Campania Negativa In Alegerile Electorale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I Campania electorală: considerații teoretice

I.1 Tipurile campaniei electorale

I.2 Caracteristicile campaniei negative

I.3 Clasificarea campaniilor negative

I.4 Metode de contracarare a atacurilor

CAPITOLUL II Aspecte empirice ale campaniilor negative

II. I. Strategii de PR ”negru” în campaniile electorale Republica Moldova (care campanie?)

II.2 Tendințe ale campaniei negative din S.U.A.(2012, 2016)

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIA

INTRODUCERE

În timpul campanilor electorale se întîlnesc tot mai frecvent campaniile de PR negative. Se pare că denigrarea oponenților politici sau a propriei imagini este o soluție reușită, cel puțin publicul este cointeresat să urmărească acuzațiile directe care sunt facute public. Și s-ar părea că publicitatea electorală negativă influentează îndeosebi persoanele cu un nivel de educație mai scăzut, însă nu este așa. Potrivit unui sondaj efectuat de o revistă americană Staff-urile candidaților electorali sunt gata să întreprindă orice metodă pentru a cîștiga cât mai mulți simpatizanți ce ulterior vor aduce numărul de voturi necesare pentru a obține puterea la care acesta tinde. Sunt cheltuite sume fabuloare pentru comunicarea în timpul campaniilor electorale, bani care cu siguranță sunt necesari, mult mai mult, în alte domenii, precum: sănătatea, educația, ajutorul social ș.a.

Este cert faptul că mass-media joacă un rol neestimat de important între candidații electorali și cetățeni, ea repezintă contactul dintre cele două părți. De la o epocă la alta, de la un eveniment major la altul, de la o campanie electorală la alta, tehnicile și mediile de comunicare politică evoluează. Astfel, precum nota Barb Palser „fiecare media cu propriul său război. Radioul a devenit cunoscut în al doilea război mondial. Războiul din Vietnam a fost primul război american transmis la televizor. Războiul din Gold, 1991, a marcat creșterea/importanța informației transmisă prin cablu. Iar războiul din Irak a subliniat rolul Internetului” [1]. O dată cu evoluția noilor mijloace mass-media – de la ziar la radio, apoi la televiziune și, în cele din urmă, la Internet – s-au modificat și tacticile; capacitatea de a compune mesaje pentru un public țintă variat a trecut de la stadiul de meșteșug la cel de artă, iar impactul campaniilor negative a crescut. Astfel, prima fază a fost familiarizarea alegătorilor cu utilizarea Internetului și migrarea unor audiențe dinspre mainstream media spre new media.

Sfera politicii a fost invadată de simboluri și impunerea lor ca legitime s-a concretizat în maniera violenței la nivelul ideilor, reprezentărilor despre realitatea înconjurătoare. Astfel, vehicularea de simboluri politice în mass-media a creat identități colective și a modelat atitudini, stabilind dimensiuni și forme concrete ale culturii politice.

Violența, indiferent de forma ei de manifestare, este considerată adesea de către politicieni o metodă sigură și facilă în campania electorală pentru obținerea de voturi.

Violența în comunicarea politică, manifestată prin limbaj licențios sau atac la persoană, nu reprezintă o noutate în societatea românească, de-a lungul timpului fiind consecvent consemnată, diferă poate tehnicile sau … medium-ul. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Mihai Eminescu, în calitatea lui de „analist politic” în publicistica vremii, considera că „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii, ci de persoane. Ataci din spirit de partid adversari pe care-ți dai seama mai târziu că trebuiai să-i respecți. Dacă profesezi vreo idee, aceasta e imediat tălmăcită greșit de adversari care nu caută adevărul, ci acreditarea unei opinii personale.”

În același sens, Mircea Eliade, un fin observator al mentalităților epocii interbelice și postbelice, constata că „Nu cred că există țară din lume în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii de partid”. Nici începutul mileniului al III-lea, marcat de dezvoltarea Internetului, nu exclude din marketingul politic virulența atacurilor specifice mediului online, guerilla digitală.

Scopul acestei lucrări este determinarea strategiilor de campanii negative utilizate atât Republica Moldova cât și în Statele Unite ale Americii, specificul lor și nu în ultimul rând, infuența capaniilor electorale negative asupra electoratului.

Obiectivele ce mi l-am propus în această lucrare de licență este:

să definesc noțiunea de „campanie electorală negativă”;

să prezint o clasificare a campaniilor negative;

să analizez din strategiile de PR negativ folosite în alegerile din Republica Moldova;

să analizez campania electorala din S.U.A din anii 2012 și 2016 din perspectiva strategiilor de comunicare negativă pe care aceștia le utilizează;

să prezin rezultate veridice, sondaje și păreri ale experților în domeniu;

să expun puctul propriu de vedere referitor la acest subiect.

Metodele de cercetare care le voi întrebuința preponderent sunt: analiza datelor și a opiniilor, observațiile proprii, cât și sondaje efectuate la nivel național.

CAPITOLUL I Campania electorală: considerații teoretice

În Codul Electoral al Republicii Moldova nr 1381, publicat la 08.12.1997 în Monitorul oficial nr. 81, art nr: 667, campania electorală este definită ca fiind perioadă de activitate care se desfășoară cu scopul de a-i determina pe alegători să-și exprime voturile pentru alegerea unui sau altui concurent electoral și care începe, pentru fiecare concurent electoral, la data înregistrării acestuia de către Comisia Electorală Centrală sau de consiliul electoral de circumscripție și se încheie la data excluderii concurentului electoral din alegeri sau în ziua votării [1]. În 2005, la 22 iulie a fost introdusă și noțiunea “cod de conduită” care este definit ca o convenție încheiată între concurenții electorali și reprezentanții mass-media privind modul de desfășurare și de reflectare a campaniei electorale care exclude lezarea demnității și imaginii concurenților electorali [1].

Cercetătorul rus A.Ciumikov lansează o definiție foarte realistă și pragmatică: „PR-ul reprezintă un set de activități informațional – analitice și organizațional-tehnologice, ce au ca obiectiv armonizarea relațiilor multilaterale în cadrul unui proiect, precum și a raportului dintre membrii acestui proiect și mediul social în vederea implementării cu succes a proiectului în cauză. Prin urmare, determinantele noțiunii devin 2 elemente: armonizarea (1) și activitățile informațional-tehnologice (2). PR-ul este o activitate bine gândită și cu reguli „de joc” stabilite din start. Din acest considerente unii politologi manifestă un sentiment de reticență față de termenul PR „negru”. Or, aceasta sintagmă respinge din start calificativele de „artă”, „știință”, „armonie”, inerente PR clasic.[2]

Politologul american John Zaller surprinde foarte bine problema violenței limbajului politic; conform acestuia, reușita în campaniile electorale este condiționată de furnizarea unor informaț ii favorabile despre sine, și a unor informatii negative despre contracandidați, pe o perioadă cât mai lungă de timp. Succesul este garantat astfel de o promovare negativă constantă a adversarilor și nu doar în episoade isolate.(N) Campania negativă nu constituie un fenomen politic nou, ci reprezintă o practică politică folosită din multiple perspective în regimurile democratice. Prin reliefarea slăbiciunilor adversarului în ceea ce privește funcțiile ocupate, realizările profesionale (sau personale), propria personalitate și trăsături de comportament, omul politic urmă rește discreditarea sa public și, implicit, scăderea cotei de încredere în ochii electoratului. Pentru a-și îndeplini obiectivele, politicianul pune accentul pe latura afectivă a discursului său, prin apeluri repetate făcute la îndoieli referitoare la integritatea morală, inteligența, abilitățile contracandidatului, prin asocierea politicilor acestuia cu încălcarea justiției sau plasarea securității naționale într-o zonă de mari riscuri. Campania negativă a devenit un obiect de studiu important în Statele Unite ale Americii după anul 1988, fenomen determinat în mare parte de succesul înregistrat la alegerile prezidențiale de George Bush împotriva lui Michael Dukakis. Cel mai puternic mesaj al campaniei a constat într-un clip publicitar de mare impact emoțional în care se sugera existența unei legături între un criminal de culoare și Dukakis. Rezultatele sondajelor efectuate în respectiva perioadă au indicat foarte clar că, dacă la începutul campaniei 36% dintre participanții la studiu considerau că Michael Dukakis este prea îngăduitor cu criminalii, spre sfârșitul campaniei procentul celor care credeau acest lucru a crescut la 49%. Într-o primă fază, ținând cont de studiile care indică o lipsă totală de simpatie a populației față de atacurile la persoană frecvent răspândite în viața politică, este greu de înțeles popularitatea, din ce în ce mai accentuatăa promovării negative. Cercetătorii Surlin S. și T.Gordon au demonstrat că există o corelație între nivelul socio- economic al respondenților și preferința lor pentru un tip de campanie preponderent pozitivă sau negativă; astfel, s-a constatat că dacă participanții la sondaj au un statut socio-economic mai scăzut, nu se declară în favoarea atacurilor electorale, în timp ce intervievații cu un statut socio-economic mai ridicat, deși mai puțini la număr, sunt de părere căpublicitatea negativă este informativă, și prin urmare, utilă.(N)

Pentru David Mark, campania negativă înseamnă „ acțiunea întreprinsă de un candidat cu scopul de a câștiga o campanie electorală mai curând atacându-și adversarul, decât evidențiind propriile sale calități sau politici pozitive ” [3]. Majoritatea candidaților și a consilierilor lor politici sunt de acord că practica de a-ți critica adversarul este o tactică legitimă în campaniile electorale, aducătoare de rezultate imediate și facile. Mulți teoreticieni, consilieri politici și candidați observă faptul că o campanie ar trebui să aibă ca obiect diferențele ideologice dintre candidați și pragmatismul soluțiilor propuse. De cele mai multe ori, reclamele negative sunt mai eficiente în prezentarea diferențelor dintre candidați decât reclamele pozitive care prezintă un candidat alături de familie sau vorbesc despre poziția politică a acestuia.

La modul cel mai general, o campanie negativă este o campanie în care este denigrat un anume candidat sau partid. O seamă de întrebări sunt inevitabile. De ce se fac campanile negative? De ce ponderea lor este din ce în ce mai mare? De ce sunt alocate atâtea fonduri pentru realizarea lor? Cine are de câștigat de pe urma lor? Cine are de pierdut? Contribuie ele la demobilizarea electoratului și la scăderea prezenței la vot? Acestea sunt întrebările care generează discuții permanente și la care cercetătorii, analiștii politici și o parte a reprezentanților mass-media încă mai încearcă să afle răspuns. Putem spune că asistăm astăzi la instaurarea campaniei permanente. Lupta electorală nu se mai duce numai în perioada stabilită legal înainte de alegeri. Din ce în ce mai mulți politicieni apelează la campanii de întreținere de imagine sau de creștere a notorietății. Prin urmare, disputele electorale nu mai încep într-un anumit moment bine determinat și se termină în altul, ci au devenit permanente. Cu cât crește interesul politicienilor pentru lupta electorală, cu atât scade interesul alegătorilor pentru ea. Pierderea încrederii în politicieni, în funcționarii publici, în autorități devine deci o urmare firească. Statisticile indică mereu niveluri din ce în ce mai scăzute de la an la an a încrederii populației în politicieni și în anumite instituții publice. Perspectiva acestei lupte îi determină pe candidați să se asalteze unii pe alții cu spoturi negative, în care se acuză reciproc. În fond, candidații atacă de teamă: de teamă că celălalt va lovi primul, de teamă că el însuși va părea slab dacă nu reacționează în forță. În campanie, cea mai bună apărare este atacul puternic, iar publicitatea negativă este cel mai eficient mod de a neutraliza atacurile adversarilor. Mai mult, candidații atacă pentru a extinde conflictul politic, pentru a atrage grupurile de interese și mass media în luptă. De regulă, campania negativă, atacând oponentul, îl prezintă ca fiind incompetent, inconsecvent, un escroc, persoană care nu este capabilă să reprezinte și să apere interesele oamenilor simpli. La baza strategiei de creare a imaginii negative se află concepția, potrivit căreia candidatul care este apreciat de către opinia publică cu notă negativă în mediu de 30-40%, ese pierdant din alegeri.[3] Campaniile electorale sunt un spectacol de tipul luptelor cu mare miză. Cu cât este mai intens conflictul, cu atât mai mulți oameni sunt atrași de el. Deosebirea față de meciurile de box profesionist este că la box lucrurile sunt mai ordonate. În campanie, nu există corzi care să împiedice publicul să intre în luptă, la rândul său. Cu cât un candidat atacă mai mult, cu atât el creează mai multe știri. Cu cât este conflictul mai amplu, cu atât se vorbește mai mult despre conflict, ceea ce îi determină pe suporterii candidatului să se alăture luptei. Corporațiile, asociațiile profesionale, sindicatele, alte organizații pot câștiga imens de peurma rezultatelor alegerilor dacă se implică în luptă, și tocmai de aceea nu rămân pe margine. Presa este mai puțin partizană, dar are un efect la fel de important asupra stilului campaniei electorale. Jurnaliștii relatează despre campanie cu însuflețirea comentatorilor sportive care transmit o luptă pentru un titlu național. Misiunea lor este, până la urmă, vânzarea ziarelor și atragerea publicului, iar alegerile oferă material în cantități considerabile: greșelile și slăbiciunile candidaților, mișcările opiniei publice, conflictele care marchează dezbaterea publică. Așa cum am arătat anterior, asistăm la un proces contradictoriu: pe măsură ce lupta electoral se intensifică, încrederea publicului în politicieni scade. În societățile aflate în tranziție de la un sistem politic la altul (cum este cazul Republicii Moldova după 1991), intensificarea luptei politice se desfășoară într-o primă etapă pe fundalul unui interes mare al cetățenilor  pentru politică. Într-o asemenea situație (care, la scară istorică, este o excepție), agresivitatea luptei politice aduce beneficii electorale. Pe măsură ce societatea intră în normalitate, atenția cetățenilor la lupta politică se face mai rațional și mai critic. Dacă în luptă, în aceste condiții, se aruncă în continuare masiv argumente violent emoționale, este firesc ca încrederea cetățenilor în toți combatanții să scadă.

I.1 Tipurile campaniilor electorale

Campaniile electorale aferente acestor alegeri sunt de două feluri:  

– individuale: dedicate unei persoane care trebuie să fie aleasă – președinte de țară, primar de localitate și, eventual, senator sau deputat; 

– colective: dedicate unei structuri politice.

O altă clasificare a campaniilor mai poate fi făcută în funcție de cel care le face. Astfel, există: 

– campanii pentru un candidat aflat deja în funcție, care vrea să păstreze puterea încă un mandat; 

– campanii pentru un candidat aflat în opoziție, care aspiră la preluarea puterii.

După conținutul explicit al mesajului, campaniile se pot împărți în: 

– pozitive;

 – negative.

I.2 Caracteristicile campaniei negative

Republica Moldova are un comportament electoral propriu, neșlefuit și nici foarte specific. Nu s-a ajuns încă la acea aranjare ideologică, aranjare care să conducă spre un model politic autohton clar și spre o dezbatere politică lesne de încadrat într-o matrice. Campaniile electorale au fost, și probabil vor mai fi, dominate de emoții mai mult decât de programe și vor fi mai mult negative decât constructive. Esența unei campanii negative o constituie identificarea termenilor, conceptelor, noțiunilor, a punctelor slabe în general, care fac rău adversarului. Acest tip de campanie nu se adresează niciodată „nucleului dur“ de votanți ai unui partid, deoarece acesta va vota cu el indiferent de ceea ce se întâmplă în campania electorală. Ea se adresează nehotărâților și electoratului fluid, pe care partidul și l-a atras de curând. Avantajul ei este că

îi poate îndepărta anumite categorii de alegători de adversar. Riscul îl reprezintă faptul că îndepărtarea voturilor adversarului nu înseamnă obligatoriu atragerea voturilor către cel care face campania negativă. Acest lucru ar fi posibil doar atunci când există numai doi candidați în competiție. Un alt risc este acela că o campanie negativă asumată atrage deseori asupra celui care o inițiază o reacție negativă din partea electoratului, nefiind considerată fair-play. Când se fac campaniile negative, trebuie avut în vedere ca subiectul să intereseze majoritatea populației. Se „aruncă“ o singură idee, care să „pătrundă până în măduvă“, „să iasă așchii“. Spre deosebire de campania pozitivă în care pot exista până la cinci idei principale, în cea negativă se folosește o singură idee. Ea se dezvoltă pe două direcții: stârnirea disprețului public și posibilitatea de a face bancuri, de a ironiza. Posibilitatea „scufundării în ridicol“ a contracandidatului, reducerea omului politic la nimic este unul dintre rezultatele pe care le urmărește o campanie negativă. Atunci când omul politic „ajunge un nimeni“, el încetează să mai fie respectat. Spoturile de campanie, în special cele negative, sunt ideale pentru crearea de știri de impact. Ele oferă unei povești imaginea și sunetul potrivite. Nimic nu atrage atenția publicului mai bine decât perspectiva scandalului politic. Astfel de povești stârnesc interesul, dar sunt un fel de amuzament. Ele nu consolidează deloc încrederea în sistemul politic. Publicitatea negativă nu poate descuraja electorii unui candidat care este atacat. De aceea, descurajarea electoratului instabil al adversarului nu poate fi un obiectiv în utilizarea campaniei negative. În același timp, publicitatea negativă nu dezorientează publicul în legătură cu ambii candidați, așa cum s-ar putea crede. Faptul că un candidat a apelat la campania negativă nu poate însă determina oamenii să îl dezaprobe pe cel care atacă . Conținutul unui atac nu determină obligatoriu oamenii să îl condamne pe cel care l-a realizat. În sfârșit, campania negativă poate submina legitimitatea întregului proces electoral. Din întregul spectacol al luptei deschise, publicul înțelege că politicienii sunt cinici, corupți, incompetenți, nedemni de încredere. Din această perspectivă, campania negativă îi demobilizează cel mai mult pe aceia care au cele mai slabe legături cu procesul electoral –  pe nehotărâți și pe cei slab informați (în general). Electoratul stabil este, în general, imun la mesajele opoziției, oricare ar fi acestea. Motivul principal pentru susținerea unei astfel de campanii este unul psihologic. Reacția emoțională este fundamental într-o campanie negativă. Scopul final îl reprezintă atacarea timpului de joc. Campania negativă îl enervează pe adversar. Acesta simte nevoia unei reacții și în felul acesta se pot obține două avantaje: devierea contracandidatului de la discursul inițial și popularizarea, prin intermediul său, a atacului. Într-o campanie electorală este foarte important stăpânirea de sine. Cine dă dovadă de iritare, cine încearcă să se dezvinovățească și răspundă atacurilor pierde puncte și timp. O campanie negativă mizează și pe faptul că lângă candidat există familia și prietenii. În cazul în care candidatul nu reacționează la un atac, e posibil ca familia să reacționeze și să facă, astfel, presiuni asuprasa, determinându-l să greșească reacționând. Presiunea care se instalează în jurul acestuia este foarte importantă. Este esențială enervarea lui și nu a echipei sale. Între candidat și echipa sa trebuie să existe maximă încredere. În momentul în care acesta simte că echipa „nu-l apără“, el riscă să facă greșeli: ori gândește singur, ori schimbă echipa. De aceea, se urmărește adesea ruperea încrederii dintre candidat și echipa sa. Al doilea motiv pentru care se fac campanii negative îl reprezintă posibilitatea rămânerii în atenția publicului pe o perioadă mai îndelungată. O campanie negativă este întemeiată întotdeauna pe bârfă, nu pe doctrine. Ea e făcută speculându-se subiecte precum: amante, afaceri murdare, corupție, lucruri care țin de lumea interlopă. Acestea pot deveni subiecte de bârfă, ele se pot povesti ușor și generează mereu alte povești. E necesar să se povestească mult, iar acest lucru se poate întâmpla doar pe marginea unor anumite subiecte. În momentul în care un candidat află că se bârfește pe seama lui, se vede pus în fața obligației de a rezolva problema, deviind astfel de la parcursul pe care și-l propusese inițial. Al treilea motiv pentru care se fac campanii negative îl reprezintă posibilitatea de a reduce credibilitatea adversarului. Sunt atacate moralitatea candidatului, profesionalismul său, chiar dreptul său de a vorbi. Se induce ideea că el vorbește, dar, de fapt, nu are acest drept. Aceste „ansambluri“ se fac cu scopul de a măcina posibilitatea adversarului de ar ezista. Este ca un fel de „artilerie“ care pregătește apariția „infanteriei“. Cine pornește la timp artileria, adică înaintea celuilalt, nu-i mai lasă acestuia timp să atace, ci doar să se apere. În felul acesta se pot câștiga puncte pe un anumit teren. Al patrulea motiv este dorința de răzbunare. Din păcate, mulți politicieni au și asemenea intenții. Există riscul, evident, ca în cazul atacului direct să se piardă puncte.

I.3 Clasificarea campaniilor negative

Există campanii negative asumate și campanii negative anonime. Esențiale în ambele tipuri de campanie sunt două lucruri: securitatea informației și securitatea tehnicilor de declanșare. Am arătat deja caracteristicile celor asumate. Cele anonime pot fi:

împotriva adversarului; 

împotriva propriului candidat;

împotriva altcuiva.

Când se fac campanii împotriva propriului candidat, se public lucruri atât de odioase, încât se obține doar o reacție de dezgust și de neîncredere față de adversarii bănuiți de a fi pus la cale acele dezvăluiri. Atunci când se folosește o campanie de auto-atac, este bine ca acel candidat să nu fie informat despre asta. De ea trebuie să știe doar cineva mai mic în ierarhie decât el. În felul acesta, reacțiile lui sunt mai credibile. Trebuie păstrat „un as în mânecă“, o stategie de rezervă pentru calmarea candidatului. Altfel, în cazul în care acesta își schimbă brusc atitudinea, intervine spaima, iar ea generează sentimentul că acel candidat nu mai trebuie votat. Există și riscul ca o campanie negativă de auto-atac să fie speculată de către adversari. În România, atacul la adresa părinților este considerat odios și are efecte inverse. În loc să provoace indignare, el stârnește simpatie față de cel incriminat. Nu sunt acceptate soluțiile radicale și injuriile directe. Subiectele trebuie alese cu grijă, pentru că „mersul prea departe“, deși necesar, poate fi riscant. Există o măsură a bunului simț, care nu trebuie depășită.

I.4 Metode de contracarare a atacurilor

Teoretic, există o tehnică prin care sunt ignorate campaniile negative. Însă în practică acest lucru nu este mereu posibil. Sunt momente când e util să nu se riposteze. În cazul în care adversarul nu mai are pregătită o continuare a atacului, fără o ripostă conflictul se încheie de la sine. Cea mai simplă metodă o reprezintă exprimarea mâhnirii candidatului față de atacul asupra lui. O atitudine vehement a acestuia nu este de nici un folos. Dezmințirea e mult mai puțin ascultată decât afirmarea. Această atitudine este cea mai potrivită în cazul unui atac de joasă speță. În alte cazuri pot fi folosite “cartea asumării” și “cartea complicizării”. Se merge pe complicitatea publicului: „cine n-a păcătuit, să ridice piatra“. Nu se afirmă direct vinovăția, ci se merge pe ideea că: „dar cine n-a greșit și în fond și la urma urmei, de ce să fie important această chestiune, când există altele cu mult mai importante?“. O altă metodă este de a răspunde la atac cu o cauză mai gravă. Confruntarea directă, față în față a candidaților este de dorit atunci când candidatul este „curat“. Statisticile arată că după cinci zile de la difuzarea unei emisiuni se mai rețin doar tonul discuțiilor și senzațiile din timpul acesteia: dacă s-au certat, dacă s-au înțeles, dacă au fost agresivi etc. Nimeni nu face corelații, analize. De aceea, este bine să îl ducem pe candidat doar în emisiuni în care jurnalistul este de acord cu el. Singura dată când omul politic poate câștiga este atunci când se luptă cu un alt om politic, nu cu jurnaliștii și nici cu publicul. Într-o confruntare dintre un om politic și un jurnalist, de cele mai multe ori pierde omul politic. Acesta are niște limite între care se poate exprima, are de apărat procente. Jurnalistul nu are nimic de apărat și are avantajul exprimării libere, considerându-se că punctul său de vedere este cel al cetățeanului de rând. Emisiunile în care publicul are posibilitatea să intervină în direct trebuie evitate. Ele pot fi foarte periculoase pentru candidat, datorită întrebărilor imprevizibile. Atacurile pot fi:

frontale: afirmații în spoturi; se răspunde prin imagini secundare;

prin aluzie, sugestie (simboluri);

și la acestea trebuie reacții pregătite dinainte.

Posibilitățile de reacție la atacuri, în campanie, sunt:

răspunsul la acuzații, prin schimbarea temei de discuție;

contraatacul pe aceeași temă sau pe o altă problemă, de un interes superior pentru electorat; 

subminarea credibilității adversarului; 

evitarea întrebărilor frontale;

răspunsul cu imagini secundare la atacurile frontale din spoturi; 

reacții punctuale pregătite din timp contra unor posibile atacuri făcute prin sugestii sau aluzii.

Se construiesc variante pozitive de rezervă, pentru a preveni efectele unor atacuri asupra campaniei pozitive. Se realizează mesaje de rezervă. De asemenea, se pregătesc mesaje false pentru „piață“, nu mult diferite de mesajul principal. Scopul este acela de a deturna atacurile principale. Ca variantă de campanie negativă indirect se poate identifica un„candidat-câine“, prieten, pentru a-l ataca fără limite pe adversar. Responsabilitatea în echipa de campanie trebuie împărțită, deoarece pe de o parte se realizează campania propriului candidat, fără contact direct cu campaniile negative adverse, pe de altă parte, se supervizează campaniile celorlalți și se dau răspunsuri, în afara mesajului pozitiv. Campaniile electorale reprezintă elementul central și cel mai vizibil al spectacolului politic. Ca atare, ele sunt și vor rămâne încă multă vreme obiectul principal de activitate al consultanților de marketing electoral, chiar dacă a devenit evident tendința actorilor  politice de a desfășura activități sau de a lansa mesaje de tip electoral și în perioadele dintre campanii. La fel ca și intensificarea luptei politice, permanentizarea campaniei electorale ascunde riscul obosirii electoratului. Totuși, caracterul dinamic al activităților electorale se va accentua. În fața acestei perspective, consultanții și/sau specialiștii în domeniu trebuie să-și adapteze tehnicile astfel încât să ofere atât actorilor politici, cât și publicului soluții care să fie adecvate contextului social și politic. Din acest punct de vedere, tipologiile prezentate mai sus trebuie văzute mai curând ca repere, și nu ca limite rigide sau ca recomandări rupte de realitate.[5]

CUPRINS

În SUA alegerile prezidențiale sunt organizate la fiecare patru ani. Începând cu anul 1792, alegerile generale pentru alegerea președintelui Statelor Unite au loc în prima zi de marți din luna noiembrie. În anul 2012 s-a desfășurat cel de-al 57-lea scrutin prezidențial. Președintele va fi investit în funcție la 20 ianuarie 2013. Din anul 1860, sistemul politic american este dominat de două partide: Partidul Republican și Partidul Democrat. De la inaugurarea funcției de președinte și până în prezent, America a avut 44 șefi de stat. Dintre aceștia, 32 au condus Statele Unite până la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. După anul 1945, SUA au fost conduse de 12 președinți, câte șase din partea democraților și a republicanilor.

Majoritatea președinților au exercitat câte două mandate consecutive la Casa Albă. Istoria a atestat și un caz cu totul ieșit din comun. Cel de-al 32-lea presedinte american, Franclin D. Roosevelt (1933-1945), membru al Partidului Democrat, a fost singurul preșdinte american care a câștigat patru mandate. Ultimii trei președinți – unul republican și doi democrați – au avut câte două mandate.

Tradiția demonstrează că fiecare campanie începe cu o teorie sau cu un mit despre venirea lui Mesia. Este un mit culturaal american înrudit cu perspectiva succesului. În acest caz se pornește de la următoarea premisă: o situație disperată sau poate un haos cumplit, fie el economic, politic ori religios, o perioadă de mare nesiguranță și pesimism, dezordine, confuzie, frică. În aceste condiții, oamenii așteaptă să fie salvați de un lider puternic, fiindu-le inspirat un sentiment accentuat de încredere. Mulți conducători au interpretat anume acest rol. Lincoln a apărut pentru a salva unitatea. Franclin Delano Roosevelt a salvat țara de la colapsul economic; Kennedy a salvat lumea întreagă, orientând-o spre democrație; Regan a salvat țara de la înflație și i-a restabilit prestigiul; Bill Clinton a anulat dificitul bugetar uriaș. [6]

În anul 2004, consilierii lui George W. Bush au presupus că țara are nevoie de un lider capabil să ia decizii grele în vederea asigurării securității lor. În anul 2008, Barack Obama a candidat cu o teorie privind schimbarea și împortiva lui George W. Bush. Potrivit fostului președinte American, Bill Clinton, care a fost printer susținătorii lui Obama, acesta a pus bazele unei economii moderene de succes.

SUA în calitatea sa de cel mai puternic actor politic global, ne-au oferit și în 2012 noi modele de PR politic. Scrutinul pentru Casa Albă este un adevărat spectacol, atât dn punctual de vedere al evoluției actorilor principali, cât și din cel al strategiilor din spatele acestora. Alături de Campania de imagine tradițională, candidații au utilizat masiv campania online. Rețelele de socializare au contribuit la diseminarea opțiunilor politice a celor doi candidați. Iar mesajele Twitter au contribuit la mobilizarea electoratului american. Acesta a fost ”arma secretă” a echipelor de campanile. Twitter a oferit candidaților ocazia de a-și prezenta programele adresându-se direct oamenilor, fără interferența unei instituții media, care ar putea denature spusele lor.[7]

Tabel. Obama îl învinge pe Romney în activitatea digitală, 4-17 iunie 2012.

În anul 2012, alegerile prezidențiale din SUA s-au desfășurat pe fondul consecințelor crizei financiar-economice globale, dar care își trage rădăcinile din SUA. Prin urmare, spre deosebire de alegerile precedente din 2008, care au avut drept subiect strategic dominant politica externă promovată de Statele Unite, cele din 2012 s-au axat pe tematica social-economică, rata mare a șomajului de aproape 8,2 la sută. Politica externă nu a fost un subiect important în această campanile. Adevăratele probleme de politică externă pe care le are, în present, țara – Afganistan, Irak, Iran – abia dacă au fost mențonate. Între timp, datoria Statelor Unite ale Americii a ajuns la un nou record – 16 trilioane de dolari, conform datelor prezentate de Departamentul American al Trezoreriei. De menționat că din 30 ianuarie 2009, când președintele Barack Obama a venit la Casa Albă, datoria SUA a crescut cu aproximativ 5.400 de miliarde de dolari.

Lupta pentru fotoliu de la Casa Albă a fost una strânsă. Sondajele de opinie, realizate în Statele Unite, arătau că cei doi rivali, Barack Obama și Mitt Romney, s-au aflat aproape la egalitate în preferințele electoratului.

În același context, să urmărim prioritățile de campanile ale americanilor: 50% dintre aceștia sunt interesați de problematica economic; 7% de securitatea națională; 17% de sănătate; 13% de actual criză; 53% dintre albi sunt gata să îl voteze pe Obama. [8] Pentru comparație, în anul 2008, pro Obama au votat 43%. [9]

Campania negativă își are rădăcinile în cea de-a treia campanie prezidențială din America seco-lului XVIII, în care s-au confruntat John Adams și Thomas Jefferson. [10]

Super PAC-urile au sponsorizat cea mai mare parte a publicității prezedentiale; Obama , la răscrucea GPS lupta în aceleași Statele

(MIDDLETOWN, CT) 2 mai 2012 – În 2012 cursa prezidențială se conturează a fi una copleșitor de negativă, cu mult mai negativă decât cursa din 2008 în aceiași perioadă. După cum arată tabelul, 7 din 10 anunțuri difuzate în cursa prezidențială din acest an au fost negative, adică, ei au menționat un adversar. Acest lucru se compară cu mai puțin de 1 din 10 anunțuri negative difuzate pe parcursul anului 2008 în cursa prezidențială până la acest punct.

Publicitatea din cursa prezidențială(2008 și 2012)*

*Totalurile sunt de la data de 1/1/2007 până la data de 4/22/2008 și de la data de 1/1/2011 până la data 4/22/2012.

Numerele include toate publicitățile prezidențiale de la televiziune și de la cablul național.
SURSA DATELOR: Kantar Media/CMAG analizate de Wesleyan Media Project [11]

"Un motiv pentru care campania a fost atât de negativă este implicarea exorbitantă a grupurilor de interese, care și-au crescut activitatea cu 1100 la suta timp de patru ani", a spus Erika Franklin Fowler, co-director al Proiectului Media Wesleyan. „ Dar nu putem atribui negativitatea numai la grupurile din afară. Chiar și campaniile candidaților au luat o întorsătură dramatic-negativă. "
Difuzările grupului de interese, deși puține în 2008, au fost foarte pozitive (75 la suta) în acel an, comparativ cu doar 14 la suta pozitive în acest an. Difuzările candidatilor, care au compus cea mai mare parte a difuzări în 2008, au fost doar 9 la suta negative în 2008. Până în prezent, în acest ciclu electoral mai mult de jumătate din anunțurile sponsorizate de candidați (53 la suta) au fost negative”

Atacurile electorale din 2012

Republicanii despre democrați. PR-ul negru a devenit o componentă stabilă a comunicării electorale. La această tehnică au apelat atît democrații, cât și republicanii. Astfel republicanii au descoperit imediat că echipa democraților a eliminat din programul politic din Campania din 2012 referirile la Dumnezu. Acest fapt a constituit un bun prilej pentru republicani de a lansa atacuri electorale la adresa adversarilor politici. În Virginia, în cadrul unui miting electoral, candidatul republican Mitt Romney a declarat în fața mulțimii următoarele: „Noi suntem o mulțime înnobilată de Dumnezeu”; „Poporul american a primit drepturile nu de la administrație, ci de la Dumnezeu însuși”. Fostul guvernator de Massachusetts a încercat să sugereze că democrații ar vrea să retragă chiar și expresia „In God We Trust” de pe moneda americană.

Potrivit site-ului www.breitbart.com în platforma democraților în anul 2008 se putea citi: „Avem nevoie de un guvern care să lupte pentru speranțele, valorile și interesele angajaților și care să ofere tuturor celor care vor să muncească șansa de a-și folosi întreg potențialul dăruit de Dumnezeu ”. În anul 2012 cuvintele „dăruit de Dumnezeu” au fost eliminate, iar fraza a fost restructurat astfel: „Ne-am adunat principiul pe baza căruia a fost constrută clasa de mijloc și cea mai prosperă națiune de pe pământ, acel principiu simplu potrivit căruia în SUA munca asiduă trebuie plătită, responsabilitatea trebuie răsplătită și fiecare dintre noi să fi capabil să evolueze atât cât îi permite priceperea”.[12]

Democrații au conștientizat gravitatea situației și, în consecință, Barack Obama a cerut ca democrații să reintroducă referirile la Ierusalim “capitala Israelului” și la “Dumnezeu” în programul lor de guvernare pentru a înăbuși cât mai rapid p controversă sensibilă din punct de vedere politic.

Democrații despre republicani. Într-un spot publicitar, tabăra democrată îl acuză implicit pe Mitt Romney că este responsabil de moartea unei femei bolnave de cancer, decedată după ce soțul ei a pierdut asigurarea medicală și slujba, după ce compania sa a fost preluată de fondul de investiții pe care candidatul republican l-a creat.

Un alt scandal legat de numele lui Romney a făcut deliciul subiectelor de campanile. Cu 50 de zile înainte de alegeri, o revistă americană de stânga a publicat luni o înregistrare video realizată cu camera ascunsă, în timpul unei sesiuni de stranger de fonduri la care presa nu a avut acces, și în care candidatl republican Mitt Romney a irinizat “mentalitatea de victimă” a alegătorilor democrați. În înregistrare, acesta afirmă că, 47 la sută (dintre americani) vor vota pentru președintele Obama orice s-ar întâmpla. “Există 47 la sută dintre oamneii care sunt cu el, care depend de administrație, care gândesc că sunt victim, care gândesc că administrația trebuie să se ocupe de ei, care gândesc că ei trebuie să aibă acces la o asigurare de sănătate, la hrană, la un acoperiș, la tot ce vreți”. Acești oameni gândesc “că acest lucru li se datorează. Că administrația ar trebui să li-l ofere. Și ei vor vota pentru acest președinte (Obama) orice s-ar întâmpla. Aceștia sunt oamenii care nu plătesc impozite”, continuă Romney, spunând că nu va reuși să îi convingă să voteze pentru el.

Comitetul de campanile a lui Obama a denunțat această înregistrare cu următorul comentariu: “ Este șocant ceea ce un candidat la președinția Statelor Unite spune în spatele ușolor închise, unui grup de donator bogați, că jumătate de americani se consideră “victime” (…) și nu sunt pregătiți să-și “ia viața în mâinile lor” (…) “Este dificil să fii președintele tuturor americanilor atunci când tratezi cu dispreț jumătate din țară”. [13]

Campania publicitară rămâne pozitivă. Până în prezent, foarte puține publicități au fost negative. Într-adevăr, au fost difuzate 66,203 publicități în cursă de ambele părți, 84 la sută au promovat un candidat, spre deosebire de atacarea unui candidat sau compararea unui candidatcu alții.

Rezultatele cursei partidelor și a sponsorizării*

*Datele din figură sunt colectate din data de 1 ianuarie până pe 9 decembrie 2015. Numerele includ internetul național, televiziunea și rețelele de cablu național.
SURSA DATELOR: Kantar Media/CMAG analizate de Wesleyan Media Project [14]

BIBLIOGRAFIE

[1]- Barb Palser, „Online Advances”, American Journalism Review, (mai 2003), http://www.ajr.org/article.asp?id=2994

[2]- http://lex.justice.md/md/312765/

[3]- David Mark. Going Dirty: The Art of Negative Campaigning, (Lanham: MD: Rowman and Littlefield, 2006)

[4]- Почепцов Г. Имиджелогия. – Киев, «Рефл-бук», 2002, pag.458

[5]- Bogdan Teodorescu, Dorina Guțu, Radu Enache. – București: Comunicare.ro, 2005,“Cea mai bunã dintre lumile posibile: marketingul politic în România: 1990-2005”, pag. 128- 141

[6]- Charles U. Larson”Persuasiunea. Receptarea și responsabilitatea” – Iași: Polirom, 2003 pag.248

[7]- Revista de Filozofie, Sociologie și Științe Politice, nr 1(161), Aurelia Peru-Bălan „Barack Obama: capitalul de imagine al campaniei prezidențiale – 2012”, 2013, http://iiesp.asm.md/wp-content/uploads/2010/12/Revista-2013-nr11.pdf

[8]- Revista „Sfera Politicii” nr. 174, Aurelia Peru-Bălan „Alegeri Prezidențiale în SUA – 2012: tonul tendințelor din marketing și PR politic” București 2015, https://issuu.com/sferapoliticii/docs/sfera_174

[9]- RTVI, Novostti, 1 octombrie

[10]- Revista „Sfera politicii” nr 4(186)/2015, Roxana Miron – „Campania negativă în dezbaterile prezidențiale televizate din România”, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/186/pdf/186.09.Miron.pdf

[11]- http://mediaproject.wesleyan.edu/releases/jump-in-negativity-2/

[12]- Răzvan Stâncu „Dumnezeu” motiv de dispută în campania prezidențială din SUA, http://www.romania-actualitati.ro/mobile/dumnezu-motiv-de-disputa-in-campania-prezidentiala-din-sua-44125

[13]- ]- http://www.unimedia.info/stiri/alegeri-sua-inregistrarea-video-care-da-o-lovitura-republicanului-mitt-romney-52322.html

[14]- http://mediaproject.wesleyan.edu/releases/super-pacs-dominate-airwaves/

[1]

[1]

[1]

[1]

[1]

[1]

[1]

[1]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]