Camasa de Sarbatoare din Comuna Ibanesti

IV.2. Cămașa de sărbătoare din comuna Ibănești

IV.2.1. Diversitatea structurii morfologice și unitatea motivelor decorative

la cămășile de sărbătoare din Ibănești

Structura morfologică a cămășilor de sărbătoare din Colecția Muzeală Ibănești abordează tipurile de croi care exemplifică tiparul fundamental al costumului dacic și care, odată cu ocupația romană, va suporta modificări din partea formelor de civilizație materială caracteristice acestui popor sau altor popoare.

Cămășile de femeie și bărbat de la Ibănești, la fel ca și la Concești și Ungureni, dovedesc încă o dată eleganța cămășii de sărbătoare din zona Botoșani, lipsa de încărcătură decorativă specifică unor cămăși din alte zone etnografice. Pe lângă acestea, se adaugă croiul, motivele decorative, culorile folosite la broderie, tipul de încheiere a părților cămășii, la care se completează și materialul suport (pânza de in, bumbac, borangic și de cânepă – țesută cu fir tors subțire).

Interesant este faptul că structura, care definește cămașa dreaptă sau bătrânească – tip “poncho” alături de cealaltă, recunoscută ca fiind “cămașa încrețită” sau cu “brezărău” – tip “carpatic”, confirmă indirect dependența de tiparul arhaic printr-un amănunt deloc neglijabil, notat de Emilia Pavel în urma cercetărilor din Moldova: “Cămașa lungă are poalele cusute de stan, spre deosebire de cămășile mai noi, care au poalele croite separat. Atât cămașa cu mânecă din umăr cât și cea încrețită la gât cu brezărău au poalele cusute de stan”.

Tipologia croiului la cămașa bărbătească este cam aceeași, excluzând inovațiile apărute de-a lungul timpului și care sunt legate de variante ale gulerului sau de modalitățile de prindere a poalelor și de felurile de a încreți baza mânecilor largi cu “bentiță” îngustă sau cu “manșete”. Cămășile bărbătești de la Ibănești au răscroitură simplă la gât, guler tunică și guler răsfrânt.

Un element nou care apare sun influența orășenească va fi „platca” și va figura la tipul de cămașă bărbătească sau femeiască sub o anume formă foarte bine descrisă de etnografi.

Cămășile drepte femeiești au în jurul gâtului răscroitura la fel ca la cele bărbătești (Fig. 2) sau o preferință pentru anumite forme: pătrat mai lărgit decât baza propriu-zisă a gâtului (Fig 3, Fig.16, Fig. 17) sau triunghi nu foarte adâncit în partea din spate a cămășii (Fig. 3).

O altă structură morfologică este aceea care impune canoanele distincte ale cămășii cu “brezărău” – cunoscută ca fiind tipul “carpatic” sau așa-zisa “cămașă încrețită”. Acest tip de cămașă a devenit cunoscut și datorită termenului de “ie”, considerată de cercetători ca fiind mult mai complexă decât tipul de cămașă dreaptă. Asamblarea foilor de pânză nu are loc liniar, ci presupune unirea a patru foi de pânză care în partea superioară sunt adunate și încrețite cu ajutorul șnurului. Nu se mai intervine cu acea răscroitură de la cămașa dreaptă, deoarece capul se introduce prin partea care tocmai adună foile cu ajutorul unui șnur, aceasta nefiind cusută. Repartiția celor patru foi se face simplu: față, spate și pe fiecare umăr în parte. Pe lângă sistemul de lărgire prin intermediul clinilor drepți, în părțile laterale, cu formă dreptunghiulară există și posibilitatea de a regăsi acești clini introduși la foaia de pânză din față, ceea ce va implica despicarea cămășii la mijlocul pieptului. Mânecile acestui tip de cămașă necesită într-o primă fază unirea stanului din față și spate tot cu ajutorul unei bucăți dreptunghiulare, alegerea pentru forma amintită explică necesitatea de a fi acoperit umărul. De aceasta se prinde încrețit o altă bucată de pânză cu o lățime mai mare și cu o lungime care acoperă mâinile.

În timp, s-a renunțat la încrețirea uneia dintre părți și, pentru a uni liniar bucata de pânză dreptunghiulară de bucata care acoperă mâneca, s-a mărit dimensiunea dreptunghiului și s-a ajuns la prinderea dreaptă de restul mânecii. Aceste delimitări pe linia croiului s-au perpertuat chiar după unirea celor două componente: “dreptunghiul” și “partea încrețită” pe aceeași bucată de pânză. Ajung să desemneze pe parcurs “altița” și “încrețul” care au definit două dintre cele mai importante registre decorative ale mânecii, excluzând cel de-al treilea registru care permitea dispunerea “râurilor” și care acoperea mâna în întregime.

Transformările pe linia croiului au avut loc pentru a îmbunătăți structura inițială și, astfel, s-a petrecut despărțirea totală a “iei” sau a “cămășii încrețite” de poale (Fig. 1, Fig. 6, Fig. 7, Fig. 8). Acest proces poate fi observat la Colecția din Ibănești și reușește indirect să confirme vechimea acestor piese de port popular și să mărturisească autenticitatea acestora.

Sistemele compozițiilor ornamentale nu sunt repartizate întâmplător, ci țin de anumite linii stabilite încă din momentul de tăiere a pânzei. Motivele urmăresc liniile principale ale croielii, care de obicei sunt plasate liniar și se definitivează prin repetarea individuală a acestora. Este generalizată plasarea decorului la cămașa bărbătească și femeiască: guler, piept, umeri, de-a lungul mânecilor sau în partea inferioară, aceea care asigură încrețirea lățimii pânzei.

Discreția decorului la cămășile bărbătești sau femeiești drepte fără platcă sau cu platcă este simplu de observat (Fig. 3, Fig. 11, Fig. 15, Fig. 16). O altă notă distinctă este dată de repartizarea de cele mai multe ori a decorului floral stilizat în vrej (Fig. 2, Fig. 15) sau în frize a căror dimensiune variază (Fig. 9, Fig. 19, Fig. 20). Repetiția motivelor liniare este completată de încadrarea lor în chenare pe toate laturile sau pe trei laturi sau numai pe două dintre acestea. Mai există cămăși femeiești care dețin aceleași chenare doar pentru decorul de la platcă și aceleași motive sunt repartizate la mâneci, față și spate în “râuri”, fără chenare (Fig. 4). Preponderența spațiilor ample, lăsate libere, rămâne o caracteristică a cămășilor de la Ibănești, mai ales la cămășile drepte sau cu platcă, confirmându-se că acestea se încadrează în tipologia costumului popular românesc.

Altă dominantă este înscrierea motivelor florale stilizate în romburi sau în pătrate (Fig. 1, Fig. 10) sau în hexagoane alternate cu romburi (Fig. 7).

Opțiunea creatoarelor populare din Ibănești este una surprinzătoare, tocmai prin alăturarea categoriilor de motive care, într-o primă fază, ar părea total nepotrivită deoarece motivele geometrice alături de motive florale sau fitomorfe în câmpurile ornamentale ale aceleeași cămăși nu ar îndeplini sau nu ar respecta criteriile riguroase ale esteticii.

Motivele vegetale stilizate parcurg o transformare de o minuțiozitate nemaiîntâlnită la creatoarele din Ibănești; amintim: florile, frunzele, ramurile, fructele care se unduiesc în semicercuri sau se aliniază după intenția urmărită de acestea. Propriile petale ale florilor se ordonează întotdeauna pe cele două axe principale, amintite mai sus, niciodată nu sunt împrăștiate. Există totuși o frapantă dispunere a decorului la câteva dintre cămășile femeiești unde acesta domină spațiul din jurul gâtului, al umerilor și pe acela din prima jumătate a pieptului și a spatelui într-o formă ovală (Fig. 5, Fig. 13).

Împletirea aparent nepotrivită pe linia decorativismului asociază rombul, pătratul, tringhiul, hexagonul în Colecția de cămăși din Ibănești cu trifoiul, vița-de-vie, floarea, frunza sau cu schițarea uimitoare de pom al vieții – motiv des întâlnit în zona noastră etnografică. Din intersectarea celor trei categorii nu în totalitate opuse: geometrice, florale și fitomorfe, modificările vizibile sunt în cazul celor din urmă. Stilizarea atinge însușiri maxime încât la unele dintre cămăși acea consistență a vegetalului aproape că se geometrizează.

Trebuie amintite, de asemenea, aspectele care slujesc ansamblul vestimentar femeiesc și bărbătesc din punct de vedere estetic și vizează un alt proces, acela al asamblării părților după croirea foilor de pânză. De aceea, concluzia etnografilor nu este întâmplătoare: “Cheițele, tighelele, brățările și alte aproape neînsemnate cusături de ordin practic, devin adevărate creații artistice prin măiestria cu care sunt efectuate” (Elena Secoșan, Paul Petrescu, Portul Popular de Sărbătoare din România, București, Editura Meridiane, 1984, p.17). În primul rând, cheițele viu colorate cusute pe linia de unire a foilor de pânză nu lipsesc nici la cămășile femeiești și nici la cămășile bărbătești, tivirea cu ajutorul șirurilor de găurele la despicătura de pe piept apare la ambele tipuri de cămăși sau la altele doar tivirea cu ajutorul croșetului. De asemenea, la decorul brodat se adaugă și decorul în ajur, de obicei acesta este o completare și ocupă spațiul de la despicătura efectuată la piept; alteori, gura cămășilor (ii) este tivită cu un rând făcut cu ajutorul croșetului sau cu o dantelă croșetată cu acesta din arnici colorat. Se mai regăsește la mâneci și poale, adăugată ulterior, o dantelă mai lată din fir de bumbac care este în colțuri sau cu motive florale.

IV.2.2. Cromatica cămășilor de sărbătoare din Ibănești

În cadrul colecției de cămăși de la Ibănești, în ceea ce privește cromatica, se pot distinge două categorii. Așadar, atât în cazul cămășilor bărbătești, cât și al celor femeiești, întâlnim ornamente monocrome sau ornamente policrome. Raportarea la coloritul de bază: roșu și negru nu lipsește la cămășile policrome. Sobrietatea este dată de multe din cămășile cu “brezărău” prin întrebuințarea arniciului de culoare neagră. O altă preferință cromatică ușor de observat este albastrul sau o fericită alăturare a culorii negre cu nuanțe deschise de albastru. Culorile primare se armonizează cu anumite nuanțe de verde, maro-roșcat sau portocaliu. Armonizarea culorilor tari are loc prin estomparea cu tonurile calde. Câmpurile ornamentale sunt susținute cromatic prin dozarea echilibrată a culorilor și prin asocierile cele mai potrivite cu putință. Astfel, atenta distribuire a registrelor decorative și evidențierea acestora printr-o fericită alegere coloristică susțin întreaga construcție a ansamblului vestimentar femeiesc și bărbătesc. În acest sens, merită amintită predilecția spiritualității românești pentru spațiile aerisite deoarece niciodată cămașa românească nu va fi acoperită în totalitate de câmpurile ornamentale care predomină la cămășile femeiești și se diminuează vizibil la cămășile bărbătești. Dominația albului din fond dezvăluie echilibrul proporțiilor între spațiul aerisit și decorativism, o știință deținută de creatoarele noastre populare.

Cămașa de sărbătoare din orice colecție, care aparține zonei etnografice Botoșani, mărturisește date despre membrii unei comunități, notele aparte de pe piesele fundamentale ale ansamblului vestimentar bărbătesc și femeiesc reușesc să unicizeze o comunitate în rândul celorlalte, o microzonă în rândul celorlalte microzone. Bineînțeles că legătura dintre comunitățile unei zone nu poate fi trecută cu vederea, așa cum zonele adunate constituie profilul identității noastre.

Înmănunchierea microzonelor prin acele note aparte cristalizează elementele de patrimoniu local, treaptă esențială în definirea clară a celui național ce ne mai poate asigura longivitatea în patrimoniul universal.

IV.2.3. Colecția de cămăși de sărbătoare din Ibănești

IV.3. Cămașa de sărbătoare din comuna Ungureni

Comuna Ungureni, județul Botoșani, este o comună cu o bogată tradiție a merșteșugului țesutului, cusutului, încondeierii ouălor, precum și a altor ocupații străvechi, înscriindu-se astfel în caracteristicile zonei etnografice Botoșani.

După realizarea unei comparații între piesele care compun portul popular din comuna Ungureni cu cel din alte așezări ale județului Botoșani, se constată că există asemănări în ceea ce privește croiul.

Cămașa, principalul element component al portului popular, prezintă caracteristici specifice zonei, atât din punct de vedere al cusăturilor și broderiei cât și din punct de vedere cromatic. În cele ce urmează vor fi prezentate cămăși atât femeiești cât și bărbătești din conuma Ungureni, cămăși reprezentative pentru zonă și care fac parte din colecția muzeală Ungureni. Imaginile sunt însoțite de descrierea acestor elemente de port popular.

Cămașa femeiască are mai multe modele: cămașa dreaptă (stan cusut de poale), cămașa croită pătrat la gât cu mâneca largă și cămașa încrețită la gât, cu stan separat de poale sau cu stanul cusut de poale.

Cămașa bărbătească are două modele, cămașa croită cu stan separat de poale și cu stan cusut de poale, având guler răsfrânt sau guler tunică.

Diferențierea față de cămășile din alte comunități este dată de motivele decorative, dispunerea acestora și cromatica folosită. Se remarcă distincția decorului, fiind evidențiată prin finețea broderiilor în cruci și peste fire, precum și prin alternanța cu ajurul alb, dar și colorat în zona pieptului, ceea ce îi conferă unicitate în zona Botoșani.

Cromatica cămășilor din colecția muzeală Ungureni este una simplă, sobră, negrul este folosit mai puțin, apărând mai des culorile: portocaliu, albastru deschis, albastru închis, grena, verde, vernil, bleu.

O altă caracteristică o reprezintă decorul din jurul croiului pătrat la gât la cămășile femeiești și închiderea în chenare bine delimitate a frizelor decorative de la gât, piept și umeri.

O notă de unicitate există și în faptul că despicătura din față la unele cămăși femeiești (de la ie și de la stanul cămășii drepte) începe din zona gâtului și ține până în talie, fiind apoi închisă pe jumătate despicătura (de la talie spre piept), cu diferite tipuri de cheițe colorate cu albastru sau portocaliu.

IV.3.1. Colecția de cămăși de sărbătoare din Ungureni

IV.4. Cămașa de sărbătoare din comuna Concești

Una din cele mai reprezentative piese din portul popular specific comunei Concești este cămașa bărbătescă sau femeiască și păstrează neschimbate elementele definitorii ale concepției arhaice.

Aceasta este o parte componentă fundamentală a unui ansamblu vestimentar care se împarte îm port popular bărbătesc și port popular femeiesc. Important este faptul că această piesă a reușit să-și mențină, de-a lungul timpului, propria formă tradițională în linii mari și aceeași structură morfologică, chiar dacă „stanii” (partea de sus a cămășii) s-au desprins de poale (partea de la mijloc în jos) (Margareta Mihalache, Cămașa de sărbătoare din colecția muzeală Concești, Editura PIM, Iași, 2014, p.12).

În ceea ce privește structura, se disting în cadrul acesteia cele două tipuri: cămașa dreaptă sau bătrânească – tip „poncho” și cămașa încrețită sau „brezărău” – tip „carpatic”.

În unele zone, odată cu trecerea timpului, partea de sus a cămășii s-a desprins de poale, fiind denumită simplu „ie”: „Foma arhaică a acestei cămăși, păstrată aidoma celei de pe aceste monumente, o găsim și astăzi în ținuturile Moldovei, unde crețurile cămășii sunt susținute cu o simplă ață „brezărăul”, gulerul lipsind cu totul” (Elena Secoșan, Paul Petrescu, Portul Popular de Sărbătoare din România, București, Editura Meridiane, 1984, p. 45). Această desprindere a părții superioare de poale se consideră că a avut loc deoarece structura morfologică a iei a evoluat și a împiedicat maniera simplă de prindere a poalelor (trei foi de pânză drepte cusute între ele). Cămașa încrețită s-a purtat în perioada interbelică, dar s-a înregistrat o anume longevitate: „S-a păstrat până în zilele noastre forma inițială a cămășii fără guler, încrețită la gât cu o ață de cânepă sau de in, numită bezer – de unde provine și denumirea cămașă cu bezărău sau brezărău, dar și formula originară cu altița croită separat” (Maria Bâtcă, Costumul Popular Românesc, București, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006, p.168).

În colecția muzeală a comunei Concești, județul Botoșani se regăsește piesa cea mai importantă care compune ansamblurile portului popular femeiesc și bărbătesc, cu caracteristice date de zona etnografică în ceea ce privește structura morfologică, cromatica și decorarea.

Odată cu trecerea timpului, s-au impus diferite variante autohtone ale aceleași zone etnografice, însă, tiparul cu specific tradițional al costumului popular s-a păstrat.

În continuare, sunt prezentate cămăși din portul femeiesc și cel bărbătesc, reprezentative zonei etnografice Concești, județul Botoșani.

Cămașa de sărbătoare din Concești

IV.4.1. Colecția de cămăși de sărbătoare din Concești

CAPITOLUL V

ALTE MEȘTEȘUGURI PRACTICATE DE-A LUNGUL TIMPULUI ÎN JUDEȚUL BOTOȘANI

V.1. Confecționarea măturei

Meșter măturar, localitatea Cordăreni, Botoșani

Flăcăi lucrând și cântând, localitatea Cordăreni, Botoșani

V.2. Realizarea împletiturilor din nuiele

În variatele îndeletniciri ale ramurilor diverse ale agriculturii, nuielele sunt prezente ca materie primă esențială în confecționarea a tot felul de unelte și dispozitive. Să amintim grapa de mărăcini, “coșul” paralelipipedic deschis pentru bătut porumbul, “gratia” de la loznițele de afumat prune, “linurile” înalte pentru tescuit strugurii.

Interiorul arhaic românesc mai cunoaște prezența împletiturilor de nuiele și în domeniul mobilierului. De asemenea, din nuiele s-au confecționat și se confecționează și astăzi coșuri de toate mărimile, de la cele întrebuințate la culesul strugurilor în vii și până la cele minuscule pentru zmeură, mure sau afine, de toate formele, de la papornițele lunguiețe, la coșurile rotunde de dus mâncarea la câmp, și la coșurile înalte purtate pe spate pentru greutăți, de toate felurile de materiale, din nuiele rotunde de alun, răchită, de nuiele crăpate sau despicate, de foi de porumb, de paie etc.

Ca și alte domenii ale artei populare, împletiturile țărănești românești constituie o bază pentru viitoare direcții ale artei decorative moderne.

Meșter popular în domeniul împletituri din nuiele, Vorona Nouă, Botoșani (Valentin Matraș)

Coșuri din nuiele și mobilier de grădină realizate de meșterul popular Valentin Matraș

V.3. Prelucrarea pieilor

V.3.1. Confecționarea unei căciuli din blană de miel

localitatea Cordăreni, Botoșani

V.3.2. Confecționarea opincilor

Pregătirea materialului pentru confecționarea opincilor, localitatea Cordăreni, Botoșani

V.3.3. Confecționarea unui bici din piele

Bici din piele, localitatea Cordăreni, Botoșani