi-am propus să analizez, sub raport teritorial, o componentă structurală și funcțională de bază a așezărilor umane: spațiile rezidențiale, în toată complexitatea lor. În acest scop, a fost nevoie de studierea evoluției spațio-temporale a locuirii urbane, în fapt, un mozaic al formelor de locuire, în contextul transformărilor politice și socio-economice survenite în urma schimbării regimului politic în anul 1989.

Opțiunea pentru abordarea acestei teme de studiu a fost determinată de numărul redus de studii efectuate, până în prezent, în mod strict asupra spațiilor rezidențiale buzoiene, deși orașul Buzău are o importanță considerabilă pe plan regional și chiar național.

Studiul de față reprezintă un element de noutate, întrucât expune informații de actualitate cu privire la zonele rezidențiale buzoiene, prin intermediul datelor statistice recente, dar și prin prisma modalității de abordare unitară a geografiei locuirii din perspectiva dinamicii spațio-temporale a componentelor sale.

Astfel, existența unui studiu de geografie socială, care abordează orașul Buzău din perspectiva caracteristicilor și dinamicii zonelor rezidențiale, care cuprinde informații despre situația din timpul comunismului, respectiv despre elementele noi, de după 1989, care au conturat alte structure socio-rezidențiale, era necesară.

Diversitatea zonelor rezidențiale și a tipurilor de locuințe, structura urbană actuală a municipiului Buzau, care are o semnificație istorică, în contextul socio-economic actual, datorită perioadei socialiste, sunt alte aspecte ce justifică motivația alegerii temei.

Dar, poate cel mai important aspect îl reprezintă schimbarea mentalităților în conceperea și realizarea zonelor rezidențiale, renunțându-se la marginalizarea aspectului uman (omul trebuie să devină prioritate!), precum și la principiul “aici și acum” sau “merge și-așa”, adică zonele rezidențiale să fie amplasate în cunoștință de cauză, ținându-se cont de vecinătate.

Toate acestea, coroborate cu apartenența și foarte buna cunoaștere a principalelor zone rezidențiale ale orașului Buzău, întrucât aici m-am născut și petrecut 20 de ani din viață, au contat într-un mod decisiv în alegerea și dezvoltarea prezentei teme de studiu.

Istoricul cercetarilor

Până în prezent, studiile realizate pe teme despre municipiul Buzău au avut o abordare istorico-geografică, în primul rând. Includem aici lucrările autorilor: profesorului și istoriografului C. Gh. Dumitrescu, “Orașul Buzău. Un studiu monografic” (1925), a istoricului C. C. Giurescu, “Contribuțiuni la studiul originii și dezvoltării burgheziei române” (1972), în care menționează târgul Buzău alături de Câmpulung, Curtea de Argeș și altele, apoi lucrarea istoricului Dimitrie Gh. Ionescu, “Istoria orașului Buzău din cele mai vechi timpuri până astăzi” (1979).

Studii despre relieful României, cuprinzând și ținuturile buzoiene, în special, Subcarpații Buzăului, au elaborat geografi de seamă precum Grigore Posea și Mihai Ielenicz, “Relieful României” (1974), D. Bălteanu, “Relieful: ieri, azi, mâine” (1984). La acestea se adaugă lucrările de ansamblu despre Câmpia Română, realizate de G. Vâlsan (1916) și P. Coteț (1976).

De asemenea, din punct de vedere economic, zona Buzăului a fost tratată de profesorul G. M. Zagoriț, “Evoluția istorică a târgurilor și orașelor dintre Buzău, Târgoviște și București” (1915), precum și de I. Petrescu-Burloiu, “Zonele economice ale orașului Buzău” (1945).

Din perspectivă socială, se remarcă lucrarea Lucreției Mănescu, “Orașul Buzău și zona sa de influență. Studiu geografic” (1999).

Metodologia

Studiul de față se bazează pe cercetări proprii efectuate pe teren, pe o amplă documentare bibliografică și pe o largă documentare la nivelul instituțiilor locale importante, precum Primăria Municipiului Buzău. În plus, au fost utilizate numeroase date statistice, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Buzău, a căror prelucrare a evidențiat unele aspecte cantitative care erau absolut necesare pentru analiza corectă a fenomenelor și aspectelor sociale tratate.

De asemenea, pe baza observațiilor pe teren efectuate la nivelul zonelor rezidențiale ale municipiului Buzău, am realizat o analiză spațială, transpusă în programe GIS de reprezentare cartografică, al cărui scop final l-a reprezentat elaborarea unor hărți tematice, care să susțină studiul.

Capitolul 2. CONSIDERAȚII ISTORICO – GEOGRAFICE

Repere istorico-geografice care au modelat teritoriul actual al orașului Buzău

“Satul dac așezat pe malul râului Buzău, unul dintre râurile însemnate ale Munteniei, la ieșirea lui dintre dealuri și acolo unde râul prezintă un vad foarte accesibil, Buzăul oferea lemn pentru construcții și foc, din abundență, pește din bălțile din jur și din râu, imaș pentru vite, teren pentru agricultură”.

Municipiul Buzău, reședința județului omonim, este situat în sud-estul României, pe malul drept al râului Buzău, mai exact în zona de contact morfologic dintre Subcarpații de Curbură și Câmpia Română (la ieșirea râului Buzău dintre dealurile subcarpatice).

Acest municipiu ocupă o poziție centrală în cadrul unității administrativ-teritoriale – județul Buzău (Fig. 1), ceea ce îi asigură o complexitate funcțională și perspective favorabile unei dezvoltări rapide și multilaterale, întrucât beneficiază de legături susținute cu toate localitățile care intră în componența județului.

Fig. 1. Localizarea orașului Buzău în cadru largă documentare la nivelul instituțiilor locale importante, precum Primăria Municipiului Buzău. În plus, au fost utilizate numeroase date statistice, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Buzău, a căror prelucrare a evidențiat unele aspecte cantitative care erau absolut necesare pentru analiza corectă a fenomenelor și aspectelor sociale tratate.

De asemenea, pe baza observațiilor pe teren efectuate la nivelul zonelor rezidențiale ale municipiului Buzău, am realizat o analiză spațială, transpusă în programe GIS de reprezentare cartografică, al cărui scop final l-a reprezentat elaborarea unor hărți tematice, care să susțină studiul.

Capitolul 2. CONSIDERAȚII ISTORICO – GEOGRAFICE

Repere istorico-geografice care au modelat teritoriul actual al orașului Buzău

“Satul dac așezat pe malul râului Buzău, unul dintre râurile însemnate ale Munteniei, la ieșirea lui dintre dealuri și acolo unde râul prezintă un vad foarte accesibil, Buzăul oferea lemn pentru construcții și foc, din abundență, pește din bălțile din jur și din râu, imaș pentru vite, teren pentru agricultură”.

Municipiul Buzău, reședința județului omonim, este situat în sud-estul României, pe malul drept al râului Buzău, mai exact în zona de contact morfologic dintre Subcarpații de Curbură și Câmpia Română (la ieșirea râului Buzău dintre dealurile subcarpatice).

Acest municipiu ocupă o poziție centrală în cadrul unității administrativ-teritoriale – județul Buzău (Fig. 1), ceea ce îi asigură o complexitate funcțională și perspective favorabile unei dezvoltări rapide și multilaterale, întrucât beneficiază de legături susținute cu toate localitățile care intră în componența județului.

Fig. 1. Localizarea orașului Buzău în cadrul județului, respectiv în cadrul țării

Județul Buzău face parte din Regiunea de dezvoltare Sud-Est, alături de alte 5 județe: Brăila, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea. Prin urmare, își manifestă pe deplin rolul de centru polarizator în cadrul Câmpiei Buzăului.

Organizarea teritoriului s-a făcut în raport direct cu relieful, rețeaua de drumuri si rețeaua hidrografică. Fiind așezat în zona centrală a județului Buzău, municipiul Buzău se află la intersecția drumurilor comerciale ce uneau puternicul centru meșteșugăresc și negustoresc, Brașov, cu porturile dunărene, Brăila și Galați, element care a favorizat schimburile comerciale dintre regiuni.

Caracterul său de nod rutier și feroviar, apropierea de resursele de materii prime (petrol, gaze de sondă, lignit, piatră de construcții etc), posibilitatea legăturilor de producție cu alte regiuni importante din punct de vedere economic și prezența zonelor agricole din jur, au reprezentat factori favorabili pentru posibilități economice pe care nu toate orașele din România le au.

Cu alte cuvinte, municipiul Buzău a fost, încă de la apariția sa, un centru de consum și de schimb, nu numai a produselor hinterlandului său, ci și a celor mai îndepărtate regiuni din țară și de peste hotare.

Din punct de vedere genetic, relieful municipiului este reprezentat de conul de depunere, terasele și albia majoră a râului Buzău. Acesta s-a constituit pe un vechi vad peste valea Buzăului, la contactul Subcarpaților de Curbură cu Câmpia Română, fiind principalul centru de schimb în câmpie, secole la rând. Terasele formează relieful pe care se desfășoară orașul în est și sud-est.

În privința hidrografiei, apele subterane și cele de suprafață sunt importante. În cadrul apelor subterane, se disting două categorii: strate acvifere din depozite acumulative, cuaternare, care cantonează ape freatice și strate cu ape de adâncime, sub presiune, din depozite miopliocene.

Deoarece adâncimea apelor subterane este redusă, debitele sunt relativ mari, iar condițiile de exploatare sunt optime. Astfel, teritoriul aferent orașului este favorizat din punct de vedere al alimentării cu apă potabilă și industrială.

Apele de adâncime, sub presiune, sunt înmagazinate în pietrișurile de Cândești, la 25-140 m, grosimea stratului acvifer fiind de 3-70 m, iar direcția de scurgere este nord-vest – sud-est.

Apele de suprafață sunt reprezentate de râul Buzău și afluenții săi. După analiza datelor hidrometrice de la posturile Măgura și Banița, s-a apreciat că râul Buzău inundă destul de rar în raza orașului, acesta fiind încă un element favorabil pentru poziția municipiului.

Astfel, datorită reperelor sale geografice, orașul Buzău are un cadru natural cu particularități favorabile, care au reușit să satisfacă cerințele unui centru urban.

Istoria centrului orașului

Surse istorice atestă documentar existența așezării pe vatra actualului oraș din anul 372, în scrisoarea guvernatorului roman Iunnius Soranus către Vasile cel Mare, conducătorul bisericii creștine din Capadocia. Copia acestui document se află la Biblioteca din Vatican și conține mărturii despre martirul Sava Gotul, înecat de către goții necreștinați consuși de Athanaric, în apa râului Mousaios (Buzău), pe malul căruia se afla o așezare de tip polis, orașul Buzău, polis în care trăia o populație care era organizată în obști sătești.

În perioadele următoare, din cauza informațiilor istorice insuficiente, este greu de precizat cum așezarea a continuat să existe.

Totuși, mai târziu, în 1431, într-un document în care Dan al II-lea acorda Brașovului dreptul deplin de negoț cu Țara Românească, Buzăul este menționat ca târg, centru de schimb și de tranzit comercial cu o importanță considerabilă, având în vedere situarea acestuia de-a lungul unei artere de comunicație importante din sudul țării care mergea spre Brăila.

De altfel, frecvența cu care este menționat Buzăul în documentele secolului al XVI-lea dovedesc însemnătatea acestui târg. Astfel, în anul 1504, sub domnia lui Radu cel Mare (1496 – 1508), a luat ființă Episcopia de Buzău (Foto 1), care coordona activitățile din județele Buzău, Râmnic și Brăila. În consecință, Buzăul devine reședință episcopală, căpătând o funție culturală și o importanță politică, fiind în mod frecvent numit “oraș-domnesc”.

Foto 1. Episcopia de Buzău, în prezent Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Sursa: prelucrare după Petcu, Gheorghe et. al., Municipiul Buzău. Monografie, Ed. Alpha, Buzău, 2002, p. 23

De o importanță mare sunt și documentele care amintesc despre dezvoltarea Buzăului într-o zonă cu o activitate economică bogată. Foarte frecvent erau menționate viile cu o producție bogată din dealurile din vecinătate, livezile, morile, grădinile care se întindeau până la apa râului Buzău, resurse de care beneficia târgul Buzău. Aceste resurse erau coroborate însă și cu produsele specifice economiei montane pastorale.

Urmărind rețeaua actuală a orașelor românești, observăm cu pregnanță, așezarea lor la contactul unor unități diferite de relief si anume acolo unde erau tăiate transversal de o apă importantă sau la o confluență. Poziția, la contactul a două regiuni naturale deosebite, permitea legături economice variate și bogate. Aceasta demonstrează rolul esențial pe care l-a jucat schimbul de produse în apariția și dezvoltarea ulterioară a orașelor și forma lor de orașe-târguri ale unei regiuni în general agricole.

Într-un document din septembrie 1525 este precizat faptul că “Radu de la Afumați, voevod, întărește episcopiei de Buzău 3 mori de pe Buzău, vedre de miere, gălețile de grâne de la 170 de case, cășăria din județul Buzău, burdufe, cașcavaluri, vinul din vinăriciul de la Sărata”.

Un lucru esențial îl constuie și faptul că târgul Buzău se afla în centrul zonei de maximum demografic al Țării Românești. În jurul său se întindeau așezări rurale bine individualizate, care reprezentau în cadrul Munteniei, arealul cu cea mai mare densitate a așezărilor, iar în cadrul Țării Românești, ocupau locul al III-lea după arealul Târgu Jiu și Baia de Aramă.

În aceste condiții, este lesne de înțeles de ce prezența târgului Buzău avea o importanță așa de mare. Activitatea comercială a orașelor se desfășura în jurul pieței, iar în cazul Buzăului, existența unei piețe în structura internă a orașului apare menționată în anul 1575, când se amintește de „bazarul” din Buzău. Termenul de origine turcească “bazar”(pazar) – piață, urma să se răspândească tot mai mult în timp.

Importanța orașului este dovedită de amploarea construcțiilor subterane (tuneluri) care legau Complexul Episcopal de centrul orașului și Crâng, rolul acestora fiind acela de păstrare a proviziilor și de evacuare a populației în caz de pericol.

De asemenea, alte documente și studii au subliniat relația comercială importantă pe care Buzăul a reușit să o stabilească cu Brașovul, care se situa pe locul al patrulea în schimburile comerciale cu Brașovul, după Câmpulung, Târgoviște și Târgșor.

Un lucru demn de menționat este faptul că existența Buzăului a fost amenințată în repetate rânduri, din cauza nvaziilor tătarilor și turcilor, precum și a luptelor pentru tron. Cu toate acestea, în secolul al XVII-lea, Buzăul a continuat să fie un oraș important.

Cu privire la această perioadă, există o descriere sugestivă a orașului Buzău, realizată de către călătorul și cărturarul de origine turcă, Evlia Celebi: “Acest oraș este așezat pe un șes cu câmpii întinse. Are șase sute de case și două mânăstiri, una de construcție nouă, iar cealaltă veche, precum și o sută de dughene. Este un oraș plăcut, împodobit cu vii și grădini. Sunt mulți bărbați arătoși și femei plăcute. De aici, mergând tot spre răsărit, am trecut râul Buzău, de la marginea orașului, călare pe cai si, timp de cinci ore, am mers prin câmpii înfloritoare”. Această descriere permite o estimare cu privire la numărul de locuitori, luând în considerare existența a 600 de gospodării. Conform metodologiei utilizate de istorici, care consideră că ar fi 5 persoane/gospodărie, în medie, rezultă că Buzăul ar fi avut între 2.000 și 3.000 de locuitori.

Însemnătatea orașului Buzău este dată și de faptul că domnitorul Constantin Brâncoveanu construiește palatul domnesc în incinta Episcopiei, apoi în anul 1691, înființează prima tipografie (a șasea din Țara Românească), prin care Buzăul a devenit, în secolele următoare, un centru de cultură și educație.

În secolul al XVIII-lea, dezvoltarea urbană a fost afectată de noile condiții socio-economice care au caracterizat perioada fanariotă, mai ales de conflictele dintre Imperiul Otoman și Imperiul țarist, fiind prădat, pustiit și incendiat.

Punctul culminant al evenimentelor nefaste îl constituie anul 1802, când un cutremur de mari proporții produce pagube însemnate, apoi în 1806, orașul a fost invadat și incendiat în întregime de către turci. Astfel, locuitorii au fost nevoiți să-și caute adăpost în zonele deluroase, aceștia mutându-se pentru o vreme la Nișcov, la fel și târgul. Abia în 1828, populația începe să revină spre șes și să-și refacă gospodăriile sau să fondeze noi sate.

Esențial este faptul că, în acest context, Buzăul a continuat să-și exercite funcția de centru de schimb, în secolul al XVIII-lea, nedeile organizate în zona Buzăului [n.n. întâlniri periodice organizate între locuitorii diverselor regiuni productive, iarmaroace, bâlciuri], pe Penteleu, coboară lângă oraș. Astfel, se înființează Drăgaica, “târg de două țări”, menționat prima oară la data de 26 august 1778, în dania făcută de Alexandru Ipsilanti, care dă episcopiei drepturi depline asupra acestui târg cu toate veniturile sale. Drăgaica se număra printre cele mai mari târguri din Țara Românească, după durată (chiar și 12 zile, uneori), precum și după cantitatea și varietatea mărfurilor. Târgul se organiza pe moșia Simileasca, de lângă oraș, începând cu 18 iunie, până pe 24 iunie, când se termina tunderea oilor, fiindcă era, în primul rând, un loc de desfacere a lânii. În condiții de nesiguranță, se ținea la Săpoca, iar când apa Buzăului venea mare se ținea mai la sud, la Stâlpu.

Secolul al XIX-lea a însemnat o perioadă de mari transformări pentru poporul român, care s-a constituit ca națiune, prin unirea Moldovei cu Țara Românească (Unirea Principatelor, Mica Unire, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, la data de 5 ianuarie în Moldova, respectiv 24 ianuarie 1859 în Țara Românească), formându-se statul național și fiind cucerită independența României (1877 – 1878).

În acest secol, rețeaua așezărilor omenești s-a definitivat în linii mari, căpătând contururile actuale. Au apărut noi valuri de populației, care porneau dinspre regiunile dens populate (sudul Transilvaniei, Subcarpații Buzăului și Prahovei) către noile zone agricole din câmpie, fenomen de migrație internă numit transhumanță.

Pentru cunoașterea acestui fenomen, o contribuție valoroasă au avut oameni de știință geografi și istorici, precum George Vâlsan, cel care a descoperit harta rusă, ediția 1853. De asemenea, alături de Geogre Vâlsan (1912), Vintilă Mihăilescu (1923) și C.C. Giurescu (1957) au elaborat studii importante cu privire la fenomenul de populare din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Orașul Buzău continua să se dezvolte, în special după 1859 – Unirea Principatelor Române. Acest lucru este confirmat de creșterea numărului de locuitori, de la 7.220 (în 1853) la 11.106 (în 1872), adică aproximativ de trei ori mai mare decât în 1835. Acest progres a fost realizat mulțumită reformei agrare din 1864, când sarcinile feudale ale țăranilor clăcași au fost desființate.

De menționat faptul că, în 1860, străzile sunt illuminate pentru prima data cu lămpi cu petrol, se numerotează casele, se pavează străzile cu piatră de râu și se plantează copaci, orașul fiind inclus în categoria comunelor urbane, adica a municipiilor. În actualul cartier numit Independenței, la începutul secolului al XIX-lea, erau case micuțe, de tip vagon, proprietarii lor fiind meseriași, ceferiști, funcționari, mici negustori, grădinari care își transformaseră curțile în ogrăzi, ca la sate, având căpițe cu fân, vite, răsaduri, fântâni. Istoria orașului se confundă în mare parte cu istoria acestei străzi, deoarece pe ea s-au așezat primele felinare și s-au făcut primele trotuare.

În 1868, se construiește un pod de lemn ce leagă orașul cu malul celălalt al râului Buzău, la Mărăcineni. Podul de fier este construit dupa Primul Război Mondial.

De asemenea, după cucerirea independenței (1877 – 1878), Buzăul a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În 1878, populația ajunsese la 12.000 locuitori, în timp ce în 1899, se ridica la 19.000 locuitori.

Și sub raport teritorial, orașul își extinde suprafața treptat, de la 180 ha (anul 1830) la 504 ha (anul 1900), extindere care s-a realizat atât pe direcție nord-sud, elementul favorabil fiind calea ferată spre Focșani, cât și pe direcție est-vest, datorită practicării agriculturii pe terenuri roditoare. Aceste terenuri se suprapun unei terase de luncă, fiind ferită de inundații, de fapt, foarte rar inundabilă, acoperită cu soluri aluvionare fertile, care sunt propice pentru cultivarea zarzavaturilor. Extremitatea sud-estică a orașului, cartierul sârbesc, era așezată pe această terasă, numindu-se terasa Sârbărie.

Oricum, evoluția teritorială a fost în strânsă legătură cu evoluția demografică. Astfel, prima perioadă a secolului al XX-lea, creșterea numărului locuitorilor a cunoscut o evoluție lentă, marcată de desfășurarea celor două războaie mondiale, precum și de faptul că se dezvoltau centre urbane în apropiere, de exemplu Ploiești și Brăila.

În 1918 – 1924, iau ființă cartierele Ferdinand (actual 23 August), Principele Carol și Zăgănescu în nord-vestul orașului, Mihai Viteazul în sud și cartierul Cătuneanu în bariera Brăilei (format din cetățeni din afara satului Poșta).

Orașul era împărțit în mahalale: Banului, Târgul propriu-zis, Episcopiei, Broșteni, Gârlași, Bentari, Tohăneni, Mahalaua de Sus (Domnească) și în cartiere: Ferdinand (23 August), Mihai Viteazul, Cătuneanu, Cazota, Zăgănescu, Proprietarilor, Principele Carol și cătunul Poșta.

În a doua jumătate a secolului, decalajul demografic este remarcabil: 61.937 loc. în 1966, comparativ cu 43.365 loc. în 1948, apoi 13.227 în 2002.

Având în vedere cele expuse anterior, putem spune că, în ultimele decenii, orașul Buzău a înregistrat o creștere fără precedent, îndreptându-se către o dezvoltare modernă, atât din punct de vedere economic, cât și socio-cultural.

Apariția gării – vector pentru dezvoltarea orașului

Gara Buzău a fost construită în zona sudică a Buzăului, pe una dintre laturile unei mici piețe, care se găsește la intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul Gării și cu strada Republicii, a reprezentat un moment important. Aceasta este principalul nod al rețelei de transport public din Buzău, nouă dintre cele zece linii de transport în comun (autobuz și maxi-taxi) din oraș având stație în această zonă.  

Clădirea Gării Buzău a fost construită între 1869 – 1870, având o arhitectură de influență germanică, concesionarul care a preluat construirea liniei Varciorova – București – Buzău – Galați – Roman fiind de origine germană, Strousberg. Oficial, primul tren trece în anul 1870, în acesta aflându-se pentru verificare și Regele Carol I.

La început, orașul Buzău a fost doar o stație pe această linie, dar în 1881, odată cu construirea liniei de cale ferată Buzău – Mărășești, Buzău a devenit nod feroviar.  Acest lucru dovedea o dezvoltare economică fără precedent.

Un lucru demn de menționat este faptul că, în 1879, populația era de 12.000 de locuitori, în timp ce la sfârșitul secolului, în 1899, atingea 19.000 de locuitori. Această creștere demografică este, în mod cert, legată de dezvoltarea economică, care a început să caracterizeze orașul, odată cu construirea căii ferate Buzău-Focșani-Mărășești-Adjud. Totodată, orașul a căpătat noi funcții administrative, sanitare, militare și culturale.

Apariția si dezvoltarea acestei căi ferate și a Gării Buzău (Foto 8 și 9) a declanșat dezvoltarea orașului, din punct de vedere industrial.

Foto 8. Gara Buzău la începutul secolului al XX-lea

Sursa: Internet

Primele lucrări de modernizare – reconstrucție se efectuează în anii 1914 – 1915, sub forma și structura apropiată celei de azi, noua gară înglobând clădirea veche.

Foto 9. Gara Buzău în 1922

Sursa: Internet

Rolul căilor ferate a fost completat și susținut de cel al șoselelor, întrucât orașul Buzău este situat pe axe duble de circulație intensă: DN2 (E85) București – Buzău – regiunea Moldova, DN1B  către Ploiești, DN10 către Brașov, DN2B spre Galați și Brăila.

Totodată, dezvoltarea spre est a fost susținută și de faptul că gradinile se extindeau până la apa Buzăului, grădinăritul fiind, în acea perioadă, o ocupație de bază a locuitorilor. În consecință, dezvoltarea cartierelor Broșteni și Dorobanți a fost în strânsă legătură cu practicarea legumiculturii.

După 1850, suprafața vetrei a continuat să crească, ajungând la 503 ha în anul 1890, fiind înglobate cătunele Banu, Episcopiei, Târgului și Țigănia, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori comparativ cu anul 1830, când aceasta ocupa 180 ha. Trebuie menționat și faptul că până în anul 1900, i se mai alipește și cătunul Poșta din partea de sud.

Interesant de menționat că numele cătunul Poștă vine de la Serviciul de Poștă, înființat în anul 1775, prin care se transportau călători, se transmiteau știri și ordine. Serviciul avea peste 100 de cai, iar distanța Buzău – Urziceni – București se parcurgea în 18 ore.

În același timp, exproprierile din zona actualului bulevard Nicolae Bălcescu au făcut posibilă dezvoltarea spre pădurea Crâng, respectiv spre vest.

În 1886 – 1889, se deschide spre circulație artera centru – Crâng, numită Bulevardul Parcului, apoi din 1896, Bulevardul I. C. Brătianu, actualul Bulevard Nicolae Bălcescu (Foto 10 și 11), considerat cel mai frumos și îndrăgit bulevard de către buzoieni. De asemenea, în 1891, se construise Bulevardul Gării și Bulevardul Democrației.

Secolul al XX-lea nu debutează cu modificări vizibile sub aspect teritorial, cel puțin până la Primul Război Mondial (1914 – 1918). După această perioadă, apar cartierul Zăgănescu, în nord, cartierul Mihai Viteazul, în sud-est, locuit preponderant de muncitori ceferiști, și cartierul Nicolae Titulescu, în nord-vest, singurul realizat după o împărțire sistematică a suprafeței. Aceste două cartiere din urmă sunt singurele cu o tramă stradală rectangulară. În consecință, până în anul 1944, orașul Buzău a ajuns la o suprafață de 824 ha.

Până în anul 1960, orașul Buzău avea un aspect rural, schimbarea fiind dată de începerea amplului proces de transformare din punct de vedere urbanistic, din anul 1968.

Acesta a continuat să se dezvolte și în a doua jumătate a secolului al XX-lea, dezvoltându-se și fondul edilitar, care s-a apropiat tot mai mult de normele cerute de un centru urban cu o dinamică susținută a economiei și populației.

Extinderea teritorială a orașului s-a realizat prin construirea de cartiere de locuințe în nord, nord-est și vest, precum și prin proliferarea celor două zone industriale: din sud și din nord.

Conform P.U.G. reactualizat în 2008, intravilanul orașului Buzău ocupă o suprafață de 2852 ha, iar forma actuală a orașului se aseamănă cu un trapez, cu baza mare în nord, spre râul Buzău, și baza mică spre sud (Fig. 5).

Fig. 5 Forma actuală a orașului Buzău, prelucrare după Wikimapia.org

Buzău, un oraș-târg

După dinamismul numărului populației, orașul a avut o evoluție ascendent echilibrată, având centrul istoric vechi, care a căpătat semnificații complexe în procesul industrializării.

De fapt, originea oricărui centru populat trebuie căutată în condițiile socio-economice ale diferitelor epoci istorice în strânsă legătură cu mediul înconjurător.

Târgul Buzău, la fel ca alte orașe-târg, avea, în secolele al XIII-lea – al XIV-lea, o textură radiar-concentrică, neordonată, având în centru piața, iar în rest un aspect semi-rural. În jurul pieței, către nord era Oborul, limitat de Iazul Morilor, către vest, Crângul, iar spre sud și est, case, curți și grădini, dincolo de care se întindeau terenuri agricole, livezi, vii, fânețe, heleștee și pădure.

Toponimul de “târg” se consideră a fi de origine slavă, semnificând acel loc unde are loc vânzarea sau schimbul mărfurilor, locul unde se târguiește, deci piață, aflată într-o poziție bine aleasă sub raport al posibilităților de trai. Prin urmare, este cât se poate de adevărată afirmația că “târgul care desface marfă dintr-o regiune cu un singur fel de produse […] nu poate să prospereze”. Acei locuitori care se ocupau cu târguiala erau denumiți „târgoveți”, iar cei care se ocupau cu comerțul propriu-zis erau „negustori”.

Târgul Buzău se afla în centrul zonei de maximum demografic al Țării Românești. În jurul său se întindeau așezări rurale bine individualizate, care reprezentau în cadrul Munteniei, arealul cu cea mai mare densitate a așezărilor, iar în cadrul Țării Românești, ocupau locul al III-lea după arealul Târgu Jiu și Baia de Aramă. Astfel, este ușor de înțeles de ce prezența târgului Buzău avea o importanță așa de mare. Activitatea comercială a orașelor se desfășura în jurul pieței, iar în cazul Buzăului, existența unei piețe în structura internă a orașului apare menționată în anul 1575, când se amintește de „bazarul” din Buzău. Termenul de origine turcească “bazar”(pazar) – piață, urma să se răspândească tot mai mult în timp.

În orașul Buzău, în 1890, se inaugurează Hala de carne și pește, (Foto 2), clădire care se păstrează și astăzi, (Foto 3). Hala Obor sau Bazarul reprezintă primul element urbanistic din Buzău – piața.

Foto 2. Hala Obor la început de secol XX Foto 3. Hala Obor în prezent

Sursa foto: Internet

Referindu-se la apariția târgurilor, C. C. Giurescu menționa că pentru țara noastră, târgul este o funcțiune specifică, care, ca denumire, este mai vechi decât cuvântul oraș, provenit mai târziu din limba maghiară.

Cel mai frecvent, târgurile au apărut la contactul dintre dealuri și câmpie, tocmai acolo unde putea fi asigurat un schimb continuu. Astfel se explică faptul că cele mai vechi târguri, cu o dezvoltare continuă se află în zonele subcarpatice, printre ele fiind și târgul Buzău.

Locurile unde se întemeiau târguri, pe văile apelor, erau bine alese, atât sub raportul posibilităților de trai (loc arabil, pășune, vecinătatea pădurii), cât și sub acela al comunicațiilor, ele nu fac altceva decât continue alte așezări, să asigure permanența locuirii care poate fi dusă până în îndepărtatele epoci ale fierului, bronzului și neoliticului. Este și cazul județului Buzău, întrucât forme ale vieții umane și sociale sunt atestate din neolitic.

Buzău, oraș de tip radiar-concentric

Sistemul radiar-concentric se bazează pe concepția formării unui centru principal sau a unui sistem de mai multe puncte de atracție, dispuse radiar-concentric, în partea centrală a orașului.

Tipul concentric la orașele românești este specific orașelor din zonele de câmpie (București, Ploiești, Brăila, Giurgiu etc) și din zonele de contact câmpie – zone deluroase.

Acest tip de oraș este caracterizat prin existența unui nucleu central, în jurul căruia s-a dispus ulterior orașul, aspect ce se poate observa și la orașul Buzău, nucleul central fiind reprezentat de vechiul târg (Foto 4).

Foto 4. Fazele de întindere ale orașului Buzău, după Constantin Dumitrescu

Sursa: după Petcu, Gheorghe et. al., Municipiul Buzău. Monografie, Ed. Alpha, Buzău, 2002, p. 225

Spre centru converg cele mai vechi drumuri comerciale, înguste și întortocheate (Foto. 5), care, mai târziu, au favorizat extinderea orașului în cartiere periferice bine individualizate. Aceste cartiere cu antecedență rurală au constituit zona de tranziție în care au pătruns firmele comerciale și industria ușoară.

Foto 5. Centrul orașului Buzău, vedere aeriană, cca. 1916, Sursa: Internet

Avantajul dat de această tramă stradală constă în faptul că ea permite o accesibilitate spre zona centrală a orașului.

Dezavantajele sunt reprezentate de faptul că apare tendința de supraaglomerare a centrului, în care se concentrează principalele funcții socio-culturale, comerciale și administrative ale orașului.

De asemenea, putem spune că orașului Buzău i se potrivește organizarea conform modelului de dezvoltare urbană concentrică al sociologlui american Ernest Burgess, elaborat în anul 1925. Bazat pe teoriile ecologiei umane ale lui Robert E. Park, acesta este primul model care explica distribuția grupurilor sociale în cadrul zonelor urbane, incepand din centrul orașului în suburbii. El se inspiră din expansiunea teritorială a orașului Chicago, Illinois, dar și pe gruparea teritorială a populației acestui oraș în funcție de trei criteria: socio-economic, rasial și etnic.

Modelul zonelor concentrice prezintă spațiul urban sub forma unor inele sau zone

concentrice (Fig. 2), și anume:

• centrul comercial și de afaceri sau C.B.D. (Central Business District);

• zona de tranziție cu utilizare mixtă (comercială-industrială-rezidențială);

• zona rezidențială a claselor sărace, cunoscută și sub numele de „inner city”;

• zona rezidențială a claselor medii și bogate;

• zona de navetism

Fig. 2. Modelul zonelor concentrice al lui Burgess

Sursa: Internet

Caracteristici ale modelului Burgess care se potrivesc și în cazul orașului Buzău:

orașul e construit pe un teren plat (altitudinea medie este de 95 m), cu egale avantaje pentru extindere în toate direcțiile;

sistemele de transport sunt accesibile, rapide și ieftine în toate direcțiile;

clădirile cele mai vechi se află în centru (pe Strada Cuza Vodă, arhitectura anilor 1850 – 1880) și devin din ce în ce mai noi pe măsură ce ne îndepărtăm de acesta;

orașul este structurat pe o varietate bine definită de sectoare socio-economice și etnice;

clasele sociale sărace s-au stabilit în apropierea centrului orașului și a locului de muncă, evitând costurile ridicate ale transportului și a taxelor mari de locuire;

industria grea este dispersată în cadrul orașului.

Referirile din documentele secolului al XV-lea și al XVI-lea permit reconstituirea perimetrului vechiului târg reprezentat de Buzău, care ocupa o suprafață de 3 – 4 ha, încadrându-se între Episcopie și Biserica Banu. Vechea piață de mărfuri s-ar înscrie, în zilele noastre, între Palatul Comunal și Biserica Greci (denumită în trecut Biserica popii Mihai, Biserica Negustori), acolo unde strada Cuza Vodă cotește spre vechea hală (Fig. 3).

Fig. 3. Vechea piață de mărfuri, prelucrare după Wikimapia

Mânăstirea Banu, des menționată în documentele secolului al XVI-lea, apare situată în afara vetrei “din jos lângă orașul Buzău”, ceea ce ajută la trasarea limitei sudice a vetrei. Astfel, vatra era cuprinsă între Biserica Banu și Episcopie, care erau situate în afara târgului și unite printr-o uliță, azi strada Bistriței, perpendiculară pe ulița principală a târgului, azi strada Cuza Vodă (Foto. 6).

În prezent, centrul istoric, deci inclusiv această stradă, este în proces de modernizare, de restaurare a infrastructurii, a mobilierului stradal și refacerea fațadelor imobilelor, cu scopul de a o transforma într-o zonă strict pietonală. În ceea ce-i privește pe comercianți, se caută o soluție pentru aprovizionarea magazinelor de pe această stradă, deoarece automobilele nu vor mai putea intra în zonă. Conform proiectului, străzile adiacente vor fi închise cu piloni retractili și doar pompierii și ambulanțele vor mai putea avea acces în zonă.

Valoarea proiectului se ridică la 3,6 milioane lei, finanțarea fiind susținută în proporție de 98% din fonduri europene.

Multe din casele de pe această stradă datează din secolul al XIX-lea (Foto 7), fiind construite pe niște fundații existente deja. Ele au parter și 1-2 etaje, proprietarii erau negustori, care aveau prăvăliile la parter și locuințele la etaj.

Foto 6. Strada Cuza Vodă în prezent Foto 7. Clădire din secolul al XIX-lea

În cadrul moșiei orașului, o pondere mare aveau grădinile, viile, livezile, pășunile, ogoarele și pădurile, ceea ce pune în evidență favorabilitatea cadrului natural pentru practicarea unei activități agricole diversificate. Acestora li se adaugă morăritul, morile de pe apa râului Buzău figurând des în daniile unor domnitori către cele două biserici.

Începând cu secolul al XVI-lea, dar mai ales în secolele al XVII-lea, respectiv al XVIII-lea, se observă tendința de extindere teritorială a târgului buzoian, cu precădere în direcția principalelor căi de comunicație: spre sud și est, nu și spre nord, o cauză fiind sistemul de exploatare feudală impus de episcopie, care a constituit o piedică în înaintarea orașului pe această direcție. În această perioadă, suprafața însumează 38 ha, având conturul descris, aproximativ, de Str. Obor, liceul B. P. Hașdeu, liceul agricol, tribunal și episcopie (Fig. 4).

Fig. 4. Conturul aproximativ al orașului în secolul al XVIII-lea, prelucrare după Wikimapia

La începutul secolului al XIX-lea, nu putem vorbi de modificări considerabile în ceea ce privește limitele orașului Buzău, populația menținându-se la valori reduse, de 3.700 loc. în anul 1830.

Însă, de-a lungul acestui secol, al XIX-lea, orașul Buzău cunoaște cea mai importantă expansiune teritorială. Vatra orașului crește considerabil în suprafață, mai ales pe direcție estică și sudică, într-un mod treptat, în condițiile în care era extrem de utilizat drumul spre Brăila, ce urmărea valea Buzăului, precum și datorită construirii căii ferate ce se ramifica spre Focșani și Brăila.

Capitolul 3. O DIVERSITATE A ZONELOR REZIDENȚIALE BUZOIENE

Caracteristicile zonelor rezidențiale

Odată cu extinderea spațială a orașelor și nevoia satisfacerii optime a cerințelor de locuire, deservire și recreere, au apărut idei și practici noi în domeniul urbanismului dintre care rămâne în actualitate zona de locuit sau cartierul. Mai multe zone de locuit sau cartiere alcătuiesc, ceea ce numim, din punct de vedere funcțional, zona rezidențială. Astfel, comparativ cu alte zone funcționale, zona rezidențială ocupă cea mai mare întindere în cadrul unui oraș. Aceasta poate ocupa frecvent 40% – 60% din suprafața localității, dar poate ajunge și la 80% din teritoriu.

Teoretic vorbind, zona rezidențială este un concept complex, fiind obiectul de studiu al specialiștilor din diverse domenii științifice: urbaniști, arhitecți, geografi, sociologi, psihologi, antropologi, specialiști de mediu etc.

Zonele rezidențiale trebuie tratate nu doar prin prisma elementului lor central, locuința, ci și într-un cadru teritorial mai larg, în context urbanistic.

Zona rezidențială reprezintă o funcție semnificativă a localităților, în legătură directă cu capacitatea de absorbție a forței de muncă, reflectând, prin complexitatea sa, dezvoltarea factorului uman și a posibilităților sale economice.

Cantitativ și calitativ, domeniul rezidențial este cel în care populația investește, în mod preponderent, fie sub formă materială (construcții, echipare edilitară, dotări), fie sub formă socială (servicii, creare de locuri de muncă).

Asigurarea unor zone rezidențiale corespunzătoare nu este doar o investiție socială, ci și o parte esențială de infrastructură pentru dezvoltarea economică. Avem exemplul perioadei comuniste, când problema locuirii a fost trecută pe plan second, în favoarea politicii de industrializare forțată.

Subliniez faptul că zonele rezidențiale reprezintă un concept care nu se limitează doar la locuințele propriu-zise, ci cuprinde și activitățile umane legate direct sau indirect de locuințe, ca de exemplu, infrastructura, dotărie urbane și serviciile. În consecință, efortului aferent construirii unor locuințe i se adaugă și grija pentru starea drumurilor, a spațiilor verzi, prilej cu care interesul public ar trebui sa se reunească cu cel privat.

Locuința trebuie tratată ca un bun cu valoare îndelungată, căruia trebuie să-i asigurăm o durabilitate la condițiile impuse de mediul natural (seisme, aspect climatice, etc), dar care să asigure și o eficiență economică la cei peste 70 de ani de viață (media pentru țara noastră).

Evoluția zonelor rezidențiale

Până la Primul Război Mondial

Evoluția zonelor rezidențiale a fost marcată de evenimentele economice și politice, dar și de o serie de calamități, cum sunt cutremurele, incendiile, care au afectat orașul Buzău. Acestea au constituit momente de cotitură, care a dus la schimbarea mentalităților și a determinat introducerea de regulamente și legi de către autorități în ceea ce privește zonele rezidențiale.

După Primul Război Mondial, odată cu reîntregirea unității de stat a României, problema zonelor rezidențiale s-a amplificat, din cauza faptului că, timp de 4 ani (1914 – 1918) nu se mai construise nimic. De asemenea, alte trei cauze au fost suprapopularea orașului, migrația rural – urban (populația fiind atrasă de speranța unui trai mai bun, fenomen determinat de apariția unor locuri de muncă datorită procesului de industrializare) și distrugerea de locuințe din timpul războiului. Astfel, deoarece numărul de locuitori creștea continuu și a apărut nevoia de a grupa locuitorii, s-au construit blocurile de locuințe. Iar locuința familială, înconjurată de spațiu verde, nu putea rămâne în centrul orașului. În consecință, libertatea locuitorilor este oarecum îngrădită, limitată de aceste locuințe colective de tip bloc.

Perioada interbelică

După anul 1918, orașul Buzău a continuat să se dezvolte,astfel că a devenit treptat un centru industrial. Uzina electrică, a cărei construcție a început în anul 1911, dar a fost întreruptă în anii de război, a fost reluată și dată în folosință în anul 1928, ceea ce a avut drept consecință introducerea iluminatului electric în oraș.

De asemenea, s-au produs schimbări în urbanizare, prin pravarea străzilor sau asfaltarea lor, introducerea canalizării subterane, introducerea apei curente filtrate, adoptarea telefoniei.

Perioada regimului comunist (1948 – 1989)

După instaurarea regimului comunist, se acordă o atenție redusă fondului de construcție de locuințe. Creșterea populației venite din mediul rural, a refugiaților de razboi a coincis cu evacuarea burgheziei, această clasă socială fiind exclusă din societate de noul regim. Totuși, se construiesc locuințe noi, de regulă, locuințe mici (cu 4 și 8 apartamente).

După 1966, construcția de locuințe ia amploare, datorită finanțării de la bugetul de stat. În special casele construite înainte de 1950, deși prin naționalizare intraseră în proprietatea statului, prin Decretul de naționalizare din 20 aprilie 1950, erau lăsate în paragină, până ajungeau în ruină și puteau fi demolate.

Începând cu anii ’70, vorbim despre programul accelerat de sistematizare și modernizare, prin care statul român și-a creat un instrument de control asupra zonelor rezidențiale.

În anii 1977 – 1987 au fost demolate locuințe, zona centrală a fost distrusă și înlocuită cu centrul civic. Prin aceasta, se urmărea omogenizarea populației prin mediul de viață construit și uniformizarea clădirilor pentru a se reduce diferențele dintre sat și oraș. De fapt, se urmărea distrugerea tradiției românești de realizare a casei individuale.

Aceste trăsături ale politicii vizând locuințele din perioada comunismului au marcat modul de viață și mentalitățile locuitorilor, lucru realizat treptat, în timp. Așa cum reiese, acțiunile partidului comunist erau menite să controleze acest domeniu vital al existenței umane, zonele rezidențiale, prin construcția de blocuri.

După anul 1989

Înainte de înlăturarea regimul comunist, construcția de locuințe era un obiectiv subordonat industrializării și urbanizării forțate, blocurile se doreau a fi o victorie impotriva burgheziei.

Schimbările politice și economice din anii ’90, trecerea de la un regim politic totalitar la cel democratic, respectiv trecerea de la o economie planificată la una de piață au avut un impact evident asupra domeniului residential. De exemplu, privatizarea masivă a locuințelor de stat, prin Decretul lege 61/1991, prin care locatarii și-au putut cumpăra apartamente din blocuri construite cu fonduri de stat.

În această perioadă, a fost înființat și Centrul Național pentru Așezări Umane – Habitat (C.N.A.U.), prin H.G. nr. 515/1991, cu scopul principal de a elabora strategia națională de locuire.

Primul act normativ prin care au fost definite principiile de bază ale politicii naționale în domeniul locuințelor, precum și obligațiile Guvernului în acest domeniu, este Legea locuinței nr. 114/1996.

În 1999, a fost creată Agenția Națională pentru Locuințe, instituție de interes public, funcționând în sectorul locuirii, cu scopul de a stimula construcția de locuințe prin sistemul creditului ipotecar.

Prin principiul autonomiei locale și a descentralizării serviciilor publice, principiu prevăzut în Constituție (Art. 119), Guvernul a transferat o parte din competențele sale în domeniul locuirii către autoritățile locale. Astfel, consiliile județene și locale și-au înființat departamente pentru planificarea teritoriului. În baza legii administrației publice (Legea nr. 69/1991), consiliile locale sunt împuternicite să elaboreze și să aprobe unele reglementări: PUG al localității și regulamentul de urbanism aferent, eliberate în baza legii 50/1991 și a legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, H.G. 525/1996 de aprobare a Regulamentului general de urbanism, a Ghidului referitor la metodologia de elaborare și a conținutului cadru al PUG. Pentru urmărirea și finalizarea acestor documentații a fost emisă H.G. 59/1999. După aprobare, documentațiile de urbanism capătă caracter de lege în privința dezvoltării spațiului construit, pentru o anumită perioadă.

Urbanizarea comunistă

Schimbările din cadrul sistemului politic și economic comunist (trecerea la economia capitalistă, liberalizată) au produs importante transformări în ceea ce privește zonele rezidențiale (cartierele), repartiția locuințelor, transformarea radicală a structurilor sociale, anumite preferințe rezidențiale individuale, dar și unele unanim recunoscute, de atractivitate sau de repulsie, în raport cu spatial rezidențial buzoian.

Construcția spațiului fizic și a structurilor sociale buzoiene actuale sunt rezultatul efectelor istorice și sociale, teritoriul urban fiind modelat de evoluția sa în timp.

Structurile socio-spațiale ale zonelor rezidențiale din orașul Buzău sunt vizibil diferențiate. Unele areale conduc la un mai mare interes din partea locuitorilor, căpătând o semnificație socială mai bună, altele sunt depreciate social, având semnificații nefavorabile (spații socio-spațiale repulsive).

Prin urmare, fiecare cartier are caracteristici specifice în funcție de elementele componente si, cu cât echiparea tehnică este mai corespunzătoare, cu atât acesta devine mai dezirabil și favorabil locuirii. Se integrează aici și prestigiul social, despre care De Lauwe preciza: “Fiecare obiect are o valoare relativeă și posesia sa oferă beneficiarului nu numai un avantaj material, ci și un motiv de considerație socială”, referindu-se totodată și la sistemul de proprietate asupra locuințelor, care variază de-a lungul timpului.

Legea 58 din noiembrie 1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale cuprindea obiective privind sistematizarea. Conform art. 1, aceasta “are drept scop organizarea judicioasă a teritoriului țării, județelor și comunelor, a localităților urbane și rurale, zonarea funcțională privind modul de folosință a terenului, stabilirea regimului de înălțime, a densității construcțiilor, precum și a densității locuitorilor, a spațiilor plantate și de agrement, echiparea cu dotări social-culturale, cu lucrări tehnico-edilitare și căi de comunicație și transport, păstrarea și îmbunătățirea mediului înconjurator, punerea în valoare a monumentelor istorice și de artă și a locurilor istorice, creșterea eficienței economice și sociale a investițiilor și îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă, de locuit și de odihnă pentru întreaga populație.
Prin sistematizare trebuie să se asigure restrângerea perimetrelor construibile ale localităților la strictul necesar și folosirea optimă a pamântului, care reprezintă o importantă avuție națională.”

Fiecare oraș avea o schiță de sistematizare unde figurau, pe lângă situația existentă la momentul respectiv, toate obiectivele partidului și statului. De altfel, toate aceste schițe trebuia aprobate de șeful statului, care prin indicațiile date, în necunoștință de cauză, trasa noi bulevarde și amplasa noi cartiere de locuit.

În Buzău, în 1935, arhitectul Duiliu Marcu a realizat schița de sistematizare a orașului, la cererea primarului Stan Săraru.

Art. 9 al Legii 58 din 1974 cuprinde dispoziții generale privind construcțiile de locuințe. Acestea “se vor realiza cu precădere începând din centrul localităților către zonele marginale, asigurându-se realizarea de ansambluri cu densități sporite, creându-se în acest fel condiții pentru restrângerea în continuare a perimetrelor construibile. În scopul obținerii unei densități optime, comitetele executive ale consiliilor populare vor lua măsuri pentru amplasarea de locuințe și în ansamblurile realizate, urmărind armonizarea construcțiilor noi cu cele existente.”

În plus, era prevăzută concentrarea tuturor serviciilor în zona central și restrângerea celor rezidențiale la minimul necesar. Erau omise locurile pentru parcări sau locuri de joacă pentru copii sau spațiile verzi pentru recreere.

Comparativ cu alte orașe în care elementele cadrului natural s-au impus în fizionomia orașului, în cazul Buzăului, mult timp, caracteristica principală a fost reprezentată de construcția pe orizontală, lucru specific tuturor orașelor din zona de câmpie din țara noastră. Până în anul 1953, zonele rezidențiale erau compuse exclusiv din case, care dădeau o uniformitate spațiului urban buzoian.

Contradicția dintre dezvoltarea industriei (asociată cu presiunea demografică a miilor de țărani deveniți muncitori „peste noapte”) și reducerea spațiului construit a determinat începerea programelor de demolare urbană, cu alte cuvinte, reconversia peisajului urban rezidențial din unități locative individuale în unități locative colective. Erau demolate, mai ales, casele unifamiliale în locul cărora s-au construit locuințe colective, blocuri, de 4 până la 10 niveluri.

După ce s-a instaurat regimul comunist, Buzăul a cunoscut o dezvoltare importantă, prin extinderea pe orizontală, cu noi cartiere, cât și prin înlocuirea vechilor construcții, cu altele, mai înalte, însă fără valoare de patrimoniu. Orașul s-a modernizat extrem de mult, aproape că și-a dublat aria rezidențială, după construcția cartierelor Dorobanți, Micro III, Micro V și Micro XIV.   

Cel mai evident s-a schimbat centrul orașului și zonele traversate de bulevardele Unirii și Nicolae Bălcescu.

În 1879, Calea Unirii, actualul Bulevard Unirii (între bariera Ploiești și centru), s-a numit Ulița Veche sau a Ploieștilor, ori Ulița Iliescu. Pe aici a trecut domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său de la Iași la București, pentru a prelua conducerea Principatelor Unite.

În orașul Buzău, demolarea caselor a început în 1957, în zona centrală a orașului: Aleea Trandafirilor – Piața Dacia – Tunel – Independenței, trecându-se la construcția de locuințe colective, de tip bloc.

Între 1953 – 1956, se construiesc primele blocuri în orașul Buzău, unele pe Strada Obor, unul în Strada Bucegi și altul în Aleea Unirii (azi sediul Parchetului Buzău). Astfel, în cartierul Obor, au fost construite blocuri în regim de înălțime P+2 sau P+4 (Foto 12).

Foto 12. Str. Obor

Arhivă personală

De asemenea, cele de pe Aleea Trandafirilor (Foto 13), au fost construite de sovietici tot în anii ‘60, pentru a înlocui casele.

Foto 13. Aleea Trandafirilor, înlocuirea caselor cu blocuri (cca. 1917 vs. ianuarie 2012)

Sursa: Internet

În perioada 1954 – 1963, se construiesc locuințele colective de dimensiuni mici, adică blocurile în regim de înălțime P+4 din Centru (Foto 14).

Foto 14. Blocurile din Centru construite în comunism (stânga: anul 1968; dreapta: iunie 2014)

Sursa foto stânga: Internet, foto dreapta: arhivă personală

Toată această acțiune de demolare și construire după bunul plac al organelor politice central sau locale a fost posibilă din cauza inexistenței unei proprietăți reale asupra imobilelor și terenurilor aferente. În schimb, vechii proprietarii primeau un apartament cu chirie la stat și o sumă simbolică, drept despăgubire.

Apoi s-a trecut la defrișarea unei părți din pădurea Crângului, pentru a permite dezvoltarea cartierelor de blocuri din zona bulevardului Nicolae Bălcescu, respectiv a cartierului Crâng, în regim de înălțime P+4 (Foto 15) și P+10 (Foto 16) .

Foto 15. Blocurile P+4, cartier N. Bălcescu Foto 16. Blocurile P+10, cartier N. Bălcescu

Arhivă personală

Cartierul Crâng (Micro XII) a fost construit pe un teren liber, fiind caracterizat de un regim de înălțime dat de blocuri P+4 (Foto 17) și P+10, la fel ca în cartierul Nicolae Bălcescu.

Foto 17. Blocuri P+4 cartierul Crâng

Arhivă personală

Pe terenurile delimitate de Străzile Spiru Haret – N. Bălcescu – Mareșal Averescu se aflau vii, pomi fructiferi, grădini de zarzavat. Ulterior, terenul dintre Strada Traian Vuia și Mareșal Averescu a trecut în proprietate statului, în 1955, astfel că s-au construit “case tip” cu ajutor de la stat pentru lucrătorii IAS (Întreprinderi Agricole de Stat) și SMA.

În 1963, se construiește zona industrială Buzău Sud (Foto 18), pe terenuri neproductive, degradate, unde au fost depozitele militare “SATURN”, aruncate în aer în timpul celui de-al doilea război mondial.

Foto 18. Vedere înspre zona industrială Sud

Sursa: Internet

Avantajele localizării acestei zone industriale sunt date de accesibilitatea bună dinspre oraș, precum și de faptul că noxele sunt duse de vânt departe de oraș.

În anii ’70 – ’80, ponderea locuințelor situate la niveluri superioare, etajele 5 – 10, a crescut, fapt determinat de creșterea numărului clădirilor de locuit de tip bloc cu 8 – 10 niveluri care plachează Bulevardul Unirii.

Bulevardul Unirii – axă importantă de acces către centru, denumit astfel în cinstea Unirii Principatelor Române,  străbate orașul din partea sud-vestică până la cea nordică, trecând prin apropierea centrului orașului, și traversând două dintre principalele cartiere, denumite Unirii Nord și Unirii Sud. La începutul anilor ’70 a început transformarea completă a străzii Unirii Sud (Foto 19).

Foto 19. Unirii Sud, blocuri P+10, în prim-plan un bloc P+11, în plan secund (dreapta), singurul bloc P+12 (Arhivă personală)

În 1985, sunt finalizate și date spre folosință blocurile 4A (Foto 20) și 4B (Foto 21) de pe Strada Spiru Haret. Acestea sunt blocuri de tip vilă, cu 2-3-4 nivele, placate cu piatră de Măgura (singurele cu această caracteristică din Buzău).

Foto 20. Blocul 4A Foto 21. Blocul 4B

Arhivă personală

În continuare, până în 1988, au fost construite blocurile din zona Unirii (Foto 22) – Centru (Foto 23) – Bariera Focșani , cu un regim de înălțime de P+8 și P+10.

Foto 22 Blocuri P+8, P+10 – B-dul. Unirii Foto 23. Blocuri P+8 – Centru

Arhivă personală

În anii ’90, locuința cu 2 camere era tipul cel mai răspândit de locuință, urmată de locuința cu 3 camere.

Descrierea zonelor rezidențiale

Cartierele orașului Buzău au o dispunere aproape continuă dinspre centru către zonele industriale, de sud și de nord, și o extindere mai mare pe direcția vest – est. Caracterul este unitar, din punct de vedere funcțional, nu se interferează cu alte zone funcționale. Excepție fac cele trei cartiere amplasate în interiorul zonelor industriale și anume: Simileasca (zona industrială Nord), respectiv Poștă și Mihai Viteazul (zona industrială Sud). Acestea necesită aplicarea unor măsuri de restructurare urbană.

Cartierele de locuințe colective, Episcopiei (Micro III), Micro XIV, Dorobanți 1 și 2, Unirii, se caracterizează printr-o densitate mare de locuitori. Locuințele colective de tip bloc din aceste zone rezidențiale au fost construite într-un ritm alert, în timpul regimului comunist, având un regim de înălțime de P+4 și P+10. Atunci, în anii ’70 – ‘80 , Buzăul a cunoscut o dezvoltare importantă, prin extinderea pe orizontală.

Cartierele predominant cu locuințe individuale, zona Nicolae Balcescu, Nicolae Titulescu (Cartierul 23 August), zona Marghiloman – Gară, Străzile Horticolei și Luceafărului (în zona parcului Marghiloman), sunt zone rezidențiale cu parcelări tradiționale, care au, în prezent, un potențial de dezvoltare, în condițiile în care diverse studii și anchete sociale au demonstrat că opțiunile populației urbane se îndreaptă către locuința individuală, ca reacție la neajunsurile locuirii la bloc. Vecinătatea cu parcurile Crâng, respectiv Marghiloman este un aspect favorabil. Puținele locuințe colective plachează arterele principale, în restul zonei fiind locuințe individuale, tip parter sau P+1. Se remarcă 23 August, un cartier cu fond edilitar foarte bun, care dispune de dotări corespunzătoare și spații verzi, care, în prezent, înregistrează cea mai mare dinamică a construcțiilor private.

Tot cartiere cu locuințe individuale tip parter sunt cele periferice din sudul orașului, Poștă și Mihai Viteazu, precum și Simileasca, din nord-vest. Acestea au probleme serioase de amenajare, din cauza dotărilor edilitare necorespunzătoare.

Zona rezidențială centrală

Zona centrală a orașului Buzău este alcătuită din locuințe individuale, vechi, din secolul al XIX-lea, majoritatea având valoare de patrimoniu, dar și un statut incert: acestea au fost fie retrocedate foștilor proprietari, fie se află într-o situație litigioasă, fapt ce permite lăsarea lor în paragină sau ocuparea de către populația rromă săracă sau oameni ai străzii și astfel se degradează.

De asemenea, în zona centrală a orașului sunt cuprinse dotări administrative, cum este de exemplu, Primăria municipiului Buzău, precum și instituții financiare (Directia Generală a Finanțelor Publice a Județului Buzău), bancare, comerciale (Magazinul Winmarkt și altele), prestări servicii (de exemplu, de telefonie mobilă), culturale (Cinematograf Dacia), sanitare (cabinete medicale individuale) și altele (Fig. 6).

Fig. 6. Zona centrală a orașului Buzău

Numărul total de locuitori cuprinși în această zonă era de cca 6.000 locuitori, în anul 2008 (Conform P.U.G.). Locuințele sunt colective, de tip bloc P+4, construite în timpul regimul comunist, în perioada 1954 – 1963, dar și individuale, doar cu parter sau P+1, pe străzile înguste care constituiau târgul, la care se adaugă locuințele individuale P+2 de pe Strada Cuza Vodă, care datează din secolul al XIX-lea. Astfel, din punct de vedere al regimului mediu de înălțime, acesta este de 3,2 nivele.

Cartierul Nicolae Balcescu este un cartier situat în vecinătatea centrului orașului, în partea vestică, fiind caracterizat prin locuințe colective de tip condominiu P+4 alternativ cu P+10, cu un fond construit foarte bun și bun, dispune de toate dotările tehnico-edilitare și, de asemenea, beneficiază de prezența spațiilor verzi (parcul Crâng, scuaruri, fâșii plantate în lunguul bulevardului Nicolae Bălcescu, spații verzi aferente blocurilor). Conform P.U.G, în anul 2008, cartierul însuma 7.300 locuințe, din care 6.900 sunt apartamente, restul de 400 fiind locuințe individuale (case).

Cartierul Independenței, situat în partea sudică, este alcătuit din locuințe individuale, dar și colective. Fondul construit este bun, dotări corespunzătoate, per ansamblu, echipare tehnico-edilitară bună (s-au reabilitat străzile, în ultimii ani).

Cartierul Micro V, situat în nord-estul orașului, are un fond construit relativ bun, dotări corespunzătoare, spații verzi (parcul Marghiloman, spații verzi aferente blocurilor) echipare tehnico-edilitară corespunzătoare. Fondul de locuințe este neomogen, alternează locuințe colective (blocuri P+4, P+10) cu locuințe individuale.

Cartierul Poștă, situat în partea sudică, alcătuit din locuințe individuale, case de tip parter. Este un cartier vechi, fondul construit este mediocru, dotări insuficiente (iluminat stradal necorespunzător, străzi neasfaltate etc.), echipare tehnico-edilitară necorespunzătoare normelor actuale.

Cartierul Mihai Viteazul este situat în partea sudică a orașului, dincolo de calea ferată. Are cca. 5.600 locuitori, și o capacitate de cazare de 1.600 locuințe. Predomină locuințele individuale, dar sunt și 120 de apartamente. Fondul construit este mediocru, în general, iar echiparea tehnico-edilitară precară. Acest cartier are o poziție specială în cadrul zonei industriale Sud, a fost locuit preponderant de muncitori ceferiști. Tramă stradală rectangulară.

Cartierul Dorobanți, situat în nord-est, este alcătuit predominant din locuințe colective, de tip P+4, dar și locuințe individuale. Fondul construit este mediocru, în condițiile în care dotările sunt insuficiente (unele locuințe nu au canalizare), există spații verzi (scuaruri, spații verzi aferente blocurilor), echipare tehnico-edilitară corespunzătoare.

Cartierul Broșteni, localizat tot în nord-est, a fost restructurat în cadrul procesului de sistematizare din timpul comunismului. Se caracterizează prin locuințe colective în regim de înălțime P+4, ceea ce conferă un caracter omogen al fizionomiei construcțiilor. Fondul construit este bun, mediocru și rău, pe alocuri, dotările sunt insuficiente, echipare tehnico-edilitară este relativ bună (unele părți ale cartierului nu dispun de iluminat public sau de asfaltare corespunzătoare).

Cartierul Episcopiei (Micro III), aflat în nordul orașului, a fost restructurat în cadrul procesului de sistematizare din timpul comunismului. Putem spune că locuințele colective predomină (blocuri în regim de înălțime P+4 și P+8, construite în anii ‘70-‘80), acestea placând arterele e circulație principale, dar sunt și locuințe individuale. Fondul construit este bun, dispune de spații verzi (părcuulețe, zone verzi aferente blocurilor).

Cartier Nicolae Titulescu (23 August) se află în nord-vest, fiind singurul cartier realizat după o împărțire sistematică a suprafeței, având o tramă stradală rectangulară. Are cca. 6.800 locuitori cu o capacitate de 2.000 locuințe individuale, case de tip parter sau P+1. Fondul construit este bun, dispune de toate dotările tehnico-edilitare, precum și de spații verzi (scuaruri).

Cartier Crâng, situat în partea sud-vestică, este caracterizat de blocuri în regim de înălțime P+4, P+8. Fondul construit este bun, locuințele sunt dotate corespunzător, dispune de spații verzi (parcul Crâng, scuaruri, spații verzi aferente blocurilor). De menționat faptul că este cel mai mare ansamblu de locuințe nou construite din oraș, având și cea mai mare densitate.

Cartierul Micro XIV, situat în vest, la nord de parcul Crâng, este format din locuințe colective, blocuri în regim de înălțime P+4 și P+10.

Cartierul Simileasca, așezat în nord-vestul orașului, la periferie, este alcătuit doar din locuințe individuale, întrucât a fost o zonă rurală până la jumătatea secolului al XX-lea (1950), cand a fost alipita orasului. Este populat predominant de populație de etnie rromă, astfel reprezintă o zonă de segregare rezidențială, distingându-se de restul orașului. Populația este formată majoritar din persoane cu venituri modeste sau fără niciun fel de venit, cu dificultăți de integrare pe piața muncii.

Fondul construit este mediocru sau chiar slab, dotările sunt insuficiente (în ceea ce privește alimentarea cu apă, canalizarea), echipare tehnico-edilitară necorespunzatoare (lipsa spațiilor verzi, a iluminatului stradal). În această zonă se află și fabrica de bere, precum și alte unități industriale incluse în zona industrial Nord, care poluează restul orașului, mai ales zonele rezidențiale centrală și sudică, întrucât nu s-a ținut cont de direcția maselor de aer.

Partea II. Structurile socio-rezidențiale buzoiene – între mixitate și segregare

Capitolul 1. Analiza structurilor demografice cu relevanță asupra studiului zonelor rezidențiale

Dinamica populației

Populația reprezintă componenta cea mai activă când vorbim de dinamica unui oraș. Din punct de vedere al analizei sistemice, populația este un ansamblu complex, deși este un indicator simplu și clar, dar care are mai multe proprietăți și caracteristici demne de luat în seamă.

În cadrul populației, ca urmare a intrărilor și a ieșirilor din sistem, au loc modificări permanente la nivelul efectivului de locuitori și al structurilor socio-rezidențiale. Astfel, născuții vii, împreună cu imigrările din alte sisteme demografice, reprezintă intrările în sistem, iar ieșirile sunt reprezentate de decese și plecări spre alte așezări.

Schimbările calitative și cantitative intervenite în cadrul populației definesc dinamica acesteia. În general, dinamica populației este determinată de mișcarea naturală (natalitate, mortalitate, bilanț natural) și mobilitatea teritorială a populației (imigrări, emigrări).

Principalii factori care influențează, de-a lungul timpului, numărul de locuitori dintr-un anumit oraș sunt natalitatea și mortalitatea, cât și schimburile de populație dintre orașul respectiv și regiunile exterioare.

Evoluția numerică a populației

Pentru descrierea populației orașului Buzău am folosit indicatorul numit efectivul sau numărul populației. Pentru o delimitare strictă, întotdeauna numărului populației i se asociază categoriile de spațiu și timp. Astfel, evoluția numerică a populației orașului Buzău a fost urmărită pentru perioada 1990 – 2011 (Fig. 7), bazându-se pe datele oferite de recensămintele populației, consultând și datele înregistrate de direcția statistică a județului Buzău.

Fig. 7. Evoluția numerică a populației orașului Buzău, prelucrare date obținute de la Direcția Județeană de Statistică Buzău

Analizând graficul evoluției numărului de locuitori, se observă o creștere din 1990 până în anul 1995, după care se înregistrează o descreștere continuă până în prezent. Acea evoluție ușor ascendentă de după înlăturarea regimului communist se datorează sporului natural pozitiv și mai ales sporului migratoriu spre localitatea reședinta de județ, care a devenit un pol de atracție pentru populația tânără liberă să se transfere în orice domeniu.

Creșterea populației urbane a municipiului Buzău s-a datorat stabilirii în municipiu a populației provenite, cu precădere, din mediul rural. Această populație provenită din migrația rural-urban era o populație tânără, aptă de munca, cu pregătire profesională adecvata.

La recensământul din martie 2002 s-au înregistrat 134.227 locuitori, din care 64.802 populație masculină și 69.425 populație feminină.

Densitatea de locuitori pe km2 a scăzut de la 1.822, în anul 1992, la 1.651, la recesământul din anul 2002.

Mișcarea naturală

Mișcarea naturală a populației reprezintă schimbările survenite în numărul și structura populației, ca urmare a nașterilor și deceselor.

În analiză, am utilizat datele statistice 1990 – 2011, pe baza cărora am calculat diferiți indicatori demografici.

Natalitatea

Acest parametru este esențial în analiza dinamicii populației unei localități, semnificând frecvența sau intensitatea nașterilor. Este influențată de politica demografică în diferite etape de existență ale orașului, precum și de alte elemente ca: fertilitatea, nupțialitatea și divorțialitatea. Natalitatea se calculează ca mărime relativă de intensitate și indică numărul născuților vii la 1000 de locuitori, formula de calcul fiind următoarea:

,

N – rata generală a natalității;

n – numărul de născuților vii pe parcursul perioadei analizate;

P – efectivul mediu al populației

Analizând acest parametru geodemografic, în intervalul 1990 – 2012, am urmărit printr-un grafic de tip linie (Fig. 8) caracterizarea intensității natalității în orașul Buzău, în scopul identificării tendințelor de evoluție viitoare ale orașului.

Fig. 8. Rata natalității în orașul Buzău (1990 – 2012), prelucrare date de la Direcția Județeană de Statistică Buzău

Rata medie a natalității, în intervalul 1990 – 2012, a scăzut de la 11,2 până la 8,3 ‰. Valorile cele mai mari ale ratei medii a natalității de 11,2 ‰ se înregistrează în anul 1990. Înainte de acest an, natalitatea înregistrase un salt deosebit, ca urmare a măsurilor legislative luate la sfârșitul anului 1966, pentru reglementarea intreruperii cursului sarcinii, mai exact de interzicere a avortului (celebrul Decret 770/1966).

Factorii care explică această scădere a natalității sunt reprezentați de progresul economic și social constant, emanciparea femeii și participarea continuă a acesteia la activități economice, mobilitatea socială în creștere, costul ridicat al creșterii copilului, apariția mijloacelor contraceptive moderne.

În prezent, se observă o scădere accentuată, care este preconizată că va continua în acest ritm, cauzele fiind aceleași ca cele anterior enumerate.

Mortalitatea

Mortalitatea este un alt indicator demografic important, care reprezintă frecvența deceselor într-o anumită perioadă de timp, în cadrul unei populații. Intensitatea mortalității populației din zona analizată este redată de rata mortalității generale care indică numărul de decese la 1000 de locuitori, care se calculează astfel:

,

Mg – rata generală a mortalității;

m – numărul persoanelor decedate pe parcursul perioadei analizate;

P – efectivul mediu al populației în perioada analizată

Tot printr-un grafic de tip linie (Fig. 9) am calculat și am analizat acest parametru geodemografic, pentru intervalul 1990 – 2012.

Fig. 9. Rata mortalității în orașul Buzău (1990 – 2012), prelucrare date de la Direcția Județeană de Statistică Buzău

Factorii care influențează cel mai mult evoluția ratei mortalității sunt factorii socio-economici. Astfel, nivelul de dezvoltare economică tot mai ridicat, caracteristic orașului Buzău, a dus la îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației, fapt ce înseamnă, totodată, îmbunătățirea alimentației și a serviciilor sanitare, la care adăugăm reducerea timpului de lucru și salariile mai ridicate. Toate acestea au contribuit la scăderea ratei mortalității.

Bilanțul natural (Sporul natural)

Bilanțul natural sau sporul natural exprimă diferența dintre natalitate și mortalitate și se calculează după formula:

,

Bn – bilanțul natural

N – natalitatea

M – mortalitatea

În cazul orașului Buzău, pe baza analizei datelor statistice, se observă că sporul natural este într-o continuă scădere (Fig. 10), începând cu anul 1990.

Fig. 10 Bilanțul natural al orașului Buzău (1990 – 2012), prelucrare date de la de la Direcția Județeană de Statistică Buzău

Se observă o traiectorie neregulată, cu fluctuații în ultimii 22 de ani, iar valorile negative ale bilanțului natural sunt evidente, mai ales după anul 2006.

Aceste valorii negative ale bilanțului natural pentru orașul Buzău pot fi explicate prin două argumente: reducerea natalității și păstrarea la valori oarecum constante a mortalității (Tabelul 1.). Acest fapt se datorează, pe de-o parte, natalității scăzute, iar pe de altă parte, reducerii contingentului de populație tânără, prin plecarea spre localități cu perspective economice mai bune (București, de exemplu) sau spre țări mai dezvoltate.

Tabelul 1. Mișcarea naturală a populației orașului Buzău (1990 – 2012)

Sursa: Fișa statistică a localității Buzău, Direcția Județeană de Statistică Buzău; *date calculate de autor

Mobilitatea teritorială a populației

O influență evidentă asupra variației numărului, structurii și distribuției spațiale a unei populații o are migrația sau mobilitatea teritorială a populației. Migrația este un proces destul de complex prin care „persoanele își schimbă locul de rezidență în mod definitiv sau temporar”.

În general, gradul diferit de dezvoltare economică al anumitor regiuni reprezintă motivul principal care determină mobilitatea teritorială a populației. Astfel, veniturile scăzute și rata ridicată a șomajului dintr-o regiune reprezintă factorii cei mai puternici de respingere care creează potențiali imigranți, în timp ce dezvoltarea puternică a industriei și sectorului serviciilor dintr-o altă regiune determină creșterea gradului de atractivitate pentru emigranți.

Pentru municipiul Buzău, principalele forme de manifestare a migrației sunt date de mișcarea migratorie definitivă și de mișcarea migratorie zilnică (diurnă). Puterea de atracție pe care au exercitat-o județele cu o industrie bine dezvoltată și, în special, cele aflate în vecinătatea județului, respectiv a municipiului Buzău.

Deplasările zilnice ale populației sunt determinate de forța de muncă. Numărul de navetiști crește pe măsura apropierii de municipiul Buzău. Astfel, în comunele Costești, Mărăcineni, Poșta Câlnău, Vadu Pașii, Săpoca, Cernătești, Gălbinași, populația activa ce se îndreaptă zilnic spre oraș este în proporție ridicată. Aceste commune se află la 5 – 20 km față de oraș, astfel că timpul de deplasare nu depășește 30 de minute. Dacă înainte de 1990, deplasările diurne erau considerabile, datorită punerii în funcțiune a unor întreprinderi noi construite, dupa 1990, acestea se reduc substanțial, afectând, mai ales, persoanele care lucrau în domenii cu caracter productiv. Ele se mai mențin în unele activități din sectorul terțiar. De menționat faptul că un loc aparte îl ocupă deplasarea elevilor în timpul anului școlar, orașul Buzău fiind un centru pentru învățământul liceal.

În ceea ce privește deplasările zilnice din oraș spre alte localități, acestea antrenează un număr redus de persoane, majoritatea îndreptându-se spre unități din domeniile administrativ, învățământ și ocrotirea sănătății.

Amplificarea fenomenului de navetism a fost influențat și de poziția favorabilă a orașului Buzău, acesta fiind situat într-o zona ușor accesibilă, reprezentând un centru spre care converg căile de comunicație. Astfel, există DN2 (E85) București – Buzău – regiunea Moldova, DN1B  către Ploiești, DN10 către Brașov, DN2B spre Galați și Brăila.

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Piramida vârstelor este o veritabilă "radiografie" a populației în care fiecare vârstă are propria sa evoluție, care ne arată tendințele pe termen lung ale natalității și mortalității, dar și efectele de scurtă durată ale migrațiilor, precum și politicilor demografice dintr-o anumită perioadă istorică.

A cunoaște structura populației pe grupe de vârstă și sexe reprezintă un pas foarte important pentru a defini rolul și locul fiecărei persoane în procesul reproducerii populației, al activității economice și, în general, al organizării sociale.

Analiza structurii pe sexe a populației orașului Buzău este importantă în demografie pentru că este utilă în realizarea unor previziuni privind numărul viitor al populației, în economie pentru a stabili resursele de muncă în funcție de repartiția ocupațiilor după sex și folosirea muncii feminine.

Pentru analiza structurii populației pe grupe de vârstă am folosit date statistice din anii 1992, 2002, 2011 și 2013, pe care le-am prelucrat pentru a obține piramida vârstelor pentru fiecare an în cauză.

Fig. 12. Structura populației orașului Buzău pe grupe de vârstă și sexe, anul 1992

Prelucrare după datele de la recensământ, disponibil la: http://www.buzau.insse.ro/main.php

Se observă că piramida vârstelor pentru anul 1992 are o formă de amforă. Aceasta are baza relativ îngustă, deci natalitate scăzută și un vârf ascuțit, ca urmare a unei ponderi scăzute a populației vârstnice.

Fig. 13. Structura populației orașului Buzău pe grupe de vârstă și sexe, anul 2002

Prelucrare după datele de la recensământ, disponibil la: http://www.buzau.insse.ro/main.php

Piramida vârstelor pentru anul 2002 are, de asemenea, o formă de amforă. Aceasta are baza și mai îngustă comparative cu 1992, deci natalitatea a scăzut și vârful se menține ascuțit, ca urmare a unei ponderi scăzute a populației vârstnice.

Structura etnică a populației – fenomenul de segregare

Structura etnică a populației municipiului Buzău, la ultimul recensământ (2011) se prezintă astfel: o populație majoritară compusă din români, precum și o minoritate de rromi, care însumează 5 % din total (Fig. 14).

Fig. 14. Structura etnică a municipiului Buzău, prelucrare după date recensământ 2011

Arealele urbane locuite de comunitățile rrome, care se remarcă la nivelul orașului, sunt Simileasca (98 % din cetățeni sunt rromi), de exemplu pe Aleea Grădinilor (rromi căldărari sau spoitori, cum mai sunt ei numiți, respectiv rromi ursari), apoi extremitatea vestică a cartierului Dorobanți, mai exact, strada Primăverii,la care se adaugă zona Gării (cartierul Tohăneni – rromi argintari) și nu în ultimul rând centrul istoric al orașului, unde clădirile vechi, din secolul al XIX-lea, ce au valoare de patrimoniu (dar și un statut incert: acestea au fost fie retrocedate foștilor proprietari, fie se află într-o situație litigioasă, fapt ce a permis lăsarea lor în paragină), au fost ocupate de către populația rromă săracă.

Segregarea rezidențială, în sens general, reprezintă gradul de proximitate spațială sau de aglomerare teritorială al familiilor care aparțin aceluiași grup social, definit în termeni etnici, de vârstă, religioși sau socio-economici.

Segregarea se referă la formele de distribuție inegală a grupurilor de populație în teritoriul unui oraș. Segregarea este un efect în teritoriu al dinamicii sociale și are implicații negative asupra calității locuirii urbane. Segregarea etnică este forma cea mai des întalnită în profilul teritorial al Buzăului, unde populația de etnie rromă joaca rolul de segregatori ai spațiilor rezidențiale dinspre periferie, unde sunt localizați în formă grupată, spre centru, în contextul favorabilității indicatorilor mișcării naturale acestei populații. Având un comportamentul specific și o situație socio-economică precară, populația rromă influențează negativ aspectul calitativ al locuirii, fapt ce se răsfrânge în mod indirect și asupra calității vieții acestora, precum și a celorlalți locuitori.

Capitolul 2. Fondul de locuințe

Locuința (apartamentul) este construcția formată din una sau mai multe camere de locuit, situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, prevăzută, în general. cu dependințe (bucătărie, baie etc.) sau alte spații de deservire, independentă din punct de vedere funcțional, având intrare separată din casa scării, curte sau stradă și care a fost construită, transformată sau amenajată în scopul de a fi folosită, în principiu, de o singură gospodărie.

Evoluția numărului de locuințe și a suprafeței locuibile în perioada 1990-2012, în Buzău, se prezintă sintetic în tabelul nr. 1.

Sursa: Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice, Direcția Județeană de Statistică Buzău. *Date calculate de autor

Tabelul nr. 1. Evoluția numărulului de locuințe și a suprafeței locuibile totale și pe locuitor (1990-2012)

Fig. 15. Evoluția fondului de construcții cu destinație de locuință (1990-2012)

În municipiul Buzău, în anul 2000, existau un număr de 46.702 locuințe, care însumau o suprafață de 1.589.575 m2, respectiv 10,91 m2 locuibili/locuitor. Din totalul locuințelor, 45.744 (ceea ce înseamnă 98 % din total) erau proprietate privată, 958 (2 %) proprietate de stat.

Datele din 2012 arată că numărul de locuințe a crescut, în ultimii 12 ani, ajungând la 47.839, adică o suprafață de 1.755.867 m2, respectiv peste 13 m2 locuibili/locuitor (13,2 m2 locuibili/locuitor se înregistrau în 2010).

Fig. 16. Evoluția suprafeței de locuit în perioada 1990 – 2012

Din locuințele proprietate de stat fac parte 126 de locuințe preluate în mod abuziv de către statul român și date în administrația municipalității, pe baza unor dispoziții emise de către stat, precum și blocurile A.N.L.(Agenția Națională pentru Locuințe), 4 la număr, blocuri realizate prin programul de construire de locuințe pentru tineret destinate închirierii:

– bloc A.N.L. nr. 3 B, b-dul 1 Decembrie 1918 – structura de rezistență începută în 1989, dat în folosință în 2002 (Foto. 24);

– bloc A.N.L. nr. 3 A, aleea Sporturilor (Foto. 25);

– bloc A.N.L. nr. I.17, cartier Dorobanți II;

– bloc A.N.L. nr. D.4 A, str. Gârlași-Primăverii.

Foto. 24. bloc A.N.L. nr. 3 B Foto. 25. bloc A.N.L. nr. 3 A, aleea Sporturilor

În total, acestea însumează 126 unități locative, din care 47 sunt garsoniere, restul apartamente cu 2 camere, toate fiind dotate cu instalațiile necesare locuirii: alimentare cu apă, energie electrică ș termică. Aceste locuințe pot face obiectul vânzării în baza O.G. 692/2001, care cuprinde norme metodologice la Legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe construite pentru tineri cu vârsta de până în 35 ani.

De asemenea, aceste locuințe pot face obiectul vânzării numai după transferul dreptului de proprietate privată a statului în propriatatea autorităților locale, ceea ce în Buzău nu s-a întâmplat încă.

Capitolul 2. Dotările edilitare ale locuințelor

Alimentarea cu apă

Pentru dezvoltarea urbană a Buzăului, resursele de apă reprezintă o componentă importantă. Rețeaua de distribuție a apei potabile însumează, în prezent, 193.9 km de conducte amplasate în totalitate pe sistemul stradal al municipiului. Conductele au o vechime de 40-50 ani și necesită lucrări de refacere.

Alimentarea cu apă se realizează prin foraje de adancime, executate în diferite perioade de timp, în funcție de dezvoltarea socio-economică a orașului. Calitatea apei corespunde standardelor Legii apei potabile nr. 458/2002 și normelor CE 98/83 din 1998 privind indicatorii de calitate pentru apa destinată consumului uman.

Orasul Buzau dispune de 4 surse de alimentare cu apă de adâncime și dispune de 7 fronturi de captare, grupate pe surse de apă:

Sursa Crâng, cea mai veche, datează din anul 1897, a reprezentat mult timp singura sursă de apă a orașului. Utilizează 17 foraje, la care se adaugă și stația de captare Lipia cu 8 foraje;

Sursa Sud din zona industrială de sud, cu 15 foraje, la care se adaugă alte 5 foraje preluate de la frontul de captare Zahăr;

Sursa Est folosește 9 foraje, grupate în fronturile de captare Est I care are 4 foraje și Est II cu 5 foraje;

Sursa Zahăr, cea mai mare din municipiu, funcționează pe baza a 24 de foraje, 17 în frontul de captare Zahăr I și 7 în frontul de captare Zahăr II.

Pentru locuințele colective de tip bloc contorizarea apei potabile este rezolvată în totalitate, cu excepția a 2% din blocur, care sunt contorizate gupat (grupe de scări). De asemenea, locuințele individuale (casele) sunt contorizate în procent de aproape 100%.

Rețeaua de canalizare

Rețeaua de canalizare a Buzăului este organizată într-un sistem mixt. Zonele rezidențiale dispun de un sistem unitar, unic pentru ape uzate menajere și ape pluviale, în timp ce zonele industriale Nord și Sud dispun de două rețele pentru ape uzate menajere, ape uzate industriale pre-epurare și o rețea pentru ape convențional curate și pluviale.

Orașul este dotat cu 4 colectoare principale în sistem unitar, care se formează în partea de N-V și deversează apele uzate în zona stației de epurare amplasată în partea de S-V.

În zona industrială Nord, apele uzate se evacuează în colectorul secundar de pe strada Transilvaniei, iar apele pluviale în trei colectoare care sunt descărcate în râul Buzău.

În zona industrială Sud, apele uzate ale celor două canale colectoare sunt preluate de stația de epurare.

Rețeaua de canalizare s-a aflat într-un stadiu de colmatare, însă, datorită investițiilor prin programul ISPA, rețeaua este bine întreținută. Astfel, în prezent, procentul de deservire a populației în ceea ce privește serviciile de alimentare cu apă și canalizare este de 100%.

Încălzirea urbană

Alimentarea cu căldură se realizează, în prezent, numai de la sursa de energie termică Centrala electrică de termoficare (C.E.T.) amplasată în zona industrial Sud – Fabrica de zahăr – care produce agent termic primar sub formă de apă fierbinte. Aceasta, prin intermediul punctelor termice existente, produce agent termic secundar sub formă de apă caldă pentru încălzire (95°/75°C) și apă calda pentru consum menajer (60°C). Transportul agentului termic primar de la C.E.T. la punctele termice zonale se face prin rețelele de termoficare.

O altă sursă de energie termică e reprezentată de centralele termice de cartier – de exemplu, Cartier Episcopie si Cartier Micro XIV – Crâng, care produc agent termic pentru încălzire și apa calda pentru consum menajer. Aceste centrale termice au fost modernizate, sunt echipate cu utilaje noi, cu randamente sporite și cu un consum redus de combustibil.

Alimentarea cu energie electrică

Orașul se alimentează din Sistemul Energetic Național prin opt stații de transformare și conexiuni de 110 kV, dintre care trei industriale și cinci mixte.

Stațiile de transformare alimentează, prin rețele subterane de medie tensiune, posturi de transformare și puncte de alimentare pentru distribuție urbană. Acestea deservesc consumatori casnici și privați (industriali și neindustriali).

Branșamentele electrice pentru consumatorii casnici din locuințele colective sunt subterane, la fel și pentru consumatorii industriali, iar cele pentru locuințele individuale sunt aeriene. Liniile electrice de joasă tensiune sunt aeriene, în mare măsură, fiind montate pe stâlpi de beton.

Marile unități industriale au puncte proprii de alimentare: stații și/sau posturi de transformare.

Alimentarea cu gaze naturale

Sistemul de alimentare cu gaze naturale este constituit din rețele de medie presiune și de redusă presiune și se realizează din conducta de transport TRANSGAZ – MEDIAȘ, prin stația din zona sudică a orașului. De aici se formează sistemul de distribuție cu rețea de repartiție până la stațiile de sector din cartier Simileasca, str. Bazalt, Str. Răscoalei, cartier Micro XIV, Bulevardul N. Bălcescu, Str. Toamnei, cartier Mihai Viteazul – cartier Poștă. În continuare, din stațiile de sector, sunt alimentați consumatorii, prin rețele de distribuție de redusă presiune, branșamente, posturi de reglare și instalații de utilizare.

Partea a III-a. Dinamici recente ale zonelor rezidențiale buzoiene

Capitolul 1. Morfologie internă

Zona rezidențială ocupă aproximativ 30% din suprafața orașului Buzău, situându-se pe locul al doilea după zonele industriale.

Zonele rezidențiale ale orașului Buzău au o dispunere aproape continuă dinspre centru către zonele industriale, de sud și de nord, și o extindere mai mare pe direcția vest – est. Caracterul este unitar, din punct de vedere funcțional, nu se interferează cu alte zone funcționale. Excepție fac cele trei cartiere amplasate în interiorul zonelor industriale și anume: Simileasca, Poșta și Mihai Viteazul. Acestea necesită aplicarea unor măsuri de restructurare urbană.

Totuși, aspectul zonelor rezidențiale a suferit schimbări în ultimii douăzeci de ani. Construcțiile realizate atunci au produs schimbări în repartiția populației în teritoriu, lucru evidențiat de valori ale densității mai ridicate în zonele restructurate deja.

Transformarea habitatului

O transformare recentă este reprezentată de schimbarea funcției parterului unor imobile din rezidențială în comercială. Este vorba de locuințele colective cu regim de înălțime P+4 – P+10, care au fost construite cu ieșire la arterele principale de circulație, Bulevardul Unirii, Bulevardul Stadionului, Strada Dorobanți, Micro III, Micro XIV, Micro V. Acestea au prevăzute la parter și mezanin, unde e cazul, spații comerciale și de prestări servicii, sedii firme etc (Foto 26).

b)

Foto 26. Schimbarea funcției parterului unor imobile din rezidențială în:

a) comercială (Micro XIV); b) de servicii (Str. Dorobanți), Arhivă personală

De asemenea, zonele rezidențiale centrale alcătuite din locuințe individuale au suferit aceleași schimbări funcționale: aveau funcție rezidențială, iar acum au funcție comercială sau de servicii. De exemplu, zona pieței centrale, Str. Independenței, Str. Colonel Buzoianu, Str. Marghiloman și altele.

Foto 27. Str. Independenței Foto 28. Str. Colonel Buzoianu

Arhivă personală

Foto 29. Str. Ostrovului

Arhivă personală

Capacitatea de cazare a cartierelor (m2 locuibili)

Numărul de m2 locuibili este foarte important pentru a evidenția potențialul de dezvoltare a construcțiilor în diferite cartiere și se calculează prin raportarea suprafeței locuibile la suprafața cartierului.

În orașul Buzău, densitatea a crescut de la 800 m2 locuibili/ha (în 1968) la 2.166 m2 locuibili/ha, deci, mai mult decât dublu. Bineînțeles, sub raport teritorial, apar diferențe. Astfel, în cartierele Simileasca, Poștă, Nicolae Titulescu, cartierul Gării, valorile sunt mai scăzute, sub 1.000 m2/ha, aici fiind caracteristice locuințele individuale doar cu parter.

Cartierele Mihai Viteazul, Dorobanți și Marghiloman au valori între 1.000 și 2.000 m2/ha, iar valori mai mari, de 2.000 – 4.000 m2/ha se înregistrează în zonele care au fost supuse procesului de amenajare urbană, respectiv centrul civic, cartierul Episcopiei, Broșteni și cartierul Independenței. Aici, locuințele sunt colective de dimensiuni mici, de tip P+4 în interior și locuințe colective de P+10 pe margini, care mărginesc bulevardele. Cea mai ridicată densitate caracterizează cartierul Crâng.

Cauzele care explică aceste diferențe pot fi considerate: pe de-o parte, apropierea față de parcuri și zone de recreere, vecinătatea cu centre comerciale, fond edilitar corespunzător, iar pe de altă parte, fond edilitar necorespunzător normelor actuale, distanța mare față de zonele verzi, toate acestea fiind coroborate cu simțul securității oferit de un anume cartier, comportamentul populației rezidențe și imaginea urbana, aceasta fiind personală, în funcție de preferințele fiecărui locuitor.

Capitolul 2. Schimbări recente de structuri demografice (2011, 2013)

Față de anul 1992, respectiv 2002, în prezent, se observă schimbări minore în ceea ce privește structura populației pe grupe de vârstă și sexe. Totuși, natalitatea a mai crescut, iar vârful piramidei se menține îngust, ca urmare a unei ponderi scăzute a populației vârstnice.

Fig 16. Structura populației orașului Buzău pe grupe de vârstă și sexe, anul 2011

Prelucrare după datele de la recensământ http://www.buzau.insse.ro/main.php

Piramida vârstelor pentru orașul Buzău, în anul 2011, are formă de amforă, ceea ce arată faptul că, în timp, evoluția populației este influențată de vârstă și generație, astfel că, odată cu înaintarea în vârstă, efectivul populației se micșorează, ceea ce explica vârful aproape ascuțit al piramidei, precum și baza puțin extinsă, deoarece natalitatea este scăzută.

După un accentuat proces de îmbătrânire demografică, ar urma un proces de întinerire demografică, fapt susținut de ușoara creștere a natalității (baza piramidei).

Forma de amforă indică proporții aproximativ egale între tineri și vârstnici, precum și o pondere ridicată a adulților.

De asemenea, piramida vârstelor pentru anul 2011 prezintă flancuri convexe aproximativ simetrice pentru cele două sexe, ceea ce indică o populație adultă numeroasă, aparținând grupelor de vârstă de la 40 până la 60 de ani. Astfel, la baza piramidei populația masculină este aproximativ egală cu cea feminină, ca urmare a supranatalității, însă, în timp, populația feminină devine din ce în ce numeroasă pe măsura înaintării în vârstă, principala cauză fiind creșterea mortalității masculine, din diverse cause (meserii mai riscante, vicii etc).

Fig. 17. Structura populației orașului Buzău pe grupe de vârstă și sexe, anul 2013

Prelucrare după datele de la recensământ http://www.buzau.insse.ro/main.php

Piramida vârstelor pentru anul 2013 arată o situație îngrijorătoare: ponderea populației tinere este aproape egală cu ponderea populației vârstnice. Menținerea de lungă durată a natalității la un nivel scăzut a îngustat și mai mult baza piramidei.

În consecință, în cadrul municipiului Buzău, asistăm la un proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalității, care a determinat reducerea populației tinere (0-14 ani). Totodată, creșterea speranței de viață a determinat creșterea numărului și ponderii populaței vârstnice (de 65 ani și peste). Întrebarea care apare este “În aceste condiții, cine va plăti pensiile noastre?”

Îmbunătățirea/declinul cartierelor

Spațiul este perceput și locuit diferit de indivizi, în funcție de nivelul lor de trai, vârsta, pregătire ș.a. De-a lungul vieții, nevoia de locuință care să corespundă propriilor aspirații și necesități crește în funcție de vârstă.

Cartierele care au fost îmbunătățite din punct de vedere al locuirii sunt cele ale căror locuințe colective au fost reabilitate, în mod individual, ce-i drept, fapt care are un efect asupra valorii lor pe piața imobiliară. Astfel de exemple sunt: Crâng, care are cea mai ridicată densitate a populației (Foto 30), Spiru Haret, Unirii Sud, Cartierul Episcopiei (Micro III) și nou-construitul complex rezidențial Orizont. Aceste cartierele se bucură și de o poziție favorabilă în cadrul orașului Buzău, fiind situate aproape de zona centrală sau formează un inel în jurul acesteia, oferind un confort social ridicat.

Foto 30. Bloc reabilitat termic, Cartier Crâng

Arhivă personală

La polul opus, cartierele aflate în declin sunt cele mai puțin întreținute cartiere: Simileasca, Mihai Viteazu (Foto 31), Gării și Poștă, acestea fiind situate la periferie, în partea vestică, nord-vestică, respectiv sudică. Sunt cartiere vechi, cu locuințe individuale (case) și o infrastructură rutieră precară (străzi neasfaltate), poziția lor afectând dezvoltarea celorlalte zone funcționale.

Foto 31. Cartierul Mihai Viteazu

Arhivă personală

Ca urmare, ele figurează în programele de restructurare urbană. Restructurarea este un fenomen de autoreglare permanentă, presupune transformări fundamentale ale elementelor de structură urbană.

De asemenea, alte aspecte care fac diferența când vine vorba de alegerea zonei de locuit sunt reprezentate de accesul restricționat la rețeaua publică de transport în comun, distanța mare față de unitățile cultural-educaționale și de centrul orașului.

În privința cartierulul Simileasca (în partea nord-vestică), acesta este considerat un cartier aflat în declin. Este populat predominant de populație de etnie rromă, astfel reprezintă o zonă de segregare rezidențială, distingându-se de restul orașului. Populația este formată majoritar din persoane cu venituri modeste sau fără niciun fel de venit, cu dificultăți de integrare pe piața muncii.

Segregarea rezidențială poate fi definită în termeni generali, ca gradul de proximitate spațială sau de aglomerare teritorială al familiilor care aparțin aceluiași grup social, definit în termeni etnici, de vârstă, religioși sau socio-economici.

Privind în ansamblu, având în vedere criterii socio-economice, structurile socio-rezidențiale buzoiene se află între mixitate și segregare.

În încercarea de a explica aceste discrepanțe, cauzele care explică aceste percepții situate la poli opuși pot fi considerate și generalizate astfel:

apropierea cartierului respectiv față de parcuri, spații verzi (Crâng – rest din Codrii Vlăsiei, Tineretului, Marghiloman), centre comerciale, instituții socio-culturale, respectiv vecinătatea cu spațiile industriale;

existența sau nu a unui fond tehnico-edilitar corespunzător normelor actuale;

simțul securității oferit de acel spațiu, sentimentul că ești în siguranță într-un anumit cartier sau nu;

comportamentul populației rezidente – minoritățile etnice au un comportament diferit;

imaginea urbană, în ansamblu, aceasta fiind personală, în funcție de preferințele populației;

numărul mijloacelelor de transport în comun care deservesc fiecare zonă aferentă unui cartier fac diferența: cartierele periferice dispun de o singură linie de autobuz/maxi-taxi, ceea ce este un dezavantaj.

Noi zone de extindere urbană

Conform Strategiei de Dezvoltare a municipiului Buzău pentru perioada 2014 – 2020, una din direcțiile de dezvoltare este ocuparea extensivă a terenurilor, cu alte cuvinte extinderea teritoriului intravilan și echiparea acestuia cu infrastructura corespunzătoare, lucru susținut și de PUG.

Este fireasca tendința de dezvoltare în teritoriu a unei localități, de construcție de noi ansambluri rezidențiale. Extinderea orașului Buzău este oportună între limita actuală a intravilanului și râul Buzău, adică la nord și la est. Argumentul este existența acestui element de cadru natural, râul, precum și a unei rețele de drumuri locale, a unui parcelar relativ configurat pe anumite porțiuni, dar, mai ales, de existența a trei intrări în oraș. Este vorba de DN 10 spre Brașov, DN2 Ramnicu Sarat, DC 15 spre Focșani – DJ 203 Vadu Pașii.

Ansamblurile rezidențiale sunt grupuri de locuințe realizate de dezvoltatorii imobiliari, companii al căror obiect de activitate este achiziționarea unui teren și creșterea valorii acestuia prin construirea unor obiective.

Ansamblurile rezidențiale pot fi formate din locuințe individuale (vile) sau/și blocuri cu apartamente. În cazul ansamblurilor de vile, casele pot fi înșiruite, pot avea un perete comun (în acest caz numindu-se duplexuri sau vile cuplate) sau pot fi individuale (adică nu au pereți comuni). Ansamblurile rezidențiale ofera o soluție de locuire modernă, în primul rând, datorită facilităților oferite: magazin/ centru comercial, cafenea/ restaurant, locuri de parcare, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, sală fitness, piscină etc. Locuințele sunt realizate la standarde înalte de calitate si sunt situate în general în zone bune.

Avantajele unei locuințe într-un ansamblu rezidențial sunt: securitate asigurată, confort prin facilitățile oferite și apartenența la o comunitate formată din oameni cu situație socială similară.

Ansamblul rezidențial Orizont

Considerat un fel de Pipera a Buzăului, ansamblul rezidențial Orizonz, se află în partea de nord a municipiului Buzău, zona ieșirii spre Focșani, fiind delimitat la est de bulevardul Unirii (DN 2E), iar la sud, vest și nord de proprietăți particulare (Fig. 18).

Fig. 18. Ansamblul rezidențial Orizont, vedere aeriană

Sursa: Google Maps

Primarul Constantin Boșcodeala este cel care a pornit, in 2005, construirea acestui cartier rezidențial de vile pe un teren aflat în proprietatea municipiului.

Acesta este un exemplu de “comunități închise” (“gated communities”, concept apărut în S.U.A.). Fenomenul poate fi identificat și sub alte denumiri, precum “marile ansambluri rezidențiale de vile”, „parcuri rezidențiale”, „cartiere de lux” sau „vile de lux”.

Ansamblul se află la doar zece minute distanță de centrul orașului, rutele de acces către zona în care se află sunt numeroase, oferind o accesibilitate foarte bună. Fiind amplasat într-o zonă rezidențială, ansamblul de vile beneficiază de diferite resurse specifice unui cartier modern de dimensiune europeană. Are o suprafață de 238.500 m2 și un număr de 385 de locuințe.

Locuințele sunt realizate sub formă de construcții individuale, de tip P+1E, fiind amplasate pe loturi cu suprafețe cuprinse între 350 m2 și 550 m2.

Tipul de construcții este divers:

construcții izolate – cu retrageri față de toate loturile parcelei: locuințe tip Amsterdam, Andorra și Atena (Foto 30);

Foto 30. Construcții isolate, Arhivă personală

construcții cuplate – cu retrageri față de trei laturi ale parcelei și grupate la un calcan (cu un perete comun): locuințe tip Berlin, Berna și Bilbao (Foto 31);

Foto 31. Construcții cuplate, Arhivă personală

construcții înșiruite – cu retrageri față de aliniamentul stradal și față de limita din spate a parcelei și cu pereții laterali comuni: locuințe tip Capri și Cordoba (Foto 32).

Foto 32. Locuințe înșiruite, Arhivă personală

Construcțiile se prezintă astfel:

la parter: zona de acces (hol, vestibul, debarale), zona de preparare a hranei (bucatarie, loc de luat masa sau sufragerie, cămară) și zona de zi propriu-zisă (camera de zi, în legătura cu locul de luat masa sau sufrageria și cu terasă spre curtea interioara);

la etaj: dormitoarele și grupurile sanitare (băi sau dușuri). În unele cazuri, dormitoarele matrimoniale au o baie separată și un dressing-room.

În cadrul parcelei, clădirile sunt amplasate cu o retragere de minimum 5 m față de aliniament, astfel încât este posibilă realizarea a cel puțin unui loc de parcare pe fiecare parcelă în parte.

Având în vedere toate aceste aspecte, putem afirma că ansamblul rezidențial Orizont îmbină cele mai moderne tehnologii și practici de construcție, oferind locatarilor un nivel sporit de confort.

Densificarea construcțiilor

Densificarea construcțiilor, creșterea volumetriei și sterilizarea expresivității clădirilor sunt rezultatul amplificării mutațiilor interne și reprezintă rupturi față de logica tradițională a planificării urbanistice a orașului Buzău. Construcțiile dezvoltate spontan, devin un element care inhibă fluxurile naturale și, totodată, sufocă necontrolat anumite zone.

În ultimele două decenii, asistăm la densificarea spațiului urban buzoian, numărul construcțiilor s-a multiplicat, cu precădere locuințele individuale din nordul și nord-vestul orașului, unde erau locuri virane disponibile, care au putut fi folosite pentru investiții (locuințe). Este vorba de cartierul Simileasca, mai ales pe Strada Transilvaniei (Foto 33).

Foto 33. Str. Transilvaniei – densificarea construcțiilor, Arhivă personală

Însă, dezvoltarea urbană prin densificare, nu prin expansiune, nu asigură premize pentru îmbunătățirea calității locuirii, din contră. Când un loc viran e ocupat de o construcție, crește densitatea, dar se reduce spațiul privat.

De asemenea, o altă caracteristică de actualitate o reprezintă construcția de locuințe individuale printre locuințe colective, tot cu scopul de densificare. De exemplu, în partea sudică, pe B-dul Mareșal Averescu (Foto 34) sau pe Str. Spiru Haret (Foto 35).

Foto 34. B-dul Mareșal Averescu, Arhivă personală

Foto 35. Str. Spiru Haret, Arhivă personală

Extinderea viitoare a zonelor rezidențiale ale orașului Buzău către sud-vest trebuie limitată la fâșii adiacente căilor existente de circulație pentru a nu epuiza resursele locale în efortul de a echipa cu utilități edilitare și cu rețea de străzi un teren care este izolat de oraș și de sistemul de drumuri naționale, județene și chiar locale.

Terenul cu destinație specială din partea estică, aflat în proprietatea Ministerului Apărării, nu ar trebui introdus în intravilan, fiind indicat să fie păstrat ca rezervă pentru o dezvoltare ulterioară a orașului.

La vest, extinderea până la limita teritoriului administrativ este considerată oportună și funcțiunea rezidențială este compatibilă cu existența parcului Crâng.

Relația rezidențială dintre oraș și comunele din jur

Orașul Buzău exercită o puternică influență în teritoriu în privința împrejurimilor sale, în ceea ce privește zonele rezidențiale.

În ultimele trei-patru decenii, sporul natural din comunele din vecinătate, care constituie zona de influență a orașului, s-a caracterizat printr-o tendință de scădere. Acesta a fost rezultatul unui fenomen mai vechi, migrația de la sate la oraș, în perioada industrializării.

Totuși, în prezent, se manifestă o tendință de stabilizare a populației, ba mai mult, spațiul rural, în trecut emițător de populație, se transformă într-un receptor de populație. Explicația logică a acestuei tendințe este dată de conjunctura economică actuală, recesiunea specifică României anilor 1997-1999: procentul disponibilizărilor a crescut, ceea ce determină schimbarea reședinței de la oraș la sat.

Explicația este simplă: șocul creat de recesiunea de la sfârșitul anilor 1990 a fost mai mare la oraș decât la sat. Populația rurală care migrase la oraș pentru muncă este obligată să se întoarcă la sat, fie din motive de șomaj, fie presată de costul ridicat al vieții urbane. Astfel, satul este perceput ca mediu de asigurare a subzistenței.

Ulterior, deși recesiunea se resimte mai puțin, trendul se menține. Orașul continuă să piardă populație în favoarea satului. Chiar și după 2007 – 2008, orașul pierde populație importantă, în favoarea satului. Pierderile nu sunt uniform distribuite pe toate categoriile de  vârstă. În perioada recesiunii 1997- 2000, segmentul cel mai afectat de criza urbană este cel al persoanelor de 40-44 de ani. Aceasta este grupa de vârstă principală care își schimbă mediul rezidențial. Acestor persoane li se adaugă și familiile cu copii mici, obligate de costul vieții urbane să revină la sat.

Migrația între cele două medii rezidențiale nu e dată numai de persoane născute la sat, care au locuit o perioadă la oraș și după un timp au revenit la sat, ci se adaugă și migrația persoanelor născute la oraș care au ales, spre ultima parte a vieții, să se mute la sat, eventual cu rude în acel mediu. În consecință, putem vorbi de dezvoltarea unei clase de mijloc urbane care tinde să adopte și locuirea în zone rurale rezidențiale.

Faptul că o parte din locuitorii buzoieni decid să-și schimbe domiciliul, alegând mediul rural, reprezintă o oportunitate de revitalizare economică a acestui mediu.

Trebuie menționat faptul că situația actuală a economiei se resimte și în cazul deplasărilor zilnice ale populației active, acestea reducându-se mult din punct de vedere numeric. Cu toate acestea, se mențin la valori obițnuite în comunele apropiate de oraș, situate la 10 – 15 km și scad odată cu creșterea distanței față de oraș. Cauzele sunt reprezentate de desființarea sistemului de transport asigurat de angajatori, precum și de creșterea continuă a prețurilor transportului public.

Analizând per ansamblu, se observă că numărul construcțiilor scade în orașul Buzău sau stagnează, în timp ce numărul populației, respectiv al construcțiilor individuale crește în comunele învecinate.

În general, indivizii care optează pentru migrația de la oraș la sat pleacă și de la considerentul că în urma acestei acțiuni își vor putea asigura un nivel de trai mai bun decât în momentul anterior deciziei. Însă ceea ce pentru individ poate fi un avantaj, pentru comunitatea de origine, în unele cazuri, semnificația actului este discutabilă, întrucât scade forța de muncă în zona emițătoare.

Se constată că, la scară națională, migrația sat-oraș (ca formă predominantă până în anul 1989) asistă la o schimbare radicală, în sensul că se accentuează fluxul urban-rural. Actorii acestui proces aparțin unor categorii de vârstă diferite. Dacă în cazul migrației rural-urban, dominantă până în 1989, populația care se deplasa era reprezentată de tineri, activi din punct de vedere profesional, care erau atrași de oraș datorită unor posibilități de ocupare a unui loc de muncă și de un nivel de trai considerat superior celui de la sat, migrația urban-rural, din prezent, antrenează mai degrabă populația aflată în pragul pensionarii, aceasta considerând stabilirea la sat „o șansă de supraviețuire în condițiile unui trai greu din punct de vedere economic". De obicei, aceste persoane au vândut apartamentul de la oraș și s-au mutat la sat. Acolo au cumparat o casă cu mai puțini bani decât cei obținuti din vânzarea apartamentului. Unele persoane fie au investit diferența de bani în agricultură, fie și-au deschis o mică afacere (magazin alimentar, farmacie etc). Desigur, fenomenul nu este legat numai de schimbarea domiciliului dintr-un mediu în altul, ci de totalitatea proceselor demografice – natalitate, mortalitate, migrație internațională care influențează raporturile demografice și de dezvoltare dintre cele doua medii rezidențiale. De menționat că au contat, în mai mică măsură, și redefinirile administrative ale unor comune ca orașe.

În ansamblu, continuarea tendinței de revenire a populației de la oraș la sat duce la accentuarea inegalităților sociale urbane și la o presiune sporită asupra populației sărace din mediul urban care caută supraviețuirea în mediul rural. Dat fiind faptul că vârsta medie a celor care se mută la sat este din ce în ce mai mare, se poate formula ipoteza conform căreia presiunea de revenire este din ce în ce mai puternică asupra noilor pensionari din urban, afectați mai mult de criză. Există, totuși, și un alt aspect al procesului, acesta fiind reprezentat de tendința unor orășeni din clasa de mijloc de a alege să locuiască în unele zone rezidențiale rurale (Fig. 19), pentru a scăpa de aglomerația și poluarea din oraș. Exemple elocvente sunt localitățile rurale Spătaru, Costești (în sud), Vernești, Zorești (în nord-vest), Mărăcineni, Potoceni (în nord), dar și altele.

Fig. 19. Zone rezidențiale rurale, în vecinătatea municipiului Buzău

Prin urmare, relația rezidențială dintre oraș și zona învecinată, cel puțin în cazul Buzăului, este un subiect de actualitate, dată fiind evoluția sa permanentă. Dinamica viitoare a fluxurilor, implicațiile economice, sociale, culturale, geografice ale migrației asupra indivizilor și colectivităților rămân în continuare subiecte deschise și pot constitui ipoteze de lucru pentru o cercetare viitoare.

CONCLUZII GENERALE

Zona rezidențială, așa cum am arătat în acest studiu, este un concept complex, care face obiectul de studiu al specialiștilor din diverse domenii științifice, precum urbaniști, arhitecți, geografi, sociologi etc.

Astfel, diversitatea zonelor rezidențiale și a tipurilor de locuințe, structura urbană actuală a municipiului Buzau, care are o semnificație istorică, în contextul socio-economic actual, datorită perioadei socialiste, sunt aspecte care erau necesare a fi studiate.

Odată cu extinderea spațială a orașelor și nevoia satisfacerii optime a cerințelor de locuire, deservire și recreere, au apărut idei și practici noi în domeniul urbanismului dintre care rămâne în actualitate zona de locuit sau cartierul. Mai multe zone de locuit sau cartiere alcătuiesc, ceea ce numim, din punct de vedere funcțional, zona rezidențială. Astfel, comparativ cu alte zone funcționale, zona rezidențială ocupă cea mai mare întindere în cadrul unui oraș. Aceasta poate ocupa frecvent 30% – 60% din suprafața localității, dar poate ajunge și la 80% din teritoriu. În orașul Buzău, acestea ocupă aproximativ 30% din suprafață, situându-se pe locul al doilea după zonele industriale.

În privința orașului Buzău, industrializarea rapidă și sistematizarea teritorială au dus la transformări în structura zonelor rezidențiale, astfel că s-a trecut de la locuințele unifamiliale (pavilionare, individuale, de tip casă) la cele colective, ansambluri rezidențiale de tip bloc.

Astfel, locuirea din timpul comunismului era sinonim cu locuirea colectivă, întrucât politicile de locuire au avut drept scop principal construcția de locuințe colective, care să acopere nevoile populației în materie de locuințe, în contextul procesului de industrializare forțată și al acoperirii necesarului de forță de muncă.

Zonele rezidențiale ale orașului Buzău au o dispunere aproape continuă dinspre zona centrală către zonele industriale, de sud și de nord, și o extindere mai mare pe direcția vest – est. Caracterul este unitar, din punct de vedere funcțional, nu se interferează cu alte zone funcționale. Excepție fac cele trei cartiere amplasate în interiorul zonelor industriale și anume: Simileasca, Poșta și Mihai Viteazul, care necesită aplicarea unor măsuri de restructurare urbană.

Zonele rezidențiale buzoiene, analizate în cele două perioade distincte (socialistă și post-socialistă) sunt produsul contextului politic și socio-economic din România. Dacă în socialism, la nivelul orașului au fost implementate o serie de polici de dezvoltare urbană, având loc puternice transformări determinate de naționalizarea întreprinderilor și a locuințelor, după 1989, s-a revenit la privatizare. Tocmai acest fenomen, privatizarea locuințelor, a avut implicații considerabile, atât în evoluția zonelor rezidențiale, în ansamblu, cât mai ales la nivel individual. Accentuarea stării de degradare a unităților locative constituie rezultatul acestui process, pe termen mediu și lung, fiind o consecință a lipsei instrumentelor financiare care să vină în sprijinul proprietarilor.

Schimbările apărute la nivelul structurii urbane a Buzăului au un impact asupra locuinței sub toate formele sale. La acestea se adaugă scăderea numărului de locuitori, în anul 2012, comparativ cu anul 2010, a fost de 1.513 persoane.. Rata mortalității ridicată, rata natalității scăzută și migrația externă, în căutarea unui loc de muncă, sunt factori care contribuie la declinul demografic înregistrat în orașul Buzău.

În privința evaluării cantitative a unităților locative, predomină locuințele private (98%), doar 2% aparținând încă statului, aceasta fiind o consecință a privatizării fondului de locuințe de după 1990. Din punct de vedere calitativ, predomină locuințele construite în perioada anilor 1950 – 1970.

Mobilitatea rezidențială este un proces dinamic de adaptare a nevoilor și aspirațiilor de locuire a populației urbane. Analizând fluxurilor rezidențiale în cele două perioade de referință (socialism, respective post-socialism), se evidențiază trei fluxuri importante: unul caracteristic perioadei socialiste dinspre rural înspre urban, pentru acoperirea necesarului forței de muncă din industrie; un al doilea, din ce în ce mai de actualitate, dinspre urban înspre periurban sau rural, cu scopul satisfacerii propriilor cerințe de liniște și spațiu și al treilea dinspre Buzău către orașe mari, care constituie poli de atracție a forței de muncă, cum este, de exemplu, București. Se știe că alegerea rezidențială a fiecărui individ depinde de nevoile sale și de consumul său actual. Cu toate acestea, această mobilitate poate avea un impact negativ asupra zonelor rezidențiale, în special asupra celor eliberate în urma plecării proprietarilor în căutarea unui alt loc de muncă (fie spre orașe mai dezvoltate, fie în străinătate) și rămase nevândute ca urmare a scăderii valorii lor pe piața imobiliară odată cu criza economică internațională.

Un alt aspect tratat în acest studiu este segregarea, ca efect teritorial al dinamicii sociale, ce poate avea implicații negative asupra caracteristicilor zonelor rezidențiale. Segregarea etnică este forma cea mai des întalnită în profilul teritorial al Buzăului, unde populația de etnie rromă joacă rolul de segregatori ai spațiilor rezidențiale dinspre periferie, unde sunt localizați în formă grupată (Simileasca, Tohăneni), spre centrul orașului, în contextul creșterii ratei natalității acestei populații. Lipsa unui cadru legislativ care să reglementeze situația acestei minorități etnice poate duce la schimbări precum: în timp ce populația orașului Buzău este în scădere, populația rromă este în creștere.

O altă formă de segregare este cea socială, de fragmentare a zonelor rezidențiale și separare între populația înstărită, care migrează în cautarea unei locuințe mai bune, și populația săracă, care rămâne în locuințele actuale. În consecință, politicile de locuire ar trebui adaptate la particularitățile principalelor funcționalități și disfuncționalități identificate în profil teritorial.

Prezentul studiu poate servi ca posibilă direcție de cercetare viitoare sau ca bază de fundamentare pentru elaborarea unei analize de evaluare a calității locuirii, pe baza unor criterii cantitative și calitative.

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI ȘI ARTICOLE DE CĂRȚI

Calcan, R. (1971), Aspecte fizico-geografice ale teritoriului municipiului Buzău în Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București.

Călători străini despre țările române, vol. VI (1976), București: Ed. Științifică și Enciclopedică.

Cucu, V. (1970), Orașele României, București: Ed. Științifică.

Cucu, V. (1977), Sistematizarea teritoriului și localităților din România, București: Ed. Științifică si Enciclopedică.

Documente privind Istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. IV (1952), Ed. Academiei R.P.R, București.

Documente privind Istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. II (1952), Ed. Academiei R.P.R, București.

Documente privind Istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. VI (1952), București: Ed. Academiei R.P.R.

Donat, I. (1956), Așezările omenești din Țara Românească în secolele XIV – XVI, Studii, Revista de Istorie, nr. 6, Academia R.P.R.

Dumitrache, L., Erdeli, G. (2009), Geografia populației mondiale, Ediția a IV-a, revăzută și actualizată, București: Ed. Universitară.

Dumitrescu, C. Gh. (1925), Orașul Buzău. Studiu monografic, Buzău.

Dumitru, P. (1971), Aspecte geografice privind funcțiile și zonele funcționale ale municipiului Buzău, în Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București.

Erdeli, G., Cândea, M., Braghină, C., Costachie S., Zamfir D. (1999), Dicționar de geografie umană, București: Ed. Corint.

Giurescu, C. C. (1967), Târguri sau orașe și cetăți moldovene, București: Editura pentru literatură

Ianoș, I. (1987), Orașele și organizarea spațiului geografic, București: Ed. Academiei.

Ianoș, I. (2004), Dinamica Urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc, București: Ed. Tehnică.

Ilinca, N. (2008), Geogafia umană. Populația și așezările, București: Editura CD Press.

Ionescu, Gh. D. (1973), Istoria orașului Buzău: din cele mai vechi timpuri până astăzi, București: Ed. Litera.

Iorgulescu, B. (1892), Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău, București.

Manolescu, R. (1961), Comerțul Țării Românești și al Moldovei cu Brașovul, sec. XIV – XVI, București: Ed. Științifică.

Mănescu, L. (1999), Orașul Buzău și zona sa de influență. Studiu geografic, Ed. Universității din București

Noica, N. Șt. (2003), Între istorie și actualitate. Politici de locuire în România, București: Ed. Mașina de scris.

Oțetea, A. (1977), Pătrunderea comerțului românesc în circuitul internațional, București: Ed. Academiei R.S.R.

Pătroescu M., Iojă C., Rozylowicz L., Vânău G., Niță M., Iojă A., Pătroescu-Klotz I. (2012), Evaluarea integrată a stării mediului în spații rezidențiale, București: Ed. Academiei Române.

Petcu, Gheorghe et. al. (2002), Municipiul Buzău. Monografie, Buzău: Ed. Alpha.

Sabatini, F., Cáceres, G. Cerda J. (2001), Segregación residencial en las principales ciudades chilenas: Tendencias de las tres últimas décadas y posibles cursos de acción, EURE.

Sandu, D. (2003), Sociabilitatea în spațiul dezvoltării, Iași: Editura Polirom.

Suditu, B. (2013), Analiză și planificare urbană, București: Editura Universitară.

Surd, V. (2003), Geografia așezărilor, Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană.

Ștefănescu, Ș. (1974), Demografia, dimensiune a istoriei, Timișoara: Ed. Facla.

Tratatul de Geografia României, vol. V (2005), București: Ed. Academiei Române.

Zagoriț, Ghe. (1914 – 1915), Evoluția istorică a târgurilor și orașelor dintre Buzău, Târgoviște și București, în „Anuarul de Geografie și Antropogeografie”, București

DICȚIONARE

Lahovari G. I., Brătianu C. I., Tocilescu Gr. (1899), Marele Dicționar Geografic al României, vol. II, București

TEZE DE DOCTORAT

Matache, A. (2010), Locuirea în ansamblurile rezidențiale închise. Zona Pipera – Voluntari, Teză de doctorat, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.

Suditu, B. (2006), Mobilitatea rezidențială a populației municipiului București, Teză de doctorat, Universitatea din București.

Vâlceanu, D. G. (2012), Calitatea locuirii urbane în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Teză de doctorat, Universitatea din București.

PLANURI, STRATEGII

*** Primăria Municipiului Buzău (2008), Planul Urbanistic General, executant S.C. PROIECT BUZAU S.A., decembrie 2006, Buzău.

*** Primăria Municipiului Buzău, Strategia de dezvoltare a municipiului Buzău pentru 2014 – 2020

*** Primăria Municipiului Buzău, Planul Integrat de Dezvolare Urbană al Municipilui Buzău (P.I.D.U.)

LEGISLAȚIE

Consiliul de Stat al R.P.R. (1950), Decret nr. 92 din 15 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile, publicat in Buletinul oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950.

Consiliul de Stat al R.P.R. (1966), Decret nr. 770 din 1 octombrie1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii, publicat în Buletinul Oficial nr. 60 din 1 octombrie 1966.

Consiliul de Stat al R.P.R. (1975), Decret nr. 68 din 30 mai 1975 privind îmbunătățirea regimului de construcție a locuințelor din fondurile statului sau din fondurile populației cu sprijinul statului în credite și execuție, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 5 iunie 1975.

Consiliul de Stat al R.P.R. (1976), Decret nr. 11 din 1976 privind regimul de înălțime a clădirilor de locuit, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 29 ianuarie 1976.

Constituția României, disponibilă la: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

Guvernul României (1991), Hotărâre nr. 515 din 26 iulie 1991 privind infiintarea Centrului Național pentru Așezări Umane (Habitat), publicată în M. Of. nr. 172 din 21 august 1991, republicată în M. Of. nr. 165 din 20 aprilie 1999.

Guvernul României (1996), Hotărâre nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în M.Of. nr. 856 din 27 noiembrie 2002.

Guvernul României (1999), Hotărâre nr. 59 din 4 februarie 1999 pentru modificarea art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în M. Of. nr. 55 din  8 februarie 1999.

Marea Adunare Națională (1973), Legea nr. 9 din 20 aprilie 1973 privind protecția mediului înconjurător, publicată în Buletinul Oficial nr. 91 din 23 iunie 1973.

Marea Adunare Națională (1974), Legea nr. 59 din 29 octombrie 1974 privind sistematizarea localităților urbane și rurale, publicată în Buletinul Oficial nr. 135 din 1 noiembrie 1974.

Parlamentul României (1991), Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executarii constructiilor și unele masuri pentru realizarea locuintelor, publicată în M. Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004.

Parlamentul României (1991), Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 privind administrația publică locală, publicată în M. Of. nr. 238 din 28 noiembrie 1991.

Parlamentul României (1996), Legea locuinței nr. 114 din 26 noiembrie 1996 , publicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997.

Parlamentul României (1998), Legea nr.152 din 26 noiembrie 1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, publicată în M. Of. nr. 744 din 2 noiembrie 2009.

Parlamentul României (2001), Legea nr.350 din 6 iulie 1998 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în M. Of. nr. 373 din 10 iulie 2001.

Parlamentul României (2002), Legea nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile, publicată în M. Of. nr. 552 din 29 iulie 2001.

Președintele României (2001), Decret nr. 692/2001 pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 48/2001 pentru suspendarea aplicarii Ordonantei Guvernului nr. 118/1999 privind achizitiile publice, publicat în M. Of. nr. 603 din 26 septembrie 2001.

DOCUMENTE STATISTICE

Institutul Național de Statistică (1993), Recensământul populației și al locuințelor, 1992.

Institutul Național de Statistică (2003), Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Structura demografică, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index1.htm

Institutul Național de Statistică (2003), Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Structura socio-economică, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index2.htm

Institutul Național de Statistică (2003), Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Clădiri, Locuințe, Gospodării, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index3.htm

Institutul Național de Statistică (2003),Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Structura etnică și profesională, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index4.htm

Institutul Național de Statistică (2012), Recensământul populației și al locuințelor, 2011, disponibil la: www.recensamantromania.ro

Direcția Județeană de Statistică Buzău (1990), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (1995), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2000), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2005), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2010),, Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2012), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

REFERINȚE INTERNET

Bunilă, I. (2013), FOTO Au început lucrările care vor transforma strada Cuza Vodă într-un veritabil centru istoric, 6 noiembrie 2013, disponibil la: http://adevarul.ro/locale/buzau/foto-inceput-lucrarile-vor-transforma-strada-cuza-voda-intr-un-veritabil-centru-istoric-1_527a3c32c7b855ff56c3ba29/index.html (accesat: 17.05.2014).

Institutul Național de Statistică, Recensămintele Populației și Locuințelor, 1992, 2002 și 2011, disponibil la: www.insse.ro

Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo online, disponibilă la: https://statistici.insse.ro/shop/

Zafiu, F. (2013), Cuza Vodă intră în reabilitare VIDEO, 18 iunie 2013, disponibil la: http://www.sansanews.ro/stiri/actualitate/buzau/cuza-voda-intra-in-reabilitare-video.html (accesat: 17.05.2014).

ANEXA 1. Harta zonelor rezidențiale și tipologia locuințelor

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI ȘI ARTICOLE DE CĂRȚI

Calcan, R. (1971), Aspecte fizico-geografice ale teritoriului municipiului Buzău în Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București.

Călători străini despre țările române, vol. VI (1976), București: Ed. Științifică și Enciclopedică.

Cucu, V. (1970), Orașele României, București: Ed. Științifică.

Cucu, V. (1977), Sistematizarea teritoriului și localităților din România, București: Ed. Științifică si Enciclopedică.

Documente privind Istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. IV (1952), Ed. Academiei R.P.R, București.

Documente privind Istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. II (1952), Ed. Academiei R.P.R, București.

Documente privind Istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. VI (1952), București: Ed. Academiei R.P.R.

Donat, I. (1956), Așezările omenești din Țara Românească în secolele XIV – XVI, Studii, Revista de Istorie, nr. 6, Academia R.P.R.

Dumitrache, L., Erdeli, G. (2009), Geografia populației mondiale, Ediția a IV-a, revăzută și actualizată, București: Ed. Universitară.

Dumitrescu, C. Gh. (1925), Orașul Buzău. Studiu monografic, Buzău.

Dumitru, P. (1971), Aspecte geografice privind funcțiile și zonele funcționale ale municipiului Buzău, în Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București.

Erdeli, G., Cândea, M., Braghină, C., Costachie S., Zamfir D. (1999), Dicționar de geografie umană, București: Ed. Corint.

Giurescu, C. C. (1967), Târguri sau orașe și cetăți moldovene, București: Editura pentru literatură

Ianoș, I. (1987), Orașele și organizarea spațiului geografic, București: Ed. Academiei.

Ianoș, I. (2004), Dinamica Urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românesc, București: Ed. Tehnică.

Ilinca, N. (2008), Geogafia umană. Populația și așezările, București: Editura CD Press.

Ionescu, Gh. D. (1973), Istoria orașului Buzău: din cele mai vechi timpuri până astăzi, București: Ed. Litera.

Iorgulescu, B. (1892), Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău, București.

Manolescu, R. (1961), Comerțul Țării Românești și al Moldovei cu Brașovul, sec. XIV – XVI, București: Ed. Științifică.

Mănescu, L. (1999), Orașul Buzău și zona sa de influență. Studiu geografic, Ed. Universității din București

Noica, N. Șt. (2003), Între istorie și actualitate. Politici de locuire în România, București: Ed. Mașina de scris.

Oțetea, A. (1977), Pătrunderea comerțului românesc în circuitul internațional, București: Ed. Academiei R.S.R.

Pătroescu M., Iojă C., Rozylowicz L., Vânău G., Niță M., Iojă A., Pătroescu-Klotz I. (2012), Evaluarea integrată a stării mediului în spații rezidențiale, București: Ed. Academiei Române.

Petcu, Gheorghe et. al. (2002), Municipiul Buzău. Monografie, Buzău: Ed. Alpha.

Sabatini, F., Cáceres, G. Cerda J. (2001), Segregación residencial en las principales ciudades chilenas: Tendencias de las tres últimas décadas y posibles cursos de acción, EURE.

Sandu, D. (2003), Sociabilitatea în spațiul dezvoltării, Iași: Editura Polirom.

Suditu, B. (2013), Analiză și planificare urbană, București: Editura Universitară.

Surd, V. (2003), Geografia așezărilor, Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană.

Ștefănescu, Ș. (1974), Demografia, dimensiune a istoriei, Timișoara: Ed. Facla.

Tratatul de Geografia României, vol. V (2005), București: Ed. Academiei Române.

Zagoriț, Ghe. (1914 – 1915), Evoluția istorică a târgurilor și orașelor dintre Buzău, Târgoviște și București, în „Anuarul de Geografie și Antropogeografie”, București

DICȚIONARE

Lahovari G. I., Brătianu C. I., Tocilescu Gr. (1899), Marele Dicționar Geografic al României, vol. II, București

TEZE DE DOCTORAT

Matache, A. (2010), Locuirea în ansamblurile rezidențiale închise. Zona Pipera – Voluntari, Teză de doctorat, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.

Suditu, B. (2006), Mobilitatea rezidențială a populației municipiului București, Teză de doctorat, Universitatea din București.

Vâlceanu, D. G. (2012), Calitatea locuirii urbane în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Teză de doctorat, Universitatea din București.

PLANURI, STRATEGII

*** Primăria Municipiului Buzău (2008), Planul Urbanistic General, executant S.C. PROIECT BUZAU S.A., decembrie 2006, Buzău.

*** Primăria Municipiului Buzău, Strategia de dezvoltare a municipiului Buzău pentru 2014 – 2020

*** Primăria Municipiului Buzău, Planul Integrat de Dezvolare Urbană al Municipilui Buzău (P.I.D.U.)

LEGISLAȚIE

Consiliul de Stat al R.P.R. (1950), Decret nr. 92 din 15 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile, publicat in Buletinul oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950.

Consiliul de Stat al R.P.R. (1966), Decret nr. 770 din 1 octombrie1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii, publicat în Buletinul Oficial nr. 60 din 1 octombrie 1966.

Consiliul de Stat al R.P.R. (1975), Decret nr. 68 din 30 mai 1975 privind îmbunătățirea regimului de construcție a locuințelor din fondurile statului sau din fondurile populației cu sprijinul statului în credite și execuție, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 5 iunie 1975.

Consiliul de Stat al R.P.R. (1976), Decret nr. 11 din 1976 privind regimul de înălțime a clădirilor de locuit, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 29 ianuarie 1976.

Constituția României, disponibilă la: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

Guvernul României (1991), Hotărâre nr. 515 din 26 iulie 1991 privind infiintarea Centrului Național pentru Așezări Umane (Habitat), publicată în M. Of. nr. 172 din 21 august 1991, republicată în M. Of. nr. 165 din 20 aprilie 1999.

Guvernul României (1996), Hotărâre nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în M.Of. nr. 856 din 27 noiembrie 2002.

Guvernul României (1999), Hotărâre nr. 59 din 4 februarie 1999 pentru modificarea art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în M. Of. nr. 55 din  8 februarie 1999.

Marea Adunare Națională (1973), Legea nr. 9 din 20 aprilie 1973 privind protecția mediului înconjurător, publicată în Buletinul Oficial nr. 91 din 23 iunie 1973.

Marea Adunare Națională (1974), Legea nr. 59 din 29 octombrie 1974 privind sistematizarea localităților urbane și rurale, publicată în Buletinul Oficial nr. 135 din 1 noiembrie 1974.

Parlamentul României (1991), Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executarii constructiilor și unele masuri pentru realizarea locuintelor, publicată în M. Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004.

Parlamentul României (1991), Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 privind administrația publică locală, publicată în M. Of. nr. 238 din 28 noiembrie 1991.

Parlamentul României (1996), Legea locuinței nr. 114 din 26 noiembrie 1996 , publicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997.

Parlamentul României (1998), Legea nr.152 din 26 noiembrie 1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, publicată în M. Of. nr. 744 din 2 noiembrie 2009.

Parlamentul României (2001), Legea nr.350 din 6 iulie 1998 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în M. Of. nr. 373 din 10 iulie 2001.

Parlamentul României (2002), Legea nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile, publicată în M. Of. nr. 552 din 29 iulie 2001.

Președintele României (2001), Decret nr. 692/2001 pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 48/2001 pentru suspendarea aplicarii Ordonantei Guvernului nr. 118/1999 privind achizitiile publice, publicat în M. Of. nr. 603 din 26 septembrie 2001.

DOCUMENTE STATISTICE

Institutul Național de Statistică (1993), Recensământul populației și al locuințelor, 1992.

Institutul Național de Statistică (2003), Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Structura demografică, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index1.htm

Institutul Național de Statistică (2003), Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Structura socio-economică, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index2.htm

Institutul Național de Statistică (2003), Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Clădiri, Locuințe, Gospodării, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index3.htm

Institutul Național de Statistică (2003),Recensământul populației și al locuințelor, 2002, Structura etnică și profesională, disponibil la: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/index4.htm

Institutul Național de Statistică (2012), Recensământul populației și al locuințelor, 2011, disponibil la: www.recensamantromania.ro

Direcția Județeană de Statistică Buzău (1990), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (1995), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2000), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2005), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2010),, Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

Direcția Județeană de Statistică Buzău (2012), Fișa statistică a localității Buzău – Teritoriu, locuințe, utilități publice

REFERINȚE INTERNET

Bunilă, I. (2013), FOTO Au început lucrările care vor transforma strada Cuza Vodă într-un veritabil centru istoric, 6 noiembrie 2013, disponibil la: http://adevarul.ro/locale/buzau/foto-inceput-lucrarile-vor-transforma-strada-cuza-voda-intr-un-veritabil-centru-istoric-1_527a3c32c7b855ff56c3ba29/index.html (accesat: 17.05.2014).

Institutul Național de Statistică, Recensămintele Populației și Locuințelor, 1992, 2002 și 2011, disponibil la: www.insse.ro

Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo online, disponibilă la: https://statistici.insse.ro/shop/

Zafiu, F. (2013), Cuza Vodă intră în reabilitare VIDEO, 18 iunie 2013, disponibil la: http://www.sansanews.ro/stiri/actualitate/buzau/cuza-voda-intra-in-reabilitare-video.html (accesat: 17.05.2014).