Caracteristici ale Pozitiei Teritoriale Si Limitele Regiunii

CAPITOLUL I.

Caracteristici ale pozitiei teritoriale si limitele regiunii

I.1. Caracteristici ale poziției teritoriale și limitele regiunii

Caracteristicile poziției teritoriale au impus rezolvarea acestor aspecte aferente domeniului științelor geografice în cadrul a patru capitole. Dintre acestea primul a conturat „Cadrul geografic definitoriu al studiului întreprins” stabilind atât „Poziția în ansamblul administrativ-teritorial regional” cât și „Poziția în ansamblul fizico–geografic regional”, prin aportul informativ al celor două mari ramuri geografice: umană și fizică. S-a impus stabilirea apartenenței spațiului geografic luat în studiu la unitatea și poziția geopolitică a statului român, rezultată, la rândul ei din conexiunea unor elemente importante: localizarea geografică, potențialul natural și uman, structură administrativ-teritorială, raporturile politice, economice și strategic-militare ca rezultat al aderării la Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică dar și cu statele vecine prin acordurile de cooperare transfrontalieră.

A fost necesară compararea actualei structuri administrativ–teritorială a României, care se desfășoară, în prezent, numai pe trei nivele ierarhice: statul (nivelul I), județele (nivelul III), orașele și comunele (nivelul V) cu cea a țărilor membre UE, deoarece, în viitorul apropiat, adică până în anul 2014 (când va avea loc redistribuirea fondurilor europene), este necesară constituirea euroregiunilor de dezvoltare (nivelul II) ca unități administrative de prim rang, coordonate de consilii regionale, cu rol de legătură între puterea centrală și autoritățile locale județene ceea ce ar avea consecințe benefice în descentralizarea puterii. Din structura prezentă administrativ-teritorială lipsește, de asemenea nivelul IV, echivalentul Unității Administrative Locale (L.A.U.), intermediară între județ și unitățile administrativ–teritoriale orășenești și comunale. În cadrul acțiunii de preaderare și aliniere la standardele U.E., în țara noastră au fost înființate, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 75/2000 cu privire la funcționarea Institutului Național de Statistică, un număr de 8 direcții generale pentru statistică regională, cărora le corespund un număr de opt regiuni teritorial-statistice, lipsite însă de statut administrativ și personalitate juridică. Constituirea lor, menită să simplifice procesul de implementare a unor politici de dezvoltare regională cât mai eficiente, a necesitat identificarea județelor vecine cu profiluri economice și sociale similare și gruparea lor, după criteriile de apreciere a relațiilor funcționale de tipul infrastructurii de comunicații sau al sistemelor de interacțiune umane. Comparativ cu structurile europene similare se pare că acestea sunt mult mai mari, atât din punct de vedere al extinderii spațiale cât și al numărului de locuitori.

În vederea stabilirii regiunilor teritorial–statistice, teritoriul țării a fost împărțit în patru macroregiuni, suprapuse, cu aproximație, peste fostele regiunile istorice (dintre care, de interes pentru poziționarea spațiului geografic analizat este macroregiunea 1 sau de nord – vest și centru, care înglobează Transilvania cu Maramureșul și majoritatea Crișanei, care au fost împărțite aproximativ la jumătate rezultând, pe lângă județul Ilfov, împreună cu municipiul București, un număr de alte 7 regiuni de dezvoltare, fiecare reunind 5 – 6 județe, în cadrul cărora Bihorul este cuprins, împreună cu județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud în regiunea a șasea, de nord – vest (denumită și someșană).

Conform Legii privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România nr. 2/1968 modificată și completată cu Legea privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național nr. 351/2001, din punct de vedere administrativ–teritorial spațiului geografic luat în studiu este inclus, în totalitate, în județul Bihor.

Județul Bihor este poziționat în partea nord – vestică a României unde ocupă o suprafață de 7.544,27 km2 (754.427 ha) ceea ce reprezintă un procent de 3,16 % din suprafața țării astfel încât, în cadrul ierarhiei județelor țării funcție de mărimea suprafeței, Bihorul ocupă poziția a șasea. Această suprafață constituie fondul funciar județean din care 496.907 ha reprezintă folosințe agricole (309.327 ha arabil, 136.201 ha pășuni, 44.615 ha fânețe, 2.057 ha vii, 4.707 ha livezi) și 257.520 ha reprezintă folosințe neagricole (197.239 ha păduri, 13.602 ha suprafețe acoperite permanent de ape, 14.161 ha de drumuri și căi ferate, 22.771 ha de curți și curți – construcții, 9.747 ha de terenuri neproductive). Suprafața regiunii analizate de 2.109,53 km2 (210.953 ha) ocupă 27,96% din teritoriul județean și 0,88% din suprafața țării. (Podoleanu, 2008)

Limitele administrativ–teritoriale ale Bihorului sunt de două categorii ierarhice: interstatale (la vest, pe o distanță de 172,045 km se învecinează cu Ungaria, ceea ce reprezintă un procent de 38,43 % din lungimea de 444,7 km a graniței de stat cu această țară vecină) și județene, în număr de cinci, cu: Satu Mare la nord, Sălaj la nord – est și est, Cluj la est, Alba la sud – est și Arad la sud. (Figura I.1.)

Figura nr. I.1. Limitele județului Bihor, împărțirea administrativ-teritorială precum și limita regiunii dealurilor și culoarului Crișului Repede (schiță de hartă prelucrată prin suprapunerea unor straturi tematice)

În cadrul județului așezările umane sunt structurate într-un număr de: patru municipii: Oradea (reședința de județ, municipiu de gradul 1) cu 206.080 loc., Beiuș, Marghita, Salonta, un număr de șase orașe mici (sub 25.000 loc.), ce însumează 92.745 loc. (total mediu urban fiind de 311.788 loc.) și anume: Aleșd, Nucet, Săcueni, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău, un număr de 101 comune ce însumează 295.862 loc., constituite dintr-un număr de 429 sate.

Dintre acestea, în regiunea studiată sunt incluse integral 198 localități rurale și un singur oraș, Aleșdul (peste 45 % din totalul localităților județului) însă și o parte însemnată din suprafața municipiului Oradea, aparținând atât intravilanului cât și extravilanului, de care se va ține cont, din punct de vedere al modului de utilizare funciară a terenurilor incluse în dealurile și culoarul Crișului Repede.

I.2. Transformările survenite în ultimul deceniu

Transformările survenite în ultimul deceniu, reflectate și în structura social–economică a județului, au atras după sine modificări în modul de utilizare funciară a terenurilor, în special în jurul municipiului Oradea, fapt pentru care, în anul 2005 a fost înființată zona metropolitană Oradea (a șasea ca extensie teritorială în ierarhia națională, cu o suprafață de 791,91 km2) care înglobează municipiul (cu o suprafață de 115,56 km2) înconjurat de 9 teritorii administrative comunale, din cadrul căreia, o importantă suprafață este inclusă în regiunea dealurilor și culoarului Crișului Repede: în totalitate teritoriul comunal Oșorhei și parțial Oradea, Cetariu, Paleu, Sînmartin, și Nojorid. Principalele obiective care au reclamat acest mod de organizare a teritoriului sunt: alinierea zonei la standardele economice și sociale euro–atlantice, în consens cu cele naționale, instaurarea unui climat de piață aliniat procedurilor competiționale internaționale precum și creșterea coeziunii social–economice.

Din punct de vedere al poziționării în ansamblul fizico–geografic al teritoriului românesc, regiunea analizată este înglobată în zona vestică a țării, într-un spațiu complex, în cadrul căruia sunt prezente unitățile fizico–geografice de ordinul II: Carpații Occidentali și unitatea banato–crișană care, față de celelalte regiuni ale țării se diferențiază prin unele particularități, datorate în special climatului continental moderat, cu ierni blânde și veri mai puțin excesive, cu valori medii multianuale mai mari ale precipitațiilor (600 – 1.000 mm) și absența caracterului torențial al ploilor, aspecte care reduc frecvența și intensitatea unor fenomene climatice (precum secetele prelungite) sau de degradare a solurilor (eroziune, alunecări de teren), caracteristici care impun anumite particularități ale compoziției și etajării vegetației naturale și au, de asemenea, consecințe benefice în ceea ce privește productivitatea terenurilor agricole, aspecte de interes în cadrul tematici abordată.

Ca formă de relief, regiunea studiată aparține Dealurilor de Vest (Banato–Someșene) motiv pentru care s-a impus descrierea fizico–geografică generală a lor, cu evidențierea particularităților sectorului central, constituit de Dealurile Crișene, deoarece aici se încadrează spațial regiunea analizată. Limita nordică, sudică precum și fragmentarea lor în sectoare de dealuri piemontane sunt generate de cursurile Barcăului, Crișurilor și Mureșului orientate, predominant pe direcția est – vest, ușor convergentă spre câmpia colinară, cu ale cărei nivele de glacisuri se întrepătrund. Limita cu rama montană este puternic festonată și mai extinsă. S-au evidențiat acele particularități determinante în ceea ce privește modul optim de utilizare funciară, în special agro-zootehnică și silvică, dintre care precizăm:

1 – altitudinile specifice, în general, dealurilor joase, cuprinse între 200–550 m, care diferențiază din punct de vedere hipsometric două trepte: una superioară, cu aspect de podiș și alta inferioară, cu aspect colinar,mai fragmentată și mult mai extinsă;

2 – radiația globală care impune tipul temperat–continental, este de 115,15 kcal/cm2/suprafață orizontală, la latitudinea municipiului Oradea, ce se reflectă în regimul termic: valorile mediile anuale cuprinse între 9 și 10ºC (cu medii de iarnă între –2 și –1,5ºC);

3 – climatul umed, de influență oceanică caracterizat prin precipitații abundente (700 – 800 mm anual) comparativ cu câmpia limitrofă (500 – 700 mm anual) cu un maximum de toamnă dar și frecvente inversiuni termice datorate influenței sistemelor barice intercontinentale;

4 alcătuirea litologică, îndeosebi prezența marnelor și argilelor ponțiene, acoperite în cea mai mare parte de nisipuri daciene responsabilă, de cele mai multe ori, de deplasările în masă și procesele de ravenare.