Calculatia Costurilor In Cadrul Unei Entitati Economice

Diverse

Calculatia Costurilor In Cadrul Unei Entitati Economice

Byadmin ianuarie 1, 2024

Capitolul I

1. Probleme de bază privind organizarea calculației costurilor

Organizarea calculației costurilor cuprinde ansamblul metodelor, procedeelor și instrumentelor utilizate, pentru colectarea și calcularea costului întregii activități pe unitatea de produs, lucrare sau al unui serviciu prestat, în condițiile tehnice și organizatorice ale întreprinderii, în vederea realizării funcțiilor calculației.

Calculația costurilor se regăsește cu precădere în întreprinderile producătoare de bunuri materiale și în primul rând în cele industriale.

Pentru calculul costurilor este necesar studiul a două coordonate care definesc costul unitar și anume: cheltuielile de producție și de desfacere exprimate în bani și producția care le-a ocazionat.

În cazul cheltuielilor privind obținerea și desfacerea producției, calculația costurilor cuprinde în sfera sa de cercetare următoarele aspecte:

– modul de formare a cheltuielilor care se cuprind în costuri și stabilirea de criterii pentru determinarea lor față de alte consumuri și plăți bănești ce intervin în intreprinderi;

– gruparea cheltuielilor în raport cu factorii care le generează și cu caracterul lor;

– calculul unor indicatori în funcție de cheltuielile privind producția și desfacerea.

În cazul celei de a doua coordonate a raportului, calculația costurilor studiază producția din două puncte de vedere:

– în calitate de activitate sau de produs desfășurat într-un anumit cadru tehnico-organizatoric, care servește la delimitarea cheltuielilor pe sectoare;

– în calitate de rezultat material concret al consumării productive a elementelor fundamentale ale procesului de producție, sau ca produs, lucrări, costuri considerate prestări de servicii.

În cazul purtătorilor de costuri calculația urmărește aspecte ca:

– modalitatea de stabilire a purtătorilor de costuri, ținându-se cont de structura lor;

– exprimarea cantitativă a lor în scopul dimensionării costului pe unitatea de produs.

În ceea ce privesc sectoarele de cheltuieli, calculația costurilor studiază urmatoarele aspecte:

– principiile de constituire și de delimitare a sectoarelor de cheltuieli, în calitate de categorii specifice calculației;

– gradul de dependență al sectoarelor de cheltuieli față de structurile organizatorice interne ale întreprinderii;

– capacitatea de producție – sinteză a sectoarelor de activitate din întreprindere și legătura sa cu costurile.

Sfera de cuprindere a calculației costurilor se extinde asupra tuturor domeniilor și genurilor de activități economice și sociale, care se reflectă în contabilitate fiind prezente în toate etapele ciclului contabil de prelucrare a datelor.

Deși este prezentată în toate etapele ciclului contabil de prelucrare a datelor, domeniul prioritar de utilizare a calculației costurilor îl reprezintă, totuși calculul costurilor de producție, unde se parcurg toate etapele, începând cu colectarea cheltuielilor pe obiecte de calculație sau locuri de cheltuieli, repartizarea cheltuielilor pe obiecte, determinarea cantitativă și valorică a producției, calculul costului efectiv al producției finite, compararea acestuia cu costul prestabilit și determinarea abaterilor.

În concluzie se poate afirma că întreaga sferă de aplicabilitate a calculației costurilor trebuie abordata într-un cadru organizatoric propriu calculației costurilor.

1.1. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCȚIE

Pentru a putea urmări modul cum s-au consumat factorii de producție de către întreprindere și pentru a se calcula corect costul producției și implicit rezultatele financiare, contabilitatea trebuie sa înregistreze la timp și in totalitatea lor cheltuielile de exploatare (producție). Înregistrarea corespunzătoare a cheltuielilor de exploatare și calcularea cu exactitate a costului produselor fabricate trebuie sa aibă în vedere pe lângă clasificarea producției și respectiv a centrelor de cheltuieli care au ocazionat cheltuielile în cauză și diferitele feluri de cheltuieli împreună cu particularitățile pe care le prezintă acestea.

a) Din punct de vedere al naturii respectiv al conținutului economic, cheltuielile de producție se împart în:

– cheltuieli materiale reprezentate prin consumul de mijloace de producție

– cheltuieli salariale reprezentate prin consumul de forțe de muncă.

b) După componenta sau omogenitatea conținutului lor avem:

– cheltuieli simple cu conținut omogen fiind formate dintr-un element de cheltuială. În această categorie se cuprind cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime, de materiale auxiliare, cu amortizarea, etc.

– cheltuieli complexe cu conținut eterogen fiind formate din mai multe elemente de cheltuieli simple. În această categorie se cuprind cheltuielile de administrație și de conducere a unității, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor, cheltuielile generale ale fiecărei secții care formează cheltuielile indirecte de producție.

c) Din punct de vedere al importanței pe care o au în procesul de producție și al legăturii lor cu procesul tehnologic:

– cheltuieli de bază sunt acelea ocazionate în mod nemijlocit de desfășurarea procesului tehnologic de producție. În acestă categorie se cuprind: consumurile de materii prime, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor din secțiile principale de producție.

– cheltuielile de regie sunt acelea care nu au legătură directă cu procesul tehnologic fiind efectuate în scopul creării condițiilor normale de desfășurare a muncii. În această categorie se cuprind cheltuielile cu iluminatul, cu încălzitul, salariile personalului tehnic, de conducere, administrativ, cheltuieli cu întreținerea și repararea clădirilor, cheltuieli de birou.

d) După modul de repartizare și includere în costul obiectelor de calculație (produse, comenzi, faze, activități, funcții) care le-au ocazionat cheltuieli de producție se împart în:

– cheltuieli directe și anume acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculație (produse, servicii) încă din momentul efectuărilor și ca atare se includ direct în costul obiectelor respective. Aici se cuprind: cheltuieli cu consumul de materii prime, energie și combustibil în scopuri tehnologice, salariile muncitorilor direct productivi calculate pentru munca de producție.

– cheltuieli indirecte sunt acelea sunt acelea care privesc fie fabricarea mai multor produse, executarea mai multor lucrări, servicii sau comenzi în cadrul unui atelier, fie chiar întreprinderea în ansamblul ei. Astfel de cheltuieli nu pot fi identificate pe un anumit obiect de calculație (produs, lucrare) în momentul efectuării lor și ca atare nu se pot include direct în costul acestora ci indirect pe baza unor criterii convenționale după ce au fost colectate pe centrele de cheltuieli care le-au ocazionat. Din aceasta categorie fac parte cheltuielile indirecte de producție, de administrație.

e) După comportamentul lor față de volumul fizic al producției se împart în:

– Cheltuieli variabile respectiv acelea care pe total își modifica nivelul odată cu modificarea volumului fizic al producției care le-a ocazionat, iar pe unitatea de produs rămân la același nivel. Avem: cheltuieli cu consumul de materii prime, combustibili în scopuri tehnologice, salariile de bază ale muncitorilor productivi calculate pentru munca prestată în producție, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor și mijloacelor de transport ale sectoarelor.

– Cheltuielile fixe sunt acelea care nu-și modifica nivelul lor total, rămânând fixe indiferent de modificarea volumului fix al producției. Aici avem : cheltuieli cu amortizarea imobilelor (când se calculează în raport de tip: salariile personalului de conducere tehnic, economic, administrativ, de birou, cele pentru întreținere și repararea birourilor, încălzit și iluminat ).

f) Din punct de vedere al modului cum participă la crearea de noi valori, cheltuielile de producție se împart în:

– Cheltuielile productive sunt acelea ce au drept rezultat crearea de noi valori, în această categorie se includ toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea normală a procesului de producție, motiv pentru care sunt scutite cheltuielile eficiente.

– Cheltuielile neproductive sunt cele care se datorează existenței unor lipsuri pe linia organizării și conducerii producției, motiv pentru care se numesc și cheltuieli ineficiente (ex.: pierderi din întreruperi, din rebuturi).

g) Din punct de vedere al scopului urmărit se pot clasifica după natura lor și după destinație. După natura lor se împart în : cheltuieli de exploatare, financiare, excepționale.

– Cheltuielile de exploatare reprezintă cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, energie, apă, uzura obiectelor de inventar, cheltuieli cu personalul, asigurarea și protecția sociala.

– Cheltuielile financiare reprezintă pierderi din creanțe legate de participații, diferențe nefavorabile de curs valutar, dobânzile aferente împrumuturilor, etc.

– Cheltuielile excepționale includ despăgubiri, amenzi, penalități, lipsuri de inventar , donații, subvenții acordate, etc.

h) După destinație cheltuielile se împart în: cheltuieli directe și cheltuieli indirecte de producție (cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor); cheltuieli de desfacere ce sunt ocazionate de vânzarea produselor fabricate; cheltuieli generale de administrație ce sunt determinate de administrarea și conducerea unității patrimoniale în ansamblul ei.

1.2. PRINCIPIILE CALCULAȚIEI COSTURILOR.

Calcularea cât mai exactă a costului producției fabricate are la bază următoarele principii teoretice și metodologice :

1. Determinarea obiectului calculației reprezintă punctul de plecare în organizarea calculației costurilor și este delimitat prin obiectul pentru care se efectuează calculația astfel: în sectorul aprovizionării obiectul calculației este reprezentat de o materie primă, un material consumabil, de o anumită marfă sau grupă de marfă pentru care se face calculația; în sectorul producției obiectul calculației poate fi un produs sau o grupa de produse, o lucrare, un serviciu, o comanda , un loc de cheltuieli, etc.

2. Alegerea metodei de calculație reprezintă o problema cu implicații deosebite în determinarea conținutului și exactității indicatorului ce constituie obiect de calculație. Organizarea calculației contabile în concordanță cu celelalte forme de calculație economică (previzional și statistică). Potrivit acestui principiu datele furnizate de diferitele componente ale sistemului informațional și economic se pot centraliza pentru calculul, analiza și controlul indicatorilor respectivi pe întreprinderi, ramuri și pe întreaga economie naționala. Astfel, în conformitate, cu acest principiu, organizarea contabilității de gestiune și de calculație a costurilor este necesar să se facă potrivit obiectivelor urmărite și după aceeași metodologie de calculare a costului de producție folosita cu ocazia programării acesteia. În acest sens se impune ca la organizarea contabilității de gestiune să se țină seama de aceeași divizare a întreprinderii pe secții, faze de fabricație, instalații etc.; ca centre de cheltuieli care au fost avute în vedere cu ocazia programării costurilor de producție să se folosească aceeași nomenclatură a produselor lucrărilor și serviciilor, precum și articolelor de calculație care s-au utilizat cu ocazia întocmirii antecalculațiilor pe produs, aceleași criterii de repartizare a cheltuielilor indirecte de producție și daca este cazul a cheltuielilor generale de administrație prin respectarea strictă a acestui principiu se creează premisele necesare comparabilității datelor efective din contabilitate cu datele antecalculate și asigura contabilității rolul de principal instrument de efectuare a controlului cu privire la modul de îndeplinire a indicatorilor programați în scopul determinării abaterilor.

3. Delimitarea pe feluri de activități a indicatorilor economico-financiari care fac obiectul calculației costurilor. Potrivit acestui principiu este necesar ca datele și informațiile furnizate de contabilitate să fie delimitate și localizate pe feluri de activități, iar urmărirea și determinare indicatorilor economico-financiari să se facă în aceeași structura; așadar costul producției nu trebuie să cuprindă decât cheltuielile de exploatare grupate după destinația lor, restul cheltuielilor care privesc activitatea întreprinderii în ansamblul ei și anume: cheltuieli financiare și cele excepționale, cele cu impozit pe profit care nu au legătura cu activitățile de exploatare; nu trebuie sa se includă în costul producției obținute, acestea se suportă direct din rezultatele financiare ale unității patrimoniale.

4. Delimitarea în timp a datelor și informațiilor pe baza cărora se calculează calculația costurilor. Datele și informațiile ce stau la bază calculării costului producției trebuie să provină numai din perioada la care se refera cheltuielile în cauză. Astfel trebuie menționat că exista unele cheltuieli care deși se efectuează în perioada curentă, ele privesc și producția din perioada viitoare cunoscute sub denumirea de cheltuieli înregistrate în avans după cum există cheltuieli ce se vor efectua efectiv în perioada viitoare de gestiune dar privesc și perioada curentă de calcul. Potrivit acestui principiu includerea cheltuielilor în costul de producție trebuie efectuată în perioada de gestiune (luna, trimestru, an) când are loc fabricarea efectiva a producției de care sunt legate.

5. Delimitarea în spațiu sau pe centre de cheltuieli a datelor și informațiilor ce stau la bază calculării costurilor – presupune înregistrarea în mod separat pentru fiecare din cheltuielile de producție a tuturor cheltuielilor și veniturilor în vederea calculării eficienței activității acestora. Putem spune dacă ne referim la contabilitatea de gestiune că în raport cu procesele care le ocazionează, cheltuieli de exploatare se împart din punct de vedere al calculației în patru grupe : cheltuieli de aprovizionare, de producție, de desfacere, de administrație și conducere. În ceea ce privește cheltuieli de producție delimitarea și localizarea lor trebuie sa se facă în primul rând pe fiecare secție a activității de bază și auxiliare deci delimitarea în spațiu sau pe centre a cheltuielilor, a datelor și informațiilor furnizate de contabilitate se face atât în scopul necesitaților de evidență și calculație care constau în stabilirea cât mai justă a indicatorilor economico-financiari privind costurile la nivelul fiecărei structuri funcționale, cât și în scop funcțional de conducere eficientă a activității desfășurate în locurile respective pe bază criteriilor de rentabilitate care impun responsabilități conducătorului.

1.3 Factorii care influențează calculația costurilor

Desfășurarea procesului de producție a bunurilor materiale se sprijină pe folosirea productivă a celor trei factori fundamentali ai săi:

– natura, reprezentată prin pământ ce cuprinde : solul, aerul, mineralele, apa, etc.

– capitalul reprezentat prin: capitalul fix respectiv mașini, utilaje, instalații de lucru, clădiri, mijloace de transport, etc.; adică mijloacele de muncă necesare procesului de producție și capitalul circulant format din materii prime, materiale auxiliare, combustibil, piese schimb în calitate de obiecte ale muncii;

– munca omului.

Participarea acestor trei factori la procesul de producție are loc în mod diferit, iar ca efect al consumării lor productive ia naștere cheltuielile de producție. Totalitatea cheltuielilor de producție efectuate într-o întreprindere pentru producerea și desfacerea producției într-o anumită perioadă de timp reprezintă costul de producție.

Contabilitatea de gestiune poate fi definită ca având drept obiectiv in principal reflectarea tuturor operațiilor de colectare și repartizare a cheltuielilor pe destinații respectiv pe produse, lucrări, servicii, comenzi bază de fabricație, activități, secții, etc. Decontarea produselor obținute și calculul costului de producție al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate, inclusiv a producției în curs de execuție. Modul de organizare a contabilității de gestiune este la atitudinea fiecărei întreprinderi în funcție de specificul activității, respectiv de obiectul de activitate, particularitățile tehnologiei și organizarea producției, tipul de producție, mărimea și structura organizatorica a întreprinderii, caracterul de producție și gradul sau de mecanizare și automatizare, necesitățile informaționale ale organelor de decizie, având din acest punct de vedere o răspândire mai mare decât contabilitatea financiară ce este strict reglementată din punct de vedere normativ.

1. 4. ROLUL CALCULAțIEI COSTURILOR îN cadrul MANAGEmentu-lui ÎNTREPRINDERII

Cunoscând rolul și importanța calculației costurilor în contextul general al studiului costurilor sunt mai ușor de dedus sarcinile acesteia.

Principalele sarcini ale calculației costurilor sunt urmatoarele:

– Definirea și precizarea noțiunii de calculație a costurilor și a obiectului calculației. Calculația costurilor are rolul de a furniza informații asupra laturii valorice a procesului de producție, oferă posibilitatea cunoașterii unor părți din cheltuielile sociale de munca trecută și de munca actuală efectuate la nivelul fiecarei intreprinderi pentru obținerea și desfacerea producției;

– Stabilirea unității de calculație și a raportului în care se află față de obiectul calculației. Unitatea de calculație trebuie stabilită cât mai corect pentru asigurarea unei calculații exacte. În funcție de obiectul calculației unitatea de calculație se poate exprima în unități naturale fie în unități convenționale;

– Stabilirea principiilor metodologice generale ale calculației costurilor și a principiilor specifice fiecărei metode de calculație;

– Elaborarea metodelor de calculație a costurilor și îmbunatățirea continuă a acestora, în conformitate cu cerințele întreprinderii moderne, în scopul ridicării și menținerii nivelului tehnicii calculației costurilor la nivelul tehnologiei de fabricație aplicat;

– Organizarea calculației costurilor în concordanță cu specificul procesului de producție al unității economice.

Rezolvarea optimă a acestor sarcini ale calculației costurilor constituie premize sigure ale creșterii eficienței calculației costurilor.

Acțiunea de determinare a costului producției are un rol deosebit datorită funcțiilor pe care le îndeplinește acest indicator economic în întreprinderi. Costul de producție are un rol deosebit în organizarea și orientarea producției unităților economice.

Nivelul costurilor de producție determinate prin calcul, constituie un criteriu economic de bază care condiționează perfecționarea neîntreruptă a proceselor tehnologice, inovațiilor și invențiilor în procesul de fabricație, organizarea științifică a muncii și a producției în general.

într-un mediu concurențial costurile permit fundamentarea deciziilor privind alegerea regimului optim al producției și reglarea volumului său, ele constituind un instrument important care condiționează conducerea întreprinderii atât pe ansamblu cât și pe fiecare subdiviziune internă a sa. Determinând costurile pentru întreaga producție, dar mai ales pentru fiecare produs în parte, este posibilă compararea acestuia cu, costul aceluiași produs sau costul unor produse similare fabricate de către intreprinderi din același grup, cu scopul de a determina gradul de organizare a producției, nivelul de înzestrare tehnică, gradul de utilizare a fondului de timp, gradul de calificare a forțelor de muncă.

Principalul scop al funcției de conducere îl reprezintă obținerea unei producții cu cheltuieli minime.

Calculația costurilor reprezintă o sursă importantă pentru obținerea datelor necesare fundamentării planului costurilor de producție și a bugetului de venituri și cheltuieli. Totodată, informațiile pe care le oferă calculația costurilor se folosesc și pentru alegerea variantei optime de organizare a procesului de producție.

În întreprinderi costurile reprezintă un instrument de prim ordin pentru planificarea financiară, costurile planificate constituind baza programării unor indicatori ca: profitul, rata rentabilității, valoarea adaugată.

Pe baza calculației costurilor se poate stabili rentabilitatea fiecărui produs și rezultatele financiare obținute de unitatea patrimonială. În acest sens, sporirea eforturilor pentru creșterea beneficiului și a rentabilității, impune necesitatea calculării exacte a costului produselor, prin înregistrarea corectă a costurilor pe fiecare produs și folosirea unor criterii raționale de repartizare a costurilor directe pe fiecare produs, precum și folosirea unor criterii raționale de repartizare a costurilor indirecte asupra acestora.

Calculația costurilor are un rol important în fundamentarea prețurilor de vânzare și stabilirea lor în raport cu costurile de producție reale necesare fabricării fiecărui produs. Sub acest aspect elementele cu privire la costul de producție se urmăresc atât la nivelul unității patrimoniale, cât și la nivel macroeconomic.

Calculația costurilor trebuie să asigure urmatoarele elemente de bază:

– dimensionarea optimă a costurilor fiecârui produs;

– fundamentarea indicatorilor privind reducerea costurilor;

– folosirea cu maximum de eficiență a mijloacelor materiale și bănești;

– determinarea rezultatelor financiare ale activității unității patrimoniale;

– alegerea variantelor optime pentru producerea anumitor bunuri de către unitatea patrimonială.

Prin intermediul calculației costurilor se mai soluționeaza o serie de probleme atât la nivel de ramură cât și la nivelul economiei naționale în ansamblul său.

Calculația costurilor permite de asemenea determinarea eficienței exportului și importului diferitelor mărfuri, privită prin prisma cheltuielilor pe care le implică obținerea lor.

Capitolul II

Organizarea calculației costurilor în condițiile utilizării METODei STANDARD- COST

2.1 Prezentarea generală a metodei standard cost.

După cum se prevede în literatura de specialitate, această metodă a apărut în prima ei formă în 1901 în S.U.A. sub denumirea de ”sistemul costurilor estimative” (Estimated Cost-System).

Metoda de calculație avea la bază, costurile de producție programate pe unitatea de produs, în baza unor costuri tehnologice fundamentate. Abaterile intervenite pe parcusrul fabricației erau considerate ”abateri de la normal” și se treceau pe seama rezultatelor financiare ale întreprinderii.

Utilizarea în prima ei forma presupunea eliminarea postcalculului pe unitatea de produs.

Ulterior concepția care a stat la baza sistemului costurilor estimative (conducerea știintifică a producției) a determinat evoluții rapide ale acestei metode, îmbrăcând alte forme: calculația rigidă a costurilor standard (Standard Cost Accounting), calculația flexibilă a costurilor standard având la bază costurile complete, etc.

În metoda ”Standard Cost Accounting”, abaterile costurilor efective față de cele planificate erau trecute pe seama rezultatelor întreprinderii (calculațiile erau denumite ”calculatii rigide”).

”Calculațiile flexibile” a costului standard au primit această denumire datorită înlocuirii ”calculațiilor rigide” cu ”costuri elastice”, de unde costurile totale planificate au fost repartizate în costuri fixe și costuri variabile.

”Costruile standard” au același înțeles ca și noțiunea de ”costuri planificate” (antecalculate). ”Standard” înseamna norme sau ansamblu de norme ce reglementează operația de standardizare.

Noțiunea de ”standard” caracterizeaza aspectele tehnice , cantitative, pe când notiunea de ”plan” exprimă atât latura cantitativă cât și cea valorică. Astfel, costurile standard sunt costuri antecalculate stabilite în funcție de condițiile procesului tehnologic și al modului de organizare al întreprinderii.

2.2 Utilizarea materialelor standard în antecalculația costurilor

Standardele sunt marimi fizice sau valorice cu caracter de etalon, determinate științific pe bază de metode de înregistrare, urmărire, analiză a stării fenomenelor dintr-o întreprindere.

Ele se utilizează pentru realizarea comparației dintre costul etalon (prestabilit) și costul efectiv. Înlocuirea calculațiilor standard se face pe produse, pe întreprinderi, pe subdiviziuni organizatorice ale întreprinderii.

În literatura de specialitate sunt redate mai multe tipuri de standarde, clasificate în funcție de anumite criterii.

a. După forma de exprimare a mărimilor pe care le reprezintă, standardele sunt:

-standarde cantitative (naturale) reprezinta etalonul de măsură al performanței exprimate în unități de măsură naturale. Ele sunt: standarde pentru materii prime și materiale și standarde de timp.

Standardele pentru materii prime și materiale reprezintă de fapt cantitatea necesară pentru realizarea unui reper, semifabricat etc., în funcție de condițiile tehnico-organizatorice existente.

Ele se exprimă în unități de volum, greutate, densitate, etc.

Standardul de timp reprezintă durata de timp pe operații și pe total, necesară executării unei piese, a unui semifabricat, etc. (se exprimă în zile, saptamâni, minute, ore, etc.).

Standardele naturale se stabilesc pe baza documentației tehnice, de către personal tehnic, ținându-se seama de: produsul ce trebuie realizat, materialul standard de calitate necesar, utilaje, forța de muncă standard necesară executării operațiilor tehnologice;

-standardele valorice sau financiare, reprezintă etalonul de măsură exprimat în bani. Spre deosebire de cele naturale, standardele valorice se calculează de către personal economic. În cadrul standardelor valorice se cuprind:

Standardele valorice ce au la bază standarde cantitative (valoarea stocurilor de materii prime, valoarea semifabricatelor, valoarea produselor finite, al produselor în curs de execuție, etc.);

Standardele valorice care nu au la baza standarde cantitative, ele sunt calculate pe diferite elemente patrimoniale cum sunt: volumul creanțelor față de terți, numerarul ce poate fi păstrat în casierie, nivelul furnizorilor, standard pentru viteza de rotație a mijloacelor circulante, valoarea producției executate, standardul procentual de rentabilitate, etc.

b. În funcție de scopul pentru care se vor utiliza:

standarde curente, sunt standardele determinate în funcție de condițiile concrete aferente perioadei la care se referă. Ele se reactualizează în funcție de modificările condițiilor inițiale;

standarde de baza, reprezintă obiectivele stabilite spre care se tinde. Ele ramân neschimbate pe parcursul perioadei pentru care s-au întocmit.

c. În funcție de scopul urmărit:

standarde ideale, sunt cele stabilite în baza unor condiții ideale de desfășurare a procesului de producție;

standarde normale stabilite în baza unor condiții normale;

standarde reale sunt standardele ce pot fi realizabile în funcție de condițiile date.

De-a lungul timpului, practica economică a demonstrat că standardele reale sunt cele mai reprezentative deoarece ele devin instrumente de conducere eficientă a activității.

Metoda standard-cost folosește pentru structura costului pe produs, articolele de calculație:

materiale directe;

manopera;

cheltuieli de regie.

Calculația standardelor pentru materiale

Standardele pentru materii prime și materiale directe au la baza standardele cantitative de materiale și prețurile standard de aprovizionare. Determinarea standardelor cantitative se face de către persoane tehnice ținându-se seama de: cantitatea necesară, calitate, condițiile în care se desfășoara procesul de producție, etc.

Aceste standarde odată stabilite vor fi consemnate în documentații tehnice care constituie baza extragerilor pentru lista ”standardelor cantitative”.

Prețurile standard de aprovizionare trebuie să prezinte caracter de etalon.

Ele se stabilesc în funcție de diverse variante:

– preturi medii din ultimii 5 – 10 ani;

– varianta trend-ului ce ține seama de direcția mișcării prețurilor în perioada luată în calcul;

– varianta utilizării datelor din perioada precedentă pentru care se elaborează standardele.

Prețurile stabilite drept standard vor fi înscrise în ”listele de preturi”. Costurile standard pentru materiale se obțin ponderând standardele cantitative cu prețurile standard de aprovizionare, dupa modelul:

Tabelul I – Calculația standardelor pentru materiale

Calculația standardelor pentru manoperă

Costurile standard pentru manoperă au la bază standardele de timp și tarifele de salarizare standard corespunzatoare.

Standardele de timp se stabilesc având la baza procesele tehnologice standard si procedeele consacrate (masurare, cronometrare, etc.) în vederea determinarii timpului de munca drept etalon.

Datele vor fi înscrise în formulare speciale pentru masurarea timpului de lucru si a stabilirii timpului standard pe operatii.

Tarifele standard de salarizare se stabilesc având la baza calificarea standard a muncitorilor, a datelor referitoare la salariile acordate anterior, a conditiilor de munca viitoare.

Costurile standard pentru manopera se obtin ponderând standardele de timp cu tariful de salarizare standard, dupa modelul:

Tabelul 2 Calcularea costurilor standard după manoperă

Calculația standard a cheltuielilor de regie

Dat fiind conținutul eterogen al acestor cheltuieli ca și comportamentul diferit față de modificările volumului produsului, determinarea cheltuielilor de regie presupune utilizarea de procedee cum sunt:

– procedeul global;

– procedeul analitic pe grupe și pe feluri de cheltuieli.

Procedeul global presupune determinarea cheltuielilor de regie standard sub forma globală astfel: cheltuielile generale de producție (ale secției) și cheltuielile generale de administrație și desfacere (este regia administrativă și de vânzare). Determinarea acestora se poate face în 2 modalități:

– fie în baza cheltuielilor medii determinate în funcție de perioadele de gestiune anterioare;

– fie luând în considerație suma cheltuielilor din anul precedent (an de bază).

Modelul de calcul este:

în care:

Chs – nivelul cheltuielilor de regie standard;

Ch – cheltuiala medie (an de bază);

G – gradul de modificare al producției.

2.3. Deternminarea și analiza abaterilor de la costurile standard

Cea de-a doua etapă a metodei Standard-cost presupune realizarea următoarelor acțiuni:

înregistrarea costurilor pe parcursul desfășurării procesului de producție pe feluri, locuri și cauze generatoare;

compararea costurilor efective cu cele standard și stabilirea abaterilor (diferențelor) negative sau pozitive între acestea;

analiza abaterilor sub aspectul urmăririi cauzelor care le-au produs și identificarea măsurilor de eliminare sau diminuare a efectului acestora.

Analiza abaterilor de la costurile standard se face aplicând principiul excepțiilor. Potrivit acestui principiu, pentru fiecare nivel de conducere se vor selecta abaterile negative sau pozitive semnificative, atât cantitativ cât și valoric, pentru care sunt necesare măsuri imediate de înlăturare a cauzelor care le-au generat (pentru aspectele negative) sau de menținere a situației existente. Abaterile considerate într-o primă fază nesemnificative se vor analiza ulterior la nivelul locurilor unde s-au produs deoarece, uneori, s-a constatat că, pe ansamblu, există rezerve sau deficiențe însemnate care nu pot fi ignorate.

ABATERILE (DIFERENȚELE) de la costurile standard se stabilesc, în general, pentru:

materii prime și materiale;

manoperă;

regie.

a) ABATERILE DE LA COSTURILE STANDARD DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

Această categorie de abateri cuprinde următoarele tipuri:

abateri de cantitate sau consum (Acm);

abateri de preț (Apm);

Formulele de calcul pentru fiecare tip de abatere sunt următoarele:

Acm = (ce-cs).Ps.Q

unde:

Acm = abatere de cantitate sau consum;

ce = cantitate efectivă (sau consum efectiv) pe unitatea de produs;

cs = cantitatea (sau consumul) standard pe unitatea de produs;

Ps = prețul standard (unitar) al materiei prime sau materialului;

Q = cantitatea de produse realizată intr-o perioadă de timp

determinată.

Apm = (Pe-Ps). ce.Q

unde:

Apm = abaterea de preț;

Pe = prețul efectiv (unitar) al materiei prime sau al materialului,

numit și preț efectiv de aprovizionare;

b) ABATERILE DE LA COSTURILE STANDARD DE MANOPERĂ

Metoda Standard-cost propune analiza următoarelor categorii de abateri:

abateri de timp numite și abateri ale eficienței muncii (Aw);

abateri de tarif (As).

Formulele de calcul al abaterilor de la costurile standard de manoperă sunt:

Aw = (te-ts).Tss.Q

unde:

Aw = abaterea de timp;

te = timp efectiv de execuție pe unitatea de produs;

ts = timpul standard de execuție pe unitatea de produs;

Tss = tariful standard de manoperă (sau de salarizare) pe unitatea de timp;

Q = cantitatea de produse realizată.

As = (Tse-Tss).te.Q

unde:

As = abaterea de tarif;

Tse = tariful efectiv de manoperă (sau de salarizare) pe unitatea de timp.

În cadrul abaterilor de la costurile standard de manoperă se corectează tariful efectiv și tariful standard de manoperă cu adiționalele la salarii (contribuția la fondul asigurărilor sociale, contribuția la fondul ajutorului de șomaj, contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate).

c) ABATERILE DE LA COSTURILE STANDARD DE REGIE

Formulele de calcul folosite pentru determinarea abaterilor de la costurile standard de regie sunt următoarele:

1) în valori absolute (Ar)

Ar = Cer – Csr

unde:

Ar = abaterea de la costul standard de regie (în valori absolute);

Cer = costul efectiv de regie (pe total producție sau pe unitatea de produs);

Csr = costul standard de regie (pe total producție sau pe unitatea de produs).

2) pe baza variației producției (Arp)

Arp = Cer – Csr x (Qe / Qs)

unde:

Arp = abaterea de la costul standard de regie pe baza variației producției;

Qe, Qs = cantitatea de produse efectivă și standard.

Raportul Qe/Qs exprimă cât trebuie să fie nivelul costului standard de regie atunci când producția variază de la Qe la Qs. Pe baza analizei celor trei categorii de abateri de la costurile standard se identifică măsurile pe baza cărora se vor înlătura problemele apărute.

2.4 ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII COSTURILOR STANDARD în varianta standard cost unic

Nivelul standard al costurilor de materii prime și materiale, manopera și regia cât și abaterile costurilor efective față de acesta sunt evidențiate în contabilitate într-o serie de conturi din:

clasa 3 (conturi de stocuri și producție);

clasa 4 (conturi de terți);

clasa 6 (conturi de cheltuieli);

clasa 9 (conturi de gestiune).

Astfel, înregistrarea componentelor costurilor standard se poate efectua în debitul unor conturi din clasa 6 (conturi de cheltuieli) prin creditarea conturilor din clasa 3 (contul 300 „Materii prime”, contul 301 „Materiale consumabile” etc.) clasa 4 (contul 421 „Personal”, contul 431 „Asigurări sociale” cu analiticele corespunzătoare etc.) sau clasa 9 (contul 921 „Cheltuielile activităților auxiliare”, contul 923 „Cheltuieli indirecte de producție”, Contul 924 „Cheltuieli generale de administrație”, Contul 925 „Cheltuieli de desfacere”).

Organizarea contabilității pentru costurile standard se poate face pe una din variantele metodei Standard-cost și anume: Standard-cost parțial, Standard-cost unic, Standard-cost dublu. De asemenea, trebuie subliniat că în metoda Standard-cost nu se calculează costul produselor. Abaterile de la costurile standard influențează direct profitul sau pierderile.

Abaterile de la costurile standard se includ în contabilitate, de la caz la caz, în conturi sintetice, analitice sau subanalitice. De exemplu, abaterile de preț la materii prime și materiale se pot înregistra în contul 308 „Diferența de preț la materii prime și materiale”.

În situația generalizării metodei Standard-cost la majoritatea produselor realizate de către organizație, pentru asigurarea înregistrărilor în contabilitate se impune crearea unui sistem informațional adecvat al costurilor.

Capitolul III

Studiu de caz

METODA DE CALCULAȚIE STANDARD COST LA

S.C. “MORFTEX” S.A.

Deși în multe cazuri, metoda de calculație standard–cost se folosește în combinație și cu alte metode, ea se individualizează prin aceea că își păstrează caracteristica de metodă de calculație pe purtători de costuri, apoi se ține seamă de raportul dintre evoluția costurilor și volumul fizic al producției.

Etapele de lucru care se parcurg în aplicarea metodei standard cost sunt:

a) elaborarea cu anticipație a calculațiilor de costuri pentru produsele ce se vor fabrica de întreprindere în anul următor (calculații standard);

b) determinarea, urmărirea și controlul abaterilor de la costurile standard;

c) urmărirea costurilor potrivit unor cerințe proprii acestei metode.

Costurile standard presupun o permanentă comparare cu costurile efective, fiind considerate costuri etalon, în evidența și urmărirea abaterilor fiind necesar a se respecta urmatoarele principii:

Principiul urmăririi permanente și complete a abaterilor cu prezentarea lor in detaliu și pe cauze generatoare;

Principiul informării operative, presupune raportarea la intervale scurte a abaterilor față de standardele antecalculate în vederea adoptării celor mai eficiente decizii;

Principiul informării prin excepție, care presupune raportarea către organele de conducere și decizie numai a acelor costuri care nu se încadrează în standardele prestabilite;

Principiul selectării și dirijării raționale a informațiilor privind abaterile.

La nivelul S.C. “MORFTEX” S.A. s-a înregistrat urmatoarea situație legată de fabricarea produsului TMC – Îmbracaminte exterioară în cantitate de 4.000 buc., produs realizat în 3 secții:

Sală croit – SC

Atelier producție îmbrăcăminte exterioară – APE

Finisare higrotermică – FH

TABELUL 3 Date de calcul pentru costul unitar al produsului „TMC” și abaterile de la costul standard

Cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor și gradul de ocupare al forței de muncă se prezintă ca în tabelul 4.

TABELUL 4 Cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor și gradul de ocupare al forței de muncă la S.C.MORFTEX

Cheltuielile generale de administrație sunt de 800.000 lei. Se va determina costul unitar al produsului „TMC” si abaterile de la costul standard.

Determinarea numărului de ore de execuție pe secții (tabelul 5)

TABELUL 5 Determinarea numărului de ore de execuție pe secții

KCIFU = CIFU / CSMP

KCIFU SC = 500.000 / ( 2,50 x 100.000 + 1,75 x 70.000 + 55.000 x 10.000) = 5 x 106% 212.500 = 2,35

K CIFU APE = 150.000 / (75.000 + 75.000) = 1,00

K CIFU FH = 200.000 / ( 12.500 + 30.000) = 4,71

Determinarea cotei de costuri variabile ce revin fiecărei secții și a costurilor totale (tabelul 6)

TABELUL 6 Determinarea cotei de costuri variabile ce revin fiecărei secții și a costurilor totale

Determinarea numărului total de ore pe secții în cadrul sectorului administrativ și a cotei de costuri generale administrative (raportul procentual al costurilor fixe și numărului de ore)

TABELUL 7 Determinarea numărului total de ore pe secții în cadrul sectorului administrativ și a cotei de costuri generale administrative

Calculul costurilor generale administrative pe secții prin aplicarea cotei de costuri generale la numărul de ore de execuție și a costurilor totale, ca sumă a costurilor proprii și a costurilor administrative (tabelul 8)

TABELUL 8 Calculul costurilor generale administrative pe secții și a costurilor totale

La nivelul unității, centralizarea bugetului costurilor comune conduce la urmatoarea situație (tabelul 9):

TABELUL 9 Centralizarea bugetului costurilor comune

Pe cele 3 secții, situația se prezintă astfel:

TABELUL 10 Situația la nivelul secției SC “Sala croit”

TABELUL 11 Situația la nivelul secției APE “Atelier producție îmbrăcăminte exterioară”

TABELUL 12 Situația la nivelul secției FH “Finisare higrotermică”

Întocmirea fișei cost-standard pentru semifabricatul TMC în secția SC:

TABELUL 13 Fișa de cost – standard pentru semifabricatul TMC în secția SC

Întocmirea fișei de cost-standard pentru semifabricatul TMC în secția APE:

TABELUL 14 Fișa de cost – standard pentru semifabricatul TMC în sețtia APE

Întocmirea fișei de cost-standard pentru produsul TMC, în secția FH:

TABELUL 15 Fișa de cost – standard pentru semifabricatul TMC în secția FH

Metoda de calculație standard – cost se poate organiza din punct de vedere contabil în trei variante: metoda standard cost parțial, metoda standard – cost unic și metoda standard cost dublu.

3.1. Metoda de calculație standard – cost parțial (standard costing partial plan)

Această metodă presupune înregistrarea în contul 921 „Cheltuielile activității de bază”, desfășurat pe analitice pe sectoare de cheltuieli și în cadrul acestora pe articole de calculație specifice acestei metode a costurilor de producție.

În debitul contului 921 „Cheltuielile activității de bază” se înregistrează prin colectare toate cheltuielile efective ocazionate de procesul de producție, iar în credit se înregistrează costurile standard aferente producției obținute, precum și producția neterminată.

Prin compararea la sfârșitul perioadei de gestiune a rulajelor debitoare și creditoare, se constată abaterile de la costurile standard, aceste eventuale abateri urmând a fi virate integral în contul „Profit și pierdere”.

Tocmai acest impediment, respectiv necunoașterea decât la sfarșitul perioadei de gestiune a abaterilor de calculație, este considerat o limită, un dezavantaj al metodei. De asemenea, pentru determinarea producției în curs de execuție, este necesar un volum destul de consistent de muncă.

La nivelul S.C. “MORFTEX” S.A. se consideră următoarele informații în vederea fabricării produsului TM ”Țesătură tip mătase pentru captușeli” în cantitate de 2000 metri liniari.

TABELUL 16 Date de calcul pentru metoda standard-cost partial în cazul produsului TM

Se cunoaște nivelul cheltuielilor variabile de 200.000 (mii lei) și cel al cheltuielilor fixe de 60.000 (mii lei).

În cursul lunii se înregistrează următoarele cheltuieli ocazionate de producerea a 1000 metri liniari produs TM.

– cheltuieli cu energia electrică în scopuri motrice 50.000.000 lei;

– amortizarea imobilizărilor corporale 25.000.000 lei;

– cheltuieli de întreținere 15.000.000 lei;

– C. A. S. și fondul de somaj 8.000.000 lei;

– cheltuieli cu salariile personalului de conducere 20.000.000 lei;

– cheltuieli cu salariile inginerilor 25.000.000 lei;

– cheltuieli cu reclama 5.000.000 lei;

– cheltuieli cu materialele și manopera directă sunt sistematizate în tabelul 17.

TABELUL 17 Cheltuieli cu materialele și manoperă directă la S.C. MORFTEX

Se vor calcula abaterile de la costurile standard conform metodei standard – cost parțial.

Etapa 1.

Calculul cheltuielilor standard cu materiale ocazionate de producerea a 2.000 ml.

TABELUL 18 Calculul cheltuielilor standard cu materiale

Cheltuielile standard pentru volumul fizic de 2.000 ml. Produs P sunt de 2.000 x 165.000 = 330.000.000 lei.

Etapa 2.

Determinarea cheltuielilor standard cu manopera pentru cei 2.000 ml. Produs TM.

TABELUL 19 Determinarea cheltuielilor standard cu manopera

Op1= preparația materiilor prime și materialelor

Op2 = prelucrare-montaj tesaturi

Op3 = finisare țesături

Cheltuielile standard cu manopera aferente celor 2.000 ml. produs TM sunt: 2.000 x 100.000 = 200.000.000 lei.

Fișa de cost standard a produsului TM este prezentată în (tabelul 19).

TABELUL 19 Fișa de cost standard a produsului TM

Costul unitar standard : 165.000 + 100.000 + 200.000 + 60.000 = 525.000 lei

Etapa 3.

Colectarea cheltuielilor pe destinații.

3.1. Cheltuielile cu materialele:

TABELUL 20 Cheltuielile cu materialele

Cheltuieli cu materialele: 1.000 x 190.000 = 190.000.000 lei.

921.01 „Cheltuielile activității de = 901 „Decontări interne 190.000.000

baza cheltuieli materiale” privind cheltuielile”

Înregistrarea cheltuielilor cu manopera din cursul lunii:

TABELUL 21 Cheltuielile cu manopera

Cheltuieli cu manopera: 1.000 x 100.000 = 100.000.000 lei.

921.02 „Cheltuielile activității de = 901 „Decontări interne 100.000.000

bază cheltuieli manopera” privind cheltuielile”

Înregistrarea cheltuielilor cu energia electrica in scopuri motrice

923 „Cheltuieli indirecte = 901 „Decontări interne 50.000.000