Cadrul Natural Padurea Neagra Vs Muzeul Sticlei

Diverse

Cadrul Natural Padurea Neagra Vs Muzeul Sticlei

Byadmin ianuarie 1, 2024

4

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I DRUMUL STICLEI

1.1 Istoric

1.2 Procesul creației – manufactura sticlei

1.2.1 Materii prime

1.2.2 Etapele creației

CAP. II ARHITECTURĂ MUZEALĂ

2.1 Istoricul muzeelor

2.1.1 În Europa

2.1.2 În România

2.2 Arhitectura muzeului

CAP. III CADRUL NATURAL PĂDUREA NEAGRĂ vs MUZEUL STICLEI

3.1 Pădurea Neagră

3.1.1 Istoric

3.1.2 Elemente caracteristice

3.1.3 Posibilități de dezvoltare

3.2 Muzeul Sticlei

3.2.1 Simboluri și simbolistică

3.3 Studii de caz

3.3.1 Muzeul Sticlei Corning

3.3.2 Muzeul Sticlei Shanghai

CAP. IV MOTIVAȚIE, CONCEPT și FORME DE EXPRIMARE

4.1 Situația existentă

4.1.1 Studiu de caz – Concept Muzeul Sticlei Pădurea Neagră

4.2 Impactul asupra cadrului natural

4.3 Efecte asupra patrimoniului industrial existent

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

LISTA ILUSTRAȚIILOR

INTRODUCERE

Ingredientele care stau la baza acestei lucrări sunt: sticla ca materie primară și creație de artă; arhitectura ce o adăpostește – muzeul; zona geografică Pădurea Neagră – localitate din județul Bihor, situată în apropiere de Aleșd.

Liantul care leagă aceste informații fragmentate într-un tot coerent este o anumită locație cu istorie, tradiție și cultură în prelucrarea sticlei, un peisaj natural și cultural ce a fost impregnat de existența Fabricii de sticlă ce a funcționat aici vreme de două secole – mă refer aici la zona ce constituie obiectul și subiectul demersului meu, Pădurea Neagră.

Lucrarea tratează influențele sticlei asupra civilizației – atât din punct de vedere utilitar, cât și spiritual. Prețioasa sticlă a fost descoperită de timpuriu și folosită de om de-a lungul istoriei, dovezile în acest sens fiind adăpostite de nenumăratele muzee ale lumii. Acest uimitor material a avut un rol semnificativ și în dezvoltarea alchimiei, tehnologiei și, nu în ultimul rând, al artei.

Următorul pas este prezentarea conceptului de muzeu, ca instituție ce are nobila menire de a colecționa și conserva zestrea strămoșilor noștri, sau de a adăposti expoziții realizate de artiști contemporani.

Ultima parte am alocat-o legăturii directe dintre subiectele tratate în primele două capitole ale disertației cu proiectul meu de diplomă – Muzeul sticlei Pădurea Neagră. În capitolul rezervat cadrului natural și elementelor caracteristice zonei Pădurea Neagră m-am referit la relațiile dintre natură și om, comunitate și fabrica de sticlă , precum și relația dintre ansamblul patrimonial industrial existent și natura care îl inconjoară.

Valoarea spirituală și culturală a locului, oaza de liniște și relaxare pe care o reprezintă, renumele localității în meșteșugul și prelucrarea sticlei, faptul că fabrica de sticlă a constituit nucleul de dezvoltare a localității și a fost în ultimele decenii distrusă aproape în totalitate, fiind vândută, la propriu, bucată cu bucată, au fost argumentele care m-au condus la ideea că zona are nevoie de o binemeritată resuscitare. Un program de arhitectură care să readucă identitatea spirituală și culturală a locului și implicit beneficii comunității ar fi metoda ideală în atingerea unui astfel de scop.

Fiecare om, în funcție de disponibilitatea intelectuală și spirituală, percepe noțiunile de sticlă, muzeu și natură în diferite feluri, pornind de la acepțiunea strict utilitară și ajungând până la cea de ordin divin. 6

CAP. I DRUMUL STICLEI

Dintre cele mai vechi obiecte produse de om, sticla1 se detașează cu strălucirea unei vedete a reușitelor tehnologice, prin simbolistica superioară, prin puterea conferită de îmbinarea inedită dintre soliditate, transparență, culoare și fragilitate. Calitățile expresive ale sticlei, implicit maniera prin care materialul brut trece printr-o adevarata artă a focului pentru a da viață obiectului finit, au fascinat omenirea timp de milenii.

1 Moraru, Eugen, Tehnologia sticlei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963 pag.3

Se numește sticlă orice corp amorf, care se obține prin subrăcirea unei topituri, independent de compoziția chimică și de intervalul de temperature la care s-a obținut întărirea topiturii și care, ca urmare a creșterii treptate a vâscozotății, și-a însușit proprietățile corpurilor solide. Trecerea de la starea fluidă la starea sticloasă trebuie să fie reversibilă.

2 Sveșnicov, M., Tainele Sticlei, Editura Tineretului, Traducere din limba rusă de Emilia Sapoșnic și N. Mhailescu după ediția a III-a completată de T.I Veinberg și F. Komorina, București, 1956 pag. 46

3 Moraru, Eugen, Tehnologia Sticlei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963 pag. 5

4 Baltă, Petru, Sticla și aplicațiile ei actuale, Editura Enciclopedică Română, 1969, pag. 7

1.1 Istoric

Sticla naturală

Cea mai veche sticlă este obsidianul, sticlă vulcanică naturală, care se formează în lavele acide răcite. Aceasta „piatra” se formează datorită temperaturii ridicate din subteran, care topește și amestecă diferite substanțe, rezultând un aliaj care este aruncat la suprafață pământului o data cu lava.2 Aspectul sticlei vulcanice este dat de o paletă restrânsă de nuanțe: brună, cenușie, neagră, sau roșie. Deși este răspândit în diferite zone ale lumii: Irlanda, Ungaria, Caucaz, Siberia, Mexic, California, Sumatra etc.3, obsidianul nu poate sa devină o materie primă de confecționare a unor obiecte din sticla. Mai întâi, pentru că se găsește în natură destul de rar și pe lângă acest aspect, se prelucrează greu. Cu toate acestea, omul a valorificat calitățile obsidianului din cele mai vechi timpuri, martore fiind obiectele realizate din acest material ce sunt păstrate în galeriile diverselor muzee. Obiectele din obsidian descoperite până acum aparțin în general epocii neolitice, perioadă în care homo sapiens își dezvoltă spiritul de apărare și îndeletnicirea de a vâna. În mare parte, acestea reprezintă lame de topor, vârfuri de sulițe, dar și oglinzi din obsidian.4

Sticla artificială

Condiția esențială pentru obținerea sticlei artificiale a fost „îmblânzirea” focului. În decursul mileniilor de utilizare domestică a focului au fost destule situații când s-au găsit întâmplător împreună, la temperatură ridicată, cenușă de lemn cu conținut de oxid de potasiu și 7

nisip curațos, care pot da cea mai simplă și ușor fuzibilă sticlă. Dar asta nu înseamnă neapărat că oamenii au prelucrat astfel sticla. Aceste accidente” au condus însă la observații folosite probabil mult mai târziu, când oamenii au încercat să producă în mod deliberat obiecte din sticlă.

Cel mai vechi obiect din sticlă a fost găsit în Egipt, vârsta lui fiind stabilită la circa 7000 de ani înaintea erei noastre. De reținut este faptul că sticla se prelucra în acea perioadă fie prin turnare în forme de pământ refractar, fie prin presare.

Cele mai vechi obiecte care încă există sunt vasele din lut, glazurate cu sticlă din perioada lui Tutmes III (1504-1450 î.H.), Dinastia XVIII egipteană. (fig.1.1. și fig. 1.2.) Mai apoi, egpitenii au descoperit că mărgelele puteau fi făcute în totalitate din sticlă. (fig.1.3)

Fig. 1.1 Pahar egiptean cu picior- inscripționat Fig. 1.2 Ulcior egiptean

cu numele faraonului Tutmes III

Fig. 1.3 Brățară egipteană

Un eveniment important pentru dezvoltarea meșteșugului sticlei a avut loc în anul 30 înaintea erei noastre, în Siria, unde s-a inventat țeava de suflat, care ajuta la obținerea unor obiecte din sticlă cu forme mult mai complicate. Preluarea acestei invenții a fost preluată rapid și de alte popoare din jurul bazinului mediteraneean. La Alexandria, oraș portuar egiptean, s-au produs mari cantități de sticlă, care se exportau până în Europa de Nord. 8

În primele secole ale erei noastre, Imperiul Roman a dus la o înflorire a acestui meșteșug, pe măsură ce cererea de vase de sticlă de uz casnic, dar și de lux, devenea tot mai mare. Astfel, sticlarii romani fabricau, după modele alexandrine, vase, pahare, flacoane pentru mirodenii și pentru parfum din sticlă colorată, transparentă sau opacă, de calitate excelentă. În ceea ce privește topirea, aceasta avea loc în mai multe etape, făcându-se în creuzete mici de pământ refractar. Așadar, după o primă topire, masa topită, plină de impurități, se răcea, se spărgea și se îndepărtau o parte din impurități, după care se topea din nou. Procesul era repetat până se obținea o sticlă suficient de limpede.

Romanii au preluat țeava de prelucrat sticla inventată de sirieni, dar pe lângă această metodă ei au adus ceva inovator, cuptorul de piatră. Astfel, ei nu topeau sticla la flacără, ci în cuptoare, reușind să obțină temperaturi mult mai ridicate, ceea ce le permitea o prelucrare superioară și o diversificare a formelor și dimensiunilor obiectelor. Totodată, romanii sunt cei care introduc meșteșugul în Galia, Spania, Anglia și în țările Europei Centrale. După întemeierea imperiului lui Constantin cel Mare, centrul de fabricare a sticlei se deplasează în Bizanț, unde în contact cu arta islamică, sticla romană primește un caracter oriental, tehnica se perfecționează, iar repertoriul ornamental se îmbogățește. (fig. 1.4)

Fig. 1.4 Vase romane din secolele al III-lea și al IV-lea d.Hr.

În Evul Mediu meșteșugul prelucrării sticlei a luat amploare, unele ateliere din Bavaria, Saxonia și Silezia producând o sticlă de tip popular (Waldglas), foarte prețuită. Venețienii au reinventat această tehnică de fabricare în secolele XI-XII, dar nu au folosit-o pe scară largă decât din secolul al XIII-lea. În componența sticlei ei introduceau siliciul din nisipurile râurilor Pad și Ticino, cenușa plantelor marine bogate în sodiu și adăugau în masa sticlei scoici pisate sau pulbere de marmură.

În secolul al XV-lea au apărut atelierele de la Murano, lângă Veneția. Conducătorii Veneției, văzând importanța comerciala a produselor din sticlă, au adus numeroși meșteri sticlari 9

din Bizanț, pe care i-au instalat pe Insula Murano. Acești meșteri au reușit să obțină sticlă de o calitate foarte bună, iar produsele lor nu-și aveau egal în lume. (fig. 1.5) Ei prelucrau piese din sticlă emailată, colorată în special în albastru, sticlă aurită, adoptându-se cu predilecție tehnica millefiori. Tocmai de aceea, acești meșteri au fost ținuți captivi pe insulă, pentru a nu divulga secretele măiestriei lor, iar tentativele de evadare erau pedepsite cu moartea. Totodata sticlarii beneficiau de drepturi și onoruri speciale, care puteau ajunge până la ranguri nobiliare.

Fig. 1.5 Creații din sticlă – Murano – secolul al XV-lea

Atelierele germane creează în secolele al XVI-lea și al XVII-lea forme specifice de pahare (Roemer, Humpen), cele mai renumite luând ființă în Nürnmberg și Branderbourg, deținând un loc fruntaș în producția europeană, alături de atelierele din Boemia – unde gravarea sticlei a atins un nivel artistic înalt, Kaspar (Gaspar) Lehmann, giuvaierul oficial al lui Rudolf II (1572-1612), realizând piese remarcabile. (fig. 1.6)

Fig. 1.6 Pahar gravat (1605) Fig. 1.7 Decorul reprezentativ al sticlei de Boemia

Kaspar Lehmann 10

Sticla de Boemia, de cea mai bună calitate, era clară și transparentă ca un cristal de rocă, extrem de ușoară și putea fi tăiată și șlefuită în fațete, gravată sau pictată. Denumirea de sticlă de Boemia a fost dată la începutul secolului al XIX-lea pieselor din sticlă colorată în mai multe straturi dispuse în jurul unui strat transparent. Decorul era constituit din motive florale, geometrice, animaliere, sau din scene cu personaje. (fig. 1.7)

Spania, care a cunoscut din secolul al VII-lea o puternică dezvoltare a artei sticlei, a adoptat la început diferite procedee de decorare italiene și orientale. Abia după secolul al XV-lea atelierele din Toledo, Segovia și Barcelona au realizat o producție originală, iar în secolul al XVIII-lea, atelierul de la Granja, provincia Castilia, s-a remarcat prin fabricarea sticlei gravate și a oglinzilor.

Englezul George Ravenscroft (1618-1681) a revoluționat în anul 1675, în Anglia, modul de obținere al sticlei prin introducerea în pastă a oxizilor de plumb, care confereau sticlei o mai mare rezistență și forță de a dilua lumina. Noul material, numit flint-glass, s-a bucurat de o mare apreciere în Europa. Tot în Anglia s-au produs între 1788 și 1873 piese din sticlă verde-fumurie, stropite cu dâre sinuoase și asimetrice, din email colorat sau decorate cu puncte sau panglici din email alb, printr-un procedeu de rulare a unui fier încălzit pe suprafața sticlei. Datorită acestei operații, culorile fărâmițate aderau la masa sticloasă, care era din nou supusă coacerii și apoi suflată pentru fasonare. Deși diferite ateliere din Londra, Bristol, Sunderland și Newcastle s-au specializat în acest gen de sticlă, piesele au purtat denumirea generică de sticlă de Nailsea.

Procedeul a fost adoptat și în Franța, în atelierele de la Nevers, Saint-Gobain și renumita Manufactură Baccarat (înființată în 1765), care au realizat o producție originală și variată. Până la sfarșitul secolului al XVIII-lea era utilizat cu predilecție renumitul verre de fougère, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a produs o sticlă opacă, denumită pâte-de-verre, care imita gemele antice. În cadrul mișcării Art Nouveau, sticla modernă cunoaște un moment de mare originalitate și valoare artistică, datorită Școlii de la Nancy, întemeiate de Émille Gallé (1846-1904). Acesta a obținut efecte de culoare deosebite, prin contrastul dintre straturile de sticlă opacă și cele de sticlă transparentă. De asemenea, el ataca masa sticloasă cu acizi sau cu roata, pentru a scoate în relief ornamentele, de cele mai multe ori vegetale. (fig. 1.8) Alți reprezentanți ai acestei școli au fost Frații Daum, ce au experimentat diferite combinații de email și efecte de irizații, dar și René Lalique, bijutier și sticlar, autor al unei inovații: folosirea sticlei în arhitectură (panouri de uși) și introducerea în industria parfumurilor a flacoanelor de dimensiuni mici, de cele mai multe ori cu decor geometric. 11

Fig. 1.8 Obiecte din sticlă create de Émille Gallé

Tehnica sticlei gravate a înflorit și în Țările de Jos, în special în Olanda, în atelierele din Amsterdam, Haga, Leiden, începând cu secolul al XVI-lea. Decorul se realiza cu un vârf de diamant (până în 1690), apoi, timp de un secol (până la sfărșitul secolului al XVIII-lea), folosindu-se roata. De la mijlocul secolului al XVII-lea și în tot secolul al XIX-lea, s-a practicat ciocănirea ușoară a vârfului de diamant pe suprafața sticlei, obținându-se un decor format din nenumărate puncte mici, caracteristic sticlăriei olandeze. Acest ultim procedeu era aplicat de la începutul secolul al XVII-lea, de către Anna Roemers Visscher (1583-1651), dar nu a devenit frecvent decât pe la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Sticla rusă este reprezentată de celebrul chimist rus Mihail Lomonosov (1711-1765), care a perfecționat prelucrarea sticlei emailate. Sticla rusă a fost ornamentată cu vulturul bicefal, monograma țării și cu diferite motive gravate și emailate.

Sub dominația modernismului în artă, apare fenomenul denumit Mișcarea atelierelor de suflat sticla. Unul dintre pionerii acestei mișcări a fost americanul Harvey Litteton (1922-2013. Născut în Corning, New York și copilărind în umbra atelierului de creație Corning, unde tatăl său era conducătorul departamentului de resurse. Litteton este recunoscut ca unul dintre cei mai buni sculptori în sticlă, iar prin mișcarea lui considera că ideile și cunoștințele artiștilor nu puteau fi redate sub inflența unui regim industrial. (fig.1.9)

Un al reprezentant de marcă a fost Petter Newsome, născut în 1943 la Londra, care din 1993 și-a devotat toată energia creațiilor de sculptură în sticlă, având expoziții atât pe vechiul continent, cât și peste ocean. Sculpturile sale distinctive sunt rezultatul abilității sale de a lucra 12

sticla într-un mod tradițional, având ca tehnică fragmentarea sticlei în bucați, care mai apoi, ansamblată după concepția sa, să redea creația artistică. (fig. 1.10)

Fig. 1.9 Perechea albastră de arce (1983 și Estetica rubinului galben (1983)

Fig. 1.10 Cântecul vântului și Fluiditate

Tot în Anglia, David Reekie un eminent sculptor în sticlă își exprimă viziunea asupra condiției umane abordând teme care implică relația omului cu natura, cu semenii, dar și cu ființele necuvântătoare. (fig. 1.11)

Fig. 1.11 Schimb de informație și Tensiune în creștere 13

Pe teritoriul României datele arhivistice sunt mult mai devansate de către descoperirile arheologice. Dacă pentru Muntenia prima atestare documentară a practicării acestui meșteșug are loc în anul 1622, un al document, provenind din timpul domniei lui Matei Basarab, amintește o veche glăjărie și prezența sticlarilor la Târgoviște. În Moldova, documentele aduc informații cu privire la emiterea unui hristov, în timpul domniei lui Grigore Ghica, pentru înființarea unei manufacturi de sticlă în ținutul Bacăului, pe moșia boierului Radu Racoviță, în satul Călugăra. Aici au venit să lucreze 12 meșteri din Transilvania, iar sticlarii se bucurau de privilegii.

În Transilvania5 primele ateliere de obținere a sticlei au luat ființă la începutul secolului al XVII-lea (fig. 1.13), pe domeniul Făgărașului, unde în 1623, în apropiere de o cărămidărie, se pune în funcțiune o manufactură de sticlă. În general nobilii din Transilvania au căutat modalități de valorificare a diferitelor materii prime, în cazul de față nisipul cuarțos, pentru obținerea unor venituri suplimentare pe domeniile lor, la care se adăugau și motive de necesitate cotidiană, sticla satisfăcând pretențiile menajere, dar și gusturile artistice ale acestora. (fig. 1.12) Astfel, pe domeniul familiei Teleky au luat naștere două manufacturi de sticlă, la Cîrțișoara și Arpaș. Alături de aceste glăjării, sunt atestate documentar și cele de la Porumbacu de Sus și Comana de Sus, la începutul secolului al XVII-lea, în ținutul Făgărașului. Un rol deosebit în dezvoltarea sticlăriei de la Porumbacu de Sus l-a avut principele Gabriel Bethlen, care a adus meșteri suflători și tocilari de la Murano.

5 Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII-XVIII, Editura Economică, București, 2004. p. 88-90;

Fig. 1.12 Obiecte din sticlă, ce aparțin fostei glăjării de la Porumbacu de Sus fac astazi parte din sectorul Sticla în Transilvania, al Muzeului de istorie Casa Altemberger – Sibiu 14

Fig. 1.13 Principalele manufacturi de sticlă din Transilvania – secolul al XVII-lea

Pentru vestul țării, cu preponderență pentru județul Bihor6, există un document din 1515 care amintește de existența unui sticlar la Oradea (vitripar), pe nume Anton, care era nepotul lui Ștefan – sticlarul. Din această istorisire reiese că în Bihor sticlăritul era practicat în secolul al XVI-lea, iar această meserie era moștenită în familie. Documentele vremii amintesc de mai multe hute sau glăjării (manufacturi) în zona nord-vestică a Transilvaniei. Cea mai veche hută amintită în atestările documentare este cea de la Săldăbagiu, construită pe moșia familiei Karolyi în anul 1722, urmând ca în anul 1727, pe domeniul Episcopiei romano-catolice din Oradea, să fie construită huta de la Beliu., azi în județul Arad, din fostul comitat Bihor.

6 După Pința, Gheorghe, Crisia, vol. XXI, Editura Muzeului Țării Crișului, Oradea, 1991, p. 151

În zona Aleșdului, apariția mai multor glăjării și hute a fost favorizată de structura geologică a zonei, adică atât materia primă, nisipul cuarțos, cât și lemnul folosit în topierea acestuia, erau la îndemână sub veghea arealului geografic oferit de Munții Șesului. Voievozi, 15

Șinteu, Cuzap, Pădurea Neagră, ar fi doar câteva locații în care manufactura sticlei a dat roade încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

În anii 1921-1922 s-au construit fabricile de sticlă de la Turda și Mediaș.

Procesul de industrializare ce a luat avânt sub regimul comunist, a dus la deschiderea altor fabrici, dar și la reconstrucția și modernizarea unor fabrici de sticlă existente, cum ar fi cele de la Azuga, București, Tomești, Pădurea-Neagră, Scăieni, Mediaș.

În era contemporană, Ion Nemțoi este unul dintre cei mai prestigioși artiști români, devenind celebru datorită mânuirii sticlei într-un mod unic. Artistul supune ritualurile de fiecare zi esteticului, vizând fie amintirea formelor arhetipale, fie perspectiva unor forme geometrice monumentale ce îndeamnă la reflecție. Marea reuțită a acestui magician al sticlei, ce lucrează asemenea unui alchimist, constă în ștergerea granițelor dintre arta decorativă și sculptura monumentală, grație unui vocabular plastic propriu, de mare rafinament și profunzime. În operele sale, tăria rocii și fragilitatea, stabilitatea și zborul crează o simbioză între multitudinea formelor și esența spiritului. (fig. 1.14)

Fig. 1.14 Creații de artă din sticlă – Ioan Nemțoi Epifanie

Clone Empatie 16

Cristina Ilinca, artist plastic cu specializare în sticlă, este un alt reprezentat de prestigiu. Printr-o abordare artistică de factură contemporană a masei de sticlă, artista imortalizează prin formele organice ce le oferă sticlei – fragilitatea și armonia vieții, a naturii și a condițiilor umane. (fig. 3.15)

Despre viață și moarte Curgere

Fig. 3.15 Creații din sticlă – Cristina Ilincă

Oul ce face parte din expoziția Muguri 17

1.2 Procesul creației – manufactura prelucrării sticlei

1.2.1 Materii prime

După proveniența lor, materiile prime din care se prelucrează sticla se împart în două mari grupe7:

7 Scumpu, Ion; Petrescu, Paul, Călăuza sticlarului, Editura Tehnică, București, 1954 p. 5-9

Ismail, Gabriela, Materii prime pentru sticlă, Editura Didactică și Pedagogică, București 1963, p. 10-18

Materii prime naturale ca: nisipul, piatra de var, marmura, dolomitul, feldspatul, alabastrul, barita etc.;

Materii prime industriale (fabricate): soda, potasa, boraxul, miniul, criolita etc.

Nisipul, denumit și nisip cuarțos, este principalul component al sticlei. În mod normal sticla obișnuită, cea mai utilizată, are cam 70-80% oxid de siliciu (nisipul cuarțos). Doar sticla specială, cum ar fi cristalul, are mai putin de 50%, dar sunt excepții. Calitățile cerute unui nisip depind de sticla ce trebuie prelucrată. Având în vedere ca acesta are în componență oxizi de fier, nivelul acestor oxizi dau culoare sticlei. Astfe,l pentru sticla semi-albă, nisipul poate avea până la 0.02%, iar pentru cea albă, numai până în 0,06%.

Piatra de var sau carbonatul de calciu, are un rol important ca stabilizator chimic, contribuind la rezistența obiectului de sticlă. Alte materii prime naturale, care țin de varietatea carbonatului de calciu, sunt marmura și dolomita.

Feldspatul este silicat de aluminiu și sodium, potasiu sau calciu, ce se găsește în natură sub formă de rocă de culoare roz, albă, gălbuie sau cenușie. Are rol de fluidizare a pastei, pentru a se prelucra mai bine și pentru a mări rezistența chimică a sticlei față de apă și acizi.

Alabastrul este sulfatul de calciu hidratat. În natură se prezintă sub formă de piatră albă străvezie cu aspect lăptos. Se introduce în compoziția sticlei pentru rafinarea (limpezirea) pastei.

Barita se găsește în natură sub forma unei roci albe cu aspect lucios și se folosește în prelucrarea sticlei sub același considerent și anume, pentru a oferi luciu.

Soda calcinată, este materia industrială cea mai utilizată din punct de vedere cantititativ. Carbonatul de sodium calcinat (nu conține apă) se prezintă sub forma unui praf alb solubil în apă. Materialul este folosit în prelucrarea sticlei pentru a scădea punctul de topire a nisipului, care este mult mai ridicat (1730º C), astfel încât, cu cât procentul de soda este mai mare, cu atât nisipul se topește mai ușor. Carbonatul de sodium, are character higroscopic, adică absoarbe apa din atmosferă și se întărește, nemaifiind utilizabil decât după uscare și măcinare. 18

Potasa este carbonatul de potasiu calcinat. Are aproximativ aceleași caracteristici ca și soda din punct de vedere aspectual. De asemenea, este și el un material higroscopic.

Baroxul este tetraboratul de sodium, ce se prezintă sub formă de cristale albe transparente, unsuroase la pipăit și cu un luciu alb. Se introduce în amestecul de sticlă, pentru a mări fluiditatea și pentru a crește rezistența chimică și termică a acesteia.

Miniul de plumb este un oxid de plumb care se prezintă sub forma unui praf greu de culoare roșie cu nuanță portocalie. Se folosește în prelucrarea cristalului.

Criolitul este un compus al fluorului, utilizat în opacizarea sticlei.

Arsenicul (trioxidul de arsen – anhidrida arsenioasă), se prezintă sub formă de bulgări sau praf, de culoare albă, având rolul de afănare sau de decolorant al sticlei.

Salpetrul se prezintă sub formă de cristale mici, albe și transparente, care împreună cu arsenicul se folosește în afânarea sticlei.

1.2.2 Etapele creației

Materiile prime folosite în prelucrarea sticlei sunt supuse unor operații înainte de introducerea lor în cuptor. Astfel trebuie luate în considerare următoarele operații tehnice.

Depozitarea materiilor prime se realizează în compartimente (boxe), ferite de umezeală, destinate fiecărei materii în parte. Materiile auxiliare toxice sunt depozitate și utilizate numai de persoane specializate în acest scop.

Coloranții și decoloranții vor fi depozitați în ambalaj original pe rafturi în magazii închise.

Dozarea materiilor prime

În vederea realizării amestecului (pe baza unei rețete bine stabilite) materiile prime se cântăresc și se introduc în amestecătorul cu ax central Eirich, care realizează o amestecare omogenă a materiilor prime și auxiliare. Amestecul obținut se transportă manual cu ajutorul cărucioarelor la gurile de încărcare ale cuptoarelor și se poziționează cu ajutorul unei lopeți spre mijlocul bazinului de topire.

Topirea și obținerea masei de sticlă

Amestecul de materii prime se introduce în cuptoare în vederea topirii și obținerii masei de sticlă. Aceste cuptoare sunt contruite din blocuri speciale – refractare – care au proprietatea de a nu-și schimba calitățile fizice sub acțiunea căldurii. În decursul topirii intervin reacții chimice cu degajare de gaze care produc în masa sticlei bule . Pentru a omogeniza masa sticloasă are loc procedeeul de afânare (limpezire) a masei sticloase. 19

Răcirea sticlei

Răcirea masei de sticlă topită constituie ultima fază a procesului de topire. Aceasta se realizează prin scăderea treptată a temperaturii din cuptor pe măsură ce sticla înaintează din bazinul de topire în bazinul de lucru spre zona de prelucrare.

Prelucrarea sticlei – Suflătorul

Prelucrarea la țeavă, este un procedeu de creație, care implică atât dexteritate cât și multă dăruire. Procedeul nu implică altă tehnologie în afara cuptoarelor de topit și de răcit, dar cere în schimb un efort atât fizic cât și spiritual din partea sticlarului. Procedeul de lucru stă în prinderea unei mase compacte de sticlă, de capătul țevii, iar de cealaltă parte, făuritorul începe să sufle aer umflând masa de sticlă și transformând-o într-un balon. Atât timp cât balonul de sticlă nu se răcește i se poate oferi orice formă. Având în vedere că articolele prelucrate au o temperatură ridicată, este necesar ca răcirea lor să se producă lent în cuptoare de răcire, denumite cuptoare de recoacere. Răcirea rapidă a masei de sticlă duce la tensionarea și în final la spargerea ei. Cu ajutorul unor instrumente de tip baghete și pense, tipare de lemn sau metal, foarfecele de tăiere a materialului topit, diferiți clești de lemn, obiectul dorit poate să primească cele mai diversificate forme. Articolelele răcite sunt supuse controlului de calitate, operație ce se realizează prin sortare.

Finisarea obiectelor de sticlă

În urma fasonării, produsele sunt supuse unor operații ulterioare de finisare cum ar fi: tăierea (decalotarea), șlefuirea și decorarea lor.

Tăierea se execută la mașinile de decalotat cu scopul îndepărtării porțiunii prin care s-a executat suflarea.

Șlefuirea se execută în vederea executării marginilor tăioase, precum și a altor asperități.

Pentru a se obține un efect decorativ și o creștere a valorilor artistice obiectele de sticlă sunt supuse unor operații de sculptare, gravare și pictare. Sculptarea constă în desenarea diferitelor modele pe articol cu ajutorul pietrelor de polizare. Pictarea constă în desenarea pe articole a diferitelor modele în culori cu pigmenți minerali sau cu aur coloidal, eventual cu luster colorat. După controlul de calitate articolele se ambalează și se predau la magazie.

. 20

CAP. II ARHITECTURĂ MUZEALĂ

“Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor își apără originea, identitatea și tot ce a moștenit de la străbuni.”

Iosif Serca-Șuluțiu8

8 www.mct.muzeulastra.ro/fondatori/13-iosif-sterca-sulutiu-.html (accesat 14.08.2014) – Unul dintre principalii artizani ai instituțiilor românești din Transilvania, publicând o serie de lucrări științifice în reviste precum Transilvania, Federațiunea și Tribuna și fiind unul din autorii Enciclopediei române. A fost președinte al Băncii Albina și vicepreședinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatură și Cultura Poporului Român ASTRA, implicându-se activ în întemeierea Muzeului Asociațiunii, deschis în 1905 la Sibiu.

9 Nicolescu, Corina, Muzeologie Generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1979, p.7, citat din L´organization des musées. Conseils pratiques, vol. IX, seria „Musées et monuments”, publicată de U.N.E.S.C.O., Paris, 1959, p.31.

10 Nicolescu, Corina, Idem, p. 7, citat din Résolutions, în „Nouvelles de l´ICOM”, 1971, vol. 24, septembre, no.3, p.37

11 Ibidem, citat de Germain Bazin, Le temps des musées, Paris, 1967, p.7

12 Mihalache, Marin, Ghidul Muzeelor din România, Editura pentru Turism, București, 1972, p.14

„

Consiliul Internațional al Organizării Muzeelor (ICOM), care funcționează pe lângă U.N.E.S.C.O., definește muzeul ca „o instituție permanentă, creată pentru conservarea, cercetarea, punerea în valoare prin diferite mijloace și mai ales expunerea pentru încântarea, instruirea și educarea publicului, a colecțiilor de obiecte de interes artistic, istoric, științific și tehnic.”9 Ulterior, definiția este reluată în cadrul conferinței generale a ICOM-ului din septembrie 1971, cu tema Muzeul în serviciul oamenilor de azi și de mâine, completându-se într-o manieră mai largă: „muzeul are ca scop transmiterea informației sau cunoașterii pentru toți, prin mijloacele de care dispune, mai ales de natură educativă, fiind mai înainte de toate în serviciul umanității.”10

Germain Bazin reușește, prin lucrarea Le temps des musées, să surprindă evoluția muzeului, prin legătura strânsă dintre trecerea timpului și conservarea valorilor culturale, începând din antichitatea greacă până în zilele noastre. Astfel, el definește muzeul ca „templu în care timpul pare suspendat…”.11 Muzeul este deci, în perspectiva lui Germain Bazin, văzut ca un „templu” al culturii, cu conotație religioasă și menirea de a „îngheța” timpul, pentru ca acele valori culturale, încărcate spiritual, să dăinuie în istoria omenirii.

În concepția cunoscutului istoric Nicolae Iorga, muzeul este un „adevărat instrument de cultură”12, primind un loc preponderant în conștiința contemporană, fiind socotit tot mai mult un organism viu, o școală de educație științifică, istorică și artistică a publicului larg. 21

2.1 Istoricul muzeelor

2.1.1 În Europa

Preocuparea pentru păstrarea și conservarea creațiilor artistice și a comorilor trecutului a luat naștere încă din timpuri străvechi. Referindu-ne la Grecia antică, colecțiile de opere de artă erau expuse în monumente numite tezaure (thesaurus), acestea constituind primele depozite de opere de artă, depozite ce conțineau daruri aduse diferitelor zeități.

La greci, termenul de museion, era folosit în denumirea edificiilor în care se întruneau filozofii și învățații, clădiri special dedicate studiului și creației.

De menționat este că încă din Antichitate, împărații au avut o predilecție spre a-și expune marile colecții în piețe, teatre, temple, locuri publice, tocmai pentru a stârni admirația mulțimii. Așadar intelectualii și oamenii pasionați de artă au susținut ca tezaurele imperiale să primească un caracter public și astfel s-au pus bazele „muzeelor”, privite ca niște colecții ce pot fi admirate de toată lumea.

În perioada Renașterii s-a consolidat interesul pentru arta antică și strângerea vestigiilor greco-romane, iar în această perioadă termenul de museum (˂latină), era folosit pentru a defini o colecție de obiecte rare și prețioase. Imperiul Roman a fost cel care constituia marele rezervor al colecționarilor și iubitorilor de artă, însă o data cu trecerea timpului, fenomenul s-a răspândit rapid în toate regiunile Europei. Totodată, mișcarea muzeală ia amploare, înființându-se și galerii cu diverse opere de artă. Secolele XVII-XVIII sunt remarcabile și pentru noua tendință pe care o primește muzeologia europeană, atât pentru lărgirea interesului pentru colecționare, creșterea numărului de amatori și a comerțului de obiecte de artă, cât și pentru tendința de specializare și ordonare a colecțiilor.

În concluzie, muzeele sunt acele instituții ce au rolul de a conserva bunurile culturale de o valoare deosebită.13

13 După Nicolescu, Corina, Muzeologie Generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1979, p.24.

2.1.2 În România

În țara noastră muzeul ia amploare la începutul secolului al XVIII-lea, când ecoul mișcării muzeale europene ajunge până în Transilvania. Termenul de muzeu a fost folosit pentru prima dată de către Dimitrie Cantemir în Hronicul vechimii Romano-Moldo-Vlahilor. Baronul Samuel Brukenthal înființează în palatul său de la Sibiu, în scopul de a-și prezenta colecțiile, cel mai vechi muzeu de pe teritoriul țării noastre, accesibil publicului încă de la începutul secolului al 22

XIX-lea și adăpostind aproximativ 1090 de picturi. Clădit în stilul barocului austriac, muzeul a fost deschis mai exact în anul 1817.

Istoria culturii românești a consemnat numele unor pasionați cercetători ai trecutului, care au consacrat energie și timp pentru a întemeia muzee și a le înzestra cu dovezile vieții materiale și spirituale ale înaintașilor.

În perioada postbelică muzeul cunoaște o dezvoltare impetuoasă. Rețeaua instituțiilor muzeale a crescut în țara noastră, ajungând să cuprindă peste 300 de unități. Cele mai importante edificii din numeroase centre urbane au fost dedicate activității muzeale.

Marin Mihalache considera în lucrarea ca „muzeele oglindesc trecutul unui popor, sunt o expresie a civilizației sale, care înglobează efortul unui șir de generații, o parte însemnată din patrimonial lor spiritual. Incorporând ceea ce numim atât de evocator memoria pământului românesc, muzeele ilustrează continuitatea poporului, permanența aspirațiilor sale, fac să retrăiască în mintea noastră, prin vestigii sugestive, evenimentele unor secole de istorie.”14

14 Mihalache, Marin, Ghidul Muzeelor din România, Editura pentru Turism, București, 1972, p.13

15 Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.194;

2.2 Arhitectura muzeului

Clasificarea muzeelor

În timp ce muzeele aveau tendința de a fi universale, muzeele moderne se concentrează pe un subiect particular sau chiar aparțin uneia sau mai multor categorii. Din acest punct de vedere clasificarea muzeelor se poate face pe baza unor criterii cu implicație semnificativă în configurarea spațiului muzeal.15

Primul criteriul este cel al naturii și caracterului exponatului:

Muzee de artă plastică: pictură, sculptură, desen, etc.

Muzee de artă aplicată (decorativă): lemn, ceramică, cristale, metal, etc.

Muzee ale științei: fizică, chimie, agricultură, comerț, etc.

Muzee cu caracter social: etnografie, artă populară, etc.

Muzee istorice: arheologie, istorie, militare;

Muzee comemorative – case memoriale;

Muzee mixte, care aboardează mai multe tipuri de exponate.

Cel de-al doilea criteriu este cel de alcătuire al traseului vizitatorilor și stabilește trei tipuri de organizare ale spațiilor de expunere. 23

Tipul linear îngrădește libertatea de alegere a traseului de către vizitatori, operele fiind expuse respectând o schemă de circulație obligatorie.

În cadrul tipului circular, schema funcțională a acestui tip de muzeu articulează spațiile de expunere în jurul unui nucleu central, destinat de multe ori accesului pentru vizitatori. Arhitectura muzeelor neoclasice din secolul al XX-lea adoptă această regulă, articulând spațiile de expunere în jurul unei curți sau rotonde centrale.

Tipul muzeu labirint nu impune nicio constrângere traseului care este ales de vizitator în funcție de interesul propriu. Spațiile sunt articulate astfel încât să permită o fluiditate spațială într-o schemă organică.

A1 A2 A3 B C

Fig. 2.1 Tipuri de organizare a spațiilor de expunere

A tipul linear (1. un tract; 2. un tract și anfiladă; 3. dublu tract); B. tipul circular; C. tipul labirint

Un alt criteriu este cel al relației spațiale cu situl, care tratează două tipuri fundamentale opuse: tipul deschis – extravertit și tipul închis – introvertit.

Muzeul de tip deschis este caracterizat de continuitate spațială neîntreruptă între spațiul interior și cel exterior. Prezența planurilor vitrate reprezintă deschiderea spre comunitatea înconjurătoare.

Muzeul de tip închis reprezintă opusul tipului anterior, el deschizându-se spre exponat. Limbajul arhitectural este redat de folosirea exagerată a „plinului”, generându-se o arhitectură opacă.

A B

Fig. 2.2 Tipologia muzeelor în funcție de relația spațială cu situl

A. tipul deschis; B. tipul închis

24

Ultimul criteriu este cel al destinației clădirii ocupate și constituie două tipuri: muzee în spații (clădiri) proiectate pentru această destinație și muzee amenajate în clădiri ce au avut altă destinație.

Schema funcțională

În elaborarea schemei funcționale, atât arhitectul, cât si muzeograful au roluri importante. Din schema funcțională se pot distinge cele două compartimente majore care sunt: zona destinată publicului (accesul principal, punctul info, garderoba, holul, sala de conferințe, alimentația publică, etc.) și zona anexelor (depozitele, laboratoarele, atelierele de restaurare și conservare, spațiile administrației, etc.).

Fig. 2.3 Schema funcțională a unui muzeu 25

Diversitatea expunerii

Muzeul are în componeța sa două spații de expunere: expoziția permanentă și expoziția temporară. Spațiile de expunere au rolul de a proteja obiectele expuse, asigurându-se un microclimat specific materialelor din care sunt alcătuite exponatele.

În oraganizarea unei expoziții poziționarea exponantelor este activitatea cea mai importantă, în urma căreia exponatul trebuie să aibă parte de perceperea optimă din partea vizitatorului. Astfel, se iau în considerare câteva cerințe: integrarea exponatului și relația sa cu celelalte obiecte expuse, poziția ideală a exponatului în spațiul de expunere, să se permită securitatea exponatului și o iluminare convenabilă.

Amplasarea exponatului se poate realiza în plan vertical urmând situațiile din figura următoare.(fig. 2.4)

A B C D

Fig. 2.4 Poziția exponatului în plan vertical

A. într-o nișă a pardoselii; B. la nivelul pardoselii; C. deasupra pardoselii; D. deasupra nivelului vizitatorului

În funcție de conformația exponatului, există posibilități de amplasare a acestuia central, pentru a-i oferi o percepere perimetrală – în cazul creațiilor tridimensionale, dar și periferic – recomandată tablourilor sau exponatelor tridimensionale cu o singură fațetă. (fig. 2.5)

A B C D

Fig. 2.5 Poziția exponatului în plan orizontal

A. central; B. periferic la perete; C. periferic într-o nișă deschisă; D. periferic într-o nișă inchisă

26

Poziția vizitatorului

Relația directă dintre vizitator și exponat este oferită de perceperea vizuală a exponatului, determinată de găsirea unui unghi perfect din care acesta poate fi privit într-o manieră comodă pentru vizitator. În urma unor studii de vizibilitate s-au constatat câteva distanțe normale de privit. De exemplu mobila de artă 3,2 m, bijuteriile 0,3-0,7 m și tipăriturile 0,17-0,43 m, etc.

Traseul vizitatorului

Traseul reprezintă un rol important în configurarea spațiului interior al galeriilor de exponate. În figurile următoare sunt prezentate la nivel grosso modo câteva posibilități de abordare a spațiilor de expunere și relația lor cu dezvoltărea traseului vizitatorului. (fig. 2.6; fig.2.7; fig. 2.8)

Fluxul de circulație trebuie să fie cât mai amplu, cu sensuri unice și trasee clare.

A B

Fig. 2.6 Sisteme de organizare a sălilor de expunere înșiruite cu circulația laterală

A. spațiul central liber; B. spațiul central ocupat cu dispozitive de expunere

A B

Fig. 2.7 Sisteme de organizare a sălilor de expunere înșiruite cu coridor lateral

A. spațiul central liber; B. spațiul central ocupat cu dispozitive de expunere 27

A B C

Fig. 2.8 Sisteme de organizare a sălilor de expunere în anfiladă cu circulație centrală

A. cu spațiul central liber; B. spațiul central ocupat cu panouri de expunere;

C. cu spațiul central ocupat de sisteme de expunere insulare

Versatilitatea în abordarea contemporană este dată de mobilitatea spațiului de expoziție, prin transformarea arhitecturii de interior, folosindu-se sisteme de panouri demontabile (fixate, clipsate, etc.) sau mobile (rabatabile, glisabile, pliabile etc.). (fig. 2.9)

A B C D

Fig. 2.9 Variante de organizare a unui spațiu de expunere utilizând sisteme de panouri mobile

A. dispunere transversală; B. dispunere în zig-zag; C. dispunere liniară; D. dispunere alveolară 28

Iluminatul

Iluminarea spațiilor contribuie într-un mod esențial expunerii obiectelor de artă- dozajul luminii trebuie să fie stabilit în funcție de materialul, coloritul și gradul de detaliere al exponatelor. Totodată lumina trebuie distribuită într-o asemenea manieră încât să nu devină obositoare sau să creeze efecte deranjante asupra vizitatorului, cum ar fi orbirea sau reflexia.

Lumina naturală, utilizată datorită efectelor de culoare, puterea și economicitatea sursei, precum și iluminarea artificială, care are avantaje: permanența sursei, uniformicitatea și posibilitatea de a fi aplicată în orice punct al galeriei, pot să fie utilizate într-un mod combinat. Această tendință de a asocia lumina (naturală) zenitală cu mijloacele de iluminare artificială se utilizează în cazul muzeelor industriale și de științe-naturale, unde obiectele expuse refac o anumită atmosferă într-un scop educativ. (fig. 2.10)

A B C

Fig. 2.10 Utilizarea surselor de lumină

A. lumină naturală reflectată; B. lumină naturală combinată cu cea artificială; C. lumină artificială

Importanța luminii naturale zenitale în ambianța spațiilor de expunere ale muzeelor a dus la dezvoltarea unor sisteme specifice, cum ar fi:

Plafoanele de sticlă, transparente sau translucide, care asigură iluminarea în mijlocul spațiilor de expunere, lumina fiind controlată prin utilizarea unei sticle potrivite: transparentă, heliomatică, mată sau colorată.

Lanternourile, domurile și piramidele, care sunt sisteme de iluminare zenitală punctuală, formele specifice ale acestei familii fiind definite de diferitele abordări de plan și profil.

Sistemele cu reflectare sunt dispozitive fixe sau mobile amplasate sub plafoanele de sticlă, cu scopul de a obține o lumină naturală indirectă, favorabilă exponatelor.

29

Luminarea orientată – vitrajul vertical și lumina reflectată – ședul, permite obținerea unei lumini difuze, a cărei intensitate depinde de orientarea, unghiul de inhidere și suprafețele reflectorizante specifice. Ședurile au o multitudine de forme, atât drepte cât și curbe, dispuse într-un mod simplu, dublu sau înșiruit.

30

CAP. III CADRUL NATURAL PĂDUREA NEAGRĂ vs MUZEUL STICLEI

3.1 Pădurea Neagră

3.1.1 Istoric

Pe la 1820 au fost aduși prin demersul unui austriac pe nume Amon16, meșteri sticlari pentru a lucra la Pădurea Neagră și și-au construit mai multe clădiri, printre care și locuințe. Despre acestea se afirmă că au fost terminate prin 1828. Numărul locuințelor nu a fost prea mare, iar mulți lucrători veneau din satele vecine, de la o distanță de 5-15 km. În localitate, meșteșugul prelucrării sticlei era deja cunoscut. Potrivit atestărilor documentare, aici funcționa o hută de sticlă încă din anul 1790, construită pe locul unei suflătorii din 1770. (fig.3.1)

16 Barna, Mariana, Industrializare și demografie în centrele urbane ale Crișanei (1960-1980), Editura Universității din Oradea, 2014, p.59 ( „Amon era mare falsificator de bani. Avea mașina de bani ascunsă în usciorul casei: de câte ori deschidea ușa, de atâtea ori din presă ieșea o „bancă” de 100. Tribunalul i-a dat ca pedeapsă să construiască drumul de la Aleșd la Marghita. Amon a pietruit drumul pe care-l vedeți și azi, dar – tot cu bani falși”, din Familia, 1965, nr.2, p. 5.)

Fig. 3.1 Importarea forței de muncă din locații cu tradiție în prelucrarea sticlei

În Pădurea Neagră, jud. Bihor, au fost aduși meșteri sticlari din zona Pădurea Neagră – Germania

Dezvoltarea și dotarea tehnică a fabricii de la Pădurea Neagră a cunoscut o dinamizare la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, cu toate că proprietarii s-au schimbat de mai multe ori în anii 1840-1870.

Nagy Sándor reușește să surprindă într-o descriere ținutul, învăluit de aerul anului 1886: „Pădurea Neagră, localitate mică lângă pârâul Bistra, în partea cea mai frumoasă a Munților 31

Rezului (de Aramă), într-o căldare la sud-est de Marghita, cu 435 locuitori, dintre care 210 germani, 142 slovaci, 25 maghiari, dintre care 147 stiu să scrie și să citească. Au școală comunală. Locuitorii sunt majoritatea muncitori în fabrică.”17

17 Nagy, Sándor, Bihar Vărmegze földrajza, Oradea, 1886, p.85, citat din Gheorghe, Pința, Crisia, vol. XXI, Editura Muzeului Țării Crișului, Oradea, 1991, p.

18 Nagy, Sándor, Idem

O cotă importantă o au și informațiile cu privire la fabrică și anume că „Fabrica de Sticlă, de o întindere destul de mare, este proprietatea Institutului de Credit Agricol, produce sticlă foarte frumoasă, care concurează cu produsele din sticlă cele mai frumoase în străinătate. Pădurile seculare din jur și cuarțul în cantități imense asigură fabricii o viață lungă. Are un restaurant frumos, două căderi de apă cu pompă, regiunea este superbă, o parte din munții din jur sunt împăduriți cu brazi, în păduri se găsesc cantități imense de vânat diferit și căpriori.”18

Considerentele care au dus la construirea fabricii în acest loc, au fost următoarele: pârâul Bistra avea apă suficientă a carei putere hidraulica era folosită pentru a pune în mișcare morile de apă, pentru a măcina cuarțul. Lemnul în cantitate abundentă, din pădurile înconjurătoare s-a folosit pentru obținerea potasei și la topirea nisipului cuarțos. Materialele auxiliare erau aduse din alte regiuni, ca: arsenul, salpetrul de Kálló, sarea, manganul, ceriul, argila și uneltele din străinătate. Menționez că și meșterii sticlari erau aduși la început din alte țări și cunoșteau sticlăritul din tată în fiu.

Completarea necesarului de forță de muncă s-a făcut și din recrutarea de lucrători din satele vecine, care de prin octombrie-noiembrie, până la venirea primăverii, lucrau în fabrica de sticlă. Pentru țărani, al căror existent depindea în mare măsură de activitatea agricolă, munca la fabrică era doar un mijloc suplimentar de câștig. Pentru munca depusă la fabrică, ei primeau un salariu în bani, după abolirea iobăgiei feudale, dar au fost perioade când au fost plătiți în obiecte de sticlă, fiind nevoiți să meargă prin satele vecine pentru a le vinde. În podurile caselor din jurul Huedinului și la Ciucea, s-au găsit obiecte provenite de la Pădurea Neagră, cum ar fi cănile de apă din albastru de cobalt.

Apogeul fabricii de sticlă a fost cunoscut între anii 1934-1939, atunci când producția s-a diversificat, iar numărul angajaților care lucrau a crescut o data cu comenzile. Astfel, fabrica s-a înscris în topul celor mai prolifice 5 unități producătoare de sticlă din România. Totodată în urma celui de al doilea război mondial, fabrica prelucrează mari cantități de geam, necesare reconstrucției multor clădiri distruse în vremea războiului. 32

În 1976 fabrica a fost supusă reabilitării și totodată au fost ridicate alte incinte ce adăposteau administrația, secții de gravare, pictură, etc. (fig. 3.2; fig.3.3)

Fig. 3.2 Fabrica de sticlă Pădurea Neagră în anii 1970 Fig. 3.3 Atelier mecanic

Fabrica a continuat să producă sticlă până în anul 1996. Sub acțiunea unui context politic aceasta a suferit o serie de proceduri de privatizare, trecând de la un proprietar la altul, mai apoi fiind închisă. 33

3.1.2 Elemente caracteristice

„La Nature est un temple ou de vivants piliers

Laissent parfois sortir de confuses paroles;”19

19 Baudelaire, Charles, Les Fleurs du mal, poezia Corespondențe, primele două versuri: „Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc/Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;”, Editura Biblioteca de Aur, Ediție bilingvă alcătuită de Geo Dumitrescu, București, 1998, p.22;

Charles Baudelaire

Zona studiată este înconjurată de pădure și îngropată la poalele munților. Fondul construit este așezat la baza versanților, ale căror păduri dau impresia că natura e pe cale de a „înghiți” cu totul localitatea. O secvență aeriana a priveliștii mă conduce la ideea că moartea tehnologiei duce la victoria naturii, care întotdeauna va fi vitală în confruntarea cu omul și invențiile lui. (fig. 3.4)

Fig. 3.4 Vedere de ansamblu a localității Pădurea Neagră

Puterea distructivă a omului este de necontestat, omul poate distruge acest leagăn al civilizației și sursă a vieții, care este planeta Pământ. Pe de altă parte, furia dezlănțuită a naturii este un factor cu mult mai distrugător atunci când ne referim la fenomene cum ar fi cutremurele, erupțiie vulcanilor, uraganele, etc. Și totuși până și acestea, cel puțin până la anumite limite, sunt 34

uneori opera omului, care a zdruncinat echilibrul natural al lucrurilor, folosind tehnologia în mod nechibzuit și abuziv. Din păcate, suntem în mijlocul unui razboi20 natură – om.

20 Văzut ca o activitate beligerantă om-pro natură, om-contra natură;

21 Assunto, Rossario, Peisajul și estetica, Editura Meridiane, București, 1986 p.452

22 Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 2007, p.27

23 Sandu, Alexandru, Sâmburele care face să crească, Editura Arhitext, București, 2010, p.9

Relația dintre peisajul natural perceput ca spațiu, în primul rând și om este surprinsă de Assunto Rossario „…natura melodioasă a cărei vii și armonizate sunete suntem, este peisajul în măsura în care încorporează în sine spiritul nostru, obiectivându-l în propriile-i forme. Peisajul ca unitate a omului și a naturii: natura ca formă, care în sine are spiritul, gândirea, istoria oamenilor (glasul oamenilor ca sunete vii) în chip de propriu conținut; dar în același timp este materia pe care civilizația, în istorie, o modelează obiectivând în ea gândirea oamenilor, spiritul uman.”21

Din punct de vedere urbanistic, localitatea s-a dezvoltat în trei etape. Conform istoricului, nucleul dezvoltării l-a reprezentat fabrica de sticlă. Localitatea a luat proporții de-a lungul râului Bistra, în amonte. O ultimă etapă a dezvoltării, care a avut loc ceva mai târziu, s-a materializat de-a lungul râului, dar în aval. Aici a luat ființă satul de vacanță. Ansamblul industrial a devenit prin urmare punctul în jurul căruia s-a dezvoltat așezarea. În opera Sacrul și profanul, Mircea Eliade consideră că: „Așezarea într-un teritoriu înseamnă de fapt consacrarea lui.”22.

Prof. dr. arh. Doinea Cristea definește, în lucrarea „Sâmburele care face să crească”, peisajul ca pe un teritoriu, așa cum este el perceput de locuitori, al cărui caracter rezultă din acțiunea și interacțiunea factorilor naturali și/sau umani. În același timp, din punct de vedere al atitudinii umane (comunității), unele lucruri „sunt cumulative, altele sunt distructive – dar ambele țin de opțiunea comunităților și ele exprimă o anumită maturitate.”23 Printr-o atitudine distructivă „generațiile viitoare nu vor mai putea înțelege farmecul, calitatea, valoarea acestuia și vor fi văduvite, astfel, de o experiență culturală mai complexă”.

3.1.3 Posibilități de dezvoltare

Situarea geografică a județului Bihor, în partea de vest a teritoriului României, precum și renumele Oradiei, de Poartă spre Europa, asigură zonei studiate rolul de tranzit către, respectiv, dinspre țările occidentale.

Aflată la 19 km distanță de artera principală care leagă Oradea de Cluj-Napoca, zona reprezintă un prim avantaj, spre valorificarea potențialului ei turistic. Prin prezența unor obiective turistice în vecinătate și a traseelor montane, precum și al unor particularități ale zonei tratate în 35

următorul capitol, localitatea poate deveni un nod turistic, de importanță atât pe plan național, cât și internațional.

Elementele dominante, cum ar fi râul, pădurea și ansamblul industrial, sunt elemente care oferă caracteristica locului, puncte de focalizare în care o investițiile de calitate ar ridica valoarea zonei – fapt care include și arhitectura.

Totodată, pentru ca Pădurea Neagră să devină un pol de interes turistic, acesta în prima fază trebuie să își regăsească identitatea, să dezvolte structuri turistice bazate pe obiectul principal ce a creionat localitatea în urmă cu mulți ani. Meșteșugul sticlei poate fi, în acest caz, un punct de plecare pentru ca localitatea să fie readusă la viață.

3.2 Muzeul Sticlei

„Întruchiparea unei idei și a unui sentiment, cu alte cuvinte, creația artistică și valoarea emoțională a unei opere de artă, nu se pot rupe în nici un chip de realizarea ei materială.”24

24 Nicolescu, Corina, Muzeologie Generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1979, p.11;

25 Chevalier, Jean; Cheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Vol. 1, Editura Artemis, București, 1993, p.389;

3.2.1 Simboluri și simbolistică

„Cristalul este un embrion, el se naște din pământ. Transparența sa este unul dintre cele mai frumoase exemple de unire a contrariilor: cristalul, deși material, lasă să se vadă prin el, ca și cum nu ar fi material. El reprezintă planul intermediar între vizibil și invizibil.”25 Ceea ce Jean Chevalier spune despre cristal este perfect valabil în cazul simbolicii sticlei.

Sticla, cristalul, precum si materia primă – care își are originile în pământ – cuarțul sunt simboluri, care intră într-o arie comună cu ceea ce înseamnă muzeul. Într-un Muzeu tematic al sticlei, creațiile de artă din sticlă sunt protejate și conservate, utilizându-se tot sticla. Ea devine astfel intermediarul expunerii protejate – vitrina, care expune, dar și separă (fig.3.5).

Muzeul este un instrument de cercetare, iar în domeniul cercetării sticla procură ochiului „prelungiri” atât în microcosm cât și în macrocosm. Așadar descoperirea sticlei i-a permis omului prin intermediul unor instrumente cum ar fi microscopul, să pătrundă în lumea invizibilă a 36

materiei și totodată să străbată distanțe de mii de ani lumină cu ajutorul uriașelor telescoape moderne.

Una dintre cele mai plauzibile și tradiționale căi de a întrevedea muzeul este cea de spațiu sacru – imagine iconică la care multe muzee încă aspiră. În această paradigmă a sanctuarului, muzeul are potențial terapeutic, el fiind un loc „exclus” de lumea exterioară – viața de zi cu zi. Muzeul ca sanctuar, declară că obiectele sale posedă o aură care oferă „iluminare” spirituală la fel cum inspiră valorile platonice ale frumuseții și moralității.26

26 Marstine, Janet, New museum theory and practice: an introduction, Blackwell Publishing, Oxford, 2006, p.9

Este greu de imaginat o lume fără grația, transparența și frumusețea obiectelor din sticlă, sau chiar fără aplicațiile ei în artă și tehnologie.

Fig. 3.5 Interiorul galeriei Muzeului de Arte frumoase din Nancy, Franța 37

3.2 Studii de caz

Următoarele exemple de clădiri contemporane, sunt muzee de artă aplicată (decorativă), ce adăpostesc exponate de artă din sticlă. Pe lângă conceptul unui muzeu, de a expune, acestea au departamente, unde poți să asiști la realizarea unor creații artistice din sticlă, sau mai mult, poți să îți creezi propriul tau obiect.

3.3.1 Muzeul Sticlei Corning ( The Corning Museum of Glass – CmoG)

Muzeul Sticlei Corning, situat în Finger Lakes Wine Country of New York State, S.U.A., este unul dintre cele mai importante muzee din lume, având cea mai mare colecție de sticlă ce include obiecte cu o vechime de peste 3500 de ani. Anual primește peste 420 000 de vizitatori, care pe lângă colecțiile permanente și expozițiile temporare pot vedea și demonstrații „live” de suflat sticlă sau pot chiar să își prelucreze propriile obiecte din sticlă în secțiunea Make Your Own Glass.

Pe lângă muzeu își defășoară activitatea centrul educațional The Studio, în care tot timpul anului se desfășoară diverse cursuri dedicate artei sticlei și Rakow Research Library, deținătoarea celei mai mari colecții de materiale despre artă și istorie a sticlei.27

27 www.modernism.ro/2014/06/17/corning-museum-of-glass-din-sua-o-fermecată-și-fermecatoare-lume-a-sticlei/ (accesat 11.08.2014) , descriere realizată de Cristina Ilinca, gass artist.

Clădirile muzeului au fost influențate de-a lungul timpului de mai multe generații distincte de arhitecți, aceștia având scopul comun de a crea un spațiu fluid în care sticla joacă un rol foarte important.

Anul 1951 este anul în care acest muzeu și-a deschis porțile, biroul de arhitectură Harisson & Abramowitz, proiectând o clădire de sticlă cu forma în plan a literei „L”, prin care a creat un spațiu plin de lumina pentru afișarea de obiecte cu proprietăți similare. Estetica generală a clădirii originale proiectate de Harisson este reprezentată de linii curate și funcționalitate, estetică specifică arhitecturii moderne, promovate de celebrul arhitect Mies van der Rohe. Elementele arhitecturale caracteristice sunt date de formele rectangulare (pătrat, dreptunghi), structura din oțel și fațadele din sticlă. (fig. 3.6)

Muzeul ia proporții de tip funcțional și arhitectural în anul 1976, atunci când arhitectul Gunnar Birkerts proiectează o nouă clădire în care să fie conservate toate colecțiile de sticlă, tratând proiectul cu o notă organică. Birkerts a reușit să facă legătura dintre noua clădire și 38

clădirea existentă folosind o structură rotunjită și un sistem de rampe vitrate. În concepția lui Birkerts exteriorul clădirii este corelat cu înțelegerea cercului ca și o formă inerentă arhitecturală, amintind de mediul academic și singurătate, dar și de explorarea proprietăților sticlei, fierbinți și reci. În descrierea sa clădirea semnifică atât curgere liberă și amorfă similară sticlei atunci când este încălzită în cuptor, cât și cristalină și structurată atunci când este răcită. Fațada este compusă din sticlă laminată cu suport din oțel inoxidabil, iar oglinzile de sub ferestre permit pătrunderea indirectă a luminii în clădire, reducând astfel efectul de orbire și acumularea de căldură în interior (fig. 3.7).

Fig. 3.6 Fațada Muzeului Sticlei în anul 1951 Fig. 3.7 Clădirea proiectată

de Gunnar Birkerts in 1976

A treia intervenție asupra muzeului, care i-a avut ca protagoniști pe Smith-Miller+Hawkinson, a inclus două extinderi, una estică și una vestică ale clădirii lui Birkerks. Extinderea vestică cuprinde un Auditorium, o cafenea și o punte de sticlă ce face legatura cu fosta Fabrica Steuben, proiectată de Birkerts. Cea estică include din punct de vedere funcțional, un nou lobby, o cafenea și Centrul de Inovații, creat de vestitul birou de design de muzee Ralph Appelbaum Associates. Zona a fost concepută pentru a prezenta proprietățile unice ale sticlei ca material de arhitectură, acesta fiind inclus în întreaga clădire prin scări, pereți și pardoseli din sticlă, tocmai pentru a demonstra versatilitatea lui (fig. 3.8).

O dată cu intervenția arhitecților Smith-Miller+Hawkinson din 2001, biblioteca muzeului a fost mutată din clădirea Birkerts, iar arhitecții de la biroul Bohlin Cywinski Jackson, au răspuns unui număr de criterii pentru proiectarea noului sediu pentru bibliotecă. Criteriile aveau la bază inclusiv tehnologii de securitate și microclimat adecvat, aduse în sprijinul diferitelor colecții. Arhitectura noii biblioteci, în conformitate cu restul campusului a urmat același registru de 39

materialitate – sticla. Fațada sud, unde se află poziționat spațiul de lectură, pastrează orizontale precise, oferite atât de porțiunile vitrate cât și de elementele metalice care compun brise-soleil-urile (fig. 3.10).

Fig. 3.8 Fațada extinderii făcută de biroul Fig. 3.9 Vedere cafenea Fig. 3.10 Fațada bibliotecii

Smith-Miller+Hawkinson

Cu o colecție tot mai mare de obiecte de artă realizate din sticlă, muzeul a anunțat un proiect privind expansiunea laturii de nord, proiect revenit arhitectului Thomas Phifer. Astfel, acesta se va folosi de un sistem inovativ de lumină, care va filtra lumina naturală în noile galerii ce vor adăposti lucrări contemporane din sticlă.28(fig. 3.11)

28 www.cmog.org/about/architecture (accesat 11.08.2014);

Fig. 3.11 Simulări ale următorului proiect de extindere 40

3.3.2 Muzeul Sticlei din Shanghai

Fig. 3.12 Plăcuta îmbinare dintre vechi și nou Fig. 3.13. Accesul principal al muzeului

Conceptul care a stat la baza proiectării acestui muzeu a fost fuziunea dintre trecut și prezent, materializată prin restaurarea întregului ansamblu de clădiri ale unei vechi fabrici de sticlă și propunerea unei noi clădiri destinate muzeului, tratată într-un limbaj arhitectural contemporan. Situl, aflat în zona industrială a Shanghaiului, mai exact cartierul Baoshan, reprezenta o zonă defavorizată și avea nevoie de o intervenție de anvergură, care să crească valoarea zonei și în același timp să aducă beneficii comunității.

Muzeul combină expozițiile cu alte activități culturale cum ar fi spectacolele flameworking, prelegeri, ateliere de restaurare, săli de lectură, ateliere de hotglass în care vizitatorii pot să-și creeze propriul obiect de sticlă (fig.3.14). Pe lângă acestea mai predomină funcțiuni de alimentație publică, magazine și o bibliotecă.

Privit din exterior, se poate observa ca muzeul are la bază o listă de contraste (vechi – nou, alb – negru, opac – transparent) oferite de stilurile arhitecturale diferite, dar și de materialele folosite și de textura acestora. (fig. 3.12 ) Accesul principal oferă un impact vizual impresionant, fațadele volumului fiind alcătuite dintr-un sistem de plăci inscripționate cu termeni din industria sticlei, redați în 10 limbi diferite. (fig.3.13) Scrisul transparent și fundalul negru al plăcilor de sticlă, produc un efect estetic în momentul în care tehnologia de tip LED luminează din spatele lor. (fig. 3.15)

Interiorul a fost tratat într-o nota distinsă, folosindu-se sticlă opacă de culoare neagră, ce reflectă luminile „emanate” de LED-uri și ecrane poziționate strategic, astfel încât în întregul spațiu oferă un simț tridimensional. Arhitectura spațiului interior, exponatele și tehnologia hi-tech utilizată, creează o experiență interactivă vizitatorului, care este direcționat și captivat în drumul său spre descoperirea sticlei. (fig. 3.16) 41

Fig. 3.14 Atelierele unde admiri actul de creare al sticlei și pe lângă asta ai posibilitatea de a-ți crea propriul obiect din sticlă

Fig. 3.15 Detaliu fațadă

Fig. 3.16 Interiorul galeriei muzeului 42

CAP. IV MOTIVAȚIE, CONCEPT și FORME DE EXPRIMARE

Localitatea Pădurea Neagră, a luat ființă o dată cu deschiderea Fabricii de sticlă ce a funcționat aici din anul 1840 până în 1996. Un caz particular de reținut cu privire la fabrica de la Pădurea Neagră a fost prelucrarea cristalului. Aici s-a prelucrat pentru prima dată acest tip de sticlă pe teritoriul României, reprezentativ fiind cristalul de culoare mov.

În momentul de față, din tot ansamblul industrial, ce îngloba 44 de clădiri și anexe au mai rămas trei clădiri aflate în ruină, atelierul de reparații și două posturi trafo. Restul au fost demolate și vândute la propriu bucată cu bucată, chiar dacă întregul ansamblu a reprezentat un monument propus pentru clasare.

Petru Baltă surprinde în cartea sa importanța fabricii de sticlă de la Pădurea Neagră: „La noi în țară și-a câștigat o faimă binemeritată fabrica de la Pădurea Neagră (Aleșd), care de peste 125 de ani produce obiecte de menaj deosebit de frumoase și apreciate în toată lumea.”29

29 Baltă, Petru, Sticla și aplicațiile ei actuale, Editura Enciclopedică Română, București, 1969, pag. 118

Fig. 4.1 Atelierul de reparații, una dintre singurele clădiri rămase din fostul ansamblu industrial al Fabricii de Sticlă de la Pădurea Neagră 43

4.1 Situația existentă

Zona studiată pentru elaborarea proiectului de diplomă se află în localitatea Pădurea Neagră, din județul Bihor, Munții Apuseni.

Încadrare în teritoriu

Localizată în județul Bihor, Pădurea Neagră este situată la 19 km de cel mai apropiat oraș, Aleșd, la 34 km de Marghita, 57 km de Oradea, 76 km de Zalău, 122 km de Satu Mare și 131 km de Cluj-Napoca.

Circulații

Accesul se poate realiza dinspre localitatea Aleșd, situată pe artera principală care leagă Oradea de Cluj, mai precis D.N.1 (E60). A doua variantă este accesul dinspre Zalău-Șimleu-Nușfalău, iar cea de a treia legătura directă cu Marghita.

Vecinătăți

Situată pe valea Bistrei, de-a lungul râului cu același nume, la poalele Munților Plopiș, cunoscuți local ca Munții Șes sau Munții Rez, care sunt o grupă a Munților Apuseni, aparținând lanțului muntos al Carpaților Occidentali, localitatea este înconjurată de păduri de foioase și mici pâlcuri de păduri de pin.

Suprafață teritorială

Pădurea Neagră se întinde pe o suprafață de 43 de hectare, potrivit P.U.G.-ului din 2010, s-au propus încă 3 hectare de teren, ce au fost introduse în intravilan.

Administrativ

Din punct de vedere juridic, teritoriul administrativ Pădurea Neagră aparține de localitatea Aleșd, județul Bihor, aflată la 19 km.

Particularități

Pădurea Neagră este recunoscută pentru izvorul de apă bogată în fier, odihnă și recreere, dar și pentru fabrica de sticlă ce a funcționat în această localitate din anul 1840 până în anul 1996. Fabrica a fost prolifică, aducând multa prosperitate comunității, din punct de vedere economic. Startul declinului economic a fost dat de inchiderea ei, astfel încât din cauza lipsei de locuri de muncă, tinerii au început să părăsească localitatea, lăsând în urmă pensionarii, care își așteaptă copiii și nepoții la sfârșitul săptamânilor și de sărbători, pentru oaza de liniște care nu s-a schimbat cu trecerea vremii. Locația a fost regăsită de locuitorii orașelor din împrejurimi, care au început să investească în imobiliare și construcții de cabane. Astfel a luat naștere satul de vacanță aflat în proximitatea unui izvor de apă carbogazoasă și a unei cascade, a cărei cădere spre râul 44

Bistra pornește de la o altitudine de aproximativ 30 de m. În apropierea satului de vacanță se intinde un platou, pe care doritorii sau pasionații de natură, își pot instala corturile, bucurându-se de oaza de liniște oferită.

Analiză SWOT

Puncte forte

Zonă frecventată de turiști;

Zonă de campare existentă;

Infrastructură rutieră de bază dezvoltată;

Existența unui izvor de apă carbogazoasă;

Existența unei stații de epurare;

Posibilitatea de racordare la instalațiile tehnico-edilitare;

Resurse locale specifice, precum plantele medicinale și fructele de pădure.

Puncte slabe

Clădiri vechi, aflate într-o stare ridicată de degradare;

Lipsa unui punct informativ;

Lipsa unor indicatoare de specificare a traseelor turistice;

Lipsa locurilor de parcare;

Imaginea unor clădiri nu se incadrează în peisajul montan.

Oportunități

Creșterea numărului de turiști în zonă;

Atragerea unor potențiali investitori;

Crearea de noi locuri de muncă;

Dezvoltarea unei piețe meșteșugărești cu specific local.

Amenințări

Dezvoltarea unei arhitecturi nespecifice acestui peisaj natural;

Exploatarea abuzivă a lemnului.

45

4.1.1 Studiu de caz – Concept Muzeul Sticlei Pădurea Neagră

„Arhitectura este o disciplină care evoluează prin atitudine critică și cunoaștere. Ea pune în contact discipline, obligă la recreare de loc, context și atitudine prin înțelegere și aprofundare profesională a datelor unui viitor construit. Concepte ca loc, sit, spațiu, context, regionalism critic trebuie nu doar înțelese, ci mai ales aduse la zi și în studiu și în practică.”30

30 Sandu, Alexandru, Sâmburele care face să crească, Editura Arhitext, București, 2010, p.23;

31 Ibidem, p.10

Alexandru M. Sandu

Conceptul care stă la baza proiectului de diplomă a fost conturat prin însumarea unui șir de idei.

Un prim pas, l-a reprezentat obiectul arhitectural prezent pe situl studiat – singurul rămas din fostul complex industrial, pe care l-am tratat ca pe un „martor” al locului, folosindu-mă de noțiunea de genius locci – un concept „ce impune respectul pentru loc, pentru ansamblu și mentalitate.”31(fig. 4.2)

Fig. 4.2 Situl propus 46

Am luat în calcul faptul ca muzeul, în concepție modernă, se situează în directe legături funcționale și de volumetrie cu alte edificii publice, unități comerciale și de deservire precum și cu clădiri de locuit. În consecință, programul de arhitectură capătă o altă viziune prin trecerea de la muzeu la un complex social-cultural, de deservire cu accentuarea și perfecționarea unor spații multivalente. Astfel, muzeul tematic al sticlei, ia proporții, având ca funcțiuni complementare, spațiile de cazare și alimentație publică, precum și ateliere de creație și prelucrare a sticlei. (fig.4.3)

Fig. 4.3 Funcțiunile dispuse pe sit

Muzeul, ca obiect arhitectural, l-am amplasat pe sit în zona centrală, urmând axa principală ce e perpendiculară pe drumul principal. Funcțional, muzeul este format din două părți: partea văzută, materializată printr-un cub de sticlă ce adăpostește controlul acces, sala de conferințe și distribuția spre galerie și administrație, dar și cu rol de semnal; și partea nevăzută, galeria de exponate, care este îngropată în pământ. Ideea de a îngropa galeria are la bază considerentul că sticla este obținută printr-un proces prin care materia cu totul opacă a pământului e rafinată până la transparență. 47

Între clădirea existentă și propunerea rectilinie a muzeului, am tratat funcțiunile complementare: restaurarea (la nivelul parterului) și atelierele de manufactură a sticlei (la subsol), înglobate într-o bară. Această bară este conectată cu galeria prin două pasaje vitrate (la nivelul subsolului), dând naștere la două curți de lumină, iar de cealaltă parte se unește cu clădirea existentă printr-o pasarelă. Cea de a doua bară, este o oglindire față de axul principal menționat și adăpostește spațiile de cazare și de alimentație publică.

Astfel, muzeul, tratat ca obiect principal de arhitectură devine un centru de cristalizare al întregului ansamblu, galeria îngropată în subteran neperturbând imaginea naturala a pădurii, iar lumina fiind adusă la interior prin luminatoare zenitale în formă de trunchiuri de con (pahare), accentuând relația dintre materialul brut și cel finisat.

De asemenea dispunerea gradenelor înierbate în interiorul ansamblului, au rolul de a accentua panta și de a oferi o perspectivă amplă asupra atelierelor de creație a sticlei, dar în același timp și asupra naturii.

Fig. 4.4 Volumetrie 48

4.2 Impactul asupra cadrului natural

„În pădurea naturală, denivelările terenului, hățișurile și tufele, subarboretul sălbăticit, alunecările de teren, copacii căzuți, crengile uscate, bogăția soiurilor de plante, diversitatea de vârstă a vegetației ne impresionează și ne trezesc involuntar sentimentul nașterii și al pieirii.”32

32 Frobenius, Leo, Paideuma Schiță a unei filosofii a culturii, Traducere de Ion Roman, Editura Meridiane, București, 1985, p. 151

33 Monda, Jean, Monumente de arhitectura modernă, Editura Albatros, București, 1982, p. 89

În cazul de față peisajul deține o valoare estetică asemenea arhitecturii, între cele două fiind un raport de condiționare reciprocă. Astfel, orice intervenție de proastă calitate asupra structurii peisajului aduce după sine mutilarea obiectului estetic, ca unitate a propunerii arhitecturale și ambientului.

Natura servește de multe ori drept fundal, scoțând în relief clădirile într-un mod incomparabil. Gillo Dorfles, referindu-se la mânăstirea La Tourette de lângă Eveux din Franța, una dintre marile capodopere ale lui Le Corbusier, găsea că „peisajul în care este înscrisă ea a captat o notă de noblețe, datorită formelor și simbolurilor geometrice introduse în sânul ei.”33

Astfel, are loc un dialog optic între rigiditatea unei geometrii compoziționale și elementele vegetale, care compun o sursă inepuizabilă de nuanțe și texturi de frunziș. Fragilă, însuflețită, colorată, natura vine în contrast cu inerția și cu „răceala” laconică a materialelor ce compun obiectul arhitectural.

Totodată, luând în considerare programul de arhitectură propus, aș lua în considerare și latura negativă. Impactul unui eveniment cultural poate crea dezavantaje economice și colective, cum ar fi: traficul, congestionarea serviciilor și a infrastructurii, poluarea fonică, a aerului și a apei, deteriorarea peisajului cultural și natural.

Bineînțeles, fiecare acțiune are o reacțiune, dar e important să menționez că o propunere cum este cea a proiectului meu, ar aduce mai multe avantaje zonei decât dezavantaje. 49

4.3 Efecte asupra patrimoniului industrial existent

Intervenția propusă are ca scop în primul rând punerea în valoare a clădirii existente și readucerea ei la viață prin mijloace arhitecturale specifice restaurării și consolidării unui obiect arhitectural de acest gen.

Prin mijloacele arhitecturale și potrivit conceptului abordat, clădirea existentă va deveni în sine un exponat, care să amintească de istoria, cultura și tot ce a însemnat aceast ansamblu industrial de prelucrare a sticlei pentru Pădurea Neagră.

. Dacă în urmă cu 2 secole, fabrica de sticlă a reprezentat nucleul dezvoltării localității, de această dată, fârmitura ce a mai rămas din întreg ansamblul – clădirea existentă – părăsește postura de “martor” al trecerii timpului devenind un adevărat părtaș la revitalizarea zonei, regăsirea identității acestui loc și în același timp să aducă beneficii comunității. Memoria celor care cunoșteau faptul că Pădurea Neagră este o localitate cu o veche tradiție în prelucrarea sticlei trebuie reîmprospătată cu o intervenție de anvergură. 50

CONCLUZII

Lucrarea de fața se vrea o justificare a proiectului de revitalizare a zonei Pădurea Neagră. În acest scop, am încercat să arăt importanța relației dintre creația de artă din sticlă și peisajul cultural al zonei Pădurea Neagră.

Peisajul cultural include: valoarea istorică și culturală a tradiției în prelucrarea sticlei, locuințele degradate de trecerea timpului, care intră în antiteză cu noile locuințe (cabane, case de vacanță, etc.) și mentalitatea comunității.

Atât lucrarea cât și proiectul de diplomă aduc o soluție teoretică și virtuală zonei, care prezintă un potențial ridicat pentru valorificarea resurselor naturale și culturale. Cu posibilități mari, datorită peisajului cultural, dar și natural (pădurea, râul, cascada, obiectivele și traseele turistice din vecinătate), dar cu o voință scăzută din partea locuitorilor zonei și a administrației publice în ceea ce privește inițierea oricărui proiect de regenerare a zonei, aceasta va rămâne în continuare o localitate izolată, uitată parcă în negura timpului, ascunsă la poalele munților și ocrotită de vegetație.

Totuși alternative există, prin crearea de clădiri cu specific arhitectural montan, apelându-se la fondul construit existent și prin reabilitarea clădirilor aflate într-o stare ridicată de degradare.

Eu consider că o intervenție asupra clădirii existente și o propunere arhitecturală de anvergură în această locație ar revitaliza zona, care, după cum am arătat, are toate datele necesare pentru a merita să fie readusă la viață și îmbogățită. Aceasta ar atrage investitori, comunitatea ar prospera datorită noilor locuri de muncă, iar România ar beneficia de o atracție turistică și un centru cultural de care să fie mândră. 51

BIBLIOGRAFIE

Arhive

Szabo, Laszlo, Regulament de fabricație – Sticlă silico-calco-sodică, Pădurea Neagră, 1991.

Publicații

1. Assunto, Rossario, Peisajul și estetica, Editura Meridiane, București, 1986; 2. Baltă, Petru, Sticla și aplicațiile ei actuale, Editura Enciclopedică Română, București, 1969; 3. Barna, Mariana, Industrializare și demografie în centrele urbane ale Crișanei (1960-1980), Editura Universității din Oradea, 2014; 4. Baudelaire, Charles, Les Fleurs du mal, Editura Biblioteca de Aur, Ediție bilingvă alcătuită de Geo Dumitrescu, București, 1998; 5. Chevalier, Jean; Cheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Vol. 1, Editura Artemis, București, 1993; 6. Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 2007; 7. Enescu, Mircea; Gheorghe, Ilie, Probleme ale arhitecturii contemporane, Editura Tehnică, București; 8. Frobenius, Leo, Paideuma – Schiță a unei filosofii a culturii, Traducere de Ion Roman, Editura Meridiane, București, 1985; 9. Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII-XVIII, Editura Economică, București, 2004; 10. Ismail, Gabriela, Materii prime pentru sticlă, Editura Didactică și Pedagogică, București 1963; 11. Marstine, Janet, New museum theory and practice: an introduction, Editura Blackwell Publishing, Oxford, 2006; 12. Mihalache, Marin, Ghidul Muzeelor din România, Editura pentru Turism, București, 1972; 13. Monda, Jean, Monumente de arhitectura modernă, Editura Albatros, București, 1982; 14. Moraru, Eugen, Tehnologia sticlei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963; 52 15. Nicolescu, Corina, Muzeologie Generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1979; 16. Nölle, Günter, Tehnologia sticlei, Editura Tehnică, București; 17. Pința, Gheorghe, Crisia, vol. XXI, Editura Muzeului Țării Crișului, Oradea, 1991; 18. Popescu, Mircea(coordonator), Dicționar de artă Forme, tehnici, stiluri artistice, vol. 2, Editura Meridiane, București, 1998; 19. Sandu, Alexandru, Sâmburele care face să crească, Editura Arhitext, București, 2010; 20. Scumpu, Ion; Petrescu, Paul, Călăuza sticlarului, Editura Tehnică, București, 1954; 21. Strica, Georgeta; Horșia, Olga, Meșteșuguri artistice tradiționale, Editura enciclopedică, București, 2001; 22. Sveșnicov, M., Tainele Sticlei, Editura Tineretului, Traducere din limba rusă de Emilia Sapoșnic și N. Mhailescu după ediția a III-a completată de T.I Veinberg și F. Komorina, București, 1956; 23. Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008; Reviste Arhitext / Arhitectură Design Arte / 04 – aprilie 2009 Arhitectura / 67 – sepembrie 2008 Reviews on glass/02/2013 Webgrafie www.mct.muzeulastra.ro/fondatori/13-iosif-sterca-sulutiu-.html (accesat 14.08.2014); http://www.ilikearchitecture.net/2012/04/shanghai-museum-of-glass-logon/ (accesat 21.08.2014)http://ilinca.bloguest.com/sticla-in-diferite-abordari/ (accesat 15.08.2014); http://travel.cnn.com/shanghai/play/shanghai-museum-glass-opens-524491 (accesat 19.08.2024); http://www.cmog.org/ . Site-ul oficial al Muzeului Sticlei Corning (accesat 17.08.2014); http://www.cmog.org/about/architecture (accesat 17.08.2014); http://www.modernism.ro/2014/06/17/corning-museum-of-glass-din-sua-o-fermecata-si-fermecatoare-lume-a-sticlei/ (accesat 18.08.2014); http://www.archdaily.com/81926/national-glass-museum-bureau-sla/ (accesat 16.08.2014); 53 http://en.shmog.org/ Site-ul oficial al Muzeului Sticlei din Shanghai (accesat 19.08.2014); http://www.archdaily.com/144236/shanghai-museum-of-glass-logon-architecture/ (accesat 19.08.2014); http://ilinca.bloguest.com/sticla-in-diferite-abordari/ (accesat 12.08.2014); http://www.sensotv.ro/lifestyle/Hobby-1322/magia-prelucrarii-sticlei#/0 (accesat 14.08.2014); http://www.archdaily.com/242055/thomas-phifer-and-partners-unveils-design-for-corning-museum-of-glass/ (accesat 25.08.2014); http://ro.wikipedia.org/wiki/Arte_decorative#Arta_sticlei (24.08.2014); http://www.thecoolhunter.net/article/detail/1946/shanghai-museum-of-glass (accesat 24.08.2014); http://www.logon-architecture.com/index.php/en/projects/cultural (26.08.2014);

http://en.shmog.org/page/museumgart/index.php (25.08.2014);

http://ilinca.bloguest.com/ (accesat 26.08.2014);

http://www.cotidianul.ro/analiza-sticlei-e-ca-o-degustare-de-tarie-fina-cu-virtuti-tactile-optice-si-sonore-212596/ (accesat 08.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/Harvey_Littleton (accesat 25.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/Studio_glass (accesat 26.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Newsome (accesat 25.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reekie (accesat 25.08.2014);

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Coperta

Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră – Detaliu; Sursa: Chiș Daniel, care a rămas surprins de faptul că exact fabrica de sticlă nu avea sticlă la ferestre.

Pag. 7

Fig 1.1 Pahar egiptean cu picior – inscripționat cu numele faraonului Tutmes III;

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Thutmose_III

Fig. 1.2 Ulcior egiptean glazurat cu sticlă;

Sursa: http://modernscribe.blogspot.ro/2012/01/wordless-wednesday-ancient-egyptian.html

Fig. 1.3 Brățară egipteană;

Sursa: http://hubpages.com/hub/Clothing-Used-In-Ancient-Egypt# 54

Pag. 8

Fig. 1.4

Stanga: Vas roman; Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sticl%C4%83

Mijloc: Vase romane din secolele al III-lea și al IV-lea; Sursa: http://virtusantiqua.ro/?p=2076

Dreapta: Vas roman din sticla cu două torți;

Sursa: http://www.sassonancientart.com/artwork_show_256_archive.html

Pag. 9

Fig. 1.5

Stanga: Vas din sticlă ce poartă emblema familiei Sforza, expus la Muzeul de Arte Aplicate al Castelului Sforzesco in Milano;

Sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Murano,_bicchiere,_fine_xv_sec._02.JPG

Mijloc: Vas albastru pentru vin; Sursa:http://www.casesigradini.ro/revista/a4/12091/14/Targuri-si-expozitii/Murano-Capodoperele-sticlei-Rafinament-eleganta-imaginatie-de-a-lungul-a-peste-sase-secole

Dreapta: Cupa cu Triumful Justiției;

Sursa:http://www.casesigradini.ro/revista/a4/12091/14/Targuri-si-expozitii/Murano-Capodoperele-sticlei-Rafinament-eleganta-imaginatie-de-a-lungul-a-peste-sase-secole

Fig. 1.6 Pahar gravat de Kaspar Ledmann; Sursa: http://leccos.com/index.php/clanky/lehman-kaspar

Fig.1.7 Pahar și ulcior – sticlă boemiană; Sursa: http://www.antiquehelper.com/item/297454

Pag.11

Fig.1.8 Creații din sticlă ale marelui artist Émille Gallé;

Stânga: Vază cu torți; Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Gall%C3%A9

Mijloc: Lampă – Émille Gallé; Sursa: http://www.skinnerinc.com/news/blog/emille-galle-art-nouveau-glass/

Dreapta: Vas din sticlă emailată; Sursa: http://www.scrigroup.com/educatie/chimie/Povestea-sticlei51571.php

Pag.12

Fig. 1.9

Stanga: Perechea albastră de arce; Sursa: http://craftcouncil.org/post/remembering-harvey-k-littleton

Dreapta: Estetica rubinului galben; Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Harvey_Littleton 55

Fig.1.10

Stânga: Cântecul vântului; Sursa: http://www.gardengallery.uk.com/images/pn_windsong.jpg

Dreapta: Fluiditate;

Sursa: http://www.sculptgallery.com/item/single/2101/peter_newsome_fluidity

Fig. 1.11

Stânga: Schimb de informație;

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reekie#mediaviewer/File:Exchange_of_Information_II,_David_Reekie_Sept_2007.jpg

Dreapta: Tensiune în creștere;

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reekie#mediaviewer/File:Rising_Tension2.jpg

Pag.13

Fig. 1.9 Obiecte din sticlă ce aparțin fostei glăjării de la Porumbacu de Sus – obiecte expuse la Muzeul de istorie Casa Altemberger – Sibiu;

Sursa: http://www.brukenthalmuseum.ro/istorie/07.htm

Pag. 14

Fig. 1.10 Foto – Principalele manufacturi din Transilvania, în secolul al XVII-lea; Sursa: Foto – stud. Arh. Ciupe Marius după Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII și XVIII, Editura Economică, București, 2004, p. 54;

Pag. 15

Fig. 1.14 Creații din artă din sticlă Ioan Nemțoi; Sursa:http://www.cotidianul.ro/analiza-sticlei-e-ca-o-degustare-de-tarie-fina-cu-virtuti-tactile-optice-si-sonore-212596/

Pag. 16

Fig.3.15 Creații de arta din sticlă Cristina Ilinca

Stânga sus: Despre viață și moarte; Sursa: http://cristinailinca.ro/sticla-turnata/

Dreapta sus: Curgere; Sursa: http://www.cgs.org.uk/member/1013

Stânga jos: Oul; Sursa: http://www.cgs.org.uk/member/1013

Dreapta jos: Muguri; Sursa: http://ilinca.bloguest.com/

Pag. 23

Fig.2.1 Tipuri de organizare a spațiilor de expunere; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.194; 56

Fig. 2.2 tipologia muzeelor în funcție de relația spațială cu situl; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.195;

Pag. 24

Fig. 2.3 Schema funcțională a unui muzeu; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.195;

Pag. 25

Fig. 2.4 Poziția exponatului în plan orizonatal; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.196;

Fig. 2.5 Poziția exponatului în plan vertical; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.196;

Pag. 26

Fig. 2.6 Sisteme de organizare a sălilor de expunere cu circulație laterală; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.197;

Fig. 2.7 Sisteme de organizare a sălilor de expunere înșiruite cu coridor lateral; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.198;

Pag. 27

Fig. 2.8 Sisteme de organizare a sălilor în anfiladă cu circulație centrală; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.198;

Fig. 2.9 Variante de organizare a unui spațiu de expunere; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.199;

Pag.28

Fig. 2.10 Utilizarea surselor de lumină în cazul spațiilor de expunere; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.199;

Pag. 30

Fig. 3.1 Importarea forței de muncă din locații europene cu renume în meșteșugul sticlei; Sursa: Foto – stud. arh. Ciupe Marius după Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII și XVIII, Editura Economică, București, 2004, p. 90;

Pag. 32

Fig.3.2 Fabrica de sticlă Pădurea Neagră în anii 1976;

Sursa: Foto – stud. arh. Ciupe Marius după fotografiile unui localnic al zonei;

Fig.3.3 Atelier reparații; Sursa: Foto – stud. arh. Ciupe Marius după fotografiile unui localnic al zonei; 57

Pag. 33

Fig. 3.4 Vedere de ansamblu a localității Pădurea Neagră; Sursa: Foto stud. Arh. Ciupe Marius;

Pag. 36

Fig. 3.5 Interiorul galeriei Muzeului de Arte Frumoase din Nancy, Franța; Sursa: ICI CONSULTANTS, French Museum Architecture, iunie 2013;

Pag. 38

Fig. 3.6 Fațada Muzeului Sticlei Corning în anul 1951;

Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig. 3.7 Clădirea proiectată de Gunner Birkerts în 1976;

Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Pag. 39

Fig. 3.8 Fațada extinderii – Smith-Miller+Hawkinson;

Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig.3.9 Vedere cafenea; Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig. 3.10 Fațada noii biblioteci; Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig. 3.11 Simulări ale următorului proiect de extindere;

Sursa: http://www.archdaily.com/242055/thomas-phifer-and-partners-unveils-design-for-corning-museum-of-glass/

Pag. 40

Fig.3.12 Plăcuta îmbinare între vechi și nou;

Sursa: http://www.worldbuildingsdirectory.com/project.cfm?id=2997

Fig. 3.13 Accesul principal al muzeului; Sursa: http://thedesignhome.com/2011/06/the-shanghai-museum-of-glass-by-logon-architecture/

Pag. 41

Fig. 3.14 Atelierele de creație a sticlei;

Sursa:http://www.timeoutshanghai.com/venue/Around_Town-Museums/5496/Shanghai-Museum-of-Glass.html

Fig. 3.15 Detaliu fațadă; Sursa: http://www.worldbuildingsdirectory.com/project.cfm?id=2997

Fig. 3.16 Interiorul galeriei muzeului;

Sursa: http://www.thecoolhunter.net/article/detail/1946/shanghai-museum-of-glass

Pag. 42

Fig. 4.1 Atelierul de reparații – Foto, Sursa: Foto- stud. arh. Ciupe Marius; 58

Pag. 45

Fig.4.2 Situl propus- Fotomontaj- stud. arh Ciupe Marius;

Pag. 46

Fig. 4.3 Funcțiunile dispuse pe planul de situație; Sursa: stud. Arh. Ciupe Marius;

Pag. 47

Fig. 4.4 Volumetrie concept; Sursa: stud. arh. Ciupe Marius;

mândră. 51

BIBLIOGRAFIE

Arhive

Szabo, Laszlo, Regulament de fabricație – Sticlă silico-calco-sodică, Pădurea Neagră, 1991.

Publicații

1. Assunto, Rossario, Peisajul și estetica, Editura Meridiane, București, 1986; 2. Baltă, Petru, Sticla și aplicațiile ei actuale, Editura Enciclopedică Română, București, 1969; 3. Barna, Mariana, Industrializare și demografie în centrele urbane ale Crișanei (1960-1980), Editura Universității din Oradea, 2014; 4. Baudelaire, Charles, Les Fleurs du mal, Editura Biblioteca de Aur, Ediție bilingvă alcătuită de Geo Dumitrescu, București, 1998; 5. Chevalier, Jean; Cheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Vol. 1, Editura Artemis, București, 1993; 6. Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 2007; 7. Enescu, Mircea; Gheorghe, Ilie, Probleme ale arhitecturii contemporane, Editura Tehnică, București; 8. Frobenius, Leo, Paideuma – Schiță a unei filosofii a culturii, Traducere de Ion Roman, Editura Meridiane, București, 1985; 9. Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII-XVIII, Editura Economică, București, 2004; 10. Ismail, Gabriela, Materii prime pentru sticlă, Editura Didactică și Pedagogică, București 1963; 11. Marstine, Janet, New museum theory and practice: an introduction, Editura Blackwell Publishing, Oxford, 2006; 12. Mihalache, Marin, Ghidul Muzeelor din România, Editura pentru Turism, București, 1972; 13. Monda, Jean, Monumente de arhitectura modernă, Editura Albatros, București, 1982; 14. Moraru, Eugen, Tehnologia sticlei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963; 52 15. Nicolescu, Corina, Muzeologie Generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1979; 16. Nölle, Günter, Tehnologia sticlei, Editura Tehnică, București; 17. Pința, Gheorghe, Crisia, vol. XXI, Editura Muzeului Țării Crișului, Oradea, 1991; 18. Popescu, Mircea(coordonator), Dicționar de artă Forme, tehnici, stiluri artistice, vol. 2, Editura Meridiane, București, 1998; 19. Sandu, Alexandru, Sâmburele care face să crească, Editura Arhitext, București, 2010; 20. Scumpu, Ion; Petrescu, Paul, Călăuza sticlarului, Editura Tehnică, București, 1954; 21. Strica, Georgeta; Horșia, Olga, Meșteșuguri artistice tradiționale, Editura enciclopedică, București, 2001; 22. Sveșnicov, M., Tainele Sticlei, Editura Tineretului, Traducere din limba rusă de Emilia Sapoșnic și N. Mhailescu după ediția a III-a completată de T.I Veinberg și F. Komorina, București, 1956; 23. Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008; Reviste Arhitext / Arhitectură Design Arte / 04 – aprilie 2009 Arhitectura / 67 – sepembrie 2008 Reviews on glass/02/2013 Webgrafie www.mct.muzeulastra.ro/fondatori/13-iosif-sterca-sulutiu-.html (accesat 14.08.2014); http://www.ilikearchitecture.net/2012/04/shanghai-museum-of-glass-logon/ (accesat 21.08.2014)http://ilinca.bloguest.com/sticla-in-diferite-abordari/ (accesat 15.08.2014); http://travel.cnn.com/shanghai/play/shanghai-museum-glass-opens-524491 (accesat 19.08.2024); http://www.cmog.org/ . Site-ul oficial al Muzeului Sticlei Corning (accesat 17.08.2014); http://www.cmog.org/about/architecture (accesat 17.08.2014); http://www.modernism.ro/2014/06/17/corning-museum-of-glass-din-sua-o-fermecata-si-fermecatoare-lume-a-sticlei/ (accesat 18.08.2014); http://www.archdaily.com/81926/national-glass-museum-bureau-sla/ (accesat 16.08.2014); 53 http://en.shmog.org/ Site-ul oficial al Muzeului Sticlei din Shanghai (accesat 19.08.2014); http://www.archdaily.com/144236/shanghai-museum-of-glass-logon-architecture/ (accesat 19.08.2014); http://ilinca.bloguest.com/sticla-in-diferite-abordari/ (accesat 12.08.2014); http://www.sensotv.ro/lifestyle/Hobby-1322/magia-prelucrarii-sticlei#/0 (accesat 14.08.2014); http://www.archdaily.com/242055/thomas-phifer-and-partners-unveils-design-for-corning-museum-of-glass/ (accesat 25.08.2014); http://ro.wikipedia.org/wiki/Arte_decorative#Arta_sticlei (24.08.2014); http://www.thecoolhunter.net/article/detail/1946/shanghai-museum-of-glass (accesat 24.08.2014); http://www.logon-architecture.com/index.php/en/projects/cultural (26.08.2014);

http://en.shmog.org/page/museumgart/index.php (25.08.2014);

http://ilinca.bloguest.com/ (accesat 26.08.2014);

http://www.cotidianul.ro/analiza-sticlei-e-ca-o-degustare-de-tarie-fina-cu-virtuti-tactile-optice-si-sonore-212596/ (accesat 08.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/Harvey_Littleton (accesat 25.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/Studio_glass (accesat 26.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Newsome (accesat 25.08.2014);

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reekie (accesat 25.08.2014);

LISTA ILUSTRAȚIILOR

Coperta

Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră – Detaliu; Sursa: Chiș Daniel, care a rămas surprins de faptul că exact fabrica de sticlă nu avea sticlă la ferestre.

Pag. 7

Fig 1.1 Pahar egiptean cu picior – inscripționat cu numele faraonului Tutmes III;

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Thutmose_III

Fig. 1.2 Ulcior egiptean glazurat cu sticlă;

Sursa: http://modernscribe.blogspot.ro/2012/01/wordless-wednesday-ancient-egyptian.html

Fig. 1.3 Brățară egipteană;

Sursa: http://hubpages.com/hub/Clothing-Used-In-Ancient-Egypt# 54

Pag. 8

Fig. 1.4

Stanga: Vas roman; Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sticl%C4%83

Mijloc: Vase romane din secolele al III-lea și al IV-lea; Sursa: http://virtusantiqua.ro/?p=2076

Dreapta: Vas roman din sticla cu două torți;

Sursa: http://www.sassonancientart.com/artwork_show_256_archive.html

Pag. 9

Fig. 1.5

Stanga: Vas din sticlă ce poartă emblema familiei Sforza, expus la Muzeul de Arte Aplicate al Castelului Sforzesco in Milano;

Sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Murano,_bicchiere,_fine_xv_sec._02.JPG

Mijloc: Vas albastru pentru vin; Sursa:http://www.casesigradini.ro/revista/a4/12091/14/Targuri-si-expozitii/Murano-Capodoperele-sticlei-Rafinament-eleganta-imaginatie-de-a-lungul-a-peste-sase-secole

Dreapta: Cupa cu Triumful Justiției;

Sursa:http://www.casesigradini.ro/revista/a4/12091/14/Targuri-si-expozitii/Murano-Capodoperele-sticlei-Rafinament-eleganta-imaginatie-de-a-lungul-a-peste-sase-secole

Fig. 1.6 Pahar gravat de Kaspar Ledmann; Sursa: http://leccos.com/index.php/clanky/lehman-kaspar

Fig.1.7 Pahar și ulcior – sticlă boemiană; Sursa: http://www.antiquehelper.com/item/297454

Pag.11

Fig.1.8 Creații din sticlă ale marelui artist Émille Gallé;

Stânga: Vază cu torți; Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Gall%C3%A9

Mijloc: Lampă – Émille Gallé; Sursa: http://www.skinnerinc.com/news/blog/emille-galle-art-nouveau-glass/

Dreapta: Vas din sticlă emailată; Sursa: http://www.scrigroup.com/educatie/chimie/Povestea-sticlei51571.php

Pag.12

Fig. 1.9

Stanga: Perechea albastră de arce; Sursa: http://craftcouncil.org/post/remembering-harvey-k-littleton

Dreapta: Estetica rubinului galben; Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Harvey_Littleton 55

Fig.1.10

Stânga: Cântecul vântului; Sursa: http://www.gardengallery.uk.com/images/pn_windsong.jpg

Dreapta: Fluiditate;

Sursa: http://www.sculptgallery.com/item/single/2101/peter_newsome_fluidity

Fig. 1.11

Stânga: Schimb de informație;

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reekie#mediaviewer/File:Exchange_of_Information_II,_David_Reekie_Sept_2007.jpg

Dreapta: Tensiune în creștere;

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reekie#mediaviewer/File:Rising_Tension2.jpg

Pag.13

Fig. 1.9 Obiecte din sticlă ce aparțin fostei glăjării de la Porumbacu de Sus – obiecte expuse la Muzeul de istorie Casa Altemberger – Sibiu;

Sursa: http://www.brukenthalmuseum.ro/istorie/07.htm

Pag. 14

Fig. 1.10 Foto – Principalele manufacturi din Transilvania, în secolul al XVII-lea; Sursa: Foto – stud. Arh. Ciupe Marius după Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII și XVIII, Editura Economică, București, 2004, p. 54;

Pag. 15

Fig. 1.14 Creații din artă din sticlă Ioan Nemțoi; Sursa:http://www.cotidianul.ro/analiza-sticlei-e-ca-o-degustare-de-tarie-fina-cu-virtuti-tactile-optice-si-sonore-212596/

Pag. 16

Fig.3.15 Creații de arta din sticlă Cristina Ilinca

Stânga sus: Despre viață și moarte; Sursa: http://cristinailinca.ro/sticla-turnata/

Dreapta sus: Curgere; Sursa: http://www.cgs.org.uk/member/1013

Stânga jos: Oul; Sursa: http://www.cgs.org.uk/member/1013

Dreapta jos: Muguri; Sursa: http://ilinca.bloguest.com/

Pag. 23

Fig.2.1 Tipuri de organizare a spațiilor de expunere; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.194; 56

Fig. 2.2 tipologia muzeelor în funcție de relația spațială cu situl; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.195;

Pag. 24

Fig. 2.3 Schema funcțională a unui muzeu; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.195;

Pag. 25

Fig. 2.4 Poziția exponatului în plan orizonatal; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.196;

Fig. 2.5 Poziția exponatului în plan vertical; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.196;

Pag. 26

Fig. 2.6 Sisteme de organizare a sălilor de expunere cu circulație laterală; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.197;

Fig. 2.7 Sisteme de organizare a sălilor de expunere înșiruite cu coridor lateral; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.198;

Pag. 27

Fig. 2.8 Sisteme de organizare a sălilor în anfiladă cu circulație centrală; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.198;

Fig. 2.9 Variante de organizare a unui spațiu de expunere; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.199;

Pag.28

Fig. 2.10 Utilizarea surselor de lumină în cazul spațiilor de expunere; Sursa: Adaptare după Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T.Press, Cluj Napoca, 2008, pag.199;

Pag. 30

Fig. 3.1 Importarea forței de muncă din locații europene cu renume în meșteșugul sticlei; Sursa: Foto – stud. arh. Ciupe Marius după Fulga, Ligia, Sticla transilvăneană în secolelele XVII și XVIII, Editura Economică, București, 2004, p. 90;

Pag. 32

Fig.3.2 Fabrica de sticlă Pădurea Neagră în anii 1976;

Sursa: Foto – stud. arh. Ciupe Marius după fotografiile unui localnic al zonei;

Fig.3.3 Atelier reparații; Sursa: Foto – stud. arh. Ciupe Marius după fotografiile unui localnic al zonei; 57

Pag. 33

Fig. 3.4 Vedere de ansamblu a localității Pădurea Neagră; Sursa: Foto stud. Arh. Ciupe Marius;

Pag. 36

Fig. 3.5 Interiorul galeriei Muzeului de Arte Frumoase din Nancy, Franța; Sursa: ICI CONSULTANTS, French Museum Architecture, iunie 2013;

Pag. 38

Fig. 3.6 Fațada Muzeului Sticlei Corning în anul 1951;

Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig. 3.7 Clădirea proiectată de Gunner Birkerts în 1976;

Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Pag. 39

Fig. 3.8 Fațada extinderii – Smith-Miller+Hawkinson;

Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig.3.9 Vedere cafenea; Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig. 3.10 Fațada noii biblioteci; Sursa: http://www.cmog.org/about/architecture

Fig. 3.11 Simulări ale următorului proiect de extindere;

Sursa: http://www.archdaily.com/242055/thomas-phifer-and-partners-unveils-design-for-corning-museum-of-glass/

Pag. 40

Fig.3.12 Plăcuta îmbinare între vechi și nou;

Sursa: http://www.worldbuildingsdirectory.com/project.cfm?id=2997

Fig. 3.13 Accesul principal al muzeului; Sursa: http://thedesignhome.com/2011/06/the-shanghai-museum-of-glass-by-logon-architecture/

Pag. 41

Fig. 3.14 Atelierele de creație a sticlei;

Sursa:http://www.timeoutshanghai.com/venue/Around_Town-Museums/5496/Shanghai-Museum-of-Glass.html

Fig. 3.15 Detaliu fațadă; Sursa: http://www.worldbuildingsdirectory.com/project.cfm?id=2997

Fig. 3.16 Interiorul galeriei muzeului;

Sursa: http://www.thecoolhunter.net/article/detail/1946/shanghai-museum-of-glass

Pag. 42

Fig. 4.1 Atelierul de reparații – Foto, Sursa: Foto- stud. arh. Ciupe Marius; 58

Pag. 45

Fig.4.2 Situl propus- Fotomontaj- stud. arh Ciupe Marius;

Pag. 46

Fig. 4.3 Funcțiunile dispuse pe planul de situație; Sursa: stud. Arh. Ciupe Marius;

Pag. 47

Fig. 4.4 Volumetrie concept; Sursa: stud. arh. Ciupe Marius;

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Cadrul Natural Padurea Neagra Vs Muzeul Sticlei (ID: 110979)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Cadrul Natural Padurea Neagra Vs Muzeul Sticlei

Copyright Notice

Angrenajul cu Roti Dintate Cilindrice

Ingrijirea Pacientului cu Hemofilie

Impactul Imigrației Ilegale Asupra Securității Euroatlantice

Tactica Ascultarii Suspectului sau a Inculpatului

Arhitectura Sistemului de Alertare

Flexiunea Adjectivuluidoc

Copyright Notice

Similar Posts