Cadastrul Forestier

Cuprins

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………..5

PARTEA TEORETICĂ

I. BAZELE TEORETICE DE CREARE A CADASTRULUI FORESTIER

Noțiuni generale, scopul și obiectul de studi..…………………………………9

Conținutul lucrărilor de cadastru forestier………………………………………………..12

Partea cantitativă a cadastrului forestier………………………………………15

Partea calitativă a cadastrului forestier……………………………………….20

Cadrul normative de creare a cadastrului forestier……………………………23

II. METODOLOGIA CREĂRII CADASTRULUI FORESTIER

2.1. Amenajarea fondului forestier………………………………………………………………..29

2.2. Structura teritorială a fondului forestier………………………………………32

2.3. Modul de folosință a fondului forestier………………………………………37

2.4. Baza cartografică a amenajamentelor silvice…………………………………40

2.5. Evidența de stat a fondului forestier………………………………………….45

PARTEA PRACTICĂ

III. CREAREA CADASTRULUI FORESTIER ÎN REPUBLICA

3.1. Aspecte din istoria sectorului forestier din Republica ………………….52

3.2. Fondul forestier al Republicii Moldova…………………………………………………..59

3.2.1. Conținutul fondului forestier național…………………………………………………..63

3.2.2. Regenerarea și îngrijirea fondului forestier……………………………………………64

3.3. Extinderea suprafețelor ocupate de păduri……………………………………………….66

IV. SECURITATEA ACTIVITĂȚII VITALE

4.1. Baza normativă a protecției muncii…………………………………………..71

4.2. Contractul individual de muncă, garanții și compensații……………………….71

4.3. Tehnica securității în silvicultură…………………………………………………..73

PARTEA GRAFICĂ

ANEXE…………………………………………………………………….…………..80 CONCLUZIE…………………………………………………………………………..88

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………90

INTRODUCERE

Lucrarea de diplomă “Cadastru forestier în Republica Moldova” reprezintă o lucrare de sinteză executată în baza tuturor cunoștințelor acumulate pe tot parcursul desfășurării studiilor la colegiu. Astfel, lucrarea în cauză, încorporează atît cunoștințele teoretice, cît și cele practice care oglindesc specificul creării cadastrului forestier național și care reprezintă o componentă integrantă a sistemului cadastral al Republicii Moldova.

După Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de de Janeiro (1992), la nivel internațional s-a acordat o atenție deosebită programelor forestiere naționale (PFN), considerate un instrument eficient pentru rezolvarea problemelor forestiere importante atât din țările în curs de dezvoltare, cât și din țările dezvoltate din întreaga lume. Multe dintre documentele ulterioare ale Comisiei Interguvernamentale pentru Păduri (IPF) și ale Forumului Interguvernamental pentru Păduri (IFF) se referă la elaborarea și implementarea programelor forestiere naționale. 

Pe plan european, s-a recunoscut că PFN pot contribui la rezolvarea unor probleme forestiere dificile și la armonizarea unor interese divergente din domeniul forestier, în spiritul conceptului nou de gestionare durabilă a pădurilor. Problema elaborării programelor forestiere a fost abordată pentru Protecția Pădurilor în Europa de (1993), Lisabona (1998) și Viena (2003), subliniindu-se, în special la aceasta din urmă, rolul și importanța lor în întărirea sinergiilor pentru gestionarea durabilă a pădurilor.

În rezolvarea tuturor problemelor legate de fondul forestier nu poate fi realizată cu success fără de crearea cadastrului silvic ca un cadastru de specialitate, care să răspundă răspundă corect apariția diferitor întrebări legate de acest domeniu foarte important pentru noastră și nu numai. În lucrarea dată am încercat să fac o analiză a cadrului teoretic și normativ din domeniu, identificînd care sunt probleme de bază și prioritățile, argumentînd totodată necesitatea creării acestui cadastru de specialitate. În următoarea perioadă urmează a fi create posibilități favorabile de creare și implimentare a cadastrului fondului silvic cu dezvoltarea cadrului juridic și instituțional din acest domeniu.

Au fost elaborate obiective strategice de dezvoltare a sectorului forestier, care au stat la baza elaborării Programului Forestier Național. Vizând asigurarea gestionării durabile a pădurilor țării, Programul cuprinde prevederi referitoare la: politici, instituții și instrumente necesare; conservarea și dezvoltarea resurselor forestiere; polifuncționalitatea ecosistemelor forestiere, stabilitatea și starea de sănătate a acestora; conservarea și ameliorarea diversității biologice; menținerea și intensificarea funcțiilor de producție, de protecție și sociale ale ecosistemelor forestiere; aportul cercetării științifice și învățământului de profil la dezvoltarea și implementarea conceptului de gestionare durabilă a pădurilor. Programul s-a realizat cu participarea largă a reprezentanților unui mare număr de instituții, asociații patronale și profesionale, organizații non-guvernamentale etc. implicate sau interesate, direct sau indirect, în problema gestionării durabile a pădurilor din țara noastră.

În lucrarea dată am efectuat o analiză amplă a problematicii din acest domeniu, identificînd momentele principale în crearea și implimentarea cadastrului forestier. Lucrarea s-a bazat pe cadrul normativ în vigoare și datele cadatrului funciar privind suprafața fondului forestier și cele de inventariere și evidență înregistrate în organele silvice de stat. Este o temă actuală și poate fi studiată pe viitor.

Capitolul I

BAZELE TEORETICE DE CREARE A CADASTRULUI FORESTIER

Noțiuni generale, scopul și obiectul de studiu

Cadastrul fondului forestier (sau fondul silvic) este un subsistem al Cadastrului General, prin care se realizează evidența și inventarierea sistematică a terenurilor cu destinație forestieră, din punct de vedere tehnic, economic și juridic, în cadrul amenajamentelor silvice din fiecare teritoriu administrativ.

Obiectul cadastrului fondului silvic este constituit din: terenurile împădurite sau care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, terenurile destinate împăduririlor, precum și cele neproductive, cuprinse în amenajamentele silvice (stâncării, rîpe, ravene, bolovănișuri, torenți etc.).

Scopul cadastrului fondului forestier este asigurarea unei gospodării și exploatări raționale a pădurilor (respectiv stabilirea unui raport judicios între capacitatea reală de producție a arboretelor și cantitatea de masă lemnoasă care se exploatează anual), valorificarea optimă a resurselor forestiere, consolidarea și dezvoltarea pădurilor tinere, în cadrul amenajamentelor silvice, precum și furnizarea de elemente calitative care să folosească la stabilirea, întrun mod unitar, a valorii fondului forestier.

Lucrările cadastrului fondului forestier se referă la:

Ridicările topografice necesare întocmirii planurilor cadastrale pentru amenajamentele silvice;

Realizarea evidențelor cadastrale ale fondului forestier;

Cartările pădurilor și descrierile parcelare;

Descrierea economică a fondului forestier.

Descrierea economică a pădurilor furnizează elemente cu privire la:

Suprafața pădurilor, respectiv se arată întinderea totală a pădurilor din județ, precum și procentul în raport cu întreaga suprafață de teren;

Descrierea factorilor naturali care condiționează vegetația forestieră (situația geografică și hidrografică a pădurilor, condițiile climatice și descrierea solului;

Descrierea arboretelui, a regimului de creștere a esențelor în funcție de factorii naturali și periodicitatea tăierilor;

Producția lemnoasă pe sortimente;

Necesitățile de lemn și mijloace de transport – se descriu căile de comunicație (drumuri, căi ferate, ape), care se pot folosi pentru transportul masei lemnoase tăiate;

Costul lemnelor – se stabilește pentru fiecare pădure studiată, pe specii și pe sortimente;

Regenerarea și cultura pădurilor – felul de regenerare pe specii, cheltuieli medii pe an și pe ha, etc;

Cheltuielile de administrație – salariile, transportul, diurna, etc., calculate ca medie ce revine anual, pe ha;

Descrierea amănunțită a pădurilor, care cuprinde date cu privire la situația administrativă, denumirea, posesia, suprafața, speciile lemnoase și proporția lor, clasele de vârstă ale arboretelui, clasele de fertilitate ale solului, etc.

Terenurile destinate fondului forestier

Pădurea – reprezintă un element al landșaftului geografic, o unitate funcțională a biosferei, compusă din comunitatea vegetației forestiere (în care domină arborii și arbuștii), păturii vii, animalelor și microorganismelor. Toate aceste părți componente ale mediului natural în dezvoltarea lor biologica sînt interdependente și acționează asupra habitatului lor. Sunt considerate drept păduri terenurile acoperite cu vegetație forestieră cu o suprafață de peste .

Fondul forestier – reprezintă toate pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile atribuite gospodăriei silvice precum și terenurile neproductive incluse în amenajările silvice sau în cadastrul funciar ca păduri si/sau plantații forestiere.

Regim silvic (silvicultura) – reprezintă politica statului în domeniul exploatării fondului forestier.

Codul funciar aprobat prin Legea 828-XII din 25 decembrie 1991 (art. 2, al.2) numește această categorie „terenuri ale fondului silvic”. Codul silvic aprobat prin Legea 887-XIII din 21 iunie 1996 include noțiunea de fondul forestier dar nu silvic.

Terenurile din fondul forestier cuprind:

terenuri pentru împădurire:

terenuri destinate reîmpăduririi;

terenuri destinate împăduririi;

terenuri care servesc nevoilor de cultură, producție si/sau administrație silvică: pepiniere, plantații cu arbuști decorativi și fructiferi, salicacee etc.;

terenuri destinate asigurării cu hrană a vînatului și a animalelor care aparțin unităților silvice;

terenuri date în folosință temporară personalului silvic sau folosite în activitatea auxiliară a unităților silvice (terenuri arabile, fînețe, pășuni);

terenuri ocupate de drumuri forestiere, de linii parcelare, de linii de transport de energie electrică, de iazuri și lacuri;

terenuri ocupate de construcții și instalații ce aparțin gospodăriei silvice;

terenuri neproductive: mlaștini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, solonețuri etc.

Din punctul de vedere al proprietății, terenurile fondului forestier pot fi: terenuri proprietate publică a statului; terenuri proprietate publicî a unităților administrativ – teritoriale; terenuri proprietate privată.

Terenurile destinate fondului forestier proprietate publică de stat și proprietate publică a unității administrativ-teritoriale se folosesc de către întreprinderile, instituțiile, organizațiile gospodăriei silvice și de alte întreprinderi, conform destinației silvice.

Terenurile fondului forestier proprietate publică de stat pot fi folosite in alte scopuri, dacă această folosire este compatibilă cu interesele gospodăriei silvice, în baza hotărîrii de Guvern. Terenurile fondului forestier proprietate privată sunt utilizate în conformitate cu legislația din domeniu. Relațiile funciare în procesul utilizării terenurilor fondului forestier sunt reglementate de Codul Civil, Cod Funciar, Codul Silvic, alte acte legislative.

În scopul asigurării împăduririi necesare și prevenirii eroziunii solurilor, pentru împadurire pot fi folosite și terenuri nefavorabile agriculturii. Din cadrul terenurilor destinate fondului forestier, pot fi atribuite, în folosință deținătorilor, loturi pentru ținerea unei gospodării auxiliare. Modul de atribuire a terenurilor de la subcategoria celor destinate fondului forestier la categoria de folosință „loturi auxiliare” se stabilește de Guvern.

Conținutul lucrărilor de cadastru forestier

Deoarece cadastrul fondului forestier se realizează în cadrul amenajamentelor silvice, practic este necesar să se întocmească planurile acestor amenajamente.

În vederea pregătirii condițiilor pentru un bun amenajament silvic, este necesar să se realizeze:

Planuri cadastrale pentru fiecare unitate de gospodărire silvică, care să conțină toate detaliile cerute de nevoile de exploatare;

Împărțirea suprafeței totale a unității de gospodărire silvică în parcele omogene din punct de vedere economic și silvic;

Realizarea evidențelor fondului silvic;

Descrierea parcelelor obținute.

Cadastrul fondului silvic realizează evidențe pe următoarele părți:

1. Evidența suprafețelor silvice după tipul de proprietate (proprietate de stat sau privată);

2. Evidența suprafețelor de teren după modul de folosință:

Păduri;

Clase de regenerare (pepeniere răchitării, culturi pentru hrana vânatului);

Alte terenuri: poieni, terenuri despădurite sau degradate;

Linii de amenajament și vînătoare;

Arabil și fânețe pentru administrație;

Clădirile și curțile aferente;

Trasee de linii electrice și telefonice;

Ape stătătoare și curgătoare;

Instalații industriale și de transport (silvice);

Linii somiere și de parcelare;

Neproductiv;

Ocupații și litigii;

Enclave (terenuri străine în perimetrul silvic).

Evidența suprafețelor pe funcțile pșdurii (se face pe grupe):

Grupa I, cuprinzînd păduri cu funcțiuni speciale de protecție (cu cinci subgrupe funcționale, respectiv: protecție pentru ape, soluri, climă, agrement, științific etc.);

Grupa II, cuprinzînd pădurile cu rol de producție și de protecție;

Evidența arboretelor (suprafețe, volume și clase de producție), pe specii forestiere și clase de vărstă;

Evidența arboretelor slab productive (suprafețe, volum), pe specii forestiere;

Evidența arboretelor exploatabile și preexploatabile;

Evidența terenurilor degradate din fondul forestier (eroziuni de suprafață, eroziuni de adăncime, alunecări, etc).

Parcelarea pădurilor se face, în cadrul fondului forestier, în scopul realizării unor unități de evidență, care se delimitează prin așa numitele linii parcelare, care constituie în același timp un mijloc de orientare și de acces în pădure, servind efectiv și cadrumuri de exploatare. Lățimea acestor linii de parcelare nu trebuie să depășească 4 metri. Parcelarea se poate realiza, practic, prin trei metode:

Parcelare prin împărțirea artificială a pădurilor în unități regulate (pătrate cu latura de 1km, egale deci cu 100 ha, numerotate de la NV către SE pe ocoale silvice);

Parcelare prin împărțirea naturală a pădurilor, cănd liniile de parcelare coincid cu liniile caracteristice ale terenului din pădure;

Parcelare prin împărțirea mixtă, cănd se combină cele două metode.

Împărțirea artificială este perfectă celorlalte două metode, deoarece permite o orientare ușuară în pădure, intersecțiile liniilor de parcelare făcându-se sub unghiuri drepte, dar are dezavantajele următoare:

liniile de parcelare nu pot fi toate circulabile, pentru că nu urmăresc liniile caracteristice ale terenului;

o parcelă poate cuprinde specii și vărste de arborete diferite;

nu păstrează egalitatea suprafețelor împădurite, unele dintre parcele putănd avea goluri mari în interior.

Parcelarea ajută, ulterior, foarte mult la ridicarea planimetrică de detaliu, indiferent de metoda de ridicare folosită.

Aplicarea, evidența și revizuirea amenajamentelor.

Amenajamentele se aplică de către toate ocoalele silvice, în care scop este necesar să se țină la zi evidența lucrărilor executate. Ținerea la zi se va face prin reprezentarea modificărilor pe planurile cadastrale și orin întocmirea unor fișe cu date tehnico-economice. Aceste evidențe se execută periodic (din 10 în 10 ani, odată cu revizuirea amenajamentelor), sau când se produc modificări mari în bazele de amenajare.

Deoarece parcelele în care sunt împărțite masivele de pădure sunt neomogene, cu ocazia evidenței, acestea se împart în două mari categorii:

suprafața acoperită de pădure (arboret artificial și natural);

suprafața neacoperită cu pădure (terenuri destinate împăduririi, pășuni, poieni, etc.).

Uneori deosebirile dintre diferitele categorii nu sunt distincte și în aceste cazuri se parcurg parcelele pe toate liniile deschise, cu copia planului rezultat în urma modificărilor și se însemnează pe ea toate limitele subparcelelor și caracteristicile lor.

Descrierile parcelelor, împreună cu schițele care se întocmesc, fac obiectul datelor care se trec în fișele de evidență.

Identificarea și delimitarea suprafețelor ce aparțin fondului forestier.

Deoarece lucrările cadastrului fondului forestier se desfășoară în cadrul amenajamentelor silvice, iar acestea se întocmesc pe ocoale silvice, care se pot întinde pe mai multe teritorii administrativ-teritoriale, delimitarea acestora ridică unele probleme.

Când se introduce cadastrul general într-un teritoriu administrativ-teritorial, se va face și delimitarea suprafeței ocupate de ocolul silvic, odată cu identificarea și stabilirea hotarelor teritoriului administrativ. Din comisia de delimitare va face parte, în mod obligatoriu, și un delegat al ocolului silvic.

În cazul cănd se realizează cadastrul fondului forestier înaintea introducerii cadastrului general în teritoriile administrative pe care se găsește ocolul silvic, trebuie să se facă mai întâi delimitarea suprafeței ocupate de acest ocol silvic, ca operațiune ce ține de cadastru general. În acest scop, se va întocmi o comisie formată din primarii sau secretarii primăriilor pe teritoriile cărora se găsește ocolul silvic, directorul ocolului silvic, delegatul OJC și delegatul executantului (în cazul când acesta se cunoaște la data respectivă). Comisia va fi numită de prefectul județului pe teritoriul căruia se găsește cea mai mare suprafață a ocolului silvic și va fi avizată și de prefecții celorlalte județe pe care se întinde ocolul silvic respectiv.

Operațiune de identificare și de marcare pe teren a hotarului care delimitează oclul silvic este o activitate care se desfășoară în cadrul lucrărilor de introducere a cadastrului general. Etapele și principiile de executare a operațiunii de delimitare sunt cele prezentate la delimitarea unui teritoriu administrativ. Aria rezultă în urma delimitării, efectuată în cadrul executării lucrărilor de cadastru general, este un element care trebuie respectat obligatoriu de cadastrul fondului forestier, în interiorul căreia urmează să se desfășoare apoi lucrăile acestui cadastru de specialitate.

Partea cantitativă a cadastrului forestier

Partea cantitativă a cadastrului forestier constă în ridicarea în plan a pădurilor care se face atăt în scopuri de amenajare, căt și în vederea evidenței terenurilor ocupate de acestea.

Avînd în vedere gradul de acoperire a terenului și, deci, condițiile de vizibilitate foarte reduse, cea mai folosită metodă de ridicare în plan a pădurilor este metoda fotogrametrică. Această metodă este remarcabilă prin posibilitățile care le oferă, respectiv atât randament ridicat în executarea lucrărilor de teren și birou, pentru obținerea planurilor cadastrale cu o precizie satisfăcătoare pentru sectorul silvic, cât și posibilitatea de a obține informații calitative privind fondul forestier (speciile de arbori și vărsta lor, volumul de masă lemnoasă, starea pădurilor, etc.).

Pentru ridicarea detaliilor planimetrice care nu sunt vizibile pe fotograme, datorită acoperirii terenului, metoda fotogrammetrică se combină cu metodele topografice de ridicare, respectiv ridicările tahimetrice, ridicările cu busola topografică sau ridicările cu planșeta topografică.

Aceste metode topografice de ridicare se folosesc și pentru întocmirea planurilor cadastrale în cazul cănd suprafețele acoperite cu păduri sunt mici sau pentru reambularea planurilor fondului forestier.

Indiferent de metoda folosită, lucrările de ridicare a masivelor forestiere care se amenajează trebuie să se sprijine pe punctele rețelei geodezice de stat, existente în zonă. În cazul când nu există în zonă asemenea puncte, trebuie să se realizeze o rețea de sprijin ale cărei puncte se determină prin triangulație sau prin poligonometrie de precizie, realizată cu tahimetrele electronice.

Lucrările de ridicare în plan a pădurilor au grade diferite de complexitate, după categoria de dificultate a terenurilor pe care se desfășoară. Aceste categorii se stabilesc în funcție de relieful și panta terenurilor, de care se ține seama pentru a obține o precizie unitară și de un anumit nivel, în lucrările de ridicare, astfel:

Categoria 1-a, în care se încadrează terenurile cu panta între 0 și 10 grade, pe care se pot obține precizii superioare;

Categoria 2-a, în care se încadrează terenurile cu panta cuprinsă între 11 și 20 grade, pe care se pot obține precizii normale la ridicare;

Categoria 3-a, în care se încadrează terenurile care au panta cuprinsă între 21 și 35 grade, pe care se pot obține precizii mijlocii la ridicare;

Categoria 4-a, în care intră terenurile cu panta peste 35 grade și pe care se obțin precizii mici la ridicare.

În cazul când în aceași regiune există pante caracteristice tuturor categoriilor menționate, atunci, pentru a stabili gradul de precizie al măsurărilor în cadrul ridicărilor planimetrice a pădurilor, trebuie să se determine categoria de pantă pentru fiecare drumuire în parte.

Din cauza variației condițiilor de teren în care se desfășoară măsurătorile de ridicare, pentru determinarea categoriei fiecărei drumuiri se procedează astfel:

Se numără laturile corespunzătoare fiecărei categorii în parte, ținând-se seama de unghiul de pantă al fiecărei laturi, apoi se calculează procentul corespunzător;

Se determină categoria în care se încadrează drumuirea respectivă, după criteriile următoare:

– în cazul prezenței a două categorii într-o drumuire, cea majoritară determină precizia ridicării;

– când într-o drumuire apar trei categorii, iar cele extreme au minimum 10%, iar însumate nu depășesc 60%, atunci categoria mijlocie determină precizia măsurătorilor.

Aceste categorii de prcizie sunt valabile atât pentru ridicările tahimetrice, cât și pentru celecu busola topografică.

Pentru ridicarea planimetrică, teritoriul unității de gospodărire silvică se împarte în sectoare, denumite planșe și care trebuie să corespundă, ca limite, cu parcelele.

Dacă există planuri vechi, atunci se fac ridicări în cadrul fiecărei parcele, numai pe latura care a suferit modificări, pentru întocmirea planșelor.

Ridicarea detaliilor din interiorul parcelelor se face pe cale topografică, numai când nu se dispune de fotograme recente și pentru aceasta se folosește ridicarea cu busola, ridicarea tahimetrică, sau ridicarea cu planșeta topografică, în funcție de precizia care trebuie asigurată.

Ridicarea cu busola topagrafică se folosește cănd suprafețele pădurilor sunt sub 50 ha, iar punctele rețelei de sprijin se găsesc la maximum 1 km depărtare de zonă. Ca procedee de ridicare, se folosesc drumurile cu radieri efectuate cu busola, sprijinite la ambele capete, pe puncte ale rețelei de triangulație sau pe puncte tahimetrice vechi, existente în zonă.

Ridicarea cu busola este folosită în special la:

Ridicarea planimetrică a liniilor de parcelare, subparcelare și a detaliilor planimetrice (poieni, goluri), precum și la ridicările altimetrice (mai rar);

Delimitarea parcelelor;

Ridicarea căilor pentru transportul lemnului (drumuri și căi ferate forestiere, planuri înclinate, funiculare, canale uscate și cu apă, etc.);

Ridicarea terenurilor cu construcții și instalații silvice, etc.

Modul de lucru cu busola topografică, preciziile obținute la ridicare și modul de întocmire a planurilor rezultate în urma ridicărilor cu busola topografică, aplicate în cazul terenurilor acoperite cu păduri, nu diferă de cazul cănd terenul este descoperit.

Ridicările tahimetrice se fac în scopul obținerii valorilor exacte pentru ariile și perimetrele din cadrul amenajamentelor silvice.

Lucrările tahimetrice de ridicare trebuie, de asemenea, să se sprijine pe punctele rețelei geodezice existente în zonă. Dacă aceste puncte lipsesc, se admite executarea de lucrări tahimetrice independente pentru suprafețecu aria mai mică de 100 ha. În aceste cazuri, se realizează o rețea de sprijin de forma unui poligon cu punct central sau o rețea de drumuri poligonometrice cu puncte nodale.

Ca procedee de ridicare a detaliilor, atât în plan, cât și în înălțime se folosesc drumurile tahimetrice cu radieri.

Trebuie menționat, că datorită greutăților cauzate de accidentația terenului, de acoperirea lui și ținînd seama de specificul tehnico-economic al acestui fond, lucrările de ridicare se execută prin procedee tehnice simplificate, deoarece nu se cere obținerea unor precizii planimetrice și altimetrice prea ridicate.

Ridicarea cu planșeta topografică.

Se înscrie pe linia utilizării unor procedee și instrumente simple la executarea lucrărilor de ridicare în domeniul fondului forestier, pentru reambularea sau chiar întocmirea planurilor cadastrale, în interiorul hotarelor determinate prin lucrările de delimitare. Acest lucru este posibil datorită faptului că precizia de determinare a punctelor de detaliu, asigurată în lucrările de ridicare cu planșeta, este suficientă pentru fondul forestier.

Metodele de ridicare utilizate sunt drumurile tahimetrice realizate cu planșeta topografică, drumuri care trebuie să se sprijine pe puncte ale rețelei geodezice sau pe puncte vechi determinate tahimetric, existente în zonă.

Modul de lucru cu planșeta topografică, preciziile obținute la ridicare și modalitatea de realizare a planului sunt cele folosite în mod obișnuit în ridicările cu planșa topografică.

Metodele fotogrametrice de ridicare.

În ultimi ani, ridicările fotogrametrice au înlocuit practic toate metodele de ridicare, deoarece au avantajul că pe lângă ridicarea planimetrică de inventariere (cantitativă), de mare randament, permite și culegerea elementelor privind aspectul calitativ al pădurilor (specii, umiditate, boli, vârste, densitate, etc.), folosind în acest scop procedeele de fotointerpretare.

Culegerea elementelor privind aspectul calitativ al fondului forestier, folosind procedeele fotogrametrice precum și cele de teledetecție este prezentată în paragraful privind latura calitativă a acestui cadastru.

Planurile și hărțile folosite în evidența fondului silvic.

În cadastrul fondului silvic se folosesc planurile cadastrale de bază, care rezultă din ridicările noi, la scara 1/5000 sau cele existente, la scări mai mari de 1/20.000.

Hărțile la scări egale sau mai mici de 1/20.000 sunt necesare pentru realizarea unei bune gospodăriri a oricărui amenajament, respectiv:

harta unității forestiere, cu împărțirea în unități de producție, la scara 1/100.000, pe care se figurează și rețeaua de scoatere și transport a materialului lemnos exploarat;

harta fondului silvic de vânătoare și pescuit, la scara 1/20.000;

harta claselor de vărstă, la scara 1/20.000, cu indicații asupra vegetației cuprinse în amenajament;

harta împăduririlor, la scara 1/20.000;

harta exploatărilor, la scara 1/20.000, pe care se figurează și construcțiile silvice.

Ca detalii, aceste hărți trebuie să conțină:

limita unităților de producție;

apele din suprafața de teren aferent (râuri, pârâuri, izvoare);

liniile de parcelare și subparcelare care delimitează diferite zone de exploatare;

instalațiile de transport a lemnului exploatat;

diferite construcții care deservesc fondul forestier;

șosele, drumuri sau poteci care servesc pentru accesul la diferite instalații de exploatare.

Aceste planuri și hărți ale amenajamentelor silvice reprezintă baza tehnică a cadastrului fondului silvic și servesc la evaluarea economică a pădurilor, la cunoașterea lor, precum și la planificarea unei exploatări raționale a lor.

Partea calitativă a cadastrului forestier

În determinările calitative din sectorul forestier, contribuția cea mai mare în obținerea datelor cadastrale o aduce fotogrametria, prin operațiunea de fotointerpretare, deoarece fotogramele sunt înregistrări obiective și complexe ale terenului fotografiat, cu tot ce cuprinde el la un moment dat, sub forma înfățișării lui naturale. Ca urmare, prin fotointerpretarea acestora se deduc elementele calitative de pe ele, putîndu-se realiza, pe lângă cunoașterea și inventarierea pădurilor, și evaluarea fondului lemnos, cartarea terenurilor forestiere, proiectarea drumurilor și căilor ferate forestiere, identificarea și perimetrarea terenurilor degradate, stabilirea și identificarea perimetrelor care au suferit de pe urma calamităților provocate de insecte, incendii, furtuni puternice, etc.

Pentru ca operațiunea de fotointerpretare să se facă în bune condițiuni, se folosesc teste eșantion, pe care toate elementele sunt determinate în teren prin observații directe. De asemenea, în același scop, se folosesc emilsii diferite, cu caracteristici care să scoată în evidență, prin diferențe de ton sau culori, elementul care se identifică.

În cadrul operațiunilor de cartare a pădurilor, determinările calitative referitoare la specii, consistența arboretelui, identificarea și delimitarea corectă a lor pe hărți, se rezolvă astfel:

Stabilirea consistenței arboretelui sau a gradului de închidere a coronamentului se face pe fotograme singulare, fie numai la vedere, fie prin planimetrări, fie prin utilizarea de teste de comparație. Rezolvarea acestei probleme pe cale fotogrametrică se face cu multă ușurință, cu multă rapiditate și chiar mai exact decât prin parcurgerea terenului, în condiții medii de lucru;

Stabilirea speciilor de arbori și a zonelor de amestec se face în foarte bune condiții dacă problema se limitează numai la foioase, pe de o parte, și la rășinoase, pe de altă parte. Pentru a se obține rezultate bune în lucrările de stabilire a speciilor, când se folosesc fotogramele, este necesar ca acestea să fie preluate cu pelicule speciale, cum sunt cele color sau în infraroșu (pe care rășinoasele apar într-un ton aproape negru, iar foioasele într-un ton deschis), precum și cu pelicule spectrozonale în tonul alb-negru și colorate, care îmbină calitățile filmului pancromatic și infracromatic, dând diferențieri de culoare și ton superioare;

Stabilirea înălțimii arborilor se poate face chiar și pe fotograme singulare, luând în considerație mărimea umbrelor, înălțimea soarelui în momentul aerofotografierii, precum și panta terenului.

Mai simplu, determinările se pot face prin folosirea stereogramelor, cînd prin observarea modelului stereoscopic obținut cu ajutorul unui stereoscop cu oglinzi, se măsoară paralaxele prin punctare, mai întâi la vârful arborilor și apoi la nivelul solului;

Stabilirea fondului lemnos, respectiv a volumului arboretelor, în vederea estimării producției se face pe diferite căi și anume: cu tabele de cubaj, cu tabele se producție, cu coeficientul de formă a coroanei arborilor, etc.

Tabele de cubaj folosite în fotogrametrie pot fi tabele de cubaj terestre, tabele de cubaj aeriene și tabele de cubaj calculate în funcție numai de înălțimea arborilor. Cel mai des folosite sunt tabelele de cubaj aeriene, care dau volumul arboretelui în funcție de diametrul coroanei și de înălțimea arborilor.

Determinarea producției mai poate fi făcută prin estimarea masei plantelor în picioare, măsurînd înălțimea și densitatea arboretelui, oferind în același timp o privire asupra umbrilor relative și interacțiunilor atmosfrice.

Pentru determinarea înălțimii și densității arboretelor pe cale fotogrametrică se utilizează, adesea, așa numitele scări de densitate a coroanei, ca un auxiliar pentru determinarea densității.

Atunci când imaginile disponibile permit separarea plantelor de fondul pe care se proiectează, se poate utiliza, de asemenea, o simplă grilă de puncte plasată pe zona care interesează. Se numără punctele care cad pe plante și separat punctele care cad între ele, exprimându-se densitatea vegetației în procente. Metoda nu pune la dispoziție o măsură bună pentru biomasă, deoarece nu ține seama de posibilitatea existenței unor etaje multiple de vegetație.

Referitor la determinările calitative în domeniul forestier, se face aprecierea că cele mai bune fotoiterpretări se fac pe fotograme obținute vara, cu emulsii color, falscolor, spectrozonale și infraroșii. Cele mai bune determinări metrice în ceea ce privește elementele caracteristice ale arborilor, ca: înălțimea acestora, diametrele coroanelor și închiderea lor, se fac pe fotograme luate vara, cu emulsii pancromatice.

Cele mai bune fotograme pentru evidențierea elementelor topografice sunt cele care se preiau primăvara, înainte de înfrunzire, cu emulsii pancromatice.

Detectarea dăunătorilor pădurilor.

Dăunătorii pădurilor sunt: insecte, ciuperci, uscăciunea, incediile, vânturile puternice și alți factori, care pot fi sesizați prin fotointerpretarea fotografiilor aeriene. Rezultatele sunt evidențiate atunci când interacțiunea dintre agenții cauzali și fiziologia, respectiv morfologia pădurilor afectate, este cunoscută.

Utilizarea fotografiilor aeriene de către fotointerpretatori competenți duce la realizarea și obținerea unor rezultate deosebite, mai ales când se fac și consultări suplimentare pe teren.

Scara fotogramelor pentru culegerea elementelor calitative prezentate, trebuie să fie cuprinsă între 1/5.000 și 1/20.000, în funcție de datele care se cer, precizia și randamentul așteptat.

Rezultate spectaculoase în determinările calitative din cadrul cadastrului fondului forestier se obțin prin folosirea teledetecției care pune în evidență și detectează anumite simptome, chiar înainte de a apare schimbări semnificative.

Determinările efectuate prinprelucrarea înregistrărilor satelitare se bazează în mare parte pe caracteristicile de reflectanță ale învelișului terestru, în care învelișul vegetal are un rol important, având în vedere surafața mare pe care o ocupă.

Prin studierea reflectanței covorului vegetal, utilizând sistemul multispectral, se poate face cartarea, inventarierea și evidența terenurilor ocupate cu vegetație forestieră, stabilirea speciilor și determinarea vigorii arboretelor, studierea ecologiei (relații dintre specii, precum și dintre vegetații, și mediul ambiant), determinarea golurilor etc.

Datorită caracterului repetitiv al înregistrărilor, studierea lor oferă informații cu privire la apariția și evoluția anumitor fenomene care afectează fondul forestier (maladiilor, efectul calamităților naturale: furtuni, alunecări de teren, incendii), precum și asupra eficienței măsurilor de protecție, ameliorare sau prevenire preconizate și aplicate.

O importanță decisivă în determinările calitative o au mostrele eșantion, care cuprind zone de pădure ocupate de diferite specii, sau afectate de diferite boli, sau care au suferit de pe urma calamităților naturale etc. și care se pot folosi la efectuarea evaluărilor prin compararea lor cu imaginile de pe fotograme.

Cadrul normativ de creare a cadastrului forestier

Conform prevederilor Codului silvic, pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, iazurile, albiile pîraielor, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condițiile legii constituie, indiferent de natura proprietății, fondul forestier național. Sînt considerate păduri terenurile ocupate cu vegetație forestieră cu o suprafață mai mare de 0,25 ha cuprinse în fondul forestier național.

După natura proprietății, fondul forestier național este format din fond forestier proprietate publică (a statului și a unităților administrativ teritoriale) și din fond forestier proprietate privată (persoane juridice și fizice) și constituie bun de interes național.

Suprafețele de teren din interiorul fondului forestier, avînd alte folosințe și care nu aparțin proprietarului fondului forestier respectiv, se evidențiază în amenajamentele silvice ca enclave, dacă nu sînt situate la drumuri publice.

Problemele gestionării durabile a pădurilor Republicii Moldova pot fi soluționate cu succes doar în cazul promovării unei politici forestiere adecvate noilor cerințe. Cadrul legislativ, aflat la baza politicii statului promovate în sectorul forestier, include Constituția Republicii Moldova, 20 legi și un set de hotărâri ale Guvernului care se referă, direct sau indirect, la domeniul forestier. În politica forestieră a statului, funcția primordială a pădurilor este cea de protecție a mediului și de asigurare a echilibrului ecologic. Codul silvic și alte legi prevăd interzicerea reducerii suprafețelor fondului forestier, iar recoltarea masei lemnoase se permite numai în limitele stabilite de amenajamentele silvice. O serie de prevederi din Codul contravențional și din Codul penal sunt orientate nemijlocit spre protejarea pădurilor contra acțiunilor distructive. Legislația favorizează extinderea suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră prin împădurirea terenurilor degradate, a ravenelor, a pantelor, a terenurilor afectate de alunecări, crearea fâșiilor forestiere de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă. Legea privind protecția mediului înconjurător, Legea regnului animal și alte legi subsecvente conțin prevederi privind conservarea diversității biologice și protecția ecosistemelor forestiere.

Conform articolului 127 din Constituția Republicii Moldova, pădurile din țară fac obiectul exclusiv al proprietății publice. Proprietatea privată asupra pădurilor se admite numai cu condiția plantării acestora pe terenuri private.

Cadrul legislativ referitor la politica forestieră urmează a fi dezvoltat și perfecționat atât în raport cu noile cerințe ale perioadei de tranziție, cât și pornindu-se de la necesitatea armonizării politicii forestiere naționale cu normele acceptate de comunitatea mondială.

Republica Moldova a semnat și a ratificat 16 convenții și acorduri internaționale în domeniul protecției mediului înconjurător, care vizează, direct sau indirect, protecția resurselor forestiere și conservarea diversității biologice a pădurilor, inclusiv Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971), Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Berna, 1979), Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 1979), Acordul privind  conservarea liliecilor în Europa (Londra, 1991), Convenția privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 1992), Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (Rio de Janeiro, 1992), Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere și a lacurilor internaționale (Helsinki, 1992), Acordul asupra conservării păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (Haga, 1995).

Pe parcursul ultimului deceniu, reieșind din schimbările social-economice, acordurile/tratatele/convențiile internaționale la care a aderat Republica Moldova, cadrul legislativ național a suferit modificări esențiale. În această perioadă au fost elaborate și aprobate un șir de acte legislative și normative care au referințe directe la conservarea și dezvoltarea fondului forestier național. Printre cele mai principale acte elaborate și aprobate în perioada respectivă sunt: Codul silvic (1996), Hotărârea Guvernului nr. 595 „Cu privire la perfecționarea gestionării gospodăriei silvice și protejarea vegetației forestiere” (1996), Legea pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate (2000), Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier (2001), Hotărârea Guvernului nr. 636 „Despre aprobarea Programului de valorificare a terenurilor și de sporire a fertilității solurilor” (2003), Hotărârea Guvernului nr. 740 „Pentru aprobarea actelor normative vizând gestionarea gospodăriei silvice” (2003). Lista completă a actelor legislative și normative care țin de conservarea și dezvoltarea fondului forestier național este expusă în anexa 1.

Capitolul II

Metodologia creării cadastrului forestier

Cadastrul forestier constituie un sistem de evidență tehnică, economică și juridică, prin care se realizează identificarea și înregistrarea, cantitativ și valoric, precum și reprezentarea pe hărți și planuri, a bunurilor imobiliare (terenuri și clădiri) din fondul forestier. Organizarea cadastrului forestier, care reprezintă un subsistem al cadastrului general, revine autorității silvice centrale.

Cadastrul forestier se elaborează în baza unui regulament special. Baza cadastrului forestier o constituie amenajamentele silvice. Potrivit acestor precizări, amenajamentele furnizează date și informații necesare elaborării cadastrului respectiv. Acestea se referă la:

identificarea proprietarului bunului imobiliar;

suprafața fondului forestier și suprafețele care alcătuiesc parcela cadastrală;

categoriile de folosințe și de calitate ale terenurilor;

amplasarea unităților de amenajament în cadrul unităților teritoriale al cadastrului general;

folosirea planurilor și hărților de amenajament la întocmirea planurilor și hărților cadastrale.

Pentru ca datele din amenajament să poată fi folosite la întocmirea cadastrului forestier acestea trebuie să îndeplinească unele condiții de calitate și precizie, stabilite prin metodologia pentru introducerea cadastrului forestier. În acest scop este necesară ca:

delimitarea fondului forestier să fie însușită de comisia de delimitare cadastrală locală;

limitele fondului forestier să fie materializate prin borne de hotar, ale căror poziții vor fi determinate prin coordonate topografice;

unitățile de amenajament să se încadreze în unitățile cadastrale (parcelă, corp, sector);

planurile topografice de bază pe care s-au transpus elementele de cadastru forestier să corespundă din punct de vedere al conținutului cadastral, al calității suportului și lizibilității.

În cazul în care bornele de amenajament se folosesc ca semne de hotar, acestea trebuie să fie amplasate pe limita de proprietate, iar poziția lor să fie determinată prin coordonate.

În toate situațiile în care limitele unităților administrative locale care traversează fondul forestier sînt clare și materializate pe teren, acestea vor constitui obligatoriu limite de parcelă sau subparcelă, după caz. Pentru a se putea reconstitui bornele de hotar, în caz de dispariție sau de schimbare abuzivă a locului lor, materializarea poziției acestora se va face la o adîncime de 30-40 cm, cu materiale nedegradabile. Acest sistem poate fi folosit și la materializarea limitei dintre fondul forestier proprietate publică a statului și pădurile proprietate publică a unităților teritorial-administrative sau privată.

În situația în care cadastrul forestier a fost întocmit înaintea revizuirii amenajamentelor, la elaborarea acestora se vor prelua din cadastru următoarele date și informații:

copie după planurile de bază;

coordonatele punctelor de hotar (pentru ca ridicările în plan să se sprijine pe acestea);

gestionarii fondului forestier și vecinii acestuia;

unitățile de cadastru (parcelă, corp, sector) și suprafața acestora.

În cazul în care se înregistrează diferențe între suprafața fondului forestier din amenajament și cea din evidențele cadastrale, problema neconcordanțelor respective se soluționează prin proceduri asemănătoare celor prevăzute în cazul litigiilor sau ocupațiilor.

În capitolul dat s-a făcut o caracteristică a metodologiei de bază privind crearea cadastrului forestier, care este unul din cadastrele de specialitate necesare de implementat pe teritoriul țării noastre în următoarea perioadă, fiind o problemă foarte actuală la moment și urmează a fi soluționată. Pînă la moment încă nu este clară pe deplin care v-a fi metodologia de creare și implimentare a cadastrului forestier pe teritoriul țării. În acest context am făcut o analiză amplă a problematicii date, bazîndu-mă pe cadrul normativ existent în domeniu.

2.1 Amenajarea fondului forestier

Potrivit legislației în vigoare, modul de gospodărire a fondului forestier național, indiferent de natura proprietății pădurilor și terenurilor ce-l compun, se reglementează prin amenajamente silvice. În sensul acestei prevederi legale. Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor constituie o componentă de bază a regimului silvic și, în concordanță cu precizările din Codul silvic trebuie să vizeze prin toate reglementările care le sînt specifice „asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere”.

Amenajarea pădurilor, ca știință și practică a organizării și conducerii structural-funcționale a pădurilor în conformitate cu cerințele ecologice, economice și sociale ale silviculturii, se bazează pe conceptul dezvoltării durabile, respectînd următoarele principii:

Principiul continuității. Acest principiu reflectă preocuparea permanentă de a asigura prin amenajament condiții necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor, astfel încît acestea să ofere societății în mod continuu produse lemnoase și de altă natură, precum și servicii de protecție și sociale cît mai mari și de calitate superioară. El se referă, atît la continuitatea în sens progresiv a funcțiilor de producție, cît și la permanența și ameliorarea funcțiilor de protecție și sociale, vizînd nu numai interesele generației actuale, dar și pe cele de perspectivă ale societății. Totodată, potrivit acestui principiu, amenajamentul va acorda o atenție permanentă asigurării integrității și dezvoltării fondului forestier.

Principiul eficacității funcționale. Prin acest principiu se exprimă preocuparea permanentă pentru creșterea capacității de producție și de protecție a pădurilor, precum și pentru valorificarea optimă a produselor acestora. Se are în vedere creșterea productivității pădurilor și a calității produselor, ameliorarea funcțiilor de protecție ale arboretelor, vizînd realizarea unei eficiențe economice a gospodăririi pădurilor, precum și asigurarea unui echilibru corespunzător între aspectele de ordin ecologic, economic și social, cu cele mai mici costuri.

Principiul conservării și ameliorării biodiversității. Prin acest principiu se urmărește conservarea și ameliorarea biodiversității la cele patru niveluri ale acesteia (diversitatea genetică intraspecifică, diversitatea speciilor, ecosistemelor și peisajelor), în scopul maximizării stabilității și al potențialului polifuncțional al pădurilor.

Amenajamentul silvic include un sistem de măsuri pentru asigurarea gospodăririi raționale a terenurilor din fondul forestier și realizării folosințelor silvice, regenerarea eficiența, paza și protecția pădurilor, promovarea unei politici tehnico-științifice unice, bazate pe concepția de dezvoltare a silviculturii.

Amenajamentul silvic include:

a) delimitarea hotarelor și organizarea internă a teritoriilor întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, în gestiunea cărora se află terenuri din fondul forestier;

b) executarea de lucrări topografico-geodezice și de cartografiere specială a pădurilor;

c) inventarierea fondului forestier prin determinarea compoziției și vîrstei arboreturilor, stării lor, caracteristicilor calitative și cantitative ale resurselor silvice;

d) stabilirea terenurilor din fondul forestier, care necesită efectuarea tăierilor de îngrijire, de igienă, de reconstrucție, a măsurilor de regenerare, împădurire, ameliorare, pază și protecție a pădurilor și a altor măsuri, precum și determinarea ordinii și modalităților de executare a lor;

e) argumentarea divizării pădurilor pe grupe și categorii funcționale, prezentarea de propuneri privind schimbarea grupelor sau categoriilor funcționale ale pădurilor;

f) determinarea posibilității de recoltare a masei lemnoase prin tăieri principale, a volumului tăierilor de ingrijire, de igienă, de reconstrucție și a altor tipuri de folosințe silvice;

g) stabilirea volumului de măsuri destinate regenerării pădurilor, protecției pădurilor împotriva incendiilor, dăunătorilor și bolilor, precum și a volumelor altor măsuri silvice;

h) cercetări și explorări biologice ale pădurilor;

i) controlul asupra executării proiectelor elaborate în cadrul amenajamentului silvic, precum și a altor măsuri de amenajare a pădurilor.

Amenajarea pădurilor se efectuează de către serviciul de stat de amenajament silvic, conform unui sistem unic, o data la 10 ani din contul mijloacelor bugetului de stat. În baza amenajamentului silvic se apreciază în ansamblu folosirea terenurilor din fondul forestier și folosințele silvice pe perioada anterioară și se elaborează principiile de bază cu privire la organizarea administrării gospodăriei silvice pe perioada următoare. Amenajamentele silvice sînt aprobate de organele silvice de stat sau, cu acordul acestora, de alte organe de stat și sînt obligatorii pentru gestionări de terenuri din fondul forestier și pentru beneficiarii silvici.

Pe măsura transpunerii planurilor topografice de bază și a elementelor cartografice specifice amenajamentului silvic din forma clasică existentă în formă digitală (care oferă posibilitatea prelucrărilor cu ajutorul mijloacelor de calcul automat), se va trece la realizarea și utilizarea bazelor de date GIS. Aceste baze se vor realiza prin conectarea logică a cartografiei digitale cu elementele de caractere a stațiunilor și a vegetației forestiere, existente deja în formă digitală.

Bazele de date GIS vor face posibilă exploatarea rapidă și eficientă a informațiilor ce le sînt proprii, atît sub raportul cadastrului forestier, cît și sub cel al amenjamentului silvic în general.

Datele de teren se consemnează în fișa unității amenajistice și în fișa privind condițiile staționale, prin coduri și denumiri oficializate, ele constituind documentele primare ale sistemului informatic al amenajării pădurilor.

Amenajamentul va conține studii pentru caracterizarea condițiilor staționale și de vegetație, cuprinzînd evidențe cu date statistice, caracterizări, diagnoze, precum și măsuri de gospodărire corespunzătoare condițiilor respective. Aceste studii se vor realiza cu luarea în considerare a zonării și regionării ecologice a pădurilor din Republica Moldova, cu precizarea regiunii, subregiunii și sectorului ecologic. Vor fi avute în vedere clasificările oficializate privind: clima, solurile, flora indicatoare, tipurile de stațiuni și ecosisteme forestiere.

2.2 Structura teritorială a fondului forestier

Autoritatea administrativă centrală din domeniul silviculturii o constituie Agenția de Stat „Moldsilva”, abilitată să promoveze politica de stat în domeniul respectiv, și care elaborează și implementează strategiile naționale de dezvoltare în domeniul nominalizat. Pentru implementarea și realizarea obiectivelor politicii statului în domeniile silviculturii în administrarea Agenției se află întreprinderi silvice, rezervații, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și întreprinderea de stat „Acvacultura- Moldova”.

Agenția este persoană juridică, dispune de conturi trezoreriale și de decontări, de mijloace financiare și materiale, de ștampilă cu imaginea Stemei de Stat și denumirea sa, alte ștampile și anteturi de modelul stabilit. Activitatea Agenției este finanțată din contul mijloacelor bănești alocate de la bugetul de stat, din veniturile proprii și de la alte venituri și defalcări obținute în corespundere cu 1egislația în vigoare. Agenția este succesorul de drepturi al Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva". Sediul Agenției se află în municipiul Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, 124.

Agenția își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituția Republicii Moldova și cu legislația în vigoare, cu decretele Președintelui Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului, ordonanțele, hotărîrile și dispozițiile Guvernului, cu alte acte normative, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Misiunea Agenției constă în realizarea prerogativelor constituționale ale Guvernului privind elaborarea, promovarea și implementarea politicii de stat în domeniile silviculturii, racordate la tendințele internaționale de dezvoltare social-economice, dezvoltarea durabilă a sectorului forestier, protecția, paza pădurilor și a faunei lor, menținerea și conservarea biodiversității, formarea profesională și asigurarea accesului la educație ecologică și forestieră.

Întreprinderea pentru silvicultură

Activitatea de amenajare a pădurilor se organizează, de regulă, pe întreprinderi pentru silvicultură. Premergător amenajării pădurilor, limitele întreprinderilor pentru silvicultură se analizează de către deținătorii de păduri. În această analiză, se va ține seama de următoarele criterii de constituire:

– limitele întreprinderilor pentru silvicultură se vor suprapune pe linii naturale sau artificiale permanente în corespundere cu limita de proprietate sau deținător;

– suprafața întreprinderilor pentru silvicultură va fi conform actelor normative in vigoare.

Ocolul silvic

Ocolul silvic este unitatea teritorială de bază pentru care se elaborează un amenajament silvic. Ocoalele silvice se păstrează de regulă în limitele lor actuale. În situațiile în care în suprafața ocoalelor silvice s-au produs schimbări care afectează profund reglementările existente, se procedează la reconsiderarea limitelor ocoalelor silvice respective. Dacă aceste schimbări afectează un singur ocol silvic și suprafața acestuia rămîne sub limitele prevăzute conform actelor normative în vigoare, pădurea respectivă se atașează la ocoalele silvice vecine, asemănătoare din punct de vedere al condițiilor naturale.

La reconsiderarea limitelor ocolului silvic se vor avea în vedere următoarele condiții:

Ocolul silvic trebuie să aibă limite naturale sau artificiale permanente în corespundere cu limita de proprietate sau deținător (de preferință în raza unui singur raion administrativ);

Trupurile de pădure care alcătuiesc ocolul silvic respectiv trebuie să fie cît mai omogene din punct de vedere al condițiilor naturale;

Suprafața ocoalelor silvice va fi conform actelor normative în vigoare.

În cadrul întreprinderii, ocoalele silvice poartă indicative numerice și denumiri proprii care se vor păstra nemodificate de la o amenajare la alta, dacă nu sînt motive temeinice pentru modificarea lor. Amenajamentele silvice se întocmesc pe ocoale silvice deja existente, în cadrul unei întreprinderi silvice.

Parcela

Prin parcelă se înțelege diviziunea cu caracter permanent a fondului forestier, formată în cadrul unui ocol silvic cu ocazia amenajării pădurilor, în vederea organizării teritoriale a acesteia.

Parcela este o suprafață de teren bine delimitată, fie prin forme de relief ale terenului (văi, culmi etc.), fie prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri, linii deschise etc.), servind ca unitate de organizare a teritoriului, indiferent de categoria de folosință, de funcțiile și de structura arboretelor.

Pentru asigurarea condițiilor de încadrare a parcelei de amenajament în unitățile teritoriale ale cadastrului general, limitele de hotar ale comunelor, orașelor și municipiilor vor constitui, obligatoriu, limite de parcelă. La revizuire se păstrează parcelarul existent, cu excepția cazurilor cînd în cadrul acestuia s-au produs modificări în subparcelar etc. Modificări în structura parcelarului se pot face numai în cazul cînd se constituie noi ocoale silvice.

Mărimea parcelelor poate varia în funcție de parcelarul adoptat (geometric sau pe culmi și văi) cu condiția să permită o mai bună funcționalitate a acestuia.

În lunca rîurilor Prut și Nistru parcelarul se constituie în așa fel încît liniile parcelare principale să fie perpendiculare pe direcția generală a cursului de apă. Numerotarea actuală a parcelelor se păstrează. În cazul cînd în perioada de amenajament expirată au fost înglobate în fondul forestier noi terenuri, acestea se vor constitui sau se vor împărți în parcele separate, încadrîndu-se în parcelarul existent și se vor numerota în continuare. Dacă în perioada de amenajament expirată anumite parcele au fost scoase din fondul forestier, numărul lor se radiază din amenajament.

În cazul în care se constituie noi ocoale silvice în care se adoptă parcelar geometric, numerotarea parcelelor este cea obișnuită – de la nord la sud și de la vest la est. În cazul atașării la ocolul silvic respectiv a unor parcele prin preluare de terenuri ori păduri, numerotarea se va face în continuare.

În toate situațiile în care apar modificări de constituire sau de numerotare, amenajamentul va cuprinde o evidență din care să rezulte corespondența dintre parcelarul actual și cel din vechiul amenajament. Liniile parcelare separă parcelele între ele și pot fi deschise sau numai pichetate.

Cu prilejul lucrărilor de amenajarea pădurilor, se urmărește stadiul aplicării proiectului de deschidere a liniilor parcelare, analizîndu-se oportunitatea și urgența unor noi deschideri de linii, precum și starea liniilor deschise și a pichetajelor existente, propunîndu-se măsuri pentru întreținerea sau împrospătarea lor.

Axa liniilor parcelare din cadrul parcelarului geometric se fixează de amenajist prin curățirea vegetației pe o fîșie de 1 m lățime, iar în cazul parcelarului sprijinit pe linii naturale, prin marcarea cu vopsea pe arbori, astfel încît să se vadă de la un semn la altul. Întreprinderea pentru silvicultură este obligată prin ordinul emis de autoritatea silvică centrală să înnoiască semnele amenajistice o dată la 5 ani și cu un an înainte de lucrările de amenajare a pădurilor.

În cazul deschiderii liniilor, lățimea acestora trebuie să fie:

linii parcelare de 4 m în pădurile tratate în codru și de 3 m în pădurile de foioase tratate în crîng, ca și în pădurile din luncile rîurilor;

linii de vînătoare de 10-15 m, în pădurile de interes cinegetic, colonizate sau în care se colonizează fazanul și căpriorul.

Deschiderea liniilor parcelare care mărginesc parcelele în curs de tăiere se va executa odată cu tăierile de regenerare din aceste parcele. Deschiderea liniilor parcelare în arboretele tinere necesar a fi parcurse cu lucrări de îngrijire se va efectua odată cu executarea lucrărilor de degajări, curățiri sau rărituri.

Marcarea parcelelor se face prin borne de beton, lemn sau piatră cioplită, amplasate pe platforme de pămînt sau piatră, avînd forme și dimensiuni normate. În regiunile inundabile sînt indicate borne adînc îngropate în pămînt.

Bornele se amplasează la intersecțiile liniilor parcelare, la intersecțiile acestora cu limita pădurii, precum și pe limita pădurii, în punctele de contur caracteristice. Numerotarea bornelor se face în ordinea curentă a parcelelor, în cadrul ocolului silvic, cu cifre arabe, înscriindu-se și numărul unității de producție din care fac parte, cu cifre romane.

Pichetarea liniilor constă în însemnarea vizibilă, din loc în loc, a arborilor de limită: între parcele cu o bandă verticală de vopsea, la limita între ocoale silvice cu două benzi verticale de vopsea, iar limita de întreprindere prin semnul H.

Subparcela

Unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor și pentru planificarea și executarea lucrărilor silvice este subparcela (sinonim: unitate amenajistică, u.a.). Aceasta reprezintă o porțiune din parcelă, omogenă din punct de vedere stațional, biometric, funcțional și al folosinței, care, în consecință – reclamă aceleași măsuri de gospodărire.

Suprafața minimă a subparcelei este de 0,5 ha. Pentru terenurile afectate, goluri și terenuri degradate, aceasta poate fi mai mică de 0,5 ha, pînă la 0,1 ha, ele putînd fi grupate în aceeași subparcelă, dacă măsurile de gospodărire sînt aceleași.

Criteriile de constituire a subparcelei sînt următoarele:

– să fie formată dintr-o singură unitate de ecosistem sau stațională, a cărei omogenitate să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de stațiune, de pădure sau de ecosistem. După acest principiu se vor delimita subparcele în toate situațiile în care se modifică tipul genetic de sol, tipul de stațiune, tipul de pădure sau tipul de ecosistem; se vor delimita subparcele după criteriul stațional în situațiile în care se modifică substratul litologic (apariția de pietrișuri, nisipuri ș.a.), înclinarea terenului, îndeosebi atunci cînd aceasta devine o condiție de includere a arboretelor în regim de conservare (peste 350, pe pietrișuri – peste 300), etajul de vegetație, regimul hidric, condițiile climatice (zone vîntuite, găuri de ger), ori cînd apar zone cu stîncării, săraturi, eroziuni, alunecări etc.

– să conțină un arboret care pe toată întinderea lui să prezinte:

a) o structură de același tip (echien, relativ echien, relativ plurien sau plurien);

b) aceeași compoziție (proporția speciei principale sau majoritare să nu varieze în limite mai largi de 2 unități pe o întindere de minimum 2 ha);

c) vîrsta medie să nu difere cu mai mult de 20 ani la codru regulat și 5 ani la crîng și plopi euramericani;

d) o singură categorie de productivitate;

e) cel mult două clase de calitate;

f) aceeași consistență cu variații de cel mult 2 zecimi;

h) același mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul exemplarelor de aceeași proveniență să nu difere cu mai mult de 30% pe o suprafață de minimum 1 ha;

i) cel mult 2 grade de vătămare, în raport cu diverși factori dăunători (incendii, vînt, zăpadă, vînat, emanații industriale nocive, uscare a arboretului etc.);

– să aibă aceeași folosință sau aceeași funcție prioritară.

La constituirea subparcelelor vor fi folosite pentru orientare cele mai recente materiale fotogrammetrice. Subparcelele se notează prin litere mari, înscrise după numărul parcelei, în cazul pădurilor și al terenurilor destinate împăduririi și cu litere majuscule urmate de un indicativ numeric în restul situațiilor.

În ceea ce privește rezervațiile seminologice se va urmări păstrarea nemodificată a numărului de parcelă și a indicativului de subparcelă care figurează în studiile de constituire a rezervațiilor respective.

Delimitarea subparcelelor se face prin marcarea vizibilă, din distanță în distanță, a arborilor de limită, cu o bandă orizontală de vopsea. Intersecțiile dintre limitele subparcelare, precum și intersecțiile acestora cu liniile parcelare se marchează pe arbori cu o bandă inelară de vopsea.

Anumite suprafețe de teren din interiorul unor subparcele, deosebite de restul pădurii, care după mărime și formă nu pot constitui subparcele, dar care impun totuși o tratare specială sau pot servi la orientare, este indicat să fie figurate pe hărțile amenajistice prin semne distincte și să fie menționate la date complementare. De exemplu: o stîncărie, o rîpă, o poiană, un drum, sau alte elemente de acest fel. Limitele acestora nu este necesar să fie marcate cu vopsea, identificarea lor urmînd a se efectua după ortofotoplanuri, fotograme, concomitent cu descrierea subparcelelor.

2.3 Modul de folosință a fondului forestier

Fondul forestier național este o componentă a fondului funciar. Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general precizează că fondul forestier național cuprinde terenurile cu destinație forestieră (TDF) incluse în amenajamentele silvice. Potrivit acestor norme, terenurile respective au următoarele folosințe: păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi; terenuri care servesc nevoilor de cultură, producție și administrație silvică; terenuri neproductive, perdelele forestiere de protecție și plantații de arbori și arbuști .

În amenajament se folosește clasificarea utilizată în evidențele silvice, caracterizată prin următoarele categorii de folosințe:

A. Păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi

A.1. Păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi pentru care se reglementează recoltarea de produse principale.

A.1.1. Păduri, inclusiv plantațiile cu reușită definitivă.

A.1.2. Regenerări pe cale artificială cu reușită parțială.

A.1.3. Regenerări pe cale naturală cu reușită parțială.

A.1.4. Terenuri de reîmpădurit în urma tăierilor rase, a doborîturilor produse de vînt sau a altor cauze.

A.1.5. Poieni sau goluri destinate împăduririi.

A.1.6. Terenuri degradate prevăzute a se împăduri.

A.1.7. Răchitării naturale ori create prin culturi.

A.2. Păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi pentru care nu se reglementează recoltarea de produse principale.

A.2.1. Păduri, inclusiv plantații cu reușită definitivă.

A.2.2. Terenuri împădurite pe cale naturală ori prin plantații, care nu au realizat încă reușita definitivă.

A.2.3. Terenuri de reîmpădurit în urma doborîturilor produse de vînt sau a altor cauze.

A.2.4. Poieni sau goluri destinate împăduririi.

A.2.5. Terenuri degradate destinate împăduririi.

B. Terenuri afectate gospodăririi pădurilor

B.1. Linii parcelare principale.

B.2. Linii de vînătoare și terenuri pentru hrana vînatului.

B.3. Instalații de transport forestiere: drumuri.

B.4. Clădiri, curți și depozite permanente.

B.5. Pepiniere, plantații semincere și culturi de plantă mamă.

B.6. Culturi de arbuști fructiferi, de plante medicinale și melifere etc.

B.7. Terenuri cultivate pentru nevoile administrației.

B.8. Terenuri cu fazanerii, centre de prelucrare a fructelor de pădure, uscătorii de semințe etc.

B.9. Ape care fac parte din fondul forestier.

B.10. Culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune.

C. Terenuri neproductive: stîncării, nisipuri, săraturi, rîpe, ravene etc.

D.Terenuri transmise temporar, prin acte normative, în folosință altor persoane juridice,

pentru instalații electrice, etc.

E.Terenuri din fondul forestier deținute de persoane fizice sau juridice fără aprobările legale necesare.

E.1. Ocupații (pentru care nu sînt începute acțiuni de justiție).

E.2. Litigii (cu acțiuni pe rol la instanțe judecătorești).

Funcțiile pădurii

Pădurile îndeplinesc funcții multiple ecologice, economice și sociale. În raport cu funcțiile prioritare, potrivit prevederilor Codului silvic, pădurile sînt încadrate în Grupa I – păduri cu funcții de protecție a mediului înconjurător.

În raport cu natura funcției atribuite, pădurile din Grupa I se încadrează în următoarele subgrupe funcționale:

păduri cu funcții de protecție a apelor;

păduri cu funcții de protecție a solului și terenurilor;

păduri cu funcții de protecție contra factorilor climatici și industriali dăunători;

păduri cu funcții de recreere;

păduri de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier.

Subgrupele conțin mai multe categorii funcționale stabilite în raport cu funcția prioritară atribuită arboretului. Cu ocazia revizuirii amenajamentelor se verifică repartizarea pădurilor pe subgrupe și categorii funcționale, în vederea adaptării ei la noile condiții create.

Trecerea pădurilor dintr-o grupă funcțională în alta se face în conformitate cu prevederile art. 14-15 ale Codului silvic și Hotărîrii Guvernului nr. 1008 din 30.10.97 cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale la propunerea justificată a administratorului fondului forestier și a amenajiștilor, pe baza modificărilor survenite în ceea ce privește obiectivele ecologice, economice și sociale și a investigațiilor de teren. Încadrarea pădurilor în grupe funcționale se face de Guvern în conformitate cu Codul silvic, iar în subgrupe și categorii funcționale se aprobă de autoritatea silvică centrală, prin ordin, odată cu aprobarea amenajamentului, respectîndu-se legislația în vigoare (acordul autorității centrale pentru protecția mediului înconjurător).

Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se realizează, potrivit Codului silvic, de către autoritatea silvică centrală prin subunitățile sale. Pădurile proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii), a altor instituții statale și cele proprietate particulară se administrează prin structuri silvice proprii, similare cu cele ale statului. Administrarea pădurilor proprietate privată se face de către proprietarii acestora, individual sau în asociații.

La solicitarea proprietarilor, pădurile de la alineatul precedent pot fi administrate, pe bază contractuală de către unitățile silvice, subdiviziuni ale autorității silvice centrale.

2.4 Baza cartografică a amenajamentelor silvice

Planuri topografice

Pentru întocmirea bazei cartografice a amenajamentului trebuie să se utilizeze, ca regulă generală, planurile topografice de bază cele mai recente și la scara cea mai mare. Planurile topografice de bază pentru lucrările de amenajare a pădurilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să conțină detaliile topografice necesare amenajamentului și anume: formele de relief, rețeaua hidrografică, instalațiile de transport, limitele fondului forestier, principalele clădiri și anexe ale gospodăriei silvice, reprezentate prin semnele convenționale prevăzute în standardele în vigoare, cu o precizie planimetrică de 0,3 mm la scara planului și o precizie aritmetică de 1/3 din echidistanța curbelor de nivel;

relieful și formele de teren specifice să fie reprezentate prin curbe de nivel cu echidistanța de 1/1.000 din numitorul scării. Pentru suprafețele aparținînd fondului forestier în care detaliile orografice sînt sub ± 50 m față de nivelul mediu, se pot folosi și planuri topografice fără curbe de nivel (fotoplanuri);

toponimia va fi cea din materialele cartografice ale cadastrului general, ale amenajamentului anterior, modificări fiind indicate numai în cazuri bine justificate, cu respectarea reglementărilor oficiale (apariția unor obiective de importanță deosebită etc.);

să fie cartografiate potrivit standardelor în vigoare, inclusiv prin mijloacele specifice cartografiei digitale.

Premergător lucrărilor de amenajarea pădurilor și înainte de avizarea temei de proiectare, planurile topografice de bază care urmează să fie folosite în amenajament vor fi confruntate de către delegații proprietarilor sau ai deținătorilor de păduri cu planurile cadastrale existente la oficiile de cadastru teritoriale (raionale).

Cu ocazia confruntării planurilor, se identifică și eventualele nepotriviri privind limitele fondului forestier, existente între planurile deținute de unitățile silvice și cele aflate în dotarea oficiile de cadastru teritoriale (raionale). Concluziile rezultate în urma confruntării planurilor topografice de bază vor fi consemnate într-un proces verbal care se va analiza la avizarea temei de proiectare. În afara planului topografic de bază, în faza de teren a lucrărilor de amenajare se vor folosi obligatoriu fotograme recente, la scări corespunzătoare, existente pentru zona respectivă. În funcție de necesități, se vor solicita zboruri speciale pentru obținerea de fotograme noi, la scări potrivite, de calitate superioară (eventual spectrazonale). Fotogramele se vor folosi la organizarea teritoriului, la stabilirea corectă a limitelor fondului forestier și a altor limite amenajistice sau administrative, precum și la reambularea planului de bază.

Planul topografic amenajistic se obține din planul topografic de bază pe care se transpun detaliile amenajistice ce se referă la organizarea în spațiu a fondului forestier, cum sînt: limitele de întreprindere, limitele ocoalelor silvice, parcelarul, subparcelarul, bornele, precum și alte detalii cu specific forestier. Pentru pădurile particulare cu suprafețe mici, se vor introduce schițe de plan la scările admise de cadastru: 1:1000; 1:500 sau 1:200.

Echiparea planului topografic de bază cu detaliile amenajistice necesare se realizează prin:

preluarea directă de pe alte materiale cartografice existente (cu luarea în considerare a eventualelor deosebiri de protecție și de scară), după verificarea prealabilă a materialelor respective;

exploatarea corespunzătoare, prin procedee specifice, a celor mai recente fotograme aeriene;

ridicarea în plan și transpunerea prin mijloace adecvate a detaliilor amenajistice care nu apar pe fotograme ori pe materialele cartografice existente.

Toleranța grafică de transpunere a detaliilor este de 0,3 mm la scara planului, indiferent de metoda prin care s-a făcut transpunerea.

Dacă terenurile forestiere ce se amenajează nu sînt afectate de perturbații magnetice, pentru ridicarea și transpunerea pe planurile topografice de bază a detaliilor amenajistice se folosește busola topografică, cu procedeul stațiilor sărite. În acest caz, drumuirile nu trebuie să depășească o lungime desfășurată de 4 km. Lectura orientărilor se va face în ambele poziții ale lunetei cu o toleranță de ±25o, iar lecturile la eclimetru cu o toleranță de ±5o. Vizele vor avea lungimi cuprinse între 30 și 150 m, pentru vizele mai scurte luîndu-se măsuri speciale de vizare. Eroarea de neînchidere planimetrică a drumuirilor se va încadra în toleranța dată de relația Tp exprimată în mm, unde n = numărul aliniamentelor. Eroarea de neînchidere aritmetică Th va fi exprimată în metri, n avînd aceeași semnificație ca și în formula precedentă.

În cazul în care se urmărește să se obțină precizii sporite, sau se execută ridicări în plan în cadrul cadastrului forestier, măsurarea perimetrului fondului forestier se face prin procedeul stație cu stație, folosind teodolitul electronic. Drumuirea trebuie să se sprijine pe cel puțin două puncte ale căror coordonate sînt cunoscute. Distanța optimă între puncte este de 500 m, iar precizia de la 0,5 la l,5 cm.

Cu ocazia ridicării în plan se vizează toate semnele de hotar (borne parcelare și perimetrale). Poziția acestora se determină prin coordonate cu o precizie de ±15 cm. Suprafața se determină pe cale analitică, pe baza coordonatelor punctelor de limită.

Transpunerea prin metode fotogrammetrice a detaliilor amenajistice pe planul topografic de bază se va face la aparatele de stereorestituție fotogrammetrică pentru zonele de deal și cu camera clară sau fotoredresator pentru zona de cîmpie. Transpunerea detaliilor amenajistice de pe planurile topografice mai vechi se va face prin metode cartografice clasice, cu respectarea semnelor din atlasele de semne și a standardelor în vigoare.

Planul topografic de bază, completat cu detaliile amenajistice, va servi ca document primar la elaborarea hărților amenajistice. Planul constituie, de asemenea, materialul cartografic ce va servi la determinarea suprafețelor și ca document la stabilirea limitelor și hotarelor fondului forestier. Un exemplar al planului topografic de bază, echipat cum s-a arătat mai sus, va fi depus de executant la autoritatea silvică centrală, urmînd ca păstrarea și utilizarea lui să se facă prin institutul central de profil, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Determinarea suprafețelor se va face analitic, pentru fiecare trapez, în funcție de coordonatele colțurilor. Suprafața fondului forestier din fiecare trapez se va determina prin planimetrare, sau prin utilizarea mijloacelor de calcul automat (GIS, AutoCad etc.), ca și suprafețele ce nu aparțin fondului forestier, verificîndu-se ca suma lor să se închidă în cadrul toleranțelor, pe suprafața trapezului respectiv. Se determină apoi suprafețele unităților amenajistice (parcele și subparcele), astfel ca suma suprafețelor parcelelor să se închidă pe suprafața fondului forestier din trapezul respectiv, iar a subparcelelor dintr-o parcelă să se închidă pe suprafața parcelei, în cadrul toleranței.

Toleranțele de planimetrare sînt date în următoarele relații:

– T, în cazul trapezelor la scara 1 : 10.000;

– T , în cazul trapezelor la scara 1 : 5.000.

Indicile S este exprimat în metri pătrați (m2).

Toleranțele respective sînt cele în care trebuie să se încadreze cele 2 planimetrări, efectuate pentru fiecare suprafață, ca și cele în care trebuie să se încadreze suma suprafețelor obținute, față de suprafața mai mare planimetrată.

Suprafața fondului forestier astfel determinată se va confrunta cu cea din evidența oficiilor de cadastru teritoriale (raionale) cu participarea factorilor interesați (unități silvice, proprietari de păduri etc.) și a reprezentanților oficiilor de cadastru respective, întocmindu-se proces verbal de constatare.

Hărțile amenajistice

Hărțile amenajistice sînt materiale cartografice specifice amenajamentului și servesc pentru punerea în evidență a unor caracteristici ale pădurilor, precum și a principalelor lucrări ce trebuie executate în fondul forestier. Ele constituie documente cartografice derivate, prin reducere, după planul topografic amenajistic și se realizează prin pantografiere sau fotografiere. Hărțile amenajistice constituie hărți tematice și se întocmesc, după caz, la nivelul ocoalelor silvice (la scara 1:10.000 sau 1:20.000) și la nivelul întreprinderii silvice (la scara 1:50.000).

La nivelul ocoalelor silvice, principalele hărți tematice sînt: harta generală, harta arboretelor și harta lucrărilor de cultură și exploatare.

Harta arboretelor redă grafic, în afara detaliilor topografice și amenajistice de pe planul topografic amenajistic, principalele caracteristici dendrometrice ale arboretelor (compoziția, vîrsta, consistența și clasa de producție), folosind culori și semne standardizate și consemnate în normativele de lucru. Harta lucrărilor propuse prezintă grafic principalele lucrări planificate a se executa în primul deceniu.

În cazul unor unități de gospodărire de interes deosebit se va întocmi și harta pădurilor de viitor, care va reprezenta structura optimă a arboretelor, în special sub raportul compoziției și productivității, în funcție de condițiile naturale de vegetație și cerințele ecologice, economice și sociale de perspectivă.

La nivelul întreprinderii pentru silvicultură, se întocmește o hartă generală, precum și hărți tematice privind: solurile; stațiunile forestiere, harta tipurilor de pădure și zonarea funcțională. Conținutul acestora este reglementat prin standarde și normative de lucru.

În raport cu particularitățile pădurilor supuse amenajării și cu solicitările beneficiarului, se pot întocmi și alte hărți tematice care să răspundă cerințelor unei ilustrări semnificative a caracteristicilor fondului forestier respectiv.

Evidența bazei cartografice

Pentru evidența bazei cartografice a amenajamentului, pe harta de ansamblu a întreprinderii pentru silvicultură se va trasa caroiajul trapezelor în proiecția planurilor de bază folosite. Această cartogramă trebuie să cuprindă:

foile proiecției cartografice (nomenclatură și așezare) ce acoperă suprafața întreprinderii pentru silvicultură ce se amenajează;

principalele detalii topografice, limitele silvice și administrative din cuprinsul fiecărei foi;

în cazul în care în cadrul unei întreprinderi pentru silvicultură se folosesc baze cartografice diferite, aceasta se va evidenția în cartograma întocmită.

Copia hărții de ansamblu cu caroiajul trapezelor, împreună cu un tabel al suprafețelor trupurilor de pădure ce alcătuiesc fondul forestier, se trimit oficiilor de cadastru teritoriale (raionale), pentru analiză și legalizare a bazei cartografice și a suprafeței fondului forestier.

În studiul general al amenajamentului se va face o prezentare succintă a materialului cartografic folosit, care se va referi la următoarele:

baza cartografică folosită (proveniența, proiecția cartografică, anul elaborării, scara, metoda de elaborare, precizia de reprezentare a detaliilor topografice și amenajistice, toleranțe);

hărțile amenajistice (modul de elaborare, scara, conținut, precizie, toleranțe);

hărți speciale (modul de elaborare, scara, conținut, precizie, toleranțe);

fotogramele aeriene (scara medie, anul executării zborului, modul în care au fost utilizate).

2.5 Evidența de stat a fondului forestier

Relatiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier, denumite în continuare relații silvice, sînt reglementate de Constituție de codul silvic și alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta. Relațiile apărute în cadrul folosirii fondului forestier, ce țin de folosirea și protecția terenurilor, apelor, subsolului, precum și cele referitoare la folosirea, protecția și regenerarea regnului vegetal și regnului animal, în măsura în care nu sînt reglementate de codul silvic, sînt reglementate de legislația în vigoare.

Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producție și/sau administrație silvică, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, constituie fondul forestier. Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate și forma de gospodărire.

Pădurea reprezintă un element al landșaftului geografic, o unitate funcțională a biosferei, compusă din comunitatea vegetației forestiere (în care domină arborii și arbuștii), păturii vii, animalelor și microorganismelor. Toate aceste părți componente ale mediului natural în dezvoltarea lor biologica sînt interdependente și acționează asupra habitatului lor. Sînt considerate drept păduri terenurile acoperite cu vegetație forestieră cu o suprafață de peste 0,1 ha.

Terenurile din fondul forestier cuprind:

a) – terenuri pentru împădurire:

– terenuri destinate reîmpăduririi;

– terenuri destinate împăduririi;

b) terenuri care servesc nevoilor de cultură, producție și/sau administrație silvică:

– pepiniere, plantații cu arbuști decorativi și fructiferi, salicacee etc.;

– terenuri destinate asigurării cu hrană a vînatului și a animalelor care aparțin unităților silvice;

– terenuri date în folosință temporară personalului silvic sau folosite în activitatea auxiliară a unităților silvice (terenuri arabile, fînețe, pășuni);

– terenuri ocupate de drumuri forestiere, de linii parcelare, de linii de transport de energie electrică, de iazuri și lacuri;

– terenuri ocupate de construcții și instalații ce aparțin gospodăriei silvice;

c) terenuri neproductive: mlaștini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, solonețuri etc.

Raportarea terenurilor la fondul forestier se face pe baza amenajamentelor silvice.

Fondul forestier nu include:

a) perdelele forestiere de protecție amplasate pe terenurile cu destinație agricolă;

b) perdelele forestiere de protecție și plantațiile de arbori și arbuști situate de-a lungul căilor de comunicație;

c) grupele de arbori și arborii aparte din perimetrul orașelor și altor localități.

Plantarea, îngrijirea, folosirea și paza plantațiilor mentionate se reglamentează de codul silvic ți constituie cadrul de competență al autorităților administrației publice locale, conform legislației în vigoare.

Padurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al proprietății publice. Conform legislației, ele pot fi date în gestiune sau în folosință.

Proprietatea privată asupra pădurilor se admite în cazul plantării acestora, în condițiile legii, pe terenurile aflate în proprietate privata. Dreptul de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier se exercită în conformitate cu legislația.

Ținerea evidenței de stat a fondului forestier și a cadastrului silvic de stat are drept scop organizarea folosirii raționale a fondului forestier, regenerării, pazei și protecției eficiente a pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative și cantitative ale pădurilor, asigurarea autorităților administrației publice locale, întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor și cetățenilor interesați cu informații despre fondul forestier.

Cadastrul silvic de stat conține un sistem de informații despre regimul juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale, aprecierea lor sub raport economic, altă informație necesară pentru gospodărirea fondului forestier și evaluarea rezultatelor activității economice în fondul forestier. Ținerea evidenței de stat a fondului forestier și a cadastrului silvic de stat se efectuează de către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice, inventarierilor și cercetărilor fondului forestier, conform unui sistem unic. Materialele evidenței de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din cadastrul funciar.

Prin inventarierea fondului de producție se urmărește determinarea mărimii, structurii și creșterii acestuia, pornind de la stabilirea caracteristicilor dendrometrice ale fiecăruia dintre arboretele componente. Această inventariere se face atît în scopul reglementării procesului de producție și protecție, cît și în cel de supraveghere a stării pădurilor.

Metodologia de inventariere se bazează pe aplicarea metodelor statisticii matematice și cu deosebire pe aplicarea metodei selective. Datele urmărite vor fi utilizate la determinarea principalelor caracteristici ale arboretelor: compoziția specifică, diametrul mediu, înălțimea medie, numărul de arbori la hectar (desimea), indicele de densitate, clasa de producție, volumul pe specii, creșterea curentă pe specii, clasele de diametre și clasele de calitate ș.a. În acest scop se va amplasa o rețea de suprafețe de probă circulare sau relascopice.

Monitoringul forestier reprezintă un sistem de observații și prognozări pentru relevarea schimbărilor stării pădurilor, descoperirea și prevenirea proceselor și tendințelor negative din păduri. Modul de efectuare a monitoringului forestier se stabileste de către Guvern.

Asigurarea integrității și dezvoltării fondului forestier constituie direcția de bază a activității autorității silvice centrale, autoritatii centrale pentru protecția mediului înconjurator și autorităților administrației publice locale.

Reducerea suprafețelor fondului forestier este interzisă. În cazuri excepționale, pentru construcția obiectelor de menire specială: drumuri publice naționale, linii de transport de energie electrica de înaltă tensiune, conducte magistrale de gaze sau petrol, scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier cu sau fără tăieri rase se permite numai în baza hotărîrii Guvernului adoptate în conformitate cu legislatia în vigoare.

Scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier se efectuează pe baza compensării terenurilor scoase cu suprafețe utile pentru împădurire și echivalente ca suprafată și bonitate. În cazul în care din fondul forestier sînt scoase terenurile acoperite cu pădure, valorificarea masei lemnoase se face de către unitățile silvice de stat, iar beneficiarul este obligat să repare prejudiciul în modul stabilit de legislatie. Dacă beneficiarul, căruia îi sînt repartizate terenuri din fondul forestier, nu dispune de teren echivalent pentru compensare, el trebuie să plătească contravaloarea acestuia în modul stabilit de legislație.

Litigiile intervenite între gestionarii de terenuri din fondul forestier și autoritățile administrației publice locale se soluționează de către organele ierarhic superioare, ale căror decizii pot fi atacate în instanța judecătoreasca. Litigiile patrimoniale privind relațiile silvice se soluționează de către instanța judecătorească competentă.

Capitolul III

CREAREA CADASTRULUI FORESTIER ÎN REPUBLICII MOLDOVA

Aspecte din istoria sectorului forestier din Republica Moldova

Resursele forestiere ale Republicii Moldova sunt resurse naturale importante și strategice. Prin diversitatea lor structurală și funcțională pădurile se impun ca cele mai valoroase asociații de vegetație naturală. Ele pretind la o gospodărire complexă și unitară în strânsă legătură cu alte resurse naturale. În condițiile unei gestionări prudente și raționale pădurea poate oferi beneficii ecologice, economice și sociale considerabile și constante.

Sectorul forestier furnizează anual economiei naționale circa 400 mii m3 de masă lemnoasă recoltată în procesul complexului de lucrări silviculturale (lucrări de îngrijire și conducere, tăieri de regenerare, tăieri de conservare, tăieri de reconstrucție ecologică etc.). Conform estimărilor, necesitățile vitale ale populației rurale (încălzirea locuinței, pregătirea hranei etc.) sunt satisfăcute în proporție de până la 70% prin produse lemnoase. Anual, sectorul forestier aduce economiei naționale un venit care constituie 0,5-0,6% din produsul intern brut.

Conform datelor istorice, teritoriul pe care este amplasată țara noastră, doar cu două secole în urmă, era ocupat de păduri în proporție de peste 30%. Astfel, conform materialelor de arhivă și a surselor literare suprafața pădurilor din Moldova de pe malul drept al Nistrului la începutul secolului XIX constituia 600 mii ha. 

Istoria pădurilor din Moldova puțin se deosebește de istoria pădurilor, caracteristică pentru majoritatea țărilor. Sub influența omului, în decursul secolelor, suprafața pădurilor pe globul pământesc s-a redus necontenit. Diferența constă numai în faptul că procesul de reducere a suprafeței pădurilor în Moldova a decurs cu mult mai intens. Pe întregul glob pământesc în decursul perioadei istorice omul a nimicit aproximativ jumătate din toate pădurile, pe când în Moldova s-a păstrat doar a patra sau a cincia parte din suprafața inițială a pădurilor. 

Distrugerea pădurilor moldovenești a fost începută foarte demult, tăierea pădurilor a luat proporții mai ales în secolul XVII, continuând și pe parcursul secolelor XVIII și XIX, considerându-se mai avantajoasă defrișarea pădurilor și extinderea terenurilor agricole. În perioadele respective lemnul de stejar era folosit pe scară largă pentru construcția corabiilor, precum și a cetăților, iar coaja de stejar era folosită pentru prepararea silitrei.

Conform materialelor de arhivă și altor surse s-a constatat că în perioada anilor 1848 și 1918 suprafața pădurilor s-a redus cu 136,2 mii ha. Despădurirea s-a manifestat prin intensificarea proceselor de eroziune, îndesirea secetelor, scăderea nivelului râurilor etc. 

Pădurile erau gospodărite la cel mai scăzut nivel. Până la primul amenajament al pădurilor de stat din 1861, se tăiau arborii de cea mai bună calitate. Ulterior au început să se practice tăierile rase pe parchete înguste. Parchetele erau lăsate de regulă în scopul regenerării naturale vegetative (din lăstari), ceea ce avea ca urmare transformarea arboretelor din sămânță în arborete din lăstari, care se deosebesc printr-o energie de creștere scăzută. 

Este necesar de menționat în mod special paguba, pe care a provocat-o pădurilor pășunatul vitelor și recoltarea ierbii. Pășunatul în păduri s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Sub influența acestui proces se bătătorește solul, se nimicește subarboretul, se distruge litiera. Aceasta intensifică evaporarea apei de la suprafața solului, favorizează înțelenirea solului, înrăutățește regimul de apă și aer a solului. Pădurea, pierzând cantitatea necesară de apă, degradează.

Primele încercări de împădurire au fost întreprinse în pădurile de stat în 1825-1827. Ulterior au fost întreprinse încercări de împădurire pe locuri deschise, în stepă, acolo unde mai înainte nu au existat păduri, sau unde acestea au fost distruse. 

Până în perioada postbelică evoluția suprafețelor acoperite cu păduri a purtat o nuanță negativă, iar odată cu adoptarea unor programe naționale de ameliorare prin împădurire a terenurilor degradate – indicii cantitativi au început treptat să fie recuperați (vezi figura 3.1).

Figura 3.1 Evoluția suprafețelor acoperite cu păduri în R. Moldova, mii ha

Examinând starea sectorului forestier, se poate constata că, începând cu anul 1990, în condițiile transformărilor social-politice profunde și acutizării crizei economice, acest sector și-a păstrat baza de producție, potențialul uman și capacitatea de a administra fondul forestier. În perioada 1995–2008, cu contribuția specialiștilor în silvicultură, a fost elaborat și adoptat de către Parlament și Guvern un amplu cadru legislativ și normativ, care reglementează raporturile silviculturii în interconexiunea lor cu protecția mediului, interesele economice, sociale, culturale ale societății. Unitățile silvice întrețin relații strânse de colaborare și fac schimb de experiență cu organizațiile statale și nonguvernamentale de profil, cu specialiștii în domeniu de peste hotare. Toate acestea pot constitui un bun fundament pentru dezvoltarea durabilă a sectorului forestier.

Direcțiile fundamentale de dezvoltare a sectorului forestier național la etapa contemporană au fost stabilite prin Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova, adoptată de Parlament la 12 iulie 2001 (nr. 350-XV), fiind apoi detaliate prin Hotărârea Guvernului nr. 739 din 17.06.2003 „Cu privire la implementarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier național”, Hotărârea Guvernului nr. 737 din 17.06.2003 „Cu privire la aprobarea Programului de stat de regenerare și împădurire a terenurilor fondului forestier pe anii 2003-2020”, Hotărârile Guvernului nr. 636 din 26.05.2003 și nr. 841 din 26.06.2004 „Cu privire la aprobarea Programului de valorificare a terenurilor noi și de sporire a fertilității solurilor”.

Obiectivele prioritare stabilite prin documentele respective sunt:

consolidarea potențialului vital al pădurilor naturale existente;

conservarea diversității biologice forestiere;

extinderea suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră;

sporirea eficienței activităților de pază și protecție a fondului forestier;

constituirea Sistemului informațional forestier ca parte componentă a Sistemului informațional național.

Problemele gestionării durabile a pădurilor Republicii Moldova pot fi soluționate cu succes doar în cazul promovării unei politici forestiere adecvate noilor cerințe. În politica forestieră este necesar de a pune accentul pe conservarea diversității biologice la toate nivelurile, pe instruirea cadrelor în domeniul silviculturii, armonizarea cadrului legislativ, cooperarea internațională. Conform politicii naționale forestiere, funcția primordială a pădurilor este cea de protecție a  mediului și de asigurare a echilibrului ecologic. De abordarea problematicii sectorului forestier depinde în mare măsură realizarea/îndeplinirea scopului major de sporire a aportului sectorului la ameliorarea social-economică și ecologică a situației din țară. Prioritățile și opțiunile recomandate pentru ameliorarea politicilor și strategiilor naționale care au referință la sectorul forestier sunt următoarele:

Politici și strategii naționale: 

• ajustarea politicii forestiere naționale la recomandările forurilor internaționale de specialitate;

• actualizarea și modernizarea Strategiei de dezvoltare durabilă a sectorului forestier național și a cadrului normativ de implementare;

• promovarea privatizării în sectorul forestier, în special a activităților conexe și necaracteristice;
• sporirea ritmurilor de extindere a suprafețelor cu păduri din contul terenurilor publice și private, inclusiv prin aplicarea mai largă a practicilor agro-silvice și silvo-pastorale (plantarea peredelelor/aliniamentelor forestiere de protecție din arbori fructiferi, ameliorarea pajiștilor prin plantarea grupurilor de arbori, împădurirea zonelor de protecție a bazinelor acvatice etc.);

• asigurarea respectării regimului silvic în pădurile și vegetația forestieră deținute de autoritățile publice locale (sectorul comunal) și privați;

Cadrul legislativ și normativ:

• elaborarea noii redacții a Codului silvic (inclusiv elucidarea unor capitole noi ca: taxele forestiere, sectorul comunal și privat în domeniul forestier etc.);

• revizuirea și elaborarea unor componente importante ale bazei normative silvice, ca părți integrante ale regimului silvic, care se vor axa pe următoarele domenii:

menținerea și conservarea stațiunilor forestiere;

conservarea resurselor genetice forestiere;

reconstrucția ecologică a pădurilor;

certificarea pădurilor, produselor acestora și sistemelor de management; 

• perfecționarea în continuare a legislației în vigoare în direcția creării unui mecanism real de întreținere a diverselor forme de proprietate asupra pădurilor și terenurilor acoperite cu vegetație forestieră, inclusiv și a proprietății private, favorizării mai accentuate a activităților de extindere a pădurilor și a terenurilor acoperite cu vegetație forestieră, inclusiv cu participarea publicului larg și în contextul asigurării descentralizării funcțiilor autorităților publice, în vederea ameliorării continui a nivelului de gestionare a patrimoniului forestier.

Cadrul instituțional:

• constituirea personalului responsabil de organizarea gestionării/gospodăririi pădurilor și vegetației forestiere deținute de primării și privați, precum și acordarea suportului logistic primar;

• crearea unor condiții reale pentru consolidarea sectorului forestier comunal și constituirea unui sector forestier privat viabil;

Conservarea și dezvoltarea pădurilor și altor tipuri de vegetație:

• extinderea amenajamentului silvic pe întreg teritoriul fondului forestier și a vegetației forestiere indiferent de deținători, aplicarea unui regim silvic unic de gospodărire, asigurându-se evidența tuturor resurselor silvice, realizarea maximă a funcțiilor atribuite, valorificarea produselor suplimentare și antrenarea lor în circuitul economic;

• elaborarea unui sistem național de amenajament silvic, ținând cont de condițiile concrete ale Republicii Moldova;

• sporirea suprafeței pădurilor incluse în cadrul fondului ariilor naturale protejate de stat cu diminuarea recoltării masei lemnoase;

• promovarea principiilor de conservare a biodiversității în procesul tuturor activităților ce țin de îngrijirea și gospodărirea pădurilor;

• elaborarea unui concept și program național de reconstrucție ecologică a arboretelor necorespunzătoare condițiilor staționale;

• consolidarea managementului pădurilor comunale pentru o ameliorare a stării, pazei, protecției, regenerării și folosirii acestora, ca și pentru asigurarea intensificării polifuncționalității specifice;

• elaborarea programelor locale privind folosirea, conservarea și dezvoltarea resurselor naturale (păduri, alte tipuri de vegetație forestieră, pajiști), constituirea rețelelor ecologice la nivel comunal, reieșind din particularitățile geografice, pedo-ecologice, reliefului etc., inclusiv în contextul prevenirii/diminuării hazardelor naturii;

• efectuarea unor studii pentru aprecierea consumului real de produse lemnoase, inclusiv provenit din tăieri ilicite.

Instrumente economice:

• perceperea unor taxe speciale pentru activitățile care conduc la fragmentarea fondului forestier (construcția drumurilor, trasarea liniilor electrice, gazoductelor care întretaie masivele forestiere etc.);

• evaluarea economică a valențelor mediogene ale pădurilor și implementarea treptată a unor plăți speciale pentru beneficiarii acestora (deținătorii de terenuri agricole, instituțiile curative etc.), precum și cu instituirea unei infrastructuri economice și a unei piețe de produse ale pădurilor;

• stabilirea principiilor și modului de finanțare a activităților silvice, a contribuției statului la activitățile silvice primordiale (amenajarea, cercetarea, regenerare și extinderea, paza și protecția pădurilor);

Cercetări și inovații:

• estimarea variabilității genetice a principalelor specii forestiere în vederea asigurării bazelor seminologice și a conservării resurselor genetice forestiere;

• descrierea ecosistemelor forestiere naturale în scopul executării adecvate a lucrărilor silvice și stabilirii gradul de vulnerabilitate a acestora;

• proiectarea unor tehnici adecvate în cadrul reconstrucției ecologice a pădurilor destructurate genetic și cenotic;

• fundamentarea  tehnologiilor ecologice de împădurire a terenurilor fugitive și erodate pluvial, restabilirii diversității prin împăduriri;

• studii speciale în vederea combaterii bolilor și dăunătorilor forestieri prin metode biologice și integrate;

• elaborarea metodologiilor/tehnologiilor privind asigurarea adaptabilității ecosistemelor forestiere la fenomenul de  schimbare a climei.

Participarea publicului la luarea de decizii și asigurarea accesului la informație:

• implementarea și asigurarea funcționalității principiilor de management participatoriu al resurselor forestiere publice;

• ajustarea adecvată a managementului participatoriu la noile realități social-economice, bazându-se pe normele democratice acceptate de comunitatea mondială și subordonarea acestuia în exclusivitate intereselor naționale durabile, valorificând tradițiile naționale, pentru o soluționare mai accentuată a obiectivelor ecologice și socio-economice de importanță majoră, ca iradierea sărăciei, sporirea bunăstării și sănătății populației țării etc.    

• elaborarea și implementarea unui mecanism de cooperare între gestionarii terenurilor agricole, autoritățile silvice și de mediu și comunitățile locale;

• sporirea volumului de informație privind starea fondului forestier necesară pentru planificarea activităților;

• dezvoltarea sistemului național de informare a publicului privind starea pădurilor, a deciziile luate și participarea publicului în procesul de elaborare/implementare a acestora;

• modernizarea resurselor informaționale existente și elaborarea unui sistem informațional modern cu utilizarea tehnologiilor avansate (perfecționarea sistemului de evidență/informații, implementarea GIS etc.);

• elaborarea Sistemului general informațional pentru sectorul forestier din Republica Moldova;

• dotarea primară a Agenției «Moldsilva» și structurilor sale teritoriale cu mijloace moderne informaționale;

• constituirea rețelei unice informaționale sectoriale;

Instruirea profesională și educarea eco-forestieră a populației:
• modernizarea instituțiilor de învățământ forestier, inclusiv dotarea corespunzătoare cu echipamente și utilaje moderne;

• modernizarea procesului de pregătire profesională a specialiștilor și reciclarea actualelor cadre în corespundere cu noile condiții economice și reieșind din sarcinile actuale ale sectorului forestier național (consolidarea instituțiilor de învățământ cu profil forestier, consolidarea Centrului Național pentru reciclarea cadrelor în silvicultură etc.);

• elaborarea și realizarea programelor de instruire pentru deținătorii (în primul rând a personalului implicat în procesul de gospodărire, pază și protecție) de păduri și alte tipuri de vegetație forestieră comunale și private;

• constituirea/perfecționarea și implementarea sistemului de instruire continuă a cadrelor de toate nivelurile;

• informarea publicului privind rolul silviculturii și silvicultorului în societate, ca și starea de lucruri în domeniul forestier, elaborarea și implementarea unor programe de propagandă, de materiale propagandistice, în vederea sporirii conștiinței eco-forestiere a populației, creării unei imagini favorabile și creșterii prestigiului  profesiei de silvicultor;

Fondul forestier al Republicii Moldova

Pădurile ocupă pe glob o treime din întinderea uscatului: din 13034 milioane ha uscat – pădurile ocupă 4592 milioane ha.

Republica Moldova, avînd un fond forestier de numai 11,7% din teritoriu – 394,4 mii ha, inclusiv 325,4 mii ha păduri sau 9,6% din teritoriu – este una dintre cele mai puțin împădurite țări din Europa.

Volumul total al masei lemnoase al acestui fond este de 35,14 mil. m3, revenind cîte 0,075 ha păduri și cîte 8,1m3 masa lemnoasă pe cap de locuitor.

Fondul forestier al Republicii Moldova cuprinde circa 800 trupuri de pădure cu suprafața de la 5 ha la 1500 ha neuniform dispersate pe teritoriul țării.

În gestiunea organelor silvice de stat se află 345,6 mii ha sau 87,6% din fondul forestier, dintre care pădurile constituie 295,3 mii ha sau 85,6%. Restul terenurilor fondului forestier – 48,8 mii ha sau 12,4% – sunt în gestiunea primăriilor, unităților agricole etc.

Fondul forestier al Republicii Moldova este reprezentat prin cvercenee, care ocupă 140,5 mii ha (47,6%): dintre acestea stejarul – 78,2 mii ha, gorunul – 56,5 mii ha, stejarul pufos – 4,8 mii ha și stejarul roșu – 0,8 mii ha. Celelalte arborete sunt formate din: salcîmete – 939 mii ha (31,8), frasinete – 16,6 mii ha (5,6%), carpinete – 9,4 mii ha (3,5%), teișuri – 2,9 mii ha (1,0%), plopișuri – 5,7 mii ha (2,1%), rășinoase – 6,2 mii ha (2,3%), găgete – 0,4 mii ha (0,2%); alte specii 10,1 mii ha (3,3%).

Condițiile staționale în care sunt amplasate pădurile Moldovei ar putea favoriza dezvoltarea unor arboreturi înalt productive și stabile. În prezent însă aceste păduri au o productivitate medie. Cele mai productive sunt arboretele de plopiș (310m3/ha), mai puțin productive – arboretele de salcîm (132m3/ha). Majoritatea pădurilor (166,8 mii ha sau 52%) provin din lăstari. Conform amenajamentului silvic (a.1985) arboretele ce nu corespund condițiilor staționale constituie circa 40% din păduri. Din această suprafață 95% îl ocupă speciile de esență tare – salcîm (52%), carpen (8%), frasi (15%).

Structura arboretelor pe grupe de vîrstă este în mare măsură dezechilibrată. Arboretele tinere constituie 26,3%, cele de vîrstă mijlocie 43,7%, arboretele preexploatabile – 17,5% și exploatabile – 12,5%. Arboretele de vîrstă peste 100 ani ocupă circa 6 mii ha, din care: stejarul 4,9 mii ha, frasinul – 0,6 mii ha, fagul – 0,3 mii ha, carpenul – 0,1 mii ha. Cverceneele, arboretele de bază, sunt reprezentate prin:

Stejar – 78238 ha (56%), 10202,9 mii m3 (4,8%)

sămînță – 29198 ha (37,3), 2544,6 mii m3 (24,9%)

lăstari – 49040 ha (62,7%), 7658,3 mii m3 (75,1%)

Gorun – 56501 ha (40,1%), 10433,1 mii m3 (49,5%)

sămînță – 7165 ha (12,7%), 1196,0 mii m3 (11,5%)

lăstari – 49336 ha (87,3%), 9237,1 mii m3 (88,5%)

Stejar pufos – 4783 ha (3,1%), 381,4 mii m3 (2%)

lăstari – 4783 ha (3,1%), 381,4 mii m3 (2%)

Alți stejari – 815 ha (1%), 30,9 mii m3

În total cvercenee:

lăstari – 103159 ha (73%), 17286,8 mii m3 (82%)

sămînță – 37178 ha (27%), 37715,5 mii m3 (18%)

Ponderea mare a cverceneelor provenite din lăstari este consecința gospodăririi lor în crîng și sunt de generație înaltă (3-4). Această gospodărire a avut loc pe parcursul ultimilor secole.

După productivitate cverceneele se caracterizează prin:

Productivitatea superioară

60948 ha (44%) 9282,3 mii m3

Productivitatea inferioară

77575 ha (56%) 138532 mii m3

Vîrsta medie a cverceneelor este de 57 ani. Vîrsta medie a cverceneelor de clasă inferioară este de 66 ani. Arboreturi mai mari de clasa VII ocupă 37187 ha sau 48%.

Cverceneele de productivitate inferioară cu structura pe clasa de vîrsta menționată mai sus, care provin, în temei de lăstari (73%) determină starea generală a pădurilor țării.

Vîrsta medie a salcîmului este de 20 ani. Cu o vîrstă mai mare de 20 ani avem 40022 ha sau 19,1% din suprafața totală a salcîmetelor cu un volum de masă lemnoasă de 3508,5 mii m3 sau 74,3%.

Structura pe clasa de vîrsta a salcîmetelor poate servi ca bază la analiza cauzelor fenomenelor de uscare ce au luat amploare în ultimii ani.

Vîrsta medie a frăsînetelor este de 60 ani. Cu o vîrstă mai mare de 60 ani avem 7833 ha sau 50,1% din toată suprafața frăsînetelor cu un volum de masă lemnoasă de 1860,7 mii m3 sau 62,1%. În ultimii ani suprafețe considerabile de frăsinete sunt supuse fenomenului de uscare.

Analiza datelor obținute referitor la structura pe specii și consistențe, clase de producție volume la 1ha, a creșterii medie la 1ha ne demonstrează acumularea unor rezerve vădite în vederea creșterii productivității pădurilor care, la rîndul lor pot contribui efectiv la creșterea stabilității lor.

Fondul forestier de stat din Republica Moldova constituie 18 întreprinderi silvice de stat care include circa 100 ocoale silvice și 5 rezervații naturale.

Tabelul 3.1

Rezrvațiile naturale din fondul forestier

În Republica Moldova repartizarea pădurilor este neuniformă ca: Drochia – 500 ha procentul de împădurire 0,6%, Florești 1400 ha respectiv 1,7%, Ialoveni 3900 ha – 5,6%, Călărași 19700 ha – 26%, Orhei 19900 – 16,9%, Hîncești 32800 ha – 23,8%. Gradul de împădurire în Republica Moldova este de 9,6%.

Media pe continentul european este de 29,3%. În România suprafața pădurilor este de 6334000 ha – 27%, țările baltice – 48%, țările Scandinave – peste 50%, Rusia – 33%.

Suprafața fondului forestier pe cap de locuitor în Moldova este de 0,075 ha în comparație cu Polonia – 0,26 ha, România – 0,27 ha, Norvegia – 2,07 ha, Suedia – 2,75 ha, Finlanda – 4,55 ha.

Conținutul fondului forestier național

Pădurile constituie o sursă de cele mai diverse produse și servicii. Produsele forestiere asigură o contribuție valoroasă la dezvoltarea economiei naționale, iar pădurile constituie un factor de importanță majoră în menținerea echilibrului ecologic, protejarea resurselor funciare, acvatice, ameliorarea peisajului național și aspectului și microclimatului localităților.

Tabelul 3.2 

Structura fondului forestier național conform Cadastrului funciar general

Actualmente, Republica Moldova dispune de 49,3 mii ha vegetație forestieră din afara fondului forestier, exprimată prin 30,8 mii ha perdele forestiere de protecție (a câmpurilor agricole, drumurilor, râurilor și bazinelor acvatice etc.) și 18,5 mii ha – alte tipuri de vegetație forestieră, care, de asemenea, contribuie substanțial la menținerea echilibrului ecologic.

Cvercineele sunt cele mai valoroase arborete ale fondului forestier. Din suprafața totală a acestora – 27% provin din sămânță și 73% din lăstari. Ponderea mare a cvercineelor provenite din lăstari este una din consecințele gospodăririi lor în crâng pe parcursul mai multor secole. Această repartiție influențează și productivitatea cvercineelor, din care 43% sunt de productivitate superioară și 57% de productivitate inferioară.

Volumul total al masei lemnoase pe picior din pădurile Moldovei constituie circa 45 milioane metri cubi, la un hectar revenind în mediu 124 metri cubi. Creșterea medie a pădurilor constituie 3,3 metri cubi/an/hectar, iar creșterea medie totală constituie circa 1085 mii metri cubi/an. Clasa medie de producție constituie 2,3. Structura pe vârste la toate speciile forstiere este dezechilibrată, îndeosebi la cele de productivitate inferioară. Repartiția pădurilor pe principalele formațiuni forestiere este prezentată în figura 3.2.

Fig. 3.2. Repartiția pădurilor pe principalele formațiuni forestiere

Regenerarea și îngrijirea fondului forestier

În perioada 1997-2005 regenerarea pădurilor în fondul forestier gestionat de Agenția „Moldsilva” s-a asigurat pe suprafața de 31020 ha (Tabelul 1). Din această suprafață 9137 ha (29%) au fost plantate cu culturi silvice, iar 21883 ha (71%) au fost parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale. Ponderea substanțială a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale se datorează faptului că în perioada de referință, au fost parcurse cu tăieri de produse principale prioritar arborete de salcâm (circa 80%).

      În anii 70-80 ai secolului trecut s-au creat  plantații semincere de clone de stejar pedunculat, stejar pufos, nuc cu o suprafață de 53 ha. Lucrări mai ample s-au efectuat la sfârșitul anilor 80. În anul 1988 au fost evidențiate 7 rezervații de stejar cu o suprafață de 713,2 ha în ÎS Tighina și Strășeni. Către anul 1996 baza seminceră includea 1401,9 ha arborete surse de semințe, inclusiv 467,2 ha de stejar pedunculat, 355,2 ha de gorun, 179,3 ha de stejar pufos, 162,5 ha salcâm, 54,1 ha fag; 57,8 ha plantaje de semințe de prima generație; 17,2 ha culturi geografice de stejar pedunculat; 3,5 ha culturi ecologice de stejar pedunculat; 5,0 ha arhive de clone.

Pentru a asigura efectuarea lucrărilor de regenerare a pădurilor și extindere a suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră în perioada 1997-2005 de către unitățile silvice au fost recoltate 1866,5 tone semințe forestiere, iar în cele 17 pepiniere silvice cu suprafața totală de circa 900 ha au fost crescuți circa 350 milioane puieți (Figura 3.3). Cei mai înalți indici de creștere a puieților în perioada de referință au fost atinși în anii 2003–2005.

Tabelul 3.3

Suprafețele parcurse cu lucrări de regenerare a pădurilor în perioada 1997-2005

Figura 3.3 Creșterea în pepinierele  silvice a materialului forestier de reproducere

Ingrijirea pădurilor se realizează conform amenajamentelor silvice. Deținătorii de terenuri din fondul forestier sînt obligați să realizeze toate măsurile de menținere a semințișului natural și preexistent de specii valoroase și de îngrijire a arboreturilor în conformitate cu cerințele tehnice, să asigure sporirea productivității pădurilor, îmbunătățirea compoziției lor prin efectuarea la timp a tăierilor de îngrijire, de igienă, de reconstrucție, altor măsuri silvice.

Protecția pădurilor se efectuează pe baza programelor privind folosirea, regenerarea, paza și protecția pădurilor și include un complex de măsuri organizatorice, economice etc., care se realizează ținîndu-se cont de particularitățile biologice și regionale ale pădurilor și asigură protecția acestora de distrugere, degradare sau alte acțiuni dăunătoare. Menținerea stării de sănătate a pădurilor la nivelul cuvenit se efectuează de organele silvice de stat și de deținătorii de terenuri din fondul forestier prin efectuarea măsurilor de prevenire a răspîndirii și de combatere a dăunătorilor și a bolilor vegetației forestiere.

Extinderea suprafețelor ocupate de păduri

Este necesar de menționat că la apelul silvicultorilor privind executarea lucrărilor de extindere a suprafețelor ocupate de păduri administrațiile raioanelor administrative au reacționat în mod diferit. Aceasta a influențat și gradul de îndeplinire a lucrărilor de plantare. Astfel, cele mai active au fost raioanele de sud ale țării, unde de fapt este și cel mai simțit deficitul de vegetație forestieră (raioanele Taraclia, Cahul, Ștefan Vodă etc.). Raioanele din centrul țării, cu suprafețe imense afectate de alunecări și eroziune de diferite tipuri și grade, s-au implicat mai puțin în procesul respectiv (raioanele Călărași, Criuleni, Căușeni, Strășeni etc.). Gradul general pe țară de îndeplinire a sarcinilor de plantare constituie 23,5% (anexa 2).

Spre regret, la începutul ultimului deceniu al veacului XX, ritmurile extinderii suprafețelor cu vegetație forestieră (păduri, perdele forestiere de protecție etc.) au contenit, ca la sfârșitul acestuia practic să stopeze definitiv. Prevăzând consecințele nefaste, care pot urma după aceasta, actuala conducere a Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva”, a trasat drept una din principalele direcții de activitate a sectorului forestier național – extinderea suprafețelor cu vegetație forestieră. În acest context, au fost organizate întâlniri de lucru cu factori de decizie la nivel național și în toate raioanele țării. Drept rezultat, procesul de alocare a terenurilor degradate, precum și de împădurire a acestora a fost relansat. Indicele mediu anual de împădurire a terenurilor degradate pentru perioada 2006-2009 a constituit 7,5 mii ha. Potrivit unui șir întreg de acte legislative și normative naționale până în anul 2020 este stabilită sarcina de a planta 130 mii ha (figura 3.4).

Figura 3.4 Suprafața preconizată împădurii în perioada 2003-2020 pe zone geografice și categorii de vegetație forestieră (ha)

În perioada 2006-2009 Agenția „Moldsilva” a majorat suprafețele acoperite cu vegetație forestieră cu 32179 ha (Tabelul 3.5).

Tabelul 3.5

Plantarea culturilor silvice în fondul forestier și extinderea suprafețelor acoperite
cu vegetație forestieră în perioada anilor 2006-2009

Necesitățile actuale ale societății noastre în diverse produse forestiere depășesc cu mult potențialul natural al fondului forestier național, deoarece ponderea pădurilor din teritoriul țării abia depășește 10%. În ultimul timp la nivel mondial și regional sunt prognozate schimbări climaterice, care îngrijorează mult, țara noastră deja confruntându-se cu fenomene de aridizare și deșertificare. Republica Moldova dispune de un relief înclinat, predispus la eroziune și alunecări, care necesită măsuri permanente de protecție, deoarece, conservarea și ameliorarea solurilor este o condiție primordială a dezvoltării durabile a agriculturii și în mod indispensabil – a întregii țări.

Vegetația forestieră poate micșora decisiv influența negativă a factorilor industriali și climatici dăunători. Acest fapt este confirmat prin împădurirea efectuată în perioada 1950-1990 terenurilor neproductive, degradate și inapte pentru agricultură. Printr-un efort comun al silvicultorilor și întregii societăți, suprafețele acoperite cu vegetație forestieră au fost extinse cu circa 200 mii ha.

Capitolul IV

SECURITATEA ACTIVITĂȚII VITALE

Baza normativă a protecției muncii

Baza normativă a protecției muncii o constituie Constituția Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova ,,Cu privire la protecția muncii”, Codul Muncii și alte acte legislative ale Republicii Moldova. Standardele, normele, internaționale, ratificate de Republica Moldova, care stabilesc cerințe de securitate și igienă față de organizarea muncii, mijloacele de producție, procesele tehnologice, locurile de muncă etc.

Legile, standardele, normele, regulile, instrucțiunile de protecție a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat și private, agenților economici indiferent de forma de proprietate, instituțiilor, organizațiilor, toate persoanele oficiale și angajați.

Acțiunea legislației de protecție a muncii se extinde asupra tuturor angajaților care se află în relații de muncă cu întreprinderi, instituții, organizații ce au diferite forme de proprietate și de gospodărire, inclusiv cu patroni aparte; asupra membrilor de cooperative, studenților și elevilor școlilor tehnico-profesionale și specializate care fac practica de producție, precum și asupra altor tipuri de activitate, organizate în interesul societății și al statului.

Protecția sănătății angajaților, asigurarea condițiilor inofensive de muncă, prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, este una din cele mai importante sarcini ale Guvernului Republicii Moldova.

Protecția muncii reprezintă un sistem de măsuri și mijloace social-economice, organizatorice, tehnice, curative și profilactice, care acționează în baza actelor legislative și a altor acte normative și care asigură securitatea angajatului, păstrează sănătatea și menține capacitatea lui de lucru în procesul muncii.

Contractul individual de muncă, garanții și compensații

Contractul individual de muncă este o înțelegere între angajat și agent economic sau patron, prin care angajatul se obligă să preteze o muncă, după o anumită specialitate, calificare sau funcție subordonîndu-se ordinii interioare de muncă, iar administrația sau patronul se obligă să plătească angajatului salariul și să-i asigure condițiile de muncă, prevăzute de legislația muncii, contractul colectiv de muncă și înțelegerea părților.

Contractul individual de muncă se încheie;

1)pe o durată nedeterminată;

2)pe un termen anumit nu mai mare de cinci ani;

3)pe timpul îndeplinirii unei lucrări determinate.

Contractul individual de muncă de muncă de durată determinată se încheie în cazurile cînd relațiile de muncă nu pot fi stabilite pe o durată nedeterminată, ținîndu-se cont de caracterul muncii viitoare sau de condițiile în care ea va fi executată, sau de interesele angajatului, precum și în cazurile prevăzute nemijlocit de legislație.

Contracul individual de muncă poate fi în formă verbală sau scrisă. Respectarea formei scrise a c.i.m. este obligatorie în cazurile prevăzute de legislație.

La încheierea c.i.m. se poate stipula prin înțelegerea părților încercarea în scopul de a verifica, dacă angajatul corespunde muncii care i se încredințează. Condiția cu privire la încercarea trebuie să fi menționată prin ordinul de angajare la lucru în perioada încercării asupra angajatului să extinde în întregime legislația muncii.

Încercarea nu se stabilește cînd se angajează la lucru:

persoane care n-au împlinit 18 ani;

tineri specialiști după absolvirea instituțiilor de învățămînt superior și mediu de specialitate și tineri muncitori după absolvirea școlilor profesionale tehnice;

invalizi repartizați la lucru în conformitate cu recomandările expertizei medico-sociale.

Termenul de încercare, dacă legislația nu prevede altfel, nu poate fi mai mare de 3 luni, iar în unele cazuri, în urma înțelegerilor cu comitetul sindical respectiv, – de 6 luni.

În termenul de încercare nu intră perioadele de incapacitate temporară de muncă și alte perioade, cînd angajatul a lepsit de la lucru din motive întemeiate.

Dacă rezultatul încercării este satisfacător, c.i.m. continuă fără emiterea unui ordin sau dispoziție specială.

Administrația nu are dreptul să ceară angajatului executarea unei muncii care nu este stipulată prin c.i.m.

Garanții și compensații

La sustragerea salariului de la munca de bază, în cazurile neprevăzute de legislație, salariul se plătește sau se compensează de către întreprinderea ale cărei lucrări el le îndeplinește în mărimea de cel puțin un salariu mediu la locul de muncă de bază.

Salariații chemați să-și satisfacă serviciul militar se bucură de garanțiile și înlesnirile prevăzute de legislație.

Pentru salariații trimiși să-și ridice calificarea cu elibirarea din producție, se păstrează locul de muncă(funcția) și plățile prevăzute de lege.

În timpul aflării la examen în instituțiile medicale salariații, obligați să treacă acest examen își păstrează cîștigul mediu la locul de muncă.

Administrația este obligată să permită fără nici o piedică salariaților în instituțiile de ocrotire a sănătății în ziua examenului medical și în ziua donării sîngelui pentru transfuzie, menținindu-le cîștigul mediu.

Salariații, care sînt donori primesc imediat după fiecare zi de donare a sîngelui pentru transfuzie o zi de odihnă. Cu consențămîntul lucrătorului acasta li se adaugă la concediul anual.

Salariații care folosesc sculele lor pentru interesele întreprinderii, au dreptul la primirea unei compensații pentru uzarea(amortizarea) sculelor lor. Cuantumul și modul de plată a acestei compensații se stabilește de administrația de comun acord cu salariatul și comitetul sindical al întreprinderii, dacă cuantumul și modul de plată a compensației nu sunt stabilite în mod centralizat.

Tehnica securității în silvicultură

Intrarea pe teritoriul întreprinderii și ieșirea se admite numai prin posturile de trecere sau prin locuri special destinate pentru acest scop.

Pe teritoriul întreprinderii toți angajații sînt obligați să respecte Regulamentul de ordine interioară. Despre toate încălcările regulilor de protecție a muncii, care pot crea condiții periculoase de muncă imadiat trebuie informat conducătorul său direct sau administrația.

Deplasîndu-vă pe teritorilul întreprinderii sau spre locurile de lucru dispersate este necesar:

1) a atrage atenție și a respecta indicațiile semnalelor de avertizare, de a reacționa la semnalele sonore a mijloacelor de transport, mecanismelor etc. Nu se admite a sări pe scară sau a urca în caroseria mijloacelor de transport care este în mișcare, cît și a se așeza pe oblonul caroseriei;

2) să fiți atenți pe drumuri, deoarece în afară de pietoni pe ele se deplasează și mijloacele de transport. Prin aceasta este necesar a vă deplasa pe partea stîngă a drumului în întîmpinarea mijloacelor de transport și din timp a trece pe banchetă la apropierea lor;

3) deplasați-vă numai pe trotuare, drumuri, pasarele și treceți special destinate pentru pietoni;

4) ocoliți mijlocul de transport prin partea din urmă. Pentru a vedea mijloacele de transport care se deplasează paralel;

5) ieșind din clădire sau traversînd drumul încredințați-vă în lipsamijloacelor de transport;

6) fiți atenți pentru a nu cădea în tranșee, excavații, fîntîni, canale de vizitare și goluri care pot fi deschise și neîngrădite sau pentru a nu vă împiedica de pietre, sîrme, bîrne, crengi, alte deșeuri care se pot întîlni în cale.

Se interzice:

traversareazonelor periculoase cu scopul de a reduce calea;

deplasarea în mijloace de transport sau mecanisme, care nu sînt destinate pentru transportarea oamenilor;

urcarea sau coborîrea din mijloacele de transport pînă la oprirea lor definitivă;

a coborî din mijlocul de transport pe partea stîngă(carosabilă) a drumului;

să vă aflați, deplasați sau să lucrați în zona periculoasă de acțiune a mecanismelor de ridicat și de excavat, sub sarcina ridicată sau transportată precum și în apropirea cablurilor, lanțurilor, polispasturilor și a troliurilor;

să treceți sau să vă aflați în nemijlocita apropiere de locurile în care se execută lucrări de sudură electrică sau cu gaze, în locurile de tăiere a metalelor, de instalare a generatoarelor de acetilenă, precum și a privi la arcul electric fără ochelari de protecție;

contactarea cu conducătoarele electrice, rupte sau neizolate, cu părțile conductare deschise neizolate ale echipamentelor electrice, precum și de a pătrunde după îngrădirile lor;

deplasarea pe platforme și scări care nu sînt dotate cu îngrădiri(balustrade);

să vă așezați pe stive de bîrne, conductare și alte materiale sau în apropierea lor;

traversarea zonelor periculoase pe o rază de 50 m de la locul de doborîre a arborilor.

În încăperile de producție și auxiliare salariații sînt obligați să îndeplinească următoarele cerințe:

– să se deplaseze spre locurile de muncă numai pe treceri care nu sînt amplasate în zonele periculoase ale mecanismelor de ridicat și a altor echipamente de muncă;

– să atragă atenție și să respecte indicațiile semnalelor de avertizare și să reacționeze la semnalele sonore ale mecanismelor de ridicat și a mijloacelor de transport interior;

– să îndeplinească numai lucrările pentru executarea cărora au fost instruiți și admiși de către conducătorul său direct;

– să nu părăsească locul de muncă fără necesitate sau fără permisiunea conducătorului său direct;

– să nu conecteze(declanșeze) sau să deconecteze alte echipamente electrice la care nu au nici o atribuție cu excepția cazurilor de prevenire a unui accident de mună sau a unei avarii;

– să îndeplinească dispozițiile zilnice ale conducătorului său direct și cerințele regulamentului de ordine interioară;

– să nu îndeplinească dispozițiile care contravin cerințelor regulilor protecției muncii;

– să nu admită prezența personelor străine la locul de muncă;

– să informeze conducătorul său direct despre toate accidentele de muncă și despre toate defectele sculelor și a echipamenului de muncă;

– să folosească echipamentul individual de lucru și echipamentul individual de protecție;

– să acorde primul ajutor accidentatului și să participe la lichidarea încălcărilor regulilor de protecție a muncii;

– să nu folosească băuturi alcoolice și droguri, să nu se prezinte la lucru în stare de ebrietate sau sub influiența drogurilor;

– să întrețină locul de muncă în ordine și curățenie pe parcursul zilei de muncă.

Factorii periculoși și nocivi

La executarea lucrărilor în fondul forestier și prelucrarea lemnului, principalii factori periculoși și nocivi sunt:

– obiecte în cădere, acțiunea toxică a substanțelor chimice și a gazelor, arsuri, curent electric, vibrație locală și generală, mașini cu mecanisme în mișcare, elemente mobile ale echipamentului de muncă, praf, zgomot, lucrări la înălțime, temperatura ridicată a suprafețelor prelucrate, acțiunea arcului electric, explozii de gaze și a amestecului de aer cu gaze inflamabile etc.

Culorile și semnalele de securitate

Sînt determinate patru culori de semnalizare – roșie, galbenă, verde și albastră. Culoarea roșie se folosește pentru avertizarea despre pericolul care trebuie să reacționeze imediat adică interzicere, oprire, pericol evident etc.

Culoarea galbenă se folosește pentru avertizarea salariaților despre pericolul posibil, adică – atenție, avertisment despre pericol.

Culoarea verde se folosește pentru indicarea lipsei pericolului, adică – inofensivitate, admitere, acces liber etc.

Culoarea albastră se folosește pentru semnalele de indicație, adică pentru informația de producție.

Cu culoare roșie de semnalizare se înseamnă butoanele și pîrghiile de deconectare și de avarie “STOP”; capacitațilecu substanstanțe ușor inflamabile, și explozive, suprafețele interioare ale ușițelor și a panourilor parților conductare ale elementelor utilajelor; dispozitivele și mijloacele de stingere a incendiului ; lămpile de semnalizare care informează despre încălcarea procesului tehnologic , semnale de interzicere .

Cu culoare galbenă se inseamnă elementele constructive ale construcțiilor care pot provoca o avarie sau un accident de muncă(grinzi joase, părțile proeminente ori în cădere din suprafața plană a pdelelor etc.); elemente ale utilajilor de producție-deschise rotative sau părțile mobile(manivele rotative, volante, mesele mobile ale mașinilor-unelte etc.); rarginile grilajelor de protecție care nu acoperă deplin elementele utilajelor de producție(apărătoarele discurilor abrazive, roților dințate, curelelor de transmisie etc.); marginile stanțelor(prese și mecanismelor, elementele transportatoare care avertizează despre pericol.

Cu culoarea albastră se înseamnă elementele la informația de producție tehnică și semnale de indicație.

Pe teritoriul întreprinderii și la locurile de muncă dispersate în locurile periculoasese instalează la locuri bine văzute , semnale de securitate, care în timpul întunecos trebuie să fie bine iluminate.

Semnalele de securitate sînt destinate pentru indicarea zonelor periculoase și prevenirea acțiunilor în scopul excluderii traumatismului și a situațiilor de avarie, precum și pentru informație despre mijloacele de acordare a primului ajutor medical, mijloacele de stingere a incendilor, mijloace de legătură etc.

După destinație semnalele de securitate se împart în patru categorii:

1) semnale de interzicere – un cerc de culoare roșie cu cîmpul interior de culoare albă și cu bordura exterioară de culoare albă. Imaginea simbolică se îndeplinește în cîmpul interior, și este tăiată de o fîșie înclinată de culoare roșie;

2) semnale de avertizare reprezintă un triunghi scalen de culoare galbenă cu unghiurile rotunjite. Bordura exterioară este de culoare neagră. Imaginea simbolică este de culoare neagră, iar pentru semnalele care indică pericol de radiație sau de tensiune electrică – de culoare roșie. Semnalele avertizează pericolul de explozii, inflamare, acțiunea substanțelor nocive și toxice, temperaturile înalte, electrocutare;

3) semnalele obligatorii reprezintă un pătrat de culoare verde cu cîmpul interior de culoare albă. Imaginea simbolică sau inscripția de lămurire se îndeplinește în culoare neagră, iar la semnalele pentru securitatea antiincendiară – de culoare roșie. Semnalele obligatorii admit acțiunea numai la respectarea cerințelor de securitate concrete. De exemplu – la folosirea echipamentului individual de protecție etc.;

4) semnale de indicație – reprezintă un dreptunghi de culoare albastră cu un pătrat de culoare albă în care este încadrată imaginea simbolică sau inscripția de lămurire de culoare neagră. Aceste semnale indică unde este amplasat un obiect sau dispozitiv, punctul de acordare a primului ajutor medical; zona de securitate, ieșirea în caz de avarie, locul pentru fumat, locul de păstrare a mijloacelor de salvare, robinetul de incendiu etc.

Semnalele de securitate nu înlocuiesc mujloacele tehnice de securitate prevăzute în diverse norme și reguli.

ANEXE

CONCLUZIE

Pădurile sunt o inestimabilă sursă de cele mai diverse beneficii. Pe lîngă faptul că prelucrarea masei lemnoase și obținerea produselor forestiere asigură o anumită contribuție la dezvoltarea economiei naționale, fondul silvic constituie un factor de importanță majoră în menținerea echilibrului ecologic. Pădurile creează un microclimat capabil să diminueze efectul factorilor nefavorabili. Este notorie și importanța pădurilor pentru stabilizarea continuă a pînzei freatice și menținerea resurselor acvatice, a echilibrului circulației în atmosferă a bioxidului de carbon, azotului, oxigenului.

Capacitatea pădurilor Moldovei de a absorbi bioxidul de carbon din atmosferă constituie circa 2230 mii tone pe an. În condițiile Moldovei, cu alternanțe substanțiale de temperaturi, cu secete frecvente, deficit de apă, terenuri expuse la alunecări și cu diminuarea fertilității solurilor, pînă la 40 – 50%, prin intensificarea proceselor de eroziune, rolul protector al pădurilor capătă o importanță vitală.

Multitudinea beneficiilor condiționate de existența pădurilor nu este inepuizabilă. Atitudinea nechibzuită față de componenta forestieră a echilibrului ecologic poate cauza pagube irecuperabile cu impact asupra bunăstării actualei societăți și, într-o măsură mai mare, asupra generațiilor viitoare. Din aceste considerente, gestionarea durabilă a pădurilor și vegetației forestiere a devenit o preocupare prioritară a fiecărui stat și a comunității mondiale în ansamblu.

Resursele forestiere ale Republicii Moldova sunt constituite din resursele fondului forestier și a vegetației forestiere de pe terenurile din afara acestuia. Conform legislației, pădurile sunt în proprietatea statului. Aproape 89 % din suprafața fondului forestier se află în gestiunea Agenției de Stat pentru Silvicultură „Moldsilva”. Restul pădurilor sunt în administrația organelor publice locale, precum și a agenților economici din agricultură, transport, industrie, etc. Aceste păduri sunt dispersate în sectoare mici, specia de bază fiind salcîmul.

Starea resurselor forestiere din Republica Moldova în ultimul deceniu al secolului XX este influiențată de situația economică generală și nivelul de trai al populației. În acest context, relația sărăcie-resurse forestiere trebuie analizată sub următoarele aspecte:

• Influiența sărăciei asupra starii pădurilor și terenurilor cu altă vegetație forestieră și vice-versa influiența degradării resurselor forestiere asupra saraciei
• Ponderea veniturilor căpătate în sectorul forestier în structura generală a veniturilor
• Pe parcursul întregii istorii al Republicii Moldova (sec.XIX-XX) pe piața ei a fost un deficit permanent al resurselor forestiere lemnoase. În perioada sovetică acesta a fost atenuat prin importul în volume mari a lemnului din alte zone al fostei Uniuni Sovetice (Rusia, Ucraina, ș.a.). Se importau și cantități mari de diverse surse energetice: energie electrică, produse petroliere, combustibil solid, toate la prețuri mici. Acestea au determinat și structura consumului resuselor forestiere:
• Lemnul de foc (majoritatea din propriile păduri) -circa 35-45% din volumul general recoltat în R.M.;

• Lemnul de lucru și pentru construcții(importat) -circa 70-80% din necesitățile pieții interne.

Pentru viitor sunt prevăzute extinderi a pădurilor prin plantarea a 130 mii ha de diferite categorii de vegetație forestieră pînă în anul 2020 și regenerarea pădurilor existente prin înlocuirea generațiilor bătrâne de arbori, cu cele tineri.

Tehnica și metodele de culegere a datelor din teren care permite actualizarea datelor și planurilor existente, și evidența mai bună a fondului forestier, se întocmesc și cercetări științifice în domeniul silvic, pentru o exploatare mai eficientă a fondului forestier.

Toate problemele legate de folosirea rațională a fondului forestier pot fi soluționate numai cu crearea și implimentarea cadastrului forestier. Această temă este actuală și merită a fi studiată pe viitor, unde ca specialiști în domeniu pot activa și cei din cadastru, mai ales la elaborarea planurilor topografice și cadastrale, lucrări de inventariere și evaluare, etc.

BIBLIOGRAFIE

Tămăioagă Gh., Tămăioagă D. Cadastrul general și cadastrele de specialitate. – București: Matrix ROM.-2005.

Botnarenco I., Cadastrul în Moldova. // Teorie, metode, practică.-Chișinău: Pontos-2006.

Olaru Gh., Măndicescu V. Cadastru funciar. – București: CERES.-1978.

Miclea M. Cadastrul și cartea funciară. – București: editura ALL.-1995.

Mihăilă M., Corcodel Gh., Chirilov I. Cadastrul general și publicitatea imobiliară. – București: – CERES. – 1995.

Guțu V., Guțu D., Botnarenco I. Cadastrul în Republica Moldova: Probleme și perspective. // Administrarea Publică, 2004.-nr.3.

Codul silvic, nr.887-XIII din 21 iunie 1996.

Lege pentru modificarea si completarea Codului silvic nr.327-XV din 18.07.2003.

Constituția Republicii Moldova.

Codul Funciar. Legea Republicii Moldova nr.828 din 25.12.1991.