Bugetul Public Național Principii Bugetare

Universitatea “Dunarea de Jos” Galați

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Lucrare de Licență

Coordonator științific,

Lect. Dr. Iacob Doina

Absolvent,

Patriche Mihaela

Galați

2016

Universitatea “Dunarea de Jos” Galați

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

BUGETUL PUBLIC NAȚIONAL- PRINCIPII BUGETARE

-LUCRARE DE LICENȚĂ-

Coordonator științific,

Lect. Dr. Iacob Doina

Absolvent,

Patriche Mihaela

Galați

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

Introducere

Capitolul 1. Sistemul bugetului public

Ansamblul instituțiilor, structurilor și relațiilor urmând să fie evaluate și totalitatea cerințelor dintr-un interval de timp care constituie economia publică, care este structurată și consusă de stat. Desfășurarea acesteia obligă cu folos apariția unui plan financiar, conform bugetului de stat alcătuit din “ … relațiile financiare, prin intermediul cărora au loc constituirea și repartizarea celui mai important fond banesc al societății – fondul bugetar. “

Nevoia unei proiectări financiare este validă și ȋn consecință economia privată, primul țel fiind reprezentat de prosperitatea bunurilor, iar cu acest scop, ȋși subliniază veniturile și cheltuielile și ȋși dimensionează rentabilitatea activității pe care o desfășoară.

“Economia publică (ȋnsă) nu este un scop ȋn sine…, ci numai un mijloc pentru satisfacerea nevoilor colective…” .

Conceptul de buget public național

Preponderent fiscalitatea veniturilor publice ar reuși să creeze mari nedreptăți având ȋn vedere desfășurarea atribuțiilor fiscale dintre asociații societății.

Ȋn acest caz, planificarea financiară macroeconomică sub aspectul bugetului public se fixează exact pe un raport corect ȋntre necesitățile sociale și puterea de achitare a locuitorilor și agenților economici.

”Facultatea de contribuție a subiecților impozabili trebuie să alcătuiască și măsura ȋn care este bine să se satisfacă anumite nevoi generale, cere pot fi utile, necesare sau indispensabile“.

Bugetul public decide echilibrul dintre necesitățile generale și variantele cu care acestea sunt acoperite, ca mijloc la solicitarea legiutorului și ministerialului, ȋntrucât evaluarea numerică a rezultatelor profitabile și neprofitabile sunt ȋntocmite ȋntr-o economie financiară, de asemenea străduința ordonate ȋn acest caz.

Originea cuvântului străbate o vastă epocă ȋnsemnată, descinzând din limba franceză de altădată, unde cu același sens bougė, bougette au fost acordate ȋn contravaloarea unei pungi de bani.

Mai târziu, se regăsește ȋn vorbirea și scrierea engleză, unde sensul identic budget dispunea servieta din piele care includea documentele atestate a veniturilor și cheltuielilor tiarei regale și care erau determinate cercetărilor și acceptărilor parlamentare.

Extinderea legăturilor comerciale și financiare a rezultat și dezvoltarea ȋn mai multe regiuni. Spre exemplu, ȋn Spania prin “Presupuesto generales del Estado” se percepea actul regiunii ȋn legătură cu ȋnvoielile luate.

Ȋn Italia s-a utilizat același sens Bilancio sau Progetto di Bilancio care reprezenta același lucru, iar ȋn Germania ȋntâi era utilizat sensul Haushaltsetat sau Reichsauchaltsetat, deși, ȋn prezent, expresiile zumbudget gohorig și Bugettahr este obligatoriu să se utilizeze atât ȋn limbajul oficial cât și cel de specialitate.

Știința privind istoricul financiar ȋnregistrează o asemanare și ȋn țara noastră ȋncă din evul mediu, cum ar fi samă, sau băncile visteriei ori condicile de venituri și cheltuieli se atesta anumite documente care țineau evidența și gestiunea frecvent ȋn perioada Mavrocordaților, deși nu aveau comportament autoritar sau realizator. Pe de altă parte, “la noi << Domnul >> avea o putere absolută și necontestată, națiunea nefiind reprezentată ȋn adunări legale. “. La cea dintâi oficializare a acestui act au fost facute prevederi din cadrul Regulamentelor Organice (1831-1832), unde ȋntâlnim expresia buget, chiar și biûdje ȋn jurul cadrului Moldovei, percepându-se prin aceasta “ȋnchipuirea cheltuielilor din anul viitor”.

De aceeași proveniență vest-europeană este pusă și ȋn practică totalitatea procesului bugetar din regiunile extinse, ȋn cauză- Anglia, unde a luat ființă și apoi a luat amploare organizarea financiară și legislația ȋn materie.

Ȋn timpul conducerii lui Alexandru Ioan Cuza a fost ȋnființat Regulamentul de Finanțe, ca act de puterea unei adevarate Constituții financiare a statului. Ȋn acest fel s-a ȋntemeiat o nouă legislație, principiile bugetare a avut o impunere unitară, percepută de obiceiurile vremii și asemanată cu occidentalele exigențe.

Impozitele din 1864, cât și cea din1923, decide principiul prin votare a bugetului cu privire la Adunarea deputaților și impune sa decidă ȋn cadrul instituirii unui temei legal al unui venit sau oricarui impozit de către stat.

Ȋn general finanțele publice, și bugetul public, este un principal instrument al politicii guvernamentale- și anume, au o consistență economică cu un mare caracter de clasă, ca urmare se transmite prin utilizarea unui act dar și construcția acestuia ȋntr-o directă dependență ale fiecărei regiune față de condițiile politico-sociale și cele economice, separate de la o etapă la astă aranjare a istoriei.

Ȋnlocuirea reformei financiare din România ȋn decursul anului 1949 a modificat, ȋn totalitate premizele pe care au aranjat practica bugetară, dar și dreptul anterior.

Principalele mijloace de producție au fost naționalizate chiar și organizarea hipercentralizată a totalității societăți și economii care au obligat o diferită percepție având ȋn vedere situația financiară al ȋntregului teritoriu, cum ar fi, bizuită pe bugetul de stat, ca și anualul plan financiar, alcătuit la centru, ca urmare a desfășurării unui plan economic atoatecuprinzator și unic.

Ȋn conformitate cu ceea ce prevede obiectivele așa ȋncât, fondurile bănești centralizate ale statului se planificau și erau repartizate cu scopul finanțării și dezvoltării economiei la nivel național, de administrare, a activităților socio-culturale și de apărare a regiunii dar și ȋndeplinirea altor nevoi ale societății.

O serie de principii ce au fundamentat constituirea unor fonduri bănești centralizate, ȋn mod special repartizarea acestora vizau conservarea egalitarismului ȋn acordarea unor resurse cu scopul dezvoltării ansamblului teritorial. Ȋn consecință, practica normală și obișnuită de acoperire a cheltuielilor ȋn județele stabilite care urmau să primească subvenții trimise de la bugetul republican și până la bugetul local nu existau suficiente fonduri proprii.

Deși o perioadă au tranzacționat subvențiile, ȋncepând cu anii ’80 ele au devenit sub formă de credite bugetare, firește că nerambursabile, iar din 1979 acestea urmând să fie returnate, ȋnsă fără dobândă. Efortul de rentabilizare a unităților economice și a zonelor cu performanțe scăzute nu a rezultat finalul așteptat, fiindcă s-au luat ȋn calcul numai măsuri cosmetice, iar demersurile viabile a conteresarii de stimulare reala nu s-au intreprins. Mereu era intalnita o imposibilitate de a restitui creditele, si din punct de vedere financiar si tehnologic erau depasite, recunoasterea unei situatii de faliment explicit nu se concepea oficial, dese solicitari erau facute de unitatile debitoare ele fiind de anulare si chiar de pasuire a datoriilor, poate si de suplimentare a resurselor banesti provenite de la centru. In mod inerent, pentru a evita un impact social avea sa decurga dintr-o astfel de situatie, aceste unitati erau amnistiate fiscal.

In acest fel, o mare parte din economia nationala se misca intr-un cerc imoral, primit intr-un mod insociabil, prin existenta unor verigi economice au decurs cu toate complicatiile erau considerate de baza, care nu dadeau randament, si care erau pentru intreaga economie nationala o adevarata plaga.

In anul 1989 reformele care au fost inaugurate au vizat firesc si in domeniul bugetului, la fel ca, totalitatea tradarii si sfera de concepere a finatelor publica, lucru savarsit si prin conceptul general care a fost abordat de bugetul public national. “ Notiunea public delimiteaza acest buget de <<bugetele proprii>> sau <<bugetele de venituri si cheltuieli >> – instrumente financiare utilizate frecvent cu aceste denumiri in literatura financiara si practica agentilor economici comerciali. In acelasi timp, exprima specificul domeniului, respectiv <<Finatele publice>>. Expresia national, inseamna ca bugetul include toate veniturile si cheltuielile de natura publica a tarii. “

Astfel incat, bugetul public national este alcatuit din trei categorii principale de bugete si anume: bugetul administratiei centrale, bugetele administratiei locale si bugetul asigurarilor sociale de stat.

Ca si echivalenta a evolutiei procesului de reconversie la capitalista economie, s-a actionat la reconceptualizarea acestui semnificativ instrument financiar sub forma bugetului general consolidat, precizat prin lege ca sistem unitar de bugete, si are in componenta: “bugetul de stat; bugetele asigurarilor sociale de stat; bugetul trezoreriei statului; bugetele fondurilor speciale; bugetul institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat; bugetul institutiilor publice autonome; bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, dupa caz; bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii; bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat ale caror rambursari, dobanzi si alte costuri se acopera din fonduri publice; bugetul fondurilor externe nerambursabile; bugetele locale. “

Diversitatea elementelor si posesorilor sistemului bugetar decide importanta bugetului, ca lege, ca sistem de fluxuri financiare, de asemenea si ca instrument de politica fiscala a statului.

Ca lege, bugetul este un document juridic de previzionare a destinatiilor si surselor pe care le pot avea resurselor banesti ale teritoriului.

Aceasta este reprezentata de autorizarea prin care executivul incaseaza de la legislativ in sensul efectuarii de cheltuieli si colectarii de venituri, in folosul societatii si cu planificare in decursul a unui exercitiu financiar.

Ca sistem de fluxuri financiare, toate miscarile implicate, de alocarile, prelevarile si administrarea resurselor banesti bugetare sunt relevate de catre buget.

Ca instrument de politica fiscala,bugetul dispune anumite conceptii si optiuni de ordin economico-politic, financiar si social, estimate prioritar, intr-o perioada stabilita, de catre formatiunea sau coalitia acestora politice avand obligatia sa elaboreze, sa aprobe si sa administreze totalitatea procesului bugetar .

1.2 Bugetul public-instrument al managementului guvernamental

In stiinta moderna premizele fundamentale ale finantelor publice se redescopera in nevoile interventiilor omnivalente ale tarii in zilele economiei sociale ale cetatenilor, fie pentru imbunatatirea pietei, fie pentru a termina si satisface posibilele distorsiuni continute de acestea.

Rezulta ca, mai mereu, din motive inerte si multiple, economia se inlatureaza de optimul definit de triunghiul eficienta- echitate – echilibru, si ca urmare, statului, ca forma superioara si autoritate de organizare a lucrarii intre oameni, ii restituie obligatia de a reintregi acest triunghi, de a finanta si de a infiinta diversificat mecanism prin care sunt indreptate esecurile si sunt compensate rezultatele lor.

Guvernul este exponentul statului, imputrnicita democratic este o entitate prin care exercitarea autoritatii publice si care isi desfasoara activitatea prin guvernamentalele politici de natura sociala, fiscala, economica, etc.

Desi preponderent elementele financiare pot determina pentru finantele publice sarcini specifice. Directia si gradul de implicare a statului reclama un talent obligatoriu de actor desavarsit, al carui repertoriu are in componenta urmatoarele obiective si roluri urmarite de acestea:

Rolul alocativ, subordonat obiectivului eficienta;

Rolul distributiv, subordonat obiectivului echitate;

Rolul reglator, subordonat obiectivului echilibru;

Pentru acestea ar putea arata o reformulare urmatoarelor patru functii pe care, din afirmarile economistilor R. A. si P. B. Musgrave, statul le realizeaza cu ajutorul structurilor sale: functiile de redistribuire a veniturilor, de alocare a resurselor, de reglementare a manifestarilor cetatenilor si de stabilizare macroeconomica.

Rolul alocativ al bugetului rezulta din interiorul statului care ar ca scop realizarea echilibrului, prin folosirea fondurilor pentru constituirea de bunuri private si bunuri publice a optimului social.

Modul de alocare a resurselor a unor actiuni multianuale sau chiar in fiecare an bugetar se regaseste in partea de cheltuieli a bugetului general consolidat. Maximizarea bunastarii sociale este reprezentata de optimul social.

Obiectivul acesta este totdeauna greu de finalizat, intrucat caracterul fiind limitat prin neobisnuinta al resurselor, in comparatie cu nivelul ridicat, al necesitatilor locuitorilor.

Rolul distributiv al bugetului rezulta din propria natura caracteristica, de demonstrare a unor relaltii ce urmareste stabilizarea si in final isi urmeaza cursul banul public. Din produsul intern brut o parte se imparte prin mijlocul bugetului, atat prin taxele si impozitele ce alcatuiesc veniturile publice, cat si prin colectarile repartizate finantarii cu obiectiv de politica guvernamentala, evidentiate si urmarite prin cheltuielile publice.

Deducerile, procedurile de prelevare, impunerea diferentiata a veniturilor, cum ar fi si subventiile, cheltuielile de transfer cu scopul sustinerii unor activitati cu impact economic si social sau asigurarii protectiei sociale- sunt manifestari ale redistribuirii calculate cu ajutorul bugetului, dintr-o perioada stabilita dupa criterii preferate in prim plan de manangementul guvernamental.

Prin acest rol al bugetului se realizeaza actiunea compensatoare si corectoare a statului, este stabilita sa armonizeze veniturile, sa asigure desfasurarea unor servicii care nu se pot supune unor mecanisme de piata, data fiind nestatornica repartitia unor factori de productie, dar care sunt de neconceput bunei dezvoltari al societatii.

Rolul reglator al bugetului decurge din caracterul sau de lege care rezulta politica economica pentru viata economica promovata de Guvern. Veniturile, cheltuielile si soldul bugetar sunt nici mai mult nici mai putin mijloace la ordinile autoritatilor publice, cu care pot fi obstaculate sau stimulate specifice activitati ori procese din viata economica.

Spre exemplu- cresterea cheltuielilor publice se percepe ca mai multe din resursele publice sunt stabilite ca alocari sau venituri salariale, care, de asemenea, poate influenta productia naionala si consumul. Reducerea inflatiei si/sau a importurilor se pot stabili ca obiective ale activitatilor guvernamentale de compactare a cheltuielilor publice.

Politicile conjucturale are ca instrumente, dar in sensuri opuse, resursele financiare pt fi folosite, fie cu scopul reducerii consumului, fie pentru revenirea economica. Cum ar fi, cresterea fiscalitatii reprezinta reducerea veniturilor chibzuite, astfel se petrece prin totalitatea accizelor sau a cotelor de impunere; in consecinta, se reduce consumul universal, si produsele accizate prin consumul acestora, in deosebi.

In mod explicit, scutirile sau deducerile fiscale sunt folosite pentru favorizarea unor activitati sau stimularea unor consumuri. Cotele de impozitare a profitului mareste partea din resursele financiare prin reducerea acestora care raman la convocarea agentilor economici, si care pot aduce aporturi suplimentare dezvoltarii afacerii.

Incarcatura politica si economico- financiara si valoarea documentara a bugetului sunt relevate si in doctrina romaneasca actuala, care are ca definitie ca planul financiar al statului ce cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan cu caracter aleatoriu, de maxim interes pentru societate, interes justificat de rolul banului public in viata oricarui popor.

Cercetarea sa ca entitate fundamentala, componenta in finatele publice si tratarea ca totalitatea de relatii social- economice aparte, sprijina importanta speciala abugetului public, ce este impartita astfel:

I-a parte direct la savarsirea functiilor si sarcinilor statului;

Garanteaza autonomia in fapt a colectivitatilor locale, infiintate la ierarhia unitatilor administrativ- teritoriale;

Realizeaza cu certitudine efectivitatea productiei sociale a unor categorii semnificative la nivelul populatiei;

Garanteaza echilibrul financiar, valutar si monetar al statului;

Un important rol stabilizator il are in economia nationala.

Relatiile bugetare au o natura speciala ce se compune nu doar din acostarea bugetului ca instrument de politici guvernamentale in economie si in societate ci si din examinarea acestuia ca document normativ obigatoriu.

In demersul procesului bugetar implicarea legiuitorului este foarte complexa, desi modul cum se procedeaza prin adoptarea legilor nu se poate practica fata de un act ce are in componenta sa indicatori de plan financiar.

Subiectul acestei proceduri este legea de adoptare a bugetului de stat, si are ca urmare dezbaterea si adoptarea de catre legiuitor, chiar daca planul financiar al statului este bugetul.

“Astfel, acest subterfugiu de tehnica juridica confera bugetului public national – care, in esenta, este si ramane un plan – forta obligatorie a normei de drept si, in consecinta, bugetul de stat are o natura juridica de lege”.

Conform teoriei clasice, tipul deficitului bugetar al soldului bugetar poate fi utilizat si planificat ca instrument de administrare macroeconomica si de conducere, multumita efectului multiplicator. Determinarea de cheltuieli prin acceptarea unei cote care poate preveni veniturile publice, cum ar fi o intelegere unui deficit bugetar controlat, reprezinta un demers important de interventie a managementului guvernamental, pentru reglementarea activitatii economice.

Modalitatile distincte de finantare a deficitului bugetar sunt impartite in doua: imprumutul si creatia monetara. In discutie abordarea acestora aduce, notiunea de constrangere bugetara, care trebuie savarsita si in cazul statului, tocmai ca in cazul aflat in impas financiar a oricarui agent economic.

Bugetele ciclice au fost concepute prin anii ’30, sprijinite pe diferentele dintre cheltuielile de functionare si cheltuielile de investitii. Cum ar fi, in desfasurarea activitatii, investitiile sunt acoperite de imprumuturi, iar cheltuielile curente sunt acoperite de veniturile fiscale.

Excedentul bugetului de functionare in perioadele de expansiune economica acopera minimul de cheltuieli de capital si, identic, perioada recesiunii, necesarul de cheltuieli curente este acoperit de imprumuturi.

In ultimele patru- cinci decenii cronicizarea deficitelor bugetare, in escaladarea inflatiei, indatorarii publice si somajul ale caror consecinte s-au repercutat, asupra deficitului bugetar ca instrument de relansare au ridicat cu acuitate situatia unei reconceptualizati.

O rezolvare ar putea fi bugetul contra – ciclic, cum ar fi “un excedent al anssamblului cheltuielilor asupra incasarilor

(sau impas bugetar) ce poate avea un efect de relansare asupra unei conjucturi deprimate…, dar ele pot, de asemenea, contribui la relansarea de echilibre specifice pe piata fortei de munca, pe cea a schimburilor externe sau chiar pe piata monetara”.

In anii ’80 curentele de politica fiscala si bugetara s-au alaturat contra valentelor incadrate deficitului bugetar de impuls al cresterii, de asemenea si contra distorsiunilor si exagerarilor provocate de politica de asistenta sprijinita de stat, in componenta “economiei de cerere”.

Sub forma “economiei de oferta” era solutia recomandata, lansata si initiata de executivul lui R.Reagan in S.U.A., de J. Chirac in Franta si de M. Thatcher in Marea Britanie. Invataturile acestei imagini, prin care s-a adus la cunostinta si este cu conceptiile clasicilor destul de apropiata, sunt la fel de multe explicatii impotriva exagerarilor cu cheltuielilor publice, deficitului bugetar precum si fiscalitatii.

Initiatorul acestui curent liberalilor radicali sunt recunoscuti ca reuniti la Scoala de la Chicago in literatura de specialitate, avand ca reprezentanti pe Fredrich von Hayek si Milton Friedman. Restrangerea taliei statului avea frecventi sustinatori, iar la gravele dezechilibre acestia au propus o inlantuire de solutii, precum: reducerea fiscalitatii, privatizarea , reducerea cheltuielilor guvernamentale, deplina libertate a preturilor, comprimarea si controlul server al deficitului bugetar, etc.

Deficitul bugetar s-a manifestat din circumstante de natura ciclica in Romania, dar si sub forma de structura, in sensul restabilirii echilibrului economic este un motiv care impune actionarea , si la randul sau, ii trebuie o ampla si corecta informare. Instrumentul care cuprinde potentialul de informare si care poate di in mod crucial o politica economica rationala este realizat de Sistemul Economic al Conturilor Nationale.

Starea economiei este evidentiata de acesta, cu ajustarile survenite, dar si cu o potentiala formulare a unor estimari bazate pe stabilitatea echilibrului economic general, desi localizeaza si identifica factorii perturbatori.

Echilibrul economic general se afla pe baza unui buget echilibrat; ori, intinderea unor dezechilibre gravein economia romaneasca dupa decembrie 1989 s-a reaflat inregistrarea deficitului bugetar, fiindca nu mereu au fost corect evaluate finantele publice si nici constrangerile bugetare sau disciplina finanicara nu au observat cu toata atentia a managementului guvernamental.

Principii de politica si procedura bugetara

Conducerea societatii si a economiei in realizarea rolului si a sarcinilor asumate de stat, directia asigurarii echilibrului general economic se rasfrange asupra importantei unui prim ordin a bugetului.

“ Este un fapt indeobste sustinut “ca statul orienteaza dezvoltarea intregii economii nationale, in virtutea faptului ca economia ar fi dominata de catre puterea politica, iar sectorul public si cel privat ar fi strans legate intre ele, constituind potentialul economic si social al tarii”.

Conexiunea dintre asigurarea echilibrului economic general si functia bugetara este sustinuta de o diversificata literatura, in statele cu economie democratica de traditie este inspirata in cea mai mare parte de practica indelung raspandita, si prin actionarea princialelor categorii bugetare care consta in administrarea si controlarea conjunctarii economico – sociale.

De la tara la tara masurile adoptate sunt diferite, in functie de targetul principal a masurilor de rectificarea conjuncturala. Cum ar fi, pentru integrarea somajului, masurile inflationiste care recurg unele tari, precum majorarea cheltuielilor publice; programele de reamenajare a infrastructurii reprezinta un exemplu, lucru ce implica asigurarea locurilor de munca.

In alte cazuri, comprimarea cheltuielilor bugetare in care se regaseste din perspectiva unui colaps economic, cotele de impunere se majoreaza moderat, dar si majorarea dobanzilor la credite sau intarirea masurilor de colctare a veniturilor etc.

Impreuna cu politica preturilor si politica monetara, principalele mijloace de potrivire a politicii conjuncturale este reprezentata de buget, prin reimpartirea veniturilor. Dar cresterea economica si inflatia pot rectifica principiul echitatii in impartirea sarcinilor fiscale, de asemenea la un moment dat a configuratiei conjuncturii economice.

Variatiie puterii de rascumparare intr-o perioada sunt exprimate pe baza unui indice – ajustarile propuse prin politica bugetara pot fi automate; sau cand fac obiectul unor documente normative specifice pot fi discretionare.

Subventiile bugetare, facilitatile fiscale dar si transferurile, prevederile acestora, intra in componenta setului de masuri prin care bugetul este redus la indeplinirea unor obiective punctuale de conducere social si economic. Planificarea si ordonarea este realizata de catre stat a cheltuielilor direct din resurse bugetare, sau poate inceta de plano la cateva dintre veniturile bugetare, temporizand sau stimuland unele indeletniciri, permitand sau nu anumite varietati de populatie.

Unele din obligatiile fata de buget privind scadenta de plata, anumite obiective de politica generala prin interventia statului urmareste: stimularea investitiilor straine de capital, incurajarea reinvestitiilor profiturilor, subscrierea la capitalul unor companii sau societati la care tara este interesata etc.

Din statele cu traditie, principiile de politica si procedura bugetara s-au imbogatit in economia capitalista si s-au impus ca in practica premisele implicite acestor state, care percep bugetul ca un document de autorizare anuala si previzuire a cheltuielilor si veniturilor publice.

Capacitatile legate de acest act si aderenta politicii si procedurii bugetare sunt repartizate intre puterea executiva si puterea legislativa.

Modificarile procedurii bugetare are ca punct de plecare trebuinta unor reguli si a unor masuri care sa cenzureze si sa limiteze puterea suveranului si drepturile ce prevede: perceperea si constituirea texelor si impozitelor, stabilirea orientarilor pe parcurs ale acestora, conducerea financiara a statului sub controlul parlamentar si potrivit unui cadru definit, ca organizare reprezentativa pentru totalitatea de angajati contribuabili.

Adaugate pe parcurs in diferite legi, aceste principii s-au autonomizat ca principii de drept bugetar si au intalnit o larga extindere, cu toate ca administreaza intreaga constructie procedurala si institutionala atenuata in aprobarea, elaborarea, controlul executarii si executarea bugetului public.

“Guvernul efectueaza lucrarile premergatoare si intocmeste proiectul de buget, parlamentul voteaza, dupa care guvernul il executa, iar in final parlamentul controleaza daca bugetul a fost executat in conformitate cu autorizarea data.”

Totalitatea sistemului bugetar este sustinut pe principiile: rentabilitatii si echilibrului, universalitatii, anualitatii si unitatii, neafectarii veniturilor bugetare si specializarii, principiul publicitatii.

Universalitatea bugetara

Datorita principiului universalitatii bugetare cheltuielile si veniturile publice trebuie inscrise in buget cu sumele lor globale. De aici rezulta ca nu se poate efectua nici un venit public sau nici o cheltuiala decat in cadrul bugetar.

Dovedirea acestui principiu consta beneficii ce rezulta din aplicarea sa. Asa incat – se poate sti cu exactitate care este tptalitatea volumului al resurselor banesti, dupa cum si savarsirea lor prin alocari, pe diferite sectoare cheltuieli. Intocmai, sunt aratate legaturile dintre venituri si cateva cheltuieli, in momentul cand efectueaza legaturi concise prefigurate inca din timpul planificarii.

Avantajat este si controlul parlamentar, dandu-se un aport de operativitate la negocierile cu privire la nivelul taxelor si impozitelor, ori al creditelor bugetare.

Aplicarea stricta acestui principiu ofera bugetului public insusirile de buget brut, care apare ca o suma a dimensiunilor globale a incasarilor de venituri publice sau a acoperirii cheltuielilor publice.

Deconcentrarea autonomiei si a atributiilor segmentelor locale ale autoritatii publice, cat si folosirea desa a unor resurse suprabugetare pentru finantarea institutiilor publice, au invoit cu trecerea timpului ca aceste principii sa se realizeze cu exceptii. In cazul corelatiilor per sold asa stau lucrurile, incat institutiilor publice nu li se acorda decat sumele diferenta intre: cheltuielile proprii si veniturile proprii. Ca urmare, bugetul public insuseste trasatura de buget net, deoarece insumeaza din venituri sau acoperirea cheltuielilor varsaminte.

Bugetele mixte sunt rezultatele configuratiei bugetelor moderne, fiindca inclinarea de autonomizare a unor institutii publice le lasa pe acestea o administrare proprie dupa obtinerea veniturilor, iar bugetul central participa subventii bugetare sau alocatii pentru invaluirea unui eventual gol de resurse.

Veniturile au o trasatura de venituri extrabugetare aceastea fiind realizate de institutiile publice este in consecinta o abatere de la universalitatea bugetara. Astfel, este continuta prevederea cheltuielilor, subinteleasa in conturi aferente sau fonduri, iar partial net, brut si respectiv – afectat este bugetul public mixt.

Fara scop lucrativ sunt multe din institutiile publice, precum unitatile scolare, institutiile de cercetare si universitatile etc., au insusit, impreuna cu personalitatea juridica, si dreptul de a-si structura insusi administrarea finantelor pe care le preced, apoi de la buget intra in posesia unor subventii de completare.

In acelasi mod lucreaza si organismele din componenta asigurarilor sociale de stat – invaliditate, boala, pensie suplimentara, somaj etc., care au personalitate juridica sau autonomie financiara proprie, drept pentru care nu mai fac parte din bugetul public.

Unitatea bugetara

Potrivit principiului unitatii bugetare, totalitatea, veniturilor si cheltuielilor bugetare trebuie sa fie inregistrate intr-un singur act, in consecinta examinarea si interpretarea sa fie usor de descifrat chiar si de catre cei neinitiati.

Sustinerea unitatii bugetare este sprijinita de catre motivatia financiarasi este legata de claritatea si ordinea ce urmeaza a fi caracterizata a prezentarii reale a situatiei finaniciare a regiunii, atata timp cat motivatia politica este sustinuta financiar si invocata si operativitatea controlului parlamentar, care s-ar reduce considerabil in situatia unor segmentari de acte.

In cazul unitatii bugetare numeroase derogari si abateri de la aplicare a determinat complexitatea vietii economice, sociale si politice, sub forma bugetelor extraordinare, anexe, autonome, precum si a taxelor parafiscale si a conturilor speciale de trezorerie etc.

Exceptia formala de la unitatea bugetara este reprezentata de catre bugetele anexe, prin constituirea, dupa ce se voteaza bugetul general, a unor bugete pentru a savarsi anumite servicii ale statului cu caracter comercial si/sau industrial si care nu sunt indatoriri de baza ale statului. Desi, supuse votului parlamentar si dezbaterilor sunt aceste bugete, prin urmare sunt determinate controlului public, asemenea bugetului general.

Cheltuielile considerate ca exceptionale sunt incluse de bugetele extraordinare si sunt distincte de bugetul ordinar, in situatii de conflict armat sau in situatii de criza. Acestea sunt concepute si elaborate din exteriorul regulilor traditionale din contabilitatea publica, iar achitarea acestor cheltuieli urmeaza sa fie, in general, asigura prin impozite in mod exceptional instituite, prin imprumuturi sau prin creatia monetara.

Aceasta practica a disparut, fiind sanctionata riguros, luandu-se in considerare ca, in realitate, prin intocmirea acestor bugete scopul real urmarit ar fi de justificare a unor mari dezechilibre intre cheltuieli si venituri, sau pentru unele cheltuieli guvernamentale de camuflare a realei destinatii.

Pentru acele exercitii financiare au fost initiate in Romania interbelica in care se urmarea detasarea urmaririlor anilor de criza sau pentru sprijinirea suplimentara a armatei.

Exceptia reala de la regula unitatii bugetare sunt bugetele autonome, fiindca sunt, insusite de catre institutiile publice cu autonomie financiara extinsa sau de catre consiliile de administratie ale intreprinderilor, care le aproba si le discuta singular, fara a le mai capitula controlului parlamentar.

Aceste unitati au privilegiul chiar de a lua imprumuturi de pe piata de capital si de a-si pune in valoare profituril realizate, modalitatile de autofinantare nefiind obligate sa le justifice in totalitate; in unele cazuri chiar pot dobandi de sustinere de la bugetul general, pentru echilibrare sau pentru acoperirea unor cheltuieli.

Pentru ca bugetul general sa fie degrevat de unele operatiuni pe o scurta perioada de timp se intocmesc conturile speciale de trezorerie ce presupun obligativitatea echilibrarii. Aici sunt inregistrate incasarile sau cheltuielile care nu sunt definitive, in situatia tezaurului public, ce nu detine personalitate juridica, ci are doar o functiune contabila. Operatiunile cu pricina urmeaza a fi soldate, astfel incat angajamentul la care a luat fiinta urmeaza a fi executat.

In acest fel de conturi de asteptare pot fi trecute:

– sumele depuse pentru cautiunea functionarilor publici care gestioneaza valori materiale si banesti;

– avansul acordat de stat intreprinzatorilor particulari;

– resursele speciale destinate, de pilda, fondului national forestier, investitiilor rutiere, subventionarea hidrocarburilor, a industriei cinematografice si altele.

Multiplicarea si extinderea acestori conturi sunt bazate pe o practica veche in istoria finantelor publice, asemenea si abuzurile provocate de ele, rezultand astfel constituirea unor resurse pentru cheltuieli care nu apartineau de regulile contabilitatii publice si, limpede, in exteriorul controlului parlamentar real, datorita scazutei informari asupra desfasurarii activitatii financiare ale statului.

Intre bugetele anexe si afectatiile speciale cu mentiunea distinctiei necesare, trebuie evidentiat ca categoriile principale de conturi speciale ale trezoreriei sunt: conturile relatiilor monetare, conturile dezmembrarilor bugetului public si conturile creditului.

Frecvent, cu titlu obligatoriu in favorea unor institutii private sau publice se percep taxele parafiscale, sau pentru institutiilor publice ale unitatilor, administrativ teritoriale. Sectorul agricol sau organismele profesionale este domeniul lor de operare, asa cum si cercetarea stiintifica, infrastrutura floviala. Numarul lor variaza de la o legislatie la alta.

In consecinta, numeroase modalitati de abatere de la principiul unitatii bugetare a inovat practica, care sunt acelasi numar de cazuri de restituire de la controlul parlamentar. Operatiunea de debugetizare a unor cheltuieli si venituri publice nu respecta principiul unitatii bugetare si este foarte raspandita in practica bugetara a diferitor guverne, care au ca scop mai mult politic decat tehnic: in acest caz se induce senzatia unui echilibru fals al finantelor publice, in favoarea formatiunii respective atrage capitalul electoral.

Realitatea acestor ratiuni a fost deconspirata de analistii lucizi ai fenomenului, care au descoperit intentia executivului de a face secret diferitele sale interventii financiare, fara a le mai supune verificarii vigilentei opiniei publice si parlamentar.

Neafectarea veniturilor bugetare

In cazul neafectarii veniturilor bugetare se percepe ca, imediat incasate, veniturile bugetare trebuie sa se depersonalizeze, pentru a fi utilizate la achitarea cheltuielilor bugetare in totalitate.

Inexistenta unei corelatii totale intre necesarul de fonduri si randamentul unui venit cu care s-ar putea finanta reprezinta motivil originar al acestui principiu.

Insa, in cu adevarat, exceptiile care demonstreaza formarea fondurilor cu afectatie in mod special sunt aceleasi situatii de abatere si de la acest principiu bugetar. In unele legislatii este aprobata afectarea unor venituri exact in bugetul ordinar. In altele s-a pus situatia ca unele taxe si impozite care alimenteaza acest fel de fonduri, sa le achite in mod special de beneficiarii acelor fonduri, si nu de totalitatea contribuabililor.

Potrivit afectarii speciale a unor fonduri bugetare, curentele de opinie, au dus la indeplinirea unui compromis in respectarea acestui principiu, cum ar fi, explicarea in media a acestor scopuri folosite pentru ca guvernul sa instituie respectivele taxe si impozite.

Specializarea bugetului

Ca veniturile bugetare sa fie acceptate de parlament pe sursele lor de provenienta, iar cheltuielile pe obiective de actiuni si pe destinatii se are in vedere prin specializarea bugetului.

Conceput pentru a limita libertatile suveranului si ale guvernului sau dar si drepturile, acest principiu a fost conceput cu scopul de a se cunoaste si sursele veniturilor, cat si locatia cheltuielilor publice. Specializarea creditelor bugetare si individualizarea veniturilor s-a trecut cu timpul, ceea ce intuieste operarea unei clasificatii bugetare a cheltuielilor si veniturilor incluse.

Diagrama dupa care sunt puse in ordine acestea in buget, supranumita clasificare bugetara, trebuie sa arate felul de raspandire a sarcinii fiscale, in contrapartida cu felul in care se finanteaza serviciile ipotecate de stat pentru colectivitate. Normele specifice de elaborare a acesteia in principal, se refera, la simplitate si la claritate, astfel incat sa fie perceputa si de catre neinitiati si de cei nespecialisti in finante.

Clasificatia veniturilor si cheltuielilor bugetarese poate face dupa mai multe criterii, cum ar fi: departamental sau administrativ, economic si functional.

Clasificatia administrativa are o vasta raspandire si reprezinta gruparea veniturilor dupa institutiile desemnate cu incasarea lor si a cheltuielilor dupa efectuarea lor a institutiilor imputernicite. In conformitate cu structura organizatorica a tuturor institutiilor, creditele bugetare se defalca ulterior si se completeaza cu punerea in ordine a cheltuielilor dupa natura lor: de transfer, de personal, de capital, de functionare, etc.

Clasificatia economica include gruparea cheltuielilor si veniturilor bugetare dupa categorii particulare operatiilor de capital si curente, apoi, detasat, sa ia in considerare amortizarea datoriei publice. Lesne se pot calcula soldurile, solutia acoperirii posibililor deficite prin aducerea la piata de capital este oferita de suma lor algebrica.

Clasificarea functionala dupa obiectivele urmaritein activitatea sa de stat grupeaza cheltuielile, in epoca actuala tine cont de functiile statului. Asa incat, in functiile regaliene sunt incluse institutiile implicate in aparare, administratie si ordine publica, relatii cu strainatatea etc., prin urmare acelea a caror activitate nu reprezinta o marfa si are titlul gratis.

La functiile economice se regasesc societatile si companiile statului isi desfasoara activitatea si obtin bunuri si servicii marfare, in vreme ce functiile titulare, intre cele anterioare ca pozitie intermediara, grupeaza institutiile de sanatate, cultura, invatamant s.a.

Functiile sociale sunt incluse in ultima categorie unde se grupeaza pentru prestatiile cu caracter social cheltuielile publice, subventiile acordata pentru rasplata unor costuri reale mai ridicate decat preturile de vanzare, subventiile suportul financiar a unor categorii sociale dezavantajate etc.

Cu toate ca necesitatile vietii social – economice publice manifesta o dinamica deosebita, timpul neingaduit in situatii de criza pentru finatarea publica ar consuma in eventuale modificari ale bugetului public, practica a raspandit aproape in intregimea legislatiilor procedura rectificarii bugetare.

Conform acesteia, in timpul anului, modificarile creditului bugetar sunt initiate de guvernul care este autorizat de plano, prin redimensionarea sau reconsiderarea si reevaluarea acestuia, in functie de evolutia unor indicatori ecoonomici.

In acest fel, s-a incheiat detalierea inopenanta, exagerata, spre exemplu, in cazul unei desfasurari dificile de manipulat a indicelui preturilor si a indicelui inflatiei la bunurile de consum.

In acest fel, guvernul solicita si initiaza rectificarea corespunzatoare a bugetului, dar totodata o informare catre parlament este prezentata trimestrial privind totalitatea activitatii bugetare.

Fluxurile extrabugetare, pe langa functionarea acestora, care nu sunt mereu supuse controlului parlamentar; pe langa masurile logice de specializare a bugetului, de rectificare bugetara, in prezenta analiza ca principiu invocat, are o aplicare tot mai scazuta si in alte cazuri.

Clarificarea unor activitati guvernamentale impune informatii de asemenea si imobilismul parlamentar, determina, si in cazul specializarii, diferite exceptii si derogari de la pricipiile consacrate ale dreptului bugetar.

Anualitatea bugetara

In vreme ce unitatea si universalitatea trateaza problematica legata de structura bugetului, perioada de timp pentru care se intocmeste si se executa bugetul publicface referire la principiul anualitatii bugetare. Cerinta procesului de elaborare si de exercitiu este lamurita deopotriva dimensionarea de un an, dar si aceea ca termen pentru un buget.

Optiunea pentru reluarea anuala a demersului in totalitate, apoi se face reinoirea autorizatiei parlamentare trimisa guvernului, locul infiintarii are legatura cu controlul desfasurat precedent asupra cheltuielilor si veniturilor monarhului.

Trei ani a fost durata de valabilitate de inceput a autorizatiei parlamentare, dupa o perioada s-a modificat in doi ani, iar in sfarsit, trebuinta reinnoirii acesteia, a impus un an, in mod normal anul calendaristic.

Periodicitatea acestei justificari este sustinuta de nevoia unei atente si corecte verificari parlamentare, dar nu se poate efectua cu folos decat pe un orizont limitat de timp. Pana si evolutiile macroeconomice se pot controla si se pot analiza intr-un interval mai scurt de catre executiv.

Doctrina si practica bugetara mentine constant pentru acest interval, iar pentru control se poate propune chiar caracterul de permanenta, fiindca “cu cat este mai scurta durata de valabilitate a autorizatiei parlamentare, cu atat este mai mare forta parlamentului”.

Anul bugetar la care incepe la o data stabilita depinde de gradul de dezvoltare si caracterul economiei, de modul de lucru al parlamentului, de cultura, traditia si mentalitatile natiunii pentru care se desfasoara si se concepe intregul proces bugetar.

In ceea ce priveste un an calendaristic asa cum este captivata de randuiala romaneasca a procesului bugetar, se stie si procedeul datei de 1 aprilie, consemnat pentru 1880, ca inceput al anului bugetar dupa care s-a trecut la practica raspandita in majoritatea tarilor europene, de la 1 ianuarie.

In tarile dezvoltate sunt des intalnite abaterile de la principiul anualitatii, in mod special dupa constatarea evolutiei iclice a economiei si, in special – dupa dificultatile de anticipare a acestei dezvoltari. In acest fel de imprejurari devin tot mai raspandite estimarile in ceea ce priveste cheltuielile si veniturile, iar controlul si mentinerea echilibrului economic general ajunge sa devina o misiune problematica.

“Cresterea rolului economic al finantelor publice a facut sa apara inconvenientele practice ale anuitatii [….]. evolutia finatelor publice a provocat punerea in discutie a unei reguli juridice traditionale”.

In acest mod s-a ajuns la conceperea bugetelor ciclice sau a bugetelor care sa acopere lucrarile aferente si investitiile pentru mai multi ani, legile-program sau bugetele plurianuale, care concep o esalonare pe o perioada de timp mai mare de un an si avend valoarea unei declaratii de investitii.

In fiecare an parlamentul aproba si dezbate sume aferente anului in cauza din totalul anticipat pentru lucrarea totala. Tehnicile de aplicare a unor politici macroeconomice pe termen lung au obligat cu trecerea timpului ca, si echilibrarea bugetului, stabilita pe un an, sa se mareasca dupa aceasta perioada, desi aproape in totalitatea prevederilor fiscale au fost create cu scopul unei perioade “clasice”.

Executia bugetului la care face referire anualitatea, in sensul ca, in timpul anului, guvernul are obligatia de a incasa veniturile si sa efectueze cheltuieli in conformitate cu aprobarile parlamentului. Desi in ceea ce priveste au loc tot mai multe exceptii; unele venituri aferente anului bugetar se pot realiza in acelasi timp cu incheierea anului, asa cum, analog, cheltuielile care au fost incheiate pentru un an bugetar urmeaza a fi efectuate in urmatorul an.

In concluzie, in ceea ce priveste acest principiu, aplicarea in practica este selectiva si partiala, fapt ce reduce considerabil valabilitatea de regula procedurala in sina a anualitatii bugetare.

Echilibrarea bugetara

Anualitatea fiind prima dintre regulile bugetare care s-a aplicat in practica, cheia de bolta era socotica de echilibrul bugetar a finantelor publice in general, ori principiul de aur al procesurii bugetare.

Continutul echilibrului bugetar vizeaza conceperea unui buget al carui chiltuieli sa fie acoperite integral din veniturile bugetare, precum si executia in fapt a unui astfel de buget.

Respectat cu strasnicie pe vremea clasicilor, echilibrul financiar confirma starea de sensibilitate generala a economiei si, din aceasta privinta, deficitul bugetar era considerat o sursa de primejdie, incat ar fi trebuit creatie monetara sau imprumuturi pentru rezolvare.

Inceputul secolului XX a lansat premizele a unei peroade indelungate de deficite bugetare, mai ales dupa anii de glorie a conceptiilor Keynes-iste despre managementul guvernamental. Ideea ca absortia somajului si relansare economiei se pot asigura prin delansarea cheltuielilor fata de venituri a rezultat, cu trecerea timpului, renuntarea, selectiva sau cel putin partiala, si la acest principiu.

Bugetul public modern se executa cel mai frecvent in conditii de deficit, luat in considerare ca instrument general de politica financiara si este aprobat ca o componenta structurala a bugetului.

Tehnic, deficitul este inscris explicit in buget la partea de cheltuieli si “reprezinta autorizarea de cheltuieli superioare veniturilor provenenite din impozite si alte prelevari obligatorii”.

Deficitele se asociaza cu fenomenele inflationiste reprezinta acele masuri de restabilire a echibrului bugetar care nu se poate baza pe creatia monetara sau prin finatare directa din sistemul bancar. In materie legislatia noastra interzice in mod special aceste solutii, si recomanda ca, in cazul unor lipsuri temporare de casa, acoperirea sa se asigure din resursele care se alfa in conturile trezoreriei generale ale statului, in acest fel cum sunt stabilite de Ministerul Finantelor.

Pe perioada executiei bugetului Ministerul Finantelor este, sau poate fi autorizat, sa emita bonuri de tezauri ce sunt purtatoare de dobanda, dar cu scadenta de rambursare pana la incheierea anului financiar.

Decalajul reprezinta motivul, real si firesc, din momentul realizarii veniturilor, fata de momentul in care unele cheltuieli bugetare devin presant necesar. Generatoare de datoria publica este aceasta solutie, asa se poate explica sumele gigantice inregistrate de mare majoritate a statelor dezvoltate la datoria lor publica in ultimele decenii ale secolului trecut.

Dar atat practica financiara, cat si doctrina, au subordonat problematica echilibrului financiar celei privitoare la echilibrul general economic, sau, din acet punc de vedere, deficitul bugetar este utilizat si acceptat ca instrument fundamental in insasi plitica generala a statului.

Abordarile moderne se bazeaza pr elasticizarea principiului echilibrului bugetar, asta insemnand ca are loc “ balansarea platilor exigibile in cursul anului financiar cu resursele necesare”. Incadrarea finantelor publice este obligata de insasi practica in mecanismele financiare moderne, ceea ce presupune derogarilor si exceptiilor de la aceste principii.

Publicitatea bugetului

Aceasta fost impusa ca principiu bugetar pe masura extinderii practicilor constitutionale si democratice de conducere macroeconomica, publicitatea bugetului are ca semnificatie mediatizarea acestuia prin mijloace de care dispune societatea, a contextului globalizat actual si ca o necesitate.

Chiar din momentul dezbaterilor sau proiectarii parlamentare, documentele cu privire la bugetul public concentreaza si retin interesul toturor categoriilor socio-profesionale. Indreptatita sa se informeze in ceea ce priveste resursele financiare vizate de executiv este opinia publica, de asemenea si la destinatiile programate pentru banul public, la formarea caruie ia parte fiecare cetatean.

Prin actele oficiale este data publicitatii dupa adoptarea legii bugetare, impreuna cu contul general de incheiere a exercitiului bugetar. In acest fel se infaptuieste un control parlamentar si un alt fel de control, din ceea ce isi doreste populatia asupra situatiei generale a finantelor tarii, atat in prezent, cat si in perspectiva.

De adaugat ca si in legislatia romaneasca sunt adoptate principii bugetare in conformitate cu uzantele din tarile dezvoltate, publicitatea insa excede in aplicare cadrul acordat prin lege. Radio-ul, presa scrisa si televiziunea asigura o vasta mediatizare pentru acest act, pe langa publicitatea in Monitorul Oficial al Romaniai.

Reactia fireasca a opiniei publice romanesti este situatia care a fost reinformata in vechiul regim; doar sinteza bugetului de stat si legea bugetara se publicau, in vreme ce destinatiile bugetului de stat si sursele de venituri ramaneau laolalta ascunse de secretomania comunista.

Atat legea in ceea ce priveste anexele, bugetul de stat si toate celelalte acte aferente se prezenta ca un material voluminos, printr-un limbaj de multe ori ezoteric, cu adresabilitate in mod explicit limitata la un segment restrans, de cetateni initiati.

Ca atare, dificultatile de percepere si interpretare si complexitatea informatiilor a acestor lucrari creeaza abateri tot mai intalnite si in sensul respectarii acestui principiu, desi includerea sa este data relativ recenta in procedura bugetara.