Boli Psihosomatice

INTRODUCERE

Investigațiile în domeniul bolilor psihosomatice s-au concentrat asupra relațiilor dintre viața sentimentală și procesele corporale —atât cele normale cât si patologice— și nu pe problemele izolate ale minții bolnave sau organismului bolnav. [17]

Dihotomia minte-corp este eliminată prin teza că nu există nici o dualitate minte și corp, proces mintal și proces fizic, ci doar o unitate a întregii ființe.

Se presupune că fiziologia stărilor sufletești, instinctului și intelectului diferă de alte procese fiziologie ale organismului numai în grad de complexitate, dar nu în calitate.

Prin urmare, cu toate că pentru o mai bună administrare academică este mai convenbilă o divizare a disciplinelor medicale în diferite ramuri cum ar fi fiziologie, medicină internă, psihiatrie –din punct de vedere biologic și filozofic aceste divizunii nu au nici o valabilitate. Fenomenele psihice și somatice au loc în același sistem biologic și sunt două aspecte ale aceluiași proces. [17]

PSIHOSOMATICA

Definiție

Disciplină care unind competențele psihologice și medicale, se ocupă de influiența exercitată de stările psihice asupra funcționalității organelor somatice dar și de disfuncțiile și leziunile somatice care sunt cauzate de procese de natură psihică. [24]

Medicina psihosomatică este un domeniu medical interdisciplinar care studiază relațiile dintre factorii sociali, psihologici, și comportamentali asupra proceselor corporale și a calității vieții la oameni și animale.[32]

Medicina psihosomatică este ancestrul academic al medicinei comportamentale moderne și al unei părți din practica psihiatriei de legătură și integrează noțiuni interdisciplinare, inclusiv psihiatrie, psihologie, neurologie, medicină internă, chirurgie, alergologie, dermatologie și psihoneuroimunologie. Situațiile clinice în care procesele mentale acționează ca un factor major de afectare a rezultatelor medicale reprezintă domeniile de competență ale medicinei psihosomatice. [32]

Aspecte istorice

Ideea unei cauze psihice, ca să nu spunem morale, a maladiilor organice a fost avansată la sfârșitul antichității și e prezentă în toate concepțiile care insistă asupra relațiilor dintre suflet și trup. [24]

În lumea islamică medievală medicii psihologi persani Ahmed ibn Sahl al-Balkhi (n.850–d.934) și Haly Abbas (d. 994) au dezvoltat o înțelegere timpurie a bolii datorate interacțiunii dintre minte și corp. Ei au realizat că fiziologia și psihologia unui pacient pot avea un efecte una asupra alteia. Ei au descoperit corelații între pacienții sănătoși fizic și mental și între cei bolani atât fizic cât și mintal. [32]

Medicina secolului al XIX-lea (care a marcat triumful explicației fizico-chimice a funcționalității normale și patologice a organismului) a negat contribuția factorilor psihici în acută opoziție cu opiniile medicale de la începutul secolului XX. [24]

La începutul sec. XX, Franz Alexander (1891–1964) a condus activitatea privind descoperirea relațiilor dinamice dintre minte și trup. Cercetările au fost continuate de Sigmund Freud (1856–1939) care a avut un interes profund față de bolile psihosomatice. Freud a purtat o corespondență intensă cu Georg GRODDECK (1866–1934) care, la momentul respectiv, cercetarea posibilitatea de tratare a tulburărilor fizice prin procese psihologice. [32]

Medicul Georg Groddeck nu accepta să separe trupul de suflet și punea pe același plan maladiile organice cu cele psihice, ambele considerate expresii ale unei forțe cosmice din care trăiește bolnavul; pe lângă premisele metafizice, Groddeck este și inițiatorul psihosomaticii moderne chiar și prin efortul de a explica tulburările psihosomatice prin psihanaliză. [24]

"Celui care trage concluzia că eu tratez mental un om care și-a rupt piciorul, vreau să-i spun că este foarte adevărat – dar aliniez fractura și vindec rana. Apoi, îi fac un masaj, fac exerciții cu el, în fiecare zi timp de o jumătate de oră îi fac baie piciorului cu apă la 45°C și am grijă ca pacientul să respecte principiul nici țigări, nici băutură și de fiecare dată îl întreb: De ce ți-ai rupt piciorul?” [30]

Cu astfel de metode, pe lângă altele, medicul german Georg Groddeck, considerat părintele medicinei psihosomatice, și-a uimit cu ideile sale numeroșii ascultători și cititori. Terapia sa îmbină tratamentul naturist cu elemente psihanalitice, sugestive și hipnotice. Baia la picioare și brațe, masajul și preparate culinare dietetice sunt metode practicate și în prezent. Deși a transmis energic pacienților doctrina sa îndrăzneață cu privire la mântuire, acest subiect este necesar a fi aboradt cu rezervă și judecat științific.

Groddeck a spus: "A oferi ascultare este fundamentul artei medicale".[30]

Și tot Groddeck a spus: „Nu trebuie să uităm că recuperarea nu este adusă de către medic, ci de însuși omul bolnav. El se vindecă prin propria-i putere, exact așa cum el merge pe propriile picioare, sau mănâncă, gândește, respiră sau doarme.”

În domeniul studiilor psihodinamice, psihosomatica a găsit un teren fertil, căci aceste studii acceptă ideea că psihicul e capabil să producă efecte asupra corpului (vezi isteria). Psihosomatica de sorginte medicală propune studii neurofiziologice și biochimice care atestă modul în care stările emotive de o anumită intensitate produc răspunsuri semnificative neurovegetative și sunt capabile să altereze funcționalitatea metabolismului și a cea hormonală (provocând printre altele, vasoconstricția, hipertensiunea arterială, spasme musculare etc.) În rest, este cunoscut că stresul emotiv se află la baza tulburărilor anatomopatologice cum sunt gastritele, colitele ulceroase, dermatozele, astmul, dar și cele cu caracter funcțional ca dismenoreea, impotența. În aceste cazuri este vorba de tulburări considerate psihosomatice. [24]

Începând cu anii 1970, ca urmare a activității depuse de Thure von Uexküll (1908 – 2004) și colegii săi din Germania, și din alte părți ale lumii, au folosit teoria biosemiotică pentru a descrie fenomene psihosomatice, deci ca o bază teoretică pentru medicina psihosomatică. [32] Adică, au dezvoltat abordarea de studiu a sistemelor vii și în cadrul medicinei: organismul viu este un sistem biologic. Sistem = ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat.

Unele teorii

Astăzi lipsește încă o teorie certă despre despre influiențele exercitate asupra organismului de către psihic (și deci despre funcțiile nervoase superioare): stările emotive sunt cuantificabile destul de greu și sunt aproape necunoscute verigile intermediare dintre tulburarea psihică și leziunea somatică (recent au fost desoperite unele mecanisme intermediare între stările depresive și scăderea sitemului imunitar). [24]

Orientările merg de la teoriile extreme, pentru care în orice maladie organică există și o cauză psihică, la formulări mai precaute: toți medicii știu că temperamentul bolnavului poate influiența vindecarea, desfășurarea și finalizarea unui proces morbid. Într-o poziție intermediară apare opera psihanalistului Franz Alexander, potrivit căruia trăsăturile specifice ale personalității generează maladii psihosomatice diferite, relevând astfel că alegerea organului țintă este legată de vulnerabilitatea individuală (care depinde de cauze ereditare sau de maladii anterioare). [24]

Prin urmare, sensibilitatea față de psihosomatică, aflată încă departe de teoretizări directe, a solicitat o abordare globală a bolnavului care are în vedere unitatea lui psiho-fizică mai mult decât maladia în sine însăși. [24]

Pe lângă tratarea planului biologic (a organelor lezate), în tulburările psihosomatice se recurge și la ajutorul psihoterapiei, în timpul căreia se încearcă și depășirea unei anumite dificultăți a subiectului psihosomatic în exprimarea prin cuvinte a emoțiilor trăite; se vorbește destre „alexitimie”, de rezistență la verbalizare.[24]

(Alexitimia este un sindrom definit prin incapacitatea de a recunoaște emoțiile, subtilitățile și manifestările lor -orbire emoțională. Alexitimia înseamnă imposibilitatea unei persoane de a pune în cuvinte propria experiență sau de a înțelege caracterul complex al emoțiilor altor persoane)

Tulburările psihosomatice

Se consideră că unele boli fizice au o componentă mentală derivată din stresul și tensiunile vieții de zi cu zi. Cercetările au arătat că durerile de șale și hipertensiunea arterială par a avea legătură cu stresul zilnic. Oricum, în cadrul psihosomaticii, statusul emoțional și mental este considerat a fi capabil de a influiența cursul unei boli fizice.

Psihiatria tradițională face distincție între tulburările psihosomatice (tulburări în care factorii mentali joacă un rol semnificativ în declanșarea, exprimarea, menținerea și tratarea unei boli fizice) tulburările somatoforme (tulburări în care factorii mentali sunt singura cauză a unei boli fizice). [32]

De exemplu, în timp ce ulcerul peptic era considerat ca fiind cauzat doar de stres, cercetările recente au relevat faptul ca Helicobacter pylori a cauzat 80% din ulcere. Cu toate acestea 4 din 5 persoane care au Helicobacter pylori nu dezvoltă ulcer. Comisia de experți convocată de către Academia de Cercetare în Medicina Comportamentală a ajuns la concluzia că ulcerele nu sunt doar o boală infecțioasă și că factorii mentali joacă un rol important. După toate probabilitățile, stresul distrage, abate, redirecționează energia necesară sistemului imunitar, promovând astfel infecția cu Helicobacter pylori în organism. [32]

Până la 85% dintre persoanele infectate cu H. pylori nu vor experimenta niciodată simptome sau complicații. Infecția acută poate apărea ca o gastrită acută cu dureri abdominale (de burtă) sau de greață. În cazul în care acest lucru se dezvoltă în gastrite cronice, simptomele , dacă sunt prezente, sunt de multe ori cele de dispepsie neulcerativă: dureri de stomac, greață, balonare, eructații, și, uneori, vărsături sau scaun negru. Persoanele infectate cu H. pylori au riscul ca de-a lungul vieții să dezvolte ulcer peptic (risc de 10 până la 20%) și de a dobândi cancer de stomac (risc de 1 la 2%). Inflamația antrului piloric este mult mai probabilă să conducă la ulcere duodenale, în timp ce inflamația corpusul (corpul stomacului), este mult mai probabil să conducă la ulcere gastrice și carcinom gastric. Cu toate acestea, H. pylori, eventual, joacă un rol numai în prima etapă, care duce la inflamarea cronică comună, dar nu și în etapele ulterioare care să conducă la carcinogeneza. O meta-analiză efectuată în 2009 a concluzionat că eradicarea Helicobacter pylori reduce riscul de cancer gastric la persoanele infectate anterior, sugerând că prezența continuă a Helicobacter pylori constituie un factor de risc relativ de 65% pentru cancere gastrice; în termeni de risc absolut, creșterea a fost de la 1,1% la 1,7%. H. pylori a fost asociat cu polipi colorectali și cancerul colorectal. Poate fi de asemenea asociat cu boli de ochi. [44]

Similar este exemplul sindromului intestinului iritabil (SII) –studiile recente au arătat diferențe semnificative în comportamentul pacienților diagnosticați cu SII, iar pe de altă parte nu există vreo schimbare structurală –de aceea se consideră că stresul și emoțiile ar juca un rol.[32]

Cea mai convingătoare perspectivă asupra tulburărilor psihosomatice face referire la aspectul că este dificilă clasificarea unor afecțiuni ca fiind pur fizice, psihosomatice (mixte), sau pur somatoforme și că o astfel de abordare medicală este învechită; nu există această distincție deoarece aproape toate bolile fizice au legătură cu factorii mentali care determină apariția, exprimarea, menținerea, răspunsul la tratament, și însănătoșirea. În conformitate cu acest punct de vedere, chiar și parcursul unor boli grave, cum ar fi cancerul, poate fi potențial influențat de felul de a fi al unei persoane, de gândurile și sentimentele lui.[32] Vorbim despre starea de sănătate mintală dar și de mentalitate.

Făcând apel la astfel de factori intrăm în competența domeniul de aplicare a medicinei comportamentale. În societatea modernă, aspectele bolilor psihosomatice sunt adesea atribuite stresului, făcând din remedierea stresului un aspect important în dezvoltarea, tratamentul și, evident, prevenția acestor boli.[32] De multe ori, în această „zonă” a medicinei se vorbește și despre rolul spiritualității, eticii și moralei în sănătatea trupească.

Conotații ale termenului “boală psihosomatică”

A nu se confunda medicina psihosomatică cu folosirea demotică și incorect științifică a sintagmei „boală psihosomatică”, în special cu referire la influența pe care o are mintea asupra proceselor fizice – care include manifestările fizice de handicap bazate pe slăbiciuni intelectuale, mai degrabă decât pe leziuni fizice reale sau limitări fizice. Acestea sunt exemplificate prin expresii ca puterea sugestiei, utilizarea "gândirii pozitive" și concepte ca "mintea deasupra materiei" ce se pot aplica actualmente așa numitelor tulburări somatoforme. Organizația Mondială a Sănătății, în publicația sa Clasificarea Internațională Statistică a Bolilor și Problemelor de Sănătate (publicație folosită ca reper de întreaga lume medicală) încadrează o astfel de boală în categoria „tulburări nevrotice, tulburări cauzate de stres și tulburări somatoforme”.[32]

Domeniul medicinii psihosomatice a fost discreditat clinic tocmai din cauza acestei utilizări incorecte a termenului. În mare parte, acest aspect s-a datorat influenței teoriei psihanalitice asupra medicilor psihiatrii și aplicării ei inexacte de către nespecialiștii din prima parte a secolului XX, nespecialiști care au considerat acestă formă de boală ca fiind asemănătoare cu prefăcătoria, și astfel bolnavul era nedreptățit. În practica medicală, Din acest motiv, pe lângă altele, medicina comportamentală a preluat o mare parte din domeniul de competență al medicinei psihosomatice și în cercetările științifice există zone mari de suprapunere.[32]

Medicina psihosomatică este considerată o subspecialitate a domeniilor psihiatrie și neurologie. În tratarea tulburărilor psihosomatice se folosesc tratamente medicale și psihoterapeutice.[32]

„SOMATIC” se referă la corp, sau cu privire la corp. BOALA SOMATICĂ este o boală a organism, mai degrabă decât boala minții. Medicina somatică implică celulele corpului și se bazează pe aspectele fizice și biologice ale problemei. Abordarea somatică este atitudinea impusă de medicina tradițională occidentală și de obicei se ocupă de simptomele problemei.[3]

PSYCHOSOMATIC înseamnă că o condiție fizică este cauzată sau este influențată în mare măsură de factori psihologici. Din punct de vedere psihosomatic, boala este o formă de comunicare între mintea conștientă și cea inconstientă prin intermediul corpului. Boala este o formă de adaptare la mediul intern sau extern. Este un semnalul care spune că faci ceva incorect sau nu faci ce este corect. [3] De exemplu dacă ai de ales între a mânca brocolli fiert și pizza, vei alege pizza; sau dacă ești dintre cei care mereu anticipezi o nenorocire este ca și cum ai fi la volanul unei mașini și te tot uiți la pomul de lângă drum, în loc să te uiți înainte acolo unde duce drumul normal –este posibil să ajungi exact unde îți canalizezi atenția, energia, gândurile. [3] (vezi capitolul Grijile și imaginația)

Există un top 10 al cauzelor mortalității în lume, publicat anual de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Primele 10 cauze ale mortalității în țările unde populația are venituri mari au fost, în 2008, următoarele: [2]

bolile cardiovasculare;

atacurile cerebrale și alte boli cerebrovasculare;

cancerele de plămâni, cancerele bronșice și cancerele la trahee;

boala Alzheimer;

infecțiile căilor respiratorii;

bolile pulmonare;

cancerele rectale și de colon;

diabetul;

hipertensiunea arterială;

cancerul la sân.

Dar ați auzit cumva de topul cauzelor îmbolnăvirilor?

Topul cauzelor îmbolnăvirilor.

trauma – înseamnă o leziune, o deterioare fizică a corpului –a organelor, țesuturilor, celulelor corpului care eventual poate duce la moarte. Este o leziune corporală gravă provocată de factori externi violenți cum ar fi accident de mașină, sau în timpul practicării unui sport sau orice alt accident care produce o avarie fizică a corpului este ceea ce numim traumă.[3]

intoxicarea – înseamnă un dezechilibru chimic care există în corp. Dezechilibru chimic înseamnă că sitemul tău nervos începe să trimită în organismul tău semnale „rele” (diferite de cele normale) care pot declanșa boală și chiar moarte.[3]

gândurile – sau corect ar fi să folosim temenul de percepție.

Percepția fiecăruia despre: sine, lume și alte persoane.

O pecepție corectă (cogniție) duce la creștere, relaxare și prosperitate. Percepția greșită duce la stress și implicit la luptă pentru supraviețuire (încordare). Gândurile noastre au puterea de a schimba chimia corpului nostru. Unele gânduri provocă stres și unele gânduri provoca relaxare și de auto-reabilitare. [3]

Probabil cheia de a înțelege boala psihosomatică este să ne amintim că celulele, țesuturile, organele nu pun la îndoială informațiile care ajung la ele de la sistemul nervos. Ele pur și simplu răspund.[3]

Fiecare persoană are o percepție despre sine, despre lume sau despre altcineva, iar aceste percepții nu sunt altceva decât gânduri legate de aceste aspecte. Aceste gânduri interferă în fiziologie și în modul în care sistemul nervos comunică cu organismul. [3]

O bună informare, sau o informare pozitivă (life-affirming perception) menține sănătatea și duce la profit, prosperitate, pe când informarea greșită implică o reacție de stres și supraviețuire și trimite semnale „rele” către celule, țesuturi, organe, care eventual pot declanșa boli. Oamenii fac asta în fiecare zi. Ei răspund la percepțiile pozitive sau la percepțiile auto-distructie, negative. [3]

Exemple de boli psihosomatice

► SEMNAL DE SCHIMBARE

Boala este o perioadă de timp în care persoana afectată trebuie să se deconecteze, să se reseteze și să își regândească viața sau parte din viață. Ce anume faci sau nu faci și ce anume te-a adus spre această stare? Boala este un semnal de la inconștient care încearcă să spună că este nevoie de o schimbare în viață, să nu mai faci „ceva” sau să începi să faci ceva diferit. Prin tratarea simptomelor cu medicație de calmare a durerilor, este posibil să mențineți pericolul de a avea o problemă gravă de sănătate. A scăpa de o boală psihosomatică cu pastile este ca și cum ai repara hardware-ul care rulează un software defect. Este doar o chestiune de timp până când se strică din nou -dacă faci încontinuare ceea ce faci, vei obține ceea ce ai.[3]

Psihoterapeutul Ivan Staroversky povestește un caz: O femei avea dureri de cap frecvente care nu au dispărut după mai multe administrări de calmante. A încercat să își abordeze durerea respectivă dintr-o perspectivă diferită, și anume: avea probleme de comunicare cu fiica ei, probleme care au declanșat imagini, tipicuri mentale din propria ei copilărie (furie pe tatăl ei). Acceptând confruntarea cu emoțiile proprii înăbușite undeva în subconștient a realizat o imagine de ansamblu și a început să comunice productiv cu fiica ei. Această soluție a rezolvat, fără nici o altă pastilă, o durere de cap ce părea că nu mai trece. [3]

► BOALA ESTE O MODALATE DE A EVA CEVA NEPLĂCUT

Boala poate fi un mecanism inconștient de apărare. Există multe situații pe care oamenii mai degrabă le-ar evita decât șă se confrunte cu ele. [3]

Când un copil se îmbolnăvește are ocazia de a sta acasă și de a nu se ocupa cu activitatea școlară. După o serie de astfel de experiențe, creierul copilului va asocia boala cu sejurul la domiciliu. De aceea, uneori, copiii încearcă să mimeze o boală, astfel încât să poată sta acasă în loc să meargă la școală. Acest mecanism inconștient de evitare este învățat și purtat cu sine în maturitate. Unii oameni se îmbolnăvesc pentru că nu vor să se confrunte cu șeful sau cu o situație de la locul lor de muncă. [3]

► DRAGOSTE, ATENȚIE și CĂLDURĂ

Când oamenii se îmbolnăvesc, ei primesc atenția și dragostea membrilor familiei sau prieteni. Lumea în care trăim ne ține ocupați și de multe ori nu primim (nici nu oferim) atenția pe care ne-o dorim de la cei dragi. Inconștient mintea poate utiliza boala ca o modalitate de a obține atenția atât de necesară. De îndată ce persoana se îmbolnăvește, familia și prietenii devin mai atenți și plini de grije. [3]

Deși este foarte reconfortant, aceasta nu poate dura pentru o lungă perioadă de timp pentru că în cele din urmă oamenii se adapteză situației și se întoarcă la viața lor ocupată. Pentru a recâștiga atenția, bolnavul se îmbolnăvește și mai mult. Pentru unii oameni, acest lucru se poate transforma într-un proces continuu, problema de sănătate înrăutățindu-se în timp, în schimbul atenției de la cei dragi. [3]

Această formă de boală psihosomatică pot fi uneori văzută la unii „juniori” care de multe ori nu primesc suficientă atenție din partea membrilor familiei. Copiii pot folosi boala ca pe un atac la adresa părinților. De exemplu, o fetiță care avea o legătură puternică cu tatăl ei, de fiecare dată când tatăl trebuia să plece într-o călătorie de afaceri ei i se făcea rău. De îndată ce el se întorcea și petrecea timpul cu ea, fetița se recupera imediat. [3]

► CRIZA DE SCOP

Există un moment în care oamenii încep să se întrebe – Care este scopul vieții mele? Fiindu+le imposibil să își răspundă la această întrebare, unii oameni vor transforma boala în scopul lor în viață. Totul începe să graviteze în jurul bolii, participă la seminarii, caută fel de fel de informații, caută un ”guru”, testează diverse suplimente ca, în cele din urmă, această nouă preocupare devine stilul lor de viață și scopul existenței lor.

De exemplu, un bărbat la patruzeci de ani, care trăia singur, a vizitat în mod repetat medici și tot felul de specialiști în căutarea leacului care să-i vindece durerile de cap. Chiar dacă medicii i-au spus că nu era nimic fizic în neregulă, el a continuat să își descrie aceeași problemă în repetate rânduri. Nu a vrut să realizeze că problema lui e cauzată de un vid existențial din viața lui (fără direcție, fără hobby, fără nici o plăcere, ci cu o lipsă paralizantă de speranță, un sentiment dominant de gol). [3]

”Nu trebuie căutat sensul abstract al vieții, ceea ce contează nu este sensul vieții în general, ci mai degrabă sensul specific al omului la un anumit moment dat.” -din cartea Omul în căutarea sensului vieții. Logoterapia de Victor Frankl. Terapia prin a-ți motiva existența și viața, a-i găsi un sens –este o teorie cu atât mai interesantă cu cât știm că doctorul V. Frankl a trebuit să își aplice propria teorie legată de sens în unele dintre cele mai cumplite și lipsite de sens circumstanțe, și anume în lagărele de exterminare naziste.

Viktor Frankl (1905 – 1997) Născut la Viena într-o familie evreiască, Viktor Frankl a studiat medicina, specializându-se în neurologie și psihiatrie. Timp de patru ani a lucrat la Spitalul General din Viena, la “Pavilionul sinucigașilor”, tratând depresiile dificile ale pacienților săi. Punând stăpânire pe Viena, naziștii i-au interzis să mai trateze pacienții din rasa ariană, considerându-l nedemn datorită identității sale evreiești. Ulterior a devenit șeful departamentului neurologic al spitalului Rotshchild, singurul în care evreii erau admiși. De mai multe ori, opiniile sale medicale au salvat pacienți care urmau să fie eutanasiați, conform programului nazist de “igienzare rasială” inițiat de Hitler. La vârsta de 36 de ani s-a căsătorit cu Tilly Grosser, iar la 37 de ani a fost deportat în lagăr, aceeași soartă împărtășind și soția și părinții săi. Experiența sa de 3 ani petrecuți în lagărele de concentrare și în special perioada plină de suferință și teroare din ultimele 6 luni din lagărele de la Auschwitz și Dachau, când a fost simplu muncitor-sclav, așteptându-se în orice moment să fie exterminat, l-a condus la a-și dezvolta metoda sa de terapie prin voința de sens – logoterapia. Ideea care a stat la baza logoterapiei este că chiar și în cele mai absurde, dureroase și dezumanizante situații viața are un sens, chiar și în mijlocul unei suferințe extreme; suferința însăși are un sens.[19]

Cum să (îți) recunoști o boală psihosomatică?

Dacă bănuiți vreodată că ați putea avea o boală psihosomatică, puneți-vă aceste întrebări:

Ce vrea să însemne boala mea?

Care este problema pe care încearcă să mi-o comunice?

Ce poate fi schimbat?

Care este câștigul secundar din boala mea? (probabil inconștient urmăresc ceva)

Încercați să vă examinați boala holistic, să gândiți în afara a ceea ce sunteți obișnuiți. Fiți sinceri față de sine și puneți-vă întrebări în scopul de a înțelege sensul problemei, astfel încât să poată fi evitată pe viitor. O persoană nu se poate trezi dimineața și se îmbolnăvește din senin, fără nici un motiv. Căutați „ceva” ce ați făcut, sau nu ați făcut , iar acest „ceva” să fi putut cauza problema.

TULBURARE PSIHOSOMATICĂ

vs.

TULBURARE SOMATOFORMĂ

TULBURARE PSIHOSOMATICĂ

Psychosomatic psyche (minte) + soma (corp). O tulburare psihosomatică este o boală care implică atât mintea cât și corpul. Unele boli fizice sunt considerate a fi deosebit de predispuse să fie agravate de către factori mentali, cum ar fi stresul și anxietatea. Starea mentală de fiecare zi poate afecta gravitatea manifestărilor unei boli fizice la un moment dat. [5]

(din dex.) Psihosomatica = Disciplină medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor.

Ce boli sunt psihosomatice?

Putem spune că, într-o anumită măsură, cele mai multe boli sunt psihosomatice – implicând atât mintea cât și corpul. [5]

Există un aspect mental asociat fiecărei boli fizice. Modul de a reacționa la boală și de a trece prin ea variază foarte mult de la o persoană la alta. De exemplu, se poate ca erupția psoriazică să nu deranjeze forte mult pe unii oameni, iar pe alții, o erupție similară ca intensitate și localizare să îi ducă în pragul disperării, cu manifestări de depresie gravă și stare generală foarte proastă. [5] Nu există boli ci bolnavi.

Pot exista efecte fizice rezultate din cauze psihice. De exemplu, în unele boli mentale este posibil ca individul să nu mai mănânce, sau să nu mai aibă grijă de sine, ceea ce, evident, poate cauza probleme fizice. [5]

Cu toate acestea, termenul „tulburarea psihosomatică” este folosit în special cu sensul de "boală fizică care este considerată a fi cauzată, sau agravată de factori mentali". [5]

După cum am menționat mai sus, unele boli fizice sunt considerate a fi deosebit de predispuse să fie agravate de către factori mentali, cum ar fi stresul și anxietatea; de exemplu: psoriazisul, eczemele, ulcerele gastrice, hipertensiunea arterială și bolile de inimă. Există convingerea că partea fizică reală a bolii (gradul de erupție, nivelul tensiunii arteriale, etc.) pot fi afectate de factori mintali. Chiar dacă este mai dificil de dovedit etiologia psihică a unor leziuni fizice, putem crede „pe cuvânt” multele persoane care spun că starea lor mentală le afectează cât de „rea” este boala lor fizică este la un moment dat. [5]

De asemenea, termenul „tulburare/boală psihosomatică” este folosit și cu referire la cazurile când factori mentali provocă simptome fizice, dar nu există nici o boală fizică. De exemplu, o durere în piept poate fi cauzată de stres și nu poate fi găsită nici o boală fizică. Totuși, fără a putea fi încadrate clar în categoria de boală psihosomatică, pentru aceste simptome fizice cauzate de factori mentali termenul corect este „tulburare somatoformă sau „tulburarea de simptom somatic”. [5]

Cum poate mintea afecta bolile fizice?

Este bine cunoscut faptul că mintea poate provoca simptome fizice. De exemplu, atunci când ne este frică sau avem o stare de anxietate putem manifesta:

Ritm cardiac rapid

Palpitații = (din dex.)Mișcare anormală, puternică, rapidă sau neregulată a inimii, provocată de o boală, de o emoție, de un efort

Senzație de rău (greață)

Tremurături (tremor)

Transpirații

Uscăciunea gurii

Durere în piept

Dureri de cap

Un nod în stomac

Respirație rapidă [5]

Aceste simptome fizice sunt datorate intensificării activității impulsurilor nervoase trimise de creier spre diferite părți ale corpului și la eliberarea de adrenalină (epinefrină) în sânge.[5]

Legătura dintre minte și corp este important deoarece recunoaște că bunăstarea noastră fizică și mentală sunt direct legate una de alta. Sănătatea fizică și mentală nu sunt domenii separate. [1]

Stresul are un impact direct asupra organismului –în schema de mai jos sunt incluse afecțiunile produse de stres asupra organismulu. [1]

Cercetătorii în domeniul conexiunii minte-corp pun accentul pe modul în care stresul mental determină o reacție fizică, și vice-versa*. [1]

Totuși, modul exact în care mintea poate provoca anumite alte simptome nu este clar. De asemenea, nici modul în care mintea poate afecta boli fizice reale (erupții cutanate, tensiune arterială, etc.) nu este clar. E posibil a avea ceva de-a face cu impulsurile nervoase care ajung la corp -procese care nu sunt încă înțelese pe deplin. [5] Există, de asemenea, unele dovezi că creierul poate fi în măsură să afecteze anumite celule ale sistemului imunitar, care este implicat în diferite boli fizice. [5]

Care sunt tratamentele bolilor psihosomatice?

Fiecare boala are propriile opțiuni de tratament.

Pentru bolile fizice cele mai importante și adecvate tratamente sunt de obicei medicamentele sau alte tratamente fizice cum ar fi o operație chirurgicală.

Totuși, în cazul oricărei boli fizice, de obicei, personalul medical încercă să trateze o persoană ca pe un întreg și să țină cont de factorii mentali și sociali, care pot contribui la boală. Prin urmare, tratamentele aplicate pentru a ușura stresul, anxietatea, depresia, etc, pot ajuta în situația în care se consideră că ar înrăutății boala fizică[5]

SOMATIZARE (TULBURARE SOMATOFORMĂ, TULBURAREA DE SIMPTOM SOMATIC)

Când factori mentali, cum ar fi stresul determina simptome fizice condiție este cunoscută sub numele de somatizare. Tulburări somatoforme sunt o formă severă de somatizare, unde simptome fizice pot provoca o mare primejdie, de multe ori pe termen lung. Cu toate acestea, persoanele cu tulburări somatoforme sunt, de obicei, convinși că simptomele lor au o cauza fizica. [15]

Ce este somatizarea?

(din dex.) A somatiza = a dezvolta simptome ale unor boli în absența unei cauze medicale; a converti o stare de dezechilibru mental într-o stare patologică.

Când simptomele fizice sunt cauzate de factori mentali (psihologici) sau emoționali sunt numite somatizări. De exemplu, mulți oameni au dureri de cap ocazionale cauzate de stres mental. Dar, stresul și alte probleme de sănătate mintală pot provoca multe alte simptome fizice, cum ar fi:

Dureri în piept

Oboseală

Amețeli

Dureri de spate

Senzație de rău (greață) [15]

Cum poate mintea să cauzeze simptome fizice?

Relația dintre minte și corp este complexă și nu este pe deplin înțeleasă. Când o persoană se somatizează, într-un fel problema mentală sau emoțională este exprimată parțial, sau în principal, ca unul sau mai multe simptome fizice. Cu toate acestea, simptomele sunt reale și nu sunt imaginate; individul simte durerea, are diaree, etc. [15]

Cât de răspăndite sunt somatizările?

Sunt ceva comun, obișnuit. Uneori putem asocia simptome fizice unui stres recent sau unei probleme de sănătate mintală. De exemplu, ne putem da seama că o criză de dureri de gât sau de cap se datorează stresului. Anxietatea și depresia sunt, de asemenea, motive comune în declanșarea unor simptome fizice, cum ar fi palpitații, dureri articulare, etc. De multe ori simptomele fizice dispar atunci când factorii emoționali și mentali se domolesc. Cu toate acestea, de multe ori nu ne dăm seama că un simptom fizic se datorează unui factor mental. Este posibil să considerăm că avem o boală și să ajungem la doctor. [15]

Somatizarea și simptomele funcționale

Unii medici preferă să folosească termenul de „simptom funcțional” atunci când pentru un simptom fizic nu poate fi găsită nici o cauză fizică cunoscută. Un simptom funcțional înseamnă că o funcție a corpului este defectă (de exemplu, durere sau diaree), dar nu se știe cauza. Cauza se poate datora unor factori mentali (somatizare), factori fizici încă descoperiți, sau o combinație a celor două. Un alt termen care este folosit uneori pentru astfel de simptome este „simptom medica inexplicabil”. [15]

Care tulburări sunt somatoforme?

Tulburările somatoforme sunt capătul extrem al scalei de somatizare. Astfel, simptomele fizice persista pe termen lung, sau sunt severe, dar nici o boala fizica poate explica în totalitate simptomele. În cadrul tulburărilor somatoforme sunt incluse:

Somatizarea – persoanele cu astfel de afecțiune au o multitudine de simptome fizice în diferite părți ale corpului: durere de cap, senzație de rău (greață), dureri de burtă (abdominale), probleme intestinale, tulburări de ciclu, oboseală, probleme sexuale.

Simptomele principale pot varia în perioade diferite de timp. Persoanele afectate tind să fie impresionate de simptomele sale. Așa că, își descriu simptomele drept „teribile”, „insuportabile”, etc. și acestea pot afecta în mare măsură viața de zi cu zi. Tublurarea persistă pe termen lung deși simptomele pot fi sus-jos ca severitate.

Cauzele nu se cunosc. Pot avea de-a face cu dorința inconștientă de a primi ajutor, atenție și îngrijire. Apare de obicei între 18 – 30 de ani cu prevalență mai mare la femei.

Unui doctor îi este dificil să pună un diagnostic de somatizare, deoarece e greu să fi sigur că nu există nici un suport fizic al simptomelor. Așa că, persoanele cu această tulburare tind să facă apel la diverși specialiști și au o grămadă de analize și investigații. Oricum, nu se descoperă nici o boală fizică asociată simptomelor. [15]

Pentru a realiza importanța și larga răspândire a procesului psihic inconștient numit somatizare, voi cita din capitolul 5 al cărții Molecula morală de Paul J. Zak:

„Acum câțiva ani, la Centrul Medical al Universității Loma Linda din California, SUA, soția mea conducea un centru ambulatoriun pentru epileptici, frecventat de numeroși pacienți care suferiseră traume. De multe ori era vorba de femiei atât de maltratate încât distrugerea emoțională începuse să se manifeste prin simptome fizice – proces numit somatizare. Ajungeau ferm convinse că sunt paralizate, că au crize de epilepsie sau atacuri de cord.

La animale, situațiile extreme de neglijare sau maltratare pot duce la dezactivarea fiziologiei formării de legături generate de eliberarea de oxitocină. Am vizitat centrul ca să văd dacă. Prin intermediul jocului încrederii, n-am putea găsi dovezi ale unui efect similar la oameni.

Primul pacient studiat a fost o femeie de douăzeci și doi de ani pe nume Alicia, care fusese violată repetat de tatăl ei vitreg încă de la vârsta de doisprezece ani. Deși nu avea nici o problemă fizică la picioare, a venit într-un scaun cu rotile. La încurajarea doctorilor, a reușit să se ridice și chiar să înainteze cu pași târșiți, dar în mintea ei, se considera complet paralizată.

Alicia era dureros într-o stare de precară. Când i-am luat sânge, am observat cum îi atârna capul și cum evita să ne întâlnească privirile. De cooperat însă, coopera în totalitate și a participat fără probleme la jocul încrederii. Dar când i s-au transferat bani, în calitate de jucător B, această dovadă de încredere nu i-a provocat nici o creștere bruscă a nivelului de oxitocină. Era așa cum anticipasem: traumele din copilărie îi blocaseră receptorii de oxitocină. Ne-a trebuit un an ca să trecem cincisprezece pacienți cu efecte de somatizare, precum Alicia, prin protocolul nostru cu jocul încrederii. Toți duceau vieți foarte dezordonate și pur și simplu nu veneau când spuseseră că o vor face, sau se mutau, sau își schimbau numerele de telefon, așa că ne era foarte greu să îi găsim.

Mai târziu am scanat creierele acelorlași pacienți în timp ce le arătam fotografii cu oameni aflați în situații grele, care de obicei trezesc empatia. La persoanele traumatizate, corpul amigdalian este blocat. În acea zonă din creier se află mulți receptori de oxitocină și tot aici se modulează emoțiile. Așadar, ca și Alicia în jocul încrederii aveau un peisaj emoțional plat: nu au manifestat nici o reacție la fotografii.

Când am încercat să dăm din nou de Alicia ca s-o rugăm să vină pentru o tomografie cerebrală, ruda care a răspuns la telefon ne-a spus că murise. Apoi a închis, înainte să apucăm să ne exprimăm condoleanțele sau să aflăm ce se întâmplase.”

Ipocondria – este o tulburare în care oamenii se tem că simptomele lor minore pot fi cauzate de boli grave. De exemplu, că o durere minoră de cap este produsă de o tumoare pe creier, sau că o erupție ușoară este începutul unui cancer de piele.

Chiar și senzații corporale normale, cum ar fi "ghirțăitul de burtă" poate fi considerat ca un simptom al unei boli grave. Persoanele cu aceasta tulburare au multe astfel de temeri și petrec mult timp gândindu-se la simptomele lor.

Ipocondria este similară cu o tulburare de somatizare, diferența fiind că ipocondricii pot accepta că simptomele lor sunt minore, dar cred și se tem în continuare că ele ascund unele boli grave. Reasigurarea unui medic că totul este în regulă, de obicei, nu ajuta, individul considerând că respectivul doctor nu i-a găsit acea boală gravă. [15]

Conversia – (denumită anterior isterie) este o condiție în care o persoană are simptome care sugerează o boală gravă a creierului sau a nervilor, nefiind însă o boală neurologică. Simptomele de obicei apar rapid, ca răspuns la o situație stresantă. Stresul mental este inconștient convertit într-un simptom fizic. [15]

Simptome sau deficite motorii:

Tulburări de coordonare sau de echilibru

Slăbiciune / paralizie a unui membru sau a întregului corp ( paralizoe isterică sau tulburări de conversie motorie)

Deprecierea sau pierderea capacității de exprimare (afonie isteric)

Dificultate la înghițire sau o senzație de un nod în gât

Retenție urinară

Crize sau convulsii psihogene non-epileptice

Distonie persistentă (mișcări și spasme involuntare ale mușchilor corpului, care determină poziții anormale și dureri ale zonelor afectate; nu afectează capacitatea intelectuală a pacientului, dar induce o dizabilitate de ordin funcțional)

Tremor, mioclonii sau alte tulburari de circulatie

Probleme mersului (astasia-abazie; din grecește, incapacitatea de a sta și de a merge)

Pierderea conștienței (leșin)

Simptome sau deficite senzoriale:

Afectarea vederii (orbire isterică),

Vedere dublă

Afectarea auzului (surditate)

Perturbări sau chiar pierderea simțului tactil sau senzații de durere[38]

Tulburare de conversie tinde să apară la persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 30. Adesea simptomatologia durează nu mai mult de câteva săptămâni, dar la unele persoane pot persista pe termen lung. În multe cazuri, există doar un episod și nu este nevoie de tratament, odată ce simptomele au dispărut. Este totuși posibil ca din când în când unele persoane să exprime episoade repatate de conversie. [15]

Tulburarea dismorfică corporală (dismorfofobia, sindromul urâțeniei închipuite) – a fost recunoscută formal în 1997 și inclusă în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM-IV) în cadrul tulburărilor somatoforme. Dismorfofobia este definită ca preocuparea extremă pentru un anumit defect fizic imaginar sau ingrijorarea mult prea mare legată de un defect fizic minor. [14]

Este o condiție în care persoana afectată își petrece o mulțime de timp îngrijorată și preocupată de aspectul ei. O persoană cu această tulburare se poate focusa pe un defect fizic aparent, defect insesizabil de alți oameni, sau, ar putea avea un defect fizic minor, dar preocuparea față de aceasta este disproporționată în raport cu defectul. [15]

De exemplu, o persoană poate crede că el/ea are un cusur la piele sau că nasul lui/ei are o formă ciudată. Cu toate acestea, nimeni altcineva nu poate vedea defectul, sau cusurul este considerat banal de majoritatea oamenilor. Persoana devine preocupată de acel defect imaginar sau minor. De exemplu, el/ea poate petrece mult timp în oglindă în căutarea defectului. Poate recurge la machiaj de camuflare, pentru a-și asunde defectul. [15]

Gândul la defectului respectiv le produce o mare mâhnire, persoanele cu această afectiune chiar suferă. Unii dintre acești bolnavi recurg la chirurgie cosmetică. [15]

Durerea -ca boală – persoană are o durere persistentă care nu poate fi atribuită vreunei tulburări fizice, nu se referă la durerea care însoțește vreo modificare fizică. [15] Durerea este fenomen somato-psiho-emoțional intens și chinuitor, trăit diferit de fiecare dintre noi, este un simptom dezagreabil care însoțește atât afecțiunile banale, dar și boli extrem de grave. Să nu uităm că durerea face parte din sistemul nostru de alarmă, iar apariția ei ne obligă să căutăm cauza care a produs-o și să o tratăm cât mai repede și mai bine.

Tulburările somatoforme, listate mai sus, sunt clasificate ca tulburări de sănătate mentală -atâta timp cât se consideră că sunt simptome cauzate de factori mentali- dar, cu toate acestea, ele nu pot fi explicate în totalitate de depresie, abuz de substanțe, sau alte tulburări de sănătate mintală recunoscute. Ele neputând fi încadrate la categoria clară a „bolilor de sănătate mentală” au rămas un fel de rămășiță a acestor, și de aceea, recent, toate aceste tulburări au fost încadrate sub o nouă denumire, și anume "tulburare de simptom somatic".[15]

Medicii sunt obisnuiți să pună diagnosticul în baza unor modele simptomatice stricte. Cu toate acestea, în cazurile de față, ei se bazează mult mai mult pe măsura în care simptomele afectează viața și bunăstarea persoanei. De asemenea, este recunoscut faptul că tulburarea de simptom somatic poate apare la persoanele cu boli fizice ca artrită sau cancer. [15]

Persoanele cu tulburări somatoforme, de obicei, nu sunt de acord că simptomele lor sunt datorate unor factori mentali, ci sunt convinși că simptomele lor sunt cauzate de probleme fizice. [15]

Cine face tulburări somatoforme și ce anume le provoacă?

Tulburări somatoforme pot afecta pe oricine de orice vârstă. Numărul exact de persoane afectate este dificil de stabilit, deoarece multe cazuri, probabil, nu sunt diagnosticate. Se consideră că somatizarea ar fi destul de rară, afectând aproximativ 1 din 1000 de persoane. Ipocondriea și corp tulburarea ddismorfică sunt, probabil, mai frecvente. [15]

Nu este clar de ce unii oameni dezvoltă tulburări somatoforme. Se consideră că atât "aranjamentul" genetic și factorii de mediu ar fi implicați. "Aranjamentul" genetic este materialul moștenit de la părinți și controlează diferite aspecte ale corpului, iar acest fond combinat cu factori, cum ar fi modul în care a fost cresută persoana, influențele parentale și ale altor persoane, etc, toate acestea pot contribui la dezvoltarea somatizării. [15]

Tulburări somatoforme sunt mai frecvente la persoanele care abuzează de alcool și droguri. Cu toate acestea, drogurile și alcoolul pot fi factori atât ​​cauză cât și efect. De exemplu, unele persoane pot apela la alcool sau alte droguri pentru a-și ușura suferința adusă de simptomele lor somatice. Pe de altă parte, excesul de alcool sau de droguri ilicite pot agrava simptomatologia. [15]

Care este tratamentul tulburărilor somatoforme?

Adesea, tratamentul este dificil, pentru că, de obicei, oamenii cu tulburari de somatizare nu acceptă că simptomele lor sunt datorate unor factori mentali (psihologici). Pacienții se pot supăra pe medicii lor incapabili să le găsească cauza simptomelelor fizice. O altă dificultate este că persoanele cu tulburare de somatizare, ca toți ceilalți, la un moment dat vor dezvolta și boli fizice -fiecare nou simptom este o provocare pentru medic care nu să știe cât de departe să meargă cu investigația. [15] (ca în fabula lui Esop cu băiatul care strigă „Lupul, lupul!” – Acel simptom are, sau nu are, cauză fizică?!)

Mulți oameni considerați că ar avea o tulburare somatoformă au, de asemenea, și alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea sau abuz de substanțe. Tratamentul acestor alte probleme de sănătate mintală pot îmbunătăți situația simptomului somatic. [15]

În cazul în care persoana poate fi convinsă de faptul că factorii mentali pot contribui la, sau cauza, simptomele fizice, atunci ei pot accepta un tratament prin discuție (engl. talking treatment). Tratamentele prin discuție, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, ar putea ajuta oamenii să inteleagă motivele din spatele simptomelor. Astfel de tratamente au scopul de a modifica oricare dintre credințele false pe care o poate avea persoana și a o ajuta să își identifice și ulterior să se ocupe de problemele emoționale. [15]

Medicația nu are vreo pondere în tratament, cu excepția cazului în care tulburarea somatică este asociată cu anxietatea sau depresia care îi stau la bază. În dismorfofobie și durerea ca boală au ajutat medicamentele numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI -selective serotonin reuptake inhibitors).[15]

MEDICINA HOLISTICĂ

Medicina holistică este un mod de abordare a aspectelor ce țin de sănătate și boală cu totul diferit de cel clasic. Ea se aplică încă de pe vremea lui Hipocrate, dar de-a lungul veacurilor a intrat într-un con de umbră și abia în ultimele decenii a fost redescoperită -la ora actuală fiind din ce în ce mai apreciată, atât de medici cât și de pacienți, datorita rezultatelor sale.[6]

În concepția holistică omul este privit ca un tot, ca un întreg indivizibil. Ființa umană nu este doar suma organelor sale, ci este un sistem integrat, un ansamblu de elemente care interactionează permanent unele cu altele, în timp ce întreg sistemul interacționează cu mediul înconjurator. Din interacțiunea componentelor sistemului rezultă proprietăți pe care nu le pot manifesta părțile luate separat. Metodele holistice de tratament se adresează bolnavului și nu bolii, ele ocupându-se concomitent de corpul, mintea și sufletul acestuia, în conformitate cu legile naturii. [6]

Metodele de prevenire a bolilor sunt multiple: o gândire corectă, alimentația echilibrată, exercitiul fizic, viața ordonată etc. Ele sunt metode excelente de menținere a sănătății, dar insuficiente când e vorba de reechilibrarea organismului după declansarea bolii. Pentru aceasta e nevoie de acțiuni mai energice, care să se adreseze forței vitale, pe care să o întărească, să o ajute să aducă organismul într-o stare de sănătate cât mai apropiată de normal. Acest lucru se poate realiza prin metode naturale, energetice, informaționale, lipsite de toxicitatea și efectele secundare pe care le au medicamentele chimice folosite de medicina clasică. [6]

Câteva dintre cele mai folosite metode holistice sunt: acupunctura, presopunctura, reflexoterapia, fitoterapia, meloterapia, cromoterapia, sacroterapia, etc. Homeopatia este una dintre cele mai importante metode holistice de restabilire a sănătății. Ea este o metoda sistematizată de stimulare energetica a forței vitale a organismului cu scopul tratarii bolii. [6]

Fiecare dintre părțile corpului reprezintă un microcosmos al acestuia și însăși ființa umană este un microcosmos al Universului aceasta este concepția holistică. Stagnarea energiei este un concept incontestabil în practicile medicale chinezesti, conform cărora suferința este întotdeauna datorată unui blocaj al energiilor; este de ajuns ca acestea să fie eliberate ca apoi orice fel de durere să dispară. Acesta este motivul pentru care nu trebuie tratat direct organul respectiv, deoarece boala, chiar organică, are intodeauna la origine o problemă ce ține de energia din zona afectată. [7]

În concluzie, este de reținut că trebuie tratat întregul!